Sindromul Burnout In Randul Asistentilor Medicali

Medicina

Sindromul Burnout In Randul Asistentilor Medicali

Byadmin ianuarie 1, 2024

SINDROMUL BURNOUT ÎN RÂNDUL ASISTENȚILOR MEDICALI

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

Introducere

Sistemul medical și prezența sindromului burnout în rândul acestuia

2.1. Sistemul medical în România

2.2. Sindromul burnout în rândul personalului medical

Definiția și fazele sindromului burnout

3.1. Definiția sindromului burnout

3.2. Fazele sindromului burnout

Etapele sindromului burnout

Cauzele sindromului burnout

5.1. Cauzele din cadrul instituției

5.2. Cauzele sociale

5.3. Cauzele personale

Simptomatologie

6.1. Simptomele sindromului burnout la nivel individual

6.2. Simptomele sindromului burnout la nivelul personalului medical

6.3. Simptomele sindromului burnout la nivelul instituției

Factorii de risc

7.1. Factorii de risc din cadrul instituției

7.2. Factorii de risc relaționați cu crearea postului de lucru

7.3. Factorii de risc din relațiile interpersonale

7.4. Factorii asociați caracteristicilor personale

Consecințele sindromului burnout

8.1. Consecințe pentru asistentul medical

8.2. Consecințe sociale

8.3. Consecințe asupra spitalului

PARTEA SPECIALĂ:

Premise

Obiective

Material

Metode

Rezultate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Aș dorii să multumesc cadrelor didactice de la Disciplina de Psihologie și Științele Comportamentului a Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara pentru sprijinul oferit în elaborarea lucrării, dar în special doamnei Dr. Lavinia Hogea fără a cărei îndrumare nu aș fi reușit.

I. PARTEA GENERALĂ

1. INTRODUCERE

”…Sunt sub foarte mult stress…”, ”Uneori mi-aș dorii să împachetez totul și să renunț…”, ”Mă simt epuizat!”. Cine nu a auzit astfel de expresii, atunci când oamenii vorbesc despre munca lor? Sunt niște afirmații, care pot fi la fel de mult parte a unei societăți moderne precum telefoanele mobile sau computerele, simple fraze uzuale, care de cele mai multe ori trec neobservate, fiind luate drept scuze pentru lipsa performanței. Dar ar putea fi acestea primele semne ale unei boli? Răspunsul este da! Deși acest lucru poate părea imposibil specialiștii au estimat că aproximativ peste jumătate din populația activă profesional a planetei este predispusă la sindromul secolului, și anume epuizarea emoțională.

Această tulburare a apărut pentru prima oară sub termenul de ”burn-out” în 1974. Americanul Herbert Freudenberg a folosit această denumire în articolul intitulat ”Staff Burn-Out” pentru a denumi o ”condiție psihologică specială în care personalul suferă de epuizare (secătuire), simte lipsa împlinirii profesionale și tinde să îi vadă pe alții altfel decât ca pe niște persoane” [1].

Sindromul burnout este considerat ca fiind o problemă de sănătate publică, ajunsă în acest stadiu datorită frecvenței aflate într-o continuă creștere, dar în principal datorită multitudinii de consecințe negative pe care le are asupra sistemului de sănătate.

Scopul acestei lucrări este de a trage un semnal de alarmă cu privire la prezența acestui sindrom în rândul asistenților medicali din Timișoara, de a prezenta prevalența acestuia și de a face cunoscute metodele de prevenție, ajutând astfel la recuperarea persoanelor aflate în acest impas.

2. SISTEMUL MEDICAL ȘI PREZENȚA SINDROMULUI BURNOUT ÎN RÂNDUL ACESTUIA

2.1. SISTEMUL MEDICAL ÎN ROMÂNIA

În România, sistemul medical este deseori descris de către personalul acestuia ca fiind sufocat și suferind, singura cultură care domină fiind cea a neajutorării, a nemulțumirilor , a înverșunării și a neîncrederii înfiripate în rândul lor și al pacienților. Dar cum s-a ajuns aici? În mare parte datorită unei constante subfinanțări, sistemul medical fiind unul dintre cele mai slab finanțate din Uniunea Europeană, a unei proaste planificări în rândul resurselor umane și nu în ultimul rând, a ratelor de emigrare a personalului medical din ce în ce mai mari.

Sistemul medical românesc are una dintre cele mai scăzute rate ale densității din Europa cu privire la distribuția personalului medical per locuitor. Astfel, cu doar 1,9 medici și 3,89 asistenți medicali la 1000 de locuitori, din 2007 de când a devenit membră a Uniunii Europene România se confruntă cu rate din ce în ce mai mari de emigrare a personalului medical conforn World Health Organization, 2009 [2].

Această rată aflată într-o continuă creștere, duce la îngreunarea personalului medical deja depășit de volumul mare de muncă creeând consecințe grave atât asupra spitalului dar și asupra calității actului medical.

2.2. SINDROMUL BURNOUT ÎN RÂNDUL PERSONALULUI MEDICAL

Studiile realizate în rândul personalulului medical din diferite țări europene au arătat faptul că aproximativ o treime dintre aceștia experimentează fenomenul de burnout [3-7].

Efectele negative ale acestei boli aflate în rândul personalului medical se resimt atât asupra individului, a instituției, cât și asupra pacienților. Conform unor studii, medicii, rezidenții și asistenții medicali suferinzi de acest sindrom sunt mult mai predispuși consumului de substanțe [8], depresiei [9], insomniei [10], sau prezintă unele rate din ce în ce mai mari de ideație suicidară [11].

Unele studii efectuate în 2001 respectiv 2009 au confirmat faptul că sindromul burnout afectează performanța spitalelor prin favorizarea intențiilor de schimbare a locului de muncă [12], prin absenteism [13], creșterea demotivării sau chiar prin multitudinea de intenții de pensionare înainte de termen [14].

3. DEFINIȚIA ȘI FAZELE SINDROMULUI BURNOUT

3.1. DEFINIȚIA SINDROMULUI BURNOUT

De-a lungul timpului au fost elaborate foarte multe metode pentru a se definii acest sindrom, dar multe dintre acestea includeau doar elemente ce țin de extenuarea emoțională, confundându-se astfel cu oboseala cronică sau depresia. Singurul model care conferă o definiție mai amplă asupra sindromului burnout este cel elaborat de Maslach și Jackson în 1981 [15, 16], și cuprinde următoarele dimensiuni [17]: extenuarea emoțională (este considerată ca fiind dimensiunea de bază și se caracterizează prin indiferență, tonus emoțional scăzut sau chiar suprasaturare emoțională), depersonalizare (manifestată prin negativism, atitudine cinică) și reducerea realizărilor personale (observată fie prin tendința de autoapreciere negativă a capacităților sau realizărilor, fie prin limitarea propriilor posibilități, obligații față de ceilalți) .

