Lectia de Recapitulare Si Sistematizare a Cunostintelor
INTRODUCERE
I.1. Importanta, locul si sarcinile predarii geografiei si stiintei in invatamantul primar
Geografia inarmeaza pe elevi cu un sistem de cunostinte despre dinamica invelisurilor Pamantului, ii educa in spiritul dragostei fata de patrie si le formeaza deprinderi practice privind aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice si de protejare-ameliorare a stiintelor in care traiesc.
Geografia explica fenomene complexe ale invelisului Pamantului, raporturile de reciprocitate si de independenta dintre acestea, studiaza complexele regionale sau locale in dinamica lor, ca parti ale intregului planetar.
Deci “geografia descrie si explica intregurile regionale si inlantuirea lor in intreguri teritoriale, din ce in ce mai intinse si mai complexe pana la unitatea cea mai intinsa si cea mai completa, planet ape care traim.” ( V. Mihaescu – Geografia teoretica, Ed. Academiei Bucuresti, pag. 4)
Geografia si stiintele trebuie sa-i faca pe elevi sa observe, sa urmareasca sensul geografic al obiectelor si fenomenelor si sa traga concluzii pentru activitatea practica.
Observatiile de pe teren au rol important din punct de vedere instructiv-educativ in formarea la elevi a unor reprezentari si notiuni geografice clare atat despre lumea fizica neinsufletita (fenomene ale atmosferei, hidrosferei, litosferei) cat si despre lumea biosferei sau a vietuitoarelor. Aplicatiile practice din teren, de observare, descoperire, ofera posibilitatea elevilor sub indrumarea invatatorului de a intelege independenta dintre fenomenele geografice, cele ale vietuitoarelor, precum si cu cele legate de viata si activitatea omului. Cunostintele utile se dobandesc prin incitarea curiozitatii native a copilului prin stimularea spiritului sau de investigare concretizate in final in dorinta de a sti mai mult. Numai astfel se ajunge la formarea treptata a aptitudinii de observare, de formare solida a reprezentarilor si notiunilor corecte si trainice, la formarea priceperilor si deprinderilor de a proteja natura incepand de la mediul unde se afla si isi desfasoara activitatea.
O alta preocupare majora, a invatatorului in activitatea cu elevii este cea legata de a crea comportamente intr-o conduita progresiva, de a stapani capacitatile intelectuale si practice pentru “a sti ce sa faca”. In final el poate sesiza chiar la varsta scolara mai mica fragilitatea unui adevarat echilibru natural sau construit si va fi constient de pericolul perturbarii lui. El, copilul de varsta scolara mica, va simti necesitatea adoptarii unui comportament adecvat si va intelege ca are si el ca toti oamenii o parte de responsabilitate in problematica stiintelor. Astfel, prin organizarea unui demers formativ, invatatorul va stimula o explorare activa, experimente simple concretizate in: observatii simple, clasificare, scriere, localizare in spatiu si in timp, emiterea unor ipoteze, confruntarea parerilor, formularea concluziilor, etc.
I.2. Motivarea alegerii temei
M-am orientat asupra acestei teme care vizeaza un continut biogeografic intucat stiintele constituie mediul cel mai apropiat copilului de varsta scolara mica in care s-a nascut si isi desfasoara activitatea. De la frageda varsta, copilul este atras de natura inconjuratoare in care se gaseste “cea dintai scoala”, in care observa, cauta, descopera, lumea vietuitoarelor, fondul concret al reprezentarilor si notiunilor cu ajutorul carora opereaza pentru intelegerea cauzalitatii fenomenelor si proceselor naturale, invatatorul si elevii sai gasesc in natura locuri din mediul inconjurator, inca de la gradinita si apoi la scoala metode cu ajutorul carora se accesibilizeaza cunostintele si legitatile fenomenelor naturale.
Geografia si stiintele au multiple valente instuctiv-educative contribuind la dezvoltarea de capacitati intelectuale, formarea unei conceptii stiintifice despre lumea vietuitoarelor in raport de conditiile de mediu.
Prin aceasta disciplina elevii invata sa observe natura in mod corect, sa interpreteze harta repartitiei obiectivelor si fenomenelor din stiintele naturii, invata sa ocroteasca natura, sa pretuiasca bogatiile si frumusetile patriei. In acelasi timp inteleg rolul pe care il are omul in protectia si conservarea mediului inconjurator.
I.3. Obiectivele lucrarii
Obiectivele propuse in cunoasterea vegetatiei din tara noastra sunt:
a) Cunoasterea factorilor care au influentat varietatea speciilor vegetale de pe teritoriul patriei noastre;
b) Caracterizarea etajelor vegetatiei din tara noastra cu caracter zonal urmarind zonele de munte, de deal si podis, precum si cele de campii;
c) Caracterizarea formatiunilor vegetale azonale: de saraturi, nisipuri si de lunca;
d) Studiul vegetatiei legate de mediul acvatic: rauri, lacuri, mlastini, si din Delta Dunarii si Marea Neagra;
e) Studiul modificarilor antropice asupra vegetatiei din Romania, precum si necesitatea ocrotirii ei;
f) Exemplificarea unor aspecte metodice privind recapitularea-invatarea temei avute in studiu, in cadrul invatamantului primar.
II. Caracterizarea generala asupra vegetatiei din Romania
II.1. Scurt istoric si formarea actualelor asociatii vegetale
Cunoasterea speciilor de plante, a raspandirii vegetatiei in Romania incepe inca din secolul al XVI- lea, cand, in “cartile de buruieni de leac”, se intalnesc primele mentiuni privind plantele de pe teritoriul Romaniei. Ele apar si in insemnarile unor calatori straini care au strabatut diferite regiuni ale tarii.
Raspandirea unor tipuri de vegetatie, cum sunt padurile, se intalnesc in primele materiale cartografice privitoare la teritoriul Romaniei. Astfel sunt: harta geografului Mercator (1595-1611) pentru Transilvania si Moldova, harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700) pentru Tara Romaneasca, harta lui Dimitrie Cantemir (1716) pentru Moldova.
Analiza stiintifica a speciilor floristice si a vegetatiei pe ansamblu incep chiar in secolele al XVIII- lea si al XIX- lea.
Astfel naturalistul german A. Kerner von Marilaun in lucrarea “Planzenleben der Donaulander” in 1863, stabileste legitatile de raspandire a vegetatiei din bazinul Dunarii cu extindere pana in Transilvania. El separa patru domenii floristice: Baltic, pontic, mediteranean si alpin. In partea de sud si de est a tarii, Dimitrie Brindza in 1880 separa sase regiuni de vegetatie, iar Dimitrie Grecescu in 1898 a stabilit prima schema a zonalitatii vegetatiei din Romania care a stat la baza cercetarilor fitogeografice ulterioare.
Apar o serie de harti cu aria padurilor in care se specifica si structura arborilor cum este: Harta generala pentru vegetatiunea tarilor facice la scara 1:250.000.000 a lui Procopianu- Procopovici in 1902 si 1906.
Pornind de la lucrarile inaintasilor Petre Enculescu elaboreaza lucrari si Harta zonelor de vegetatie a Romaniei in 1938.
Contributii insemnate aduc Alexandru Barza in anii 1929, 1957, 1960 si Traian Savulescu in 1940 care propune regionarea vegetatiei in stransa legatura cu clima.
II.2. Dezvoltarea istorica si formarea actualelor asociatii
Cea mai mare parte a speciilor vegetale isi au originea in flora tertiala. Totusi este interesant a se cunoaste flora paleozoica si mezozoica ale caror urme legate de formatiunile stratigrafice demonstate prin analiza sporopolinica de laborator.
Astfel, din sfera paleozoica cele mai cunoscute sunt plantele fosile din perioada carbonifera si permiana din Banat. In flora carbonifera din aria localitatii Secu (jud. Caras-Severin) au fost identificate unele dintre cele mai reprezentative pteridofite (o specie de feriga arborescenta) care au contribuit la formarea straturilor de huila. O flora carbonifera asemanatoare a fost studiata in apropiere, in localitatile Cuptoare si Baia Noua, unde s-au mai identificat si alte specii de pteridofite. Tot in Muntii Banatului la Ciudanovita a fost studiata (in 1870 de Dumitru Stur) o bogata flora din permian, deci la sfarsitul erei paleozoice in care se remarca gimnospermele primitive ca si unele specii de conifere primitive (ca de exemplu Walchia pinifbrmis, Walchia filiciformis).
Flora mezozoica este indicata de informatii mai lacunare. Stratele geologice de la sfarsitul triasicului de la Anina, Doman, Rudina, din Muntii Banatului identifica fosile din flora mezozoica reprezentand conifere primitive, dar si ferigi. Ele demonstreaza caracteristicile termice ale unui climat tropical, in care plantele cu flori se gaseau deja intr-un stadiu avansat de evolutie filogenetica.
Flora tertiala ofera mai multe urme si este mai mult studiata. Astfel la sfarsitul paleogeniului si inceputul nogenului (miocen) s-au descoperit in Depresiunea Petrosani, in Valea Jiului urme pregnante ale arborilor din genul coniferelor care alcatuiau paduri din genul Sequoia si alte specii de foioase: Acer (artar), Carpinus (carpen), Alunus (alun), Ulmus (ulm), Platanus (platan) la care se adauga tufisuri si liane. Spre sfarsitul miocenului, climatul regiunilor noastre a devenit temperat si, odata cu acesta din paleoflora au disparut cele mai multe dintre genurile tropicale. Spre sfarsitul tertiarului racirea climei s-a accentuat tot mai mult apropiindu-se de situatia actuala. Astfel, Emil Pop in 1936 studiaza paleoflora pliocena din Romania prin dovezile normelor fosilifere de la Borsec care contin urme ale speciilor de pini si artaricare corespund actualelor specii din bazinul mediteranean. Autorul mai sus mentionat reconstituie etajarea pe altitudine a vegetatiei incepand din zona dealurilor pana in zona inalta a muntilor folosindu-se de datele paleontologice. In rezervatia de la Chiuzbaia de pe versantul sudic al Muntelui Ignis din apropierea orasului Baia Mare, R. Giuvulescu in 1979 descopera urme de fag (Fagus), carpen (Carpinus), mesteacan (Betula), artar (Acer), ulm (Ulmus), plop (Populus), tei (Tilia) etc.
Cuaternarul, care a durat circa 4 milioane de ani, se caracterizeaza printr-o instabilitate climatica ce a determinat modificari radicale in alcatuirea vegetatiei. Scaderea temperaturii de la inceputul cuaternarului a avut ca efect inlocuirea florei termofile prin populatii vegetale din ce in ce mai rezistente la conditiile noului climat. In pleistocen investigatiile pentru stabilirea vegetatiei constata urme foarte reduse. In timpul glaciatiunii Wurm cand oscilatiile gerurilor reci si umede alternau cu oscilatii mai temperate, Emil Pop constata urme de salcie pitica si mesteacan pitic cu molid care coboara mult in altitudine la poalele muntilor si dealurilor. Investigarea sporopolinica, a sedimentelor turboase a asigurat posibilitatea cunoasterii amanuntite a succesiunii postglaciare a vegetatiei de pe teritoriul Romaniei. Unele specii de plante in conditiile unui mediu favorabil s-au putut conserva bine ca de exemplu nufarul termal (Nimphaea lotus thermalis), de la Baile 1 Mai – Oradea, carcelul (Ephedra distachza) din Cheile Turzii, liliacul romanesc (Syringa josikaea) in Muntii Bihorului, voinicerul pitic (Evonzmus nana) in Carpatii Orientali. Cel mai vechi element al vegetatiei actuale care se passtreaza din perioada rece a ultimului glaciar este molidul, esenta nord-europeana, care a rezistat frigului de atunci coborand succesiv de la munte la deal si apoi la campie pe cand flora tertiala subtropicala s-a retras mult spre sud. Relicve glaciare ramase in unele zr noastre a devenit temperat si, odata cu acesta din paleoflora au disparut cele mai multe dintre genurile tropicale. Spre sfarsitul tertiarului racirea climei s-a accentuat tot mai mult apropiindu-se de situatia actuala. Astfel, Emil Pop in 1936 studiaza paleoflora pliocena din Romania prin dovezile normelor fosilifere de la Borsec care contin urme ale speciilor de pini si artaricare corespund actualelor specii din bazinul mediteranean. Autorul mai sus mentionat reconstituie etajarea pe altitudine a vegetatiei incepand din zona dealurilor pana in zona inalta a muntilor folosindu-se de datele paleontologice. In rezervatia de la Chiuzbaia de pe versantul sudic al Muntelui Ignis din apropierea orasului Baia Mare, R. Giuvulescu in 1979 descopera urme de fag (Fagus), carpen (Carpinus), mesteacan (Betula), artar (Acer), ulm (Ulmus), plop (Populus), tei (Tilia) etc.
Cuaternarul, care a durat circa 4 milioane de ani, se caracterizeaza printr-o instabilitate climatica ce a determinat modificari radicale in alcatuirea vegetatiei. Scaderea temperaturii de la inceputul cuaternarului a avut ca efect inlocuirea florei termofile prin populatii vegetale din ce in ce mai rezistente la conditiile noului climat. In pleistocen investigatiile pentru stabilirea vegetatiei constata urme foarte reduse. In timpul glaciatiunii Wurm cand oscilatiile gerurilor reci si umede alternau cu oscilatii mai temperate, Emil Pop constata urme de salcie pitica si mesteacan pitic cu molid care coboara mult in altitudine la poalele muntilor si dealurilor. Investigarea sporopolinica, a sedimentelor turboase a asigurat posibilitatea cunoasterii amanuntite a succesiunii postglaciare a vegetatiei de pe teritoriul Romaniei. Unele specii de plante in conditiile unui mediu favorabil s-au putut conserva bine ca de exemplu nufarul termal (Nimphaea lotus thermalis), de la Baile 1 Mai – Oradea, carcelul (Ephedra distachza) din Cheile Turzii, liliacul romanesc (Syringa josikaea) in Muntii Bihorului, voinicerul pitic (Evonzmus nana) in Carpatii Orientali. Cel mai vechi element al vegetatiei actuale care se passtreaza din perioada rece a ultimului glaciar este molidul, esenta nord-europeana, care a rezistat frigului de atunci coborand succesiv de la munte la deal si apoi la campie pe cand flora tertiala subtropicala s-a retras mult spre sud. Relicve glaciare ramase in unele zone alpine sau depresiuni intramontane cu frecvente temperature joase, mai sunt zambrul (Pinus cembra), mesteacanul pitic ( Betula nana), argintica (Dryas octopetala). In halocenul mediu schimbarea climei a dus la dezvoltarea zonei de molidisuri la munte, a stejarisului si mai apoi a caroinisurilor la deal. La altitudinea campiei a inceput sa patrunda flora de stepa, iar din sud au patruns unele elemente submediteraneene. In general, in urma unor prefaceri indelungate, astazi se observa foarte evident dispunerea vegetatiei in zone latitudinale: stepa, silvostepa, stejarete dar si in etaje altitudinale specifice dealurilor mai inalte si lantului carpatic: etajul gorunelor, fagetelor, molidului subalpin si alpin. Aceasta legatura cauzala intre dispunerea in latitudine si altitudine se va urmari dupa treptele de relief ale Romaniei: munti, dealuri, podisuri, campii, luncile si delta.
II.3. Factorii care influenteaza dezvoltarea vegetatiei
Vegetatia reprezinta totalitatea comunitatilor de plante, de pe un teritoriu, in cazul nostru, din spatial geografic al Romaniei. Factorii care influentaza dezvoltarea si raspandirea vegetatiei in tara noastra sunt:
– latitudinea la care este amplasata Romania;
– altitudinea reliefului si varietatea lui;
– conditiile climatice;
– elementele hidrografiei;
– influenta omului.
Prin pozitia sa latitudinala, teritoriul Romaniei se afla plasat in aria de dezvoltare a zonei de stepa, de silvostepa si de stejarete.
Insa prezenta Carpatilor, in centrul tarii care determina aparitia de etaje climatice datorate inaltimii, asemanatoare climatului racoros de la altitudini mai nordice, produce o patrundere catre sud a vegetatiei specifice acestor zone cum sunt: asociatiile de gorun, fag si molid etajate o data cu cresterea altitudinii. In afara de acesti doi factori intervine si altul legat de pozitia Romaniei in partea centrala si de sud-est a Europei care ofera cadrul interferentelor climatice din provinciile continentului specificat reflectate si in patrunderea speciilor vegetale cum sunt:
– vest-europene de tipul fagului si gorunului;
– sud-est-europene cu specii termofile de stejar pufos, stejar brumariu, cer si garnita;
– est-europene cu stepa si silvostepa.
Cercetatorul Alexandru Borza identifica in flora tarii noastre circa 3339 specii vegetale din care 539 sunt hibrizi si 184 specii subspontane.
III. Actualele asociatii vegetale
III.1. Vegetatia de munte
III.1.1. Etajul alpin
Vegetatia specifica acestui etaj acopera numai culmile inalte carpatice situate la peste 2200 m in Carpatii Meridionali si 1850 m in cei Orientali. Lipsa unor astfel de altitudini in Carpatii Occidentali ca si in cea mai mare parte a Carpatilor Orientali face ca acest etaj sa aiba un caracter discontiuu si o intindere redusa de circa 2000 km2 in Carpatii Romanesti.
Conditiile de mediu si adaptari ale plantelor
Conditiile climatice specifice culmilor alpine sunt caracterizate prin temperaturi medii sub 0 grade, vanturi puternice de altitudini (6-7 m/sec.), precipitatii bogate, peste 1200 mm/an, intensitate accentuata a radiatiilor solare datorita aerului rarefiat iar verile sunt scurte. Solurile sunt subtiri si cu procent mare de aciditate ce nu favorizeaza dezvoltarea oricaror specii vegetale.
In aceste conditii nu se dezvolta arbori ci arbusti pitici si plante erbacee adaptate la mediul sub forma de perinite sau rozete care isi culca tulpinile.
Petalele florilor cat si frunzele sunt acoperite cu ceara, cuticula sau peri desi.
Intensitatea mare a radiatiilor solare directe contribuie la dezvoltarea florilor mari si cu coloritul viu care, impreuna cu parfumul pe care acestea il raspandesc au rolul de a atrage insecte in vederea polenizarii mai rapide atat de necesare din cauza sezonului de vegetatie foarte scurt. Tot din acest motiv plantele se reproduc prin organe vegetative: bulbi, rizomi, iar unele plante ca ghiocelul, brandusa alpine infloresc chiar in timpul topirii zapezilor.
Interesanta este si succesiunea in timp a infloririi, astfel locul ghioceilor si branduselor din aprilie – mai il iau in luna iulie florile de culoare alba: dediteii si piciorul cocosului alpin. Urmeaza apoi cele din culorile albastru, roz si violet: ciubotica cucului pitica, degetarusii, violetele alpine, garofitele alpine, gentianele etc.
In iulie si august aspectul pajistilor capata, si culoarea galbena si rosiatica: macul alpin, smardanul sau bujorul de munte ceea ce accentueaza varietatea coloristica si mireasma pajistii la altitudine ridicata.
Alte specii vegetale ierboase care intra in componenta vegetatiei alpine sunt: parusca, rugina, coarna, ciubotica sarpelui, specii de muschi si licheni presarati cu palcuri de clopotei.
Vegetatia lemnoasa este reprezentata prin tufisuri pipernicite din smardan si bujorul de munte (Rhododendron Kotschvi), salcii pitice (Salix reticulota, Salix herbaceea), argintica (Drzas octopetala), ienuparul pitic (Jumperus sibirica) afinul (Vacinium myrtillus), merisorul (Vaccinium vitis-idaea).
III.1.2. Etajul subalpin
Situat in continuarea limitei inferioare a celui alpin, aceasta coboara, pana intalneste limita superioara a padurilor, limita a carui altitudine variaza intre 1650-1700 m in Carpatii Meridionali, 1650 m in Carpatii Orientali si 1550 m in Muntii Apuseni. Aria acestui etaj cuprinde mai mult culmile Carpatilor Meridionali, nordul Carpatilor Orientali si partial Muntii Apuseni si cei ai Semenicului.
Caracterul de tranzitie nu se reflecta numai asupra limitelor neregulate ale etajului subalpin ci si asupra componentei sale, arbustii cautand locurile adapostite iar vegetatia ierboasa pe cele expuse.
