Schimbarea Atitudinilor Si Comportamentului Fata de Sanatatea Orala

Schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de sănătatea orală constituie unul dintre obiectivele permanente ale medicilor dentiști, ale specialiștilor în sănătate publică, dar și ale companiilor care distribuie produse de îngrijire dentară.

Pentru a reprezenta un succes, orice tratament al afecțiunilor oro-maxilo-faciale trebuie să fie, în primul rând, însoțit de recomandări privind practicile de igienizare, dispensarizare și stil de viață, care să asigure menținerea rezultatelor în timp.

În al doilea rând, Organizația Mondială a Sănătății consideră că promovarea sănătății în locurile în care oamenii trăiesc, muncesc, învață sau se joacă este cel mai eficient mod de a le îmbunătăți calitatea vieții. În prezent, programele preventive se orientează către dezvoltarea responsabilității individuale față de propria sănătate. Astfel, igiena corectă, fluorizarea locală, urmată de creșterea rezistenței smalțului, alimentația corectă, săracă în glucide, renunțarea la consumul excesiv de alcool sau la tutun și vizitele periodice la medicul dentist sunt comportamentele care pot asigura sănătatea și echilibrul. Din păcate, în țara noastră, inițiativele de promovare a sănătății și programele preventive sunt modeste, probabil din lipsă de resurse financiare și umane.

În al treilea rând, producătorii și distribuitorii produselor de îngrijire dentară urmăresc schimbarea comportamentelor de consum și creșterea vânzărilor. În acest punct, interesele medicilor și educatorilor pentru sănătate coincid cu cele ale companiilor, pentru că un consum mare de pastă de dinți și creșterea vânzărilor de periuțe de dinți indică faptul că publicul-țintă are deprinderi sanogene. Pe lângă faptul că publicitatea la produsele de îngrijire dentară are un rol educativ, aceste firme realizează sau sponsorizează campanii educative în școli, având ca scop formarea și stabilizarea unor atitudini și comportamente sanogene.

În teza mea de doctorat, am abordat un subiect care m-a preocupat în ultimii nouă ani de activitate profesională în mass-media și în învățământul universitar, la Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Introducerea în curicula viitorilor stomatologi a disciplinei „Sănătate orală și științe comportamentale” arată că, și în țara noastră, se recunoaște impactul factorilor sociali și psihologici asupra celor afecțiunilor biologice. Pentru a înțelege, însă, complexitatea acestor legături, este necesară o abordare multi- și interdisciplinară a temei. Lucrarea de față este un astfel de demers, cuprinzând în paginile ei informații din domeniile de studiu ale sociologiei, psihosociologiei, psihologiei, medicinei dentare și sănătății publice.

Capitolul 1. Schimbarea atitudinilor și comportamentelor: perspective teoretice

În primul capitol, am prezentat câteva perspective teoretice privind schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de sănătate. Am pornit de la câteva dintre definițiile atitudinilor și de la structura lor tripartită propusă de Milton J. Rosenberg și Carl I. Hovland în 1960, subliniind caracteristicile care le deosebesc de alte procese precum credințele și opiniile și prezentând funcțiile lor. Pornind de la studiile lui Martin Fishbein și Icek Ajzen (1975, 22-35), am analizat teoriile formării atitudinale: ale învățării (conditionarea clasică, cea operantă și învățarea socială), teoria „așteptare-valoare”, teoria balanței, teoria disonanței cognitive și teoriile atribuirii.

Relația dintre atitudini și comportament este studiată tocmai datorită necesității anticipării reacțiilor pe care oamenii le au față de diferite obiecte ale realității. Referitor la acest subiect, există două teorii opuse: cea a divergenței dintre atitudini și comportament și cea a convergenței dintre cele două variabile. Experimentul lui Richard T. LaPierre (1934) arată că între atitudini și comportament există o divergență și că, pentru a cunoaște atitudinile, trebuie reținut ceea ce fac oamenii, nu ceea ce spun. Pe de altă parte, însă, Martin Fishbein și Icek Ajzen (1975, 356) au descoperit că relația amintită depinde de patru elemente: obiectul atitudinii, acțiunea, timpul și contextul. Septimiu Chelcea (2008, 308-309) subliniază că o atitudine formată prin experiență directă conduce la o consistență mai mare atitudine-comportament decât dacă a avut loc o experiență indirectă (Fazio și Zanna, 1964/1981). De asemenea, cu cât se măsoară atitudini mai specifice, cu atât predicțiile sunt mai bune (Davidson și Jaccard, 1979). Cu cât timpul între măsurarea atitudinilor și observarea comportamentului este mai mic, cu atât corelația dintre cele două este mai bună.

Schimbarea atitudinilor reprezintă un domeniu complex, existând numeroase strategii, teorii și modele care încearcă să explice acest proces. Mi se pare important de subliniat faptul că aceleași strategii, tehnici, teorii și modele ale schimbării atitudinale sunt analizate de cercetătorii din domeniu, clasificările și încadrările acestora, însă, fiind diferite. De exemplu, Septimiu Chelcea (2006, 145-193) se referă la teorii psihosociologice ale schimbării atitudinale și la teorii ale limbajului persuasiv, delimitând apoi strategii și tehnici de persuasiune. Martin Fishbein și Icek Ajzen (1975, 411-509) consideră că strategiile de schimbare a atitutinilor și comportamentelor sunt participarea activă și comunicarea persuasivă. Tehnicile participării active sunt contactul interpersonal, jocul de rol, comportamentul contraatitudinal și cel de alegere. Comunicarea persuasivă a fost cel mai bine studiată în cadrul Programului de cercetare a comunicării de la Universitatea Yale (Hovland, Yannis și Kelly, 1953). Marie Jahoda și Neil Warren (1966, 139-209) adaugă la acestea cercetările lui Herbert Kelman (1961/1966) despre influența socială, și pe cele ale lui William McGuire (1964/1966) referitoare la rezistența la persuasiune, subliniind apoi importanța grupului de apartenență și a celui de referință în modificarea atitudinală (Siegel și Siegel, 1957/1966).

O altă clasificare a teoriilor privind schimbarea atitudinilor și comportamentelor pe care am studiat-o este cea a lui Richard E. Petty și John T. Cacioppo (1981/1996), care propun șapte categorii principale: condiționarea și modelarea, comunicarea persuasivă sau învățarea mesajului, teoria „judecata socială”, abordările motivaționale, cele privite din perspectiva atribuirii, abordările combinate și auto-persuasiunea. Robert B. Cialdini (1984/2004) a formulat șase categorii de bază, fiecare guvernată de câte un principiu psihologic fundamental care conduce comportamentul uman. Cele șase principii ale persuasiunii – reciprocitatea, angajare/consistență (sau consecvență), validare socială, autoritatea, simpatia și raritatea – sunt abordate din punctul de vedere al funcției lor în societate și al modului în care sunt folosite în viața de zi cu zi.

Schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de sănătatea orală se poate realiza pe multe căi și în variate contexte, de la o discuție informală în familie până la participarea la o lecție de educație pentru sănătate în școală, de la o vizită în cabinetul dentar până la expunerea la mesaje persuasive din mass-media. Înainte de a prezenta teoriile care analizează procesele schimbării atitudinale, am analizat terminologiei din domeniu, delimitând persuasiunea de alte concepte asemănătoare precum „manipulare”, „propagandă”, „influențare”, „persuasiune”, „conformare”, „supunere” și chiar „educație”.

