Prelevarea Probelor din Familiile de Albine

Capitolul I

Introducere

Cand vorbim de albine, de obicei, ne gandim la acea specie de albine care deja de sute de ani nea atras atentia, si de mult tip este sub atentia noastra. Oameni care nu stau asa aproape de natura, nu stiu multe despre albine, inafara de acea ca aduna miere si inpunge. Albinele de obicei aduna miere destul de multa mai ales specia Apis Mellifera care aduna miere peste limit nu poate consuma toata, de aceia stramosi nostril in primul rand au observat aceasta manifestare a albinelor si asa dar primul indulcitor a fost mierea. De obicei albinele cele mai multe nici nu se cunosc, cea mai mica specie de albine este (Trigona minima) care are aproximativ 2,1mm lungime. Iar albina cea mai mare este din specia (Megachile pluto) care in stadiul dezvoltat atinge 39mm aproximativ. La noi oameni cel mai cunoscut specie de albine este Apis mellifera.

Albinile sau adaptat la consumarea nectarului si a polenului, din aceste produse isi asuma energia si proteinele. Albinele au o pozitie cheie in procesul de polenizare a florilor si a plantelor. De aceia au un rol principal in natura dar exista o problema in zilele noastre, albinele sufera de multe probleme care le indoaie pe pericol de disparitie. Disparitia si moartea albinelor nu e secret, nu numai bolile care le ataca, daunatorile, atibioticele sau stresu e de vina ci toate astea impreuna. Albinele din cauza civilizatiei mor, din cauza oamenilor mor, care din albinele salbatice au educat animale de casa. Din(Lupii , catelusi care se inclina bolilor). „Daca dispar albinele, peste patru ani si oamni ii uramresc’Albert Einstein.

Polinizatori sunt specie echene în echosistemel terestre un grup important de polennizatori este reprezentat de albine si sunt descries peste 20.000 de speci, în acest grup dintre care o singură specie a fost domesticită și anume Apis melifera. Albinele sunt cei mai valorizați polizinatori din punc de vedere economic pentru monoculturile din întreagă lume. Reoltele în anumite speci de fructe, semințe sau nuci descresc cu mai mult de 80% fără raportul acestor polenizatori foarte eficienți>>>> În ultimele decade populatile de albine au fost confruntate cu un declin dramatic în multe părți ale lumi datorită inbolnavirilor, presiunu prădătorilor, utilizări pesticidelor și reducerea habitatelor natural. Din acest motiv este inportat monitorizarea starea de sănătate a populație de locale de albine pentru a minimiza amanintarile ce a ce privește mortalitatea. Din 1965 când declinul populaților a fost de primadata menționată în Europa acest process a fost raportat frecvent în țări precum Franța,Belgia, Germani, Regatul unit, Olanda,Spania, Italia ().

Scopul acestui studio a fost să se identifice factori abiotici respectiv responsabili pentru mortalitatea albinelor în Com.Camar jud, Sălaj în 2014.

1.1.1. Definirea termenilor și noțiunilor apicole

Baza meliferă – resursa naturală alcătuită din flora spontană și plante cultivate, existentă pe o suprafață de teren, care produce nectar și polen ce poate fi utilizat ca sursă naturală de hrană pentru albine. În esență baza meliferă este reprezentată de totalitatea plantelor cercetate de albinele lucrătoare dintr-o zonă.

Raza economică de zbor este raza cu lungimea de 1,5 km având ca punct central locul în care este amplasată stupina

Raza de acțiune utilă a albinelor culegătoare este de 3 km, distanță până la care ele valorifică resursele melifere. Reprezintă o suprafață de 28 km2 (2800 ha)

Alegerea vetrelor de stupina se v-a face in functie de existent resurselor nectaro-polenifere, la stabilirea vetrei permanente este containdicata: depasirea nr de 100 de stupi, asezarea stupurilor pe locuri denivelate, in apropierea cailor ferate, a drumului intens circulate si a grajdurilor cu animale.

Control sumar de primavara incepand cu luna martie la o temperatura exterioara de +13-140C trebuie efectuat controlul sumar al familiei de albine.

Zborului de curatire prin zborul de curatire albinele isi descarca tubul digestiv de produsele de metabolism din timpul iernii.

Roirea naturala prin roirea naturala a familiilor de albine se intelege actiunea prin care matca, o parte din albine si trantori parasesc stupul si dau nastere la un roi natural, o noua familie. (dupa I. Vancea)

1.1.2. Polenizarea și organismele implicate

Polenizarea este un process vital pentru toate plantele cu flori. Plantele, spre deosebire de animale nu pot porni la drum pentru a găsi un partener de împerechere, ele sunt nevoite să se bazeze pe alte elemente pentru a transporta polenul de la o plantă la altă și pentru a produce semințe. Polenizarea este importantă pentru plante deoarece fără acesta speciile nu s-ar putea reproduce. Polenizarea încrucișată când polenul ajunge pe stigmatul unei flori diferite (care poate fi șip e aceași plantă), prezintă un avantaj față de autopolenizare, că poate crea niște variante cu capacitate inbunatatite de adaptare la mediu.

Albina cel mai răspândit polenizator lucrătoare, de miere dup ace a consumat din belșug, își umple de polen și transporta conținutul în stup mai târziu vizitează o altă floare și având pe spate grăunte de polen de pe flori anterioară, le pune în contact cu stigmatul.(Alexe Potlog 1979)

1.1.3. Sistematica și biologia albinelor

Albinele sunt insecte eusociale înrudite cu viespile și furnicile, cu rol important în polenizarea plantelor, producerea de miere și de ceară. Sunt încadrate în Regnul Animalia – Încrengătura Artropoda – Clasa Insecta – Ordinul Hymenoptera. Clasificarea albinelor poate fi făcută după gradul de socializare (solitare, comunale și semi sociale, sociale), după varietatea florilor de unde strâng polen (oligolectice, polilectice, flori cu o anumită culoare), după modul de hrănire (non-parazite și parazite) (Tudor, 2011). Pe glob există aproximativ 20000 de specii albine încadrate în 9 familii corespunzătoare superfamiliei Apoidea, prezentate în tabelul 1. Sunt răspândite pe toate continentele, mai puțin Antarctica, cea mai comună albină domesticită fiind Apis mellifera, care prezintă la rândul ei multe subspecii, rase sau biotipuri. În România sunt descrise 663 de specii.

Albinele sunt singurele insecte care produc miere în cantități suficient de mari pentru ca recoltarea să fie rentabilă din punct de vedere economic. Unele specii de furnici depozitează substanțele bogate în polizaharide recoltate de la afide, ca rezerve de hrană în perioada secetoasă. Majoritatea acestor specii de furnici trăiesc în Australia, doar specii din genul Myrmecocystus (Foto ….) trăiesc în America de Nord. Aborigenii știu de unde și cum să colecteze aceste reserve.

Foto … Aspectul furnicilor din genul Myrmecocystus (Hume, 2014)

Bondarii și albinele fără ac produc de asemenea miere în cantități și cu proprietăți diferite. Albinele fără ac produc mai puțin de 1 litru de miere pe an, dar mierea este deosebit de delicioasă. Acest grup de albine este reprezentat prin aproximativ 500 de specii. Chiar dacă denumirea este de albine fără ac, ele prezintă un ac redus care nu poate fi folosit pentru apărare. Albine fără ac pot fi găsite în majoritatea regiunilor tropicale și subtropicale ale lumii, cum ar fi Australia, Africa, Asia de Sud-Est și America.

Există și diferențe numerice între coloniile de Apis mellifera și celelalte tipuri de albine sau bondari. Spre exemplu numărul de bondari care se ocupă de îngrijirea larvelor, construirea cuibului, colectarea hranei etc. poate fi sub 50 de indivizi până la peste 400 (în funcție de specie), în timp ce la albinele melifere acesta este cuprins între 10000 și 50000. Trântorii care au ca principal scop fecundarea mătcii sunt în număr de 0-50 în funcție de specie și de sezon la bondari, respectiv 100-500 la albinele melifere.

Caracterele generale ale himenopterelor

Himenopterele prezintă următoarele caractere generale :

. metamorfoze complete ;

. metatorace sudat la primul segment abdominal, care, redus la jumătatea superioară, este separat de al doilea segment abdominal printr-o gâtuitură mai mult sau mai puțin accentuată;

. nervația aripii delimitează în aripa anterioară maximum șaisprezece celule închise;

. tuburile lui Malpighi, numeroase (de la zece la o sută).

Sunt de o mare importanță si alte caracteristici, mai puțin constante ;

. două perechi de aripi membranoase cuplate prin cârlige (hamuli) ;

. piese bucale pentru lins și mestecat;

. dimorfism sexual evident ;

. creier bine dezvoltat;

. fenomene frecvente de partenogeneză.

Lucru evident, ordinul himenopterelor include, practic, toate insectele sociale, cu excepția termitelor, care sunt izoptere. Ordinul cuprinde de altfel foarte multe insecte care parazitează sau atacă alte insecte și care prezintă o nemaipomenită complexitate a comportamentului de prădare, de pontă sau de cuibărire. Sistemul lor nervos și organele de simț sunt dezvoltate în mod deosebit. Ele constituie, printre insecte, unul din grupurile cele mai evoluate.

Tabelul 1. Reprezentanți din superfamilia Apoidea

Fig. 1 Arborele filogenetic al apoidelor (după Ban-Calefariu, 2009)

Biologia și ecologia speciei Apis mellifera

Are cea mai mare arie de răspândire pe toate continentele, își construiește cuiburi din mai multe faguri cu celule de formă hexagonală, unde unde își adună rezerve mari de miere care în mod obijnuit, depășesc cu mult necesarul lor de hrană, fapt penrtu care prezintă cea mai mare importantă economică. Celulele de matcă sunt mai mari, au formă unei ghinde, fiind în număr de 20-30. Celulele de lucrătoare sunt mai mici decât cele de trântori, ambele având formă hexagonală. Albinile lucrătoare au lungimea de 9-14 mm, mătcile 15-30mm,iar trântori 13-16mm. Este o albina relați rascipibila și foarte bine adaptată condiților de formare.

Că urmare a adaptării la conditile de viață foarte diferite, albinile melifere prezintă variabilitate foarte mare, care a condus la formarea a numeroase subspecii și varietăți, ce se pot categoriza în trei grupe: rase europene, rase africane și rase orientale.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

Specii și rase de albine

Rase Europene

Albina carniloliana(Apis mellifera carnica)

Are o arie de răspândire foarte întinsă din Alpii meridionali în Grecia și în America. Culoarea albinelor și a trântorilor este închisă având inele abdominale cu perisori argintii. Este blanda, cu caracter liniștit pe fagure în timpul controlului, manifestând vitalitate și hărnicie. Are înclinații spre roire, construiește multe celule de trântori, capaceste mierea uscat. Este rezistență la iernat și folosește eficient rezervele de iarnă. Iernează, în general, cu o populație redusă. Este o albina mult apreciată, datorită producțiilor ridicate pe care le realizează și a rascibilitatii ei.

Albina caucaziană sursă de munte(Apis meliferă caucasica )

Este foarte productivă, puțin roitoare, blanda, valorifica culesul și pe timp mai puțin favorabil. Este cea mai bună polenizatoare a trifoiului roșu. Este răspândită pe toate continentele și cuprinde mai multe populații diferite că valoare și utilitate. Nectarul cules îl așează în mod compact.

Albina caucaziană galbenă de ses(Apis mellifera remiper)

Populează regiunile din sud ale Caucazului, fiind o albina foarte rascibila,observându-se cazuri frcvente de conviețuire a două mătci în aceias familie, capaceste umed mierea, în timpul roitului construiește un număr mare de botci.(Liviu Alexandru Marghitas 2008).

Albina italiană(Apis mellifera ligustica)

Rasă cea mai comună din America de Nord, America de Sud și sudul Europei. Albinele italiene sunt crescute în toată lumea în scopuri comerciale. Sunt foarte blânde și nu sunt predispuse la roire, producând un surplus de miere considerabil. Au puține caracteristici indezirabile. Coloniile tind să mențină populații mari de-a lungul iernii, astfel încât necesită mai multe resurse de hrană pentru a supraviețui în comparație cu alte subspecii din zone temperate.(după Spinola 1806)

Albina negra(Apis mellifera mellifera)

Datorită ariei de întindere , nu este de mirare că prezintă varietății locale. Cu totate acestea, caracteristicile tipice ale acestei albine sunt următoarele rezistență deosebită la geruri ierni, tendința redusă la roit, tendința sporită de apărare împotriva intrușilor,volum mare de polen colectat, spetanta mare de viață a albinei, inclusiv a reginei și caacitatea de a zbura pe distant mari.

Rase Africane

Albina galbenă africană(Apis mellifera adansonii)

Este cea mai precoce rasă din lume cu un ciclu de dezvoltare de numai 18 1/2 zile.