Componenta vegetatiei subalpine
Caracteristica principala a acestui etaj, care il diferentiza de cel alpin este prezenta predominanta a tufisurilor alcatuite din jneapan sau pinul de munte, ienuparul pitic, aninul de munte, etc. la care se adauga sub arbusti, unii intalniti si in pajistile alpine cum sunt smardanul, merisorul, afinul etc. In alcatuirea pajistilor se intalnesc, mai ales, graminee ca: iarba vantului, parusca, firuta si alte specii cum sunt: cimbrisorul (Tymes montanus), cinci degete. Tot in cadrul etajului subalpin apar si unele raritati de arbori, alcatuiti frecvent din molid, lerice sau zada si relieful glaciar, zambrul (Pinus cemboa).
In ce priveste modul de asociere a vegetatiei subalpine, raspandirea cea mai mare o au aici tufisurile de jneapan si ienupar dispuse de obicei in cuverturi continue pe versantii domoli, pe culmile muntilor sau pe peretii circurilor glaciare. Alaturi de ei apar si alti arbusti ca: afinul, coacazul de munte, macesul, degetarusul, iar pe locurile umbrite, muschi si licheni.
In partea superioara a etajului subalpin, locul subcarpatilor este luat de suprafete mai reduse de pajisti subalpine alcatuite din parusca, iarba vantului insotite de teposica (Nardus stricta), rugina, clopotei, muschi, care capata caracterul de pajisti alpine. In locurile mai umede apar tufisuri de arini de munte, specii de macris si timoftica. Marea valoare a pajistilor subalpine altaturi de cele alpine a facut ca deseori acestea sa fie curatate de tufarisuri, sa se instaleze pajistile secundare alcatuite din paius rosu, paiusca (Argostis termis), tarsa si timoftica.
III.1.3. Padurile de munte
Conditiile climatice, caracterizate prin temperaturi medii anuale pozitive, amplitudini termice modeste (18-20 grade), precipitatii in general bogate (900-1200mm), o atenuare a vanturilor, prezenta inversiunilor de temperatura in depresiuni si vai, o influenta active care genereaza posibilitati mari pentru dezvoltarea padurilor.
Etajul molidisurilor
Desi putin accentuate, diferentierile climatice in raport cu altitudinea in zonele muntoase de inaltime mijlocie, duc la aparitia unor etaje distincte de vegetatie. Astfel, spre partea superioara, unde asprimea climatului inca predomina, se intend padurile de molid care formeaza etajul molidisurilor specific padurilor boreale, care urca pana la 1600 m in Carpatii Orientali, la 1800 m in Carpatii Meridionali si Occidentali. Limita inferioara se mentine intre 1200 m in Carpatii Orientali, 1300-1400 m in Carpatii Occidentali iar in Muntii Apuseni de 1250-1300 m. Aria de raspandire a etajului molidisurilor este neuniforma si discontinua caracterizandu-se printr-o masivitate evidenta in grupa nordica si centrala a Carpatilor Orientali si o aparitie fragmentara in Carpatii de Curbura. In Carpatii Meridionali arealul molidisurilor pastreaza ascelasi caracter fragmentar dezvoltandu-se insular pe marile noduri orografice: Bucegi, Fagaras, Parang, Godeanu ocupand o suprafata mult mai mare pe versantii nordici decat pe cei sudici, unde se ingusteaza continuu pana aproape la disparitie in Muntii Godeanu. Nuanta climatica mediteraneana duce la lipsa etajului molidisurilor in Muntii Banatului, iar influenta climatica oceanica ii restrange aria in Carpatii Occidentali la o insula izolata in Muntii Bihorului. Desi conditiile climatice proprii etajului molidisurilor nu mai sunt atat de potrivnice, totusi unele necesitati de adaptabilitate a plantelor se mentin. Astfel, rasinoasele provenite din zone nordice aspre, cu veri scurte care nu permit o dezvoltare normala a covorului vegetal, isi mentin frunzele. Forma lor aciculara de asemenea reduce transpiratia grabita de vanturile active, iar forma conica si elasticitatea crengilor dispuse inclinat in jurul tulpinii evita ruperea acestora de catre zapada grea, atat de abundenta la altitudinea respectiva. Componenta vegetala a etajului molidisurilor este data de dominanta molidului (Picea excelsa) care da padurii un verde inchis, mohorat, monoton. Aspectul mai inviorat pe alocuri este dat si de alte specii: scorbusul, paltinul, zada (Larix deciduas) si fagul (Fagus silvatica).
Umbra deasa din aceste paduri determina un subarborit slab reprezentat doar in cateva specii de soc rosu, coacaz de munte sau afin, in penile rezultate din despaduriri, apar pajisti secundare din plante inalte in amestec cu tufarisuri de zmeura si graminee: paius rosu, paiusca, rogozuri, clopotei de munte, sunatoare etc.
Etajul padurilor de foioase sau nemoral
Spre deosebire de etajul molidisurilor de provenienta nord si nord-europeana, aceasta are in compozitia sa o flora ce solicita o temperature ceva mai ridicata si o umiditate accentuata provenind din Europa centrala. Intrucat astfel de conditii topoclimatice intrunesc nu numai zonele joase montane ci si dealurile si podisurile, etajul nemoral depaseste cadrul montan, coborand uneori aproape de campie, ceea ce face ca suprafata ocupata de el sa masoare aproximativ 41% din teritoriul tarii. In centrul Podisului Moldovei si Dobrogei de Nord, datorita influentei est-europene cu continentalism mai ridicat reflectat in precipitatii reduse, padurile de foioase aper insular cu dominanta speciilor de stejari mezofili sau chiar de stepa. Datorita modului de dispunere a reliefului si a interferentelor climatice pe teritoriul tarii noastre apare o mobilitate a limitei inferioare a acestui etaj de paduri. Astfel el se mentine la circa 300 m pe dealurile extracarpatice, coborand sub aceasta medie in Dobrogea de Nord si Podisul Barladului si urca pana la 400-500 m in Podisul Transilvaniei.
Elementele componente dominante sunt fagul (Fagus silvatica), gorunul (Quercus petraea) pentru dealuri si muntii mai josi ai Banatului. Specii asociate cu acestea sunt: carpenul (Carpenus betulus), paltinul de munte, paltinul de camp, teiul, frasinul (Fraximus excelsior), ulmul (Ulmus montana si Ulmus foliacea), carpinita, mojdreanul, cerul, garnita, stejarul pufos, alunul turcesc, castanul etc. Catre limita superioara acest etaj de padure se intrepatrunde cu coniferele: bradul alb, pinul silvestru, pinul negru, tisa. Stratul subarbustilor este dezvoltat si reprezentat prin speciile: lemnul raios, alunul, conul si sangerul. Patura erbacee are o mare extensie si cuprinde paiusul, firuta de padure, margeluta; plante de primavara ca vioreaua, brebeneii, ceapa ciorii, ghiocelul, rogozul, feriga de padure, murul de padure, rodul pamantului, urzica moarta galbena. Se mai intalnesc plante uscatoare, liane: iedera, carpenul (Clematis vitalba) si diverse specii de muschi. Pe teritoriul Romaniei dat fiind conditiile topoclimatice si de relief etajul padurilor de foioase se compune din doua subetaje:
– subetajul paduilor amestecate de rasinoase si fagi;
– subetajul fagetelor;
Subetajul padurilor amestecate de rasinoase si fag este situat la partea superioara a etajului nemoral catre altitudinile de 400-500 m si 1200-1400 m. De remarcat este faptul ca in Muntii Apuseni limita cobara ajungand pana la 300-400 m, iar in Muntii Semenic pana la 300 m. Pe versantii estici ai Carpatilor Orientali, padurile respective se desfasoara continuu pana in zona Curburii unde se ingusteaza si vin in contact cu molidisurile, aparand fragmentat la valea Oltului deci si pe versantii sudici ai grupelor muntoase Bucegi si Fagaras. Situatia este asemanatoare si in Muntii Apuseni unde fagul se intrepatrunde cu coniferele.
Subetajul fagetelor
Desi prezenta fagetelor proprie regiunilor din jurul Marii Baltice, pe teritoriul Romaniei este consecinta existentei Carpatilor, a zonalitatii verticale, totusi in modul de distribuire al acestui etaj, un rol mai mare decat in cazul etajelor superioare il are pentru vestul si sudul tarii influenta subtipurilor climatice de nuante oceanice sau mediteraneene. Curentii vestici si de altitudine determina o umiditate mai bogata si contraste mai moderate intre sezonul cald sic el rece si a unor veri mai lungi si toamne prelungite. Ca urmare, fagetele coboara mult si sub altitudinea montana, imbracand dealurile mai inalte si muntii josi ai Banatlului, precum si Muntii Apuseni. Limita superioara a fagetelor se gaseste la 1200 m in Carpatii Orientali si 1300 m, chiar si 1500 m pe versantii sudici in Carpatii Meridionali si 1300-1400 m in Muntii Apuseni. Limita inferioara se mentine la 400-500 m. In cest subetaj este bine reprezentat stratul arbustilor din soc rosu, alun, lemn cainesc, sanger, precum si stratul erbaceu ce formeaza pajisti si fanete importante sub raport economic
III.2. Vegetatia dealurilor si podisurilor
Conditii climatice: pe langa mentinerea unei umiditati moderate (600-800 m), cresterii medii anuale (7-8 grade C) si altitudine termica anuala de 2-23 grade C in cadrul acestei trepte de relief asistam la o diminuare treptata a influentei altitudinii si o crestere a celei latitudinale. Se resimt mai mult influentele climatice europene: cele oceanice in vest, submediteranean in sud-vest si sud-est, continental in est, in comparatie cu zona montana. Aceasta coloratura climatica se reflecta in structura si dispunerea vegetatiei. Vegetatia dealurilor si podisurilor este grupata in:
– subetajul gorunului;
– zona stejeretelor.
III.2.1. Subetajul gorunului
Cuprinde doua fasii: la limita superioara se afla fasia alternantei de fag si gorun care ocupa in special dealurile subcarpatice fiind mai dezvoltata in Subcarpatii Getici si in Podisul Mehedinti, sudul Muntilor Banatului si versantii vestici si estici ai Muntilor Apuseni, pe suprafete reduse in Podisul Transilvaniei, Podisul Sucevei. Limitele acestei fasii se mentin intre 300 m si 700-800 m.
Elementele componente: fagul, gorunul, carpinita, mojdreanul, stejarul pufos, pinul negru, artarul trilobat iar pe lunci: aninul negru si aninul alb. Dintre arbusti: alunul, vonicerul, cornul si sangerul. Specii asociate: teiul, frasinul, ulmul, carpenul, paltinul si jugastrul formand asa-numitele sleauri de deal cu gorun si fag.
Fasia gorunetelor este dispusa imediat sub cea a goruneto-fagetelor, la altitudini intre 300-600 m sau chiar pana la 200 m in Podisul Moldovei. Gorunetele alcatuiesc un masiv paduros continuu care imbraca tot Podisul Moldovenesc, Piemontul Getic, Dealurile Vestice, Podisul Somesan, patrunzand pe o arie larga si in Podisul Transilvaniei.
Ca specii asociate sunt: carpenul, jugastrul, frasinul, teiul, marul paduret, garnita, cerul, carpinita. Dintre arbusti: alunul, cornul, sangerul, socul porumbarul, macesul si altii. Stratul ierbos este foarte variat: vinarita, urzica moarta, margelusa, firuta de padure, paiusca, rogozul etc.
In spatiile inchise apar pajisti de deal dominate de paiusuri importante pentru pasunat.
III.2.2. Zona stejaretelor
Consecinta a zonalitatilor latitudinale, zona stejaretelor, datorita conditiilor favorabile agriculturii, a constituit domeniul unor intinse defrisari pentru terenuri de cultura intre 100-330 m.
Padurile ce alcatuiesc aceasta zona formeaza masive mai compacte in Podisul Sucevei, Campia Piemontana Getica, Campia Piemontana a Tisei si terminatiile joase ale Dealurilor Vestice.
Componenta speciilor: stejarul pedunculat, gorunul, carpenul, teiul, paltinul de camp, artarul, ulmul, frasinul, marul paduret, parul paduret. Dintre arbusti: lemnul cainesc, paducelul, porumbarul, macesul etc.
In zona stejaretelor se disting doua subzone:
– subzona padurilor de stejari mezofili de provenienta europeana formata predominant din stejar pedunculat (Quercus robur) fiind caracteristica pentru Podisul Moldovei si Transilvaniei;
– subzona padurilor de cer si garnita (stejari submezofili-termofili). Aceste paduri de cer si garnita ocupa Piemontul Getic, Defileul Dunarii, Dealurile Vestice, Culoarul Muresului, Dobrogea de Sud sub forma insulara iar la limita inferioara apare si stejarul pufos. Dintre arbusti avem: alunul, porumbarul, macesul si calinul. Patura erbacee este bogata si compusa din specii variate de graminee: olesiga, firuta de padure si de livada etc.
In locuri mai umede intalnim: lacrimioara, murul de deal iar pe locurile uscate: fraga de camp, iarba fiarelor etc.
In concluzie se poate spune ca fondul forestier al Romaniei cuprinde specii variate care in ultimele doua secole au suferit defrisari masive atat pentru valorificarea lemnului cat si pentru obtinerea de terenuri pentru agricultura.
III.3. Vegetatia campurilor
Conditii generale
Pozitia periferica a campurilor in raport cu lantul carpatic central atenueaza si mai mult decat in cazul dealurilor influenta zonalitatii bioclimatice verticale asupra acestor regiuni. Pe de alta parte insa, climatul temperat continental, specific latitudinii tarii noastre. In cazul campiilor sufera accentuate nuantari regionale determinate de influentele climatice europene. Totodata, trebuie sa aratam ca fiind vorba de unitatile naturale cele mai fertile, terenurile agricole, vegetatia naturala nu se mai conserva aici decat fragmentar si pe suprafete reduse.
III.3.1. Zona de silvostepa
Subzona silvostepei sudice, intalnita in sudul Podisului Barladului si Campia Romana, este departe de a fi omogena. Astfel, in sud-est palcurile de paduri sunt formate din stejar brumariu de provenienta sudica pontica ce se asociaza cu jugastrul, parul salbatic, ulmul. Pe pajistile silvostepei sudice, alaturi de speciile amintite in cazul silvostepei nordice, apar o serie de elemente submediteraneene ca sadina, pirul. Pe izlazuri se intalnesc frecvent paisuri, pelinita, caoda soricelului etc.
Subzona silvostepei vestice reduse astazi prin utilizarea agricola a terenurilor, nu mai pastreaza decat putine resturi de stejar pufos. Pe solurile nisipoase apar rare exemplare de stejar pedunculat.
III.3.2. Zona de stepa
Desi inlocuita astazi prin culturi agricole, putinele resturi ramase dau posibilitatea recnstituirii arealului stepei, situate in sud-estul tarii (Campia Covuruli, Baraganul si cea mai mare parte a Dobrogei).
Conditiile climatice caracteristice stepei sunt precipitatii slabe, media anuala in jur de 400 mm, variatii mari si bruste, sezoniere, de temperatura, permanenta vanturilor care tulbura echilibrul dintre transpiratie si absorbtie, adancimile la care se gaseste apa freatica, sarurile solubile vatamatoare din sol, au dus la disparitia arboretelor si inlocuirea lor cu maracinisuri si tufisuri. In acealasi timp flora stepica a trebuit sa se adapteze acestor conditii prin dezvoltarea mai mare a partilor subterane ale plantelor, reducerea suprafetelor foliare, cutinizarea si acoperirea frunzelor cu peridesi.
Structura si componenta florei stepelor
Vegetatia ierboasa specifica stepei este reprezentata prin specii de graminee ca: colilia, negara, pirul, paisuri, pelinul, maturica; acestora li se adauga leguminoasele ca lucerna, mazarichea; apoi labiate: jalesul, cimbrisorul; umbelifere ca patrunjelul de camp; ranunculacee: dediteii; liliacee ca ceapa ciorii etc.
Pe nisipuri se intalnesc mai ales salcia de nisip (Salix), romanita de camp, orzul salbatic, scaiul dracului, carcerul, ultimele trei gasindu-se numai pe nisipuri maritime.
Putinele specii de arbusti prezenti in cadrul stepei sunt reprezentate mai ales prin: porumbar, migdal pitic, visin pitic si maces. Rarele exemplare de arbori care patrund in stepa apartin stejarului brumariu sau pufos, ulmului sau parului salbatic.
IV. Tipuri zonale
IV.1. Vegetatia sarurilor
Vegetatia sarurilor formeaza areale izolate, cu frecventa mai mare in Baragan si pe litoral. Compozitia plantelor halofile variaza in functie de continutul in saruri al solurilor pe care se afla.
Astfel, pe solonceacuri (bogate in saruri), cand au un procent mai mare de umiditate se intalnesc: saracica, branca, ghirmul iar pe uscat: patlagina.
Pe soloneturile umede apare o specie de steluta iar pe cele uscate: limba pestelui, pelinul, pirul.
Solurilor si soloneturilor slab saraturate, umede, le sunt caracteristice rugina, iarba campului si in plus pe litoral apare Leuzea salina. Frecventa este de asemenea caltina rosie care se dezvolta pe nisipurile saraturate.
IV.2. Vegetatia nisipurilor
Capacitatea redusa de retinere a apei, slaba solificare a nisipurilor si mobilitatea acestora determina dezvoltarea unei vegetatii cu radacini lungi, care pot patrude in orizonturile mai umede si se opun smilgerii de catre vanturi.
In conditiile nisipurilor litorale, unde umiditatea atmosferei se mentine si vara cu vapori de apa maritime, favorizand vegetarea permanenta a plantelor, se intalnesc mai ales: varza de mare, rogozul de nisip, perisorul, jalesul de nisip, pelinul de nisip. Printre dune se intalneste frecvent rugina (Juncus maritimus).
Pe nisipurile continentale apar: troscotul, gusa porumbelului, coltii babei, jara scaioasa, patlagina, coada soricelului, toporasul, obesiga, pirul gros.
In ceea ce priveste vegetatia lemnoasa, in afara de plantatiile de salcam si pin negru, in depresiunile intraadunate, apare plopul.
IV.3. Vegetatia de lunca
Datorita conditiilor de umiditate ridicata a solului, a naturii aluvionale a acestuia si a topoclimatului caracteristic, luncile raurilor au o vegetatie specifica, independenta de cea a zonelor sau etajelor vegetale pe care le strabat, desi in cazul ei exista o oarecare etajare de la munte la ses.
Vegetatia arborescenta este alcatuita din specii de esente albe: salcii, rachite, plopi, catini, anini si mai rar de esente tari ca: stejarul pedunculat, ulmul, frasinul, carpenul etc. In general, padurile de lunca sunt cunoascute sub denumirea de zavoaie. Salcetele alcatuite din salcii si rachite in general le intalnim pe tot cursul raurilor. Golurile dintre ele ca si marginile pietroase ale luncilor sunt acoperite de catinisuri: catina alba, catina rosie, catina mica. In salcete amestecate cu plopi mai apar in zona de deal si arbusti: sanger, soc, calin si strat ierbos. In luncile din zona muntilor si dealurilor predomina specia de anin alb, iar in sectorul din zona dealurilor joase si campiilor este aninul negru. Pajistile luncilor, desi ocupa suprafete reduse sunt predominant alcatuite din iarba campului, coada vulpii, firuta si pirul. Un specific aparte il au padurile din Delta (Letea si Caraorman), unde alaturi de esente albe (plop alb, plop negru, plop tremurator, salcie alba, rachita, anin negru) mai apar: stejarul brumariu, frasinul, parul salbatic, marul coricov, gorunul, ulmul, garnita, teiul, alunul. Foarte dezvoltat este aici stratul arbustilor: paducel, porumbar, maces, corn, sanger, care a completat cu o bogata flora, alcatuita din agatatoare: vita salbatica, iedera, carpen, volbura uscatoare, aceasta din urma fiind specie submediteraneana. Aceasta varietate si bogatie floristica a padurilor din grindurile de mai sus, unice la noi, a dus la declararea lor ca monumente ale naturii care se includ in marea rezerva Delta Dunarii denumita mai recent “Rezervatia – Biosfera Delta Dunarii”.
