Abilitatile Instrumentale – Parte A Educatiei Muzicale A Elevilor
Argument
De când se naște, copilul ia contact cu lumea sunetelor, fascinantă și atrăgătoare, muzica reprezentând un mijloc de trăire emoțională potrivită cu firea lui.
Cântarea și mai ales mișcarea pe muzică reprezintă o plăcere deosebită pentru copii, care se implică cu ușurință în activitățile accesibile din punct de vedere al capacității de redare vocală, precum și al puterii lor de înțelegere.
Ascultând muzică și interpretând cântece, copiii își dezvoltă auzul muzical și aparatul fonator, elemente ale educației muzicale a căror bază se creează în grădiniță și mai ales în clasele primare, fapt care asigură interesul copiilor pentru această disciplină.
Deschiderea spre muzică, spre înțelegerea și pătrunderea tainelor acesteia se face prin cântare vocală, însoțită de învățarea unui instrument muzical accesibil copiilor.
Pornind de la faptul că în decursul anilor am avut clase la care nu am predat instrument, altele care au cântat cu acompaniament de acordeon sau alte instrumente precum și altele la care am predat blockflöte sau xilofon, am făcut o comparație între rezultatele obținute cu aceste clase, constatând că dobândirea deprinderilor de citit-scris muzical s-a făcut mai ușor și mult mai repede la clasele care au învățat un instrument decât la celelalte clase, pentru că, așa cum știm, la vârstă mică elevii se bazează mai mult pe activități practice, concrete, decât pe noțiuni abstracte, pe care ei nu și le pot reprezenta. Astfel, înălțimea unui sunet este ceva abstract, pentru care elevul nu are nici un reper. De aceea este imposibil de intonat vocal corect în urma educației muzicale generale, necesitând o muncă specializată, perseverentă. Elementul concret care poate veni în sprijinul reușitei însușirii citit-scrisului muzical și în școala de cultură generală, îl reprezintă poziția pe instrument a sunetului/notei muzicale. Cu ajutorul acestei acțiuni concrete și posibil de memorat, elevul obține înălțimea corectă a sunetului. Prin activități repetate, se formează deprinderi de asociere rapidă a notelor cu poziția cuvenită pe instrument, ceea ce înseamnă pentru auzul muzical un exercițiu eficient pe calea descifrării muzicii.
Instrumentele de percuție reprezintă o categorie de instrumente cu ajutorul cărora elevii pot învăța duratele muzicale precum și citirea ritmică. O altă categorie de instrumente folosite la clasă pot fi instrumentele muzicale neconvenționale – așa zisele jucării muzicale – procurate fie din comerț, fie confecționate de către copii.
Practica muzicală implică și alte mijloace: mijloacele audio-vizuale sau alte materiale ( planșe, ilustrații) care pot fi folosite tot în scopul de a optimiza procesul de predare-învățare a educației muzicale. Am constatat că, în calitate de dascăli, trebuie să avem o mare mobilitate, deschidere spre nou, bazându-ne pe concret, în funcție de colectivul pe care-l instruim, de nivelul de aptitudini al elevilor, de conținuturile pe care le abordăm.
Dragostea și pasiunea pentru această artă, alături de aspirația pentru o cât mai bună pregătire, m-au determinat sa-mi aleg această temă, în speranța că voi deschide elevilor porțile minunatei lumi a muzicii, voi cultiva în aceștia dragostea pentru frumosul muzical, călăuzit fiind de spusele lui George Enescu care spunea: „Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor.”
CAPITOLUL I.
Etape ale proiectării orei de muzică reflectată în programele școlare
1.1. ETAPE ALE PROIECTĂRII OREI DE MUZICĂ REFLECTATĂ ÎN POROGRAMELE ȘCOLARE
Apariția noii programe de muzică reprezintă, fără îndoială, momentul unei abordări novatoare în didactica educației muzicale, determinată cauzal de elementele de noutate pe care aceasta le impune:
organizarea activității didactice spre împlinirea obiectivelor/componentelor și nu pe parcurgerea de conținuturi;
introducerea muzicii instrumentale în economia orei de muzică;
mutarea centrului de greutate de pe latura teoretică pe cea a activităților practice (cântul, audiția și exercițiul), abordate ludic;
centrarea atenției pe elev și interesele acestuia.
Toate acestea conduc către formarea de capacități, eliminând informația teoretizată în exces, atât de dragă unora. Mai mult, latura formativă a muzicii este completată cu deschiderea interdisciplinară caracteristică artei. O asemenea abordare a strategiei didactice conduce, cu siguranță, la readucerea disciplinei „Muzică” în normalitatea atât de mult pierdută (cea practică) și echilibrarea ofertei educaționale.
Proiectarea didactică presupune:
lectura programei;
planificarea calendaristică;
proiectarea secvențială;
1.2.1. Lectura programei se realizează pe „orizontală” în perspectiva corelării conținuturilor și a activităților de învățare cu obiectivele/conținuturile pe care acestea le vizează.
1.2.2. Planificarea calendaristică orientativă
Planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază într-un mod personalizat elemente ale programei (obiective de referință/competențe specifice și conținuturi) cu alocarea de timp considerată optimă de către învățător/profesor pe parcursul unui semestru, respectiv an școlar.
În elaborarea planificărilor trebuie parcurse următoarele etape, ca traseu preliminar, dar indispensabil:
stabilirea succesiunii conținuturilor;
corelarea fiecărui conținut în parte cu obiectivele de referință/competențele specifice pe care le vizează;
alocarea timpului considerat necesar împlinirii obiectivelor de referință/competențelor pe care le vizează;
delimitarea unităților de învățare.
Stabilirea succesiunii conținuturilor se realizează în urma extragerii acestora din programă și aranjarea lor într-o ordine logică și eficientă din punct de vedere didactic și muzical, la alegerea cadrului didactic. Această ordine nu ține cont neapărat de manual (deoarece în condițiile noului curriculum, parcurgerea manualului nu mai este în mod obligatoriu liniară), ci de programă, care este integral obligatorie. Manualul poate fi valorificat parțial sau chiar omis în favoarea unor culegeri de cântece ți jocuri mai aproape de cerințele programei.
Învățătorul/profesorul decide succesiunea conținuturilor, care poate să difere de la un cadru didactic la altul, dar care trebuie să ofere, în perspectivă, asigurarea posibilității de grupare a acestora pe unități de învățare coerente.
Corelarea fiecărui conținut în parte cu obiectivele de referință/competențele specifice pe care le vizează se realizează în așa fel încât fiecare conținut să vizeze cel puțin un obiectiv de referință sau competență specifică.
Alocarea timpului considerat necesar fiecărui conținut presupune stabilirea numărului de ore necesar împlinirii obiectivelor pe care le vizează. Această hotărâre rămâne la latitudinea cadrului didactic.
Delimitarea unităților de învățare
Pentru delimitarea unităților de învățare trebuie urmărite conținuturile din programă. Aici constatăm următoarele:
conținuturile au un caracter practic, vizând formarea de deprinderi și în foarte mică măsură asimilarea de informații teoretice;
dacă delimităm conținuturile, constatăm că rezultă sfere de deprinderi distincte, orientate spre direcțiile esențiale ale educației muzicale: cântarea în colectiv, melodia, ritmul, interpretarea și timbrul. În consecință, aceste direcții trebuie identificate, fiecare în parte, cu o unitate de învățare, cadrul didactic având libertatea asupra unei orientări personale în ceea ce privește delimitarea acestora, în funcție de optica didactică abordată în eșalonarea conținuturilor.
Unitățile de învățare sunt deci axate pe următoarele sfere de deprinderi, care sunt determinate de gruparea conținuturilor, potrivit specificului lor:
Cântarea în colectiv (vocală și instrumentală);
Melodia (armonia, polifonia);
Ritmul;
Interpretarea;
Timbrul muzical;
Ajunși în acest stadiu de lucru, activitățile preliminare s-au încheiat și se poate trece la întocmirea planificării, după următoarea rubricatură:
Valorificarea demersului preliminar se materializează în înscrierea datelor obținute astfel:
se enumeră titlurile unităților de învățare;
obiectivele de referință/competențele specifice (O.R./C.S) pentru o anumită unitate de învățare rezultă din însumarea celor consemnate în dreptul conținuturilor corespunzătoare acelei unități de învățare;
numărul de ore destinat unei anume unități de învățare reprezintă suma numărului de ore alocat conținuturilor aparținătoare;
în rubrica „săptămâna” se consemnează numărul de ordine al săptămânilor, în succesiune, ținând cont de numărul de ore alocat.
Acest document se întocmește la începutul anului școlar și se înaintează conducerii școlii. El are menirea de a asigura viziunea globală asupra demersului didactic dintr-un an școlar.
1.2.3. Proiectarea unităților de învățare
Parcurgerea programei și împlinirea obiectivelor/competențelor corespunzătoare ei impun o proiectare a unităților de învățare realizată la timpul corespunzător prevăzut de planificare, adică înainte de săptămâna de început destinată respectivei unități. Aceasta înseamnă că începutul anului școlar trebuie sa-l găsească pe învățător/profesor pregătit cu prima unitate de învățare proiectată.
Etapele proiectării sunt aceleași oricare ar fi unitatea de învățare vizată și ele urmează calea răspunsurilor la următoarele întrebări:
De ce voi face ?
Ce voi face ?
Cu ce voi face ?
Cum voi face ?
Cât s-a realizat ?
Primele două întrebări au răspunsurile date în rezultatele demersurilor anterioare în care s-au repartizat OR/CS conținuturilor selectate și grupate în unități de învățare.
Stabilirea resurselor
Cea de-a treia întrebare are ca răspuns analiza resurselor potrivite unității de învățare la care ne referim. În educația muzicală această relație se poate concretiza în următoarea schemă:
JOC
Resursele specifice educației muzicale indiferent de unitatea de învățare sunt: cântecul, audiția, exercițiul și jocul. Toate vizează practica muzicală. Pentru realizarea acestei practici specifice disciplinei mai sunt necesare instrumente și jucării muzicale precum și aparatură audio-video.
În concluzie, resursele cuprind:
Cântece (din manuale sau culegeri);
Audiții (aparatură audio – video);
Exerciții muzicale;
Instrumente muzicale și jucării muzicale;
Mijloace audio – video;
Caiete speciale etc.
Mai sunt considerate resurse: timpul, spațiul în care se desfășoară lecția, resursele umane (elevul, cadrul didactic, comunitatea etc.).
Învățătorul/profesorul va alătura fiecărui conținut acele resurse pe care le consideră necesare pentru conceperea strategiei, realizarea demersului didactic și împlinirea obiectivelor (realizarea competențelor) vizate prin intermediul conținuturilor respective.
Cea de-a patra întrebare se referă la desemnarea activităților de învățare. Acestea implică direct elevii și trebuie să aibă un caracter practic, la fel ca și conținuturile cărora le corespund. În selectarea activităților de învățare trebuie folosit un traseu maximal pentru fiecare conținut:
intuirea auditivă;
aplicare;
operare (improvizație, creație);
exersare;
recunoaștere auditivă;
Răspunsul la cea de-a cincia întrebare cuprinde modalitățile de evaluare sistematizate în următoarea matrice:
Baza de date construită face posibilă proiectarea unei unități de învățare, pornind de la următoarea schemă generatoare:
Unitatea de învățare_____________________________
Unitățile de învățare se proiectează pe parcursul anului în funcție de planificarea lor calendaristică.
CAPITOLUL al II-lea.
Interpretarea curriculară a actualelor programe de educație muzicală
2.1- Programa din învățământul preșcolar
ARGUMENT
a) NOTA DE PREZENTARE
Muzica este unul dintre stimulii la care copilul reacționează cu bucurie și plăcere încă din primele momente de viață. De aceea, aceasta minunata arta a sunetelor reprezintă un mijloc unic și eficient in educația copiilor.
Parcurgerea etapei de debut în educargerea etapei de debut în educația muzicală organizată are loc în grădiniță, prilej cu care se fundamentează viitoarea atitudine a copilului față de valorile artistice, precum și capacitatea de a selecta, de a practica, de a interpreta și chiar de a crea muzica.
In virtutea acestor idei, și ținând cont de specificul de vârstă al preșcolarului, prezenta programă promovează abordarea educației muzicale exclusiv prin joc, grefând activitatea didactica pe disponibilitățile evidente ale copilului pentru aceasta artă. Așadar, se impune orientarea spre contactul direct cu muzica, spre asocierea continua a practicii muzicale cu mișcarea pe muzică, aceasta fiind forma spontana și naturală de manifestare a copilului, la auzul muzicii, încă de la cea mai frageda vârstă.
In acest context, modalitatea de abordare a audiției muzicale prin care se asigură contactul copilului cu valorile creației muzicale, fără conștientizarea acestui fapt de către copil, se va face prin implicarea acestuia în jocuri care să-i dea încredere în capacitatea de a descoperi auditiv muzica, de a avea bucuria unor manifestări spontane și originale pe muzică, acte menite să-i trezească, în final, interesul pentru audiție și să-i înscrie lucrările muzicale definitiv, dar fără efort, în memorie.
O altă cerință desprinsă din programă este aceea a utilizării în forme variate a jucăriilor muzicale, prilej cu care activitățile de educație muzicală pot deveni momente de împlinire a personalității copilului în care firescul, exuberanța, creativitatea și spontaneitatea acestuia se îmbină armonios.
Aceste direcții ii vor conferi educației muzicale din grădiniță meritul de a valorifica la un nivel superior valențele formative ale acestei arte.
Important de luat in seama este abordarea interdisciplinara a acestei discipline, posibila atât prin modul de organizare a activităților cu copiii, cat și prin mijloacele sale specifice, care cuprind in structura lor elemente cunoscute altor arte (ex.: cântecul: melodie și text sau cântecul: melodie și mișcare/dans).
b) SUGESTII METODOLOGICE
Cântecul ocupă locul cel mai important în educația muzicală a copiilor, cu condiția ca, prin ambitusul, linia melodică, structura ritmică, conținutul de idei și îmbinarea textului cu melodia, să respecte capacitatea vocală ăi intelectuală a copiilor.
Un exemplu desăvârșit, în acest sens, îl reprezintă folclorul copiilor, creație înscrisă perfect in aceste limite. Cântecele de copii, cu care aceștia vin de acasă și care fac parte din repertoriul tradițional, trebuie cultivate, cântate în colectiv, păstrate și transmise.
Activitatea de memorare a cântecelor este una dintre cele mai obositoare și mai plictisitoare activități la care copilul este supus. Pentru a evita acest neajuns, memorarea trebuie să fie insesizabila pentru copii, mai ales pentru faptul ca ea nu reprezintă un scop în sine. Procedeele abordate în acest scop trebuie sa fie mereu noi, izvorâte din specificul fiecărui cântec, fără a lăsa să se impună stereotipii metodice plictisitoare și lipsite de farmec. Fiecare reluare a cântecului poate fi un mic joc, în care copiii să se lase antrenați cu plăcere și care să-i duca la memorare fără efort (exemplu: prezența unor personaje-jucării potrivit textului; învățarea mai întâi a unui fragment atrăgător, cum ar fi refrenul, și repetarea lui sub forma de joc, mereu în alt context; costumarea simbolica a copiilor etc.).
Activitatea pe cântec, în scopul formarii diferitelor deprinderi muzicale, este și ea variată și oferă o paletă largă de procedee:
• Audiția interioara
• Dialog educatoare-copii
• Cântatul în lanț, cu alte procedee armonico-polifonice
• Acompaniamentul
• Dramatizarea
• Mișcarea
În felul acesta, fiecare cântec devine un joc
Când vorbim de acompaniament la aceasta vârsta avem grija să subliniem faptul că, de regula, educatoarea va fi cea care acompaniază cântarea copiilor cu un instrument pe care îl cunoaște. De asemenea, copiii înșiși pot realiza un acompaniament ritmic cu mișcări corporale (bătăi din palme, bătăi ale palmelor pe genunchi sau pe piept, frecarea palmelor, a tălpilor, pocnirea degetelor etc.), lovirea diferitelor obiecte sonore aflate la îndemână, cu jucăriile muzicale consemnate în programă și alese, cu precădere, din sfera percuției, precum și cu jucării confecționate de ei. Alegerea acompaniamentului potrivit va avea în vedere caracterul cântecului, asigurarea expresivității lui, dar și bucuria copiilor datorita aportului lor la îmbogățirea sonorității cântecului.
