Rolul Kinetoterapiei Ȋn Recuperarea Persoanelor cu Accident Vascular Cerebral

ROLUL KINETOTERAPIEI ȊN RECUPERAREA PERSOANELOR CU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

Recuperarea unui accident vascular cerebral este un proces unitar care își propune să restabilească nu numai sănătatea individului ci să-l redea familiei, locului de muncă și societății ca pe o persoană utilă pentru sine și pentru cei din jur.

Tema lucrării studiază rolul kinetoterapiei ȋn recuperarea persoanelor cu accident vascular cerebral.

Boala neurologică este considerată o problemă de sănătate publică datorită frecventei pe care tulburările neurologice le au în populație și costul extrem de ridicat pe care tratamentul și incapacitatea temporară de muncă le generează.

MOTIVUL ALEGERII

Motivul pentru care am ales acestă temă este acela că bolile cerebro-vasculare (unde se încadrează și accidentul vascular cerebral) reprezintă o mare problemă de sănătate atât în țările dezvoltate, dar mai ales în țările slab dezvoltate care nu dispun de echipamente necesare reabilitării unor astfel de afecțiuni, precum și incapacitatea acestor țări de a asigura populației o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Aceste boli cerebro-vasculare se situează printre primele cauze de mortalitate, fiind prima cauză de dizabilitate și prima cauză de deces după vârsta de 65 de ani. Cei care supraviețuiesc rămân cu sechele, cu diferite deficite funcționale având nevoie de o îngrijire completă care să includă atât tratament medicamentos cât și recuperare prin kinetoterapie, fizioterapie, hidrokinetoterapie, masaj și consiliere pshihologică, toate aceste tratamente trebuind să se aplice pe o durată mare de timp și cu investiții financiare destul de mari.

De asemenea un alt motiv care a dus la alegerea acestei teme a fost cauzat de decesul tatălui meu, provocat de un accident vascular cerebral ischemic, cu debut brusc, fapt care a dus la dorința de a cunoaște toate misterele creierului uman, precum și cauzele care pot provoca astfel de afecțiuni, respectiv dorința de a ajuta alți oameni să depășească astfel de momente de cumpănă din viață și de reintegrare a pacientului în muncă, în societate, în viața de zi cu zi.

GRADUL DE ACTUALITATE AL TEMEI

Fiind o temă de actualitate, observând a fi o afecțiune cu un indice din ce în ce mai ridicat al persoanelor care suferă și vor suferii un accident vascular cerebral datorită stilului de viață, al stresului cotidian, al alimentației tip fast food, al lipsei de mișcare fizică și al sedentarismului care este din ce în ce mai crescut, ocupând primul loc în societatea romană ca urmare a dizabilităților suferite în urma unei afecțiuni, am simțit nevoia de a aprofunda și de a elabora un studiu al rolului în recuperarea prin kinetoterapie a persoanelor cu accident vascular cerebral.

Noile date statistice au estimat că în anul 2005, în întreaga lume au existat aproximativ 16 milioane de cazuri noi de accidente vasculare cerebral și că la nivel mondial existau circa 62 de milioane de supraviețuitori ai unui accident vascular cerebral [Adeloye 2014, 1]Este bine cum am scris la site ?

SCOPUL ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

Această lucrare de cercetare dorește să arate importanța aplicării unui program de kinetoterapie individualizat, imediat după producerea unui accident vascular cerebral, care este eficacitatea folosirii anumitor tehnici, metode și procedee cu scopul recuperării funcționaleși a deficitelor, cu reintegrarea pacienților în viața socială, familială și profesională, identificarea pacienților cu accident vascular cerebral, utilizând metode și scale utilizate în evaluarea pacienților și monitorizarearezultatelor obținute în urma tratamentului kinetic.

Scopul acestui studiu este obținerea unor rezultate favorabile recuperării funcționale și integrare în viața socială de zi cu zi. Un alt scop ar fi acela de a preveni anumite complicații survenite în urma acestor accidente precum și de a familiariza pacientul cu tehnicile, metodele și exercițiile de recuperare care i-au fost prescrise în stadiul inițial.

SARCINILE CERCETĂRII

Sarcinile acestei studiu constă în cercetarea științifică a manifestărilor clinice apărute în urma unui accident vascular cerebral, pentru a recunoaște și stabili metodele și tehnicile kinetoterapiei în recuperarea funcțională a unui pacient.

Dacă în urma aplicării unui program complet și constant de recuperare în care pacientul este îndeaproape supravegheat de o echipă de medici, respectiv kinetoterapeuți se constată o însănătoșire vizibilă a stării de sănătate a sa.

De asemenea este optim ca pacientul să primească din partea familiei sprijin atât fizic cât și psihic, lucruri de care acesta are nevoie neapărat pentru redobândirea încrederii de sine și reluarea activităților zilnice cât mai rapid.

Conceperea unor programe de recuperare în care am selectattehnici, metode și exerciții personalizate și adaptate în funcție de pacient și în funcție de stadiul de evoluție al bolii precum și restructurarea acestor programe în cazul în care rezultatele nu sunt optime.

CAPITOLU I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1. Noțiuni generale ale sistemul nervos central

“Sistemul nervos central uman reprezintă cea mai înaltă treaptă deorganizare și perfecționare a țesutului nervos din toată seria animală.În conflictul permanent dintre organism și mediul ambiant în continuămodificare, sistemul nervos central s-a perfecționat morfologic șifuncțional în raport cu necesitățile sporite de adaptare impuse de legileevoluției și selecției naturale”. [Andronescu 1979, pag.332]

“Sistemul nervos central este unul dintre sistemele cele mai bine vascularizate. Deși encefalul reprezintă doar 2% din greutatea corpului, el primește aproximativ 17% din fluxul sanguin al acestuia. Creierul utilizeză în mod constant circa 20% din cantitatea de oxigen a organismului”. [Kiernan 2009, pag.367-382]

Sistemul activează receptori cu ajutorul arcului reflex (reflexul). Reflexul este așadar un răspuns primit de la centrii nervoși dintr-o zonă care primește stimuli, la un moment dat.

Arcul reflex este divizat anatomic în, receptori care se transmit prin calea aferentă la nivelul centrilor nervoși, apoi prin calea eferentă și ajungând la efectori, care realizează comanda.

Receptorul trimite unele răspunsuri primite de la stimuli în funcție de intensitatea excitantului. Receptorii reprezintă niște celule epiteliale specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vizuale, vestibulare), sau sunt reprezentați de corpusculi senzitivi care ȋmpreună cu alte celule, fibre și terminații nervoase formează receptorii tegumentari și propioceptorii.

Energia excitantului se transformă în influx nervos la nivelul receptorului.

În funcție de tipul excitantului există cinci tipuri de receptori: mecanoreceptori, termoreceptori, nociceptori, receptori electromagnetici, chemoreceptori).

Clasificarea receptorilor:

– Exteroceptori- la nivelul tegumentelor;

– Proprioceptori- la nivelul aparatului locomotor;

– Interoceptori- la nivelul viscerelor și al vaselor de sânge.

Calea aferentă: receptorii se mobilizează în contact sinaptic cu unele terminații dendritice ale neuronilor senzitivi aflați în ganglionii spinali sau pe traiectul anumitor nervi cranieni. Calea aferentă, cea mai ușoară și simplă este reprezentată în majoritatea cazurilor de neuronul senzitiv spinal și de prelungirile lui.

Centrii nervoși: centrul nervos al arcului reflex este alcătuit din sinapsa ce se găsește între corpul celular al neuronului motor și axonul neuronului senzitiv. Toate structurile care se află în sistemul nervos central și participă la activitatea actului reflex se numesc centrii unui reflex.

Calea eferentă: fiind reprezentată de axonii ce aparțin de neuronii motori fie somatici, fie vegetativi distribuind acțiuni către organul ce efectuează comanda.

Efectorii: principalii sunt reprezentați de mușchii striați, netezi dar și de glande exocrine. Informația este transmisă de pe axonul căii eferente spre efector printr-un proces foarte complex care cuprinde toate caracteristicile transmiterii sinaptice. [Niculescu 2009, pag.123-129].

Principalele funcții ale sistemului nervos central sunt conform ordinii apariției lor:

Adaptabilitatea continuă la schimbările mediului extern;

Funcționarea și menținerea constantă a mediului intern;

Inteligențași memoria adaptată conform unor situații noi privind raportarea unei experiențe stocate în trecut.

Funcția de bază fiind cea reflexă, cu stabilirea și dezvoltarea legăturii între mediul intern și mediu extern realizând unitatea organism – mediu ;

Organizează și coordonează activitatea organelor și a aparatelor corpului, fiind realizată unitatea funcțională a organismului. Prin funcționarea sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor și a sistemelor corpului ca fiind un tot unitar .[Andronescu 1979, pag.332]

Sistem nervos central are nevoie un aport substanțial de sânge, fiind furnizatorul oxigenului și a substanțelor nutritive.

Două tipuri de ȋnvelișuri ȋl protejează:

Primul învelis este craniul, care adăposteste creierul, și coloana vertebrală, care adăpostește măduva spinării;

Al doilea înveliș este constituit din trei membrane fibroase denumite meninge, ele acoperă în întregime creierul și măduva spinării.

Lichidul cefalorahidian este un fluid limpede, apos, care circulă în meninge, în măduva spinării și în ventriculii cavitali. Lichidul poartă rolul de amortizare, fiind protectorul țesutului nervos vital față de agresiuni.

Fluidul este produs continuu din sânge de către celulele specializate ale plexurilor coroide din ventriculii cerebrali.

Ventriculii cerebrali sunt numerotați, ea începând de la emisferele cerebrale în jos, către măduva spinării, iar primii ventriculi cu denumirea de ventriculi laterali sunt cei mai mari ca și dimensiune.[ Stefanet 2009 http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_nervos_central.pdf ]

I.1.1. Cortexul cerebral

Cortexul cerebral este foarte dezvoltat la om, cu rolul principal în integrarea organismului în condițiile mediului, precum și în integrarea părților organismului ca un tot unitar, locul celor mai complexe funcții de relație cu mediul înconjurător, este sediul conștiinței și al limbajului. Are o grosime între 2 și 5 mm și cuprinde zeci de miliarde de neuroni.

