Tratamentul Constipatiei

CAPITOLUL 1

NEVOIA DE A ELIMINA

Definiție:

Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism.

Excreția deșeurilor se realizează prin mai multe căi:

aparat renal – urină

piele – transpirație – perspirație

aparat respirator

aparat digestiv – scaun

aparat genital feminin – menstruație

în stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături și pe cale respiratorie – sputa

Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deșeurile rezultate în urma digestiei (fibre celulozice, pigmenți biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv) și alte substanțe nefolositoare trebuie eliminate.

Scaunul = reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecației.

Scaunul este alcătuit din : reziduuri rămase în urma digestiei alimentelor, celulele descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestive, produsele de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe, număr mare de microbi. Scaunul este, până la un punct, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

ANEXA 1, FIGURA 1

Manifestări de independență

La copilul mic

Factorii care influențează satisfacerea nevoii

Factori biologici

– Alimentația – cantitatea și calitatea alimentelor ingerate de individ influențează satisfacerea nevoii de eliminare.

– o bună hidratare și o alimentație bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale) facilitează eliminarea intestinală și vezicală.

           – mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor.

          – Exercițiile – activitatea fizică ameliorează randamentul muscular

           – fortifică musculatura abdominală și cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală.

             – Vârsta – are rol important în satisfacerea nevoii dacă ținem seamă de controlul sfincterelor.

              – la copii, controlul se obține în 2-3 ani.

              – la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate provoca lipsa de control a eliminării.

              – la bărbați, hipertrofia prostatei determină tulburări de micțiune.

             – Programul de eliminare intestinală – regularitatea programului de eliminare este un factor ce influențează satisfacerea acestei nevoi.

              – momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul.

Factori psihologici

Stresul

Anxietatea

Emoțiile puternice – pot modifica frecvența, cantitatea și calitatea eliminării urinare și intestinale.

Factori sociologici

Normele sociale – fiecare societate își stabilește măsuri de igienă, astfel încât indivizii să respecte salubritatea locurilor publice.   

Educația             

Cultura

Omul este singura ființă vie care consumă alimentele după ce le-a amestecat. Se pare că acesta este unul dintre motivele esențiale pentru care suferă atât de des de tulburări intestinale.

Tulburările intestinale datorate unei digestii perturbate în mod constant stau – de altfel – deseori la originea unui mare număr de boli, fără ca legătura clară dintre cauză și efect să poată fi stabilită.

Când sunt asociate cu o altă hrană, fructele perturbă efectiv digestia întregului și, cu aceeași ocazie, își pierd proprietățile benefice (vitamine etc.) pentru care au fost ingerate.

Combinația fructe-amidon

Fructul care conține fructoză (monozaharidă sau zahăr simplu), rămâne foarte puțin în stomac, deoarece este digerat, aproape în întregime, în intestinul subțire.

În schimb, amidonul (faină, făinoase etc.) începe să fie metabolizat încă din cavitatea bucală, unde, mulțumită acțiunii ptialinei, enzima din saliva, se transforma m maltoza. Apoi, sta câtva timp în stomac, pentru a fi după aceea "digerat" complet în intestinul subțire. Se știe că datorită maltazei (enzima din secreția pancreatică), maltoza se transforma în glucoză care este asimilată direct de sânge.

Dacă fructul este mâncat o dată cu amidonul, se produce fenomenul următor: aciditatea fructului va distruge ptialina care, din această cauză, nu-și va mai îndeplini rolul de catalizator pentru amidon. În loc de a trece direct în intestin, fructul va rămâne împreuna cu amidonul în stomac. Căldura și umiditatea de aici vor face ca fructul – care conține un zahăr simplu – să înceapă să fermenteze. Aceasta fermentație va continua în intestin, antrenând-o și pe cea a amidonului, care, în ciuda acțiunii amilazei (alta enzima din secreția pancreatică), nu se va transforma decât foarte puțin în maltoză (și apoi în glucoză). Amidonul neprelucrat va începe, la rândul său, să fermenteze până în colon.

Consecințele tuturor acestor fenomene:

balonare

gaze

iritația intestinelor

deteriorarea vitaminelor din fruct

risc de constipație etc.

Combinația fructe-proteine (carne, pește)

Prima fază a digestiei proteinelor are loc în stomac, datorită rolului activ al enzimei numită pepsină, care se dezvoltă în mediul acid creat de sucurile gastrice.

În consecință, dacă fructele și proteinele sunt ingerate împreună, fructul va fi imobilizat – și mai mult timp decât cu amidonul – în stomac, unde va fermenta. În absența pepsinei, stomacul nu va începe digerarea proteinelor și, ca urmare a acestei insuficiente metabolizări, ele vor intra – o dată ajunse în intestinul gros- într-o putrefacție anormală, ale cărei reziduuri toxice vor trebui să fie eliminate de către organism.

Abuzul de grăsimi

Când mâncarea pătrunde în stomac, orificul său de ieșire, pilorul, se închide pentru a-i lăsa digestiei timp să se desfășoare în liniște. Deschiderea pilorului va avea loc cu atât mai târziu, cu cât masa a fost mai bogată în lipide. Astfel, uneori va fi nevoie de 5-7 ore pentru ca o mâncare prea bogată în grăsimi să fie digerată, ceea ce poate genera o senzație de greutate neplăcută.

CAPITOLUL 2

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA  APARATULUI DIGESTIV

2.1 Noțiuni de anatomie și fiziologie

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gură, faringe (cu dublă apartenență), esofag, stomac, intestinul subțire și intestinul gros.

Gura este porțiunea inițială a aparatului digestiv, alcătuită din organe și diverse țesuturi. Superior este limitată de bolta palatină, inferior de planșeul bucal, lateral de obraji, anterior de buze și posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucală este căptușită cu mucoasă bucală. Funcțiile pe care le îndeplinește gura sunt: funcția de masticație pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acțiunea ptialinei salivare, funcția de fonație, funcția receptoare, funcția de apărare și funcția fizionomică.

Faringele este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât și aparatului respirator. El se află situat în partea posterioară a cavității bucale și se continua cu esofagul. Căptușit cu o mucoasă, este bogat în țesut limfoid. În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala faringiană pe peretele posterior și amigdala linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin numeroase vase limfatice și formând inelul limfatic Waldeyer.

Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legătura între faringe și stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicală (C7) în dreptul cartilajului cricoid, și se termina în dreptul vertebrei a 11-a toracale la cardia; este lung de 25 – 32 cm și are un calibru care variază între 10 și 22 cm. Are trei strâmtori fiziologice: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea de la nivelul încrucișării cu artera aortă și cea de la nivelul cardiei. Fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre faringe și stomac. Prin reflexul de deglutiție, bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin coordonare nervoasă, musculatura formează unde contracțiile care împing bolul spre esofag.

Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat între esofag și intestinul subțire. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere, cu vârful ușor îndoit și îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca litera „J” sau ca un cârlig. Forma lui este variabilă în funcție de : conținut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretului abdominal, poziția individului și volumul organelor vecine. Structural, stomacul este alcătuit din patru pături : la interior se afla mucoasa, apoi submucoasa, musculoasă, iar la exterior este învelit de seroasa peritoneală. Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric, care secretă mucus, și din glandele stomacului : glandele fundice, secretoare de acid clorhidric și pepsina, glandele pilorice și celulele mucipare, ambele secretoare de mucus. Din punct de vedere fiziologic, stomacul primește alimentele și, datorită funcției sale motorii, le frământă, le amesteca cu sucul gastric și apoi le evacuează în duoden.

Intestinul subțire începe la pilor și se termina la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei segmente : duoden, jejun și ileon. Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru porțiuni : prima porțiune, bulbul duodenal, urmează imediat după pilor și este ușor mobila ; porțiunea a doua, descendentă, este situată în dreapta coloanei vertebrale și în ea se varsa secreția biliară și cea pancreatică ; porțiunea a treia este orizontală, iar porțiunea a patra este ascendentă și se continuă cu jejunul, formând unghiul duodeno-jejunal. Fiziologic, duodenul are două funcții principale : motorie și secretorie. Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte repede în jejun (în câteva secunde). Secreția duodenală elaborează secretina (cu rol în stimularea pancreasului și a intestinului), enterokinaza (care transforma tripsinogenul în tripsina) și mucus. Jejuno-ileonul are un calibru mai mic și umple cea mai mare parte a cavității peritoneale. Este alcătuit tot din patru straturi : mucoasă, submucoasă, musculoasă și seroasă. Spre deosebire de duoden, seroasa învelește întreaga circumferință a jejuno-ileonului.

Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv ; el începe de la valva ileo-cecala și se termină cu anusul. Se distinge de intestinul subțire prin volumul lui mult mai mare și prin cele trei benzi musculare longitudinale taenia coli. Lungimea lui variază intre1,5 și 3 metri. Intestinul gros este împărțit în următoarele segmente : cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid și rectul.

Cecul este situat în fosa iliacă dreapta ; legătura dintre ileon și cec se realizează prin sfincterul ileo-cecal (formațiune musculară). Pe partea internă a cecului se afla apendicele, a cărui poziție este variabilă. Cecul are un grad de mobilitate.

Colonul ascendent este situat în flancul drept și continuă cecul, urcând vertical la fata inferioară a ficatului, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se continuă cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.

Colonul transvers se întinde de la unghiul hepatic până la unghiul splenic (unghiul stâng) și este situat orizontal sau în forma literei « V ».

Colonul descendent este situat în flancul stâng și se întinde de la unghiul splenic până la nivelul crestei iliace, unde se continuă prin colonul sigmoid.

Colonul sigmoid, în continuarea precedentului, situat în fosa iliacă stânga și în pelvis, are forma unui « S “ și se întinde până la unghiul recto-sigmoidian.

Rectul este porțiunea terminală : se întinde de la unghiul  recto-sigmoidian până la anus și este situat în pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul anal, care, continua ampula rectală.

Structural, intestinul gros este alcătuit din patru straturi : mucoasă, submucoasă, musculoasă și seroasă. Fiziologic, intestinul gros are funcții de motricitate, secreție și absorbție. Motricitatea asigură progresia bolului fecal prin contracții peristaltice, segmentare, și prin contracții masive. Bolul fecal se aduna în sigmoid ; trecerea materiilor fecale în rect duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecației. Secreția intestinului gros se rezuma la mucus. Funcția de absorbție este mai redusă și se exercită, mai ales, la nivelul cecului și al ascendentului ; se absorb apă, sărurile, vitaminele, glucoză.

CAPITOLUL 3

CONSTIPAȚIA

3.1 Fiziologia constipației

Constipația este una dintre cele mai frecvente tulburări, care apare la un număr mare de pacienți, în special la vârstnici. În Franța, aproximativ 10 milioane de persoane suferă de constipație, iar în Germania aproximativ 30 % din populație.

În ultimii ani, medicii au raportat o creștere a numărului persoanelor suferind de constipație. Convingerea că este necesară eliminarea scaunului în fiecare zi este înrădăcinată în mintea oamenilor încă din antichitate. Din această cauză, unele persoane complet sănătoase, încep tratamente pentru constipație și abuzează de laxative deoarece nu au o eliminare zilnică a bolului fecal. Totuși frecvența scaunelor la pacienții sănătoși poate fi foarte variată. O eliminare zilnică a bolului fecal nu este obligatoriu o dovadă a bunei funcționări a intestinului. În prezent este larg acceptat că frecvența normală a defecației variază de la de 3 ori/zi la de 3 ori/săptămână. Constipația este definită ca eliminarea mult prea lentă a scaunului (defecației cu dificultate sau cantități sistematic insuficiente). Pentru majoritatea populației, imposibilitatea de a elimina scaunul pentru mai mult de 24 de ore, este considerată constipație. Cantități mici de scaun, duritate și uscăciune excesivă și de asemenea senzație de eliminare incompletă a bolului, sunt elemente tipice ale constipației. Toate aceste simptome sunt prezente la majoritatea pacienților care suferă de constipație. Totuși, uneori lipsesc unele simptome. Prezența unui singur simptom este o dovadă a constipației. Modificări ale obiceiurilor proprii fiecărei persoane (privind frecvența și ritmul eliminării bolului fecal) constituie de asemenea o dovadă a constipației.

3.2 Cauzele constipației

Constipația este cauzată de tulburări în formarea scaunului și în tranzitul bolului. Cauzele principale sunt tulburări ale motilității bolului, slăbirea reflexului de defecație, modificări în structura intestinului sau ale organelor învecinate, care pot modifica transferul conținutului bolului către rect.

Cauzele constipației în detaliu

În general, intestinul este divizat în două părți – intestinul subțire și intestinul gros.

Intestinul gros are următoarele segmente:

cecum-ul și apendicele vermiform

colonul (care este divizat în ascendent, transversal și descendent)

sigmoidul (parte a intestinului gros denumită astfel datorită formei de litera „S”

rectul

În condiții normale, o medie de 1-2 litri/zi de conținut lichid intra în prima parte a intestinului gros (cecum și colon ascendent) unde este amestecat pentru a se asigura contactul optim între conținutul intestinal și suprafața mucoasei intestinale. Astfel, excesul de apă și anumite substanțe chimice (saruri anorganice) poate fi reabsorbit. Colonul este în principal un container în care scaunul este stocat, format și eventual eliminat, și prin absorbția excesului de apă din scaun previne pierderea acesteia prin tractul gastrointestinal. Intestinul, antrenat cu stimuli electrici, execută mișcări periodice.