Audiția ocupă, alături de cântec, un loc deosebit de valoros în educația muzicală a copiilor, datorită faptului că le oferă șansa contactului cu muzica pe care nu au posibilitatea de a o interpreta.
Muzica audiată nu trebuie ,,înțeleasă" și explicata de copii, în adevăratul sens al cuvântului, ci trebuie tălmăcită prin diferite forme de manifestare specifice vârstei lor, forme alese de cele mai multe ori spontan, in spiritul muzicii. De aceea, educatoarea va pregăti activitatea de audiție prin crearea unor momente de liniște interioară, de ușor mister, cu scopul de a declanșa trăiri afective aparte, de mare finețe și intimitate, pe care copilul nu le conștientizează, dar care îi vor aduce mare bucurie și satisfacție.
Audiția este, totodată, un joc pe muzică în care copilul descoperă și recunoaște sonorități specifice muzicii, prin diferite ghicitori muzicale: ghicește instrumental care se aude, ghicește cum se aude (tare/încet sau repede/liniștit), spune ce sentiment îți trezește aceasta muzica (tristețe, bucurie, liniște etc.), ghicește ce fel (gen) de muzică asculți (populara, ușoara, folk, rock, simfonica etc.)- Cel mai important lucru, însă, este acela că, dacă este lăsat sa se bucure de muzică după voia și puterea vârstei lui, copilul se descoperă pe sine.
In încheiere, putem aprecia faptul că, în contextul în care atât cântecul cat și audiția sunt, de fapt, jocuri, inspirația și imaginația educatoarei și a copiilor pe acest tărâm nu trebuie sa aibă limite.
OBIECTIVE CADRU
Formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii
Formarea capacitaților de exprimare prin muzică
Cunoașterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale
2.1.3. OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
1. Formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii
Obiective de referință:
1.1- să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – ascultarea unor sunete din natură și din mediul înconjurător
Grupa mijlocie – ascultarea și reproducerea onomatopeică a unor sunete din natură și din mediul înconjurător
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – ascultarea și reproducerea onomatopeică a unor sunete din natură și din mediul înconjurător
1.2 – să diferențieze auditiv timbrul sunetelor din mediul înconjurător și al sunetelor muzicale
1.2.1 – gălăgia și liniștea
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – exersarea în jocuri de liniște
Grupa mijlocie – exersarea în jocuri de liniște, de contrast atitudinal
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – exersarea în jocuri de liniște, de contrast atitudinal
1.2.2 – sonoritățile produse de ei, timbrurile muzicale
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – jocul muzical pentru diferențierea sunetului vorbit de cel cântat
Grupa mijlocie – jocul muzical pentru diferențierea:
sunetelor produse de mișcări corporale
sunetelor produse de diferite obiecte sonore
sunetului vorbit de cel cântat
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocul muzical pentru diferențierea:
sunetelor produse de mișcări corporale
sunetelor produse de diferite obiecte sonore
sunetului vorbit de cel cântat
sunetelor produse de jucăriile muzicale
sunetele produse de instrumentele muzicale mânuite de educatoare
1.3 – să diferențieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul înconjurător și al sunetelor muzicale
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – jocuri pentru diferențierea intensităților contrastante: tare-încet
Grupa mijlocie – jocuri pentru diferențierea și reproducerea intensităților contrastante: tare-încet
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocuri pentru diferențierea și reproducerea intensităților contrastante: tare-încet
1.4 – să diferențieze auditiv durata nedeterminată a sunetelor din mediul înconjurător și al sunetelor muzicale
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – jocuri pentru diferențierea duratelor lungi și scurte
Grupa mijlocie – jocuri pentru diferențierea și reproducerea onomatopeică a duratelor lungi și scurte
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocuri pentru diferențierea și reproducerea onomatopeică a duratelor lungi și scurte, a unor formule ritmice simple; – jocuri pentru marcarea și respectarea pauzei de un timp
– să diferențieze auditiv înălțimea sunetelor muzicale
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – jocuri pentru intuirea sunetelor înalte și joase (Do1-Do2), reprezentative pentru anumite onomatopee din natură
Grupa mijlocie – jocuri pentru intuirea sunetelor înalte și joase (Sol-Do), reprezentative pentru anumite onomatopee din natură
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocuri ritmice pentru diferențierea și reproducerea onomatopeică a duratelor lungi și scurte, a pauzei de un timp, a unor formule ritmice simple (valori repetate, dactil, anapest) în recitative;
– jocuri pentru intuirea sunetelor mai înalte și mai joase, prin comparație (Sol-Mi), reprezentative pentru anumite onomatopee din natură;
2. Formarea capacităților de exprimare prin muzică
– să cânte cu dezinvoltură cântece pentru copii
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – cântarea în colectiv
Grupa mijlocie – cântarea în colectiv și în grupuri mici
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – cântarea în colectiv, în grupuri mici și individual
– să cânte acompaniați de educatoare
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – cântarea cu acompaniamentul unui instrument care îi permite educatoarei să cânte concomitent cu vocea
Grupa mijlocie – cântarea cu acompaniamentul unui instrument care îi permite educatoarei să cânte concomitent cu vocea
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – cântarea cu acompaniamentul unui instrument care îi permite educatoarei să cânte concomitent cu vocea
– să acompanieze ritmic cântecele
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – acompanierea cu: percuție naturală și, obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă,lemne)
Grupa mijlocie – acompanierea cu: mișcări corporale și obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă, lemne, maracas, tamburină)
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – acompanierea cu: mișcări corporale și obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă, lemne, maracas, trianglu, tamburină, gong)
– să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – cântarea în dialog cu educatoarea
Grupa mijlocie – cântarea pe grupe alternative, în dialog sau în lanț
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – cântarea pe grupe alternative, în dialog sau în lanț, cu solist și cor
– să asocieze mișcări cântecului
Exemple de activități de învățare:
Grupa mijlocie – mișcarea liberă, mișcarea sugerată de timpii egali ai măsurii sau textul cântecului
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – mișcarea liberă, mișcarea sugerată de timpii egali ai măsurii, ritm (silabă), textul cântecului; mișcarea simplă de dans
– să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzica audiată
Exemple de activități de învățare:
Grupa mijlocie – mișcarea liberă și impusă de caracterul unor cântece pentru copii, a unor piese populare din zonă și a unor fragmente din muzica cultă, sugestive pentru specificul de vârstă al copiilor
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – mișcarea liberă și impusă de caracterul unor cântece pentru copii, a unor piese populare din zonă și a unor fragmente din muzica cultă, a unor basme pe muzică, sugestive pentru specificul de vârstă al copiilor
– să exprime într-un joc impresia muzicală
Exemple de activități de învățare:
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – crearea spontană, liberă a unui joc (dramatizare, povestire, pantomimă), inspirat de muzică
– să improvizeze spontan combinații ritmice pe silabe sonore, onomatopeice
Exemple de activități de învățare:
Grupa mijlocie – jocul de creație
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocul de creație
– să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mișcare, : text onomatopeic + melodie + mișcare
Exemple de activități de învățare:
Grupa mijlocie – jocul de creație
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – jocul de creație
Creșterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale
– să asculte și să recunoască fragmentele din creații muzicale naționale și universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupările acestuia
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – audiții
Grupa mijlocie – audiții
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – audiții
NOTĂ: prezenta programă este valabilă și pentru grădinițele în care predarea se face în limbi ale minorităților naționale. Auxiliarele didactice pot conține material vocal și instrumental (exemple, repertorii de cântece, audiții muzicale), conform specificului național.
2.1.4. CONȚINUTURI ALE ÎNVĂȚĂRII
2.1.5. STANDARDE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
2.2. Programa claselor I-IV
ARGUMENTE
Clasele I și a II-a
Documentul de față reprezintă curriculum-ul de Educație muzicală pentru clasele I – a II-a. Acesta are rolul de a regla activitatea didactica a învățătorilor care predau aceasta disciplina și de a furniza informații privind așteptările școlii și ale comunității față de elevi.
Scopul educației muzicale constă în dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacitaților de receptare și exprimare muzicală, prin activități practice de cântare (vocala si instrumentala) și prin audiții muzicale.
Noul curriculum ține cont de schimbarea referitoare la debutul școlarității la 6 ani. Aceasta semnifică deplasarea accentului (mai ales în primii 2 ani) către activități concrete, utilizând foarte mult jocul, mișcarea, obiectele și instrumentele care produc diverse sunete.
Educația muzicală, componentă de baza a educației artistice în școala primară, dispune de valențe formative multiple, vizând toate resorturile personalității umane, atât pe cele afective cât și pe cele psio-motrice și intelectuale.
Educația muzicala la ciclul primar se desfășoară în doua etape: etapa oral intuitiva (a prenotației), în care muzica se învață exclusiv după auz, prin ascultare și cântare, mișcare și acompaniament ritmic de jucării sonore sau instrumente de percuție, și etapa notației (a scris-cititului muzical), în care cunoașterea și aplicarea elementelor de limbaj muzical se realizează în mod conștient.
Forma actuala a curriculum-ului constituie adecvarea la nivelul ciclului primar a unor principii de proiectare curriculară care au menirea să asigure coerența acestei discipline, principii care constituie, în fapt, dominantele noului curriculum.
Clasa a III-a
NOTĂ DE PREZENTARE
Documentul de față reprezintă curriculum-ul de Educație muzicală pentru clasa III-a. Acesta are rolul de a regla activitatea cadrelor didactice care predau această disciplină și de a furniza informații privind ce anume se intenționează să știe și să fie capabili să facă elevii la sfârșitul anului școlar.
Scopul educației muzicale constă în dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de receptare și exprimare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale, în contexte de învățare, care să permită manifestarea spontană, creativă a elevilor și exprimarea preferințelor acestora pentru audiere și reaudiere.
Noul curriculum continuă coerent curriculumul pentru clasele I și a II-a, accentuând importanța activităților concrete, a jocului, a mișcării, a obiectelor și a instrumentelor care produc diverse sunete, pentru receptarea muzicii și pentru exprimarea prin muzică. Un aspect pozitiv ce se poate remarca este acela că, prin sugestiile de activități de învățare, se direcționează schimbarea practicilor educaționale în clasa de elevi, în sensul unei abordări didactice integrate a educației muzicale.
Educația muzicală, componentă de bază a educației artistice în școala primară, dispune de valențe formative multiple, vizând toate resorturile personalității umane, atât pe cele afective cât și pe cele psiho-motrice și intelectuale.
Educația muzicală se desfășoară în două etape: etapa oral intuitivă (a prenotației), în care muzica se învață exclusiv după auz, prin ascultare și cântare, mișcare și acompaniament ritmic de jucării sonore sau instrumente de percuție, și etapa notației (a scris-cititului muzical), în care cunoașterea și aplicarea elementelor de limbaj muzical se realizează în mod conștient. Forma actuală a curriculum-ului de Educație muzicală reflectă adecvarea la nivelul ciclului primar a unor principii de proiectare curriculară care au menirea să asigure coerența acestei discipline, principii care constituie, în fapt, dominantele noului curriculum.
În acest context, documentul prezintă următoarea structură:
Obiective cadru, urmărite pe întreg parcursul ciclului primar;
Obiective de referință însoțite de exemple de activități de învățare, prezentate pentru fiecare an de studiu;
Conținuturi ale învățării, prezentate pentru fiecare an de studiu;
Sugestii pentru repertoriul de cântece și pentru audiții muzicale, prezentate pentru fiecare an de studiu;
Standarde curriculare ca repere necesare pentru construirea descriptorilor de performanță în vederea evaluării rezultatelor învățării la finele învățământului primar.
NOTĂ:
Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ / clasele în care predarea se face în limbile minorităților naționale. În activitățile de învățare se poate valorifica material muzical, vocal și instrumental, conform specificului național, atât în reproducerea cântecelor, cât și prin audiții.
Clasa a IV-a
NOTă DE PREZENTARE
Documentul de față reprezintă curriculumul de Educație muzicală pentru clasa IV-a. Acesta are rolul de a regla activitatea cadrelor didactice care predau această disciplină și de a furniza informații privind ce anume se intenționează să știe și să fie capabili să facă elevii la sfârșitul învățământului primar.
Scopul educației muzicale constă în dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de receptare și de exprimare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale, în contexte de învățare care să permită manifestarea spontană, creativă a elevilor și exprimarea preferințelor acestora pentru audiere și reaudiere.
Noul curriculum continuă coerent curriculumul pentru clasele I – a III-a, accentuând importanța activităților concrete, a jocului, a mișcării, a obiectelor și a instrumentelor care produc diverse sunete, pentru receptarea muzicii și pentru exprimarea prin muzică. Concomitent cu activitățile de tip joc, receptarea și reproducerea muzicii inclusiv cu ajutorul instrumentelor muzicale accesibile copiilor și cadrelor didactice constituie un demers didactic dezirabil, prin care să fie atinse obiectivele prevăzute în programă. În același timp, utilizarea instrumentelor muzicale accesibile constituie o modalitate de a implica în activitatea specifică lecției de Educație muzicală a elevilor distoni.
În cadrul demersului evaluativ, va fi valorificată inclusiv participarea elevilor la activitățile artistice prilejuite de diferite evenimente laice și religioase (serbări dedicate zilei școlii, zilei învățătorului, zilelor de naștere ale colegilor, cu ocazia Crăciunului etc.).
Educația muzicală, componentă de bază a educației artistice în școala primară, dispune de valențe formative multiple, vizând toate resorturile personalității umane, atât pe cele afective cât și pe cele psiho-motrice și intelectuale.
Forma actuală abordată în curriculumul de Educația muzicală reflectă adecvarea la nivelul ciclului primar a unor principii de proiectare curriculară care au rolul să asigure coerența acestei discipline, principii care constituie, în fapt, dominantele noului curriculum.
În acest context, documentul prezintă următoarea structură:
obiective cadru, urmărite pe întreg parcursul ciclului primar;
obiective de referință însoțite de exemple de activități de învățare, prezentate pentru fiecare an de studiu;
conținuturi ale învățării, prezentate pentru fiecare an de studiu;
sugestii pentru repertoriul de cântece și pentru audiții muzicale, prezentate pentru fiecare an de studiu;
standarde curriculare, ca repere necesare pentru construirea descriptorilor de performanță în vederea evaluării rezultatelor învățării la finele învățământului primar.
NOTĂ:
Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ / clasele în care predarea se face în limbile minorităților naționale. În activitățile de învățare se poate valorifica material muzical, vocal și instrumental, conform specificului național, atât în reproducerea cântecelor, cât și prin audiții.
OBIECTIVE CADRU
Clasele I și a II-a
1. Valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
2. Exprimarea prin muzică
Clasa a III-a
1. Valorificarea în practica vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
2. Exprimarea prin muzică
Clasa a IV-a
Valorificarea în practica vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
Exprimarea prin muzică
2.2.3. OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
CLASA I:
CLASA a II-a
CLASA a III-a
CLASA a IV-a
Exprimarea prin muzică
CLASA I
CLASA a II-a
CLASA a III-a
CLASA a IV-a
3. Valorificarea în practica vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
CLASA a IV-a
2.2.4. CONȚINUTURI ALE ÎNVĂȚĂRII
Clasa I
· Cântarea vocala în colectiv (poziția, emisia naturala, dicția, sincronizarea)
· Cântarea instrumentala
– jucării muzicale;
– percuție corporala;
– cântarea cu acompaniament.
· Elemente de limbaj muzical
1. Timbrul
– sunete din natura si din mediul înconjurător;
– sunete vocale-instrumentale;
2. Ritmul
– sunete lungi si scurte
– marcarea structurilor ritmice pe cântec și *detașat;
– audiția interioara;
– recunoașterea auditiva a structurilor ritmice din cântece;
– improvizația spontana colectiva.
