Recuperarea Prin Mijloace Kinetice In Periatrita Scapulohumerala

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………..PAG 3

MOTIVUL ALEGERII TEMEI……………………………………………………..PAG 4

ACTUALITATEA TEMEI…………………………………………………………..PAG 5

SCOPURILE, SARCINILE SI OBIECTIVELE CERCETARII…………………….PAG 5

IPOTEZA CERCETARII……………………………………………………………….PAG 6

CAPITOLUL I-FUNDAMENTAREA TEORETICA A CERCETARII…………PAG 6

I.1 ARTICULATIA SCAPULOHUMERALA……………………………………….PAG 6

I.1.1 MISCARILE ARTICULATIEI SCAPULOHUMERALE……………………..PAG 8

I.2 CENTURA SCAPULARA……………………………………………………….PAG 9

I.2.1 ARTICULATIA STERNOCLAVICULARA…………………………………..PAG 9

I.2.2 ARTICULATIA ACROMIOCLAVICULARA………………………………..PAG 10

I.3 COMPONENTELE CENTURII SCAPULARE…………………………………PAG 11

I.3.1 HUMERUSUL…………………………………………………………………PAG 12

I.4 MUSCHII UMARULUI…………………………………………………………PAG 13

I.5 GENERALITATI DESPRE PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA……….PAG 17

I.5.1 ETIOPATOGENIE……………………………………………………………PAG 18

I.5.2 PROGNOSTIC………………………………………………………………..PAG 19

I.6. SIMPTOMATOLOGIA IN PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA……….PAG 20

I.7 FORME CLINICE………………………………………………………………PAG 20

I.7.1 UMARUL DUREROS SIMPLU……………………………………………..PAG 21

I.7.2 UMARUL ACUT HIPERALGIC…………………………………………….PAG 21

I.7.3 UMARUL BLOCAT………………………………………………………….PAG 22

I.7.4 UMARUL PSEUDOPARALITIC……………………………………………PAG 23

I.8 TRATAMENTUL IN PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA……………..PAG 24

I.8.1 TRATAMENTUL KINETIC………………………………………………….PAG 24

I.8.2 MASAJUL…………………………………………………………………….PAG 26

I.8.3 ELECTROTERAPIA…………………………………………………………PAG 28

I.8.4 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS……………………………………….PAG 30

I.8.5 TERAPIA OCUPATIONALA………………………………………………PAG 30

I.8.6 HIDROTERAPIA……………………………………………………………..PAG 31

CAPITOLUL II- ORGANIZAREA CERCETARII…………………………….PAG 32

II.1 DATA, LOCUL SI SUBIECTII CERCETARII……………………………….PAG 33

II.2 APARATE. INSTALATII SI MATERIALE………………………………… .PAG 34

II.3 PLANUL CERCETARII……………………………………………………….PAG 34

II.4 METODE DE CERCETARE SI INVESTIGATIE……………………………..PAG 35

II.5 PROCEDURA DE DESFASURARE A CERCETARII………………………..PAG 36

CAPITOLUL III- PREZENTAREA, PRELUCRAREA SI INTERPRETAREA STATISTICA A REZULTATELOR CERCETARII………………………………………………………………………PAG 45

CONCLUZII………………………………………………………………………..PAG 49

RECOMANDARI…………………………………………………………………..PAG 50

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………PAG 51

ANEXE………………………………………………………………………………PAG 53

INTRODUCERE

“Kinetologia medicală este o știință biologică interdisciplinara, care se ocupa exclusiv cu studiul mișcării corpului omenesc, a elementelor anatomo-functionale care concura la realizarea acesteia și a modalităților de corectare și/sau compensare a perturbărilor reversibile, parțial reversibile sau ireversibile.” [Cordun M. Kinetologie medicală, 1999, pag.11]

Kinetoterapia este știința ce se ocupă de studiul mișcării organismului uman și a structurilor participante în cadrul acesteia. Această știință, o componentă a medicinii fizice, se prezintă ca o terapie prin mișcare ce urmărește prin programe de recuperare, refacere/redobândirea funcțiilor diminuate/pierdute și creșterea nivelului funcțional în diverse afecțiuni.

Istoria terapiei prin mișcare nu își are rostul decât pentru a pune în evidență 2 aspecte de importanta foarte mare.

În primul rând, vechimea spectaculoasă a acestei terapii, vechime care se rătăcește undeva în trecutul distant al omului, căci cu toate că informațiile conturate despre terapia mișcării au o vechime în jurul a 5000 de ani, este clar faptul că ființă umană observase cu mult timp înainte beneficiile pe care i le transmite exercițiile de mișcare pentru a reface starea de sănătate. Sub acest aspect se poate aprecia faptul că terapia prin mișcare, realizată în mod conștient, s-a născut o dată cu Homo sapiens.

În al doilea rând, aceasta istorie mai are menirea de a pune în evidență evoluția concepțiilor și a modalităților de punere în aplicare a acestei terapii.

[Sbenghe 1999, pag.7]

Kinetologia medicală reprezintă obiectul de studiu al medicinii fizice și cuprinde 3 elemente:

Kinetologia medicală profilactica- aceasta se preocupă de studiul mișcării ce se referă la menținerea și întărirea stării de sănătate.

Kinetologia medicală terapeutica- reprezintă metode ce vizează terapia în sine.

Kinetologia medicală de recuperare- aceasta are metode în rolul tratării deficientelor funcționale din cadrul cronice.

[Marcu 2006, pag17-18]

Programele de recuperare medicală urmăresc în mod obișnuit refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în suferințe diverse, cum ar fi sechelele post-posttraumatice, afecțiuni neurologice de tip central sau periferic, afecțiunile reumatismale, cardio-vasculare, afecțiuni respiratorii și alte tipuri de afecțiuni. Cea mai importantă structura metodologica de lucru în programele de recuperare o reprezintă kinetoterapia.

[Sarah Nica 2003, pag.23]

Tratamentul kinetoterapeutic urmărește următoarele obiective generale:

Relaxarea.

Corectarea posturii și a aliniamentului corpului.

Dezvoltarea mobilității articulare.

Dezvoltarea forței musculare și a rezistenței musculare.

Reeducarea coordonării și a echilibrului.

Antrenarea la efort.

Reeducarea respiratorie și a sensibilității.

[Cioroiu 2012, pag. 6]

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

Motivul alegerii temei reprezintă rezultatul a unei vechi dorințe personale și a unei curiozități formate din timpul liceului. Dat fiind faptul că am absolvit un liceu cu program sportiv, la secția de handbal, dea lungul nenumăratelor antrenamente și meciuri a luat naștere o curiozitate a modului de funcționare a articulației umărului, o articulație foarte solicitată în acest sport.

Dorința de a deveni kinetoterapeut, de a ajuta oamenii și de înțelegere a mecanismelor de funcționare a corpului uman, în special în cadrul articulației umărului, m-au făcut să îmi aleg temă cu titlul “Recuperarea prin mijloace kinetice în PSH”.

Tema aleasă îmi oferă șansa de a lucra la o afecțiune ce interesează cea mai mobila articulație din organism, să îi ajut pe cei suferinzi să își amelioreze starea de sănătate prin mijloace kinetice adaptate particularităților individuale ale bolnavului. Un alt motiv pentru care am ales această temă este faptul că umărul, o piesă esențială în îndeplinirea activităților cotidiene, poate suferi unele traumatisme în cazul de PSH, îngreunând prestarea acestor activități iar dacă programul kinetic se dovedește că unul de succes, cu atât gradul de satisfacție și de mulțumire personală crește.

ACTUALITATEA TEMEI

Kinetoterapia este știința ce se ocupă de studiul mișcării organismului uman și a structurilor participante în cadrul acesteia. Această știință, o componentă a medicinii fizice, se prezintă ca o terapie prin mișcare ce urmărește prin programe de recuperare, refacere/redobândirea funcțiilor diminuate/pierdute și creșterea nivelului funcțional în diverse afecțiuni.

“Cei ce zic că nu au timp să facă exerciții pentru un corp mai sănătos cu siguranță mai târziu vor avea timp pentru boala” (Edward Stanley)

Periartrita scapulohumerala este un sindrom clinic complex, ce trebuie tratat cu un grad mare de atenție, ținând cont de faptul că se manifesta prin durere, rigiditate și impotenta funcțională. Este o afecțiune întâlnită la ambele sexe, mai des întâmpinată la persoanele active de peste 40 de ani iar dacă nu este tratată în mod corespunzător poate duce la invaliditate.

Dacă privim din punct de vedere social, cu toate că PSH nu este o afecțiune gravă, prin manifestările clinice prezentate, poate determina o incapacitate de muncă mai mare sau mai mică pe o perioadă de timp, cu efect asupra cadrului familial al bolnavului, a colectivului din care face parte și în eficiență prestării unei activități.

SCOPURILE, SARCINILE ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul urmărit în redactarea lucrării este recuperarea prin mijloace kinetice în periartrita scapulohumerala, adaptate caracteristicilor pacientului. Prin efectele benefice aduse de mijloacele kinetice, exercițiile fizice, se dorește refacerea funcțiilor diminuate de această afecțiune.

Se urmărește și demonstrarea eficienței unui program kinetoterapeutic elaborat specific și meticulos prin recuperarea în procentaj cât mai mare a deficientelor provocare de periartrita scapulohumerala asupra membrului superior.

Ca și obiective avem următoarele:

Combaterea durerii.

Păstrarea sau îmbunătățirea abilității existente cu privire la gestualitatea și activitatea cotidiană.

Refacerea sau menținerea mobilității umărului.

Refacerea forței și stabilității articulare.

Refacerea mișcărilor controlate de umăr.

IPOTEZA CERCETĂRII

În această cercetare, intenționez să demonstrez eficienta beneficiilor aduse de kinetoterapie în cazul pacientului afectat de PSH la nivelul articulației umărului, examinând evoluția recuperării zonei afectate printr-un program individualizat și eficient, rezultând favorizarea revenirii la un stil de viață sănătos a pacientului, cât mai puțin afectat de efectele traumatice ale bolii.

Prin intermediul mijloacelor de recuperare presupunem următoarele aspecte:

Recuperarea în procentaj cât mai mare a mobilității articulației umărului.

Ameliorarea și combaterea durerii provocate de afecțiune.

Ca urmare a participării active a pacientului în cadrul ședințelor de recuperare, acesta să revină cât mai repede la activitățile tipice înainte de apariția bolii.

Prin aplicarea programului elaborat vom obține îmbunătățirea stării de sănătate a pacientului, necesară revenirii cât mai rapide la activitățile sociale și personale.

CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 ARTICULAȚIA SCAPULOHUMERALA

Aceasta articulație sferoidală este formată din unirea capului humeral și a cavității glenoide scapulare.

Suprafețele articulare. Pe partea humerusului avem capul humeral acoperit de un cartilaj hialin.Pe partea scapulară se găsește cavitatea glenoidă cu forma ovolara. Cavitatea glenoidă este acoperită de cartilaj hialin mai dens la exterior și mai subțire în zona centrală. Intre capul humeral și cavitatea glenoidă exista un dezechilibru accentuat: cavitatea glenoidă reprezintă doar o treime din suprafața capului humeral.

