Programul de Recuperare In Periatrita Scapulohumerala

Cuprins

Argument

Periartrita scapulohumerală reprezintă sindrom clinic, caracterizat prin durere, redoare și impotență funcțională a umărului.

Scopul proiectului este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un pacient cu dureri, blocaj articular, imposibilitatea de a efectua mișcării ample.

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu periartrita scapulohumerală sunt: dureri în umăr când se îmbracă, se piaptănâ, sau când solicită membrul superior respectiv prin purtarea unor greutăți, împiedicând bolnavul să se odihnească.

Obiectivele pentru proiect sunt:

Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie – schematic

Obiectiv 2: Periartrita scapulohumerală

Obiectiv 3: Programul de recuperare

Obiectiv 4: Prezentarea cazurilor clinice (3 pacienți)

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe profesionale:

1. Evaluează starea generală a pacientului înainte de aplicarea tratamentelor.

2. Identifică manifestări clinice cauzate de afecțiuni reumatismale.

3. Aplică tratamentele fizicale în funcție de patologie, respectiv prescripția medicală.

4. Respectă indicațiile și contraindicațiile fiecărei proceduri.

5. Explică tehnicile kinetice cunoscute.

6. Efectuează proceduri de electroterapie.

7. Descrie efectele fiziologice și terapeutice produse de curenții electrici asupra organismului.

8. Aplică proceduri de hidroterapie.

9. Respecta indicațiile și contrainndicațiile diverselor forme de masaj, în funcție de reginea ana-tomică.

10. Monotorizarea evoluției bolnavului după tratamentul aplicat.

Aplicarea procedurilor specifice la pacienții cu periartrita scapulohumerală s-a finalizat prin analiza a 3 cazuri. Pentru fiecare caz au fost menționate motivele internării, antecedentele heredo-colaterale, personale, fiziologice și patologice, comportamentele, examinări, tratamente, program de recuperare, evoluție și prognostic.În final a fost evidențiată particularitatea cazului.

Capitolul I. Noțiuni de anatomie și fiziologie

Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului, având poate cea mai imperfectă coaptare a suprafețelor. Ea este constituită din 3 oase- humerusul, claviculă și scapulă iar acoperișul umărului este format dintr-o porțiune a scapulei numită acromion. (Fig I.1.)

Fig I.1. Umărul

Humerusul sau osul brațului este un os lung, prezentând un corp (diafiza) și două extremități (epifizele), dintre care una superioară și alta inferioară. Prin extremitatea superioară humerusul se articulează cu centura scapulară, în cavitatea glenoidăa omoplatului, iar prin extremitatea inferioară participă la articulația cotului.

Clavicula este un os lung, dublu curbat și pereche, care formează porțiunea anterioară a centurii scapulare. Este situată transversal între acromionul scapulei și manubriul sternului, la limita dintre torace și gât.

Scapula este un os pereche plat, de forma triunghiulară cu baza în sus, situat în regiunea dorsocranială a toracelui. Prezintă două fețe, trei margini și trei unghiuri (cranial, caudal și lateral).

Acromionul este o proeminență turtită de sus în jos și palpabilă sub piele. Prezintă fața articulară a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei cu care se articulează.

Umărul este o regiune anatomică cu o mare mobilitate, în toate direcțiile, oriențând în așa fel mîna în cea mai convenabilă poziție de lucru.

Articulațiile adevarate sunt scapulo-humerală, acromio-aclaviculară, sternocosto-claviculară și articulatiile false sunt scapulo-toracică împreună cu planul de alunecare subdeltoidian. (Fig I.2.)

Fig I.2. Articulațiile umărului

Articulația Scapulo-humerală este o enartroza- situată între cavitatea glenoidă a omoplatului și capul humerusului, înconjurată de prezența unui burete glenoidian care-i mărește capaci-tatea. Capsula articulară este întarită la rândul ei de ligamente auxiliare: ligamentul gleno-humeral, ligamentul coraco-humeral. Dinamica acestei articulații este asigurată de un mare număr de mușchi, grupați în trei categorii :

mușchii posteriori ai CV (trapezul, marele dorsal, romboizii)

mușchii toracobrahiali (marele pectoral, micul pectoral, subclavicularul, marele dințat)

mușchii scapulobrahiali (deltoidul, coracobrahialul, supraspinosul, micul rotund, marele rotund).

Articulația Acromio-claviculară este o artrodie- articulația dintre extremitatea acromială a claviculei și acromion. Capsula articulară este alcatuită din 2 ligamente: ligamentul acromio- clavicular, ligamentul coraco-clavicular. Mișcările: Sunt posibile doar mișcările de abducție, flexie și extensie, neavând rol în cele de rotație, în această articulație se produc și mișcări de alunecare.

Articulația Sternocostoclaviculară o diartroza- situată între extremitatea sternală a clavi-culei, manubriu și cartilajul primei coaste. Capsula articulară este întarita de ligamentele: ligamentele sterno-claviculare, ligamentul inter-clavicular, ligamentul costo-clavicular. Mișcările: Sunt posibile doar mișcările de abducție și flexie: ridicarea și coborârea claviculei, proiecția înainte și înapoi a claviculei, circumducția.

Articulația Scapulo-toracică este o articulație falsă, o sisartroză- face joncțiunea între fața anterioară a scapulei și mușchiul subscapular și între fața externă a coastelor și mușchii intercostali.

Articulația Sub-deltoidiană este de fapt un plan de alunecare între fața profundă a deltoidului și manșonul rotatorilor. Bursa de la acest nivel permite alunecarea țesuturilor moi, care în acest fel nu blochează amploarea mișcărilor umerilor.

În continuare, vor fi prezentate cîteva aspecte ale activității unora dintre mușchii umărului.

Trapezul are un rol considerabil în ridicarea umărului și în coborîrea lui, precum și în flexia și abducția brațului pe toată cursa de 180° a acestuia. Cea mai mare activitate a lui este înregistrată în mișcarea de abducție a brațului .

Pectoralul mare, prin capul clavicular, realizează flexia brațului, avînd un maximum de activitate la 115°, participă la adducție.

Deltoidul deși s-a spus că participă la toate tipurile de mișcare: realizează flexia, participă la ridicarea brațului (peste 90°) și la abducție; realizează abducția și ridicarea brațului; participă la flexie și extensie; realizează extensia și participă la abducția și ridicarea brațului.

Bicepsul brahial participă la flexia brațului cu rezistență (cotul întins). Abducția cu rezistență activează ambele capete ale bicepsului; acționează și în adducția cu rezistență, dar numai capul scurt.

Rotundul mare nu participă la mișcările libere decît când brațul este în hiperextensie (în spatele corpului) pentru adducție, dacă se opune rezistență mișcărilor, rotundul mare intră în acțiune pentru rotația internă, adducție și extensie.

Marele dorsal rolul lui de rotator intern este încă controversat, în mișcarea cu rezistență este sigur un extensor, adductor și rotator intern; participă și la coborîrea humerusului.

Supraspinosul, face parte dintre rotatori, are o acțiune cantitativă, mărește forța mișcării de abducție.

Capitolul II. Periartrita scapulohumerală

II.1. Periartrita scapulohumerală- definiție

Periartrita scapulohumerală (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin durere, redoare și impotență funcțională a umărului, asociate în diverse grade, determinate de procese patologice, care interesează țesuturile periarticulare (tendoane, burse) și în unele cazuri capsula articulară.

II.2. Clasificare PSH

Din punct de vedere clinic, deosebim 5 tablouri, care au contribuții importante în aprofundarea și mai bună cunoaștere a periartritei scapulohumerale. Acestea sunt :

Umăr dureros simplu

Umăr dureros acut (hiperalgic)

Umăr mixt

Umăr blocat

Umăr pseudoparalitic

II.3. Etiologia

Bolile reumatismale formează un grup de afecțiuni cu localizări în primul rând la aparatul locomotor și cardiovascular, ca urmare a unor leziuni caracteristice mezenchinale. Factorii etiologici în acest grup de boli sunt diferiți determinând tablouri clinice cu evoluție acută, subacută și cronică.

Clasificarea bolilor reumatismale sunt:

Reumatismul inflamator în care intra: reumatismul Socolski Bouillaud, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, reumatismul secundar infectios.

Reumatismul degenerativ în care intra: artroză, poliartroză, spondiloză.

Reumatismul abarticular în care intra: miozite, tendinite, bursite, periartrite, nevralgii, nevrite.

În afara manifestărilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ, în practica zilnică întâlnim adesea bolnavi cu suferințe determinate de procese patologice abarticulare în cursul cărora sunt afectate tendoane, teci, sinoviale, burse, fascii, aponevroze.

Un rol deosebit în accelerarea proceselor de uzură și în apariția inflamatiei îl constituie frecvența mare a acestui sindrom, atât în afecțiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgia cervicobrahială, zona Zoster), cât și în afecțiuni ale sistemului nervos central (accidente vasculare cerebrale, traumatisme cerebrale, Boala Parkinson, sindroame talamice).

PSH poate apărea și la bolnavii cu unele afecțiuni ale organelor intratoracice, pe cale reflexa, prin perturbarea activității sistemului simpatic, angină pectorală, infarct miocardic, tuberculoza pulmonara apicală, intervenții chirurgicale pe plămân.