3. Melodia
– sunete înalte si joase;
– genuri muzicale: folclorul copiilor.
4. Interpretarea
– sunete care se aud tare-încet;
– procedee armonico-polifonice: grupe alternative, solist-cor;
– mișcarea pe muzica (libera, ritmica);
– nuanțe (tare-încet, mediu);
– acompaniamentul ritmic cu jucării muzicale și *cu instrument mânuit de cadrul didactic.
· Cântarea vocală
– deprinderi specifice de cânt (emisia naturala, dicția),
– deprinderi de cântare în colectiv (ton, semnal de început, sincronizarea).
· Cântarea instrumentală
– jucării muzicale;
– percuție corporală;
– cântarea cu acompaniament.
· Elemente de limbaj muzical
Timbrul
– surse sonore din natura si din mediul înconjurător;
– sunete cântate-vorbite;
– sunete vocale-instrumentale.
Ritmul
– sunete lungi și scurte;
– marcarea structurilor ritmice;
– marcarea timpilor egali ai măsurii; – audiția interioară;
– recunoașterea auditiva a structurilor ritmice din cântece;
– improvizația ritmica spontana;
– urate muzicale: pătrimea, optimea, doimea și pauza de pătrime.
Melodia
– sunete înalte-joase;
– mersul melodiei;
– legătura dintre text si melodie (*strofa si refrenul);
– structurilor melodice din cântece;
– *elemente de construcție a melodiei: început, sfârșit;
– *improvizația melodică;
– genuri muzicale: folclorul obiceiurilor de iarna.
Interpretarea
– procedee armonico-polifonice: grupe alternative, solist-cor, lanț, dialog;
– nuanțe: tare-încet-mediu;
– mișcarea pe muzica (libera, ritmica, pe timpii măsurii, inspirata de caracterul muzicii).
Clasa a II-a
· Cântarea vocala
– deprinderi specifice de cânt (emisia naturala, dicția),
– deprinderi de cântare în colectiv (ton, semnal de început, sincronizarea).
· Cântarea instrumentală
– jucării muzicale;
– percuție corporală;
– cântarea cu acompaniament.
· Elemente de limbaj muzical
1. Timbrul
– surse sonore din natura si din mediul înconjurător;
– sunete cântate-vorbite;
– sunete vocale-instrumentale.
Ritmul
– sunete lungi și scurte;
– marcarea structurilor ritmice;
– marcarea timpilor egali ai măsurii;
– audiția interioară;
– recunoașterea auditiva a structurilor ritmice din cântece;
– improvizația ritmică spontană;
– urate muzicale: pătrimea, optimea, doimea si pauza de pătrime.
Melodia
– sunete înalte-joase;
– mersul melodiei;
– legătura dintre text si melodie (*strofa și refrenul);
– structurilor melodice din cântece;
– *elemente de construcție a melodiei: început, sfârșit;
– *improvizația melodică;
– genuri muzicale: folclorul obiceiurilor de iarna.
Interpretarea
– procedee armonico-polifonice: grupe alternative, solist-cor, lanț, dialog;
– nuanțe: tare-încet-mediu;
– mișcarea pe muzica (libera, ritmica, pe timpii măsurii, inspirata de caracterul muzicii).
Clasa a III-a
Cântarea vocală
deprinderi specifice de cânt (emisia naturală, dicția, respirația corectă)
deprinderi de cântare în colectiv
*Cântarea instrumentală
jucării muzicale
instrumente muzicale melodice și de percuție
Ritmul
Tactarea măsurii
Duratele de pătrime, optime, doime și pauza de pătrime, structuri ritmice
Măsura de 2/4
Melodia
*Sunetele La, Sol, Mi, Do
Legătura dintre text și melodie (strofa și refrenul, versul)
Elemente de construcție a melodiei: început, sfârșit, repetiții
*Improvizația melodică pe o temă muzicală dată
Timbrul
Sunete vocale-instrumentale
Vocea de adult și de copil, vocea de bărbat și de femeie
Solistul și corul
Pianul, vioara
Genuri muzicale
Genuri ale folclorului ocazional: colinda și cântecul de stea.
Genuri muzicale de factură cultă: valsul, rapsodia.
Interpretarea
Procedee armonico-polifonice: grupe alternative, solist – cor, lanț, dialog
Cântarea cu acompaniament
Cântarea vocal-instrumentală
Nuanțe: tare – încet – mediu
Tempo: repede – lent
Mișcarea pe muzică: liberă, ritmică, pe timpii măsurii, inspirată de
caracterul muzicii¸ mișcarea de dans
Clasa a IV-a
Cântarea vocală
deprinderi specifice de cânt (emisia naturală, dicția, respirația corectă)
deprinderi de cântare în colectiv
Cântarea instrumentală
jucării muzicale
instrumente muzicale melodice și de percuție
Ritmul
Duratele de pătrime, optime, doime, doime cu punct și pauza de pătrime
Măsura de 2/4, 3/4
Melodia
Sunetele La, Sol, Fa, Mi, Re, Do
Legătura dintre text și melodie (strofa și refrenul, versul)
Elemente de construcție a melodiei: început, sfârșit, repetiții
*Improvizația melodică pe un text dat, prin continuarea melodiei
Timbrul
Sunete vocale-instrumentale
Orchestra și corul
Pianul, vioara, trompeta* și naiul
Genuri muzicale
Genuri ale folclorului ocazional: colinda și cântecul propriu-zis din zonă*
Genuri muzicale de factură cultă: menuetul, hora
Interpretarea
Procedee armonico-polifonice: solist – cor, lanț, dialog, ison ritmic*
Cântarea cu acompaniament
Cântarea vocal-instrumentală
Nuanțe: tare – încet
Tempo: repede – lent
Mișcarea pe muzică: liberă, ritmică, pe timpii măsurii, mișcarea de dans
STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANȚĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
Nota: Aceasta programa este valabilă și pentru școlile în care predarea se face în limbile minorităților naționale.
2.3. Programa gimnazială
2.3.1. ARGUMENTE
Clasele a V-a și a IV-a
NOTĂ DE PREZENTARE
Proces complex și unitar, ce se desfășoară stadial, educația muzicală are drept scop dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de exprimare și receptare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale.
Documentul de față reprezintă curriculum-ul de educație muzicală pentru clasele a V-a – a VI-a, parte integrantă a parcursurilor de învățare oferite elevilor în contextul școlarității obligatorii.
Opțiunea pentru acest curriculum a pornit de la premisele următoare:
imperativele reformei învățământului, racordate la tradițiile învățământului muzical românesc;
proiectarea curriculum-ului pornind de la finalitățile și obiectivele învățământului;
centrarea obiectivelor pe formarea de capacități și atitudini esențiale în formarea personalității;
necesitatea proiectării concentrice a conținuturilor, asigurând continuitatea și progresia de la o clasă la alta.
În acest context, structura actualului curriculum cuprinde: obiective cadru, urmărite pe parcursul întregii etape de școlaritate obligatorie, obiective de referință, exemple de activități de învățare, conținuturi, sugestii pentru repertoriul de cântece, sugestii pentru audiții muzicale proiectate pentru fiecare clasă, standarde curriculare de performanță.
Sugestiile privind repertoriul de cântece sunt orientative. Repertoriul poate fi extins prin includerea unor cântece populare aparținând zonei folclorice respective.
NOTĂ: Prezenta programă este valabilă și pentru școlile în care predarea se face în limbi ale minorităților naționale. În lecții se poate include material vocal și instrumental (exemple: reproduceri de cântece și audiții) conform specificului național.
Clasele a VII-a și a VIII-a
NOTĂ DE PREZENTARE
Educația muzicală – ca disciplină de învățământ – are drept scop dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de exprimare și receptare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale.
Acest document reprezintă curriculum-ul revizuit de Educație muzicală pentru clasele a VII-a – a VIII-a, ca parte integrantă a parcursurilor de învățare oferite elevilor în contextul școlarității obligatorii. Revizuirea prezentului curriculum a avut în vedere următoarele aspecte:
generalizarea învățământului obligatoriu de 10 clase, începând cu anul școlar 2003-2004;
menținerea și în perioada următoare a structurii și a alocărilor orare din actualul plan-cadru de învățământ, aprobat cu O.M. nr. 3638/11.04.2001;
centrarea obiectivelor pe formarea de capacități și atitudini, a căror evaluare să fie orientată de standardele curriculare de performanță, la sfârșitul clasei a VIII-a.
Revizuirea a constat, în principal, în reformularea standardelor curriculare de performanță la sfârșitul clasei a VIII-a, astfel încât principiul accesibilității să fie respectat într-o mai mare măsură.
Prezentul document cuprinde:
obiective cadru, urmărite pe parcursul întregii etape de școlaritate obligatorie;
obiective de referință, exemple de activități de învățare, conținuturi, sugestii pentru repertoriul de cântece, sugestii pentru audiții muzicale proiectate pentru fiecare clasă;
standarde curriculare de performanță.
Sugestiile privind repertoriul de cântece sunt orientative. Repertoriul poate fi extins prin includerea unor cântece populare aparținând zonei folclorice respective.
Dată fiind plaja orară prevăzută în planul cadru (1-2 ore pentru clasa a VII-a și 1/2-1 oră pentru clasa a VIII-a), curriculum-ul conține atât obiective de referință și conținuturi obligatorii, care aparțin curriculum-ului nucleu, cât și altele, care vor fi valorificate în cadrul curriculum-ului la decizia școlii. Acestea din urmă sunt marcate cu asterisc și nu fac obiectul evaluărilor naționale.
În ceea ce privește distribuția orelor alocate clasei a VIII-a, acestea se pot desfășura fie în alternanță cu orele de educație plastică, fie grupate într-un singur semestru.
2.3.2. OBIECTIVE CADRU
Clasele a V-a și a IV-a
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale
Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
Cultivarea sensibilității, a imaginației și creativității muzicale
Clasele a VII-a și a VIII-a
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale
Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
Cultivarea sensibilității, a imaginației și creativității muzicale
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a
2. Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a
3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a
4.Cultivarea sensibilității, a imaginației și creativității muzicale
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a
CONȚINUTURI ALE ÎNVĂȚĂRII
Clasa a V-a
Practica muzicală
Practica vocală:
deprinderi specifice de cânt: ținuta corporală, respirația, emisia, dicția, articulația
modalități de cântare: individuală și în grup, în dialog, monodică și *polifonică (cu ison, în canon pe două voci)
repertoriu de cântece
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
repertoriu de lucrări instrumentale
Elemente de limbaj muzical
Melodia:
sunetele și notele muzicale cuprinse între sol (octava mică) și sol 2 (octava a II-a)
intervale muzicale
organizări sonore: tonalitățile Do Major și la minor natural; *scări modale
Ritmul:
duratele sunetelor și ale pauzelor muzicale și valorile corespunzătoare (pătrimea, optimea, doimea, nota întreagă, șaisprezecimea)
punctul de prelungire (doimea, pătrimea și optimea cu punct)
combinații ritmice cu duratele învățate, în măsurile de 2/4. 3/4, 4/4
anacruza
Tempoul: allegro, allegretto, moderato, andante
Nuanțele: piano, forte, mezzoforte, mezzopiano
Timbrul vocal (voci de copii, femei, bărbați) și instrumental (familii de instrumente muzicale)
Structura muzicală a cântecului: strofă, refren, rând melodic
Elemente de cultură muzicală
Date despre lucrările muzicale abordate: titlul, compozitorul, autorul textului, tematica
Mari compozitori: A. Vivaldi, W.A. Mozart, C. Porumbescu, T. Popovici, D.G. Kiriac
Audiții muzicale
Clasa a VI-a
1. Practica muzicală
Practica vocală
deprinderi specifice de cânt
cântarea monodică și *polifonică (cu ison, în canon pe două voci, armonică pe două voci)
repertoriu de cântece
Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
repertoriu de lucrări instrumentale
2. Elemente de limbaj muzical
Melodia:
modificarea înălțimilor sunetelor prin semnele de alterație
organizări sonore: tonalitățile Sol Major, mi minor, Fa Major, re minor
Ritmul:
combinații ritmice în măsurile de 2/4. 3/4, 4/4 (actualizare)
sincopa
contratimpul
Tempoul: accelerarea și rărirea mișcării (accelerando și rallentando)
Nuanțele: crescendo și decrescendo
Timbrul:
formații vocale: corul de voci egale și mixt
formații instrumentale: orchestra de muzică simfonică
Elemente de structură:
tema muzicală
forma mono, bi și tripartită
3. Elemente de cultură muzicală
Tipuri de muzică și genuri reprezentative:
muzica populară: cântecul propriu-zis, cântecul de joc și melodia instrumentală de joc
*muzica bisericească
muzica clasică: miniatura instrumentală, suita, rapsodia
muzica ușoară: valsul, tangoul, blues-ul, muzica folk
Mari compozitori: G.F. Händel, Fr. Schubert, R. Schumann, Fr. Chopin, J. Strauss, Gh. Cucu, G. Enescu
Audiții muzicale
Clasa a VII-a
1. Practica muzicală
Practica vocală:
deprinderi specifice de cânt
cântarea monodică și *polifonică (pe două și trei voci)
repertoriu de cântece
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
deprinderi de acompaniament
repertoriu de lucrări instrumentale
2. Elemente de limbaj muzical
Melodia:
organizări sonore tonale (actualizare)
organizări sonore modale: scări și moduri specifice folclorului românesc
Ritmul:
măsuri simple și compuse: 2/8, 3/8. 5/8
*diviziuni excepționale: trioletul
*ritmul măsurat și nemăsurat
Tempoul și nuanțele și rolul lor expresiv (actualizare)
Timbrul:
formații instrumentale: taraful și orchestra de muzică populară, formațiile de muzică ușoară, fanfara
interpreți celebri: soliști vocali și instrumentali de muzică populară, cultă, ușoară
Elemente de structură:
*forma fixă (strofică) și liberă (improvizatorică) în muzica populară românească
elemente componente ale operei, operetei și baletului: uvertură, arie, cor, duet, act, tablou, număr
3. Elemente de cultură muzicală
Tipuri de muzică și genuri reprezentative:
muzică populară; genuri ale folclorului ocazional: colinda și cântecul de stea, cântecul de nuntă; *genuri ale folclorului neocazional: doina și balada.
Clasa a VIII-a
1. Practica muzicală
Practica vocală:
deprinderi specifice de cânt
cântarea monodică, *polifonică (canon pe două și trei voci) și armonică (pe două voci)
repertoriu de cântece
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
deprinderi de acompaniament
repertoriu de lucrări instrumentale
2. Elemente de limbaj muzical
Melodia:
organizări sonore tonale: tonalitățile Do Major, la minor, Sol Major, mi minor, Fa Major, re minor (actualizare); *tonalitățile Re Major, si minor, Si bemol Major, sol minor
Ritmul:
combinații ritmice binare și ternare
rolul expresiv al ritmului
*Polifonia și armonia
orchestra de muzică simfonică
3. Elemente de cultură muzicală
Audiții muzicale
Genuri muzicale:
muzica clasică: liedul, sonata, concertul, simfonia
muzică de jazz
Mari compozitori: J.S. Bach, J. Haydn, L.v. Beethoven, J. Brahms
STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANȚĂ
2.4. Elemente de noutate ale noii programe: conținuturi, activități de învățare și obiective legate utilizarea instrumentelor
2.4.1. PROGRAMA PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
2.4.1.1. Argument
a) Nota de prezentare
O cerință desprinsă din programă este aceea a utilizării în forme variate a jucăriilor muzicale, prilej cu care activitățile de educație muzicală pot deveni momente de împlinire a personalității copilului în care firescul, exuberanța, creativitatea și spontaneitatea acestuia se îmbină armonios.
b) Sugestii metodologice
Când vorbim de acompaniament la aceasta vârsta avem grija să subliniem faptul că, de regula, educatoarea va fi cea care acompaniază cântarea copiilor cu un instrument pe care îl cunoaște. De asemenea, copiii înșiși pot realiza un acompaniament ritmic cu mișcări corporale (bătăi din palme, bătăi ale palmelor pe genunchi sau pe piept, frecarea palmelor, a tălpilor, pocnirea degetelor etc.), lovirea diferitelor obiecte sonore aflate la îndemână, cu jucăriile muzicale consemnate în programă și alese, cu precădere, din sfera percuției, precum și cu jucării confecționate de ei. Alegerea acompaniamentului potrivit va avea în vedere caracterul cântecului, asigurarea expresivității lui, dar și bucuria copiilor datorita aportului lor la îmbogățirea sonorității cântecului.