3.2. FAZELE SINDROMULUI BURNOUT

Chiar dacă majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu faptul că sindromul burnout urmează un proces stadial, aproape fiecare dintre aceștia propune o ordine diferită. Cu toate acestea, aspectele principale ale fenomenului de ”burnout” le putem rezuma prin următoarele faze:

Faza de stres, care se caracterizează prin cantitatea foarte mare de lucru, nivelul ridicat de stres la locul de muncă precum și un nivel ridicat al așteptărilor. Toate acestea creeză un decalaj între cererea de muncă și resursele asistentului medical.

Faza de epuizare, în care persoanele afectate se simt epuizate atât fizic cât și emoțional. Asistenții încep să simtă nevoia unei investiții energetice mai mari pentru a reuși să facă față numărului mare de pacienți. De cele mai multe ori, în această fază încep să se manifeste anxietatea, oboseala, durerile de cap, dar și alte dureri fizice.

Faza de epuizare defensivă, în care încep să apară schimbări de atitudine și de comportament precum indiferența, cinismul și depersonalizarea. Asistenții aflați în această fază încep să devină chiar apatici, deprimați și plictisiți.

Faza de disperare este caracterizată prin sentimentele de insuficiență și de vină. Mai mult, în această fază oamenii simt disperarea, neajutorarea și prezintă destul de frecvent aversiune atât față de sine cît și față de alțiiși față de tot ce este în jurul lor.

4. ETAPELE SINDROMULUI BURNOUT

Acest sindrom nu se instalează dintr-o dată, ci dimpotrivă, este rezultatul unei serii de evenimente, care se caracterizează prin niveluri ridicate de stres la care asistenta medicală nu a reușit sau nu a știut să găsească o soluție. Prin urmare diferențiem următoarele etape:

Etapa de entuziasm. Asistenta medicală își privește profesia ca pe ceva stimulant, o profesie care aduce satisfacții, fără conflicte, problemele care apar sunt interpretate ca fiind trecătoare și soluționabile. Asistenta medicală are aspirații înalte și o energie debordantă.

Etapa de blocare. Această etapă începe atunci când așteptările asistentei medicale în ceea ce privește activitatea sa de muncă nu sunt îndeplinite iar obiectivele încep să fie din ce în ce mai greu de atins. În acest punct încep să apară îndoielile, primele semne de întrebare cu privire la efortul depus, apar primele efecte de oboseală dar și de anxietate și încetul cu încetul se începe izolarea sau abordarea unei atitudini cinice față de colegi.

Etapa de frustrare. Este perioada în care descurajarea atinge cote alarmante iar pe plan profesional apare demotivarea profesională. Tot aici apar problemele fizice, emoționale și comportamentale iar mai târziu încep să apară și simptomele psihosomatice.

Etapa de apatie/hiperactivitate. În această perioadă încep să alterneze perioadele de apatie, în care asistenții medicali se resemnează în fața imposibilității de a schimba lucrurile, cu cele de hiperactivitate în care agitația din punct de vedere fizic le aduce din păcate probleme serioase de concentrare și multe activități le sunt astfel marcate de eșecuri. Această etapă coencide cu începerea înregistrării primelor concedii luate pe motive medicale.

Etapa de burnout. În această etapă se creează o situație de muncă de netolerat iar asistentul medical ajunge la imposibiliatea fizică și psihică de a continua această muncă. Simptomatologia corespunzătoare acestui sindrom începe să se manifeste puternic prin: epuizare emoțională, depersonalizare și realizări personale foarte scăzute în muncă.

5. CAUZELE SINDROMULUI BURNOUT

Diferiți factori pot duce la sindromul burnout, dar dintre aceștia, majoritate sunt legați de locul de muncă, de aspectele personale dar și de cele sociale. Prin urmare, aceste cauze le putem clasifica astfel:

Cauze instituționale

Cauze sociale

Cauze personale

5.1. CAUZELE DIN CADRUL INSTITUȚIEI

Există factori în interiorul spitalului care generează un risc pentru sănătatea asistentului medical, dar dintre aceștia, cei mai relevanți vor fi prezentați în continuare: dinamica muncii, conflictul și ambiguitatea de rol, supraîncarcarea de muncă, mediul fizic de lucru, munca în ture, climatul în cadrul acestei instituții, stresorii economici (contractele instabile, nivelul economic insuficient, lipsa perspectivelor de viitor cu privire la locul de muncă), provocarea în muncă, stresorii relaționați cu noile tehnologii.

5.2. CAUZELE SOCIALE

Aceste cauze cuprind factori externi mediului de lucru precum familia, prietenii, stilul de viață, etc care din păcate își pun amprenta într-un mod pozitiv sau negativ asupra vieții asistentului medical, cum sunt: comunicarea, atitudinile familiei și ale prietenilor, problemele familiare, resursele familiare, cultura.

5.3. CAUZELE PERSONALE

Aspectele personale ale asistentului medical joacă un rol important în facilitarea adaptării la situațiile de stress, sau dimpotrivă, pot accentua vulnerabilitățile la efectele negative. Astfel considerăm relevante următoarele aspecte: locusul de control (poate fi intern sau extern), așteptările de autoeficiență, strategiile de confruntare, trăsăturile de personalitate (adaptabilitatea, stabilitatea emoțională, independența, toleranța la frustrare), sexul (femeile în general sunt mai predispuse), vârsta (o persoană cu cât este mai înaintată în vârstă cu atât gestionează mai bine situațiile stresante), starea civilă (există o corelație între indicii scăzuți de burnout și faptul că persoana este căsătorită sau trăiește în cuplu).

6. SIMPTOMATOLOGIE

Burnout a fost numit, în general, un sindrom, însemnând un set de semne și simptome care indică o anumită stare/boală. Autorii pot identifica mai multe semne la trei nivele diferite: indeții asistentului medical, cum sunt: comunicarea, atitudinile familiei și ale prietenilor, problemele familiare, resursele familiare, cultura.

5.3. CAUZELE PERSONALE

Aspectele personale ale asistentului medical joacă un rol important în facilitarea adaptării la situațiile de stress, sau dimpotrivă, pot accentua vulnerabilitățile la efectele negative. Astfel considerăm relevante următoarele aspecte: locusul de control (poate fi intern sau extern), așteptările de autoeficiență, strategiile de confruntare, trăsăturile de personalitate (adaptabilitatea, stabilitatea emoțională, independența, toleranța la frustrare), sexul (femeile în general sunt mai predispuse), vârsta (o persoană cu cât este mai înaintată în vârstă cu atât gestionează mai bine situațiile stresante), starea civilă (există o corelație între indicii scăzuți de burnout și faptul că persoana este căsătorită sau trăiește în cuplu).

6. SIMPTOMATOLOGIE

Burnout a fost numit, în general, un sindrom, însemnând un set de semne și simptome care indică o anumită stare/boală. Autorii pot identifica mai multe semne la trei nivele diferite: individual, interpersonal și instituțional [18].

