Terapia cu Aerosoli la Copii

TERAPIA CU AEROSOLI LA COPII

Terapia cu aerosoli este un tratament util pentru infecțiile respiratorii la copii. Statisticile evidențiază faptul ca aproape 42% dintre copii se pot imbolnavi în sezonul rece de gripă, iar 50% dintre afecțiunile acestei perioade la micuți sunt legate de aparatul respirator superior. Terapia cu aerosoli este o soluție la-ndemana, utilă și sigură pentru a trata astfel de probleme.
Această formă de tratament implică introducerea medicamentelor în căile respiratorii inferioare prin intermediul aerosolilor, pentru a se obține un efect topic sau sistemic. 
Cel mai mare avantaj al acestei terapii este că utilizează doze mai mici de substanțe medicamentoase iar efectele adverse sistemice sunt reduse, în tip ce răspunsul la tratament este unul rapid. Dimensiunea particulelor este foarte importantă întrucât admnistrarea medicamentelor depinde de aceasta într-o mare masură.

În sezonul rece aceste boli respiratorii în urma răcelilor, gripelor, pneumoniilor sunt mai ușor de dezvoltat de  aceea este bine să prevenim și să ne pregatim organismul pentru sezonul rece. Mai ales în cazul copiilor se pot preveni dezvoltarea sensibilităților la vremea rece sau la alergeni prin folosirea preventivă a aparatelor de tratament. 
Procedeul se numește inhalare de aerosoli, aburi fini în care se propagă particule fine de medicamente care pevin dezvoltarea bolilor. Aparatele medicale care ne ajuta să urmăm acest tratament simplu și ușor chiar de acasa, se numesc aparate de aerosoli. Acestea convertesc  medicamentul lichid intr-un nor fin care poate fi ușor de inhalat. Aparatul de aerosoli este ideal pentru copii mici și persoanele care au dificultați în inhalarea dozelor măsurate.
Este ideal pentru tratarea afecțiunilor respiratorii:  tulburari pulmonare, traheită, bronșită, sinuzită, alergii, răceli, și orice altă afecțiune ce ține de zona căilor prin care organismul  uman respiră. Mai nou aceste aparate pentru aerosoli sunt foarte folosite în tratarea afectiunilor ORL : precum sinuzite, rinofaingite, laringite,amigdalite și altele.  
Tratamentele prin aburi și vapori medicamentoși inhalați sunt mult mai puțin dăunatoare decat consumul  de antibiotice iar copii în primul rând trebuiesc protejați de efectul nedorit al medicamentelor puternice. Astefel folosirea unor aparate de aerosoli sunt benefice pentru copii cât și pentru adulți sau bâtranii ce nu tolerează medicametele solide.
Aparatul cu ultrasunete produce unde de înaltă frecvență, care nebulizează orice tip de medicament. Aerosolii sunt suflați direct în gât / nas de un ventilator electric. Micro-picături ajung direct în tractul respirator.

Orice părinte știe că nu convingi ușor un copil mic să stea cuminte atunci când face un tratament cu aerosoli. Aparatele pentru aerosoli care arată ca niște jucarii au rezolat problema. Arată a jucării dar își iau treaba foarte în serios! Astfel corvoada se transformă într-o joacă, iar scopul este atins: copilul inhalează aerosolii fără să protesteze și beneficiază de un tratament eficient.

Medicamentele folosite în nebulizare se amestecă de obicei cu ser fiziologic și trebuie să fie administrate întotdeauna la recomandarea medicului, atât în ceea ce privește dozajul cât și modul de combinare. De exemplu, administrarea sub fomă de aerosoli a adrenalinei, diluată cu ser fiziologic, s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratarea bronșiolitelor, însă o cantitate prea mare de adrenalină poate duce la apariția unor efecte secundare severe. De asemenea, este recomandat ca unele medicamente să nu fie amestecate între ele, ci administrate la o diferență de cel puțin 10 minute unul de celălalt.

Există diferite tipuri de medicamente care pot fi administrate sub formă de aerosoli, de la antibiotice(gentamicina) , bronhodilatatoare sau corticosteroizi inhalatori și până la banala combinație de ser fiziologic cu bicarbonat de sodiu.

PROSPAN este un medicament foarte recomandat de medici în tratamentul simptomatic al afecțiunilor inflamatorii bronșice cronice; inflamații acute ale tractului respirator însoțite de tuse.