II.4.Simptomatologie

a)Umărul dureros simplu

Este o forma clinică particulară, cunoscută și sub numele de Periartrită dureroasă simplă neanchilozantă. Această formă de PSH este consecința leziunilor degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulații, mai ales tendoanele supraspinosului și bicepsului. Bolnavul acuză dureri moderate în umăr când se imbracă, se piaptănâ, sau când solicită membrul superior respectiv prin purtarea unor greutăți.

Durerile pot stânjeni bolnavul în timpul somnului, intensificându-se în anumite poziții. Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilității, rareori existând o impotență functională datorită durerii.

b) Umărul acut hiperalgic

De obicei are ca substrat o tendinită calcifiantă în puseu inflamator, sau o migrare de elemente calcifiante în bursita subacromiodeltoidiană, determinând o bursită acută la acest nivel, sau o bursită seroasă fără calcifieri. Umărul acut hiperalgic poate debuta în mod brutal, cu o durere atroce și o impotentă totală a membrului superior, ulteori această formă clinică este continuarea evoluției unui umăr dureros simplu.

Durerile sunt violente, insuportabile. Ele se intensifică noaptea împiedicând bolnavul să se odihnească. De asemenea durerea se intensifică la orice tentativă de mobilizare a umărului, limitarea mobilității fiind antalgică.

Durerea iradiază către ceafă sau către fosa supraclaviculară, dar mai ales pe marginea laterală a membrului superior, către mână.

c)Umărul mixt

Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tenosinoviți sau bursitica și o limitare a mobilității umărului prin contractură antalgică la rotatori, flexori sau / și abductorii umărului. Limitarea mișcării în umărul mixt nu se datoreaza numai durerii, ca în formele precedente, ci și unei redori reale structurale, care nu dispare nici sub anestezie totala.

Evoluția în umărul mixt poate să se facă fie spre umărul dureros, cu persistența durerii, dar recuperarea mobilității, fie spre umărul blocat ca o formă de evoluție agravată.

d) Umărul blocat

Este o suferință frecvent întâlnită, care debuteaza cu dureri moderate ale umărului, exar-cerbate nocturn, pretând la confuzia de umăr dureros simplu. În timp însa, evoluând lent se instalează o limitare marcată a mobilității umărului realizând așa numitul „umăr înghețat”.

Durerea, prezentă la debut, poate să persiste cu o intensitate scăzută, sau poate să dispară și să reapară periodic pe parcursul bolii. Substratul anatomic îl reprezintă leziunile inflamatorii ale capsulei glenohumerale, determinând îngrosarea fibroasă și constituind în timp capsula retractilă.

e)Umărul pseudoparalitic

Are la bază perforarea, de diverse grade a tendoanelor mușchilor rotatori, apărută de obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani) după traumatisme minore. Ruptura calotei rotatorilor poate apărea însă și la tineri în urma unui traumatism puternic, situație în care se evidentiază o echimoză întinsă pe fața anterioară a brațului

II.5. Diagnostic

Interogatoriul pacientului trebuie să urmărească unele afecțiuni asociate și să obțină date referitoare la suferința actuală, însistând asupra modalitătii de debut și asupra cauzei declanșante, la 20% dintre bolnavi pot fi identificate drept cauze traumatismale, la 50% dintre bolnavi durerile apar cu ocazia unui efort, a unei mișcări greșite sau aunui traumatism indirect iar la restul de 30% dintre bolnavi durerile survin fără o cauză evidentă.

Mișcările principale: Flexie – 150 – 1800; Extensie – 50 – 600; Abducție – 150 – 1800; Rotatie externa – 900; Rotatie interna – 70 – 900; Abducție orizontala; Adducție orizontala; Circumducție. (Anexa Fig II.1.)

Flexia (antepulsie) – proiectează brațului înainte și se produce printr-un ax frontal care trece prin mijlocul capului humeral și care variază între 80-180° (flexia cu omoplatul fixat – 90°; iar flexia cu omoplatul mobilizat -180°). Testarea mișcării de flexie:

poziția de plecare a bolnavului este în decubit dorsal cu brațele de-a lungul corpului;

goniometrul se fixeaza pe partea laterală a brațului cu capul humeral;

brațul fix rămâne paralel cu planul central, iar brațul mobil urmărește mișcarea de anteducție a umărului.

Extensia (retropulsia)- proiectează brațul posterior cu amplitudinea maxima de 50°. Testarea mișcării de extensie:

bolnavul este in poziție de plecare în decubit ventral cu brațele de-a lungul corpului;

goniometrul este fixat pe partea laterală a brațului cu centrul pe capul humeral;

brațul fix rămâne paralel cu planul mesei iar cel mobil urmăreste extensia bratului.

Circumducțiaeste mișcare care descrie un trunchi de con cu vârful în centrul capului humeral și baza la nivelul extremității distale a membrelor superioare. Poziția de repaus a articulatiei umărului este realizată când toți mușchii sunt relaxați, asta se realizează când brațul este așezat în lungul corpului.

La nivelul articulației umărului poziția de funcțiune este:

abducție – adducție (amplitudine 60°)

antepulsie 10°

rotație interna 30°

a) Examenul clinic

Durerile umărului sunt frecvente, la această contribuind existența, în structura sa, a numeroaselor tendoane și burse. Alte cauze sunt intervenția lexată și mobilitatea extremă a acestei articulații, cu solicitarea ei repetată în activitatea curentă.

Examenul fizic trebuie să analizeze și articulația acromioclaviculară, marginile articulației glenohumerale, manșeta rotatorilor, bursa subacromială și culisa bicipitală. De asemenea trebuie căutată o eventuală adenopatie axilară și efectuat un examen al coloanei cervicale și al membrului superior respectiv (reflexe, sensibilitate).

b) Examenul obiectiv

Examenul obiectiv poate evidenția, la inspecție, umărul tumefiat și roșu, amiotrofie (mai ales de deltoid și de trapez), căderea umărului, modificări ale mâinii (în sindromul algodistrofic, umăr-mână). La palpare se constată puncte dureroase pe marea tuberozitate (pe care se insera supraspinosul), în șanțul bicipital, pe apofiza coracoidă.

La examenul obiectiv se constată o limitare a mișcărilor umărului, mai ales a abducției. Durerea maximă este percepută de bolnav în cursul mișcării de abducție între unghiul de 70° și cel de 100°, când solicitarea supraspinosului este maximă.

În suferințele cronice (cu o durata de peste 3 luni) sau în rupturile manșonului rotatorilor, se constată hipotrofie și scăderea forței musculare. La palpare se provoacă o sensibilitate deosebită sub acromion la 1-2 cm de marea tuberozitate. În caz de alte tendinite (tendinita bicipitală), la nivelul micii tuberozități (tendinita subscapularului) în zona infero-laterală a marii tuberozitați (tendinita subspinosului sau micului rotund).

c) Examen radiologic

Diagnosticul periartritei scapulohumerale este un diagnostic clinic, examenul radiologic neavând un raport esențial din acest punct de vedere.

În periartrita scapulohumerală, examenul radiologic pune în evidentă calcifieri periarticulare; efectuându-se clisee din mai multe incidente cu penetrantă diferită, pot fi constatate calcifieri la 10-50% din bolnavi; mai frecvent întalnindu-se calcifierea tendonului supraspinosului, ce se observă imediat deasupra marei tuberozități humerale. Aceste calcifieri sunt ovulare sau rotunde și au un volum variabil (unele sunt mici, altele sunt foarte volumi-noase). Ele nu au o semnificație fiziologică, putând fi asimptomatice, atâta timp cât nu sunt însotite de procese inflamatoare. (Anexa Fig II.2.)

d) Examen de laborator

Principalele investigații paraclinice utile pentru diagnosticul fizic și diferențial ale PSH sunt: examenul hematologic și testele de inflamații (, fibrinogen, proteina C-reactiva, elec-troforeza proteinelor serice), testele imunologice (testul Waller-Rose, testul latexului pentru factorul reumatoid), examenul lichidului sinovial, biopsia musculara și osoasă, examenul radiologic (radiografia standard, tomografia, tomografia axiala computerizată, artrografia, artroscanerul), scintigrafia osoasă, electromiografia, artroscopia, ecografia, rezonanta magnetica nucleară.

Clinic, tendinita degenerativă este întâlnită la bărbați de peste 50 ani, cu activitate fizică intensă, suferința apărând de partea mai intens solicitată. Ea poate fi asimptomatică multa vreme până la momentul declanșării durerilor de către un traumatism sau o solicitare excesivă. Durerea este resimțită de obicei în profunzimea umărului, imprecis localizată; se intensifică în timpul nopții mai ales când bolnavul este culcat pe partea afectată împiedicându-l să se odihnească.

e)Diagnostic diferențial

Durerile umărului sunt determinate de 3 tipuri de suferințe:

afecțiuni ale structurilor umărului (în exclusivitate), de regula unilaterale;

afecțiuni ale umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare, de regula bilaterale;

afecțiuni ale unor organe situate la distantă, durerea fiind referată la nivelul umărului.

Primele două tipuri de suferințe sunt determinate de leziuni intrinseci ale umărului, iar cel de-al treilea tip de leziuni extrinseci.

II.6. Evoluție și Prognostic

Evoluția umărului dureros simplu este favorabilă, vindecarea producându-se în câteva săptămâni sau cel mai mult în cateva luni fie spontan sau în urma tratamentului. Uneori însa durerea se poate agrava, umărul dureros simplu devenind umăr dureros acut hiperalgic. Uneori evoluția spontană spre vindecare necesită 1-2 ani.

