Ferma de Productie cu Ovine, din Grupa Lana Semifina

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT], (2000) – Tehnologia producerii și conservării furajelor. [NUME_REDACTAT] Ionescu de ,

[NUME_REDACTAT] Pop, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], (2006) – Nutriția și alimentația animalelor vol. I,II,III. [NUME_REDACTAT] ,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ana, (2004) – Soluții tehnologice, constructive și de mecanizare adecvate exploatațiilor mici și mijlocii de ovine și caprine

Pascal C., (1998) – Tehnologia creșterii ovinelor. Editura “Corson’’,

Pascal C., (2003) – Rase autohtone de ovine și caprine. [NUME_REDACTAT],

Pascal C., (2007) – Creșterea ovinelor și caprinelor. Editura PIM ,

Pascal C., (2007) – Tehnica aprecierii și evaluării performanțelor productive la ovine și caprine. Editura ALFA,

CUPRINS

Capitolul 1. Memoriu justificativ

1.1. Importanța, oportunitatea și eficiența investiției

1.2. Definirea exploatației

1.3. Caracterizarea rasei [NUME_REDACTAT] 2. Programarea structurii și evoluției efectivelor de ovine

2.1. Programarea reproducției și fundamentarea ei tehnico-economică

2.1.1. Programul de monte și fătări

2.1.2. Organizarea, dotarea și fluxul tehnologic la punctul de montă

2.2. Programarea evoluției lunare a efectivului de ovine

2.3. Programarea evoluției trimestriale și anuale a efectivelor de ovine

2.4. Programarea numărului de zile animale furajate și a efectivului mediu de animale furajate

Capitolul 3. Programarea producțiilor

3.1. Programarea producției de lână

3.2. Recoltarea și valorificarea producției de lână

3.2.1. Organizarea, dotarea și funcționalul la centrul de tuns ovine

3.3. Programarea producției de lapte

3.4. Recoltarea și valorificarea producției de lapte

3.4.1. Sistemul de muls, stâna și strunga

3.5. Prelucrarea laptelui și tehnologia de obținere a telemelei de oaie

3.6. Programarea producției de carne

Capitolul 4. Programarea tehnologiei de creștere și exploatare a ovinelor

4.1. Fluxul tehnologic de producție anual

4.2. Specificul întreținerii ovinelor pe categorii

4.3. Operatii tehnologice privitoare la ingrijirea oilor

Capitolul 5. Dispunerea construcțiilor în amplasament și proiectarea funcțională a adăposturilor

5.1 Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul

5.2. Calculul bilanțului teritorial

5.3. Amplasarea adăpostului

5.4. Orientarea adăpostului

5.5. Tipul de adăpost

5.6. Parametri constructivi ai adăpostului

5.6.1. Parametri constructivi ai adăpostului pentru exploatațiile cu 300 oi mame

5.7. Platforma de depozitare a gunoiului de grajd

5.8. Calculul necesarului de apă

Capitolul 6. Programarea și organizarea bazei furajere

6.1. Rații de hrană

6.2. Tehnica de alimentație

6.2.1. Tehnica alimentației berbecilor de reproducție

6.2.2. Tehnica alimentației oilor de reproducție

6.2.3. Tehnica alimentației tineretului ovin reținut pentru prăsilă

6.3. Stabilirea necesarului de furaje

Capitolul 7. Eficiența economică a exploatației zootehnice

Capitolul 8. Concluzii și recomandări

Capitolul 9. Bibliografie

PROIECT TEHNOLOGIC OVINELOR ȘI CAPRINELOR

Tema proiectului

Elaborarea proiectului tehnologic pentru o fermă de producție , cu ovine din grupa lână semifină, situate în zona de coline, cu capacitatea de 220 oi din rasa Țigaie

CUPRINS

Capitolul 1. Memoriu justificativ

1.1. Importanța, oportunitatea și eficiența investiției

1.2. Definirea exploatației

1.3. Caracterizarea rasei [NUME_REDACTAT] 2. Programarea structurii și evoluției efectivelor de ovine

2.1. Programarea reproducției și fundamentarea ei tehnico-economică

2.1.1. Programul de monte și fătări

2.1.2. Organizarea, dotarea și fluxul tehnologic la punctul de montă

2.2. Programarea evoluției lunare a efectivului de ovine

2.3. Programarea evoluției trimestriale și anuale a efectivelor de ovine

2.4. Programarea numărului de zile animale furajate și a efectivului mediu de animale furajate

Capitolul 3. Programarea producțiilor

3.1. Programarea producției de lână

3.2. Recoltarea și valorificarea producției de lână

3.2.1. Organizarea, dotarea și funcționalul la centrul de tuns ovine

3.3. Programarea producției de lapte

3.4. Recoltarea și valorificarea producției de lapte

3.4.1. Sistemul de muls, stâna și strunga

3.5. Prelucrarea laptelui și tehnologia de obținere a telemelei de oaie

3.6. Programarea producției de carne

Capitolul 4. Programarea tehnologiei de creștere și exploatare a ovinelor

4.1. Fluxul tehnologic de producție anual

4.2. Specificul întreținerii ovinelor pe categorii

4.3. Operatii tehnologice privitoare la ingrijirea oilor

Capitolul 5. Dispunerea construcțiilor în amplasament și proiectarea funcțională a adăposturilor

5.1 Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul

5.2. Calculul bilanțului teritorial

5.3. Amplasarea adăpostului

5.4. Orientarea adăpostului

5.5. Tipul de adăpost

5.6. Parametri constructivi ai adăpostului

5.6.1. Parametri constructivi ai adăpostului pentru exploatațiile cu 300 oi mame

5.7. Platforma de depozitare a gunoiului de grajd

5.8. Calculul necesarului de apă

Capitolul 6. Programarea și organizarea bazei furajere

6.1. Rații de hrană

6.2. Tehnica de alimentație

6.2.1. Tehnica alimentației berbecilor de reproducție

6.2.2. Tehnica alimentației oilor de reproducție

6.2.3. Tehnica alimentației tineretului ovin reținut pentru prăsilă

6.3. Stabilirea necesarului de furaje

Capitolul 7. Eficiența economică a exploatației zootehnice

Capitolul 8. Concluzii și recomandări

Capitolul 9. Bibliografie

CAPITOLUL 1

MEMORIU JUSTIFICATIV

Importanța, oportunitatea și eficiența investiției

Creșterea oilor în noastră are o bogată și îndelungată tradiție. Importanța acestei specii derivă din faptul că valorifică cel mai bine pășunile și fânețele și produce cantități apreciabile de carne, lână, lapte, pielicele, piei și blănuri. Acesta este motivul, alături de producția diversificată, care face din creșterea ovinelor o ramură foarte importantă a zootehniei.

In altă ordine de idei, se poate spune că exploatarea ovinelor și caprinelor, este o activitate economică cu deosebite implicații sociale.

Multitudinea producțiilor specifice, consumul redus de energie și îndeosebi faptul că prin natura furajelor pe care le consumă nu concureaza omul, confera creșterii și exploatării ovinelor și a caprinelor caracterul unei activități rentabile, durabile și de certă perspective.

[NUME_REDACTAT] în structurile [NUME_REDACTAT] și adaptarea activității de creștere, exploatare și respectiv de ameliorare, la cerințele economice actuale poate mari ponderea țării noastre atât în structura europeană a efectivelor, dar mai ales în nivelul producțiilor realizate de la aceste două specii.

In acest context, realizarea ameliorării efectivelor de ovine în România constituie principalul obiectiv al dezvoltării moderne a creșterii și exploatării acestor specii.

Actualmente, la nivel internațional și național, creșterea ovinelor reprezintă o activitate de bază și o ramură principală a zootehniei și are o contribuție deosebită la dezvoltarea economică a statelor crescătoare, participând în mod direct, alături de celelalte sectoare specifice creșterii animalelor, la îmbunătățirea nivelului de trai a fermierilor.

In țara noastră sub influența condițiilor geoclimatice și diversitatea zonelor de relief, dar și ca urmare a zonelor aplicate în domeniul reproducției și a ameliorării ovinelor s-au obținut în ultimele decenii progrese deosebite atât în privința creșterii șeptelului ovin cât și în sporirea producțiilor obținute de la această specie, însa rezultatele la care s-a ajuns în etapa actuală demonstrează faptul că suntem încă departe de performanțele realizate de această specie în alte țări.

Produsele de la oaie se pot valorifica integral. Se vinde pielea, lâna, carnea, mieii, laptele și cașul pregătit la stână în momentul de față. De altfel, există o piață excelentă pentru animale vii în lumea arabă, care este mare consumatoare de carne de oaie.

Dimensiunea optimă a unei ferme ar fi în jur a 300 capete. Sigur, pentru profituri mai mari, numărul animalelor poate crește, dar, pentru început, 250-300 de oi sunt suficiente, mai puține înseamnă dificultăți în vânzarea berbecuților și a laptelui.

