Recuperarea Herniei de Disc Lombar

RECUPERAREA HERNIEI DE DISC LOMBARE

1.1. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Cel mai important segment al aparatului locomotor este coloana vertebrala. De ea sunt legate toate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul (toracele și bazinul) și tot pe ea se inseră membrele superioare și inferioare.

Profesorul E. G. Bywaters își începe astfel prefața la monografia lui R. J. Francois “Le rachis dans la spondylarthrite ankylosante” (1976): “ Coloana vertebrală ne diferențiază pe noi oamenii și încă alte cateva specii animale de celelalte specii numeroase, dar mai puțin dominante, cum ar fi viespile, viermii si gargarițele. Coloana vertebrală ne conferă simetria corpului și direcția de mișcare. Ea înconjoară și protejează sistemele noastre de comunicare și face posibilă atat mobilitatea, cât și stabilitatea noastră, datorită suprapunerii a mai multor piese osoase provenite din tubul cartilaginos original. Astfel, ne asigură șansa să stăpânim și să dominăm atât pământul cât și cerul”.

Coloana vertebrală un segment complex, de o mare importanță funcțională, – așa dupa cum arată sinteza statistică a lui Reinberg – este alcătuita din 33 sau 34 de segmente osoase, 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă, la toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase (somatice și vegetative), vasculare, etc.

Scheletul

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de piese osoase suprapuse, numite vertebre. Vertebrele au o parte anterioară, denumită corp și o parte posterioară, denumită arc. Aceste două părți închid între ele canalul vertebral (fig.1).

Fig. 1

Schema unei vertebre vazută de sus

1. corp vertebral; 2. pedicul;

3. apofiza articulară;

4. apofiza transversă;

5. apofiza spinoasă;

6. lama;

7. orificiu rahidian.

Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt, care prezintă două fețe (superioară și inferioară) și o circumferință. Cele două fețe ale corpului vertebral sunt alcătuite dintr-o lamă de țesut osos fibros, numită placă terminală.

Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiza spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare (în total, patru apofize articulare dispuse vertical). Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă arcul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare dintre ele fiind alcătuită, în mod normal, dintr-un număr fix de vertebre:

– regiunea cervicală: 7 vertebre;

– regiunea dorsală: 12 vertebre;

– regiunea lombară: 5 vertebre;

– regiunea sacrococcigiană: 9 – 10 vertebre.

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristice morfofuncționale legate de îndeplinirea celor două funcții importante ale coloanei vertebrale umane : funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului și a membrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate suficientă.

Suprafețele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebră la alta, forma lor fiind determinată de solicitările dinamice. În regiunea cervicală și în cea lombară, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proporțional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce explică posibilitățile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mișcările de flexie și extensie.

Vertebrele dorsale au corpul rotund, canalul vertebral îngust și circular, apofizele spinoase mult înclinate înapoi. Apofizele transverse prezintă la vârful lor, pe fața anterioară, o fațetă articulară pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare (fig.2).

Fig. 2

Schema unei vertebre dorsale văzută din profil

1. corp;

2. fațete articulare pentru coaste;

3. pedicul;

4. apofiza articulară superioară;

5. apofiza transversă;

6. fațeta articulară pentru tuberozitatea costală;

7. apofiza articulară inferioară;

8. apofiza spinoasă.

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, au corpul usor lățit transversal, apofizele spinoase dispuse orizontal, iar apofizele transverse atrofiate. Văzut din profil, corpul vertebrelor lombare este mai înalt la partea lui anterioară decât la cea posterioară.

În afara acestor caracteristici regionale, fiecare vertebră prezintă și diferențieri morfofuncționale individuale, rezultate din adaptarea specifică de-a lungul evoluției filogenetice.

ARTICULAȚIILE

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în: articulațiile corpurilor vertebrale (intersomatice), articulațiile apofizelor articulare, articulațiile lamelor vertebrale, articulațiile apofizelor transverse.

Articulațiile corpurilor vertebrale sunt amfiartroze perfecte.

Suprafețele articulare sunt date de fețele superioare și inferioare, ușor concave, ale corpurilor vertebrale. Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos.

Inelul fibros periferic este alcătuit din lame de fibre conjunctive, care se inseră profund pe zona compactă osoasă, continându-se cu fibrele colagene ale osului. Ele sunt orientate oblic față de vertebre și se încrucișează între ele.

Nucleul pulpos central este alcătuit dintr-o masă cu aspect gelatinos, este oval ca o lentila turtită și este format dintr-un țesut fibros foarte lax, infiltrat de lichid (75-90 %), din câteva celule asemănătoare condrocitelor și din resturi de notocord.

Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apa și își diminuă fluiditatea în raport direct cu presiunea care se exercită asupra lui. Când gelul pierde apa, se dezvoltă în interiorul lui o forță de inhibiție care crește proporțional cu cantitatea de apă pierdută, până când cele două forțe (presiunea exercitată și forța de inhibiție) se echilibrează.

În regiunea dorsală și lombară, nucleul pulpos este așezat la unirea treimii mijlocii cu treimea posterioară, iar în regiunea cervicală ceva mai înainte, chiar la unirea treimii anterioare cu treimea medie.

Vascularizația variază cu vârsta. La embrion, în țesutul discului intervertebral – superior și inferior – pătrund prin lamele cartilaginoase câte 3 vase, care se obturează odată cu vârsta, asfel ca la terminarea creșterii, discul nu mai este vascularizat. Prezența vaselor în discul adult este posibilă numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin inhibiție, prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu: a) contribuie, prin rezistența lor, la menținerea curburilor coloanei; b) favorizează, prin elsticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea mișcării; c) transmit greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei și d) amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiercare segment în mod special în cursul mișcărilor sau eforturilor.

Menajarea discurilor intervertebrale față de solicitările inerente reprezintă o obligativitate față de însuși corpul nostru și trebuie urmărită până și în cursul luării celor mai banale poziții, cum ar fi de exemplu, statul pe scaun. Când speteaza este înclinată înapoi, lordoza lombară normală dispare, articulația coxofemurală se extinde și solicitarea discurilor intervertebrale este mai importantă. În mod corect se șade astfel încât lordoza lombară să se mențină, ceea ce atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale.

Desigur studiile se complică în timpul efectuării mișcărilor, dar menajarea discurilor intervertebrale rămâne indispensabilă. Tehnica unui exercițiu fizic este cu atât mai corectă, cu cât respectă mai mult legile biomecanice de protecție împotriva solicitărilor discurilor intervertebrale. Un exemplu demonstrativ ni-l oferă tehnica corectă de ridicare a halterelor, în cadrul căreia succesiunea pozițiilor se conformează necesităților funcționale de menajare a discurilor intervertebrale.

Aparatul ligamentar este alcătuit din doua ligamente (ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe toata lungimea coloanei vertebrale.

Ligamentele vertebrale, și în special cel anterior, dispun de o inervație alcătuită din trunchiuri nervoase amielinice și terminații nervoase. De aceea, atitudinea de flexie este cea mai comună în majoritatea afecțiunilor coloanei, pentru că în aceasta poziție, ligamentele se destind.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una pe cealaltă.

a) Suprafețele articulare sunt date de apofizele articulare. Suprafețele articulare ale corpului vertebral subiacent privesc oblic în sus și înapoi, iar cele ale corpului vertebral supraiacent privesc oblic în jos și înainte.

b) Aparatul capsuloligamentar este alcătuit dintr-o capsula fibroasă subțire, întărită în regiunea dorsală și lombară printr-un ligament posterior.

c) Sinoviala este foarte laxă și prezintă și unele prelungiri.

Dacă nucleul pulpos joacă rolul unei bile pe care corpii vertebrali se pot mișca, articulațiile apofizelor articulare joacă rolul unor veritabili ghizi ai mișcărilor, limitând deplasarea excesivă a vertebrelor. În poziția stând, aceste articulații preiau 20% din încărcătura vertebrală. Dar, în poziția stând cu trunchiul înclinat înainte, ele nu mai preiau nimic din încărcătura vertebrală, lăsând întreaga sarcină exclusiv discurilor intervertebrale .

Articulațiile apofizelor spinoase. Ca și lamele vertebrale, apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase și ligamentul supraspinos. Primele se găsesc între două apofize spinoase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul, pentru a nu se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse. Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransverse.

Segmentul motor. La baza mobilității coloanei vertebrale se află ceea ce Schmorl a denumit “segmentul motor”, alcătuit din discul intervertebral și ligamentele acestuia, găurile de conjugare, articulațiile interapofizare și apofizele spinoase cu ligamentele lor.

Segmentul motor poate fi împărțit într-un stâlp anterior și unul posterior. Stâlpul anterior este mai puin mobil, mai solid, prezintă relativ rare inserții musculare și constituie elementul principal de susținere mecanică pasivă a coloanei. Stâlpul posterior prezintă numeroase inserții musculare și reprezintă elementul principal motor al coloanei vertebrale.

VASCULARIZAȚIA MĂDUVEI SPINĂRII

Irigația măduvei spinării se realizează de o manieră cu totul aparte și cunoașterea ei este indispensabilă înțelegerii sindroamelor ischemice cu deficițele lor neurologice grave, care pot să survină în urma diverselor afecțiuni. Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare). Maduva lombara este irigată de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare.

MUȘCHII

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un număr mare de mușchi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanța de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali.

Mușchii gâtului. Dintre mușchii gâtului amintim:

a) Sternocleidomastoidianul se inseră proximal pe apofiza mastoidă a osului temporal, iar distal se inseră prin două capete: unul manubriul sternal, și celalalt pe pătrimea internă a claviculei. Sternocleidomastoidianul flectează capul pe coloană, îl înclină pe partea lui și îl rotează, îndreptând bărbia de partea opusă.

b) Mușchii scaleni se întind de la apofizele transverse ale ultimelor șase vertebre cervicale la primele două coaste. Sunt trei mușchi scaleni: anterior, mijlociu și posterior. Mușchii scaleni înclină de partea lor coloana vertebrală cervicală și sunt și mușchi inspiratori.

Mușchii prevertebrali sunt în număr de trei și se găsesc pe fața anterioară a coloanei vertebrale.

a) Dreptul anterior al capului se inseră proximal pe osul occipital, înaintea găurii occipitale; iar distal, pe tuberculii anteriori ai vertebrelor cervicale 3, 4, 5 și 6. Mușchiul este un flexor al capului pe coloana cervicală și al primelor vertebre cervicale pe celelalte.

b) Micul drept anterior al capului se insera proximal pe osul occipital, înaintea găurii occipitale, iar distal, pe masele laterale și pe apofizele transverse ale atlasului; flectează capul pe coloana vertebrală.

c) Lungul gâtului se întinde de la tuberculul anterior al atlasului până la corpurile vertebrale ale primelor trei vertebre dorsale; este flexor și rotator al coloanei cervicale.

Mușchii abdominali anterolaterali au un rol deosebit de important în statica și dinamica coloanei cervicale. Se descriu: un mușchi lung- marele drept al abdomenului și trei mușchi lați: marele oblic, micul oblic și transversul.

a) Marele drept al abdomenului prezintă proximal trei langhete: externă, mijlocie și internă. Aceste trei langhete se unesc și formează corpul mușchiului. Distal, mușchiul se inseră pe marginea superioară a corpului pubisului. Marele drept al abdomenului coboară coastele, flectează toracele pe bazin și bazinul pe torace și este solicitat în mișcările abdomenului

b) Marele oblic al abdomenului (oblicul extern) este cel mai superficial mușchi lat abdominal. Se inseră proximal pe ultimele 7-8 coaste iar de aici se răspândește ca un mare evantai, îndreptându-se în jos, înainte și înăuntru. Marele oblic abdominal coboară coastele (mușchi expirator), flectează toracele pe bazin și este și rotator al coloanei vertebrale.

c) Micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este situat sub marele oblic, dar fasciculele lui sunt orientate invers față de ale acestuia. Se inseră distal pe treimea externă a arcadei crurale, pe spina iliacă anterosuperioară, pe cele două treimi anterioare ale crestei iliace, iar prin aponevroza posterioară a micului oblic ajunge să se insere pe apofizele transverse ale primei vertebre sacrate și ale ultimelor vertebre lombare. Acțiunea micului oblic este asemănătoare celei a marelui oblic; cand se contractă de o singură parte, rotează coloana vertebrală de partea mușchiului care se contractă.

d) Transversul abdomenului este alcătuit din fascicule dispuse orizontal. Rolul principal al transvesului este de a comprima viscerele abdominale pe coloana vertebrală. Secundar, acționează ca mușchi expirator.

Mușchii lomboiliaci sunt considerați tot mușchi abdominali, deoarece închid posterior cavitatea abdominală. Acești mușchi se întind între coloana lombară la osul iliac și sunt în număr de doi: pătratul lombelor și psoasul iliac.

a) Pătratul lombelor este un mușchi plat, de formă pătrată, situat pe laturile coloanei lombare. Este alcătuit din trei grupe de fascicule: iliocostale, iliotransversale și costotransvesale. Pătratul lombelor este un coborâtor al ultimei coaste, înclină coloana lateral, de partea mușchiului care se contractă, și înclină bazinul lateral pe torace.

b) Psoasul iliac, situat în partea posterioară a abdomenului, în fosa iliacă internă și în partea anterioară a coloanei, este alcătuit din două porțiuni: psoasul și iliacul.

Psoasul este fuziform și se inseră proximal pe suprafețele osoase ale unghiului alcătuit din fața laterală a corpilor vertebrali lombari cu apofizele lor transverse. Corpul lui se îndreaptă în jos și în afară și se unește cu tendonul comun format atât din psoas, cât și din iliac.

Iliacul este dispus ca un evantai desfășurat în fosa iliacă internă, pe care se inseră proximal. Corpul lui se îngustează din ce în ce și se inseră distal pe tendonul comun, format din psoas si iliac.

Psoasul iliac are acțiuni complexe: flectează coapsa pe bazin, coloana și bazinul pe coapsă, imprimă o ușoară mișcare de adducție și rotație externă și o rotație de partea opusă mușchiului care se contractă, este flexor al trunchiului pe bazin.

