Pericole Chimice din Produsele de Origine Animala Suflamide

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE DESPRE SULFAMIDE ……………….7

Definiție…………………………………………………………………………………………………………….7

Istoric………………………………………………………………………………………………………………..8

Clasificarea sulfamidelor……………………………………………………………………………………8

Farmacocinetică…………………………………………………………………………………………………9

Mecanismul de acțiune……………………………………………………………………………………….11

Toxicitatea sulfamidelor la animale…………………………………………………………………….12

Toxicitatea sulfamidelor la oameni……………………………………………………………………..13

CAPITOLUL II. REGULAMENTELE APLICATE PRIVIND SIGURANȚA

ALIMENTARĂ ȘI METODELE DE DEPISTARE A REZIDUURILOR

MEDICAMENTOASE ÎN ALIMENTE………………………………………………………………….15

2.1 Regulamentele aplicate privind siguranța alimentară………………………………………….15

2.2 Metodele de depistare a reziduurilor de sulfonamide în alimente…………………………17

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………………..20

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………….21

LISTA FIGURILOR/TABELELOR

Fig. 1.1 Structura sulfanilamidei…………………………………………………………….7

Fig. 1.2 Structura acidului paraaminobenzoic (PABA)………………………………7

Tabel 1.1 Clasificarea sulfamidelor…………………………………………………………9

Fig. 1.3 Reprezentare schematică a ciclului farmacocinetic al sulfamidelor……10

Fig. 1.4 Mecanismul de acțiune antibacterian al sulfamidelor……………………..12

Fig. 1.5 Erupție generalizată dată de sulfamide…………………………………………13

Fig. 1.6 Erupție generalizată dată de sulfamide…………………………………………13

Fig. 1.7 Sindromul Stevens-Johnson………………………………………………………14

Fig. 1.8 Semnele la nou-născuți provocate de excesul de bilirubină…………………14

Fig. 1.9 Semnele la nou-născuți provocate de excesul de bilirubină…………………14

PERICOLE CHIMICE DIN PRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ

– SULFAMIDELE –

INTRODUCERE

Producția de alimente nu poate fi concepută fără utilizarea substanțelor chimice, deși se cunoaște faptul că toate substanțele chimice pot fi toxice într-o anumită concentrație. Reieșind din nivelul de toxicitate, o serie de substanțe chimice pot fi admise în alimente de către legislația sanitară a diferitelor țări în cantități nelimitate, în timp ce pentru altele sunt stabilite limite maxime admise. Riscurile cauzate de consumul alimentelor cu conținut de substanțe chimice, sunt cele rezultate prin adăugarea intenționată în ele a diverselor substanțe permise, însă în cantități excesive, pe de o parte, sau pe de altă parte, de consumul alimentelor în care substanțele chimice au nimerit în mod accidental, la diferite etape ale circuitului acestora, de exemplu, la etapele de procesare, ambalare, distribuire etc.

Cercetări recente efectuate în diferite țări ale lumii, dar în special țările Uniunii Europene și Statele Unite ale Americii au scos la iveală faptul că la ora actuală, tehnologiile moderne folosesc aproape 70000 de substanțe chimice, iar numărul lor crește anual cu alte aproape 2000.

Printre substanțele responsabile de riscurile chimice pot fi numite:

Substanțele chimice utilizate în agricultură și medicina veterinară: preparatele de uz fitosanitar, antibioticele și diverse alte medicamente, care accelerează creșterea, îngrășămintele minerale cu conținut de azot;

Poluanții mediului: metalele grele (plumb, cadmiu, mercur ș.a), radionuclizii, dioxine, nitrozaminele, clorofenolul, compușii aromatici policiclici, fumul, praful;

Aditivii alimentari permiși, însă folosiți în cantități sporite și aditivii alimentari, care nu sunt permiși de legislația sanitară: conservanți, coloranți, agenți de gelificare, potențatori de arome, antioxidanți, agenți de solidificare;

Detergenții și preparatele dezinfectante, grăsimile prelucrate într-un anumit mod, lubrifianții, agenții de răcire, vopselele și lacurile;

Substanțele care pot migra din materialele sintetice ce vin în contact cu alimentele: monomeri, plastifianți, stabilizatori, antioxidanți, solvenți, adezivi, plumb, staniu ș.a.

