Tratamentul cu Suspensii

Cuprins

Capitolul I Suspensii – Generalitati …………………………………………………………………… 5

Capitolul II Produse comerciale sub forma de suspensii ………………………………………. 13

Capitolul III Tratamentul cu suspensii ………………………………………………………………… 30

Introducere

În practica medico-farmaceutică , suspensiile oferă un interes crescând. Diversitatea preparatelor este din ce în ce mai mare, ele putând fi conditionate sub această formă, datorită progresului făcut in ultima vreme în cunoașterea mecanismului de acțiune a unui număr însemnat de agenți de stabilizare a acestor sisteme disperse.

Din cauza multiplelor avantaje pe care le prezintă suspensiile ,în prepararea lor , atât în farmacie ,cât și în industrie , cunoaște o dezoltare accentuată.

Sub formă de suspensii se administrează mai ales medicamente insolubile.

SUSPENSIILE sunt preparate farmaceutice , constituite din una sau mai multe substanțe active insolubile , suprimate într-un mediu de dispersie lichid și destinate administrarii interne sau externe (FR X).” Substanțele insolubile pot fi dispersate în apă sau ulei.

Fazele care constituie suspensiile sunt:

1. Prima este faza internă care este formată din una sau mai multe substanțe insolubile, ce se dispersează în apă sau ulei;

2. A doua este faza externă: formată dintr-un lichid (apă sau ulei) în care se dispersează substanțele.

Farmacopeea Română nu specifică formule oficinale pentru suspensii, iar prepararea lor se face atât în industrie cât și în farmacie.

Într-o farmacie se pregatesc des suspensii sub formă de ,,mixture” indicate în afecțiunile gastro-intestinale (ca pansamente gastrice); ,,loțiuni” pentru protecția pielii.

Farmacopeea definește  suspensiile ca preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai multe substanțe active, insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid și destinate administrării interne sau externe.

Industria de medicamente fabrică și suspensiile solide, numite și suspensii uscate (suspensions siccae) sau “instant” , sub formă de: pulberi, granule, asocieri de pulbere cu granule sau comprimate, condiționate în casete unidoză sau recipiente multidoză, ce permit obținerea ex. tempore a suspensiei lichide și utilizarea imediată sau păstrarea a cateva zile (în general 8 zile, la temperatură scăzută); această formulare rezolvă o problemă de instabilitate a susbtanței active, care suferă reacții de degradare în mediu apos, cât și instabilitatea suspensiei in timpul depozitarii.

Astfel sunt:

– pulberi suspendabile

-granule pentru suspensii

-asocieri de pulberi cu granule

-comprimate pentru suspensii

În literatura farmaceutică, alături de termenul suspensie sunt întalnite și alte denumiri ca: mixturi, mixturi agitante, loțiuni, magme, lapte sau geluri.

Mixturi

Sunt și astăzi oficializate in B.Ph. și sunt definite ca: lichide orale conținând una sau mai multe ingrediente, dizolvate, suspendate sau dispersate într-un vehicul adecvat.Frecvent pentru acestea se aplica și termenul mixturi agitante.

Loțiuni

Uzual sunt suspensii de substanțe solide insolubile in mediul apos, care se aplică pe piele, prin frecție; substanța medicamentoasă este fin divizată, de ordin coloidal; se utilizează în dermatologie și cosmetică.

Magma și laptele

Sunt definite ca: suspensii apoase de substanțe anorganice insolubile, ce au particule suspendate mari; la preparare sunt vîscoase și groase și nu au nevoie de agent de suspensie.

Geluri

Numite si jeleuri, sunt sisteme disperse semisolide constând dintr-o suspensie obținută din particule anorganice mici sau molecule organice mari, interpenetrate de un lichid.Sistemul dispers de suspensie a unei substante solide insolubile poate fi întalnit și în cadrul altor forme farmaceutice, în care mediul de dispersie este:

Fluid: picături pentru nas (preparate nazale), picături pentru ochi (preparate oftalmice), picături pentru ureche (preparate auriculare), suspensii parenterale (preparate parenterale);

Gazos: aerosuspensii, aerosoli;

Semisolid:unguente de tip suspensie(paste)

Solid:supozitoare de tip suspensie (preparate rectale), pulberi (pulveres), comprimate  (compressi), pilule , capsule gelatinoase cu suspensii uleioase(capsulas), aerosoli cu substante solide, forme farmaceutice cu eliberare modulate.

Suspensiile au numeroase aplicatii în farmacie, fiind una dintre cele mai importante forme farmaceutice, cu urmatoarele avantaje:

1.Formularea de preparate lichide pentru unele substanțe medicamentoase insolubile în vehiculul prescris;

2.Sunt o metodă eficientă de dispersare a unor substanțe insolubile sau greu solubile, permitând administrarea acestora în concentrații ridicate în formă lichidă de suspensie;

3.Rezolvarea unor interactiuni farmaceutice fizico-chimice dintre componentele associate într-o solutie;

4.Prepararea de suspensie a unei substanțe insolubile care se formează prin diluarea cu apa a unor soluții alcoolice;

5.Preparatele lichide în general, deci și suspensiile reprezintă o posibilitate de administrare comodă și usoară a medicamentelor pentru mulți pacienți cu dificultăți de înghițire a formelor farmaceutice solide;

6.Formularea în medicația pediatrică a unor produse cu miros și gust placut, prin asocierea substanței medicamentoase insolubile cu substanțe auxiliare ca: aromatizanți, edulcoranți,coloranți;

7.Asigurarea stabilității unor substanțe medicamentoase în mediul apos fața de descompunerea hidrolitică prin formularea ca suspensie;

8.Formularea ca suspensie într-un vehicul anhidru, dacă substanța se degradează în mediu apos.

9.Micșorarea solubilitații unei substanțe medicamentoase care se degradează in mediu apos, prin înlocuirea unei părti de apă cu un solvent apropiat, miscibil : alcool, glicerol,care franează hidroliza;

10.Realizarea de forme farmaceutice solide pentru reconstituirea de suspensii, ce sunt preferate în medicația pediatrică, mai ales pentru tratamentul cu antibiotice și sulfamide;

11.Contactul prelungit între particulele de substanță solida și mediul de dispersie lichid poate fi redus prin prepararea suspensiei de către farmacist, înainte de a elibera medicamentul pacientului;

12.Facilitatea de administrare a unor pulberi instabile, voluminoase, cum ar fi: caolinul,oxidul de magneziu, carbonatul de calciu;

13.Formularea sub forma de suspensie pentru administrarea parenterală, cu acțiune prelungită, care permite controlarea vitezei de absorbție a substanțelor medicamentoase;

14.Formularea de vaccinuri sub forma de suspensii;

15.Formularea de aerosoli sub forma de suspensie a substanțelor insolubile în amestec cu propulsori;

16.Formularea unor inhalații;

17.Suspensiile pot fi administrate pe caile diferitelor mucoase, pentru o acțiune locala;

18.Utilizare frecventă pentru administrarea pe piele;

Suspensiile prezintă biodisponibilitate superioară față de formele farmaceutice solide; granule, capsule, drajeuri, comprimate. Ca orice forma farmaceutică și suspensiile prezintă unele dezavantaje:

1.Față de comprimate sau capsule cu aceeași substanță medicamentoasă, formularea eficace și elegantă din punct de vedere farmaceutic este dificilă;

2.Suspensiile reprezintă una dintre cele mai instabile forme farmaceutice;

3.În timpul depozitării pot aparea modificări ale sistemului dispers, mai ales la fluctuații de temperatură;

4.Instabilitatea manifestată prin separarea celor doua faze: solidă și lichidă,impune agitarea produsului;

5.Uniformitatea și exactitatea dozei este mai puțin sigură prin administrarea de suspensie și nu este comparabilă cu cea prezentată de soluții, comprimate sau capsule;

6.Pulverizarea avansată a substanței medicamentoase în vederea preparării suspensiei poate fi cauza unor efecte secundare, toxice;

7.Polimorfismul unor substanțe medicamentoase este o cauză de activitate sau inactivitate;

8.Pot fi ușor invadate de microorganisme, fapt ce impune adaugarea de conservanți;

9.Control de calitate destul de complex și dificil.

Capitolul I

Suspensii

1.Generalități

Farmacopeea Română legalizeză pentru prima dată în ediția a VIII-a, în vigoare, suspensiile ca formă farmaceutică, într-o monografie de generalități, definindu-le ca ,,preparate farmaceutice” care conțin substanțe solide, insolubile, dispersate în apă sau ulei”.

Privite din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse eterogene constituite din două faze, una externă, continuă, lichidă și a doua internă, dispersată, reprezentată de particule solide, insolubile sau foarte puțin solubile în mediul de dispersie. Suspensiile sunt prin urmare sisteme eterogene de solid în lichid (s/l).

Dimensiunea corpusculilor fazei solide dispersate este cuprinsă între 0,1-100 u (E.N. Hiestand, J. Poldermann); sub 0,1 u începe domeniul sistemelor disperse coloidale.

