Prezinta Antibioticele Utilizate In Infectiile Digestive

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 ESCHERICHIA COLI

1.1 MORFOLOGIA BACILULUI COLI

1.2 CLASIFICARE

1.3 TRANSMITEREA ȘI INFECȚIA CU BACTERIA E.COLI

1.4 DIAGNOSTICUL INFECȚIILOR CU BACTERIA E.COLI

1.5 TRATAMENT ȘI PROFILAXIE

CAPITOLUL 2 ANTIBIOTICE

2.1 DEFINIȚIE

2.2 CLASIFICARE

2.3 SPECTRUL ANTIMICROBIAN

2.4 MOD DE ACȚIUNE

2.5 REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ȘI CHIMIOTERAPICE

2.6 FARMACOCINETICĂ

2.7 FARMACOTOXICOLOGIE

2.8 FARMACOTERAPIE

2.9 ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR ȘI CHIMIOTERAPICELOR

CAPITOLUL 3..ANTIBIOTICE UTILIZATE ÎN INFECȚIA CU ESCHERICHIA COLI

3.1 TRATAMENTUL CU ANTIBIOTICE PENTRU INFECȚIILE URINARE CU ESCHERICHIA COLI

3.1.1 BETA – LACTAMINE

3.1.2 SULFAMIDE ANTIMICROBIENE

3.1.3 FLUOROCHINOLONE

3.1.4 NITROFURANI

3.1.5 AMINOGLICOZIDE

3.2 INFECȚIILE DIGESTIVE

3.2.1 NITROFURANI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În lucrarea de față se prezintă antibioticele utilizate în infecțiile digestive, cît și-n infecțiile urinare cu bacteria Escherichia coli.

Descoperită de Theobald Escherich în anul 1885, care a observat că în materiile fecale ale copiilor nou-născuți apar, după primele alăptări, bacterii, printre care una ce a fost inițial numită, în limba latină, Bacterium coli commune, adică bacteria obișnuită a colonului a fost denumită ulterior E. Coli în cinstea celui care a descoperit-o.

Mai târziu aceeași bacterie a fost pusă în evidență în flora intestinală a tuturor speciilor de mamifere și de păsări.

Cel mai des este utilizată denumirea de colibacil, adică bacilul (bastonaș) colonului. Colibacilii joacă un rol important în sinteza vitaminelor (mai ales B și K) din flora intestinală normală cât și în menținerea eubiozei intestinale.

Utilizare

S-a constatat, chiar din primii ani după descoperire, că în natură există o diversitate extraordinară de tipuri, sub raportul însușirilor fiziologice și al patogenității. Pentru că este bacterie ușor de cultivat în laborator și fiind că este prezentă constant în conținutul intestinal al omului și al animalelor, E. coli este considerată bacterie indicatoare a contaminării cu fecale a apei, a alimentelor și a suprafețelor din mediul ambiant.

E. coli a fost cercetată amănunțit sub aspectul compoziției chimice, al fiziologiei și sub aspect genetic, anumite tulpini ale acestei specii servind pentru manipulări genetice în vederea obținerii de organisme modificate genetic (pentru producerea de insulină, enzime, proteine).

Cu alte cuvinte, E. coli servește ca model experimental, în mod asemănător cu cobaii în cercetările de fiziologie și medicină și ăn domenii precum biotehnologie și inginerie genetică.

CAPITOLUL 1 ESCHERICHIA COLI

MORFOLOGIA BACILULUI COLI

Colibacilii se găsesc peste tot în natură, în aer, apă, pe pământ etc. În caz de boală pot fi puși în evidență în sânge, urină, puroi etc.

Escherichia coli este un bacil gram-negativ, lung de 2 – 3µ și gros de 0,5µ, ciliat, ceea ce face ca în marea lor majoritate să fie mobili; ei nu formează spori.

Fig. 1.1. Morfologia Bacilului Coli

Escherichia coli este o enterobacteriacee mobilă, lactozo-pozitivă. Numele vine de la T. Escherich, numele microbiologului german care a descris-o și de la habitatul ei natural, colonul omului și al animalelor. Escherichia coli formează cca 80% din flora bacteriană rezistentă aerobă a colonului, fiind constant prezentă la toate persoanele normale.

E. coli este bacteria cel mai frecvent implicată în patologia infecțioasă modernă. Unele tulpini determină sindroame diareice, altele determină cistite și pielonefrite, iar altele infecții cu diferite porți de intrare: plăgi, uter post-abortum etc, cu potențial bacteriemic. Anumite tulpini, cum sunt cele din serotipul K1, determină frecvent septicemii și meningite neonatale. Este constant asociată în peritonitele după perforații intestinale.

Caracterele biochimice. Colibacilii sunt bacterii aerobe, dar se pot dezvolta și în condiții de anaerobioză. Ei posedă un bogat echipament enzimatic; fermentează lactoza, produc indol, nu descompun ureea, nu lichefiază gelatina și pot avea o activitate hemolitică și dermonecrotică.

Caractere de cultură – Nu sunt germeni pretențioși. Cresc abundent pe mediile de cultură obișnuite: bulion, apă peptonată, geloză nutritivă etc. Formele S tulbură uniform bulionul și dau naștere la colonii netede, bombate, cu marginile regulate, cu diametrul de 2 – 3 mm. Formele R cresc în bulion, dar se depun la fundul eprubetei și dau colonii rugoase cu marginile neregulate pe mediile solide.

Rezistența la agenții fizici, chimici și biologici. Bacilii coli rezistă timp îndelungat în mediul exterior. Ei sunt omorâți prin încălzire la 60oC, în timp de 40-60 minute. Sunt sensibili la acțiunea substanțelor dezinfectante: cloramină, fenol, formol etc. De asemenea, sunt sensibili la acțiunea streptomicinei, cloramfenicolului, la unele sulfamide etc., dar nu sunt afectați de penicilină. Unii colibacili sintetizează substanțe care distrug alte specii bacteriene, dând naștere la fenomene de antagonism microbian.

Structura antigenică. Bacilii coli au o structură antigenică complexă, legată de prezența celor trei antigene principalele: O, H și K. Pe baza acestor antigene s-a stabilit schema de identificare a diferitelor tipuri.

Patogenitate. Cei mai mulți colibacili nu sunt patogeni. Virulența și toxicitatea bacteriilor patogene sunt legate de prezența antigenului K și a unor toxine (enterotoxină, neurotoxină etc.), precum și de producerea hemolizei și a dermonecrozei.

CLASIFICARE

Anumite tulpini de E. coli pot provoca crampe abdominale severe și diaree cu sange sau alte probleme. Aceste tulpini de E. coli produc o otravă care daunează vaselor de sange. Când celulele roșii din sange ajung prin vasele deteriorate, ele sunt adesea distruse.

În funcție de forma bolii diareice pe care o cauzează, s-au identificat mai multe patotipuri diareigene:

E.coli enterotoxigen (ETEC) – acest patotip determină o diaree apoasă, autolimitată, în special la copiii cu vârsta mai mică de 3 ani. De asemenea, reprezintă unii din agenții etiologici ai diareei turiștilor. Puterea lor patogenă este legată pe de o parte de prezența pililor care joacă rol de factor de colonizare și care le permite să adere de celulele intestinului subțire, aderare urmată de multiplicare și pe de altă parte de producerea de toxine termolabile și termostabile care dereglează mecanismul normal de excreție/absoție a acestor celule.

E.coli enterohemoragic (EHEC sau VTEC – verocytotoxin producing E.coli) – cel mai cunoscut serotip este O157 H7, care este prezent în flora intestinală la animale și care este cel mai frecvent incriminat în apariția sindromului hemolitic uremic. Cauzează mai multe forme de boală: diaree apoasă minoră, diaree hemoragică severă, colită hemoragică și sindromul-hemolitic-uremic (SHU).

E.coli enteroinvaziv (EIEC) – la nivelul colonului determină o reacție intensă inflamatorie cu leziuni ulcerative. Din punct de vedere clinic se manifestă cu: febră, tenesme, scaune cu mucus și sânge. Afectează toate categoriile de vârstă.

E.coli enteropatogen (EPEC) – produce diaree apoasă la copiii mai mici de 2 ani, uneori cu evoluție prelungită. Poate fi la originea unor episoade epidemice nozocomiale.

E.coli enteroagregativ(EAEC) – determină necroza micorvililor și un răspuns inflamator la nivelul submucoasei. Producee diaree apoasă persistentă la sugari și imunodeprimați.

E.coli aderent difuz – producee diaree apoasă la copiii de vârstă mai mare.

În afara patotipurilor diareigene mai există și patotipul uropatogen și cel bacteriemic.

Patotipul uropatogen (UPEC) – colonizează inetstinul, regiunea periuretrală și uretra distală. Tulpinile UPEC sunt implicate în peste 90% din infecțiile urinare necomplicate, în special la sexul feminin. Infecțiile urinare înalte se pot complica bacteriemic.

Patotipul bacteriemic – poate coloniza mucoasa vaginală și poate contamina nou-născutul, în cazul nașterii naturale. Reprezintă unul din agenții etiologici ai meningitelor neo-natale apărute în contextul unor infecții bacteriemice cu punct de plecare intestinal.

TRANSMITEREA ȘI INFECȚIA CU BACTERIA E.COLI

Infecțiile cu E.coli sunt frecvente în locurile cu igienă precară. Sugarii, dar și călătorii în țările în curs de dezvoltare sunt supuși riscului de a dezvolta infecții cu această bacterie. Transmiterea cea mai frecventă se face pe cale fecal-orală, dar se poate transmite și pe cale cutanată sau respiratorie. Sursa de infecție o reprezintă omul bolnav sau purtătorii sănătoși. Habitatul natural al E.coli este reprezentat de intestinul omului și al animalelor. Bacteria este folosită și ca indicator de contaminare fecală a apelor de băut, apelor de spălat și a alimentelor. Infecțiile extraintestinale apar prin deplasarea bacteriei din habitatul natural în alte țesuturi sau oragne, la nivelul cărora condițiile pentru proliferare sunt favorabile.

Fig. 1.2. Transmiterea și infecția cu bacilul Coli

În anumite condiții, unele tulpini de bacili coli dau naștere la diferite afecțiuni locale sau generale: boli ale aparatului genitourinar, infecții intestinale, endocardite, meningite, septicemii etc. Unele tipuri serologice pot provoca îmbolnăviri grave la copiii mici ce pot îmbrăca aspectul unor epidemii severe.

Infecțiile urinare. Bacilul coli este agentul patogen cel mai frecvent întâlnit în infecțiile urinare spontane sau care apar după utilizarea de sonde sau a unor instrumente de explorare a aparatului urinar. Anumiți factori de „uropatogenitate” facilitează, atunci când sunt prezenți, colonizarea mucoasei aparatului urinar.

Infecțiile intestinale sunt provocate de bacilul coli zis „enteropatogen” care produce gastro-enterita noului născut ce se propagă rapid și produce o mortalitate ridicată.

Bacilii eoliformi, multiplicați în soluții perfuzabile contaminate, pot determina șoc bacteriemic (o formă a șocului endotoxinic).

Infecțiile urinare

Infecțiile urinare sau cistitele, cum sunt denumite în limbaj popular, sunt declanșate de acțiunea unei bacterii asupra tractului urinar. Principalele semne ale afecțiunii sunt urinările frecvente asociate cu usturimi sau cu dureri.

Boala este întâlnită mai des la femei, dar și bărbații de vârsta a treia sunt predispuși la ea. Acest tip de infecții apare din cauza faptului că diferite microorganisme ajung la nivelul aparatului urinar, se multiplică și, în timp, duc la modificări în funcționarea normală a rinichilor și a căilor urinare.

Statisticile mondiale menționează faptul că infecțiile urinare sunt cele mai răspândite infecții, mai des întâlnite chiar decât infecțiile respiratorii cu tuse și expectorație.

Femeile sunt mai predispuse la infecțiile urinare, 50% dintre acestea suferind cel puțin o dată în timpul vieții de o formă deinfecție urinară. Bărbații tineri sunt rareori afectați de infecții urinare, în schimb, bărbații peste 50 ani, cu afecțiuni ale prostatei, sunt mai expuși riscului de infecții urinare.

Care sunt cauzele infecțiilor tractului urinar?

Aparatul urinar, dar și urina în sine prezintă o serie de proprietăți cu rolul de a preveni înmulțirea și diseminarea ascendentă a bacteriilor prin orificiul extern al uretrei. Aceste bacterii provin cel mai frecvent de la nivelul tractului digestiv inferior și anusului, cu care se învecinează anatomic deschiderea uretrei.

În 80 % din cazuri (valabil pentru infecțiile urinare comune) bacteria implicată este Escherichia coli ( E. coli), microb care se află în mod normal la nivelul colonului și anusului.

Simptomele unei infecții urinare

Simptomele unei infecții ale tractului urinar (ITU) variază în funcție de localizare.

Cineva poate avea o infecție urinară joasă (ITU inferioară) dacă are unele din urmatoarele simptome:

Durere sau arsuri când urinează (disurie)

Nevoia de a urina frecvent și eliminarea unei cantități mici de urină

Sensibilitate sau greutate în partea de jos a abdomenului

Urina tulbure sau urât mirositoare

Durere într-o parte, în spaeriilor prin orificiul extern al uretrei. Aceste bacterii provin cel mai frecvent de la nivelul tractului digestiv inferior și anusului, cu care se învecinează anatomic deschiderea uretrei.

În 80 % din cazuri (valabil pentru infecțiile urinare comune) bacteria implicată este Escherichia coli ( E. coli), microb care se află în mod normal la nivelul colonului și anusului.

Simptomele unei infecții urinare

Simptomele unei infecții ale tractului urinar (ITU) variază în funcție de localizare.

Cineva poate avea o infecție urinară joasă (ITU inferioară) dacă are unele din urmatoarele simptome:

Durere sau arsuri când urinează (disurie)

Nevoia de a urina frecvent și eliminarea unei cantități mici de urină

Sensibilitate sau greutate în partea de jos a abdomenului

Urina tulbure sau urât mirositoare

Durere într-o parte, în spate sub cutia toracica (durere în flanc)

Frison și febră

Greață și vărsături.

ITU superioare (pielonefrite) manifestate:

Febră (peste 38 grade Celsius)

Frison, greață, vărsături

Durere în spate sau laterală (pe o parte, aproximativ la nivelul taliei)

Complicațiile infecțiilor urinare

Ca regulă, ITU inferioare (vezica urinară – cistite; uretra – uretrite) sunt mai frecvente și mai puțin periculoase față de ITU superioare (rinichi, uretere –pielonefrite).

Dacă suspectați apariția unei infecții urinare, cel mai bun lucru ar fi să vă prezentați prompt la medicul dumneavoastră de familie. Daca medicul susține suspiciunea dumneavoastră, vă va cere efectuarea unei analize de urină – sumarul de urină, urmată uneori de o urocultură pentru a determina tipul bacteriei implicate și sensibilitatea acesteia la antibioticele uzuale (antibiograma).

Sindromul hemolitic uremic (SHU)

Sindrom hemolitic uremic (SHU) este prezent la oamenii care au și anemie hemolitica (numarul insuficient de celule rosii din sange), trombocitopenie (trombocite insuficiente) și insuficienta renala. Cazurile cele mai multe de SHU apar după ce cineva s-a infectat cu E. coli. Anumite tulpini de E. coli pot provoca diaree cu sânge însoțite de crampe abdominale severe sau alte complicții. Aceste tulpini de E. coli produc o otrava care dăuneaza vaselor de sânge. Când celulele roșii din sânge ajung prin vasele deteriorate, ele sunt adesea distruse. Oricine este predispus a face SHU, dar mai ales copiii și persoanele în vârstă care sunt mai sensibili.

Cele mai multe cazuri de SHU apar după o infecție cu E. coli, infectarea făcându-se în urmatoarele condiții:

Carne de vită consumată insuficient preparată.

Apa potabilă contamiată.

Lucrul cu bovine

Lapte consumat nepasteurizat.

Alimente, legume și fructe crude contaminate insuficient spălate.

E. Coli se poate dezvolta în intestinele vacilor. La sacrificarea animalelor, carnea acestora se poate contamina cu aceste bacterii, atunci când carnea este la sol, E. coli se amestecă cu întreaga cantitate de carne.