Procesatorii cer cantități mari, livrate constant. Pentru 20-30 litri lapte de oaie nu trimit o mașină să colecteze, dar pentru 150 litri, da, o trimit.

Există și varianta ca mai mulți crescători de ovine să formeze împreună o cooperativă, pentru că una e să vinzi un lot de 150-200 de berbecuți și alta e să ai de vânzare 20.

1.2. Definirea exploatației

Ferma zootehnică va fi situată în județul Iași, comuna Bălțați. Aceasta se află la o distantă de de municipiul Iași ceea ce poate asigura piața de desfacere a produselor obținute precum și aprovizionarea cu materii prime. Exploatația zootehnică luată în calcul cuprinde un efectiv de 220 de oi din rasa Tigaie, varietatea ruginie.

Calculul de rentabilitate a fermei de oi :

Un miel valorează pe piață între 150 si 200 de lei. O oaie in medie produce 80-100 litri de lapte, din care cca. 50% este consumat de către miei, reprezentând aproximativ 100 de lei. Din păcate, lâna de oaie are un preț mic, de 2 lei/kg.

Astfel, o oaie aduce într-un an venituri între 250-300 lei.

Costurile întreținerii unui animal de-a lungul anului sunt în jur de 100 lei sau cel mult 150 lei. Din diferență, rezultă un profit de 100 lei sau cel mult 150 lei.

In fermă vor lucra doi asociați, proprietari prin parteneriat, tineri absolvenți de zootehnie sprijiniți de către doi angajat cu experiența în domeniu.

Trebuie avut în vedere că turma de oi se poate mări ușor odată la 2 ani, când jumătate din miei devin oi și intră în turma de bază.

O fermă de oi nu poate exista fără o bază furajeră pentru animale. Terenul va fi însămânțat cu culturi a căror producție secundară să fie valorificată de către ovine. Aceste culturi ar putea fi: mazăre, orzul, ovăz, și porumbul. Baza furajeră este teren arabil și de pășune . Ca dotare minimă, un tractor de 45 CP, un plug, o grapă cu disc, cositoare, greblă, presă de balotat și o remorcă.

1.3. Caracterizarea rasei [NUME_REDACTAT] o rasă autohtonă cu o veche prezență în creșterea și exploatarea ovinelor pe aceste meleaguri. Actualmente, din efectivul național Țigaia, deține o pondere numerică de cca. 25% față de 53% cât reprezenta în anul 1952. Ovinele din această rasă se caracterizează îndeosebi prin rusticitate și o foarte bună adaptabilitate la zonele de deal, podiș și depresionare din țara noastră. De asemenea, se pretează la cele mai variate sisteme și tehnologii de creștere și întreținere.

Origine și mod de formare. Datele privitoare la originea rasei arată că aceasta derivă din forma primară a oilor cu lână groasă și mixtă, având ca strămoș comun oaia de stepă (Ovis vignei arcar) domesticită la sud-est de [NUME_REDACTAT]. Referitor la timpul în care s-a format, precum și perioada și modul în care aceasta a pătruns pe teritoriul țării noastre, în literatura de specialitate nu există date certe care să ateste cu precizie aceste etape. Cu toate acestea se presupune că oile cu lâna semifină au fost aduse pe meleagurile țării noastre de către negustorii din Milet, care făceau comerț între centrele comerciale din [NUME_REDACTAT] și porturile de Privitor la oile Țigaie s-au emis diverse ipoteze, însă un lucru este sigur și anume că poporul român a crescut această rasă încă de la formarea sa. Pe durata exploatării, oile acestei rase au fost înmulțite și selecționate, ajungându-se la obținerea unor turme uniforme și cu producții bune de lână.

Aria de răspândire. Arealul ocupat de rasa Țigaie este unul extrem de vast, fiind răspândite în emisfera nordică, iar de la est la vest este întâlnită în Mongolia, Rusia, Ucraina, [NUME_REDACTAT], România, Bulgaria, Iugoslavia, Cehia și Slovacia, însă pe teritoriul țării noastre se află efectivul cel mai numeros și cel mai valoros aprținând acestei rase.

Până în anul 1950 oile Țigaie erau localizate în efective mai numeroase în [NUME_REDACTAT] și în partea de sud-est a Țării. După această perioadă, odată cu declanșarea acțiunii de ,,țigăizare”, aria de creștere s-a mărit considerabil fiind întâlnită și în alte regiuni ale țării. Din punct de vedere al regimului pluviometric, arealul ocupat în prezent de efectivele aparținând rasei Țigaie se extinde până în regiunile în care precipitațiile anuale pot atinge valori maxime de . Este răspândită pe tot cuprinsul țării, de la șes la zone înalte, excepție făcând cele submontane și montane, unde efectivele crescute sunt mai reduse numeric.

Diversitatea zonelor de relief în care este întâlnită denotă că rasa Țigaie posedă o mare capacitate de aclimatizare și mari posibilități de răspândire și adaptare la condiții diverse de mediu, întreținere și exploatare.

Insușiri morfoproductive. In funcție de nivelul de selecție, conformația corporală este relativ armonioasă indicând un tip morfoproductiv mixt de lână semifină- lapte- carne, aflat în curs de ameliorare, însă cu un bun echilibru fiziologic. Formatul corporal este mezomorf, cu forme largi și adânci, osatura puternică.

Atât greutatea cât și principalele dimensiuni corporale au valori caracteristice oilor cu o dezvoltare mijlocie. Talia este de , lungimea trunchiului 68 – , lărgimea corpului la piept și la crupă de 20 și respectiv , perimetrul toracic este de .

Capul este de mărime mijlocie, ușor alungit și mai larg decât la Țurcană, cu profilul drept sau ușor convex la masculi. Urechile sunt de lungime mijlocie (cca. ), ascuțite la vârf și purtate orizontal. Ochii sunt mari și expresivi, iar oile în marea lor majoritate sunt ciute (coarnele sunt prezente doar la 10 – 15 %). Berbecii au coarne puternice, dezvoltate și răsucite în două spirale. Gâtul este de lungime și grosime medie, făcând o legătură corectă a capului cu trunchiul.

Trunchiul, în ansamblul său, la unii indivizi este piriform (tipul de lapte- lână semifină), la alții are un aspect cilindric (tipul lână semifină-carne), însă marea majoritate prezintă forme intermediare celor menționate. Grebănul are o proeminență redusă însă este larg, linia superioară are o ușoară ascendență în sens antero-posterior. La efectivele neameliorate și la cele aflate într-o stare de întreținere precară, linia superioară are o descreștere în același sens. La efectivele selecționate spinarea și șalele sunt drepte, potrivit de lungi și largi; crupa este largă, lungă și oblică. Pieptul este suficient de larg, abdomenul bine dezvoltat, coastele sunt scurte și arcuite.

Membrele sunt potrivit de lungi, cu aplomburi în general corecte, unghiile rezistente la drumuri lungi și terenuri accidentate. Ugerul are o formă globuloasă și este de mărime mijlocie, la unele oi se întâlnesc și sfârcuri suplimentare dispuse în partea anterioară a mamelei.

Coada este lungă (cca. 28 – ) și subțire, fiind formată din 14- 20 vertebre. La oile robuste cu însușiri mai bune pentru producția de carne la baza cozii se găsesc cantități mici de țesut adipos, dispuse sub formă de depozit. De asemenea, tot la acestea, formatul corporal este cilindric, cu dimensiunile de lărgime superioare.

In zonele cu relief înalt, în cadrul rasei s-a conturat un tip aparte denumit Țigaia de munte. Acest tip diferă practic de efectivele cresute în zonele mai joase prin faptul că au talia mai mică și greutatea corporală mai redusă. De asemenea, efectivele crescute la munte dau producții de lapte și carne mai mici cu cca., 10 – 15 % comparativ cu Țigaia de șes.

Varietățile rasei Țigaie. In funcție de gradul de pigmentare a lânii și jarului în cadrul rasei există patru varietăți de culoare, deosebite între ele și prin alte caractere, cum ar fi de pildă unele însușiri de exterior, constituție și productivitate.

Varietatea bucălaie reprezintă efectivul cel mai numeros din cadrul rasei Țigaie. Acesta are o constituție mai robustă, un grad mai mare de adaptabilitate la condiții noi și se pretează mai bine la îngrășare.

Jarul situat pe extremități are o culoare brun-castanie de nuanțe diferite, iar lâna este de culoare albă, însă mai groasă și mai aspră adesea prezentând în cojoc fibre mai închise la culoare. Formatul corporal este spre mezomorf, prezentând o bună capacitate de îngrășare și o rezistență organică deosebită.

La naștere mieii acestei varietăți au învelișul pilos de culoare mai închisă sau mai deschisă, cu baza fibrelor mai albicioasă. Incepând cu vârsta de 20 – 30 zile de la naștere, pigmentația fumurie se atenuează, dispărând complet în jurul vârstei de 4 luni. Adesea, o parte din fibrele pigmentate rămân până la vârsta de adult, constituind cel mai mare defect al lânii.