Cei mai mulți aditivi alimentari pot fi folosiți în produsele alimentare numai în cantități limitate. Dacă nu există limite cantitative, aditivul alimentar trebuie să fie utilizat în conformitate cu buna practică de producere, de exemplu, doar atât, cât este necesar pentru a obține efectul tehnologic scontat. Utilizarea aditivilor alimentari trebuie să fie întotdeauna menționată pe etichetă sau pe ambalajul produsului alimentar în funcție de categoria lor (antioxidant, conservant, colorant etc.) fie cu numele lor sau numărul E. Normele de etichetare a aditivilor în produsele alimentare, precum aditivilor vânduți producătorilor de alimente, sunt strict reglementate prin legislație.

După cum se știe, în medicina veterinară sunt folosite diverse preparate atât în scop terapeutic, cât și profilactic. Legislația în vigoare prevede anumite cerințe privind procesarea, păstrarea, comercializarea producției de origine animală cu conținut de preparate veterinare. Dacă în privința reziduurilor unor astfel de preparate există limite maxime admise, în privința altora din ele, care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului, orice cantități reziduale în alimente sunt interzise.

Contaminanții sau substanțele alogene sunt niște substanțe chimice, care nu sunt adăugate intenționat în alimente. Aceste substanțe pot nimeri în mod accidental în produsele alimentare la diferite etape ale circuitului acestora, în special, în rezultatul nerespectării cerințelor de igienă. Unele dintre ele pot nimeri în alimente încă din rezultatul utilizării în agricultură a preparatelor de uz fitosanitar, a fertilizanților solului în procesul de cultivare și recoltare a producției agroalimentare, altele – în procesul de păstrare, prelucrare.

Consumul îndelungat de alimente cu conținut sporit de substanțe alogene supune organismul la un bombardament chimic, care afectează diverse sisteme și organe. În rezultatul consumului îndelungat a astfel de alimente pot apărea diverse maladii, unele dintre ele fiind chiar incurabile sau poate avea loc cronicizarea unor maladii deja existente. De aceea respecarea strictă a cerințelor în vigoare din partea agenților economici – pe de o parte, cât și monitorizarea riguroasă a inofensivității alimentelor de către serviciile abilitate – pe de altă parte, sunt o garanție în vederea asigurării populației cu alimente ireproșabile din punctul de vedere menționat.

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE DESPRE

SULFAMIDE

Definiție

Prin definiție, sulfamidele sunt substanțe care conțin în molecula lor o grupare sulfanil și o grupare aminică. Se mai numesc sulfonamide, sunt derivați ai paraaminobenzensulfonamida, substituiți la funcția amidică (N4) sau la funcția aminică (N1).

Fig. 1.1 Structura sulfanilamidei

www.en.wikipedia.org

Sulfanilamida are structură similară cu acidul paraaminobenzoic (PABA), care determină inhibiția activității bacteriene. De aceea, sulfamidele sunt folosite în medicină veterinară ca substanțe antibacteriene pentru menținerea stării de sănătate a efectivului de animale.

Fig. 1.2 Structura acidului paraaminobenzoic (PABA)

www.en.wikipedia.org

Sulfamidele sunt puberi albe ori gălbui, inodore, insipide, insolubile în apă decât sub formă de săruri sodice sau în mediu alcalin. Ele prezintă un caracter amfoter, și anume: acid, prin gruparea sulfamidică și bazic, prin gruparea aminică.

Sulfamidele joacă un important rol în medicina veterinară ca chimioterapice în boli parazitare și bacteriene.

