Tehnologia Formelor Farmaceutice cu Actiune Cicatrizanta Reepitalizanta

Introducere

Arsurile sunt afecțiuni acute ale tegumentelor și mucoaselor, provocate de diverși agenți fizici sau chimici. Ele sunt, cel mai adesea, rezultatul accidentelor casnice, și sunt foarte des întâlnite, constituind un procent ridicat din totalul afecțiunilor acute prezentate la serviciul de urgențe al spitalelor.

De-a lungul timpului, tratamentul oferit pacienților arși a cunoscut un progres important, prin abordarea holistică a suferinței pacientului. Astfel, pe lângă tratamentul topic, s-a recunoscut importanța susținerii funcțiilor respiratorii și cardiovasculare, a echilibrului hidro-electrolitic, a evitării infecției, a calmării durerii, dar și a ajutorului psihologic oferit pentru a depăși trauma suferită.

Totuși, mai există loc pentru noi descoperiri și îmbunătățiri în diferitele ramuri ale acestui domeniu. De exemplu, tratamentul topic administrat actual în arsuri grave, are ca rezultat vindecarea rănii cu cicatrici inestetice.

Având ocazia să fiu, în câteva ocazii, mâna dreaptă a unei doamne ce prepară un unguent pentru arsuri din ingrediente naturale cu rezultate deosebite în vindecarea arsurilor fără cicatrici, am dorit să încep cercetarea formulării acestui unguent.

În această lucrare, am urmărit studierea structurii și fiziologiei pielii, a mecanismelor de regenerare naturale în cazul lezării ei, a tratamentelor folosite actual (atât cele folosite în spital, pentru arsuri grave, cât și cele naturiste, folosite în general acasă, pentru arsuri ușoare) și formulării a două forme farmaceutice semisolide din materii prime de origine naturală, cu efect sinergic cicatrizant și reepitelizant.

1.Noțiuni de fiziopatologie

I.1 Anatomia și structura pielii

Pielea este cel mai mare organ al corpului, cântărind 4-5 kg, având o grosime de aproximativ 1,5 mm și o suprafață de 1,6-1,8 m. Ea include pielea, anexele acesteia (glandele sudoripare și sebacee, părul și unghiile) și mucoasele (prelungiri ale pielii la nivelul cavităților bucală, nazală și genitală). [1]

I.1.1 Funcțiile pielii

1. Funcția de apărare

Pielea protejează organismul de noxele exterioare, fiind o barieră eficientă pentru microorganisme atunci când este intactă. În cazul în care tegumentul este lezat, agenții infecțioși pot pătrunde în organism prin aceste porți de intrare, ca rezultat apărând furuncule, abcese, flegmoane, micoze și infecții cutanate. Pelicula hidro-lipidică aflată la suprafața pielii, formată din secreție de sebum și sudoare este elementul esențial al barierei de apărare. Prin degresare excesivă sau secreție mai redusă fiziologic, această peliculă este alterată.

2. Funcția de regenerare

Această funcție este esențială pentru funcționarea întregului organism. La nivelul pielii, este posibilă prin procesele de keratinogeneză și melanogeneză. În urma unei lezări a pielii, acționează procesul de reparație cutanată, unde regenerarea joacă un rol foarte important. Keratinogeneza este procesul prin care se formează keratina, prin germinarea și migrarea keratinocitelor din stratul bazal în stratul cornos. O rană mai agresivă, care lezează stratul bazal, se vindecă mai greu și lasă cicatrice. O rană superficială va lăsa intact stratul bazal, care va declanșa procesul reparator ce va avea ca rezultat vindecarea rapidă și fără cicatrice a leziunii. Melanocitele se află de asemenea la nivelul stratului bazal, participând la procesul de pigmentogeneză cutanată sub acțiunea razelor UV.

3. Funcția mecanică

Este îndeplinită prin dermul profund, cu stuctură elastică, ce conferă protecție mecanică organelor interne și structurilor subiacente.

4. Funcția de organ de simț

Se realizează prin receptori, care stau la baza simțului tactil și termic și prin terminațiile nervoase libere, care stau la baza senzației de durere și prurit.

5. Funcția de menținere a echilibrului intern al organismului (homeostazia internă)

Se realizează prin stratul cornos, care reprezintă o barieră împotriva pierderilor hidro-electrolitice ale organismului. Complicațiile arsurilor extinse sunt legate de perturbarea homeostaziei interne, prin dezechilibrele hidro-electrolitice.

6. Funcția de organ imunologic

Pielea poate fi considerată ea însăși un organ imunologic de sine stătător, dar este în același timp parte a sistemului imun al organismului. Ea realizează această funcție cu ajutorul celulelor Langerhans, care preiau informația antigenică, o prelucrează și o transmit limfocitelor T ganglionare. Multe afecțiuni dermatologice, până în prezent neavând mecanismul patogenic cunoscut, se dovedesc a fi cauzate de defectele în funcția imunologică a pielii (colagenozele, psoriazisul, dermatita de contact, dermatita atopică).

7. Termoreglarea

Pielea este implicată în acest proces, alături de centrii nervoși superiori. Ea realizează această funcție prin termoreceptori, vascularizația cutanată, glandele sudoripare și țesutul gras termoizolant al dermului profund.

8. Rolul endocrin al pielii

Se realizează prin sinteza vitaminei D sub acțiunea razelor UV.

9. Funcția estetică a pielii

Prin culoarea, textura și caracteristicile specifice pielii fiecărui individ, pielea joacă un rol important în aspectul estetic general.

I.1.2 Aspectul macroscopic al pielii

În funcție de gradul de pigmentație și vascularizație, pielea poate avea diferite culori. Culoarea pielii este determinată atât de un factor genetic, cât și de expunerea la radiația solară. Pigmentația pielii este dată de pigmentul melanic, iar pigmentogeneza este stimulată prin expunerea la radiații UV naturale sau artificiale. În funcție de reacția pielii la radiațiile UV se disting 6 tipuri de piele:

1. tipul blond care nu se bronzează niciodată, este foarte sensibil la expunerea la soare și se arde întotdeauna;

2. tipul de piele care se înroșește frecvent și se bronzează uneori, cu dificultate, după expunere la UV;

3. tipul constituțional care se înroșește uneori după expunere la UV și care se bronzează destul de bine;

4. tipul de piele care se bronzează întotdeauna și numai ocazional se înroșește la expuneri agresive solare (bruneții constituționali);

5. tipul mediteranean sau arab, la care nu apare eritem ci direct bronzare;

6. tipul de piele specific negrilor.

Culoarea pielii poate să varieze la același individ, în condiții patologice, prin influența vascularizației. În anemie, pielea este alb-palidă, iar în hepatită este icterică, galbenă, prin depunerea de pigment biliar. La diabetici și hipertensivi, se evidențiază la nivelul feței un eritem sau o congestie ce teleangiectazii.

Cadrilajul natural al pielii se evidențiază prin linii care se întretaie în toate direcțiile, iar la nivelul degetelor se concretizează în amprentele digitale. El poate fi accentuat în anumite condiții fiziologice, la nivelul pliurilor pielii, sau patologice, datorită pruritului, determinând lichenificare. Micile orificii care reprezintă locurile de deschidere la nivel cutanat ale glandelor sebacee și ale firelor de păr se numesc pori.

I.1.3 Aspectul microscopic al pielii

O secțiune transversală la nivelul pielii, examinată la microscopul optic, evidențiază:

1. Epidermul, stratul de la suprafață al pielii;

2. Joncțiunea dermo-epidermică, care face trecerea între epiderm și derm;

3. Dermul, alcătuit din trei straturi, glande sebacee și sudoripare și rădăcina firului de păr. [1]

Figura I.1 Secțiune în derm

Sursă imagine: http://www.elemental.eu/blog/diagnostizarea-pielii.html

1. Epidermul

Este organizat în mai multe straturi de corneocite, printre care se găsesc melanocite și celule Langerhans. Straturile din care este format sunt următoarele, dinspre interior spre exterior:

a. Stratul bazal sau germinativ

Aici, celulele se multiplică, participând la echilibrul dintre formarea de celule noi și descuamarea tegumentului. În anumite boli cutanate, ca psoriazisul, se dereglează acest echilibru și epidermopoieza este încetinită față de descuamarea pielii. Acest strat este alcătuit din celule înalte, poligonale, dispuse perpendicular, pe un singur rând, pe membrana bazală. Celulele stratului bazal au capacitate mitotică ridicată, prezentând un nucleu mare și o citolasmă bazofilă. Printre ele, din loc în loc, se află melanocite.

b. Stratul spinos (malpighian)

Este alcătuit din celule de formă hexagonală, dispuse în cinci- opt straturi. Ele sunt menținute unite de către niște structuri numite desmozomi, care conțin ciment intercelular. În unele afecțiuni cutanate, ca de exemplu pemfigusul vulgar, sunt deteriorate aceste legături, ca rezultat apărând bule la suprafața pielii. În interiorul celulelor din acest strat iau naștere tonofibrilele, care vor migra în straturile superioare, formând keratina, o scleroproteină cu rol în integritatea mecanică a pielii. Deoarece celulele din stratul spinos nu au activitate mitotică, ele au o citoplasmă eozinofilă cu nuclei mici.

c . Stratul granulos

Este alcătuit din celule alungite, dispuse în trei sau patru rânduri, cu nuclei mici, lipsiți de capacitate de multiplicare. La acest nivel, tonofibrilele se transformă în tonofilamente care se unesc între ele.

d . Stratul cornos

Este alcătuit din celule anucleate, care formează o masă aparent amorfă, dar compactă, ce constituie o barieră de protecție pentru piele, împiedicând accesul bacteriilor sau al substanțelor chimice. În unele afecțiuni cutanate având ca mecanism patogenic afectarea stratului cornos, bariera de protecție este distrusă, iar factorii nocivi din mediu pot să intre prin această spărtură.

Stratul format din celule descuamate, provenite din stratul cornos, se numește disjunct.

În epiderm, pe lângă celulele descrise mai sus și mai puțin reprezentative ca număr decât acestea, se găsesc melanocite și celule Langerhans. Melanocitele au funcția de sinteză a melaninei, care este stocată în melanosomi, apoi transferată corneocitelor. Melanina poate fi de două tipuri:

-melanina neagră sau eumelanina, care se găsește la persoanele brunete;

-melanina roșie sau feomelanina, prezentă la persoanele blonde sau roșcate. Prin combinarea în diferite proporții a celor două tipuri de melanină se obțin multe nuanțe și, implicit, tipuri de piele și păr. Celulele Langerhans au rol de apărare, preluând și prelucrând antigene, pe care le transmit limfocitelor T. Disfuncția lor duce la diferite afecțiuni cutanate, ca de exemplu psoriazis, dermatita de contact, dermatita atopică.

2. Joncțiunea dermo-epidermică

Se prezintă, la microscop, ca o delimitare sinuoasă, continuă, care poate deveni dreaptă sau discontinuă prin infiltrarea unor celule, în anumite afecțiuni ca neoplasmul. La microscopul electronic se observă că această joncțiune este formată din patru zone, care de sus înspre profunzime sunt:

– membrana bazală, aflată sub celulele stratului bazal;

– lamina lucida sau zona optic vidă;

– lamina densa, alcătuită din structuri de colagen care se atașează de membrana bazală;

– lamina sub-densa, alcătuită din structuri de colagen mai voluminoase care se atașează în profunzimea dermului.

Afecțiunile care țintesc această zonă sunt în general bolile buloase sau bulozele, ce au ca mecanism patogenic reacții antigen-anticorp, antigenele fiind reprezentate de anumite proteine din construcția acestui strat care se modifică, iar sistemul imun le percepe ca non-self.

3. Dermul

Este alcătuit din celule, structuri proteice fibroase și substanță fundamentală. Este format din trei straturi:

a) dermul papilar, zona ce conține papilele dermice;

b) dermul reticular, alcătuit din fibre elastice, fibre de colagen și fibre reticulare;

c) dermul profund sau hipodermul.

Celulele din componența dermului sunt fibroblaști și fibrocite, care au funcția de a secreta colagenul și monocite și limfocite, cu rol imunologic.

Mastocitele sunt celule care stochează granulații cu substanțe vasoactive: serotonină, histamină, heparină și bradichinină. La stimularea lor, aceste substanțe sunt deversate în torentul circulator și provoacă reacții alergice ca urticaria sau șocul anafilactic.

Fibrele dermului sunt:

– fibrele de colagen, bogat reprezentate, voluminoase, rezistente, care dau rezistență pielii;

– fibrele elastice, foarte subțiri, cu o mare capacitate de întindere și revenire, conferind elasticitate pielii. Copiii au pielea foarte elastică, dar pe măsura înaintării în vârstă, această proprietate se diminuează prin procesul de elastoliză. Acest proces se mai întâlnește, în mod fiziologic, la adolescente și în sarcină;

– fibrele de reticulină, puțin reprezentate, fine, găsite și în structura vaselor de sânge.

Substanța fundamentală îndeplinește funcția de nutriție a dermului și epidermului.

Figura I.2 Straturile și anexele pielii

Sursă imagine: http://www.mnoela.ro/piele.html

Vascularizația dermului și a epidermului este întreținută de două plexuri:

-plexul superficial subpapilar;

-plexul dermic profund.

Circulația sanguină este însoțită de cea limfatică. La nivelul circulației limfatice pot apărea afecțiuni ce duc la blocarea ei și producerea limfedemului cronic.

Inervația dermului se bazează pe un sistem de fibre nervoase libere. Organele de recepție sunt reprezentate de:

-corpusculii Meissner și discurile Merkel, responsabili de senzația tactilă;

-corpusculii Krause, care prin stimulare declanșează senzația de frig;

-corpusculii Pacini, care se ocuă de senzația de presiune.

Terminațiile nervoase libere îndeplinesc funcția de a relua senzația de durere și cea tactilă, transmițând-o centrilor nervoși superiori. Pruritul este o formă specială de durere, ce declanșează senzația de scărpinat. Astfel, pot apărea ulcerații sau răni deschise la nivelul pielii.

Anexele pielii sunt:

– glandele sebacee și sudoripare ce au originea în derm și se exteriorizează pe suprafața pielii;

– fanerele, reprezentate de păr și unghii. Ele sunt situate la suprafața pielii, părul având originea în derm.

Glandele sudoripare sunt alcătuite din trei secțiuni:

– porțiunea glandulară,situată profund;

– o porțiune de canal aflată în profunzime;

– o porțiune de canal superficial, care joacă rolul de a transporta secreția glandei la suprafața epidermului.

Glandele sudoripare ale organismului se împart în:

– glandele sudoripare ecrine, întâlnite pe toată suprafața epidermului, care produc o sudoare cu miros acid, iar activitatea lor depinde de factori interni, externi (umezeală, căldură) și nervoși;

– glandele sudoripare apocrine, întâlnite doar în zona axilară, genitală și anală. Acestea produc o sudoare alcalină, vâscoasă, cu miros caracteristic, datorat reacției cu bacteriile aflate la suprafața pielii. În anumite boli, aceste glande sunt afectate, ca de exemplu hidrosadenita, caz în care glandele se inflamează.

Glandele sebacee se află în profunzimea dermului, libere sau atașate de firul de păr. Ele sunt glande acinoase. Cele libere sunt izolate și se află la nivelul buzelor inferioare și la marginea liberă a pleoapei. Uneori, ele devin vizibile, cu un aspect neplăcut din punct de vedere estetic.

Glandele sebacee secretă sebum, care este format din colesterol, acizi grași și esteri ai acestora. Sebumul lubrifiază și protejează firul de păr de acțiunea factorilor agresivi. El este evacuat la nivelul foliculului pilos, ajungând lângă tija firului de păr, dar poate fi eliberat și direct la suprafața pielii. Secreția sebacee este crescută la pubertate, fiind controlată de hormonii sexuali care își accentuează activitatea în această perioadă. Ea poate să fie eliberată într-un volum normal sau crescut, determinând apariția sindromului seboreic, cu modificări la nivelul epidermului și firului de păr. Glandele sebacee libere secretă sebum care formează o peliculă grăsoasă, cu funcție de protecție. Atunci când secreția este scăzută, pielea se usucă și se deshidratează, putându-se forma crăpături prin care se deschide accesul microorganismelor. Cantitatea de glande sebacee este determinat genetic, dar este influențat și de factori hormonali. Astfel, estrogenii determină scăderea secreției sebacee, pe când androgenii o cresc. Există boli care implică un dezechilibru al secreției de hormoni sexuali, ca de exemplu hirsutismul, determinat de secreția în exces a hormonilor androgeni la femei, ce are ca efect accentuarea creșterii părului în zone androgen-dependente: obrazul, barba, mustața, linia albă abdominală și zona perimamelonară. [1]

[1] http://www.scribd.com/doc/183013496/47856631-Dermatologie-pdf

I.2 Fiziopatologia arsurilor

I.2.1 Noțiuni introductive

"În termoreglarea organismului uman, pielea este un component crucial. Modificările termice pot apărea datorită variațiilor de temperatură ale mediului înconjurător sau ale organismului uman. Atunci când modificările termice se produc datorită variațiilor de temperatură ale mediului înconjurător, pielea este prima care își modifică temperatura înaintea celei centrale. [2]

Circulația sanguina cutanată este efectorul major al termoreglării cutanate. În condiții de stres termic, temperatura crescută de la nivel central și cutanat determină apariția vasodilatației cutanate prin mecanisme neurovasomotorii controlate de sistemul nervos simpatic prin receptorii alfa și beta adrenergici. În condiții de normotermie, fluxul sanguin cutanat aproximează 5% din debitul cardiac, dar cantitatea absolută de sânge poate varia de la aproape 0% în condiții de vasoconsticție maximă la temperaturi foarte scăzute, la apoximativ 60% din debitul cardiac în condiții de vasodilatație și stres termic.

Funcția glandelor sudoripare ecrine este esențială pentru disiparea căldurii și pentru menținerea echilibrului termic în condiții de căldură excesivă. Secreția sudorală este controlată de sistemul nervos simpatic. Acetilcolina acționează la nivelul receptorilor muscarinici de la nivelul glandei. Stimularea colinergică determină producerea unui fluid izoton care progresiv devine hipoton odată cu reabsorbția sodiului de la nivelul ductului glandular.

În general adaptarea organismului la un mediu cu o temperatură ridicată se produce mai repede decât la un mediu cu temperatură scăzută. După expunerea repetată și îndelungată la mediul cald apare hipertrofia glandelor sudoripare și hiperfuncția acestora, vasodilatația cutanată se produce la o temperatură cutanată și centrală mai mică, aceste ambe mecanisme adaptative ducând la disiparea mai rapidă a căldurii. Afecțiunile acute și cronice induse de agentul termic afectează de cele mai multe ori mecanismele termoreglării cutanate, în practica medicală fiind implicate în afectarea acestor mecanisme o serie de clase de medicamente (antagoniști colinergici, antagoniști ai receptorilor H2, antidepresive triciclice). Toate acestea sunt implicate în afectarea răspunsului cutanat la stresul termic.

Temperatura ridicată poate acționa în două moduri: acut, când produce arsură și cronic, cu expunere repetată timp îndelungat, când produce erithema ab igne, hiperpigmentația reticulară ab igne, miliaria, urticaria la cald, eritemul colinergic persistent, carcinoame asociate cu expunerea la temperaturi ridicate.

Reacția fiziopatologică a organismului la arsură este complexă și variază în funție de cauză. În arsura termică modificările sunt cauzate de efectul direct al căldurii asupra pielii peste care se suprapun modificările asociate răspunsului inflamator acut. Răspunsul local inițial la o creștere bruscă a temperaturii cutanate este vasodilatația în încercarea de a disipa căldura. Continuarea stresului termic determină instalarea răspunsului inflamator acut. Celulele-cheie în răspunsul inflamator post-arsură sunt leucocitele polimorfonucleare, mastocitele și celulele endoteliale. Acestea împreună cu plachetele sunt componentele primare responsabile cu medierea, progresia și finalizarea procesului inflamator. Este activat complementul și cascada coagulării, este eliberată histamina din celulele mastocitare rezultând o fază scurtă de vasodilatație cu pierderea de proteine plasmatice și apariția edemului. Proteazele celulare eliberate ca urmare a injuriei celulare activează kalicreina responsabilă de tranformarea kininogenului în kinină. Kininele produc vasodilatația și migrarea leucocitelor, concomitent apărând durerea. În același timp sunt eliberate prostaglandine, prostacicline, tromboxani, leucotriene și lipoxine acompaniate de creșterea substanțială a permeabilității capilare și modificări în controlul vasomotor. Răspunsul prelungit la stresul termic, prin vasodilatație capilară și antiagregare plachetară, este controlat de celulele endoteliale prin doi mediatori: prostaglandina I2 și oxidul nitric." [2]

[2] Rucsandra Cristina Dascălu, Loredana Elena Stoica, Virgil Pătrașcu – Conferința Asociației dermatologilor din Oltenia – Craiova, 21-22 aprilie 2012 – Cap I: Pielea și factorii fizici-subcapitolul Patologia indusă de agentul termic, mecanisme patogenice, entități clinice – Editura SITECH – Craiova, 2012 – pg 87,88.

I.2.2 Clasificări ale arsurilor

"Arsura termică (la temperaturi peste 60 de grade Celsius) poate fi produsă prin contact direct cu un corp incandescent,prin proiectarea de particule fierbinți ori vapori la temperaturi ridicate sau prin aer fierbinte. Există mai multe clasificări ale arsurilor,una din ele fiind:

-arsura de gradul I- caracterizată de eritem și edem cutanat însoțit de durere intensă;

Figura I.3 Arsura de gradul 1 reprezentată schematic

Sursă imagine: http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/ACORDAREA-PRIMULUI-AJUTOR-MEDI23.php

Figura I.4 Arsura de gradul 1

Sursă imagine: http://reskin.eu/?page_id=1719

-arsura de gradul II – cu eritem și edem inițial urmate la scurt timp de flictene cu lichid serocitrin care poate deveni tulbure sau sanguinolent. După îndepărtarea flictenelor, local rămân ulcerații care apoi se acoperă cu cruste brune,aderente. După vindecare rămân cicatrici;

Figura I.5 Arsura de gradul 2 reprezentată schematic

Sursă imagine: http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/ACORDAREA-PRIMULUI-AJUTOR-MEDI23.php

Figura I.6 Arsură de gradul 2 la nivelul mâinii

Sursă imagine: http://biotifarm.com/ro/tratamente/rani-acute/arsuri/arsura-de-gradul-ii-mana/

Figura I.7 Arsură de gradul 2 la nivelul piciorului

Sursă imagine: http://biotifarm.com/ro/tratamente/rani-acute/arsuri/arsura-de-gradul-ii-picior-stang

-arsura de gradul III – apare după expunere la temperaturi foarte înalte care produce necroza de coagulare a epidermului și hipodermului. Suprafața arsă apare cenușie, brună sau negră. Fiind distruse terminațiile nervoase de la nivelul pielii, durerea este mai puțin intensă comparativ cu arsurile de gradul II. Se vindecă greu, necesitând intervenții chirurgicale corectoare multiple;

Figura 1.8 Gradul de afectare al dermului în funcție de gravitatea arsurii

Sursă imagine: http://bepanthen.ro/curs/curs1.html

Figura I.9 Arsura de gradul III reprezentată schematic

Sursă imagine: http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/ACORDAREA-PRIMULUI-AJUTOR-MEDI23.php

-arsura de gradul IV – sunt afectați mușchii, tendoanele și ligamentele, ajungându-se la distrucții masive ale țesutului subcutanat. [2]

O altă clasificare împarte arsurile în:

-superficiale(intereseză numai epidermul);

-intermediare(epiderma este pierdută, în plus intereseză și dermul fără a distruge glandele sudoripare și anexele pilosebacee);

-profunde(interesează și hipodermul sau structurile anatomice subaponevrotice)." [2]

Figura I.10 Arsura superficială reprezentată schematic

Sursă imagine: http://www.prostemcell.ro/primul-ajutor/primul-ajutor-in-cazul-arsurilor.html

[2] Rucsandra Cristina Dascălu, Loredana Elena Stoica, Virgil Pătrașcu – Conferința Asociației dermatologilor din Oltenia – Craiova, 21-22 aprilie 2012 – Cap I: Pielea și factorii fizici-subcapitolul Patologia indusă de agentul termic, mecanisme patogenice, entități clinice – Editura SITECH – Craiova, 2012 – pg 87,88.

I.2.3 Tipuri speciale de arsuri

O categorie specială de arsuri este reprezentată de arsurile chimice, care deshidratează pielea și mucoasele și alterează proteinele din tegument. Se subclasifică în arsuri produse de acizi și arsuri produse de către baze. [3]

Acizii produc arsuri printr-un mecanism diferit, în funcție de natura lor organică (acționează lent prin deshidratarea pielii și precipitarea proteinelor, rezultând o escară galben-brună înconjurată de un halou congestiv, se pot resorbi în circulația sanguină, fiind toxici pentru ficat și rinichi) sau anorganică (acționează brutal, precipitând proteinele și deshidratând tegumentul, rezultatul fiind o escară neagră, edem și halou congestiv în jur).

Bazele degradează proteinele, deshidratează tegumentul și saponifică grăsimile. Arsurile provocate de baze sunt mai grave decât cele provocate de acizi, deoarece acțiunea lor continuă chiar și după încetarea contactului, fiind necesar spălatul intens cu apă. Excepție de la această măsură se face în cazul arsurilor provocate de oxid de calciu, care în reacție cu apa formează hidroxidul de calciu, ce degajă căldură internă, agravând arsura.

Fosforul și magneziul produc arsuri grave, deoarece pe lângă acțiunea chimică, ele degajă căldură în contact cu țesuturile vii, producând leziuni asemănătoare arsurilor termice, foarte penetrante. În plus, substanțele se absorb în circulația sanguină, acționând toxic pe ficat și rinichi.

Alt tip special de arsuri sunt cele electrice, care produc distrucția țesutului la locurile de intrare și ieșire ale curentului electric în organism. Gravitatea arsurilor variază în funcție de tensiunea curentului, rezistența la locul de intrare și ieșire din organism, intensitatea curentului, traseul curentului în corp și durata contactului. Distrucția tisulară este maximă în cele două locuri în care apare o pată neagră retractilă, înconjurată de o escară ce se mărește datorită coagulării sângelui de către curent. Dacă sunt prinse vase de sânge importante, pot apărea gangrene și leziuni la distanță de cele două locuri. Stopul respirator care poate apărea determină tulburări generale grave. Se tratează prin antibioterapie, excizia țesutului ars, amputarea membrelor afectate de gangrenă. [3]

[3] http://www.mediculmeu.com/chirurgie/chirurgie/arsurile.php

I.2.4 Modificări ale țesuturilor și ale componentelor acestora în arsuri

Multe proprietăți fiziologice ale micromediului arsurii predispun la infecție și inhibă tratamentul tradițional cu antibiotice sistemice. Datorită vătămării de către agentul termic a capilarelor, arsura devine un țesut nevascularizat. Proteoliza și lipoliza sunt intense în țesutul ars. O creștere marcată a metaloproteinazelor matriceale (și scăderea inhibitorilor) duce la distrucția proteinelor, pe această cale producându-se mai mulți nutrienți pentru microbi și favorizându-se penetrarea microbiană în țesut. [4]

Imunosupresia joacă un rol important în predispoziția arsurilor la infecții. Atât sistemul imun înnăscut, cât și cel adaptiv sunt implicate în imunosupresie. Imunitatea nespecifică, înnăscută, intră în acțiune imediat după invazia microbiană, ca răspuns la structurile înalt conservate prezente la un număr mare de microorganisme (epitopi), în timp ce imunitatea specifică, adaptivă, implică activitatea celulelor B și T, aflate într-un număr mic în organism, care sunt activate selectiv de anumite antigene ca să se înmulțească clonal, un proces ce ia cel puțin trei-cinci zile ca să devină evident. Transformările în sistemul imun înnăscut consecutive injuriei termice implică neutrofile, macrofage, monocite, bazofile, celule NK și complementul. Inițial, în urma unei arsuri grave, sistemul imun răspunde pro-inflamator, însă ulterior devine predominant anti-inflamator într-un efort de a menține homeostazia și de a restabili fiziologia normală. [4]

[4] Tianhong Dai, Ying-Ying Huang, Sulbha K. Sharma, Javad T. Hashmi, Divya B. Kurup, Michael R. Hamblin – Topical Antimicrobials for Burn Wound Infections- I.4 Physiology of burn infectiones.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2935806/

I.2.5 Vindecarea leziunilor

"Vindecarea epidermului lezat în cazul unei incizii sau dilacerări are loc prin activitatea celulelor bazale din zonele marginale nelezate sau, în cazuri extensive, de către epiteliul foliculilor piloși sau al glandelor sudoripare. Activitatea mitotică este maximă în primele douăzeci și patru de ore de la producerea leziunii. Leziunea este acoperită de o crustă ce conține în porțiunea sa inferioară numeroase neutrofile. Sub crustă, migrează celulele bazale, cu o viteză de 0,5 mm/zi, începând din primele 8-18 ore după producerea leziunii, acoperind suprafața lezională. Urmează proliferarea și diferențierea în epiteliu stratificat, cu începutul procesului de keratinizare și de descuamare. Odată cu celulele descuamate, crusta este eliminată, de la periferie către centrul său. [5]

În mod similar, în cazul unor dilacerări importante, celulele foliculilor piloși sau a glandelor sudoripare se divid și produc celule care ascensionează pentru a restabili continuitatea epidermului supradiacent. În cazul arsurior de gradul III sau a abraziei extinse, reepitelizarea este aproape imposibilă, fiind necesare grefe cutanate. Repararea dermului implică înlăturarea fibrelor de colagen deteriorate, prin intervenția macrofagelor și ulterior proliferarea fibroblastică, cu producerea tuturor componentelor matricei extracelulare. Suturile cutanate reduc extensia ariei de reparare prin aducere în strânsă proximitate a marginilor plăgii, minimalizând cicatricea ulterioară. Secțiunile chirurgicale, efectuate de-a lungul liniior de clivaj, prezintă un traiect paralel cu cel al fibrelor de colagen, reducând extensia procesului de producere de colagen și reducând astfel mărimea cicatricei. În cazuri patologice, producerea de colagen poate fi exagerată, cu producerea de cicatrici reliefate, denumite cu termenul de keloid.

Capacitatea de regenerare este măsurată prin indicele mitotic (numărul celulelor în mitoză la 100 de celule) și prin indicele de încorporare a timidinei tritiate (TMT) măsurat autohistoradiografic.

Capacitatea de regenerare este influențată de factorii de creștere (EGF-factorul de creștere epidermic, IGF I, II – factorii de creștere de tip insulinic, STH-hormonul de creștere, somatomedine), cât și de factorii inhibitori ai creșterii (chalone)." [5]

[5] Laura-Gheuca-Solovastru- Dermatologie clinica și venerologie- cap Reparare cutanată- Editura Junimea- anul 2003, Iași- pg 65,66.

Sunt trei faze ce caracterizează procesul de reparare cutanată: faza inflamatorie, faza proliferativă sau faza migratoare (formarea țesutului), și faza de remodelare. Totuși, aceste faze nu pot fi delimitate clar, ele suprapunându-se considerabil. [6]

Tabelul I.1 Fazele procesului de reparare cutanată

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 1- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 21- Vincent Falanga- Mechanisms of cutaneous wound repair- pg 236,238.