2.4.1.2. Obiective cadru
Formarea capacitaților de exprimare prin muzică
2.4.1.3. Obiective de referință și activități de învățare
– să cânte acompaniați de educatoare
Exemple de activități de învățare:
Toate grupele – cântarea cu acompaniamentul unui instrument care îi permite educatoarei să cânte concomitent cu vocea
să acompanieze ritmic cântecele
Exemple de activități de învățare:
Grupa mică – acompanierea cu: percuție naturală și, obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă, lemne)
Grupa mijlocie – acompanierea cu: mișcări corporale și obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă, lemne, maracas, tamburină)
Grupa mare și pregătitoare pentru școală – acompanierea cu: mișcări corporale și obiecte sonore, jucării muzicale (clopoțel, tobă, lemne, maracas, trianglu, tamburină, gong)
2.4.1.4.
CONȚINUTURI ALE ÎNVĂȚĂRII
2.4.2. PROGRAMA PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
2.4.2.1. Argumente
– Clasele I – a II-a
Educația muzicala la ciclul primar se desfășoară în doua etape: etapa oral intuitiva (a prenotației), în care muzica se învață exclusiv după auz, prin ascultare și cântare, mișcare și acompaniament ritmic de jucării sonore sau instrumente de percuție, și etapa notației (a scris-cititului muzical), în care cunoașterea și aplicarea elementelor de limbaj muzical se realizează în mod conștient.
Clasa a III-a
Noul curriculum continuă coerent curriculumul pentru clasele I și a II-a, accentuând importanța activităților concrete, a jocului, a mișcării, a obiectelor și a instrumentelor care produc diverse sunete, pentru receptarea muzicii și pentru exprimarea prin muzică. Acompaniamentul muzical și ritmic este asigurat atât de învățători, cât și de elevi.
– Clasa a IV-a
Noul curriculum continuă coerent curriculumul pentru clasele I – a III-a, accentuând importanța activităților concrete, a jocului, a mișcării, a obiectelor și a instrumentelor care produc diverse sunete, pentru receptarea muzicii și pentru exprimarea prin muzică. Concomitent cu activitățile de tip joc, receptarea și reproducerea muzicii inclusiv cu ajutorul instrumentelor muzicale accesibile copiilor și cadrelor didactice constituie un demers didactic dezirabil, prin care să fie atinse obiectivele prevăzute în programă. În același timp, utilizarea instrumentelor muzicale accesibile constituie o modalitate de a implica în activitatea specifică lecției de Educație muzicală a elevilor distoni.
2.4.2.2. Obiective cadru
Clasele I – a IV-a
Valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
2. Exprimarea prin muzică
Obiective de referință și activități de învățare
Valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
CLASA I:
CLASA a II-a
CLASA a III-a
CLASA a IV-a
Exprimarea prin muzică
CLASA I
CLASA a II-a
CLASA a III-a
CLASA a IV-a
Valorificarea în practica vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
CLASA a IV-a
CLASA a III-a
*Cântarea instrumentală
jucării muzicale
instrumente muzicale melodice și de percuție
CLASA a IV-a
Cântarea instrumentală
jucării muzicale
instrumente muzicale melodice și de percuție
Standarde curriculare de performanță pentru învățământul primar
Conținuturi ale învățării
CLASA I și a II-a
Cântarea instrumentală
– jucării muzicale;
– percuție corporală;
– cântarea cu acompaniament
2.4.3. PROGRAMA PENTRU INVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
2.4.3.1. ARGUMENTE
Clasele a V-a și a IV-a
NOTĂ DE PREZENTARE
Proces complex și unitar, ce se desfășoară stadial, educația muzicală are drept scop dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de exprimare și receptare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale.
Clasele a VII-a și a VIII-a
NOTĂ DE PREZENTARE
Educația muzicală – ca disciplină de învățământ – are drept scop dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor, a capacităților de exprimare și receptare muzicală, prin activități practice de cântare (vocală și instrumentală) și prin audiții muzicale.
Obiective cadru
Clasele a V-a – a VIII-a
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
2.4.3.3. OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a
2.4.3.4. CONȚINUTURI ALE ÎNVĂȚĂRII
Clasa a V-a
Practica muzicală
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
repertoriu de lucrări instrumentale
Clasa a VI-a
1. Practica muzicală
Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
repertoriu de lucrări instrumentale
Clasa a VII-a
1. Practica muzicală
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
deprinderi de acompaniament
repertoriu de lucrări instrumentale
Clasa a VIII-a
1. Practica muzicală
*Practica instrumentală:
deprinderi de tehnică instrumentală
deprinderi de acompaniament
repertoriu de lucrări instrumentale
2.4.3.5. STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANȚĂ
CAPITOLUL al III-lea.
Instrumentele muzicale și proiectarea didactică
3.1 INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN LECȚIA DE MUZICĂ: SCURTĂ PREZENTARE
Instrumentele muzicale pentru copii sunt acelea a căror tehnică să nu inhibe manifestarea spontană pe muzică, a copilului. Se aleg instrumente care pretind o tehnică accesibilă, ușor asimilabilă în grup și în timp scurt, celelalte rămânând ca apanaj al liceelor vocaționale, destinate copiilor de excepție. Instrumentele care permit elevului să redea melodii, armonii sau ritmuri simple în condițiile arătate mai sus, pot fi: chitara, mandolina, cobza, țitera, țambalul, flautul drept (Blockflöte), fluierul, cimpoiul, acordeonul, xilofonul, jocul de clopoței (Glockenspiel), toba mică, toba mare, tamburina, bateria de jazz, castanietele, trianglul, talgerele, gongul, lemnul, toaca, orga electronică cu variantele sale puțin costisitoare, sau alte instrumente tradiționale, zonale. Pe lângă acestea, sau în lipsa lor, se pot întrebuința pseudo-instrumente și diferite obiecte sonore, jucării muzicale existente în comerț sau construite de elevi din materiale naturale sau refolosibile.
3.1.1. Instrumentele de percuție
Instrumentele de percuție sunt acelea care emit sunetele prin lovire, sunete care pot avea înălțimea determinată sau nedeterminată. În funcție de modul de emitere a sunetului, ele pot fi:
idiofone, care produc sunetele prin vibrația propriului corp;
membranofone, care produc sunetele prin vibrația unei membrane întinse pe o cutie rezonatoare.
Clopotele metalice cunoscute în biserici, au o sonoritate impresionantă, dorită și necesară în crearea atmosferei unor anumite compoziții. Pentru că dimensiunile și greutatea lor sunt uriașe, au fost înlocuite cu un instrument construit din bare de metal sau tuburi de oțel montate pe un suport. Acestea se numesc clopote tubulare, iar sonoritatea lor este asemănătoare cu cea a clopotelor de biserică.
– Jocul de clopoței poartă acest nume, pentru că inițial era alcătuit din clopote mai mici, acționate cu ciocanele. Pentru ușurarea tehnicii, clopoțeii au fost înlocuiți cu lame metalice, mai ușor de confecționat și de acționat.
Gongul este un talger metalic mare, cu două orificii laterale, prin care este legat un șnur. Pentru a produce sunetele, gongul se lovește în centru cu o baghetă asemănătoare celei de la toba mare, adică învelită în fetru.
– Drâmba (drâmboaie) este un instrument popular, cunoscut în țara noastră în toate regiunile sale. Are un cadru de metal în formă de potcoavă sau liră, cu o lamă flexibilă la mijlocul acestui cadru. Instrumentul se așează pe dinți și se emit sunetele vocal, ciupindu-se în același timp lama metalică cu degetul arătător de la mâna stângă. Așa se cântă melodia.
– Xilofonul este un instrument cu sunet determinat, destinat reproducerii melodiei. Este alcătuit din plăci sonore din lemn de palisandru, de diferite lungimi și care au suprafața de sus rotunjită, iar cea de jos, scobită. Acestea sunt prinse pe un stativ special, ce poate fi deplasat datorită rotilelor din partea de jos. Plăcuțele sunt lovite cu două baghete. Sunetul obținut este scurt, cu timbru specific.
În practica muzicală din școala de cultură generală se utilizează xilofoane-jucărie, de format mic, create special pentru copii.
Trianglul constă dintr-o baghetă de oțel prelucrată în formă de triunghi deschis la un capăt. Atârnat de o sfoară și lovit cu o baghetă tot metalică, trianglul are o înălțime nedeterminată, fiind utilizat pentru acompaniamentul ritmic, dar și cu rol coloristic în orchestra simfonică.
– Talgerele ( cinelele ) au forma unor discuri metalice, cu diametrul până la 70 cm. Ele sunt nelipsite din formațiile orchestrale de anumite genuri, ca de exemplu fanfare. Pentru ca metalul discului să vibreze în voie, talgerele au un orificiu în centru, în care este fixată o baretă de piele, prin care se trece mâna interpretului. Talgerele mai pot fi suspendate sau fixate de toba mare. Sunetele sunt produse în mai multe feluri: prin ciocnirea unul de altul, prin lovirea cu o baghetă sau prin frecarea cu o măturică metalică.
– Zurgălăii sunt mici clopoței montați pe un mâner. Prin scuturare produc sunete luminoase, vesele, antrenante.
În activitatea copiilor se poate folosi instrumentul ca atare, sau unul confecționat de ei înșiși. Zurgălăii de la costumul bărbătesc specific dansurilor de Căluș (Călușar, Călușeri), sunt foarte potriviți.
– Nicovala emite sunete cu înălțime nedeterminată. Inițial s-a folosit ca instrument în unele opere (Wagner), o nicovală adevărată de mărime mai mică.
În prezent, nicovala constă într-o bară de metal lovită cu un ciocan metalic. Sunetul este amplu, scurt, metalic.
– Tabla metalică este utilizată pentru crearea atmosferei, deoarece prin scuturare emite un sunet asemănător tunetului
– Castanietele sunt instrumente populare, folosite în această postură de dansatoarele din Italia și din Spania, în acompaniamentul ritmic al dansurilor. Sunt alcătuite din două plăci mici de lemn tare, care se prind pe degetele dansatoarelor. Lovite una de alta prin îndoirea palmei, produc sunete scurte si pătrunzătoare. Castanietele întrebuințate în orchestră sunt montate pe un mâner.
– Lemnul este utilizat în orchestre sub forma unui bloc din lemn de esență tare, cu anumite scobituri și deschizături. Instrumentul este lovit cu o baghetă tot de lemn, sau cu un ciocănel. Produce un sunet scurt, sec, pătrunzător. Există și o variantă de forma unui cilindru lunguieț.
– Biciul este confecționat din două plăci de lemn dreptunghiulare, cu lungimea de cca. 45 cm. Plăcile sunt prinse cu o balama ce este fixată pe lățimea lor. Prin închiderea rapidă ele produc o pocnitură puternică, asemănătoare pocnetului de bici.
– Morișca ( trișca, dârâitoarea ) constă dintr-o limbă de lemn elastica, ce are un capăt fix, iar celălalt capăt este sprijinit pe o roată dințată, prinsă de un mâner. Prin învârtire, capătul liber se freacă de dinții roții, producând o succesiune rapidă de sunete scurte, asemănătoare unei rafale de mitralieră.
– Maracasul este un instrument care produce un sunet discret, prin scuturarea unor recipiente din lemn sau plastic în formă de sferă, în care se introduc pietricele sau semințe uscate. Sunetul caracteristic este potrivit pentru susținerea ritmului de dans. În forma primitivă era construit din coaja uscată a unui bostan, in care se introduceau pietricele sau sâmburi uscați.
– Claves constă în niște bețișoare din lemn tare, care sunt lovite unul de altul.
După modelul acesta, se pot utiliza bețe de diferite dimensiuni și diferite consistențe care, lovite unele de altele, produc sunete cu care se acompaniază cântece de joc, dansuri populare etc., amintind de un specific din zona Brașov.
– Tobele sunt instrumente alcătuite din membrane întinse pe o cutie de rezonanță, respectiv pe un cilindru din lemn sau metal, care este gol.
Sunetele sunt produse prin lovirea cu o baghetă (sau două). Se poate lovi și cu încheietura mâinii sau cu degetele.
– Tamburina are aspectul unei tobe de mână, fiind acoperită cu o membrană numai pe o parte. Pe cilindrul-cadru se găsesc niște deschizături laterale în care sunt prinse perechi de discuri din metal. Astfel alcătuită, tamburina poate emite două feluri de sunete: cele produse prin lovirea membranei și cele produse prin lovirea cu pama sau cu o baghetă., prin frecarea suprafeței ei cu degetul mare, prin scuturarea tamburinei și prin lovirea ei de genunchi.
3.1.2. Instrumentele de suflat
La aceste instrumente, sunetul este produs prin vibrația coloanei de aer din tubul care reprezintă instrumentul propriu-zis. În forma lor primitivă, instrumentele de suflat necesitau o tehnică de construcție simplă, formă sub care se regăsesc și azi la unele popoare. La noi în țară există astfel de instrumente tradiționale, confecționate de către interpreți sau de către meșteri populari specializați.
Între instrumentele ce pot fi învățate în școala de cultură generală, notăm: flautul drept, fluierul, naiul, ocarina, tulnicul, cimpoiul.
– Flautul drept (Blockflöte, flauto dolce) este un instrument de suflat din lemn, unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale, răspândit, sub o formă sau alta, în toată lumea.
După ce în Baroc și Renaștere flautul drept a fost foarte cunoscut în compozițiile și orchestrele vremii, începând din sec. al XIX-lea, flautul oblic îi ia locul. Se fabrică pe o scară largă, acordajul lui fiind mult perfecționat. Pentru uzul curent, se confecționează din lemn și material plastic. În grupa acestui instrument se cunosc variantele: sopranino, sopran, alto, tenor, bas și contrabas, fiecare cu alt acordaj si deci cu o tehnică distinctă.
– Fluierul este un instrument străvechi, fiind varianta flautului drept cunoscută în țara noastră. În practica muzicală se cunoaște o întreagă familie, din care fac parte: cavalul, fluierul cu dop, fluierul dobrogean, fluierul geamăn, fluierul moldovenesc, tilinca. Acestea sunt confecționate de cei care le utilizează (ciobani, țărani), dar și de meșteri anume, din lemn de frasin, alun,cireș, paltin, etc.
Principiul general al acestor instrumente de suflat este acela că prin acoperirea tuturor orificiilor, fluierul emite sunetul fundamental, cel mai grav. Gama se formează prin descoperirea treptată a orificiilor de jos în sus și prin intensificarea suflului. Ciobanii și țăranii cântă pe aceste instrumente adesea cu mare virtuozitate și cu un simț artistic de admirat. Prin măiestria lor ei dau viață folclorului nostru muzical.
– Naiul este un instrument de suflat, format din mai multe tuburi de trestie, fag sau soc fiert, de diferite lungimi, prinse în partea de jos în formă concavă. Prin interpreții săi de mare virtuozitate și renumiți, naiul a devenit un instrument reprezentativ pentru țara noastră.
– Ocarina este un instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, cu ambușura laterală. Este constituită dintr-un corp ovoidal realizat din lut ars, porțelan, teracotă sau metal și este prevăzuta cu 8 orificii digitale.
Are un sunet moale, cald, învăluitor, sărac în armonice superioare, foarte asemănător cu cel al fluierului. Coloana de aer se introduce printr-o mică deschizătură circulară cu rol de ambușură.