Pentru a realiza o mai bună corespondența între suprafețele articulare, în exteriorul cavității glenoide s-a format un suport, realizat dintr-un fibrocartilaj care nu limitează totuși varietatea și amplitudinea mișcărilor.

Mijloacele de unire. Acestea sunt reprezentate de capsula articulara, unele ligamente și mușchii periarticulari.

Capsula articulara îmbracă forma unui manșon și este alcătuită din două straturi: extern, fibros și intern sinovial, moale. Această capsulă articulara realizează o funcție minoră în menținerea suprafețelor articulare. Presiunea atmosferică și mușchii periarticulari au o atribuție mai important în acest scop. Acești mușchi periarticulari sunt aranjați în forma unui con, având baza îndreptată spre scapula și vârful spre humerus.

Ligamentul coracohumeral este cel mai marcant ligament al acestei articulații. Ligamentele glenohumerale reprezintă trei fâșii fibroase situate pe partea anterosuperioara a capsulei cu rolul de a o întări.De asemenea, aceste ligamente mai au funcția de a reduce mișcările de extensie, rotație internă și abducție.

[Papilian 2003, pag.110-111]

Din punct de vedere fiziologic, funcționarea umărului presupune mișcări sincronizate și armonioase la 5 nivele:

Scapulo-humeral.

Scapulo-toracic.

Subacromial.

Acromio-clavicular.

Sterno-clavicular.

Cu toate că spațiul subacromial nu poseda în totalitate caracteristicile morfologice ale unei articulații, modalitatea sa de funcționare, precum și faptul că este locația celor mai frecventă ‘deranjamente’ au făcut ca acestea să fie privit de majoritatea autorilor europeni drept a doua articulație a umărului.

Încercările de descriere din punct de vedere cantitativ a cuplării mișcărilor din articulațiile precedent menționate cu atribuirea unui număr fix de grade de mișcare ce are loc individual în fiecare articulație au dat greș din cauza variabilității ridicate. Se poate evalua din punct de vedere clinic mișcarea globală a umărului și se pot descrie din punct de vedere calitativ mișcările ce au loc la nivelul articulațiilor respective.

[Dinu M. Antonescu 2006, pag.833]

In functionalitatea umarului, bursa subacromio-deltoidiana are un rol important, bursa a carei portiune superiora desparte tendonul muschiului supraspinos de arcul coracoidian, iar partea inferioara desparte muschiul deltoid de capul humeral.

Bursa subacromio-deltoidiana este defapt un spatiu inchis la unii iar la unii bolnavi cu afectiuni remuatice inflamatorii ea poate sa comunice cu articulatia glenohumerala.

O alta bursa este cea a tendonului portiunii lungi al mushiului biceps brahial. Fiind captusite cu un strat de celule sinoviale, aceste burse se pot inflama, conducand spre tulburarile clinice ale periartritei scapulohumerale.

[Sbenghe 1987, pag.402]

I.1.1 MISCARILE ARTICULATIEI SCAPULOHUMERALE

Mișcările ce se pot realiza de articulația scapulohumerala sunt următoarele: flexie, extensie, abducție, adducție, rotație internă, externă și circumducție.

1. Abductie-adductie. Abducția este mișcarea de îndepărtare a membrului superior de corp iar adductia reprezintă mișcarea inversă. Mușchii abductori sunt reprezentați de supraspinos, deltoid și rotund mic. Mușchii adductori sunt reprezentați de pectoral mare, dorsal mare, deltoid, subscapular, subspinos, rotund mic și coracobrahial.

2. Flexia-extensia. Proiectarea anterioară (flexia) a brațului poate ajunge până la aproximativ 120° iar proiectarea posterioară (extensia) brațului este mult mai mică, la aproximativ 30° . Mușchii flexori sunt deltoidul, bicepsul, coracobrahialul și pectoralul mare. Mușchii extensori sunt deltoidul, marele dorsal, mușchiul subspinos, rotund mare și tricepsul.

3. Circumducția. Aceasta este o mișcare complexă cu originea în efectuarea alternativă a mișcărilor prezentate anterior.

4. Rotație internă și externă. Aceste mișcări de rotație ale brațului intra în completarea celor de pronație și supinație ale antebrațului. Mușchii responsabili de rotația internă a brațului sunt reprezentați de deltoid, biceps, pectoral mare, subscapular, rotund mare și marele dorsal. Mușchii ce efectuează rotația externă sunt mușchiul rotund mic și mușchiul subspinos.

[Papilian 2003, pag.112]

I.2 CENTURA SCAPULARĂ

Conform studiul osteologiei se observă că centură scapulară este formată din scapula și clavicula. Clavicula se articulează cu sternul și cu acromionul, astfel la acest nivel se regăsesc două articulații:

– Sternoclaviculară.

– Acromioclaviculară.

De altfel, clavicula este unită și cu procesul coracoid cu ajutorul ligamentelor coracoclaviculare. [Papilian 2003, pag.107]

I.2.1ARTICULATIA STERNOCLAVICULARA

Aceasta unește marginea mediala a claviculei cu sternul și primul cartilaj costal, reprezentând o articulație în formă de șa. Suprafețele articulare sunt inegale ca dimensiuni și formă.

Pe partea toracala se afla marginea laterală a manubriului sternal și primul cartilaj costal. Suprafața articulara sternala realizează cu suprafața articulara plana de pe primul cartilaj un unghi diedru deschis în exterior.Pe partea claviculară sunt existente două fete articulare, verticală și orizontală, care între ele se formează un unghi diedru proeminent pătrunzător în deschiderea celui precedent. Aceste două suprafețe articulare sunt învelite de un fibrocartilaj.

Între fetișoarele articulare nu există o corespondentă perfectă: fetișoara sternală este concava frontal și convexa sagital iar fetișoara claviculară are o construcție inversă.

Discul articular reprezintă un fibrocartilaj cu localizare între cele două suprafețe articulare, iar acest disc împarte articulația în două compartimente: medial mensico-sternal și lateral meniscoclavicular.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă și ligamente. Capsula articulara este alcătuită din două straturi: extern fibros și intern sinovial. Această capsulă este întărită de ligamente:

Ligamentul sternoclavicular anterior.

Ligamentul sternoclavicular posterior.

Ligamentul intraclavicular.

Ligamentul costoclavicular.

Referitor la mișcări, acestea sunt de mai multe feluri, ca într-o oricare articulație sferoidală cu trei axe. Clavicula, împreună cu brațul, poate realiza mișcarea în stern, poate fi proiectată înainte și înapoi, în sus și în jos. De asemenea, ea executa și mișcarea de circumducție. În cazul tuturor mișcărilor, cele două extremități ale claviculei se deplasează în sens contrar.

Mișcarea de ridicare și coborâre se efectuează în învăluirea unui ax orizontal și sagital care are trecere prin ligamentul costoclavicular și prin extremitatea sternală a claviculei. În actul mișcării de ridicare, extremitatea laterală a claviculei se ridică, iar cea mediala coboară. În actul mișcării de coborâre procesul este inversat. Pe ridicare, mișcarea este limitată de ligamentul costoclavicular iar pe coborâre, limitarea este reprezentată de coastă I, ligamentul sternoclavicular și interclavicular.

Proiecția anterioară și posterioara a claviculei. Aceasta se efectuează prin învăluirea unui ax vertical cu trecere prin extremitatea medială a claviculei. Când extremitatea laterală este dusă înainte, cea mediala este dusă înapoi. Aceste mișcări sunt limitate de ligamentele sternoclaviculare.

Mișcarea complexă de circumducție își are originea în succesiunea alternativă a mișcărilor prezentate anterior.

[Papilian 2003, pag.107-108]

I.2.2 ARTICULATIA ACROMIOCLAVICULARA

Aceasta este o articulație din categoria celor plane.

Suprafețele articulare. Pe marginea laterală a claviculei se afla o suprafață articulara ovolara ușor convexa iar pe marginea acromiala se afla o suprafață articulara asemănătoare ușor concava.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă articulara fortificata de un ligament acromioclavicular, aflat pe fata superioară a acesteia. Capsula are un strat extern fibros și unul intern sinovial, moale.

În această articulație sunt caracteristice mișcările de alunecare. Scapula are tendința de a urma mișcările claviculei, dar aceasta rămâne lipită de torace.

Rolul ligamentelor coracoclaviculare. Deoarece aceste ligamente fac legătura între clavicula și procesul coracoid, ele fac astfel încât greutatea membrului superior să fie distribuită într-o mai mare parte pe claviculă și o parte mai mică pe acromion. Simultan, aceste ligamente limitează mișcările dintre scapula și clavicula.

[Papilian 2003, pag.107-109]

[http://www.lectiadeortopedie.ro/notiuni-de-anatomie/articulatiile-centurii-scapulare/]

I.3 COMPONENTELE CENTURII SCAPULARE

Centura scapulară este alcătuită din două oase: clavicula și scapula.

Clavicula este un os lung, pereche care este așezat la extremitatea dintre torace și gât, are orientare transversală, situat între manubriul sternal și acromion. Clavicula este un os în formă de S culcat deoarece prezintă două curburi disproporționate. Din aceste două curburi una este mediala, concava posterior și cealaltă laterală, concava anterior. Fiind un os ușor de observat, acesta poate fi urmărit prin palpare pe toată întinderea lui, reprezentând un reper semnificativ pentru delimitarea unor regiuni anatomice. Clavicula este constituită din două margini, două extremități și două fete.

Fata superioară este ușor palpabilă sub piele și este netedă în zona ei de mijloc. Fata inferioară corespunde cu prima coastă. Marginile anterioare și superioare sunt structuri concav-convexe cu rolul de a asigura inserția unor mușchi. Extremitatea medială a claviculei, voluminoasa se articulează cu manubriul sternal iar extremitatea laterală, turtită se articulează cu acromionul.

[Papilian 2003, pag.57-58]

Scapula sau omoplatul reprezintă un os lat de formă triunghiulară, aflat pe partea postero-superioara a toracelui. Acest os alipit de torace se situează între primul spațiu intercostal și coastă a opta. Omoplatul devansează toracele în lateral și astfel participa la formarea umărului și delimitarea axilei. Scapula este constituită din două fete, trei unghiuri și trei margini.

Pe fata dorsală a scapulei se observă o structură rezistenta numită spina scapulei. Aceasta spină separa fata dorsală a scapulei în fosa supraspinoasa și fosa subspinoasa. Fosa supraspinoasa conferă înserie pentru mușchiul supraspinos iar fosa subspinoasa conferă inserție pentru mușchii subspinos, rotund mare și rotund mic. Spina scapulară are o prelungire în regiunea ei laterală o întindere liberă neatașată de fata dorsala numită acromion. Acromionul reprezintă o protuberantă aplatizată de sus în jos, fiind ușor palpabilă sub piele. Aceasta are o suprafață articulara ce se articulează cu extremitatea acromiala a claviculei.