V. Vegetatia acvatica
V.1. Vegetatia apelor curgatoare
Vegetatia raurilor si paraielor de munte cu ape repezi si fund pietros pentru a rezista curentului de apa a luat o infatisare filiforma, coloniile fiind dispuse liniar, iar algele secreta o teaca gelatinoasa care le ajuta sa se fixeze pe substrat si au culori diferite pe fundul stancos: Diatema hiemale, Surriella spiralis. Dintre plantele cu flori care coboara pana in marginea apei intalnim: piciorul cocosului, isma, veronica, broscarita. In sectoarele deluroase si de campie cu ape mai domoale apar si nuferi, stuf, papura, rogozuri.
V.2. Vegetatia de mlastina
Situate la nivele de relief foarte diferite mlastinile se dezvolta acolo unde terenurile sunt supuse unei umiditati accentuate, unde lipseste aerisirea si exista conditii de acumulare a resturilor vegetale si transformarea lor in turba.
In tara noastra exista doua tipuri de mlastini de turba:
a) tinoave sau mlastini oligotrofe cu turbari bombate;
b) bahne sau mlastini eutrofe cu turbari plate.
a) Tinoavele se formeaza de obicei la altitudini ridicate: Bazinul Dornelor, Muntii Maramures, Caliman, Harghita, Bucegi, Semenic, Muntii Apuseni, pe orice forma de relief, in ape sarate, in substante minerale si pe roci silicioase. De obicei, in aceste zone climatul este rece, cu precipitatii bogate corespunzand etajului coniferelor si chiar fagetelor. Situarea in partea centrala a mlastinii, a muschiului Shagnum, care creste mai repede, determina bombarea mlastinii. De jur imprejurul muschiului se formeaza un inel mlastinos cu apa acida, unde apar mai ales rogozuri, rugina, merisorul, rachitele, roua cerului, carora li se adauga si arbusti piperniciti de molid, pin, mesteacan.
b) Bahnele spre deosebire de tinove, se formeaza in depresiuni, in ape bogate in saruri minerale, provenite din infiltratii, indiferent de roca, clima si altitudine. Cele mai frecvente se intalnesc in depresiunile Gheorghieni, Ciuc, Brasov, Fagaras, Bazinul Crasnei, in general numarul lor fiind de 170, ocupand circa 5700 ha. De obicei, bahnele se formeaza prin colmatarea unor lacuri cu resturi organice fapt care face ca in structural or sa se poata distinge mai multe inele concentrice. In centru, unde mai cantoneaza apa libera, apar plante submerse (alge si broscarita). Urmeaza un alt inel cu plante ce au radacini fixate si frunze plutitoare si cu cat apa devine mai putin adanca, vegetatia se inmulteste, aparand stuful, papura, tipirigul, limba broastei. La mal apar rogozurile ferigile, coada calului.
Mlastinile nu sunt formatiuni stabile, ele transformandu-se treptat in pajisti sau terenuri cu paduri, mai ales in cazul bahnelor.
V.3. Vegetatia lacurilor
Marea frecventa a lacurilor de pe teritoriul tarii noastre si extensiunea mare a celor din campie, lunca si Delta Dunarii, a permis dezvoltarea unei bogate flore acvatice.
Vegetatia lacurilor cuprinde urmatoarele trei grupari biologice asezate concentric:
– flora palustra ocupa periferia lacurilor si este alcatuita din stuf caruia i se adauga papura si pipirigul, plante care alcatuiesc asa numita “flora dura”;
– flora plutitoare care apare cu cresterea adancimii apei, in alcatuirea careia intra: nufarul galben ( Nuphar luteum), nufarul alb, iarba broastelor, lintita (Lemna minor), ciulinul;
– flora submersa alcatuita din bradis, mot, prasa si intinse pajisti de alge characee.
In special pentru lacurile Deltei Dunarii este caracteristica prezenta plaurului sau plavitei (patura plutitoare groasa de pana la 1 m, alcatuita din radacini si rizomi, incolacite intre ele ca o plasa, pe care se instaleaza praf, nisip adus de vant, formand un strat subtire de sol cu o bogata flora si fauna. La vanturi puternice ele sut purtate ca niste insule plutitoare pe luciul lacului. In lacurile maritime, unde procentul de salinitate al apei creste foarte mult se observa inumltirea speciilor de broscarita, bradis, rupie, aparand chiar si iarba de mare (Zostera marisa).
V.4. Vegetatia Marii Negre
Particularitatile de mediu ale Marii Negre concretizate prin existenta unei stratificari a apei: stratul biotic (pana la 180 m) cu salinitate mai redusa si stratul abiotic (sub adancimea de 180 m) unde apar apele cu hidrogen sulfurat, lipsind oxigenul, iar salinitatea ridicata 18-19% pana la 22%. La acestea se adauga fluctuatii climatice ale aerului; pana la 50 m adancime prezenta valurilor, structura tarmului, toate influenteaza compozitia floristica si modul ei de repartitie. In zona litorala, cea mai bogata in vegetatie, Grigore Antipa a stabilit urmatoarele subzone, dupa conditiile ecologice specifice:
– subzona prelitorala (intre tarm si adancime de 10 m). Aici apar adevarate campuri de alge verzi care se fixeaza pe stanci, pe bancuri de argila si nisip, sau intinse pajisti de iarba de mare.
– subzona litorala propriu-zisa (pana la adancimi de 70 m) constituie in special domeniul algelor brune, deintre care o mare raspandire o are asociatia Cystoseira ce inainteaza pana la 25 m. Spre adancimile mai mari unde valurile nu se mai resimt si fundul malos este luat de resturi cochilifere sau de moluste vii, se dezvolta algele rosii.
– subzona sublitorala (adancimi de 70-80 m), unde influenta luminii, temperaturii atmosferice si agitatiei apei devin nule, este foarte saraca in flora si doar foarte rar gasim o alga Cladophora.
V.5. Rezervatii si monumente ale naturii
Pentru protejarea anumitor specii floristice sau complexe vegetale pe cale de disparitie, in tara noastra au fost delimitate pe o suprafata de peste 130.000 ha circa 200 de rezervatii naturale si s-a intocmit o lista de specii rare, caror distrugere este oprita prin lege.
Dintre principalele rezervatii naturale amintim: Parcul National al Retezatului ce se intinde pe o suprafata de peste 50.000 ha si care cuprinde o bogata si variata vegetatie Montana si alpina, complexul lacustru Galcescu din Muntii Parang, Valea Balea din Muntii Fagaras, culmea Pietrii Craiului, povarnisul prahovean al Bucegilor, rezervatia Ceahlau cu prelungire in Cheila Bicazului si Lacul Rosu, Padurea Beusnitei de langa Oravita, Muntele Domogled de langa Baile Herculane, Cheile Turzii, Cetatile Ponorului din Muntii Bihor, Padurea (codri seculari de molizi) Slatioarei din Muntii Rarau, Padurea Bejan din sudul Apusenilor, Lacul Petea de langa Oradea cu relicfe tertiare de nuferi termali, dunele de la Hanul Conachi din sudul Platformei Covurului, Padurea Snagov, Padurea Comana si Padurea Cionuleasa din preajma capitalie, Padurea Harboanca din judetul Vaslui si Rezervatia Biosfera Delta Dunarii care a intrat in circuitul international al rezervatiilor.
Dintre plantele ocrotite amintim: papucul doamnei, floarea de clot, bujorul romanesc, tisa, ghiutura galbena, lotusul termal, laurul, laleaua pestrita, zambrul, smardanul sau redodendronul sau bujorul de munte, alunul turcesc etc.
V.6. Modificari antropice asupra vegetatiei din Romania
Pe masura ce omul a trecut din faza de culegator in cea de cultivator a devenit un factor mai activ de transformare a vegetatiei, atat direct, prin defrisari de mari proportii, pentru a face loc culturilor agricole, paduriloa si fanetelor, cat si indirect, prin intermediul animalelor domestice, care exercitau prin pasunat o presiune mult mai mare asupra covorului vegetal decat ierbivorele salbatice.
Drept urmare, in domeniul padurilor si in etajul subalpin au aparut pajisti naturale ca formatiuni secundare ce se dezvolta autonom, dar la care se adauga si actiunea omului. Acest proces a fost insotit de coborarea limitei altitudinale a padurii acolo unde conditiile naturale au fost favorabile extinderii pajistilor, de exemplu in Muntii Fagaras si Muntii Valcan. Pe mari intinderi au fost distruse, prin taiere si incendiere, tufarisurile subalpine. Unele tipuri de paduri, care isi aveau arealul in zonele favorabile agriculturii, s-au restrans foarte mult uneori pana aproape de disparitie. Alteori s-a modificat compozitia stratului de arbori, fiind in mod special afectate speciile cu caracter reclictar sau cu posibilitati de regenerare mai reduse, pe cand speciile aflate intr-un proces natural de expansiune au fost in general favorizate de actiunea antropica.
Astfel, padurile de pin negru sau cele de alun turcesc din sud-vestul tarii si-au restrans mult arealul ca urmare a exploatarii intense. Prin exploatarea preferentiala a bradului, unele fageto-bradete s-au tansformat in fagete pure; datorita regenerarii mai active a fagului dupa taiere, unele fagete-gorunete au evoluat de asemenea spre fagete pure. S-au extins faciesurile (asociatii vegetale) cu carpen atat in domeniul fagetelor cat si al gorunetelor. In sleaurile de campie si de deal a crescut proportia teiului iar in alte locuri, prin taieri de paduri si pasunat s-au redus speciile forestiere in favoarea pajistilor degradate sau in cele mai bune cazuri cu palcuri de specii de cer. Daca in aceste situatii influenta antropica a favorizat indirect unele specii in raport cu altele, incepand din secolul trecut ia amploare introducerea sau extinderea unor esente lemnoase direct prin plantatii forestiere. Se extind tot mai mult coniferele (indeosebi molidul), iar pe terenuri erodate si stancarii este pinul la care se adauga in ultima vreme si specii exotice cum este bradul Duglas. La altitudini mici s-au format paduri compacte de molid, in timp ce la altitudini mai mari s-au extins fagetele, dand impresia unor inversiuni de vegetatie. Plantatiile de salcam, arbore originar din America de Nord, constituie acum un component familiar al peisajului de campie. In luncile raurilor mari si in deosebi a Dunarii se extind plantatiile de plop negru hibrid.
Modificarile profunde ale structurii si compozitiei floristice s-au produs si in asociatiile de pajisti ca urmare a pasunatului excesiv si uneori a destelenirii periodice pentru culturi, ajungandu-se adesea la substituirea lor prin alte asociatii mai slab productive. In etajele subalpin si montan, acest proces s-a manifestat prin extinderea speciilor de graminee si teposica din cauza acidifierii solurilor si a saracirii lor in substante nutritive. In regiunile de dealuri si campie, datorita proceselor de eroziune declansate de actiunea antropica, se constata patrunderea unor formatiuni de stepa si silvostepa mult in interiorul zonei forestiere. Astfel, in Podisul Moldovei si pe alocuri in Subcarpatii Moldovei se extend in mod secultar pajistile de silvostepa cu paius si barboasa. In zona cereto-garnitelor din Oltenia si Muntenia, pajistile naturale sunt reprezentate prin asociatii stepizate de paiusuri. Influentele antropice recente asupra vegetatiei sunt determinate de dezvoltare impetuoasa a a eonomiei nationale, gospodarirea si valorificarea intensive a resurselor naturale ale tarii. Procesul de ameliorare a pajistilor naturale prin aplicare de ingrasaminte naturale si chimice, prin destelenire si suprainsamantare, prin lucrari antierozionale, aduce modificari asupra covorului vegetal natural.
Modificarile sunt variate, in functie de conditiile ecologice si de compozitia floristica a pajistilor, dominand speciile nutritive: gramineele si leguminoasele. Unele specii mai sensibile din familia orchidaceelor pot disparea in pajistile ameliorate mai ales cu ingrasaminte chimice, fapt pentru care se impun masuri ameliorative cu discernamant acolo unde exista raritati floristice.
In domeniul forestier, cerintele mari de material lemons de calitate superioara au impus de asemenea, unele modificari ale compozitiei padurilor. Plantatii cu esente lemnoase trebuie facute proportional cu conditiile ecologice si cerintele economice, evitandu-se extinderea unei monoculturi forestiere.
Astfel, in molidisuri se preconizeaza mentinerea molidului in proportie de 60-80% si introducerea laricelui, bradului sau a fagului pentru intarirea rezistentei arborilor. In fagete se recomanda introducerea rasinoaselor in diferite proportii cu specii de frasin si paltin.
In padurile de amestec din regiunile de dealuri si campie se urmareste mentinerea sau reintroducerea cvercineelor in proportii ridicate si in amestec cu specii de alte foioase, cu tei, frasin, cires, carpen. Se prevede si extinderea castanului si a nucului in statiunile favorabile acestor specii.
In lunci, speciile din flora montana vor fi treptat inlocuite cu plopi euroamericani si specii de salcie selectionata, repede crescatoare. Procesul de restrangere a suprafetelor ocupate de tipurile de vegetatie slab productive va continua pana la disparitia lor aproape totala (cu exceptia suprafetelor ocrotite ca rezervatii naturale si a padurilor cu functie de protectie). Acest fenomen va determina si disparitia definitiva a unei specii sau asociatii vegetale interesante din punct de vedere floristic. Astfel, inca de pe acum vegetatia de pe nisipuri nu se mai pastreaza decat pe suprafete foarte mici ca urmare a luarii in cultura a terenurilor nisipoase din Campia Olteniei, Banato-Crisana si a extinderii statiunilor de pe litoral; doar in Delta Dunarii mai ocupa suprafete ceva mai intinse. Ca urmare a transformarilor edilitare, vegetatia ruderala (buruienile diverse), caracteristica pentru terenurile virane, se restrange tot mai mult.
Desfasurarea unor lucrari de mare amploare, de interes national (constructii hidrotehnice, sisteme de irigatii, exploatari miniere etc.) poate afecta si anumite suprafete pe care se mai pastreaza raritati floristice sau asociatii cu caracter deosebit. In asemenea cazuri se recurge la transplantarea speciilor in statiuni similare pentru a nu fi deplin eliminate din flora tarii.
V.7. Valorificare resurselor vegetale
Printre formatiunile vegetale utile omului un loc de prim ordin il ocupa padurile, pajistile si fanetele,iar dintre plantele acestora – arborii, plantele, furajere, melifere, medicinale, textile, ornamentale si altele.
Padurile ocupa in prezent circa 27% din suprafata tarii, avand o repartitie destul de inegala. Cei mai bine impaduriti sunt muntii inalti, cea mi slab impadurita este campia din zona de stepa. Judetele cu cel mai mare grad de impadurire sunt: Suceava cu peste 400.000 ha, urmata de: Valcea, Caras-Severin, Arges, Hunedoara, Maramures, Neamt intre 250.000 si 400.000 ha. Cele mai reduse suprefete sunt in judetele Constanta, Braila, Ialomita, Teleorman si Galati.
Productia anuala de lemn se ridica la circa 20 milioane m3, ponderea cea mai mare in aceasta productie avand-o molidisurile si fagetele in amestec cu rasinoasele. Inlocuirea materialului lemons cu mase plastice a permis economisirea unor importante cantitati de lemn, la acestea adaugandu-se si utilizarea stufului si paielor in productia de hartie si carton. Padurea este o importanta componenta a mediului de viata, a societatii noastre, care asigura apa si aerul curat necesare in toate domeniile de activitate, care conserva solul, apara drumurile si asezarile de viituri, amelioreaza clima si constituie ambianta optima pentru recreere.
Padurile conserva, de asemenea, o bogata flora si vegetatie, numeroase specii de animale si microorganisme, care constituie valoroase resurse genetice.
Pajistile ocupa 17% din suprafata tarii, fiind repartizate in deosebi in regiunile colinare si montane. Productia si valoarea nutritive difera in functie de cmpozitia lor floristica. Cele mai productive sunt pajistile de munte si cele de lunca in care predomina gramineele si leguminoasele ce alcatuiesc o baza furajera dezvoltata.
Conditiile pedoclimatice ale tarii noastre permit dezvoltarea unei bogate si variate flore melifere in toate tinuturile tarii. Inflorirea treptata, din martie pana la sfarsitul lui octombrie, a celor peste 210 plante melifere, asigura polenul si nectarul necesar pe intregul sezon de activitate a albinelor.
In vederea maririi potentialului natural de resurse melifere se impune imbunatatirea compozitiei floristice a padurilor din regiunile de campie si colinare, in deosebi prin introducerea de tei, specii de artar, de scorusi, mar paduret, alun, corn, paducel. Completarea arboretelor de salcam cu varietati de salcam roz si salcam rosu care au durata mai mare de inflorire, ori cu specii tarzii ca salcamul japonez care infloreste in iulie – august, ar spori considerabil capacitatea nectarifera a acestora.
Arboretele din lunci si zavoaie pot fi imbogatite cu specii de melifere valoroase ca: salcia, salcamul, artarul tatarasc. In tara noastra sunt cunoscute peste 300 de plante medicinale ale caror principii sunt cunoascute inca de pe vremea dacilor.
Dioscoride, medical legiunilor romane, ajuns pe meleagurile noastre, a adunat numeroase informatii despre plantele cunoascute si folosite de daci.
Flora marina, importanta sursa alimentara, furajera si de ingrasamant agricol, nu a fost inca suficient valorificata la noi in tara.
Continutul de saruri minerale, polizaharide, proteine, grasimi, vitamine si elemente rare indispensabile organismului uman, confera plantelor marine calitatea de aliment de mare importanta nutritiva.
VI. Forma de organizare – cadrul de desfasurare a procesului de invatamant
Procesul de invatamant este un cadru organizat, adica toate componentele sale articuleaza in conformitate cu anumite legitati si principii care asigura realizarea obiectivelor pedagogice. Cadrul in care se realizeaza articularea dintre aceste componente ale procesului de invatamant este forma de organizare. Ea realizeaza un consens si o imbinare armonioasa intre activitatea de instruire si cea de invatare. Aici, cele doua activitati cu tot ceea ce implica ele sunt corelate si puse de acord printr-o conlucrare permanenta intre ele. In functie de modul in care se realizeaza aceasta conlucrare pot fi delimitate diferite forme de organizare, constituite istoric si diversificate in scoala contemporana.
Din perspectiva pedagogica, forma de organizare realizeaza o sudura specifica intre toate componentele sale. Daca pana aici acestea au fost analizate oarecum independent unele de altele, in activitatea practica, forma de organizare le reunifica intr-un tot si le imprima o finalitate educativa concreta. Asa ca randamentul procesului de invatamant depinde nu numai de calitatea si contributia diverselor sale componente, ci si de modul in care interactioneaza si se deruleaza ele intr-un cadru organizatoric dat. A adopta o forma de organizare inseamna a crea conditii de integrare intr-un tot coerent a acestor componente.
Functia fundamentala a acestui cadru organizatoric este aceea de a imprima un sens unic activitatii profesorului si elevilor, oferindu-le acestora din urma posibilitati de a-si exprima intreaga personalitate prin solicitari multiple si diversificate. Coordonata de baza in jurul careia se concentreaza toate componentele pe care le incuba foma de organizare este relatia profesor-elevi. Ea imprima acea coloratura specifica fiecarei forme de organizare.
VII. Forme de organizare a procesului de invatamant
VII.1. Lectia – forma de baza a organizarii procesului de invatamant
VII.1.1.Caracterizarea generala a lectiei
Ca forma de organizare a procesului de invatamant, lectia este constituita dintr-o succesiune de etape sau secvente ce se desfasoara intr-o unitate de timp, in care se asigura o coordonare intre activitatea de instruire si cea de invatare, in vederea realizarii finalitatilor procesului de invatamant.
Prin relatiile functionale care se stabilesc intre diversele sale elemente, lectia constituie “o entitate de instruire”, relativ independenta in cadrul careia se materializeza dezideratele actiunii educationale.
Lectia este forma principala in care este organizata si se desfasoara activitatea educatorului cu elevii unei clase. Ea vizeaza realizarea unor obiective instructiv – educative, are un continut definit, o anumita structura si un timp determinat de desfasurare, presupune utilizarea unor moduri de lucru, a unor metode, procedee si mijloace de invatamant. Lectia poate fi definita ca o activitate comuna a invatatorului cu elevii unei clase, in vederea realizarii unor obiective instructiv – educative determinate, in cadrul careia invatatorul asigura predarea unui continut, organizeaza si dirijeaza activitatea de invatare a elevilor.