Are dimensiuni mici, culoarea galbenă, este foarte agresivă și foarte roitoare, nu este productivă. S- a extins în unele zone din America de Sud constituind un adevărat pericol datorită agresivității excesive.

Albina sub-africană(Apis mellifera capensis)

Este răspândită în zona Capului Bunei Speranțe de unde și-a primit și numele. Are lungimea trompei de 5,47mm, culoarea brună-închis, corpul acoperit cu perisori, asemănătoare cu albinele de la noi.

Albina telica(Apis mellifera intermissa)

Se găsește în nordul Africii și face legătură cu albina europeană. Albinele au culoarea neagră cu perozitate săracă. Mătcile lungi și subțiri au mișcări iuți. Albinele sunt agresive cu tendința mare de roire, propolizand abundent, au vitalitate și hărnicie mare, capacesc mierea umd. Sunt sensibile la acarioză și bolile puietului. Sunt cunoscute mai multe varietăți: albina iberică, albina franceză, albina elvețiană și albina engleză locală.

Albina egiptena(Apis mellifera lamarkii)

Populează valea Nilului, fiind irascibilă și roitoare. Nu prezintă interes economic deoarece este slab productivă și nu suportă iarnă pentru că nu-și poate formă ghemul.

Albina de Madagascar(Apis mellifera unicolor)

Este productivă și puțin irascibilă, este de culoare foarte închisă și are un instinct de roire foarte accentuată.

Rase orientale

Albina ciporiota(Apis mellifera cypria)

Are mare vitalitate, irascibilă, propolizeaza puternic și capaceste mierea umed. Primele trei tergite sunt de culoare oranj deschis, înconjurate cu chenare negre, care devin mai late pe segmentul al treilea. Toracele este oranj pal. În rasă pură nu este roitoare, având o dezvoltare foarte bună în primăvară.

Albina siriană(Apis mellifera syriaca)

Este răspândită în sudul Siriei și Liban, este ceva mai mare decât albina egipteană,are lungimea tronpei de 6,2mm și indicele cubital 2,30 având mătci foarte prolifice, ceea ce asigura obținerea unor familii foarte putrnice ce realizează producti mari de miere.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

Albina Israeliană

Este productivă, mătcile, prolifice, apară cuibul, puțin predispusă la roire, rezistă la intemperii, economisesc rezervele de hrană.

Albina iraniană

Este răspândită în nordul și nord-estul Siriei, inTurcia și este asemănătoare cu rasă caucaziană galbenă de ses. Are lungimea trompei de 6,31 mm și indicele cubital de 2,45.

Specii de albine

Albina indiana uriașă (Apis dorsata Fabr.) așa după cum îi arată numele, are cele mai mari dimensiuni și este răspândită în India,sudul Chinei, Sri Lanka și Filipine. Această specie își clădește cuibul în aer liber, dintr-un fagure verticalfixat pe ramurile copacilor sau de stânci. Mătcile au dimensiunimari (35-70 mm lungime), iar albinelelucratoare (14-16 mm).Încercările de a fi crescută în stupi sistematici nu au dat rezultate și datorită faptului că în cursulsezonului activ, în lipsa de cules, albinele migrează la mari distanțe părăsind cuibul clădit anterior.

Albina pitică galbenă (Apis florea Fabr.) trăiește în sud-estul Asiei, sri Lanka, Sumatera, Djawa și Filipine. Matcă măsoară în lungime circa 12 mm iar albina lucrătoare circa 6,5 – 7 mm.Datorită faptului că aceste albine prezintă o mare înclinație spre migrare și roire, nu se pretează laintretinerea în stupi sistematici.

Albina indiană (Apis indică Fabr. sau Apis cerana) este răspândită în India, Asia de sud-est, China,Japonia, Filipine, și regiunile orientale ale Uniunii Sovietice. Își clădește cuibul în scorburi având celule sifaguri de dimensiuni variabile. În general sunt blânde permițând a se umblă la stupi fără a se folosi fumul, propolizeaza mai puțin, nu acoperă crăpăturile din stup, matcă nu depune oale în mijlocul celulei, când sunt tulburate emite un suruiat specific numite schimmering. În plus nusi apară cuibul inpotriva dăunătorilor.

1.2.1. Anatomia corpului albinelor

Corpul albinei este alcătuit din cap, torace și abdomen. Părțile sunt unite mobil între ele, învelișul exterior al corpului este format din chitină și asigura că schelet exterior stabilitatea necesară.(Wolfgang Ritter)

(foto http://www.apiculturaonline.ro)

Capul,trunchiular, este prevăzut că la toate insectele cu ochii, antene și gură.Ambele antene ies afară din centrul frunți și este alcătuit din mai multe segmente, ele conțin multe organe de simt folosite în principal la miros, gust și pipăit. Pe părțile laterale ale capului se află doi ochi compuși , alcătuiți fiecare din mii de ochi simpli.Organele gurii sunt specializate la albine pentru mușcat și supt cu mandibulele ia prelucrează ceară, propolisul ,polenul și alt substanțe. Trompa servește la extragerea nectarului și a mieri. Aparatul bucal este diferit alcătuit la fiecare albina lucrătoare, trântorilor și mătcii. (Wolfgang Ritter)

(foto http://www.apiculturaonline.ro)

Matca Trantor Lucratoare

(foto http://www.apiculturaonline.ro)

Toracele

Toracele albineleor constă din 4 segmente care s-au sudat într-o carapace. Zona toracică include toate organele de locomatie ale albinei. Pentru curățirea corpului se află pe călcai și tars perisori de lungime deiferite care formează perii. De o deosebită inportant este pieptenele pentru antene de pe picioarele anterioare: cu ajutorul lui își pot curată antenele. Ambele perechi de aripi sunt plasate modil între suprafață ventrală și cea dorsală. (Wolfgang Ritter)

(foto http://www.apiculturaonline.ro)

Abdomenul

Abdomenul este alcătuit din 7 segmente din care primul pătrunde în torace,fiecare secment constă dint-un tergit și un sternit mai mic. Segmentele se suprapun că țiglele și sunt unite printr-o membrană. Prin diferite mușchi abdomenul se poate tinde sau scurtă, de exeplu pentru respirație. Ele conține cele mai importante părți ale sistemului digestiv,

numeroase glande și organe reproducatoarecum ar fii: glande mandibulare,glande fringine,glande olgactive și glande endcrine. (Wolfgang Ritter)

(http://www.proapicultura.ro)

Componența coloniilor de Apis mellifera

Albinele se dezvoltă printr-un proces numit metamorfoză completă. Spre deosebire de alte insecte holometabole, albinele își completează întreg ciclul de viață în același loc, respectiv o celulă dintr-un fagure de ceară. Stadiile de dezvoltare sunt reprezentate de: ou, larvă, nimfă, adult.

Oul:oule depuse pe fundul celulelor au forat alungită asemănătoare unor bastonașe lungi de 1,4-1,6 m, sunt curbate către partea dorsală și rotunjite la capete, polul oral sau cefalic are un orificiu numit micropil, pe unde va pătrunde în ovul spermatozoidul pentru fecundare. Culoarea oului este albă. În celulele de albine lucrătoare și botci ouăle sunt fecundate și din ele vor ecloza albine lucrătoare și mătci, pe când în celule mari și largi de trântori oule sunt nefecundate.

Larvă: din ziua a patra, numai larvele de matcă sunt alimentate în continuare exclusiv cu cantități mari de lăptișor, iar cele de lucrătoare și trântori cu un amestec de miere, polen și apă. O larvă în intereg stadiul larval este vizitat de 1000ori de către albinele doici.

Nimfa (pupă):cu incepatul capaciri larvelor trece larvă în stadiul de ninfa,stadiul de ninfa la matcă e mai redusă.

Adultul: durata de dezvoltare a celor trei tipuri de indivizi fiind de 16 zile pentru matcă, 21 zile pentru albine lucrătoare și 24 zile pentru trântori, numărul de zile putând oscila în funcție de temperatura din cuib.

Activitatea albinelor melifere în funcție de vârstă

Albinile lucrătoare execută toate activitățile necesare în familia de albine. Încă de la începutul vieții lor, ele se organizează în interiorul stupului și în funcție de vârstă vor avea diferite sarcini, sau la aceias vârstă vor realiza mao multe activități. În deucrsul primelor 3-4 zile de la ecloziune, albina este relativ inactivă, contribuind prin prezența să pe faguri la procesul incubatiei. Apoi participa la curățirea și pregătirea celulelor în vederea depunerii ouălor de către matcă. Albinele cu vârstă între 3 și 6 zile alimentează larvele mai vârstnice cu un amestec de miere și păstură, cele cu vârstă între 6 di 13 zile produc lăptișor,cu care alimentează larvele mai tinere, iar între 13 și 18 zile albinele participa la clădirea fagurilor, că urmare a dezvoltării glandelor cerifere. După acesta vârstă ele efectuiază lucrări de curățire a cuibului, ventilarea acestuia, precum și pază urdinișului împotriva albinelor hoațe și a dăunătorilor. În mod obișnuit, după 21 de zile, albinele devin culegatore de polen, nectar și apă, activitatea pe care o desfășoară până la vârstă de 35-40 zile, când acestea mor.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

Creșterea și îngrijirea familiilor de albine. Tipuri de stupi utilizați.

Este activitate sistematică. Apicultorul trebuie să țină cât mai bine evidență activității și evoluției familiilor de albine, de obicei ajutându-se de un jurnal, deoarece neefectuarea la timp a lucrărilor de întreținere poate duce la pierderea stupilor. Este bine că în acest jurnal să se țină și evidență produselor apicole rezultate căci cu cât mai mult informații despre un stup, cu atât e mai ușor de prevăzut evoluția lui viitoare. Lucrările pe care apicultorul trebuie să le efectueze în stupina trebuie să se sincronizeze cu ritmul actitatilor pe care albinle le desfășoară în funcție de anotimp.

Primăvară stuparul trebuie să facă un diagnostic asupra stări familiilor și să aprecieze starea în cae acesta au ieșit din iernat. Când temperatura exterioară trece de 120C albinele începe zborul de curățire. Pentru stimularea zborului de curățire se administrează apă caldă îndulcită în care se adaugă sare în concentrație de 0,5g/lirti. În cazul familiilor slabe se recomandă hrănirea lor cu sirop de zahăr sau alte suplimente.

Activitatea de vara începe odată cu înflorirea salcâmului, moment în care poate pleca în cules pastoral albinile. În această perioada albinele ies la cules și fac provizii importatnte de miere, polen și mâna. De câte ori se inpune, apicultorul poate extrage mierea sau recolta polen și alte produse. Tot acuma acesta poate să-și sporească numărul familiilor de albine prin roire naturală sau artificială.

Iarnă stuparul intervine foarte puțin în viață familiei de albine, de obicei mulțumindu-se să controleze starea lor prin ascultarea stupilor. (Liviu Munteanu 2007)

Stupul multietajat

A fost conceput de Langstroth și perfecționat de Root. Specific acestui stup este inversarea corpurilor, adică corpul superior în care s-a dezvoltat cuibul familiei se coboară pe fundul stupului, iar în locul sau se așează corpul de jos cu faguri goi. În corpul de jos, puietul va ecloziona și va elibera celulele. Iar printr-o nouă inversare, cuibul familiei ajunge iar jos, asigurând spații pentru extinderea creșterii puietului în corpul de sus, în corpul cu faguri goi.

Spațiile mici dintre ramele diferitelor corpuri permit o comunicare ușoară a albinelor în ghem, lucru deosebit de important în timpul iernării, când albinele pot transmite ușor hrană de la un interval la altul. Stupul multietajat este format din următoarele părți: soclu, corpuri, podișor, podișor separator, ramă de ventilație, capac, rame, alimentator, bloc pentru ordinis, închizător pentru urdiniș și accesoriile de fixare.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

(http://www.apicultura.freesoul.ro)

Stupul vertical cu magazine

Stupul vertical cu magazine (RA 1001) este format din următoarele părți: soclu, corp, magazine de recolta, podișor, capac, diagramă, rame și blocul de urdiniș.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

(http://www.apicultura.freesoul.ro)

Stupul orizontal

Este ușor de exploatat și constă dintr-un singur corp cu capacitatea utilă pentru albine de 116 litri, în care mărirea cuibului se face lateral pe orizontală și permite introducerea a 23 de rame cu dimensiunile exterioare 435x300x25mm, în care sunt contruiti fagurii. Cuibul alacatuit din totalitatea fagurilor ocupați de larve, puieți și hrană trebuie lărgit, micșorat sau inpachetat, în funcție de puterea familiei, de abundență culesurilor, de condițiile etc. Intrarea și ieșirea albinelor în și din stup se face prin urdisuri, prevăzute cu scânduri de zbor.(Păscut Călin Gheorghe 2008)

(http://www.apicultura.freesoul.ro)

Pavilionul apicol

Pavilionul apicol este o contructie de cherestea, metal sau alte materiale, în care sunt adăpostiți stupii, temporar sau permanent. Fiecare stup din pavilion are deschideri spre exterior, iar în interior există un spațiu sufficient pentru apicultor, astfel că el poate interveni la fiecare stip ori de câte ori este nevoie. Pavilioanele mai sunt dotate cu spații pentru lucru, odihnă sau alte amenajări și instalații. Pavilioanle pot fi fixe sau mobile, dar cele mai răspândite sunt cele mobile, în care stupii sunt adăpostiți în mod permanent. Corpul stupului are pe peretele dinspre culuarul pavilionului o fereastră acoperită pe partea interioară cu plasa deasă din sârmă zimțată care oprește ieșirea albinelor, iar la exterior o ușita mobile prin care se asigura ventilația.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

Hrana artificială a albinelor

Siropul de zahar (uz apicol)

Este un înlocuitor al mierii.Perioada de folosire este cuprinsă între debutul primăverii (1-10 martie) și începutul toamnei(maxim 15 septembrie).Siropul de zahăr se prepară în următoarele concentrații:1/1 , 3/2, 2/1.La 1/1,adică 1 litru apă și 1 kg zahăr rezultă 1,6 l sirop de zahăr;la 3/2,adică 3 kg zahăr și 2 litri apă rezultă 3,8 litri sirop de zahăr; la 2/1,adică 2 kg zahăr și 1 litru apă rezultă 2,2 litri sirop de zahăr.