Am prezentat, fără a întra în detaliile cercetărilor, principalele teorii psihosociale ale schimbării atitudinale: teoriile behavioriste, pe care le-am dezvoltat în capitolul privind decondiționarea anxietății dentare; teoria „acțiunea gândită” (Fishbein și Ajzen, 1975), care are la bază „intenția comportamentală” generată de atitudinea față de un anumit comportament; teoria procesului dual și „Modelul probabilității de elaborare al lui Richard E. Petty și John T. Cacioppo (1986), conform căreia persuasiunea se poate realiza pe o rută centrală sau pe o rută periferică; efectul de ațipire, care apare datorită unui proces de disociere între sursă și mesaj, instalat în timp; teoria „judecata socială” și, în cadrul ei, abordarea „asimilare/contrast”, care pornesc de la premisa că omul își formează scale sau puncte de referință cu care operează când experiența sa este redusă, când întâlnește stimuli necunoscuți și când nu există standarde explicite de ordonare a stimulilor (Kiesler et al., 1969); teoriile „consistenței cognitive” – a echilibrului (Heider, 1946), a disonanței cognitive (Festinger, 1957), a congruenței (Osgood și Tannenbaum, 1955) și a reactanței (Brehm, 1966) – care au la bază ideea că oamenii sunt motivați să apară în ochii celor din jur ca fiind consecvenți în ceea ce spun și ceea ce fac; teoria contextualizării situației, care nu mai privește comunicarea ca transmitere a unui mesaj de la emițător la receptor, ci este o construire de sens (Mucchielli, 2000/2002, 39); teoria „etapelor input și output”, inițiată de William J. McGuire (1989), care oferă o bază teoretică pentru campaniile de comunicare socială; teoria schimbării stadiale a atitudinilor (Prochaska, DiClemente și Norcross, 1992), care se referă, de asemenea, la o etapizare a schimbării atitudinale (meditația prealabilă urmată de etapa de acțiune propriu-zisă); participarea activă, cu cele patru tehnici descrise de Martin Fishbein și Icek Ajzen (1975, 411-509): contactul interpersonal, jocul de rol, comportamentul contraatitudinal și cel de alegere.

Am analizat apoi etapele descrise în cadrul Programului de cercetare a comunicării Yale (Hovland, Yannis și Kelly, 1953), precum și tipul variabilelor care influențează procesul persuasiunii: natura și calitățile sursei, mesajului, canalului/mediului și destinatarului (Shannon și Weaver, 1949, apud McQuail și Windahl, 1982/2004, 21). Michael L. Ray (1973) a teoretizat trei modele principale de ierarhizare a efectelor comunicării: ierarhia învățării, a eliminării disonanței cognitive și a slabei participări și cum se regăsesc acestea în comunicarea pentru sănătate.

Teoriile limbajului persuasiv pleacă de la cele trei dimensiuni ale acestuia: cea semantică, în care sunt incluse toate sensurile posibile ale unui cuvânt, cea funcțională, care cuprinde funcțiile acelui cuvânt (numirea, modificarea, activarea) și cea tematică, referitoare la textura și sentimentul provocat de un cuvânt. Instrumentele prin care sensurile mesajului pot fi utilizate în demersul persuasiv sunt utilizarea strategică a ambiguității și dramatismul teoretizat de de Kenneth D. Burke (1945/1976), care cuprinde cele cinci elemente: actul, scena, agentul, agenția și scopul. Teoriile limbajului care se axează pe dimensiunea funcțională au în vedere categoriile gramaticale și sintaxa mesajelor, în timp ce Instrumentele folosite în crearea dimensiunii tematice a mesajului sunt: temele metaforice, utilizarea limbajului senzorial, căutarea termenilor carismatici, imprimarea unui stil pragmatic sau unificator, utilizarea semioticii pentru a determina sensuri tematice comunicate prin simboluri nonverbale sau semnificanți din text.

Tehnicile de peruasiune pot fi clasificate în funcție de capacitatea mesajului de a produce disonanță cognitivă (pierderea prestigiului de grup, pierderea economică, pierderea prestigiului personal, nesiguranța predicțiilor și sentimentul de vinovăție) sau de a crea consonanță cognitivă. Așadar, teoriile psihosociologice și cele ale limbajului se regăsesc la modul practic în tehnicile de persuasiune folosite în comunicările și acțiunile persuasive. Strategiile de persuasiune se înscriu în modelul „Intensificare-minimalizare”, elaborat de Hugh Rank (1976): intensificarea propriilor puncte tari, intensificarea punctelor slabe ale adversarului, minimalizarea propriilor vulnerabilități și minimalizarea punctelor de rezistență ale părtii opuse. Pentru fiecare dintre acestea am căutat exemple din practica stomatologică sau din reclamele pentru produse de igienă dentară. Pe lângă modelul „intensificare-minimalizare”, se acceptă de către specialiști că umorul bine dozat și de bună calitate are un impact pozitiv asupra persuasiunii și, de aceea, am ilustrat în acest subcapitol aspectele umoristice ale practicii stomatologice.

Principiile persuasiunii formulate de Robert B. Cialdini (1984/2004) – reciprocitatea, angajamentul/ consistența (sau consecvența), validarea socială, autoritatea, simpatia și raritatea – ocupă un loc important în structura primului capitol, aspectele teoretice fiind însoțite de discuții privind utilizarea lor în campaniile publicitare sau de promovare a produselor de îngrijire și a serviciilor medicale, dar și în comunicarea care are ca scop educația pacientului. La finalul capitolului, am exprimat câteva opinii privind aspectele etice ale utilizării acestor principii extrem de puternice ca „arme” în încercarea de a-i convingere pe pacienți să accepte un anumit tratament și să respecte recomandările privind stilul de viață sănătos.

Capitolul 2. Practici de schimbare a atitudinilor și comportamentelor referitoare la sănătatea orală

Cel de-al doilea capitol focalizează pe practicile de schimbare a atitudinilor și comportamentelor față de sănătatea orală, pornind de la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind abordarea comună a factorilor de risc ai bolilor generale și oro-maxilo-faciale. Un beneficiu al acestei abordări este acela că se concentrează pe îmbunătățirea condițiilor de sănătate pentru întreaga populație, dar în special pentru grupurile prezentând un risc ridicat, cum ar fi adulții vârstnici, atenuând astfel inegalitățile.

Educația pentru sănătate este parte integrantă a oricărui tratament dentar. Dincolo de predispoziția pacientului pentru anumite afecțiuni și de existența microorganismelor patogene în cavitatea orală, există numeroși factori favorizanți pentru carie și complicațiile ei, boala parodontală și cancer. Igiena deficitară sau incorectă, absența fluorizării ca metodă de creștere a rezistenței smalțului, alimentația bogată în glucide, consumul de alcool și tutun, precum și nefrecventarea cabinetelor dentare sunt comportamente care favorizează instalarea afecțiunilor cavității orale. De aceea, educația pentru sănătate trebuie să fie parte integrantă a oricărui program preventiv, indiferent dacă se adresează copiilor, adulților sau vârstnicilor, prezentând rezultatele obținute în urma unor studii a unor programe ale Organizației Mondiale a Sănătății privind schimbarea comportamentelor.

În acest capitol am analizat modelele autoritar și liberal de asigurare a dispensarizării și am prezentat concepția lui Clair E. Turner (1948, 10) legată de rolul educației pentru sănătate în cadrul programelor. Autoarea propune înlocuirea termenilor „servicii” cu „educație” și „protecție guvernamentală” cu „responsabilitate individuală”. Educația îi oferă individului mijloacele prin care poate realiza singur anumite acțiuni, în timp ce serviciile ar trebui să îl ajute în acele aspecte în care nu este capabil să se descurce singur. Serviciile care intervin într-o măsură mai mare nu fac altceva decât să slăbească individul.

