Programe de Interventii Kinetoterapeutice la Copii Supraponderali Si Obezi de 9 10 Ani

INTRODUCERE

ACTUALITATEA TEMEI

Generalități despre kinetoterapie

Kinetoterapia este o știință medicală care se ocupă cu studierea mecanismelor articulare și neuromusculare ale organismului uman. Scopul aceste științe este recuperarea cât mai perfectă a activității motrice normale, având ca obiectiv analizarea și corectarea mecanismelor neuromusculare deficitare.

Kinetoterapia este “stiinta biologica,interdisciplinara care se ocupa cu studiul miscarii corpului omenesc, a elementelor functionale care concur la realizarea acesteia si a modalitatilor de compensare a perturbarilor reversibile, partial reversibile si ireversibile” (Cordun, 1999).

Generalitati despre kinetologie

Kinetologia reprezintă o știință biologică interdisciplinară ce studiază mișcarea corpului uman și elementele anatomo-funcționale, ce utilizează mijloacele specifice, nespecifice si complexe, principiile, tehnicile precum și metodele în scop sanogenetic si terapeutic. [CORDUN M., Kinetologie medicală, Ed. Axa, 1999] Termenul de kinetologie apare pentru prima oară în anul 1857 creat și utilizat de către Dally. Componentele kinetologiei sunt kinetoprofilaxia si kinetoterapia.

Vechimea impresionantă a terapiei prin mișcare reprezintă un aspect important. Scrierile vechi, de aproape 5000 de ani, certifică faptul ca omul cunostea deja cu mult inainte, beneficiile aduse de practicarea exercițiilor fizice pentru sănătate. Deci mișcarea „ a luat naștere” odata cu ființa umana,de aceea perenitatea kinetoterapiei reprezintă cel mai bun argument in pledoaria pentru importanța si valoarea cuvenită acestei științe. [Sbenghe. T. 1999]

Obezitatea este o afecțiune complexă, multifactorială, caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos. În ultimele decade, a devenit una din cele mai frecvente boli de nutriție din lume, având amploarea unei pandemii, conform raportului OMS 2011, fiind considerată boala secolului XXI (1). Literatura de specialitate și studiile efectuate au semnalat o dublare a prevalenței obezității la copil, în lume, în ultimii 30 de ani, atât în țările dezvoltate, puternic

industrializate, cât și în cele în curs de dezvoltare (2). Conform unui studiu efectuat în 79 de țări, OMS apreciază că există 250 de milioane de obezi în lume, din care se estimează că 22 de milioane sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani, subliniindu-se ideea că 50% din copiii obezi vor deveni adulți obezi (3).

Nutriția sănătoasă și combaterea obezității la copil sunt priorități de sănătate publică. Copiii și tinerii reprezintă un grup țintă foarte important, deoarece crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase de timpuriu este cea mai eficientă metodă de păstrare a stării de sănătate pe termen lung.

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

SCOPUL, SARCINILE ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

SCOPUL SI SARCINILE STUDIULUI:

Scopul lucrarii noastre este de a concepe programe de interventii kinetoterapeutice la copii supraponderali si obezi cu varsta cuprinsa intre 9-10 ani, in vederea de reducere a indicelui de tesut adipos, punandu-se accent pe obtinerea unor rezultate cat mai apropiate de obiectivele propuse. Din scopul cercetarii rezida urmatoarele sarcini:

Documentarea bibliografica de specialitate;

Alegerea subiectilor cercetarii (selectia);

Studierea si analizarea rezultatelor subiectilor la probele si testele de evaluare initiala si finala;

Participarea la discutii cu specialisti in domeniu (medici,kinetoterapeuti, profesori);

Realizarea programelor de interventii kinetoterapeutice;

Efectuarea programelor pe o perioada de timp;

Inregistrarea si prelucrarea datelor in tabele si in forma grafica;

Elaborarea concluziilor in functie de valorile obtinute.

OBIECTIVELE STUDIULUI:

Stabilirea prevalentei supraponderii si obezitatii la copiii de 9-10 ani, proveniti din scoala nr. 15 din Brasov si compararea ulterioara a datelor abtinute cu cele din literatura de specialitate.

Analiza, inregistrarea si urmarirea parametrilor antropometrici si a indicelui de masa corporala.

Elaborarea si implementarea unor programe de interventie kinetoterapeutice a unui stil de viata sanatos la copii.

Cresterea conditiei fizice si a capacitatii de efort.

Scaderea indicelui de tesut adipos si scaderea in greutate a copiilor supraponderali si obezi.

IPOTEZA LUCRARII:

Prin conceperea si aplicarea programelor kinetoterapeutice la copii supraponderali si obezi, vom obrine: scaderea indicelui de tesut adipos din IMC, cresterea capacitatii de effort.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

1. ISTORICUL ȘI DEFINIȚIA OBEZITĂȚII

Dovada existentei obezitatii la oameni există încă din preistorie, cu mai bine de 20.000 de ani în urmă. Astfel, o serie de statuete descoperite de-a lungul timpului, in Europa, precum „Venus din Willendorf”, evidențiază semne clare de obezitate. Mai târziu, în Roma antică, vestitul medic Galen face pentru prima dată distincția între formele moderate și cele excesive ale obezității. Hipocrate a declarat despre excesul ponderal: „Corpulence is not only a disease itself, but the harbinger of others" – „Corpolența nu este numai o boală ea însăși, ci reprezintă un factor de risc pentru alte boli”.

Termenul de obezitate derivă din cuvântul latin obesus „îngrășat prin alimente”. Școala hipocratică a denumit „diaita” – stil de viață, reprezentând ansamblul dintre alimentație și influențele mediului ambiant asupra ei. Mai târziu, apare la romani noțiunea „dieta”, definită ca ansamblul factorilor aer, apă, temperatură a mediului, hrană, exercițiu fizic, posibilități de odihnă, mediul în care trăiește omul. În secolul I d.Hr., sub influența școlii egiptene, care considera alimentația „sursa tuturor relelor”, cuvântul „dietă” se restrânge la noțiunea de regim alimentar.

Obezitatea este o tulburare cronică a stării de nutriție caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos, ce rezultă dintr-o lipsă de corelare între aportul caloric crescut și cheltuielile energetice reduse (8). Ea reprezintă un exces de lipide în compoziția corpului, produs prin creșterea numărului de adipocite (hiperplazie), dar și a volumului (hipertrofie), care determină creșterea greutății corporale (Nelson, Textbook of Pediatrics, 15th edition).

2. STATISTICI

Pentru societate, obezitatea are costuri substantiale directe si indirecte, care au pus si pun o presiune asupra resurselor de asistenta medicala si sociala.

Nu exista nici o diferenta sistematica in ce priveste obezitatea intre femei si barbati in statele membre studiate. Proportia de obezitate a fost mai mare la femei in opt state membre, mai ridicata la barbati in zece si intr-un singur egala. Cu toate acestea, pentru excesul de greutate, exista o diferenta clara intre femei si barbati: in toate statele membre studiate proportia barbatilor supraponderali este mult mai mare decat pentru femei (diferente de la 8,5% in Ungaria, la 18,2% in Slovenia).

Greutatea persoanelor supraponderale si obeze creste odata cu varsta. Diferenta medie intre grupele de varsta cele mai in varsta si cele mai tinere este pentru barbati in jurul valorii de 44% si pentru femei in jurul valorii de 53%. Pentru femei exista un model clar in toate statele membre disponibile: cu cat grupul este mai inaintat in varsta, cu atat mai mare este cota de persoane supraponderale si obeze.

Pentru barbati, modelul este un pic diferit: cresterea excesului de greutate si a obezitatii este sistematica pana la 65 de ani. Pentru grupa de varsta 65-74 situatia este mai putin uniforma: Pentru sapte dintre statele membre disponibile in cadrul studiului, cea mai mare parte a oamenilor supraponderali si obezi se gasesc in grupa de varsta 65-74.

Statistica femei

Statistica barbati

Importanta nivelului de educatie:

Ponderea persoanelor supraponderale si obeze tinde sa scada odata cu nivelul de educatie. Pentru femei, modelul este clar in toate statele membre disponibile: proportia de femei care sunt obeze sau supraponderale scade pe masura ce creste nivelul de educatie. Pentru femei diferentele dintre nivelul de educatie inferior si superior variaza intre 12.8 si 36.7%. Pentru barbati, modelul este din nou usor diferit. Diferentele sunt mai mici si distributia este diferita: in 8 din statele membre disponibile, cel mai mare procent de oameni supraponderali si obezi se observa pentru cei cu cel mai scazut nivel de educatie, in sase state membre pentru cei cu un nivel de educatie mediu in timp ce in 4 tari este pentru cei cu un nivel educational ridicat.

Mentinerea unei “greutati normale” poate fi un exercitiu dificil, avand in vedere abundenta de alimente bogate in calorii si presiunea stilului de viata care reduce posibilitatile de activitate fizica, atat la locul de munca cat si in timpul liber. In Europa de astazi, 6 dintre cei mai mari 7 factori de risc de deces prematur – tensiunea arteriala, colesterolul, excesul de greutate, cantitatea mica in alimentatie a fructelor si legumelor, lipsa de activitate fizica si abuzul de alcool – sunt in stransa legatura de felul in care mancam, bem si ne miscam. Excesul de greutate si obezitatea in crestere in Europa este deosebit de ingrijorator. Comisia Europeana pledeaza pentru o abordare integrata, care sa implice partile interesate la nivel local, regional, national si european (a se vedea Cartea alba a Comisiei din mai 2007 privind o strategie de nutritie, excesul de greutate, si problemele de sanatate legate de obezitate].

Studiile europene legate de sanatate masoara nu numai IMC, dar de asemenea si consumul de fructe si legume, consumul de alcool si practicarea de activitati fizice. Pentru acest studiu s-au folosit o lista de 88 de indicatori de monitorizare a sanatatii durabile in Europa. Eurostat colaboreaza cu statele membre cu privire la elaborarea unui regulament de a lansa un al doilea studiu in 2014.

(http://www.worldobesity.org/aboutobesity/world-map-obesity/)

În ultimele două decenii, rata obezității s-a triplat și în țările în curs de dezvoltare, mai ales datorită reducerii activității fizice însoțită de consumul exagerat de alimente ieftine și dense din punct de vedere energetic.

DEFINITIA OBEZITATII

Obezitatea este o boală cronică multifactorială, cu un impact mare asupra copilului. Intensitatea impactului depinde de gradul de severitate și durata obezității, calitatea vieții copilului scăzând dramatic. Prin incidența actuală în creștere a obezității, la toate grupele de vârstă pediatrică, prin complicațiile imediate și tardive, ca și prin afecțiunile cărora li se asociază frecvent, obezitatea reprezintă o importantă problemă de sănătate pentru individ și colectivitate, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung, în special în țările dezvoltate. (DANA MANDRU)

Etimologic, cuvantul obezitate deriva din latina „ob edere” care inseamna asezat la masa. Traducerea definita intr-o maniera naiva, arata un aspect al bolii.

3.1. DEFINITIA FIZIOLOGICA

In aparenta, cea mai simpla definitie este cea fiziologica. Un subiect ce sufera de obezitate este acela care are tesutul adipos hipertrofiat. Deci nu ar fi vorba numai de o greutate mai mare, comparativ cu persoanele de acelasi sex, varsta, talie , ci si de o hipertrofie a tesutului adipos. Insa partea pe care o ocupa tesutul adipos in organism este foarte variabila. La aceasta definitie ar trebui facute doua observatii:

Procentajul tesutului adipos comparativ cu greutatea corpului uman creste de aproximativ 200 de ani la majoritatea civilizatiilor, deci „normalul” variaza cu timpul.

Procentajul tesutului adipos creste si cu varsta. Datorita prelungirii duratei medii de viata.

DEFINITIA MEDICALA

„Aceasta definitie considera ca obez orice subiect la care o pierdere ponderala (ce intereseaza tesutul gras) este susceptibila de a aduce o ameliorare a starii generale, a unei functii vitale compromise sau chiar a prognosticului vital” (Obezitatea- D. Lacatis- junimea1978)

Este vorba de bolnavii obezi sau supraponderali ce prezinta insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala, insuficienta respiratorie cronica, artroze, diabet zaharat, varice ale membrelor inferioare, etc.

DEFINITIA PSIHO-SOCIALA SAU ESTETICA

In functie de acest criteriu, orice persoana este obeza care crede ca prin slabire isi poate modifica intr-un mod mai avantajos forma sa fizica, fizionomia, comportamentul afectiv, sansele sale in viata, etc.

Aceste cazuri de obezitate sunt cele mai frecvente intalnite in practica medicala. Sunt subiecti care nu au o atingere grava a unei functii vitale si mai ales subiecti care din punct de vedere atatistic, nu cantaresc mai mult decat media greutatii comparativ cu normele obisnuite. Exista multe cazuri in care unele persoane isi refuza forma lor corporala si se adreseaza medicului pentru a slabi.

„Pe cat este de usor de a defini obezitatea ca o acumulare excesiva de lipide, pe atat este de greu de a stabili pe plan individual momentul in care aceasta acumulare poate fi considerata ca excesiva, deci patologica.”(obezitatea- gr. Creteanu-junimea 1978)

DEFINITIE

Obezitatea se poate defini prin indicele de masă corporală (IMC, indicele Quetelet), metoda cea mai folosită în practică și în studiile epidemiologice. Cea mai corectă definire a obezității la copil este dată de conținutul de masă grasă corporală măsurată prin impedanță bioelectrică. Până la vârsta de 16 ani copilul este considerat obez dacă masa grasă depășește cu mai mult de 20% valoarea de referință pentru vârstă și sex, iar peste 16 ani diagnosticul de obezitate presupune o masă grasă mai mare de 25% din greutatea corporală la băieți și peste 32% la fete (7).

ETIOPATOGENIA OBEZITĂȚII LA COPIL

Obezitatea este o boală plurifactorială, apariția sa presupunând interacțiuni multiple între factori genetici, sociali, comportamentali, psihologici, metabolici, celulari și moleculari (Cabalerro, 2005), în urma cărora se produc modificări ale balanței energetice (7,8,21). În apariția obezității sunt implicați: factorii individuali (genetici, nervoși, psihici, comportamentali, medicamentoși, metabolici, endocrini; vârsta) și factorii de mediu. Pe un teren genetic predispozant acționează factorii de mediu sau ambientali (socioeconomici, culturali, educaționali și psihologici) care determină comportamentul individului față de obiceiurile alimentare și activitatea fizică.(obezitatea primara la copil)

Factorii genetici influențează atât aportul caloric cât și pierderile energetice, iar interacțiunea complexă a acestora cu mediul înconjurător afectează sistemul intricat de menținere a unei greutăți corporale normale. În gândirea actuală despre obezitate, fiecare individ are programate genetic atât greutatea corporală/ masa de țesut gras cât și mecanismele fiziologice necesare pentru menținerea acestora conform codificării (Ryder 2003, Hogan, 2004). Au fost identificate aproximativ 200 de gene candidate pentru obezitate, variațiile fenotipice dovedind aspectul poligenic și multifactorial (46).

DEFINITIA ANATOMICA A TESUTULUI ADIPOS

Țesutul adipos este reprezentat de „țesutul conjunctiv fibros format din mase de celule grase (adipocite)”

[http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/tesut-adipos_6024]

Adipocitele sunt „celule ale organismului ce conțin lipide” . Aceste celule sunt celule „grase” și prin cumulul acestora, formează țesutul adipos, unul dintre cele mai mari organe ale omului.[ http://www.csid.ro/cautare/adipocite]

Țesutul adipos conține pe lângă celule grăsoase și celule cu rol in imunitate cum ar fi celule care secretă colagenul. Aceste celule au rol de „gunoieri” iar în timp se transforma in adipocite.

Există doua tipuri de țesut adipos : țesut adipos alb și țesutul adipos brun. Cel alb mai exstins iar cel brun în cantități foarte mici la oameni, fiecare cu roluri și funcții diferite și importante pentru corpul uman.

Țesutul adipos alb este cunoscut ca și grăsimea care provoacă obezitatea iar surplusul ei exagerat poate creea probleme organismului și funcțiilor acestuia.

Compoziția țesutului adipos este dată „de un număr mare de adipocite, alte celule non-adipocitare, o rețea de țesut conjunctiv, țesuturi vasculare și nervoase.” Celule non-adipocitare conțin celule inflamatorii, celule cu rol in imunitate și altele.[Hâncu, N., Roman, G., Vereși, I., 2010, pag. 60]

Țesutul adipos este un țesut „endocrino-metabolic” extrem de activ, producând un număr mare de hormoni, cu rol esențial în reglarea homeostaziei energetice, a metabolismului lipidic și glucidic, denumite „adipocitokine” (Friedman JM., 2000). Leptina reglează comportamentul alimentar prin stimularea centrului sațietății de la nivelul hipotalamusului ventromedian (Havel PJ., 2002), rolul ei în obezitate fiind explicat fie prin mutații ale genei sale, cu sinteza unei leptine anormale, nefuncționale, fie prin mutații ale genei receptorului de leptină, cu apariția rezistenței la leptină și scăderea acțiunii acesteia la nivel central (Friedman JM., 2000). Adiponectina se corelează negative cu masa de țesut adipos, fiind semnificativ scăzută în obezitate, dar și în afecțiunile cardiovasculare aterosclerotice (Hotta K, et al., 2000).

Reducerea cheltuielilor energetice prin scăderea activității fizice. Inactivitatea, lipsa de sport și de mișcare sunt factori ce predispun la obezitate. Inactivitatea copiilor obezi este legată și de inactivitatea părinților. Sedentarismul poate fi atât cauză cât și efect al surplusului ponderal.

Factorii de mediu. Creșterea dramatică a prevalenței obezității în ultimii 20 de ani sugerează că factorii de mediu pot influența comportamentul copilului față de aportul caloric și activitatea fizică și sunt răspunzători de apariția obezității.

Mediul familial. Alimentația părinților influențează preferințele alimentare ale copiilor și invers. Adolescența reprezintă o perioadă critică pentru dezvoltarea obezității prin modificarea comportamentului alimentar (devin independenți, influențabili, își procură singuri hrana). Comportamentul familial se află sub influența factorilor socio-economici și culturali.

Copilul. Deși obezitatea poate să apară la orice vârstă, există perioade „obezigene” legate de dezvoltarea și remanierea țesutului adipos: perioada prenatală, mica copilărie, pubertatea și adolescența (54).

Grădinița și școala au un rol esențial în formarea unor comportamente alimentare sănătoase.

Societatea, comunitatea pot influența comportamentul individului prin reducerea sedentarismului cu creșterea accesibilității la activități fizice.

CRITERII DE IDENTIFICARE ȘI EVALUARE A OBEZITĂȚII LA COPIL

Anamneza:

Vârsta la debutul obezității: „perioadele critice”, vulnerabile, pentru instalarea obezității sunt perioada de sugar, prima copilărie și adolescența.

Rolul factorilor declanșanți,

Dezvoltarea pe etape de vârstă a copilului,

Agregarea familială,

Ancheta alimentară,

Ancheta activităților fizice,

Relația aport alimentar – activitate fizică / sedentarism – obezitate.

Metode clasice, antropometrice (de estimare a adipozității):

La copiii cu vârsta mai mare de 2 ani, CDC și AAP recomandă folosirea hărților

IMC 2-20 ani/ vârstă/ sex, ca screening pentru suprapondere și obezitate (14).

IMC este un indicator antropometric

IMC nu este un instrument de diagnostic, ci este un indicator de screening

IMC este specific pentru sex și vârstă

IMC este o măsură indirectă a grăsimii corporale

Graficele IMC ilustrează rebound-ul adipozitar

Calcularea și interpretarea IMC-ului:

Etapa 1: Obținerea cu acuratețe a măsurătorilor: greutatea (G) și talia (T)

Etapa 2: Selectarea unei hărți de creștere adecvate: IMC 2-20 ani/ pentru băieți sau fete

Etapa 3: Determinarea IMC-ului

IMC = Greutatea actuală (kg) / Talia2 (m2)

Etapa 4: Indicarea IMC-ului pe harta de creștere

Etapa 5: Interpretarea IMC-ului

Standardizarea stării de nutriție la copil în funcție de percentilele IMC

STAREA DE NUTRIȚIE PERCENTILA IMC

OBEZITATE IMC ≥ percentila 95 (+2DS) / sex / vârstă

SUPRAPONDERE 85 ≤ IMC < percentila 95 / sex / vârstă

GREUTATE NORMALĂ 5 ≤ IMC < 85 percentila / sex / vârstă

SUBPONDERAL IMC < percentila 5 / sex / vârstă

Măsurarea grosimii pliurilor cutanate (abdominal, tricipital, subscapular) se realizează cu ajutorul caliperului și se folosește pentru a diferenția masa adipoasă de cea musculară, în cazul unui IMC crescut. AAP recomandă a nu se folosi de retina măsurarea pliului tricipital pentru evaluarea obezității la copil (16).

Măsurarea circumferinței abdominale și a șoldului evaluează adipozitatea regională și furnizează informații indirecte despre adipozitatea viscerală (70).

Raportul circumferință talie/ circumferință șold este o metodă indirectă de evaluare a depozitelor de grăsime intraabdominală și a tipului de distribuție a țesutului adipos.

Este utilizată la adolescent și adult pentru evaluarea riscului cardiovascular și la identificarea obezității de tip android sau ginoid.

CLASIFICARE ȘI TIPURI DE OBEZITATE LA COPIL

Obezitatea a fost inclusă în clasificarea internațională a bolilor încă din 1948, de când s-a constatat că afectează toate grupele de vârstă, incluzând copilul și adolescentul (Kipping et al 2008). Vague a descris pentru prima data particularitățile de distribuție a țesutului adipos, clasificând în obezitate de tip androgin (troncular superior, abdominală, centrală, superioară, tip „măr”) și obezitate de tip ginoid (gluteo-pelvină, inferioară, periferică, tip „pară”).

Clasificarea etiopatogenică (după Moran, 1997) a obezității la copil și adolescent:

I. OBEZITATEA PRIMARĂ (comună, idiopatică, esențială), 95-97%

• tipul comun (cu comportament alimentar abuziv, sedentarism sau ambele),

debutează între 4-6 ani, dar aspectul caracteristic este realizat la pubertate;

• tipul „cushingoid" rar (2%); debut de obicei la 5-6 ani;

• obezitatea pletorică familială rară (5%), debutează la vârsta de sugar.

II. OBEZITATEA SECUNDARĂ (simptomatică, endogenă, de cauză cunoscută)

1. Endocrină: sindrom Cushing, sindrom Stein-Leventhal, hipotiroidism, insulinom

2. Hipotalamică: sindromul Babinski-Fronhlich

3. Boli genetice:

3.1. Obezitatea din sindroamele pleiotropice (obezitatea „simptom”)

3.1.1. Cu transmitere autosomal dominantă: sindromul Prader-Willi, osteodistrofia ereditară Albright, acondroplazie

3.1.2. Cu transmitere autosomal recesivă: sindromul Bardet-Biedl, sindromul Fanconi, sindromul Cohen, sindromul Alström

3.1.3. Cu transmitere X-linkată: sindromul Turner, sindromul Mehmo

3.2. Obezitatea monogenică

3.3. Obezitatea poligenică

4. Boli de stocaj: glicogenoza de tip I von Gierke, sindrom Mauriac

5. Boli cu depunere particulară de țesut adipos: paralipodistrofia, lipomatoza.

TRATAMENT MEDICAL, DIETETIC ȘI KINETOTERAPEUTIC AL OBEZITĂȚII LA COPII

TRATAMENT MEDICAL

Tratamentul medical poate fi foarte diversificat de la o abordare medicamentoasă până la intervenții chirurgicale depinzand de gradul de obezitate.

Medicina a găsit multe rezolvări ale obezității dar nu toate sunt recomandate tuturor. Tratamentul medicamentos de exemplu poate duce la complicații digestive, neurologice, endocrine, cardiovasculare, etc.

Medicamentele pot garanta o scădere în greutate însă nu pot garanta ca obezitatea nu va reveni niciodată, de aceea este recomandat ca aceste forme de tratament să vină în paralel cu tratamentul dietetic dar și cu cel kinetoterapeutic(fizic).

Efectele medicamentelor sunt de a inhiba pofta de mâncare și prin acest efect este redus consumul de alimente. Dar odată cu întreruperea tratamentului medicamentos, apetitul alimentar va reveni la stadiul inițial iar asta ar duce la reapariția obezității.

. [http://www.sanatateatv.ro/ghid-terapeutic/chirurgia-obezitatii/ ]

8.2. TRATAMENT DIETETIC

Tratamentul dietetic este obligatoriu în recuperarea obezității de orice tip la orice vârstă. Dieta trebuie construită de un nutriționist iar bolnavul și familia acestuia trebuie să fie informat în privința nutriției și a ce constituie aceasta.

Nutriția reprezintă „totalitatea proceselor de asmiliație și dezasimilație a alimentelor ingerate” prin care se asigură energia necesară corpului de a rămâne în viață. Nutriția se ocupă de problemele legate de alimentație și transmitere a alimentelor în organism. [Albu, C., și colab., 2007, pag.389]

Dietetica presupune un regim alimentar bazat pe un consum redus de alimente bogate în calorii.

Regimul va fi influențat de conținutul de substanțe nutritive al alimentelor.

Exista 5 grupe de substanțe nutritive în organism, acestea fiind urmatoarele :

Proteine – acestea având mai multe roluri cum ar fi imunitate, trofic, în secreția hormonilor și energetic dar în mică masură. Acestea au un rol important în combaterea obezității.

Lipidele – sunt principala sursă de energie a organismului, dintr-un gram de lipide se obțin 9,3 calorii;

Glucidele – au rol energetic mai important față de proteine dar mai slab față de lipide. Dintr-un gram de glucide se obtin 4,1 calorii. Principalul lor rol este de a furniza energie pentru sistemul nervos central și sistemul muscular. Excesul acestora poate duce la tulburări digestive;

Minerale – esențiale în activitățile metabolice;

Vitamine – sunt esențiale pentru funcționarea corectă și optimă a sistemului imunitar, fiecare vitamină având unul sau mai multe roluri în funcțiile organismului. Vitaminele sunt A, B1, B2, B3, B12, C, D, E, K, M, P, PP.[Cioroiu, S., 2009, pag 12-32]

8.3 TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC

Kinetoterapia trebuie să fie făcută în paralel cu regimul alimentar și să presupună următoarele activități :

Hidrokinetoterapie ajută la scăderea riscului de a se instala anumite complicații cum ar fi artrozele, prin eliminarea presiunii asupra articulațiilor;

Ergoterapie sau activități fizice care să ducă la creșterea consumului de energie și ardere a grăsimilor ;

Activități fizice care să elimine efectele psihologice negative provocate de obezitate și implicarea bolnavilor în activități sociale;

Terapie ocupațională care să-l ajute pe bolnav pentru recăpătarea anumitor abilități pierdute( spălatul pe dinți, îmbrăcarea, activități manuale, etc.);

Masajul ajută la tonifierea musculaturii și arderea grăsimilor dar acesta va fi aplicat cu atenție deoarece vârstnicii pot suferi complicații în care este interzis masajul( hipertensiune arterială, tromboflebită și varice).

Activități în timpul zilei cum ar fi plimbări în natură, cu masurile de rigoare luate cum ar fi să fie atenți la temperaturile ridicate, la efortul depus sau în funcție de complicație la particularitățile acesteia;

Kinetoterapie pentru arderea grăsimilor, corectarea complicațiilor, recăpătarea funcțiilor pierdute etc;

Kinetoterapie respiratorie și cardio.

