Terapia cu Ginkgo Biloba

Terapia cu ginkgo biloba

Cuprins

Introducere

Cap.1. Generalități despre Ginkgo Biloba

Istoric

Arborele Ginkgo Biloba

Semnificația numelui

Istoric medicinal

Semințele

Frunzele

Despre flavonoide

Cap. 2. Boli tratate cu Ginkgo Biloba

2.1. Hipertensiunea arterială

2.2. Angina pectorală

2.3. Astmul bronșic

2.4. TBC

2.5. Gonoreea

2.6. Depresia

2.7. Accident vascular cerebral ( AVC)

2.8. Varicele

2.9. Maladia Raynaud

2.10. Insuficiența circulatorie cerebrală

2.11. Pierderea de memorie și auz

2.12. Anxietate

2.13. Amețeală

2.14. Dizenteria

Cap. 3. Tratamente cu Ginkgo Biloba

3.1. Walmark Memo Plus

3.2. Tanakan

3.3. Flavotan

3.4. Bilomag

3.5. Bilobil

3.6. Vialong

3.7. Tonic Cerebral

3.8. Venolastin

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Copacul Ginkgo biloba provine din cuvântul chinezesc „Ginkya” care înseamnă „ caisa de argint”.Ginkgo biloba este singurul supraviețuitor al ordinului „Ginkgoales”, din familia „ginkgoaceae”. Copacul este o adevărată fosilă vie care a trăit pe Pământ de acum 270 milioane de ani, în perioada dinozaurilor.

Ginkgo biloba a influențat puternic istoria și credința civilizației orientale fiind folosit de mii de ani în medicina Chineză ca și stimulent al memoriei și pentru a îmbunătăți circulația sanguină. Semințele arborelui sunt considerate o delicatese în orient, din ele se prepară masa tradițională de Anu Nou Chinezesc.

Frunzele de Ginkgo biloba este folosită ca plantă medicinală, chiar dacă semințele sunt cele mai întrebuințate. Frunzele sunt folosite pentru probleme respiratorii precum astm, AVC, depresie, varice, rinită, tuse, TBC, angină pectorală.

Astăzi multe suplimente de vitamine sau minerale conțin o mică cantitate de extract de Ginkgo biloba. Conform Comisiei Europene a medicinei, ingredientul activ al extractului din frunze de Ginkgo biloba este flavonoidul glicozat. Flavonoidele sunt substanțe naturale găsite în fruncte și în legume, cu acțiune antioxidantă.

Extractul din frunze de Ginkgo biloba, este cunoscut ca supliment nutritiv sau plantă medicinală prescrisă pentru creier, picioare, ochii, inimă, circulație, memorie și pentru o stare generală de bine. Semințele sunt folosite în China, la nunți și evenimente fastuoase, se mai folosescîn bolile de digestie și pentru abilitatea lor de a suprima efectele consumului de alcool, cât și în covalescență.

În ziua de azi l-i se acordă o atenție sporită plantelor, deoarece ele reprezintă surse inepuizabile de materii prime care se regenerează mereu.

Motivul care m-a determinat să aleg această temă de proiect „ Terapia cu Ginkgo biloba”, este aceea că, acest arbore este foarte puțin cunoscut la noi în țară față de alte țări. Scopul meu este să aduc la cunoștință, atât cât se poate despre extractul uscat din frunze de Ginkgo biloba, care face miracole oamenilor, în special bătrânilor având în vedere faptul că este eficient în multe probleme specifice vârstei acestora, cum ar fi circulația periferică scăzută, tulburări de auz și vedere, stare generală de oboseală. Ginkgo biloba este benefic și tinerilor, în special elevilor și studenților care au de învățat mult, planta influențează capacitatea de concentrare și memorare, precum și alte funcții ale creierului.

Alt motiv ar fi acela că mie personal acest extract din frunze de Ginkgo biloba mi-a făcut mult bine, scăpându-mă de stres în perioada examenelor, fiind un factor bun în inducerea stării generale de bine.

Am considerat că, după impactul minunat pe care l-a avut asupra mea, sunt datoare să vorbesc oamenilor despre această „fosilă vie”, după cum este cunoscută pe plan mondial.

Capitolul 1.

Generalități despre Ginkgo Biloba

1.1.Istoric

Ginkgo biloba este unicul supraviețuitor al ordinului „ginkgoales” care aparține familiei „ginkgoaceae”. Copacul este o adevărată fosilă vie care a trăit pe Pământ încă de acum 270 milioane de ani, in perioada dinozaurilor.

Studiile fosilelor au demonstrat că în perioada Jurasic, America de Nord, Asia și Europa erau dens populate de Ginkgo.

Datorită cataclismelor climatice care au urmat, Ginkgo aproape a dispărut, supravițuind doar în căteva locuri din estul Chinei. Aici a fost cultivat de către oameni în general pe lăngă temple, mânăstiri și palate, acestui copac atribuindu-se însușiri divine.

Ginkgo biloba a influențat puternic istoria și credințele civilizației orientale fiind folosit de mii de ani în medicina chineză ca și stimulent al memoriei și pentru îmbunătățirea circulației sanguine. Semințele sale constituie și azi o delicatesă în orient, din ele preparăndu-se masa tradițională de Anul Nou Chinezesc.

Datorită aspectului său deosebit, Ginkgo a fost și o sursă de inspirație pentru poeți și scriitori- îl găsim menționat încă din secolul XI îm literatura chineză, întru-un poem scris de către Ouyang Xiu. Îin Europa cea mai cunoscută menționare a acestui arbore într-o opera literară, este poemul „Ginkgo Biloba” al lui Goethe, dedicat iubitei sale Marianne von Willemer.

Astăzi, aproape orice parc sau grădină botanică din orașele situate în zonele temperate sau subtropicale au măcar un exemplar de Ginkgo biloba. Cele mai impunătoare exemplare pot fi găsite pe lăngă templele budiste și palatele din China, Coreea și japonia, unde au fost plantate și îngriite de mii de ani-unii copaci ajungănd la vărste de 2500 ani.

Exploratorii și colecționarii de plante l-au remarcat în expedițiile făcute în China și Japonia în jurul anului 1700și l-au adus în Europa. Primul care a adus semințe de Ginkgo biloba în Europa a fost Engelbert Kaempfer, un fizician și botanist german care a fost trimis într-o misiune în Japonia de către Companiile Olandeze ale Indiilor de Est. Copacul plantat de către Kaempfer în Grădina Botanică din Utrech, în jurul anului 1730, poate fi admirat și în prezent și este unul din cele mai vârstnice exemplare din afaraChinei și a japoniei.

Ginkgo biloba a fost adus pentru prima dată în America de Nord de către William Hamilton, în anul 1784, și plantat în grădina sa din Philadelphia.

Ginkgo biloba a devenit rapid o prezență foarte populară pe străzile marilor orașe din Europa și America de Nord datorită frumuseții sale și nu în ultimul rând a rezistenței sale deosebite la orice condiții de mediu și dăunători. Și în România putem întălni sporadic exemplare de Ginkgo biloba.

1.2.Arborele Ginkgo Biloba

Copacul Ginkgo biloba este singurul supraviețuitor din ordinea Ginkgoalex, un grup de gimnosperme ce aparțin familiei Ginkgoaceae alcătuită din 19 membrii a căror fosile-frunze datează de acum 270 de milioane de ani, din era Jurasic.

Figura nr 1: Ginkgo biloba din Polonia

În timpul cataclismului geologic doar două specii au supravițuit. Acum aproximativ 7 milioane de ani, Ginkgo biloba a dispărut din înregistrările de fosile ale Americii de Nord, iar acum 2,5 milioane de ani același lucru s-a întâmplat și în Europa.

Oamenii de știință au crezut că specia a dispărut definitiv, însă în 1691, germanul Engelbert Kaempfer redescoperă Ginkgo biloba în Japonia. Specia a supraviețuit în China, acolo fiind găsită în multe mânăstiri situate îm munții și în grădinile palatelor și templelor unde călugării budiști au cultivat arborele pentru multiplele lui calități. De acolo a fost împrăștiat, prin semințe, în Japonia și Coreea. Semințele de Ginkgo biloba au fost aduse în Europa din Japonia de către Kaempfer în anii 1700, iar în America, mai târziu, în acelși secol. Acum, arborele crește în mai multe țări din toată lumea ca și arbore ornamental.

Termenul de „fosilă vie” folosit de Darwin în opera sa „Originile speciilor” din 1859 se potrivește perfect speciei Ginkgo biloba. Este posibil să fie cea mai veche supraviețuitoare plantă cu semințe,ea fiind considerată ca una dintre minunile lumii. Unii arbori de Ginkgo biloba pot trăi mai mult de trei mii de ani.

1.3.Semnificția numelui

Ginkgo biloba

Cuvăntul Ginkgo provine din chinezescul „Ginkyo” care înseamnă „caisa de argint”.

