Planul de Ingrijire Pentru Trei Copii cu Convulsii Febrile

Medicina

Planul de Ingrijire Pentru Trei Copii cu Convulsii Febrile

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

ABREVIERI

CAP.I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI

NERVOS

A. ȚESUTUL NERVOS

B. SISTEMUL NERVOS

1. Sistemul nervos somatic

2. Sistemul nervos vegetativ

CAP.II.DATE DESCRIPTIVE PRIVIND CONVULSIILE FEBRILE LA COPIL

1. Definiție

2. Etiologie

3. Anatomia patologică

4. Simptome

5. Diagnostic

6. Examene clinice și paraclinice

7. Evolutie si Prognostic

8. Tratament

9. Profilaxie

CAP.III.NOTIUNI DE NURSING SI SUPRAVEGHEREA BOLNAVILOR IN SPITAL

1. Definiția nursing-ului

2. Funcțiile asistentei medicale

3. Calitățile asistentei medicale

4. Cadrul conceptual al îngrijirilor

5. Procesul nursing

6.. Internarea bolnavului

7. Asigurarea conditiilor de spitalizare

8. Asigurarea igienei corporale a bolnavilor

9. Supravegherea functiilor vitale si vegetative

10. Participarea sistentei medicale la recoltarea de produse biologice si patologice

CAP.IV.PREZENTAREA PLANURILOR DE INGRIJIRE PENTRU TREI COPII CU CONVULSII FEBRILE

CAZUL I. Interviu

Plan de ingrijire

Foata de temperatura

CAZUL II.Interviu

Plan de ingrijire

Foaia de temperatura

CAZUL III.Interviu

Plan de ingrijire

Foaia de observatie

BIBLIOGRAFIA

INTRODUCERE

Convulsiile febrile sunt cele mai comune forme din patologia convulsivă la copil. Sunt accese convulsive care apar în cursul unei afecțiuni febrile extracerebrale la copii sub șase ani, anterior normali neurologic, și care nu au mai avut manifestări convulsive, iar dacă au mai prezentat, acestea au fost întotdeauna în cazul unei stări febrile.

În practica pediatrică, convulsiile febrile reprezintă o urgență. Ele trebuie recunoscute și tratate imediat.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

A SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din țesut nervos ce recepționează, transmite și integrează informațiile primite din mediul intern sa externși permit elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit.

A. ȚESUTUL NERVOS este alcătuit din:

-neuroni celule diferențiate specific, care generează și conduc, impulsurile nervoase

-celulele gliale care formează un țesut de suport sau interstițial al sistemului nervos.

Neuronul este unitatea morfofuncțională a sistemului nervos, este o celulă de formă stelată, piramidală, rotundă, ovală având una, două sau mai multe prelungiri: neuroni unipolari, pseudounipolari, bipolari și multipolari

Neuronul este alcătuit din:

-Corpul celular formează substanța cenușie din nevrax și ganglionii somatici și vegetativi extranevraxiali.

Prelungirile neuronale sunt dentritele și axonul. Dentritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate, conținând neurofibrile și corpi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centriped (aferent). Axonul este o prelungire unică, lungă (atinge chiar 1 m), alcătuit din axoplasmă în care se găsesc neurofibrile, mitocondrii și lizozomi și este delimitat de o membrană, axolema, continuaria neurilemei. Axonul se ramifică în porțiunea terminală, ultimile ramificații fiind butonate (butoni terminali).

2. Celulele gliale sunt în număr de peste 10 ori mai mare decât cel al neuronilor, se găsesc printre neuroni. Forma și dimensiunile celulelor gliale sunt diferite, iar prelungirile lor sunt în număr variabil.

Se atribuie numeroase roluri țesutului glial, printre care:

-rolul de susținere,

-rolul de a fagocita resturile neuronilor distruși și produși de dezintegrare,

-rolul de sinteză a mielinei

-rolul de apărare a centrilor nervoși

-rolul în troficitate făcând legătura între neuroni și vasele capilare

3. PROPRIETĂȚILE FUNDAMENTALE ALE NEURONILOR

1. Excitabilitatea reprezintă proprietatea specifică unor celule vii (celule nervoase, celule glandulare, celule musculare) de a răspunde prin manifestări specifice la acțiunea unor stimuli (fizici, chimici, electrici, etc.) este maximă la nivelul țesutului nervos.

2. Conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsurilor nervoase prin axoni până la terminațiile acestora, unde le sunt transmise, fie unui alt neuron, printr-o sinapsă interneuronală, fie unui organ efector, producând un răspuns caracteristic (contracție musculară, secreție glandulară).

B. SISTEMUL NERVOS este alcătuit din:

Sistem nervos al vieții de relație sau somatic, ce stabilește legătura între organism și mediul extern.

Sistemul nervos al vieții vegetative ce coordonează activitatea organelor interne în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic și cu sistemul endocrin.

1. Sistemul nervos al vieții de relații sau somatic (SNS) este format din:

a. Sistem nervos central ( SNC) sau axul cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de encefal și măduva spinării.

b. Sistemul nervos periferic (SNP) ce cuprinde ganglionii nervoși, nervii spinali, nervii cranieni.

2. Sistemul nervos vegetativ (SNV) este format din:

a. Sistem nervos central cu centrii nervoși vegetativi situați în axul cerebrospinal.

b. Sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoși vegetativi și fibrele nervoase vegetative preganglionare și postganglionare care intră în componența nervilor spinali și cranieni.

1. SISTEMUL NERVOS SOMATIC

A. Sistemul nervos central (SNC):

a. Encefalul este împărțit în trei zone:

-Creierul mare

-Trunchiul cerebral

-Cerebelul

Creierul mare este impărțit în 2 lobi frontali, 2 lobi parietali, 2 lobi temporali și 2 lobi occipitali:

-Lobul frontal – este sediul neuronului motor central, deci sediul mișcărilor voluntare; leziunile lobului frontal se însoțesc de tulburări motorii (paralizii), tulburări în exprimarea verbală și scrisă (afazie motorie, tulburări de comportament). Funcția vorbiri este localizată în partea stânga pentru toți dreptacii și pentru majoritatea stângacilor.

-Lobul parietal – este sediul cortical al analizatorului sensibilității generale.

-Lobul temporal – cuprinde sediul cortical al analizatorului auditiv.

-Lobul occipital – este sediul capătului cortical al analizatorului vizual (leziunea sa produce halucinații vizuale).

b. Măduva spinării este partea sistemului nervos central, adăpostit în canalul vertebral (rahidian). Măduva spinării conține, structural o materie cenușie în formă de H (corpuri celulare nervoase, înconjurate de materie albă, care este împărțită în trei perechi de coarne potrivit localizării lor: anterioare, laterale și posterioare). Coarnele anterioare ale substanței cenușii sunt motorii, cele posterioare senzitive iar cele laterale au funcții vegetative.

Substanța albă este formată din:

Căi motorii descendente și căi senzitive ascendente.

Sistemul nervos central este acoperit de membrane cu rol trofic și de protecție, numite meninge (spinale, la nivelul măduvei spinării și cerebrale, la nivelul encefalului).

Cele trei foițe meningiene sunt formate din:

-Dura mater – o membrană fibroasă în contact cu osul (spațiul subdural- intre dura mater și arahnoidă)

-Arahnoida – căptușește fața internă a durei mater (spațiul subarahnoidian)

-Pia mater – care acoperă țesutul nervos.

Spațiul subarahnoidian cuprins între arahnoidă și pia mater conține lichidul cefalorahidian (LCR).

B. Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic conține prelungirile neuronilor, care constituie nervii pe traiectul cărora se pot găsi și ganglioni. Prelungirile neuronilor sunt: axonul (prin care influxul nervos pleacă de la celulă) și dendritele ( prin care influxul nervos vine la celulă). Corpii neuronali formează substanța cenușie a sistemului nervos, iar prelungirile acestora substanța albă.

Nervii periferici sunt fascicule de nervi individuali care sunt, fie motori sau micști. Din nervii periferici fac parte nervii cranieini în număr de 12 perechi și nervii rahidieni.

Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi cu excepția nervilor olfalctivi (I) și optici (II) care aparți trunchiului cerebral.

Nervii cranieni sunt: motorii, senzitivi, micști.

Nervii olfactivi – senzitivi – conduc impulsurile declanșate de miros la școarța cerebrală.

Nervii oculomotori pun în acțiune, prin ramura somatică, o parte din mușchii globilor oculari (dreptul superior, dreptul inferior, dreptul intern, oblicul inferior) și ridică pleoapa superioară. Prin ramura vegetativă inervează mușchii circulari ai irisului și mușchii circulari ai corpului ciliar.

Nervii trohleari sunt nervii motori ai mușchiului oblic superior.

Nervii trigemeni nervi micști sunt formați din trei ramuri: oftalmică, maxilară și mandibulară. Primele două sunt senzitive, iar cea de-a treia este mixtă.

Nervii abducens sunt nervii motori ai mușchiului drept extern al globului ocular.

Nervii faciali, nervi micști, asigură sensibilitatea gustativă, inervația musculaturii mimicii, secreția glandelor salivare sublinguale și submaxilare și secreția glandelor lacrimale.

Nervii vestibulo-cohleari, nervi senzitivi, sunt formați din două componente: cohleară (acustică) conduce impulsuri pentru auz de la urechea internă și vestibulară, care conduce tot de la urechea internă, impulsuri în legătură cu echilibru.

Nervii glosofaringieni, nervi micști, asigură sensibilitatea gustativă, inervația mușchilor faringelui, laringelui și secreția glandelor parotide.

Nervii vagi, sunt nervi micști formați din fibre senzitiveși motorii; ei controlează activitatea mușchilor faringelui, laringelui și a majorității organelor interne (inimă, plămâni, organele abdominale).

Nervii accesori, nervi motori, inervează mușchii sternocleidomastoidieni și trapezi.

Nervii hipogloși, sunt nervi motori și inervează musculatura limbii.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Sistemul nervos vegetativ își poate coordona activitatea și independența de voință, de aceea este numit și sistem nervos autonom. Activitatea sa este reglată de segmentele superioare ale SNC și în mod special de scoarța cerebrală.