Istoric

În anul 1908, Gelmo a sintetizat paraaminobenzensulfamida de la colorantul textil roșu denumit crisoidină. Pe de altă parte în 1932 alți cercetători, Klarer și Mietzsch, sintetizează sulfamidocrisoidina, pentru ca în 1935, Domag sa o utilizeze cu succes ca și chimioterapic, la animale de experiență. Ulterior s-a stabilit ca sulfamidocrisoidina își datorează acțiunea paraaminobenzensulfamidei (sulfanilamidei).

Apoi prin înlocuirea la gruparea sulfamidică (SO2NH2), cu radicali, s-au obținut alte sulfamide, mai eficace, mai puțin toxice și mai solubile în apă.

Astăzi sunt aproximativ 15.000 de sulfamide, sinteza lor chimică pornind de la anilină (benzil-amină).

Clasificarea sulfamidelor

Tabel 1.1 Clasificarea sulfamidelor

Legendă:

T1/2 sau timpul de înjumătățire = timpul necesar pentru ca o cantitate de medicament din organism să ajungă la jumătate pe parcursul eliminării.

Farmacocinetică

Sulfamidele pot fi administrate pe cale orală, intravenoasă, intraperitoneală, intramusculară, subcutanată, aplicate pe piele și mucoasă. Nu se administrează pe cale rectală și nici intrarahidian.

Cu excepția preparatelor pentru uz intestinal, celelalte sulfamide se absorb la nivel intestinal, 80-90% din substanță ajungând în sânge. Având o bună liposolubilitate, absorbția sulfonamidelor se face aproape complet după 3-6 ore de la administrare (administrare orală), realizându-se o sulfamidemie minimă eficace în circa o oră și maximă 2-4 ore.

Distribuția sulfamidelor depinde de mai mulți factori: constanta de disociere, liposolubilitatea substanței, capacitățile de legare cu proteinele (specifice speciei). Pătrund ușor în lichidele organismului, trec prin bariera hemato-encefalică și prin cea placentară, dar nu difuzează prin țesuturile moarte, la nivelul focarelor încapsulate sau cazeificate.

La nivelul sângelui, sulfamidele se cuplează cu proteinele plasmatice în procent de 50-90%. În funcție de aceasta acționând un timp mai lung sau mai scurt.

La nivelul ficatului realizează o concentrație de 2 ori mai mare decât în sânge și se metabolizează prin acetilare și glicuronoconjugare putând da naștere unor compuși cu acțiune alergică, unor compuși inactivi sau compuși care dau naștere cristaluriei la nivelul rinichilor (cristaluria = apariția cristalelor de săruri minerale în urină).

Eliminarea sulfonamidelor se face prin rinichi, este variabilă în timp, în funcție de compus, forma preparatului farmaceutic și specia animalului.

La păsări sulfonamidele se pot elimina prin ouă, atât prin albuș, cît și prin gălbenuș.

La mamifere sulfonamidele se elimină, atât prin urină, cât și prin lapte.

Fig. 1.3 Reprezentare schematică a ciclului farmacocinetic al sulfamidelor

Mecanismul de acțiune

Sulfamidele inhibă competitiv încorporarea acidului paraaminobenzoic în acidul folic bacterian și împiedică creșterea bacteriană. Acționează prin inhibiția unezi enzime care participă în prima etapă de sinteză a acidului folic bacterian – compus esențial pentru sinteza acizilor nucleici.

Sulfamidele inhibă enzima dihidropteroat-sintetaza, enzimă care catalizează formarea acidului dihidropteroic din acidul paraaminobenzoic și o bază azotată care se numește pteridină. Mai departe, sinteza continuă prin faptul ca acidul dihidropteroic primește un rest de acid glutamic și rezultă acidul dihidrofolic. Acesta, sub influența dihidrofolat – reductazei se transformă în acidul tetrahidrofolic – forma activă a acidului folic.

