Rolul Asistentului Medical ÎN Îngrijirea Pacientului CU Angina Eritemato Pultacee

Motto:

“A răspândi bucurie, a radia fericire, a fi un izvor de lumină în jurul lucrurilor întunecate, a fi ceea ce dă farmec vieții, a fi armonia, grația, drăgălășenia, înseamnă a fi de folos celor din jur.”

Victor Hugo

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ANGINA ERITEMATO – PULTACEE

MOTIVAREA LUCRĂRII

Afecțiune întâlnită des la copii , angina eritemato – pultacee este o infecție a tractului superior incidența patologiei scăzând odată cu maturizarea individului.

Motivul pentru care am ales această lucrare este acela de a semnala importanta profilaxiei în această afecțiune. Din punctul meu de vedere cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii este urmarea normelor de bază de igienă și sănătate.

Amigdalectomia (tehnică chirurgicală de excizare a amigdalelor) este încă metoda chirurgicală utilizată încă destul de des, mai ales la copii, dar față de trecut nu mai este atât de des aplicată. Numeroasele cercetări făcute de către specialiști au evidențiat că amigdalectomia ca procedeu nu reduce infecțiile, iar astăzi se ține cont și de importanța amigdalelor ce fac parte din sistemul imun, importanță ce nu poate fi neglijată. Din această perspectivă amigdalectomia nu este mai importantă decât prevenția a infecțiilor, dar pentru unii copii această tehnică rămîne procedeul care le poate îmbunătății calitatea vieții. Nu trebuie omis însă aspectul că o reacție inflamatorie este o reacție de apărare, care poate lua formă pozitivă dar și negativă pentru întreg organismul.

În prezent sunt testate noi tehnici de intervenție chirurgicală de suprimare a amigdalelor menite să îmbunătățească vizibil starea de confort a pacientului cu riscuri minime chirurgicale.

SCURT ISTORIC AL AFECȚIUNII

În patologia omului importanța anginelor este dată în primul rând din frecvența lor și de modul de transmitere. Clinic anginele nu sunt totdeauna boli severe însă datorită complicațiilor ce pot duce până la morbiditate, sunt încă un pericol pentru un anumit segment de populație. Într-o singură țară ele pot ajunge la o cifră de câteva milioane de cazuri pe an. În ultimii ani problema morbidității prin angine a depășit mult cadrul studiului întreprins de către otorinolaringologi , interniști , pediatrii , interesând în mod deosebit pe epidemiologi si medicii de boli infecțioase.

Epidimiologic importanța unora din angine vizează agentul patogen responsabil de îmbolnăvire, ca de exemplu, anginele determinate de streptococul hemolitic, sau contagiozitatea afecțiunii.În acest ultim aspect, trebuie să se țină cont de faptul că anginele au un grad ce contagiozitate mai mare decât multe alte boli, fiind imperios necesară izolarea indivizilor afectați pentru combaterea eventualelor epidemii, ce pot izbucni mai ales în colectivitățile de copii.

Fiind o infecție cu caracter invaziv, anginele pot pune în pericol viața pacientului și datorită faptului că pot determina apariția septicemiilor, datorită trecerii în sistemul circulator a toxinelor, favorizată și de vascularizației intensă de la nivelul istmului faringian.

De aceea, orice angină trebuie privită nu ca un proces local, ci ca unul general ce poate cauza:

– infecții ce se pot întinde la organele vecine, și pot provoca de exemplu, sinuzite, otite, otomastoidite (cu modificarea auzului sau piederea lui ), și adenite supurate. Dacă agentul patogen pătrunde în circulația sangvină, iar apărarea organismului este scăzută, poate determina septicemii, ce pot duce la moartea pacientului.

– datorită efectelor toxice paote provoca îmbolnăviri la distanță, cum apar de exemplu în cazul scarlatinei sau a difeteriei, toxine (toxina eritrogenă sau cea difterică) ce se resorb la nivelul istmului faringian implicit la nivelul anginei, se răspândesc în tot organismul cauzând leziuni severe ale miocardului , rinichiului și sitemului nervos.

Este imporatntă descoperirea în simptomatologia generală a unei anginei a componete toxice deoarece va influența diagnosticului și terapeutica către una din bolile infecțioase severe cum este scarlatina sau difteria.

Tipul de infecție de focar , cu manifestări toxice și alergice este realizat de procesele de amigdalită cronică , cu aspect local puțin alarmant , dar cu fenome morbide la distanță , care sunt surse de suferință persistenta și penibilă pentru organism , sau de afecțiuni severe ca boala reumatismală și nefritele. Toate aceste tulburări nu dispar până ce focarul infecțios generator nu este eliminat din organism .

Focarele amigdaliene fac parte din focarele de infecție , acele ”gazde de hoți” cum erau denumite de Mironescu , pe care trebuie să le căutam cu insistență în unele boli cu subfebrilitate prelungită. Examenele de specialitate (otorinolaringologic, etc) sunt indispensabile pentru decelarea unor astfel de focare , întrucât simplul examen vizual poate să arate un aspect normal al amigdalelor. Se remarca totuși o tendință a specialiștilor ortorinolaringologi de a acorda o impornață excesivă problemei,indicând uneori fără temei excirzarea amigdalelor.

Capitolul I: ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

CĂILE RESPIRATORII SUPERIOARE.

Organismul uman funcționează ca un tot unitar , format din părți cu funcții (roluri) bine definite, fiecare parte fiind influențată și influențând, la rândul ei, pe celelalte. Unitatea organismului este realizată de sistemul nervos, sistemul conjuctiv și sistemul digestiv. Aparatul respirator alături de cel digestiv, a fost încadrat de profesor Fr.I.Rainer în aparatul de import al materiei, asigurând introducerea în organism a oxigenului prin respirație (aparatul respirator) și a hranei prin nutriție (aparatul digestive format din canalul digestiv și glandele anexe).

Fig.1 Căile respiratorii

Căile respiratorii în conformitate cu topografia lor în corpul uman se referă la două compartimente — superior și inferior. Din căile respiratorii superioare fac parte cavitatea nazală, partea nazală a faringelui, partea orală a faringelui, din căile respiratorii inferioare fac parte laringele, trahea bronhiile, inclusiv ramificațiile intrapulonare ale bronhiilor. La om, aparatul respirator este de tip pulmonar. El se definește ca „totalitatea organelor prin care se înfăptuiește respirația pulmonară“ (Papilian). Ca să ajungă din exterior până în plămâni, aerul trebuie să străbată o serie de compartimente, al căror ansamblu a fost grupat de anatomiști sub denumirea de căile respiratorii extrapulmonare. Acestea sunt: fosele nazale (poarta de intrare fiziologică a aerului), cavitatea bucală (poarta „nefiziologică”, căci în mod normal omul nu trebuie să respire pe gură), faringele (loc de încrucișare între calea digestivă și cea respiratorie), laringele, traheea și bronhiile. Ajuns la nivelul plămânilor, aerul își urmează drumul „în“ plămâni circulând pe căile respiratorii intrapulmonare, sistem de conducte grupat sub denumirea de arbore bronchialis, ca să ajungă în final la cea mai mică, dar cea mai importantă diviziune anatomo- funcțională a plămânului alveola pulmonară (fig.1).

1.1.1. Cavitatea nazală

Nasul și cavitatea nazală formează primul segment al aparatului respirator. Nasul, formațiunea mediofacială cu caracteristici specifice fiecărui individ și cu dublu rol funcțional (respirator și olfactiv) îmbracă forma unei piramide cu fața în jos. Nasul prezintă o cavitate nazală care este împărțită de un perete median (sept nazal) în două cavități, numite fose nazale.

Fosele nazale comunică cu exteriorul prin două orificii, numite narine, iar cu faringle, prin două orificii largi, meaturi nazofaringiene, choane pe schelet. Fiecare fosă nazală prezintă anterior, în dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevăzut cu un prag denumit limen nasi, peri (vibrise) și glande, și fosa nazală propriu-zisa, ce purifică și umectează aerul inspirat.

1.1.2.Cavitatea bucală

Cavitatea bucală (cavum oris) este primul segment al tubului digestiv și comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, iar în interior, cu faringele. Cavitatea bucală propriu-zisă este delimitată înainte și pe laturi de arcadele alveo-gingio-dentare, în sus de bolta palatină, care o separă de fosele nazale, în jos de planșeul bucal pe care se află corpul limbii și glanda sublinguală(fig.2). Posterior, cavitatea bucală comunică cu faringele prin istmul gâtului, circumscris superior de vălul palatin, pe margini de plierii anteriori(arcurile anterioare), iar în jos de limbă.

Fig.2 Cavitatea bucală (schemă)

Vălul palatin (palatal moale), face parte din cavitatea bucală, continuă înapoi palatal dur și se prezintă ca o membrană musculo-membranoasă mobilă cu două fețe și două margini. Marginea liberă prezintă central o proeminență numită lueta (omușorul), iar lateral se prelungește cu două arcuri (plieri):unul anterior, prin care coboară mușchiul palatoglos, celălalt posterior, prin care coboară mușchiul palate-faringian. Între cele două arcuri se află amigdala palatină, formațiune cu rol în apărarea organismului împotriva infecțiilor.

Faringele (Pharynx)

Faringele este un conduct musculo-membranos ,al doilea segment al tubului digestiv, așezat înapoia cavității bucale și nazale și deasupra orificiului superior al laringelui și esofagului. Este locul unde se încrucișează calea respiratorie cu calea digestivă, se întinde de la baza craniului până la deschiderea esofagului și are forma unei pâlnii cu partea mai largă (fornixul) în sus, spre baza craniului și cea îngustă spre esofag, cu care se continuă. Faringele are rol și în ventilația casei timpanului, prin trompa lui Eustachio, precum și și ca rezonator în fonație.

Faringele este situat în centrul complexului de organe din cadrul ORL și se întinde de la baza craniului până la vertebra cervicală 6. Prin intermediul faringelui nasul comunică cu laringele formând tractul sau calea respiratorie, iar cavitatea bucală unindu-se cu faringele și esofagul formează tubul (calea) digestivă.

Faringele anatomotopografic are raporturi strânse cu:

– nasul (prin intermediul coanelor);

– urechea mijlocie (prin intermediul tubei auditive – Eustache);

– gâtul (mai ales cu pachetul vasculo-nervos: a.a. carotidă externă și internă, nervul vag și vena jugulară internă);

– laringele, cu cavitatea bucală.

Iar prin multitudinea diverselor reflexe: tonsilo-cardiac, tonsilo-vascular, renal etc.,are influență asupra întregului organism,deoarece dereglările faringelui condiționează apariția și dezvoltarea multor și diverselor afecțiuni în alte organe și sisteme.

Faringele este împărțit în trei porțiuni distinctive, fiecare din aceste părți anatomo-topografice se deosebesc una de alta prin particularitățile anatomo-clinice cât și prin faptul influențării lor asupra altor organe atât din vecinătate, cât și de la distanță.

Rinofaringele reprezintă partea superioară a faringelui (epifaringe, nazofaringe, cavum) se întide de la baza craniului până la palatul moale. Acest segment anatomic, are importanță clinic deoarece:

postero-superior se găsește o formațiune limfatică amigdala Luschka,sau amigdala rinofaringiană(inflamația ei poartă numele de adenoidită); hipertrofia ei duce la diverse forme de otită medie.

în spațiul retrofaringian, se găsesc doi ganglioni limfatici Gillette și țesut celular lax. El comunică cu mediastinul superior; inflamația acestui țesut duce la flegmonul retrofaringian, patologie severă în rândul copiilor. (se atrofiază și dispare după vârsta de 5-7 ani) Angiofibromul juvenil al pubertății masculine are loc de plecare tot din

rinofaringe;

lateral de rinofaringe se află formațiuni limfatice tubulare – Gerlach , care înconjoară orificiul rinofaringian al tubei auditive (Eustache).Clinic are o mare importanță deoarece inflamația și hipertrofia formațiuni limfatice tubulare – Gerlach, precum și hipertrofia amigdalei Luschka provoacă obstrucția orificiului rinofaringian al tubei auditive, determinând apariția a diverselor patologii de la nivelul ure este un conduct musculo-membranos ,al doilea segment al tubului digestiv, așezat înapoia cavității bucale și nazale și deasupra orificiului superior al laringelui și esofagului. Este locul unde se încrucișează calea respiratorie cu calea digestivă, se întinde de la baza craniului până la deschiderea esofagului și are forma unei pâlnii cu partea mai largă (fornixul) în sus, spre baza craniului și cea îngustă spre esofag, cu care se continuă. Faringele are rol și în ventilația casei timpanului, prin trompa lui Eustachio, precum și și ca rezonator în fonație.

