Studiul Bolilor Filariale la Animale

Studiul bolilor filariale la animale

Nematodele filariforme constituie un grup important de agenți patogeni pentru animale, dar și pentru oameni în regiunile tropicale ale lumii. Acești paraziți au evoluat de-a lungul timpului și au ajuns să se hrănească cu sângele artropodelor ca gazde intermediare și vectori.

Taxonomie

Paraziții sunt organisme eucariote ce fac parte din Regnul Animalia(Metazoa), Subregnul Eumetazoa, Filum Bilateralia, grupul Pseudocelomata, încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda, subclasa Chromadorea, ordinul Spirurida, superfamilia Filaroidea, familia Filariidae, genul Parafilaria, familia Onchocercidae, genurile Onchocerca, Dirofilaria și familia Setariide genul Setaria.

Filariidozele sunt biohelmintoze produse de nematode din familiile Filariidae și Onchocercidae care se localizează în sistemul vascular, în țesutul conjunctiv subcutanat, intermuscular, periarticular tendinos, pe seroase și în ligamente la cabaline și bovine determinând parafilarioza, onchocercoza, setarioza sau în cord la câine, cauzând dirofilarioza.

Pe lângă aceste filarioze, se mai cunosc si alte filarii care parazitează la animale și om, prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul nr. 1.1. Alte filarii parazite la om și animale.

DIROFILARIOZA

Dirofilarioza este o biohelmintoză produsă de specia Dirofilaria immitis, care se localizează în cordul drept și artera pulmonară la carnivore, caracterizată clinic prin tulburări cardio-vasculare, cu evoluție cronică. Parazitoza evoluează în regiuni geografice cu climat cald, iar în zonele temperate, în timpul verii, fiind transmise de tânțari din familia Culicidae. În Europa dirofilarioza câinelui a fost diagnosticată în Italia, Franța, Spania, România. La noi în țară dirofilarioza a fost dignosticată de către Motaș, 1903, în zona București. De atunci s-au înregistrat cazuri în Lunca Dunării și în Bazinul inferior al afluenților acestui fluviu .În ultimii ani au apărut cazuri și în Iași.

Etiologie: Dirofilaria immitis sin. Filaria immitis are corpul filiform,egal calibrat, culoare albicioasă gălbuie. Orificiul bucal este simplu, fară buze, înconjurat de papile cefalice. Vestibulul bucal lipsește.

Fig. nr.1. Dirofilaria immitis prelevate din cord și artera pulmonară la câine. După Pasca S. și colab., 2008.

Masculul măsoară 12-18 cm. Extremitatea caudală este spiralată, mărginită de aripi cuticulare, prevăzută cu papile dispuse în perechi(9-11) și 2 spiculi inegali(de 210 µm și respectiv, de 300µm) . Femela măsoară 25-30 cm x 1,3 mm. Orificiul genital este în partea anterioară a corpului. Este vivipară.

Microfilariile măsoară 220-330 x 5-6 µm. Au extremitatea anterioară aproape dreaptă, ascuțită, coada dreaptă, iar cuticula prezintă striuri anulare. Corpul microfilariei este drept, iar în frotiurile de sânge proaspăt prezintă motilitate lentă, staționară, în același loc, fără a se deplasa. În sângele câinelui microfilariile nu cresc și nu se dezvoltă, deși ele persistă mai mult de doi ani.

Stocarea sângelui sau a serului sangvin cu microfilarii la temperatura camerei, dar nu la temperatura corpului, conduce la creșterea taliei microfilariilor chiar mai mult decât în tânțar, dar cu o rată mai redusă. Stocarea în formalină 10% le reduce talia. Dezvoltarea completă până la stadiul infestant are loc numai în țânțari.

Numărul microfilariilor circulante în sângele periferic nu este constant în decursul zilei. Există o accentuată periodicitate a numărului microfilariilor în sângele periferic. Microfilariile sunt de 5-10 ori mai abundente și chiar de 50 de ori mai multe, seara și noaptea, decât dimineața și la amiază. Densitatea populției de microfilarii circulante se menține însă la nivel detectabil în sângele periferic la orice oră din cele 24 de ore ale unei zile. S-au întâlnit și cazuri când dimineața microfilariile erau absente, dar, în compensație, erau abundente după-amiaza. Mecanismul acestei periodicități nu este pe deplin elucidat, dar există evidențe care arată că microfilariile se găsesc concentrate în viscere, în special în splină, în timpul zilei. Periodicitatea în sângele periferic este o adaptare biologică intrisecă a parazitului, dar care poate fi influențată și modificată de fiziologia și de activitatea gazdei. Nematodele adulte parazitează în cordul drept și artera pulmonară la câine, vulpe , lup, dar și pisică.

Gazda intermediară este reprezentată de tânțari aparținând genurilor Anopheles(12 specii), Aedes(29 de specii) , Culex(14 specii), Mansonia( 6 specii), Psorophora(o specie), Coquilletidia(o specie) și unele specii de căpușe.

Ciclul biologic este heteroxen. Microfilariile sunt absorbite de către gazda intermediară odată cu sângele. În corpul tânțarilor microfilariile se localizează în tubii lui Malpighi, unde se desăvârșește dezvoltarea embrionară rezultând L1. Această larvă are canalul alimentar complet și crește, năpârlește trecând în stadiul L2. Timpul necesar încheierii dezvoltării embrionare și a larvelor până la stadiul al doilea este de 10-14 zile. După 10-11 zile larvele de stadiul al doilea părăsesc tubii lui Malpighi, migrează în torax, unde năpârlesc trecând în stadiul de larvă infestantă L3. Aceasta continuă deplasarea și ajunge în aparatul bucal al țânțarilor, stabilindu-se în labium după 12-40 de zile în funcție de temperature ambientală.

Timpul necesar dezvoltării în țânțar variază în funcție de factorii de climă, în special de temperatură și umiditate și, de obicei durează cel puțin 2 săptămâni. Sub 21ºC intervalul de dezvoltare este mai mare. Temperaturi sub 15,6ºC au efect letal asupra larvelor din țânțar. Temperatura ambiantă este un factor ce limitează transmiterea infestației. Deși peste 30 de specii de țânțari pot, experimental, asigura dezvoltarea larvară, nu toate speciile sunt egale din acest punct de vedere. În condiții natural speciile de țânțari care pot transmite larvele infestante sunt Culex pipiens, Anopheles quadrimaculatus și Aedes vexans.

Fig. nr. 2 Femelă din genul Anopheles în zbor, după hrănirea cu sânge de la o gazdă infectată (http://science.nationalgeographic.com/science/photos/malaria.html)

Țânțarii intens parazitați cu microfilaria în tubii lui Malpighi mor înainte ca larvele să atingă stadiul infestant. Într-un tânțar se pot dezvolta până la 50 de larve, dar obișnuit se găsesc până la 10 larve și foarte frecvent numai 2-5 larve. Menținerea caracterului enzootic al bolii și intensitatea infestației depind de densitatea populației de tânțari și de proporția celor infestați.

Larvele infestante ajung în gazda definitivă prin plaga creată de trompa țânțarului, de unde migrează în țesutul conjunctiv subcutan în mușchi, în țesutul adipos și în subseroasa venelor. Aici larva năpârlește de 2 ori( în a 9-a si respective a 12-a zi) ajungând în stadiul juvenil după 60-90 de zile de la infestarea câinelui.

Adultul tânăr L5 pătrunde în circulația venoasă ajungând în artera pulmonară, unde se maturează. În acest moment viermii măsoară 2-3 cm lungime. În următoarele 3 luni viermii cresc rapid ajungând la lungimea de 10-18 cm. Viermele adult poate ocupa și alte locuri de parazitare(cord drept, vena cavă) la 85-120 zile de la infestare. Ponta debutează la 6,5 luni de la infestarea câinelui. Longevitatea adulților este de aproximativ 8 ani.

Femela adultă, în a 6-a lună de la infestare a gazdei, conține în uter ouă fertilizate, învelite în membrane vitelină. Aceste ouă se dezvoltă în uter, dând naștere la un embrion activ, lipsit de canalul alimentar. Membrana vitelină se întinde peste embrion acoperindu-l ca o teacă. Această teacă vitelină este eliminată înainte ca embrionii să fie eliminați de către femelă și înainte ca aceștia să fie puși în circulația sangvină. Embrionii depuși în torentul circulator se numesc microfilarii. Acestea pot circula în sânge mai multe luni, probabil mai mult de un an sau chiar 2 ani în așteptarea gazdei intermediare.

Epidemiologie

Dirofilarioza a fost identificată în regiunile tropice, subtropice și în zonele temperate, la carnivore, unde se dezvoltă și gazdele intermediare. În zonele cu climă temperată, parazitoza apare vara mai frecvent la câine dar și la pisică.

Sursa de paraziți este constituită din carnivorele bolnave și purtătoare de microfilaria, care asigură infestarea gazdelor intermediare prin hematofagie și dipterele hematofage infestate care transmit boala la alte animale sănătoase contribuind la extinderea parazitozei în zone geografice extinse.

Transmiterea bolii poate avea loc și transplacentar, întrucât au fost identificate microfilarii în sânge la cățeii nou născuți. Receptivitatea este mai mare la câine și vulpe, celelalte specii fiind mai rezistente, prezintă forme subclinice de boală cu rol de rezervor de paraziți.

Femelele sunt mai sensibile la boală decât masculii, prezentând o incidență de 66% comparativ cu 38,6% la masculi. În cadrul vârstei canidele mai mari de 18 luni sunt mai sensibile decât animalele tinere.

Un rol important în evoluția dirofilariozei, îl deține activitatea prestată de câini si modul de viață, care îi solicită la eforturi mari și repetate agravând starea bolii.

Părul lung nu reușește să protejeze câinii contra țânțarilor. La acești câini țânțarii se hrănesc, înțeapă, zona nasului, periorbitară, zona ventrală și în special regiunea pelvină. Țânțarii mai agresivi sunt capabili de a se afunda chiar în părul lung pentru a înțepa pielea.

Dirofilaria immitis este o specie cosmopolită. Incidența bolii este mai mare în regiunile cu căldură umedă în care se gasește biotopul țânțarilor.

La pisică boala este mai rară, afectând animalele cu vârstă cuprinsă între 3-6 ani. Din populația de țânțari doar 1% sunt infestați cu microfilaria de la pisică.

