Perfectionismul Ca Factor DE Risc In Aparitia Tulburarilor Cardiovasculare

PERFECȚIONISMUL CA FACTOR DE RISC ÎN APARIȚIA TULBURĂRILOR CARDIOVASCULARE

ADNOTARE

David Natalia

Perfecționismul ca factor de risc în apariția tulburărilor cardiovasculare

Teză de licență în psihologie, Chișinău, 2015.

Structura tezei: Lucrarea constă din introducere; două compartimente; urmate de concluzii și recomandări; bibliografie (28 surse); termeni-cheie; anexe; 48 pagini de text de bază. În conținutul tezei sunt relevate 7 figuri și 1 tabel.

Termeni-cheie: perfecționism, tulburare cardiovasculară, stres, somatizare, factor de risc.

Scopul lucrării reprezintă identificarea și analiza efectelor perfecționismului asupra dezvoltării tulburărilor cardiovasculare la adulți.

Pentru realizarea scopului ne-am propus următoarele obiective: abordarea

conceptuală a perfecționismului și a tulburărilor cardiovasculare din perspectivă psihologică; măsurarea perfecționismului la persoanele cu tulburări cardiovasculare și la persoanele ce nu prezintă tulburare cronică; analiza datelor statistice și interpretarea acestora; propunerea unor strategii de gestionare a dimensiunii patogene a perfecționismului, cu implicare în tulburare cardiovasculară.

Semnificația teoretică și practică a lucrării constă în: analiza și sinteza datelor prezentate în literatura de specialitate psihologică, abordînd perfecționismul și tulburările cardiovasculare în mod exhaustiv, din eventuala perspectivă cauzală existentă între aceste două fenomene; identificarea particularităților psihologice ale tulburărilor cardiovasculare; estimarea implicației perfecționismului în etiologia tulburărilor cardiovasculare. Rezultatele cercetării relevă date interesante privind stresul acompaniat tendințelor perfecționiste ca factor catalizator în declanșarea unor procese patofiziologice la nivelul sistemului circulator, fiind evidențiate diferențele specifice sub aspectul nivelului și dimensiunilor constructului; listarea unor recomandări de diminuare a dimensiunii patogene a perfecționismului prin intermediul modificării pattern-ului perfecționistic de gîndire. Eventual, rezultatele obținute pot fi utilizate de către medici, în stabilirea factorilor implicați în etiologia TCV și în adoptarea unor metode de intervenție adecvate, referitoare nu doar aspectului fiziologic dar și al celui psihologic. La fel, datele relevate pot fi utile și pacienților conștienți de substratul psihologic al stării fiziologice proprii, prin identificarea și încercarea autonomă de minimalizare a aspectelor patogene ale caracteristicilor personalității lor.

ANNOTATIONS
Perfectionism as a risk factor in the onset of cardiovascular disorders

Licence's thesis in psychology written by David Natalia; Chisinau, 2015.

The structure of the thesis. This work consists of an introduction, 2 chapters, conclusions and recommendations, bibliography (28 sources), key terms, appendices, 48 pages of basic text. The work also contains 7 figures and 1 chart.

The key terms are: perfectionism, cardiovascular disorder, stress, somatization, risk factor.

The purpose of this paper is to identify and analyze the effects of perfectionism on the development of cardiovascular disorders in adults.

In order to achieve the general purpose of the research, we have set several objectives: conceptualization of perfectionism and cardiovascular disorders from a psychological perspective; measuring perfectionism in people with and without cardiovascular disorders; statistical data analysis and interpretation; suggestion of some management strategies for minimizing negative physiological consequences of unhealthy perfectionism.

The theoretical and practical value consists in analysis and synthesis of data presented in the psychological literature, perfectionism and cardiovascular disorders being tackled comprehensively from the possible causal perspective that exists between these two phenomena; identifying psychological peculiarities of cardiovascular disorders. The research reveals interesting data on stress that accompanies perfectionist tendencies as a trigger in some pathophysiological processes in the circulatory system, highlighting the specific differences in terms of levels and dimensions of perfectionism; listing some recommendations to reduce the pathogenic aspect of perfectionism through changing the negative thinking pattern, which is common for perfectionists . Eventually, the results of the present research paper can be used by medical workers in determining the factors involved in the etiology of CVD and in the selection of appropriate intervention methods for both physiological and psychological state. Likewise, data can be useful for patients aware of the psychological substrate of their psysiological state, by identifying and trying to minimize the pathogenic aspects of their personality traits.

Lista abrevierilor din lucrare:

ACTH- Corticotropină

ATP- Adenozintrifosfat

BC– Boală cardiacă

BCV- Boală cardiovasculară

CNMS- Centrul Național de Management în Sanatate

CMNV- Celule musculare netede vasculare

EMA- Agenția Europeană a Medicamentului

HPA- Axa hipotalamo- pitulară- adrenală

MPS- Multidimensional Perfectionism Scale/ Scala Multidimensională a Perfecționismului

NE- Norepinefrină

NO- Oxid Nitric

OCD- Tulburarea Obsesiv- Compulsivă

OCPD- Tulburarea de Personalitate Obsesiv- Compulsivă

OOP- Others oriented perfectionism/ Perfecționismul orientat către ceilalți

PS- Presiune sangvină

SAM- Calea simpato-adreno-medulară

SCV- Sistemul cardiovascular

SNS- Sistemului Nervos Simpatic

SOP- Self oriented perfectionism/ Perfecționismul orintat spre sine

SPP- Socialy pre-scripted perfecționism/ Perfecționismul prescris social

TAA- Tensiune arterială ambulatorie

TCV- Tulburare cardiovasculară

Lista figurilor, tabelelor și anexelor

Lista figurilor:

Fig.1 Prognozarea prevalentei maladiilor aparatului circulator la adulți, 2010‐2014, caz. la 100 mii adulți ……………………………………………………………………………………………..9

Fig. 2 Modelul cognitiv- behavioral revizuit, propus de Shafran, Egan, Wade( 2010)…………28

Fig. 3 Rolul activării simpatice, asociate stresului, în dezvoltarea hipertensiunii arteriale….30

Fig. 4 Nivelul general al perfecționismului, înregistrat de respondenții ce prezintă TCV…………………………………………………………………………………………………………………………..40

Fig. 5 Nivelul dimensiunilor specifice perfecționismului înregistrat de respondenții ce prezintă TCV ……………………………………………………………………………………………………….41

Fig. 6 Nivelul general al perfecționismului, înregistrat de respondenții ce nu prezintă TCV ………………………………………………………………………………………………………………………………….42

Fig. 7 Nivelul dimensiunilor specifice perfecționismului înregistrat de respondenții ce nu prezintă TCV…………………………………………………………………………………………………43

Lista tabelelor:

Tabelul 1………………………………………………………………………………………………….44

Lista anexelor:

Tabelul 2. Diferența de medii raportată perfecționismului general.

Tabelul 3. Diferența de medii raportată perfecționismului orientat spre sine.

Tabelul 4. Diferența de medii raportată perfecționismului orientat spre ceilalți.

Tabelul 5. Diferența de medii raportată perfecționismului prescris social.

INTRODUCERE

Actualitatea cercetarii: În condițiile contemporane raportate transformărilor sociale substanțiale, personalitatea experențiază distincte modificări cantitative și calitative, extinzîndu-se pe scară largă fenomenul de autoperfecționare și auto-idealizare, în condițiile unui mediu( profesional și social) ostil, competitiv; determinant al obligativității corespunderii unor standarde de ambițiune, autoeficiență și valoare individuală ridicate.

Conceptul utilizat de către cercetătorii occidentali în explicarea aspirației spre auto-îmbunătățire personală este perfecționismul. Acesta, constituie un fenomen complex, puțin studiat, ce prezintă influențe considerabile la nivelul aspectelor existențiale ale individului, ca parte componenta a sociumului.

Perfecționismul constituie un stil de personalitate, caracterizat prin tendința spre perfecțiune și atașarea unor standarde exagerate de performanță și este acompaniat de realizarea unor evaluări critice (Flett& Hewitt, 2002; Frost, Marten, Lahart, & Rosenblate, 1990; Hewitt & Flett, 1991). La rîndul său, Hamacheck (1978) a sugerat existența unui pattern pluridimensional în abordarea perfecționismului – o formă pozitivă, numită ’’perfecționism normal’’ caracterizînd individul ce se bucură de procesul urmaririi unor aspirații perfecționiste și o formă negativă numită’’ perfecționism nevrotic’’ care se referă la individul ce suferă din cauza aspirațiilor sale perfecționiste.

Cercetările efectuate asupra acestui concept, mult timp au fost dominate de o perspectivă unidimensională, atribuind conceptului o semnificație negativă, asociată psihopatologiei. Și doar în ultimul deceniu pentru a înlocui noțiunea tradițională de perfecționism abordată din ipostaza negativă vine perspectiva tipologică ce a delimitat dimensiunile: " normală" și „ patologică” a fenomenului respective (fapt ce ar facilita minimizarea impunerii, cultivării dimensiunii patogene a caracteristicii date) (Hamachek, 1978; Dunkley, 2006; Terry-Short, 1995); menținîndu-se acordul precum că perfecționismul nu este doar negativ ci poate prezenta atît și conotații pozitive. Totuși, mulți cercetători prezintă dubii substanțiale privind dimensiunea, funcțională, adaptativă (Flett& Hewitt, 2002a, 2005; Greenspon, 2000; Benson 2003).

Cu toate acestea, datele acumulate privind tratarea diferențială a perfecționismului nu au fost oficializate într-o bază conceptuală singulară ce ar înlesni studierea exhaustivă a conceptului [22]. Astfel, cu toate că se sugerează existența unei structuri pluridimensionale a topicii abordate, în cadrul societății Republicii Moldova, urmărim tendința de atribuire perfecționismului o semnificație pozitivă, fiind integrat ca o structură utilă, necesară a personalității, ignorîndu-se repercusiunile negative exercitate la nivel fiziologic (ex: programa scolara impune un standard academic ce depașeste potentialul existent al elevului, actualmente observîndu-se sporirea cantitativă a cazurilor de cefalee la copii claselor primare. Există studii ce relevă relația dintre perfecționism și simptomele, sindroamele particulare, incluzînd cefaleea la copii (Kowal & Pritchard, 1990)) [17], întru-cît, se atestă, mai degrabă, trecerea fenomenului prin prisma consecințelor produse la nivel psihologic, nefiind concludentă corelația nemijlocită cu BCV.

Relevarea unei imagini complete asupra asocierii dintre stres și morbiditate cardiovasculară poate fi corelată conceptualizării tulburararilor somatice ca traduceri în limbaj corporal a unor conflicte intrapsihice, de catre teoria psihanalitică, raportată ideii precum că stresul adițional și grija, provoacă schimbări măsurabile la nivel fiziologic. Perfecționismul, constituie un predictor behavioral al bolii coronariene; maximizarea curentă a incidenței morbidității și mortalității prin BCV (boală cardiovasculară) fiind corelată consecințelor stresului suplimentar și grijei ce acompaniază credința irațională în faptul că totul trebuie sa fie perfect.

Eventual, stresul psihologic provoacă schimbări măsurabile în echilibrul simpatic-parasimpatic și tonul axei hipotalamo-hipofizo-adrenale, care ar putea afecta negativ sistemul cardiovascular, atît acut- prin precipitarea infarctului miocardic, disfuncției ventriculare, provocînd aritmie; cît și cronic- prin accelerarea procesului arterosclerotic [3].

Statistica bazată pe calculele autorilor CNMS care ofera o perspectivă asupra prevalenței maladiilor SCV la adulți, prezentă o tendință spre creștere (Fig. 1), pronosticul fiind unul de maximalizare a incidenței de boală cardio-vasculară, accentuîndu-se astfel actualitatea subiectului abordat [9].

Fig. 1

Problema tradițională a pefecționismului s-a impus ca subiect de cercetare în contextul tendințelor nevrotice exprimate de subiect, orientate spre auto-îmbunătățire; studiile teoretice și empirice demonstînd rolul acestuia în estimarea unui număr de tulburări psihologice, fizice și mentale ale personalității (anterior am expus perspectiva abordării perfecționismului ca factor precipitant al tulburărilor cardiovasculare) (Garanyan, 2009, Hewitt, Flett, 1991; Shafran, Mansell, 2001) [22].

În aceste circumstanțe, se impune actualitatea cercetării fenomenul respectiv, întru-cît, acesta reflectă și în același timp promovează orientarea individului spre un proces de auto- perfecționare ce prezintă conotații fiziologice și sociologice patogene.

În cercetarea respectivă vom utiliza abordarea transdiagnostică în vederea identificării relației dintre variabilele anterior menționate, așa cum nu există evidențe clare raportate predispoziției definite de topica relevată.

Conceptul respectiv a fost studiat de cercetătorii străini precum: Hewitt, Flett, Blatt, Kerr, Peters, Burns, Ingrem, Hamachek, Silverman etc.; de către psihologii ruși: Pyбинштeйн, Гаpанян, Xoлмoгopoва, Бoжoвич etc. Literatura de specialitate română atestă informații minime cu privire la problematica abordată.

Obiectul cercetarii: Relația dintre perfecționism și incidența tulburărilor cardiovasculare.

Scopul cercetarii: Identificarea și analiza efectelor perfecționismului asupra dezvoltării tulburărilor cardiovasculare la adulți.

Ipoteză: Perfecționismul influențează dezvoltarea tulburărilor cardiovasculare.

Obiectivele cercetării:

Abordarea conceptuală a perfecționismului și tulburărilor cardiovasculare din perspectivă psihologică.

Măsurarea perfecționismului la persoane cu tulburări cardiovasculare și la persoane ce nu prezintă tulburare cronică.

Analiza datelor statistice și interpretarea acestora.

Propunerea unor strategii de gestionare a dimensiunii patogene a perfecționismului, cu implicare în tulburare cardiovasculară.