La umărul blocat evoluția este îndelungată; în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate persista câteva luni; cu timpul însa, uneori dupa 6 luni, umărul începe să se elibereze și majoritatea bolnavilor își recuperează în întregime mobilitatea.

Evoluția PSH de cele mai multe ori se termină obișnuit în câteva săptămâni, dupa care bolnavul își poate relua ocupațiile. Uneori rămâne o senzație de jenă deșteptată de oboseală sau de frig și umezeală. Evoluția poate fi de multe ori îndelungată (câteva luni).

Prognosticul este în general favorabil, obținându-se în urma unui tratament precoce, complet și susținut de recuperarea totală a acestei articulații și realizarea mișcărilor mai complexe și dificile.

II.7.Tratament

Tratamentul periartritei scapulohumerale are ca obiectiv să calmeze durerea, să combată inflamația și tendinita în fibroză, să amelioreze mobilitatea articulară. Intensitatea și complexitatea tratamentului depind de forma clinică a bolii. Astfel în umărul dureros simplu acut se recomandă repaus absolut al articulației (brațul este susținut într-o eșarfă) și la umărul pseudoparalitic tratamentul este cel chirurgical.

În general în toate fazele de PSH, tratamentul se împarte în:

profilac și curativ

kinetoterapie

electroterapie

hidroterapie

masoterapia

balneologic

terapie ocupațională

II.8. Complicații

Totuși prognosticul poate fi nefavorabil în următoarele situații:

sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulatiei (rupturi musculare, tendoane) afectarea simultană a ambelor articulații scapulohumerale bolnave;

vârsta înaintată la care: modificările degenerative sunt importante, riscul rupturii manșonului rotatorilor este mai mare, pot exista leziuni similare și la alte articulații (șold, genunchi), se asociază de multe ori o patologie multiplă (caracteristica varstnicului), se impune o politerapie (existenta ulcerului peptic împiedică administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicatii cardiovasculare).

anumite forme clinice de periartită scapulohumerală exemplu: tendinita calcifiantă evo-luează cronic, cu numeroase perioade de exacerbare; administrarea tardivă a tratamentului, în formele evoluate de PSH, diversele mijloace terapeutice nu sunt suficiente.

Capitolul III. Programul de recuperare în Periartrita scapulohumerală

Tratamentul periartritei scapulohumerale are ca obiectiv să calmeze durerea, să combată inflamația și tendinita în fibroză, să amelioreze mobilitatea articulară. Intensitatea și complexi-tatea tratamentului în functie de forma clinică a bolii. În terapia periartritei scapulohumerale se poate vorbi despre un tratament profilactic și unul curativ.

III.1.Tratamentul profilactic

Profilaxia PSH prevede îndepărtarea focarelor de infecție mai ales din sferele otorinolaringologice care alături de alte măsuri sunt foarte prețioase: înotul, hidroterapia și masajul tonifică musculatura și aparatul ligamentar prevenind în felul acesta apariția bolii.

III.2.Tratamentul curativ

Tratamentul igienic constă în punerea in repaus a umărului afectat. În caz de dureri acute, intense, repausul trebuie realizat prin imobilizarea membrului superior cu ajutorul unei eșarfe, mentinându-l în adductie. Tratamentul dietetic să fie hiposodat, alcalin, cu multe fructe și legume proaspete, în special legume cu frunze verzi (salată, broccoli, pătrunjel), bogate în vitamina C .

III.3. Tratamentul medicamentos

Se administrează numai la îndicația medicului și constă în: antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), corticoterapie locala (diprofos injectat sub acromion), anestezice aplicate local (intra- sau peri- articular sau în puncte dureroase).

III.4.Tratamentul ortopedico-chirurgical

Tratamentul ortopedico-chirurgical al afecțiunilor aparatului locomotor ia în considerație factori care țin de rezistența mecanică a osului și procesele de reparare a țesuturilor, mijloacele folosite fiind diverse, în funcție de tipul leziunii și gravitatea acesteia, urmărindu-se o cât mai bună fixare a țesuturilor lezate și o realiniere a acestora, respectându-le axele anatomice.

Tratamentul ortopedico-chirurgical se aplică în artrozele deformate, cu invalidități. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze și osteotomii până la proteze articulare. Se poate face rezecția marilor osteofite, atunci când este cazul.

.5. Kinetoterapie

Kinetoterapia se definește ca un complex de metode care folosesc mișcarea în scop terapeutic, urmărind creșterea mobilității articulare, creșterea forței musculare, creșterea rezistenței musculare, îmbunătățirea coordonării mișcărilor și înlăturarea unor deficite motorii.

Kinetoterapia utilizează două tipuri de recuperare funcțională care se aplică în funcție de intensitatea durerii și de gravitatea rupturii tendinoase :

recuperare fără atelă;

recuperare pe atelă.

Recuperarea fără atelă

Se utilizează când durerile sunt moderate și se conservă o oarecare mobilitate activă, ceea ce sugerează o ruptură parțială tendinoasă. Kinetoterapia se realizează din poziție joasă a brațului, în patru etape.

Etapa 1 durează 10-15 zile și cuprinde exerciții care nu sunt foarte solicitante pentru bolnav: exerciții pentru mobilizarea globală a umărului, cu controlul mișcării în oglindă;exerciții dinamice de alungire axială a coloanei vertebrale cervicale cu coborârea umerilor și izometrie pentru tonifiere musculară; exerciții de relaxare a membrului superior, cefei, umărului; exerciții pasive de mobilizare a brațului; orice tip de exerciții pentru cot și mână; exerciții izometrice pentru deltoid.

Etapa 2 durează alte două săptămâni, iar exercițiile devin mai solicitante și mai complexe: exerciții de alunecare în jos a brațului în ușoară abducție și exerciții de alunecare anterioară a brațului,executate pasiv și fără basculare; exerciții pendulare de tip Codman, dar fără greutate în mână; mișcări activo-pasive și autopasive cu ajutorul unui scripete sau al celuilalt membru superior; mișcări active asistate pe flexie cu rotație internă și în abducție cu rotație externă.

Etapa 3 de recuperare se instalează la aproximativ o lună și este recomandabil să folosească din plin hidroterapia. Caracteristica acestei etape sunt exercițiile active asistate, importantă fiind mișcarea activă. Mișcarea activă liberă se face până la punctul de insuficiență, numit „punct de trecere” (unde are loc conflictul de frecare) după care se face coborârea cât mai lentă a brațului asistată de kinetoterapeut. Cele mai utile sunt exercițiile din zona înaltă, de deasupra punctului de trecere. Se vor executa extensii, flexii, abducții, adducții.

Etapa 4 este etapa de refacere funcțională, când toate mișcările sunt posibile. În această etapă se urmărește: tonifierea musculară prin exerciții statice și dinamice cu rezistență, evitând pe cât posibil punctul de trecere; stabilitatea umărului și mobilitatea controlată, folosind în special tehnici specifice terapiei ocupaționale.

Recuperarea pe atelă

Se folosește în cazuri grave cu rupturi tendinoase mari, când durerile sunt intense și impotența funcțională marcată. Se lucrează din poziție înaltă a brațului (70° abducție și 40-50° flexie). În acest caz se disting tot patru etape distincte, dar trecerea de la o etapă la alta este mai lentă.

Etapa 1: 10-14 zile nu se solicită articulația scapulohumerală afectată. Se recomandă: exerciții ale cotului și mâinii pe atelă; exerciții pentru coloana cervicală (dinamice și statice-izmotrice) exerciții de mobilizare a intregului membru superior, cu brațul pe atelă exercițiile izometrice de deltoid și exerciții respiratorii.

Etapa 2: urmatoarele patru săptămâni și fără să se solicite zona lezionată, se începe o perioada de întreținere funcțională a umărului cu exerciții progresive: se execută exerciții de mobilizare pasivă de abducție și flexie de la nivelul atelei spre zenit; exerciții fără atelă,dar cu brațul susținut de către kinetoterapeut; exerciții spre zenit și caudal cu brațul pe lângă corp;

exerciții pendulare tip Codman,fără greutate; exerciții active asistate cu execuția unor mișcări uzuale (ducerea mâinii la gură, pe cap, la ceafă, la spate, etc.)

Etapa 3: se instaleză când se scoate atela și acest lucru se realizează când bolnavul este capabil să ridice o greutate de 1 kg de la nivelul atelei până la zenit. În etapa 3 se începe solicitarea zonei lezionale. Această perioadă durează aproximativ 6 săptămâni, iar exercițiile recomandate alcătuiesc un program kinetic similar ca metodologie cu programul etapei a -a din recuperarea fără atelă.

Etapa 4: refacerea funcțională a umărului și are aceleași obiective și același mod de realizare ca în cazul etapei a IV-a din recuperarea fără atelă.

Metode particulare de recuperare a umărului în PSH. Kinetoterapia are particularități în funcție de forma clinico-anatomo-funcțională:

a)Umărul dureros simplu

1. Stadiul acut necesită imobilizarea în poziție de repaus cu brațul la 35-45° în abducție, cu o pernă mică sub axilă și susținut de o eșarfă. Deoarece datorită durerilor există tendința de a menține umărul ridicat se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare.

2. Stadiul subacut permite începerea mobilizării scapulohumerale, dar prin mișcări pasive, apoi pasivo-active și active asistate.