Patogeneză și modificări morfopatologice

Mecanismele patogenetice sunt complexe și multiple exercitate de nematodele adulte și de microfilarii. Nematodele adulte acționează mecanic, obstructive, iritativ și toxic. Ele sunt direct responsabile pentru aproape toate leziunile cardiace, vasculare și pulmonare. . Unele leziuni pulmonare și leziunile glomerulare renale au fost atribuite concentrării și distrucției microfilariilor în aceste organe. Viermii adulți lezionează endoteliul vascular conducând la instalare unei endarterite (artera pulmonară și ramificațiile acesteia) cu proliferări miointimale viloase. La acestea aderă neutrofilele, macrofagele și plăcuțele sangvine. Acestea eliberează factori trofici care stimulează proliferarea miointimală. Endarterita progresează spre îngroșarea intimei ce capătă aspect rugos. Ocluzia împreună cu reducerea elasticității conduce la creșterea presiunii în artera pulmonară, în cordul drept și în vena cavă.

Proliferarea miointimală, fibroza obstructivă endarterială, tromboza arterei pulmonare cât și formarea de embolusuri cu viermi, opun rezistență torentului circulator sangvin. Intensitatea acestei opoziții pe artera pulmonară și a ramurilor sale mari depinde de severitatea infestației, de numărul de vase parazitate, de gradul de reducere a lumenului acestora. Presiunea sanvină pulmonară crește direct proporțional cu intensitatea torentului sangvin în plămâni.

Afectarea cordului este urmarea blocării circulației pulmonare și constă în hipertrofia ventriculului drept ca răspuns la tensiunea mare din artera pulmonară și din ramurile acesteia. Hipertrofia este urmată de dilatație cardiac dreaptă, iar tromboza arterei pulmonare și embolizarea plămânului conduc la congestia ventriculului drept.

Fig nr.3 Dirofilarii și tromboză în ventriculul drept. După Pasca S. și colab., 2008.

Fibroza obstructivă, endarterita și tromboza pot induce rupture arterei pulmonare sau a unei ramuri stângi a ei. În acest caz se constată câteva sute de mililitri de fluid sangvinolent în cavitatea toracică, iar chagul de sânge din această cavitate conține nematode adulte(peste 100 de viermi), se mai observă ruptura lobului diafragmatic drept ce corespunde locului de rupere a unei ramuri mari a arterei pulmonare. Celelalte ramuri ale acestei artere sunt obstruate cu trombusuri în care se găsesc numeroși viermi.

Fig nr. 4 Arteră pulmonară cu dirofilarii. După Pasca S. și colab., 2008.

Cauza ruperii ramurilor arterei pulmonare este reprezentată de modificările degenerative ale tunicii medii, produse prin hipoxia peretelui vascular, hipertensiunii arteriale și trombarteritei. La locul unde se găsesc trombii artera este dilatată sacular. Asociat acestor leziuni se întâlnește dilatația ventriculară dreaptă și a trunchiului arterei pulmonare.

Histologic, în cazul ruperii unei ramuri mari trombozate a arterei pulmonare se constată proliferări fibroase ale intimei de tip rugos. Fibrele muscular netede și fibrele elastice din tunica media sunt înlocuite cu fibre de colagen. Pentru că sângele trece faldurile rugoase ale intimei arterei pulmonare se formează trombo-emboli care sunt duși în pulmoni. Trombo-embolii sunt subțiri și obstruează capilarele și arteriolele mici, dar ei pot depăși 1 cm diametru când ocluzionează arteriolele mai mari. Embolusurile care blochează ramurile arterei pulmonare conduc la apariția infarctului pulmonar care măsoară câțiva cm diametru. Embolizare pulmonară prin fragmente de viermi este factorul principal al congestiei cordului drept. Viermii constituiți în embolusuri sunt atât cei morți natural cât și cei omorâți pe cale tarapeutică. Aceștia pot ocluziona ramurile arterei pulmonare conducând la congestive cardiac și la edem pulmonar. În pulmoni se observă o infiltrație interstițială difuză cu eozinofile, asociată unei sensibilizări a gazdei la microfilaria, sau cu o sechestrare a microfilariilor în sistemul reticulo-endotelial pulmonar. În jurul trombusurilor se dezvoltă granuloame. Microfilariile sechestrate sunt înconjurate de polinucleare, între care predomină eozinofilele, în timp de microfilariile pe cale de degenarare sunt înconjurate de către mononuclare și de celule gigante.

Modificările cardiace apar clinic la 18 luni de la infestare, și sunt de obicei, limitate la dilatația ventriculului drept. La aceasta mai concură ocuparea cavității ventriculului drept de către viermii care se interferează torentului sangvin.

Fig nr. 5 Dilatație ventriculară dreaptă. După Pasca S. și colab., 2008.

În sindromul de vană cavă sau sindromul de insuficiență hepatică observat în infestațiile masive atriul drept este foarte dilatat. Această dilatație este cauzată de masa mare de viermi care se opune torentului sangvin cât și ocupării de către aceștia a cavității cardiac drepte. Dilatația atrială și a venei cave poate evolua independent de dilatația ventriculară și fără ca aceasta să fie prezentă.

Câinii cu sindrom de insufieciență hepatică adăpostesc de două ori mai mulți viermi comparativ cu câinii aflați în forma cronică și de patru ori mai mulți decât câinii asimptomatici. Leziunile hepatice constau în congestie pasivă și asociată la câinii cu insuficiență cardică. Ascita lipsește în sindromul de venă cavă cu toate că aceasta se asociază cu distrucții hepatice extinse. Unele modificări nu sunt reversibile mai ales în infestațiile de lungă durată.

Fig. nr. 6 Ficat de stază. După Pasca S. și colab., 2008.

Dirofilaria immitis a fost găsită în aortă producând ocluzia acesteia. Viermii au fost găsiți și în ventriculul stâng, artera hepatică, artera splenică, arterele renale și iliace. În artera femurală viermii au fost gășiți caudal, până la jumătatea regiunii mijlocii a tibiei. Au mai fost găsiți viermi și în arterele spermatice.

În cazul parazitismului arterei splenice, splina este cianotică. În parazitismul arterial se constată, în arterele mari leziuni de ateroscleroză cu plăci fibroase și, adesea, proliferări endoteliale ca niște vilozități. În artele mici apar: îngroșarea arterială și hiperplazia mediei.

Clinic

La câine dirofilarioza evoluează subclinic sau clinic, cu un tablou simptomatic polimorf, sub formă de sindroame: cutanat, de insuficiență cardiacă și neurologic cu evoluție inconstantă. Sindromul modificărilor cutante se manifestă prin două forme clinice, care se întâlnesc pe același animal: dermatita nodulară piogranulomatoasă cu tendință la ulcerare și dermatita exudativă.

Dermatita nodulară se manifestă prin prurit intens, noduli cutanați, mici, duri, cu aspect granulomatos pe coate, stern, cap, baza urechilor, urmat de transformarea lor în ulcere. Dermatita exudativă se traduce prin depilație pruriginoasă, cronică, umedă pe fața externă a urechilor, pe jarete, pe degete asociate cu alterarea stării generale.În ambele cazuri nu apar tulburări cardice și neurologice decelabile clinic. Sindromul de insuficiență hepatică(sindromul de venă cavă) constă în apariția bruscă a simptomelor, anamneza nerelevând manifestări anterioare debutului. Afectează mai freecvent câinii în vârstă de trei-cinci ani, deși sindromul se poate întâlni la orice vârstă. Principalele simptome sunt: slăbiciune bruscă, anorexie, depresie, letargie, icter, hemoglobinurie, bilirubinurie(patognomonic), tahicardie, anemie.

Tahipneea și tusea apar mai târziu în evoluția sindromului. Instalarea sindromului este așa de bruscă încât subiectul bolnav poate muri în 12-72 de ore. Sindromul de insufieciență hepatică poate fi întâlnit în forma cronică când se observă semnele clinice ale ambelor forme de boală. El se întâlnește în infestații massive realizate într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce face ca mase mari de viermi să se maturizeze în același timp.

Forma cea mai frecventă a dirofilariozei la câine este exprimată prin sindromul de insuficiență cardiacă, semnele clinice fiind generate de afectarea cardio-pulmonară. Sindromul de insuficiență cardiacă se poate exprima prin insuficiență compensată (hipertrofie ventriculară) și insuficiență decompensată (dilatația cardiacă). După localizarea viermilor în ventriculul drept apare tahicardia, iar forța sistolică crește, fiind urmată de hipertrofia ventriculară dreaptă. Hipertrofia ajunge la decompensare, la dilatație cardiacă, ceea ce duce la tulburări circulatorii pulmonare,hepatice și renale.

Sindromul de insuficiență cardică se manifestă prin dispnee la efort, tuse profundă neproductivă, chintoasă, creșterea variabilă a efortului respirator, crize nocturne de sufocare, sincopă cardiacă cauzată de exerciții fizice, de eforturi bruște, pierderi în greutate în ciuda unui apetit excelent, ascită, și uneori acumulare de fluid pleural, hemoptizie declanșată de o tuse puternică și paliditatea mucoaselor.

Ocluzia aortică se manifestă prin lingerea și mușcarea membrelor posterioare, hipersensibilitate pe întreg membrul stâng posterior, hipersensibilitate dermică în zona celei de-a doua vertebre lombare, slăbirea pulsului femuralei la ambele membre posterioare și pareze motorie a acestora.

Afectarea rinichilor, ce constă într-o congestie și o glomerulonefrită, se traduce prin oligurie, urină densă, albuminoasă și foarte colorată(bilirubinurie).

Manifestările nervoase, observate în localizarea nervoasă a viermilor, constau în depresie, torpoare, crize de excitație cu simptome pseudorabice sau crize convulsive epileptiforme. Anemia cerebrală se traduce prin căderi, pierderea cunoștinței, urmate de revenirea la normal după câteva minute de inconștiență.

De obicei animalele nu exteriorizează toate manifestările clinice în ordinea citată mai sus, ci prezintă mai multe tablouri clinice. Se cunosc patru asemenea tablouri. Primul de traduce prin anorexie, slăbire, anemie, ascită, diaree(uneori hemoragică), dermatită pseudoeczematoasă. Al doilea constă în crize de anemie cerebrală, pareza membrelor posterioare, opalescența umorii apoase și diaree sangvinolentă.

Al treilea tablou se traduce prin tuse cronică, dispnee, convulsii epileptiforme, și diaree hemoragică. Al patrulea tablou se manifestă prin anorexie, adinamie, tahipnee, crize rabiforme, epistaxis ocazional și diaree hemoragică. În finalul evoluției clinice apar: ascita, hidrotorax, edeme subcutanate, edem pulmonar, oliguria, sincopa, colapsul și moartea. Moartea are loc în 6-18 luni de la apariția semnelor clinice. Câinele poate muri și în cursul unui efort fizic prin sincopă cardică. Dirofilarioza cardiacă și arterială produsă de Dirofilaria immitis a mai fost diagnosticată și la caii de curse.