I.3 Tratament clasic pentru arsuri

I.3.1 Clase de substanțe active folosite în tratamentul arsurilor:

"Toate substanțele medicamentoase utilizate pentru prepararea unguentelor trebuie să corespundă condițiilor de calitate înscrise în farmacopee sau în fișa de fabricare și să fie netoxice, neiritante și nealergizante. "[7]

I.3.1.1 Antibiotice:

Tabelul I.2 Antibiotice folosite în tratamentul afecțiunilor dermatologice

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 717.

I.3.1.1.1 Neomicină și bacitracină

a)ENBECIN, spray/unguent

Indicații: chirurgie-profilaxia arsurilor, plăgilor postoperatorii, posttraumatice și tratamentul plăgilor și arsurilor infectate, pe suprafețe reduse de piele.

Contraindicații: hipersensibilitate la neomicină, bacitracină.

Administrare: infecții cutanate:

Spray : se pulverizează local, de 2 – 3 ori / zi, de la o distanță de 20-25 cm. Se va agita flaconul

înainte de utilizare.

Unguent: se aplică local, în strat subțire, de 2-3 ori pe zi.

Acțiune: acțiunea medicamentului se bazează pe efectul sinergic bactericid al neomicinei și bacitracinei, cu un vast spectru antimicrobian în majoritatea infecțiilor locale cu germeni Gram negativi și Gram pozitivi. Aplicat local, Enbecin-ul va fi absorbit aproape în întregime, fără acțiune sistemică.

Compoziție: 100 g spray Enbecin conține: Bacitracină = 6.250 UI și Neomicină sulfat = 82.500 UI

100 g unguent Enbecin conține: Bacitracină = 50.000 UI și Neomicină sulfat = 330.000 UI

Atenționări: nu se va folosi timp îndelungat și pe suprafețe întinse ale pielii. Se va ține cont de faptul că și aplicarea locală a bacitracinei și neomicinei poate produce reacții alergice grave, chiar șoc anafilactic.

Reacții adverse: rar pot apare reacții de hipersensibilitate la substanțele active componente.

Prezentare ambalaj: Spray 200 g. Unguent 100 g. [8]

[8] http://medicamente.romedic.ro/enbecin-spray-08-06-2011

b)NEOBACIN, unguent

Forma de prezentare: tuburi a 15 g unguent. Fiecare gram conține neomicină sulfat 5 000 UI echivalent cu 5 mg neomicină substanță activă și bacitracină zinc 250 UI.

Indicații: infecțiile bacteriene ale mucoaselor și pielii, infecții bacteriene secundare în eczeme și dermatoze; colpite de diferite origini, cervicite, rupturi perineale operate, post-epiziotomie; infecții secundare în rinite acute și cronice, otite externe, postoperator în intervenții ale mastoidelor și sinusurilor; profilaxia infecțiilor plăgii ombilicale, infecțiilor bacteriene cutanate și dermatitelor; ca antibiotic local în profilaxia suprainfecțiilor arsurilor, plăgilor de suprafață postoperatorii și posttraumatice.

Administrare: se aplică sub forma unei pelicule subțiri pe zona infectată a pielii de 2-3 ori/zi atât la adulți cît și la copii.

Contraindicații: hipersensibilitate la una din componente.

Reacții adverse: Neobacin este bine tolerat în aplicările locale. Rareori pot apărea erupții, prurit, hipersensibilitate. [9]

[9] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-neobacin-1296/

c)SANTADERM pulbere / unguent

Compoziție:

1 g pulbere conține: neomicină sulfat 5 mg , zinc bacitracină 250 UI, lactoză ad. 1 g.
1 g unguent conține: neomicin sulfat 5 mg, zinc bacitracină 500 UI, parafină lichidă 0,2 g , vaselină q.s. ad 1 g

Indicații: profilactic local postoperator, cât și în leziuni după chiuretarea pielii, în transplant de piele, în arsuri de gradul 1 și 2 cu suprafață redusă. Terapie locală în ulcer aton, dermatită de poziție, ulcere de decubit, suprainfecția dermopatiilor cronice ca: eczeme, dermato-micoze, otită cronică externă. Lavaj vezical în microbiurie cu cateter definitiv.

Contraindicații: hipersensibilitate la medicament, cât și în antecedente de intoleranță toxică.

Reacții adverse: sensibilitate la Neomicină manifestată prin reacție alergică cu eritem local, edem, prurit si leziune cronică. Mai rar, datorită absorbției sistemice, pot apărea fenomene ototoxice, nefrotoxice (proteinurie, cilindrurie, azotemie), exantem dermic, cât și astenie musculară prin blocaj neuromuscular.

Interacțiuni: poate mări toxicitatea aminoglicozidelor atunci când produsul este administrat în cazuri ce favorizează absorbția sistemică.

Precauții în administrare: folosirea pe timp îndelungat poate avea ca rezultat dezvoltarea anumitor bacterii rezistente sau ciuperci. În cazuri mai grave ca leziuni cu suprafață mare, ulcere, arsuri sau în lavaje, probabilitatea absorbției sistemice crește rezultând apariția fenomenelor nefrotoxice sau/și ototoxice.

Mod de administrare: pulbere: Pudrarea zonei. Unguent: Se aplică de 1-2 ori pe zi, prin masaj ușor.

Acțiune farmacologică: experiența clinică din ultimii ani a arătat că asocierea între Neomicină si Bacitracină are rezultate satisfăcătoare în terapia infecțiilor locale. Spectrul antimicrobian al celor două antibiotice cuprinde atât gama germenilor grampozitivi cât și a celor gramnegativi, combinația lor nefavorizând dezvoltarea tulpinilor rezistente, fiind eficace în cazurile în care alte antibiotice au o acțiune nesatisfăcătoare. [10]

[10] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-santaderm-1651/

I.3.1.1.2 Tetraciclină și derivați:

a)HIPERICIN cremă

Compoziție: ulei de sunătoare – 2,00 g; Vitamina A – 0,50 g; Vitamina F – 2,00 g; Clorhidrat de tetraciclină – 4,50 g; Timol – 4,20 g; Excipient q.s. ad. – 100 g.

Acțiune terapeutică: antiseptică, cicatrizantă, epitelizantă.

Indicații: în terapeutica rănilor accidentale, a plăgilor postoperatorii, dermatitelor, escoriațiilor și arsurilor de gradul I și II cu variate suprafețe de extindere.

Contraindicații: intoleranță la produs.

Reacții adverse: nu apar reacții adverse dacă produsul este aplicat corect.

Mod de administrare: aplicare cu spatula în strat subțire, omogen, pe toată suprafața plăgii, sub pansament steril ce se va schimba la 12-24 ore. [12]

[11] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-hipericin-907/

b)BIOXITERACOR spray

Prezentare farmaceutică: spray conținând hidrocortizon 85 mg, oxitetraciclină 225 mg, sorbitan trioleat, miristat de izopropil, freon ad 59,5 g (flacon presurizat cu 59,5 g).

Acțiune terapeutică: preparat pentru uz dermatologic, cu proprietăți antiinflamatorii datorate hidrocortizonului și cu proprietăți antibacteriene datorate oxitetraciclinei (antibiotic cu spectru larg).

Indicații: eczemă alergică, neurodermită, prurit cu lichenificare, dermatită eczematoidă, eczemă alimentară, eczemă infantilă, dermatite de contact, prurit nespecific (anal, vulvar, scrotal), ulcere varicoase, arsuri, escare infectate (cu germeni sensibili la tetracicline).

Mod de administrare: pulverizări locale de 2-4 ori/zi.

Reacții adverse: rareori reacții alergice la oxitetraciclină; aplicarea îndelungată poate provoca fenomene atrofice ale pielii, telangiectazii, striuri, acnee, dermatită periorală, hipertricoză (prin hidrocortizon) și favorizează suprainfecțiile cu germeni rezistenți.

Contraindicații: leziuni tuberculoase și sifilitice ale pielii, micoze cutanate, herpes, vaccină, varicelă, dermatită periorală, rozacee; alergie la tetraciclină; nu este recomandabil sau prudență în timpul sarcinii și la copii sub vârsta de 8 ani (indicații stricte, doze mici, tratament de scurtă durată); în cazul aplicării pe față se vor proteja ochii și se va evita administrarea îndelungată (peste 4 săptămâni). [12]

[12] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bioxiteracor-238/

c)OXYCORT spray

Compoziție: Oxitetraciclină clohidrică 0,400 g; Hidrocortizon 0,133 g; Vehicul la 100 g.

Acțiune terapeutică: Oxycort spray combină acțiunea antiinflamatoare și antialergică a hidrocortizonului cu acțiunea antiinfecțioasă a oxitetraciclinei.

Indicații: Oxycort spray facilitează resorbția și hidrofilia, fără să deranjeze schimbul de gaze al țesuturilor. Protejează rănile în caz de infecție. Oxycort spray are o acțiune locală rapidă și de calmare a simptomelor: iritații, arsuri, durere etc. Ca un rezultat al evaporării gazului component al Oxycortului (propilena) la suprafața de contact a pielii tratate, senzația de rece, efect adițional, răcoritor care potențează acțiunea curativă a produsului. Oxycort spray se folosește local în terapia rănilor de piele și în chirurgia clinică când apar complicații exsudative ale pielii.

Mod de administrare:

Agitați flaconul înainte de utilizare;

Pentru folosire se ține flaconul drept;

Scoateți capacul flaconului;

Ținând flaconul drept, apăsați pe supapă și pulverizați de la o distanță de 20-30 cm suprafață de tratat timp de 1-3 secunde.

Contraindicații: preparatul nu se va folosi în cazul pacienților alergici la oxitetraciclină. Utilizarea numai conform prescripției medicului.

Indicații de utilizare: produsul se folosește numai extern. În timpul folosirii produsului, ochii se protejează de acționarea sprayului, iar flaconul nu trebuie expus la căldură. Flacoanele se protejează de lumină și trebuie păstrate în locuri uscate și răcoroase. [13]

[13] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-oxycort-1415/

I.3.1.1.3 Sulfadiazină argentică

a)DERMAZIN cremă

Compoziție: 1 g de sulfadiazină de argint micronizată în bază hidrofilă la 100 g cremă.

Indicații: tratamentul și profilaxia arsurilor infectate și a rănilor suprainfectate, inclusiv escare și răni adânci netratate.

Contraindicații: utilizarea Dermazin-ului este contraindicată la copii prematuri și nou-născuți, datorită icterului fiziologic.

Precauții: se cere prudență în cazul hipersensibilității la sulfamide datorită posibilelor reacții alergice, la pacienții cu insuficiență congenitală de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază, deoarece poate apare hemoliza după aplicarea cremei pe suprafețe mari ale corpului, ca și în tulburări hepatice și renale.

Reacții adverse: în tratamentul prelungit al arsurilor suprainfectate care se întind pe suprafețe mari ale corpului, concentrația sulfonamidelor din sânge poate atinge un nivel egal cu cel al tratamentului sistemic.

Dozare și administrare: tratamentul se poate aplica imediat după evaluarea extinderii și profunzimii rănilor cauzate de arsuri. După ce se curăță zona și se înlătură țesuturile devitalizate, crema Dermazin se aplică într-un strat de 2-4 mm grosime pe suprafața arsurii sau, de preferat, se aplică pe un tifon steril care se plasează peste rană. Aplicarea cremei se poate face cu o spatulă sterilă sau mănușă. Arsura se unge cu cremă o dată pe zi. [14]

[14] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-dermazin-511/

b)FLAMMAZINE cremă

Prezentare farmaceutică: cremă sterilă hidrofilă; tub cu 50 g sau borcan cu 500 g.

Acțiune terapeutică: sulfadiazina argentică are efect puternic bactericid și bacteriostatic atât asupra germenilor grampozitivi, cât și a germenilor gramnegativi, mai ales asupra stafilococului auriu, Pseudomonas aeruginosa, Aerobacter aerogenes și Klebsiella pneumoniae.

Indicații: profilaxia și tratamentul infecțiilor în arsuri și plăgi. Poate fi utilizată în epidermonecroza toxică.

Reacții adverse: pâna acum nu s-a demonstrat că aplicarea locală a sulfadiazinei argentice are efecte sensibilizante. se pot produce reacții alergice. Doi dintre excipienții cremei – alcool cetilic și propilenglicol – pot produce sensibilizare. Rar pot surveni reacții cutanate (senzații de arsură sau durere locală). Leucopenia a fost detectată la un numar limitat (0,4%) din pacienți, dar este incertă o legatură cauzală cu administrarea de Flammazine. Anumite rapoarte sugerează că o creștere a osmolarității serice poate fi cauzată de resorbția propilenglicolului când sunt administrate cantități mari de Flammazine pe suprafețe mari de piele.

Contraindicații: hipersensibilitate la sulfadiazină sau excipienți. [15]

[15] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-flammazine-752/

I.3.1.1.4 Mafenid acetat

a)SULFAMYLON cremă

Acțiune terapeutică și indicații: derivat homosulfonamidic cu acțiune bacteriostatică față de mulți germeni grampozitivi și gramnegativi, inclusiv Pseudomonas aeruginosa și unele tulpini de anaerobi; aplicat pe arsuri de gradul II sau III și pe plăgi infectate reduce marcat populația bacteriană; efectul nu este modificat de prezența puroiului și de pH-ul local.

Prezentare farmaceutică: cremă conținând mafenid 85 mg/g sub formă de acetat.

Mod de administrare: Se aplică local, în condiții sterile, pe suprafața arsă, de 1-2 ori pe zi (asigurând acoperirea permanentă cu cremă).

Reacții adverse: durere și senzație de arsură locală, erupții alergice, suprainfecții cu Candida; aplicarea în doze mari, pe arsuri întinse, poate fi cauză de acidoză metabolică sau de alcaloză respiratorie (este necesar controlul echilibrului acido-bazic, mai ales la pulmonari și la renali).

Contraindicații: alergie specifică sau alergie la sulfamide; prudență în timpul sarcinii și la bolnavii cu insuficiență renală sau respiratorie. [16]

[16] http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2475

I.3.1.2 Trofice și protectoare:

I.3.1.2.1 Oleum Jecoris

a)JECOLAN unguent

Prezentare farmaceutică: unguent (pomadă) conținând oleum jecoris 40 g, lanolină 17 g, vaselină până la 100 g (tub cu 25 g).

Acțiune terapeutică: emolient și protector al pielii: prin conținutul în vitaminele A și D acționeaza trofic.

Indicații: dermite uscate, plăgi atone, ulcere varicoase, arsuri de gradul I, degerături.

Mod de administrare: în aplicare locală, de 1-2 ori/zi.

Contraindicații: leziuni zemuinde, leziuni infectate (Atenție! nu are proprietăți antiseptice). [17]

[17] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecolan-1003/

b)JECOZINC unguent

Prezentare farmaceutică: unguent (pastă) conținând oleum jecoris 12 g, oxid de zinc 38 g, talc 4 g, lanolină 12 g, vaselină până la 100 g (tub cu 25 g).

Acțiune terapeutică: aceleași ca pentru Jecolan, dar este mai puțin congestiv.

Indicații: dermite uscate congestive, arsuri de gradul I.

Mod de administrare: în aplicare locală, de 1-2 ori/zi.

Contraindicații: leziuni zemuinde, leziuni infectate (Atenție! nu are proprietăți antiseptice); nu se aplică pe pielea piloasă. [18]

[18] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecozinc-1004/

I.3.1.2.2 Extract deproteinizat din sânge de vițel

a) SOLCOSERYL gel / unguent

Compoziție, acțiune, standardizare: Solcoseryl este un extract deproteinizat din sânge de vițel ce conține substanțe organice sau anorganice, care îmbunătățesc utilizarea oxigenului și refacerea considerabilă a țesuturilor. Solcoserylul mărește consumul de oxigen din țesuturi cu peste 200%. Standardizarea este făcută în concordanță cu metoda Warburg. Gelul conține Solcoseryl în bază de grăsimi libere, iar unguentul conține Solcoseryl în bază grasă.

Indicații: Solcoseryl gel se întrebuințează în tratamentul inițial al tuturor formelor de ulcer (ulcer varicos de diferite origini, ulcer datorat iradiațiilor, ulcer de decubit). Leziunile trofice, asociate cu tulburări de circulație sanguină în cadrul aterosclerozei și/sau de origine diabetică, precum și arsurile, opărirea cu apă fiartă trebuie tratate inițial cu Solcoseryl gel. Unguent: Pe măsură ce rana se cicatrizează, tratamentul trebuie continuat cu Solcoseryl unguent, pentru a se obține completa vindecare a tegumentului (epiteliului).

Mod de administrare: tratamentul local al leziunilor trofice trebuie să înceapă cu Solcoseryl gel până când se formează țesut granular suficient, apoi se trece la Solcoseryl unguent, pentru a se obține o vindecare completă. [19]

[19] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-solcoseryl-1733/

I.3.1.2.3 Dexpantenol

a)BEPANTHEN soluție externă / unguent

Prezentare farmaceutică: Unguent 50 mg/g (5%), 30 g, Soluție 50 mg/ml (5%) 50 ml. Excipienți: Unguent : lanolină (E 913). Soluție: conservanți (0,1 mg domiphen bromide; 0,8 mg metilparaben, E 218; 0,1 mg propil paraben, E 216).

Acțiune terapeutică: Dexpantenolul, substanța activă a produsului Bepanthen, are aceleași efecte ca și acidul pantotenic, întrucât este rapid transformat în această vitamină, în organism. Totuși, are avantajul de a fi mai ușor absorbit, atunci când este aplicat local. Acidul pantotenic este o componentă a esențialei coenzime A care, sub formă de acetil-coenzima A, joacă un rol central în metabolismul tuturor celulelor. Este, prin urmare, indispensabil pentru dezvoltarea și regenerarea tegumentelor și mucoaselor.

Indicații: favorizează vindecarea și epitelizarea rănilor puțin grave, a arsurilor și escoriațiilor ușoare, a inflamațiilor tegumentare, ca de exemplu cele care apar în urma expunerii la raze ultraviolete, sau a fototerapiei, erupții, inflamații și iritații ale mucoaselor, ulcerații cronice, decubitus, fisuri, grefe de piele, eroziuni cervicale, stomatite, tratament intercalat după terapia cu cortizon. Ca terapie adjuvantă, cu aerosoli, pentru afecțiuni ale căilor respiratorii (faringită cronică și acută, laringită, traheită, bronșită).

Mod de administrare: Unguent. Tratamentul tuturor tipurilor de leziuni: Se va aplica o dată, sau de mai multe ori pe zi, în funcție de prescripția medicului curant. Protejarea sânilor în timpul alăptării. Se vor acoperi cu comprese corespunzătoare, după fiecare aplicare a unguentului. În tratamentul afecțiunilor mucoasei colului uterin: Se va aplica o dată sau de mai multe ori pe zi, conform prescripției medicului curant. La sugari: Se va aplica după fiecare schimbare a scutecelor. Unguentul este relativ gras (lanolină) și se recomandă în mod special pentru pielea uscată, și ca protecție împotriva umezelii (sâni, sugari).

Soluție. Terapia locală a stomatitelor și rănilor (comprese umezite, aplicate repetat), cu soluția nediluată sau diluată în părți egale cu apă fiartă. Pentru tratamentul căilor respiratorii, se va utiliza substanța nediluată, pentru inhalații. Pentru tratamentul pielii capului, se va utiliza soluția nediluată, sau diluată în proporție de 1: 3 cu apă, sau alcool. Se va masa pielea capului cu această soluție, de câteva ori pe zi.

Contraindicații: produsul Bepanthen nu se va utiliza în cazul pacienților cu hipersensibilitate cunoscută la substanța activă, sau la unul sau mai mulți dintre excipienți.

Reacții adverse: în general, Bepanthen este foarte bine tolerat. Pot apărea, foarte rar, reacții alergice ale pielii.

Farmacocinetică: Dexpantenolul este absorbit în cantitate mare de la toate nivelele intestinului subțire, probabil prin difuziune pasivă, și apoi rapid transformat în acid pantotenic. În sânge, acidul pantotenic este legat, mai mult sau mai puțin puternic, de proteinele plasmatice (în principal, de beta-globulină și albumină). La adulții sănătoși, concentrația de acid pantotenic este de aproximativ 500-1000 mcg/l, în sânge și de 100 mcg/l, în ser. Dintr-o doză de 4 mg de acid pantotenic, 1 mg este excretat prin urină, în timp de 24 de ore. Acidul pantotenic nu este descompus în organism, ci este excretat sub formă nemodificată. După administrarea orală a medicamentului, 60-70% apare în urină, iar restul, în fecale. Este excretat prin urină, între 2-7 mg/zi, la adulți și 2-3 mg/zi, la copii. [20]

[20] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bepanthen-211/

I.3.1.2.4 Albușul de ou

Se prezintă ca o masă vitroasă, gelatinoasă, la care se observă trei straturi: stratul exterior (este cel mai fluid și reprezintă 27% din albuș), stratul mijlociu (cel mai dens, constituind aproximativ 50% din masa albușului) și stratul interior (albuș fluid, care devine mai dens sre membrana vitelină și reprezintă 23% din masa albușului). Albușul, din punct de vedere chimic, este alcătuit din: apă (80%), protide (12%) și alte elemente (grăsimi, glucoză, enzime, substanțe minerale- cantități mici). [21]

[21] http://documents.pageflip-flap.com/Cz2AnlpCJAfV4Xr7aU8#.U3m5eij8vdM=&p=17

Temperatura de coagulare a albușului de ou este de 62,2 – 650C, dar el începe să coaguleze parțial începând de la temperatura de 400C. [22]

[22] http://oua.ro/

Albușul de ou, aplicat pe arsuri ușoare, are proprietăți calmante și reepitelizante.

I.3.1.2.5 Mierea de albine

Are acțiune antibiotică naturală, având capacitatea de a distruge unele bacterii. Nu se va încălzi peste temperatura de 400C, deoarece își va pierde calitățile. [23]

[23] http://www.sanovita.ro/stiati-ca/–16.html

Hipocrate recomanda mierea pentru tratamentul plăgilor. Elementele care intră în compoziția mierii se pot împărți în trei grupe: apă (17-18%), substanțe zaharoase (81-82%) și substanțe nezaharoase (~1%). Substanțele zaharoase sunt reprezentate de fructoză, glucoză și sucroză, iar cele nezaharoase de enzime (invertaza, sucraza, alfa-amilaza și beta-amilaza), săruri minerale (sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, microelemente- beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint) și vitamine (hidrosolubile- tiamină, riboflavină, piridoxină, niacină, biotină, cianocobalamină, acid ascorbic, acid pantotenic, acid folic, și liposolubile- provitaminele A și vitamina K). [25]

[24] http://ro.wikipedia.org/wiki/Miere

Datorită conținutului în minerale, vitamine și peroxid de hidrogen, mierea are proprietăți antiseptice, calmante și regenerante asupra tegumentelor. [25]

[25] http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/de-ce-este-buna-mierea-pentru-ten-1114198

I.3.1.2.6 Uleiul de măsline

Uleiul de măsline se prezintă ca un lichid galben-verzui, miros plăcut, gust dulceag și nu este sicativ. [26]

Uleiul de măsline este alcătuit în principal din trigliceride și conține mici cantități de acizi grași liberi, glicerol, fosfatide, pigmenți, compuși aromatici și steroli. Trigliceridele sunt rezerva majoră de energie pentru plante și animale. Compoziția în acizi grași a diferitelor sorturi de ulei de măsline variază considerabil în funcție de maturitatea fructului, altitudine, climat, și alți factori. Cei mai întâlniți acizi grași în uleiul de măsline sunt: acidul oleic (55-83%), acid linoleic (3,5-21%), acid palmitic (7,5-20%), acid stearic (0,5-5%) și acid linolenic (0-1,5%). Alte caracteristici sunt: densitatea = 0,915-0,918 la 15,5°C; vâscozitatea = 84 mPa.s la 20°C; conductivitatea termică = 0,17 la 20°C; constanta dielectrică = 3,1 la 20°C; punctul de fierbere = 570 grade Fahrenheit. [26]

[26] http://www.oliveoilsource.com/page/chemical-characteristics

Uleiul de măsline este obținut din fructele plantei Olea Europaea și utilizat ca soluție pentru injecții cu substanțe cu eliberare retard și ca hidratant al tegumentelor. Este cunoscut pentru efectele sale colagoge, laxative și purgative. [27]

[27] http://dictionar.romedic.ro/ulei/

Extern, poate fi folosit alături de alte componente la prepararea unor soluții uleioase, unguente și alte forme farmaceutice, cu care se tratează arsuri (ulei de măsline bătut cu albuș de ou), abcese, furuncule, eczeme, supurații ale rănilor (ulei de măsline și glicerină în părți egale), afecțiuni ale urechilor (se picură 4-5 picături de ulei călduț, iar după 5-10 minute se stă culcat pe urechea respectivă), înțepături de insecte (aplicații locale cu amestec de ulei de măsline, ulei de rozmarin și puțin alcool). [28]

[28]Prof. univ. dr. Constantin I. Milică

http://ziarullumina.ro/sanatate/despre-indicatiile-terapeutice-ale-uleiului-de-masline

I.3.1.2.7 Seul de vită

Seul de vită este o grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, folosită în industrie și mai rar în alimentație. [29]

[29] http://dexonline.ro/definitie/seu

Conținutul în acizi grași determină o acțiune pozitivă asupra pielii și părului. Acidul stearic este unul din acești acizi grași saturați, fiind des folosit în diferite produse cosmetice. [30]

[30] http://manie.ro/ingredientele-de-origine-animala-in-cosmetice/

Compoziția chimică a seului de vită este: 48% acizi grași saturați, 49% acizi grași mono-nesaturați (omega-9 – acid oleic), 3% acizi grași polinesaturați (2% acid linolenic- omega 6 și 1% acid linoleic- omega 3), 8% acizi grași trans și 102 mg % colesterol. Este rezistent la prăjire. [31]

[31] http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/grasimile-beneficii-asupra-organismului-si-siluetei_7037

I.3.1.3 Antiseptice:

I.3.1.3.1 Clorhexidin

a)CLORHEXIDIN spray

Acțiune terapeutică: antiseptic activ față de germenii grampozitivi (mai ales) și gramnegativi; micobacteriile și sporii sunt rezistenți.

Indicații: plăgi infectate, antisepsia pielii înaintea injecțiilor sau intervențiilor chirurgicale.

Mod de administrare: extern, prin pulverizare locală.

Reacții adverse și contraindicații: sensibilizare locală: se va evita atingerea ochilor. Este incompatibil cu săpunul.

Prezentare farmaceutică: soluție pentru pulverizare (spray), conținînd clorhexidină diacetat 1% în alcool izopropilic. [32]

[32] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-clorhexidin-416/

I.3.1.3.2 PVP-iodine

a)BETADINE unguent

Compoziție: unguentul conține 100 mg PVP-iodine/mg.

Indicații: tratamentul arsurilor, al rănilor septice și aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor și altor infecții cutanate și dermatoze suprainfectate.

Contraindicații: sensibilitatea la iod; patologia tiroidiană, dermatita herpetiformă, înainte de tratamente cu iod radioactiv; insuficiența renală gravă; tratamentul copiilor prematuri și al nou născuților, gravidelor după a treia lună de sarcină și în timpul lactației (eventual numai după o evaluare medicală individuală și sub control continuu).

Dozaj și posologie: se aplică pe tegumente curate și uscate ori de câte ori se consideră necesar.

Precauții: culoarea brună a Betadinei îi indică eficacitatea; diminuarea sau dispariția culorii indică scăderea activității antimicrobiene; Betadina se descompune sub influența luminii sau la temperaturi mai mari de 40 de grade; efectul antimicrobian se exercită la un pH între 2 și 7; nu se folosește împreună cu preparate topice enzimatice sau pe bază de mercur; complexul PVP-iodină al Betadinei este incompatibil cu agenții reducători, sărurile alcaline și acizii. În cazul săpunului, datorită anumitor cazuri de sensibilitate, se recomandă testarea produsului înainte; Betadine nu se folosește împreună cu alți antiseptici; contactul cu ochii trebuie evitat. În patologiile tiroidiene, în special la bătrâni, unguentul nu se folosește decât sub strict control medical; aceleași precauții trebuie luate în cazul nou născuților, copiilor mici, gravidelor și în perioada alăptării.

Interacțiuni medicamentoase: este contraindicată folosirea concomitentă a dezinfectantelor pe bază de mercur. [33]

[33] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-betadine-223/

I.3.1.3.3 Extract de Chamomilla Recutita (mușețel)

a)ROMAZULAN soluție externă

Prezentare farmaceutică: soluție conținând extract de Chamomilla (mușețel) 96 ml, ulei de Chamomilla cu azulen 6% 0,3 ml și tween 80 4 g (flac. cu 100 ml).

Acțiune terapeutică: antiinflamator, slab antiseptic local.

Indicații: afecțiuni inflamatorii ale mucoaselor și pielii.

Mod de administrare: diluat 1% (1/2 linguriță într-un pahar cu apă), aplicat pe piele, diferite mucoase (gargară, inhalații, clisme, spălături vaginale) și intern.

Reacții adverse: oral, dozele mari pot provoca greață si vomă; soluțiile concentrate au acțiune iritantă. [34]

[34] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-romazulan-1610/

I.3.1.4 Alte cicatrizante:

I.3.1.4.1 Dextranomer

a)SANISORB pulbere

Prezentare farmaceutică: pulbere sterilă, pentru uz local, formată din perle fine (diametrul 0,1-0,3 mm) de dextranomer (cutie cu 5 plicuri a 4 g, flacoane cu 25 g).

Acțiune terapeutică și indicații: polimer hidrofil, care aplicat pe plăgi zemuinde, ulcerații, mici arsuri, absoarbe secrețiile și favorizează vindecarea.

Mod de administrare: aplicație locală, în strat subțire (3 mm), acoperit cu un tampon sau cu o folie subțire de plastic perforată; după saturare se spală și se înlocuiește (obișnuit de 2-3 ori pe zi); când plaga s-a uscat se trece la alt tratament adecvat.

Reacții adverse: ocazional poate provoca dureri (prin acțiune mecanică).

Contraindicații: nu se aplică pe plăgi profunde cu deschidere îngustă, plăgi penetrante, plăgi uscate; nu se lasă mai mult de o oră (poate forma o crustă greu de spălat). [35]

[35] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-sanisorb-1650/

I.3.2 Excipienți folosiți pentru unguentele cu acțiune cicatrizantă și reepitelizantă

“Grupa principală de substanțe auxiliare o constituie baza de unguent. Aceasta este formată mai rar dintr-un singur excipient, cel mai frecvent este un amestec de excipienți de consistență diferită: lichidă, moale sau solidă, cu puncte de topire diferite. Vaselina poate constitui singură o bază de unguent, în timp ce lanolina este prea filantă și aderentă și nu se poate aplica singură. Ceara, alcoolul etilic, uleiul de floarea-soarelui, glicerolul, nu pot forma o bază de unguent decât prin asocierea cu alți excipienți care conferă amestecului o consistență semisolidă, cu structură gelică și proprietăți bioadezive.” [7]

“Dintre excipienții care se pot folosi în compoziția preparatelor semisolide utilizate în tratamentul arsurilor pot fi enumerați: parafina și uleiul de parafină, uleiul de floarea-soarelui, uleiul de soia, uleiul de ricin, uleiul de măsline, uleiul de susan, uleiul de arahide, uleiuș de migdale dulci, uleiul din semințe de bumbac, unt de cacao, Softisan 378, Migliol 812, Cetiol V, ceara de albine, cetaceul, spermanțetul sintetic, acidul oleic, stearina, uleiuri de silicon, colesterol, lanosterol, eucerit, etc.