Apare întrebarea: ce concentrație folosim? Costică Antonescu recomandă : "cât privește concentrația siropului ,subliniez faptul că sunt mai avantajoase atât pentru albina cât și pentru crescător,concentratiile 2/1 sau 3/2.Acest lucru se impune prin aceea că la concentratiile mai reduse albinele consumă mai mult zahăr pentru prelucrarea siropului "mierea" (20% zahăr în cazul concentrației 1/1 și numai 10% în cazul concentrației 2/1).În schimb la completarea rezervelor de hrană în decursul primăverii sau în cazul hrănirilor medicamentoase se folosește siropul în concentrație de 1/1."

Șerbetul de zahăr (uz apicol)

Unul din cele mai folosite produse în hrănirea artificială a albinelor este șerbetul de zahăr.Ușor de administrat, destul de ușor de pregătit este preferatul multor apicultori.

Pastă de zahăr pudra și miere

Un alt produs cu o eficientă mare, consumat cu plăcere de albine, ușor de preparat și administrat este pastă de zahăr pudra și miere. La preparare se vor avea în vedere următoarele: folosirea unui zahăr pudra de calitate; mierea să provină de la familii sănătoase; mierea să nu fie cristalizată (sau cristalizată fin,de consistentă untului).

Capitolul II

2.1. Material și metodă

Com.Camar de unde vin probele care au fost analizate este situate în N-Vestul, județului Sălaj, vegetația zonei este reprezentată de păduri de foiaose și formațiuni de ierburi reprezentate de pășuni și de pajiști. Albinele moarte au fost colectate din faguri la sfârșitul ierni în februarie 2014 și au fost analizate cu ajutorul stereomicroscopului în cadrul laboratorului de Protecția Pădurilor Depatramentul de Silvicultură Facultatea de Protecția Mediului. Identificarea să bazat pe observați făcute pe larve pupe și adulții găsiți în probele de albine moarte.

2.1.1. Localizarea studiului

Studiul a fost localizat la Com, Camar jud Salaj de unde au fost aduse si colectate probele de control. I

2.1.2. Descrierea stupinei din care au fost luate probe

Stupina de unde a fost luate probele a fost stupine de tip orizontală, familiia de albine nu era slabă și nu se observă nici o urmă de siptome de inbolnavire a lor, erau active și curățau stupina de mizeria adunată în timpul ierni.

2.1.3. Descrierea plantelor melifere din zona investigată

Multe plante sunt melifere, dar substanțele produse de ele nu pot fi recoltate de albine datorită fizionomiei acestora (mărimea și forma corpului, lungimea proboscisului) sau adaptărilor suferite de către plante). Flora României este bogată și variată, cuprinzând peste 390 de specii melifere (Iordache și al., 2008). Ponderea cea mai importantă o au speciile de salcâm, tei, floarea soarelui, leguminoasele furajere, pășunile și fânețele. În fondul agricol, cele mai mari suprafețe de interes apicol sunt în zona colinară și montană (pășuni, fânețe, livezi pomi, culturi de leguminoase furajere).

Baza meliferă trebuie să aibă specii cât mai variate și cu înflorire defazată în timp. Pentru dezvoltarea unei familii normale de albine trebuie să asigure posibilitatea acumulării pe durata unui an a unei cantități de 120 kg de miere (30 kg miere marfă, 90 kg miere consum albine). Deplasarea pe distanțe mai mari duce la: micșorarea numărului de zboruri zilnice, consum de nectar din gușă în timpul zborului, crește uzura albinelor culegătoare.

Clasificarea plantelor melifere poate fi făcută după produsele recoltate de albine în 3 categorii: nectarifere, nectaropolenifere și polenifere

Plantelele nectarifere (bumbacul, măzărichea, pălămida, etc.) produc doar nectar și nu ocupă suprafețe mari.

Plantele nectaropolenifere (salcia, salcâmul, pomii fructiferi, păpădia, etc.) furnizează albinelor atât nectar cât și polen. Sunt cele mai răspândite și cele mai importante plante pentru apicultură.

Plantele polinifere (macul, porumbul, cânepa, etc.) produc doar polen. În flora României sunt în număr foarte scăzut.

După habitatul în care se găsesc se pot clasifica în:

plante melifere erbacee din păduri

plante melifere din pășuni și fânețe naturale

Plante melifere din livezi

După scopul pentru care sunt cultivate de om se împart în (clasificare botanică):

plante tehnice și furajere

plante legumicole

aromatice și medicinale

plante care sunt cultivate în mod special pentru valoarea lor meliferă sau amestecuri de plante melifere, pentru maximizarea producției apicole și a randamentului solului.

După perioada de înflorire, se disting 4 grupe (clasificare apicolă): prevernală, vernală, estivală și autumnală

Clasificare cu un caracter practic: plante agricole cultivate, pomi și arbuști fructiferi, plante de pădure, plante melifere din fânețe și pășuni, plante special cultivate pentru albine.

Baza meliferă a comunei Camăr este destul de bogata in plante si arbori melifere.

Unele speci aflate in baza melifera a Com. Camar sunt reprezentate mai jos:

2.1.3.1. Plante melifere ierbacee din flora spontană și cultivate

Floarea soarelui (Helianthus annuus)

Frunzele are pețiolate, întregi, mari și cordate. Turpina se termină cu un singur caladitiu și unerori are mai multe ramnificati, inflorascente. clatidile mari cu receptor plan de culoarea galbenă, semințele flori sunt bogat în ulei conținând circa 55% ulei comestibil , și din care se mai fabrică și săpun. Turtele rămase că reziduri de la extragerea uleiului rezultă un nutreț bogat în protein. Perioda de insemanare este din aprilie până în mai. Înflorirea este în lunile 6-9, albinele adună nectar și polen și producția de miere este apreciată la 50-100k/h miere.

Lucerna (Medicago sativa)

Este plantă furajeră din familia leguminoaselor, este o plantă ierboasă care poate atinge 1m înălțime, rădăcina plantei atinge o adâncime de 4,5 m acesta caracteristică permite de a supravetui în perioda de seceta, la care la rădăcina sunt prezente nodozități unde trăiesc bacterii fixatore de azot cu care plantă trăiește în simbioză. Este o plantă perenă atinge vârste de 4 până la 12 ani în funcție de sol și regiune climatic, lucerna poate asigura o cantitate de 10t de fan la hectar. Înflorirea are loc în lunile 5-10 de unde albinele adun nectar, polen și producția de miere este apreciată la 25-200kg/h.

Păpădie (Taraxacum officinale)

Este o plantă ierbaceie cu Frunze lungi crestate și cu flori galbene grupate în capitule. Păpădia este găsită aproape peste tot unde se găsește vegetație de la câmpie până în zona sub alpină și pe marginile drumului. Păpădia reprezintă o plantă medicinală, curată organizmul, stimulează activitatea ficatului și vindecă diabetul.mai ajută și la vindecarea: anemiei, celulei, varicei, reumatismului inflamației glanglionilor. Salată de păpădie proaspătă curată organizmul de toxine. Înflorirea este în lunile 4-10 când albinele adună nectar, polen iar producția de miere este apreciată la 200kg/h.

Rapită mare (Brassica napus oleifera)

Este o plantă erbacee, anuală și cultivată care prefer aluviunile, cernoziomurile și solurile brun roșcate.

Are rădăcina pivotantă nelignificata, slab-ramificată, adâncă până la 60-80cmsi prezintă o tulpină erectă, înalta de 120-160cm și bine ramnificata. Frunzele sale sunt galbene ,brumate,verzui- albăstrui, bazele petiolate, lirate ,penatsectate, cele mijloci sessile , lanceolate și cele superior sessile. Prezintă flori galbene, cu polenizare entomofilă, care sunt grupate în raceme alungite, cu cele nedeschise așezate mai sus decât cele deschise și soiurile de primăvară înfloresc în perioada iulie-august, iar cele de toamna la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai, în ambele cazuri cu o periada de înflorire de aproximativ45 de zile, iar fructele ei sunt de tip silicvă cu poziție apropiată de orizontală.

Rapită mică(Brasica râpă oleiferă)

Este o plantă erbacee și poate fi anuală sau bianuală , existând și în stare sălbatică prin locuri ierboase uneori întâlnite în culturile cereale. Rădăcina este pivotantă are tulpină înalta de 30-40cm, ramificată și cu frunzele inferioare petiolate, cu lobul terminal mai mare, iar cu cele tulpinale mijlocii și superioare sesile. Florile viu-galbene care înfloresc în perioada aprilie-iulie și și prezintă fructe de tip silicvă comprimată lungă de 4-6 cm continad semite de culoare brun-închise.

Caracteristici melifere a rapiței mici și rapiței mari

Florile de răpită sunt căutate intens de albine, mierea de răpită este galbenă , uneori incoloră uneori cu aromă specifică și se cristalizează repede , uneori chear în faguri. Cantitatea de miere obținute de culesurile de răpită es de 40-50kg/ha, cantitatea generală de nectar de a la o floare este de 0,3-0,8mg pentru răpită mare și 0,1-0,5mg pentru răpită mică.(Petre Iordache 2007)

Cimbrisorul (Tymus serpyllum)

Este o plantă perenă, erbacee, la baza semilemnificata, tulpină are 3-5 cm înălțime, ascendentă. Frunzele sunt mici, aromatice, eliptice ovate sau rotunjite, petiolate, opuse, pubescente.Florile are culoarea de purpuriu închis sau roz, tub floral scurt, pubescent, în exterior corolla cu baza superioară ovate emarginată patru-unghiulară. Florile sale sunt așezate în verticele, grupate în capitule, formând covoare. Lunile de înflorire sunt între lunile 6 și 10.Are o producție de miere aproximată la 200kg/ha.

Facelia (Phacelia tanacetifolia)

Crește înalta de 40-60 cm, cu o tulpină ramnificata purtând astfel mai multe inflorescențe în formă de evantai a căror înflorire începe cu florile de baza. Perioada de vegetație la facelia este scurtă, de la răsărire până la înflorire trece 45-55 de zile , iar durata de înflorire este de 30-50 zile care depinde de evoluția factorilor climatici. În zona de câmpie are o durata de înflorire de 25-30 zile. Valoarea meliferă a faceliei este mare , de aceia albinele vizitează în tot cursul zilei, în condiții favorabile cantitatea de nectar secretată de o floare variază între 1 și 4,5 mg cu o concentrație de zahăr a nectarului de 28% (Crinu 1973), producții de miere la hectar 600-1000kg. În condiți de cultutra mai puțin favorbile cantitatea de miere la hectar poate să scadă sis a fie între 300 și 600Kg.

Trifoiul alb (Trifolium repens)

Este o planat erbacee perenă, întâlnită fregvent prin pășuni, buruienișuri de coasta, fânețe, de la câmpie până la etajul alpin. Prezintă o rădăcina pivotantă, ramificată, cu nodozități și o tulpină repentă, glabră, ramificată și cu rădăcini adventive la noduri. Frunzele sale sunt trifoliate, cu pețiol lung, cu foliole subsesile, obovate, cu margini dințate. Florile sunt albe, grupate câte 20-50 în capitule globuloase cu diametrul de 2-3 cm, cu calciu slab-bilabiat.Albinele vizitează foarte mult trifoiul alb în special în jurul orei 15. Mierea de trifoi alb este de culoare albă cu o savoare deosebită ea find bogată în vitaminele B1, B2 și C și se cristalizează lent. Cantitatea de nectar generate de florile trifoiului alb sunt de 0,04-0,6mg/floare cu o concenratie de zahăr 35-70% și o producție de miere apreciată la 100-250 kg/ha. (Petre Iordache 2007).