Faringele este situat în centrul complexului de organe din cadrul ORL și se întinde de la baza craniului până la vertebra cervicală 6. Prin intermediul faringelui nasul comunică cu laringele formând tractul sau calea respiratorie, iar cavitatea bucală unindu-se cu faringele și esofagul formează tubul (calea) digestivă.

Faringele anatomotopografic are raporturi strânse cu:

– nasul (prin intermediul coanelor);

– urechea mijlocie (prin intermediul tubei auditive – Eustache);

– gâtul (mai ales cu pachetul vasculo-nervos: a.a. carotidă externă și internă, nervul vag și vena jugulară internă);

– laringele, cu cavitatea bucală.

Iar prin multitudinea diverselor reflexe: tonsilo-cardiac, tonsilo-vascular, renal etc.,are influență asupra întregului organism,deoarece dereglările faringelui condiționează apariția și dezvoltarea multor și diverselor afecțiuni în alte organe și sisteme.

Faringele este împărțit în trei porțiuni distinctive, fiecare din aceste părți anatomo-topografice se deosebesc una de alta prin particularitățile anatomo-clinice cât și prin faptul influențării lor asupra altor organe atât din vecinătate, cât și de la distanță.

Rinofaringele reprezintă partea superioară a faringelui (epifaringe, nazofaringe, cavum) se întide de la baza craniului până la palatul moale. Acest segment anatomic, are importanță clinic deoarece:

postero-superior se găsește o formațiune limfatică amigdala Luschka,sau amigdala rinofaringiană(inflamația ei poartă numele de adenoidită); hipertrofia ei duce la diverse forme de otită medie.

în spațiul retrofaringian, se găsesc doi ganglioni limfatici Gillette și țesut celular lax. El comunică cu mediastinul superior; inflamația acestui țesut duce la flegmonul retrofaringian, patologie severă în rândul copiilor. (se atrofiază și dispare după vârsta de 5-7 ani) Angiofibromul juvenil al pubertății masculine are loc de plecare tot din

rinofaringe;

lateral de rinofaringe se află formațiuni limfatice tubulare – Gerlach , care înconjoară orificiul rinofaringian al tubei auditive (Eustache).Clinic are o mare importanță deoarece inflamația și hipertrofia formațiuni limfatice tubulare – Gerlach, precum și hipertrofia amigdalei Luschka provoacă obstrucția orificiului rinofaringian al tubei auditive, determinând apariția a diverselor patologii de la nivelul urechii interne (otitelor medii acute, cronice, exsudative și recidivante);

rinofaringele conține la nivelul mucoasei punga Rathke; punct de plecare a tumorilor hipofizare cunoscute sub numele de cranio-faringioame;

patologia urechii medii, este direct influențată de starea de sănătatea a rinofaringelui .

Mezofaringele, reprezintă porțiunea mijlocie a faringelui. Formează calea digestivă prin istmul bucofaringian, iar comunicarea cu laringele alcătuiește calea respiratorie.

La acest nivel se află două formațiuni limfoide de importanță imunobiologică – amigdalele palatine – cu rol însemnat în menținerea homeostazei .

Rolul lor biologic constă în faptul că ele i-au parte la mecanismul imunitar de apărare al organismului. În acest țesut se dezvoltă atât limfocitele de tip „T”-timus dependente, cât și limfocitele „B”, care cu concursul plasmocitelor produc anticorpi. Tot aici se produc toate clasele de imunoglobuline: A, M, G, E și D – extrem de importante în apărarea imunitară a organismului. Interferonul, lizozimul și multe alte limfokine se produc în aceste formațiuni limfoide. Anume la nivelul acestor formațiuni agenții patogeni pentru prima dată se întâlnesc cu organismul uman. Macrofagul este primul care intră în contact cu agenții mediului înconjurător. Dacă numărul și agresivitatea lor nu este sporită, macrofagii pot să-i nimicească singuri și ca rezultat acești „oaspeți nepoftiți” nu pătrund în organism. De maturizarea factorilor imunobiologici răspunde țesutul limfoid, ce au ca rol principal “atenționarea” organisnul că agenți patogeni au depășit bariera de apărare, dar și rol de a produce imunoglobuline.

Starea de sănătatea a întregului organism, poate fi arătată de către mezofringe. Un bun clinician este atent la aspectul limbii și al mucoasei faringelui, la halena emisă de către cavitatea bucală.Toate aceste semne clinice și nu numai oferă date importante despre starea sistemului gastrointestinal, renal, respirator, etc.

Partea inferioară a faringelui poartă denumirea de Faringolaringele este segmental inferior al faringelui, localizat între baza limbii și vestibulul laringelui.La nivelul rădăcinii limbii se află amigdala lingual, acest segment este denumit și inelul limfoid la nivelul lui Waldeyer a descris prezența a patru tipuri de amigdale(amigdalele linguale, tubare, palatine și amigdala Luschka ) .

.

Vascularizația faringelui

Faringele se vascularizează din următoarele ramuri vasculare arteriale: artera faringeană ascendentă, palatină descendentă, artera facială, arterele palatine. Toate aceste arterii sunt ramuri ale arterei carotide externe. Se descriu, că nu rareori în amigdala palatină pătrund până la 140 surse de sânge, fapt, ce are o mare importanță în clinică, deoarece amigdalectomia este o operație des efectuată și deci, trebuie efectuată cu foarte mare atenție pentru a nu provoca hemoragii.

2.FIZIOLOGIA FARINGELUI

Faringele este al doilea segment al tubului digestiv poziționat la locul de încrucișare al căii respiratorii cu cea digestivă , din această perspectivă , el nu are o funcție anume .Pe aici trece aerul din fosele nazale în laringe și trahee și invers ; faringele este cale respiratorie superioară.

Actul respirației este constituit din doua faze: inspirația în timpul căreia aerul atmosferic pătrunde prin caile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare și ecpirația în care o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior.Faringele nu poate suprima respirația de la nivelul foselor nazale ea având loc în cazul în care căile respiratorii superioare nu sunt permeabile.

Tractul gastro-intestinal asigură aportul continuu de apă , electroliți și substanțe nutritive necesare organismului. În vederea acestor funcții , este necesară :1 deplasarea alimentelor prin tractul alimentar ; 2.secreția sucurilor digestive și digestia alimentelor ; 3.absorbția produșilor de digestive , a apei și a electroliților ; 4 circulația sângelui prin segmentele tubului digestive în vederea transportului substanțelor absorbite ;5.controlul acestor funcții prin intermediul sistemului nervos si endocrine.

Funcția digestivă a faringelui. Deglutiția, cuprinde totalitatea activităților motorii ce

asigură transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac , este un act reflex se desfășoară în trei timpi :

-timpul bucal (voluntar)

-timpul farigian-durează 1-2 secunde are etape successive ale deglutiției ce sunt controlate automat, în ordine. Centrul de glutiție inhibă specific central respirator bulbar pe durata deglutiției, oprind respirația în orice punct al ciclului respirator permițând desfășurarea deglutiției

-timpul esofagian are în principal rolul de a transporta alimentele din faringe în stomac ; are mișcări organizate specific în vederea acestei funcții.

Una din cele mai importante funcții este cea de apărare exercitată de către amigdalele palatine ce vor împiedica pătrunderea diverșilor agenți patogeni în interiorul organismului.Iar prin reflexele de tuse și vomă protejează celelate structure (laringele ,esofagul) de pătrunderea corpilor străini sau a altor substanțe toxice.

Faringele și funcția auditivă – în etajul superior al endofaringelui sau nazofaringe mucoasa se continuă la nivelul choanelor cu cea nazală și este format dintr-un epiteliu cilindric , ciliat de tip respirator. Tot în acest etaj pe pereții laterali marginit de două plici ale mucoasei , se află orificiul artificial al tubei auditive , prin care mucoasa faringelui se continuă cu cea a urechii medii.

Funcția de legătură – datorită poziției sale în organism, faringele are legături anatomo-morfologice și funcționale atât cu segmentele superioare și cele inferioare ale tractului digestive(cu nasul, cavitatea bucală, laringele,) cât și cu urechea, deoarece mucoasa, tunica fibroasă, vasele și nervii sunt formațiuni morfologice comune pentru toate aceste organe.

Deoarece faringele are rolul de control asupra tuturor substanțelor ce intră în organism prin cavitatea bucală,îndeplinește și funcția gustativă.

CAPITOLUL II: ANGINA ERITEMATO – PULTACEE

Indiferent de nivelul de dezvoltare a unei țări , infecțiile respiratorii rămân și la ora actuală prima cauză de boală infecțiosă la copil, fiind însă o afecțiune contagioasă întâlnită la toate vârstele.În literatura de specialitate, anginele sunt descrise ca un proces patologic datorat unui excitant microbian ce produce inflmarea epiteliului mucoasei faringelui cu interesarea căilor respiratorii superioare, determinând infecții primare ale tractului respirator până la laringe realizând în majoritatea situațiilor forme clinice ușoare, deseori afebrile, ce nu necesită întodeauna internare.

2.1.DEFINIȚIE .

Anginele constituie un grup heterogen de afețiuni , caracterizate prin infalamția , deobicei acută, a istmului faringian intersând inelul limfactic al acestuia și în special amigdalele palatine fiind datorate unor variații agenți infecțioși :virusuri, bacteria, spirochete, ciuperci.

Denumirea de angină (etimologic”strâmt”) semnifică ”sufocație” prin strâmtoare produsă de inflmația istmului faringian ; cu aceeași semnificație cuvântul este folosit și în termen de ”angină de piept”. Când inflamația interesează numai amigdalele palatine procesul infecțios poartă denumire de amigdalită (tonsilită). Noțiunea de angină este criticată de unii fiind găsită mult prea largă și heterogenă , prin cuprinderea tuturor proceselor inflamatoare care se produc la nivelul istmului faringian și în orofaringe.

Fig.3 Angina eritemato – pultacee

Anginele eritemato-pultacee sunt afecțiuni des înâlnite, de apariția lor fiind responsabili streptococii de grup A (SGA) cel mai adesea fiind implicați strptococii -hemolitici . SGA sunt parte a florei normale a nazofaringelui; colonizarea survine la 15-20% din populație, de-a lungul întregului an. Inflamația puternică, eritematoasă și des acoperită cu exudat al amigdalelor palatine, însoțită de cele mai multe ori, de ademopotatie dureroasă satelită , febră mare și leucocitoză crescută cu neutrofilie descriu cel mai adesea tabloul clinic al anginelor eritemato-pultacee.

2.2 ETIOPATOGENIE

Agenții etiologici care cauzează infecții ale istmului faringian și faringelui sunt foarte numeroși. Precizarea etiologiei anginelor constiutuie faptul cel mai important de care depinde terapeutica și profilaxia lor, având în vedere marea diversitate etiologică pe care o prezintă: virusurile, bacteriile, spirochetele.

După condițiile apariției, anginele pot apărea în mai multe moduri:

Ca afecțiuni primare, datorate unei infecții exogene survenite pe calea aeriană, cu microorganism patogene și sufficient de virulente pentru a înfrânge rezistența organismului. În afară de producerea infecției prin inhalare de picături infectate, excepțional pot rezulta angine pe cale digestivă, în urma ingestiei de hrană – spre exemplu, laptele contaminat cu streptococci hemolitici sau alți germeni patogeni.

Alteori, anginele rezultă în urma unei autoinfecții, a infecției organismului cu propriile sale bacteria saprofite, în condițiile scăderii rezistenței locale și generale a organismului.

În cazul anginei eritemato-pultacee, debutul este de inflamație catarală, de cele mai multe ori angina roșie este predecesoarea anginei eritemato-pultacee, afecținea propriu-zisă fiind dată de o numeroase virusuri, unele ale unor boli specifice (oreion, rujeolă, gripă, poliomielită),adenoverusuri, sau microorganism patogene, adăpostite ca germeni saprofiți în oro-faringele și amigdalele persoanelor sănătose.Unele statistici ne indică faptul că au fost găsiți streptococci -hemolitici la 25% din persoanele sănătoase și streptococci viridians în 65% din cazuri. De asemenea s-au pus în evidență stafilococi patogeni și streptococci hemolitici în nazofaringele a numeroase personae sănătoase. Totuși, acest tip de afecțiune apare pe un organism cu o apărare scăzută, când streptococul devine virulent și este responsabil de prezența exudatului pultaceu.

FACTORI ETIOLOGICI

Agentul etiologic principal în angina acută eritemo – pultacee este streptococul – hemolitic de grup A, și mult mai rar stafilococi, streptococi viridans, pneumococi, Haemophilus influenzae (mai ales la copii).

Agenți etiologici principali ai anginelor:

bacteriile (streptococul grup A, streptococul C, G, meningococul, Hemophilus influenzae, anaerobi, b. difteric, Mycoplasma pneumoniae);

virusurile (rhinovirusurile, coronavirusurile, adenovirusurile, virusurile gripale, virusurile paragripale, virusul sincițial respirator, enterovirusurile – ECHO și Coxsackie – și virusul herpes simplex).