Potrivit farmacopeii, termenul de ,,apă” și ,,ulei” trebuie înțeles într-un fel asemănător aceluia de fază apoasă respective uleioasă din cadrul emulsiilor. Mediul de dispersiune ,,apa” este constituit din apă, lichide miscibile cu apă ca glicerolul, alcoolul, propilenglicolul, soluții de diferite substanțe medicamentoase sau ale unor agenți de vâscozitate etc.,iar prin mediul de dispresiune ,,ulei” se înțeleg uleiuri grase vegetale, ulei de parafină, oleat de etil, substanțe miscibile cu uleiurile ca lanolina, ceara, spanurile, soluțiile uleioase ale unor substanțe medicamentoase liposolubile ca vitamine, hormone etc.

Sistemul dispers caracteristic suspensiilor de substanțe active solide insolubile dispersate caracteristic suspensiilor de substanțe active solide insolubile dispersate într-un mediu de dispersiune, se întâlnește în cadrul unui mare număr de forme farmaceutice cum sunt unguentele dermice și oftalmice, supozitoarele, pilulele, a unor capsule gelatinoase conținând suspensii cu efecte retard, suspensi utilizate ca mase de umplere a cavernelor în tratamentul antituberculos etc.

Aceste tipuri de suspensii se tratează în cadrul formelor farmaceutice respective deoarece problemele legate de formulare, excipienții utilizați dar mai ales tehnologia de condiționare și preparare diferă uneori apreciabil de la o formă la alta. De asemenea condițiile de calitate și control ale acesteia sunt deosebite și caracteristice formei farmaceutice cărora le aparțin. Din aceste motive, în capitolul de față se tratează numai suspensiile fluide apoase și uleioase de uz intern sau extern, exclusiv cele oftalmice si parenteterale.

Institușionalizarea suspensiilor în farmacopeea română a VIII –a ca și în alte farmacopei (DAB 7-DDR, USP XVII) reflectă frecvența prescripțiilor sub formă de suspensii atît la receptură cât si în formularea preparatelor industriei. Un număr tot mai mare de substanțe active consacrate terapeutic cât și din cele nou introduse în arsenalul medicamentos, datorită insolubilității sau solubilității reduse în vechiul prescris, trebuie să fie prelucrate sub formă de suspensii ca, de exemplu, antibiotice, hormoni, suffamide, anestezice, unele săruri anorganice insolubile etc.

Determinarea substanțelor medicamentoase sub formă de suspensii, prezintă unele avantaje:

îngăduie chivernisirea medicamentelor insolubile sau greu solubile în concentrații ridicate;

îngăduie camuflarea gustului neplăcut al unor substanțe active, prin suspendarea derivaților lor insolubili, fără gust, ca de exemplu palamitul sau stearatul de cloramfenicol;

îngăduie modificarea unor medicamente insolubile, condiționate în mod obșnuit în comprimate, drajeuri, care nu pot fi adminstrate sub această formă la copiii mici;

se pot modifica medicamente – care sub formă de soluții prezintă o resorbție și o eliminare prea rapidă; suspendate într-un solvent în care sunt solubile se realizează o resorbție întârziată;

se poate garanta o mai bună stabilitate chimică medicamentelor prelucrate sub formă de suspensii, care în soluție pot suferi descompuneri hofrolitice etc.;

suprimarea unei substanțe active constituie o cale pentru rezolvarea unor procese fizico-chimice incompatibili, se evită unele incompatibilități care ar dăuna calității medicamentului respective, de exemplu salefierea unor săruri de alcaloizi în prezența halogenurilor.

Față de aceste avantaje, suspensiile prezintă dezavantajul major de a fi una din formele cele mai instabile, caracterizate printr-o rezervă apreciabilă de energie superficială liberă, urmare a gradului mic de dispersie;instabilitatea și dezechilibrul termodinamic sau cinetic se manifestă prin tendința corpusculilor de a sedimenta mai mult sau mai puțin tendința corpusculilor de a sedimenta mai mult sau mai puțin rapid.

Definire.

Suspensiile sunt produse farmaceutice lichide, alcătuite din una sau mai multe substanțe active insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid și destinate administrării interne sau externe. Din punct de vedere fizico-chimic suspensiile sunt dispersii de particule solide în:

– mediu lichid (suspensii lichide);

– în mediu solid (exemplu: supozitoare);

– în mediu gazos (aerosoli pulverulenți, fumul);

– sau având ca fază dispersă o bază de unguent (paste).

Beneficii.

Emiterea substanțelor insolubile sub formă de suspensii prezintă următoarele avantaje:

– modificarea gustului neplăcut al unor medicamente;

– transformarea vitezei de absorbție (preparate cu acțiune modificată, de exemplu, suspensii injectabile);

– garantarea stabilității chimice la substanțe unde derivații solubili prezintă stabilitate redusă.

C. Inconveniente.

– variabilitate mare (cea mai variabilă formă farmaceutică);

– câteodata greșeli la dozare datorită sedimentării rapide.

D. Clasificație.

Prin calea de administrare se împart în:

– de uz intern sau orale;

– de uz extern, cu aplicare dermică sau de uz topic;

– de uz parenteral.

Prin raportul fazelor, suspensiile se clasifică în:

– suspensii diluate sau în care preponderează faza fluidă;

– suspensii concentrate sau în care preponderează faza solidă;

În primul caz suspensia urmează legea lui Stokes, în al doilea caz legea lui Kozney. Potrivit aceluiași criteriu, suspensiile ar putea fi denumite suspensii diluate și suspensii concentrate.

Prin natura mediului de dispersie:

– apoase;

– uleioase.

Prin modul de preparare:

– realizate prin dispersare;

– realizate prin condensare.

Prin modul de formulare:

– magistrale;

– tipizate.

Prin proprietățiile reologice, E. A. Smith clasifică suspensiile în clase reologice:

-cu viscozitate newtoniană;

-cu viscozitate newtoniană și anume cu: viscozitate tixotropă, netixotropă, comportare plastică și comportare elastică;

În funcție de natura lichidului care servește ca mediu de dispersie, suspensiile se împart în hidrosuspensii și organosuspensii, sau suspensii apoase și suspensii uleioase;

În funcție de dimensiunea corpusculilor fazei interne, suspensiile se clasifică in suspensii pilodisperse, când particulele au aceeași mărime sau apropiată și suspensii polidisperse, când particulele dispersate sunt de dimensiuni foarte diferite.

După natura și originea fazei suspendate, suspensiile se clasifică (E. Savopol) în: suspensii în care faza insolubilă este introdusă ca atare, de la început în preparat și suspensii în care faza insolubilă apare în cursul prelucrării preparatului.

2.Formularea suspensiilor

A. Părți componente ale suspensiilor

Suspensiile sunt formate din următoarele componente:

– substanța insolubilă suspendată reprezentând faza internă;

– mediul de dispersie sau faza dispersantă (externă);

– agentul de suspendare (auxiliari).

B. Stabilitatea suspensiilor

F.R. X precizează că suspensiile pot sedimenta în timp dar după o agitare de 1-2 minute trebuie să se redisperseze iar omogenitatea să fie menținută pe durata administrării. Spre deosebire de emulsii, suspensiile sedimentează foarte rapid. Dintre exigențele calitative prevăzute la suspensii menționăm următoarele:

– să aibă stabilitate cât mai ridicată;

– sedimentul să fie redispersabil.

C. Factorii care influențează stabilitatea suspensiilor

Stabilitatea suspensiilor depinde de următorii factori:

– dimensiunile corpusculilor fazei disperse;

– vâscozitatea mediului de dispersie;

– concentrația fazei disperse;

– forma corpusculilor dispersate;

– proprietățile fizico-chimice a fazei dispersate (liofilie, liofobie etc.).

Prelucrarea substanțelor medicamentoase sub formă de suspensii, trebuie să îndeplinească cerința de realizare în toate cazurile de produse omogene, cu stabilitate fizico-chimică și biologică cât mai mare.

O stabilitate ideală, în cazul suspensiilor, presupune absența totală a sedimentării substanței active dispersate, aceasta fiind în orice moment uniform repartizată în mediul dispersant. Dacă un astfel de sistem stabil se poate realiza când faza dispersantă este de exemplu un semisolid –cazul unguentelor, pastelor – în cazul suspensiilor fluide, care ne interesează în acest capitol, o astfel de stabilitate absolută – din punct de vedere fizic – nu este posibil să se obțină. În aceste preparate, particulele substanței solide dispersate sedimentează treptat sub acțiunea forței gravitaționale, ducând la neomogenitatea distribuției principiului activ în masa substratului său. Datorită prezenței a două faze, dispersă și dispersantă, cu o mare suprafață de separație între ele, suspensiile întocmai ca și emulsiile sunt caracterizate prin existența unei rezerve apreciabile de energie superficială liberă. Datorită acestui fapt, suspensiile reprezintă unul din sistemele cele mai instabile din punct de vedere termodinamic, ele manifestând tendința de trecere spontană într-o formă stabilă prin micșorarea rezervei de energie superficială liberă, respectiv prin sedimentarea fazei solide dispersate care duce la micșorarea suprafeței de separație dintre cele două faze. Trebuie subliniat că instabilitatea suspensiilor se manifestă atât prin tendința corpusculilor fazei solide de a sedimenta mai mult sau mai puțin rapid- aceasta este instabilitatea cinetică, cât și prin tendința de modificare a gradului de dispersie, prin creșterea dimensiunii corpusculilor, respectiv instabilitatea agregativă.