La om dirofilarioza se manifestă prin semne funcționale și fizice discrete sau banale. Radiografia pulmonară relevă, de obicei, o opacitate periferică rotunjită sau triangulară de mimează de obicei tuberculoza, cancerul sau infarctul pulmonar. Nu există microfilariemie. La operație, în mijlocul infarctului hemoragic pulmonar, se observă prezența de numeroase granuloame bogate în eozinofile. Artera pulmonară trombozată conține filarii identificabile.

Diagnosticul

Se bazează pe anamneză , pe semnele clinice și testele de laborator. Nu toți câinii cu dirofilarioză sunt găsiți infestați în momentul examenului pentru diagnostic și nici infestația nu este necesar acompaniată de manifestări semnificative.

Clinic – dificil de suspicionat;

Paraclinic – Se identifică microfilariile în sânge prin examenul sângelui în picătură strivită sau cu ajutorul testelor rapide imunocromatografice pentru depistare antigenului(din sânge integral, ser sau plasmă).

Radiografic se evidențiză modificări de volum și poziție ale cordului și arterei pulmonare.

Prognostic rezervat spre grav în infestații slabe și grav în infestații masive.

Profilaxia administrarea  de   microfilaricide: 

-Moxidectin sub formă de tablete, în doză de 0,3mg/kgc, o singură administrare la 30 de zile, timp de 5 luni.

– Milbemicin D, în doză de 1-5 mg/kgc, cu efecte adverse la câinii cu microfilaria în sânge.

-Dietilcarbamazina, în doză de 5-6 mg/kgc, timp de 20 de zile.

-Ivermectina.

-Selamectina(Stronghold) , în doză de 0,3-0,5 mg/kgc aplicată pour on( pe piele în jurul gâtului), odată la 30 de zile, timp de 3-6 luni, cu eficacitate foarte bună asupra microfilariilor și moderată asupra nematodelor adulte.

Tratament

Este orientat către distrugerea nematodelor adulte din cord și artera pulmonară și a microfilariilor din sânge. Există riscul antrenării fragmentelor de paraziți în sistemul vascular și producerea de embolii fatale.

Se aplică terapie simtomatică constituită din cardiotonice, antihistaminice, vitamine, diuretice și regim alimentar adecvat. După 3 săptămâni de la distrugerea nematodelor adulte se administrează antihelmintice eficace asupra microfilariilor. Preparate medicamentoase folosite:

-Thiacetarsamidă (Filoramide), în doză de 2mg/kgc, i.v, timp de 2 zile.

-Levamisol, în doză de 10 mg/kgc, pe cale orală, repetat la 3-5 zile pănă la dispariția simptomelor.

-Dietilcarbamazina, în doză de 25 mg/kgc/zi, s.c , cu eficacitate moderată asupra nematodelor adulte.

-Ivermectina, în doză de 0,2 mg/kgc, cu eficacitate asupra microfilariilor.

Dirofilaria repens sin D.acutiuscula. Masculul măsoară 5-7cm x 0,3 mm, iar femela măsoară 13-17 cm x 0,5 mm.Este vivipară; microfilariile măsoară 240-300 x 10 µm. Nematodele adulte parazitează în țesutul conjunctiv subcutanat la câine mai ales în America de Nord. Gazda intermediară este reprezentată de tânțari din aparținând genurilor Anopheles, Aedes, Culex.

Fig nr. 7 Dirofilaria repens la nivelul țesutului conjunctiv la câine. După Pasca S. și colab., 2008.

Fig nr .8 Dirofilaria repens la nivelul țesutului conjunctiv la câine. După Pasca S. și colab., 2008.

O altă specie comun întâlnită în țesutul subcutanat al câinilor este D. repens, care de asemenea are o largă răspândire în lume. D. repens este un parazit foarte patogen, dar cu toate acestea distribuția lui este mai puțin studiată. În Europa parazitul a fost raportat în Bulgaria cu o prevalență de (1%), Elveția (1,6%), Grecia(12-37%), Franța(1,36%), partea mediteraniană a Spaniei( 5,1-84,6 %).

Parazitul a fost descoperit recent în mai multe regiuni din central Italiei( Toscana, Umbria, Campania) cu rata prevalenței între 2-21%. În regiunea Lazio D. repens a fost raportată numai la vultpi în anii 60, descoperindu-se acum și la câini intr-un studiu efectuat în prezent. Prevalența ei este mai mare de-a lungul teritoriului de coastă. Riscul mai mare de infecție a câinilor care trăiesc în regiunea de coastă se datorează faunei de țânțari reprezentată de Culex pipiens și Ae. Albopictus care sunt foarte raspândiți în regiune amenințând de asemenea cu producerea zoonozelor (în ultimii 5 ani au fost raportate mai mult de 100 de cazuri în Italia).

Dirofilarioza pisicii

Este o nematodoză cardio-pulmonară produsă de Dirofilaria immitis. Prevalența bolii merge paralel cu cea a câinilor în aceleși regiuni, dar la rate mai scăzute. Un diagnostic antemortem la pisică este mai dificil de stabilit față de câine, datorită rezistenței pisicii la infestația cu acest nematod. Această rezistență se materializează prin numărul mic de viermi adulți care se dezvoltă după o infestație experimentală, printr-o mai lungă perioadă de maturare a larvelor până la stadiul de vierme adult, prin prelungirea perioadei de prepatență, prin nivelul redus și prin durata scurtă a microfilariemiei și prin reducerea longevității adulților. De aceea multe infestații se descoperă la necropsie.

În infestațiile naturale pisica găzduiește 1-6 viermi adulți în cord.Viermii pot migra aberant mai frecvent ca la câine, în creier, în special în ventriculii laterali. Viermii imaturi au fost găsiți in noduli cutanați, apăruți în vecinătatea locului de inoculare a larvelor infestante, în 20% din cazuri. Vârsta medie afectată este cuprinsă între 3-6 ani, cu limite între unul și 17 ani.

Manifestările clinice pot fi acute sau cronice. Semnele acute pot însoți fie boala pulmonară, fie pe cea cerebrală. Semnele acute sunt: moartea bruscă datorită trombembolismului pulmonar sever sau ocluziei arterei pulmonare principale, embolism pulmonar, dispnee, tuse, hemoptizie, șoc, semne neurologice, apoplexie, comă, orbire, ataxie, mers în cerc, salivație, balansarea capului. Semnele clinice nu se aseamănă cu cele de la câine și nu se corelează cu prezența viermilor.

Semnele cronice sunt: tuse, dispnee intermitentă, vomitare sporadică asociată, uneori cu mâncarea dar nu și cu semne respiratorii, pierderi în greutate, hemoptizie ocazională, semne neurologice nespecifice, moartea bruscă. În sindromul pulmonar cu eozinofilie se observă tuse, dispnee intermintentă, letargie, intoleranță la efort, insuficiență cardiacă dreaptă, anorexie. Cele mai comune simptome reieșite din anamneză sunt cele care se referă la sistemul cardio-pulmonar, în special tusea și dispneea, vomizarea, anorexia, letargia și pierderea în greutate.

2. ONCHOCERCOZE

Sunt nematodoze care afectează taurinele, cabalinele, ovinele, cervidele, suinele și omul, fiind produse de specii de nematode din genul Onchocerca. Sunt transmise de Ceratopogonidae, Simulidae și posibil de țânțari. Nematodele se localizează în țesutul conjunctiv fibros, în special în ligamente, în țesutul conjunctiv subcutanat și intermuscular și în aortă. Sunt viermi cosmopoliți.

Din genul Onchocerca se cunosc mai multe specii, care sunt prezentate în tabelul 1.2.

Tabelul nr 1.2 Speciile din genul Onchocerca ce parazitează la animale

Femele speciilor de Onchocerca ce parazitează animalele sunt foarte lungi, măsurând, uneori, până la 80 cm lungime sau chiar mai mult. Cuticula este prevăzută cu striuri spiralate, mai evidente la femelă. Microfilariile nu au teacă cuticulară și nu sunt depuse în sângele circulant, ci în vasele sangvine și în spațiile limfatice din derm, în spațiile din țesutul conjunctiv și în fluidul sinovial. Microfilariile nu au periodicitate. Larvele infestante, din gazdele intermediare( vectori), se găsesc în labium la 20-25 zile de la ingestia sângelui cu microfilarii de la gazdele definitive.

Speciile din genul Onchocerca produc la animale, mai multe entități morbide: oncocercoza cervical, oncocercoza ligamentară și cutanată la cal, oncocercoza ligamentară, musculară, cutanată și aortică la taurine, oncocercoza aortică la oaie, capră și porc, oncocercoza subcutanată la cerb, oncocercoza ocular la câine și oncocercoza omului.

ONCHOCERCOZA CERVICALĂ A CALULUI

Afectează caii care nu au depășit vârsta de 7-8 ani, fiind produsă de Onchocerca cervicalis. Boala se caracterizează prin modificări discrete și nu devine clinică la toate animalele infestate. În general boala este descoperită odată cu fistula greabănului.

Etiologie

Onchocerca cervicalis este un nematod filiform, de talie mare. Masculul măsoară 7,5-10,3 cm lungime și 0,14-0,19 mm lățime. Femela măsoară, cu aproximație 30-70 cm lungime și 0,42 cm lățime. Masculul are 2 spiculi inegali: dreptul are 97-118 µm lungime iar stângul 346-380 µm lungime. Femela este vivipară. Microfilariile măsoară 182-210 µm lungime și 2-4 µm lățime și au coada recurbată. Femela produce un număr mare de microfilarii, care migrează prin țesutul conjunctiv spre derm. Larvele se găsesc în jurul viermilor adulți, în piele și mai rar în țesuturile vecine din jur. Adulții pot fi găsiți în țesutul conjunctiv din jurul cartilajului scapular. În stadiul de adult viermii se localizează printre fibrele ligamentului cervical din dreptul primelor vertebre dorsale , unde helminții stau înrulați în jurul fibrelor, la inserția lor pe apofizele spinoase și în zona nucală. Microfilariile au fost găsite și în cornee la un număr mare de cai și uneori în leziunile de dermatită. Gazdele intermediare sunt țânțarii din genul Culicoides specia C. nubeculosus.