Sulfamidele au un efect bacteriostatic. Efectul antibacterian putând fi anulat de prezența puroiului și a detrisurilor celulare (care conțin acid paraaminobenzoic în cantități mari) sau a medicamentelor care conțin acid paraaminobenzoic (procaina).

Sulfamidele sunt active în infecții cu bacterii gram-pozitive: streptococi, stafilococi, penumococi; cu unele gram-negative: meningococi, gonococi, colibacili, pasteurele, salmonele, brucele, în infecții cu Chlamidia, cu Toxoplasma gondii și în unele cazuri de malarie. Inactive sunt față de leptospire, micoplasme, ricketsii, virusuri și acidorezistenți (bacilul lui Koch).

Sulfamidele sunt folosite în boli medicale, chirurgicale, obstetricale, parazitare, infecțioase și în unele stări infecțioase nespecifice, cum ar fi: bronhopneumonii, pleurezii, peritonite, reticulite, gastroenterite, pericardite, abcese, flegmoane, artrite, mamite, retenții plancetare, endometrite, afecțiuni ale ongloanelor etc.

Sulfamidele reprezintă singura grupă de medicamente la care doza zilnică (pro die) se reduce sistematic în cursul tratamentului. Primele doze sunt doze de atac, tratamentul durând 3-6 zile cu doze regresive și apoi continuându-se 1-2 zile după dispariția simptomelor.

Fig. 1.4 Mecanismul de acțiune antibacterian al sulfamidelor

Toxicitatea sulfamidelor la animale

În ceea ce privește toxicitatea față de substanțele chimioterapice studiate anterior, sulfamidele pot fi considerate ca având o toxicitate foarte mică. Astfel indicele terapeutic la cal este de 40-200, în funcție de sulfamidă, deci foarte bun, iar dozele mortale minimale reprezintă, cel puțin la animalele adulte, 0,2 – 0,4 % din greutatea corporală.

Toxicitatea sulfamidelor poate fi mult diminuată în urma asocierii mai multor sulfamide, lucru care va determina scăderea dozei fiecărei sulfamide în parte, creșterea solubilității în urină a acestora, ceea ce face ca riscul cristaluriei și blocajului renal să scadă.

Efectele asupra tabloului sanguin în primele ore sunt: leucocitoză, limfocitoză, leucopenie până la agranulocitoză. Dozele crescute și tratamente prelungite, duc la apariția methemoglobinei. În asemenea cazuri se fac tratamente cu albastru de metilen pentru reducerea hemoglobinei în oxihemoglobină.

Dozajul sulfamidelor la rumegătoare poate fi urmat de supresia dezvoltării florei specifice ruminale. La rumegătoare administrările de lungă durată pot fi urmate de diaree, depresie și probleme de ordin hematologic (hemoragii) ca urmare a supresiei producției vitaminei K de către flora specifică ruminală.

La păsări toxicitatea este semnalată prin scăderea producției de ouă și subțierea cojii ouălor. Diateza hemoragică (în special la sulfaquinoxalină) este frecvent întâlnită. Trombocitopenia e mai accentuată la păsări în cazul Sulfochinoxalinei, responsabilă de sindromul hemoragipar specific. La păsări, produce distrugerea florei simbionte din intestin, apariția de avitaminoze sau hipovitaminoze K, motiv pentru care tratamentele cu sulfamide se însoțesc adesea de administrarea de vitamină K în apa de băut.

La carnivore, administrarea unor cantități mari de sulfamide pot da naștere la fenomene nervoase, mai ales la tineret. Administrarea intravenoasă a sulfatiazolului duce la declanșarea imediată a vomei de natură centrală. În tratamentele cu sulfamide la carnivore se recomandă cantități mari de lichide și folosirea bicarbonatului de sodiu pentru alcalinizarea urinei.