Cortexul cerebral este centrat exact unde informațiile sunt recepționate de la cele cinci simțuri: văz, auz, pipăit, gust și miros unde sunt analizate și prelucrate astfel încât alte părți ale sistemului nervos pot reacționa la informație dacă este necesar.

Cortexul nu funcționează niciodată singur, ci numai împreună cu centrii nervoși inferiori. În absența cortexului, funcțiile centrilor subcorticali sunt imprecise. Cortexul cerebral este esențial pentru cele mai multe din procesele de gândire. Deci, fiecare parte a sistemului nervos îndeplinește funcții specifice.

Fiecare lobposedă una sau mai multe funcții specifice. Lobul temporal servește pentru miros și auz, lobul parietal pentru gust și pipăit, lobul occipital pentru văz, iar cel frontal pentru mișcare, vorbire și gândirea reprezentată de partea superioară.

Stefanet 2009 http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_nervos_central.pdf ]

I.1.2. Emisferele cerebrale și hipotalamusul

Emisfera cerebrală a encefalului reprezintăpartea sistemului nervos central care realizeazăstarea de conștiență. Ȋmpreună cu talamusul, care colaborează la integrarea sensibilității specifice, emisferele cerebrale sunt inițiatoarele mișcării ca procesor central. Emisferă cerebrală alcătuită ȋn câte patru părți cu lobi : frontali, parietali, occipitali si temporali, situați în dreptul masivelor osoase corespunzătoare, fără însa a exista o delimitare atât de precisă, împărtirea fiind mai mult convețională. Lobul se evidențiază ca fiind o unitate funcțională, care primește semnale și trimite semnale spre diverse alte părți ale sistemului nervos central.

Cele doua emisfere cerebrale sunt unite între ele prin structuri de substanță albă, corpul calos și comisura albă. Emisferăeste strucurată astfel:

O față laterală, care este în legătură cu calota craniană;

O față mediana situată sagital;

O față inferioară care este în raport cu baza craniului.[Rusu 2007, pag.27-28]

„Emisferele cerebrale conțin atât substanță cenușie cât și substanță albă.Substanța cenușie se află la nivelul suprafețelor emisferelor cerebrale unde se găsește scoarța cerebrală sau cortexul.

Scoarța cerebrală este de două tipuri:

Neocortex- format din șase straturi celulare, el poate fi heterotipic agranular sau heterotipic granular în ariile senzitive;

Arhicortex – format din 1-3 straturi celulare, care integrează informațiile olfactive, viscerale, somatice“. [Ispas 2000, pag.283-284]

Anatomic și funcțional, diencefalul este împărțit în:

Talamusulul având formă ovală, fiind formată din substanță cenușie care are un ax lung așezat antero-posterior.

Metatalamusulfiind format din doi corpi geniculați, medial și lateral, situați postero-lateral de pulvinarul talamic.

Epitalamusul posterior față de talamus.

Subtalamusulfiind zona de tranziție între mezencefal și diencefal. [Niculescu1999, pag. 287]

Hipotalamusul, partea anterioară a diencefalului fiind situată la baza creierului și fiind limitat anterior de un plan ce trece între comisura albă anterioară și chiasma optică posterior de un plan ce trece înapoia corpilor mamilari, lateral de un plan ce trece prin capsula internă, limita superioară fiind reprezentată de un plan ce trece prin șanțurile hipotalamice, iar cea inferioară de planseul ventriculuilui III.

Fiind format din grupe celulare care alcatuiesc nuclei care pot fi sistetematizați in 4 zone :

Zona anterioară, care este alcătuită din nucleii supraoptici, suprachiasmatică, paraventricularul anterior;

Zona mediană care cuprinde nucleii ventro-mediani, dorso-mediani, și dorsali.

Zona posterioară care cuprinde nucleii posteriori, paramamilari, supramamilari, mamilari median, mamilari laterali.

Zona laterală care cuprinde nucleii laterali ai tuberculului.[Arseni 1980, pag.961]

I.2. Noțiuni generale ale sistemul nervos periferic:

Sistemul nervos perifericconține ganglioni și fibre nervoase, care alcătuiesc nervii spinali și cranieni alături de alte structuri, poziționate în exteriorul sistemului nervos central, dar care sunt coordonate de acesta.

După nivelul funcțional este structurat:

Sistemul nervos somatic care alcătuie relații între mediul înconjurător și organismul uman prin intermediul a două căi:

A) Somato-senzitivă, care recepționează senzații din mediul extern precum: temperatura sunetul, , lumina, etc.;

B) Somato-motorie, voluntară sau automată care acționează în mod voluntar, independent și autonom asupra organismului.

Sistemul nervos vegetativ sau autonom care urmărește funcționarea viscerelor. Asemănător cu sistemul nervos somatic și sistemul vegetativ el poedă o cale de recepție viscerosenzitivă care recepționează informațiile provenite din mediul intern, de la receptorii specifici precum: baroreceptori, chemoreceptori, terminații nervoase libere respectiv o cale visceromotorie, care doar modifică și adaptează funcționarea organelor interne.

Sistemul nervos vegetativ este alcătuit din două componente, cel simpatic și cel parasimpatic.

Centrii nervoși modelează informațiile pe care le primesc din mediul extern, apoi adaugă comenzi care sunt distribuite efectorilor. Astfel centrul nervos se ȋmparte în două compartimente funcționale:

Compartimentul senzitiv, unde vin toate informațiile culese de la nivelul receptorilor;

Compartimentul motor, care eliberează și distribuie unele comenzi la efectori. [Ispas 2000, pag.258]

Sistemul nervos Vegetativ:

Sistemul nervos ca și ȋntreg este alcătuit din două parți, cea ergotropă si cea idiotropă a caror separație este arbitrară pentru ca ambele permit prin acțiunea simultană, reacționarea organismului cu mediul extern.

Sistemul nervos vegetativ are două componente:

Sistemul nervos vegetativ simpatic.

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic.

Sistemele neurovegetative antagoniste care organizează activitatea vasculară prin aparatele specifice sunt dezvoltate ȋn organele pereților cavitaților sau în parenchimul organelor. Activitatea celor două componente se exercită în permanență și se creează astfel o stare de echilibru permanent.

Aparatul intramural este cel care asigură automatismul organelor având dispersie totalăîn organe, fiindreprezentate de celule ganglionare izolate sau grupate cu o bogată rețea nervoasă.

Sistemul vegetativ sau grupul modificator al sistemului intraneural are două subgrupe, ortisimpaticul si parasimpaticul având întindere diferităpe toata partea nervraxului.[Rusu 2007, pag.34]

I.2.1 Măduva spinării

Măduva spinării reprezintă etajul prim al nevraxului, inclusă în canalul vertebral, cu o lungime de aproximativ 45 cm și cu o lungime din vertebra atlas pana în a doua vertebra lombara care comunică cu encefalul și se sfârșește la nivelul coccisului.

Poziția măduvei în canalul medular se schimbă o dată cu mișcarea coloanei vertebrale, iar dacă se flexează coloana, extremitatea inferioară a măduvei se ridică. Raportul de creșteredintre canalul vertebralși creșterea măduvei spinării este în favoarea canalului medular, poziția măduvei în canalul medular variază cu vârsta, iar măduva spinării se situează progresiv ȋntr-o poziție ascendentăîn canalul vertebral. Urmarea acestei inegalități ȋn cresterea rădacinilor, verbii spinali devin oblici astfel că la adult rădăcinile nervoase lombare și sacrale devin aproape verticale pentru a ieși prin foramenele intervertebrale, fiind denumite si coada de cal.[Rusu 2007, pag.10].

Măduva spinării este considerată ca fiind o rețea de conducere a impulsurilor de la periferie către encefal sauinvers, de la encefal către organe și sisteme de organe. Circuitele neuronale medulare pot reproduce mișcărilemersului automat, reflexele de retragere a segmentelor corpului față dediferite obiecte, reflexele care determină sprijinirea antigravitaționalăa corpului pe membrele inferioare și reflexele care controlează vaselesangvine locale, și multe alte funcții.

Adesea centrii nervoși superiori trimit semnale direct centrilor medulari pentru ca aceștia să-și excercitefuncțiile. [Andronescu1979, pag.340-341]

I.2.2 Funcțiile măduvei spinării

Două funcții principale se regasesc ȋn măduva spinării. Există un sistem de conducere în ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic, funcție îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și motori, iar fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi, ce se dispersează în diferite părți ale creierului. Sunt trimise pe distanțe variate prin măduva spinării până la capătul lor, iar la mare distanță de creier, se contactează cu dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motori care aparțin sistemului nervos periferic. Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor, între neuronii periferici și cei spinali.

Ultima funcție a măduvei spinării este aceea de a controla activitățile reflexe simple. Este realizată prin neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care trimit mesajele directe între neuronii senzitivi și cei motori.[ 2015, http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83duva_spin%C4%83rii]

1.3 Accidentul vascular cerebral, ischemic /hemoragic

1.3.1Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este perezentată ca fiind o disfuncție neurologică acută de origine vascularăcu simptome și semne ȋn care corespund și sunt implicateariile corticale. Deseori poate să producădisfuncțiineuromotoriicare induc hemiplegia sau paralizia unei jumătăți a corpului, amembrelor, sau atrunchiul. O leziune în emisfera cerebrală dreaptă induce hemiplegie pe partea stângă și invers.[Marcu 2006, pag.217]

Bolile vasculare cerebrale sunt afecțiuni care se produc în general, în a doua jumătate a vieții, dar a căror instalare lentă și ascunsă începe încă de la o vârstă cu mult mai tânără (30-40 de ani), gradul ridicat de risc pe care il au în prezent, atât la noi în țara cât și în țările dezvoltate economic, o mare problema de sănătate, cu majore implicații sociale, psihologice și lipsa de independență funcțională. [Arseni 1982, pag.21]

1.3.2 Clasificarea accidentelor vasculare cerebrale:

Accidentul vascular ischemic este considerat ca fiind un debut brusc al unui deficit neurologic focal.