Sistemul vegetativ sau autonom coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii, presiunea sanguină, distribuția sângelui, frecvența mișcărilor respiratorii, secreția etc. – prin reglarea funcțiilor cardiovasculare, respiratorii și endocrine.

Sistemul nervos vegetativ este împărțit în:

Sistem nervos parasimpatic ale cărui activități se echilibrează astfel încât să coordoneze activitatea tuturor viscerelor. Este responsabil și de punerea în stare de odihnă a organismului. El acționează prin intermediul unui neurotransmițător, acetilcolina.

Sistemul nervos simpatic sau ortosimpatic pune organismul în stare de alertă și îl pregătește pentru activitate. El acționează prin intermediul a două neurotransmițători, adrenalina și noradrenalina.

Simpaticul și parasimpaticul exercită asupra fiecărui organ acțiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă. Prin aceste acțiuni antagoniste, se favorizează menținerea homeostaziei.

DATE DESCRIPTIVE PRIVIND

CONVULSIILE FEBRILE LA COPIL

1. DEFINITIE

Convulsiile febrile sunt convulsiile sugarului sau ale copilului mic care survin în general între trei luni și cinci ani, în asociere cu febră, în absența unei afecțiuni intracelulare aparente sau definite.

2. ETIOLOGIE

Etiologia febrei în contextul căreia apar convulsiile febrile este în mod obișnuit infecția acută a căilor aeriene superioare, de regulă de etiologie virală (otita medie, rinofaringită, boli eruptive), de unde și incidența sezonieră a convulsiilor febrile.

Convulsiile apar de obicei precoce în cursul bolii, în perioada creșterii rapide a temperaturii și pot fi adesea prima manifestare a bolii.

Convulsiile pot apărea după unele vaccinări (D.T.P., antipoliomielitică, antirujeolică). Orice altă infecție febrilă poate asocia convulsii, dintre care cea cu Shigella și Salmonella ridică probleme deosebitnează prin intermediul unui neurotransmițător, acetilcolina.

Sistemul nervos simpatic sau ortosimpatic pune organismul în stare de alertă și îl pregătește pentru activitate. El acționează prin intermediul a două neurotransmițători, adrenalina și noradrenalina.

Simpaticul și parasimpaticul exercită asupra fiecărui organ acțiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă. Prin aceste acțiuni antagoniste, se favorizează menținerea homeostaziei.

DATE DESCRIPTIVE PRIVIND

CONVULSIILE FEBRILE LA COPIL

1. DEFINITIE

Convulsiile febrile sunt convulsiile sugarului sau ale copilului mic care survin în general între trei luni și cinci ani, în asociere cu febră, în absența unei afecțiuni intracelulare aparente sau definite.

2. ETIOLOGIE

Etiologia febrei în contextul căreia apar convulsiile febrile este în mod obișnuit infecția acută a căilor aeriene superioare, de regulă de etiologie virală (otita medie, rinofaringită, boli eruptive), de unde și incidența sezonieră a convulsiilor febrile.

Convulsiile apar de obicei precoce în cursul bolii, în perioada creșterii rapide a temperaturii și pot fi adesea prima manifestare a bolii.

Convulsiile pot apărea după unele vaccinări (D.T.P., antipoliomielitică, antirujeolică). Orice altă infecție febrilă poate asocia convulsii, dintre care cea cu Shigella și Salmonella ridică probleme deosebite de diagnosticare.

3. PATOGENIE

Convulsiile febrile sunt declanșate de creșterea rapidă a temperaturii corporale. Creșterea ratei metabolismului neuronilor cerebrali indusă de febră, scade pragul lor convulsivant.

Convulsiile febrile par a necesita, de asemenea, o susceptibilitate (predispoziție) genetică, căci la aproximativ 1/4 din cazuri în antecedentele familiale sunt regăsite convulsiile febrile.

Transmiterea acestei predispoziții poate fi autosomal dominantă sau poate fi poligenică.

4. TABLOU CLINIC

Convulsiile febrile se împart în:

a. convulsiile febrile simple;

b. convulsiile febrile complicate.

a. Convulsiile febrile simple (benigne):

– sunt cele mai frecvente;

– incidența maximă este între 1-5 ani;

– au durată scăzută, de obicei mai mică de 15 minute;

– clinic, de obicei sunt bilaterale, tip convulsii tonico-clonice, generalizate sau numai clonice, rar hipotonice, dar niciodată mioclonice.

Criza este lipsită de manifestări respiratorii, copilul revine rapid la starea neurologică normală, adesea înainte de a fi văzut de medic.

b. Convulsiile febrile complexe (complicate):

– sunt mai rare;

– apar de obicei înaintea vârstei de un an;

– se repetă în cursul unei zile;

– durata este mai mare de 15 minute;

– sunt unilaterale;

– apar la copii cu dezvoltare psihomotorie anormală anterior crizei (suferință neonatală, dismaturitate);

– pot avea deficit neurologic post critic.

5. DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv: se va preciza dacă se întrunesc cunoscutele criterii principale și secundare după cum urmează:

a. Criterii principale:

– survin în legătură cu creșterea febrei (peste 380C);

– febra nu este în legătură cu o afecțiune acută a sistemului nervos central (meningite, encefalite);

– copilul nu are antecedente neurologice;

b. Criterii secundare:

– criza durează sub 15 minute și nu realizează starea de rău convulsiv;

– clinic, criza este generalizată;

– ârsta de debut a primei convulsii febrile este sub trei ani;

– electroencefalograma nu pune în evidență anomalii după o săptămână de criză.

Diagnosticul diferențial: Se vor exclude în primul rând “falsele convulsii”, relatate de anturaj, de obicei ca: tremurături (de frică), frison, spasme; într-o a doua etapă vom exclude o meningită, o encefalită, abcese cerebrale, embolii septice, intoxicații medicamentoase, traumatisme craniene, sindrom gemolitic – uremic.

6. EXPLORĂRI

a. .Punctia lombara este obligatorie la orice copil care prezinta convulsii si febra, si la care nu s-au evidentiat alte cauze de febra.

Trebuie amintit, ca sugarul cu memingita poate sa nu prezinte semne meninginale sau bombarea fontanelei.Nu trebuie omisa niciodata punctia lombara la un sugar in cazul cand se suspicioneaza o posibila meningita.

Examenul L.C.R.-ului poate fi normal la debutul unei meningite bacteriene: o punctie lombara negativa nu exclude totdeauna o meningita la debut si ori de cate ori exista aceasta suspiciune, devine obligatorie repetarea punctiei.

Examenul L.C.R.-ului cuprinde investigarea celularitatii cu formula leucocitara, coloratia Gram si cea cu albastru de metilen, dozarea proteino-glico si clorurorahiei si culturii.

Sunt utile si examenele de rutina: hemograma si examenul de rutina.

2.Ionograma sanguina.Daca istoricul nu este clar sau in cazul in care exista varsaturi asociate, diaree, semne de hipoglicemie, trebuie efectuata ionograma sanguina si glicemia.

3.In anumite situatii se pot efectua: calcemia, dozarea imonoglobulinelor, hemocultuti, urocultuti, coprocultuti.

4.Examenul fundului de ochi evidentiaza timp de 12-24 ore dupa criza convulsiva un discret edem papilar care este tranzitoriu.

5.Electroencefalograma este normala in perioada intercritica.In perioada febrila, uneori si cateva ore dupa criza convulsiva (postcritic), daca temperatura este inca ridicata, se poate evidentia o activitate lenta difuza, monomorfa, mediovoltata, nespecificata.

Aceste anomalii trebuie sa dispara in cateva zile pentru a putea sustine diagnosticul de convulsii febrile benigne.

Daca, insa traseul E.E.G. evidentiaza anomalii iritative, varfuri complexe (varf-unda) spontane sau provocate prin proceduri de activare (somn, hiperpnee), ste vorba de epilepsie.

b. Electroencefalograma (E.E.G.)

In stadiul de debut (cu moclonii precritice) apar cateva polivarfuri pe toate derivatiile E.E.G. , urmate de o scurta aplatizare (desincronizare) de 1-3 secunde sau de o activitate rapida de mic voltaj paralizata de artefacte musculare determinate de contractia tonica precoce a muschilor faciali si mastificatori.

In faza tonica se noteaza aspectul de ritm recrutant tradus printr-o succesiune de varfuri rapide, cu o frecventa relativ crescuta (peste 12-15 c/s), care cresc progresiv in amplitudine su au un aspect generalizat.

Dupa aproximativ 10 secunde ritmul recrutant al crizei devine progresiv combinat cu un ritm mai lent de unde, cu o frecventa de 8 c/s (si chiar mai putin), dar de amplitudine foare mare (250-500 mV).Ritmul recrutant, caracteristic fazei tonice, are pe E.M.G. un corespondent de activitate musculara de tip interferential, realizand un aspect de tetanos perfect al fazei tonice.

Pe masura ce ritmul E.E.G., lent in comparatie cu ritmul recrutant, progreseaza, amplitudinea activitatii musculare tonice devine "modulata" la frecvente ale ritmului lent.

clinic, acest aspect corespunde cu perioada "tonic vibratorie", care sfarsteste cu faza tonica.

In faza clonica, combinatia de ritm recrutant si de ritmuri lente de 3-5 c/s realizeaza aspectul de "polivarfuri unde

La sfarsitul crizei clonice se constata o oorire aproape completa a activitatii electrice (faza de extinctie sau de apuizare) de scurta durata, urmata de o perioada de anomalii lente ample, postcritice .

7. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

În marea majoritate a cazurilor evoluția convulsiilor febrile, chiar

recidivante, este favorabilă. În evoluția convulsiilor febrile apar frecvent recidive. Ele survin în aproximativ 1/3 din cazuri cel mai adesea în anul următor primei crize. Riscul este identificat după o a doua criză.

Recidivele dispar după vârsta de 4-5 ani, riscul recidivelor nu este același pentru toți copiii.

Au fost identificați următorii factori de risc:

– vârsta mică, sub 18 luni;

– antecedente familiare de convulsii febrile antrenează un risc mai mare de 50%, în timp ce în absența acestora riscul este de numai 20%;

– crize complexe;

Epilepsia poate fi o “complicație” a convulsiilor febrile, fie că este vorba de epilepsie primitiv generalizată, a cărei primă manifestare au fost convulsiile febrile, fie de o epilepsie secundară lezională sechelară după o criză convulsivă febrilă prelungită.

Riscul epilepsiei este variabil, el atinge 50% după convulsiile febrile “complexe”, dacă există antecedente familiale de epilepsie și semne de afecțiuni cerebrale. Acest risc este de 40% în absența acestor circumstanțe.

Nu există un risc crescut de tulburări neurologice sau mintale la copii normal dezvoltați anterior convulsiilor febrile.

Tulburările intelectuale și disabilitățile de învățare sunt și ele rare după convulsiile febrile cu o frevență de 5 ori mai mare decât retard mintal, chiar dacă anterior convulsiilor febrile au fost considerați normali.

De aceea riscul întârzierii mintale este greu de prevăzut după prima convulsie febrilă.

Contrar temerii populare, mortalitatea prin convulsii febrile este foarte scăzută chiar dacă convulsiile febrile se repetă și chiar dacă se produce status epileptic la copii anterior normali

. .

8. TRATAMENT

Metode nemedicamentoase de scădere a febrei:

– descoperirea parțială a tegumentelor;

-șterge fricții tegumentare ușoare pentru stimularea vasodilatației.

• Antipiretice per os și/sau i/r:

– Paracetamol 25 mg/kg, apoi 12,5 mg/kg fiecare 6 ore sau 60 mg/kg/24 ore

• Al doilea antipiretic se va prescrie numai în caz de eșec a monoterapiei corect prescrise: i/v (în caz de intoleranță digestivă, febră >38°C sau antecedente convulsive):

Metamizol (Analgină) 50%-0,2 ml+ Difenhidramină (Dimedrol) 1%- 0,5 ml, i/m

• Anticonvulsive – DIAZEPAM (în tratamentul de urgență): i/m, i/v (0,3 mg/kg, cîte 1mg/minut) sau i/r – 0,5 mg/kg (maxim 5 mg pînă la vîrsta de 3 ani, maxim 10 mg la vîrsta > 3 ani), apoi,

Fenobarbital profilactic, per os 5-10 mg/kg/24 ore pe toată durata febrei.

• Tratament de susținere – Fenobarbital 5-10 mg/kg/24 ore per os, timp de 10-12 zile de temperatură corporală normală.rea tegumentelor cu burete înmuiat în apă călduță

Criteriile eficacității tratamentului febrei

• Temperatura corpului < 38,0ºC

• Lipsa CF recurente

Caseta 21. Tratamentul simptomatic nemedicamentos al pacientului cu CF

• Regimul la pat se va respecta pentru toată perioada febrilă. Se va încuraja schimbarea poziției corpului(intoarcerea pe o parte)

• Consumarea fluidelor pentru corecția stării de deshidratare și menținerea unui debit urinar adecvat ( 1-1.5 1/24 ore)

• Regim alimentar restrîns în primele 1-2 zile (sucuri, compoturi, ceaiuri, fructe), apoi consum de alimente bogate în vitamine, ușor asimilabile, cu potențial alergizant redus, cu limitarea condimentelor și produselor iritante

Tratamentul anticonvulsivant al pacientului cu CF la etapa spitalicească

• DIAZEPAM: i/m, i/v (0,3 mg/kg, cîte 1mg/minut) sau i/r – 0,5 mg/kg (maxim 5 mg pînă la vîrsta

de 3 ani, maxim 10 mg la vîrsta > 3 ani);

Notă: Nu se permite depășirea dozei de 3 mg/kg – risc de stop respirator.

• Fenobarbital 10-25 mg/kg/24 ore i/v;

• După stoparea acceselor și revenirea conștiinței se administrează Fenobarbital 5-10 mg/kg/24 ore per os pînă la 1 lună.

În caz de edem cerebral acut

1. Pat funcțional cu ridicarea capului la 30-40º (preîntîmpină staza venoasă)

2. Aplicații reci pe cap

3. Limitarea introducerii lichidului în organism cu 50-60% din necesar (dacă nu este hipotonie arterială)

4. Hiperventilație – PCO2 25 mm Hg pînă la 36 ore

5. Dexametazon 0,5-1 mg/kg

6. Barbiturice: Tiopental Na 1 mg/kg per os; Etaminal Na 1 mg/kg/h, Fenobarbital 10-20 mg/kg

7. Lidocaină 1,5 mg/kg

8. Tratament de deshidratare (în primele ore de edem): Manitol 1 g/kg, Glicerol 1 g/kg, i/v,

Furosemid 1-2 mg/kg

Notă: Diureticile sunt periculoase și pot înrăutăți starea pacienului cînd avem edem intracelular (tumefierea creierului)

9. Oxigen

Recomandări pentru administrarea i/r a Diazepamului

• Diazepamul nediluat este administrat cu ajutorul unei seringi de mărime cît mai mică sau un cateter mic plasat pe seringă.

• Medicamentul va fi administrat prin introducerea cateterului la o adîncime de 4

cm lîngă mucoasa rectală. Fesele sunt ridicate, apoi strînse timp de 5 minute, cu țelul evitării evacuării conținutului rectal.

• Diazepamul poate fi introdus repetat de 1-2 ori, cu interval de 5-10 minute.

Recomandări pentru prevenirea recurenței CF în cîteva ore

• Administrarea Diazepam, i/r (5 mg pînă la vîrsta de 3 ani, 10 mg la vîrsta > 3 ani);

• Îndată după stoparea accesului epileptic se administrează Fenobarbital 5-10 mg/kg/24 ore per os cu Ca glicerofosfat 30-50 mg/kg/24 ore.

Tratamentul anticonvulsivant în cazul prelungirii CF

• Fenobarbital 10-25 mg/kg/24 ore i/v

• CLONAZEPAM i/v, continuu, cu seringa electrică

• Doza de încărcare 0,01 mg/kg într-o oră.

• Doza de întreținere 0,05-0,1 mg/kg/24 ore.

• În cazul apariției efectului – se va trece la tratament per os.

• În caz de eșec – doza se mărește pînă la 0,2-0,3 mg/kg/24 ore.

• Dacă CF nu cedează se vor lua măsurile indicate pentru status epilepticus.

Tratamentul de susținere după stoparea CF

• Fenobarbital 5-10 mg/kg, timp de 10-12 zile de temperatură corporală normală.

• Este un preparat cu acțiune de lungă durată, are acțiune antiedem cerebral.

Aspecte evolutive ale CF tratate medicamentos

• La pacientul cu CF de scurtă durată, fără boli concomitente, pe fondalul tratamentului adecvat:

􀀹 Vindecare completă după una sau mai multe recurențe – frecvent, majoritatea pacienților;

􀀹 Evoluție spre epilepsie – neobișnuită.

• La pacientul cu CF complexe mai puțin severe, de lungă durată, cu boli concomitente, pe fondalul tratamentului:

􀀹 Scleroză temporală medială – dacă CF au apărut la sugar;

􀀹 Evoluție spre epilepsie mioclonică parțială sau epilepsie polimorfă (care se poate remite) – rar;

􀀹 Vindecare completă – rar.

• La pacientul cu CF complexe severe, de lungă durată, cu boli concomitente, pe fondalul tratamentului:

􀀹 În CF complexe, unilaterale, foarte îndelungate, pot apare sechele: hemiplegie, retard psihomental

– rar;

􀀹 Deces – frecvent

Mortalitatea în CF

• Este mică, dacă nu se pierde nici un minut în tratamentul de urgență;

• Majoritatea pacienților răspund satisfăcător la tratamentul antipiretic și anticonvulsivant

Dezvoltarea psiho-mentală în CF

• La majoritatea pacienților care s-au dezvoltat normal anterior episodului de CF – rămîne normală;

• Pentru CF simple nu sunt caracteristice tulburările în dezvoltarea intelectuală și instructiv educativă;

• Pot apare disfuncții cerebrale minimale

Factori de risc ai macroorganismului pentru evoluția trenantă a CF

• Vîrsta mică de debut;

• Predispoziția genetică;

• Anomalii neurologice anterioare;

• Boli concomitente;

• Evoluția severă a bolii;

• Inoportunitatea și/sau ineficacitatea tratamentului antipiretic și anticonvulsivant

Convulsiile afebrile secundare CF

• Apar în 5-7% cazuri, cu o rată de 2-10 ori mai mare comparativ cu populația generală.

• Tipuri frecvente: convulsii motorii generalizate (50%), epilepsie parțială secundară (în special,epilepsia de lob temporal), absențe, absențe mioclonice, epilepsia rolandică benignă, epilepsia mioclonică severă, sindromul Lennox-Gastaut, epilepsia mioclonică benignă, epilepsia mioclonică juvenilă.

• Cauze posibile: leziuni neurologice preexistente, predispoziție genetică, leziuni neurologice dobîndite.

Criterii de externare

• Accesele convulsive nu se mai repetă;

• Temperatura corpului < 37,2ºC;

• Lipsa sindromului de impregnare infecțioasă;

• Stabilitate hemodinamică (normotensiune, lipsa tahicardiei);

• Dinamica pozitivă a semnelor fizice și neurologice;

• Lipsa dinamicii negative la investigațiile de laborator, paraclinice și imagistice

Supravegherea pacienților cu CF

• Pe parcursul spitalizării se va monitoriza zilnic temperatura corpului, FR, pulsul, TA, starea conștiinței și status-ul neurologic.

• EEG se va efectua repetat 1 dată la 3 luni, pînă la dinamica pozitivă pe 3 EEG succesive.

• EEG se va repeta și în cazul agravării stării pacientului, și/sau suspecției de progresare (CF complexe, complicații).

• Alte examinări de laborator, paraclinice și imagistice se vor efectua după necesitate. Periodicitatea de supraveghere a pacienților cu CF de către medicul de familie

• Pacienții cu CF ușoare:

Cei tratați la domiciliu trebuie vizitați activ după 48h de la inițierea tratamentului antipiretic și anticonvulsivant (contactul telefonic este recomandat a 2-a zi);

Supravegheați 2-3 săptămîni după debutul bolii.

• Pacienții cu CF de gravitate medie:

Examinați la 2-3 saptamîni după debutul bolii;

Supravegheați timp de 1 an după debutul bolii.

• Pacienții cu CF severe și foarte severe:

Supravegheați 2-3 săptămîni după debutul bolii, după externare;

Supravegheați timp de 1-3 ani după debutul bolii, după externare

Recomandări pentru imunizarea pacienților cu CF

• Împotriva difteriei, tetanus-ului, pertussis-ului și poliomielitei – se vor realiza în perioada de

sănătate perfectă, și de dorit ca timpr de 2-4 luni să nu facă febră.

• Copiii < 4 luni care au făcut CF – vor fi examinați de medicul de familie.

• Copiii care au făcut CF înainte de imunizare – vor fi supuși acesteia după ce părinții au fost instruiți despre managementul febrei și utilizarea Diazepamului i/r, și vor fi acoperiți cu Fenobarbital 5 mg/kg/24 ore per os + Ca glicerofosfat 50 mg/kg/24 ore per os în ajun de vacinare și 10 zile după vacinare;

• Imunizarea copiilor care au suportat CF, împotriva rujeolei, rubeolei și varicelei – se va efectua conform calendarului de imunizări, cu instruirea părinților despre managementul febrei și utilizarea Diazepamului i/r sub acoperirea cu Fenobarbital 5 mg/kg/24 ore per os + Ca glicerofosfat 50 mg/kg/24 ore per os în ajun de vacinare și 10 zile după vacinare

9. PROFILAXIE

Tratamentul profilactic al recidivelor convulsiilor febrile constă în utilizarea medicamentelor anticonvulsivante în două variante: regim discontinuu sau continuu.

Tratamentul preventiv discontinuu este prescris numai în caz de febră și constă în administrarea de DIAZEPAM per os în doză de 0,5 – 1 mg/kg corp repartizat în 3-4 prize/zi și antitermice.

10.EDUCATIE DESPRE BOALA

Pentru scaderea procentajului de copii cu convulsii febrile se urmaresc urmatoarele aspecte

1.Dispensarizarea copilului cu convulsii febrile consta in evaluarea dezvoltarii neuropsihice pe etape de varsta, care poate aduce date pentru diferentierea de convulsiile febrile complexe

2.Se vor instrui apartinatorii ca, in cazul unei ascensiuni febrile sa aplice un tratament antitermic si masuri fizice hipotermizante.

3.Sa administreze profilactic Diazepan intrarectal 0,5 mg Kg/corp la indicatia medicului, sa se prezinte la medic.

4.Se vor instrui parintii pentru a evita alimentele excitante si medicamentele cu potential convulsivant (Efedrina, Teofilina, Plegomazin).

CAPITOLUL II

NOTIUNI DE NURSING SI SUPRAVEGHEREA BOLNAVILOR ÎN SPITAL

1. DEFINIȚIA NURSING-ULUI

Nursingul a primit foarte multe definiții, dar cele mai importante sunt definiția dată de O.M.S, definiția dată de Virginia Henderson și definiția C.I.N.

Definiția prezentată de O.M.S. stabilește nursingul ca fiind o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătății cuprinzând:

-promovarea sănătății,

-prevenirea bolii,

-îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mintal, psihic, handicapați) de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezările comunitare și în toate formele de asistență socială.

Cea mai acceptată definiție este a Virginiei Henderson care definește nursingul astfel:

„Să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle cale spre sănătate sau recuperare, să ajuți individul, fie bolnav sau sănătos, să-și folosească fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoașterea, necesare pentru a o face, și să acționeze în așa fel încât acesta să-și poarte de grijă cât mai curând posibil.”.

2. FUNCȚIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcțiile asistentei medicale se pot clasifica în funcții generale și funcții specifice.

1. Funcțiile generale ale asistentei medicale sunt de natură: independentă, dependentă și interdependentă.

a. Funcțiile de natură independentă:

Asistenta asistă pacientul din proprie inițiativă, temporar sau definitiv în:

• Îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții; ajutorul asistentei este în funcție de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau sociale;

• Stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținătorii (apropiații);

• Le transmite informații, învățăminte, ascultă pacientul și îl susține;

• Este alături de indivizi și colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viață și sănătate.

b. Funcții de natură dependentă

La indicația medicului aplică metodele de observație, de tratament sau de readaptare, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament și le transmite medicului.

c. Funcțiile de natură interdependentă

Asistenta colaborează cu alți profesioniști din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ, religios și participă la activități interdisciplinare ce au scopul de a îmbunătăți starea de sănătate a pacientului.

Exemplu:

• Acțiuni de depista a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social;

• Acțiuni de educație pentru sănătate, de sensibilizare asupra responsabilității și asupra drepturilor pe care le are populația în materie de sănătate;

• Acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale;

• Acțiuni privind organizarea și gestionarea centrelor sau unităților de îngrijire.

2. Funcțiile specifice ale asistentei medicale sunt următoarele: profesională, educativă, economică și de cercetare.

a. Funcția profesională cuprinde atât funcția tehnică, preventivă, de umanizare a tehnicii, de psiholog, cât și funcțiile din codul asistentei medicale (promovarea și menținerea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea în situația îmbolnăvirii și recuperarea).

Această funcție solicită asistentei: să acorde direct îngrijirea, să educe pacienții, să participe plenar la activitatea echipei de asistență sanitară, să dezvolte practica nursingului pe baza gândirii critice și a cercetării.

b. Funcția educativă presupune, alături de calități psihologice și aptitudini pedagogice și arta de a ști să comunici și de a fi convingător. Rolul educativ reiese și din relațiile pacient – asistent și din relațiile de muncă cu personalul din subordine, practicanți, studenți.

c. Funcția economică constă în gestionarea serviciilor, organizarea timpului, precizarea priorităților de aprovizionare. Funcția economică se realizează prin corelare cu comportamentul etic.

d. Funcția de cercetare impune dezvoltarea unor calități specifice, dar pe fondul unei pregătiri profesionale și morale superioare. Asistenta colaborează cu personalul din alte compartimente (administrativ, economic), cu alți profesioniști (educatori, psihologi, logopezi, profesori), fapt care-i permite să desfășoare și activități de cercetare.

3. CALITĂȚILE ASISTENTEI MEDICALE

Calitățile asistentei medicale se împart în 3 categorii.

• Calități morale

• Calități fizice

• Calități de buntehnician

Calitățile morale cuprind:

-Stăpânirea de sine, răbdarea datorită cărora asistenta poate să depășească momentele critice create de starea psihică și fizică a bolnavului.

-Optimism

-Seninătate

-Punctualitate în toate sarcinile de serviciu.

-Devotament față de bolnav

-Păstrarea secretului profesional

Calități fizice

Asistenta trebuie să aibă forța fizică pentru a face față unor acțiuni ca:

-Transportul, mobilizarea bolnavului

-Rezistența fizică necesară activității în ture și pentru timpul îndelungat petrecut de asistentă în picioare pe parcursul orelor de muncă.

-Mișcări sigure și coordonate.

Calități de bun tehnician

Se referă la cunoșterea funcționalității aparaturii medicale, se ce se utilizează în investigații, tratamente, săli de sterilizare, având în vedere tehnicile moderne care pătrund și în domeniul medical.

4. CADRUL CONCEPTUAL AL ÎNGRIJIRILOR

Conceptul despre om :

Omul este o ființă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale și culturale, o ființă în continuă schimbare și în interacțiune cu mediul înconjurător, o ființă responsabilă, liberă și capabilă de a se adapta.

În concepția Virginiei Henderson: ”individul este o entitate bio-psiho-socială formând un TOT indivizibil. El are necesități fundamentale cu manifestări specifice pe care și le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea necesităților sale”

Concepția despre sănătate:

O.M.S. definește sănătatea ca fiind: „O stare de bine fizic, mental și social, ce nu constă numai în absența bolii sau a infirmității”.

După Virginia Henderson: „Sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural și spiritual, stare de autonomie și independență, fără să fi egală cu absența bolii sau a infirmității, este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de a rămâne în echilibru cu mediul extern și intern”.

Concepția despre boală

Boala reprezintă ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferință fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau definitivă. Boala este un eveniment care poate duce până la respingerea socială a omului de anturajul său.

5. PROCESUL NURSING

Procesul nursing este un proces organizat și planificat, o metodă rațională de planificare și promovare a intervențiilor individualizate în scopul obținerii unei mai bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate.

Procesul nursing este un document scris ce constituie un mijloc de comunicare a informațiilor pentru toate persoanele implicate în îngrijirea pacientului, o documentație referitoare la intervențiile planificate pentru pacient.

Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire ușurează identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural și spiritual și găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. De asemenea, permite stabilirea intervențiilor capabile să reducă influența acestor surse de dificultate, în scopul de a ajuta persoana să-și recapete, pe cât posibil, autonomia.

Procesul de îngrijire cuprinde 5 etape:

• Culegerea datelor (interviul),

• Analiza și interpretarea datelor (probleme, diagnostic de îngrijire),

• Planificarea îngrijirilor (obiective),

• Realizarea intervențiilor (aplicarea lor),

• Evaluarea.

Componentele diagnosticului de nursing vizează identificarea:

• Problemei de dependență (notată cu „P”);

• Cauzei ce a determinat problema de dependență (etiologia sau sursa de dificultate, notată cu „E”);

• Semnelor și simptomelor (manifestările de dependență, notată cu „S”)

1. INTERNAREA BOLNAVULUI

Internarea în spital constituie un eveniment important în viața bolnavului, el se desparte de mediul său obișnuit și în stare de infirmitate sau semiinfirmitate este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini.

Această situație împreună cu boala îi creează anumite stări emotive, de care personalul care primește bolnavul în spital trebuie să țină seama menajându-l cât mai mult.

Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul, și de aceea este necesar ca bolnavul să fie cât mai bine primit.

Internarea în spital se face pe baza biletului de internare emis de medicul de familie.

Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat și examinat în cabinetul de consultații al serviciului de primire, el va fi examinat la internare de medicul de gardă.

În acest scop el va culege datele anamnezice de la bolnavul sau de la martor, date pe care le va trece în foaia de observație a bolnavului.

2. ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării bolnavului în majoritatea cazurilor este vindecarea.