Mușchii posteriori sunt reprezentați de numeroși mușchi, de forme foarte variate. Ne vom limita să descriem pe cei mai importanti.

a) Trapezul, cel mai superficial dintre mușchii spatelui, este lat și are o formă triunghiulară. Prin baza lui se insera pe linia mediană, de la protuberanța occipitală externă, pe ligamentul cervical posterior și pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale inferioare și ale vertebrelor dorsale. Prin vârful lui trapezul se inseră pe cele două oase ale centurii scapulare.

Trapezul mobilizează centura scapulară și umărul, ridicându-le și apropiind omoplatul de coloana.

b) Marele dorsal este tot un mușchi plat și triunghiular, dar prin baza lui se insera pe fața externă a ultimelor patru coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și ale vertebrelor lombare și pe buza externă a crestei iliace.

Marele dorsal este adductor, proiector inapoi si rotator inauntru al bratului si trage trunchiul spre brat.

c) Romboidul este un mușchi lat și subțire, se inseră median pe partea inferioară a ligamentului cervical, pe proeminența și pe apofizele spinoase ale primelor cinci vertebre dorsale. Se îndreaptă oblic în jos și în afară și se inseră pe marginea vertebrală a omoplatului. Romboidul trage omoplatul înăuntru și îl basculează, apropiind vârful omoplatului de coloană, și trage coloana spre omoplat.

d) Unghiularul se inseră proximal pe apofizele transverse ale primelor cinci vertebre cervicale, iar distal pe unghiul superointern al omoplatului. Unghiularul trage omoplatul înăuntru și în sus, și înclină coloana cervicală de partea lui.

e) Micul dințat posterosuperior este situat sub romboid, el se inseră proximal pe apofizele spinoase C5-D3, se îndreaptă în jos și în afară și se inseră distal pe coastele 2-5. Este un mușchi inspirator.

f) Micul dințat posteroinferior se inseră distal pe spinoasele D11-L3, se îndreaptă în sus și în afară și se inseră proximal pe ultimele patru coaste. Este tot un mușchi inspirator.

g) Mușchii cefei sunt în numar de opt: splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele drept și micul drept posterior al gâtului, marele oblic și micul oblic posterior al gâtului. Prin acțiunea lor combinată contribuie la efectuarea mișcărilor de extensie, de inclinație laterală și rotație a capului.

h) Mușchii spinali sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal, și spinotransversalul și alcătuiesc la nivelul regiunii lombare inferioare, un corp comun sacrospinalul. Sunt mușchi extensori ai coloanei și au rolul important de a menține echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale.

i) Mușchii intertransversali și mușchii interspinosi sunt mușchi mici , subțiri, patrulateri, care unesc apofizele transverse între ele și apofizele spinoase între ele. Primii înclină coloana lateral de partea lor, ceilalți sunt extensori ai coloanei.

1.2. BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.

Goniometria normală.Coloana vertebrală prezintă mișcări compexe rezultate din micromișcările cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale: flexie-extensie, înclinarea laterală, rotația, și ca o rezultantă a acestora – circumducția. Amplitudinile medii normale, pe segmente și în totalitate, sunt redate în tabelul urmator: (tabelul nr.1).

Mișcarea de flexie ventrală. În mișcarea de flexie, porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune.

În poziția ortostatică, mușchii care inițiază mișcarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal, mai ales dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și mușchii subhioidieni și sternocleidomastoidianul. Odată mișcarea inițiată, grupul antagonist al extensorilor coloanei intră în acțiune și gradează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale.

tabelul. nr 2

tabelul nr. 3

Mișcarea de înclinare laterală. Mușchii care fac înclinarea laterală sunt: pătratul lombar, psoasul, intertransversalii și dreptul lateral al capului. Împreuna produc o mișcare de înclinare laterală pură. Contracția unilaterală a grupului flexor poate provoca, de asemenea mișcarea. Mai pot interveni și mușchii șanțurilor vertebrale și în special sistemul transversospinos.

tabelul nr. 4

Mișcarea de rotație este maximă în regiunea cervicală, unde atinge 75˚. Coloana dorsală se roteaza puțin și numai dacă se înclină lateral. În coloana lombară mișcarea de răsucire se execută când coloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectată, mișcarea de răsucire din segmentul lombar nu este posibilă.

Răsucirea se execută prin oblicii abdominali și prin intercostali, care acționează folosind coastele drept pârghii. Ei sunt ajutați de sistemul spinotransvers al mușchilor șanțurilor vertebrale. Răsucirea de aceeași parte se datorește marelui dorsal, spleniusului, lungului gâtului și oblicului mic abdominal, în timp ce răsucirea de partea opusă se datorește spinotransversului și marelui oblic abdominal.

tabelul nr.5

2.1. ETIOPATOGENIA ȘI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR VERTEBRALE

SPONDILOZA – DISCOPATIA VERTEBRALĂ

Spondiloza sau spondilartroza este frecventa; procesul degeneraiv poate interesa atât articulatiile disco-vertebrale (când apare durere la flexia anterioară a coloanei) cât si cele interapofizare (caracterizata de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5.

Modificarile clinice sunt determinarea aparitiei unor leziuni la nivelul discului intervertebral, cu hernierea cel mai frecvent laterala a nucleului pulpos, alunecarii corpilor vertebrali (listezis), aparitiei osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprima cel mai adesea radacinile nervoase si îngusteaza gaurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine, destinderii ligamentelor paravertebrale.

Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizata în zona afectata sau poate iradia de-a lungul radacinilor interesate. Uneori se poate  acompania de manifestari neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii sau de sensibilitate în zonele corespunzatoare.

        Discopatia/spondiloza cervicala: afecteaza articulatiile disco-vertebrale (mai ales la nivelul C5-C6), interapofizare (mai ales 2-C3 si C3 -C4).

La semnele generale de artroza se pot adauga si unele particulare:

– manifestari neurologice sau sindromul Barre-Lieou determinate de compresia directa asupra arterelor vertebrale sau iritarii filetelor nervoase periarteriale de catre osteofitele posterioare: cefalee occipitala, ameteli, vertij, tulburari vizuale (diplopie, scotoame), nistagmus.

! Simptomele mentionate pot fi accentuate de miscarile de rotatie ale capului.

        Discopatia/spondiloza dorsala poate fi primitiva sau secundara unor tulburari de statica, bolii Scheuermann.

 Boala Scheuermann sau epifizita vertebrala este o suferinta care apare la adolescenti, mai ales la baieti. Apare ca urmare a unui conflict de crestere discovertebral, ce are drept consecinta hernierea nucleului pulpos al discului vertebral în portiunea spongioasa a corpurilor vertebrale. Clinic apar dureri vertebrale, iar în timp pot apare cifoza si modificarile degenerative.

        Discopatia/spondiloza lombara este foarte frecventa. si în acest caz, durerea vertebrala este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizata (lumbago) sau poate iradia pe traiectul diferitelor radacini nervoase interesate (lombosciatica). În functie de teritoriul de iradiere, de afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian si achilean), de grupele musculare interesate se poate aprecia radacina asupra careia se exercita compresia.

Daca se produce hernierea mediana a discului intervertebral la nivelul coloanei lombare, poate apare asa numitul sindrom "de coada de cal", caracterizat prin afectarea sensibilitatii în zona perineala, tulburari sfincteriene si de dinamica sexuala.

            Hiperostoza idiopatica vertebrala difuza, spondiloza hiperostozanta sau boala Forestier Rotes-Querrol este o suferinta asupra careia au existat mult timp controverse: unii o încadrau în spondilartropatiile seronegative, în timp ce alti o considerau o artropatie degenerativa. Spre aceasta din urma varianta înclina astazi cele mai multe observatii.

Boala apare la vârstnici si este de 2 ori mai frecventa la barbati. Se asociaza deseori cu diabetul zaharat, guta, obezitatea si alte afectiuni metabolice. S-a pus si problema unui exces de retinol în geneza bolii. Simptomele clinice sunt discrete.

HERNIILE DE DISC LOMBARE

Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain".

Suferintele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afectiuni cu caracteristici clinice care i-au permis lui De Seze cu mai multi ani în urma sa alcatuiasca o clasificare pe faze si stadii a asa-numitei hernii de disc lombare, clasificare care este si astazi de un mare interes practic si pe care o prezentam în continuare.

Faza I

Este faza de instabilitate discala cu usoara laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros, determinînd dureri lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai multe ori, la încetarea efortului si la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare în conditii variate de solicitare a segmentului lombar.

Faza a II-a

Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros si cu protruzia postero-centrala a nucleului pulpos, determinînd un lumbago acut sau supraacut de tip discogen, a carui manifestare clinica se prezinta astfel:

Subiectiv

debut brusc

dureri lombosacrate uni- sau bilaterale

durerile au caracter mecanic

durerea nu coboara pe membrele inferioare, sau daca o face, nu trece de genunchi.

Obiectiv

deformare lombara cu diminuarea lordozei lombare fiziologice

adesea fara scolioza

limitarea dureroasa a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)

semnul Lassegue pozitiv bilateral.

Faza a III-a

Se mai numeste si faza radiculara si apare prin protruzia postero-laterala a discului herniat, care va intercepta în calea sa o radacina nervoasa. Din acest motiv simptomatologia va apare unilateral. Aceasta faza are trei stadii:

Stadiul 1 – iritativ

Discul herniat ajunge la radacina, fara a o comprima sau leza în vreun fel, pe care doar o atinge. De aceea în acest stadiu bolnavii acuza durere pe traiectul radacinii, dar fara sa apara semne neurologice.

Subiectiv

durere lombo-sacrata unilaterala,

iradiere în membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2),

caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmata de repaus.

Obiectiv

sindrom vertebral static cu:

– scolioza lombara,

– diminuarea lordozei lombare,

– contractura musculara paralombara.

sindrom vertebral dinamic cu:

– indice degete-sol înalt,

– indice Schöber mic,

– semnul Lassčgue pozitiv de partea afectata.

Stadiul 2 – compresiv

Materialul herniat ajunge la radacina nervoasa, pe care o comprima. Acum se adauga la simptomatologie paresteziile pe traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe traiectul unei radacini, diminuarile sau disparitiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian în afectarea radacinii L4 si reflexul achilian în afectarea radacinii S1.

Stadiul 3 – de întrerupere

În acest stadiu se manifesta, pe lînga  semnele si simptomele prezente în stadiul 1 si 2, si semnele rezultate din sectionarea unor axoni din radacina, sau a întregii radacini prin conflictul cu discul herniat. Pareza, respectiv paralizia care se instaleaza, se obiectiveaza prin prezenta deficitului motor în neuromiotomul respectiv. Vom constata astfel ca bolnavul nu poate sta pe vîrfuri în paralizia radacinii S1, sau ca nu poate sta pe calcîie în paralizia radacinii L5.

Faza a IV-a

Este faza modificarilor de tip degenerativ, cu aparitia discartrozei si a artrozei interapofizare, dupa vîrsta de 40 de ani. Odata cu vârsta, nucleul pulpos se deshidrateaza si devine friabil. În acelasi timp, inelul fibros sufera si el modificari importante în urma repetatelor solicitari mecanice la care a fost supus. Acestei faze i se potriveste termenul generic de discopatie lombara.

În aceasta faza vom putea întîlni urmatoarele aspecte clinice:

fara acuze subiective; 60-70% din subiecti sînt purtatori ai unei discopatii lombare de faza IV asimptomatice;

sciatica prin prinderea radacinii în procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este asa-numita "sciatica a vîrsticului", cu semnul Lassčgue negativ;

lumbago acut dupa 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-sciatica (durere difuza în membrul inferior, fara caracter dermatomal). Simptomatologia apare de obicei brusc, dupa un efort fizic cu ridicare de greutati, fiind însotita de limitarea mobilitatii coloanei lombare în special pe înclinatiile laterale, care sînt intens dureroase;

lombalgie cronica, cu noduli de miogeloza si puncte trigger paralombare si parasacrate, a caror activare are un net caracter psihoemotional si meteorotrop;

stenoza de canal vertebral, mult mai putin diagnosticata, se poate manifesta polimorf, de la simpla lombalgie cu scialalgie pîna la sindromul de coada de cal.

2.2. EVALUAREA CLINICO-FUNCȚIONALĂ

Anamneza:

La anamneza este foarte important sa se obtina informatii despre durere:

     sediul (difuza – localizata),

     intensitatea,

     momentul aparitiei,

     durata,

     elemente declansatoare sau de accentuare,

     iradiere in regiunile limitrofe sau la distanta,

     aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasa, articulara, neurogena, vasculara, viscerala, psihogena),

     dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburari de statica vertebrala),

     impotenta functionala (locala/ la distanta).

Inspectia si palparea rahisului:

►regional               

► în totalitate: în ortostatism, sezand, în clinostatism.

Evaluarea aliniamentului si posturii:

!Aprecierea liniei gravitatiei -firul cu plumb

      ► în plan frontal (înclinarile laterale)

     ► în plan sagital (deviatiile antero – posterioare)

!Aprecierea aliniamentului în plan orizontal (centura scapulara + pelvina)

!Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior.

Examinarea se face cu subiectul în ortostatism cu notarea reperelor anatomice.

Pentru deviatiile laterale: firul cu plumb (corespunzând axei de simetrie a corpului) fixat la nivelul protuberantei occipitale, trece prin urmatoarele repere:

       ►apofiza spinoasa a proeminentei (C7);

       ►de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso – lombare

       ►pliul interfesier;

       ►între condilii femurali interni

       ►între maleolele interne

       ►spatiul dintre calcâie

Pentru deviatiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixeaza la nivelul tragusului si trece prin urmatoarele repere:

      ►anterior de umar;

      ►lateral de marele trohanter;

      ►lateral de maleola tibiala.