Cuvăntul Biloba se trage din latină astfel: „bi” din latinescul „bis” înseamnă dublu și „loba” care înseamnă lobi, rezultând astfel lobi dubli.

Se spune că este „caisa de argint” deoarece semințele au mărimea și asemănarea unei mici caise cănd sunt mature, având și un praf argintiu pe fruct.

1.4.Istoric medicinal

În publicația „Plante medicinale chinezești” (1911), se spune că „semințele de Ginkgo ar ajuta în astm, tuse, iritațiile glandelor și în fluxul uterin”. Măncate crude, distrug cancerul, iar gătite, pot provoca digestia. Încă de la început, semințele au fost foarte mult folosite în medicina chinezească tradițională,iar frunzele erau utilizate mai mult în medicina de vest.

Studii recente realizate pe șoareci au demonstrat că popular planta Ginkgo biloba are un rol important în lupta împotriva tumorilor pe creier și săni.

Experimentul pe șoarecii cărora li se injectează celule cancerigene a demonstrat că la animalele care au fost tratate cu extract din frunze de Ginkgo biloba înainte și după transplant s-a constatat o progresie lentă a bolii cu până la 80%. Efectul a fost prelungit atăta vreme căt rozătoarelor li s-s administrat în continuu extractul din Ginkgo biloba susțin cercetătorii.

De asemenea, s-a constatat o descreșterea a dimensiunii tumorii, însă doar temporar. „ Este foarte încurajator că acestă plantă Ginkgo biloba poate reduce agresivitatea cancerului, deoarece se sugerează că frunzele pot fi folosite într-o fază incipientă pentru a împiedica răspândirea tumorii. Acest studiu a fost efectuat doar pe șoareci, astfel încăt deocamdată nu putem să știm ce efecte ar avea asupra ființelor umane”, afirmă Vassilios Papodopolos, autorul studiului.

1.5.Semințele

În China, semințele sunt servite în ziua de azi, la nunți și alte evenimente fastuoase, fiind considerate delicatesă, folosindu-se pentru bolile de digestie și pentru abilitatea lor de a suprima efectele consumului de alcool, precum și în covalescență. De asemenea, sunt folosite ca tonic pentru rinichi, ceea ce determină o energie sexuală crescută. Nucile (semințele) conțin acid ginkgolic și ginol, care inhibă anumite bacterii și infecții. În medicina tradițională chinezească și japoneză, semințele sunt considerate, de mult timp încoace, ca fiind benefice pentru inimă, plămâni, astm, bronșită, tuse, reglarea frecvenței urinare, diaree, gonoree, dureri de dinți, boli de piele, boli digestive, febră și alte afecțiuni. Se mai spune, de asemenea, că semințele de Ginkgo gătite au proprietatea de a stabiliza producția de spermă, iar cele consumate crude au activitate împotriva cancerului.

Semințele conțin o mică parte de substanță alergică ce poate cauza o formă ușoară de otrăvire a dermatitei la oamenii sensibili, așadar când sunt culese semințele de pe pământ se poartă mănuși de latex.

Când sunt mâncate, semințele interne pot cauza intoxicație alimentară, în special la copii și bătrâni, aceasta fiind declanșată când sunt consumate o perioadă îndelungată de timp sau în cantități mari (peste cinci semințe pe zi).

Uleiul extras din semințe este folosit ca substituent în producerea săpunului, amestecându-se pulpa semințelor cu ulei sau vin.

1.6.Frunzele

Frunzele sunt folosite de chinezi și japonezi ca plantă medicinală, chiar dacă semințele sunt cele care sunt mai mult întrebuințate mai mult în aceste țări.

Frunzele sunt utilizate pentru probleme respiratorii precum astm, bronșită, tuse, tuberculoză, dar și pentru pierderi de auz, circulație slabă, pierderi de memorie, dureri de stomac, afecțiuni ale pielii, angină pectorală, dizenterie, presiune arterială crescută și anxietate.

Sub formă de pudră, frunzele de Ginkgo biloba sunt inhalate pentru tratarea astmului, afecțiuni ale gătului și urechilor, căt și pentru dereglări ale gătului precum bronșită și rinită. Frunza este de asemenea folosită pe post de plasture, ea având rolul de a vindeca și cicatriza rana.

În medicina vestică frunzele de Ginkgo biloba au devenele sunt folosite de chinezi și japonezi ca plantă medicinală, chiar dacă semințele sunt cele care sunt mai mult întrebuințate mai mult în aceste țări.

Frunzele sunt utilizate pentru probleme respiratorii precum astm, bronșită, tuse, tuberculoză, dar și pentru pierderi de auz, circulație slabă, pierderi de memorie, dureri de stomac, afecțiuni ale pielii, angină pectorală, dizenterie, presiune arterială crescută și anxietate.

Sub formă de pudră, frunzele de Ginkgo biloba sunt inhalate pentru tratarea astmului, afecțiuni ale gătului și urechilor, căt și pentru dereglări ale gătului precum bronșită și rinită. Frunza este de asemenea folosită pe post de plasture, ea având rolul de a vindeca și cicatriza rana.

În medicina vestică frunzele de Ginkgo biloba au devenit subiect de cercetare în anul 1950. Doctorul Willmar Schuabe, fizician și botanist, a analizat constituenții și activitatea substanțelor naturale ale frunzelor de Ginkgo biloba în compania lui din Germania, în 1965 producând „Tebenim” (tinctură și tablete). Mai tărziu, alte firme au produs extractul.

Astăzi multe suplimente de vitamine sau minerale conțin o mică doză de extract de Ginkgo biloba.

Conform Comisiei Europene, ingredientul activ al extractului din frunze de Ginkgo biloba este flavonoidul glicozat. Flavonoidele sunt substanțe naturale găsite și în fructe și legume, cu acțiune antioxidantă.

Ginkgolidele biloba sunt folosite împotriva coagulării săngelui, dintre care ginkgolidul B este cel mai eficient.

Frunzele sunt prelucrate în ferme din Coreea de Sud, Japonia, Franța și America, cea mai mare plantație de arbori de Ginkgo biloba din lume găsindu-se în California de Sud (25000 arbori/hectar, 4 hectare).

După recoltarea lor frunzele sunt uscate în hale mari, presate și transportate în Irlanda, Germania, Olanda și Franța pentru a fi finalizate în produse.

Preparatele din Ginkgo biloba conțin diferite substanțe, incluzând și vitamina C, zaharide, acizi organici și în special flavonoide.

Din cercetări, rezultă că Ginkgo biloba are trei efecte principale asupra organismului uman:

Îmbunătățește circulația sângelui, inclusiv microcirculația în micile vase capolare;

Este un bun antioxidant protejând celulele împotriva degradării lor de către radicalii liberi;

Blochează efectele coagulării sângelui.

Potrivit Comisiei Europene de Sănătate și Organizației Mondiale de Sănătate, extractul poate fi de ajutor în tratamentul multor afecțiuni ale oamenilor, în special pentru cei de vârsta a doua și a treia.

Figura nr.2 Frunză de Ginkgo Biloba

Extractul de frunze uscate de Ginkgo biloba este popular pentru utilizarea lui ca supliment nutritiv sau plantă medicinală prescrisă pentru creier, picioare, ochii, inimă și urechi, circulației și memoriei, căt și pentru o stare generală de bine.

1.7. Despre flavonoide

Flavonoidele sunt compuși care se găsesc în fructe, legume și anumite tipuri de băuturi care au efect benefic asupra organismului ca urmare a efectelor antioxidanților și substanțelor biochimice. Nivelul acestora poate crește mult mai mult ca urmare a consumului de alimente față de cel al altor tipuri de antioxidanți, cum ar fi vitaminele C și E.

Activitatea antioxidantă a flavonoidelor depinde de structura lor moleculară. Caracteristicile structurale ale unor tipuri de flavonoide, cum ar fi cele existente îm hamei și bere, au un efect antioxidant mai puternic față de cele conținute de vinul roșu, ceai sau soia.

Flavonoizii sunt compuși polifenolici care sunt omniprezenți în natură, claficați de structa chimică în:

flavonoli

flavone

flavonone

izoflavone

catechine

antocianide

aalcone

Peste 4000 de tipuri de flavonoide au fost identificate, dintre care, majoritatea în fructe, legume și unele tipuri de băuturi (ceai, cafea, bere, vin și băuturi din fructe).

Flavonoidele au suscitat un interes considerabil din cauza potențialilor efecte benefice asupra sănătății umane:

antivirale

antialergice

antiagregante plachetare

antiinflamatorii

antitumorale

Capitolul 2

Boli tratate cu Ginkgo biloba

2.1. Hipertensiunea arteriala

Tensiunea arterială este un parametru variabil și este influențată de factori interni și externi cum ar fi: alimentația, emoțiile, starea de veghe, somnul, stresul și efortul fizic.