Deoarece suspensiilor lichide nu li se poate asigura o stabilitate absolută- așa cum am văzut mai înainte, este necesar ca cel puțin să se realizeze preparate în care sedimentul să fie ușor și rapid redispersat prin agitare, în așa fel ca starea de dispersie omogenă să dureze un timp suficient de lung pentru prelevarea și administrarea unei doze exact cunoscute.

Stabilitatea suspensiilor este condiționată de participarea a numeroși factori care contribuie la dezomogenizarea sistemului sau la pastrarea omogenității acestuia. Unii din factorii importanți care intervin în stabilitatea suspensiilor sunt exprimați de relația lui Stokes care permite să evalueze viteze de sedimentare a corpusculilor dispersate.

Această ecuație a lui Stoles, este aplicabilă sistemelor disperse diluate, în care nu există fricțiune între particule fiind separate unele de altele urmare o cădere liberă, particulele fiind separate unele de altele prin spații suficient de mari pentru a nu își influența reciproc mișcarea. De asemenea particulele trebuie să fie perfect sferice și de aceeași mărime, deci un sistem homodispers. Din relație, se vede că stabilitatea unui astfel de sistem dispersva fi cu atât mai mare cu cât raza corpusculilor este mai mică, cu cât mediul de dispersiune va avea o viscozitate mai mare și cu cât diferența dintre densitatea fazei Solide disperse și a mediului dispersant este mai mică. Rezultă de asemenea importanța forței gravitaționale, care determină depunerea corpusculilor.

3.Suspensii defloculate și suspensii floculate

În cazul în care –potrivit aspectelor discutate- la prepararea acestei forme, se asigură umectarea corpusculilor fazei interne, reducerea tensiunii interfaciale solid/lichid, prezența unei bariere de potențial electric, a învelișului de solvatare, a unei bariere structural mecanice de către compușimacromoleculari ca și a unei bariere de viscozitate, se obțin suspensii defloculante. Aceste suspensii se caracterizează printr-o dispersare individuală a corpusculilor care își păstrează căderea lor liberă. Ele se depun lent unele peste altele. Particulele mai mari au o viteză de sedimentare mai mare, în timp ce particulele mai mici rămân un timp mai lung în partea superioară și creează o zonă opalescentă greu de delimitat.

Figura 2. Sedimentarea corpusculilor de diferite mărimi în câmpul gravitațional.

Datorită dezavantajelor pe care le prezintă suspensiile defloculante, în prezent, în urma unor cercetari din ultimii ani, se consideră că este preferabil să se obțină suspensii floculate, prin flocularea corpusculilor fazei disperse în condiții bine precizate, astfel încât sedimentul care se formează în acest tip de suspensii, să fie ușor redispersat și să ocupe aproximativ întreg volumul preparatului.

În suspensiile floculate, particulele dispersate sunt legate între ele pentru a forma flacoane care sedimentează radpid cu o viteză determinată de porozitatea lor. În acest caz, datorită că cele mai mici particule fac parte din agregate nu mai există o zona opalescentă deasupra sedimentului. Agregatele înlobează cel mai adesea din lichidul dispersant și ocupă un volum important. Această particularitate duce la sedimente poroase, ușor redispersabile, foarte voluminoase, care ocupă chiar volumul total al preparatului. Pe altă parte în aceste suspensii particulele nu sunt împachetate, comprimate unele peste altele și prin urmare nu survine fenomenul de cimentare. Caracterele de diferențiere ale unei suspensii floculate față de una defloculată sau peptizată sunt redate in figura 3.

Figura 3. Diferențele dintre o suspensie defloculată și o suspensie floculată
(după Stănescu V., Tehnică farmaceutică, 1983)

În cazul suspensiilor floculate, agregatele se desfac chiar la simpla agitare a recipientului, iar după încetarea acțiunii forței exterioare, își refac structura inițială.

Legat de caracteristicile acestui tip de suspensii, meționăm –cum și în cazul celor defoculate- că procesul de sedimentare după autorii menționați mai sus, se poate schematiza astfel. Înălțimea sedimentului scade, concentratia acestuia crește. Scăderea înălțimii sedimentului se face până la un volum minim constant, după care fluidul supernatant rămâne limpede.

Cu privire la particularitățile suspensiilor floculate, trebuie de asemenea să menționăm că procesul de mărire a corpusculilor prin alipirea lor, respectiv coagularea, se produce în urma ciocnirilor dintre particulele de diferite mărimi datorită vitezei inegale cu care se mișcă în câmpul gravitațional; cele mai mari au o tendință mai rapidă de sedimentare și antrenează în cădere particulele mai mici. În cazul când particulele prezintă și forme neregulate, pe lânga mișcarea de translație, mai posedă și una de rotație care suplimentează numărul ciocnirilor, mărindu-se astfel viteza de coagulare. Această coagulare se denumește coagulare ortocinetică, spre deosebire de coagularea pericinetică a suspensiilor monodisperse provocată de mișcarea moleculară browniană, care duce la ciocnirea și coagularea corpusculilor.

În ceea ce privește structura sedimentului suspensiilor floculate, între particulele care se mențin alipite un anumit timp nu există o legatură chimică ci interacțiuni mult mai slabe, adoptându-se termenul de verigă, pentru aceste forme de atracție. Numărul de astfel de legături dintre particule este numit număr de coordinare al corpusculilor. Dacă numărul de astfel de legături este mare, reprezentând un procent considerabil din suprafața totală a corpusculilor, se obțin agregate compacte. Când numărul de coordinare este mic, coagularea se obține prin câțiva centri localizați în câteva puncte ale suprafeței corpusculilor, se formează un sediment cu o structura lacunară cu proprietăți tixotrope.

7.Substanțe ajutătoare și agenți utilizați la prepararea suspensiilor

Pentru asigurarea stabilității suspensiilor, este necesară utilizarea unor substanțe ajutătoare și agenți, care au fost discutați anterior, în funcție de factorii și procesele care influențează stabilitatea și asupra căror își exercită acțiunea. În general agenții utilizați fie că măresc gradul de eficacitate al dispersării –sunt agenți de dispersare- fie că reduc efectele de agregare, mărind stabilitatea sistemului dispers, aceștia sunt stabilizatori. În cele ce urmează, vom prezenta sintetic grupele de substanțe utilizate, la prepararea suspensiilor:

– Substanțe tensioactive ionice sau neionice utilizate ca agenți de umectare, pentru evitarea fenomenului de flotare, pentru evitarea fenomenului de creștere a cristalelor și de cimentare a sedimentului, pentru creșterea potențialului zeta al corpusculilor;

– Electroliți anorganici care acționează ca agenți de peptizare sau peptizatori;

-Polimeri de săruri organice ale acizilor alchil, aril sau aril-alchil sulfonici, socotiți ca agenți dispersanți propiu-ziși; nu reduc tensiunea interfacială, nu sunt ca atare umectanți; modifică prin adsorbție fizică sarcina corpusculilor.

– Compuși macromoleculari, care sunt agenți stabilizanți, prin formarea corpusculilor de adsorbție în jurul corpusculilor dispersate și prin creșterea viscozității fazei externe. Această categorie de agenți de stabilizare este deosebit de importantă în practica preparării suspensiilor și în continuare ne vom referi la cei mai importanți reprezentanți, care se pot clasifica în agenți anorganici și agenți organici.

8.Agenți de suspensie

F.R. VIII precizează că la suspensii cu un conținut de 80% substanțe insolubile nu se mai folosesc agenți de suspensie. Agenții de suspensie au rolul:

– de a mări liofilia corpusculilor solide suspendate;

– de a favoriza dispersarea;

– de a micșora viteza de sedimentare;

– și de a favoriza redispersarea sedimentului.

În tehnologia farmaceutică se utilizează următoarele tipuri de agenți de suspendare:

Agenți umectanți:

Sunt auxiliari de importanță deosebită mai ales când pulberea suspendată este hidrofobă (sulfamide, sulf, camfor etc.) și nu este umectată de apă datorită tensiunii superficiale foarte mare de la interfața lichid-solid.

Particulele substanțelor hidrofobe nu pot fi umectate datorită faptului că la suprafața acestora este adsorbit un strat subțire de aer ceea ce determină o densitate scăzută a pulberii respective. Pentru umectare se utilizează substanțe amfifile care datorită structurii moleculare se adsorb la suprafața corpusculilor orientându-se cu partea hidrofilă spre apă iar cu partea hidrofobă spre pulbere eliminându-se aerul adsorbit la suprafață, densitatea corpusculilor respective devenind mai mare și astfel eliminându-se fenomenul de flotare.

Ca agenți umectanți se utilizează tenside, ca de exemplu: laurilsulfat de natriu, polisorbați în concentrații de 0,1-0,5%. Îndepărtarea aerului adsorbit la suprafața corpusculilor se mai poate realiza și prin triturarea energică și îndelungată a pulberii respective cu alcool, glicerină sau alți agenți de vâscozitate.