Vaselina are proprietăți ocluzive, dar este iritantă pentru țesuturi, având un factor de acantoză ridicat (3). Lanolina nu se poate aplica pe răni deschise, deoarece întârzie vindecarea.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 719-733.

I.3.2.1 Ceara galbenă

“Ceara galbenă (Cera flava, FR X) este produsul obținut prin topirea fagurilor de albine (Apis melifera, Apidae). În principal, ceara conține patru tipuri de constituenți:

-70-75% esteri ai alcoolilor superiori (C26-C32) cu acizi liniari și saturați pari (C14-C20) ca: palmitic, hidroxi-palmitic și cerotic; (miricină sau palmitat de miricil);

-14% acizi grași liberi, în special acizi liniari și saturați pari (C14-C30);

-12% hidrocarburi corespunzătoare alcoolilor de ceară (carburi liniare și saturate în C27, C29 și C31;

-cantități mici de alcooli liberi și fitosterină. [36]

Acești compuși îi imprimă un caracter lipofil. Se prezintă ca o masă solidă, cu aspect uniform, cu fractură mată și granuloasă, de culoare galbenă până la brun, cu miros slab, caracteristic, insipidă. Are p.t.= 62-65°C, indice de aciditate 17-22, indice de saponificare 83-104 și indice de peroxid de cel mult 5; insolubilă în apă.

Din ceara galbenă se obține ceara albă, oficializată în alte farmacopei: după topire la 110-120°C, ceara este albită pentru a distruge germenii și a elimina unele deșeuri vegetale; frecvent se trece peste argile și cărbune, apoi este expusă la soare. Ceara este un solid de culoare albă, mată, cu suprafață lucioasă, insolubilă în apă, solubilă în uleiuri fixe și uleiuri volatile.

Ambele sorturi nu se utilizează singure ca baze de unguent, datorită consistenței solide. Se asociază cu alți excipienți pentru a crește consistența bazei de unguent și a punctului de topire. Mărește capacitatea de emulsionare a apei în asociere cu vaselina.

Deoarece are un indice de aciditate semnificativ, prin neutralizare cu substanțe alcaline (borax) formează săpunuri alcaline, care emulsionează apa (cerate).“[7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 728.

Ceara prezintă însușiri emoliente, cicatrizante, antiinflamatorii și nutritive asupra tegumentului. Încorporată prin topire pe baia de apă în diferite tipuri de grăsimi, poate fi aplicată sub forma unor alifii pe răni și chiar cicatrice mai vechi. [36]

[36] http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_apiterapia_ceara_de_albine_in_apiterapie.html

Ceara este recomandată ca excipient deoarece reprezintă un excelent agent de îngroșare și de formare de pelicule tip film, este potențiatoare de vâscozitate, emulsificatoare, emolientă. [37]

[37] http://alexandrescuapicola.wordpress.com/produse/ceara-de-albine/

I.3.2.2 Stearina

“Stearina (Stearinum, Acidum stearicum, Acidum stearnicum, FR X). Produsul este un amestec de acizi grași superiori, constituit în princial din acid stearic și acid palmitic. Se rezintă ca o masă solidă dură sau pulbere cristalină albă, onctuasă, sau slab gălbuie (produsele mai vechi), cu un miros slab, caracteristic. Are indicele de aciditate 200-210, indicele de iod 4, indicele de saponificare 200-210 și punctul de topire 56-70°C. [7]

Singură nu poate fi o bază de unguent; se asociază cu uleiurile minerale și vegetale pentru prepararea de unguente emoliente și creme. Produsele se topesc și se amestecă până la răcire.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 729.

I.3.2.3 Uleiul de floarea-soarelui

Uleiul de floarea-soarelui se obține din planta Helianthus Anuus L., o plantă uleioasă de mare importanță economică și alimentară. Carcteristicile fizice ale uleiului de floarea-soarelui sunt: densitatea la 20° = 0,92; vâscozitatea la 20° = 55-61; punctul de fuziune = -16; punctul de rupere = -5°; amplitudinea autoinflamării = 30. Compoziția chimică a semințelor este: greutatea hectolitrică = 38-42; conținutul de coajă = 14-28; umiditate = 9-11%; ulei = 44-48%; proteină = 18-20%; substanțe extractive neazotate = 10-15%; celuloză = 14-18%; cenușă = 2-3%. [38]

[38] Profesor Mihaly Anca, student [anonimizat], student [anonimizat], Universitatea de Nord Baia Mare, Tehnologia obținerii uleiului de floarea.soarelui;

http://www.google.ro/url? sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDEQFjAB&url=http%3A%2F%2Fchimie-biologie.ubm.ro%2FCursuri%2520on-line%2FMIHALY%2520COZMUTA%2520ANCA%2FALIMENTE%2520CU%2520DESTINATIE%2520SPECIALA-FUNCTIONALE%2FTehnologii%2520ale%2520produselor%2520de%2520origine%2520vegetala%2FUlei%2520de%2520floarea%2520soarelui.ppt&ei=tE9fU6ruLoHY4wTo5IDoBQ&usg=AFQjCNGYpDgzw0QumkTFiHXJ6hF90WKp9g&bvm=bv.65397613,d.bGQ

Compoziția acizilor grași din uleiul de floarea-soarelui (după Bonjean-1986), exprimată în procente, este: acid palmitic = 6,5-8,5; acid stearic = 4,5-5,7; acid arahidonic = 0,5-0,8; alți acizi grași saturați = urme; acid oleic = 20-25; acid linoleic = 61-68; acid linolenic = urme; total acizi grași saturați = 14-15; total acizi grași nesaturați = 85-86. Valoarea indicelui de iod = 119-144, fiind un ulei semisicativ. [39]

[39] http://agroromania.manager.ro/docs/standarde-indici-calitate-floarea-soarelui.pdf

Proprietățile organoleptice sunt : aspect la 15°C: limpede, fără suspensii și fără sediment; culoare: galbenă; miros și gust: plăcut, fără miros și gust străin. Proprietățile fizico-chimice: aciditate liberă (% acid oleic) : max 0,08; culoare de iod (mg.l/100 cm3) : max 6; apă și substanțe volatile (%): max 0,04; impurități insolubile în solvenți organici (%): max 0,03; săpun (oleat de sodiu): max 0,01; indice de peroxid: max 10; cold test: negativ; arsen: max 0,05; plumb: max 0,1; zinc: max 5; cupru: max 0,4. [40]

[40] http://www.uleiuri-vegetale.ro/RefinedSunFlowerOilBulk.html

Uleiul de floarea soarelui se folosește ca excipient, atât extern cât și intern (ca purgativ) și la prepararea soluțiilor injectabile. [41]

[41] http://www.uaiasi.ro/medicina/ro/files/I.preclinici/farmacologie/Farmacologie_CURS_14.pdf

I.3.3 Evaluarea și managementul pacientului care a suferit arsura

Există un răspuns local și unul sistemic la injuria adusă de arsură. Răspunsul local constă în coagularea țesutului cu tromboza progresivă a vaselor de sânge înconjurătoare zonei de stază în primele 12-48 de ore după injurie. O metodă de a stopa aceasta injurie microvasculară secundară asociată cu pierderea țesutului înconjurător este un subiect de cercetare intensă. În arsuri extinse, se dezvoltă un răspuns sistemic inițiat de eliberarea mediatorilor din țesutul lezat, continuat cu o scădere difuză a integrității capilarelor și accelerat de pierderea fluidelor prin rana deschisă. Acest răspuns sistemic este ulterior alimentat de creșterea abundentă a bacteriilor în rană și de către produsele eliberate de acestea. [6]

Arsurile sunt inițial sterile dar ulterior sunt rapid colonizate de către bacterii endogene și exogene. În timp ce în interiorul rănii are loc procesul de multiplicare bacteriană, apar și proteaze care acționează prin lichefiere și separare. Astfel rezultă un strat de țesut de granulație echivalent cu o rană în proces de vindecare, în funcție de adâncimea injuriei originale. La pacienții ce prezintă răni extinse pe o suprafață mai mare de 40% față de suprafața corporală totală, provocarea infecției locale nu poate fi localizată de către sistemul imun, rezultând infecția sistemică. Aceasta explică rata mică de supraviețuire în cazul pacienților care prezintă astfel de arsuri întinse și care nu sunt tratați la timp.

Răspunsul sistemic este caracterizat clinic de febră, hiperfuncția sistemului circulator, o rată a metabolismului crescută și catabolismul musculaturii. Răspunsul la injurie este stereotip la toate speciile de mamifere. Este efectuat de o cascadă complexă de mediatori, inclusiv în funcția hipotalamică, având ca rezultat creșterea nivelurilor de glucagon, cortizol și ale secreției de catecolamine; funcția defectuoasă a barierei gastro-intestinale cu trecerea bacteriilor și produșilor lor de metabolism în circulația sistemică; contaminarea bacteriană a arsurii cu deversarea sistemică a bacteriilor și produșilor lor de metabolism; la acestea se adaugă o rată crescută a pierderii de căldură prin evaporarea transescară. Este foarte probabil ca acest răspuns să aibă o valoare de supraviețuire importantă, dar controlul unor efecte adverse ale răspunsului, în special catabolismul mușchilor, este o direcție importantă a cercetărilor.

Tendința personalului medical de a permite arsurii propriu-zise să îl distragă de la performanța unei evaluări inițiale completă și organizată a pacientului ar trebui să fie ferm evitată, pentru că cei arși pot suferi injurii simultane. Evaluarea se realizează într-un mediu încălzit, deoarece acești pacienți sunt predispuși la hipotermie. Componenta cea mai importantă a evaluării inițiale este estimarea și menținerea funcționalității căilor respiratorii. În caz de nevoie, se recurge la bronhoscopie pentru a evalua nevoia intubării endotraheale. De asemenea, se poate instala o sondă vezicală, element important în refacerea volumului fluidelor din organism.

Evaluarea secundară trebuie să o urmeze pe cea inițială, și din nou personalul medical nu trebuie să fie distras de arsura propriu-zisă de la efectuarea unei examinări complete. Această examinare ar trebui să includă o anamneză completă, verificarea semnelor vitale, o examinare fizică detaliată, analize de laborator (gazometrie, carboxihemoglobină, analizele hematologice și chimice de rutină, analiza urinii) și radiografii, statusul neurologic, pentru a se putea stabili nevoia pacientului de a primi analgezice și sedative, evaluarea epiteliului cornean și verificarea statusului perfuziei periferice, pentru a evita edemul.

Rana este evaluată numai după ce examinările prioritare sunt complete. Parametrii luați în calcul sunt adâncimea, aria, și elementele din apropierea rănii. [6]

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine, Sixth edition- vol 1- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 127- Robert Sheridan-Evaluation and management of the thermally injured patient- pg1220-1221.

Îngrijirea unui adult sau copil cu arsuri acute este o adevărată provocare, necesitând abilități de acordare a primului ajutor, chirurgie, terapie fizică, ergoterapie, nursing și consiliere psihologică. În ordinea efectuării, operațiile sunt resuscitarea fluidelor, excizia inițială a rănii și închiderea biologică, închiderea definitivă a rănii, rezolvarea problemelor speciale de prim ajutor, reconstrucție și reintegrare. [6]

Deși sunt multe lucrări cu privire la pacienții cu arsuri adânci și întinse, majoritatea pacienților prezintă arsuri superficiale, care pot fi îngrijiți în ambulatoriu, folosind anumiți agenți topici. Toate schemele terapeutice ale acestor pacienți au câteva scopuri comune: dezinfectare generală, prevenirea uscării rănii, reducerea colonizării rănii, minimizarea durerii și traumei mecanice.

Un element esențial în tratamentul modern al arsurii grave este identificarea promptă și îndepărtarea țesutului necrozat, urmate de închiderea biologică imediată. Această politică presupune abilitatea de estima corect adâncimea arsurii, realizată cel mai exact de către ochiul unui specialist. De-a lungul timpului s-au folosit diferite metode pentru a estima obiectiv adâncimea arsurii, folosind dispozitive ca laserul Doppler ce măsoară fluxul fluidelor, biopsia arsurii, fluorescența intravenoasă, termografia și reflecția luminii. Oricum, nici una din toate acestea nu a reușit să înlocuiască cu succes ochiul unui examinator specialist. Dacă pacientul prezintă o arsură de o suprafață și adâncime redusă, este rezonabil tratamentul cu antimicrobiene topice timp de 3-5 zile.

Agenții de îngrijire topică a arsurilor au avantaje și dezavantaje specifice, ceea ce duce la utilizarea lor într-o mare varietate de răni în practica clinică. Cei mai folosiți trei agenți sunt sulfadiazina argentică, mafenidul acetat și nitratul de argint soluție apoasă 0.5%. Sulfadiazina argentică produce durere la aplicare, are penetrabilitate relativ scăzută, nu are efecte adverse metabolice, și un spectru antibacterian întins. Mafenidul acetat este dureros la aplicare, penetrează escara extrem de bine, este un agent inhibitor al anhidrazei carbonice, și are un spectru antibacterian întins. Soluția apoasă de nitrat de argint este dureroasă la aplicare, penetrează destul de puțin escara, are un spectru de acțiune foarte întins, incluzând fungii, ceea ce o face folositoare.

Tehnicile de excizie a arsurii au evoluat mult de la primele rapoarte din anii 1970. Aceste proceduri ar trebui realizate într-o manieră bine organizată, într-o sală de operație încălzită și umidificată adecvat, pentru a evita pierderea căldurii prin evaporare. Menținând pacientul într-o stare eutermică pe durata procedurii va facilita considerabil eficacitatea mecanismelor înnăscute de refacere a pielii.

Odată ce țesutul necrotic este excizat până la un strat de țesut viabil, este esențială închiderea biologică imediată a rănii. La cei mai mulți pacienți, este pusă în aplicare imediat autogrefarea. Totuși, în cazul în care locurile donoare sunt insuficiente pentru acest scop, închiderea biologică temporară a rănii este necesară. Acest înveliș va preveni cu succes uscarea și suprainfecția plăgii. Ideală pentru acest scop este alogrefa umană crioconservată.

Printre noile alternative la închiderea biologică se găsește o membrană sintetică bistratificată ce conține un strat intern de colagen bovin omogenizat, creat în așa fel încât mărimea porilor formează o matrice care stimulează activitatea de înmulțire a celulelor fibroblastice. Peste acest strat este turnat silicon lichid, care se concretizează într-o membrană exterioară ce se leagă de colagen. Această structură bilaminară este turnată peste rănile proaspăt excizate, și astfel începe proliferarea fibroblaștilor. După 2-3 săptămâni, membrana exterioară este îndepărtată și înlocuită cu o autogrefă foarte subțire. Experiența inițială cu această procedură este încurajatoare.

Perspectivele din domeniul îngrijirii arsurilor sunt extraordinare, incluzând substituenți permanenți de piele, tehnologii de prim ajutor, agenți modelatori ai răspunsului organismului la injurie, factori de creștere, și noi metode de evaluare și administrare a rănilor. Închiderea definitivă a rănii ce folosește alt material decât autogrefa rămâne domeniul cel mai cercetat. Dintre multitudinea de materiale aflate în cercetare, cele descrise în mod obișnuit sunt dermul alogrefat crioconservat și pielea bilaminară sintetică brevetată de Yannas și Burke. Autogrefele epidermice cultivate pot fi de un real folos pacienților cu arsuri întinse, respectiv cu puține locuri donoare disponibile pentru a putea face posibilă închiderea rănii. Oricum, calitatea relativ scăzută a rezultatului închiderii rănii și cheltuielile semnificative fac din aceasta o soluție imperfectă pentru această problemă dificilă. Dermul alogrefat crioconservat cu o autogrefă subțire plasată la exterior se află în stadiul de cercetări clinice inițiale, iar rezultatele preliminare sunt încurajatoare. Oricum, această tehnologie este asociată cu cheltuieli adiționale semnificative.

Tehnologiile folosite în acordarea primului ajutor aflate în cercetare sunt noi metode de ventilare ce permit evitarea completă a vătămării plămânilor indusă de către ventilator, a ventilației parțiale a lichidului, a inhalării oxidului nitric, și a multor altor inconveniente. Noile tehnologii, introduse în procedura de prim ajutor în caz de arsuri grave, pot aduce multe beneficii pacienților ce suferă de insuficiență respiratorie.

Un suport nutrițional mai specific, aprovizionarea cu nutrienți condiționat-esențiali și modificatori ai răspunsului hipermetabolic oferă potențiale avantaje, îmbunătățind răspunsul la vătămare. Totuși, biologia celulară și subcelulară complexă implicată ar trebui să tempereze entuziasmul nostru orb în administrarea de substanțe puternice din punct de vedere biologic fără a înțelege efectele lor.

Inovațiile în evaluarea și managementul rănilor includ o aplicare mai largă a tehnologiilor, care vor permite o mai bună determinare a adâncimii rănilor, ca laserul Doppler ce măsoară fluxul fluidelor sau fluorescența coloranților administrați intravenos. Valoarea potențială a laserelor ce scanează CO2 și enzimele decongestionante folosite pentru curățirea rănilor fără sânge sunt tehnologii foarte interesante ce ar putea îmbunătăți tratamentul clasic.

Factorul de creștere epidermal și hormonul de creștere uman au trecut prin multiple probe clinice și pot fi asociate cu un timp mai scurt de vindecare a locurilor donoare la pacienții arși. Studiile continue clinice și preclinice cu factori de creștere transformatori, factori de creștere fibroblastici, factorul de creștere derivat din trombocite și factorul stimulator al coloniilor pot să îmbunătățească pe viitor înțelegerea noastră cu privire la biologia vindecării rănilor și ar putea conduce în cele din urmă la îmbunătățiri în îngrijirea clinică. Oricum, trebuie să existe prudență în administrarea dozelor mari din aceste substanțe potente pacienților fără o înțelegere clară a biologiei lor complexe. [6]

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine, Sixth edition- vol 1- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- cap 127- Robert Sheridan- Evaluation and management of the thermally injured patient- pg1223-1225, pg 1228.

I.3.31 Primul ajutor în caz de arsuri, la locul accidentului

Arsura este o urgență chirurgicală ce necesită tratament continuu și susținut până la vindecarea completă, tratament care începe la locul accidentului și se continuă la spital, urmând două direcții: locală și generală. Viața bolnavului depinde de rapiditatea și corectitudinea cu care se aplică tratamentul. [42]

La locul accidentului, se îndepărtează pacientul de agentul vulnerant, asigurându-se în același timp și protecția celui care intervine, prin costum special sau îmbrăcăminte udă. Se impune stingerea flăcărilor cu substanțe spumante (apa nu stinge focul produs de produsele petroliere) sau cu pături. Nu se va permite pacientului să alerge cu flăcările arzând. Dacă îmbrăcămintea este îmbibată cu produse inflamabile sau este fierbinte se va îndepărta. Nu se va aplica tratament local de către persoane neinstruite, dar se va trimite cât mai repede pacientul la spital, având grijă să fie ferit de frig, și administrându-i cât mai repede o perfuzie cu substanțe analgezice sau înlocuitoare de plasmă. Este ideal să i se administreze oxigen pacientului. În caz de arsuri la copiii tarați, vârstnici, indiferent de suprafața arsă, arsuri ce cuprind mai mult de 10 % din suprafața corpului, cele care afectează perineul, zonele funcționale estetice și extremitățile, arsuri profunde, chimice sau electrice, se recomandă internarea. [42]

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 14.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

I.3.3.2 Primul ajutor și tratamentul ulterior în arsurile de diferite grade

"O primă măsură de tratament în arsurile de gradul I și II constă în imersia zonei afectate în apă rece, eventual în alcool diluat în apă în părți egale. Aceasta oprește evoluția și diminuează durerea. [43]

Ulterior, în arsurile de gradul I se poate folosi pudră de talc sau loțiuni zincate cu efect antialgic, dermatocorticoizi sub formă de loțiune, gel, spray sau cremă, cu efect antiinflamator (clasa a III-a: mometazonă furoat – Elocom (Schering Plough), metilprednisolon aceponat – Advantan (Bayer Schering Plough AG Germania), fluticazonă propionat – Cutivate (Glaxo Wellcome), hidrocortizon butirat – Locoid (Yamanouchi Europe BV), fluocinolon acetonid (Laropharm SRL), sau chiar de clasa a II-a: triamcinolon acetonid (Antibiotice SA) , pivalat de flumetazonă – Locacorten (Novartis)).

În arsurile de gradul I întinse, se administrează sistemic analgezice și sedative.

Bulele din arsurile de gradul II nu se vor deschide; cel mult, cele aflate în tensiune se puncționează cu un ac steril apoi, pentru prevenirea infecției microbiene se aplică soluții antiseptice și ulterior topice cu glucocorticoizi în combinație cu antiseptice (Locacorten Vioform – pivalat de flumetazonă și clioquinol (Novartis); Synalar C – fluocinolon acetonid și clioquinol (Zeneca); Triamcinolon S – triamcinolon și saprosan (Antibiotice SA)) sau cu antibiotice (fluocinolon N – fluocinolon și neomicină (Europharm); Neopreol – prednisolon și neomicină (Antibiotice SA); Oximed – hidrocortizon și tetraciclină (Mebra SRL); Diprogenta – betametazonă dipropionat și gentamicină sulfat (Schering Plough); Pimafucort – hidrocortizon plus natamicină și neomicină (Yamanouchi Europe BV)).

Unii autori recomandă administrarea sistemică de glucocorticoizi – Prednison, 30 de mg pe zi, timp de 2-3 săptămâni în arsurile de gradul II ( În perioada finală a cicatrizării pentru a preveni formarea de cicatrice cheloidiene) și uneori în cele întinse de gradul I." [43]

[43] Justin-Dumitru C. Diaconu, Oana Andreia Coman, Vasile Benea- Tratat de terapeutică dermato-venerologică, editura Viața medicală românească- București, 2002- pg 478 .

I.3.3.3 Tratamentul arsurilor în spital

Când pacientul ajunge la spital, i se face o baie generală cu săpun de betadină sau derivat de amoniu cuaternar, apoi este transportat în sala de operație, unde i se aplică anestezie generală, intubație orotraheală sau chiar traheostomie, și se începe prelucrarea primară a arsurilor, cu respectarea regulilor de asespsie și antisepsie. [42]

Se tratează zona afectată de arsură cu alcool alb (60o), se evacuează sau se excizează flictenele, în funcție de gravitatea arsurii, iar suprafața „crudă” rămasă expusă se tratează cu ser fiziologic apoi cu alcool alb (60o), realizându-se astfel aseptizarea regiunii, fixarea proteinelor, neuroliza terminațiilor nervoase, calmarea durerii și întreruperea cercului vicios patogenic.

Dacă pacientul este externat, zona arsă se pansează cu pansament uscat sau umed (soluție de cloramină B, Betadină, Rivanol), apoi se acoperă cu un strat gros de tifon. Dacă pacientul rămâne în spital, fie va fi pansat, dacă arsura nu este extinsă, dar prezintă un exudat important, fie arsura va rămâne expusă, sub cort steril, în camere controlate din punct de vedere microbiologic, după tratarea cu soluție de nitrat de argint 5 %, dacă suprafața arsă este mare și se află pe o singură parte a corpului. Membrele se vor imobiliza în poziție funcțională, degetele vor fi despărțite prin comprese, și o fașă nederulată, sterilă, va fi așezată în palmă, evitându-se rularea circulară a compreselor sau feșei, pentru a nu deveni compresive după uscare.

Nu necesită pansament arsurile din zona perineului sau extremității cefalice, în schimb acestea vor beneficia de o toaletă riguroasă.

În țesuturile subiacente arsurii poate apărea edem reacțional, care la nivelul lojelor inextensibile produce ischemie, iar la nivelul toracelui și abdomenului limitează excursiile toracelui, fiind necesare astfel inciziile de decompresiune. Chirurgii trebuie să respecte următoarele principii când le efectuează:

-se trasează de-a lungul axului segmentului de membru afectat;

-pornesc din țesut sănătos și ajung în țesut sănătos;

-se efectuează pe linia mediană a fiecărei loje arse;

-interesează epidermul, dermul și aponevroza zonei arse (cu alte cuvinte, peretele fibros al lojei osteofibroase afectate), evitând rețeaua vasculonervoasă a regiunii. Inciziile de decompresiune la nivelul gâtului se vor opera pe fețele laterale ale acestuia, la nivelul membrelor pe linia mediană a fiecărei loje musculare afectate de arsură, iar la nivelul mâinii și degetelor numai pe fața dorsală, în axul degetelor.

Arsurile de gradul IV vor beneficia și de incizii de scarificare verticale și orizontale, care se aplică pe escară în toată grosimea ei, grăbind eliminarea ei. Dacă bolnavul s-a prezentat cu întârziere la spital, iar arsura neglijată este infectată, sunt necesare incizii de circumvalare sau sigilare, în plin burelet inflamator, la distanță de un centimentru de marginea arsurii, până în țesut sănătos, care sângerează, pentru a împiedica drenajul limfatic al toxinelor și microbilor în circulația generală. Toate inciziile practicate trebuie pansate obligatoriu, iar pansamentul trebuie schimbat în funcție de cantitatea de exudat, nu mai puțin de o dată pe zi, după îndepărtarea exudatului cu ajutorul serului fiziologic, sub protecție antialgică, timp de 5-6 zile, până când plăgile nu mai exudează și pot fi expuse. Urmează toaleta zilnică a rănilor cu ser fiziologic și Betadine, opțional și creme cu sulfadiazină argentică, ce induc grăbirea eliminării escarelor și au efect antimicrobian prin conținutul în argint ionic. Se au în vedere leziunile traheostomei și tegumentele din jurul cateterelor endovenoase, sondele de aspirație și urinare. La 72 de ore de la începerea tratamentului se face primul bilanț, apreciindu-se dacă este necesară excizia-grefarea precoce. În cazul tratamentului clasic, bilanțul decisiv se va face în ziua a 9-a, când arsurile de gradul I și II prezintă epiteliu, iar escarele arsurilor de gradul III permit aprecierea evoluției epitelizării. Arsurile de gradul IV vor fi scarificate, marginile lor vor fi ridicate treptat, cu ajutorul pansamentelor alternante umede și uscate, realizându-se clivarea escarelor și îndepărtarea lor în jurul zilei 16, urmând ca în ziua 21 să se aplice autogrefe.

Un tratament special, agresiv, se aplică tuturor arsurilor electrice, chimice, cele termice de gradul III aflate în zone funcționale și cele de gradul IV, care constă în excizie-grefare precoce, imediată sau secvențială după 72 de ore, la primul bilanț al leziunilor. După zilele 10-14 se practică băi teraputice care îndepărtează cheagurile, secrețiile, crustele, microbii, enzimele și detritusurile din răni, activează circulația, hidratează țesuturile, îmbunătățesc apărarea locală și în plus au un efect psihic benefic asupra pacientului prin îndepărtarea mirosului și revenirea apetitului. [42]

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 16.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

În tratamentul arsurilor se mai folosesc substituenți de piele: Duoderm (poliuretan și hidrocoloizi), Opsite (film poliuretanic), Omiderm (film de acrilamidă și hidroxietilmetil-metaacrilat cu poliuretan). Substituenții de piele biosintetici (materiale biologice – colagenul în combinație cu materiale sintetice) includ Biobrane (film de silicon, nylon, peptide derivate din colagen) și Transcyte (polimer cu fibroblaști). Substituenții de piele biosintetici includ piele omoloagă, piele porcină, derivați de colagen, membrană amniotică umană și culturi de alogrefe. [4]

[4] Tianhong Dai, Ying-Ying Huang, Sulbha K. Sharma, Javad T. Hashmi, Divya B. Kurup, Michael R. Hamblin- Topical Antimicrobials for Burn Wound Infections- 3. Skin substitutes

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2935806/

O importanță deosebită se acordă antibioterapiei topice. Uzual, se folosesc: mafenid acetatul, bacitracina, mupirocina, neosporina, polimixina B, nitrofurazona și nistatinul. Formulările topice cu argint includ: nitratul de argint, sulfadiazina argentică, nitratul de Ceriu SSD, sisteme cu eliberare prelungită conținând argint (pansamente cu argint- Acticoat, Aquacel-Ag, Silvercel, și Contreet) și materiale biologice impregnate cu argint (EZ Derm). Preparatele cu Iod includ: Iodul lipozomal (Repithel), Iodul Cadexomer (Iodosorb) și Iocide. O inovație în tratamentul arsurilor este terapia fotodinamică. De asemenea, sunt studiate formulările cu chitosan, peptidele antimicrobiene (Defensina, Demegel, Histone H1.2, Cecropina B, proteina recombinată cu acțiune bactericidă și de creștere a permeabilității-rBPI21, Ceragenina, și altele). [4]

[4] Tianhong Dai, Ying-Ying Huang, Sulbha K. Sharma, Javad T. Hashmi, Divya B. Kurup, Michael R. Hamblin – Topical Antimicrobials for Burn Wound Infections- 4. Topical antibiotics.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2935806/

În concluzie, o schemă generală a tratamentului în spital, într-un serviciu de chirurgie, trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Anamneza: identificarea pacientului precum și a persoanelor care l-au însoțit (sau care l-au adus la spital); condițiile accidentării: date despre agentul vulnerant, existența eventuală a unei explozii în spațiu închis, inhalare de fum, oxid de carbon, etc.; cunoașterea antecedentelor fiziologice și patologice, precum și date privind starea actuală de sănătate a pacientului;

2. Examenul obiectiv general (care va surprinde leziunile asociate, starea funcțiilor vitale, existența sau nu a leziunilor preexistente, cronice, etc.) și examenul local care va contura diagnosticul la internare (tipul de arsură, suprafața, topografia, profunzimea, etc.); aprecierea indicelui prognostic la internare, având în vedere relativitatea acestuia datorită evoluției anatomopatologice și fiziopatologice a leziunilor în primele 10 zile de la accident;

3. Profilaxia antitetanică activă (administrare de vaccin-ATPA) și pasivă (administrare de ser AT.);

4. Prelevare de produse biologice (sânge, urină) pentru examene de laborator care vor fi efectuate în dinamică (hemoleucograma incluzând hemoglobina și hematocritul, probe hepatice, glicemie, uree, creatinină, ionogramă, rezerva alcalină, proteinemie, grup sanguin, gazele sanguine, pH-ul sanguin, volumul plasmatic, PVC, osmolaritatea, sumarul de urină, etc.), precum și recoltarea de secreții de pe mucoase în vederea efectuării examenelor bacteriologice, inclusiv al tegumentelor, înainte de practicarea oricărei toalete, în vederea cunoașterii germenilor aflați „la purtător”;

5. Efectuarea, în încăperi special amenajate a unei băi terapeutice (baie generală cu apă la 28–30 o C cu săpun cu betadină sau detergent cationic, urmată de clătire cu apă sterilă sau ser fiziologic), urmate de amplasarea bolnavului în pat (klinitron), prevăzut cu saltele speciale (care permit drenajul secrețiilor), cort din cearșafuri sterile, aflate în încăperi (rezerve) special amenajate, prevăzute cu aparatură care asigură umiditate controlată, oxigenoterapie (4 l/min, timp de 15 min pe oră) și temperatură constantă (28–32oC); bolnavul va fi așezat în ușoară poziție Trendelenburg, cu membrele afectate în poziție ridicată; monitorizarea permanentă precum și multiplele manopere specializate vor fi efectuate de către personal calificat;

6.Abordarea unei vene în afara ariei de arsură (conservând în același timp capitalul venos al pacientului), venă care va fi utilizată atât pentru instituirea tratamentului cât și a anesteziei (este de preferat utilizarea unui cateter endovenos percutan de lungă durată, direcționat într-o venă centrală, care permite în plus și monitorizarea PVC);