Marginea superioară a scapulei reprezintă o structură subțire cunoscută și sub numele de scobitură scapulei. Marginea mediala, orientată spre coloana vertebrală și marginea laterală orientată spre axila sunt structuri explorabile sub piele.

Scapula prezintă un unghi inferior, unul superior și unul lateral care este cel mai voluminos. Unghiul lateral descrie două piese de explorat: cavitatea glenoidă și procesul coracoidian. Cavitatea glenoidă este legată de scapula prin colul scapulei, un sector îngust iar această cavitate are forma ovoida, ușor profundă. Procesul coracoid reprezintă o alungire recurbată, cu baza ce ocupa spațiul dintre cavitatea glenoidă și scobitura scapulei.

[Papilian 2003, pag.57-60]

[http://www.salabucuresti.ro/articole/scheletul-centurii-scapulare.html]

1.3.1 HUMERUSUL

Humerusul este osul care alcătuiește scheletul brațului, un os lung, pereche prezentând o epifiză și două diafize. Epifiza superioară reprezintă un cap sferic, ce se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei iar epifiza inferioară reprezintă o formă triunghiular-prismatică. Humerusul prezintă trei fete și trei margini. Un element important îl reprezintă fata anterioară a humerusului, deoarece aici se afla tuberozitatea deltoidiana. Aceasta tuberozitate este o rugozitate ce servește ca loc de inserție pentru mușchiul deltoid.

[Papilian 1992, pag.60]

I.4 MUȘCHII UMĂRULUI

[http://kingbrand.com/images/shoulder_muscleTendons_big.jpg]

Aceștia formează o structură musculară, care oferă forma umărului și acoperă articulația scapulohumerala. Mușchii sunt aranjați sub forma unui con cu baza orientată spre torace și vârful orientat spre humerus. Acești mușchi în număr de șase sunt reprezentați de: deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mare, rotund mic și mușchiul subscapular.

1. Mușchiul deltoid-acest mușchi de formă triunghiulară care învelește articulația scapulohumerala este cel mai voluminos dintre mușchii umărului. Deltoidul se însera pe humerus prin tuberozitatea deltoidiana și participa la toate mișcările realizate de umăr.

[Papilian 1992, pag.206]

Dupa originea si directia fibrelor muschiul deltoid este alcatuit din 3 portiuni:

Portiunea claviculara.

Portiunea acromiala.

Portiunea spinala.

La organismul uman se percepe numai limita dintre portiunea claviculara si spinala. Fiecare din ele primind cate o ramura de nerv separata.

Portiunea claviculara se insera pe treimea radiala a marginii anterioare a claviculei.

Portiunea acromiala se insera pe marginea radiala a acromionului.

Portiunea spinala se insera pe baza inferioara a marginii posterioare a spinei scapulei.

Toate aceste portiuni converg in mod descendent spre un tendon triunghiular puternic ce se insera pe tuberozitatea deltoidiana de pe humerus. Tendonul este delimitat de pectoralul mare prin santul delto-pectoral.

In profunzime muschiul deltoid acopera articulatia scapulohuerala si tendoanele muschilor ce o inconjoara.

Posterior:

Muschiul infraspinos.

Muschiul rotund mic.

Muschiul rotund mare.

Capul lung al muschiului triceps brahial.

Anterior:

Muschiul supraspinos.

Muschiul subscapular.

Muschiul biceps brahial.

Muschiul coracobrahial.

Muschiul pectoral mare.

Deltoidul are un mecanism complex. Sunt posibile contractii izolate ale celor 3 portiuni, precum o contractie in ansamblu, implicand toate portiunile.

Sectorul clavicular participa la urmatoarele miscari ale bratului:

Flexie.

Antepulsie.

Rotatie interna.

Sectorul spinal participa la urmatoarele miscari ale bratului:

Extensie.

Retropulsie.

Rotatie externa.

Sectorul acromial participa la urmatoarele miscari ale bratului:

Abductie.

Atunci cand partea acromiala si claviculara actioneaza simultan, ele realizeaza flexia bratului, imprimand in acelasi timp si miscarea de rotatie interna. Atunci cand portiunea claviculara si cea scapulara actioneaza impreuna, ele imprima miscarea de abductie a bratului.

Partea acromiala impreuna cu partea scapulara realizeaza miscarea de extensie a bratului.

Actiunea sinergica a celor trei sectoare, produce miscarea de abducie a bratului prin contractia totala a deltoidului. De fapt , aceasta contractie totala a deltoidului continua miscarea de abductie inceputa de muschiul supraspinos.

[https://ro.wikipedia.org/wiki/Mușchiul_deltoid]

[http://alexxbaciu.blogspot.ro/2009/06/kinesio-taping_25.html]

2. Mușchiul supraspinos-acesta își are originea în fosa supraspinoasa a spinei scapulei iar inserția se face printr-un tendon pe scobitura superioară de pe marele tubercul al humerusului. Mușchiul supraspinos este unul abductor al brațului, cu rolul de a ajuta deltoidul când participă la o astfel de acțiune.

[Papilian 1992, pag.206]

Muschiul supraspinos reprezinta si un tensor capsular al articulatiei scapulohumerale. Inserandu-se pe capsula articulara, o fereste sa fie fixata intre suprafetele articulare in miscarile din umar.

[https://ro.wikipedia.org/wiki/Mușchiul_supraspinos]

3. Mușchiul infraspinos-acesta are cea mai mare întindere pe partea fosei infraspinoase, unde își are și punctul de origine. Inserția se face printr-un tendon pe scobitura mijlocie de pe marele tubercul al humerusului. Mușchiul infraspinos este unul rotator extern al brațului și în același timp are rolul de a menține în contact oasele articulației scapulohumerale.

[Papilian 1992, pag.207]

4. Mușchiul rotund mic-acesta este un mușchi poziționat lateral fața de mușchiul infraspinos. Mușchiul rotund mic își are punctul de origine pe fata dorsală a scapulei și se însera printr-un tendon pe scobitura inferioară a marelui tubercul humeral. Acest mușchi acționează în rotația externă a brațului.

[Papilian 1992, pag.207]

5. Mușchiul rotund mare-este un mușchi puternic, voluminos cu originea în unghiul inferior scapular și înserat printr-un tendon pe creasta tuberculului mic humeral. Mușchiul rotund mare acționează în adductia și rotația internă a brațului.

[Papilian 1992, pag.208]

6. Mușchiul subscapular-acesta este un mușchi de formă triunghiulară poziționat în fosa subscapulară. Are drept origine fosa subscapulară și punctul de inserție îl reprezintă tuberculul mic humeral. Mușchiul subscapular este unul adductor și rotator intern al brațului, de asemenea acesta mai are și rolul de a menține în contact capul humeral cu cavitatea glenoidă.

[Papillian 1992, pag.208]

[http://www.lectiadeortopedie.ro/patologia-sportiva-la-nivelul-umarului/leziunile-coafei-rotatorilor/]

I.5 GENERALITATI DESPRE PERIARTRITĂ SCAPULOHUMERALA

Periartritele- termenul desemneaza afectarea inflamatorie sau degenerativa a tendoanelor si burselor situate in jurul articulatiilor, cu limitarea frecventa a mobilitatii acestora. Cel mai adesea sunt interesate structurile din jurul principalelor articulatii ale centurilor.

[Postolache 1989, pag.177 ]

La nivelul umărului este posibil să apară afecțiuni cu substrat anatomopatologic și etiologie diferită, însă cu o simptomatologie identică cu manifestări precum durerea și limitarea mișcărilor. Timp de generații, medicii au fost confruntați cu pacienți ce prezentau la nivelul umărului o redoare dureroasă și au căutat un termen care să definească această situație.

În anul 1872, Duplay a introdus termenul de ‘ periarthrite scapulo-humerale’ iar Putnam i-a conferit o formă englezeasca, descriind în 1882 o formă de ‘painful periarthris of the shoulder’.

În literatura românească, aceste afecțiuni au fost grupate până nu demult sub un termen generic de periartrita scapulohumerala, diferențiindu-se în anumite categorii.

Periartroza cu umăr dureros și mișcări limitate prin tendinite și bursite, categorie ce făcea referire la:

Leziunea coafei rotatorilor.

Leziunea tendonului lung al bicepsului.

Calcificări ale tendon supraspinos.

Periartroza cu umăr blocat printr-o capsulită retractilă (umăr înghețat) recunoscând drept cauzele etiologice microtraumatismele, hemiplegia, infarctul miocardic sau sindromul umăr-mâna cu o patogenie neuro-algo-distrofică.

[Postolache V. Medicina de ambulatoriu, 1989, pag. 177]

O mare parte din aceste afecțiuni grupate sub terminologia de periartroza scapulo-humerală nu au însă niciun aspect comun în legătura cu etiologia, patogenia, substratul anatomopatologic sau tratamentul. Tocmai din această cauză, la momentul actual exista mai degrabă o tendință de a cataloga aceste afecțiuni ca entități nosologice distincte, decât de a avea tentativa de a le grupa sub un generic comun.

[Dinu M. Antonescu 2006, pag.1035]

[http://www.diverse.crom.ro/sanatate/durerile-de-umar.html]

Definiție: Periartrita scapulohumerala reprezintă un sindrom clinic având drept caracteristici durerea și limitarea amplitudinii de mișcare, având drept cauză afectarea structurilor periarticulare: tendoane, ligamente, capsula, mușchi, burse sinoviale.

[Rosulescu 2009, pag.93]

I.5.1 ETIOPATOGENIE

Bolile reumatismale alcatuiesc o grupare de afectiuni cu localizari primare la aparatul locomotor si cardio-vascular.

Din acest grup de boli factorii etiologici sunt diferiti, determinand tablouri clinice cu o evolutie acuta, subacuta si cronica.

Clasificarea bolilor reumatismale:

Reumatismul inflamator:

Poliartrita reumatoida

Spondilita anchilozanta

Reumatismul secundar infectios

Reumatismul degenerativ:

Spondiloza

Poliartroza

Artroza

Reumatismul abarticular

Nevralgii si nevrite

Miozite

Tendinite

Periartrite

Bursite

Pe langa manifestarile articulare ale reumatismului de tip inflamator sau de tip degenerativ, exista cazuri in care se pot gasi bolnavi cu suferinte concretiza-te de procese patologice abarticulare pe parcursul carora sunt afectate teci sinoviale, aponevroze, burse, tendoane.

Dintre cele cu frecventa ridicata si cu grad mare de afectare sunt: tendinitele si bursitele umarului( periartrita scapulohumerala) iar din grupul celor intalnite mai rar sunt periartrita coxofemurala, sindromul umar-mana , retractia aponevrozei palmare.

Cu privire la structurile umarului, in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces de uzura, grabit si acutizat de unele traumatisme, microtraumatisme, expuneri la frig.