Varietatea albă sau belă are culoarea albă uniformă și este reprezentată în cadrul rasei de un efectiv redus. Turmele de oi din această varietate sunt puține, aspect ce i-a determinat pe unii să nege existența acesteea ca varietate de sine stătătoare. In populația de Țigaie belă, la unii indivizi, deseori pe cap și pe membre pot apărea pete pigmentate de formă, culoare și mărime diferită.

Varietatea ruginie. Este întâlnită în zonele premontane și montane. Are lâna de culoare albă, iar jarul de pe extremități este castaniu-ruginiu de diferite nuanțe. Formatul corporal este dolicomorf, prezentând aptitudini mai pronunțate pentru producția de lapte și lână semifină. La natere mieii acestei varietăți au în majoritatea cazurilor învelișul pilos de culoare albă, întâlnindu-se în mod frecvent și miei a căror pigmentație este roșcată care, după 2 – 25 zile începe să se diminueze dispărând complet în jurul vârstei de 3 luni.

Varietatea neagră. Are talia și greutatea corporală mai mică, iar lâna și jarul sunt de culoare neagră. Odată cu înaintarea în vârstă se accentuează procesul de depigmentare a lânii, astfel încât la indivizii adulți vârful șuvițelor devine de nuanță maro-roșcată. De asemenea, oile din această varietate se mai caracterizează și prin format corporal apropiat tipului brevimorf, rezistența organică și capacitatea productivă ridicată, carnea nu are miros specific amoniacal. Aria ocupată de această varietate este redusă, iar numărul indivizilor este restrâns datorită valorii economice diminuate a lânii.

Perpective de creștere. Deși oile de rasă Țigaie au aptitudini zooeconomice ridicate, în multe zone ale țării se constată că acestea se află într-o anumită stare de primitivitate, datorită condițiilor deficitare asigurate pe durata perioadei de creștere și exploatare. Cu toate că în trecut ameliorarea efectivelor de ovine Țigaie a fost orientată spre corectarea unor însușiri deficitare, precum și în direcția îmbunătățirii producției de lână, lapte și carne, actualmente în unele regiuni ale țării această rasă a mai pierdut o parte din însușirile valoroase, datorită încrucișărilor întâmplătoare și nesistematice cu Țurcana și Stogoșa. De aceea, în perioada actuală ca metode de ameliorare pot fi folosite cu succes creșterea în rasă curată și prin încrucișare.

In cazul ameliorării în rasă curată, un rol important îl va avea selecția riguroasă a materialul biologic și în mod deosebit a berbecilor de reproducție, paralel cu îmbunătățirea condițiilor de alimentație, îngrijire și întreținere.

Ameliorarea prin încrucișare poate viza masivizarea corporală și în special a dimensiunilor de lungime și lărgime. De asemenea, creșterea rasei Țigaie poate fi orientată în direcția accentuarii aptitudinilor pentru carne, astfel încât această producție alături de cea de lână să constituie direcție principală de creștere și exploatare, fără a se neglija însă producția de lapte. In acest sens pot fi recomandate spre a fi utilizate la încrucișări unele rase cum ar fi: Corriedale și [NUME_REDACTAT] pentru obținerea unui tip de oaie cu lână de tip cross-bread și cu o capacitate pronunțată de îngrășare; Texel și Suffolk pentru obținerea metișilor industriali capabili să valorifice la maximum efectul heterozis, aceștia fiind valorificați exclusiv pentru producția de carne

CAPITOLUL 2

PROGRAMAREA STRUCTURII ȘI EVOLUȚIEI EFECTIVELOR DE OVINE

2.1 Programarea reproducției și fundamentarea ei tehnico-economică

Funcția de reproducție poate fi considerată ca bază fiziologică a creșterii numerice a animalelor deoarece contribuie în mod direct la sporirea numerică a șeptelului, iar prin utilizarea reproducătorilor de mare valoare zootehnică se induce atât ameliorarea raselor și populațiilor cât și sporirea producțiilor rezultate.

In ultimele decenii, reproducția a făcut progrese remarcabile datorate pe de o parte aplicării pe scară largă a însămânțărilor artificiale, iar pe de altă parte cercetării științifice în combaterea sterilității și îmbunătățirea indicilor de reproducție.

Instinctul genezic nu se manifestă imediat după fătare, ci doar atunci când organele genitale ajung la maturitate sexuală și intră în funcție. Manifestările specifice reproducției apar odată cu pubertatea sau maturitatea sexuală, în mod concret se consideră că un individ devine matur din punct de vedere sexual, atunci când este capabil să fecundeze (masculul) sau să rămână fecundat (femela).

Maturitatea sexuală survine înainte ca individul să fi devenit adult sub raportul creșterii organismului deoarece, în timpul pubertății el continuă să crească până junge la maturitate deplină. La tineretul ovin aparținând raselor precoce maturitatea sexuală survine la vârste cuprinse între 6 și 10 luni și între 15 și 18 luni în cazul celui din rase semitardive și tardive.

Vârsta optimă de utilizare la reproducție este atunci când organismul a ajuns la maturitate fiziologică, iar greutatea corporală reprezintă minimum 75% din cea specifică categoriilor adulte.

Durata de folosire la reproducție este influențată de o serie de factori și variază între limite extrem de largi. De regulă oile sunt menținute în exploatații și utilizate la reproducție atât timp cât dau producții ridicate în condiții de eficiență economică. Astfel, în cazul oilor cu lână fină și semifină, acestea sunt menținute în exploatare și implicit utilizate la reproducție până la vârste cuprinse între 6-8 ani, iar femelele exploatate pentru pielicele, și îndeosebi cele Karakul, pot fi menținute la reproducție până la 9-11 ani.

Ciclul sexual la ovine este poliestric și durează 18 zile cu limite cuprinse între 17 și 21 zile descompus în patru stadii: proestru, estru, metestru și anestru. Sub influența sistemului neuro-endocrin, stadiile caracteristice ciclului sexual se deruleaza în mod succesiv și sunt împărțite în două faze principale, separate între ele de fenomenul ovulației (faza foliculară și faza luteinică). Faza foliculară înglobează stadiile de proestru și estru, iar cea luteinică cuprinde stadiul de metestru.

In situația în care oaia nu a fost fecundată, un nou ciclu sexual apare la cca. 21 zile, iar după parturiție următorul survine mai devreme sau mai târziu, în funcție de o serie de factori dintre care cei mai importanți sunt: rasa, individualitatea, starea de întreținere și condițiile de climă. După parturiție, montele fertile pot apărea după parcurgerea unui interval de 20-30 de zile. In această perioadă are loc terminarea involuției uterine și se poate trece la reorganizarea unui nou ciclu de producție. In mod obișnuit, la ovine după parturiție se instalează anestru de lactație sau cel sezonier a cărei durată variază între 60 și 150 zile.

2.1.1. Programul de monte și fătări

Monta a fost organizată în perioada de toamnă în lunile septembrie, octombrie și noiembrie cu fătări în lunile februarie, martie și aprilie.

Indicii de reproducție sunt:

Fecunditate : – oi adulte 98,5%

– mioare 97,4%

Prolificitate : – oi adulte 109,7%
– mioare 107%

Ca metoda de reproducție se folosește monta naturală dirijată.

PROGRAMUL DE MONTE ȘI FĂTĂRI

Tabelul 1. Perioada 1 ianuarie – 31 decembrie

2.1.2. Organizarea, dotarea și fluxul tehnologic la punctul de montă

Pentru atingerea unor indicatori de reproducție superiori, punctul de montă al oilor trebuie organizat și dotat corespunzător.

Având în vedere că monta se desfășoară în perioada pășunatului punctul de montă se organizează la stână cu scopul desfășurării tuturor activităților specifice pe fluxul tehnologic.

Acțiuni tehnice și organizatorice:

– oile ce nu corespund vor fi reformate și scoase din efectiv;

– se va verifica sistemul de individualizare refăcându-se acolo unde este cazul numărul matricol;

– constituirea loturilor de femele ce urmează a fi montate;

– se va asigura numărul de berbeci necesari pentru montă și încărcătura specifică pe reproducător;

-pregătirea berbecilor reproducători (încercători și pepinieri) care trebuie să înceapă cu 30-40 zile înainte de debutul montei;

– pregătirea oilor se face diferențiat în funcție de starea de întreținere și calitatea pășunilor;

– asigurarea imprimantelor pentru aceste acțiuni (registre de monte și fătări, caiete de lucru, etc.) ;

– asigurarea și instituirea forței de muncă și personal calificat;

– întocmirea listelor de montă și a planului de potrivire a perechilor;

Se va folosi monta naturală dirijată cu depistarea oilor în călduri cu ajutorul berbecilor încercători, iar monta fecundă va fi efectuată cu ajutorul berbecilor pepinieri stabiliți cu prilejul definitivării listei de împerechere.

Un punct de montă trebuie dotat cu:

– o camera laborator cu microscop, lame, lamele pentru examinarea materialului seminal;

– padocuri pentru depistarea și alegerea oilor în călduri, a oilor însămânțate;

– padocuri pentru berbecii de reproducție și cei încercători.

După declanșarea campaniei de montă se are în vedere însămânțarea prin monta naturală dirijată, iar în funcție de data montei se vor forma turmele de oi care se vor menține până la fătare.

2.2. Programarea evoluției lunare a efectivului de ovine

Tabelul 2. Efectivul de ovine total și pe categorii, existent la începutul anului și cel programat pentru sfârșitul anului.

Tabelul 3. Programul de monte și fătări

Programarea evoluției lunare a efectivului de ovine

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 ianuarie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 28 februarie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 martie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 30 aprilie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 mai

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 30 iunie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 iulie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 august

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 30 septembrie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 octombrie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 30 noiembrie

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul perioada 1 – 31 decembrie

2.3. Programarea evoluției trimestriale si anuale a efectivului de ovine

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul 16. TRIMESTRUL I (1 ianuarie – 31 martie)

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul 17. TRIMESTRUL II (1 aprilie – 30 iunie)

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul 18. TRIMESTRUL III (1 iulie – 30 septembrie)

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul 19. TRIMESTRUL IV (1 octombrie – 31 decembrie)

PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE

Tabelul 20. ANUAL

2.4 Programarea numărului de zile animale furajate și a efectivului mediu de animale furajate

Tabelul 21. Programarea numărului de zile furajate în perioada de stabulație

Tabelul 22. Calculul numărului de zile furajate pe perioda de vară

CAPITOLUL 3

PROGRAMAREA PRODUCȚIILOR

3.1. Programarea producției de lână

Lâna prin însușirile sale fizice și tehnologice constituie pentru industria textilă din noastră, materia primă de bază pentru obținerea unor confecții de calitate superioară.

Programarea producției de lână în cadrul fermei se face primăvara (15 aprilie-15 mai) când timpul este suficient de călduros, fără vânt rece și fără temperaturi scăzute.

De modul de organizare și de efectuarea tunsului depind în mare măsură, atât cantitatea și calitatea lânii, cât și efectivul de animale din unitate.

In funcție de gradul de pigmentare a lânii și a jarului, în cadrul rasei există diferite varietăți de culoare deosebite între ele și prin alte caractere. Lâna este de regulă uniformă, cu o extindere bună pe corp (pe frunte formează un moț, iar pe membre coboară până la nivelul genunchilor și jaretelor), iar cojocul are cusătura încheiată.

Lâna este formată din fibre intermediare, la care în mare parte lipsește stratul medular. In cazul în care stratul medular este present, acesta poate fi observat în câmpul microscopic dispus sub forma unei benzi întunecate discontinue. Șuvitele ce alcătuiesc cojocul sunt de formă conică, cu aspect interior și exterior clar și respectiv de râuri. Din punct de vedere calitativ, învelisul pilos ce formează cojocul de lână prezintă următoarele însușiri: finițe 31-33 µ, lungime , desime 2500-3000 cm², usuc de bună calitate, însă în cantități insuficiente.

Cantitatea de lână obținută după tuns este influențată de gradul de ameliorare, de nivelul de hrănire și întreținere. Astfel, de la oi se poate obține o producție cuprinsă între 2 – și 3 – de la berbeci. Randamentul lânii la spălare este influențat în general de factorii menționați anterior, fiind însă mai mare la oile crescute în zone mai înalte cu precipitații mai mari și mai mic la cele crescute la șes.

Tabelul 23. Programarea producției de lână

3.2. Recoltarea și valorificarea producției de lână

Înainte cu 12 ore de tuns, oile sunt supuse unei diete pentru evitarea unor accidente produse de încărcarea tubului digestiv. Pentru ca tunsul să se efectueze corespunzător se recomandă următoarele:

-în seara premergătoare tunsului, turmele programate la tuns se țin la adăpost pentru a preveni umezirea lânii;

-tunsul lânii trebuie să se facă uniform pe tot corpul și la distanță de 5- de suprafața pielii;

-nu se trece de două ori pe aceeași suprafață pentru a nu se tăia lâna;

-nu este permisă tunderea și depozitarea lânii umede.

După tuns lâna este recoltată, iar în interior este pus un bilețel pe care au fost înscrise numele tunzătorului și numărul matricol al oii și este adusă la cântar.

Cojocul se cântărește și se înregistrează greutatea acestuia, după care va fi trecut pe masa de sortare. Sortarea lânii se face după anumite criterii: finețe, lungime, uniformitate, rezistența, nuanța de culoare, cantitatea de impurități vegetale și minerale din masa lânii.

Scopul acestei sortări este că lâna rezultată să fie cât mai omogenă din punct de vedere al însușirilor calitative, cea cu defecte fiind depozitată separat.

Ca urmare a tunsului oile devin mai ușoare, suportă căldura cu ușurință și favorizează dezvoltarea corporală și a stării generale.

Lâna recoltată se vinde unor întreprinderi de prelucrare a lânii, prețurile variind în funcție de cerințele pieții.

Lâna recoltată se mai poate valorifica prin societățile de prelucrare a lânii prin prețuri negociabile, în funcție de cerințele pieții. După recepție, lâna se spală, se usucă, se toarce iar lâna rezultată după aceste operații se folosește la fabricarea stofelor din lână, a paturilor de lână, covoarelor și a diferitelor tricotaje. În felul acesta lâna se valorifică la un preț superior.

3.2.1.Oganizarea, dotarea și funcționalul la centrul de tuns ovin

Pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunii de tuns, centrul este dotat astfel încât să asigure ritmul intens și calitatea lucrărilor de tuns, cântărirea cojoacelor și a animalelor, sortarea și balotarea, depozitarea temporară a lânii, precum și prevenirea accidentelor de orice natură.

Înainte cu 12-14 ore de tuns, oile nu se scot la pășune și nu li se administrează furaje la padoc pentru a se evita încărcarea tubului digestiv.

Datorită efectivului mare se utilizează tunsul electromecanic.

Înainte de începerea tunsului se va face cu întreg personalul instructajul tehnic și de protecție a muncii.

Ca organizare centrul de tuns cuprinde:

– padoc pentru oile ce urmează a fi tunse;

– culoar de trecere a oilor netunse;

– punct de tuns;

– boxe pentru oile care sunt tunse;

– cântar pentru oi;

– cântar pentru lână;

-masă pentru înregistrări;

-masă pentru sortarea lânii;

-spații pentru îmbalotare;

-spații pentru păstrarea temporară a lânii;

-punct mecanic pentru ascuțirea cuțitelor de tuns;

-punct sanitar-veterinar.

Ca regulă generală, în scopul obținerii unui cojoc compact și fără defecte ale lânii este ca tunsul să fie efectuat cât mai aproape de suprafața pielii și să se evite trecerea cu mașina de tuns de două ori prin aceeași zonă. De asemenea, pe durata tunderii, în scopul evitării unor accidente, se vor asigura condiții optime pentru ca poziția tunzătorului și a oii să fie cele mai favorabile.

La centrul de tuns, oile sunt aduse în următoarea ordine: oile sterpe și batalii, apoi mioarele, miorii, oile mame și apoi berbecii de reproducție. In cazul în care în efectiv sunt depistate oi cu diferite boli (râie) acestea vor fi tunse la urmă, iar lâna rezultată va fi depozitată separat.

3.3. Programarea producției de lapte

Laptele de oaie s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de un mare interes. De asemenea, el și derivatele sale sunt considerate alimente de bază utilizate în hrana omului.

În fermă, mulsul oilor are loc după un program bine stabilit. Mulsul oilor începe imediat după înțărcarea mieilor sau sacrificarea acestora.

La începutul lactației oile sunt mulse de trei ori pe zi (dimineața, la prânz și seara), către sfârșitul lactației se trece la două mulsori, iar cu 20-50 zile înainte de înțărcarea oilor se trece la practicarea unei singure mulsori.

[NUME_REDACTAT], producția de lapte este mai mare comparativ cu cea obținută de la celelalte rase și varietăți crescute în noastră, cu excepția Frizei și a Tipului de lapte Palas. Cantitatea de lapte este în medie cuprinsa între limitele 80 și în 175 zile de lactație, din care circa 50-60 % este consumată de către miei. De la plus variante, în aceeași perioadă, pot fi obținute producții de peste lapte. Din punct de vedere calitativ, laptele are 7 % grăsime și 6,5 % proteină.

Din producția totală de lapte pe întreg efectivul se scade laptele supt de miei între 0-3 luni și obținem cantitatea totală de lapte muls pe lactație.

Tabelul 24. Programarea producției de lapte

3.4. Recoltarea și valorificarea producției de lapte

Pe durata unei lactații, în funcție de sezon și nivelul cantitativ, numărul mulsorilor zilnice este variabil. La începutul lactației, oile sunt mulse de trei ori pe zi (dimineața, prânz și seara), iar către sfârsit se trece la două mulsori zilnice prin renunțarea celei de la prânz, urmând ca înainte cu 15-25 zile de dată forfetară înțărcării oilor să se treacă la practicarea unei singure mulsori.