Accidentul vascular ischemiceste cel mai des ȋntâlnit și seproduce atunci când:

O arteră cerebrală este blocată total sau parțial și aportul sanguin al unei regiuni cerebrale este oprit, sau când circulația cerebrală scade sub limita critică.

Se clasifică în:

AVC ischemic trombotic;

AVC ischemic embolic;

AVC ischemic hemodinamic;

AVC ischemic prin tromboză venoasă.

Accidentul vascular cerbral trombotic ia naștere prin suprapunerea unui tromb pe o placă de terom dezvoltată de artera lezată.

AVC trombotic,se instaleazăprin suprapunerea unui tromb pe o placă de aterom dezvoltatăde artera lezată.

AVC embolic se produce atunci când se blochează artera pintr-un embol.

Ȋn funcție de sursa emboliei,se clasifică:

AVC embolic de sursă cardiacă;

AVC embolic de sursă arterială(aorta);

AVC embolic de altă sursă.

AVC hemodinamic este ȋntâlnit atunci când se scăde fluxul sanguin sub pragul critic.

Tromboza venoasă împiedică drenarea sângelui de la nivel cerebral cu apariția unui edem precum al AVC-ului hemoragic.

Accidentul vascular hemoragic mai rar întâlnit,este cauzat de o sângerare ȋn interiorul creierului. La fel ca în AVC ischemic, și AVC hemoragic ”întrerupe” circulația cerebrală. Dacă sângerarea continuă, crește în plus presiunea intracraniană și se restricționează și mai mult circulația arterială. Deci,se poate concluziona că accidentul hemoragic este mult mai grav decât cel ischemic.

Se deosebesc două tipuri de AVC hemoragic:

Hemoragia cerebrală se produce prin ruperea unei artere mici sau arteriole și/sau eritrodiapedeză.

Hemoragia subarahnoidiană se caracterizează prin sângerarea în spațiul subarahnoidian, și poate fi primară atunci când există ruperea unui anevrism de la baza creierului sau secundară cu producerea unei hemoragii ȋn vecinătate.[Ralu 2015,2]

1.4 Tulburari post – AVC

Deficitul motor, în faza acută are durată nedeterminată,de la câteva zile la câteva luni, hemiplegia fiind flască. Urmează apoi faza de spasticitate însoțită de scheme primitive de miscare sumite sincinezii. După Brunnstrom avem sase stadii evolutive:

Stadiul I: Flasc, imediat după debutul AVC, nu poate fi obținută nici o mișcare a membrelor;

Stadiul II:Apare spasticitatea și câteva componente ale sinergiilor;

Stadiul III: Spasticitatea creste și apare controlul voluntar în cadrul sinergiilor;

Stadiul IV: Spasticitatea începe să sediminue și apar câteva mișcări voluntare în afara sinergiilor;

Stadiul V: Sinergiile încep să scadă ca amploare în actele motorii și apar câteva mișcări active voluntarecombinate, mai dificile;

Stadiul VI:Spasticitatea începe să scadă iar miscările coordonate se apropie de normal;

Procesul evolutiv poate stagna în oricare din aceste stadii.

La membrul superior, spasticitatea afecteazămai ales muschii flexori și pronatori ai antebrațului, flexorii pumnului și a degetelor, adductori și rotatori interni ai umărului; iar la membrele inferioare, spasticitatea se evidențiază peextensorii genunchiului, flexorii plantari, flexorii degetelor și supinatorii piciorului.

Sinergiile sunt schemele primitive de mișcare asociată spasticității. Apar în mod autonom sau pot fi activate voluntar. Există două sinergii de bază, prima de flexie iar a doua de extensie pentru fiecare dintre membre. Sinergiile sunt utilizate șiȋn cresterea forței a unor grupe musculare. După Brunnstrom, componența mai slabă a unei sinergii se tonifică facilitând componenta mai puternică a acelei sinergii.

Muschii care nu sunt implicați în nici o sinergie sunt: latissim dorsi, rotund mare, dințatul anterior, extensorii degetelor, extensorii gleznei. Acesti muschi sunt dificil de recuperat si reprezintă pentru mulți pacienți o limitare funcțională.

Ȋn faza flască reflexele osteotendinoase (ROT) sunt diminuate sau abolite iar în faza spastică sunt exagerate. Apar reflexe patologice la membrul inferior reflexul cutanat plantar în extensie semnul, la membrul suerior semnul Hoffmann, Trömmer.

Atunci când spasticitatea este prea mare,pot apărea reflexe primitive tonice, reflexele tonice simetrice ale gâtului, reflexele tonice asimetrice ale gâtului, reflexele tonice simetrice labirintice, reflexele tonice lombare, reacția inversă de suport si reacții asociate sincinezii.

Echilibru afectat, redresare și protecția corpului sunt mult diminuate sau absente.

Apar tulburările de coordonare atunci când spasticitatea afectează coordonarea și deci trebuie combătută.

Tulburări de sensibilitate afectează feedback-ul senzitiv care condiționează răspunsul motor și face imposibilă utilizarea membrului respectiv, chiar și atunci când funcția motorie este restabilită. Tulburările de sensibilitate localizate sunt specifice pentru leziuni corticale, deficitul difuz fiind pe toată partea hemiplegică.

Deficitul motor poate ȋnsumaperturbări în ceea ce privesc transferurile, rostogolirea, trecerea în asezat, în ortostatism, mersul, etc.

Deficitul funcțional, apar tulburări de limbaj, când leziunea se produce în emisfera dominantă. Laun proceent mic al populației emisfera dominantă (3%) este cel dreaptă. Pacienților cu afazie le este recomandat să li se demonsteze corect exercițiul înainte de a încerca să-l execute.

Tulburările de percepțieapar ca leziuni ale lobului parietal drept. Acești pacienți au o tulburare a imaginii a propriului corp, o neglijare a părții afectateși nu pot distinge anumite segmente ale unui obiect, etc. Ei nu sesizează potențialepericolele și se pot accidenta usor.

Tulburările mintale, emoționale și comportamentale sunt frecvente, memoria de scurtă durată este afectată pe când cea de lungă durată rămâne intactă. Persoanele hemiplegie stângă nu-și recunosc adeseori handicapul, sunt impulsivi, repeziți, judecata lor este afectată. Cei cu hemiplegie dreaptă sunt nesiguri, anxiosi, ezitanțiși necesită suport în toate activitățile.

Majoritatea prezintă labilitate emoțională, trecând usor de la râs la plâns sau invers. Depresiile apar mai frecvent în leziunile emisferului stâng. Demența poate apare în cazul unor AVC repetate. Apar frecvent tulburări ale inteligenței incapacitate de a calcula, de a expuneceva, de a memora ceva. Tulburările de personalitate pot dispare în decurs de un an.[Marcu 2006, pag.217-218]

1.5 Fiziopatologia AVC

În accidentul vascular cerebralconsecința suprimării furnizării de sânge este lezarea celuleinervoase în urma unei serii de reacții chimice,care se desfășoară pe parcursul câtorvaminute până la câteva ore și care provoacă modificări permanente, putând avea un lanț de reacții ce poartă numele de cascadă ischemică.

Celulele nervoase încetează să funcționeze dacă sunt private de sânge mai mult de 60până la 90 de secunde, iar după câteva minute suferă leziuni ireversibile. Ținând cont de severitatea ischemiei se poate produce o moarte inedită sau o lezare care se poate reface parțial.

Când scade concentrația de oxigen și a glucozei ȋn ischemie, urmartă de scăderea producției de fosfat înalt energetic (ATP) și a activității energetice necesaresupraviețuirii celulei.

Etapele parcurse sunt:

Scăderea ȋn concentrața oxigenului reduce producția de ATP și energie.

Celulele trece în metabolismul anaerob și produc acid lactic.

Creștea concentrației de calciu intracelular este urmată de eliberare de neurotransmițător excitator (glutamat),care stimulează receptorii pentru glutamat și receptorii pentru calciu cu deschiderea lor .

Excesul de calciu poate produce supraexcitarea celulară și determină producția deradicali liberi și enzime dependente de și mai produce glutamat.

Distrugerea mitocondriei având eliberarea de toxine și factori apoptotici.

Necroză celulară cu eliberări de glutamat și toxine în interstițiu neuronii învecinați.

Produșii toxici pot atacă bariera hemat-encefalică.

Moleculele de albumină trec prin barieră împreună cu molecule de apă dândnaștere unui edem cerebral vasogenic.

Ischemia și infarctul cerebral duc la pierderea integritățiistructurale a encefalului și a vaselor sanguine prin eliberare de metaloproteaze caredesfac colagenul,acidul hialuronic și alte structuri conuctive.

Ȋn accidentul vascular cerebral hemoragic apar anumite reacții care pot fi grupate în trei categorii:

Compresiunea prin hematomul format provoacă dezintegrarea tisulară;

Compresiune vasculară;

Sângele apărut ca urmare a hemoragiei are efect toxic pe țesutul nervos și vascular.

[Ralu 2015, https://www.scribd.com/doc/260308267/fiziopatologia-in-accidentul-vascular-cerebral]

1.6 Hemiplegia

Hemiplegia reprezintă pierderea mobilității voluntare cu alterarea tonusului motor pe o parte a corpului. Hemiplegia o simptomatologie cu deficite similare la majoritatea bolnavilor dar acest lucru nu înseamnă că programele de recuperare trebuie să fie standardă, ci trebuie alcătuită o schemă individualizată ȋn funcție de stadiul afecțiunii.

Hemiplegiei este caracterizată ca fiindo leziune unilaterală neurologică a cailor corticospinale la nivelul creierului său în segmentul superior medular, leziunea având la bază o patologie vasculară sau una traumatică, posibil chiar și tumorală.

