Transformari Suferite de Organism Odata cu Imbatranirea

În România, durata medie de viață are o evoluție de la 38 de ani, în 1927, la 64 de ani în 1958, 70 de ani în 1975-1977, 74,5 ani în 2011, la recensământ (70,5 ani în cazul bărbaților și 77,6 ani în cel al femeilor). În ultimii 60 de ani (față de 1950) speranță de viață a crescut cu 14 ani la femei și 10 ani la bărbați. În același interval rata de fertilitate a scăzut de la 2,9 copii/femeie la 2,3 copii/femeie în 1989, la 1,3 copii/femeie în prezent. (www.wall-street.ro, 20.05.2015)

Speranța de viață sănătoasă exprimă numărul anilor pe care o persoană ajunsă deja la o anumită vârstă i-ar mai putea trăi fără dizabilități. Acest indicator se află pe lista indicatorilor structurali folosiți la nivel European, importanța sa fiind recunoscută în cadrul Strategiei de la Lisabona.

Indicatorul a fost dezvoltat pentru a se analiza dacă trendul ascendent al creșterii speranței de viațã este însoțit de o creștere în timp a stãrii bune de sănătate. Institutul Național de Statistică calculeazã indicatorul speranței de viațã sănătoasă începând cu anul 2007, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeanã.

Pentru țara noastră, cu toate cã speranța de viațã a bărbaților este mai micã decât a femeilor (71 ani fațã de 78,2 ani), speranța de viațã sănătoasă a bărbaților este mai mare decât cea a femeilor (57,5 ani fațã de 57,1 ani).

La nivelul Uniunii Europene cea mai mare speranță de viață sănătoasă se întâlnește în Malta (70,7 ani pentru femei, respective 70,3 ani pentru bărbați) și Suedia (70,2 ani pentru bărbați, respectiv 71,1 ani pentru femei) iar cea mai micã în Slovacia (52 ani) și Slovenia (54 ani). Din grafice se constată că speranța de viață sănătoasă în România este cu 6,4 ani mai mică la bărbați și cu 5 ani mai mică la femei. (www.insse.ro, 20.05.2015).

Factorii care au contribuit la creșterea speranței de viata sunt: creșterea economică, progresele de ordin medical și modificările în stilul de viață.

Conform datelor publicate de Eurostat, în 2012, mortalitatea generală în Europa era de 10,3‰ iar în România de 16‰. Speranța de viață este influențată de mortalitatea infantilă și mortalitatea la vârste înaintate.

Cauzele principale ale deceselor:

+ mortalitate infantilă: bolile aparatului respirator, malformații congenitale, afecțiuni în perioada perinatală, boli infecțioase și parazitare, accidente (transport, căderi, înec, intoxicații). Mortalitatea infantilă este în continuă scădere în țara noastră (16,8‰ în 2004 la 9‰ în 2012) dar se menține ridicată în comparație cu țările europene.

+ mortalitate la vârste înaintate: bolile aparatului circulator, tumori.

Anual 60% dintre decesele înregistrate în România au fost cauzate de boli cardiovasculare, 18% de diferite forme de cancer iar 5% de boli respiratorii.

Asemeni României și în Europa cauza principală a deceselor se datorează bolilor aparatului circulator dar procentul este mult mai mic, de 4‰ în întreaga Europă față de 10,4‰ în România.

Există state precum Danemarca, Anglia, Franța și Olanda care începând din anii 1970 au implementat o stategie de reducere a acestor tipuri de boli iar efectele se resimt printr-o scădere spectaculoasă a acestora. Programele aplicate s-au orientat pe trei direcții:

Modificarea stilului de viață (dietă sănătoasă, reducerea consumului de tutun și alcool, exerciții fizice, controlul colesterolului și al tensiunii arteriale);

Descoperirea și utilizarea de noi medicamente care tratează aceste boli;

Utilizarea de noi echipamente și tehnologii în chirurgia cardio-vasculară.

Într-un clasament mondial al speranței de viață, România se află pe locul 109, din 191 de state, pe primul loc aflându-se Monaco, cu 89,7 ani. Conform unui studiu publicat în jurnalul Science, în aproximativ șase decenii țara aflată pe primul loc în acest clasament va avea o speranță medie de viață de 100 de ani.

Din datele publicate de Organizația Națiunilor Unite, numărul persoanelor care vor atinge vârsta de 100 ani va înregistra o creștere extraordinară. Pornind de la aceste date, jurnaliștii de la The Economist estimează că la finalul acestui secol 5 țări vor găzdui câte un milion de cetățeni a căror vârstă este exprimată în 3 cifre. Astfel, China va fi prima țară în care vor trăi în același timp un milion de cetățeni mai bătrâni de 100 de ani și va atinge acest prag în 2069, celelalte 4 fiind SUA (în 2073), Japonia (2075), India (2084) și Brazilia (2100). Dacă tendința se va menține, China și SUA vor avea în 2100 peste 2 milioane de cetățeni cu vârsta peste 100 de ani.