Baza conceptuală a lucrării: Lucrarea respectivă se bazează predominant pe cercetările efectuate de: Hewitt, Flett care vorbesc despre cele trei dimensiuni ale perfecționismului (perfecționismul orientat spre sine/ spre ceilalți/ prescris social), precum și despre mecanismele (intensificarea și generarea stresului) și despre ipoteza vulnerabilității specifice ce relevă legătura dintre perfeționism și stres, ca determinantă în instalarea inadaptabilității; de Frost și colegii săi ce au relevat existența a 6 fațete ale perfecționismului: standarde personale, organizarea, preocuparea față de eșec, dubii asupra acțiunilor, expectanțele parentale și critica parentală. Millon, la rîndul său descrie alte patru forme ale perfecționismului: perfecționismul nevrotic; narcisistic; principial (puritanic); hiper-atent (compensator). Hamachek, Pacht și Burns analizează conceptul în termeni dihotomici, atribuindu-i conotații pozitive și negative, studiind și originile acestuia. Hollender, Sorotzkin la fel sublininiază factorii determinanți în dezvoltarea perfecționismului ca stil de personalitate.

La fel, vom aborda factorii de risc în apariția tulburărilor cardiovasculare, cu relevarea importanței stresului în debutul, menținerea, progresul anumitor tulburări cardiovasculare (cu specificarea hipertensiunii și aritmiei, așa cum acestea constituie manifestări ale TCV prezentate predominant de grupul țintă) cu invocarea mecanismului patofiziologic. Datele citate sunt majoritar bazate pe studiile efectuate de Tobias Esch, George B. Stefano, Gregory L. Fricchione, Herbert Benson, Alan Rozanski, James A. Blumenthal, Jay Kaplan etc.

Metode de cercetare:

1. Metode teoretice: analiza literaturii de specialitate, sinteza, sistematizarea, generalizarea.

2. Metode empirice: testarea- adaptarea rusă a MPS (Multidimensional Perfectionism Scale, Hewitt, P.L., & Flett, G.L) realizată de către И. Гpачeва și interviul semistructurat.

3. Metode de prelucrare a datelor: testul „t-student” pentru compararea a două medii, N<30.

Grupul experimental: În cadrul cercetării noastre au participat 21 persoane, dintre care: 13 femei și 8 bărbați, care prezintă tulburare cardio-vasculară cronică (hipertensiune arterială, aritmie) și 21 persone care nu prezintă tulburare cronică. Ambele grupuri au vîrsta cuprinsă între 45-55 ani și acționează predominant în sferele: economie, educație și medicină.

Perioada de investigație a cuprins cîtevai săptămîni de testare, cît a indivizilor internați în spital atît și a celor cu tratament ambulatoriu (pentru persoanele ce prezintă tulburare) precum și a persoanelor ce nu manifestă anumite afecțiuni cronice; cu ajutorul adaptării ruse a Multidimensional Perfectionism Scale, MPS (Hewitt, P.L.,& Flett, G.L( 1990)) și cu specificarea unor variabile personale precum: statutul profesional, evenimente stresante recente, statutul marital prin intermediul interviului semistructurat.

Structura cercetării: Teza constă din introducere în care se relevă actualitatea topicii studiate, gradul de studiere a acesteia, fiind expuse și obiectul, scopul, ipoteza, obiectivele cercetarii curente; două compartimete, fiecare conținînd subdiviziuni; urmate de concluzii și recomandări; bibliografie și anexe.

Primul compartiment: Abordări teoretice ale conceptelor de perfecționism și tulburare cardiovasculară remarcă cadrul teoretic, concepțional referitor perfecționismului ca construct psihologic, a tulburărilor cardiovasculare și relația eventuală de cauzalitate dintre aceste două fenomene.

În compartimentul destinat abordării conceptuale a perfecționismului: Delimitări conceptuale privind fenomenul de perfecționism, vor fi expuse definițiile oferite de diverși autori (Flett & Hewitt; Hendlin; Greenspon etc.). Vor fi enunțate, descrise și tratate din diferite perspective dimensiunile constructului, eventual, fiind subliniate și originile perfecționismului.

În următorul subcompartiment: Repere teoretice de abordare a tulburărilor cardiovasculare din perspectivă psihologică se relevă implicația factorilor psihologici în etiologia, dezvoltarea, durata și rezultatul tulburărilor cardiovasculare din perpectiva a cinci domenii psihosociale.

În cadrul subdiviziunii Implicația perfecționismului în declanșarea și menținerea BCV, se va vorbi despre stresul acompaniat tendințelor perfecționiste ca sursă determinantă în instalarea unei prodromate patologice. Astfel, vom sublinia cadrul concepțional care descrie modul în care perfecționismul interacționează și influențează stresul să producă și să mențină variate simptome psihopatologice și despre mecanismele prin care raportul dintre aceste fenomene contribuie la instalarea inadaptabilității. Ipoteza vulnerabilității specifice pentru fiecare fațetă a perfecționismului, la fel, este menționată.

În cadrul celui de al doilea compartimet: Perfecționismul vs. instalarea tulburărilor cardiovasculare: demers experimental, vor fi relevate informații raportate metodei psihologice utilizate în vederea determinării nivelului de perfecționism și manifestarea specifică a componentelor sale la subiecții testați (Adapatarea rusă a Multidimensional Perfectionism Scale elaborată de Hewitt, P.L.,& Flett, G.L(1990), precum și marcarea rezultatelor cantitative/ calitative obținute în urma înterpretării datelor obținute.

Cuvinte cheie: perfecționism, tulburare cardiovasculară, stres, somatizare, factor de risc.

COMPARTIMENTUL I. ABORDĂRI TEORETICE ALE CONCEPTELOR DE PERFECȚIONISM ȘI TULBURARE CARDIOVASCULARĂ

1.1 Delimitări conceptuale privind fenomenul de perfecționism

1.1.1 Definirea conceptului de perfecționism

Perfecționismul este, de obicei, conceput ca un stil de personalitate caracterizat prin lupta pentru atingerea obiectivelor și setarea unor standarde de performanță excesiv de mari, mai mult, fiind însoțit de tendința evaluării critice a comportamentului personal/ al celuilalt (Flett & Hewitt, 2002a; Frost, Marten, Lahart, & Rosenblate, 1990; Hewitt & Flett, 1991) [22, p. 296].

Conform Merriam-Webster’s Third New International Dictionary, 1986, perfecționismul este o dispoziție de a considera orice lipsit de perfecțiune ca fiind inacceptabil.

Patch spune că orice persoană ce se consideră a fi perfectă aproape sigur că are probleme psihologice reale, și același lucru este probabil adevărat despre orice persoană care dorește să fie perfect (Patch, 1984, p. 386).

Rudolf Dreikurs susține că perfectionismul astăzi este agresiv. . . și aceasta se referă la tendința competitivă de a realiza o superioritate morală și intelectuală, astfel încît a face o greșeală devine atît de periculos. . . Dacă nu ne putem împăca cu noi înșine așa cum suntem, noi niciodată nu vom fi capabili să ne acceptăm. Acest lucru necesită curajul de a fi imperfect (Rudolf Dreikurs, citat în Terner & Pew, 1978, pp. 288–289) [ apud 10].

Perfecționismul este un stil de personalitate multidimensional asociat cu un summum de dificultăți psihologice, interpersonale și legate de realizare. Acesta, nu este o tulburare, ci un factor de vulnerabilitate, un pattern comportamental maladaptativ ce catalizează producerea unor probleme pentru diverse categorii de vîrstă (adulți, adolescenți și copii). Deseori, oamenii confundă perfecționismul cu sîrguința spre realizare sau cu conștiinciozitatea, constructul fiind o formă distinctă de aceste atitudini. Aspirația spre realizare și conștiinciozitatea implică așteptări tangibile și adecvate (de multe ori scopuri foarte dificile, dar realizabile) și produc un sentiment de satisfacție și recompensare. Perfecționismul, pe de altă parte, implică niveluri inadecvate de expectanțe și obiective intangibile (de exemplu, perfecțiunea) și o lipsă constantă de satisfacție, indiferent de performanță [10].

Constructul se referă la tendița ce se manifestă în insatisfacția cu “ceea ce este” și dorința intensă de a deveni ”ceea ce ar trebui” (Daniels and Piechowski, 2009) [13, p. 101].

Trăsăturile cognitive specifice perfecționismului sunt:

Gîndirea după principiul “totul sau nimic”; argumente de genul “trebuie”;

Standarde rigide și excesiv de mari;

Standarde duble;

Supraestimarea probabilității;

Suprageneralizarea;

Focusarea excesivă pe detalii;

Gîndirea catastrofică;

Nevoia excesivă de control;

Biasuri mnezice și atenționale [1]

Acesta este o forță puternică capabilă de a genera satisfacție incredibilă și contribuție creativă sau durere intensă, frustrare, paralizie în fucție de modul de canalizare a acesteia (Silvermann, 1999).

Silverman (1998), referindu-se la lucrarea lui Parker a confundat tendința spre excelență cu perfecționismul. Aceeași confuzie a determinat-o să afirme că perfecționismul este diferit pentru indivizii dotați și că “terapeuții trebuie să facă distincția dintre setul de standarde imposibile și punitive a clientului obișnuit și nivelul de excelență existent la îndemîna unei persoane dotate” (p. 206) [10]. Eventual, terapeuții ar trebui să fie conștienți de faptul că clienții supradotați pot fi capabili de mari realizări și că strădunța lor de a atinge obiective mărețe poate fi o tendință sănătoasă pentru astfel de oameni [10].

Astfel se impune necesitatea de diferențiere a perfecționismului de năzuința spre excelență. Hendlin (1992) a definit perfecționiștii ca indivizi care consideră că în performanță, obținerea mai puțin decît perfecțiune este inacceptabilă (p. 9) [4, p.2], în contrast cu persoanele ce tind spre excelență, care sunt capabile să trăiască satisfacție personală și mîndrie din performanța suficientă. Similar, Greenspon (2000) vorbește că în cadrul tendinței spre excelență se evidențiază o bună stimă de sine, dorința puternică de a realiza bine o sarcină, în timp ce perfecționismul presupune nevoia de a excela în încercări anxiogene, de a suține o stimă de sine afectată, sugerînd că perfecționismul este o rană psihologică patogenă.

Adderholdt-Elliott (1987) a făcut o distincție asemănătoare. Ea descrie persoanele orientate spre obținerea excelenței ca indivizi ce lucrează mult, sunt încrezuți, trăiesc sentimente plăcute raportate atingerii unor scoruri înalte și nu neapărat perfecte, își asumă riscurile și sunt deschiși spre noi experiențe, învață cît din greșeli atît și din succese. În contrast, ea descrie perfecționiștii, ca oameni ce procrastinează, sunt neîncrezuți, lucrează prea mult, scorurile mai puțin decît perfecte le provoacă sentimente negative, evită noile experiențe în vederea prevenirii eșecului [4, p.2].

Concluzionînd, putem spune că tendința spre excelență este definită ca fiind bună, dezirabilă, sănătoasă; perfecționismul, la rîndul său fiind vizualizat ca; negativ, indezirabil, nesănătos.

Respectiv, putem conclude că necesitatea de a obține perfecțiunea, ca formă distinctă de dorința atingerii unui nivel de excelență, reprezintă un summum de standarde represive, de neatins, pentru toate persoanele, indiferent de nivelul intelectual deținut [10].

Inițial, perfecționismul, era considerat a fi un construct unidimensional cu un singur parametru conceptualizat sub forma de “ standarde excesiv de înalte ajustate personalității” (M. Hollender, 1965; W. Missildine, 1963; D. Burns, 1984) [27, p. 13]. Actualmente, cercetătorii, susțin structura multidimensională a acestei noțiuni( P. Hewitt, G. Flett, 1990; R. Frost, R. Heinberg, C. Holt, 1993) [27, p. 13]. Concepția canadiană relevă direcționarea obiectivă a acestei trăsături, fiind evidențiate: “perfecționismul orientat spre sine”, ”perfecționismul orientat spre ceilalți”, ” perfecționismul prescris social”, și ” perfecționismul orientat spre lume, în general” (P. Hewitt, G. Flett, 1990). Din perspectiva britanică (R. Frost) sunt subliniate șase componente ale perfecționismului (despre care vom vorbi ulterior, în cadrul menționării formelor acestui concept). Viziunea americană distinge “standardele înalte”, ”tendința spre organizare”, ”anxietatea”, ”procrastinarea”, și ”problemele interpresonale” (R. Slaney, K. Rice, J. Ashby, 2002), modelul mai degrabă vorbind despre repercusiunile negative ale perfecționismului și nu despre aspectele acestuia. Totuși există anumite aspecte controvesate relaționate acestor viziuni, despre care vom vorbi în continuare[27, p.13].

1.1.2 Dimensiunile perfecționismului.

La începutul anilor 1990, a apărut o viziune diferențială ce aborda natura multidimensională a perfecționismului (Frost et al., 1990; Hewitt & Flett, 1991; see Enns & Cox, 2002) [21, p. 39], adică, există tipuri variate de comportamente perfecționiste ce implică motivația de a fi perfect. Cercetările constructului au fost prevăzute cu două scări multidimensionale în vederea descrierii conceptului prin prisma tuturor fațetelor sale (Frost et al., 1990; Hewitt & Flett, 1991).

1.1.1.1 Fațetele perfecționismului

Frost și colegii( 1990) au propus diferențierea a 6 fațete relaționate perfecționismului (perspectiva britanică):

Standardele personale: stabilirea unor standarde extrem de înalte și utilizarea acestora în procesul de auto-evaluare;

Organizarea: evidențiază importanța și preferința pentru ordine;

Preocuparea față de eșec: reacțiile negative în raport cu greșelile, egalarea greșelelor cu eșecul și asocierea dezaprobării celorlalți cu eșecul;

Dubii asupra acțiunilor: tendința de a crede că lucrurile nu au fost îndeplinite destul de satisfăcător;

Expectanțele parentale;

Critica parentală: credința în faptul că părinții au stabilit un set de standarde excesive și manifestă o atitudine critică [15].

Respectiv, perfecționismul prezintă standarde înalte, valorifică ordinea și organizarea

și încearcă să evite greșelile, indivizii fiind deseori indeciși cu referire la acțiunile lor. Mai mult, perfecționiștii acordă semnificație substanțială evaluărilor trecute sau curente realizate de părinții lor.

Vorbind despre părțile criticabile a acestei clasificări se poate invoca prezența unor principii diferite de clasificare; pe lîngă caracteristicile individuale fiind incluse și indicii stilului parental, ceea ce nu constituie o trăsătură de personalitate.