6.1. SIMPTOMELE SINDROMULUI BURNOUT LA NIVEL INDIVIDUAL

Există multe semne care pot conduce la diagnosticul de burnout, dar multe dintre acestea sunt similare altor dezechilibre de ordin psihologic (anxietate, depresie), schimbări de personalitate sau chiar dezechilibre psihotice. Prin urmare, Schaufeli și Enzman [18] raportează următoarele 5 tipuri de semne la nivelul individual: afectiv, cognitiv, fizic, comportamental și motivațional.

Semnele afective sunt deprimarea, schimbările de stare, plânsul, epuizarea emoțională, tensiunea crescută sau anxietatea.

Semnele cognitive la acest nivel sunt reprezentate de neajutorarea sau pierderea rostului și speranței, sentimentul de ”blocare”, sentimentul de eșec, stima de sine diminuată, sentimentul de vină, ideile sinucigașe, incapacitatea de concentrare, uitarea și dificultățile în cazul unor sarcini mai complexe.

Semnele fizice sunt durerile de cap, amețeala, durerile musculare, tulburările de somn, tulburările gastro-intestinale, alergiile, crizele de astm sau oboseala cronică.

Semnele comportamentale sunt date de hiperactivitate, consumul ridicat de cofeină, tutun, alcool, droguri, renunțarea la diferitele activități recreative, reclamații compulsive sau negare.

Pierderea idealismului, dezamăgirea, resemnarea sau plictiseala sunt tipice pentru semnele motivaționale la nivelul individual.

Maslach [19] a adăugat faptul că la nivelul individual trebuie să fim atenți la epuizarea mentală sau emoțională, semnele mentale sau comportamentale (mai mult decât cele fizice) și eficiența redusă. În plus, trebuie avut în vedere faptul că aceste semne sunt tot timpul legate de muncă și se manifestă la oamenii considerați ”normali” adică, aceia care nu au mai suferit înainte de psihopatologii.

6.2. SIMPTOMELE SINDROMULUI BURNOUT LA NIVELUL PERSONALULUI MEDICAL

Schaufeli și Enzman [18] descriu o listă lungă de semne la nivelul interpersonal, care pot fi cuprinse în următoarele domenii: afectiv, cognitiv, comportamental și motivațional.

Semnele afective la nivelul personalului medical sunt: iritabilitatea, supra-sensibilitatea, empatia emoțională scăzută cu pacienții sau furia crescută.

Semnele cognitive tipice sunt percepții cinice sau dezumanizante față de pacienți, negativism / pesimism în legătură cu pacienții sau etichetarea lor într-un mod derogatoriu.

Semnele comportamentale la nivelul interpersonal sunt ieșirile violente, înclinația pentru comportament violent și agresiv, agresivitatea față de pacienți, conflictele interpersonale, conjugale și familiale, izolarea socială și retragerea precum și răspunsurile mecanice pentru pacienți.

Unul dintre semnele motivaționale la nivelul acestei echipe medicale este pierderea interesului sau indiferența față de pacienți.

Uneori, la nivelul interpersonal, o persoană cu burnout poate avea un comportament violent, dar de cele mai multe ori, astfel de persoane preferă izolarea și retragerea socială.

6.3. SIMPTOMELE SINDROMULUI BURNOUT LA NIVELUL INSTITUȚIEI

Într-o organizație, acest sindrom este în primul rând caracterizat prin eficacitate redusă, performanță slabă la locul de muncă și productivitate minimă [18, 20]. Alte semne pot fi încadrate în următoarele tipuri: afectiv, cognitiv, comportamental și motivațional.

Un semn afectiv tipic care se regăsește în cadrul spitalului este lipsa de satisfacție la locul de muncă.

Semnele cognitive pot fi cinismul legat de rolul lucrului și în același timp și lipsa de încredere în management, colegi și medici.

Semnele comportamentale sunt eficacitatea redusă sau performanța de lucru redusă, creșterea concediilor de boală respectiv absenteismul, dependența excesivă față de superiori sau colegi și creșterea accidentelor.

Semnele motivaționale tipice la acest nivel sunt pierderea motivației pentru muncă dar și moralul scăzut.

7. FACTORII DE RISC

7.1. FACTORII DE RISC DIN CADRUL INSTITUȚIEI: structura spitalului foarte ierarhizată și rigidă, lipsa sprijinului instrumental din partea acestuia, excesul de birocrație: ”birocrația profesionalizată”, lipsa de participare a personalului, lipsa de coordonare dintre unități, lipsa de formare practică a personalului în ceea ce privește folosirea noilor tehnologii, lipsa de stimulare sau recompensare, lipsa de dezvoltare profesională, relațiile conflictuale din cadrul spitalului, modelul inadecvat de management, inegalitatea percepută în ceea ce privește managementul resurselor umane.

7.2. FACTORII DE RISC RELAȚIONAȚI CU CREAREA POSTULUI DE LUCRU: suprasolicitarea în muncă, cerințe emoționale în interacțiunea cu pacienții, discrepanța între responsabilitate și autonomie, lipsa timpului pentru contactul cu pacientul, disfuncții de rol (conflict-ambiguitate-supraîncărcare), solicitare emoțională excesivă, lipsa de control al rezultatelor sarcinii de lucru, lipsa de sprijin social, sarcini nefinalizate care nu se sfârșesc, autonomie decizională redusă, factori economici de stres, insatisfacția în muncă.

7.3. FACTORII DE RISC DIN RELAȚIILE INTERPERSONALE: relații tensionate, competitive sau conflictuale cu colegii de muncă, relațiile conflictuale cu pacienții, dinamica negativă de muncă, lipsa sprijinului social, lipsa de colaborare între colegi în ceea ce privește sarcinile complementare, proces de contagiere socială a sindromului burnout, lipsa reciprocității în schimburile sociale.

7.4. FACTORII ASOCIAȚI CARACTERISTICILOR PERSONALE: motivația ridicată pentru ajutor: gradul de altruism, grad ridicat de idealism, grad ridicat de empatie, grad ridicat de perfecționism, nivel scăzut de stimă de sine, abilități sociale reduse, tendința către implicare emoțională excesivă, tipar de comportament de tip A, locus de control extern, nivel scăzut de autoeficiență.

8. CONSECINȚELE SINDROMULUI BURNOUT

Sindromul burnout nu este o problemă a individului așa cum consideră de cele mai multe ori organizațiile, ci este o problemă a căror consecințe se resimt atât asupra persoanei respective, a relațiilor acesteia, dar și a locului de muncă. Astfel împărțim consecințele sindromului burnout în funcție de domeniile în care acesta se resimte, și anume:

8.1. CONSECINȚE PENTRU ASISTENTUL MEDICAL

În primul rând asistentul medical își va vedea sănătatea afectată de acest sindrom, datorită expunerii la anumite condiții de lucru pe care, deși își pune la dispoziție toate resursele sale personale, nu le poate controla. Apoi apare o degenerare atât la nivel cognitiv, emoțional, comportamental dar și la nivel fizic.