Fig. 1.3. Sindromul hemolitic uremic: infectare și simptome

De asemenea, E coli poate contamina iazurile și lacurile, iar uneori apa contaminată este folosită, în necunoștință de cauză, pentru irigarea culturilor.

Modalitate cea mai frecventa de infectare cu E. coli este atunci când se consumă carne de vită insuficient preparată. Infectarea cu E. Coli. are loc dacă nu se utilizează o temperatură suficient de mare pentru a găti carnea de vită sau dacă nu este gatită suficient de mult timp. La consumul carnii insuficient preparate bacteriile intră în stomac și intestine.

Transmiterea bacteriei se poate face, de asemenea, de la o persoană la alta în centrele de îngrijire de zi și în casele de ingrijire medicală. Ne spălarea pe mîini cu săpun după ce se merge la baie, poate duce la contminarea cu această bacterie și a altor persoane, prin atingerea lucrurilor, în special a produselor alimentare.

Simptomele sindromul hemolitic uremic sunt:

Paloare

Vânătăi sau sângerări inexplicabile

Oboseală

Umflarea feței, mâinilor, picioarelor sau oricare altă parte a corpului

Scăderea frecvenței urinării

Aceste simptomele apar cu 5-10 zile înainte de a începe diareea.

Tratarea sindromul hemolitic uremic

Nu toare persoanele care sunt infectate cu E. coli vor face neapărat SHU, dar trebuie să se asigure că organismul lor primește suficiente fluide. Persoanele cu anemie hemolitică pot avea nevoie de o transfuzie de celule sanguine sau cele cu trombocitopenie pot avea nevoie de o transfuzie de trombocite, iar persoanele cu insuficiență renală poate vor avea nevoie de dializă. În timpul dializei, o mașină este utilizată pentru a filtra produsele reziduale din sange, dialza fiind necesară numai în cazurile cele mai severe de SHU.

Cum putem prevenii sindromul hemolitic uremic ?

Reducere riscul de a fi infectați cu E. coli se poate face respectând următoarele reguli:

Spălarea mâinilor cu săpun înainte de a începe gătirea mâncării.

Gatire cărnii de vită până când nu se mai vedea nici o parte roz.

Carnea de vită nu se gustă crudă în timp ce este gătită.

Mâncarea gătită nu se va servii pe aceeași farfurie unde a fost carnea crudă.

Gătirea hamburgerilor se va afce la cel puțin 155 ° F.

Întotdeauna în restaurante să se consume fripturi care sunt bine gătite și care nu prezintă nici o parte mai roz.

Carnea crudă se păstrează separat de alte alimente.

Pentru spălarea plăci de taiere și preparare a cărnii crude se folosește întotdeauna apă caldă și săpun (detergent de vase).

Fructele și legumele se spală bine cu apă curată.

Se va consuma numai apă curată.

Lapte nu se bea crud.

Alimentele refrigerate sau congelate se păstrează în condiții optime și nu în  apropierea unor surse care o pot infecta.

Se vor aruncate imediat resturile refrigerate.

Persoanele cu diaree trebuie să se spele pe mâini cu atenție folosind apă caldă și săpun cel puțin 30 secunde.

În centrele de ingrijire de zi și case pentru persoanele în vârstă spălarea pe mâini se va face, de asemenea,de mai multe ori.

Nu se înoată în lacuri sau râuri murdare.

Se vor spăla bine mâinile după ce se mângâie animale de fermă.

DIAGNOSTICUL INFECȚIILOR CU BACTERIA E.COLI

Bacilii eoliformi și E. Coli pot fi observați pe frotiurile din urină, puroi sau lichid cefalorahidian și pot fi ușor izolați pe medii diferențiale lactozate. Tulpinile care cauzează gastro-enterite infantile se identifică uzual prin reacții de aglutinare cu seruri imune specifice.

Diagnosticul de laborator al infecțiilor cu bacilul coli constă în izolarea și identificarea germenilor din produsele patologice.

Produselor de analiză se vor recolta în funcție de localizarea infecției din: urină, materii fecale, sânge etc.

Hemocultura. În septicemie se va recolta, în condiții de perfectă sterilitate, sînge, care se va însămânța la patul bolnavului în bulion și este apoi introdus în termostat la 37oC. După 24h se face o trecere pe sub un tub de geloză. Dacă s-a reușit cultivarea germenului din sânge, se va trece la identificarea sa prin cercetarea caracterelor morfologice, biochimice și serologice.

Coprocultura. Însămânțarea materiilor fecale se va face prin disperie pe medii solide diferențiale care conțin lactoză și un indicator de pH, precum:

geloză lactozată cu albastru de bromtimol – bacilul coli formează colonii de culoarea galbenă.

geloză lactozată cu eozină și albastru de metilen (mediul Levine) – coloniile de bacili coli au o culoare negricioasă cu luciu metalic, spre deosebire de alte enterobacteriaceae care dau colonii roz-palid:

geloză lactozată turnesolată (mediul Drigalski) – bacilul coli fermentează lactoza și virează mediul în roșu;

Coloniile suspecte se iau de pe mediile diferențiale și se trec pe geloză nutritivă 2%, după care urmeză identificarea germenilor izolați în cultură pură, prin studiul caracterelor morfologice, biochimice și serologice. Același procedeu se va face și cu alte produse patologice, cum sunt secrețiile purulente, bila precum și cu alimentele incriminate în producerea îmbolnăvirii.

Urocultura. Se va face o însămânțare direct sau în sedimentul obținut prin centrifugare, în condiții de sterilitate, în bulion simplu și pe un mediu diferențial a urinii colectate, în condiții de igienă riguroasă,. Coloniile suspecte vor fi repicate și studiate în continuare pentru identificarea morfologică, biochimică și serologică (aglutinare pe lamă și în tub).

În cazul unor infecții urinare recurente, se vor face investigații suplimentare persoanei respective pentru a determina dacă tractul urinar este normal. Printre acestea se numară:

Cistoscopie

Tomografia computerizată

Ecografia rinichilor și a vezicii urinare

Cistouretrografie micțională

RMN

Teste urodinamice.

TRATAMENT ȘI PROFILAXIE

Tratamentul în cazul unei boli provocate de bacilul coli, pe lângă administrarea de antibiotice și sulfamide conform rezultatelor obținute în urma antibiogramei, se poate administra „ser anticolibacilar” sau se prepară un „antivaccin” din tulpina izolată de la bolnav.

Tratamentul cu „bacteriofagi” poate da rezultate bune, mai ales când este aplicat local. Bacteriofagii sunt virusuri capabile să infecteze și să distrugă celulele bacteriene.

Tratamentul infecției urinare este unul antibiotic în cele mai multe cazuri, antibioticul fiind prescris de către medic ținând cont în principal de rezultatul antibiogramei precum și de starea generală de sănătate a pacientului. În general, simptomele cedează rapid la tratamentul corect, dar în ciuda acestui fapt trebuie respectată cu strictețe durata de tratament indicată de medic, durată care poate varia de la 3 până la mai multe zile în cazul infecțiilor repetate sau complicate.

Infecțiile urinare severe pot necesita spitalizare și tratament antibiotic injectabil.

Preveni apariția unei infecții urinare se va face prin:

Consumul unei cantități mari de lichide, mai ales apă plată.

Urinarea imediată la apariția senzației.

Ștergerea dinspre anterior spre posterior după evacuarea vezicii urinare, evitând astfel contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din regiunea anală.

Menținerea igiene intime.

Vezica urinară se va goli cât mai repede posibil după un contact sexual.

Evitarea produsele igienice și cosmetice potențial iritante. Prin folosirea deodorantelor, a pudrei de talc și a gelurilor de duș în regiunea genitală se poate irita uretra. De asemenea, alimentele picante și cafeaua sunt iritante uretrale.

Prin consumarea unui pahar de suc de merișor sau a unui supliment ce conține extract concentrat de merișor zilnic se pare că se scade incidența unei infecții urinare, având ca mecanism scăderea aderenței bacteriei E. Coli la pereții tractului urinar, aderență care este o condiție obligatorie pentru înmulțire și infecție.

Tratamentul infecțiilor digestive

Majoritatea adulților fără alte probleme medicale care fac infecție cu E. coli se vindecă în 5-10 zile fără tratament medicamentos, antibioticele ne fiind de obicei recomandate. Multe antidiareice încetinesc tranzitul intestinal determinând staționarea mâncării și a rezidurilor alimentare în intestin ceea ce permite ca din intestin să se absoarbă mai multe toxine produse de E.coli datorită încetinirii tranzitului intestinal, crescând astfel riscul complicațiilor precum tulburările hematologice severe sau alterarea funcției renale.

Trebuiesc evitate medicamentele antidiareice eliberate fără prescripție medicală, dacă se bănuiește că o persoană are infecție cu E.coli. Din această cauză medicamentele care conțin loperamid trebuiesc evitate precum și produsele care conțin salicilați, aspirină și ibuprofen. Salicinații pot crește sângerarea la nivelul intestinului.

Pentru a înlocui lichidele pierdute de și a preveni deshidratarea organismului se recomandă să se bea puțină apa des sau alte băuturi rehidratante.La copil deshidratarea este mai periculoasă, din care cauză trebuie anunțat medicul, dacă părinții cred că acesta este deshidratat. Stomacul nu poate face față unei cantități prea mari de lichide administrate dintr-o dată. La primele semne moderate de deshidratare trebuie anunțat medicul:

uscăciunea gurii

ochi care nu pot lăcrima

urină puțină și concentrată (maronie)

amețeli.

Cum se poate preveni apariția infecțiilor digestive cu E.coli?

Infecția digestivă cu E coli prin contaminare de la apă și alimente poate fi prevenită respectând următoarele măsuri de igienă și de manipulare a alimentelor:

fierberea cărnii la cel puțin 71oC.

spălarea mâinilor cu apă fiartă și săpun mai ales după ce s-a manipulat carne crudă

imediat ce au venit în contact cu carnea crudă se vor spală ustensilele de bucătărie, marginile tăietoare, vasele, masa de preparare, vasele de gătit, capacele cu apă fiartă și detergent; nu se pune carnea fiartă înapoi pe farfuria pe care a fost carnea crudă până ce nu se spală cu apă fiartă, detergent și se usucă

masa de taiat carnea crudă se folosește separat de masa pentru alte alimente

carnea crudă de animale, pasări, fructe de mare, față de vegetale, fructe, pâine și alte alimente care au fost preparate pentru mâncat se vor păstra separat

se va folosi numai lapte, produse din lapte, sucuri ambalate, pasteurizate; la aceste produse se verifică eticheta "pasteurizat"; produsele făcute din concentrate sunt asimilate celor pasteurizate

pentru băut se va folosi numai apă care a fost tratată (clorinată)

în țările în curs de dezvoltare nu se recomandă consumul de înghețată sau apă fără analiză (etichetă); toată apa de consum trebuie să fie fiartă sau îmbuteliată

hrana se recomandă a se consuma cât mai fierbinte; se vor evita fructele și vegetalele crude, pe care fiecare persoană trebuie să și le decojească singură.

Prevenirea răspândirii infecției de la o persoană la alta se face prin:

spălarea cât mai des a mâinilor și totdeauna după scaun sau schimbarea scutecelor

persoana cu infecție să folosească, atunci când este posibil, o baie care să fie destinată numai ei

îndepărtarea și manipularea cu atenție a scutecelor murdare; atunci când infecția este la un copil mic se vor folosii scutece de unică folosință în locul celor clasice până la vindecarea copilului

adulții să se asigure că copilul se spală amănunțit pe mâini după folosirea băii; copiii infectați cu E. coli trebuie să evite contactul cu alți copiii în special în timpul înotului

pielea și mâinile se vor spăla cu o soluție dezinfectantă

persoanele diagnosticate cu E. coli nu trebuie să manipuleze mâncarea ori să muncească în centre de zi sau alte instituții până când examenul bacteriologic al scaunului nu este negativ; pentru persoanele care au luat antibiotic examenul bacteriologic al scaunului trebuie să fie luat la cel puțin 48 de ore de la ultima doză de antibiotic

apa bazinului de înot trebuie să fie clorinată.

Fig. 1.4. Escherichia coli în organismul uman

CAPITOLUL 2 ANTIBIOTICE

DEFINIȚIE

Antibioticele sunt substanțe naturale produse de diverse microorganisme sau obținute prin sinteză sau semisinteză care în doze foarte mici, inhibă dezvoltarea microorganismelor patogene pentru om și animale.

Chimioterapicele antimicrobiene sunt substanțe semisintetice sau sintetice, cu efect selectiv inhibitor asupra agenților biologici patogeni pentru om și animale.

După descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat că unele specii microbiene se apară de alte specii prin elaborarea unor substanțe chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioză, iar substanțele chimice rezultate din metabolismul celular vii poartă numele de antibiotic. Primul care a semnalat, în 1885, acțiunea inhibantă a substanțelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babeș; tot el a sugerat că aceste substanțe ar putea fi utilizate în scop terapeutic pentru distrugerea agenților patogeni. Aceste fapte constituie o anticipație genială a savantului roman care, cu 50 de ani înaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obținerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.

Introducerea, în 1941, în practica medicală a antibioticelor de biosinteză caracterizate prin aspectul larg de acțiune, eficacitate ridicată și toxicitate redusă, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta în dezvoltarea chimioterapiei. Succesele excepționale obținute în tratarea maladiilor infecțioase cu ajutorul penicilinei G au declanșat cercetări foarte minuțioase pentru a găsi noi antibiotice de biosinteză. Așa se explică faptul că într-un interval extreme de scurt sânt descoperite și introduse în terapeutică: penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina, oleandomicina, iar mai târziu cefalosporinele și rifampicina.

CLASIFICARE

Datorită numărului mare de antibiotice cunoscute în prezent s-a pus problema clasificării acestor produse. Au propus urmatoarele criterii de clasificare:

După originea microorganismului producător:

antibiotice produse de bacterii

gramicidina

bacitracina

polimixinele

antibiotice produse de actinomicete:

streptomicina

neomicima

kanamicina

nistatina

antibiotice produse de fungi:

penicilina

grizeofulvina

După structura chimică:

antibiotice cu structura alifatică, aromatică

heterociclică

După biogeneză:

din glucide

antibiotice derivate de aminoacizi

din unitați acetat

După acțiunea farmacologică:

antibiotice antibacteriene

antibiotice antituberculoase

antibiotice anticanceroase

antibiotice antivirotice

antibiotice antifungice

Chimioterapice antimicrobiene:

chinolone și fluorochinolone

sulfamide antibacteriene

diaminopirimidine: trimetoprim

derivați de chinolină

derivați de nitrofuran

derivați de formaldehidă

derivați de imidazol

alte antimicrobiene: linezolid, spectinomicină, fosfomicină, acid fusidic.

alte structuri: acid mandelic, dapsona, mesalazina

Pentru că au o rată de eliminare diferită, fiecare dintre ATB se administrează la diferite intervale orare și ritmicitatea fiecăruia trebuie respectată cu strictețe. Administrarea este stabilită în funcție de gravitatea infecției tratate.

De menționat că la nou-născuți și prematuri, dozele sunt mai mici, iar ritmul de administrare este mai rar, deoarece la acești copii mici funcția renală de eliminare este încă deficitară. În cazul bolnavilor cu insuficiență renală dozele se scad sau se spațiază în raport cu deficitul funcției renale.

Ca regulă generală, orice cură de ATB trebuie precedată de antibiograma efectuată asupra germenului patogen izolat și apoi rezultatele trebuie urmărite prin evoluția infecției, deoarece sensibilitatea germenilor poate fi uneori diferită ”in vitro” față de cea ”in vivo”.

SPECTRUL ANTIMICROBIAN

Totalitatea microorganismelor sensibile la un ATB sau chimioterapic reprezintă spectrul antimicrobian al acestuia. din punct de vedere al spectrului antimicrobian, ATB și CT antimicrobiene pot fi clasificate în:

ATB și CT cu spectru îngust de tip benzilpenicilină, active pe coci gram-pozitiv, coci gram-negativ, bacili gram-pozitiv. În această grupă se încadrează și penicilinele antistafilococice; penicilinele antipseudomonas; macrolidele de tip eritromicina; licosamide: vancomicina, clindamicina.