Se observă două tipuri principale de mișcări :

segmentare

peristaltice

Mișcările segmentare (segmentarea) sunt contracții intermitente ale segmentelor învecinate ale intestinului, care contribuie la o mai bună amestecare a conținutului intestinal, permite absorbția apei, care duce la formarea scaunului.

Peristaltismul reprezintă contracțiile segmentelor consecutive adiacente ale intestinului care deplasează conținutul intestinal în direcția rectului și apoi în afara organismului.

Necesitatea defecației apare când fecalele intră în rect, întinzând pereții acestora și stimulând receptorii (terminațiile nervoase) ale mucoasei. Odată cu vârsta, sensibilitatea acestor receptori scade și este necesară o contribuție mai mare a mușchilor din peretele abdominal, pentru eliminarea scaunului. Defecația este o funcție care parțial nu este dependentă de voință, dar totuși, parțial, poate fi conștient controlată. În general, dimineața, în momentul trecerii la poziția ortostatică, fecalele acumulate în timpul nopții încep să preseze segmentele inferioare ale intestinului, ceea ce duce la necesitatea defecației. Acesta este cel mai fiziologic ritm al mișcărilor intestinale. Tulburările în motilitatea intestinului, care duc la constipație, pot avea la rândul lor mai multe cauze. Cea mai comună include : dieta, stilul de viață și diferiți factori de stres. Aceștia tulbură așa numitul sistem nervos vegetativ, responsabil pentru funcționarea organelor interne. Acest lucru este influențat de mai multe situații psihologice dificile : conflicte, depresii, anxietate, orar neregulat de muncă și odihnă, dieta nesănătoasă și altele. Reflexele cu origine în diferite organe (stomacul și sistemul biliar) sunt printre factorii care contribuie la dezvoltarea constipației bazată pe mecanism nervos. Tulburările endocrine (cele care interesează glanda tiroidă, suprarenalele și altele), care pot fie slabi, fie stimula influenta hormonilor asupra intestinului, duc de asemenea la constipație. Tulburările fluxului sanguin, în vasele intestinale, datorate aterosclerozei și altor tulburări vasculare, afectează de asemenea peristaltismul intestinal și pot duce la constipație. Activitatea fizică redusă inhibă motilitatea intestinală și cauzează constipație, în special la vârstnici. Medicamentele administrate pacienților sunt un factor independent, de mare influență asupra mișcărilor intestinale : unele pot cauza constipație, în special administrate pe termen lung. Aceasta se referă în special la atropina și la medicamentele cu activitate similară, diferite narcotice, unele spasmolitice, bicarbonatul de sodiu. Medicamentele psihotrope, tranchilizantele, diureticele, componentele de fier și hidroxidul de aluminiu, pot de asemenea determina constipație.

3.3 Medicamentele și substanțele implicate în apariția constipației

Constipația poate fi provocată de:

antibiotice (alterează flora microbiană)

narcotice

antiacidele care conțin aluminiu și calciu

medicamentele antihipertensive (blocante ale canalelor de calciu)

antiparkinsonienele

antispasticele

antidepresivele

suplimentele de fier

anticonvulsivele

Trezirea târziu, graba dimineața, activitatea în ture neregulate, modificări în stilul de viață și munca obișnuită, pot contribui de asemenea la constipație. Necesitatea defecației este inhibată de condițiile neigienice din toalete și uneori de rușine și altele. Constipația poate fi, de asemenea tulburată de tulburări organice ale intestinului, care duc la îngustarea lumenului.

Pe termen lung, în constipație pot aparea diverse complicații.

În constipație pot apărea inflamații ale intestinului gros. Scaunele foarte tari, cu consistentă pietroasă, caracteristice pentru constipație, pot exercita presiune și pot provoca ulcerații la nivelul intestinului. În cazuri extreme, în constipație pot apărea obstrucții intestinale complete, care necesită intervenții chirurgicale.

Diferite afecțiuni ale anusului și ale rectului (cele mai frecvente sunt hemoroizii și fisurile anale) apar de asemenea în constipație.

Cancerul de colon (relația dintre obstrucția cronică și cancer a fost definită de numeroase studii) este favorizat de constipație.

În constipație, acumularea de fecale în intestin duce la creșterea concentrațiilor substanțelor toxice cu originea în intestine. Alte complicații posibile la persoanele care suferă de constipație cronică sunt colita, rectita, diverticuloza, hemoroizii sau fisurile regiunii anale, coborârea planșeului perineal, dilatarea sfincterului anal, prolapsul rectal (căderea rectului spre exterior) și rectocelul (o herniere a rectului spre organele învecinate.

Pe lângă evacuarea rară a intestinuli, în constipație, tabloul simtomatic este completat de consistenta crescută a scaunelor, de efortul defectator excesiv, de senzația de disconfort abdominal, de balonare și uneori de prezența crampelor sau a durerilor abdomninale. Mai mult, la persoanele care suferă de constipație cronică, reabsorția unor substanțe toxice, ca histamina, poate să genereze manifestări cum ar fi cefaleea, migrenă, respirația urât mirositoare, starea de astenie etc. Absorbția unor substanțe în fluxul sanguin este responsabilă de mirosul greu pe care îl poate avea o persoană care suferă de constipație cronică. Utilizarea fibrelor în alimentație sau a unor suplimente cu fibre vegetale poate să rezolve pe lângă constipație și mirosul urât al corpului. În timp, în constipație, ca urmare a stagnării materiilor fecale în intestin, pe pereții intestinali se pot

depune reziduri care formează placă mucoidă. Această placă are o culoare neagră-verzuie și poate varia considerabil, în funcție de starea chimică din intestinul persoanei respective. Poate fi tare și casantă; poate fi tare și densă, dura umedă și elastică, moale sau tare și lipicioasă, subțire și are diferite culori și uneori emană un miros înțepător. Intestinele pot depozita o cantitate mare de materie parțial digerată în stare de descompunere(putrefacție), chiar și medicamente și alte chimicale toxice, care se pot absorbi în sistemul circulator, iar de aici în tot organismul. Intestinul iritat secretă mucus în cantitate crescută care, în contextul unui colon incomplet evacuat fenomen favorizat de constipație, se poate impregna de materii fecale. Acest ansamblu este placa mucoidă. Ar trebui subliniat încă o dată rolul fibrelor alimentare care pot să adune aceste reziduri din intestin și să ajute la evacuarea lor și în același timp ne feresc de constipație cronică. De aceea, alimentația noastră ar trebui să conțină suficiente fibre pentru a menține un colon sănătos.

Substanțele organice implicate în apariția  constipației

Conținutul intestinal este influențat de dietă, conținutul de substanțe nedigerabile și capacitatea de absorbție a apei și sarurilor minerale la nivel intestinal. Substanțele organice pot fi clasificate grosier în compuși hidrocarbonați și restul. Prima categorie include celuloză (fibre), mucus (polizaharide solubile în apă, conținute în plante subtropicale), polimeri naturali conținând pectine și altele. Cea mai importantă caracteristică este că aceste plante nu constituie o sursă importantă de energie. Dieta care conține cantități mari de produse bogate în substanțele menționate mai sus are ca efect mărirea volumului și a masei scaunului, ceea ce stimulează peristaltismul intestinal. Schimbări ale dietei obișnuite, ingerarea de cantități mari de alimente prelucrate, cu conținut mic de substanțe organice, sunt considerate cauze ale constipației.

3.4 Clasificarea constipației

Constipația poate să fie :

Simptomatica.

Primitivă.

Constipația simptomatică :

Întâlnim în nenumărate afecțiuni în cadrul cărora ocupa un loc mai mult sau mai puțin întins.

Obstacole mecanice pe intestinul gros dau fenomene de obstrucție, din tabloul căreia face parte și constipația.

Inflamațiile abdominale sunt aproape întotdeauna însoțite de constipație. Astfel : colecistitele, afecțiuni genitale feminine, veziculitele etc. produc constipație fie prin compresie mecanică, reflex sau prin intermediul temperaturii.

nevrite) sunt însoțite de constipații.Afecțiunile sistemului nervos, central (tulburări psihice) sau periferic (hemiplegii

În stările de denutriție putem avea și constipații. Aceasta este dată de lipsa alimentelor în intestine, care sunt cel mai important excitant al peretelui intestinal și de comprimarea țesuturilor și în special a mușchilor abdominali.

În afecțiunile tubului digestiv întâlnim constipația destul de des.

Afecțiuni cardio-renale cu stază abdominală precum și cirozele cu sindrom de hipertensiune totală, dau de cele mai multe ori constipație.

Paraziții intestinali dau constipație sau alternative de constipație și diaree.

Intoxicații cronice opiu saturnism, tabagism sunt cauze de constipație.

În afecțiunile glandelor cu secreție internă întâlnim destul de des constipația.

Constipația primitivă numită și constipație obișnuită, este considerată în general, de natură funcțională.

Ereditatea se pare că joacă un rol important faptul că apare mai ales la femei și după vârsta de 20 ani ;

Viciile alimentare sunt cauze destul de dese ale constipației. Regimurile prea sărace în celuloza cu puține lichide, regimurile de subnutriție (făinos sau numai cu carne și lapte), pâinea prea albă sau din contră, alimentația prea abundență cu supraîncărcarea intestinului gros de materii fecale, sunt la originea celor mai multe cazuri de constipații.

Ocupațiile sedentare, nerespectarea obișnuită a orei de defecație, lipsa de mișcări corporale, preocupările psihice, necazurile, pot fi invocate de asemeni drept cauze ale constipației.

Atonia musculaturii la bătrâni și la femeile ce au avut multe sarcini, slăbirea mușchilor perineali, pot fi cauza constipației obișnuite.

CAPITOLUL 4

SIMPTOMELE ȘI COMPLICAȚIILE CONSTIPAȚIEI

Simptomele care acompaniază constipația sunt variabile și depind într-o mare măsură de afecțiunea de bază. În unele cazuri, constipația este singurul simptom, în alte cazuri pacienții au și alte simptome.

Frecvența mișcărilor intestinale poate fi variabilă : de la una la fiecare 2-3 zile, până la de 2 ori/săptămână sau chiar mai rar. Scaunul este foarte tare, uscat, separat în mai multe fragmente lipite, asemănător cu cel al ovinelor. Uneori poate fi separat ca o păstaie de fasole sau o frânghie sau alta împletitură. Unii pacienți au așa numita constipație diareică, care apare după o lungă perioadă de constipație, când scaunul este în sfârșit dizolvat în mucus secretat de peretele intestinal ca urmare a iritării acestuia. Uneori pacienții se plâng de durere și senzația de prea plin, care dispar odată cu eliminarea fecalelor sau a gazelor. Distensia abdominală este un alt simptom supărător, cauzat de acumularea de gaze, produse de bacteriile intestinale și care nu pot fi eliminate datorită obstruării intestinului prin fecale. Pacienții cu constipație pot prezenta și o scădere a apetitului și greață. Durerile de cap apar, uneori, împreună cu iritabilitate, proastă dispoziție și modificări de somn. Constipațiile cronice pot da modificări la nivelul tegumentelor – acestea devin palide, uneori chiar cu o tentă gălbuie, flasce, fără elasticitate. Unul din cinci pacienți cu ileita terminală suferă de constipație și jumătate din pacienții cu colită ulcerativă au și constipație.

4.1 Semne subiective

Mulți dintre constipați nu se plâng de nici un fel de neplăcere. Singurul lucru ce-l pot spune este ca materiile fecale sunt prea dure. Alteori, bolnavii sunt mult mai îngrijorați de scaun decât să poată spune că au un fel de tulburare. Astfel, vedem indivizi, care ani de-a rândul se servesc de diferite purgative și duc o viață absolut normală.

Semnele subiective le putem împărți în :

semne locale 

semne generale

Semnele locale sunt datorate evacuării unor materii fecale întărite. Defecarea din cauza aceasta este dureroasă, se pot produce plesnituri anale, se pot rupe hemoroizii preexistenți pot lua naștere mai ales la copii, prolapsuri rectale. Din cauza efortului prea mare pe care îl necesită evacuarea unor materii prea dure, cardiacii, hipertensivii, emfizematoșii pot avea accidente uneori mortale. După scaun, mucoasa rectală rămâne iritată și musculatura peretelui excitată, încât timp de o jumătate de oră pacientul are senzația că nu și-a golit complet rectul. Uneori, bolnavii au senzația de plenitudine rectală sau tensiune abdominală. Mulți se plâng de gaze abdominale mai ales în formele de constipație dreaptă. Alteori, colonul este sediul unor dureri foarte vii.

Semnele generale diferă foarte mult de la un bolnav la altul. Cum vom vedea, scaunele constipaților nu sunt nici de putrefacție nici de fermentație ; reacția lor este neutră. Starea generală a bolnavilor poate fi foarte bună, unii sunt obezi. Alteori avem slăbiciune mare cu anemie, oboseală.

În multe cazuri sistemul nervos prezintă o serie de tulburări care uneori sunt datorită autointoxicației intestinale, alteori sunt de origine reflexă care variază paralel cu constipația. Astfel putem avea oboseala permanentă și în special dimineața, cefalee, amețeli, aprinderi la față, mâini reci, stări lipotimice. La bătrâni scaunul este o necessitate mai mult psihică decât fizică.