Palparea regiunii rahidiene:

Modificarile cutanate (pliu cutanat dureros-manevra de rulare-pensare)

Se palpeaza:

-punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare, puncte tender, punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral, fesier, pe membrul inferior)

– reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele si unghiurile omoplatilor, fosetele sacrate):

– relieful si tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare

Evaluarea mobilitatii rahisului:

Se realizeaza prin► testing articular analitic

                             ►  teste globale (pasiv/activ)

Urmareste mobilitatea în toate cele trei planuri de miscare

Relatia dintre doua vertebre este asigurata prin:            

►articulatia disco-vertebrala

► articulatiile apofizare posterioare

Testing articular:

Articulatia disco-vertebrala permite urmatoarele miscari:

-rotatie în jurul unui ax vertical;

-flexie – extensie, în jurul unui ax transversal;

-înclinatii laterale – în jurul unui ax sagital;

-miscari de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;

-miscari de apropiere si îndepartare între 2 vertebre ale coloanei vertebrale.

Bilanțul articular dorso-lombar:

Valori normale:

 extensia: 20-30 grade

 flexia: 80-90 grade (50° din coloana dorsală și 40° din coloana lombara)

 rotația: 30-45 grade

 înclinațiile laterale: 20-35 grade

Indici de mobilitate:

►Schober                 (flexie , > )

►Ott                        (flexie , > )

►degete-sol            (flexie,0 cm)

►Schober inversat  ( distanța să scadă în   extensie sub )

►degete-genunchi (înclinații laterale)

 BILANȚUL MUSCULAR DORSO-LOMBAR

Evaluarea neurologică:

Elemente urmarite:

            ► sensibilitatea exteroceptiva în teritoriul dermatomal

            ►ROT

            ►proba Laseque (HDL)

            ►proba Romberg (dg.diferential în ICVB), etc

2.3.  OBIECTIVELE ȘI METODELE RECUPERARII HERNIILOR DE DISC

Obiectivele tratamentului de recuperare în herniile de disc:

Combaterea durerii

Corectarea dezechilibrelor musculare între agonisti si antagonisti

Restabilirea controlului adecvat al miscarii

Profilaxia recidivelor

Mijloace de tratament :

Tratament igieno-postural

Repaosul absolut se recomanda în suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.

În formele comune se recomanda repaos relativ, pe pat tare, în asa-numitele posturi delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.

Alimentatia va cuprinde toate principiile alimentare, recomandîndu-se regim hipocaloric la bolnavii cu plus ponderal.

În cazul folosirii medicatiei antiinflamatorii, se indica regim hiposodat.

Tratament medicamentos

Se vor administra analgezice sau antiinflamatori. Acestea sunt eficiente datorită fenomenelor congestive periherniare și radiculare. Se folosesc atât antiinflamatoare nesteroidiene ca Aspirina, Indometacid, Naproxen, Ibufrofen, cât și glucocorticiozi administrați oral (Prednison 30-40 mg/zi) sau local (paravertebral sau epitular). Se mai pot administra decontracturante precum: Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan.

Aspirina este un antiinflamator foarte folosit datorită eficienței mari și a toxicității reduse. Efecte adverse: deoarece Aspirina prelungește timpul de sângerare 4-7 zile este contraindicată cu o săptămână înainte intervențiilor chirurgicale: cel mai frecvent efect advers este iritația gastrică, fenomen ce poate fi atenuat prin administrarea medicamentului postprandial, dizolvat în lichid.

Se poate face rahianestezie ( cu 1,5 ml. Novocaina 8% pentru adulți) cu repaus total pe pat tare timp de 3 zile în poziție de relaxare musculară completă. Rahianestezia face să dispară contractura lombară, cedarea edemului rădăcinii și a discului, ameliorează tulburările vasculare. Criza poate trece complet, parțial sau poate persista neinfluențată. Dacă unele simptome persistă se așteaptă câteva zile în repaus, deoarece acestea pot ceda treptat. Dacă o parte din simptome persistă, se recomandă poziția de suprarepaos (cu genunchi flectați), adică o poziție de lordoză mionimă sau chiar de cifoză lombară. Aceasta este poziția de relaxare minimă a mușchilor lombari și o deschidere a spațiilor lombosacrate. Pentru a obține dispariția contracturii musculare, se fac infiltrați paravertebrale cu Novocaină (40-100 ml., soluție 1%) de 2-3 ori pe săptămână Novocaina soluție 1% în rădăcina suspectată de compresiune la 2 zile (în total 4-6 injecții). Novocaina se poate asocia cu iod și sulf (Thyiodocain). Injecțiile paravertebrale cu Novocaină au drept scop blocajul fibrelor nervoase. Se mai administrează: antinevralgie, vitamina B1-200mg, hidrocortizon intramuscular epidural sau în disc.

Tratament ortopedic

În hernia de disc fără semne neurologice, in primele trei puseuri cu durată scurtă, se poate face vertebroterapie. Vertebroterapia precoce se face prin tracțiuni lente intermitente (în axul corpului), pe o masă specială pentru a extinde un segment vertebral, reglementând forța și viteza de tracțiune. Tracțiunea este progresivă pentru ca în 10 min. să se ajungă al . Se va menține această greutate 10 min. și apoi se va relaxa lent în decurs de alte 10 min. Se renunță la vertebroterapie dacă bolnavul prezintă dureri în timpul acesteia sau dacă după prima ședință nu s-a obținut nici o ameliorare. Vertebroterapia se mai poate face continuu, progresiv pe pat înclinat. După extensiune se pune un corset gipsat sau lombostat, care va fi purtat trei luni, dacă bolnavul nu mai are dureri. Centura ortopedică are ca scop limitarea mișcărilor segmentului lombosacrat și corectarea hiperlordozei lombare. Nu se face extensiune în cazurile vechi deoarece nu dau rezultate bune; aceste manopere sunt contraindicate în hernia de disc cu semne neurologice.

După cedarea durerilor, bolnavului I se va permite să meargă dar va sta în repaus 4-6 săptămâni după profesie timp în care va evita mișcările bruște ale coloanei vertebrale, frigul, umezeala, trepidațiile. Timp de 6 luni va evita efortul fizic în activitatea profesională, va fi reluată lent și progresiv. În cazul de dureri suportabile fără a se ivi complicați neurologice tratamentul medical se poate prelungii 3 luni.

Tratamentul chirurgical

Indicația intervenției chirurgicale se pune atunci când bolnavul este invalid prin suferința sa. Indicațiile operatorii absolute sunt: hernii de disc acute sau cronice cu semne de compresiune sau de întrerupere uni/sau pluriradiculare (deci cu semne neurologice mari: sindrom de coadă de cal, sindrom motor senzitiv, mixt); hernie de disc cu tulburări sfincteriene; hernii de disc cu parestezi în plante; hernie de disc cu semnul Laseque controlateral; hernie de disc cu sindrom de iritație radiculară, cu dureri mari, contracturi și cu imobilizarea coloanei, scolioză dar fară semne neurologice.

Indicațiile operatorii relative sunt: hernii de disc după 3-4 puseuri dureroase; hernii de disc în faza de lombalgie cu contractură, fără alte semne neurologice, care rezistă la tratament și redoare care a persistat după un puseu accentuat de lombosciatică.

Contraindicații: nu se operează herniile de disc cu leziuni anatomice vechi, ireversibile, deficit motor, atrofie musculară, tulburări sfincteriene.

După 3 săptămâni de la operație bolnavul începe să facă mișcări dese coloana vertebrală timp de o lună, pentru a evita redoarea coloanei. După 3 luni poate relua munca de birou și nu ridica greutăți timp de un an.

Complicațiile postoperatorii sunt minime. Mortalitatea operatorie este nulă.

Recidivele apar în 5-10% di cazuri.

Rezultatele operatorii depind de:

vârsta bolnavului (rezultate în 60% din cazuri sub 40 de ani și în 30% din cazuri peste 50 de ani) ;

sexul (la femei în climacterium se obțin rezultate slabe);

durata bolii (rezultate slabe dacă debutul e rede sub un an, sau peste 10 ani în forme cronice când leziunile de vecinătate persistă și după extirparea hernie);

forma clinică (rezultate foarte slabe în forma de lombalgie, iar în forma de sciatică rezultatele sunt bune);

leziunile anatomopatologice (herniile mari sau sub rădăcini libere sau nu, dau rezultate bune; herniile multiple, calcificate, cu arahnoidita secundară dau rezultate slabe)

sediul herniei (rezultatele operatorii 4 sunt mai slabe față de L5).

Status-ul postlaminectomie lombară

Postoperator, pacientul este adus de la sala în decubit lateral; din două în două ore se schimbă în lateralitate dreaptă și stângă; I se aplică o pernuță dură între genunchi; începând din a II-a zi va putea sta și în decubitul dorsal.

Programul I (primele două zile după operație cuprinde):

exerciții de respirație (abdomino-diafragmatică și toracică, costul inferior, din decubit dorsal și lateral)

exerciții pentru ameliorarea circulației periferice (flexii-extensii de picioare, flexii moderate de șold și genunchi, cu extensii lente din decubit lateral și dorsal). Exercițiile durează 10 min. și se repetă de 2-3 ori pe zi.

Programul II (între ziua a III-a și X-a posoperatorie); se începe mobilizarea în afara patului, trecându-se la șederea pe scaun, apoi în ortostatism.

Acest program vizează:

urmărirea în continuare a obiectivelor programului I

tonifierea musculaturii toracolombare:

decubit dorsal; extensia coloanei, cu ridicarea pieptului;

decubit dorsal; se presează puternic pe planul patului concomitent membru superior drept și cel inferior stâng apoi invers.

decubit ventral: se ridică și se aduc umerii, brațele spre duc spre spate;

decubit ventral: cu sprijin pe antebrațe;

decubit ventral: ridicarea alternativă a unui membru inferior întins.

tonifierea musculaturii abdominale;

decubit dorsal; ridicarea capului și o ușoară ridicare a umerilor.

tonificarea cvadricepșilor și fesierilor mari;

exerciții izometrice

mobilizarea membrelor inferioare:

flexii- extensii de genunchi și șold din toate pozițiile;

decubit ventral: flexii de genunchi

mobilizări ale coloanei (din a V-a zi) din ortostatism;

mișcări de lateritate

mișcări ușoare de rotație

mers cu împingerea unui scaun cu rotile;

mișcări de flexie

Programul III (după 10-12 zile urmat timp de două săptîămâni) se aplică după ce se scot firele și pacientul pleacă acasă sau intr-un serviciu de recuperare și are în vedere următoarele obiective:

tonificarea musculaturii toracolombare, a extensorilor și a abdominalilor;

exerciții de decubit ventral;

din decubit dorsal se va executa “podul”, cu ridicarea bazinului;

exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale și cele de contracție abdomono-lombare;

creșterea mobilității coloanei:

decubit lateral, poziția “cocoș de pușcă”, apoi extensia trunchiului și membrelor inferioare;

din “patrupedie”, lordozarea – cifozurea spatelui;

din decubit dorsal, se rotește trunchiul ducând membrele superioare peste piept în partea opusă;

din decubit dorsal, cu brațele “în cruce” și palmele pe sol, genunchi la 90 de grade, se rotește trunchiului inferior, astfel încât genunchii să atingă solul într-o parte apoi în cealaltă;

învățarea unei posturi corecte intermediare (conștientizarea porțiunii lomabare)

exercițiile durează 30 min. și se execută o dată pe zi.

Dacă sunt posibilități se execută și hidrokineoterapeutică în bazine, repetând din ortostatism sau atârnat aceleași mișcări pentru asuplizare.

Programul IV (de la 4-6 săptămâni) are aceleași obiecte ca și programul III. Exercițiile se vor executa din atârnat și ortostatism. Sunt permise și chiar indicate exercițiile de extensie a coloanei; de asemenea rotațiile. Tipurile de exerciții vor fi selectate iar programul va dura 30 min., adăugându-se și hidrokinetoterapia.

Tratamentul paraliziei de nerv sciatic

Programul de recuperare funcțională în paralizia nevului sciatic va urmării schema reeducării funcționale a neuropatiilor:

Prevenirea devierii piciorului, mai ales cea “în equin” prin retractura tendonului (S.P.E) se va menține poziția în unghi drept a piciorului printr-o atelă, mai ales noaptea, iar în cursul zilei piciorul va fi încălțat cu o ghiată cu carâmb dur. În paralizia sciaticului popliteu intern (S.P.I) prăbușirea bolții este regula, motiv pentru care de la început trebuie pus un susținător plantar.

Menținerea mobilității articulare a gleznei și degetelor mai ales în paraliziile de S.P.E. Mișcările pasive în toate articulațiile piciorului și de asemenea în articulația genunchiului se vor repeta de câteva ori pe zi.

Reeducarea musculaturii paralizate:pentru menținerea tonusului și creșterea acestuia pe măsură ce se produce reinervarea prin:

aplicarea tehnicilor de facilitare – reflexul de reinițiere, inversarea lentă, secvențialitatea pentru întărire, contracțiile repetate etc. – ca și exercițiile imaginative.

exerciții controlaterale de promovare a inducției pozitive în musculatura paralizată

exerciții de activare musculară în cadrul schemelor Kabat;

Recuperarea funcționalității piciorului în cadrul Kineticii de mers și stabilității ortostatice. În acest scop se execută exerciții în lanț kinetic închis și deschis, ca și felurite exerciții de mers pe peren virant. Atât paralizia SPE, cât și mai ales , în cea a SPI o atenție deosebită se va flexiei degetelor – funcție de mare importanță pentru ortostatism și mers.

Ortezarea invalidului, în cazul unor paralizii definitive. Este vorba de paralizia SPE, pentru care se confecționează orteze dinamice (ghete cu arc pentru ridicarea piciorului în mers). Pentru pareze este suficientă aplicarea unui pantof sau ghete cu carâmb dur. Paralizia de SPI nu pune probleme de ortezare, fiind în general bine suportată.