ATB și CT cu spectru îngust de tip streptomicină (streptomicina, gentamicina, amikacina, polimixinele, etc.), active pe coci gram-pozitiv, coci gram-negativ, bacili gram-negativ.

ATB și CT cu spectru larg, de tip tretaciclină (tetracicline, cloramfenicol); aminopeniciline; cefalosporine. Spectrul antimicrobian cuprinde: coci și bacili gram-negativ și gram-pozitiv. spirochete, micoplasme, rickettsii, chlamidii.

Spectrul antimicrobian inițial al ATB și CT s-a îngustat în timp prin dezvoltarea rezistenței diferitelor bacterii. Astfel, în prezent 80% din tulpinile de stafilococ auriu sunt rezistente la benzilpenicilină, majoritatea tulpinilor de bacili gram-negativ și unele tulpini de bacil tuberculos sunt rezistenți la streptomicină.

MOD DE ACȚIUNE

Antibioticele și chimioterapicele antimicrobiene pot acționa asupra microorganismelor patogene, bactericid sau bacteriostatic.

Acțiunea bactericidă constă în intoxicarea ireversibilă a germenilor microbieni la concentrațiile minime inhibitorii (sau ceva mai mari) de către chimioterapice.

Acțiunea bactericidă poate fi:

bactericidă absolută – afectează germenii atât în stare de repaus cât și în faza de multiplicare: polimixinele

bactericid degenerativă – afectează germenii numai în faza de multiplicare: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide.

Acțiunea bacteriostatică constă în inhibarea multiplicării germenilor. Germenii pot fi omorâți in vivo ca urmare a intervenției mecanismelor de apărare ale organismului.

Au mecanism de acțiune bacteriostatic: sulfamidele, tetraciclinele, cloramfenicolul, macrolidele, lincosamidele.

Aminoglicozildele și fluorochinolonele pot avea efect postantibiotic antimicrobian, caracterizat prin menținerea efectului la concentrații minime subinhibitorii.

Mecanismele de acțiune la nivelul celulei bacteriene sunt următoarele:

acțiune asupra peretelui celular: vancomicina, betalactamine

acțiune asupra membranei citoplasmatice: polimixinele

inhibarea sintezei proteice ribozomale prin legarea de subunitățile:

30S: tetraciclinele;

50S: cloramfenicol, macrolide, lincosamide

interferența dintre 30S și 50S: aminoglicozide

acțiune la nivelul aparatului nuclear prin:

inhibarea ARN polimerazei ADN-dependentă și blocarea sintezei ARN-mesager urmată de scăderea sintezei proteinelor ribozomale: rifampicina

inhibarea ADN girazei bacteriene, enzimă care supraspiralizează ADN, blocând astfel diviziunea celulară: acidul nalidixic și fluorochinolonele

acțiune competitivă cu metaboliții omologi: cotrimoxazol

efect toxic asupra ADN: metronidazol

Antibioticele și chimioterapicele cu efect bacteriostatic la doze terapeutice sunt utulizate în:

infecții ușoare sau medii;

bolile ciclice cu tendință spontană la vindecare, deoarece după oprirea multiplicării bacteriilor organismul declanșează mecanismele proprii de apărare antiinfecțioasă.

Antibioticele bactericide se utilizează în următoarele situații:

infecții bacteriene cu focare greu sterilizabile (endocardite, pielonefrite, metroanexite, etc.);

pacienți imunodeprimați.

REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ȘI CHIMIOTERAPICE

Rezistența microbiană reprezintă capacitatea microorganismelor patogene de a se menține în stare activă și de a se multiplica în prezența ATB și CT.

Rezisntența poate fi:

Naturală – este determinată genetic și reprezintă capacitatea microorganismelor de a se multiplica și dezvolta în prezența unui anumit antibiotic sau chimioterapic.

Dobândită – poate fi de natură genetică și negenetică

Rezistența dobândită genetic constă în apariția și selectarea de germeni rezistenți la ATB și CT. Acestă rezistență poate să apară prin transfer cromozomial sau prin transfer extracromozomial,

prin achiziție de plasmide.

Rezistența de natură negenetică este dată de starea metabolică inactivă.

Mecanismele biochimice ale rezistenței naturale și dobândite sunt următoarele:

producerea de enzime care inactivează ATB și CT – cele mai numeroase enzime inactivatoare sunt betalactamazele care desfac inelul betalactam al betalactaminelor anulându-le astfel acțiunea antibacteriană.

scăderea permeabilitații bacteriei pentru antibiotic la nivelul peretelui bacterian sau membranei citoplasmatice;

producerea de enzime modificate (polimeraze, transpeptidaze, carboxipeptidaze), care limitează sau anulează acțiunea antibacteriană a ATB exercitată la nivelul enzimei ”țintă”;

alterarea țintei extracelulare;

creșterea sintezei de APAB, care anulează efectul de inhibare competitivă a sulfamidelor.

FARMACOCINETICĂ

ATB și CT diferă între ele prin proprietățile farmacocinetice, proprietăți care le influențează profilul farmacoterapic și farmacografic.

Absorția și implicit biodisponibilitatea ATB și CT pe diferite căi influențează calea de administrare a acestora. Administrarea orală este cea mai avantajoasă și se pretează a fi folosită în infecții ușoare și medii. Astfel, după gradul de absorție pe cale orală ATB și CT se calsifică în:

– substanțe care se absorb bine oral: penicilina V, aminopenicilinele, penicilinele antistafilococice, unele cefalosporine, macrolidele, antibiotice cu spectru larg, fluorochinolone, sulfamide antimicrobiene și asociația trimetoprim-sulfamide;

– substanțe cu absorție orală redusă, inactive pe această cale: peniciline antipseudononas și peniciline active pe enterobacteriaceae, majoritatea cefalosporinelor din generația II și III, carbapenemi, monobactami, aminoglicozide.

Transportul ATB și CT în sânge se poate face în formă legată de proteinele plasmatice sau liber, dizolvate în plasmă. În cazul substanțelor care se leagă în procent mare de proteinele plasmatice, latența acțiunii și durata acțiunii farmacodinamice este mare.

Difuziunea în diverse țesuturi și lichide biologice este caracteristică pentru fiecare substanță. Realizarea și menținerea unei concentrații optime la locul infecției este un alt parametru important care trebuie cunoscut în cazul utulizării ATB și CT antimicrobiene.

Biotransformarea ATB și CT se poate face la metaboliți inactivi sau la metaboliți activi farmacodinamic (rifampicina și cefalosporinele).

Epurarea ATB și CT pe cale renală ridică probleme în caz de insuficiență renală, deoarece în această situație prin scăderea clearence-ului renal, crește timpul de înjumătățire și concetrația plasmatică poate crește până la valori toxice.

FARMACOTOXICOLOGIE

Reacțiile adverse produse de ATB și CT se pot clasifica după mecanismul de producere în reacții adverse toxice, alergice și bacteriologice.

Reacțiile adverse toxice sunt datorate substanței active ca atare sau produșilor rezultați prin biotransformare și apar mai ales în condiții de supradozare absolută sau relativă. Astfel pot apare efecte ototoxice, leziuni renale, efecte neurotoxice (cu convulsii), icter, toxicitate hepatică, toxicitate sanguină cu anemie aplastică.

Reacțiile alergice sunt produse frecvent de peniciline, cefalosporine, clindamicină și sulfamide antibacteriene și sunt favorizate de aplicarea locală pe piele și mucoase și de terenul individual atopic.

Alergia se poate manifesta prin erupții cutanate, inflamații ale mucoaselor, febră, eozinofilie, șoc anafilactic.

Reacțiile adverse bacteriologice apar datorită perturbării echilibrului florei bacteriene normale de către ATB și CT, și constau în: dismicrobism intestinal, colită pseudomembranoasă, bacterioliza masivă ce apare la doze mari de ATB și poate duce la șoc, colaps.

ATB și CT antibacteriene pot diminua răspunsul imun, datorită eradicării rapide a infecției.

FARMACOTERAPIE

Administrarea ATB și CT antimicrobiene trebuie să țină cont de următoarele aspecte:

Alegerea medicamentelor se face în funcție de tipul și gravitatea infecției:

în infecții acute sau cronice este necesară identificarea agentului patogen pe baza antibiogramei;

în urgențe medicale, antibioterapia se instituie înaintea rezultatelor de laborator pe baza indicațiilor date de semnele clinice.

De regulă pentru tratarea unei infecții există ATB și CT de primă alegere (de elecție) și alternativă dacă medicamentul de elecție nu este suportat de bolnav.

Se pot folosi ATB și CT bactericide sau bacteriostatice. Bactericidele sunt indicate în:

infecții grave cu localizări greu accesibile;

la persoane imunodeprimate ca urmare a unor boli sau ca urmare a unor tratamente;

la bolnavii cu organism debilitat (bătrâni, nou-născuți, prematuri);

infecții cu evoluție subacută.

Bacteriostaticele se utilizează în:

infecțiile ușoare și medii;

la persoane cu sistem imun competent.

Dozele se aleg în funcție de localizarea infecției, agentul microbian și sensibilitatea lui la ATB și CT, reacțiile adverse ale medicamentului, particularitățiile bolnavului;

Se urmărește realizarea unei concentrații optime de ATB sau CT la nivelul focarului infecțios, ținând cont de sistemul imun al organismului tratat și de localizarea infecției.

pH-ul optim la locul infecției este influențat de proprietățile fizico-chimice ale unei substanțe.

calea de administrare și forma farmaceutică sunt condiționate de localizarea și gravitatea infecției, de particularitățile farmacocinetice ale substanței, de starea fiziologică sau patologică a bolnavului. Calea de administrare orală este cea mai comodă și este utilizată în cazul infecțiilor ușoare și medii. În infecții severe administrarea se face injectabil. În cazul administrării parenterale se ține cont de incompatibilitățile care pot apărea la asocierea in vitro a două substanțe medicamentoase.

Durata tratamentului este influențată de situația clinică.

Utilizarea ATB și CT în sarcină se face cu prudență, deoarece multe substanțe traversează bariera placentară realizând concetrații mari în lichidul fetal. Este contraindicată administrarea de aminoglicozide, tetracicline, amfenicoli, fluorochinolone, sulfamide antimicrobiene.

Utilizarea ATB și CT local (topic) este utilă în infecții cutanate și dermatoze infecțioase, arsuri infectate, infecții bacteriene ale căilor aeriene superioare, instilații locale. pentru a putea fi utilizat topic, un ATb sau CT trebuie să îndeplinească anumite condiții:

să nu fie iritant pentru țesuturi;

să nu prezinte capacitate alergizantă mare;

rezistența să se instaleze rar;

spectrul antimicrobian să fie cât mai larg;

să nu se absoarbă sistemic după aplicarea locală pe piele sau mucoase.

ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR ȘI CHIMIOTERAPICELOR

De regulă asocierea ATB și CT antimicrobiene se face doar în infecții grave, având ca scop lărgirea spectrului antimicrobian, potențarea efectelor antibacteriene, întârzierea instalării rezistenței.

Situații în care este necesară asocierea ATB și CT:

infecțiile acute, severe, cu germeni neidentificați (numai până la identificarea, izolarea și stabilirea sensibilității germenului) impun asocieri care să acopere un spectru antibacterian cât mai larg

în infecțiile severe multimicrobiene (2 – 3 germeni aerobi și anaerobi) spectrul asocierii trebuie să fie cât mai larg.

pentru potențarea efectului antimicrobian în scopul sterilizării focarelor greu accesibile și împiedicarea selectării de mutanți rezistenți.

pentru obținerea vindecării și sterilizării în bolitransmisibile grave sau cronicizate.

pentru prevenirea micozelor postantibiotice în tratamentul cu ATB cu spectru larg se asociază tetraciclina cu nistatin.

Dezavantajul asocierilor constă în apariția de microbi multirezistenți, creșterea frecvenței de apariție a reacțiilor adverse alergice și toxice, creșterea incidenței suprainfecțiilor și a costului tratamentului.

Regulile asocierii ATB și CT antimicrobiene sunt următoarele:

ATB și CT cu acțiune degenerativ bactericidă: penicilinele, cefalosporinele, streptomicina se pot asocia între ele rezultând un sinergism de adițe sau de potențare.

ATB și CT bactericide absolute, polimixinele, pot fi asociate între ele, dar nu se asociază deoarece crește riscul reacțiilor adverse;

ATB și CT cu același tip de reacții adverse nu se asociază între ele deoarece crește riscul reacțiilor adverse;

asocierea ATB și CT degenerativ bactericide cu cele bactericide absolute este utilă, deoarece apare un sinergism de potențare;

asocierea ATB și CT cu acțiune degenerativ bactericidă cu ATB și CT bacteriostatice nu se face deoarece apare antagonism.

CAPITOLUL 3

ANTIBIOTICE UTILIZATE ÎN INFECȚIA CU ESCHERICHIA COLI

TRATAMENTUL CU ANTIBIOTICE PENTRU INFECȚIILE URINARE CU ESCHERICHIA COLI

După diagnosticarea infecției tractului urinar, în urma uroculturii și a antibiogramei, se va prescrie tratamentul cu antibiotice, care în funcție de gravitatea ei, poate dura între 3 și 14 zile.

Tratamentul standard presupune utilizarea de trei zile a unei combinații de medicamente: trimetroprim și sulfametoxazol. Bolnavilor alergici la sulfamide le sunt prescrise doar trimetroprim. Este recomandat ca tratamentul să se facă integral chiar dacă simptomele de infecție dispar după una-două zile. În caz contrar pot fi distruse doar o parte din bacterii, iar cele care rămân se pot multiplica din nou și pot provoca o infecție mult mai severă.

Fluide – Toate persoanele diagnosticate cu o infecție a tractului urinar ar trebui să bea mai multe lichide. Aceștia se pot vindeca de infecțiile ușoare, dacă beau cantități mari de apă sau ceaiuri care pot ajuta in lupta cu E Coli. Chiar dacă infecția este mai severă, consumul mărit de lichide poate crește eficiența medicamentelor.

Beta-lactamice – medicamentele cel mai frecvent recomandate pentru tratarea infecției tractului urinar cu E coli sunt penicilina și amoxicilina. Pentru că aceste tipuri de medicamente sunt utilizate pe scară largă, aproximativ 25% dintre tipurile de E Coli sunt rezistente la amoxicilină. De aceea, specialiștii prescriu medicamente numite beta-lactamice, inclusiv cefalosporine, dar și pivecilinam din clasa amidinopenicilinelor.

Fluorochinolone – Din cauza utilizării destul de frecvente a combinației de trimetroprim și sulfametoxazol pentru tratarea infecțiilor tractului urinar, unele tulpini de Escherichia Coli sunt deja rezistente la acestea. Fluorochinolonele sau chinolonele ar putea fi o alternativă de tratament. Printre acestea, cel mai des recomandate sunt: ofloxacin, ciprofloxacin, norfloxacin și levofloxacin.

În cazul în care infecția este severă poate fi necesară spitalizarea și introducerea de fluide pe cale intravenoasă. Tratamentul se va face, în acest caz, cu aminoglicozide.

BETA – LACTAMINE

Acestea sunt ATB sensibile la enzina bacteriană de numită β – lactamază, care le poate anihila activitatea. Din acest motiv unele ATB aparținând grupului β – lactamază se asociază cu inhibitori de β – lactamază.

Grupul β – lactamine se împarte în mai multe clase.

Spectrul antimicrobian al penicilinelor diferă în cadrul diverselor grupe astfel:

penicilinele naturale au spectru relativ îngust care cuprinde coci grampozitiv, coci gramnegativ, bacili grampozitiv, spirochete, actinomicete;

peniciline antistafilococice care au spectru antimicrobian asemănător penicilinelor naturale cu două excepții:

1) sunt active pe stafilococi penicilinazosecretori

2) activitatea pe ceilalți germeni este mai slabă comparativ cu benzilpenicilina.

peniciline cu spectru lărgit, aminopeniciline (ampicilina, amoxacilina) ce au spectrul asemănător benzilpenicilinei, dar cuprind în plus bacili gramnegativ (excepție Pseudomonas la care majoritatea tulpinilor au devenit rezistente).

peniciline active pe Pseudomonas ce cuprind în spectrul antimicrobian bacterii grampozitiv (coci și bacili) și bacili gramnegativ, inclusiv majoritatea tulpinilor de Pseudomonas aeruginosa.

peniciline active față de enterobacteriacee ce au spectrul antimicrobian îngust care cuprinde numai acest tip de bacterii.