Ciclul de viață este heteroxen. Microfilariile se găsesc în vasele de sânge cutanate, sau în papilele dermice, de unde sunt preluate de țânțari și de simulide. În 70-90% din cazuri microfilariile se găsesc în pielea de pe linia albă, în timp ce adulții se găsesc în ligamentul cervical. În 70% din cazuri microfilariile se găsesc în pleoapa inferioară și în 60% în limbul lateral al ochiului. Printre caii la care microfilariile au fost descoperite în pleoapă, 46% dintre aceștia au avut invazii oculare, în timp ce numai 14% dintre caii fără microfilarii în pleoape au prezentat invazii oculare. În ochi microfilariile se găsesc în cornee și în umoarea apoasă. Microfilariile se găsesc în zona ombilicală la toți caii examinați. Microfilariile ajung infestante în 24 de zile. Culicoides nubeculosus este mai activ vara, în zilele cu căldură umedă. Cele mai multe gazde intermediare atacă linia ventrală de la ombilic la mamelă, iar 15% grebănul și baza cozii. Timpul necesar ca larvele infestante să ajungă la stadiul de adult este de 80-10 luni.

Patogeneză:

Viermii adulți preferă zona nucală a ligamentului cervical și grebănul. În general procesul patogen este foarte lent și începe cu apariția unor tumefacții mici, nedureroase, difuze, care cresc în dimensiuni și devin fluctuante.

Microfilariile generează zone inflamatorii circulare, cu formarea de noduli, care măresc consistența ligamentului. Mai târziu ei se calcifică. Migrația parazitului, mișcările acestuia, fixarea în ligamentul cervical, favorizează grefarea infecțiilor secundare cu Brucella abortus, cu toate că existența parazitului poate fi și fără asemenea complicații și chiar fără manifestări clinice. Apariția clinică a bolii este legată de condițiile de întreținere, alimentație, regim de muncă, iar un traumatism poate constitui una din cauzele declanșării procesului patogen.

Modificări morfopatologice

Microfilariile se găsesc așezate grămadă, fie chiar sub epidermă, sau înconjoară ombilicul. În grosimea ligamentului cervical se constată formațiuni nodulare de mărimea unui bob de grâu sau de mărimea unei nuci, calcifiate. În zona apofizelor spinoase și în zona nucală a ligamentului galben cervical ligamentul este distrus, iar printre fibre se găsesc viermi. Leziunile sunt cavitare în jurul nematodelor.

La cal s-au descris o mare varietate de leziuni oculare produse de Onchocerca cervicalis. Microfilariile au tendința să se acumuleze sub forma unor grămezi chiar sub epidermă iar vasele de sânge dermice sunt înconjurate de acumulări de limfocite, eozinofile.

Tablou clinic

Când cauza declanșării maladiei grebănului nu a fost un traumatism, se constată o tumefacție caldă și dureroasă. După instalare boala grebănului are simptomatologie și evoluție caracteristică.

Diagnostic. Se recurge la biopsii cutanate în zonele afectate.

Prognosticul este favorabil.

Tratament

Curativ se aplică în funcție de starea evolutivă a bolii. În forma simplă de evoluție se folosesc antihelmintice:

-Avermectine (Equalan), în doză de 0,2 mg/kgc, pe cale orală, cu eficacitate împotriva microfilariilor,

-Dietilcarbamazin, în doză de 5-8 mg/kgc subcutanat, timp de trei săptămâni.

Se poate interveni chirugical prin extirparea nordulilor care exercită compresiune asupra filetelor nervoase. În forma complicată cu flegmon se recomandă intervenția chirurgicală asociată cu antibiotice, sulfamide, antiinflamatoare.

Profilaxia

Vizează măsuri de limitare a populației de țânțari prin dezinsectizări pe suprafețe întinse și în zonele pășunabile, protejarea cabalinelor în perioada verii împotriva atacului cu țânțari prin aducerea la adăpost, igienizarea corporală riguroasă a cabalinelor, evitarea traumatismelor cutante, aspersiuni pe suprafața corpului cu soluții insecticide care să prevină infestarea cabalinelor.

ONCHOCERCOZA CUTANATĂ A TAURINELOR

Este o dermatită cronică produsă de Onchocerca ochengi în zonele estice și de Onchocerca dermata în zonele vestice. Boala se caracterizează prin leziuni cutanate asemănatoare demodeciei. În țesutul conjunctic subcutanat și intermuscular de pe piept și membre parazitează Onchocerca gibsoni.

Leziunile cutante sunt mai frecvente pe scrotum și pe uger. Incidența infestației variază de la 10% la 50 %. Onchocerca ochengi se localizează în pielea ugerului și scrotului, formând noduli intrdermici ce conțin viermii. Deși nodulii nu sunt vizibili, sunt palpabili pe animal în viață dar și pe pielea jupuită.

Boala se poate suspiciona clinic, dar diagnosticul de certitudine se precizează prin examenul histologic al biopsiilor cutanate. Onchocerca dermata nu formează noduli cutanați. Ea se găsește în structura pielii din regiunile ventrale ale corpului și de pe picioare. În Japonia s-a observat o reacție cutanată numită boala Wahi, ce apare ca o dermatită exudativă , ce mai târziu se usucă și devine crustoasă, cu depilație, iar la animalele sever afectate poate apare chiar elefantiazisul. Se crede că această manifestare ar fi o reacție alergică la prezența microfilariilor în piele.

ONCHOCERCOZA CANINĂ

Este o boală recent cunoscută la câini. Potrivit unor autori, onchocercoza canină este o infecție aberantă produsă de O. lienalis a bovinelor, câinele fiind gazdă accidentală cu o locație ectopică (Orihel 1991, Zarfoss 2005). Alții sugerează că ar fi responsabile specii de oncocerca necunoscute anterior, dar care ar proveni de la ongulatele sălbatice la câini (Komnenou 2002). Cu toate acestea specia de oncocerca găsită la carnivore coincide cu descrierea speciei O. lupi, raportată la animalele domestice și sălbatice din Europa și America de Nord (Egyed 2001), iar secvențele nucleotidice ale speciei de oncocerca canină sunt de asemenea unice în cadrul genului (Sreter și Lancz 2007).

Morfologie

Viermii masculi sunt de culoare albă, fragili și subțiri. Măsoară 43 – 50 mm în lungime și 0,1 – 0,2 mm în diametru. Capătul anterior este rotunjit, cuticula este de 4 – 5 mm grosime și are striații transversale (Egied 2001). Papilele caudale sunt mari și cărnoase. Spiculul stâng este ușor curbat, tubular și conic și are 160 – 203 mm lungime, iar spiculul drept are 75 – 94 mm lungime, curbat tubular puternic cuticularizat la sfârșitul său proximal iar distal se îngustează printr-un capăt noduros (Komnenou 2002). Deoarece îndepărtarea completă a viermilor de sex feminin de la nivelul nodulilor este dificilă dacă nu, chiar imposibilă lungimea dotală a femelei este necunoscută; dar cel mai lung fragment a fost de 100 – 165 mm (Komnenou 2002). Pentru eliberarea completă a viermior de sex feminin au fost testate mai multe tratamente enzimatice, dar nici unul dintre ele nu a avut succes (Egyed 2001).

Femelele sunt de culoare albă, fragile, lungi și subțiri, măsurând 0,2 – 0,4 mm în diametru. Capătul anterior este rotunjit, vulva este situată la 638 – 1000 mm de la capătul anterior (Komnenou, 2002). Coada este rotunjită, cuticula cu striații transversale.

Morfologia adulților și a microfilariilor care produc onchocercoza canină, diferă considerabil de cea a tuturor celorlalte specii de oncocerca europene sau din America de Nord, inclusiv de O.lienalis. Masculii și femelele responsabile de oncocercoză la câini au mai puțin de jumătate din lungimea celor de O. lienalis. Microfilariile sunt cele mai mici din genurile cunoscute până în prezent (Bain și Chaband, 1986).

Ciclul de viață, specificitatea de gazdă și distribuția geografică

Ciclul de viață și gama de gazde a O.canine, nu sunt pe deplin cunoscute, dar pot fi similare celor ale altor specii de Onchocerca. Ciclul de viață al tuturor speciiloe de Onchocerca este indirect, muștele negre (Simulium spp.) și/sau țânțarii (Culicoides spp.) servesc ca gazde intermediare (Rommel, 2000).

Perioada de prepatență și patența celorlalte specii de Onchocerca sunt de lungă durată, respectiv de la câteva luni la câțiva ani. După ce boala a fost diagnosticată pentru prima dată la câini, în 1991, și după acumularea datelor despre boală în ultimii 8 ani, manualele de dermatologie și oftalmologie veterinară nu au tratat onchocercoza canină din punct de vedere al diagnosticului diferențial, iar manualele de parazitologie veterinară, nu conțin nici o informație despre această parazitoză. Cum medicii veterinari practicieni diagnostică doar acele boli pe care le cunosc, incidența onchocercozei canine ar putea fi subestimată.

În majoritatea cazurilor, infecția cu Onchocerca, rămâne în general nedescoperită la cai și vite, deoarece viermii adulți sunt situați în ligamente și subcutanat și nu produc semne clinice sau probleme estetice vizibile (Rommel, 2000). În general onchocercoza canină are locația ei similară în toate cazurile ; există însă o excepție, un caz raportat în Grecia, care descrie parazitul într-o altă locație. În acest caz a fost descoperită oncocerca situată într-un nodul sucutanat proeminent în lumenul traheal, provocând dispnee, tusee, crize de sufocare și moarte, la un câine. În majoritatea cazurilor onchocercoza canină a fost raportată ca o boală ce evoluează la nivel ocular cu evoluție acută și cronică. În evoluția acută au fost semnalate: conjunctivită, exoftalmie, edem periorbital, fotofobie, discomfort, lăcrimare, fără a exista un granulom sau chist format în jurului viermelui. (Sreter, 2001). În aceste cazuri au putut fi extrași cu ajutorul forcepsului de pe conjunctivă fragmente de viermi (Egyed).

Patologie și simptome

Boala a fost recunoscută numai la câinii adulți, deoarece dezvoltarea paraziților în gazda finală este lentă (Rommel, 2000). Media de vârstă la câinii afectați este de 5,3 ani, iar 78% din câini aparțin categoriei de vârstă cuprinsă intre 1-7 ani (Zarfoss, 2005). Majoritatea câinilor afectați ( 70%) sunt masculi. Deși 32% din câinii afectați sunt ciobănești germani, probabil nu este o predispoziție de rasă, aceasta fiind una dintre cele mai populare la nivel mondial, iar câinii in general sunt ținuți în curte în aer liber (mai expuși la atacul vectorilor).