7. Montarea unei sonde urinare în vederea monitorizării diurezei;

8.Oxigenoterapia se utilizează pe tot itinerariul parcurs de bolnav;

9. Montarea unei sonde nazo-gastrice, obligatorie la pacienții cu o suprafață arsă de peste 40% din suprafața corpului;

10. Monitorizarea bolnavului ars presupune înregistrarea curbei febrile, a respirației, a pulsului și tensiunii arteriale, a diurezei (minutate), a tranzitului intestinal (efectuarea de clisme zilnice la nevoie care să asigure evacuarea conținutului intestinal) precum și monitorizarea evoluției stării generale (bolnavul trebuie să fie conștient, cooperant, liniștit, să nu prezinte dureri); de asemenea tegumentele și mucoasele trebuie să fie normal colorate, umede, calde, cu un turgor normal. Înainte de prelucrarea primară a arsurilor se poate începe și profilaxia antipiocianică, utilizând atât vaccin cât și ser. [42]

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 15.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

I.3.3.4 Indicele de prognostic

Indicele de prognostic (I.P.) arată șansele de supraviețuire ale bolnavului. Se calculează înmulțind suprafața arsă (S%) cu gradul de profunzime al arsurii. Arsurile se clasifică, în funcție de I.P., astfel:

-I.P. mai mic de 40: nu există alterarea stării generale, nu există complicații, evoluția este spre

vindecare; nu există risc vital;

-I.P. cuprins între 40 și 60: starea generală este influențată, pot apare complicații,

evoluția este spre vindecare; nu există risc vital;

-I.P. cuprins între 60 și 80: starea generală este alterată, apar complicații dar de regulă

rana evoluează spre vindecare; există risc vital;

-I.P. cuprins între 80 și 100: se observă o alterare importantă a stării generale, există

frecvent complicații, dar de regulă rana evoluează spre vindecare; există risc vital;

-I.P. cuprins între 100 și 140: se observă alterarea profundă a stării generale, totdeauna

apar complicații dar, sub tratament adecvat, aplicat în timp util, regula rămâne evoluția spre

vindecare; există risc vital crescut;

-I.P. cuprins între 140 și 160: starea generală este gravă, survin complicații importante

dar, cu tratament competent, aplicat în timp util, se poate obține vindecarea; există un

risc vital de o importanță majoră;

-I.P. cuprins între 160 și 200: starea generală este foarte gravă, evoluează complicații

severe dar, sub tratament energic, competent și aplicat în timp util se poate spera la

vindecare; se caracterizează printr-un risc vital foarte sever;

-I.P. mai mare de 200: supraviețuirea și vindecarea sunt excepționale, riscul

vital fiind maxim. [42]

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 9.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

I.3.3.5 Evoluție și tratament

Există patru etape ale evoluției pacienților cu arsuri:

I – etapa primelor trei zile, când are loc șocul hipovolemic. Durerile pacientului se tratează cu analgetice majore. El poate prezenta anemie, insuficiență respiratorie, renală, hepatică și cardiacă

prin trecerea în sistemul circulator a metaboliților de la nivelul arsurii;

II – etapa primelor trei săptămâni, în care se menține insuficiența renală, apar tulburări tromboembolice, apare sindromul hepato-renal și șocul septic prin infecție la locul arsurii. La sfârșitul acestei perioade, pacientul cu arsuri de gradul II și parțial de gradul III ar trebui să fie

vindecat spontan sau pregătit pentru grefare;

III – etapa de până la două luni, când arsurile epitelizează spontan, perioadă bună pentru aplicarea de grefe cutanate prin transplant de piele. În cazul arsurilor grave, când nu arsurile nu epitelizează

spontan, urmează:

IV – etapa de șoc cronic, când capacitatea organismului de a reepiteliza este depășită și apar plăgi atone ce prezintă infecții cronice și evoluție stagnantă, iar pacientul prezintă anorexie, anemie, adinamie, hipoproteinemie. [3]

[3] http://www.mediculmeu.com/chirurgie/chirurgie/arsurile.php

I.3.3.6 Complicațiile arsurilor

Complicațiile sunt diferite în funcție de gravitatea arsurilor și pot fi generale sau locale:

– cele locale apar imediat, sunt reprezentate de infecții locale, și în timp sunt legate de cicatrici care conduc la tulburări funcționale;

– cele generale, în funcție de perioada evolutivă, sunt: în perioada I apare șocul ireversibil, edemul pulmonar acut, oligo-anuria, coagularea intravenoasă diseminată, acidoza; în perioada a II-a complicațiile sunt în general de natură infecțioasă: bronhopneumonie, infecții urinare, septicemie, insuficiență renală și hepatică, coagulopatii, etc. [3]

[3] http://www.mediculmeu.com/chirurgie/chirurgie/arsurile.php

I.3.4 Medicația topică a arsurilor

I.3.4.1 Farmacocinetica și aplicațiile topice ale medicamentelor

Farmacocinetica medicamentelor aplicate topic descrie concentrația medicamentului dependentă de timp ulterioară aplicării medicamentului pe suprafața pielii, traversarea secundară a barierei țesutului cutanat spre straturile aflate sub piele și distribuția în circulația sistemică. Subiectul continuă să ocupe atenția cercetătorilor științifici și clinicienilor deasemenea datorită relevanței în ceea ce privește terapia dermatologică și posibilitatea aplicării topice a medicației sistemice actuale, de exemplu peptide și proteine. [6]

Dificultatea majoră pentru dezvoltarea unei descrieri exacte a absorbției percutanate a medicamentului este legată de mărimea compartimentelor. Grosimea stratului rezultat din aplicarea topică a unei creme sau unguent nu este mai mare de 10 micrometri. Grosimea stratului cornos este de asemenea aproximativ 10 micrometri, în condițiile în care epiderma viabilă, dermul și, extinzând, compartimentele sistemice reprezintă un mare bazin în care medicamentul este supus diluției până la nivele care, destul de des, rămân nedetectate chiar și de către cele mai sensibile tehnici. Determinarea schimbărilor dependente de timp în concentrația unui medicament în compartimentele individuale este o adevărată provocare tehnică. Urmărind aplicarea topică a formulărilor medicamentoase, următorii parametrii pot afecta acest proces:

-Formularea poate suferi schimbări drastice în compoziție și structură;

-Medicamentul sau formularea sa poate afecta integritatea barierei pielii;

-Funcția de barieră a pielii poate fi afectată de tipul sau stadiul unei boli;

-Există variații regionale semnificative în proprietățile de barieră ale pielii;

-Înseși țesuturile pielii sănătoase pot răspunde la aplicarea topică a unei formulări medicamentoase constând în îmbunătățirea sau întârzierea absorbției percutanate;

-Pielea are o capacitate metebolică semnificativă; destul de des, organismul este expus nu numai la compusul părinte, dar și la metaboliți mai mult sau mai puțin activi farmacologic.

Compușii aplicați topic pe suprafața pielii migrează de-a lungul gradientului de concentrație în funcție de bine-cunoscutele legi ce guvernează difuzia solutului în soluție și/sau difuzia lor de-a lungul membranelor.

Difuziunea compușilor neîncărcați electric de-a lungul membranei sau a altei bariere omogene este descrisă de prima și a doua lege a lui Fick. Prima lege postulează că fluxul la echilibru al unui compus pe unitatea de lungime este proporțional cu gradientul de concentrație și coeficientul de difuzie.

J = -D (ΔC / Δδ)

Semnul negativ indică faptul că fluxul net este în direcția concentrației mai scăzute. Această ecuație se aplică proceselor mediate de difuzie în soluții izotrope, în condiții de echilibru. A doua lege a lui Fick se referă la fluxul compușilor care nu se află în starea de echilibru. Este de subliniat că difuzia este un proces foarte eficient pe distanțe scurte, nu pe unele lungi. Relația dintre timpul în care o moleculă parcurge o anumită distanță și coeficientul ei de difuzie este dată de următoarea ecuație:

dT = x2 / 2D

Deși analiza farmacocinetică a preparatelor topice poate necesita descrierea unui număr relativ mare de compartimente, această discuție este limitată la doar trei: suprafața pielii, stratul cornos și țesutul viabil.

Formularea însăși reprezintă un rezervor, de unde substanța activă trebuie sa fie eliberată. Pentru a fi absorbit percutanat, compusul trebuie să penetreze stratul cornos, să difuzeze în și prin epiderma viabilă în derm și, în final, să aibă acces la compartimentul sistemic prin sistemul vascular. În plus, substanța poate difuza prin derm și hipoderm, astfel ajungând la țesuturile care se află sub acestea. În cadrul fiecărui compartiment, compusul poate să difuzeze în funcție de gradientul de concentrație, să se lege de componente specifice, sau să fie metabolizat. Valoarea și caracteristicile fiecărui component pot varia în timp, iar factorii ce determină difuziunea în cadrul fiecărui compartiment pot fi afectați de starea de boală, la fel ca și natura sau activitatea farmacologică/biologică a medicamentului ori a excipienților lui.

Formulările diferă în ceea ce privește proprietățile lor fizico-chimice, iar acest lucru influențează cinetica eliberării și/sau absorbției. Oricum, principala idee este că produsele medicamentoase aplicate topic reprezintă un compartiment mic din punct de vedere fizic, ceea ce limitează cantitatea de compus ce poate fi aplicat pe suprafața pielii. În momentul în care un pacient aplică un preparat topic, stratul acestuia este foarte subțire (aproximativ 0,5-2 mg/cm2). Straturile mai groase sunt percepute ca "neplăcute" și sunt șterse sau îndepărtate pe suprafețe mai mari.

Oricum, chiar și după ce sunt masate pe piele, formulările nu rămân omogene în timpul penetrării. De exemplu, aplicațiile topice conținând alcool, apă sau solvenți similari suferă o evaporare rapidă. Fenomenul este imediat recunoscut de către pacienți ca o senzație de răcorire. Evaporarea duce la concentrarea rapidă a componentelor non-volatile pe suprafața pielii, formându-se astfel soluții suprasaturate sau având loc precipitarea principiilor active. De asemenea, formulările se pot amesteca cu lipidele de la suprafața pielii sau să sufere schimbări în compoziție dependente de timp. În consecință, toate aceste considerații sugerează că schimbările dramatice în compoziția și structura formulărilor pot avea loc după aplicarea topică, influențând biodisponibilitatea principiilor active.

Funcția de rezervor a fost descrisă de către Vickers, care a observat că simpla ocluzie poate duce la o nouă creștere a vasoconstricției mediate de glucocorticoizi, la câteva ore după scăderea acesteia. El a interpretat acest efect ca o nouă eliberare de glucocorticoid dintr-un "rezervor" depozitat în straturile superioare ale pielii. Rezervorul este cantitatea de ingredient activ ce se află încă în contact cu componentele nevolatile ale formulării după ultima masare a preparatului pe suprafața pielii. Compusul nu a penetrat încă pielea, dar nici nu poate fi îndepărtat prin simpla ștergere, contactul cu hainele sau cu alte țesuturi. Rezervorul aderă astfel la suprafața pielii și rămâne în cutele și straturile superioare ale stratului cornos. În cazul pielii eczematoase, rezervoarele pot deveni și mai proeminente. Recent, am descoperit că volumul superior al canalelor foliculare servește de asemenea ca rezervor, ceea ce poate duce la o creștere relativă în absorbție. Acest fenomen poate fi crescut în cazul formulărilor ce conțin particule sau precipitate, acest lucru dovedind că particulele de mărime apropiată pot penetra rapid de-a lungul porilor sau foliculilor piloși la o adâncime de 100-500 micrometri.

Formulările pot fi diferențiate în funcție de locul unde sunt programate să ajungă:

-pe suprafața pielii (cele cu rol de protecție solară sau cosmeticele);

-în compartimentele pielii (formulările topice);

-în compartimentul central (formulările transdermice).

Formularea poate să afecteze cinetica și gradul de absorbție percutanată, și, ulterior, activarea, durata și amploarea răspunsului biologic. În contextul absorbției percutanate, există diferiți parametri care ar trebui luați în calcul în momentul alegerii unei formulări: activitatea termodinamică a ingredientului activ, cantitatea de compus care poate fi încorporat în formulare, stabilitatea formulării pe suprafața pielii, coeficientul de partiție al ingredientului activ între vehicul și stratul cornos și activitatea excipienților.

În general, absorbția percutanată este proporțională cu activitatea termodinamică a compusului. Astfel, cel mai mare flux este observat când ingredientul activ atinge solubilitatea maximă într-un vehicul. Vehiculele care reprezintă solvenți foarte buni ar trebui evitate deoarece ele pot reține principiul activ pe suprafața pielii.

Lipozomii sunt sfere microscopice alcătuite dintr-un strat dublu ce conține un nucleu intern apos. O mare varietate de cosmetice conțin lipozomi. Formulările bazate pe lipozomi s-au dovedit a fi sigure, atractive din punct de vedere cosmetic și bine acceptate. Există dovezi însemnate că, cel puțin pentru unele preparate, aplicațiile cu lipozomi sunt ușor ocluzive și îmbunătățesc nivelul de hidratare al stratului cornos. Interesul în folosirea lipozomilor cu scopul îmbunătățirii penetrării compușilor prin piele a fost stimulat de câteva observații pe modelul animal: formulărilor cu lipozomi le-a fost atribuită o îmbunătățire a penetrării compușilor de-a lungul pielii sau optimizarea reținerii compușilor bioactivi în țesuturile țintă. Totuși, aceste studii timpurii, care au rămas în mare măsură pe modelul animal, au fost urmate de relativ puține studii in vivo pe oameni care să fie conduse în condiții standard.

Există dovezi concludente că particulele pot penetra de-a lungul firului de păr și această cale poate să fie potrivită pentru a livra compuși bioactivi în glandele sebacee sau în foliculii piloși.

Compartimentul principal care limitează absorbția percutanată a compușilor este stratul cornos. Acest strat subțire (10-20 micrometri) înconjoară efectiv corpul și reprezintă o structură foarte diferențiată care determină difuzia compușilor de-a lungul pielii. Descrierea fizică a stratului cornos este bine documentată, și poate fi corect prezentat ca fiind format din „cărămizi” de proteine compacte, insolubile în apă, încorporate într-un „mortar” de lipide intercelular.

Consensul general astăzi este că stratul cornos este o structură înalt organizată și diferențiată. Pentru a participa total la formarea unei bariere eficace împotriva difuziei, biogeneza corneocitelor, la fel ca și sinteza și procesarea lipidelor intercelulare trebuie să aibă loc într-o ordine bine stabilită. Dovezi recente sugerează că erorile în cinetica formării barierii pielii prin accelerarea diviziunii corneocitelor în straturile inferioare vor conduce la erori în proprietățile de barieră a pielii. Astfel, conceptul pielii moarte care formează o barieră pasivă la difuzie este acum înlocuit de un model al stratului cornos ca o structură înalt diferențiată cu proprietăți unice care sunt în particular potrivite pentru rolul în formarea barierei pielii.

Proteinele reprezintă 85 de procente din stratul cornos (transformat în masă uscată), în cea mai mare parte asociate cu celule keratinizate, numite corneocite. Ele joacă un rol important în menținerea hidratării optime a stratului cornos. Spre deosebire de celulele vii, care conțin apă în procent de 80-90 % din greutatea lor, corneocitele conțin doar 15-30 % apă.

Cercetări recente în legătură cu natura corneocitelor s-au concentrat pe rolul proteinelor conținute în ele, deoarece aceste proteine pot fi cele responsabile de integritatea stratului cornos și de rezistența pielii la factorii iritanți.

Răspândită printre corneocite, grăsimea intercelulară este organizată în foi, care furnizează bariera primară împotriva difuziei prin stratul cornos. Grăsimea este organizată într-un domeniu extracelular, astfel nefiind echivalentă morfologic cu membrana celulară. Ea reprezintă 15 % din greutatea uscată a stratului cornos sau 20 % din volumul acestuia. Este alcătuită dintr-un amestec aproximativ echimolecular de ceramide, colesterol și acizi grași cu lanț lung liberi. Există dovezi serioase că aceste grăsimi formează structuri unde difuzia lipidelor este de 1000 de ori mai scăzută decât prin membranele celulare normale. Aceste proprietăți ale lipidelor intercelulare sunt în mod deosebit corelate cu rolul de barieră al pielii împotriva difuziei.

O varietate de anexe penetrează stratul cornos și epiderma, facilitând controlul termic și oferind un înveliș de protecție. Anexele reprezintă posibile puncte de discontinuitate în integritatea barierii pielii. Cu toate că anexele ocupă 0.1-1% din suprafața pielii, ele par să reprezinte căile principale de absorbție percutanată în cazul pielii integre. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că doar peretele superior al aparatului folicular este protejat de un strat cornos distinct, în timp ce în partea inferioară corneocitele apar nediferențiate iar protecția este incompletă, dacă nu absentă. Chiar și particulele solide pot intra adânc în aparatul folicular, un fenomen ce stă la baza conceptului medicației transfoliculare.

Câteva studii au avut în vedere vizualizarea căilor de penetrare prin stratul cornos la microscopul electronic. Una din metode a folosit înghețarea rapidă, apă, etanol și colesterol, unele din aceste componente fiind concentrate în spațiile intercelulare care conțin grăsime. Similar, penetrarea clorurii mercurice prin lipidele intercelulare poate fi detectată folosind precipitarea cu vapori de sulfură de amoniu.

În cele mai multe din aceste investigații, au existat localizări semnificative ale compușilor și în corneocite, cu prevalență în straturile superioare (stratul disjunct). Astfel, corneocitele care suferă descuamare par să fie relativ permeabile chiar și la ionii relativ grei, ca mercurul, dar și alți compuși. S-a dovedit, de exemplu, că ocluzia sau imersia pielii într-o baie duce la gonflarea corneocitelor concomitent cu intrarea apei. Alți compuși au fost deasemenea localizați în corneocite, ca surfactanții anionici care sunt legați de keratină. Agenții umectanți cu greutate moleculară scăzută ca glicerolul sunt predisuși la partiție și la schimbarea proprietăților de legare a apei. Astfel, penetrarea compușilor în corneocite nu poate fi exclusă din discuțiile despre căile de absorbție percutanată, ci trebuie luată în calcul în cazul evaluării factorilor limitanți ai difuziei compușilor prin lipidele intercelulare.

De asemenea, este important și nivelul variațiilor inter- și intra-individuale în cazul activității de barieră a pielii. Cea mai precisă și reproductibilă metodă de măsurare a activității de barieră a pielii este pierderea de apă transepidermală (TEWL). Amploarea variației în acest parametru pentru aceeași persoană este estimată la 8 procente în funcție de loc și 21 de procente de la zi la zi. Variația între persoane diferite este ceva mai mare, de la 35 la 48 de procente. Par să nu fie diferențe dependente de gen și etnie semnificative pentru activitatea de barieră a pielii. La prematuri, activitatea de barieră a pielii este deteriorată marcat, dar pare a fi normală pentru copiii născuți la termen. În cadrul activității de barieră a pielii, par să nu fie diferențe semnificative în funcție de vârstă, dar ele există în funcție de locul ocupat de o anumită parte a corpului: în zona brațului aproximativ egală cu zona abdomenului, mai scăzută postauricular, și mult mai scăzută în zona frunții.

Cu toate că bariera primară pentru absorbția percutanată este maximă în limita stratului cornos, difuzia în cadrul țesutului viabil, la fel ca și metabolismul și resorbția, influențează biodisponibilitatea compușilor în anumite compartimente ale pielii. Aceste procese sunt interdependente, și factorii care cresc rata unora dintre procese inevitabil vor influența altele. Pentru că dezvoltarea formulărilor dermatologice este de multe ori concentrată pe „livrarea la țintă” în țesuturile vii, manipularea acestor procese oferă o oportunitate pentru creșterea eficacității terapeutice.

Trecerea compușilor din stratul cornos în epiderma viabilă duce la o diluție substanțială. Acest lucru nu reflectă doar mărimea relativ mare a epidermei comparativ cu stratul cornos, dar și rezistența scăzută la difuzie a țesuturilor viabile, aproximativ corespunzătoare unui mediu apos de proteină gelificată. Concentrațiile medicamentoase de 10-4 până la 10-6 M pot fi atinse în epiderm și derm de către substanțe ușor permeabile. Deși gradientul de concentrație actual al unui compus este influențat atât de proprietățile fizico-chimice cât și de durata aplicării, prezența lui este vizibilă în orice situație. Cu alte cuvinte, strategiile pentru îmbunătățirea absorbției percutanate se bazează în general pe creșterea relativ uniformă a concentrației compușilor în toate compartimentele.

Pielea conține o paletă largă de activitate enzimatică, incluzând reacții din faza I (oxidări, reduceri, hidrolize) și din faza a doua, reprezentând un întreg complex de enzime ce metabolizează medicamentele. Activitatea metabolică este un prim lucru de luat în calcul în proiectarea promedicamentelor și poate influența biodisponibilitatea medicamentelor transportate de formulări dermatologice sau transdermice. Schimbările în metabolismul pielii au fost implicate într-o varietate de boli ca hirsutismul și acneea, putând fi relevante în evaluarea riscului expoziției topice la agenți carcinogeni. Procesarea metabolică a antigenelor de către celulele Langerhans este implicată în prezentarea alergenilor sistemului imun. Astfel, metabolismul în compartimentele pielii joacă un rol semnificativ în determinarea evoluției compușilor activi aplicați topic.

Metabolismul cutanat semnificativ a fost demonstrat pentru o mare varietate de compuși cu diferite proprietăți fizico-chimice, inclusiv hormoni steroizi (estrona, estradiolul și estriolul), glucocorticoizi, prostaglandine, retinoizi, peroxid de benzoil, 5-fluoro-uracil, nitroglicerină, teofilină și propranolol. De exemplu, metabolismul cutanat a redus biodisponibilitatea sistemică a nitroglicerinei administrată într-o formă transdermică cu 16-21 procente. Este convenabil să clasificăm reacțiile metabolice în funcție de dependența de cofactori. Procesele ce necesită cofactori sunt predispuse să fie dependente de energie și sunt localizate în țesuturile viabile. Printre exemplele cele mai bine studiate este interconversia steroizilor și oxidarea hidrocarburilor aromatice policiclice de către oxidazele cu funcție mixtă microzomale. În contrast, procesele independente de cofactor implică catabolism și pot fi localizate în afara țesuturilor viabile și anume în regiunea de tranziție dintre stratul cornos și stratul granulos. Cele mai bine descrise dintre acestea implică reacții de hidroliză.

Activitatea metabolică se găsește în microorganismele de pe suprafața pielii, anexe, stratul cornos, epiderma viabilă și în derm. Pentru a determina locul unde metabolismul este cel mai intens, trebuie luate în considerare enzimele relevante și activitatea lor specifică, mărimea compartimentului respectiv, și capacitatea lor raportată la mărimea compartimentului.

Resorbția, definită ca preluarea compușilor de către capilare, este direct legată de mărimea suprafeței totale a capilarelor și de debitul lor sanguin. Se estimează că în condiții de odihnă doar 40 de procente din debitul sanguin trece prin capilarele capabile să acționeze ca un rezervor pentru compușii absorbiți. Oricum, această valoare suferă variații considerabile între diferite locuri ale corpului, indivizi și specii, și este influențată de stări de boală și condiții de mediu. În particular, schimbările în temperatura și umiditatea corpului pot influența direct debitul sanguin al pielii. [56]

Etapa limitantă de viteză pentru absorbția percutanată a majorității compușilor este penetrarea lor prin stratul cornos, care are un rol important în funcția de barieră a pielii. În boli ale pielii ce reduc funcția de barieră, absorbția percutanată este mult crescută. [6]

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- cap 241- Farmacocinetica și aplicațiile topice ale medicamentelor- pg 2313-2318.

I.3.4.2 Factori ce intervin în interacțiunea topic-piele

Factorii ce afectează absorbția percutanată, pe lângă modificările stratului cornos, sunt: ocluzia, frecvența aplicației, cantitatea aplicată, masajul local. [6]

Ocluzia – prin îmbrăcăminți închise, vidate sau prin unguente grase, este crescută hidratarea și temperatura stratului cornos, este limitată îndepărtarea medicamentului, îmbunătățind pătrunderea lui. Pentru a obține beneficii maxime din ocluzie, pacientul ar trebui să hidrateze pielea prin imersie în apă pentru aproximativ 5 minute înainte de a aplica o cremă sau unguent. În cazul multor medicamente, ocluzia crește livrarea medicamentelor de 10 până la 100 de ori față de cantitatea de medicament livrată când nu se practică ocluzia. Pe de altă parte, ocluzia poate conduce la apariția mai rapidă a efectelor adverse ale medicamentului – de exemplu, corticoizii topici pot induce atrofia locală a pielii sau supresia axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale. Ocluzia poate de asemenea promova infecția, foliculita și miliaria.

Frecvența aplicației – are efect redus în creșterea eficacității totale a unui medicament topic. O aplicație pe zi este suficientă pentru cei mai mulți glucocorticoizi topici, de exemplu, dar efectele emoliente și protectoare nespecifice ale cremelor și unguentelor sunt îmbunătățite prin aplicări mai frecvente. Crescând timpul de contact pentru un medicament topic, absorbția lui totală este îmbunătățită.

Cantitatea aplicată – are un efect neglijabil asupra absorbției medicamentului, dar trebuie să suficientă pentru a putea fi distribuită și împrăștiată pentru a acoperi suprafețele afectate. Mai mult, cantitatea de medicament aplicată poate afecta aderența pacientului la tratamentul prescris. De exemplu, o cantitate prea mare poate afecta negativ experiența subiectivă de a avea unguentul pe piele, fie din cauză că formularea nu se percepe „bine” (unsuros, lipicios) fie din cauză că este neatractiv din punct de vedere cosmetic.

Alți factori – frecția viguroasă sau masajul medicamentului în piele nu doar că mărește suprafața de piele acoperită, dar de asemenea crește circulația sanguină, crescând absorbția sistemică. Prezența foliculilor piloși pe anumite părți ale corpului mărește penetrarea medicamentului. Având un strat cornos mai subțire, pielea pacienților vârstnici nu este suficient hidratată și are puțini foliculi piloși, penetrarea medicamentului fiind frânată. Reducând mărimea particulelor ingredientului activ crește suprafața raportată la volum, permițând o solubilitate mai mare a medicamentului în vehiculul său. Aceasta este cauza absorbției crescute a anumitor medicamente micronizate. [6]

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- cap 242- Principles of topical therapy- pg 2319-2320.

"Resorbția substanțelor medicamentoase și, în consecință, efectul terapeutic al acestora, sunt influențate direct de o serie întreagă de factori care țin atât de integritatea organului cutanat cât și de calitățile fizico-chimice ale topicului. [44]

Pielea intervine în această interacțiune prin:

-filmul hidro-lipidic care reprezintă una din componentele primei bariere cutanate. Dacă acesta este mai mult sau mai puțin îndepărtat prin solvenți organici sau detergenți, permeabilitatea și absorbția pot crește;

-stratul cornos intervine, fie prin hidratare crescută, mărind permeabilitatea, fie prin deshidratarea acestuia care conduce la reducerea permeabilității. Așa stând lucrurile este ușor de înțeles că, ori de câte ori avem de a face cu o hiperkeratoză, atât permeabilitatea cât și absorbția scad semnificativ. Dimpotrivă, în cazul unor afecțiuni cu tulburări ale keratinogenezei, cum ar fi psoriazisul, eczemele, eritrodermiile, atât permeabilitatea cât și absorbția cresc.

La studiul ultrastructural al organului cutanat, stratul cornos se prezintă ca un adevărat sistem canalicular. Orice topic aplicat pe piele pătrunde în aceste canale și de aici se eliberează treptat în 7-28 de zile cum este cazul keratoliticelor sau dermatocorticoizilor.

Alți factori de care trebuie ținut seama în interacțiunea topic-piele sunt:

-ritmul diurn al mitozelor bazale. Se știe că substanțele active, mai ales citostaticele, reductoarele, dermatocorticoizii, au cea mai mare resorbție în perioada de activitate mitotică maximă (orele 1 noapte-7 dimineața) și resorbția minimă când activitatea mitotică este foarte redusă (în jurul orelor 16-19);

-starea țesutului vasculo-conjunctiv dermic care intervine prin vasodilatație crescând mult resorbția topicelor sau, dimpotrivă, reducând-o mult prin vasoconstricție.

Topicul trebuie folosit într-o formă galenică care să se adapteze perfect stadiului evolutiv și naturii afecțiunii, să permită o bună aplicare pe piele și să asigure resorbția eficientă a substanței active. De asemenea, trebuie să aibă un potențial iritant și sensibilizant redus, asigurând, astfel, o mai bună toleranță cutanată.

Topicul, pentru a fi bine resorbit, trebuie să îndeplinească o serie întreagă de condiții care, la rândul lor, sunt dependente de cele două componente ale acestuia: vehiculul și substanța activă." [44]

[44] Ion Țolea- Dermatovenerologie clinică- editura Medicală Universitară Română- anul 2002- capitolul Noțiuni generale de terapeutică dermatologică- pg 64,65.

I.3.4.3 Medicația simptomatică a complicațiilor arsurilor

S-a studiat farmacoterapia folosită pentru a contracara aspectele specifice ale răspunsului pato-fiziologic post-arsură, în scopul reducerii mortalității pacienților cu arsuri severe. [45]

Medicația folosită include: beta-adrenolitice (propranolol), hipoglicemiante (insulină), medicație antihiperglicemică (fenofibrat, metformin, agoniști GlucagonLikePeptid-1 și SS31, o peptidă antioxidantă), ketoconazol, testosteron și oxandrolonă, hormonul de creștere uman recombinat, factorul 1 de creștere asemănător insulinei (IGF-1) și proteina 3 care leagă IGF-1.

S-a studiat mai atent eficacitatea acestor medicamente și s-a reconsiderat relevanța lor, având în vedere noile descoperiri din știință. [45]

[45] Yesinia Rojas , M.D., Celeste C. Finnerty, Ph.D., Ravi S. Radhakrishnan, M.D., and David N. Herndon, M.D.- Burns: an update on current pharmacotherapy- Expert Opin Pharmacother- Author manuscript; available in PMC Feb 19, 2013.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3576016/

I.3.4.4 Metode naturiste de tratare a arsurilor

I.3.4.4.1 Api/Argilo/Fito-terapie

"Arsurile de gradul I și II se tratează cu succes prin mijloace naturiste, pe când arsurile de gradul III și IV sunt de competența medicului specialist. [46]

Metodele de tratare a arsurilor ușoare prin apiterapie includ:

-ungerea semnelor și cicatricilor lăsate de arsuri cu propolis sub formă de unguent. Concomitent, se administrează pe cale orală tinctură de propolis 30 %, câte 30-40 de picături dizolvate în apă călduță;

-aplicarea de miere pe arsuri. Bogată în minerale, vitamine și enzime, are efecte antiseptice și cicatrizante remarcabile, cunoscute încă din antichitate.

Arsurile se mai pot trata prin argiloterapie: argila, aplicată sub formă de cataplasme, previne infectarea, elimină celulele necrozate și favorizează cicatrizarea. Se aplică sub formă de cataplasme groase, intercalând un tifon între arsură și argilă. Cataplasmele se reînnoiesc din două în două ore, chiar și noaptea, până la formarea țesuturilor noi. Pentru arsurile de la nivelul mâinilor și picioarelor, se scufundă membrul într-un recipient conținând nămol de argilă și se menține timp de o oră. Se repetă procedura de două ori pe zi. Între două aplicații cu argilă, se pansează arsura cu esențe aromatice naturale.