Ȋn alcătuireaprogramului de recuperare este nevoie de aplicarea unor evaluări complexe care să constate starea funcțiilor vitale (respirație, deglutiție, masticație, controlul defecației și al veizii urinare), starea capacității de comunicare și a activității mintale, starea sensibilității exeteroceptive și propioceptive, a realizării imaginii totale ale corpului, sistemul neuromuscular și capacitatea activităților motrice, a activitățiilor zilnice, a amplitudinii mișcărilor articulare precum și a integrării familiale, sociale, ocupaționale a pacientului. [Sbenghe, 1987, p. 553- 555]

Stadiile evaluării funcționale ale hemiplegiei sunt:

Stadiul I: Începe chiar din momentul accidentului vascular cerebral și poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, perioadă în care se petrec multe schimbări fiziologice precum hipotonia musculară, reflexele tonice și spinale dominante, controlul trunchiului și centurilor este scăzut, abolirea controlului voluntar pe partea afectată, funcțiile vitale pot fi afectate, pierederea conștiinței asupra părții de corp afecatată etc.

Pentru acest stadiu obiectivele recuperării sunt:

Menținerea și ameliorarea funcțiilor vitale;

Conștientizarea pozitiei corpului;

Redobandirea controlului trunchiului ;

Creșterea utilizării intregului corp inclusiv a membrelor afectate;

Menținerea sau creșterea mobilității articulațiilor ( umăr, cot, pumn, mâna, gleznă).

Stadiul II: În care se oprește de multe ori procesul de redresare spontană și pacienții vin spre serviciile de recuperare. Similar stadiulului I, și aici ne confruntăm cu o serie de schimbări fiziologice precum: tonusul muscular este crescut, reflexele tonice spinale sunt în curs de normalizare, mișcarea sinergistică este completă, inițierea mișcării este ameliorate, tonusul flexorilor la membrul superior și cel al extensorilor de la membrul inferior este mult crescut, spasticitatea face ca mișcarea să fie dificilă.

Obiectivele stadiului acestuia sunt:

Promovarea activității anatagoniștilor și facilitarea mișcării acestora;

Promovarea unor scheme de mișcare mai complexe;

Promovarea controlului musculaturii proximale;

Promovarea începutului controlului motor al articulațiilor intermediare (cot, genunchi).

Stadiul III: Se mai numește și stadiu de refacere, sau avansat în care tonusul muscular se apropie de normal, reflexele nivelurilor superioare sunt normale, sunt posibile mișcări înafara schemelor de mișcare sinergistice, mai sunt dificultăți în menținerea controlului motor al segmentului, se mențin dificultății în abilitate, viteza și execuția mișcărilor. [Sbenghe 1987, pag. 568].

1.7 Factorii de risc:

Vârsta este principalul factor ȋn a avea un accident vascular cerebral și se dublează aproximativ pentru fiecare deceniu de viață , după vârsta de 55. Deși accident vascular cerebral este comun în rândul persoanelor în vârstă , o mulțime de oameni sub 65 de ani sunt afectate de catre aceasta afectiune;

Rasa afro-americană este mult mai predispusă hipertensiunii decât cea albă;

Ereditatea, incidența ȋn familie daca frații, parinții sau bunicii au avut această afecțiune;

Obezitatea deoarece reduce și ȋngreunează circulația sanguină;

Hipertensiunea în mecanism direct și prin implicarea ei in procesul aterogenezei;

Fumatul;

Atacul ischemic tranzitor;

Locația geografică în legătură cu dieta, altitudinea, apa sau influențele culturale;

Diabetul zaharat crește riscul de 2-4 ori, fiind asociat hipertensiunii, obezității șihiperlipidemiei;

Contraceptivele orale cu un conținut mare de estrogeni, de menționat și creștereariscului la asocierea cu fumatul;

AVC în antecedente crește riscul unui nou accident de 4-8 ori;

Afectiuni cardiace cresc riscul un AVC.

[ 2012, www.strokeassociation.org/STROKEORG/AboutStroke/UnderstandingRisk/Understanding-Stroke-Risk_UCM_308539_SubHomePage.jsp ]

1.8 Obiectivele tratamentului sunt:

Menținerea mobilității articulare;

Reproducerea și învățarea unor scheme de mișcare normale;

Menținerea aliniamentului fiziologic al corpului;

Combaterea pozițiilor vicioase de tipul contracturi, retracturi;

Menținerea și creșterea tonusului muscular, forței musculare și rezistenței musculare;

Corectarea tulburărilor de control, coordonare, echilibre;

Reeducarea sensibilității;

Antrenarea abilitaților necesare traiului zilnic (ADL-uri) și terapie ocupațională;

Reeducare respiratorie și creșterea capacității la efort. [Nica 2004, pag.205]

1.9 Mijloace folosite ȋn programul kinetic:

Posturarilecare completează programul de recuperare și lupta împotriva redorii articulare. Posturarile determină stimularea neuromusculară, începând astfel să se refacă schemele de mișcare, pregătind partea afectată pentru atunci când se va ȋncepe programul de recuperare specifică.

Mobilizările articulare care sunt proprice ȋn menținerea și creșterea amplitudinilor articulare ale mișcăreii,pentru a putea combate contracturile musculare sau retracturiletendinoase și ȋn a menține mișcări ȋn limite normale. Atunci când se instalează un accident vascular cerebral se urmărește aplicarea mobilizărilor pasive și cât mai rapid către cele active, la timp cât mai scurt de la producerea accidentului, astfel încât recuperarea să fie eficientă.

Mobilizările pasive.

Ȋn kinetoterapia pasivă ȋn urma unui accident vascular se execută parțial, articulație după articulație, pe toată amplitudinea articulară posibilă, cu multă blândețe și progresiv, de la mișcări simple și de intensitate scăzută spre mișcări complexe și cu intensitate crescută.

Mișcările pasive sunt efectuate de către kinetoterapeut în momentul inactivității musculare, urmărindu-se menținerea amplitudinii articulare normale, troficitatea structurilor articulare, creșterea amplitudinilor articulare prin asuplizarea structurilor capsulo-ligamentare, prin întinderea tendonomusculară, scăderea contracturilor și a retracturilor prin întinderea prelungită a mușchiului (metoda Kabat), prevenirea edemelor de imobilizare și facilitatea circulației venoase, și creșterea tranzitului intestinal și facilitarea micțiunii.

Mobilizări autopasive

Sunt realizate de către pacient cu sau fără ajutorul unor instalații, ele sunt benefice aplicate în momentul în care pacientul și-a recăpătat o parte din forță musculară, iar pacientul simte care este limita articulară, care este punctul dureros și poate repeta mișcările și în lipsa kinetoterapeutului, dar urmărind strict, totuși indicațiile prealabile ale acestuia.

Mobilizările active

Utilizate ȋn refacerea forței musculare și a echilibrului dintre mușchii agoniști și antagoniști, ai articulațiilor hemicorpului afectat. Ea trebuie introdusă în programul de recuperare cât mai repede și trebuie continuată mereu printr-un program de menținere și creștere a tonusului și forței musculare. Mobilizarea activa se utilizaza din momentul în care pacientul are forță musculară minim 2, adică își poate mobiliza singur segmentule de corp afectate, vizate, împotriva sau nu a gravitației.

Aceast tip de mobilizare se carecterizeaza prin realizarea unei contracții musculare, voluntare, comandata verbal de către kinetoterapeut și realizată voluntar de către pacient.

Prin acest tip de mobilizare se urmărește în continuare creșterea sau menținerea amplitudinii articulare; creșterea sau menținerea forței musculare; reeducarea controlului, coordonării și echilibrului precum și menținerea sau creșterea circulației venoase de întoarcere.

Mobilizările active poate fi:

Mobilizare activa liberă:

Mișcarea se realizează fără intervenție ajutătoare sau blocanta exterioară, doar eventual de către gravitație.

Mobilizare activo-pasivă:

Are ca scop refacerea forței musculare și creșterea mobilității articulare. Kinetoterapeutul aplică pasiv o forță exterioară segmentului care este mobilizat activ de către pacient, pentru a asigura o execuție corectă a mișcării pe direcția vizată, pe toată amplitudinea articulară posibilă și pentru a executa o mișcare combinată și complexă. Kinetoterapeutul realizează mișcarea lent, continuu și cu o forță ce nu o depășește pe cea a pacientului, ci doar o asistă;

Mobilizare activă cu rezistența:

Scopul acestei mobilizarei este de a cresteforta musculară, rezistenta musculară și coordonarea exercițiului prin tensionarea fibrelor musculare.[Sbenghe 1987, pag.556- 572]

CAPITOUL II

ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1 Data, locul și subiecții cercetării

Cercetarea a avut loc la Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie Brașov, care dispune de sala de kinetoterapie complet echipată corespunzător,studiul fiind efectuat ȋn perioada 03 Noiembrie 2014 – 22 Mai 2015.

Studiuls-a realizat pe 2 pacienți, un pacientcu afecțiunea de accident vascular cerebral ischemic și pe un pacient cu afecțiunea de accident vascular cerebral hemoragic.

Ȋn programul de recuperare pacienții sunt prezenți și prin acronimulele

Pacientul C.S. = Subiect 1 = S1

Pacientul A.H. = Subiect 2 = S2

Nu stiu exact cum să ȋi numesc, in lucrare i-am lasat cu numele lor.

În cadrul cercetării am aplicat următoarele teste:

Scala VAS;

Scala Berg;

Scala spasticitatii;

Testing muscular ;

Mobilitatea articulară ;

Evaluarea s-a realizat prin testări inițiale și finale, evidențiind astfel care au fost progresele înregistrate de fiecare pacient în urma aplicării programului de kinetoterapie.

Data inițială fiind 03.11.2014.

Data finală fiind 22.05.2015.

Criteriile de includere a pacienților au fost:

Diagnostic cert de accident vascular cerebral.