3. Stadiul terminal are ca obiective: refacerea forței musculare, a stabilității și mișcării controlate a umărului. Sunt permise toate mișcările, accentul punându-se pe cele active cu rezistență  pentru creșterea forței musculare.

b)Umărul acut hiperalgic

 În acest caz există  doar o singură atitudine kinetologică: imobilizarea absolută a brațului în abducție de 70° și ușoară flexie.

c)Umărul mixt

Kinetoterapia în general, se va începe cu programul indicat în cazul umărului dureros simplu, faza subacută. Promovarea mișcărilor prin aplicarea tehnicii „relaxare-contracție" se face în momentul în care durerile aproape au dispărut. Într-o etapă ulterioară se va trece la exercițiile de creștere a forței musculare pe grupele de mușchi care se dovedesc deficitare.

d)Umărul blocat

posturarea corectă a umărului inflamat  în abducție-rotație, externă-flexie de braț ;

mobilizarea precoce și regulată a membrului superior la cei predispuși să facă o periartrită;

imobilizarea prelungită atrage scăderi importante ale forței musculare, motiv pentru care se va pune un accent deosebit pe exercițiile de creștere a forței.

e)Umărul pseudoparalitic

prevenirea trecerii spre o capsulită retractilă care să compromită orice mobilizare, inclusiv mobilizarea pasivă ;

recuperarea unei forțe musculare cât mai bune ;

învățarea unor mișcări compensatoare.

III.6. Electroterapie

Electroterapia este o formă de terapie care utilizează stimularea electrică pentru a ajuta organismul să se vindece și să se recupereze după ce a fost vătămat. Stimularea nervoasă electrică transcutanată rămâne o tehnică frecvent utilizată pentru controlul durerilor de umăr și se bucură de utilizare pe scară largă.

A. Curentul galvanic

Curentul continuu este un curent electric cu o intensitate constanta și la care sensul de deplasare al electronilor este acelasi. Stimularea galvanică este un alt tip comun de electroterapie, fiind utilizată mai ales în tratarea leziunilor acute, însotite de sângerări sau umflături. În acest caz, curentul electric se aplică direct pe zonă și poate fi folosit pentru a opri inflamația și a grăbi vindecare. Toate formele sale, galvanizări simple, băi galvanice și ionongalvanizări.

Galvanizările simple în PSH se realizeaza prin folosirea curentului continuu în scop terapeutic. Electrozii se aplică ferm pe tegument prin intermediul unor învelișuri hidrofile din tifon îmbibate în apă simplă. Dacă se urmărește obținerea unui efect analgezic, electrodul activ este cel pozitiv, iar dacă se urmărește obținerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ. Se utilizeaza două modalități de așezare a electrozilor: transversal- față în față umăr- anteroposterior sau longitudinal la extremitățile segmentului tratat braț, distal și proximal.

Intensitatea curentului aplicat se dozează de la potențiometru în funcție de toleranța pacientului și de toleranța la locul de aplicare, senzația corectă fiind cea de furnicătură plăcută. Durata tratamentului trebuie să fie suficient de lungă, în general 20-30 minute. Numărul ședințelor necesare este de 8-10 în formele acute și 12-15 sau mai mult în cele cronice.

În cadrul băilor galvanicepartialeeste acumulat și efectul termic al apei . În aceasta modalitate se combina atât actiunea curentului continuu cât și efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod și tegument. Densitatea curentuluieste redusă. Durata unei ședinte-este între 10-30 min și ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numărul de ședințe-este de 10-15 ședințe.

Ionogalvanizare avem nevoie de toată aparatura și utilajele necesare pentru o galvanizare. Ceea ce diferențiază ionizarea de galvanizare este numai înhibarea țesutului hidrofil cu o soluție medicamentoasă în loc de apă. Pentru o eficacitate maximă vom folosi electrozi activi ceva mai mici decât în cazul galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de încărcarea electrică a soluției medicamentoase. Poziția electrozilor este de preferință cea transversală.

După aplicare fixăm electrozii cu benzi de cauciuc, fașă elastică sau săculeți de nisip și controlăm încă o dată toate contactele. Mai departe se procedează la manevrarea obișnuită a pantostatului. Pacientul trebuie avizat în prealabil asupra senzației pe care o va simți. Va fi așezat pe canapeaua de tratament în poziția cea mai antalgică, în decubit dorsal, aplicându-se electrodul activ pe locul dureros pentru efect analgezic.

Ca incidente posibile menționăm arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienți cu afectare a sensibilității cutanate. Pentru prevenire se folosesc soluții de protecție cu următoarele formule: polul pozitiv (, ), și polul negativ (săruri de acizi organici , Br , Cl , I) cu o concentratia de 1-3%. Acțiunea se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curentului continuu cât și pe efectul chimic când se folosește ionizarea.

B. Curentul de joasă frecvență

Curenții de joasă frecvență se obțin prin întreruperea curentului continuu cu ajutorul unor metode de reglare manuală sau electrică obținându-se impulsuri electrice ce se succed ritmic. Vor avea frecvența cuprinsă între 500 impulsuri/sec, 5 impulsuri/min.

Curentul TENS

TENS (stimularea nervoasă electrică transcutanaăa) este un curent cu impulsuri dreptunghiulare, emise de aparate mici, cu unul sau două canale de ieșire , deci beneficiind de unu sau două circuite, putându-se aplica doi sau patru electrozi pe suprafața de tratat.

Această tehnică este eficientă în reducerea durerilor acute, cât și în durerile cronice și nevralgii. Este o tehnică de electrostimulare periferică cu senzație de furnicătură plăcută la stimulii electrici ce scade senzația dureroasă și creste pragul durerii. Acțiunea este de inhibarea a transmiterii durerii prin eliberarea de endrofine la nivelul sistemului nervos central. TENS poate utiliza o frecventă mare sau una joasă, fiind o metodă netraumatizantă prin folosirea curentului osciliant de joasă frecventă.

Frecvența semnalului electric este reglabilă, permițând potrivirea intensității și timpul tratamentului. Tratamentul TENS cu frecvență joasă și poate dura între 20-30 de minute, dar efectele sale au o persistență mai lungă în timp.

Curent Trabet

Este curent galvanic cu impulsuri cu forma dreptunghiulară sau rectangulară cu rol puternic analgezic și hiperemiant. Sunt folosiți parametri fixi pentru fiecare aplicatie: durata impulsului (10ms), durata pauzei (2ms), durata perioadei (5ms), frecventa (140Hz). Se crește intensitatea lent pana la senzația de vibratie fina suportabilă. Electrodul activ este cel activ și electrodul negativ este indiferent.

Curentul diadinamic

Se fac aplicații pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi și aplicații transversale la nivelul articulațiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Electrodul negativ este așezat pe locul dureros. Electrodul pozitiv este asezat la 2-3 cm distal. Pacientul trebuie să fie așezat comod pe o canapea de lemn și cu regiunea de tratat descoperită și la îndemână.Se începe cu forma de difazatul fix, întotdeauna intensitatea nu trebuie să atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensități care produce o contracție musculară) și creștem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min, dacă depășim această durată se diminuă eficacitatea analgetică. Numărul ședințelor pentru acțiune analgezică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau.

C. Curenții de medie frecvență

Sunt curenți sinusoidali cu frecvență cuprinsă între 1.000 și 10.000 Hz. Din rândul lor se folosesc curenții interferențiali ce au un efect antalgic cu frecvența de 80 – 100 Hz ; se recoma-ndă 10-12 ședințe.

Curentul rectangular

Este o formă de curent dreptunghiulară cu o acțiune strict analgezică, în care parametri folosiți nu sunt fixi. Frecvențele utilizate sunt fixate de aparatul BTL. În cazul aplicațiilor la umăr electrozii sunt așezați antero-posterior. Senzația simțită de pacient este de vibrație ușoară și furnicătură suportabilă cu o durată de 10-15 minute.

Curentul interferențial

Este curent de medie frecventa cuprins intre 1000-10,000Hz. Aplicațiile pot fi plane sau spațiale cu un singur circuit sau 2 circuite. Aplicațiile plane cu electrozi tip placuță- clasici și curentul este transmis în diagonală, zona dureroasa este între electrozii. Aplicațiile spatiale cu electrozi speciali- manușă, ochelarii, ventuză, punctiformi și curentul se transmite atât în diago-nală cât și între electrozii. Efecte: analgezic, rezorbtiv, sedativ și decontracturant.

Curenti de medie frecventa cu electrozi tip ventuze

Sunt aplicatii interferentiale cu 2 circuite, unde interferența se realizează la nivelul locului dureros între cei 4 electrozi aplicați în diagonală la nivelul de intersectare a diagonalelor. Pacientul este invitat să se așeze în D.D. pe canapea și i se aplică electrozii în diagonală. Interferența are loc la nivelul de intersectare a diagonalelor dintre cele 2 circuite.

Electrozii sunt cauciucați prevăzuți cu sistem de vidat, ventuza absoarbe mușchiul făcând un masaj intern profund. Masajul se face din interior spre exterior, bolnavul simte o ameliorare, chiar o mică sedare. Apare analgezia locală pe locul dureros. Scopul: reduce durata de tratament la ½. Intensi-tatea se stabileste de comun acord cu pacientul.

D. Curenții de înaltă frecvență

În rândul acestora vom avea undele scurte, care au un important efect antalgic și miorelaxant. Ei produc efect termic de profunzime. Tot în această categorie se întâlnesc și undele diadinamice, ultrasunetele și ultravioletele.