Această degenerare se face resimțită prin simptomele emoționale precum: sentimnte de singurătate, sentimente de alienare, anxietate, sentimente de impotență, sentimente de omnipotență, culpabilitate, frustrare; prin simptomele de atitudine: lipsa comunicării, cinismul, apatia, ostilitatea, suspiciunea, atitudinea negativă față de sine, consumul de alcool și droguri; sau simptomele psihosomatice: durere precordială și palpitații, hipertensiune, crize de astm, răceli frecvente, incidența ridicată de infecții, apariția alergiilor, durerile cervicale și de spate, oboseala, modificările menstruale, ulcerul gastroduodenal, diareea, migrenele, insomnia.

Aceste simptome conduc la niște consecințe negative asupra vieții, diminuând calitatea vieții personale și crescând potențialul apariției problemelor în familie și în întreaga rețea socială atât din afara vieții profesionale cât și din cadrul acesteia, datorită faptului că interacțiunile devin tensionate iar comunicarea este și ea deficientă și astfel totul se îndreaptă către o izolare socială.

8.2. CONSECINȚE SOCIALE

Consecințele sindromului burnout se datorează activităților din cadrul muncii și conduc la reducerea calității vieții personale care împreună cu atitudinea și comportamentul negativ pe care subiectul îl adoptă dar și a stării de epuizare emoțională duc la dezvoltarea unor efecte negative asupra relațiilor interpersonale ale subiectului.

De asemenea un astfel de model de comportament și de atitudine induce și o deteriorare a relațiilor interpersonale din afara vieții profesionale, dar și o creștere a numărului de conflicte interpersonale.

Din păcate aceste consecințe nu se opresc atunci când asistentul medical va pleca din spital, părăsindu-și postul de lucru, dimpotrivă, îi va fi afectată viața privată, întrucât atitudinile cinice și de dispreț îi vor afecta ulterior familia și prietenii.

Persoana în cauză se comportă acasă cu nerăbdare, sau prezintă semne de iritabilitate care se declanșează din senin sau din niște motive nesemnificative, dorește să fie exclusă din activitățile familiale, se izolează, iar în astfel de situații familia trebuie să învețe repede să gestioneze o astfel de problemă. Altfel, o persoană care nu are capacitatea de a se separa de problemele de la muncă și prezintă o stare conflictuală constantă, poate conduce la confruntări în cuplu, care în final duc la separarea familiei, respectiv la deteriorarea relațiilor interpersonale.

8.3. CONSECINȚE ASUPRA SPITALULUI

Sindromul burnout are consecințe negative care afectează atât spitalul cât și mediul în care personalul lucrează. Acesta se manifestă printr-o deteriorare continuă a comunicării și a relațiilor interpersonale, printr-o reducere a productivității, a calității muncii și prin urmare și a randamentului. Încep să apară sentimente de indiferență sau disperare față de activitatea de muncă și astfel încep să se înregistreze creșteri ale absenteismului, creșterea gradului de demotivare, creșterea dorinței de a părăsi locul de muncă pentru un altul cu un nivel în creștere de demoralizare care poate duce chiar la o reconversie profesională a persoanei afectate sau la părăsirea domeniului de lucru.

Este foarte important ca un spital sa favorizeze creearea unui echilibru între nevoile asistentului medical și scopurile instituției, altfel va apărea drept consecință o scădere a calității serviciilor de sănătate și implicit va crește nemulțumirea pacienților.

II. PARTEA SPECIALĂ

1. PREMISE

Unii specialiști care s-au ocupat cu studiul sindromului burnout atât în rândul asistentelor medicale, cât și la medici sau stomatologi, au ajuns la concluzia că etiologia acestui sindrom constă în nevoia imperioasă a oamenilor de a crede că viețile lor au un sens în această lume și că toate lucrurile pe care le fac sunt utile, valoroase, importante, chiar eroice [21].

Din această cauză, în momentul apariției senzației de înfrângere, de eșec, apare și burnout-ul [22]. Dar, acest lucru nu este general valabil pentru toată lumea, se întâmplă de cele mai multe ori la persoanele care și-au ales această meserie pentru că au considerat că au o vocație pentru așa ceva, iar pentru persoanele care au intrat în câmpul muncii realiști, dar totodată foarte motivați, riscul apariției sindromului este mult mai scăzut.

Aceste observații și cercetări, au ajutat la întărirea ideilor prezentate de Maslach în 1988 cu privire la diferențele dintre burnout și stres [23].

Asistenții medicali din România sunt cei mai predispuși la dezvoltarea bunout-ului, deoarece aceștia sunt mereu supuși riscului de a ajunge la limita puterilor și a rezistenței, atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere fizic. Acumularea oboselii din nopțile nedormite pe care asistentul le petrece încercând să minimalizeze suferința și boala unui număr foarte mare de pacienți, timpu liber din ce în ce mai puțin de care acesta are foarte mare nevoie pentru a se relaxa și aș readuna forțele combinate cu necesitatea de a reacționa prompt la diferitele solicitări conduc spre epuizare, stres și în cele din urmă la burnout.

Așadar, este foarte importantă recunoașterea semnelor asociate sindromului burnout pentru a putea fi diferențiate de cele ale stresului, iar în cazul în care există printre asistenți aceste semne, să se ia neapărat măsurile de prevenire a dezvoltării lui evitând astfel faza critică a cărei consecințe sunt foarte grave atât la nivel individual cât și la nivel de instituție.

2. OBIECTIVE

Un prim obiectiv al acestei lucrări este acela de a identifica o posibilă prevalență a sindromului burnout în rândul asistenților medicali din Timișoara.

Cel de-al doilea obiectiv constă în analiza relației dintre acest sindrom și variabilele clasificatorii: sex, vârstă și experiența profesională.

Dar, o deosebită atenție trebuie acordată și măsurilor de prevenire, deoarece, odată instalat, acest sindrom duce la creearea unor fenomene negative pentru asistentul medical iar recuperarea acestuia nu doar că este foarte dificilă, dar în cazul în care nu se produce în timp util, afectează în mod negativ atât echipa medicală cât și pacienții.

3. MATERIAL

Materialul acestei lucrări constă într-un lot alcătuit din 103 asistenți medicali provenind din Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara, din Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” din Timișoara, din Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara și din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara. Dintre aceștia 93 sunt de sex feminin, și 10 sunt de sex masculin.

În această lucrare au fost luate în considerare variabilele demografice și profesionale precum: sexul, vârsta și experiența profesională.

În ceea ce privește vârsta persoanelor, aceasta a fost împărțită în 4 grupe, cu intervalele cuprinse între: 20-30 de ani, 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani.