Condiții pentru măsurarea corectă a tensiuni arteriale:

Să se măsoare după 5 minute de repaus;

Să nu se consume cafea minim o oră sau țigări minim 15 minute înainte;

Să nu fi folosit stimulente;

Să existe o atmosferă liniștită;

Brațul să fie la nivelul inimii;

Inițial tensiunea se ia la ambele brațe;

Se fac două determinări la interval de căteva minute;

Se fac 3 seturi de determinări într-o săptămână pentru încadrare în HTA;

Folosirea manșetelor corespunzătoare grosimii brațului care sunt indicate pe manșetele tensiometrelor;

Tensiunea arterială va fi măsurată cu tensiometre cu manometru, care vor fi verificate periodic;

La copiii mici tensiunea se determină cu metoda Doppler;

Determinarea la copiii care fac tensiune de halat alb de mai multe ori în decurs de 24 ore sau prin monitorizare Hotler, pentru a evita erorile de încadrare.

Monitorizarea ambulatorie automată a TA:

Această metodă trebuie rezervată, conform celui de al 6-raport al Jointe National Committee, următoarele situații:

HTA de halat alb

HTA rezistentă la tratament

Simptomatologie de HTA sub tratament

Pusee de hipertensiune și disfuncție autonomă

Urmărirea eficacității unor antihipertensive în timpul somnului și în primele ore ale dimineții.

Metodă: monitorizarea ambulatorie automată a TA (MAATA).

Înregistrarea timp de 24 de ore a TA sistolice și diastolice la intervale de 15-30 minute ziua și 30-60 minute noaptea.

Se folosește un sistem standard cu o manșetă atașată la braț care este umflată la intervalele programte.

Valorile tensionale sun înregistrate într-o unitate de memorie atașată la un calculator, care permite prelucrarea datelor.

Avantaje:

Stabilirea unui diagnostic mai corect cu evitarea erorilor.

Permite o apreciere corectă a riscului afectării organelor țintă.

Permite aprecierea eficacității sau ineficacității unor medicamente antihipertensive în ceea ce privește durata acțiunii și efectul asupra TA.

Dezavatanje:

Metoda este prea scumpă față de metoda clasică.

Necesită cunoștințe de calculator.

Creează disconfort bolnavului pentru că TA se măsoară la intervale regulate inclusiv noaptea.

Definirea și clasificarea HTA:

Hipertensiunea arterială este definită ca o creștere persistentă a tensiunii sistolice peste valorile normale de 140/90mmHg. Valorile tensionale patologice variază cu vârsta individului.

Există mai multe criterii după care poate fi clasificată HTA.

Din punct de vedere etiologic avem două categorii de HTA: esențială și secundară.

Conform „1999World Health Organization- International Society of Hypertension Guidelines for the Management of Hypertension” în funcție de valorile TA avem următoarele categorii de severitate:

Categoriile de TA în funcție de severitate

Din punct de vedere etiologic avem următoarele tipuri de HTA: ( după Kaplan, Hipertensiunea în Cardiovascular Disease, Braunwald 2001, modificat)

HTA sistolică și diastolică

HTA esențială fără cauze cunoscute

Factori de risc: factorul genetic, consumul de sare, vârsta, consumul de alcool, ateroscleroza, sedentarismul, diabetul zaharat, fumatul, stresul, obezitatea.

HTA secundară:

Renoparenchimatoasă

Glomerulonefrită acută și cronică

Rinichiul polichistic

Nefropatia diabetică

Hidronefroza

IRC

Rinichi mic unilateral

Pielonefrită cronică

Renovasculară

Stenoza arterei renale

Tromboza vaselor renale

Vasculitele intrarenale

Tumori producătoare de renină

Sindromul Liddle, sindromul Gordon-retenție primară de sodiu

Endocrină

Acromegalie

Hipertiroidism

Hipercalcemia

Corticosuprarenală corticală ( sdr. Cushing, hiperaldosteronism primar, hiperplazia, congenitală adrenală) și medulară (feocromocitom)

Tumori extraadrenale cromafine (carcinoidul)

Hormoni exogeni din țesuturi tumorale (estrogeni, glucocorticoizi, mineralocorticoizi, simpaticomimetice)

Cardiovasculară

Coarctație de aortă

Neurologică

Tumori cerebrale

Encefalite

Acidoze respiratorii

Apneea în somn

Tetraplegia

Porfiria acută

Disautonomia familială

Stresul acut

Operații chirurgicale

Hiperventilația psihogenă

Hipoglicemia

Pancreatitele

Criza de siclemie

Post resuscitare

Post operator

Medicamente și toxice

Ciclosporină

Glucocorticoizi

Mineralocorticoizi

Eritropoietină

Contraceptive

Alcool

Alte droguri

HTA sistolică (prin creșterea debitului cardiac)

Insuficiența aortică

Fistule arterio-venoase

Tireotoxicoză

Boala Paget

Beri-Beri

Circulația hiperchinetică

Rigiditate aortică

Tipuri de HTA la adult

Diferențierea hipertensiunii arteriale se poate face în funcție de o serie de parametrii:

Etiologică

HTA esențială

HTA secundară

După valorile tensionale:

HTA de graniță 130-139/85-89

HTA ușoară 140-159/90-99

HTA moderată 160-179/100-109

HTA severă 180/110 mmHg

După evoluție:

HTA benignă

HTA malignă

După riscul cardiovascular:

HTA cu risc scăzut

HTA cu risc mediu

HTA cu risc înalt și foarte înalt

După patologie:

HTA cu mecanism creșterea debitului cardiac

HTA cu creșterea rezistenței vasculare

Alte tipuri:

HTA de debit

HTA de rezistență

HTA cu renină crescută, renină normală și renină scăzută.

În funcție de afectarea organelor țintă:

Clasa 1: – bolnav cu HTA

Fără afectarea nici unui organ țintă

Clasa 2: – HTA

Hipertrofie ventriculară stângă

Clasa 3: -HTA

Leziuni terminale ale organelor țintă: insuficiență cardiacă, accidente vasculare cerebrale, insuficiență renală.

Diferențiere prognostică: pentru a evalua corect prognosticul HTA trebuie să avem în vedere valorile tensiunii, gradul de afectare a organelor țintă, factorii de risc și existența patologiei asociate.

Patologia asociată:

Accidente vasculare ischemice

Infarct miocardic

Hemoragie cerebrală

Angină pectorală

Insuficiență cardiacă congestivă

Nefropatie diabetică

IRC

Anevrism disecant

Hemoragii și exudate retiniene

Factorii de risc cardiovascular în HTA ( după Kaplan, modificat)

Stabilizarea HTA ( criterii OMS 1993)

Stadiul I:

Nu apare nici un semn obiectiv de afectare a organelor țintă

Uneori evoluează asimptomatic

Alteori acuză simptome nespecifice: cefalee occipitală astenie fizică, amețeli, scotoame, vâjâituri, palpitații

TA este oscilantă

EKG și Ex. Radiologic relații normale

FO este normal sau spasme arteriale

Stadiul II:

La semnele anterioare se adaugă semne de afectare a organelor țintă:

Semne de HVS decelabile prin ecografie, ECG, radiografie toracică

Examenul fundului de ochi (FO): gradul I sau II ( îngustare generalizată sau focală a arterelor retiniene)

Eventual proteinurie minimă sau ușoară creștere a nivelului creatininei plasmatice (1,2-2mg/dl)

TA este constant crescută

Stadiul III:

Semnele de visceralizare se accentuează

Simptome și semne apărute ca urmare a complicațiilor HTA:

Cord- insuficiență ventriculară stângă sau insuficiență cardiacă globală

Examenul FO grad III (hemoragii și exsudate retiniene)

Creier-hemoragie cerebrală, encefalopatie hipertensivă

Rinichi- proteinurie, microchematurie, IRC

Apar semne de cardiopatie hipertensivă cu dispnee accentuată, dureri anginoase, astm cardiac sau chiar edem pulmonar acut.

Semnele de afectare neurologică sunt severe de la encefalopatia hipertensivă până la accidente vasculare majore

Afectarea renală merge cu fenomene de insuficiență renală.

2.2.Angina pectorală

Insuficiența coronariană, mai este numită și cardiopatie ischemică, reprezintă incapacitatea arterelor coronariene de a furniza inimii un raport corespunzător de sânge oxigenat.

Etiologic:

Ateroscleroză

Anomalii coronariene

Valvulopatii

Hipertiroidism

Diabet zaharat

Sclerodermie

Spondilită anchilozantă

Conform OMS se descriu două mari categorii de manifestări clinice:

Cardiopatie ischemică nedureroasă: tulburări de ritm sau de conducere, moarte subită.

Cardiopatie ischemică dureroasă: angina pectorală, infarctul miocardic acut.

Angina pectorală este forma cea mai frecventă manifestare a cardiopatiei ischemice. Cuprinde episoade de durere cu sediul retrosternal, legate de obicei de efort.

Caracteristicile durerii din angina pectorală:

Sediul: retrosternal

Momentul apariției: de obicei, în timpul unui efort

Durata este de obicei 1-5 minute.