Tratamentul recidivelor

Este același ca în hernia primară. Există bolnavi (10-15%) în special femei, care după operație, timp de 6-12 luni, au dureri medio-dorsale sau cervico-dorsale, care iradiază într-un membru superior, din cauza unei discopatii dorsale sau cervicale, produsă de schimbarea potoperatorie a staticii vertebrale. În aceste cazuri se aplică un tratament conservator, repaus, radioterapie, injecții locale și tratament etiologic. După operație bolnavii pot avea crampe musculare diurne sau nocturne, localizate în special în gambe. Acestea se tratează cu chinina după amiază (dacă are crampe noaptea) timp de 3-5 zile consecutiv, apoi timp de la o săptămână la 3 zile. Dacă durerile apar și ziua se va administra la început aceeași cantitate și dimineața.

Sarcina și hernia de disc. Se poate opera de hernie de disc gravida pană la luna a cincea. Când fenomenul herniei de disc apare spre sfârșitul sarcinii se recurge la operație cezariană.

Tratament fizical

1. Electroterapia

În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea înlocui celelalte forme de tratament.

Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti electrici în discopatiile lombare sînt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.

Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor simple longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe laba piciorului. În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsura locala.

Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor în formele discogene este moderat.

Ultrasunetul se foloseste în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinte musculo-tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative.

Curentul Träbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic comparabil cu al curentilor diadinamici.

Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta în acut. Are un bun efect decontracturant.

2. Masajul

        În formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier si de-a lungul membrului inferior.

        În formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj.

        În formele cu hipotrofii si tulburari vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic.

Masajul – anatomofiziologie, efecte, manevre 

      Masajul reuneste o serie de manevre manuale si/sau instrumentale (mecanice, electrice, acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om în scop igienic, profilactic sau terapeutic si recuperator, de catre o persoana mai mult sau mai putin calificata (de regula, masorul); în timp ce automasajul reprezinta aplicarea acestor proceduri de catre o persoana asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, frictiuni, tapotament, rulat-cernut, scuturari, masaj sub apa, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), bineînteles cu limitele respective (accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regula, la membre). 

EFECTELE  MASAJULUI

 Efectele circulatorii se evidentiaza la nivelurile capilar, venos si limfatic.

De exemplu, manevrele de efleuraj sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de întoarcere, cea superficiala, usurând astfel munca inimii. Asociind la aceasta manevra blânda unele manevre mai puternice, cum sunt presiunile, se actioneaza si asupra circulatiei venoase de întoarcere profunda, cu efect folosit în patologia venoasa.

În ceea ce priveste circulatia limfatica, anumite proceduri (ex. – efleurajul mai energic, alunecari profunde pe membre, frictiunile) activeaza circulatia limfei în sens centripet, combatând astfel staza limfatica.

De retinut ca anumite proceduri de masaj (efleuraj, frictiuni, etc.) induc, local, o secretie histamina si acetilcolina care vor produce o vasodilatatie periferica, locala (hiperemia pielii), ceea ce exprima o activare circulatorie cu consecinte metabolice la care intervin si alte mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).

 Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj (framântatul, tapotamentul, etc.) pe cale mecanica (directa) si reflexa (indirecta) si care activeaza circulatia din muschi, stimuleaza cresterea agentilor nutritivi si în acelasi timp favorizeaza eliminarea unor cataboliti nocivi, în special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea, se stimuleaza elasticitatea si forta de contractie a fibrelor musculare. Manevrele usoare (efleurajul) au efecte linistitoare, decontractante asupra muschilor, mai ales când masajul foloseste unele unguente relaxante (crema relaxanta Decontractil, etc.) 

 Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul, vibratiile energice, etc.) care activeaza metabolismul astfel: mobilizeaza grasimile din stratul celular subcutanat, contribuind la arderea acestora si scaderea tesutului subcutanat în exces.

Prin activarea circulatiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfati, glucoza, trigliceride, acizi grasi liberi si alti nutrienti, în special la nivel muscular, contribuind astfel la cresterea eficientei mecanice, mai ales la nivel muscular.

Tot prin efecte metabolice si într-o mai mica masura prin stimularea secretiei sudorale (ca urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizeaza eliminarea unor cataboliti de uzura, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinina, acid uric, peroxizi lipidici, etc.).

 Efecte reflexe. Multa vreme s-a acordat atentie efectelor mecanice ale masajului si mult mai târziu a fost pusa în evidenta actiunea reflexa a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul, vibratiile fine) care excita receptorii pielii si în acest fel informeaza anumiti centri nervosi, care la rândul lor declanseaza reactii de raspuns la nivelul unor organe si tesuturi.

Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se executa blând un timp mai îndelungat, ceea ce va provoca o linistire a sistemului nervos central si o relaxare a musculaturii scheletice, pe cai reflexe (aferente-eferente).

Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheata (masaj cu gheata) diminueaza senzatiile dureroase posttraumatice, prin vosoconstrictia periferica pe ca o induce, si diminuarea temperaturii locale, ceea ce provoaca o veritabila anestezie locala.

Tot prin mecanisme reflexe masajul influenteaza favorabil si sfera endocrinometabolica, efectele depinzând de manevrele folosite, de ritmul si intensitatea lor, dar si de reactivitatea individuala.

Se întelege ca prin aceste efecte, ca si prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv la mentinerea calitatii epidermului.

Daca ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal sau pe anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul), hidromasajul (masajul cu jet de apa, masajul subacvatic), vom adauga acestor efecte ale manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele mecanice ale diverselor aparte (în special vibromasatoare).

Fara a diminua eficienta masajului instrumental, masajul manual ramâne superior, el creând ambianta organica si psihica dintre cel masat si masor, ceea ce duce la o crestere a eficientei (probabil si prin mecanisme de tip placebo).

De aceea consideram necesar ca fiecare sportiv sa aiba cunostinte de masaj, sa poata efectua, la nevoie, un masaj colegului (în special în cadrul competitiilor sportive) si bineînteles sa se poata automasa. 

Manevrele  fundamentale  de  masaj  manual

Tehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care nu pot lipsi în efectuarea acestei terapii.

Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor muscular, osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor procedee de masaj în functie de obiectivele terapeutice urmarite.

Manevrele fundamentale include:

efleurajul (netezirea);

frictiunea;

framântatul;

tapotamentul;

vibratiile.

Efleurajul

Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care începe orice sedinta de masaj, dar poate fi alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie manevra de încheiere în majoritatea situatiilor.

Consta în alunecarea usoara a mâinilor masorului pe suprafata corpului, realizându-se o netezire a tegumentelor, si care se executa, întotdeauna, în sens centripet, adica de la extremitatea distala catre extremitatea proximala a segmentului care este masat.

Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati:

cu fata palmara a mâinilor, cu degetele întinse, apropiate sau departate, atunci când se maseaza zone mai întinse si plane, utilizându-se ambele mâini;

cu fata dorsala a mâinilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentând tehnica denumita masaj în pieptene, pentru zonele paroase;

cu fata palmara a degetului mare;

cu fata palmara a vârfurilor a doua sau trei degete, atunci când se maseaza suprafete mici;

prin cuprinderea între degetul mare si celelalte degete, când se maseaza pe zone mai mici si rotunde.

Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodata sau folosindu-se alternativ, una dupa alta. Netezirea se face în mod obisnuit în linie dreapta, în axa longitudinala a membrelor, de-a lungul grupelor de muschi în functie de structura anatomica a regiunii. De obicei se efectueaza segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebrat, brat, gamba, coapsa), dar poate fi executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare, când timpul nu ne permite sa o aplicam.

Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau grupelor musculare din zona masata.

La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate în sus, la nivelul trunchiului se urmareste sensul de întoarcere a circulatiei venoase catre inima, la ceafa si gât sensul manevrei este de la cap spre umar si omoplati.

Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionând în special asupra pielii, tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor venoase si limfatice.

Ea are o actiune calmanta, micsorând fenomenele dureroase, de contractura musculara, de tensiune psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realizând, totodata, si conditiile de adaptare mai buna la alte manevre fundamentale mai puternice.

Un alt efect important al efleurajului este îmbunatatirea circulatiei de întoarcere venoasa si limfatica, ce rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza hemodinamica, dar si actiunea reflexa ce produce vasodilatatie activa prin mecanisme vasomotorii nervoase si umorale. Se îmbunatatesc conditiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se favorizeaza îndepartarea lichidelor din spatiile intracelulare, efecte foarte utile în tratamentul edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului locomotor.

Hiperemia activa, dupa netezire, îmbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati macroergici si în acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la suprafata, asigurând conditii functionale normale pentru grupele musculare respective.

Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin împiedicarea procesului de mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai în vârsta, si scurteaza timpul de reînnoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.

Frictiunea

Manevra fundamentala de masaj, frictiunea consta în apasarea si deplasarea tegumentelor si tesuturilor conjunctive subcutanate pe planurile profunde, în limita elasticitatii lor.

Din punct de vedere tehnic, aceasta manevra se poate executa în mai multe modalitati:

cu fata palmara a degetelor mâinii, cu cele trei degete ale mâinilor (index, medius si inelar) sau cu vârful degetului mare, când se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile interosoase, pe partea dorsala a mânilor si picioarelor);

cu marginea cubitala a mâinii;

cu "radacina" mâinii sau cu partea dorsala a pumnului strâns, când se maseaza zone mai mari;

cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului mic, atunci când se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare.

Degetele sau mâinile se aplica pe tegumente având un unghi între 30-700, în functie de forta pe care dorim sa o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forta de patrundere este mai mare).

Sensul frictiunii poate fi linear sau circular

Frictiunea în sens linear este adecvata zonelor sarace în tesuturi moi si mai putin suple (articulatiile si regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor).

Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi subcutanate, pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase.

Aceasta manevra de masaj se adreseaza, în special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor musculare de suprafata (muschii pielosi ai fetei).

Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin influentarea favorabila a factorilor lipolitici, producând o scadere cantitativa a straturilor de grasime.

Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii tegumentelor prin prevenirea depunerii sarurilor de calciu în fibrele elastice, la persoanele de vârsta a 3-a.

Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin îmbunatatirea conditiilor trofice locale, mai ales la persoanele în vârsta când aceste procese sunt încetinite.

Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina, acetilcolina, bradikinina, favorizeazând circulatia locala si resorbtia edemelor dupa traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, când este executata într-un ritm lent si prelungit.

Frictiunea îmbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub forma de unguente, în aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde exista procese aderentiale dupa traumatisme, hematoame organizate sau inflamatii locale, marind elasticitatea tisulara, dar este contraindicata în procesele inflamatorii si hemoragice acute.

Framântarea

Denumita si petrisaj, framântarea este o manevra fundamentala de masaj, care are efecte stimulante puternice.

Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice:

cu palma, framântarea în cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi între degete si "radacina" mâini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se trece la portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor întinse si plane (spatele, toracele, lombele, bratele, coapsele), executându-se longitudinal pe directia fibrelor musculare;

cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea tendoanelor, fasciilor sau a muschilor mai subtiri;

la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu mâinile aplicate în bratara, musculatura fiind prinsa între degete si palme, exercitând astfel presiuni asupra ei;

într-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe planurile dure, cu exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru îmbunatatirea elasticitatii si contractilitatii musculaturii.

Framântarea este o manevra de masaj care se adreseaza tesuturilor situate în profunzime si mai ales musculaturii.

Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, îmbunatatind excitabilitatea si contractilitatea muschilor. Mentine în conditii normale elasticitatea muschilor si favorizeaza în acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanta.

În acelasi timp, prin activarea circulatiei în vasele sanguine si limfatice se îmbunatatesc schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoza, adenozintifostat) si favorizeaza eliminarea catabolitilor rezultati din activitatea musculara.

Este o procedura frecvent utilizata în masajul la sportivi, atât pentru refacerea dupa antrenamente sau competitii, cât si în pregatire.

De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare datorita inactivatatii si care ramân dupa traumatismele aparatului locomotor.

Tapotamentul (baterea)

Tapotamentul sau baterea este o manevra fundamentala ce consta în aplicarea pe tegumente a unor serii de loviri scurte si ritmice reprezintând unul din cele mai intense procedee de masaj.

Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa dupa mai multe modalitati:

când se face cu fata palmara a mâinilor si a degetelor întinse poarta numele de plescait. Miscarile mâinilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor, mâinile lasându-se sa cada liber pe regiunea de masat;

cu palma si degetele usor flexate (formând o adâncitura pe fata palmara), realizându-se tapotamentul în ventuza;

cu dosul mâinilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicându-se cu primele falange;

cu pumnul incomplet închis, cu partea cubitala, astfel încât se asigura o elasticitate a loviturii si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si reprezinta a manevra deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura bine dezvoltata si mai putin sensibile (zonele lombara si fesiera);

tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a mâinilor, degetele fiind apropiate, miscarile de lovire efectuându-se din articulatia pumnului;

alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu vârful degetelor, mâinilor, flexate si departate. Este  unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile se efectueaza din articulatiile pumnilor, degetele cazând libere pe suprafata  tegumentelor. Reprezinta o modalitate de aplicare a baterii adecvata pentru anumite regiuni (toracele si abdomenul).

În functie de intensitatea si ritmul tapotamentului, efectele se produc în tesuturile moi superficiale sau mai profunde. Se obtine un efect predominant excitant, prin actiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii si a tesuturilor subcutanate conjunctive, si o activare a circulatiei cu hiperemie si cresterea temperaturii locale.

Baterea provoaca, de asemenea, o crestere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, ceea ce duce la o crestere a tonusului muscular. Procedura favorizeaza factorii lipolitici si mobilzarea adipocitelor din tesuturile subtegumentare, micsorându-se în acest fel volumul stratuli adipos.

Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului în hipotoniile si hipotrofiile musculare prin inactivitate.

Tapotamentul se foloseste si ca manevra de masaj în pregatirea sportivilor între probe sau în pauza dintre reprize. Aceasta manevra se foloseste în afectiunile aparatului locomotor unde sunt prezente dureri sau contracturi musculare.

Vibratiile

Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta în executarea unor miscari oscilatorii pe o regiune mai restrânsa, producând o deplasare foarte mica a tegumentelor si a tesuturilor subcutanate.

Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau umarului, prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor mâini.

Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea îndelungat, deoarece sunt dificil de executat si obosesc mâna masorului.