Educația pentru sănătate este o activitate planificată și structurată, având în vedere obiectivele pe care dorim să le atingem. Un program preventiv, la fel ca și o lecție de educație pentru sănătate, trebuie să respecte anumite etape care se condiționează reciproc și care, uneori, se întrepătrund. Am adaptat etapele planului unei campanii de relații publice propus de Cristina Coman (2001, 81-112) la lecția de educație pentru sănătate și am prezentat cele șapte etape de realizare a unui program de promovare a sănătății elaborate de Linda Ewles și Ina Simnett (1992, 83-120).

În ultima parte a capitolului, sunt prezentate câteva modele ale comportamentului sanogen, derivate din teoriile psihosociologice discutate în Capitolul 1 și aplicate la medicina dentară, pornind de la sinteza realizată de Anne J. Søgaard (1993, 31-48): modelul Yale, locusul de control față de propria sănătate, modelul difuzării inovației, modelul „marketingul social”, modelul convingerilor sanogene, teoria protecție-motivație, modelul „acțiunea pentru menținerea sănătății”și teoria „spirala tăcerii”. La final, am descris câteva macromodele, care încearcă să grupeze teoriile și modelele folosite pentru schimbarea comportamentelor și adoptarea unui stil de viață sanogen, dintre care amintesc modelul transteoretic, modelul promovării sănătății și modelul acțiunii pentru sănătatea orală.

Capitolul 3. Trei cercetări personale privind sănătatea orală

Cel de-al treilea capitol reprezintă cercetările proprii privind sănătatea orală, desfășurate în perioada 2005-2009. Primul studiu evaluează efectele educației pentru sănătate realizată prin intermediul radioului, iar următoarele două studii analizează aspectele bio-psiho-sociale ale practicii dentare.

Cercetarea I. Evaluarea efectelor educației pentru sănătate realizată prin intermediul radioului

Primul studiu evaluează efectele educației pentru sănătate realizată prin intermediul radioului, arătând, pe de o parte, importanța implicării surselor primare în comunicarea prin mass-media și, pe de altă parte, necesitatea explicării termenilor de specialitate sau a folosirii unui limbaj accesibil publicului țintă, în vederea atingerii scopului comunicării.

În peridoada 2001-2005 am realizat o rubrică de medicină dentară, „Periuța de dinți”, difuzată săptămânal la postul de radio „Vocea Speranței” din București (94.2 FM). Ca medic dentist și absolventă a unui Curs Postuniversitar de Jurnalism, am planificat temele și am editat textele, apoi le-am înregistrat și am coordonat prelucrarea lor și introducerea efectelor speciale.

La finalul studiului, am conceput un chestionar autoadministrat și l-am trimis prin poștă unui număr de 80 de subiecți, ale căror date de contact se aflau într-o baza de date pe care am format-o din câștigătorii concursurilor săptămânale de la finalul rubricii. Respondenții au avut vârste cuprinse între 21 și 80 de ani, cu o pondere mai mare a sexului feminin (86%). Participanții la sudiu au fost, în proporție de 46%, persoane încadrate în muncă și 54% pensionari. Mai mult de jumătate dintre participanții la studiu aveau studii medii și doar 9% erau absolvenți de școală generală.

Plicul trimis prin poștă conținea chestionarul, o scrisoare prin care se solicita colaborarea la studiu, menționându-se scopul științific și caracterul anonim al participării la cercetare, precum și modalitatea de completare a chestionarului și un plic timbrat autoadresat pentru răspuns. În următoarele două zile după expedierea scrisorilor, am luat legătura telefonic cu fiecare dintre cei 80 de ascultători din baza de date, prezentându-ma și cerându-le ajutorul pentru realizarea acestui studiu.

Subiecții au fost rugați să răspundă la un chestionar format din 26 de itemi, reprezentând 13 subiecte, fiecare formulat în două moduri: în limbaj comun și utilizând termeni de specialitate. Afirmațiile au cuprins următoarele teme: prevenirea cariei dentare, prevenirea bolii parodontale, prevenirea anomaliilor dento-maxilare și anxietatea față de tratamentele dentare.

Studiul a avut ca obiective verificarea modului în care mesajul transmis, codificat de către medic în cadrul emisiunilor, a fost recepționat și decodificat de receptor (ascultătorul), testarea cunoștințelor asimilate și a nivelului de înțelegere a noțiunilor de sănătate orală transmise prin mass-media (radio), identificarea nivelului de înțelegere a mesajului formulat în limbaj științific și în limbaj comun, identificarea și eliminarea barierelor în comunicarea prin intermediul radioului și controlul răspunsului la mesajul sanogen.

Din cei 80 de subiecți chestionați, au răspuns 51. Rata de răspuns prin poștă este foarte mare (64%) și se datorează, pe de o parte, atașării plicului timbrat de răspuns și, pe de altă parte, abordării telefonice individuale a tuturor subiecților după expedierea scrisorilor și solicitării verbale a sprijinului pentru cercetare. La aceasta rată de răspuns a contribuit și faptul ca radio „Vocea Speranței” este un post de nișă, cu specific religios, non-comercial, care beneficiază de un public stabil, fidelizat în timp.

Fiecarui set de două afirmații care abordau aceeași temă i s-a acordat un cod, datele fiind analizate statistic cu ajutorul programului SPSS. S-au respectat codurile 1 – 4 pentru fiecare întrebare, în aceeași succesiune (1 = „dezacord”, 2 = „parțial de acord”, 3 = „acord”, 4 = „foarte de acord”). Am efectuat statistica descriptivă, urmărindu-se, pentru fiecare set de itemi, distribuția scorurilor 3 și 4 („de acord” și „foarte de acord”), acestea atestând faptul că ascultătorii și-au însușit cunoștințele despre subiectele abordate.

Am urmărit, de asemenea, și numărul de perechi de răspunsuri 1 – 4 în cadrul seturilor de afirmații („dezacord” și „foarte de acord”), acestea indicând o confuzie între noțiunile prezentate în limbaj de specialitate și în limbaj comun. Totodată, s-a facut analiza statistică de corelare a seturilor de afirmații luate în studiu, exprimată de coeficientul de corelare Spearman. Nu s-a utilizat analiza folosind coeficientul Pearson, datorită faptului că variabilele utilizate nu au o distribuție după curba normală.

Studiul de evaluare a eficacității educației pentru sănătate prin intermediul radio-ului a arătat că, atunci când noțiunile nu sunt cunoscute, modul în care a fost formulată întrebarea nu este important. Când temele de discuție sunt cunoscute foarte bine de către public (de exemplu, necesitatea efectuării unei radiografii înainte de orice extracție dentară), răspunsurile corelează, demonstrând, de asemenea, o importanță mai mică a tipului de limbaj utilizat.

Când se folosește un limbaj de specialitate, chiar dacă este vorba despre un conținut cunoscut de către receptor, răspunsurile nu mai corelează. Asocierea unor termeni profesionali cu unii cunoscuți de către pacient, în limbaj comun, contribuie la înțelegerea fenomenelor descrise (de exemplu, „placa bacteriană este o colonie de microbi care produce caria dentară”).

Un aspect important care a rezultat din studiu este că anumite subiecte, pe care le-am considerat bine cunoscute, nu erau, de fapt, înțelese de către public, cu toate că acesta era format din ascultătorii fideli ai emisiunii, care fuseseră expuși în mod repetat la mesajul educativ. Cercetarea este un argument în favoarea ideii că, pentru o educație eficientă a pacienților, trebuie utilizat un limbaj accesibil grupului țintă, evitând termeni de specialitate sau, dacă aceștia sunt folosiți, atunci trebuie explicați în limbaj comun. De asemenea, prin această cercetare, pentru prima dată în țara noastră, am cuantificat consecințele transmiterii de informații privind sănătatea orală prin limbaj profesional și limbaj comun către publicul-țintă.