Ultrasunetul (US)

Este o forma de curent de frecvență rapidă care poate fi produs mecanic, magnetic sau piezoelectic. Piezoelectricul prezintă un electrod flexibil sub forma de ciocan, cu maner izolator care contine un cristal de cuarț. Efectul piezoelectric se referă la proprietatea unor cristale taiate intr-un anumit ax de a se dilata și contracta când sunt supuse variatiilor de potențial electric ale unui curent electric de înaltă frecvență. Tehnica de aplicare poate fi prin cuplaj direct (zone netede, direct pe tegument prin intermediul unui unguent) și cuplaj indirect (direct pe zonele neregulate, în vane speciale umplute cu apa). Mișcarea se face cu viteza medie evitând zonele cu proemințe osoase, durată până la 10 min. Dozele utilizate pot fi: mici, constructive (0,1-0,5W); medii, des folosite (0,5-0,8W); mari, distructive (0,9-2W).

Efecte biologice:

creșterea permeabilitatii membranelor; hiperemie tegumentară și musculară; acțiune fi-brolitică;

pe os, dozele mici produc osteoporoză și dozele mare osteonecroză; acțiune termică de profunzime.

Ultravioletele – determinarea faptului că sensibilitatea la razele ultraviolete este foarte diferită, în funcție de individ, de regiunea corpului, de vârstă și de alți factori, se recomandă o atenție deosebită în alegerea dozei.

III.7. Hidroterapia

Procedurile de hidroterapie aplicată în PSH. Procedurile care se aplică au rolul să recupereze funcționalitatea umărului și sunt:

comprese reci – cu acțiune antiinflamatoare, la 15-18°, pe loc dureros, schimbate din 5 în 5 minute cu o durată de o oră repetate de 2-3 ori pe zi;

băile ascendente de măini – 36,5-39°C, timp de 15-20 minute;

băile cu plante medicinale – timp de 10-15 minute;

împachetările cu parafină sau nămol;

baia kinetoterapeutică – de 37-38°, timp de 20 minute;

dușul subacval – cu o presiune de 1,5-2 atmosfere și durata de 6-8 minute;

băi de aburi – timp de 10 minute.

Împachetării cu parafină

Constau în aplicarea parafinei topite pe o anumită regiune a corpului. În
funcție de zona interesată există mai multe tehnici: pensulare, baia de parafină
pentru mâini și picioare, feșe parafinate sau plăci de parafină. Se topește parafina la
65-70°C în ape încât să mai rămână bucăți netopite de parafină. Temperatura la care se utilizează
este de 50-55°C. Se aplică un strat cu grosimea de 1-1,5 cm, timp de 20-60 minute. Se poate refolosi cu condiția să fie sterilizată. Împachetările cu parafină acționează prin intermediul factorului termic, poate înmagazina o cantitate mare de căldura pe care o cedează lent organismului prin solidificare.

Gradientul termic mare dintre parafină și tegument produce o excitație intensă a termoreceptorilor astfel pe cale reflexă, de la nivel central, hipotalamic, se obține vasodilatatie periferică.

Baia kinetoterapeutică

Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Modul de actiune este factorul termic și mecanic. Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderi greutății corpului. Tehnica de aplicare a băii kinetice se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36,5-380 C. Bolnavul este invitat să se așeze în cadă și timp de 5 minute este lăsat liniștit să se obișnuiască cu ambianța. După aceea asistentul execută mișcări pentru toate articulațiile iar pacientul le va executa sub apă în timp de 5 -10 minute, după aceea pacientul este lăsat puțin în repaus după care este invitat să repete singur mișcările arătate de asistent. Durata băi este de 20-30 minute după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească.

Băile cu plante medicinale.

Sunt foarte des folosite, substanțele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos, favorizează rezorbția, calmează durerile, ameliorează circulația, au efect relaxant asupra țesutului conjunctiv. Se folosesc semințe de in, mușețel, flori de tei, mentă, salvie sau tărâțe de grâu, nuc, coajă de stejar, de castan, malț, amidon, etc. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă, care se introduc apoi în apa de baie. Durata băi este de 20 – 40 minute. Temperatura băilor în general este de 36,5-370 C.

.8. Masoterapie

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. În primul rând, înainte de începerea masajului ne vom asigura că nu există contraindicații. Înainte de efectuarea masajului maseurul se va spăla pe mâini și va avea grija să execute masajul numai pe o piele îngrijită. Putem clasa în două mari categorii de efecte:

locale – calmarea durerilor , hiperemia locala , accelerarea circulatiei locale; îndepar-tarea stazelor locale; accelerarea proceselor de resorbtie;

generale – stimularea functiilor aparatului circular;ale aparatului respirator cresterea metabolismului bazal; imbunatațirea stării psihice; imbunatațirea somnului; îndepartarea oboselii musculare.

Pentru executarea masajului la umăr, bolnavul va fi așezat pe pat sau pe un scaun cu mâna în șold dacă poate, iar daca nu sprijinită pe pat. Partea inferioară a corpului este învelită într-un cearceaf.

Tipuri de manevre utilizate: Netezirea – se fac neteziri circulare peste umăr și în jurul lui folosind o singură mână. Fricțiunea – se efectuează cu o singură mână; se fac fricțiuni circulare mai întâi cu degetele, iar apoi cu podul palmei; se va insista cu degetele, în special în jurul oaselor umărului. Frământatul – se combină cu fricțiunea, executându-se practic la fel, dar cu mai multă forță. Tapotamentul- se poate efectua cu vârful degetelor, folosind ambele mâini. Vibrația influențează nervii senzitivi și motori, astfel calmând durerea, ridică temperatura locala și produce hiperemia.

         Dupa executarea manevrelor de masaj la umăr, se trece la mișcări pasive și active în articulația umărului masat, care se executa în toate sensurile: flexie–extensie, abductie–adductie, rotație internă și externă, dacă este nevoie cu ajutorul maseorului.

III.9.Tratamentul balneologic

Stațiunile de tratament pentru aceste afecțiuni sunt recomandate de către medicul specialist cu prescripția necesară. În stațiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri, pe lângă aceste proceduri, cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. Reeducarea și readaptarea la viața cotidiană presupune însușirea de către deficientul neuromotor a tuturor deprinderilor motrice, pe care viața cotidiană le reclamă.

Principiile și obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic. În terapia periartritei scapulohumerale se poate vorbi despre un tratament profilactic și unul curativ. Obiectivele acestui tratament sunt următoarele:

combaterea fenomenelor inflamatorii

calmarea durerii

refacerea troficității țesuturilor

recuperarea funcționalității umărului.

Apele minerale sulfuroase

În balneație externă, în băi calde individuale sau în piscine, acționează de asemenea efectele termice cu cele hidrostatice la care se adauga efectele chimice. Efectele termice și ale presiunii hidrostatice sunt similare cu cele descrise la băile sărate, cu diferența că de obicei mineralizarea apelor sulfuroase nu este mare, cu exceptia situației în care este vorba de ape mixte sărate și sulfuroase (Govora). Hidrogenul sulfurat se resoarbe prin piele, iar în cazul unor concentrații mari (Nicolina-Iași), acesta pătrunde în tegument având efecte vasodilatatoare în circulatia ateriolară. Ca rezultat al acestor acțiuni creste debitul circulator local în țesuturile periferice, înclusiv în extremități și scad valorile T.A., scade glicemia la diabetici.

.10. Terapia ocupațională (ergoterapie)

Obiectivele principale în această ramuri urmăresc înlăturarea tulburărilor funcționale, reeducarea mijloacelor de exprimare, restabilirea independentei pacientului sub aspect psiho-motric. Pentru îndeplinirea acestor obiective trebuie evaluat complet și obiectiv fiecare caz și să evite stagnarea, regresiunea sau eșecul.

În cadrul terapiei ocupaționale se pot efectua activități care solicită în mod particular umerii: depănatul, aplicarea de tapet cu ruloul pe pereți, scris și desenat pe tablă, cusutul la mașina manuală, călcatul rufelor, întinsul rufelor de uscat.

Activitățile de grădinărit precum culesul fructelor din pom. Dintre jocurile sportive se recomandă: voleiul, înotul terapeuti

Capitolul IV. Prezentarea cazurilor clinice (3 pacienți)

IV. 1. Cazul numărul 1

Pacientul cu numele IE, de sex feminin, în vârstă de 60 ani , s-a internat la data de

09. 04. 2015 la Spitalul de "RECUPERARE" Iași, a fost diagnosticată cu umăr dureros simplu- stâng.

Motivele internării

Durere la nivelul umărului stâng ce se accentuează

Declară că nu se mai poate îmbrăca, dezbrăca

Antecdentele heredo-colaterale, personale fiziologice și patologice

2 copii – băiat și fată

Pensionară – a lucrat în agricultură

NCB C5-C6

DZ tip 2

Compartamente

Nu fumează

Consum alcool ocazional

Medicamentația administrată până la momentul internării

Medicamentatia pentru DZ de tip 2- nedependent de insulină

Examenul clinic obiectiv

Stare generală: bună

Talie: 1,68

Greutate: 83

Stare de nutritie: bună

Stare de constientă: păstrată

Fascies: normal conformat simetric

Tegument: normal colorat

Mucoase: normal colorate

Fanere: normal

Țesut conjuctiv adipos: supraponderal

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem muscular: normotor, normotrof, normokinetic cu limitarea la nivelul umărului stâng

Aparatul respirator: torace normal conformat, simetric cu sonorație pulmonară normală

Aparatul cardiovascular: zgomote cardiace ritmice TA- 120/70mmHg

Aparatul digestiv: abdomen mărit în volum cu strat adipos nedureros

Ficat, Căi biliare, Splina: limite normale

Aparatul uro-genital: loje renale libere, nedureroase, micțiuniii fiziologice

Sistemul nervos, Endocrin, Organe de simț: ROT normal

Examenul neuro-motor

Inspecția: poziția vicioasă a umărului stâng (căzut)

Palparea: punct dureros la insertia supraspinosuluii și la nivelul bicepsului

Testarea cu goniometrul: flexie- 130º și abducție- 45º

Programul de recuperare

C. Rectangular antero-posterior 10 minute (Anexa Fig IV.1.)

Este o formă de curent dreptunghiulară, parametrii folosiți nu sunt fixi. Efectul urmărit este strict analgezic. Pacientul stă în șezând la marginea patului, iar electrozii sunt așezați antero-posterior.