Tabelul1. Clasificarea antibioticelor din grupul β – lactaminelor

AMPICILINA

Formă farmaceutică

Capsule de 250mg și 500mg. Cutii cu 25, 50 sau 100 flacoane a 0,250 g, 0,500 g, 1 g și 2 g pulbere injectabilă; pulbere pentru suspensie de 125 mg/5 ml și 250 mg/5 ml.

Indicații

Infecții urinare, biliare, digestive provocate de germeni gramnegativi, Salmonellae, Shigellae, E. coli, Proteus, meningite, endocardite, septicemii, infecții respiratorii în special în cele cu H-influenzae; gonoree; piodermite, abcese, furuncule, infecții chirurgicale.

Mod de administrare

Adulți: oral 2-4-6 g/zi fracționat la interval de 6 ore, cu 1/2-1 ora înainte de mese. În infecții severe se injecteaza i.m. sau i.v. 4-8 g/zi, fracționat la 4-6 ore. Copii: oral 50-200 mg/kg corp/zi în 4 prize. În meningite 200-400 mg/kg corp/zi în 3-4 prize. Intrarahidian în completarea tratamentului se administrează o singură dată pe zi 5 mg la sugar, 10 mg la copilul mic și 15-25 mg la copilul mare sau adult, folosind o soluție cu concentrația de 5 mg/ml.

Fig. 3.1. Forme farmaceutice pentru ampicilină

Reacții adverse

Relativ frecvent reacții alergice: prurit, erupții cutanate, urticarie, edem angio-neurotic, febră, tulburări gastro-intestinale (inapetență, greată, vărsături, diaree, dureri abdominale), creșterea tranzitorie a GOT; foarte rar anemie, trombocitopenie, purpură trombocitopenică și agranulocitoză de natură alergică, de obicei reversibile la oprirea tratamentului; suprainfecțiile intestinale cu Candida, Klebsiella sau Pseudomonas.

Contraindicații și precauții

Alergie la penicilină; mononucleoză infecțioasă. Prudență la bolnavii cu insuficiență renală (posologie redusă).

Acțiuni farmacoterapeutice

Penicilina semisintetică cu spectru larg de acțiune, cuprinzând în afara germenilor sensibili la penicilină G și enterococi, listerii, Haemophilus influenzae, Salmonellae, Shigellae și pentru concentrații mari, E. coli și unele specii de Proteus. Amplicilină fiind distrusă de penicilinază este inactivă față de germenii penicilinazo-secretori. Față de germenii grampozitivi ampicilina este mai puțin activă decat penicilina G. Rezistența diferitelor tulpini se poate instala frecvent în cursul terapiei. Uneori prezintă rezistența încrucișată cu penicilina G, carbenicilina, cefalosporine. Ampicilina este activă pe cale orala, se elimina sub formă activă prin urina și prin bilă.

Denumiri comerciale:

Ampicilina (Antibiotice SA, România): cps. 250mg, cps. 500 mg; flac.inj. 250mg, 500mg, 1g; Ampicilina Sandoz (Sandoz SRL, România): cps. 250 mg, cps. 500mg; pulb. pt. susp. orală 125mg/5ml; 250mg/5ml; flac x 25mg pulb. pt 60 ml susp. orală etc.

AMIPICLINĂ + SULBACTAM

Sulbactam este inhibitor de betalactamază, cu eficacitate scăzută dacă s-ar utiliza singur, dar în asociație cu ampicilina își lărgește spectrul antimicrobian și asupra germenilor producători de betalactamaze, asocierea fiind activă pe: coci gram pozitiv, iclusiv stafilococi rezistenți la peniciline; coci gram negativ: H. influenzae, B. catarrhalis, E.coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus vulgaris și mirabilis, Bacteroides fragilis, producători de betalactamaze. Sunt rezistenți Pseudomonas, Serratia, Enterobacter, unii stafilococi, toate enterobacteriaceele care produc betalactamază de tip I. În formă activă eliminare urinară este ridicată, difuzabilitate bună în țesuturi, redusă în I.c.r. În cazul insuficienței renale este necesară reducerea dozelor, în funcție de clearance-ul creatininei.

Forma farmaceutică: comprimate filmate, pulberi pentru suspensie orală, pulberi pentru soluție injectabilă.

Fig. 3.2. Forme farmaceutice pentru ampicilină+sulbactam

Indicații

Infecții ale căilor respiratorii superioare și inferioare inclusv sinuzite, otite medii și epiglotite; pneumonii bacteriene; infecții urinare și pielonefrite; infectiii intraabdominale inclusv peritonite; colecistite; endometrite și celulite pelviene; septicemii bacteriene; infecții ale pielii țesuturilor moi, oaselor și articulațiilor și infecții gonococice.

Ampicilina+sulbactam i.m./i.v. se poate administrat pre-operator pentru a reduce frecvența infecțiilor post-operator la pacienții supuși operațiilor abdominale sau pelviene (în care există riscul contaminării peritoneale). Se poate folosi profilactic ampicilină+sulbactam în cazul nașterilor normale sau prin cezariană pentru a reduce infecțiile post-operatorii.

Mod de administrare

La adulți (inclusiv varstnici) doza de sultamicilină recomandată este de 375-750 mg de două ori pe zi. Pentru cele mai multe infecții la copii cu greutate sub 30 kg doza este de 25-50 mg/kg/zi în două prize, în funcție de gravitatea infecției și de aprecierea medicului.
La copii cu greutate de 30 kg sau peste, se administrează doză obișnuită pentru adulți. Atât la adulți cât și la copii, tratamentul se va continu, de obicei, încă 48 de ore dupa dispariția febrei și a celorlalte semne de boală. Tratamentul se aplică, de regulă 5-14 zile, dar perioada poate fi prelungită dacă este necesar. Pentru tratamentul gonoreei necomplicate se poate administra sultamicilină oral in doza unică de 2,25 g (șase comprimate de 375 mg). Pentru a prelungi concentrațiile plasmatice de sulbactam și ampicilină se recomandă o administrare concomitentă de 1 g probenecid.

În cazurile de gonoree, leziunile suspectate a fi sifilitice se vor examina la microscopul cu câmp întunecat înainte de a primi sultamicilină și se vor efectua teste serologice timp de minimum patru luni.
În cazul infecțiilor cu streptococi hemolitici tratamentul va dura cel puțin 10 zile, pentru a preveni apariția reumatismului poliarticular acut și a glomerulo-nefritei.
La pacienții cu funcția renală grav alterată (clearance-ul creatininei 30 ml/min), cinetică eliminării sulbactamului și ampicilinei este afectată in mod similar și astfel raportul plasmatic al uneia fața de cealaltă ramane constant.
Administrarea de sultamicilina la pacienții cu insuficiență renală trebuie facută mai rar, în concordanță cu practica obișnuită pentru ampicilină.
Suspensia orală reconstituită trebuie păstrată la frigider și aruncată după 14 zile.
Ampicilină+sulbactam i.m./i.v. poate fi administrat pe cale intravenoasă sau intramusculară. Se vor folosi urmatoarele diluții:

Pentru a putea fi administrată intravenos, ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. se va dizolva cu apă distilată sau orice altă soluție compatibilă (se va aștepta dispariția spumei pentru a vizualiza dizolvarea completă a pulberii). Administrarea dozei ca injecție intravenoasă se va face în bolus (în minimum 3 min) sau se poate folosi într-o diluție mai mare administrată în bolus, sau ca perfuzie intravenoasă timp de 15-30 min. Ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. poate fi administrat parenteral și prin injectare intramuscular profund (pentru a reduce durerea se poate folosi o soluție sterilă de lidocaină 0.5% pentru reconstituirea pulberii). Doza de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. variază între 1,5 și 12 g pe zi administrat la 6 sau 8 ore până la o doză maximă de sulbactam de 4 g/zi. Infecțiile mai puțin severe se pot trata cu o administrare la 12 ore. Severitatea infecției doza zilnică de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. (g): Ușoară 1,5 la 3 (0,5+1 la 1+2); Moderată până la 6 (2+4); Severă până la 12 (4+8). Doza uzuală de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. pentru majoritatea infecțiilor la copii și nou-născuți este de 150 mg/kg corp pe zi (corespunzător la o doză de 50 mg/kg corp sulbactam și 100 mg/kg corp ampicilină). La copii sugari și nou-născuți dozele se administrează de obicei la 6 sau 8 ore, similar cu ampicilina. La nou-născuții în prima săptămână de viață (în special la prematuri) dozele se administrează uzual la 12 ore. În funcție de severitatea afecțiunii și de funcția renală a pacientului se poate modifica frecvența de administrare. Tratamentul se continuă de obicei 48 de ore după dispariția febrei și a celorlalte semne de boală. În mod normal tratamentul durează 5 până la 14 zile, dar poate fi extins, sau se poate administra adițional ampicilină în cazurile severe. Pacienților cu afectare severă a funcției renale (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min): cinetica eliminării sulbactamului și ampicilinei este afectată în mod similar, deci raportul plasmatic rămâne constant. Doza de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. la acești pacienți se va administra la intervale mai mari de timp, similar cu practica uzuală pentru ampicilină. În tratamentul pacienților cu restricție privind aportul de sodiu trebuie avut în vedere că 1.500 mg de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. conține aproximativ 115 mg de sodiu (5 mmol). Pentru profilaxia infecțiilor chirurgicale se vor administra 1,5-3 g de ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. în timpul inducerii anesteziei, ceea ce acordă un timp suficient pentru obținerea concentrației active serice și tisulare în timpul operației. Doza se poate repeta la 6-8 ore; administrarea ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. se oprește în mod uzual după 24 de ore de la intervenția chirurgicală în majoritatea cazurilor; cu excepția celor în care ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. este indicat că tratament. În tratamentul gonoreei necomplicate ampicilină+sulbactam i.m. /i.v. poate fi administrat ca o doză unică de 1,5 g. Concomitent se va administra per os 1 g de probenecid, pentru a prelungi concentrația plasmatică a sulbactamului și ampiclinei.

Contraindicații

Acestă combinație este contraindicată la pacienții care au prezentat în antecedente reacții alergice la orice tip de penicilină, mononucleoză infecțioasă, herpes, leucemie limfoidă, monoterapie.

Reacții adverse

Reacțiile adverse sunt asemănătoare celor produse de ampicilină:

– letargie, halucinații, anxietate, depresie, fasciculații, comă, convulsii.

– diaree, creșterea AST, ALT, durere abdominală, glosita, colită, colită pseudomembranoasă.

– oligurie, proteinurie, hematurie, vaginită, moniliază, glomerulonefrită, disurie.

– anemie, creșterea timpului de sângerare, depresia măduvei osoase, granulocitopenie.

– anafilaxie, boala serului.

Denumiri comerciale

Ampiplus (Antibiotice SA, România): pulb. pt. sol. inj 1g/0,5g; Unasyn (Pfizer Europe, Anglia): cpr. filmate 375 mg; pulb. pt. susp. orală 250mg/5ml, flac. 60ml.

AMOXACILINĂ + ACID CLAVULANIC

Acidul clavulanic este un inhibitor al beta lactamazelor produse de stafilococi și de bacilii gram negativ, și în asociere cu amoxicilina lărgește spectrul antimicrobian al acesteia. Spectrul antimicrobian al asocierii și indicațiile terapeutice sunt aceleași cu ale asocierii ampicilină + sulbactam.

Formă farmaceutică

Combinația de amoxicilină+acid clavulanic se gasește sub formă de comprimate filmate, cpr. orodispersabile, pulb. pt. susp. orală, pulb. pt. sol. inj.

Indicații

La copii și adulți amoxicilină+acid clavulanic este indicat pentru tratamentul urmatoarelor infecții bacteriene:

– Otită medie acută

– Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată corespunzător)
– Pielonefrită

– Pneumonie dobândită în comunitate

– Acutizări ale bronșitei cronice (diagnosticate corespunzător)
– Infecții urinare, cistită
– Infecții cutanate și ale țesuturilor moi, mai ales celulită, mușcături de animale, abcese dentare severe cu celulită difuzantă
– Infecții osoase și articulare, mai ales osteomielită.

Mod de administrare

Cu excepția cazului în care dozele sunt declarate pe componente individuale dozele sunt exprimate raportat la conținutul de amoxicilină/acid clavulanic. La alegerea dozei pentru tratamentul unui anumit tip de infecție se ia în considerare:
– Agentul patogen suspicionat și sensibilitatea să probabilă la medicamentele antibacteriene
– Severitatea și localizarea infecției
– Vârsta, greutatea și funcția renală a pacientului, așa cum este arătat mai jos.
Pentru adulți și copii cu greutatea = 40 kg, această formulare de amoxacilină+acid clavulanic eliberează o doză totală zilnică de 1500 mg amoxicilină/375 mg acid clavulanic atunci când este administrată conform următoarelor recomandări. În cazul copiilor cu greutatea < 40 kg, aceasta formulare de amoxacilină+acid clavulanic eliberează o doză totală zilnică de 2400 mg amoxicilină/600 mg acid clavulanic, atunci când este administrată conform următoarelor recomandări. Atunci când se considera că este necesară o doză zilnică mai mare de amoxicilină, se recomandă alegerea unei alte formulări de amoxacilină+acid clavulanic, pentru a se evita administrarea unei doze zilnice mari de acid clavulanic, fără ca aceasta să fie necesară.
Durata tratamentului va fi determinată de răspunsul clinic al pacientului, unele infecții (de exemplu, osteomielita) necesitând perioade mai lungi de tratament. Tratamentul nu trebuie prelungit mai mult de 14 zile fără o examinare prealabilă.
Pentru adulți și copii cu greutatea = 40 kg: O doză de 500 mg/125 mg de trei ori pe zi.
Copiilor cu greutatea < 40 kg li se vor administra 20 mg/5 mg/kg și zi până la 60 mg/15 mg/kg și zi administrata în trei prize.
Tratarea cu amoxacilină+acid clavulanic a copiilor se va face sub formă de comprimate sau suspensie pentru copii. Copiii cu vârsta de cel mult 6 ani trebuie să fie tratați, cu amoxacilină+acid clavulanic suspensie pentru copii.
Nu există date clinice referitoare la dozele de amoxacilină+acid clavulanic din formulările cu raport 4:1 mai mari de 40 mg/10 mg/kg și zi la copiii cu vârsta sub 2 ani.
La vârstnici nu se consideră necesară ajustarea dozelor.
În insuficiență renală ajustarea dozelor se bazează pe concentrația maximă recomandată de amoxicilină.
La pacienții cu clearance al creatininei (ClCr) mai mare de 30 ml/min nu este necesară ajustarea dozei.
Adulți și copii cu greutatea 40 kg:
ClCr: 10-30 ml/min – 500 mg/125 mg de două ori pe zi
ClCr < 10 ml/min – 500 mg/125 mg o dată pe zi
În hemodializă: 500 mg/125 mg la intervale de 24 de ore, plus 500 mg/125 mg în timpul dializei, repetat la finalul dializei (deoarece sunt scăzute concentrațiile serice atât ale amoxicilinei cât și ale acidului clavulanic)
Copii cu greutatea < 40 kg:
ClCr: 10-30 ml/min – 15 mg/3,75 mg/kg de două ori pe zi (maxim 500 mg/125 mg de două ori pe zi).
ClCr < 10 ml/min – 15 mg/3,75 mg/kg ca doza unica zilnică (maxim 500 mg/125 mg).
În hemodializă: – 15 mg/3,75 mg/kg și zi, o dată pe zi. Înainte de hemodializa trebuie administrat 15 mg/3,75 mg/kg. Pentru a restabili concentrațiile de medicament din circulație, trebuie administrata după hemodializa o altă doză de 15 mg/3,75 mg per kg.
Se va administra cu prudență în insuficientă hepatică și se va monitoriza funcția hepatică la intervale regulate.
Amoxacilină+acid clavulanic se administrează pe cale orală sau parenterală.
Oral se va administra la începutul mesei pentru a reduce la minim potențialul de intoleranța gastrointestinală și pentru a optimiza absorbția amoxicilinei/acidului clavulanic.
Tratamentul poate fi început parenteral conform RCP-ului corespunzător formulării i.v. și continuat cu un preparat oral.