VII.1.2. Structura sistematica interna a unei lectii
Toate elementele si variantele unei lectii se prezinta din punct de vedere sincronic ca parti constitutive ale unui sistem, intre care se stabilesc anumite relatii de independenta si conditionare, iar din punct de vedere diacronic, ca un proces cu multiple schimbari si transformari ale acestor relatii si ale sistemului in ansamblul sau.
a) Obiectivele lectiei indica in mod clar, précis si sintetic ceea ce profesorul isi propune sa realizeze in lectia respectiva. Putem delimita in cadrul acestor finalitati un obiectiv fundamental care confera structura generala a unui grup de lectii si obiective operationale concrete, impuse de continutul informational si particularitatile psihologice ale invatarii.
b) Continutul informational al lectiei. Pe baza programei scolare se delimiteaza cantitatea si calitatea informatiei cu care se va opera in lectia respectiva, ea constituind mijlocul principal pentru realizarea obiectivelor propuse. Predarea supune acest continut unei prelucrari pentru a putea fi inteles si asimilat de catre elevi.
c) Alegerea si folosirea unei strategii de instruire consta in stabilirea constelatiei de metode si procedee care sa declanseze activitatea de invatare a elevilor. Ea poate fi expozitiva, euristica, experimentala, problematizata, algoritmica etc.
d) Variabilele personalitatii profesorului si variabilele personalitatilor elevilor. Ca subiect sau agent al actiunii, profesorul se impune prin stilul de predare. La polul celalalt, elevul sau receptorul, se diferentiaza in functie de profilul sau psihologic.
Desfasurarea activitatii scolare prin lectii, formeaza elevilor obisnuinta de a munci sistematic, cultiva perseverenta, responsabilitatea pentru indeplinirea indatoririlor scolare, conduita disciplinata, motivatia pentru activitatea scolara etc.
VII.1.3. Tipuri fundamentale de lectii
Analiza proceselor de instruire – invatare permite identificarea mai multor tipuri de lectii, diferite prin natura contributiei lor la realizarea scopurilor urmarite in activitatea scolara. Invatarea nu e un act spontan si nu se realizeaza dintr-o data. Ea are, in cele mai multe cazuri – cu exceptia invatarilor foarte simple – caracter procesual implicand parcurgerea mai multor etape, fiecare dintre acestea indeplinind functii specifice. Astfel, invatarea temeinica si completa, in cadrul activitatii scolare, se realizeaza prin intermediul mai multor procese: de comunicare si insusire a cunostintelor, de recapitulare si sistematizare, de formare a priceperilor si deprinderilor, de evaluare a rezultatelor scolare. In desfasurarea procesului de invatamant sunt prezentate toate aceste actiuni, ele constituind sarcini fundamentale ale lectiilor. Uneori, acestea sunt realizate, in totalitate, in desfasurarea unei lectii, dupa cum in multe situatii sunt realizate pe parcursul mai multor lectii. In ambele cazuri, insa, in fiecare lectie este dominanta una din aceste sarcini didactice, chiar daca, in vederea realizarii obiectivelor, se desfasoara si activitati corespunzatoare celorlalte sarcini didactice.
In multitudinea modurilor de organizare si desfasurare a lectiilor se pot determina, insa, anumite tipuri de lectii in functie de natura sarcinii didactice dominante. Prin urmare, determinate de sarcina didactica indeplinita precumpanitor, in marea varietate pe care o prezinta structura lectiilor, acestea pot fi grupate in: lectii de comunicare/insusire a unor noi cunostinte; lectii pentru formarea priceperilor si deprinderilor; lectii de recapitulare si sistematizare a cunostintelor; lectii de verificare si apreciere a rezulatelor scolare.
Definirea unui tip de lectie nu presupune o structura unica, un sablon pentru toate situatiile de instruire, ci contureaza cadrul general al desfasurarii, in moduri variate, a lectiilor care apartin tipului respectiv.
Lectia de comunicare/insusire a unor noi cunostinte
Formele de activitate realizate frecvent in acest tip de lectie si care marcheaza principalele etape ale desfasurarii ei, constau in:
– pregatirea clasei pentru activitate;
– verificarea temei efectuate acasa calitativ si cantitativ;
– recapitularea lectiei precedente;
– discutie introductiva pentru sensibilizarea elevilor fata de continutul nou ce urmeaza sa fie predat;
– comunicarea obiectivelor lectiei, in maniera accesibila elevilor, apreciindu-se, de fiecare data oportunitatea acestei actiuni, in functie de puterea lor de captare a atentiei elevilor si de capacitatea acestora de a le intelege;
– transmiterea/asimilarea noilor cunostinte;
– fixarea si consolidarea continuturilor predate prin: repetare, efectuarea unor lucrari, lectura lectiilor din manual etc;
– explicatii pentru continuarea invatarii acasa si pentru efectuarea unor teme.
Lectia de recapitulare si sistematizare a cunostintelor
Structura lectiilor de acest tip constituie o imbinare a mai multor forme de activitate:
– precizarea materiei supuse recapitularii, chiar a problemelor principale, prezentate in forma unui plan;
– recapitularea continutului, in conformitate cu planul tematic stabilit, si concomitent, realizarea unor scheme sau sinteze, cuprinzand datele esentiale;
– efectuarea de catre elevi a unor lucrari solicitand folosirea cunostintelor recapitulative (rezolvarea de exercitii si probleme, efectuarea unor analize gramaticale etc.);
– explicatii privind continuarea activitatii de invatare a elevilor acasa sau efectuarea unor teme.
Lectia pentru formarea si consolidarea priceperilor si deprinderilor
Procesele proprii acestor tipuri de lectii constau in:
– explicarea scopului activitatilor ce urmeaza sa fie realizate de elevi;
– recapitularea si actualizarea cunostintelor ce vor fi utilizate in efectuarea lucrarii;
– descrierea fazelor lucrarii;
– demonstrarea, de catre propunator sau prin intermediul unui elev, a modului in care urmeaza sa fie efectuata lucrarea;
– prezentarea unui model al lucrarii efectuate anterior (daca este cazul);
– efectuarea propriu-zisa a lucrarii de catre elevi sub indrumarea propunatorului cu grad de independenta in lucru a elevilor in continua crestere;
– analiza modului in care a fost efectuata lucrarea, aprecierea acestuia prin raportare la o lucrare reusita.
Lectia de verificare si apreciere a rezultatelor scolare
Functia acestei lectii este aceea de a cunoaste nivelul de pregatire al elevilor, gradul in care stapanesc materia insusita pe parcursul mai multor lectii si presupune:
– stabilirea continutului tematic ce urmeaza sa fie verificat;
– verificarea pregatirii elevilor;
– aprecierea rezultatelor;
– eventual, explicatii suplimentare pentru completarea lacunelor si corectarea erorilor savarsite de elevi.
VII.2. Alte forme de organizare a procesului de invatamant
Excursiile si vizitele didactice
Sunt forme organizate in natura sau la diferite institutii culturale sau intreprinderi productive in vederea realizarii unor obiective instructiv – educative legate de anumite teme prevazute in programele de invatamant. Ele ofera elevilor prilejul de a efectua observatii asupra obiectivelor si fenomenelor asa cum se prezinta ele in stare naturala, asupra procesului de productie in desfasurarea sa, asupra operelor de arta originale, asupra unor momente legate de trecutul nostru istoric, de viata si activitatea unor personalitati de seama ale stiintei si culturii universale si nationale, asupra relatiilor dintre oameni si a rezulatelor concrete ale muncii lor. Ele au menirea de a stimula activitatea de invatare, de a intregi si desavarsi ceea ce elevii au acumulat in cadrul lectiilor. Continutul lor difera in functie de obiectul de invatamant.
Apeland la acelasi criteriu folosit pentru clasificarea tipurilor de lectii – sarcina didactica fundamentala – putem delimita urmatoarele tipuri de excursii si vizite:
a) excursii si vizite introductive;
b) excursii si vizite organizate in vederea comunicarii de cunostinte;
c) excursii si vizite finale.
Lucrarile practice in atelierul scolar, intreprinderi, pe lotul scolar, pregatesc elevii si implicit realizarea sarcinilor si obiectivelor educatiei profesionale.
VIII. Lectia de recapitulare si sistematizare
VIII.1. Prezentare generala
Activitati de consolidare si sistematizare se efectueaza si in lectia de comunicare, precum si in alte tipuri de lectii. Pe langa aceste repetari curente, se organizeaza lectii speciale de recapitulare si sistematizare, dupa unele lectii de comunicare al caror continut cuprinde elemente “cheie”, fundamentale pentru intelegerea continutului unei discipline de invatamant (lectii de repetare curenta), la sfarsitul unor capitole sau teme mari din programa (lectii de recapitulare), ori in finalul semestrelor si al anului scolar (lectii de sinteza).
Obiectivul fundamental urmarit este fixarea si consolidarea cunostintelor prin stabilirea de noi corelatii intre cunostinte, prin elaborarea unor generalizari mai largi, prin relevarea unor structuri logice intre diverse cunostinte, toate acestea stimuland mecanismul transferului cu cele doua forme ale sale, specifice si nespecifice. “Invatarea, sustine J.S.Brunet, nu trebuie doar sa ne conduca undeva; ea trebuie sa ne permita sa continuam mai usor in etapa urmatoare”. Daca in tipul anterior pe primul plan se afla transferul specific, in cadrul acestui tip, pe primul plan se afla transferul nespecific. Anumite idei generale odata invatate vor putea fi folosite in vederea rezolvarii sarcinilor ulterioare, asigurandu-se astfel nu numai corelatii intre cunostinte, ci si aprofundarea lor. Recapitularea nu poate fi redusa la reluarea identical a cunostintelor in jurul unei idei centrale. Introducerea “elementului de noutate” se impune cu necesitate in cadrul acestui tip de lectie.
Ca structura, aceasta lectie debuteaza cu elaborarea unui plan de desfasurare pe baza caruia se realizeaza recapitularea si sistematizarea propriu – zisa.
In functie de factorii variabili pot fi organizate o multitudine de variante:
a) Lectii de sinteza. Se planifica la incheierea unui capitol, la finele semestrului sau anului scolar. Dupa metodele si mijloacele folosite de profesor putem deosebi:
1. Lectii de sinteza pe baza de conversatii
Exemple:
– Cum s-au format Muntii Carpati?
– Cum s-au format dealurile? Dar campiile?
– Argumentati legaturile dintre verietatea formelor de relief si resursele solului si subsolului.
– Cum este clima tarii noastre?
– Cum influenteaza treptele de relief clima tarii noastre?
– Ce legatura exista intre treptele de relief, etajele climatice (de campie, de deal si de podis) si vegetatia naturala din tara noastra?
– Ce importanta au apele curgatoare?
– Recunoasteti dupa ilustratele prezentate tipurile de lacuri din Romania?
– Care este cea mai mare apa curgatoare din tara noastra?
– Ce importanta are Delta Dunarii pentru noi?
– Care este importanta Marii Negre pentru tara noastra?
– Dupa scurta caracterizare facuta, puteti enumera principalele elemente geografice prin care Romania este o tara privilegiata fata de alte tari ale lumii?
Aceasta conversatie de recapitulare urmaresteputerea de analiza si sinteza a gandirii elevilor, capacitatea de integrare a mijloacelor de invatamant (in special a hartii), cu ajutorul carora se fac relatii cauzale, de determinare si interconditionare pentru a evidentia elementele esentiale despre cadrul natural al patriei noastre si importanta sa social – economica si strategica.
Prin acest tip de conversatie se contribuie nu numai la trainicia insusirii cunostintelor ci si la valentele educative ale acestor informatii de sinteza.
Iata, de exemplu, cum putem folosi conversatia la recapitulare:
– Care sunt principalele ramuri ale industriei din tara noastra?
– Care ramura, din industria grea are rolul cel mai important pentru intreaga economie nationala si de ce?
– Cum este repartizata industria pe teritoriul tarii noastre si de ce?
Conversatia din lectiile de recapitulare de la finele anului scolar dezvaluie legatura dintre capitole, conducandu-i, de exemplu, pe elevii din clasa a IV-a sa inteleaga independenta dintre mediul geografic si viata economica, dintre relatiile de productie si fortele de productie.
Intrebarile trebuie sa respecte anumite cerinte:
– sa faca legatura cu acele cunostinte achizitionate anterior;
– sa fie logic inchegate;
– sa-i conduca pe elevi la dezvaluirea cauzalitatii fenomenelor, spre a formula concluzii stiintifice;
– sa ceara de la elevi comparatii, caracterizari, corelatii, generalizari, explicarea fenomenelor sau motivarea faptelor;
– de la inceput pana la sfarsit sa constituie un sistem si sa tina seama de acopul urmarit;
– sa ceara raspunsuri precise si localizare pe harta;
– sa fie formulate tinand seama de gradul de pregatire si de particularitatile de varsta ale elevilor.
La randul lor, raspunsurile trebuie si ele sa respecte anumite cerinte: sa cuprinda adevarul stiintific, sa fie corecte din punct de vedere gramatical, sa fie complete, clare, sa constituie raspunsul direct la intrebare, sa fie individuale.
Conversatia, in genere, da viata lectiei, dezvolta spiritual de observatie si rationamentul elevilor, mentine atentia treaza, stimuleaza munca acestora. De aceea presupune o temeinica pregatire prealabila a invatatorului.
Conversatia implica in acelasi timp, asa cum am aratat mai sus, imbinarea ei cu celelalte metode si procedee folosite in predarea geografiei ca: metoda lucrului cu harta, demonstratia cu ajutorul materialului intuitiv, comparatia, problematizarea etc.
Tehnica pedagogica a intrebarilor si raspunsurilor este valabila ca mijloc de a suscita activitatea intelectuala in urmatoarele conditii:
a) sa lase elevului o parte suficienta de initiativa, prezentandu-i intrebari largi, conducandu-l la cautari de un anumit grad;
b) sa-i acorde timp suficient pentru a realiza aceasta cautare si o libertate de actiune permitand alegerea de solutii multiple si mijloace de expresie ale gandirii;
c) sa favorizeze judecata si spiritul critic al elevului lasandu-i cel mai adesea responsabilitatea si timpul de a controla, de a completa sau de a corecta propriul sau raspuns. “Sa se dea posibilitatea, cu ajutorul intrebarilor, sa se succite spiritual de intrajutorare si cooperare provocand confuntarea cu solutii diferite sa exprimate diferit, fara a provoca rivalitate si concurenta, dar favorizand exprimarea punctelor de vedere complementare.
2. Lectii de sinteza cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale
La lectiile de recapitulare, 10-15 imagini prezentate pot fixa, aprofunda, imbogatii si sistematiza cunostintele.
Diapozitivele si filmele pot fi prezentate la toate tipurile de lectii, inclusiv in cadrul activitatilor in afara de clasa.
In cazul cand proiectia ocupa locul principal in lectie, aceasta poarta denumirea de lectie – film si se desfsoara dupa aceleasi principii ca lectiile obisnuite. Pentru orientare avem urmatoarea structura metodica a lectiei – film:
– verificarea cunostintelor, 10-15 minute;
– introducerea in subiect, circa 10 minute, in care se arata scopul, problemele principale de urmari in film, se dicteaza intrebari la care sa raspunda elevii dupa film;
– prezentarea filmului, care nu trebuie sa depaseasca 15 minute, se face fie cu intreruperi, fie in intregime, iar explicatiile se dau in pause sau dupa film;
-fixarea, care dureaza aproximativ 10-15 minute, are drept scop sa generalizeze si consolideze cunostintele transmise prin film cu ajutorul discutiilor, hartii, schemei sau desenului pe tabla.
Daca filmul prezinta itinerarii, expeditii sau explorari putem executa cu elevii, dupa vizionare, schita acestor itinerarii cu ajutorul cretei pe harta de contur de pe tabla si caiet, sau cu ajutorul unui snur pe harta Romaniei. In felul acesta se va realiza o legatura intre reprezentarile sugerate de continutul filmului si fenomenele din realitate.
Cu mult succes se folosesc la lectiile de geografie hartile electrificate.
Pe un contur de placaj al hartii Romaniei se instaleaza becuri de diferite culori, fiecare culoare reprezentand o anumita ramura industriala. In timpul lectiei, dupa o explicatie prealabila, se aprind becurile care semnaleaza raspandirea pe teritoriul tarii noastre a ramurii industriale pe care o predam, iar elevii denumesc localitatile orientandu-se si dupa harta economica a Romaniei.
Mijloacele tehnice de transmitere a informatiei la distanta, ca radioul si televiziunea, maresc eficienta procesului de invatamant la geografie. In acest scop, invatatorul trebuie sa consulte programul saptamanal de radio si televiziune sis a aleaga acele emisiuni care vin in sprijinul elevilor. Daca emisiunile se vizioneaza sau se audiaza in colectiv in cadrul lectiilor integrate sau activitatilor in afara de clasa, invatatorul, cu 5-6 minute inainte de emisiune, reimprospateaza cunostintele elevilor pentru intelegerea acestora. In timpul emisiunii eleviiurmaresc anumite probleme indicate dinainte, iar dupa emisiune se organizeaza lucrari practice si dezbateri pentru interpretarea celor audiate sau vizionate.
Folosirea la scara larga a mijloacelor audio – vizuale va ajuta la intelegerea mai precisa tuturor fenomenelor, intrucat ele pot fi urmarite in cadrul lor natural, pe spatii intinse si in stransa interdependenta.
3. Lectii de sinteza prin efectuarea exercitiilor aplicative
Metoda exercitiilor vizeaza accentuarea caracterului practic – aplicativ al procesului de invatamant. In cadrul actiunii de legare a invatamantului de viata economica si sociala, in general, utilizarea acestei metode ocupa un loc de mare importanta. Ea poate fi folosita la lectiile din clasa, in cabinetul sau sala specializata, pe terenul geografic cat si in excursii (aplicatiile practice).
Desfasurarea exercitiilor de geografie in ciclul primar au rol insemnat si consta in urmatoarele:
a) contribuie la insusirea de catre elevi a cunostintelor in contact cu unele date si probleme din realitate, din practica;
b) asigura fixarea si consolidarea cunostintelor predate elevilor, precum si intelegerea utilitatii geografiei in ansamblul pregatirii lor;
c) favorizeaza dezvoltarea gandirii independente a elevilor, mobilizarea eforturilor proprii in vederea gasirii raspunsului corespunzator la o serie de probleme ce se intalnesc in practica.
Metoda exercitiilor are o sfera larga de aplicabilitate; ea trebuie folosita la toate clasele, in mod garantat, tinand seama de varsta si capacitatea de intelegere a elevilor. Astfel, exista numeroase feluri de exercitii, incepand de la cele mai simple, privind folosirea de catre elevi a manualului, a altor carti si a hartilor si pana la probleme de rezolvat cuprinse in manuale sau formulate de invatator.
Valorificarea deplina a valentelor formative ale acestei metode si obtinerea rezultatelor scontate sau conditionate depend in mare masura de:
– alcatuirea cu responsabilitate exercitiilor din manuale, indicarea lor spre rezolvare si urmarirea exigenta de catre invatator la fiecare lectie;
– intelegerea de catre toti invatatorii a locului si rolului exercitiilor in ansamblul muncii didactice, eliminarea situatiilor de abordare fugitiva, formala, a discutarii exercitiilor;
– calitatea exercitiilor din manual, ca si a celor elaborate de invatator, trebuie sa fie de asa natura concepute incat sa solicite in mod complex gandirea elevilor.
Exercitiile geografice sunt prezentate elevilor sub forma de intrebari, chestionar, test geografic, probleme etc.
4. Lectii de sinteza combinate cu activitatea de grup
Drumetia reprezinta forma de deplasare de scurta durata, pe distante mici, pe jos, care se desfasoara in orizontul local.
Importanta ei consta in aceea ca invatatorul dirijeaza observatiile copiilor asupra comportamentelor mediului inconjurator, facandu-i sa urmareasca cu interes pozitia, evolutia si diversitatea sau specificul acestora.
Astfel, aici, “la fata locului”, elevul indrumat de invatator va trece treptat de la institutia empirica a lumii inconjuratoare pe care o vede el la nastere, la cea stiintifica pe care o observa ca are o anumita dezvoltare si ordine.
Drumetiile ca si vizitele si excursiile se organizeaza cu raspundere dupa o planificare tematica, precizandu-se foarte clar si concret scopul propus, precum si alegerea perioadei de desfasurare.