Utilizarea mijloacelor de comunicare în masă în scopul educației pentru sănătate
oro-dentară este o oportunitate pe care trebuie să o avem permanent în vedere. Numărul mare de subiecți care primesc mesajul sanogen, dar și autoritatea de care se bucură mass-media sunt puncte forte în demersul educativ. Totuși, nu trebuie pierdut din vedere modul în care are loc codificarea și, ulterior, decodificarea mesajului. Utilizarea limbajului științific, fără a fi explicat în limbaj comun, conduce la confuzii, la imposibilitatea publicului țintă de a accepta sau a-și însuși informațiile. În acest fel, practic, scopul comunicării educative nu este atins.

Mesajul trebuie adaptat la caracteristicile demografice și de stil de viață ale publicului țintă, pe de o parte, dar și la politica editorială a instituției media participante la campania de educație pentru sănătate. Subiectele care nu interesează direct publicul nu vor fi reținute. În plus, orice program de educație pentru sănătate oro-dentară trebuie să fie conceput pe termen lung, pentru a cumula efectele expunerii la informații.

Cercetarea II. Aspecte bio-psihosociale ale anxietății dentare

Anxietatea față de cabinetul dentar reprezintă una dintre principalele bariere în calea accesului la serviciile stomatologice și, în același timp, o problemă cu care practicianul dentar se confruntă frecvent. Pe lângă trăirile negative resimțite de pacient pe scaunul stomatologic, anxietatea conduce la apariția unor comportamente care interferează cu tratamentele dentare și scad complianța terapeutică.

În acest studiu, m-am oprit asupra fricii și tulburărilor anxioase, căutând asemănări și deosebiri între ele, analizând mecanismele formării lor, atât din perspectiva psihologiei, cât și din punctul de vedere al impactului societății postmoderne asupra individului. Am diferențiat frica și anxietatea în situații concrete de anxietatea ca trăsătura de personalitate stabilă, care presupune o vulnerabilitate psihologică la tulburări din această clasă.

Din punctul de vedere al psihologiei clinice descris anterior, anxietatea reprezintă o asociere între experiențe emoționale, reacții corporale și răspunsuri comportamentale (Iain Wilkinson, 1969/2001, 16). Deși consideră că stimulii din mediul social pot produce, prin condiționare, modificări comportamentale, behavioriștii nu sunt suficient de motivați pentru a găsi cauze ale fricilor și anxietății în dinamica societății moderne. În acest capitol, am descris două teorii. Prima este cea elaborată de Septimiu Chelcea (2009), care introduce termenul de „frică socială”, care desemnează „o emoție predominant negativă, împărtășită de un număr de persoane relativ mare (grupuri, categorii și clase sociale sau națiuni), ca reacție la pericole de natură socială iminente, reale sau fictive”. Frica individuală se transformă în frică socială prin comunicare interpersonală și prin mass media. Autorul citat vorbește despre o „spirală a fricilor sociale”, care apare datorită observării fricii altei persoane, urmată de amplificarea emoției proprii, fenomen explicat prin „reacția comportamentală circulară” (Blumer, 1937).

Septimiu Chelcea propune o piramidă a fricilor sociale, ierarhizând fricile în modul următor: pierderea vieții, în suferință, la baza piramidei; pe nivelurile următoare se află pierderea libertății, a domiciliului, a averilor, a locului de muncă, a privilegiilor sau confortului, iar în vârful piramidei de află frica privind pierderea viitorului urmașilor și a vieții, libertății sau domiciliului celor apropiați. Consider că frica și tulburările de anxietate referitoare la stomatologie se încadrază, așadar, la nivelul de bază al piramidei fricilor sociale: este trama de durere, suferință și boală și, în sens mai larg, teama de moarte.

Cea de-a doua abordare îi aparține lui Iain Wilkinson (1969/2001, 4-6), care afirmă că anxietatea își are originea în dinamica postmodernismului. Indivizii sunt mai dispuși cultural să își exprime anxietatea în limbajul riscului și, în același timp, cunoașterea din ce în ce mai profundă a riscurilor conduce la adâncirea sentimentului de insecuritate. Libertatea omului modern este însoțită de o mare presiune asupra individului, care are responsabilitatea de a decide cine vrea să fie, cum să trăiască și ce dorește să facă. Această responsabilitate determină apariția unei probleme specific umane: simțindu-se diferit de natură și de ceilalți oameni și fiind conștient de boală, îmbătrânire și moarte, omul se percepe mic și insignifiant în lume, având un sentiment profund de insecuritate.

Iain Wilkinson (1969/2001, 65-84) observă că cei mai mulți psihologi consideră că, dacă doresc să aibă o bună calitate a vieții, indivizii trebuie să schimbe modul în care se raportează și răspund la problemele generatoare de anxietate. Totuși, există și cercetători care pleacă de la premisa că patologia mediului social nu oferă suficiente resurse culturale pentru a întâmpina nevoile prezente. De aceea, se impune o analiză a strategiilor de gestionare a anxietății determinate de acele procese sociale și culturale care se află dincolo de posibilitatea individuală de control.

Interesul guvernelor pentru eliminarea inegalităților, îmbunătățirea nivelelor de salarizare și creșterea calității vieții populatiei în ansamblu va permite mai multor indivizi să dobândească resurse culturale pentru a face față problemelor vieții. În plus, va crește solidaritatea socială și va scădea numărul de evenimente generatoare de anxietate precum rata criminalității, a accidentelor rutiere, a divorțurilor. Același lucru este susținut și de Erich Fromm (1956), care pledează pentru o schimbare simultană în fiecare sferă a activității noastre sociale, politice, economice și culturale (apud Wilkinson, 1969/2001, 71).

Anxietatea dentară are un puternic impact asupra calității vieții de zi cu zi. S. Marc Cohen, Janice Fiske și J. Timothy Newton (2000, 386) au identificat cinci domenii majore în care individul este afectat datorită fricilor sau anxietății cu privire la contextul dentar: fiziologic, cognitiv, comportamental, social și impactul asupra sănătății. Am dedicat un subcapitol analizei relațiilor dintre anxietate și durere, care conduce la evitarea vizitelor la cabinet și reprezintă una dintre principalele bariere în calea accesului la servicii medicale dentare.

Contribuția personală este reprezentată de un studiu, realizat în anul 2009, privind factorii bio-psiho-sociali care influențează anxietatea față de medicul dentist și cabinet și care se manifestă ca bariere în calea accesului la serviciile de sănătate.

În studiul de față, am plecat de la ipoteza că adresabilitatea la cabinetul stomatologic depinde, pe de o parte, de factorii socio-economici, de sursele de informare cu privire la problemele dentare și, pe de altă parte, de nivelul anxietății față de stomatolog. De aceea, am presupus că pacienții internați într-o Clinică de Chirurgie Oro-maxilo-facială și care au afecțiuni mai grave (necesitând spitalizare și intervenții chirurgicale) au un status socio-economic mai scăzut, reprezentat de educația precară și de veniturile mici, comparativ cu pacienții care se prezintă la cabinetul dentar din proprie inițiativă, pentru consultații și tratamente.

Am pornit de la prezumția că pacienții spitalizați au ca surse de informare cu privire la sănătatea orală discuțiile informale și mass-media. De asemenea, am pornit de la supoziția că o anxietate dentară cu o intensitate mare acționează ca o barieră în calea accesului la serviciile medicale, întârzie momentul prezentării la medic și, în consecință, afecțiunea va fi mai gravă. Am mai dorit să verific dacă pacienții cu un nivel crescut de anxietate față de stomatolog percep o durere de intensitate mai mare. Plecând de la ipoteza că anxietatea poate fi datorată și lipsei de informare și educație, am colectat date socio-demografice, pentru a vedea dacă există o corelație între profesie și nivelul de educație și teama față de cabinetul dentar. Și, nu în ultimul rând, am dorit să aflu dacă pacienții cu anxietatea ca trăsătură de personalitate vor manifesta niveluri mai ridicate ale anxietății în momentul în care se află în spital sau în cabinetul dentar.