Remediile fitoterapice sunt numeroase:

-în arsurile de gradul I se aplică pe piele comprese cu apă rece, infuzie de mușețel, iaurt, care se mențin câteva ore. Urmează, de asemenea, aplicații reci cu cartofi sau morcovi cruzi dați pe răzătoare. Dacă arsura este pe suprafețe întinse, se recomandă transportarea bolnavului la spital;

-în cazul arsurilor de gradul II nu se sparg veziculele formate, ci se vor spăla leziunile cu infuzie de mușețel sau cu apă fiartă și răcită, în care s-a dizolvat un vârf de linguriță de sare;

-ulei de migdale dulci, aplicat pe zonele afectate;

-cataplasme din frunze de sfeclă, miez de dovleac sau de pepene galben, fierte și transformate în pastă;

-morcovul se folosește sub formă de decoct, dat pe răzătoare sau sub formă de cataplasme din frunze proaspete zdrobite și aplicate pe arsuri;

-varza se aplică sub formă de frunze bine strivite, care au o capacitate cicatrizantă incontestabilă. Același efect îl au și cataplasmele din tuberculii de cartof;

-gutuia și în general, emulsiile mucilaginoase, calmează durerea. Un pumn de sâmburi de gutuie, zdrobiți și macerați într-o jumătate de pahar cu apă călduță, are efect calmant asupra arsurilor;

-frunze de spanac fierte în ulei de măsline, aplicate sub formă de cataplasme;

-smochine fierte în apă sau lapte, tăiate în jumătăți și aplicate pe arsuri sub formă de cataplasme.

-cataplasme din frunze de lăptucă fierte în puțin ulei de măsline;

-cataplasme din cartofi cruzi, rași, ca atare sau în amestec cu 30 ml ulei de floarea soarelui și 20 ml vin roșu;

-foița care desparte fiecare strat al bulbului de ceapă constituie un bun pansament. Se aplică pe arsură și se acoperă cu o pânză subțire;

-comprese cu infuzie din: frunze de frasin, flori de soc, sulfină, gălbenele sau coada șoricelului;

-ungerea arsurii cu ulei de floarea soarelui, peste care se presară pudră de bicarbonat de sodiu;

-băi locale cu infuzie de mușețel, două lingurițe de flori la o cană cu apă;

-băi sau comprese cu infuzie din 30 g sunătoare la un litru de apă sau pansament local cu ulei preparat prin macerarea, 4-5 săptămâni, a 20 g sunătoare pulverizată în 200 ml ulei de floarea soarelui, după care soluția se filtrează prin tifon dublu;

-băi locale cu infuzie din 20 g muguri de plop la un litru de apă;

-comprese cu infuzie dintr-o cană cu apă, în care se adaugă două linguri de amestec din: flori de arnică (10 g), flori de mușețel (20 g), flori de levănțică (10 g), scoarță de stejar (20 g), frunze de nuc (30 g), frunze de mentă (10 g);

-ungerea zonei afectate cu frunze de liliac fierte până când se înnegrește apa. Se lasă să se răcească și când frunzele sunt încă calde se aplică pe suprafața arsă. Se leagă apoi cu o pânză curată sau cu tifon și timp de 24 de ore se umezește continuu pansamentul, cu apa în care au fiert frunzele. Nu trebuie lăsat să se usuce. După 24 de ore se scoate pansamentul, care va îndepărta impuritățile de pe arsură, lăsând locul curat și sterilizat. În funcție de gravitatea arsurii, se repetă procedura încă una sau două zile, dar la fiecare 24 de ore trebuie înlocuite frunzele de liliac.

În cazul arsurilor chimice, se spală zona afectată rapid și din abundență cu apă. În cazul acizilor, porțiunea lezată se va neutraliza cu o suspensie de oxid de magneziu, o linguriță la un litru de apă. Dacă arsura se datorează acțiunii unei substanțe alcaline, se va neutraliza cu o soluție de oțet în apă 1 : 2." [46]

[46] Petre Neacșu, George Dan Mogoșanu, Monica Gabriela Tiță, Ion Tiță- Remedii naturale în tratamentul bolilor- Editura Sitech- anul 2006- pg 43-45.

Plantele medicinale indicate în tratamentul arsurilor sunt:

– Arnica (Arnica montana). Tinctura de arnică are acțiune cicatrizantă și antiseptică: 15g de tinctură (de la farmacie) la 100 ml de apă;

– Coada șoricelului (Achillea millefolium). Infuzia din 2 linguri de flori la o cană de apă clocotită. Se administrează extern, sub formă de comprese;

– Frasinul (Fraxinus excelsior). Infuzie din 10g de frunze la 100 ml de apă clocotită. Se administrează extern, sub formă de comprese;

– Gălbenele (Calendula officinalis). Infuzie din 15g de flori la 500 ml de apă clocotită. Se administrează extern, sub formă de cataplasme sau băi;

– Inul (Linum usitatissimum). Uleiul de in se folosește amestecat în părți egale cu apă de var. Se pune totul într-o sticlă curată și se agită, până se formează un lichid alb-lăptos, cu care se unge arsura. Acest amestec are proprietatea de a calma durerile și de a vindeca rana;

– Plopul negru (Populus nigra). Infuzie dintr-o linguriță de muguri la 250 ml de apă clocotită, extern, sub formă de băi;

– Salcâmul (Robinia pseudoacacia). Florile uscate și sfărâmate se pun pe rănile provocate de arsuri;

– Schinelul (Cnicus benedictus). Infuzie din 10 g de produs uscat la 300 ml de apă clocotită, extern, sub formă de băi;

– Socul (Sambucus nigra). Infuzie din 20 g de flori la 500 ml de apă clocotită, extern, sub formă de băi;

– Sunătoarea (Hypericum perforatum). Infuzie din 20 g de părți aeriene florifere la 500 ml de apă clocotită, extern, sub formă de cataplasme sau băi. Uleiul de sunătoare se folosește de asemenea ca pansament în arsuri;

– Tătăneasa (Symphytum officinale). Infuzie din 15 g de rădăcină mărunțită la 250 ml de apă clocotită, extern, sub formă de băi și cataplasme;

– Infuziile de levănțică, cerențel (rădăcină), coada racului, cimbru, frunze de nuc, roiniță, urzică, troscot, răchitan, salcie și stejar (câte 2 linguri de plantă la o cană de apă clocotită) calmează durerile și grăbește cicatrizarea plăgilor. [47]

[47] http://www.mediculmeu.com/plante-medicinale/leacuri-populare/cum-tratam-arsurile-precum-si-diverse-taieturi-si-rani.php

I.3.4.4.2 Rețete importante folosite în tratamentul arsurilor:

• Ulei de sunătoare (mușețel, levănțică, etc)

Într-un borcan se pun 20 g de flori mărunțite și uscate, se presară deasupra 20 ml de alcool de 900, apoi se acoperă și se lasă la macerat pentru 24 de ore. După ce se adaugă 200 ml de ulei de măsline sau de porumb, amestecul se fierbe pe baie de aburi 3 ore, amestecând din când în când cu un bețișor de lemn. Se lasă uleiul la răcit, se filtrează și se conservă în sticluțe bine sigilate. Se utilizează sub formă de comprese. [48]

• Ulei din muguri de plop

20 g muguri de plop uscați se zdrobesc, se pun într-un borcan și se presară peste ei o lingură de alcool de 900. Se închide borcanul și se macerează timp de 24 de ore. Se adaugă 100 g untură nesaturată și o lingură de ceară de albine, apoi se fierbe unguentul pe baie de aburi timp de 3 ore, amestecând cu o spatulă de lemn. Se filtrează, se lasă la răcit și se mojarează bine până când se obține o cremă. Se ține în frigider, în cutiuțe de plastic sau în borcănele cu capac. [48]

[48] http://www.util21.ro/despre-femei/frumusete-arsurile-tratamente-naturiste-remedii.htm

•Rețetă cu flori de soc și ceară

La un litru de apă se adaugă 500 ml ulei – de soia, măsline, porumb, sau de floarea-soarelui -, 50 mg ceară de albine, 6 linguri de flori uscate de soc, 50 g miere și 5 boabe de tămâie naturală. Se fierbe amestecul la foc mic, cu vasul acoperit, timp de 30 de minute. Se amestecă în timpul fierberii în această compoziție cu o paletă de lemn. Se va observa că la suprafața acestui amestec s-a adunat o pastă gălbuie care se va culege cu lingura de lemn și se va stoca într-un recipient. Acesta trebuie închis ermetic după răcire. La nevoie se va unge un pansament care se va aplica pe rană. Dacă aceasta este gravă, pansamentul se va schimba de două ori pe zi. Este important să nu se înlocuiască tămâia cu rășină de brad. [49]

[49] http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/remedii-arsurilor-piele-1_50abfe6e7c42d5a66383ace5/index.html

• Unguent pentru arsuri ușoare

În cazul arsurilor ușoare s-au constatat rezultate excelente la folosirea următorului unguent preparat din 200 mg seu, 200 ml ulei măsline, 200 ml parafină, 200 mg ceară de albine. Vom pune la foc mic parafina timp de 5 minute. Vom adăuga, în continuare, celelalte ingrediente. Când compoziția va fi omogenă o strecurăm și o punem în borcănele mici. Unguentul trebuie aplicat pe rană prin intermediul unui pansament steril. [49]

[49] http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/remedii-arsurilor-piele-1_50abfe6e7c42d5a66383ace5/index.html

I.3.4.4.3 Studiu comparativ între miere și mafenid acetat în tratamentul arsurilor

În cadrul unui studiu care a avut ca obiectiv punerea în balanță a raporturilor beneficiu-cost a două principii de tratament a arsurilor, unul folosind mafenidul acetat, iar celălalt mierea de albine, s-au evidențiat următoarele concluzii:

-mierea, ca agent topic, nu aderă la suprafața arsă;

-comparată cu mafenidul acetat, mierea pare să aibă rezultate mai bune ca tratament topic pentru răni superficiale, deoarece favorizează reepitelizarea rapidă și scade amploarea reacției inflamatorii;

-tratamentul rănilor superficiale cu miere este economic, deoarece timpul de vindecare este mai scurt;

-acest studiu prospectiv a arătat că mierea a determinat o vindecare mai rapidă a arsurilor în comparație cu mafenidul acetat, datorită efectului antibacterian care a făcut rănile sterile;

-nu s-au înregistrat efecte adverse ca alergii, iritații sau toxicitate;

-cicatrizarea reziduală și depigmentarea au fost reduse la pacienții tratați cu miere;

-acest studiu a arătat că mierea poate duce la efecte de vindecare și reepitelizare mai bune în tratamentul arsurilor superficiale decât în cazul altor antibiotice topice, ca mafenidul acetat;

-sunt necesare mai multe studii in vivo. [50]

Regenerarea epidermică a unei răni este un proces complex în care celulele epiteliale reziduale proliferează într-o manieră integrată, pentru a forma o epidermă intactă. În arsurile de gradul I și II, există încă un număr de celule epiteliale care supraviețuiesc în foliculii piloși și în glandele sudoripare. Prevenirea infecțiilor este primul scop al tratamentului rănilor provocate de arsuri, în condițiile în care un mediu umed este cel mai potrivit pentru epitelizarea și vindecarea rănii.

Se știe că efectul vindecător al mierii se datorează diverselor ei proprietăți fizice și chimice. Osmolalitatea și aciditatea ridicate ale mierii sunt printre caracteristicile fizice care contribuie la activitatea sa antibacteriană. Peroxidul de hidrogen, substanțele volatile, acizii organici, flavonoidele, ceara, nectarul și propolisul sunt factori chimici importanți care îi dau mierii proprietăți antibacteriene, proprietăți confirmate în numeroase studii. În plus, mierea conține catalază, care provine din polen. Nivelul peroxidului de hidrogen într-o miere dată este determinat de nivelele relative de glucoz-oxidază și catalază. De asemenea, cei mai mulți dintre factorii fitochimici se opun diluției în fluidele rănii. În general, mierea are o influență limitantă asupra creșterii majorității bacteriilor, inclusiv asupra sușelor experimentale ale Stafilococului Meticilino-rezistent. Acest lucru face ca mierea să devină atractivă pentru prevenția și tratamentul atât a rănilor cronice, cât și a celor acute. Spre deosebire de cele mai multe chimioterapice locale convenționale, mierea nu determină dezvoltarea bacteriilor rezistente la antibiotice, astfel putând fi utilizată continuu. Curățirea rapidă a infecțiilor, supresia rapidă a inflamației, minimizarea formării cicatricelor, și stimularea angiogenezei, granulației țesutului alături de creșterea epiteliului au fost raportate ca răspuns la acoperirea arsurii cu miere.

Toți acești factori fizici și chimici îi dau mierii proprietăți unice ca aplicație pe răni. Tratamentul topic cu miere a fost mult timp recunoscut ca fiind eficient în controlarea infecției și în producerea unui pat de granulare al rănii curat. Datorită vâscozității înalte formează o barieră fizică, creând un mediu umed care pare a fi folositor în accelerarea vindecării rănii. Efectele sale antibacteriene sunt atribuite unui factor inhibitor eficace, peroxidul de hidrogen. Enzima catalază prezentă în miere are proprietăți antioxidante. Conținutul în nutrienți al mierii, ca levuloza și fructoza, îmbunătățesc hrănirea substratului local, promovând epitelizarea. Toți acești factori contribuie la proprietățile antibacteriene ale mierii. [50]

[50] H. Maghsoudi, F. Salehi, M. K. Khosrowshahi, M. Nasirzadeh, R. Shams- Comparison between topical honey and mafenide acetate in treatment of burn wounds

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3293229/

2.Tehnologia formelor farmaceutice cu acțiune cicatrizantă-reepitelizantă

II.1 Clasificarea formelor farmaceutice cu acțiune cicatrizantă/reepitelizantă folosite în tratamentul arsurilor

1.Unguente- sunt preparate farmaceutice semisolide destinate aplicării pe piele sau mucoase, în scop terapeutic sau de protecție. Sunt alcătuite din excipienți (baze de unguent), în care se pot încorpora substanțe active. [7]

În funcție de gradul de dispersie al substanțelor active, unguentele pot fi: unguente-soluții, unguente-emulsii, unguente-suspensii sau unguente cu mai multe faze (mixte sau polifazice). Din punct de vedere fizico-chimic, unguentele ca forme farmaceutice semisolide fac parte din sistemele disperse microeterogene (microscopice) structurate, denumite și „geluri plastice pentru aplicare cutanată” sau „geluri tixotrope cu limită de curgere și comportare plastică”.

Ele se clasifică în 3 grupe :

-unguente hidrofobe, care pot absorbi cantități mici de apă;

-unguente emulgatoare, care pot absorbi cantități mari de apă și produc emulsii de tipul apă-în-ulei și ulei-în-apă, dependent de natura emulgatorilor;

-unguente hidrofile – preparate care conțin baze miscibile cu apa.

2.Pomade- denumire tradițională în țările francofone sau de origine latină; aceste preparate erau obținute prin amestecarea substanțelor medicamentoase cu corpuri grase, care au rolul de excipient, în care altădată se adăuga suc de mere, de unde și denumirea de pommade (fr., la pomme = măr). Pomezile au un punct de topire mai mare decât temperatura corpului și se înmoaie când sunt frecate pe piele, formând un film superficial gras. În Franța, termenul de „unguent” este rezervat pentru pomadele care conțin rezine.

3.Creme- preparate semisolide, polifazice, sunt unguente-emulsii, constituite dintr-o fază lipofilă și o fază hidrofilă, structurate sub formă de emulsie apă în ulei sau emulsie ulei în apă. Faza hidrofilă (apa) este în proporție de peste 10% până la 80-90%.

4.Paste- preparate semisolide polifazice, numite și unguente-suspensii; conțin o cantitate mare de pulberi foarte fine, insolubile (peste 25%), între 30-70% dispersate în excipienți lipofili (paste grase) sau hidrofili (paste apoase). Au o consistență mai tare decât unguentele și nu se topesc la temperatura corpului; prin întindere formează un film gros, protector.

5.Geluri- preparate semisolide obținute din polimeri care gelifică în soluții, peste anumite concentrații; în funcție de tipul de polimer și de vehicul pot fi geluri: hidrofile, lipofile (organogeluri sau oleogeluri). Gelurile au punct de înmuiere relativ mic, ceea ce determină capacitatea de întindere pe piele sau mucoase, formând un film continuu.

6.Cataplasme- sunt constituite dintr-o bază hidrofilă ce reține căldura, în care sunt dispersate substanțe active lichide sau solide. Ele sunt în mod obișnuit plasate prin sprayere în strat gros pe un suport adecvat și încălzite înainte de a fi aplicate pe piele. Astăzi se utilizează foarte rar.

7. Plasturi medicinali- preparate flexibile care conțin una sau mai multe substanțe active, destinate a fi aplicate pe piele. Ele sunt formulate să mențină substanțele active în contact strâns cu pielea, așa încât acestea să poată fi absorbite ușor sau să acționeze ca agenți protectori sau cheratolitici.

8. Gelatine- preparate semisolide obținute din gelatină și glicerol; aplicate pe piele sau pe mucoase au o acțiune de lubrifiere; pot fi utilizate și ca pansamente compresive, peste bandajul fixator; ele fac parte din formele presosensibile.

9. Cerate- preparate semisolide obținute din excipienți grași, care conțin un procent mare de ceară de albine sau parafină; se folosesc în amestec cu uleiuri vegetale, având o consistență tare și un punct de topire ridicat.

10. Glicerolate- preparate semisolide, pe bază de hidrogel de amidon și glicerol; au acțiune emolientă; pot conține și substanțe medicamentoase; sunt numite și unguente cu glicerină, fac parte din categoria hidrogelurilor. [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 651, 652 .

11.Pulberi – sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare; sunt folosite ca atare sau divizate în doze unitare. [51]

Pulberile simple conțin o singură substanță activă; pulberile compuse conțin un amestec de substanțe active. Pulberile se pot administra pe cale orală sau se pot aplica pe piele sau pe mucoase (pudre). [51]

[51] Farmacopeea Română- Pulveres- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 804.

12.Soluții externe – soluțiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care conțin una sau mai multe substanțe active dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de solvenți; sunt destinate administrării interne sau externe. [51]

[51] Farmacopeea Română- Solutiones- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 849.

13.Suspensii – preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai multe substanțe active insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid și destinate administrării interne sau externe. [51]

[51] Farmacopeea Română- Suspensiones- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 893.

14.Emulsii – preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai puțin vîscoase, constituite dintr-un sistem dispers format din două faze lichide nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori și destinate administrării interne sau externe. [51]

Emulsiile pot fi: emulsii ulei în apă și emulsii apă în ulei. Pentru administrarea internă se folosesc numai emulsiile ulei în apă. Emulsiile în compoziția cărora intră săpunuri sau alte substanțe cu acțiune emolientă, analgezică sau revulsivă și care sunt destinate aplicării pe piele se numesc linimente. [51]

[51] Farmacopeea Română- Emulsiones- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 387.

15.Spray-uri – produsele aerodisperse sunt forme farmaceutice dozate de substanțe medicamentoase dispersate ca particule fine lichide, lichido-cristaline, semisolide sau solide, în aer sau alt mediu de dispersie gazos, destinate afecțiunilor aparatului respirator, altor mucoase și pielii, în vederea unei acțuni locale sau generale. [52]

[52] http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/medicina/forme-farmaceutice-cu-larga-utilizare-in-terapia-actuala-aerosoli-290050.html

16.Comprese umede – sunt bucăți textile de dimensiuni variate, înmuiate în apă aflată la temperaturi diferite. În funcție de temperatură, compresele sunt reci, calde, alternante, stimulante și cu aburi. Ele pot fi aplicate pe cap, regiunea cervicală, abdomen, torace posterior, regiunea peri- și sub-ombilicală, pe membre. [53]

[53] http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Procedurile-de-termoterapie-Compresele-si-cataplasmele.html

II.2 Formularea preparatelor farmaceutice utilizate în tratamentul arsurilor

II.2.1 Unguente

II.2.1.1. Preformulare

"Pentru formularea unui unguent trebuie luați în considerare diferiți factori:

-identificarea maladiei care urmează să fie tratată și stadiul afecțiunii: acută, subacută sau cronică;

-zona de tratat: piele sau mucoase, lezate sau nu, acoperite sau nu de păr; nivelul: suprafața pielii, stratul cornos, epiderma viabilă, derm, anexele pielii sau circulația sistemică; regiunea corpului: pielea capului, trunchiul, picioarele, unghiile, fața, mucoasele, etc;

-starea pielii și caracteristicile afecțiunii pacientului: piele îngroșată (ichtioză), piele lezată și inflamată (eczeme acute), cruste, secreții, indurații, blocarea unităților pilo-sebacee (acnee), etc;

-scopul urmărit: terapeutic, pentru o acțiune de suprafață sau mai în profunzime, ori pentru o acțiune generală; cosmetic; de protecție. [7]

În funcție de maladia respectivă, se alege substanța medicamentoasă (sau mai multe) sau prodrog-ul cu acțiunea cea mai indicată.

Dezvoltarea formei farmaceutice începe cu procesul de preformulare, care furnizează profilurile substanței active:

-fizico-chimic: solubilitatea, stabilitatea, coeficientul de difuziune și coeficientul de distribuție, relevanți pentru stratul cornos;

-farmaceutico-tehnologic: modul de dispersie în baza de unguent, metode de fabricare, selectarea recipientelor adecvate, ambalare, depozitare;

-farmacologic, farmacocinetic: se evaluează cinetica optimă pentru eliberarea substanței active, doza și concentrația în unguent;

-toxicologic și potențialul sensibilizant (sensibilitatea față de enzimele pielii și mucoaselor).

Toate datele furnizate în procesul de preformulare sunt utilizate pentru a alege tipul de unguent. Se selectează componentele care se vor asocia în formulare și raportul dintre ele. Se va alege o bază de unguent stabilă, cu componente compatibile și acceptabilă din punct de vedere terapeutic sau cosmetic. Se ține seama de efectele terapeutice ale excipienților- de exemplu vehiculele ocluzive umezesc pielea.

Pentru a asigura calitatea unguentului, în formula sa se pot asocia și diferite substanțe auxiliare ca: stabilizanți, antioxidanți, emulgatori, umectanți, conservanți antimicrobieni, chelatanți, promotori de absorbție, parfumuri, etc." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 672, 675- 677.

II.2.1.2 Obiective principale ale formulării

"Formularea unguentelor cuprinde următoarele obiective principale:

a)selectarea excipienților și realizarea bazei de unguent, de consistență semisolidă cu structură gelică și proprietăți bioadezive;

b)dispersarea substanțelor medicamentoase în baza de unguent și realizarea unguentului;

c)asigurarea stabilității fizice, chimice și microbiologice a unguentului;

d)inocuitate, toleranță și eficacitate terapeutică. [7]

a)Realizarea bazei de unguent

*Importanța

Un unguent este format dintr-o substanță medicamentoasă (sau mai multe), dispersată într-un excipient sau amestec de excipienți, numit bază de unguent. Baza de unguent va determina eliberarea substanței medicamentoase la nivelul zonei „țintă” și realizarea unei concentrații suficiente pentru obținerea efectului terapeutic. Alegerea excipienților este fundamentală în dermatologie, deoarece se consideră că baza de unguent are un rol terapeutic la fel de important ca substanța medicamentoasă. Foarte rar ca excipient pentru un unguent se poate folosi un singur component, de exemplu vaselina. De cele mai multe ori, baza de unguent se obține prin asocierea de excipienți lichizi, semisolizi și solizi, produse cu puncte de topire diferite." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 677, 678.

"Spre deosebire de excipienți, baza de unguent însăși, fără să conțină o substanță medicamentoasă, poate avea o acțiune terapeutică protectoare și emolientă pentru piele, dar în primul rând ea este utilizată ca vehicul pentru aplicarea topică a substanțelor active. [7]

Baza de unguent are următoarele roluri importante:

-de a aduce substanța medicamentoasă în forma farmaceutică de unguent care să poată fi administrată ușor bolnavului;

-este vehicul al substanței medicamentoase la locul de aplicare (uneori acțiune sistemică);

-ameliorează eficacitatea terapeutică prin asigurarea cedării, penetrației și absorbției substanței medicamentoase;

-asigură stabilitatea unguentului.

Baza de unguent va fi selectată în general în funcție de mai mulți factori:

-proprietățile fizico-chimice ale substanței medicamentoase formulate ca unguent;

-acțiunea terapeutică urmărită: la suprafața pielii, la diferite niveluri sub piele sau sistemică;

-localizarea și starea afecțiunii: piele sau mucoase, zone intacte sau lezate, însoțite sau nu de modificări ca: secreții, inflamații, cruste, tumefieri, etc.

-tipul de piele: normal, seboreic, sebostatic, mixt;

-scopul urmărit: obținerea unor efecte ocluzive, sicative, răcoritoare, emoliente, protectoare sau cosmetice;

-stadiul bolii: acut, subacut, cronic.

O bună bază de unguent trebuie să prezinte o serie de caracteristici generale, dar și unele specifice. Astfel, caracterele generale se referă la :

-aspect și compoziție: baza de unguent trebuie să fie constituită dintr-un număr mic de componente, să fie ușor de preparat, să prezinte aspect, culoare și miros plăcut;

-să fie compatibilă cu pielea, bine tolerată, neiritantă și nealergizantă;

-punctul de topire optim se situează în jur de 40°C. Excipienții cu punct de topire mai ridicat formează baze de unguent cu o consistență prea mare, iar aceia cu punct de topire inferior temperaturii corpului conduc la baze de unguent care pot să curgă și să se îmbibe în pansament. De aceea, în procesul de formulare se va alege un raport adecvat între diferiți excipienți lichizi, moi și solizi. Prin adaos de apă sau alte lichide se reduce consistența unguentului și se mărește capacitatea de curgere;

-să aibă pH-ul slab acid sau neutru, dar cel mai indicat este să fie asemănător pH-ului fiziologic (pielea are un pH net acid = 4,2-5,6);

-să fie stabilă în timp și să asigure stabilitatea substanțelor medicamentoase;

-să disperseze omogen substanțele medicamentoase; unguentul să prezinte un aspect plăcut, o consistență semisolidă adecvată, care să permită o etalare ușoară pe piele și pe mucoase, cu proprietăți bioadezive adecvate, să se înmoaie la temperatura corpului, dar să nu curgă. Se recomandă ca tipul de curgere să fie tixotrop, ușor deformabil, caracterizat printr-o creștere a fluidității în timpul aplicării unguentului, urmată de refacerea structurii gelice inițiale, după răspândirea substanței mdicamentoase, care să permită bioadeziunea la zona tratată;

-să fie inertă din punct de vedere chimic, să nu reacționeze cu substanțele medicamentoase, cu substanțele auxiliare sau cu recipientele;

-să faciliteze penetrația substanțelor medicamentoase prin țesuturi, printr-o cedare rapidă și completă a acestora;

-să nu producă deshidratarea pielii, să aibă o acțiune emolientă, protectoare față de piele sau dacă este necesar să fie ocluzivă sau să umecteze pielea, fenomene ce au ca rezultat creșterea absorbției substanțelor medicamentoase prin piele;

-lavabilitate: baza de unguent să ofere posibilitatea de a fi eliminată de pe zona tratată, de dorit printr-o simplă spălare cu apă; această recomandare nu împiedică folosirea unui vehicul ocluziv, care nu este lavabil cu apă, dacă patologia o cere;

-să nu păteze lenjeria sau țesuturile pe care se aplică;

-să permită asocierea unor promotori de absorbție percutanată;

-preț de cost convenabil." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 720-721.

*Structura gelică

"Structura gelică a bazei de unguent este deosebită de structura substanțelor auxiliare, vehicule sau excipienți, utilizate în alte forme farmaceutice. Această structură explică proprietățile caracteristice de geluri plastice, care permite unguentelor să-și mențină forma semisolidă în timpul depozitării și transportului, cât și etalarea uniformă și adeziunea pe suprafața pielii sau mucoaselor. [7]

Până în prezent, structura gelică a fost definită numai de existența unei componente solide, care formează o rețea tridimensională, ca un schelet lax, în care sunt repartizate componente lichide, ce formează legături secundare, de tipul forțelor Van der Waals și al legăturilor de hidrogen. Ambele faze formează un sistem bicoerent.

Conceptul modern atribuie o structură gelică și stării de organizare a substanțelor în agregate macromoleculare, sub forma unor structuri lamelare și lichido-cristaline, care duce la pierderea caracterului de corp fluid propriu-zis și la obținerea consistenței semisolide, care conține zone cu mai multe faze (dispersii micelare). Aceste sisteme disperse se formează din amestecuri de substanțe lipofile, hidrofile și surfactanți, în anumite concentrații și sunt tot bicoerente. Dacă sistemul bicoerent este supus unei forțe de forfecare, el se va destructura parțial sau total, iar după încetarea acțiunii forțelor va reveni la forma inițială." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 678.

*Clasificarea bazelor de unguent

#Clasificarea bazelor de unguent în funcție de numărul de faze și de solubilitatea în apă:

I.Monofazice:

1.Hidrofobe: hidrocarburi (vaselina) și lipogeluri (axungia, grăsimile sintetice);

2.Baze de absorbție: – de tip H/L. Aceste baze de unguent se pot obține prin amestecarea alcoolilor grași- cetilic și stearilic, alcoolii de lanolină- cu hidrocarburi parafinice și ceară de albine;

-de tip L/H. Aceste baze se prepară din bazele de absorbție de tipul H/L, în care se asociază surfactanți cu valori HLB mari; se numesc și baze emulgatoare. Un exemplu este unguentul hidrofil care conține alcool cetilstearilic emulgator, parafină solidă și vaselină;

3.Hidrosolubile. Din această grupă face parte unguentul de macrogoli sau de polietilenglicoli, care conține o parte PEG 1500 și o parte PEG 300. [7]

II.Bi/poli-fazice:

1.Sisteme emulsionate:

a)de tip H/L, numite și creme grase (lanolina hidratată);

b)de tip L/H, numite și creme hidrofile sau creme lavabile;

c)mixte.

2.Sisteme gelificate:

a)geluri de tensioactivi- acestea sunt constituite din amestecuri ternare: apă-ulei-surfactant sau cuaternare, în care intră și un cosurfactant; în anumite concentrații formează sisteme cu mai multe faze (bi, tri sau polifazice).

b)geluri de substanțe macromoeculare:

-hidrogeluri: geluri liofile, reversibile; geluri liofobe, ireversibile;

-organogeluri: gelul de macrogoli și glicerogelul de amidon. [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 677-692.

#Clasificarea bazelor de unguent în funcție de conținutul în apă (Ph. Eur.):

1.Baze anhidre: a)baze hidrofobe: -baze de hidrocarburi;

-baze de silicoane;

-lipogeluri;

b)baze de absorbție: -tip H/L;

-tip L/H;

c)baze hidrosolubile: -baze cu polietilenglicoli;

-geluri neapoase;

2.Baze hidratate: a)sisteme emulsionate: -baze tip H/L;

-baze tip L/H;

b)sisteme gelificate: -geluri de surfactanți;

-geluri de macromolecule. [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 721.

*Proprietăți reologice

"Bazele de unguent, formate dintr-o rețea solidă care ocupă un mediu lichid (rețeaua gelică), prezintă proprietăți intermediare între cele două stări de agregare, cât și proprietăți mecanice specifice solidelor:

Consistență semisolidă.