4.2 Semne obiective

Scaunele sunt de consistenta dura- constipație calitativă- in cantitate mică- constipatie cantitativă- sunt eliminate rar- constipatie orară. Uneori materiile fecale sunt reținute în rect timp îndelungat ; aceasta se întâmplă câteodată când avem evacuări zilnice, însă insuficiente. Cantitatea materiilor fecale din 24 ore este scăzută din cauza supradigestiei alimentare în intestin sau din cauza retenției lor prea îndelungate în colon cu resorbția prea mare a apei. Suprafața materiilor fecale poate fi acoperită cu mucus. Acesta trebuie interpretat ca o reacție mecanică a organismului pentru a apăra mucoasa la evacuarea scaunului și nu ca o iritație a acestei mucoase. Când există iritație atunci este mai repede cauzată de întrebuințarea excesivă a purgativelor și clismelor.

4.3 Forme clinice de constipație

Deosebim trei forme clinice de constipație:

Dischenezia sau stază pelvi-rectală ;

Constipația dreaptă sau stază ceco-ascendentă ;

Constipația stângă sau hipochinetică .

Constipația rectală

Constipația rectală se recunoaște prin tactul rectal. Rectul conține în permanență materii fecale și nu intermitent ca în mod normal. Prin examenul radioscopic constatam un tranzit normal sau accelerat în întreg colonul până la sigmoid. La acest nivel și în rect, materiile fecale se acumulează. Bolnavul poate să nu aibă scaun cu săptămânile sau să aibă zilnic în cantități mici. Masa de materii fecale adunate în rect și ansa sigmoidă se poate simți la palparea abdominală ca o tumoră în fosa iliacă stângă. Uneori bolnavii se plâng de o stare de plenitudine cu apăsare în regiunea perineală. Durerile pot să iradieze în coapsa stângă în fosa iliacă și în vezica urinară, dând tenesme vezicale. Când evacuările sunt foarte rare, se pot forma tumori fecale sau fecaloame.

Materiile fecale pot lua cu timpul o consistentă pietroasă. Cauza acestei constipații este slăbirea reflexului defecației care are punct de plecare în mucoasa rectală.

Constipația colonului drept

Între constipația colonului drept care reprezintă forma toxica și dureroasă și între cea a colonului stâng care este mai mult mecanica exista nenumărate varietăți ce diferă de la individ la individ. Constipația poate fi mai mult dreapta sau mai mult stânga, după cum poate fi mai mult prin atonie sau prin spasme, prin hiper sau hipokinezie. De obicei constipația dreaptă și stângă sunt rare. Constipația colonului drept a fost izolată de autorii englezi în frunte cu Herty și de către Stierlin. Acesta a găsit la radioscopie stază ce merge de la 24-48 ore și care cuprinde cecul, colonul ascendent și treimea dreaptă a transversului (colonul priximal embriologic). Stază în colonul drept poate fi dată de atonia acestui segment intestinal sau de spazmele prelungite ale transversului și descendentului. La început colonul drept lupta contra acestui obstacol funcțional, cu timpul el slăbește, devine aton și se lasa destins. Simptomatologia este determinată de fenomenele de auto intoxicație, date de resorbția prelungită a conținutului cecoascendentului. Flora microbiană este foarte activă la acest nivel. Din cauza aceasta, bolnavii se plâng de dureri de cap, migrene, gura amară cu miros fetid, limba încărcată, stare de depresiune sau excitație, tulburări psihice, mâini reci, transpirații urât mirositoare, stare de anemie ; uneori avem perioade febrile. Acesta este tabloul auto intoxicației intestinale a lui Pauchet. Scaunele pot fi numai tari sau să se prezinte ca o falsă diaree. Aceasta din urmă coincide cu perioadele febrile și este dată de o stare de inflamație a mucoasei colonului drept. Diareea falsă este produsă, cum am văzut la examenul coprologic, de colonul stâng, în special de ansa sigmoidă. Aceasta înseamnă, ca pe lângă stază dreaptă avem și una stânga. Când scaunele sunt tari reacția lor este neutră. Uneori această formă de constipație este însoțită de dureri. Ele sunt localizate în fosa iliacă, pe colonul drept și la unghiul splenic. Când durerile sunt la nivelul cecului, este greu să le deosebim de durerea apendiculară. Durerile în constipație se pot exagera în picioare, la eforturi și uneori după miezul nopții.

Constipația colonului stâng

Ea este vechea constipație atonă. Știm de la examenul coprologic, ca la acest nivel resorbția este determinată și flora microbiană foarte mult redusă. Din cauza aceasta în constipația colonului stâng nu vom observa fenomene de intoxicație. Starea generală a acestor bolnavi este foarte bună. Fenomenele nervoase care se pot observa în astfel de cazuri sunt datorită unei stări nervoase  concomitente, sau participării într-o măsură mai mică a unei atoni a colonului drept. Bolnavul, în general nu se plânge decât de lipsa scaunelor. La palpare putem simți colonul ca o coardă. În acest caz se adauga spasme intestinale. Trecerea pastei baritate este mult încetinita în colonul descendent, iar materiile fecale ne par segmentate.

ANEXA 2, FIGURA 1 , FIGURA 2

Complicațiile constipației sunt datorate resorbțiilor toxice, fenomenelor mecanice și reacției mucoasei intestinului gros.

4.4 Sindromul entero-renal 

Sindromul entero-renal al lui Heitz-Boyer este de foarte multe ori datorat constipației. Microbi din colonul drept, în special colibacilul și mai rar enterocolul, din cauza stazei prelungite, pătrund prin epiteliul intestinal și sunt eliminați pe cale renală, unde au loc fenomenele de pielo-nefrită și de cistită. Aceeași microbi sunt eliminați prin ficat, unde pot da o serie de leziuni ce constituie sindromul enterohepatic. Astfel putem avea colecistite, angiocolite, stări de subicter. Masa de materii fecale poate fi uneori de consistenta dura chiar pietroasă și atunci poartă numele de copriliți. Ei sunt de dimensiuni mai mici decât fecaloamele de la o nucă până la un ou.

Unele medicamente ca bismutul, bariul etc. pot de asemeni da astfel de tumori. Bolnavii se plâng de senzație de corp străin în corp, uneori efortul de defecație apare în anus. Destul de des ei sunt mobili în rect și se pot ridica în sigmoid. Din cauza stazei prelungite, mucoasa intestinului gros se inflamează și avem colite. Este foarte important să ne dăm seama dacă a fost întâi constipația și inflamația este secundară, sau constipația este urmare a inflamației.

Masele fecale pot eroda mucoasa intestinală și duce la abces al peretelui, gangrena lui, inflamația întregului perete intestinal cu colite ulceroase. Chiar colitele mai ușoare pot da diaree ; aceasta este uneori mai trecătoare și urmează o nouă perioadă de constipație. În fine putem avea falsă diaree (Mathieu).

Persoanele care abuzează de clisme pot avea colite mucoase sau chiar muco-membranoase. Înainte, când clismele se întrebuințau pe o scară mai mare, această afecțiune era mult mai des întâlnită.

CAPITOLUL 5

TRATAMENTUL CONSTIPAȚIEI

Constipația simptomatică impune în primul rând un tratament al bolii cauzale. În unele boli purgativele sunt periculoase (apendicitele, strangulările intestinale, febră tifoidă etc). Alteori purgativele sunt un bun ajutor al tratamentului bolii ce produce constipația. La copii unele stări febrile pot fi scurtate printr-un pergativ.

5.1 Etapele tratamentului constipației obișnuite

Constipația obișnuită , modificarea stării funcționale a intestinului gros prin :

Igieno- dietetic regim alimentar 

tratament cu agenți fizici, fizioterapic 

tratament medicamentos

tratament chirurgical 

tratament hidro-mineral 

psihoterapie

Tratamentul igieno-dietetic.Regimul alimentar bine conceput este de multe ori suficient pentru a modifica starea de constipație. Alimentele se împart în constipante și laxative.

În constipația colonului stâng regimul va cuprinde alimente cu multe resturi celulozice ca : pâine neagră, mămăligă, legume verzi, iaurt din ziua a doua, cartofi, untdelemn și în salate, multe fructe, carne puțină.

În diskezia rectala se vor consuma alimente bogate în celuloză.

Tratamentul prin agenți chimici , fizioterapic :

masajul abdominal 

hidroterapia este întrebuințată în toate formele de constipație.

electroterapia se folosește în aplicațiuni de curenți galvanici și faradici.

clismele produc contracții intestinale în mod reflex prin distensia rectului și asimoidului.

Tratament medicamentos : supozitoare cu glicerină și ulei de parafină, dulcolax papaverină suprimă spasmul fibrelor musculare netede, magneziu și potasiu,Vit. B12,Vit. A

Tratamentul chirurgical este inevitabil în stările generatoare de constipații rebele la orice tratament conservator, de exemplu ocluzie intestinală, perforații ale tubului digestiv, peritonite, apendicită ori colecistită supurația, tumori, neoplasme, aderente, stenoze foarte strânse și în orice caz de obstacol mecanic în tranzitul intestinal.

Psihoterapia, aceasta este o metodă care are efecte bune în constipație și este din ce în ce mai mult întrebuințată. Psihoterapia se face în grup sau individual.

În constipație, tratamentul trebuie să vizeze în primul rând regimul alimentar, care ar trebui să fie sănătos și să conțină o cantitate suficientă de fibre și lichide. Acestea asigură un tranzit intestinal normal, cea mai bună garanție că nu suferim și nu vom suferi de constipație.

Către constipație ne duce și mâncatul în grabă. Persoanele care mănâncă prea repede vor avea în mod cert probleme de digestie, întrucât stomacul nu reușește să se impregneze cu suc gastric în timp util, astfel ca alimentele rămân nedigerate. Simptomele unei digestii incomplete pot afecta sănătatea noastră prin balonări, flatulență, senzație de disconfort, constipație, favorizând astfel apariția plăcii mucoide și autointoxicarea.

După masă ar trebui să lăsăm organismul să-și facă digestia, dar nici acest lucru nu-l facem pentru că suntem mereu pe fugă. Ritmul în care trebuie să mâncăm și să ne facem digestia este întrerupt adesea de viața „modernă” și agitată pe care o avem. Natura nu ține cont de programul nostru zilnic, organismului nostru trebuie să i se lase timp să lucreze. Iată cum se explică de ce suferă de constipație cronică mai frecvent femeile, ele sunt tot timpul pe fugă.

Regimul recomandat în constipație presupune un aport constant de fibre. Deși ar trebui să avem un aport important de fibre vegetale zilnic, acest lucru este aproape imposibil în contextul zilelor noastre.

5.2 Plante folosite în tratamentul constipației

Preparatele din plante sunt de mare ajutor în această maladie care, netratată, poate atrage apariția altor afecțiuni, cum ar fi: hemoroizii, infecția urinară cu colibacili (colibaciloză). Există plante cu acțiune laxativă, altele cu acțiune mai drastică purgativă, sau aceeași plantă în doze mici poate avea acțiune laxativă, iar în doze mari, acțiune purgativă. Se preferă plantele și dozele cu acțiune laxativă.

Crușinul este un remediu vegetal, mult folosit, care se poate administra sub formă de tinctură, în doză de câte 15 picături, înainte de cele 3 mese sau ca decoct. Decoctul se prepară prin fierberea a 1-3 lingurițe de scoarța uscată, în 150 ml apă, timp de 15 minute, urmată de macerarea acestui decoct timp de 6 ore, iar lichidul decantant se bea seara. 
La copii se poate administra din acest decoct o doză de 5 picături pe an de vârstă și pe zi. Crușinul este un laxativ neiritant, colagog și vermifug. Are indicație în constipația spastică; se poate administra și la gravide.

Florile de piersic sunt indicate în constipația copiilor, ca laxativ blând. Se administrează ca infuzie, dintr-o lingură de flori de piersic la o cană cu apă. În funcție de vârstă, se recomandată să se consume de la 1 cana până la 2 căni pe zi. Se mai poate prepară și un sirop din flori de piersic, astfel: se macerează 100 g flori la 1 litru apă, timp de 12 ore, apoi se fierbe puțin, se exprimă sucul și se adaugă o cantitate egală de zahăr. Se beau 1-2 lingurițe pe zi.

Petale de trandafir de luna se indică tot ca un laxativ blând, în constipația copiilor, bătrânilor, convalescenților. Se utilizează ca infuzie, din 3 g de petale la 1 litru de apă, cantitate care se bea în cursul unei zile.

Florile de măceș sunt laxative; se administrează ca infuzie din 25 g flori la 1 litru apă și se beau 3-4 căni pe zi.

Nalba se folosește sub formă de infuzie din flori sau din frunze, sau din ambele; conținutul a 7 lingurițe de flori la 1 litru de apă, din care se consuma 2-3 căni pe zi, are efect laxativ.

Florile de șoc se folosesc ca decoct; 10 g flori uscate la o cană de apă; aceasta este cantitatea indicată pentru o zi.

Frunzele de frasin se indică sub formă de infuzie: 25 g la jumătate litru de apă, cantitate care se bea în cursul unei zile. Pentru bolnavii care au și dischinezie biliară hipotonă, se indică unele plante care au și acțiune colagogă.

Frunzele de volbură se prepară o infuzie din 2 g la o cană cu apă; se consumă dimineața; au o acțiune purgativă.

5.3 Tratament homeopatic

Aloe: dezgust pentru carne; dorința pentru legume, eructații (râgâieli) amare; balonări, dureri abdominale înainte de scaun; senzația de astenie de după scaun; constipația poate alterna cu diareea.

Alumina: constipație fără nevoia de a avea scaun; defecația (evacuarea spontană a intestinului) se produce cu dificultate, cu eforturi mari din partea bolnavului; bolnavii tip de Alumina au tegumentele foarte uscate, fără transpirații.