În raportul Organizația Națiunilor Unite, “Perspective demografice mondiale”, ediția iunie 2013, se spune că în prezent populația lumii este de 7,2 miliarde de oameni, urmând să evolueze în 2025 la 8,1 miliarde, în 2050 la 9,6 miliarde iar în 2100 să fie de 10,9 miliarde de persoane.

Același raport precizează că până în 2050, o serie de țări din Europa Centrala și de Est (Belarus, Bulgaria, Croația, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia și Ucraina), vor asista la o scădere a populației de peste 15%.
Raportul Organizația Națiunilor Unite subliniază că populația mondială avansează rapid în vârstă: numărul persoanelor de 60 de ani și peste ar urma să se tripleze până în 2100 (de la 841 de milioane (11,6%) în prezent la 2 miliarde (24,7%) în 2050 și la aproape 3 miliarde (27,5%) în 2100). Persoanele de 80 de ani și peste vor fi de șapte ori mai numeroase la sfârșitul secolului (830 de milioane, comparativ cu cele 120 de milioane astăzi).

Creșterea demografică mondială se bazează pe creșterea de 4 ori a populației de pe continentul african (de la 1,1 miliarde la 4,2 miliarde în 2100). În restul lumii, populația ar urma să crească cu 10% între 2013 și 2100.

În 2012 pe teritoriul Uniunii Europene, persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani reprezentau aproximativ 18,2% (92 milioane de persoane), dintr-un total de 505,7 milioane de persoane. Speranța de viață a persoanelor născute în Uniunea Europeană în 2012 este de 80,3 ani. EUROSTAT (agenția de statistică a Uniunii Europene) estimează că datorită tendinței demografice de îmbătrânire a populației va avea ca rezultat creșterea procentului de populație cu vârsta de peste 65 de ani de la 18, 2% (în 2012) la 28,1% în 2050. (aproximativ 150 de milioane de persoane). Deasemeni, se estimează că numărul persoanelor în vârstă de peste 80 de ani va crește mai rapid, urmând să ajungă la 57,3 milioane în 2050 .

România se confruntă cu o transformare socio-economică profundă, datorată schimbărilor demografice fără precedent. Se estimează că ponderea populației cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani (vârsta de pensionare actuală) se va dubla, de la 15 % la 30 %, până în anul 2060, existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale și serviciilor de îngrijire de lungă durată. (conform Strategiei Naționale pentru Promovarea Îmbătrânirii Active și Protecția Persoanelor Vârstnice 2014 –2020)

Din statisticile Institutului Național de Statistică rezultă că procentul de populație vârstnică a crescut de la 7,4% în 1930, la 13,1% în 1977, la 16,5 % în 2000. Se estimează că până în 2050 România va fi pe locul 2 în topul celor mai îmbătrânite populații din UE, cu un procent de 25% persoane de peste 65 de ani, după Letonia și înaintea Poloniei, Slovaciei și Bulgariei. Acest rezultat este cauzat de migrația populației în afara granițelor țării, scăderea natalității, creșterea procentului de persoane vârstnice. (ec.europa.eu/eurostat, 20.05.2015)

Din rezultatele statistice s-a stabilit ca în prezent a crescut numărul de nonagenari.

Factorii care determina creșterea populației de vârsta a treia sunt:

Informația genetică (cel mai important factor);

Activitatea fizică și intelectuală;

Mediul fizic (habitatul urban sau rural), social (statutul profesional, familia, gradul de cultură, alimentație) și economic;

Descoperirile în domeniul științelor medicale, tratamentele noi, calitatea serviciilor medicale, care au dus la îmbunătățirea continuă a stării de sănătate și eliminarea sau scăderea impactului unor boli fără leac în trecut.

Transformări suferite de organism odată cu îmbătrânirea

Odată cu înaintarea în vârstă se produc mai multe modificări în organismul uman. Aceste particulatități specifice vârstei influențează și modul de alimentație. Cunoașterea modificărilor ce apar în organism în procesul de îmbătrânire constituie informații importante care stau la baza recomandărilor privind alimentația omului vârstnic.

Modificări importante care apar țin de procesul de digestie și se referă la scăderea secrețiilor gastrice, micșorarea peristaltismului intestinal și a proceselor de absorție, modificări ale procesului de masticație datortă alterării danturii. Secreția stomacului și a celorlalți fermenți digestivi scad progresiv de la 20 de ani. Prin scăderea sau dispariția de acid gastric (hipoclorhidria) duce la malabsorție, diminuarea absorției unor nutrienți și proliferarea exagerată a bacteriilor în intestinul subțire. Odată cu vârsta scade producția de enzime și mai ales de lactază, care ajută la digestia și absorția lactozei din lapte și produse lactate, ceea ce duce la eliminarea acestor alimente din meniul zilnic. Datorită microbilor acumulați în intestine se intensifică flora intestinală de putrefacție. Funcționarea defectuoasă a ficatului și pancreasului influnțează modificările digestive și metabolice. Un aport insuficient de lichide și fibre alimentare și lipsa efortului fizic duc la instalarea constipației. Apetitul scade odată cu vârsta.

Hrana consumată de fiecare dintre noi are un dublu scop: pentru a furniza energie și pentru reconstrucția țesuturilor uzate. Pentru a-și îndeplini acest rol hrana suferă o serie de transformări cuprinse în două etape. Prima etapă se referă la digestie și cuprinde totalitatea transformărilor suferite de alimente în tubul digestiv. A doua etapă se refera la metabolism și cuprinde totalitatea transformărilor suferite de substanțele nutritive, după ce au fost resorbite din tubul digestiv, până la asimilarea lor în propriile țesuturi sau până la arderea lor și eliminarea produselor nefolositoare rezultate din ardere.

Metabolismul cuprinde două aspecte: asimilarea substanțelor (anabolism) prin care substanțele intrate în organism sunt transformte în substanțe proprii prin care se refac celulele și țesuturile uzate și dezasimilarea (catabolism) în cursul căreia substanțele organice sunt oxidate cu ajutorul oxigenului din mediul exterior, procese care au loc cu eliberare treptată de energie. Procesele de oxidare au loc în prezența enzimelor sau a fermenților. Dereglarea celor două procese fundamentale duc la apariția semnelor de boală.

Alimentele au rolul de a furniza substanțele nutritive (proteine, glucide, lipide – compuși organici și săruri minerale, vitamine – compuși anorganici) care asigură realizarea funcțiilor de întreținere și nutritive ale organismului.

În gură se realizează descompunerea mecanică (prin dantură) și enzimatică inițială a alimentelor, în complecși nutritivi de mici dimensiuni și mai simpli. Glandele salivare secretă un ferment, amilază (ptialină), care este o enzimă alcalină folosită în procesele digestive care descompune amidonul și carbohidrații. Masticația are o importanță mare prin aceea ca fragmentează alimentele pregătindu-le pentru digestie și permite amestecul lor cu saliva, digestia începând din gură. Majoritatea celor care mănâncă în grabă au probleme digestive deoarece neglijează procesul de masticație.

Bolul alimentar trece în stomac unde mucoasa gastrică secretă sucurile gastrice (acid clorhidric și pepsină). Când vedem, mirosim sau ne imaginăm mâncarea aceste senzații declanșează secrețiile de sucuri gastrice. Prezența reală a hranei stimulează producerea de către stomac a hormonului gastrină care eliberează la rândul său o și mai mare cantitate de suc gastric. Digestia alimentelor sub acțiunea sucurilor gastrice se face concomitent cu acțiunea ritmică de contracție a pereților musculoși ai stomacului, care amestecă incontinuu alimentele transformându-le într-o masă omogenă de produse nutritive. Contracțiile produse de stomac au rolul și de a permite migrarea masei de produse nutritive către intestinul subțire.

În intestinul subțire sunt descompuse majoritatea particulelor din alimente în forma lor cea mai simplă, sub acțiunea enzimelor digestive produse de pancreas și ficat. Tot acum sunt absorbite și substanțele nutritive în sânge și limfă iar o parte din acestea amestecate cu apa își continuă drumul în intestinul gros. Substanțele resorbite din tubul digestiv, datorită circulației, împreună cu oxigenul, inspirat din aerul atmosferic, sunt distribuite celulelor care alcătuiesc corpul omenesc. Celulele preiau substanțele nutritive aduse de sânge, o parte le ard ca să elibereze energie iar altă parte le transformă în substanțe identice cu propria lor structură și înlocuiește cu ele substanțele uzate pe care le elimină. Viteza de reînnoire a organelor variază foarte mult. Substanțele care alcătuiesc sângele, ficatul și rinichii se reînnoiesc mai rapid decât cele din alcătuirea oaselor și a depozitelor de grăsime.

Alte modificări care apar în organism sunt legate de procesele metabolice de absorbție și asimilație.

Metabolismul bazal (reprezentat prin realizarea schimburilor care au loc în fiecare celulă a organismului uman, circulația sângelui, contracția inimii, respirație, eliminarea urinei prin rinichi, funcționarea ficatului etc.) al persoanelor vârstnice se diminuează, scade toleranța la glucide și cresc colesterolul și grăsimile neutre care favorizează aparația aterosclerozei. După vârsta de 60 de ani la fiecare 10 ani metabolismul bazal scade cu 8 – 10 % prin urmare trebuie să scadă aportul caloric pentru a nu crește greutatea corporală. Creșterea depozitelor de grăsime și în special cele de pe abdomen duc la diabet, hipertensiune arterială și hipercolesterolemie. Necesarul de calorii trebuie diminuat deoarece scade numărul de celule active din fiecare organ și activitatea fizică se diminuează.

Metabolismul glucidelor scade datorită scăderii masei musculare nete corporale și creșterii masei de țesut adipos în condițiile în care greutatea corporală rămâne constantă.

Catabolismul substanțelor proteice la persoanele vârstnice este mai accentuat iar capacitatea de regenerare a țesuturilor scade. Se remarcă scăderea musculară netă, au loc modificări cantitative în conținutul proteic al mușchilor, creierului și ficatului și scade conținutul total de potasiu din organism.