Realizarea acestor activitati didactice trebuie sa respecte etapele urmatoare:
– proiectarea si selectarea itinerariului de parcurs;
– precizarea obiectivelor;
– documentarea prealabila;
– desfasurarea activitatii;
– incheierea prin evaluare si valorificarea cunostintelor acumulate.
a) Drumetia introductiva sau preliminara se organizeaza inaintea unor teme sau capitole si urmareste pregatirea initiala a elevilor, trezirea interesului lor fata de continutul problemelor ce urmeaza a fi studiate. De exemplu, la predarea – invatarea subcapitolului: “ape curgatoare si statatoare” – clasa a III-a, se organizeaza anticipat o drumetie in orizontul local la raul sau paraul care curge prin preajma localitatii natale.
1. Se stabileste traseul care sa cuprinda numeroase elemente geogerafice de observare atat ale temei ce urmeaza a fi invatata, cat si a celei parcursa anterior pentru a fi recunoscute de elevi in scopul consolidarii reprezentarilor si notiunilor studiate. Exemplul nostru se refera la raul Jiu din preajma localitatii Craiova, in partea de nord – vest a orasului in punctual de confluenta cu raul Amaradia, ultimul afluent al sau.
2. Ca obiective urmarite sunt: reactualizarea informatiilor despre formele de relief: dealul (delurile Amaradiei din nordul orasului), campia, luncile Amaradiei si Jiului, mici dune de nisip si plaje in lucile celor doua rauri; obiective de ordin hidrografic: izvor, parau, rau, malurile raului si aflarea lor, adancimea, inaltimea, viteza de scurgere, afluent, confluenta, straturi de roci permeabile (nisip si pietris) si roci impermeabile (argila, argila lutoasa). Tot in lunca Jiului se pot observa: balti, mlastini ca prime forme de ape statatoare cu vegetatia ierboasa si lemnoasa corespunzatoare.
3. Documentatia asupra traseului si a obiectivelor de drumetie este necesara pentru a oferi explicatia stiintifica de la fata locului, a selecta unele informatii de la localnicii care poseda terenuri agricole in preajma raurilor cu privire la cresterile de nivel si posibile inundatii, importanta economica.
4. Desfasurarea activitatii in drumetie se va face la sfarsitul de saptamana pentru a se avea suficient timp la dispozitie si pentru a se imbina in mod placut activitatea de lucru cu cea de agrement, de recreere, intr-un cuvant, de a realiza o ambianta atractiva pentru copii.
Se vor face popasuri in punctele reprezentative pentru a cunoaste formele de relief din preajma Craiovei, pozitia acestui oras in valea raului Jiu si la limita dintre campia din partea sudica si tinutul deluros din nord.
In lungul raului Amaradia pana la confluenta cu Jiul se face aplicatia practica privind notiunile de straturi de roci permeabile si impermeabile, selectandu-se o portiune cu nisip si pietris din lunca in care se toarna apa. Elevii observa cu usurinta cum se infiltreaza apa printre particulele de nisip si pietris, adica sunt permeabile. Intr-un alt loc, argilos se repeta aceeasi experienta in urma careia apa nu se mai infiltreaza cu usurinta, fapt pentru care stratul de argila este impermeabil sau foarte greu permeabil.
Se explica circuitul apei in natura prin fenomenele de evaporare sub influenta energiei solare, formarea norilor care la inaltimi mai mari se condenseaza intalnind aer rece, dand precipitatii pe suprafata pamantului.
O parte a apei se acumuleaza in balti, lacuri, rauri, mari, oceane, alta se infiltreaza prin straturile de roci permeabile unde se acumuleaza deasupra straturilor argiloase formand apele subterane. Se explica de catre invatator ca in tinutul dealurilor si muntilor, unde straturile de roci sunt intrerupte sau fragmentate, apa subterana gaseste o fisura si se scurge la suprafata sub forma de izvor de la care formeaza paraie, apoi unite formeaza raul.
Se prezinta elevilor harta fizica a judetului si a Romaniei, format mic, pliat, unde se identifica elementele avute in studiu.
Se mai pot face masuratori privind adancimea raului in diferite puncte: langa mal, in mijlocul raului cu ajutorul unor instrumente simple (o sfoara de care se leaga la capat o greutate) ce se coboara in apa pana ating fundul vaii. Latimea albiei se masoara tot cu o sfoara mai lunga in dreptul unui pod de catre elevi sau daca adancimea raului este mica, masurarea se va face trecand raul. Se ajnuge la confluenta Amaradiei cu Jiul unde se fac observatii comparative asupra celor doua rauri privind gura de varsare a Amaradiei in Jiu care este mai largita fata de restul albiei, darn u depaseste latimea albiei Jiului. Se definesc notiunile de afluent si confluenta. Avand reprezentarea reala, elevii pot mai usor sa-si insusesca continutul nutiunilor mai dificile de affluent si confluenta.
Desigur nu trec neobservate formatiunile de vegetatie legate de mediul acvatic, fie cele lemnoase: plopul, salcia, rachita care formeaza zavoiul si tivesc malurile apelor, fie cele ierboase: papura, trestia, nufarul, rogozuri si altele. Se analizeaza comparative papura si trestia dupa aspectul frunzei, tulpinii si inflorescentei.
Observatiile din teren trebuie sa cuprinda si aspectele negative produse de rauri la revarsari si producerea de inundatii care aduc pagube materiale prin acoperirea de culture agricole, inundarea si distrugerea gospodariilor locuitorilor din vecinatate. Se enumera masurile care trebuie luate pentru protectia acestora.
5. Evaluarea drumetiei si valorificarea cunostintelor acumulate se face in lectiile de la clasa incluse in tematica abordata in teren. Fondul de informatie se va completa si sustine cu o serie de planse, ilustratii pentru a se trece apoi in ultima etapa la reprezentarea schematica, simbolica si conventionala de pe harta. Reprezentarile si notiunile au un suport intuitiv acumulat cu observatiile din teren si devin mai trainice iar elevii pot opera cu ele cu mai multa usurinta.
Reconstituirea traseului drumetiei cu reactualizarea elementelor observate, a actiunilor practice demonstrative realizate, este obligatorie din partea invatatorului care conduce conversatia cu elevii. Acestia, participanti activi ai demersului didactic isi amintesc cu placere cele intreprinse, iar in sala de clasa vor putea face transferul de la reprezentarea reala din teren la cea abstracta, teoretica a fondului de notiuni cu care opereaza manualul si harta.
Conversatia introductive la tema “Apele curgatoare” pentru reactualizarea informatiei din drumetie urmareste intrebari de tipul:
– Ce traseu s-a urmarit in drumetia noastra?
– Care rauri au fost observate?
– Ce s-a demonstrat in stratul de nisip si in cel de argila?
– Cum se formeaza izvorul in munti si dealuri?
– Ce este raul? Dar paraul?
– Ce este fluviul in comparatie cu raul si paraul?
– Ce este afluentul?
– Cum se stabileste malul drept si malul stang al raului?
Intarirea celor spuse de elevi cu ajutorul intrebarilor si cu mijloace de invatamant ajuta la redarea continutului stiintific si schematic ale lectiei pe tabla, inclusive semnele conventionale care redau fondul de notiuni (elemente si fenomene geografice).
Intrucat puterea de abstractizare a elevilor la aceasta varsta este redusa, se impune ca in cele mai multe activitati didactice sa se plece de la contactul cu lumea reala, cu mediul inconjurator pentru a se intelege pe deplin continutul stiintific al notiunilor, legaturile cauzale dintre componentele geografice.
b) Drumetia organizata in vederea comunicarii sau dobandirii de noi cunostinte asigura conditiile necesare efectuarii unor lectii cu acest scop. Are multe puncte comune cu forma preliminara, intrucat, in mod simultan, se produce in timpul observarii insusirilor si fenomenelor propuse in procesul de dobandire a noilor cunostinte.
De exemplu, intr-o drumetie a carei itinerar urmareste observarea formelor de relief: campia, movila, dealul etc., aria de cuprindere a observatiilor se face si asupra microformelor de relief din campie (crovuri sau padine, dune de nisip, roci), precum si a plantelor naturale si a celor cultivate ce domina in campie.
In cazul dealurilor, pe elementele esentiale propuse spre studio: altitudine, roca, elemente componente, vegetatie, se observa si procesul de versant (eroziune de catre ogase si torenti, alunecari de teren). In teren, in comparatie cu sala de clasa, continutul informativ al lectiei are o arie mai vasta de cuprindere a elementelor adiacente care definesc categoria de notiuni propusa spre studiu; elevii beneficiaza de noi cunostinte deduse si desprinse chiar de ei, ceea ce, usureaza corelarea cauzala a elementelor si fenomenelor in procesul invatarii. De exemplu, panta dealului cu cat este mai abrupta cu atat procesul eroziunii de catre apele provenite din ploi este mai puternic, atunci cand terenul este dezgolit de vegetatie prin taierea padurii, prin pasunat excesiv sau daca araturile se fac de-a lungul pantei.
c) Drumetia finala se organizeaza dupa incheierea predarii unei teme sau unui capitol, cu scopul de a consolida si fixa cunostintele, priceperile si deprinderile, de a aplica in practica cele invatate in lectii, de a ilustra si exemplifica in mod concret achizitiile teoretice. De exemplu, dupa predarea capitolului “Infatisarea Pamantului”, se stabileste itinerariul care sa cuprinda cat mai multe elemente de relief: campie, portiuni cu dune de nisip, lunca, grinduri, movila, deal, depresiuni, tinuturi montane unde sa fie un orizont larg de observare. Ca obiective se pot stabili: orientarea in teren prin aflarea punctelor cardinale si intercardinale, a pozitionarii diferitelor obiecte fata de acestea cu ajutorul busolei, recunoasterea altor mijloace de orientare din teren (muschiul copacilor, musuroaiele de cartita etc.). La munte, cu altitudinea mai joasa, versantii cu expozitie nordica mai umbriti si mai racorosi, vor fi acoperiti mai mult cu paduri de conifere si fag in comparatie cu cei sudici, insoriti, pe care vor alterna sau domina pajisti si paduri de foioase.
Alte obiective de recunoastere vor fi: formele de relief, vegetatia naturala sau cultivate cu tipuri de culturi specifice formelor de relief si solurilor din zona sau alte utilizari ale terenului. Tot acum se pot face popasuri de observatie asupra unor lucrari de degradare a terenului sau de poluare (prin aruncarea la intamplare a gunoaielor din gospodarii atat in preajma satelor cat si a oraselor).
Prin observatie, conversatie si dezbatere in teren a mai multor problematici, se vor consolida generalizari si se vor face intelese legaturile cauzale dintre componentele mediului si chiar un complex teritorial din zona.
Vizita geografica
Constituie o actiune cu caracter instructiv – educativ de deplasare pentru a cunoaste la fata locului o localitate, o institutie, pentru a observa cu atentie exponatele unui muzeu, un monument istoric, o rezervatie naturala etc.
Vizita se organizeaza, fie in localitatea natala, fie la unul din obiectivele inscrise pe traseul unei excursii.
Inainte de deplasarea cu elevii la locul vizitei, invatatorul trebuie sa parcurga aceleasi etape:
– documentarea asupra locului vizitei;
– stabilirea scopului si a obictivelor urmarite;
– vizitarea in prealabil de catre invatator in unitatea care va fi vizitata pentru a se comunica data si ora sosirii grupului, numarul de elevi si varsta acestora si a scopului urmarit;
– colaborarea cu administratia unitatii de vizitat pentru desemnarea unor persoane competente care sa indeplineasca rolul de ghid si posibilitatea de a cerceta mai amanuntit un anumit sector, de a efectua unele demonstratii pentru a satisface curiozitatea copiilor prezentand lucruri interesante care sa le capteze atentia si de a obtine daca este posibil, unele esantioane sau materiale documentare pentru completarea colectiei scolii;
– desfasurarea vizitei propuse;
– evaluarea rezultatelor vizitei.
Sa exemplificam: o vizita la o intreprindere de morarit si panificatie, la o gura de mina, la o hidrocentrala, o fabrica de zahar sau produse lactate, confectii, sere de legume si flori etc.
In cadrul evaluarii, datele culese pot fi folosite la explicarea unor lectii despre ramurile industriei sau agriculturii judetului si ale tarii noastre.
Vizitele geografice folosite ca lectii au mare importanta in insusirea si educarea elevilor, dar si in orientarea profesionala a acestora pentru viitor.
Excursia geografica
Este cunoscuta importanta si valoarea instructiv – educativa a excursiilor geografice, care contribuie la dezvoltarea simtului de observatie al elevilor, a interesului pentru studiul geografiei patriei si a capacitatii de intelegere a realitatii inconjuratoare.
Prin imaginea de ansamblu asupra componentelor mediului inconjurator, excursiile contribuie de asemenea la largirea orizontului geografic al elevilor, intregesc activitatea didactica si realizeaza legatura dintre teorie si practica. Nu numai ca ajuta la consolidarea cunostintelor geografice, botanice sau zoologice predate la clasa, dar anticipeaza intuirea, cunoasterea generala a elementelor mediului usurand succesul invatarii.
Prin lectiile-excursie se asigura stimularea dorintei de curiozitate de a descoperi noi fenomene si elemente pe mai multe itinerarii starnindu-se dorinta de calatorie in scopul cunoasterii frumusetilor patriei noastre.
Pe plan afectiv, prin excursiile cu elevii se realizeaza sentimente de pretuire si atasament fata de frumusetile naturale ale patriei, dar si fata de realizarile economice ale poporului roman, a istoriei sale, contribuind la educatia patriotica si nu in ultimul rand, la crearea unui suport informativ-educativ pe plan ecologic pentru protectia mediului inconjurator.
Prin excursiile scolare de dezvolta spiritul de prietenie, de colectiv, de vointa, disciplina, initiativa, precum si deprinderi, proceduri gospodaresti, de la varsta mica, fiindu-le folositoare in viata.
Din punct de vedere didactic, excursiile pot fi preliminare si finale; iar in functie de continutul obiectivelor propuse ele pot fi:
– excursii pentru cunoasterea componentelor naturale ale peisajului geografic;
– excursii pentru cunoasterea anumitor obiective social-economice si culturale din peisajul geografic;
– excursii cu obiective mixte pe itinerarii mai mari ca distanta si timp.
Efectuarea excursiei geografice impune cadrului didactic o mare raspundere atat privitor la continut, la scopul urmarit, la alegerea perioadei corespunzatoare, a modului de desfasurare si finalizare. Ea trebuie bine pregatita dupa un plan care cuprinde trei etape: etapa de organizare, etape de desfasurare a excursiei scolaresi etapa de evaluare a excursiei la intorcerea in scoala.
1. Prima etapa consta in pregatirea teoretica a excursiei:
– se stabileste tematica si obiectivele pedagogice concretizate cu cele reale din teren;
– se stabileste itinerarul care sa cuprinda cele mai reprezentative obiective parcurse in lectiile de la clasa: elemente de relief, de roci, de clima si topoclimat, elemente de hidrografie (izvoare, paraie, rauri, afluenti, confluente, gura de varsare, baraje, lacuri de acumulare, lacuri naturale, balti, mlastini).
– se specifica obiectivele economice intalnite pe trasee: mine, cariere, termocentrale, hidrocentrale, combinate chimice sau de prelucrare a lemnului, peisaje agricole specifice zonei de campie, dealurilor subcarpatice si muntilor, amenajari de imbunatatiri funciare sau baze turistice.
– sa nu se ignore elementele despre caile de comunicatie: sosele modernizate, autostrada, cale ferata (electrificata sau simpla), pod viaduct, drum de munte, poteca, marcaj turistic, chei, defileu etc.
– obiective de interes social-istoric si cultural (locuri istorice, cetati, castele, muzee, case memoriale, manastiri, elemente de etnografie si folclor) prin care se nuanteaza rolul cadrului natural in istoria poporului roman, in traditii, obiceiuri si folclor. Ele constituie un suport de abordare interdisciplinara care se regaseste in continutul programelor si manualelor scolare ca si in literatura de specialitate;
– se intocmeste si se propune scopul activitatilor din lectia-excursie (informativ si educativ);
– se stabilesc punctele de aplicatie practica prin popasuri la fata locului: orientari cu harta dupa punctele cardinale si cu busola, raportate semnelor conventionale la obiectivele din teren; observatii asupra calitatii apelor, asupra reliefului; se intrepatrunde actiunea de colectare a rocilor principale (granit, bazalt, andezit, sist cristalin, marmura, calcar, gresie); colectii de seminte si fructe, elemente de fosile, colectii de ilustrate, pliante etc.
– se realizeaza o buna documentatie bibliografica inainte de orice desfasurare a unei activitati didactice, pentru ca principalul coordonator-ghid ramane invatatorul; el se poate completa si de ghizii localnici din diferite zone sau de cei profesionisti de la muzee, care au rolul lor de a improspata mesajul instructiv-educativ al excursiei;
– se analizeaza costul excursiei dupa distanta parcursa, mijlocul de transport, posibilitatea de cazare si masa.
Dupa intocmirea dosarului cu hartia itinerarului se face adresa necesara catre agentia turistica, se iau aprobarile (de la scoala, inspectorat scolar) si se informeaza parintii elevilor carora li se prezinta si tot planul excursiei, cu ce sume trebuie sa contribuie si ce trebuie sa aiba copii la ei.
Apoi urmeaza pregatirea elevilor pentru excursie carora li se prezinta dupa harta itinerarul in mod amanuntit cu toate obectivele, locurile de popas, localitatile prin care se trece sau se stationeaza, echipamentul si alimentele necesare, mica trusa medicala, un carnetel cu notite, regulamentul excursiei, sarcinile fiecarui elev si li se comunica ziua, ora si locul de intalnire pentru plecarea in excursie (de obicei la scoala).
In excursiile de lunga durata (5-7 zile) este bine sa participe cel putin doua cadre didactice si chiar unul – doi parinti ai elevilor pentru a-i supraveghea corespunzator pe micii scolari si in general pentru rapiditate in organizare, iar invatatorul sa se preocupe mai mult de sarcina didactica de ghid al actiunilor propuse.
Echipa de organizare trebuie sa aiba in grija pregatirea din timp a materialelor necesare in excursie: lazi pentru depozitarea rocilor, a florilor si ierburilor perene, a fluturilor, insectelor; harta patriei; busola; aparat de fotografiat sau chiar videocamera etc.
2. Etapa a doua – desfasurarea excursiei scolare
Elevii inclusi pe tabelul de participare in excursie (invatatorii si parintii care participa) se intalnesc la scoala potrivit orei si datei fixate si anuntate si se face prezenta.
Se verifica echipamentul si ustensilele necesare, se insista pe disciplina pe care trebuie s-o respecte fiecare excursionist, pentru evitarea unor accidente dupa care urmeaza deplasarea pe itinerariul stabilit. Cadrul didactic de la microfonul autocarului va reaminti itinerariul ce trebuie parcurs si locurile de popas (se atrage atentia elevilor sa pastreze curateniea in autocar, nimeni nu mananca, doar atunci cand se anunta ca vor face un popas si vor servi o gustare); se atrage atentia ca elevii carora li se face rau, sa anunte din timp ghidul excursiei pentru a se opri si a se lua masurile de protectie si ocrotire.
Ghidul incepe sa explice la microfon formele de relief prin care se trece cu autocarul, apele, vegetatia, asezarile (fabrici, uzine, intreprinderi). In locurile reprezentative de popas pot fi analizate in detaliu poalele versantului, panta, culmea, varful, modul de utilizare (pasune, fanete, plantatie pomicola sau viticola, padure, asezari). Intr-un afloriment geografic (o deschidere naturala rezultata in urma unei alunecari de teren) se poate analiza modul de alcatuire, tipurile de roci si dispunerea lor, uneori chiar urme de fosile (carbuni, cochilii de animale) care constituie autentice dovezi despre formarea reliefului patriei in decursul timpului geologic. Se pot recolta esantioane de roci cu urme de fosile si insotite de etichete informative asupra locului de unde s-au gasit, denumirea lor cu numele elevilor si depuse in colectia clasei si a scolii ca veritabile mijloace informative in lectii.
La fel se procedeaza cu rezervatii asupra elementelor de vegetatie (tipurile esentiale de arbori si arbusti sau plante ierboase) care se diferentiaza in etaje de vegetatie potrivit treptelor de relief si respectiv de clima. Se prezinta obiectivele economice si istorico – culturale, se fac vizite cu explicatii de la ghizii respectivi, se iau notite si ilustratii cu pliante informative: se fotografiaza ceea ce este permis sau se prinde pe pelicula camerei de luat vederi.