Anacardium: bolnavi iritabili, cu tulburări de atenție, nevralgii; dureri constrictive și senzația de corp străin în cavitatea abdominală; simptomele se ameliorează în timp ce bolnavul mănâncă; are senzația de scaun, dar nu are putere să evacueze intestinul.

Bryonia: dureri abdominale calmate în repaus; constipație cu materii fecale dure, negricioase, adesea alternând cu diaree; tipul de Bryonia este caracterizat și printr-o mare dorință de apă rece (tip foarte setos).

Causticum: constipația se datorează unei "pareze" a rectului; bolnavul simte mereu nevoia de scaun, dar efortul de defecație este ineficace; materiile fecale sunt de aspect grăsos.

Drenor hepatic: este o formulă complexă conținând remediile China, Chelidonium, Taraxacum, Solidago în dilutie decimală 3; acționează asupra constipației la bolnavii cu dischinezie biliară hipotonica.

Graphites: aversiune pentru carne și dulciuri; foame imperioasă (intensificată în timpul ciclului); abdomen destins; emisie de gaze fetide; constipație fără a simți nevoia de scaun; materii fecale amestecate cu mucus; eczema orificiilor naturale (gura, conduct auditiv extern, anus) și la nivelul plicilor (sub san, înapoia pavilionului urechii); tipul de Graphites este obez.

Opium: constipație "atonă" (multe zile fără nevoia de a avea scaun); după o spaimă se poate declanșa o criză de diaree.

Medicația alopată

Este bine să fie folosită cât se poate de rar și numai ocazional (pentru evacuarea intestinului după mai multe zile de absență a scaunului, la bolnavii care au stat mult timp la pat cu ocazia unor intervenții chirurgicale, în cazurile de boli invalidante, covalescente prelungite). Medicamentele alopate (printre care fenisanul, de exemplu), folosite timp îndelungat, pot duce la apariția unor afecțiuni severe de tipul nefritei interstițiale, hepatitei cronice sau a unor fenomene pasagere de tipul erupțiilor alergice.
Tratamentul cu plante, conjugat cu regimul igieno-dietetic, este considerat o terapie de întreținere, pentru accelerarea tranzitului, și este bine suportat; tratamentul homeopat, la bolnavii cu răspuns favorabil, poate duce la ameliorări de lungă durată sau vindecări, cu mențiunea că efectul se instalează lent.

Tratament medicamentos

Tratamentul de elecție utilizat în constipație (în cazul în care măsurile dietetice nu dau rezultate) este reprezentat de laxative și purgative. Scaunul eliminat prin utilizarea laxativelor este moale și format, iar cel prin purgative este semilichid sau lichid. Aceste medicamente se administrează doar o perioadă scurtă de timp, pentru a nu crea dependența și în final instalarea unei stări refractare la acțiunea lor. Laxativele nu se administrează în cazurile ușoare de constipație. Laxativele administrate oral sunt condiționate în mai multe forme: sirop, capsule, pulberi, granule. Mecanismul lor de acțiune diferă în funcție de clasă.

5.4 LAXATIVELE ȘI ALTE STIMULANTE ALE MOTILITĂȚII GASTRO-INTESTINALE

În această categorie de medicamente sunt incluse:

– laxativele și purgativele, care stimulează motilitatea intestinală  predominant prin acțiunea locală, fiind utilizatre pentru combaterea constipației;
– medicamentele prokinetice de felul metoclopramidei, care stimulează motilitatea gastro-intestinală prin mecanism antidopaminergic și/sau  colinergic și se folosesc îndeosebi pentru tratamentul sindromului de hipomotilitate gastrică.
– medicamente anticolinesterizante de felul neostigminei și alte substanțe colinergice, care sunt indicate în ileusul paralitic.

Laxativele și purgativele

Laxativele și purgativele grăbesc tranzitul intestinal și/sau măresc conținutul în apă al materiilor fecale. Efectul se datorează: 
– stimulării directe a motilității intestinale;
– creșterii difuziunii și secreției active a apei și electroliților în lumenul intestinal;
– reținerii apei în intestin prin forțe hidrofile sau osmotice;
– înmuierii directe a scaunului.
Pentru anumite molecule este posibilă și intervenția unor hormoni ai tractului digestiv de exemplu colecistokinina. Termenul de  laxativ se referă la substanțele care înmoaie scaunul, cel de purgativ, la cele ce provoacă eliminarea de scaune lichide. Efectul este în funcție de substanța activă și, uneori, de doză. Pentru dozele uzuale fibrele nedigerabile și coloizii vegetali ca și substanțele tensoactive, de felul docusatului, provoacă înmuierea scaunului în câteva zile. Substanțele iritante ale mucoasei intestinale- fenolftalinei, produse vegetale antrachinonice – determină  eliminarea unui scaun moale sau semilichid în 6-8 ore. Sărurile care acționează osmotic – de exemplu sulfatul de magneziu – și oleul de ricin  provoacă eliminarea de scaune apoase după 1-3 ore.
Laxativele și purgativele au indicații limitate. Ele pot fi folosite în constipația funcțională, dar numai ca o suplimentare a recomandărilor igieno-dietetice (exerciții fizice, dietă bogată în lichide, fibre și alimente laxative), atunci când acestea singure nu sunt eficiente. Ele sunt uneori necesare, pentru a evita efortul de defecație, și la bolnavii cu hernie, la cei cu boli cardiovasculare, în prezența hemoroizilor, fisurilor și altor afecțiuni anorectale. Golirea colonului sau a întregului intestin printr-un purgativ se recomandă înaintea unor intervenții chirurgicale la acest nivel, ca și pentru pregătirea examenului radiologic al tubului digestiv sau a altor organe abdominale și a examenelor proctologice. De asemenea, administrarea purgativelor poate fi utilă în unele intoxicații alimentare sau medicamentoase, ca și după unele antihelmintice(pentru a ușura eliminarea viermilor intestinali). Folosirea diferitelor tipuri de purgative se face diferențiat pentru una sau alta din aceste indicații.
Purgativele sunt întrebuințate mult și abuziv,în afara recomandărilor medicale datorită opiniei greșite că scaunul zilnic este obligatoriu. Autoadministrarea repetată, fără discernământ, poate accentua constipația, deoarece golirea colonului nu mai permite stimularea peristaltismului de către conținutul intestinal; acestea favorizează în continuare, abuzul de purgative. Utilizarea îndelungată poate duce la pierderi de apă și electroliți sau de vitamine și poate provoca fenomene de colită, uneori severă- „boala laxativelor”. Purgativele sunt contraindicate la bolnavii cu apendicită și, în general, în prezența durerilor abdominale, deoarece pot provoca accidente grave(de exemplu ruperea apendicelui). Obstacolele la nivelul intestinului reprezintă o altă contraindicație importantă.

LAXATIVELE DE VOLUM

În această grupă sunt cuprinse fibre vegetale nedigerabile și coloizi hidrofili cu structură polizaharidică, care cresc volumul conținutului colonului, stimulând consecutiv peristaltismul. La acțiunea laxativă contribuie și metaboliții acizi, activi osmotic, formați sub influența florei intestinale. Înmierea scaunului se produce după1-5 zile de tratament.
Laxativele de volum sunt recomandate pentru combaterea constipației funcționale, fiind de ales la bolnavii cu  anorexie și la cei la care obiceiurile sau restricțiile alimentare nu permit realizarea unui conținut intestinal care să susțină peristaltismul fiziologic.
Laxativele de volum sunt lipsite de toxicitate locală sau sistemică(nu se absorb). Dozele mari pot provoca flatulență. În prezența ulcerațiilor intestinale sau a unor obstacole organice se pot produce accidente obstructive. Ingestia de preparate uscate, fără apă, poate fi cauză de obstrucție esofagiană acută, mai ales când bolnavii prezintă tulburări de deglutiție. O serie de alimente – pâinea integrală, mămăliga cu mălai necernut, legumele frunze, fructele(îndeosebi prunele, smochinele și curmalele) au efect laxativ de volum.
Tărâțele constau din straturile externe fibroase ale boabelor de grâu și alte cereale. Conțin fibre dietetice în proporție de 40%, acționând ca laxativ de volum prin celulozele și polizaharidele cuprinse. Se administrează câte 4-6 linguri/zi.
Semen Psyllii, semințe de Plantago și Semen Linii, semințe de in, conțin polizaharide mucilaginoase, care se umflă cu apă. Se folosesc sub formă brută, măcinate sau ca mucilagii obținute din semințe.
Metilceluloză și carboximetilceluloză sodică sunt polizaharide simple obținute prin  semisinteză, similare fibrelor vegetale, care acționează ca laxative de volum. Se folosesc polimerii cu vâscozitate medie sau mare. Doza recomandată este de 0,5-2 g de 2-3 ori/zi(împreună cu apă).
Agarul sau geloza, o polizaharidă obținută din diferite specii de Gelidium și alte alge marine, formează cu apă un mucilagiu care mărește conținutul intestinal. Se administrează în doză de 4-16 g/zi.

PURGATIVELE SALINE- (PURGATIVE OSMOTICE)

Anumite săruri, administrate oral, au efect purgativ sau laxativ, în funcție de doză. Ele se absorb în mică măsură, reținând apa în intestin prin osmoză. Rezultă un conținut intestinal lichid, de volum crescut, ceea ce determină, secundar, creșterea peristaltismului. Dozele terapeutice mari provoacă evacuarea de scaune lichide, la 1-3 ore de la administrare, iar dozele mici acționează ca laxativ după un interval ceva mai mare.

Purgaivele saline sunt folosite atunci când este necesară evacuarea rapidă a intestinului înaintea examenului radiologic sau înaintea intervențiilor chirurgicale pe intestin, ca și în unele cazuri de intoxicații medicamentoase sau alimentare.
Eventualele reacții adverse sunt produse fie de „acțiunea sare”, fie de cationii absorbiți în oarecare măsură. Soluțiile foarte concentrate au acțiune iritantă, provocând greață și vomă. De asemenea, soluțiile concentrate provoacă deshidratare(atrage apa din organism în intestin), care poate deveni relevantă clinic când administrarea se face repetat. În cazul sulfatului de magneziu și al altor compuși care conțin magneziu, absorbția acestuia, deși limitată, poate determina fenomene de intoxicație acută cu deprimare centrală marcată, la bolnavii cu insuficiență renală și la copiii mici. Aportul mare de sodiu prin sărurile de sodiu purgative poate fi dăunător la bolnavii cu insuficiență cardiacă. În cazul fosfaților au fost semnalate stări de hipocalcemie severă, însoțită de comă.

Sulfatul de magneziu, sau sarea amară, are proprietăți purgative, acționând prin reținerea osmotică a apei în intestin și, probabil, prin stimularea secrației de colecistokinină(hormon duodenal, care mărește motilitatea intestinală și crește secreția pancreatică și intestinală). Doza purgativă este de 10-15 g(80-120 mEq), iar cea laxativă de 5 g. Se administrează dizolvat, cu apă multă pe nemâncate. Gustul amar neplăcut poate fi evitat, în parte, prin adăugarea de apă de lămâie. Este contraindicat la bolnavii cu insuficiență renală și trebuie evitat la copiii mici. 
Hidroxidul de magneziu și oxidul de magneziu, în doză de 2-4 g, acționează ca laxative osmotice. Au, de asemenea, proprietăți antiacide gastrice – se asociează cu hidroxidul de aluminiu sau carbonatul da calciu, pentru a combate efectul  constipat al acestora.
Citratul de magneziu, din compoziția limonadei Rogé, are avantajul de a nu fi neplăcut la gust, dar prețul este relativ mare.
Sulfatul de sodiu sau sarea Glauber se folosește ca laxativ în doză de 15 g(împreună cu multă apă). Are gust neplăcut. Trebuie evitat la bolnavii cu insuficiență cardiacă.
Fosfatul de sodiu(fosfat disodic) se folosește ca laxativ, în doze de 4-8 g.
Tartratul de sodiu și potasiu sau sarea Rochelle este activ ca laxativ, în doză de 10 g. Se amestecă, înainte de administrare, cu acid tartric și bicarbonat de sodiu, formând un preparat efervescent – pulberea Seidlitz – cu gust acceptabil.

PURGATIVELE STIMULNTE ALE MOTILITățII INTESTINALE
(PURGATIVE IRITANTE)

Această  grupă cuprinde medicamente variate, cu acțiune laxativă sau purgativă, care acționează la nivelul intestinului subțire sau gros – în primul caz efectul apare în 3 ore, în al doilea în 6-9 ore. Efectul purgativ se datorează acțiunii asupra mucoasei intestinale, de aceea sunt denumite și purgative de contact. Mișcările propulsive ale colonului sau intestinului subțire sunt stimulate, probabil ca urmare a iritării mucoasei, cu declanșarea de reflexe mediate de către plexul submucos sau mienteric. De asemenea, se produce o creștere a permeabilității mucoasei, care determină sporirea difuziunii apei și electroliților spre conținutul intestinal; este stimulată și secreția activă a apei și electroliților. Consecutiv absorbția netă este redusă și conținutul rămâne lichid. Este posibil ca la aceste acțiuni să contribuie eliberarea de prostagladine și creșterea cantității de AMPc în mucoasa intestinală. Purgativele iritante sunt utile, în primul rând, în situațiile care necesită evacuarea intestinului – prepararea pentru examenul radiologic, pentru endoscopie sau pentru intervenții chirurgicale. Folosirea în constipația funcțională trebuie evitată, cu excepția cazurilor refractare la măsurile igieno-dietetice și la purgativele de volum. Apendicită acută și orice situație care poate evolua spre abdomenul  acut reprezintă contraindicații absolute.