Pentru a fi semisolid, un sistem dispers trebuie să prezinte o structură tridimensională, care este suficientă să confere un caracter solid acestui sistem dispers, distribuit neuniform, dar care poate fi ușor rupt și refăcut sub influența unor forțe externe. [7]

Rigiditatea scheletului solid și echilibrul lui cu faza lichidă determină:

-menținerea formei semisolide și tendința de a se opune oricărei deformări;

-caracteristicile curgerii sub influența temporară a unor forțe de forfecare externe sistemului dispers.

Proprietăți reologice specifice.

Din punct de vedere reologic, formele semisolide sunt incluse în categoria sistemelor disperse microeterogene, cu comportare nenewtoniană, care prezintă o vâscozitate structurată, ce se poate modifica în funcție de forțele de forfecare externe aplicate. Termenii de „semisolid” și „bioadeziune” implică un caracter reologic unic.

Macroscopic, aceste sisteme disperse își păstrează forma semisolidă până când sunt supuse unor forțe externe: forfecare, ungere, apăsare; atunci ele se deformează ușor și permanent; dacă forța aplicată este puternică, semisolidele se deformează și pot curge.

Bioadezivitate.

Conceptul de „formă farmaceutică bioadezivă” este aplicat recent și pentru unguente, care sunt constituite din diferiți excipienți lipofili sau hidrofili. În general, efectul formei farmaceutice administrate pe piele și pe mucoase depinde de eficacitatea cu care se stabilește un contact cu epiderma sau mucoasa considerată și de asemenea durata acestui contact. Ca urmare, oricare ar fi forma farmaceutică bioadezivă considerată, este necesar să se asigure adeziunea sa pe suprafața aplicată." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 693.

b)Realizarea unguentului

"În general, un unguent conține una sau mai multe substanțe medicamentoase dispersate în baza de unguent, care este formată prin asocierea mai multor excipienți. O bază de unguent îndeplinește următoarele roluri:

-diluant al substanței medicamentoase; în majoritatea cazurilor reprezintă 90-99% din produs;

-transportator al substanței medicamentoase;

-de a ceda ușor substanța după aplicare și de a interveni favorabil în absorbția acesteia. [7]

Cantitatea de substanță medicamentoasă prescrisă în unguent determină modul de dispersare, ținând seama și de proprietățile fizico-chimice ale acesteia:

-cantități mari de soluții apoase și/sau hidroalcoolice se emulsionează bine într-o bază de unguent care conține emulgatori (lanolină, colesterol, alcooli de lână sau într-un hidrogel;

-dacă emulgatorul lipsește din baza de unguent sau este prezent într-o cantitate prea mică, formularea se va modifica prin mărirea cantității acestuia sau asocierea unui emulgator adecvat;

-în cazul unei soluții suprasaturate ale unei substanțe medicamentoase din care aceasta poate să recristalizeze, se preferă dispersarea sub formă de suspensie ca pulbere foarte fină, pentru a evita apariția de cristale mari, care duce la scăderea absorbției." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 706.

c)Asigurarea stabilității unguentului

"În timpul depozitării lor, unguentele pot suferi o serie de alterări în funcție de natura fizico-chimică a excipienților componenți, cât și a tipului de dispersie al substanțelor medicamentoase: soluție, emulsie, suspensie sau polifazic. Sub influența diferiților factori externi: aer, umiditate, lumină, căldură pot apărea o serie de modificări care pot influența structura unguentelor. De asemenea, substanțele medicamentoase dispersate în bazele de unguent se pot degrada, cu formarea unor produși de descompunere, ce au o acțiune terapeutică modificată sau devin iritanți pentru piele sau mucoase. [7]

Fenomenele de instabilitate ale unguentelor se manifestă prin modificări în:

*Stabilitatea fizică. În formularea unguentelor trebuie să se evite interacțiunile fizico-chimice dintre componente sau dintre componente și recipiente. De aceea, proprietățile fizico-chimice ale componentelor trebuie să fie evaluate încă din etapa de preformulare astfel:

-stabilitatea substanțelor medicamentoase, în mediu acid sau alcalin, poate fi dedusă din profilul pH-ului acesteia;

-sensibilitatea substanței medicamentoase la oxidare, reducere, umiditate și lumină, cât și la solubilitatea în diferite materii prime vor indica tipul de bază de unguent cel mai adecvat pentru stabilitatea și absorbția acesteia;

-compatibilitatea substanței medicamentoase cu recipientele este de asemenea importantă și este necesar ca studiile de stabilitate ale unguentului să se efectueze în recipientul de condiționare final. Principalii factori care influențează stabilitatea fizico-chimică a unguentelor în timp sunt: temperatura de depozitare, timpul, lumina, oxigenul, ionii metalici și unele săruri. Sub influența acestor factori, în unguente se pot produce modificări privind: omogenitatea, aspectul, mărimea și distribuția granulometrică a particulelor de substanță medicamentoasă (creșterea cristalelor), proprietăți reologice, apariția fenomenului de „sinereză”.

*Stabilitatea chimică. În unguente, în timpul depozitării se pot produce o serie de modificări chimice, sub influența unor factori ca pH-ul, temperatura, lumina, oxigenul: reacții de hidroliză și oxidare a substanțelor medicamentoase, reacții de peroxidare (în cazul bazelor de unguent grase de origine animală și vegetală).

Oxigenul poate fi inclus în unguent prin procesul de fabricare, de aceea este necesară dezaerarea sub vid. Unguentele fabricate cu baze grase de origine animală sau vegetală, dacă mai conțin și apă în formula lor, sunt supuse unor procese hidrolitice și de autooxidare (râncezire). Produșii rezultați pot degrada substanțele medicamentoase asociate în unguent, iar acesta devine inactiv terapeutic și totodată iritant. Dacă în timp valoarea pH-ului se modifică, aceasta va indica o degradare chimică fie a substanțelor medicamentoase, fie a excipienților.

Culoarea unguentului poate varia, de exemplu, în cazul grăsimilor naturale, a uleiurilor, a lanolinei, se poate brunifica, datorită oxidării excipienților. Mirosul poate deveni dezagreabil, datorită proceselor de autooxidare.

Pentru a asigura stabilitatea chimică, în unguente se adaugă antioxidanți, care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie eficace în concentrații mici, să nu fie toxici și de asemenea nici produsele lor de descompunere, să fie fără miros și fără gust, să fie stabili și eficace la variații mari de pH, să fie neutri, să nu reacționeze chimic cu alte componente, să nu fie volatili. Se utilizează antioxidanți ca: hidrochinona, tocoferolul, esterii acidului galic, butilhidroxianisolul, butilhidroxitoluenul, acidul nordihidroguaiaretic. În unguentele mixte și acelea cu un conținut mare de apă se asociază substanțe reducătoare hidrosolubile ca acidul ascorbic, cisteina, pirosulfiți. Antioxidanții intervin și protejează bazele de unguent grase, prin furnizarea unui radical liber, nestabil, care se unește cu atomul de hidrogen, formând un compus stabil și astfel se blochează reacția în lanț. De aceea antioxidantul trebuie să fie utilizat înainte de a începe fenomenul de autooxidare, când va reduce formarea peroxizilor și va prelungi perioada de inducție. Antioxidanții liposolubili care acționează în prezența unei baze hidrofile nu sunt eficienți dacă pH-ul este alcalin. Complexarea eventualelor urme de metale grele, catalizatoare ale proceselor de oxidare se realizează cu EDTA disodic.

*Stabilitatea microbiologică. Se realizează prin asocierea de agenți conservanți. Chiar dacă nu toate preparatele topice sunt desemnate să fie sterile, ele trebuie să fie lipsite de microorganisme sau să aibă un conținut microbian în limite acceptabile. Unele produse trebuie să fie fabricate steril prin: preparare aseptică, filtrare microbiană și umplerea recipientelor sub flux de aer laminar. Unele preparate, mai ales acelea cu un conținut mare de apă sau care sunt medii prielnice de dezvoltare a microorganismelor, constituie o problemă majoră de conservare, de aceea este necesară adăugarea de agenți conservanți.

Bazele de unguent destinate fabricării unguentelor conțin adesea faze hidrofile, împreună cu carbohidrați, lipide și proteine, așa încât bacteriile și fungii le atacă ușor. Produsele contaminate cu diferiți germeni, enterobacterii, Pseudomonas Aeruginosa, Clostridium tetani și Stafilococcus aureus pot induce infecții pacientului.

Degradarea unguentelor datorită contaminării microbiene se manifestă prin: modificări fizice (schimbări de culoare, miros, fermentații, modificarea comportării la curgere, scăderea vâscozității, dezvoltarea de mucegaiuri), modificări chimice (modificarea pH-ului, hidroliza substanțelor medicamentoase și auxiliare, inactivarea sistemului conservant, oxidarea substanțelor medicamentoase), modificarea biodisponibilității produselor, efecte toxice.

Toate materiile prime utilizate pentru fabricarea unguentelor sterile, ca acelea administrate pe pielea lezată, arsuri, unguente oftalmice și unguente cu antibiotice vor trebui să fie sterilizate înainte de a fi introduse în procesul tehnologic.

Conservanții antimicrobieni utilizați pentru fabricarea unguentelor trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să prezinte un spectru antimicrobian larg și în concentrații mici, să fie compatibili cu substanțele medicamentoase și auxiliare asociate, cât și cu recipientele, să fie stabili la căldură și la o depozitare prelungită, să prezinte un coeficient de repartiție H/L echilibrat, să nu fie iritanți, toxici și să nu aibă o acțiune de sensibilizare asupra pielii și a țesuturilor, să nu prezinte gust, miros, culoare.

În unguentele cu baze grase anhidre se vor utiliza conservanți antimicrobieni: nipaesteri, derivați fenolici, iar în unguentele cu conținut mare de apă, conservanți hidrosolubili ca: derivații organo-mercuriali, nipaesteri, clorbutanolul, clorhexidina, sărurile cuaternare de amoniu.

Aceste modificări pot afecta eficitatea terapeutică a unguentelor." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 706- 709.

d)Asigurarea inocuității, toleranței și eficienței terapeutice

*Inocuitatea și toleranța cutanată

"O altă condiție esențială care constituie obiectivul formulării unguentelor o reprezintă inocuitatea, deci lipsa de toxicitate și toleranța componentelor și recipientelor. În formularea unguentelor se selectează numai substanțele medicamentoase, excipienți și baze de unguent neiritante, netoxice, inerte fiziologic, bine tolerate de piele și mucoase. Se vor utiliza materii prime de calitate, fără impurități, produse de degradare sau solvenți reziduali și fără microorganisme. [7]

Toxicitatea locală a medicamentelor și a excipienților se poate manifesta ca iritație primară (citotoxicitate locală, ce apare imediat după prima aplicare sau se manifestă prin efect cumulativ), alergie cutanată (cu mecanism imunologic), reacții de fotosensibilizare, fototoxice și fotoalergice, sau acneea cosmetică."

*Eficacitatea terapeutică

"Eficacitatea terapeutică a unguentelor depinde în primul rând de natura fizico-chimică a substanțelor medicamentoase, de proprietățile farmacologice, farmacocinetice și de activitatea termodinamică. După substanța medicamentoasă, baza de unguent are un rol primordial în formularea unguentului; ea asigură calitatea de produs semisolid, bioadeziunea, stabilitatea fizico-chimică, caracterele subiective și eficacitatea produsului." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 709-713.

II.2.1.3 Prepararea unguentelor în farmacie

a)Metode de preparare

"În funcție de natura componentelor, se folosesc două metode generale de preparare a unguentelor:

-metoda amestecării ingredientelor la temperatura camerei;

-metoda topirii excipienților și amestecarea ingredientelor până la obținerea consistenței semisolide și a răcirii complete. [7]

b)Reguli de preparare

În camera farmaciei denumită „receptură” se prepară pe bază de prescripție medicală cantități mici de unguent. În laboratorul farmaciei se prepară cantități mari de unguent (creme cosmetice, unguente oficinale), care se divizează în cutii, în funcție de consum și cerințe.

Figura II.1 Baie de apă

Sursă imagine: http://www.clubafaceri.ro/10282/baie-de-apa-memmert-seria-wnb-l362.1-2669655.html

Figura II.2 Balanță analitică

Sursă imagine: http://www.clubafaceri.ro/8740/balanta-analitica-tip-as-24352.html

Figura II.3 Plită electrică

Sursă imagine: http://www.infomanu.ro/186-Electrocasnice/196-Aparate-de-bucatarie/322~Plite/1028-Plita-electrica-Sero-SHP02.html

Pentru realizarea unguentelor se folosesc aparatura și vesela existente în mod normal în dotarea farmaciei. Vesela poate fi fabricată din sticlă, metal emailat, porțelan sau oțel inoxidabil, și este reprezentată de: plăci de porfir sau de sticlă, capsule de porțelan sau tablă emailată, mojare cu pistil din sticlă sau porțelan, mojare acționate mecanic, site pentru cernerea substanțelor, aparate electrice pentru pulverizarea substanțelor, balanțe pentru cântărirea ingredientelor, surse de căldură, etc.

Figura II.4 Omogenizator planetar: 1. Model de cuvă care se răstoarnă; 2. Model de cuvă cu amestecare sub vid, cu manta dublă pentru încălzire și răcire; 3. Model de cuvă cu amestecare sub vid; 4. Model de cuvă cu amestecare sub vid, care se poate scoate sau răsturna (rabatabilă).

Sursă imagine: http://www.scrigroup.com/sanatate/Tehnologia-de-preparare-a-ungu81317.php

În receptură, pentru realizarea unguentelor se folosesc mojare adânci, de diferite mărimi, fabricate din sticlă, porțelan sau oțel inoxidabil, având interiorul lucios sau mat. Cu ajutorul pistilului se realizează pulverizarea substanțelor medicamentoase și amestecarea cu baza de unguent. Cu ajutorul unei spatule flexibile, din metal sau cu o cartelă de celuloid, se culege unguentul care în timpul operației de amestecare se împrăștie pe pereți, și se readuce în centrul mojarului. Pentru a se obține un amestec omogen, operația se repetă de câteva ori.

Figura II.5 a)mojar cu pistil, din porțelan; b)mojar cu pistil, din sticlă; c)placă din porfir cu pistil plat.

Sursă imagine: http://www.scrigroup.com/sanatate/Tehnologia-de-preparare-a-ungu81317.php

Când este necesară dizolvarea substanțelor mai solubile în grăsimi, dispersarea substanțelor lichide sau moi în baza de unguent, cântărirea sau topirea excipienților, se folosesc capsule de porțelan sau metal emailat. Când este necesară o triturare energică, de exemplu la prepararea unguentelor tip emulsie sau suspensie, nu se utilizează capsule de porțelan, deoarece există pericolul spargerii lor, iar triturarea nu se poate realiza corect datorită interiorului lor lucios.

Figura II.6 Capsulă de porțelan cu mâner

Sursă imagine: http://www.clubafaceri.ro/8740/capsula-din-portelan-cu-maner-89707.html

Din cauza faptului că excipienții lipofili lasă urme grase, chiar după o curățare bună, este recomandat ca vesela folosită pentru realizarea unguentelor să fie dedicată doar acestui scop.

Ambalarea unguentelor preparate în farmacie se poate face în recipiente cu deschidere largă, fabricate din materiale diverse și având diferite forme: cutii sau borcane din porțelan cu capac, cutii din plastomer opac, borcane din sticlă cu capac din sticlă sau plastomer opac. Ambalajul secundar poate fi o pungă de hârtie sau plastic. Recipientele realizate din plastomer sunt ieftine, dar permit schimbul dintre exterior și interior, astfel că nu pot fi utilizate pentru conservarea unguentelor sterile sau a unguentelor cu polietilenglicoli, care sunt incompatibili cu masele plastice.

Figura II.7 Recipiente pentru conservarea formelor farmaceutice semisolide: a)recipient de sticlă cu capac; b)cutii metalice; c)cutii de plastic.

Sursă imagine: http://www.elemental.eu/ro/100-recipient-pentru-cosmetica-100-ml.html

Sursă imagine: http://ambalaje.net/ambalaje-din-metal.php

Sursă imagine: http://www.mcasuperplastic.ro/produse

c)Fazele preparării

Prepararea unguentelor magistrale sau oficinale este efectuată de către farmacist sau sub supravegherea acestuia și cuprinde următoarele faze:

-verificarea rețetei (pentru unguentele magistrale);

-verificarea dozelor terapeutice maxime;

-alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a recipientelor de repartizare și eventual selectarea unor substanțe auxiliare care nu sunt prescrise în formula unguentului și pe care farmacistul trebuie să le adauge pentru a obține un unguent omogen, stabil și eficace;

-cântărirea substanțelor solide și moi, măsurarea lichidelor;

-prepararea bazei de unguent:

*Baze de unguent grase;

*Baze de unguent de absorbție anhidre;

*Baze de unguent-emulsie: de tip H/L, de tip L/H, mixte;

*Baze de unguent gelificate.

-dispersarea substanțelor medicamentoase și a altor substanțe auxiliare în baza de unguent; omogenizarea preparatului; unele substanțe medicamentoase pot cauza scăderea consistenței bazei de unguent, ceea ce impune adăugarea unor excipienți lipofili cu punct de topire ridicat ca parafina sau ceara; substanțele medicamentoase termolabile sunt adăugate la final, când temperatura bazei de unguent este destul de joasă, pentru a nu produce descompunerea lor; de asemenea și uleiurile volatile sau parfumurile se adaugă la final, pentru a nu se volatiliza; substanțele medicamentoase moi solubile sau miscibile cu baza de unguent se amestecă în porțiuni mici cu baza de unguent, pentru a se obține un produs omogen;

-transferul (repartizarea) unguentului în recipiente, ambalarea, aplicarea etichetei;

-controlul organoleptic al preparatului;

-păstrarea și eliberarea sa pacientului." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 753- 756, 761.

“Bazele de unguent-emulsie de tipul H/L, numite și creme grase sau “cold-creme” se obțin prin dispersarea fazei hidrofile (faza internă) în faza lipofilă (grasă), topită (faza externă), în care a fost dizolvat și emulgatorul de tipul H/L și se amestecă până la răcire și omogenizare. Ambele faze trebuie să aibă aproximativ aceeași temperatură. Cantitatea de apă emulsionată nu trebuie să depășească capacitatea emulgatoare a bazei de unguent, aceasta depinde de tipul de emulgator și de caracterele componentelor asociate în formulare. Cantitatea de apă în exces emulsionată la cald poate separa din amestec, după răcire la temperatura camerei.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 755.

“Unguentele-emulsie de tip H/L se prepară la mojar, deoarece este necesară o triturare energică. În timpul amestecării, unguentul este adunat de pe pereții mojarului și readus în centrul acestuia, cu o cartelă de celuloid sau o spatulă flexibilă din metal inoxidabil. [7]

Bazele de unguent lipofile ce conțin ceară emulsionează o cantitate de apă mai mare decât vaselina. Se obține o pseudoemulsie. Dacă faza apoasă ar fi în cantitate mai mare decât capacitatea de emulsionare a bazei de unguent, pentru a se asigura emulsionarea trebuie să se adauge un agent emulgator de tipul H/L: colesterol, lanolină, span.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 758.

II.2.1.4 Caracterele și controlul calității

"Formele farmaceutice semisolide sunt sisteme disperse complexe, cu o stabilitate relativă, ceea ce explică multitudinea de teste de control propuse pentru determinarea calității acestora. Toate calitățile unguentelor trebuie să fie menținute pe durata de valabilitate și să fie reproductibile de la un lot la altul. Acest studiu va trebui să fie determinat la temperatura de stocare pentru a decela o eventuală degradare; un studiu de stabilitate accelerată, la temperatură crescută, este dificil de efectuat, deoarece sub acțiunea căldurii poate surveni o schimbare de fază. [7]

În FR X sunt înscrise următoarele teste:

1. Examenul caracterelor macroscopice:

-caractere vizuale: aspectul, consistența, omogenitatea:

Aspectul unguentelor trebuie să fie omogen, iar culoarea și mirosul trebuie să fie caracteristice componentelor. El poate fi strălucitor, lucios-mătăsos sau mat, transparent, translucid, opalescent sau opac.

Consistența se poate descrie ca o stare compactă, rigidă sau filantă, o gelificare fermă sau care tremură.

Omogenitatea se verifică prin întinderea unguentului în strat subțire pe o lamă și examinat cu lupa (4,5 x); nu trebuie să prezinte picături sau aglomerări de particule.

-caractere olfactive;

Mirosul unguentului trebuie să fie specific componentelor.

-caractere tactile;

Se evidențiază după etalarea pe dosul mâinii, putând fi descris ca fiind gras, evanescent, lipicios, granulos, neted, rugos, dând senzația de cald sau de răcoare.

2. Examenul microscopic și distribuția granulometrică;

Granulometria poate influența consistența, stabilitatea și activitatea terapeutică a unguentului. Se realizează prin examinarea la microscop a unei cantități de unguent ce conține aproximativ 10 mg de substanță suspendată, întinsă în strat subțire pe o lamă. 90 % din particulele examinate trebuie să aibă un diametru de maxim 50 μm, iar pentru 10 % dintre particule se admite un diametru de maxim 100 μm.

3. Determinarea pH-ului:

Se realizează potențiometric, cu ajutorul pH-metrului. În cazul hidrogelurilor, pH-ul poate fi măsurat direct pe produs sau după diluare cu apă distilată. Unguentele anhidre pot ceda acizi sau baze atunci când vin în contact cu țesuturile. Măsurarea pH-ului acestor unguente se efectuează după diluare sau dispersare cu apă distilată fierbinte, neutră.

pH-ul poate avea influență asupra stabilității fizice, caracterelor reologice, poate modifica pH-ul pielii (cuprins între 4,5-5,8) după aplicare. În măsura posibilităților, pH-ul unguentelor trebuie să fie apropiat de cel al pielii și mucoaselor; în unele afecțiuni cutanate, pH-ul variază.

4. Analiza reologică:

-determinarea caracterelor reologice: comportarea la curgere, prin determinarea curbelor de curgere (reogramă) și vâscozitatea dinamică;

-determinarea consistenței: măsurarea durității unguentului prin penetrometrie, forța de extruziune a unguentului din tub, capacitatea de etalare a unguentului, capacitatea de adeziune, ductilitatea, limita și timpul de curgere.

Reologia este un parametru important, exercitând influențe la nivel tehnologic (includerea de substanțe medicamentoase, facilitatea de extruziune din tub), de administrare (facilitatea de aplicare și bioadeziunea pe piele și mucoase) și de activitate terapeutică.

Capacitatea de etalare este caracterizată de forța care trebuie aplicată pentru întinderea unguentului și depinde de vâscozitatea și consistența produsului semisolid. Metoda are ca principiu măsurarea suprafeței de etalare sub acțiunea unei forțe determinate. Determinarea se realizează cu un aparat numit extensiometru.

5. Determinarea capacității de absorbție a apei;

Această determinare se efectuează pentru toate bazele de unguent anhidre și hidratate cu scopul de a determina capacitatea totală de fixare a apei.

6. Determinarea conținutului în apă;

Umiditatea se determină prin măsurarea indicelui de refracție a unei cantități de glicerol înainte și după agitarea cu o anumită cantitate de unguent. Cantitatea de apă conținută de unguent se poate determina prin încălzirea până la greutate constantă.

7. Determinarea tipului de emulsie a unguentelor-emulsie și a cremelor;

Se poate realiza prin mai multe metode: metoda diluării, a solubilității coloranților, a măsurării conductibilității electrice sau a fluorescenței.

8. Controlul includerii aerului;

Se determină în special în industrie. Tuburile de unguent nu trebuie să conțină spații goale, cu aer, care pot duce la alterarea unguentelor. Tuburile se încălzesc la 50° apoi se deschid. Nu trebuie să aibă loc o ieșire violentă a conținutului, datorită presiunii crescute a aerului inclus.

9. Măsurarea efectului răcoritor;

Emulsiile tip H/L, cremele de tip L/H și hidrogelurile dau senzație de răcoare când sunt aplicate pe suprafața pielii. În cazul hidrogelurilor, efectul este produs prin evaporarea directă a apei. În cazul unguentelor răcoritoare este necesară o oarecare instabilitate fizică, la temperatura corpului, pentru a permite formarea unui film de apă pe piele, care va absorbi căldura.

10. Determinarea pierderii de apă sau de solvenți volatili;

Se detectează prin diferența de masă și indică o condiționare defectuoasă.

11. Studii chimice: identificarea substanțelor medicamentoase, dozarea substanțelor medicamentoase și eventual a unor substanțe auxiliare;

Dozările se efectuează conform monografiei sau fișei de fabricare a produsului.

12. Studii de sterilitate, efectuate conform prevederilor din FR X;

Se efectuează conform prevederilor de la "Controlul sterilității"- FR X.

13. Masa totală pe recipient;

Se cântăresc individual zece recipiente, abaterile permise regăsindu-se în tabelul de la monografia "Unguenta" din FR X.

14. Controlul compatibilității unguentelor cu materialele de condiționare;

Scopul este cercetarea absenței interacțiunilor dintre produs și materialele din care este fabricat recipientul de condiționare.

15. Evaluarea stabilității fizico-chimice a unguentelor în timp;

Cea mai simplă metodă este efectuarea unui test de stabilitate accelerată la temperaturi ridicate. Pentru produsele unde acest lucru nu este posibil (sisteme disperse: faze multiple, unguente-emulsii, creme, unguente-suspensie, paste) datorită temperaturii ridicate care modifică distribuția fazelor și determină separarea lor, cercetările se vor efectua la temperatura de depozitare, pe o perioadă mai lungă de timp.

16. Determinarea toleranței cutanate a unguentelor: testul de acantoză;

Acest test se determină "in vivo", pe animale de experiență: cobai, iepuri, urmărindu-se microscopic modificările epidermului. Determinarea toleranței fiziologice se efectuează prin testul de acantoză, care are la bază faptul că la anumite solicitări externe se produce o lățire a epidermului, prin mărirea stratului spinos. Când iritația produsă de aplicarea unui unguent duce la o lățire a epidermului, se calculează raportul între cele două dimensiuni, de piele tratată și netratată. Factorul de acantoză poate fi:- 1-1,5: indiferent pentru piele;

– 1,6-1,9: acantoză vizibilă, dar moderată;

– 2-4: acantoză pronunțată;

– >4: acantoză foarte pronunțată, iritant pentru piele, fără toleranță cutanată.

Pe lângă testul de acantoză se urmărește și iritarea pielii la aplicarea unor bucăți de material textil impregnate cu unguent pe anumite regiuni (piept, spate, coapsă) la om, timp de 24 de ore. Se examinează modificările pielii (îngroșare, umflare, înroșire, prurit, usturime).

17. Studii privind cedarea, difuzia și absorbția percutanată a substanțelor medicamentoase din unguente „in vitro” și „in vivo”." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 777-789.

II.2.2 Sisteme bioadezive sensibile la presiune

"Spre deosebire de unguente, diverse alte forme farmaceutice dermice și mai recent aplicate pe mucoase sau pe unghii pot fi grupate sub termenul generic de „sisteme bioadezive sensibile la presiune” (sau presosensibile). Acestea sunt preparate care aderă de piele și mucoase și pot conține sau nu substanțe medicamentoase. Se bazează pe utilizarea unui adeziv, care dezvoltă proprietățile aderente după ce se aplică o presiune ușoară pe suprafața sa. [7]

II.2.2.1 Clasificarea sistemelor bioadezive sensibile la presiune

În funcție de rolul pe care îl au cât și de prezența sau nu în formula lor a unei substanțe medicamentoase, formele farmaceutice bioadezive presosensibile aplicate pe piele se pot clasifica astfel:

I. Forme farmaceutice bioadezive nemedicamentoase:

Destinate a fixa materialul de pansament:

a)Emplastre cauciucate;

Destinate a izola sau a proteja pielea:

a)Pansamente bioadezive;

b)Filme bioadezive;

c)Filme bioadezive in situ;

d)Înlocuitori de piele;

e)Gelatine;

f)Sisteme bioadezive conductoare;

g)Sisteme bioadezive diverse.

II. Forme farmaceutice bioadezive medicamentoase:

Destinate unei acțiuni locale:

a)Emplastre plumbice;

b)Pansamente bioadezive;

c)Timbre;

d)Filme bioadezive medicamentoase;

e)Bureți bioadezivi medicamentoși.

Destinate unei acțiuni generale (sistemice):

a)Sisteme terapeutice transdermice;

b)Sisteme terapeutice care penetrează prin unghii." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive dermice- presosensibile, pg 815.

II.2.2.2 Înlocuitori de piele

"Înlocuitorii sau substituenții de piele constituie un caz particular al formelor dermice. Sunt forme solide bioadezive sterile obținute din polimeri hidrofili care se aplică pe pielea distrusă, destinate să formeze o barieră eficace contra bacteriilor și să protejeze zona lezată de agresiunile externe. Aceste produse nu sunt filme propriu-zise, datorită grosimii lor: sunt plăci de hidrocoloizi, transparente, suple, dispuse pe rulouri sau în bucăți, având rol de piele secundară sau de protector cutanat. [7]

Inițial, aceste plăci de hidrocoloizi au fost propuse pentru tratamentul preventiv și curativ al ulcerelor și escarelor, dar ele se pot utiliza pentru toate tipurile de plăgi, cu bune rezultate. Primul polimer utilizat a fost carboximetilceluloza sodică. Această substanță acționează prin absorbție. În contact cu exudatele, placa solidă se transformă în gel și favorizează regenerarea celulelor, asigurând un mediu favorabil ecosistemului plăgii, va favoriza debridarea plăgii, asigurând și o bună curățare a rănii. Menținerea umidității va favoriza reepitelizarea, va accelera cicatrizarea și va suprima durerea, evitând contaminarea. Plăcile de hidrocoloizi se mai utilizează în acoperirea locurilor de prelevare cutanată pentru grefe, dovedind o cicatrizare rapidă, dar necesită o supraveghere mai importantă decât în cazul pansamentelor tradiționale.

Alte formulări utilizează polimeri acrilici, cu grupări amino terțiare, fiind adezivi hidrofili sau chiar solubili în apă, având ca plasticizanți acizi organici ca: adipic și lauric. Ei pot fi fabricați cu elemente ca sistemele terapeutice transdermice.

Produsele sunt bine tolerate pe piele, datorită înaltei lor hidrofilii și permeabilității apei. Înlocuitorii de piele se mai pot fabrica și din alți hidrocoloizi moderni ca: dextrani, complecși de colagen și chitozani, care asigură calități fiziologice." [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive dermice, presosensibile- pg 823-824.

II.2.2.3 Pansamente

Un pansament ocluziv sau care reține umezeala este acela care menține rata de transmisie a vaporilor de umiditate la o valoare care să permită o vindecare optimă pentru o rană dată. Pansamentele ocluzive mențin valoarea ratei de transmisie a vaporilor mai mică de 35 g/m2 pe oră în cazul rănilor cu o adâncime intermediară. [54]

Înaintea perioadei secolului 20, rănile erau lăsate adesea să se usuce, permițând rănii să „respire”. În 1958, Odland a observat prima dată că o bășică s-a vindecat mai repede când nu a fost spartă. În 1962, Winter a scris un articol prin care a demonstrat efectele benefice ale unui film polietilenic asupra rănilor unor porci domestici. Acest studiu, care a arătat că rănile animalelor reepitelizează mai repede dacă sunt supuse ocluziei, a revoluționat modul de abordare al îngrijirii rănilor și a deschis calea pentru dezvoltarea pansamentelor ocluzive. Primul experiment realizat pe voluntari umani, condus de Hinman și echipa lui în 1963, a stabilit efectul benefic al ocluziei rănilor. De atunci, un mare număr de pansamente variate au devenit disponibile, înregistrând vânzări de mai bine de 200 milioane de dolari în 1987, comparativ cu valoarea aproape nulă a vânzărilor în 1980. În 2000, existau mai mult de 30 de companii diferite care ofereau peste 300 de pansamente diferite capabile să creeze sau să mențină o umezeală fiziologică a mediului local al rănii.