Pentru a realiza acest lucru trebuie create condiții prielnice necesare ridicării forței de apărare și regenerare a organismului și scoaterea lui de sub eventualele influențe nocive ale mediului înconjurător.

Funcțiile întregului organism sunt controlate și dirijate de scoarța cerebrală. Excitațiile din mediul înconjurător, pot acționa asupra SNC, atât prin numărul cât și prin calitatea lor, ceea ce duce la suprasolicitarea și epuizarea celulelor corticale.

Bolnavii infecțioși trebuie spitalizați în saloane mici de 2-4 paturi, în condiții de perfectă curățenie, cuprinzând numai mobilierul strict necesar. Saloanele trebuie să fie luminoase și cu o ventilație ireproșabilă, pentru a se putea realiza o aerație permanentă.

Patul trebuie să asigure bolnavului o odihnă perfectă.

Se vor înlătura toți excitanții: auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos.

Personalul secției trebuie să evite discuțiile în saloane și pe coridoarele secției. Convorbirile vor fi duse cu voci scăzute, dar în așa fel încât ca să audă și bolnavul, căci i se deșteaptă bănuiala că i se ascunde gravitatea bolii sale.

Asistenta verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate, va asigura lenjerie curată și uscată de corp și de pat, va efectua toaleta parțială a bolnavului, va schimba lenjeria ori de câte ori este nevoie, va urmări în permaență mucoasa bucală (care se deshidratează repede) se asigură igiena cavității bucale.

Asistenta verifică dacă bolnavul a mâncat.

3. ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE A BOLNAVILOR

Igiena corporală a bolnavilor se începe de la internare, când este îmbrăcat și la nevoie deparazitat. Ea rămâne însă și pe mai departe în atenția asistentei constituind unul dintre factorii esențiali ai vindecării.

Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcțională a pielei și reduce posibilitatea de apărare și regenerare a organismului.

Bolnavii obișnuiți cu igiena corporală se spală singuri sau pretind de la personal spălarea corpului, toaleta cavității bucale, întreținerea părului, schimbarea lenjeriei de noapte cu lenjerie proaspătă de zi.

Baia pe regiuni se efectuează ori de câte ori este nevoie în cazul bolnavilor imobilizați la pat.

Baia generală la cadă se efectuează de 1-2 ori pe săptămână.

Baia se efectuează începând cu spălarea extremităților, cefalice, apoi trunchi, membre superioare, membre inferioare, regiunea perineală cu organe genitale.

Îndepărtarea celulelor moarte se efectuează după înmuierea cu apă și săpun.

După clătirea finală, se va efectua spălatul dinților, apoi tăierea unghiilor, uscarea prin tamponare a conductului auditiv extern.

Întrucât prezenta lucrare de diplomă descrie îngrijirea copiilor cu convulsii febrile este necesar să menționăm că oaleta copiilor este făcută de mamă sau de asistenta medicală.

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETATIVE

TEMPERATURA

Termometrul maximal utilizat în medicină este gradat după scala Celsius de la 34,5-42oC. Termometrele în uz sunt ținute în soluții dezinfectante de bromocet sau clorură 2%, soluția dezinfectantă trebuie schimbată zilnic.

Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obișnuit se face în cavitățile închise sau semiînchise, pentru a o obține pe cea mai apropiată de cea centrală.

Astfel temperatura se poate măsura în axilă, în plica inghinală, în gură, dar măsurători mai precise se obțin totuși numai în rect și în vagin, valoarea lor este de 0,5o C mai mare decât temperatura axilară.

Temperatura se măsoară de 2 ori/zi – dimineața și seara, valoarea obținută se notează cu culoarea albastră în foaia de temperatură a bolnavului respectiv.

Nou născut și copil mic: 36,1o – 37,8o.

PULSUL

Este o destindere ritmică care poate fi palpată (apăsând ușor arterele pe suprafețele dure osoase, sub forma unei zvâcnituri ușoare ritmice, pulsabilă de unde numele de puls.

Pulsul poate fi măsurat la oricare arteră accesibilă, care poate fi comprimată pe un plan osos (radială, temporală, carotidă, humerală, femurală, pedioasă).

La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic și psihic cel puțin 5-10 minute înainte de numărare, întrucât un efort, o emoție oarecare în timpul sau înaintea pulsului (modifică rezultatul), se va face cu vârful degetului index, mediu și inelar de la mâna dreaptă.

La puls trebuie urmărit volumul sau amplitudinea, tensiunea pulsului, celeritatea.

Pulsul se măsoară zilnic, valoarea obținută se notează cu culoarea roșie întrerupt în foaia de temperatură a bolnavului respectiv.

În funcție de vârstă, pulsul variază în felul următor:

– la nou născut 130-140 bătăi/min;

– la copil mic 100-120 bătăi/minut;

– la 10 ani 90 -100 bătăi/minut;

– la 20 ani 60 – 80 bătăi/minut;

– la 60 ani în sus 72 – 84 bătăi/munit.

RESPIRAȚIA

Respirația reprezintă nevoia funcției umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător, necesar pentru procesul de oxigenare din organism și de a elimina CO2, rezultat din arderile celulare.

Frecvența respiratorie reprezintă numărul de respirație pe minut, influențează vârsta și sexul.

Respirația se măsoară în special dimineața, înainte ca pacientul să se trezească. Deasupra cutiei toracice, se așează zona plantară a mâinii în decurs de un minut se numără inspirațiile acestuia.

Tipuri de respirații:

– costal superior la femei;

– costal inferior la bărbați;

– de tip abdominal la copii.

Respirația se măsoară zilnic, valoarea obținută se notează cu valoarea albastru întrerupt, în foaia de temperatură.

la nou născut 30-50 respirații/minut;

la 2 ani 25-35 respirații/minut;

la 12 ani 15-25 respirații/minut;

la adult 16-18 respirații/minut;

vârstnic 15-25 respirații/minut.

TENSIUNEA ARTERIALÃ

Tensiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali, constituie tensiunea arterială (T.A.). Valoarea este determinată, de forța de contracție a inimii (care asigură propulsarea sângelui în arborele arterial), de rezistența întâmpinată de sânge, rezistența determinată de elasticitatea și calibrul sistemului muscular și de vâscozitatea sângelui.

Pentru determinarea T.A., bolnavul va fi așezat în poziție culcat sau semișezând într-un fotoliu rezemându-și brațele.

Pentru înregistrarea T.A. se folosește TENSIOMETRUL.

Tensiunea arterială se măsoară zilnic, valoarea obținută se notează cu culoarea roșie în Foaia de temperatură.

– 1-3 ani T. max. 75-90, iar T. min. 50-60 mmHg;

– 4-11 ani T. max. 90-110, iar T. min 60-65 mmHg;

– 12-18 ani T. max. 100-120, iar T. min 60-65 mmHg;

– adult T. max. 115-140, iar T.min. 75-90 mmHg

peste 50 de ani T. max. 150/90 mmHg.

DIUREZA

Diureza are scopul de a elimina din organism substanțele inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism. Eliminarea acestor substanțe se face în soluție apoasă și împreună cu ele părăsesc organismul și sărurile minerale precum și o serie de alte substanțe de catabolism, de care organismul nu mai are nevoie.

Micțiunea – act fiziologic, conștient de eliminare a urinei.

Culoarea – galben deschis;

Mirosul – amoniacal.

pH : 4,5 -5,7 ușor acid.

Sensibile: 1010 – 1025 la 15oC.

Cantitatea: – la nou născut 30-300 ml/24 h;

– la copii 500-1200 ml/24 h;

– adulți 1200-1400 ml/24 h;

– până la 1800/24 h.

Aspect: clar. Diureza se notează în Foaia de temperatură.

SCAUNUL

Reprezintă resturile alimentare expuse procesului digestiei eliminate din organism prin actul de defecație.

Defecația: eliminarea materiilor fecale prin anus;

Frecvența: nou născut 1-2 scaune/zi;

adult 1/zi sau 1/2 zile.

Consistența: omogenă;

Culoarea: brună;

Mirosul: fecaloid;

Orarul: ritmic la aceeași oră a zilei de regulă, dimineața.

Cantitatea zilnică: 150-200 g. Se notează în Foaia de temperatură.

ALIMENTAREA BOLNAVULUI

Modul în care se face alimentarea bolnavilor depinde de natura bolii de care acesta suferă precum și de starea generală a acestuia.

Alimentație se face în trei feluri:

– alimentația ACTIVÃ, când bolnavul mănâncă singur;

– alimentația PASIVÃ, când starea generală a bolnavului nu îi permite să se alimenteze singur și deci, trebuie să fie ajutat;

– alimentația ARTIFICIALÃ, când alimentația trebuie introdusă în organism, prin mijloace artificiale.

În general, în bolile care împiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac, alimentația artificială poate fi efectuată:

– prin sondă gastrică sau intestinală;

– prin clisme alimentare;

– prin fistulă stomacală;

– pe cale parenterală: – subcutanat;

– intramuscular.

– sau în perfuzii subcutanate.

Alimentația bolnavului urmărește:

– să acopere cheltuielile enegetice de bază ale organismului;

– să asigure aportul de melamine și săruri minerale necesare desfășurării normale a metabolismului.

– să favorizeze condițiile prielnice procesului de vindecare cruțând organele îmbolnăvite și asigurând un aport de substanțe necesare organismului.

– să prevină o evoluție nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente;

– să împiedice transformarea bolilor acute în cronice;

– să împiedice apariția recidivelor;

– să consolideze rezultatele terapeutice obținute prin alte metode de tratament.

Regimul dietetic al bolnavului trebuie astfel ales încât să satisfacă atât necesitățile cantitative cât și pe cele calitative ale organismului.

În cazul copiilor cu convulsii febrile dieta va fi largă nutritivă și fără restricții deosebite, Totuși, în faza inițială se prescrie o dietă lichidă și semisolidă.

. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea medicamentelor.

Medicamentele sunt substanțe utilizate în scopul de a preveni, de a ameliora sau a vindeca bolile. Ele sunt extrase sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substanțe minerale. Acțiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică, dar o importanță aproape tot atât de mare o au și doza administrată, precum și calea de administrare.

