Terminologia Si Definirea Kinetoterapiei

Notiunea de kinetoterapie provine din vechea limba greaca, prin unirea a doua cuvinte: kinetos-miscare si terapevein-tratament sau totalitatea mijloacelor pentru prevenirea,tratarea si recuperarea medicala.

Kinetologia are ca preocupare studiul miscarii organismelor vii si a tuturor structurilor participante la aceste miscari.Din kinetologia umana reiese kinetologia medicala, care analizeaza structurile neuromusculare si articulare, care au scopul de a-i asigura omului activitatile motrice normale.

Kinetoterapia reprezinta o forma de terapie de tip conservator, care utilizeaza energia mecanica in scop functional,clasificandu-se precum ca o terapie prin miscare.Miscarea presupune solicitari, iar aceste eforturi de tip mecanic trebuie sa fie aplicate intr-un mod echilibrat in ceea ce priveste starea de repaus si miscarea.Aceasta balanta de tip repaus-miscare poate fi folosita pe post de ghid al solicitarilor folosite in diferite programe biomecanice,avand multiple aspecte de relationare, cu implicare adaptativa loco-motor, iar in cazurile de efort fizic intens, intervine activitatea cardio-vasculara si cea metabolica. Este o forma terapeutica individualizata care are ca punct de plecare programele de exercitii statice si dinamice, ce se pot utiliza in programele terapeutice profilactice(de preventie), curative si de recuperare.

Astfel, kinetoterapia isi gaseste aria de folosinta in cele 3 segmente de asistenta medicala, descriindu-se urmatoarele:

-Kinetoterapia profilactica- ea contine totalitatea metodelor si mijloacelor de realizare a tratamentului, prin care se cerceteaza: mentinerea nivelului functional la un grad satisfacator;cresterea nivelului functional(mentinerea starii de sanatate prin programe de profilaxie primara,gimnastica aerobica, de intretinere, jogging);utilizarea unor programe de prevenire a aparitiei sau agravarii a complicatiilor in unele boli cronice(profilaxie secundara).

-Kinetoterapie de tip curativ- se asociaza cu un segment de tip profilactic si recuperativ

-Kinetoterapia de recuperare- este sectiunea cu cea mai mare importanta in programul de recuperare medicala si prin intermediul exercitiilor fizice urmareste: cresterea nivelului functional;refacerea functiilor diminuate; indeplinirea mecanismelor compensatorii in situatii de readaptare functionala.

Baza programelor de kinetoterapie.

Aparatul mio-neuro-artro-kinetic, respectiv aparatul locomotor reprezinta suportul anatomo-functional al programelor de kinetoterapie. Aparatul locomotor de o complexitate impresionanta si cu un mod funtionare in deplina armonie, ea cu greu poate fi descifrata si priceputa.

Kinetoterapia are multe aspecte aplicative, iar in contextul programelor kinetice se precizeaza:

-studiul mecanismelor articulare si neuro-musculare care asigura activitaea motrica normala.

-analizarea diferitelor componente fiziopatologice si a modificarilor biomecanice patologice.

-urmarirea adaptiva a unor programe specifice mecanismelor musculare si articulare cu in vederea corectarii deficientelor de tip mio-artro-kinetic.

Kinetoterapia contine elemente ce se imbina cu urmatoarele 3 componente:

-1.Biomecanica-analiza fizica a miscarilor.

-2.Fiziologia miscarilor-aplicarea legilor biochimiei si fiziologiei la studiul miscarii.

-3.Comportamentul pshiho-motor-pozitia si mecanismele sistemului nervos central(SNC) in comanda si executarea miscarilor voluntare, interrelationare miscare-psihic si stil de viata.

Obiectivele kinetoterapiei

Fiind o ramura a medicinei de recuperare,kinetoterapia urmareste prin tratamentul pshic urmatoarele obiective:

-relaxarea

-corectarea posturii si a aliniamentului corporal

-cresterea rezistentei musculare

-cresterea fortei musculare

-cresterea mobilitatii articulare

-reeducarea respiratorie

-reeducarea coordonarii si a echilibrului

-reeducarea sensibilitatii

-antrenarea la effort

Aceste obiective nu se pot realiza decat in cazul in care pacientul/subiectul este echilibrat din punct de vedere psihic si are un nivel functional satisfacator al componentelor din aparatul mio-artro-kinetic.

I.2 Prezentarea umarului

Articulatia scapulo-humerala

La nivelul umarului se afla articulatia scapulo-humerala care uneste capul humeral si cavitatea glenoida a scapulei, reprezentant o articulatie sferoidala.Umarul este elementul de imbinare a trunchiului cu membrele superioare.Aceasta articulatie foarte flexibila, asigura miscarile de mare amplitudine a bratelor si le orienteaza in toate directiile. Astfel, aceasta permite majoritatea gesturilor din viata cotidiana cum ar fi ducerea mainii la gura. Ca urmare a celor spuse,mobilitatea sa globala ca si stablitatea sa,sunt de o importanta foarte mare. Miscarile articulatiei scapulohumerale sunt: flexia;extensia;abductia;adductia;circumductia;rotatia interna si externa.

Oasele si articulatiile prezente la nivelul umarului

In alcatuirea umarului intra urmatoarele oase:humerus;scapula si clavicula.

Humerus-singurul os care intra in alcatuirea scheletului bratului,este un os lung,pereche ce prezinta o diafiza si 2 epifize.In extremitatea proximala prezinta un cap sferic(capul humeral) iar n extremitatea distala o portiune prismatic triunghiulara.Structuri anatomice importante ale osului:capul humeral(suprafata articulara neteda ce se articuleaza cu cavitatea glenoida a scapulei);colul anatomic(sant circular care separa capul humeral de restul epifizei);tubercul mare;tubercul mic.

Scapula-un os plat triunghiular, situat pe partea posteriora a toracelui in dreptul coastelor 2-7.Acest os este aplicat pe torace,depasindu-l lateral astfel luand parte la formarea umarului si la delimitarea axilei.Structuri anatomice importante ale scapulei:spina scapulei;acromionu(proeminenta turtita,palpabila sub piele, prezinta o fata ce se articuleaza cu marginea laterala a claviculei);fosa supra si infraspinoasa;cavitatea glenoida(portiune ingusta de forma ovoida ce se articuleaza cu capul humeral);procesul coracoid.

Clavicula-os lung,pereche cu o forma de S culcat,care leaga scapula de stern.

Mobilitatea umarului se datoreaza unui lant complex de articulatii:

-Articulatia gleno-humerala

-Articulatia acromio-claviculara

-Articulatia costo-sterno-claviculara

-Spatiul scapulo-toraci

-Spatiul subacromio-deltoidian

Principala articulatie este cea gleno-humerala,cu formare in locul in care capul humeral se uneste cu cavitatea glenoida a scapulei.

Mijloacele de unire ale articulatiei scapulo-humerale

Capsula articulara-componenta invelitoare a articulatiei,cu insertie pe circumferinta cavitatii glenoide,pe fata externa a locului glenoidal si pe colul anatomic al humerusului. Aceasta are forma unui manson si este alcatuita din 2 straturi:unul extern,fibros si altul intern,sinovial.

Aceasta in mod normal este laxa si subtire cu un volum in care ar putea sa incapa chiar 2 capete humerale.

Ligamentul gleno-humeral-cel mai important ligament al acestei articulatii,unul foarte bine individualizat cu localizare in partea superioara a articulatiei.

Ligamentele gleno-humerale-sunt 3 fascicule fibroase care intaresc capsula pe fata anterioara.Unii autori descriu prezenta a 3 ligamente ventrale: ligamentul gleno-humeral superior,mijlociu si inferior.

Muschii si tendoanele articulatiei scapulo-humerale

Muschii umarului formeaza o masa musculara, cu proprietati de reliefare si acopera articulatia scapulohumerala.Acesti muschi sunt in numar de 6: deltoid;supraspinos;infraspinos;rotund mare ;rotund mic;subscapular.Muschiul deltoid genereaza forta si viteza necesara miscarilor si formeaza conturul umarului.

Coafa rotatorilor: cu situare deasupra capsulei articulare,este un strat care inconjoara articulatia umarului, de unde provine si numele de coif.Aceasta structura asigura majoritatea miscarilor umarului,stabilitatea sa prin faptul ca mentine capul humeral fixat in centrul cavitatii glenoide.

Coafa rotatorilor este alcatuita din 4 muschi: subscapular;rotund mic; supraspinos;subspinos.

Tendoanele coifului rotatorilor reprezinta extremitatile muschilor,au insertie pe scapula si au traiectorie pe extremitatile superioare ale osului humeral.