In locurile de popas se pot realiza si scurte jocuri distractive, se pot prezenta scurte programe artistice, cantece populare artistice, cantece populare si muzica usoara, elementele care aduc destindere, buna dispozitie, consolideaza prietenii si amintiri trainice despre locurile vizitate.
3. A treia etapa – la scoala in sala de clasa unde are loc evaluarea excursiei
Se reconstituie traseul parcurs pe zile si obiective de informtii culese de elevi; se pun intrebari de invatator: pe unde am trecut?, ce-am vazut?, ce obiective ati vizitat?, ce v-a placut mai mult si ce nu v-a placut si de ce? Se trece apoi la urmarirea pe harta fizica a patriei pe care s-a desfasurat excursia, cu un snur de culoare vie si cu fotografii; se ordoneaza esantioanele de roci, fosile, seminte, fructe, ramuri de arbori (stejar, fag, molid, brad); daca este posibil se proiecteaza videocaseta. Se poate realiza in clasa (sau pe coridorul din fata clasei) panoul informativ sau o gazeta periodica, de perete, care sa ilustreze intreaga excursie, care sa, cuprinda: itinerariul, durata, obiectivele principale si fotografiile realizate in excursie, ilustratiile care vadesc tot traseul parcurs, fotografii in grup de elevi cu scop ilustrativ, dar si educativ sau de popularizare a actiunii pentru trezirea interesului elevilor pentru geografie; pentru cunoasterea patriei, excursia constituind totodata, un mijloc important de calire a organismului si de unitate a colectivului.
O alta forma de evaluare consta in organizarea concursului pe grupe de elevi dupa tema “Cine a retinut cel mai corect locarile vizitate?”, iar castigatorilor, ca premii li se poate oferi un mic album cu illustrate si fotografii despre cele vazute in excursie. Sau se pot elabora tematici (cu continut geografic, istoric, literar, portul popular, obiceiuri si activitati mestesugaresti specifice unor zone etc.), subiecte necesare pentru lectiile de compunere in care elevii isi pot manifesta expresia creativa a impresiilor si amintirilor placute (sau neplacute) din excursie.
Anexam in continuare un model de evaluare si realizare a unei lectii – excursii cu toate “piesele componente” sub genericul “Dosarul excursiei” pe care-l consideram necesar pentru fiecare cadru didactic incepator in cariera didactica, respectiv a realizarii unor astfel de lectii, iar pentru cei cu vechime didactica sa-l considere ca un schimb de experienta.
2. Lectii de recapitulare cu ajutorul textului programat. Elevii parcurg, in mod individual, textul elaborate special in vederea fixarii.
3. Lectii de recapitulare si sistematizare cu ajutorul fiselor. Asigura individualizarea activitatii elevilor. Fisele sunt concepute in functie de nivelul dezvoltarii lor intelectuale.
4. Lectiie de recapitulare si sistematizare pe baza de referat. La sugestia profesorului un elev sau un grup de elevi intocmesc, in prealabil, un referat pe baza consultarii manualului si a altor surse de informatii. Lectia consta in prezentarea referatului si discutarea lui cu ajutorul elevilor. Profesorul conduce discutiile si formuleaza concluziile.
VIII. 2. Etapele lectiei de recapitulare si sistematizare
Lectiile destinate consolidarii si sistematizarii cunostintelor cuprind, predominant, activitati care intdeplinesc aceasta sarcina didactica, dar odata cu aceasta realizeaza si completarea unor lacune in pergatirea elevilor, precum si largirea cunostintelor acestora in legatura cu tema recapitulata.
De asemenea, recapitularea si sistematizarea cunostintelor, mai cu seama atunci cand acestea se realizeaza prin dialog frontal cu clasa sau prin efectuarea unor lucrari de cartre elevi, prilejuiesc si verificarea gradului in care elevii stapanesc material predata.
In general, recapitularea si sistematizarea cunostintelor in cadrul lectiilor de acest tip, se realizeaza prin: dialog frontal cu clasa sau prin activitatea personala a elevilor, dirijata sau cu un grad mai mare de independenta, expunere de sinteza realizata, de propunator.
Structura lectiilor de acest tip constituie o imbinare a mai multor forme de activitate si presupune:
– precizarea materiei supusa recapitularii, chiar a problemelor principale, prezentate in forma unui plan de recapitulare;
– recapitularea continutului, in conformitate cu planul tematic stabilit si concomitent, realizarea unei scheme sau sinteze, cuprinzand datele esentiale;
– explicatii suplimentare pentru completarea unor lacune, clasificarea unor lucruri insuficient intelese sau pentru stabilirea unor noi corelatii intre cunostinte;
– efectuarea de catre elevi a unor lucrari solicitand folosirea cunostintelor recapitulate;
– explicatii privind continuarea activitatii de invatare a elevilor acasa sau efectuarea unor teme.
VIII.3. Metode folosite in recapitularea si sistematizarea cunostintelor de geografie si stiinte ale naturii
O prima clasificare a metodelor are in vedere un criteriu istoric:
a) metode vechi: traditionale sau clasico – dogmatice care fac apel la comunicarea directa ;
b) metode noi: moderne, cu accent pe dezvoltarea personalitatii elevului.
Literatura de specialitate clasifica metodele astfel:
1. Metode expozitive:
a) povestirea = naratiune aprin care sunt prezentate fenomene ale naturii, peisaje geografice, fenomene economice etc.
b) descrierea geografica = redarea caracteristicilor fenomenelor naturii, peisajelor etc.
c) explicatia = lamurirea si clasificarea unor notiuni, principii, legi, prin relevarea notelor esentiale, a legaturilor cauzale dintre obiecte si fenomene prin sublinierea genezei si devenirilor.
2. Metode conversative sau dialogate:
a) conversatia = convorbire intre invatator si elev prin care se dirijeaza invatarea, se stimuleaza activitatea de cunoastere: convorbiri pe intrebari inchise, convorbiri pe intrebari deschise, convorbiri introductive, convorbiri in timpul predarii noilor cunostinte, convorbiri de fixare si consolidare, convorbiri in timpul recapitularii;
b) comparatia = stabilirea de asemanari si deosebiri intre obiectele si fenomenele geografice evidentiindu-se trasaturile specifice ale acestora;
c) problematizarea = solicita elevilor un sustinut si complex efort intelctual pentru a descoperi singuri noi adevaruri, a se gasi solutiile unor probleme, inclusiv a le verifica si explica;
3. Metode bazate pe utilizarea textului scris:
a) folosirea manualului si a dictionarului;
b) utilizarea lecturilor geografice;
c) folosirea tablei;
d) metoda de lucru cu harta si globul geographic, realizarea unor machete, planuri, harti geografice.
4. Metode de exploatare si descoperire:
a) metodele de explorare nemijlocita sunt: observarea sistematica si independenta a obictelor si fenomenelor geografice, lucrarile experimentale cu caracter practice;
b) metoda descoperirii pe harta si in natura;
5. Metode de explorare a realitatii geografice prin intermediul substitutelor acestora:
a) folosirea, demonstrarea si realizarea materialului intuitiv: tablouri, fotografii, albume tematice si metodica utilizarii lor;
b) utilizarea proiectiilor luminoase, a casetelor video, televiziunii si filmului didactic;
c) metoda modelarii.
6. Metode bazate pe actiune:
a) exercitiul = actiune motrica sau intelectuala ce se repeta relativ identic cu scopul interiorizarii informatiilor;
b) algoritmizarea: elaborarea si aplicarea unor scheme; este constituita dintr-o succesiune de secvente sau operatii in vederea rezolvarii unor probleme tipice si a asimilarii pe aceasta baza a cunostintelor, concomitent cu formarea capacitatilor operationale corespunzatoare;
c) jocul didactic = activitate instructiv – educativa in afara de clasa si chiar in timpul predarii unor notiuni geografice, prin al caror continut completeaza pregatirea elevilor si le sporesc interesul pentru geografie.
VIII.4. Mijloace de invatamant si functiile lor
Principalele functii ale mijloacelor de ivatamant, utilizate la lectiile de geografie sunt:
– functia informativa;
– functia culturala;
– functia formativa;
– functia motivationala.
In predarea geografiei se folosesc cateva categorii (tipuri) de mijloace de invatamanat care, in functie de potentialul pedagogic al acestora si de principalele caracteristici constructive pot fi grupate astfel:
– instrumente si aparate: busola, lupa, microscopul, statie meteorologica cu accesorii;
– modele: globuri terestre, machete, mulaje, planse in relief pentru studiul geografiei fizice;
– material grafic: atlase geografice, harti, planse, mape tematice illustrate, postere tematice, tablouri si portrete;
– naturalizari: colectie de minerale si roci, ierbar cu specii de plante, fragmente de trunchiuri de copaci, colectie de fructe specifice arborilor;
– mijloace si echipamente tehnice audiovizuale: filme didactice, diapozitive, casete video si audio, televizor, radiocasetofon;
– mijloace de comunicare in masa: radioul, televiziunea, presa, reviste periodice de specialitate.
Eficienta mijloacelor de invatamant depinde nu numai de calitatea lor ci in primul rand de modul cum sunt integrate in lectie.
Ele trebuie selectate cu atentie si folosite rational pentru atingerea obiectivelor lectiilor. De aceea invatatorul trebuie sa verifice din timp starea de functionare a aparatului, sa stabileasca cu exactitate imaginile, graficele, hartile etc., care vor insoti demonstrarea.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca mijloacele de invatamant utilizate sunt:
– sa aiba un continut stiintific corect;
– sa fie clar si concis executate reprezentand elementele principale ale obiectului si fenomenului geografic;
– sa fie actuale si suficient de mari: expresive, bine conturate cu redarea conturata pentru a fi observate si de elevii care stau in spatele clasei.
Materialele confectionate, indeplinind aceste conditii, contribuie la realizarea unitara a obiectivelor urmarite in lectiile de geografie.
Relatia dintre mijloacele de invatamant si metodele de invatamant nu este eficienta daca nu este insotita de contextul pedagogic in care sunt utilizate. Este stiut ca fiecare mijloc de invatamant are anumite functii, dar este eficient atunci cand este folosit corect si in ansamblul strategiei didactice.
VIII.5. Principii didactice si geografice folosite in lectiile de geografie si stiinte ale naturii
Aplicatii metodice cu privire la predarea – invatarea geografiei in ciclul primar
Principiile didactice reprezinta norme care orienteaza organizarea si desfasurarea procesului de invatamant, constituind adevarate premise necesare in realizarea obiectivelor si sarcinilor propuse de invatator in activitatea cu elevii.
In cadrul obiectelor Stiintele naturii si Geografiei in ciclul primar, invatatorul urmareste prin predarea lectiilor mai multe principii didactice. Printre principiile didactice recomandate sunt:
Principiul participarii active si constiente a elevilor
Esenta acestui principiu pleacea de la ideea ca in invatare trebuie sa existe un proces activ de intelegere si asimilarea informatiei, iar elevul este subiectul propriului proces de formare si insusire de noi cunostinte cu o singura conditie: sa fie participant activ la desfasurarea lectiei in cadrul nostru la geografie.
In viziunea acestui principiu, elevul participa la descoperirea datelor de informare, isi formeaza scheme intelectuale de conturare a notiunilor, conceptelor, care ii vor servi ca baza pentru treapta urmatoare.
De exemplu, chiar de la primele lectii de geografie din clasa a IV- a, invatatorul trebuie sa prezinte elevilor punctele cardinale, desfasurate mai intai in orizontul local din preajma scolii unde se fac observatiile asupra mersului aparent al Soarelui, apoi cu busola in vederea stabilirii punctelor cardinale, prilej cu care vor fi antrenati mai multi elevi. Ulterior, in clasa, cele constatate de elevi sub dirijarea invatatorului, se vor prezenta sub forma simbolica, schematica.
Pe acest suport aperceptiv insusit de elevi in mod logic in lectia urmatoare: “Hotarele si vecinii Romaniei”, desfasurata pe baza hartii geografice, elevii isi vor consolida notiunile de puncte cardinale, vor opera corect cu ele, precizand unde se afla nordul si cu cine ne invecinam, apoi unde se afla sudul si cu cine ne invecinam.
Cu alte cuvinte isi vor aplica schema intelectuala, pe fondul celei anterioare, sesizand o serie de relatii cauzale intre elementele mediului (muschiul copacilor creste numai in partea umbrita a tulpinii care este orientata spre nord).
Astfel, prin realizarea alternantei intre corect si abstract cu participarea directa a elevului, se asigura procesul de asimilare logica a cunostintelor.
Principiul intuitiei
Constituie un alt principiu de baza in invatamantul primar care trateaza ideea ca in invatare, elevii trebuie sa aiba un suport perceptibil si observabil dupa care sa-si formeze reprezentarea corecta, durabila a obiectelor si fenomenelor din natura.
De exemplu cu elevii clasei a III-a la obiectul stiintelor naturii se pot face observatii asupra unei ramuri de stejar care are frunze dantelate, mai aspra din cauza perisorilor care o apara in timpul secetei, apoi asupra scoartei de pe tulpina care este mai striata (zgrunturoasa) sau cu crapaturi din cauza ploilor putine; comparativ aceleasi observatii se fac asupra fagului la care se observa ca ramurile au frunze moi, doar usor zimtate pe margini. Tulpina sa este neteda si mult mai inalta, toat aceste trasaturi fiind determinate de faptul ca fagul creste in zona de dealuri inalte si chiar la poalele muntelui cu ploi mult mai bogate fata de stejar, care se dezvolta la campie si dealuri joase cu ploi putine.
Dupa ce elevii au intuit caracteristicile celor doua componente (stejarul si fagul) cu ajutorul fragmentelor realitatii din natura aduse si in sala de clasa (daca este posibila observatia intr-o drumetie) atunci elevii pot recunoaste cu usurinta pe o ilustrata sau atlas, dupa care se pot realiza corelatii mai complexe, cauzate, ca de exemplu repartitia padurilor de la stejar si fag in tara noastra in raport cu treptele de relief cu care ilustreaza rolul intuitiei, se refera la observatia asupra esantioanelor de roci din mica trusa petrografica, se iau pe rand un esantion de lut argilos sau nisipos specific campiei, o bucata de calcar, granit, bazalt sau o gresie specifica muntilor, pietris grosier amestecat cu nisip din zona dealurilor, se pipaie, se incearca sa se sfarame intre degete, se observa cu ochiul liber coeziunea intre componentele lor care le dau duritati si rezistente diferite.
Astfel, se argumenteaza componenta formelor de relief carora le imprima trasaturile distincte (inaltime, netezime,abrupturi cu varfuri semete sau dimpotriva pante domoale cu vai largi la campie si dealuri).
Aplicat consecvent, acest principiu devine “izvor“ de formare rapida a reprezentarilor, de consolidare a notiunilor, conceptelor; se produce saltul de la concret la abstract si gandirea se dezvolta mai independent.
Principiul legarii teoriei cu practica
Acest principiu didactic exprima cerinta de a imbina insusirile cunostintelor teoretice cu posibilitatea aplicarii lor in practica in rezolvarea sarcinilor ulterioare si a integrarii in societate a elevilor.
Se pot desprinde doua directii principale prin care cunostintele teoretice se imbina cu cele practice in procesul de invatamant.
a)Aplicarea cunostintelor asimilate in rezolvarea altor sarcini teoretice ca de exemplu la Geografia Romaniei, la tema “Apele Romaniei” se pot realiza urmatoarele operatii didactice cu caracter apicativ si activ prin care elevii pot dobandi noi informatii prin propria lor experienta si analiza dupa cerintele formulate de invatator astfel: cunoscand semnele conventionale ale formelor de relief, ale apelor, ale oraselor si satelor, puteti descoperi pe harta patriei raurile din sudul tarii cu afluentii lor principali? Precizati: denumirea raului, locul de izvor, afluentii principali (primiti pe dreapta si pe stanga), treptele mari de relief strabatute, orasele mari prin care trec si locul de varsare. Aceste exercitii de lucru cu harta au menirea de a intelege cu usurinta masajul lectiei, de a-l forma pe elev sa “citeasca” si sa interpreteze si alte elemente pe harta, iar pe plan mintal, o reusita simbioza intre procesele de analiza si sinteza care contribuie la dezvoltarea capacitatilor intelectuale ale elevilor. Sau, un alt exemplu care se refera la intocmirea calenderului pe o luna, pe un anotimp sau un an, sub indrumarea invatatorului, se aplica cunostintele invatate la lectiile despre temperature aerului, precipitatiile atmosferice (modul de formare si felul lor), formarea vantului si directia lui, gradul de acoperire cu nori a boltii ceresti etc, fenomene care se redau prin semen conventionale consemnate zilnic, vor da in final imaginea de ansamblu a mersului vremii in localitatea care poate caracteriza si specificul climatic din acest tinut.
b) Realizarea unei activitati practice cu materiale care se bazeaza pe cunostinte teoretice sau operatii intelectuale.
De exemplu, pe baza cunoasterii factorilor de mediu care influenteaza incoltirea semintelor si dezvoltarea plantelor se poate realiza “Coltul viu al naturii” la nivelul clasei sau laboratorului de biologie, deprinderi pe care le utilizeaza si acasa prin plantarea si ingrijirea florilor din locuinta si din gradina.
Elevii urmaresc cu placere propria “opera” in evolutia plantei pana la inflorirea ei iar organizarea de catre invatator a unei actiuni de tip “Expoflora” la nivelul clasei (sau scolii) cu cele mai ingrijite si mai frumoase ghivece de flori (cu numele elevilor ingrijitori), aduc nu numai interes deosebit, dar se infiripa si o pasiune pentru ingrijirea plantelor, misiune usoara la varsta lor.
Daca mica expozitie florara se asociaza si cu un moment sarbatoresc, de pilda “8 Martie – Ziua Femei” insotita de un scurt program artistic dedicat mamelor elevilor clasei, care pot primi in dar o floare din expozitie, starea emotionala si sentimentala se amplifica, activitatea de lucru devine placere, se cladeste un punct de pornire in educatia ecologica si pentru munca a copiilor la aceasta varsta frageda. Inca de acum ei vor intelege de ce trebuie ocrotite plantele si natura .
Exemple de legare a teoriei cu practica pot continua si la alte tipuri de lectii desfasurate sub forma vizitelor, excursiilor.
Principiul insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor
Acest principiu pleaca de la ideea insusirii eficiente si ferme a primului fond de reprezentari si notiuni prevazute in programa de Stiinte ale naturii si Geografia Romaniei, invatate intr-un mod temeinic deoarece ele constituie “primele caramizi” ale alfabetului unei stiinte cu care se cladeste in timp, edificiul ei, respectiv continutul acesteia.
In acelasi timp trebuie urmarite si insusite principiile si legile geografice ca stiinta potrivit carora se asigura o invatare logica si eficienta.
De exemplu, explicarea formarii a numeroaselor izvoare de rauri in zona de munte in stransa legatura cu precipitatiile bogate, cu panta muntelui sau repartitia padurilor de stejar in zona dealurilor joase pana la campie favorizate de un climat mai bland, cu temperature mai ridicate si precipitatii mai scazute, se face potrivit principiului cauzalitati.
Asadar, este de preferat sa se insiste asupra ideilor de baza formative si nu numai pe incarcatura de denumiri si date care au si ele rostul cuvenit.
Insusirea deprinderilor inca din ciclul primar presupune exersarea continua, dar nu agasanta, cu alegerea selectiva a elementelor de observare, de interpretare, de exercitiu care sa starneasca interes elevilor in timpul lectiilor, permite o mare stabilitate in timp. Astfel, in afara unor deprinderi generale cum ar fi: de observare, masurare, orientare pe teren, desenare, etc. o importanta deosebita in invatarea geografiei o are formarea deprinderilor de citire si interpretare a hartii ci ajutorul semnelor conventionale si a fondului de cunostinte respectiv.
Principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii
Cerinta de baza a acestui principiu consta in respectarea unor operatii absolute necesare in invatarea logica.
Sistematizarea cunostintelor inseamna ordonarea lor plecandu-se de la concret la abstract, de la elemente simple de baza pana la structuri complexe sintetice. De exemplu, pe baza insusirii notiunilor de baza (puncte cardinale, relief, clima, vegetatie, fauna) se poate face o sistematizare a acestora in caracterizarea geografica a orizontului local: satul, orasul si chiar judetul dupa urmatorul altgoritm:asezarea geografica, relieful, clima, apele, vegetatia si fauna, ocupatiile locuitorilor.