Intensitate: crescută.

Iradiere: tipic spre umărul stâng, brațul stâng, marginea cubitală a antebrațului, până la ultimile două degete.

Dispare la administrarea de nitroglicerină.

Descrierea anginei pectorale

Se caracterizează prin crize dureroase paroxistice localizate de cele mai multe ori înapoia sternului cu iradiere, în cazurile tipice în umărul stâng brațul și antebrațul stâng până la ultimele degete.

Criza dureroasă apare după:

Efort

Emoții

Mede copioase

Durează două-trei minute până la maxim zece minute și dispare spontan sau la administrarea de nitroglicerină.

Etiologie. În declanșarea crizelor anginoase sunt implicate o serie de cauze determinate și favorizate.

Cauzele determinate:

Arterioscleroza coronariană= se manifestă sub formă de stenozări sau obliterări coronariene;

Cardiopatii valvulare= stenoza aortică și mai rar stenoza mitrală și insuficiența aortică.

Alte cauze coronarita reumatismală, coronarita ricketsiană( la zootehnicieni, veterinari) trombangeita obliterantă.

Cauze favorizante:

Diabetul zaharat

Hipertensiunea arterială sistemică

Tulburații de ritm mai mari de 180-200 bătăi pe minut

Bolile aparatului digestiv: litiaza biliară, colecistele cronice, ulcerul gastric și duodenal, hernia diafragmatică.

Administrarea unor medicamente

Tabagismul

Fiziopatologie

Angina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului și posibilitatea arterelor coronare. În mod normal circulația coronariană se adaptează necesităților miocardului putând crește la efort de opt zece ori. Pe fondul arteriosclerozei coronariene, spasmul supraadăugat sau travaliu cardiac scurt determină o disproporție între irigația coronariană și nevoile metabolice ale miocardului urmată de acumularea cataboliților în exces și iritarea consecutivă a fibrelor nervoase intracardiace.

Simptomatologie

Simptomul dominant care definește angina pectorală esre DUREREA CARDIACĂ caracterizată prin patru trăsături esențiale:

Sediul, iradierea și tipul durerii

Condiții (circumstanțe) de apariție a durerii

Durata

Răspunsul la nitroglicerină

Sediul, iradierea și tipul durerii:

Localizarea durerii este în majoritatea cazurilor 70% retrosternal în partea inferioară, mijlocie sau superioară și precordială. Mult mai rar durerea poate pleca din alte teritorii:

Flancuri

Maxilar inferior

Sprâncene

Obraji.

Important este modul în care pacientul arată sediul durerii toracice: cu întreaga palmă sau cu

ambele palme, niciodată cu degetul, sau, cu mult mai elocvent cu pumnul strâns al mâinii drepte plasat în plin stern exprimând din mimica feței senzația de zdrobire resimțită. Gestul ajută mai ales la bolnavii incompatibili de a descriere suferințele cardiace.

Iradierea tipică a durerii se face în umărul stâng de unde pleacă pe fața anterioară a brațului și antebrațului până la ultimele două degete a mâinii stângi.

Durerea poate iradia însă și numai în:

Membrul superior drept

Regiunea claviculară stângă

În dinți

În regiunea epigastrică

Fosa iliacă dreaptă

Este posibil ca durerea de angină pectorală să apară inițial în membrul superior stâng și ulterior în regiunea precordială.

Calitatea durerii anginoase depinde de intensitatea durerii și mai ales de personalitatea psihică a bolnavului. Cel mai adesea este vorba de o senzație de presiune, zdrobire, arsură, mai rar junghi sau sfredelire, constricție.

Circumstanțele de apariție:

Sunt strâns legate de solicitările fizice și psihice.

Cirscumstanțele cele mai obișnuite sunt:

Efort fizic de orice fel

Frigul are rol izolat sau potentează efortul fizic

Prânzurile copioase

Raporturile sexuale

Emoțiile acute

Durata și evoluția crizelor anginoase:

Tipic pentru angina pectorală este caracterul paroxistic, intermiten al durerii.

Durata medie a crizei este de unu-trei minute, maxim cincinsprezece minute. O criză anginoasă ce a depășit cincisprezece douăzeci minute trebuie suspectată a fi:

Infarct miocardic

Angină instabilă

Expresia unor tulburări nevrotice.

2.3.Astmul bronșic

Astmul bronșic este o boală caracterizată prin accese de dispnee predominant expiratorie cu durata, severitate și moment de apariție variabile care apar la persoane cu hipersensibilate traheobronșică la stimuli variați, fiind sub aspect anatomic o stenoză bronsiolară, tranzitorie cu „restituția ad intregum” în acalmiile intercalare.

Etiologia astmului bronșic

Astmul bronșic are la bază factori etiologici heterogeni care declanșează sau provoacă criza de astm.

Din punct de vedere etiologic, astmul bronșic se clasifică astfel:

Astm extrinsec=astm alergic= astm neinfecțios

Cele mai obișnuite alergene sunt: polenul, praful de cameră, părul și scuamele de animale, fungii atmosferici, unele alergene alimentare sau medicamente.

Astm intrinsec= astm nealergic= astm infecțios

De obicei, se ivește în timpul iernii și se asociază cu tuse și expectorație muco-purulentă și factori infecțioși (exmplu bronșite cornice).

Astm mixt-se întrec alergia cu infecția

Astm cu etiologie neprecizată

Astm cu alte etiologii

Aici intervin factorii:

Psihici-șocul psihic sau stările psihoafective

Endocrini-pot declanșa, agrava sau ameliora astmul; hipofiza, tiroida, corticosuprarenalele, gonade, pancreas exocriu.

Biometeorologici- temperaturile, presiunea atmosferică, umiditatea, vântul, altitudinea, razele solare.

Astm la efort

Astm la aspirină

Patogenia astmului bronșic

Roluri importante în producerea bolii asmatice au:

terenul

leziuni ale căilor respiratorii

cauzele declanșate

Fundamentul în astmul bronșic este obstrucția generalizată a căilor respiratorii ce determină dificultatea respirației cu pertubări ventilatorii și ale schimbărilor gazoase. Această obstrucție este consecința următorilor factori:

spasmul musculaturii netede prin pereții tractului bronșic

edem inflamator al mucozei bronșice

hipersecreție de mucus

creșterea presiunii intrapulmonare care devine factorul agravant al obstrucției bronșice.

Simptomatologia astmului bronșic

La început, crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu intervale libere; mai târziu, în intervalele dintre crize, apar semnele bronșitei cronice și ale emfizemului, cu dispnee mai mult sau mai puțin evidentă. Criza apare în a doua jumătate a nopții, de obicei brutal, cu dispnee și neliniște, prurit și hipersecreție alteori e anunțată de prodroame. Dispneea devine paroxistică, brodipneică, cu expirație prelungită și șuierătoare. Bolnavul rămâne la pat sau aleargă la fereastră, prada setei de aer. De obicei stă în poziție șezândă, cu capul pe spate și sprijinit în mâini, nările dilatate, jugulare turgescente. În timpul crizei, toracele e imobil, în inspirație forțată.

La fârșitul crizei, apare tusea uscată, chinuitoare, cu spută vâscoasă, albicioasă. Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influența tratamentului.

Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente, durând peste 24-48h rezistente la tratament, de obicei fără tuse și expectorație, cu polipnee, asfixie, cianoză, colaps vascular, somnolență până la comă. Apare după administrarea în exces de simpaticomimetice, sedative, opiacee, barbiturice, suprimarea bruscă a corticoterapiei, suprainfecție bronșică.

Tratamentul astmului bronșic

Astmul bronșic răspunde la o gamă largă de preparate și proceduri. Și în această afecțiune măsurile prevenite sunt foarte importante. Prima acțiune vizează combaterea fumatului. Alte măsuri: evitarea virozelor respiratorii. Sensibilitatea particulară a bolnavilor la infecții impune, de asemenea, evitarea virozelor respiratorii și în primul rând, aglomerațiile în timpul epidemiilor.

Chimioprofilaxia recidivelor bronșitice, în astmul bronșic întrucât se realizează cu Tetraciclină, mai rar Penicilina V. S-au încercat și Eritromicina, Ampicilina și Biseptolul. Cu Biseptolul s-au obținut rezultate bune în lunile de iarnă.

Figura nr. 3: Astmul bronșic

2.4.Tuberculoza

Mycrobacteriile sunt larg răspândite în mediul extern, putând produce îmbolnăviri atât la om, cât și la animale. Cei mai importanți reprezentanți ai acestui gen, cu semnificație medicală pentru om, sunt Mycrobacterium tuberculosis și Mycrobacterium leprae.

Mycrobacterium tuberculosis

Mycrobacterium tuberculosis, sau bacilul Koch, a fost descris pentru prima dată de Robert Koch, în anul 1882.

Datele epidemiologice arată că, în fiecare an, se înregistrează 8-10 milioane de cazuri noi de tuberculoză în lume, și 2-3 milioane de decese.