2.1.3.2. Plante melifere arbustive

Crusinul (Rhamnus frangula)

Arbustul este răspândit pe malurile râurilor, și prin crânguri.Este un arbust înalt de 2-5m, avan ramurile alterne lipite de spini. Scoarță este netedă de culoare brun cenușie la exterior și galbene la interior, lenticele așezat orizontale, frunzele sunt alterne de formă ovală ascuțite la vârf cu margina întreagă , netede și lucitoare, flotile sunt mici , de culoare roșie iar la maturitate devin negre-violete. Fiecare fruct are 2-3 semințe. Înflorirea este în lunile mai-iunie, producția de miere este apreciată la 30-100kg/ha.

Păducelul (Crataegus monogyna)

Este răspândit în Europa Centrală dar se poate întâlni și în Asiade Sud-Vest. Crește pe solurile calcaroase sub formă de tufișuri la liziera pădurilor. Este un arbust care atinge înălțimi de până la 2-6 m, are florile albe și fructele roșii ce au un miros characteristic și un gust amărui.perioada de înflorire este în lunile mai-iunie, de unde albinile adună nectar și polen iar producția de miere este apreciată la 35-100kg/ha.

Porumbarul (Prunus spinosa)

Porumbarul poate fi întâlnit de la câmpie până la zonele montane (1400m) ia se poate găsi frecvent la lizierea pădurilor, pe marginea drumurilor și a terenurilor cultivate, în regiuni calcaroase trăind împreună cu șocul, alunul și măceșul. Este un arbust sălbatic, înalt de 1-3m, cu ramuri spinoase cu flori albe și cu fructe seferice de culoare neagră. producția de miere este apreciată la 25-40kg/ha.

Alunul (Corylus avellana)

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puțin ramificate, ce ating o înălțime de 5 – 6 m. El crește rar că arbore când însă poate atinge 10 m înălțime. Un arbust poate atinge vârstă de 80 – 100 de ani. Mugurii sunt acoperti cu peri fini, ei fiind numiți popular mâțișori. Frunzele sunt zimțate pe margine, au o formă rotunjită fiind ascuțite la vârf. Față dorsală a frunzei este acoperit de peri, iar pe față ventrală se pot vedea nervurile. Lemnul alunului de culoare alb roșiatică, este un lemn de esență relativ tare, dar puțin rezistent. Scoarță de culoare gălbui cenuasie pe ramurile tinere este netedă, iar pe cele mai bătrâne au striuri longitudinale. Florile alunului sunt separate cele femininine de cele masculine, ei fiind numiți popular mâțișori.

Producția de miere este apreciată la 12-30kg/ha.

2.1.3.3. Pomii fructiferi

Mărul (Malus domestică)

Este un arbore de obicei de 4-12m înălțime, cu o coroana densă. Frunzele sunt de 3-10cm lungime, alternative, sipla cu o marginile zimțate. Florile au cinci petale care pot fi albe roz sau roșu, care produc nectar și polen, înflorirea are loc primăvară. Producția de miere este apreciată la 20-30kg/ha.

Cireșul (Prunus avium)

Cireșul este un arbore ce atinge înălțimea de 15 – 20 m, mai rar ajunge să aibă 30 de m. Pomul are o coroana circulară, sferică, crengile sunt în general scurte și groase. Coajă ciresului este friabilă de culoare cenușiu roșcată, tulpinile tinere au la început scoarță netedă urmând că apoi scoarță să devină zgrunțuroasă. Frunzele sunt de formă oval alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Lungimea frunzelor este între 6 – 15 cm, iar lățimea de 3,5 – 7 cm. Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte două sau câte patru, o floare având un diametru între 2,5 – 3,5 cm. Florile produc nectar și polen, producția de miere este apreciată la 20-40kg/ha. Fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la negru, ele fiind de formă sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6 – 25 mm în mijlocul fructului cărnos se află un sâmbure rotund, cu mărimea de 7 – 9 mm.

Prunul (Prunus domestica)

Crește în zone de înalta fertilitate, preferabil deluroase. Trunchiul sau are un duramen foarte dur, rezistă la apă, de culoare roșu maroniu învelit de un alburn de culoare dechisă prin care ciecula seva. Fructele sale cărnoase de culoare albastru închis sau gălbui, își găsesc multiple întrebuințări în industria alimentară. Florile sunt de culoare albă produce nectar și polen producția de miere este apreciată la 20-30kg/ha.

Părul (Pyrus communis)

Crește înalt de până la 10-20 m înălțime , trăiește în medie 65 de ani , are rădăcina lemnoasă și profundă, trunchiul drept, cularea gri cu coajă crepata, frunzele ovale până la 10 cm lungime cu un contur verde închis. Crește în regiuni cu climat temperat și umed, rezistă bine la frig dar verile călduroase și secetoase împiedică fructele să crească. Florile sale sunt albe sau roz cu petale de 1,5 cm ,produce nectar și polen, producția de miere este apreciată la 8-20kg/ha.

2.1.3.4. Plante melifere arborescente

Salcâmul (Robinia pseudacacia)

Provine din nordul Americii, primele culturi în România realizându-se în anul 1852. Este considerat în multe țări o specie invazivă. Crește pe orice tip de teren, cu rezistență bună la ger, suportă seceta și iubește lumina. Are o înălțime de până la 35m, cu tulpină dreapta și coroana rară. Scoarță la început este netedă și cu timpul formează un ritidom gros cu crepaturi adânci longitudinale. Frunzele sunt compuse penate lungi 25 cm cu un număr impar de 7-19 frunze impapripenat compuse eliptice rar mai lungi de 5 cm , stipele sunt transformate în spini apar câte 2 spini în dreptul frunzelor. Florile la salcâm sunt foarte parfumate , plăcut mirositoare de culoare albă are 5 zimți scurte, adunate câte 25-50 cu cu lungime de peste 15cm lungime că niște ciorchine. Fructele sunt lungi de 7-10 cm subțire 1-2 cm care poartă 4-10 semințe. Înflorirea este în lunile 5-6 după înfrunzire, florile sunt utilizate în fitoterapie și alimentative în medicină. Albinele adună nectar și polen de pe florile salcâmului, producția de miere este apreciată la 1000k/h.

Tei argintiu (Tilia tomentuosa)

Este o arbore melifer ce poate atinge 20-30 m înălțime, tulpină are de culoare brună-închis, are pe frunze pe față inferioară stelate arginți perenii formând astfel un toment des vizibil de la distant, este foarte răspândit în zonel calde formând astfel păduri de foiase și mixte.Formă coronei lat piramidal este rezistent la poluare . Florile sunt foarte plăcut mirositoare are culoare de verde-gălbui, fiecare floare are 5 sepale câte la înflorire cad 5 petale și numeroase stamina și un ovăr. Din flori se propagă ceai care se folosește și este bun pentru gripă, răceală și tușa.Înflorirea se efectuiază în lunile 6-7, florile produc polen și nectar, producția de miere este apreciată la 1200k/h.

Teiul cu frunză mică (Tilia cordată)

Este o arbore indigenă cu înălțime până la 20m , scoarță are netedă de cularea cenușie până la 20-30 ani după care se dezvoltă un ritidom negricios. Lujeri anuali sunt verzi-măslini până la roșcat, cu muguri ovoidali. Frunzele lat-ovate, relative mici de 5-7 cm lungime cu vârful brusc acuminat. Florile fără staminoidii, au 15-40 stamine, sunt galbene, slab mirositoare. Fructele sunt achene globuloase sau ovoidale, de 4-5 mm lungime, au pereți subțiri, fragile sparganduse ușor. Pretentile față de sol sunt mari, se dezvoltă bine pe solurile fertile, humifere bogate în subtante nutritive. Teiul pucis înflorește în mod normal în primele zile a lunii iunie, la 10-15 zile de înflorirea teiului cu frunză mare , durata înfloritului fiind cuprinsă între 8 și 12 zile, dependențe de conditile meteorologice. Cantitatea de nectar secretată de flori 0,15-0,35 mg/floare iar cantitatea de miere produsă la hectar este de 1000 kg.(Petre Iordache 2007)

Jugastrul (Acer campestre)

Arbore care depășește 15m înălțime rar se prezintă în formă de arbust, rădăcina să este pivotant- trasanta I are tulpină rău conformată, sinoasa, noduroasă și cu ritidom format încă din vârste mici, relative gros, cenușiu-gălbui. Coroana să este rotundă cu lujeri săi anuali bruni brun-gălbui. Frunzele sunt palmat-lobate, cu 3-5 lobi, de culoare verde închisă purtat de un pețiol lung 2-4 cm și conțin un suc lăptos.Inflorete în luna mai florile apărând o dată cu frunzele și având o culoare galbenă verzui, grupate câte 10-20 în inflorescențe colimbiforme. Jugastrul constituie una dintre cele mai valoroase surse melifere din zona pădurilor de foioase, după salcâm și tei, după zoan de câmpie și colinară. El pune la dispoziție albinelor nectar și polen din abundență și chiar mâna. Se consideră că această plantă meliferă importantă are o producție de miere de 350-400kg/ha și o pondere economică-apicolă mare.(Peter Iordache 2007).

Arțar tătăresc (Acer tataricum)

Este un arbore sau arbust care crește până la 10m înălțime cu rădăcina puternică, ramurasa și tulpină strâmbă, ramificată cu scoarță netedă și cenușie-întunecată cu o nuanță roșiatică sau vanață. Are Frunze întregi lat-ovate lungi de 6-9 cm, neregulat-dublu-serate sau ușor lobate, lucitoare pe față superioară și glabre pe față inferioară și cu pețiol lung de 1,5-5 cm, toamna frunzele se colorează roșu. Iflorirea în luna mai cu flori verzi-gălbui grupate în panicule erecte și florile apar după înfrunzire. Este întâlnit frecvent prin păduri și tufărișuri la margini de păduri, în regiunea de câmpie și sporadic la dealuri. Arțarul tătăresc are un potențial melifer ridicat care contribuie la întrebuințarea și dezvoltarea familiilor de albine înainte de culesul de salcâm cu circa 2 săptămâni. El pune la dispoziție albinelor nectar, polen și chiar mâna.Producția de miere este apreciată la 300-600kg/ha.(Petre Iordache 2007)

Paltinul de câmp (Acer platanoides)

Este un arbore rezistent, cu lemnul alb și tare, cu frunze caracteristice, lucioase, despicate în cinci lobi lungi și ascuțiți, de 10 – 18 cm diametru, cu sinusuri larg rotunjite. Pețiolul frunzei este lung; frunză are o seva lăptoasă. Toamna frunzele se colorează în galben-auriu ajungând până la roșu. Are flori de culoare galben verzuie, grupate în inflorescențe care se deschid în aprilie-mai înaintea apariției frunzelor. Fructul este format din două samare alăturate, de 8 – 10 centimetri, cu aripioare late ce formează un unghi obtuz.Arțarul este iubitor de climat călduros dar rezistent la geruri. Crește și se dezvoltă bine pe soluri uscate dar fertile cu conținut mare de calciu. Rezistă bine și la semiumbră. Crește până la 30 de metri. Este rezistent la fum și praf, motiv pentru care se folosește de-a lungul șoselelor și autostrăzilor, în perdele de protecție.Este un arbore cu frunze subțiri, palmate, fructe disamare cu aripi în unghi obtuz și are lemnul alb, elastic și rezistent. Formă coroanei este ovoidă cu ramuri divergente. A fost ales că simbol al Canadei, deoarece corespunde diviziunii teritoriale în zece provincii și trei teritorii.El pune la dispoziție nectar, polen și mâna, producția de miere este apreciată la 100-200kg/ha.

2.1.4. Prelevarea probelor din familiile de albine și analiza acestora

Capitolul III

3.1. Rezultate și discuții

Probele aduse din stupurii din Com, Camar au fost analizate la laborator de Protecția Pădurilor la Facultatea de Protecția Mediului cu stereomicroscolu unde a fost identificată o specie de coleopteră prădător, o specie de coleptera micetofag o specie de lepidopteră parazit o specie de acarian și o specie de derojdi.

3.2. Descrierea bolilor albinelor

3.2.1. Boli contagioase

Bolile contagioase la rândul lor se grupează în; bacteriene, virotice, micotice și parazitare.

(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

3.2.1.1. Boli contagioase bacteriene

Din acesta categorie face parte loca Americană, loca europeană, septicemia și paratifoză.

LOCA AMERICANĂ

Este o infecție bacteriană cauzată de bacteria Bacillus larvae în două forme: fie sub formă de bastonaș, fie de filament. Bastonasele cu flagel se înmulțesc repede prin diviziune, ele se umflă și formeză spori. Flagelii constituie în diagnosticul de laborator o dovadă importantă. Sporii sunt infecțioși și doar larvele pot fi infectate. Sporii sunt transmiși prin hrană administrată larvelor de către albinele adulte, unde în intestinu mijlociu al larvei pot germină 24 de ore în formă de bastonaș. După 48 de ore este necesar de 10000 de sporti petru infestare și după 5 zile de peste 10milioane de spori. De aceia infestația are loc la larvele mai tinere.

Răspândirea bolii: s-a dovedit că mici cantități de spori nu pot afecta colonia, dacă sunt infestate larve izolate atunci albinele le îndepărtează înainte să se formeze alte spori, find întrerupt lanțul infecțios.Albine sunt capabile să recunoască celulele încă inaite că căpăcelul să se schimbe în baza descompunerii bacterienei din celule.Puterea de apărare a coloniei de albine este stabilită și de capacitatea de a separă sporii din hrană și din gușă de miere cu ajutorul ventriculelor.Spro ajung în intestin unde jumamtate din ei germineza restul sunt eliminate prin fecale acesta atunci este problema când fecalele sunt depuse în cuib datorită unei alte boli.Când numărul de spori este scăzută , colonile se pot auto vindecă dar dacă numărul sporilor este foarte mare , această șansă scade din ce în ce mai mult. Răspândirea bolii de la colonie la colonie se realizează prin rătăcire a albinelor mai ales trântori se pot rătăci pe distanță de 7 până la 8 km . cu siguranță răspândirea are loc la furtișag de la colonile slăbite și infestate de bola.

Diagnostic: infestarea când a ajuns la un nivel înalt atunci se simte un miros ne palcut dar nu în orce caz se poate opserva acesta.petru o cercetare mai detailată se face o proba numit proba a chibritului:un chibrit se inpinge în masă cleoasa galben –cafenie până la culoarea cafelei cu lapte de sub capacele.Când acesta va fi scos cu grijă și se formează un fir lung atunci putem fi siguri că este prezent loca americană.Dar în orce caz identificarea patogenului se face în laborator pentru a află cu siguranță prezanta patogenului.

Combaterea bolii: medicamentele nu pot fi folosite pretutindeni și numai în anumite condiți.în Europa Centrală și de nord , omorârea coloniei este încă metodă cea mai folosită.Dar metodea de ardere este adaptată când colonia este mai slabă deja când colonile sunt încă țări sau în stadiu de slăbire e mai recombat să se realizeze combaterea cu medicamente.

Terapia medicamentoasă: ele pare puțin lipsit de sens pentru toate medicamentele cunoscute omoară nnumai formele de înmulțire ( formă vegetativă) dar nu sporii, așa dar ramani atâtea spori în colonie în cât boală după scurt timp reizbucneste. Măsuri de dezinfecție sunt foarte utile și de folos trebuiesc spălate curățate toate stupurile unde a fost prezența boală .Uneltele că dalta apicolă hrănitoarele și centrifugă de miere, dar și stupi de material plastic vor fi spălate cu leșie caldă de sodiu în concentrație de 3 până la 5% și în final acesta trebuie clătită bine cu apă curată.

Prevenirea bolii: când o stupina din împrejur este infestată cu loca americană , cu gru se poate preveni transmiterea agenților patogeni.ar trebui să se cumpere și să se folosească numai coloni cu certificat de sănătate și ar trebui să existe că cel care le vinde nu a folosit preventiv medicamente. Stupii în todeauna trebuiesc dezinfectati inaite de a fi folosiți (Wolfgang Ritter)

LOCA EUROPEANĂ

Agentul patogen Melissococcus pluton nu formează, că formă de durata, spori în sens propriu, ci o capsulă. Acesta oferă o protecție exterioară .formă de durata ajunge prin frână în larvă c și în cazul loci americane , vârstă larvei determina cantitatea de germeni de exemplu o larvă în vârstă de 48 de ore poate cu greu să fie infestată . agentul patogen în mod preponderent este găsit în intestinul mijlociu, în terminația acestuia încă înfundat acolo se înmulțește atât de rapid în cât larvele consumă hrană peste măsură , și astfel albinele adulte le cunosc și le îndepărtează. De obicei larvă moare din cauza toxinelor eliminate de bacterii, și se schiba culoarea din galben în cafeniu. Larvele care supraviețuiesc sun adese ori foarte slabe și galben ,subdezvoltate. Când intervine formarea sporilor, larvă întinsă sau pupă tranforma intro masă cu miros puternic și se întinde că un filament. în acest stadiu de multe ori se confundă cu loca americană. În miere , germeni trăiesc numai puține zile în polen mai multe luni. În fecalele de albine rămâne activ de la mai multe luni la mai mulți ani.

Răspândirea bolii: în interiorul coloniei este răspândită boală prin hrană care prin această cale ajung și în puiet. Atâta timp cât este atacat puietul necapacit albinele pot înlătura boală, dependent de cât de puternic este instictul lor de curățire. Dacă puternic presiune a infecției boală se răspândește atât de rapid în cât albinele nu mai pot curați celulele. Și matcă pare a fie un focar epidermic poate că în ea agentul patogen supra vietueste în periada fără puiet dar mai probabil este supravietuireain pereți celilelor în fecale și în resturile de ceară.(Wolfgang ritter)

Diagnostic: larvele răsucire sunt un simptom clinic tipic pentru loca europeană. Proba de chibrit ar trebui făcută:un chibrit va fi băgat în masă amorfă , cafenie și va fi scos ușor , dacă nu se formează filament loca americanna va fi exclusă , dar dacă se formează filament sau filamente trebuiesc analizate la laborator petru că și loca europeană formează uneori filamente. O pată pe interiorul căpăcelului dovedește în todeauna existența locii europene, la fel că și aglomerația cenușii-gălbui din intestinul larvei. Când este vorba de miros M. Pluton asociat cu Streptococus faecalis, mirosul este acru că și oțetul. Dacă Bacillus alvei este preponderent , mirosul poate aminti ,că și la loca americană de cel al transpirației. Puietul se usucă pe fundul celulelor dar spre deosebire de loca americană solzi zac lejer în celulă și se evidențiază prein supra față netedă sistarlucitoare. În orce caz ar trebui trimisă o proba la laborator pentru a examinare pentru că poate există în aceias timp abele boli în aceias colonie și familie. Răspândirea bolii de la colonie la colonie se realizează de cele mai multe ori în rătăcire sau furtișag. Sau apicultorul prin schimbarea fagurilor.(Wolfgang Ritter)

Combaterea: adese ori loca europeană dispare fără a intrveni apicultorul. Colonia de albine reușește să învingă ușor infecția dacă au o sursă de nectar în todeauna.Combatrea boli se aseamănă mult cu comabaterea locii americane.

Prevenirea boli este foarte limitată , apicultorul trebuie să fie foarte atent can achiziționează coloni de albine și unelte noi , roiurile noi ar trebui ținute în carantină nu ar trebui intrebuimtata hrană străină , în special polen.

SEPTICEMIA

Este o boală infecțioasă a albinelor care apare tot sesonul este activ el find favorizată de conditile ne corespunzătoare de locuri umede și recoroase și de întreținere necuraspunzatore. Patogenul Bacillus apisepticus care este prezent aproape în todeauna în stupina și devine periculos numai atunci când rezistență organică a albinelor scade.Din punc de vedere morfologic el se prezintă că un bastonaș mic cu capetele rotunjite. El este distrus la 73 oC după 30 de minute și la 100oC după 3 minute.Contaminarea se realizează prin aparatul respirator de unde agentul pătrunde în hemolinfa unde se înmulțește și produce moarete prin septiemie.Pe cale digestivă contaminarea nu este obișnuit de oare ce conditile din intestinului albinelui nu sunt favorizabile. Evoluția boli este ușoară uneori vindecarea este automată atunci când cauzele care au favorizat apariția boli dispar sau se reduc.

Simptomele: albinele au hemolimfă cu aspect lăptos, contracți abdominale înainte de moarte, târâre în față urdinișului mor în număr foarte mare cadavrele se decompun foarte repede, devin fragile.

Tratamentul: s-a constatat că antibioticele previn unor eventuale coplicati în acest sens se recomnda folosirea oxitetraciclina sau eritromocina doză în 50ml , timp de 10 zile. Dar în primul rând se ia măsuri pentru indepartrea cauzelor care o produc cum ar fi umiditatea, înlocuirea macilor necorespunzătoare , famii slabe etc.( http://www.proapicultura.ro)

PARATIFOZĂ

Bola favorizează întreținerea necorespunzătoare a albinelor este o boală sporadică a albinelor adulte. Agentul patogen Bacillus parathyphi alvei se prezintă din punct de vedere morfologic că un bastnas cu capaturi rotunjite, lungi de 1-2 microni și lat de 0,3-0,5 microni.Contaminarea se face prin cale bucală prin intermediul apei infectate. Se multiplică germenul intens în intestinul albinei apoi străpunge în hemolinfa și astfel provoacă moartea prin septicemie. În interiorul stupinei bola se transmite prin albinele hoațe trântori etc

Siptomele: în formă acută boală provoacă moartea albinelor și depopularea famililor.Albinele bolnave numai pot zbura sau pierd din capacitatea zborului , se taresc în față urdinișului prezintă balonare de abdomen ,diare după care mor . foarte multe ori boală se confundă cu nosemă și acarioză de acea trebuie diagnostizat prin examen microscopic.

Tratamentul: tratamentul medicamentos este acelaș că și la locii europene și se mai dezinfectează materialul care a venit în contact cu albinele inbolnavite , ramele înlăturate cu diaree și schimbarea mătcii. .( http://www.proapicultura.ro)

3.2.1.2. Boli contagioase virotice

Virozele sunt boli infecto-contagioase produse de virusuri care afectează ață regnul animal cât și regnul vegetal. Cele mai răspândite boli virotice sunt:puietul în sac și boală negra.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

PUIETUL ÎN SAC

Este o bola puietului de albine mai puțină răspândită find favorizabila de factorilor nefavorabili de mediu. Agentul patogen este un virus filtrabil Morator aetatule, dar compoziția ei biochimică nu este încă cuniscut. Rezistență virusului nu este prea mare astfel suspendat în apă piere după 10 minute la 590C, iar în miere și glicerină în aceias timp 700C. Razele solare îl distrug în 4-6 ore . în faguri cu miere rezistă aproximativ o luna iar procesele de purefactie îl inactivează după 2-3 zile , iar în mediul uscat moare după 4-7 ore.contaminarea se realizează pe cale bucală cu preluarea hranei infestate find mai ales receptive larvele în perioada de transformare . Apariția bolii este favorizată de răcirea bruscă a timpului și ploi îndelungate și ea poate apare în tot timpul sezonului active. Evoluția bolii depinde de puterea familiei cum ar fi exemplu dat u cules bun, poate determina vindecarea fără a intervenția apicultorului.

Simptomele: moartea puietului se produce după capacire , larvele devin galbene cenusi sau brune capul cu o culare mai închisă decât corpul sunt intorse cu partea ventral în sus luînd aspect unor pungi. Acest conținut nu este vâscos sau filant , nuă are miros .prin usacare corpul se transformă într-o crustă.

Tratamentul

Este asimilat cu cel aplicat al locilor, rezultate satisfăcătoare dând cloromicetină.

( http://www.proapicultura.ro)

BOALĂ NEAGRĂ

Cusnoscuta sub nume și de bola de pădure sau paralizia apare vara dintre culesuri.

Agentul causal al acestei boli un virus, etiopatogeneza acestei boli nefind inc ape deplin eliciodata.bola poate fi generate de o tulburare a metabolismului proteic cauzat de diferite sortui de polen ciuperci, sau uenel substanțe chimice sau condiți nefavorizabile.

Simptome

Albinele își pierd capacitatea de zbor, se taresc în față urdinișului fac mișcări dezordonate corp negru abdomenul mărit, mor cu aripile ținute în for a de acoperiș depărtate în jos.

Albinele afectați nu mai adună reserve de miere ci consumă ce a ce culeg .albinele bolnave cad de pe faguri și se agită pe fundul stupului unele ies afară , se agită și au trompa întinsă nu pot stă în poziția normal .

Tratamentul

Medicamentos nuă fost eliberat până în prezent, este recomandată pe lângă măsuri de igienă, schimbară mătcii la familiile bolnave sau administrarea a 250ml de sirop călduț cu adaus de 10% lapte de vacă fiert, tratament care combate eventualele intoxicații sau craiente proteice.

3.2.1.3. Boli contagioase micotice

Micozele sunt boli infecto-contagioase produse de ciuperci și ele evoluiaza sub influență condiților de mediu, putând produce în anumite împrejurări pagube inseminate. Aceste boli micotice sunt reprezentate prin: ascosferoza, aspergiroza și melonoza.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

ASCOSFEROZA(Puietul Văros)

Ascosferoza este o ciupercă parazită ce atacă puietul capacit și necapacit și apare în familiile negrijite suficient, de regulă în lunile aprilie-mai, crește că intensitate în iunie și regenerează în iulie-august.

