Sistemul Pulmonar. Carcinomul Pulmonar

SISTEMUL PULMONAR. CARCINOMUL PULMONAR

Sistemul Pulmonar:

Plămânii

Plămânii sunt organele principale ale respirației.Sunt în numar de doi:unul drept, altul stâng. La nivelul plămânilor are loc schimbul alveolar de gaze. Plămânii sunt conținuți în cele două seroase pleurale, complet separate între ele. Seroasele pleurale și plămînii, separați prin mediastin, sunt situați la rândul lor, în cavitatea toracică.

Plămânii sunt așezați în cutia toracică de o parte și de alta a inimii și constituie organele respiratorii propriu-zise. La exterior, plămânii sunt înveliti de membrane seroase numite pleure. Pleura este formată din două foițe (parietală și viscerală) care se continuă una cu alta.Pleura parietală captușește pereții cavității toracice, iar pleura viscerală învelește plămânii la exterior, intrând și în scizurile de la suprafața lar. Între cele două foițe pleurale există cavitatea pleurală care conține o cantitate infimă de lichid pleural. Acesta menține în contact cele două foițe și permite alunecarea lor una față de alta. Presiunea din interiorul cavității pleurale este negativă, caracteristică importantă în mecanica respirației.

Dimensiunile și greutatea plămânilor variază cu sexul, individul, în expirație sau în inspirație. La copil este mai dezvoltat lobul inferior, iar diametrul transversal este cel mai mare, spre deosebire de adult la care diametrul vertical este predominant.

La un adult normal, în starea intermediară dintre expirație și inspirație, plămânii au în medie urmatoarele dimensiuni: diametrul vertical de 25 cm; diametrul sagital la bazei de 15 cm; diametru transversal la nivelul bazei de 10 cm. Greutatea medie a plămânilor la copilul care nu a respirat este de 50 gr și de circa 90 gr pentru copilul care a respirat. La adult cei doi plămâni cântăresc aproximativ 1200 gr, ci drept fiind cu ceva mai greu decât cel stâng. De asemenea, la bărbat plămânii sunt cu ceva mai voluminoși și mai grei decât la femeie.

Capacitatea totală, adică cantitatea maximă de aer pe care o conțin cei doi plămâni este în medie de 4500-5000 cmc. Capacitatea vitală reprezintă volumele de aer care pot fi utilizate în în procesul de ventilație pulmonară și exprimă valoarea funcției respiratorii. Ea reprezintă, în condiții obișnuite 3500-4000 ml.

Consistența și culoarea. Consistența plămânilor este moale, spongioasă și foarte elastică. La naștere plămînii au culoare roșie, iar după primele respirații roză. la nou-nascutul care nu a respirat, plămânii sunt gri-albicioși și puși într-un vas cu apă cad la fund, spre deosebire de plămânii care au respirat și care plutesc la suprafața apei. Acest fapt are o deosebită valoare medico-legală, pentru a pune diacnosticul dacă copilul s-a nascut mort, sau a murit după ce a respirat (docimazia hidrostatică). La adulți culoarea plămânilor devine cenușie și prezintă depozite negricioase, deoarece în mediie viciate cu particule de cărbune, siliciu, fier etc., țesutul reticuloendotelial al plămânilor se încarcă cu acestea particule, dând în unele cazuri pneumoconioze: antracoza, silicoza, sinderoza. Depozitul de particule de pulbere este variabil după diferitele porțiuni ale plămânilor: este mai abundente la vârf și în porțiunea vertebrală, acolo unde excursiunile respiratorii sunt mai reduse.

Morfologia externă a plămânilor

Plămâmii au formă de trunchi de con, prezentând un vârf, o bază în raport cu mușchiul diafragm, și două fețe: sternocostală și mediastinală. Pe fețele sternocostale ale plămânilor se gasesc scizură și respectiv doi lobi. Fața mediastinală (medicală) prezintă hilul pulmonar prin care pătrund în plămân elementele pediculului pulmonar: bronhia principală, venele pulmonare, vasele bronșice, limfatice și nervi.

UNITĂȚILE ANATOMICE ȘI FUNCȚIONALE ALE PLĂMÂNILOR

Plămânul este o structură ierarhizată formată din:

lobi pulmonari – 3 în plămânul drept, 2 în plămânul stâng

segmente pulmonare – teritorii pulmonare cu autonomie morfo-functională și chirurgicală

lobuli pulmonari – structuri piramidale cu baza spre suprafața plămânului

acini pulmonari

STRUCTURA PLĂMÂNULUI

Plamâmii sunt constituiti în felul urmator:

– Componenta bronhială, care se arborizează în ramificații din ce în ce mai mici și are rol în ramificații din ce în ce mai mici și are rol în conducerea aerului până la nivelul parenchimului pulmonar.

– Componenta parenchimatoasă, reprezentată de totalitatea acinilor, cu rol în realizarea schimurilor respiratorii pulmonare.

– Stromă, care delimitează și unește celelalte componente ale plămânilor.

– Vasele și nervii plămânilor.

La nivelul plămânului drept se întâlnesc zece bronhii segmentare, care deservesc prin ramurile lor același număr de segmente bronhopulmonare:

Plămânul drept

lobul superior lobul mijlociu lobul inferior

La nivelul plămânului stâng se întâlnesc opt bronhii segmentare, care deservesc prin ramurile lor un numar egal de segmente bronhopulmonare:

Plămânul stâng

lobul superior lobul inferior

Plămânul este alcătuit din două categorii de formațiuni anatomice: 1 un sistem de canale aeriene intrapulmonare care formează arborele bronșic și (2) un sistem de mici cavități globuloase în care se termină ramurile arborelui bronșic, numite alveole pulmonare, care formează cea mai mare parte a parenchimului pulmonar.La acestea se adaugă țesut conjunctiv, în care predomină fibrele elastice.

Arborele bronșic provine din ramificarea monopodială (prin colaterale) și dichotomică (prin bifurcare) a bronhiilor principale, după pătrunderea acestora în plămâni. Rezultă astfel aproximativ 23-25 de generații de ramificații care formează arborele bronșic (Fig 7.4 și 7.5).

Bronhii lobare – structură asemănătoare cu a bronhiilor principale

Bronhii segmentare – inele fibrocartilaginoase discontinue

Bronhii interlobulare – inele fibrocartilaginoase discontinue

Bronhiole intralobulare – inelele cartilaginoase sunt înlocuite cu fibre musculare netede dispuse circular, care intervin în modificare lumenului bronhiolei

Bronhiole terminale – constituie ultimele ramificații ale arborelui bronșic, cu rol de conducere al aerului

Bronhiole respiratorii

(acinoase)

Acinul pulmonar

Bronhiola respiratore și toate formațiunile care iau naștere din ea formează un acin pulmonar. Un acin începe cu o dilatare a bronhiolei respiratorii numită vestibul, din care pleacă 3-5 canale alveolare care se termină în sacii alveolari.Pereții sacilor alveolari sunt formați din alveole pulmonare (Fig.7.5). Ramificațiile arborelui bronșic și acinul pulmonar (după Netter, 1997).

Alveolele pulmonare.Cele 300milioane de alveole din cei doi plămâni au o suprafață desfășurată de 50-70m², care reprezintă suprafața de schimb sau respiratorie a plămânilor. Alveola pulmonară este o structură globuloasă, delimitată de peretele alveolar. Aceasta este formata dintr-un epiteliu unistratificat alcătuit din două tipuri celulare, așezate pe o membrană bazală.Celulele alveolare de tip I sunt cele mai numerose, iar celulele alveolare de tip II sectretă o lipoproteină, numită surfactant alveolar. Aceasta este o substanță tensioactivă, care dizolvă gazele respiratorii, facilitând schimburile gazoase si scade tensiunea superficială a fluidului alveolar, mentinând astfel alveolele deschise.

Alveolele pulmonare comunică între ele prin mici orificii (orificiile Kohon), care au rolul de a egaliza presiunea aerului în plamâni.

In cavitatea alveolară se găsesc numeroase macrofage libere, care distrug agenții patogeni ajunși la acest nivel odată cu aerul inspirat și curață vavitatea de resturi celulare (Fig. 7.6). Structura peretelui alveolar și membrana alveolo-capilară (după Marieb, 1998).

Suprafața externă a peretelui alveolar este învelită de o rețea de capilare pulmonare provenite din capilarizarea ramurilor terminale ale arterelor pulmonare, care aduc sânge neoxigenat de la inimă.

Schimbul de gazde între aerul alveolar și sângele venos din capilarele pulmonare se face prin membrana alveolo-capilară (bariera hemo-aeriană), în funcție de presiunea parțială a gazelor respiratorii de o parte și de alta a acestuia. Membrana alveolo-capilară, foarte subțire, este formată din peretele alveolei pulmonare și peretele capilarului pulmonar, care sunt intim asociate. Astfel, membrana alveolo-capilară este formată din: epiteliu alveolar și membrana bazală a acestuia împreună cu membrana bazală și endoteliul capilar (Fig.7.6). După cum s-a arată, suprafața de celor 300 de milioane de alveole este foarte mare, reprezentând suprafața de schimb sau respiratorie a plamânilor. Schimbul de gaze respiratorii se face prin procesul de difuziune,oxigenul din aerul alveolar trece în sânge, iar dioxidul de carbon din capilarul pulmonar trece în alveola pulmaonră, fiind eliminat odată cu aerul expirat.

Vascularizația plămânilor.Plămânul are o dublă vascularizație: Vascularizația funcțională și vascarizația nutritivă.

Vascularizația funcțională este reprezentată de mica circulație. Din ventriculul drept se desprinde trunchiul pulmonar, care după un scurt traiect se bifurcă în artera pulmonară dreaptă dreaptă și artera pulmonară stângă, care transportă sânge neoxigenat la plămâni. Acestea pătrund în plamâni și se ramifică, urmează ramificațiile arborelui bronșic. ultimele ramuri se termină în rețeaua de capilare pulmonare de la nivelul alveolelor. Din rețeaua de capilare se formează venele, care preiau sângele oxigenat rezultat în urma schimburilor gazoase. Acestea confluează în vase din ce în ce mai mari și în final părăsesc plămânul prin două vene pulmonare. Cele patru vene pulmonare (două drepte și două stângi) se deschid, prin orificii proprii, în atriu stâng.

Vascularizația nutritivă face parte din marea circulație și este asigurată de arterele și venele bronșice. Arterele bronșci, două stângi și una dreaptă, sunt ramuri viscerale ale aortei toracice. Ele transportă sânge oxigenat la componentele din structura plămânilor, asigurând nutriția acestora. Venele bronșice se varsă în venele hemiazygos accesorie și azygos, iar acestea, în vena cavă superioară.

Inervația plămânilor este asigurată de sistemul nervos vegetativ. fibrele simpatice își au originea în coarnele laterale ale măduvei toraacale T2-T5, unde se găsesc centrii respiratori, iar fibrele parasimpatice aparțin nervilor vagi (X). Stimularea parasimpatică determină dilatația vaselor de sânge din pereții bronhiiolelor, hipersecreția glandelor bronșice și concentrația musculaturii netede, conducând la micșorarea lumenului bronșic. Stimularea simpatică are efecte inverse.

Anatomie aplicată. Datorită, în primul rând, poluarii mediului înconjurator, au crescut cazurile de carcinoame primare ale palmânilor, metastazele pulmonare, pneumconizele (silicoza, sideroza etc.) și cazurile de abcese pulmonare. A crescut deasemenea frecvența leziunilor traumatice ale plamânilor, care pot fi uneori fatale.

Embolia pulmonară poate să determine moartea subită în cazul blocarii mai multor ramuri ale arterelor pulmonare, sau să ducă la infractul pulmonar în cazul blocarii unui teritoriu arterial mai limitat.

Tuberculoza pulmonară poate îmbraca diferite forme evolutive. Fregvența ei este în continuă scădere, iar tratamentul din ce în ce mai eficace.

Afecțiunile pulmonare menționate pot fi tratate. Unele din ele: carcinomul primar, abcesul pulmonar, embolia pulmonară, tuberculoza cavitară, se se pot și de tratamentul chirurgical (pneumonectomia, lobectomia, segmentectomia, rezacția subsegmentară).

Plămânii pot prezenta o serie de procese inflamatorii acute: pneumonie pneumococică, pneumonie virotică, bronhopneumonia, bronșiolita capilară. Unele afecțiuni pulmonare au evoluție cronică: pneumoconioza, tuberculoza , bronșiectazia (dilatația arborelui bronhic), emifizemul pulmonar (contracția spastică a sfincterului Reisseisen).

În afecțiunile pulmonare, fie acute fie cronice, se întâlnesc o serie de simptome care atrag atenția asupra suferinței plămânilor: durerea, dispnea (respirație dificilă), tusea și expectorația. În unele din aceste afecțiuni sânt interesate și pleurale.

O serie de afecțiuni eronice (pneumoconioza, bronșiectazia, astmul bronhic) îngreunează circulația sanguină în trunchiul pulmonar și în arterele pulmonare. Aceste afecțiuni produc în consecință dilatarea ventriculului și apoi a atriului drept, cointeresând astfel și inima. De pe altă parte, insuficiența cardiacă are repercursiuni asupra funcției plămânilor.