Contraindicații

Hipersensibilitate la oricare dintre peniciline, excipienți sau la substanța activă.

Reacții severe de hipersensibilitate imediată (de exemplu, anafilaxie) la alte antibiotice beta-lactamice (de exemplu, cefalosporine, carbapeneme sau monobactami).

Antecedente de icter/insuficiență hepatică din cauza amoxicilinei/acidului clavulanic.

Reacții adverse

Cel mai dese reacții adverse la medicament sunt diaree, greață și vărsăturile.

Mai pot apare și alte reacții adverse precum: candidoza mucocutanată, proliferarea excesivă a microorganismelor rezistente, tulburări hematologice și limfatice, leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie), trombocitopenie, anafilaxie, prurit, urticarie, sindrom asemănător bolii serului, vasculită de hipersensibilitate, amețeli, cefalee, hiperactivitate reversibilă, convulsii, colita asociată cu antibioticele, melanoglosie, hepatită, icter colestatic, erupție cutanată tranzitorie, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, anemie hemolitica, prelungirea timpului de sângerare și a timpului de protrombina, edem angioneurotic, dermatită buloasă exfoliativă, pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), nefrita interstițială, cristalurie etc.

Denumiri comerciale

Amoksiklav Quicktab – cpr. orodispersabile de 625mg, 1000 mg; Amoksiklav – cpr. flm. 625 mg, 1g; pulb. pt. susp. orală 156,25mg/5ml, 312 mg/5ml; Amoxiplus – pulb. sol. inj./perfuz 1000mg/200mg, cpr. flm. 500/125 mg, 875/125 mg; Augmentin – cpr. flm. 500/125 mg, 875/125 mg, cpr.flm.elib.prel.(SR) – 1062,5 mg; pulb. pt.susp.orală 457mg/5ml fl. 35 ml, 70ml, 140 ml; pulb. pt dol.inj,/perf. 1,2g

Fig. 3.3. Forme farmaceutice pentru amoxicilină+acid clavulanic

PIPERACILLINUM+TAZOBACTAMUM

Tazobactamul este un inhibitor de betalactamaze. În asociere cu piperacilina acționează pe tulpini secretoare de betalactamază: E. Coli, Haemophilus influeazae, Staphzlococcus aureus și Bacteroides fragilis.

Fig. 3.4. Forme farmaceutice pentru piperacillinum + tazobactamum

Forme farmaceutice: pulb. pt. sol. inj./perf. 2g/0,25 g și 4g/0,5 g

Indicații:

La fel ca piperacilina mai ales în infecții abdominale, urinare. În unele cazuri grave este utilă asocierea cu alte antibiotice.

Contraindicații:

Alergie la peniciline, copii sub 12 ani.

Mod de administrare: 4,5 g x 3/zi în perfuzie i.v. timp de 30 minute. În insuficiență renală – doze reduse.

Denumiri comerciale: Bactacin – pulb. pt sol.inj. 2g/0.25g, 4g/0.5g; Tazocin – pulb.pt.sol.inj 2,25 g etc.

CEFUROXIM

Forma farmaceutică: Capsule, comprimate filmate, pulb.pt.sol.orală, pulb.pt.sol.inj.

Cefuroxim axetil este un antibiotic din familia beta-lactaminelor, din grupa cefalosporinelor din generația a 2-a. Spectrul antibacterian al cefuroximului este următorul: Staphylococcus sensibil sau nu la peniciline, Streptococcus (cu excepția streptococilor din grupa D), Corynebacterium, Clostridium (cu excepția Clostridium difficile), Escherichia coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, Providentia, Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae (inclusiv tulpinile de Haemophilus influenzae rezistente la ampiciline), Haemophilus para-influenzae, Branhamella catarrhalis, Neisseria meningitidis și N. gonorrhoeae (producători sau nu de penicilinaze); specii de obicei rezistente (CMI 32 mcg/ml): Staphylococcus meticilin-rezistent, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes, Bacteroides fragilis, Proteus vulgaris, Serratia, Pseudomonas spp, Clostridium difficile, Campylobacter spp, Acinetobacter; specii inconstant sensibile: Proteus morganii, Proteus rettgeri, Enterobacter, Citrobacter.

Farmacocinetica:

După administrare orală, cefuroxim axetilul este absorbit rapid pe cale digestivă. Nivelele plasmatice realizate după administrarea dozelor adecvate sunt comparabile cu cele obținute la administrare parenterală de cefuroxim sodic. Cefuroxim axetil este stabil la beta-lactamaza, îndeosebi fata de enzima produsă de Enterobacter, Serratia, Proteus indol-pozitiv. Legătura esterica a Cefuroxim axetilului este rapid hidrolizata de esteraze nespecifice ale mucoasei intestinale și antibioticul este rapid absorbit în sânge sub formă de cefuroxim, care apoi este distribuit ca atare de lichidul extracelular. Radicalul axetil este metabolizat în acetaldehida și acid acetic. S-a constatat că absorbția produsului este mai ridicată după administrarea pe stomacul gol: 50-60% față de 30-40% după administrare postprandială. Indiferent de diferențele de absorbție, s-a constatat că eficacitatea clinică și bacteriologica a produsului nu este influențată de momentul administrării.

Distribuție: La administrarea postprandială a unei doze de 250 mg se va obține un pic plasmatic de 4,6 mg/l după 2-3 ore. La o doză orală unică de 250 mg administrată după masă, concentrațiile urinare sunt superioare celei de 70 mg/l. Timpul de înjumătățire biologică va fi de cca 1,2 ore la subiecții normali. La doze repetate, nu s-au constatat fenomene de cumulare, legarea de proteine fiind numai de 33 5,7%. Nu a fost încă studiată difuziunea tisulară după administrarea orală.

Eliminare: Cefuroximul nefiind metabolizat se elimină ca atare mai ales pe cale renală, 85-100% din cantitatea absorbită se regăsește, nemodificată, în urină în primele 12 ore de la administrare. Pentru un clearance 50 ml/min, timpul de înjumătățire biologică este puțin modificat. Pentru un clearance cuprins între 50 ml/min și 10 ml/min, perioada de înjumătățire se prelungește de la 3 ore la 28 ore.

Indicații terapeutice:

Cefuroximul se limitează la infecții mono- sau polimicrobiene cu germeni sensibili la el, numai când aceste infecții admit o antibioterapie pe cale orală (excepție fac meningitele, unde este interzisă administrarea). Infecțiile tractului respirator inferior: bronșite acute și cronice, pneumonii; în infecțiile ale tractului respirator superior: otite medii, sinuzite, amigdalite și faringite; infecții ale tractului genitourinar: pielonefrite, cistite și uretrite; gonoree acută, uretrita gonococica necomplicată și cervicita;

infecții ale pielii și țesuturilor moi: furunculoze, pilodermite și impetigo.

Contraindicații: Hipersensibilitate la cefalosporine.

Reacții adverse:

Diaree, vărsături, grețuri; rare manifestări de colita pseudomembranoasa, erupții maculo-papulare, urticarii, prurit, febră; rar, cefalee. Manifestări hematologice (hipereozinofilie); creșterea tranzitorie a transaminazelor ASAT și ALAT; nefrotoxicitate: alterarea funcțiilor renale a fost observată mai ales la antibiotice din aceeași grupă și la asocierea cu aminoglicozide sau cu diuretice.

Prin supradozare se poate produce iritație cerebrală, exprimată prin convulsii. Nivelele serice se pot reduce prin hemodializa sau dializa peritoneală.

Mod de administrare:

Administrarea se face după masă pentru obținerea unei absorbții maxime. În cazul amigdalitelor și faringitelor: la adulți: 500 mg/zi, în 2 prize, câte 1 capsula; copii (mai mari de 5 ani): 15 mg/kg corp/zi, 250 mg/zi, în 2 prize. În cazul sinuzitelor: la adulți: 500 mg/zi în 2 prize. În cazul otitelor acute ale urechii medii: la adulți și copii peste 5 ani: 500 mg/zi, în 2 prize. În cazul bronșitelor acute sau cronice: la adulți: 500 mg/zi, în 2 prize. În pneumopatii bacteriene: la adulți: 1000 mg/zi, în 2 prize.

Denumiri comerciale: Zinnat – cps. 125 mg, 250 mg, 500mg; granule pt sol.orală 125mg/5ml; Zinacef – pulb.pt.sol.inj 750mg.

Fig. 3.5. Forme farmaceutice pentru cefuroxim

CEFACLOR

Forma farmaceutică: capsule, comptimate cu elib. prelungită, granule pt. susp. orală.

Indicații:

În tratamentul infecțiilor produse de germeni sensibili precum:

– angine, otite medii, sinuzite;

– traheite, bronșite acute sau cronice acutizate, pneumonii;

– pielonefrite și cistite;

– abcese, flegmoane, piodermite.

Mod de administrare:

La adulți doza recomandată este de 250 – 500 mg cefaclor la 8 ore. Aceasta poate fi crescută în funcție de natura și gravitatea infecției fără a depăși 4 g cefaclor pe zi.

La copii cu vârsta de peste 6 ani doza recomandată este de 20 – 40 mg cefaclor/kg corp și zi, fracționată în 3 prize, fără a se depăși 1 g cefaclor pe zi.

În cazul dozelor mai mici de 500 mg se vor folosi forme farmaceutice adecvate.

Pentru copii cu vârsta sub 6 ani se vor folosi forme farmaceutice adecvate.

În cazul pacienților cu insuficiență renală doza trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei.

Astfel, pentru valori ale clearance-ului creatininei peste 40 ml/minut, doza zilnică maximă recomandată este de 750 mg, iar pentru valori cuprinse între 10-40 ml/minut, doza zilnică nu trebuie să depășească 250 mg (în acest cau se recomandă utilizarea altor produse cefaclor cu concentrație adecvată).

Reacții adverse:

– Diaree gravă sau prelungită ce poate avea conținut de sânge sau mucus. Această diareea poate apărea la mai mult de 2 luni de la tratamentul cu cefaclor.

– Erupții cutanate, leșin sau umflarea feței, dificultăți de respirație, umflarea buzelor, mâinilor/picioarelor.

– Mâncărime, scaune decolorate, urină de culoare neagră, îngălbenirea pielii și al albului ochilor (icter), abdomen tensionat sau pierderea poftei de mâncare. Acestea pot fi semne ale ficatului care nu funcționează cum trebuie.

– Vezicule pe piele, gură, buze, ochi sau la nivelul organelor genitale (simptome ale unei reacții alergice rare numită sindrom Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică).

Fig. 3.6. Forme farmaceutice pentru cefaclor

Denumiri comerciale:

Ceclor – cpr. elib.prel. (MR) 375 mg, 500mg, 750 mg; granule pt. susp.orală 125mg/5ml, 250mg/5ml; Cefaclor Arena – cps. 250mg, 500mg etc.

CEFTAZIDIM

Formă farmaceutică: pulb.pt.sol.inj. /perf.

Indicații

Ceftazidime este o cefalosporină bactericidă rezistenta la majoritatea beta-lactamazelor și activă asupra unei game largi de germeni gram pozitivi și gram negativi. Este indicată în tratamentul infecțiilor unibacteriene sau pluribacteriene, determinate de germeni sensibili. Ceftazidima, având un spectru larg, poate fi utilizată singură, ca antibiotic de prima linie, până la sosirea rezultatului antibiogramei. Astfel, în tratamentul meningitelor, se recomanda cunoașterea rezultatului antibiogramei, înainte de administrarea ceftazidimei ca medicație unică. Produsul poate fi utilizat în tratamentul infecțiilor determinate de germeni rezistenți la alte antibiotice, ca de exemplu: aminoglicozide și numeroase alte cefalosporine. La nevoie, poate fi utilizat în combinație cu un aminoglicozid sau cu un alt antibiotic beta-lactaminic (de exemplu în prezența unei neutropenii severe) sau cu un antibiotic activ împotriva anaerobilor, când se suspectează o infecție cu Bacteroides. Se mai poate administra în infecții severe sistemice: de exemplu septicemii, peritonite, meningite, infecții la bolnavi imunodeprimati cu tumori maligne, leucemii sau limfoame și la pacienții din serviciile de terapie intensivă cu afecțiuni specifice, de exemplu arsuri suprainfectate; în infecții ale cailor respiratorii: pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii, empieme, abcese pulmonare, bronsiectazii suprainfectate, bronșite și infecții pulmonare la bolnavii cu fibroză chistică (mucoviscidoza); infecții din sfera ORL: otite medii, otite externe severe, mastoidite, sinuzite precum și alte infecții severe ale urechii sau gâtului; infecții ale tractului urinar: pielonefrite acute și cronice, pielite, prostatite, cistite, uretrite (numai de etiologie bacteriană), abcese renale și litiaza renală sau vezicala suprainfectate; în infecții ale pielii și țesuturilor moi: erizipel, abcese, celulite, arsuri și plăgi suprainfectate, mastite, ulcere cutanate; în infecții gastrointestinale, biliare și abdominale: colangite, colecistite, empiem vezicular, abcese intraabdominale, peritonite, diverticulite, enterocolite, infecții post-partum și în procese inflamatorii pelvine; infecții osteoarticulare: osteite, osteomielite, artrite septice, bursite suprainfectate; în dializă în infecții asociate hemodializei, dializei peritoneale și dializei peritoneale cronice ambulatorii.

Contraindicații: la bolnavii cu hipersensibilitate cunoscută la cefalosporine.

Fig. 3.7. Forme farmaceutice pentru ceftazidim

Reacții adverse

În urma studiilor clinice făcute, ceftazidime este în general bine tolerat. Reacțiile adverse includ: flebite sau tromboflebite după administrarea i.v., dureri și/sau inflamație după administrare i.m.; rash maculopapular sau urticarian, febră, prurit și foarte rar angioedem și reacții anafilactice (bronhospasm și/sau hipotensiune); diaree, grețuri, vărsături, dureri abdominale și foarte rar afte bucale sau colite; reacții genitourinare: candidoze vaginale; reacții ale sistemului nervos central: cefalee, amețeli, parestezii, disgeuzie (gust neplăcut). La pacienți cu insuficientă renală, la care dozele de ceftazidime nu au fost reduse corespunzător au apărut convulsii.

Au mai fost semnalate modificările tranzitorii ale unor teste de laborator ce includ: eozinofilie, test Coombs pozitiv fără hemoliza, trombocitoza și ușoară creștere a uneia sau mai multor enzime hepatice: ALAT (SGOT), ASAT (SGTP), LDH, Gamma-GTP și fosfataza alcalină. Ca și în cazul altor cefalosporine, a apărut o creștere tranzitorie a ureei sanguine, a azotului total neproteic și/sau a creatininei serice; aceste creșteri sunt ocazionale. Foarte rar au apărut leucopenii, neutropenii, trombocitopenii și limfocitoze, toate fiind tranzitorii.

Mod de administrare

La adulți doză de ceftazidime este între 1 și 6 g pe zi, adică 500 mg, 1 g sau 2 g administrate la 12 sau 8 ore interval. În cazul infecțiilor urinare și în alte infecții mai puțin severe, doza adecvată este de 500 mg sau 1 g la 12 ore interval. În cele mai multe infecții doza optimă este de 1 g la 8 ore sau 2 g la 12 ore. În infecții foarte severe, mai ales la bolnavii imuno-deprimati, inclusiv cei cu neutropenie marcată, se vor administra 2 g la interval de 8 sau 12 ore.

În fibroză chistică (muco-viscidoza) la adulții cu funcție renală normală și care au infecții pulmonare determinate de Pseudomonas, se vor administra doze mari, cuprinse între 100-150 mg/kg/zi divizate în trei prize.

În cazul adulților cu funcție renală bună doză de 9 g/zi poate fi administrată fără riscuri.