Intervalul 20-30 de ani cuprinde 13 persoane reprezentând un procent de 12,6%, intervalul 30-35 ani cuprinde 23 persoane având un procent de 22,3 %, intervalul 35-40 de ani cuprinde 30 persoane cu un procent de 29,1% iar ultimul interval cuprinde 37 persoane cu vârsta peste 40 de ani având procentul de 36%.

Variabila profesională, respectiv experiența profesională a subiecților, a fost și ea împărțită în 4 grupe cu intervalele cuprinse între: 0-5 ani, 5-10, 10-20 ani și peste 20 ani.

Din primul interval fac parte 11 persoane având un procent de 10,7 %, din intervalul 5-10 ani fac parte 31 persoane având un procent de 30,1 %, din intervalul 10-20 ani fac parte 27 persoane având un procent de 26,2% iar ultimul interval cuprinde 34 asistenți medicali având un procent de 33%.

4. METODE

S-a optat în această lucrare pentru o cercetare cantitativă, întrucât aceasta conferă informațiile necesare într-un mod sistematizat cu privire la subiectul cercetat, și anume prevalența sindromului burnout în cadrul asistenților medicali.

Studiul efectuat este prospectiv, descriptiv analitic iar prelucrarea datelor a fost efectuată cu ajutorul programului SCORE.

S-a folosit pentru colectarea datelor un chestionar construit în baza teoriei lui Maslach și Jackson, care măsoară nivelul de epuizare profesională din cadrul acestei profesii.

Acest chestionar cuprinde 25 de itemi, care sunt structurați în 3 dimensiuni după cum urmează: extenuare emoțională (cuprinzând 9 itemi), depersonalizare (cuprinzând 6 itemi) și reducerea realizărilor personale (cuprinzând 10 itemi). Ca modalitate de răspuns s-a folosit scala Likert deoarece conferă avantajul unei mai mari varietăți de răspunsuri, ducând astfel la diminuarea riscului de obținere a aceluiași răspuns din partea subiecților. Această scală cuprinde 5 trepte, împărțite astfel: 1 pentru foarte rar, 2 pentru rar, 3 pentru uneori, 4 pentru frecvent și 5 pentru foarte frecvent.

În acest chestionar, au fost intercalați itemi care se vor puncta invers ajutând astfel la înlăturarea efectelor unei eventuale monotonii cu privire la răspunsurile date de către subiecți, și obligându-i astfel să fie mai atenți la formularea lor.

Modalitatea de interpretare a scorurilor este specifică unui test normativ, deoarece interpretează un scor individual prin comparație cu scorurile obținute de un eșantion reprezentativ [24], iar modalitatea de stabilire a cotei este specifică unui test obiectiv.

Fiecare dintre cele 3 dimensiuni conține următorii itemi:

Extenuarea emoțională: 1, 2, 3, 7, 9, 15, 16, 18, 22.

Depersonalizarea: 5, 11, 12, 17, 20, 25.

Reducerea realizărilor personale: 4, 6, 8, 10, 13, 14, 19, 21, 23, 24.

Itemii subliniați se vor cota invers, după cum urmează: 1 = 5 puncte, 2 = 4 puncte, 3 = 3 puncte, 4 = 2 puncte, 5 = 1 punct.

Scorul total, respectiv pe fiecare dimensiune se va calcula însumând punctele, care mai apoi se v-a raporta la etalonul prezentat în Tabelul 1.

Tabelul 1. Nivelele epuizării profesionale pe dimensiuni

Acest chestionar este foarte util în identificarea sindromului aflat în fazele de început, ajutând astfel la prevenirea dezvoltării acestuia și diminuând consecințele ce vor urma atât cu privire la persoana în cauză cât și a pacienților, familiei sau chiar a spitalului.

Chestionarul utilizat în această cercetare este prezentat mai jos:

Chestionar

Următoarele afirmații se referă la locul dumneavoastră de muncă. Vă rugăm să răspundeți la ele alegând una din variantele de răspuns, cea care se potrivește cel mai bine cu starea dumneavoastră actuală. Citiți cu atenție fiecare afirmație și încercuiți cifra ce indică cât de frecvent aveți stările descrise mai jos:

1 – foarte rar, 2 – rar, 3 – uneori, 4 – frecvent, 5 – foarte frecvent.

1. Mă simt secătuit emoțional. 1 2 3 4 5

2. Spre sfârșitul programului de lucru mă simt 1 2 3 4 5

ca o lămâie stoarsă.

3. Mă simt obosit când mă trezesc dimineața și 1 2 3 4 5

trebuie să merg la serviciu.

4. Am perioade în care mă simt depășit de situație. 1 2 3 4 5

5. Comunic cu unii colegi cum aș comunica cu 1 2 3 4 5

niște obiecte.

6. Nimic nu se întâmplă după cum îmi doresc. 1 2 3 4 5

7. Mă simt plin de energie și entuziasm. 1 2 3 4 5

8. Pot găsi soluția corectă în situații conflictuale. 1 2 3 4 5

9. Am o stare de deprimare și apatie. 1 2 3 4 5

10. Pot influența pozitiv produvtivitatea muncii

subordonaților și colegilor mei. 1 2 3 4 5

11. În ultima perioadă am devenit mai dur în

relațiile cu colegii, subordonații. 1 2 3 4 5

12. Oamenii cu care lucrez sunt persoane

neinteresante și plictisitoare. 1 2 3 4 5

13. Am multe planuri de viitor și cred în

realizarea acestora. 1 2 3 4 5

14. Am deziluzii profesionale. 1 2 3 4 5

15. Simt indiferență pentru lucruri față de care

manifestam interes mai înainte. 1 2 3 4 5

16. Devin încordat și tulburat când mă gândesc

la preocupările mele actuale. 1 2 3 4 5

17. Uneori îmi este indiferent de ceea ce se

întâmplă cu subalterni, colegi ai mei. 1 2 3 4 5

18. Vreau să mă izolez de toți și să mă odihnesc. 1 2 3 4 5

19. Pot crea ușor o atmosferă binevoitoare și de

cooperare într-un grup. 1 2 3 4 5

20. Comunic ușor cu oamenii indiferent de statutul

social și caracterul lor. 1 2 3 4 5

21. Reușesc să fac multe lucruri. 1 2 3 4 5

22. Mă simt la limita puterilor. 1 2 3 4 5

23. Eu cred că multe voi reuși încă să obțin în viață. 1 2 3 4 5

24. Mă simt ca unul care a dat faliment. 1 2 3 4 5

25. Subordonații și colegii pun pe umerii mei

povara problemelor și îndatoririlor lor. 1 2 3 4 5

5. REZULTATE

Analiza rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului construit în baza teoriei lui Maslach și Jackson, a confirmat motivele de îngrijorare cu privire la prezența acestui sindrom în rândul asistenților medicali, și a ajutat de asemenea la îndeplinirea primului obiectiv al acestei cercetări, și anume acela de a ajuta la identificarea unei posibile prevalențe a sindromului burnout în rândul asistenților medicali din Timișoara.