1.1.1.2 Modelul intrapersonal-interpersonal

Pe de altă parte, Hewitt and Flett (1991), au propus modelul intrapersonal-interpersonal, vorbind depre trei dimensiuni ale conceptului (concepția canadiană):

Perfecționismul orientat spre sine se definește prin cerința adresată propriei persoane de a fi perfect. De fapt, afirmația dată se referă la ceea ce gîndim în mod obișnuit referitor acestui concept. Acest tip e direcționat spre evitarea auto-criticii.

Perfecționismul orientat spre ceilalți se referă la solicitarea ca ceilalți (ex: copii, soțul/soția, subordonații, alți oameni în general) să fie perfecți și este orientat spre evitarea dezaprobării celorlalți [22].

În cele din urmă, auto-prezentarea perfecționistă implică o varietate de impedimente, cum ar fi opunerea la solicitărea ajutorului în cazul întîmpinării unor dificultății și evitarea beneficierii depline a tratamentul din cauza incapacității de auto-dezvăluire a informațiilor personale [11].

În final, perfecționismul prescris social reprezintă percepția precum că ceilalți (părinții, superiorii, oamenii în general) cer perfecțiune de la un anumit individ.

Adițional acestor trei forme ce se focusează pe necesitatea de a fi perfect, este și un alt tip ce implică necesitatea de a părea în fața celorlalți ca fiind perfect.

Fiecare dintre aceste tipuri de perfecționism este asociat cu diferite tipuri de probleme.

Spre exemplu, s-a identificat că perfecționismul orientat spre sine este asociat cu depresia clinică, în special, în prezența stresorilor relaționați realizărilor personle (ineficiență școlară/profesională). S-a arătat că, perfecționiștii cu orientare spre sine trăind acest fel de evenimente stresogene, experențiază simptome mai severe și cronice ale depresiei. Mai mult, aceștia sunt predispuși spre creșteri prelungite în răspunsuri cardiovasculare, anorexie nervoasă și probleme interpersonale, reflectînd supra-responsabilitate.

Perfecționismul orientat spre ceilalți a fost corelat problemelor relaționale, precum: satisfacție maritală scăzută, insatisfacție sexuală, furie în raport cu alții.

Perfecționismul prescris social presupune o varietate de simptome, incluzînd anxietate, depresie, tulburări alimentare, ostilitate. Cel mai important este faptul că această dimensiune se găsește a fi predictorul nu doar a gîndurilor, comportamentelor suicidale la adulți și adolescenți dar și a atentărilor suicidale.

În plus, există o varietate de probleme legate de realizare care decurg din acest tip de perfecționism, cum ar fi procrastinarea și auto-handicaparea (cazul în care indivizii mai degrabă își petrec timpul căutînd scuze pentru performanța slabă, decît să se pregătească pentru o performanță reală) [11].

Vulnerabilitatea concepției canadiane constă în existența unor contradicții interne. Înaintînd ipoteza existenței perfecționismului multidimensional, autorii, de fapt, subliniază un singur parametru general: “standarde înalte”, cu menționarea posibilității de adresare diferențiată a acestuia (către sine, către ceilalți, către lume). Dimensiunea “perfecționismului prescris social”, prezintă aceleași standarde înalte, delegate individului de către ceilalți semnificativi (perceperea subiectivă a constrîngerii de a fi perfect). Aceste idei nu explică exhaustiv mecanismul prin care cerințele înalte față de propria persoană se transformă într-o urmărire auto-distructivă a imposibilului, devenind patogene.

Mai mult, cercetătorii canadieni, ignoră un șir de variabile cognitive importante, determinante în ajustarea acestor standarde unor conotații dezadaptative.

Parametrii interpersonali, la fel, necesită de a fi clarificați, așa cum în descrierea acestora nu au fost incluse caracteristici semnificative precum: predispunerea spre urmărirea invidioasă a succesului celorlalți și compararea lor cu sine însuși după principiul că performanța celorlalți confirmă incapacitatea persoanlă [27].

1.1.1.3 Forme ale perfecționismului

Literatura de specialitate relevă existența a patru forme ale perfecționismului [18]:

Perfecționismul nevrotic;

Perfecționismul narcisistic;

Perfecționismul principial (puritanic);

Perfecționismul hiper-atent (compensator).

Primele trei sunt probleme esențiale "software". Soluția la "tipurile-software" ale perfecționismului este "re-programarea". Ultimul tip de perfecționism este o problemă "hardware" (mentală).

Perfecționismul nevrotic- este motivat de "necesitatea de aprobare" (Flett & Hewitt, 2002, p. 24). Acesta corelează cu varianta conștiincios- compulsivă a OCPD (Tulburarea de Personalitate Obsesiv – Compulsivă care nu trebuie confundată cu OCD – Tulburarea Obsesiv – Compulsivă).

Astfel de persoane prezintă "dependență față de conformism, respectarea normelor și a autorității și submisiune față de dorințele, valorile, așteptările și cerințele celorlalți". Ei manifestă "un puternic simț al datoriei, care, de fapt, maschează sentimentele latente raportate insuficienței personale". Lor le este frică "că eșecul în efectuarea perfectă a lucrurilor va duce cît spre abandon, atît și spre condamnare din partea celorlalți" (Millon et al., 2000, p. 176-177).

Perfecționiștii neurotici sunt victimele prentalității nereușite, presiunii societale, și potențialului abuz. Ei au fost condiționați, programați să dezvolte sentimente negative în raport cu sine însăși, precum și să satisfacă dorințele, cerințele celorlalți.

Perfectionismul narcisist- aceștia deseori sunt copii unor părinți narcisiști. Crescînd alături de un părinte nesigur, ei posibil să fi pierdut simțul de sine ca repercusiune a faptului că sinele personal a servit drept oglindă pentru egoul fragil al părintelui. Respectiv, preluînd comportamentul observat. Eventual, unica cale de a trăi sentimente pozitive relaționate propriei persoane este solicitarea unui tratament special, insistarea asupra respectării necondiționate de către ceilalți a dorințelor sale , de a cere nu mai puțin decît perfecțiune de la alții. În acest caz se evidențiază perfecționismul orientat spre ceilalți.

Clinic, acest tip, se asociază cu varianta Compulsiv Birocratică a OCPD. Compulsivii Birocratici, aspiră spre superioritate ierarhică. Ei sunt dornici să-și exprime "cunoașterea normelor"; sunt "punctuali și meticuloși"; au tendința de a evalua " sarcinile proprii și ale celorlalți în termeni dihotomici ( eficiență alb/negru) " (Millon, 2000, p. 179).

Subsumînd, putem menționa că aceștia nu tolerează imperfecțiunea, așa cum se consideră că ea se reflectă nefavorabil asupra lor. Raționamentul primordial ce acompaniază acest tip se reflectă în ideea precum că dacă persoana și ceea ce o înconjoară va fi perfect, ceilalți vor răspunde la fel de perfect; și doar apoi, se va construi o reflecție perfectă în oglinda socială a propriei individualități, perfecționistul narsisist, doar în acest caz fiind capabil să trăiască sentimente pozitive față de sine.

Perfecționismul principial (puritanic)- se referă la perfecționismului etic și moral. Aceștia tind spre perfecțiune morală exclusivă. În consecință, ei sunt foarte duri nu doar cu sine însăși ci pot fi foarte categorici, critici referitor imperfecțiunilor altora. El corelează cu "perfecționismul orientat spre lume" – definit ca "credința în existența unor soluții precise, corecte, perfecte pentru toate problemele umanității" (Flett & Hewitt, 2002, p. 14).

Din perspectivă clinică, se reliefează o paralelă cu Compulsivii Puritani, care pot fi caracterizați ca: neprihăniți, zeloși, fără compromisuri, indignați, dogmatici, critici (Millon, 2000).

Perfecționismul hiper-atent (compensator) – poate fi relaționat unui stil cognitiv hiper- atent. S-a observat că unele persoane compulsive au capacități extreme de concentrare, fiind dificilă minimizarea acesteia (Maxment & Ward, 1995, p. 417). David Shapiro (1965) a sugerat că acest stil de procesare informațională poate fi legat de anumite deficite sociale și incapacitatea de a înțelege "tonul emoțional " al situațiilor sociale (Millon, 2000, p. 190-191). Indivizii respectivi,", ei pot fi ușor distrași și deranjați de informațiile noi și de stimulii externi" (Beck et al., 2004, p. 323-324) [18].

Astfel, deficitul de atenție determină un dificit social, persoana se bazează pe încercarea de a fi perfect, astfel încât să evite dezaprobarea socială, respingerea și izolarea.

1.1.1.4 Viziunea diferențială

O altă viziune diferențială indică existența a două dimensiuni ce includ în sine diverse fațete ale conceptului (Frost, Heimberg, Holt, Mattia, & Neubauer, 1993; Stoeber & Otto, 2006) [21]:

năzuințe perfectioniste;

preocupări perfectioniste.

Dimensiunea năzuințelor perfecționiste include acele fațete care relaționează standardelor personale perfecționiste și tendinței spre perfecționismul orientat spre sine. Este asociată cu caracteristici, procese și consecințe pozitive precum: conștiinciozitate, coping adaptativ cît si cu niveluri ridicate ale bunăstării subiective și ajustării psihologice.

În comparație, dimensiunea preocupărilor perfectioniste surprinde acele aspecte ale perfecționismului care se referă la îngrijorarea față de greșeli, îndoielile cu privire la acțiunile efectuate, îngrijorarea față de evaluarea celorlalți a performanței personale, și sentimente de discrepanță între așteptările celorlalți și performanța obținută. Această dimensiune a fost asociată cu caracteristici, procese și rezultate negative precum: nevroza, coping maladaptiv, indicînd nivele înalte de inadaptare psihologică (see Stoeber & Otto, 2006). În corespundere cu aceste două dimensiuni principale apare o altă clasificare ce cuprinde invocarea aspectelor sanogene și patogene ale perfecționismului; relevîndu-se date privind perfecționiștii sănătoși (care arată nivel înalt de năzuințe perfecționiste și nivel scăzut de preocupări perfecționiste), nesănătoși (nivel înalt a ambelor aspecte) și nonperfecționiștii (nivel scăzut a tendințelor perfecționiste) (see also Rice & Ashby, 2007) [apud 21].

Literatura de specialitate atestă existența unei perspective duale, care evaluează perfecționismul prin prisma unor termeni opuși: de pozitiv/negativ, sub aspectul semnificației constructului.

Anumiți teoreticieni înfățișează perfecționismul sub o lumină pozitivă. Murray (1938), a menționat că o persoană sănătoasă deține o nevoie puternică de realizare- o nevoie de a depăși obstacolele și de a îndeplini sarcini dificile. Pentru el, tendința de a excela și a atinge standarde înalte nu doar că a fost adecvată dar și necesară, esențială în dezvoltarea deplină a personalității. Adler (1973) considera perfecționismul ca fiind o parte indispensabilă a vieții, o străduință de depășire a sentimentelor de dependență și neputință. Înțelegerea puterii personale, pentru Adler, includea maximizarea abilităților și utilizarea acestora spre binele societății. Maslow (1971), a echivalat realizarea deplină a potențialului cu absența nevrozei. Autoactualizarea include, în mod necesar, tendința de perfecționare a capacităților și talentelor personale. În contextul Teoriei Dezintegrării Pozitive (Dabrowski, 1964, 1972), Dabrowski oferă perfecționismului o semnificație mai profundă. El susține că străduința de a fi perfect apare în măsura în care individul progresează de la nivelul inferior la cel superior al dezvoltării. Impulsul pentru această dezvoltare este asigurat de forțele interioare, numindu-le "dinamisme": inadaptare pozitivă, sentimente de vinovăție, sentimente de rușine, de inferioritate față de sine, și nemulțumirea față de sine (Piechowski, 1975). Aceste dinamisme constituie fațete a tendinței spre auto-perfecționare. Ele erodează confortul individului și cultivă dorința de auto-îmbunătățire, de schimbare, de obținere a confortului. Teoria lui Dabrowski oferă o perspectivă asupra modificării, văzută ca modalitate de dezvoltare personală, morală și spirituală, cu dezvăluirea potențialului creator al individului [13].

Conceptualizarea perfecționismului, ca construct psihologic sub aspect dihotomic a fost influențată major de lucrările propuse de Hamachek (1978), Pacht (1987) și Burns (1980; 1983) [15, p. 91]. Respectiv, vorbim despre:

perfecționismul sănătos și

nevrotic.

Spre deosebire de perfecționiștii nevrotici care își fixează standarde excesiv de ridicate, mereu simțind că sarcinile de îndeplinit puteau fi realizate mult mai bine; perfecționiștii tipici sunt capabili să își stabilească obiective de performanță reale, obținînd satisfație de la succes. Elementul distinctiv dintre aceste două dimensiuni opuse este atitudinea excesiv de auto-critică și îndoiala specifică perfecționismului negativ. Alte caracteristici discriminatorii se referă la organizare, acuratețe, exactitate. Persoanele pot fi foarte exigente sau din contra, să prezinte capacități minime de organizare. Procrastinarea în acest caz, constituie un mecanism neadaptativ adoptat din cauza trăirii sentimentului de frică relaționat performanței insuficiente. Atitudinea critică și așteptările înalte exprimate de părinți/ceilalți semnificativi, la fel, se înscriu în profilul persoanei perfecționiste (Burns, 1980; Hamachek, 1978; Hollender, 1965) [12, p.232].

Pentru Pacht și Burns, perfecționismul prelua în exclusivitate conotații negative. Burns (1980) a fost categoric cu privire la excluderea tendinței sănătoase spre excelență din descrierea sa a perfecționismului. Perfecționismul despre care vorbea el se referea la indivizii a căror standarde sunt dincolo de rațiune și posibilitate, la oamenii ce se forțează compulsiv și constant spre scopuri imposibile [15, p. 91]. La rîndul său, Patch (1984), în descrierea acestui concept, relevă noțiunea de scopuri nerealiste: “Ca grup, perfecționiștii și-au stabilit un scenariu de necîgștigat. Scopurile lor sunt atît de mari încît nu sunt posibil de atins” [15, p. 91-92]. Ulterior, el subliniază natura negativă a perfecționismului referindu-se la acesta ca la un ”tip de psihopatologie “ [15, p. 92].