Recuperarea obezității se face în trei etape :

Etapa I lipolitică sau de topire a grăsimilor – constă în stimularea consumului de energie a obezului, urmarind reacțiile la efort prin creșterea intensității și volumului efortului;

Etapa II sau musculo-poetică – urmărește dezvoltarea masei musculare a corpului în mod special la membre, abdomen și torace;

Etapa III de întreținere – în această etapă se încearcă menținerea și consolidarea rezultatelor obținute în primele dou etape pentru a preveni reinstalarea obezității.

CAPITOLUL II

II.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII

În prima etapă a cercetării am studiat literatura de specialitate ce tratează tema supusă cercetării, am purtat discuții și am colaborat cu specialiști din echipa interdisciplinară pentru obținerea celor mai bune rezultate.

În a doua etapă am alcătuit lotul de subiecți destinați studiului, am selectat materialele și instrumente necesare evaluării.

A treia etapă s-a bazat pe aplicarea programelor de terapie, a studiului evoluției subiecților și a evaluărilor pe parcurs.

In ultimul rand am realizat evaluarea finală , rezultate pe baza cărora am stabilit evoluția pacienților în urma tratamentului concretizat în grafice și am concluzionat asupra măsurilor ce se impun în continuare.

Evaluari:

1. Evaluarea inițială- 1-10 martie 2015

2. Evaluare finală- 1-10 iunie 2015

II.2. DATA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII

Cercetarea a fost realizată in urma cu 8 luni, între 15 NOV. 2014- 15 IUN 2015, in cadrul scolii generale nr. 15 din Brasov.

La începutul perioadei experimentale am efectuat o testare, testarea inițială, prin care am înregistrat nivelul valorii la care se aflau subiecții la începutul perioadei experimentale. În cadrul anului școlar am aplicat asupra grupei experimentale,programe de interventii kinetoterapeutice destinate creșterii capacitatii de efort, a conditiei fizice si scaderea indicelui de tesut adipos si a greutatii.

In luna noiembrie 2014 am organizat o sedinta cu parintii pentru informarea lor despre experimentul ce a urmat. Aceasta sedinta a constat in: aprobarea parintilor de a-si lasa copii in vederea experimentului, evaluarea medicala realizata de un medic specialist, programul de lucru si durata experimentului, cunoasterea programelor de interventii kinetoterapeutice si evaluarile testelor si a probelor de control initiale si finale.

Evaluările au fost în numar de 2, o evaluare initiala si o evaluare finala.

Prima evaluare medicala s-a efectuat pe toti copii din clasele a III-a si a IV-a din scoala generala numarul 15, Brasov. S-a facut o selectie din 60 de elevi pentru a-i depista pe cei care sufera de supraponderabilitate sau obezitate. Aceasta evaluare s-a desfasurat cu ajutorul medicului sportiv specialist dr. Martoma Alina Mirela, in data de 20.11.2015, in cadrul scolii. In urma acestei evaluari am selectat un nr de 14 copii ce au constituit grupa experimentala a cercetarii noastre.

APARATE, INSTALATII SI MATERIALE

Programele de interventie kinetoterapeutice s-au desfasurat pe durata a 3 luni: martie-aprilie-mai, de 2 ori pe saptamana, in cadrul scolii. Prima ora s-a desfasurat in sala de gimnastica, iar cea de-a II-a pe terenul de sport.

In sala de gimnastica am folosit aparate si materiale precum: baston, coarda, mingea medicinala ( de diferite greutati), banca, saltea, scara fixa.

Pe terenul de sport am folosit materiale precum: minge de fotbal, minge de baschet, minge de volei, minge medicinala si jaloane de diferite marimi.

Pentru evalure am folosit cântarul, riglă metrică, cronometrul și aparatul foto.

METODE DE CERCETARE

Metoda studierii bibliografiei de specialitate

Aceasta constă în documentarea și aprofundarea materialului bibliografic si reprezintă o metodă indispensabilă în cercetare datorită exploziei infromaționale și continuei restructurări a infromațiilor din toate domeniile. Înainte de cercetare este necesară o documentare sistematică și minuțioasă asupra temei abordate.

Documentarea nu are un caracter permanent prezent pe toată perioada cercetării, având în vedere actualitatea problemelor supuse cercetării.

Prin studierea materialului bibliografic am cules datele necesare fundamentării teoretice a lucrării, parcurgându-se următoarele etape:

– culegerea de date;

– desfășurarea integrală a cercetării;

– reținerea datelor necesare;

– întocmirea și redactarea lucrării;

Materialul informațional a fost analizat, prelucrat și interpretat în scopul desprinderii unor concluzii. În urma analizării lucrărilor de specialitate am ajuns la concluzia că pregătirea psihologică poate influența într-o anumită masură activitatea programelor kinetoterapeutice.