Studiul s-a desfășurat în perioada februarie-septembrie 2009, în Clinica de Chirurgie Oro-maxilo-facială a Spitalului de Medicină Dentară „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, în două cabinete stomatologice particulare din București și într-un cabinet particular din Buzău. Populația de studiu a fost formată din 150 de pacienți internați sau tratați în ambulatoriu în cadrul Clinicii de Chirurgie Oro-maxilo-facială. Grupul martor este format din 150 de pacienți care s-au prezentat pentru consultație și/sau au fost tratați în cele trei cabinete stomatologice particulare.

Cercetarea prezentă a fost realizată cu sprijinul D&D Consultants, pe baza Grantului de Cercetare cu numărul RO83/15.12.2008. Am utilizat instrumentul psihometric „Inventarul anxietății ca stare-trăsătură” (STAI, State-Trait Anxiety Inventory) forma Y, având din partea companiei D&D Consultants permisiunea pentru aplicarea a 300 de chestionare în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009. Am folosit, de asemenea, un chestionar prin care am colectat date demografice și am aflat care sunt sursele de informare ale pacienților cu privire la sănătatea orală. Participanții la studiu au indicat nivelul senzației de durere percepută pe o Scală Vizuală Analogică a Durerii. Ulterior, acolo unde a fost posibil, au fost consultate foile de observație și fișele pacienților pentru a stabili tipul afecțiunii și stadiul de evoluție a bolii. Pentru fiecare pacient, s-a stabilit nivelul de anxietate ca trăsătură de personalitate și ca stare generată de experiența dentară și a fost notat momentul în care a fost realizat chestionarul: înainte sau după manopera terapeutică sau intervenția chirurgicală.

Datele obținute la chestionarul STAI au fost introduse într-un formular online pe site-ul http://www.testecental.ro, pus la dispoziție de D&D Consultants, utlilizând un username și o parolă valabile în perioada stabilită prin contract. La finalizarea introducerii răspunsurilor celor 300 de pacienți, am primit pe e-mail baza de date, în format Excel, pe care l-am transferat ulterior în programul SPSS. Informațiile privind vârsta, domiciliul, educația, profesia, venitul lunar, sursele de informare, nivelul durerii percepute și tipul afecțiunii, colectate cu cel de-al doilea chestionar, au fost introduse în programul SPSS.

Rezultatele studiului au evidențiat legătura dintre factorii socio-economici, sursele de informare, o pondere mare a anxietății ca trăsătură de personalitate, anxietatea față de medicul dentist și adresabilitatea la serviciile de medicină dentară. Pacienții aparținând lotului de studiu, internați în spital sau așteptând la camera de gardă aveau afecțiuni mai grave, cu o evoluție de durată, comparativ cu pacienții care s-au adresat cabinetelor particulare. Subiecții cu vârste mai înaintate se aflau în special în lotul de studiu (pacienți spitalizați), aceștia având un status socio-economic mai scăzut: au educație precară (fără studii, gimnaziu sau școală profesională), venituri mai mici, locuiesc în mediul rural și sunt pensionari. Cei mai mulți dintre pacienții care au declarat că sunt funcționari, studenți sau că desfășoară muncă intelectuală se aflau în lotul martor și s-au prezentat la cabinetele particulare pentru afecțiuni acute, carii simple, detartraj sau consultație.

Principala sursă de informare a pacienților care au participat la studiu o reprezintă mijloacele de comunicare în masă, indiferent de statusul lor socio-economic, urmată imediat de recomandările medicului dentist. De aceea, consider că se impune implicarea profesioniștilor, pentru un mai bun control al calității mesajului sanogen diseminat prin
mass-media. Informarea din discuții cu non-specialiști este preferată de pensionari, muncitori necalificati și calificați, șomeri și cadre medii. Pacienții care au declarat că se informează direct de la medicul dentist au, ca nivel de școlaritate, în cea mai mare parte liceu, studii postliceale, universitare și postuniversitare.

În aceste condiții, se impun studii suplimentare care să diferențieze tipurile de media utilizate de către pacienți în scop informativ, în funcție de statusul socio-economic și vârsta acestora. Consider că este utilă și implicarea conducerii grupurilor de presă în programe de promovare a sănătății care să se adreseze diferitelor grupuri-țintă, în funcție de nevoile specifice și posibilitățile financiare.

Datele studiului de față susțin ipoteza că subiecții cu anxietatea-trăsătură de personalitate mai accentuată resimt mai multă anxietate în situații specifice precum vizita la medicul dentist sau internarea în spital pentru intevenții chirurgicale. Identificarea acestor persoane înainte de începerea tratamentului și scăderea nivelului de anxietate poate contribui la creșterea complianței pacientului și la succesul terapeutic. În acest sens, sunt de părere că este necesară specializarea cadrelor didactice din cadrul catedrei de Sănătate orală și științe comportamentale în domeniul psihologiei cognitiv-comportamentale sau colaborarea cu psihoterapeuți în cadrul lucrărilor practice, pentru ca viitorii medici să își poată însuși câteva tehnici de gestionare a anxietății.

Pe baza rezultatelor obținute, pot formula concluzia că intensitatea anxietății dentare este mai mare înaintea manoperei terapeutice indiferent de statusul socio-economic al pacientului. Totuși, persoanele mai educate resimt niveluri mai mici ale anxietății în situații specifice. Presupun că organizarea unui mediu cât mai plăcut în sala de așteptare, distragerea atenției pacientului și scurtarea perioadei de timp în care pacientul așteaptă realizarea manoperei terapeutice pot contribui la scăderea nivelului anxietății dentare și, pentru a verifica aceste noi ipoteze, îmi propun să realizez studii experimentale în viitor. De asemenea, am obținut o legătură directă între nivelul percepției dureroase și intensitatea anxietății dentare.

Faptul că cei mai mulți dintre pacienții cu afecțiuni grave, care necesită intervenții chirurgicale în spital, sunt de vârsta a treia, pensionari și cu venituri foarte mici, impune realizarea de programe preventive în rândul populațiilor dezavantajate socio-economic și programe în școli, pentru că tratamentul afecțiunilor dentare este costisitor și inaccesibil păturilor sărace ale populației.

Cercetarea III. Evaluarea nivelului de anxietate dentară a copiilor școlari din București

Aspectele psihologice ale oricărui tratament dentar pediatric trebuie să aibă pentru medic cel puțin aceeași importanță ca și tratamentul curativ propriu-zis. Îngrijirea dinților nu poate fi separată de existența micului pacient, deoarece apare riscul de a crea, fără intenție, probleme, stres și dificultăți, atât pentru copil, cât și pentru părinți și echipa medic dentist – asistentă. Cei mai mulți stomatologi consideră că prezența pe scaun a unui copil neliniștit și speriat reprezintă unul dintre cele mai problematice aspecte ale activității lor profesionale.

În acest studiu, am analizat aspectele teoretice legate de formarea comportamentelor anxioase și am prezentat modalitățile de gestionare a acestei emoții negative la copii: tehnica spune-arată-acționează, controlul vocii, tehnica „mâna-la-gură”, întărirea, desensibilizarea sistematică, modelarea observațională și cea participativă

În peridoada martie–decembrie 2008, am realizat un studiu privind anxietatea dentară în rândul elevilor din două școli generale din București. Lotul de studiu a fost format din 204 copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Copii au participat la un program de educație pentru sănătate organizat de Catedra de Sănătate orală și Știinte Comportamentale din cadrul Facultății de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Programul a cuprins o primă etapă, în care copiii au completat chestionare în clasă și au fost examinați în cabinetul dentar al școlii și o a doua etapă, în care au participat la lecții de educație pentru sănătate susținute de medicii stomatologi – cadre didactice. Studiul de față prezintă doar rezultatele obținute în urma aplicării scalei dentare a anxietății.