Periartrita scapulohumerala poate sa apara si la unii bolnavi cu afectiuni ale organelor intra-toracice , pe cale reflexa, prin tulburarea activitatii sistemului nervos simpatic: interventii chirurgicale pe plaman, infarct miocardic, angina pectorala.

[Suteanu 1983, pag.97]

I.5.2 PROGNOSTIC

Evolutia bolii poate fi indelungata de multe ori, prognosticul este in mod general favorabil, obtinut in urma unui tratament prematur, completat si sustinut de recuperarea totala a articulatiei scapulohumerale si de realizearea miscarilor cu un grad ridicat de dificultate si complexitate.

Insa, in unele cazuri prognosticul poate fi nefavorabil:

Mai multe elemente anatomice ale articulatiei sunt afectate( rupturi musculare, burse, tendoane, ligamente).

Afectarea articulatiilor scapulohumerale bolnave in mod simultan.

Varsta inaintata in care:

Leziuni similare pot fi prezente si la alte articulatii ( genunchi, sold).

Modificarile degenerative sunt importante.

Exista un risc mai mare de rupere a mansonului rotatorilor.

Periartrita scapulohumerala in anumite forme clinice, exemplu: tendinita calcifiata are o evolutie cronica, avand episoade de exacerbare.

In formele avansate de periartrita scapulohumerala, o gama diversificata de mijloace terapeutice nu este suficienta; Aplicarea tarzie a tratamentului.

I.6 SIMPTOMATOLOGIA ÎN PERIARTRITA SCAPULO HUMERALA

Sindromul de periartrita scapulohumerala este adesea întâlnit la populația cu vârsta ce depășește 40 de ani, atunci când fenomenele de deteriorare sunt frecvente, dar acest sindrom își poate păstra un caracter clinic latent.

În procesul de grăbire a leziunilor degenerative și în provocarea inflamației sunt incluși anumiți factori favorizanți care participă la schițarea tabloului clinic caracteristic.

Dintre aceștia sunt menționați:

– O trauma, determinanta a periartritei a umărului cu caracter algo-neurodistrofic.

– Microtraumatisme cu caracter profesional care determină o deteriorare locală prematură.

Afecțiunile cu caracter cardiac și pulmonar, inducând pe cale reflexă o periartrită.

– Agresiunile cu caracter psihic și particularitățile nevrotice în mod special la femei.

I.7 FORME CLINICE

Din punct de vedere clinic putem deosebi 4 tablouri, descifrate de către Seze, care are merite semnificative într-o cunoaștere mai amplă și mai profundă a sindromului de periartrita scapulo humerala.

Ele sunt:

Umărul simplu dureros

Umărul acut hiperalgic

Umărul blocat

Umărul pseudoparalitic

[Suteanu 1977, pag. 418]

I.7.1 UMARUL DUREROS SIMPLU

Umărul simplu dureros

Reprezintă o formă clinica subiectivă, apărută în urma leziunilor de tip degenerativ al tendoanelor mușchilor supraspinos și biceps. Este formă de manifestare cea mai des întâlnită în care bolnavul acuza dureri de tip moderat în cazul solicitării membrului superior în activitățile cotidiene. Aceste dureri pot să apară și în timpul somnului, deranjând suferindul.

Această formă de manifestare se caracterizează prin păstrarea mobilității articulare, mai rar întâmplându-se că durerea să determine impotenta funcțională. Examinarea clinică evaluează mobilitatea articulara activa și pasivă, identificând locurile dureroase. Pacientului i se cere să execute mișcări de abducție, rotație externă și internă. În timpul mișcării de abducție, prin palpare se pot identifica traumatismele de mușchi suprasinos, într-un pol subacromial foarte senzitiv. În cazul în care traumatismele sunt localizate în porțiunea lungă a bicepsului, rotația externă forțată a brațului provoacă o durere accentuată iar membrul superior atârna pe lângă corp. Durerea reduce rotația externă și abducția.

Dacă pe fata anterioară a umărului se descoperă durere prin palpare, această durere este concordanță tendonului bicepsului. Vindecarea umărului dureros simplu are loc în câteva săptămâni în urma tratamentului efectuat, aceasta vindecare este caracterizată prin progresul de la stadiul acut, la cel subacut și în final cel terminal. Uneori este posibil că starea sa se înrăutățească, durerea intensificându-se iar umărul simplu dureros evoluează în umărul acut hiperalgic.

[http://www.biokinetik.ro/servicii/periartrita-scapulo-humerala/]

I.7.2 UMARUL ACUT HIPERALGIC

Umărul acut hiperalgic

Acesta afecțiune are de obicei ca origine o tendinită calcifiată ce se afla într-un puseu acut, sau o deplasare a unor elemente calcifiate în bursa subacromio-deltoidiana, provocând astfel o bursita intensă la acest nivel. Modul în care poate începe aceasta afecțiune poate fi unul agresiv, cu durere cumplită și cu o incapacitate motrică totală a membrului superior. Umărul acut hiperalgic poate proveni și din evoluția umărului dureros simplu.

Durerile sunt groaznice, brutale și datorită faptului că ele se accentuează în timpul nocturn, împiedica odihnă corespunzătoare a pacientului.

[Suteanu 1977, pag. 419]

Examenul obiectiv evidentiaza in mod frecvent tumefierea umarului, mai exprimata in locul proiectiei bursei, si sensibilitate vie chiar la o palpare superficiala. Manevrele de mobilizare trebuiesc evitate.

Aceasta suferinta nu are expresie radiologica. Eventualele calcifieri, demonstrate de radiografii anterioare debutului, nu se mai pun in evidenta.

Masurile terapeutice include repausul absolut al umarului, compresele reci sau punga cu gheata, antiinflamatoare nesteroidiene, infiltratii cu cortizonice, “spalarea” bursei.

[Postolache 1989, pag. 178]

[http://www.diverse.crom.ro/sanatate/durerile-de-umar.html]

I.7.3 UMARUL BLOCAT

Umărul blocat sau umărul înghețat

Formă de manifestare destul de des întâlnită, care începe cu dureri moderate de umăr, mai accentuate în timpul nopții.La început, durerea poate fi scăzută și durabilă, poate fi de caracter ciclic în sensul că poate să apară, să dispară și să reapară pe parcursul bolii. Mobilitatea articulației scapulohumerale este complet sau aproape complet suprimată, astfel se îndeplinește aspectul de umăr blocat. La nivel anatomic sunt prezente traumatisme inflamatorii ale capsulei glenohumerale, provocând o închegare fibroase și simultan formând o capsulită retractilă. Aceasta capsulită retractilă se împotrivește rotației interne, externe și a abducției umărului, astfel activitățile simple cotidiene sau profesionale ce necesită mobilitatea articulației umărului sunt limitate sau oprite.

[Suteanu 1977, pag.421]

La examenul obiectiv , sensibilitatea apare difuza, iar mobilitatea este redusa in toate planurile de miscare.

Radiologic, dupa 1-2 luni de evolutie, se evidentiaza o osteoporoza a capului humeral.

Avand in vedere faptul ca suferinta este una de lunga durata, iar rezultatele tratamentului bolii odata aparute sunt slabe sau indoielnice, masurile preventive sunt de mare importanta. Ele constau din tratarea prompta a durerilor de umar in fazele initiale si din mobilizarea cat mai precoce a articulatiei scapulohumerale.

In perioada de stare, se incearca mobilizarea treptata prin mijloace de cultura fizica medicala sub forma antiinflamatoare- antialgice, dupa masaj si proceduri fizice cu efect termic si resorbtiv asupra tesuturilor ( ultrasunete, unde scurte, aplicatii cu parafina). Mobilizarea articulatiei scapulohumerale sub anestezie este stopata de pericolul lezarii structurilor periarticulare.

[Postolache 1989, pag.179]

I.7.4 UMARUL PSEUDOPARALITIC

Umărul pseudoparalitic

Umărul pseudoparalitic este rezultatul unei rupturi întinse, spontane, traumatice a tendoanelor mușchilor rotatori, din punct de vedere clinic se prezintă în forma unei impotente a brațului: ridicarea activă a brațului la verticală este imposibilă, în opoziție cu păstrarea mișcărilor pasive. Impotența funcțională persistă și după ce durerea, mai intensă în stadiul de debut (în special în caz de traumatism) a fost redusă în urma tratamentului medicamentos. În prim-plan nu se afla limitarea dureroasă a mișcării, ci o severă compromitere a mobilității active, datorată rupturii calotei mușchilor rotatori.

Deci acest traumatism apare mai des la bătrâni, dar această rupere a coafei rotatorilor poate fi prezentă și la tineri pe fondul unei leziuni puternice, marcate de o echimoză vastă pe fata anterioară a brațului.

[Suteanu 1997, pag. 420]

Diagnosticul este sugerat de durearea umarului, fiind insotita de limitarea mobilitatii. In rupturile instalate acut, durerea este vie si se insoteste de spasm muscular care limiteaza si mobilizarea pasiva. In cazurile mai usoare, durerea se declanseaza abductia de peste 70°. In mod frecvent bratul supus miscarii de abductie pasiva de 90° cade in momentul in care nu este sustinut de examinator. Uneaori, tendonul rupt poate fi palpat. Un semn important este prezenta izolata a slabiciunii bratului; de remarcat este faptul ca infiltratia locala suprima durerea, dar nu si impotenta functionala.

Examenul radiologic evidentiaza modificari degenerative nespecifice; alteori capul humeral apare intr-o pozitie mai inalta.

In cazul rupturii incomplete, tratamentul este identic cu cel al umarului dureros simplu. In ruptura completa, acut instalata, se indica interventia chirurgicala reparatorie.

[Postolace 1989, pag.180]

I.8 TRATAMENTUL IN PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA

I.8.1 TRATAMENTUL KINETIC

În vederea tratării periartritei scapulohumerale, trebuie să urmărim calmarea durerii, reducerea inflamației, prevenirea fibrozarii a tendinitei, astfel să îmbunătățim mobilitatea articulara. Tratamentul se efectuează în funcție de forma clinica de prezentare a afecțiunii. În toate fazele de periartrita scapulohumerala, în general tratamentul este unul medicamentos și balneo-fizio-kinetoterapeutic.

După Sbenghe în kinetoterapie sunt folosite două metode de recuperare funcțională care sunt puse în practică în funcție de severitatea rupturii de tendon:

1) recuperare fără atela.

2) recuperare pe atela.

1) Recuperarea fără atela-acest tip de recuperare se folosește atunci când durerea are caracter moderat și se păstrează o mobilitate articulara activă, fapt ce transmite faptul că ruptura tendinoasă este parțială. Programul kinetoterapeutic cuprinde patru faze și începe dintr-o poziție joasă a membrului superior.

Faza I-dureaza în jur de 10-15 zile și conține exerciții nu foarte solicitante pentru pacient:

Exerciții de mobilizare totală a umărului, păstrând control asupra mișcării în oglindă.

Exerciții statice pentru tonifierea musculară, exerciții izotonice pentru întinderea porțiunii cervicale a coloanei cu coborârea ambilor umeri.