Recoltarea laptelui se face prin muls manual. Pentru muls sunt utilizate găleți din material inoxidabile, tablă zincată sau din material plastic prevăzute cu cupe pentru a evita pierderea laptelui și obținerea unui lapte igienic.

Pentru a evita reducerea duratei de pășunat și a oboselii ciobanilor, mulsul se va efectua rapid, total, la ore fixe și nu trebuie să depășească pe toată turma 90 minute dimineața și 60-80 minute la prânz și seara. Durata de mulgere a unei oi diferă în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă și este de aproximativ 60 de secunde dimineața și 30-40 de secunde la prânz și seara.

Pe toată durata procesului de muls se urmărește respectarea măsurilor de igienă, recoltare și depozitarea laptelui.

Laptele recoltat este colectat în bidoane și transportat la centre de recoltare și valorificare a laptelui.

Laptele de oaie se valorifică prin metode rapide de prelucrare. În urma prelucrării laptelui de oaie pot fi obținute: cașul proaspăt, brânza telemea, brânza de putină, brânza de burduf și cașcavalul. Se mai obține și untul din lapte de oaie. Urda se obține din fierberea zarei rezultate din prepararea cașului de oaie, zerul rezultând în urma fierberii și scurgerii urdei.

Toate produsele obținute din prelucrarea laptelui de oaie se valorifică la prețuri negociabile prin magazine specializate, corespunzătoare, unde se păstrează la o temperatură de 0-8 ºC în vitrine frigorifice sau depozite frigorifice.

3.4.1. Sistemul de muls, stâna și strunga – organizare, dotare și funcțional

Sistemul de muls este cel manual, varianta manual posterior, reprezentând metoda uzuală de muls.

Pentru ca mulsul manual posterior să fie efectuat în condiții bune, este necesar a se amenaja un cotar prevăzut cu un perete cu mai multe ușițe (strunga) prin care oile, una câte una, vin pe platforma de muls. Toate acestea sunt prevăzute cu un acoperiș denumit comarnic.

Pentru ca oile să fie reținute cu ușurință pe durata mulsului, este necesar ca platforma de staționare să fie confecționată din scândură dispusă însă ușor înclinată către cioban. După muls oile trec într-un padoc unde rămân până la mulgerea tuturor mânzărilor. Toate aceste compartimente sunt construite din materiale locale (plase din lemn) și vor fi dispuse pe un teren ușor înclinat, astfel încât apa pluvială să se scurgă rapid, însă ori de câte ori este nevoie locul de târlire va fi mutat.

3.5. Prelucrarea laptelui și tehnologia de obținere a telemelei de oaie

Coagularea sau închegarea laptelui reprezintă procesul prin care se realizează separarea cazeinei și a altor substanțe din lapte în scopul obținerii brânzei. Sub efectul acidifierii lactice și a proteolizei determinate de enzimele coagulante din cheag, laptele trece din stare lichidă într-o masă gelificată, elastică și de o anumită consistență denumită gel.

Telemeaua de oaie se obține prin prelucrarea laptelui proaspăt muls și închegat, iar pentru coagulare se folosește fie cheagul industrial fie cel preparat din stomacul glandular al mieilor. Inainte de adăugarea cheagului , laptele este strecurat și apoi încălzit la 30-32º C. După ce cheagul a fost adăugat în cantitățile stabilite, se agită bine timp de câteva minute pentru repartizarea uniformă a acestuia. Timpul necesar de închegare este de 30-40 minute, fiind influențat de temperatura mediului ambiant.

Laptele închegat se scoate apoi în straturi de 5- grosime și se așează pe o pânză (sedilă), în crintă și pe o masă prevăzute cu un plan înclinat, favorizând astfel scurgerea zerului. După ultima legătură și, doar în momentul în care zerul curge limpede și sub formă de picături, cașul se taie în calupuri cu laturi de 10/10 sau 15/15 care, apoi sunt introdu-se într-o saramura dinainte preparată din sare la 10 litri apă. După saramurare, brânza respectivă poate fi pusă la păstrare în butoaie de 50- și valorificată în sezonul rece, când oferta de caș proaspăt este practic nulă.

In vederea obținerii unui kg de telemea, este necesară o cantitate medie de lapte pe sezon de 3,7- cu variații între 4 si în lunile mai-iunie, apoi 3.5 – în intervalul iulie – august.

3.6. Programarea producției de carne

Referitor la această rasă, ținându-se cont de faptul că nu a făcut obiectul unui plan de selecție și ameliorare în această direcție, producția de carne este considerată ca fiind bună.

Privitor la aptitudinile pentru producția de carne a tineretului ovin de rasă Țigaie, numeroși autori arată că acesta se pretează bine la îngrășarea de tip semiintensiv și extensiv și permite obținerea unor rezultate foarte bune la îngrășarea intensivă a metișilor obținuți prin utilizarea la încrucișări pe linie maternă a oilor din această rasă cu berbeci din tipuri caracterizate printr-un grad mai ridicat de precocitate și aptitudini superioare pentru producția de carne (Raicu, E. 1968; Drăgănescu, C., 1970; Constantinescu, I. și colab. 1970; Taftă, V. și colab. 1979; Mireșan, E., 1979; Pascal, C., 1997).

Producția bună de lapte a oilor mame determină o viteză mare de creștere a mieiilor aflați în perioada de alăptare, rezultând astfel sporuri importante de creștere în greutate. Sporul mediu zilnic realizat la îngrășarea intensivă sau semiintensivă este cuprins între și în prima parte, după care la vârste mai mari de 4 luni și la greutăți de peste scade la 125 – 135 g/zi. Consumul specific și randamentul la sacrificare sunt de 6,5 U.N. și respectiv 48 %. După sacrificarea tineretului ovin îngrșat, carcasele rezultate sunt de o calitate bună.

Tabelul 25. Programarea producției de carne

CAPITOLUL 4

PROGRAMAREA TEHNOLOGIEI DE CREȘTERE ȘI EXPLOATARE A OVINELOR

4.1. Fluxul tehnologic de producție anual

Organizarea fluxului tehnologic în cele două sisteme de întreținere (pășune și stabulație) durează 6 luni la pășune și 6 luni în stabulație.

Fazele fluxului tehnologic sunt:

a) Categoria berbeci de reproducție

– pregătirea pentru montă se face cu hrănire stimulativă, se verifică cantitatea și calitatea materialului seminal;

– perioada de montă;

– perioada de repaus;

b) Categoria de oi și mioare

– pregătirea pentru montă constă în aducere oilor într-o stare bună de întreținere;

– perioada de montă are loc în lunile: septembrie, octombrie, noiembrie;

– gestația: se acordă o îngrijire deosebită și se asigură supravegherea atentă a oilor. Se asigură spațiu suficient și nu se administrează furaje mucegăite și apă rece;

– perioada fătărilor – pregătirea pentru fătare vizează: instruirea personalului de îngrijire și supravegherea fătărilor 24 din 24 ore; pregătirea adăposturilor prin asigurarea compartimentului pentru oi gestante, maternității și compartimentului de întreținere a oilor fătate cu miei de vârstă de peste 30 de zile;

c) Categoria de miei sugari cu vârsta de 0-35 de zile

d) Categoria tineret ovin care cuprinde tineretul femel de 3-18 luni și tineretul mascul înțărcat.

4.2. Specificul întreținerii ovinelor pe categorii

Creșterea și îndeosebi întreținerea oilor în perioada de stabulație, necesită construirea unor adăposturi pentru a le feri de întreruperile specifice sezonului rece.

Unitatea constructivă destinată cazării oilor pentru perioada de stabulație o reprezintă saivanul. Adăpostul este semi-deschis, are forma literei ”U”, fiind prevăzut cu două compartimente, unul deschis și unde stau oile gestante până aproape de fătare, tineretul ovin și berbecii și unul închis complet amenajat pentru fătări, reprezentând 30% din suprafața adăpostului.

Amenajarea interioară a saivanului constă în împărțirea încăperii în boxe pentru fiecare categorie de ovine și pe stări fiziologice.

Administrarea furajelor se face în iesle, de formă liniară cu frontal de furaje pe ambele părți, asigurându-se un spațiu de furajare de 15-25cm/individ. Ieslea este prevăzută în partea superioară cu grătar pentru administrarea furajelor fibroase, iar la partea inferioară cu un jgheab în care se administrează concentratele. Adăparea se face cu apă de la rețea administrată în jgheaburi. Întreținerea se face pe așternut permanent.

Înainte de scoaterea oilor la pășune, acestea se obișnuiesc cu furaj verde cosit și administrat la iesle.

Pentru perioada de pășunat pe pajiști se amplasează construcții simple tip “” pentru adăpostirea oilor când vremea este nefavorabilă și pe timp de noapte, asigurându-se o suprafață de 0,5m² pentru oi si 0,4m² pentru tineretul ovin.