Nu se ține cont de polaritatea electrozilor, se pune accent pe interfe-rență . Pacientul simte o senzație de furnicatură și vibrație suportabilă. Acestă procedură produce rar arsuri.

Ionizare electrodul pozitiv-cervical și electrodul negativ-umăr stâng 10 minute (Anexa Fig IV.2.)

Pe stratul hidrofil, se pune soluție de (1/3 % cu apă distilată, pentru a permite disocierea electrolitică) și polul negativ (de pe umăr) este cel activ, iar polul pozitiv ( de pe zona cervicală) devine indiferent. Timpul procedurii 20 minute.

MFI umăr drept 8 minute și umăr stâng 8 minute

Aplicatii pot fi plane sau spațiale cu un singur circuit sau 2 circuite. Aplicațiile plane cu electrozi tip placuță (clasici), primul electrod așezat pe umărul stâng și cel de-al doilea electrod așezat pe umărul drept, timp de 8 minute.

Interferența se face doar la nivelul umărului. Procedura este foarte plăcută, electrozii făcând un masaj intens, vibratoriu.

Baia galvanică 4- celulară pentru membrele superioare- electrodul plus și membrele inferioare- electrodul negativ 10 minute.

Pacientul imersează membrele inferioare în vanele cu apă pâna sub genunchi și membrele superioare până deasupra articulației cotului și resimte inițial o senzație de furnicătură cu efect analgezic, după care intervine acomodarea tegumentului. Se supraveghează din lateral, iar la final se șterge cu prosop.

Kinetoterapie- tonifiere musculară și reeducarea mobilitații la ambii umeri

Adaptarea unei posturi

În flexie:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, cu brațul ridicat în flexie maximală (pe lângă urechi) și genunchii flectați: un sac de nisip așezat pe braț îl menține în această postură – cotul întins.

În extensie:

Exercițiul 1 –Subiectul în decubit dorsal, cu membrul superior în afara mesei, atârnând în jos; un sac de nisip poate fi prins de braț (nu pe antebraț); un alt sac, pe fața anterioară a umărului.

În abducție:

Exercițiul 1 – Șezând pe un taburet lângă o masă (sau pe sol, lângă un scaun reglabil): se așează brațul pe masă sau pe scaun,cotul fiind flectat la 90°(brațul abdus).

În rotație:

Exercițiul 1 – În decubit dorsal, cu mâinile sub cap, pacientul caută să-și coboare cotul pe planul patulu in (rotația externă).

Exercițiul 2 – Subiectul, șezând pe un taburet, caută să-și ducă antebrațul la spate (rotația internă)

Mobilizare pasivă

Flexia:

Exercițiul 1- Din poziția decubit dorsal a pacientului.

Exercițiul 2- Din poziția decubit dorsal a pacientului, membrul superior întins pe langă corp. Asistentul stă de partea m.s. afectat, cu o mână fixează umărul (unghiul scapuloclavicular), iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului: se execută flexia “anatomică” ca și cea „funcțională” (asocierea unei abducțiide 30°).

Extensia:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, cu umărul respectiv în afara mesei. Asistentul stă de partea membrul superior afectat, cu o mână fixează umărul pe fața sa anterioară iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului și execută extensiile “anatomică” și “funcțională”.

Abducția:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal. Asistentul stă de partea membrul superior afectat, cu o mână face contra priză pe umăr și priză pe braț în treimea distală: se execută adducție „anatomică” și “funcțională” (Înainte de a executa abducția, se recomandă ca brațul să fie pus în rotație externă).

Adducția:

Exercițiul 1- Reprezintă mișcarea de revenire de la abducție.

Rotația internă:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal pe o masă, cu brațul la 45°; se fixează umărul și se duce antebrațul pe masă cu mâna spre cap.

O primă variantă: dacă este la marginea mesei, se poate forța coborârea antebrațului sub nivelul corpului.

O a două variantă: tot din decubit dorsal, cu cotul flectat la 90° și brațul abdus la 90°; de aici, antebrațul, ca un levier, este coborât pe planul mesei.

Rotația externă:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit ventral, cu brațul abdus la 90°, cu cotul flectat la 90° și antebrațul atârnând la marginea mesei: fixând umărul bolnavului cu o mână, asistentul execută rotația externă.

Tehnici de tracțiuni

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, brațul abdus 30º, cotul ușor flectat, palma pe abdomen. Asistentul aapucă cu o mână în axilă, fixând-o iar cu cealalt apucă treimea inferioară a brațului și execută tracțiunea. Manevra este blândă, lentă, continuă și la primele semne de durere se întrerupe.

Mobilizări autopasive

Exercițiul 1- Subiectul stă în patrupedie, membrele superioare. cu coatele flectate.

T1 – se execută ducerea șezutului pe tălpii, cu aplecarea și lungirea trunchiului înainte. (deschizând un unghi mai mare între braț și trunchi).

T2 – revenirea în poziția inițială (Anexa Fig IV.3.).

Exercițiul 2- Subiectul în ortostatism cu fața la spalier, membrele superioare întinse, apucă șipca din dreptul pieptului.

T1 – subiectul execut aplecarea trunchiului înainte, până când capul ajunge între brațe.

T2 – revine în poziția inițială.

Refacerea forței musculare

Exercițiul 1- Subiectul stă în decubit lateral, umărul afectat în sus, membrul superior întins pe lângă corp. Asistentul stă în spatele subiectului cuo mână fixând umărul, cealaltă treimea inferioară a brațului în partea sa laterală. Se execută abducția brațului contra rezistenței opuse de asistent.

Exercițiul 2- Subiectul stă în lateral față de spalier membrul superior întins lateral (abdus 90º), mâna apucă mânerul roții de mobilizare a umărului care se află fixată pe spalier, al cărei ax se află în dreptul umărului. Subiectul execută circumducții ale brațului, învârtind roata întrun sens și-n celălalt. Învârtirea roții fiind reglată de un sistem de frânare.

Refacerea abilității

Exercițiul 1- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în față., mâinile apucă capetele bastonului ținut la nivelul genunchilor.

T1 – ridicarea bastonului spre înainte în sus pâna deasupra capului.

T2 – coborârea bastonului după ceafă.

T3 – revenirea în T1.

T4 – revenirea în poziția inițială (Anexa Fig IV.4.).

Exercițiul 2- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în față., mâinile apucă capetele bastonului ținut la nivelul genunchilor.

T1 – ridicarea capătului bastonului lateral spre dreapta în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului.

T2 – revenirea în poziția inițială.

T3 – ridicarea capătului bastonului lateral spre stângă în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului.

T4 – revenirea în poziția inițială (Anexa Fig IV.5.)

Exercițiul 3- Subiectul stând , membrele superioare întinse pe lângă corp, mâinele țin o minge medicală de 2-3 Kg în dreptul bazinului. Subiectul va executa ducerea mingii prin lateral spre dreapta în sus și prin stânga în jos (descrierea unui cerc în aer în câmp vizual al pacientului) mișcarea executându-se întrun sens și celălalt.

Exercițiul 4- Subiectul stând în patrupedie, execută flotării, flectând mult coatele până când fruntea ajunge la sol, între palme. (Anexa Fig IV.6.)

Evoluție

Pacientul declară o stare bună generală și o ameliorare a simptomatologiei algice. Pacientul declară o ușoară jenă la nivelul umărului afectat când efectuează mișcarea de abducție- 180º. La sfîrșitul tratamentului se observă o refacere parțială a mobilității și o creștere a forței musculare 4+.

Prognostic și particularitatea cazului

Pacientul la început nu poate realiza mișcări ample iar la sfârșitul tratamentului se observă o refacere parțială a mobilității și a forței musculare. Necesită o prelungire a perioadei de recuperare pe o durată de 60 zile, acest lucru datorându-se condițiilor de viață, muncă și vârstă, pentru a se menține forța musculară și mobilitatea castigate în spital.