Cît perfecționismul nevrotic atît și cel sănătos prezintă șapte simptome identificate de către, Hamachek(1978), fundamentîndu-se pe observațiile clinice. Acestea sunt:

depresie,

sentimente sîcîitoare de trebuința realizării unor sarcini,

sentimente de vinovăție și rușine,

timiditate,

auto-dezaprobare,

procrastinare,

comportamentul de menținere a demnității personale.

Diferențele de manifestarea a caracteristicilor listate în cazul acestor forme ale perfecționismului rezidă la nivelul gradului și răspunsurilor individuale la simptome. Spre exemplu, în cazul depresiei, perfecționiștii normali, experimentează sentimentul de neliniște fiind motivați în atenuarea disconfortului. În contrast, perfecționiștii nevrotici se caracterizează prin lipsa controlului și justificarea pentru auto-realizarea insuficientă [15, p.91].

Mai mulți autori în ultimii ani au acceptat în mod necritic distincția anterior menționată. Totuși, putem sublinia și atribuirea acestei diferențieri (menționate în moduri variate: aspirații pozitive și evaluări maladptative (Frost, Heimberg, Holt, Mattia, & Neubauer, 1993); perfecționism pasiv și activ (Adkins& Parker, 1996); perfecționism pozitiv și negativ (Terry- Short, Owens, Slade,& Dewey,1995) etc.) a unei conotații improprii, așa cum, mulți cercetători prezintă dubii substanțiale privind dimensiunea funcțională, adaptativă (Flett& Hewitt, 2002a, 2005; Greenspon, 2000; Benson 2003 ) a perfecționismului [22,p. 296].

Astfel, literatura de specialitate evidențiază cel puțin două probleme raportate categorizării contructului studiat. Prima se referă faptului că perfecționiștii sănătoși nu sunt descriși ca persoane care de fapt, se află în căutarea (obținerea) perfecțiunii; a doua- la ideea că dihotomia pozitiv/negativ a fost atașată conceptului fără suport empiric și teoretic univoc. La fel, se atestă că concluziile discutabile ale informațiilor existente, precum și interpretările greșite a teoriilor, sunt des repetate necritic pe către alți autori, astfel încît acestea devin fapte incontestabile [10].

În context au fost expuse variatele dimensiuni ale constructului studiat, cu relevarea tipologiei perfecționismului adaptativ-maladaptativ care în ultimii ani primește o atenție sporită din partea cercetătorilor, precum și a conceptualizării intrapersonal-interpersonal reflectate în dimensiunile perfecționismului orientat spre sine și prescris social. Anumite cercetări presupun că aceste două abordări ating în esență un construct similar.

Deși constatările teoretice și practice legate de aceste două dimensiuni sunt deseori examinate și raportate separat, din diverse perspective conceptele date prezintă afinități substanțiale (Frost și colab., 1993). Astfel, perfecționismului adaptiv include perfecționismul orientat spre sine și dimensiunea maladaptivă include perfecționismul prescris social.

Perfecționismul adaptiv și cel orientat către sine acționează în mod similar în cadrul interacțiunii cu agenții stresogeni- ambele forme prezic maximizarea stresului raportat situațiilor ce implică standarde de realizare. Probabil, perfecționismul orientat către sine, cuprinde esența constructului superior al perfecționismului adaptativ.

Constatări referitoare perfecționismului maladaptiv, de asemenea, au fost coraportate concluziilor cu privire la perfecționismul prescris social. Ambele constructe prezic generarea stresului prin intermediul simptomelor de afectare negativă generală și simptome de depresie și anxietate. Astfel, perfecționismul prescris social ar putea reprezenta esența constructului superior al perfecționismului maladaptiv.

Totuși nu putem afirma că perfecționismul adaptativ este completamente pozitiv și sănătos. Toate dimensiunile examinate (perfecționismul orientat către sine/prescris social, adaptiv/maladaptiv) au fost într-un fel sau altul asociate cu stresul și psihopatologia. Hewitt și Flett au argumentat în mod explict că ambele dimensiuni relevate sunt maladaptative în esență ( Flett & Hewitt, 2006). Cu toate acestea, ei au sugerat că în timp ce perfecționismul prescris social este legat mai direct de formele inadaptării emotionale, cel orientat spre sine poate fi raportat stresorilor relaționați tendinței de realizare, idea dată fiind prezentată în ipoteza vulnerabilității specifice [14, p. 27] (care va fi explicată în sudiviviziunea” Implicația perfecționismului în declanșarea și menținerea BCV” ).

1.1.3 Originile perfecționismului

Menționînd originile acestui concept putem sublinia faptul că mulți autori sunt de acord că perfecționismul derivă din mesajele transmise de adult sau îngrijitor copiilor; perfecționiștii pot dezvolta un pattern acțional parental dezirabil învățat sau ei pot acționa în vederea anihilării unui sentiment de jenă, restabilirii sensului se coerență a sinelui asupra căruia au influențat devastator anumite experiente timpurii. Patch (1984) menționează că mulți dintre pacienții săi, simțeau că doar dacă vor fi perfecți părinții lor îi vor iubi [10].

Hollender iarăși vorbește despre originile constructului făcînd referire la experiențele din copilărie, relevînd că un grad mai mare de vulnerabilitate îl au copii sensibili și nesiguri. Un astfel de copil poate deveni perfecționist într-un mediu de acceptare condiționată. Dinamica este intensificată în acele cazuri în care mesajul despre insuficiența performanțială nu exprimă doar neacceptarea copilului ci și faptul că el/ea este o persoană rea. Astfel de mesaje pot fi transmise destul de subtil precum: ”transformarea zîmbetului parental într-o mimică tristă, o încruntare, un oftat de dezamăgire sau exasperare, o sugestie blîndă de a depune mai mult efort, mai multă grijă, mai multă atenție, și așa mai departe” (Missildine, 1963, pp. 84–85) [10].

Mediul în care s-a dezvoltat, a crescut un individ perfecționist este unul generator de sentimente de inferioritate și rușine (Hollender, 1965; Missildine, 1963) [10]. 

Sorotzkin (1985) a analizat rolul rușinii și vinovăției în perfecționism din diferite puncte de vedere psihanalitice. El a evidențiat că stima de sine scăzută este o cauză a perfecționismului și nu un rezultat al acestuia.

Burns (1980) a subliniat că există un suport cultural amplu și adînc înrădăcinat în perpetuarea tendinței spre excelență. O demonstrație elocventă ar fi impresia formată în urma vizionării Jocurilor Olimpice, în cadrul cărora există doar medaliști de aur și cei ce au eșuat, (Greenspon, 1998) [10].

Cultura formează contextul social, totuși, familia este locul în care este generat perfecționismul. Aceasta poate fi descrisă atît ca un mediu de învățare, cît și ca un mediu în care se dezvoltă experiența de sine a individului, impregnată cu sentimente mai profunde sau mai reduse de afirmare și acceptare.

Personalitatea se formează în contextul social, interpersonal, ceilalți semnificativi din primele etape de dezvoltare a omului, exercită cea mai mare influență asupra acestui proces (Galatzer-Levy & Cohler, 1993; Greenspon, 2000; Stern, 1985). Efectul net al acestor influențe, de fapt, poate fi modificat mai tarziu, desi destul de anevoios [10].

Hamachek, în 1978, a publicat articolul ”Psychodynamics of Normal and Neurotic Perfectionism” (Hamachek, 1978) [10] în cadrul căruia este expusă o descriere scurtă, dar convingătoare a originilor perfecționismului, raportate mediului interpersonal în care crește copilul. Mai mult, el a subliniat că perfecționismul este nu doar un set de comportamente, dar, de asemenea, modul de raționalizare a acestor comportamente, fiind susținută ideea precum că conceptul se referă mai puțin la dorința de îmbunătățire ci mai degrabă la frica de eșec. Mulți autori ulteriori, care se bazează pe dihotomia normal/neurotic lansată de Hamachek, omit ideea psihologică esențială a ipotezei date. Un mediu dominat de neacceptare, aprobare inconsistentă sau chiar aprobarea pozitivă condiționată din partea adultului, a tutorelor determină apariția la copil a sentimentului de incompetență. Copilul poate învăța să “supraevalueze performanța și să subevalueze sinele propriu“ [10].

Este substanțială menționarea faptului că nici una din aceste teorii raportate originilor interpersonale ale perfecționismului nu au intenția de a blama părinții. Părinții sunt condamnabili atunci când intenționează să rănească copiii lor într-un fel sau altul; în cazul dat nu este implictă o astfel de intenție.

Printre mecanismele direct implicate în dezvoltarea perfecționismului ca caracteristică a personalității pot fi menționate:

Învățarea directă- întărirea pozitivă/recompensarea.

Obținerea unor laude raportate performanței înalte poate contribui la învățarea unui pattern de adoptare a unor standarde înalte ca modalitate de generarea a sentimentelor placute cu referire la sine. Eventual, recompensarea unor succese, poate dezvolta convingerea generalizată că succesul determină atitudinea pozitivă manifestată de ceilalți; pe parcurs, acest tip de convingere devenind inflexibilă și rigidă precum că atitudinea pozitivă va fi exprimată de ceilalți doar în caz de succes.

Învățarea directă- lipsa întăririi pozitive/pedeapsa.

Un alt tip de învățare ce poate influența dezvoltarea perfecționismului se cristalizează în aplicarea pedepselor ca răspuns la comiterea unor greșeli. Pedepsirea erorilor determină generarea sentimentelor negative raportate propriului Ego, contribuind la formarea unor credințe iraționale precum: frica exagerată de eșec, gîndire dihotomică, nevoia de aprobare etc. Toate sunt comasate în convingerea că ceilalți nu aceptă mai puțin decît perfecțiunea.

Învățarea indirectă- modelarea.

Oamenii au tendința de a forma anumite tipare comportamentale particulare în baza

modului de acțiune a celorlați (a unor modele). Respectiv, prin preluarea unui pattern behavioral ce implică trăsături specifice perfecționismului, individul, indirect le va adapta personalității sale [8, p. 2].

Concluzionînd, putem consemna că literature de specialitate oferă informații relevante cu privire la tipologia variată, etiologia raportată preferențial mediului de dezvoltare a copilului, relevarea dimensiunii dihotomice care rămîne a fi o topică de dezbatere, precum și despre deosebirea dintre tendința spre excelență și perfecționism, fiind oferită o imagine concludentă asupra perfecționismului ca construct psihologic.

1.2 Repere teoretice de abordare a tulburărilor cardiovasculare din perspectivă psihologică

Cu toate că majoritatea studiilor se focusează primar pe cercetarea factorilor de risc de natură biologică și relaționați stilului de viață, unele evidențe au relevat importanța factorilor psihologici în etiologia, dezvoltarea, durata și rezultatul tulburărilor cardiovasculare.

Deși, importanța factorilor psihosociali în dezvoltarea și manifestarea tulburărilor cardiovasculare a constituit subiect de dezbateri, literatura recentă relevă implicația acestora în patogeneza topicii enunțate.

În plus, prin utilizarea noilor tehnologii și modelelor furnizate în baza studiilor pe animale, elucidarea fiziopatologiei de bază, care fundamentează relația dintre factorii psihosociali și tulburare cardiovasculară se extinde rapid.

Informația raportată riscului dezvoltării tulburărilor cardiovasculare se ramifică predominant în 5 domenii psihosociale:

depresia,

anxietatea,

factorii de personalitate și trăsăturile de caracter,

izolarea socială,

stresul cronic.

Mecanismele fiziopatologice care stau la baza relației dintre aceste entități și tulburările cardiovasculare pot fi împărțite în: mecanisme comportamentale corelate condițiilor psihosociale care contribuie la sporirea frecvenței comportamentelor patogene, cum ar fi dieta săracă și fumatul; precum și mecanismele fiziopatologice directe, cum ar fi activarea neuroendocrină și a trombocitelor.

În continuare vom releva influența specifică a celor cinci domenii psihosociale asupra incidenței tulburărilor invocate.

Astfel, despresia este considerată a fi un factor de risc în etiologia tulburării cardiovasculare, determinînd sporirea incidentelor cardiovasculare, re-admiterea în spital și mortalitatea pacienților. Studiile susțin că prevalența depresiei este cu 20% mai mare la pacienții cu diagnostic cardiologic decît la persoanele sănătoase. Cu toate acestea cercetările anterioare prezintă cîtevai potențiale limite privind inferența cauzală. O problemă întîlnită în studierea asociației prospective dintre depresie și boală coronariană este posibilitatea că cît depresia atit si BC sunt cauzate de manifestațiile clinice a tulburării cardiovasculare. Balog et al. a studiat simptomele depresiei asociate cu steresul profesional și stresul marital la femeile cu și fără tulburare cardiovasculară; constatîndu-se că pentru femei, stresul marital este asociat cu simptomele depresiei, ca rezultat intensificîndu-se TCV. Astfel se pare că depresia a avut un rol mediator pentru stresul marial cu cauzarea TCV [26].

Rolul anxietății ca factor etiologic de risc este mai puțin clar, existînd evidențe ce infirmă raportul de cauzalitate între acest factor și TCV.

Roest et al.(2010) în meta-analiza lor au studiat conexiunea dintre anxietate și factorii de risc pentru boala coronariană, constatînd că anxietatea reprezintă un factor independent în morbiditatea și mortalitatea prin boală cardiovasculară. Totuși, asociația dintre anxietate și BC a fost mai redusă decît asociația corespondentă dintre depresie și BC., însă relația primar menționată a fost mai puternică decît raportul dintre furie și ocurența BC [26].

Un sondaj realizat cu privire la simptomele fizice și psihologice ale anxietății la pacienții cu BC a aratat că anxietatea este corelată cu factori fizici, cum ar fi palpitații (în lipsa de exercițiu fizic), furie și roșeața feței, ritm cardiac anormal și tensiune musculară, acestea sporind riscul BC, în special la femei. Un alt studiu a prezentat faptul că simptomele somatice ale anxietății sunt raportate riscului crescut de dezvoltare a a bolii coronariene la femei. Această evidență sustine existența unei căi fiziologice corelate relației dintre factori psihologici; anxietate, în special, și BC.