Este un bacil acid-alcoolo-rezistent, care se poate evidenția prin colorația Ziehl-Nielsen. Pe frotiurile colorate prin această metodă, bacilul apare colorat în roșu aprins.

Bacilul manifestă rezistență la acțiunea majorității antibioticelor, însă este sensibil la streptomicină și cicloserină.

Transmiterea bacilului se face, de obicei, pe cale aeriană, prin particule de praf, tuse, strănut. O posibilă sursă de infecție este și laptele de vacă provenit de la animale bolnave.

Tuberculoza este o infecție bacteriană cu localizare cel mai frecvent pulmonară, dar se poate localiza și extrapulmonar: intestinal, urogenital, osos, meningeal, ganglionar.

Tabloul clinic:

Primoinfecția tuberculoasă evoluează într-o formă inaparenă clinic în aproximativ 80% dintre cazurile apărute la persoane cu o reactivitate normală a sistemului imun. Lezarea pulmonară este minimă, iar vindecarea se face cu o cicatrice fibroasă discretă. La persoanele cu imunitate scăzută- copii, persoane aflate în covalescență, gravide, malnutriți, bolnavii de cancer, HIV-SIDA, leziunile pulmonare devin evidente radiologic, boala se manifestă clinic și pot apărea complicații datorate extinderii leziunilor.

Principalele manifestări ale bolii:

tuse persistentă mai mult de trei săptămâni

hemoptizie

durere în piept

febră și frisoane

scădere în greutate

transpirații nocturne

oboseală

inapetență

În absența circulațiilor, leziunile tubersculoase primare se vindecă spontan, rezultând focare infecțioase latente, calcificate. În condițiile scăderii imunității, aceste focare se reactivează, determinând apariția tuberculozei secundare.

Diagnostic:

Diagnosticul ține cont de manifestările clinice ale bolii, aspectul radiologic și de rezultatele testelor de laborator. Diagnosticul de laborator presupune izolarea și identificarea bacilului din produsele patologice.

Recoltarea produselor patologice se va face în funcție de locazire:

TBC pulmonară-spută sau lichid de spălătură gastrică;

Meningita TBC-lichid cefalorahidian;

TBC intestinală-materii fecale;

TBC urogenitală-urină, spermă.

Materialul recoltat va fi examinat microscopic, pe frotiu colorat Ziehl-Nielsen, și, apoi, însămânțat pe medii de cultură.

Intradermoreacția la tuberculină este utilizată în diagnosticul biologic al infecției la om. Tuberculina este injectată pe fața anterioară a antebrațului, în treimea mijlocie. Interpretarea testului cutanat se face după 72 de ore de la administrare.

Rezultatul pozitiv este dat de prezența unei papule roșii cu diametrul de cel puțin 10 mm, pruriginoase. Reacția pozitivă arată contactul în antecedente cu bacilul tuberculos, însă nu ne arată dacă acest contact a fost urmat de o evoluție clinică a bolii. De asemenea, rezultatul pozitiv poate semnifica existența imunizării active în antecedente. Un rezultat negativ înseamnă că persoana respectivă nu a intrat în contact cu bacilu Koch și nici nu a fost imunizată prin vaccin.

Profilaxie și tratament:

Profilaxia se realizează prin administrarea vaccinului antituberculos-BCG, un vaccin cu tulpini vii atenuate. În țara noastră, vaccinarea BCG face parte din Programul național de vaccinări. Administrarea acestui vaccin se va face o singură dată. La locul inoculării se formează o crustă care se desprinde, lăsând loc unei cicatrici.

Durata medie a tratamentului este între șase și nouă luni și cuprinde administrarea de izoniazidă, rifampicină, etambutol, pirazimidă.

Figura nr.4: Tuberculoză

2.5.Gonoreea

Caractere morfologice:

N. gonorrhoeae sunt coci Gram-negativi, așezați in diplo, reniformi, înconjurați de o structură capsulară comună.

Patogenitate:

Gonococul este strict patogen pentru om, având tropsim pentru mucoasa genitourinară, rectală, faringiană, conjunctivală. Netratate, infecțiile gonococice duc la cronicizare cu apariția fibrozelor.

Gonococul este agentul etiologic al gonoreei sau al blenoragiei, fiind după sifilis, a doua boală venerică bacteriană.

Oftalmia gonococică a nou-născutului apare prin contaminare în timpul nașterii.

Mai rar, se pot produce infecții generalizate din cauza diseminării sangvine a germenului: artrite, endocardite, meningite.

Complicațiile locale ale aparatului urogenital sunt relativ frecvente: cistită, prostatită, orhiepidimită la bărbați și endometrită și salpinigită la femei.

Diagnostic:

Diagnosticul infecțiilor gonococice constă în recoltarea produselor patologice, însămânțarea lor pe medii adecvate, izolarea și identificarea germenului, apoi efectuarea antibiogramei.

Tratament:

Tratamentul este individualizat în funcție de rezultatele antibiogramei.

2.6. Depresia

Depresia se manifestă printr-o tristețe persistentă, pesimism, sentimente de anxietate și de dezmădejde. Depresia are atât efecte fizice, cât și comportamentale.

Cazurile mai grave necesită îngrijiri medicale, terapiile naturale îi pot ajuta pe cei cu depresii ușoare și pot completa eventualele tratamente prescrise de medic.

Este normal ca evenimente stresante, probleme nerezolvate sau certuri să dea o proastă dispoziție. Un sentiment de depresie mai profundă poate surveni în urma unei pierderi semnificative:

Eșecul unei căsnicii

Doliu

Eșec profesional

Există oameni care în urma unei astfel de pierderi nu sunt capabili să-și revină, deoarece suferă de un dezechilibru al neurotransmițătorilor cerebrali, care poate provoca o depresie chiar în absența unui eveniment dureros. În aceste cazuri, tratamentele cu cele mai bune rezultate sunt cele făcute de specialiști, care se adresează în mod egal problemelor emoționale și celor fizice.

Între cei diagnosticați cu depresie femeile sunt mai numeroase, în parte datorită faptului că ele recurg mai repede la ajutor specializat, dar și fiindcă ele pot avea depresii de origine hormonală.

Cauze ale depresiei:

O predispoziție genetică sau biochimică de a avea dispoziții fluctuante sau de depresie;

Depresia înaintea perioadei menstruale, posibil datorată modificării nivelurilor hormonale;

Depresia postnatală, ca rezultat al modificărilor hormonale, dar și al altor probleme: lipsa unui partener sau a unei alte persoane înțelegătoare, izolarea, întreruperea activității profesionale.

O sensibilitate alimentară.

Sensibilitatea la insuficiența luminii solare în timpul iernii sau sindromul afectiv sezonier. Suferinzii simt nevoia de alimente dulci și făinoase, se îngrașă și se simt obosiți.

Simptome ale depresiei care necesită îngrijiri specializate:

Incapacitatea de a munci sau de a îndeplini sarcinile cotidiene.

Dezinteres față de activități odinioară agreabilă.

Dificultate de a comunica cu persoanele apropiate.

Lipsă de interes pentru sex.

Insomnii și trezire timpurie.

Oboseală permanentă.

Senzație de frig.

Anxietate, agitație, iritabilitate.

Consum excesiv de alimente, alcool sau medicamente.

Poftă de mâncare redusă.

Lipsă de încredere în sine.

Lipsă de interes față de aspectul personal.

Incapacitate de a lua decizii.

Lipsă de memorie și dificultăți de concentrare.

Sentiment difuz de vinovăție.

Mod de prevenire al depresiei:

Deoarece situațiile stresante ne fac vulnerabili la depresie, trebuie să reducem impactul prin strategii de control al stresului cum ar fi:

De a cere și de accepta ajutorul

De a urma o dietă sănătoasă, bogată în nutrienți, care să optimizeze funcționarea creierului.

Limitarea consumului de alcool și cofeină.

Să fim toleranți cu propria persoană.

Tratament

Tratamentul depresiei poate cuprinde:

administrarea de medicamente antidepresive

consiliere terapeutică

Consilierea terapeutică (psihoterapia) poate fi suficientă în cazul depresiei ușoare sau moderate. În cazul în care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul inițial va include atât medicamente antidepresive cât și consiliere terapeutică.

Internarea în spital poate fi necesară dacă sunt prezente semne prevestitoare ale unui suicid, ca de exemplu gânduri sau planuri de auto-vătâmare sau de vătâmare a altei persoane, detașare de realitate sau un consum excesiv de alcool sau de droguri.

Uneori este nevoie de mai multe încercări de a se găsi medicamentul și tipul de psihoterapie care sunt cele mai eficace la persoana respectivă.

2.7. Accident vascular cerebral ( AVC)

AVC reprezintă pierderea rapidă a funcției cerebrale datorită tulburărilor aportului de sânge la creier. Etiologic poate fi de doua feluri:

AVC ischemic, care este cauzată de un blocaj cerebrovascular

AVC hemoragic

Zona afectată a creierului nu mai poate funcționa, ducând la paralizia membrelor din jumătatea dreaptă sau stângă a corpului, imposibilitatea de a înțelege sau de a formula cuvinte sau imposibilitatea de a vedea.