Administrarea medicamentelor se face pe mai multe căi, dintre care, cele mai importante sunt:

– calea digestivă (internă);

– calea externă;

– calea parenterală.

Alte căi de administrare a medicamentelor:

– calea conjunctivă;

– calea vaginală;

– calea rectală.

Reguli generale de administrare a medicamentelor

-respectarea medicamentelor prescrise;

-identificarea medicamentelor prescrise;

-verificarea – calității medicamentelor administrate;

-respectarea căii de administrare;

-respectarea dozelor prescrise;

-respectarea orarului de administrare;

-respectarea somnului bolnavului;

-cruțarea combinării medicamentelor;

-administrarea medicamentelor deschise în ce condiții acestea pot fi administrate;

-respectarea succesivă de administrare a medicamentelor;

-luarea medicamentelor în prezența asistentei;

-servirea bolnavului;

-lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;

-raportarea medicului a greșelilor de administrare a medicamentelor.

Asistenta trebuie să cunoască:

– medicamentele după aspect exterior și proprietățile fizice;

– dozele terapeutice;

– calea obișnuită de administrare;

– modul de administrare cu artificii și manopere ce pot fi utilizate pentru a masca gustul sau mirosul unor medicamente;

– incompatibilitatea medicamentelor;

– modul de păstrare a medicamentelor;

– efectele ce se așteaptă de la medicamente;

– timpul după care se realizează efectul;

– efectele secundare ale medicamentelor;

PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE ȘI PATOLOGICE

Pregătirea zilnică a bolnavului

– se încadrează în munca de educație și de liniștire, pe care asistenta medicală o duce cu bolnavul în momentul primirii lui în secție;

– atitudinea asistentei medicale trebuie să reflecte dorința permanentă de a-l ajuta;

În preajma examenului de orice natură, asistenta medicală va lămuri pacientul asupra caracterului inofensiv al examenului;

– asupra eficacității și necesității lui, căutând să reducă, la maximum durerile care eventual vor fi provocate prin unele manevre simple;

– bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare pentru că așa va pierde încrederea în personalul de îngrijire;

– se va ține seama de simțul pudic al pacientului.

1. Recoltarea și examenul urinei

Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore.

În cursul examenului fizic, se descrie: cantitatea, culoarea, mirosul și densitatea.

Pentru examenul chimic: se trimite urina colecționată din timp de 24 de ore, sau numai urina proaspătă de dimineață, care este cea mai concentrată.

Pentru un examen curent – se trimite 100-150 ml, din care se va determina și densitatea și se va examina și sedimentul de urină.

2.Recoltarea sângelui venos pentru examinãri hematologice se face pe substanțe anticoagulante de preferință uscată.

Recoltarea se face prin puncție venoasă.

Ca anticoagulante se folosesc:

– Heparină, în cantitate de 0,1-0,2 mg/ml sânge;

– Citrat de sodiu, în soluție izotonică de 3,8%

Pentru determinarea V.S.H :

– se recoltează 1,6 ml de sânge, prin puncție venoasă, în condiții sterile pe 0,4 ml de soluție izotonică de citrat de sodiu (3,8%).

Pentru examinări biochimice și enzimatice

– glicemia, lipemia, colesterina totală și esterificată, proteinemia totală și a funcțiilor proteice, ureei, creatininei, acidului uric, ca și probele de disproteinemie, se recoltează dimineața pe nemâncate câte 5-6 ml sânge fără substanță anticoagulantă.

Recoltarea sângelui pentru examen serologic.

– recoltarea de sânge pentru această analiză se face fără substanța anticoagulantă, fiind nevoie numai de un ser sanguin.

În general, pentru o analiză se recoltează 5-10 ml sânge. De obicei reacțiile serologice trebuie repetate cel puțin de 2 ori la intervale 7-10-14 zile sau și mai multe pentru ca analizele să se efectueze în diferite faze ale bolii: “PRIZE”.

Asistenta notează pe Foaia de temperatură a bolnavului data când s-a efectuat analiza și data pe care a fixat-o medicul pentru recoltarea prizei următoare de sânge.

TEHNICI IMPUSE DE AFECȚIUNE

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU FEBRÃ

Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod pasager, poate însoți evoluția bolii sau să lipsească în totalitate.

Febra se combate numai dacă depășește anumite valori și persistă mai mult timp, astfel încât pune în pericol funcțiile vitale ale organismului.

La nou născut peste 390C, pot apărea, complicații, nervoase, cardiovasculare, renale, la sugar, copilul mare și adultul tânăr complicațiile survin dacă temperatura depășește 40o C, la adultul în vârstă, peste 380 C.

Bolnavul febril prezintă modificări în funcționalitatea principalelor aparate

și sisteme apărând o serie de simptome cu:

– hiperemie, paloare, tahicardie, scăderea toleranței digestive, micțiuni frecvente, agitații pulvomotorii sau somnolență, transpirații la nivelul tegumentelor. Agitația psihomotorie poate evolua spre delir la copilul mare și adult și convulsii tonicoclonice la nou născut, sugar și copilul mic.

Bolnavul febril prezintă un consum mare de calorii.

Asistenta trebuie să acorde atenție sporită îngrijirii bolnavului febril.

a. ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE

– verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate.

– va asigura lenjeria de pat și corp uscată și curată;

– va efectua toalete bolnavului;

– va schimba lenjeria bolnavului ori ce câte ori este necesar.

– urmărește în permanență mucoasa bucală (care se dezhidratează foarte repede), asigurându-i și igiena cavității bucale.

b. ASIGURAREA BOLNAVULUI CU LICHIDELE NECESARE PENTRU PREVENIREA DEZHIDRATÃRII;

– combate hiperdermia dacă aceasta depășește valorile majore;

– se îngrijește să comande ceai pentru rehidratarea permanentă a bolnavului;

– administrează acestuia cantitățile necesare, la intervale regulate, după necesități;

– observă în permanență simptomele clinice, care însoțesc febra. În acest scop măsoară pulsul, frecvența respiratorie, observă culoarea tegumentelor și comportamentul bolnavului, înregistrează hipertermia majoră și anunță medicul.

c. APLICAREA DE COMPRESE UMEDE ȘI RECI

– pregătește de urgență comprese umezite în apă la rece la temperatura 10-15oC;

– aplică comprese pe torace, pe cap și dacă este necesar și pe trunchi;

– pune la îndemână cearșafuri pentru împachetarea, baia hipotermizantă, prosoape uscate.

– verifică pulsul, culoarea tegumentelor bolnavului;

– întrerupe aplicarea compreselor, dacă tegumentele devin cianotice.

– schimbarea compreselor la intervale de 5-10 minute, de 3-6 ori, până când se observă scăderea temperaturii corpului cu 1-20C.

d. ÎMPACHETAREA

– dacă aplicarea compreselor nu are efect scontat, se efectuează împachetarea în cearșafuri umede la temperatura 10-15o C;

– verifică pulsul, culoarea tegumentelor, starea generală;

– schimbă împachetarea din 5 în 5 minute (de 2-3 ori);

– în cazul unor bolnavi mai gravi pentru menajarea bolnavului cearșaful de desubt se schimbă la intervale de 20 minute, iar cel de la suprafață din 5 în 5 minute;

– aplică bolnavului comprese reci pe cap;

– administrează bolnavului lichide reci sau calde, după indicațiile medicului;

– după împachetare șterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate;

– după circa 10 minute de la împachetare măsoară temperatura bolnavului (care poate fi cu 2-30C, mai mică decât înaintea împachetării);

– pregătirea patului bolnavului și îl lasă în liniște sub supraveghere, de regulă, acesta adoarme, având un somn liniștit, și respirația regulată.

e. BAIA RECE SAU MODERATÃ

– dacă temperatura bolnavului nu a scăzut în mod corespunzător asistenta îi va pregăti baia rece (33oC) sau moderată (35oC).

– verifică starea clinică a bolnavului, cantitatea de apă pregătită este de 200 l, durata băii 8-10 minute, se poate repeta de 2-3 ori/24 ore.

– verifică în permanență culoarea tegumentelor, pulsul, respirația bolnavului;

– întrerupe baia în cazul cianotizării tegumentelor și apariția stării de colaps.

– baia este suficientă dacă tegumentele devin hiperemice. Bolnavului i se amplifică mișcările respiratorii, se intensifică bătăile cardiace și are o stare de bună dispoziție;

– după baie frecționează tegumentele ușor cu prosoape uscate și curate.

– îmbracă bolnavul în lenjerie încălzită și îl culcă în pat;

– verifică dacă acesta are frisoare, în acest caz îl învelește în 2 pături în plus, îi administrează ceai fierbinte.

f. ADMINISTREAZÃ MEDICAMENTE SEDATIVE

– se administrează diazepam, fenobarbital la bolnavii agitați.

g. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PENTRU TRATAREA AFECȚIUNII DE BAZÃ

– se îngrijește să execute întocmai tratamentul prescris de medic

h. ASIGURÃ REGIM ALIMENTAR CORESPUNZÃTOR

Regimul bolnavului febril este hiperglucidic 60-70%, și hipolichidic, proteinele se dau în cantitate de 20%.

i. EDUCAȚIA SANITARÃ

– se efectuează instrucția bolnavilor și aparținătorilor privind necesitatea și rolul împachetărilor și băilor reci, acestea nu se aplică la bolnavi în stare gravă, debilii, cardiaci, decompensați astenici.

II.10 EDUCAȚIA SANITARÃ A BOLNAVILOR SPITALIZAȚI

Educația bolnavilor spitalizați, presupune o muncă continuă, serioasă și uneori dificilă, din partea personalului sanitar mediu, în scopul obținerii colaborării bolnavului pentru vindecarea lor cât mai rapidă.

Succesul educației sanitare depinde în foarte mare măsură de educația anterioară a bolnavului, de gradul său de cultură, precum și de calitatea asistentei, de competența sa profesională și comportamentul la locul de muncă, în interesul pe care îl arată bolnavului privind îngrijirile și tot ceea ce întreprinde pentru vindecarea acestuia.

Asistenta medicală trebuie să urmească o serie de obiective în realizarea instruirii bolnavului.

În cazul copiilor cu convulsii febrile educația sanitară de face mamei.