Într-un alt studiu, a fost indicat faptul că nivelele scăzute sau rdicate de anxietate ca trăsătură nu au efecte diferite asupra reacțiilor cardiovasculare. Stilurile de inhibiție și exprimare a furiei nu au efecte diferite asupra reacțiilor cardiovasculare, dar, exprimarea furiei, stilurile de management și nivelul de anxietate au efecte opuse asupra reacțiilor cardiovasculare. Datele invocate se referă la faptul că expresia behaviorală (exterioară) a furiei cu nivel înalt de anxietate este asociată reacției cardiovasculare scăzute (bătăile inimii), și că expresia externă a furiei cu nivel scăzut de anxietate este raportată cu reacție cardiovasculară crescută. În contrast, expresia interioară a furiei cu nivel mare de anxietate este relaționat reacției cardiovasculare crescute, și expresia internă a furiei cu nivel redus de anxietate cu- reacție cardiovasculară scăzută. Adițional depresiei, alți factori psihologici precum: furia, ostilitatea și anxietatea sunt asociate cu intensificarea factorilor de risc în apariția TCV.

În multe studii izolarea socială și lipsa suportului au fost indicați ca fiind predictori în debutul, prognosticul BC și a mortalității la ambele sexe, cu predominanță la bărbați. Cercetările indică că suportul, rețeaua socială, stilul de coping contribuie la minimalizarea centrării pe boala instalată și maximizarea beneficierii serviciilor medicale, în comparație cu lipsa suportului și izolării, care sunt indicați ca factori intensificatori ai simptomelor tulburării cardiovasculare [26].

Experții sugerează că variabilele listate anterior: depresia, anxietatea, izolarea socială și lipsa suportului social, ostilitatea, furia etc. sunt general considerate a fi componente ale stresului.

Shafran et al. (2002) au propus un model, destinat explicării mecanismului prin care perfecționismul poate menține o varietate de psihopatologii. Revizuirea recentă a modelului (Shafran, Egan, & Wade, 2010) demonstrată în Fig. 2 descrie explicit rolul comportamentului performanțial, incluzînd compararea interpersonală, evitarea, procrastinarea, comportamentul contraproductiv în menținerea influentei stresogene. Există date ce susțin idee că SOP și SPP este asociat cu un nivel sporit al rușinii și vinovăției ca rezulat a eșuării în cadrul sarcinilor [6, p.206]

Valoarea personală dependentă de realizarea

Standarde rigide

Bias cognitiv Comportament performanțial

Realizează Eșuează la Evită încercările

temporar standardele realizarea standardelor de realizarea a standardelor

Reevaluarea standardelor Comportament

ca fiind insuficient de dificile contraproductiv și auto-

criticism

Fig. 2 Modelul cognitiv-behavioral revizuit, propus de Shafran, Egan, Wade( 2010)

În lucrarea noastră vom releva substanțial implicația stresului în etiologia tulburării indicate, așa cum studiile empirice oferă suport relației cauzale existente între stresul crescut și incidența tulburărilor cardio-vasculare, cu indicarea faptului că efectele stresului sunt mediate de activarea prelungită a căii simpato-adreno-medulare (SAM).

Se indică ideea precum că stresul psihologic provoacă schimbări cuantificabile în echilibrul simpatic-parasimpatic și tonul axei hipotalamo-hipofizo-adrenale, care ar putea afecta negativ sistemul cardiovascular, atît acut- prin precipitarea infarctului miocardic, disfuncției ventriculare, aritmie; atît cronic- prin accelerarea procesului aterosclerotic [3]

În pofida ipotezei larg răspîndite precum că stresul psihologic duce la instalarea unor tulburări, comunitatea biomedicală rămîne sceptică în privința acestei concluzii. Cu toate acestea, noile tehnologii și cercetările realizate în baza modelelor pe animale demonstrează că stresul acut declanșează ischemie miocardică, promovează apariția aritmogenezei, stimulează funcția trombocitelor și crește vîscozitatea sîngelui prin hemoconcentrare.

Datele recente indică faptul că efectele de mai sus rezultă, cel puțin parțial, de la disfuncția endotelială și de la prejudicile induse de stresul acut. Hiperreactivitatea Sistemului Nervos Simpatic este o caracteristică intrinsecă pentru unele persoane, și reprezintă o tendință dispozițională de a prezenta ritm cardiac mărit și tensiune arterială la acțiunea unor stimuli comportamentali percepuți ca aversivi, provocatori, exigenți. Evidența teoretică postulează ideea precum că indivizii ce manifestă ritm cardiac sporit și tensiune arterială ca răspunsuri la stresorii psihologici pot experimenta, pe parcurs, reacții mai intense ale Sitemului Nervos Simpatic, fapt ce poate promova dezvoltarea arterosclerozei [16].

Deși există variate tipuri de potențiali stresori, stresorii mentali și psihosociali exercită o influență considerabilă asupra sistemului circulator. Studiile referitoare efectelor exercitate de fenomenele behaviorale asupra ischemiei miocardice la pacienții cu boală coronariană au oferit un model patofiziologic în vederea înțelegerii mecanismelor prin care stresul mental poate provoca incidente cardiovasculare clinice. Activarea căilor relaționate reacțiilor la stres este decisivă, facilitînd instalarea unor procese de vătămare fiziologică de lungă durată: prin intermediul acționării asupra Sistemului Nervos Central, stresul poate produce un summum de răspunsuri reglatorii care pot conduce, în cazul indivizilor vulnerabili, la ischemie miocardică, fibrilație ventriculară, tromboză coronariană. Mai mult, suportul social poate modera efectele agenților stresogeni, în timp ce, un mediu social instabil, perturbant sporește riscul incidentelor cardiovasculare raportate acțiunii factorilor stresanți. Într-un studiu realizat pe animale (maimuțe cynomolgus), manipularea socială (introducerea unui străin într-un grup social stabil de patru membri) a produs o activare persistentă a Sistemului Nervos Simpatic și descreșterea integrității endoteliale a multor segmente vasculare; contribuind la apariția disfuncției endoteliale, care este precursorul arterosclerozei. Astfel, factorii psihosociali, precum mediul stresant și responsivitatea la stres, constituie noi factori de risc cardiovascular, aflați în relație cu tulburarile cardiovasculare.

Vom examina exprimarea relației respective într-o tulburare cardiovasculară specifică, și anume hipertensiunea (așa cum majoritatea grupului țintă a cercetării noastre prezintă hipertensiune arterială).

Etiologia și patofiziologia hipertensiunii este destul de complexă. Pe lîngă forma primară, idiopatică există și o formă secundară, simptomatică a hipertensiunii. Îmbătrînirea, ateroscleroza, factorii de risc, precum și activitatea Sistemului Nervos Simpatic (stresul) pot juca un rol substanțial în instalarea și manifestarea hipertensiunii secundare. Stresul constituie un factor catalizator al hipertensiunii arteriale, ce poate constitui un factor de risc în inducerea unor creșteri a presiunii sangvine sau mărind presiunea sangvină deja crescută.

Stresul poate cauza sau contribui la debutarea clinică a hipertensiunii arteriale în anumite cazuri. Modelele furnizate de studiile realizate pe animale ilustrează rolul activării simpatice, asociate stresului, în dezvoltarea hipertensiunii arteriale. În particular, stresul acut poate determina o creștere imediată a presiunii arteriale, fapt, probabil determinat de vasoconstricția cauzată de activitatea sporită a Sistemului Nervos Simpatic (Fig.2) [25, p. 95].

+ axa HPA CRH/ Cortizol

Stres

+ SNS NE Vasoconstricție/ PS

Fig. 3 Rolul activării simpatice, asociate stresului, în dezvoltarea hipertensiunii arteriale

Stresul stimulează axa hipotalamo- pitulară- adrenală (HPA) și Sistemul Nervos Simpatic (SNS). Se eliberează hormonul eliberator de corticitropină (ACTH), cortizol și catecolamine, precum norepinefrina (NE). În celulele musculare netede vasculare (CMNV), interacționează norepinefrina și adenozintrifosfatul( ATP), generînd vasoconstricția. Astfel, crește presiunea sangvină (PS), eventual facilitînd hipertensiunea arterială.

Adițional, stresul cronic poate duce spre hipertensiune și la efecte secundare de durată, eventual contribuind la apariția leziunilor vasculare și la complicații cardiovasculare. În acest proces sunt implicate: activitatea Sistemului Nervos Simpatic (și efectorul SNS- noerpinefrina) și căile oxidului nitric (NO): așa cum NO inhibă contracția vasculară dependentă de noradrenalină si determină scăderea tensiunii arteriale. Reactivitatea vasculară la substanțele contractile, precum noradrenalina, poate fi atenuată în mod semnificativ prin eliberarea sau expunerea la NO. Oxidul nitric, poate minimaliza presiunea sangvină și în cazurile caracterizate prin sensibilitate mineralocorticoidă [25, p.95].

Prin urmare, fiziologia raportată stresului implicată in hipertensiune arterială include acțiunea diferitor sisteme, și anume: Sistemul Nervos Simpatic și căile oxidului nitric.

Intr-un studiu recent, investigîndu-se legatura dintre stresul psihosocial, profesional și bolile cardiovasculare, s-a demonstrat că stresul afectează manifestarea complicațiilor hipertensiunii arteriale [25, p. 96]. În concordanță cu principiile științifice, datele sugereaza că evaluările Agenției Europeane a Medicamentului( cu acronimul EMA) asupra stresului psihosocial oferă estimări utile relaționate expunerilor cumulative la factorii de risc. S-a arătat că tensiunea arterială ambulatorie (TAA) este relativ sporită în perioadele zilei apreciate ca fiind mai exigente și mai puțin controlabile, chiar și dupa controlul activității, posturii și consumul de substanțe (Kamarck, Janicki, Shiffman, Polk, Muldoon, et al., 2002). În același timp, persoanele care își evaluează viața cotidiană ca fiind mai solicitantă și mai puțin controlabilă, în general prezintă tensiune arterială mai ridicată [16].

Respectiv, persoanele ce activează în condiții de muncă stresante (cum ar fi: cerințe exagerate, control scăzut, numeroși stresori emoționali și psihosociali, spre exemplu prezente în cazul lucrătorilor medicali) care au dezvoltat hipertensiune anterior, s-au dovedit a fi mai vulnerabili la angină pectorală, infarct miocardic, și insulte cerebrovasculare, comparativ cu indivizii sănătoși. Astfel, stresul afectează nu numai debutul, dezvoltarea și progresia hipertensiunii arteriale, dar și numărul de complicații cardiovasculare asociate [25, p. 96].

Un alt aspect relevat în partea practică a cercetării noastre se referă la aritmie, ca manifestarea a tulburării cardiovasculare. În corespundere cu Lown et al., trei seturi de condiții contribuie la ocurența aritmiei: substrat miocardic cu instabilitate electrică, majoritar determinat de boala coronariană; un eveniment acut, relaționat frecvent stresului mental și o stare psihologică cronică, pervazivă, încluzînd depresia și disperarea [16].

Cum am menționat, aritmia este des relaționată acțiunii stimulilor stresogeni. Spre exemplu, stresul imediat mărește pulsul și induce modificări în reactivitatea ritmului cardiac. Prin urmare, activitatea Sistemului Nervos Simpatic poate reprezenta un mecanism de bază esențial. Stresul a fost identificat și ca un contribuitor esențial la apariția insuficienței cardiace cronice. În acest caz, poate fi implicată și( hiper)activarea simpatică. Insuficiență cardiacă este asociată cu o creștere a eliberării de norepinefrină și neuropeptidă Y în condițiile stresogene. Mai mult, disfuncția endotelială este o trăsăstură distinctivă în insuficiența cardiacă cronică, contribuind la sporirea vasoconstricției periferice și afectarea capacității de depunere a efortului (intoleranță la exercițiu), disfuncția dată fiind asociată stresului [25, p. 97].

Cu toate că stresorii psihosociali menționați au fost abordați ca entități individuale, în general, aceștia au tendința să formeze un cluster comun, respectiv maximizînd substanțial apariția potențială a unor incidente cardiovasculare [16].

Concluzionînd putem spune că stresul contribuie la instalarea, dezvoltarea și progresia unei varietăți de boli cardiovasculare. În special, stresorii mentali și psihosociali, eventual, exercită un impact major asupra sistemului circulator. Diferențele individuale, la fel, constituie un factor determininant, susceptibilitatea și reactivitatea la stres reprezentînd o componentă subiectivă importantă în precipitarea instalării unei tulburări/boli. Cu toate acestea, activitatea Sistemului Nervos Simpatic consolidează o legătură evidentă și un efector substanțial a reacției la stres, exercitînd influențe potențial negative asupra sistemului cardiovascular [25, p. 98].

1.3 Implicația perfecționismului în declanșarea și menținerea BCV

Perfecționismul este un factor de vulnerabilitate pentru o varietate de simptome psihopatologice. Predominant stresul acompaniat tendințelor perfecționiste constitue o sursă determinantă în instalarea unei prodromate patologice. Trăsăturile de personalitate disfuncționale, incluzînd perfecționismul, sporesc frecvența și durata situațiilor stresogene cotidiene, concomitent, dictînd adoptarea unor modalități de coping dezadaptative (B.A. Бoдpoв, 2003; K. Hammen, 1990; P. Hewitt, G. Flett, 2001) [27].

Hewitt and Flett (1993, 2002) au susținut că perfecționismul poate fi conceptualizat prin raportarea modelelor diateză-stres. Modelul de bază sugerează că unele persoane au o predispoziție internă sau o vulnerabilitate pentru o anumită boală. Cu toate acestea, expresia bolii depinde de declanșarea/activarea vulnerabilității de un stresor extern. Dacă inițial, aceste modele au evidențiat diateza ca avînd o natură constituțională/biologică, ulterior, cercetatorii au fost interesați în examinarea diatezei exprimate prin variabilele cognitive și de personalitate, implicate în diverse forme de psihopatologie. Teoreticienii au remarcat că diateza raportată factorilor de personalitate sau cognitivi, de fapt, exercită influență asupra stresului (Monroe & Simons, 1991) [14, p.18]. De exemplu, un anumit stil de personalitate pot influența cantitatea și tipul de stres raportat de individ. Adițional, această diateză poate contribui însăși la generarea stresului, Hammen (1991), menționînd că anumite caracteristici maladaptative de personalitate pot cataliza apariția unor evenimente stresante reale [14, p. 19].