Am utilizat chestionarul DAS – Scala Anxietății Dentare (Dental Anxiety Scale) – un instrument specific, conceput de Norman Corah în 1969 pentru a măsura anxietatea în contextul stomatologic (Corah, Gale și Illig, 1978, 816-819). Adaptarea în limba română a fost realizată de Iustin Lupu după Benjamin Perez, Joseph Katz, Itzak Zilburg și Josua Shemer (1996, apud Lupu și Zanc, 1999, 290-292). Copiii au fost rugați să încercuiască varianta care ilustrează cel mai bine propriile lor emoții. Fiecărei variante îi este asociată o valoare numerică simplă de la 1 la 5, astfel încât se poate obține un scor total între 4 și 20. Un scor final de 13-14 ar trebui să îl alerteze pe medicul dentist. Subiecții care prezintă scoruri mai mari de 15 puncte sunt aproape de fiecare dată extrem de anxioși. Chestionarele au fost autoadministrate, iar datele obținute au fost prelucrate cu ajutorul programului SPSS.

Rezultatele prezentului studiu au arătat niveluri foarte scăzute de anxietate dentară, probabil datorită faptului că cercetarea a fost realizată în școală și nu în sălile de așteptare ale cabinetelor dentare. Sunt necesare studii suplimentare pentru măsurarea nivelului de anxietate dentară în cabinetele stomatologice, pentru a obține rezultate mai apropiate de realitatea clinică. De asemenea, sunt necesare studii comparative, aplicând chestionarul DAS la copii și la adulți, pentru a determina dacă este justificată utilizarea acestui instrument în studiile privind anxietatea dentară a copiilor.

Rezultatele obținute ar putea fi explicate și de faptul că școlile alese au fost centrale, iar nivelul socio-economic al familiilor de proveniență ale copiilor este ridicat. În viitor, îmi propun realizarea unor studii care să compare anxietatea față de medicul dentist raportată de copiii provenind din familii cu status socio-economic scăzut cu cea a copiilor crescuți în familii cu educație și venituri ridicate.

În situația în care medicul dentist se confruntă cu un pacient-copil anxios, el trebuie să aibă cunoștințe referitoare la câteva metode de gestionare a relației terapeutice, astfel încât să poată realiza tratamentele, pe de o parte, și să reușească o diminuare a intensității emoționale negative resimțite de pacient, pe de altă parte. Literatura de specialitate prezintă tehnicile aparținând psihologiei cognitiv-comportamentale ca având cele mai bune rezultate pe termen lung în tulburările de anxietate.

Capitolul 4. Schimbarea atitudinilor și comportamentelor referitoare la sănătatea orală: cercetare de teren

Al patrulea capitol prezintă rezultatele unei cercetări experimentale realizată în anul 2009 în două școli generale din cartierul Ferentari din București, în care am dorit să evaluez eficiența a două modalități de transmitere a mesajului sanogen: prima este cea verbală, pe cale orală, însoțită de o demonstrație practică a unei tehnici de periaj; a doua apelează la mijloacele audio-vizuale artistice – un film de animație cu subiect din domeniul sănătății orale. Am dorit să verific impactul fiecărei lecții de educație pentru sănătate în schimbarea atitudinilor și comportamentelor elevilor față de sănătatea orală.

Programul de educație pentru sănătate a avut la bază ierarhia învățării (Chaffee și Roser, 1986, apud McQuail și Windahl, 1982/2004, 153), model în care întâi apar modificări la nivel cognitiv, urmate de cele afective și, la final, comportamentale. Învățarea s-a realizat, la unul dintre grupuri, prin comunicare persuasivă, utilizând mijloacele audio-vizuale (un film de animație cu mesaj educativ), iar la celalalt grup prin contact interpersonal, care a cuprins mijloace verbale orale, o demonstrație practică și participare activă a copiilor, care au fost rugați să exemplifice tehnica de periaj învățată..

Am plecat de la prezumția că, în școlile aflate în cartierul Ferentari, cei mai mulți copii provin din familii cu status socio-economic scăzut. De asemenea, presupun că, în școlile fără cabinet medical dentar, cei mai mulți elevi nu a fost niciodată la o consultație, deci nu a avut nici un contact cu medicul dentist. Am mai presupus că acești copii realizează periajul dentar o dată pe zi, consumă alimente bogate în glucide și, în special, dulciuri și bomboane și că au o frecvență mare a meselor și gustărilor.

Cercetarea experimentală a urmărit evaluarea eficienței celor două metode de educație pentru sănătate în schimbarea atitudinilor și comportamentelor copiilor față de problemele dentare. Am considerat că utilizarea mijloacelor audiovizuale, adaptate vârstei, pentru transmiterea mesajului va avea un impact mai puternic și va produce modificări mai importante comparativ cu transmiterea pe cale orală a acelorași informații.

Studiul s-a desfășurat în perioada septembrie – noiembrie 2009 în două școli generale din cartierul Ferentari, București: Școala cu clasele I-VIII nr. 136, situată în Prelungirea Ferentari nr. 68 și Școala cu clasele I-VIII nr. 135 „Ștefan cel Mare”, situată în Calea Ferentari nr. 172. Cele două școli au fost alese, în primul rând, pentru că nu au cabinete stomatologice și, în al doilea rând, pentru că sunt situate într-un cartier în care locuiesc persoane considerate ca având un status socio-economic mai scăzut.

În prima etapă a programului, am obținut acordul directorilor celor două școli pentru realizarea cercetării. Apoi am obținut acordul companiei Colgate-Palmolive pentru utilizarea filmului de animație „Călătorie în Împărăția Dințișorului” („Dr. Rabbit and the Legend of the Tooth Kingdom”) exclusiv în scop educativ. Populația de studiu a fost formată din elevii înscriși în clasele a II-a, a III-a și într-o clasă a IV-a din Școala cu clasele I-VIII nr. 136, pe care am numit-o „școala A” și din elevii înscriși în clasele a II-a și a III-a din Școala cu clasele I-VIII nr. 135, denumită „școala B”.

Am aplicat un chestionar format din 16 întrebări, prin care am cules date privind frecvența și motivele vizitelor la medicul dentist, obiceiurile de igienizare și utilizarea mijloacelor cariopreventive, frecvența și calitatea dietei, percepția despre propriul aspect fizionomic, emoțiile legate de cabinetul stomatologic, interesul față de șase probleme, simptome, boli sau tratamente dentare (afecțiunile ortodontice, haliotza (mirosul neplăcut al gurii), cariile, edentațiile, durerea dentară și aparatul dentar). Prin ultima întrebare, am dorit să aflăm care sunt atitudinile copiilor față de câteva aspecte ale sănătății orale:

Asocierea dintre fizionomie (aspectul dinților) și calități precum inteligența și bunătatea, ținând cont de efectul de halou al frumuseții discutat în Capitolul 1;

Asocierea dintre afecțiunile orale și statusul socio-economic scăzut (carii – sărăcie) sau vârsta înaintată (edentație – bătrânețe);

Valorizarea propriei stări de sănătate prin asocierea dintre igiena orală și aspectul fizionomic plăcut, pe de o parte și stima de sine, pe de altă parte;

Asocierea dintre vizitele la cabinetul dentar și nivelul de educație;

Perceperea problemelor dentare ca factori care influențează negativ starea de sănătate generală;

Atitudinea față de purtătorii de aparat ortodontic.

Următoarea etapă a constat într-o lecție de educație pentru sănătate realizată diferit în cele două școli. Informațiile transmise au fost similare: frecventarea cabinetului dentar în mod regulat, rolul plăcii microbiene în apariția cariilor, dieta cariogenă (calitate și cantitate), periajul corect cu periuța de dinți și pastă cu fluor și folosirea mijloacelor auxiliare de igienizare (ața dentară).