Accidentul vascular cerebral reprezintă o urgență medicală care pot determina leziuni neurologice permanente și deces. Factorii de risc pentru AVC o reprezintă vârsta înaintată, hipertensiunea, AVC-urile antecedente sau accidentul ischemic tranzitor, diabetul, colesterolul, fumatul.

Hipertensiunea este cel mai important factor de risc modificabil pentru AVC. AVC-ul ischemic este ocazional prin tromboliză iar unele AVC hemoragice beneficiază de chirurgie.

Tratamentul recuperării funcțiilor pierdute implică specialiști logopezi și fizioterapeuți. Prevenirea recurenței cuprinde administrarea de antibiotice cum sunt aspirina și dipiridamolul, controlul și reducerea hipertensiunii arteriale și folosirea statinelor. Anumiți pacienți pot beneficia de pe urma endarterectomiei carotidiene și a folosirii anticoagulantelor.

Cauze

Accidentul vascular cerebral poate avea multiple etiologii. În cazul mecanismului ischemic, aportul de sânge la creier este diminuat ducând la disfuncția testului cerebral în rescpectiva zonă.

Există patru cauze principale ale ischemiei:

tromboza

embolismul

hipoperfuzia sistemică

tromboza venoasă

Atacul vascular cerebral fără o explicație evidentă este denumit criptogenic și constituie 30% din toate AVC-urile ischemice.

Hemoragia intracraniană reprezintă acumularea de sânge localizată oriunde în interiorul craniului. Se face diferențierea între hemoragia intra-axială și extra-axială. Hemoragia intra-axială se datorează unei sângerări intraparenchimatoase sau intraventriculare. Principalele tipuri de hemoragii extra-axiale sunt hematomul epidural, subdural și subarahnoidian.

Factori de risc

hipertensiunea

fibrilația atrială

hipercolesterolemia

diabetul

fumatul

consumul de alcool și droguri

sedentarismul

obezitatea

consumul de carne roșie procesată și alimentația nesănătoasă

Clasificare AVC

AVC ischemic

AVC hemoragic

Atacurile ischemice sunt cele cauzate de întreruperea aportului de sânge, în timp ce atacurile hemoragice sunt rezultatul rupturii unui vas de sânge sau a unei structuri vasculare anormale. Aproximativ 87% dintre atacuri sunt cauzate de ischemie, iar restul de hemoragie. Unele hemoragii se dezvoltă în interiorul zonelor ischemice. Nu se cunoaște de ce multe hemoragii debutează de fapt ca atacuri ischemice.

Semne și simptome

Simptomele AVC-ului au un debut brusc în câteva secunde sau minute, iar majoritatea cazurilor nu progresează.

Simptomele depinde de zona cerebrală afectată. Cu cât zona de creier implicată este mai extinsă, cu atăt se vor pierde mai multe funcții. Unele forme de AVC pot determina și simptome adiționale.

Diagnostic

Accidentul vascular cerebral este diagnosticat prin căteva tehnici:

examenul neurologic

scanările CT fără contrast sau RMN

ecografia Doppler și arteriografia

Diagnosticul AVC-ului este totuși clinic, fiind susținut de tehnicile imagistice. Imagistica ajută si la determinarea subtipurilor și a etiologiei AVC-ului.

Figura nr.5: Accident vascular cerebral (AVC)

2.8. Varicele

Boala varicoasă este o afecțiune cronică care este caracterizată prin apariția de dilatații venoase, cu caracter permanent, din cauza unui proces de degenerare a peretului vascular.

Cea mai frecventă localizare a varicelor este la venele membrelor inferioare, din cauza configurației anatomice care favorizează stagnarea sângelui și dilatarea venelor.

Varicele mai pot apărea și în alte zone:

pe venele spermatice

pe venele hemoroidale

pe venele esofagiene

Cauzele apariției varicelor:

sarcină

vârstă înaintată

obezitate

istoricul familial de varice

statul pe scaun sau în picioare îndelungat

factori care cresc presiunea abdominală

leziuni ale venelor

trombi venoși

Manifestări ale varicelor:

edeme gambiere

durere și inflamație importantă la nivelul pulpei

pigmentarea pielii piciorului și a gambei și mâncărimi la acest nivel

ulcerații varicoase

piele uscată, întinsă, descuamată

sângerări și învinățirea piciorului după traumatisme minore.

Tratament:

exerciții fizice cu bicicleta, înot, mers pe jos

purtarea de ciorapi elastici compresivi după cum recomandă medicul

evitarea ortostatismului.

Tratamentul chirurgical constă în sclerozarea vaselor varicoase și tratamentul chirurgical propriu-zis prin legături și secțiuni.

2.9. Maladia Raynaud

Maladia Raynaud este caracterizată prin accese paroxistice de paloare și cianoză care este localizată simetric bilateral la nivelul degetelor urmat de eritem. Accesele acestea sunt cauzate de frig și tulburări emoționale care se ameliorează la căldură.

Maladia Raynaud se întâlnește în special la femeile tinere. Această boală este o formă primară sau idiopatică a acceselor paroxistice de cianoză digitală. În maladia Raynaud, arterele digitale răspund în mod excesiv la stimuli vasospatici.

Diagosticarea maladiei Raynaud:

Maladia Raynaud este caracterizată prin accese intermitente de paloare sau cianoză, urmată de cianoză la nivelul degetelor mâinii precipitate de frig sau tulburări emoționale.

Modificări ce însoțesc aceste tulburări vasospatice includ:

scăderea forței musculare

impotența funcțională

scăderea sensibilității

durerea acută.

Tratament:

Dacă fenomele sunt frevente și severe, interferând cu activitatea zilnică și confortul individual este indicată simpatectomia. Tratamentul chirurgical mai este indicat și atunci când apar modificări trofice.

În funcție de simptome, medicul poate recomanda terapia medicamentoasă:

blocante ale canalelor de calciu

alfa-blocante

vasodilatatoare

Medicamente care pot agrava boala:

medicamente care conțin pseudoefedrină

beta-blocante

anticoncenpționale.

Cauzele bolii Raynaud:

expunerea la frig, apă rece

luarea unor alimente din congelator

2.10. Insuficiența circulatorie cerebrală

Insuficiența circulatorie cerebrală este o afecțiune care este caracterizată prin diminuarea fluxului sangvin către creier. Insuficiența circulatorie cerebrală mai este numită și boală vasculară periferică.

Cauzele principale ale insuficienței circulatorie cerebrală este:

sedentarismul

efectele secundare ale anumitor medicamente

diabet zaharat

fumat

boli cardiace

anemie

ateroscleroza

boli inflamatorii

sindromul Raynaud

Simptomele principale ale insuficienței cirulatorii cerebrală:

circulația slabă a sângelui

culoarea pielii devine palidă

când boala avansează apar dureri, amorțeli, furnicături

Diagnosticul cuprinde:

arteriografie periferică

oscilometrie

ecografie Doppler vasculară

Tratament prin remedii naturale:

Noni capsule și lichid

L-arginină

Ulei de magneziu

L-carnitină

Acid alpha lipoic

Omega3

Ginkgo biloba

Ghimbir

Coenzima Q10

Aquamin

2.11. Pierderea de memorie și auz

Pierderea de memorie este unul dintre efectele normale și majore ale procesului de îmbătrânire. Procesul poate debuta în intervalul vârstei de 25-30 de ani, atunci când unele funcții ale creierului își pierd acuitatea. De exemplu, hipocâmpul, care joacă un rol important în ceea ce privește memoria și orientarea în spațiu, își micșorează volumul, la fel și cortexul prefrontal, responsabil pentru memoria de termen scurt. În plus, scade numărul legăturilor dintre celulele nervoase, cantitatea de neurotransmițători foarte importanți pentru capacitatea de învățare.

Cauze:

problemele vasculare atunci când la creier nu ajunge o cantitate suficientă de sânge, se produce mici accidente vasculare, ce influențează direct capacitatea de memorare;

auzul slăbit care aude mai prost, memorează mai greu. Un aparat auditiv ajută creierul, iar efectul se va vedea imediat;

boala Alzheimer în acest caz, neuronii interacționează și se afectează reciproc, împiedicând funcționarea lor normală;

pierderea de neuroni multe boli ale bătrâneții sunt cauzate de pierderea numărului de neuroni sau a funcționărilor acestora;

traumatismele acestea pot fi cauzate de accidente sau de practicarea unor sporturi ce presupun loviri repetate asupra capului.

Pierderile de memorie implică schimbări chimice în structura creierului, care afectează capacitatea de a procesa, stoca și reaccesa informația stocată. Totul începe cu incapacitatea de a stoca informații în memoria de scurtă durată. Una dintre teoriile legate de motivul pentru care se produce acest lucru că toxinele create de colesterolul LDL (cel „rău”) consump încet acel strat de grăsime sănătoasă, care protejează neuronii.