Instalarea unor deficite motorii și senzoriale;

Lipsa sensibilității la nivelul hemicorpului afectat;

Prezența durerii;

Redoare articulară și spasticitate în urma instalării deficitului motor;

Afazie și agnozie;

Forța muscularăscăzută;

Cooperarea pacienților;

II.2 Aparate, instalații și materiale

Pentru efectuarea programului de kinetoterapie în vederea tratării pacienților diagnosticați cu AVC ischemic sau hemoragic s-au folosit următoarele aparate, instalații și materiale: scări fixe, bare paralele pentru sprijin în momentul reeducării mersului, saltele, trepte pentru reeducarea mersului, bicicleta ergonomică, scripete, gantere, saci de nisip, oglinzi, banda de mers, mingii, bastoane, levier pentru cvadriceps, roata marinărească etc.

Pacientul a avut parte de un tratament individualizat, iar materialele folosite au fost adaptate în funcție de nevoile pacientuli în parte astfel încât recuperarea să fie cât mai optimă și eficientă.

De asemenea lângă pacient s-a aflat în permanență kinetoterapeutul care a aplicat teste de memorie, atenție, abilitate astfel încât să fie reeducate latura psihică a pacienților, precum și programe de kinetoterapie complexe. Fără partea psihică recuperată, recuperarea nu numai că ar fi deficitară, dar ar fi aproape imposibilă.

II.3 Metode și tehnici de cercetare

1.Metoda studiului bibliografic

Constând în parcurgerea referințelor bibliografice din biblioteca Universității Transilvania și din Biblioteca Județeană Brașov precum și date informaționale computerizate .

2.Metoda observației

Folosirea acestei metode a stat la baza investigațiilor prin stabilirea a ce este mai important de consemnat în fișa individuală a pacientului precum și la formarea obiectivelor în etapele următoare a programului de tratament. Ea stă la baza acestei cercetari stabilindu-se ȋn urma ei cauzele producerii paraliziei cerebrale precum și care sunt cele mai indicate mijloace și metode ȋn vederea realizării unui program de recuperare eficient.

3.Metoda anchetei

Se realizează prin discuția directă cu pacientul și cu familia acestuia. Are rolul deosebit de important în obținerea datelor necesare cunoașterii pacientului realizându-se anamneza prin dezvăluirea condițiilor accidentului vascular cerebral.Prin intermediul anchetei datele au fost culese de la pacient dar pentru o descriere amănunțită informațiile au fost completate cu datele înscrise în documentele medicale.

4.Metoda experimentului propriu-zis

Se observă reacția și adaptarea pacientului față de metodele de tratament kinetoterapeuticeindividualizate ȋn recuperarea funcțională a secheleor post – AVC. Ȋn urma ei și în funcție de pacient se adaugă sau se elimină procedee kinetoterapeutice care ajută sau care nu sunt de ajutor ȋn recuperarea cât mai rapidă a pacientului afectat de către această afecțiune neurologică. Se supraveghează sau se corectează procedeele kinetoterapeutice pentru a fii ȋntelese și reproduse corect cu eficacitate maximă.

5.Metoda grafică

In urma acestei metode în care sunt reprezentați grafic parametrii folosiți și indicii măsurați se observă evoluția, stagnarea sau regresul pacientului în urma programului kinetoterapeutic aplicat.

II.4 Programul de kinetoterapie recuperatorie:

Programul de kinetoterapie a fost stabilit printr-un program individualizat, iar materialele folosite au fost adaptate în funcție de nevoile pacientuli în parte astfel încât recuperarea să fie cât mai optimă și eficientă.

Mobilizările pasive

Am ȋnceput prin mobilizarea pasivă a degetelor piciorului (flexie-extensie), cu mobilizări a piciorul în poziție de inversie – eversie. Am continuat cu mobilizarea rotulei în sus și în jos apoi în lateral, urmând să realizez mișcări de flexie – extensie din articulația genunchiului precum și articulația coxo femurală. Din articulația coxo-femurală am realizat mișcări de abductie-adductie, precum și rotații externe și interne.

Din decubit dorsal am executat flexii pasive ale trunchiului pentru întinderea musculaturii extensoare a acesteia.Pentru ameliorarea spasticitatii musculare am realizat exerciții pasive de întindere pentru declanșarea “stretch-reflex-ului”, prin manevre lente, menținute timp îndelungat.

Pentru membrul superior am executat mobilizări pasive prin rotiri interne și externe ale umărului, tracțiuni ȋn direcția axului, flexii / extensii și rotiri interne / rotiri externe ale umărului apoi ale cotului, pronație și supinație a brațului.

Am trecut la mobilizarea pasivă a articulației pumnului, apoi a degetelor prin flexii / extensii, abducții / adducții, tracțiuni ȋn ax și circumducții interne și externe.

Mobilizări autopasive

Pacientul cu ajutorul membrului superior sănătos realizează în ax mișcări de flexie – extensie a umărului, de flexie extensie a cotului, de prono-supinație a mâinii, iar cu membrul inferior sănătos realizează mișcări de flexie –extensie a șoldului. Pe lângă folosirea părții corpului sănătoase în efectuarea mișcării segmentelor afectate, pacientul poate să se folosească și de ajutorul unor dispozitive ajutătoare precum scripete, perne, eșarfe etc.

Mobilizările active

Mobilizările active se realizează cu sprijinul segmentului mobilizat, fie pe planul patului (membru inferior), fie pe planul unei mese (membru superior), urmând ca restul mișcărilor să se realizeze activ de către pacient, cât îi permite forță musculară, mișcarea fiind realizată complet prin intervenția pasivă a kinetoterapeutului. Se pot realiza mișcări de flexie-extensie; abductie-adductie; rotație internă – rotație externă, circumducție.

Pe lângă aceste mișcări se realizează și mobilizări care urmăresc refacerea forței musculare, inițierea mișcării, reeducarea schemelor de mișcare, îmbunătățirea stabilității și echilibrului, relaxarea segmmentului, reducerea durerii, îmbunătățirea amplitudinii mișcării și înlăturarea oboselii musculare prin introducerea unor manevre speciale numite tehnici de facilitare- neuro- propipceptivă precum:

Pentru menținerea și tonifierea musculaturii membrelor superioare și a trunchiului superior se utilizează diagonalele Kabat, ale membrelor superioare, urmărindu-se antrenarea mușchiului marele dorsal (din decubit lateral se ridică bazinul contra unei rezistente opuse de către kinetoterapeut); se utilizează secvențialitatea de întărire, contracții repetate, inversare lentă cu opunere, inversare agonistică etc.;

Se urmărește de asemenea menținerea și creșterea forței musculare a trunchiului și a abdomenului care au rol în stabilizarea trunchiului și a membrelor inferioare. Acest lucru se obține prin efectuarea programului Williams care are rol de inlacatare a musculaturii trunchiului și abdomenului, respectiv se reînvăța pacientul să-și mențină echilibrul în șezut și ortostatism, etapa obligatorie și premergătoare reeducării mersului pacientului hemiplgic. [Sbenghe, 1987, p. 561-570].

Mobilizările active pot fii:

Mobilizare activă liberă ȋn care pacientul realizează singur fără ajutor din exterior diverse mișcări, pe diferite axe și direcții de mișcare; se pot introduce orice tipuri de exerciții pe care le vom expune în cadrul programelor de recuperare;

Mobilizare activo-pasivă ȋn care kinetoterapeutul aplică pasiv o forță exterioară segmentului care este mobilizat activ de către pacient, pentru a asigura o execuție corectă a mișcării pe direcția vizată, pe toată amplitudinea articulară posibilă și pentru a executa o mișcare combinată și complexă. Kinetoterapeutul realizează mișcarea lent, continuu și cu o forță ce nu o depășește pe cea a pacientului, ci doar o asistă;

Mobilizare activă cu rezistență este introdusă în programul de kinetoterapie doar în momentul în care pacientul dispune de forță musculară 4. Rezistența poate fi opusă prin intermediul unor greutăți, arcuri, materiale elastice, scripete cu greutăți, materiale maleabile, dar și de către kinetoterapeut, pacient și apă în cadrul hidokinetoterapiei.

Posturarile: posturarea pacientului hemiplegic se realizează din decubit dorsal, cu capul întors spre partea sănătoasă, brațele sunt întinse pe lângă corp și sunt așezate pe câte o pernă, în mână se ține un obiect dur pentru a se împiedeca închiderea mâinii, iar degetele sunt în abducție, sub genunchi se pune o pernă care să flecteze ușor genunchii, iar membrul inferior nu este lăsat să se rotească extern prin aplicarea unor saci de nisip pe partea laterală a piciorului.

De asemenea pentru piciorul hemiplegic se folosesc orteze de repaus care nu permit retracția tendonului Ahilian.[Sbenghe 1987, pag.237-240]

Programul de kinetoterapie a fost structurat ȋn două părți:

Prima etapă 13 săptamâni – 03.11.2014 – 30.01.2015 ȋn care am crescut mobilitatea articulară alături de echilibrul pacientului și unde am scăzut durerea articulară pentru a execută următoarele exerciții ale programului.

A doua etapă 16 săptamâni – 02.02.2015 – 22.05.2015 ȋn care am crescut nivelul de independență funcțională, alături de cresterea și tonifierea musculaturii a hemicorpului afectat a desfășura activități independente.

II.5 Prezentarea pacientului C.S.

Nu stiu cum sa intitulez prezentarea cazului

Nume : C. Prenume : S. Vârsta : 56, Sex : M, Ocupația: Pensionar, fost Politist

Data când a suferit Acidentul Vascular Cerebral : 16.09.2012

Diagnostic principal – AVC ischemic pe emisfera dreaptă cerebrală, cu hemipareză pe partea stângă a corpului.

Diagnostice secundare: – Hipertensiune arterială;

– Diabet tip 2 zaharat;

Istoricul pacientului: Pacient în vârstă de 56 de ani, cu hemiplegie pe partea stângă a corpului, se prezintă la Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie pentru a beneficia de programul gratuit de kinetoterapie și masaj terapeutic.