O altă topică relevantă în abordarea stresului se referă la definirea acestuia prin distingerea: (1) evenimentelor stresante adevărate și (2) repercusiunile psihologice, fiziologice ale acestor evenimente. Respectiv există diferențierea dintre evenimentul obiectiv stresant și aprecierea subiectivă a stresorului.

Astfel, Hewitt și Flett (2002) au subliniat un cadru concepțional care a descris cum perfecționismul interacționează și influențează stresul să producă și să mențină variate simptome psihopatologice [14, p. 23]. Ținînd cont de complexitatea relevată de modelul diateză–stress ei au sugerat existența unui număr de mecanisme prin care raportul dintre stres și perfecționism contribuie la instalarea inadaptabilității. Două dintre aceste mecanisme sunt:

Intensificarea stresului.

Procesul prin care perfecționismul influențează stresul prin intermediul intensificării acestuia sau reactivității. Accentul, în mod explicit, cade pe modul în care individul evaluează sau interpretează un anumit eveniment, adică, vorbim despre nivelul de stres perceput. Hewitt și Flett (2002) sugerează că perfecționiști au tendința de a evalua evenimentele negative, în special cele caracterizate de eșec, ca fiind mai stresante decît nonperfecționiștii. Perfecționiștii au tendința de a exagera impactul negativ al stresului deoarece ei capătă sentimentul valorii personale din performanța lor perfectă (Hewitt & Flett, 1993). Astfel, în momentele cînd eșuează în realizarea unui obiectiv, ei raportează acest eșec incompetenței și inutilității lor ca persoană și nu sarcinii particulare. O serie de studii au descoperit că perfecționismul este asociat cu auto-culpabilizarea și tendința de suprageneralizare a eșecului, cu extinderea acestuia asupra tuturor aspectelor self-schematei (Flett, Russo, si Hewitt, 1994; Hewitt & Flett, 1991a). Fry (1995), de asemenea, sugerează că perfectioniști vizualizează evenimentele stresante cu implicare amplificată a propriului ego decît nonperfecționiștii, astfel, sporind percepția impactului stresogen a acestor evinimente. Mai mult, prsoanele perfecționiste pot prezenta o tendință de reflectare excesivă asupra insuccesului în atingerea unor standarde prestabilite (Flett & Hewitt, 2002). Acest fapt determină menținerea gîndurilor și sentimentelor negative raportate eșecului, iarăși maximizînd influența stresogenă a acestuia [14, p. 23-24].

Generarea stresului.

În acest caz se relevă generarea evenimentelor stresante de către însuși indivizii perfecționiști, prin intermediul setării unui set de scopuri ireale și a auto-evaluării negative constante, crescînd astfel susceptibilitatea la inadaptabilitate psihologică. Astfel, Hewitt și Flett (2002) au presupus că perfecționiștii au tendința să se angajeze în comportamente, să facă alegeri imposibile, să urmărească scopuri nereale creînd astfel circumstanțe stresante. Prin urmare, perfecționiștii, comparativ cu nonperfecționiștii, pot fi expuși la un summum de evenimente stresante sau de eșec. Urmeză să fie realizată distincția dintre generarea unor evenimente obiective, reale, stresante de viață și producerea unor niveluri majore de stres perceput, ca urmare a evaluării evenimentelor ca fiind o exprimare a eșecului. Spre exemplu, un elev perfecționist influențat de necesitatea enormă de a obține o performanță înaltă, corespondentă celor mai mari standarde de calitate, poate deveni “paralizat” pînă la punctul incapacității de a realiza a celei mai mici părți din sarcina de efectuat. Respectiv, urmărim modul în care tendințele perfecționiste generează eșecuri reale. Cu toate acestea, perfecționismul excesiv poate fi, de asemenea, asociat cu tendința de a atribui evenimentelor o conotație negativă, fiind percepute mai stresante decît în cazul nonperfecționismului. Putem invoca exemplul în care elevul ce a luat o notă de “nouă/9” (pentru majoritatea fiind un eveniment pozitiv), trăiește acest fapt într-o manieră stresantă, focusîndu-se pe comentariile ce indică asupra elementelor ce necesită a fi îmbunătățite. Pentru acest elev, o critică semnifică eșuarea în realizarea unei teme perfecte. În acest exemplu, perfecționismul rezultă în generarea unui nivel mai mare de stres prceput (intensificarea stresului) dar nu în prducerea unui eveniment stresant obiectiv. Hewitt și Flett (2002) nu fac o distincție explicită între stresul obiectiv și perceput, totuși mulți cercetători, conceptualizează procesul în termeni de creare a unor evenimente stresante reale, referindu-se nu doar la intensificarea stresului perceput (Hammen, 1991) [14, p. 24-25]

Studierea acestor mecanisme evidențiază interrelația complexă dintre perfecționism, stres și inadaptabilitate psihologică. Adițional, acestor procese, Hewitt and Flett (1993) au sugerat faptul că examinarea tipului de stresori constituie un factor important în debutul și menținerea anumitor tulburări.

Cercetările raportate asocierii dintre dimensiunile perfecționismului și inadaptabilitate doar au început să apară. Cu toate acestea, Hewitt și colegii (Hewitt & Flett, 1993: Hewitt et al., 19%) au propus ipoteza vulnerabilității specifice pentru fiecare fațetă a perfecționismului, cu relevarea influenței diferitor tipuri de stresori asupra variatelor dimensiuni ale perfecționismului. Mulți teoreticienii au discutat despre importanța stresorilor ce constituie elemente relevante sinelui (Lazarus, 1990; Oatley & Bolton, 1985) [7, p. 7]. Hewitt and Flett susțin că stresorii relaționați caracteristicii esențiale a fiecărui subtip al perfecționismului sunt mai problematici pentru indivizii cu nivele mai elevate a acestor dimensiuni. Spre exemplu, perfecționiștii cu orientare către sine se vor centra pe atingerea unor standarde de autorealizare, eșecul în realizarea obiectivelor prestabilite (Hewitt & Flett, 1993) [7, p. 7], distrugînd ego-ul individului și sentimentul de sine, așa cum standardele de auto-realizare sunt auto-impuse și auto-motivate (Hewitt & Flett, 1993) [14, p. 31]. Astfel. stresorii care perturbă atingerea acestor obiective constituie predictori în apariția unor consecințe corelate stresului, alți tipuri de stresori nefiind decisivi în anticiparea unor astfel de probleme. În contrast, perfecționismul prescris social, este caracterizat predominant de necesitatea de aprobare și apartenență, frică și evaluări negative (Hewitt & Flett. 1991b) [7, p. 7]. Prin urmare, stresul interpersonal, care amenință aceste nevoi, eventual, produce o reactivitate sporită la stres pentru această dimensiune comparativ cu altă formă a stresului.

În domeniul cognitiv/behavioral, perfecționismul ca factor de risc este reprezentat prin faptul că astfel de indivizi se angajează într-o discuție intrapersonală negativă, ulterior, acționînd în conformitate cu conținutul acesteia. Spre exemplu: cei ce cred că ei vor fi iubiți doar dacă vor fi perfecți, sau că sunt fie perfecți fie lipsiți de valoare se vor strădui să obțină perfecțiunea nefiind satisfăcuți de o altă variantă. Beck (1976), Burns (1980), Hamachek (1978), Missildine (1963), și alții menționează clar acest fapt.

Cei ce adoptă perspectiva psihodinamică sunt deacord despre mesajele raportate organizării pe care perfecționiștii și le dau lor înșiși, focusîndu-se și pe problemele afective latente implicate, cu includerea sentimentelor de acceptabilitate și valoare personală, sentimente de inferioritate și rușine precum și sentimentul de coerență a exprimării de sine (Greenspon, 1998, 2000; Hollender, 1965; Missildine, 1963; Pacht, 1984; Sorotzkin, 1985) [10], care subsumate conduc la manifestări patogene din perspectiva homeostazei psihologice, intrarelaționale și interrelaționale.

Respectiv, putem constata că perfecționismul este o sursă cronică de stres, provocînd deseori în individ sentimentul precum că el/ea este un ratat, indivizii perfecționiști cerînd de la ei înșiși să fie perfecți. Acestă expectanță constantă constituie un stresor major și contribuie la adoptarea unor mecanisme de coping maladaptative ce exercită influențe considerabile la nivel fiziologic.

CONCLUZII

În acest compartiment au fost explicate conceptele de perfecționism, cu invocarea tipurilor și originilor acestuia și de tulburare cardiovasculară, încercîndu-se stabilirea unei legături cauzale între aceste două fenomene, în baza datelor teoretice studiate.

Dovezile derivate din studiile observaționale prospective oferă suport pentru ipoteza ce identifică stresul ca un factor important în anumite boli, dar fără stabilirea unei relații de cauzalitate. Cu toate acestea, rezultatele acestor studii sunt în concordanță cu datele furnizate de experimentele naturale privind efectele expunerii la îmbolnăviri a stresului cotidian; experimentele de laborator, aratătînd și ele că stresul modifică procese biologice relevante instalării îmbolnăvirilor la om. Informațiile sunt consistente cu studiile realizate pe animale ce investighează stresul ca factor cauzal în apariția și progresia bolii. Această coerență a rezultatelor susține cu tărie existența eventuală a legături de cauzalitate. La fel, dezvoltarea intervențiilor ce pot reduce exprimările comportamentale și biologice ale stresului psihologic și eficacitatea demonstrată a unor astfel de intervenții în studiile clinice ar oferi date critice cu privire la legătura relevată [5, p. 1685].

Stresul are un impact major asupra sistemului cardiovascular, o varietate de boli cardiovasculare fiind influențate de factorii de stres și stimulii provocatori. În special, stresorii mentali, comportamentali și psihosociali au o importanță majoră. Efectele exercitate de stres pot fi cît benefice atît și dăunătoare în dependență de o multitudine de factori: tipul stresorilor, durata acțiunii acestora, susceptibilitatea individuală [24, p. 92]. Totuși, referitor la TCV, stresul, în special cronic, cel mai des are o acțiune nocivă: așa cum activitatea SNS sporește în momente stresogene iar sistemul circulator este în mod natural susceptibil la alterațiile nivelurile activității autonome.

Cu toate acestea, mecanismele (pato)fiziologice concrete și interrelația dintre aceste două variabile nu este pe deplin înțeleasă, fiind necesară realizarea continuă de noi studii.

COMPARTIMENTUL II. PERFECȚIONISMUL VS. INSTALAREA TULBURĂRILOR CARDIOVASCULARE: DEMERS EXPERIMENTAL

2.1 Abordarea perfecționismului din perspectivă psihometrică

Metodologia cercetării

Obiectul general propus în investigarea experimentală este: determinarea relației dintre nivelul de perfecționism și a tipurilor acestuia și TCV.

Ipoteza cercetării: presupunem că perfecționismul influențează dezvoltarea tulburărilor cardiovasculare.

Pentru atingerea scopul expus și verificarea ipotezei lansate am fixat următoarele obiective:

Proiectarea experimentului de constatare:

selectarea metodelor;

alegerea eșantionului;

Identificarea și descrierea tipurilor de perfecționism;

Stabilirea raporturilor dintre nivelurile și tipurile perfecționismului și prezența/ absența tulburării cronice (TCV);

Analiza datelor statistice și interpretarea lor.

Structura eșantionului: în cadrul cercetării au participat 21 de respondenți (21 cu TCV și 21 fără tulburare cronică), cu vîrsta între 45 și 55 ani, căsătoriți, ce activează în domeniile: medicină, educație, economie.

Instrumente:

Multidimensional Perfectionism Scale, MPS;

Interviul semistructurat.

Descrierea succintă a instrumentelor:

Scala Multidimensională a Perfecționismului (eng. Multidimensional Perfectionism

Scale, MPS) utilizată ca instrument de evaluare psihologică a perfecționismului în cadrul lucrării noastre, a fost elaborată de cercetătorii canadieni P.L. Hewitt și G.L. Flett pentru estimarea nivelului de perfecționism și determinarea caracterului relaționării componentelor acestora la subiecți.

Autorii definesc perfecționismul ca dorința de a fi perfect, în orice domeniu. Bazîndu-se pe rezultatele propriilor cercetări, precum și pe studiile altor cercetători, ei au descris trei constituiente ale perfecționismului:

Perfecționismul orientat spre sine (self oriented perfectionism; SOP);

Perfecționismul orientat către ceilalți (others oriented perfectionism; OOP);

Perfecționismul prescris social (socialy pre-scripted perfecționism; SPP).

Un nivel înalt al perfecționismului orientat spre sine denotă tendința individului de a-și stabili cerințe excesive față de sine. Nivelul sporit al perfecționismului orintat către ceilalți presupune stabilirea unor cerințe excesive față de ceilalți. Nivelul crescut al perfecționismului prescris social corelează cu estimarea de către individ a cerințelor înaintate de ceilalți ca fiind prea mari și ireale. Raportarea componentelor perfecționismului poate fi diferită, astfel, chiar și obținerea unor nivele similare ale constructului poate determina formarea unor profiluri individualevariate.

Multidimensional Perfectionism Scale, constă din trei subscale, fiecare din acestea evaluînd intensitatea de manifestare a unei dimensiuni specifice a perfecționismului la subiect. Suma punctelor obținute de respondent la toate trei subscale MPS, reflectă nivelul general al perfecționismului. Fiecare subscală cuprinde cîte 15 afirmații (fiind 45 afirmații în total), veridicitatea (determinată în mod subiectiv de către respondent) cărora urmează să fie evaluată pe o scală de la 1 la 7 conform (Scala Likert). Așa cum a fost aplicată adaptarea rusă a testului, realizată de către И. И. Гpачeва (2006) vom prezenta următoarele exemple de afirmații specifice acestor scale: Unul dintre obiectivele mele este să realizez perfect tot ceea ce fac.” (perfecționismul orientat spre sine); „ Nu am tendința să critic pe ceilalți pentru că ea/ el prea ușor se dă bătut (ă).” (perfecționismul orientat spre ceilalți); „ Îmi este dificil să corespund așteptărilor celorlalți.” (perfecționismul prescris social).