1. RESPECTAREA DE CÃTRE BOLNAV A IGIENEI PERSONALE

– asistenta instruiește bolnavul cum trebuie să folosească, lenjeria de corp, de pat, obiectele personale de toaletă, WC-ul, scuipătoarea sau plosca, urinarul.

2. RESPECTAREA DE CÃTRE BOLNAV A CIRCUITELOR UNITÃȚII

Explică bolnavului cum și de ce se aplică un anumit circuit al bolnavului în unitate, nu părăsește secția, salonul decât la indicația sau cu avizul asistentei sau a medicului, nu intră în contact cu bolnavii altor secții, cu persoane străine cu obiectele acestora, cu personalul medico-sanitar și de îngrijire, decât în limitele impuse de regulament.

Veghează în continuare ca bolnavul să respecte întocmai cele transmise.

Se străduiește ca bolnavul să respecte în mod conștient aceste reguli explicând cu răbdare tot ceea ce bolnavul n-a înțeles, ori de câte ori situația o impune.

3. RESPECTAREA DE CÃTRE BOLNAV A TRATAMENTULUI PRESCRIS DE MEDIC

Explică bolnavului importanța fiecărui medicament, orarul de administrare și efectele lui. Instruiește bolnavul despre doza ce i se administrează, explicând riscul nerespectării acesteia.

Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la un bolnav la altul sau a acestora introduse în mod fraudulos de aparținători.

Colaborează cu bolnavul pentru a cunoaște efectul medicației administrate.

4. RESPECTAREA DE CÃTRE BOLNAV A REGIMULUI ALIMENTAR

Informează bolnavul despre regimul alimentar pe care trebuie să îl urmeze, de ce trebuie să respecte regimul prescris, care sunt alimentele admise și interzise, riscul consumării alimentelor interzise, precum și riscul contaminării bolnavilor, a aparținătorilor și a personalului care îl îngrijește, dacă nu respectă circuitul alimentelor și a veselei.

5. COLABORAREA BOLNAVULUII PENTRU RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE, PATOLOGICE, EFECTUAREA DIFERITELOR INVESTIGAȚII DE LABORATOR

Informează bolnavul despre investigațiile care trebuie efectuate, importanța lor și caută să înlăture frica bolnavului, explică riscul contaminării personalului medico-sanitar în recoltare sau a diferitelor investigații în cazul lipsei de colaborare a bolnavului cu echipa medico-sanitară precum și cum trebuie respectate circuitul unor produse patologice desemnate de bolnav.

6. COLABORAREA CU BOLNAVUL PRIVIND APRECIEREA EVOLUȚIEI SALE CIVILE

Explică bolnavului despre importanță informării de către acesta asupra modificărilor, care apar în intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat, simptomele noi de însănătoșire.

Educă bolnavul spre a nu dezinforma privitor la evoluția clinică, verifică datele transmise de bolnav.

7. ÎNȚELEGEREA DE CÃTRE BOLNAV A MÃSURILOR DE PROFILAXIE PE CARE TREBUIE SÃ LE RESPECTE PENTRU PREVENIREA RECIDIVELOR ȘI/SAU COMPLICAȚIILOR

Explică bolnavului de ce și cum trebuie să respecte măsurile de prevenire a recidivelor și/sau complicațiilor, de la caz la caz.

Se adaptează nivelul de înțelegere a bolnavului până când se lămurește de participarea conștientă a acestuia, la sarcinile trasate în acest sens.

ATENȚIE : instruirea bolnavului este obligatorie.

11 EXTERNAREA BOLNAVULUI

Momentul plecării din spital este stabilit de medic și când starea pacientului s-a ameliorat.

Asistenta ajută medicul punând la dispoziția acestuia toată documentația necesară completării epicrizei.

Va verifica dacă hainele cu care a venit bolnavul corespund anotimpului și în special vremii momentului externării.

Verifică dacă a venit documentația.

Asistenta aprofundează cu bolnavul indicațiile primite de la medic ce sunt cuprinse în biletul de ieșire. Va lămuri importanța respectării regimului, dacă se continuă tratamentul se va verifica dacă bolnavul și-a însușit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru continuarea tratamentului prescris la domiciliu, se va insista ca la data indicată să se prezinte la control. Îi va preciza, să se ferească de frig, umezeală.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA PLANURILORDE ÎNGRIJIRE PENTRU TREI COPII CU CONVULSII FEBRILE

CAZUL I

A. Culegerea datelor . Interviu

Numele:A. Nr.F.O. 14

Prenumele:D.

Vârsta: 4 luni

Naționalitatea: română

Data internării: 03.01.2013

Data externării:13.01.2013

Diagnosticul la internare:rinofaringită, convulsii

Diagnosticul la externare: convulsii febrile, rinofaringită

B. Motivele internării:

– febră 39°C

– la domiciliul a prezentat convulsii

– tuse iritativă

C. Istoricul bolii

În urmă cu o zi sugarul prezintă febră 39,5 °C, motiv pentru care mama se adresează medicului de familie care îi recomandă tratament cu ampicilină injectabilă. În urmă cu aproximativ trei ore face crize convulsive motiv pentru care este adus la spital pentru investigații și conduită terapeutică.

D. Antecedente heredo-colaterale: nu există

E. Antecedente personale:

– fiziologice – A = 8, alimentat natural, vaccinat conform schemei

– patologice – stomatită, Candida Albicans

F. Examen clinic general

Greutate – 6400 g, talia 62 cm, PC – 40,9 cm, PT – 40,6 cm, FR – 40 resp / min,

FC – 120 băt./min, temperatura – 39°C, diureza – micțiuni spontane, urini normocrome, tranzit intestinal fiziologic

– starea generală – influențată

– tegumente și mucoase – palide, curate, elastice, discretă cianoză periorală și nazală

– țesut celular subcutanat – normal reprezentat, Turgor ferm

– sistem limfo – ganglionar – nepalpabil superficial

– sistem muscular – normotrof, normoton, normokinetic

– aparat cardio-vascular: zgomotele cardiace ritmice, șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară

– aparat respirator: torace normal conformat, obstrucție nazală, sonoritate pulmonară normală, tuse iritativă, murmur vezicular fiziologic.

– aparat digestiv: congestie faringiană, abdomen suplu, nedureros la palpare, ficat la rebordul costal, splina nepalpabilă, sonoritate normală, tranzit intestinal fiziologic, apetit redus

– aparat urogenital: lojele renale nedureroase, rinichi nepalpabili, micțiuni fiziologice, urini normocrome, organe genitale externe normal conformate

Sistem nervos – central – fără semne de iritație meningiană

Organe de simț – normale

Externarea bolnavului

Sugar de patru luni de sex masculin, cu greutatea de 6.400 g , talia 62 cm, se internează pentru febră 39°C, tuse iritativă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril.

Examenele de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații au valori cuprinse în limitele normale. Se precizează diagnosticul de convulsii febrile.

După tratamentul efectuat în timpul spitalizării cu Penicilina G 1.000.000 UI patru prize și luminal 0.015 x 2, simptomatologia s-a ameliorat.

Copilul este externat cu recomandările:

va continua tratamentul cu luminal 0.015 g – 1 tb x 2/zi

va reveni la control peste 3 luni

Nevoile fundamentale dupã modelul conceptual al Virginiei Henderson

Analize de laborator și alte explorări

DATE PRIVIND ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

În perioada spitalizării bolnavul primește următoarele medicamente:

03.01. – 7.01. 2013 1+2+3

08.01. – 13.01. 2013 1+2

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Sugar de patru luni de sex masculin, cu greutatea de 6.400 g , talia 62 cm, se internează pentru febră 39°C, tuse iritativă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril.

Examenele de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații au valori cuprinde în limitele normale. Se precizează diagnosticul de convulsii febrile.

După tratamentul efectuat în timpul spitalizării cu Penicilina G 1.000.000 UI patru prize și luminal 0.015 x 2, simptomatologia s-a ameliorat.

Copilul este externat cu recomandările:

va continua tratamentul cu luminal 0.015 g – 1 tb x 2/zi

va reveni la control peste 3 luni

CAZUL II

A. Culegerea datelor . Interviu

Numele:P Nr.F.O. 29

Prenumele:G

Vârsta: 8 luni

Naționalitatea:română

Data internării: 07.01.2014

Data externării:14.01.2014

Diagnosticul la internare: convulsii febrile, pneumonie interstițială

Diagnosticul la externare: convulsii febrile, pneumonie interstițială

B. Motivele internării:

– febră

– dispnee

– tuse productivă

C. Istoricul bolii

Mama copilul susține că în urma tratamentului recomandat de medicul de familie cu Biseptol, copilul continuă să facă febră, după care a prezentat convulsii. Medicul de familie îi recomandă internarea de urgență pentru investigații și tratament.

D. Antecedente heredo-colaterale: nu există

E. Antecedente personale:

– fiziologice – A = 8, alimentat natural, vaccinat conform schemei

– patologice – bromșiolită la 6 luni

F. Examen clinic general

Greutate – 8600 g, talia 72 cm, FR – 34 resp / min,

FC – 120 băt./min, temperatura – 39°C, diureza – micțiuni spontane, urini normocrome, tranzit intestinal fiziologic

– starea generală – influențată

– tegumente și mucoase – palide, curate, elastice, discretă cianoză periorală și nazală

– țesut celular subcutanat – normal reprezentat, Turgor ferm

– sistem limfo – ganglionar – nepalpabil superficial

– sistem muscular – normotrof, normoton, normokinetic

– aparat cardio-vascular: zgomotele cardiace ritmice, șoc apexian în spațiul IV intercostal stâng pe linia medioclaviculară

– aparat respirator: dispnee, tiraj intercostal, tuse iritativă, raluri bronșice bilateral, torace normal conformat, obstrucție nazală, sonoritate pulmonară normală

– aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, ficat la rebordul costal, splina nepalpabilă, sonoritate normală, tranzit intestinal fiziologic, apetit păstrat

– aparat urogenital: lojele renale nedureroase, rinichi nepalpabili, micțiuni fiziologice, urini normocrome, organe genitale externe normal conformate

Sistem nervos – central – fără semne de iritație meningiană

Organe de simț – normale

Externarea bolnavului

Sugar de opt luni de sex masculin, cu greutatea de 8.600 g , se internează pentru febră 39°C, tuse productivă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril.