Agenți dispersanți:

Acești auxiliari reduc forța de coeziune dintre particule prin încărcarea corpusculilor respective cu sarcini electrice de același semn. În această categorie pot fi incluși următorii auxiliari: substanțe tensioactive, electroliți anorganici (fosfat de sodiu 1%, sulfat de sodiu 1%), electroliți organici (citrat de sodiu 0,5%, tartrat acid de potasiu până la 5% etc.).

Agenți stabilizanți (agenți de vâscozitate):

Sunt auxiliari care acționează prin mărirea vâscozității mediului de dispersie împiedicând sedimentarea cât și prin formarea unei pelicule liofile în jurul corpusculilor solubile dispersate. Din această categorie de auxiliari amintim:

– mucilagiile de gumă arabică, tragacanta, alginat de sodiu, metilceluloză, carboximetilceluloză sodică etc.;

– pulberi anorganice: bentonită, aerosil etc.

Pentru suspensiile uleioase ca agent de vâscozitate se poate utiliza: ceara, monostearat de glicerină în concentrații cuprinse între 1-3%.

9.Prepararea suspensiilor

Conform F.R. X suspensiile se prepară în următorul mod:

Pulberile insolubile se aduc la gradul de dispersie dorit în funcție de modul de administrare și scopul terapeutic urmărit. După o pulverizare adecvată faza internă se dispersează în faza externă completându-se cu faza continuă până la masa prevăzută (m/m). Pentru obținerea suspensiilor se pot utiliza diferiți auxiliari: agenți de suspensie, edulcoranți, aromatizanți, coloranți, conservanți sau diferiți corectori de gust și miros. Pentru prepararea suspensiilor care conțin substanțe puternic active și substanțe toxice masa de pulbere suspendată în flacon nu trebuie să depășească doza maximă pentru 24 de ore (pentru evitarea fenomenelor toxice datorate supradozării). Suspensiile care vor fi aplicate pe plăgi, pielea sugarului sau pe arsuri se prepară și se conservă în condiții care să asigure sterilitatea produsului.

Pentru prepararea suspensiilor se folosesc două metode mai importante:

A. Prepararea prin dispersare (oficinală în F.R. X).

Conform acestei metode substanțele active sunt aduse la gradul de dispersie corespunzător după care se dispersează în faza externă (faza lichidă). Pentru dispersarea substanțelor active insolubile se pot utiliza metode mai simple ca: pulverizarea cu ajutorul mojarului și pistilului sau metode mai complexe utilizând diferite aparate (mixere acționate electric, aparate cu ultrasunete etc.).

B. Prepararea prin condensare.

Este mai puțin utilizată în practica farmaceutică decât metoda anterioară și presupune precipitarea unei substanțe solubile într-un anumit mediu urmată de suspendarea precipitatului format.

În prima metodă se pornește de la un grad de dispersie mai mare iar prin pulverizare faza internă este adusă la un grad de dispersie avansat. În această metodă se pornește de la un grad de dispersie foarte avansat (molecule, atomi) iar prin precipitare rezultă un grad de dispersie mai mic.

Această metodă este utilizată pentru obținerea unor preparate retard (de exemplu: obținerea suspensiilor injectabile de insulină) sau pentru rezolvarea unor incompatibilități farmaceutice, de exemplu: în prescripțiile în care luminalul natric este prescris alături de Papaverină hidroclorică în soluție apoasă. Pentru rezolvarea incompatibilității, Papaverina hidroclorică se precipită cu o cantitatea mică de bicarbonat de sodiu iar precipitatul format este suspendat, în suspensia respectivă dizolvându-se fără probleme fenobarbitaul sodic.

10.Caractere și control. Conservare

A. Caractere și control. F.R. X prevede controlul următorilor parametrii la suspensii:

a) Aspectul: suspensiile sunt preparate fluide, opace, omogene după agitare, având culoarea, mirosul și gustul caracteristic componentelor;

b) Mărimea corpusculilor: acest parametru se determină prin examinare microscopică a unei mase din preparat care conține 10 mg substanță activă suspendată. Suspensia care se va examina se etalează pe o lamelă microscopică citindu-se la microscop dimensiunea corpusculilor respective. În urma citirii se consideră corespunzătoare suspensiile la care 90% din particulele examinate au un diametru mai mic decât 50 µm iar 10% din particule pot să aibă un diametru de cel mult 180 µm.

c) Masa totală pe recipient: se determină prin cântărirea individuală a conținutului din 10 recipiente. Față de masa declarată pe recipient se admit următoarele abateri procentuale:

Tabel 5.3.

d) Stabilitatea. Suspensiile pot sedimenta în timp dar după o agitare de 1-2 minute trebuie să se redisperseze și să-și mențină omogenitatea pe durata administrării.

e) Identificarea se va face conform componentelor din monografia respectivă;

f) Dozarea. Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă fiind admise abaterile prevăzute în tabelul 5.4. dacă monografia nu prevede altfel.

Tabel 5.4.

B. Ambalare și conservare. Suspensiile se ambalează în flacoane de capacitate mare bine închise cu mențiunea pe etichetă „A se agita înainte de întrebuințare”. Pentru a împiedica înmulțirea microorganismelor este recomandată utilizarea unor conservanți adecvați

.

11.Exemple de suspensii neoficinale

Mixtura agitanda

Preparare:

Mentholum gmma 0,50

Alcoholum gta 5,00

Zinci oxydum gta 15,00

Glycerolum gta 15,00

Talcum gta 15,00

Aqua destillata q.s. ad gta 100,00

Mentolul se triturează cu câteva picături de alcool, după care se adaugă oxidul de zinc și se triturează până la omogenizare. În continuare se adaugă talcul continuând de asemenea cu omogenizarea. După obținerea unui amestec omogen de pulberi se adaugă treptat amestecul de solvenți (glicerină + apă + alcool) până la cantitatea prevăzută după care se ambalează în recipiente de aproximativ 100 ml etichetându-se „uz extern” și cu eticheta adițională „A se agita înainte de întrebuințare”.

Capitolul II

Produse comerciale sub forma de suspensii

1.Panadol Baby

Panadol Baby este bineințeles o suspensie orală cu gust de căpșuni, fără zahăr și alcool, ce conține paracetamol. Este un analgezic (bate durerea) și antipiretic (scade febra).

PanadolBaby este propus pentru tratamentul simptomatic eficace al durerilor din perioada erupției dentare și a altor dureri dentare, al durerilor în gât, al durerilor de cap, migrenelor, durerilor musculare, dismenoreei, durerilor musculo-scheletice, durerilor din osteoartrită, pentru tratamentul simptomatic al febrei asociate răcelii și stărilor gripale, bolilor infecțioase ale copilariei, de exemplu pojar, tusea convulsivă, oreion și vărsat de vânt și al febrei post-vaccinare.

Nu irita stomacul și este usor de luat.

Nu este bine să dați copilului dumneavoastră această suspensie dacă este alergic la paracetamol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

 Să nu administrați medicamentul dacă copilul suferă de afecțiune hepatică sau renală, sau dacă copilul are intoleranță la unele categorii de glucide, deoarece conține maltitol si sorbitol, sau dacă i se administrează copilului și alte medicamente.

Acest produs nu trebuie administrat copilului mai mult de 3 zile fară recomandarea medicului.

În caz de febra nu trece spuneții medicului.

Nu aveți voie sa lăsați medicamentul prin preajma copiilor.

  Înainte să administrați acest medicament fiți siguri că copilul nu mai a luat alte substante, în caz de a mai luat spuneți-i farmacistului sau medicului pentru că combinarea de mai multe substanțe medicamentoase pot modifica efectele și în loc de scăparea febrei pot da dureri de cap spre exemplu.

Nu aveți voie sa luați Panadol Baby impreună cu alte medicamente care contin paracetamol.Și să informați medicul dacă copilul dumneavoastră a luat sau ia unul din urmatoarele medicamente: warfarina sau alte cumarinice (folosite pentru subțierea sangelui); metoclopramid sau domperidon utilizate pentru tratamentul senzației de greață sau vărsătura; colestiramina (pentru tratamentul hipercolesterolemiei); barbiturice (somnifere); antidepresive triciclice; anticonvulsivante.

Este important să știm că Panadol Baby contine maltitol (E 965) si sorbitol lichid (E 420). Daca medicul v-a atentionat ca aveți  afectiuni ereditare rare de intoleranța la fructoză, nu trebuie sa utilizati acest medicament.

Fiecare 5 ml de suspensie Panadol Baby contine 666,5 mg sorbitol.

Metilparahidroxibenzoatul de sodiu (E 219), etilparahidroxibenzoatul de sodiu (E 215) si propilparahidroxibenzoatul de sodiu (E 217) pot cauza reactii alergice (posibil intarziate).

  Înainte de folosire flaconul se agită.

Localizați doza necesară în tabelul de mai sus, în funcție de greutatea copilului. Alternativ, dacă nu stiți cu siguranță greutatea copilului, vă puteți orienta dupa varstă.