Metoda observației pedagogice

Definiția observației dată de M. Epuran în ”Metodologia cercetării activităților motrice” ca fiind ”Cunoașterea științifică a unei realități prin contemplarea intenționată și metodică” argumentează și confirmă de ce am întrebuințat această metodă în toate aspectele ce au determinat acumularea de date atât în timpul documentării cât și în activitatea practică-metodică.

Constituind primul moment al procesului didactic al cunoașterii, aceasta metodă m-a ajutat, pornind de la confirmarea unor aspecte pozitive și negative ale conținutului actual al pregătirii elevilor, să depisteze cerințele activității viitoare.

Observația a fost sistematică, activă, intenționată, provocată de ipotezele lucrării. Prin ea s-a centralizat o cantitate mare de date si s-a desprins esențialul.

Metoda experimentului pedagogic.

În cadrul acestei merode am efectuat testările inițiale și finale la care au fost supuși elevii selecționați.

Scopul testării inițiale a fost acela de a observa la ce nivel se afla capacitatea de efort a copiilor. Aceasta evaluare s-a facut cu ajutorul testului Ruffier.

Conținutul acestor lecții de pregătire în care sunt specificate mijloacele cu care s-au lucrat, precum și rezultatul acestora, sunt prezentate în lucrare la secțiunea ”Anexe”.

După parcurgerea programului experimental care s-a întins pe o perioadă de 3 luni, am efectuat testarea finală a componenților echipei reprezentative.

În cadrul acestei evaluari am aplicat testul Ruffier si cu ajutorul aparatului Tanita care ne arata analiza compozitiei corporale , urmând a compara rezultatele celor două testări și a observării eventualului progres obținut la cea de-a doua testare.

Precizăm că toți elevii selecționați în cadrul reprezentativei școlare ( 6 fete și 8 băieți ) au efectuat cele două testări: inițială și finală și au participat la programul de pregătire propus.

METODA EVALUARILOR

PROBA RUFFIER

Proba Ruffier, descrisa prin anii 1920, denumita de autorul ei si test de evaluare a conditiei fizice, se bazeaza pe reactia frecventei cardiace la un effort standard (genuflexiuni), iar din aplicarea unei formuli (3 pulsuri) rezulta un indice cu expresie matematica, usor de urmarit in dinamica. Este un test simplu, de triaj, valabil in special pentru copii, neantrenati, adulti si varstnici, mai putin expresiv pentru sportive, in special din sporturile dinamice.

Tehnica: subiectul in pozitie sezand, I se masoara frecventa cardiac pet imp de 15 secunde pan ace valorile se stabilizeaza. In prealabil se efectueaza o scurta anamneza pentru a preciza conditile in care are loc testarea. Se executa apoi 30 genuflexiuni in 45 secunde, cat mai correct posibil, dupa care subiectul se aseaza in pozitia initiala. Se Numara frecventa cardiac pe 15 secunde, in secundele 0-15 post efort(puls de efort) si intre secundele 45-60 ale primului minut post-efort (puls de revenire). Toate cele trei valori de puls(P1+P2+P3), prin inmultire cu 4 dau valori/minut.

Interpretare: valori mai mici de 0 = foarte bine; valori intre 0-5 = bine; valori intre 5-10 = mediu; valori intre 10-15 = satisfacator; valori mai mari de 15 = nesatisfacator si reclama investigatii suplimentare in special cardio-vasculare, pentru precizarea diagnosticului.

ANALIZA COMPOZITIEI CORPORALE (aparatul Tanita)

PROCEDURA DE DESFASURARE A CERCETARII

Schema de tratament a fost compusă după succesiunea metodică a tuturor mijloacelor și tehnicilor descrise în prima parte a lucrării. Stiind ca obezitatea este o afectiune evolutiva, am alcatuit un program pentru a indeplini principalele obiective ale recuperarii si anume: cresterea capacitatii de efort, scaderea indicelui de tesut adipos, tonifierea musculaturii, stimularea circulatiei periferice, prevenirea avansarii obezitatii si recastigarea independentei activitatilor cotidiene(igienă personală și ADL- Activities of Daily Living).

Voi prezenta primul program din luma martie.

Acesta se desfasoara in sala de gimnastica din cadrul scolii:

Acest program se desfasoara pe terenul de sport din cadrul scolii:

Metoda si tehnici de cercetare(turcu)tanita 22pag

Metoda probelor si restelor de control, analiza bibl

Testul de analiza a compozitie corporale(tanita)

Ruffier