Exerciții ce produc relaxarea membrului superior.

Exerciții statice pentru mușchiul deltoid.

Faza II-dureaza în jur de 14 zile, exercițiile devenind mai solicitante, mai complexe:

Exerciții de deplasare inferioară a brațului aflat în ușoara abducție și exerciții de deplasare anterioară a brațului realizate în mode pasiv.

Exerciții de tip pendularea lui Codman, fără greutate adițională în mână.

Exerciții active-pasive și de caracter autopasiv asistat de scripete sau de membrul superior sănătos.

Faza III- această fază se concretizează după aproape o lună de la începutul programului terapeutic și bolnavului i se recomandă să folosească cât mai mult procedurile hidroterapeutice. În această etapă sunt predominante exercițiile active asistate, în care se urmărește mișcarea activă.Se vor efectua extensii, flexii, abducții, adductii iar în cadrul mișcării active, aceasta se face până la punctul maxim de amplitudine, revenirea brațului este una cât mai lentă și ajutată de către kinetoterapeut.

Faza IV- în această etapă caracteristică este refacerea funcțională iar toate mișcările de efectuat sunt posibile. În această fază sunt urmărite următoarele aspecte:

Exerciții izotonice și izometrice cu precădere spre tonifierea musculară.

Utilizarea unor tehnici specifice a terapiei ocupaționale pentru îmbunătățirea stabilității articulației scapulohumerale și a mobilității controlate.

2) Recuperarea pe atela se utilizează în formele severe de ruptură tendinoasă, atunci când durerea are caracter violent și există o impotentă funcțională semnificativă. În acest caz se lucrează dintr-o poziție înaltă a membrului superior. Recuperarea pe atela cunoaște patru faze diferite iar modalitatea de promovare de la o fază la alta este una mai încetinită.

Faza I-timp de 10-14 zile articulația scapulohumerala afectată nu este solicitată iar în această perioadă sunt recomandate următoarele:

Exerciții statice pentru mușchiul deltoid.

Exerciții de tip respirator.

Exerciții izotonice și izometrice pentru porțiunea cervicală a coloanei vertebrale.

Exerciții ale mâinii și ale cotului pe atela.

Faza II-aceasta fază se întinde pe durata a următoarelor patru săptămâni, fără să se solicite zona afectată. Sunt recomandate exerciții de întreținere funcțională a articulației umărului:

Se efectuează exerciții de mobilizare pasivă pe abducție și flexie de la nivelul atelei înspre zenit.

Exerciții fără atela, dar membrul superior este sprijinit de către kinetoterapeut, exerciții cu deplasarea membrului superior pe lângă corp spre zenit și în sens caudal.

Exerciții de tip pendularea lui Codman, fără greutate adițională.

Faza III-aceasta faza apare la scoaterea atelei și atunci când pacientul poate ridica un kilogram de greutate înspre zenit. În această etapă este caracteristica solicitarea zonei afectate, ea se întinde pe durata a aproximativ 6 săptămâni iar programul de recuperare este similar cu cel din faza a III-a din recuperarea fără atela.

Faza IV-aceasta faza reprezintă stadiul de refacere funcțională a articulației scapulohumerale iar obiectivele urmărite și modalitatea de efectuare sunt similare cu faza a IV-a din recuperarea fără atela.

I.8.2 MASAJUL

Spatiile in care este efectuat masajul trebuie sa fie curate, aerisite, cu o temperatura nu mai scazuta de 20°, dar nici cu o temperatura foarte mare. In aceste spatii trebuie sa fie prezenta o atmosfera placuta , calduroasa iar pacientului ii trebuie asigurata intimitatea, evitand contactul vizual cu alte persoane fiind protejat de un perete sau o draperie.

In mod normal, masajul se efectueaza pe masa de masaj, dar se poate si in alt mod, pe pat sau pe canapea, daca aceste suprafete sunt bine intretinute si au o inaltime care sa asigure confortul pentru maseur. Un cearcaf de unica folosinta trebuie sa acopere masa de masaj iar acesta trebuie schimbat in mod obligatoriu pentru fiecare pacient in parte.

Pentru ca maseurul sa aibe o pozitie comoda pe tot parcursul sedintei de masaj, dimensiunile mesei trebuiesc reglate in functie de inaltimea si de lungimea membrelor superiore ale acestuia.

In mod normal dimensiunile mesei de masaj sunt urmatoarele:

Lungime: 2 m

Latime: 0.70 m

Inaltime: 0.75 m

[Cioroiu 2010, pag10]

‘Masajul reprezintă o prelucrare metodică a parților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic.’ [Ionescu 1970, pag.9]

Aceste prelucrări care sunt efectuate în majoritatea cazurilor cu ajutorul mâinilor (manual), se compun din diferite forme de neteziri, fricțiuni, frământări, stoarceri, vibrații, scuturări, tapotament, sunt numite manevre de masaj. Masajul trebuie particularizat în caracteristicile anatomice ale regiunii, starea bolii, starea generală a bolnavului, sexul, vârsta și starea psihică a acestuia.

Despre acțiunea fiziologică a masajului putem vorbi despre faptul că în timpul masajului spre sistemul nervos central (SNC) sunt transmise impulsuri nervoase datorate frământării care excita proprioceptorii mușchilor, tendoanelor, țesuturilor și impulsuri transmise de la receptorii cutanați, în urma netezirilor și a stoarcerilor. Aceste impulsuri apărute în timpul masajului, ajung la SNC, măresc excitabilitatea acestuia și fortifica starea funcțională a scoarței cerebrale.

Efectele sunt reflectate atât în prin senzații imediate ale bolnavului: relaxare, ușurare, căldura plăcută în regiunea masată, cât și prin modificări tardive, mai îndepărtate.

Modificările apărute în urma masajului:

Locale:

Hiperemie locală.

Calmarea durerii.

Activarea circulației locale.

Accelerarea proceselor de resorbție.

Generale:

Creșterea metabolismului bazal.

Stimularea funcțiilor aparatului respirator și circulator.

Înlăturarea oboselii musculare.

Îmbunatățirea stării psihice și a somnului.

[http://medicinadentara.blogspot.ro/2013/03/fizioterapie-curs-anul-5.html]

Masajul in periartrita scapulohumerala

Netezirea este aplicată pe partea posterioară și anterioară a articulației umărului, până în regiunea subclaviculară și supraspinoasa. Frământările sunt aplicate în funcție de sensibilitatea locală și sunt efectuate la o intensitate redusă. Vibrațiile sunt efectuate cu suprafața palmară a mâinii cu scopul de a decontractura musculatura.

După remitenta durerilor, sunt recomandate manevre cu efect stimulant și tonifiant muscular pentru profilaxia hipotrofiei. În această etapă sunt utilizate manevre de fricțiunii cu degetele și manevre de tapotament sub formă de bătătorit în caus sau tocat cu muchiile cubitale ale mâinii. În această modalitate se pregătește suferindul pentru ședința de kinetoterapie.

[Cioroiu 2010, pag.165]

I.8.3 ELECTROTERAPIA

In periartrita scapulohumerala din procedurile de eletroterapie sunt foarte utile baile galvanice bicelulare, curentii diadinamici, curentul galvanic asociat, ultraviolete in doza eritem, ionoterapia medicamentoasa( calciu, novocanina).

Curentul galvanic

In afectiunile de umar dureros, se poate utiliza o aplicare transversala cu doi electrozi egali, unul pozitionat posterior, celalat pozitionat anterior, cu o intensitate mica, timp de 15-20 de minute.

In periartrita scapulohumerala, aceasta procedura poate fi preferata fata de oricare alta, deoarece se poate aplica si intr-o faza acuta a afectiunii. In anumite situatii in care se doreste sa se realizeze o galvanizare longitudinala dealungul unui nerv, un prim electrod va fi aplicat pe umar iar un al doilea va fi pozitionat pe antebrat sau palma.

Ultrasunete

Terapia cu ultrasunete reprezinta una dintre cele mai populare forme ale electroterapiei. Ultrasunetele cu scopuri terapeutice sunt utilizate la frecventa de 1MHz sau 3MHz, in forma de emisie continua sau in impulsuri cu cicluri de funtionare diferite.

In functie de parametrii terapeutici( frecventa de terapie, doza, tipul de emisie, durata si modul de terapie), se pune accent pe efectele termice care sunt rezultate in urma sonoterapiei sau pe micromasajul realizat in zonele de tesut tratate.

Efectele ultrasunetelor:

Stimularea vindecarii fracturilor.

Reducerea spasmelor musculare si relaxarea musculara.

Calmarea durerilor.

Stimularea vindecarii in urma fracturilor.

Accelerarea functiilor metabolice.

Accelerarea proceselor de vindecare.

[http://www.physiomed.de/index.php?id=777]

Laserul

Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation- vorbim despre radiatii electromagnetice cu lungimi de unda cuprinse intre 100 nanometrii si 2 milimetri. Laserul are multiple domenii de aplicatie medicala: oftalmologie, stomatologie, dermatologie, cardiologie, ortopedie, urologie.

Pentru tratarea afecțiunilor aparatului locomotor, laserul de intensitate mică (10 – 90 mW) este utilizat în domeniul de balneofizioterapie.

Sursa de lumina este poziționată în contact cu pielea, permițând energiei luminii să străbată țesuturile și să interacționeze cu diferite molecule, restabilind funcția celulară normală. Lumina laserului pătrunde în țesutul uman aproximativ 8-15 mm, însă mare parte din aceasta este absorbită în primii 4 mm. Cu toate că poate avea un aspect superficial, trebuie precizat faptul că procesele chimice inițiate pot crea efecte fiziologice la nivel profund.

Efectele produse pe termen scurt const în scăderea intensității durerii prin stimularea producției și eliberării de endorfine și îmbunatățirea de flux sanguin local, concretizat prin creșterea temperaturii locale.Terapia cu laser de intensitate mică are eficacitate în tratarea leziunilor țesuturilor moi, a articulațiilor, a banilor, a durerilor cronice.

Beneficiind de ajutorul laserului se pot trata:

Artitele.

Durerile de coloana vertebrala: cervicale, dorsale, lombare.

Afectiunile discului intervertebral.

Sindromul de tunel carpian.

Durerile articulare.

Tendinitele.

Durerile musculare.

Durerile de cap.

[http://dralinpopescu.ro/2010/terapia-laser.html]

Curenti de tip T.E.N.S.

Stimularea electrică nervoasă transcutanata T.E.N.S. reprezintă un mijloc netraumatizant de combatere a durerilor acute sau cronice, de cauze diferite, prin utilizarea curentului oscilant de joasă frecvență. Fiindcă curentul T.E.N.S. poate să producă aritmii, este contraindicata aplicarea persoanelor cu afecțiuni grave ale cordului sau cu pacemaker. Folosirea stimulilor electrici în tratamentul sindromului dureros reprezintă o aplicație veche, legată de istoria electroterapiei.