Folosiți seringa dozatoare, introduceti-o in sticlă și trageți suspensia pana la nivelul liniei indicatoare corespunzatoare.

Daca este necesară o doza mai mare de 8 ml, repetati procedura. După utilizare, seringa trebuie spălată în apă caldă și uscată.

Doza poate fi repetată la fiecare 4 ore, la nevoie. Nu se administrează la un  interval de timp mai mic de 4 ore.

Nu se administrează mai mult de 4 doze in 24 de ore.

Nu se administrează copiilor sub 2 luni.

Nu se administrează copiilor sub 3 luni fara recomandarea medicului. Daca sugarul s-a născut prematur sau dacă este mai mic de 3 luni, solicitați consult medical înainte de administrare.

 În caz de utilizați prea mult medicament, supradoza de paracetamol poate determina insuficienta hepatica. Dacă dumneavoastră credeți că copilul a luat mai mult decat doza recomandată, va rugam sa vă adresați  medicului, chiar daca copilul se simte bine.

 Daca ati uitat sa administrati o doza la timpul potrivit nu va ingrijorați, administrați urmatoarea doză imediat, iar dupa 4-6 ore reluați tratamentul obișnuit.

Acest medicament are ca reacții adrese următoarele:

·          reactii alergice cum ar fi eruptii sau iritatii cutanate, uneori cu probleme respiratorii sau tumefactie la nivelul buzelor, a limbii, a gatului sau a fetei;.

·          iritatie a pielii, descuamare sau ulcere bucale;

·          vanataie inexplicabila sau sangerare neasteptata;

·          daca anterior ati avut dificultati de respiratie cand ati luat acid acetilsalicilic (aspirina) sau alte antiinflamatoare nesteroidiene si acum aveti aceeasi reactie la acest medicament.

 Acest medicament nu se lasă la îndemâna copiilor.Nu se ia Panadol Baby după data de expirare inscrisa pe ambalaj.Nu necesită condiții speciale de păstrare.Substanțele medicamentoase nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. 

  Acest medicament conține ca substanță activă paracetamolul. Fiecare 5 ml de suspensie orala contin 120 mg  paracetamol.Restul substanțelor sunt: acid malic, azorubina (E122), guma xantan, maltitol lichid, aroma de capsuni (L10055), sorbitol lichid (cristalizabil) (E420), nipasept sodic [hidroxibenzoat de metil (E 219), hidroxibenzoat de etil (E 215) si hidroxibenzoat de propil (E 217)], acid citric anhidru, apă purificată.

  Panadol baby este o suspensie vascoasă de culoare roz, cu aromă de capșune, prezentând cristale mici de culoare albă în suspensie.

 Ca ambalaj este o cutie cu un flacon din sticlă brună prevazut cu sistem de închidere securizat pentru copii, conținând 100 ml suspensie orală și o seringă pentru administrare orală.

Cutie cu un flacon din sticla brună prevazut cu sistem de închidere securizat pentru copii, conținând 300 ml suspensie orală și o seringă pentru administrare orală.

2.Motilium suspensie orala

Forma de prezentare

30 si 100 de tablete a 10 mg; 20 de pliculete cu 3 g granule efervescente; suspensie orala 0,1% de 100 si 200 ml; 6 supozitoare "adulti" a 60 mg; 6 supozitoare "copii" a 30 mg; 6 supozitoare "bebelusi" a 10mg.

Prezentare farmaceutica

Motilium contine ca ingredient activ domperidon, un gastrocinetic si antivomitiv sintetic pentru uz oral sau rectal. Motilium se prezinta sub forma de tablete (10 mg), suspensie orala (1 mg /ml), granule efervescente (10 mg) si supozitoare (10 mg; 30 mg ; 60 mg). O tableta contine 10 mg domperidon. Alte ingrediente sunt: lactoza, zaharina sodata, celuloza microcristalina, faina de cartofi pregelatinizata, polividona, stearat de magneziu, ulei vegetal hidrogenat, lauril sulfat de sodiu, hypromeloza (formula F 42). Solutia orala contine domperidon 1 mg per ml. Alte ingrediente sunt: zaharina sodata, celuloza microcristalina si sodiu carboximetil celuloza, metilparaben, propilparaben, hidroxid de sodiu, polisorbat, apa purificata (formula F 45). Granule efervescente: fiecare plic contine 10 mg domperidon. Alte ingrediente sunt: aspartam, polyvidone, acid tartric, arome mixte, carbonat de sodiu hidrogenat, fructoza (formula F 985). Un supozitor contine 10 mg, 30 mg sau 60 mg domperidon. Alte ingrediente sunt: polietilen glicol, acid tartric, hidroxianisol butilat (formula F52, F53, F51).

Indicatii

Simptomul dispeptic complex care este adesea asociat cu golire gastrica intarziata, reflux gastroesofagian si esofagite: senzatie de distensie epigastrica si abdominala, dureri la nivelul abdomenului superior; borborisme, eructatii, flatulenta; greata si voma; arsuri cu sau fara regurgitarea continutului gastric in gura. Greata si voma de origine functionala, organica, infectioasa sau dietetica, ori indusa de radioterapie sau medicatie. O indicatie specifica este greata si voma provocate de agonisti ai dopominei, asa cum sunt cei folositi in boala Parkinson (l-dopa si bromcriptina).

Contraindicatii

Motilium este contraindicat la pacientii cu o intoleranta cunoscuta la medicament. Motilium nu trebuie folosit atunci cand stimularea motilitatii gastrice poate fi periculoasa, de exemplu in prezenta unei hemoragii gastrointestinale, obstructie mecanica sau perforatie. Motilium este de asemenea contraindicat la pacientii cu o tumoare pituitara ce elibereaza prolactina (prolactinom).

Precautii

Cand sunt folosite concomitent antiacide sau agenti antisecretori, acestea trebuie administrate dupa mese, si nu inainte de masa, respectiv nu simultan cu Motilium tablete sau suspensie. Sugari: Deoarece functiile metabolice si bariera hemato-encefalica nu sunt pe deplin dezvoltate in timpul primelor luni de viata, orice medicament trebuie dat sugarilor cu mare grija si sub supravegherea medicului. Cum absenta tipica a efectelor neurologice secundare ale Motiliumului se datoreaza in principal slabei penetrari a acestuia prin bariera hemato-encefalica, posibila aparitie a unor astfel de efecte nu poate fi total exclusa la copiii sub 1 an. Administrarea in disfunctii hepatice: Deoarece domperidonul este metabolizat in principal de ficat, Motilium trebuie folosit cu precautie la pacientii cu disfunctii hepatice. Administrarea in disfunctii renale: La pacientii cu insuficienta renala severa (creatinina > 6 mg/100ml, adica > 0,6mmol/l), timpul de injumatatire a domperidonului a crescut de la 7.4 la 20.8 ore, dar nivelele plasmatice ale medicamentului au fost mai scazute decat la voluntarii sanatosi. Cum foarte putin din medicamentul nemodificat este excretat pe cale renala, este putin probabil ca doza unei singure administrari sa necesite ajustari la pacientii cu insuficienta renala. Totusi, in cazul administrarilor repetate, frecventa dozarii trebuie redusa la o data sau de doua ori pe zi, in functie de severitatea afectiunii, eventual mai putin. Pacientii sub terapie prelungita trebuie consultati regulat.

Interactiuni

Administrarea concomitenta de medicamente anticolinergice poate antagoniza efectul anti-dispeptic al Motiliumului. Medicamentele antisecretoare si antiacide nu trebuie administrate simultan cu Motilium tablete si suspensie, deoarece ele ii diminueaza eficacitatea orala. (vezi "Precautii"). Teoretic, cum Motilium are efecte gastrocinetice, ar putea influenta absorbtia medicamentelor concomitent administrate oral, in special cele cu absortie specifica. Totusi, la pacientii care folosesc deja paracetamol sau digoxin, administrarea concomitenta a domperidonului nu influenteaza nivelele plasmatice ale acestor medicamente. Motilium poate fi asociat cuw: neuroleptice, a caror actiune nu o potenteaza, agonisti dopaminergici (bromocriptine, L-dopa), ale caror efecte periferice secundare nedorite, ca dereglari digestive, greata sau voma se anuleaza fara a interactiona cu proprietatile lor centrale.

Sarcina si alaptare

Sarcina: Domperidonul administrat animalelor in doze de pana la 160 mg/kg corp/zi nu a produs efecte teratogene. Totusi, ca majoritatea medicamentelor, Motilium trebuie folosit numai in primul trimestru al sarcinii, si aceasta doar daca este justificat de beneficiul terapeutic anticipat. Pana in prezent, nu s-a evidentiat nici o crestere a riscului de malformatii la oameni. Alaptare: Medicamentul este excretat in laptele sobolanilor (in special ca metaboliti: concentratia maxima de 40 si respectiv 800 ng/ml dupa administrarea orala si i.v. 2,5 mg/kg corp). La femei, concentratia de domperidon in lapte este de 4 ori mai scazuta decat concentratia plasmatica corespunzatoare. Nu se stie daca este periculos pentru noul nascut. Deci, nu este recomandat ca mamele ce folosesc Motilium sa alapteze, decat daca beneficiile anticipate depasesc riscul potential.