IV. 2. Cazul numărul 2

Pacientul cu numele CV, de sex masculin, în vârstă de 58 ani, s-a internat la data de

14. 04. 2015 la Spitalul de "RECUPERARE" Iași, a fost diagnosticată cu umăr dureros simplu- drept.

a) Motivele internării

Durere la nivelul umărului drept

Durerea se resimte mai tare cînd executa mișcări ușoare prin casă și prin gospodărie

b) Antecedentele heredo-colaterale, personale fiziologice și patologice

1 copil -băiat

Pensionar – a lucrat ca tâmplar

NCB C5-C6

Gonartroză secundară

c) Compartamente

Fumează

Consumă alcool

d) Medicamentația administrată până la momentul internării

e) Examenul clinic obiectiv

Stare generală: bună

Talie: 1,82

Greutate: 98

Stare de nutritie: bună

Stare de constiență: păstrată

Fascies: normal conformat simetric

Tegument: normal colorat, fără leziunii

Mucoase: normal colorate

Fanere: normal implantate

Țesut conjuctiv adipos: supraponderal

Sistem ganglionar: nepalpabil

Sistem muscular: normotor

Aparatul respirator: sonorație pulmonară normală

Aparatul cardiovascular: zgomote cardiace ritmice TA- 130/80mmHg

Aparatul digestiv: abdomen mărit în volum pe seama țesutului adipos

Ficat, Căi biliare, Splina: limite normale

Aparatul uro-genital: loje renale libere, nedureroase, micțiuniii fiziologice

Sistemul nervos, Endocrin, Organe de simt: ROT

f) Examenul neuro-motor

Inspectia: umărul drept căzut, atârnă pe lăngă corp

Palparea: puncte dureroase la inserția supraspinosului și la nivelul bicepsului

Testarea cu goniometrul: flexie- 120º și abducție- 40º

g) Programul de recuperare

TENS 100Hz antero-posterior umăr drept 15 minute (Anexa Fig IV.7.)

C. Trabet latero-lateral genunchi 10 minute

Ultrasunet 0,2 W/cm² cîmp mobil, umăr drept 8 minute

Pacientul nu percepe nici o senzație dar acțiunea curentului este în profunzime. Aplicație: umăr drept, câmp mobil 0.2 W/cm², 8 minute. După aplicarea gelului reumatismal pe zona de tratat, se aplică piezoelectricul cu capul de cuarț și se execită mișcări circulare și longitudinale cu viteză medie. Se șterge la finalul procedurii atât capul de cuarț cât și tegumentul, cu spirt.

Baia galvanică 4- celulară pentru membrele superioare polul pozitiv ți memebrele inferioare polul negativ 10 minute.

Kinetoterapie- tonifierea și reeducarea mobilitării la ambii umeri

Adaptarea unei posturi

În flexie:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, cu brațul ridicat în flexie maximală (pe lângă urechi) și genunchii flectați: un sac de nisip așezat pe braț îl menține în această postură – cotul întins.

În extensie:

Exercițiul 1 –Subiectul în decubit dorsal, cu membrul superior în afara mesei, atârnând în jos; un sac de nisip poate fi prins de braț (nu pe antebraț); un alt sac, pe fața anterioară a umărului.

În abducție:

Exercițiul 1 – Șezând pe un taburet lângă o masă (sau pe sol, lângă un scaun reglabil): se așează brațul pe masă sau pe scaun,cotul fiind flectat la 90°(brațul abdus).

În rotație:

Exercițiul 1 – În decubit dorsal, cu mâinile sub cap, pacientul caută să-și coboare cotul pe planul patului (rotația externă).

Exercițiul 2 – Subiectul, șezând pe un taburet, caută să-și ducă antebrațul la spate (rotația internă)

Mobilizare pasivă

Flexia:

Exercițiul 1- Din poziția decubit dorsal a pacientului.

Exercițiul 2- Din poziția șezând a pacientului, membrul superior întins pe langă corp. Asistentul stă de partea m.s. afectat, cu o mână fixează umărul (unghiul scapuloclavicular), iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului: se execută flexia “anatomică” ca și cea „funcțională” (asocierea unei abducțiide 30°). (Anexa Fig IV.8.a.)

Extensia:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, cu umărul respectiv în afara mesei. Asistentul stă de partea membrul superior afectat, cu o mână fixează umărul pe fața sa anterioară iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului și execută extensiile “anatomică” și “funcțională”. (Anexa Fig IV.8.b.)

Abducția:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal. Asistentul stă de partea membrul superior afectat, cu o mână face contra priză pe umăr și priză pe braț în treimea distală: se execută adducție „anatomică” și “funcțională” (Înainte de a executa abducția, se recomandă ca brațul să fie pus în rotație externă). (Anexa Fig IV.9.a)

Adducția:

Exercițiul 1- Reprezintă mișcarea de revenire de la abducție. (Anexa Fig IV.9.b)

Rotația internă:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal pe o masă, cu brațul la 45°; se fixează umărul și se duce antebrațul pe masă cu mâna spre cap.

O primă variantă: dacă este la marginea mesei, se poate forța coborârea antebrațului sub nivelul corpului.

O a două variantă: tot din decubit dorsal, cu cotul flectat la 90° și brațul abdus la 90°; de aici, antebrațul, ca un levier, este coborât pe planul mesei. (Anexa Fig IV.10.a.)

Rotația externă:

Exercițiul 1- Subiectul în decubit ventral, cu brațul abdus la 90°, cu cotul flectat la 90° și antebrațul atârnând la marginea mesei: fixând umărul bolnavului cu o mână, asistentul execută rotația externă. (Anexa Fig IV.10.b

Tehnici de tracțiuni

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, brațul abdus 30º, cotul ușor flectat, palma pe abdomen. Asistentul aapucă cu o mână în axilă, fixând-o iar cu cealalt apucă treimea inferioară a brațului și execută tracțiunea. Manevra este blândă, lentă, continuă și la primele semne de durere se întrerupe. (Anexa Fig IV.11.)

Refacerea abilității

Exercițiul 1- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în față., mâinile apucă capetele bastonului ținut la nivelul genunchilor.

T1 – ridicarea bastonului spre înainte în sus pâna deasupra capului.

T2 – coborârea bastonului după ceafă.

T3 – revenirea în T1.

T4 – revenirea în poziția inițială

Exercițiul 2- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în față., mâinile apucă capetele bastonului ținut la nivelul genunchilor.

T1 – ridicarea capătului bastonului lateral spre dreapta în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului.

T2 – revenirea în poziția inițială.

T3 – ridicarea capătului bastonului lateral spre stângă în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului.

T4 – revenirea în poziția inițială

Exercițiul 3- Subiectul stând , membrele superioare întinse pe lângă corp, mâinele țin o minge medicală de 2-3 Kg în dreptul bazinului. Subiectul va executa ducerea mingii prin lateral spre dreapta în sus și prin stânga în jos (descrierea unui cerc în aer în câmp vizual al pacientului) mișcarea executându-se întrun sens și celălalt.

Exercițiul 4- Subiectul stând în patrupedie, execută flotării, flectând mult coatele până când fruntea ajunge la sol, între palme.

Refacerea forței musculare

Exercițiul 1- Subiectul stă în ortostatism, membrele superioare întinse pe lângă. Subiectul ține în mână o ganteră mică sau un săculeț de nisip și executa mișcări de flexie și extensie contra rezistenței dată de gantera.

Exercițiul 2- Subiectul stă în ortostatism, membrele superioare întinse pe lângă. Subiectul ține în mână o ganteră mică sau un săculeț de nisip și executa mișcări de adducție și abducție contra rezistenței dată de gantera.

h) Evoluție

Pacientul declară o stare bună generală și o ameliorare a simptomatologiei algice.Pacientul declară o ușoară jenă la nivelul umărului afectat când efectuează mișcarea de flexie- 180º. La sfîrșitul tratamentului se observă o refacere parțială a mobilității și o creștere a forței musculare 3+.

Prognostic și particularitatea cazului

Pacientul la început nu poate realiza mișcări ample iar la sfârșitul tratamentului se observă o refacere parțială a mobilității și a forței musculare. Necesită o prelungire a perioadei de recuperare pe o durată de 60 zile, acest lucru datorându-se condițiilor de viață, muncă și vârstă, pentru a se menține forța musculară și mobilitatea.

IV. 3 Cazul numărul 3

Pacientul cu numele DF, de sex feminin, în varstă de 72 ani s-a internat la data de

05. 05. 2015 la Spitalul de Recuperare Iași, a fost diagnosticată cu PSH umăr mixt.

a) Motivele internării

Dureri la nivelul umărului drept.

Durerea cedează dar revine- omeliorări temporale

b) Antecedentele heredo-colaterale, personale fiziologice și patologice

PM 14 ani

3 copii – 2 băieții și 1 fată

Varice la nivelul membrelor inferioare

Pensionară – a lucrat în confectii

HTA std 3

c) Compartamente

Nu fumeaza

Nu consumă alcool

d) Medicamentația administrată până la momentul internării

Pentru HTA Noliterax 1zi/ dimineața.

e) Examenul clinic obiectiv

Stare generală: bună

Talie: 1,64

Greutate: 82

Stare de nutritie: bună

Stare de constiență: păstrată

Fascies: normal conformat simetric

Tegument: normal colorat, fără leziunii

Mucoase: normal colorate

Fanere: normal implantate

Țesut conjuctiv adipos: supraponderal

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem muscular: normokinetic cu exepția umărului drept

Aparatul respirator: torace normal conformat, simetric, sonorație pulmonară normală

Aparatul cardiovascular: zgomote cardiace ritmice TA- 150/80mmHg

Aparatul digestiv: abdomen mărit în volum pe seama tesutului adipos

Ficat, Căi biliare, Splina: limite normale

Aparatul uro-genital: loje renale libere, nedureroase, micțiuniii fiziologice

Sistemul nervos, Endocrin, Organe de simț: OTS, ROT

f)Examenul neuro-motor

Inspectia: poziție vicioasă a umărului drept

Palparea: puncte dureroase la nivelul supraspinosului, subscapularului, acromion

Testarea cu goniometrul: flexie- 20º și abducție- 15º

g)Programul de recuperare

Ultrasunet 0,6 W/cm² cîmp mobil, umăr drept 8 minute

Pacientul nu percepe nici o senzație dar acțiunea curentului este în profunzime. Aplicație: umăr drept, câmp mobil 0,6-W/cm², 8 minute. După aplicarea gelului reumatismal pe zona de tratat, se aplică piezoelectricul cu capul de cuarț și se execită mișcări circulare și longitudinale cu viteză medie. Se șterge la finalul procedurii atât capul de cuarț cât și tegumentul, cu spirt.