Avantajul consta în faptul ca mâna masorului este moale, calda si se muleaza mai bine pe suprafata tratata, ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, în comparatie cu manevrele mecanice.

Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate, produc o senzatie de încalzire si relaxare musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine în zona masata, cu efecte descongestionante.

Vibratiile sunt procedee indicate în hipertoniile musculare, în contracturile musculare ce apar în spasmofilie, în artrozele cervicale si lombare, precum si în combaterea oboselii musculare dupa efort, la sportivi. 

Manevrele  secundare  de  masaj  manual

În afara manevrelor fundamentale de masaj, mai exista o serie de manevre secundare sau ajutatoare care pot fi utilizate pe lânga primele.

 Presiunile constau în apasari pe unele zone ale corpului si se aplica la sfârsitul sedintelor de masaj partial.

Ele se efectueaza cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplica de o parte si de alta a coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat în decubit ventral – cu fata în jos, cu membrele superioare în extensie, astfel masorul exercitând presiunile cu mai putin efort, folosindu-si greutatea trunchiului în executarea apasarilor asupra zonei de masat).

Procedeul trebuie facut cu atentie, fara variatii bruste de intensitate, evintându-se provocarea senzatiei de disconfort. În cazul în care apar senzatii dureroase în zona de aplicare, manevra se întrerupe.

Presiunile sunt contraindicate la batrâni si copii deoarece exista riscul producerii de acceidente osoase (fisuri).

Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra circulatiei din zona masata, care dupa o faza de ischemie trece într-o faza de hiperemie, precum si efecte asupra ramificatiilor nervoase cu realizarea scaderii sensibilitatii. 

 Cernutul si rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite parti ale corpului, care au forma cilindrica (membrele superioare si inferioare).

Cernutul se executa cu ambele mâini asezate pe partile laterale ale segementului membrului, cu degetele îndoite, imprimându-se partilor moi miscari laterale similare cernutului prin sita.

Rulatul se face cu ambele mâini plasate lateral, de o parte si de alta a segmentului membrului, cu degetele întinse, realizându-se o rulare, a tesuturilor moi, în ambele sensuri, de jur împrejurul regiunii masate.

Aceste procedee se adreseaza în special musculaturii membrelor, având efecte de relaxare musculara, de descongestionare locala si de îmbunatatire a supletii tesuturilor.

Datorita faptului ca se pot executa destul de usor, sunt folosite, îndeosebi de sportivi, în automasajul membrelor.

 Tractiunile si tensiunile se adreseaza, în special, articulatiilor si tesuturilor periarticulare.

Tractiunea se face cu ambele mâini, folosind o priza deasupra articulatiei si una dedesubtul acesteia, tragând în sensul axei longitudinale a segmentului unde se afla articulatia.

Manevra are ca obiectiv realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor componente atât ale articulatiei, cât si a elementelor periarticulare, îmbunatatindu-se mobilitatea articulara. Tractiunea se foloseste mai ales pentru articulatiile degetelor.

Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate.

La nivelul coloanei cervicale, tractiunea se face din pozitia sezând sau stând, folosind priza pe frunte si pe ceafa, tragând capul în sus.

Pentru trunchi, manevra se efectueaza tot sezân sau stând, cu apucarea subiectului peste brate si tragerea lui în sus, vertical. 

Pe lânga manevrele fundamentale si secundare de masaj manual folosite în mod obisnuit de catre masorul care aplica procedura sau de catre persoana care se automaseaza, exista o serie de alte procedee care cuprind:

masajul reflex;

hidromasajul;

masajul instrumental;

masajul cu jet de aer cald,;

masajul cu bule gazoase în apa,;

masajul cu gheata.

Masajul reflex

Masajul reflex se bazeaza pe influenta reflexa, de la distanta, dupa aplicarea acestuia pe zone de proiectie dureroase, tegumentare sau periostale, în afectiuni ale aparatului locomotor sau viscerale.

În aceasta categorie intra:

masajul periostal;

pe zone reflexogene Head;

presopunctura.

Masajul periostal consta în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a mediusului, în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de parti moi.

Punctele de presiune se aleg dupa gradul de sensibilitate la apasare.

Presiunea se exercita timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însotita de frictiuni circulare. Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare. Pentru a obtine efecte de durata se executa 3-4 sedinte.

Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractura si le atenueaza pe cele dureroase, prin aplicare pe zona de proiectie periostala învecinata zonei afectate.

Dezavantajul metodei consta în faptul ca pacientul are dureri pe durata aplicarii presiunii.

Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor dupa afectiuni traumatice ale aparatului locomotor, interesând tesuturile ligamentare si musculare.

Presopunctura reprezinta un procedeu terapeutic derivat de la acupunctura.

Ea consta în efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe puncte folosite în acupunctura.

Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase, micsorarea tonusului muscular, realizarea relaxarii musculare.

Presopunctura se foloseste în:

afectiuni musculare – ex. miozitele de efort;

în contracturile musculare din artroze – PSII;

în afectiuni ale sistemului nervos periferic – ex. nevralgiile;

în afectiuni ale tendoanelor – ex. tendinitele

Eficienta acestui procedeu nu atinge în aceeasi masura gradul de eficienta realizat prin acupunctura.

Masajul transversal profund

Masajul transversal profund, sau masajul Cyriax, consta în utilizarea frictiunii pentru a realiza mobilizarea tesuturilor moi între ele, tegumente, tesuturi, fascii, fibre musculare, tendoane. Ea se bazeaza pe diagnosticul exact al leziunii, prin palparea cu 2 degete a zonei traumatizate si evidentierea punctului dureros. Se executa o frictiune profunda transversala cu 2 degete, perpendicular pe directia fibrelor musculare sau ligamentare, interesate de traumatism. Presiunea ramâne constanta în tot timpul sedintei, degetele pastrând contact permanent cu pielea. Durata procedurii este de 10 minute, ea putându-se repeta la interval de 1-2 zile.

Masajul transversal profund realizeaza înlaturarea aderentelor fibroase dupa traumatisme ale aparatului locomotor. Prin mobilizarea transversala a tesuturilor moi se refac zonele de clivaj si alunecare fiziologica a muschilor si tendoanelor. Are o actiune trofica locala producând hiperemie si analgezie la locul de aplicare.

Nu se recomanda în stadiul acut si în afectiunile inflamatorii ale aparatului locomotor.

Hidromasajul consta în asocierea în acelasi timp a manevrelor de masaj cu o procedura de hidroterapie. Exista doua metode de aplicare a hidromasajului si anume: dus-masajul si dusul subacval.

Dus-masaj consta în executarea unui masaj manual pe o anumita parte a corpului, care se afla sub jetul unor dusuri calde ce actioneaza vertical. Pacientul,  dezbracat, se afla asezat în decubit dorsal sau decubit ventral, pe o masa de masaj, deasupra careia exista 4-6 dusuri rozeta din care cade, în ploaie, apa la o temperatura de 380, de la o înaltime de . Durata proceduri este de 5-10 minute si de obicei se face partial (pe spate, pe torace, abdomen sau membre).

În cazul dus-masajului, pe lânga efectele masajului (mecanice) se adauga si cele ale agentului termic reprezentat de dusul rozeta. El produce o vasodilatatie puternica  favorizând:

procesele de resorbtie;

relaxarea musculaturii;

calmarea fenomenelor dureroase.

Aceasta procedura este folosita în tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor, în diferite forme ale reumatismului abarticular, în diverse sechele dupa traumatismele aparatului locomotor si în masajul sportiv.

Dusul subacval este a doua forma de aplicare a hidromasajului si consta în aplicarea unui dus cilindric asupra unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se afla sub apa, într-o baie la temperatura de 370-380. Presiunea dusului, care se proiecteaza pe zona de masat poate fi reglata la 1-6 atmosfere, în functie de sensibilitatea regiunii tratate. Aceasta presiune se realizeaza cu ajutorul unui compresor electric, care printr-un furtun cu sorb absoarbe apa din vana, dupa care o proiecteaza printr-un furtun prevazut la capat cu o duza cilindrica, asupra zonei de tratat. Duza este plasata sub apa, la de corp, jetul cilindric de apa se proiecteaza la un unghi de 350 fata de suprafata tegumentelor. La nivelul articulatiilor se poate proiecta perpendicular.

Durata procedurii este de 5-15 minute, iar sensul de aplicare este centripet. Se începe cu partea posterioara a unui membru inferior (gamba, coapsa, fesa, ajungându-se în regiunea lombara si interscapulovertebrala), se trece la celalalt membru inferior, apoi la membrele superioare, tot în sens centripet. Pe partea anterioara a corpului se procedeaza la fel, exceptând abdomenul, unde se foloseste sensul orar si presiune mai mica. Nu se aplica pe zonele mamare si scrotale.

Avantajele dusului subacval sunt:

permite o relaxare optima a musculaturii sub actiunea factorului termic si a presiunii hidrostatice;

realizeaza un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apa fiind mai agreabila, deoarece aceasta este reglabila în functie de sensibilitatea zonei tratate;

permite un masaj mai eficient, în profunzime, decât prin masaj manual, în zone ale corpului cu straturi mari de tesut celuloadipos si muscular, cum sunt lombele, fesele, articulatiile soldurilor;

este mai putin obositor pentru persoana care în executa.

Dezavantajele procedurii constau în faptul ca necesita masuri de protectie deosebite:

o instaltie perfecta a compresorului electric (priza în pamânt) si a vanei;

echipament de protectie (manusi, cizme de cauciuc pentru persoana care aplica procedura).

Dusul subacval are urmatoarele efecte:

realizeaza o hiperemie profunda în zona de aplicare ce favorizeaza procesele de resorbtie;

produce relaxarea musculara;

favorizeaza înlaturarea proceselor aderentiale dupa afectiuni inflamatorii sau traumatice ale aparatului locomotor si stimuleaza activitatea motorie a unor viscere abdominale.

Masajul instrumental mecanic se efectueaza cu ajutorul aparatelor producatoare de vibratii, denumite aparate de vibromasaj.

Aplicarea pe zonele  de tratat a vibratiilor mecanice se face prin doua modalitati:

aparate cu banda vibratoare;

aparate portabile cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme.

Unele aparate din a doua categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilatiilor, care la valori minime permit efectuarea si a efleurajului.

Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:

unele aparate ofera posibilitatea reglarii frecventei si amplitudinii oscilatiilor;

produc vibratii mecanice ritmice si cu amplitudine uniforma;

dispenseaza pacientul de serviciile persoanei specializate;

durata sedintei poate fi mai mare fata de aceea în care vibratiile se executa manual (care sunt obositoare pentru persoana care le efectueaza).

Dezavantajele aparatelor de masaj sunt:

ofera numai doua manevre, efleuraj si vibratii, în comparatie cu masajul manual, care efectueaza o gama mult mai larga de manevre fundamentale si secundare;

vibratiile mecanice sunt mai putin agreabile decât vibratiile manuale, executate de masor, care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferita a diverselor segmente ale corpului, realizându-se un confort mai bun pentru pacient.

Vibratiile mecanice fine, cu amplitudine mica, au efecte sedative, descongestive si de relaxare musculare. Sunt folosite în tratamentul fenomenelor dureroase si a contracturilor musculare de la nivelul aparatului locomotor, dar si în fenomene dureroase viscerale abdominale.

Vibratiile mecanice de amplitudine mai mare si frecventa mai ridicata produc o stimulare a circultiei sanguine în zona de aplicare, cu aparitia unei hiperemii a pielii, precum si o actiune de împiedicare a depunerii adipocitelor, prin mobilizarea lor din tesuturile celuloadipoase subcutanate.

Aceleasi vibratii fine si efleurajul se pot realiza si cu aparate actionate electric.

Masaj local cu gheata este un procedeu care îmbina una din manevrele fundamentale de masaj, netezirea, cu crioterapia. Aceasta consta în folosirea cuburilor de gheata cu care se face efleuraj pe zona de tratat timp de 3-7 minute, manevra care se repeta la interval de 2 ore.  Efectele procedurii constau în:

producerea unei vasoconstrictii locale cu scaderea consumului de oxigen si a metabolismului;

diminuarea extensibilitatii colagenului cu prevenirea formarii edemului;

realizarea unei miorelaxari cu reducerea contracturii;

diminuarea conducerii nervoase;

actiune analgezica.

Masajul cu gheata se foloseste în diverse afectiuni ale aparatului locomotor de natura traumatica, cum sunt contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare, etc.Eficacitatea  tratamentului este conditionata de aplicarea sa cât mai prompta. 

3. Kinetoterapia

Mobilitatea trunchiului este asigurata de coloana vertebrala prin care se realizeaza miscarile de flexie-extensie lateralitate stânga-dreapta si rotatie. Sub raportul kineticii întregului corp, trunchiul joaca un rol important decât al propriei capacitati de miscare. Mobilitatea controlata a membrelor ar fi posibila fara participarea trunchiului superior la miscarile membrului brahial si a trunchiului inferior la miscarile membrului pelvian.

Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale întregului corp: decubit, sezând si ortostatica.

Trunchiul asigura, asadar, atât statica, stabilitatea corpului, cât si dinamica, flexibilitatea lui. Aceste functii sunt de fapt îndeplinite de coloana si masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea intrinseca a coloanei este realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca este data de musculatura. La stabilitatea totala a trunchiului, cea intrinseca contribuie într-un procent foarte redus.

Mobilitatea este asigurata prin sumarea miscarilor în fiecare segment mobil al coloanei. Segmentul mobil al coloanei sau unitatea functionala (complexul a doua vertebre adiacente, discul intervertebral, articulatiile interapofizare si structurile moi conexe) realizeaza miscarea la fiecare nivel, în functie de raportul dintre suprafata discului si grosimea lui. Cu cât acest raport va fi mai mic, cu atât mobilitatea în segmentul respectiv va fi mai mare. Astfel, coloana cervicala are un raport de 6, coloana lombara de 13, iar cea dorsala de 22. Astfel, mobilitatea cea mai buna este în coloana cervicala, în cea dorsala fiind de 4 ori mai limitata.

