Utilizarea Ozonului In Medicina Oficiala
UTILIZAREA OZONULUI ÎN MEDICINA OFICIALĂ
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. REVIUL LITERATURII OZONULUI
1.1. Descrierea ozonului
1.2. Terapia cu ozon în medicină
1.3. Componența ozonului
1.4. Concluzii la capitolul I
CAPITOLUL II. STUDIUL UTILIZĂRII OZONULUI ÎN MEDICINĂ
2.1. Mecanismele acțiunii ozonului
2.2. Efectele biologice ale ozonului
2.3. Proprietățile principale ale ozonului
2.4. Concluzii la capitolul II
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Ozonul a fost descoperit, în 1840, de Schonbein, și a fost folosit peste 160 ani pentru tratarea pacienților și purificarea apei. El este o formă alotopică a oxigenului, o moleculă metastabilă.De la începutul secolului orașele mari din Europa au folosit ozonul pentru a purifica rezervele de apă. Schonbein a fost primul care a inventat un mod de măsurare a ozonului.O hîrtie reagent este îmbibată cu o soluție de iodură de potasiu și apret de făină. Prin umezire cu apă distilată și prin reacție cu ozonul, hîrtia se colorează în albastru de diferite nuanțe în funcție de cantitatea de ozon.Prima încercare de măsurare a ozonului în atmosfera liberă a fost făcută de James Glaisher la 5 septembrie 1862 la o ascensiune, cu balonul pe care a făcut-o la Wolverhampton împreună cu Henry Coxwell. A putut pune în evidență ozonul, cu hîrtia Schonbein, pînă la 4800 m.
În cea de-a doua parte a sec. XIX-lea cu ajutorul metodei,ce prevedea folosirea hîrtiei de reagent Schonbein s-au făcut observații sistematice cu privire la distribuția spațială și temporală a ozonului în apropierea solului. La suprafața Terrei ozonul formează un înveliș cu rol decisiv în apărarea împotriva radiațiilor solare ultraviolete.Stratul de ozon din atmosferă înaltă absoarbe eficient razele ultraviolete,oprind majoritatea razelor dăunătoare în drumul lor spre suprafața Terrei [27, p.8].
Centrul de tratare a apei din Los Angeles în acest scop folosește ozonul, e cel mai mare centru din lume,care majoritatea piscinelor din Europa folosesc mai degrabă ozon decît clor (clorul gazos e armă de distrugere în masă) pentru purificarea apei.Ozonul e un germicid puternic,omoară toate virusurile, bacteriile, toți fungii, paraziții, mucegaiurile, cancerul [1, p.26].
În 1896, Nikola Tesla brevetează în SUA primul generator de ozon medical, așa numită rază violetă, în acest an apare și prima companie din lume care se ocupă cu cercetarea și perfecționarea apărăturii pentru obținerea ozonului medical.
Pătura de ozon este cea care ne protejează de razele solare ultraviolete [40, p.98].
Ozonul distruge moleculele toxinelor,curăță apele de poluanți,insecticide sau îngrășăminte,distruge germenii patogeni,etc. Pătura de ozon se află în stratosferă, la 20-30 de km înalțime, unde ozonul înregistrează concentrații foarte mari, cuprinse între 16-20.000 µg/m3, fiind produs în urma acțiunii razelor ultraviolete asupra moleculelor de oxigen la nivelul pămîntului [3, p.13].
Scopul acestei lucrări constă în elaborarea unui studiu a ozonului, și anume a utilizării lui în medicină. O deosebită atenție se acordă terapiei cu ozon care reprezintă un tratament revoluționar, cu efecte pe termen lung și cu acțiuni vindecătoare remarcabile.
Elaborarea acestei lucrări ține să evidențieze modul de folosire a ozonului precum și studiul acțiunii lui asupra organismului.
Sarcinile de bază ale lucrării sunt:
– istoricul ozonului;
– avantajele și dezavantajele ozonului;
– proprietățile ozonului;
– unitățile de masură pentru ozon;
– studiul aprofundat a utilizării ozonului în medicină;
– mecanismele acțiunii ozonului;
– efectele ozonului;
– componentele ozonului;
– fazele ozonului;
– metodele de utilizare ale ozonului;
– proprietățile fizice ale ozonului;
– tehnologia ozonului;
– nivelul de acțiune a ozonului.
CAPITOLUL I. REVIUL LITERATURII OZONULUI
1.1. Descrierea ozonului
Istoricul ozonului:
1840 – descoperit de Schonbein;
1893 – este utilizat ca dezinfectant în apa de băut;
1906 – la Nisa, în Franța s-a construit prima fabrică de purificare a apei cu utilizarea ozonului;
1909 – folosit ca un conservant alimentar pentru depozitarea cărnii la rece;
1939 – recunoscut că previne creșterea drojdiei și mucegaiului în timpul depozitării de fructe;
1982 – Asociația internațională de apă îmbuteliată (IBWA) prevede ca la îmbutelierea apei să se folosească ozonul;
2000 – aprobat de FDA și USDA. EPA – acceptare dezinfecție prin Regulament (produs-DBPR).
Pentru prima oară ozonul a fost menționat în jurul anului 1785 de către olandezul Martinus Van Marum. Studiile asupra lui continuă de către germanul Schonbeim, care, în 1884 a și denumit acest gaz, cu numele grecesc ozon [6, p.20].
El este considerat un purificator universal, iar terapia cu ozon este mai des întîlnită, atît în practica medicală cît și în cea estetică. Puterea lui de oxidare a ozonului este spectaculoasă, dublă față de cea a clorului, cunoscut ca bactericid universal.
Ozonul deține un loc fruntaș în domeniul esteticii corporale prin aplicațiile sale în sfera patologiei celulitice și în tratarea cicatricelor lăsate de obezitate. El este ușor absorbit de către piele. Odată ce este aflat în organism, el distruge imediat învelișul tesutului în exces și determină arderea și eliminarea grăsimii [45, p.98].
În combinație cu oxigenul, ozonul, printr-un aparat special de remodelare corporală ajută la eliminarea inesteticii celulite. În zonele unde microcirculația a fost întreruptă din cauza unor afecțiuni intervine ozonul, prin restabilirea nivelului de hidratare al pielii, prin împiedicarea retenției de lichide la nivel celular și prin revitalizare musculară. Această combinație de oxigen-ozon determină eliminarea lichidelor interstițiale stagnate, care duc la apariția inesteticelor edeme și la nivelarea tegumentară.
Pentru ca să-și producă efectele, în terapia cu ozon, este nevoie ca pacientul să fie îmbrăcat cu un costum special, închis ermetic, prin care patrunde ozonul. Înainte de ședintele de ozonoterapie pielea este tratată cu ajutorul unui peeling și a unui masaj ușor. Acest efect se datorează în principiu ozonului – gaz, care are un miros specific, perceput de majoritatea oamenilor la concentrațiile joase și care se produce în atmosferă [12, p.17].
Olandezul Martinus Van Marum în 1783 descrie pentru prima dată un gaz cu miros specific care apare la descărcarea electrică în oxigen. În anul 1841 germanul Schonbein continuă studiile predecesorului său și denumește „gazul cu miros specific" cu grecescul ozein ce în traducere înseamnă „aer proaspat". În anul 1856 Tait și Andews susțin precum că ozonul este o formă alotropă a oxigenului. În 1857 este creat primul generator de ozon de către Werner von Siemens. În anul 1898 Brodie și Landenburg prezintă pentru prima dată formula ozonului.
În funcție de presiunea și temperatura aerului, ozonul este un gaz instabil. La descompunerea ozonului se formează oxigenul molecular și atomar care posedă un potential energetic foarte mare. De-a lungul vieții, ozonul prezintă o formă a oxigenului avînd trei atomi de oxigen în fiecare moleculă, greutatea moleculară fiind de 48, adică de 1,5 ori mai grea decît cea a oxigenului și se formează la trecerea unei scîntei electrice prin oxigen. De aici rezultă și proprietățile lui majore, care sunt folosite în diferite domenii ale vieții [29, p.45].
Stratul de ozon din stratosferă constituie un filtru natural care absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii. Rolul pe care îl are ozonul în păstrarea vieții pe pământ.
Fig.1. Deformarea ozonului
În concentrații foarte mici este un gaz aproape incolor și inodor, dar în concentrații mai mari apare mirosul puternic de iarbă verde, iar cînd concentrația depășește 15%, ozonul are culoare verde deschis, devenind toxic pentru organismele vii. Astfel, ozonul ne protejează viața pe pămînt ,concentrațiile terapeutice de ozon ne pot proteja organismul de acțiunea unor factori nocivi care duc la îmbatrânire și apariția unor boli [30, p.56] .
Ozonoterapia este o moleculă medicală, tratamentul cu ozon poate realizat numai de un medic bun,specializat și acreditat,folosind proprietățile vindecătoare ale ozonului, este ometodă de tratament nemedicamentos, care folosește un amestec de oxigen-ozon. Terapia cu ozon permite reducerea consumului de medicamente alopate și consecutiv a reacțiilor secundare provocate de acestea.
Terapia se bazează pe principalele proprietăți ale ozonului:
– antibacteriană, antivirala;
– antiinflamatorie și imunomodulatorie;
– de reglare sistemică a homeostaziei în organism [7, p.90].
Tratamentul cu ozon este foarte bun, deoarece este natural,nu dă alergii,este ieftin în comparație cu medicația alopată,are efecte uimitoare,nu are contraindicații.Istoricul ozonoterapiei începe în 1896 cînd renumitul cercetător Nikola Tesla a brevetat în SUA primul generator de ozon medical „Raza violetă".
El organizează propria companie care se ocupă de cercetări și de perfecționarea apărăturii pentru obținerea ozonului medicinal. La începutul secolului XX, în SUA aproape fiecare magazin de parfumerie era dotat cu un generator de ozon, devine foarte popular uleiul de masline ozonificat „Glucozon". Tot în aceiași perioadă în Germania se încep primele studii în aplicarea ozonoterapiei [29, p.89].
Medicul Robert Mayer prima dată utillizează ozonul în pediatrie, peste patruzeci de ani el va expune experiența sa în monografia „Utilizarea medicală a ozonului". 1961 – Hans Wolff introduce tehnica autohemoterapiei cu ozon.
În anii 70-80 ai secolului XX-lea, au apărut rapoarte despre folosirea ozonului în medicină estetică, ortopedie și reumatologie. În anul 1987 profesorii germani Renate Viebahnși Zigfrid Rilling – Președintele societății germane de ozonoterapie publica primul manual de ozonoterapie unde sunt prezentate protocoalele de tratament pentru aproape 100 de defecțiuni.
În 1988 Freberg și Carpendale demonstrează efectul antiviral al ozonului asupra virusului SIDA. Una din cele mai importante procese este că crește substanțial intervalul dintre puseele acute ale sclerozei multiple și poliartrită reumatoidă (Simonetti 2004), scade rezistența la radio-chimioterapie (Clavo 2004).
Terapia cu ozon, este cunoscută pentru vindecarea a numeroase boli,pentru minunatele ei efecte de remodelare a corpului,de încetinire a îmbătrînirii. Este cunoscut faptul că această terapie este pe larg folosită în SUA, Canada, Germania, Rusia, Ucraina, Suedia, Italia, Spania, Brazilia, Cuba, Mexic și alte țări [10, p.25].
Avantajele ozonului :
– ozon este cel mai puternic oxidant și dezinfectant disponibil pentru tratamentul soluțiilor apoase, amestecurile gazoase și ucide agenții patogeni în câteva secunde în raport cu câteva minute pentru alți oxidanți;
– este parțial solubil în apă și suficient de solubil și stabil, astfel încât proprietățile sale de oxidare sau de dezinfectare pot fi utilizate în întregime;
– după ce stratul de ozon se oxidează sau dezinfectează;
– nu oxidează deoarece nu se poate depozita;
– ozonul reacționează cu o mare varietate de compuși;
– nu poate fi stocat și trebuie să fie generat;
– ozonul în faza gazoasă este un deodorant dovedit pentru o varietate de materiale cu miros;
– se descompune în oxigen;
– în tratarea apei potabile, a apelor uzate, a deșeurilor, ozon are capacitatea dovedită de a converti materiale organice în materiale biodegradabile;
– aplicarea stratului de ozon la orice mediu (lichid sau gazos) nu necesită adăugarea altor substanțe chimice;
– nu afectează pH-ul;
– îmbunătățește coagularea materialelor organice, îmbunătățind astfel filtrare;
– este o moleculă instabilă care se schimbă rapid la oxigen. Dezavantajele ozonului :
– degradează materialele;
– poate afecta persoane, plante;
– oxidează materiale.
Peronverti materiale organice în materiale biodegradabile;
– aplicarea stratului de ozon la orice mediu (lichid sau gazos) nu necesită adăugarea altor substanțe chimice;
– nu afectează pH-ul;
– îmbunătățește coagularea materialelor organice, îmbunătățind astfel filtrare;
– este o moleculă instabilă care se schimbă rapid la oxigen. Dezavantajele ozonului :
– degradează materialele;
– poate afecta persoane, plante;
– oxidează materiale.
Perioada de înjumătățire în apă curată este de aceeași calitate, temperatură, pH-ul și apa vor afecta timpul de înjumătățire.
Ozonul nu poate fi stocat sau transportat, dar trebuie să fie generat.Molecula ozonului instabilă, care se descompune formînd oxigen. Se descompune (are jumătate de viață) in 20-60 minute, în funcție de temperatura și umiditatea aerului.
Fig.2. Tehnologie de generare a ozonului
În atmosferă ozonul formează un strat subțire,a cărui importanță însă este extrem de mare.Acest lucru necesită echipamente de generare de ozon. Ideal ar fi faptul, dacă stratul de ozon ar putea fi ambalat și la fața locului livrat, dar nu se poate.
Nu este posibilă existența unui volum mare cu potențial periculos, oxidant, cum ar fi pentru clor sau hipoclorit [6, p.11].
1.2. Terapia cu ozon în medicină
Terapia a dovedit a fi în numeroase domenii medicale, dar este utilizată și în segmentul cosmetic, pentru tratamentele împotriva îmbătrînirii.
Ozonul are proprietatea de a reține majoritatea razelor ultraviolete care se îndreaptă spre pîmînt. Terapia cu ozon reprezintă un tratament revoluționar, cu efecte pe termen lung și cu acțiuni vindecătoare remarcabile. Ozonoterapia se aplică în:
– dermatologie: herpes, eczeme, celulită;
– medicina internă: hepatită, boala Chron;
– neurologie: cefalee, depresie, boli neurovasculare;
– reumatologie și ortopedie: reumatism articular, lombosciatică, gonartroză;
– angiologie: insuficiență venoasa, ulcer diabetic;
– oncologie: efect de limitare a diseminării tumorale.
O metodă de vindecare naturală o constituie terapia ozon-oxigen ce exploatează proprietățile celor doua gaze. Apariția oricărei maladii se află oxigenarea insuficientă la nivel celular, tratamentul bazat pe un amestec de oxigen și ozon face "reparația" din interior, reducînd zona afectată și inflamația [37, p.87].
Ozonul servește ca scut de protecție,care împiedică pătrunderea spre pămînt a razelor ultraviolete a căror acțiune este foarte periculoasă pentru ființele vii. Un caz aparte îl servește amestecul de oxigen-ozon, care poate fi administrat atît local, cît și în întreg organism. Alterarea ozonului și oxigenului printr-o amestecare pot neutraliza toxinele acumulate de-a lungul timpului în interiorul corpului, se pot reduce inflamațiile, se reglează pH-ul, se activează circulația sîngelui.[12, p.45].
O perfuzie cu ser fiziologic ozonat echivalează cu a respira aerul ozonat de munte la 2000 de metri altitudine, timp de 2 săptamîni.
S-a constatat că găurile de ozon se formează în urma distrugerii moleculelor de ozon sub acțiunea freonului,un gaz folosit ca fluid în sistemele frigorifice. Materia de ozon este cunoscută pentru minunatele ei efecte de încetinire a îmbătranirii, de remodelare a corpului, dar, mai ales, de vindecare a numeroase boli. Noua etapă este solicitată în probleme articulare, reumatismale, stres și oboseală cronică, dar și pentru energizarea organismului. Acest aparat Medozons BM transformă oxigenul în ozon prin descărcări electro-magnetice în plasmă. Astfel, contrar, din aparat, ozonul este dozat precis și încărcat în flacoane de perfuzie, folosit pentru ozonizarea preparatelor medicinale sau administrat sub formă de gaz în diferite proceduri [19, p.98].
Ozonarea este folosită cu rezultate spectaculoase la sportivii de performanță pentru a le îmbunatați capacitatea de efort și rezistență. Putem spune că este un stimulent și nutritiv al mușchilor și sistemului nervos, aprobat de toate federațiile sportive, deoarece ozonul se transformă complet în oxigen și acesta nu se încadreaza în lista substanțelor cercetate în controalele antidoping.
Terapia cu ozon este solicitată în probleme articulare,oboseală cronică și pentru energizarea organismului.În eliminarea toxinelor ozonul are următoarele efecte: distruge rapid germenii patogeni, distruge moleculele toxinelor ingerate sau produse de către corp, în natură ozonul curăță apele de poluanți, îngrășăminte, insecticide sau deversări acide [47, p.42].
Oxigenarea locală a țesuturilor dezvoltă reactivarea metabolismului muscular.Ozonoterapia reprezintă un tratament nemedicamentos care constituie o metodă naturală de vindecare, ce exploatează proprietățile oxigenului și ale ozonului. Această terapie este cercetată și cunoscută de peste sute de ani în întreaga lume, având rezultate deosebite în tratarea unor afecțiuni sau îmbunătățirea sănătății. Un mecanism antibacterial, antiinflamator, reglarea homeostaziei în organism, precum și refacerea unor țesuturi afectate au proprietățile ozonului. În tratamentele cu ozon, de obicei, este folosit în chirurgie, medicină internă, oncologie, urologie/nefrologie, neurologie/ortopedie, dermatologie și mai nou, cosmetică, ginecologie și oftalmologie [12, p.56].
În comparație cu cortizonul, ozonul are o acțiune durabilă, fără reacții adverse. În tratament procesul este în funcție de diagnostic, are la bază dozarea unei cantități de ozon în sînge, prin autohemoterapie, în care se prelevează sînge de la pacient, se amestecă cu o concentrație controlată de ozon și se reperfuzează pacientului, insuflații cu ozon, utilizare locală intramusculară și intraarticulară, ozonopunctură, utilizarea internă și externă a apei și uleiului ozonificat, în special în dermatologie și cosmetică, intravenos, subcutanat, masaje, băi cu apă ozonificată. Întregul tratament constă în ședințe repetate pînă cînd problema dispare [39, p.98].
Sunt cîteva metode prin care terapia poate fi utilizată pentru a crea o schimbare pozitivă în sănatatea ta, ozonul fiind utilizat inclusiv ca dezinfectant, ca tratament al rănilor, pentru a purifica apa potabila, ca antibacterian, ca anti-inflamator si ca tratament a peste 100 de boli diferite inclusiv SIDA, bolile cardiace, Parkinson, degenerarea maculară, cistita interstițiala, hepatita cronica, diabetul, herpesul și multe altele. Terapia cu ozon este procesul utilizării ozonului pentru a îmbunătăți starea fizică [3, p.53].
În medicina preventivă această abordare ajută la îmbunatațirea stării fizice generale. Din cauza că ozonul s-a arătat a îmbunatați activitatea sistemului imunitar, a amplifica capacitatea organismului de utilizare a oxigenului, a stimula eliberarea de endorfine, a stimula eliberarea factorilor de creștere care sunt implicati în regenerarea țesutului vatamat și a reduce durerea cronică, ridicînd pragul de percepție a durerii.
Altă formă de tratament, trebuie de înțeles riscurile înainte de a lua decizia de a utiliza această resursă. Multiplele beneficii ale terapiei cu ozon sunt destul de clare, și au fost scrise documente care transmit mai departe descoperirile diferitelor studii stiințifice care au reîntărit ideea ca terapia cu ozon este o minunata opțiune pentru mulți oameni.Unul dintre riscurile asociate cu această formă de terapie este vatamarea celulelor corpului,ozonul blochează rapid reactanții proinflamatori. Schimbările în capacitatea substanțelor de a călători în și din celule poate interfera cu capacitatea corpului de a funcționa eficient. În plus, utilizarea ozonului din aerul poluat poate fi toxică, și injectarea ozonului poate duce la coagularea sîngelui în cheaguri și alte efecte potențial mortale. Deși acestea sunt evenimente rare și nici un doctor nu ar recomanda utilizarea intravenoasă a ozonului, este important de notat ca beneficiile terapiei cu ozon au nevoie să fie studiate un pic mai mult, înainte ca întreaga comunitate medicală să poată decide definitiv dacă să eticheteze această metodă de tratament ca sigură sau nu [47, p.56].