Toxicitatea sulfamidelor la oameni

La oameni, sulfamidele produc o ușoară până la moderată greață, vărsături, dureri de cap și depresii, produc reacții de hipersensibilitate (erupții cutanate, febră, eozinofilie), provoacă rar sindromul Stevens-Johnson, leziuni ale pielii și mucoaselor, Kernicterus ( leziuni cerebrale, în cazul nou-născuților, produse de nivelul ridicat de bilirubină), hepatită, depresia măduvei osoase și cristalurie. La persoanele cu deficiență de glucoză-6-fosfat dehidrogenază, sulfonamida poate provoca anemia hemolitică.

Fig. 1.5 și Fig. 1.6 Erupție generalizată dată de sulfamide

www.patient.info

Fig. 1.7 Sindromul Stevens-Johnson

www.patient.info

CAPITOLUL II REGULAMENTELE APLICATE PRIVIND SIGURANȚA ALIMENTARĂ ȘI METODELE DE DEPISTARE A REZIDUURILOR MEDICAMENTOASE ÎN ALIMENTE

2.1 Regulamentele aplicate privind siguranța alimentară

Existența reziduurilor medicamentoase în produsele de origine animală constituie o preocupare de interes sanitar public. Reziduurile apar, nu doar datorită proprietăților fizico-chimice ale substanțelor în sine, ci și datorită eficacității acelor dispozitive farmaceutice și bioinginerești care încearcă să mărească timpul de înjumătățire plasmatic al medicamentelor în cauză.

Pentru a reduce la minim pericolul implicat de reziduurile din alimente de origine animală pentru anumiți compuși se definește o perioadă numit „perioadă de așteptare, de interzicere sau de retragere”, care trebuie să treacă de la ultima administrare până la sacrificarea animalului sau până la introducerea în consumul uman a laptelui sau ouălor. Intervalul trebuie stabilit pentru fiecare specie în parte, pentru fiecare medicament, pentru fiecare regim de administrare și pentru fiecare cale de administrare.

Consecințele prezenței reziduurilor în organismul animal și produsele alimentare de origine animală constituie un subiect controversat și de actualitate, în condițiile diversității tot mai mari a categoriilor de substanțe medicamentoase utilizate în terapia animalelor.

Reziduurile medicamentoase întâlnite în produsele alimentare de origine animală cuprind compuși de bază, derivați și impurități asociate produselor medicamentoase de uz veterinar,utilizate în scop terapeutic în timpul vieții animalului.

Riscurile asociate consumului produselor cu asemenea reziduuri sunt diferite în funcție de structura chimică și acțiunea medicamentelor implicate, fiind întâlnite reacții alergice, efecte cancerigene și teratogene, tulburări ale ecologiei microbiene digestive.

Tehnicile de analiză de mare sensibilitate utilizate în ultimii ani pentru detectarea reziduurilor medicamentoase în produsele de origine animală, au dus la concluzia imposibilității absenței acestor substanțe în produsele analizate, rezultatele exprimate ca „reziduuri absente” fiind considerate utopice. Este acceptată prezența reziduurilor sub anumite limite maxime (LMR=limita maximă pentru reziduuri), comune pentru toate statele membre ale Comunității Europene, fiind fixate în Regulamentul (CE) nr. 470/2009.

Regulamentul (CE) nr. 470/ 2009 prevede stabilirea unor norme și proceduri în vederea hotărârii concentrației maxime a unui reziduu al unei substanțe farmacologice active permis în produsele alimentare de origine animală și a nivelului unui reziduu al unei substațe farmacologice active pentru care nu a fost stabilită o limită maximă pentru reziduuri (RPA- valoare de referință).