Utilizarea curentilor de tip T.E.N.S. in scop terapeutic, aduce urmatoarele beneficii:

Nu are efecte toxice, sau supradozaj, utilizatorul avand posibilitatea sa stimuleze zona atat cat doreste.

Prin efectul sau antialgic, reduce durerea acuta, cronica cat si spasmele musculare.

Intervine in procesul de reeducare musculara.

Prin proprietatile sale excitomotorii, realizeaza gimnastica musculara.

Stimulent al musculaturii si al contractiei musculare prin actiunea sa asupra placii neuromotorii din muschi, rezultand un bun tonizant si excitant al musculaturii flasce.

Prin efectele sale vasodilatatorii si trofice, determina o hranire mai buna a capsulelor articulare, ceea ce duce spre o crestere a mobilitatii articulare.

[http://www.electroterapie.com/Articole-electroterapie/Curenti-TENS/beneficiile-curentilor-tens.html]

I.8.4 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Tratamentul periartritei scapulohumerale se face diferențiat, în funcție de forma anatomoclinica.

Astfel, în umărul dureros simplu se administrează aspirina sau un alt antiinflamator nesteroidian (Indometacin, Paduden). Sunt extrem de folositoare administrările locale, sub formă de infiltrații cu acetat de hidrocortizon și xilina.

În umărul acut hiperalgic durerea nu cedează la antiinflamatoarele nesteroidiene, iar infiltrațiile nu sunt posibile (chiar simplă atingere este foarte dureroasă, astfel încât în asemenea condiții, o infiltrație ar pune la încercare răbdarea pacientului). De aceea, se recurge la corticoterapie: se recomanda prednison, administrat oral, 30-40 mg/zi, timp de 10-14 zile. După ce durerile scad, se poate trece și la corticoterapie locală, sub forma infiltrațiilor menționate anterior.

Simptomul de umăr blocat beneficiază numai la faza de debut, când este prezenta durerea, de tratamentul antiinflamator și se recurge de obicei la antiinflamatoare nesteroidiene: indometacin, aspirina. Ulterior, în vederea recuperării mișcărilor la nivelul umărului, mai importantă că terapia medicamentoasă este fizioterapia și mai ales kinetoterapia. Pentru acest obiectiv este necesară o bună cooperare din partea bolnavului.

[Suteanu 1983, pag.101]

I.8.5 TERAPIA OCUPATIONALA

Terapia ocupationala este o forma de tratament ajuta pacientii in capatarea independentei prin activitati fizice si mentale coordonate si controlate permanent de catre un specialist.

In urma unei afectiuni sau a unei boli, pacientul poate ramane cu anumite dereglari psihice, afectiuni sau tulburari fizice. In cazul acesta pacientul trebuie supus unor tratamente fizice si psihice care ii vor preocupa timpul liber, fiindca numai prin preocuparea timpului liber cu un program bine structurat isi va recapata increderea in sine.

[Cioroiu 2012, pag. 21]

Aproximativ toate gesturile din viata cotidiana si gesturile casnice, precum si numeroase profesii solicita foarte mult articulatia scapulo-humerala in cadrul miscarii membrelor superioare.

In cadrul terapiei ocupationale se pot presta anumite activitati care sa solicite in mod particular umerii:

Scrisul si desenatul pe o tabla.

Intinsul rufelor la uscat.

Calcatul rufelor.

Depanatul.

Lustruirea unor suprafete plane.

Utilizarea fierastraului.

I.8.6 HIDROTERAPIA

Hidroterapia este o ramură a terapiei ce folosește aplicarea externă a apei, în scop curativ și profilactic, mecanismul bazal fiind reabilitarea funcțiilor organismului și a organelor grație excitațiilor care sunt aplicate pe piele.

Actiunea termoterapiei asupra sistemului nervos:

Aplicatiile locale reci dezvolta simtul tactil, dar prin frecventarea acestor aplicatii se ajunge pana la anestezie.

Baile calde prin actiunea lor calmanta provoaca stari de somnolenta datorita inhibitiei sistemului nervos central.

Baile calde scurte de durata au efect un efect excitator asupra functiilor neuropsihice.

Actiunea termoterapiei asupra aparatului cardio-vascular:

Prin aplicarea excitatiilor reci, la nivelul pielii au loc 3 faze de desfasurare a reactiei organismului:

Ischemica- tonusul muscular ramane acelasi, nemodificat.

Hiperemia activa- temperatura pielii scade, creste si dobandeste o culoare rozalie.

Hiperemia pasiva- culoarea pielii capata o culoare vinetie, are aspect dur si este rece.

[Cioroiu 2012, pag. 28]

Domeniul și definiția hidroterapiei au avute fluctuații atât în epoca empirică, cât și în perioada studiilor științifice. Încă de la început, s-a luat în considerare numai factorul acvatic și s-a definit hidroterapia ca fiind aceea secțiune a fizioterapiei care utilizează apa la diferite temperaturi și stări de agregare, în aplicații externe și interne.

Studiul aplicației interne a apei cu privire la toate procesele vitale s-a deplasat mai târziu în domeniul terapiei balneare, iar hidroterapia s-a delimitat mai mult în aplicația externă.

Proceduri de hidroterapie aplicate in periartrita scapulohumerala

Baile de abur cu durata de 10 minute.

Dusul cu aer cald aplicat dupa ce dispar procesele inflamatorii cu o durata de 6-8 minute.

Impachetarile cu parafina sau namol.

Baile cu plante medicinale cu durata de 10-15 minute.

Baile ascendente de maini, la o temperatura de 35-39 °C, cu durata de 15-20 minute.

Comprese reci cu actiuni antiinflamatorii. Sunt utilizate la o temperatura de 15° C, pe loc dureros, schimbate la fiecare 5 minute.

Hidrokinetoterapia la o temperatura de 38 °C, cu durata de 20 minute.

[http://www.academia.edu/8449758/45255160-UMĂR-DUREROS]

CAPITOLUL II – ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1 DATA, LOCUL ȘI SUBIECȚII CERCETĂRII

Date subiect:

Nume și prenume: P.M.

Sex: Masculin.

Naționalitate: Roman.

Data nașterii: 4.12.1960.

Vârsta: 55 de ani.

Profesie: contabil

Diagnostic: PSH drept (umăr dureros simplu)

Prescripție: Kinetoterapie pentru asuplizarea articulației scapulo-humerale drepte; tonifierea mușchiului deltoid și supraspinos.

Această cercetare științifică s-a intins pe parcursul a aporximativ 3 luni în perioada februarie-aprilie 2015 la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie din Azuga.

II.2 APARATE, INSTALAȚII ȘI MATERIALE

Sala de kinetoterapie, aparținând secției de recuperare din cadrul Spitalului de Ortopdie și Traumatologie Azuga, unde a avut loc cercetarea științifică, dispune de următoarele materiale, instalații și materiale:

Masa de masaj și masa de gimnastică.

Scări fixe.

Saltele.

Bastoane.

Mingi medicinale de diferite greutăți și dimensiuni.

Mingi Bobath de diferite mărimi și diametre.

Cușca Rocher dotată cu sistem de scripeți și mânere.

Roata marinăreasca pentru umăr.

Gantere de diferite greutăți.

Bicicleta medicinală.

Placa de echilibru.

[https://www.artimex-sport.ro/ro/produse/pachet-gimnastica-spalier-2m-bara-tractiune-banca-abdomen-cod-264-442]

II.3 PLANUL CERCETĂRII

În acest subcapitol ne-am propus să evidențiem un plan de recuperare, cum ar trebui să evolueze pacientul și obiectivele ce se urmăresc. Acest plan include metodele kinetice, exercițiile fizice și terapiile auxiliare cum ar fi hidrokinetoterapia și electroterapia.

Forma de debut al acestei acțiuni a fost în stadiul acut. În această fază nu se face kinetoterapie, pacientul având umărul imobilizat “Dessault”. Imobilizarea în repaus se face cu brațul afectat în abducție de 25 °-30 ° și cu antebrațul lipit de torace susținut de bandaj. Durata de imobilizare se întinde pe o perioadă de aproximativ șapte zile, mai mult sau mai puțin în funcție de particularitățile subiectului. Pe această perioadă pacientul nu face nici fizioterapie dar se pot administra antiinflamatoare sub formă de tablete și sub formă de creme, unguente, geluri.

De reținut: în stadiul acut nu se execută mișcări în umărul afectat.

Urmează faza subacuta, etapa în care bandajul ce imobiliza umărul este înlăturat, durerea mai cedează și se pot executa exerciții de relaxare izometrică utilizând tehnica “Hold-Relax”. Starea subiectului se îmbunătățește, durerea scade, se permite începerea mobilizării scapulohumerale prin mișcări pasive, auto-pasive, apoi active asistate.

Mișcările auto-pasive, care stau la baza programului de exerciții, sunt cele de tip Codman. Mișcările active pot începe prin realizarea schemei diagonalei Kabat.

În etapa subacuta, pacientul poate recurge la masajul sedativ și la procedurile de fizioterapie și anume:

Ionogalvanizari.

Curenți de tip T.E.N.S.

Ultrasunet.

Laser.

Obiectivele urmărite sunt combaterea durerii și prevenirea apariției redorii articulare.

Faza finală sau terminală. În această fază obiectivele de realizat sunt următoarele:

Refacerea stabilității articulației umărului.

Refacerea mișcărilor controlate din articulația umărului.

Refacerea forței musculare.

În acest stadiu sunt permise toate mișcările, sunt recomandate cele active cu rezistență pentru creșterea forței musculare. O sarcină importantă, refacerea stabilității articulare se realizează prin tonifierea mușchilor ce alcătuiesc coafa rotatorilor. Se mai poate folosi hidrokinetoterapia și înotul terapeutic doar atunci când subiectul este recuperat 100%.

II.4 METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

METODA STUDIULUI BIBLIOGRAFIC

Metoda studiului bibliografic reprezintă modul prin care cercetătorul intra în posesia informațiilor, datelor cu privire la rezultatele obținute de alți cercetători în domeniul aceleași teme. Această metodă presupune căutarea resurselor bibliografice de specialitate, consultarea și selecționarea acestora, precum și prelucrarea, interpretarea informațiilor selectate.

Consultarea bibliografiei de specialitate reprezintă documentarea pentru cercetarea științifică. Prin folosirea acestei metode am putut garanta lucrării o fundamentare științifică esențială pentru înțelegerea și sintetizarea noțiunilor teoretice necesare în cadrul cercetării noastre.

METODA OBSERVAȚIEI ȘI A ÎNREGISTRĂRII DATELOR

Procesul de observație se poate defini ca fiind urmărirea sistematică și atentă a comportamentului unei persoane din care se constată unele aspecte caracteristice. Pe lângă observație, este și procesul de înregistrare a datelor desfășurat simultan sau consecutiv în care cu ajutorul analizatorilor putem descifra ce anume a fost observat, aspectele calitative și cantitative ale observației, cum au variat acestea pe parcursul timpului.