Anamneza:

tulburări de echilibru, forță musculară scăzută, lipsă de mobilitate și coordonare;

Condiții de viața și muncă: Polițist;

Comportare față de mediu: Cooperant.

Examen clinic general: Fară afazie, cu posibilitatea de a merge cu ajutor (baston) cu spasticitate ridicată a membrului superior.

Evaluarea durerii :Scala analog vizuală (VAS)

Figura2.1 Scala analog vizuală

Scala analog vizuală (VAS) care permite pacientului să relateze care este durerea pe care o simte pe o scală de la 0 la 10. VAS evaluează atât intensitatea adică cât de tare simte durerea cât și gradul de afectare adică câtă teama simți față de apariția durerii, 10 fiind durere maximă și 0 fără durere.

Tabelul 2.1 Scala analog vizuală

[Siclovan 2012, https://ro.scribd.com/doc/88541987/Scala-analog-vizual%C4%83]

Evaluarea echilibrului

Tabelul 2.2 Scala Berg

[Culceanu 2013, https://ro.scribd.com/doc/180467492/scala-berg-docx]

Examinare ințială din data de 03.11.2014 – conform Scalei Berg valoarea 3 cu capacitatea de ridicare, mentinerea echilibrului prin sprijin pe maini

Examinare finală din data 22.05.2015 – conform Scalei Berg valoarea 4 cu capacitatea de ridicare, fară sprijin pe mâini, cu menținerea echilibrului;

Testingul muscular: conform Fundației Naționale de Paralizie Infantilă din S.U.A., se urmărește în realizarea testingului muscular următoarea scala:

Tabelul 2.3 Testingul muscular

Testingul muscular:

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul superior: Evaluarea testingului muscular cu valoarea 2 ȋn care pacientul are suficientă forță ca să își deplaseze segmentele pe planuri orizontale astfel încât forța gravitațională să nu intervină ca o rezistența opusă împotriva efectuării mișcării.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul superior : Evaluarea testingului muscular cu valoarea 3 ȋn care pacientul are forță necesară ca să realizeze orice mișcare, pe orice direcție de execuție, cu amplitudine maximă, impotriva gravitației.

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul inferior: Evaluarea testingului muscular cu valoarea 2 ȋn care pacientul are suficientă forță ca să își deplaseze segmentele pe planuri orizontale astfel încât forța gravitațională să nu intervină ca o rezistența opusă împotriva efectuării mișcării.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul inferior : Evaluarea testingului muscular cu valoarea 3 ȋn care pacientul are forță necesară ca să realizeze orice mișcare, pe orice direcție de execuție, cu amplitudine maximă, impotriva gravitației.

Evaluarea spasticității

Tabelul 2.4 Scala Ashworth modificată

[Moraru 2012, http://old.ms.md/_files/13319-PROTOCOL%2520AVC%252022.11.12.pdf]

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul superior: Evaluarea spasticității cu valoarea 2cu o creștere ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” urmată de o rezistență minimă pe restantul (mai puțin de jumătate) sectorului de mobilitate.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul superior :Evaluarea spasticității cu valoarea 1ȋn creșterea ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” și eliberare sau o rezistență minimă la capătul sectorului de mobilitate atunci când se face flexia sau extensia segmentului afectat

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul superior: Evaluarea spasticității cu valoarea 2 cu o creștere ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” urmată de o rezistență minimă pe restantul (mai puțin de jumătate) sectorului de mobilitate.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul inferior: Evaluarea spasticității cu valoarea valoarea 1 ȋn creșterea ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” și eliberare sau o rezistență minimă la capătul sectorului de mobilitate atunci când se face flexia sau extensia segmentului afectat.

Bilanțul articular:

Prin acesta se determină amplitudinea de mișcare articulară utilizându-se metoda goniometrică reprezentată de un instrument gradat cu ajutorul căruia se măsoară care sunt unghiurile realizate de o mișcare.

Tabelul 2.5 Bilanț articular

Programul de kinetoterapie a fost structurat ȋn două parți:

Prima etapă 13 săptamâni – 03.11.2014 – 30.01.2015 ȋn care am crescut mobilitatea articulară alături de echilibrul pacientului și unde am scăzut durerea articulară pentru a execută următoarele exerciții ale programului.

A doua etapă 16 săptamâni – 02.02.2015 – 22.05.2015 ȋn care am crescut nivelul de independență funcțională, alături de cresterea și tonifierea musculaturii a hemicorpului afectat a desfășura activități independente.

Mai trebuie pus inca o data cum am structurat etapele ?

Etapa I

Tabelul 2.6 Programul I de kinetoterapie

Etapa II

Tabelul 2.7 Programul II de kinetoterapie

Ședințele de kinetoterapie s-au executat de 2 ori pe săptămână, având o durată de aproximativ de 2 ore ȋn care s-au aplicat exercițiile din programele date.

TITLU

Figura 2.2 Extensia cotului; PacientC.S. Figura 2.3Flexia cotului; Pacient C.S.

Figura 2.4 Rotiri interne și externe la roata Figura 2.5 Pedalare la bicicletă;

marinarului; Pacient C.S. Pacient C.S.

Figura 2.6 Urcare pe rampa; Pacient C.S. Figura 2.7 Coborărea pe scări; Pacient C.S.

Figura 2.8 Fandare laterală pe partea dreaptă ; Figura 2.9 Fandare laterală pe partea stângă;

Pacient C.S. Pacient C.S.

Nu stiu cum sa trec la prezentarea cazurilor, ca apoi sa pun ȋn cuprins.

Prezentarea pacientului A.H.

Nume : A. Prenume : H. Vârsta : 62, Sex : M, Ocupația: Pensionar

Data când a suferit Acidentul Vascular Cerebral : 10.11.2012

Diagnostic principal : AVC hemoragic pe emisfera stângă cerebrală, cu hemipareză pe partea dreaptă a corpului.

Diagnostice secundare:Hipertensiune arterială;

Diabet zaharat tip II insulinodependent.

Istoricul pacientului : Pacient în vârstă de 62 de ani, cu hemipareză pe partea dreaptă, se prezintă la Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie pentru a beneficia de programul gratuit de kinetoterapie și masaj terapeutic.

Anamneza:

-Tulburări de echilibru, forță musculară scăzută..

– Condiții de viața și muncă: Muzician;

– Comportare fața de mediu: cooperant.

Examen clinic general: Fără afazie, cu posibilitatea de a merge cu ajutor (baston) .

Evaluarea durerii :

Figura2.10 Scala analog vizuală

Scala analog vizuală (VAS) care permite pacientului să relateze care este durerea pe care o simte pe o scală de la 0 la 10. VAS evaluează atât intensitatea adică cât de tare simte durerea cât și gradul de afectare adică câtă teama simți față de apariția durerii, 10 fiind durere maximă și 0 fără durere.

Tabelul 2.8 Scala analog vizuală

Evaluarea echilibrului

Tabelul 2.9 Scala Berg

[Culceanu 2013, https://ro.scribd.com/doc/180467492/scala-berg-docx]

Examinare ințială din data de 03.11.2014 – conform Scalei Berg valoarea 3 cu capacitatea de ridicare, mentinerea echilibrului prin sprijin pe maini

Examinare finală din data 22.05.2015 – conform Scalei Berg valoarea 4 cu capacitatea de ridicare, fară sprijin pe mâini, cu menținerea echilibrului;

Testingul muscular: conform Fundației Naționale de Paralizie Infantilă din S.U.A., se urmărește în realizarea testingului muscular următoarea scala:

Tabelul 2.10Testingul muscular

Testingul muscular:

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul superior: Evaluarea testingului muscular cu valoarea 1 ȋn care pacientul, la palparea mușchiului se percepe existența unui tonus muscular slab, care permite fibrelor musculare să se contracte ușor, cu toate acestea mișcarea nu se poate realiza.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul superior : Evaluarea testingului muscular cu valoarea 2 ȋn care pacientul are forță necesară ca să realizeze orice mișcare, pe orice direcție de execuție, cu amplitudine maximă, ȋmpotriva gravitației.

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul inferior: Evaluarea testingului muscular cu valoarea 2 ȋn care pacientul are suficientă forță ca să își deplaseze segmentele pe planuri orizontale astfel încât forța gravitațională să nu intervină ca o rezistența opusă împotriva efectuării mișcării.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul inferior : Evaluarea testingului muscular cu valoarea 3 ȋn care pacientul are forță necesară ca să realizeze orice mișcare, pe orice direcție de execuție, cu amplitudine maximă, ȋmpotriva gravitației.

Evaluarea spasticității

Tabelul 2.11 Scala Ashworth modificată

[Moraru 2012, http://old.ms.md/_files/13319-PROTOCOL%2520AVC%252022.11.12.pdf )]

Scala Ashworth modificată (MAS) – evaluarea spasticității

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul superior : Evaluarea spasticității cu valoarea 3 ȋn creșterea mai importantă a tonusului muscular pe aproape tot sectorul de mobilitate, segmentul afectat mobilizându-se ușor.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul superior : Evaluarea spasticității cu valoarea 2 ȋn creștere ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” și eliberare sau o rezistență minimă la capătul sectorului de mobilitate atunci când se face flexia sau extensia segmentului afectat.

Examinare ințială din data de 03.11.2014 pentru membrul inferior : Evaluarea spasticității cu valoarea 3 ȋn creșterea mai importantă a tonusului muscular pe aproape tot sectorul de mobilitate, segmentul.

Examinare finală din data de 22.05.2015 pentru membrul inferior: Evaluarea spasticității cu valoarea 2 ȋn creșterea ușoară de tonus muscular, manifestat printr-o „agățare” urmată de o rezistență.

Bilanțul articular:

Prin acesta se determină amplitudinea de mișcare articulară utilizându-se metoda goniometrică reprezentată de un instrument gradat cu ajutorul căruia se măsoară care sunt unghiurile realizate de o mișcare.

Tabelul 2.12 Bilanț articular

Ședințele de kinetoterapie s-au executat de 2 ori pe săptămână, având o durată de aproximativ ă de 2 ore ȋn care s-au aplicat exercițiile din programele date.

Etapa I

Tabelul 2.13 Programul I de kinetoterapie

Etapa II

Tabelul 2.14 Programul II de kinetoterapie

Figura 2.11 Mers cu ridicarea genunchilor Figura 2.12 Fandare laterală. A.H.

la 90̊ A.H.

Figura 2.13 Urcarea scărilor. A H.. Figura 2.14 Mers la banda de alergat A.H.

Prin aplicarea următorului program de exerciții s-a urmărit:

scăderea spasticității prin aplicarea programelor specifice;

îmbunătățirea modelelor de mișcare anormale,spasticeși promovarea celor normale;

promovarea tonusului postural cât mai aproape de normal prin reechilibrarea tonusului muscular afectat de spasticitate.

creșterea mobilității articulare;

reeducarea ortostatismului și a activității de transfer;

reeducarea mersului;

câștigarea controlului posturii și a echilibrului.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA STATISTICĂ A REZULTATELOR OBȚINUTE

Tabelul 3.1 Interpretare scala VAS

Prin scala analog vizualăii permite pacientului să relateze care este durerea pe care o simte pe o scală de la 0 la 10, ea evaluează atât intensitatea adică cât de tare simte durerea cât și gradul de afectare adică câtă teamă simți față de apariția durerii, 10 fiind durere maximă și 0 fără durere.

Observăm o reducere semnificativă a durerii la ambii pacienți ȋn diferența dintre testarea inițială și testarea finală pentru membrul superior de 5 valori iar pentru membrul inferior de 2 valori.

Tabelul 3.2 Interpretare scala Berg

Se observă o ȋmbunătățire a echilibrului la ambii ȋn capacitatea de ridicare, fară sprijin pe mâini, cu menținerea echilibrului, diferența dintre testarea inițială și testarea finală fiind de 1 punct valoare.

Tabelul 3.4 Interpretare testingului muscular

Ȋn testingul muscular observăm o diferență dintre testarea inițială și testarea finală fiind de 1 punct valoare la ambii pacienți atât pentru membrul superior, cat și pentru membrul inferior.

Tabelul 3.5 Interpretare spasticității

Ȋn evaluarea spasticității se observă o diferență dintre testarea inițială și testarea finală de 1 punct valoare la ambii pacienți atât pentru membrul superior, cat și pentru membrul inferior.

Tabelul 3.6 Testingul articular

Prin metoda testingului articular, utilizând instrumentul goniometrul, observăm că pacientul C.S. are o creștere ȋn mobilitatea articulară, observând odiferență dintre testarea inițială și testarea finală a umărului la flexia activă de 30̊, la flexia pasivă o creștere de 30̊, la abducția activă o creștere de 10̊, la abducția pasivă o creștere de 20̊, iar pe articulația cotului observăm o creștere de 20̊ la flexia activă și la flexia pasivă o creștere de 15̊, iar pe articulația mâinii la flexia activă o creștere de 10̊, pe flexia pasivă o creștere de 10̊, pe extensia activă o creștere de 15̊, pe extensia pasivă o creștere de 15̊ și observăm pe articulația șoldului la flexia activă o creștere de 20̊, la flexia pasivă o creștere de 40̊, la adducția activă o creștere de 25̊ și la adducția pasivă o creștere de 10̊ iar pentru articulația genunchiului observăm o creștere pe flexia activă de 20̊ și pe flexia pasivă o creștere de 10̊ iar la articulația gleznei observăm o creștere la flexia dorsală activă de 5̊, la flexia pasivă o creștere de 5̊, la flexia plantară activă o creștere de 10̊ și pentru flexia plantară pasivă o creștere de 10̊.

Prin metoda testingului articular, utilizând instrumentul goniometrul, observăm că pacientul A.H.. are o creștere ȋn mobilitatea articulară, observând o diferență dintre testarea inițială și testarea finală a umărului la flexia activă de 40̊, la flexia pasivă o creștere de 35̊, la abducția activă o creștere de 20̊, la abducția pasivă o creștere de 50̊, iar pe articulația cotului observăm o creștere de 25̊ la flexia activă și la flexia pasivă o creștere de 15̊, iar pe articulația mâinii la flexia activă o creștere de 5̊, pe flexia pasivă o creștere de 20̊, pe extensia activă o creștere de 15̊, pe extensia pasivă o creștere de 15̊ și observăm pe articulația șoldului la flexia activă o creștere de 15̊, la flexia pasivă o creștere de 40̊, la adducția activă o creștere de 10̊ și la adducția pasivă o creștere de 5̊ iar pentru articulația genunchiului observăm o creștere pe flexia activă de 20̊ și pe flexia pasivă o creștere de 10̊ iar la articulația gleznei observăm o creștere la flexia dorsală activă de 10̊, la flexia pasivă o creștere de 15̊, la flexia plantară activă o creștere de 15̊ și pentru flexia plantară pasivă o creștere de 10̊.

Interpretarea graficelor pacientului C.S.

Nu stiu cum ce trebuie să scriu la titlu la prezentare

Grafic3.1. – Scala VAS; Pacient C.S.

La membrul superior se observă o scădere de la valoarea inițială 7 la valoarea finală 2, diferența dintre acestea fiind de 5 valori.

Se observă o reducere a durerii substanțială ȋn evaluarea prin scala VAS a membrului inferior din examinarea inițială de la valoarea 3 la valoarea 1 la examinarea finală, o reducere cu 2 valori.

Grafic 3.2. – Scala Berg; Pacient C.S.

Ȋn efectuarea testului inițial al echilibrului observăm o ȋmbunătățire a valorii inițiale 3 față de valoarea finală 4, observând o creștere a ridicării ȋn ortostatism și al echilibrului pacientului cu un punct valoare.

Grafic 3.3 – Scala testingului muscular; Pacient C.S.

Evaluarea prin scala testingului muscular a membrului superior reiese că de la valoarea 2 crește la valoarea 3 având difetența dintre valoarea inițiala la cea finală fiind 1.

Observăm o creștere de la valoarea inițială 2 la cea finală de 3, diferența fiind de 1 puct.

Grafic 3.4. – Scala Ashworth modificată; Pacient C.S.

Conform scalei Ashworth modificată (MAS) privind evaluarea spasticității observăm o diferență pentru membrul superior cât și pentru membrul inferior de la valoarea inițială 2 la valoarea finală 1, diferența fiind de 1 punct valoare.

Grafic 3.5. Interpretare statisticǎ abilanțului articular al umărului stâng;

Pacient C.S.

În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o creștere de la 110 grade la 140 de grade ȋnsemnând o diferență de 30 de grade pe mișcarea activă de flexie a umărului, iar de la 110 grade la 120 de grade pe mișcarea activă de abducție a umărului, ȋnsemnând o creștere de 10 grade;

Grafic 3.6 – Interpretare statisticǎ a bilanțului articular al cotului stâng; Pacient C.S

De la 50 de grade la 70 de grade la mișcarea activă de flexie a cotului se observă o creștere de 20 de grade, iar pe mișcarea pasivă a cotului de la 80 de grade la 90 de grade o creștere de 10 grade.

Grafic 3.7. – Interpretare statisticǎ a bilanțuluiarticular al mâinii stângi; Pacient C.S.

De la 40 de grade la 50 de grade la mișcarea activă de flexie a mâinii se observă o creștere de 10 de grade, iar pe extensie activă a mâinii de la 30 de grade la 60 de grade o creștere de 30 grade.

Grafic 3.8. – Interpretare statisticǎ a bilanțuluiarticular al șoldului stâng; Pacient C.S.

De la 60 de grade la 80 de grade la de flexie activă a soldului se observă o creștere de 20 de grade, iar pe mișcarea de abducție activă de la 20 de grade la 45 de grade o creștere de 25 grade.

Grafic 3.9. – Interpretare statisticǎ a bilanțului genunchilui stâng; Pacient C.S.

De la 80 de grade la 100 de grade la flexie activă a genunchiului se observă o creștere de 20 de grade, iar pe mișcarea de flexie pasivă a genunchiului de la 110 de grade la 120 de grade o creștere de 10 grade.

Grafic 3.10 Interpretare statisticǎ a bilanțului articular gleznǎ stângǎ; Pacient C.S.

De la 20 de grade la 25 de grade la flexia dorsală activă se observă o creștere de 5 de grade, iar pe flexia plantară activă a gleznei de la 30 de grade la 40 de grade o creștere de 10 grade.

Interpretarea rezultatelor pacientului A.H.

Grafic 3.11. – Scala VAS; Pacient .A.H

La membrul superior se observă scădere a durerii de la valoarea inițială 8 la valoarea finală 3, diferența dintre acestea fiind de 5 valori.

La membrul inferior examinarea inițială este la valoarea 5 apoi se obserbă o reducere la valoarea 3 la examinarea finală, o reducere cu 2 valori.

Grafic 3.12. – Scala Berg; Pacient A.H.

Ȋn efectuarea testului inițial al echilibrului observăm o ȋmbunătățire a valorii inițiale 3 față de valoarea finală 4, observând o creștere a ridicării ȋn ortostatism și al echilibrului pacientului cu un punct valoare.

Grafic 3.13 – Scala testingului muscular; Pacient A.H.

Evaluarea prin scala testingului muscular a membrului superior reiese că de la valoarea 1 crește la valoarea 2 având difetența dintre valoarea inițială la cea finală fiind 1.

Observăm o creștere de la valoarea inițială 2 la cea finală de 3, diferența fiind de 1 punct.

Grafic 3.14. – Scala Ashworth modificată; Pacient A.H.

Conform scalei Ashworth modificată (MAS) privind evaluarea spasticității observăm o diferență pentru membrul superior cât și pentru membrul inferior de la valoarea inițială 3 la valoarea finală 2, diferența fiind de 1 punct valoare.