Discurile intervertebrale suporta presiuni foarte mari, în functie de pozitia trunchiului si încarcarea cu greutati.

Studierea celor mai eficiente exercitii pentru tonifierea musculaturii trunchiului a preocupat mereu atât pe cercetatorii fiziologi, cât si pe practicienii kinetologi.

Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în functie de stadiul suferintei: acut, subacut, cronic sau de remisiune completa.

În stadiul acut se aplica metode de relaxare generala si de relaxare a musculaturii lombare.

În subacut începe adevaratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul Williams. Pe lînga tehnicile de relaxare, acum se vor aplica si tehnici de asuplizare a trunchiului inferior.

În stadiul cronic se poate începe si tonifierea musculaturii slabe.

Redam în continuare pe scurt exercitiile care alcatuiesc programul Williams, exercitii care se executa diferentiat, pe trei faze, în functie de evolutia afectiunii.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A

În stadiul de remisiune completa, programul de kinetoterapie urmareste prevenirea recidivelor, urmarind constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului, ca si însusirea unor metode de "înzavorîre" a coloanei lombare în timpul efortului fizic, în special cu ridicare de greutati.

Musculatura flexoare – flexia

Tipuri de exercitii statice:

Exercitiul 1: suita de exercitii "cap pe trunchi" din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati: se ridica în asa fel capul, încât sa "priveasca" picioarele; musculatura abdominala se contracta static pentru a fixa toracele, pentru ca acesta, la rândul lui, sa reprezinte punct fix pentru scaleni si sternocleidomastoidieni- flexia capului se poate combina cu flexia unui sold, pentru cresterea actiunii statice a abdominalilor.

Exercitiul 2: suita de exercitii "trunchi pe membre inferioare", coloana ramânând dreapta,rigida: din pozitia culcat sau sezând, cu membrele inferioare întinse (sau flectate), se ridica sau se coboara lent trunchiul mentinut drept.

Exercitiul 3: de fapt, o suita de exercitii care poarta denumirea de "membre inferioare pe trunchi" si care se executa din decubit dorsal, din ortostatism, din atârnat, cu ambele membre concomitent sau cu câte unul alternativ: se face flexia soldului cu genunchiul flectat (sau întins); daca flexia CF nu este completa,se realizeaza contractia statica a musculaturii abdominale; daca este completa, seproduce o basculare posterioara a pelvisului, dreptii abdominali scurtându-se.

Exercitiul 4: din pozitia ventrala, în sprijin pe mâini si vârful picioarelor, se executa flexia bratelor: musculatura abdominala este obligata sa se contracte static anti-gravitatie, pentru a preveni bascularea anterioara a bazinului.

Exercitiul 5: contractii puternice abdominale din diverse pozitii: decubit dorsal cu genunchii flectati, din decubit ventral, din sezând sau din ortostatism.

Tipuri de exercitii dinamice:

Exercitiul 1: combinarea miscarilor de trunchi cu ale membrelor inferioare sau doar ale unuia dintre ele: din decubit dorsal se combina flexia coloanei cu flectarea membrelor inferioare, aducând genunchiul la piept cu ajutorul bratelor.

Exercitiul 2: grup de exercitii "pelvis si coloana lombara pe trunchiul superior si membre inferioare": din decubit dorsal cu genunchii flectati se basculeaza puternic bazinul spre spate, delordozând; musculatura abdominala lucreaza sincron cu extensorii soldului.

Exercitiul 3: suita de exercitii "membre inferioare pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchiul superior": din decubit dorsal sau din atârnat se executa flexia CF, cu sau fara flexia genunchiului, combinata cu flexia coloanei toraco-lombare.

Exercitiul 4: suita de exercitii "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": se executa din decubit dorsal, cu genunchii flectati si cu picioarele fixate.

Exercitiul 5: suita de exercitii "coloana pe pelvis" – respectiv flexia coloanei fara miscarea pelvisului sau a membrelor inferioare, care se executa din decubit dorsal, gradul de flectare fiind variabil: sa se observe ca ridicarea nu se face cu coloana dreapta, rigida, si ca nu este vorba doar de flectarea coloanei cervicale.

Musculatura extensoare – extensia

Tipuri de exercitii statice:

Exercitiul 1: grup de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare": din pozitiile în sezând, ortostatica sau ventrala cu sprijin pe bazin se executa coborâri-ridicari de trunchi cu coloana dreapta, rigida; miscarea se face din solduri (flexie-extensie), extensorii toraco-lombari în contractie statica luptând contra gravitatiei, care tinde sa flecteze coloana.

Exercitiul 2: suita de exercitii de tip "atârnat la bara cu îndoirea bratelor", în timpul acestor exercitii extensorii actioneaza static pentru a mentine pozitia dreapta a coloanei, lupând împotriva gravitatiei.

Exercitiul 3: de fapt, grup de exercitii de "cadere în fata", respectiv din pozitie ortostatica se duce piciorul drept înainte, corpul "cazând" în fata; se repeta apoi acelasi exercitiu cu piciorul stâng, musculatura erectoare se contracta pentru a lupta contra gravitatiei, mentinând spatele perfect drept.

Exercitiul 4: suita de exercitii tip "membre inferioare pe trunchi": din decubit ventral se extinde câte un membru inferior aproximativ la 15 grade; extensorii toraco-lombari si flexorii soldului opus actioneaza static pentru a bloca tendiinta de balansare posterioara a pelvisului prin extensorii membrului inferior ridicat; daca extensia depaseste 15 grade, pelvisul se înclina anterior datirita tensiunii exercitate de ligamentul iliofemural, iar extensorii toraco-lombari actioneaza dinamic, scurtându-se.

Tipuri de exercitii dinamice:

Exercitiul 1: tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior si membre inferioare": din decubit dorsal, cu genunchii flectati, pelvisul este basculat înaite, cu lordozare lombara accentuata – musculatura extensoare toraco-lombara actoineaza sinergic cu flexorii CF.

Exercitiul 2: grup de exercitii "membru inferior pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior": în decubit ventral se ridica (extinde) alternativ câte un membru inferior peste 15 grade; ligamentul iliofemural blocheaza extensia CF peste 15 grade, asa ca pelvisul va bascula anterior cât permit extensorii coloanei toraco-lombare si flexorii articulatiei coxo-femurale a membrelor inferioare care sta pe sol.

Exercitiul 3: suita de exercitii tip " trunchi (coloana arcuita) pe membrele inferioare": se executa din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati, ridicând de pe sol toracele cu sprijin în umeri; sau, din sprijin cu mâinile pe bara, se arcuieste spatele, daca se flecteaza genunchii si CF se reduce posibilitatea saltarii pelvisului si lombei, extensia producându-se mai ales în zona toracala.

Exercitiul 4: suita de exercitii "coloana pe pelvis, pelvis pe membrele inferioare", în care erectorii toraco-lombari sunt activati concomitent cu extensorii soldului.

Exercitiul 5: tip de exercitii "coloana pe pelvis": din decubit ventral, se executa extensia coloanei (activitate dinamica a erectorilor, în timp ce extensorii soldului lucreaza izometric, fixând pelvisul) cu bratele spre spate.

Exercitiul 6: suita de exercitii prin combinarea miscarii "membre inferioare pe pelvis" cu "extensia coloanei" – si aici erectorii toraco-lombari actioneaza sinergic cu extensorii soldului.

Flexia si extensia

 Tip de exercitiu static: coloana ramâne rigida, realizând tipul "trunchi pe membrele inferioare"; miscarea se executa din CF (flexie-extensie), este o combinare a exercitiului 2 de la exercitii statice pentru flexie cu exercitiul 2 de la exercitii statice pentru extensie.

 Tipuri de exercitii dinamice. Au mare importanta în programele de asuplizare a coloanel. Se combina tipurile de exercitii aratate separat la flexia si extensia coloanei – vom completa cu câteva miscari combinate ale trunchiului si membrelor, care solicita supletea coloanei.

Exercitiul 1: din patrupedie se ridica un genunchi spre abdomen, în timp ce coloana se cifizeaza puternic, apoi respectivul membru inferior se extinde, lordozând concomitent coloana.

Exercitiul 2: tot din patrupedie, bascularea pelvisului înainte cu extensia capului realizeaza o extensie a trunchiului, apoi bascularea înapoi a pelvisului cu flexia capului face posibila cifozarea toraco-lombara

Exercitiul 3: deseori retractura ischiogambierilor limiteaza flexia trunchiului: în aceste cazuri se indica exercitii speciale de întindere a ischiogambierilor, care se realizeaza prin miscari succesive de flexie-extensie de trunchi, din pozitii speciale.

Flexorii laterali ai coloanei – Miscarea de lateroflexie

Tipuri de exercitii statice:

Exercitiul 1: suita de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare" prin aplecarea laterala a trunchiului mentinut drept, cu abductia sau adductia soldului de sprijin, celalalt membru inferior mobilizându-se odata cu trunchiul. În timpul acestei lateroflexii, musculatura opusa de pe partea superioara actioneaza prin contractie statica contra gravitatiei, pentru ca sa mentina coloana dreapta, sa nu se curbeze pe partea care se apleaca.

Exercitiul 2: grup de exercitii tip "miscari laterale ale bratului si membrului pelvian, cu cadere laterala a trunchiului", în care musculatura lateroflexoare de pe partea inferioara se contracta pentru a mentine trunchiul drept, sa nu cedeze sub propria-i dreutate.

Exercitiul 3: prin fandari laterale, cu caderea corpului pe partea respectiva (mâinile în solduri), se realizeaza contractia puternica a musculaturii lateroflexoare pe partea opusa.

Tipuri de exercitii dinamice:

Exercitiul 1: suita de exercitii tip "coloana pe pelvis", care necesita pozitii în care pelvisul sa fie fixat; astfel, din pozitia calare pe o bancheta, se apleaca într-o parte  si în alta trunchiul, din ortostatism, cu un picior pe o banca joasa, se apleaca trunchiul spre o parte sau alta , bratul opus miscari este în abductie.

Exercitiul 2: grupaj de exercitii tip "coloana pe pelvis,pelvis pe membre inferioare", în care lateroflexorii actioneazî concomitent cu abductorii-adductorii soldului, aceste exercitii se executa din ortostatism, din decubit dorsal sau lateral.

Exercitiul 3: grupaj de exercitii tip " membre inferioare pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior", respectiv miscarea laterala în bloc a membrelor inferioare si bazinului; poate fi facuta pasiv sau activ, din pozitie de decubit sau din atârnat (mâinile prind o bara a spalierului) – si în acest tip de exercitii musculatura lateroflexoare actioneaza sincron cu adductoriisi abductorii soldului.

Exercitiul 4: suita de exercitii tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior" combina actiunea lateroflexoare a ridicatorilor soldului afectat cu aceea a abductorilor soldului opus, realizându-se din ortostatism, cu mâinile sprijinite pe o bara la înaltimea umerilor, se ridica un sold si se lateroflecteaza lomba, sau din pozitia în sezând.

Exercitiul 5: "miscare simultana a trunchiului si a unui membru inferior" se executa din decubit dorsal.

Exercitiul 6: suita de exercitii din pozitia de cadere pe o parte, în care se coboara sau se ridica pelvisul, se asociaza activitatea adductorilor soldului de deasupra si a abductorilor soldului de dedesubt.

Rotatorii coloanei – Miscarea de rotatie

Tipuri de exercitii dinamice:

Exercitiul 1: suita de exercitii "coloana pe pelvis" care se realizeaza rotând trunchiul din posturi care blocheaza pelvisul: calare pe o banca, în patrupedie; pentru accentuarea rotarii, se mobilizeaza membrele superioare, ca niste aripi; de asemenea, din decubit dorsal, ducând un brat peste corp, cu ridicarea umarului respectiv pelvisul pe sol.

Exercitiul 2: "membre inferioare, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior": din decubit dorsal, cu bratele în cruce si genunchii flectati, se executa miscari dintr-o parte într-alta, antrenând si pelvisul.

Exercitiul 3: "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": din ortostatism si decubit dorsal (picioarele îndepartate) se executa rotatii într-o parte si într-alta.

Exercitiul 4: "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior si pe membre inferioare": din pozitia în atârnat (pentru a bloca trunchiul superior), cu picioarele în sprijin pe sol sau pe bara, se executa rotarile din pelvis si coloana lombara.

Exercitii combinate pentru rotatori, flexori si extensori

Toate aceste exercitii se bazeaza pe secventa "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare".

Exercitiul 1: activarea flexorilor si rotatorilor coloanei cu rotatorii soldului din decubit dorsal, cu picioarele desfacute: se ridica trunchiul cu rotarea într-o parte, bratul încrucisând corpul spre partea de rotatie.

Exercitiul 2: activarea flexorilor si rotatorilor coloanei si soldurilor din culcat, cu genunchii flectati si picioarele sub bara, mâinile la ceafa: se ridica trunchiul (fara flectarea coloanei cervicale) si se roteaza.

Exercitiul 3: activarea extensorilor si rotatorilor coloanei, ca si a extensorilor soldului din pozitia mahomedana, care previne rotatia pelvisului: se face extensia "vertebra dupa vertebra", cu rotatia trunchiului.

Exercitiul 4: activarea extensorilor si rotatorilor coloanei si sodurilor din decubit ventral, cu mâinile la ceafa: extensie cu rotarea trunchiului.

Exercitii de circumductie a coloanei

Se realizeaza pe secventa "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare".

        Exercitiu: activarea circumductorilor coloanei cu flexorii si extensorii soldului din pozitia "sezând calare pe o banca", cu mâinile în solduri, gambele fixând bine banca: se fac rotatii de trunchi.

        Variante: aceeasi miscare din ortostatism, cu mainile pe solduri, sau: din atârnat cu mâinile de doua inele si picioarele pe sol se executa rotatii ale întregului corp.

Exercitii de facilitare

Pentru activarea musculaturii trunchiului se poate realiza în cadrul unor scheme de facilitare, pornindu-se de la membrele superioare sau inferioare.