Parafină 47-52ºC umăr drept maxim 10 minute

Parafina topită la 65-70°C, se toarnă în tăvi speciale pentu a se solidifica (la 45-50°, se încearcă cu degetul gradul de solidificare). Se taie fâșii de dimensiuni corespunzătoare zonei de tratat- umăr. Se aplică pe umăr, după care se învelește cu folie (aleză) și cu o pătură. Timpul procedurii este de 10 minute, după care se îndepărtează parafina (care va fi sterilizată prin adăugare de 25% din cantitate, parafină albă din pachet). La final se șterge tegumentul.

CDD DF+PL 2+2/3+3 spate antero-posterior și umăr drept 8 minute

Senzația de furnicătură plăcută determină analgezia realizată prin scăderea tensiunii din fibrele nervoase care transmit informaița dureroasă și prin scăderea sensibilitătii receptorilor de durere

TENS 100 Hz antero-posterior 15 minute (Anexa Fig IV.12.)

Kinetoterapie- asuplizarea lent progresivă umăr drept

Pacientul începe seria de exerciții cu cele descrise mai sus (Cazul numărul 1) adaptate la umărul drept, continuând cu încă o altă serie de exerciții specifice acestei forme clinice:

Tehnici de alunecare

Alunecarea caudală

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, brațul abdus 45º, cotul este flectat, antebrațul la verticală. Asistentul stând lateral fața de pacient de partea brațului imobilizat, apucă cu o mână în axilă iar cu cealaltă pe umăr în dreptul capului humeral și apasă în jos, mâna de sub axilă opunțndu-se coborării umărului.

Alunecarea cranială ( în sus)

Exercișiul 1- Subiectul întins în decubit dorsal cu membrul superior pe lângă corp. Asistentul stând lateral fața de pacient de partea brațului imobilizat, apucă cu o mână umărul pe fața sa anterioară iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului. Brațul este împins de jos în sus în lungul axului său longitudinal, în timp ce cealalată mână ămpinge umărul în sus.

Alunecarea dorsală

Exercițiul 1- Subiectul în decubit dorsal, membrul superior de mobilizat ușor abdus, cotul este flectat, antebrațul și mâna sprijinite pe abdomen. Sub umăr se așează un săculeț de nisip, capul humeral situându-se în afara lui.

Alunecarea circumferențială

Exercițiul 1- Subiectul stă in decubit dorsal, brațul abdus 90º, cotul flectat. Asistentul stând lateral fața de pacient de partea brațului imobilizat, apucă cu o mână umărul pe fața sa anterioară iar cu cealaltă face priza pe treimea inferioară a brațului și execută circumducții ale antebrațului, descriind în spațiu un cerc din ce în ce mai amplu, mișcarea executându-se întrun sens și celălalt.

Refacerea forței musculare

Exercițiul 1- Subiectul stă în ortostatism, membrele superioare întinse pe lângă. Subiectul ține în mână o ganteră mică sau un săculeț de nisip și executa mișcări de flexie și extensie contra rezistenței dată de gantera. (Anexa Fig IV.13.)

Exercițiul 2- Subiectul stă în ortostatism, membrele superioare întinse pe lângă. Subiectul ține în mână o ganteră mică sau un săculeț de nisip și executa mișcări de adducție și abducție contra rezistenței dată de gantera. (Anexa Fig IV.14.)

Refacerea abilității

Exercițiul 1- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în față., mâinile apucă capetele bastonului ținut la nivelul genunchilor.

T1 – ridicarea capătului bastonului lateral spre dreapta în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului

T2 – revenirea în poziția inițială

T3 – ridicarea capătului bastonului lateral spre stângă în sus iar cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului

T4 – revenirea în poziția inițială (Anexa Fig IV.15.)

Exercițiul 2- Subiectul șezând pe scaun, membrele superioare întinse în spate, apucă capetele bastonului ținut în dreptul șezutului.

T1 – ridicarea bastonului înapoi și depărtarea lui de corp cu membrele superioare intinse

T2 – revenirea în poziția inițială (Anexa Fig IV.16.)

Evoluție

Pacientul încă prezintă durerii, în special la efectuarea exercițiului de abducție- 90º. Pacienta la sfîrșitul internării în spital își îmbunătățește mobilitatea umărului drept parțial.

Prognostic și particularitatea cazului

Recuperarea necesită o perioadă mai lungă de timp- 90 zile, deoarece se realizeazî parțial. Datorită vărstei și locului de muncă, programul de recupare va dura aproximativ 3 luni, în care pacienta va continua gimnastica medicală cu bastonul și acasă pent câstigarea restantului.

Concluzii

În afara manifestărilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ, în practică întălnim zilnic adesea bolnavii cu suferințe determinate de procese patologice abarticulare, în cursul cărora sunt afectate tendoanelor, teci sinoviale, burse, fascii, aponevroze. Cele mai frecvente și mai supărătoare sunt tendinitele și bursitlee umărului cunoscute sub numele de Periartrită scapulohumerală, intensitatea și complexitatea tratamentului se stabileste în functie de forma clinică a bolii.

Realizarea unui program kinetic individualizat duce la ameliorarea durerii la nivelul umărului în special la nivelul articulației scapulohumerale.

Realizarea unui program complet de balneofizioterapie și kinetoterapie propus de medicul de specialitate și efectuat în baza de tratament a Spitalului de "Recuparare" Iași are ca scop scăderea frecvenței apariției durerii în zona articulației scapulohumerale, recăstigarea mobilității articulare și pastrarea ei, a forțtei și stabilității cât și a abilității umărului.

Bibliografie

Literatura de specialitate

ALBU CONSTANTIN, ALBU ADRIANA, „Kinetoterapia Pasiva", Editura Polirom 2004, pagini: 158-183.

AVRAMESCU ELENA TAINA, „Bazele anatomice ale mișcării"- Curs pentru studenții facultățiilor de kinetoterapie, pagini: 45-55;

BERLESCU ELENA, CONSTANTINESCU D., N.TELEKI, I.TYERCHA, „Balneofizioterapie -Manual pentru școlile Tehnice Sanitare”, Editura Medicală București – 1963, pagini: 511-514;

CHIRIAC RODICA, CORINA ANCUȚA, „Noțiuni de balneofizioterapie" –curs pentru studenții Facultății de Bioinginerie Medicală, Specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Editura Gr. T. Popa, U.M.F. Iasi 2009, pagini: 8-57.

CORDUN MARIANA, „Kinetologie medicală”, Editura Axa București- 1000, pagina: 99-112,262, 285-298, 334-340;

COTOMAN RODICA, „Kinetoterapia- Metodica desfășurării activității practice", Editura Fundației de Mâine 2005, pagini: 68-73.

DIACONU ANGHEL „Manual de tehnică a masajului terapeutic prima ediție în domeniu" ,Editura Medicală București, 2012 pagini: 341-358.

DRĂGAN CONSTANTIN FLORIN, PĂDURE LILIANA, „Metodologie și tehnici de kineto-terapie” Editura Național – București 2014, ISBN: 978-973-659-283-6, pagini: 28-34.

DUȚU AL., H. D. BOLOȘIU, „REUMATOLOGIE CLINICĂ", Editura Dacia Cluj- Napoca 1978, Pagini:283-284.

F.PLAS., E. HAGRON, „Kinetoterapia Activa", Editura Polirom Iași 2001, pagini: 135-152.

RĂDULESCU ANDREI, Colaborator Inginer BURTAN MĂRION, „Electroterapie”, ediția a II-a, Editură Medicală S. A. București 2005, pagini: 122-130, 130-132, 242, 164, 168;

RĂDULESCU ANDREI, Colaborator Inginer BURTAN MĂRIOARA „Electroterapie", ediția a II-a, Editura Medicală S.A. București 2014, pagini: 127, 242, 342,344.

RĂDULESCU ANDREI, TEODOREANU ELENA „Noțiuni de balneofizioterapie-bioclimato-terapie", Editura Medicală București, 2014, pagini: 17,18,23,25.

ȘUȚEANU Șt., IONESCU-BLAJA VICTORIA, MOANGĂ M., „Clinica și tratamentul bolilor reumatice”, Editura Medicală-București – 1977, pagini: 46,416-423;

TELEKI Nicolae,. MUNTEANU Laviniu „ROMANIA BALNEARA "Bucuresti 2004, pagini 61-66.

VOICULESCU.I.C., NICULESCU CEZAR, „Anatomia și fiziologia omului Compediu" ediția aII-a, Editura Corint – București 2003, pagini: 95-102;

VOICULESCU.I.C., PETRICIU I.C., „Anatomia și fiziologia omului " ediția a IV-a, Editura Medicală – București 1971, pagini: 210-216, 291-294;

ZBENGHE TUDOR, „Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare", Editura Medicală, București, 1987 pagini: 36-14, 402-458

Rețea de internet

http://www.eorthopod.com/shoulder-anatomy/topic/78

http://www.eorthopod.com/shoulder-anatomy/topic/78

Anexe