Etiologie

Agentul patogen este o ciupercă numită Ascosphaera apis care are micelii de ambele sexe. Când cele două tipuri de micelii se întâlnesc rezultă ascele, niște formațiuni capsulare care conțin spori și a căror viabilitate este foarte mare. Ciupercă se dezvoltă foarte bine la temperatură de 20-30°C, sporii având o mare putere de conservare (10-15 ani), rezistă la acțiunea vaporilor de formol și a fumului de sulf.Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul albinelor care îndepărtează puietul bolnav și transmit astfel boală altor larve sănătoase. Dezvoltarea micozei este favorizată de temperatura și umiditatea care se întâlnesc în familiile de albine slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trântor, deoarece acesta se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută și căldură mai redusă, apoi se extinde asupra puietului de lucrătoare și chiar pe cel din botci.

Simptome

Larvele se înnegresc, își pierd segmentația, pielea se asprește și se acoperă pe tot corpul cu un miceliu alb, rămânând liber numai capul larvei, care apare că un buton uscat. Larvă moare, iar în urmă evaporării apei, își reduce volumul, se usucă, devine dura asemănătoare unor pietricele de var, de unde și denumirea populară de "puiet văros". Culoarea ei este albă-gălbuie, atunci când a fost parazitată cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci când miceliile s-au contopit și au dat naștere la corpi fructiferi.Puietul mumifiat este răspândit neregulat pe suprafață unui fagure și nu adera de pereții celulei, putând fi scos de albine. Larvele îndepărtate din celule sunt răspândite în față urdinișului sau pe scândură de zbor, boală fiind astfel foarte repede recunoscută de apicultor.

Tratamentul se face cu rezultate mulțumitoare cu Micocidin și Codratin. În funcție de mărimea populației de albine și de intensitatea infecției se administrează câte 100-150 g Micocidin, prin împrăștiere cu mâna peste rame. Tratamentul se repetă de 3-5 ori, primele două tratamente făcându-se la interval de 3-4 zile, iar ultimele la 7 zile. Dacă infecția este gravă se poate administra și sub formă de sirop (1 kg Micocidin la un litru de apă), de 3 ori, câte 250 ml, concomitent cu primele trei administrări de Micocidin pulbere.Codratinul se poate administra fie amestecat cu zahăr pudra în proporție de 25 g la un kg zahăr, fie dizolvat în soluție de zahăr (30 g zahăr la un litru apă), în proporție de 25 g preparat la un litru soluție. În funcție de mărimea familiei de albine și intensitatea infecției, se administrează 100-120 g preparat diluat în zahăr pudra, cu mâna sau cu o sită printre rame, peste albine.

Tratamentul se aplică de 4-5 ori, primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.Când infecția micotică este mai intensă, concomitent cu pudrarea se administrează câte 250 ml sirop cu Codratin în hrănitor.Codratinul dizolvat în soluție de zahăr mai poate fi administrat și cu ajutorul unui aspirator, câte 200 ml pentru o familie, tratandu-se astfel toate ramele cu sau fără puiet pe ambele părți de 5-6 ori. Primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.

Se recomandă că acest produs să nu se administreze în timpul culesurilor principale, iar fagurii goi de la rezervă, din stupinele infectate, înainte de a fi introduși în stup, să fie aspersati sau stropiți cu o soluție de zahăr cu Codratin și lăsați să se usuce.

Tratamentul se aplică la primele semne de boală sau în stupinele care în anul precedent au avut micoză înainte de apariție. "Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură", producătorul acestui medicament, mai recomandă că în situația în care după vindecarea clinică apar din nou factori favorizanti dezvoltării micozelor, să se intervină cu una sau două administrări cu Codratin pentru a preveni recidivă.În cazul în care în stupina apare odată cu această boală și loca americană sau europeană, în Codratinul diluat cu pudra de zahăr se adaugă 2,5 g teramicină sau oxitetraciclina, se omogenizează și se presară printre rame, peste albine, respectând același protocol că și în cazul micozei.De asemenea schimbarea mătcii familiilor bolnave este o măsură recomandată pentru eradicarea bolii.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

ASPERGILOZĂ(Puietul pietrificat)

Este o boală miotică ce atacă larvele, ninfele și albinele adulte.Este o boală periculoasă transmisabila omului căruia atacă mucoasa ocular și cele ale aparatului respirator.

Etiologie

Boală este provocată de ciupercă Aspergillus flavus și uneori de Aspergillus niger.

Contaminare:Ciupercă este foarte răspândită în natură și albinele vii frecvent în contact cu ea.Pătrunsă în cuib boală se extinde asupra puietului și albinelor vii, contaminarea facânduse pe cale bucală odată cu consumul de nectar polen sau apă infectată.Miceliul traveseaza peretele intestinal, se înmulțește și distruge organelle interne astfel provocând moartea albinei. Aspergiloză apare mai ales la familiile de albine care au avut un cules abundant de polen, când datorită de netasarii corespunzătoare a acestuia în cellule, pasture este cuprinsă de ciupercă. Evoluția bolii este favorizată de acțiunea factorilor nefavorabili de mediu în special de umiditate.

Simptome

La început ciupercă se dezvoltă pe faguri su pasture și albine moarte, după care trece pe larve care se deshidratează, devin de consistentă dura(puietul pietrificat) și capătă culoare gălbuie.

La albinele adulte micelilul de nuanță verzuie apare pe suprafață corpului, în spatile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave devin la început neliniștiți, apoi prezintă mișcări anormale, cad de pe faguri nu pot zbura, paralizeaz și mor.

Tratamentul

Este indentic cu cel aplicat în cazul ascosferoze, iar în cazul în care sunt atacate și albinele adulte, întreagă familie se arde. Deoarce aspergiloză se poate transmite și la om, provocând grave afecțiuni, și se recomandă că personalul care devine în contact cu albinele să poarte masca de tifon, inbibata în antiseptic sau cel puțin în apă pentru a proteja căile respiratorii. .

( http://www.proapicultura.ro)

MELANOZA

Este o boală care afectează aparatul genital al mătcii și glandele salivare ale albinelor lucrătoare.

Etiologia

Agentul pathogen este ciupercă Melanosella mors apis, care crește numai pe medii special de cultură, ele find localizat special în ovare. Contaminarea se realizează pe cale bucală, mai întâi sunt afectate albinel lucrătoare apoi patogenul se înmulțește în glandele salivare și de aici se transmite odată cu lățișorul de matcă.

Simptome

Mătcile atinse melanoză prezintă inapetență, încetează treptat demunerea ouălor, au abdomenul mărit, mobilitate redusă cad de pe faguri. Mor după câteva zile. Melanozele afectează mătcile indifferent de vârstă și se pare că este influențată de uni factori de mediu și în special de timpul rece și umed. Există posibilitatea că boală să fie introdusă în stup odată cu mierea de mâna.

Tratementul

Tratementul medicamentos nu a fost elaborate încă, motiv pentru care se recomandă înlocuirea mătcilor bolnave și crearea unor condiții optime de dezvoltare a familiilor de albine.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

3.2.1.4. Boli contagioase parazitare

Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de paraziți, organisme care trăiesc temporar sau permanent pe corpul sau organismul altor viețuitoare, hrănindu-se cu sângele sau cu hemolimfă acestora.După localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze și ectoparazitoze.

NOSEMOZĂ

Este o boală de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită și evoluiaza în formă acută dar și eruptivă cu manifestări puternice. Apare mai ales după iernare , la începutul primăverii putând astfel provoca depopularea famililor de albine can acestea sunt rău întreținuți și iernate necorespunzător.Acțiunea parazitului este favorizată atunci când există famili slabe, de culesul de nectar și polen slab de umezeală de timpul nefarabil.

La infestare incipientă cu nosema semnele clinice sunt mascate find vizibil atunci când încărcătură per individ de paraziți ajunge la o anumită limita.nosemă netratată la timp scurtează viață albinelor, reduce drastic capacitatea de producție. În final se ajunge la dispariția definitivă a familiilor, printro decimală rapidă.

Agentul patogen este protozorul unicelular nosemă apis , care se localizează în peretele intestinal împiedicând astfel digestia și asimilarea hranei. Sporii de nosemă apis au formă unor corpusculi ovali strălucitori , lungi de 5-6 microni și lați de 2,5-3 microni.suspendați în apă sau miere sunt distruși și la temperatura de 500C după 15 minute . la temperatura camerei la 22-240C rezistă 2 luni iar la frigider numai 3 saptamanni. Spori în cadavrele uscate s econserva 1 an în excrementele usacate 2 ani iar în miere aproximativ 258 de zile, în faguri 4 luni și 2 ani.

Contaminarea se face pe caale bucală prin consumul de apă sau hrană infestată .Boală se mai transmite prin miere, polen ,prin furt,inventar, trântor prin roirea famililor bolnave sau prin practicarea stupăritului rustic.

Nosemă mai poate fi transmisă și de indivizi care trăiesc în stup de exemplu de molia cerii.

Nosemă apis poate apărea sau favoriza apărarea lui maimulti factori cum ar fi :

Iernarea pe miere de mâna

Lipsa mătcii în timpul iernări

Prezența unei mătcii neinperecheate

Imposibilitate de zborului de curățire

Ierni lungi și umede

Simptomele

În formă latentă de boală manifestările nu se realizează de aceia și este greu de diferențiat de albine sănătoase.familile de acesta formă se dezvoltă foarte greu , prezintă pete mici de diaree și înregistrează o mortalitatte sporită. Albinele bolnave prezintă diareie de culoare brună deschisă au abdomenul umflat și nperd din capacitatea de zbor tremură și se taresc în față urdinișului , paralizează și mor în masă. Dacă moartea este provocată de bola nosemă apis atunci albinele au picioarele adunate sub torace și aripile întinse.

Când nosemă este asociată cu diareie este greu de identificat care boală este defapt.

Mătcile infestate sunt la început mai agitate apui devin apatice și cu o mobilitate redus cad depe faguri numai depun aoua , nu se mai hrănesc și după un timp mor.spre deosebire de albinele adulte mătcile nu reprezintă diareie la infestare.

Boală se paote observă cu ochuil liber dacă după moartea albinelor tăiem capul și permite să se observe unele modificări , dar diagnosticul mai precis este posibil mai precis prin examinarea de laborator cu microscop.

Măsuri igienice și sanitare de prevenintie și combatere a nosemozai

-înlocuirea fagurilor din stup la maxim 2-3 ani

– distrugerea fagurilor vechi sau noi care conțin pete diareice.

-strângerea și colectarea a tuturor resturilor din stup și arderea lor imediat

-curățarea stupurilor anuală cu sodă caustică

Tratament cu protofil

De obicei în românia această boală se tratează cu protofil , este un extras de ingrediente naturale care nu nu crează prejudici produselor stupului nici albinelor.

Se administrează protofilul se administrează în sirop câte 17 ml/l saun paște de zahăr sau miere câte 34ml/kg ,se administrează toamna în siropul pentru stimulare sau primăvară în pastă sau siropul de stimulare . tratamentul se execută de câte ori este nevoie cu o singură condiție cantitatea de doză de protofil să nu depasesca 80 ml/familie/an.

Tratament cu fumidilb

Nu prea este folosit de stupari de la noi dein țară . în principiu activ , fumibil b are la baza antibioticul fumagilin.

Se administrează în sirop amaestecat z: la o colonie mare 25g la 1l siropla un medie de 18g/0,750litri sirop iar pentru un roi 18g/0,500litri sirop.sunt două moduri de administrare în hrană albinelor cu preparatul livrat în hrănitor, prin pulverizarea pe rame și pereți stupului iar siropul rămas folosit că hrană.în total se administrează de 8 ori la interval de 7 zile între administrare.după cum se observă tratamentul este de durata și mai ales se realizaeza cu antibiotic este riscul de a contaminarea mieri dacă este făcut în plin sezon activ .

Concluzie

Orce tratament folosiți folosiți cu atenție respectați dozele recomandate și administrarea lor . și mai ales să fim atenți la curățirea și ținerea stupului în curățenie câte se poate de bună.(Wolfgang Ritter)

VARROOZA

Este o boală ectoparazitoza atât a albinelor adulte cât și a puietului în special celui de trântor.Boală a fost descoperită de E.Jacobsonde în 1904 în insula Java, de unde practice să extins în toată lumea , sin în Europa unde a apărut în anul 1967.

Varrooza este o boală ascunsă, parazitul acesta se ascunde în stup mai mulți ani fără să se realizeze o mortalitate anormală, până în ziua în care infestarea masivă duce la moartea familiei.

Descrierea;

Agentul patogen Varrooa jacobsoni, are că caracteristici femelă corpul lung de 1,1mm transversal lung și lat de 1,6mm de ctre culoarea maro roșiatic, având 4 perechi de picioare se fixează pe torace și pe abdomen și membre .

În perioadele de înmulțire ele depun 7-8ouă în celule cu puiet, din care după 2 zile ies larvele care se hrănesc cu sângele larvelor de albina, și după 7 zile se transformă în adult care se împerechează înaintea ecloziunea albinelor.