Operații tehnologice privitoare la îngrijirea oilor

Pentru prevenirea bolilor infecțioase, cele mai importante măsuri sanitare aplicate în creșterea ovinelor includ îngrijirea, tunderea, deparazitarea, îmbăierea, ajustarea și dezinfecția ongloanelor.

Pentru a controla starea de sănătate a animalelor este de preferat să se efectueze inspecții zilnice. Oile bolnave se izolează de turmă și de obicei, stau singure la periferia boxelor sau a pășunii. Se deplasează încet și se opresc frecvent, iar urechile le țin plecate. Aceste oi ar trebui separate de restul turmei și plasate în boxe speciale de tratament.

Tratamentele profilactice au ca scop întărirea sistemului imunitar al ovinelor împotriva paraziților și bolilor. În acest sens, un rol esențial îl au condițiile de mediu îmbunătățite și vaccinarea. Atunci când ovinele au probleme de adaptare la mediu, starea sănătății lor se poate deteriora. Totuși, acest risc poate fi redus prin aplicarea tratamentului profilactic, ameliorarea condițiilor din adăpost și optimizarea furajării.

Toaleta ongloanelor se va realiza de cel puțin două ori pe an.

Îngrijirea animalelor de diverse categorii de vârstă se va face de către personal cu experiență. O atenție deosebită trebuie acordată condițiilor din boxele de fătare (se vor utiliza boxe speciale), îngrijirii mieilor cruzi, alăptării meilor și spațiilor destinate. Bolile infecțioase constituie o amenințare din punct de vedere economic și sanitar.

Pentru a asigura un grad ridicat de igienă al personalului de îngrijire și specialiștilor (medici veterinari, consultanți și muncitori) care intră în contact cu animalele din alte ferme, la porțile de acces în fermă și în adăpostul pentru ovine se vor amplasa dezinfectoare și produse pentru curățare și decontaminare. Se va realiza decontaminarea echipamentelor și a încălțămintei. La intrările în fermă și în adăpost se pun preșuri îmbibate cu lichid dezinfectant, pe care trebuie să calce orice persoană care intră. În plus, persoanele care vizitează ferma trebuie să poarte îmbrăcăminte specială de protecție. Pentru întreținerea adăpostului și pentru a preveni răspândirea agenților patogeni, aleea de acces la adăpost se betonează.

Înainte de intrarea în stabulație, dacă vremea este bună, cu temperaturi de peste 15ºC, oile se îmbăiază de două ori la un interval de 8-10 zile, folosind substanțe antiparazitare (Dazinol, Neo-taxan, Romparatox P., Romparasect, Scabizol), în apă încălzită la temperatura de 30-35ºC, respectând indicațiile fiecărui produs.

Imbăierea se va realiza și primăvara , cu circa 10-15 zile după tundere se va efectua îmbăierea antiscabioasă cu scopul de a combate atât scabia cât și alți paraziți.

CAPITOLUL 5

DISPUNEREA CONSTRUCȚIILOR IN AMPLASAMENT ȘI PROIECTAREA FUNCȚIONALĂ A ADĂPOSTURILOR

5.1. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul

Pentru asigurarea cerințelor de viață ale ovinelor adăpostul trebuie să asigure condiții optime pentru îndeplinirea funcțiilor organice principale, adăpostul pentru ovine trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

Să fie suficient de mari pentru a asigura spațiul și suprafața optimă de cazare pentru fiecare ovină.

Să asigure o evacuare a aerului viciat din adăpost și înlocuirea acestuia în permanență cu aer atmosferic.

Să mențină o temperatură în interiorul adăpostului convenabilă fiecarei categorii de ovine.

Să mențină o atmosferă uscată.

Să nu permită creșterea umidității peste limita admisă care influențează negativ sănătatea și producțiile obținute.

Să aibă o ventilație naturală organizată, controlabilă și reglabilă pentru a asigura cantitatea de aer atmosferic necesară pentru fiecare cap de animal.

Să permită compartimentarea în perioada de fătare.

Să permită circulația lejera a ovinelor între adăpost și padoc și accesul îngrijitorilor, pentru supraveghere.

Să permită amplasarea hrănitorilor pentru administrarea furajelor și evacuarea așternutului cu dejecții după perioada de stabulație.

5.2. Calculul bilanțului teritorial

Tabelul 26.

Calculul necesarului de pășune pe perioada de vară:

o oaie consumă m.v./zi

tineretul 12-18 luni consumă m.v./zi

tineretul 6-9 luni consumă m.v./zi

tineretul 3-6 luni consumă m.v./zi

29450 (zile animale furajate) x 10 = 294,5 t

17664 x 6 = 33,12 t

2264 x 4,5 = 10,19 t

17664 x 3 = 52,99 t

294,5 + 32,12 + 10,19 + 52,99 = 390,8 t

390,8 : 7,5 (productivitatea/ha) = pășune

5.3. Amplasarea adăpostului

Pentru alegerea locului pe care urmează să se amplaseze exploatația de ovine și implicit adăposturile, trebuie să se țină seama de următoarele cerințe:

Suprafața terenului trebuie să fie suficient de mare pentru a permite amplasarea tuturor construcțiilor anexe, avându-se în vedere și perspectivele extinderii și dezvoltării exploatației.

Terenul să fie în vecinătatea culturilor pentru furaje și a pajistilor.

Terenul să nu fie umed și să nu fie inundabil în urma precipitațiilor sau topirii zăpezii.

Să se cunoască capilaritatea solului, capacitatea lui de a reține apa, precum și adâncimea la care se găseste nivelul apei freatice.

Să existe surse de apă suficiente și ușor accesibile.

Terenul să fie situat în vecinătatea căilor de comunicație și a centrelor populare.

Adăposturile să fie amplasate în apropierea rețelei electrice pentru alimentarea cu curent electric în vederea mecanizării principalelor lucrări din procesul tehnologic.

Pe terenul exploatației să nu treacă rețele electrice de înaltă tensiune, drumuri sau căi ferate.

Terenul să fie bine însorit, să se afle în partea ferită de vânt față de centrul populat și să aibă o pantă naturală de 0,5-3% spre sud, sud-est sau sud-vest în funcție de relief și de direcția vânturilor dominante.

Adaptarea la relieful terenului constituie o condiție care conduce la realizarea unor economii în constructia adăposturilor.

5.4. Orientarea adăpostului

Microclimatul optim din adăposturi este asigurat, pe lângă amplasarea acestora și de orientarea lor în raport de direcția vântului dominant și de punctele cardinale.

In cazul adăposturilor închise, acestea se orientează cu latura lungă paralel cu direcția vântului dominant astfel încât să fie opusă acțiunii vântului o suprafață cât mai mică, deoarece suprafața bătută de vânt are o temperatură mai scăzută decât a celorlate suprafețe.

In cazul adăposturilor deschise pe o latură, această latură va fi opusă direcției vântului dominant.

In regiunile exterioare [NUME_REDACTAT], vântul care se ia în considerare ca fiind dominant este Crivățul, care are direcția NE-SV, deci se impune ca orientarea adăposturilor să se facă cu latura lungă după această direcție și cele deschise cu latura deschisă opusă acestei direcții.

In ceea ce privește orientarea adăposturilor față de punctele cardinale, trebuie menționat faptul că acestea influențează atât radiația calorică, cât și iluminarea, acești factori având o influență semnificativă în asigurarea unui microclimat optim în interiorul adăposturilor.

Pentru obținerea unei radiații calorice și unei iluminări maxime, adăposturile prevăzute cu fronturi de ferestre pe ambele laturi se orientează cu axa longitudinală pe direcția NS în timp ce adăposturile prevăzute cu fronturi de ferestre pe o latură sau care au o latură deschisă se orientează cu aceasta spre sud.

5.5. Tipul de adăpost

Adăposturile adecvate pentru exploatațiile de 300 oi mame, sunt cele în forma literei “L” având o latură închisă destinată pentru fătări și una parțial deschisă tineretului ovin, pentru oi fără miei și berbeci.

Ținând cont de condițiile de climă din zone ca Moldova, Dobrogea, Muntenia și [NUME_REDACTAT], unde frigul este mai puternic, adăposturile de formă dreptunghiulară se orientează cu axul longitudinal pe direcții NNE-SSV, iar cele în forma literei “L” cu unghiul format de cele două laturi în direcția N-NE astfel încât latura lungă să fie orientată pe direcția NE-SV. Astfel, bilanțul termic al adăposturilor va fi mai puțin influențat de acțiunea vântului.

5.6. Parametrii constructivi ai adăpostului

Pentru stabilirea parametrilor constructivi ai unui adăpost se calculeaza cubajul acestuia în funcție de efectivul de ovine sau caprine, volumul de aer necesar și cel ocupat de corpul animalelor și suprafața optimă de cazare.

Suprafața de iluminare naturală se calculeaza în funcție de suprafața adapostită și de coeficientul de luminozitate.