Avem nevoie de ser fiziologic,o seringă de unică folosință și Prospan picături

Aparatul are un recipient special unde punem doza exactă de medicament care este prevăzut cu o mică paletă care în momentul când punem aparatul în funcțiune se învârte și propagă aerosolii unde trebuie.

Se așează paleta în recipientul de dozare unde punem cu ajutorul unei seringi de unică folosință 3 ml de ser fiziologic și 25 picături de PROSPAN

Punem capacul care este prevăzut cu masca ce vine peste nări și buze

Cura de aerosoli cu tinctura de propolis pentru astm bronsic și afecțiuni pulmonare

Propolisul s-a dovedit eficient în cel puțin 200 de afecțiuni, grație proprietaților sale antibacteriene, antitoxice și antiinflamatoare. Prin efectele biostimulatoare și bioregulatoare acționează, în special, la nivelul nucleilor hipotalamici.
Pentru astm bronșic sunt benefice sedințele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apa în proporție de 1:1. Zilnic, se fac câte 2 sedințe de aerosoli, cu o durata de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, intr-o cură de 15-30 de zile

Foarte util în tratamentul rinitei s-au dovedit și aerosolii cu propolis, efectuați timp de 10 zile consecutiv.

TERAPIA CU AEROSOLI SALINI

În fiecare an, copiii pot dezvolta mai multe episoade de infecții acute de căi respiratorii, cel mai frecvent fiind afectate căile respiratorii superioare (nasul, faringele, laringele), infecții ce se pot extinde și complica prin inflamarea urechii medii (otitele) sau a sinusurilor (sinuzitele). Căile respiratorii inferioare sunt ceva mai rar afectate de infecții, dar nici cazurile de bronșită, bronșiolită sau pneumonie la copii nu sunt o raritate în sezonul rece .

Statisticile arată că un sfert dintre români suferă de afecțiuni respiratorii – pe primul loc se află rinita alergică, urmată de afecțiuni precum astmul bronșic, bronșita, bronhopneumopatia obstructivă cronică, precum și alte tipuri de alergii.

SaltMed este un tratament adjuvant natural, ce utilizează sare de mină în stare uscată, fără nici un fel de alți compuși chimici artificiali. Este lipsit de contraindicații, nu generează reacții adverse și este ușor de administrat, inclusiv la copiii mici.

Terapia cu SaltMed este o forma avansată de terapie salină, care adaugă clasicei metode de utilizare a aerosolilor o tehnologie nouă, ce ajută particulele de sare active terapeutic să ajungă în profunzimea tractului respirator. O oră de terapie cu SaltMed = o zi în salină!

Prin inhalarea acestor aerosoli, datorită acțiunii bactericide și bacteriostatice,căile respiratorii sunt curățate de focarele infecțioase de natură stafilococică și streptococică care declanșează și întrețin numeroase afecțiuni ale sistemului respirator.Stabilizarea microflorei normale a organismului în căile respiratorii determină o diminuare a procesului inflamator, fiind observată o intensificare a activității macrofagelor alveolare și o normalizare a tuturor celulelor implicate în asigurarea imunității. Acest efect este un beneficiu major pentru pacienții cu BPOC(bronhopneumopatie obstructivă cronică) prin reducerea sau eliminarea episoadelor infecțioase recurente.De asemenea, aerosolii salini influențează pozitiv clearence-ul mucociliar prin diminuarea vâscozității mucusului și activarea mișcării ciliare. La nivelul căilor respiratorii inferioare aerosolii salini stimulează ventilația pulmonară(reîmprospătarea continuă a aerului din zonele pulmonare de schimb acolo unde există un contact intim cu capilarele) prin creșterea surfactantului pulmonar și a complianței pulmonare. În consecință, aerosolii salini sunt un real remediu pentru tratamentul afecțiunilor aparatului respirator de tipul astmului bronșic infecțios și alergic, bronșită astmatiformă,BPOC,mucoviscidoză,traheobronșita cronică,rinosinuzite, amigdalită cronică,

tabagism,silicoze etc.
Acțiunea terapeutică se bazează pe aspirarea aerosolilor salini în căile aeriene superioare și inferioare, iar la acest nivel: 
– particulele de sare se dizolvă în pelicula de mucus ce tapetează epiteliul respirator ; 
– prin efect osmotic local apa din țesutul interstițial este atrasă către interiorul căilor respiratorii; 
– în acest mod inflamația scade iar cantitatea de mucus crește ; 
– mucusul devine mai fluid și este mobilizat cu ușurință de catre cilii vibratili ai celulelor epiteliale ; respiratorii, fiind eliminat la nivelul faringelui și apoi expectorat prin tuse ; 
– astfel este asigurată eliminarea rapidă și ușoară a secrețiilor din căile respiratorii. 
Prin scaderea inflamației locale și asigurarea eliminarii eficiente a secrețiilor nazale și traheo-bronșice : 
– sunt înlăturate simptomele date de obstrucție și inflamație : nas înfundat, senzația de presiune la nivelul sinusurilor, durerea din otite, amigdalite și sinuzite, tusea persistentă ; 
– secrețiile nu mai stagnează în tractul respirator, fiind prevenită astfel suprainfecția acestora și scăzând riscul de reimbolnăviri.