Interviul semistructurat avea drept scop identificarea particularităților individuale, profesionale, evenimentelor stresante recente și originea acestora, constatarea observațională a particularităților perfecționismului prezentate de respondenți.

2.2 Repercusiuni ale perfecționismului: predispunere spre BCV

Rezultatele grupului țintă:

În cadrul primei etape a fost aplicată adaptarea rusă a Multidimensional Perfectionism Scale (Hewitt& Flett), unui grup de 21 persoane, care prezintă tulburare cardio-vasculară cronică (hipertensiune arterială, aritmie, tahicardie) au vîrsta cuprinsă între 45-55 ani și acționează predominant în sferele: economie, educație și medicină. Perioada de investigație a cuprins cîtevai săptămîni de testare, cît a indivizilor internați în spital atît și a celor cu tratament ambulatoriu.

Persoanele ce activează în domeniul educație sunt predispuse spre sters și burnout, perfecționismul constituind o caracteristică a personalității asociată cu stresul crescut și coping maladaptativ. Presiunea exercitată de către colegi, studenți, părinții studenților, cerințele și așteptările înalte ale acestora constituie factori negativi. Cercetările arată că tendința spre perfecționism și presiunea percepută din partea colegilor nu contribuie la intensificarea stresului, reacțiile negative la imperfecțiune, precum și cerințele studenților, părinților studenților determinînd intensificarea trăirilor negative [23, p. 45].

Profesioniștii din domeniul sănătății, deseori, prezintă un nivel sporit al perfecționismului și al compulsiunii- predispozanți ai anxietății, depresiei, suicidului și burnout-ului. Nevoia înaltă de perfecțiune derivă cît din caracteristicile intrinseci atît din trăsăturile mediului social și din climatul psihologic [24, p. 92]. În domeniul unde perfecționismul poate fi dăunător este sezizată o notă ironică transpusă în faptul că perfecționismul este o cerință înaintată medicilor prin intermediul educației și carierei [19].

În urma analizei datelor, a fost înregistrată o distribuție inegală între rezultatele fenomenului de perfecționism în rîndul adultilor, astfel am obținut 80,95 % nivel înalt, 14,28% nivel mediu și 4,76% nivel scăzut (Fig. 4). Observam un decalaj mare a rezultatelor, care ar putea fi asociat specificului profesional, așa cum majoritatea din respondenți activează în domenii care necesita o implicare emotională sporită, fiind des asociate cu stresul profesional.

Fig. 4 Nivelul general al perfecționismului, înregistrat de respondenții ce prezintă TCV

La fel, în urma efectuării cercetării am stabilit că din cele trei categorii, cel mai mare nivel îl dețin subiecții cu perfecționismul prescris social (85,7%). Pe locul doi se amplasează nivelul înalt de perfecționism orientat spre sine( 80,9%). Și 76,1% dintre cei chestionați au nivel înalt de perfecționism orientat spre ceilalți (Fig.5 ).

Considerăm că aceste date ar fi o reflectiei a persistenței mentalității post-sovietice și a gradului de dezvoltare a societății. Putem presupune tendința de a menține o cultură care să încurajeze orientarea individului spre identificarea cu grupul social. Este reprezentată expresia nevoii de afiliere sau relaționare; aderîndu-se la norme, manifestîndu-se respectul față de autorități, conformismul, asocierea cu rolurile stabile, ierarhizate. Probabil, că primează valorile colectiviste, de grup, indivizii conlucrează între ei, luînd în considerare, deseori, deciziile, acțiunile și interesele celorlalți sau ale grupului din care fac parte.

Fig.5 Nivelul dimensiunilor specifice perfecționismului înregistrat de respondenții ce prezintă TCV

Rezultatele grupului de control:

În acest caz a fost aplicată aceeași scală menționată anterior, la 21 de respondenți care nu prezintă tulburare cronică, cu vîrsta cuprinsă între 45-55 ani și acționează predominant în sferele caracteristice primului grup țintă.

Analiza datelor relevă o distribuție inegală (Fig. 6), 9.52% înregistrînd nivel înalt al perfecționismului, 61.90% – nivel mediu, 28.57% – nivel scăzut.

Așa cum grupul de control prezintă majoritar un nivel mediul al perfecționismului, nivelul înalt fiind raportat unei minorități considerabile, se denotă o potențială percepție minimă a dimensiunii negative a stresului (în cazul dat vorbim despre eustres și adoptarea unor mecanisme de coping adaptativ) acompaniat fenomenului de perfecționism. Putem presupune că în cazul acestor indivizi se manifestă dimensiunea pozitivă a constructului aflat la un nivel relativ sanogen. În acest caz perfecționismul poate constitui un catalizator al dezvoltării personale, personele fixîndu-si scopuri de performanță tangibile, satisfacția raportată succesului obținut fiind trăită la un nivel adecvat.

Fig.6 Nivelul general al perfecționismului, înregistrat de respondenții ce nu prezintă TCV

Cu referire la cele trei dimensiuni ale perfecționismului cel mai mare indice e relaționat perfecționismului orientat spre sine și cuprinde nivelul mediu- 71.42%; 19.04% dețin nivel scăzut și doar 9.52%- nivel înalt. Valoarea maximală raportată perfecționismului orientat spre ceilalți este atribuită nivelului înalt- 42.85%, la un nivel scăzut situîndu-se 38.09% și la un nivel mediu- 19.04% din respondenți. Perfecționismul prescris social la 38.09% se află la nivelul scăzut, 33.33% înregistrînd un nivel înalt și 28.57% – nivel mediu (Fig. 7).

Observăm că majoritatea personelor prezintă un nivel mediu al perfecționismului orientat spre sine, acest fapt corelînd cu potențiala semnificație adaptativă atribuită constructului [14]. Respectiv, presupunem că deținerea unui nivel “adecvat” al perfecționismului orientat către sine contribuie la canalizarea efectivă a energiei spre satisfacerea unor dorințe/standarde personale și adoptarea unei atitudini sănătoase față de succesele obținute, ceea ce ar semnifica evaluarea reală, obiectivă a performanței cu obținerea satisfacției de la realizările obținute, astfel diminuîndu-se intensitatea potențială a distresului. Mai mult, SOP se relaționează năzuințelor perfecționiste care sunt asociate cu caracteristici, procese și consecințe pozitive precum: conștiinciozitate, coping adaptativ cît si cu niveluri ridicate ale bunăstării subiective și ajustării psihologice [21].

Obținerea unui indice maxim la nivelul scăzut al perfecționismului prescris social ar fi asociată iarăși cu minimizarea considerabilă a presiunilor perfecționiste, dimensiunea respectivă fiind considerată constructul superior al perfecționismului maladaptiv [14]. SPP, este raportat preocupărilor perfectioniste generatoare de caracteristici, procese și rezultate negative precum: nevroză, coping maladaptiv, indicînd nivele înalte de inadaptare psihologică [21].

Eventual, putem coraporta aceste rezultate stării (fiziologice și psihologice) relativ bune caracteristice respondenților grupului de control ce prezintă predominant trăsături perfecționiste moderate.

Fig.7 Nivelul dimensiunilor specifice perfecționismului înregistrat de respondenții ce nu prezintă TCV

Diferențele între perfectionismul intrapersonal- interpersonal sunt destul de utile, deoarece aceastea pot oferi unele perspective relevante pentru tratament. Diferitele căi de inadaptare emotională observate la SOP față SPP subliniază potențialele diferențe raportate considerentelor de tratament. De exemplu, un individ ce manifestă SOP înalt ar putea beneficia de o intervenție terapeutică concentrată în special pe minimizarea stresului legat de realizare. Acest lucru ar putea implica orintarea spre diminuarea rigidității obiectivelor de realizare și maximizarea aspectului realistic a acestora; precum și modificarea gîndurilor și credințelor legate de obiectivele de realizare. Strategiile cognitiv-comportamentale ar putea fi folosite pentru a viza astfel de gânduri și credințe dezadaptative. Pe de altă parte, o persoană ce prezintă SPP crescut ar putea beneficia de o interventie terapeutica care vizează reducerea și gestionarea simptomelor de afectare negativă generală. Având în vedere că afectarea negativă generală paralelă SPP mediază efectele intensificării și generării stresului determinat de caracteristicile perfecționismul prescris social. Intervenția direcționată spre reducerea acestei stări negative generale, eventual va diminua efectele stresului. Adițional, poate fi benefică focusarea pe natura ego-distonică a motivațiilor perfecționiste specifice individului, cu scopul minimalizării impactului presiunilor externe [14, p. 112].

Așa cum ipoteza lansată presupune o relatie comparativă (compararea nivelului de perfecționism la persoanele ce prezintă tulburare cardiovasculară și la persoanele ce nu manifestă tulburări cronice, stabilindu-se diferențele dintre doua medii), urmează utilizarea formulei t.

Dupa calcularea acestuia urmează să comparăm valoarea obținută cu valoarea dată în tabelul valorilor variabilei t (repartiția Student). Pentru a cunoaște valoarea din tabel a lui t care va fi comparată cu valoarea obținută de noi stabilim gradul de libertate (n-1), care în cazul dat este 40 (21+21-2) ce corespunde valorii 2,704 ( atribuită pragului de semnificație (p> 0,01)).

Compararea valorii variabilei t cu rezultatul obținut de noi, relevă existența unei diferențe foarte semnificative între medii:

Diferențele valorilor medii pentru scalele Perfecționism general, SOP, OOP, SPP

Tabelul 1

Observăm că valoarea indicată anterior (testul t Student) este mai mica decît valorile înregistrate în urma realizării calculelor. Acest fapt ce ar determina confirmarea ipotezei, existînd diferență statistică atribuită nivelului și dimensiunilor perfecționismului raportat acestor două grupuri țintă.

Această diferență statistică ar putea fi corelată înregistrării de către ambele grupuri a unor nivele variate ale perfecționismului și a dimensiunilor acestuia. Eventual, respondenții ce prezintă tulburări cardiovasculare specifice au înregistrat majoritar un nivel înalt al perfecționismului, comparativ celor ce nu manifestă TCV, care dețin predominant un nivel mediu. Evidențele sugerează că stresul emoțional, a cărui intensitate este mai sporită în cazul persistenței unor standarde excesive și a tendinței de realizare completă a acestora (caracterstice perfecționismului înalt), poate induce răspunsuri fiziologice contributive în declanșarea unor incidente cardiovasculare [20, p. 66]. La rîndul lor, cei ce dețin un nivel mediu, manifestă o responsivitate mai mică la stres, conesințele patogene ale acestuia fiind minimalizate. Cu referire la dimensiunile perfecționismului, iarăși este evident un rezultat inegal. Primul grup (ce prezintă TCV) arată nivel înalt al celor trei tipuri de perfecționism iar în cazul grupul de control, majoritatea au înregistrat un nivel mediu al perfecționismului orientat spre sine (asociat perfecționismului adaptativ/pozitiv) și indice maxim la nivelul scăzut al perfecționismului prescris social (relaționat perfecționismului maladaptativ/negativ).

Astfel, se evidențiază predominarea aspectului sanogen al constructului în cazul persoanelor fără tulburare cronică și configurația maladaptativă proprie celor cu TCV.

Cum am manționat și anterior, nu putem susține delimitarea exhaustivă a aspectului pozitiv de cel negativ al perfecționismului. Toate dimensiunile acestuia, fiind relaționate stresului și psihopatologiei. Hewitt ți Flett susțin că ambele dimensiuni relevate sunt maladaptative (Flett & Hewitt, 2006) [14, p. 122], totuși ei au sugerat că în timp ce perfecționismul prescris social este legat direct de formele inadaptării emotionale, cel orientat spre sine poate fi raportat stresorilor relaționați tendinței de realizare, idea dată fiind prezentată în ipoteza vulnerabilității specifice [14, p. 123].

În urma realizării unui interviu semistructurat, am constatat că persoanele care prezintă TCV, raportează în majoritatea cazurilor persistența unui nivel crescut de anxietate și stres profesional și general, invocînd des cuvîntul “trebuie ” în comentarea unor afirmații specifice ale MPS. Sunt observabile standardele înalte față de sine/ceilalți, precum și o atitudine suspicioasă, neîncrezută față de alții (susțin că ceilalți pot fi bucuroși de eventualele greșeli comise de persoana respectivă); dorința de a realiza toate sarcinile la un nivel calitativ foarte înalt. Comparativ, majoritatea grupului de control, este mai lejeră față de activitățile profesionale și cele cotidiene, față de eventualele erori, permitîndu-și să se relaxere în timpul executării sarcinilor, importanța acestora fiind percepută la un nivel adecvat (mai puțin se utilizează: “trebuie ”); nu se invocă evenimente stresante majore.

Astfel, putem consta existența unor diferențe sub aspectul atitudinii, reactivității și susceptibilității la stresul acompaniat tendințelor perfecționiste la persoanele cu și fără tulburări cronice (cu menționarea TCV).

În cele din urmă putem contura importanța adoptării unor mecanisme de diminuare a dimensiunii patogene a perfecționismului (precum: reducerea măsurii în care stima de sine se fundamentează pe unul sau cîtevai domenii (ex:performanța profesională), a auto-criticării; minimalizarea biasurilor cognitive și sporirea flexibilității cognitive; învățarea unor modalități de rezolvare a tensiunii existente între tendința de realizare a obiectivelor și tendința de evitare; comutarea atenției și efortului de la scopurile ireale; experimentarea cu investirea timpului și energiei în scopuri nerelaționate performanței; realizarea unor experimente comportamentele, astfel încît persoana să înțeleagă cum e să fii în afara zonei de confort curente [2]) în vederea eventualei îmbunătățiri a strării psihologice maladaptative (determinate de efectele perfecționismului, și anume a stresului raportat acestuia) cu impact asupra dezvoltării TCV.

CONCLUZII

Studiul respectiv a fost centrat pe identificarea eventualei legături cauzale existente între nivelul de perfecționism și etiologia, tulburărilor cardiovasculare; cu relevarea implicației dimensiunilor perfecționismului.