Diagnosticul poate fi pus pe baza structurii caracteristice a cuticulei viermilor de sex feminin și după mărimea și morfologia microfilariilor îndepărtate de la nivelul uterului sau izolate din pielea câinilor. Viermii sunt încorporați în granuloame subconjunctivale de la mărimea unui bob de mazăre până la cea a unui bob de fasole, în noduli sau chisturi în diferite părți ale țesuturilor perioculare, inclusiv spațiul retrobulbar, fascia orbitală, pleoapa a 3-a (Zerfoss, 2005). Suprafața nodulilor este în general neregulată, datorită viermilor adulți puternic spiralați. Excizia chirugicală a maselor de țesut, dezvăluie că în unele cazuri sunt infiltrate profund țesutul conjunctiv periocular și pot avea până la 2 cm lungime la unii câini (Egyed, 2002).

Fragmente albe, subțiri de viermi sunt adesea vizibile la baza maselor și pot fi eliminate din țesuturile înconjurătoare. Mai multe secțiuni spiralate de nematode de sex masculin și feminin gravide, pot fi detectate la examenul histopatologic al maselor. Paraziții sunt înconjurați de fibre de colagen, țesut granulomatos, caracterizat prin prezența granulocitelor eozinifile, celule plasmatice, histiocite, fibroblaste și vase de sânge nou formate. De asemenea mai pot fi observate hemoragii proaspete și distrucții tisulare datorită migrației unui număr mare de microfilarii.

Fig nr.8 Ochocercoză oculară la câine. După Tamas Sreter , Zoltan Szell Identificarea speciilor de viermi se poate baza pe dimensiunea paraziților, structura caracteristică a cuticulei la femele și mărimea și morfologia microfilariilor scoase din colul uterin al femelelor, observate în secțiuni de țesuturi sau izolate din țesuturi, prelevate în timpul intervenției chirugicale.

Leziunile de la nivel ocular, au fost confundate gresit cu abcese retrobulabare, tumori. Concentrația microfilariilor în pielea câinilor infectați poate fi crescută în toate regiunile corpului. Doar la speciile de oncocerca microfilariile nu sunt patogene. Numărul mare de microfilarii în piele cauzează dermatite severe și dermatită eozinofilică cronică la persoanele afectate, cai și vite, indiferent de specia de Onchocerca implicată.

Boala acută a pielii poate fi caracterizată prin prurit sever și dermatită pustuloasă. În cazurile cronice cele mai importante semne clinice sunt: hipercheratoza, hipocheratoza, atrofia. Leziunile pielii trebuie deosebite de scabie, demodicoză, eczeme, atrofie senilă sau alte boli de piele.

Diagnostic serologic, imunochimic și molecular

În contrast cu dirofilariile, în prezent nu există pe piață teste serologice pentru detectarea onchocercozei canine. A fost recent demonstrat că identificarea endosimbionților spp. Dirofilaria immitis – Wolbachia prin metode directe și indirecte (PCR, Elisa), constituie o serie de date complementare excelente și un instrument eficient pentru studiul epidemiologic al dirofilariozei (Simon, 2007).

Ținând cont că specia Onchocerca și alte nematode filariale care infectează câinii conțin de asemenea bacteriile endosimbionte Wolbachia, metodele directe/ indirecte pot detecta endosimbionții acestor paraziți. Prin urmare câinii pozitivi la infecția cu Wolbachia, ar trebui testați pentru onchocercoză, dirofilarioză și infecția cu Cercopithifilaria, prin biopsia pielii și pentru specia Acanthocheilonema prin testul Knott (Genchi, 2007). Cu toate acestea metodele de detectare a Wolbachiei, pot fi de asemenea utile în anchetele epidemiologice privind oncocercoza canină și alte infecții determinate de nematodele filarile la câini.

Terapie și control

Singurul tratament cunoscut pentru onchocercoza oculară este îndepărtarea chirurgicală a nodulilor ce conțin viermi. Excizia completă nu este întotdeauna posibilă pentru că ocazional masele se extind în profunzime și implică sclera (Komnenou, 2002). Bazat pe diagnosticul de abces retrobulbar, ochiul a fost enucleat în multe cazuri, ceea ce nu este necesar în cazul onchocercozei. Post operator, timp de 14 zile trebuie administrate: medicamente microfilaricide (melarsomine), antibiotice sistemice ( oral- Amoxicilină + acid clavulanic;), medicamente antiinflamatoare ( Carprofen, Prednison).

3. SETARIOZA

Este o biohelmintoză asimptomatică produsă de specii din genul Setaria, care parazitează pe seroasele cavitare și în diferite organe la ecvine și bovine.

Etiologie

Setaria equina, are corpul filiform, cu striații cuticulare transversale fine și de culoare albicioasă. Orificiul bucal este circular și înconjurat de un inel chitinos, prevăzut cu patru proeminențe și 12 papile.

Masculul măsoară 5-8 cm x 0,4-0,6 mm. Extremitatea caudală este spiralată, prevăzută cu aripi cuticulare. Preanal se găsește o papilă impară și cinci perechi laterale. Spiculii sunt inegali: de 280 µm și respectiv 640 µm.

Femela măsoară 7-15 cm x 0,7-,09 mm. Extremitatea caudală este spiralată, terminată printr-un buton și două proeminențe conice laterale. Este vivipară. Orificiul genital se deschide aproape de orificiul bucal la distanță de 410 µm. Microsetariile măsoară 190-250 x 6-8 µm.

Nematodele adulte parazitează în cavitatea peritoneală, în testicule și mai rar în cavitatea pleurală, în pulmoni sau în camera anterioară; larvele parazitează în sângele periferic, la cal și măgar. Gazda intermediară este reprezentată de țânțari, aparținând genurilor Culex, Aedes.

Setaria labiato-papilosa, are corpul filiform, cu extremitatea cefalică rotunjită. Peribucal, pe inelul chitinos, se găsesc patru proeminențe dispuse două lateral cu aspect semilunar și câte una dispusă dorsal și ventral. De asemenea, se mai găsesc opt papile cefalice mici, prevăzute cu câte un spin. Masculul măsoară 4-7 cm și are extremitatea caudală spiralată. Preanal , prezintă o papilă impară și trei perechi de papile. Postanal se găsesc 4 perechi de papile și o papilă impară. Spiculii sunt inegali.

Femela măsoară 6-12 cm. Extremitatea caudală este ușor spiralată, terminată printr-un buton acoperit cu formațiuni mici, ascuțite și două proeminențe conice laterale. Este vivipară; microsetariile măsoară 260 µm.

Specia parazitează în cavitatea peritoneală și rareori în ficat, rinichi, vezica urinară la bovine; uneori poate fi găsită în camera anterioară a ochiului, la capră și cal. Gazda intermediară este reprezentată de țanțarii din genurile Anopheles, Aedes și de muște înțepătoare, speciile: Haematobia stimulans, Stomoxis calcitrans.

Setaria digitata, are corpul filiform, iar papilele laterale sunt proeminente, cu aspect triunghiular. Masculul măsoară 6-10 cm, iar femela 15 cm și are butonul caudal neted. Este vivipară; microsetariile măsoară 140-215 µm.

Nematodele adulte parazitează în cavitatea peritoneală sau în camera anterioară a ochiului, la bovine.

Ciclul biologic este heteroxen. Microsetariile sunt preluate odată cu sângele periferic de către țânțarii din genurile Anopheles, Aedes, Culex și muștele hematofage din speciile Haematobia stimulans, Stomoxis calcitrans.

În corpul gazdei intermediare au loc năpârliri succesive și dezvoltarea până la stadiul infestant L3, în timp de 12-20 de zile. Infestarea animalelor gazdă se face transcutanat, prin înțeparea pielii în timpul hrănirii cu sânge și depunerea larvelor infesante L3. În gazda definitivă nematodele ating maturitatea sexuală după 8-10 luni de la infestare.

Clinic

Setarioza în general evoluează asimptomatic. În infestațiile masive setarioza se manifestă în funcție de localizarea nematodelor adulte, deosebindu-se mai multe forme clinice: oculară, cerebro-spinală, neurologică. Forma oculară este produsă de localizarea nematodelor adulte în camera anterioară a ochiului, vizibile, prin umoarea apoasă, în timpul deplasării lor ondulate. Ulterior umoarea apoasă se tulbură, urmată de fotofobie, durere locală, conjunctivită, cheratită, irido-ciclită, sfârșită prin panoftalmie și pierderea ochiului. Tulburările oculare sunt însoțite adesea de stări de irascitabilitate.

Forma cerebro-spinală apare la cai cu localizare lombară, caracterizată clinic prin incoordonarea mișcărilor în deplasare, pareze, paralizii ale membrelor, orbire.

Forma neurologică se întâlnește la tineretul ovin și caprin, caracterizată prin pareze, deplasare dificilă, paralizii ale membrelor anterioare sau și posterioare, incontenență urinară, defecare continuă, cheratită hemoragică, stare latargică.

Paraclinic, se execută examenul direct al sângelui prelevat din vasele periferice pentru evidențierea microsetariilor; deseori rezultatele sunt incerte.

Morfopatologic

În setarioza simplă, se constată nematodele libere, mobile, în cavitatea peritoneală, ca o surpriză la examenul necropsic sau la abator. Nematodele vii, mobile, mai pot fi relevate de pe seroasele abdominale abordate în timpul operației de castrare la armăsar. În infestațiile masive complicate ocular, cerebro-spinal și neurologic, leziunile sunt aferente localizării setariilor, constând din distrugeri tisulare, infiltrații sero-hemoragice, necroze focale cerebrale și prezența setariilor adulte.

Diagnosticul

Clinic, în forma asimptomatică este imposibil; în forma oculară se identifică nematodul adult.

Diagnosticul diferențial al formei oculare se face față de oftalmopatii cu altă etiologie; al formei neurologice se diferențiază față de cenuroză, oestroză, listerioză și alte sindroame neurologice cu altă etiologie.

Prognosticul, este favorabil în mod obișnuit și rezervat spre grav, în infestații masive.

Tratamentul

În formele clinice, se tratează cu antihelmintice:

-Dietilcarbamazina, în doză de 25-100 mg/kgc, subcutanat;

-Avermectine, în doză de 0,2-0,5 mg/kgc, subcutanat, cu eficacitate asupra microsetariilor.

Profilaxia

Constă în măsuri de dezinsectizare aplicate periodic pentru reducerea populației de țânțari și muște înțepătoare, aspersiuni ale corpului la animale cu soluții insecticide care să le protejeze de atacul insectelor hematofage, igiena corporală a animalelor, igienizarea adăposturilor.

4.PARAFILARIOZA

Este o biohelmintoză produsă de specii din genul Parafilaria care afectează cabalinele și bovinele, determinând dermatită nodulară cu evoluție cronică, sezonieră.