Mulți utilizează terapia cu ozon pentru a ajuta pacienții lor să realizeze un grad mai înalt de bunăstare. Este de a vorbi cu doctorul și a determina dacă aceasta este o bună cale de a o adresa nevoilor tale unice de sănătate.
Întelegînd consecințele impactului freonului asupra stratului de ozon,deja mai multe țări ale lumii au încheiat acorduri prin care anul 2000 a fost declarat începutul unei noi ere,fără utilizarea freonului. Acești factori pot fi copleșitori, pentru că terapia cu ozon nu este un tratament care trebuie să fie înțeles și utilizat pe scara largă. Aceasta nu înseamnă, totuși, că nu îți poate oferi beneficii de sănătate. Ozonoterapia poate fi un stres oxidativ controlat care are drept scop activarea proceselor metabolice și enzimatice în organism. Ozonul are proprietăți oxidative majore datorită instabilității sale, ceea ce duce la formarea de oxigen automar și radicali liberi ai oxigenului care acționează negativ asupra celulelor vii, bacterii și viruși, distrugându-le”, a explicat Dr. Mordechai Yair Levy, chirurg plastician și specialist în ozonoterapie la Timișoara. Ozonul este foarte eficient atât singur, cât și în combinații cu alte terapii, convenționale sau alternative [39, p.56].
Pentru introducerea ozonului în corp se pot utiliza următoarele metode, în mod obișnuit amestecând ozonul cu diverse lichide și gaze și injectând aceste amestecuri intramuscular, subcutanat sau intravenos. Se mai pot utiliza și insuflațiile pe cale rectală sau vaginală. De asemenea, poate fi introdus prin utilizarea autohemoterapiei – o cantitate maximă de 150 ml de sînge este recoltată de la pacient, amestecată cu ozon și reintrodusă în corp prin perfuzie -intravenos- sau prin injecție intramusculară. Utilizările propuse ale aceste metode de terapie includ boli precum cancerul, SIDA, scleroza multiplă, artrita, boli ale inimii, boala Alzheimer, boala Lyme. În cazul utilizării contra cancerului mecanismul presupus de funcționare are la bază teoria că un mediu bogat în oxigen inhibă formarea sau/și dezvoltarea celulelor canceroase, însă nu există dovezi științifice care să sprijine această teorie. În cazul SIDA, deși ozonul dezactivează particulele virale in vitro , nu există, de asemenea, dovezi științifice referitoare la pacienți propriu-ziși.
Ozonul stimulează procesele respiratorii locale, este un gaz toxic care nu are aplicații practice demonstrate în terapiile specifice, preventive sau adjuvante, ca un rezumat al rezultatelor studiilor științifice consistente care arată efectele dăunătoare ale respirației ozonului. Pentru a fi ca bactericid, ozonul trebuie utilizat în concentrații care depășesc cu mult limitele tolerate de oameni sau animale.
Dezavantajele utilizării ozonului la pacienții cu cancer nu sunt susținute de dovezi suficiente; prin urmare, nu se recomandă ozonoterapia ca formă alternativă de tratament pentru acești pacienți [48, p.45].
Injectarea ozonului reprezintă un tratament eficace pentru tratare. La fel,utilizarea ozonului în medicina stomatologică nu este susținută de dovezi științifice.
Utilizarea ozonului injectat se dizolvă în lichidul interstițial,de către atleți în încercarea de a spori nivelul performanțelor sportive,și se generează în 30 secunde.. Inhalarea ozonului de către mamifere duce la reacții ale acestuia cu compușii prezenți în membrana pleurală și declanșarea unei cascade de efecte patologice. Saul Green pleda pentru capacitatea ozonului de a oxida endogen componenții sanguini și țesuturile umane, din moment ce ozonul este capabil de oxidarea compușilor organici în mediul atmosferic introdus prin perfuzie ozonul produce specii reactive ale oxigenului sau radicali liberi. Supraabundența acestora, este cunoscut, cauzează stress oxidativ și deteriorări celulare și este implicată în dezvoltarea unor boli degenerative. Nivelurile ozonului inhalat sunt toxice, totuși inhalarea unei singure doze de concentrație scăzută nu prezintă pericol [42, p.57].
Complicațiile raportate la utilizarea acestei terapii includ dezvoltarea unor forme de hepatită, de asemenea, au fost raportate cinci decese.
Terapia cu ozon cîstigă din ce în ce mai mult teren, asupra organismului uman, precum stimularea producerii de neutrofile, celule ale sistemului imunitar, cresterea nivelelor de interferon, TNF alfa, interleukine, substanțe implicate în imunitate, cresterea elasticitații globulelor roșii cu oxigenarea consecutivă mai bună a țesuturilor [18, p.67].
Ozonul stimulează eliberarea de enzime antioxidante,care conduc la o reglare a proceselor redox la nivelul mitochondrial,are proprietăți oxidative majore, datorită instabilității sale, care duce la formarea oxigenului atomar și radicali liberi ai oxigenului și care acționează negativ asupra celulelor vii. Concentrațiile mari de ozon produc iritarea cailor respiratorii. Numai concentrațiile foarte mici de ozon în oxigen medicinal care sunt de 50 de ori mai mici decât doza toxica minimă au un efect terapeutic asupra organismului. Studiile de laborator pe animale au demonstrat că ozonul nu produce efecte mutagene și cancerigene. Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care are drept scop activarea proceselor metabolice și enzimatice din organism:
– Efectul antimicrobian și antiviral. Reglează antioxidanții intracelulari și oxidul nitric,realizează imunomodulare prin activarea celulelor imunocompetente.În doze și concentrații mici ozonul are o acțiune destructivă locală asupra membranei celulare atunci în doze mai mari el blochează anumite sisteme enzimatice și receptori celulari care duc la moartea microorganismelor patogene. Efectul bactericid al ozonului îl depășește de 2 ori pe cel al clorului, este la fel de eficient și în cazurile rezistente la antibioticoterapie, nu induce rezistență și cel mai important lucru: nu acționează asupra florei saprofite organismului.
– Funcția de transport a oxigenului în sînge. Amestecul de oxigen și ozon duce la creșterea cantității de oxigen în sânge, sunt activate procesele metabolice în eritrocite prin creșterea 2,3 difosfogliceratului responsabil de eliberarea oxigenului în sânge, crește plasticitatea și rezistența membranei eritrocitare.
– Ameliorarea fluidității. Scade calciul intracelular și la nivelul joncțiunii neuro-musculare, sîngele ce duce la diminuarea hipoxiei țesuturilor.
– Acțiunea metabolică. Chiar și în cazul administrării unor doze foarte mici de oxigen și ozon sunt activate o serie întreagă de mecanisme enzimatice, metabolismul lipidelor, proteinelor și glucidelor cu formare de ATP – principala sursă de energie a celulei.
În cazul unei administrări locale a amestecului de oxigen-ozon metabolismul celular este intensificat atât la nivel local cât și la nivelul întregului organism.
– Acțiune imunomodulatorie. Ozonul are o acțiune de imunostimulare, în concentrații mari, imunosupresoare. Activează metabolismul celular,reglează fluidele în țesuturile inflamate,activitatea imunitară este condiționată de oxigenarea organismului, deaceea amestecul de ozon și oxigen poate avea un rol important pentru funcția unitară.
– Acțiune antiinflamatorie. Ozonul protejează împotriva disfuncției endoteliale,poate duce la oxidarea prostaglandinelor-mediatorii proceselor metabolice-fapt care duce la ameliorarea proceselor metabolice și diminuare inflamației.
– Acțiune antioxidantă și detoxifiantă a ozonului. Regularizează sistemul redox al organismului,reducînd stresul oxidativ,poate să rupă mecanismele de formare a radicalilor liberi, să stopeze peroxidarea lipidelor și să stimuleze sistemele antiradicali Superoxid dismutaza (SOD).
Reacția acido-bazică catre una mai alcalină, se elimină acidul lactic. E posibil să crească cantitatea de glutation și glutationperoxidază [13, p.43].
Efectele terapiei cu ozon
Pentru a pune în evidență părțile bune și rele ale acestei terapii,au făcut ca această să se adreseze multor afecțiuni medicale, în timp ce efectele negative se pare că nu există.
Cele mai importante proprietăți medicale ale ozonoterapiei includ:
– reduce durerea;
– reduce inflamatia;
– injectat local crește schimbul de oxigen la nivelul țesuturilor;
– accelerează eliminarea toxinelor;
– eficiența în combaterea infecțiilor virale și bacteriene;
– combate infecțiile fungice;
– stimulează sistemul imunitar;
– activează circulația [11, p.76].
Bolile interne
Utilizarea terapiei cu ozon în domeniul medicinei , incluzînd mecanismele de acțiune terapeutică, a terapiei cu ozon pe legăturile patogenice și principalele simptome clinice ale celor mai raspîndite boli interne la fel ca și metodele recomandate de terapie cu ozon și rezultatele clinice asteptate.
Hepatita. În tratarea tipurilor de hepatita virala- A, B, C, în special în formele sale cronice,tratamentul hepatitei este unul din cele mai importante aspecte ale folosirii terapiei cu ozon. În această situație, un efect terapeutic al terapiei se dezvoltă atît prin ațtiunea sa directă asupra virusului cît și indirect prin acțiunea sa imunomodulatoare.Ozonul afectează lanțurile polipeptidice ale membranei virale, făcîndu-l din acest motiv incapabil să adere la celulele țintă (hepatocite) și de asemenea schimbă activitatea enzimei revers transcriptaza care este implicate în sinteza proteinelor virale și blochează în acest fel un ciclu reproductive al virusului. Virusurile sunt mai sensibile la ozon, deoarece capsula conține mai multe lipide, care reacționează cu ușurintă cu ozonul. Adăugarea adițională de peroxizi indusi de ozon, intensifică în mod considerabil activitatea fagocitică a celulei întotdeauna scăzuta în hepatită [17, p.65].
Prin urmare este foarte important ca stratul de ozon să rămînă întreg pentru a nu lăsa să pătrundă razele ultraviolete.Terapia cu ozon activează atît imunitatea celulară cît și pe cea umorală. Induce o creștere a formării de citokine, în particular interferon, unul din cei mai importanți factori ai apărării endogene a organismului împotriva infețtiei virale care duce la o sinteză crescută de T- killer, care sunt responsabile de imunitatea umorală, normalizarea formării de T- helper reglînd funcția limfocitelor B, care în schimb produc imunoglobuline. Cele mai sus menționate duc la suprimarea și eliminarea procesului inflamator.
Astfel,excesul radiației ultraviolete provoacă creșterea incidenței bolilor de ochi și a cancerului pielii. Oxigenul crește elasticitatea și deformabilitatea eritrocitelor, îmbunătățindu-le astfel funcția lor de transport a oxigenului, și în consecință microcirculația și oxigenarea țesuturilor. Ozonul are o influență pe hemostază prin inducerea unei agregabilități trombocitare scăzute, o creștere a activitații fibrinolitice și o hopicoagulabilitate a sîngelui care previne dezvoltarea unei inflamații secundare reactive: micronecrozelor și microtrombozelor. Se ajunge la eliminarea dezechilibrelor dintre procesele oxidative cu radicali liberi și sinteza de antioxidant și endogeni [27, p.89].
Pentru formarea de peroxizi indusă de ozon, inițiază mecanismul de detoxifiere antioxidantă al sistemului glutationului, care joacă un rol defensiv în hepatocit atunci cînd sunt activate procesele de peroxidare a lipidelor [17, p.59].
Metodele recomandate de terapie cu ozon:
– autohemoterapia majoră cu ozon;
– perfuziile intravenoase picătura cu picătura de soluție salină ozonată;
– insuflații rectale cu ozon;
– autohemoterapia minoră cu ozon [8, p.64].
Ajungem la o dinamică pozitivă a indicilor biochimici și imunologici ai sîngelui (creșterea bilirubinemiei, indicilor de AcAT, ALAT, fosfatazei alkaline, normalizarea funcției de stimulare a albuminei), dispariția viremiei la 60% din cazuri .
La inhibarea proceselor de peroxidare a lipidelor și de activarea în același timp a sistemului de apărare antioxidant. Se ajunge la o îmbunătațire considerabilă a indicilor de microcirculație sistemică și intrahepatica, după datele obținute de la renohepatografie și biomicroscopie. Domeniul cel mai menționat este că tratamentul este bine tolerat de pacienți, orice agrăvări sau complicații nu au fost stabilite încă. În tratamentul hepatitei poate fi folosit ca metodă complementară sau monoterapie. De obicei,este necesar folosirea antioxidantilor în paralel [46, p.78].
Colita cronică. Colita este o boală polietiologică. Cîte odata etiologia colitei nu este clară nici pentru pacienți și nici pentru medicul curant, și terapia din prezent reprezintă încercări simptomatice de abordare a bolii. Prin peretele intestinal se ajunge la reacția sa cu produșii inflamatori de metabolism, eliminarea de acid, un mediu hipoxic, regenerarea epiteliului intestinal.
Datorită proprietăților antivirale și antifungice binecunoscute ale ozonului, la fel ca și prin efectul sau aintiinflamator, efectul de stimulare a circulației și a imunității, insuflațiile rectale oferă o posibilitate complementară în tratamentul colitei . În final, insuflațiile rectale cu ozon au un efect stimulator general. Această influență pozitivă a ozonului este importantă în mod particular pentru starea psihică a pacientului cu colită.Pentru tratamentul colitei vă rugăm să vă amintiți că ozonul în concentrații ridicate are un efect de oprire a sîngerării, și concentrațiile scăzute de ozon intensifică circulația sîngelui. La pacienții cu colită cronică, terapia cu ozon nu cauzează nici o rezistență din partea organismului la acest fel de terapie, prelungește perioada de remisiune. Pentru a menține efectul terapeutic obținut, în cazul acestei patologii este necesară să se realizeze un curs de terapie de 2-3 ori pe an. Acest tratament spre deosebire de multe antiseptice, ozonul nu produce un efect distrugător, coroziv [41, p.75].
Metodele recomandate pentru terapie cu ozon:
-insuflații rectale cu ozon;
-autohemoterapia minoră cu ozon;
-acupunctura cu ozon [20, p.78].
Gastrita cronică si gastroduodenită. În tratarea gastritei cronice și gastroduodenitei, asociate cu H. pylori, prin influența sa asupra principalelor mecanisme patogene: acțiunea bactericidă împotriva numeroaselor bacterii și asupra Helicobacter, efectul anti- inflamator prin oxidarea acidului arahidonic, acid care este predecesorul prostaglandinei E, provocînd procesul inflamator, efectele imunomodulatoare și antiagregante și de asemenea efectul analgezic.
Sunt dezvoltate mai multe variante pentru tratamentul acestei patologii cu amestecuri gazoase ozon/oxigen incluzînd combinații diferite ale metodelor deja cunoscute de terapie cu ozon. De exemplu, cum ar fi, combinația de insuflații rectale cu ozon, autohemoterapia minoră ozonată, uleiul ozonat și apa ozonată per os, combinația dintre infuziile intravenoase de ser fiziologic ozonat și injecțiile cu ozon gazos în punctele biologic active.
Rezultatele clinice obținute au fost verificate prin investigatii endoscopice, histologice, biochimice,imunologice. În ziua a doua sau a treia de tratament se ajunge la eliminarea simptomelor endotoxice, a durerii și a sindromului dispeptic; îmbunătațirea proprietăților de aparare a barierei mucoepiteliale duce la o creștere în înălțime a epiteliului de suprafață și stimularea funcției principale a mucocitelor. Se ajunge la o scădere a deficitului de IgA secretor produs de limfocite și celulele plasmatice ale țesutului limfoid din membrana mucoasă gastrică [38, p.57].
Unul din indicatorii unei terapii este o perioadă îndelungată fără recăderi,terapia cu ozon s-a dovedit a acționa cel mai bine ca monoterapie, dar atunci cînd este folosită în combinație cu terapia fizică, poate crește eficiența tratamentului.
Boala ulceroasă. Oxigenul asigură eliminarea hipoxiei tisulare și creează condiții favorabile pentru procesele de regenerare, îmbunătațind disfuncțiile de microcirculație în zona problemă prin acțiunea spasmolitică și normalizarea reologiei sîngelui. Pentru medicina cu ozon, în tratamentul bolii ulceroase se dezvoltă în cea mai mare parte prin efectele sale antiinflamator, anti- helicobacter, de regenerare și de stimulare. Interacțiunea sa cu microflora, ozonul produce un efect antibactericid puternic și scade rezistența microorganismelor rămase la antibiotice [27, p.58].
De fapt această idee duce la accelerarea epitelizării ulcerului, dispariția infiltratului din mucoasă mult mai rapid decît după terapia tradițională. O scădere bruscă a inflamației în mucoasa gastrică și duodenală este realizată atît prin acțiunea sistemică pe cale perenterală de administrare a amestecului gazos ozon și oxigen, cît și prin acțiunea locală a produșilor ozonați [20, p.98].
Terapia cu ozon îmbunătățește considerabil rezultatele solitare de tratament și reduce riscul de recădere a bolii. De aceea, este folosită ca monoterapie sau în combinație cu alte metode terapeutice.
Metode recomandate de terapie cu ozon:
– apa ozonată;
– ulei ozonizat;
– insuflații rectale cu ozon;
– iutohemoterapia minoră cu ozon;
– perfuzii intravenoase picatură cu picatură cu ser fiziologic ozonat;
– terapia prin acupunctura cu zon [5, p.87].
La tratarea a 8 pacienți cu boala gastrită ulceroasă au fost interpretate ca o îmbunătațire semnificativă: vindecarea completă a ulcerului și dispariția tuturor simptomelor de boală. Studiile clinice a inclus 69 de pacienți (10 cu ulcer gastric, și 59 cu ulcer duodenal) în perioada de agravare, care au primit terapie cu ozon ca monoterapie.În 2 cazuri simptomele clinice ale bolii au fost îndepărtate complet, dar vindecarea ulcerului nu a fost completă, și rezultatele tratamentului au fost evaluate ca o îmbunătațire a stării pacientului.
Boala duodenală ulceroasă după terapia cu ozon manifestă o îmbunătățire semnificativă în 56% din cazuri, o îmbunătățire –în 39% din cazuri, o îmbunătățire parțială cu cîteva simptome reminescente și o vindecare incompletă a ulcerului la 5% din cazuri. Totuși în terapia cu ozon, poate fi folosită atît ca monoterapie cît și ca adăugare la alte terapii medicamentoase. Efectul său antibacterian este important în mod particular.Poate substitui folosirea antibioticelor ca metronidazol. Mai mult, vindecarea ulcerului, eliminarea infiltratului inflamator, eradicarea H. pylori, sunt realizate prin terapia cu ozon in considerabil mai multe situații decît cu tratamentul tradițional [16, p.78].
Bronșita cronică. Ozonul facilitează normalizarea răspunsului imun antiinfecțios al organismului la infecția cu organisme viral bacteriene.Proprietățile imunomodulatoare ale ozonului pot fi folosite în tratarea bronșitei cronice.Ca rezultat al tratamentului,în conținutul bronșic și celulele mucoasei bronșice, la fel ca în sîngele periferic, se ajunge la o creștere a numărului total de limfocite T si T- helper, stimulînd peroliferarea limfocitelor B și formarea de anticorpi. Unele dintre proprietățile importante este o creștere a IgA si IgM în serul sangvin, o creștere a complexelor imune circulante, și o activare a neutrofilelor [29, p.69].
Inflamația bronșică duce la o creștere a activității supresorii indicînd astfel adecvanta raspunsului imun. Indicii de IgA secretorie în conținutul bronșic revin la normal. Inflamația bronșică duce la o creștere a activității supresorii indicînd astfel adecvanta raspunsului imun. Absorbabilitatea monocitelor si neutrofilelor din sîngele periferic este activată, ducînd la eliminarea agenților cauzatori.
Terapia cu ozon poate fi folosită cu succes în tratarea bronșitei obstructive, care este caracterizată prin insuficiența respiratorie cu manifestări diferite. Se consideră că anume obstrucția bronșică persistentă nu numai că duce la insuficiența respiratorie progresivă, ci și facilitează de asemenea hipertensiunea pulmonară. Proprietățile vasodilatatoare ale ozonului pot fi folositoare în mod particular în această situație.
Funcția de transport a oxigenului prin introducerea parenterală de amestec gazos ozon și oxigen, prin deplasarea plămînilor, creșterea eliberării de oxigen la țesuturi duc la îndepartarea hipoxemiei și hipoxie tisulare.
Metode recomandate de terapie cu ozon:
– perfuzii intravenoase picătura cu picătura de ser fiziologic ozonat;
– insuflații rectale cu ozon;
– putohemoterapia minoră cu ozon;
– terapia prin acupunctura cu ozon;
– inhalații cu apă ozonată [6, p.21].
Rezultatele pacienților cu bronșită cronică au fost urmatoarele: la 79% din pacienți- o îmbunătațire a stării, la 29% din cazuri- o îmbunătațire semnificativă, dispariția completă a tusei, dispneei, slabiciunii, wheezingului, în 21% din cazuri, rezultate mulțumitoare ale tratamentulu [21, p.43].