Efectele mediului umed asupra rănilor acute – rănile acute sunt acele răni care nu au un defect de vindecare la bază și se vindecă într-o manieră ordonată și previzibilă. Efectele benefice ale mediului umed au fost bine studiate în acest tip de rană:

*Îmbunătățește debridarea și reepitelizarea. Un mediu umed îmbunătățește rata reepitelizării. Rănile ocluzate se reepitelizează cu până la 40 de procente mai repede decât cele expuse la aer. Enzimele care debridează răni de țesut necrotic sau fibrină au nevoie de apă ca să devină active. Astfel, apa reținută la suprafața rănii joacă un rol vital în îmbunătățirea debridării și ulterior în reepitelizare. Rovee și colaboratorii au accentuat că mai mult mișcarea celulelor epidermale decât mitoza contează în grăbirea procesului de vindecare. Migrarea keratinocitelor este facilitată de absența țesutului necrotic. Totuși, formarea unui strat cornos funcțional este întârziată sub ocluzie, fapt demonstrat prin creșterea pierderii de apă transepidermal (TEWL) în răni epitelizate comparativ cu pielea nevindecată. Prin păstrarea umezelii unei răni, se ajută procesul reparator. Fibroblaștii expuși la energie electrică proliferează și cresc sinteza de colagen prin creșterea numărului de receptori ai factorului de creștere.

*Efectul dermic. Efectele benefice ale ocluziei se extind la derm. Dermul rănilor acute acoperite – spre deosebire de dermul rănilor expuse la aer – demonstrează modificarea infiltratului celular. Se pare că ocluzia accelerează tranziția de la un infiltrat predominant neutrofilic la unul bogat în macrofage. La porci, evaluarea unor răni în toată grosimea lor a demonstrat o accelerare a fazelor proliferative și inflamatorii ale reparării dermice în condiții de umiditate în comparație cu mediul uscat. Inițial, capacitatea de pătrundere într-o rană, care este în mare măsură legată de lezarea țesutului colagenos, este întârziată în prezența ocluziei și e strâns legată de migrarea keratinocitelor și reepitelizare. Destituirea colagenului nu a fost concret măsurată in vivo, și relația exactă dintre rata reepitelizării și sinteza dermică de colagen rămâne să fie determinată. Totuși, rănile acoperite rămân superioare din punct de vedere cosmetic, prin modulația procesului inflamator și accelerarea remodelării și contracției rănii.

*Angiogeneza. Oxigenul este atât stimulator cât și inhibitor al procesului de vindecare al rănii. Celulele nucleate au nevoie de oxigen pentru activitățile celulare ca mitoza sau migrarea, și este dovedit că hipoxia este un stimul puternic al angiogenezei. Gradientul de oxigen dintre zona de margine a rănii și centrul ei stimulează sinteza capilară spre centrul rănii, relativ hipoxic. Acumularea factorilor ce stimulează angiogeneza sub ocluzie, ca heparina și factorul de necroză tumorală (TNF), poate fi explicația îmbunătățirii angiogenezei. In vitro, experimentele au demonstrat că dezvoltarea optimă a fibroblaștilor în culturi de țesut are loc la o valoare scăzută a presiunii oxigenului (între 5 și 10 mmHg), și că dezvoltarea celulelor epidermale este inhibată de un nivel de oxigen mai mare decât cel din atmosfera înconjurătoare. Astfel, o valoare echilibrată a concentrației de oxigen este atinsă sub ocluzie și poate facilita formarea țesutului de granulație.

*Retenția de fluid la nivelul rănii. Fluidul rănilor acute sub pansamente ocluzive stimulează proliferarea diferitelor tipuri de celule implicate în vindecare. Katz și colaboratorii au demonstrat că fluidul obținut din rănile acute la trei zile post-operator stimulează atât creșterea fibroblaștilor dermici umani cât și a celulelor endoteliale ale venelor ombilicale in vitro. Factorii de creștere identificați au inclus factorul de creștere derivat din plachete (PDGF), factorul fundamental de creștere al fibroblaștilor (bFGF), factorul de creștere epidermal (EGF), factorul de creștere tranformator (TGF-β), și interleukina (IL)-1. Peptida PDGF și peptida asemănătoare PDGF pot fi în mod particular implicate în stimularea fibroblastică, dar și în chemotactismul neutrofilelor și celulelor polimorfonucleare. Alți factori de creștere importanți pentru migrarea celulară și formarea matricei sunt TGF-β și EGF. TGF-β stimulează producerea de fibronectină de către fibroblaști și keratinocite, promovează angiogeneza și reglează sinteza de colagen. EGF stimulează proliferarea keratinocitelor, locomoția și inhibiția proliferării fibroblaștilor. Alterarea expresiei sau acțiunii factorilor de creștere endogeni are loc în primele 24 de ore după rănire. Pansamentul poate fi îndepărtat între 24 și 48 de ore fără a pierde reepitelizarea rapidă.

*Protecția împotriva infecției. Prezența microorganismelor aerobe sau anaerobe nu influențează vindecarea rănii, și nu există nici o legătură între rata cu care ulcerul se vindecă și apariția sau dispariția microorganismelor.

Categorii de pansamente – Există cinci categorii principale de pansamente care rețin umiditatea: hidrogeluri, alginați, spume, filmeși hidrocoloizi. Sunt în curs de apariție noi categorii de pansamente care combină câteva din caracteristicile de mai jos. Alegerea unui anumit pansament este dictată de locația rănii, de natura mediului de sub rană, de cantitatea de exudat, de pielea înconjurătoare, și de nivelul de confort al pacientului. De multe ori, este nevoie de mai multe categorii diferite de pansamente pe parcursul procesului de vindecare al unei răni.

Tabelul II.1 Tipuri de pansamente

[54] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine, Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2546.

¤Hidrogeluri – sunt alcătuite dintr-o matriță de polimeri cu un conținut de apă de până la 96%. Ele sunt semitransparente, nonaderente, și permeabile pentru apă și vapori. Aceste pansamente au un efect calmant și răcoritor când sunt alicate pe o rană, reducând temperatura cu până la 5°C pentru o perioadă de timp de până la șase ore. Hidrogelurile interacționează cu soluții apoase prin umflare, dar capacitatea lor de absorbție este scăzută. Nu constituie bariere antibacteriene eficiente. Un pansament secundar este de obicei necesar pentru a asigura stabilitatea lor. Sunt de elecție în tratamentul rănilor uscate sau ușor exudative și în arsurile de gradul doi, grefe de piele despicate, zone donatoare și răni cronice.

¤Alginați – sunt polizaharide apărute în mod natural în algele marine brune (Phaeophyaceae). Constituentul principal este acidul alginic, prezent în proporții variabile, depinzând de proveniența algei marine. Este format din unități de acid manuronic și guluronic, în diferite proporții și cu structuri diferite, în funcție de specia algei. Cu cât cantitatea de acid guluronic este mai mare în fibră, crește și integritatea produsului, sau capacitatea lui de a se menține într-o singură piesă. Această caracteristică permite îndepărtarea ușoară a pansamentului hidratat, cu un forceps. Comparativ, cu cât cantitatea de acid manuronic este mai mare, crește viteza absobției, rezultatul fiind formarea unui gel inconsistent care poate fi spălat de pe rană până la îndepărtare completă, așa cum se poate observa în figura următoare.

Figura II.8 Un pansament cu alginat pe o rană. Alginatul formează un gel peste surafața rănii dar rămâne uscat în jurul marginilor.

Sursă imagine: Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272- Wound dressings- pg 2547.

Când intră în contact cu un mic volum de soluție bogată în sodiu, ca o soluție salină sau exudatul unei răni, fibrele de alginat de calciu formează un gel la interfață, datorat schimbului de ioni de sodiu pentru cei de calciu – generând ioni liberi de calciu; aceasta amplifică cascada coagulării și creează o substanță asemănătoare gelului care se modelează pe rană și produce un mediu umed și blând care favorizează vindecarea. Unii alginați pot absorbi până la 20 de ori greutatea lor, permițând rănii să rămână intactă pentru câteva zile succesiv și minimizând schimbările pansamentului.

Fiind nonaderenți, alginații necesită un pansament secundar. Sunt folositori în rănile ce prezintă un exudat major și pot fi aplicați în răni adânci și în sinusuri. Sunt de asemenea folosiți ca pansamente hemostatice și trebuie evitați în cazul rănilor uscate.

¤Hidrocoloizi – sunt alcătuiți dintr-un amestec de polimeri adezivi și absorbenți și un agent de gelificare (carboxmetil-celuloza sodică). Ei sunt opaci și impermeabili pentru gaze și apă. În prezența unui exudat, ei reacționează cu fluidul rănii și formează un gel. Hidrocoloizii au fost bine studiați in vivo și in vitro. Când anticorpii antigenului legat de factorul VIII au fost folosiți pentru a marca secțiuni de țesut porcin afectat de răni totale, s-a observat o îmbunătățire a angiogenezei sub influența anumitor pansamente cu hidrocoloizi comparativ cu un pansament uscat la 3, 6, și 9 zile după operație. Macrofagele din rană solicită un răspuns angiogenic prin eliberarea factorilor de creștere, iar pansamentele cu hidrocoloizi stimulează macrofagele. În plus, mediul relativ hipoxic creat de hidrocoloizi este un alt stimul puternic al angiogenezei. Hidrocoloizii prezintă activitate fibrinolitică, fapt demonstrat de avansarea descompunerii cheagului într-un experiment de liză in vitro. Unele din beneficiile terapeutice ale pansamentelor cu hidrocoloizi în tratamentul rănilor cronice pot fi legate de abilitatea lor de a activa și a stimula migrarea epidermală. Hidrocoloizii inhibă dezvoltarea abundentă a bacteriilor prin proprietățile lor de barieră fizică și prin crearea unui micromediu acid.

Figura II.9 Un pansament opac de hidrocoloid plasat peste o rană cronică.

Sursă imagine: Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2547.

Pansamentele cu hidrocoloizi sunt comod de utilizat, au avantajul schimbării rare de pansament, sunt ușor de aplicat, și prezintă o suprafață rezistentă la apă care permite pacientului să-și facă baie sau duș. Ei pot cauza macerarea pielii din jurul rănii, și pacienții ar trebui avertizați despre mirosul neplăcut și exudatul galben-maroniu ce se poate forma sub ei. În răni intens contaminate de anaerobi sau cauzate de hemoglobinopatii ca siclemia, ar trebui folosite mai degrabă pansamente permeabile pentru oxigen în locul hidrocoloizilor. Hidrocoloizii sunt folosiți pentru a trata răni ușor până la moderat exudative, ulcere de presiune (escare), ulcere venoase, zone donoare, leziuni ulcerative ale sclerodermiei (rigidizarea pielii), și epidermoliza buloasă.

¤Spume – pansamentele din spumă poliuretanică conțin o suprafață hidrofilă care vine în contact cu rana și un suport hidrofob care previne scurgerea exudatului. Ele sunt semiocluzive și permeabile pentru gaze și apă. Capacitatea lor absorbantă variază cu producătorul și depinde parțial de agenții impregnați în pansament. Fiind neaderente, ele sunt o bună alternativă pentru răni înconjurate de dermatite și pentru răni situate pe proeminențe osoase. Ele sunt folosite pentru răni ușor până la moderat exudative, după dermabraziune sau intervenții chirurgicale Mohs. Ele sunt opace, pot adera la rană dacă exudatul se usucă, și uneori au nevoie de un pansament secundar pentru a le menține la locul rănii. Spume cu margini adezive sunt acum comercial disponibile.

¤Filme – sunt materiale pentru pansat poliuretanice, transparente, cu un adeziv acrilic care facilitează aderența la marginile rănii. Ele sunt subțiri și transmit vapori de umiditate și gaze, dar sunt impermeabile la fluide și bacterii. Fiind transparente, ele permit asistentului să inspecteze progresul vindecării fără să deranjeze pansamentul sau rana. Experimentele clinice pe inciziile făcute în intervențiile chirurgicale au demonstrat că pansamentele formate din filme oferă avantaje comparativ cu pansamentele postoperatorii convenționale prin reducerea disconfortului, edemelor, vasodilatației locale, facilitarea maturării rănii. Ele sunt folosite în tratamentul zonelor donoare de piele, ulcerelor de decubit, și arsurilor superficiale.

Figura II.10 Un pansament din film transparent pe o rană.

Sursă imagine: Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2548.

Filmele necesită schimbări frecvente de pansament. Inconvenientul cauzat de scurgerea fluidului depinde de cantitatea de lichid acumulată și de tehnica aplicării. Puncțiile cu ace folosite pentru a aspira cantități mari de fluid și monitorizarea atentă a tehnicii recomandate de aplicare de pe prospect vor reduce incidența acestei probleme. Pregătirea adecvată a pielii înconjurătoare prin curățirea ei cu peroxid de hidrogen și uscarea minuțioasă cu un tampon de tifon uscat ajută la asigurarea unei bune adeziuni. Ca pansamente secundare, filmele pot fi folosite cu rol de învelișuri rezistente la apă pentru spume poliuretanice, alginați, și hidrogeluri. Multe tipuri de pansamente noi au apărut, ca cele antimicrobiene, cele realizate din hidrofibre, acid hialuronic sau colagen.

¤Pansamente antimicrobiene – pansamentele antimicrobiene cu eliberare prelungită cumulează proprietățile antibacteriene cu vindecarea interactivă prin prezența mediului umed. Formularea cu eliberare prelungită a cadexomerului iodic compus din microsfere de amidon cros-linkat cu punți eterice și iodinate. Absoarbe umezeala și eliberează gradat iod, în concentrații scăzute, care prezintă activitate antibacteriană fără a fi citotoxice. Cadexomerul iodic ar trebui folosit cu prudență la pacienții cu alergie la iod sau dereglări ale glandei tiroide. Pansamentele cu eliberare întârziată de argint sub formă nanocristalină sau ionizat, prezintă de asemenea activitate antibacteriană. Într-un studiu pilot pe răni cronice umane, pansamentele cu argint au demonstrat o descreștere a activității metaloproteinazei, un posibil mecanism de grăbire a vindecării rănii. Acești agenți antimicrobieni cu eliberare întârziată au un spectru larg de activitate antibacteriană și pot scădea depozitul bacterian al suprafeței patului rănii.

¤Pansamentele de hidrofibră – sunt alcătuite din carboximetilceluloză, ingredientul principal al hidrocoloizilor. Fluidul este absorbit direct în fibre. Fibrele se umflă, rezultând o reducere a spațiului interstițial și formarea unui gel. Aceste pansamente sunt intens absorbante și folositoare pentru rănile foarte exudative. În cadrul unui studiu randomizat de mică amploare pentru ulcerele la nivelul picioarelor, au fost mai puține schimbări de pansament pe săptămână în cazul rănilor tratate cu hidrofibre comparativ cu pansamentele de alginați.

¤Pansamentele cu acid hialuronic – acidul hialuronic este un biopolimer absorbent biodegradabil care formează un gel hidrofilic cu ser sau cu fluid provenit din rană. În rănile cronice, intervine depolimerizarea și degradarea mucopolizaharidelor, în special a acidului hialuronic. Aplicațiile topice cu acid hialuronic pot facilita formarea țesutului de granulație și reepitelizarea.

¤Pansamente cu colagen – pot conține sau nu hidrogeluri sau alginați, și sunt disponibile sub formă de geluri, tampoane, și particule. Se stipulează că ele produc o matriță pentru migrarea celulară.

Alegerea unui pansament adecvat pentru o rană depinde de natura rănii, de cantitatea de exudat, de starea pielii din jurul rănii, și de istoricul pacientului. Tratamentul cauzei de bază este vital, în special în cazul rănilor cronice. Reevaluarea constantă a rănii este importantă pentru a determina nevoia de a schimba tipul de pansament. [54]

[54] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2544-2548.

II.3 Condiții speciale în formularea preparatelor farmaceutice utilizate în tratamentul arsurilor-Sterilitatea

“Produsele sterile sunt forme farmaceutice dozate de agenți terapeutici, lipsite de microorganisme viabile (sub formă vegetativă sau sporulată). Calitatea microbiologică a formelor farmaceutice cuprinde patru categorii. Categoria 1 include Preparate obligatoriu sterile, care pot fi clasificate în trei grupe:

-forme parenterale: forme injectabile, forme perfuzabile, vaccinuri și imunoseruri;

-forme oftalmice;

-soluții pentru irigare, spălări sau aplicări în cavitățile interne ale organismului, pe ulcerații grave, arsuri, plăgi deschise, pielea sugarilor; aici pot fi incluse și formele cu antibiotice. [90]

Pentru această categorie, exigențele sunt:

-Sterilizarea în condiții impuse de farmacopei în monografia respectivă;

-Absența de germeni viabili în 1 gram sau 1 mililitru (determinarea sterilității).” [55]

[55] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 1- ediția III- editura Polirom- anul 2011 – Cap Forme farmaceutice sterile- pg 479-480.

“Starea sterilă este definită de absența de microorganisme vii; ea este o stare efemeră și nu este posibilă decât în cazul unor măsuri de protecție. [55]

Asepsia reprezintă un ansamblu de măsuri utilizate pentru a împiedica aportul exogen de microorganisme sau viruși într-un organism viu, mediu inert (material sau mediu de cultură), preparat medicamentos (prevenirea contaminării unui medicament); ea se realizează printr-o serie de metode fizice și chimice, cât și printr-o serie de precauții, prin care se evită pătrunderea microorganismelor. Condițiile speciale de fabricare sunt realizate prin prepararea în spații de producție special amenajate: zone sterile, care pot fi boxe sau blocuri sterile. Asepsia se completează cu antisepsia, metodă prin care se urmărește distrugerea germenilor patogeni cu ajutorul unor substanțe chimice sau a agenților fizici. Asepsia este o metodă profilactică, în timp ce antisepsia este metoda curativă.

Sterilizarea este operația prin care toate microorganismele vii, sub formă vegetativă și sporulată, sunt omorâte sau îndepărtate de pe un obiect sau produs (FR X). Succesul operației de sterilizare depinde de natura microorganismelor, de rezistența lor la agentul de sterilizare. Produsele care nu pot fi sterilizate sunt preparate în condiții și prin metode care să evite posibilitatea contaminării microbiene (metoda aseptică).

Distrugerea microorganismelor poate fi efectuată prin căldură, agenți chimici și radiații ionizante, iar eliminarea lor se poate realiza mecanic prin filtrare sterilizantă. De obicei se asociază mai multe metode de sterilizare, pentru a crește limitele de siguranță, deoarece nici o metodă nu poate garanta o sterilitate absolută. FR X prevede următoarele metode de sterilizare: prin căldură uscată (în etuvă), cu vapori de apă sub presiune (în autoclav), prin filtrare și prin gaze, iar produsele care nu se pot steriliza prin aceste metode se vor prepara pe cale aseptică, în două faze: prepararea și repartizarea în recipiente.” [55]

[55] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 1- ediția III- editura Polirom- anul 2011- Cap Forme farmaceutice parenterale- pg 488-490.

“În procedeul pe cale aseptică, prepararea se efectuează în condiții special concepute pentru a evita orice contaminare microbiană și recunoscute ca eficace, pentru a permite asigurarea sterilității finale a produsului; sunt necesare precauții speciale:

-zone de lucru sterile cu sisteme de ventilație (săli albe, vitrine, boxe sterile);

-suprafețe interioare ușor de decontaminat;

-menținerea spațiilor de producție în suprapresiune;

-atmosferă controlată și sterilă; elemente filtrante ale aerului întreținute și controlate (filtre cu flux laminar); contaminarea este limitată de o perdea de raze UV, pe care o traversează personalul la intrarea în zona sterilă;

-absența canalelor de scurgere, în încăperi;

-material ușor de sterilizat;

-personal calificat, echipat steril în zonele de preparare și repartizare în recipiente;

-materii prime sterile;

-echipament de producție steril;

-recipiente de condiționare primară curate și sterilizate înainte de repartizarea produsului în ele;

-procedeu de fabricare studiat special, apoi descris precis, pentru a putea fi reprodus exact;

-necesitatea unui studiu calitativ și cantitativ prealabil al riscurilor de contaminare microbiană a fiecărei faze de fabricare;

-în unele cazuri, produsele pot fi supuse unui tratament final, la cald, compatibil cu termostabilitatea, dacă acesta este justificat;

-se pot asocia substanțe antiseptice;

-controlul procedeului de fabricare pe tot parcursul fazelor de producție: microbiologic și optic;

-aplicarea de etichete cu mențiunea: ”preparat aseptic” și termenul de valabilitate.” [55]

[55] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 1- ediția III- editura Polirom- anul 2011- Cap Forme farmaceutice parenterale- pg 513,514.

II.4 Exemple de forme farmaceutice cu acțiune cicatrizantă

Unguente

UNGUENT DE GĂLBENELE

Conține: Extract din flori de Gălbenele (Calendula officinalis), vitamina E (tocoferolum), vitamina A (retinolum), vaselină (vaselinum album), ulei de măsline (oliva oleum).

Acțiune: Cicatrizantă, antiseptică, antioxidantă, bactericidă, antiinflamatoare, nutritivă, emolientă, vitaminizantă.
Indicații: Contuzii, noduli, varice, flebite, hemoroizi, plăgi și cicatrice post-operatorii, arsuri, degerături, ulcere varicoase, fisuri, eczeme, circulație periferică deficitară.

Administrare: Aplicații locale, în strat subțire, cu masaj ușor, până la absorbția completă. [56]

[56] http://www.hypericum-plant.ro/unguent-galbenele

UNGUENT CU PROPOLIS

Conține: Extract de coada șoricelului, pătlagină, tătăneasă, rostopască și trei frați pătați, tinctură de propolis, ulei de floarea soarelui presat la rece, ulei de măsline extra virgin, miere de albine, ceară.

Acțiune: Emolient, analgezic, antiinflamator, decongestiv; regenerează și tonifică pielea.

Indicații: Arsuri, psoriazis, fisuri perianale, eczeme, răni, hemoroizi.

Administrare: Aplicații locale cu masaj ușor, la nivelul zonelor afectate, până la absorbție completă, de 2-3 ori pe zi. [57]

[57] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-cu-propolis-40g-nera-comercial/2383/

UNGUENT EPITELINE

Conține: Principii biologic active din: flori de mușețel (Matricaria chamomilla), flori de gălbenele (Calendula officinalis), carotenoide, flavonoide, uleiuri volatile, saponozide triterpenice, vitamina C și acizi grași esențiali din uleiul de luminița nopții.

Acțiune: Regenerantă, epitelizantă și cicatrizantă în tratarea plăgilor, rănilor, escarelor, arsurilor, înțepăturilor de insecte, degerăturilor, eczemelor.

Administrare: Se aplică de 2-3 ori pe zi pe răni superficiale; în cazul plăgilor sau arsurilor se irigă rana cu antiseptice uzuale și se aplică în strat gros sub pansament steril, care se schimbă la 24-48 de ore. [58]

[58] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-epiteline-35gr-exhelios/1135/

UNGUENT ALOE

Conține: Extract din Aloe, vaselină, lanolină, colesterol, parfum.

Acțiune: Protectoare, analgezică, antibacteriană, antifungică, antivirală.

Administrare: Aplicații locale în caz de arsuri, plăgi infectate, inflamații. [59]

[59] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-aloe-20gr-abemar-med/78/

Creme

DERMOFARM, CREMĂ CICATRIZANTĂ CU ULEI DE CĂTINĂ

Este o cremă-emulsie tip U/A ce conține ulei de cătină, vitamina A, cloramfenicol, excipient

până la 100 g.

Acțiune: Cicatrizantă, datorată uleiului de cătină și antiseptică, datorată cloramfenicolului.

Administrare: Se aplică de 3-4 ori pe zi pe pielea lezată până la vindecarea totală.

Indicații: Arsuri, escare, plăgi infectate, răni și ulcerații ale pielii. [60]

[60] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/dermofarm-crema-cicatrizanta-cu-ulei-de-catina_11308

ARMON, CREMĂ

Conține: Rășină purificată de conifere, ulei din fructe de cătină (Hippophae fructus), extract din: Calendulae flos, Hyperici herba, Bardanae radix, anestezină și apă structurată "I";

Indicații: Arsuri de diferite grade (I-III) produse de agenți chimici, termici, electrici; plăgi accidentale și chirurgicale, în cazul cărora reduce timpul de cicatrizare; pregătirea suportului pentru grefare: profilaxia și tratamentul arsurilor de iradiere.

Administrare: După spălarea plăgii cu antiseptice uzuale, se aplică un strat de cremă; bandajul nu trebuie să fie foarte strâns și în primele 4-5 zile se schimbă la 24 ore, după o umezire prealabilă. [61]

[61] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/armon-crema_15668

CIRODERMA CREMĂ

Este un remediu tradițional de protecție pentru tegumentele deshidratate sau îmbătrânite, pentru ameliorarea și grăbirea proceselor de reepitelizare afectate în escare, în urma intervențiilor chirurgicale sau diferite traumatisme. [62]

Datorită conținutului de ceară de albine, propolis și rășină de conifere care au proprietăți antioxidante, regeneratoare, dezinfectante, antiseptice, antibacteriene, cicatrizante și reepitelizante, contribuie la o mai bună hidratare a pielii, redându-i prospețimea și elasticitatea. Este benefică în grăbirea proceselor de reepitelizare a tegumentelor afectate în urma unor arsuri de gradul I și II, cu lichide sau obiecte fierbinți, produse chimice, foc, abur, energie electrică, sau expunere prelungită la soare. Crema are efect nutritiv și acționează la nivel celular pentru refacerea integrității pielii. Este emolientă, hidratantă, avînd o acțiune reparatorie, cu o capacitate mare de regenerare a țesuturilor.

Datorită acestor proprietăți se poate folosi cu succes la plaje pentru evitarea riscurilor produse de arsurile solare. Prin respectarea modului de utilizare în tratarea afecțiunilor, persoanele afectate se vor bucura de efectele benefice ale cremei Ciroderma.

Administrare: După toaleta locală a zonei de aplicare (betadină, alcool din fructe naturale, ceai de mușețel), se aplică un strat de cremă pe o compresă sterilă având mâna acoperită cu o mănușă sterilă, care se pune peste rană și se bandajează protejând astfel zona afectată de contactul cu factorii externi (frig, razele solare, microbi, praf, etc). Tratamentul se repetă la 12 ore pînă la

obținerea rezultatului dorit.

Crema Ciroderma este benefică în regenerarea țesuturilor afectate în urma arsurilor de gradul 1 și 2 provocate de foc, apă fierbinte, lichide fierbinți, abur, curent, arsuri solare. Se poate folosi la plaje pentru a evita arsurile solare. În cazurile grave crema Ciroderma este benefică în paralel cu tratamentul medicamentos recomandat de medicul de specialitate. [62]

[62] http://www.ciroderma.ro/prospect/

Geluri

GEL TINCTURĂ SUEDEZĂ ȘI ARGINT COLOIDAL

Acțiune: antiacneică, cicatrizantă, regenerantă.

Indicații: Arsuri, înțepături de insecte, degerături, eczeme, herpes.

Administrare:Aplicații locale, în strat subțire, pe zona dorită. [63]

[63] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/gel-tinctura-suedeza-&argint-coloidal-20ml-viva-natura/1420/

FENISTIL, GEL

Conține: Dimetinden maleat, un derivat fenindenic, care este un antagonist al receptorilor H1. El reduce hiperpermeabilitatea capilară ulterioară reacțiilor de hipersensibilizare imediată. Excipientul, un gel apos inodor și incolor, potențează proprietățile principiului activ și asigură o bună penetrabilitate cutanată.

Acțiune: Combate iritarea cutanată.

Indicații: Toate formele de prurit, cu excepția celui colestatic: prurit în dermatoze, urticarie, înțepături de insecte, arsuri solare, arsuri superficiale ușoare.

Administrare: Uzual 2-4 aplicații zilnice; în cazuri speciale, pentru prurit sever sau leziuni extinse, tratamentul local cu Fenistil gel se asociază terapiei sistemice cu Fenistil picături.

Precauții: A se evita expunerea prelungită la soare după aplicarea gelului. La sugari și copii mici, se evită aplicarea lui pe suprafețe întinse sau pe răni.

Reacții adverse: Rar, piele uscată sau senzație de arsură; foarte rar, reacții de hipersensibilizare.

Supradozare: Deși nu au fost semnalate cazuri de spradozare, nu se recomandă aplicarea lui pe suprafețe întinse sau leziuni, și ingestia accidentală poate determina apariția simptomelor de supradozare cu antihistaminice: excitație, ataxie, tahicardie, somnolență, midriază, uscăciunea gurii, retenție urinară, febră, hipotensiune, halucinații, spasme tonice sau clonice. Pentru că nu există antidot specific în cazul supradozării cu antihistaminice, tratamentul de urgență constă în provocarea vărsăturilor sau lavaj gastric, administrarea de cărbune activ, laxative saline și, la nevoie, asistența cardiorespiratorie. Nu se administrează stimulanți, dar vasopresoarele se pot administra pentru combaterea hipotensiunii. [64]

[64] http://sanatate.bzi.ro/fenistil-gel-trateaza-prurit-in-dermatoze-urticarie-intepaturi-de-inspecte-arsuri-solare-25394

4. Plasturi

*Plasturi cu gel pentru Arsuri Smart Patch

Plasturii cu gel au următoarele caracteristici: sunt hipoalergenici, se folosesc pentru tratarea arsurilor și sunt transparenți. Datorită gelului lipocoloidal care este deja format (acest gel favorizează cicatrizarea și vindecarea rănilor în mediul umed) nu vor rămâne urme sau cicatrice în urma vindecării rănilor provocate de arsuri și rosături, lăsând pielea catifelată. [65]

[65] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702679/Plasturi)cu)gel)pentru)Arsuri)4)buc)SmartPatch.html

*Plasturi cu hydrogel pentru arsuri Sana Sarah

Răcorește și calmează arsura, crescând umiditatea zonei arse, grăbind procesul de vindecare. [66]

[66] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702682/Shiffa)Plasturi)cu)Hydrogel)Pentru)Arsuri)6)buc)Sana)Sarah.html

*Pansament pentru arsuri aqua-gel

Pansament special transparent, de cca 4 mm grosime din polimeri naturali și sintetici. Caracteristici: umezirea plăgii, absorbția secrețiilor, antialgic, barieră împotriva suprainfecțiilor bacteriene externe; nu aderă la plagă-schimbarea pansamentului nu este traumatizantă. Poate fi impregnat cu medicamente sau antibiotice. Nu este alergizant, este elastic (poate fi mulat și pe față, mâini). Indicații: arsuri, escare de decubit, ulcere crurale, escoriații, plăgi traumatice, plăgi după grefe tegumentare. [67]

Figura II.11 Pansament pentru arsuri Aqua-gel

Sursă imagine: http://www.medisal.ro/shop/plasturi/2962-pansament-pentru-arsuri-aqua-gel-22-x28-cm.html

*Pansamente pentru arsuri Water-Jel

Pansamentele pentru arsuri Water-Jel oferă alinare rapidă, dintr-o mișcare pentru primul ajutor de urgență în caz de arsuri. Pansamentul oprește progresia arsurii și răcorește pielea, alină

durerea și protejează împotriva contaminării pe cale aeriană.