Alți factori care conduc la pierderile de memorie sunt: stresul, afecțiunile tirodiene, diabetul, anxietatea și depresia.

Exerciții de memorie:

repetarea freventă a numelui interlocutorilor

asocierea numelor cu imagini

dialogul și opiniile diferite

gruparea cifrelor și a noțiunilor

2.12. Anxietate

Anxietatea este o emoție fundamentală, pe care o întâlnim, la oamenii din toate culturile. Poate termenul ne ne sună puțin străin, dar emoția aceasta ne este cunoscută tuturor. Înțelegem prin anxietate o stare accentuată de neliniște, în care așteaptă să se întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță.

Tulburările de anxietate

Tulburările de anxietate sunt problemele de sănătate mentală cel mai frecvent întânite la nivel global. Studiile realizate atât pe adolescenți, cât și pe adulți arată că prelevanța tulburărilor de anxietate de-a lungul vieții este de aproximativ 30%. Evoluția tulburărilor de anxietate este cronică, iar în lipsa unui tratament corespunzător persoanele suferă costuri majore pe termen lung, precum: risc crescut pentru boli somatice și alte substanțe, rată crescută de dezabilitate, eșec academic, șomaj sau performanță scăzută la locul de muncă.

Principalele categorii de tulburări de anxietate

tulburarea de panică

fobia socială

fobia specifică

nevroza obsesiv-compulsivă

anxietatea generalizată

tulburarea de stres posttraumatic

Tratament

Tulburările de anxietate pot fi tratate eficient prin următoarele două forme de terapie, aplicate independent sau în combinație:

medicație-anxiolitice, antidepresive sau bet-blocante

psihoterapie cognitiv-comportamentală

2.13. Amețeală

Amețeala este o tulburare a simțurilor cu care, probabil, te-ai confruntat frevent, dar care ar putea fi mai gravă decât pare în situația în care intervine pierderea stării de conștiență. Ea se manifestă prin senzații de leșin, pierderea echilibrului, stare de tulburare sau senzația că persoana se învârte sau că obiectele din jur se învârt chiar și când stă pe loc. Resimțită, de obicei, de către picioare, se poate transpune și în respirație greoaie, profundă.

În cazul amețelii cu senzație de leșin, aceasta, de obicei, se ameliorează când persoana se întinde la orizontală.

Cauze posibile:

probleme ale sistemului vestibular al urechii interne

boala Meniere

leziuni ale urechii

migrene

scăderea fluxului de sânge

infecțiile

creierul insuficient irigat

AVC

tulburări cardiovasculare

convulsii

2.14. Dizenteria

Dizenteria este o infecție intestinală, care se manifestă prin diaree și crampe abdominale. Pacienții care suferă de dizenterie, dar care manifestă simptome ușoare de diaree și stări de grață nu au nevoie de consultație medicală de urgență deoarece de cele mai multe ori afecțiunea se vindecă de la sine în câteva zile.

Tipuri de dizenterie:

dizenterie bacilară cauzată de o bacterie numită shigella

dizenteria amibiană este cauzată de un parazit unicelular numit entamoeba histolică. Se găsește în mod special în zonele tropicale, astfel că acest tip de dizenterie se întânește numai în anumite zone geografice.

Simptome

Majoritatea pacienților care suferă de dizenterie manifestă numai simptome ușoare care dispar în căteva zile.

Dizenteria bacilară- simptomele se manifestă după 1-3 zile de la infectare și pot persista până la 7 zile. Pacientul se confruntă cu dureri ușoare de stomac, diaree. În unele situații, crizele sunt însoțite de dureri.

Cazurile severe includ:

diaree apoasă care conține sânge sau mucus

greață și vărsături

dureri abdominale severe

febră.

Dizenteria amibiană- acest tip de dizenterie se întâlnește în principal în zonele tropicale. De obicei, nu provoacă niciun simptom timp de 2-4 sătămâni sau chiar luni. Contactul direct cu fecalele bolnavului și igiena precară sunt principalele mijloace prin care se transmite boala.

Simptomele dizenteriei amibiene includ:

diaree apoasă cu sânge, mucus sau puroi

grețuri și vărsături

dureri abdominale

febră și frisoane

Cauze:

Dizenteria bacilară

Este cauzată de o bacterie shigella. Există patru tipuri de shigella:

shigella sonnei

shigella flexneri

shigella boydii

shigella dysenteriae-infecție produce simptome severe.

Bacteria shigella se răspândește din cauza igienei precare, iar cele mai multe cazuri se transmit în interiorul aceleiași familii și în locurile unde oamenii intră în contact direct unul cu altul. Perioada de contagiune este între una și patru sătămâni după ce persoana a fost deja infectată.

Dizenteria se răspândește prin intermediul produselor alimentare care au fost contaminate; cel mai probabil acest lucru se întâmplă în țările cu o salubritate inadecvată, în cazul în care aprovizionarea cu apă și canalizare nu sunt adecvate.

Dizenteria amibiană

Este cauzată de o amibă numit entamoeba histolică. Când paraziții, care se află în intestinul unei persoane infectate, sunt pregătiți să părăsească organismul, aceștia se grupează și formează un înveliș care îi protejează –chistul.

Diagnosticarea

Dacă o persoană se confruntă cu diaree care conține sânge sau mucus trebuie să se adreseze medicului de familie. Depistarea bolii se va face prin analizarea unui esantion de scaun pentru a se stabili dacă acesta conține bacterii sau amibe care ar putea declanșa dizenteria.

Capitolul 3

Tratamente cu Ginkgo Biloba

3.1 Walmark Memo Plus

Figura nr.6: Memo Plus

Compoziție:

Magneziu ……………… 100mg

Cafeină …………………..30mg

Ginkgo biloba

Vitamina B6 ………………..2mg

Fosfatidicolina ……………….100mg

Indicații:

Memo Plus conține o combinație specială foarmată din 5 ingrediente active care au o influență pozitivă asupra memoriei și concentrării și care cresc confortul general al organismului. Ginkgo biloba crește circulația sanguină la nivelul creierului și astfel, îmbunătățește funcțiile acestuia. Vitamina B6 și magneziul sunt esențiale pentru activitatea sistemului nervos. Fosfatidilcolina reprezintă un component de bază al membranelor celulelor nervoase și este un element cheie al funcționării sistemului nervos. Efectul principal al cafeinei este acela de stimulent al funcțiilor psihice și ajută la îndepărtarea senzației de oboseală.

Efecte:

Efect benefic asupra funcțiilor mentale

Adecvat în caz de oboseală psihică și fizică

Îmbunătățește capacitatea de concentrare și memorare

Este produsul ideal pentru elevi și studenți, precum și pentru alte persoane care au nevoie de o susținere a funcțiilor intelectuale.

Adminstrare:

1-2capsule zilnic, de preferat în timpul meselor. Datorită conținutului de cafeină, se recomandă a nu se adminstra seara.

3.2. Tanakan

Figura nr.7: Tanakan

Compoziție:

extract standarizat și titrat de Ginkgo biloba (Egb 761) …………………………. 40mg/comprimat

40mg/ml……………… (soluție buvabilă), 1,2 g/flacon.

Indicații:

Îmbătrânire și ischemie cerebrală: deficit congnitive legate de vârstă, sechele ale accidentelor vasculare cerebrale sau ale traumatismelor craniene. Sindroame cohleovestibulare: vertij, acufene, hipoacuzii. Ischemie corio-retiniană, degenerescență maculară legată de vărstă, retinopatii diabetice. Arteropatii ale membrelor inferioare: dureri la mers, dureri de decubit, tulburări trofice.

Contraindicații:

Nu are.

Reacții adverse:

Rare: cefalee, tulburări digestive.

Precauții:

Nu este un antihipertensiv și nu poate înlocui tratamentul tensiunii arteriale prin medicația ei specifică.

Administrare:

1 comprimat=1doză (1ml)=40mg extract pur. Se folosește dozatorul volumetric anexat. Soluția se diluează într-o jumătate de pahar cu apă.

Administrare orală: 3 doze (3ml)/zi.

Forma de prezentare:

Soluție buvabilă: flacon de 30 ml, cu dozator volumetric anexat.

Comprimate (roșu brun), cutie cu 30 comprimate.

3.3.Flavotan

Compoziție:

Este un supliment alimentar ce conține extract standarizat de ginkgo biloba.

Indicații:

Tulburări ale circulației sanguine și funcțiilor cerebrale:

Tratament simptomatic în condiții sau afecțiuni asociate cu pierderea memoriei, scăderea capacității intelectuale, dificultăți de concentrare, confuzie, oboseală, stare depresivă, anxietate, cefalee, uneori tulburări de comportament.

Tulburări neurosenzitive de origine vasculară ( hipoacuzii, acufene, vertij).