Astmul bronșic. Transportul oxigenului în sînge, prin plămîni, eliberarea crescută de oxigen la țesuturi, îmbunătațirea proprietăților sanguine, stau la bazele îndepărtării hipoxemiei. Anumite aspecte ale ozonului apar prin acțiunea sa multiplă asupra procesului patologic. Aceasta este abilitatea ozonului de a îndepărta bronhospasmul care apare datoritî efectului de dilatare al musculaturii netede bronșice prin radicalul- NO produs în celulele endoteliale sub acțiunea sa. O mare importanță o are abilitatea ozonului pentru a îndepărta hipoxia tisulară, care apare întotdeauna la pacienții cu astm bronșic datorită insuficienței pulmonare, apărută în urma bronhospasmului. O furnizare crescută de oxigen duce la normalizarea organelor și sistemelor, în particular sistemul imun.
Activează imunitatea legată de celulă și umorală. Se ajunge la intensificarea sintezei de T- killer, care sunt responsabile pentru imunitatea legată de celulă, normalizarea producției de T helper, reglînd activitatea limfocitelor B în ceea ce privește sinteza de imunoglobuline [27, p.87].
Din moment ce chemotaxia, și fagocitoza cu generarea de radicali liberi de oxigen de către macrofage și granulocite ca răspuns la infecție necesită o furnizare potrivită de oxigen. Efectul benefic immunologic pe care ozonul il dezvoltă prin activarea producției de cytokine- interferoni, factor de necroză tumorală, interleukine. Tehnologia sistemului imun facilitează supresia proceselor inflamatorii, datorate scăderii activității celulelor efectoare și producția scăzută a lor de substanțe biologic active ducînd la reacții bronhospastice. Cu toate acestea, efectele antibacteriene și antivirale ale ozonului au o importanță crescută. Acțiunea bactericidă a ozonului este similară cu procesele proprii organismului care sunt îndreptate către distrugerea corpilor străini.
Ozonul în celulă reacționează în mod direct cu proteinele citoplasmatice împiedicînd astfel proliferarea bacteriană. Acum cînd ozonul are o acțiune asupra radicalilor liberi datorate abilității fagocitice crescute a leucocitelor [21, p.74]. O modalitate a ozonului constă în lezarea lanțurilor polipeptidice ale membrane virale, împiedicînd abilitatea virusului de a se agăța de celule. Se ajunge de asemenea la ruperea ARN-ului în două părți, lucru care oprește procesul de reproducere a virusului. Apărarea protectoare a ozonului față de celulele intacte este importantă. Acest principiu a acțiunii împotriva virusurilor este oferită prin sinteza activată de interferon și intensificarea eliminării celulelor infectate cu virus.
Metode recomandate de terapie cu ozon:
– perfuzii intravenoase picătura cu picătura de ser fiziologic ozonat;
– insuflații rectale cu ozon;
-autohemoterapia majoră cu ozon;
-acupunctura cu ozon;
-inhalații cu apă distilată ozonată [11, p.90].
Radiațiile ultraviolet sînt împărțite în trei game, UV-A,cu lungimi de undă cuprinse între 315 și 400 nm, UV-B, cu lungimi de undă cuprinse între 280 și 315 nm și UV-C, cu lungimi de undă mai mici 280 nm.Pentru formarea ozonului sînt importante radiațiile UV-C, care au sufficient de multă energie pentru a scinda molecula de oxygen în doi atomi. Concomitent, atomii liberi se deplasează nestînjeniți prin stratosferă,pînă în clipa în care au norocul să întîlnească o moleculă de oxigen,de care se atașează,formînd molecula de ozon [17, p.74].
Boli asociate cu afecțiuni arteriale aterosclerotice. Sunt asociate cu 4 mecanisme de acțiune a terapiei cu ozon care oferă efectul terapeutic:
– influența proceselor de peroxidare a lipidelor și a sistemului de apărare antioxidativă;
– acțiunea antiinflamatorie;
– acțiune hipocoagulantă;
– influența funcției sanguine de transport a oxigenului.
Cîteva dintre rolurile esențiale ale ozonului sunt: protejarea tuturor formelor de viașă pe pămînt, prin reținerea totală a radiației ultraviolete cu lungimea de undă mai scurtă de 290 nm,precum și prin dozarea corenspunzătoare a ultravioleteului din domeniul 290-340 nm. Astfel,se decurge asupra influenței terapiei cu ozon asupra proceselor de peroxidare și a sistemului de apărare antioxidantă în serul sanguin prin metoda biochemiluminescenței.
Măsurătorile sistematice efectuate la Stația Britanică de Cercetări Halley Bay din Antarctica arată că începînd cu anul 1970 grosimea stratului de ozon este în continua cădere. Ca rezultat, prin producerea unei creșteri a activității superoxid-dismutazei și catalazei, la fel ca și a glutationului care inhibă reacția de peroxidare a radicalilor liberi lipidici și previn leziunile ischemice tisulare.Efectul antiinflamator al ozonului este bine cunoscut. Dintre toate normele acest domeniu poate fi efectuat prin eficiența clinică ridicată obținută în cazul catastrofelor vasculare acute (infarctul miocardic acut, atacul de apoplexie, stenocardia instabilă), la fel ca prin indicii de laborator, indicînd o scădere a inflamației. În așa fel,terapia cu ozon poate fi considerată o metodă preventivă în ceea ce privește progresia tulburărilor arteriale aterosclerotice. Micșorarea influenței terapiei cu ozon asupra indicilor de hemostază și a fibrinolizie la pacienții cu tulburări arteriale aterosclerotice cu localizari diferite au arătat rezultate pozitive, incluzînd o scădere a agregării trombocitare, o creștere a activității fibrinolitice și hipocoagularea sanguină, o scădere a fibrinogenului. De aici rezultă, că trebuie să se indice această dinamică numai în cazul în care indicii au fost modificați și s-a manifestat prin schimbarea valorilor medii către limitele normale ale standardului [16, p.96].
O moleculă de ozon este neutralizată cînd întîlnește un atom de oxigen liber cu care se recombină formînd două molecule de oxigen. De fapt, mai des aceasta se întîmplă cînd membrana eritrocitară conține o cantitate ridicată de fosfolipide cu lanțuri de acizi grași nesaturați. Ozonul (atomii de oxigen) reacționează direct cu legăturile duble ale acizilor grași, schimbîndu-i în compuși cu lanț scurt. Ca rezultat al acestui lucru, membrana eritrocitară devine mai elastică, ceea ce crește deformabilitatea și flexibilitatea eritrocitelor și îmbunătațește proprietțtile de curgere ale sîngelui. Apare o activare a metabolismului eritrocitar. Din partea sistemului glutationic, are loc o activare a glicolizei, ceea ce duce la o creștere a 2,3- difosfogliceratului (2,3- DPG) lucru care reprezintă mecanismul esențial pentru acțiunea terapeutică a ozonului, deoarece slabește legătura oxigen- hemoglobin și facilitează eliberarea de oxigen către țesuturile înconjurătoare.Mai mult, o creștere a eliberării de oxigen ia loc în părtțle de țesut cu circulație deficitară [21, p.45].
Rezultatul global al reacțiilor duce la o stare de echilibru fotochimic în care viteza de formare a ozonului este egală cu viteza sa de distrugere.De asemenea, participă în cadrul porceselor metabolice mai profunde, în particular îsi exercitî acțiunea în procesele de oxido-reducere, care i-au loc în lanțul respirator mitocondrial. Astfel, putem spune că îmbunătațește folosirea oxigenului arterial spre îndepărtarea condițiilor de hipoxie și restaurarea funcțiilor celulare.
Acest proces este foarte rapid,avînd drept efect absorbția puternică a radiației solare UV și reciclarea moleculeleor de ozon.De obicei, terapia cu ozon este realizată într-un ciclu de tratament care se adresează encefalopatiei discirculatorii și tulburărilor arteriale aterosclerotice ale extremităților inferioare, a fost folosită camonoterapie cu amestecuri gazoase de ozon/ oxigen. Persoanele care suferă de boala cardiacă ischemică a primit terapie cu ozon cu folosirea medicamentelor active coronarian prescrise anterior, și care au continuat să fie administrate în continuare. În acest fel, îmbunătățește starea pacientului, doza de medicamente a fost redusă gradat și dacă acest lucru a fost posibil, ele au fost eliminate în totalitate [15, p.42].
Metode de terapie cu ozon recomandate:
– perfuzii intravenoase picătura cu picătura de ser fiziologic ozonat;
– insuflații rectale cu ozon;
– autohemoterapia majoră cu ozon;
– autohemoterapia minoră cu ozon;
– acupunctura cu ozon;
– irigațiile cu amestec ozon/ oxigen cu ajutorul pungilor de plastic, în condiții de presiune ridicată [12, p.68].
Tulburările de ritm cardiac. Tulburările de ritm cardiac nu sunt foarte clare, o creștere a produșilor de peroxidare lipidică din miocard fiind unul din motivele de aritmie. Sistemul de a merge mai departe este mai puțin rezistent la efectele acțiunii radicalilor liberi spre deosebire de miocardul de lucru. Părțile de ozon cresc activitatea antioxidantă și scad procesele de peroxidare a lipidelor, ceea ce duce la refacerea structurii membranare și a echilibrului electrolitic al cardiocitelor, eliminînd tulburările locale de conducere.
O parte din moleculele de ozon formate sînt disociate de fotonii de radiție UV între o moleculă și un atom de oxigen care se recombină rapid,dînd din nou naștere la o moleculă de ozon.Această terapie dezvoltă un efect hipolipidemic,scade riscul de sindrom aritmic. O bună parte a schimbului gazos la țesuturi, se datorează proprietăților oxidative ale ozonului, care previn acumularea intracelulară de acizi grași și anumiți produși cu activitate distinctă artimogenă [38, p.79].
Metodele recomandate de terapie cu ozon:
– perfuzii intravenoase picătura cu picătura de ser fiziologic ozonat;
– terapia oxidativă conduce la scurtarea paroxismelor, o creștere în timp a remisiunii la ritm sinusal;
– investigația ecoscopică a arătat o îmbunătațire a contractilității cardiace, o creștere a volumului pe bătaie și a ejecției cardiace pe minut [18, p.87].
În final,se egalează spectrul lipidic, observăm o scădere a fibrinogenului, a indicelui de protrombină, îmbunătățește starea generală a pacientului, crește efortul cardiac.
Boala hipertensivă. De obicei,in bolile hipertensiunii, ozonul este folosit într-un complex, alături de medicația antihipertensivă, pentru a îmbunătați efectul terapeutic. Ozonul are efecte rapide în eliminarea celulitei,reduce depozitele de grăsime, optimizează hemodinamica,scade rezistența vasculară periferică și a activității de peroxidare lipidică.
Metode recomandate de terapie cu ozon:
– perfuzii intravenoase picătură cu picătură de ser fiziologic ozonat;
– insuflații rectale cu ozon [6, p.98].
Tratarea problemelor cu terapia cu ozon, pacienții au manifestat dispariția cefaleei, vertijului, durerii precordiale, stabilizarea tensiunii arteriale, dispariția rezistenței la medicamente care există anterior.Rezultatele obținute au fost atinse prin îmbunătățirea furnizării de oxigen la rinichi, creier. Dinamica indicilor hemostazei și fibrinolizei la pacienții cu această patologie a fost observată dupa cum urmează: o scădere a agregabilității trombocitare, a nivelului de fibrinogen, o creștere a activității fibrinolitice.
Diabetul zaharat. În tratamentul cu diabet zaharat ozonul este capabil să afecteze cele mai importante mecanisme patogene ale bolii.
Introducerea ozonului în colon prin insuflații rectale,induce o scădere a hiperglicemiei datorată îmbunătățirii eliberării de glucoză la țesuturi. Ambele procese intensifică producția de glutation, care participă la sinteza glicogenului și grăsimilor din glucoză, și de asemenea la sinteza de proteine. Apare oxidarea glucozei, incluzînd produșii finali. Ca rezultat, principala funcție a carbohidraților- furnizarea de energie- este refăcută. Deficitul de energie al țesuturilor este astfel eliminat. Modalitatea de producție endogenă de glucoză din glicogen și proteine este inhibată, ex., este suprimată gluconeogeneza. Se descompune proteinele și procesele catabolice sunt întrerupte. Peroxidarea lipidică se întoarce la normal. Astfel, ozonul realizează un număr de funcții caracteristice insulinei [19, p.78].
În prezent, activarea metabolismului glucozei în eritrocite prin ozon duce la o producție crescută de 2,3- difosfoglicerat, care slăbește legatura hemoglobină- oxigen, și facilitează eliberarea de oxigen lațtesuturi. Pacienții ce suferă de diabet zaharat manifestă o creștere a așa numitei fracțiuni de hemoglobină glicozilată cu afinitate stabil ala oxigen, și hipoxia tisulară rezultată definește severitatea bolii, îndepărtarea condițiilor de hipoxie prin terapia cu ozon joacă un rol cheie în cursul tratamentului.
Conform studiilor științifice, s-a demonstrat înlăturarea unei scăderi a hiperglicemiei, o creștere a eliberării de glucoză la țesuturi, prin îmbunătățirea furnizării de oxigen și prin îndepărtarea condițiilor de hipoxie, terapia cu ozon previne dezvoltarea și progresia proceselor asociate cu o furnizare insuficientă de glucoză la celulă: se acumulează sorbitol în tesuturi, lucru care conduce la cataractă, neuropatii, microangiopații; formarea de glucozaminoglicani care sunt responsabili pentru artropatii; sinteza de glicoproteine care duce la progresia angiopatiei.
Tratamentul cu ozon este indicat la pacienții cu diabet mai în vîrstă, care suferă de tulburări aterosclerotice la nivelul sistemului cardiovascular, cum este boala cardiacă ischemică,enecefalopatia discirculatorie, ateroscleroza arterială ocluzivă la nivelul extremităților inferioare. Terapia cu ozon în diabetul zaharat este în primul rînd caracterizată prin efectul său imunomodulator. Drept urmare, pentru orice mod important, pentru forma de boală insulino- dependent cînd datorită antigenelor și anticorpilor în formele autoimune și induse viral de boală, reacția citotoxică duce la distrugerea limfocitelor B. S-a constatat că aceste forme sunt caracterizate prin producția de anticorpi care inactivează insulina [14, p.75].
Diabetul se explică prin suprimarea imunității ceea ce crește tendința la infecții cronice (pielonefrita), leziunilor pustulare (furunculoza).
Metodele recomandate de terapie cu ozon:
– perfuzii intravenoase picătură cu picătură de ser fiziologic ozonat;
– insuflații rectale cu ozon;
– autohemoterapia minoră cu ozon;
– injecțiile subcutanate de amestecuri gazoase de ozon, oxigen;
– acupunctura cu ozon [ 4, p.35].
Pricipalele efecte în timpul tratamentului sunt monitorizarea atentă a glicemiei, la fel ca și a dozării corecte a medicamentelor antidiabetice folosite.
Bolile reumatice. Principalele substanțe care contribuie în terapia cu ozon sunt legate de abilitatea sa de a influența procesele patogene.
Datele despre furnizarea cu ozon duc la normalizarea funcției organelor și sitemelor corpului,în particular a sistemului imun. În baza efectului imunomodulator al ozonului, se manifestă ca activarea producției de cytokine de către limfocite și monocite. Dupa ce ajung în sînge, citokinele activează atît imunitatea celulară cît și pe cea umorală. Se ajunge la intensificarea producției de T- helper, care reglează funțtia limfocitelor B, direcționate către sinteza de imunoglobuline [16,p.67].
Se consideră că sistemul imun sporește inhibarea proceselor inflamatorii care duc la o scădere a activității celulelor efectoare și o scădere a producției de substanțe biologic active din partea lor.
A fost stabilit că ozonul se utilizează la activarea sistemului de apărare antioxidant, în particular al celui enzimatic, care inhibă reacțiile radicalilor liberi, și previne lezarea celulară. Fiind implicat în procesele metabolice profunde, ozonul facilitează o folosire mai bună a oxigenului pentru îndepartarea hipoxiei și reluarea funcției celulare.
Metodele recomandate de terapie cu ozon:
– autohemoterapia majoră cu ozon;
– injecțiile cu ozon, intra și peri- articulare [9, p.78].
Ozonul a fost utilizat ca mijloc terapeutic, sub formă de gaz,creat artificial,care duce la o îmbunătățire a stării generale, eliminarea sindromului dureros, o creștere a volumului miscărilor active și pasive în articulațiile afectate, normalizarea tabloului sanguin, stabilizarea indicilor activității antioxidante.Dupa cursul principal al terapiei cu ozon este posibilă folosirea dozelor de ozon de susținere.
Componentele terapiei cu ozon sunt diverse pentru patologia reumatică, crește o perioadă de remisie și face mai puțin severă evoluția bolii. Ozonoterapia reprezintă un tratament revoluționar, inovator, nemedica- mentos cu acțiuni vindecătoare remarcabile, cu efecte durabile în timp. Ozonoterapia este o tehnologie medicală de folosire a amestecului de ozon cu scopuri terapeutice și preventive. Această terapie și-a dovedit eficiența în numeroase domenii medicale și este utilizată cu succes în segmentul cosmetologiei, pentru tratamentele împotriva îm- bătrânirii. Adică este folosită și ca tratament în curele de slăbire, injectată în zonele cu celulită ameliorează aspectul de coajă de portocală cu reducerea nodulilor de grăsime. Terapia cu ozon are o acțiune direct și imediată, având un efect dezinfectant, revitalizant și trofic, antialergic, miorelaxant și este un puternic bactericid, fungicid și virustatic. Originea oricărei afecțiuni se află insuficiența oxigenului la nivel celular, tratamentul bazat pe un amestec de oxigen și ozon face „reparația” din interior, reducând zona afectată sau inflamată. În prezent, pe bună dreptate, în felul acesta, ozonoterapia merită să fie numită terapia secolului XXI, fiindcă constituie o metodă naturală de vindecare. Este bine tolerată de către pacienți și nu cauzează nici un efect secundar [17, p.53].
Ozonul în medicină
Ozonul absoarbe o mare parte a radiațiilor,făcînd astfel posibilă dezvoltarea formelor de viață superioare pe pămînt.Ozonul a fost descoperit în 1840 de către chimistul german Christian Friedrich Schonbein și este folosit de peste 160 de ani pentru tratarea pacienților și pentru purificarea apei (în prezent peste 3000 de orașe din lume folosesc ozonul ca dezinfectant al apei potabile). Încă din timpul Primului Război Mondial, ozonul a fost folosit intens pentru tratarea rănilor, a gangrenelor și pentru diminuarea efectelor armelor chimice, datorită proprietăților sale antioxidante și antiseptice.
Degradarea sistemului imunitar
Se observă o reducere a concentrației ozonului,în prezent se utilizează diferite tehnici de injectare subcutanată,intravenoasă, intracapilară sau insuf larea intrarectală a unei cantități de amestec oxigen-ozon, care în diferite patologii permite obținerea unor rezultate terapeutice de neașteptat. Printr-o amestecare perfectă, se pot neutraliza toxinele acumulate de-a lungul timpului în interiorul corpului, se reduc inf lamațiile, se reglează pH-ul sau se activează circulația sîngelui.
Datorită tratamentului cu ozon se stimulează sistemul imunitar și se activează circulația. Aceste schimbări ale administrării acestui tratament,este folosit atît în dermatologie, pentru herpes, acnee, eczeme, cât și în medicina internă, pentru hepatită, în cefalee, depresie.
Specialiștii britanici consideră că terapia cu ozon dă rezultate bune și în cazul persoanelor supraponderale, care doresc să slăbească.
1.3. Componența ozonului
Datele colectate începînd cu anii 1950 au demonstrat că oxigenul liber în natură are molecula formată din 2 atomi. Însă este și o formă alotropică a oxigenului avînd o moleculă formaăa din 3 atomi ,numită ozon (corp gazos de culoare albăstruie, cu miros caracteristic , a cărui moleculă se compune din 3 atomi de oxigen, care se gasește în natură sau se poate obține prin descărcări electrice în aer și este folosit ca antiseptic și la sinteze organice. Acesta este un puternic oxidant și de aceea este toxic pentru organismele vii. În atmosferă îl găsim atît în stare naturală formîndu-se în urma descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor solare , dar și artificial în urma proceselor chimice.
Astfel,diverși cercetători au găsit un demers anual al concentrației cu ozon,o descreștere a ozonului se datorează concentrației sporite. Ozonul este un reactiv puternic, mult mai oxidant decît oxigenul; poate exploda în contact cu substanțele organice și la temperaturi ridicate în prezența unor catalizatori ca H, Fe , Cu , Cr. Ozonul are capacitatea de-a absorbi radiația ultravioletă de tip B, cu lungimea de undă între 240 și 320 nm [13, p.87].