Pansamentul pentru arsuri Water-Jel conține un gel răcoritor formulat științific. Materialele nu sunt aderente așa că nu se vor atașa de arsură. Pansamentul este format dintr-un gel biodegradabil, bacteriostatic, solubil în apă sau având ca bază apa, sterilizat ca să asigure o atmosferă lipsită de contaminare, pentru a putea fi folosit în tratamentul de urgență al arsurilor.
Pansamentul pentru arsuri Water-Jel nu necesită instruire specială pentru a oferi îngrijiri de urgență, rapide și eficiente pentru orice tip de arsură. Fiecare pansament are un simbol – Total Body Surface Area (TBSA) care indică suprafața corporală totală aproximativă acoperită prin folosirea lui.

Aceste pansamente sunt disponibile în mai multe mărimi:

2/6: Prin mărimea convenabilă, pansamentul este proiectat să înconjoare încheietura mâinii și degetele, pentru a le ține separate;

4/4: Pansament mic sub formă de pătrat proiectat pentru palma mâinii, o suprafață arsă destul de des, sau pentru spatele mâini;

4/16:Un pansament potrivit pentru suprafața internă și externă a antebrațului. De asemenea, poate fi folosit pe o porțiune a gambei sau pentru a pansa laba piciorului;

8/18: Cel mai mare pansament pentru arsuri. Este excelent pentru a acoperi suprafețe mari, cum ar fi coapsa, umărul sau spatele;

12/16: Un pansament unic, proiectat specific pentru a se potrivi cu orice mărime a feței, de adult sau copil. Suficient de mare pentru a proteja întreaga față, urechile, gâtul și o parte din cap. [67]

[67] http://www.waterjel.com/professional-products/emergency-burn-care/burn-dressings/

Tratamentul prin comprese umede

Necesită dizolvarea unei substanțe active într-o solușie apoasă obținându-se concentrația dorită. Se folosesc în special când pielea este inflamată, cu fenomene celsiene (roșeață, căldură locală, tumefacție) sau cu exudație (vasodilatație, eritem, vezicule cu apariția de lichid pe suprafața pielii). Aceste substanțe pot fi:

– rivanol 1% – soluție;

– mușețel – efect antiseptic, calmant, antiexudativ;

– acid boric sau borax în concentrație de 1-2-3%, în soluție apoasă (apă distilată, apă fiartă și răcită) cu efect antiseptic, antiexudativ și calmant;

-alte plante medicinale cu efect calmant: coada șoricelului, trei frați pătați;

-soluția de cloramină. Se utilizează de regulă pentru toaleta și spălarea unor ulcerații suprainfectate cu germeni rezistenți (Piocianic, Proteus, Enterobacter) sau alți germeni Gram-negativi, rezistenți la antibiotice. [68]

Reguli: nu se utilizează pe suprafață mare- nu se recomandă aplicarea foarte mult timp pentru evitarea efectului secundar iritativ cu macerația tegumentelor sau dezvoltarea unor reacții alergice la substanțele dizolvate. Atenție! Acidul boric aplicat timp îndelungat sau pe suprafață mare poate fi nefrotoxic. [68]

[68] Principii de tratament în dermatologie- pg 11.

3. Parte experimentală

III.1 Introducere

Arsurile sunt afecțiuni acute ale tegumentelor și țesuturilor, fiind produse de diferiți agenți fizici sau chimici. În anul 2004, numărul de oameni care au suferit arsuri suficient de grave încât să necesite îngrijire medicală a fost de aproape 11 milioane, mai mare decât incidența tuberculozei sau infecțiilor HIV. Dintre acestea, numărul cazurilor soldate cu deces nu este mai mare de 300000. Morbiditatea și mortalitatea au scăzut la nivel global în ultimele decade, datorită dezvoltării cunoștințelor la nivelul sistemului de îngrijire medicală. 90% din decesele survenite prin arsuri se întâlnesc în țările cu venit scăzut sau mediu, unde programele de prevenție și calitatea serviciului de urgențe sunt inconsistente. [69]

[69] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21802856

Cu toate că progresul în acest domeniu este evident, prin tratament clasic în spital, în cazul arsurilor de gradul II-IV, de obicei pacientul rămâne cu cicatrici postarsură inestetice. [70]

[70] http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-sanse-avem-sa-ne-revenim-in-urma-arsurilor-7059875/

Observând o persoană care vindecă arsurile folosind un unguent cu formulă asemănătoare unguentelor cercetate, am ajuns la concluzia că, prin folosirea ingredientelor naturale, care acționează sinergic, vindecând leziunea din interior către exterior, nepermițând formarea unei cruste și lipirea pansamentului de rană, vindecarea survine fără a lăsa în urmă cicatrici, ceea ce este un mare avantaj.

III.2 Obiective

Prin această lucrare am urmărit să studiez structura și mecanismele de regenerare a pielii, să evaluez tratamentele clasice și naturiste, să realizez practic două formulări de unguente cu ingrediente naturale și să determin câteva din caracteristicile lor fizico-chimice.

III.3 Material și metodă

III.3.1 Unguentul 1

Materiale

Substanțele pe care le-am utilizat pentru prepararea unguentului sunt: stearină, ceară galbenă, ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, miere de albină și albuș de ou.

Alte materiale folosite pentru prepararea unguentului sunt reprezentate de: veselă (capsule de porțelan, spatule, baghete de sticlă, mojare farmaceutice, pistile, pahare Berzelius), aparatură (balanță analitică, baie de apă, termometru) și ambalaje (cutii de plastic cu capac).

Metoda

Compoziția unguentului este:

Rp/ Stearină…………………………………5 g

Ceară galbenă………………………..10 g

Ulei de floarea-soarelui…………..15 g

Ulei de măsline………………………15 g

Miere de albină………………………15 g

Albuș de ou……………………………1/5

Mod de preparare: Se topește pe baia de apă ceara galbenă și stearina răzuite, filtrând dacă e necesar. Se adaugă uleiul de floarea soarelui și cel de măsline, în prealabil încălzite la temperatura amestecului de ceară și stearină. Se ia capsula de pe baia de apă, și când amestecul se răcește, ajungând la temperatura de 50 de grade, se adaugă mierea încălzită la 400C și albușul și se amestecă puternic până la omogenizare. Se condiționează în cutii de plastic și se conservă la rece.

Controlul calității preparatului a vizat verificarea aspectului, omogenității, caracterelor olfactive și tactile, pH-ului, reologiei și capacității de etalare.

Am verificat omogenitatea întinzând unguentul în strat subțire pe o lamă și examinând la microscop cu lupa 4,5x.

Pentru măsurarea pH-ului, am folosit metoda prevăzută de FR X: “se topesc 5 grame de unguent într-un balon pe baia de apă, se adaugă 20 ml apă fierbinte, cu care se agită puternic 1 minut. După răcire se filtrează; filtratului i se determină pH-ul potențiometric. FR X prevede ca unguentele să aibă pH-ul cuprins între 4,5 și 8,5, dacă în monografiile respective nu se indică altfel.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 779.

Figura III.1 Vâscozimetru Haake

Am efectuat măsurarea tensiunii de forfecare și a vâscozității cu un vâscozimetru Haake. Acești parametri au fost măsurați la diferite gradiente de viteză.

Figura III.2 Extensiometru Orjeda-Arbussa

Capacitatea de etalare am măsurat-o cu ajutorul dispozitivului Orjeda-Arbussa. “Dispozitivul este format din două plăci de sticlă, cu latura de 11 cm. Pe partea externă a plăcii inferioare este lipită o hârtie milimetrică, pe care sunt înscrise cinci cercuri concentrice. Începând cu prima circumferință, se gradează diametrele perpendiculare în mm, care se intersectează în centru, unde este trasat primul cerc, cu diametrul de 1 cm. Pe placa inferioară, în centrul primului cerc, am plasat 1 g unguent peste care am așezat a doua placă, cu greutatea de 52,05 g. Am notat diametrul cercului ocupat de unguent în urma presării cu placa de sticlă. La intervale de 1 minut am așezat pe placa superioară a extensometrului greutăți crescătoare: 50 g, 100 g, 150 g, 200 g și 250 g. Am citit diametrele cercurilor formate de proba de cercetat (d). Se calculează apoi suprafețele (S), după formula: [7]

S (mm2) = d2 • π/4

Având valoarea suprafețelor, se poate trasa curba extensiometrică, înscriind pe ordonată valorile suprafețelor de unguent și pe abscisă valorile de încărcare în grame.” [7]

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 782.

III.3.2 Unguentul 2

Materiale

Substanțele folosite pentru prepararea unguentului 2 sunt ceară de albine, seu de vită, ulei de floarea-soarelui și albuș de ou.

Materiale adiacente folosite pentru prepararea unguentului au fost: veselă (capsule de porțelan, spatule, baghete de sticlă, mojare farmaceutice, pistile, pahare Berzelius), aparatură (balanță analitică, baie de apă, termometru) și ambalaje (cutii de plastic cu capac).

Metoda:

Compoziția unguentului este:

Rp/ Ceară de albine…………………20g

Seu de vită……………………….20g

Ulei de floarea-soarelui……..20g

Albuș de ou………………………1/10

Mod de preparare: Se topește ceara și seul pe baia de apă într-o capsulă de porțelan, se adaugă uleiul de floarea-soarelui, apoi se ia de pe baia de apă și se lasă la răcit. Când amestecul atinge temperatura de 400C, se adaugă albușul de ou și se triturează energic până la omogenizare completă. Unguentul se întinde imediat pe un suport textil cu ajutorul unei baghete de sticlă.

Controlul calității cuprinde: verificarea aspectului, omogenității, caracterelor olfactive și tactile, pH-ului, reologiei și capacității de etalare. Metodele folosite sunt aceleași cu cele pentru verificarea unguentului 1.

III.4 Rezultate

Prin realizarea formulei 1 a rezultat un unguent de tip emulsie H/L, omogen, vâscos, cu aspect neted, opac, de culoare galbenă, cu miros caracteristic componentelor.

Figura III.3 Unguent 1

Prin prepararea formulei 2 a rezultat un unguent de consistență tare, de culoare galbenă, cu aspect opac, având mirosul caracteristic componentelor.

Figura III.4 Unguent 2 Figura III.5 Unguent 2 pe suport textil

La verificarea unguentului 1 la microscop, acesta s-a dovedit a fi omogen.

Figura III.6 Unguentul 1 observat la microscop

La examinarea unguentului 2 la microscop, am observat omogenitatea lui, dar și vâscozitatea crescută, acest fapt fiind evidențiat de greutatea cu care am reușit să întind un strat subțire uniform pe lama de microscop. Aceasta este și explicația petei din imaginea următoare.

Figura III.7 Unguent 2 observat la microscop

PH-ul unguentului 1 pentru arsuri este 7,6, iar pH-ul unguentului 2 este 7,69, ambele încadrându-se în limitele prevăzute de Farmacopee.

Rezultatele măsurării vâscozității și tensiunii de forfecare cu vâscozimetrul au fost următoarele:

Tabelul III.1 Tensiunea de forfecare și vâscozitatea unguentului 1

Tabelul III.2 Tensiunea de forfecare și vâscozitatea unguentului 2

Datorită vâscozității mult crescute a unguentului 2, măsurarea tensiunii de forfecare și a vâscozității s-a soldat cu rezultate absurde, așa cum se poate vedea din tabelul de mai sus.

Graficul III.1 Reograma unguentului 1

Graficul aferent rezultatelor experimentale demonstrează o curgere dilatantă a unguentului, în conformitate cu graficul ecuației reologice a lui Ostwald.

Figura III.8 Reogramele fluidelor nenewtoniene și newtoniene independente de timp: 1- fluid newtonian; 2- fluid pseudoplastic; 3- fluid dilatant;

Sursă imagine: Fluide vâscoase nenewtoniene- pg 5.

http://www.vitan.ro/Ingineria_Proceselor_I/III-Fluide%20viscoase%20nenewtoniene.pdf

Graficul III.2 Variația vâscozității în funcție de viteza de forfecare

Graficul arată că vâscozitatea scade cu creșterea gradientului de viteză.

Rezultatele măsurării consistenței cu ajutorul aparatului Ojeda-Arbussa sunt expuse în tabelul următor:

Tabelul III.3 Rezultatele măsurătorii efectuate cu extensiometrul pe unguentul 1

Tabelul III.4 Rezultatele măsurătorii efectuate cu extensiometrul pe unguentul 2

Următorul pas este trasarea curbei extensiometrice, reprezentând valorile suprafețelor calculate în funcție de valorile greutăților.

Graficul III.3 Curba extensiometrică a unguentului 1

Graficul III.4 Curba extensiometrică a unguentului 2

Prin compararea celor două curbe extensiometrice, se observă că unguentul 1 are o capacitate de întindere superioară unguentului 2.

III.5 Discuții

Reologia influențează modul de fabricare, facilitatea de aplicare, bioadeziunea pe piele și mucoase și efectul terapeutic al unguentului.

Prin compararea curbelor extensiometrice ale celor două unguente, se poate observa că unguentul 2 are o capacitate de întindere inferioară unguentului 1. Acest fapt se datorează prezenței excipienților lipofili cu punct de topire ridicat în cantitate mai mare în unguentul 2 față de unguentul 1. Acest dezavantaj se poate remedia prin aplicarea unguentului 2, proaspăt preparat, înainte de a se răci, în strat subțire, pe un suport textil, rezultând astfel un pansament care se conservă la rece. Când un pacient are nevoie de tratament pentru o arsură, se poate scoate și încălzi, apoi pansamentul va fi aplicat pe rana în prealabil tratată cu o soluție dezinfectantă. Acest pansament se poate aplica și pe răni deschise, pe când unguentul 1, condiționat în tub, poate fi aplicat cel mult pe arsuri de gradul II A.

pH-ul poate influența stabilitatea și vâscozitatea unguentului și poate modifica pH-ul la locul de aplicare. Din această cauză, pe cât se poate, pH-ul unguentelor trebuie să fie apropiat de cel al tegumentelor. pH-ul pielii este cuprins între 4,5-5,8 în condiții de sănătate, dar poate varia în diferite afecțiuni cutanate.

Adăugarea albușului de ou este un moment-cheie în prepararea unguentelor, fiind necesară o supraveghere atentă a temperaturii amestecului. În cazul în care aceasta depășește 45°C, proteinele conținute în acesta vor precipita, iar preparatul va fi necorespunzător și efectul terapeutic va scădea.

III.6 Concluzii

În arsuri, atât permeabilitatea cât și absorbția transepidermală sunt mult favorizate, datorită lezării stratului cornos, parte importantă a funcției de barieră a pielii.

Componentele de origine naturală sunt mai ușor acceptate de către organism, produc mai puține reacții alergice și iritații, fiind mai predispuse să fie considerate "self" decât substanțele active și excipienții sintetizați în laborator. Formulările semisolide cu excipienți de origine naturală, vegetală sau animală, pătrund mai ușor și în cantitate mai mare în piele.

Gradul arsurii și metoda de tratament topic influențează formularea preparatului ce urmează a fi aplicat pe pielea lezată de arsură. Este necesară o consistență mai moale în cazul preparatelor condiționate în cutii și tuburi, folosite în tratamentul arsurilor care nu au provocat o rană deschisă, în timp ce unguentele care se condiționează prin aplicare pe un pansament necesită o consistență crescută, pentru ca preparatul să nu „curgă”. Excipienții joacă un rol determinant în realizarea consistenței dorite.

De asemenea, avantajul unguentului aplicat pe suport textil rezultă din faptul că este folosit ca pansament ocluziv, deoarece ocluzia favorizează un ritm mai rapid de vindecare al rănii, lipsa contactului cu factorii externi (praf, aer poluat, microorganisme) și minimizarea riscului de infecție al plăgii tratate, datorită menținerii umidității, care protejează împotriva formării unei cruste la suprafața rănii.

În această lucrare, nu am formulat unguentele respectând regulile sterilității necesare aplicării lor pe arsuri și răni deschise, deoarece nu am avut în vedere testarea lor preclinică și clinică, ci doar cercetarea formulării lor și testarea unor parametri de calitate.

Direcții de cercetare posibile sunt:

Identificarea substanțelor active din componente care prezintă acțiune reepitelizantă și cicatrizantă;

Mecanismele prin care substanțele active din ceară, uleiurile vegetale și albușul de ou pătrund în profunzimea rănii și inițiază vindecarea ei din interior spre exterior, formând la suprafață un strat mucilaginos alcătuit din reziduurile rezultate de la regenerarea straturilor profunde ale pielii, care împiedică lipirea pansamentului de rană și menținerea unui nivel de hidratare optim vindecării rapide;

Înlocuirea adecvată a excipienților de origine animală (seul de vită) cu excipienți de origine vegetală;

Îmbunătățirea formulării și condiționării acestor preparate;

Formularea în condiții de sterilitate și testarea eficienței lor în cadrul unor studii randomizate, preclinice și clinice.

Bibliografie

[1] http://www.scribd.com/doc/183013496/47856631-Dermatologie-pdf

[2] Rucsandra Cristina Dascălu, Loredana Elena Stoica, Virgil Pătrașcu – Conferința Asociației dermatologilor din Oltenia – Craiova, 21-22 aprilie 2012 – Cap I: Pielea și factorii fizici-subcapitolul Patologia indusă de agentul termic, mecanisme patogenice, entități clinice – Editura SITECH – Craiova, 2012 – pg 87,88.

[3] http://www.mediculmeu.com/chirurgie/chirurgie/arsurile.php

[4] Tianhong Dai, Ying-Ying Huang, Sulbha K. Sharma, Javad T. Hashmi, Divya B. Kurup, Michael R. Hamblin – Topical Antimicrobials for Burn Wound Infections

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2935806/

[5] Laura-Gheuca-Solovastru- Dermatologie clinica și venerologie- cap Reparare cutanată- Editura Junimea- anul 2003, Iași- pg 65,66.

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 1- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- pg 236-238, 1220-1228, 2313-2320 .

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 651-652, 672-693, 706-713, 717-733, 753-761, 777-789, 815, 823-824.

[8] http://medicamente.romedic.ro/enbecin-spray-08-06-2011

[9] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-neobacin-1296/

[10] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-santaderm-1651/

[11] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-hipericin-907/

[12] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bioxiteracor-238/

[13] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-oxycort-1415/

[14] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-dermazin-511/

[15] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-flammazine-752/

[16] http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2475

[17] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecolan-1003/

[18] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecozinc-1004/

[19] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-solcoseryl-1733/

[20] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bepanthen-211/

[21] http://documents.pageflip-flap.com/Cz2AnlpCJAfV4Xr7aU8#.U3m5eij8vdM=&p=17

[22] http://oua.ro/

[23] http://www.sanovita.ro/stiati-ca/–16.html

[24] http://ro.wikipedia.org/wiki/Miere

[25] http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/de-ce-este-buna-mierea-pentru-ten-1114198

[26] http://www.oliveoilsource.com/page/chemical-characteristics

[27] http://dictionar.romedic.ro/ulei/

[28] Prof. univ. dr. Constantin I. Milică

http://ziarullumina.ro/sanatate/despre-indicatiile-terapeutice-ale-uleiului-de-masline

[29] http://dexonline.ro/definitie/seu

[30] http://manie.ro/ingredientele-de-origine-animala-in-cosmetice/

[31] http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/grasimile-beneficii-asupra-organismului-si-siluetei_7037

[32] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-clorhexidin-416/

[33] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-betadine-223/

[34] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-romazulan-1610/

[35] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-sanisorb-1650/

[36] http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_apiterapia_ceara_de_albine_in_apiterapie.html

[37] http://alexandrescuapicola.wordpress.com/produse/ceara-de-albine/

[38] Profesor Mihaly Anca, student [anonimizat], student [anonimizat], Universitatea de Nord Baia Mare, Tehnologia obținerii uleiului de floarea.soarelui;

http://www.google.ro/url? sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDEQFjAB&url=http%3A%2F%2Fchimie-biologie.ubm.ro%2FCursuri%2520on-line%2FMIHALY%2520COZMUTA%2520ANCA%2FALIMENTE%2520CU%2520DESTINATIE%2520SPECIALA-FUNCTIONALE%2FTehnologii%2520ale%2520produselor%2520de%2520origine%2520vegetala%2FUlei%2520de%2520floarea%2520soarelui.ppt&ei=tE9fU6ruLoHY4wTo5IDoBQ&usg=AFQjCNGYpDgzw0QumkTFiHXJ6hF90WKp9g&bvm=bv.65397613,d.bGQ

[39] http://agroromania.manager.ro/docs/standarde-indici-calitate-floarea-soarelui.pdf

[40] http://www.uleiuri-vegetale.ro/RefinedSunFlowerOilBulk.html

[41] http://www.uaiasi.ro/medicina/ro/files/I.preclinici/farmacologie/Farmacologie_CURS_14.pdf

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 9, 14-16.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

[43] Justin-Dumitru C. Diaconu, Oana Andreia Coman, Vasile Benea- Tratat de terapeutică dermato-venerologică, editura Viața medicală românească- București, 2002- pg 478 .

[44] Ion Țolea- Dermatovenerologie clinică- editura Medicală Universitară Română- anul 2002- capitolul Noțiuni generale de terapeutică dermatologică- pg 64,65.

[45] Yesinia Rojas, M.D., Celeste C. Finnerty, Ph.D., Ravi S. Radhakrishnan, M.D., and David N. Herndon, M.D.- Burns: an update on current pharmacotherapy- Expert Opin Pharmacother- Author manuscript; available in PMC Feb 19, 2013.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3576016/

[46] Petre Neacșu, George Dan Mogoșanu, Monica Gabriela Tiță, Ion Tiță- Remedii naturale în tratamentul bolilor- Editura Sitech- anul 2006- pg 43-45.

[47] http://www.mediculmeu.com/plante-medicinale/leacuri-populare/cum-tratam-arsurile-precum-si-diverse-taieturi-si-rani.php

[48] http://www.util21.ro/despre-femei/frumusete-arsurile-tratamente-naturiste-remedii.htm

[49] http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/remedii-arsurilor-piele-1_50abfe6e7c42d5a66383ace5/index.html

[50] H. Maghsoudi, F. Salehi, M. K. Khosrowshahi, M. Nasirzadeh, R. Shams- Comparison between topical honey and mafenide acetate in treatment of burn wounds

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3293229/

[51] Farmacopeea Română- Pulveres- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 387, 804, 849, 893.

[52] http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/medicina/forme-farmaceutice-cu-larga-utilizare-in-terapia-actuala-aerosoli-290050.html

[53] http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Procedurile-de-termoterapie-Compresele-si-cataplasmele.html

[54] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2544-2548.

[55] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 1- ediția III- editura Polirom- anul 2011 – Cap Forme farmaceutice sterile- pg 479-490, 513-514.

[56] http://www.hypericum-plant.ro/unguent-galbenele

[57] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-cu-propolis-40g-nera-comercial/2383/

[58] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-epiteline-35gr-exhelios/1135/

[59] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-aloe-20gr-abemar-med/78/

[60] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/dermofarm-crema-cicatrizanta-cu-ulei-de-catina_11308

[61] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/armon-crema_15668

[62] http://www.ciroderma.ro/prospect/

[63] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/gel-tinctura-suedeza-&argint-coloidal-20ml-viva-natura/1420/

[64] http://sanatate.bzi.ro/fenistil-gel-trateaza-prurit-in-dermatoze-urticarie-intepaturi-de-inspecte-arsuri-solare-25394

[65] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702679/Plasturi)cu)gel)pentru)Arsuri)4)buc)SmartPatch.html

[66] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702682/Shiffa)Plasturi)cu)Hydrogel)Pentru)Arsuri)6)buc)Sana)Sarah.html

[67] http://www.waterjel.com/professional-products/emergency-burn-care/burn-dressings/

[68] Principii de tratament în dermatologie- pg 11.

[69] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21802856

[70] http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-sanse-avem-sa-ne-revenim-in-urma-arsurilor-7059875/

Bibliografie

[1] http://www.scribd.com/doc/183013496/47856631-Dermatologie-pdf

[2] Rucsandra Cristina Dascălu, Loredana Elena Stoica, Virgil Pătrașcu – Conferința Asociației dermatologilor din Oltenia – Craiova, 21-22 aprilie 2012 – Cap I: Pielea și factorii fizici-subcapitolul Patologia indusă de agentul termic, mecanisme patogenice, entități clinice – Editura SITECH – Craiova, 2012 – pg 87,88.

[3] http://www.mediculmeu.com/chirurgie/chirurgie/arsurile.php

[4] Tianhong Dai, Ying-Ying Huang, Sulbha K. Sharma, Javad T. Hashmi, Divya B. Kurup, Michael R. Hamblin – Topical Antimicrobials for Burn Wound Infections

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2935806/

[5] Laura-Gheuca-Solovastru- Dermatologie clinica și venerologie- cap Reparare cutanată- Editura Junimea- anul 2003, Iași- pg 65,66.

[6] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 1- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- pg 236-238, 1220-1228, 2313-2320 .

[7] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 2- editura Polirom- anul 2008- Cap Forme farmaceutice bioadezive- pg 651-652, 672-693, 706-713, 717-733, 753-761, 777-789, 815, 823-824.

[8] http://medicamente.romedic.ro/enbecin-spray-08-06-2011

[9] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-neobacin-1296/

[10] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-santaderm-1651/

[11] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-hipericin-907/

[12] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bioxiteracor-238/

[13] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-oxycort-1415/

[14] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-dermazin-511/

[15] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-flammazine-752/

[16] http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2475

[17] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecolan-1003/

[18] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-jecozinc-1004/

[19] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-solcoseryl-1733/

[20] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-bepanthen-211/

[21] http://documents.pageflip-flap.com/Cz2AnlpCJAfV4Xr7aU8#.U3m5eij8vdM=&p=17

[22] http://oua.ro/

[23] http://www.sanovita.ro/stiati-ca/–16.html

[24] http://ro.wikipedia.org/wiki/Miere

[25] http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/de-ce-este-buna-mierea-pentru-ten-1114198

[26] http://www.oliveoilsource.com/page/chemical-characteristics

[27] http://dictionar.romedic.ro/ulei/

[28] Prof. univ. dr. Constantin I. Milică

http://ziarullumina.ro/sanatate/despre-indicatiile-terapeutice-ale-uleiului-de-masline

[29] http://dexonline.ro/definitie/seu

[30] http://manie.ro/ingredientele-de-origine-animala-in-cosmetice/

[31] http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/grasimile-beneficii-asupra-organismului-si-siluetei_7037

[32] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-clorhexidin-416/

[33] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-betadine-223/

[34] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-romazulan-1610/

[35] http://www.paginafarmacistilor.ro/medicamente/prospect-sanisorb-1650/

[36] http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_apiterapia_ceara_de_albine_in_apiterapie.html

[37] http://alexandrescuapicola.wordpress.com/produse/ceara-de-albine/

[38] Profesor Mihaly Anca, student [anonimizat], student [anonimizat], Universitatea de Nord Baia Mare, Tehnologia obținerii uleiului de floarea.soarelui;

http://www.google.ro/url? sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDEQFjAB&url=http%3A%2F%2Fchimie-biologie.ubm.ro%2FCursuri%2520on-line%2FMIHALY%2520COZMUTA%2520ANCA%2FALIMENTE%2520CU%2520DESTINATIE%2520SPECIALA-FUNCTIONALE%2FTehnologii%2520ale%2520produselor%2520de%2520origine%2520vegetala%2FUlei%2520de%2520floarea%2520soarelui.ppt&ei=tE9fU6ruLoHY4wTo5IDoBQ&usg=AFQjCNGYpDgzw0QumkTFiHXJ6hF90WKp9g&bvm=bv.65397613,d.bGQ

[39] http://agroromania.manager.ro/docs/standarde-indici-calitate-floarea-soarelui.pdf

[40] http://www.uleiuri-vegetale.ro/RefinedSunFlowerOilBulk.html

[41] http://www.uaiasi.ro/medicina/ro/files/I.preclinici/farmacologie/Farmacologie_CURS_14.pdf

[42] Prof. Univ. dr. Ioan Costea- Arsurile- pg 9, 14-16.

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

[43] Justin-Dumitru C. Diaconu, Oana Andreia Coman, Vasile Benea- Tratat de terapeutică dermato-venerologică, editura Viața medicală românească- București, 2002- pg 478 .

[44] Ion Țolea- Dermatovenerologie clinică- editura Medicală Universitară Română- anul 2002- capitolul Noțiuni generale de terapeutică dermatologică- pg 64,65.

[45] Yesinia Rojas, M.D., Celeste C. Finnerty, Ph.D., Ravi S. Radhakrishnan, M.D., and David N. Herndon, M.D.- Burns: an update on current pharmacotherapy- Expert Opin Pharmacother- Author manuscript; available in PMC Feb 19, 2013.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3576016/

[46] Petre Neacșu, George Dan Mogoșanu, Monica Gabriela Tiță, Ion Tiță- Remedii naturale în tratamentul bolilor- Editura Sitech- anul 2006- pg 43-45.

[47] http://www.mediculmeu.com/plante-medicinale/leacuri-populare/cum-tratam-arsurile-precum-si-diverse-taieturi-si-rani.php

[48] http://www.util21.ro/despre-femei/frumusete-arsurile-tratamente-naturiste-remedii.htm

[49] http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/remedii-arsurilor-piele-1_50abfe6e7c42d5a66383ace5/index.html

[50] H. Maghsoudi, F. Salehi, M. K. Khosrowshahi, M. Nasirzadeh, R. Shams- Comparison between topical honey and mafenide acetate in treatment of burn wounds

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3293229/

[51] Farmacopeea Română- Pulveres- ediția a X-a- Editura Medicală- București- 1993- pg 387, 804, 849, 893.

[52] http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/medicina/forme-farmaceutice-cu-larga-utilizare-in-terapia-actuala-aerosoli-290050.html

[53] http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Procedurile-de-termoterapie-Compresele-si-cataplasmele.html

[54] Irwin M. Freedberg… [et al]-Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine- Sixth edition- vol 2- Editura The McGraw-Hill Companies- anul 2003- Chapter 272 – Wound dressings- pg 2544-2548.

[55] Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa- Tehnologie farmaceutică- vol 1- ediția III- editura Polirom- anul 2011 – Cap Forme farmaceutice sterile- pg 479-490, 513-514.

[56] http://www.hypericum-plant.ro/unguent-galbenele

[57] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-cu-propolis-40g-nera-comercial/2383/

[58] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-epiteline-35gr-exhelios/1135/

[59] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/unguent-aloe-20gr-abemar-med/78/

[60] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/dermofarm-crema-cicatrizanta-cu-ulei-de-catina_11308

[61] http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/armon-crema_15668

[62] http://www.ciroderma.ro/prospect/

[63] http://www.mariaherbal-plafar.ro/produse/gel-tinctura-suedeza-&argint-coloidal-20ml-viva-natura/1420/

[64] http://sanatate.bzi.ro/fenistil-gel-trateaza-prurit-in-dermatoze-urticarie-intepaturi-de-inspecte-arsuri-solare-25394

[65] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702679/Plasturi)cu)gel)pentru)Arsuri)4)buc)SmartPatch.html

[66] http://farmaverde.allshops.ro/produs/6702682/Shiffa)Plasturi)cu)Hydrogel)Pentru)Arsuri)6)buc)Sana)Sarah.html

[67] http://www.waterjel.com/professional-products/emergency-burn-care/burn-dressings/

[68] Principii de tratament în dermatologie- pg 11.

[69] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21802856

[70] http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-sanse-avem-sa-ne-revenim-in-urma-arsurilor-7059875/