Toate microorganismele și infecțiile virotice :localizate în faringe, creează un “locus minoris rezistentiae” la nivelul mucoasei respective, deschizând numeroase porți de intrare pentru o suprainfecție bacteriană. În acest mod, deseori afecșiuni virotice nazofaringiene se complică și se transform ulterior în angine sau rinite bacteriene, astfel:

• bacteriile:

– streptococul grup A se asociază cu angină eritemato-pultacee sau angină eritematoasă,

totdeauna cu disfagie;

-streptococii Cși G cu angină eritematoasă;

– meningococul cu faringită;

– Hemophilus influenzae cu faringită;

-anaerobii(asociația fuso-spirilară) cu angina Vincent, ulceroasă, unilaterală;

-bacilul difteric cu angină pseudomembranoasă;

-Mycoplasma pneumoniae cu asociere de semne bronșice

și/sau pulmonare;

• virusurile:

– rhinovirusurile cu rinită asociată frecvent cu

alte semne respiratorii;

– coronavirusurile cu rinită asociată frecvent cu alte semne respiratorii;

-adenovirusurile cu conjunctivită evocatoare;

-virusurile gripale cu mialgii, tuse;

-virusurile paragripale cu faringită, rinită, tuse (pneumopatie);

-virusul sincițial respirator cu rinofaringită;

– enterovirusurile (ECHO, Coxsackie) cu herpangină;

virusul herpes simplex cu leziuni de gingivo-stomatită.

FACTORI FAVORIZANȚI ȘI PREDISPOZANȚI

Condițiile care duc la scăderea rezistenței organismului, precum: oboseala, boli debilizante și anergizante (hepatită, gripă, rujeolă), acțiunea frigului, avitaminozele, infecții colaterale amigdaleor, vegetații adenoide, infecții dentare sunt unele dintre cauzele favorizante generale ce pot duce la apariția anginei eritemato – pultacee.

FACTORI DECLANȘATORI

Factorii declanșatori ai afecțiunii sunt determinați de patogenia florei saprofite, care sub influența infecției virale devin virulenți, sau din cauza altor factori favorizanți locali sau generali, ori de mediu (exemplu,: frigul, umezeala măresc virulența florei saprofite ,variațiile bruște de temperatură, unele traumatisme de la nivelul amigdalelor și faringelui, bolile cornice, alimentație necorespunzătoare, etc), vor duce la declanșarea și apariția afecțiunii.

.

2.3 FIZIOPATOLOGIE

Fenomenele inflamației se manifestă sub forma unui eritem intens . uneori roșu ”ca flacăra ” difuz (aspect de angină roșie ) ori presărat cu puncte ori depozite albe (aspect de angină pultacee) sau acoperit de pseudomembrane albe (aspect difteroid) ori cu ulcerații și necroze (angină ulceronecrotică). Ganglionii regionali sunt hipertrofiați și dureroși putând supura uneori ori prezenta periiadenite . Fenomele inflamatoare locale produc dureri spontane destul de intense accentuate la deglutitie, ca de exemplu în flegmonul amigdalian , care este însoțit și de trismus , inflamație puternică cu edem disfagie , dispnee și chiar sufocație.

În agina eritemato-pultacee , eritemul faringian este extins pe amigdale și pe vălul palatin ce are o colorație de un roșu pal , presărat uneori cu puncte de un roșu mai intens uneori vezicule și o tumefacție inflamatoare discretă a mucoasei.

Simptomatologia subiectivă locală este discretă sau chiar absentă. Apare senzația de uscăciune neplăcută urmată apoi de apariția mucozităților. Durata afecțiunii este scurtă și cu tendință la vindecare spontană , dar se poate suprainfecta bacterian.

2.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ

Angina determină la nivelul amigdalelor schimbări morfologice concretizate prin: cresterea în dimensiune a vaselor de sânge , determinarea apariției trombozelor venoase pe capilarele limfatice ce duce la permebilitatea lor.

Edemațierea și hiperemia mucoasei amigdaliene arată că la acest nivel are loc o inflamație a epiteliului iar morfologa, ca și aspectul faringoscopic schimbat în unele cazuri diferă în funcție de forma anginei, durata bolii și tratamentul aplicat.

Inflamația moderată produce congestia mucoasei faringelui și a amigdalelor, cu dilatația capilarelor, edem inflamator și descuamare epitelială (anginele eritematoase). Inflamația mai accentuată produce exudat, cu infiltrație de polinucleare și organizarea unei rețele de fibrină (angine pultacee și pseudomembranoase). Într-un stadiu mai avansat se constituie ulcerația, prin alterarea epiteliului și prin soluție de continuitate la nivelul lui și a țesutului limfoid amigdalian (angina ulceroasă). Când predomină edemul inflamator și infiltratul leucocitar este vorba de angina flegmonoasă.

După caracterul leziunilor produse la nivelul formațiunilor limfoide,

anginele se manifestă sub 3 forme :

catarală : corespunde anginelor banale (angine banale roșii și eritemato-pultacee);

cu false membrane (angina pseudomembranoasă);

cu pierdere de substanță :anginele ulceroase și ulcero-necrotice.

2.5 TABLOU CLINIC

Afecțiunea debutează brusc sau progresiv prin cefalee, stare de curbatură, după câteva ore sau zile apare febra ridicată 39-40 C, frisoane, delir, convulsii febrile la copii. Bolnavul acuză disfagie și odinofagie intensă, chiar otalgie reflexă. Halena devine fetidă, limba saburală.

Bucofaringoscopia arată un faringe congestionat, amigdale tumefiate cu mucoasa congestionată. După această faza congestivă, pe amigdale apar puncte albe de exudat pultaceu localizate, care confluează. Exudatul pultaceu se îndepărtează ușor prin ștergere, amigdala subjacentă este ulcerată. Concomitent cu fenomenele inflamatorii faringiene se decelează, în regiunea cervicală, sub mușchiul digastric, o adenită inflamatorie.

2.6 FORME CLINICE

Forma clinic depinde în mare măsură de mai multe circumstanțe: vârstă, forma anginei, cauza și

factorii favorizanți, ce au provocat boala, de timpul când s-a stabilit diagnosticul și când

s-a administrat tratamentul.

Deci, angina tipică se caracterizează prin următorul cortegiu de simptoame:

Dureri vii, acute, uneori greu de suportat în faringe, mai ales la deglutiție. Aceste

dureri iradiază în ureche, mandibulă și alte regiuni;

Boala se începe brusc, fără semne prodromale și fără perioadă de incubație, ca

de altfel, la anginele din cadrul bolilor infecto-contagioase;

Starea generală a bolnavului este grav alterată;

Cefalee;

Febră însoțită de frisoane;

Sialoree pronunțată;

Pierderea capacității de muncă;

Intoxicații pronunțată a organismului, trahicardie, insomnie, inapetență, etc.

2.7 INVESTIGAȚII

Examenul obiectiv se începe cu inspecția bolnavului ce va acuza disfagie și odinofagie intensă, chiar otalgie reflex.La examenul de laborator leucocitoza ajunge până la 12000 elemente în mm³, în timp ce bucofaringoscopia arată un faringe congestionat, amigdale tumefiate cu mucoasa congestionată.

În funcție de simptomatologia manifestată la nivelul faringelui se pot efectua diferite examinări ale faringelui în vederea obținerii unui diagnostic definitiv: 
-Rinoscopie anterioară sau posterioară;
– Tușeu rinofaringian;
– Palpare directă sau instrumentală;
– Epifaringoscopie;
– Hipofaringoscopie directă sau indirectă;
– Radiografii;
– Tomografii;
– Examen bacteriologic;
– Analiza sânge, hemoleucogramă. 
– Biopsie. 

2.8 DIAGNOSTIC

Examenul fundului gâtului este indispensabil în cadrul oricărei examinării de bolnavi , indiferent dacă pacinetul acuză ori nu dureri sau alte tulburări subiective la nivelul faringelui și al istmului faringian.

Diagnosticul anginei trebuie sa fie etiologic în acest scop examenul clinic nu poate furniza criteria diferențiale de aceea este imporantant de avut în vedere:

dacă este o faringită (angină) virală ;

dacă este o angină bacteriană;

în cadrul anginelor bacteriene precizarea agentului cauzator , prin examen bacteriologic (culture și fotiu);

la importanța și frecvența anginelor cu streptococ etmolitic

recunoșterea anginei difterice în formă tipică , malingnă și în toate aspectele atipice;

recunoașterea etiopatogeniei unei angine ulcero-necrotice ;angina Henoch , angina Vincet , sau angina în cursul unor boli de sânge

recunoașterea unei flgemon amigdalian .

Examenul local se completează cu examenul general al bolnavului care furnizează date ultile pentru diagnostic. Anamneza epidimiologică poate da informații prețioase diagnosticului (infecții streptococice, difterice , etc).

Examenele de laborator sunt indispensabile și în orice angină se vor efectua minim următoarele analize de laborator.

Examenul bacteriologic al exudatului faringian (frotiu și culturi pe medii diferite; agar-sânge , agar-ciocolatiu , ser-coagulat , mediu Bordet-Gangou , mediu Reilly pentru anaerobi );

Examen morfologic al sângelui care ne clarifică existența unei eventuale boli de sânge sau prin leucogramă ce ne orientează către o anumită boală infecțioasă

Examenul de urină , pentru a ne informa asupra stării rinichiului și a unei eventuale complicații renale.

Aceste examene se vor completa cu aletele necesare pentru precizarea diagnosticului :

-examene virusologice-spălătură nazo-faringiană cu ser fiziologic sau cu bulion , pentru inoculare sau cultură de țesuturi ;

-examene micrologice , în cazul suspectării unor micoze ;

-reacții serologice diverse (testul antistreptolizinelor) în cazul anginei streptococice , reacții serologice pentru lues ,etc

2.8.1. DIAGNOSTIC POZITIV

Ancheta epidemiologică , istoricul pacientului , examinarea locală și generală precum și celelalte examene de laborator vor evidenția diagnosticul pozitiv.

Diagnosticarea precoce a anginei precum și stabilirea corectă a etiologiei patogene este direct influențată de recoltarea exudatului faringian ce trebuie efectuată înaintea începerii tratamentului cu antibiotic. Dacă tratamentul cu antibiotice a fost început înaintea recoltării acestei probe ea nu va mai avea relevanță în stabilirea diagnosticului.Cultura pozitivă din exudatul faringian va pune diagosticul de purtător de stafilococ . Tehnica trebuie executată corect , tamponul de recoltare va fi frecat energic de ambele amigdale și de peretele posterior al faringelui. Streptococul va fi evidențiat însă și de un ASLO crescut( 500 u Todd sau 250 u Todd la prima probă, cu creșterea ulterioară a acestuia). Dacă cele două metode de investigare menționate nu pot să evidențieze prezența stafilococului , diagnosticul diferențial se va face cu celelate angine virale sau bacteriene.

Caracterul epidemic al anginei este datorat în primul rând unei igieni precare sau aglomerației mai ales din colectivitățile cu copii mici, dar trebuie să se țină cont și de alte antecedente familiale precum : pusee recente de angină , reumatism articular , scarlatină , etc.

2.8.2 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Pentru diferențierea anginelor virale se vor observa cu atenție aspectul exterior al pacientului (rinoree , catar) cât și examinarea fundului de gât pentru evidențierea eventualelor microvezicule granuloase.

În cazul anginelor ulcero-necrotica (Henoch) care este o forma gravă de angină și însoțește adesea o scarlatina severă . Constă în ulcerații adânci neregulate pe amigdale sau în vecinătatea lor acoperite cu depozite cenușii sau de false membrane. Formarea acestor ulcerații este precedată de apariția la nivelul lor a unor pete albicioase care nu prezintă altceva decât o necroză.

Angina Plaut-Vincent este o angina ulcero-membranoasă cu un gad de contagiozitate evident , întâlnită mai ales în aglomerații sau în lipsa igienei , caracterizează prin ulcerații superficiale, dureroase, localizate unilateral, halena fetidă.

Fig.4 Tabel nr.1 Diagnosticul diferențial dintre angina roșie streptococică și cea virală

2.9 TRATAMENT

Tratamentul unei angine trebuie să se orienteze după etiologie. Ca orientarea generală în cazul faringitelor virotice, tratamentul trebuie să fie simptomatic, local și cu unele măsuri generale. În schimb, anginele bacteriene necesită un tratament cu antibiotice pentru scurtarea evoluției și prevenirea complicațiilor.Ignorarea etiologiei unei angine poate dezastruoasă pentru bolnav, spre exemplu, necunoașterea unei angine difterice și tratarea ei simptomatică sau cu antibiotice.

Anginele eritemato-pultacee și nu numai, se vor trata pe cât posibil în condiții de izolare la domiciliu, sau în spital, deoarece sunt contagioase, mai contagioase decât multe alte boli transmisibile.

Tratamentul local. Măsurile de tratament local au valoarea lor în terapeutica oricărei angine. Gargarele șo spălăturile faringiene, efectuate cu soluții emoliente antiseptic din plante medicinale, călduțe sunt binefăcătoare, având un effect de îndepărtare și curățire mecanică a depozitelor purulente. Vor fi evitate soluțiile antiseptic iritante pentru mucoasă, deoarece scad rezistența acesteia (exemplu: albastru de metilen, suspensii sulfamidice, etc)

Măsurile de dezinfecție a gâtului cu diferite tablet nu sunt necesare, decât cele cu substanțe antimicrobiene, care supte de câteva ori pe zi, timp de câteva zile pot suprima din flora patogenă, a anginelor eritemato – pultacee.Sunt utile și prișnițele largi cervicale.

Tratamentul general în angina eritemato-pultacee include măsuri simptomatice și de întărire a rezistenței organismului;antipiretice, vitamine, analgezice, stimulente și proteinoterapie nespecifică.

2.9.1. TRATAMENT PROFILACTIC

În etiologia amigdalitelor sunt implicați numeoși viruși și bacterii,de aceea metoda cea mai eficientă de prevenire a îmbolnăvirii este respectarea normelor de bază, de igienă și sănătate. Persoanele sănătoase trebuie să evite intrarea în contact cu cele infectate, precum și folosirea produselor de igienă personale numai pentru uzul personal. Atât adulții cât și copii trebuiesc să folosească corect atunci când strănută, batistele de unică folosință.În cadrul colectivităților este necesar efectuarea corectă a dezinfecției suprafețelor și obiectelor cu care bolnavul a venit în contact. Este recomandat pe cât posibil, a se evita locurile aglomerate în perioadele de vârf ale acestei afecțiuni (primăvara și toamna), iar fumatul în preajma copiilor este interzis.

2.9.2. TRATAMENT IGIENO-DIETETIC

Considerate boli infecto-contagioase, anginele virale și cele eritematopultacee se manifestă în mici focare epidemice (familiale/mici colectivități). Deoarece cale de transmitere a anginelor este de obicei aeriană, prin aspirarea directă a particulelor infectate eliminate de persoanele bolnave ( respirație/tuse/strănut) și mai mai rar prin intermediul obiectelor contaminate, măsurile de igienă precum:evitarea alimentelor și băuturilor reci, a tutunului, alcoolului (în cazul adulților), evitarea trecerii prin variații de temperatură, a locurilor aglomerate sau a intrării în contact cu persoanele bolnave ar tebui să fie suficiente pentru a preveni îmbolnăvirea cu acest gen de patogenie.
Un rol primordial în combaterea aceste afecțiuni și nu numai, îl are și alimentația echilibrată, cu o hidratare echilibrată, precum și tratarea unor boli de bază.
2.9.3. TRATAMENT MEDICAMENTOS

Dacă afecțiunea este virotică nu este necesar aplicarea unui tratament cu antibiotice. Problema folosirii tratamentului antimicrobian în angine și amigdalie a fost mult discutat în literatura de specialitate în ultimii ani. Tendința în exces și abuzivă poate să survină prin administrarea lor în faringitele și anginele virotice unde nu au nici un efect favorabil, dimpotrivă pot rezulta bacterii rezistente.Numai în cazul unei suprainfecții bacteriene sau apariția de complicații bacteriene de vecinătate (otite, sinuzite) se va recurge la aplicarea unui tratament cu antibiotice.

Indicațiile antibioticelor sunt ferme astăzi, în anginele eritemato-pultacee cu streptococci hemolitici, al căror potențial de complicații este egal cu al scarlatinei.

Astfel, schema de tratament trebuie să fie egală cu cea a scarlatinei: 6 zile de penicilină injectabilă, sau cefalosporină, o durată mai scurtă, nu duce la sterilizarea regiunii

În cazul penicilinei dozele recomandate în primele două, trei zile sunt:

– 400.000-800.000 u.i/24 h în cazurile medii;

– 1.200.000- 1.600.000u.i./24h – în cazurile grave, putând fi associate și cu alte antibiotice. Administrându-se mai apoi, în doză unică pe o durată de 2-4 săptămâni, o injecție de penicilină deposit(dibazantin penicilina).

Tratate astfel, anginele generate de streptococ nu mai determină complicații imediate, prevenindu-se astfel și complicațiile tardive precum: glomerulonefritele difuze, reumatismul Sokolaski – Bouilland, etc.

La persoanele sensibile la penicilină se poate folosi și eritromicina sau cefalosporine.

2.9.4. TRATAMENT CHIRURGICAL

Afecțiunea preocupă în egală măsură medicul și părinții, în special în ceea ce privește oportunitatea amigdalectomiei. Amigdalectomia are indicatii locale (în funcție de aspectul macroscopic al amigdalelor) în cazul antrenării unor modificări ale țesutului periamigdalian și în diverse tulburări sistemice. Indicația majoră este amigdalita recurentă (5 sau mai multe episoade acute într-un interval de 2 ani), mai ales dacă aspectul macroscopic este cel al unor amigdale intens hipertrofice, criptice (frecvent infecția rămâne localizată în aceste cripte). Amigdalectomia este indicată, de asemenea, în prezența unui proces otic cronic și a unei adenopatii cervicale, în care amigdalele sunt considerate focarul infecțios primar, sau în cazul interesării țesutului periamigdalian.

Indicațiile amigdalectomiei:

Infecția amigdaliană recurentă – amigdalectomia vizează reducerea frecvenței și

severității episoadelor de faringită. Decizia se ia în urmatoarele circumstante:

– cel puțin 3 episoade anual în ultimii 3 ani, sau

– 5 episoade în fiecare din ultimii 2 ani, sau

– 7 episoade în ultimul an – fiecare episod trebuie să fie caracterizat prin unul sau mai multe din următoarele simptome sau semne:

– febra peste 38,30C,

– ganglioni limfatici cervicali anteriori mai mari de 2 cm și/sau dureroși,

– prezența exudatului amigdalian la examenul faringelui,

– cultura pozitivă pentru streptococul beta-hemolitic grup A,

– să se fi administrat o terapie adecvată cu antibiotice în episoadele streptococice dovedite sau suspectate (fiecare episod să fi fost confirmat prin examinare clinică în momentul aparitiei sale).

2.     Amigdalita cronică (minim 6 luni) care persistă în ciuda tratamentului.

3.     Amigdale hipertrofiate care aproape se unesc pe linia mediană, determinând simptome obstructive care nu sunt considerate urgențe (respirație stertoroasă sau bucală, eventual cu episoade obstructive, disfonie și disfagie, dacă pacientul are peste 6 ani). Simpla prezență de “amigdale mari” nu reprezintă o indicație rezonabilă (atrofierea limfoidă începe spontan după vârsta de 8 ani).

4.     Ganglionii limfatici cervicali hipertrofiati cronic, mai mari de 2 cm și/sau dureroși și care persistă minim 6 luni, în ciuda tratamentului adecvat cu antibiotice.

5.     Adenita cervicală piogenă recurentă.

6.    Abcesul periamigdalian.

7. Circumstante neobișnuite în care hipertrofia masivă a amigdalelor determină disfagie netă, discomfort respirator sau hipoventilație alveolară și cord pulmonar.

8.     Halitoza determinată de acumularea de de tritusuri în criptele amigdaliene, la copiii la care măsurile obișnuite (gargara. etc.) sunt ineficiente (indicația este incertă, dar rezonabilă).

Vârsta la care se practica intervenția chirurgicală este după 2-3 ani și nu la mai puțin de 2-3 săptămâni de la episodul infecțios acut sau la 3 luni după puseul acut de reumatism ori glomerulonefrită.

Contraindicațiile amigdalectomiei și adenoidectomiei:

contraindicații de natură velofaringiană. Nu se efectuează adenoidectomia dacă palatal este scurt, la copiii cu despicătura submucoasă a palatului sau la cei cu lueta bifidă: există riscul agravării incompetenței velofaringiene și inducerii vorbirii hipernazale (trebuie deosebită de vorbirea hiponazală) și a regurgitării nazale.

contraindicații de natură hematologică: anemiile și discraziile sanguine (mai ales dacă nu sunt vindecate și/sau nu sunt bine compensate).

contraindicații infecțioase și imunologice. Amigdalita acută este o contraindicație temporară (mărește riscul suprainfecției și al sângerării – riscuri care pot fi evitate prin amânarea exciziei la cel puțin 3 săptămâni după episodul infecțios). Se va evita administrarea postoperatorie, în scopul combaterii durerii, a aspirinei (cu toate precauțiile, se evaluează că aproximativ 5% din copiii operați prezintă sângerare și aproximativ 0,4% au nevoie de suturarea “patului” amigdalian și/sau transfuzie de sânge). RAA și GNDA nu reprezintă prin ele însele indicație de adenoidectomie; dacă intervenția este recomandată pe baza altor criterii, nu va fi făcută decât la 3 luni de la puseul acut. “Sezonul” de poliomelită crește riscul formelor bulbare, dar vaccinarea corectă a eliminat acest risc. S-a afirmat ca amigdalectomia și adenoidectomia ar predispune la boala Hodgkin. Deși insuficient dovedit, este posibil ca ablația amigdalelor, organe imunologic active, să micșoreze rezistența la boală.

vârsta, anotimpul. Se consideră ca vârsta minimă, potrivită, la care poate fi facută amigdalectomia este de 4-5 ani; numai în situații deosebite se poate interveni la 2-4 ani. Vârsta nu reprezintă însă un factor strict de formulare sau limitare a indicațiilor. De altfel, în cele mai recente lucrări referitoare la această problemă, autorii nu fac nici o referire la vârstă, ci numai la afecțiunile care pot fi influențate favorabil de amigdalectomie. Este însă clar că amigdalectomia nu poate fi practicată sau nu este necesară la vârste mici pentru că toate indicațiile “au nevoie” de câțiva ani pentru a se dezvolta. Astfel, amigdalita cronică nu devine problema de indicație decât după vârsta de 5-7 ani, iar estomparea permanentă a vocii face indicată intervenția numai la copiii peste 6 ani. Cu precauțiile de rigoare, amigdalectomia poate fi efectuată în orice sezon. Vor fi avute însă în vedere circumstantele deosebite induse de factorii meteorologici (tendința la deshidratare și riscul de hemoragie mai mare în zilele excesiv de călduroase, frecvența sporită a infecțiilor virale, scarlatinei, etc. în anotimpul rece). De aceste circumstante se va ține seama, iar dacă intervenția este totuși necesară, vor fi luate măsurile corespunzătoare. Unii dintre specialiștii ORL consideră că perioadele optime sunt lunile mai-iunie și septembrie-octombrie.

2.10 EVOLUȚIE. PROGNOSTIC. COMPLICAȚII

Dacă nu apar complicații, evoluția este favorabilă cu prognostic favorabil în mai puțin de 10 zile. Dacă apar complicațiile (pot fi precoce sau tardive) cel mai adese apar sub forma unor maifestări locale exprimate prin abcesul periamigdalian sau de adeno – flegmonul laterocervical, iar cele la distanță interesează sfera renală, reumatismale, eruptive și vasculare, sepsisul,etc.

Supravegherea foștilor bolnavi de angină eritemato-pultacee timp de 4 săptămâni prin examene clinice și eventual paraclinice (leucogramă, VSH,ex. Sumar urină, ASLO, fibrinogen)și tratamentul de consolidare cu dibenzatinpenicilina(Moldalmin) constituie o profilaxie utilă.

Capitolul III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTILOR CU ANGINE ERITEMATO – PULTACEE

Încă de la început, trebuie subliniat aspectul că, toate cadrele medicale (medic, asistent medical, infirmier, îngrijitor, etc) trebuie să abordeze pacienții nu drept “cazuri” sau “boli”, ci ca individualități ale căror probleme, în totalitate, foarte des depășesc motivele pentru care i-au adus la doctor. Majoritatea pacienților sunt anxioși și speriați. Deseori ei fac mari eforturi pentru a se autoconvinge că boala nu există, sau în mod inconștient pun la punct apăraări elaborate, pentru a îndepărta atenția de la adevărata problem, pe care ei o percep ca fiind serioasă sau cu risc vital. Unii pacienți se folosesc de boală pentru a atrage atenția, sau pentru a ieși dintr-o situație emoționantă stresantă; unii chiar simulează boli somatic. Oricare ar fi atitudinea pacientului, asistentul medical, trebuie să ia în considerare terenul pe care apare o boală, pentru a putea, alături de medic, să contribuie la ameliorarea și vindecarea bolii.

Toate datele despre apariția și evoluția unei maladii nu țin numai de pacienți , ci și de familiile lor și de condițiile sociale. Mult prea des, studiile și dosarele medicale nu reușesc să includă informații esențiale despre originea pacientului, gradul de școlarizare, slujbă , casă și familie, speranțe și temeri. Fără aceste date este dificil pentru medic și asistentul medical să stabilească un raport cu pacientul, să pătrundă în interiorul maladiei. O astfel de relație trebuie să fie bazată pe o cunoaștere aprofundată a pacientului, pe încrederea reciprocă și pe capacitatea de a comunica unul cu altul.

3.1.Rolul propriu, al asistentului medical, în îngrijirea pacienților cu angine eritemato – pultacee

Relația direct de la om la om, între pacient și cadru medical, care caracteriza în mod tradițional practica medical este în schimbare, în principal datorită schimbării condițiilor în care este practicată medicina. Deseori, tratamentul unui pacient luat individual necesită participarea activă a unui personal numeros, instruit, care să acționeze în spirit de echipă.

În cazul pacienților cu boli infecto-contagioase îngrijirea trebuie să se adapteze la particularitățile acestei boli, și să se țină cont de faptul că ei reprezintă o sursă de infecție pentru anturajul lor, pentru personal medical și de îngrijire, precum și pentru ceilalți pacienți.

Sarcina de bază a asistentului medical este asigurarea condițiilor optime de îngrijire a bolnavilor, și anume:

de îngrijire medicală propriu-zisă;

igienico-sanitare;

organizatorice;

educative și gospodărești.

Pe lângă aceste sarcini de bază, are obligația să semnaleze toate modificările apărute în starea bolnavului.

3.1.1.Asigurarea condițiilor de spitalizare

Bolnavii infecțioși trebuiesc spitalizați în saloane mici cu maxim 1-2 paturi, în condiții de perfectă curățenie, dotate cu mobilier strict necesar. Izolarea se va face în funcție de calea de transmitere sau pe grupa de boli infecțioase, începând din momentul depistării bolii pe toată perioada spitalizării, până în momentul vindecării bolnavului.

Bolnavul va avea propriul pat și cameră, în momentul internării, izolarea lui făcându-se în acest salon (nu este permisă mutarea pacientului dintr-un salon în altul). Saloanele trebuie să fie luminoase, cu o ventilație ireproșabilă, pentru a se putea realize o aerație permanent. Patul trebuie să fie comod, pentru a asigura pacientului o odihnă perfectă.

Este indicat folosirea învelitorilor care absorb transpirația, iar pentru pacienții imobilizați, pentru prevenirea escarelor de decubit, este indicată folosirea saltelelor special antiescare sau a colacilor de cauciuc (care vor fi înveliți cu material absorbant). Poziția pacienților imobilizați se va schimba regulat, se vor încuraja pentru a realiza mișcări active, iar la nevoie asistenta medicală, va mobiliza articulațiile în mod pasiv. În perioada febrilă a bolilor infecțioase este indicat repausul la pat a pacienților.

3.1.2.Rolul asistentului medical în examinarea clinică a pacientului

Din momentul internării bolnavului în unitatea spitalicească, cadrul medical mediu are îndatorirea de a observa starea generală a acestuia, pentru a putea raporta medicului date, ce vor fi utilizate în planul personal de îngrijire. Cadrul medical, trebuie să aibă atenție distributivă pentru observarea globală a pacientului, aici includem înfățișarea generală: înălțime, greutate,faciesul, vârsta conform actelor de identitatea și cea care se vede, postura pacientului, fermitatea și culoarea tegumentului, forma psihică.Toate aceste examinări clinice și paraclinice, indică importanța rolului asistentei medicale în îngrijirea pacienților, care are și atibuția de a observa și urmări cu atenție necesitățile și dependențele bolnavului, determinate de evoluția bolii, pentru a raporta medicului curant, stabilind un plan de îngrijire adecvat afecțiunii.

În cazul anginei eritemato-pultacee, și în general a bolilor infecto-contagioase, starea febrilă este simptomul de debut al bolii, care epuizează și asteniază organismul reducându-i forțele de apărare. De aceea este important, ca asistentul medical să observe din timp, modificările care apar în aspectul general al pacientului, incluzînd: aspectul faciesului, ritmul respirator, calmarea durerilor, combaterea dezechilibrelor funcționale, etc.

Anamneza corectă a datelor pacientului, obținute de la bolnav sau de la familie, este un aspect deloc de neglijat. Pe baza acestor date, notate permanent în foaia de observație generală și în planul de îngrijire, se va realiza un tablou clinic veridic, pe care se va baza nursing-ul acordat pacientului. Una din atribuțiile de bază ale cadrului mediu este conlucrarea la examinarea clinic a pacientului, între aceasta și medic. Cadrul mediu, ajută pacientul să colaboreze cu medicul atunci când acesta îl examinează fizic,sau când este supus la anumite investigații pe regiuni sau oragane (exemplu:radiografii, echografiii, bronhoscopii, etc),pregătindu-i și oferindu-i instrumentarul necesar acestor proceduri.

Atribuțiile cadrului medical în pregătirea și participarea la examinarea clinic a unui pacient sunt:

• pregătirea psihică și fizică a bolnavului, ce constă în asigurarea unui climat de intimitate și a unei atitudini corecte, de încredere unul față de celălalt, diminuând astfel posibilele forme de durere ce pot apărea la executarea diferitelor manevre.

•pregătirea și verificarea instrumentarului necesar examinării locale, ce constă din abeslanguri de unică folosință, tăviță renală, câmp steril, mănuși de unică folosință, stetoscop pentru auscultație, eventual oglindă frontală, termometru, prosoape de unică folosință și săpun antibacterian pentru igiena mâinilor, înainte și după examinarea pacientului.

• dezechiparea și echiparea pacientului în ținută specifică mediului spitalicesc, trebuie efectuată cu blândețe și tact și în condiții de intimidate

Poziționarea pacientului pentru facilitarea examinărilor (examinarea cavității bucale – faringe-).Examinarea regiunii gâtului în cazul pacienților cu angina eritemato-pultacee se face prin palparea externă a grupelor ganglionare, intern se va observarea aspectului faringelui a formațiunilor amigdaliene (dacă au depozite purulente,ulcerații, etc), aspectul limbii și a existenței mirosului fetid al gurii, specific acestei afecțiuni.

Poziționarea comodă a pacientului, după examinare, în pat.

3.1.3.Rolul asistentului medical în supravegherea pacientului

Angina eriteamato-pultacee, este o boală infecțioasă, cu debut insidious dar cu o evoluție rapidă, ce duce la alterarea stării generale de sănătate, dacă nu se intervine prompt.

Asistenta medicală trebuie să urmărească funcțiile vitale ale organismului (pulsul, tensiunea, respirația,temperature, diureza, scaunul, vărsăturile). Modificările constatate reprezintă de obicei simptomele de debut ale complicațiilor, caracteristice bolilor infecțioase. Alături de datele care se notează în foia de temperatură, asistenta trebuie să urmărească emisiile de urină și materii fecale și să se îngrijească de evacuarea lor în caz de retenție, de suprimarea durerii gâtului, care are un caracter violent, de cele mai multe ori, prin aplicarea exterioară de cataplasme ce au rolul de a calma. Asistenta medicală, având contact permanent cu pacientul, va trebuie să observe, eventualele simptome alarmane, precum:

Dispneea;

Contracțiile;

Convulsiile;

Paraliziile;

Tulburările de vorbire sau deglutiție, etc;

Toate aceste simptome prevestesc sau trădează instalarea complicațiilor.

Febra, este simptom caracteristic al amigdalitei eritematopultacee, dar el poate fi întâlnit și în alte boli infecto-contagioase, din care putem aminti: meningitele, encefalitele, sau fazele de debut nervos ale hepatitei epidemice sau ale stărilor comatoase, etc.

Gradul de infecțiozitate, gravitatea stării pacientului, precum și posibilitatea apariției complicațiilor sunt diferite în cursul evoluției bolii. Astfel:

în perioada prodromală gradul lor de infecțiozitate este de obicei mare, deși

simptomele nu sunt deloc alarmante. Îngrijirea pacientului în această fază trebuie să aibă în vedere prevenirea infecțiilor intraspitalicești și conservarea forței de apărare a organismului, în vederea fazei următoare a bolii.

în perioada de stare, accentul trebuie pus pe ridicarea capacității de apărare a

organismului și sprijinirea acestuia în lupta contra germenilor patogeni.

în perioada de convalescență, gradul de infecțiozitate scade de obicei, în schimb

accentul se va pune pe recunoașterea precoce și prevenirea complicațiilor.

Un cadru medical, bine pregătit, va urmări simptomele de dependență, pentru a semnala și a ajuta la comabaterea eventualelor complicații, astfel:

Aspectul faciesului, dacă este palid sau apariția cianozei perioarale;

Aspectul tegumentului, care poate indica eventual deshidratare a pacientului (pliul cutanat persistent, limbă prăjită);

Scăderea ponderală, la cei care au prezentat stări prelungite de febrilitate, însoțite de

vărsătură, diaree, inapetență;

Mirosul cavității bucale, atunci când este fetid, poate indica agravarea bolii, și evoluția anginei în flegmon amigdalian;

Durerea, care poate fi intensă, vie, cu imposibilitatea înghițirii salivei.

Pregătirea preoperatorie și postoperatorie

Pentru derularea actului chirurgical în condiții bune, bolnavul care va fi supus actului chirurgical trebuie pregătit în acest sens. Igiena bolnavului, și pregătirea organului pe care se intervine și aplicarea tratamentelor înainte și după intervenția chirurgicală, sunt sarcini care revin asistentului medical.

În cazul pacienților care vor fi supuși unei operații de amigdalectomie, cadrul medical va avea în de urmărit următorii parametrii:

– măsurarea pulsului, a ritmului respirator, a temperaturii corporale și a tensiunii arteriale;

– recoltarea probelor biologice:

– sânge pentru: hemoleucogramă,timp de sângerare- timp de coagulare (TS-TC);

– urină pentru: examen sumar urină.

După intervenția chirurgicală de excizare a amigdalelor, cadrul medical trebuie să supravegheze pacientul ce a suferit intervenția și care rămâne internat în unitatea spitalicească aproximativ 24 de ore, astfel:

– primele 6-12 ore, supraveghere continuă;

– pacientul, limitându-și la maxim mișcările va fi poziționat:

în decubit ventral, capul rezemat pe antrebaț;

în poziție șezândă cu capul înclinat în față spre tăvița renală.

– pacientul va fi instruit să nu forțeze deglutiția prin înghițirea salivei, iar copii vor fi liniștiți pentru a nu plânge și a determina, astfel, o sângerare mai abundentă;

– instruiește pacientul să nu forțeze segmentul afectat (zona amigdaliană) prin efectuarea gargarelor, a tusei, a strănutului, a băutului lichidelor cu paiul, a vorbi mult și tare deoarece aceste acte pot determina sângerări abundente;

– cercetează cu atenție fluidele secretate și eliminate de către pacient în tăvița renală, pentru a observa la timp eventualele hemoragii masive care necesită reintervenția chirurgicală;

– suprimă durerea prin aplicarea tratamentului indicat de către medic;

– alimentează pacientul cu lichide reci, pe care le recomadă a fi înghițite cu înghițituri mari (după suprimarea durerii și a hemoragiei);

– reamintește pacientului să respecte indicația ca timp de o săptămână să stea liniștit, în repaus acasă, și că este posibil ca după această perioadă să mai reapară o hemoragie dar mică cantitativ, normal, apărută datorită desprinderii de lojele amigdaliene a membranelor formate postoperator

3.1.5.Rolul asistentului medical în alimentația pacientului

Deoarece angina eritemato – pultacee este contagioasă, este necesar, atunci când se impune, internarea individului afectat în secțiile de boli infecțioase. Necesitățile calorice pentru bolnavii contagioși sunt de 2.500-3.000 calorii/zi, deoarece pierderile hidrominerale sunt mai imporatnte mai ales la cei febrili. Acestora li se va asigura un regim hidrozaharat în perioada de febrilitate. De regulă regimul va fi hiperglucidic și hipolipidic, în schimb se va asigura un supliment de vitamine, iar dacă aportul de protein nu s-a putut asigura în perioada acută a bolii, acesta trebuie recuperate în convalescență.

Dietele vor fi adaptate la perioadele evolutive ale bolii, iar în cazul regimurilor individualizate, medical va indica gramajul fiecărui fel de mâncare din cele 3-5 mese zilnice.Regimul complet se dă purtătorilor de germeni și convalescenților.

Deoarece hidratarea pacienților este un aspect important în bolile ce debutează cu febră ridicată, și în cazul anginei eritemato – pultacee, hidratarea enterală cât și cea venoasă nu trebuiesc neglijate. Alimenația va fi ușoară, pentru o digestie ușoară, cu mese mici cantitative, dese și aspectoase.

3.1.6 Rolul asistentului medical în educația sanitară a pacientilor

Educația sanitară a bolnavilor spitalizați și mai ales a celor contagioși, presupune o muncă continuă, serioasă și uneori dificilă din partea personalului sanitar mediu, în scopul obținerii colaborării bolnavilor pentru vindecarea laor mai rapidă. Ea trebuie efectuată în același timp pentru prevenirea transmiterii de la un bolnav la altul sau la personalul sanitar care îngrijiște bolnavul. Succesul educației sanitare depinde în foarte mare măsură, de educația anterioară a bolnavilor, de gradul lor de cultură, precum și de calitatea asistenței medicale, de competența și profesionalismul cu care cadrele medicale paricipă la actul de vindecare a acestora. Asistenta medical trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii bolnavului:

Respectarea de către bolnav a igienei personale. Asistenta medical instruiește

bolnavul cum trebuie să folosească lenjeria de corp, de pat, obiectele personale de toaletă, WC-urile, scuipătoarele, plosca, urinarul;

Respectarea de către bolnav a circuitelor unității. Asistenta medical explică

bolnavului, cum și de ce se aplică un anumit circuit al bolnavului în unitate; nu părăsește secția, salonul, decât la indicația sau avizul asistentei medicale sau medicului; nu intră în contact cu bolnavii altor secții, cu persoane care nu sunt internate sau obiecte ale acestora, cu personalul medico –sanitar și de îngrijire, decât în limitele impuse de regulament. Asistenta veghează aspra respectării de către bolnav a cerințelor impuse de regulament, explicând cu răbdare tot ceea ce pacientul nu înțelege, ori de câte ori situația o impune;

Respectarea de către bolnav a tratamentului prescris de către medic. Asistenta

medicală explică bolnavului importanța fiecărui medicament, orarul de administrare și efectul lui. Instruiește bolnavul despre dozele administrate, explicând riscul nerespectării acestuia. Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la un pacient la altul, și a celor introduse fraudulos de către aparținători,etc. Colaborează cu bolnavul pentru cunoașterea medicației administrate;

Respectarea de către bolnav a regimului alimentar. Asistenta medicală informează

bolnavul despre regimul alimentar prescris, pe care trebuie să-l respecte, care sunt alimentele premise și care sunt interzise, dar și riscul la care îi supune pe aparținători, îngrijitori, ceilalți pacienți, dacă nu respectă circuitul alimentar și al veselei;

Colaborarea bolnavilor pentru recoltarea produselor biologice patologice și

efectuarea diferitelor investigații de laborator. Asistenta medicală informează bolnavul despre investigațiile care trebuiesc efectuate, importanța lor și caută să înlăture frica bolnavului. Explică riscul contaminării personalului medico – sanitar în timpul recoltării sau în timpul diferitelor investigații, în cazul lipsei de colaborare dintre pacient și echipa medical, precum și respectarea circuitului produselor patologice eliminate de către pacient;

Colaborarea cu bolnavul privind aprecierea evoluției sale clinice. Asistenta

medicală explică bolnavului despre importanța informării de către acesta a modificărilor care apar în intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat. Educarea bolnavului spre a nu dezinforma cadrele medicale, privind starea lui reală clinic; asistenta va verifica veridicitatea datelor;

Înțelegerea de către pacient a măsurilor de profilaxie pe care trebuie să le respecte

pentru prevenirea recidivelor și/sau a complicațiilor. Explică bolnavului de ce și cum trebuie să respecte măsurile de prevenire a recidivelor și /sau complicațiilor de la caz la caz. Se adaptează nivelului de înțelegere al bolnavului până se lămurește de participarea conștientă a acestuia la sarcinile trasate;

Respectarea regulamntului de ordine interioară a unității. Se explică bolnavului

regulamentul și ceea ce îl interesează din regulamentul unității privitor la consumul de toxice: alcool, tutun, cafea, contactul cu aparținătorii, etc.

3.2 Rolul delegat

3.2.1.Rolul asistentului medical în examinarea paraclinică

Recoltarea probelor biologice indicate de către medical curant, efectuarea investigațiilor necesare, atașarea lor, precum și notarea lor în foaia de observație a pacientului este o îndatorire care revine cadrului medical mediu.

În cazul anginei eritemato-pultacee, trbuiesc avute în vedere următoarele examene biologice paraclinice:

Exudatul farigian ce poate evidenția prezența streptococului β-hemolitic de grup A,

Hemoleucograma arăta un număr de leucocite crescut (WBC) ceea ce indică existența

în organism a unei infecții;

Fibrinogenul – este o glicoproteină prelucrată de către ficat (1,7-5 g/zi) -factor I al

coagularii- întâlnită în granulele plachetare și plasmă . Este sintetizat în ficat la o rata de 1.7-5 g/zi. Indicat în numeroase afecțini dar și în depistarea proceselor inflamatorii.

Exprimate în mg/dl, și în funcție de vârstă, fibrinogenul are următoarele valori:

0-1 an -160-390

2-10 ani-140-360

11-18 ani-160-390

> 18 ani 200-400

Proteina C reactivă- este produsă de ficat,este o proteină serică, apare în sânge  în

faza acută a inflamațiilor

(“ proteină de fază acută").

VSH –exprimă viteza cu care hematiile sedimentează dintr-o proba de sânge

anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimenteaza mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creștere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore după inițierea răspunsului inflamator, iar după încheierea răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătățire de 96-144 ore.

Valori de referință

Bărbați:                                                                      Femei:

<50 ani: <15 mm/h                                              <50 ani: <25 mm/h

>50 ani: <20 mm/h                                              >50 ani: <30 mm/h

ASLO (Antistreptolizina O) – Streptolizina este o hemolizină produsă de streptococii

de grup A. La pacienții infectați, streptolizina O acționează ca un antigen față de care organismul dezvoltă un răspuns umoral specific (antistreptolizina O=ASLO). Nivelurile anticorpilor devin detectabile în 1-2 săptamani de la infecția streptococică și ating un maximum după 3-6 săptămâni; dacă nivelurile ridicate persistă dupa 6 săptămâni sau chiar se înregistrează o creștere a acestora se va suspecta o reinfectie Valori de referință (UI/ml) :

1-16 ani <150

> 16 ani <200

Toate aceste ultime probe sunt investigații inflamatorii, ce indică prezența procesului inflamator în organism.

Investigații suplimentare ce pot fi efectuate în cazul angineloe eritemato-pultacee, sunt:

Pentru localizarea leziunii, indiferent de porțiunea faringelui – fibroscopia flexibilă;

Pentru stabilirea etiologiei agentului pathogen – exudatul faringian;

Rezonanță magnetică, computer tomograf sau echografie cervical sunt investigații ce se fac rar, și doar atunci când există suspiciunea unei boli mai grave.

3.2.2. Rolul asistentului medical în administrarea tratamentului

În administrarea tratamentului prescris, cadrele medicale, trebuie să fie bine instruite pentru a putea executa corect tehnicile implicate în tratament, precum și o cunoaștere profundă a medicației și a modului de administrare, indicate de către medic. Pentru stabilirea priorităților și tratamentului, între cadrele medii și medic trebuie să existe o colaborare strânsă.

În cazul pacienților care prezintă febră mare și un dezechilibru în hidratare, este necesară reechilibrarea hidroelectrolitică prin abord venos, deoarece pacientul nu poate înghiți lichidele din cauza dureri atroce de la nivelul gâtului. De aceea este important în tratamentul anginelor, depistarea agentului patogen care a provocat afecțiunea; depistat de obicei prin efectuarea exudatului faringian.

Pe baza unui examen clinic atent dar și a unei amnamneze minuțioasă se poate începe un tratament, până la sosirea datelor de laborator. În acest sens, dacă afecțiunea este produsă de un virus se poate începe o vitaminoterapie alături de o hidratare corectă. Se mai poate administra din clasa nesteroidelor produse antiinflamatoare (paracetamolul sub toate formele lui). Pentru dezinfecția locală se pot folosi antisepticele faringiene – faringosept-, dar și gargara cu produse antiseptic dar neiritante. Pe lângă acest tratament se asocoiază și un antibiotic cu spectru larg(exemplu : penicilina, augumentin, cefotaximă, etc), dacă agentul pathogen este bacterian.

Tratamentul aplicat, va respecta dozajele, orele, calea de administrare, indicate de către medic. Asistenta medical, are atribuția de a verifica starea de integritate și valabilitate a medicamentelor prescrise.

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1 .Recoltarea exudatului naso – faringian

fișă tehnică

1.Definiție

Secreția naso – faringiană reprezintă exudatul mucoaselor căilor respiratorii superioare, în care sunt incluse: nasul(cu sinusurile respective), naso – faringele, bucofaringele și amigadalele, cavitatea bucală(limba, gingi, dinți, vălul palatin) și laringele.

2.Obiective

Cercetarea bacteriologică a exudatului nasofaringian este un examen obișnuit, practicat în scopul precizării diagnosticului etiologic în următoarele situații:

rinite, sinuzite, faringite, angine, amigdalite, laringite, gingivite, stomatite, pulpit, mastoidite, determinate de bacteria variate ca : streptococci β- hemolitici, stafilococ auriu, pneumococ, fusospirili;

leziuni inflamatorii locale în cursul unei infecții generale:tuse convulsivă, meningită,scarlatină, difterie nazală, faringiană și laringiană;

depistarea purtătorilor de microbe nasofaringieni cum ar fi : streptococul hemolytic, stafilococi patogeni;

examinarea florei bacteriene din căile aeriene superioare la copii cu bronhopneumopatii care nu expectorează. În acest caz exudatul poate înlocui examenul sputei.

Secreția cuprinde și flora bacteriană respectivă, în condiții normale, sau mai ales în cazul diferitelor infecții care afectează aceste zone. Prelevarea se face în mod diferențiat în funcție de scopul urmărit, de prezența și locul leziunii.

Dacă recoltarea se face pentru depistarea agentului etiologic, tehnica servește la stabilirea diagnosticului de certitudine și instituire a tratamentului cu antibiotic pe baza datelor din antibiogramă.

Recolatarea se efectuează în laborator, cabinet sau la patul bolnavului.

3.Principii de respectat

Se vor respecta tehnicile de asepsie riguroase atât din partea asistentei medicale dar și privind materialele folosite pentru tehnică.

4.Materiale necesare:

– eprubete sterile cu port – tampoane sterile cu tijă dreaptă sau îndoite;

-apăsător de limbă (abeslang) de unică folosință;

-plăci Petri sterile;

-comprese sterile și pensă hemostatică sterilă;

-seringă și ac pentru puncție, sterile;

-ansă bacteriolgică pentru copilul mic;

-etichete, pentru identificare;

-recipient de colectare a materialelor folosite în timpul manevrei.

Asistenta medicală va pregăti aceste material și le va așeza pe o măsuță, aproape de bolnav.

5.Pregătirea fizică și psihică a bolnavului

Asistenta medicală va explica bolnavului necesitatea tehnicii cât și simplitatea execuției ei. Bolnavul va fi informat din timp, că recoltarea se face dimineața pe nemâncate (fără gargară cu antiseptice, sau după minim 4 ore de la ingerarea alimentelor), fără a se efectua toaleta cavității bucale, fără a aplica instilații nazale. Pacientul va fi invitat să ia loc pe scaun sau dacă preferă poate sta în picioare, iar în caz că este imobilizat la pat, se poate recolta și din poziția de decubit lateral, sau semișezând. Când este vorba de un copil mic, acesta este luat în brațe, imobilzându-i-se capul, mâinile și picioarele. În cazul că refuză să deschidă gura, I se astupă pentru scurt timp nasul, sau se apasă cu degetul în dreptul molarilor. Imobilizarea copilului mic va fi făcută de o a doua persoană (de preferat tot un cadru medical).

6.Tehnica propriu – zisă

Asistenta medicală se va spăla pe mâini, pentru protecția ei și a pacientului va folosi mănuși de unică folosință, și mască protectoare, pentru a evita intrarea în contact cu fluidele pacientului (picături Flugge). Va solicita bolnavului să deschidă cavitatea bucală. Va lua în mâna stângă abeslangul cu care va apăsa limba pentru a evidenția peretele posterior al faringelui, amigdalele, vălul palatin, iar cu mâna dreaptă va introduce port – tamponul și va șterge printr-o mișcare energică zonele de elecție, depozitele albe, în special falsele membrane, trebuiesc neapărat cuprinse pe tampon. Se vor recolta cel puțin două tampoane, iar în caz de suspiciune difterică, trei tampoane. Pentru o recoltare completă se fac concomitant 5 prelevări cu 5 tampoane:

una nazală;

două naso – faringiene din cavuum;

una din laringe cu tija îndoită.

Secrețiile sinusale se recoltează prin puncție sinusală sterilă ce se vor introduce apoi în cutii Petri sterile. Din plăgile operatorii se recoltează cu comprese sterile cu care se tamponează plăgile, care apoi se vor pune în cutii Petri sterile și se vor trimite urgent la laborator.

Din amigdalele criptice, în puseu acut se face recoltarea cu tampon sau cu ansa cu tijă îndoită, care se poate introduce și sub falsele membrane sau sub marginile ulcerațiilor. Port tampoanele vor fi introduce în eprubete, nu înainte de a flamba gura eprubetei.

Asistenta medicală va atașa la produsele patologice, etichete pe care se va menționa codul pacientului (restul datelor fiind generate automat de către calculator) sau se vor menționa: data recoltării, datele bolnavilor, ora recoltării. Acestea vor fi trimise la laborator într-un timp foarte scurt. Dacă însămânțarea imediată pe mediul de cultură nu este posibilă, atunci tamponul recoltat se va îmbiba cu ser fiziologic sau glicerină 15%. În acest caz tamponul introdus în eprubetă poate fi menținut în frigider 5-6 ore până la însămânțare. După efectuare tehnicii asistenta va depune mănușile în recipientul de recoltare a deșeurilor, se va spăla și dezinfecta pe mâini.

7.Reorganizarea locului de muncă

Asistenta medicală va sorta și va colecta în recipientele special materialele folosite în timpul tehnicii, deoarece au potențial decontagiozitate crescut: mănuși de unică folosință, abeslangurile, seringa, acele, în conformitate cu normele în vigoare.

3.3.2 Spălătura cavității bucale (toaletarea cavității bucale și faringiene prin gargară)

fișă tehnică

1.Definiție

Prin spălătura cavității buco – faringiene se înțelege spălătura mucoasei bucale, amigdalelor și mucoasei faringiene.

2.Obiective

Spălătura cavității buco –faringiene are scopul de a îndepărta exudatele patologice ale mucoasei bucale, faringiene și a amigdalelor și într-o oarecare măsură să se acționeze pe suprafețele amintite cu soluții dezinfectante sau alte soluții medicamentoase. Această tehnică se face în special în cursul bolilor infecțioase. Spălătura buco – faringiană poate fi făcută în mod active de către pacient sau cu ajutorul asistentei medicale, care la nevoie va executa și irigația acestor regiuni. Tehnica se poate executa la patul pacientului sau la cabinetul medical

3.Principii de respectat

Materiale sterile și strict asepsie din partea asistentei medicale.

4.Materiale necesare:

– tăviță renală;

– port tampoane sterile,

-soluții antiseptic sau medicamentoase călduțe.

5.Pregătirea fizică și psihică a bolnavului

Bolnavul va fi așezat pe un scaun comod și bine rezemat, sau se va ridica rezemătorul patului pentru a asigura o poziție șezândă. I se va explica pacientului necesitatea cât și simplitatea tehnicii.

6.Tehnica propriu – zisă

Asistenta medicală își va pregăti materialele pe care le va transporta la patul bolnavului sau lângă bolnav – când procedura se efectuează la cabinetul medical-.Se va spăla pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mănușile de unică folosință, și va executa curățirea cavității bucale în mod systematic, în următoarea oedine: întâi buzele și obeajii, apoi dinții și gingiile și la sfârșit limba. Pentru fiecare regiune se folosește câte un tampon, care va fi depozitat în tăvița renală, apoi în colectoarele speciale microbiologice. După îndepărtarea furiginozităților și a depozitelor accumulate se va badijona mucoasa cu glicerină boraxată10-20%, la care dacă bolnavul se găsește sub tratament cu antibiotic, pentru prevenirea infecțiilor Candida albicans, se va adăuga și o substanță antifungică(stamicin și vitamina B1). I se va înmâna pacientului paharul cu soluție antiseptic, iar asistenta medical îl va îndruma pentru a-și clăti gura, cu capul dat pe spate, fără a înghiți soluția, pronunțând litera “A” câteva secunde, după care va “scuipa” lichidul în tăvița renală. Pătrunderea lichidului în laringe, provoacă tuse și dispnee, de aceea se va preveni pacientul ca înainte de gargară va face un inspire profund, iar timpul de expirație se va face odată cu evacuarea lichidului din cavitatea bucală.

Gargara se poate executa înainte și după curățirea cavității bucale. După gargară, asistenta medical va unge buzele bolnavului cu glicerină boraxată.

După efectuarea tehnicii, bolnavul va fi așezat comod în pat, iar asistenta medicală își va scoate mănușile și se va spăla pe mâini cu apă și săpun dezinfectant.

7.Reorganizarea locului de muncă

Asistenta medicală va arunca lichidul de spălătură, va spăla tăvița renală și port tamponele (o va lăsa în soluție de cloramină5%) pregătindu-le pentru sterilizare, iar tamponele propriu-zise folosie se vor depozita în cutiile speciale pentru deșeuri microbiologice. Este important respectarea colectării corecte a produselor biologice infectate.

Capitolul IV. STUDIU DE CAZ

Cazul nr .I . DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTITATE

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIE FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

PERSOANE CU CARE IA LEGĂTURA

ANAMNEZA

ISTORICUL BOLII EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

PRESCRIPȚII MEDICALE LA INTERNARE

OBSERVAȚIE INIȚIALĂ

NEVOI FUNDAMENTALE

Manifestări de dependență

Febra, frison, transpirații, disfagie, cefalee, paliditate tegumentară, curbatură, inapetență.

Manifestări de independență

Bolnava se poate autoîngriji cu excepția manifestărilor de dependență la care asistenta medicală cooperează cu pacienta în vederea efectuării unor tehnici medicale

Sursa de dificultate: infecțioasă.

ASPECTE PSIHOLOGICE

ASPECTE SOCIALE

INTERPRETAREA DATELOR

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

COMPORTAMENT AȘTEPTAT

MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII

OBIECTIV GLOBAL

ALIMENTE PERMISE:

Lichide călduțe: ceaiuri de plante îndulcite cu zahăr, compoturi, apă plată, sucuri de fructe, supe, ciorbe .

Legume: legume sotate, fierte sau piureuri.

Carne: carne de pasăre, pește alb, vită (fierte sau la grătar).

Brânză de vaci degresată, caș proaspăt,iaurt sau lapte degresat.

Condimente neiritante : pătrunjel, mărar, leuștean.

ALIMENTE INTERZISE

Carne de porc, mezeluri, pește gras, afumături, brânzeturi fermentate, prăjeli, rântașuri, condiment iritante, cafea, alcool.

PREFERINȚE ALIMENTARE: supă de pui, brânzeturi.

ALIMENTAȚIA

EXAMENE BIOLOGICE

OBSERVAȚII / EVOLUȚIE

PLAN NURSING

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

OBSERVAȚII LA EXTERNARE

Cazul nr .II . DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTITATE

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIE FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

PERSOANE CU CARE IA LEGĂTURA

ANAMNEZA

ISTORICUL BOLII EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

PRESCRIPȚII MEDICALE LA INTERNARE

OBSERVAȚIE INIȚIALĂ

NEVOI FUNDAMENTALE

Manifestări de dependență

Bolnavul prezintă faringe și amigdale congestionate, febră, frison urmate de transpirații abundente, paliditate și anxietate.

Manifestări de independență

Bolnavul se poate autoîngriji cu excepția manifestărilor de dependență la care asistenta medicală cooperează cu pacientul în vederea efectuării unor tehnici medicale

Sursa de dificultate: infecțioasă și psihică.

ASPECTE PSIHOLOGICE

ASPECTE SOCIALE

INTERPRETAREA DATELOR

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

COMPORTAMENT AȘTEPTAT

MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII

OBIECTIV GLOBAL

ALIMENTE PERMISE:

Lichide călduțe: ceaiuri de plante îndulcite cu zahăr, compoturi, apă plată, sucuri de fructe, supe, ciorbe .

Legume: legume sotate, fierte sau piureuri.

Carne: carne de pasăre, pește alb, vită (fierte sau la grătar).

Brânză de vaci degresată, caș proaspăt,iaurt sau lapte degresat.

Condimente neiritante : pătrunjel, mărar, leuștean.

ALIMENTE INTERZISE

Condiment iritante, cafea, alcool, afumături, carne grasă

PREFERINȚE ALIMENTARE: carnea de porc, suc de fructe proaspăt.

ALIMENTAȚIA

EXAMENE BIOLOGICE

OBSERVAȚII / EVOLUȚIE

PLAN NURSING

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

OBSERVAȚII LA EXTERNARE

Cazul nr .III . DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTITATE

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIE FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

PERSOANE CU CARE IA LEGĂTURA

ANAMNEZA

ISTORICUL BOLII EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

PRESCRIPȚII MEDICALE LA INTERNARE

OBSERVAȚIE INIȚIALĂ

NEVOI FUNDAMENTALE

Manifestări de dependență

Febra, frison, transpirații, cefalee, astenie, inapetență.

Manifestări de independență

Bolnava se poate autoîngriji cu excepția manifestărilor de dependență la care asistenta medicală cooperează cu pacienta în vederea efectuării unor tehnici medicale

Sursa de dificultate: infecțioasă.

ASPECTE PSIHOLOGICE

ASPECTE SOCIALE

INTERPRETAREA DATELOR

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

COMPORTAMENT AȘTEPTAT

MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII

OBIECTIV GLOBAL

ALIMENTE PERMISE:

Lichide călduțe: ceaiuri de plante îndulcite cu zahăr, compoturi, apă plată, sucuri de fructe, supe, ciorbe .

Legume: legume sotate, fierte sau piureuri.

Carne: carne de pasăre, pește alb, vită (fierte sau la grătar).

Brânză de vaci degresată, caș proaspăt ,iaurt sau lapte degresat.

Condimente neiritante : pătrunjel, mărar, leuștean.

ALIMENTE INTERZISE

Grăsimi, dulciuri concentrate, condiment, alimente reci sau fierbinți.

PREFERINȚE ALIMENTARE: Brânzeturi,iaurt, fructe și legume.

ALIMENTAȚIA

EXAMENE BIOLOGICE

OBSERVAȚII / EVOLUȚIE

PLAN NURSING

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

OBSERVAȚII LA EXTERNARE

CONCLUZII

Trebuie reamintit faptul că în mod normal mediul orofaringian este populat cu o floră microbiană polimorfă care traiește în stare de echilibru cu formațiunile limfoide de apărare buco-faringiene. Dintre acești germeni unii sunt potentțal patogeni, adică devin agresivi și virulenți în condițiile scăderii capacității de apărare ale gazdei.

Importanța anginelor în patologia aomului este deosebită și reiese în primul rând din frecvența lor. Deși luate individual nu sunt totdeauna boli severe, statistic prin morbiditatea lor devin o mare problem pentru sănătatea public.Într-o singură țară, ele pot ajunge la cifra de cîteva milioane de cazuri pe an. În ultimii ani problemele morbidității prin angine a depășit mult cadrul studiului întreprins de către otorinolaringologi, interniști și pediatric, și interesează în mod deosebit pe epidemiologi și infecționiști.

Importanța epidemiologică a unora dintre angine este considerabilă, cum este cazul anginei determinată de către streptococul hemolytic, și datorită caracterului lor infecțios generează în jurul lor multiple cazuri similar.

Trebuie avut în vedere că, anginele sunt uneori mai contagioase decât multe alte boli, de aceea este imperios necesar izolarea pacientului cu această afecțiune, pentru a nu genera epidemii, mai ales în rândul colectivităților.

Cointeresarea întregului organism constituie o altă trăsătură esențială a anginelor. Ele pun în pericol deseori viața pacientului, nu numai prin acuitatea simptomatologică locală, așa cum se întâmplă în angina flegmonoasă, sau în difterie, dar mai ales prin tendința invazivă a infecției în restul organismului (septicemii), cât și prin resorbția masivă de toxine care se realizează la nivelul istmului faringian ce este intens vascularizat. De aceea orice angină trebuie privită nu ca un proces local ci ca un process cu un potențial pathogenic mare, ce interesează întreg organismul.

Nu trebuie să uităm că anginele pot cauza:

Infecții cu caracter invaziv, printr-o extindere locală și regional, provocând: otite medii, oto – mastoidite (cu diminuarea auzului, ori chiar surditate);

sinuzite și adenite supurante.

Prin pătrunderea agentului în sânge se generează septicemia uneori foarte severă cum sunt acele cu anaerobi (bacteroides funduli-formis), cu streptococci viridians, ori cu stafilococi;

Efectele toxice la distanță: în cursul difteriei, toxina difterică și în cursul scarlatinei, toxina eritrogenă se resorb masiv la nivelul anginei și invadează totorganismul cauzând leziuni severe ale miocardului, rinichiului și sistemului nervos.

Descifrarea din simptomatologia generală a anginei a unei component toxice intense este important pentru orientarea diagnosticului și a terapeuticii către una din bolile infecțioase severe : difterie ori scarlatină.

Tipul de infecție de focar, cu manifestări toxice și alergice este realizat de procesele de amigdalită cronică, cu aspect local puțin alarmant, dar cu fenomene morbid la distanță care sunt surse de suferință persistent pentru organism sau de afecțiuni severe, ca boala reumatismală și nefritele. Toate aceste tulburări nu dispar până ce focarul infecțios generator nu este eliminate din organism.

Focarele amigdaliene fac parte din focarele de infecție, acele “gazed de hoți” cum erau demunite de către Mironescu, pe care trebuie să le căutăm cu insistență în unele boli cu subfebrilitate prelungită.

Examenele de specialitate sunt indispensabile pentru decelarea unor astfel de focare, întrucât simplu examen visual poate să arate un aspect normal al amigdalelor. Se remarcă totuși uneori o tendință a specialiștilor oto-rino-laringologi de a acorda o importanță excesivă afecțiunii indicând uneori abuziv tonsilectomia.

Adenoiditele, inflamația acută a țesutului adenoidian din nazofaringe (angina retronazală) constituie la sugari și copii mici un tablou frecvent care poate explica singur unele stări febrile prelungite cu stare generală bună sau care poate fi sursa unor otite suppurate sau adenoidite.

PROPUNERI ȘI NOUTĂȚI

Simplitatea genetică a multor ageți infecțioși le permite să sufere o evolție rapidă și să dezvolte avantaje selective care au ca rezultat o variție continuă a manifestărilor clinice ale infecției.

În cazul infecțiilor tractului respirator superior acestea includ unele dintre cele mai frecvente boli infecțioase întâlnite de către medicii interniști și de alți medici din domeniul asistenței medicale primare. Faringitele, laringitele, rinitele, sinuzitele, otitele externe și otitele medii determină anual milioane de controale medicale.

Deși aceste infecții sunt de obicei moderate, putând fi tratate ambulator, medicul de medicină generală trebuie să fie capabil să recunoască complicțiile grave, cum sunt: abcesul periamigdalian secundar faringitei, abcesul subperiostal secundar sinuzitei frontale, osteomielita osului temporal secundară otitei externe invazive. De asemenea, medicul trebuie să identifice infecțiile potețial amenințătoare de viață ale capului și gâtului, ca epiglotita, angina Ludwig și mucormicoza rinocerebrală.

Se presupune că majoritatea cazurilor de faringită sunt virale, multe survin ca parte a răcelilor commune determinate de rinovirus, coronavirus sau virusul paragripal. Cel mai important agent patogen bacterian al faringitei este Streptococcus grup A (Streptococcus pyogenes). Acest microorganism este responsabil pentru aproximativ 15% din totalul cazurilor de faringită și poate produce complicții importante, atât supurative (abces periamigdalian și retrofaringian), cât și nesupurative (scarlatină, sindromul de șoc toxic streptococic, febră reumatică și glomerulonefrită acută poststreptococică).

Febra, durerea severă de gât, adenopatia cervicală și inflamția amigdalelor și a faringelui (care sunt acoperite de exsudat) sunt simptome clasice. Totuși, multe cazuri de faringită streptococică sunt moderate, cu eritem minim și fără exsudat și mimează faringita din răceala obișnuită. Deși unii pacienți pot avea de fapt faringită virală, fiind doar colonizați cu streptococi grup A, trebuie totuși tratați pentru presupusa faringită streptococică.

Diagnosticul se pune cu ajutorul culturilor. În ultima vreme au devenit disponibile teste antigenice rapide. Aceste teste sunt specifice, dar nu sunt foarte sensibile: un test pozitiv poate fi considerat echivalent unei culturi pozitive, însă un test negativ necesită confirmare prin culturi.De aceea este necesar un tratament de 10 zile cu penicilină pe cale orală (sau eritromicină la pacienții cu alergie la penicilină); tratamentul de durată mai scurtă nu duce la eradicarea microorganismului. O alternativă cu aceeași eficacitate este reprezentată de o doză unică intramusculară de benzatin penicilină. Pot fi utilizate și alte antibiotice active

împotriva streptococilor (de exemplu, cefalexină, amoxicilină, cefuroximă sau cefprozil), deși studiile asupra profilaxiei reumatismului articular acut sunt disponibile numai pentru penicilină.

Anaerobii din cavitatea bucală joacă și ei un rol în amigdalită. Pacieții prezintă dureri severe de gât și au o voce de tip „cartofi-fierbiți“. Examenul fizic evidețiază tumefacție periamigdaliană unilaterală pronuțată și eritem cu devierea uvulei. În acest caz se impune aspirția imediată realizată de un otorinolaringolog, în asociere cu tratamentul antibiotic cu penicilină plus metronidazol, clindamicină sau ampicilină/sulbactam.

Măsurile de prevenție a bolilor reprezintă o sarcină continuă a sănătății publice menită de a menține imunitatea individuală și colectivă. În ultimii ani s-a pus un accent major pe creșterea imunității diverselor categorii sociale prin vaccinare, precum și printr-un regim de viață sănătos. Campanii întregii s-au dus în școli și grădinițe pentru promovarea unui stil de viață sănătos, prin alimentație corectă, sport și de a petrece mai mult timp în aer liber, în natură, nu în spații închise stil MALL. Implicarea organelor competente din țara noastră în menținerea unui mediu cât mai curat și lipsit de noxe, nu a fost pe măsura aștepărilor, fapt incriminat de mai multe ONG-uri.

Lucrul nu este terminat o dată ce populația este complet vaccinată, deoarece este absolut necesară imunizarea fiecărei generații ulterioare atât timp cât amenințarea bolii persistă. Supravegherea continuă și raportarea promptă a bolilor către departamentele locale sau statale ale sănătății este esețnială acestui scop prin asigurarea unei conștientizări continue asupra posibilității de prevenire a bolilor prin vaccinuri.

CUPRINS

Motivarea Lucrări…………………………………………………………………………pag1

Scurt Istoric al Afecțiunii……………………………………………………………… pag.2

Capitolul I: Anatomia Si Fiziologia Aparatului Respirator……………………………pag.5

Căile Respiratorii Superioare…………………………………………………………………………pag. 5

Cavitatea nazală …………………………………………………………pag.6

Cavitatea bucală…………………………………………………………pag.6

Fiziologia Faringelui………………………………………………………………pag.9

Capitolul II: Angina Eritemato – Pultacee…………………………………………….pag.12

2.1.Definiție ……………………………………………………………………………pag.12

2.2 Etiopatogenie………………………………………………………………………pag.13

2.3 Fiziopatologie………………………………………………………………………pag.15

2.4 Anatomie Patologică………………………………………………………………pag.16

2.5 Tablou Clinic………………………………………………………………………pag.16

2.6 Forme Clinice………………………………………………………………………pag.17

2.7 Investigații…………………………………………………………………………pag.17

2.8 Diagnostic………………………………………………………………………….pag.18

2.8.1. Diagnostic Pozitiv………………………………………………………………pag.19

2.8.2 Diagnostic Diferențial……………………………………………………………pag.19

2.9 Tratament………………………………………………………………………….pag.22

2.9.1. Tratament Profilactic…………………………………………………………..pag.22

2.9.2. Tratament Igieno-Dietetic………………………………………………………pag.23

2.9.3. Tratament Medicamentos………………………………………………………pag.23

2.9.4. Tratament Chirurgical…………………………………………………………. pag.24

2.10 Evoluție. Prognostic. Complicații ……………………………………………….pag.26

Capitolul III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTILOR CU ANGINE ERITEMATO – PULTACEE………………………………………………..pag.27

3.1.Rolul propriu, al asistentului medical, în îngrijirea pacienților cu angine eritemato – pultacee…………………………………………………………………………………..pag.27

3.1.1.Asigurarea condițiilor de spitalizare…………………………………………….pag.28

3.1.2.Rolul asistentului medical în examinarea clinică a pacientului………………..pag.28

3.1.3.Rolul asistentului medical în supravegherea pacientului………………………pag.29

3.1.4.Pregătirea preoperatorie și postoperatorie……………………………………..pag.31

3.1.5.Rolul asistentului medical în alimentația pacientului………………………….pag.32

3.1.6 Rolul asistentului medical în educația sanitară a pacientilor……………………pag.32

3.2 Rolul delegat

3.2.1.Rolul asistentului medical în examinarea paraclinică……………………………pag.34

3.2.2. Rolul asistentului medical în administrarea tratamentului…………………….pag.35

3.3 Descrierea a două tehnici

3.3.1.Recoltarea exudatului naso – faringian – fișă tehnică-…………………………pag.36

3.32. 3.3.2 Spălătura cavității bucale (toaletarea cavității bucale și faringiene prin gargară)

fișă tehnică-…………………………………………………………………………….pag.39

Capitolul IV. Studiu De Caz

Cazul nr .I . Dosar De Îngrijire……………………………………………………….pag.41

Cazul nr .II . Dosar De Îngrijire………………………………………………………pag.57

Cazul nr .III . Dosar De Îngrijire……………………………………………………….pag.73

Concluzii………………………………………………………………………………..pag.89

Propuneri Și Noutăți……………………………………………………………………pag.93

BIBLIOGRAFIE

**N. Costinescu , S.Gârbea ,Gh. Popovici .,V. Racoveanu.,I. Țețu. – Oto-Rino-Laringologie, Vol I, II, Ed. Medicală, București, 1964

**N.Ionescu – Otitele acute și cronice, Ed. Medicală Amaltea, București 1995

Călărașu , T.Ataman., V.Zainea V. – Manual de patologie ORL și chirurgie cervico-facială, Ed. Universitară "Carol Davila", București, 2002

**Ș.Gârbea , P.Miloșescu , Al.Ștefaniu.,B. Olariu – Patologie ORL, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980

**D. Sarafoleanu – Explorarea paraclinică și funcțională în Otorinolaringologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999

**C.Arion – Anginele acute (faringite, amigdalite).În: Popescu V (ed); Algoritm diagnostic și terapeutic, vol 1, sec¡iunea a III-a, p. 177-183, Ed. Amaltea, București, 1999

**Zenner – Terapia practică a afecțiunilor otorinolaringologice, Ed. PIM, Iași, 2002 (traducere Costinescu V.)

**E. Tomescu.,T. Nicoară.,M. Cosgarea – Urgențe și manevre în practica ORL de cabinet, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1996

**Site-Uri Informaționale:

http://sanatate.bzi.ro/public/upload/photos/3/amigdalita.jpg

http://www.romedic.ro/arata_img.php?img=anatomie_53_9.jpg&w=1000&h=2000&cale=/uploadart/anatomie

http://www.creeaza.com/familie/medicina/ANGINELE-TONSILITE-FARINGOAMIG294.php

www.media.ro/Aparatul- respirator -descriere

BIBLIOGRAFIE

**N. Costinescu , S.Gârbea ,Gh. Popovici .,V. Racoveanu.,I. Țețu. – Oto-Rino-Laringologie, Vol I, II, Ed. Medicală, București, 1964

**N.Ionescu – Otitele acute și cronice, Ed. Medicală Amaltea, București 1995

Călărașu , T.Ataman., V.Zainea V. – Manual de patologie ORL și chirurgie cervico-facială, Ed. Universitară "Carol Davila", București, 2002

**Ș.Gârbea , P.Miloșescu , Al.Ștefaniu.,B. Olariu – Patologie ORL, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980

**D. Sarafoleanu – Explorarea paraclinică și funcțională în Otorinolaringologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999

**C.Arion – Anginele acute (faringite, amigdalite).În: Popescu V (ed); Algoritm diagnostic și terapeutic, vol 1, sec¡iunea a III-a, p. 177-183, Ed. Amaltea, București, 1999

**Zenner – Terapia practică a afecțiunilor otorinolaringologice, Ed. PIM, Iași, 2002 (traducere Costinescu V.)

**E. Tomescu.,T. Nicoară.,M. Cosgarea – Urgențe și manevre în practica ORL de cabinet, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1996

**Site-Uri Informaționale:

http://sanatate.bzi.ro/public/upload/photos/3/amigdalita.jpg

http://www.romedic.ro/arata_img.php?img=anatomie_53_9.jpg&w=1000&h=2000&cale=/uploadart/anatomie

http://www.creeaza.com/familie/medicina/ANGINELE-TONSILITE-FARINGOAMIG294.php

www.media.ro/Aparatul- respirator -descriere