Un alt obiectiv important care a fost evidențiat cu ajutorul acestei cercetări a constat în identificarea relației dintre acest sindrom și variabilele clasificatorii: sex, vârstă și experiența profesională.

Sperăm că prezentând aceste rezultate precum și măsurile de prevenire să ajutăm astfel la prevenirea dezvoltării sindromului până la faza critică a cărei consecințe sunt foarte grave atât la nivel individual cât și la nivel de instituție.

Rezultatele obținute în urma aplicării chestionarului vor fi explicate și prezentate în continuare sub forma unor diagrame.

5.1 REPARTIȚIA PE SEXE

Din numărul total de persoane care au participat la aceste chestionare, și anume 103 asistenți medicali, 93 dintre aceștia sunt de sex feminin iar restul de 10 persoane sunt de sex masculin.

Reprezentat procentual în figura de mai jos, observăm diferența foarte mare între sexul feminin a cărui procent este de 90,3 %, spre deosebire de sexul masculin, a cărui procent se afla sub 10% și anume 9,7 %.

Graficul nr. 1 – Repartiția pe sexe

5.2 REPARTIȚIA PE GRUPE DE VÂRSTĂ

Vârsta persoanelor care au răspuns la acest chestionar, a fost împărțită în 4 grupe, cu intervalele cuprinse între: 20-30 de ani, 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani.

Intervalul 20-30 de ani cuprinde 13 persoane reprezentând un procent de 12,6%, intervalul 30-35 ani cuprinde 23 persoane având un procent de 22,3 %, intervalul 35-40 de ani cuprinde 30 persoane cu un procent de 29,1% iar ultimul interval cuprinde 37 persoane cu vârsta peste 40 de ani având procentul de 36%.

Graficul nr. 2 – Repartiția pe grupe de vârstă

5.3 REPARTIȚIA ÎN FUNCȚIE DE EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Experiența profesională a candidaților, a fost și ea împărțită în 4 grupe cu intervalele cuprinse între: 0-5 ani, 5-10, 10-20 ani și peste 20 ani.

Din intervalul 0-5 ani de experiență profesională fac parte 11 persoane având un procent de 10,7 %, din intervalul 5-10 ani fac parte 31 persoane având un procent de 30,1 %, din intervalul 10-20 ani fac parte 27 persoane având un procent de 26,2% iar ultimul interval cuprinde 34 asistenți medicali având un procent de 33%.

Graficul nr. 3: Repartiția în funcție de experiența profesională

5.4. REPARTIȚIA ÎN FUNCȚIE DE SCORUL TOTAL

Rezultatele studiului au arătat că 43 de asistenți medicali din 103 participanți se încadrează în nivelul mediu de sindrom burnout.

O explicație pentru acest nivel mediu de sindrom burnout prezent în rândul asistenților medicali ar putea fi faptul că aceștia sunt cei care trebuie în permanență să facă față atât unor stimuli emoționali din relația lor cu pacienții, cât și unor stimuli fizici prin munca extenuantă pe care trebuie să o exercite pentru a suplini lipsa de personal medical.

Toate acestea afectează performanța profesională, duc la epuizare, stres și în cele din urmă renunțarea la locul de muncă curent.

Graficul nr: 4: Repartiția în funcție de scorul total

5.5. REPATIȚIA ÎN FUNCȚIE DE DIMENSIUNI

Epuizarea emoțională reprezintă acea irosire a energiei emoționale cauzată de cerințele psihologice excesive ale diferitelor sarcini din cadrul locului de muncă.

Tocmai de aceea aspectul cel mai important al sindromului de burnout este cel legat de epuizarea emoțională iar rezultatele studiului au arătat că din acest punct de vedere 47 de persoane, adică aproximativ 45,6 % din numărul total au un nivel înalt de stres.

Un motiv pentru nivelul atât de ridicat îl putem considera faptul că relațiile personale cu pacienții pot fi foarte solicitante deoarece necesită empatie și implicare emoțională, iar în timp aceste lucruri au dus la o vulnerabilitate la stresori.

Graficul nr.5: Repartița în funcție de extenuarea emoțională

Cea de-a doua dimensiune reprezentată în figura de mai jos este depersonalizarea.

Aceasta se referă la încercarea persoanelor de a se detașa de ceilalți prin asocierea și tratarea lor ca pe niște obiecte. Aspectele depersonalizării se reflectă fie prin limbaj, prin utilizarea etichetelor pentru descrierea pacienților sau a bolii acestora, fie prin negativism sau o atitudine cinică.

În mod voluntar sau nu, fiecare dintre noi am fost martorii, la un moment dat în viață, unor tratamente de acest gen din partea asistenților și i-am judecat fără să ne gândim că e posibil ca aceștia să sufere de sindromul de depersonalizare. După cum putem observa aproximativ 25 % din asistenții medicali supuși acestui chestionar prezintă simptomele unui sindrom de depersonalizare.

Graficul nr.6: Repartiția în funcție de depersonalizare

Ultima componentă definitorie a sindromului de burnout este dată de reducerea realizărilor personale și se caracterizează prin tendința de autoevaluare negativă a capacităților, a realizărilor sau a succesului profesional.

Aceste fenomene se declanșează mult mai repede la persoanele care au ales această meserie pentru că au considerat că au o vocație pentru așa ceva, iar în momentul apariției eșecului acesta se consideră incompetent profesional și incapabil de a-și atinge scopurile inițiale.

După cum se observă 36 de asistenți medicali din Timițoara prezintă aceste semne, acesta reprezentând aproximativ 34,9 % din lotul studiat.

Graficul nr 7: Repartiția în funcție de reducerea realizărilor personale

5.6. REPREZENTAREA SEXULUI ÎN CORELAȚIE CU SCORUL TOTAL

În urma testului, în categoria nivel înalt de sindrom burnout au fost încadrate un număr de 37 de femei, reprezentând 39,7 % din totalul lor. Cele din categoria nivel mediu sunt în număr de 38 reprezentând 41 %, iar cele din categoria nivel scăzut sunt în număr de 18 reprezentând 19,3 %.

Rezultatele arată că doar 3 bărbați, reprezentând 30 % au fost încadrați în categoria nivel înalt de sindrom burnout. În categoria nivel mediu sunt 5 reprezentând 50 %, iar în categoria nivel scăzut sunt 2 reprezentând 20 %.

Figura 1: Corelația între sexul persoanelor și scorul total

5.7. REPREZENTAREA SEXULUI ÎN CORELAȚIE CU EXTENUAREA EMOȚIONALĂ

Din numărul total de femei 45 dintre ele se încadrează în categoria cu nivel înalt de burnout reprezentând 48,4 %, 11 se încadrează în categoria nivel mediu reprezentând 11,8 %, iar 37 dintre acestea se încadrează în categoria nivel scăzut reprezentând 39,8 %.