Tulburări ale circulației vasculare periferice (arteropatie cronică obliterantă a membrelor inferioare stadiul 2);

Mod de adminstrare:

Se recomandă administrarea regulată, zilnică a produsului, doza recomandată fiind 1 comprimat de 80 mg sau 120mg x1/zi, în timpul mesei de prânz.

Contraindicații:

Hipersensibilitate cunoscută la extractul de ginkgo biloba sau la oricare din excipienții produsului.

Pacienții cu factori de risc pentru hemoragie cerebrală ( forme agresive de hipertensiune arterial, diabet zaharat, etc).

Reacții adverse:

Pot să apară tulburări gastro-intestinale, cefalee și reacții de hipersensibilitate cutanată sau sistemică, contracții muscular, crampe musculare.

3.4. Bilomag

Figura nr.8: Bilomag

Compoziție:

Extract standarizat de Ginkgo biloba……………………………..570mg

Lecitină de soia…………………………………………………………. 100mg

Magneziu ……………………………………………………………120mg

Vitamina B6………………………………………………………… 2mg

Indicații:

tuturor persoanelor adulte, în perioadele de stres sau de solicitare intelectuală și psihică intensă;

persoanelor în etate care acuză tulburări circulatorii;

elevilor și studenților în perioada examenelor.

Datorită acțiunii sinergice a ingredientelor activi, BILOMAG îmbunătățește memoria, capacitatea de concentrare și memorare, și mărește rezistența la efort intelectual.

Administrare:

Se recomandă administrarea a 1-2 capsule pe zi, după masă. A nu se depăși doza recomandată.

3.5. Bilobil

Figura nr.9: Bilobil

Compoziție:

extract uscat din frunze de ginkgo biloba……………………………. 40mg

excipienți: lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Acțiune terapeutică:

Bilobil conține extract standarizat de frunze de Ginkgo biloba. Substanțele active din acest extract sunt glicozide flavonoide, gin

3.6. Vialong

Figura nr.10: Vialong

Compoziție:

Doză zilnică recomandată 1 tabletă conține:

Gimkgo biloba …………………………….. 20mg

Ginseng ……………………………………….. 40mg

Ulei de semințe de coacăz negru ………. 30mg

Coenzima Q10 ……………………………….. 30 mg

Administrare:

Ca supliment alimentar, 1 tabletă, înghițită cu lichid, preferabil după masa de dimineață sau prânz.

Curele durează în medie 1-2 luni și pot fi repetate după 1-2 săptămâni de pauză.

Indicații:

Influențează favorabil performanțele mentale, vitalitatea și condiția generală a organismului. Vialong susține eficient activitatea sistemului cardio-vascular.

Contraindicații:

Nu se administrează la copii, la femei gravide sau care alăptează.

3.7. Tonic cerebral

Figura nr. 11: Tonic cerebral

Compoziție:

Zahăr invertit (pentru obținerea se folosește zahăr brut msxim 64%, apă purificată și acid citric)

Busuioc ( Ocimum basilicum) părți aeriene …….20%

Ginkgo biloba (gimkgo biloba) extract cu 24% ginkgoflavone și 6% terpene lactonice din frunze 20%

Mentă frunze …………………20%

Rozmarin frunze …………….. 20%

Ceai-verde ……………….10%

Roiniță părți aeriene ……………… 10%

Uleiuri esențiale de busuioc, mentă si roiniță ………………….0,01%

Raport plante/apă………………..1:10

Indicații:

Funcționarea în condiții optime a capacității de concentrare și memorare

Eficientizarea randamentului intelectual

Reducerea stării de oboseală psihică și mentală

Funcționarea normală a sistemului nervos, prin: normalizarea metabolismului energetic la nivel cortical, normalizarea sintezei de ATP, armonizarea stării psiho-emoționale;

Protejarea organismului împotriva stresului

Normalizarea circulației cerebrale și periferice

Contraindicații:

Diabet zaharat, sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului.

Administrare:

Adulți și tineri peste 15 ani: câte o lingură de sirop de 3-4 ori pe zi, înainte de mese.

Copii 7-14 ani: câte o linguriță de sirop de 3-4 ori pe zi, înainte de mese.

Siropul poate fi administrat ca atare sau diluat în 100ml de apă.

3.8. Venolastin

Figura nr. 12: Venolastin

Compoziție:

Extract de sămburi de struguri cu 95% peroantocianidine ……………150mg

Ginkgo biloba, extract din frunze cu 24% glicozide flavonice și 6% lactone terpenice ………40mg

Ingrediente inactive: dextrina

Indicații:

Menține integritatea și elacticitatea pereților vasculari

Asigură suportul funcționării normale a circulației la nivelul venelor și capilarelor

Îndepărtează senzația de „picioare grele”

Asigură protecția membranelor celulare împotriva acțiunii distructive a radicalilor liberi

Administrare:

Căte 1cpsx2/zi, dimineața și seara, cu 20-30 minute înainte de masă timp de 3 luni.

Concluzii

Ginkgo biloba este un copac unic, o „fosilă vie”, singura legătură dintre plantele joase și arbori, un simbol al longivității, văzut ca o adevărată minune a lumii datorită proprietățiilor medicale miraculoase. Arborii de Ginkgo biloba pot trăi mai mult de 1000 de ani. Cea mai veche fosilă datează de acum 270 milioane de ani, deci din era dinozaurilor. În China cel mai bătrân Ginkgo are aproximativ 3500 de ani, exemplarele cu vărsta de peste 100 de ani fiind plante protejate.

Din vremuri străvechi copacul a fost plantat în China și Japonia în grădinile templelor, fiind venerat pentru frumusețea sa, pentru puterea semințelor și a frunzelor sale și pentru protecția oferită împotriva focului și a spiritelor rele. În China există primele relatări documentare de la călugării budiști care-l plantau în mânăstirile din munți pentru calitățile deosebite. Din China, Ginkgo biloba a ajuns în Japonia și apoi în țările occidentale. Un arbore ginkgo ce a crescut lăngă templul Hiroshima a devenit faimos rezistând dezastrului atomic. Pentru astfel de arbori pot fi văzuți și astăzi aproape de epicentrul catastrofei. Copacul a devenit un simbol al speranței și păcii în SUA există un ginkgo-copac al dorinței în Detroit și un ginkgo-copac al păcii în Massachusem.

Semințele sun folosite mai ales în medicina tradițională chineză în tratarea astmului, răcelii, infecțiilor urinare; medicina japoneză utilizează semințele pentru facilitarea digestiei, în tratamente dermatologice, pentru dureri de cap și ca pansament pentru răni. Primele relatări privind utilizarea medicală a frunzelor datează din 2800 î.H. stimulant al circulației cardiace și pentru problemele respiratorii.

Conform studiilor, extractul de ginkgo biloba are trei principale efecte asupra organismului uman:

Îmbunătățește circulația sanguină: proprietăți vasodilatatoare în special la nivelul circulației cerebrale, retiniene și periferice;

Antioxidant natural puternic, contribuie la mecanismul de apărare împotriva agresiunii produse de radicalii liberi;

Anticoagulant, contribuind la rafacerea după accidente ischemice și accidente vasculare cerebrale.

Bibliografie

www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-și-gemoterapice

www.sfatulmedicului.ro

www.formula-as.ro

www.ginkgo-biloba.ro

www.daciaplant.ro/ginkgo-biloba

ro.wikipedia.org/wiki/Arborele-pagodelor

www.vivat-familia.ro

https://plantum.ro

www.cursurimedicina.ro

https://www.uploady/#!/download/cUCBSDnow/FRyB178~~ysbJo2p

www.boli-medicina.com

www.naturashop.ro

www.csid.ro

ro.scribd.com

www.bio-sanatate.ro

Catalagul Wallmark

www.medici.ro

www.mediclab.ro

www.naturaplant.ro

www.terapii-naturiste.com

Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z de Ovidiu Bujor, Editura Fiat Lux, București, 2003

Incursiuni în fitoterapie de Valentin Nadasan, ediția a 7-a, Editura Viață și sănătate, București, 2009

Bibliografie

www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-și-gemoterapice

www.sfatulmedicului.ro

www.formula-as.ro

www.ginkgo-biloba.ro

www.daciaplant.ro/ginkgo-biloba

ro.wikipedia.org/wiki/Arborele-pagodelor

www.vivat-familia.ro

https://plantum.ro

www.cursurimedicina.ro

https://www.uploady/#!/download/cUCBSDnow/FRyB178~~ysbJo2p

www.boli-medicina.com

www.naturashop.ro

www.csid.ro

ro.scribd.com

www.bio-sanatate.ro

Catalagul Wallmark

www.medici.ro

www.mediclab.ro

www.naturaplant.ro

www.terapii-naturiste.com

Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z de Ovidiu Bujor, Editura Fiat Lux, București, 2003

Incursiuni în fitoterapie de Valentin Nadasan, ediția a 7-a, Editura Viață și sănătate, București, 2009