Oleul de ricin se obține din semințele de Ricinus comunis. Dozele terapeutice provoacă, după 1-6 ore, eliminarea a 1-2 scaune semilichide, urmată de o perioadă de constipație. Efectul se datorește acidului ricinoleic, care se eliberează sub influența lipazei pancreatice și acționează la nivelul intestinului subțire. Richinoleatul se comportă ca un surfactant anionic, stimulând intens peristaltismul intestinal și micșorând absorbția apei și electroliților din intestin. Din acest motiv, oleul de ricin poate fi considerat atât ca purgativ tensioactiv, cât și ca purgativ stimulant.
Oleul de ricin se recomandă în doză de 15-30 ml la adulți, 5-15 ml la copiii peste 2 ani și 1-5 ml la copii mai mici. Administrarea se face, de preferință, pe nemâncate. Gustul neplăcut poate fi mascat, parțial, prin adăugarea de lămâie sau prin folosirea de emulsii aromatizante; pentru copii există și capsule conținând cantități relativ mici de oleu.este folosit limitat, fiind indicat mai ales în cazurile în care este nevoie de o singură purgație. Provoacă rareori colici intestinale. Poate declanșa travaliul, când se administrează la femei cu sarcină în apropierea termenului.

Purgativele antrachinonice sunt reprezentate de o serie de produse vegetale, dintre care sunt oficinale în țara noastră: frangula(scoarța de Rhamnus frangula sau crușin), rubarba(rizomul de Rheum sau revent) și aloes-ul(suc de Aloe). Alte preparate de acest fel sunt senna(frunzele de Cassia acutifolia) și Cascara sagrada(scoarța de Rhamnus purshiana). Dantronul (danthron) este un derivat antrachinonic de sinteză, aparținând aceleiași clase. Purgativele antrachinonice provoacă, după 6-8 ore de la administrarea orală, eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide. Acțiunea se exercită la nivelul colonului și se datorează unor derivați antrachinonici(cum sunt emodina și acidul crisofanic), eliberați sub influența florei intestinale, din glicozidele precursoare conținute în drogurile vegetale. Sunt folosite pentru evacuarea rapidă a colonului și în cazuri selecționate de constipație funcțională, rebelă la alte tratamente. Se administrează oral, sub formă de extracte uscate sau extracte lichide. Există preparate de glicozide antrachinonice purificate. Dantronul se administrează în doze de 75-150 mg. Toate purgativele antrachinonice pot provoca colici intestinale. Purgația este urmată de 2-3 zile de constipație; efectul constipant este mai marcat pentru rubarbă, care conține cantități relativ mari de tanin. În condițiile folosirii îndelungate se poate dezvolta obișnuință chiar dependență față de aceste purgative. Folosirea prelungită prezintă riscul pierderii excesive de apă și electroliți, cu hipokaliemie, deficit de sodiu, deshidratare. Uneori se produc leziuni intestinale, cu fenomene de colită, steatoree, pierdere de proteine, calciu și vitamine. Antrachinonele se elimină prin lapte în cantități mici, dar uneori suficiente pentru a provoca diaree la sugari.

Fenolftaleina (phenolftalein, ciocolax) și bisacodilul(bisacodyl,  dulcolax, laxadin) sunt compuși de sinteză derivați de difenilmetan, care se comportă ca purgative iritante, cu proprietăți asemănătoare antrachinonelor. Acționează la nivelul colonului, provocând eliminarea de scaune moi la 6-8 ore după administrarea unei doze terapeutice, pe cale orală. Pentru fenoftaleină dozele recomandate sunt de 60-100 mg la adult și 15-30 mg la copii. Efectul este prelungit, probabil datorită intrării în ciclul entero-hepatic a unei părți din medicament. Colorează urina și fecalele în roșu, dacă reacția acestora este alcalină. În afara efectelor nedorite obișnuite pentru purgativele iritante, produce uneori reacții alergice, mai ales erupții cutanate pigmentarea, foarte rar sindrom Steven-Johonson sau sindrom lupoid.
Bisacodilul se administrează oral, 10-15 mg la adult și 5-10 mg la copil. Poate fi introdus și în supozitoare rectale – purgația se produce în acest caz repede, după 20-60 minute; folosit pe această cale, provoacă uneori iritație locală neplăcută.

Oxifenisatina (oxyphenisatine, fenisan) este alt derivat de difenilmetan cu proprietăți purgative. Poate afecta ficatul(au fost semnalate hepatite severe și ciroză, probabil de patogenie alergică).

LAXATIVELE PRIN ÎNMUIEREA SCAUNULUI

Aceste laxative, care ușurează progresia conținutului intestinal și înmoaie direct scaunul, sunt de ales de persoanele ce prezintă o eliminare dificilă a scaunuli(bătrâni, bolnavi la pat), în afecțiunile anale acute(hemoroizi, fisuri) și în toate situațiile care impun evitarea efortului de defecare.

Docuatul sodic(docusate sodium, sintolax), sodiu dioctil sulfosuccinatul, are efect laxativ slab, provocând înmuierea scaunelor după 1-3 zile de tratament. Acționează ca agent tensioactiv(este un surfactant anionic), ușurând pătrunderea apei și grăsimilor în bolul fecal. Crește de asemenea, permeabilitatea mucoasei intestinale. Se administrează oral, 50-400 mg/zi(în doză unică sau fracționat), sau rectal, 100 mg. Reacțiile adverse sunt rare – ocazional greață sau dureri abdominale. Docusatul sodic s-a dovedit hepatotoxic în anumite condiții de experimentale, dar fenomene de această natură nu au fost semnalate clinic; asocierea cu medicamente potențial hepatotoxice trebuie evitată. Purgativul favorizează absorbția intestinală a altor medicamente, ceea ce uneori poate crește riscul de reacții toxice.
Docusatul poate fi utilizat și că sare de calciu și sare de potasiu, în aceleași condiții ca docusatul sodic.

Poloxamerii sunt polimeri polioxietilen-polioxipropilen, de greutate moleculară și cu proporții variate ale celor două componente. Acționează ca surfactanți neionici. În scop laxativ se folosește îndeosebi poloxamerul 188, care administrat în doza de 240-480 mg realizează în câteva zile înmuierea scaunului.

Oleul de parafină este un amestec purificat de hidrocarburi alifatice, obținute din petrol. Administrat oral, provoacă înmuierea scaunului. Oleul este nedigerabil și rămâne în cea mai mare parte în intestin, pătrunzând bolul fecal și ușurându-i progresiunea și eliminarea. Doza uzuală este de 15-45 ml seara la culcare(cu suc de lămâie sau într-o formă aromatizată, mai plăcută). Poate fi introdus și în clisme a 200-300ml, pentru ușurarea eliminării fecaloamelor.
Oleul de parafină, administrat ocazional, este în general bine suportat. Bolnavii se plâng uneori de senzație neplăcută și pruritanal, datorite eliminării ca atare a uleiului. Nu trebuie folosit timp îndelungat, deoarece interferă absorbția unor factori alimentari esențiali liposolubili, inclusiv a vitaminelor A, D și K – poate fi de exemplu, cauză de carență vitaminică K, cu hipoprotrombinemie. Deși se absoarbe numai în mică măsură, se poate depune în ganglionii mezenterici și în sistemul reticuloendotelial(în ficat, în splină), unde provoacă reacții granulomatoase. La bătrâni și la bolnavii cu disfagie, aspirația accidentală a uleiului poate fi cauză de pneumopatii grave.

MEDICAMENTELE PROKINETICE

Medicamentele prokinetice sunt substanțe care stimulează motilitatea gastro-intestinală acționând prin mecanism anti-dopaminergic și/sau colinergic. Ele sunt indicate, în primul rând, pentru combaterea hipomotilității gastrice, sindrom de cele mai multe ori de etiopatogenie neprecizată, dar care poate însoți neuropatia diabetică, anorexia nervoasă, aclorhidria sau poate urma intervențiilor chirurgicale pe stomac. Medicația prokinetică poate atenua sau înlătura simptomele acestui sindrom – neplăcere epigastrică mai ales postprandial, pirozis, greață și vomă, reflux esofagian, senzație de dispnee și durere retrosternală.

Metoclopramida (metoclopramide, cerucal, gastro-timelest, gastrotem), un derivat benzamidic, stimulează motilitatea stomacului și intestinului subțire. Crește tonusul sfincterului esofagian inferior, împiedică relaxarea porțiunii superioare a stomacului, stimulează contracțiile antrale, relaxează sfincterul piloric și duodenul, grăbind golirea stomacului și împiedicând reflexul duodeno-gastric și gastro-esofagian. De asemenea mărește peristaltismul jejunului, grăbind tranzitul spre colon. Motilitatea colonului nu este influențată. Efectele motorii la nivelul tubului digestiv sunt utile în sindromul de hipomotilitate gastrică, ca și în alte stări diskinetice – de exemplu în esofagită de reflux. În plus, metoclopramida este folosită în cadrul unor procedee diagnostice-intubarea duodenului, examenul radiologic gastrointestinal. Metacloramida are efecte antivomitiv marcat(prin mecanism central și, în mai mică măsură, consecutiv modificării motilității gastrice), fiind larg utilizată pentru combaterea vomei de diferite cauze. Efectele metoclopramidei se datorează acțiunii antagoniste la nivelul receptorilor dopaminergice D2(localizați în sistemul nervos central și în tractul gastrointestinal). Intervin, de asemenea, mecanisme colinergice, dovadă că atropina împiedică efectul de stimulare a motilității digestive. Se presupune că medicamentul favorizează eliberarea neurotransmițătorului colinergic din neuronii mienterici și crește reactivitatea la acetilcolină. Metoclopramina se administrează obișnuit oral, câte 5-10 mg de 3 ori/zi, înainte de mese. Se poate administra și rectal, 1 sau 2 supozitoare a 20 mg/zi. În situațiile acute se injectează subcutanat sau intravenos o fiolă de 10 mg. Ca reacții adverse poate produce somnolență, nervozitate, rareori insomnie,  cefalee, diaree, simptome extrapiramidale(mai ales la copii), diskinezii tardive(pentru tratamentul prelungit), stare depresivă,  amenoree, galactoree,  ginecomastie(ca urmare a stimulării secreției de prolactină). Medicamentul nu trebuie utilizat în situațiile în care stimularea motilității digestive prezintă riscuri: hemoragii gastrointestinale, ileus mecanic, perforație digestivă. Este contraindicat în feocromocitom (sunt posibile reacții hipertensive), la epileptici (boala se poate agrava), la persoanele cu diskinezie tardivă provocată de neuroleptice în antecedente, la femeile cu  cancer de sân (hiperprolactinatoare). Nu se asociează cu atropină sau alte parasimpatolitice și cu antiparkinsoniene anticolinergice (antagonism); asocierea cu neurolepticele poate fi riscantă (reacții adverse centrale importante). Metoclopramida poate diminua absorbția digoxinei (din cauza grăbirii tranzitului intestinal).

Domperidona (domperidone,  motilium) este un derivat de benzimidazol cu proprietăți asemănătoare metoclopramidei. Stimulează, la fel ca aceasta, motilitatea stomacului și intestinului subțire; are efecte antivomitiv de intensitate moderată. Acționează ca blocant dopaminergic,dar nu are acțiunea colinergică la nivelul tubului digestiv. Administrarea orală are o biodisponibilitate mică – circa 15% – din cauza metabolizării la primul pasaj hepatic. Timpul de înjumătățire este de 7-8 ore. Se elimină în majoritate prin scaun, mai ales sub formă de metaboliți. Nu trece prin bariera hematoencefalică. Domperidona se administrează oral 10-20 mg de 3 ori/zi, fiind indicată în sindromul de hipomotilitate gastrică și în esofagita de reflux. Rezultate bune se obțin în stările de vomă asociate diskineziilor digestive.
Reacțiile adverse sunt mai puțin frecvente decât pentru metoclopramidă. Ca și aceasta poate provoca ginecomastie și galactoree(ca urmare a creșterii secreției de prolactină). Reacțiile extrapiramidale sunt rare.

Cisaprida (cisapride, alimix, prepulsid, propulsin) este o benzamidă înrudită cu metoclopramida. Stimulează motilitatea stomacului și intestinului subțire după aceleați model; în plus crește motilitatea colonului. Acțiunea este atribuită eliberării de aceticolină la nivelul plexului mienteric; stimularea motilității este împiedicată de atropină. Biodisponibilitatea după administrare orală este de circa 50%(este epurată parțial la primul pasaj hepatic). Nu trece prin bariera hematoencefalică. Are un timp de înjumătățire de 10 ore. Se elimină prin urină și scaun, în majoritate ca metaboliți.
Cisaprida se administrează obișnuit pe cale orală, 5-10 mg de 3-4 ori/zi. Se poate administra și rectal, în supozitoare. Este indicată în sindromul de hipomotilitate gastrică și în esofagita de reflux. De asemenea poate fi utilă în cazuri selecționate de constipație cronică idopatică și pentru combaterea hipomotilității colonului la bolnavi cu leziuni medulare. Ca reacții adverse au fost semnalate diaree și dureri abdominale, rareori cefalee. În ultimul timp au fost semnalate aritmii ventriculare severe(interval QT prelungit) cu risc letal. Ca și celelalte medicamente prokinatice este contraindicată în prezența obstrucției mecanice a tractului gastrointestinal și în alte situații în care motilitatea crescută poate fi periculoasă.