Boli ale sistemului respirator

Bolile sistemului respirator pot fi împărțite în boli ale căilor respiratorii și boli ale plămânilor.

Rinita este o inflamație a mucoasei nazale, cauzată de agenții infecțioși ai unor boli cum ar fi gripa, scarlatina, rujeola. Se manifestă prin exacerbarea secreției de mucus nazal care obturează fosele nazale, împiedicând respirația normală.

Sinuzita desemnează inflamația mucoasei sinusurilor paranazale. Mucoasa sinusurilor este o continuare a mucoasei nazale astfel încât infecții ale acesteia îmbolnăvesc și sinusurile.

Faringita este inflamația mucoasei faringiene și a amigdalelor. Se manifestă prin dureri în gât, jenă la înghițit, frisoane și febră iar agenții etiologici pot fi virusuri, bacterii sau anumite ciuperci.

Bronșita este inflamația mucoasei arborelui bronșic, cauzată de bacterii sau virusuri, având ca factori favorizanți frigul, atmosfera poluată și fumatul.Semnele bolii sunt tuse uscată, febră, stare generală alterată.

Bronșita cronică se poate instala după o bronșită acută și se manifestă prin tuse frecventă care poate să fie umedă, cu expectorații (eliminarea sputei).

Pneumonia este inflamația parenchimului pulmonar. Boala poate fi provocată de virusuri (virusul gripal) sau de bacterii patogene (pneumococ,streptococ, stafilococ).

Simptomele sunt febră mare, tuse seacă, modificări ale respirației și junghi toracic.

Astmul bronșic este o boală provocată de spasmul bronhiilor care se datorează unei hiperexcitații a nervului vag, sub influența unor particule din atmosferă (praf, peri) sau cauzată de stresul psihic.

Emfizemul pulmonar este o boală cronică și progresivă, cauzată de pierderea elasticității țesutului pulmonar, cu distrucții permanente și ireversibile ale bronhiolelor respiratorii și alveolelor pulmonare. Cauza principală este fumatul, toți fumătorii fiind afectați mai mult sau mai puțin de această boală. Se manifestă prin dificultate respiratorie, cu modificări ale amplitudinii și frecvenței respirației.Este frecventă tusea de dimineață, cu expectorație mucoasă.

Tuberculoza este considerată a fi problema de sănătate majoră a lumii.Ultimele date arată că aproximativ două miliarde de oameni sunt infectați, dintre care 8 milioane sunt potențial contagioși anual.Tuberculoza pulmonară este localizarea cea mai frecventă a infecției cu Mycobacterium tuberculosis. Ea este determinată de pătrunderea și multiplicarea în plămâni a acestei bacterii, în condiții de scădere a capacității de apărare a organismului (subnutriție, alcoolism,tabagism).

FIZIOLOGIA SISTEMULUI PULMONAR

Ventilația Pulmonară

Ventilația pulmonară prezintă două etape: Inspirația prin care se asigură aportul de aer cu un conținut bogat în O2 până la nivelul alveolelor pulmonare și expirația prin care se elimină o parte din aerul alveolar îmbogățit cu CO2.

Mecanica ventilației

Inspirația este un proces activ care constă în mărirea simultană a tuturor diametrelor cutiei toracice (longitudinal, antero-posterior și transversal) datorită concentrației mușchilor inspiratori. Astfel, diametrul longitudinal se mareste prin contracția diafragmului care determină coborârea bolții diafragmatice cu 1,5 – 7 cm.

Coborârea cu 1 cm a bolții diafragmatice mărește dimensiunile cutiei toracice cu 270 cm3 . Contracția diafragmului este răspunzatoare pentru 75% din creșterea volumului cutiei toracice în timpul unei inspirații obișnuite.Diametrele toracice antero-posterioar și transversal se măresc în timpul inspirației datorită orizontalizării coastelor produsă de contracția mușchilor intercostali externi. Creșterea acestor diametre se face cu numai câțiva mm, dar este suficent pentru a crește volumul cutiei toracice cu aproape 500 cm3, ceea ce reprezintă volumul de aer care pătrunde în plămâni printr-o inspirație de repaus (Fig. 4.5).

În timpul unei inspirații forțate se contractă și mușchii inspiratori accesorii reprezentați de dințați, pectoralii mari, sternocleidomastoidieni, trapezi și romboizi care contribuie la mărirea suplimentară a volumului cutiei toracice.

Mărirea volumului cutiei toracice determină scăderea presiunii în cavitatea pleurală. La acest nivel există o presiune negativă față de presiunea atmosferică și cea pulmonară, de aproximativ – 4mmHg, menținută prin absorbția permanentă de lichie în capilarele pleurale, care alunecă una față de cealaltă datorită peliculei fine de lichid pleural dintre ele.Plămânii, care sunt acoperiți de pleura viscerală, se gasesc într-o stare de ușoară distensie din cauza forțelor de coeziune care mențin în contact cele două foițe pleurale. Dovada o constituie faptul că anularea acestor forțe prin pătrunderea de aer în cavitatea pleurală, desprinde cele două foițe și plămânii se retractă sau se colabează (pneumotorax).

În timpul unei inspirații de repaus, cand se mărește volumul cutiei toracice, sunt antrenate în mișcare foițele pleurale și consecutiv și plămânii care nu se pot desprinde de torace. Fiind elastici, ei urmează expansiunea toracică și se destind pasiv. Ca urmarea și presiunea aerului din căile respiratorii devine ușor negative (cu 3-4 mmHg) față de cea atmosferică și aerul pătrunde în caile respiratorii și plamâni.

Expirația este, în condiții de repaus, un proces pasiv, toracele revenind la dimensiunile sale de repaus nu datorită contracției unor mușchi, ci datorită relexarii musculaturii inspiratorii. Ca urmare, dimensiunile toracelui se reduc, iar plamânii care nu mai sunt ținuți în stare de tensiune, se retractă.Astfel, în plămâni și în caile respiratorii presiunea crește cu 3-4 mmHg peste cea atmosferică, ceea ce face ca o parte din aerul introdus prin inspirație să fie eliminat (Fig. 4.6).

Expirația forțată este un proces activ, ce implică (1) contracția mușchilor intercostali interni care determină tracțiunea coastelor în jos și (2) contracția mușchilor abdominali antero-laterali (drepți, oblici și transverși) care tracționează în jos baza cutiei toracice și împing în sus viscerele abdominale, ceea ce accentuează curbura diafragmatică și comprimă plămânii.

Frecvența respiratorie este direct proporțională cu intensitatea metabolismului, fiind la adult de 12-18 respirații/minut în condiții de repaus și peste 45 respirații/minut în condiții de efort.

În condiții de repaus, volumul de are inspirat de 500 cm3, denumit volum curent (VC). Din acest volum, o parte (150 cm3) rămâne la nivelul cailor respiratorii, considerate a fi un spațiu anatomic mort, deoarece aerul conținut la acest nivel nu participă la schimburile gazoase. În respirațiile rapide și superficiale volumul cuernt este mic, iar din cauza spațiului mort anatomic volumul de are care ajunge la nivel alveol este redus.

Peste volumul de aer curent, o inspirație forțată poate introduce încă aproximativ 3000 cm3 dea aer, care se numește volum inspirator de rezervă (VIR) sau aer complementar.Printr-o expirație forțată, după o expirație obișnuită, se poate elimina încă o cantitate de 1000-15000 cm3, care se numește volum expirator de rezervă (VER) sau aer de rezervă.Suma celor trei volume de aer (VC+VIR+VER) reprezintă capacitatea vitală (CV). Ea se poate determina prin efectuarea unei inspirații forțate după o expirașie forțată. Capacitatea vitală este mai mare la bărbați decât la femei, este influențată de suprafața corporală, de vârstă, antrenament și este modificată de anumite boli pulmonare.Determinarea tuturor acestor volume și capacități se face cu ajutorul tehnicii de spirometrie (Fig. 4.7).

Cantitatea de aer ventilată în condiții de repaus în interval de un minut se numește debit ventilator și are o valoare de aproximativ 6 l/min. la efort, capacitatea maximă ventilatorie crește până la 125-170 l/min. Organismul adult folosește în condiții de repaus aproximativ 250 ml O2/min și elimină 200 ml CO2/min.

Plămânii nu se golesc complet de aer nici după o expirație forțată, deoarece și în aceste condiții se află într-o stare de ușoară distensie. Volumul de aproximativ 1500 cm3 care rămâne în plămâni după o expirație forțată, constituie aerul rezidual și poate fi măsurat indirect cu ajutorul unor metode mai complicate. Prezența în plămâni a aerului rezidual face ca un fragment de plămâni să plutească la suprafața apei (proba docimaziei pozitive). Această proprietate e foarte importantă în medicina legală. Un nou-nascut adus pe lume mort, care nu a respiarat, nu are în altă parte, docimazia este negativă deoarece apa a invadat alveolele pulmonare. În schimb la un om care a fost mai întâi omorât și apoi aruncat în apă pentru a simula înecul, docimazia e pozitivă. Capacitatea vitală împreună cu volumul rezidual reprezintă capacitatea pulmonară totală (Fig. 4.7).

Pe lângă ventilație mai există și alte procese care introduc aerul în plămâni și modifică ritmul respirator normal. Ele se numesc care mișcări non-respiratorii și sunt reprezentate de tuse, strănut, plâns, râs, sughiț și căscat. Tusea constă într-o inspirație profundă cu închiderea glotei și apoi eliminarea explozivă a aerului din plămâni prin glota care se deschide brusc. Prin tuse se pot înlatura particule străine sau mucusul din căile respiratorii. Strănutul este asemănător tusei, cu deosebirea că aerul este eliminat exploziv prin cavitatea nazală, eliminându-se astfel corpii străini de la nivelul acesteia. Plânsul și surâsul constau într-o inspirație urmată de o serie de mici expirații. De obicei, aceste mișcari non-respiratorii însoțesc o stare emoțională. Sughițul e consecința unei inspirații bruște ca urmare a unei contracții spasmodice a mușchiului diafragm. Se consideră că este inițiat de iritarea mușchiului diafragm sau a nervului frenetic care asigură inervația sa. Atunci când aerul inspirat atinge glota închisă, se aude un sunet caracteristic. Căscatul constă într-o inspirație profundă, cu gura larg deschisă. Aerul inspirat ajunge să ventileze toate alveolele, ceea ce nu se întâmplă în timpul unei inspirații de repaus. În trecut s-a considerat că el este declanșat de necesitatea de a crește concentrația de oxigen din sânge, dar se pare că aceste teorii sunt contestate.

CANCERUL. DEFINIȚII. FENOTIPUL MALIGN

Definiție

Cancerul reprezintă o familie complexă de boli (între 150 și 200), iar carcinogeneza este definită ca un proces multistadial de transformare a unei celule normale într-o celulă malignă.

Pentru clinician, cuvântul cancer sugerează evoluția unei tumori ce invadează local și diseminează la distanță (metastazare).

Pentru anatomopatolog, cuvântul cancer evocă un țesut de neoformație ce infiltrează structurile normale din care ia naștere. Pentru biolog, cancerul semnifică o proliferare celulară necontrolată.Pe parcursul timpului au fost formulate mai multe definiții ale cancerului.

Una dintre cele mai populare a fost aceea a lui Willis (1951) ce definea neoplazia ca „o masă anormală de țesut a cărei creștere se produce în exces față de normal, este necontrolată și neconcordantă cu cea a țesuturilor normale și continuă în același mod progresiv după încetarea stimulului care a determinat-o”.

Ca entitate patologică cancerul este definit prin proprietățile sale esențiale:

proliferarea necontrolată;

invazia structurilor adiacente;

capacitatea de colonizare în organe și țesuturi la distanță.

Ulterior, acestor trăsături li s-au adăugat altele precum: monoclonalitatea, instabilitatea genică, absența diferențierii, evoluția spontană rapidă și progresia. Astăzi, cancerul este privit ca o boală rezultată prin dereglarea sistemelor de control ale celulei care acționează la nivelul transducției, reglării proliferării și a diferențierii.

Cancerul este definit ca o boală a diferențierii celulare, celulele neoplazice putând fi considerate imature funcțional, scăpate mecanismelor de control normale ale organismului. Cancerul poate fi definit și ca o boală a creșterii, determinată de acumularea modificărilor genetice somatice, ce interferă procesul normal de control al creșterii celulare.

Fiecare tumoră prezintă istoria sa naturală (numită și progresie biologică), ce depinde de sediul anatomic al tumorii primare, căile anatomice de răspândire, de viteza cu care celulele canceroase diseminează în organism, de mecanismele de apărare ale gazdei și de alți factori coexistenți.

EPIDEMIOLOGIA CANCERELOR UMANE

La începutul secolului XXI cancerul continuă să rămână o problemă majoră de sănătate publică în toate țările lumii ocupând locul al II-lea ca mortalitate după bolile cardiovasculare.

Epidemiologia este știința studiului distribuției și determinanților bolilor (factori de răspândire, condiții, cauze) în populația umană.