Pentru a calcula ventilația se are în vedere cubajul adăpostului, volumul de ventilație și coeficientul de ventilație care arată de câte ori este necesar să se schimbe aerul din adăpost.

In funcție de cubajul adăpostului se stabilesc parametrii dimensionali ai elementelor de închidere a adăpostului.

Pentru a se asigura un microclimat corespunzător în adăposturi în funcție de care se stabilesc parametrii constructivi și funcționali ai acestora, se au în vedere normele prezentate în Tabelul 27.

Tabelul 27. Norme de adăpostire pentru ovine

5.6.1. Parametri constructivi ai adăpostului pentru exploatațiile cu 300 oi mame

Adăpostul are forma literei “L”

Partea închisă (maternitatea):

cubaj – .c.;

suprafața – .p.;

suprafața de iluminare – .p.;

lungime – ;

lățime – ;

suprafața secțiunii de evacuare a aerului viciat – .p.;

suprafața secțiunii gurii de admisie a aerului – .p.;

înălțimea peretelui din față – ;

înălțimea peretelui din spate – ;

înălțimea adăpostului la coamă – ;

număr de uși – 3;

dimensiunile unei uși – 2 x .

Partea deschisă:

lungimea – ;

lățimea – ;

suprafața totală a adăpostului – .p.;

Padocul:

lățimea exterioară – ;

lățimea la partea deschisă – ;

lungimea spre maternitate – ;

lățimea spre partea deschisă – .

5.7. Platforma de depozitare a gunoiului de grajd

Platforma de depozitare a gunoiului de grajd este alcătuită dintr-o podea de beton armat dreptunghiulară, înconjurată de 3 pereți de beton înalți de . Aceasta este hidroizolată la pardoseală și nu permite sub nici o formă infiltrații sau scurgeri. Lățimea platformei este de 6 metri iar lungimea de . Inălțimea de depozitare a gunoiului pe platformă nu depășește .

În afară de rolul de depozitare, platforma este utilizată și pentru amestecarea și compostarea gunoiului de grajd într-un produs mai omogen, mai stabil și mai valoros.

Pentru captarea lichidelor provenite din gunoiul de grajd, platforma este dotată cu un canal de-a lungul părții deschise a platformei, pentru direcționarea lichidelor către un bazin de colectare, suficient de mare pentru a reține toate aceste lichide și eventualele precipitații în exces ce cad pe suprafața platformei.

Locația platformei de gunoi este pe terenul comunal, într-un perimetru ușor accesibil pentru mijloacele de transport. Este situată cât mai aproape de centrul satului, pentru a reduce costurile de transport, dar suficient de departe încât să nu constituie sursă de disconfort pentru populație (miros, zgomot, aspect vizual etc) și la minim de orice curs sau corp de apă în scopul reducerii riscului de poluare accidentală.

Gunoiul este îndesat în platformă, acoperit cu un strat de pamânt de 15- grosime. Gunoiul are o umiditate de 70-75%, astfel uscându-se și mucegăind. Înainte de a fi acoperit cu pamânt, se udă cu must de gunoi, urină sau chiar cu apă pentru a-i asigura umiditatea necesară.

5.8. Calculul necesarului de apă

Asigurarea necesarului de apă în cadrul exploatației și la pășuni constituie o activitate esențială.

Pentru consumul zilnic de apă sunt necesare următoarele cantități: berbeci de reproducție – 6 litri, oi mame – 5 litri, tineret prăsilă – 4 litri și pentru miei 0-3 luni – 0,5 litri.

Asigurarea apei în perioada de stabulație se realizează prin sisteme de alimentare racordate la rețeaua de apă și anume adăpătoare cu nivel constant și jgheaburi, cu următoarele caracteristici:

Capacitatea bazinului central – 75 litri;

Capacitatea unei adăpători – 35 litri;

Lungimea unui jgheab – ;

Limitele de reglare a înălțimii jgheabului – 30-;

Cantitatea de apă pentru adăpatul la pășunat variază în funcție de starea pășunii, umiditatea plantelor și temperatura aerului. Oile sunt aduse cel puțin de două ori pe zi la zonele pentru adăpat și consumă aproximativ 2-7 litri de apă. De-a lungul timpului, oile se obișnuiesc cu locul de amplasare a adăpătorilor și, de aceea, amplasamentul, atât pe pășuni cât și în adăpost, nu trebuie schimbat decât atunci când există un motiv serios.

Tabelul 28. Necesarul de apă

CAPITOLUL 6

PROGRAMAREA ȘI ORGANIZAREA BAZEI FURAJERE

6.1. Rații de hrană

Tabelul 29. Valoarea nutritivă a nutrețurilor

Tabelul 30. Norme de hrană pentru ovine

Tabelul 31. Rație de hrană pentru berbeci reproducători în perioada de repaus

Tabelul 32. Rație de hrană pentru berbeci reproducători în perioada de pregatire pentru montă

Tabelul 33. Rație de hrană pentru berbeci reproducători în perioada de montă intensă

Tabelul 34. Rație de hrană pentru oi în perioada premergătoare montei

Tabelul 35. Rație de hrană pentru oi în gestație avansată

Tabelul 36. Rație de hrană pentru oi la începutul lactației

Tabelul 37. Rație pentru tineret ovin 6-9 luni

Tabelul 38. Rație pentru tineret ovin 9-12 luni

Tabelul 39. Rație pentru tineret ovin 12-18 luni

6.2. Tehnica de alimentație

6.2.1. Tehnica alimentației berbecilor de reproducției.

Alimentația acestei categorii de ovine trebuie dirijată de așa manieră încât aceștia să se afle tot timpul anului într-o condiție bună de reproducție, evitându-se administrarea unor rații excedentare care ar putea favoriza îngrășarea acestota. Ținând cont de specificul activității de reproducție, în cazul furajarii berbecilor se disting trei perioade (pregătire pentru montă, montă și repaus sexual) care presupun unele modificări de structură și nivel al alimentației.

Perioada pregătitoare pentru montă. In vederea pregătirii reproducătorilor masculi pentru o noua campanie de montă, se impune ca începând cu cca. 60 de zile înainte de debutul activității de reproducție, la nivelul rațiilor să aibă loc o creștere a valorii energo-proteice, vitaminice și minerale. De regulă perioada pregătitoare pentru montă se desfășoară pe durata pășunatului și în acest fel, în funcție de condițiile concrete, pe lângă aportul nutrețului verde (7-) zilnic vor fi administrate furaje fibroase și concentrate în cantități de cca. 0,5- și respectiv 0,2-.

Deoarece în cele mai multe cazuri necesarul proteic se echilibrează prin proteinele din masa verde, în funcție de starea de întreținere și dezvoltare se pot administra și cantități reduse de nutrețuri proteice vegetale.

Perioada de montă presupune o ridicare a valorii nutritive a rației. Acest deziderat se va asigura prin creșterea cantității de furaje concentrate administrate zilnic până la 1 kg/ zi /individ. Concentratele se vor administra în două tainuri zilnice. Primul tain se va administra dimineața și va conține ½ din cantitatea totală, iar cel de al doilea tain va cuprinde partea a doua de concentrate, care însă va fi consumată după ora 16. Trecerea de la o structură a rației la alta se va realiza treptat deoarece berbecii sunt sensibili la schimbarea regimului de hrană.

Perioada de repaus sexual și îndeosebi în prima parte a acesteia se va administra o rație care va facilita refacerea stării de întreținere a berbecilor ce au avut o activitate sexuală intensă. Apoi, întreținerea până la scoaterea la pășune se realizează pe baza nutrețurilor fibroase, suculente și adausuri de concentrate. Rația zilnică administrată va fi compusă din circa 1- fibroase, grosiere 0,5-, suculente 1- si 0,2- concentrate. In perioada de pășunat un consum zilnic de 10- masă verde poate asigura în mare parte necesarul de substante nutritive.

6.2.2. Tehnica alimentației oilor de reproducție.

Alimentația oilor în perioada premergătoare montei. Reprezintă un factor cu o influență deosebită în exprimarea fecundității și prolificității acestei specii .

In stabilirea aporturilor nutriționale pentru această perioadă se va pleca de la cerințele pentru întreținere la care se adaugă cele utile reconstituirii rezervelor corporale. In acest sens, tehnica frecvent utilizată este cunoscută sub denumirea de flushing și constă în furajarea stimulativă a oilor în ultimele 20-25 zile de dinaintea debutului montei și continuă aproximativ cu aceeași perioadă după data montei. Stimularea consumului se poate realiza prin următoarele tehnici: reducerea gradului de încarcare pe unitatea de suprafață; reducerea timpului de pășunat la nivelul unei parcele; creșterea cantității de furaje administrate și îmbunătățirea calitații gustative ale acestora; administrarea furajelor concentrate.

Ținând cont de toate aceste aspecte, în mod practic necesarul de energie pentru întreținere se suplimentează cu 0,2-0,3 UNL începând cu circa 25 zile înainte de data montei, iar necesarul de proteină se va asigura la nivelul a 80-90 grame PD/UNL.