Stratul de ozon
Stratul de ozon oprește majoritatea razelor dăunătoare, în stratosferă, concentrația maximă aflîndu-se la aproximativ 30 km altitudine.În urma studiilor de specialitate efectuate de-a lungul anilor se estimează că există circa 3 miliarde de tone de ozon, actionînd ca o pătura in jurul pămantului.Ozonul stratosferic se masoară în UNITĂȚI DOBSON (DU). Pentru întregul ozon stratosferic ar fi comprimat ca un strat uniform în jurul Pămîntului, în condiții normale de temperatură (0 grC) și Presiune (1 atm), atunci ar forma un strat cu grosimea de 3mm ( =3000 micrometri) și ar proteja complet Pămîntul de radiația ultravioletă de tip B. Acest strat se consideră a avea 300 DU. Astfel, o mare unitate Dobson ,1DU înseamnă 10 um (micrometri) grosime din acest strat și conține 2.69×1016 molecule de ozon/cmp sau 2.69×1020 molecule ozon/mp.
Prima încercare a făcut-o Gordon Dobson de la Universitatea Oxford care în 1920 a inventat un aparat de măsurare a ozonului atmosferic [19, p.100].
Impactul stratului de ozon
Observările demonstrează că radiația ultravioletă (UV) de tip C (lungimea de undă sub 240nm) emisă de soare , are suficientă energie pentru ca în straturile superioare ale atmosferei să rupă molecula de oxigen. Descompunere chimică a unei substanțe sub acțiunea luminii. Drept rezultat, atomul liber de oxigen dacă întîlnește o moleculă de oxigen, în anumite condiții energetice, dă naștere unei molecule.
Ecuațiile ozonului :
– UV/C + O2 = O + O. Fotoliza oxigenului sau absorbția radiației ultraviolete de tip C de către oxigen și eliberarea a doi atomi de oxigen;
– O + O2 = O3. Ciocnirea unui atom de oxigen O cu o moleculă de oxigen O2 dă naștere unei molecule de ozon O3;
– O3 + UV/B = O2 + O + IR . Această fotoliză a ozonului sau absorbției radiației ultraviolete de tip B de către molecula de ozon, cu ruperarea acesteia într-o moleculă de oxige O2 și un atom liber de oxigen O , care sunt însoțite de emiterea de căldura-radiație infraroșie IR;
– O3 + O = O2 + O2. La ciocnirea unui atom de oxigen cu o moleculă de ozon poate da naștere la două molecule de oxigen.
Conștienți de impactul dăunător al modificării stratului de ozon asupra sănătății umane și a mediului înconjurător,oamenii de știință și politicienii au adoptat la Viena, la 22 martie 1985,convenția cu privire la stratul de ozon.
Substanțele care epuizează stratul de ozon acționează ca un protector al Pămîntului împotriva radiației ultraviolete solare prin absorbția radiației ultraviolete de tip B, care nu mai ajunge astfel pe Pămînt. Aceasta înseamnă că viața tuturor organismelor vii:plante,animale nu mai este pusă în pericol.
S-a stabilit că distrugerea acestui strat duce la creșterea efectului de seră, iar în timp poate duce la dispariția vieții pe pămînt datorită creșterii temperaturii.
In anul 1974 M.Molina si S. Rowland susțin că , la Polul Sud concentrația de ozon este mai ridicată decît la Polul Nord . În anul 1985 cercetătătorii de la British Antarctic Survey au descoperit o gaură în stratul de ozon [21, p.45].
Toxicitatea ozonului
În împachetările locale cu ozon se folosește o pungă de plastic pentru a izola partea care trebuie tratată.Se utilzează în tratarea rănilor care greu se vindecă,a infecțiilor fungice. În contact cu viața însă, datorită caracterului puternic oxidant, poate produce efecte din cele mai toxice. El însă este și numit ozonul rău. Are aceeași compoziție, doar că se află într-un loc în care în loc să protejeze mai mult dăunează. Este considerat chiar otrăvitor. Acesta se formează în atmosfera terestră ,joasă , ca rezultat al reacțiilor chimice în prezența luminii solare ,din diferiti poluanți proveniți de la mașini (gaze de eșapament), uzine (metan, oxizi de azot ) termocentrale , rafinării etc . În atmosferă îl găsim atît în stare naturală formîndu-se în urma descărcărilor electrice ăi sub acțiunea razelor solare , dar și artificial în urma reacțiilor unor substanțe nocive provenite din sursele de natură terestră.
O componentă a ozonului în poluări puternice ale mediului cum sunt ploile acide și smogul care fac parte din grupa gazelor de seră. Dar pentru această concentrare puternică în aglomerările umane apre în special în cazul schimbării condițiilor meteorologice,poate lua proporții care să pericliteze sănătatea. Smogul provoacă concentrații mari de dioxid de sulf și particule de funingine.Fotosmogul ia naștere datorită concentrației mari de oxizi de azot,monoxid de carbon și hidrocarburi. În caz contrar acțiunea radiațiilor solare ia naștere ozonul și din acesta, împreună cu hidrocarburile, se formează aldehide și acizi carboxilici,acid azotic și alți produși de fotooxidare.
Distrugerea stratului de ozon
S-a stabilit că dezvoltările industriale, au aparut ca niște substanțe numite CFC (clorfluorcarbonati ) , molecule foarte ușoare ,mult mai ușoare ca aerul, imposibil de descompus la altitudini mici și insolubile în apă.CFC sînt folosite ca agenți de răcire în congelatoare,frigidere,aparate pentru aer condiționat și pompe termice,reprezentînd 25 % din consumul global de CFC. Totodată, aceleași molecule se desfac doar în anumite condiții., în condiții polare , cînd se formează nori caracteristici polari PSC (Polar Stratospheric Clouds) și radiația solară produce fotoliza CFC. În primul rînd, căile industriale folosesc aceste substanțe pentru realizarea de tălpi pentru pantofi,bureți pentru scaune și baie,izolații pentru frigidere și ambalaje. Așadar,se consumă atomii de oxigen care în mod normal duc la formarea ozonului și eliberează clorul care și el distruge ozonul. În așa mod se ajunge că un atom de clor să distrugă multe molecule de ozon.
Distrugerea stratului de ozon duce la propagarea radiației ultraviolete pînă la nivelul solului, generînd absorbții și încălziri puternice ale atmosferei și amplificînd efectul de seră.
Ultimele modele computerizate ale ozonului protector arată că ușor pot să fie distruse și să doneze un atom de oxigen către azot , hidrogen sau clor. Acești atomi există în stratosferă și sunt generați de procese terestre (vulcani, oceane, industrii). Echilibrul atmosferei înseamnă practic conservarea stratului de ozon, producția de ozon să fie egală cu distrugerea ozonului.
În anul 1974 doi chimiști americani au demonstrat că moleculele CFC se sparg sub acțiunea radiațiilor,iar clorul rezultat intrînd într-o reacție în lanț cu ozonul,care duce la distrugerea sa. Așadar, efectele CFC devin majore la nivelul stratosferei, în special ca influentă a stratului de ozon.Datorită acestor efecte,se distruge mai mult ozon decît se produce. Acest fenomen este predilect în Antarctica. Aici sunt nori și particule de gheață la nivel de stratosferă. În altă parte aceștea nu se formează decît în troposferă [3, p.25].
Calitățile ozonului:
Sterilizarea apei potabile se distinge prin următoarele efecte:
– aceasta va devine pură, fiind distruși bacteriile, virușii, eliminate clorurile și metalele grele. După cum știm cantitatea de oxigen din apă crește de 13 ori față de cea initială, PH-ul ei va deveni slab bazic , ajungînd pînă la 7,5 – 8, iar grupul de molecule se va transforma în grup mic, raza scăzînd de la 120 de hertzi la 53 de hertzi, fiind apropiată de apa celulelor din corpul nostru;
– elimină rezidurile de hormoni și antibiotice din carnea de pasăre și porc, elimină urmele de pesticide și îngrășăminte chimice din legume și fructe;
– înlătură mirosurile neplăcute (minimum 10 min/1 min la m3), fumul de tigară, distruge mucegaiul din bucătării, distruge virușii și bacteriile din aerul din camere, restaurante, baruri, subsoluri etc;
– tratarea orezului cu apă ozonată (5 min), elimină rezidurile de pesticide și îngrășăminte;
– tratarea afecțiunilor stomatologice cu apă activată cu ozon (3 min) timp de cca. 1 săptămînă: sîngerarea gingiilor, inflamațiile parodontale, mirosul gurii;
– eliminarea mătreții: utilizarea apei bogate în ozon (10 min) la spălarea capului, elimină mătreață, părul își recapătă culoarea și strălucirea, se regenerează;
– tratează, înfrumusețează și albește tenul (5 min);
– previne și tratează bolile de piele ale picioarelor (10 min);
– distruge virușii și bacteriile din aer (10 min) – Sterilizarea este completă, iar igiena se pastrează timp îndelungat;
– albirea și sterilizarea lenjeriei (30 min);
– înlătură mirosurile neplăcute ale frigiderelor și aparatelor de aer condiționat (10 min);
– înlătură mirosurilor animale, dezinfectarea veselei, podelelor, etc. (10 min).
Fig.3. Sterilizarea apei cu ozon
1.4. Concluzii la capitolul I
Ozonoterapia stimulează funcția imunitară,distruge tipuri de bacterii,detoxifică și îmbunătățește funcția ficatului,crește nivelul de oxigen disponibil pentru țesuturi.
Ea constă în injectarea subcutanată, intraarticulară a unei cantități de amestec ozon-oxigen, care prin diferite tehnici,în anumite patologii permite obținerea unor rezultate terapeutice foarte bune.
Se folosește pentru afecțiunile respiratorii, pentru a da un start pozitiv imunității sau în perioadele de oboseală. Ca rezultat, terapia se menționează prin următoarele considerente:
– prețurile mari la medicamente și lipsa lor în farmacii;
– permite reducerea consumului de medicamente și consecutiv a reacțiilor.
Principala procedură în ozonoterapie este autohemoterapia care permite ozonificarea întregului sistem circulator sanguin.
Această terapie are un grad de aplicabilitate, este rapidă la tratamentele terapeutice,nu are efecte adverse,îmbunătățește calitatea vieții și creștesperanșa de viață la bolnavii cronici.
Ozonul are o acțiune directă și imediată cu efect trofic,antialgic,revitalizant și miorelaxant.
CAPITOLUL II. STUDIUL UTILIZĂRII OZONULUI ÎN MEDICINĂ
2.1. Mecanismele acțiunii ozonului
Cel mai frecvent element este ozonul, este a doua formă alotropică a oxigenului, fiind constituit din trei atomi ai acestuia. Se formează din oxigen,printr-un aport de energie electrică,fotochimică sau termică, cu formare de oxigen,oxidant foarte puternic. Se consideră că anume molecula sa este instabilă și se descompune după un timp scurt în oxigen diatomic
Tabelul 1. Parametrii fizico-chimici de caracteristică a ozonului
Concomitent au fost investigate următoarele mecanisme ale acțiunii terapeutice a ozonului:
– acțiunea bactericidă, viricidă și fungicidă;
– acțiune reparatorie a homeostaziei sistemelor;
– refacerea funcției sanguine de transport a oxigenului;
– optimizarea acțiunii pro- și anti-oxidante a sistemelor;
– refacerea microcirculației și circulației periferice;
– scăderea coagulării sîngelui;
– stimularea hematopoiezei;
– optimizarea metabolismului substanțelor biologice- carbohidrați, proteine, lipide (efecte bioenergetice, biosintetice);
– activarea producției de substanțe biologic active;
– acțiunea imunomodulatoare a ozonului (imunostimularea cu ajutorul unor doze mici, imunosupresie cu ajutorul unor doze mari);
– efect analgezic;
– acțiune detoxifiantă.
Ca alternativă,ozonul are o influență crescută față de electroni, fapt ce explică puternicele sale proprietați oxidative, ce pot fi depășite numai de fluor. Anumite aspecte ale ozonului sunt capabile să oxideze toate metalele, cu excepția aurului și platinei, la fel ca și majoritatea celorlalte elemente [42, p.83].
Refacerea pentru selectivitate este structura polară a moleculei de ozon, în principal atomul de oxigen pozitiv polarizat, care conferă moleculei un caracter electrofil.
Concentrația moleculelor cu densitate electronică înaltă sunt elementele reactive preferate. Compușii cu legaturili duble de carbon C=C libere reacționează instantaneu, fenolii și aminele libere sunt oxidate în secunde, în timp ce de exemplu, alcoolii sunt oxidați în cîteva ore.
Astfel, pentru a descifra natura biochimică a interacțiunilor între ozon și obiectele biologice, ar fi interesant de știut reacțiile ozonului cu moleculele organice care conțin legături duble sau triple. Contactul cu aceste molecule duce la formarea multor complexe și a unor compuși intermediari insuficient investigati, care pot fi hidrolizați, oxidați, reduși și descompuși termic în multe substanțe, în mare parte aldehide, ketone, acizi.
Nominalizarea substanțelor ozonului cu hidrocarburile nesaturate, aminele, grupările sulfohidril și compuși aromatici. Alături de acizii grași nesturați, sunt aminoacizii aromatici și peptidele care conțin în principal grupări, care sunt sensibile la acțiunea ozonului. Tehnologia bazată pe produsul care rezultă din interacțiunea dintre molecula de ozon și substraturile bioorganice este molecula ozonid. Ozonizarea compușilor aromatici apare ca ozonizarea olefinelor rezultate în formarea ozonizilor polimerici.
În privința sănătății, compușii organici care conțin sulf și azot irită ochiul și mucoasa căilor aeriene, afectează stratul de surfactant de la nivelul alveolelor pulmonare. Secvența simptomelor patologice ale inhalării de ozon a fost descrisă de Flugge. Datorită senzației de somnolență, apare o schimbare a respirației, care devine adîncă neregulată. În final, apar întreruperi ale respirației. De obicei, moartea poate fi cauzată în aparență prin paralizia mușchilor respiratorii [28, p.56].
Acordurile suplimentare au arătat un tablou tipic al intoxicației cu ozon: este afectată coagulabilitatea sîngelui; plămînii sunt afectați datorită numărului mare de hematoame. Drept urmare, a fost determinată concentrația de ozon în aer maxim acceptată (MAC) pe suprafata de lucru ca 0,1 mg/m de 10 ori mai mare decît pragul detectabil olfactiv.
O parte a ozonului care ajută în aplicațiile externe (pe piele sau suprafețele rănilor), interne (per os sau per rectum) și parenterale are o concentrație aflată în zona terapeutică care nu produce nici o acțiune toxică asupra organismului uman.
Acțiunea bactericidă și antifungică
Pentru folosirea concentrațiilor ridicate de ozon gazos și soluții ozonate se bazează pe proprietățile sale intens oxidative pe care le exercită asupra microorganismelor. Mai mult, ozonul este mai eficient în zone umede, din moment ce în urma descompunerii sale în mediu apos rezultă formarea de radicali hidroxil înalt reactivi. Din acel moment, ozonul este eficient împotriva tuturor speciilor de bacterii, virusuri, fungi și protozoare. În contrast cu multe antiseptice, ozonul nu produce nici un efect de distrugere și iritație asupra țesuturilor, din moment ce celulele organismelor multicelulare au sisteme de apărare împotriva oxidării.
Una din acțiunile ozonului se numără afectarea integrității membranei celulare bacteriene indusă de oxidarea fosfolipidelor și lipoproteinelor. Bacteriile gram- pozitive sunt mai sensibile la ozon decît cele gram- negative acest lucru fiind legat se pare de structura diferită a membranelor lor. Există cîteva etape ce țin de interacțiunea ozonului cu proteinele. A fost stabilit faptul că ozonul penetrează în celula microbiană, reacționează cu substanțele din citoplasmă și transformă plasmidele ADN-ului închis în ADN deschis care scade proliferarea bacteriilor.
În ceea ce privește efectul uleiul ozonizat se redă prin intermediul ozonidelor. Se presupune că datorită afinitații fată de oxigen, ozonidele acizilor grași nesaturați se combină cu un receptor pentru microorganisme si îl blochează. Efectul cel mai bactericid este produs de uleiul cu număr peroxidic 2500- 3000. Chiar după 10, 20, 50 si 100 ori, diluția de ulei își păstrează efectul de sterilizare împotriva microorganismelor [39, p.56].
Efectele ozonului se conjugă prin distrugerea lanțurilor polipeptidice membranare ce poate conduce la incapacitatea virusurilor de a se fixa pe celulele ținta și de a rupe un lant ARN în două, distrugînd în acest mod bazele reacției de multiplicare. Virusurile sunt mai sensibile la ozon decît cele necapsulate. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că acea capsulă coține multe lipde, care reacționează cu ușurintă cu ozonul.
Descoperirea importantă este stabilirea efectului antiviral al ozonului asupra culturii de limfocite infectate cu HIV-1.
Mecanismul virusului imunodeficienței poate fi explicat prin următoarele aspecte:
– distrucția parțiala a membranei virale și pierderea proprietăților ei;
– inactivarea revers transcriptazei care inhibă procesul de transcripție și translație a proteinelor virale și prin urmare replicarea virusului;
– inabilitatea virusului de a se cupla cu receptorii celulelor țintă [39, p.68].
În ceea ce privește molecula de ozon, poate reacționa cu doi radicali liberi ai electronilor de nitrogen în mediu de N- acetilglucozamina, capabili să accepte virusul pe celula gazdă. Acest lucru scade sensibilitatea celulelor la virusuri și elimină fenomenul de dependentă. S-a descoperit de asemenea că ozonul poate inactiva virusul atît pe calea extracorporeala cît și în interiorul celulei. Acest rol important aparține inactivării sintezei de interferon, peptid biologic activ, protejînd celulele intacte împotriva penetrării virusului. Mai mult, multe infecții asociate cu HIV s-au dovedit a fi rezistente la antibiotice, dar capabile a fi inactivate de ozon în concentrații, care nu sunt toxice pentru celulele organismului uman.
Refacerea oxigenului în sînge
Reacțiile principale ale ozonului în ceea ce privește compușii, conțin legături duble, în principal acizii grași polinesaturați (PUFA). Alături de ozonide, produsele principale rezultate din interacțiunea ozon și acizii grași nesaturați sînt hidroperoxizii, din moment ce este o abundență de apă în organismul uman. Peroxizii produși în timpul ozonolizei sunt diferiți de cei autogeni prin lanțurile lor scurte și natura hidrofilică. Peroxizii autogeni și sunt peroxizi cu lanț scurt de natură lipofilică. Cea mai clară confirmare a fost arătată prin creșterea diferenței arterio- venoase. Pe lîngă toate acestea, la nivelul eritrocitelor se produce un sunt adițional, ceea ce duce la formarea unui compus foarte important- 2,3 –difosfoglicerat (2,3- DPG) care este responsabil pentru stabilitatea afiniățtii hemoglobină- oxigen. O particularitate mai importantă este că facilitează eliberarea de oxigen de către oxihemoglobină, schimbă curba disocierii oxihemoglobinei la stînga și îmbunătațește în acest fel aportul de oxigen la țesuturi [24, p.43].
Se consideră că terapia cu ozon asigură creșterea eliberării de oxigen la țesuturi cu irigație deficitară, fapt demonstrat prin analiza gazelor sanguine: presiunea parțială a oxigenului în sîngele venos după terapia cu ozon scade de la 40 la20 mm coloană de mercur. Asta înseamnă că în țesuturile insuficient irigate, eliberarea de oxigen va fi mai mare- efect ce nu poate fi obținut prin intermediul medicamentelor. Una din consecințele operației de protezare valvulară în condițiile folosirii circulației extracorporeale este că perfuzatul ozonat a fost utilizat la 150 pacienți, s-a descoperit o creștere a utilizării ATP de către țesuturi, în același timp cu o creștere a 2,3- DPG în eritrocite la fel ca și o scădere a lactatului sanguin și o activare a sistemului de apărare antioxidant.
E menționat faptul că ozonul reface și crește oxidarea celulară normală, care a fost scazută de boala de bază. Dimpotrivă, sîngele absoarbe prin intermediul ozonului de 2- 10 ori mai mult oxigen decît în condiții normale, cum ar fi cazul oxigenului dizolvat în plasmă. Experimentele au dovedit tropismul ozonului în țesuturi și fixarea lui de catre tesuturi. Toti pacienții care au primit ozon sub formă autohemoterapiei ozonate au arătat o creștere semnificativă, demonstrată statistic printr-o creștere semnificativă a presiunii parțiale a oxigenului în sîngele arterial, scădere a presiunii parțiale a dioxidului de carbon și o creștere a hemoglobinei.În acest fel s-a arătat că este posibilă creșterea oxigenării sîngelui prin efectuarea de insuflații rectale de amestec gazos oxigen- ozon. Cu cît a fost mai bună curătarea intestinului gros inainte de tratament, cu atat va fi mai mare concentrația de mixture gazoasa absorbită în sînge. Un caz semnificativ este timpul de reducere al oxihemoglobinei este în condiții normale 130- 150 sec. Dupa 40 de min de insuflație rectală a mixturii gazoase oxigen- ozon va crește la 200- 220 sec. După 24 de ore, această valoare va reveni la normal, la o valoare ușor crescută. După cea avut loc încetarea terapiei, punctul crescut al timpului de reducere a oxihemoglobinei descrește foarte incet, în timpul cîtorva săptămîni sau chiar luni (pana la 6 luni). Astfel, conținutul crescut de oxigen în sînge poate fi terapeutic benefic chiar după încetarea tratamentului cu ozon [29, p.54].