– Buciumul (numit și tulnic) este un instrument muzical folosit păstorii români din munți. De origine dacă, a fost folosit în trecut în principatele din Moldova și Valahia ca instrument de semnalizare în conflictele militare. Cuvântul este derivat din latinescul „buccinum”, însemnând corn îndoit, un instrument folosit de romani. În munții Apuseni este numit tulnic și este adesea folosit de femei. Tubul are 1,5 – 4 metri și este făcut din scoarță de tei, din lemn, sau chiar (parțial) din metal și este folosit mai ales pentru semnalizare și comunicare de către păstorii din munți, cât și pentru ghidarea oilor și a câinilor.
În Muntenia este denumit bucium, în Munții Apuseni – tulnic, iar în Munții Maramureșului – trâmbiță.
– Cimpoiul este un instrument străvechi, cunoscut cu mult înainte de inventarea orgii. Aerul necesar producerii sunetului este suflat de către executant
printr-o țeavă într-un burduf prins sub braț.
Prin presiunea constantă a brațului, aerul adunat în burduf este condus spre fluierele cimpoiului: caraba, un fluier labial pe care se cântă melodia și bâzoiul, care emite isonul pe fundamentală sau cvintă.
3.1.3. Instrumente cu coarde
Prin tehnica lor superioară de construcție, instrumentele cu coarde dovedesc a fi apărut mult mai târziu decât instrumentele de percuție și de suflat.
Instrumentele cu coarde se clasifică în două categorii: cele cu arcuș și cele cu coarde ciupite, mai vechi decât primele. Ciupirea coardelor se poate efectua cu ajutorul degetelor, sau cu un obiect special destinat acestui scop. Chitara, mandolina, cobza, țitera sunt instrumente cu coarde ciupite, care au tastieră, asimilarea lor fiind mult ușurată.
– Chitara este un instrument cu coarde care are corpul propriu-zis (cutia de rezonanță) în forma cifrei 8. corpul chitarei se prelungește cu un gât lung, pe care se află tastele despărțite prin bare metalice, care delimitează semitonurile.
Chitara are 6 corzi, acordate: mi1, la1, re2, sol2, si2, mi3. Corzile sunt apăsate cu degetele mâinii stângi, urmărind tastele. Mâna dreaptă ciupește corzile cu degetele sau cu o pană. Se întâlnește în muzica populară,în muzica simfonică și de operă. Mai ales în muzica folk, pop și de divertisment, mai nou chiar și în tarafurile lăutărești, ea se folosește pentru acompaniament.
Mandolina are corpul mic și rotunjit, gâtul drept și mult mai scurt decât
al chitarei. Are 17 taste care delimitează semitonurile.
Cel mai răspândit model este cel cu patru perechi de coarde acordate la unison: sol2, re3, la3, mi4.Sunetele emise de mandolină sunt produse cu ajutorul unei pene, cu care se execută un tremolo des, asigurând durata sunetului.
– Cobza este un vechi instrument popular cu coarde, probabil cel mai vechi instrument de acompaniament din țara noastră. Are corpul rotunjit și alungit, în formă de pară și se construiește din lemn de paltin.
Gâtul este scurt, lat și dat pe spate. Ciupirea corzilor se face cu mâna sau cu ajutorul unei pene. Cobza este un instrument valoros prin vechimea sa și prin originalitatea acompaniamentului pe care îl asigură.
– Țitera este un instrument cu coarde ciupite, dar fără gât și fără tastieră. Instrumentul este acționat cu ambele mâini, ținându-l pe genunchi sau pe masă.
Principiul construcției acestui instrument este întinderea corzilor deasupra unei cutii rezonatoare. Numărul lor este variabil, o parte din acestea fiind destinate executării melodiei, iar restul pentru acompaniament și bas.
3.1.4. Instrumente electronice
Între instrumentele electronice frecvent utilizate, cunoaștem: orga electronică, sintetizatorul, calculatorul.
– Orga electronică are la bază 12 generatoare cu divizoare de frecvență pentru a cuprinde o întindere de 5 octave. Sunetul realizat de aceste generatoare este filtrat de module speciale, care finalizează timbrul caracteristic al unui instrument muzical. Linia melodică se realizează prin intermediul unei claviaturi asemenea celei de la orgă. Poate fi însoțită de acompaniamente presetate de tip armonic, de bas și percuție.
– Sintetizatorul – instrument electronic muzical complex, acționat de o claviatură și de potențiometre, este compus din module electronice specializate și independente unele de celelalte. Deosebirea esențială față de orga electronică constă în comanda sub tensiune a blocurilor componente. Fiecăruia îi aparține un generator independent, pentru a comanda schimbarea sunetelor, a timbrurilor, a volumului.
– Calculatorul a fost introdus în sistemele de sintetizare a sunetului, determinând creșterea posibilităților componistico-timbrale, care devin mai facile și mai variate.
El poate înlocui orice instrument clasic, mai mult decât atât, poate înlocui sintetizatorul deoarece pune la dispoziție o gamă foarte larga de sintetizatoare virtuale, posibilitățile de procesare a sunetului fiind mult mai mari.
Calculatorul oferă posibilitatea stocării unui volum mare de muzică și apoi posibilitatea audierii ei chiar și în timpul utilizării lui în alt scop.
3.1.5. Confecționarea jucăriilor muzicale
Odată cu descrierea instrumentelor potrivite educației muzicale, în special a celor de percuție, s-au inserat și idei cu privire la posibilitatea confecționării unor jucării muzicale după modelul acestor instrumente: gong, trianglu, bici, castanietă, claves, tobițe, fluiere, tulnice etc.
Această activitate poate porni de la lucruri foarte simple, cum ar fi utilizarea unor obiecte sonore așa cum se găsesc ele în mediul înconjurător. Natura oferă o imensă varietate de materiale care se pot folosi ca atare în realizarea unor acompaniamente ritmice. Exemplu: pietre, lemne, frunze, ghindă, etc. în gospodărie se găsesc de asemenea obiecte sau materiale ce pot sluji ca instrumente de percuție, cum ar fi de exemplu două linguri de lemn. Elevii le pot decora după plăcere. Lovite una de alta, se obține un sunet asemănător cu cel al lemnelor, care este potrivit pentru acompaniamentul cântecelor de dans.
Natura oferă însă și materiale din care se pot confecționa jucării ca: fluiere din soc sau lut, viori din coceni, morișcă etc. în mediul înconjurător gospodăresc se găsesc alt fel de obiecte, dar la fel de utile pentru scopul urmărit: recipiente, ambalaje, becuri, resturi textile, nasturi, obiecte casnice ieșite din uz etc. printr-o manoperă simplă se pot obține: zornăitori, tobițe, moriști, fluiere, tulnice etc.
Indiferent de obiectul confecționat, este bine ca elevii să-l decoreze după plăcerea și imaginația lor, fapt care le sporește atașamentul față de ceea ce au obținut și indirect față de activitatea pentru care l-au confecționat.
3.2 LOCUL ȘI ROLUL INSTRUMENTELOR ÎN ECONOMIA LECȚIEI DE MUZICĂ
Pe parcursul demersului didactic, profesorul trebuie să fie un organizator al activității de emancipare muzicală a elevului, abordând un traseu special și diferențiat. Însușirea unui instrument se orientează spre achiziții în planul aplicativ și valorificator al capacităților de operare cu limbajul muzical. Elevul va fi orientat spre citirea la prima vedere a unor piese simple, în așa fel încât instrumentul să-i ofere contactul nemijlocit cu literatura muzicală ce-i este accesibilă și totodată satisfacția reușitei. Aceasta va reprezenta o contribuție substanțială la îmbogățirea culturii muzicale pe de o parte, iar pe de altă parte, o punere în valoare a întregului potențial de asimilare și înțelegere a muzicii, sporind elevului încrederea în propria capacitate. Disponibilitatea elevului pentru studiul unui instrument și chiar pentru studiul muzicii va fi în continuă creștere.
Pentru eficientizarea activității de învățare, se poate organiza audierea unor lucrări dedicate instrumentului ales, sau al unora din aceeași grupă. Audiția conștientă și comparată utilizată cu scop stimulativ și nu invers, reprezintă un mijloc de cunoaștere a muzicii, a unor interpretări variate. Comentariile „în cunoștință de cauză” sunt un eficient mijloc de stimulare și dezvoltare a spiritului critic, precum și de formare a unei opinii proprii.
Practica didactică, precum și manifestările muzicale ale copiilor din învățământul general, dovedesc că instrumentalitatea și-a făcut loc în unele școli, datorită profesorilor cu pricepere și clarviziune în didactica muzicală. Cel mai adesea, pentru instruirea întregii clase, s-au ales: flautul drept, xilofonul-jucărie, instrumente de percuție, mandolina, chitara, fluierul și alte variate instrumente zonale, a căror tehnică elementară de mânuire le face accesibile.
Percuția
Din ampla paletă a instrumentelor de percuție am ales câteva, ce se pot utiliza în educația muzicală din școală: clopotele, jocul de clopoței, gongul, drâmba, xilofonul, trianglul, talgerele, zurgălăii, tălăngile, nicovala, castanietele,lemnul, biciul, morișca, maracasul, toaca, claves, toba, tamburina.
Clopotele. Desigur că în practica muzicală a elevilor, greu se poate utiliza instrumentul descris. Se pot alege pentru acompaniamentul anumitor cântece, în funcție de tematica și caracterul lor, diferite variante de clopote mici. Jucării sau obiecte utilizate în creșterea animalelor, fabricate din diferite materiale și având diferite sonorități deosebit de plăcute, clopotele au un efect sonor deosebit, prin care se poate sublinia și îmbogăți atmosfera specifică unor cântece vesele, cu ritm alert (de școală, de iarnă, de primăvară, de joacă etc.)
Jocul de clopoței. Acest instrument, în varianta sa cu ciocănele, se fabrică azi în țările occidentale special pentru educația muzicală a copiilor, fiind nelipsit din trusele de jucării muzicale. Se poate utiliza cu copiii pentru redarea liniei melodice, sau pentru executarea unor acompaniamente ritmico-armonice, fiind ușor de asimilat și foarte atrăgător, datorită timbrului său cristalin, potrivit vocilor de copii.
Gongul. Pentru utilizarea lui în lecția de muzică, după modelul acestui instrument, se poate confecționa un gong de dimensiuni mai mici. Se folosește un metal sonor, iar pentru lovirea instrumentului se poate confecționa de către elevi un ciocănel din fir de lână înfășurat pe o baghetă. Cu acest gong se pot acompania cântecele de copii, marcându-se de preferință pauzele de un timp aflate la sfârșitul unei unități melodice, sau la sfârșitul cântecului.
Drâmba. Mai ales în zonele în care acest instrument mai este viabil, se recomandă a fi introdus în educația tinerilor, apropiindu-i și interesându-i implicit de tradițiile locale.
Xilofonul. Avantajele utilizării acestui instrument în educația muzicală se referă la ușurința asimilării tehnicii de mânuire și implicit, a notației muzicale, precum și contribuția la intonația curată. Plăcuțele xilofonului pentru copii sunt dispuse gradat, urmând scara muzicală și având dimensiuni și culori diferite. Această dispunere a plăcuțelor, face ca din punct de vedere didactic, însușirea lui să se realizeze prin îmbinarea imaginii auditive cu cea vizuală, corespunzător gândirii intuitive a copilului, ceea ce este esențial și eficient.
Cântecele aplicative respectă modul gradat al scărilor melodice rezultate din ordinea învățării sunetelor. Asocierea cu semnul și denumirea sunetelor este mult ușurată de construcția instrumentului, constituind un procedeu firesc de notare a ceea ce se cântă și se vede. Acest mod de a proceda oferă posibilitatea de a organiza jocuri muzicale de intonație, de recunoaștere, de creație cu sunetele cunoscute, deprinderea de solfegiere devenind o consecință firească.
Trianglul. Sunetul său strălucitor și delicat îl face potrivit pentru acompaniamentul cântecelor de copii, fiind ușor de mânuit și ușor de construit.
Talgerele ( cinelele ). Talgerele pot fi utilizate în educația muzicală în mărime naturală, sau pot fi fabricate special, în dimensiuni mai mici. Ca și în cazul gongului, talgerele pot marca pauzele, precum și ritmurile de marș.
Zurgălăii. Cu aceste instrumente se acompaniază cântecele de iarnă, anumite colinde, anumite cântece populare de joc.
Nicovala. În acompaniamentul cântecelor la clasă, acest instrument poate marca timpul accentuat în succesiunea lui binară sau ternară, în alternanță cu un alt instrument de percuție, cu timbru diferit.
Tabla metalică . O activitate interdisciplinară în care muzica se asociază cu literatura, o poveste dramatizată sau o poezie cu conținut dramatic poate fi asociată cu sonorități instrumentale care să sublinieze, să încarce pozitiv atmosfera. Tabla este deosebit de sugestivă.
Castanietele. Pentru uzul didactic se poate utiliza instrumentul în sine, sau se pot confecționa imitații, după ambele modele, din diverse materiale naturale sau recuperabile, aflate în mediul înconjurător. Acompaniamentul cântecelor din repertoriu câștigă în sonoritatea specifică instrumentelor de percuție construite din lemn. Elevii pot confecționa singuri o astfel de jucărie.
Lemnul. Acest instrument poate fi utilizat în activitatea elevilor, el făcând parte din trusa instrumentelor de percuție comercializate în țările din occident. În forma lui cilindrică se poate procura și din magazinele de instrumente muzicale de la noi din țară. Această variantă emite sunete diferite la cele două capete ale cilindrului, fiind cu atât mai colorat acompaniamentul său ritmic.
Biciul. Instrumentul poate fi utilizat ca atare în activitatea muzicală a copiilor și tinerilor, sau poate fi confecționat pe același principiu, de dimensiuni mai mici, un instrument asemănător. Se potrivește în acompanierea unor colinde și a unor urări pentru sărbătorile de iarnă, a unor cântece despre iarnă și săniuș, sau a cântecelor de joacă etc.
Morișca. Meșterii populari confecționează morișca drept jucărie pentru copii. Creează o atmosferă de veselie, antrenantă, potrivită pentru cântecele de joacă.
Maracasul. În practica muzicală a copiilor se utilizează instrumentul ca atare, dar se pot construi și jucării, prin valorificarea unor diverse recipiente refolosibile, umplute cu diverse obiecte de format mic. Efectul acestui instrument agreat de copii, prin sunetul său fin și discret, se potrivește cântecelor cu anumite personaje, sau ca alternanță timbrală cu late instrumente ce au un sunet penetrant.
Tobele. Variantele pentru copii se găsesc în magazinele de jucării. Ele au dimensiuni mici și imită ca aspect acest instrument, respectând același principiu. Fiind construite din diverse materiale, sonoritățile lor nu se aseamănă uneori cucele ale tobei.
Tobițe de diferite dimensiuni și forme se pot construi de către copii, prin întinderea unei membrane (plastic, material textil etc.) pe un recipient cu valoare de cutie rezonatoare (un ambalaj din material tare, în formă acceptabilă). Se acționează cu degetele sau cu baghete confecționate tot de copii.
Tamburina. Există jucării muzicale cu această denumire care sunt construite asemănător. Elevii sunt deprinși să mânuiască diferit tamburina, așa cum s-a descris mai sus, pentru a produce sunetele diferite în acompanierea cântecelor de dans, de primăvară etc.
Instrumentele de suflat
Între instrumentele ce pot fi învățate în școala de cultură generală, notăm: flautul drept, fluierul, naiul, ocarina, tulnicul, cimpoiul.
Flautul drept (Blockflöte, flauto dolce). Instrumentul are un timbru catifelat, dulce, care se potrivește cu vocile de copii. Astăzi flautul-drept este răspândit ca instrument pentru practicarea muzicii în școli. Pentru instruirea unei clase de elevi se alege flautul sopran, acționând unitar, pe baza aceleiași tehnici. Celelalte variante se pot reuni într-o formație constituită eventual din elevi selecționați.