La școala A, aflată în renovare, nu exista posibilitatea folosirii mijloacelor moderne de educație pentru sănătate. De aceea, am prezentat lecția verbal și am realizat o demonstrație a unei tehnici de periaj pe modelul de studiu oferit de firma Colgate-Palmolive. Elevii școlii B au vizionat filmului de animație „Călătorie în Împărăția Dințișorului” în sala de spectacole.

La trei săptămani după finalizarea programului, toți copiii participanți la studiu au completat un chestionar format din 7 întrebări privind atitudinile și comportamentele față de câteva dintre variabile prezentate anterior. Unii copii au dorit să scrie cu propriile cuvinte, în spațiul rămas liber, ce au învățat ei din acest program. Ulterior, datele au fost analizate statistic cu ajutorul programelor Microsoft Excel, SPSS și MedCalc.

La finalul programului, fiecare copil a primit un cadou oferit de firma Colgate-Palmolive, reprezentat de o periuță de dinți pentru copii, o pastă de dinți cu fluor Colgate, jocul educativ „Întoarce-te în Împărăția Dințișorului” și un pliant cu sfaturi pentru părinți privind îngrijirea cavității orale a copilului.

Programele de educație pentru sănătate desfășurate în școli au ca scop formarea, consolidarea sau schimbarea atitudinilor copiilor și, ulterior, a comportamentelor acestora față de propria stare de sănătate. De la expunerea la mesajul persuasiv/educativ până la schimbarea comportamentului, publicul-țintă trece prin mai multe etape, în funcție de tipul de mesaj, de timpul în care este expus la campanie, de modul în care este procesată informația.

În studiul de față, am dorit să verific dacă felul în care este prezentat mesajul în cadrul lecțiilor de educație pentru sănătate influențează măsura în care au loc schimbările atitudinale. Pentru aceasta, am ales două școli aflate într-un cartier periferic al Bucureștiului, fără cabinet stomatologic și cu copii aparținând cu precădere unor familii cu status socio-economic mediu și scăzut.

Așa cum am presupus la începutul cercetării, cei mai mulți dintre copii au o dietă cariogenă, consumând multe glucide și având un număr mare de mese și gustări pe zi și nu beneficiază de un aport de fluor pe cale generală. Acest lucru conduce la observația că singura metodă preventivă acesibilă o constituie igiena dentară. Rezultatele au arătat, din păcate, că mulți copii se spală pe dinți doar o singura dată pe zi cu periuța și cu pasta și că cei mai mulți nu folosesc mijloace auxiliare precum apa de gură sau ața dentară.

Mai mult de jumătate dintre elevii din ambele loturi, care au frecventat cabinetele dentare, au declarat că s-au simțit relaxați. Totuși, nivelul anxietății față de medicul dentist nu poate fi evaluat corect și complet printr-o singură întrebare și în afara contextului stomatologic. Sunt necesare, așadar, studii suplimentare care să utilizeze instrumente create special pentru măsurarea nivelului de anxietate dentară a copiilor. Aspectele neplăcute ale vizitei la dentist sunt durerea, lumina lămpii dentare, zgomotele, mirosurile, gustul substanțelor antiseptice și instrumentarul rotativ.

Programul de educație pentru sănătate a modificat atitudinea copiilor de 7-8 ani față de problemele, bolile, simptomele sau tratamentele dentare, rezultate semnificative statistic obținându-se, însă, doar în grupul al doilea, cel al copiilor care au vizionat filmul de animație. În rândul acestora, a crescut numărul celor care declară că nu le plac dinții strâmbi, mirosul neplăcul al gurii, edentațiile sau cariile dentare. Atitudinea față de purtătorii de aparate ortodontice nu s-a modificat în niciunul dintre cele două grupuri.

În ceea ce privește atitudinile copiilor față de diferite aspecte ale sănătății orale, am observat modificări semnificative și mai numeroase în rândul copiilor din școala B, care au vizionat filmul de desene animate. Astfel, atitudinea acestora față de estetica dentară s-a schimbat semnificativ, mai puțini copii asociind frumusețea dinților cu inteligența.

În ceea ce privește legătura dintre aspectul dinților și respectul față de sine, atitudinile s-au modificat în sens opus celui vizat de program: în ambele grupuri, procentul celor care considerau că există o legătură între cele două elemente a scăzut semnificativ. Am găsit, însă, în ambele grupuri modificări semnificative ale atitudinii față de asocierea dintre igiena dentară și stima de sine. Probabil că utilizarea termenului abstract „respect” în primul caz a condus la o neînțelegere a sensului întrebării, de unde a rezultat o confuzie în acordarea răspunsurilor. În schimb, la cealaltă variabilă, am folosit cuvântul „important”, accesibil înțelegerii copiilor.

Atitudinile față de purtătorii de aparate ortodontice nu s-au modificat semnificativ nici pentru acest set de variabile, probabil pentru că, în conținutul lecțiilor de educație pentru sănătate nu s-a accentuat pe importanța alinierii corecte a dinților pe arcade. În schimb, atitudinea față de impactul sănătății orale asupra celei generale s-a modificat semnificativ statistic la copiii de la școala B. Acest rezultat este îmbucurător, în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății urmărește, în prezent, abordarea unitară a celor două componente și eliminarea factorilor de risc comuni bolilor orale și generale.

Atitudinea față de asocierea problemelor dentare cu sărăcia s-a modificat semnificativ statistic în ambele grupuri, diferența fiind mai mare, însă, în cel de-al doilea grup. În schimb, un alt stereotip – legătura dintre aspectul neplăcut al dinților și răutate – nu s-a modificat semnificativ decât în al doilea grup, format din elevii care au vizionat filmul de desene animate. Atitudinea față de edentații s-a schimbat doar în grupul celor care au participat la lecția realizată cu mijloace audio-vizuale. Acești copii nu au mai asociat pierderea dinților cu înaintarea în vârstă.

În lecțiile de educație pentru sănătate este necesară folosirea mijloacelor moderne multimedia pentru transmiterea informațiilor, pentru că acestea captează și mențin atenția copiilor. Adaptarea conținutului și formei mesajului la vârsta, capacitatea de înțelegere și interesele publicului-țintă conduce mai frecvent la schimbarea atitudinilor față de problemele, bolile, tratamentele și îngrijirea dentară în general. Repetarea mesajelor este esențială pentru fixarea cunoștințelor, atitudinilor și comportamentelor. Elevii au participat, într-adevăr, la lecții planificate în școală, însă acestea vor fi utile doar în condițiile în care procesul de învățare va continua în familie, în comunitate și în viața de zi cu zi a copilului.

Concluzii

În medicina dentară, preocupările pentru schimbarea stilului de viață și adoptarea unor atitudini și comportamente sanogene sunt din ce în ce mai vizibile în țara noastră. Dincolo de predispoziția individuală a pacienților, afecțiunile oro-dentare au, în mare parte, o etiologie microbiană. Cu toate acestea, stilul de viață are un rol favorizant important în apariția cariilor și afecțiunilor pulpare, a bolii parodontale și cancerelor oro-maxilo-faciale. Acesta cuprinde obiceiurile de igienă oro-dentară, creșterea rezistenței smalțului prin fluorizare, alimentația bogată în glucide, consumul de alcool și tutun și frecvența vizitelor la medicul dentist.