NEOSTIGMINA șI BETANECOLUL

Neostigmina, un anticolinesterazic și betanecolul, un parasimpatomimetic, stimulează motilitatea digestivă, efect utilizat pentru tratamentul parezei sau ielusului paralitic postoperator și a altor stări de distensie abdominală, ca și pentru combaterea hipotoniei vezicii urinare, postoperatorie sau de alte cauze. Spectrul larg al efectelor sistemice implică aplicații terapeutice dar și un risc mare de reacții adverse.

Neostigmina(neostigmine, moistin, prostigmine) este o substanță colinergică cu acțiuni muscarinice și nicotinice, datorite, în mare parte, blocării reversibile a colinesterazelor.
Neostigmina are o acțiune marcată de stimulare a motilității tractului digestiv: crește motilitatea porțiunii inferioare a esofagului și motilitatea gastrică, mărește tonusul și stimulează mișcările propulsive ale intestinului subțire și colonului. De asemenea crește secreția acidă a stomacului. Aceste efecte se exercită prin intermediul acetilcolinei, la nivelul plexului Auerbach și al sinapselor colinergice terminale. Stimularea motilității gastrointestinale este utilă în caz de distensie abdominală(de cauză medicală sau chirurgicală), ca și în ileusul paralitic postoperator, condiții în care se injectează subcutanat sau intravenos lent 0,25-0,50 mg neostigmină metilsulfat, repetând, la nevoie, după 4-5 ore. Activitatea peristaltică începe obișnuit la 20 de minute după injecție. Administrarea se poate face și în perfuzie intravenoasă 0,50 mg la 1000 ml soluție salină izotonă. Se recomandă introducerea unui tub rectal pentru ușurarea eliminării gazelor, eventual o clismă mică evacuatoare. Medicamentul nu este eficace în atonia gastrică după vagotimie bilaterală, situație în care blocarea colinesterazei rămâne fără efect în teritoriul denervat. Neostigmina contractă mușchii detrusor al vezicii urinare și crește presiunea intravezicală; în același timp favorizează relaxarea trigonului și a sfincterului extern, ușurând evacuarea urinii. Este indicată în atonia vezicală postoperatorie. O altă acțiune constă în stimularea musculaturii striate prin acționarea receptorilor nicotinici de pe placă terminală motorie de către acetilcolina protejată de inactivare. Acțiunea stimulantă  motorie este utilă în miastenia gravă (unde eficacitatea are chiar valoare diagnostică) și în intoxicația prin curarizante antidepolarizante(tubocurarină, galamină, pancuroniu). Neostigmina are molecula polară(este un compus cuaternar de amoniu), trecând greu prin membrane. Absorbția digestivă este slabă – eficacitatea este limitată când se administrează oral, chiar în doze mari(15-30 mg). În organism este metabolizată de colinesterază din plasmă și ficat; timpul de înjumătățire este de circa 1,3 ore. Efectele nedorite apar când dozele folosite sunt prea mari. Se poate produce hipersalivație, greață,vomă, diaree, colici abdominale, hipersecreție bronșică, sudorație(care sunt efecte muscarinice) crampe, fasciculații și slăbiciune musculară(efecte nicotinice). Apariția unor asemenea tulburări impune micșorarea dozei, eventual injectarea subcutanată de atropină 0,25-0,5 mg(antagonizează efectele miscarinice).
Neostigmina este contraindicată în astm, poala Parkinson și în prezența obstrucție mecanice a tractului digestiv sau a căilor urinare. Trebuie evitată, în măsura posibilului, la femeia însărcinată(deși mic, există un mic teratogen, iar stimularea motilității uterine poate fi dăunătoare).

Betanecolul(bethanecol, urecholine), carbamil beta-metilcolina, este un derivat de colină cu acțiuni predominant muscarinice(acționează direct asupra receptorilor colinergici de pe membarnele celulelor efectoare inervate de parasimpatic). Efectele sunt mai evidente la nivelul musculaturii netede a tubului digestiv și căilor urinare. Durata de acțiune este relativ prelungită(în comparație cu acetilcolina), deoarece este rezistent la colinesterază.
Betanecolul este indicat pentru combaterea atoniei gastrice și distensiei abdominale postoperatorii, a atoniei gastrice după bivagotomie, a retenției urinare(funcționale) postoperatorii și postpartum, a atoniei neurogene a vezicii urinare. Se injectează subcutanat(nu intramuscular) 2,5 mg, repetând la intervale de 15-30 minute, după nevoie, până la cel mult la 4 doze. Se poate administra pe cale orală(este mai puțin activ), 10-15 mg de 3-4 ori/zi.
Reacțiile adverse sunt relativ frecvente: neplăcere abdominală, congestia feței, sudorație și, la dozele mari, stare de rău, cefalee, senzație de căldură, colici, diaree, dispnee, hipotensiune(se injectează subcutanat 0,5 mg atropină). Hipertiroidismul, sarcina, ulcerul, astmul bronșic, bradicardia și hipotensiunea, boala coronariană, epilepsia și parkinsonismul reprezintă contraindicații. Betanecolul nu trebuie administrat în prezența obstrucției mecanice a tractului digestiv sau a căilor urinare, ca și după intervenții chirurgicale pe tractul digestiv(anastomoze, rezecții gastrointestinale) sau după intervenții recente pe vezica urinară.

CAPITOLUL 6

PRODUSE FARMACEUTICE FOLOSITE ÎN TRATAMENTUL CONSTIPAȚIEI

SENALAX- COMPRIMAT

Extract uscat din fructe de Senna corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice.

Compoziție

Un comprimat conține extract uscat din fructe de Senna (Senna acutifolia) corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B și excipienți: lactoză monohidrat, polividonă K30, fosfat acid de calciu dihidrat, carboximetilceluloză sodică, amidon 1500 parțial pregelatinizat talc și stearat de magneziu.

Acțiune

Sennalax este recomandat ca supliment alimentar în vederea menținerii unui tranzit intestinal optim,   constipație .   Acțiunea se exercită la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale și se datorează unor derivați antrachinonici eliberați sub influența florei intestinale din glicozidele precursoare, conținute în produsul vegetal.

Mișcările propulsive ale colonului/intestinului subțire sunt stimulate, ca urmare probabil a iritației mucoasei, precum și a modificării permeabilității acesteia, crescând astfel difuziunea apei și a electroliților la nivelul conținutului intestinal. Sennalax are avantajul că administrarea să nu este însoțită de dureri abdominale, ca și în cazul utilizării altor produse cu rol asemănător. Suplimentul alimentar Sennalax îmbunătățește tranzitul intestinal după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide).

Utilizare

Câte 1-2 comprimate pe zi, de preferință seara, la culcare, pentru a obține un scaun semilichid în cursul dimineții următoare. Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obișnuință sau dependență. Administrarea se poate relua după o pauză de o săptămână.

Nu se recomandă copiilor sub 2 ani, femeilor însărcinate sau care alăptează, precum și persoanelor cu obstrucții intestinale, inflamații intestinale acute, apendicită. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să utilizeze doza redusă la jumătate.

Atenționări

Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza zilnică recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor mici. Dozele pentru copii vor fi recomandate de către medicul pediatru. A nu se folosi după data expirării înscrisă pe ambalaj.

ANEXA 3 , FIGURA 1

DULCOLAX- DRAJEURI ȘI SUPOZITOARE

Compoziție 

Drageuri a 5 mg de bisacodil/drajeu. 
Supozitoare a 10 mg de bisacodil/supozitor. 

Acțiune terapeutică 

Dulcolax este un laxativ de contact. Când se administrează oral, sub formă de drajeu, sau rectal, sub formă de supozitor, induce creșterea peristaltismului prin acțiunea directă asupra mucoasei colonului, rezultând în mod obișnuit un scaun moale. Produsul este lipsit de efecte secundare severe. 

Indicații 

Toate formele de constipație, (la pacienții imobilizați în pat; în cazul schimbării alimentației ori a mediului; datorate bolilor sau tulburărilor digestive); favorizarea evacuării când exista dureri, ca de pildă în cazul hemoroizilor; pre – și post – operator; pregătirea colonului pentru examene endoscopice. 

Mod de administrare 

Oral. Drajeurile sunt forma obișnuită de administrare în cazul în care nu este necesară  o evacuare imediată. Ele se pot înghiți, pe stomacul gol sau plin, cu sau fără lichide. Administrarea concomitentă a antiacidelor (de exemplu, bicarbonat de sodiu) trebuie evitată.       
– Adulți: Obișnuit se iau 2 drajeuri seara la culcare, în scopul de a provoca una sau două defecații în dimineața următoare, sau cu o jumătate de oră înaintea mesei de dimineață pentru un efect în aproximativ 5 ore.       
– Copii în vârstă de 4 ani și peste: 1 drajeu.
Rectal. Supozitoarele pot fi utilizate pentru a obține o evacuare în scurt timp de la administrare. De exemplu, dacă se aplică supozitorul dimineața imediat după trezire, se poate aștepta că efectul să se producă după micul dejun. Aceasta oferă posibilitatea înlocuirii cu eficiența și economie de timp a clismei, preoperator, înaintea examinării radiografice, precum și la pacienții aflați la pat.         
-Adulti: Doza normală este de un supozitor de 10 mg. Numai în cazurile speciale este necesară administrarea celui de al doilea supozitor. Obișnuit acesta este eficace în aproximativ 30 de minute.
Administrare combinată – Când produsul Dulcolax se folosește în vederea pregătirii pacientului pentru examinarea radiografică a abdomenului, ori pre- și postoperator, drajeurile trebuie combinate cu supozitoarele, în scopul realizării unei evacuări complete la nivelul intestinului. Dozajul recomandat pentru adulți este de 2-4 drajeuri, administrate seara, înainte de culcare și un supozitor, aplicat intrarectal în dimineața următoare. 

Contraindicații 

Cu excepția abdomenului acut chirurgical, unde orice laxativ este contraindicat, pentru Dulcolax nu se cunoaște nici o contraindicație. 

Precauții 

Dulcolax poate fi administrat copiilor și persoanelor în vârstă, femeilor însărcinate sau care alăptează, precum și pacienților debili.Totuși, se recomanda o oarecare precauție (ca și în cazul altor laxative) în timpul primelor trei luni de sarcină. La copii sub 4 ani trebuie consultat medicul înaintea administrării Dulcolax. 

Reacții adverse 

Ocazional, în cursul utilizării drajeurilor poate să apară un disconfort abdominal. Acesta se produce mai ales în constipațiile cronice unde conținutul intestinal este deosebit de uscat și dur, în porțiunea superioară a colonului. Adeseori acest disconfort poate fi înlăturat prin creșterea dozajului cu drajeuri. Supozitorul trebuie introdus în rect și suficient de profund pentru a nu produce leziuni anale.

ANEXA 3, FIGURA 2

DUPHALAC- SIROP

Compoziție

Un litru lichid oral conține lactuloză 667 g.

Grupa farmacoterapeutică: tract digestiv și metabolism; laxative osmotice.

Indicații terapeutice

Tratamentul simptomatic al constipației cronice.

Encefalopatia hepatică.

În cazurile în care se consideră că reducerea consistenței scaunului are un beneficiu medical (hemoroizi, după intervenții chirurgicale pe colon sau regiunea anală).

Contraindicații

Hipersensibilitate la lactuloză;

Galactozemie, sindrom de malabsorbție la glucoză sau galactoză sau deficit de lactază;

Colopatii organice inflamatorii (rectocolită ulceroasă, boala Crohn);

Sindrom ocluziv sau subocluziv;

Abdomen dureros de etiologie nedeterminată. Deoarece Duphalac conține glucide de tip galactoză (până la 1,5 g/15 ml) și lactoză (până la 0,9 g/15 ml) este contraindicat în caz de galactozemie, sindrom de malabsorbție la glucoză sau galactoză sau deficit de lactază.

Precauții

În cazul în care constipația nu se ameliorează după câteva zile de tratament sau reapare după tratament, se recomandă efectuarea unui consult medical.

Tratamentul medicamentos al constipației este numai un adjuvant al tratamentului igieno- dietetic care constă în:

îmbogățirea alimentației în fibre vegetale și apă;

activitate fizică și reeducarea reflexului de defecație.

Nu se recomandă utilizarea de lungă durată a lichidului oral Duphalac. La persoanele vârstnice trebuie să se asigure o rație hidrică suficientă.

Interacțiuni

Medicamentele care au o eliberare dependentă de pH-ul colonului (de exemplu: acidul 5- amino salicilic) pot fi inactivate datorită mecanismului de acțiune al lactulozei (prin scăderea pH-ului la nivelul colonului).

Atenționări speciale

Doza utilizată în mod uzual în constipație nu necesită prudență sporită la pacienții cu diabet zaharat. Deoarece doza utilizată în tratamentul encefalopatiei hepatice este, de obicei, mult mai mare, la pacienții cu diabet zaharat trebuie avut în vedere că substanța activă este un dizaharid de sinteză. În caz de megacolon, prin alterarea motricității colice și la pacienții imobilizați la pat, prescrierea trebuie să fie făcută cu prudență (datorită riscului existenței unui fecalom).

Copii

La copii și nou-născuți prescrierea de laxative se va face foarte rar: trebuie avut în vedere riscul interferării cu funcționarea normală a reflexului de defecație.

Sarcină și alăptarea

Duphalac se va utiliza cu prudență în timpul sarcinii, numai dacă este absolut necesar. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Duphalac nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze și mod de administrare

Doza zilnică trebuie ajustată individual. Următoarele doze pot servi pentru orientare:

Constipație cronică sau în cazurile în care se consideră că reducerea consistenței scaunului are un beneficiu medical:

Doza poate fi scăzută după câteva zile în funcție de necesitățile pacientului.