Alimentația oilor în perioada de gestație. In funcție de unele modificări fiziologice gestația cuprinde trei perioade distincte, iar pentru fiecare dintre acestea cerințele nutriționale sunt diferite. In condițiile țării noastre primele două perioade ale gestației se desfășoară pe pășune și doar ultima parte are loc în stabulație. In oricare din aceste perioade, rațiile se alcătuiesc în funcție de tipul, nivelul producțiilor și starea fiziologică.

Orientativ, pentru oile a căror greutate corporală medie este de și produc lână rația administrată va conține 2,4 SU, 1,8 UN, PBD. Pentru fiecare kg de lână produs în plus, rația administrată va conține suplimentar 0,15 UN și PBD, iar pentru fiecare greutate corporală peste limita de , se adaugă prin rație 0,10 UN și PBD.

Ultima parte a gestației (lunile 4 și 5) se caracterizează printr-o

evoluție ascendentă a greutății tractusului genital concomitent cu înaintarea în vârstă. Această situație impune administrarea unor cantități suplimentare de substanțe nutritive pentru a nu forța organismul oii mame să consume din rezerva proprie.

Pentru ultimile două luni de gestație, în structura rației va predomina fânul de bună calitate. Orientativ o rație pentru această fază fiziologică va cuprinde 1,5 – fân, 0,5 – vreji de leguminoase sau alte grosiere, 1 – suculente și 0,2 – 0,3 amestec de concentrate cultivate. Dacă este posibil, introducerea concentratelor în hrana oilor se va realiza cât mai de timpuriu posibil, însă progresiv (aspect denumit steaming) pentru a pregăti mai bine oile în vederea fătării și a lactației ce va urma.

Alimentația oilor aflate în perioada de lactație. Perioada de lactație reprezintă etapa ciclului de producție în care nivelul cerințelor nutriționale atinge valorile cele mai mari. Aceste cerințe nutritive ale oilor sunt în strânsă relație cu producția de lapte, compoziția chimică a acestuia și randamentul de transformare a substanțelor nutritive din furaje în substanțe nutritive implicate în producerea laptelui.

Imediat după fătare crește capacitatea de ingestie, însă cu toate acestea, oile nu pot îngera cantitățile necesare de furaje pentru a acoperi nivelul cerințelor din prima săptămână de lactație și fac apel la mobilizarea rezervelor corporale, dar fără riscuri patologice pentru oaie sau miel.

In perioada imediat următoare parturiției, aporturile insuficiente de proteină și energie se repercutează negativ asupra potențialului lactogen al oii mame, situație în care dezvoltarea mielului suferă deoarece imediat după fătare aceștia nu pot valorifica și alte surse furajere în afara laptelui matern.

In cazul oii mame rația administrată va fi formată din furaje cu acțiune stimulativă a secreției lactogene și va cuprinde: fânuri de bună calitate sau masă verde; vreji de leguminoase; 3 – suculente (de preferat sfeclă); 0,200 – concentrate cultivate (administrate ca atare sau în stare uruită).

Ținând cont de aceste considerente, putem conchide că sursele furajere care contribuie la asigurarea necesarului de substanțe nutritive sunt diferite. Astfel, în prima parte a perioadei de muls (care sucede fazei de alăptare a mieilor) rația zilnică va cuprinde orientativ următoarele sorturi și cantități de furaje: 1,5 – fibroase din care cca. 2/3 fânuri de bună calitate și 1/3 grosiere; 2 – suculente; 0,2 – amestec de concentrate cultivate.

Partea a doua a lactației se desfășoară pe parcursul perioadei de pășunat și în general necesarul zilnic de substanțe nutritive este asigurat de masa verde (8 – 10 kg/zi/individ). Perioada de stabulație va trebui precedată de o alta de trecere sau de acomodare de la un regim nutrițional la altul. In acest sens, pentru perioada de acomodare se impune ca seara și dimineața, timp de cca. 14 zile să se administreze în furajarea oilor tainuri de fibroase care însă se vor reduce treptat până la înlocuirea completă cu masa verde.

6.2.3. Tehnica alimentației tineretului ovin reținut pentru prăsilă

Alimentația tineretului ovin reținut pentru prăsilă nu ridică probleme deosebite. Cu toate acestea, în cazul tineretului ovin aflat în plină perioadă de dezvoltare, administrarea unor nutrețuri cu un conținut energetic mai mic de 0,8 UFC/kg S.U. atrage după sine o reducere a vitezei de creștere. Pentru perioada de stabulație, în cazul tineretului ovin cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 luni, se pot administra rații constituite din fânuri (1,0 – ), suculente (1,0 ) și concentrate (cca ). Adaosul mineral va fi reprezentat de 5 – calciu furajer și fosfor dicalcic și 5 – sare. Intre 12 și 18 luni rațiile pot conține vara doar nutrețuri verzi, iar cu 25 zile înainte de debutul campaniei de montă pot fi suplimentate cu 0,20 – concentrate.

6.3Stabilirea necesarului de furaje

Tabelul 40. Stabilirea necesarului de furaje (t)

CAPITOLUL 7

EFICIENȚA ECONOMICĂ A EXPLOATAȚIEI ZOOTEHNICE

Tabelul 41. Cheltuieli cu furaje

Cheltuieli :

– Furaje 34028,6 RON

Pășune x 500/ha = 21500 RON

Impozit 25 x 220 = 5500 RON

Tuns 220 x 5 = 1100 RON

Cioban 800/luna x 2 x 12 = 19200 RON

Tratamente : 5000 RON

Total : 86328,6 RON

Venituri :

– Capre reformă x 30 = 1650 x 10 = 16500 RON

– Tineret mascul (abatorizare) x 96 = 1920 x 15 = 28800 RON

– Tineret femel prăsilă 80 x 250 = 20000 RON

– Lapte » 9250 : 4 = 2312,5 t brânză » 2312,5 x 12 = 27750 RON

– Lână x 2 = 1490 RON

– Subvenție 40 ron/cap + 6,5 euro(zonă defavorizată) = 69,25 x 220 = 15235 RON

– Gunoi : 160 capete x 181 zile x =

60 capete x 181 zile x =

72400 + 19504 = 91,9 t x 40 = 3676,16 RON

Total : 113451,16 RON

Profit brut : 113451,16 – 86328,6 = 27122,56 RON

Impozit : 16% x 27122,56 = 4339,61 RON

Profit net: 27122,56 – 4339,61 = 22782,95

Rata profitului : 23,65%

CAPITOLUL 8

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Explozia demografică ce caracterizează acest sfârșit de secol, diversificarea preferințelor alimentare ale consumatorilor și tendința de creștere a standardului de viață, constituie tot atâtea surse de influență pozitivă a evoluției producției de carne. Întrucât cerințele mereu crescânde ce se înregistrează actualmente la nivel mondial nu pot fi satisfăcute în totalitate de carnea obținută de la taurine, porcine și păsări, speciile de ovine și caprine trebuie să contribuie substanțial la asigurarea necesarului de consum și implicit la acoperirea deficitului de proteină de origine animală. Din acest punct de vedere, carnea de ovine reprezintă un aliment destul de important în rândul produselor necesare omului, ocupând totodată locul patru în comerțul mondial cu acest produs, după cea de suine, bovine și pasări. Diversitatea produselor, valoarea biologică deosebită și economicitatea obținerii acestora au făcut ca din toate timpurile speciile de ovine să fie extrem de apreciate, bucurându-se totodată și de o atenție deosebită din partea crescătorilor. Ridicarea potențialului productiv se poate realiza după caz fie prin selecția indivizilor de rasă curată, fie prin practicarea încrucișărilor industriale și de ameliorare cu rase existente în prezent în țara noastră, precum și cu altele vizate pentru a fi importate în acest scop. Altă cale de creștere a producțiilor rezultate prin creșterea și exploatarea ovinelor o constituie ridicarea performanțelor reproductive la efectivele existente și îmbunătățirea tehnologiilor de creștere aplicate în cazul tineretului ovin, mergându-se atunci și acolo unde condițiile concrete permit, până la intensivizarea totală, însă în condiții de eficiență economică.

CAPITOLUL 9

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT], (2000) – Tehnologia producerii și conservării furajelor. [NUME_REDACTAT] Ionescu de ,

[NUME_REDACTAT] Pop, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], (2006) – Nutriția și alimentația animalelor vol. I,II,III. [NUME_REDACTAT] ,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ana, (2004) – Soluții tehnologice, constructive și de mecanizare adecvate exploatațiilor mici și mijlocii de ovine și caprine

Pascal C., (1998) – Tehnologia creșterii ovinelor. Editura “Corson’’,

Pascal C., (2003) – Rase autohtone de ovine și caprine. [NUME_REDACTAT],

Pascal C., (2007) – Creșterea ovinelor și caprinelor. Editura PIM ,

Pascal C., (2007) – Tehnica aprecierii și evaluării performanțelor productive la ovine și caprine. Editura ALFA,