Etiologie

Parafilaria multipapillosa, sin. P.hemorragica are corpul egal calibrat, de culoare albicioasă și cuticula fin striată transversal, cu excepția extremității cefalice, care este acoperită cu numeroase papile eliptice. Esofagul este scurt. Masculul măsoară 28-20 x 0,25 mm. Extremitatea caudală este rotunjită, mărginită de aripi caudale bine dezvoltate și papile pre si post cloacale pedunculate. Spiculii sunt inegali: unul măsoară 170 µm, celălalt 700 µm.

Femela măsoară 40-7- x 0,45 mm. Orificiul bucal este prevăzut marginal cu lame chitinoase tăioase (12) cu ajutprul cărora pierforează pielea subiectului gazdă. Extremitatea caudală este rotunjită, iar orificiul genital este situat în apropierea orificiului bucal și orificiul anal este situat la extremitatea caudală, subterminal. Este ovovivipară; oul măsoară 45-55 x 23-33 µm și este embrionat în momentul pontei. Ponta are loc numai când subiectul gazdă este expus la soare. Microfilariile măsoară 160-190 x 4,8 µm.

Nematodele parazitează în țesutul conjnctiv subcutanat din regiunile spetei, greabănului și toracelui, unde femelele se fixează cu partea cefalică, la cal, măgar, catâr. Gazda intermediară este reprezentată de dipterele: Musca domestica, Haematobia atripalpis.

Parafilaria bovicola. Masculul măsoară 20-30 x 0,2 mm. Spiculii sunt inegali și măsoară 150 µm, respectiv 350 µm. Femela măsoară 40-50 x 0,35 mm. Este ovovivipară; oul măsoară 50-55 x 25-30 µm. Microfilariile măsoară 215-330 µm. Nematodele parazitează în țesutul conjunctiv subcutanat în interiorul nodulilor și în țesutul conjunctiv intermuscular, la bovine și bizon.

Gazda intermediară este reprezentată de speciile Musca autumnalis și Musca lusoria care au și rol de vectori. Din genul Parafilaria se mai cunosc speciile: Parafilaria bulgarica (la bovine), Parafilaria antipini (la cerb și căprioară), Parafilaria sahaii (la bivol).

Ciclul biologic este heteroxen. Femela perforează pielea animalelor gazdă cu ajutorul lamelor tăioase dispuse în jurul orificiului bucal și depune ouă embrionate în sângele care extravazează în urma lezionării tegumentului.

Larvele eclozionează imediat la suprafața pielii de unde sunt preluate de către gazdele intermediare în timpul hrănirii cu sânge. În corpul dipterelor larvele năpârlesc și ajung infestante (L3) în 15 zile. În timpul hrănirii muștele depun larvele infestante prin înțeparea pielii, infestând gazda definitivă. Se pare că la bovine infestarea se realizează pe cale conjunctivală, de unde larvele L3 depuse de muște, migrează în organismul gazdei ajungând în musculatura din regiunea dorso-lombară și ulterior în țesutul conjunctiv subcutanat. Perioada prepatentă este de 7-10 luni. Longevitatea nematodelor este apreciată la 2-3 ani.

Epidemiologie

Sursele de paraziți sunt animalele bolnave și gazdele intermediare. În zonele geografice cu clima caldă, parafilarioza evoluează enzootic, iar în zonele temperate evoluează sporadic, rar enzootic. În țara noastră parafilarioza a fost diagnosticată mai frecvent în regiunile sudice , la cabaline și bovine în perioada de vară, condiționată de prezența gazdelor intermediare. Apariția sezonului rece determină și amendarea simptomelor. În zonele montane cu altitudine de peste 1300 m parafilarioza nu a fost semnalată.

Patogenză

Nematodele acționează traumatic și iritativ prin perforarea pielii cu ajutorul lamelor tăioase peribucale și toxic prin inocularea secrețiilor bucale. Femela determină distrugeri tisulare mai grave odată cu secționarea pielii și pătrunderea prin înșurubare în țesutul conjunctiv unde își depune ponta, determinând reactivitatea organismului prin formarea de noduli. Spargerea nodulilor determină dermatoragie; complicarea septică induce apariția flegmoanelor.

Clinic și morfopatogic

La animalele bolnave, în timpul verii, apar pe suprafața pielii din regiunile spetelor, greabănului, toracelui, sau alte regiuni corporale, noduli cu diametru de 4-5 mm, duri, indolori, care se sparg foarte ușor la atingerea harnașamentelor la cai sau în timpul tracțiunii.

Din noduli se prelinge sânge care coagulează repede și în locul nodului rămâne o excavație. În apariția dermatoragiilor se observă o ritmicitate circadiană, fiind mai intense în timpul zilei însorite și mai reduse până la dispariție spre seară și în timpul nopții. Prelingerea și coagularea sângelui pe piele produc iritații și prurit. Totodată sunt atrase și muștele care pot complica septic leziunile prin flora bacteriană transportată în calitate de vectori, generând abcese sau flegmoane. Spre toamnă simptomele se ameliorează și leziunile dispar, dar reapar în următorul sezon cald.

Paraclinic

Se efectuează examenul direct al sângelui prelins din noduli, hemolizat cu apă distilată în care se evidențiază ouăle embrionate de Parafilaria sau microfilariile.

Diagnosticul

Se pune pe baza semnelor clinice și se confirmă prin examenul microscopic al sângelui prelins pe piele, în care se identifică microfilariile.

Prognosticul este favorabil; vindecarea poate să apară spontan.

Tratamentul

Curativ, se face cu antihelmintice administrate pe cale orală sau injectabilă, după cum urmează:

-Avermectine (Equalan) în doză de 0,2 mg/kgc, pe cale bucală;

-Neguvon, în doză de 30-40 mg/kgc pe cale bucală sau sol 2% aplicații locale;

-Fenbendazol, în doză de 5 mg/kgc pe cale bucală timp de 5 zile consecutiv.

Profilaxie

Vizează respectarea măsurilor de igienă în adăposturi și în taberele de vară, dezinsectizări periodice a adăposturilor și animalelor prin aspersarea soluțiilor pe bază de organofosforice pe suprafața corpului la animale în perioada de activitate maximă a dipterelor gazdă intermediară.

INFECȚIILE FILARIALE LIMFATICE

Un număr mare de specii de nematode filariale utilizează omul în calitate de gazdă definitivă. Acestea includ genurile: Onchocerca, Mansonella, Loa, Wuchereria și Brugia.

Gazda naturală primară pentru Wuchereria bancrofti, Brugia malayi, Brugia timori este Homo sapiens. Pisicile pot fi de asemenea infectate cu specii de Brugia. Deși infecția filiarială cu Brugia poate fi considerată o zoonoză, gazdele non-umane nu par a fi un rezervor important de filarii în natură pentru om.

BRUGIA – WUCHERERIA

Aceste două genuri au mai multe asemănări morfologice și biologice decât deosebiri (capsulă bucală redusă, dar un esofag cu o parte glandulară, microfilarii învelite, stadiul infectant prezentând o coadă lungă). Vectorii lor sunt reprezentați de Culicidae și au locație limfatică).

Analizele moleculare ale acestor filarii și a bacteriei endosimbionte Wolbachia confirmă aceste concluzii( Bandi, Anderson 1998). Astfel se recomandă ca aceste două genuri să se trateze ca un întreg. Ele au o duzină de specii (Eberhard 1984).

Filariile umane W.bancrofti, B.malayi și B. timori aparțin prin urmare unui grup cu origine veche care pare să se fi diversificat în S-E Africii. Limitată geografic B. timori poate reprezenta un parazit al primatelor sălbatice locale, cel puțin în trecut.

MANSONELLA

Acest gen este foarte complex și nu este încă complet înțeles în ciuda progreselor semnificative rezultate din activitatea lui Orihel și Eberhard(1984). Toți reprezentanții genului prezintă o regresie totală a capsulei bucale , un esofag simplificat redus la un tub subțire.

Cele 25 de specii ale genului, cu toate acestea, formează mai multe grupuri morfologice, constituite în mai multe subgenuri( Eberhard, Orihel 1984). Sandema este din punct de vedere morfologic, cea mai primitivă, ea parazitează 2 specii: o specie de insectivore și una de maimuțe cercopthecide din Asia. Tupainema este monospecifică și un parazit al tupaidelor. Vasta linie a mansonelelor are astfel o origine veche, atestată prin gazdele sale insectivore, primate și carnivore, iar punctul de dispersie pare să fi fost în regiunea asiatică, unde există formele cele mai primitive.

LOA LOA

Aceasta este singura specie a genului; se limitează la pădurile din regiunea congoleză și parazitează la om și maimuțe (Duke & Wijers) și uneori la antropoide. La om filarioza ocultă este frecventă, și independentă de intensitatea de trasnsmitere.(Fani 1978). La cercopithecide viermii sunt mai mari și mai fertili sugerând că aceste maimuțe au fost gazdele originale de Loa Loa. Locul nașterii acestor primate este continentul arabo-african.

ONCHOCERCA VOLVULUS

Agentul oncocercozei reprezintă o problemă de sănătate publică în mai multe părți din Africa tropicală și într-o măsură mai mică în America latină.

Viermii adulți trăiesc în noduli subcutanați numiți oncocercoame. Pe durate vieții lor reproductive, adică între 9-11 ani, femele produc milioane de filarii. Aceste larve migrează în piele și pot fi ingerate de un vector susceptibil în timpul hrănirii cu sânge. În corpul vectorului larva L1 penetrează peretele intestinal și migrează la nivelul mușchilor unde suferă două năpârliri. Stadiul L3 migrează către capul muștii, devine infectantă și poate fi transmisă prin sânge, în timpul hrănirii. Omul este sigura gazdă naturală vertebrată a acestui parazit. Dezvoltarea în corpul vectorului durează aproxmativ 1-2 săptămâni, în timp ce dezvoltarea viermilor până la stadiul de adulți în corpul uman durează un an sau mai mult, moment în care femela se cuplează cu masculul si produc microfilariile.

Semnele clinice cele mai impresionante sunt bolile de ochi, care duc la numele comun de river blindness. În timp ce orbirea este de obicei un semn al unei infecții de lungă durată, oncodermatita este adesea găsită la copii și tinerii adulți. Tabloul clinic prezintă o dermatită asimetrică papulară, ganglionii limfatici locali măriți și un puternic răspuns anticorpic antifilarial.