Avantajele pe care acest instrument le aduce în educația muzicală din școala de cultură generală sunt concrete și deloc neglijabile. Flautul drept se înscrie în condiția esențială pe care un instrument muzical trebuie să o îndeplinească în educația muzicală generală și anume, poate fi însușit în colectiv,într-un timp scurt și cu efort acceptabil. La nivelul preconizat, acela de a citi simple exemple muzicale, această lucrare colectivă este posibilă și eficientă.
Practica didactică a dovedit că în paralel cu însușirea tehnicii de mânuire a unui instrument muzical se asimilează implicit și notația, dobândindu-se în timp, fără un efort special, capacitatea de a descifra cântece. Deci, acest instrument melodic intervine în zona cea mai dificilă a educației muzicale, aceea a însușirii limbajului de specialitate, a citirii efective a notației.
Fluierul a fost introdus în școală pentru constituirea unor formații de fluierași, mai ales în zonele în care este reprezentativ, cu scopul menținerii și perpetuării acestei tradiții.
Un șir de fluiere mici, de diferite forme, din lut ars sau din alt material, sunt confecționate de meșterii populari, copii sau adulți. Ele sunt utilizate pentru a imita cântecul păsărilor. Unele pot fi umplute cu apă, sonoritatea având un gâlgâit plin de farmec. Sunt deosebit de atrăgătoare, cântecele de joacă și de primăvară câștigând mult în frumusețe printr-un astfel de acompaniament.
Naiul. Ca instrument tradițional zonal, naiul se întâlnește în formații de muzică populară alcătuite din elevi, dar nu poate constitui un instrument de învățat cu întreaga clasă, tehnica lui necesitând un efort susținut, individual, care depășește ceea ce se poate realiza în colectiv în timpul unei lecții.
Ocarina. Tehnica sa de execuție este o tehnică simplă asemănătoare flautului-drept și fluierului, și de aceea poate fi ușor de învățat cu întreaga clasă. Se utilizează în formații de muzică populară alcătuite din copii.
Buciumul. Ca vechi și reprezentativ instrument popular, merită să-i fie perpetuată tehnica de cântare precum și de construire a lui, mai ales în zonele unde el reprezintă o tradiție.
Cimpoiul. Ca și alte instrumente foarte vechi, cimpoiul se întâlnește rar, doar în spectacole folclorice de excepție, în care interpreții prezintă un repertoriu specific, și el foarte vechi, ce nu trebuie dat uitării.
Instrumente cu coarde
Construcția lor pretențioasă se corelează cu o tehnică instrumentală la fel de pretențioasă, majoritatea depășind nivelul educației muzicale generale și fiind reprezentative pentru școala vocațională. Din această categorie se pot selecta instrumente care pot fi învățate în grup: chitara, mandolina, cobza, țitera.
Chitara poate fi un instrument pentru redarea melodiilor, dar mai ales un instrument armonic, de acompaniament. Melodia acompaniată este o formă frecventă de valorificare a chitarei, în care acest instrument asigură acompaniamentul armonico-ritmic. Chitara are un număr mare de interpreți în această manieră, elevii având posibilități de audiere și deci de cunoaștere a specificului ei. Ei practică cu plăcere acest instrument ce se poate învăța în grup partea melodică fiind asigurată vocal. Respectând ideea că fiecare clasă de elevi devine o formație muzicală, melodia poate fi susținută și de un instrument melodic, de către un grup de elevi care pot realiza această activitate.
Mandolina. Există formații de mandoline cu interpreți – copii. A fost chiar o perioadă în care mandolina era în dotarea multor școli din țara noastră, profesorii de muzică agreând acest instrument pentru activitatea artistică a elevilor.
Cobza și țitera sunt instrumente foarte vechi care reprezintă o prezență pitorească în cadrul formațiilor artistice. Răspândite mai ales în Muntenia și Moldova, se pot folosi pentru organizarea unor formații muzicale ale elevilor, mai ales acolo unde de leagă de tradiția locală.
3.2.4. Instrumentele electronice, cum ar fi orga electronică, sintetizatorul și calculatorul, pot fi utilizate în lecțiile de muzică atât ca instrumente melodice cât și ca instrumente de acompaniament, atât singure cât și in combinație cu alte instrumente muzicale melodice și ritmice. Sintetizatorul si calculatorul mai pot fi folosite pentru asigurarea unor negative pentru cântecele învățate.
3.2.5. Instrumentul muzical mânuit de propunător
Acompaniamentul instrumental consecvent al propunătorului asigură interpretării muzicale a elevilor un cadru de siguranță și de susținere intonativă și ritmică. Prezența unui acompaniament bine realizat muzical îmbogățește interpretarea elevilor, dându-le satisfacții și bucurii specifice lecției de muzică. Antrenarea în activitatea de cântare este mai evidentă și impulsionată pozitiv. Atmosfera creată de muzica interpretată de tot colectivul împreună cu propunătorul, este la un nivel superior de trăire. Instrumentul sau chiar instrumentele muzicale ale propunătorului stârnesc interesul elevilor, dorința de a le putea mânui și ei. Muzica vocală acompaniată de un instrument este un atu în plus pentru reușita însușirii unui instrument muzical de către elevi. Muzica instrumentală oferită de propunător, propria interpretare la un instrument melodic, acompaniamentul ritmic realizat cu diferite instrumente de percuție sau cu jucării muzicale mărește acuitatea timbrală a elevilor pe calea firească a propriei experiențe și practici muzicale.
3.3 DEMERS APLICATIV:TIPURI DE LECȚIE
3.3.1. LECȚIA DE TRANSMITERE ȘI ÎNSUȘIRE A NOILOR CUNOȘTINȚE
Datorită caracterului practic pe care îl are muzica, cât și datorită scopului pe care îl are predarea muzicii în școala generală – educația muzicală și estetică a elevilor – lecțiile de transmitere și însușire a noilor cunoștințe muzicale cuprind și etapele lecției de fixare și formare de deprinderi muzicale, pentru că nicio lecție de muzică nu poate avea ca scop numai însușirea teoretică a unor cunoștințe muzicale, fără aplicarea lor în practică, audiție sau cântare. Urmărim în lecția de muzică în special dobândirea corectă a unor priceperi și deprinderi muzicale, care să contribuie la formarea aptitudinilor muzicale ale elevilor dar și la dezvoltarea facultăților lor intelectuale și senzoriale.
După parcurgerea etapelor din lecție (moment organizatoric, exerciții de cultură vocală, comunicarea obiectivelor urmărite, reactualizarea elementelor-cunoștințelor însușite anterior, prezentarea materialului faptic, obținerea performanței, fixarea și stabilizarea performanței, aplicarea lor în practica, asigurarea feed-back-ului ) poate exista la sfârșitul orei etapa de evaluare (apreciere) privind activitatea elevului, cunoscută prin observarea continuă de către propunător. Aceasta se face printr-o scurtă conversație cu elevii despre subiectul lecției curente, subliniindu-se ceea ce este esențial, punându-se întrebări referitoare la acestea, adică la elementele de bază și cântecele sau exercițiile legate de aceste elemente, pe care elevii trebuie să le repete și acasă, în mod independent.
În orice moment al lecției se poate face o evaluare a unui element însușit anterior sau nou predat. Se pot da fișe de evaluare special concepute pentru un anumit moment, rebusuri sau diferite exerciții, în care elevii să aplice ceea ce au învățat. De asemenea, evaluarea orală se va desfășura pe întreg parcursul lecției.
PROIECT DE LECȚIE
ȘCOALA: Școala cu clasele I-VIII nr. 3 Mediaș
CLASA: a II-a A
DATA:
PROPUNĂOR: Borza Ioan – Viorel
ARIA CURRICULARĂ: Arte
OBIECTUL: Educație Muzicală
SUBIECTUL LECȚIEI: Nuanțe contrastante: tare-încet
OBIECTIVE FUNDAMENTALE: transmitere și asimilare de cunoștințe
OBIECTIVE CADRU:
1. Valorificarea în practica vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate
2. Exprimarea prin muzică
TIPUL LECȚIEI: transmitere și asimilare de cunoștințe
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
– 1.1 să reproducă un repertoriu de cântece receptate după auz sau descifrate cu ajutorul unui instrument muzical, individual și colectiv
– 1.3 – să diferențieze intuitiv, în audiție, elemente de limbaj muzical, corelându-le cu cele utilizate în practica muzicală de cântat
– 2.2 – să cânte în aranjamente armonico-polifonice simple
METODE DIDACTICE: conversația, explicația, demonstrația,exercițiul, învățarea prin descoperire
RESURSE MATERIALE: manualul, PC, retroproiector, instrumente muzicale (blockflöte, acordeon, orgă, pseudoinstrumente muzicale, jucării muzicale), fișe cu textul cântecului
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1: Să execute exerciții de respirație și ritmico – melodice. O2: Să intoneze cântecul nou, respectând înălțimea sunetelor muzicale și duratele lor, precum și elementele de interpretare ( tempo și nuanțe).
O3: Să realizeze tipuri de alternanțe diferite .
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, perechi
mf ppp(ecou)
Ieri am fost în-tr-o pă-du-re Și-am cân-tat vo-ios me-reu, Și-am cân-tat vo-
mf ppp
ios me-reu; Dar un glas din de-păr-ta-re Mi-a răs-puns la cân-tul meu,Mi-a răs-puns la
mf ppp
cân- tul meu. La, la, la,la, la la la,la,la la, la, la,la,la… la la, la, la,la,
mf ppp
la La, la, la,la, la la la,la,la,la, la, la,la,la la,la, la, la,la, la
2. În pădurea înverzită 3. Cine nu mă lasă-n pace?
Și am râs, am râs mereu Am strigat eu necăjit
Dar un glas din depărtare Dar un glas din depărtare
Mi-a răspuns la râsul meu. Îmi răspunde tot răstit.
La, la,la,la,la, la,…. La, la,la,la,la,la,la,la,…
LECȚIA DE FIXARE ȘI CONSOLIDARE A CUNOȘTINȚELOR ȘI DE FORMARE A PRICEPERILOR ȘI DEPRINDERILOR
În succesiunea lecțiilor de muzică, cele destinate fixării cunoștințelor și consolidării deprinderilor muzicale predomină, deoarece muzica are un caracter practic și predarea ei doar din punct de vedere teoretic nu poate duce la realizarea sarcinilor instructiv-educative ale acestei discipline de învățământ. De aici rezultă necesitatea de a se organiza un sistem de câteva lecții pentru fiecare problemă muzicală, în care să se desfășoare activități practice de formare și consolidare a priceperilor și deprinderilor muzicale.
În funcție de clasa și vârsta elevilor, de nivelul de dezvoltare muzicală al acestora și de complexitatea problemei muzicale, grupul lecțiilor de fixare și consolidare destinate formării și consolidării anumitor priceperi și deprinderi muzicale poate fi mai mic sau mai mare. Pentru a întreține permanent viu interesul copiilor este necesar ca lecțiile de consolidare a un ei probleme oarecare să aibă un conținut cât mai variat, aducând mereu o nouă formă de activitate, care să trezească elevilor curiozitatea și plăcerea de a lucra cu interes.
Lecțiile de fixare și consolidare a cunoștințelor și de formare a priceperilor și deprinderilor muzicale cuprind aproximativ aceleași etape ca și lecția de transmitere și însușire a noilor cunoștințe (moment organizatoric, exerciții de cultură vocală, comunicarea obiectivelor urmărite, reactualizarea cunoștințelor însușite anterior) la care se adaugă etapa de consolidare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale pe bază de noi exemple muzicale, în cadrul cărora propunătorul poate eșalona diferite activități: de analiză a exemplelor muzicale, de solfegiere, dictări orale și scrise. Această ultimă etapă este dominantă în timpul lecției de fixare și cuprinde organizarea tuturor exercițiilor și cântecelor pe baza cărora se consolidează cunoștințele și se formează deprinderile propuse în lecția respectivă. Urmează ca etape: obținerea performanțelor propuse în obiective, asigurarea feed-back-ului, fixarea și stabilizarea performanței, aplicarea lor în practică, iar la sfârșitul orei concluzii și aprecieri asupra rezultatelor și progresului obținut de elevi în lecția curentă.
În această etapă pot fi notați elevii pe baza rezultatelor obținute și a interesului cu care au participat la lecție. Strâns legat de rezultatele obținute, propunătorul va cere elevilor să efectueze acasă diferite operații similare cu cele realizate în clasă (la lecția curentă), scopul acestora fiind legat de scopul și conținutul lecției curente sau a unui grup de lecții care au același subiect.
PROIECT DE LECȚIE
ȘCOALA:
CLASA: a V-a
DATA:
PROPUNĂOR: Borza Ioan – Viorel
ARIA CURRICULARĂ: Arte
OBIECTUL: Educație Muzicală
SUBIECTUL LECȚIEI: Timbrul instrumental
OBIECTIVE FUNDAMENTALE: Consolidarea cunoștințelor și formarea deprinderilor muzicale, prin audiție
OBIECTIVE CADRU:
1. Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale
2. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
TIPUL LECȚIEI: consolidare
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
– 2.1 să audieze cu atenție lucrările muzicale, recunoscând elementele de limbaj învățate
– 2.2 să compare fragmentele audiate, sesizând anumite diferențe sau similitudini
– 3.2 să identifice în lucrările interpretate sau audiate elementele de limbaj muzical
OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
Oo1. să cunoască și să identifice vizual și auditiv grupele de instrumente;
Oo2. să poată distinge un registru grav (sunetele joase) de un registru acut (sunetele înalte);
Oo3. să conștientizeze audiția muzicală, asociind unele registre sau efecte sonore, unor stări sufletești sau trăiri afectiv-emoționale.
METODE DIDACTICE: conversația, explicația, demonstrația,exercițiul, învățarea prin descoperire
RESURSE MATERIALE: PC, retroproiector, fișă cu instrumentele din orchestra simfonică, CD cu lucrarea „Petrică și lupul” de S. Prokofiev, cu Rapsodia I de G. Enescu, cu imagini
3.3.3. LECȚIA DE RECAPITULARE ȘI SISTEMATIZARE A CUNOȘTINȚELOR ȘI DEPRINDERILOR MUZICALE
Repetarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale se face în cadrul fiecărei lecții de muzică, la început, în etapa destinată reactualizării cunoștințelor dobândite anterior. În afară de repetarea curentă, care se efectuează în fiecare lecție și care se face asupra unui volum mic de cunoștințe și deprinderi (de obicei acestea se referă la subiectul lecției anterioare) mai sunt și lecții destinate în întregime repetării, adică lecții de recapitulare asupra anumitor capitole sau grupuri de probleme muzicale, care au fost predate în mai multe lecții succesive sau alternative.
Repetarea curentă și recapitularea periodică fac parte din procesul de asimilare și fixare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale, fiind activități didactice indispensabile. Necesitatea de a repeta (recapitula) materia predată într-un șir de lecții succesive rezultă din faptul că elevii uită destul de repede ceea ce învață, daca priceperile și deprinderile muzicale nu se mențin vii prin exerciții repetate. Prin recapitulare nu trebuie să se urmărească doar reîmprospătarea și fixarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale, pentru că, în succesiunea lecțiilor, problemele ritmice alternează cu cele melodice sau dinamice. Mai este necesară de asemenea recapitularea la sfârșitul anului școlar, având ca scop sistematizarea materiei parcursă de elevi, pentru a oferi acestora o privire de ansamblu asupra întregii problematici muzicale și recapitularea de la începutul anului școlar, al cărei scop este reîmprospătarea materiei după o vacanță în care elevii și-au pierdut o mare parte din deprinderile dobândite în timpul școlii.
Pentru a fi cât mai eficientă și atrăgătoare, recapitularea trebuie să fie bine gândită, organizată și realizată, pe baza unei activități antrenante, cu întrebări și răspunsuri clare, exemple muzicale noi sau cunoscute, care să ducă la reîmprospătarea materiei, consolidarea și sistematizarea acesteia.
În recapitularea problemelor de gramatică muzicală, cel mai frecvent procedeu de realizare constă în analiza unor cântece sau solfegii adecvate, care cuprind probleme muzicale propuse spre recapitulare, dar și pentru reactualizarea deprinderilor muzicale corespunzătoare.