Epidemiologia cancerului se ocupă cu studiul răspândirii cancerului în populația umană în funcție de: sex, vârstă, profesie, spațiu și timp, precum și a factorilor de risc ce contribuie la aceste fenomene. Scopul principal al studiilor epidemiologice în cancere îl constituie investigarea cauzelor acestora și identificarea factorilor implicați în producerea acestor boli. Epidemiologia oncologică a furnizat informații remarcabile cu privire la cauzele cancerelor în diferite populații ale lumii, contribuind la progresele terapiei cancerului din ultimii 30 de ani.

Epidemiologia are mai multe aspecte:

1. Demonstrarea variațiilor incidenței geografice și temporale;

2. Corelarea incidenței în diferite comunități, cu prevalența agenților de mediu și

sociali;

3. Compararea grupurilor de persoane cu și fără cancer;

4. Intervenția privind eliminarea agenților suspecți și observarea rezultatelor;

5. Observații cantitative care testează aplicabilitatea la om a modelelor și

mecanismelor prin care este produsă boala.

Epidemiologia cancerului cuprinde 3 mari ramuri: descriptivă (studiul răspândirii cancerelor în populație), analitică (studiul cauzalității unor factori de mediu asupra cancerelor) și experimentală (ce verifică prin experimente pe animale ipotezele identificate în prima parte).

Primele constatări epidemiologice au aparținut clinicienilor, precum observația de la începutul secolului al XVIII-lea asupra frecvenței crescute a cancerului de sân la călugărițe, în relație cu celibatul. În 1775, medicul englez Sir Percival Pott atrage atenția asupra posibilei apariții a cancerului scrotului la tinerii hornari. Rigoni Stern publică în 1844 un raport referitor la cancerul uterin și mamar în populația feminină din Verona.

În acest studiu autorul compară frecvența acestor localizări ale cancerului la femeile căsătorite și necăsătorite arătând relația dintre starea maritală și boală. În 1879, Volkmann și Bell au observat cancere de piele la muncitorii a căror tegumente au venit în contact cu tanin sau ulei de parafină (care conțin hidrocarburi aromatice policiclice).

Odată cu dezvoltarea industriei și lărgirea spectrului profesional au fost observate tot mai multe relații de asociere între diverși factori de mediu și cancer.

Epidemiologia cancerului în România

Incidența globală a cancerelor în România în 1995 era de 350,27%ooo, cu 193,14 cazuri la 100000 locuitori la bărbați și 157,13 cazuri la 100000 locuitori la sexul feminin.

În ultimele decenii România a înregistrat modificări profunde în structura morbidității și mortalității prin cancer. Astfel, frecvența tumorilor maligne a crescut rapid, acestea ocupând locul doi între cauzele de mortalitate după bolile cardiovasculare.

Impactul puternic al bolii canceroase în România este indicat nu numai de numărul mare de decese prin cancer (38.000 anual, adică 13-14% din totalul deceselor) dar și de numărul cazurilor noi (aproximativ 45.000 anual). La aceasta se adaugă numărul persoanelor bolnave de cancer aflate în viață, adică aproximativ 200.000 cazuri.

Evoluția în timp a incidenței principalelor localizări canceroase s-a făcut în mod diferit (urmărirea s-a realizat pe perioada de timp dintre 1958 și 1998).

În localizările la nivelul aparatului digestiv, la ambele sexe, incidența cancerului stomacului scade de la 34,33%ooo la 16,12%ooo la bărbați (- 53%), iar la femei de la 19,34%ooo la 6,00%ooo (- 69%).

În schimb, cancerele de colon și rect înregistrează o creștere de la 4,83%ooo la 12,34%ooo la bărbați (+ 155%) și la femei de la 4,72%ooo la 8,36%ooo (+ 72%).

Carcinomul cavității bucale prezintă o creștere considerabilă exclusiv la sexul masculin cu 300%, precum și cancerul faringelui cu 23%.

Carcinomul laringelui crește cu 80% (de la 3,39%ooo la 6,10%ooo) la sexul masculin.

Carcinomul bronho-pulmonar înregistrează o creștere considerabilă a mortalității atât

la sexul masculin: de la 19,25%ooo la 45,69%ooo (+ 137%) cât și la sexul feminin: de la

4,64%ooo la 7,55%ooo (+ 63%).

La femei, cancerul uterin scade pe ansamblu de la 21,10%ooo la 14,79%ooo (- 30%), dar se petrece o inversare a structurii: localizarea la nivelul corpului scade de la 13,79%ooo la 3,60%ooo (- 74%), în timp ce cancerul de col uterin crește de la 7,31%ooo la 11,19%ooo (+ 53%).

Carcinomul mamar la sexul feminin cunoaște o creștere importantă: de la 5,72%ooo la 16,01%ooo, creștere cu +180%, ceea ce face ca această localizare să devină principala cauză de deces prin cancer și în România, creșterea fiind mai importantă în mediul urban.

Dintre hemopatiile maligne, leucemiile cresc cu 29% la bărbați și cu 38% la femei.

Cifra de mortalitate de 142,95 la 100.000 locuitori situează România în rândul țărilor cu mortalitate medie prin cancer.

Mortalitatea nu este uniformă pe întreg teritoriul țării și poate fi grupată în trei zone: municipiul București (204,76‰), județele din vestul țării (Arad, Timiș, Bihor) și județul Cluj cu mortalitate de peste 165‰; centrul țării cu valori peste media pe țară dar sub 165‰: Sibiu, Mureș, Sălaj, Alba și câteva județe precum Brăila, Prahova, Teleorman, Botoșani; restul țării, sub media națională, cu valorile cele mai scăzute în județele Gorj și Bacău.

În ultimii ani mortalitatea prin tumori maligne în țara noastră este într-o continuă creștere datorită:

scăderii mortalității generale;

creșterii duratei medii de viață a populației;

ameliorării calității diagnosticului și precizării cauzelor de deces și creșterii

acurateții raporturilor statistice;

creșterii reale a incidenței și mortalității prin cancere ca urmare a schimbării

continue a condițiilor de viață și muncă.

Global, mortalitatea prin tumori maligne (standardizată după standardul mondial al populației) crește la bărbați cu 33,90%: de la 114,44%ooo la 153,23%ooo și rămâne aproape staționară la sexul feminin: 90,69%ooo față de 90,23%ooo.

Carcinomul gastric a reprezentat principala cauză de deces prin tumori maligne în România până în 1968, de la 38,5‰ descrescând ulterior în 1987 la 22,71‰, locul său fiind luat la sexul masculin de cancerul bronhopulmonar și de cel mamar la femei.

La femei cancerul gastric a manifestat aceeași tendință de descreștere de la 27,2‰ în 1962 ajungând la 11,63‰ în 1987 când a fost depășit de cancerul mamar și de cel de col uterin.

Se remarcă o creștere mai rapidă a mortalității prin cancer în mediul urban comparativ cu cel rural la majoritatea localizărilor.

ETIOLOGIA CANCERELOR

Datele furnizate de studiile epidemiologice cu privire la etiologia cancerelor se împart în două categorii:

a). cele circumstanțiale, derivate din interpretarea diferențelor de incidență în funcție de sex, vârstă, datele socio-economice și caracteristicile geografice, inclusiv modificarea incidenței în timp la imigranți, precum și corelațiile dintre riscul de cancer și o serie de alte variabile (densitatea populației și poluarea atmosferică);

b). argumente derivate din studiile analitice concepute special pentru a testa ipotezele sugerate de prima categorie de date. Asemenea studii iau forma unor rapoarte de cazuri- studii pe cohortă sau de studii intervenționale.

Principalii agenți asociați cu o incidență și mortalitate crescută prin cancer, într-o proporție semnificativă din punct de vedere statistic, sunt:

dieta;

fumatul;

infecțiile;

comportamentul sexual;

profesia;

factorii geografici;

alcoolul;

poluarea;

aditivii alimentari;

poluanții industriali;

procedurile medicale.

Majoritatea cancerelor umane sunt determinate de factori exogeni (ocupaționali, dietă, expuneri medicale).

Nu este cunoscută o cauză unică a cancerelor (cu o singură excepție, aceea a cancerelor pulmonare a căror etiologie este în legătură cu fumatul de țigarete în 80% din cazuri), dar se presupune acțiunea mai multor factori exogeni.

Majoritatea epidemiologilor apreciază că numai 2-6% din totalul cancerelor umane este datorat factorilor ocupaționali. Una dintre ultimele estimări presupune că tutunul determină 20-40% din cancere, alcoolul 2-4%, dieta 10-70% (unii autori includ aici și stilul de viață și atribuie acestuia o pondere de 30-60%), comportamentul reproductiv și sexual 1-13%, consumul de medicamente sau alte proceduri medicale 0,5-3%, factorii geografici (în principal expunerile solare) 2-10% iar infecțiile parazitare sau virale 1-10%. Suprinzător, unii autori atribuie numai 1-5% din decesele prin cancer poluării aerului și apei.

Factorii exogeni

Fumatul de țigarete

Epidemiologii atribuie mai mult de 25-40% din totalitatea deceselor prin cancer fumatului și în principal fumatului de țigarete. Acesta se corelează în special cu neoplasmul bronho-pulmonar, dar și cu alte tipuri de cancer precum cel al cavității bucale, faringelui, vezicii urinare, laringelui, esofagului.

Implicarea fumatului în dezvoltarea cancerului este susținută de următoarele argumente:

− relația înalt semnificativă dintre fumatul de țigarete și mortalitatea prin cancer pulmonar, riscul de cancer pentru toți fumătorii fiind de 11-22 de ori mai crescut față de nefumători; fumătorii moderați prezintă un risc intermediar;

− existența unei relații doză–efect între consumul de țigarete și riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar la ambele sexe; mortalitatea este semnificativ crescută prin acțiunea sinergică a altor factori: expunerea concomitentă la radiații (minerii fumători din minele de uraniu), expunerea profesională la azbest, alte noxe urbane;

− sistarea fumatului determină o descreștere semnificativă a riscului și a mortalității

prin cancer pulmonar în comparație cu cei ce continuă să fumeze;

− prezența displaziei bronșice (leziune premalignă) la fumători;

− inhalarea cronică a fumului de țigarete sau instilarea intratraheală a diferitelor

componente din fumul de țigară determină cancer pulmonar la animalele de experiență

(câini și hamsteri);

− studiile pe celule în cultură demonstrează că diverșii constituenți din fumul de țigară ca și extrasele condensate din acesta determină transformarea malignă a celulelor tumorale;

− izolarea din fumul de țigară a unor carcinogeni chimici compleți și a unor cocarcinogeni (promotori tumorali) cu activitate certă în determinarea cancerului: hidrocarburi aromatice policiclice, nitrozamine, amine aromatice, hidrazina, nichel, cadmiu, poloniu.

Ratele de incidență ale cancerului pulmonar au început să descrească lent numai în unele țări care au adoptat o politică fermă antifumat (SUA), datorită reducerii consumului de tutun. Creșterea spectaculoasă a incidenței cancerului pulmonar la sexul feminin este în relație directă cu adoptarea obiceiului fumatului de către acest sex. Din acest moment, ratele de incidență a cancerului pulmonar la sexul feminin sunt în creștere, iar prezumțiile sunt în continuare sumbre până la începutul mileniului următor.

Alcoolul

Consumul de alcool este în relație cauzală cu cancerele cavității orale, faringelui, laringelui, esofagului și ficatului. Alcoolul acționează sinergic în asociere cu fumatul în determinarea unora din cancerele menționate. În cazul cancerelor de ficat, există argumente puternice că acesta determină ciroză, care este un factor determinant al hepatocarcinoamelor, datorită acțiunii leziunilor cronice determinate de abuzul de alcool.

Alcoolul pur nu este carcinogen prin el însuși și pare să-și exercite efectele carcinogene secundar leziunilor tisulare (precum în ciroza hepatică) sau prin facilitarea asimilării carcinogenilor prin expunerea tisulară (în cancerele cavității bucale și a celui esofagian). Implicarea alcoolului în etiologia cancerului mamar nu este susținută încă de date certe. Nu pare să existe nici o relație cu cancerele de stomac, colon, pancreas sau pulmon.

Dieta

Există numeroase date în favoarea ideii că dieta este un factor implicat în etiologia unor cancere precum cele de colon, stomac, pancreas, sân, ovar, corp uterin, prostată. Au fost formulate mai multe ipoteze cu privire la factorii alimentari pentru a explica variațiile incidenței unui anumit neoplasm în diferite țări.

Consumul de pește afumat și carne conservată prin fum (Japonia) a fost incriminat în producerea cancerului de stomac.

Datele epidemiologice indică faptul că un consum crescut de grăsimi, proteine și sare și o dietă săracă în fibre vegetale (SUA, Europa vestică) sunt asociate cu un risc crescut pentru cancerul de colon. Incidența cancerului mamar este de asemenea crescută în țările unde există un consum crescut de grăsimi saturate (SUA, Scandinavia). Incidența cancerului mamar la descendenții emigranților japonezi în SUA este la fel de mare ca și la populația americană autohtonă și mult mai mare față de locuitorii din Japonia, fapt ce sugerează un rol important al dietei.