BACTERIILE ENDOSIMBIONTE WOLBACHIA

Până de curând faptul că paraziții filariali sunt compuși din două organisme, un nematod și o bacterie simbiontă, a fost un secret bine păstrat în cercetarea filariilor. Descoperirea că bacteriile intracelulare locuiesc în hipodermul și organele reproductive ale femelelor, s-a facut utilizând microscopia electronică pentru studiul structurii acestor paraziți (Kosec și Figueroa 1977). După 20 de ani aceste organisme au fost identificate ca aparținând complexului Wolbachia, un grup de siombionți bacteriali intracelulari ai artropodelor (Sironi 1995).

În ultimii 5 ani cercetările asupra acestor bacterii au evoluat foarte mult și au descoperit un rol important al acestor simbionți în biologia nematodelor filariale (Taylor 2000).

Filogenie , distribuție și transmitere

Acum știm că aproape toate nematodele filariale sunt infectate cu Wolbachia, inclusiv speciile foarte patogene pentru oameni și animale (Taylor și Hoeranf 1999). În toate etapele dezvoltării lor nematodele sunt infectate cu bacterii, cu toate că intensitatea infecției pare să varieze de-a lungul ciclului de viată al parazitului și este mai scăzută la masculi decât la femele.(Taylor 2000)

Bacteriile sunt limitate la nivelul hipodermului masculilor și viermilor de sex feminin, și la nivelul organelor de reproducere ale acestora din urmă. Ele pot ocupa spații mari în hipoderm și sunt prezente de asemenea în număr mare la nivelul țesutului de reproducere ale femelelor în etapele de dezvoltare intrauterină. Aceasta împreună cu experimentele de încrucișare între specii de Brugia au arătat că trasmiterea are loc vertical prin ouăle depuse de femele.(Taylor 1999)

Absența bacteriilor din Onchocerca flexuosa, nematod de parazitează la cerb, izolat din sălbăticie, a fost demonstrată utilizând microscopia si tehnica PCR. (Brattig 2001)

Prezența Wolbachiei la celelalte 10 specii de Onchocerca studiate până în prezent, sugerează că O.flexuosa și-a pierdut simbiontul.

Eliminarea Wolbachiei utilizând antibiotice

Antibioticele care s-au dovedit a fi active față de Wolbachia se limitează la antibiotice antirickettsiale: tetraciclină, rifampicină. Pentru a epuiza bacteria sunt necesare perioade lungi de tratament, dar odată ce numărul bacteriilor a fost redus, apar o serie de efecte profunde asupra dezvoltării, fetilității și viabilității viermilor. (Hoeranf 1999, Taylor 2000). Efectul principal al tetraciclinei asupra viemilor adulți pare să fie o inhibare a transmiterii bacteriilor la ouă și epuizarea în anumite etape de dezvoltare în uter (Bandi 1999). Acest lucru duce la o embritoxicitate profundă și la reducerea fertilității( Townson 2000). În cazul în care tratamentul este administrat în timpul dezvoltării larvelor spre stadiul de adult, se reduce numărul de viermi adulți care sunt infertili sau dezvoltați mai slab.

Aceste studii sugerează că Wolbachia sunt importante pentru dezvoltarea normală a embrionilor și a larvelor. Capacitatea tetraciclinei de a inhiba năpârlirea larvei infecțioase L3 in vitro, poate explica parțial efectul asupra dezvoltării prepatente (Smith and Rajan 2000). Deși efectele asupra fertilității și a embriogenezei apar la scurt timp după epuizarea bacteriei efectele asupra viabilității parazitului apar după un timp mai lung.

Un studiu folosind oxitetraciclină la bovine infectate cu O. Ochengi timp de șase luni a condus la uciderea viermilor adulți la nouă luni după tratament (Lang Worthy 2000). Acest studiu evidențiază puternic, faptul ca Wolbachia sunt esențiale pentru supraviețuirea nematodelor în gazda lor naturală și arată că terapia cu antibiotice împotriva Wolbachiei poate avea efect adulticid. Epuizarea bacteriilor și embriogeneza anormală a avut loc la două, trei luni după începerea tratamentului, arătând că pierderea de bacterii în hipoderm și organele de reproducere are un efect imediat asupra viabilității viermilor. Wolbachia nu sunt necesare pentru orice proces fiziologic critic al viermilor adulți. În schimb bacteriile pot aduce o contribuție importantă la supraviețuirea pe termen lung a nematodelor filariale, cum ar fi modularea imunității gazdei.

Bacteriile Wolbachia filariale au dovedit a deține o enzimă catalază, care poate proteja atât bacteriile cât si nematodele de daune oxidative (Henkle 1998). Pierderea acestui mecanism de protecție în urma tratamentului cu antibiotice Wolbachia poate lăsa nematodul susceptibil la imunitatea gazdei, ducând eventual la moartea sa. Viermii recuperați de la animale tratate cu antibiotice sunt adesea încapsulați în celule inflamatorii granulomatoase (Townson 2000). În general, utilizarea antibioticelor pentru a elimina bacteriile Walbachia are un număr semnificant de consecințe asupra biologiei nematodelor filariale sprijinind părerea că aceste bacterii sunt simbionți esențiai ale nematodelor filariale. De asemenea au condus la utilizarea terapipei cu antibiotice intr-o abordare nouă în controlul filariozei umane.

Wolbachia, țintă pentru control

Dezvoltarea sterilității pe termen lung, efectele dezvoltării asupra parazitului și viabilitatea în urma terapiei cu antibiotice face din Wolbachia o țintă atractivă pentru o nouă abordare în controlul filariozei (Taylur 2000).

Patogeneză și răspuns imun

Wolbachia joacă un rol major în patogeneza bolilor inflamatorii. Bolile filariale sunt asociate cu episoade de inflamații acute și cronice, care duc la patologii ce includ: hidrocel, limfedem și elefantiazis în filarioza limfatică și boli de piele și orbire în oncocercoză.

În filarioza limfatică, moartea viermilor și eliberarea ulterioară a Walbachiei va duce la inflamații acute asociate cu limfangită filarială acută (AFL). Efectul cumulat al mai multor episoade de AFL poate duce la deteriorări limfatice și desensibilizarea răspunsului imun înnăscut, ambele putând favoriza instalarea unor infecții oportuniste asociate cu dermatolimfangioadenită acută (ADLA) în elefantiazis. În oncocercoză răspunsurile inflamatorii induse de Wolbachia la moartea microfilariilor, pot contribui la patologia pielii și inflamația ochiului care duce în cele din urmă la orbire.

Dacă Wolbachia reprezintă o cauză majoră în patologica filarială, atunci terapia cu antibiotice, înaintea oricărei terapii împotriva nematodelor, ar putea fi utilă în prevenirea apariției sau dezvoltarea patologiei filariale.

Concluzii

Timp de câțiva ani, endosibionții Wolbachia au iesit din obscuritate pentru a oferi noi perspective în biologia filarială, patogeneza bolii și tratamentul ei.

PARTEA A II A – CERCETĂRI PROPRII

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Scopul acestei lucrări a fost de a studia și urmării evoluția unor boli transmise de nematodele filariforme, cum ar fi dirofilarioza și parafilarioza la animale în Municipiul Iași.

Dirofilarioza afectează câinii si se prezintă sub două forme: dirofilarioza cardio-vasculară determinată de Dirofilaria immitis și dirofilarioza cutanată determinată de D. repens.

Dirofilarioza este o parazitoză care evoluează cu preponderență în regiunile cu climă caldă și umedă în care se găsește biotopul țânțarilor, cum ar fi regiunile din sudul țării, dar în ultimii ani au fost raportate cazuri de dirofilarioză și în Iași. (Pașca S., Acatrinei D., Both cardio-vasculary and subcutaneous forms of dirofilariosis in dog, a case report, 2008). Din acest motiv am considerat utilă urmărirea apariției de noi cazuri și identificarea exactă a vectorilor( țânțari, muște, și mai nou căpușe) pentru a putea lua măsuri de profilaxie împotriva acestei boli care poate avea de asemeni și caracter zoonotic.

Mai expuși riscului de a contacta boala sunt câinii comunitari care nu beneficiază de deparazitări interne și externe, care stau afară la curte, sau sunt expuși la acțiunea insectelor gazde intermediare. De asemeni mai susceptibili sunt câinii mai mari de 2 ani.

Un rol important în evoluția dirofilariozei are și modul de viață al câinilor, care ii solicită la eforturi mari și repetate, agravând starea bolii.

Parafilarioza este o parazitoză ce afectează cabalinele și bovinele, produsă de Parafilaria multipapillosa și Parafilaria bovicola. Gazda intermediară este reprezentată de speciile Musca autumnalis și Musca lusoria care au și rol de vectori.

Boala are caracter sezonier, evoluând pe perioada verii, condiționată de prezența gazdelor intermediare. Afectează în principal animalele care trăiesc în condiții de igienă necorespunzătoare în adăposturi și tabere de vară, care pe perioada de activitate maximă a gadzelor intermediare nu beneficiază de aspersări pe suprafața corpului cu soluții pe bază de organofosforice și de asemenea de dezinsectizări periodice ale adăposturilor.

Luând în considerare aspectele prevăzute anterior, pentru realizarea scopului acestei lucrări obiectivele sunt reprezentate de:

-Diagnosticarea boalii în timpul vieții animalului, atât la animale cu semne clinice de boală cât și la animale fară semne clinice specifice pentru a urmării evoluția bolii.

– Identificarea exactă a vectorilor( țânțari, muște, și mai nou căpușe) pentru a putea lua măsuri de profilaxie împotriva acestor boli.

MATERIAL ȘI METODĂ

Lucrarea a fost efectuată în cadrul Clinicii de Parazitologie și boli parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Iași, pe cazurile prezentate pentru consultații.

Fiecărui animal i s-a întocmit foaie de observație și a fost înregistrat în registrul de consultații.

Pentru a realiza unul dintre obiectivele acestei lucrări și anume identificarea exactă a insectelor gazde intermediare cu rol de vectori, am colectat atât țânțari cât și căpușe, ambele suspectate de transmiterea bolii, cu scopul de a investiga prezența larvelor de dirofilaria la nivelul corpului acestora.

Am colectat căpușe din diferite zone ale județului Iași, cum ar fi: zona Bucium- Vișani, Bucium –Păun și zona de agrement Ciric. Căpușele au fost recoltate de pe câinii și pisicile gazde intermediare. Am identificat căpușe din genurile Ixodes, Dermacentor și Riphicefalus.

Fig. nr. 9

Fig nr.10

Fig nr.11

Metode de colectare, conservare și cercetare a căpușelor

Căpușele se pot preleva direct de pe animal pe tot parcursul anului, dar în special primăvara și vara, sau de pe teren prin diverse metode. Cea mai utilizată metodă pentru colectarea căpușelor de pe teren este metoda Nuttall care utilizează o pânză albă, care târâtă prin iarbă și tufișuri ajută la prinderea căpușelor pe suprafața ei.