Doza trebuie administrată în priză unică, în timpul micului dejun. Apariția efectului poate dura câteva zile datorită modului de acțiune al lactulozei. Dacă răspunsul terapeutic nu apare în primele două zile, poate fi avută în vedere creșterea dozei.

Encefalopatia hepatică:

Doza inițială: 30-50 ml lichid oral Duphalac de 3 ori pe zi

Doza de întreținere: trebuie adaptată astfel încât să se obțină maximum 2-3 scaune moi pe zi. De preferință, pH-ul scaunului trebuie să fie 5-5,5.

Duphalac se administrează oral. Poate fi amestecat cu lichide calde sau reci.

Reacții adverse

În primele zile de tratament poate să apară flatulență. De obicei, aceasta dispare după câteva zile. Dacă se utilizează doze mai mari decât dozele recomandate, pot să apară dureri abdominale și diaree. În aceste cazuri se recomandă scăderea dozei.

Dacă sunt utilizate doze mari (de obicei indicate doar în encefalopatia hepatică) pe o perioadă mai mare de timp, pot să apară tulburări ale echilibrului electrolitic datorate diareei.

Supradozaj

Nu sunt disponibile date privind supradozajul cu lactuloză. La doze mai mari pot să apară durere abdominală și diaree. În acest caz, se recomandă întreruperea administrării produsului medicamentos și tratament simptomatic de reechilibrare hidroelectrolitică.

ANEXA 3, FIGURA 3

TRANZACTIV- COMPRIMATE

TRANZACTIV este unul din puținele laxative naturale, Senna reprezentând frunzele, respectiv fructele speciilor de Cassia augustifolia și Cassia acutifolia, plante ierboase din familia leguminoaselor, întâlnite în flora Africii tropicale și a țărilor arabe.
Extractul recoltat în scop medicinal conține compuși antrachinonici, în special senisoli și senoside, precum și flavonoizi și mucilagii, datorită cărora se realizează efectul laxativ și purgativ.

Compoziție

Un comprimat conține extract uscat de fructe de Senna (Senna acutifolia), corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B și excipienți : lactoza monohidrat, polividona K30, fosfat acid de calciu dihidrat, carboximetilceluloza sodică, amidon 1500 parțial pregelatinizat, talc și stearat de magneziu. 

Acțiune

Se recomandă ca supliment alimentar în vederea menținerii unui tranzit intestinal optim. Acționează la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale prin derivații antrachinonici eliberați sub influența florei intestinale, din glicozidele precursoare, conținute în produsul vegetal.
TranzActiv îmbunătățește tranzitul intestinal după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide).

Avantaj : TranzActiv are avantajul că administrarea să nu este însoțită de dureri abdominale, ca în cazul utilizării altor produse cu rol asemănător.

Administrare

1-2 comprimate/zi, împreună cu lichide,de preferință seara, la culcare , pentru a obține un scaun semilichid în cursul dimineții următoare.
Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obișnuința sau dependentă. Nu se ia timp de aproximativ 2 ore de la administrarea altui medicament, interferând cu absorbția acestuia. Dozele pentru copii precum și folosirea în timpul sarcinii vor fi recomandate de medic.

Indicații

TranzActiv este indicat în toate formele de constipație : în cazul imobilizării la pat, datorată bolilor sau tulburărilor digestive, habituala, indusă de medicamente (ex.narcotice). Poate fi folosit pentru golirea și prepararea intestinului pentru chirurgie sau examinare sau când trebuie evitate efortul / durerea : intervenții chirurgicale, hipertensiune, AVC, hernie, hemoroizi.

Contraindicații

Nu are, cu excepția abdomenului chirurgical acut, unde orice laxativ este contraindicat

Precauții

Înainte de a lua acest laxativ, consultați doctorul său farmacistul în caz că aveți : diferite alergii, dureri stomacale bruște / intense, blocaj / perforații intestinale, sângerări rectale de cauză necunoscută.

Efecte secundare

Dacă apar următoarele efecte secundare, comunicați-le de îndată doctorului sau farmacistului : diaree, greață, vărsături, reacții alergice. Unele efecte secundare nu necesită atenție medicală specială decât în cazul persistentei sau dacă devin supărătoare : modificări de culoare pentru urină, crampe abdominale, edeme.

ANEXA 3, FIGURA 4

CIOCOLAX – COMPRIMATE

Compoziție

Un comprimat filmat conține :
– extract 20% din fructe de Senna (Cassia Acutifolia 203 mg echivalent în sennozide B-4,6mg) ;
– extract 4/1 scoarță de Crușin (rhamnus frangula), echivalent cu 28mg scoarță uscată ;
– excipienți: tabletoza, polivinilpirolidonă, celuloză microcristalină, amidon din porumb, tâlc, dioxid de siliciu, stearat de magneziu, aqua polish F brown MR 9491, aromă de ciocolată.

Indicații

Acest produs este util în caz de constipație acută și cronică , pentru stimularea tranzitului intestinal și menținerea tonicității fiziologice a tractului digestiv , inclusiv la pacienții diabetici ( nu conține zahăr ).
Este util ca adjuvant în tratamentul insuficienței biliare , diskineziei biliare și , în asociere cu vermifuge , pentru eliminarea paraziților intestinali..

Doze și mod de administrare

Comprimatele se înghit întregi.
În caz de constipație acută/ocazională , se administrează 1 comprimat filmat seară înainte de culcare , cu o cantitate suficientă de lichid.
Se recomandă ingestia cantității minime , și , în mod excepțional , doar în cazul constipației refractare , sau la sfatul medicului , creșterea dozei la 2 comprimate filmate , luate într-o singură priză.
Prelungirea curei pe o durată mai mare de 7 zile consecutiv , se poate face doar cu avizul medicului.
Pentru alte afecțiuni decât constipația , (criză biliară sau antiparazitar ) se recomandă administrarea, ocazional, a unui singur comprimat filmat, la nevoie.

Contraindicații

Persoane ce prezintă obstrucție intestinală și stenoza , atonie , apendicită , afecțiuni inflamatorii la nivel intestinal și colonic , dureri abdominale cu etiologie necunoscută , deshidratare severă , cu pierdere masivă de electroliți.
Pe perioada sarcinii și a alăptării.
Copii mai mici de 12 ani.

ANEXA 3, FIGURA 5

EUCARBON- COMPRIMATE

Indicații

Tratamentul de scurtă durată al constipației ocazionale, adjuvant în tratamentul tranzitului intestinal încetinit, meteorismului, flatulentei, hemoroizilor.

Contraindicații

Boli intestinale inflamatorii, cancer colorectal, sângerări rectale nediagnosticate, obstrucție intestinală. 

Dureri abdominale de cauze nedeterminate, suspiciune de ulcer gastric sau duodenal. 
Constipație cronică. 
Stare de deshidratare cu depleție electrolitică sau tulburări ale echilibrului acido-bazic. 
Copii sub 10 ani.

Compoziție

Fiecare comprimat conține : 
-pulbere de frunze de Senna 105 mg , extract de rubarb 25 mg , cărbune vegetal neactivat 180 mg , sulf purificat 50 mg și excipienți . 

Mod de administrare

Adulți și copii de peste 15 ani: doza recomandată este de 1-2 comprimate de 1-3 ori pe zi, administrate cu mult lichid, în timpul mesei sau după masa.

ANEXA 3, FIGURA 6

SINERGIN- PLICURI

INGREDIENTE/ PLIC:

conține 92% inulină îmbogățită cu oligofructoza, extrasă din rădăcină de cicoare(Cichorium Intybus) și zaharuri (fructoză, glucoză, sucroză).Zaharuri  0,80g, Fibre alimentare solubile 9,20g, Grăsimi 0g, Proteine 0g, Vitamine și minerale neglijabil.

RECOMANDĂRI:

prevenirea și tratamentul constipației cronice;

adjuvant în tratamentul encefalopatiei hepatice latente sau manifeste;

adjuvant în tratamentul colitei ulcerative și bolii Crohn;

produsul poate fi utilizat și de către vegetarieni și vegani;

Sinergin este un prebiotic cu o formulă specială care acționează pe toată lungimea colonului, hrănind selectiv flora saprofită endogenă (flora zaharolitica din intestin), îmbunătățind astfel metabolismul colonic și calitatea mucoasei colonice.

Administrarea unui plic de Sinergin (10g inulina îmbogățită cu oligofructoza) zilnic, pe o perioadă de minim 4 săptămâni conduce la restabilirea eubiozei și a echilibrului gastrointestinal.

INDICAȚII TERAPEUTICE:

Prevenirea și tratamentul constipației cronice;

Îmbunătățirea calității mucoasei colonului și protecția împotriva proceselor inflamatorii (boli inflamatorii intestinale – ex. colita ulcerativă, boala Crohn, etc);

Prevenirea apariției și adjuvant în encefalopatia hepatică latentă sau manifestă;

Creșterea tolerantei intestinale la vârstnici;

Îmbunătățirea funcției tractului gastro-intestinal și creșterea imunității la vârstnici;

Prevenirea apariției și complicațiilor diverticulozei colonice;

Reducerea riscului de recidivă a cancerului colorectal prin scăderea lezării structurii ADN și a numărului mutațiilor oncogene la pacenții polipectomizați și cu neoplasm de colon operat.

Datorită indicelui glicemic scăzut, produsul poate fi recomandat și pacienților diabetici.

ADMINISTRARE

Doza zilnică recomandată: se recomandă administrarea a 1-2 doze(în funcție de recomandarea medicului): în cazul supradozării, produsul are efect laxativ, acesta dispărând după încetarea administrării.

Mod de administrare: deschideți doza de Sinergin și turnați lent în timp ce amestecați energic cu o linguriță în: apă plată, lapte, ceai sau iaurt, diverse pireuri de fructe sau legume, pasta de brânză sau cereale, musli.

ANEXA 4, FIGURA 1

NATULAX – CAPSULE

Compoziție/capsulă:

pudră de Carica papaya(Papaia),fructe 180mg;

extract de Cassia angustifolia(Senna),părți aeriene 150mg;

pudră de Zingiber officinale(Ghimbir),rizomi 40mg;

extract de Foeniculum vulgare(Fenicul),fructe 40mg;

extract de Terminalia chebula,fructe 35mg;

extract de Terminalia belerica,fructe 35mg;

extract de Operulina  turpethum,rădăcini 30mg;

Recomandări: ameliorarea tulburărilor asociate constipației, flatulenței și durerilor abdominale.

Carica papaya(Papaia) este cunoscută ca un laxativ natural fin, util în constipație sau diaree cronică. Carpaina și carposida sunt ingredientele active cu proprietăți de ameliorare a digestiei, antiinflamatoare, analgezice, antioxidante și antihelmitice.

Cassia angustifolia(Senna) conține senosidele A și B, glicozide antrachinone cu rol laxativ. Specia este folosită și în ameliorarea disconfortului asociat constipației, lipsei poftei de mâncare sau indigestiei.

Zingiber officinale(Ghimbir) este folosită în constipații, anorexie, flatulenta și în ameliorarea stărilor de greata și vomă.

Foeniculum vulgare(Fenicul) este apreciată din vechime datorită proprietăților sale antispastice, purgative, diuretice, tonice pentru ficat, rinichi și splină.Specia conține uleiuri volatile cu rol în stimularea eliberării enzimelor necesare procesului de digestie și ameliorarea tulburărilor asociate constipației, balonărilor, colicilor și disconfortului abdominal.

Dintre constituenții speciei Terminalia chebula pot fi menționate glicozidele antrachinone care au proprietăți laxative prin inducerea contracțiilor la nivelul colonului.

Terminalia belerica este utilizată ca purgativ. Speciei i s-au atribuit și proprietăți antioxidante, antihelmitice, expectorante, antibacteriene  și de ameliorare a profilului lipidic.

Operculina turpethum este folosită de secole în Ayurveda în caz de febră, edeme, anorexie,constipație sau intoxicații .Este cea mai cunoscută specie în Virechana,procedura ayurvedica pentru constipație. Dintre ingredientele active ale speciei, poate fi menționat turpetinul, care este responsabil de proprietățile purgative.

Mod de administrare:

oral- 1 capsulă pe zi,la culcare.
Doza poate fi crescută până la 2 capsule pe zi.Capsulele se înghit întregi,cu un pahar cu apă.

ANEXA 4, FIGURA 2

Laxamag- supozitoare

Indicații

Tratamentul de scurtă durată al constipației ocazionale; pregătirea pacienților pentru colonoscopie și rectoscopie, precum și pentru intervențiile chirurgicale; dureri de intensitate moderată (se asociază obișnuit cu acid acetilsalicilic sau alt analgezic antipiretic); diaree acută.

Contraindicații

Hipersensibilitate la bisacodil sau la oricare dintre excipienții produsului.
Afecțiuni inflamatorii ale colonului, rectocolita ulcerohemoragica, maladie Crohn.
Sindrom dureros abdominal de cauze nedeterminate.
Sindrom ocluziv sau subocluziv. 

Compoziție

Clorura de benzalconiu (Contracept M) este un agent tensioactiv cationic ce distruge membrana celulară a spermatozoizilor. Substanța are nu numai o acțiune spermicidă puternică ci și antiseptică și este bactericid pe principalii germeni responsabili de boli cu transmitere sexuală. Studiile clinice și de laborator au dovedit și un efect de inactivare a virusului HIV. Deși este un antiseptic puternic, clorura de benzalconiu nu distruge flora saprofită a vaginului, nu trece în cavitatea uterină, nu se absoarbe în organism, nu trece în sânge sau în laptele matern și nu produce malformații congenitale. 
Un ovul conține clorura de benzalconiu 18,9 mg și excipienți: grăsimi solide de semisinteza .