Principiul de bază pentru stabilirea unei limite maxime pentru reziduuri este că reziduul subtanței consumate în produsele alimentare de origine animală nu trebuie să depășească doza zilnică acceptabilă (DZA). Doza zilnică acceptabilă este stabilită de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pe baza informațiilor științifice disponibile și indică nivelul substanței sau al metaboliților acesteia care nu afectează sănătatea umană. Pe baza avizului Comitetului pentru medicamente de uz veterinar, se adoptă un regulament al Comisiei de stabilire a limitelor maxime pentru reziduuri, care completează sau modifică clasificarea prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 37/2010.

Evaluarea științifică a riscurilor analizează metabolismul și eliminarea substanțelor farmacologic active din speciile de animale relevante, tipul de reziduuri și cantitatea acestora care poate fi ingerată de către oameni pe parcursul vieții fără riscuri importante pentru sănătate, exprimată ca doza zilnică acceptabilă (DZA).

Pe plan internațional, Comisia Codex Alimentarius adoptă „Codul de bune practici pentru controlul utilizării de medicamente veterinare (CAC/RCP 38-1993)”, „Orientări pentru stabilirea unui program de reglementare pentru controlul reziduurilor medicamentoase de uz veterinar în produsele alimentare (CAC/GL 16-1993)”, „Codex limitele maxime pentru reziduurile medicamentoase de uz veterinar”, precum și alte recomandări privitoare la monitorizarea reziduurilor, metode oficiale de analiză, principii și ghiduri de analiză a riscului.

Totodată Agenția Europeană a Medicamentului impune fabricanților de medicamente prin „Avizul aplicanților produselor medicinale veterinare – 2004” efectuarea de teste de siguranță și reziduuri pentru fiecare produs medicamentos în parte, ținând cont nu numai de substanța activă ci și de formula farmaceutică și excipienții acestuia, determinarea timpului de așteptare și înscrierea acestor informații pe etichetă și prospectul produsului, transpus în practică prin Ordinul nr. 187/2007 din 31.10.2007, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare.

În România Ordinul nr. 95 din 2 aprilie 2007, privind „Aprobarea Normei sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor privind măsurile de supraveghere și control a unor substanțe și a reziduurilor acestora la animalele vii și la produsele de origine animală”, stabilește măsuri concrete pentru monitorizarea reziduurilor.

O categorie de substanțe utilizată în terapia animalelor de interes economic, cu remanență în produsele obținute de la acestea este reprezentată de sulfamide.

2.2 Metodele de depistare a reziduurilor de sulfonamide în alimente

Limita maximă stabilită pentru sulfonamide este de: 100 µg/kg, pentru toate speciile și toate țesuturile.

Pentru evitarea contaminării alimentelor de origine animală, fabricanții de medicamente de uz veterinar au obligația să efectueze studii de depleție a reziduurilor și de determinare a timpului de așteptare.

În sprijinul acestor studii există o multitudine de metode de analiză a reziduurilor de sulfonamide.

Validarea acestora se realizează în conformitate cu legislația în vigoare

Volumul 6B din Produse medicinale veterinare, Avizul solicitanților;

Decizia Comisiei 2002/657/CE în ceea ce privește performanța analitică, metode și interpretarea rezultatelor;

Directiva 96/23/CE privind performanța metodelor analitice și interpretarea rezultatelor;

Orientări în stabilirea unui program de reglementare pentru Controlul reziduurilor medicamentoase de uz veterinar în produsele alimentare (CAC/GL 16-1993);

Ghid pentru validarea analitică și metode utilizate privind reducerea reziduurilor (VICH GL 49) .

Legendă: – CAC/GL = Comisia Codex Alimentarius/Orientări (guideliness);

VICH GL = Cooperarea internațională privind armonizarea cerințelor pentru înregistrarea de produse medicinale veterinare (International Cooperation on Harmonisation of Technical Requirements for Registration of Veterinary Medicinal Products).