Efecte asupra conducatorilor auto si asupra celor care folosesc diferite aparate de precizie

Motilium nu afecteaza capacitatea de concentrare.

Dozaj si administrare

Dispepsie cronica (in special administrare orala). Adulti: 10 mg (o tableta, 1 pliculet sau 10 ml) de 3 ori pe zi, cu 15 – 30 de minute inainte de mese si, daca este necesar, inca una inainte de culcare. Copii: suspensie orala: 2, 5 ml per 10 kg corp, de trei ori pe zi inainte de mese si, daca este necesar, inca o data seara. Cand rezultatele nu sunt satisfacatoare, dozajul de mai sus poate fi dublat la adulti si la copii peste un an. Stari acute si subacute (in special greata si voma): Adulti: oral 20 mg (2 tablete, 2 pliculete sau 20 ml) de 3 – 4 ori pe zi inainte de mese si inainte de culcare; rectal: 2 – 4 supozitoare "adulti" (60 mg) pe zi. Copii: oral: 5 mg per 10 kg corp, de 3 – 4 ori pe zi inainte de mese si inainte de culcare; rectal: pana la 2 ani: 1 supozitor "bebelusi" (10 mg) de 2 – 4 ori pe zi; 2 – 4 ani: 1 supozitor "copii" (30 mg) de 2 ori pe zi; 4 – 6 ani: 1 supozitor "copii" (30 mg) de 3 ori pe zi; mai mari de 6 ani: 1 supozitor "copii" (30 mg) de 4 ori pe zi. Observatii: Motilium oral se recomanda a fi administrat inainte de mese. Daca este luat dupa mese, absortia medicamentului este oarecum intarziata. Tabletele nu sunt pentru copii sub 5 ani. La pacientii cu insuficienta renala, frecventa administrarii trebuie redusa (vezi "Precautii"). Supozitoarele se introduc de preferinta intr-un rect gol. Ele trebuie introduse cu capatul tesit inainte, asa cum este conceputa forma functionala a supozitorului: sfincterul anal va exercita o presiune interna asupra varfului conic al supozitorului.

Reactii adverse

Efectele secundare sunt rare; exceptional, au fost raportate crampe intestinale tranzitorii. Fenomenele extrapiramidale sunt rare la copii si exceptionale la adulti; acestea inceteaza spontan si complet de indata ce tratamentul este intrerupt. Cum glanda pituitara este localizata in afara barierei hemato-encefalice. Motilium poate induce o crestere a nivelului plasmatic al prolactinei. In cazuri rare, aceasta hiperprolactinemie poate da nastere la fenomene neuro-endocrinologice ca galactoree si ginecomastie. Cand bariera hemato-encefalica este imatura (ca la "bebelusi") sau slabita, posibilitatea aparitiei unor efecte secundare neurologice nu poate fi exclusa in totalitate. Au mai fost de asemenea raportate rare cazuri de reactii alergice (mancarimi sau urticarie).

Supradozare

Simptomele supradozarii pot include somnolenta, dezorientare si reactii extrapiramidale, mai ales la copii. Medicamentele anticolinergice, antiparkinson sau antihistaminicele cu proprietati anticolinergice pot fi folositoare in controlarea reactiilor extrapiramidale. Nu exista un antidot specific pentru domperidon. In cazul unei supradozari poate fi folositoare administrarea unui carbune activat. Se recomanda supravegherea atenta a pacientului.

Farmacologie

Domperidon este un antagonist al dopaminei cu proprietati antiemetice similare celor ale metoclopramidului si ale unor anumite medicamente neuroleptice. Spre deosebire de acestea totusi, domperidonul nu traverseaza bariera hematoencefalica. La pacientii ce folosesc domperidon, in special adulti, efectele extrapiramidale sunt foarte rare, dar domperidonul provoaca eliberarea de prolactina din glandele pituitare. Efectul antiemetic se poate datora unei combinatii a efectelor periferice (gastrocinetice) si antagonismului receptorilor dopaminei in zona chemoreceptorilor vizati, care se afla in afara barierei hematoencefalice, in "area postrema". Studiile pe animale, impreuna cu concentratiile scazute gasite in creier, indica un efect periferic predominant al domperidonului asupra receptorilor dopaminei. Studiile pe oameni au aratat ca domperidonul administrat pe cale orala mareste durata contractiilor antrale si duodenale, grabeste evacuarea gastrica a lichidelor si semisolidelor la subiectii sanatosi, a solidelor la pacientii la care evacuarea intarzie si mareste presiunea sfincterului esofagian inferior la subiectii sanatosi. Nu are efect asupra secretiei gastrice.

Metabolism si farmacocinetica

Pe subiecti nemancati domperidon este rapid absorbit dupa administrare orala, cu varful concentratiei plasmatice dupa aproximativ o ora. Eficacitatea minima absoluta a domperidonului oral (aprox. 15%) se datoreaza unui metabolism extensiv in peretele intestinal si in ficat. Desi eficacitatea domperidonului este marita la subiectii normali daca este luat dupa masa, pacientii cu probleme gastrointestinale trebuie sa ia domperidon cu 15 – 30 de minute inainte de masa. Aciditatea gastrica scazuta slabeste absorbtia domperidonului. Eficacitatea orala este scazuta de administrarea anterioara a cimetidinei sau a bicarbonatului de sodiu. Timpul absorbtiei maxime este usor intarziat si AUC oarecum marit cand medicamentul este administrat oral dupa masa. Domperidonul oral nu pare sa se acumuleze sau sa induca propriul metabolism; un nivel plasmatic de varf, dupa 90 de minute, de 21 ng/ml dupa 2 saptamani de administrare orala a 30 mg pe zi a fost aproximativ acelasi cu cel de 18 ng/ml dupa prima doza. Domperidon este legat in proportie de 91 – 93% de proteinele plasmatice. Studii de distributie pe animale, cu medicamente marcate radioactiv, au aratat o distributie larga in tesuturi, dar o concentratie scazuta in creier. Cantitati foarte mici de medicament traverseaza placenta la sobolani. Concentratia domperidonului in laptele matern la femei este de 4 ori mai mica decat concentratiile plasmatice corespunzatoare. Domperidon sufera o metabolizare hepatica rapida si extensiva prin hidroxilare si N-dezalchilare. Excretiile urinare si fecale reprezinta 31, respectiv 66% din doza orala. Proportia medicamentului nemodificat excretat este mica (10% ca excretie fecala si aproximativ 1% ca excretie urinara). Timpul de injumatatire in plasma dupa o singura doza orala este de 7 – 9 ore la subiectii sanatosi dar este prelungita la pacientii cu insuficienta renala severa.

Conditii de depozitare

Depozitare la temperaturi intre 15 – 30 grade Celsius. Suspensia trebuie sa fie protejata de temperaturi joase (congelare, etc).

3.Ospamox suspensie orală

Compozitie

Ospamox 125 mg/5 ml: 5 ml (o lingurita de masura) contin: Amoxicilina 125 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 1,2 mg. Ospamox 250 mg/5 ml: 5 ml (o lingu-rita de masura) contin: Amoxicilina 250 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 1,6 g. Ospamox 375 mg/5 ml: 5 ml (o lingurita de masura) contin: Amoxicilina 375 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 2,0 g. Ospamox 250 mg: 1 capsula contine: Amoxicilina 250 mg. Ospamox 500 mg: 1 capsula contine: Amoxicilina 500 mg. Ospamox 500 mg: 1 tableta contine: Amoxicilina 500 mg. Ospamox 1000 mg: 1 tableta contine: Amoxicilina 1000 mg.

Forma de prezentare

Ospamox 125 mg/250 mg/375 mg/5 ml granule; Flacon pentru 60 ml suspensie orala, ambalaj clinic; Ospamox 250 mg/ 500 mg capsule: cutie cu 12 capsule, ambalaj clinic; Ospamox: 500 mg/ 1000 mg comprimate filmate: cutie cu 12 comprimate, ambalaj clinic. Prepararea si stabilitatea suspensiei: Se umple flaconul pana la jumatate cu apa de baut, se agita puternic, si se umple pana la semn. Se agita bine inainte de folosire. Pastrata la o temperatura sub 25 grade Celsius, suspensia este stabila 14 zile.