Optimizarea sistemeluir antioxidant
Regularizează sistemul redox al organismului, îmbunătățește oxigenarea tisulară, este de dorit investigarea influenței ozonului în procesul de peroxidare a lipidelor (LPO). Progresele în biologia moleculară depind de un număr mare de investigații au confirmat că dozele terapeutice de ozon stimulează sistemul anitoxidant și scad intensitatea LPO [10, p.35].
În tratamentul terapiei cu ozon există o creștere a produșilor intermediari ai LPO- aldehida malonică cu o medie de 119,4%. A fost imposibilă obținerea unor valori de încredere pentru schimbările valorilor produșilor primari ai LPO- conjugații dienelor (DC) din moment ce la pacienți diferiți valorile lor au fost modificate într-un anumit fel. Ca rezultat al acestui lucru, este posibil să declarăm că activarea inițială a oxidării radicalilor liberi sub terapia cu ozon are loc de obicei, din moment ce prin infuzia intravenoasă unei soluții izotonice de clorură de sodiu ozonată, ozonul, oxigenul și radicalii liberi sunt introduși în corpul uman.
Totodată sistemul antioxidant este inițiat rapid prin intermediul stimulării imediate venită din partea ozonului. Această declarație este bazată pe faptul că produșii finali ai LPO- bazele Schiff (SB) scad mult după terapia cu ozon, cu 59,7% ( p<0,05), și coeficientul DC/SB scade în 77,8% din cazuri. Astfel, sistemul antioxidant funcționeaza în acest caz la nivelul joncțiunii lanțului LPO caracterizîndu-se prin formarea de dialdehidă malonică i.e. reacția în lanț de rupe și dialdehidă malonică este inactivată [40, p.134].
Modificările reacțiilor de oxidare a radicalilor liberi este de asemenea confirmată de rezultatele obținute prin biochemiluminescența indusă (BChL) a plasmei pacienților, această investigație fiind considerată cea mai adecvată metodă de evaluare a proceselor radicalilor liberi în biosubstraturi. Principalul lucru vorbește despre o scădere a potențialului LPO și activarea sistemului de apărare antioxidantă. Activitatea antioxidantă totală (AOA) a plasmei dupa datele BChL este intr-o continua crestere, și la sfîrșitul terapiei cu ozon nu există o epuizare a sistemului antioxidant. Împotriva, activarea enzimelor antioxidante- superoxidesmutaza și catalaza crește cu 45,4% si 34,9% (p<0,05) [4, p.37].
Elementul principal pentru normalizarea în sistemul LPO- AOS poate fi o creștere a nivelului de lipoproteine cu densitate crescută, care sunt considerate antioxidante sau supresiei în formarea de produsi LPO prin activarea crescută a enzimelor antioxidante în cadrul terapiei intravenoase cu ozon. Creșterea în activitatea antioxidantă a sîngelui poate apărea prin mecanismele corelației inverse. În eritrocite activarea proceselor dependente de oxigen are loc în special sub formă unei creșteri a NADPH2, care reduce glutationul oxidat și enzima antioxidantă glutationperoxidaza. Acest lucru duce la normalizarea peroxidarii lipidelor, care reglează starea structural functională a membranelor [38, p.79].
Însă,unele rezultate obținute care sînt conținute nu numai în dovada siguranței concentrațiilor de ozon folosite,dar și altele la fel cu același proces. Reglarea proceselor peroxidării lipidelor ți activității antioxidante în organismul uman este în aparență unul din mecanismele de acțiune terapeutică ale terapiei cu ozon.
Respectiv,se menționează că activarea peroxidării lipidelor unul din factorii patogenici universali în diferite boli, în particular în ischemie. În același timp, terapia cu ozon, după rezultatele obținute poate restabili echilibrul dinamic dintre peroxidarea lipidelor și sistemele de apărare antioxidantă. Faptul că ozonul folosit în doze terapeutice poate scăde procesul de peroxidare a lipidelor este foarte important deoarece, conceptul prezent este acela că această peroxidare lipidică are proprietăți aterogenice. În contextul teoriei peroxizilor și a legăturii lor cu ateroscleroza activarea sistemului de apărare antioxidantă și normalizarea valorilor peroxidării lipidelor sunt considerate foarte importante pentru eliminarea toxicității complexelor lipoproteinice, scăderea abilității lor de a penetra peretele arterial și de a activa macrofagele.În plus fața de cele mai sus menționate este important să notăm ca rezultat la reacția clasică dintre ozon și olefine (ozonizarea) este formarea de hidroperoxid >COH- O- O- COH< din acizii grași polinesaturati, formarea de peroxizi ozon- induși este complet diferită de autooxidarea acizilor grași care ia loc sub formă de reacții radicalice în lanț și are ca rezultat formarea de radicali liberi diferiți, mai activi sau mai puțini activi ca produși intermediari [5, p.82]
Optimizarea metabolismuluir biologic
S-a precizat că ozonul este capabil să activeze metabolismul lipidic, în particular β- oxidarea acizilor grași prin interacțiune directă cu lipidele în patul sanguin la fel ca și prin stimularea sistemului de apărare antioxidant al organismului uman. În eliminarea ozonului administrat pe cale parenterală este capabil să stimuleze activitatea hepatocitelor incluzînd procesarea fracțiunilor lipidice. Degenerarea grasă a ficatului nu apare din moment ce terapia cu ozon induce activarea în hepatocite a mecanismelor structural- funcționale ale convertirii substratelor energetice grase în substraturi de carbohidrați [2, p.76].
S-a demonstrat că ozonul oxidează acidul lipoic, care reacționează cu acetaldehida activată. Ca rezultat, după mulți autori, există o scădere a lipidelor plasmatice ,în special colesterol și fracțiile aterogene ale lipoproteinelor, la fel ca și a carbohidraților și anumiți produși suboxidțti.Mecanismul stabilit al acțiunii ozonului este foarte important datorită influenței sale asupra dezvoltării bolii vasculare aterosclerotice. Mai mult, o scădere a colesterolului membranar duce la normalizarea schimburilor normale membranare, funcției normale a fermenților legați de membrană și astfel la o îmbunătățire clinica remarcabila.
Luînd în vedere spectrul proteic plasmatic al animalelor de experienșă nu a arătat schimbări în fracția de corelare, confirmînd că dozele terapeutice de ozon nu afectează structurile proteice.
S-a constatat o micșorare a glucozei sanguine ,cu o activitate crescută a glucozo- 6- fosfat dehidrogenazei și intensificarea utilizării ei în reacțiile căii hexozomonofosfatului. Este, de asemenea, o scădere mai mare a lactatului în sînge și a piruvatului care poate fi probabil exprimată prin utilizarea acestor produși suboxidați ai metabolismului carbohidraților în procesele formării de 2,3- difosfoglicerat [4, p.7].
Scăderea coagulării sîngelui
Procesul care se produce în activitatea lor funcțională sub influența terapiei cu ozon a fost investigată în concordanță cu valorile indexului agregării plachetare cu ADP, ristomicină și adrenalină. Folosirea tuturor acestor metode oferă rezultate cu aceeași tendință- scăderea agregării plachetare. Această dinamica a fost observată în 60% din pacienții tratați cu profil neurologic . Este important să notăm că scăderea agregării plachetare dupa folosirea infuziilor intravenoase picătură- cu- picătură a soluției de clorură de sodiu ozonată a avut loc în toate cazurile cu agregare plachetară inițială crescută.
Plasma lor conține acid arahidonic, care este sursa unui puternic activator al agregării plachetare- tromboxanul, pe de o parte, și al unui inhibitor puternic al tromboxanului- prostaciclina, în peretele aterial, pe de altă parte. Ozonul este capabil să activeze fragmentul trombocitar fosfolipaza A2, care prin descompunerea membranei fosfolipidice duce la eliberarea de acizi grași, în principal acid arahidonic. Acest acid este substratul pentru mai multe fragmente, unul din ele fiind ciclooxigenaza, care transformă acidul arahidonic în endoperoxid. La fel și în transformarea următoare a endoperoxidului depinde de localizarea sa: în peretele arterial intact se transformă în prostaciclină, în zona afectată- în tormboxan, ducînd la eliberarea imediată a unor ageți înalt activi care inițiază procesul coagulării sîngelui [4, p.89].
Datorită faptului că ozonul poate fi folosit în doza terapeutică poate reacționa selectiv la locul dublei legături în acidul arahidonic prin conducerea metabolismului său către producerea de prostaciclină prevenind în acest mod formarea de agregate trombocitare.
Produșii peroxidării lipidelor (LPO) , în particular dialdehida malonică, pot inhiba agregarea plachetelor. O infuzie intravenoasă cu soluție salină ozonată stimulează inevitabil procesul LPO, în particular la începutul tratamentului,avansează ipoteza despre reglarea agregării plachetare de către radicalii liberi și oferă informații despre cum conjugații dienelor pot activa imediat trombocitele inducînd creșterea agregării lor.
Formarea celei de a doua fază a hemostazei plasmatice ,formarea trombinei a fost condusă prin intermediul unei metode destul de dificile- determinarea indicelui de protrombină. S-a constatat că după tratament nu mai este practic nici o șansă.nu există schimbări semnificative în sistemul coagulării sîngelui cu folosirea ozonului medical.
Printre aspectele celei de a treia fază a coagularii sîngelui, formarea cheagului de fibrin, testul cu etanol și activitatea factorului VIII plasmatic, factorul de stabilizarea a fibrinei, au arătat că nu există schimbări și concentrația de complexe fibrina- monomer solubile crescută înainte de tratament scade sigur atît în grupul principal cît și în cel de control. Complexele solubile fibrin-monomer sunt derivați cu molecule mari ai fibrinei, care nu se transformă în fibrină după adăugarea de trombină. Creșterea lor vorbește despre tendința de tromboză intravasculară, și scăderea lor după terapia cu ozon este considerată un punct pozitiv pentru paciețtii cu boala vasculară.
Înainte de tratament bolnavii au arătat că este sigură scăderea (p<0,05) pînă la valorile normale dupa tratament. Fibrinogenul este factorul plasmatic numarul I, a cărui abilitate biologică este de a se coagula sub acțiunea unui element specific- trombin. La fel și efectul acestei reacții a fibrinei formează bazele unei rețele pentru trombul care se formează și obstruează vasul afectat [1, p.36].
Fibrinogenul are un scop în agregarea plachetelor și celulelor roșii ale sîngelui. Creșterea concentrației fibrinogenului conduce la o vascozitate sanguina crescută.
De fapt,în acest caz prin realizarea unei scăderi a concentrației de fibrinogen, ozonul scade agregarea corpusculilor sanguini și îmbunătațește proprietățile reologice ale sîngelui.
Potențialul anticoagulanților au identificat că după terapia cu ozon, activitatea complexului antitrombina III- heparina crește de la 93,9 la 101,7% (p<0,05) ceea ce neutralizează activitatea fermentativă a trombinei, kalicreinei, factorilor sanguini activați ai coagulării- XIIa, Xia, Xa, Ixa și este considerat cel mai puternic inhibitor al coagulării sîngelui [7, p.48].
Toate aceste substanțe au o creștere a fibrinolizei ,activitatea fibrinolitică s-a schimbat de la 221,2 la 203,9 min scăzînd cu 7,8%. Testul cu protamin sulfat pentru determinarea produșilor de degradare ai fibrinei rămîne negativ. În acest fel, soluția salină fiziologică ozonată infuzată intravenos crește activitatea fibrinolitică a sîngelui pacienților fără a induce hiperfibrinoliza. Activarea legăturii fibrinolitice a sistemului hemostatic inhibă creșterea unui tromb prin inducerea trombolizei parietale sau totale, conduce la liza fibrinei, oferă eliminarea ei din patul vascular, și este unul din mecanismele de conducere a revascularizării și refacerii fluxului sanguin în organe și tesuturi.
Toate efectele posibile asupra coagulogramei arată schimburi direcționale către hipocoagulare în timp ce aceste schimbări au fost moderate fără a depăși nivelul normal. Valorile coagulogramei au revenit la normal independent în decurs de o saptamană. Luînd în considerare faptele mai sus menționate, concentrațiile de ozon în mixtura gazoasă 1600mcg/L și mai mari trebuie folosite cu grijă pentru a evita comlpicațiile hemoragice.
Prin tipurile reacției fermentative comlpexe în lanț, care este procesul coagulării sîngelui, ozonul demonstrează o tendință spre o scădere moderată a coagulării sîngelui prevenind în acest fel tromboza intravasculară, în particular în zonele cu flux sanguin instabil. Prin scăderea vîscozității sanguine și a coagulării soluția izotonă ozonată de clorură de sodiu îmbunătățește microcirculația, ceea ce include un număr mare de procese asociate, printre care sunt în principal particularitățile sîngelui și circulației limfatice în vasele cu diametru de la 2 la 200mcm, particularitățile comportamentului celulei (deformarea, agregarea, adeziunea, etc.), particularitățile coagulării sîngelui (coagularea, fibrinoliza, tromboliza, rolul trombocitelor), particularitățile metabolismului transcapilar și particularitățile ultrastructurale ale microvaselor [6, p.57].
Efectul imunomodulator
Efectul imunomodulator al ozonului a fost menționat în 1989 de Winkler.Activarea fagocitozei prin intermediul terapiei cu ozon, datorită formării peroxizilor este în mod particular important în infecțiile cronice atunci cînd nivelul de hidrogen peroxid este scăzut. Datorită terapiei cu ozon se ajunge la corectarea tuturor stadiilor afectate ale fagocitozie. În primul rînd este reducerea timpului de adeziune; activarea stadiului de explozie a oxigenului indusă prin formarea de peroxizi. Una din variantele posibile ale activării fagocitelor este o creștere a sintezei de factor de stimulare a sintezei de fagocite.
Actualmente, dacă se folosește efectele biologice ale ozonului în condițiile oncogenezei experimentale,atunci se observă un efect stimulator al fagocitozei exercitat de ozon. Rezultatele obținute au arătat că independent de stadiul tumorii și metoda de administrare a soluției saline ozonate a apărut o creștere spectaculoasă a activității fagocitice a celulelor imune competente în sîngele animalelor de experientă. Din primul stadiu dupa injecții subcutane de soluție salină ozonată în perimetrul unui sarcom se ajunge la activarea metabolismului aerob al fagocitelor manifestat ca o creștere a indicilor.
Analiza parametrilor cinetici ai reacției patologice primiți imediat după inregistratea semnalului chemoiluminescent, a arătat că dinamica fagocitozei în sîngele animalelor de experiență este diferită fără de cea din sîngele animalelor de control după cum urmează:
– timpul de reducere al primului stadiu al fagocitozei;
– tranziție bine manifestată de la un stadiu la celalalt al fagocitozei;
– disponibilitateae celui de al treilea stadiu al fagocitozei [2, p.7].
Componentele afectate ale fagocitozei cu ajutorul terapiei cu ozon a fost de asemenea observată la femeile însărcinate cu perioada de gestație tîrzie. În primul rînd este reducerea timpului de adeziune; stadiul de activare a exploziei oxigenului, bine manifestat, indus de formarea de peroxizi. Al treilea stadiu al fagocitozei definind răspunsul sumarizat al sistemului fagocitic al pacienților nu a fost observat înaintea terapiei cu ozon, după tratament acest stadiu a fost înregistrat la nivel normal [7, p.96].
Calitatea ozonului de stimulare a fagocitozei este explicat de mulți autori prin acțiunea sa local. Ca răspuns, la numeroșii factori endogeni și exogeni, datorită creșterii ascuțite a utilizării oxigenului se ajunge la activarea neutrofilelor asociată cu schimbul metabolic, asa numită explozie respiratori. Oxigenul activ formează agenți infecțioși letali care sunt absorbiți mai departe de fagocite. Oricum, nu a fost clar modul în care ozonul stimulează fagocitele, și adevărata descoperire în acest domeniu a fost stabilirea faptului că ozonul în concentrații rezonabile poate afecta celulele mononucleare din sîngele uman periferic acționînd ca un stimulator pentru citokine [6, p.47].
Categoriile de probleme specifice componentelor actualizate ale cercetătorilor italieni, cubanezi și germani au confirmat ipoteza lui Bocci asupra modului în care ozonul în corpul uman acționează nu ca un agent antiviral direct ci mai degrabă prin stimularea formării de citokine și prin aceasta activează celulele sistemului imun.
Produșii de secreție ai macrofagelor sunt considerați factori umorali independenți de rezistență- citokinele. Acestea sunt proteine sau produși polipeptidici ai celulelor activate ale sistemului imun. Ele servesc ca legatură de conectare între sistemul imun și alte sisteme ale corpului uman .
A fost stabilit că, citokinele sunt impărțite în mai multe grupuri: interleukine, factori de interacțiune între leucocite, interferoni , citokine cu activitate anti- virală, NHF ,citokine cu activitate citotoxică.Formarea uneia din cele mai importante interleukine IL- 2 produsă de celulele T-helper, fiind mediatorul imunității prin participarea ei la realizarea apărării imune și rezistenței antitumorale. Induce formarea de celule LAC cu activitate citotoxică și un spectru de acțiune [5, p.48].
Astfel, formele de oxigen active pot acționa ca mediatori datorită activării factorului nuclear al transcripției NF- æB permițîndu-ne să concluzionăm că în urma expunerii sîngelui la ozon, o creștere imediată a concentrației plasmatice a hidrogen peroxidului poate fi un activator decisiv al sintezei de citokine.NF- æB disponibil în celule este un trimer care include subunitățile p50, p65 si æB; eliminarea ultimei prin fosforilare duce la activarea NF- æB si transferului său în nucleu cu exprimarea următoare a unui locus genic pentru mai multe citokine, de exemplu TNF este considerat un standard pentru măsurătoarea activității biologice anti- tumoral .
În așa mod, prin acțiunea ozonului se ajunge la activarea celulelor mononucleare în sîngele periferic, intensificarea răspunsului imun specific și nespecific. În particular, reduce timpul de adeziune a fagocitelor, activează stadiul exploziei de oxigen induse de formarea peroxizilor.Una dintre cea mai eficientă proprietate oxidativă a ozonului implicînd peroxidarea lipidelor este bazată pe reglarea funcțiilor immune [9, p.59].
Dacă spectrul de acțiune biologică a citocinelor este foarte mare și stimularea sintezei lor de formele de oxigen activ se intamplă fără îndoială, este ușor de explicat multitudinea de efecte ale modulării metabolice prin intermediul terapiei cu ozon.De exemplu, una din cele mai importante citokine- interleukinele care induc efecte numeroase asupra puterii de apărare a organismului. Se ajunge la creșterea temperaturii, și sinteza de proteina C reactivă în ficat se intensifică de peste 100 de ori. În principiu, această proteină este considerată un indicator al proceselor inflamatorii, se unește cu peretele celular intensificînd activitatea proteinelor complementului în cadrul intensificării reacțiilor fagocitare. Interleukinele eliberate în sînge reglează atît hemostazia celulară cît și pe cea umorală. După practică,observăm că reacția cu limfocitele T- helper facilitează formarea de interleukine- 2 urmatoare care reglează funcția limfocitelor- β specializate în sinteza imunoglobulinelor și le convertește în celule plasmatice.
Mecanismele organismului sunt dependente: ca răspuns la infecție și agenți tumorali se ajunge la inducerea macrofagelor și granulocitelor care generează radicali liberi de oxigen. Chemotaxia și fagocitoza conduc la intensificarea metabolismului oxidativ. Se ajunge la intensificarea biosintezei de proteine termorezistente în celulele sanguine mononucleare. Aceste proteine facilitează efectele negative ale TNF și pot juca un rol important în procesarea și prezentarea antigenilor necunoscuti prin dezvoltarea unei acțiuni protective ale structurilor proteice și stimularea sistemului imun [15, p.8].
S-au demonstrat date de către cercetători pentru folosirea ozonului,care poate fi o terapie ale proceselor inflamatorii. În acest fel, efectele biologice ale ozonului sunt explicate de rolul bioreglator al radicalilor liberi a caror producție este conectată cu potențialul înalt oxidativ al ozonului. Formele de oxigen activ acționează ca mesageri în cazul activării factorului nuclear NF- æB care permite să concluzionăm că datorită expunerii sîngelui la ozon, o creștere imediată și scurtă a H2O2 în citoplasmă poate fi un activator decisiv al factorului de transcripție. După translocația la nucleu, NF- æB asigură exprimarea unor gene care cresc sinteza de cytokine, incluzand interleukina- 2, proteine de fază acută, eritropoietina. Actualmente putem spune că generarea de peroxizi este decizivă pentru activarea ambelor mecanisme immunologic, prin activarea factorului NF- æB și biochimic.