Pentru măsurarea reziduurilor date de sulfonamide din produsele de origine animală sunt:

Cromatografia în strat subțire, metoda cea mai folosită pentru determinarea sulfamidelor;

Cromatografia lichidă de înaltă performanță;

Cromatografia de lichid – spectrometrie de masă;

Electroforeza capilară de înaltă performanță;

Cromatografia în fază gazoasă;

Testul enzimatic imunosorbant (ELISA) ;

Determinarea imuno biosenzor;

Metodele microbiologice.

Metodele, cromatografia lichidă de înaltă performanță și cromatografia de lichid – spectrometrie de masă, sunt sensibile și specifice, dar sunt laborioase și necesită aparatură foarte costisitoare. Aceste metode sunt adecvate pentru confirmare, dar nu și pentru screening-ul de un număr mare de probe.

Metodele microbiologice nu necesită echipamente atât de specializate, dar ele au o sensibilitate și o precizie suficientă.

Metodele imunochimice, cum ar fi ELISA, pot fi simple, rapide și eficiente, cu sensibilitate și specificitate suficiente pentru a detecta molecule mici.

Metoda cromatografică în strat subțire, fiind cea mai utilizată, se bazează pe interacțiunea fizică a moleculelor de analizat/separat cu două faze (mobilă respectiv staționară). Componentele din amestecul de separat sunt distribuite între cele două faze (reacționând în special cu faza staționară). Faza mobilă poate fi colectată în timp la capătul sistemului cromatografic.

În funcție de cantitatea de material supus separării, cromatografia poate fi analitică și preparativă. Cea analitică este folosită la determinarea purității probelor sau pentru evaluarea unor caracteristici ale moleculelor de analizat. Iar cea preparativă este aplicată pentru purificarea cantităților mai mari de produs ( de la miligrame la grame) din probele biochimice.

Cromatografia în strat subțire este o cromatografie de partiție, în care compușii dintr-un amestec sunt separați pe baza solubilității lor într-un amestec de solvenți, repectiv pe baza interacțiunilor acestora cu faza staționară.

Metoda este simplă, rapidă și economică. Pe lângă aceste atribuții, metoda cromatografică în strat subțire respectă condițiile impuse de Decizia Comisiei Europene 2002/657/EC, cu privire la: specificitate, precizie, acuratețe, limita de detecție și de cuantificare, linearitate.

CONCLUZII

Prezența antibioticelor în produsele alimentare de origine animală se poate datora mixării antibioticelor din diferite nutrețuri în vederea stimulării creșterii și ameliorării randamentului, îmbunătățirii în scop profilactic și terapeutic.

Sulfadimetoxina, sulfametoxazolul, sulfaquinoxalina și sulfadiazinele sunt cele mai folosite sulfonamide în medicina veterinară.

Dacă perioada de așteptare nu este respectată, produsele de origine animală pot fi contaminate cu reziduuri din aceste substanțe.

La ora actuală, în medicina veterinară, sulfamidele sunt printre cele mai folosite substanțe medicamentoase, datorită faptului că au un preț scăzut (comparativ cu antibioticele), un spectru antibacterian larg și o eficacitate terapeutică apreciabilă în unele boli infecțioase.

Sulfamidele pot fi considerate ca având o toxicitate foarte mică.

Efectul toxic pentru oameni se explică prin mecanismul de metabolizare a sulfamidelor.

Regulamentul (CE) nr. 470/2009 și-a atins scopul de a proteja sănătatea publică, precum și sănătatea și bunăstarea animalelor.

Regulamentul (CE) nr. 470/2009 a contribuit la o creștere a numărului de cereri de stabilire a limitelor maxime pentru reziduuri și a utilizării principiului extrapolării pentru a extinde limitele maxime pentru reziduuri existente la alte specii.

Statele membre, întreprinderile, părțile interesate care nu sunt întreprinderi și Agenția Europeană a Medicamentului consideră experiența lor cu privire la Regulamentul (CE) nr. 470/2009 ca fiind pozitivă.

Metoda cromatografică în strat subțire este simplă, rapidă și economică.