Procesul de preparare al alimentelor poate determina substanțe cu potențial carcinogen. Astfel, benzpirenul și alte hidrocarburi policiclice aromatice pot fi produse prin piroliză atunci când carnea este friptă sau afumată.

O serie de substanțe adăugate alimentelor pentru a le conserva sau pentru a le conferi culoare, gust, aromă sau o anumită consistență pot determina efecte potențial mutagene, motiv pentru care unele au fost chiar îndepărtate de pe piață. De exemplu, un conținut crescut de zaharină determină la șoareci cancer vezical. La oameni nu există dovezi epidemiologice clare privind implicarea zaharinei în etiologia cancerelor.

Conținutul de nitriți sau nitrați (nitrații pot fi reduși în nitriți în tractusul gastro-intestinal prin intervenția Helicobacter pylori) al alimentelor, și în special al cărnii, reprezintă un alt subiect controversat. Faptul că nitriții se combină cu aminele secundare pentru a forma nitrozamine în tractul gastrointestinal, reprezintă un argument esențial pentru diminuarea consumului de nitriți ca aditivi alimentari.

Factorii din dietă pot juca și un rol protector. Astfel, un consum crescut de legume și fructe cu conținut ridicat de fibre a fost asociat constant cu un risc scăzut pentru cancerul de colon. Asemenea argumente sunt disponibile și pentru cancerele de stomac și alte cancere epiteliale precum cele de plămân, faringe, laringe, esofag și sân.

Factorul ocupațional și industrial

Procesele chimice industriale sunt recunoscute sau suspectate ca având un rol etiologic în dezvoltarea unor cancere. Factorul ocupațional ar fi responsabil de circa 2-4% din totalitatea deceselor prin cancer. Acești factori au fost identificați datorită asocierii strânse între unele cancere și expunerea la factorii ocupaționali sau la noxele industriale.

Relația de asociere este susținută de următoarele argumente:

creșterea incidenței cancerelor de vezică urinară la muncitorii expuși la compusul chimic 4-amino-difenil;

expunerea ocupațională la fibrele de azbest determină o creștere a incidenței cancerelor pulmonare, mezotelioamelor și cancerelor digestive. Fumatul de țigarete și expunerea la azbest acționează sinergic în producerea cancerelor;

creșterea frecvenței leucemiei la muncitorii expuși la benzen;

muncitorii expuși la bis-clorometileter prezintă un risc crescut pentru cancerul pulmonar microcelular (small cell);

există un risc crescut de cancer pulmonar la cei din industria cromului;

expunerea profesională la 2-naftilamină este cunoscută de mai mult timp a determina carcinomul de vezică urinară;

profesiile care presupun expuneri la cărbune, gudron, vaselină și ulei ars (cu conținut ridicat de hidrocarburi aromatice policiclice) sunt asociate cu un risc crescut pentru cancerele de piele, plămân, vezică urinară și tract gastrointestinal;

incidența crescută a osteosarcoamelor la muncitorii din industria reclamelor fluorescente (unde se utilizează vopsele fosforescente ce conțin radiu și mezothoriu).

Carcinomul Pulmonar.

DEFINIȚIE

Carcinomul pulmonar definit de reproducerea necontrolată a unor celule anormale, în interiorul plămânilor, este o formă de cancer destul de agresivă și rapid evolutivă.

Celulele anormale, numite celule canceroase, se grupează formând ciorchine sau excrescențe numite tumoră. Dacă celulele canceroase se înmulțesc în plămân, excrescența formată se numește tumoră pulmonară primară. Dacă celulele canceroase se separă și trec în sânge sau în circulația limfatică, se pot fixa și crește în alte zone ale corpului (de ex : în oase) și generează o tumoră secundară sau metastază.

Carcinomul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din lume, cu incidența maximă la bărbați, și pe locul doi la femei, după cancerul mamar. În România sunt diagnosticate anual peste 10.000 de cazuri noi și se estimează că în orice moment o treime din pacienții oncologici suferă sau dezvoltă această formă de boală.

Fumătorii și foștii fumători au un risc crescut de a se îmbolnăvi: statisticile sugerează că peste 90% dintre persoanele diagnosticate cu cancer pulmonar au fost sau sunt fumători curenți. Doar 15-20% dintre fumători dezvoltă cancer pulmonar.

Există numeroși factori incriminanți care măresc riscul de apariție a bolii, ca expunerea la un fond chimic la locul de muncă sau în mediul în care trăiesc – azbest, radon, arsenic, produse petroliere, gaze de eșapament, fibre sintetice și multe altele. Se crede și că o dietă săracă în consum de fructe și legume poate contribui la dezvoltarea cancerului.

Tipuri de carcinoame pulmonare

Există mai multe tipuri de cancer pulmonar, dar, în general, se disting două categorii:

1.1.1 Cancer pulmonar cu celule mici (CPCM) predominant la circa 25% din cazuri

1.1.2. Cancer pulmonar cu celule non-mici (CPCNM) predominant la circa 75% din cazuri

Fiecare provine din diferite tipuri de celule anormale.

Carcinomul pulmonar cu celule mici este de 3 tipuri:

carcinoame cu celule mici;

carcinoame cu celule mixte mici și mari;

carcinoame cu celule mici combinate.

Celule mici, rotunde, formează mase cărnoase care de obicei, se înmulțesc necontrolat în bronhii, bronhiole, alveole, în căile respiratorii mai largi sau în țesutul pulmonar. Acest tip de celulă a cancerului pulmonar se reproduce și crește foarte repede. Se poate răspândi în nodulii limfatici și/sau în alte organe ale corpului.

Răspunde bine la tratamentul chimioterapic. În cazuri rare, acest tip de cancer pulmonar poate fi îndepărtat chirurgical. Cancerul pulmonar cu celule mici reapare adesea la intervale scurte de timp; se recomandă să mergeți la controale regulate pentru a descoperi la timp recurența.

Carcinomul pulmonar cu celule non-mici poate fi subdivizat în:

Adenocarcinomul – apare cel mai frecvent la femei și are tendința de a produce mase de mucus/spută în căile respiratorii mai mici. Această tumoră poate apare în cicatrici vechi din țesutul pulmonar.

Carcinomul cu celule scuamoase (cunoscut și sub numele de carcinom epidermoid) apare mai frecvent la bărbați și la persoanele în vârstă de ambele sexe și este cel mai comun tip de cancer. Apare ca o excrescență neregulată cu celule ca perlele, cu o structură solidă. Este, de regulă, operabil.

Carcinomul cu celule mari nediferențiate – în acest tip de cancer pulmonar tumora se dezvoltă ca o masă mare, moale, voluminoasă și poate să apară în orice parte a plămânului, de obicei localizandu-se aproape de centrul pieptului. Adesea metastazează într-o fază timpurie.

Mezoteliomul și tumora carcinoidă. Mai există o varietate de alte tipuri, mai rare, cele mai comune fiind mezoteliomul și tumora carcinoidă.

– Mezoteliomul: este asociat cu antecedente de expunere la azbest fie direct, fie prin persoane intermediare. În general afectează bărbații în vârstă, dezvoltarea cancerului durând 35-40 de ani de la începutul expunerii. Celulele canceroase se situează de obicei în țesutul plămânului și produc lichid. Practicarea periodică a drenajelor îmbunătățește respirația.

Tratamentele cele mai eficiente – încă în cercetare – se fac în cadrul trialurilor clinice, fiind o combinație de chimio- și/sau radioterapie.

– Tumora carcinoidă: este o tumoră manifestată mai rar (1-2% din cazuri). Acest tip afectează celulele neuroendocrine, al căror rol este producerea hormonilor – ex. Glanda tiroidă. Se întâlnește mai des la persoanele tinere și se diagnostichează adesea înainte de apariția simptomele care includ înroșire, diaree, probleme cardiace și amețeală. Operația combinată cu radio- și chimioterapie conduce la vindecare.

Alte tumori sunt atât de rare încât informațiile curente sunt cel mai bine oferite de doctorul sau asistenta dvs. Mai jos sunt unele tipuri de cancer pulmonar mai neobișnuite:

Hamartom

Tumori ale glandei bronhiale

Limfom

Mezenchimal

Fibrom pleural

Sarcom

Semne și simptome specifice carcinomului pulmonar

Există o varietate de senzații care preced apariția carcinomului pulmonar. Unii pacienți îl descoperă în timpul unui control medical de rutină, alții au semne și simptome care persistă multe luni.

Cereți medicului de familie o trimitere la radiologie sau la un specialist dacă prezentați :

Infecții pulmonare repetate care nu răspund la antibiotice în decurs de trei săptămâni;

Creșterea intensității tusei ;

Creșterea cantității de flegmă/spută pe care o produceți;

Spută de culoare sângerie ;

Pierderea vocii, deși gâtul pare sănătos;

Greutate în respirație ;

Dureri în piept ;

Umflături faciale și/sau în gât ;

Pierdere în greutate / oboseală inexplicabilă ;

Diagnosticul și tratamentul cancerului pulmonar poate fi complicat deoarece boala este extrem de mobilă. Aceasta înseamnă că adesea se răspândește în alte zone și organe din corp. Se poate întâmpla ca tumora pulmonară să nu cauzeze probleme, ci metastazele răspândite în alte zone ale corpului să vă alerteze.

Testele pentru depistarea cancerului pumonar

Sunt multe metode de testare a prezenței cancerului pulmonar, datorate particularităților individale. Medicul va alege doar cele mai potrivite examinări. În tabel este o listă de teste specifice diagnosticării cancerului pulmonar.

CAPITOLUL III

Teste

Semnificația /rolul testului

Teste de sânge.

Pot ajuta în aprecierea stării generale de sănătate și a posibilei răspândiri a cancerului pulmonar. Furnizează informații privind :

• Activitatea rinichilor și a ficatului – Creatinina/LFT

• Echilibrul biochimiei corpului – calciu/proteine suficiente

• Vulnerabilitatea la infecții – număr de celule albe

• Susceptibilitatea la vânătăi/sângerări

Radiografia osoasă

O radiografie realizată după injectarea în venă a unei cantități mici de substanță radiodioactivă, pentru a evidenția orice zonă a oaselor care a fost afectată de cancer, traume sau inflamații. În mod obișnuit, este făcută ambulatoriu.

Bronhoscopia

Examinarea, fotografierea și, recoltarea prin biopsie – când este posibil – a unei mici cantități de țesut din interiorul plămânilor / căilor respiratorii. În prealabil se anesteziază gâtul și se administrează un sedativ pentru relaxare. Un tub îngust și flexibil, cu o cameră minusculă în vârf se introduce prin nas sau gură și este ghidată spre zona afectată din plămân. Pe monitorul calculatorului apare o imagine a căilor respiratorii / plămânilor. Cleștii minuscule de la capătul camerei vor recolta o probă din excrescență. Proba poate fi malignă (canceroasă), sau benignă. În această fază se poate stabili tipul de cancer pulmonar. Testul nu este dureros, dar poate crea disconfort și o durere de gât persistentă. Bronhoscopia poate fi făcută ambulatoriu, sau în regim de internare.

Radiografia pulmonară

O simplă radiografie toracică care poate, uneori, să evidențieze afecțiuni inflamatorii, infecții, cicatrici sau excrescențe.

CT (tomografie computerizată)

O radiografie care arată o imagine tridimensională a organelor corpului. Sesizează apariția metastazelor la alte organe și eventuala afectare a nodulilor limfatici (glande) sau a vaselor de sânge. Uneori se administrează un lichid pentru evidențierea anumitor organe.

Radiografia este nedureroasă, dar dă senzația de apăsare în timpul rotirii aparatului în jurul corpului.

Teste funcționale

Aceste teste stabilesc buna funcționare a plămânilor (capacitatea de aer/oxigen). Ajută la alegerea tratamentului adecvat – chirurgie, radioterapie – sau evidențiază alte boli pulmonare active, de ex. emfizemul. Aceste teste simple implică, de obicei, expirarea într-un dispozitiv numit spirometru.

Mediastinoscopie

O procedură chirurgicală pentru a examina nodulii limfatici de sub stern (va lăsa o cicatrice mică). Acest test necesită anestezie generală și o scurtă internare.

RMN (Rezonanță magnetică nucleară)

Radiografierea cu ajutorul unui aparat – procedură nedureroasă dar zgomotoasă, asemănătoare tomografiei computerizate, care oferă un alt tip de imagine tridimensională prin utilizarea unui câmp magnetic în locul razelor X. În timpul radiografierii se vor scoate bijuteriile, care ar putea fi magnetizate.

PET (Tomografie cu emisie de pozitroni)

Obținerea unei radiografii care oferă imagini a tumorilor maligne din tot corpul. O radiografie PET ar trebui efectuată înainte de operarea

tumorii pulmonare și radioterapia radicală, pentru a vă asigura de eficiența unui tratament curativ (radiografia PET este mai exactă decât tomografia computerizată). Radiografia PET poate fi folosită totodată pentru a investiga un cancer suspectat, dacă diagnosticul nu a fost posibil folosind alte teste.