De obicei, ozonul oprește orientarea proceselor metabolice, statusul hormonal- vegetativ și imun al organismului, pentru manifestarea ozonului asupra statusului funcțional al anumitor organe și sisteme.
Cu privire la materialul ce ține de proprietățile ozonului de modificare a metabolismului în ficat, în vitro și în vivo indicînd influența terapiei cu ozon asupra metabolismului intermediar al lipidelor, carbohidraților și proteinelor în ficat în diferite procese patologice ale organismului.În urma rezultatelor în vitro se arată efectul modificator al ozonului asupra structurii membranei fosfolipidice. S-a constatat că în hepatocite izolate , sinteza lipidelor și activitatea glucozo- 3- fosfat- dehidrogenazei sunt sensibile la acțiunea ozonului.
Drept urmare, reacția ozonului asupra procesului de peroxidare a lipidelor în ficat depinde de concentrația folosită. În acest fel, experimentele au arătat ca în funcție de doză de soluție salină ozonată este posibilă schimbarea echilibrului oxido-reducător al sistemului metabolic și inducerea mobilizării compensatorii a antioxidanților endogeni din depozit, activarea legaturii enzimatice a apărării antiradicali din ficatul animalelor, în condiții fiziologice și în diferite procese patologice [9, p.8].
Mecanismul de acțiune al ozonului în cadrul metabolismului hepatocitar este stimularea metabolismului energetic. Înainte de aplicarea intra-abdominală a soluției saline ozonate se obține hipertrofia hepatocitelor și hipervascularizarea cisternelor reticulului citoplasmatic, hiperplazia peroxizomilor și mitocondriilor, neosinteza de glicogen în inserțiile de grăsimi reabsorbite, semne de activitate nucleară crescută.
S-au prezentat date că soluția salină ozonată normalizează metabolismul energetic și stimulează regenerarea ficatului modificat patologic la animalele de experiență cu hepatită cronică simulată, exercită o influență benefică asupra ficatului în inflamația peritoneală prin menținerea homeostaziei plastice și energetice a hepatocitelor. Este observat faptul că procesul de formare de energie, cresterea ATP-ului în celulele hepatice au fost obținute prin folosirea ozonului în mașina plămîn- inimă [20, p.54].
Pe baza acestor observații adunate despre efectele ozonului asupra proceselor dependente de oxigen în diferite organe putem presupune că în hepatocite conduce la intensificarea ciclului Krebs, fosforilării oxidative în mitocondrie cu acumularea de ATP, glicolizei inducînd o scădere a produșilor suboxidați ai metabolismului carbohidraților, lipidelor și proteinelor.
Mecanismele anticelulare întocmite ale funcțiilor plastice, glicolitică și antioxidantă a hepatocitelor prin intermediul ozonului stă la bazele îmbunătățirii multor aspecte ale funcției hepatice incluzand-o pe cea antitoxică.
O ipoteză a capacității ozonului este de a crește potențialul detoxifiant al sîngelui, terapia cu ozon este folosită pentru corecția tulburărilor patologice ale ficatului în diferite forme de peritonită, în tratamentul hepatitelor A și C, disfuncția cronică a ficatului, în gastroenterologie.
De obicei,reglementarea substanțelor toxice direct în sînge scade încărcarea hepatocitelor în cursul curățării organismului de agenții toxici [34, p.78].
Prima încercare de experiență în folosirea ozonului în medicină constă din cîteva lucrări ale mecansimelor acțiunii sale în stările funcționale ale sistemului nervos.
Ipostazele ozonului:
– posibile reacții ale ozonului cu aminoacizii care sunt predecesorii neuromediatorilor în SNC;
– din moment ce ozonul este capabil prin stimularea glicolizei anaerobe în celule și activarea enzimelor să crească sinteza de ATP, se presupune că poate reprezenta bazele reparării funcționale a neuronilor afectați și a neuroplastiei.
În lucrarea „Evaluarea funcțională a statusului creierului șobolanilor sub acțiunea soluției saline ozonate” s-a demonstrat pentru prima dată că:
– singura introducere a soluției saline ozonate potențează acțiunea narcoticelor barbiturice;
– introducerea dozei terapeutice de soluție salină ozonată la șobolani este asociată cu o activare nesemnificativă a oxidării radicalilor liberi în țesutul nervos;
– acțiunea neutropenică a soluției saline ozonate este explicată prin influența sa asupra sistemului opioid al creierului datorită blocării specifice a receptorilor opioizi de către naloxon elimină efectul inhibării activității bioelectrice de frecvență înaltă indusă de soluția salină ozonată și restaurează reflexul de durere dispărut ;
– în perioada imediat umătoare reperfuziei,după introducerea soluției saline ozonate pentru 60 de minute se îmbunătățește restabilirea activității bioelectrice a creierului la șobolani în comparație cu soluția oxigenată.
Funcția SNC în această perioadă a fost caracterizată prin inhibarea restaurării respirției independente și reflex dureros datorită activării sistemului opioid s-a investigat mecansimele acțiunii citoprotective a actoveginului, citocromului C, sîngelui ozonat și soluției saline asupra schimbărilor morfologice și funcționale ale creierului și inimii în timpul perioadei de perfuzie au arătat că în funcție de eficiența prevenției dezechilibrelor hipoxice pregătirile investigate pot fi enunțate în următoarea secvență: actovegin, sînge ozonat sau soluție salină ozonată, citocromul C.
Efectul antixipoxic al terapiei cu ozon se manifestă ca normalizarea PDG, creșterea activității LDG, glucozo- 6- fosfat- dehidrogenazei (G- 6PDG) si β- oxibutiratdehidrogenaza (β- OBDG) în cortexul cerebral, reducerea adenil nucleotidelor în țesutul cerebral, scăderea afectării structurale a neurocitelor [8, p.90] .
În general, tratarea sîngelui cu ozon este asociată cu îmbunătățirea circulației prin creșterea numărului de capilare funcționale, diametrului și volumului patului capilar; în cardiomiocite se ajunge la o reorganizare bine manifestată de tip adaptativ: hipertrofia mitocondriilor dilatarea reticulului sarcoplasmatic, disponibilitatea unei cantități considerabile de citogranule, distribuția egală a cromatinei nucleare, nucleoli bine conturați [7, p.89].
Cercetările științifice au investigat starea plămînului în condițiile unei situații simulate în care s-a folosit ozonul.
Deci, crearea simulării unei forme de insuficiență respiratorie acută- „plămînul de soc” a arătat că tratamentul cu sînge îmbogățit cu o mixtură gazoasă ozon și oxigen crește oxigenarea sîngelui prin plămîn prin îmbunătațirea circulației pulmonare sub forma dezagregării elementelor sanguine formate, scăderea leucostazei la fel ca și schimbarea în parametrii reologici.
Scopul acestei mortalități clinice timp de 20 de minute la șobolani în perioada pregătitoare (40 de min) arată că introducerea intraabdominală a soluției saline ozonate la o concentrație a ozonului de 400 mcg/L facilitează îmbunătățirea circulației pulmonare.
Menținerea ultrastructurii celulare la nivelul barierei sînge- aer, creșterea funcționalității ei și impiedică dezvoltarea edemului alveolar în perioada postischemică imediată [9, p.68].
Acțiunea analgetică
Efectele modificatoare în tratarea multor boli fiind durerea,migrena, bolile reumatice, afecțiunile neurologice ale osteocondroze, efectul analgetic al terapiei cu ozon este folosit.
Acest efect poate fi lămurit prin cîteva aspecte:
– acțiunea antiinflamatorie a ozonului este cauzată de acțiunea sa modulatorie asupra prostaglandinelor care reglează reacția celulară ,ozonul inhibă modularea cascadei acidului arahidonic;
– datorită unei oxigenări crescute a țesutului, metabolismul și eliminarea produșilor sunt intensificate inducîndu-se astfel activarea receptorilor de durere;
– ca rezultat al eliberării de oxigen, corelarea anion- cation în membrana celulară modificată este restabilită, și ozonul acționează electroforetic ca un adevărat antagonist al durerii;
– scăderea durerii poate rezulta din inhibiția fermenților catabolici cartilaginosi.
Restabilirea fluxului periferic în sînge
Odată cu apariția efectelor terapiei cu ozon, s-a observat o îmbunătățire a fluxului sanguin periferic și microcirculației. El are o acțiune vasodilatatorie al cărei mecanism nu este foarte clar.Acest efect a arătat că introducerea autotransfuziei ozonate sau a soluției saline conduce la o creștere a cGMP în țesutul cerebral și activarea protein kinazie cGMP dependentă care poate stimula fosforilarea proteică a mușchilor netezi și conduce la relaxarea lor. Acest lucru duce la vasodilatare cerebrală [11, p.78].
Efectul detoxifiant
Acest efect constituie activarea sistemului microsomal al hepatocitelor și intensificarea filtrării hepatice.Acest gaz este unul dintre cei mai puternici oxidanți utilizați în aplicații pentru apă și aer.Indică câte părți de ozon se află într-un interval de 1 milion de părți totale de gaz.De exemplu: 1 ppm de ozon înseamnă că 1 parte de ozon este într-un milion de părți de gaz. Ppmv = indică părți pe milion din volum.
În general,cel mai cunoscut ozon se măsoară în ppm și este utilizat pentru a măsura ozon în aer și ozon dizolvat în apă. Acest lucru indică același lucru ca și ppm, se schimbă doar milioane la un miliard. De exemplu: 0,1 ppm = 100 ppb.Este o masură de concentrare. Acest lucru indică câte miligrame de ozon, există într-un litru din volumul total. Mg / l pot fi folosite pentru a indica concentrația de ozon în gaz sau lichid.Datorită densității aerului acesta nu mai este valabil și 1 ppm de ozon = 2140 mg / l. Acesta este un termen comun folosit pentru a măsura cantitatea de ozon dizolvat în apă.Este o masură de concentrare.
Acest tip indică cîte micrograme de ozon se află într-un mililitru din volumul total. Ug / ml poate fi utilizat pentru a indica concentrația de ozon în gaz sau lichid.Este o măsură de concentrare. Acest lucru indică cîte grame de ozon, există într-un metru cub din volumul total. Acest lucru poate indica un volum de gaz sau lichid. g / m 3 este cel mai frecvent utilizat pentru a măsura concentrația de ozon în curentul de gaz.Este o măsură de concentrare.
Acest lucru indică procent (%) din stratul de ozon în apă sau gaz. Aceasta este metoda cea mai comună de măsurare a ieșirii unui generator de ozon.Acest lucru indică același lucru ca și g / h doar pe o scară mai mică. Un generator mic de ozon poate fi evaluat în mg / oră [7, p.8].
Măsura cea mai preventivă a ozonului este că are înalt reactiv derivat din oxigen, care se formează atunci cînd moleculele de oxigen sunt rupte în urma expunerii la raze ultraviolete sau descărcări electrice.Ozonul este un oxidant extrem de puternic, fiind urmat de fluoruri ca reactivitate, avînd o putere de oxidare de 100 de ori mai mare decît a clorului.
Tabelul 2. Raportul temperatură/timp al ozonului gazos
Utilizarea ozonului în apă sau aer este capabil să oxideze majoritatea componenților organici și anorganici, transformându-i în compuși inerți. Majoritatea poluanților de mediu ce se găsesc în apă sunt neutralizați prin tratarea cu ozon. De exemplu , tratarea cu ozon elimină metalele grele din apă, inclusiv compușii complexi organo-metalici prin oxidarea sărurilor metalice și transformarea lor în oxizi insolubili cu toxicitate redusă, care vor precipita și pot fi ușor înlăturați prin filtrare convențională [26, p.67].
În sensul calității ozonului, este foarte puternic, are o arie largă de acțiune ce duce la eradicarea activității microbiologice. Fumigarea cu ozon este o particularitate de eliminare a agenților patogeni ai plantelor și animalelor, cu rezultate excepționale în purificarea apei, băuturilor, acvacultură, acvaristică, horticultură și depozitarea alimentelor. După terapie s-a demonstrat extinderea perioadei de păstrare pentru legume și fructe, prin eliminarea bacteriilor de pe suprafața acestora, ce produc alterarea.
Se manifestă că fumigarea cu ozon produce pericolul cu manipularea și aplicarea clorului sau a altor soluții pentru albirea rufelor și dezinfectare, mai ales atunci cînd acestea sunt folosite în spații neventilate, ozonul având proprietatea de a se descompune rapid, nu se acumulează și nu lasă reziduuri toxice care să polueze aerul.
Tabelul 3. Raportul temperatură/timp al ozonului dizolvat în apă
Moleculele de ozon intră în reacție cu poluanții ca metan,dioxizi de carbon și azot, ca urmare, ozonul este un dezodorizant eficient, care are capacitatea unică de a elimina mirosurile neplăcute ce afectează calitatea aerului din spațiile interioare cum ar fi fumul de țigară, substanțele organice volatile și mirosurile provenite de la gătit.
Fumigarea cu ozon înlătură mirosurile persistente de vopsele, după renovarea locuințelor, distruge mucegaiurile și fungii din beciuri, subsoluri care oferă un tratament eficace pentru dezodorizarea și sterilizarea frigiderelor, răcitoarelor și camerelor frigorifice [42, p.57].
Ozonarea periodică a rezervoarelor de depozitare a apei potabile sau a apei de ploaie reciclată inhibă dezvoltarea microorganismelor anaerobe ce se dezvoltă în mod obișnuit în interiorul acestora. În experiențele în care se utiliza tratamentul cu apă contaminată, cu săruri solubile de fier și magneziu, transformînd aceste săruri în precipitate solide, ușor de eliminat prin filtrare.
Efectele care se conjugă cu aplicarea apei folosite pentru baie și a apei din piscine, care rezultă a fi un tratament pentru evitarea contactului direct cu compușii secundari rezultați în urma procesului de clorinare. Spre deosebire de oxidanții convenționali cum sunt clorurile, ozonul nu generează compuși secundari periculoși ce pot contamina utilizatorii piscinei și mediul. Ca aparență, ozonatorul generează o cantitate suficientă de ozon, fiind recomandat pentru o largă varietate [9, p.87].
Caracteristicile esențiale ale ozonului
Mecanismul de bază al formării ozonului este creat din combinarea a 3 atomi de oxigen. Capacitatea de oxidare este deosebit de utilă în dezinfecție și sterilizare. Poate distruge majoritatea bacteriilor și virușilor din apă și din aer.Ozonul este o componentă importantă a atmosferei. Atmosfera conține 0,01-0,04 ppm din ozon, care echilibrează nivelul bacteriilor și mucegaiul în natură. Ozonul este creat și în urma descărcărilor electrice din natură, în timpul furtunilor. Descărcarea electrică produce acel miros plăcut perceput ca aer curat.Particula de ozon este instabilă și tinde să se transforme repede în molecule de oxigen. De aceea , ozonul este un bun purificator pentru aer și apă [25, p.22].
Afectarea capacității de dezinfectare a ozonului
– concentrația de ozon;
– temperatura maxim 32°C, capacitatea de dezinfectare a ozonului este maximă.
Procesele în tratarea apelor sînt:
– ozonul distruge eficient bacteriile și virușii,îndepărtează impuritățile din apă.
Îndepărtează mirosul și poate fi folosit ca agent de purificare;
– clorul este larg folosit în tratamentul apei, însă generează substanțe dăunatoare în timpul acestui proces cum ar fi cloruril;
– ozonul nu generează asemenea substanțe, fiind totodată un antiseptic mai puternic decît clorul.
Tabelul 4. Potențialul de oxidare al ozonului în comparație cu potențialul diverșilor rectivi
Ozonatorul în procesul de tratare a apei :
– purifică apa, distruge complet bacteriile, colibacilii, bacillii dizenterici, virușii hepatici A si B;
– distruge clorul din apă (cancerigen), azotul etc. rezultînd o apă cu pH slab bazic (7,5-9).
Ingredient chimic
Ozonul are un grad sporit ca oxidant în industria chimică, a petrolului, a fabricării hîrtiei și în industria farmaceutica.
Industria alimentară
Ozonul este un element inofensiv și puternic. Poate fi folosit pentru controlarea, creșterea biologică a unor organisme nedorite din alimente și echipamente folosite în industria alimentară.
Ozonul contribuie în industria alimentară datorită capacității de a distruge microorganismele fără a adauga chimicale alimentelor, apei utilizate în procesul de prelucrare a hranei sau incintei în care sunt depozitate alimentele [17, p.49].
Sub aspect, ozonul este folosit pentru a dezinfecta echipamentele, apa și alimentele. În stare gazoasă, ozonul este considerat conservant pentru alimente și sterilizeaza ambalajele acestora.Dacă luăm ozonatorul în prepararea hranei, vom obține o mîncare ecologică , deoarece ozonul oxidează și descompune urmele de insecticide, îngrășăminte, hormoni, antibiotice, tranchilizante din apă și hrană, elimină mirosurile urîte și menține prospețimea [14, p.87].
Medicina ozonului
Din punct de vedere biologic, ozonul se folosește ca un bun dezinfectant în Australia, Asia , America de Sud, Africa, în spitale, clinici, școli, grădinițe, instituții publice. În Germania, Italia, Mexic, China, Rusia.Ozonul este folosit ca terapie în cazul unor boli grave,are caracteristici antiseptice mai puternice decît permangamentul de potasiu.
Efectele cronice care produc vindecarea cu ozon sînt igienizarea și spălarea cu apă tratată cu ozon, duce la oxigenarea și curățarea sîngelui, activarea funcțiilor celuare, descompunerea antibioticelor, steroizilor, neavînd efecte secundare, dar avînd acțiune antiinflamatorie, de calmare a durerii, detoxifierie, dezalcolizare, în dermatoze și boli cu transmisie sexuală, cosmetică, înfrumusețare, etc.
Consecințele aerului în medicină
O influență considerabilă a ozonului acționează asupra aerului:
– il sterilizează, distruge virușii, bacteriile,studiile efectuate arată eficiența ozonului de 5 ori mai ridicată decît sterilizarea cu ultraviolet;
– elimină efectele nocive ale fumului de țigară, gaze;
– îmbogățește aerul cu oxigen și ioni negativi ca la munte [11, p.6].
Efectele sănătății
Efectele agenților ozonului distrug cele mai periculoase bacterii, ajută la prevenirea multor boli de piele; accelerează metabolismul pielii, dîndu-i un aspect mai sănătos și mai proaspăt.
Apa și alimentele
Apa ozonată are următoarele caracteristici :
– este pură microbiologic și chimic;
– are pH-ul slab bazic 9;
– conține cantitate crescută de oxigen – de pînă la 8 ori mai mare decît apa obișnuită;
– se asimilează mai ușor, raza grupului de molecule fiind mai aproape de cea din celulelor organismului, scăzînd de la 120 la 53 mn. Totuși, este apa ideală pentru a fi consumată, deoarece are efect terapeutic și de prevenire în foarte multe afecțiuni precum cancerul, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, reumatismul, bolile rinichilor, colonului.
Ozonul ca agent natural antibacterian
Dispersia ozonului în procesul de oxidare elimină bacteriile, virușii și alte microorganisme prin distrugerea structurii membranei acestora. Mai mult decît atît, ozonul dizolvat în apă devine mai eficace. Apa, alimentele și ustensilele tratate cu ozon vor fi complet lipsite de microorganisme, capacitățile antibacteriene ale ozonului fiind superioare multor agenți de sterilizare [27, p.65].
Circuitul ozonului în organism
Pe cale naturală ozonul se formează în atmosferă,care rezultă în urma reacțiilor unor substanțe nocive,provenite de la surse de poluare terestre.În domeniul medicinei, ozonul se folosește pentru spălarea pielii, cu apă ozonată care nu prezintă absolut nici un risc. Spălați-vă fața și membrele cu apă ozonată sau îmbăiați-vă, pentru a vă proteja pielea împotriva bacteriilor, virușilor și ciupercilor.
De asemenea, apa ozonată ajută la îmbunătățirea circulației periferice și a metabolismului, pentru o mai buna stare de sănătate.În majoritatea cazurilor, clătirea pielii afectate de fungi cu apă ozonată poate ajuta la obținerea unor bune rezultate [14, p.84].
Stratificarea aerului pentru organism
Stratificația stabilă împiedică difuzia poluanților în înălțime,care determină o concentrare a acestora la sol,în apropierea sursei.De aici se asigură că spațiul respectiv trebuie să aibă ușile și ferestrele închise. Ozonul poate îndepărta mirosurile nocive ale lacurilor, vopselelor și ale altor materiale de construcție. De asemenea, s-a constatat că poate îndepărta substanțe chimice toxice și gaze nocive precum monoxidul de carbon sau fumul provenit din arderi incomplete.
Descentralizarea formelor ozonului
Dezvoltarea durabilă a aozonului este foarte solubilă .La 25 grade C, solubilitatea ozonului este de 109 mg, iar solubilitatea este de 8 mg / l.Ozonul este de 13 de ori mai solubil decât oxigenul.
Nu se pot obține concentrații mari de ozon în apă , deoarece acesta este foarte reactiv și instantaneu reacționează cu apa sau cu contaminanții din apă, obținându-se în mod normal o concentrație de 1-3%.
Obiectivele tratamentului cu ozon
Principalele obiective ale acesteia sunt efectuate conform unor protocoale de lucru stabilite de Societățile de ozonoterapie si sunt incluse în soft-ul de lucru al Generatorului de ozon, fapt care exclude posibilitate unor erori de dozare a ozonului [8, p.90].
S-a identificat două tipuri de metode de administrare a amestecului de oxigen-ozon. Primul tip include metodele cu acțiune generală .Acestea sunt:
– autohemoterapia majoră care constă în prelevarea în pungi speciale a unei cantități de sînge venos (50-100-150 ml) din vena cubitală și care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentrație după care este reperfuzată pacientului. Procedura este nedureroasă, nu prezintă nici un risc pentru pacient și durează în totalitate apoximativ o oră. Pe parcusul procedurii pacientul este asistat de medic. Autohemoterapia majoră este recomandată în afecțiuni cu caracter mai grav,afecțiuni cardiovasculare, boli autoimune, afecțiuni hepatice ;
– autohemoterapia minoră constă în prelevarea a 10-15 ml de sânge venos cere este amestecat cu o cantitae egală de ozon de o anumită concentrație și este injectată imediat intramuscular. Aceasta terapie este trecută în protocolul de lucru pentru tratarea stărilor de deficit imunitar secundar, stări gripale și alte infecții virale, afecțiuni dermatologice;
– insuflații rectale cu ozon, după o pregătire prealabilă a pacientului, pe cale rectală se introduce o anumită cantitate de ozon.
Procedura dată este o acțiune locală (antiinflamatorie, regenerativă, antiseptică și de refacere a florei intestinale), cît și acțiune generală asupra organismului deorece ozonul se absoarbe foarte usor prin mucoasa intestinală. Insuflația rectală poate fi o alternativa la autohemoterapia majoră [6, p.94].
Metodele efective cu acțiune locală:
– infiltrațiile subcutanate, cu ajutorul seringei se fac infiltrații subcutane locale în zonele cu probleme, puncte dureroase, paravertebral, periarticular a unui amestec de oxogen și ozon în concentrații mici. Pe de altă parte se aplică în afecțiuni dermatologice, reumatologie, probleme de circulație periferică, medicină estetică celulită;
– infiltrații intramusculare în puncte triger în tratamentul unor afecțiuni reumatismale;
– infiltrații intraarticulare în cazul unor afecțiuni reumatismale;
– ozonopunctura, infiltrații cu ozon în punctele de acupunctură;
– utilizare internă și externă a apei și uleiului ozonificat pentru afecțiuni dermatologice, stomatologice, afecțiuni ale aparatului digestiv;
– utilizarea locală a amestecului de oxigen-ozon în saci hipobarici în tratamentul unor plăgi infectate, ulcere varicoase, în arteriopatii ale membrelor inferioare, boli dermatologice [7, p.68].
Ozonoterapia depinde de mai mulți factori:
– grad ridicat de aplicabilitate;
– lipsa efectelor adverse;
– număr limitat de contraindicații;
– apariția rapidă a efectelor terapeutice;
– numărul crescut de reacții alergice la foarte multe medicamente;
– creșterea numărului de contraindicații și reacții secundare la un număr mare de medicamente;
– un număr mare de afecțiuni conexe care duc și la administrarea unui număr mare de medicamente cu efecte contrare;
– tratamente de lungă durată deseori ineficiente care tratează simptomele și efectele bolii și nu cauza;
– prețuri mari la medicamente și lipsa lor în farmacii;
– lipsa unor măsuri eficiente de prevenție a unor boli [6, p.83].
În timp ce au loc modificările terapeuticii multiple, ozonoterapia are o gamă foarte largă de domenii de aplicare:
– afecțiuni reumatologice: artroze,coxartroze, gonartroze, spondiloartroze, artroze ale articulațiilor mici, discopatii, hernia de disc vertebral, afectiuni inflamatorii ale articulațiilor, tendinite, bursite, fibromialgii, contracturi musculare. Eficiența terapeutică ridicată a acestor afecțiuni se datoreză acțiunii antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante, condroprotectoare și de refacere a funcției articulare, reparatorie asupra terminațiilor nervoase periferice. Trebuie menționat faptul că ozonoterapia poate fi aplicată cu succes în tratamentul oricărui sindrom al durerii;
– afecțiuni cardiovasculare,aici ozonoterapia are în primul rînd un rol preventiv în prevenirea unor afecțiuni cardiovasculare cu o incidență ridicată la populație ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arterite, afecțiuni ale venelor. Amestecul de ozon și oxigen are capacitatea de a ameliora circulația periferică capilară, are efect vazodilatator, restabilește funcția de transport a oxigenului care îi revine sângelui, reduce inflamația de pe endoteliul vaselor sanguine, scade colesterolul și glicemia, crește vîscozitatea sanguină.Datorită acțiunii sale de ameliorare a metabolismului și de protejare a vaselor sanguineozonoterapia este eficientă și recomandată în tratamentul complicațiilor diabetuluii zaharat, pentru prevenirea și stoparea fenomenelor de îmbătânire a organismului, creșterea perfomanțelor fizice și intelectuale;
– afecțiuni dermatologice și medicină estetică: dermatite, micoze, herpes, psoriazis, acnee, cicatrici, cheloide, plăgi chirurgicale, vergeturi, riduri, celulită;
– afecțiuni gastro-intestinale și hepato-biliare, amestecul de oxigen-ozon are o acțiune benefică asupra metabolismului hepatic, crește nivelul de oxigenare a hepatocitelor și vitalitatea lor, crește nivelul catalazei, sunt activate sistemele microsomale, crește capacitatea de detoxifiere a ficatului.
Ozonul este provocat de flora intestinală, regenerează mucoasa,influențează negativ dezvoltarea Helicobacterului pilori [36, p.49].
Contraindicațiile ozonoterapiei:
– hipertiroidismul;
– deficitul de G-6-PD ,glucoză-6-fosftdehidrogenază;
– hipertensiune arterială > 160 mm Hg;
– accidentul vascular hemoragic;
– stări posthemoragice [13, p.75].
2.2. Efectele biologice ale ozonului
Stimularea ozonului în producerea de leucocite
În ceea ce privește leucocitele, ne protejează organismul împotriva virușilor,bacteriilor a fungilor și a celulelor canceroase.Cantitatea de oxigen rămîne semnificativ crescută pentru o lungă perioadă după administrarea de ozon;aceasta este o condiție esențială pentru funcționarea optimă a leucocitelor.Ca rezultat,fenomenele alergice se vor diminua.
Creșterea nivelurilor interferonului
Ca urmare a activităților umane,se produce o accentuare a interferonilor care orchestrează fiecare aspect al funcționării sistemului imunitar.Unii interferoni sunt produși de către celulele infectate de viruși și au rolul de a avertiza celulele adiacente , sănătoase despre prezența infecției;în consecință ele vor devin nepermisive, inhibînd replicarea virală.Ozonul induce creșteri de 400 – 900% ale nivelului de gama-interferon, implicat în controlul activității fagocitare.
În raport cu interferonii sintetici ale caror niveluri terapeutice aprobate sunt extreme de toxice, creșterea de interferoni naturali indusă de către ozon,nu prezintă nici un efect advers [28, p.57].
Ozonul în producerea Factorului de Necroză Tumorală
Într-o primă etapă acest fenomen are efecte benefice deoarece cu cît este mai mare masa tumorală,cu atît mai mult FNT este produs pînă la un punct.Cînd vor apărea metastazele,acestea vor avea șansa să crească oriunde,fiindcă FNT a fost produs ca să inhibe creșterea tumorii primare. Această tumoare poate fi îndepărtată chirurgical,în urma căreia nivelurile FNT scad dramatic, iar metastazele se dezvoltă nestingherit [4,p.46].
Stimularea ozonului în secreția de Interleukina 2
După cum se știe IL-2 este un factor cheie al sistemului imunitar,secretată de limfocitele T-helper.Printr-un proces cunoscut ca autostimulare,IL-2 se leagă de un receptor specific pe T-helper șiî îl face să producă mai multă Interleukina 2.Modalitatea ei principală este de a induce proliferarea și diferențierea limfocitelor furnizînd mai multe T-helper,T-supresor,T-memory.
Ozonul este un adevărat virucid
Dintre formele de viață este un mecanism enzimatic antioxidant.Foarte puține bacterii pot supraviețui într-un mediu cu mai mult de 2% concentrație de ozon.
Virusul este afectat în mod direct.Analiza reproductivă a structurii este cea mai sensibilă la acțiunea oxidantă.Pe de altă parte,celulele deja infectate au mecanismele de protecție alterate printr- un deficit de enzime antioxidante.Așadar ele au devenit vulnerabile la acțiunea oxidantă a ozonului.
Acțiunea ozonului antineoplazic
Sursele care contribuie la formarea ozonului se datorează de către creșterea țesuturilor de neoformație,deoarece metabolismul celulelor tumorale este centrat mai mult pe procesul de înmulțire rapidă;producerea de enzime antioxidante nemaifiind o prioritate-ele sunt vulnerabile la acțiunea ozonului.
Ozonul crește elasticitatea hematiilor
La originea acestui lucru, elementele ozonului ajută hematiile să se strecoare prin capilare și să facă shimbul de gaz mult mai eficient. Ozonul manifestă o tendință de a debloca vasele sanguine mici și mari,ceea ce înseamnă o îmbunătățire a circulației și a oxigenării tisulare.Pentru mărirea nivelurilor concentrației de oxigen pentru zile sau chiar săptămîni după tratamentul cu ozon [26, p.31].
Contribuirea ozonului la Ciclul Acidului Citric
Evidențiat la scară globală, ciclul Krebs reprezintă o etapă importantă în fenomenul de glicoliză:transformarea carbohidraților în energie.Procesul se desfășoară în mitocondriile celulelor.Energia stocată în molecula de glucoză este convertită aerob pe această cale.
Celulele vor răspunde la stresul oxidative benefic indus de către ozon ,prin creșterea producției de enzime antioxidante [5, p.73].
Efectul ozonului detoxifiant
Una dintre formele de agresiune a ozonului ajută la înlăturarea produselor petrochimice.Aceste noxe au un mare potențial de a leza sistemul imunitar.Pot,deasemenea,cauza sau agrava alergii și înrăutățesc pe termen îndelungat starea de sănătate.
Imensa majoritatate a producerii ozonului, bacteriilor, virușilor, ciupercilor, mucegaiului, mirosurilor nu sunt pur și simplu mascate ,dar practic, sunt structural distruse.Al treilea atom de oxigen ozon este extrem de reactiv. Acest atom se atașează de moleculele de miros sau de alți contaminanți cum ar fi bacteriile sau virușii, care fac contact cu ozon și structura lor chimică este schimbată.Acest proces se numește oxidare. Ozonul în principiu, revine la oxigen după ce este folosit. Astfel,această cauză face ca ozonul să fie un oxidant 100% ecologic.Ozon este cel mai mare element de purificare a poluanților pe care un om îl are la dispoziție.Anihilează toxinele din aer,nitrați, sulfați, emisiile auto și multe altele și face aerul respirabil.Cu ozon, bacteriile, virușii,ciupercile, mucegaiul, mirosurile nu sunt pur și simplu mascate sunt structural distruse . Particulele vor răspunde la stresul oxidative benefic indus de către ozon ,prin creșterea producției de enzime antioxidante [5, p.73].
Una din descărcările elecrice a ozonului este redată prin aplicarea de înaltă tensiune într-o grilă metalică prinsă între două zone electrice.Ultra-violetele (UV) creează ozon atunci când o lungime de undă de la 254 nm (nanometri) lovește un atom de oxigen.Ambele procese combină atomul cu molecula de oxigen (O2) pentru a forma ozon [1, p.63].
O astfel de situație este cînd produsul gazului de ozon se dezintegrează. În apă se înjumătățește în aproximativ 30 de minute, ceea ce înseamnă că la fiecare jumătate de oră concentrația de ozon se reduce la jumătate din concentrația inițială.De exemplu, atunci când aveți 16 g / l, concentrația se reduce la fiecare 30 minute.În practică, timpul de înjumătățire este mai scurt, deoarece o mulțime de factori pot influența timpul de înjumătățire. Factorii sunt temperatura, pH-ul, concentrația substanțelor dizolvate [43, p.69].
Dacă stratul de ozon reacționează cu tot felul de componente, concentrația de ozon se reduce rapid.
Este dovedit faptul că concentrațiile de ozon sunt dăunătoare pentru sănătatea umană după inhalare.Concentrația se reduce pentru un om : 0.06 ppm pentru 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână (PPM = părți pe milion ).Concentrațiile de mai sus sunt mult mai mari decât pragul de miros de ozon de la care poate fi mirosit, prin urmare concentrațiile critice vor fi observate rapid.Atît cît oamenii sunt expuși la concentrații mari de ozon simptomele pot varia de la uscăciune în gură, tuse, dureri de cap și piept. La normele superioare, pot apărea diverse probleme acute:
– scăderi ale funcției pulmonare;
– agravarea astmului;
– iritația gâtului și tuse;
– dureri în piept și dificultăți de respirație;
– inflamarea țesutului pulmonar.
Beneficiile ozonului sunt:
– distruge bacteriile și virușii;
– oxidează compușii organici;
– oxidează metale grele,fier și mangan, care să le permită să fie filtrate;
– elimină culoarea din apă , exemplu, cum ar fi culoarea gălbuie cauzată de tanin;
– elimină mirosul din apă cauzate de hidrogen sulfurat;
– elimină mirosurile neplăcute din aer;
– elimină miros fum de țigară și miros de foc și ars;
– distruge agenți patogeni: E-coli, Listeria;
– distruge mucegaiul și sporii de mucegai;
– distruge ciupercile [2, p.24].
Cu ozon, bacteriile, virușii,ciupercile, mucegaiul, mirosurile nu sunt pur și simplu mascate, sunt structural distruse.
După durata degradării,ozonul diferențiază întreaga suprafață și ajunge în zonele inaccesibile pentru a neutraliza sporii de mucegai direct de la sursa acestora. Generatoarele de ozon sunt un instrument neprețuit, dacă doriți să sterilizați complet spațiile cuprinse de mucegai și spori. Umezeala și umiditatea sunt adesea factori care produc mucegaiul și este important să se reducă aceste niveluri înainte de tratament. Ozonul în instalațiile de aer condiționat din casă, birou, hotel, restaurant sau mașină necesită intervenții de întreținere pentru a menține eficiența și funcționarea lor. Una dintre dificultățile de întreținere include curățarea periodică a conductelor pentru a elimina materiile organice si microbii din instalația de aer condiționat. Creșterea microbiană induce coroziunea, previne schimbul de răcire eficient și poate bloca rapid sistemul de răcire dacă nu se intervine, iar problema principală este mirosul greu și insuportabil dat de bacterii. Abordarea cu un tratament chimic nu este soluția eficientă pentru această problemă. Luînd în vedere tehnologia care a dus la dezvoltarea unei arme mult mai puternice în lupta împotriva microbilor: ozon. Ozon are o putere de oxidare ori mai mare decît clorul, ceea ce face agentul cel mai puternic oxidant comercial disponibil. Generatoarele de ozon pot distruge microorganismele și materiile organice care intră în sistemul de răcire.
Utilizarea ozonului pentru depozitarea legumelor:
– distruge patogenii;
– extinde perioada de valabilitate a produsului;
– controlează microbii și îi elimină;
– menține salubritatea încăperilor inhibînd agenții patogeni;
– elimină mucegaiul din zona de depozitare la rece;
– controlează mirosul [7, p.11].
Fructele și legumele pot avea bacterii și mucegai care reduc termenul de valabilitate și pot cauza probleme grave de sănătate. Clătirea simplă nu aseptizează în mod adecvat împotriva mucegaiului și a bacteriilor.Prin pulverizarea apei cu ozon se face o igienizare completă a fructelor și legumelor [35, p.87].
Avantajele ozonului pentru prelucrarea cărnii:
– cel mai puternic oxidant disponibil ;
– ecologic;
– distruge agenții patogeni instantaneu ;
– de 3000 de ori mai puternic decît clorul;
– nu lasă reziduuri chimice ;
– îmbunătățește gustul și aspectul cărnii;
– scade numărul de microorganisme și asigură o perioadă mai lungă de valabilitate;
– distruge patogenii instantaneu;
– nu folosiți produse chimice;
– nu aveți reziduuri de produse chimice;
– este natural și permite folosirea ozonului în producția alimentelor [18, p.90].
Ozonul este deosebit de potrivit pentru industria alimentară, din cauza capacității sale de a dezinfecta microorganisme fără produse chimice și poate fi folosit în procesarea și în stocarea cărnii.
Inactivarea agenților patogeni:
– salmonella ;
– e. coli O157: H7 ;
– listeria ;
– micrococcus aureus [5, p.8].
Din punct de vedere chimic, ozonul este o componentă importantă a atmosferei. Atmosfera conține 0,01-0,04 ppm din ozon, care echilibrează nivelul bacteriilor și mucegaiul în natură. Ozonul este creat și în urma descărcărilor electrice din natură, în timpul furtunilor. Descărcarea electrică produce acel miros plăcut perceput ca aer curat.Molecula de ozon este instabilă și tinde să se transforme repede în molecule de oxigen. De aceea, ozonul este un bun purificator pentru aer [4, p.79].
2.3. Proprietățile principale ale ozonului
Sursele care contribuie la formarea ozonului sînt sursele mobile. În atmosferă, ozonul protejează planeta noastră de radiațiile dăunătoare ultraviolete. În apropiere de pămînt, ozonul purifică și sanitizează aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem și hrana pe care o mîncăm.
De mult folosit in terapiile medicale, ozonul a demonstrat că este un bactericid, anti-viral și anti-mucegai remarcabil. Ozonul , ca rezultat, este o formă de oxigen compus din trei molecule de oxigen.
Spre deosebire de oxigenul biatomic, oxigenul respirabil prezent în atmosferă, ozonul este foarte instabil și devine în 30 minute în condiții atmosferice normale.
După ce ozonul oxidează, se descompune în oxigen:
– ozonul reacționează cu o varietate mare de compuși organici avînd drept rezultat oxigenul conținînd materie organică;
– ozonul este cel mai puternic oxidant comercial disponibil, este sigur pentru utilizare. Motivul pentru că nu este folosit în scară largă, este ca nu poate fi conservat și depozitat , în consecință trebuie generat și folosit pe loc;
– ozonul în faza lui gazoasă este un dezodorizator dovedit;
– în tratarea apei potabile, apei menajere, ozonul are capacitatea de a transforma materialele refractare organice în materie biodegradabile. Ca rezultat, combinînd oxidarea ozonului cu tratamentul biologic ulterior, poate să creeze apa sau apa reziduala cu concentrații scăzute de compuși organici, la costuri mult reduse față de orice proces realizat în mod individual;
– prin ozonizarea oricare mediu nu adăuga chimicale [8, p.45].
Proprietățile antibacteriene a ozonului
Cantitatea ozonului contribuie la reducerea oxidării și descompunerii urmelor de insecticide, îngrășăminte, hormoni, antibiotice, din vegetale, fructe, pește, carne.
În concentrații mari ozonul distruge colibacilii, streptococii, bacilii dizenteriei, virușii hepatitei A si B, precum și alte bacterii și viruși nocivi organismului.Puterea de penetrare a ozonului în vegetale, fructe, pește, carne este de pînă la 5-10 cm, efectul antibacterian și de dezintoxicare ajunge la 99,5 %, în același timp asigurînd menținerea prospețimii, igiena, siguranța alimentelor, astfel încît să nu fie distrusă structura nutrienților din alimente.
Cantitatea totală a particulelor de ozon poate oxida, descompune și neutraliza rapid și complet diverse mirosuri neplacute din aer si apa (mirosul de fum, mucegai, vopsea). Poate purifica apa cu conținut de clor, fier, mangan sau alți compuși organici nocivi organismului uman astfel încît aerul și apa să fie mai pure, mai curate. În plus poate oxida coloranți nocivi, avînd efect de albire.Efecte de menținere a sănătății – folosirea timp îndelungat a apei bogate în ozon la spălarea capului poate elimina mătreața, părul își recîștigă culoarea și strălucirea, se regenerează [31, p.67].
Concentrațiile maxime admise în organism cu apă bogată în ozon, poate îmbunătății starea fizică, activează funcțiile celulare, stimulează metabolismul; poate trata leucorea, bolile sexuale, bolile de piele; protejază, înfrumusețează și albește pielea, elimină punctele negre, pistruii, acneea și coșurile.
Gazele hidrocarburilor au un efect oxidant foarte puternic, fiind recunoscut ca un bactericid cu spectru larg și deosebit de eficace. În comparație cu puterea sa de oxidare este dublă fată de cea a clorului, omoară bacteriile cu o viteză de 600 pînă la 3000 de ori mai rapidă decît cea a clorului, reușind să omoare bacteriile în doar cîteva secunde.
Ozonul în afecțiunile asupra sistemului respirator poate oxida și descompune cu rapiditate substanțele chimice ce produc mirosuri neplăcute, avînd efect de înlăturare mirosurile de mucegai, mirosuri neplăcute și pătrunzătoare de diluanți sau vopsele, după renovarea locuinței. Ozonul descentralizează substanțele toxice și nocive, oxidează și reduce rapid monoxidul de carbon, sulfurile și benzenurile din aer, bacteriile și virușii din apă, urmele de insecticide și alte substanțe nocive din fructe și vegetale.
Oxizii de azot nu produc iritații,dar distrug alveolele pulmonare,deci au o toxicitate mare.În tratamentul băii cu ozon poate ameliora și vindeca diverse boli: are rol în dilatarea vaselor sanguine, scade colesterolul, previne hipertensiunea, arterioscleroza, precum și simptomele asociate bolilor de inimă; elimină toxinele acumulate în ficat și rinichi, asigură funcțiile lor normale; stimulează metabolismul, reglează secreția endocrină; asigură relaxarea completă a pielii, mușchilor și a creierului; ameliorează tuberculoza, dispepsia, reumatismul, anemia, diabetul, uremia, răcelile, migrenele, are un bun efect în prevenirea și tratare bolilor sexuale [12, p.73].
Sistemul sterilazatorului cu ozon
Primii pași în domeniul sterilizării bactericide au apărut în spitale, săli de reanimare, în unitățile de stocare a sîngelui, pentru sterilizarea aparatelor medicale, în fabricile de medicamente, în crescătoriile de animale,în magaziile de stocare a alimentelor,purificarea aerului în unități economice, locuri publice, mijloace de trasport, prelucrarea apei reziduale din spitale, a apei industriale, menajere și de băut,aparate casnice vesela, sterilizarea fructelor și legumelor, sterilizarea permanentă a filtrelor și aparatelor de aer condiționat, utilizare cosmetică.
Ozonul este un puternic oxidant cunoscut în sistemele de tratare și epurare a apei,cauzează efectul de seră,se folosește pentru eliminarea microorganismelor și substanțelor minerale.Este unul dintre cei mai puternici dezinfectanți fiind de 2000 de ori mai eficient decît clorul și avînd un spectru larg de acțiune, inclusiv bacterii, viruși, spori și paraziți.
Ca urmare, ozonul distruge bacteriile și microorganismele acționînd în principal asupra membranei celulare, după care descompune substanțele din interiorul membranei provocînd moartea acestora [8, p.31].
Conform raportului și sistemului de tratare a apei cu ozon,se dezinfectează apa instantaneu pentru orice debit necesar. Etapele de tratare a apei au dezavantajul necesității unui timp de contact în prezența agentului dezinfectant.
Ozonul după ce sterilizează se reduce în oxigen în aproximativ 22 minute , neproducînd reziduuri, materii toxice sau dăunătoare.
Generatorul de ozon are o bună eficiență și o producție stabilă de ozon necesitînd operațiuni de întreținere minime.
Ozonul este produs direct din aerul atmosferic, astfel, că nu este necesară alimentarea cu alte materii prime [3, p.50].
Concluzii la capitolul II
Ozonoterapia nu este un panaceu, nu este o soluție miraculoasă care poate vindeca orice, și oricând, dar trebuie de reținut următoarele:
– este o metodă eficientă de prevenție a unor boli, a complicațiilor provocate de anumite boli, diminuarea puseelor acute, prevenirea îmbătrânirii precoce;
– îmbunătățește substanțial calitatea vieții și crește speranța de viață la bolnavii cronici;
– poate diminua consumul de medicamente și a reacțiilor secundare provocate de acestea;
– poate salva de unele intervenții chirurgicale;
– este un agent cosmetic excelent care acționează atât din exterior cît și din interior.
Ozonoterapia este o tehnologie medicală pentru folosirea amestecului de ozon cu scopuri terapeutice și preventive. Această terapie și-a dovedit eficiența în numeroase domenii medicale și este utilizată cu succes în segmentul cosmetologiei. Are o acțiune directă și imediată, care are un efect dezinfectant, antialergic și care este un foarte puternic bactericid.
Concluzii
Ozonul are proprități oxidative majore datorită instabilității sale care duce la formarea oxigenului atomic și radicali liberi ai oxigenului și care cationează negativ asupra celulelor vii.
Cocentrațiile mari de ozon produc iritarea căilor respiratorii.Numai concentrațiile foarte mici de ozon în oxigen medicinal care sunt de 50 de ori mai mici decît doza toxică minimă au un efect terapeutic asupra organismului.
Probabilitatea unei reacții secundare este de 0,000005 % la o ședință.Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care are un drept scop activarea proceselor metabolice și enzimatice din organism.
Ozonul are efect în eliminarea toxinelor: distruge rapid germenii patogeni, distruge moleculele toxinelor îngerate sau produse de către corp, la fel cum în natură ozonul curăta apele de poluanți, îngrașăminte, insecticide sau deversări acide.
Tratamentul cu ozon este folosit cu rezultate spectaculoase la sportivii de performanță pentru a le îmbunătăți capacitatea de efort și rezistență.
Terapia cu ozon este solicitată în probleme articulare, pentru energizarea organismului și oboseala cronică. Pentru a elimina toxinele din organism, ozonul are următoarele efecte: distruge moleculele toxinelor produse de către corp, iar în natură curăță apele de poluanți.
Ozonul stimulează procesele respiratorii locale, este un gaz toxic care nu are aplicații demonstrate în anumite terapii.
Pentru a fi un bactericid, ozonul trebuie utilizat în concentrații care depășesc cu mult limitele specificate de oameni .
Terapia cu ozon este realizată într-un ciclu de tratament care se adresează tulburărilor arteriale aterosclerotice și encefalopatiei discirculatorii.
Tratamentul cu ozon este indicat la pacienții cu diabet mai în vîrstă, care suferă de tulburări aterosclerotice la nivelul sistemului cardiovascular.
Bibliografie
1. Anghel L., Florescu C., Zaharia R. Medicină: probleme, cazuri, teste. București: Ed. Expert, 1994, 26 p.
2. Babilev, F. Chimia farmaceutică. Chișinău: Universală, 1994. 75 p.
3. Balan A. Microbiologie: Lecții de biologie (Teorie și practică). Chișinău: Ed. Expert, 2007, 116 p.
4. Barbăroșie, I. ; Diug E. ; Ciobanu,N. Tehnologia medicamentelor industriale. Chișinău: Știința, 1993. 68 p.
5. Belostecinic G. Concurență. Medicină. Competitivitate. Chișinău: Ed. Teora, 1999, 28 p
6. Boier R. Comportamentul pacientului. Iași: Ed. Graphix, 1994, 163p.
7. Borondel, C. ; Medicina internă. București: Medicală, 1979. 66 p.
8. Bradley F. Medicină internațională. București: Ed. Teora, 2001, 45 p.
9. Bruhn M. Chimie farmaceutică. București: Ed. Economică, 1999, 36 p.
10. Bucur-Saba M. Chimie analitică. București: Ed. Irecson, 2006, 26 p.
11. Camarda A. Medicină. Chișinău: Ed. UTM, 2008, 147 p.
12. Cavcaliuc I., Moldovan-Bătrînac V. Biologie . Chișinău: Ed. [s.n.], 2010, 98 p.
13. Cetină I. Chimie farmaceutică. București: Ed. Expert, 1994, 206p.
14. Ciobanu, M.; Safta,V.; Cotrău,M. Merceologie. Chișinău:Universitas, 1993. 304 p.
15. Corcos M. Tehnici de vînzare eficiente. Iași: Ed. Poliprom, 2008, 275p.
16. Curry J. E. Microbiologie. București: Ed. Teora, 2001, 199 p.
17. Dabija D., Dumitru I., Pelău C., Petrscu E. Anatomie: Teorie și practică. București: Ed. Uranus, 2011, 500 p.
18. Danciu V. Medicina strategică competitivă (o abordare internațională) București: Ed. Economica, 2004, 287 p.
19. Danciu V. Farmacia. București: Ed. Economică, 1998. 48 p.
20. Florescu C. Sanalogie. București: Ed. Marketr, 1992, 354 p.
21. Georgescu,D. Produse farmaceutice, București:Național, 2001. 106 p.
22. Gheorghescu,D. Chimie farmaceutică, București:ALL, 1996. 39 p.
23. Gherasim T., Emil, M. Medicina mix. Iași: Ed. Sedcom Libris, 1996, 256 p.
24. Gruesc S. Biologia internă. București: Ed. Universității București, 1997, 124 p.
25. Guțu, V.N. Toxicologie. Chișinău: Știința, 1995. 261 p.
26. Harchevici, D.A. Farmacologie. Chișinău: Lumina, 1990. 540 p.
27. Harnău S., Bognibova E., Morozov V. Management. Ghid pentru antreprenori, instructori și consultanți. Chișinău, Ed. Bons Offices, 2003, 92 p.
28. Ispas A. Biologia moleculară. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2011, 235 p.
29. Jugănaru M. Marketing. București: Editura Economică, 2001, 365 p.
30. Junghietu, G.; Ashby,O.; Chimia Farmaceutică. Chișinău: CEP USM, 2008. 340p.
31. Kotler Ph. Farmacologie. București: Ed. Teora, Ediția IV, 2006, 1004 p.
32. Kotler Ph., Keller K. Sănătatea. București: Editura Teora, Ediția a V-a, 2008, 1148p.
33. Lache C. Biologie. Iași: Ed: Performantica, 2011, 335 p.
34.Leucuță, S. Farmacocinetica în terapia medicamentelor. București: Medicală, 1989. 271 p.
35. Leucuță, S.E. Tehnologia farmaceutică industrială. Cluj-Napoca: Dacia, 2001. 700 p.
36. Leșanu, M.; Perciuleac,L.; Lecții de biologie. Chișinău: Evrica, 1999. 296 p.
37. Lupescu, D.; Popovici, I.; Tehnologia Farmaceutică, Iași: Polirom, 2001. 84 p.
38. Marcova,I. Farmacologie. Chișinău: Lumina, 1992. 25 p.
39. Minciu R. Economia medicinei. București: Ed. Uranus, Ediția III. 2009. 32 p.
40. Minciu R., Zadig R. Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și medicină. București: Ed. ASEM, 2012, 315 p.
41. Miron V., Miron M. Chimie farmaceutică. Chișinău, Ed. "Tipografia Centrală", 2005, 112 p.
42. Mnerie D., Mnerie G. Medicina specializată. Timișoara: Ed. Eurostampa, 2012, 17 p.
43. Mnerie D., Lădar L., Mnerie G. Medicina generală. Timișoara: Ed. Fundației "Ioan Slavici", 2012, 261p.
44. Moise, Z. Sanalogie. București: Ed. All Educational S.A., 1997, 415 p.
45. Munteanu V. Chimia coloidală. Iași: Ed. Fundației Chemarea, Volumul II, 1996, 256 p.
46. Neamțu A. Preparate analgezice. București: Ed. Economică, Ediția a II, 2004, 425 p.
47. Nedelea A. Farmacia. București: Ed: Didactică și Pedagogică, 2003, 243 p.
48. Niculescu E., Hlaciuc E., Buda S., Stoica C. Biologie: Concepte, tehnici, strategii. Iași: Ed. Polirom, 2000, 348 p.
49. Nistorescu T., Meghișan Gh. Bazele medicinei. București: Ed. Economică, 1996, 265 p.
50. Niță C. Toxicologie. București: Ed. Economică, 2003, 275 p.
51. Olteanu V.Biologia externă. București: Ed. Ecomar, 2003, 286 p.
52. Olteanu V.Sanologie: Ed. Uranus, 2000, 356 p.
53. Piachin, Ch.; Krivoșein,Iu. Microbiologie. Chișinău: Lumina, 1993. 379 p.
54. Stroescu, V. Bazele farmacologice ale practicii medicale, București: Medicală, 1999. 1447 p.
55. Zotta, V. Chimia farmaceutică. București: Medicală, 1985. 733 p.
56. Борисов, Б.Л. Руковоство к лабораторным занятиям по медицинской микробиологии. Москва: Медицина, 1993. 240 с.
57. Дорожкова, И.Р.; Имамкулиев, К.Д. Внутренние болезни. Москва: Медицина, 1993. 480 c.
58. Жизневский, Я.А. Основы инфузионной терапии. Минск: Вышэйшая школа, 1994. 288 с.
59. Клюев, М.А. Лекарственные средств. Москва: Руская книга, 1994. 574 с 60. Машковский, М.Д. Лекарсвеные средства. Москва:Медицина, 1993. 685 c.
61. Муравьев, И.А. Технология лекарств. Медицина, 1980. 704 с.
62. Павлова, И.П. Медицинская микробиолоия,вирусология,иммунология. Москва: Медицина, 1994. 528 с.
63. Перцев, И.М.; Чаговец, К.Р. Рукаводство к лабораторым занятиям по аптечной технологии лекарственных форм. Киев: Вища школа, 1987. 231 c.
64. Шапалова, В.А. Фармацевтический анализ лекарственных средств. Харьков: Рубикон, 1995. 400 с.
Bibliografie
1. Anghel L., Florescu C., Zaharia R. Medicină: probleme, cazuri, teste. București: Ed. Expert, 1994, 26 p.
2. Babilev, F. Chimia farmaceutică. Chișinău: Universală, 1994. 75 p.
3. Balan A. Microbiologie: Lecții de biologie (Teorie și practică). Chișinău: Ed. Expert, 2007, 116 p.
4. Barbăroșie, I. ; Diug E. ; Ciobanu,N. Tehnologia medicamentelor industriale. Chișinău: Știința, 1993. 68 p.
5. Belostecinic G. Concurență. Medicină. Competitivitate. Chișinău: Ed. Teora, 1999, 28 p
6. Boier R. Comportamentul pacientului. Iași: Ed. Graphix, 1994, 163p.
7. Borondel, C. ; Medicina internă. București: Medicală, 1979. 66 p.
8. Bradley F. Medicină internațională. București: Ed. Teora, 2001, 45 p.
9. Bruhn M. Chimie farmaceutică. București: Ed. Economică, 1999, 36 p.
10. Bucur-Saba M. Chimie analitică. București: Ed. Irecson, 2006, 26 p.
11. Camarda A. Medicină. Chișinău: Ed. UTM, 2008, 147 p.
12. Cavcaliuc I., Moldovan-Bătrînac V. Biologie . Chișinău: Ed. [s.n.], 2010, 98 p.
13. Cetină I. Chimie farmaceutică. București: Ed. Expert, 1994, 206p.
14. Ciobanu, M.; Safta,V.; Cotrău,M. Merceologie. Chișinău:Universitas, 1993. 304 p.
15. Corcos M. Tehnici de vînzare eficiente. Iași: Ed. Poliprom, 2008, 275p.
16. Curry J. E. Microbiologie. București: Ed. Teora, 2001, 199 p.
17. Dabija D., Dumitru I., Pelău C., Petrscu E. Anatomie: Teorie și practică. București: Ed. Uranus, 2011, 500 p.
18. Danciu V. Medicina strategică competitivă (o abordare internațională) București: Ed. Economica, 2004, 287 p.
19. Danciu V. Farmacia. București: Ed. Economică, 1998. 48 p.
20. Florescu C. Sanalogie. București: Ed. Marketr, 1992, 354 p.
21. Georgescu,D. Produse farmaceutice, București:Național, 2001. 106 p.
22. Gheorghescu,D. Chimie farmaceutică, București:ALL, 1996. 39 p.
23. Gherasim T., Emil, M. Medicina mix. Iași: Ed. Sedcom Libris, 1996, 256 p.
24. Gruesc S. Biologia internă. București: Ed. Universității București, 1997, 124 p.
25. Guțu, V.N. Toxicologie. Chișinău: Știința, 1995. 261 p.
26. Harchevici, D.A. Farmacologie. Chișinău: Lumina, 1990. 540 p.
27. Harnău S., Bognibova E., Morozov V. Management. Ghid pentru antreprenori, instructori și consultanți. Chișinău, Ed. Bons Offices, 2003, 92 p.
28. Ispas A. Biologia moleculară. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2011, 235 p.
29. Jugănaru M. Marketing. București: Editura Economică, 2001, 365 p.
30. Junghietu, G.; Ashby,O.; Chimia Farmaceutică. Chișinău: CEP USM, 2008. 340p.
31. Kotler Ph. Farmacologie. București: Ed. Teora, Ediția IV, 2006, 1004 p.
32. Kotler Ph., Keller K. Sănătatea. București: Editura Teora, Ediția a V-a, 2008, 1148p.
33. Lache C. Biologie. Iași: Ed: Performantica, 2011, 335 p.
34.Leucuță, S. Farmacocinetica în terapia medicamentelor. București: Medicală, 1989. 271 p.
35. Leucuță, S.E. Tehnologia farmaceutică industrială. Cluj-Napoca: Dacia, 2001. 700 p.
36. Leșanu, M.; Perciuleac,L.; Lecții de biologie. Chișinău: Evrica, 1999. 296 p.
37. Lupescu, D.; Popovici, I.; Tehnologia Farmaceutică, Iași: Polirom, 2001. 84 p.
38. Marcova,I. Farmacologie. Chișinău: Lumina, 1992. 25 p.
39. Minciu R. Economia medicinei. București: Ed. Uranus, Ediția III. 2009. 32 p.
40. Minciu R., Zadig R. Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și medicină. București: Ed. ASEM, 2012, 315 p.
41. Miron V., Miron M. Chimie farmaceutică. Chișinău, Ed. "Tipografia Centrală", 2005, 112 p.
42. Mnerie D., Mnerie G. Medicina specializată. Timișoara: Ed. Eurostampa, 2012, 17 p.
43. Mnerie D., Lădar L., Mnerie G. Medicina generală. Timișoara: Ed. Fundației "Ioan Slavici", 2012, 261p.
44. Moise, Z. Sanalogie. București: Ed. All Educational S.A., 1997, 415 p.
45. Munteanu V. Chimia coloidală. Iași: Ed. Fundației Chemarea, Volumul II, 1996, 256 p.
46. Neamțu A. Preparate analgezice. București: Ed. Economică, Ediția a II, 2004, 425 p.
47. Nedelea A. Farmacia. București: Ed: Didactică și Pedagogică, 2003, 243 p.
48. Niculescu E., Hlaciuc E., Buda S., Stoica C. Biologie: Concepte, tehnici, strategii. Iași: Ed. Polirom, 2000, 348 p.
49. Nistorescu T., Meghișan Gh. Bazele medicinei. București: Ed. Economică, 1996, 265 p.
50. Niță C. Toxicologie. București: Ed. Economică, 2003, 275 p.
51. Olteanu V.Biologia externă. București: Ed. Ecomar, 2003, 286 p.
52. Olteanu V.Sanologie: Ed. Uranus, 2000, 356 p.
53. Piachin, Ch.; Krivoșein,Iu. Microbiologie. Chișinău: Lumina, 1993. 379 p.
54. Stroescu, V. Bazele farmacologice ale practicii medicale, București: Medicală, 1999. 1447 p.
55. Zotta, V. Chimia farmaceutică. București: Medicală, 1985. 733 p.
56. Борисов, Б.Л. Руковоство к лабораторным занятиям по медицинской микробиологии. Москва: Медицина, 1993. 240 с.
57. Дорожкова, И.Р.; Имамкулиев, К.Д. Внутренние болезни. Москва: Медицина, 1993. 480 c.
58. Жизневский, Я.А. Основы инфузионной терапии. Минск: Вышэйшая школа, 1994. 288 с.
59. Клюев, М.А. Лекарственные средств. Москва: Руская книга, 1994. 574 с 60. Машковский, М.Д. Лекарсвеные средства. Москва:Медицина, 1993. 685 c.
61. Муравьев, И.А. Технология лекарств. Медицина, 1980. 704 с.
62. Павлова, И.П. Медицинская микробиолоия,вирусология,иммунология. Москва: Медицина, 1994. 528 с.
63. Перцев, И.М.; Чаговец, К.Р. Рукаводство к лабораторым занятиям по аптечной технологии лекарственных форм. Киев: Вища школа, 1987. 231 c.
64. Шапалова, В.А. Фармацевтический анализ лекарственных средств. Харьков: Рубикон, 1995. 400 с.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Utilizarea Ozonului In Medicina Oficiala (ID: 158417)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.