La sugari și copii peste două luni doza este cuprinsă între 30-100 mg/kg/zi, repartizat în 2-3 prize. La copiii cu fibroză chistică, meningita sau imuno-deprimati, dozele pot crește până la 150 mg/kg/zi (maximum 6 g/zi) repartizate în 3 prize.

La nou-născuți și sugari până la două luni doza zilnică de 25-60 mg/kg este divizată în două prize. Timpul de înjumătățire poate fi de 3 sau 4 ori mai lung la nou-născuți.

Denumiri comerciale: Ceftamil – pulb. pt. sol. inj. /perf. 500 mg, 1 g, 2g; Fortum – pulb. pt. sol. inj. 1g.

CEFTRIAXON

Acest medicament face parte din grupul de antibiotice beta-lactamice, cunoscut sub denumirea de cefalosporine. Antibioticul acționează prin împiedicarea sintezei peretelui celular bacterian, distrugând astfel bacteriile care pot provoca infecții, fiind activ pe gonococi, meningococi, Pr. mirabilis, E. coli, shigella, serratia etc.

Indicații:

Este utilizată pentru tratamentul infecțiilor cu diferite localizări:

– în infecții ale tractului respirator : bronșită, pneumonie,

– în infecții ale nasului, urechii, gâtului,

– în infecții ale pielii,

– în infecții ale tractului urinar,

– în gonoree necomplicată;

– în infecții pelvine;

– în infecții ale articulațiilor,

– în infecții abdominale,

– în septicemii,

– meningită,

– boala Lyme;

– în prevenirea infecțiilor după intevenții chirurgicale.

Mod de administrare

Prin injectare intramusculară sau intravenoasa la adulți: 1-4 g/zi, într-o singură inj. (sau fracționat în 2 doze egale). În infecțiile gonococice necomplicate, se recomanda o doză unică de 250 mg. La copii doza este de: 50-100 mg/kg/zi, fără a depăși 4 g, administrată odată sau fracționat în 2 injecții, la interval de 12 ore. Tratamentul trebuie continuat cel puțin 2 zile după dispariția semnelor de infecție. În insuficiența renală severă, sau la cei cu IR și IH, doza nu trebuie să depășească 2 g/zi.

Contraindicații

Hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic, hipersensibilitate la cefalosporine; porfirie, BAV, șoc cardiogen.

Precauții:

Prudența la pacienții alergici la peniciline. Astfel diareea severă și persistentă apărută în timpul tratamentului impune întreruperea administrării antibioticului; trebuie suspectată colita pseudomembranoasă care poate determina scăderea timpului de protrombina, selecționarea unor tulpini rezistente. Nu trebuie administrată la nou-născuții cu hiperbilirubinemie. Se impune prudență la administrarea antibioticului la pacienții care au retenție hidrosalină. Rareori pozitivează testul Coombs și determinarea galactozemiei. Se impune prudență la femeile gravide sau care alăptează.

Fig. 3.8. Forme farmaceutice pentru ceftriaxon

Reacții adverse

Poate să apară durere și indurație la locul injectării intramusculare. Au mai fost raportate: reacții de hipersensibilitate, diaree, creșterea nivelului transaminazelor precum și a ureei plasmatice; tulburări hematologice – eosinofilie, trombocitoza și leucopenie.

Denumiri comerciale: Cefort – pulb.pt.sol.inj./perf. – 250 mg, 500 mg, 1 g, 2g

CEFIXIM

Indicații:

Cefixima este indicat pentru tratamentul infecțiilor bacteriene cu severitate diferită, produse de germeni sensibili laea, dacă terapia pe cale orală este adecvată:

– Bronșite acute și exacerbări ale bronșitei cronice cu Streptococcus pneumoniae, H. influenzae.

– Pneumonii bacteriene;

– Angine și faringite în special angine recidivante și/sau amigdalite cronice;

– Sinuzite și otite acute cu H. influenzae, Streptococcus pyogenes etc.

– Pielonefrite acute fără uropatie;

– Infecții urinare joase complicate sau necomplicate, cu excepția prostatitelor cu E.Coli, Pr. mirabilis.

– Uretrite gonococice (la bărbați).

Contraindicații:

Hipersensibilitate la cefixima, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienții produsului.

Mod de administrare:

Adulți: Doza recomandată este de 400 mg cefixima pe zi, administrată oral, în două prize, la interval de 12 ore.

În uretritele gonococice eficacitatea maximă a fost obținută cu o doză unică de 400 mg cefixima

Insuficientă renală severă: doza se ajustează în funcție de clearance-ul creatininei;

– Clearance > 20 ml/minut, nu necesită modificarea dozei;

– Clearance < 20 ml/mlnut, doza zilnică nu trebuie să depășească 200 mg cefixima.

Copii: 8mg/kg/zi

Vârstnici cu funcție renală normală și insuficiență hepatică: nu este necesară modificarea dozelor recomandate.

Durata tratamentului: infecții bacteriene obișnuite: durata tratamentului depinde de evoluția bolii și este, de obicei, 7-10 zile; infecții produse de streptococ ß-hemolitic: tratamentul nu se întrerupe mai devreme de 10 zile pentru a preveni complicațiile (reumatism articular acut, glomerulonefrita); infecții necomplicate ale căilor urinare inferioare: durata recomandată a tratamentului este de 1-3 zile; suprainfecții și infecții recidivante: durata tratamentului depinde de evoluția bolii; 7-14 zile de tratament sunt considerate suficient.

Reacții adverse:

– Gastro-intestinale: rareori, s-au observat dureri abdominale, tulburări digestive (greață, vărsături, diaree, dispepsie etc);

– Hepato-biliare: creșterea tranzitorie moderată a transaminazelor și a fosfatazei alcaline;

– S-au raportat cazuri izolate de colita pseudomembranoasa;

– Nervos centrale: rareori, cefalee, vertij, agitație;

– Renale: creșteri ușoare ale uremiei și creatininemiei;

– Hematologice: trombocitoza, trombocitopenie, pancitopenie, leucopenie și hipereozinofilie. Aceste tulburări apar excepțional și sunt reversibile după întreruperea tratamentului;

Fig. 3.9. Forme farmaceutice pentru cefixim

– Hipersensibilitate: erupții cutanate, febră, urticarie, prurit. Rar s-au raportat reacții de hipersensibilitate grave (edem angioneurotic, dispnee, hipotensiune arterială sau chiar șoc anafilactic), situații în care se întrerupe administrarea.

Denumiri comerciale: Eficef – cps. 100 mg, 200 mg

SULFAMIDE ANTIMICROBIENE

Din punct de vedere al proprietăților farmacocinetice și modul de utilizare, sulfamidele antibacteriene se deosebesc astfel:

sulfamide sistemice cu durată de acțiune scurtă: sulfafurazol, sulfatiazol etc.

sulfamide sistemice semiretard: sulfametoxazol, sulfafenazol

sulfamide sistemice retard: sulfametoxidiazina, sulfadimetoxina etc.

sulfamide intestinale: salazosulfapiridina

sulfamide locale: sulfacetamida, mafenid.

Spectrul antimicrobian al sulfamidelor este larg și cuprinde:

coci gram pozitiv: streptococ, pneumococ

coci gram negativ: gonococ, meningococ

bacili gram pozitiv: Clostridium tetani

bacili gram negativ: Brucella, E. coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella etc.

chlamidii

microplasme

actinomicete

nocardia

protozoare: toxoplasme, plasmodii etc.

SULFAFURAZOL

Forme farmaceutice: comprimat

Indicații terapeutice

Sulfafurazolul este indicat în infecții produse de germeni sensibili: infecții urinare acute (atunci când acestea nu au fost tratate în prealabil); trahom; infecții genitale; infecții pulmonare cu Chlamidia trachomatis (medicamentele de primă alegere sunt tetraciclinele și eritromicina); infecții ORL (sinuzită, otită medie); nocardioză; infecții biliare; dizenterie bacilară.

Contraindicații

– Hipersensibilitate la sulfafurazol, la alte sulfamide sau la oricare dintre excipienții produsului.

– Insuficiență hepatică.

– Insuficiență renală.

– Porfirie.

– Hemopatii cu leucopenie.

– Sarcină și alăptare.

– Copii sub 5 ani.

Mod de administrare

Adulți: doza inițială este de 4 comprimate Sulfafurazol Arena (2 g sulfafurazol) administrate oral, apoi câte 2 comprimate Sulfafurazol (1 g sulfafurazol) la intervale de 6 ore.

Fig. 3.10. Forme farmaceutice pentru sulfafurazol

În infecții urinare acute necomplicate și netratate anterior, doza recomandată este de 1 – 2 comprimate Sulfafurazol Arena (0,5-1 g) administrate oral la intervale de 6 ore, timp de 3-7 zile; la femei, uneori, poate fi suficientă o doză unică de 2 comprimate Sulfafurazol (1 g sulfafurazol).

În nocardioză sunt necesare doze mai mari, până la 12 – 16 comprimate Sulfafurazol (6 – 8 g sulfafurazol) pe zi.

Copii peste 5 ani: doza inițială este de 50 mg sulfafurazol/kg, apoi se administrează 25 mg sulfafurazol/kg la intervale de 6 ore.

Reacții adverse

Reacțiile alergice sunt relativ frecvente; alergia este de multe ori încrucișată pentru diferite sulfamide. Manifestările alergice cele mai obișnuite sunt febra (3%) și erupțiile cutanate (1-2%); mai rare sunt edemul angioneurotic, boala serului, fenomenele de fotosensibilizare și vasculitele alergice asemănătoare eritemului nodos. Foarte rar au fost semnalate cazuri de sindrom Stevens-Johnson și sindrom Lyell.

Ocazional apar fenomene de intoleranță digestivă: anorexie, greață, vărsături.

Excepțional, au fost semnalate cazuri de anemie hemolitică (imună sau idiosincrazică) la pacienți cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază, anemie aplastică (prin mielosupresie toxică), hepatită cu necroză difuză a ficatului, necroză tubulară și angeită renală necrozantă (toxice sau alergice), hipotiroidism și diferite tulburări neurologice – polinevrită, convulsii.

La nou-născuți sulfamidele antibacteriene pot favoriza icterul nuclear.

Denumiri comerciale: Sulfafurazol Arena 500 mg comprimate 

SULFAMETOXAZOL + TRIMETOPRIM

Forme farmaceutice: comprimate, suspensie orală

Indicații:

Sulfametoxazol+trimetoprim este indicat în tratamentul:

– Infecțiilor produse de Pneumocystis carinii;

– în toxoplasmoza fără atingere cerebrală la pacienți imunocompetenti;

– în infecții uro-genitale la bărbați, în special în caz de prostatita;

– în infecții urinare joase (cistita acută) necomplicate la femei sub 65 ani – se poate administra o singură doza;

– în infecții ORL precum otita sau sinuzita, de preferat pe baza antibiogramei;

– în infecții bronhopulmonare;

– în infecții digestive, febră tifoidă.

Ca tratament profilactic este indicat:

– în profilaxia infecției cu Pneumocystis carinii la pacienții imunodeprimati (la pacienții infectați cu HIV, administrarea profilactică pe termen lung a sulfametoxazolului și trimetoprimului a redus riscul de pneumocistoza și toxoplasmoza cerebrală);

La pacienții supuși transplantului de măduvă osoasă sau transplantului de organe.

Medicamentul de prima intenție este penicilina în cazul tonsilo-faringitei cauzate de Streptococcus beta hemolitic A, eradicarea bacteriei neputându-se face cu sulfametoxazol-trimetoprim iar prevenirea complicațiilor (febra reumatică) s-ar putea să nu fie obținute.

Contraindicații

– Colaps

– Umflarea buzelor sau a gâtului cu dificultăți la înghițire sau respirație.

Cefalee, amețeli, oboseala. Rar pot să apară lipsa de coordonare a mișcărilor musculare, convulsii și inflamarea nervoasă periferică;

– Greață, stare de vomă, diaree și anorexie

– Fotosensibilitate și o serie de modificări la nivelul tegumentelor;

– Modificări ale formulei sangvine (scăderea plachetelor sangvine și/sau a numărului globulelor albe)

– Dureri musculare sau la nivelul încheieturilor.

– Creșteri ale concentrației plasmatice a potasiului și scăderea celei a sodiului pot să apară mai ales la pacienții vârstnici sau la cei cu tratament cu doze mari;

Mod de administrare

La adulți și copii peste 12 ani doza uzuală inițială este de 2 comprimate de două ori pe zi după mese (dimineața și seară) administrate cu o cantitate suficientă de lichid.

Fig. 3.11. Forme farmaceutice pentru sulfametoxazol + trimetoprim

Pentru cazurile mai severe sunt recomandate doze mai mari: 3 comprimate de două ori pe zi.

Doza de întreținere este de 1 comprimat de 2 ori pe zi pe o perioadă de 14 zile sau mai mult.

Copii: în general doza recomandată este de 6 mg trimetoprim și 30 mg sulfametoxazol/kg corp divizată în 2 prize.

Pentru copii sub 6 ani este recomandată administrarea sub forma de sirop.

Pentru copiii cu vârsta între 6-12 ani doza este de 3/4-1comprimat de 2X pe zi.

În infecții acute (exceptând gonoreea), durata tratamentului este de minimum 5 zile. O altă variantă este aceea de a continua tratamentul 2 zile după dispariția simptomelor.

Durata tratamentului în cazul cistitelor acute necomplicate la femei este de 3 zile, în timp ce la copii pentru același diagnostic durata tratamentului este de 5-7 zile.

În cazul gonoreei necomplicate tratamentul poate fi de 1 zi cu o doză de 5 comprimate de 2 ori pe zi (dimineața și seară). O altă alternativă este de 2 zile de tratament cu o doză de 4 comprimate pe zi.

În cazul pneumoniilor cauzate de Pneumocystis carinii durata tratamentului este de 14-21 zile cu o doză zilnică de 20 mg trimetoprim și 100 mg sulfametoxazol/kg corp (15-16 comprimate). Doza poate fi divizată în 2 sau mai multe prize.

Pentru prevenirea infecțiilor cauzate de Pneumocystis carinii doza recomandată este de 2 comprimate pe zi. O altă variantă de tratament este de 2 comprimate de 2 ori pa zi la 2 zile.

Pentru tratamentul preventiv la copii doza este stabilită în funcție de vârstă și de greutatea corporală și poate fi administrată fie sub formă de doză unica pe zi, fie 3 zile consecutiv. Acest tratament este aproximativ echivalent cu 150 mg trimetoprim/mp și 750 mg sulfametoxazol/mp.

Doza maximă zilnică ce poate fi administrată este de 320 mg trimetoprim și respectiv 1600 mg sulfametoxazol.

Denumiri comerciale: Sumetrolim – cpr. 400/80 mg, sirop 125/25mg/5ml; Tagremin – cpr. 400/80mg; Epitrim – susp.orală 200/40mg/5ml

FLUOROCHINOLONE

Chinolonele sunt chimioterapice de sinteză cu efect bactericid și spectru antibacterian larg.

Spectrul antibacterian este diferit, în funcție de generația din care fac parte:

– chinolone "vechi" (acidul nalidixic) au spectru antimicrobian îngust, care cuprinde doar unii bacili gram negativ aerobi;

– chinolone "noi", fluorochinolone, au spectru antibacterian larg, care cuprinde: coci și bacili gram pozitiv, bacili gram negativ aerobi (E.coli, Salmonella, Shigella etc.), bacterii anaerobe, Chlamidii, Mycoplasme, Ricktetsii, Ureaplasma, unele microbacterii cu creștere rapidă.

Reacții adverse: urticarie, fotosensibilizare, reacții anafilactice, leuocpenie, eozinofilie, hematurie, insuficiență renală etc.

CIPROFLOXACINA

Formă farmaceutică: comprimate filmate, cpr. flm. cu elib.prelungită, conc.pt.sol.inj., sol. perfuzabilă

Indicații

Infecții cu bacterii sensibile la ciprofloxacin că: infecții ale oaselor, ale articulațiilor, ale pielii și țesuturilor moi; infecții ale tractului urinar; diareea cauzată de Campylobacter, Escheria coli și Shigella; pneumonii produse de E. Coli, H. Influenzae, H. Parainfluenzae, K. Pneumoniae, P. Mirabilis și Ps. Aeruginosa.