Pentru evidențierea celulelor canceroase active se injectează un

marker radiologic. Radiografia este nedureroasă, silențioasă și pacientul nu este introdus în întregime în aparat în timpul examinării.

Examenul de spută

O analiză de spută poate ajuta la stabilirea existenței infecției sau a

sângelui în spută. Acest test se poate face în spital sau în regim ambulator.

Ultrasonografia

Este o metodă imagistică neinvazivă care folosește ultrasunetele pentru vizualizarea interiorului corpului. Se folosește în examinarea rinichilor, ficatului și plămânului. Este utilizată adesea pentru a determina existența lichidului în plămâni

Rolul nursei în susținerea pacientului diagnosticat cu cancer pulmonar

Diagnosticul de cancer pulmonar este extrem de traumatizant, fiind relaționat cu temeri privind tratamentul, scurtarea viitorului și posibilitatea morții. Teama de necunoscut și nesiguranța asupra viitorului pot fi foarte stresante pentru bolnav.Chiar dacă acesta a avut suspiciuni motivate de simptome, diagnosticul vine ca un trăsnet.

Noutatea poate fi devastatoare, însoțită de emoții, care pot izbucni în diferite momente ulterioare diagnosticării. Emoțiile pot include perioade de latență, neîncredere, șoc, tristețe, furie, vină, sentimente de neajutorare și frică. Mulți oameni caută motive și se întreabă “de ce eu?”. Pentru alții, diagnosticul de cancer pulmonar poate însemna că viața nu va mai fi niciodată la fel. În stadiile primare, ei vor simți că nu vă nu se pot gândi la altceva. Apar insomniile și starea de extremă anxietate.

Sentimentele descrise sunt specifice unei crize. Ele nu semnifică incapacitatea înfruntării bolii, deci asistentul medical va sprijini pacientul ca să-i ofere confortul psihic. Unele situații sunt mai stresante, ca întâlnirile din spital, lectura despre cancerul pulmonar, sau vizionarea unor emisiuni TV cu această temă. Perspectiva testelor și a tratamentelor pot mări anxietatea. Sentimentele pot fi mult mai intense în momente intime. Asistentul medical va sfătui bolnavul că acceptarea existenței sentimentelor poate fi primul pas în a le stăpâni. Pacientul trebuie să încerce să accepte normalitatea acestor reacții vis a vis de diagnostic, tratament și existența viitoare. Învățarea unei tehnici de relaxare poate fi benefică, deoarece va abate gândul pacientului de la griji și îl va destinde.

După acceptarea veștii, reacțiile vor varia de la o persoană la alta. Asistentul medical va consilia bolnavul să alunge frica, să discute despre sentimentele care îl apasă, să ceară sprijin ori de câte ori are nevoie. nevoie. În unele cazuri, oamenii încearcă să-și ascundă emoțiile de frică să nu îi afecteze pe alții. La început, unii găsesc dificil să vorbească și necesită timp să-și sorteze gândurile. A vorbi deschis cu alții – familie, prieteni, medic sau asistentă – despre frământările proprii, poate fi de ajutor.

Îndeplinirea unor sarcini practice, poate fi folositoare în reducerea presiunii psihice (terapie ocupațională).

Dacă noile sentimente și îngrijorarea interferă mult cu viața de zi cu zi și e dificil ca bolnavul să le facă față, acesta trebuie să contacteze medicul, asistenta sau psihologul.

“Odată ce bolnavul este diagnosticat, normalul nu mai rămâne normal; prioritățile se schimbă.”

Gândurile negative referitoare la sănătate, pot înrăutăți starea psihică, conducând uneori la depresie, anxietate, sau pierderea încrederii și siguranței de sine. O modalitate de a rezolva acesteaspecte este consilierea din partea asitentului medical ca pacientul să rămână implicat în activitățile care îi plac și care îi dau un sentiment de bunăstare. El poate descoperi că imaginația o ia razna și lucrurile încep să își depășească proporțiile. Atunci trebuie să se concentreze asupra lucrurilor prezente, mai degrabă decât asupra viitorului. Asistenta îl va consilia să mențină o atitudine pozitivă, plină de speranță, să încerce să-și păstreze simțul umorului, util în confruntarea cu situații dificile.

Sprijinul asistentului medical în confruntarea familiei cu diagnosticul

Dacă pacientul are copii, pare firesc să încerce să îi protejeze, tăinuindu-le diagnosticul. Dar nu trebuie uitat că ei intuiesc adevărul. Dacă nu sunt acceptați în discuții, imaginația poate pune stăpânire pe ei și amplifică primejdia. Este surprinzător cât de bine fac față unii copii la aceste vești. Alții necesită mai mult timp ca să accepte și să înțeleagă lucrurile.

Este util ca asistentul medical să explice copiilor că emoțiile puternice pe care le simt sunt firești; s-ar putea să remarcați unele schimbări în comportamentul lor. Asistentul medical va discuta deschis despre îngrijorarea lor, la spital când pacientul efectuează un control și va prezenta personalul medical pentru a le reduce temerile. Dacă apar schimbări în comportamentul sau starea emoțională a copilului, asistentul medical va îndruma copilul să consulte un psiholog.

Diagnosticul afectează și pe cei din jur. Unele persoane pot fi foarte înțelegătoare, de foarte mare ajutor și pot ști exact ce să spună. Alții pot fi prea protectori, lucru care poate pune la încercare pe pacient. Familia și prietenii nu reușesc să găsească echilibrul între ajutorul acordat în anumite limite rezonabile și independența acordată fără a părea nepăsători. Cei mai mulți nu au avut de-a face cu cancerul înainte și pot avea dificultăți în a înțelege situația. Devin nesiguri în conversație sau vor evita oamenii. Lipsa de înțelegere poate izola pacientul și amplifică tristețea. Este important ca pacientul să vorbească deschis despre sentimentele și grijile lui cu cei care îl sprijină, în primul rând cu asistentul medical.

CAPITOLUL III

Tratamentul carcinomului pulmonar

Vindecarea carcinomului pulmonar

Vindecarea cancerului pulmonar după tratament este posibilă cu condiția să fie adaptat diversității acestei boli. Există o mare diversitate de tratamente, adecvate diferitelor tipuri de cancer. Tratamentul și șansa de a vă vindeca depind de următoarele :

Localizarea tumorii în plămân;

Tipul celulelor canceroase care formează tumora;

Sănătatea fizică și emoțională;

Metastazarea în alte zone ale corpului.

Deși cancerul pulmonar se dezvoltă frecvent într-un singur loc în plămân, se poate răspândi în alte arii ale corpului. Cele mai comune variante de metastazare sunt ganglionii limfatici, oasele, ficatul și creierul. Uneori, ganglionii limfatici mediastinali sunt afectați inițial și de acolo se răspândesc prin circulația sangvină, generând metastaze. Este important de stabilit dacă vreo metastază este prezentă la diagnostic, aceasta ajutând în alegerea tratamentului optim.

Următoarele simptome sunt uneori asociate cu răspândirea bolii:

• Dureri de cap frecvente

• Încețoșarea privirii

• Dureri de oase, de exemplu coaste, picioare, brațe

• Slăbiciune / amorțeală în picioare

• Icter (îngălbenirea pielii și a mucoaselor)

• Excrescențe pe piele

Reguli și reglementări pentru tratamentul carcinomului pulmonar

Există reguli și reglementări pentru tratamentul cancerului pulmonar cuprinse în protocoalele de diagnostic și tratament în curs de elaborare și extindere în toată țara.

Conform legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, art. 35, pct 1, pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate, sau până la vindecare.

Tipuri de tratamente disponibile

În general există trei tipuri de tratament folosite în managementul cancerului pulmonar:

Tratamentul chirurgical;

Rradioterapia (tratamentul cu raze X) și

Chimioterapia (tratament folosind medicamente chimioterapice).

Când medicii decid asupra tratamentui, ei încearcă să-l ofere pe acela care are cele mai puține efecte secundare și care este cel mai eficient în cazul respectiv. Primele decizii care trebuie luate în privința cancerului pulmonar se referă la existența șanselor de vindecare, adică după tratament să nu mai reapară (tratamentul curativ). Dacă acest lucru nu este posibil, se încearcă reducerea tumorii și întârzierea recurenței pentru un timp cât mai lung. Din fericire, făcând aceasta, orice simptome pe care cancerul pulmonar le determină vor fi reduse/întârziate (tratamentul paliativ).

Pacienții prezintă un număr de factori, printre care și starea generală de sănătate a persoanei, care constituie criterii decisive în șansele de vindecare.

Detalii despre tumori

Dimensiunea tumorii

Tumorile mai mari sunt adesea mai dificil de tratat. Dacă tumora este foarte aproape de trahee, vase de sânge principale sau altă structură vitală, tratamentul curativ poate fi dificil.

Metastazarea

Dacă boala s-a extins la ganglionii limfatice din mediastin, (zona dintre

plămâni) sau alte structuri extratoracice, atunci tratamentul curativ poate fi dificil.

Tipul de cancer pulmonar

Diferitele tipuri de cancer pulmonar răspund la diferite tratamente.

Menținerea funcției pulmonare

Dacă există o afectare a plămânilor datorată altor boli, atunci anumite tratamente pot fi restricționate deoarece ar putea produce înrăutățirea respirației.

Prezența altor boli (comorbiditățile)

Prezența altor boli poate crește riscul anumitor tratamente și aceasta poate schimba decizia.

Simptomele curente

Anumite tratamente necesită un nivel al stării generale foarte bun pentru a reduce riscul efectelor secundare, altfel unele tratamente

trebuie evitate.

Acceptarea efectelor secundare ale tratamentului de către bolnav

Pot exista efecte secundare ale tratamentului inacceptabile pentru unii pacienți, de exemplu pierderea părului. Acestea ar trebui discutate înainte de a lua o decizie privind tratamentul.

Informațiile de mai sus permit medicului să decidă stadiul evolutiv al tumorii. Deciziile sunt confirmate de rezultatele unor studii detaliate pe pacienți cu cancer pulmonar din stadii similare.

Pentru a decide stadiul cancerului pulmonar, medicii trebuie să vă facă diferite teste.

Fiecare persoană este testată individual, astfel, doi indivizi cu cancer pulmonar în aceeași fază pot fi îngrijiți în moduri diferite.

Asistentul medical va consilia bolnavul să renunțe la fumat, recunoscând totodată că aceasta este o decizie individuală. Dacă pacientul renunță la fumat, își va îmbunătăți circulația și va reduce cantitatea de noxe chimice din organism. Plămâni mai curați pot să mărească viteza recuperării după tratamente.

Ideea unui tratament, cauzată de teama de necunoscut, îngrijorează adesea pacienții. Informațiile furnizate de asistentul medical pot reduce multe din noile griji. În timp ce mulți pacienți găsesc doar neplăcute donarea de sânge și injecțiile, alții au de-a dreptul fobii relaționate cu aceste situații. Adesea aceste dificultăți au o istorie mai veche și au fost prezente înainte de diagnosticare sau de la începutul tratamentului. Asistentul va sprijini pacientul să rămână, pe cât posibil, relaxat în privința fiecărui tratament. Dacă, acesta va observa că apar stări noi ca anxietatea sau greața, el trebuie să discute imediat cu medicul sau asistenta.

Intervenția chirurgicală în cancerul pulmonar

Operarea cancerului pulmonar, cu șanse de vindecare, este posibilă numai după ce chirurgul a luat în considerare următoarele aspecte:

• Sănătatea plămânilor și starea generală trebuie să fie bune pentru a face față operației.

• Tumora nu a generat metastaze.

Pentru cancerul pulmonar cu celule non-mici se recomandă în general tratament chirurgical, pentru că tumora aceasta crește mai încet. Cancerul pulmonar cu celule mici poate fi îndepărtat doar dacă boala este într-o fază de dezvoltare incipientă.

Un chirurg specializat, experimentat va încerca întotdeauna să opereze, când este posibil.

Există trei tipuri de operații pentru cancerul pulmonar:

• Lobectomia – Se face când tumora este localizată într-un singur lob al

Plămânului;

• Pneumonectomia – Se îndepărtează un plămân întreg;

• Rezecția capetelor – Se îndepărtează noduli mici și este procedura de elecție dacă starea fizică nu permite o operație mai extinsă.

Intervenția chirurgicală trebuie făcută cât mai curând după completarea evaluării preoperatorii, și ar trebui să se încadreze în maximum patru săptămâni de la trimiterea spre tratament chirurgical.

Când ajungeți la secția de chirurgie, veți fi condus într-un salon. Ocazional, din cauza numărului prea mare de pacienți tratați în secție, s-ar putea să fie necesră programarea intervenției.

Odată stabilit în salon, pacientului i se va lua temperatura, pulsul, tensiunea arterială și rata respiratorie și va fi rugat să recolteze o probă de urină. Planul de îngrijire vă va fi comunicat, de asemenea și așteptările legate de operație. Acesta este momentul ideal pentru a pune întrebări legate de operație.

Pacientul va fi evaluat și de alți membri din echipa spitalului, cum ar fi chirurgul, anestezistul. Medicul va discuta cu pacientul despre intervenția chirurgicală și îi va cere să semneze un formular de consimțământ. Se vo recolta probe de sânge sânge și recomanda o electrocardiogramă.

Anestezistul va prescrie / administra medicamentele (pre-medicația) pentru relaxare cu una-două ore înainte de intrarea pacientului în sala de operații. Asistentul medical va explica bolnavului că nu are voie să mânce și să bea nimic începând de la miezul nopții dinaintea operației. Cu asistentul medical de pe anestezie-terapie intensivă pacientul poate discuta cele mai bune metode de control ale durerii.

Procedura de mai sus poate varia în oarecare măsură în funcție de spital.

După operație pacientul este condos la Secția ATI (Anestezie – Terapie Intensivă) și apoi în salon.

I se aplică o mască de oxigen care îl va ajuta să respire și va fi cuplat la un monitor care măsoară regulat bătăile inimii și tensiunea arterială. Se va măsura astfel saturația în oxigen a sângelui.

O branulă îi va fi introdusă în venă, pe mână, pentru a oferi oragnismului

lichidele necesare până când pacientul se va putea hrăni corespunzător. Aceasta este necesar doar o zi. O altă branulă va măsura tensiunea arterială și va permite asistentei să ia probe de sânge pentru analize, mai exact, pentru a determina nivelul de oxigen.

Pacientul va avea și una sau două tuburi de dren toracice depinzând de tipul de operație făcută. Tuburile de dren înlătură sângele vechi și aerul rămas în urma operației. S-ar putea să apară o senzație de disconfort în zona din jurul tubului de dren, dar calmantele vor ajuta pacientul să suporte durerea.

Radiografia toracică se repetă zilnic în primele trei – cinci zile, iar după

aceea – la recomandarea medicului.

Tuburile de dren ramân până când chirurgul crede că plămânul este în întregime aerat corespunzător sau cantitatea de lichid drenată este minimă. Ocazional, tubul de dren este folosit, prin atașare la un aparat special, pentru a crea presiune negativă ce duce la expansionarea plămânului colabat. Tuburile de drenaj nu vor împiedica pacientul să

se miște – de fapt asitentul medical îl va încuraja să se ridice din pat cât de curând după intervenție.

Tot asitentul medical va administra și sonda vezicală, care are o pungă

atașată la un capăt pentru a colecta urina. Aceasta va permite personalului medical să se asigure că nu vă veți deshidrata. Să nu vă ingrijorați dacă nu aveți sondă.

În cazul apariției durerilor anestezistul va administra antialgice și sedative. Un dispozitiv pentru administrarea epidurală de analgezice (un tub foarte subțire inserat în spatele pacientului) sau un dispozitiv de control analgezic (PCA), va permite să administrarea de calmante contra durerii.

Conectarea de un dispozitiv epidural durează 48 de ore (dependent de spital). Dacă pacientul e capabil, vă puteți mișca liber în pat și vă puteți ridica să stați pe scaun. Când aveți acest dispozitiv nu ar trebui să simțiți nici un fel de durere. Dacă simțiți durere, trebuie să discutați cu asistenta.

Dispozitivul PCA, consta dintr-un ac înfipt în docul mâinii prin care se administrează analgezicele și este, de obicei, îndepărtat după 48 de ore. In caz de durere vi se va da un dispozitiv pe care trebuie să îl apăsați. Este o idee bună să îl folosiți înainte de a face orice efort fizic ca de exemplu să vă ridicați din pat sau să vă faceți exercițiile de respirație cu fizioterapeutul. PCA-ul este setat astfel încât să nu vă puteți supradoza, indiferent cât de des apăsați butonul. Dacă mai simțiți durere în ciuda folosirii PCAului regulat, vă vor fi administrate alte medicamente pentru ușurare.

Vizitele postoperatorii – cu excepția rudelor apropiate – pot fi primite după revenirea pacientului în urma operației. În primele zile se recomandă legătura telefonică. Dacă survine o schimbare în condiția dvs, un membru al personalului de îngrijire vă va contacta familia.

După operație doctorul vă va vizita pentru ca să discutați despre operație și va decide dacă sedativele vor fi oprite sau dacă trebuie făcute teste noi. E recomandabil să luați legătura cu un fizioterapeut, care vă va încuraja să inspirați adânc, să tușiți, să vă mișcați și să exersați brațele și umerii (în special pe partea cu operația pentru a preveni anchilozarea umărului). Asistenta vă va asculta respirația pentru a se asigura că aerul trece prin plămâni și că nu șuierați când respirați. Dacă simțiți pieptul “strâns” și șuierați când respirați, doctorul vă va prescrie inhalanți. Inhalanții (compresori de aer) dau medicamente care sunt inhalate și deschid tuburile respiratorii. Acestea vă vor ajuta să tușiți și vă vor curăța plămânii.

E posibil să umblați în prima zi după operație.

Stagiarii și rezidenții vă vor vizita. Ei vor decide dacă epiduralul/PCA-ul trebuie oprit, dacă unul din tuburile de drenaj poate fi îndepărtat și dacă vor cere alte radiografii ale pieptului. În mod normal, în acest stadiu echipamentul de monitorizare al inimii va fi oprit și cateterul va fi îndepărtat (poate varia în funcție de spital).

Rezultatul operației vi se va comunica de către chirurg. Rezultatele probelor recoltate din zona imediat apropiată (nodulii limfatici) vor fi primite după șapte până la zece zile.

Medicul va discuta cu dvs. necesitatea continuării tratamentului și vă va recomanda un specialist în oncologie clinică.

Veți putea merge acasă de îndată ce tuburile de drenaj din piept vă sunt îndepărtate, puteți mânca, bea și orice alte probleme identificate sunt rezolvate. De obicei durează de la 5 la 10 zile dacă nu apar complicații.

Înainte de externare vă va fi prescrisă medicația necesară de către medicul curant. O scrisoare medicală conținând detalii cu privire la operație și continuarea tratamentului, vă va fi înmânată pentru a o transmite medicului de familie. Controlul post chirurgical este

de obicei de la șase la opt săptămâni după operație.

Ar trebui să aranjați ca cineva să vă ducă acasă. Dacă acest lucru este dificil, puteți contacta Societatea Română de Cancer din Cluj pentru aranjamentele necesare. Solicitați în spital un număr de telefon de contact în caz că întâmpinați dificultăți în primele zile după revenirea acasă.

Ajuns acasă ar trebui să evitați efortul în primele 4-5 săptămâni, pentru cicatrizarea rănii și pentru a vă odihni. Este normal, deși nu obligatoriu, să aveți o stare de deprimare și oboseală. Chiar după vindecarea rănii e posibil să simțiți amorțeală sau durere în jurul cicatricei. Luați analgezice regulat și puteți încerca să aplicați o pernă electrică pe

cicatrice. Băile și dușurile calde pot de asemenea ajuta în ameliorarea durerii. Vizitați-vă doctorul dacă durerea persistă.

CAPITOLUL IV

Recuperarea la domiciliu – Sfaturi de Ajutor

• Nu conduceți mașina aproximativ o lună

• Evitați activitățile solicitante fizic, aproximativ două luni.

• Dacă doriți, puteți să vă întoarceți la muncă în 10-12 săptămâni după operație, dar aveți în vedere reconsiderarea tipului de muncă pe care o prestați, dacă vă obosește sau vă îngreunează respirația.

• Pieptănați-vă părul pentru a vă întări mișcările mușchilor umerilor.

• Dacă nu aveți poftă de mâncare, încercați să luați mese mici, regulate. Dacă aceasta nu se îmbunătățește contactacți un dietetician.

• Încercați să evitați constipația prin mișcare și creșterea aportului de lichide sau cereți medicului de familie să vă prescrie laxative.

• Încercați să mergeți în fiecare zi mai mult. Aceasta vă va îmbunătăți respirația.

• Dacă aveți probleme cu somnul, încercați să reintrați în rutina de somn, prin plimbări la aer curat și prin implicarea în sarcini zilnice.

• Activitatea sexuală poate să reintre în normal de îndată ce vă simțiți în stare.

• Odată ce vă simțiți capabil, implicarea într-un grup de suport vă poate ajuta.

Chimioterapia pentru carcinomul pulmonar

Chimioterapia este un termen general pentru tratamentul medicamentos în cancer. Medicamentele distrug celulele canceroase cauzând mai puține distrugeri celor normale. Există multe tipuri diferite de medicamente chimioterapice care se folosesc individual sau în combinații.

Chimioterapia este tratament standard în cancerul pulmonar cu celule mici (CPCM), celulele CPCM cresc repede și se pot răspândi din stadiile incipiente ale bolii (metastaza). Medicamentele chimioterapice trec prin circuitul sangvin și fac față celulelor canceroase din întreg organismul. De obicei aceasta conduce la o ușurare a simptomelor și o rată crescută de supraviețuire. Chimioterapia este foarte eficientă la aproximativ 80% din pacienții cu CPCM. Dacă boala răspunde foarte bine la acest tratament, atunci radioterapia poate fi prescrisă pentru a încerca și a stopa revenirea cancerului.

Medicamentele folosite în tratarea CPCM includ Cisplatin, Etoposide, Adriamycin, Ifosfamide si Vincristine, ele putând fi folosite în combinații. Decizia depinde de starea generală de sănătate și de stadiul bolii.

Chimioterapia poate fi folosită și în tratamentul carcinoml pulmonar cu celule non-mici (CPCNM). Este foarte eficient la aproximativ 20-30% din pacienți, ducând la micșorarea tumorii și prelungirea vieții. Este parțial eficientă la alți 20-30%, ducând doar la ușurarea simptomelor, ex: tusea și senzația de sufocare.

Variate combinații de medicamente chimioterapice pot fi folosite pentru a trata CPCNM.

Cele mai cunoscute dintre acestea sunt Cisplatin si Carboplatin. Niciodată medicamente ca Docexatel, Gemcitabine, Paclitaxel si Vinorelbine nu sunt folosite. Oricum, medical poate decide dacă medicamente ca: MitomycinC Ifosfamide si Vinblastine vor fi mai potrivite pentru dvs. Până nu demult, chimioterapia era singura folosită în cazul pacienților cu CPCNM inoperabili sau supuși radioterapiei, dar este tot mai mult utilizată în combinație cu aceste tratamente, în speranța creșterii șansei de vindecare.

Teama de tratament poate conduce la greața și voma anticipatorie și poate fi înlăturată cu o varietate de metode, incluzând tehnici de relaxare, consiliere și medicație.

Discutați opțiunile cu echipa de tratament și luați legătura cu Societatea Română de Cancer, care derulează grupe de suport și consiliere psihologică.

Tratamentul chimioterapic presupune internare – una sau două zile – sau poate fi efectuat ambulatoriu (fără internare). Înainte de a tratament, medicii se vor asigura că nu aveți un risc mărit de a dezvolta efecte secundare. O probă de sânge vă va fi luată pentru a se asigura că sângele, rinichii și ficatul funcționează normal. Nu este nevoie să stați în pat, chiar dacă aveți branula introdusă.

Aproape toate chimioterapiile pentru cancerul pulmonar sunt administrate intravenos, de obicei în dosul mâinii sau antebrațului. Un ac mic de plastic (canulă) este introdus într-o venă și atașat branulei. Veți primi medicație împotriva greței prin branulă înainte de a începe chimioterapia. După terminarea chimioterapiei veți primi medicamente pentru a preveni orice senzație neplăcută în următoarele câteva zile. În general, perioada de timp dintre două tratamente este de trei sau patru săptămâni.

Această perioadă permite reducerea toxicității din corp înainte de a-i mai administra alte medicamente chimioterapice. Medicii vor evalua efectele secundare pe care le prezentați după fiecare tratament și vor face ajustări la noul tratament.

Medicamentele chimioterapice au efecte secundare, care variază în funcție de tipul lor. Cele mai multe citostatice funcționează împiedicând divizarea și creșterea celulelor. Celulele canceroase se divid foarte repede și pot fi distruse prin aceste medicamente. Vi se vor face regulat analize de sânge, pentru a vedea dacă globulele albe (celule care luptă cu infecția), globulele roșii (celule care transportă oxigen) și plăcuțele sanguine (celule care coagulează sângele) sunt în număr suficient și au o structură normală. Cele mai

Sfaturi practice

Oboseala. Aceasta este ceva normal. Odihna vă va ajuta, dar dacă simțiți că nu puteți respira, că vă dor picioarele. Cereți sfatul medicului dacă oboseala este intensă.

Rău și greață. Există medicamente antiemetice, care atenuează greața. Amintiți-vă să le luați. Dacă nu funcționează, adresați-vă medicului, care vă va indica o alternativă. Selectați-vă alimentația potrivită consultând secțiunea pentru dietă.

Ulcer bucal. Păstrați-vă gura curată și proaspătă, cu spălarea regulată a dinților/danturii. Dacă limba este încărcată sau observați pete albe sau ulcere, adresați-vă medicului de familie sau spitalului pentru sfaturi.

Căderea părului și slăbirea.Este o neplăcere temporară și nu este un efect secundar al chimioterapiei. Dacă începe să vă cadă părul, purtați o plasă pentru păr noaptea și o căciulă/eșarfă ziua. Nu vă periați părul prea des și nu folosiți vopsea de păr sau bigudiuri. Intrați în posesia unei peruci de calitate.

Infecțiile. Riscul infecției crește. Evitați contactul cu persoane care prezintă o infecție (răceală, varicelă, zona Zoster, etc.). Febra, transpirația abundentă și frisoanele sau tremurătuile incontrolabile pot fi semne de infecție. Măsurați-vă temperatura și contactați medicul de familie.

Diarea. Există o varietate de motive pentru care puteți avea diaree, incluzând infecțiile și o dietă necorespunzătoare. Dacă suferiți acest simptom mai mult de 24 de ore, beți suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea și solicitați îngrijire medicală.

Constipația. Încercați să beți mai multe lichide (în special sucuri de fructe) și să mâncați îndeajuns fructe, legume și fibre. Dacă devine dureroasă, contactați medicul pentru a primi o medicație eficientă.

Rănirea și sângerarea.Încercați să evitați rănirea și infectarea. Dacă observați răni sau vă sângerează nasul, contactați medicul.

Schimbarea gusturilor.Vedeți secțiunea privind dieta, care urmează.

Furnicături în degetele de la mâini/picioare sau țiuitul urechilor.S-ar putea să simtiti furnicături în degetele de la mâini sau de la picioare, sau să observați o schimbare în auz. Acest lucru nu este neobișnuit, dar ar trebui să-i spuneți doctorului la următoarea vizită.

Efectele secundare scad ca intensitate în timp, cu toate că la unii pacienți durează mai mult sau apar mai târziu. Senzația de rău este mai intensă în prima săptămână după tratament. Globulele albe din sânge și plachetele ating cel mai scăzut nivel în 10-15 zile după tratament. Adesea singurul efect secundar este oboseală, chiar și cea mai mică sarcină părând ca cea mai grea muncă. Acesta este totodată perioada când sunteți cel mai mult expus infecțiilor.

În general, efectele secundare încep să se reducă în a treia săptămână după chimioterapie și ar trebui să începeți să vă simțiți mai bine. Acesta este momentul în care corpul se reface pentru tratamentul următor. Unele efecte secundare, de exemplu oboseala, gustul rău în gură și furnicăturile în degetele de la mâini și picioare pot continua un timp după tratament.

O schimbare de dietă în cursul chimioterapiei ar putea fi necesară, deoarece vă puteți pierde apetitul și gustul s-ar putea să fie afectat (gust metalic sau pierderea gustului).

Iată câteva sugestii care v-ar putea ajuta să simțiți mai bine gustul:

Mâncați doar mâncăruri al căror gust vă place și evitați-le pe cele care nu vă plac;

Incercați mâncăruri noi, pe care nu le-ati mai mâncat înainte;

Verdețurile și condimentele vă vor ajuta să adăugați savoare mâncării;

Marinarea mâncării înainte de preparare poate să ajute la îmbunătățirea savorii, precum castraveții și sosurile la carnea rece;

Mâncărurile cu gust tăios ca sucul de fructe, ananasul și grapefruitul vă vor lăsa un gust revigorant în gură;

Băuturile acidulate sau ceaiurile de lămâie (sau fructe) pot aduce o schimbare plăcută ;

Mâncarea rece are adesea un gust mai bun decât cea caldă;

Evitați mâncarea cu miros puternic și prăjelile;

Evitați consumul prea mare de lichide înainte de masă, deoarece balonează.

Pare dificil să stabilești exact efectul chimioterapiei, deși se face o evaluare la un anumit moment al tratamentului (de obicei după două trei cicluri de chimioterapie). Va fi făcută o radiografie pulmonară, un CT sau bronhoscopie. Dacă e evident răspunsul cancerului pulmonar la chimioterapie, tratamentul va continua (atât timp cât nu există efecte secundare intolerabile). Dacă nu răspunde, se va trece la un tratament alternativ, dar nu fiți dezamăgiți, deoarece chimioterapie poate împiedica creșterea tumorii și vă veți simți mai bine.

Radioterapia pentru cancerul pulmonar

Radioterapie este un termen general pentru tratamentul cancerului cu raze X. Iradierea distruge celulele canceroase și poate fi combinată cu intervenția chirurgicală și/sau chimioterapia. Radioterapia poate fi administrată din afara pieptului (radioterapie externă) prin direcționarea razelor X în zona afectată – aparatele cel mai frecvent utilizate sunt acceleratorii liniari – sau prin implantarea unei cantități mici de substanțe radioactive în interiorul plămânului (Brahiterapie).

În cele ce urmează ne vom referi doar la radioterapia externă, care reprezintă un tratament eficient, în special pentru cancerul pulmonar cu celule non-mici – tumori care cresc încet, când chimioterapia nu este adecvată sau completă. Ea se utilizează și în cazul tratamentului metastazele osoase.

Tabelul de mai jos descrie tipurile de radioterapie disponibilă și de ce este prescrisă:

Tipurile de radioterapie disponibilă

Din informații furnizate de teste, tipul tumorii, localizarea și răspândirea acesteia, medicul va decide numărul ședințelor de tratament. Aceasta se numește planificarea tratamentului și poate implica:

• Radiografia CT – un tip special de radiografie în care se înregistrează pe un CD o multitudine de imagini. Ea ajută medicului să stabilească tratamentul radioterapic.

• Simulatorul – este un aparat special care funcționează cu raze X și este folosit pentru aplicare localizată pe zona iradiată.

Tratamentul este total nedureros, dar poate să vi se pară incomod din cauza orarului impus de suprasolicitarea aparatelor.Unele dintre cele mai comune efecte secundare sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Efecte secundare

Încercați să vă mențineți o dietă sănătoasă, dar evitați băuturile foarte fierbinți, mâncărurile dure și condimentele tari, mai ales dacă vi se irită gâtul. Încercați mâncarea pisată sau adăugarea unor sosuri/garnituri lichide. Adițional – dacă înghițirea rămâne dificilă pasați-vă mâncarea pentru a îndepărta gogoloașele. Dacă simțiți arsuri pe gât, consumul de alcool, în special spirtoase, poate înrăutăți situația. Reducerea va fi

benefică dacă simțiți că nu puteți renunța complet.

Eficiența radioterapiei se sesizează în timp, deoarece tratamentul în sine poate cauza schimbări la nivelul plămânului, care vor fi vizibile în cursul evaluărilor periodice.

Efectele tratamentului ar trebui să dispară după câteva săptămâni, – oboseala persistând ceva mai mult. La o lună după tratament se va face evaluarea, pentru a sesiza regresul tumorii sau eventuale probleme apărute.

Radioterapia poate genera formarea în plămân a unor cicatrici (fibroză) care cauzează o ușoară greutate în respirație. Dacă restul plămânului funcționează bine, atunci orice simptome ar trebui să dispară. Când greutatea în respirație devine o problemă, contactați medicul. Îmbunătățiți respirația prin exerciții sau medicamente.

Trialurile clinice .

Trialul clinic este un studiu clinic efectuat cu ajutorul pacienților pentru stabilirea eficienței și determinarea efectelor secundare ale chimioterapiei. În timpul unui trial clinic, informația este colectată de la fiecare pacient. Studiul comparativ al efectului tratamentului asupra diferiților pacienți îi ajută pe medici să observe care citostacice

conduc spre vindecarea sau ameliorarea bolii.

Trialurile clinice sunt grupate în mai multe faze, detaliate mai jos:

Faza I. Un trial Faza I al unui nou medicament, sau a unei combinații de medicamente este aplicat dacă boala a revenit după administrarea tratamentului anterior, sau dacă nu există un tratament standard eficient. Dacă un nou medicament s-a dovedit a funcționa bine în experimentele de laborator și testele pe animale, este important să se

știe dacă funcționează la fel de bine și la oameni, fără a cauza prea multe efecte secundare. Aceasta implică de obicei vizite săptămânale (uneori chiar mai des) la spital pentru a evalua valorile din sânge și efectele secundare. Deși solicită mai mult pacientul, afectându-i viața socială și de familie, trialurile sunt agreate datorită atenției deosebite acordată de medici.

Doza de medicamente este mărită la unii pacienți din grupul supus trialului (de obieci trei în fiecare grup). Cu cât doza este mai mare, cu atât este mai probabil să se manifeste\ efecte secundare, dar oricum, poate exista o șansă mai mare de răspuns.

Faza II. Dacă rezultatele de la studiul Fazei I arată că medicamentul/tratamentul poate fi eficient, fără a cauza prea multe efecte secundare, atunci următorul pas este trialul Fazei a II-a. În această fază se urmărește cât de bine funcționează un medicament specific pentru un anumit tip de cancer. Doza administrată rămâne aceeași în timpul trialului.

Faza III. Daca un tratament a trecut cu succes de Faza I și II, se trece la Faza III. Aceasta compară două forme diferite de tratament : cel nou comparativ cu cel standard. Probele Fazei a III-a implică un număr mai mare de pacienți decât I și II, adesea incluzând sute de pacienți și durând mulți ani până la completare.

Terapiile complementare

Cunoscute și sub denumirea de terapii alternative, pot ajuta la controlarea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții. Terapiile complementare pot fi folosite în același timp cu tratamentele convenționale precum intervențiile chirurgicale, radio- și chimioterapia.

Ele folosesc puterea de vindecare a naturii și stimulează abilitatea naturală a corpului de a se vindeca. Vizează tratamentul întregii persoane, din punct de vedere fizic, spiritual și social. Terapiile complementare pot fi de ajutor în reducerea durerii sau a altor simptome.

Este important să aveți acceptul doctorului înainte de a începe o terapie complementară, deoarece poate să interfereze cu unele tratamente sau medicamente pe care le luați.

Acupunctura. Componentă a sistemului medicinei chineze, bazată pe funcționarea echilibrată a energiilor corpului, realizată prin inserarea unor ace foarte fine în puncte specifice ale suprafeței corpului.

Aromaterapia. Folosește masajul și inhalațiile combinate cu uleiuri esențiale de plante, pentru ameliorarea sănătății și vindecarea întregului corp.

Tehnica Bowen. Constă într-o manipulare ușoară a țesutului pentru a ajuta la echilibrarea energiilor corpului.

Consilierea. Oferă suport, ajutor și un ascultător exersat, înțelegător pentru persoanele anxioase, cu probleme sau deprimate.

Vindecarea spirituală.Folosește energia curativă a canalelor din sfera spirituală transferată pacientului prin mâinile vindecătorului.

Hipnoterapia. Folosește starea hipnotică pentru a limita boala prin controlarea corpului și minții.

Masajul. Folosește contacte fine sau viguroase exercitate cu degetele și suprafața palmelor pentru a stimula circulația sangvină prin corp,

ajutând persoana să se relaxeze.

Reflexologia. O formă a medicinei chineze antice implicând masajul, pentru a relaxa diferite zone ale corpului.

Reiki. Folosește energia vitală transmisă prin atingere fină, neintrusivă de la practicant către persoana care primește acest tratament de relaxare.

Plângeri legate de îngrijire

Dacă nu sunteți mulțumit cu îngrijirea pe care o primiți la spital, aveți dreptul să vă plângeți. Dacă nu sunteți capabil să o faceți personal, puteți solicita ajutorul unei persoane apropiate. Faceți o primă sesizare verbală la medicul curant sau asistenta șefă.

Dacă considerați necesar alt nivel de competență, scrieți conducerii spitalului. Ar trebui să primiți un răspuns complet de la Șeful Executiv, în termen de 30 de zile. Majoritatea reclamațiilor pot fi rezolvate eficient în acest mod. Dacă nu sunteți mulțumit de rezultatele reclamației dvs, aveți dreptul să sesizați succesiv forurile ierarhic superioare, Autoritatea de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, membrii Consiliului Local.

CAPITOLUL V

Profesioniștii în sănătatea cancerului pulmonar

O echipă multi-profesională formată dintr-o varietate de profesioniști ar trebui să fie implicată în îngrijirea dvs. Componența echipei va varia depinzând de locul în care sunteți tratat, dar cel mai adesea va include câte un specialist în boli pulmonare, în chirurgie toracică și un oncolog. În cazul în care analizele și testele efectuate confirmă imposibilitatea intervenției chirurgicale veți fi tratat doar de oncolog.

Rolul persoanelor implicate în îngrijirea pacienților cu cancer pulmonar

Medic specialist de boli pulmonare și respiratorii.Face teste cum ar fi bronhoscopii și raze X la plămâni pentru a diagnostica boala respectiv cancerul pulmonar. El este adesea medicul care vă coordonează planul de tratament.

Chirurg toracic. Operează zona pieptului, și dispune investigarea mărimii tumorii și îndepărtarea unei părți sau a întregului plămân.

Consilier/Psiholog clinic.Vă ajută cu o gamă largă de probleme pe care bolnavii de cancer și familiile lor le au adesea, cum ar fi: anxietatea, depresia și probleme de relaționare.

Dietetician. Oferă sfaturi experte pacienților și aparținătorilor în legătură cu alimentația echilibrată. Poate oferi scheme ale suplimentelor de vitamine sau alimentație.

Medic de familie. Implicat în îngrijirea dvs după diagnosticare, vă monitorizează și vă informează asupra serviciilor oferite de alți profesioniști.

Asistentul medical.Contactați organizațiile neguvernamentale din zonă care oferă servicii medicale pentru a obține servicii specifice de tratament la domiciliiu sau informații specializate despre cancerul pulmonar.

Terapeut ocupațional (profesie în fază incipientă).Oferă sfaturi de adaptare a stilului de viață pentru a vă economisi energia, în timp ce sunteți încă activ. Vă poate consilia în legătură cu echipamentul / accesorii potrivite, sau modificări aduse aranjamentului din casa.

.Oncolog.Oferă expertiza tratamentului non-chirurgical al cancerului,

incluzând chimio- și radioterapia.

Fizioterapeut. Vă evaluează performanța fizică și vă ajută să vă mențineți sau să vă îmbunătățiți mobilitatea și tehnicile de respirație. Vă poate oferi ajutor pentru deplasare (scaun cu rotile, etc).

Radiolog. Realizează planul de tratament, prescrie și acordă sfaturi în legătură cu tratamentele radioterapice descrise.

Asistent social. Oferă asistență socială la domiciliu, consiliere legislativă, ajută la obținerea unor informații și drepturi legislative, intermediază

asistența medicală la domiciliu, reprezintă bolnavul / familia în vederea obținerii drepturilor la comisiile de expertiză medicală sau la instituțiile publice de resort.

Viața după diagnosticarea cu cancer pulmonar

S-ar putea să observați că uneori, mai ales în timpul perioadelor de tratament, vă simțiți mai obosit decât de obicei. Unele persoane au periodic senzația de greutate în respirație, când îndeplinesc activități mai solicitante. E necesar să vă adaptați activitățile zilnice pentru a trece peste acestea.După caz, medicul vă va prescrie tratament pentru atenuarea acestei senzații.

Există câteva principii care ajută la înlăturarea dificultăților. Ele sunt grupate în următoarele trei “P-uri”:

Prioritățile – Pentru a avea mai multă energie ca să faceți ceea ce e necesar, încercați să vă stabiliți prioritățile, decizând ce este cel mai important pentru dvs. Acestea pot varia de la o zi la alta. Încercați să renunțați la muncile care nu sunt neapărat necesare, sau lăsați unele sarcini mai grele prietenilor sau familiei;

Plănuiți dinainte – Planurile făcute înainte vă pot ajuta să obțineți ceea ce vreți fără a vă extenua. S-ar putea să găsiți că anumite momente din zi vă sunt mai potrivite pentru a face lucruri dinamice, iar altele sunt mai bune pentru o perioadă liniștită și de odihnă.

Luați în considerare sarcinile pe care le aveți de făcut în fiecare zi și gândiți-vă dacă există moduri mai ușoare de a le îndeplini. Reflectați la următoarele întrebări:

• Treaba poate fi împărțită în mai multe activități mărunte?

• Este neapărat necesară?

• Poate altcineva să vă ajute sau să o facă în locul dvs?

Planificați-vă din timp ieșirile, de exemplu acordați-vă mai mult timp când mergeți la o întâlnire sau alegeți un restaurant care are o parcare convenabilă. Acestea vă vor ajuta să vă simțiți mai relaxat și mai capabil, să vă bucurați de ieșirile dvs.

Luați lucrurile pas cu pas în timpul zilei alternând perioadele active cu perioadele de odihnă. Faceți cât mai multe activități șezând. Încercați să luați o pauză înainte de a avea nevoie de ea și amintiți-vă că multe pauze scurte sunt mai eficiente decât câteva mai lungi. Încercați să acționați încet, cu mișcări relaxate și evitați graba și frustrarea.

Pentru a reduce efectul obositor al unor activități solicitante fizic, ca urcatul scărilor, grădinăritul, cumpărăturile sau chiar dușul, procurați-vă accesorii care vă ajută să rămâneți independent și reduce energia consumată:

• Folosiți un taburet pentru a vă așeza când grădinăriți.

• Verificați ca patul sau scaunele dvs să fie destul de înalte pentru a vă putea așeza/ridica ușor.

• Solicitați un vas de toaletă mai înalt, dacă cel pe care îl aveți este prea jos.

• O balustradă de sprijin în spatele căzii, dușului sau WC-ului vă vor ajuta să vă mențineți echilibrul.

“Nu se pune problema să nu ai o viață activă, ci doar să-ți cunoști limitele.”

Dacă doriți să faceți o plimbare faceți-o planificat. Dacă mergeți într-un loc care nu vă este familiar, obțineți informații prealabile, asigurați-vă că există în apropiere lifturi, parcări, facilități de transport. Dacă sunteți obosiți după plimbări mai lungi, accesul ocazional la un scaun cu rotile poate fi de ajutor. Interesați-vă la ONG-urile locale cum pot fi obținute scaune cu rotile pe termen scurt. Puteți parca mașina în locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități.

Dacă călătoriți pe distanțe lungi cu trenul sau avionul, e bine să fiți însoțit. Aveți nevoie de asigurare medicală de călătorie când mergeți peste hotare. Aceasta poate fi costisitoare, deci interesați-vă pentru cea mai bună alternativă. Sfătuiți-vă cu medicul de familie dacă trebuie să călătoriți când luați medicamente, mai ales morfină.

Viața sexuală poate fi afectată temporar de tratament, ca rezultat al oboselii – de altfel trecătoare – sau a dezinteresului sexual de moment. Ba mai mult, partenerul ar putea să fie îngrijorat, în legătură cu posibilitatea de a vă răni sau stresa. Discutați aceste probleme cu partenerul sau cu personalul spitalului. V-ar putea fi de ajutor să înlocuiți temporar activitatea sexuală cu contacte non-sexuale cum ar fi ținerea de mână, îmbrățișarea sau sărutul, în caz că interesul sexual este scăzut.

Oricum, după terminarea tratamentului încercați să readuceți viața la normal. Nu vă lăsați marcat de faptul că nu mai aveți în preajmă personal medical. Puteți avea încredere că boala a fost tratată și continuați-vă viața. Gândiți-vă la prioritățile dvs. și stabiliți-vă țeluri mici, realizabile, luând-o de jos în sus. Luați fiecare zi așa cum este, apoi fiecare săptămână, lună și an.

Multe persoane se întorc la lucru, curând după ce tratamentul s-a terminat, în timp ce alții renunță la munca anterioară. Unii își aranjează contracte de muncă mai flexibile, cum ar fi mai puține ore/zile de lucru sau o muncă mai puțin solicitantă din punct de vedere fizic/emoțional.

Este firesc să fiți îngrijorat de revenirea cancerului. Această grijă poate deveni o parte a vieții cotidiene. Adesea, o nouă durere poate declanșa îngrijorarea că s-a reinstraurat cancerul. Discutați orice îngrijorare cu medicul dvs. și reamintiți-vă că multe dureri nu au nimic de a face cu cancerul.

Dacă boala nu mai poate fi vindecată, urmează o perioadă extrem de dificilă pentru dvs și familie. Faptul că nu există un tratament curativ vă preocupă prea intens.

“Trăiesc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mor.”

Este firesc să simțiți mânie și să vă învinovățiți. Dar, chiar dacă nu se poate vindeca cancerul, puteți trăi cu boala, bucurându-vă de o viață de bună calitate.

Dacă aveți întrebări în legătură cu tratamentul, nu ezitați să le discutați cu medicul. Sunt mulți profesioniști care vor fi în stare să vă ajute să treceți prin acest moment dificil.

Dacă există în localitate o echipă de îngrijire paliativă formată din personal medical și asistenți cu abilități speciale în controlul durerii și managementul symptomatic contactați-i. Scopul principal al echipei de îngrijire paliativă este să se asigure că vă simțiți confortabil și să asigure cea mai bună calitate a vieții posibilă atât pentru dvs. cât și pentru familie.

Asistenta de îngrijire paliativă colaborează cu medicul de familie. Ea vă va vizita acasă ca să se asigure că primiți cea mai buna îngrijire posibilă și să vă susțină în propria dvs. casă. Aceasta va însemna că aveți acces mai ușor la un număr mai mare de servicii speciale care pot include îngrijirea pe timpul zilei, ambulatorie și în clinici. Aceste servicii sunt un complement, nu o înlocuire a susținerii primite acasă.

Dacă nu vi s-a oferit acest serviciu și ați dori vizita unei asistente de îngrijire paliativă, vorbiți cu medicul de familie sau cu cel de la spital. Căutați o persoană pentru îngrijire pe timpul nopții.

Vorbiți cu asistenta, cu medicul de familie sau cu ONG-urile, pentru a afla cine oferă acest serviciu în zona în care locuiți.

Adesea în faza terminală se instalează greutăți în respirație. Această senzație poate fi înspăimântătoare și este de înțeles să vă panicați. Totuși, sunt unele modalități prin care vă puteți ajuta, cum ar fi: deschiderea unei ferestre sau folosirea unei ventilator.

Doctorul sau asistenta vă pot recomanda unui fizioterapeut sau unui terapeut ocupațional care vă va ajuta să învățați niște tehnici de relaxare. Dacă este necesar, medicul vă poate prescrie medicamente care să vă calmeze și să vă relaxeze.

Nu este neapărată instalarea durerii. Totuși dacă aveți dureri, acestea vor fi controlate folosind o varietate de tratamente diferite. Acestea pot include: chimioterapie sau radioterapie paliativă la fel ca și medicamente puternice sau poate terapii complementare cum ar fi acupunctura. Este important să-i spuneți medicului sau asistentei dacă aveți dureri.

“Dacă ai o zi bună, bucură-te de ea și dacă ai o zi proastă, gândește-te la zilele bune.”

Va trebui să iau morfină?

V-ar putea speria luarea morfinei deoarece adesea se consideră ca fiind ceva legat de moarte sau adicție. Nu este adevărat – morfina este un analgezic foarte util și poate reduce problemele legate de respirație. Totuși ar trebui să sistați activități zilnice ca șofatul. Morfina poate da somnolență, mai ales la începutul tratamentului. Nu șofați dacă vă simțiți somnoros.

Multă lume se întreabă dacă își poate face planuri de viitor. Moartea este un sfârșit inevitabil pentru noi toți, dar ceva la care ne gândim rareori. Ați putea descoperi că pentru prima dată în viață, începeți să vă gândiți la ce aduce viitorul și la posibilitatea morții. Multora li se pare util să pună lucrurile la punct. Aceste probleme pot fi greu luate în considerare. Totuși discutarea planurilor de viitor poate fi utilă în “curățenie” și să vă permită să continuați a trăi.

“Cancerul meu nu poate fi vindecat, totuși îmi trăiesc viața din plin. Tocmai m-am întors dintr-un concediu relaxant la soare”

Știind că aveți o boală în stadiu terminal, aveți șansa să faceți planuri pentru moarte, fapt care lipsește celui ce moare brusc. Interesați-vă dacă puteți opta pentru locul morții. Este posibil să vi se dea îngrijire și sprijin acasă, la spital sau hospice. Este important să discutați dorințele dvs cu familia și toți cei implicați în îngrijirea dvs.

Dar răspunsul la întrebarea “cât mai ai de trăit” nu-l știe nimeni. Depinde de mulți factori, cum ar fi tipul cancerului pulmonar și cât de bine răspunde boala la tratamentul paliativ.

Bazându-se pe experiențe anterioare, medicii pot face estimări. Totuși chiar și ei pot greși.

“Nu spuneți nici un timp. Mi s-a spus că am șase luni de trăit, în urmă cu șase ani jumătate. Nimeni nu știe cât timp ai.”

Bibliografie selectivă:

1.NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE Maria-Luisa FLONTA, Mihaela MARCU-LAPADAT, Violeta RISTOIU pagina: 156-164

2.Anatomia Omului de Victor Papilian vol.Ii SPLANHologia Editia a V-a EDITURA DIDACTICă si pedagogică, bucuresti 1979 pgina 197-199 ,204-205,209

3. Nery R. – Cancer-an enigma in biology and society, Croom Helm, London & Sydney,

1986,1-5.

4. Boyle P.- Cancer epidemiology, în Pollock RE (ed) – UICC Manual of Clinical

Oncology, Wiley-Liss, Inc.New York, 1999, 131-161.

5. Roman V., Georgescu M.- Aspecte din dinamica mortalității cancerului în România

(1958-1998) în volumul de rezumate: „Programul manifestărilor și rezumatul lucrărilor

Congresului Național de Oncologie”, București,14-16 octombrie 1999, R34.

6. Daly – Schweitzer N. – Cancérologie clinique, Masson, Paris, 1998.

7. Larra F. – Manuel de Cancérologie, Ed. Doin, Paris, 1989.

8. Ruddon W.R. – Cancer biology, 3th edition, Oxford University Press, New York,

1995.

9. PDF:CANCERUL PULMONAR – Societatea Romana de Cancer http://www.srccjro.org/brosuri/cancerul_pulmonar.pdf