Masculinul după inperechere mor ele având culoarea albă –cenușie, de formă rotundă, așa dar din celule ies numai femele împerecheate. După această împerechere femelele trec la albinele lucrătoare, trântor și matcă, să se hrănească cu sngele acestora, care duce la moartea lor prematură.

Contaminarea:

Se face cu ajutorul albinelor care fură și a trântorilor.

Siptome

În perioada de iernare , parziti neliniștesc albinele determinând un consum mai mare de miere și astfel uplerea prematură a intestinului și apariția diareii. Primăvară can în celule cu puiet există un mare nr de puieți , albinele infestate vor fi neviabile, cu aripi nedezvoltate cu picioare deformate.ele cad astfel pe fundul stupului și sunt eliminate de albinele sănătoase.

Parazitul se poate descoperi cu ochiul liber pe trântori, pe albinele lucrătoare și matcă, și precum și pe puiet în urmă descapaciri celulelor.

La începutul infestări nu poate fi observat acarianul cu ochiul liber datorită numărului redus de paraziți și mărimea să mai ales că este așezarea să între inelele abdominale de unde nu se poate vedea decât marginea corpului.

După o perioada de 2-3 ani de la infestare numărul acarianului este foarte mare , se înmulțesc cu repeziciune , și când se ajunge că 20-30 % din albine sunt parazitate familia slăbește și moare.

Tratament

Datorită adaptarea parazitului la viață albinelor au fost utilizate în ultimi ani foarte multe substanțe antiparazitare și numeroase metode biologice tehnice și fizice de combaterea acestuia dar rezultatele nu sunt de loc satisfăcătoare.

Tratament cu varechet

Substanță activă răspândit prin fumigații acționeză prin contact molecular . este un medicament de sinteză cu un bun randament care administrat corect duce la reducerea masivă a paraziților . un dezavantaj este că prin modul de administrare fumugati nu acționează asupra puietului capacit.

De aceia cel mai eficient este să facem acest tratament toamna când nu există în stup acest puiet capacit. Modul de administrare se acționeză toamna la sfârșit de septembrie sau în funcție de vreme can deja puieți capacit au dispărut se face 3 tratamente , intervalul între tratamente să fie 7 zile iar temperatura să fie peste 12 0c.

Tratamentele se face dimineață de vreme sau seară când majoritate albinelor se află în stup , prin urdiniș așezată pe o tăbliță se introduce o bandă specila, aprinsă pe care picurăm substanță activă 2 picături pentru un corm mulți etajat , 3 picături pentru un corp Dadant și 4 picături pentru un stup orizontal .

Tratament cu mavrirol

Subtanta activă (mavrik) se administrizeaza sub formă de benzi textile, prezentrea este în role de 5 m , o cutie find folosit la 10 famili.

După terminarea cu varavhet și înainte de a se strânge albinele în ghemuri de iernare se introduc fasi de mavrirol, în mijlocil stupului dar având grijă să că acesta să nu între în contact cu fagurile. Mavrirolu va rămâne în stup 2-4 luni acționând latent prinj contact. Dar mare atenție la începutul primăveri trebuiesc coase benzille ptru că riscăm să contaminăm mierea. Se poate spune că tratamentul cu mavriril este o preungire fericită a celui cu varachet astfel find eliminați și paraziți care au mai rămas în stup.

Tratament cu acid formic

Acidul formic se găsește în multe alimente de aceia a și devenit un produs preferat. Folosirea lor însă de stupării români este la o scâr redusă .tratamentul cu acid formic e cel mai bine de aprobat după ce ridicăm mierea din stupi.

Modul de administrare

O plăcută de carton de 20 cm se îmbibă cu acid formic în concedratie de 60% , pentru un fagure se folosesc 2ml acid formic diluatdeci pt un corp dadant aproximativ 20 ml .Este de recomandat că plăcută de carton să fie pus pe fundul stupului și acoperit cu o sârmă care are găuri foarte mici pentru a evita contactul cu albinele . Timp de 6-7 zile ținem în stup după care 7 zile facem pauză și mai repetăm de 3 ori operația în total find realizate 4 tratamente. Temperatura la care este recomandat să facem tratamentul este de 12-250C.

Tratament cu metode bio

Acarianul varooa are o mare preferință , puietul de trântor , apicultorul trebuia să ia în evidență acest lucru și să profite de această slăbăciune a parazitului . Prima varianta ar fi aceea de a folosi ramă clăditoare pe tot parcursul anului și după ce fagurii cu celule de trântori sunt construiți însămânțați și capaciti să fie recoltați din stup.O a doaua varianta este de a introduce o ramă cu celule de trantorin toamna la marginea cuibului și la primăvară ridicarea acestuia după ce a fost însămânțată și capacita.

Trebuie menținută că aceste metode nu ne scapă de acarieni dar mai reducem din numărul lor.

Concluzie

Lupta cu acest adevărat distrugător este o lupta de durata lungă de timp, bine intales că mijloacele de combatere în România și în țoța lumea este largă sunt numeroase de substanțe care se poate aplică .Dar cea ce trebuie să știm și să luăm în evidență că orce aplicație tratament realizăm din timp poate obține rezultate bune.( Liviu Alexandru Marghitas 2008)

3.2.2. Boli necontagioase

Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin: puietul în răcit, boală de mai,diarea albinelor și anomaliile mătcilor.

PUIETUL RĂCIT

Apare de obicei primăvară, în familial slabe care au cuiburile ne rastranse și neinpachetate, poate apărea și atunci când apicultorul lărgește mult cuibul familiei de albine sau ține mult stupid deschiși pet imp nefavorabil. Larvele bolnave nu emit nici un miros caracteristic dar își pierd luciul devin cenusi.

Prevenire răciri se face prin aplicarea unor tehnologi răspunzătoare de creștere a albinelor și prin menținerea unor famili puternice și combaterea bolilor albinelor adulte.(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

BOLA DE MAI

Este o bola a albinelor tinere care se ocupă mai ales de creșterea puietului , ea și apare din cauza acesta obicei primăvară când este o creștere mare o dezvoltare puternică și este crescută o cantitate mare de puieți.Albinele doici produc foarte multă lăptișor de matcă și datorită acestuia consumă multă polen și suficientă apă penrtu prelucrarea acestuia . În zilele reci sau cu precipitati când nu pot zbura sau intensitatea zborului este redusă apare lipsa de apă și duce la fenomenul de constipație a albinelor tinere.

Contaminarea

De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupina de oare ce lipsa apei îi afectează în egală măsură.

Simptome

La ieșire în față urdinișului albinele se taresc încercând să zboare dar cad la pământ și mor.Au abdomenul umflat și excrementele sunt galbene și au formă unor carnecior.dacă se apasă pe abdomen , iese o pastă tare de culoarea galbenă.Aceste siptome apar mai ales primăvară , după o perioada rece.

Tartamentul

Se face cu sirop de zahăr foarte diluată , pulverizat de pe albinele cu faguri sau administrat în alimentator și prin instalarea adăpătorilor în apropierea stupilor. .(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

DIAREEA ALBINELOR

Este o bola fiziologică nemolipsitoare care se evidențiază prin apariția excrementelor de culoare castanie pe faaguri și rame , cu miros neplăcut și este consecință unei consum mare de miere de calitate inferioară. Bola mai paote să fie cauzată și de zgomotul mare mătcii de blocarea urdinișului și că urmare ne efectuarea zborului de curățire.

Albinele pierd capacitatea de zbor se târăsc în față urdinișului și au corpul acoperit de excremente, abdomenul este mult mărit. În cazul apariției diareii și pentru prevenirea apariției altor bolii se recomnda pe lângă îngrijirea corectă se recoanda administrarea siropului cu antibiotice că în cazul locii europene. .(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

ANOMALIILE MĂTCILOR

Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezența și un număr mare de anomalii, produse fie de procese de distrofice ale sistemului neuroendocrin, fie de natură congenitală.

Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă care se manifestă prin modificări structurale.Astfel aparatrofierea glandelor producă toare de venin , incshiderea la culoare a tubilor , pigmentarea țesutului adipost .etci

Că urmare a unor tulburări nervoase la mătci se pot observă pareze, paralizi precum și depunerea de ouă nefecundate. Aceste tulburări apar în urmare unor traumatizme fizice .

Dintre tulburările somatice amintim: mătci pitice, mătci cu extremități somatice anormale, ginandromorfirmul, ciclopismul ,microcefalia etc

Aparatul și organele de reproducere pot prezența următoarele modificări:aplazia ovarelor,atrofia ovarelor,hipoplazia ovarelor,obstrucția ovarelor,obliterarea oviductelor prin calculi rectali. Etc

Unele mătci pot deveni trântorițe adică ouăle depuse de ei se nasc numai trântori. Mătcile cu diverse anomali trebuiesc înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere. .(Liviu Alexandru Marghitas 2008)

3.3. Descrierea dăunătorilor albinelor

FLUTURELE CAP DE MORT

Acherontia atropos este un fluture mare, aproape de mărimea unei palme atunci când are aripile desfăcute. Denumirea îi vine de la desenul asemănător craniului de om ce îl are pe partea dorsală a aripilor.În zbor produce un zgomot mare care se observă de la distant.El pătrunde în stup seară prin urdinișuri și consumă miere , și prin mișcarea aripilor agită albinele.

Petru inpedicarea accsesului în stup, se recomandă micșorarea urdinusurilor în funcție de populația de albine și instalarea gratilor pe timpul toamnei.

VIESPILE

Atacă de obicei albinile din familiile slabe, în special toamna can albinile nu prea zboară pentru a le consumă mierea acesta find mai rezistent la frig.

Viespa cabro sau gărgăunul este cea mai dăunătoare dintre specile de viespi pentrucă pândește la urdiniș , le atacă din zbor și le mănâncă. Viespele trăiesc în scorburi copacilor, șoproane, pământ, streșini sau păduri.Atacul lor se produce dimineța când este mai răcoros și albinele nu se apere.

Petru a combate viespile trebuie depistat și disreuge cuiburile lor cu insecticide mai ales în timpul primeveri când sunt în nr mai mici.

LUPUL ALBINELOR

Philanthus trangulum se aseamănă cu viespele dar este mult mai mare, își face cuibul în pământ și sapă multă galeri în pământ.Atacă albinele la urdiniș pe flori și în zbor , pe unele le mânca iar cu altele își hrănesc larvele din cuib. Combaterea se face la fel că în cazul viespilor.

FURNICILE

Ele pătrund în stup prin crapuri pe la urdiniș sau podișor fură peste 1 kg de miere pe zi și neliniștesc albinele. Combaterea să constă în aplasarea stupinelor unde nu sunt furnici sau nu sunt multe, ungerea suporturilor stupinelor cu păcură, așezarea sub stupine uor cuți cu petrol, iar în cazul atacului masiv se mută stupina.

PRIGORIILE

Merops apiaster – albinărelul este o pasăre de talie mică cu culoarea penajului foarte frumos , trăiește în regiunile puternic erodate , unde își construiesc cuiburi sub formă de galeri adânci de 1-2 m sau în scorburilr copacilor.Când nusi găsesc destul hrană ele se adună în stoluri mari și atacă stupinele sau albinele care se întorc de la cules , ele zbor foarte greoi și lin.Atacurile sunt mai frecvente în luna iunie când își hrănesc pui și luna august când se pregătesc de plecare în țările calde.O prigorie poate consumă într-o zi 60-80 dee albine.

ȘOARECII

Mai ales toamna pătrund și se instalează în stupi, pe la urdiniș sau prin crăpături, consumă păstură, mierea, distrug fagurii și deranjează albinele.pentru a impedica intrarea lor în stup prin urdiniș se instalează grati sau se reducătoare de urdiniș cărora deschizătoare să nu depășească 8mm. Primăvară faguri atacați de șoareci se topesc, iar și se spală stupini pentru a îndepărta mirosul.Combaterea șoarecilor și șobolanilor se poate face mecanică, chimică, biologică dintre acestea cel mai eficient este cea chimică.

Apiarus Trichodes Coleopteră

Scurtă descriere : este specia de coleoptere cele mai răspândite ale genurilor Trichodes în Europa , întâlnite frecvent ,în România ( Kurzeluk , 2012) . Adulții sunt 9-16 mm în lungime , păros , cu corp de culoarea negru, cap albastru și învelișul ,elitră roșie cu dungi negre . Un caracter distinctiv al speciei este prezența de o bandă neagră pe vârful de elitră ( Gerstmeier , 1998) . Ele se hrănesc cu polen și insecte mici , găsite în special pe scade morcov sălbatice( Daucus carotă ) . Alte plante gazdă sunt : . Sambucus ebulus , Erigeron SP , Rosa damascena , Cichorius intybus , Sedum hybridium , Eupatorium canabinum , Crataegus monogyna , Sambucus nigra și Spiraea sp Ouăle sunt roși de 2 mm lung , de formă ovală . Ultimul stadiu a larvei este roșu-roz de 16-20 mm lung poartă o capsulă cefalică negra( Kurzeluk , 2011) . Speciile iernează în formă de larvă în crăpăturile stupului și în stupii sfârșitul lunii mai părăsește stupul , pentru inpupare larvă îngroapă în pământ din care adultul va apărea în timpul verii . Larvele sunt găsite , de asemenea, în cuiburi de Megachile rotundata , Osmia Cornuț și Osmia rufă . Habitatul speciei este reprezentată de locuri calde , însorite la margini de păduri , zone aride și grădini .