Structura lecției de recapitulare și sistematizare (moment organizatoric, exerciții de cultură vocală, comunicarea obiectivelor urmărite, reactualizarea elementelor-cunoștințelor însușite anterior,eșalonarea conținutului tematic recapitulativ pe probleme și activități muzicale corespunzătoare, clasificarea și sistematizarea conținutului tematic pe probleme, în funcție de modul în care s-au succedat în desfășurarea lecției, ducând la concluzii și formulări succinte) este determinată de conținutul tematic eșalonat pe probleme și diverse activități muzicale în care acestea își găsesc aplicarea. Pentru ca lecția să fie cât mai atractivă este bine să fie anunțată clasei cu o săptămână înainte, dând astfel posibilitatea elevilor să se documenteze cu privire la problemele care vor fi recapitulate.
Desigur că și în acest tip de lecție evaluarea este permanent prezentă, putându-se face în aproape fiecare etapă a lecției, prin solicitarea de răspunsuri la diferite întrebări sau probleme muzicale, prin efectuarea de exerciții (individual sau pe grupe), prin organizarea și desfășurarea unor jocuri care să cuprindă problemele muzicale recapitulate.
PROIECT DE LECȚIE
ȘCOALA:
CLASA: a V-a
DATA:
PROPUNĂOR: Borza Ioan – Viorel
ARIA CURRICULARĂ: Arte
OBIECTUL: Educație Muzicală
SUBIECTUL LECȚIEI: recapitularea sunetelor muzicale învățate
OBIECTIVE FUNDAMENTALE: recapitularea și sistematizarea sunetelor muzicale învățate în vederea evaluării gradului de formare a deprinderii de a solfegia cu aceste sunete.
OBIECTIVE CADRU:
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale
Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
Cultivarea sensibilității, a imaginației și creativității muzicale
TIPUL LECȚIEI: recapitulare și sistematizare
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ: 1.1 – să interpreteze vocal, individual sau în grup, cântece la unison sau în aranjamente armonico-polifonice simple, respectând indicațiile de interpretare și gestica dirijorală grup, cântece la unison sau în aranjamente armonico-polifonice simple, respectând indicațiile de interpretare și gestica dirijorală
2.1 – să audieze cu atenție lucrările muzicale, recunoscând elementele de limbaj învățate
3.2 să identifice în lucrările interpretate sau audiate elementele de limbaj muzical
METODE DIDACTICE: conversația, explicația, demonstrația,exercițiul, problematizarea, analiza, comparația, învățarea prin descoperire
RESURSE MATERIALE: manualul, instrumente muzicale (blockflöte, acordeon, orgă, pseudoinstrumente muzicale, jucării muzicale), planșe cu sunetele muzicale învățate, fișe cu cântecele însușite anterior (Cântecul gamei, Fantezia pentru pian, cor și orchestră -L.v.Beethoven, Auzi valea, Fata de păstor)
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1: Să execute exerciții de respirație și ritmico – melodice.
O2: Să recunoască și să intoneze corect sunetele învățate
O3: Să justifice locul simbolurilor grafice pe portativ, prin diferența de înălțime a sunetelor
O4: Să execute cântecele învățate anterior cu audiție interioară, în lanț, în dialog, cu solist și cu acompaniament
O5: să precizeze locul sunetelor în cadrul octavelor
O6: să creeze melodii scurte cu unele din sunetele învățate
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, perechi
LECȚIA DE VERIFICARE ȘI EVALUARE A CUNOȘTINȚELOR ȘI DEPRINDERILOR MUZICALE
Așa cum am mai spus, verificarea și evaluarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale se face în fiecare lecție de muzică, datorită faptului că dobândirea noilor cunoștințe se leagă întotdeauna de cele dobândite anterior. De aceea, lecțiile de verificare și evaluare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale sunt reduse ca număr, contopindu-se de cele mai multe ori cu lecțiile de recapitulare și sistematizare a materiei, în care se face și verificarea și evaluarea rezultatelor.
Lecțiile de muzică în care profesorul își propune să efectueze în mod special verificarea și aprecierea elevilor au loc în deosebi spre sfârșitul semestrelor. Acestea se pot desfășura atât oral cât și în scris, sub formă de teste (lucrări scrise). Verificarea orală este cu mult mai adecvată comparativ cu cea scrisă, pentru că pe cale orală aceasta presupune o strânsă legătură a teoriei cu practica, iar aprecierea cunoștințelor și deprinderilor muzicale trebuie să reflecte exact această legătură.
O altă formă pe care o poate avea lecția de verificare și evaluare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale este aceea a concursului ghicitoare prin audiții muzicale. Acest concurs se organizează cu scopul de a cere elevilor să recunoască, pe bază de audiție muzicală, diferite lucrări muzicale – adecvate vârstei – care fac parte din creația cultă vocală sau instrumentală, predate anterior tot pe bază de audiție muzicală, la anumite clase, respectând programa de învățământ. Concertele ghicitoare organizate în acest tip de lecție sunt foarte plăcute, antrenează tot colectivul clasei și dau rezultate foarte bune în ceea ce privește fixarea și consolidarea cunoștințelor muzicale.
Structura unei lecții de verificare și evaluare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale nu are un tipar precis, acesta fiind determinat de tematica recapitulării și de forma pe care profesorul își propune să o realizeze.
Verificarea pe cale orală poate cuprinde etapele:
Enunțarea temelor care vor fi parcurse în lecție
Chestionarea elevilor asupra problemelor eșalonate într-o ordine logică și sistematică, astfel încât să se realizeze și fixarea și sistematizarea cunoștințelor și deprinderilor dobândite anterior. Este bine ca toate chestionările teoretice să se bazeze pe exemple muzicale pe care elevii să le execute în mod practic, prin solfegiere sau dictare. De asemenea, prin verificarea orală, împletită cu cântarea, este recomandabil să fie antrenați toți elevii la lecție, lucrându-se permanent frontal, cu întreaga clasă.
Analiza și aprecierea rezultatelor obținute în munca elevilor, notarea răspunsurilor.
Verificarea sub formă de test (lucrare scrisă) nu este specifică educației muzicale, prin faptul că asimilarea cunoștințelor teoretice fără a exista capacitatea practică de a interpreta muzica, nu are valoare în sine. De aceea, acest procedeu realizat de obicei în scris, poate fi înlocuit cu o activitate creativă specifică muzicii, desfășurată în grup, cum ar fi:
selecționarea cântecelor ce au la bază o anume scară muzicală
alegerea unui cântec preferat în grup
interpretarea cântecului cu diferite procedee potrivite (vocal-instrumental, cu acompaniament ritmic, cu mișcări, polifonico-armonice, etc.)
Structura unei astfel de lecții va fi următoarea:
explicații generale asupra modului în care va decurge efectuarea acestei activități
enunțarea subiectului
formarea grupelor
tratarea subiectului în grup
analiza interpretării fiecărui grup
analiza interpretărilor din toate punctele de vedere, într-o anumită ordine, stabilită în prealabil
extragerea greșelilor cu caracter general, subliniindu-se greșelile provenite din neatenția la lecții a unor elevi
Este bine, de asemenea, să fie evidențiate și apreciate realizările bune, subliniind munca elevilor buni.
Prin analiza corectă a acestor activități, se realizează atât aprofundarea și sistematizarea materiei, cât și aprecierea muncii elevilor, concretizată în notarea corespunzătoare a lor.
Dorința de a-i face pe elevi adevărați parteneri în procesul de evaluare este posibil nu numai prin practicarea unei evaluări transparente, prin explicarea criteriilor de evaluare, dar și prin încurajarea practicilor de autoevaluare – prin aprecierea propriilor prestații, și interevaluare – prin aprecierea prestațiilor de către colegi.
Implicarea elevilor în aprecierea-evaluarea propriilor rezultate are efecte benefice pe mai multe planuri:
profesorul dobândește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor referitoare la rezultatele constatate;
elevul exercită rolul de subiect al acțiunii pedagogice, de participant la propria sa formare;
îi ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;
cultivă motivația față de învățare și atitudinea responsabilă față de propria activitate.
La aceste argumente se mai poate adăuga faptul că autoevaluarea îi permite elevului să coopereze cu profesorul, să identifice lacunele și dificultățile întâmpinate, să-și definească poziția în cadrul unui grup, să-și stabilească un ritm propriu de învățare, etc.
Un prim pas înspre autoevaluare constă în cunoașterea de către elevi a criteriilor și indicatorilor care se iau în considerare în evaluarea activităților, ceea ce îi ajută pe aceștia să înțeleagă semnificația notelor acordate de profesor. Când dispune de aceste cunoștințe, elevul se poate orienta mai ușor în învățare, concentrându-se pe aspectele de bază și luând decizii în consecință.
Există mai multe modalități de promovare a autoevaluării:
autocorectarea sau corectarea interpretării colegilor:
solicită elevii să depisteze greșelile, dar și să aprecieze realizarea pozitivă a sarcinilor de lecție, acesta fiind un pas important spre dobândirea autonomiei în autoevaluare;
elevii primesc criteriile de evaluare, baremele de evaluare și pe baza acestora își apreciază calitatea răspunsului propriu sau al colegilor.
autonotarea controlată:
presupune că elevul este solicitat să își acorde o notă care va fi apoi revăzută și definitivată de către profesor, împreună cu colegii.
notarea reciprocă:
pune elevii în situația de a-și nota colegii, prin reciprocitate la lucrările scrise, la răspunsurile orale sau în realizarea unei sarcini concrete de învățare.
metoda de apreciere obiectivă a personalității:
constă în antrenarea întregului colectiv al clasei în aprecierea unor elevi, sub diferite aspecte: nivel de pregătire generală, aptitudini pentru anumite domenii, trăsături de caracter,etc.
Această metodă poate rezolva probleme de disciplină care apar în timpul cântării colective:
omogenizarea și sincronizarea în interpretarea colectivă a unor cântece;
emisia corectă a sunetelor;
colaborarea și întrajutorarea în timpul muncii pe grupe;
înțelegerea și respectarea gustului celorlalți colegi de grupă („ce vreau eu să cânt și tu nu vrei”)
În evaluarea activităților de învățare, cum este – de exemplu – lucrul pe grupe, profesorul îi poate implica și pe elevi. La sfârșitul activității pe grupe se poate acorda timp pentru ca fiecare membru al grupului să evalueze contribuția personală sau pe cea a colegilor la realizarea sarcinii de lucru.
Scopul autoevaluării este de a reflecta critic asupra eficienței activității personale sau colective (munca în echipă) și de a o îmbunătăți. Când se constată diferențe între autoevaluare, interevaluare și evaluarea făcută de profesor, se recomandă discutarea acestor diferențe și corectarea procedurilor de evaluare.
Prin autoevaluare elevul participă activ la procesul de evaluare. Autoevaluarea capătă valențele unui proces autoreflexiv prin care elevul devine conștient de propriile comportamente și calități și în care profesorul are rolul de a-l ghida sau orienta pe elev înspre atingerea obiectivelor instructiv-educative. Pentru aceasta este necesar ca profesorul să urmărească dezvoltarea abilităților de autoevaluare, facilitând procesul de autoanaliză a atitudinilor față de învățare, procesele de reflecție asupra atitudinilor pentru activitatea întreprinsă, asupra efortului intelectual și fizic, procesele de analiză a planului personal de învățare, a capacităților de planificare și proiectare a țelurilor, etc. Privită din această perspectivă, autoevaluarea se convertește într-un proces prin care elevul învață să învețe.
3.4 PRIVIRE CONCLUZIVĂ
Înșiruirea unui mare număr de instrumente nu urmărește sub nicio formă să oblige, să inhibe, să sperie propunătorul cu privire la activitatea instrumentală cu copiii dintr-o școală de cultură generală. Din contră, acestea sunt doar sugestii menite să încurajeze practicienii pe drumul educației instrumentale, atât de valoroasă și, de fapt, ușor de realizat, dacă instrumentul este ales cu știință. Elevii trebuie să dobândească un comportament firesc, curajos și creativ în preajma instrumentelor muzicale, scopul nefiind dobândirea unei tehnici superioare ci asigurarea unui câștig real în muzicalizarea lor ca practicieni.
În vederea lărgirii sferei de valorificare a sonorităților timbrale, elevii pot fi îndrumați să folosească instrumentele pe care le mânuiesc (și altele dacă ele există, chiar dacă nu au învățat tehnica lor) interdisciplinar, bucurându-se tocmai de timbrul lor atât de diferit și totodată atât de sugestiv. Instrumentele, acționate pe rând sau concomitent, pot constitui fondul sonor al unei scurte relatări din creația literară sau improvizată spontan. Povestitorul sau un recitator care prezintă verbal textul literar este acompaniat instrumental de restul elevilor. Ei intervin la locul potrivit, emițând sunete la unul din instrumentele alese, în scopul sublinierii ideilor din text.
CONCLUZII
Mișcarea pedagogiei muzicale de la începutul secolului al XX-lea, impulsionată de excelenta gândire de școală a lui Spiru Haret a stârnit aprecieri uluitoare pe plan european. Buna primire a cărților frumos colorate și excelent tipărite ale lui George Breazul s-a datorat gândirii sale didactice surprinzătoare, care ne întărește convingerea că la acea vreme s-au pus bazele unei pedagogii muzicale românești originale și eficiente. E regretabil faptul că abordarea, continuarea și perfecționarea unui traseu fundamentat pe această concepție științifică orientată spre specificul național, nu a fost posibilă, traseu care ar fi dus cu siguranță la cristalizarea unui sistem educativ muzical avansat și specific.
De-a lungul anilor s-au mai făcut auzite voci ale unor metodiști cu experiență, ca de exemplu Ana Motora lonescu, s-au inițiat adevărate mișcări metodice, ca cea de la Cluj In anii 70, prin care s-a reunit o amplă stimulare a educației muzicale, mai ales in perioada prenotației, adică exact în perioada jocului muzical al copilului, în care muzica este viață, trăire, mișcare.
Cu toate acestea, realitatea lecției de muzică azi este aproape identică cu cea relevată de scrierile citate: solfegiu — simulacru, teoria muzicii, istoria muzicii, lucrări scrise, memorare de cântece, teme de copiere a notelor, elevi analfabeți muzical, care își caută bucuria artistică în alte direcții decât cele oferite de școală. Se impune din nou o mișcare radicală de revigorare a educației muzicale, mișcare inițiată la Academia de Muzică din Cluj Napoca prin profesorul universitar doctor Constantin Rîpă și concretizată în noile programe.
Lucrarea de față și-a propus ca, pornind de la ideile novatoare și incitante, valorificând propria practica didactică și pe cea a profesorilor cu experiență care au devansat în activitatea lor aceste idei, să realizeze o analiză echilibrată și pertinentă, bazată pe o bună cunoaștere a contextului actual din școala românească și să demonstreze că mijloace educative ca muzica instrumentală, redimensionată prin valoarea ei formativă, poate constitui un traseu eficient pentru viitorul imediat.
Această opțiune s-a făcut în ideea că educația muzicală trebuie astfel realizată, încât să asigure fiecărui copil, la nivelul vârstei lui și ținând cont de încărcătura specifică acestui timp contemporan, posibilitatea de a face muzică, de a se bucura de educație desfășurată în condițiile unei adeziuni și participări afective pozitive și desăvârșite, pentru a sconta o eficiență maxima pe plan muzical, dar mai ales pe plan formativ.
Fără a face rabat de la adevărul științific și artistic, mijloacele educative la care se face apel trebuie să fie la nivelul de înțelegere și practicare al elevilor, alegându-se în acest scop instrumente muzicale accesibile, posibil de însușit în grup. Avantajele acestei modalități de lucru se susțin prin ideile unor persona1ități, prin noul curriculum prin afirmațiile unui număr considerabil de cadre didactice din toate județele țării, precum și prin rezultatele testelor la care au fost supuși elevii instruiți cu sau fără instrument muzical.