Orice discuție despre schimbarea atitudinilor față de sănătate și despre comportamentul sanogen trebuie să țină cont de tendințele din mediu, care îl pot predispune pe individ la obiceiuri nesănătoase. Dincolo de alegerea personală, există o serie de factori politici, economici, sociali și culturali care trebuie cunoscuți, în vederea ajustării răspunsurilor proprii. De aceea, sunt necesare o permanentă informare a pacienților cu privire la factorii de risc controlabili, care aparțin stilului de viață, și încercări susținute în vederea schimbării atitudinilor și comportamentelor față de sănătatea orală. Medicii urmăresc implicarea pacientului în deciziile privind propria sănătate și transformarea lui dintr-un receptor pasiv al îngrijirilor medicale într-un participant activ la actul terapeutic. Pacientul poate căpăta cunoștințele și abilitatea de a se ajuta singur și disponibilitatea de a colabora cu practicianul dentar în vederea menținerii rezultatelor tratamentului.

Schimbarea atitudinilor și comportamentelor de consum reprezintă obiectivul principal al firmelor de publicitate și al departamentelor de marketing ale companiilor care distribuie produse de igienă orală. În acest domeniu, interesele comerciale și cele educaționale coincid, pentru că un consum mai mare de pasta de dinți, de exemplu, presupune o îmbunătățire a gradului de igienă oro-dentară. Strategiile și tehnicile de persuasiune utilizate în promovarea produselor pot fi învățate și aplicate și de medici, cadre didactice și specialiști în sănătate publică în lecțiile, programele și campaniile de educație pentru sănătate. Participarea activă, crearea disonanței sau consonanței cognitive, strategiile de intensificare și mininalizare în comunicarea persuasivă pot crește impactul mesajului și pot favoriza modificarea stilului de viață al pacientului.

În teza mea de doctorat, am prezentat principalele teorii și modele ale schimbării atitudinilor și comportamentelor, oferind exemple și făcând aplicații în medicina dentară, principiile enunțate regăsindu-se în trei cercetările personale realizate în perioada 2005-2009. Primul studiu, finalizat în anul 2005, a subliniat importanța comunicării pentru sănătate utilizând mass-media, care au devenit, în prezent, principala sursă de informare pentru milioane de oameni. Aplicarea în practică a teoriilor limbajului persuasiv facilitează acceptarea și reținerea mesajului. Totuși, pentru ca scopul comunicării să poată fi atins, trebuie avut în vedere modul în care are loc codificarea de către medic și, ulterior, decodificarea informațiilor de către pacient (telespectator, ascultător, cititor, utilizator de internet). Utilizarea limbajului științific, fără a fi explicat în limbaj comun, conduce la confuzii, la imposibilitatea publicului țintă de a accepta sau a-și însuși informațiile.

Mesajul trebuie adaptat la caracteristicile demografice și de stil de viață ale receptorului, pe de o parte, dar și la politica editorială a instituției de presă participantă la campania de educație pentru sănătate. Subiectele care nu interesează direct publicul nu vor fi reținute. În plus, orice program de educație pentru sănătate oro-dentară trebuie să fie conceput pe termen lung, pentru a cumula efectele expunerii la informații.

Totuși, calitatea și cantitatea informațiilor cu privire la sănătatea orală nu reprezintă singurul factor care influențează adresabilitatea la cabinetul dentar și comportamentele cu impact asupra sănătății. În două cercetări desfășurate în 2008 și 2009, am analizat factorii psihologici și socio-demografici care favorizează apariția afecțiunilor dentare. Studiul realizat în Clinica de Chirurgie Oro-maxilo-facială a Spitalului de Medicină Dentară „Prof. dr. Dan Theodorescu” din București și în trei cabinete stomatologice particulare a confirmat datele existente în literatura de specialitate, care afirmă că persoanele cu anxietatea ca trăsătură de personalitate mai accentuată sunt mai predispuse la grade ridicate de anxietate în situații precum vizita la cabinetul dentar sau internarea în spital. De aceea, evaluarea nivelului de anxietate dentară în sala de așteptare și descoperirea manoperelor terapeutice care generează teamă sunt pași importanți în stabilirea unei bune relații cu pacientul. Intensitatea anxietății dentare este mai mare înaintea manoperei terapeutice, indiferent de statusul socio-economic al pacientului. De asemenea, am pus în evidență o legătură directă între nivelul percepției dureroase și intensitatea anxietății dentare.

Folosirea Inventarului Anxietății ca Stare-Trăsătură (STAI), oferit de compania D&D Consultants în urma câștigării unui grant de cercetare, a fost binevenită, aducând un factor de noutate în studiul anxietății dentare la noi în țară. Rezultatele obținute au confirmat importanța elementelor individuale de vulnerabilitate cu impact asupra emoțiilor negative pe care le resimte pacientul in cabinet. Studiul a mai relevat și impactul factorilor socio-economici asupra accesului la serviciile de sănătate. Pacienții spitalizați, cu afecțiuni grave, aveau vârste mai înaintate, venituri mai mici și educație mai precară comparativ cu cei care s-au adresat medicilor în cabinete particulare. De aceea, consider că este necesară realizarea de programe preventive în rândul populațiilor dezavantajate socio-economic și programe în școli, pentru că tratamentele dentare sunt costisitoare și, de multe ori, inaccesibile păturilor sărace ale populației.

În urma cercetării care a urmărit evaluarea nivelului de anxietate al copiilor școlari, am ajuns la concluzia că utilizarea scalelor anxietății în alt mediu decât sala de așteptare sau cabinetul dentar nu conduce la rezultate corecte, apropiate de realitatea clinică.

Considerând că educația pentru sănătate este principalul mijloc de formare a unor atitudini și obiceiuri sanogene, am realizat o cercetarea experimentală în două școli fără cabinet dentar din București, ai căror elevi nu mai participaseră la programe informative de sănătate orală. Impactul factorilor socio-economici asupra comportamentelor legate de sănătatea orală a fost, și de această dată, evident, printr-o frecvență scăzută a vizitelor dentare, prin obiceiuri nesanogene (frecvență mică a periajului, dietă cariogenă), prin indiferență față de problemele dentare și prin existența unor imagini stereotipale privind diferite aspecte ale sănătății orale.

În urma programului, a fost confirmată ipoteza că utilizarea mijloacelor moderne de comunicare – audio-vizuale și multimedia – în lecțiile adresate copiilor determină schimbări mai importante în atitudinile și, ulterior, în comportamentul acestora comparativ cu metodele clasice, constând în prezentări orale și demonstrații cu ajutorul modelelor de studiu. De asemenea, a fost și de această dată evidențiată importanța adaptării conținutului și formei mesajului la vârsta, capacitatea de înțelegere și interesele publicului-țintă.

Parteneriatele public-privat din cadrul cercetărilor personale – cum au fost cele între Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Medicină Dentară și companii precum Colgate-Palmolive și S.C. Dinamic Audio Serv S.R.L. (radio Vocea Speranței) – au facut ca aspectele științifice să fie completate de programe de educație pentru sănătate. În viitor, îmi propun să realizez o rubrică de medicină dentară pentru televiziune și să testez impactului mesajului transmis prin acest canal. Cercetarea experimentală desfășurată în cartierul Ferentari poate fi repetată în orice altă instituție de învățământ. Urmăresc să realizez, în acest an, o comparație între rezultatele prezentate în acestă teză și cele pe care le voi obține în două școli centrale din București.

Realizarea unor programe de promovare a sănătății în locurile în care oamenii muncesc, învață sau își petrec timpul liber, precum și prin mass-media, este esențială și poate fi realizată prin parteneriate public-privat și implicarea companiilor producătoare de materiale pentru igiena dentară în proiecte științifice. Comunicarea și educația pentru sănătate stau la baza formării deprinderilor sanogene și a relației cu medicul dentist și, de aceea, este nevoie de o orientare a resurselor către medicina omului sănătos, pentru prevenirea instalării afecțiunilor oro-dentare asigurându-se, astfel, starea de bine la nivel fizic, psihic și social.