.

Similar Posts

  • Impact Psihologic AL Pacientilor CU Necroza DE Cap Femural

    Abstract Νeϲrοzɑ ɑseрtiϲă de ϲɑр femurɑl (ΝΑСF) reрrezintă ο рrοblemă οrtοрediϲă mɑϳοră dɑtοrită evοluției sрre distruϲțiɑ ɑrtiϲulɑției în liрsɑ diɑgnοstiϲului рreϲοϲe și ɑ trɑtɑmentului ɑdeϲvɑt. Oniectivul lucrării a fost evidențierea tulburărilor psihologice care apar la persoanele diagnosticate cu necroză de cap femural și a modului în care acestea influențează calitatea vieții acestora. Lucrarea a fost…

  • Rolul Vitaminelor Si Mineralelor

    CUPRINS INTRODUCERE………………………………………………………………………………….4 CAPITOLUL 1:VITAMINE SI MINERALE…………………………………………………….5 VITAMINE, DEFINITIE SI CLASIFICARE………………………………..…5 VITAMINE HIDROSOLUBILE SI LIPOSOLUBILE………………………….6 MINERALE,DEFINITIE SI CLASIFICARE……………………………………8 CAPITOLUL 2: ROLUL VITAMINELOR SI MINERALELOR……………………….………10 2.1 ROLUL VITAMINELOR IN ORGANISM……………………………………10 2.2 ROLUL MINERALELOR IN ORGANISM……………………………………20 CAPITOLUL 3: ADMINISTRAREA LA COPII A VITAMINELOR SI MINERALELOR……31 CONCLUZII……………………………………………………………………………………….42 BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………..…………43 Istoria vitaminelor, unul dintre cele mai importante episoade din istoria…

  • Eficienta Programelor DE Kinetoterapie LA Pacientii CU Discopatie

    EFICIENȚA PROGRAMELOR DE KINETOTERAPIE LA PACIENȚII CU DISCOPATIE CUPRINS Introducere PARTEA GENERALĂ Capitolul I – Fundamentarea teoretico – științifică a temei 1.1 Elemente de anatomie ale coloanei vertebrale 1.2 Bazele funcționale ale biomecanici coloanei vertebrale 1.3 Discopatia lombară – suferință invalidantă 1.4 Patologia și simptomatologia coloanei lombare 1.5 Cauze și factori declanșatori 1.6 Tehnici de…

  • Rolul Kinetoterapiei In Tratamentul Obezitatii

    ROLUL KINETOTERAPIEI IN TRATAMENTUL OBEZITATII CUPRINS Introducere Obiectivele cercetării Scopul cercetării Sarcinile cercetării CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA STIINTIFICA A LUCRARII Generalitati privind obezitatea, definitii, clasificare Anatomia si fiziologia tesutului adipos Factorii care declanseaza obezitate si cauzele favorizante Efectele obezitatii asupra sanatatii Simptome si diagnostic, diagnostic diferențiat Tratament si prevenire Rolul exercițiilor fizice in tratamentul obezității Aspecte…

  • Afectiuni ale Unitatii Motorii

    Unitatea Motorie – este ansamblul morfo functional constituit din neuronul motor spinal ,prelungirea sa axonala ,ramificatiile lor si totalitatea fibrelor musculare atasate sinaptic.Pierderea puterii este spusa de mai multa lume ca fiind : slabiciune care poate fi interpretata drept "pierdere a dexteritatii". Abordarea diagnostica a unei astfel de acuze incepe cu lucrul cel mai important:…

  • Edenentatia Subtotala

    Introducere D in ce în ce mai mult edentația totală și subtotală, în ultimul timp, se protezează mai puțin convențional datorită deficiențelor oferite de acest tip de protezare. În zilele noastre aportul major benefic oferit de implantologia orală și a mijloacelor de investigație paraclinice moderne au permis renunțarea la protezarea convențională în favoarea supraprotezării pe…