Observația că un proces planificat, sistematizat are la baza unele idei, ipoteze, informații furnizate de experiență în sine și în general de domeniul științific. Aceste ipoteze pot crea un cadru anticipativ pentru percepția datelor culese, pentru clasificarea și interpretarea acestora.

Observația va fi ferită de idei preconcepute. Scopul urmărit în procesul de observație este culegerea de date concrete, care prin analiza științifică să permită generalizarea lor.

METODA ANAMNEZEI

Supranumită și convorbirea de diagnosticare, aceasta metodă trebuie efectuată cu atenție mărita datorită frecvenței de mari cu care se folosește în domeniul medical.

Sarcinile anamnezei:

Aflarea unor date ce nu pot fi găsite prin alte metode.

Verificarea și interpretarea datelor culese.

Stabilirea unui plan de ansamblu cu ajutorul datelor culese.

Informarea și sfătuirea pacientului pentru a-și cunoaște mai bine statutul.

Anamneza debutează astfel încât prin abordarea pacientului să se creeze un sentiment de încredere, în care să se afle istoricul afecțiunii și antecedentele pacientului.

METODA PRELUCRĂRII STATISTICO-MATEMATICE A DATELOR

Datele culese din cercetare sunt procesate matematic, în mod precis pentru formularea unor concluzii. Realizarea tabelelor și a graficelor a rezultatelor obținute în urma prelucrării datelor, este facilitata cu ajutorul acestei metode.

Mai pe scurt, aceasta metodă este folosită pentru a valorifica rezultatele obținute în urma cercetării.

II.5 PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Programul de recuperare a fost elaborat în funcție de starea de sănătate a pacientului și de evoluția acestuia. Ședințele au avut o durată de aproximativ 30-40 minute, o dată pe zi, de doua , trei ori pe saptamana.

PERIOADA ACUTA

Saptaminile 1-2

În această fază nu se face kinetoterapie. Pacientul are umărul imobilizat în repaus, imobilizare de tip Dessault, timp de 7 zile. În această perioadă, pacientul a urmat un tratament medicamentos antiinflamator și antialgic pentru reducerea durerii și a inflamației.

Obiective urmărite: combaterea durerii.

După perioada de imobilizare de 7 zile, pacientului i s-a înlăturat bandajul și a putut să înceapă tratamentul kinetic, prezentându-se la sală după efectuarea procedurilor de fizioterapie și a masajului sedativ. Programul kinetic a avut parte de un debut progresiv, în care am dorit să lucrăm cu pacientul pas cu pas, încercând să evităm apariția durerii și să creăm o stare de siguranță și încredere pentru acesta.

Obiective urmărite: combaterea durerii și prevenirea apariției redorii articulare.

La începutul programului kinetic am avut în vedere posturarea membrului superior afectat pe direcțiile de mișcare:

În flexie- din decubit dorsal cu genunchii flectați, pacientul are brațul drept întins în sus în prelungirea corpului, cotul fiind extins. În treimea inferioară a brațului are așezată o greutate pentru a menține extensia aproximativ 15 minute.

În extensie – din decubit dorsal pe masa de masaj, cu brațul afectat în afara planului de sprijin, în treimea inferioară a brațului are așezată o greutate.

În abductie- pacientul așezat pe scaun cu spătarul sub axila. Brațul îl are fixat în abducție cu ajutorul unei perne situate între spătar și axila.

În rotație externă – din decubit dorsal pe masa de masaj, cu mâinile la ceafă, pacientul încearcă coborârea coatelor pe planul mesei.

În rotație internă – pacientul fiind așezat, acesta încearcă să ducă antebrațele spre zona lombară.

Saptaminile 3-4

Am avansat la la mobilizări pasive:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, acesta duce brațul drept sus, prin lateral până la limita amplitudinii mișcări. Kinetoterapeutul apuca cu o mână cotul dinspre partea medială iar cealaltă mână blochează din lateral scapula, tensionând articulația umărului. (5×7 sec.)

Exercițiul 2- Subiectul în decubit dorsal, acesta flectează brațul drept până la limita amplitudinii mișcări. Kinetoterapeutul apuca cu o mână cotul dinspre partea posterioară iar cealaltă mână blochează din partea laterală scapula, tensionând articulația umărului. (5×7 sec.)

Exercițiul 3- Subiectul în decubit ventral. Kinetoterapeutul face priza cu o mână pe partea anterioară a cotului și torsionează înapoi brațul drept iar cealaltă mână blochează omoplatul posterior. (5×7 sec.)

Exercițiul 4- Subiectul în decubit dorsal, cu cotul drept sprijinit pe un suport în abducție de 45° și antebrațul flectat la 90° și în supinație. Cu o mână, kinetoterapeutul fixează cotul pe suport iar cu cealaltă mână apucă încheietura mâinii și realizează rotația internă a brațului. (5x7sec.) (Fig.1)

(Fig.1)

Exercițiul 5- Subiectul în decubit dorsal, cu cotul drept sprijinit pe un suport în abducție de 45* și antebrațul flectat la 90° și în supinație. Cu o mână, kinetoterapeutul fixează umărul anterior iar cu cealaltă mână apucă încheietura mâinii și realizează rotația externă a brațului. (5x7sec.)

Exercițiul 6- Subiectul în decubit dorsal, cu cotul drept sprijinit pe un suport în abducție de 45* și antebrațul flectat la 90° și în supinație. Cu o mână, kinetoterapeutul fixează umărul anterior iar cu cealaltă mână apucă încheietura mâinii și realizează extensia antebrațului. (5x7sec.)

Exercițiul 7- Subiectul în decubit dorsal, cu un rulou poziționat sub nivelul omoplaților. Cu mâinile prinse la ceafă, acesta flectează brațele la 90°, coatele la 90° și realizează extensia trunchiului trăgând cu putere din brațe spre înapoi. Kinetoterapeutul îl ajuta să tensioneze articulația. (5x7sec.)

Exercițiul 8- Subiectul în decubit dorsal cu un rulou la nivelul omoplaților, genunchii îndoiți. Acesta încearcă să tragă omoplații înspre posterior până la limita amplitudinii mișcări, apoi kinetoterapeutul apăsa umerii spre înapoi păstrând tensiunea. (5x7sec.) (Fig 2.)

(Fig 2.)

Exercițiul 9- Subiectul în stând depărtat în fata tocului ușii, cu brațele în abducție de 90°, coatele fiind fixate anterior pe tocul ușii. Acesta apleacă trunchiul spre înainte, tensionând articulația umărului. (5×6 sec.)

În continuarea ședințelor au fost introduse tehnici de decoaptare glenohumerale realizate de către pacient, acestea fiind mișcările de pendulare de tip Codman iar în cea ce privește mobilizările active am început realizarea diagonalelor Kabat pentru membrul superior:

– D1F (diagonala 1 flexie) cuprinzând: flexia-adductia-rotatia externă.

– D2F (diagonala 2 flexie) cuprinzând: flexia-abductia-rotatia externă.

PERIOADA SUBACUTA

Saptaminile 4-7

Starea pacientului a început să evolueze pozitiv și astfel am inițiat lucrul activ liber și cu aparate.

Exercițiul 1- Subiectul în stând depărtat. Acesta balansează brațele pe lângă corp cu creșterea treptată a amplitudinii.

Exercițiul 2- Subiectul în stând. Acesta duce brațele prin înainte sus. (2×15)

Exercițiul 3- Subiectul în stând depărtat cu mâinile la ceafă. Acesta aproprie și îndepărtează coatele. (2×15)

Exercițiul 4- Subiectul în stând lateral fața de perete cu mâna stânga pe șold, cea dreaptă sprijinită pe perete. Acesta face întoarceri către stânga și dreapta, fără a desprinde mâna de pe perete, în limita mobilității umărului. (4×10)

Exercițiul 5- Subiectul în stând depărtat. Acesta flectează brațul drept la 90° și îl adduce la 45° iar mâna stânga apuca brațul drept și îl trage spre piept. (5×7 sec.) (Fig.3)

(Fig.3)

Exercițiul 6- Subiectul în stând. Acesta realizează extensia brațelor și își apucă mâinile, menținând tensiunea. (5×8 sec.)

Exercițiul 7- Subiectul în stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete și cu brațele întinse la nivelul umerilor. Acesta duce bastonul la piept. (3×10)

Exercițiul 8- Subiectul în stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete. Acesta duce bastonul prin înainte sus cu coatele extinse, așează bastonul pe cap, iarăsi întinde brațele în sus și apoi duce brațele întinse în jos. (2×10)

Exercițiul 9- Subiectul în stând cu bastonul apucat de ambele capete, brațele întinse la nivelul umerilor. Acesta basculează bastonul prin ridicarea și coborârea alternativă a mâinilor. (3×10) (Fig.4)

(Fig.4)

Exercițiul 10- Subiectul în decubit ventral, mâinile în pronație ținând bastonul la nivelul umerilor. Acesta extinde antebrațele până limita amplitudinii mișcării. (5×7 sec.) (Fig.5)

(Fig.5)

Exercițiul 11- Subiectul în stând depărtat, bastonul apucat de ambele capete și așezat pe umeri. Acesta împinge bastonul spre dreapta prin întinderea brațului drept și îndoirea brațului stâng și împinge bastonul spre stânga prin întinderea brațului stâng și îndoirea brațului drept. (1×20) (Fig.6)

(Fig.6)

Exercițiul 12- Subiectul în stând depărtat, bastonul apucat de ambele capete, mâinile în pronație. Acesta își răsucește trunchiul spre stânga și dreapta. (4×10)

Saptaminile 7-8

Pe lângă exercițiile prezentate anterior, în această perioadă am mai lucrat cu pacientul la roata marinăreasca pentru umăr, modificând amplitudinea de rotație prin deplasarea mânerului spre centrul/exteriorul rotii. De asemenea, tot cu umărul afectat orientat spre perete la o distanță de aproximativ 40 cm, pacientul încercând să ducă brațul prin lateral sus prin “pășirea” degetelor pe perete.

Pe parcursul ședințelor, pacientul a colaborat foarte bine, cu multă disciplina și încredere în recuperarea acestuia. S-au putut observa îmbunatățiri în cea ce privește mobilitatea și stabilitatea articulara.

PERIOADA TERMINALA

Saptaminile 8-11

În această fază, pacientul are o stare de sănătate îmbunătățita considerabil și sunt permise toate mișcările. Vom pune accentul pe exercițiile active cu rezistență pentru creșterea forței musculare și putem face și exerciții izometrice. Obiectivele urmărite privesc recuperarea forței musculare, recuperarea mobilității controlate de umăr și întoarcerea progresivă a pacientului la activitățile obișnuite dinaintea apariției afecțiunii.

Pentru realizarea obiectivelor, programul kinetic a păstrat unele forme anterioare și au fost introduse exerciții adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor curente.

Exercițiul 1- Subiectul în stând depărtat, cu membrul superior drept flectat din umăr și din cot, cu mâna la ceafa iar membrul superior stâng extins cu cotul flectat la 90°. Acesta apuca banda elastică iar alternativ fiecare membru trage banda elastică în direcția sa. (4×10 sec.)