Scheme pentru trunchiul superior:

Se combina miscarile capului, gâtului, trunchiului superior cu scheme Kabat asimetrice ale extremitatilor superioare:

"Despicatul" ("choping"): o mâna apuca antebratul opus, executându-se o diagonala. Spre exemplu "despicarea spre dreapta" combina D1E a membrului superior drept cu D2E a membrului superior stâng. Exercitiul este un lant kinetic închis. Kinetoterapeutul face priza pe frunte si pe palma dreapta. Odata cu "despicatul", pacientul roteaza si flecteaza capul si umerii, miscarile fiind contrate de catre kinetoterapeut. Exercitiul activeaza oblicii abdominali, amelioreaza mobilitatea trunchiului si, desigur, creste forta în membrele superioare si gât.

"Ridicarea" ("lifting") – inversul "despicatului" – realizeaza extensia trunchiului cu rotatie. Membrele superioare se prind ca în "despicat", dar urmeaza diagonalele Kabat pe flexie (D1F si D2F) ale membrelor superioare. Concomitent, asistentul va contra miscarea membrelor superioare si extensia capului (priza pe occiput). Exercitiul pune în tensiune musculatura postero-superioara a trunchiului (extensorii si rotatorii). "Despicatul", ca si "ridicarea" se executa din decubit dorsal, cât si din sezând.

Schemele "bilaterale" sunt executate cu membrele superioare. Spre deosebire de "despicat" si "ridicare", membrele nu sunt prinse între ele.exista 4 tipuri de astfel de scheme:

        Simetrice, care combina aceeasi diagonala în aceeasi directie pentru ambele membre superioare. Aceasta schema faciliteaza flexia trunchiului (SB D2E) sau extensia trunchiului (SB D2F).

        Asimetrice, care combina diagonalele în acelasi sens, spre exemplu: D1F pentru membrul superior drept+D2F pentru membrul superior stâng sau D1E cu D2E. Schemele asimetrice promoveaza flexia si extensia trunchiului, dar si rotatia.

        Reciproce, în care un membru superior executa o diagonala, spre exemplu: D2F, iar celalalt, o alta diagonala D2E. Sunt activati în mod deosebit rotatorii trunchiului.

        Încrucisate, în care se executa aceleasi diagonale, dar în directii opuse, de exemplu: D2F cu D2E. Acestea maresc stabilitatea trunchiului, dat fiind ca antreneaza miscarile opuse ale membrelor superioare (flexie-extensie si abductie-adductie).

 Scheme pentru trunchiul inferior:

Schemele "bilaterale" sunt executate pe membrele inferioare dupa aceleasi tipare ca si pentru membrele superioare. Diferenta consta în faptul ca, daca pentru membrele superioare diagonalele pe flexie întareau extensorii trunchiului, iar diagonalele pe extensie tonificau flexorii trunchiului, în cazul schemelor pe membrele inferioare diagonala pe flexie a soldului tonifica flexorii trunchiului, iar diagonala pe extensie tonifica extensorii trunchiului.

"Flexia trunchiului inferior" (FTI) combina schemele flexoare asimetrice bilateral. Spre exemplu, flexia trunchiului inferior spre dreapta combina D2F membru inferior drept cu D1F membru inferior stâng.

"Extensia trunchiului inferior" (ETI) combina, spre exemplu, extensia trunchiului inferior spre dreapta cu D1E membrului inferior drept si D2E membru inferior stâng. si în FTI, si în ETI membrele inferioare sunt în contact unele cu altele, genunchii putând fi extinsi sau flectati.

O formula mai avansata este combinarea genunchiului extins cu sodul flectat si a genunchiului flectat cu soldul extins.

Rezistentele opuse de catre kinetoterapeut trebuie sa se faca prin prize, care sa creeze un brat de pârghie lung.

"Rotația trunchiului inferior" combină scheme bilaterale asimetrice flexoare și extensoare. De fapt, rotația intră ca o componenta în toate schemele, căci are un rol important, scazând tonusul în hipertonia musculaturii posterioare. Schemele trunchiului inferior tonifică musculatura abdominală inferioara, erectorii si rotatorii trunchiului inferior, ca si musculatura membrelor inferioare.

Scopurile exercitiilor de facilitare prin schemele trunchiului superior sau inferior:

       Creșterea activităților funcționale: antrenarea schemelor trunchiului superior sau/și inferior ajuta la mobilizarea trunchiului (rostogolire) la hemiplegici.

      Promovarea mobilității, limitată de durere: membrul afectat este mobilizat concomitent cu cel sănatos în cadrul schemelor bilaterale.

      Creșterea forței musculaturii trunchiului: mobilizările membrelor superioare și inferioare cu rezistență cresc fluxul de activare a musculaturii slabe a trunchiului.

      Creșterea forței musculaturii extremităților: fluxul de activare se face de la trunchi și membrul sănatos spre cel cu musculatura slabă.

      Promovarea unui echilibru în tonusul muscular al trunchiului: se poate întări tonusul antagonistului în cazul unui dezechilibru între el si agonist.

Cazul I.

Secția balneofiziokinoterapie

Stațiunea balneoclimaterică Buziaș

Nume: W

Prenume: L

Sex : feminin

Data internării: 3.02.2014

Domiciliu: Timișoara

Profesia: maseur

Dignostic: Hernie de disc

Istoric: Pacientul W.L. în vârstă de 40 de ani se internează pentru acuze algice la nivelul coloanei lombosacrale după un efort fizic asociat cu flexia și rotația coloanei vertebrale, cu iradiere pe fața externă a coapsei și gambei, pe regiunea externă a piciorului stâng și pe fața dorsală a acestuia până în dreptul primului spațiu interosos și însoțite de parastezii cu același teritoriu de distribuție, accentuate de ortostatism, mobilizarea coloanei vertebrale, tuse, strănut, parțial ameliorare de repaus.

Examenul obiectiv: Examenul coloanei vertebrale evidențiază contractura mușchilor paravertebrali, atitudine scoliotică lombară, sinistro – convexă cu limitarea dureroasă a mobilizării în toate planurile de mișcare. Palparea apofizelor spinoase și a mușchilor paravertebrali precum și a punctelor Valleix provoacă durerea.

Semnul Laseque pozitiv la 30 de grade. Nu prezintă tulburări de sensibilitate scăderea tonusului muscular la nivelul extensorului, propriu halucelui stâng.

La proba mersului pe călcâie se constată deficit motor pe extensorii degetelor.

Radiografia coloanei lombosacrate: ștergerea lordozei lombare în plan sagital, scolioză sinistră convexă în plan frontal cu diminuarea spațiului intervertebral L4-L5.

Tratament medicamentos :

Mydocalm 3 comprimate pe zi

Diclofenac 2 comprimate pe zi

Tratament fiziokinetoterapeutic :

ultrasunet paravertebral lombar 1 W/ cm2 , 6 minute

curent dinamic: pol pozitiv fața externă a șoldului stâng, polul negativ lombosacrat DF=4’;RS=4’

masaj – decontracturant paravertebral și ischiogambier (cu sau fără gheată)

kinetoterapie – exercițiile programului Williams

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I

Exercitiul 1 – Decubit dorsal: se flecteaza si se extind genunchii.

Exercitiul 2 – Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amîndoua mîinile la piept, încercînd atingerea lui cu fruntea; se procedeaza apoi la fel cu celalalt.

Exercitiul 3 – Ca la exercitiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.

Exercitiul 4 – Decubit dorsal, cu mîinile sub cap: se trage un genunchi la piept cît mai mult, apoi celalalt, apoi ambii.

Exercitiul 5 – Decubit dorsal cu bratele ridicate pe lînga cap în sus, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repeta.

Exercitiul 6 – În sezînd pe scaun, cu genunchii mult departati: se apleaca mult înainte, astfel încît sa atinga cu mîinile solul de sub scaun; se mentine aceasta pozitie 4-5 secunde, se revine, apoi se repeta.

Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, repetîndu-se de 2-3 ori pe zi.

Dupa doua saptamîni, acestor exercitii li se adauga cele din faza a II-a.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A

Exercitiul 7 – Decubit dorsal, cu genunchii flectati, talpile pe pat: se apleaca ambii genunchi spre dreapta, apoi spre stînga, pîna ating patul.

Exercitiul 8 – Decubit dorsal: calcîiul drept se aseaza pe genunchiul stîng; se executa o abductie cît mai interna a soldului drept, pîna se atinge cu genunchiul drept planul patului, apoi se inverseaza.

Exercitiul 9 – Decubit dorsal: se ridica alternativ cît mai sus cîte un membru inferior extins.

Exercitiul 10 – În ortostatism: genuflexii cu mîinile în sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect drept, calcîiele ramînînd pe sol.

Exercitiul 11 – Pozitia de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsa ridicata la 900, sprijin si pe sol cu mîinile: se întinde genunchiul de sprijin, executînd si o balansare care trebuie sa întinda psoas-iliacul.

În aceasta perioada se fac si exercitii din atîrnat: cu fata sau cu spatele la spalier, ridicare de genunchi la piept, rotare genunchi stînga-dreapta, bascularea membrelor inferioare, cifozari lombare cu picioarele pe o bara.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A

Exercitiul 12 –  Decubit dorsal, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pîna ajung sa fie complet întinsi.

Exercitiul 13 – În ortostatism, la perete, taloanele la 25- de acesta: se aplica sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcîiele de perete, mentinînd contactul lombei cu acesta.

Exercitiul 14 – Decubit dorsal: se executa bicicleta cu bazinul mult basculat .

La acest program se pot asocia o serie de exercitii , metode tehnice cum sunt : metoda Vojta , metoda Klapp in patrupedie , foarte bun pentru descarcarea coloanei , exerciții cu mingea mare Bobath (fizioball) ,tehnicii de starching atât pentru zona lombara cât și pentru musculatura ischiogambieră a membrelor inferioare , înotul stil spate, metoda Mc. Kenzi , metoda Alexander .

Cazul II.

Secția balneofiziokinoterapie

Stațiunea balneoclimaterică Buziaș

Nume: I

Prenume: M

Sex : feminin

Domiciliu: Lugoj

Data internării: 7.02.2014

Profesia: contabilă

Dignostic: Hernie de disc

Istoric: Pacienta I.M. în vârstă de 38 de ani se internează în urma unui efort fizic cu flexia și rotația coloanei vertebrale pentru acuze algice, cu durere localizată pe fața posterioară a gambei drepte, în plantă și în călcâi însoțită de parestezii. Factorii ce pot reactualiza sau accentua durerea sunt: mobilizarea coloanei vertebrale, ortostatismul, tusea, strănutul și ameliorarea parțială de repaus.

Examenul obiectiv: se face din decubit dorsal și ortostatism, evidențiind o poziție de suprarepaus. Examenul coloanei vertebrale evidențiază contractura mușchilor paravertebrali, atitudine scoliotică, dextroconvexă cu limitarea dureroasă a mobilizării în toate planurile de mișcare.

Semnul Laseque pozitiv la 40’. Reflexul ahilian e diminuat sau abolit.

La proba mersului pe vârfuri se constată deficit motor pe flexori dorsali ai piciorului drept.

Radiografia coloanei lombosacrate: ștergerea lordozei lombare în plan sagital, scolioza dextroconvexă cu diminuarea spațiului intervertebral L4-S1.

Tratament medicamentos :

Mydocalm 3 comprimate pe zi

Diclofenac 2 comprimate pe zi

Tratament fiziokinetoterapeutic :

curent galvanic: polul pozitiv lobosacrat paravertebral, polul negativ fata dorsală a piciorului stâng, intensitate prag – 35 grade

curent dinamic: pol pozitiv fața externă a șoldului stâng, pol negativ lombosacrat DF=4’;PL=4’

ultrasunet paravertebral lombar 0,5 W ̸ cm2 , 10 minute

masaj – decontracturant paravertebral și membrul inferior drept

kinetoterapie – exercițiile programului Williams

La acest program se pot asocia o serie de exercitii , metode tehnice cum sunt : metoda Vojta , metoda Klapp in patrupedie , foarte bun pentru descarcarea coloanei , exerciții cu mingea mare Bobath (fizioball) ,tehnicii de starching atât pentru zona lombara cât și pentru musculatura ischiogambieră a membrelor inferioare , înotul stil spate, metoda Mc. Kenzi , metoda Alexander .

Cazul III.

Secția balneofiziokinetoterapie

Statiunea balneoclimaterica Buzias

Nume: R

Prenume: T

Sex : masculin

Domiciliu: Hunedoara

Data internării: 9.02.2014

Profesia: profesor

Dignostic: Discopatie lombara

Istoric: Pacientul R.T în vârstă de 35 de ani se internează în urma unor dureri la nivelul coloanei lombosacrate în urma unui efort. Durerea iradiază pa fată externă a coapsei și gambei, pe regiunea externă a piciorului drept și pe fața dorsală a acestuia până în dreptul spațiului interosos.

Examenul obiectiv: evidențiază o poziție de suprarepaos. Examenul coloanei vertebrale evidențiază contractura mușchilor paravertebrali, atitudine scoliotică, dextroconvexă cu limitarea dureroasă a mobilizării în toate planurile de mișcare.

Semnul Laseque pozitiv la 35’. Nu prezintă tulburări de sensibilitate.

La proba mersului pe vârfuri se constată deficit motor pe extensorii degetelor.

Radiografia coloanei lombosacrate: ștergerea lordozei lombare în plan sagital, solioza dextroconvexă cu diminuarea spațiului intervertebral L4-L5.

Tratament medicamentos :

Mydocalm 3 comprimate pe zi

Diclofenac 2 comprimate pe zi

Tratament fizioterapeutic :

curent dinamic: pol pozitiv fața externă a șoldului drept, pol lombosacrat DF=4’;RS=4’

masaj – decontracturant paravertebral și membrul inferior drept

kinetoterapie – exercițiile programului Williams și exercițiile programului McKenzie.

Exercițiile McKenzie sunt o serie de exerciții terapeutice pentru reducerea dureri în extremități și în regiunea inferioară a spatelui .