Pe baza rezultatelor xamenelor de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații se precizează diagnosticul de pneumonie interstițială, convulsii febrile.

În urma tratamentului efect cu ampicilină un gram injectabil (24 h, fluimicil 2 plicuri / 24 h, paracetamol ¼ cp x 4, paracetamol ¼ cp x 4, luminal 0,015 1 cp x 3/zi, dezobstruarea CRS cu ser fiziologic 1-2 picături starea generală se ameliorează.

Copilul este externat cu recomandările:

-va continua tratamentul cu luminal 0.015 g -1 tb x 3/zi

-va reveni la control peste 3 luni

Nevoile fundamentale dupã modelul conceptual al Virginiei Henderson

Analize de laborator și alte explorări

8 I – EEG – traseu EEG de somn cu aspect de discretă suferință mezondiencefalică postcritică

Radiografie toracică – infiltrat interstițial intercleidohilar și hiliobazal bilateral. Cord normal radiologic

DATE PRIVIND ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

În perioada spitalizării bolnavul primește următoarele medicamente:

07.01 – 14.01. 2014 1+2+3+4

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Sugar de opt luni de sex masculin, cu greutatea de 8.600 g , se internează pentru febră 39°C, tuse productivă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril.

Pe baza rezultatelor examenelor de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații se precizează diagnosticul de pneumonie interstițială, convulsii febrile.

În urma tratamentului efect cu ampicilină un gram injectabil / 24 h, fluimicil 2 plicuri / 24 h, paracetamol ¼ cp x 4, paracetamol ¼ cp x 4, luminal 0,015 1 cp x 3/zi, dezobstruarea CRS cu ser fiziologic 1-2 picături starea generală se ameliorează.

Copilul este externat cu recomandările:

va continua tratamentul cu luminal 0.015 g – 1 tb x 3/zi

va reveni la control peste 3 luni

CAZUL III

A. Culegerea datelor . Interviu

Numele:A Nr.F.O. 39

Prenumele:A

Vârsta: 9 luni

Naționalitatea:română

Data internării: 20.04.2014

Data externării: 27.04.2014

Diagnosticul la internare: convulsii febrile, bronșiolită

Diagnosticul la externare: convulsii febrile, bronșiolită

B. Motivele internării:

– febră

– dispnee

– bătăi ale aripilor nasului

C. Istoricul bolii

Mama copilul susține că deși s-a administrat tratament cu amplicilină 1 g/ 24 ore ( la domiciliu) copilul continuă să facă febră, după care a prezentat convulsii. Medicul de familie îi recomandă internarea de urgență pentru investigații și tratament.

D. Antecedente heredo-colaterale: nu există

E. Antecedente personale:

– fiziologice – A = 9, alimentat natural, vaccinat conform schemei

– patologice – rinofaringită la 3 luni

F. Examen clinic general

Greutate – 8900 g, talia 72 cm, FR – 60 resp / min,

FC – 120 băt./min, temperatura – 39,5°C, diureza – micțiuni spontane, urini normocrome, tranzit intestinal fiziologic

– starea generală – influențată

– tegumente și mucoase – palide, curate, elastice, discretă cianoză periorală și nazală

– țesut celular subcutanat – normal reprezentat, Turgor ferm

– sistem limfo – ganglionar – nepalpabil superficial

– sistem muscular – normotrof, normoton, normokinetic

– aparat cardio-vascular: zgomotele cardiace ritmice, șoc apexian în spațiul IV intercostal stâng pe linia medioclaviculară

– aparat respirator: dispnee, tiraj intercostal, bătăi ale aripilor nasului, tuse iritativă, raluri sibilante pe ambele arii pulmonare

– aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, ficat la rebordul costal, splina nepalpabilă, sonoritate normală, tranzit intestinal fiziologic, apetit păstrat

– aparat urogenital: lojele renale nedureroase, rinichi nepalpabili, micțiuni fiziologice, urini normocrome, organe genitale externe normal conformate

Sistem nervos – central – fără semne de iritație meningiană

Organe de simț – normale

Externarea bolnavului

Copil de nouă luni de sex feminin, cu greutatea de 8.900 g , se internează pentru febră 39,5°C, tuse productivă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril.

Pe baza rezultatelor examenelor de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații se precizează diagnosticul de bronșiolită, convulsii febrile.

În urma tratamentului efect cu

– paracetamol ¼ cp x 4

– fluimicil 1/2 plicuri x 4 / 24 h,

– împachetări reci

– aport lichidian de 1000 ml /24 ore

– aspirarea secrețiilor bronșice

evoluția este favorabilă

Copilul este externat cu recomandările:

-va continua tratamentul cu luminal 0.015 g – 1 tb x 3/zi

-va reveni la control peste 3 luni

Nevoile fundamentale dupã modelul conceptual al Virginiei Henderson

Analize de laborator și alte explorări

16 I – EEG – traseu EEG de somn în limitele normale vârstei

Radiografie toracică – infiltrat interstițial bilateral. Cord normal radiologic

DATE PRIVIND ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

În perioada spitalizării bolnavul primește următoarele medicamente:

20.04. – 27.04. 20114 1+2

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Copil de nouă luni de sex feminin, cu greutatea de 8.900 g , se internează pentru febră 39,5°C, tuse productivă, la domiciliul prezintă convulsii după un episod febril. Pe baza rezultatelor examenelor de laborator efectuate în cursul spitalizării și care sunt menționate în tabelul de investigații se precizează diagnosticul de bronșiolită, convulsii febrile.În urma tratamentului efectuat cu – paracetamol ¼ cp x 4, – fluimicil 1/2 plicuri x 4 / 24 h,

– împachetări reci, – aport lichidian de 1000 ml /24 ore , – aspirarea secrețiilor bronșice. Evoluția este favorabilă.

Copilul este externat cu recomandările: va continua tratamentul cu luminal 0.015 g – 1 tb x 3/zi, va reveni la control peste 3 luni

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ASUPRA LUCRĂRII

Am început lucrarea cu noțiuni de anatomie și fiziologie a sistemului nervos.

În capitolul I, am prezentat date descriptive privind convulsiile febrile la copil, respectiv: definiție, etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic, explorări, evoluție și prognostic, tratament.

În capitolul II am descris îngrijirea bolnavilor în timpul spitalizării (în general ) cu referiri copii cu convulsii febrile . În subcapitolul II.9 am descris trei tehnici de îngrijire aplicate în planul de îngrijire a bolnavilor și în II.10 am descris câteva măsuri de educație pentru sănătate ce trebuiesc luate față de bolnavi.

Capitolul III cuprinde îngrijirea a trei copii cu convulsii febrile pe care i-am urmărit pe tot timpul spitalizării și la îngrijirea cărora am contribuit personal.

Cei trei copii au fost supuși îngrijirilor medicale, conform atribuțiilor asistentei medicale, ei părăsind spitalul cu o stare ameliorată și cu indicații privind măsurile pe care trebuie să le respecte, măsuri ce au fost consemnate în lucrare.

Lucrarea se încheie cu concluziile și bibliografia consultată pentru elaborarea lucrării “Îngrijirea copiilor cu convulsii febrile”.

BIBLIOGRAFIE

1.Atlas de anatomie, Trevor Westos ,Editura Vox, 2002 ,pg 21-35

2.Anatomia si Fiziologia omului, Compediu, Editura Corin, Bucuresti 2007, pg 70-98

3.Breviar, Explorari functionale si ingrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viata Medicala Romaneasca ,Bucuresti 2008, pg 39-50

4.Convulsiile si Epilepsia la copil, Editura Medicala, Bucuresti 2004, pg 40-110

5.Compediu de Anatomie si Fiziologie, Editura Stiintifica, Bucuresti 2000, pg 95-104

6.Convulsiile copilului, Actualitati in revista Romana de Pediatrie vol V, nr 4 2006, Dr. V. Popescu, pg 21-30

7. Dictionar Medical vol 1 , Editura Medicala, Bucuresti 2007 , pg 91-98

8. Elemente esentiale de neurologie clinica, Bogdan O. Popescu, Editura Medicala, 2008, pg 75-85

9.Fiziologie Umana , Editura Medicala, Gh. Radiu, 2007, pg 250-251

10. Ghiduri de diagnostic si tratament in Neurologie ,Editura Amaltea, Prof Dr Oviudiu Bajenaru

11.Ghid Practic, Neurologie,Chiru Florian 2004, Editura Medicala, pg 73-75

12.Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale, Lucretia Titirca, Editura Viata Medicala Romaneasca , Bucuresti 2008 ,

pg 29-170

13.Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali, Editura Viata Medicala Romaneasca, Lucretia Titirca 2008, pg 156-168

14. Medicina Iinterna pentru cadre medii, Editura Bucuresti , Corneliu Borundel, 2009 , pg 101-105

15.Manual de Nursing general( notiuni teoretice si aplicatii practice ) , Adriana Iliescu, 2014 , Editura Medicala pg 101-160

16.Neurologie Pediatrica , Valeriu Popescu ,2001 ,Editura Medicala, pg 21-33

17.Neonatologie , Maria Stamatin, Probleme actuale 2003, pg 25-29

18.Psihiatrie, P. Branzei, Aurelia Sarbu 2009 , Editura Medicala, pg 56-68

19.Puericultura si Pediatrie, Editura Medicala, Bucuresti 2007, pg 100-115

20. Principiile Medicinei Interne, Harrison, 2003, Editura Medicala, pg 51-53

21.Tratat de Farmacologie , Editura Medicala 2006 Aurelia Cristea, pg 89-103

22.Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor, Baltea G.Stanescu, Titirca L., Editura Medicala, Bucuresti 2003, pg 29-70

23.Tehnica ingrijirii bolnavilor, Mozes C. , Editura Medicala, pg 70-89

24.Urgente neurologice , Szabolcs, Szatmari, 2010 , Editura Farmamedia, pg 50-81

25.Urgente in Pediatrie, Boli Cronice in Pediatrie, 2014, Mircea Hanulescu, Adrian Georgescu ,Editura Amaltea, pg 80-83