Acest mod de algoritm va servi ca suport pentru caracterizarea geografica a altor regiuni si tari in urmatoarele clase.
De aici reiese continuitatea ca o cerinta fireasca in sensul ca asigura o ierarhizare si structurare logica acunostintelor, precum si incadrarea noilor cunostintepe structuri anterioare. Aici invatatorul poate fece legaturi intradisciplinare si interdisciplinare care au rolul pe de o parte de a consolida informatia anterioara, iar pe de alta parte, de a cladi o noua grupare de elemente.
De exemplu, la geografia patriei la predarea lectiei “Industria de prelucrare a lemnului” se fac asocieri logice, sistematice intre amplasarea centrelor de prelucrare, in preajma padurilor, indeosebi a celor de conifere. Repartitia geografica a acestora este legata de mediul montan, despre care s-a invatat intr-un capitol anterior al cadrului natural.
Structurarea inseamna selectarea fondului de baza al notiunilor, conceptelor cu care opereaza un obiect de invatamant in jurul carora se aplica altele noi in mod gradat potrivit modului de gandire al elevilor.
Respectarea acestui principiu impune consecinta si rigurozitate la toate disciplinele de invatamant in special in invatamantul primar, deoarece nerealizarea sarcinilor invatarii despre unele informatii, duce la aparitia golurilor in cunostintele elevilor care, acumulate, determina ramaneri in urma, si de aici insuccesul scolar.
Principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta si individuale ale elevilor
Cerinta acestui principiu impune cadrului didactic o buna cunoastere a continutului programei scolare, a manualului dupa care se parcurge materia clasei respective si nu in ultimul rand a structurii personalitatii elevului pe plan intelectual la fiecare varsta si nivel de invatamant pentru ca insusirea cunostintelor sa poata fi adecvata si sa dea rezultate asteptate.
Cerintele invatarii amplifica treptat efort din partea elevului, iar cadrul didactic trebuie sa asigure dozarea acestuia venind in sprijinul accesibilitatii cunostintelor cu metode variate, cu mijloace de invatamant si intuitive, si strategii euristice pentru o insusire activa si profunda a cunostintelor.
Didactica traditionala recomanda o serie de reguli cum ar fi: trecerea de la usor la greu, de la concret la abstract, de la apropiat la departat in scopul accesibilizarii cunostintelor si toate acestea sunt specifice in invatamantul primar.
Cercetarile contemporane arata ca regulile de mai sus pot uneori sa alterneze in procesul de invatamant in sensul ca se poate pleca si de la general spre particular, sau de la abstract la concret.
De exemplu, invatarea treptata a fondului de notiuni despre formele de relief (campie, deal, munte) regasite de cele mai multe ori in orizontul local, constituie un suport informativ stiintific pe care se amplifica noile cerinte de invatare in caracterizarea acestora pe tot cuprinsul patriei.
Tratarea individuala a elevilor porneste de la premise ca trebuie luat in considerare specificul individualitatii fiecarui elev.
Pentru ca acesta nu este un element abstract in procesul de invatamant, ci “personajul” principal care trebuie sa contribuie la propia sa dezvoltare intelectuala in conformitate cu aspiratiile sale si posibilitatile sale sub dirijarea invatatorului.
a) Principiul repartitiei spatiale
Acest principiu precizeaza ca orice element sau fenomen geografic are o anumita pozitie geografica in spatiul care, la randul sau, are o influenta puternica asupra legaturilor cauzale ale faptului geografic respectiv.
De exemplu, satele din sectorul agricol Ilfov sunt profilate pe cultura de legume, zarzavaturi si cresterea vacilor de lapte sub impulsul cerintei pietelor de consum ale marelui oras, in timp ce alte sate din partea centrala a Baraganului cultiva dominant cerealele deoarece nu se resimte in aceeasi masura influenta directa unui mare centru urban. Sau, repartitia padurilor de conifere in zona montana mai inalta (peste 1200 m) este legata de conditiile specifice impuse de latitudinea reliefului, un factor esential in dispunerea si caracteristicile peisajelor geografice.
b) Principiul repartitiei in timp
Acest principiu cere ca orice element sau fenomen geografic actual sa fie analizat si explicat pe baza tratarii evolutive, urmarindu-se formarea lui in timp a faptelor geografice.
De exemplu, Muntii Dobrogei s-au format cu milioane de ani in urma, iar in present,au inaltimea unor dealuri datorita eroziunii lor de factorii externi, sau Muntii Carpati sunt mai inalti si mai tineri decat Muntii Dobrogei pentru ca s-au format intr-o etapa mai recenta (orogeneza alpina). Dar cea mai noua forma de relief este Delta Dunariicare continua sa se formeze sub ochii nostri. Sau, alt exemplu, unele animale existente in trecut pe teritoriul tarii noastre (zimbri care populau padurile Carpatilor, sau dropia din zona Stepei) au disparut din cauza vanatorii excesive; in schimb, au venit sau au fost introduse prin colonizare elemente noi: cerbul lopatar, fazanul si numai de cateva decenii cainele enot si bizamul in Delta Dunarii.
c) Principiul cauzalitatii
Acest principiu consta in cautarea constanta a legaturilor de cauzalitate dintre obiectele, elementele si fenomenele geografice pentru explicarea cauzala a producerii sau desfasurarii lor. Intrebarile permanente in baza acestui principiu sunt: “De ce?” sau “Cum se explica faptul ca…..”, de exemplu:
De ce padurea de foioase isi pierde frunzele toamna?
De ce unele pasari pleaca din tara noastra toamna si se intorc primavera?
Cum va explicatica raurile din tara noastra au aspectul razelor unui cerc sau ca spitele unei roti?
Legaturile cauzale demonstreaza si succesiunea in timp a elementelor si fenomenelor ca decurgand din succesiunea cauza-efect.
d) Principiul integrarii geografice
Consta in faptul ca fiecare component geografic poate si trebuie privit in contextul unui ansamblu de componente legate intre ele in sisteme de ordine diferite de complexitate pentru a se asigura caracterul sintetic al geografiei. Integrarea trebuie facuta in primul rand, in cadrul sistemului din care face parte elementul respectiv, precizandu-se locul si functia lui in sistem.
De exemplu, Muntii Parang fac parte din Carpatii Meridionali si se inscriu in trasaturile generale ale acestora; sau hidrocentrala Portile de Fier I se integreaza in sistemul energetic national functionand in raport cu cerintele sistemului avand un rol insemnat. Chiar daca un element geografic face parte dintr-un sistem mai vast, el are anumite legaturi si un context regional.
e) Principiul actualizarii cunostintelor
Constituie principiul permanent in predarea geografiei pe care trebuie sa-l respecte fiecare cadru didactic, deoarece manualele scolare si programele au o anumita stabilitate intimp in raport cu dinamica unor elemente si fenomene geografice.
De exemplu, actualizarea datelor de informare despre evolutia numarului populatiei intr-o localitate, sau judet in care se afla scoala, aparitia unor noi obiective economice sau social-culturale; intrarea in circuitul economic a unor noi resurse din acel loc geografic, potentialul uman, asezarile omenesti, modul de utilizare a terenurilor, etc.
Alte exemple de actualizare a datelor chiar din orizontul local, se refera la studiul echilibrelor naturale referitoare la fenomenul: eroziune a terenurilor provocata de agentii externi, regimul hidrologic al raurilor si inundatiilor, modificarea vegetatieiprin activitatea omului, poluarea raurilor prin preajma asezarilor omenesti cu cantitati de reziduri, de substante daunatoare vietii, etc.
f) Principiul corelarii cunostintelor si al predarii interdisciplinare
Acest principiu subliniaza necesitatea analizei relatiilor dintre continutul geografiei si al celorlalte obiecte de invatamant in scopul reliefarii unui element sau fenomen geografic si de a sublinia sinteza componentelor mediului geografic.
Predarea interdisciplinara dezvolta capacitatile intelectuale de memorare logica, rationament, conducand la cresterea eficientei procesului de invatamant.
Marele geograf Valsan, spunea ca:” Lumea nu se prezinta sub forma de felii de plante, de animale, de roci…ci, ca o sinteza, care este realitatea cu care vine in contact direct si imediat copilul si care are valoare practica in viata”.
Asadar chiar prin obiectul sau de studiu – relatiile de interactiune dintre geosfere – privite in plan planetar sau regional are caracter interdisciplinar. De exemplu, elementele geografice ale naturii neinsufletite, apele, formele de relief, tipurile de clima influenteaza repartitia plantelor si animalelor, stabilindu-se relatii concrete intre geografie si biologie.
Relatiile dintre geografie si istorie sunt mult mai frecvente; faptele istorice se raporteaza si la spatial, teritoriul concret, reprezentat pe harti, conditiile specifice ale mediului geografic care au influentat demersul istoriei.
La randul sau, geografia utilizeaza date istorice in explicarea unor fenomene social-economice.
Legaturile dintre geografie si fizica se interfereaza in explicarea unor fenomene fizice care sunt legate de incalzirea suprafetelor, de dinamica suprafetelor, de dinamica maselor de aer care duc la formarea vanturilor.
Relatiile dintre geografie si chimie sunt sesizabile in explicarea unor procese industriale prin utilizarea carbunelui, a gazelor naturale, a petrolului, a minereurilor, precum si a unor substante toxice, a deseurilor eliminate in mediul inconjurator ducand la poluarea acestuia.
Exemplele pot continua prin legaturile dintre geografie si literatura, intre geografie si desen sau muzica etc.
IX. Concluzii
Continutul stiintelor reprezinta o imbinare de extrema complexitate, de elemente naturale intrepatrunse si dinamic corelate intre ele, la care se adauga in multe locuri constructii omenesti sau alte activitati umane care modifica peisajul natural.
Plantele constituie nu numai una dintre componentele vizibile care imprima functionalitatea economica a diverselor teritorii, deoarece ea reprezinta sursa de hrana, de combustibil, de material de constructii, de adapostire a asezarilor omenesti etc.
Raspandirea invelisului vegetal pe teritoriul tarii noastre este influentata de o serie de factori: pozitia geografica a tarii noastre, dispunerea in altitudine a reliefului si varietatea lui, conditiile climatice, elementele hidrografice, influenta omului.
Tabloul actual al vegetatiei naturale din tara noastra constituie rezultatul evolutiei in timp, incepand din era paleozoica pana in neozoic si mai corect halocenul actual cand s-au gasit conditii de adaptare dupa perioadele glaciare de la inceputul cuaternarului. Deci in forma ei actuala, vegetatia tarii noastre este relativ recenta.
Potrivit dispunerii formelor de relief cu conditiile specifice de clima, vegetatia este dispusa zonal; astfel in zonele joase de campie si dealuri putin inalte se afla pajistile stepei intercalata cu silvostepa presarata de palcuri de padure din stejar si alti arbusti rezistenti la umiditate redusa; zona padurilor de stejar in amestec cu alte specii pana la 500–550 m in zona podisurilor; zona padurilor de fag care urca din arca subcarpatica pana spre versantii mai insoriti ai muntilor, respective pana la 1200 m; zona coniferelor in regiunile montane urcand pana la 1600-1800 m; zona alpina, cu etajul subalpin al arbustilor taratori si etajul de pasuni alpine sau “stepa rece” care depaseste 2000 m.
In afara acestora apar si tipuri azonale cum sunt: vegetatia de saraturi, de nisipuri, de mlastini si lacuri.
Orice lucrare despre stiinte trebuie sa sensibilizeze cititorii cu privire la protectia naturii inconjuratoare; cadrele didactice care predau aceasta disciplina in scoli trebuie sa contribuie la educatia ecologica a elevilor incepand cu invatamantul primar, aceasta, pentru ca resursele naturale ale Globului, inclusiv cele din tara noastra, incluzand si aerul, apa, pamantul, flora, fauna, si, in special esantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale, trebuie sa fie aparate in interesul generatiilor prezente si viitoare. Se pune problema: avem noi dreptul sa lasam urmasilor un Pamant saracit si poluat? Omul trebuie sa inteleaga ca daca unele dereglari din mediu se pot remedia, unele specii vegetale ce dispar nu mai pot fi readuse la viata si deci trebuie ocrotite din timp. Asadar, este nevoie de cultivarea unei etici privind protectia mediului (S.O.S.! Natura in pericol!).
Didactica geografiei subliniaza insusirea conceptelor psihopedagogice si strategii didactice variate privind predarea – invatarea acestei discipline in ciclul primar.
Ea necesita cunoasterea metodelor si mijloacelor de invatamant, a formelor de baza in desfasurarea activitatii la clasa (lectia), precum si a activitatilor extrascolare, cum sunt: drumetia, vizita geografica, excursia geografica, desfasurate in cadrul judetului sau pe itinerare mai mari.
Ca specific al geografiei si stiintelor naturii se subliniaza utilizarea orizontului local ca cel mai complex laborator natural unde se pot face activitati cu elevii in desfasurarea stiintifica a primului fond de reprezentari si notiuni.
Pentru a sintetiza continutul activitatii didactice s-au anexat o serie de instrumente de lucru cum sunt: proiectele de lectii, fise de evaluare, fise de lucru, lecturi geografice, un mic dictionar geografic fiind absolut necesar pentru procesul de invatamant al viitorului institutor.
Anexe
Mic dictionar de ghicitori si legende
Arborii padurii
1. O batrana suparata
Peste ape aplecata! 4. Sta-n padure logofatul
2. Iarna e nepasator C-o camasa ca omatul!
Si vara-i tremurator! 5. Cine-i munteanul falos
3. Cine-i nalt si tuguiat Care-arunca jir pe jos?
Si priveste peste sat? 6. Un flacau bogat in spini
Cu flori albe in ciorchini!
Ceasornicul florei
In urma cu circa doua veacuri erau la moda ceasurile florale, tot asa ca si limbajul florilor, adica exprimarea unui gand sau a unui compliment prin intermediul unei anumite flori care are o semnificatie precisa.
Un astfel de ceasornic vegetal in care era marcat cu diferite plante, iar vestirea orelor o dadeau inchiderea si deschiderea florilor, exprima o biruinta a mintii omenesti, o sinteza a cunoasterii vietii intime a plantelor.
Cu oarecare aproximatie, orele aratate de plante corespundeau orelor indicate de mecanism. Acest ceasornic era intocmit dupa o minutioasa observatie a lumii vegetale. Era un ceas specific conditiilor noastre de la latitudini temperate.
Sub raportul preferintei pentru o parte sau alta a zilei putem imparti florile in trei categorii: flori matinale, care infloresc dis-de-dimineata, flori de amiaza, amatoare de ore toride, si florile vesperale, ce-si incep activitatea odata cu amurgul.
Astfel, la ora cinci dimineata isi deschid corola florile de mac, dovleac, zorelele, la sase dimineata se trezeste papadia apoi cicoarea si susaiul. Ora sapte este data de trezirea potbalului si vulturicai. Ele isi feresc gingasele flori de insolatia care le-ar vesteji asa ca intre orele douasprezece si paisprezece se inched maiestoase. La ora noua violeta isi intoarce gatul dupa soare.
Ora zece este aratata de inflorirea macrisului si a veronicai. “Doamnele” de la ora unsprezece – cum le zic francezii – lutele spun”iata-ne”. Plantele vesperale cu flori de seara sunt: ciumafaia (la ora 18.00), floarea cucului (la ora 19.00), regina noptii (la ora 20.00).
Un astfel de ceasornic vegetal este asadar o gradina in miniature.
Fructele livezii
Livada este minunata primavera cand isi pune rochia ei de mireasa si devine apetisanta, pana in momentul in care se coc ciresele rubinii.
Pentru gradinari livada este locul cel mai frumos din lume. Ce aude gradinarul? Vorbesc fructele? “Eu, spune Capsuna carnoasa, vin din Chile si omul ne consuma cu placere sase luni pe an”. “Numele meu este Tao, zice piersica; stramosii mei cresteau pe muntii impaduriti ai Chinei indepartate. Am fost multa vreme fructul preferat la imparatilor care incercau sa devina nemuritori gustandu-ma”. “Ca si Macesul, eu cresc inca in stare salbatica in Turkmenistan, zice caisa, dar numar deja 300 de varietati pe care omul le planteaza si le ingrijeste.” “Unii pretind ca nu vin din America, la fel ca si Strugurele, zise Para, dar am fost gasita de asemenea si in Europa si in Asia de Rasarit”. “Noi venim din tarile calde: Siria, Turcia, Iran, au spus Smochinele, Ciresele, Gutuile si Alunele.”
Omul a stiut sa amelioreze o multime de specii pentru a le adapta si in conditiile tarii noastre.
Cerealele. Dupa cum se stie, cu aproape sase secole inainte de Hristos locuitorii asezarilor lacustre, cultivau orzul, graul, secara, graul negru, meiul.
Orzul provine din Mesopotamia unde a fost folosit in amestec cu graul la fabricarea berii. Romanii il foloseau la fabricarea painii. In prezent in unele parti ale Norvegiei se mai consuma paine de orz.
Secara provine din Turkmenistan. Painicile facute din faina de secara sunt parfumate. In Evul Mediu aceasta paine constituia principala hrana in Germania de Sus.
Graul negru are denumire populara; se gaseste in stare salbatica in Nepal si Manciuria. Aceasta specie s-a introdus in Europa in secolul XV.
Ovazul este inrudit cu orzul si constituie hrana preferata pentru animalele de curte.
Porumbul are 1200 de specii. Este originar din Mexic. Cristofor Columb a sosit in America, aceasta planta era cultivata de azteci si populatia maya.
Din tulpina lui se extragea o bautura, iar din faina se faceau placinte. Mamaliga fiarta din faina de porumb joaca un rol important in alimentatia oamenilor din Italia si Romania.
Tipuri de fisa de evaluare :
Clasa a IV-a, Geografia Romaniei
Vecinii si hotarele tarii noastre:
Obiectiv: sa localizeze corect pozitia tarii noastre precizand vecinii in functie de punctele cardinale.
Item: Care sunt vecinii Romaniei?
Sarcina: uneste fiecare vecin al Romaniei cu punctul cardinal corespunzator:
Ucraina
Moldova est
Bulgaria vest
Marea Neagra sud
Ungaria nord
Serbia – Muntenegru
Clasa a IV-a, Geografia Romaniei
Vegetatia
Obiectiv: sa recunoasca plantele specifice vegetatiei naturale din zona dealurilor.
Item: Ce plante din vegetatia naturala sunt specifice dealului?
Sarcina: incercuieste coloana cu raspunsul corect:
a) stejar b) fag
maces catina
brad stejar
fag alun
catina mur
mur maces
Fisa de evaluare:
1. Radacina stejarului este lemnoasa, …………………………………………… Trunchiul este puternic,………………………………….., frunzele sunt ……… ………………………., cu cinci, sase adancituri pe …………………………….. Fructul se numeste ……………….
2. Subliniati arborii din padurile de deal:
brad molid fag stejar pin zada
3. Alcatuiti propozitii corecte cu urmatoarele cuvinte: jir, ghinda, polen, ghiocel.
Fisa de evaluare:
1. Cand spunem clima ne gandim la:
pasari temperatura plante vant precipitatii vreme
2. Deoarece clima in tara noastra este. ………………….………… anul are …… anotimpuri: ……………………………………………………………………….
3. Vegetatia naturala se compune din: …………………………………………..
4. Dati exemple de bogatii naturale ale tarii noastre.
Fisa de evaluare:
1. Principalele cai de comunicatie sunt:
– ……………………
– ……………………
– ……………………
– ……………………
2. Pentru transportul calatorilor si al marfurilor se folosesc urmatoarele mijloace: ………………………………………………………………………….
3. Ce importanta au caile de comunicatie?
Fisa de evaluare:
1. Industria este …………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………….2. Bogatiile solului sunt:
petrolul padurile sarea
3. Bogatiile subsolului sunt:
minereurile carbunele padurile
4. Care sunt principalele unitati industriale?
5. Ce produc ele?
Vegetatia naturala (ghicitori)
Covor de ierburi marunte,
Asternut pe deal sau munte,
Pentru urme de mioare
Pana-n toamna-s hranitoare.
Cetatea verde, umbroasa
Vara-i tare racoroasa.
Un copac verde si falnic,
Fara roade; totusi, darnic
Intra-n casa de Craciun,
Incarcat cu ce-i mai bun.
Un copac cu trunchiul gros
Pentru multi e de folos.
Ghinda care-i fructul lui,
E hrana mistretului,
Iar taria lemnului
E simbolul neamului.