Mod de administrare

Adulți:
Tratamentul constipației: doza uzuala este de un supozitor Laxamag (10 mg bisacodil) pe zi, timp de cel mult 7 zile.
Pregătirea pacienților pentru examene diagnostice și intervenții chirurgicale: doza uzuala este de un supozitor Laxamag (10 mg bisacodil) cu 30 minute înainte de momentul stabilit pentru evacuarea intestinală. 

Specificații

Tratamentul medicamentos al constipației este numai un adjuvant al tratamentului igieno-dietetic, care constă în îmbogățirea alimentației în fibre vegetale și apa , activitate fizică și reeducarea reflexului de defecație.
Nu se recomanda utilizarea prelungită a Laxamag, datorită: riscului de dependența, cu nevoia periodica de laxative, necesitatea de a crește dozele și constipație severă în caz de întrerupere; "maladia laxativelor" care este foarte rară și se manifesta prin colopatie funcționala severă, melanoza recto-colica, tulburări hidroelectrolitice cu hipokaliemie.
Produsul Laxamag trebuie evitat la pacienții cu fisuri anale, hemoroizi sau proctita ulceroasă.
Sarcina și alăptarea: Datorită informațiilor limitate privind utilizarea Laxamag în timpul sarcinii și alăptării, produsul poate fi utilizat în aceste perioade numai la recomandarea medicului.

Reacții adverse

În timpul tratamentului cu Laxamag pot să apa ră diaree, dureri abdominale, îndeosebi la persoanele cu colon iritabil; exista risc posibil de hipokaliemie. Utilizarea repetată poate determina proctita .
În cazul tratamentului prelungit se poate produce diaree, cu pierdere de apă și electroliți, în special potasiu. De asemenea, se poate produce atonie intestinală.

ANEXA 4, FIGURA 3

ALOE VERA- CAPSULE

Caracteristici

Aloe Vera conține o bogată gamă de substanțe nutritive (aminoacizi, polizaharide, compuși fenolici etc.), care contribuie la asigurarea stării de sănătate a organismului. 
Substanțele conținute în frunzele acestei plante acționează în primul rând la nivel intestinal, ca un foarte eficient laxativ (are un efect depurativ delicat, acțiunea sa manifestându-se preponderent la nivelul intestinului gros). 
De asemenea, Aloe Vera grăbește vindecarea rănilor (în special la nivelul pielii), combate infecțiile bacteriene și fungice, are efect antiinflamator și ușor analgezic și previne alterarea calității pielii odată cu înaintarea în vârstă.

Efecte:

 – grăbește vindecarea leziunilor tegumentare;
 – combate infecțiile bacteriene și fungice;
 – are un efect laxativ delicat, nedureros;
 – este benefic în cazurile de constipație cronică;
 – are efect antiinflamator și ușor analgezic.

Fiecare capsula conține:

Aloe Vera (frunze de Aloe barbadensis);470 mg 
Alte ingrediente: gelatină, siliciu, stearat vegetal de magneziu.

Administrare

Ca supliment nutrițional, câte 1 capsulă pe zi, preferabil în timpul mesei.

ANEXA 4, FIGURA 4

LAXIT- COMPRIMATE

Avantaje:

Detoxifiant, prebiotic, laxativ, extracte naturale standardizate, fără zahăr. 

Indicații terapeutice:

Detoxifierea organismului, refacerea florei intestinale benefice, indicat în toate formele de constipație.

Compoziție:

1 capsula conține: extract standardizat din frunze de Senna corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senozide și 85 mg extract de rădăcină de păpădie standardizat în inulina.
Excipienți: lactoza monohidrat, tâlc, stereat de magneziu

Doze și mod de administrare: 

Copii de la 10 ani: 1 capsulă pe zi
Adulți: 2 capsule pe zi

Se administrează de preferință seara. Efectul se poate observa după aproximativ 8-10 ore de la administrare.
Se recomanda ca durata administrării să nu depășească 10 zile consecutive, pentru a evita fenomenele de obișnuită. 

Contraindicații:

Nu se recomanda administrarea în timpul sarcinii și alăptării, la persoanele cu hipersensibilitate la oricare din ingrediente.
În cazul existenței unor calculi biliari sau obstrucții biliare, se recomanda consultarea unui specialist înainte de administrare.

ANEXA 4, FIGURA 5

DULCOPIC- PICĂTURI ORALE

Indicații

Constipație și situații care necesita evacuarea conținutului colonului.

Doze și recomandări

Adulți și copii peste 10 ani: 10-20 picături (5-10 mg picosulfat de sodiu) la nevoie. Copii între 4 și 10 ani: 5-10 picături (2,5 -5 mg picosulfat de sodiu) la nevoie. Copii sub 4 ani: 250 mg picosulfat de sodiu/kg (1/2 picătura soluție/kg). trebuie administrat seara, efectul apărând în dimineața următoare. Notă: 1 ml soluție (15 picături) conține 7,5 mg picosulfat de sodiu.

Contraindicații

Pacienții care suferă de ileus, ocluzie intestinală, cu abdomen acut chirurgical (inclusiv apendicite), afecțiuni inflamatorii intestinale acute, în stări de deshidratare severă, colita toxică, megacolon toxic, greața și vărsături, insuficienta cardiacă congestiva, stază gastrică. Pacienții cu hipersensibilitate cunoscută la picosulfat de sodiu sau la oricare dintre excipienții produsului.

Atenționări

Nu se administrează continuu perioadă îndelungată. Precauție la pacienții cu afecțiuni renale sau cardiace, boala inflamatorie cronică a colonului, intervenții chirurgicale pe tractul gastro-intestinal. Pe parcursul tratamentului trebuie asigurat un aport optim de apă și electroliți. La copii se administrează doar la recomandarea medicului. Interacțiuni cu: diuretice și glucocorticoizi. Nu se recomanda adm. în timpul alăptării.

ANEXA 4, FIGURA 6

CAPITOLUL 9

CONCLUZII FINALE

Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare, vatamatoarem rezultate din metabolism.

Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deșeurile rezultate în urma digestiei (fibre celulozice, pigmenți biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv) și alte substanțe nefolositoare trebuie eliminate.

Scaunul = reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecației.

Scaunul este alcătuit din : reziduuri rămase în urma digestiei alimentelor, celulele descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestive, produsele de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe, număr mare de microbi. Scaunul este, până la un punct, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Defecația = eliminarea materiilor fecale prin anus. Deplasarea materiilor fecale în intestin se termină prin evacuarea lor prin actul defecației. Chemarea la scaun se produce în momentul în care conținutul sigmoidului pătrunde în rect. Rectul este totdeauna gol în afară de timpul în care se face defecația. Declanșarea defecației se face prin reflexul de defecație. Acesta poate fi modificat prin voința : el poate fi favorizat și atunci efortul de evacuare este eficient sau moderat în care caz evacuarea este amânată sau chiar suprimată.

Constipația este un sindrom, ce se definește ca o tulburare a defecației. Evacuarea intestinală diferă de la o persoană la alta de la 3 scaune pe zi la un scaun la 3 zile, variind în funcție de vârstă, cantitatea și felul alimentației, de starea fizică și psihics.

Bună digestie este urmată de evacuarea regulată și completă a intestinului. Starea altor organe și modul în care ele funcționează se reflectă și asupra tubului digestiv, iar o tulburare a acestora poate determina tulburări ale funcțiilor tubului digestiv, manifestate între altele prin rărirea evacuării intestinale. O perturbare a funcțiilor intestinului poate influența la rândul său funcțiile altor organe, ceea ce are răsunet, în cele din urmă asupra stării generale.

Cauzele cele mai frecvente ale constipației sunt: 

-Insuficiente fibre alimentare în dieta  

-Alimentatie cu prea puține lichide

-Lipsa de exercițiu fizic

-Medicamentele

  
-Sindromul intestinului iritabil (SIB)

-Schimbarile din viața de zi cu zi

-Abuzul de laxative

-Ignorarea nevoii de a merge la toaletă.

-Afectiuni și boli tipice  

CLASIFICAREA CONSTIPAȚIILOR

Constipația este produsă de diferite cauze și se manifesta variat. În raport cu cauzele, cu modul de apariție și cu manifestările clinice s-au produs diverse clasificări:

– constipația rectală

-atona, produsă prin scăderea tonicității musculaturii intestinului;

-spastica

– constipație a colonului drept

– una a colonului stâng;

– alta a colonului transvers.

– constipații secundare:

-constipatia trecătoare sau întâmplătoare

-simptomatica  sau organică.

– constipații aparent primitive, fără legătură cu o cauză evidenta sau cu o altă cauză locală:

-constipatie rectala  sau dischezia

-constipatie cronică

SIMPTOMATOLOGIE

Pacienții constipați, indiferent de cauză, pot acuza dureri vagi abdominale, balonare, flatulenta supărătoare, dureri de cap mergând până la migrene chinuitoare, grețuri, scăderea poftei de mâncare, au limba încărcată cu depozit albicios, gust amar, respirație urât mirositoare, insomnie, astenie fizică, depresie, chiar anxietate.                      

Tulburările locale sunt mai ales următoarele : în primul rând pereții rectului se irită ; mucoasa rectală inflamata secretă un lichid care dizolva un strat subțire de la suprafața bolului fecal, bolnavul are în permanență senzația de chemare la scaun, dar nu poate evacua materii ci o cantitate de obicei mică de lichid fecaloid pe care alteori îl pierde spontan. 

TRATAMENTUL CONSTIPAȚIEI

Tratamentul igieno-dietetic. Regimul alimentar are rol important în tratarea bolii. Acesta trebuie să cuprindă în special alimente ce conțin fibre, legume, fructe, prune uscate opărite, salată, puțină varza acră, pâine intermediară. Alimentele trebuie introduse în cantități mici, progresiv, pentru a obține tolerarea lor, iar la cei care nu le suporta ca atare, să le consume o perioadă fierte, fără a renunța însă definitiv la crudități, la tărâțe și grâu încolțit.

Tratamentul cu medicamente îl completează pe cel igieno-dietetic, incluzând:

Magneziu și potasiu ,Viț. B12 , Bismut subnitric , Metronidazol , Tablete pentru ameliorarea hipotiroidismului, prescrise de medic,Glicerina ,  Vitamina E și A .

Tratamentul chirurgical este inevitabil în stările generatoare de constipații rebele la orice tratament conservator, de exemplu ocluzie intestinală, perforații ale tubului digestiv, peritonite, apendicită ori colecistita supurația, tumori, neoplasme, aderente, stenoze foarte strânse și în orice caz de obstacol mecanic în tranzitul intestinal.

Tratamentul fizioterapic apelează la raze ultra-scurte, diatermie, infra-rosii ori căldura moderată pe abdomen, masaje ușoare și ape minerale.În cazurile de constipație funcțională, zisa habituala (dar nu și în cele organice), se poate apela și la remedii alternative: preso și acupunctură, homeopatie, radiestezie, bioenergie.
          

Complicații produse de constipație.

Uneori, constipația poate duce la complicații: 

-hemoroizi

-fisuri anale

-hernii abdominale

BIBLIOGRAFIA

1. MEDICINĂ INTERNĂ – Editura ALL, București, 1996 CORNELIU BORUNDEL

2. SEMIOLOGIE MEDICALĂ – Editura Medicală, București 2002, Ion I. Brukner

3. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI – Editura Corint, București 1997, Roxana Maria Albu

4.   FIZIOPATOLOGIE – MANUAL PENTRU ȘCOLI SANITA- RE  POSTLICEALE, București 1995, T. Negru, M. G. Șerban

5.  ATLAS DE ANATOMIE – Editura Aqvila, 2000, Oradea, Editor general – Thomas McCracken

6. www.SITEMEDICAL.md

7. www.FARMACIASTEJARA.ro

8. www.COLONHELP.ro

ANEXE

ANEXA 1

FIGURA 1

ANEXA 2

FIGURA 1

FIGURA 2

ANEXA 3

FIGURA 1 FIGURA 2

FIGURA 3 FIGURA 4

FIGURA 5 FIGURA 6

ANEXA 4

FIGURA 1 FIGURA 2

FIGURA 3 FIGURA 4

FIGURA 5 FIGURA 6

BIBLIOGRAFIA

1. MEDICINĂ INTERNĂ – Editura ALL, București, 1996 CORNELIU BORUNDEL

2. SEMIOLOGIE MEDICALĂ – Editura Medicală, București 2002, Ion I. Brukner

3. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI – Editura Corint, București 1997, Roxana Maria Albu

4.   FIZIOPATOLOGIE – MANUAL PENTRU ȘCOLI SANITA- RE  POSTLICEALE, București 1995, T. Negru, M. G. Șerban

5.  ATLAS DE ANATOMIE – Editura Aqvila, 2000, Oradea, Editor general – Thomas McCracken

6. www.SITEMEDICAL.md

7. www.FARMACIASTEJARA.ro

8. www.COLONHELP.ro

ANEXE

ANEXA 1

FIGURA 1

ANEXA 2

FIGURA 1

FIGURA 2

ANEXA 3

FIGURA 1 FIGURA 2

FIGURA 3 FIGURA 4

FIGURA 5 FIGURA 6

ANEXA 4

FIGURA 1 FIGURA 2

FIGURA 3 FIGURA 4

FIGURA 5 FIGURA 6