Este posibil ca în școala de cultură generală să se învețe în grup instrumente muzicale accesibile, instrumente care să asigure descifrarea cântecelor, să însoțească interpretarea vocală, să îmbogățească sonoritățile acesteia prin variate elemente ritmice, armonico-polifonice și de expresie. Instrumentele propuse dau în plus, prin simplitatea lor, o tentă de joc, de bună dispoziție și plăcere în practica efectivă a copiilor și tinerilor. Includerea unui instrument în educație asigura o activitate îmbogățită artistic, însoțită de trăiri afective adecvate, urmare a satisfacției descifrării și descoperirii melodiei, a intonării ei corecte și conștiente, a interpretării colective în care toți elevii se pot înscrie. Însoțirea instrumentală a interpretării vocale a elevilor prin propria capacitate, precum și asocierea acesteia cu alte instrumente de percuție mânuite tot de elevi dă naștere unei formații a fiecărei clase, de care elevii sunt mândri.
Studiul instrumentelor orchestrei simfonice nu intră în această discuție. Muzica instrumentală din cultura generala nu trebuie să se orienteze în această zonă, pentru ca ea să nu devină un calvar atât pentru elevi, cât și pentru profesori, să nu devină o idee fără acoperire în practică. Experiența celor care au abordat deja această manieră a orientat activitatea didactică exact spre acele instrumente care sunt cele mai potrivite și a căror utilizare sporește substanțial procesul de muzicalizare a copiilor. Prin intermediul instrumentelor se asimilează elementele de semiografie muzicală (chei, portativ, note, durate, game etc.), pe principiul intuiției vii, care oferă reprezentarea vizuală și sonoră, ca și alte elemente teoretice a căror înțelegere este infinit ușurată de practica individuală a copiilor.
Ca recomandare de viitor, considerăm interesant și chiar de actualitate, pe gustul tinerilor în această epoca a modei Retro, întoarcerea spre instrumentele tradiționale, ușor de mânuit și chiar de confecționat. Acțiunea ar impune documentarea, culegerea, cunoașterea la fața locului a unor practici în prag de abandonare, care ar avea multiple valențe educative.
Educația muzicală astfel realizată reprezintă o reală inițiere în muzică, prin practicarea ei la un nivel accesibil, elementar, articulat pe nivelul psiho-fizic al copilului. Acest mod de practicare a muzicii se înscrie în linia unei pedagogii moderne, nu numai pentru că apelează la modalități specifice artei muzicale, cât mai ales datorită faptului că are o valoare profund formativă pe planul manualității, al socializării, a formării capacității de autocontrol și autocunoaștere, de disciplinare în grup și de respectare a contribuției individuale la reușita interpretării. Prin toate aceste valențe educative, Muzica, disciplină școlară, poate tinde spre împlinirea integrității psihice și fizice a elevilor.
Pentru ca acest model de lucru să se poată generaliza nu este suficientă
programa într-o viziune nouă, așa cum ea se prezintă, ci este necesară revoluționarea întregii politici de realizare a educației muzicale.
Reforma nu are sorti de izbândă decât prin activitatea calificată a acelora care acționează și formează, cresc și educă elevii, precum și viitoarele cadre didactice. Schimbarea modului de predare va fi ultima bătălie câștigată, care va face din lecția de muzică o activitate de practică artistică a tinerilor, în care cântarea vocală, cântarea instrumentală și audiția să se împletească firesc, declanșând resorturile sensibile și tainice ale trăirilor afective și aducând satisfacție fiecărui participant. Lecția de muzică să însemne contribuție consistentă la dezvoltarea liberă, integră și armonioasă a individualității, la formarea personalității autonome și creative.
ANEXE:
Aranjamente vocal instrumentale
LA MOARĂ
Popular
Repejor, cu haz
mf
Voce și
blockflöte
1. Vi – ne-o cioa-ră jos la moa – ră Ti – ca, ti – ca, ta.
Tobă
Trianglu
Gong
2. Să macine grâu, secară. Tica, tica, ta.
3. Găina cerne făina, Tica, tica, ta.
4. Și gânsacul umple sacul. Tica, tica, ta.
5. Hop ș-o rață mândră, grasă, Tica, tica, ta.
6. Duce sacul plin acasă. Tica, tica, ta.
MASĂ BUNĂ
Moderato mf Melodie populară
Voce
La os -pe- țe ur -sul ce- re, ur- sul ce – re, ur- sul ce – re, La os – pe – țe
Tobă
Bas
ur – sul ce – re ur -sul ce- re, ur – sul ce – re, Nu mai____ fa – guri
plini de mie – re, Nu – mai__ fa – guri plini de mie – re.
SUNT ROMÂN
Muzica: G.Breazul și N.Saxu
Voce Sunt ro-mân,ro-mân voi-nic, Tra, la, la, la Și n-am fri-că de ni – mic_ Tra, la, la, la.
Trianglu
Tobă
Talger
Ro-mâ- ni- a-i ța- ra mea, Tra, la, la, la, Drag mi-e să tră- iesc în ea, Tra, la, la, la.
BROSCUȚELE
Repejor * * *
Voce
Ce-pe-tre- ce- re fru-moa-să E la mar-gi- ne de lac
Trianglu
Tobă
Gong
Bros-că- ri – mea, bu – cu – roa – să, A – re vin și co – zo – nac.
Oac, oac, di-ri, di-ri, da, Oac, oac, oac, oac, di-ri, di-ri, da.
VULPEA ȘI GÂSCA
Melodie germană
Allegretto
mf
Voce și
Blockflöte
1.Vul-pe tu mi-ai fu-rat gâs-ca, Dă – mi-o î – na – poi, Dă-mi-o î – na-
2. Le-le vul-pe fii cu-min-te, Nu mai tot fu – ra, Nu mai tot fu-
Trianglu
Tamburina
Tobă
poi! Că de nu eu vin cu puș- ca și cu trei co – poi_______
ra! Gâș-te frip-te și plă-cin-te nu-s de mu-tra ta________
Că de nu eu vin cu puș- ca și cu trei co – poi.
Gâș-te frip-te și plă – cin- te nu-s de mu – tra ta.
CÂNTECUL TOBEI
Versuri: N.Stroe și Aurel Felea Muzica: Gherase Dendrino
Allegretto
mf
Voce
I-a- uzi to -ba cum mai ba –te Bum! Bum! Bum! Ba – te rit – mu – ri-le toa-te Bum! Bum!
Blockflöte
Trianglu
Tobă
Bum! Un-de cân-tă ci -ne- va E a- lă – tu rea și ea. I-a – uzi to – ba cum mai ba-te Bum! Bum!
Bum ! Bum! Bum! Bum! Bum ! Bum! Bum!
VINO, VARĂ
Versuri: Petre Duliu Muzica: Timotei Popovici
mf Do Fa Sol Do Sol Do Fa Do Sol Sol7 Do
Voce
Vi – no,vi – no_ dul-ce va- ră Să mai ies la câmp a – fa ră,
Trianglu
Claves
Sol Sol7 Do Sol Do Sol Fa Sol7 Do Sol Do
Să urc pla – iuri_ gâ-fâ – ind, Văi, po- ie_- ne_ să co – lind
CÂNTEC DE IARNĂ
Versuri: Teofil Dumbrăveanu Muzica: Aurel Ivășcanu
Cu voioșie
Fa Do Fa Do7Fa Do Fa Do Sib Do Do7 Fa Do Fa Do7
Cling, cling, cling___, cling, cling, cling No – rii sus pe dea – luri ning____
Trianglu
Tobă
Fa Do Fa Do7 Fa Do Fa Do7 re La re sol re La7 re
Și se dau de-a du- ra-n- coa- ce, În su- ma- ne și co- joa- ce, cling, cling, cling____, cling, cling, cling.
2. Cling, cling, cling, cling, cling, cling, 3. Cling, cling, cling, cling, cling, cling,
Norii și-n livadă ning, Norii și-n ogradă ning.
Fulgii nu mai stau în pace Hai, copii, să scoatem iară
Și pământul alb se face, Săniuțele pe-afară,
Cling, cling, cling, cling, cling, cling. Cling, cling, cling, cling, cling, cling.
CÂNTEC DE LEAGĂN
Sopran
Alto
Pian
BIBLIOGRAFIE METODICĂ
* * *-Dicționar de termeni muzicali, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984.
Balica M., Bîrzea C., Boca I., Jigău M., Modrescu Al. -Sistem de indicatori ai învățământului românesc în perspectiva integrării europene, Editura Trei, 1999 (Agenția Națională Socrates)
Balica M., Bîrzea C., Boca I., Jigău M., Modrescu Al., Sistem de indicatori ai învățământului românesc în perspectiva integrării europene, Editura Trei, 1999 (Agenția Națională Socrates)
Bilțiu Pamfil, Pop Gh.-Sculați, sculați boieri mari! Colinde din județul Maramureș, Editura Dacia; Cluj-Napoca, 1996
Breazul, George – Saxu, Nicolae, Carte de cântece pentru copii, Editura Muzicală, București 1985
Breazul, George, Pagini din istoria muzicii românești, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București 1966
Ciurea, Rodica, Lecții de psihologia muzicii, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima”, Cluj-Napoca, 1978
Ciurea, Rodica-Lecții de psihologia muzicii, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima”, Cluj-Napoca, 1978
Comes, Liviu, Azi, Grivei e mânios, Editura Arpeggione, Cluj-Napoca, 2002
Comes, Liviu, Jocul muzical, cel mai adecvat gen pentru vârsta școlară, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 19-20, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1986
Comes, Liviu, Primăvara, Editura Muzicală, 1965
Comes, Liviu-Jocul muzical, cel mai adecvat gen pentru vârsta școlară, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 19-20, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1986
Comișel, Emilia-Folclorul copiilor, Editura Muzicală, București, 1982
Crețu, Daniela, Psihopedagogie – Elemente de formare a profesorilor, Editura Imago, Sibiu, 1999
Cristea, Sorin, Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1996
Crișan, Alexandru, Curriculum și dezvoltarea curriculară, în „Revista de Pedagogie”, nr.3-4, p. 21
Crișan, Alexandru, Programele școlare în contextul reformei, în „Tribuna Învățământului”, 11 august, 1993
Csire, Iosif, Jocul creativ în educația muzicală generală-metoda compozitorului Liviu Comes, Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, București, 1987
Cucoș, C-tin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1998
Dolgoșev Maria, Marinescu Elisabeta-Metodica educației muzicale în grădinița de copii, manual pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
Georgescu, Dakmara, Reforma învățământului – o șansă pentru schimbarea de mentalitate, Editura Trei, 1999 (Agenția Națională Socrates)
Georgescu, Dakmara-Reforma învățământului – o șansă pentru schimbarea de mentalitate, Editura Trei, 1999 (Agenția Națională Socrates)
Ilea, Anca, Muzică – Metodică pentru clasa a XI-a, Școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București 1990
Ilea, Anca, Pagini de educație muzicală – vol.I. Trecut și prezent, Editura Media Musica, Cluj-Napoca, 2004
Ilea, Anca, Pagini de educație muzicală – vol.II. Idei de reformă, Editura Media Musica, Cluj-Napoca, 2004
Ionescu, Miron – Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Ivășcanu, Aurel – Toma Zoicaș, Ligia, Planuri de lecții de muzică, Conservatorul de Muzică „G. Dima”, Cluj, 1970
Ivășcanu, Aurel, Constantin Brăiloiu – autor de manuale școlare pentru învățământul mediu, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 8-9, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1979
Ivășcanu, Aurel, Idei pedagogice într-un îndreptar transilvănean de predare a muzicii din sec. XIX, Conservatorul de Muzică „G. Dima”, Cluj
Ivășcanu, Aurel-Constantin Brăiloiu – autor de manuale școlare pentru învățământul mediu, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 8-9, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1979
Kiriac, Dumitru, Opere alese (Cuvânt introductiv de G. Breazul), E.S.P.L.A., București, 1955
Macavei, Elena, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică R.A București, 1997
Ministerul Educației Naționale, Buletinul informativ al Proiectului de Reformă a învățământului preuniversitar, nr. 1 – 6, 1999
Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național pentru Curriculum: Programe școlare pentru clasele V-VIII – Aria curriculară „Arte”, București, 1999
Ministerul Educației Naționale, Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, București 1998
Ministerul Educației Naționale, Programa de educație muzicală pentru clasele V–X, (aprobată cu nr. 32655/1993), Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1994
Ministerul Educației Naționale-Buletinul informativ al Proiectului de Reformă a învățământului preuniversitar, nr. 1 – 6, 1999
Ministerul Educației Naționale-Combaterea eșecului școlar: o provocare pentru construcția europeană, coordonator Cezar Bârzea, Editura Alternative, 1996 (Agenția Națională Socrates)
Ministerul Educației Naționale-Curriculum Național. Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998 (Consiliul Național pentru Curriculum)
Ministerul Educației Naționale-Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, 1998
Ministerul Educației Naționale-Programa de educație muzicală pentru clasele V–X, (aprobată cu nr. 32655/1993), Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1994
Ministerul Educației Naționale-Programe școlare pentru clasele a V-a – a VIII-a; aria curriculară „Arte”, București, 1999 (Consiliul Național pentru Curriculum)
Ministerul Educației Naționale-Sistemul educațional în România. Descriere a responsabilităților, structurilor și acțiunilor de politică educațională, coordonator Alexandru Modrescu, Editura Trei, 1999 (Agenția Națională Socrates)
Ministerul Educației și cercetării – Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, ed.V&I INTEGRAL, București-2005
Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Curriculum, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor școlare din aria curriculară „arte” pentru clasele I – a XII-a, București, 2002
Motora-Ionescu Ana, Dogaru Anton-Îndrumări metodice pentru predarea muzicii la clasele V-VIII, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
Motora-Ionescu, Ana – Dogaru, Anton, Îndrumări metodice pentru predarea muzicii la clasele I-VIII, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
Motora-Ionescu, Ana -Cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Motora-Ionescu, Ana; Pop, Lucia; Nicolescu, Vasile D., Culegere de cântece, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973
Munteanu, Gabriela, Ghidul profesorului de educație muzicală, clasele a V-a și a VI-a, Editura Sigma, București, 1999
Nicola I., Szenik I., Mîrza T.-Curs de folclor muzical, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963
Oprescu, Victor, Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983
Oprescu, Victor-Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983
Popescu-Neveanu Paul -Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978
Popescu-Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978
Saxu, Nicolae-Carte de cântece pentru copii, Editura Muzicală, București, 1985
Serviciul Național de Evaluare și Examinare, Evaluarea curentă și examenele – Ghid pentru profesori, Editura Prognosis, București, 2001
Stanciu Al.-Chirilă, Stanciu Emilia-Abecedar muzical, Editura Corint, 1997
Stanciu, Mihai, Reforma conținuturilor învățământului – cadru metodologic, Editura Polirom, Iași, 1999
Suceava, Olga-Abecedar muzical, Editura Imago, Sibiu, 1996
Șerfezi, Ion, Metodica muzicii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967
Timaru, Valentin-Zece cântece în canon, Academia de Muzică „Gh. Dima” Cluj, 1992
Toma – Zoicaș, Ligia, Formarea specialistului din domeniul educației muzicale în lumina unor exigențe ale contemporaneității, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 17-18, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1985
Toma – Zoicaș, Ligia, Pentru o abordare interdisciplinară a problemelor instruirii muzicale. Soluții la nivelul învățământului mediu, în „Lucrări de muzicologie”, vol. 8-9, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1979
Toma – Zoicaș, Ligia-Pedagogia muzicii și valorile folclorului, Editura Muzicală, București, 1987
Toma Zoicaș, Ligia, Pedagogia muzicii și valorile folclorului, Editura Muzicală, București, 1987
Țipordei, Petre-Culegere de cântece și jocuri, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Ursu, Magdalena-Culegere de cântece și îndrumări metodice pentru predarea muzicii în etapa prenotației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969
Văideanu, George, Pedagogie. Ghid pentru profesori, …
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Abilitatile Instrumentale – Parte A Educatiei Muzicale A Elevilor (ID: 158522)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.