Exercițiile McKenzie

Exercițiul 1

Poziția culcată cu fața în jos

Culcațivă cu fața în jos cu brațele de-a lungul corpului și cu capul întors spre lateral. Rămâneți în această poziție, faceți câteva respirații adânci și apoi relaxațivă complet pentru 4-5 minute.

Trebuie să faceți un efort conștient pentru a scădea orice tensiune în mușchii spatelui. Fără o relaxare completă sunt foarte puține șanse de a elimina orice distorsionare a articulațiilor.

Exercițiul este utilizat în principal pentru tratamentul durerii lombare acute de scurtă durată.

Este necesar de a face acest exercițiu la începutul fiecărei sesiuni. Sesiunile trebuie repetate de 6-8 ori pe zi la intervale regulate de timp. În plus, în momentele de odihnă se recomandă de a sta culcat cu fața în jos.

Exercițiul 2

Extensie în poziția culcată cu fața în jos

Rămâneți cu fața în jos. Plasați coatele la nivelul umerilor astfel încât să stați culcat pe antebrațe. În timpul acestui exercițiu faceți câteva respirații adânci și lăsați mușchii în regiunea de jos a spatelui să se relaxeze complet.

Iarăși, este nevoie să rămâneți în această poziție pentru aprox. 5 minute.

Exercițiul este indicat în special în tratamentul durerii lombare severe. Acest exercițiu trebuie de fiecare data să urmeze dupa Exercițiul 1 și va fi realizat o singură dată într-o sesiune.

Exercitiul 3

Extensie în poziția culcată

Exercițiul va fi realizat la fel cu fața în jos. Plasați coatele la nivelul umerilor în poziția de flotări. Acum sunteți gata de a începe exercițiul 3. Îndreptați-vă coatele și împingeți partea de sus a trunchiului în sus cât de mult vă permite durerea. Este important de a relaxa complet bazinul, coapsele și picioare în timp ce realizați acest exercițiu.

Păstrați bazinul și picioarele relaxate și lăsați spatele sa atârne. Odată ce ați menținut această poziție pentru 1-2 secunde reveniți la poziția inițială. Cu fiecare repetare a ciclului încercați să ridicați trunchiul un pic mai sus, astfel încât intr-un final spatele să fie în extensie pe cât mai mult posibil și mâinile să fie pe cât posibil mai drepte.

Atunci când mâinile se îndreaptă nu uitați să mențineți poziția atârnată a spatelui pentru 1-2 secunde dat fiind că aceasta este partea cea mai importantă a exercițiului. Atârnarea poate fi menținută pentru mai mult de 2 secunde dacă simțiți că durerea se reduce sau se centralizează. Aceasta este cea mai utilă și eficientă procedură în tratamentul durerii lombare acute. Exercițiul mai poate fi utilizat pentru tratamentul rigidității lombare și pentru a preveni recidiva durerii lombare odată ce aceasta a dispărut.

Exercițiul trebuie repetat de 6 ori în timpul unei sesiuni , iar sesiunile trebuie repetate de 6 ori pe zi la intervale egale.

Exercițiul 4

Extensie în picioare

Poziția în picioare cu picioarele ușor depărtate. Plasați-vă mâinile pe talie cu degetele îndreptate spre posterior iar policele îndreptat spre anterior. Îndoiți-vă trunchiul din talie spre posterior atât de mult pe cât puteți, folosindu-vă mâinile ca sprijin. Este important de a va menține genunchii drept în timp ce faceți acest exercițiu.

După ce ați menținut această poziție pentru 1-2 secunde reveniți la poziția inițială. Cu fiecare repetare a exercițiului încercați să vă îndoiți un pic mai mult astfel ca în final să atingeți un grad maxim de extensie.

În cazul durerii acute, acest exercițiu poate înlocui exercițiul 3 în caz dacă circumstanțele nu vă permit să luați o poziție culcată. Totuși nu este la fel de eficient ca și exercițiul 3. Odată ce durerea lombară a fost tratată acest exercițiu este principalul instrument în prevenirea reapariției problemelor de spate.

Exercițiul 5

Flexie în poziția culcată

Culcați-vă pe spate cu genunchii îndoiți și tălpile pe podea sau pat. Îndoiți ambii genunchi spre piept. Plasați mâinile în jurul genunchilor și atent presați genunchii spre piept pe cât vă permite durerea.

Dupa ce ați menținut această poziție pentru 1-2 secunde reveniți la poziția inițială. Este important de a nu ridica capul în timp ce realizați acest exercițiu. Cu fiecare repetare a ciclului încercați să apropiați genunchii de torace un pic mai mult, pentru ca în final să atingeți un grad maxim de flexie (atingerea genunchilor de piept).

Acest exercițiu este utilizat pentru tratamentul rigidității în regiunea lombara. Exercițiul trebuie început cu precauție. La început se va repeta de 5-6 ori pe sesiune, iar sesiunile vor fi repetate de 3-4 ori pe zi. Exercițiile de flexie întotdeauna trebuie urmate de exercțiul 3 – extensie în poziția culcată.

Exercițiul 6

Flexie în poziția sezândă

Așezați-vă pe marginea unui scaun cu genunchii și picioare îndepărtate și lăsați mâinile să atârne în jos între picioare. Aplecați-vă înainte și atingeți podeaua cu mâinile. Reveniți la poziția inițială.

De fiecare dată când repetați acest exercițiu încercați să vă aplecați un pic mai mult.

Exercițiul 6 trebuie început doar după completarea unei săptămâni de exerciții 5, indiferent dacă acestea au fost sau nu eficiente în reducerea durerii. Exercițiile în flexie trebuie urmate întotdeauna de exerciții de extensie.

Cazul IV.

Secția balneofiziokinoterapie

Stațiunea balneoclimaterică Buziaș

Nume: P

Prenume: M

Sex : masculin

Data internării: 6.02.2014

Domiciliu: Timișoara

Profesia: funcționar public

Dignostic: Hernie de disc

Istoric: Pacientul P.M. în vârstă de 45 de ani se internează pentru acuze algice la nivelul coloanei lombosacrale după un efort fizic asociat cu flexia și rotația coloanei vertebrale, cu iradiere pe fața externă a coapsei și gambei, pe regiunea externă a piciorului stâng și pe fața dorsală a acestuia până în dreptul primului spațiu interosos și însoțite de parastezii cu același teritoriu de distribuție, accentuate de ortostatism, mobilizarea coloanei vertebrale, tuse, strănut, parțial ameliorare de repaus.

Examenul obiectiv: Examenul coloanei vertebrale evidențiază contractura mușchilor paravertebrali, atitudine scoliotică lombară, sinistro – convexă cu limitarea dureroasă a mobilizării în toate planurile de mișcare. Palparea apofizelor spinoase și a mușchilor paravertebrali precum și a punctelor Valleix provoacă durerea.

Semnul Laseque pozitiv la 30 de grade. Nu prezintă tulburări de sensibilitate scăderea tonusului muscular la nivelul extensorului, propriu halucelui stâng.

La proba mersului pe călcâie se constată deficit motor pe extensorii degetelor.

Radiografia coloanei lombosacrate: ștergerea lordozei lombare în plan sagital, scolioză dextro convexă în plan frontal cu diminuarea spațiului intervertebral L4-L5.

Tratament medicamentos :

Mydocalm 3 comprimate pe zi

Diclofenac 2 comprimate pe zi

Flamexin 3 comprimate pe zi

Tratament fizioterapeutic :

curent dinamic: pol pozitiv fața externă a șoldului drept, pol lombosacrat DF=4’;RS=4’

curent interferențial patru poli paravertebral lombar 0- 100 Hz ,10 minute.

ultrasunet paravertebral lombar 0,5 W/ cm2 , 10 minute

masaj – decontracturant dorso-lombar

kinetoterapie – exercițiile programului Williams și exercițiile programului McKenzie.

Cazul V.

Secția balneofiziokinoterapie

Stațiunea balneoclimaterică Buziaș

Nume: I

Prenume: A

Sex : feminin

Data internării: 12.02.2014

Domiciliu: Buziaș

Profesia: secretara

Dignostic: Hernie de disc

Istoric: Pacientul I.A. în vârstă de 37 de ani se internează pentru acuze algice la nivelul coloanei lombosacrale după un efort fizic asociat cu flexia și rotația coloanei vertebrale, cu iradiere pe fața externă a coapsei și gambei, pe regiunea externă a piciorului stâng și pe fața dorsală a acestuia până în dreptul primului spațiu interosos și însoțite de parastezii cu același teritoriu de distribuție, accentuate de ortostatism, mobilizarea coloanei vertebrale, tuse, strănut, parțial ameliorare de repaus.

Examenul obiectiv: Examenul coloanei vertebrale evidențiază contractura mușchilor paravertebrali, atitudine scoliotică lombară, sinistro – convexă cu limitarea dureroasă a mobilizării în toate planurile de mișcare. Palparea apofizelor spinoase și a mușchilor paravertebrali precum și a punctelor Valleix provoacă durerea.

Semnul Laseque pozitiv la 35 de grade. Nu prezintă tulburări de sensibilitate scăderea tonusului muscular la nivelul extensorului, propriu halucelui stâng.

La proba mersului pe călcâie se constată deficit motor pe extensorii degetelor.

Radiografia coloanei lombosacrate: ștergerea lordozei lombare în plan sagital, scolioză sinistro convexă în plan frontal cu diminuarea spațiului intervertebral L3-L4.

Tratament medicamentos :

Mydocalm 3 comprimate pe zi

Diclofenac 2 comprimate pe zi

Flamexin 3 comprimate pe zi

Tratament fizioterapeutic :

curent interferențial patru poli paravertebral lombar 0- 100 Hz ,10 minute.

ultrasunet paravertebral lombar 0,5 W/ cm2 , 10 minute

masaj – decontracturant dorso-lombar

kinetoterapie – exercițiile programului Williams și exercițiile programului McKenzie.

Exemple de exerciții McKenzie :

IV. REZULTATE OBȚINUTE

Obiectul urmărit în cursul tratamentului pe lotul de 40 bolnavi a fost ameliorarea durerilor și creșterea amplitudinii de mișcare cu posibilitatea reluării unei munci de birou.

La externare pacienții nu mai acuzau dureri.

Statistică

Lotul de pacienți

P.S. , în vârstă de 45 ani , sex M ,diagnostic hernie de disc lombară

A.M. , în vârstă de 39 ani , sex F , diagnostic hernie de disc lombară

B.L. , în vârstă de 44 ani , sex F , diagnostic hernie de disc lombară

M.T. , în vârstă de 50 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

P.M., în vârstă de 39 ani , sex M , diagnostic hernie de disc lombară

A.C , în vârstă de 43 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

I.C , în vârstă de 33 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

C.M , în vârstă de 45 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

B.C., în vârstă de 48 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

B.G. , în vârstă de 38 ani , sex M , diagnostic hernie de disc lombară

C.L., în vârstă de 41 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

B.E., în vârstă de 30 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

D.C., în vârstă de 51 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

G.E., în vârstă de 46 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

S.R., în vârstă de 38 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

T.F., în vârstă de 35 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

W.L. , în vârstă de 40 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

I.A. , în vârstă de 37 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

P.M. , în vârstă de 45 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

R.T. , în vârstă de 35 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

I.M. , în vârstă de 38 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

M.L. , în vârstă de 28 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

H.A. , în vârstă de 48 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

T.M. , în vârstă de 27 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

L.M. , în vârstă de 32 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

L.L. , în vârstă de 29 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

O.R. , în vârstă de 31 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

V.V. , în vârstă de 37 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

P.O. , în vârstă de 34 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

M.D. , în vârstă de 43 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

P.L. , în vârstă de 50 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

P.A. , în vârstă de 48 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

I.A. , în vârstă de 32 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

P.M. , în vârstă de 42 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

M.T. , în vârstă de 35 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

M.M. , în vârstă de 34 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

S.R. , în vârstă de 47 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

S.M. , în vârstă de 45 ani ,sex F , diagnostic hernie de disc lombară

I.R. , în vârstă de 48 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

P.M. , în vârstă de 36 ani ,sex M , diagnostic hernie de disc lombară

V. CONCLUZII

După primele ședințe kinetoterapeutul va anunța medicul asupra stării pacienților tocmai pentru a asigura un tratament cât mai sigur și eficient.

Datoria kinetoterapeutului este de a insufla încredere bolnavului pe durata tratamentului.

La externare pacienții vor fi sfătuiți să evite eforturile pentru a prevenii recidiva. Li se vor explica reguli de igienă a coloanei vertebrale.

      Abordarea pacientilor cu patologie low back pain/lombalgie/hernie de disc lombara este complexa si nu poate fi înca supusa unui algoritm generalizat.

    O întelegere clara a anatomiei coloanei, o prezentare pertinenta a anamnezei si examinarii, decelarea cauzelor durerii dorsolombare si abordarea terapeutica pentru a îmbunatati îngrijirea pacientului.

     Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt recuperarea, prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale nu se datoreste nici conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-ligamentare, care reprezinta elemente pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca mobilizarea precoce este superioara ca rezultate, imobilizarii prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.

     Evaluarea corecta si completa a coloanei vertebrale, durerii si statusului functional datorat dizabilitatii consecutive la pacientul cu discopatie lombara/hernie de disc lombara constituie o componenta importanta în programul de recuperare, în acest scop evidentiindu-se necesitatea utilizarii unor scale standardizate prin intermediul carora se pot cuantifica si compara evolutiv progresele înregistrate.

     Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scadere a durerii, la toti pacientii, în toate momentele de evaluare, cu precizarea ca reducerea parametrului durere a fost semnificativa indiferent sexul si grupa de vârsta a pacientilor.

    Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea functionalitatii acestui segment, în conditiile unei forte musculare, stabilitati si miscari controlate la acest nivel, cu prevenirea complicatiilor neurologice si cresterea calitatii vietii.

     Prin rezultatele obtinute am reusit sa subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea si recuperarea functionala a consecintelor datorate suferintei lombare în scopul fundamentarii obiectivelor, metodelor si mijloacelor kinetice din cadrul programului complex de recuperare functionala

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE