Fenomene Naturale de Risc In Masivul Bucegi

[NUME_REDACTAT] cosmopolite sau ubicviste – Cosmopolite sau ubicviste, sunt acele specii care pot fi întâlnite în condiții foarte variate de mediu, având pretenții reduse cu privire la majoritatea factorilor abiotici și biotici. Astfel, spre exemplu, muscă (Muscă domestică), poate fi întâlnită aproape oriunde.

Echilibru biocenotic – Termenul biocenoza (din greacă koinosis – a împărți) reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză), care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structura și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației.

Rezervație paleontologică – de fosile, organisme care au trăit cu mii sau milioane de ani în urmă.

Carst – zone de calcar în care se găsesc de regulă peșteri.

Cueste – Formă de relief că un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuestă].

Hamadă, (engl.= hammada), platou înalt, stâncos, în care afloreaza formațiuni geologice vechi supuse dezagregării; h. ocupă mai mult de 50% din ariile deșertice (Sahara, Australia) și constituie „arii sursă” pentru sedimentarea eoliană. V. și deșertic. S

[NUME_REDACTAT] Bucegi deține un loc de frunte în lanțul Carpaților românești prin flora de o rară bogăție și diversitate, care a atras încă de multă vreme numeroși cercetători și iubitori ai naturii din țară și de peste hotare.

 Lucrările științifice elaborate de prestigioși botaniști, la începutul secolului trecut, au stat la baza primului act de constituire a unor rezervații-monumente ale naturii: HCM. 965/ 17.11.1943.
  Odată cu promovarea și dezvoltarea turismului, exploatarea maximă a resurselor naturale, dar și ca rezultat al procesului pe scară largă de distrugere a diversității biologice cât și a influenței acesteia asupra factorilor de mediu a fost creat un cadru organizatoric adecvat măsurilor specifice de conservare și protecție prin înființarea [NUME_REDACTAT] Bucegi, prin O.M. 7/27.01.1990. Iată câteva argumente în sprijinul importanței acestei lucrări de diplomă.

Această structură administrativă are o suprafață totală de 35.700 ha, din care rezervațiile integrale- 9.000 ha.

[NUME_REDACTAT] Bucegi a fost creat odată cu promovarea și dezvoltarea turismului, ca măsură de prevenire a procesului de exploatare irațională a resurselor naturale și distrugere a diversității biologice. Are o suprafață totală de 32.663 ha, fiind situat pe teritoriul județelor Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova, din care 16.334 ha se află pe teritoriul județului Dâmbovița. Cuprinde o mare diversitate biologică, geologică, geomorfologică, carstul ce prezintă o importanță deosebită prin frumusetea peisajului și prin interesul științific: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Clăile din Lespezi, [NUME_REDACTAT], lapiezuri, doline. Pe lângă importanța acestora, este de subliniat și necesitatea cunoașterii acestui [NUME_REDACTAT].

Exercițiul contemplării naturii, pe care ar trebui să-l facem toți, descoperirea și admirarea frumosului, ne sunt benefice în primul rând nouă, fiind mijloace de a scăpa de stresul cotidian, de a ne relaxa. Trebuie să învățăm să redescoperim mireasma pajistilor înflorite, fără a le despuia de flori, trebuie să observăm animalele în liniște, fără a le tulbura prin strigăte, trebuie să umblăm pe potecile munților, fără a lăsa urma trecerii noastre, trebuie să ne împăcăm cu natura. Cel mai important lucru este să înțelegem că protejând mediul înconjurător, ne protejăm viața, sănătatea și echilibrul nostru.

Mulțumirile mele acelora care m-au ajutat cu pricepere și mai ales răbdare pentru întocmirea acestei lucrări. Mulțumiri de asemenea întregului corp profesoral care m-a îndrumat în anii studenției spre a cunoaște atât de multe lucruri despre care nu știam mai nimic și pe care la ora actuală le îndrăgesc.

Capitolul I

1.1. Considerații generale

[NUME_REDACTAT] este situat în partea de sud-est a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] se învecinează în est cu [NUME_REDACTAT] (Gârbova), în nord-est cu [NUME_REDACTAT], în nord cu depresiunea Bârsei, în vest cu [NUME_REDACTAT]-Bran (Dâmbovicioara), în sud-vest cu [NUME_REDACTAT] și în sud cu Subcarpații de Curbură (fig.1).

Fig.1. [NUME_REDACTAT]-imagine satelitară

(sursa:google.com)

[NUME_REDACTAT], datorită structurii lor geologice și aspectelor geografice, fac parte din aceeași grupă cu [NUME_REDACTAT] Craiului și Leaota. [NUME_REDACTAT] Bucegi la una din marile grupe ale Carpaților a stârnit însemnate discuții. [NUME_REDACTAT].de Martone include [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT].

Ideea este preluată și dezvoltată în studiile [NUME_REDACTAT]-Velcea, care consideră grupa [NUME_REDACTAT], Leaota și [NUME_REDACTAT] constituind o grupă aparte, o zonă de tranziție între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cu nuanțe proprii.

Teoria acceptată este cea potrivit căreia [NUME_REDACTAT], Leaota și [NUME_REDACTAT] constituie grupa estică a [NUME_REDACTAT].

Foto 1-[NUME_REDACTAT] (sursa: arhiva proprie)

1.2. Cadrul natural

1.2.1. Geologia masivului [NUME_REDACTAT] punct de vedere structural, [NUME_REDACTAT] este o unitate compozită, în partea internă fiind constituit din formațiuni jurasice și neocomiene, în principal carbonatice, care sunt așezate pe șisturile cristaline ale [NUME_REDACTAT], în timp ce partea externă este constituită din flișul eocretacic al anticlinoriului Zamora .

Soclul cristalin.

Formațiunile cristaline care alcătuiesc soclul [NUME_REDACTAT] și Leota sunt șisturile cristaline aparținând seriei de Leaota. Aceasta corespunde faciesului șisturilor verzi având un metamorfism mai puțin intens. Din formațiunile seriei de Leaota provin și olistolitele încorporate ca elemente alohtone flișului neocomian, de exemplu, micile klippe de șisturi cloritoase de la Bușteni ([NUME_REDACTAT]), lamele de șisturi cristaline din [NUME_REDACTAT].

Cuvertura sedimentară.

Trei zone de facies se întâlnesc în arealul luat în studiu:

(1) zona Dâmbovicioara, unde seria caracteristică este seria de Brașov care cuprinde patru cicluri de formațiuni mezozoice ,

(2) zona pre-Leaota ,

(3) zona cea mai internă a flișului cretacic est-carpatic, sau zona stratelor de Sinaia.

Dintre aceste zone în arealul luat în studio predomină stratele de Sinaia.

Stratele de Sinaia-seria eocretacică a acestei zone cuprinde pe teritoriu anticlinoriului Zamora trei grupe de formațiuni:

fliș neocomian reprezentat prin Strate de Sinaia;

fliș barremian-apțian grezos-marnos ,

grezos cu intercalații de brecii și conglomerate (conglomeratele de Bucegi inferioare); un puternic complex albian cu caractere de molasă constituit din gresii și conglomerate (conglomerate de Bucegi mijlocii și superioare).

Conglomeratele de Bucegi mijlocii a căror grosime scade spre sud până la efilarea completă, și conglomeratele de Bucegi superioare care în aceeași direcție sunt substituite progresiv de gresii în care se recunosc două tipuri: gresii masive sau în bancuri mari (gresia de Babele) și gresii argiloase (gresia de Scropoasa-Lăptici). În partea centrală și în extremitatea sudică a masivului Bucegi conglomeratele superioare constituie un ansamblu împreună cu gresia de Babele și de Scropoasa-Lăptici.

1.2.2. Relieful (fotografii, sursa: google. ro)

Altitudinea maximă a versantului estic al [NUME_REDACTAT] se află în Vf. Omu 2507m, care constituie nodul orografic principal, din care se desprind o serie de culmi a căror altitudine scade de la nord la sud astfel: Coștila – 2490m, Caraiman – 2384m, [NUME_REDACTAT] – 2143 m, [NUME_REDACTAT] -2071m, [NUME_REDACTAT] – 2001m, Furnica -2103.

Repartiția suprafețelor de trepte de altitudine s-a calculat cu ajutorul hărții topografice rezultând cinci trepte de altitudine, din 400 în 400 de metri. Astfel s-au ales curbele de nivel de 600m, 1000m, 1400m, 1800m, peste 2200m. Din harta hipsometrică se poate deduce că cea mai mare suprafață este situată între 1000- 1500 m, urmată fiind de cea cu valori cuprinse între 1500 si 2000m, apoi de cea cu valori pâna la 1000m, ultima ca pondere fiind ocupată de treapta de peste 2000m .

Scăderea altitudinii de la exteriorul masivului spre interior are ca exemplu succesiunea de vârfuri: Caraiman 2384 m, Babele 2292 m, [NUME_REDACTAT] 1900 m, situație ce reflectă eroziunea diferențială și a elementelor de ordin structural.

Ca formă versanții au general caracter complex, cu îmbinarea celor trei forme majore: convex, concave și drept, în sectoare distincte se poate observa predominarea unei anumite forme.

Varietatea formelor rezultate depinde atât de petrografie cât și de agentul modelator și zona climatică.

Din punct de vedere morfologic în [NUME_REDACTAT] întâlnim următoarele tipuri de relief:

relief dezvoltat pe formațiuni de fliș – Strate de Sinaia;

relief dezvoltat pe formațiuni de molasă – conglomerate și gresii;

relief dezvoltat pe calcare;

relief dezvoltat pe facies marno-grezos;

relief dezvoltat pe depozite detritice cuaternare.

Fig. nr. 4. Aspectul general al reliefului.

Sistemul glaciar

Acțiunea ghețarilor cuaternari este reprezentată în [NUME_REDACTAT] de urmele amplasate la altitudini de 2500-1400 m cu o dispoziție circulară în jurul vârfului Omu.

Urmele ghețarilor sunt legate de bazine hidrografice bine individualizate ca de exemplu: [NUME_REDACTAT], Doamnele, Morarului, Cerbului spre est, Mălăești, Urlătoarea spre nord și nord-vest, Gaura spre vest.

Glaciația cuaternară s-a instalat pe conglomeratele de Bucegi. Acestea având o rezistență scăzută la eroziunea postglaciară (periglaciară și fluviatilă) nu au păstrat elementele caracteristice acțiunii modelatoare a sistemului glaciar.

Formele de acumulare sunt reprezentate de: morena frontală comună [NUME_REDACTAT] și Doamnele, cu formă de potcoavă, situată la altitudinea de 1670-1700 m, prinsă cu un capăt în [NUME_REDACTAT] Babelor și cu celălalt în [NUME_REDACTAT]; de morenele frontale de la confluența [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT]; morena laterală de pe valea Ialomiței, de la 1890 m altitudine.

Văile glaciare Cerbului și Morarului au caractere comune putând fi incluse în aceeași categorie. În bazinul lor de recepție s-au format ghețari suspendați, care datorită profilului abrupt al văilor, nu s-au continuat în lungul văilor. Adâncirea în forma literei U a văilor se datorează proceselor actuale reprezentate de acumularea zăpezilor din avalanșe pe trepte de natură structurală.

După retragerea ghețarilor zonele afectate de glaciațiune au fost modificate de acțiunile sistemelor periglaciar și crio-nival apărând astfel elemente noi.

1.2.3. [NUME_REDACTAT] hidrografic [NUME_REDACTAT] hidrografic Prahova este constituit din râul Prahova și afluenții săi, incluzând deci și bazinul [NUME_REDACTAT]. Principalii afluenți ai Prahovei de pe partea dreaptă sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Arsă, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT]. Dintre acestea în afară de primii doi și ultimul, toți afluenții provin din partea estică a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] are o suprafață totală de 3777,5 km2, din care aproximativ 1/4 în zona montană.

Se notează de asemenea viiturile ce au loc în special vara și care pot provoca pagube considerabile și chiar pierderi de vieți omenești, cum a fost în cazurile din 1974, 1986, 1989, 2010.

Chimismul apelor. Afluenții râului Prahova de pe partea dreaptă (din [NUME_REDACTAT]) au în compoziția lor foarte puține cloruri și carbonați, în timp ce afluenții de pe partea stângă (din [NUME_REDACTAT]), cu excepția [NUME_REDACTAT] conțin săruri de mangan.

1.2.4. [NUME_REDACTAT] solurilor din zonele montane sunt determinate de roca pe care se dezvoltă, relieful (altitudine, pante, etc.), climă și vegetație.

Solurile ca și vegetația sunt caracteristice etajelor altitudinale. Astfel distingem:

Solurile etajului forestier montan sunt reprezentate în general de soluri brune acide, soluri brune podzolice.

Solurile brune acide și brune podzolice.

Solurile brune acide.

Pe faciesul mai calcaros al conglomeratelor și pe diferite depozite deluviale subțiri, bogate în calcare, se întâlnesc soluri brune închis saturate (brune melanizate, brune rendzinoide), uneori rezidual carbonatice.

Solurile brune de pajiști montane.

Solurile etajului subalpin sunt reprezentate în general prin podzoluri humicoferiiluviale (podzoluri primare).

Solurile podzolite, brune și brune gălbui și solurile podzolice argiloiluviale.

Solurile podzolite brune se mai întâlnesc și în molidișuri, pe substrat din conglomerate sau calcare, sub arborete cu flora de tip Oxalis – Dentaria sau Chrysantemum rotundifolium.

Solurile brune acide montane, brune gălbui acide montane, brune acide criptopodzolice și brune acide podzolice.

Pe suprafețele de multă vreme despădurite și astăzi acoperite cu pajiști secundare, solurile de tipurile de mai sus, de sub pădurea de odinioară, au suferit o îmbogățire în humus, purtând însă, mai ales în orizontul B, amprentele morfologice ale solurilor de pădure. Ele au devenit astfel soluri de același tip genetic însă toate secundar înțelenite și ocupă suprafețe întinse, continui, pe versanții moderat înclinați din etajul montan superior și în poienile din molidișuri.

1.2.5. [NUME_REDACTAT] climatice determinate de altitudine au ca urmare apariția etajelor de vegetație.

etajul nemoral, al pădurilor de foioase, la altitudini de 300-1300 m;

etajul boreal, al molidișurilor, situat la altitudini de 1300-1800 m;

etajul tufărișurilor alpine, la altitudinea de 1800-2000 m;

etajul pajiștilor alpine, la altitudini de peste 2000 m.

Astfel zona forestieră cuprinde deci etajele nemoral și boreal, fiind reprezentată de teritoriile în care apar păduri încheiate, și de rariștile de pădure care formează tranziția către golurile alpine.

Limita dintre zona forestieră și zona alpină coincide cu limita superioară a vegetației arboricole a rariștilor de păduri, deci etajului subalpin.

Limita superioară a pădurii și a vegetației arborescente constituie o linie sinuoasă ale cărei variații sunt determinate de condițiile locale climatice (expoziția versanților față de soare și vânt) și relief (pante).

În orice masiv muntos, vegetația se distribuie în plan vertical, în funcție de variația în altitudine a elementelor climatice hotărâtoare pentru viața plantelor. De la început, se deosebesc cele două zone de vegetație în care este cuprins masivul și anume: la poale o zonă păduroasă (zona forestieră) iar pe culmi o zonă lipsită de păduri (zona alpină), în care condițiile aspre climatice nu mai îngăduie creșterea arborilor. Aceste zone se subdivid în etaje de vegetație, caracterizate prin prezența sau lipsa unor anumite specii de plante sau asociații vegetale.

În regiunile abrupte ale masivului, aceste limite coboară sub altitudinile corespunzătoare limitei climatice datorită reliefului accidentat stâncos ce împiedică instalarea pădurii. În acest caz se poate vorbi de limite naturale orografice, exemplu specific constituind abruptul prahovean unde limita pădurii încheiate este situată la 1450-1500 m altitudine (în muntele [NUME_REDACTAT]), la baza pereților stâncoși, în timp ce pe coamele vecine, mai domoale, această limită se ridică până la peste 1650 m altitudine.

Zona forestieră

etajul montan inferior, caracterizat prin păduri de fag pure sau în amestec cu carpenul și altele, însă fără specii de rășinoase (brad, molid). Acest etaj se limitează la o suprafață relativ mică, în bazinul văii Ialomicioara, până la altitudini de circa 700 m.

etajul montan mijlociu cuprinde păduri de amestec de fag cu rășinoase (brad, molid sau ambele). Aici se mai află brădete, precum și făgete pure de mare altitudine. Limita superioară a etajului corespunde cu limita superioară de vegetație a fagului, care oscilează între 1400—l500 m altitudine. [NUME_REDACTAT] bradul vegetează obișnuit pînă la 1200-l300 m altitudine, astfel că deasupra acestei limite se pot întîlni numai făgete pure sau făgete cu molid.

etajul montan superior se caracterizează prin păduri pure de molid (molidișuri) și se întinde de la limita superioară de vegetație a fagului, pînă la limita superioară a pădurilor încheiate, care se situează obișnuit între 1550—l750 m altitudine. Uneori acest etaj este redus la o fîșie îngustă, care pe alocuri poate lipsi cu totul, datorită condițiilor locale, mai ales de relief.

etajul subalpin constituie tranziția de la zona forestieră la zona alpină. In acest etaj arborii (molid și larice) nu mai formează păduri încheiate, ci cresc în pîlcuri, în rariști sau ca exemplare izolate. Aici mai vegetează tufărișuri de jneapăn (Pinus mugo) sau de anin de munte (Alnus \viridis), asociate și cu alți arbuști.

Etajul montan superior este în Bucegi foarte variabil ca întindere. Pe versantul prahovean însă, molidișurile încheiate se prezintă într-o fâșie în general foarte subțire sau pe alocuri lipsesc cu totul, în succesiunea verticală a vegetației constatându-se trecerea directă de la pădurile din etajul montan mijlociu la golurile alpine sau la rariștile de limită (etajul subalpin). Pe acest versant molidișurile ocupă suprafețe apreciabile numai la extremitatea sudică, pe [NUME_REDACTAT], Colții lui Barbeț, precum și la cea nordică, pe Moraru și Bucșoiu. În rest ele apar insular și pe suprafețe mici, pe flancurile nordice ale coamelor: Furnica, [NUME_REDACTAT], sau sunt reduse la fâșii foarte înguste, ca de exemplu pe Jepi, Caraiman și Coștila.

Speciile de arbuști sunt socul roșu (Sambucus racemosa), caprifoi (Lonicera nigra), coacăz de munte (Ribes alpinum) sau subarbuști ca afinul. În general pătura arbustivă este rară datorită condițiilor neprielnice, mai ales a umbrei.

Solurilor scheletice acide cu fragmente de rocă le sunt caracteristice asociațiile molidișurilor cu afinul (Vaccinum myrtillus), iar stâncăriilor calcaroase horștiile (Luzula silvatica).

Etajul subalpin cuprinde rariștile de limită ce fac tranziția între zona forestieră și cea alpină în succesiunea normală a vegetației, fiind localizată în general la altitudini de 1600-1800 m.

Rariștile sunt formate din molid, larice sau amestecuri de molid cu larice, mai rar de larice cu Pinus cembra. Arborii adesea au coroana zdrențuită de vânturi în formă caracteristică de drapel și vegetează răzleț sau în pâlcuri, sau formează arborete rărite, neregulate, cu acoperirea sub 50%, obișnuit asociate cu tufărișuri de Pinus montana, Alnus viridis, Salix silesiaca, etc.. Aceste tufărișuri ce însoțesc pâlcurile de arbori se continuă de regulă în zona alpină, îndeosebi în lungul depresiunilor.

Zona alpină cuprinde "golurile de munte" lipsite de păduri și în care vegetația este predominant alcătuită din tufărișuri, tufărișuri scunde, pajiști, asociații de tundră alpina și asociații de stâncării și bolovănișuri. Această zona se întinde de la limita superioară a etajului subalpin (între 1650-1850 m altitudine) până pe vârfurile cele mai înalte (circa 2500 m), deci pe o diferență de nivel de 650-850 m.

Etajul alpin superior se întinde în regiunile înalte ale masivului și se caracterizează prin: lipsa tufărișurilor de Pinus montana, a pajiștilor de Nardus stricta și a celor de Festuca amethystina; lipsa podzolurilor de destrucție și a solurilor podzolice brune și, în schimb, prezența pe platouri a solurilor humico silicatice; generalizarea pe coamele largi a asociațiilor de tundră alpină.

Silene acaulis și Gentiana utriculosa Rhododendron myrtifolium Anemone narcissiflora

Floarea de colț Gențiana – Gentiana clusii Afinul

(sursa: google.com și arhiva proprie)

1.2.6. Fauna (fotografii, sursa: google. com)

Etajelor de vegetație le corespunde și fauna specifică, care în această zonă este bogată și păstrează o serie de elemente relicte, endemice și ocrotite. Etajele altitudinale care se disting sunt următoarele: etajul alpin de la altitudinea de 2200 m în sus, etajul subalpin între 1850 și 2200 m, etajul boreal între 1850 și 1250 m, etajul nemoral sub 1250 m până la 800 m, care se continuă și în zona dealurilor.

Fauna etajului alpin este puțin diversificată, fiind alcătuită din elemente euritope. Mamiferele reprezentative pentru acest etaj sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra) și șoarecele de zăpadă (Microtus nivalis ulpius).

Din punct de vedere ornitologic etajul alpin corespunde etajului Prunelidelor (al brumăriței alpine). Astfel cele mai reprezentative păsări ale etajului alpin sunt: fâsa de munte (Anthus spinoleta) și ciocârlia urechiată în pășunea alpină, brumărița de stâncă (Prunella collaris), codroșul de munte (Phoenicurus ochruros) prin grohotișuri și bolovănișuri, fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria), acvila de stâncă (Aquila chrysaetos) pe pereții drepți și stâncoși, prundărașul de munte (Eudromias morinellus) în apropierea căldărilor glaciare. Codroșul de munte și acvila de stâncă se întâlnesc și în etajul imediat inferior. Majoritatea păsărilor din acest etaj biogeografic sunt elemente originare din nordul Europei, din taigaua siberiană și din regiunile înalte ale Tibetului, cu peisaje asemănătoare celor alpino-carpatice.

Nevertebratele au ca reprezentanți semnificativi lepidopterele Erebia manto tarjanus, E. aethiops, E. pandrose roberti, E. gorge pyrinica, E. epiphron transsilvanica, gasteropodele Pupilla alpicola, Vertigo alpestris, tisanopterul Prosoptheris vejdovskii, ortopterul Miramella alpina, coleopterele Trechus plicatulus, Nebria transsilvanica, Pterostichus kokeilii, Bembidion glaciale, Amara erratica, cicadele Calligipona discolor, Streptanus aemulans, Hardya melanopis.

Etajul subalpin are ca reprezentanți importanți ai faunei șopârla de munte (Lacerta vivipara) în poienile subalpine, vipera comună (Vipera berus), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), fluturele (Argyroploce shultesiana) în jnepenișuri, venind din etajul boreal.

Râsul (Linx linx) Șorecarul comun (Buteo buteo) Vipera ursinii macrops

Vipera de poiană

Etajul boreal corespunde biotopului format din pădurile de conifere și este caracterizat prin luminozitate redusă, umezeală ridicată, ierni reci și lungi cu zăpadă abundentă și o anumită compoziție a bazei trofice. Ca urmare aici apar în număr mare reprezentanții faunei nordice, de taiga și boreale.

În acest etaj viața se desfășoară pe două nivele, la suprafața solului și în coroanele arborilor, spre deosebire de etajele superioare în care există doar nivelul de la suprafața solului.

Fauna de mamifere este reprezentată în special de urs (Ursus arctos), râs (Lynx lynx), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa) și altele care sunt frecvente și în etajul nemoral. Dintre rozătoare specfice sunt șoarecele vărgat (Sicista betulina), șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus).

Dintre păsări aici se găsește cocoșul de munte (Tetrao urogalus). Dintre răpitoarele de zi șorecarul comun (Buteo buteo) este relativ bine reprezentat, urmat de corb (Covus corax), care se află în revenire puternică datorită măsurilor de ocrotire.

Dintre răpitoarele de noapte huhurezul mare (Strix aluco) și buha (Bubo bubo), care datorită eureciei lor se întâlnesc și în etajul nemoral. Grupul păsărilor cântătoare este dominat de pițigoiul de brădet (Parus ater), pițigoiul de munte (P. montanus), mierla gulerată (Turdus torquatus) și altele. Un rol deosebit în complexul faunistic al etajului boreal îl are forfecuța (Loxia curvirostra), al cărei cioc cu vârfurile încrucișate îi servește la desfacerea semințelor de conifere, care constitue hrana lor de bază. Alte păsări des întâlnite sunt ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), gaița de munte sau alunarul răsăritean (Nucifraga caryocatactes), aușelul sprâncenat (Regulus ignicapillus), ultimele două fiind cele mai mici păsări din România.

Fauna de reptile și amfibieni este dominată de șopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera comună (Vipera berus), tritonul de munte (Triturus alpestris), tritonul carpatic (Triturus montadoni), specie endemică pentru Carpați.

Capitolul II

2.1. Fenomene naturale de risc-considerații teoretice

2.1.1. Noțiuni utilizate în studiul fenomenelor de risc

Fenomenele naturale de risc reprezintă o noțiune complexă, în definirea căreia trebuie avute în vedere cele doua coordonate –atribut ale oricărui fenomen geografic, timpul și spațiul, dar și alte noțiuni ca hazardul, dezastru, cataclismul, vulnerabilitatea. Deși inițial, fenomenele de risc erau asociate fenomenelor naturale, pe măsura evoluției societății umane și pe reconsiderarea poziției omului față de cadrul natural și riscurile geografice au fost asimilate unor categorii tipologice distincte. Inițial au fost grupate numai sub forma riscurilor naturale sau natural hazards, apoi ca riscuri de mediu sau environmental hazards, iar ulterior sub forma riscurilor antropice sau man made hazards (Pinchemel, 1992). În general astăzi sunt recunoscute și acceptate ca atare trei mari categorii de fenomene de risc:

riscuri naturale, ecologice;

riscuri tehnologice, antropice;

riscuri sociale.

[NUME_REDACTAT] provine din limba arabă az-zahr și desemnează un eveniment amenințător sau probabilitatea de apariție într-o regiune și într-o perioadă dată, a unui fenomen natural cu potențial distructiv sau întâmplare neașteptată, soartă, destin. Ca eveniment fortuit, neașteptat, concurs de circumstanțe, hazardul reprezintă prima faza a fenomenului de risc. Privit în sine, hazardul se regăsește ca noțiune numai în relație cu o unitate, structură sau sistem. Trebuie identificate ordinele de mărime ale timpului, ale secvențelor scurte sau lungi. Timpul scurt nu trebuie neglijat, ținându-se cont de înlănțuirea evenimentelor, de efectele uneori cumulative la nivel de zile, ore, minute. Hazardul constituie punctul de intersecție în timp și spațiu a mai multor lanțuri de cauzalitate, care pot fi considerate ca independente, fie în funcție de dimensiunea coordonatelor spațio-temporale, fie în funcție de gradul diferit de cunoaștere. Scheidegger definește hazardul natural ca fiind probabilitatea de schimbare rapidă a unei stări sau schimbările stabilite într-un sistem (Scheidegger, 1994). Alți cercetători înteleg prin hazard natural posibilitatea apariției unui fenomen potențial devastator într-o anumită perioadă și pe un anumit areal, definiție larg acceptată în studiile de risc și vulnerabilitate.

Orice hazard poate fi caracterizat prin localizare geografică, intensitate (magnitudine), frecvență și probabitate.

Hazardul ar putea fi eliminat dacă s-ar concepe o prognoză exactă a timpului, spațiului, magnitudinii, frecvenței și timpului de producere a evenimentelor, prin întelegerea complexei interacțiuni între sistemele geomorfologice, atmosferice, geologice, hidrologice și a efectelor rezultate din modificarea de către om a unor parametrii naturali.

[NUME_REDACTAT] (lb.fr.-risque) este definit ca „numărul posibil de pierderi umane, persoane rănite, pagube asupra proprietăților și întreruperii activităților, economice, în timpul unei perioade de referință și într-o regiune dată, pentru un fenomen natural particular” (Dicționarul IDNDR, 1992) sau, altfel spus, riscul este un pericol inconvenient posibil ([NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1978). Într-o altă definire ,riscul” reprezintă un pericol mai mult sau mai puțin previzibil ,eventualitatea unui eveniment care nu depinde exclusiv de voința părților și putând cauza victime omenești și pagube materiale”.

Evenimentele naturale care pot reprezenta riscuri pentru societate sunt acele evenimente care depășesc capacitatea imediată de contracarare, absorbție sau prelucrare din partea comunităților umane și sunt, de cele mai multe ori, evenimente extreme.

Se admite că riscul nu poate să existe în afara relaționării omului cu anumite evenimente pe care nu le poate controla, implicând totodată inițiativa și capacitatea de alegere a ființei umane. El poate fi exprimat ca produs între posibilitatea apariției unui eveniment cu un potențial mare de lezare a intereselor unei comunități umane și măsura consecințelor care apar în urma producerii sale. Riscul este rezultanta a două concepte. Este vorba despre risc, întâmplare, hazard si gradul de vulnerabilitate (Manche, 1997).Un areal este amenințat de un anumit risc, numai atunci când există probabilitatea unei declanșări inopinate a unui fenomen natural.

Riscul specific

Reprezintă „gradul de pierderi așteptat, datorită unui fenomen natural particular”.

Riscul total

Riscul total este reprezentat de numărul așteptat de vieți pierdute, persoane rănite și pagube asupra proprietăților sau întreruperea activității economice, din cauza unui anumit fenomen natural.

[NUME_REDACTAT] (lb.engleza.-disaster) este sinonim cu noțiunea de catastrofă (lb.fr.-catastrophe) și poate fi explicat ca o gravă întrerupere a funcționalității unei societaăți care cauzează pierderi umane, materiale și de mediu, pe care societatea afectată nu le poate depăși cu resurse proprii”. Dezastrele sunt cauzate de fenomene naturale (cutremure, vulcani, uragani, taifunuri) care generează distrugeri pe suprafețe mari locuite. Dezastrele sunt cauzate, de asemenea, și de oameni, înregistrându-se o creștere accentuată acestora în ultimii ani. O definire mult mai simplă este aceea care explică dezastrul ca fiind “nenorocire mare, o catastrofă în timp ce catastrofa este ”un eveniment tragic cu urmări dezastruoase, dezastru”([NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1978)

Dezastrul sau catastrofa reprezintă, față de hazard, faza ultimă a fenomenului de risc, consecințele imediate, efectele cu implicații deosebite asupra unor componente naturale, ele fiind în acest caz, dezastre naturale și asupra omului, grupurilor umane și a amenajărilor sale, în acest caz fiind sinonime cu dezastrele umane. Dezastrul sau catastrofa relevă din plin hazardul, iar previziunea sau precauția nu sunt posibile pentru a evita fenomenul, acesta producându-se oricand și oriunde.

Cataclismul

(lb.gr.-Kataklusmos) reprezintă „o schimbare bruscă din natură sub influența unor fenomene intense și de durată, cutremure, erupții vulcanice, uragane care afectează suprafețe mari de pe glob” (.[NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1998).

[NUME_REDACTAT] mai puțin folosită, trebuie înțeleasă în același sens semantic, ca fiind ceva banal, de importanță minoră, dar care apare în evoluția de ansamblu a unui sistem, fie natural, fie antropic.

[NUME_REDACTAT] „gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultate din potențialitatea unui fenomen de a produce victime și pagube materiale” (Dicționarul IDNDR, 1992). Vulnerabilitatea constituie un element important de studiu a fenomenelor geografice de risc, de ea depinzând amploarea consecințelor imediate, pe o anumită suprafață. Gradul de vulnerabilitate este dependent, în planul comunităților umane, de dezvoltarea socială și economică.

2.2. Tipologia celor mai importante fenomene de risc specifice abruptului prahovean

Tipologia fenomenelor de risc nu reprezintă, în sine, o simplă enumerare de cauze și efecte, clasificarea bazându-se pe elemente de mare importanță, care evidențiază atât percepția în timp și spațiu, cât și modul de manifestare a fiecărui fenomen de risc (Voiculescu, 2002).

În întregul lanț carpatic și, deci, și în [NUME_REDACTAT], hazardele se produc pe căi diferite și în forme diverse. Diferiții factori care definesc astfel hazardele prezintă mai multe caracteristici (Voiculescu 2002), cum ar fi cele legate de: mobilitatea versanților, declanșarea hazardului de către un singur element sau prin combinarea mai multor elemente (printre care trebuie menționat și omul), precum și de capacitatea naturală de refacere a sistemului natural afectat (fig. 5).

Fig. nr. 5. Abruptul prahovean – imagine satelitară (după www.google.com)

2.2.1. [NUME_REDACTAT] (fr. – avalanche) sau lavinele (germ.-lawine), chiar dacă nu ating amploarea celor din alte regiuni montane (Pirinei, Alpi, Himalaya), reprezintă pentru [NUME_REDACTAT], fenomenul de risc cel mai spectaculos ca manifestare și cel mai periculos ca efecte, atât asupra omului, cât și asupra altor componente de mediu. Deși insuficient cercetate și cunoscute la noi, ele constituie fără îndoială unul dintre cele mai importante procese geomorfice, caracteristice, prin excelență, etajului superior carpatic.

Termenul de avalanșă provine din cuvântul avalantse din limba elvețiană normandă și înseamnă a coborî o pantă (Gumuchian, 1983). Într-adevăr, avalanșa este un proces gravitațional alcătuit din mase mari și forte mari de zăpadă și gheață care alunecă ori se prăbușesc sau se rostogolesc, mărindu-și către aval volumul, greutatea și în funcție de lungimea și înclinarea pantei, viteza dar și forța mecanică de izbire și de distrugere.

Indiferent de locul unde se produc, avalanșele respectă aceleași legi de manifestare, diferențierile fiind date de dimensiuni și urmări (efecte). În acest context, făcând o analogie cu alte procese gravitaționale, și în cazul avalanșelor există factori potențiali (acumularea zăpezii, structura stratelor de zăpadă și rezistența păturii de zăpadă) și factori declanșatori (factorii potențiali, atunci când depășesc pragurile ce conduc la dezechilibrarea maselor de zăpadă, vântul, trepidațiile antropice, cutremurele, grosimea zăpezii proaspăt căzută). Acestor două categorii se adaugă o categorie, cea a factorilor pregătitori, împărțiți la rândul lor, în naturali și antropici.

Foto 11;12 – Avalanșe (după www.google.com)

În cadrul celor naturali, procesele sunt mai complexe. În golul de munte, solul este superficial, având caracter scheletic. Multe râuri au bazinele de recepție situate cu mult peste limita superioară a pădurii, acolo unde retenția este mică datorită lipsei de vegetație arbustive, iar excesul de umiditate persistă mult timp de-a lungul anului. În aceste condiții, aici apar alunecări de teren, care se dezvoltă în suprafață până la partea superioară a domeniului forestier, aducând prejudicii arboretului limită. Astfel, limita superioară a pădurii este modificată, coborâtă, creându-se, totodată, culoare în pădure ,prin antrenarea arborilor. Aceste culoare vor canaliza, în perioada de iarnă și primăvară, avalanșele din partea superioară, care vor căra spre văi tot ce întâlnesc în cale. Astfel de cazuri sunt frecvente în bazinele hidrografice ale văii Cerbului, valea Albă, valea Jepilor, valea Peleșului. De remarcat că odată create, aceste culoare de avalanșă vor facilita pătrunderea și canalizarea vântului, cu efecte de multe ori nefaste asupra arborilor, prin ruperea crengilor, a coronamentului și prin doborâturi.

Foto 13 – Avalanșă în versantul drept al Prahovei

(după www.google.com)

În general, se consideră că avalanșele sunt declanșate când forța de antrenare a stratului de zăpadă o depășește pe cea de frecare din interiorul și de sub stratul de zăpadă. Ca atare intervin, pe de-o parte, grosimea stratului de zăpadă și coeziunea sa, iar pe de altă parte, starea suprafeței rocii de frecare și panta.

Amploarea, frecvența și modul de manifestare a avalanșelor sunt determinate în special de parametrii topografici și climatici.

În acest context, Pissart, (1987) afirmă că grosimea stratului de zăpadă reprezintă factorul de control al declanșării avalanșelor, în următoarele condiții de declivitate a pantei:

50 pentru 5 cm grosime a stratului de zăpadă;

30 pentru 15 cm grosime a stratului de zăpadă;

22 pentru 50 cm grosime a stratului de zăpadă;

Pe baza unuia dintre elemente sau a combinării acțiunii mai multora dintre ele au fost stabilite mai multe tipuri de avalanșe, în număr de patru (Lliboutry, 1965, citat de Grecu, 1997):

Avalanșe pudroase.

Avalanșe în plăci care alunecă pe versanți.

Avalanșe umede.

Avalanșe de primăvară.

După perioada de activitate de bază, în sensul manifestării sezoniere, avalanșele cuprind două faze importante (Luckman, 1977):

1. Faza de iarnă, dominante fiind avalanșele cu acțiune directă și întârziată.

2. Faza de primăvară-vară, când avalanșele sunt asociate modificărilor de temperatură, în sensul creșterii acesteia și, implicit cu începerea procesului de topire a stratului de zăpadă.

Avalanșele uscate sau pudroase sunt alcătuite din zăpadă proaspătă căzută, fără coeziune în masa acumulată. Se produc cu precădere pe timp uscat și geros sau în timpul unei răciri bruște. Sunt caracteristice fazei de iarnă și se manifestă prin scurgere aeriană atât la nivelul solului, cât și pe un strat mai vechi.

Sunt avalanșe care se pot declanșa foarte ușor, chiar și printr-o ușoară mișcare a aerului. În funcție și de lungimea și declivitatea pantei, viteza de deplasare poate crește foarte mult, atingând sau depășind 200-300 de km/h. Urmările sunt catastrofale, atât prin efectul de suprapresiune, cât și prin greutatea proprie a zăpezii care poate exercita , în modul, în momentul lovirii un obstacol, o presiune de mai multe t/m.

Foto 15 – Aici a fost avalanșă (după www.google.com)

Avalanșe de zăpadă umedă sau avalanșele în bulgări sunt specifice prin excelență sezonului de primăvară. Pot avea amploare mică sau dimpotrivă foarte mare, concentrându-se în general pe culoarele bine formate, reactivate lunar sau chiar anual. Viteza lor de deplasare este mult mai mică decât a celor pudroase, în jur de 30-50kmh. De altfel când panta de deplasare atinge 20º, ele se pot opri. Aceste avalanșe constituie însă un puternic agent erozional în cadrul culoarului, cu o puternică acțiune morfogenetică, cu efecte asupra vegetației și solului.

În situația avalanșelor de mari proporții, angrenate pe o suprafață mare, ele denudează întregul versant de pătura de zăpadă. Sunt extrem de periculoase când punctul lor de rupere se situează la altitudini mari, fiind determinate inițial de o scurgere de zăpadă uscată. Datorită conținutului mare de zăpadă înmuiată, forța de lovire a acestor avalanșe, corelată cu lungimea și panta mare a versantului este deosebit de puternică, de circa 10-20t zăpadă înmuiată.

Avalanșele în plăci au caracter mai complex din punct de vedere genetic și al modului de manifestare. Depind, în mare parte, de parametrii climatici, vântul corelat cu temperatura fiind cel mai important în geneza plăcilor. Zăpada devine compactă, puțin plastică și de densitate ridicată

Foto 16. Cornișa formată în imediata apropiere a clădirii stației meteorologice [NUME_REDACTAT], spre [NUME_REDACTAT].

(după www.google.com)

După poziția față de direcția vântului, plăcile sunt de două feluri: plaques au vent (plăci de vânt), puțin groase, foarte dure, rezistente și bine sudate de zăpadă și plaques sous le vent (plăci sub vânt), mai groase, în aparență rezistente, în realitate fiind foarte fragile și casante. Aceste plăci sunt dispuse sub forma unor poduri de diferite dimensiuni și rezistențe. Când zăpada este călcată, placa se sparge antrenând tot stratul instabil. În plus, sub poduri se află aer în care apare fenomenul de sublimare, cu o puternică condensare sub plăci.

Situația avalanșelor din domeniul schiabil [NUME_REDACTAT] schiabil Sinaia este format în principal de [NUME_REDACTAT], cu Valea lui Carp, [NUME_REDACTAT]. Nu există aici pârtii omologate. Pe lângă pârtiile marcate există pârtii sau văi unde se schiază. [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] sunt prelucrate cu ratracul, dar nici acestea nu sunt prelucrate la standardele europene.

Stația meteorologică Sinaia 1500 se află pe un mic platou, în partea de jos a pârtiilor. Datorită configurației terenului, însă, din perimetrul stației meteorologice Sinaia 1500 nu se poate vedea decât parțial pârtia Valea lui Carp. Majoritatea culoarelor de avalanșă care sunt active anual, nu pot fi observate din perimetrul stației.

În sezonul de iarnă 2009 – 2010, de la stația meteorologică Sinaia 1500 observațiile și măsurătorile referitoare la avalanșe au fost efectuate doar experimental, în cadrul instructajelor. Date asupra avalanșelor au fost obținute și prin amabilitatea membrilor [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT].

Foto nr. 17. Valea lui Carp vedere din platforma stației meteorologice Sinaia, 1500m

(după www.google.com)

Astfel, în data de 17.02.2010 a fost consemnată o avalanșă produsă în versantul stâng al Văii lui Carp, care a ajuns în firul văii. Avalanșa a fost de placă de zăpadă.

Avalanșele care se produc în [NUME_REDACTAT] Carp au ca rezultat, în fiecare an, eroziunea solului, distrugerea vegetației arborescente și a puietului de conifere (foto 18).

Foto nr. 18. Zona de avalanșă din pârtia „drumul de vară”, situată în afara arealului observabil de la stație (arhiva proprie)

Avalanșe observate în perimetrul stației meteorologice [NUME_REDACTAT] (2010)

Mecanismele declanșării avalanșelor în arealul de observații ale stației meteorologice [NUME_REDACTAT] sunt:

avalanșe de zăpadă proaspătă;

avalanșe de placă de zăpadă;

avalanșe determinate de ruperea cornișelor formate la marginea [NUME_REDACTAT];

avalanșe de topire a stratului de zăpadă (de primăvară).

O importanță deosebită o au avalanșele produse prin ruperea cornișelor, care se pot declanșa din imediata apropiere a stației meteorologice. Monitorizarea riscului de avalanșă a fost efectuată experimental. S-au înregistrat avalanșele observate din perimetrul stației, după cum urmează:

13 februarie avalanșă de placă de zăpadă – vânt pe [NUME_REDACTAT], produsă în cursul nopții. În perioada 9 – 13 februarie a nins la temperaturi foarte scăzute, cu viscol și transport de zăpadă. S-au format cornișe mari pe toți versanții, în special spre est și sud-est.

Sondajul și profilul efectuate la acea dată, în platforma stației meteorologice [NUME_REDACTAT] arată existența unui strat cu rezistență scăzută. [NUME_REDACTAT] Mepra PC relevă existența unui nivel de instabilitate în cadrul stratului de zăpadă, datorită orizonturilor cu rezistență slabă. S-a determinat risc puternic de declanșare a avalanșelor în mod accidental.

Simularea caracteristicilor stratului de zăpadă la stația meteorologică [NUME_REDACTAT], în 13.02.2010, în programul [NUME_REDACTAT] PC. În a doua decadă a lunii aprilie crește mult riscul avalanșelor de topire de suprafață.

În data de 17 aprilie mai multe avalanșe de topire în cursul dimineții. Avalanșele au avut puncte de plecare la diferite altitudini și pe versanți cu expoziții diferite. Au fost auzite avalanșe în tot cursul zilei.

În data de 19 aprilie, 2011 observația de la orele 14 a înregistrat 4 avalanșe de topire de suprafață, de placă pe versanți sudici, plecate de la o altitudine de peste 2250 m. Cu această ocazie s-a înregistrat avalanșa de pe „poteca de iarnă” de pe [NUME_REDACTAT] Cerbului, areal în care au fost observate avalanșe extrem de rar .

Foto nr. 19. [NUME_REDACTAT] Cerbului zona cu risc de avalanșă prin care trece poteca de acces la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] – foto din platforma meteorologică

(după www.google.com)

2.2.2. Alunecările de teren

Alunecarea de teren participă atât ca proces geomorfologic, cât și prin diversitatea formelor pe care le generează la o modelare accelerată a suprafețelor morfologice de tip versant. Comparând cu alte procese geomorfologice care intervin în modelarea suprafețelor înclinate se poate aprecia că alunecările de teren ocupă un loc esențial în sistemul de evoluție al versanților.

În arealul studiat alunecările de teren nu pot fi considerate fenomene specifice, prezența lor fiind legată de apariția unor condiții locale care favorizează producerea acestora.

Foto 20. Alunecări de teren, Coștila

(arhiva proprie)

Marnele și gresiile senomaniene apar pe tot flancul estic. Datorită scurgerii apelor pe planuri de stratificație ale conglomeratelor, formațiunile senomaniene sunt puternic umectate, producându-se alunecări de teren. Această situație se întâlnește cu precădere pe suprafața structurală a Coștilei.

La partea superioară a stratelor de Sinaia apar local lentile de marne si gresii. Acestea nu prezintă importanță în declanșarea alunecărilor de teren decât într-o măsură redusă. Corelarea marnelor cu prezența izvoarelor ce debușează la altitudinea de 1100-1200 și tăierea irațională a pădurii pe anumite sectoare au condus la declanșarea unor alunecări de teren. Arealele afectate sunt localizate în intravilanul orașelor Sinaia și Bușteni.

[NUME_REDACTAT] se confruntă cu mai multe areale afectate de alunecări de teren. Cea mai importantă zonă este localizată în cartierul Cumpătu. În sudul orașului, pe strada Tirul cu porumbei, în urma extinderii caselor de vacanță, prin tăierea pădurii, apar alunecări noi ce-au afectat deja câteva case. O altă zonă afectată este localizată în domeniul schiabil Sinaia. Această alunecare, situată sub telecabină, a fost stabilizată în urmă cu 13 ani, fiind în prezent fixată. În schimb, zona este afectată de eroziunea în suprafață.

În cadrul orașului Bușteni alunecările de teren au afectat zonele unde pădurea a fost tăiată pentru extinderea intravilanului. Această situație a luat amploare după anii 90, când numărul caselor de vacantă a crescut. La această situație a contribuit în mod decisiv [NUME_REDACTAT] care a acordat în mod necontrolat autorizații de construcție, permițând în câteva cazuri extinderea construcțiilor până la limita [NUME_REDACTAT] și chiar depășirea acestei limite, situație constatată pe teren.

Îndoielnică este și autorizația emisă pentru amenajarea pârtiei de schi Kalinderu. Situația constatată pe teren se pare că ar contrazice concluziile echipei care a efectuat studiul. În urma amenajării pârtiei de schi a fost distrusă [NUME_REDACTAT] care adăpostea o serie de specii floristice cu caracter endemic.

Foto 21. Pădure tăiată pe pârtia [NUME_REDACTAT] 22. Susținere cu cleionaje

(arhiva proprie)

În plus pădurea a fost tăiată (foto 21) pe o lățime de mai mult de 30 m. Acest lucru a favorizat declanșarea unor alunecări de teren pe marginea pârtiei la mai puțin de o jumătate de an de la amenajare.

În vara anului 2010 puteau fi observate două râpe de desprindere susținute de cleionaje care nu au rezistat prea mult timp fiind consolidate în toamnă (foto 22).

Pentru drenarea apei au fost realizate șănțulețe perpendiculare pe pârtie, din metru în metru, care erau însă acoperite după fiecare ploaie torențială.

Metoda se pare, nu a fost tocmai strălucită întrucât a favorizat în unele zone schițarea unor mici râpe de desprindere pe marginea pârtiei. Situația a culminat în primăvara anului 2011, când baza pârtiei a fost afectată mai mult de jumătate de alunecări.

În mod sigur situația ar fi putut fi prevenită dacă s-ar fi ținut cont de condițiile locale, respectiv prezența marnelor, iar pădurea nu ar fi fost tăiată pe o lățime considerabilă.

Capitolul III

3.1. Fenomene naturale de risc climatic

Evoluția climatului montan, în timp și spațiu, prezintă incidențe diferențiate asupra unei serii de procese fizico-geografice, socio-economice și ecologice. Modul de manifestare a acestor fenomene se bazează, așa după cum se subliniază în literatura de specialitate, în ultimii ani, pe tendința generală de încălzire planetară care afectează în mod evident și mediile montane.

Problematica este cu atât mai importantă cu cât muntele joacă un rol determinant în circulația generală a atmosferei, în dinamica sa, făcând parte integrantă din sistemul climatic. Pe lângă faptul că muntele constituie un obstacol în calea maselor de aer, el este, în același timp, unul dintre factorii ciclogenezei la latitudini medii (Incidences de l’evolution du climat sur les regions de montagne, 1996).

Tendința actuală de încălzire a climatului, în secvențe de diferite durate reprezintă o realitate incontestabilă. De aceea, în ultimii ani se vorbește tot mai mult de schimbarea mediului global, determinată, prin excelență, de activitățile antropice. Toate presiunile asupra mediului și degradarea lui sunt cunoscute sub denumirea generică de “[NUME_REDACTAT]“, care grupează următoarele constrângeri (Beniston, 2000):

poluarea aerului și reducerea stratului de ozon atmosferic;

degradarea solului;

despăduririle;

deșertificarea;

pierderea diversității biologice;

disponibilitatea în apă;

deșeurile toxice și nucleare;

schimbările climatice.

Efectele acestor schimbări, care încep să se facă resimțite din ce în ce mai mult sunt mai puternice în zonele montane înalte, mai ales dincolo de limita superioară a pădurii, în domeniul subalpin și alpin, unde se remarcă o mai mare instabilitate barică. De altfel, mai mulți cercetători au afirmat faptul că mediul natural al munților înalți indiferent de poziția lor latitudinală, ar reacționa mai sensibil la amplitudinea și rapiditatea schimbărilor climatice în viitor.

Arealele montane joacă un rol determinant prin altitudini, orientarea culmilor, expoziția versanților, gradul de înclinare a pantelor și configurația reliefului la dimensionarea “spațiului climatic” și a celor mai importante particularități climatice.

Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă reprezintă expresia consacrată a căderilor de zăpadă. Data de apariție, de formare, durata și data de dispariție a stratului de zăpadă sunt direct influențate de mai mulți factori: valoarea altitudinală a izotermei de 00C, de frecvența ninsorilor, de expoziția versanților față de Soare și față de vânturile dominante și nu în ultimul rând de existența covorului vegetal . De la constituirea sa și până la dispariție, de-a lungul întregului ciclu evolutiv, stratul de zăpada trece prin mai multe etape, diferențiate altitudinal.

Grosimile mici și mari, dar și cele cu caracter excepțional, ale stratului de zăpadă sunt o consecință a variabilității ninsorilor, în timp și spațiu. Deși reprezintă o caracteristică incontestabilă a mediului montan înalt, stratul de zăpadă este în sine, un fenomen de risc de mare amploare, atât pentru unele componente ale cadrului natural cât și pentru om și activitățile sale.

Luându-se în considerare grosimea minimă (g) și grosimea maximă (G) a stratului de zăpadă, putem delimita următoarele areale cu vulnerabilitate:

1. Areale cu vulnerabilitate mică: g = 0,08-0,1 cm; G = 20-30 cm caracteristice la partea inferioară a domeniului forestier.

2. Areale cu vulnerabilitate medie: g = 0,2-0,3cm; G = 30-90cm, caracteristice limitei superioare a pădurii;

3. Areale cu vulnerabilitate mare g = 0,4 cm;G = 90-120 cm, caracteristice etajului alpin.

Foto nr. 23 – Stația meteo Vf. Omu

(după www.google.com)

[NUME_REDACTAT] este un fenomen caracteristic, ca amploare și mod de manifestare, muntelui înalt, a etajului superior carpatic, dar și a etajului de versant și zonelor periferice unde are o frecvență mai redusă.

Viscolul cunoaște mai multe forme de manifestare (Bogdan, Niculescu, 1999):

– viscol general, formă complexă de manifestare care presupune atât ninsoare , vânt, cât și spulberarea și transportul zăpezii la sol sau în altitudine.

– viscol cu ninsoare, în timpul căruia ninsoarea este asociată cu viteza mare de bătaie a vântului.

– viscol cu transport de zăpadă la sol, în timpul căruia vântul bate tare, spulberând zăpada de la sol, dar fără să ningă.

– viscol cu transport de zăpadă în altitudine, în timpul căruia forța de bătaie a vântului este atât de mare încât zăpada este spulberată și ridicată la mare altitudine.

Caracterul complex determinat de declanșarea, intensitatea și frecvența sa se află sub incidența unor situații barice specifice și este dat de ninsorile abundente, asociate cu vânturi puternice care spulberă zăpada de pe suprafețele expuse, creste și vânturi, pentru a o depozita sub forma troienelor în locurile adăpostite.

Data de producere a primelor viscole este dictată de altitudinea și expoziția versanților. Astfel primele viscole apar încă din luna septembrie la cele mai mari înălțimi ale etajelor alpin și subalpin, cu o valoare de 0,3 zile, 0,1 zile. Ultimele viscole se produc în luna iunie, cu o valoare medie de 0,7 zile.

Numărul mediu anual de zile cu viscol este, de asemenea, diferențiat altitudinal. La 2400-2500 m altitudine valoarea acestui indice este cuprinsă între 80-90 zile. În domeniul subalpin există doua forme de viscol 63 zile pentru transport la ol și 18,4 zile în cazul transportului la înălțime. Același lucru se întâmplă și în celelalte areale 27,2 zile,respective 5,6 zile câtre limita superioară a pădurii și 0,6 zile, respective 0,4 zile în partea inferioară a versanților.

În domeniul alpin, cea mai marea frecvență se înregistrează în lunile decembrie și martie, în domeniul subalpin în luna ianuarie, la limita superioară a pădurii în luna decembrie.

[NUME_REDACTAT] este un hidrometeor de mare frecvență și intensitate de-a lungul unui an, cu declanșare și evoluție lentă, caracteristică în special sezoanelor de tranziție. Are aspectul unui văl albicios, lăptos și este alcătuită din particule fine de apă și cristale de gheață, aflate în suspensie în pătura troposferică inferioară. Ceața determină o mare cantitate de umezeală, astfel că umiditatea relativă a aerului poate atinge valoare de 100%. După modul ei de formare poate fi ceață de convecție termică, determinată de mișcarea pe verticală a aerului și dinamică sau orografică, determinată de apariția obstacolelor în calea maselor aflate în mișcare.

Intervalul de manifestare a ceții se întinde de-a lungul întregului an de observații, atât în etajele alpin și subalpin, cât și în domeniul forestier și arealele periferice.

În etajul alpin, cele mai mari valori se înregistrează în lunile mai și iunie, cu 28 de zile, iar cel mai mic număr de zile cu fenomen, în luna august (14 zile) și la începutul toamnei, cu valori situate ușor peste 20 de zile.

În domeniul forestier cele mai mari valori se înregistrează în lunile de primăvară, martie și aprilie, în ambele situații depășindu-se valoarea de 16 zile. Cele mai mici valori se înregistrează la sfârșitul verii, în luna august 8,3 zile și la începutul toamnei, în luna septembrie, când este atinsă cea mai mică valoare lunară de 7,6 zile.

În etajul alpin, a peste 2500 m altitudine, frecvența ceții în sezonul rece, este de 19,5% fiind mai redusă, decât în sezonul cald, când se înregistrează o pondere de 21,6% aceasta fiind o caracteristică a marilor altitudini. În etajul subalpin, datorită naturii convective, ceața are cea mai mare frecvență în sezonul cald, când se înregistrează o pondere de 27,5% iar în sezonul rece o pondere de 23%. În partea inferioară a acestui etaj, ponderea în sezonul cald atinge 20,5%, iar în sezonul rece, de 28%. Cu cât altitudinea scade, ceața devine de natură radiativă și, ca atare, cea mai mare frecvență se înregistrează în sezonul rece, atât la limita superioară a pădurii, cu o valoare de 57,8%, cât și în diferitele sectoare ale domeniul forestier, cu o pondere de 41,7%.

Ploile torențiale

Acestea sunt căderi de precipitații care apar în perioada caldă a anului, datorită încălzirii inegale a suprafeței terestre și dinamicii active a aerului tropical. Se caracterizează prin durată scurtă de manifestare și cantități însemnate de apă, cu schimbări rapide de intensitate.

Ploile torențiale se remarcă prin cantitatea mare de apă și durata lor scurtă de manifestare. Se consideră că, în zona montană, intensitatea lor nu depășește 3,0mm/min, datorită dezvoltării convecției termice, pentru ca, la bază muntelui să ajungă a 2,0mm/min.

În medie, se înregistrează circa 65-66 zile cu averse, la peste 2000 m altitudine, unde sunt mai numeroase și din cauza absenței pădurii, care împiedică convecția termică în etajul subalpin și circa 60-61 zile la 1550-1600 m altitudine, la limita superioară a pădurii.

Cel mai mare număr cu averse, 16,3 zile, respective 14,8 zile, este caracteristic lunilor iunie și iulie, iar cel mai mic număr se înregistrează în lunile de primăvară și de toamnă, la nivelul etajului subalpin. La limita superioară a pădurii, cel mai mare număr se înregistrează în luna iunie (13,4 zile) și mai (12,6 zile).

Prin intensitate, frecvență, durată și cantitatea însemnată de apă, ploile torențiale joacă un rol foarte important în procesele de torențialitate și eroziune. Acestea sunt favorizate de pantele abrupte, de substratul friabil, de lipsa structurilor forestiere, de intervenția antropică, prin defrișări, tăieri și suprapășunat. De multe ori, producerea averselor coincide, la marile altitudini, cu topirea zăpezilor sau urmează imediat acestora, mărindu-se astfel debite și implicit forța erozională și torențială, precum și potențialul morfodinamic al reliefului prin modelarea versanților.

Fenomenele orajoase

Ele constituie un electrometeor care se produce prin “descărcarea electrică a fulgerului între un nor și o suprafață terestră”. Trăsnetul însoțește de cele mai multe ori manifestările orajoase. La rândul lor, fenomenele orajoase se produc în condițiile unei puternice încălziri a solului, în timpul zilei, fapt ce atrage după sine convecția aerului și un ridicat proces de cumularizare. Trăsnetul este un fenomen meteorologic și de risc, specific etajului superior carpatic. Frecvența cea mai mare se întâlnește la trecerea de la anotimpul de primăvară la cel de vară, în luna mai și luna iunie. Frecvențe mici apar în lunile de toamnă.

Orajele sunt considerate fenomene de risc, pentru om, mai ales în partea superioară a masivului, descoperit și expus, unde pe timpul verii, pe parcursul diferitelor practici specifice acestui sector (pastorale, turistice), se înregistrează victime.

3.2. Modificări ale ecosistemelor în [NUME_REDACTAT]

3.2.1. Schimbări în ecosistemele forestiere (foto după google.com și arhiva proprie)

[NUME_REDACTAT] este unul din cele mai afectate masive din Carpați de către activitățile antropice.

Principalele cauze care au provocat aceste schimbări sunt: defrișările, doborâturile de vânt, plantațiile, pășunatul în zona forestieră și amenajările turistice.

Foto 25 – Defrișări (arhiva proprie)

Defrișările făcute din secolul trecut până în prezent au schimbat pe alocuri compoziția pădurii originare, mai ales acolo unde s-au făcut plantații.

În 1882 frații Carol și [NUME_REDACTAT] au înființat fabrica de hârtie din Bușteni. În 1909 aceștia au dat în funcțiune un funicular pentru transportul buștenilor din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Această linie de funicular avea o lungime totală de 16 km și traversa masivul din [NUME_REDACTAT] până la Bușteni, la poalele [NUME_REDACTAT] Mici. Pe valea Ialomiței între Bolboci și Padina, în aceeași perioadă, s-a construit și o linie de decovil pentru transportul buștenilor din partea centrală a masivului.

Foto 26 – Doborâturi (arhiva proprie)

În perioada 1955-1960 instalațiile au fost abandonate și parțial demontate (resturi ale acestora mai există și în prezent). După furtuna care a doborât pădurea Cocora și Lăptici, din aceeași perioadă, s-a construit un drum forestier pa [NUME_REDACTAT] cu coborâre la Zănoaga, prelungit până la [NUME_REDACTAT] (actualul hotel Peștera). Acea furtună a produs doborâturi masive nu numai pe Cocora și Lăptici dar și la poalele [NUME_REDACTAT]. Defrișările pe linia de funicular, mai ales în partea de pe [NUME_REDACTAT], deși a fost reîmpădurită natural, se mai poate observa încă în etajul forestier. În etajul alpin și subalpin vegetația a revenit aproape la normal.

Vegetația din teritoriul fostelor păduri Cocora și Lăptici era constituită în anii 1970 din plantații de molizi și zmeură. În prezent este constituită din molidișuri cu larice și laricete, dar și de pajiști secundare, mai ales pe versantul de nord al Cocorei.

Pe plaiul Munticelu, la poalele [NUME_REDACTAT], au fost plantați molizi, ce constituie în prezent molidișuri dese și tinere, deși pădurea din jur este formată din făgete pure sau în amestec cu rășinoase (brad și molid). Drumul carosabil de pe [NUME_REDACTAT], până la "Cota 1400" a produs și el modificări ale structurii pădurii.

Interesant ar fi studierea mai în amănunt a refacerii pădurii pe versanții [NUME_REDACTAT] după primul război mondial când, aici s-au desfășurat lupte violente, în care un rol important l-a jucat artileria. În prezent pădurea este complet refăcută, având aspectul pădurii naturale. Se mai întâlnesc însă fostele tranșee, gropi de adăpost sau de obuze, precum și arbori, în general brazi din al căror trunchi ies sârme ruginite militare. În zona inferioară a plaiului Munticelu am observat brazi cu vârsta de peste 70-80 de ani ce cresc la distanțe egale de circa 10 m pe marginea fostelor tranșee. Deși nu am găsit menționat nicăieri efectuarea unor plantații în zonă, totuși dispunerea în șiruri paralele și la distanțe egale a arborilor bătrâni, în special brazi denotă existența unor plantații după terminarea primului război mondial.

1. Schimbări în ecosistemele etajului subalpin

Acest etaj a fost afectat de impactul activităților antropice mai ales în partea sudică și centrală a masivului, unde pantele mai domoale au permis dezvoltarea păstoritului și al activităților turistice de vară și de iarnă.

Foto nr. 27 – Etajul subalpin (arhiva proprie)

Suprapășunatul asociat cu amenajarea pârtiilor și instalațiilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, în zona [NUME_REDACTAT] și Vârful cu Dor au avut ca rezultat coborârea limitei superioare a pădurii și suprimarea rariștilor de limită.

Foto 28 – Târlă (arhiva proprie)

Modificări în flora subalpină au avut loc pe locul actualelor sau fostelor târle, unde asociațiile vegetale preexistente au fost înlocuite cu buruienișuri nitrofile și urzici, specifice solurilor îmbogățite în compuși ai azotului. Aceste buruienișuri se mențin circa 50-60 de ani sau mai mult, după care flora zonelor înconjurătoare preia încet terenul.

Foto 29 – Stâna din Târle (arhiva proprie)

Din datele culese despre locurile vechilor târle nu am găsit decât două exemple relevante în acest sens. Un exemplu este în punctul numit "la Mițuitoare" situat la confluența [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT], unde fusese stână în anii 1930. În 1993 vegetația era asemănătoare cu cea din zonele învecinate, dar care creșteau mult mai înalte și dese. În 1994 s-a instalat din nou stână pe acest loc, astfel că s-a revenit la buruienișurile nitrofile specifice târlelor. Al doilea exemplu se constituie pe brâul Portiței, în abruptul Caraimanului, în locul din apropierea stâncii berbecilor, în care la începutul secolului exista târlă și bordei de mioare. După al doilea război mondial și mai ales după declararea abruptului Caraiman rezervație științifică, aici a fost interzis pășunatul. În prezent vegetația nitrofilă de buruienișuri a cedat locul aproape în totalitate pajiștii specifice brâului. Pe văile de abrupt supuse acțiunilor periodice ale viiturilor, avalanșelor, prăbușirilor de pietre au loc modificări frecvente ale vegetației, care însă se reface în mod natural.

Un caz mai special îl reprezintă [NUME_REDACTAT] unde construcția telecabinei Bușteni-Babele a dus la modificări importante ale structurii și compoziției vegetației.

Foto 30 – [NUME_REDACTAT] – Babele

(arhiva proprie)

Modificări ale florei se înregistrează pe traseele turistice circulate unde o serie de specii de flori devin tot mai rare și chiar dispar. Tipic este cazul florii reginei (Leontopodium alpinum) care vegeta la începutul secolului trecut de la altitudini de 1500 m în sus, sau chiar mai jos, unde condițiile pedoclimatice îi permiteau .Arealul său s-a restrâns treptat fiind întâlnită în prezent doar în locurile neumblate, mai ales pe versanții însoriți din [NUME_REDACTAT], Coștila și Caraiman.

2. Modificări în ecosistemul etajului alpin (foto arhiva proprie)

Aceste modificări au avut mai multe cauze dintre care:

construirea drumului Dichiu-Coștila pentru construirea releului de radio și televiziune de pe Coștila;

construirea instalațiilor de transport pe cablu;

turismul necivilizat asociat cu suprapășunatul;

defrișarea jnepenișului;

poluarea aerului mai ales prin ploile acide.

Efectele mai importante sunt:

Restrângerea drastică a ariilor ocupate de jnepenișuri, mai ales din anii 1950. În această perioadă s-au tăiat jnepeni pentru a fi folosiți ca lemn de foc la cabane, dar și pentru a face loc pășunii alpine. În unele zone, ca de exemplu [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ciobanii au incendiat jnepenii pentru a lărgi pășunea.

Retragerea jnepenișurilor a avut ca urmare accentuarea eroziunii solului în unele zone, prin dezgolirea bruscă a terenurilor.

Restrângerea ariilor ocupate de Rhodorete, pe hectare întregi. Acest fapt a coincis în parte cu restrângerea jnepenișurilor, fiind datorat, printre altele, incendierii și culegerii cu tot cu rădăcini, deși pentru ceai se folosesc în mod exclusiv florile (frunzele fiind toxice). Pășunatul a contribuit prin faptul că a împiedicat restabilirea acestei asociații.

Din anii 1970 s-a constatat însă uscarea pe fețe de munte întregi a Rhodoretelor, practic fără nici o explicație. S-a constatat plante de smirdar care se usucă fiind uneori cuprinse de licheni. Zonele afectate se situează pe platoul Bucegilor, asociațiile de același tip din văile de abrupt, în special ale versantului estic nu manifestă acest fenomen. Deși nu s-au făcut studii în acest sens, necesitatea acestora se impune urgent pentru a putea explica fenomenul și a lua măsurile necesare pentru stoparea lui. Posibile cauze sunt: ploile acide, creșterea nivelului radiațiilor, efectul de seră, etc..

Schimbarea compoziției florei pajiștilor alpine, din unele locuri, este datorat atât eroziunii solului, suprapășunatului asociat cu activități turistice intense cât și culegerii în mod selectiv și în cantități mari a unor plante cu flori ca smirdarul, floarea reginei, sângele voinicului, gențiane, etc..

Dispariții de specii

În afara numeroaselor specii vegetale și animale care în ultimii ani și-au restrâns dramatic arealul, există o serie de specii de plante a căror prezență, deși atestată de Al. Beldie în 1956, a devenit îndoielnică în 1991 și se menține până astăzi.

Dintre speciile de animale dispărute notăm: vulturul pleșuv (Gyps fulvus) și vulturul negru (Aegyps monachus), care au dispărut din anii 1950, ultimul exemplar de Aegyps monachus fiind fotografiat în 1956.

Tendințe de evoluție a peisajului

În condițiile desfășurării actualelor procese și fenomene în care impactul antropic devine tot mai evident, evoluția peisajului poate avea următoarele direcții de dezvoltare:

aridizarea generală a climatului european sub influența efectului de seră, concomitent cu încălzirea climei va avea co posibil rezultat accentuarea caracterului de continentalism al climatului României și implicit al [NUME_REDACTAT]. Ca urmare se vor înmulți speciile xerofite și mezoxerofite, care vor urca altitudinal în etajele de vegetație superioare.

Totodată va crește ariditatea climatului platoului Bucegi, începând chiar un proces de deșertificare datorită acțiunilor de înlăturare a păturii vegetale prin acțiunile antropice cum ar fi construcții de drumuri și utilizarea lor nerațională, trasarea de noi pârtii de schi în condițiile actuale (fără măsuri de reparare a mediului), etc.. În această zonă tufărișurile de jnepeni, Rhododendron și altele se vor retrage ajungând doar la niște pâlcuri pe văi, în special pe cele inaccesibile.

Eroziunea accentuată a solului determinată de intensificarea turismului necivilizat poate transforma platoul Bucegi, și mai întâi zona [NUME_REDACTAT], Caraiman și Coștila în adevărate deșerturi de piatră, formându-se o hamadă a Bucegilor în cel mai corect sens, mult mai extinsă decât peticele din prezent. Concomitent se vor forma multe stânci de tip Babe. Platoul va fi presărat de mormane de gunoaie, utilaje părăsite care se acumulează de acum an de an.

Văile subalpine tind să devină depozite de gunoaie, iar izvoarele ce au originea aici vor avea ape de calități din ce în ce mai proaste, devenind nepotabile. Infiltrarea apelor infestate va avea repercursiuni și asupra apelor freatice, influențând mai devreme sau mai târziu izvoarele ce se constituie surse de apă potabilă a localităților înconjurătoare. Aridizarea și deșertificarea vor avea ca urmări și scăderi ale debitelor apelor curgătoare.

Foto 32-33 – Imagini ale turismului necontrolat (arhiva proprie)

Accentuarea eroziunii va avea ca urmare formarea de noi torenți, prăbușiri și alunecări de teren ce vor determina schimbarea traseelor drumurilor și potecilor.

Vor dispare speciile de plante și animale ce în prezent sunt rare și periclitate. Va scade biodiversitatea. Se vor înmulți în schimb speciile ubicviste sau cosmopolite în special cele nitrofite sau care suportă concentrații mari de substanțe organice și toxice, în jurul depozitelor de gunoaie.

Localitățile de la marginea masivului vor crește în suprafață ca urmare a creșterii populației. Arhitectura acestor localități va deveni, din cea actuală cu case cu două nivele, una dominată de blocuri supraetajate și cu foarte puține spații verzi.

Suprafețele acoperite de păduri se vor restrânge făcând loc dezvoltării localităților și a amenajărilor turistice.

Totodată la marginea localităților se formează depozite de gunoaie ce vor cuprinde cu o bandă continuă cu grosime tot mai mare liziera pădurii.

Intensificarea activităților industriale în condițiile în care nu se iau măsuri pentru protecția mediului va determina creșterea poluării aerului și a apelor, intensificarea fenomenului ploilor acide. Ca urmare fenomenele de îmbolnăvire și uscare a arborilor vor fi din ce în ce mai frecvente, începând cu bradul și celelalte conifere. Ca rezultat se va schimba compoziția arboretelor, vor apare zone despădurite, care va amplifica fenomenul de degradare al solurilor.

De aici totul intră într-un cerc vicios, în care fenomenele enumerate mai sus, care se intercondiționează reciproc se vor agrava progresiv.

Alternativă a evoluției peisajului o prezintă cazul în care se va aplica o politică de protecție a mediului adecvată, nu numai în zona [NUME_REDACTAT], ci în toată țara.

Foto 34 – Terasa „[NUME_REDACTAT]” construită ilegal Foto 35 – Controale pentru legalitate

(actualmente demolată) – 2013 -www.google. com-

-www.google. com-

În acest caz, reconstrucția ecologică ce se impune în zonele cele mai afectate ar încetini fenomenele de eroziune și aridizare a climei. S-ar putea găsi soluții pentru extinderea jnepenișurilor și a tufărișurilor de Rhododendron până în zonele inițiale, precum și pentru ameliorarea pajiștilor alpine de pe platoul Bucegilor.

Astfel încetul cu încetul [NUME_REDACTAT] ar putea reveni la un aspect apropiat de cel de la începutul secolului nostru. Modificările față de peisajul inițial le vor constitui traseele turistice amenajate, cabanelor moderne prevăzute cu sisteme de epurare a apelor uzate și legate la un sistem eficient de colectare și refolosire a gunoaielor.

Desigur că se vor extinde instalațiile pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar acestea se pot muta în zone în care impactul asupra mediului este minim, și se pot lua măsuri de atenuare a efectelor negative a acestora.

Creșterea localităților, iminentă deocamdată, ar putea fi limitată totuși.

Găsirea unor soluții pentru reciclarea deșeurilor ar salva zone întregi de a fi îngropate sub gunoaie. Prin măsuri pentru combaterea poluării aerului, luate în special în zona Brașov – Zărnești s-ar putea reduce fenomenul ploilor acide care ar salva pădurea de fenomenele de uscare.

Organizarea unui sistem eficient de protecție a naturii ar putea transforma [NUME_REDACTAT] într-o zonă sanctuar a numeroaselor specii rare și a conservării ecosistemelor specifice [NUME_REDACTAT], mai ales a grupei de Curbură.

3.3. Impactul activităților antropice (fotografii arhiva proprie și www.google.com)

[NUME_REDACTAT] reprezintă unul dintre cele mai afectate masive din Carpați de activitățile antropice. Abruptul prahovean al Bucegilor concentrează o pondere însemnată a activităților turistice, ceea ce a determinat valorificarea potențialului natural încă din secolul trecut. Prezența unor arii naturale de interes științific, precum și necesitatea ocrotirii acestora au impus declararea zonei parc național. Parcul natural Bucegi, declarat rezervație, se întinde pe teritoriul a trei județe respectiv, Prahova, Dâmbovița, Brașov. [NUME_REDACTAT] cuprinde o suprafață de 8.322 ha. din care [NUME_REDACTAT] Bucegi deține 3.478 ha.

În conformitate cu prevederile [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (UICN), în cadrul orașului Bușteni s-a constituit [NUME_REDACTAT] Bucegi, ca arie protejată de interes național în legea nr. 5 /2000 Motivația constituirii acestui parc se bazează pe argumente de ordin geologic, fizico geografic, biologic și cuprinde [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Arsă, [NUME_REDACTAT] Albe, [NUME_REDACTAT], Sfinxul, Babele.

Unele zone au avut de suferit în urma activităților antropice. Este cazul rezervației forestiere [NUME_REDACTAT]. Rezervația prezintă o pădure de jneapăn (Pinus mugo). În prezent se constată o degradare masivă a acestor suprafețe împădurite cauzată de mari presiuni antropice venite din partea constructorilor (cabluri electrice și de transport, adăposturi, drumuri, un pretins stadion olimpic la altitudine), fie a păstoritului, fie a turismului. Acțiunea acestora a dus în scurt timp la pierderea greu recuperabilă a aproximativ 20% din suprafață și la fărâmițarea, uscarea a încă a 30% din jnepenișul rezervației. Ceea ce a mai rămas în stare bună, aproximativ 50% nu mai poate contribui în mod eficient la protejarea și repunerea în circuit a ecosistemelor de limită deteriorate. Chiar dacă impactul va înceta total, dat fiind că jnepenișul se regenerează greu, crește încet și are nevoie de liniște și de teren neînțelenit pentru a se reface, o deplină reintegrare a zonei în sistemul ecofuncțional anterior, deosebit de eficient, va fi greu de obținut. Sunt motive reale să considerăm distrugerile din jnepenișul de la [NUME_REDACTAT], sub raport ecologic, regretabile. Este bine de știut că de buna stare a barierei de jneapăn, dinspre golul alpin, depinde echilibrul biocenotic și buna funcționalitate a tuturor ecosistemelor de la altitudinile inferioare, rolul hidrologic și alpino protective al jnepenișului fiind uriaș.

3.3.1. Categorii de impact

1. Turism dezorganizat, neecologic. Desfășurarea în timp a acestei activități a dus la trasarea unor poteci și cărări ca au determinat lărgirea șanțurilor create care devin canale de scurgere la ploi torențiale spălând și erodând solul.

2. Construcții cu un caracter economic, social, de agrement ale căror șantiere de lucru au declanșat:

eroziunea solurilor prin șanțuri neastupate.

tăierea arborilor, sol răvășit.

alunecări și surpări de maluri

eroziunea în zonele fostelor cariere de piatră.

Foto nr. 37 – Amenajare de șantier – arhivă proprie

3. Pășunatul intensive și lucrările de exploatare a pădurii au determinat:

eroziunea superficială pe suprafețe întinse în zonele cu pajiști alpine.

eroziunea profundă, cu ogașe și ravene cu sau fără alunecări de teren de-a lungul unor cursuri de apă.

Foto 38 – [NUME_REDACTAT] (www.google.com)

4. Lipsa lucrărilor de regularizare a unor cursuri de apă cu un caracter torențial, lipsa lucrărilor de stingere a torenților, lipsa drenajelor de suprafață. Toate acestea au dus la declanșarea unor alunecări de teren, de regulă în bloc,în mediu forestier, situat pe cursul superior al unor văi: V. Babei; V. Urlătoarea.

Foto 39 – Valea și [NUME_REDACTAT] Foto 40 – Drum de Taf – exploatare

a pădurilor

(arhiva proprie)

Principalele disfuncționalități

Degradarea solului prin procese de eroziune cauzate de lucrările de exploatare a pădurilor sau de altă natură, care au dezgolit și distrus solul.

Degradarea solului datorită văilor torențiale fără lucrări de regularizare.

Degradarea solului prin eroziune ca urmare a lucrărilor de construcție și a neglijenței funcționării șantierului pe perioada de execuție.

Fenomene de surpare, eroziuni de maluri și alunecări de teren, cu arbori cu tot, în perimetru unor șosele sau drumuri forestiere.

Terenuri părăsite ca foste cariere de piatră, cu aspect de halde insuficient consolidate.

Excesul de umiditate din izvoare subterane și datorită pânzei freatice ridicată în partea de nord a zonei.

Lipsa măsurilor de protecție a zonelor naturale cu valoare ecologică deosebită.

Măsuri de intervenție

Reconstrucția ecologică a zonelor ce prezintă fenomene de degradare.

Regularizarea și ecologizarea principalelor cursuri de apă.

Elaborarea unor acte normative prin care să se instituie gestionarea ariilor protejate.

Elaborarea statutului de funcționare și delimitare a zonelor tampon de protejare a zonelor strict ocrotite, instituirea pazei, eliberarea autorizațiilor pentru desfășurarea activităților umane în zonele protejate.

Reglementarea normativă a zonelor cu peisaje protejate.

3.3.2. Exemplu de intervenție antropică cu impact major

[NUME_REDACTAT] dispune de condiții deosebit de favorabile pentru dezvoltarea activităților turistice. Aici se pot realiza amenajări pentru o mare diversitate de sporturi de iarnă. În stațiunea Bușteni, sporturile de iarnă sunt cuprinse în trei registre principale de altitudine:

masivele Caraiman, Coștila, Omu.

[NUME_REDACTAT] Prahovean cu altitudini între 1500-2000m, care cuprinde zonele neîmpădurite ale văilor Cerbului, Albă și Morarului.

Zona cuprinsă între altitudinea de 900m-1500m care cuprinde versantul vestic împădurit, cu [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], partea superioară a [NUME_REDACTAT].

Dintre aceste zone a fost amenajată doar [NUME_REDACTAT]. În planul de amenajare a fost propusă și [NUME_REDACTAT], dar pe motivul că face parte din [NUME_REDACTAT] cererea a fost respinsă. Aceste amenajări sunt deosebit de importante pentru economia orașului Bușteni, dar trebuie să se aibă în vedere și eventualele urmări negative asupra mediului, rezultate în urma presiunii antropice.

[NUME_REDACTAT] a acordat în mod necontrolat autorizații de construcție, permițând în câteva cazuri extinderea construcțiilor până la limita [NUME_REDACTAT] și chiar depășirea acestei limite, situație constatată pe teren.

Îndoielnică este și autorizația emisă pentru amenajarea pârtiei de schi Kalinderu. Pentru realizarea acestei pârtii s-a realizat un studiu de impact asupra mediului al cărui rezultat a fost subestimat de către autorități. Situația constatată pe teren se pare că ar contrazice concluziile echipei care a efectuat studiul. În urma amenajării pârtiei de schi a fost distrusă [NUME_REDACTAT] care adăpostea o serie de specii floristice cu un caracter endemic.

Foto 41 – Așa a început [NUME_REDACTAT] 42 – Regularizare de râu

(foto arhivă – www.google.com)

Foto 43 – [NUME_REDACTAT] vara

(arhivă proprie)

3.4. REZERVAȚIILE NATURALE DIN MUNȚII BUCEGI

Era normal ca într-o lucrare de asemenea tip, deși nu a fost subiectul de față, să nu amintim în câteva cuvinte despre rezervațiile naturale ale Bucegilor:

rezervația principală (400 ha) constituie o fâșie continuă de-a lungul versanților exteriori ai masivului, de la Sinaia până în [NUME_REDACTAT]. Rezervația cuprinde și o zonă științifică de protecție absolută în [NUME_REDACTAT] și Caraiman incluzând [NUME_REDACTAT].

Rezervația geologică-botanică [NUME_REDACTAT] cuprinzând [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

rezervația geologică Zănoaga cuprinde muntele și cheile cu același nume;

rezervația botanică [NUME_REDACTAT] (2507 m) cuprinde grupări vegetale caracteristice tundrei alpine;

rezervația botanică Babele (2200 m);

rezervația botanică [NUME_REDACTAT] (1590 m);

rezervația turbăria Lăptici (1470 m) cuprinde cea mai interesantă mlaștină oligotrofă din Bucegi.

[NUME_REDACTAT] Ialomitei, cu o suprafață de 225 ha, situată în zona forestieră a munților Cocora și Bătrâna, cuprinzând pădurea Cocora, peștera Ialomiței, cheile Urșilor, cheile Peșterii și  valea Horoabelor.

[NUME_REDACTAT], cu o suprafață de 150 ha, curpinde intreg versantul sudic și estic al muntelui Zănoaga și flancul drept al cheilor [NUME_REDACTAT].

Rezervatiile botanice sunt [NUME_REDACTAT] (2507 m altitudine), Babele (2200 m altitudine), [NUME_REDACTAT] (1590 m), turbăria Lăptici (1470 m) și poalele muntelui Lăptici și [NUME_REDACTAT] (2100 m).

Rezervatii paleontologice constituie punctele [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Monumente ale naturii sunt declarate stânca [NUME_REDACTAT], Babele, Sfinxul, Piatra de la Omu.

În anul 1990, prin ordinul [NUME_REDACTAT], Padurilor și [NUME_REDACTAT], s-a înfințat [NUME_REDACTAT] Bucegi, pe o suprafață de 31548 ha, care cuprinde ariile protejate, dar și zone de pădure până la limita localităților învecinate. Astfel s-a creat un sistem eficient de protecție a zonei munților Bucegi; alcatuirea lor geologică este foarte variată având ca element caracteristic conglomeratele de Bucegi și prezența olistolitelor (blocuri omogene de stâncă), în special de calcar; prezența numeroaselor puncte fosilifere cu fosile caracteristice calcarelor jurasice.

[NUME_REDACTAT] există sisteme carstice cu formatiuni specifice interesante, sistemul Bătrâna – peștera Ialomiței, care include cheile din lungul râului Ialomița.

În peștera Ialomița precum și în alte câteva peșteri s-au descoperit numeroase fosile animale, în special ursul de peșteră dar și urme de locuire neolitică umanaă sistemul Horoabele, cu cheile Horoabei, cu lapiezuri și izbucul din gura Horoabei.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a întelege cât mai bine scopul următoarelor rânduri, trebuie să știm mai întâi ce este o arie protejată. Aceasta reprezintă o zonă bine delimitată, aflată sub un regim special de supraveghere prevăzut de legislație. În această categorie, în România, se includ: monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naționale și rezervații ale biosferei.

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se află în pericol de dispariție (capra neagră, ursul, râsul, floarea de colț, sângele voinicului etc. sau arbori de vârste considerabile) și formațiuni geologice deosebite și unicate (Babele, Sfinxul).

Rezervațiile naturale sunt arii în care se ocrotesc anumite obiective specifice din floră, faună sau relieful unei zone. Astfel există rezervații botanice, floristice și forestiere; rezervații speologice (peșteri); rezervații geologice, paleontologice (strate bogate în fosile), faunistice. În rezervațiile naturale este ocrotită zona cu toate elementele ei, deci întregul ecosistem.

Parcurile naționale cuprind teritorii mult mai extinse, fiind formate dintr-o rezervație științifică, situată de regulă în centru, cu un regim de protecție special și o zonă tampon, în care este permis accesul turiștilor.

În toate aceste arii regula de baza este ocrotirea sitului, adică a locului respectiv, și se impune respectarea unor norme de conduită. Se interzice: culegerea plantelor, de orice fel; deranjarea sau periclitarea vieții animalelor; culegerea de roci; distrugerea sau deteriorarea formațiunilor geologice; inscripționarea neautorizată; accesul auto, în afara zonelor special amenajate; aprinderea focului și camparea în afara campingului; accesul turiștilor în afara traseelor marcate. Comportamentul necivilizat al majorității turiștilor, pentru care respectarea regulilor de protecție a mediului sau respectarea regulamentului strict, absolut necesar, într-o arie protejata, de orice tip, sunt norme abstracte, pe care nu se străduiesc să le înțeleagă, și lipsa unei educații ecologice duc de cele mai multe ori la distrugerea unor astfel de frumuseți pe care noi încercăm să le ocrotim și, ceea ce e mai important, să le înțelegem. Scopul creării ariilor protejate, ca niște colțuri de natură pe care dorim să le păstrăm intacte, este acela de a ne bucura de ele, de natura originară, atât noi cât și generațiile viitoare. A ne bucura de aceste locuri înseamnă în primul rând a le ocroti, a le îngriji, a le întelege, a le iubi și a le admira. Exercițiul contemplării naturii, pe care ar trebui să-l facem toți, descoperirea și admirarea frumosului, ne sunt benefice în primul rând nouă, fiind mijloace de a scăpa de stresul cotidian, de a ne relaxa. Trebuie să învățam să redescoperim mireasma pajistilor înflorite, trebuie să observăm animalele în liniște, fară a le tulbura prin strigăte, trebuie să umblăm pe potecile munților fără a lăsa urma trecerii noastre. Cel mai important lucru este să înțelegem că protejând mediul, ne protejăm viața, sănătatea și echilibrul nostru.

3.4.1. Problemele cele mai importante cu care se confrunta ariile protejate din Bucegi sunt:

– fluxul mare de turiști insuficient informați, atât în privința regulilor de protecție a mediului, cât și a mersului civilizat pe munte;

– existenta carierelor de calcar din sudul masivului a caror închidere ar crea mari probleme economice în zonă;

– eroziunea determinată de unele construcții ca teleferice, cabluri, conducte sau drumuri pe platoul Bucegi, care este in prezent foarte greu de stăpânit, zona necesitând urgent un program de reconstrucție ecologică;

– administrarea masivului este împărțită între localitățile a trei județe și, ca atare, se ivesc permanent greutăți în stabilirea responsabilităților, dificultati legate de funcționarea unei poliții ecologice eficiente;

– cadrul legislativ existent nu prevede suficiente dispoziții stricte și aplicabile pentru crearea și funcționarea unui parc național la standarde internaționale.

Argumentele în favoarea creării unui sistem eficient de protecție a zonei [NUME_REDACTAT] sunt suficiente. Este destul să amintim următoarele: alcătuirea lor geologică foarte variată, având ca element caracteristic conglomeratele de Bucegi și prezența olistolitelor (blocuri omogene de stâncă) în special de calcar; prezența numeroaselor puncte fosilifere, cu fosile caracteristice calcarelor jurasice; prezența a numeroase microforme de relief interesante, datorate eroziunii eoliene (produse de vânt) si gelifracției (acțiunea alternanței îngheț-dezgheț). Mai trebuie spus că [NUME_REDACTAT] prezintă regiuni cu o morfologie specifică, cum sunt [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]. Aici se întâlnesc toate formele specifice reliefului structural, în special relieful de cueste, unic în țară. Existența formelor reliefului glaciar, dezvoltat pe o structură de sinclinal suspendat, este un fenomen unic în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Prahovean se întălnesc numeroase forme ale reliefului periglaciar fosil și crionival actual (format de acțiunile înghețului și zăpezii), mai ales formațiuni interesante cum sunt [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] Bucegi figurează în Legea nr. 5/2000 cu o suprafață de 32.662 ha, pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Având în vedere marea diversitate geologică, geomorfologică, carstul ce prezintă o importanță deosebită prin frumusețea peisajului și prin interesul științific ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], clăile din Lespezi, [NUME_REDACTAT], lapiezuri, doline, etc.), precum și prin marea diversitate biologică, masivul Bucegi merită statutul de zonă naturală protejată (parc natural) de interes național. Rezervațiile naturale aflate în limitele parcului au un rol deosebit în protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, geologic, speologic, paleontologic.

Pe suprafața parcului sunt 70 de tipuri de habitate dintre care 23 de importanță comunitară.

Printre obiective principale ale Planului de management se numără protecția peisajului de munte într-un mod durabil armonizând interacțiunea dintre capitalul natural din Parc și sistemul socio-economic limitrof, conservarea valorii peisagistice a capitalui natural din Parc, a habitatelor/ecosistemelor și speciilor integrate acestuia, precum și sprijinirea comunităților locale și a activităților tradiționale pentru dezvoltarea durabilă și păstrarea specificului socio-cultural, în armonie cu natura pentru redresarea echilibrului ecologic.

De asemenea, Planul de management are ca obiectiv reinventarierea speciilor de floră și faună și identificarea și monitorizarea speciilor aflate pe [NUME_REDACTAT]. Aceste măsuri vizează  conservarea diversității specifice și genetice a populațiilor de floră și faună din cadrul Parcului și menținerea acesteia la un nivel înalt.

Un alt obiectiv al Planului de management al [NUME_REDACTAT] Bucegi este și studiul diversității ecosistemice, prin identificarea habitatelor și a tipurilor de ecosisteme, prin stabilirea limitelor spațiale și a stării lor de conservare. Realizarea obiectivului presupune o analiză a diversității geologice, paleontologice, geomorfologice, climatice, hidrologice, pedologice și biologice.

Planul de Management al [NUME_REDACTAT] Bucegi urmărește sprijinirea comunităților locale și a activităților tradiționale pentru dezvoltarea durabilă și păstrarea specificului socio-cultural, în armonie cu natura pentru redresarea echilibrului ecologic dar și realizarea unui turism adecvat scopului instituirii [NUME_REDACTAT] Bucegi, predominant ecoturistic, tematic sau agroturistic și fără exploatări intensive sau care depășesc toleranța ecologică a acestuia.

Acestea sunt câteva aspecte în ceea ce privește riscurile naturale și intervențiile antropice în [NUME_REDACTAT] Bușteni. Departe de a fi terminat sau finalizat aceste aspecte, considerăm că prin prezenta lucrare se poate trage un semnal de alarmă asupra unor disfuncționalități care din păcate, persistă de prea mulți ani.

[NUME_REDACTAT] Bucegi deține un loc de frunte în lanțul Carpaților românești prin flora de o rară bogăție și diversitate, care a atras încă de multă vreme numeroși cercetători și iubitori ai naturii din țară și de peste hotare. [NUME_REDACTAT] Bucegi a fost creat odată cu promovarea și dezvoltarea turismului, ca măsură de prevenire a procesului de exploatare irațională a resurselor naturale și distrugere a diversității biologice.

În general astăzi sunt recunoscute și acceptate ca atare trei mari categorii de fenomene de risc:

riscuri naturale, ecologice;

riscuri tehnologice, antropice;

riscuri sociale.

Avalanșele reprezintă pentru [NUME_REDACTAT], fenomenul de risc cel mai spectaculos ca manifestate și cel mai periculos ca efecte, atât asupra omului, cât și asupra altor componente de mediu. Deși insuficient cercetate și cunoscute la noi, ele constituie fără îndoială unul dintre cele mai importante procese geomorfice, caracteristice, prin excelență, etajului superior carpatic.

Alunecările de teren participă atât ca proces geomorfologic, cât și prin diversitate formelor pe care le generează la o modelare accelerată a suprafețelor morfologice de tip versant. Comparând cu alte procese geomorfologice care intervin în modelarea suprafețelor înclinate se poate aprecia că alunecările de teren ocupă un loc esențial în sistemul de evoluție al versanților.

În arealul studiat alunecările de teren nu pot fi considerate fenomene specifice, prezența lor fiind legată de apariția unor condiții locale care favorizează producerea acestora.

Fenomene naturale de risc climatic

Evoluția climatului montan, în timp și spațiu, prezintă incidențe diferențiate asupra unei serii de procese fizico-geografice, socio-economice și ecologice. Modul de manifestare a acestor fenomene se bazează, așa după cum se subliniază în literatura de specialitate, în ultimii ani, pe tendința generală de încălzire planetară care afectează în mod evident și mediile montane.

Schimbări în ecosistemele forestiere

[NUME_REDACTAT] este unul din cele mai afectate masive din Carpați de către activitățile antropice. Principalele cauze care au provocat aceste schimbări sunt: defrișările, doborâturile de vânt, plantațiile, pășunatul în zona forestieră și amenajările turistice.

Schimbări în ecosistemele etajului subalpin

Acest etaj a fost afectat de impactul activităților antropice mai ales în partea sudică și centrală a masivului, unde pantele mai domoale au permis dezvoltarea păstoritului și al activităților turistice de vară și de iarnă.

Suprapășunatul asociat cu amenajarea pârtiilor și instalațiilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, în zona [NUME_REDACTAT] și Vârful cu Dor au avut ca rezultat coborârea limitei superioare a pădurii și suprimarea rariștilor de limită.

Un caz mai special îl reprezintă [NUME_REDACTAT] unde construcția telecabinei Bușteni-Babele a dus la modificări importante ale structurii și compoziției vegetației.

Modificări în ecosistemul etajului alpin

Aceste modificări au avut mai multe cauze dintre care:

construirea drumului Dichiu-Coștila pentru construirea releului de radio și televiziune de pe Coștila;

construirea instalațiilor de transport pe cablu;

turismul necivilizat asociat cu suprapășunatul;

defrișarea jnepenișului;

poluarea aerului mai ales prin ploile acide.

Dispariții de specii

În afara numeroaselor specii vegetale și animale care în ultimii ani și-au restrâns dramatic arealul, există o serie de specii de plante a căror prezență, deși atestată de Al. Beldie în 1956, a devenit îndoielnică în 1991.

Dintre speciile de animale dispărute notăm: vulturul pleșuv (Gyps fulvus) și vulturul negru (Aegyps monachus), care au dispărut din anii 1950, ultimul exemplar de Aegyps monachus fiind fotografiat în 1956.

[NUME_REDACTAT] reprezintă unul dintre cele mai afectate masive din Carpați de activitățile antropice. Abruptul prahovean al Bucegilor concentrează o pondere însemnată a activităților turistice, ceea ce a determinat valorificarea potențialului natural încă din secolul trecut.

Categorii de impact

1. Turism dezorganizat, neecologic. Desfășurarea în timp a acestei activități a dus la trasarea unor poteci și cărări ca au determinat lărgirea șanțurilor create ce devin canale de scurgere la ploi torențiale spălând și erodând solul.

2. Construcții cu un caracter economic, social, de agrement ale căror șantiere de lucru au declanșat:

eroziunea solurilor prin șanțuri neastupate.

tăierea arborilor, sol răvășit.

alunecări și surpări de maluri

eroziunea în zonele fostelor cariere de piatră.

3. Pășunatul intensiv și lucrările de exploatare a pădurii au determinat:

eroziunea superficială pe suprafețe întinse în zonele cu pajiști alpine.

eroziunea profundă, cu ogașe și ravene cu sau fără alunecări de teren de-a lungul unor cursuri de apă.

4. Lipsa lucrărilor de regularizare a unor cursuri de apă cu caracter torențial, lipsa lucrărilor de stingere a torenților, lipsa drenajelor de suprafață. Toate acestea au dus la declanșarea unor alunecări de teren, de regulă în bloc,în mediu forestier, situat pe cursul superior al unor văi: V. Babei; V. Urlătoarea.

Măsuri de intervenție

Reconstrucția ecologică a zonelor ce prezintă fenomene de degradare.

Regularizarea și ecologizarea principalelor cursuri de apă.

Elaborarea unor acte normative prin care să se instituie gestionarea ariilor protejate.

Elaborarea statutului de funcționare și delimitare a zonelor tampon de protejare a zonelor strict ocrotite, instituirea pazei, eliberarea autorizațiilor pentru desfășurarea activităților umane în zonele protejate.

Reglementarea normativă a zonelor cu peisaje protejate.

[NUME_REDACTAT] cosmopolite sau ubicviste – Cosmopolite sau ubicviste, sunt acele specii care pot fi întâlnite în condiții foarte variate de mediu, având pretenții reduse cu privire la majoritatea factorilor abiotici și biotici. Astfel, spre exemplu, muscă (Muscă domestică), poate fi întâlnită aproape oriunde.

Echilibru biocenotic – Termenul biocenoza (din greacă koinosis – a împărți) reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză), care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structura și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației.

Rezervație paleontologică – de fosile, organisme care au trăit cu mii sau milioane de ani în urmă.

Carst – zone de calcar în care se găsesc de regulă peșteri.

Cueste – Formă de relief că un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuestă].

Hamadă, (engl.= hammada), platou înalt, stâncos, în care afloreaza formațiuni geologice vechi supuse dezagregării; h. ocupă mai mult de 50% din ariile deșertice (Sahara, Australia) și constituie „arii sursă” pentru sedimentarea eoliană. V. și deșertic. S

Bibliografie selectivă

Bălteanu, D., Alexe, Radița, (2000), Hazarde naturale și antropogene, [NUME_REDACTAT], București.

Beniston, M.., Fox, Douglas, (2000), Incidences de l’evolution du climat sur les regions de montagne, Université de Genêve, Suisse.

Bogdan, Octavia (1996), Hazard climatic și fenomen de risc, [NUME_REDACTAT], Vol. V, pag. 21-43.

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena, Niculescu, B. (1999), Riscurile climatice din România, [NUME_REDACTAT], București, 280 pag..

Bogdan, Octavia (1999-2000), Caracteristicile climei [NUME_REDACTAT] și etajele morfoclimatice, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], Vol IX-X, pag. 97-115.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (1995), Fenomene geografice de risc, partea I, [NUME_REDACTAT] București, 152 pag.

Grecu, Florina (1997), Fenomene naturale de risc; Geologie și Geomorfologie, [NUME_REDACTAT] București, București, 143 pag..

Guyomarc’h (1996), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]. Centre d’Etudes de la Neige, [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], E. R., (1966), Encounter probabilities for avalanche damage. USDA [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 10. [NUME_REDACTAT] Study center, [NUME_REDACTAT] Forest, USA.

Voiculescu, M. (2002), Fenomene geografice de risc în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Timișoara, 231 pag.

[NUME_REDACTAT] Enciclopedic (1978) – [NUME_REDACTAT], București.

Dicționarul IDNDR (Riscuri și hazarde naturale), – (1992) – [NUME_REDACTAT], București.

www.Pnb@forestdb.ro

www.directbooking.ro

www.alpinet.org

www.google.ro

www.planat.ro

www.geoec.upet.ro/GEOECOLOGIA page.136

Scheidegger, 1994

Dicționarul IDNDR, 1992

[NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1978

Manche, 1997

Voiculescu, 2002

Gumuchian, 1983

Pissart, 1987

Lliboutry, 1965, citat de Grecu, 1997

Luckman, 1977

Incidences de l’evolution du climat sur les regions de montagne, 1996

Beniston, 2000

Bogdan, Niculescu, 1999

Pinchemel, 1992

Al. Beldie în 1956

[NUME_REDACTAT] N°1 de l’ONERC Octobre 2008, [NUME_REDACTAT] (Université de Genêve),

Incidences de l'évolution du climat sur les régions de montagneMartin Beniston, Suisse; Douglas G. Fox, Etats-Unis.

Bibliografie selectivă

Bălteanu, D., Alexe, Radița, (2000), Hazarde naturale și antropogene, [NUME_REDACTAT], București.

Beniston, M.., Fox, Douglas, (2000), Incidences de l’evolution du climat sur les regions de montagne, Université de Genêve, Suisse.

Bogdan, Octavia (1996), Hazard climatic și fenomen de risc, [NUME_REDACTAT], Vol. V, pag. 21-43.

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena, Niculescu, B. (1999), Riscurile climatice din România, [NUME_REDACTAT], București, 280 pag..

Bogdan, Octavia (1999-2000), Caracteristicile climei [NUME_REDACTAT] și etajele morfoclimatice, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], Vol IX-X, pag. 97-115.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (1995), Fenomene geografice de risc, partea I, [NUME_REDACTAT] București, 152 pag.

Grecu, Florina (1997), Fenomene naturale de risc; Geologie și Geomorfologie, [NUME_REDACTAT] București, București, 143 pag..

Guyomarc’h (1996), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]. Centre d’Etudes de la Neige, [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], E. R., (1966), Encounter probabilities for avalanche damage. USDA [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 10. [NUME_REDACTAT] Study center, [NUME_REDACTAT] Forest, USA.

Voiculescu, M. (2002), Fenomene geografice de risc în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Timișoara, 231 pag.

[NUME_REDACTAT] Enciclopedic (1978) – [NUME_REDACTAT], București.

Dicționarul IDNDR (Riscuri și hazarde naturale), – (1992) – [NUME_REDACTAT], București.

www.Pnb@forestdb.ro

www.directbooking.ro

www.alpinet.org

www.google.ro

www.planat.ro

www.geoec.upet.ro/GEOECOLOGIA page.136

Scheidegger, 1994

Dicționarul IDNDR, 1992

[NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1978

Manche, 1997

Voiculescu, 2002

Gumuchian, 1983

Pissart, 1987

Lliboutry, 1965, citat de Grecu, 1997

Luckman, 1977

Incidences de l’evolution du climat sur les regions de montagne, 1996

Beniston, 2000

Bogdan, Niculescu, 1999

Pinchemel, 1992

Al. Beldie în 1956

[NUME_REDACTAT] N°1 de l’ONERC Octobre 2008, [NUME_REDACTAT] (Université de Genêve),

Incidences de l'évolution du climat sur les régions de montagneMartin Beniston, Suisse; Douglas G. Fox, Etats-Unis.