Exercițiul 2- Subiectul în stând depărtat, lateral dreaptă față de scara fixa, cu banda elastică în mâna dreaptă. Acesta realizează tracțiuni în plan orizontal cu respectiva mâna. (5×10)

Exercițiul 3- Subiectul în stând depărtat, lateral stânga fata de scara fixa, cu banda elastică în mâna dreaptă. Acesta realizează tracțiuni în plan orizontal cu respectiva mâna. (5×10)

Exercițiul 4- Subiectul în stând depărtat în fata scării fixe, cu mâna stânga sprijinită de spalier și cu banda elastică în mâna dreaptă. Acesta realizează tracțiuni în plan orizontal cu respectiva mâna. (5×10) (Fig.7)

(Fig.7)

Exercițiul 5- Subiectul în stând depărtat, cu spatele la scara fixă și cu banda elastică în mâna dreaptă. Acesta realizează tracțiuni în plan orizontal cu respectiva mâna. (5×10) (Fig.8)

(Fig.8)

Ne-am propus să tonifiem mușchii biceps brahial și triceps brahial, prin flexia și extensia brațelor, având gantere de 1kg în mână. (4×10)

Am încercat îmbunatățirea mișcării de abducție în felul următor:

Pacientul fiind în decubit dorsal pe masă, cu brațul afectat lăsat să atârne în afara planului de sprijin. Brațul întins se ridica până la nivelul ochilor, având în mână o ganteră de 0.5 kg. Pe măsură ce exercițiul devenea mai ușor pentru pacient, am adăugat câte 0.5 kg, greutate adiționala până la un maxim de 1.5 kg. (3×12)

Saptamanile 11-13

Pacientul având caracter evolutiv, am putut lucra în perioada următoare exerciții de împingere izometrică contra peretelui și exerciții utilizând sistemul de scripeți și contragreutăți. Pe parcursul programului kinetic exercițiile prezentate anterior au avut caracter dinamic în sensul că le-am modificat în funcție de ce a simțit pacientul în timpul efectuării lor și nu au fost fixați permanent la aceeași parametri.

Recuperarea a decurs foarte bine, pacientul răspunzând pozitiv la programul de exerciții iar pe această fază finală pacientul a fost îndrumat să urmeze metodele hidrokinetoterapiei și înotul terapeutic, acesta fiind înlăturat din registrul fisei de kinetoterapie. Se cunoaște faptul că gimnastica acvatică și înotul terapeutic au un rol important și eficient în ceea ce privește recuperarea afecțiunii umărului, permițând mișcări la o amplitudine mai mare față de cele executate în afara bazinului.

Capitolul III- PREZENTAREA ȘI PRELUCRAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

În urma tratamentului aplicat asupra pacientului, rezultatele obținute au oferit un feedback pozitiv. Seriozitatea, implicarea activă a pacientului în cadrul ședințelor de kinetoterapie și tratamentul corect aplicat au condus la recuperarea mobilității articulației scapulohumerale, ameliorarea până la dispariția totală a durerii de umăr și reintegrarea acestuia în activitățile sociale și personale.

În prima zi, înainte să începem programul kinetic, am verificat mobilitatea articulației scapulohumerale cu ajutorul goniometrului. Acesta este un instrument destinat măsurării unghiurilor de mișcare în articulație. Goniometrul este alcătuit dintr-un raportor (0-180°) și două brațe, unul fix și celălalt mobil iar axul goniometrului reprezintă punctul în care cele două brațe se întâlnesc.

Măsurarea a avut loc în articulația scapulohumerala dreapta și au fost interesate mișcările de bază.

Tabel – Măsurare 1

Aceste cifre ne-au oferit un punct de plecare pentru tratament și totodată reprezintă valorile ce trebuiesc îmbunătățite.

În ultima ședință de kinetoterapie am verificat iarăși mobilitatea articulației scapulohumerale, pentru a ne dea seama dacă s-a înregistrat un progres.

Tabel – Măsurare 2

În urma datelor obținute din cele două măsurări, am reușit să realizăm un tabel în care să putem vizualiza în ce procentaj s-au schimbat datele de la prima măsurare față de ultima.

Tabel – Procentaje

CONCLUZII

Programul de recuperare a fost bine structurat și individualizat pentru posibilitățile și condiția fizică a subiectului.

Încă de la începutul programului de recuperare subiectul a răspuns pozitiv interacționând cu posturările de membru superior și diagonalele Kabat.

Pe lângă programul de kinetoterapie, masajul și procedurile de fizioterapie au avut un rol important în ușurarea recuperării pacientului.

În timpul realizării exercițiilor din programul de recuperare, durerea a fost prezenta, dar după spusele subiectului, pe măsură ce avansăm cu recuperarea aceasta era din ce în ce mai aproape de dispariție.

Un aspect pozitiv a fost faptul că programul de recuperare a fost realizat pe deplin, la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie iar dotările din cadrul secției de recuperare, au predispus la un mediu foarte bun de vindecare.

Modul serios în care subiectul a participat la programul kinetic au condus la conștientizarea importanței recuperării și a revenirii cât mai rapide la activitatea profesională.

Spre sfârșitul programului de recuperare unde a fost introdus înotul terapeutic, după efectuarea acestuia, subiectul s-a declarat a fi într-o stare fizică și psihică foarte revigorata.

Termenul de 30 de zile a fost suficient pentru a readuce subiectul la stilul de viața anterior și pentru a putea desfășura activitățile cotidiene.

RECOMANDĂRI

Subiectului i-a fost sugerat să țină cont de următoarele recomandări:

O parte din exercițiile din programul efectuat să le continue zilnic la domiciliu pentru a preveni o eventuală recidiva.

Să evite activitățile ce ar putea să suprasolicite articulația scapulohumerala.

Să evite mediile reci, umede, aerul condiționat pentru a menține starea de sănătate a umărului.

Este indicată frecventarea stațiunilor balneoclimaterice.

Este indicat să adapteze un stil de viața sănătos din care să nu lipsească exercițiile fizice și o alimentație echilibrată.

Activitatea profesională a pacientului este cea de contabilitate iar aceasta presupune activitate îndelungata în fața computerului. Pentru a evita apariția durerilor de umăr, se recomanda ca la interval de 1-2 ore, acesta să se îndepărteze de masa de lucru și să facă exerciții cu brațele, cu maximă amplitudine în articulația umărului.

BIBLIOGRAFIE

Pe suport clasic:

Albu, C. Dictionar de kinetorerapie, Editura” Polirom”, Iasi, 2007.

Baciu, C. Anatomia functionala si biomecanica aparatului locomotor, Editura “Sport-Turism”, Bucuresti, 1997.

Cioroiu, S. Kinetoterapie de la teorie la practica, Editura “Universitatii Transilvania”, Brasov, 2012.

Cioroiu, S. Masaj, Editura ”Universitatii Transilvania”, Brasov, 2010.

Cordun, M. Kinetologie medicală, Editura ”Axa”, București, 1999.

Dinu,M . Patologia aparatului locomotor vol. I, Editura “ Medicala”, Bucuresti, 2006.

Ionescu, A. Masajul, Editura “Stadion”, Bucuresti,1970

Marcu, V. Kinetoterapie/Physiotherapy. Editura “Universitatii din Oradea”, Oradea, 2006.

Nica, S. Recuperare Medicala, Editura “Universitara Carol Davila”, Bucuresti, 2003.

Papilian, V. Anatomia omului vol.I – Aparatul locomotor, Editura ”ALL”, București, 2003.

Postolace, V. Medicina de ambulatoriu, Editura “ Dacia”, Cluj-Napoca, 1989.

Rosulescu, E. Kinetoterapia in recuperarea afectiunilor reumatologice. Editura “Universitaria”, Craiova, 2009.

Sbenghe, T. Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura “Medicală”, București, 1999.

Sbenghe, T. Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura “Medicala”, Bucuresti, 1987.

Sbenghe, T. Recuperarea medicala a sechelelor postraumatice ale membrelor, Editura “Medicala”, Bucuresti, 1981.

Sbenghe, T. Recuperarea medicala a sechelelor postraumatice ale membrelor, Editura “Medicala”, Bucuresti, 1981.

Sidenco, E. Ghid practic de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie, Editura “Fundatia Romania de maine”, Bucuresti, 2005.

Suteanu, St. Clinica si tratamentul bolilor reumatice, Editura “Medicala”, Bucuresti, 1977.

Suteanu, St. Prevenirea si combaterea bolilor reumatice, Editura “Medicala”, Bucuresti, 1983.

Pe suport electronic:

http://alexxbaciu.blogspot.ro/2009/06/kinesio-taping_25.html accesat la 06.12.2015 ora 20.12

http://dralinpopescu.ro/2010/terapia-laser.html accesat la 03.05.2015 ora 17.51

http://kingbrand.com/images/shoulder_muscleTendons_big.jpg accesat la 29.11.2014 ora 20.48

http://medicinadentara.blogspot.ro/2013/03/fizioterapie-curs-anul-5.html accesat la 30.04.2015

http://www.academia.edu/8449758/45255160-UMĂR-DUREROS accesat la 07.03.2015 ora 22.06

http://www.biokinetik.ro/servicii/periartrita-scapulo-humerala/ accesat la 14.04.2015 ora 18.18

http://www.diverse.crom.ro/sanatate/durerile-de-umar.html accesat la 28.04.2015 ora 11.18

http://www.diverse.crom.ro/sanatate/durerile-de-umar.html accesat la 04.04.2015 ora 15.46

http://www.electroterapie.com/Articole-electroterapie/Curenti-TENS/beneficiile-curentilor-tens.html accesat la 13.02.2015 ora 23.19

http://www.lectiadeortopedie.ro/notiuni-de-anatomie/articulatiile-centurii-scapulare/ accesat la 12.02.2015 ora 18.22

http://www.lectiadeortopedie.ro/patologia-sportiva-la-nivelul-umarului/leziunile-coafei-rotatorilor/ accesat la 19.12.2014 ora 19.37

http://www.physiomed.de/index.php?id=777 accesat la 14.04.2015 ora 19.20

http://www.salabucuresti.ro/articole/scheletul-centurii-scapulare.html accesat la 03.03.2015 ora 16.03

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mușchiul_deltoid accesat la 27.04.2015 ora 19.01

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mușchiul_supraspinos accesat la 19.02.2015 ora 08.47

https://www.artimex-sport.ro/ro/produse/pachet-gimnastica-spalier-2m-bara-tractiune-banca-abdomen-cod-264-442 accesat la 01.03.2015 ora 12.42

ANEXE

FISA PACIENTULUI

Nume și prenume: P.M.

Sex: Masculin.

Naționalitate: Roman.

Data nașterii: 4.12.1960.

Vârsta: 55 de ani.

Profesie: contabil

Diagnostic: PSH drept (umăr dureros simplu)

Prescripție: Kinetoterapie pentru asuplizarea articulației scapulo-humerale drepte; tonifierea mușchiului deltoid și supraspinos.