Din numărul de bărbați, 2 dintre aceștia se încadrează în nivelul înalt de sindrom burnout reprezentând 20 %, alte 2 persoane sunt încadrate în nivelul mediu reprezentând 20 %, iar 6 dintre aceștia sunt încadrați în nivelul scăzut reprezentând 60%.

Figura 2: Corelația între sexul persoanelor și extenuarea emoțională

5.8. REPREZENTAREA SEXULUI ÎN CORELAȚIE CU DEPERSONALIZAREA

Pentru această dimensiune 24 dintre femei reprezentând 25,8 % se încadrează în nivelul înalt, 61 dintre acestea reprezentând 65,6 % se încadrează în nivelul mediu, respectiv 8 reprezentând 8,6 % se încadrează în nivelul scăzut.

În cazul bărbaților, 2 dintre aceștia reprezentând 20 % se încadrează în nivelul înalt, 4 reprezentând 40 % se încadrează în nivelul mediu, iar restul de 4 reprezentând 40 % se încadrează în nivelul scăzut.

Figura 3: Corelația între sexul persoanelor și depersonalizarea

5.9. REPREZENTAREA SEXULUI ÎN CORELAȚIE CU REDUCEREA REALIZĂRILOR PERSONALE

În categoria nivel înalt de sindrom burnout au fost încadrate un număr de 28 de femei, reprezentând 30,1 % din totalul lor. Cele din categoria nivel mediu sunt în număr de 43 reprezentând 46,2 %, iar cele din categoria nivel scăzut sunt în număr de 22 reprezentând 23,7 %.

Dintre bărbați, marea majoritate respectiv 8 persoane corespondent a 80 % sunt încadrați în nivelul înalt, 2 persoane reprezentând 20 % se încadrează în nivelul mediu,iar în nivelul scăzut, în urma testului efectuat nu s-a încadrat nici unul dintre aceștia.

Figura 4: Corelația între sexul persoanelor și reducerea realizărilor personale

5.10. REPREZENTAREA EXPERIENȚEI PROFESIONALE ÎN CORELAȚIE CU EXTENUAREA EMOȚIONALĂ

Extenuarea emoțională, una dintre cele mai importante dimensiuni ale sindromului burnout își face simțită prezența la persoanele cu o vechime în muncă cuprinsă între 5-10 ani și respectiv peste 20 de ani.

O explicație pentru faptul că persoanele cu un nivel mic de experiență au un grad ridicat de extenuare emoțională poate fi din cauza lipsei de experiență sau datorită faptului că nu și-au dezvoltat încă mijloace proprii de autoprotecție.

Persoanele cu o vechime mai mare de 20 de ani experimentează acest sindrom datorită acumulării unui număr foarte mare de pierderi pe care nu au știut sau nu au avut posibilitatea de a le exprima sau de a le prelucra.

Figura 5: Experiența profesională în corelație cu extenuarea emoțională-nivelul înalt

În ceea ce privește nivelul mediu de extenuare emoțională se observă un grad mai ridicat în primii 5 ani de experiență în acest domeniu, întrucât 4 persoane din 11 încadrate în această categorie au riscul de a dezvolta sindromul extenuării emoționale în cazul în care nu se iau măsuri în acest sens.

Grupele care gestionează destul de bine nivelul stresului sunt cele cu vechimea cuprinsă între 0-5 ani unde 7 din 11 persoane, adică aproximativ 63,6 % au un nivel scăzut de epuizare emoțională și grupa cu vechimea cuprinsă între 10-20 ani unde aproximativ 32,3 % din 31 de persoane au un nivel scăzut.

Figura 6: Experiența profesională în corelație cu extenuarea emoțională

-nivelul mediu și nivelul scăzut-

5.11. REPREZENTAREA EXPERIENȚEI PROFESIONALE ÎN CORELAȚIE CU DEPERSONALIZAREA

În cazul sindromului de depersonalizare, se poate observa în figura de mai jos o creștere direct proporțională dintre acesta și experiența profesională dobândită. Dacă în primii ani de experiență doar 1 din 11 persoane experimenta fenomenele depersonalizării, pe parcursul acumulării experienței, și numărul acestora s-a triplat ajungându-se la 11 persoane din 34 să manifeste acest fenomen.

Figura 7: Experiența profesională în corelație cu depersonalizarea-nivelul înalt

În cadrul celorlalte două nivele nu se observă oscilații importante sau care să ateste unele modificări semnificative între depersonalizarea personală și experiența profesională.

Figura 8: Experiența profesională în corelație cu depersonalizarea

-nivelul mediu și nivelul scăzut-

5.12. REPREZENTAREA EXPERIENȚEI PROFESIONALE ÎN CORELAȚIE CU REDUCEREA REALIZĂRILOR PERSONALE

Putem observa că persoanele cu o vechime peste 20 de ani sunt cele mai afectate și resimt cel mai tare fenomenele de reducere a realizărilor personale, deoarece 21 de asistenți din 34 declară că se simt nesatisfăcuți pe plan profesional.

Un nivel ridicat de insatisfacție la persoanele cu experiență profesională îndelungată poate duce la motivarea acestora să își părăsească locul de muncă, lăsând astfel goluri în cadrul personalului medical care vor fi umplute cu persoane lipsite de experiență. Astfel deficitul de personal se transformă de fapt într-un deficit de personal cu experiență.

Figura 9: Experiența profesională în corelație cu reducerea realizărilor personale-nivelul înalt

Un procent ridicat al sindromului de reducere a realizărilor personale la asistenții din Timișoara de observă la nivelul mediu, și în special la cei cu vechimea cuprinsă între 10 și 20 de ani.

Procentul ridicat de nivel mediu și în cazul primilor ani de experiență poate fi justificat prin faptul că asistenții care au ales acest loc de muncă aveau alte așteptări, iar efectuarea mai multor activități într-un timp din ce în ce mai scurt, neputința de a face față unor metode de îngrijire tot mai complexe precum și condițiile inadecvate de muncă au dus la acest lucru.

Figura 10: Experiența profesională în corelație cu reducerea realizărilor personale

– nivelul mediu și nivelul scăzut

III. CONCLUZII

Rezultatele acestui studiu au arătat că în ceea ce privește reducerea realizărilor personale și depersonalizarea sunt de nivel mediu dar în ceea ce privește extenuarea emoțională, prevalența sindromului de burnout este mai mare, confirmând astfel primul obiectiv al acestei lucrări și anume, prevalența sindromului burnout în rândul asistenților medicali din Timișoara.

Cel de-al doilea obiectiv al acestei lucrări, care constă în analiza relației dintre acest sindrom și variabilele clasificatorii: sex, vârstă și experiența profesională, ne relevă următoarele aspecte:

Sexul feminin este mult mai predispus la dezvoltarea acestui sindrom spre deosebire de sexul masculin Figura 1, iar o explicație pentru acest lucru este influența factorilor socioculturali, întrucât femeile sunt supuse unui surplus de muncă acasă. Deși asistentele medicale sunt cele care au nivele mai ridicate de stres în primele două dimensiuni Figura 2 și Figura 3 ale sindromului de burnout, un nivel ridicat se observă la sexul masculin în cadrul reducerii realizărilor personale Figura 4 unde nevoia unei împliniri profesionale își face mai simțită prezența.

O experiență profesională scăzută sau îndelungată de asemenea, reprezintă un factor care duce la creșterea nivelului de stres la asistentul medical, după cum putem observa în Figura 9 și Figura 10 și implicit la creșterea posibilității de a dezvolta sindromul burnout.

În concluzie putem afirma că atât numărul de ani lucrați în domeniu, cât și sexul feminin al asistenților medicali facilitează declanșarea acestui sindrom.

Dar cum ne putem proteja? Răspunsul este simplu, prin moderație. Trebuie să învățăm să îmbinăm unele aspecte din viața noastră astfel încât să avem un echilibru între cariera pe care am ales-o, viața și dezvoltarea personală, sănătatea, relațiile sociale și de prietenie dar și dorințele noastre financiare, evitând pe cât de mult posibil dezechilibrele între ideal și real.

IV. BIBLIOGRAFIE

1. Freudenberger, H.J. (1974). Staff burnout. Journal of Social Issues, 30(1), 159-165.

2. World Health Organization (2009). The European Health Report. Health and health systems.

3. Adam S., Gyoffy Z. & Susanszky, Physician Burnout in Hungary: A potentiale Role for Work Family Conflict. J Health Psychol. 2008;13:847-856.

4. Escribá-Agüir V., Martin-Baena D. & S. Pères-Hoyos. Psychosocial work environment and burnout among emergency medical and nursing staff. Int Arch Occup Environ Health. 2006;80:127-133.

5. Anagnostopoulos F. & Niakas D. Job Burnout, Health-Related Quality of Life, and Sickness Absence in Greek Health Professionals. Eur Psychol. 2010;15(2):132-141

6. Chiron B., Michinov E., Olivier-Chiron E., Laffon M. & Rusch E. Job Satisfaction, Life Satisfaction and Burnout in French Anaesthetists. J Health Psychol. 2010;15:948.

7. Ringrose R., Houterman S., Koops W. & Oei G. Burnout in medical residents: A questionnaire and interview study. Psychol Health Med. 2009 Aug; 14; 4:476-486

8. Oreskovich, M. R, Kaups, K. L., Balch, C. M., Hanks, J. B., Satele, D., Sloan, … & Shanafelt, T. D. (2012). Prevalence of alcohol use disorders among American surgeons. Archives of Surgery,147, 168-74. doi: 10.1001/archsurg.2011.1481

9. Hakanen, J. J. & Schaufeli, W. B. (2012). Do burnout and work engagement predict depressive symptoms and life satisfaction? A three-wave seven-year prospective study. Journal of Affective Disorders, 141, 415–424. doi: 10.1016/j.jad.2012.02.043

10. Shanafelt, T. D., Balch, C. M., Dyrbye, L., Bechamps, G., Russell, T., Satele, D., …& Oreskovich, M. R. (2011). Special report: suicidal ideation among American surgeons. Archives of Surgery ,146, 54-62. doi: 10.1001/archsurg.2010.292.

11. Vela-Bueno, A., Moreno-Jiménez, B., Rodríguez-Muño, A., Olavarrieta-Bernardino, S., Fernández-Mendoza, J., De la Cruz-Troca, J. J., … & Vgontzas, A. N. (2008). Insomnia and sleep quality among primary care physicians with low and high burnout levels. Journal of Psychosomatic Research; 64:435-442. doi: :

10.1016/j.jpsychores.2007.10.014

12. Leiter, M. P. & Maslach, C. (2009). Nurse turnover: The mediating role of burnout. Journal of Nursing Management, 17, 331–339. doi: 10.1111/j.1365-2834.2009.01004.x

13. Davey, M. M., Cummings, G., Newburn-Cook, C. V., & Lo, E. A. (2009). Predictors of nurse absenteeism in hospitals: A systematic review. Journal of Nursing Management, 17, 312 – 330. doi: 10.1111/j.1365-2834.2008.00958.x

14. Linzer, M., Visser, M. R. M., Oort, F. J., Smets, E. M. A., McMurray, J. E., & de Haes, H. C. J. M. (2001). Predicting and preventing physician burnout: Results from the United States and the Netherlands. The American Journal of Medicine, 111, 170–175

15. Maslach, C., & Jackson, S. E. (1981). The measurement of experienced burnout. Journal of Occupational Behaviour, 2, 99113.

16. Maslach, C. & Jackson, S. E. (1981). The Maslach Burnout Inventory (Research edition). Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press.

17. Baba, V. V., Jamal., Tourigny, L., (1998). Work and mental health. A decade in Canadian research. Canadian Psychology. Vol.39, No. 1-2, pp. 94-107.

18. Schaufeli, W. B. & Enzman, D. (1998), The Burnout companion to study & practice. London: Taylor & Francis.

19. Maslach, C. Jackson, S. E. & Leiter, M. P. (1996). MBI: The Maslach Burnout Inventory manual (3rd ed.). Palo Alto, CA: Consulting Psychologists, 4.

20. Schaufeli, W. B. & Greenglass, E. R. (2001), Introduction on a special issue on Burnout and health. Psychology & Health, 16, 501-510.

21. Becker, Ernest. The Denial of Death. New York: Free Press, 1973.

22. Maslach, C., & Leiter, M. P. (1997). The truth about burnout. (3rd ed.). San Francisco, CA: Jossey-Bass.

23. Leiter, M. P., & Maslach, C. (1988). The impact of interpersonal environment on burnout and organizational commitment. Journal of Organizational Behavior, 9, 297-308.

24. Albu, M. (1998), Construirea și utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

25. Cherniss, C. (1980), Profesional burnout in human service organization,Praeger, New York.

26. Cooper C.L.,(2001), Organizational stress: a review and critique of theory, research and aplication, New Delhi, London.

27. Lazarus, R., & Folkman, S. (1984), Stress, appraisaland coping, Springer, New York.

28. Radu, I., (coord.), (1993), Metodologie psihologică și analiza datelor, Editura Sincron, Clul-Napoca.

29. Zlate, M., (1981), Psihologia muncii – Relații interumane, Editura Didactică și Pedagogică, București.

30. Burke, R. J. & Greenglass, E. R. (2001). Hospital restructuring, work-family conflict and psychological burnout among nursing staff. Psychology & Health, 16, 583-594. doi: 10.1080/08870440108405528

31. Dragomirișteanu, A., Farcasanu, D. O., & Galan, A. (2008). Migratia medicilor din România. [Physicians immigration from Romania]. Revista Medica, 17.03.2008