Grafic 3.15. Interpretare statisticǎ a bilanțului articular al umărului stâng; Pacient A.H.

În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o creștere de la 30 grade la 70 de grade ȋnsemnând o diferență de 40 de grade pe mișcarea activă de flexie a umărului, iar de la 40 grade la 60 de grade pe mișcarea activă de abducție a umărului, ȋnsemnând o creștere de 10 grade;

Grafic 3.16 – Interpretare statisticǎ a bilanțului articular al cotului stâng; Pacient A.H.

De la 20 de grade la 45 de grade la mișcarea activă de flexie a cotului se observă o creștere de 25 de grade, iar pe mișcarea pasivă a cotului de la 70 de grade la 85 de grade o creștere de 15 grade.

Grafic 3.17. – Interpretare statisticǎ a bilanțului articular al mâinii stângi; Pacient A.H.

De la 10 de grade la 15 de grade la mișcarea activă de flexie a mâinii se observă o creștere de 5 de grade, iar pe extensie activă a mâinii de la 10 de grade la 25 de grade o creștere de 15 grade.

Grafic 3.18. – Interpretare statisticǎ a bilanțului articular al șoldului stâng; Pacient A.H.

De la 45 de grade la 60 de grade la de flexie activă a soldului se observă o creștere de 15 de grade, iar pe mișcarea de abducție activă de la 40 de grade la 50 de grade o creștere de 10 grade.

Grafic 3.19. – Interpretare statisticǎ a bilanțului genunchilui stâng; Pacient C.S.

De la 70de grade la 90 de grade la flexie activă a genunchiului se observă o creștere de 20 de grade, iar pe mișcarea de flexie pasivă a genunchiului de la 100 de grade la 110 de grade o creștere de 10 grade.

Grafic 3.20 Interpretare statisticǎ a bilanțului articular gleznǎ stângǎ; Pacient A.H.

De la 10 de grade la 20 de grade la flexia dorsală activă se observă o creștere de 10 de grade, iar pe flexia plantară activă a gleznei de la 10 de grade la 25 de grade o creștere de 15 grade.

Rezultatele studiului verifică ipotezele de la care s-a pornit:

Validarea aplicării tehnicilor de kinetoterapie în recuperarea funcțională a unui pacient;

Obținerea unei însănătoșiri vizibile a pacientului în urma aplicării programului de kinetoterapie;

Conceperea programelor de recuperare în care se selectează tehnici, metode și exerciții personalizate și adaptate în funcție de pacient și în funcție de stadiul de evoluție al bolii precum și restructurarea acestor programe în cazul în care rezultatele sunt deficitare.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma rezultatelor obținute din cadrul programului de kinetoterapie și masaj, aplicat asupra pacienților vizați, s-a ajuns la creearea următoarelor concluzii, care au demonstrat ipotezele inițiale ale cercetării, astfel:

Aplicarea cât mai rapidă a unui program de kinetoterapie în urma producerii unui accident vascular cerebral, fac ca recuperarea să fie mult mai eficace atât din punct de vedere al performanțelor obținute cât și din punct de vedere al timpului necesar recuperării.

Folosirea unor tehnici, metode și procedee specifice și personalizate pentru fiecare pacient prin utilizarea maximă a restantului funcțional a dus la recuperarea deficitelor fizice, respectiv au ajutat la reintegrarea socială, familiala șiprofesională a pacienților.

Prin continuarea programelor de kinetoterapie învățate în cadrul ședințelor de recuperare din perioada specificată, au dus la apariția unor efecte benefice suplimentare și au făcut ca stilul de viață al pacienților să se schimbe, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic și nutrițional.

Trebuie precizat faptul că nu toate metodele, tehnicile și procedeele dorite inițial a fi aplicate asupra pacienților au fost cele optime și au dat rezultate, din acest motiv de-a lungul recuperării acestea au fost schimbate și adaptate conform posibilităților funcționale ale pacienților respectiv conform efectelor apărute în urma aplicării acestora.

Asupra fiecărui pacient în parte au fost aplicate cele mai standardizate și de actualitate programe de recuperare, evaluându-se în permanență reacțiile organismului la aplicarea acestora. De asemenea materialele folosite au fost corect utilizate astfel încât recuperarea sa se facă corect, dar și într-un mod și mediu plăcut.

Durata de recuperare a pacienților a fost cu atât mai scurtă cu cât programele de exerciții au fost adaptate și personalizate în funcție de starea fizică și psihică a pacientului la un moment dat.

Exercițiile trebuie aplicate metodic, astfel încât ele să folosească și să recupereze restantul funcțional. Pacienții urmează programe de kinetoterapie, gradate de la ușor la mai greu; de la ceva cunoscut, la ceva necunoscut; de la ceva foarte simplu, la ceva complex. Acești pasi trebuie obligatoriu respectați, tocmai pentru dezvoltarea și fixarea unor deprinderi motrice corecte, care să permită efectuarea în continuare a celor învățate și la domiciliu.

Consider că această parte a medicinei și anume kinetoterapia reprezintă baza motorie dar și psihologică de la care un pacient care a suferit un AVC se poate recupera, astfel încât să devină independent. Importanța kinetoterapiei ar trebui să fie cunoscută în domeniul medical și ar trebui să devină un aliat de încredere în lupta împotriva apariției și agravării deficitelor funcționale alături de alte ramuri ale medicinei, respectiv alături de medicamentație.

Luând ȋn considerare aceasta afecțiune neurologică atât de gravă care induce un grad de dizabilitate motrică și funcțională, am ȋnfiintat Asociația: Societatea Română de Prevenire și Recuperare Medicală a Persoanelor cu Accident Vascular Cerebral pentru a informa și a preveni accidentul vascular cerebral dar și pentru recuperarea medicală acestei afecțiuni.

RECOMANDĂRI:

Renunțare la fumat și alcool;

Evitarea sedentarismului prin mișcare cel puțin 1 h/zi de 4 ori pe săptămână;

Menținerea tensiunii arteriale în limite cât de cât mormale, maxim 140 cu 90 mmHg;

Menținerea glicemiei la nivel, sub 120 mg%;

Scăderea în greutate;

Din șase în șase luni pacienții urmează să revină la control, pentru o reevaluare;

Pacienții trebuie să practice exercițiile de kinetoterapie învățate și acasă, cu o frecvență zilnică pentru menținerea și creșterea mobilității articulare precum și a forței musculare.

Programul de kinetoterapie să se practice zilnic, iar posturile corecte învățate sunt menținute cât mai mult posibil, optim ar fi să fie menținute în permanență;

Alimentația trebuie să fie una hiposodată, fără lipide și glucide, bogată în săruri minerale, proteine și vitamine;

Colesterolul sanguin trebuie verificat și tratat;

Se recomandă ca pacienții să primească terapie antitrombotică;

BIBLIOGRAFIE

Pe suport clasic:

Andronescu A.- Anatomia Functionala a Sistemul Nervos Central, Editura Didactică și Pedagogică, București,1979 , pag. 332;

Arseni C.- Tratat de neutologie Vol II partea II, Editura Medicala, Bucuresti, 1980, pag. 961;

Andronescu A. – Anatomia Functionala a Sistemul Nervos Central, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, pag 340 – 341;

Arseni C.- Tratat de Neurologie, Editura Medicala, București, 1982, pag.21;

Ispas Teodor – Anatomia și fiziologia omului cu aplicații practice; Editura didactică și pedagogică, Bucuresti, 2000, pag 258;

Ispas Teodor – Anatomia și fiziologia omului cu aplicații practice, Editura Didactică și pedagogică, Bucuresti ,2000, pag 283-284;

Kiernan JA. Barr’s-The human Nervous system,Editura Ninth, Philadelphia, 2009, pag. 367-382;

Marcu Vasile, Mirela Dan- kinetoterapie, Editura Universității, Oradea 2006 pag 217-218;

Nica Sarah A.- Recuperare medicală, Editura. Universitara Carol Davila, București, 2004, pag 168-170;

Nica Sarah A. – Recuperare medicală, Editura. Universitara Carol Davila, București, 2004,

Niculescu, C. Th., Ciomu, N., Nită, C.- Anatomia funcțională a capului și gâtului, Editura Infomedica, Bucuresti,1999, pag 287;

Niculescu Cezar Th., Radu Carmaciu, Bogdan Voiculescu, Cristian Nită, Carmen Salavastru, Cătălina Ciornei-Anatomia și fiziologia omului-Editura Corint, 2009,pag 123, 125, 126, 127, 129;

Rusu Ligia, Interventia kinetica in afectiunile sistemului neuromioartrokinetic, Editura Universitaria, Craiova, 2007 pag. 10;

Rusu Ligia, Interventia kinetica in afectiunile sistemului neuromioartrokinetic, Editura Universitaria, Craiova, 2007, pag. 27-28;

Rusu Ligia -Interventia kinetica in afectiunile sistemului neuromioartrokinetic, Editura Universitaria, Craiova, 2007 pag. 34;

Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactica, terapeutica și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987, pag 553- 555;

Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactica, terapeutica și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987, pag 568;

Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactica, terapeutica și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987, pag 556- 572;

Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactica, terapeutica și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987, pag 237-240

Pe suport electronic:

NUME, AN, link, Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009http://www.strokeassociation.org/STROKEORG/AboutStroke/UnderstandingRisk/Understanding-Stroke-Risk_UCM_308539_SubHomePage.jspData accestat site .

Adeloye, 2014 http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4072632/#pone.0100724-Connor1

2015, http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83duva_spin%C4%83rii

Ralu Raluk, 2015 (2) www.scribd.com/doc/260307792/Clasificari-Avc

Siclovan, 2012, https://ro.scribd.com/doc/88541987/Scala-analog-vizual%C4%83

Scala Berg : (Culceanu, 2013, https://ro.scribd.com/doc/180467492/scala-berg-docx )

Scala Ashworth modificată (MAS) (Moraru, 2012, site http://old.ms.md/_files/13319-PROTOCOL%2520AVC%252022.11.12.pdf )

ANEXA I