O altă metodă ar fi cea a „ prășitoarei” ce utilizează o placă de placaj îmbrăcată în pânză și susținută cu o coadă de lemn.

Uciderea căpușelor se face cu apă fierbinte sau alcool 25-30% în care s-au pus câteva picături de acid sulfuric (Nuttalll 1913).

Desprinderea căpușelor de pe animale se realizează cu ajutorul unei pense sau folosind un tampon de vată îmbibat în eter, cloroform, acetonă, benzină. Utilizarea acestor substanțe ajută la desprinderea completă a căpușelor de pe animale, inclusiv a aparatului bucal.

Pentru acest studiu am colectat căpușele direct de pe animal, prin utilizarea unui tampon de vată îmbibat în alcool și tragea ușoară de corpul căpușei, evitând ruperea gnatostomei.

Fig. nr. 12 Căpușă din genul Ixodes în timpul hrănirii pe un câine comunitar din zona Bucium

Fig nr. 13 Căpușă din genul Ixodes în timpul hrănirii pe o pisică, zona Păun

După colectare căpușele au fost conservate în recipiente închise în alcool 70%.

De asemenea acestea se mai pot conserva într-o soluție ce conține formol și glicerină în parți egale. Conservarea ixodidelor pline cu sânge se realizează în formol 10% cu apă distilată sau în alcool 50% cu apă distilată.

Pentru păstrare dar și clarificare se folosește lichidul Sprighclz-Schmidt format din glicerină 50 cm³, acid acetic 20 cm³, cloroform 10 cm³, apă 20 cm³.

Păstrarea vie a căpușelor s-a făcut în plăci Petri în care s-a pus hârtie de filtru umezită zilnic și un tampon de vată umedă.

Fig. nr 14 Păstrarea căpușelor în plăci Petri pe hârtie de filtru umezită

Pentru observarea căpușelor am folosit microscopul cu lumină reflectată, iar după clarificarea căpușei cel cu lumină refractată. Chiar la lumină reflectată este necesar uneori să se curețe suprafața corpului căpușei cu ajutorul unei soluții de hidrat de potasiu 10%.

Pentru a cerceta existența larvelor de dirofilaria, am puncționat idiosoma căpușelor și am extras conținutul acestora. În continuare pentru a examina materialul obținut, am realizat preparate între lamă și lamelă, asemănător metodei de examinare a sângelui în picătură strivită.

Fig nr. 15 Realizarea preparatelor între lamă și lamelă

Fig nr. 16 Realizarea preparatelor între lamă și lamelă

Metoda executării preparatelor între lamă și lamelă

Materiale necesare:

-lame de sticlă degresate;

-lamele;

-pipete Pasteur;

-apă distilată;

-baghete sticlă;

Tehnica de lucru

Pe o lamă de sticlă degresată, uscată, se pipetează o picătură din materialul extras din corpul căpușei și alături, o picătură de apă distilată;

– se omogenizează cele 2 picături, peste care se așează o lamelă, fără să se formeze bule de aer;

– preparatul, se examinează la microscop cu obiectivul 10.

De asemenea am realizat o serie de frotiuri din materialul extras pe care le-am colorat prin metoda panoptică May Grunwald Giemsa, pe care o voi descrie în continuare.

Metoda May Grunwald Giemsa

Materiale necesare:

-Plăci Petri ce conțin suporți de sticlă, material plastic sau lemn;

-pipete Pasteur;

-coloranții May Grunwald Giesa, Giemsa;

Tehnica de lucru:

Frotiurile uscate, prin agitarea rapidă a lamei, se așează pe suporții din placa Petri, cu fața în sus, în așa fel, încât să nu se atingă unul de altul.

-frotiurile se acoperă complet cu un număr cunoscut de picături din soluția May Grunwald și se lasă în contact 3 minute, realizându-se totodată și fixarea frotiului(placa se acoperă pentru a împiedica evaporarea alcoolului din soluția colorantă).

– se adaugă același număr de picături de apă distilată neutră , fără a îndepărta soluția May Grunwald existentă și se lasă în contact 1 minut (placa trebuie să fie ușor balansată, pentru a se amesteca soluțiile: apa și soluția May Grunwald formează o soluție hiroalcoolică cu efect colorant).

– se îndepărtează amestecul de pe lamă și fără să se spele , se trec frotiurile în baia Giemsa , pregatită "ex-tempore", unde se lasă 20-30 minute.

– se scot lamele din baia Giemsa și se spală sub jet moderat de apă de robinet.Se șterge fața opusă a frotiurilor, se așează în poziție înclinată, și se lasă să se usuce la temperatura camerei. Se examinează cu obiectiv cu imersie.

Luând în considerare faptul că principalii incriminați de transmiterea bolii sunt țânțarii, am recoltat și examinat o serie, urmărind eventuala prezență în corpul acestora a larvelor de Dirofilaria immitis.

Metode de colectare a țânțarilor

Pentru recoltarea țânțarilor se folosesc capcane luminoase cu CO2 sau plase. Montarea capcanelor în zone propice, în locuri cu umiditate relativ mare, la distanțe mici de marginea unei păduri, locuri dintre zonele populate și cele nelocuite, zone rezidențiale sau zone de recreere, zone situate la 2-3 m distanță de o clădire, suspendate la 1,5-2 m deasupra pământului.

Programul de funcționare al capcanelor luminoase este timp de 1-7 nopți pe săptămână, aprinzându-se seara și oprindu-se dimineața.

Conservarea larvelor, pupelor și adulților de culicide se realizează în alcool concentrație 70%. Concentrația poate fi mărită progresiv putând ajunge la 100% alcool etilic saturat cu fenol. Soluția obținută se lasă în repaus peste noapte chiar mai mult.

Ambalarea insectelor pentru a fi transportate la laborator se face în tuburi în care s-a pus în prealabil soluție conservantă – alcool 70%, apoi se pun câte 4-5 exemplare, iar tuburile se închid pentru a se evita scurgerea soluției conservante. Pe tub se aplică o etichetă pe care se trece data, județul și locul de unde au fost prelevate probele.

Fig. 17 (țanțar)

Metoda Baerman

Extras nr.1

Cal , 7 ani, rasa Murg

Anamneza

Proprietarul s-a prezentat cu calul la triajul Facultății de Medicină Veterinară Iași, deoarece a observat că animalul său prezenta dermatoragie în regiunea spetei și regiunea grebănului, care se intensifica în timpul zilelor însorite.

Examenul clinic

S-a efectuat prin inspecție și palpație, diagnosticul clinic al parafilariozei neîntâmpinând greutăți datorită semnelor clinice specifice: dermatoragie în zona spetei și grebănului, cu aglutinarea firelor de păr din regiune, datorită prelingerii și coagulării rapide a sângelui.

Realizarea examenul clinic prin inspecția animalului

Aspectul leziunii specifice în Parafilarioză –dermatoragie în urma spargerii nodulilor

Fig. nr. Aspectul leziunilor în zona spetei și grebănului- sânge coagulat și prezența unei excavații în locul nodulului

Examenul paraclinic

S-a realizat examenul sângelui prelins din noduli, hemolizat cu apă distilată în care s-au evidențiat microfilariile.

De asemenea s-a făcut si examenul sângelui în frotiuri colorate prin metoda May-Grunwald Giemsa.

Metoda May Grunwald Giemsa

Materiale necesare:

-Plăci Petri ce conțin suporți de sticlă, material plastic sau lemn;

-pipete Pasteur;

-coloranții May Grunwald Giesa, Giemsa;

Tehnica de lucru:

Frotiurile uscate, prin agitarea rapidă a lamei, se așează pe suporții din placa Petri, cu fața în sus, în așa fel, încât să nu se atingă unul de altul.

-frotiurile se acoperă complet cu un număr cunoscut de picături din soluția May Grunwald și se lasă în contact 3 minute, realizându-se totodată și fixarea frotiului(placa se acoperă pentru a împiedica evaporarea alcoolului din soluția colorantă).

– se adaugă același număr de picături de apă distilată neutră , fără a îndepărta soluția May Grunwald existentă și se lasă în contact 1 minut (placa trebuie să fie ușor balansată, pentru a se amesteca soluțiile: apa și soluția May Grunwald formează o soluție hiroalcoolică cu efect colorant).

– se îndepărtează amestecul de pe lamă și fără să se spele , se trec frotiurile în baia Giemsa , pregatită "ex-tempore", unde se lasă 20-30 minute.

– se scot lamele din baia Giemsa și se spală sub jet moderat de apă de robinet.Se șterge fața opusă a frotiurilor, se așează în poziție înclinată, și se lasă să se usuce la temperatura camerei. Se examinează cu obiectiv cu imersie.

Diagnosticul

S- a pus pe baza semnelor clinice și s-a confirmat prin examenul microscopic al frotiurilor executate din sângele prelins din noduli, în care s-a observant prezența microfilariilor.

Tratament

S-a făcut atât local cât și pe cale generală. Local s-au aplicat spălaturi cu Neguvon 2%, iar pe cale generală s-a administrat pe cale orală Equalan 0,2 mg/kgc, timp de 5 zile.

Extras nr. 2

Cal, 10 ani, rasa

Anamneză

Animalul a fost adus la consultație deoarece a suferit un accident în timpul pășunatului, cu traume la nivelul ochiului stâng și al membrului posterior stâng. În urma consultației s-au observat de asemenea leziuni de dermatită nodulară în zona grebănului și pe laturile toracelui, dermatoragie și sânge coagulat la nivelul plăgilor.

Fig nr. Leziuni de hemoragie cutanată

Examenul clinic

S-a efectuat prin inspecție și palpație. La inspecție s-a observat dermatoragie pe ambele laturi ale toracelui si grebăn și deasemenea aglutinarea părului în zonele afectate datorită coagulării sângelui.

Fig. nr. Inspecția zonelor cu leziuni

Fig. nr Sânge coagulat în urma dermatoragiei

Examenul paraclinic

S-a prelevat sânge de la nivelul leziunilor și s-au făcut frotiuri colorate prin metoda May Grunwald Giemsa. După colorarea și fixarea frotiurilor, acestea s-au examinat la microscop, punând în evidență microfilariile .

Diagnostic

A fost pus prin coroborarea semnelor clinice cu rezultatul pozitiv obținut la examenul paraclinic, confirmând diagnosticul de parafilarioză.

Tratament

S-a făcut atât local cât și general. Local s-au aplicat spălaturi cu Neguvon 2%, iar pe cale generală s-a administrat oral Equalan 0,2 mg/kgc, timp de 5 zile.