Indicatii

Infectii provocate de germeni sensibili la amoxicilina. Infectii ale tractului respirator: (in particular cele provocate de Haemophilus influezae). Infectii si infectii mixte ale tractului respirator superior cat si ale urechii, nasului si gatului (ex. sinuzita, otita medie). Infectii ale tractului respirator inferior ca: bronsita acuta si cronica, pneumonie, pertussis. Infectii ale tractului urogenital: Forme acute si cronice de pielonefrita, pielita, cistita uretrita, prostatita, etc. Gonoree. Infectii ginecologice: (ex. infectii postabortum, anexita, endometrita, etc. Infectii ale tractului grastrointestinal: diaree provocata de bacterii ca Salmonelae, Shigellae, (febra tifoida, paratifoida, etc.), infectii ale sistemului biliar (colangiolite, colangite, colecistite). Infectii ale pielii si tesuturilor moi: Leptospiroze: Listerioze acute si latente: Ospamoxul mai este activ si in urmatoarele boli (in masura in care nu este indicat un tratament parenteral, de ex. cu ampicilina): Tratamentul preventiv de scurta durata (24-48 de ore) in interventii de mica chirurgie (ex. cavitatea bucala). Endocardite (ex. de origine enterococica), in combinatie cu un aminoglicozid. Meningita bacteriana. Septicemie provocata de patogeni sensibili la amoxicilina. In cazul sensibilitatii cunoscute a germenului la penicilina G, se va prefera aceasta.

Mod de intrebuintare

Se va lua medicamentul cu multa apa.

Posologie

Dozele sunt in functie de sensibilitatea germenilor si de locul infectiei. In general este recomandabil sa se imparta doza zilnica in 2 (3-4) prize. Dozele pentru copii, calculate pe baza indicatiilor, kg corp, nu trebuie sa depaseasca dozele maxime indicate pentru adulti. Posologie medie pentru: Copii: 30-60 mg/kg corp/zi. Adolescenti si adulti: 1500-2000 mg/zi. Indicatii speciale: Copii: 1 an: 2×1 lingurita – masura pe zi: 125 mg/5 ml; 1-6 ani: 2×1 1/2 lingurite – masura pe zi: 250 mg/ 5 ml; 6-10 ani: 2×1 1/2 lingurite – masura pe zi: 375 mg/ 5 ml; 10-14 ani: 2×1 comprimate pe zi: 500 mg. Adolescenti: 2×1 comprimate pe zi: 750 mg. Adultii: 2×1 comprimate pe zi 1000 mg. In locul granulelor pentru suspensie orala de 250 mg/375 mg se pot folosi capsulele corespunzatoare, si in locul comprimatelor de 500 mg, capsule de 500 mg. Activitatea puternica si buna resorbtie a Ospamox permit de asemenea tratarea infectiilor grave pe cale orala. In infectii severe doza zilnica se va creste: Copii: 100 mg/Kg corp/zi. Adulti: pana la 6000 mg zilnic. Doze de 200 mg/kg corp/zi la copii si de 8000 mg pe zi la adulti au fost bine tolerate. Pentru infectii acute, febrile ale tractului gastrointestinal (febra tifoida, paratifos) si ale tractului biliar cat si in infectii ginecologice adulti vor primi doze de 3×1500-2000 mg/zi sau 4×1000-1500 mg/zi. Leptospiroze: Adultii: 4×500-750 mg/zi (6-12 zile). Purtatori cronici de Salmonella: Adulti: 3×1500-2000 mg/zi (2-4 saptamani). Prevenirea endocarditei dupa extractii dentare: Adultii primesc 3000-4000 mg, o ora inaintea interventiei si la 8-9 ore dupa interventie, daca este cazul. Copiii primesc jumatate din aceasta doza. Tratamentul trebuie continuat 2-5 zile de la disparitia simptomelor pentru prevenirea sechelelor. Infectiile cu streptococi se vor trata cel putin 10 zile (recomandare OMS). Doze pentru pacienti cu excretie redusa: La pacientii cu functii renale reduse sau creatinina plasmatica peste 4 mg (clearance de creatinina sub 30 ml/min.) cat si la prematuri si nou-nascuti, dozarea medicamentului si/sau intervale de administrare, se vor adapta la gradul de eliminare renala. Daca clearance-ul de creatinina este intre 15 si 40 ml/min, amoxicilina trebuie administrata la intervale de aproximativ 12 ore. Pacientilor cu anurie nu li se va administra mai mult de 2 000 mg in 24 ore. Infectiile tractului urinar necesita doze normale.

Contraindicatii

Hipersensibilitate cunoscuta sau banuita la penicilina. La pacientii sensibili la cefalosporine, atentia trebuie indreptata catre eventuale cross-alergii. Amoxicilina nu se va administra la pacientii cu mononucleoza infectioasa (febra glandulara Pfeiffer) sau leucemie limfatica, deoarece reactiile tind sa devina si mai frecvente. Infectiile gastrointestinale grave cu diaree si voma persistenta nu se vor trata cu amoxicilina orala, datorita riscului de malabsorbtie. Infectiile dermato-venerice nu se vor trata cu amoxicilina orala. O atentie speciala se va acorda pacientilor cu diateza algerica si astm bronsic.

Sarcina si alaptare

Nu exista dovada unui efect embriotoxic, teratogen sau mutagen al medicamentului in timpul sarcinii sau alaptarii; este cunoscuta trecerea penicilinei in laptele de matern.

Efecte secundare

Cele mai obisnuite efecte secundare ce pot aparea in timpul administrarii de amoxicilina, simptomele grastrointestinale (greturi, varsaturi), sunt mult mai rare decat la ampicilina, datorita bunei absorbtii a amoxicilinei. S-au observat rar reactii de hipersensibilitate ca: urticarie, febra, dureri in incheieturi, eriteme multiforme, edeme angioneurotice, probleme hematologice (trombocitopenie, agranulocitoza, leucopenie, eozinofilie). Acestea au de obicei o evolutie blanda si dispar in cateva zile. Ca si penicilinele, Ospamoxul poate cauza, in mod exceptional, soc anafilactic. Au fost descrise, la cateva cazuri, dermatite exfoliative si eriteme multiforme. Ca si penicilinele, amoxicilina poate produce dureri de cap, oboseala, glosite, stomatite, febra, dureri in incheieturi, edem angioneurotic sau nefrita interstitiala. Pacientii tratati pentru febra tifoida, leptospiroza sau sifilis pot dezvolta o reactie Jarisch-Herxheimer, secundara la bacterioliza. Pacientii cu epilepsie sau meningita si insuficienta renala, prezinta un risc inalt de manifestari neurotoxice. Au fost observate cresteri ocazionale minore ale GOT si GPT.

Interactiuni

Datorita actiunii sale asupra proliferii microorganismelor, amoxicilina nu trebuie combinata cu antibiotice cu efect bacteriostatic (ex. tetraciclina, cloramfenicol). Asocierea cu alte antibiotice (cefalosporine, aminoglicozide), se va face numai in cazul in care este de asteptat o actiune sinergica sau cel putin aditiva. In cazul administrarii concomitente, probenecidul (ex. 4×0,5 g pe cale orala; contraindicat la copii sub 2 ani) poate conduce la niveluri plasmatice inalte si sustinute de amoxicilina reducand eliminarea renala. Ca rezultate, probenecidul poate reduce distribuirea si difuzia Ospamoxului in tesuturi. Pacientii carora li se administreaza simultan alopurinol prezinta un risc mai accentuat de aparitie al eruptiilor. In cazuri rare, amoxicilina, ca si alte antibiotice, poate reduce eficienta anticonceptionalelor orale. Luarea simultana de antiacide, poate reduce absorbtia amoxicilinei. Dozarea glicozuriei este fals pozitivata; la fel dozarea urobiligenului.

Atentionari speciale si precautii la utilizare

La pacientii care prezinta reactii algerice, tratamentul se va opri si se va institui un tratament cu epinefrina, antihistaminice si corticosteroizi. Antibioticele singure nu sunt potrivite in tratarea colangitei sau colecistitei, in afara cazurilor blande fara colestaza majora. La eczeme maculopapulare, tratamentul se continua numai in caz de indicatie vitala, iar pacientul va fi monitorizat cu multa grija. In caz de tratament prelungit cu doze mai este recomandabil un control complet si diferentiat hematologic si al functiilor hepatice si renale; de asemenea se va supraveghea aparitia de germeni si ciuperci rezistente. Infectiile secundare se vor trata ca de obicei. Aparitia diareei severe si persistente poate sugera o enterocolita mucomembranoasa (diaree, muco-hemoragii, dureri abdominale difuze, colici abdominali, febra), putand pune in dubiu pronosticul vital. In astfel de cazuri se opreste imediat tratamentul cu Ospamox si se instituie un tratament adecvat germenului pus in evidenta (de exemplu vancomicina pe cale orala). Preparatele antiperistaltice sunt contraindicate. La pacientii cu gonoree care sunt suspectati de sifilis primar, tratamentul va fi precedat de o examinare microscopica in camp intunecat. Toti pacientii suspectati de sifilis vor fi urmariti serologic timp de 4 saptamani. Nota pentru diabetici: Trebuie avut in vedere continutul in zahar (vezi "Compozitie").

Farmacocinetica

Absorbtia amoxicilinei este neafectata de ingestia de alimente. Medicamentul este absorbit aproape in intregime in intestinul subtire. NIvelul maxim in ser este atins la 1-2 ore dupa ingestie. Medicamentul difuzeaza imediat in tesuturi si fluide, inclusiv in sputa si secretii bronhiale purulente. La pacientii cu functii hepatice intacte se ating concentratii biliare inalte. Eliminarea are loc in principal pe caile renale. Timpul de injumatatire prin eliminare este de 1-2 ore. Mai mult de jumatate din doza orala este eliminata prin urina sub forma terapeutica activa.