Fig. 3.12. Forme farmaceutice pentru ciprofloxacină

Contraindicații

Este contraindicat în următoarele cazuri: hipersensibilitate la ciprofloxacin sau alte chinolone; femei gravide sau care alăptează; copii și adolescenți. Factor de risc poate fi considerat în următoarele cazuri medicale: tulburări SNC inclusiv ateroscleroza cerebrală sau epilepsie; reducerea funcțiilor hepatice.

Reacții adverse

Pot apărea stimulări ale SNC, cristalurie, reacții de hipersensibilitate, dureri ale articulațiilor sau oboseli ale articulațiilor, foto-sensibilizare sau tulburări vizuale, amețeli, fotofobie sau oboseală.

Precauții

Se vor evita folosirea componentelor antiacide de aluminiu și magneziu în timpul tratamentului cu ciprofloxacin, deaorece acestea pot cauza o reducere a absorbției de ciprofloxacin din tractul gastro-intestinal. Ciprofloxacina reduce clearance-ul de cofeină și crește timpul de înjumătățire mărind astfel riscul stimulării SNC datorat cofeinei, precum și greață, tremor și palpitații. Nu este recomandat folosirea cofeinei și ciprofloxacinei concomitent.

Mod de administrare

Doza uzuală pentru adulți în infecții ale pielii și țesuturilor moi sau în pneumonie: 500-750 mg la 12 ore timp de 7-14 zile. În infecții severe sau complicate se poate prelungi durata tratamentului. În diareea datorată unor bacterii Campylobacter jejuni sau E.coli: 500-750 mg la 12 ore timp de 7-14 zile. În uretrita gonococica: 250-500 mg în doza unică. În infecții ale tractului urinar: 250-500 mg la 12 ore timp de 7-14 zile, iar în cazuri grave terapia se poate prelungi. În infecții ale oaselor: 500-750 mg la 12 ore timp de 4 sau 6 săptămâni sau mai mult. Dacă au loc modificări ale funcției renale, doza poate fi redusă.

Denumiri comerciale: Cifran – cpr.flm. 500mg; Ciprinol – cpr.flm. 250mg, 500mg, 750 mg; conc.pt.sol.inj. 10mg/ml; sol. perf. 2mg/ml; Ciprobay – cpr.flm.elib.prel. (XR) 500 mg, 1g; Cuminol – cpr.flm. 250 mg, 500 mg.

OFLOXACINA

Forme farmaceutice: cpr. flm. cpr.flm.cu elib.prel., sol.perf.

Indicații terapeutice: Ofloxacina este indicată la adulți, pentru tratamentul infecțiilor moderate-grave, induse de germeni sensibili. Ofloxacina trebuie prescrisa în urma examenului microbiologic, inclusiv antibiograma.

– Infecții ale tractului urinar, acute sau cronice; uretrita gonococica și non-gonococica; prostatite;

– Infecții ginecologice înalte;

– Infecții osteoarticulare-osteomielita;

– Infecții pulmonare: episoadele acute ale bronșitei cronice, exacerbările fibrozei chistice, pneumonii nosocomiale; tuberculoză pulmonară cu microbacterii rezistente, mai ales la pacienții imunodeficiență (antituberculos minor);

– Infecții ORL – sinuzita cronică, suprainfectarea otitei cronice; profilaxia infecțiilor în chirurgia urechii medii;

– Infecții cutanate și ale țesuturilor moi;

– Infecții gastrointestinale: diareea călătorilor, gastroenterita cu salmonele, dizenterie bacilară acută, febră tifoidă;

– Infecții intraabdominale inclusiv colangite și infecții ale micului bazin

– Septicemie;

– Prevenirea infecțiilor cu bacterii gram-negativ la pacienții imunodeprimati.

În infecții severe cu germeni sensibili, care pun viața în pericol, ofloxacina se poate administra la copil.

Contraindicații

– Hipersensibilitate la fluorochinolone, ofloxacina sau la oricare dintre componentele produsului;

– Antecedente de tendinopatie asociată cu fluorochinolonele;

– Epilepsie;

– Deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza;

– Copii;

– Sarcina;

– Alăptare.

Precauții

În cazul anumitor boli, produsul trebuie administrat cu precauție. De aceea, medicul dumneavoastră trebuie informat despre toate bolile pe care le aveți și despre tratamentul medicamentos urmat.

Este necesară o atenție deosebită în cazul antecedentelor de convulsii sau al existenței factorilor predispozanți.

Pe durata tratamentului cu ofloxacină nu se recomanda expunerea la soare sau alte surse de radiații UV.

Acțiunea ofloxacinei asupra bacilului Koch poate influența negativ diagnosticul bacteriologic al tuberculozei.

În cazul tratamentelor îndelungate și/sau al infecțiilor nosocomiale, în special cu stafilococi și pseudomonas, este posibilă apariția rezistenței microbiene.

Apariția semnelor de tendinita obliga la oprirea tratamentului și la repaus (pentru a evita suprasolicitarea tendonului lui Achile). De asemenea, este necesară prudenta la pacienții cu miastenia gravis.

În tratamentul infecțiilor ginecologice se recomanda asocierea ofloxacinei cu un antibiotic activ asupra streptococilor și germenilor anaerobi.

La pacienții cu insuficientă renală este necesară modificarea dozelor și a regimului de administrare.

Fig. 3.13. Forme farmaceutice pentru ofloxacină

Mod de administrare

La pacienții adulți cu funcție renală normală doza uzuală este de 1-2 comprimate filmate ofloxacină (200-400 mg), administrate oral, la interval de 12 ore sau 2 comprimate filmate de 400 mg ofloxacină, la interval de 24 ore. În infecții severe doza zilnică poate fi crescută la 3-4 comprimate filmate, 600-800 mg ofloxacină.

În funcție de tipul și gravitatea infecției, ofloxacină se administrează timp de 7 până la 10 zile.

În cazul pacienților cu tulburări ale funcției renale, medicul va adapta doză de ofloxacină în funcție de gravitatea tulburărilor funcției rinichilor. La pacienții cu tulburări grave ale ficatului, doza nu trebuie să depășească 2 comprimate filmate de ofloxacină pe zi.

Produsul se administrează cu 30 minute – 1 oră înainte de masă, împreună cu apă. Medicamentele ce reduc aciditatea sucului gastric cât și cele ce conțin magneziu (Mg), aluminiu (Al), fier (Fe) și zinc (Zn) trebuie administrate cu cel puțin 2 ore înainte sau cel puțin 2 ore după administrarea ofloxacinei.

Denumiri comerciale: Zanocin – cpr. flm. 200 mg, cpr.flm.elib.prel (OD) 400mg; Ofloxin – cpr. flm. 200 mg, sol.perf. 200mg/100ml.

NORFLOXACINA

Forme farmaceutice: comprimate filmate

Indicații:

Norfloxacina este indicată în infecții complicate și necomplicate ale aparatului urinar; gastroenterite; infecții gonococice endocervicale și uretrale; prostatită.

Mod de administrare:

La adulți în uretrita gonococică se vor administra 800 mg în priză unică. În prostatita uzual 400 mg la 12 ore, timp de 28 zile. În cayul infecțiilor necomplicate ale aparatului urinar câte 400 mg la 12 ore, timp de 3 zile, iar în cazul infecțiilor complicate ale aparatului urinar câte 400 mg la 12 ore, timp de 10-21 zile. Tratamentul gastroenteritei bacteriane este de 400 mg la 8-12 ore, timp de 5 zile.

În caz de IR, pentru un Cl creatinina < 30 ml/min – 400 mg o dată/zi care se administrează pe stomacul gol (cu o oră înainte sau cu 2 ore după masă).

Fig. 3.14. Forme farmaceutice pentru norfloxacină

Contraindicații

Tendinopatie provocată de fluorochinolone în antecedente, hipersensibilitate la norfloxacina sau la un alt chimioterapic din grupa chinolonelor sau la oricare dintre componenții produsului. Sarcina. Alăptare.Copii.

Precauții:

La administrarea unor doze mari (1200 și 1600 mg) și în caz de urină alcalină (pH > 7) s-a observat cristalurie. La dozele uzuale (câte 400 mg de 2 ori/zi la adult) nu s-a observat cristalurie, dar totuși trebuie asigurată o hidratare adecvată, pentru menținerea unui debit urinar de 1200-1500 ml/zi. Se va administra cu precauție la pacienții cu accident vascular și boala cerebrovasculara gravă în antecedente.

Pe durata tratamentului pot să apară foarte rar tendinite, care pot evolua spre ruptura de tendon, îndeosebi a celui achilian. Acest lucru impune oprirea administrarea produsului și instituirea unui tratament adecvat. Evitarea expunerii la soare sau la UV.

Pe durata tratamentului de lungă durată și/sau în cazul infecțiilor nozocomiale se pot selecta tulpini rezistente, mai ales dintre staphylococcus și pseudomonas. Se cere prudența la administrare în cazul pacienților cu miastenie gravis, la cei cu antecedente de convulsii sau în cazul prezenței factorilor care predispun la apariția convulsiilor.

Reacții adverse:

Dintre reacțiile adverse care pot apare menționăm: arsuri retrosternale, dureri și crampe abdominale, depresie, anxietate sau nervozitate, iritabilitate, euforie, acufene, parestezii, dezorientare, polineuropatie, agravarea miasteniei gravis; greață, diaree, anorexie, colita pseudomembranoasa, pancreatita (rar); rash, prurit, fotosensibilizare, purpura vasculară, dermatita exfoliativă, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, foarte rar sindrom Lyell; mialgii și/sau artralgii, rar tendinita în special achiliana, care poate să apară în primele 48 de ore de la începutul tratamentul și poate deveni bilaterală, foarte rar ruptura de tendon; convulsii, stare de confuzie mentală, halucinații, cefalee, vertij, somnolența, insomnie, urticarie, foarte rar edem Quincke și șoc de tip anafilactic; creșterea uremiei și a creatininei serice; foarte rar nefropatie; creșterea transaminazelor, bilirubinei și fosfatazei alcaline, hepatită.

Denumiri comerciale: Nolicin – cpr. flm. 400 mg; Nor Quin – cpr. flm. 400mg etc.

NITROFURANI

Nitrofuranii sunt chimioterapice cu spectru de acțiune îngust și utilizare redusă, doar în infecții localizate; nu se utilizează în infecții sistemice.

Clasificare:

a) nitrofurani cu acțiune intestinală: se indica în infecții localizate la nivelul lumenului intestinal; se indica în enterocolite, enterite, toxiinfecții alimentare, lambriaza.

Reacții adverse: tulburări digestive (grețuri), tulburări neurologice, consumul de alcool da reacții de tip disulfiram. Contraindicații: sarcina, copii sub 3 ani. Preparate: Furazolidon; Nifuroxazida.

b)nitrofurani cu acțiune urinară: sunt active asupra numeroase microorganisme,care pot produce infecții urinare;mecanismul e de acțiune toxică asupra ADN-lui microbian;se indica în infecții urinare joase.

Reacții adverse: tulburări digestive (grețuri), tulburări neurologice, consumul de alcool da reacții de tip disulfiram. Contraindicații: sarcina, copii sub 3 ani. Preparate: Nitrofurantoina – se administrează oral.

NITROFURANTOINĂ

Forme farmaceutice: comprimate

Indicații: spectrul antibacterian cuprinde: bacili gram negativ: E.coli, Salmonella,

Shigella; coci gram pozitiv: Stafilococcul auriu, Streptococ piogen; protozoare: Trichomonas vaginalis. Se administrează în infecții urinare, tricomoniază.

Contraindicații: alegii, insuficiență renală, deficit în G6PD, copii mai mici de 1 an, ultimul trimestru de sarcină.

Mod de administrare:

Adulți: 50 mg sau 100 mg de 4 ori pe zi, durata tratamentului fiind de 1 – 2 săptămâni. În scop profilactic, la adult se administrează 50 – 100 mg, o dată pe zi(de preferat seara), timp îndelungat – 8 luni.

La copii mai mari de 1 an doza curativă în infecție renală este 0,75 mg; 1,25mg/kg de 4 ori/zi.

Reacții adverse: anorexie, greață, vomă, colici, erupții cutanate, sidrom pulmonar, icter, anemie megablastică etc.

Denumiri comerciale: Nitrofurantoină Arena – cpr 100mg

Fig. 3.15. Forme farmaceutice pentru nitrofurantoină

AMINOGLICOZIDE

Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide, mai active la un pH de 7 – 8 și mai puțin active în mediul acid. Acționează în special asupra germenilor gram-negativi (unele și față de bacilul Koch) și mai puțin asupra celor gram-pozitivi.

Rezistența poate apărea dintr-o dată. Sunt sinergice (aditive) cu penicilinele. Administrate oral acționează numai asupra tubului digestiv, deoarece absorbția din intestin este foarte redusă. Parenteral realizează niveluri mari, uneori periculoase. De aceea se recomandă ca doza zilnică să fie divizată în 2 – 4 prize.

Aminoglicozidele sunt neurotoxice, nefrotoxice, ototoxice. Sunt periculoase la renali și oligurici. Nu se asociază între ele, deoarece își însumează efectele toxice. Utilizarea clinică este restrânsă, deși acționează asupra stafilococilor rezistenți la penicilină și asupra germenilor gram-negativi.

Principalele aminoglicozide sunt: streptomicina, kanamicina, soframicina, neomicina, paramomicina, aminosidina, monomicina, spectinomicina, gentamicina, tobramicina, amikacina, netilmicina.

Gentamicina și noile aminoglicozide că amikacina sunt mai bine suportate. Se administrează 4-5 mg/kg corp în 24 h. Spectinomicina este rezervată uretritelor gonococice, unde cu 2 g în 24 h la bărbat și 4 g în 24 h la femeie, se obține vindecarea în 100% din cazuri.

Noile aminoglicozide ca tobramicina, sisomicina și amikacina, sunt superioare gentamicinei, având marele avantaj de a fi active față de piocianic, într-o proporție de 90 -100%. Se administrează 2-4 mg/kg corp, i.m., la 8 h sau 12 h injecția.

GENTAMICINA

Forme farmaceutice: sol.inj.,pic.oft, ung. sau cremă oft.

Indicații:

Spectrul antibacterian al gentamicinei cuprinde:

– bacili gram negativi: E.coli, Serratia, Proteus, Klebsiella etc.

– coci gram pozitiv: stafilococi – efect moderat

Gentamicina este indicată în tratamentul unor infecții severe cum ar fi: septicemia (inclusiv sepsisul neonatal), infecții renale severe complicate și recurente, infecții de tract respirator inferior, infecții de tract gastrointestinal (inclusiv peritonitele), infecții ale pielii, oaselor, țesuturilor moi (inclusiv arsurile), infecții ale sistemului nervos central (inclusiv meningitele), alte infecții sistemice cauzate de germeni sensibili.

Gentamicina este medicamentul de elecție în tratamentul infecțiilor bacteriene severe cauzate de agenți infecțioși micști necunoscuți sau neidentificați (că terapie inițială înaintea obținerii rezultatelor testelor de susceptibilitate); infecții însoțitoare ale bolilor ce afectează rezistenta umană (leucemia, diabetul, terapia cu corticosteroizi etc.).

Contraindicații

Hipersensibilitate, miastenia gravis. Gentamicina este contraindicata la indivizii cu istoric de hipersensibilitate cunoscută la gentamicina sau alt component din formula să. Reacțiile toxice severe la gentamicina sau alte aminoglicozide pot contra indica folosirea gentamicinei datorită sensibilității încrucișate a pacienților la medicamentele din această clasă.

Mod de administrare

Gentamicina poate fi administrată injectabil intramuscular sau intravenos, de asemenea putând fii administrată subconjunctival. Dozele recomandate și precauțiile pentru administrarea intramusculară și intravenoasa sunt identice și pot fi calculate pe baza greutății corporale a pacientului, durata uzuală a tratamentului fiind de 7 până la 10 zile. Pentru un tratament de mai lungă durată este preferabil să fie măsurate periodic nivelul maxim și minim al concentrațiilor.

Se asociză cu carbapenicilină în infecții cu Pseudomnas, cu ampicilina în infecții cu colibacili sau Proteus; cefalosporine în infecții cu Klebsiella; benzilpenicilina sau ampicilina în endocardita cu enterococi rezistenți la streptomicină.