În momentul de față în Uniunea Europeană siguranța alimentului se bazează pe o evaluare cuprinzătoare a riscului pe întregul lanț alimentar. În cazul alimentelor expunerea este subînțeleasă, iar riscul contaminării acestora cu sulfamidele este evident datorită intensei folosiri a acestor substanțe în practica veterinară.

BIBLIOGRAFIE

Barlow, S.M. Greig, J.B. Bridges, J.W., Carrere, A. (2002). Hazard identification by methods of animal-based toxicology, Food and Chemical Toxicology.

Bellah O. Pule, Lesego C. Mmualefe, Nelson Torto, Determination of Sulfonamide Residues in Chicken Muscle by Agilent Bond Elut QuEchERS AOAC kit and HPLC-FLD.

Bevill, R.F. (2008). Sulfonamides residue in domestic animals Journal of veterinary Pharmacology and Therapeutics.

Conf. univ. Dr. Ionel Bondoc, Bazele legislației sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor,Vol. 1, Ediția I, Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași (2015).

Cordle, M.K. (1989). Sulfonamide Residues in Pork: Past, Present and Future.

Crivineanu Maria, Stănescu, C., Crivineanu, V., Farmacoterapie, farmacotoxicologie, farmacovigilență în medicina veterinară, Ed. Fundației „România de mâine”, (1999).

Jiang Wang, James D. MacNeil, Jack F. Kay, Chemical analysis of antibiotic residues in food.

Loghin, Felicia (2002) Toxicologie generală, Ed. „Medicală Universitară Iuliu Hațeganu” Cluj Napoca.

Moller, G. (2000). Animal drug Residues in Food, Food Toxicology, University of Idaho.

Montanaro, A. Naisbitt, D.J., Farrell, J.Gordon (1998). Sulfonamide allergy.

Slatore, C.G., Tilles S.A. (2004). Sulfonamide hypersensitivity.

Valentin Năstasă, Farmacologie veterinară, Vol. 1, Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași (2005).

Verdel, B.M. Souverein, P.C. Egberts, A.C.G. Leufkens (2004). Diference in Risk of Allergic Reaction of Sulfonamide Drugs based on Chemical Structure, The annals of Pharmacotherapy.

Wang, S., Zhang, H.Y. Wang, L. Duan, Z.J., Kennedy, I. (2006). Analysis of sulphonamides residues in edible animal products.

Decizia Comisiei din 14 august 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 96/23/CE a Consiliului privind funcționarea metodelor de analiză și interpretarea rezultatelor.

Directiva Consiliului 96/23/CE din 29 aprilie 1996 privind măsurile de control care se aplică anumitor substanțe și reziduurilor acestora existente în animalele vii și în produsele obținute de la acestea și de abrogarea a Directivelor 85/358/CEE și 86/469/CEE și a Deciziilor 89/187/CEE și 91/664/CEE.

Ordinul nr. 187/2007 din 31.10.2007, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare.

Ordinul nr. 95 din 2 aprilie 2007, privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind măsurile de supraveghere și control al unor substanțe și al reziduurilor acestora la animalele vii și la produsele de origine animală.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind funcționarea Regulamentului (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377.90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.

Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor reziduurilor substanțelor farmacologic active în alimenele de origine animală și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90.

Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, materialul de reproducere a plantelor, produsele de protecție a plantelor, precum și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, 1829/2003, 1831/2003, 1/2005, 834/2007, 1099/2009, 1069/2009, 1107/2009, a Regulamentelor (UE) nr. 1151/2012 și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE, 2008/120/CE și 2009/128/CE.

Regulamentul (CE) Nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.

The European Agency for the Evaluation of Medicinal Products, EMEA/MRL/026/95 Committee for veterinary medicinal products, Sulphonamides.

www.ansvsa.ro

www.ec.europa.eu.

www.en.wikipedia.org

www.europarl.europa.eu

www.fao.org

www.patient.info

www.who.int.