Incompatibilitati

Nu se cunosc.

Conservare

Se va pastra la loc intunecat si uscat la o temperatura sub 25 grade Celsius.

Proprietati

Amoxicilina este o penicilina cu spectru larg si actiune rapida. Ca si alte peniciline, amoxicilina actioneaza ca inhibitor al sintezei peretelui celular al agentilor patogeni. Amoxicilina are un spectru larg de actiune care cuprinde atat germeni gramnegativi cat si grampozitivi. Intre gramnegativi, sensibili la amoxicilina sunt inclusi. Escherichia coli, Proteus mirabilis, Salmonellae, Shigellae, Campilobacter, Haemophilus influenzae, Bordetella pertussis cat si Leptospira si Chlamidia. Alti germeni sensibili la amoxicilina sunt cei cuprinsi in spectrul penicilinei G, de ex. streptococii din grupele A, B, C, G, H, L si M, Streptococcus pneumoniae, streptococii neproducatori de penicilinaza, Neisseria, Erysipelothrix thusiopathiae, corynebacteria, Bacillus anthracis, actinomycetes, streptobacili, Spirillum minus, Pasteurella multocida, Listeria si spirochete ca Leptospira, Treponema, Borrelia si altele, cat si numeroase organisme anaerobe incluzand peptococci, clostridii, fusobacterii, etc.

4. Debridat 24 mg/5 ml, granule pentru suspensie orală

Ce este Debridat și pentru ce se utilizează

DEBRIDAT este utilizat în cazul durerii din cadrul bolilor digestive sau biliare. DEBRIDAT este un medicament care corectează tulburările tranzitului gastrointestinal care sunt legate de aceste afecțiuni.

Ce trebuie să știți înainte să luați Debridat

Nu luați DEBRIDAT

Dacă sunteți alergic la trimebutină sau la oricare dintre celelate componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Atenționări și precauții

Acest medicament conține zahăr și colorant Galben amurg (E 110)

Pentru copiii cu vârsta peste 5 ani, acest medicament conține 6 g zahăr/doză. Pentru adulți, acest medicament conține 9 g zahăr/doză. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienții cu diabet zaharat.

Utilizarea acestui medicament nu este recomandată în cazul pacienților care prezintă intoleranță la fructoză, sindrom de malabsorbție la glucoză și galactoză sau insuficiență a zaharazei- izomaltazei (boli ereditare rare).

Colorantul Galben amurg (E110) poate provoca reacții alergice.

DEBRIDAT împreună cu alte medicamente

Deși nu a fost observată nici o interacțiune între DEBRIDAT și alte medicamente luate în același timp vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

DEBRIDAT împreună cu alimente și băuturi

DEBRIDAT poate fi luat în timpul meselor sau independent de acestea.

Sarcina și alăptarea

DEBRIDAT nu trebuie luat în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, decât la indicația medicului.

DEBRIDAT poate fi administrat în perioada de alăptare.

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

sus

Cum să luați Debridat

Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Adulți

Flacon de 250 ml

Doza uzuală este de 15 ml, de 3 ori pe zi, măsurați cu măsura dozatoare. Dacă medicul consideră necesar, doza poate fi crescută până la maximum 15 ml de 6 ori pe zi.

Utilizarea la copii

În cazul copiilor cu vârsta sub 5 ani, este de preferat să se folosească flacoanele de 125 ml care sunt mai potrivite pentru utilizarea la această grupă de vârstă.

Flacon de 250 ml

Dozele uzuale sunt:

-copii cu vârsta sub 6 luni: 2,5 ml de 2-3 ori pe zi, măsurați cu măsura dozatoare;

-copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 1 an: 5 ml de 2 ori pe zi, măsurați cu măsura dozatoare; -copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani: 5 ml de 3 ori pe zi, măsurați cu măsura dozatoare; -copii cu vârsta peste 5 ani: 10 ml de 3 ori pe zi, măsurați cu măsura dozatoare, adică aproximativ 4,8 mg pentru fiecare kilogram de greutate corporală, pe zi (4,8 mg/kg și zi).

Suspensia orală se prepară astfel:

Adăugați apă minerală negazoasă sau apă fiartă și răcită până la nivelul marcat pe sticla flaconului, printr-o linie circulară. Închideți flaconul și agitați până la omogenizarea suspensiei. Se recomandă agitarea flaconului înaintea fiecărei administrări.

Flacon de 125 ml

Suspensia orală se prepară astfel:

1. Se introduce în flacon apă minerală negazoasă până la semnul de marcaj de pe flacon..

2. Se închide flaconul și se agită bine până se obține un lichid omogen.

3. Se scoate seringa gradată din ambalajul său. Se înșurubează seringa gradată pe flacon.

4. Se agită flaconul înainte de fiecare utilizare. Se trage cu o mână de piston până la gradația corespunzătoare greutății corporale a copilului, ținând cu cealaltă mână de gulerul seringii.

5. Se prinde seringa de guler și se trage traversând dopul, fără a atinge pistonul. Se varsă conținutul seringii gradate într-un biberon, o linguriță sau un pahar pe care copilul trebuie să-l bea imediat.

6. Se clătește cu grijă seringa dozatoare, folosind apă curată. Se pune la loc seringa în flacon, introducând-o prin dop.

Doza pentru o administrare este indicată în funcție de greutate, pe seringa dozatoare cu gradații ce corespund numărului de kilograme.

În practică, fiecare gradație a seringii dozatoare corespunde dozei pentru 1 kg și o administrare: de exemplu, gradația 10 corespunde dozei pentru o administrare la un copil de 10 kg.

Suspensia orală poate fi administrată ca atare sau amestecată cu un alt lichid (de exemplu, cu apă sau lapte). Seringa dozatoare trebuie spălată cu atenție după fiecare întrebuințare.

Dacă aveți impresia că efectul DEBRIDAT este prea puternic sau prea slab, spuneți medicului sau farmacistului.

Dacă luați mai mult DEBRIDAT decât trebuie

Dacă luați mai multă suspensie orală decât v-a fost prescris (sau dacă altcineva ia suspensia dumneavoastră), solicitați imediat consult medical sau adresați-vă imediat celei mai apropiate unități medicale.

Dacă uitați să luați DEBRIDAT

Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetați să luați DEBRIDAT

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

sus

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Rareori, au fost observate reacții la nivelul pielii.

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect.

sus

Cum se păstrează Debridat

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Suspensia reconstituită se păstrează maximum 4 săptămâni. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

sus

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține DEBRIDAT

Substanța activă este maleatul de trimebutină.

100 g granule pentru suspensie orală conțin trimebutină 0,787 g.5 ml de soluție reconstituită conțin trimebutină 24 mg.

Flacon de 250 ml: conține 152,5 g granule pentru suspensie orală și o măsură dozatoare gradată la 2,5 ml, 5 ml, 7,5 ml, 10 ml și 15 ml.

Flacon de 125 ml: conține 76,25 g granule pentru suspensie orală și o seringă dozatoare gradată.

Celelalte componente sunt: polisorbat 80, aromă naturală de portocale (ulei esențial de portocale pe suport de gumă arabică), zahăr, colorant Galben amurg (E 110).

Cum arată DEBRIDAT și conținutul ambalajului

Cutie cu un flacon de 250 ml din sticlă brună cu un capac de aluminiu. Flaconul conține 152,5 g granule de culoare portocalie, cu miros de portocală, pentru suspensie orală și o măsură dozatoare. Capacul de aluminiu este fixat cu un sigiliu din polietilenă și prevăzut cu un inel de siguranță.

Cutie cu un flacon de 125 ml din sticlă brună cu un capac de aluminiu. Flaconul conține 76,25 g granule de culoare portocalie, cu miros de portocală, pentru suspensie orală și o seringă dozatoare gradată. Capacul de aluminiu este fixat cu un sigiliu din polietilenă și prevăzut cu un inel de siguranță.

Suspensia reconstituită este siropoasă, opalescentă, de culoare portocalie, cu miros de portocale.

Capitolul III

Tratamentul cu suspensii

Bibliografie

Briner F., Steiger-Trippi K., Pharm. Acta Helv. 36, 495, 1961.

Cath-Stâncel Zamfira, Practica Farmaceutică 4/1971, 31.

Fica Cornelia, Practica Farmaceutică, 2/1970, 55.

Lecuța S., Practica Farmaceutică, 3/1970, 85; 4/1970, 25.

Moes A., Cronache di Chimica 19, 3, 1968, 16.

Moes A., Il Farmaco ed. Pr. 3, 1967, 119.

Moes A., Pharm. Acta Helv. 43, 5, 1968, 290.

Savopol E. Practica Farmaceutică 2/1968, 44.

Schulte K. E., Rohdewald P., Die Pharmazie 22, 6, 1967, 300.

Stănescu V., Practica Farmaceutică 2/1968, 35.

Rigamoti S., Rugineti G., Il Farmaco 24, 8, 1969, 435.

Voigt R., Florstedt H., Bornschein M., Die Pharmazie, 28, 1, 1973, 67.