Adulți i.m. sau i.v., perfuzie lentă (10 – 30 min.) – 80 mg la 12 ore, iar în cazuri grave 80 mg la 8 ore timp de 7 – 10 zile.

Copii sub 2 săptămâni: 3mg/kg la 12 ore; 2 săpt. – 12 ani: 2mg/kg la 8 ore

Reacții adverse:

Gentamicina este ototoxică, producând mai ales tulburări vestibulare și nefrotoxicitate., iar pentru evitarea acestor fenomene este recomandată a nu se depășii concentrațiile maxime de 10-12 mcg/ml și cele minime de 2 mcg/ml.

Denumiri comerciale: Gentamicina KRKA – sol.inj. 40mg/ml, 80 mg/ml

Fig. 3.16. Forme farmaceutice pentru gentamicină

INFECȚIILE DIGESTIVE

Tratamentul infecției cu E coli O157:H7 presupune în principal tratamentul complicațiilor, în mod deosebit deshidratarea cauzată de diaree. 
Tratamentul trebuie să includă, în cazul în care apar simptome datorate alterărilor hematologice severe și disfuncțiilor renale, precum anemia sau insuficiență renală, următoarele: 

transfuzia de sange, care trateze anemia prin introducerea unor hematii ce îmbunatățește oxigenarea;

reechilibrarea tulburărilor hidroelectrolitice; 

dializa, pentru a filtra reziduurile din sange; unele persoane ce au insuficiență renală datorate infecției cu E. coli necesită dializă. 

Tratamentul medicamentos

Adulți fără alte probleme medicale care fac infecție cu E. coli se pot vindeca în 5-10 zile fără tratament medicamentos, antibioticele nefiind sunt de obicei recomandate. Trebuie anunțat medicul dacă persoana consideră că are infecție cu E. coli și face tratament cu antibiotice.
Medicamentele antidiareice eliberate pe bază de rețetă sau fără nu se vor utilizează pentru tratarea infecției cu E coli. Multe antidiareice încetinesc tranzitul intestinal determinând staționarea mâncării și a rezidiurilor alimentare în intestin. Aceast lucru permite ca din intestin să se absoarbă mai multe toxine produse de E coli datorită încetinirii tranzitului intestinal, crescând astfel riscul complicațiilor precum: tulburările hematologice severe sau alterarea funcției renale. 
Dacă o persoană bănuiește că are infecție cu E. coli va evitate următoarele medicamente antidiareice eliberate fără prescripție medicală: 
– Produse care conțin loperamid hydroclorid: acestea includ Imodium, Lopegen, Loperamid VIM Spectrum. Trebuiesc evitate medicamentele care au în componență doar loperamid.
– De asemenea, trebuiesc evitate și produsele care conțin salicilați și produse antidiareice pe bază de bismut, aspirină și ibuprofen (Advil, Nurofen etc.), salicilații putând crește sângerarea la nivelul intestinului.
În concluzie, medicamentele antidiareice eliberate pe bază de rețeta pot fi dăunătoare persoanelor care au infecție cu E coli. Medicul poate să prescrie unul dintre aceste medicamente dacă nu știe că diareea este datorată infecției cu E coli. Bolnavul trebuie să discute cu medicul despre simptomele sale, schimbul de informații fiind important pentru stabilirea unui diagnostic corect. 
Trebuiesc evitate medicamentele antidiareice eliberate pe bază de rețeta atunci când se suspectează o infecție cu E. coli: 
– Difenoxin hydroclorid cu sulfat de atropana (Motofen)
– Difenoxylat hydroclorid cu sulfat de atropana (Lomotil)
– Loperamid hydroclorid (Imodium).

Tratamentul la domiciliu al infecțiilor cu E.coli

La domiciliu, tratamentul infecției cu E. coli O157: H7 constă în primul rând în prevenirea răspândirii bacteriei cât și în menținerea confortului individual al celui bolnav. Infectarea poate fi împiedicată prin luarea unor măsuri de prevenție. Dacă o persoană crede că ea sau un apropiat al ei are infecție cu E coli trebuie anunțat medicul, iar simptomele diareei nu trebuiesc tratate cu medicamente eliberate sau nu pe bază de rețetă. 
Deshidratarea poate fi prevenită prin înlocuirea lichidelor pierdute de organism dacă se bea des și câte puțin apă sau alte băuturi rehidratante. Deshidratarea este mai periculoasă la copii, din care cauză trebuie anunțat medicul dacă părinții cred că acesta este deshidratat. Stomacul nu poate face față unei cantități prea mari de lichide administrate dintr-o dată.

NITROFURANI

Nitrofuranii sunt chimioterapice cu spectru de acțiune îngust și utilizare redusă, doar în infecții localizate; nu se utilizează în infecții sistemice.

Clasificare:

a) nitrofurani cu acțiune intestinală: se indica în infecții localizate la nivelul lumenului intestinal; se indică în enterocolite, enterite, toxiinfecții alimentare, lambriaza.

Reacții adverse: tulburări digestive (grețuri), tulburări neurologice, consumul de alcool da reacții de tip disulfiram. Contraindicații: sarcina, copii sub 3 ani. Preparate: Furazolidon; Nifuroxazida.

b)nitrofurani cu acțiune urinară: sunt active asupra numeroase microorganisme,care pot produce infecții urinare;mecanismul e de acțiune toxică asupra ADN-lui microbian;se indica în infecții urinare joase.

Reacții adverse: tulburări digestive (grețuri), tulburări neurologice, consumul de alcool da reacții de tip disulfiram. Contraindicații: sarcina, copii sub 3 ani. Preparate: Nitrofurantoina – se administrează oral.

FURAZOLIDONĂ

Forme farmaceutice: comprimate

Indicații: enterite, enterocolite, toxiinfecții alimentare, infecții digestive cu germeni sensibili, tricomoniază, giardoză, dispensii la sugar.

Spectrul antimicrobian cuprinde bacili gram negativ: Salmonella, E.coli, Enterococ, proteus; coci gram pozitiv: streptococ; protozoare.

Fig. 3.17. Forme farmaceutice pentru furazolidonă

Mod de administrare:

Adulți: 100 mg de 4 ori/ zi;

Copii peste 5 ani: 50 mg de 4 ori/zi;

Copii 1 – 5 ani: 25 – 33 mg de 4 ori/zi;

Copii mai mici de 1 an: 8 – 16 mg de 4 ori/zi

Reacții adverse: anorexie, greață, vomă, colici, erupții cutanate, sidrom pulmonar, icter, anemie megablastică etc.

Denumiri comerciale: Furazolidon Terapia – cpr. 100 mg, 25 mg; Furazolidon Arena – cpr. 100 mg, 25 mg.

NIFUROXAZID

Forme farmaceutice: capsule

Indicații: Este indicat în diaree acută de cauză bacteriană. Spectrul antimicrobian: Salmonella, Shigela, Enterococ, E.coli, Proteus.

Reacții adverse: tulburări digestive, reacții alergice.

Contraindicații: prematuri, nou născuți.

Mod de administrare:

Adulți: 800 mg/zi; copii peste 30 luni: 600-800 mg/zi; copii între 1-30 luni: 220-600mg/zi. Durata medie a tratamentului 7 zile. Se va face rehidratarea bolnavilor, după necesități.

Denumiri comerciale: Ercefuryl – cps. 200 mg

Fig. 3.18. Forme farmaceutice pentru nifuroxazid

RIFAXIMIN

Forme farmaceutice: comprimate, granule pt. susp. orală

Indicații: infecții digestive, profilaxia infecțiilor în chirurghia tubului digestiv, encefalopatia hepatică.

Contraindicații: obstrucții intestinale, leziuni ulceroase intestinale.

Reacții adverse: rar vome tranzitorii, urticarie, amețeli, insomnie.

Mod de administrare: Adulți: 10-15 mg/kg/zi

Denumiri comerciale: Normix – cpr. filmate 200 mf; gran. pt. susp. orală 100mg/5ml

Fig. 3.19. Forme farmaceutice pentru rifaximin

CONCLUZII

Escherichia coli sau E. coli este una dintre cele mai obișnuite bacterii din tractul digestiv al omului și al animalelor. În general E. coli este inofensivă, dar uneori poate cauza infecții, mai ales infecții ale căilor urinare, dar și infecții digestive unele fiind destul de grave. S-a observat o creștere a infecțiilor cu E. Coli rezistent la multe antibiotice, inclusiv la fluorochinolone și cefalosporine din a treia generație.

Cauzele apariției E. Coli rezistent sunt tratamentele anterioare cu antibiotice, de exemplu cu fluorochinolone. E. coli rezistent se poate apoi transmite de la om la om.

În spitale este riscul că E. coli din intestinul pacientului bolnav să fie introdus în propriul sânge sau alte țesuturi în timpul efectuării de proceduri invazive precum operațiile chirurgicale sau injecțiile. Se poate transmite, de asemenea, de la o persoană la altă persoană prin contact direct (mâini), producând o serie întreagă de infecții: infecții ale căilor urinare, pneumonie, infecții ale sângelui și infecții la locul operației. Acest risc poate fi redus prin introducerea în spitalele a unor măsuri preventive precum: utilizarea prudentă a antibioticelor, antisepsie înainte de efectuarea operației, proceduri aseptice pentru prevenirea infecțiilor căilor urinare, igiena corectă a mâinilor și prin selectare pacienților cu risc mare de a fi purtători ai bacteriilor rezistente.

Factorii principalii în transmiterea E. coli  în comunitate sunt tratamentele anterioare cu antibiotice, astfel tratamentul eficient pentru infecția căilor urinare cu E. coli rezistent poate fi întârziat, cu eventuale complicații grave precum infecție renală sau infecție a sângelui.

Antibioticele sun cunoscute și ca medicamente antimicrobiene. Ele sunt medicamente care pot  omorâ sau împiedica proliferarea bacteriilor pentru a vindeca infecțiile la om, animale și uneori, chiar și la plante. Antibioticele sunt utilizate pentru tratarea infecțiilor bacteriene (precum pneumonia pneumococică sau infecțiile sângelui cauzate de stafilococi); medicamentele antimicrobiene eficiente contra virușilor sunt denumite în mod obișnuit medicamente antivirale (precum cele pentru gripă, HIV și herpes). Antibioticele nu sunt toate active împotriva tuturor bacteriilor, existând mai bine de 15 clase diferite, care diferă în ceea ce privește structura chimică și în acțiunea lor contra bacteriilor, un antibiotic putând fi eficace împotriva unui singur tip sau împotriva mai multor tipuri de bacterii.

Bacteriile capătat rezistență la antibiotice atunci când acestea și-au pierdut capacitatea de a le omorî sau de a le stopa creșterea. Unele bacterii sunt rezistente în mod natural la anumite antibiotice (rezistență intrinsecă sau înnăscută), o problemă și mai îngrijorătoare apărând când unele bacterii, în mod normal vulnerabile la antibiotice, devin rezistente datorită modificărilor genetice (rezistență dobândită). Bacteriile rezistente pot supraviețui în prezența antibioticelor și pot continuă să se multiplice cauzând prelungirea afecțiunilor sau chiar decesul. Infecțiile cauzate de bacteriile rezistente necesită mai multă îngrijire și este necesar a se folosi antibiotice alternative care sunt mai scumpe și care pot genera efecte secundare mai grave.

Rezistența la antibiotice este un fenomen natural ce este cauzat de mutații în genele bacteriilor datorită utilizării excesive și incorecte a antibioticelor, accelerând astfel apariția și răspândirea bacteriilor rezistente la antibiotice. Expuse la antibiotice, bacteriile vulnerabile sunt omorâte, iar bacteriile rezistente pot continua să crească și să se înmulțească. Bacteriile rezistente se pot răspândi și pot cauza infecții la alți oameni cărora nu li s-au administrat antibiotice.

Administrarea incorectă de antibiotice la cele mai multe răceli și gripe sunt provocate de viruși împotriva cărora antibioticele NU sunt eficace. În aceste cazuri, antibioticele nu vă vor îmbunătăți starea: nu vor reduce febra sau simptome precum strănutul.

Antibioticele se utilizează incorect când:

– se scurtează durata tratamentului,

– se reduce dozajul,

– nu se respectă frecvența corectă de administrare ( la administrarea unui antibiotic o dată pe zi în loc de 2 sau 3 ori pe zi conform indicațiilor, nu va fi suficient antibiotic în organism și bacteriile vor putea supraviețui și vor deveni rezistente).

În concluzie, cea mai bună modalitate de a evita contaminarea cu Escherichia coli este a o prevenii. Prevenirea constă, în primul rând, în respectarea normelor igienico-sanitare. Antibioticele folosite în tratarea afecțiunilor cauzate de infectarea cu Escherichia coli trebuie să se facă numai în urma unei antibiograme, pentru a se evita creșterea pe viitor a rezistenței bacteriei la tratamentele cu antibiotice.

BIBLIOGRAFIE

Aurelia Nicoleta Cristea – "Tratat de farmacologie – Ediția I", Editura Medicală, București 2006

Crin Marcean, Vladimir-Manta Mihăilescu – "Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie" – Editura All, București 2011

Prof.dr.docent D. Dobrescu, Conf.dr.farm. primar Simona Negreș, Medic primar Liliana Dobrescu, Dr. șt.nat.farm. Ruxandra Popescu – "MEMOMED Ediția 18"- Editura Universitară, București 2012

Gheorghe Dimache, Dan Panaitescu – "Microbiologie și parazitologie medicală" – Editura Uranus, București 1994

Dumitru Buiuc – "Microbiologie – Manual pentru școli postliceale" – Editura Didactică și Pedagogică, București 1994

http://sgugenetics.pbworks.com/w/page/71183724/Copy%20of%20Escherichia%20Coli

http://www.infectionlandscapes.org/2011/10/escherichia-coli.html

Infectie Urinara – Simptome, Cauze, Factori De Risc, Diagnostic, Tratament, Complicatii

https://www.farmaciata.ro/cautare?searchword=infectii+urinare&ordering=&searchphrase=all&gclid=CJmqpfycw8QCFVPMtAodvwQADA

http://www.uractiv.ro/simte-te-in-largul-tau/afla-despre-infectiile-urinare

http://www.sfatulmedicului.ro/Toxiinfectii-alimentare/infectia-cu-escherichia-coli_6730

http://ecdc.europa.eu/ro/eaad/antibiotics/Pages/facts.aspx

http://www.revista-ferma.ro/articole-actualitate/E-COLI-bacteria-cu-multe-fete-o-himera. html

BIBLIOGRAFIE

Aurelia Nicoleta Cristea – "Tratat de farmacologie – Ediția I", Editura Medicală, București 2006

Crin Marcean, Vladimir-Manta Mihăilescu – "Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie" – Editura All, București 2011

Prof.dr.docent D. Dobrescu, Conf.dr.farm. primar Simona Negreș, Medic primar Liliana Dobrescu, Dr. șt.nat.farm. Ruxandra Popescu – "MEMOMED Ediția 18"- Editura Universitară, București 2012

Gheorghe Dimache, Dan Panaitescu – "Microbiologie și parazitologie medicală" – Editura Uranus, București 1994

Dumitru Buiuc – "Microbiologie – Manual pentru școli postliceale" – Editura Didactică și Pedagogică, București 1994

http://sgugenetics.pbworks.com/w/page/71183724/Copy%20of%20Escherichia%20Coli

http://www.infectionlandscapes.org/2011/10/escherichia-coli.html

Infectie Urinara – Simptome, Cauze, Factori De Risc, Diagnostic, Tratament, Complicatii

https://www.farmaciata.ro/cautare?searchword=infectii+urinare&ordering=&searchphrase=all&gclid=CJmqpfycw8QCFVPMtAodvwQADA

http://www.uractiv.ro/simte-te-in-largul-tau/afla-despre-infectiile-urinare

http://www.sfatulmedicului.ro/Toxiinfectii-alimentare/infectia-cu-escherichia-coli_6730

http://ecdc.europa.eu/ro/eaad/antibiotics/Pages/facts.aspx

http://www.revista-ferma.ro/articole-actualitate/E-COLI-bacteria-cu-multe-fete-o-himera. html