Impactul asupra stupului :Gândacul Larvele sunt necrofage și prădătoare în stupi unde se hrănesc cu ouă , larve , nimphs , cadavre de albine , polen și nectar . În momentul de față , nu se știe cum ajunge larvele de Clerid în stupi , cu toate acestea ele sunt frecvent întâlnite în stupi neglijat sau slăbiți.

Măsuri de control : eradicarea plantelor care sunt atractive pentru adulți, de prindere a adulților, utilizarea de momeli care conțin substanțe – Fago atractiv și un insecticid .

3.4. Alte organisme care trăiesc în stupii de albine

Cryptophagus hexagonalis Tournier, 1869 (Coleoptera: Cryptophagidae) scurtă descriere: în Cryptophagus gen sunt descrise 19 specii, cunoscute sub mumele genetic gândaci de ciuperci, din care larve și adulți lor sunt asociate cu condiții de umiditate , umiditate

unde ciuperci , mucegaiuri , și mucegai apar ( Shetlar , 2010). Unele specii sunt considerate dăunători de oare ce pot fi gasite în magazine de cereale , se încrunta , pâine , fructe uscate , precum și alte produse , cu toate acestea , gândaci se hrănesc cu ciuperci în creștere cu privire la produsul alimentar , mai degrabă decât produsul în sine . Ele sunt mai frecvente la produse care sunt umede și mucegăite. Gândacii pot transmite spori de ciuperci din produse , astfel ajutand pentru dezvoltarea mucegaiulrilor ( *** 1 , 2014) . Adulții sunt mici ( 2-3 mm lungime) , de formă ovală și aplatizati. Culori corp variaza de la roșcat-maro pana la maro închis . În multe specii , adulti prezinta firele de păr pe elitra și pe pronutro. Forma toracelui poate fi un caracter de diagnostic al speciilor și pot fi înclinate sau sculptat, cu mici proeminențe. Larvele sunt cilindrice apltizate si de culoare brun –galbuie cu piciarele toracice si terminatile abdomenului clar vizibile. Cryptophagus hexagonalis a fost asociat cu colonile de albine si a fost descris in Europa , America de Nord, unde in ultimul caz a fost introdus este specie invaziva ().Impactul asupra stupilor sa constatat ca specia poate fi gasite pe plante in descompunere, parti a arborilor in pesteri in musuraiele de furnici in cuiburile vespilor coloniale in stupi, in cuiburile de mamifere mici. Specia este micetofaga se hraneste cu spori si hife dar in acelas timp depun ponta pe hifele ciupercilor. Masuri de control se va evita sa se formeze condens in stupi precum si se vor evita patrunderea apei de ploaie, se vor stimula albinele pentru a obtine coloni puternice si se va mentine o igiena stricta a stupului.

3.1.3. Propuneri pentru îmbunătățirea bazei melifere din comuna Camăr

Crearea unei baze melifere artificiale necesită eforturi deosebite și o planificare adecvată (culesuri eșalonate)

3.1.4. Alimente si medicamente preparate din produse apicole

Propolisul

Albinele produc propolis pentru mijloc de apărare împotriva mucegaiului pentru mumificarea într-un înveliș intruși stupului cum ar fi alte insecte și șoareci ce impedica purezirea lor și aparatea împotriva microbilor.

Albinele mai folosesc propolisul pt căptușirea stupului pentru a evita intrarea aerului .

Procesul de producere a propolisului este de digestie al albinelor și este cules de pe cel puțin 20 de speci de arbori în nspecial de preferat sun muguri de plop și de arin, de pe frunze muguri și scoarță coniferelor a salciei și a prunului. Aceste materiale rășinoase sunt culese și sunt amestecate de albine cu secreție salivare și ceară.

Propolisul se cultivă în tip de este cultivat și mierea și se realizează de albine specializate , în zilele călduroase când temperatura depășește 20oC în momentul acesta devine plastic.

De la un stup se poate recolta aproape 100-400g de propolis , în funcție de regiune.

Propolisulk se reprezintă că o masă lipicioasă de culoarea variabil între verde maro și negru și are un miros de rasin și balsamuri. Greutatea specifică este de 1,112-1,136g/cm3 punctul de topire find între 70-1200C .

Propolisul este compus din : rășini vegetale , ceară, uleiuri eterice, balsam de diferite compoziti, fier, micro elemente cum sunt, cupru, cobalt, mangan ,zinc la care se adaugă polen flavoide , secreți ale gladelor salivare ale albinelor.

Produse cultivate din propolis în Com, Camar, procesul constă în culegerea prafului de propolis din stup după care se ia o sticluța de 450 ml în care se pune 200g propolis praf și se varsă pe el alchool dublu rafinat se lasă 7 zile apoi să se descompună propolisul , din când în când se poate agită .

După 7 zile se ia un tifon și se stracura, produsul obținut, rezultă tintura de propolis.

La noi se folosește pentru dezinfectarea rănilor, pentru dureri de gât și pentru înbunatatirea sistemului imunitar.

Mierea

Este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrană populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut. Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în miere, începând cu recoltarea și terminându-se cu capacirea celulelor din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mâna cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.

-rețete cu miere de albine și usturoi: se pune intron borcan câteva bucăți de usturoi peste care se răstoarnă miere de albine. După care se lasă borcanul la lumina până când usturoiul devine opac, și toată aromă din usturoi să transferat în miere, acest sirop este o tușa excelență și poate calmă și durările de gât.

-se mai recomnda înlocuirea zahărului cu mierea pentru că nu da atât dependență pentru oameni obezi mai ales.

Mierea este încă bună pentru trtarea unor boli pentru înbunatatirea sistemului imunitar și prevenirea unor boli cum ar fi de exemplu: diabetul, căria dentară, constipația, osteropoza, menopauza premature și lipsa de calciu și magneziu etc

Polenul

Este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și că o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. Polenul și mierea sunt singurele resurse alimentare care s-au descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauza polenul este considerat că „aliment complet”.

Mai mult se folosește la înbunatatirea sistemului imunitar și pentru dureri de stomac, se ia 2 linguri de polen se amaesteca întrun borcan de miere și se ia dimineață o lingură înainte de masă, este preferat de a lua pur polen fără să fie amestecat cu miere.

Veninul de albine

Se desfășoară cu un aparat electric pentru recoltarea veninului cu un șoc electric cunt de joasă tensiune el este istalat la intrarea unde circulă albinele și este format o sirna de rețea prin care circulă curentul electric. Albine find obligate să circule peste rețeaua de fire dispuse cam la 3,2mm distanță, și prin atingerea a 2 fire realizând astfel închiderea circuitului provoacă astfel șocul electric.

Datorită acestui șoc albine le înțeapă elimina veninul întrun material plastic așezat sub rețeaua de sîrme. Sub această țesătură există o sticlă pe care ajunge veninul și în contact cu aierul se întărește și se recoltează prin răzuire.

Veninul se folosește pentru vindecarea unor boli de piele și penreu reumatism.

pogăci cu miere

Ingrediente : ¼ kg miere, ½ kg făină, 10 dg unt sau margarină , 10dg zahăr, 1 ou întreg, 2 gălbenuș de ouă, 1 lingură mică de bicarbonat de sodiu , și puțină scortisoare.

În miere caldă dizolvăm untul , adăugăm resturile de ingrediente și amestecăm , cam de ½ cm grosime întindem , și cu ajutorul unor pahar din sticlă realizăm formele .Cu ou învelim .punem în cuptor pă are culoarea roză. Prima zi o preparam iar în cealaltă o punem la cuptor.

Pâine de miere

Ingrediente: 1 pahar de miere, 1 pahar de lapte,1 ou, 8dg unsoare , scortisoare,coja de lămâie ½, o lingură mică de bicarbonat de sodiu ,și atâta făină cât trebuie.

Zaharu și unsoarea amestecăm până devine spumos, adăugăm ou și mierea și bine amestecăm, adăugăm laptele și făină cu bicarbonate de sodiu încet adugam pă ce se face tare , dup ace amestecăm cu lingură bine așezăm în tavă cu unsoare uns ușor o punem la cuptor 40 de minute.

Biscuit cu miere

Ingrediente: 15dg zahăr, 2 ouă, 35 dg făină, 2 linguri mari de miere, 1 lingură mică de scortisoare, o coajă de lămâie, 1 lingură mică de bicarbonat de sodiu.

Ingredientele de sus bine amestecăm , întinde subțire aluatul după ce cu ajutorul unor forme din plastic le dăm formă de biscuiți le punem în tavă , tavă ușor făinat și apoi la cuptor

.

Bibliografie:

***1, 2014. Encyclopedia Britannica. http://www.britannica.com/EBchecked/media/

***2, 2014. Josef Dvořák. http://www.biolib.cz/

***3, 2014. Beatriz Moisset. http://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_cornifrons

***4, 2014. André Karwath. http://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_rufa

Balocchi, E., 2011. Andrena hattorfiana. Gorzente, Genova, Italy. http://commons.wikimedia.org/

Ban-Calefariu, C., 2009. Megachilidae și Anthophoridae Apoidea din fauna României. Editura Altip

Cappaert, D., 2014a. Yellow-Faced Bee (Hylaeus species). Michigan State University, Bugwood.org

Cappaert, D., 2014b. Green Sweat Bee (Agapostemon species), Michigan State University,  Bugwood.org

Michez, D., 2007. Monographic revision of the Melittidae s.l. (Hymenoptera: Apoidea: Dasypodaidae, Meganomiidae, Melittidae). Thèse de doctorat, Université de Mons-Hainaut, Mons, 72 p.

Parker, L., 2014. Bees tribes of the world. York University. http://www.yorku.ca/bugsrus/

Tudor, I., 2011. Albinele și albinăritul. Ghidul începătorului. Editura Gramen

Wallays, H., 2014. http://www.fotopedia.com/

Hume, G., 2014. Myrmecocystus sp. http://en.wikipedia.org/wiki/Myrmecocystus

Iordache, P., Roșca, I., Cismaru, M., 2008. Plante melifere de foarte mare și mare pondere economico-apicolă. Editura Lumea apicolă.

***(2008)Prof. univ. dr. Liviu Alexandru Marghitas, Ed Ceres, Albinele si produsele lor.

Wolfgang Ritter, Colectia Pacienti-Animalele, Bolile Albinelor.

17.Eugen Mârza și Nicolae Nicolaide, Inițiere și practică în apicultură, Redacția de propagandă tehnică agricolă, București, 1990.

Bibliografie:

***1, 2014. Encyclopedia Britannica. http://www.britannica.com/EBchecked/media/

***2, 2014. Josef Dvořák. http://www.biolib.cz/

***3, 2014. Beatriz Moisset. http://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_cornifrons

***4, 2014. André Karwath. http://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_rufa

Balocchi, E., 2011. Andrena hattorfiana. Gorzente, Genova, Italy. http://commons.wikimedia.org/

Ban-Calefariu, C., 2009. Megachilidae și Anthophoridae Apoidea din fauna României. Editura Altip

Cappaert, D., 2014a. Yellow-Faced Bee (Hylaeus species). Michigan State University, Bugwood.org

Cappaert, D., 2014b. Green Sweat Bee (Agapostemon species), Michigan State University,  Bugwood.org

Michez, D., 2007. Monographic revision of the Melittidae s.l. (Hymenoptera: Apoidea: Dasypodaidae, Meganomiidae, Melittidae). Thèse de doctorat, Université de Mons-Hainaut, Mons, 72 p.

Parker, L., 2014. Bees tribes of the world. York University. http://www.yorku.ca/bugsrus/

Tudor, I., 2011. Albinele și albinăritul. Ghidul începătorului. Editura Gramen

Wallays, H., 2014. http://www.fotopedia.com/

Hume, G., 2014. Myrmecocystus sp. http://en.wikipedia.org/wiki/Myrmecocystus

Iordache, P., Roșca, I., Cismaru, M., 2008. Plante melifere de foarte mare și mare pondere economico-apicolă. Editura Lumea apicolă.

***(2008)Prof. univ. dr. Liviu Alexandru Marghitas, Ed Ceres, Albinele si produsele lor.

Wolfgang Ritter, Colectia Pacienti-Animalele, Bolile Albinelor.

17.Eugen Mârza și Nicolae Nicolaide, Inițiere și practică în apicultură, Redacția de propagandă tehnică agricolă, București, 1990.