Neteda e coaja lui
Si e “tatal” jirului.
Cand in grupuri se aduna
Se schimba padurea bruna,
De la trunchiul lor albit
Ce parca-i un var stropit.
Ce arbust din liziera
Veverita il prefera?
Arbori ce oriunde cresc,
Cu tepi multi ce-i ocrotesc,
In parfumul florii lor
E deliciu-albinelor.
Sub acest copac a stat
Poetul prea-talentat,
Inspirand mireasma toata
Din coroana-i parfumata.
Langa balta, langa lac
Bea la apa neincetat
Un copac cu crengi pletoase
Si cu varfurile joase.
Una-firava tulpina
Alta-foi … de rogojina;
Peste suprafete line
Amandoua-s balerine.
Flori si frunze ce plutesc
Lacul il impodobesc.
Stele albe plutitoare
Ce plutesc pe balta mare.
Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului
In Tara Oltului, cuprinsa intre Olt si masivul impunator al Muntilor Fagaras, se afla un colt deosebit prin caracteristicile lui. Din muntii salbatici si abrupti se pravalesc paraie si paraiase, care-si strecoara prin campie apele limpezi, grabindu-se spre batranul Olt.
Satele, raspandite pana sub munte, poarta pe case enorme cuiburi de berze.
Solul este, in majoritatea cazurilor, cenusiu-galbui, format pe depozitele de pietrisuri ale unor immense conuri de dejectie care s-au intrepatruns si suprapus pe tot intinsul campiei, la sfarsitul ultimei glaciatiuni care a stapanit Muntii Fagarasului.
Cu multe sute de ani in urma, acolo dormea padurea.
Omul insa, a schimbat fata locurilor, inlocuind-o prin culture agricole, intinse suprafete cu fanete de un verde viu, picurat cu mii si mii de scanteieri de floare, sau izlazuri in care satele isi poarta monoton cirezile de vite.
Acum, numai in lungul apelor si pe terenurile mlastinoase, raspandite in toata Tara Fagarasului, se intalnesc palcuri cu anini, iar stejarul, care ocupa odinioara toata campia, a devenit o raritate.
Cateva culmi care coboara din munti, prelungindu-se in campie, poarta pee le mai spre munte paduri de gorun cu stejar, fag, carpen si uneori chiar brad.
In campia aceasta, cam la jumatatea drumului dintre munte si Olt, la sud de comuna Sercaia, natura a pastrat una din splendorile Romaniei, poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, asa numita “Dumbrava cu coprine”, dupa cum denumesc localnicii narcisele de camp.
Este o padure de stejari dumbravita, cu poieni mari si raristi, care din mai si pana in iunie albesc de bogatia florilor de narcise. Atat de brumoase sunt aceste poieni, atat de multe sunt narcisele care inbalsameaza atmosfera cu parfumul lor suav, incat nici nu-ti vine sa te apropii prea mult, sa patruzi printre ele.
Localnicii le pastreaza cu mult respect. Rar vezi copii, indragostiti de floare, rataciti prin imensitatea acestui fermecator parc natural.
PARCUL NATIONAL RETEZAT
(Eugen Pop, Nicolae Salageanu)
Dintre toti muntii care alcatuiesc lantul Carpatilor Romaniei, nici unul nu produce asupra calatorului o mai puternica impresie de masivitate ca acei ai Retezatului.
Muntii ce se desfasoara in jurul varfului Retezat, de la care si-au luat numele, domina de departe Valea Muresului si coamele domoale ale Muntilor Apuseni.
Intr-adevar, cele peste 20 de varfuri care trec de 2300 m si alte aproape 40 de peste 2200 m, fac inaltimea medie a masivului, de aproximativ 2359 m sa treaca peste cea a Muntilor Fagarasului, desi acestia din urma, considerati de multi geografi drept Alpii Transilvaniei, cuprind mai multe varfuri ce depasesc inaltimea de 2500 m.
Infatisarea masiva este si mai impunatoare daca privesti crestele Retezatului din Valea Streiului sau de pe terasele largului Bazin al Hategului. Ele se inalta cu mai mult de 2000 m deasupra acestui bazin. Varfurile semete, sub care zapada dainuieste in caldari adanci pana catre inceputul lunii iulie, sunt marginite spre miaza noapte si rasarit de Tara Hategului, iar spre miazazi de Valea Jiului si de spintecatura Vaii Cernei. Numai spre apus limita e mai putin precisa.
Suprafata ocupata de masivul Retezat este de aporximativ 800 km. cat de vast este complexul Retezatului se poate vedea si din faptul ca el masoara de la nord la sud, adica din Tara Hategului si pana sub Capatii Olteniei, 60 km2 iar de la est la vest, din Valea Streiului pana la imbinarea cu Muntele Godeanu, 1,80 km.
In Retezat se afla 82 de lacuri, aproape toate de origine glaciara, dintre care unele sunt si cele mai mari lacuri din Carpati. Mai cunoscute sunt: lacul Bucura (2041 m), cel mai mare lac alpin din tara, cu o suprafata de aproape 11 ha si o adancime ce ajunge pana la 16 m; Zanoaga (1973 m), al doilea ca marime (9,5 ha) dar mai adanc (22,5 m).
DELTA DUNARII
(Nicu Dumitru)
Dunarea are una din cele mai mari delte de pe globul pamantesc. O delta in acelasi timp deosebit de frumoasa si bogata.
Delta Dunarii este o campie in formare, fiind cea mai joasa regiune a tarii noastre. Ea are o suprafata de circa 5000 km2 dar intinderea ei creste an de an.
Studiile facute de catre o serie de cercetatori romani si straini asupra Deltei Dunarii, au dus la concluzia clara ca istoria acestui “tanar pamant” romanesc incepe cam in acelas timp cu aparitia omului. Trecutul indepartat al acestui colt de tara si privelistile actuale intalnite in Delta batranului Danubiu sunt pe cat de curioase, pe ata de incantatoare.
Cercetarile au scos la iveala faptul ca in prima jumatate a erei cuaternare, marea se intindea peste aproape intreaga Campie Romana. In perioada aceea Dunarea isi avea locul de varsare in apropierea locului in ae se afla acum orasul Oltenita, iar lacul Greaca a fost candva principala gura de varsare a batranului fluviu in mare.
Cele mai vechi stiri scrise despre Delta Dunarii ne-au fost lasate de istoricul grec Herodot (484-425 i.Hr.) care mentioneaza ca Dunarea se varsa in mare prin cinci guri. Strabon, intre anii 63-19 i.Hr., atribuia fluviului sapte guri; Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.) in “Historia Naturalis” spune ca Istrul se varsa in Pont prin sase brate.
Mult mai tarziu, Dimitrie Cantemir mentioneaza numai bratul Chilia, iar o harta exacta apare abia in anul 1910, opera de valoare a lui Grigore Antipa, care mentioneaza varsarea Dunarii prin trei guri: Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe. Cel mai vechi este bratul Sf. Gheorghe, care are o lungime de 118 km si transporta circa 20% din apele Dunarii. Ca varsta, urmeaza bratul Sulina, acum indiguit si amenajat ca un canal prin care se realizeaza cea mai mare parte a navigatiei. El are lungimea de numai 64 km, datorita carui fapt costul transportului pe acest brat este mult mai mic decat pe celelalte doua. Cantitatea de apa, ce se transport ape acest brat este insa de numai 12% din debitul Dunarii, din aceasta cauza pe bratul Sulina circula vasele de tonaj mai mic. Cel mai nou brat este Chilia, care masoara 116 km si pe care ajunge in mare mai mult de jumatate din apa Dunarii (circa 68% din debitul total al fluviului). Pe marginea acestui brat se inalta, inca din secolul al V-lea i.Hr. cetatea greceasca “Achilea”, refacuta apoi din temelii in mai multe randuri, de-a lungul veacurilor.
In urma cu un secol si jumatate, inspumatele valuri ale Marii Negre ajungeau pana la gridurile pe care se gaseste astazi satul de pescari Periprava. De atunci, bratul Chilia si-a format o delta proprie, care inainteaza in mare in fiecare an cu circa 87 m si are 45 de diguri.
Delta Dunarii – delta propriu-zisa – a fost si continua sa fie construita prin actiune conbinata a fluviului, a marii, a vantului si a vegetatiei din maluri, nisipuri. Prin calculele facute s-a stabilit ca Dunarea aduce anual in Delta 80 milioane tone de aluviuni. Datorita lor uscatul se ridica si inainteaza treptat in mare. In acelasi timp, valurile marii aduc in permanenta spre tarm inseminate cantitati de nisip, largind astfel portiunea de uscat dintre mare si Delta. Ca urmare, Delta inainteaza anual in apele marii cu cateva zeci de metri.
O marturie a cresterii continue a Deltei Dunarii o constituie “farul” de la Sulina, construit in 1802 chiar la gura bratului. Fundatia lui mancata de valuri se gaseste acum la circa 2 km de malul marii. De asemenea, zidurile Histriei, care altadata se oglindeau in apele marii, au ramas astazi la o mare distanta de tarm.
Dar curiozitatile Deltei Dunarii nu se leaga numai de evolutia ei geologica; deosebit de interesante sunt flora si fauna acestui fermecator colt al tarii noastre.
Suprafata stufariilor din Delta Dunarii este de 270.000 ha. Aceasta intindere compacta de stufarie este cea mai mare din intreaga lume. Padurile din Delta (Letea si Caraorman) au o infatisare deosebita. Ele sunt formate mai ales din plop alb, frasin si garnita si sunt bogate in liane: iedera, carpenul, vita-de-vie salbatica si periploca, plante ce contribuie la aspectul de padure tropicala, in special in grindul Letea.
Pe bratele Dunarii intra din mare scrumbiile si sturionii de la care se obtin apreciatele icre negre. Acesti pesti valorosi se adauga la cele 60 de specii care traiesc in apele Dunarii, printre care se numara: crapul, salaul, platica, linul, somnul, etc.
Conditiile prielnice de existenta si de inmultire au atras in Delta Dunarii peste 300 specii de pasari apartinand celor mai variate tipuri faunistice. Dintre acestea peste 70 specii sunt pasari straine, care stau in Delta numai 2-3 luni pe an sau sunt numai in trecere. Dintre pasarile Deltei, unele sunt declarate “monumente ale naturii” si sunt ocrotite prin lege (pelicanul si lebada). Aici se intalnesc cele mai numeroase colonii de pelicani, alcatuite din exemplare bine dezvoltate, unii dintre ei ajungand la inaltimea de 1,80 m. Marele numar de pasari care populeaza aceasta regiune, varietatea coloritului si a glasurilor lor au facut ca, pe drept cuvant, Delta noastra sa fie considerata un “paradis al pasarilor”.
Populate si de o serie de animale salbatice mari, Delta Dunarii este si un important centru de vanatoare. Annual se vaneaza aici zeci de mistreti, unele exemplare cantarind pana la 300 kg.
O curiozitate demna de retinut o constituie si prezenta nurcilor, animale care nu se mai intalnesc de multi ani in alte ape ale Europei. Delta Dunarii este cea mai intinsa campie a tarii, cel mai tanar pamant.
Curiozitati geografice:
In Muntii Fagarasului se gasesc peste 70 lacuri de origine glaciara, cel mai mare fiind Lacul Balea.
Exista ape care poarta acelasi nume: Cerna (Caras-Severin), Cerna (Dobrogea de nord), Cerna (Valcea), Cerna (Hunedoara).
Imprejmuirile renumitei statiuni balneoclimaterice Baile Herculane adapostesc o vegetatie submediteraneana rara sau chiar unica pentru flora globului.
In tara noastra vegeteaza natural circa 100 specii principale de arbori si arbusti.
Cheile Sohodului de Runcu – judetul Gorj, Culmile Macrisului, Cleantul Cucului ofera posibilitatea de a admira un peisaj carstic plin de inedit.
Exista mai multe varfuri de munte care au aceeasi denumire: Pietrosul (Muntii Bucegi-1923 m), Pietrosul (Muntii Maramuresului-1854 m), Pietrosul (Muntii Suharad-1931 m).
Stiati ca:
Pe malul Dunarii, la Calafat, exista un exemplar urias de ulm inalt de 43m.
Ultimul exemplar de bour a fost impuscat in Muntii Bargaului in anul 1762 iar ultimul zimbru in 1872 in padurile Ocolului silvic Carlibaba.
Prima lucrare de impadurire din tara noastra s-a facut in 1497 de Stefan cel Mare la Codrul Cosminului.
In judetul Suceava padurile ocupa 51% din suprafata totala.
Padurile tarii noastre ocupa 27% din suprafata totala iar 90% din acestea se gasesc in regiunea de deal si de munte si numai 10% la campie.
Cele mai calde izvoare de apa calda minerala din tara noastra se gasesc la Baile Herculane, ele atingand temperature de +55 grade C.
In apropierea orasului Oradea traieste o planta tropicala care nu se mai gaseste nicaieri altundeva pe continentul european. Planta seamana cu nufarul. Localnicii ii spun “dreta” sau “floare de tau”.
De ce nu se revarsa marile si oceanele?
Apele curgatoare se varsa in lacuri, mari si oceane, care sunt ape statatoare. Desi primesc mereu apele raurilor si fluviilor, marile si oceanele nu se revarsa deoarece zilnic o mare cantitate de apa de la suprafata lor se evapora, transformandu-se in vapori care se inalta, adunandu-se in nori. Din nori, in functie de temperatura, poate sa ploua, sa ninga, sa cada lapovita.
Mesteacanul – arborele pentru jucarii
Printre frumosii arbori ai padurilor noastre de deal si de munte ne apare adesea unul invesmantat ca un flacau in straie albe, mitoase, garnisite cu ciucuri: mesteacanul. Are tulpina conica si talia mijlocie. Coroana lui este neregulata, afanata, luminoasa. Frunzele ii sunt triunghiulare, dublu zimtate, lucitoare pe fata, cu codita lunga. Face flori grupate in niste ciuciri numiti amenti, care-l impodobesc facandu-l deosebit de atragator. Mesteacanul produce annual un numar uimitor de mare de fructe: peste 30.000.000. ele sunt mici, usoare si inzestrate cu doua aripioare, de 2-3 ori mai mari decat samanta din mijloc. Aripile le ajuta sa fie purtate de vant pana departe.
Lemnul sau fin, usor, de culoare alb-galbui este folosit pentru fabricarea furnirului, a placajului, mobilei, cuielor de cizmarie si a multor jucarii. Din tulpinile subtiri, a caror coaja alba se poate desface in inele, se fac garduri, banci, mobila pentru infrumusetarea gradinilor. Nuielele sale sunt folosite pentru a lucra maturi mari, iar din scoarta se fac unele obiecte de uz gospodaresc: cutii, cosuri etc.
Frunzele, mugurii si sucul, recoltate primavera, au valoroase intrebuintari medicinale in boli de rinichi, inima, reumatism si ca stimulent general. Gudronul extras prin distilarea lemnului e folosit in tratamentul scabiei si al unor boli ale parului.
PROIECT DE LECTIE
Data:
Clasa: a IV-a
Propunator: Troaca Adrian
Aria curriculara: Om si societate
Disciplina: Geografia Romaniei
Continutul invatarii: Delta Dunarii
Tipul lectiei: insusire de noi cunostinte
Obiective de referinta:
sa localizeze corect elemente ale spatiului geografic;
sa identifice si sa descrie caracteristici ale elementelor geografice.
Obiective operationale:
sa localizeze corect pe harta Delta Dunarii;
sa descrie Delta Dunarii prin elementele care o compun (canale, lacuri, balti, mlastini, grinduri etc.
sa enumere plantele si animalele existente in Delta;
sa argumenteze importanta economica a Deltei Dunarii;
sa manifeste o atitudine corecta, de protectie a Deltei Dunarii si de combatere a poluarii acesteia.
Strategia didactica:
resurse procedurale: descrierea, observatia, explicatia, conversatia euristica, problematizarea, lucrul pe harta, exercitiul;
resurse materiale: harta fizica a Romaniei, manualul, diapozitive, ilustratii, lecture geografice, album “Delta Dunarii”;
forme de organizare:frontala, pe grupe si individuala
Evaluare: continua si finala
Locul de desfasurare: sala de clasa
Durata: 50 minute
Bibliografie: -Curriculum National M.E.N.Bucuresti 1998;
-V. Tomescu, F. Popa – “Metodica predarii geografiei si stiintelor naturii in ciclul primar”, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova.
Continut informativ:
– localizare pe harta;
– Delta Dunarii – tinut in continua formare;
– alcatuire
– flora si fauna;
– valoarea turistica;
– importanta economica;
– masuri de combatere a poluarii.
Desfasurarea activitatii
PROIECT DE LECTIE
Data:
Clasa: a IV-a
Propunator: Troaca Adrian
Aria curriculara: Om si societate
Disciplina: Geografia Romaniei
Continutul invatarii: “Relieful Romaniei”
Tipul lectiei: recapitulare si sistematizare
Obiective de referinta:
sa localizeze corect elemente ale spatiului geografic;
sa identifice si sa descrie caracteristici ale elementelor geografice;
sa foloseasca proceduri de inregistrare a datelor geografice observate.
Obiective operationale:
sa reactualizeze principalele cunostinte despre Muntii Carpati;
sa sistematizeze reprezentarile si cunostintele insusite;
sa valorifice experienta lor de cunostere si intelegere a elementelor geografice;
sa manifeste initiativa si originalitate in prezentarea continutului sistematizat si materialului colectionat;
sa persevereze in efectuarea sarcinilor de lucru;
sa colaboreze cu membrii grupului din care fac parte.
Strategia didactica:
resurse procedurale: descrierea, explicatia, conversatia euristica, lucrul cu harta, exercitiul;
resurse materiale: harta fizica a Romaniei, manualul, atlas geografic, ilustratii, lecture, fise de lucru, albume tematice;
forme de organizare: frontala, pe grupe si individuala
Evaluare: continua
Locul de desfasurare: sala de clasa
Durata: 50 minute
Bibliografie: -Curriculum National M.E.N.Bucuresti 1998;
-V. Tomescu, F. Popa – “Metodica predarii geografiei si stiintelor naturii in ciclul primar”, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova.
Continut informativ:
1. Plan de recapitulare si sistematizare
– asezare geografica;
– formare;
– inaltime;
– diviziuni;
– vegetatia;
– bogatii;
– grad de poluare.
2. Fise de lucru (pe grupe) – contin planul de recapitulare si sistematizare.
3. Fise de lucru (individual) – contin urmatorul tabel ce trebuie completat:
Desfasurarea activitatii
X. Bibliografie
1. Bargaoan P., Octavian Mandrut – Metodica predarii geografiei, E.D.P. Bucuresti, 1979
2. I. Creghit – Metode de invatamant, E.D.P. Bucuresti, 1990
3. I. Cerghit, L. Vlasceanu – Principii, metode si tehnici moderne de lucru in geografie, E.D.P. Bucuresti, 1976
4. P. Cotet, E. Nedelcu – Principii, metode si tehnici moderne de lucru in geografie, E.D.P. Bucuresti, 1976
5. A. Crisan – Curriculum scolar – Ghid metodologic,E.D.P. Bucuresti, 1995
6. Curriculum national, Bucuresti, 1998
7. M. Singer – Ghid metodologic de aplicare a programei de geografie, Bucuresti, 2001
8. Grigore Posea – Geografia de la A la Z,Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1986
9. G. Posea, O. Mandrut – Geografia fizica generala, E.D.P. Bucuresti, 1998
10. Ioan Nicola – Tratat de pedagogie scolara, E.D.P. Bucuresti, 1996
11. I. Donisa – Bazele teoretice si metodologice ale geografiei, E.D.P. Bucuresti, 1977
12. A. Rosu – Geografia fizica a invatamantului, E.D.P. Bucuresti, 1974
13. V. Tomescu, F. Popa, A. Grigore, L. Stan – Metodica predarii geografiei si stiintelor naturii in ciclul primar, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1999
14. L. Vlasceanu – Proiectarea pedagogica – Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti
15. Stoica Dumitru – Metodica predarii geografiei la clasele I-IV, E.D.P. Bucuresti, 1998
16. G. Dumitru, C. Dumitru – Psihologia procesului de invatamant, E.D.P. Bucuresti, 1977
17. P. Golu, E. Verza, M. Zlate – Psihologia copilului, E.D.P. Bucuresti, 1995
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lectia de Recapitulare Si Sistematizare a Cunostintelor (ID: 158500)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.