În rezultatul cercetării efectuate au fost identificate variații individuale raportate nivelului de perfecționism și a dimensiunilor acestuia (cu utilizarea MPS elaborate de Hewitt & Flett), precum și sub aspectul reactivității și susceptibilității la stresul acompaniat tendințelor perfecționiste la persoanele cu și fără tulburări cronice (cu menționarea TCV). Astfel, a fost înregistrată o distribuție inegală între rezultatele fenomenului de perfecționism general, în cazul respondenților cu TCV, fiind obținut un rezultat de 80,95 % nivel înalt, 14,28% nivel mediu si 4,76% nivel scăzut (Fig. 4). Am stabilit că din cele trei categorii, cel mai mare nivel îl dețin subiecții cu perfecționismul prescris social (85,7%). Pe locul doi se amplasează nivelul înalt de perfecționism orientat spre sine (80,9%). Și 76,1% dintre cei chestionați au nivel înalt de perfecționism orientat spre ceilalți (Fig. 5). Analiza datelor identificate la indivizii fără tulburări cronice relevă o distribuție inegală (Fig. 6), 9.52% înregistrînd nivel înalt al perfecționismului, 61.90% – nivel mediu, 28.57% – nivel scăzut. Cu referire la cele trei dimensiuni ale perfecționismului cel mai mare indice relaționat perfecționismului orientat spre sine cuprinde nivelul mediu- 71.42%; 19.04% deținînd nivel scăzut și doar 9.52%- nivel înalt. Valoarea maximală raportată perfecționismului orientat spre ceilalți este atribuită nivelului înalt- 42.85 %, la un nivel scăzut situîndu-se 38.09% și la un nivel mediu- 19.04% din respondenți. Perfecționismul prescris social la 38.09% se află la nivelul scăzut, 33.33% înregistrînd un nivel înalt și 28.57% – nivel mediu (Fig. 7).

Așa cum valoarea pragului de semnificație (0,01, testul t Student) este mai mica decît valorile înregistrate în urma realizării calculelor, putem confirma existența unei diferențe statistice atribuite nivelului și dimensiunilor perfecționismului raportat acestor două grupuri. Este constatată persistența unor particularități individuale sub aspectul atitudinii, reactivității și susceptibilității la stresul acompaniat tendințelor perfecționiste la persoanele cu și fără tulburări cornice (cu menționarea TCV).

Studiul dat prezintă o topică interesantă, ce relevă importanța studierii detaliate a perfecționismul din perspectiva repercusiunilor negative exercitate la nivel fiziologic, în particular asupra sistemului circulator.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Diferențele individuale de manifestare a perfecționismului pot fi un factor substanțial în instalarea, mențirea și dezvoltarea unor afecțiuni fiziologice specifice, stresul acompaniat acestuia constituind un factor de risc major.

Cercetarea noastră prezintă date importante despre legătura dintre nivelele înalte ale perfecționismului și dezvoltarea tulburărilor cardiovasculare la persoanele din Republica Moldova, subliniind implicarea perfecționismului în manifestarea TCV. La fel, este invocată semnificația abordării particulare a dimensiunilor conceptului, fiind relevate diferențe considerabile ale efectelor acestuia asupra stării personale (cu invocarea identificării aspectelor adaptativ/ maladaptativ în tipologia intrapersonal- interpersonal).

Astfel, înțelegerea potențialului risc prezentat de cultivarea patogenă a acestui construct, eventual va contribui la adoptarea unor atitudini sănătoase în raport cît cu propria persoană atît și cu ceilalți, care în rezultat va determina dezvoltarea armonioasă, din perspectivă psihologică și fiziologică a personalității.

Rezultatele obținute, expuse în cadrul acestei lucrări pot fi utilizate în variate domenii. În domeniul medical, cercetarea poate avea utilitate în stabilirea factorilor implicați în etiologia TCV și în adoptarea unor metode de intervenție adecvate, referitoare nu doar aspectului fiziologic dar și al celui psihologic. La fel, datele relevate pot fi eficiente și pacienților conștienți de substratul psihologic ale stării fiziologice proprii, prin identificarea și încercarea autonomă de minimalizare a aspectelor patogene ale caracteristicilor personalității lor fie că de adoptare precoce a unor atitudini sănătoase față de sine, de lume. Profesorii, părinții sunt o altă categorie care ar putea beneficia, așa cum aceștia constituie unii din mediatorii principali în cultivarea și perpetuarea nivelului înalt al perfecționismului ca structură necesară în copii, ca entități sociale ce la rîndul lor vor continua promovarea unui pattern învățat ce prezintă conotații autodistructive și heterodistructive.

Lucrarea dată, abordează o topică importantă ce marchează semnificația sporită a continuării cercetării manifestărilor perfecționismului la nivel fiziologic, cu eventuala extindere a legăturii constructului cu variate dimensiuni și nu doar cu tulburările cardio-vasculare.

Bibliografie:

Antony Martin M. Comprehensive Treatment of Perfectionism May 17, 2013

Boyes Alice. Cognitive behavioral therapy model of perfectionism- willpower strategies. http://www.aliceboyes.com/perfectionism-cognitive-behavioral-therapy-model/

Brotman DJ, Golden SH, Wittstein IS. The cardiovascular toll of stress. Lancet 2007 Dec. 1; 370(9602):1828.

Chan David W.. Perfectionism and the Striving for Excellence. Educational Research Journal《教育研究學報》, Vol. 23, No. 1, Summer 2008 © Hong Kong Educational Research Association 2008. 19p.

Cohen Sheldon, Janicki-Deverts Denise, Miller Gregory E. Psychological Stress and Disease. (Reprinted) JAMA, October 10, 2007—Vol 298, No. 14. 1685-1687p.

Egan Sarah J., Wade Tracey D., Shafran Roz. Perfectionism as a transdiagnostic process: A clinical review. Clinical Psychology Review 31 (2011) 203–212p.

Flyn Carol Ann. Self oriented perfectionism and stress- enchancement: pshysiological and emotional reactivity in response to a achievement- related stressor. B. Sc. Univertity of Toronto. 1994. 72 p.

Fursland, A., Raykos, B. and Steele, A. Perfectionism in Perspective. Perth, Western Australia: Centre for Clinical Interventions. (2009). 9p

Gramma Rodica, Spinei Larisa, Bivol Angela, Jemna Stella. Raport analitic „Analiza stării de sănătate a populației Republicii Moldova prin prisma indicatorilor statistici” (2005-2009). Centrul de Asistență pentru Autoritățile Publice . Chișinău, 2010. 101 p.

Greenspon, T. ”Healthy Perfectionism" is an Oxymoron!.Journal of Secondary Gifted Education Prufrock Press  Vol. 11, No. 4, p. 197-208.

Hewitt P. “Psychology Works” Fact Sheet: Perfectionism. Canadian Psychological Association. January 2009. 3p.

Kornblum Michelle, Ainley Mary. Perfectionism and the gifted: A study of an Australian school sample. International Education Journal, 2005, 6(2), 232-239. ISSN 1443-1475 © 2005 Shannon Research Press.

Kreger Silverman Linda. Perfectionism: the crucible of giftedness. Gifted Education International 2007 Vol 23, pp 101-113©2007 A B Academic Publishers.

Lee Lisa. Dimensions of perfectionism and life stress: predicting symptoms of psychopathology. Queen’s University Kingston, Ontario, Canada (September, 2007). 139p.

Mendaglio Sal. Should perfectionism be a characteristic of giftedness?. Gifted Education International 2007 Vol 23, pp 89-100. University of Calgary, Canada.

Rozanski Alan, Blumenthal James A., Kaplan Jay, Impact of Psychological Factors on the Pathogenesis of Cardiovascular Disease and Implications for Therapy. Circulation.1999; 99: 2192-2217doi: 10.1161/01.CIR.99.16.2192.

Schweitzer, Robert, Hamilton, Teresa (2002) Perfectionism and Mental Health in Australian University Students: Is There a Relationship?. Journal of College Student Development, 43(5):pp. 684-695.

Somov, Pavel. 4 types of perfectionism.

http://www.huffingtonpost.com/pavel-somov/4-types-of-perfectionism_b_650438.html

Solomon Sam. The perilous plight of the perfectionist physician. National Review of Medicine, January 15, 2007,Volume 4No.1.

Steptoe Andrew, Brydon Lena. Emotional triggering of cardiac events. Neuroscience and Biobehavioral Reviews 33 (2009) 63–70.

Stoeber, J., & Childs, J. H. (in press). Perfectionism. In R. J. R. Levesque (Ed.), Encyclopedia of adolescence. New York: Springer. 20p.

Stoeber, J., & Otto, K. (2006). Positive conceptions of perfectionism: Approaches, evidence, challenges. Personality and Social Psychology Review, 10, 295-319.

Stoeber, J., & Rennert, D. (2008). Perfectionism in school teachers: Relations with stress appraisals, coping styles, and burnout. Anxiety, Stress, & Coping, 21, 37-53.

Stoyanov Drozdstoj S, Cloninge C. Robert. Relation of people-centered public health and person-centered healthcare management: a case study to reduce burn-out. Int J Pers Cent Med. 2012; 2(1): 90–95

Tobias Esch, George B. Stefano, Gregory L. Fricchione, Herbert Benson. Stress in cardiovascular diseases. Med Sci Monit, 2002; 8(5): RA93-101.

Zohreh Khayyam-Nekouei, Hamidtaher Neshatdoost, Alireza Yousefy, Masoumeh Sadeghi, and Gholamreza Manshaee. Psychological factors and coronary heart disease. ARYA Atheroscler. 2013 Jan; 9(1): 102–111.PMCID: PMC3653260.

Гаpанян Hаталья Гeopгиeвна. Пepфeкциoнизм и вpаждeбнocть как личнocтныe фактopы дeпpeccивныx и тpeвoжныx pаccтpoйcтв.19.00.04– Meдицинcкая пcиxoлoгия. Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни дoктopа пcиxoлoгичecкиx наyк Mocква – 2010. 42p.

Гpачeва И.И.. Aдаптация мeтoдики «Mнoгoмepная шкала пepфeкциoнизма» П. Xьюитта и Г. Флeтта. Пcиxoлoгичecкий жypнал, No.006 Vol.27, 2006, c. 73-81.

Bibliografie:

Antony Martin M. Comprehensive Treatment of Perfectionism May 17, 2013

Boyes Alice. Cognitive behavioral therapy model of perfectionism- willpower strategies. http://www.aliceboyes.com/perfectionism-cognitive-behavioral-therapy-model/

Brotman DJ, Golden SH, Wittstein IS. The cardiovascular toll of stress. Lancet 2007 Dec. 1; 370(9602):1828.

Chan David W.. Perfectionism and the Striving for Excellence. Educational Research Journal《教育研究學報》, Vol. 23, No. 1, Summer 2008 © Hong Kong Educational Research Association 2008. 19p.

Cohen Sheldon, Janicki-Deverts Denise, Miller Gregory E. Psychological Stress and Disease. (Reprinted) JAMA, October 10, 2007—Vol 298, No. 14. 1685-1687p.

Egan Sarah J., Wade Tracey D., Shafran Roz. Perfectionism as a transdiagnostic process: A clinical review. Clinical Psychology Review 31 (2011) 203–212p.

Flyn Carol Ann. Self oriented perfectionism and stress- enchancement: pshysiological and emotional reactivity in response to a achievement- related stressor. B. Sc. Univertity of Toronto. 1994. 72 p.

Fursland, A., Raykos, B. and Steele, A. Perfectionism in Perspective. Perth, Western Australia: Centre for Clinical Interventions. (2009). 9p

Gramma Rodica, Spinei Larisa, Bivol Angela, Jemna Stella. Raport analitic „Analiza stării de sănătate a populației Republicii Moldova prin prisma indicatorilor statistici” (2005-2009). Centrul de Asistență pentru Autoritățile Publice . Chișinău, 2010. 101 p.

Greenspon, T. ”Healthy Perfectionism" is an Oxymoron!.Journal of Secondary Gifted Education Prufrock Press  Vol. 11, No. 4, p. 197-208.

Hewitt P. “Psychology Works” Fact Sheet: Perfectionism. Canadian Psychological Association. January 2009. 3p.

Kornblum Michelle, Ainley Mary. Perfectionism and the gifted: A study of an Australian school sample. International Education Journal, 2005, 6(2), 232-239. ISSN 1443-1475 © 2005 Shannon Research Press.

Kreger Silverman Linda. Perfectionism: the crucible of giftedness. Gifted Education International 2007 Vol 23, pp 101-113©2007 A B Academic Publishers.

Lee Lisa. Dimensions of perfectionism and life stress: predicting symptoms of psychopathology. Queen’s University Kingston, Ontario, Canada (September, 2007). 139p.

Mendaglio Sal. Should perfectionism be a characteristic of giftedness?. Gifted Education International 2007 Vol 23, pp 89-100. University of Calgary, Canada.

Rozanski Alan, Blumenthal James A., Kaplan Jay, Impact of Psychological Factors on the Pathogenesis of Cardiovascular Disease and Implications for Therapy. Circulation.1999; 99: 2192-2217doi: 10.1161/01.CIR.99.16.2192.

Schweitzer, Robert, Hamilton, Teresa (2002) Perfectionism and Mental Health in Australian University Students: Is There a Relationship?. Journal of College Student Development, 43(5):pp. 684-695.

Somov, Pavel. 4 types of perfectionism.

http://www.huffingtonpost.com/pavel-somov/4-types-of-perfectionism_b_650438.html

Solomon Sam. The perilous plight of the perfectionist physician. National Review of Medicine, January 15, 2007,Volume 4No.1.

Steptoe Andrew, Brydon Lena. Emotional triggering of cardiac events. Neuroscience and Biobehavioral Reviews 33 (2009) 63–70.

Stoeber, J., & Childs, J. H. (in press). Perfectionism. In R. J. R. Levesque (Ed.), Encyclopedia of adolescence. New York: Springer. 20p.

Stoeber, J., & Otto, K. (2006). Positive conceptions of perfectionism: Approaches, evidence, challenges. Personality and Social Psychology Review, 10, 295-319.

Stoeber, J., & Rennert, D. (2008). Perfectionism in school teachers: Relations with stress appraisals, coping styles, and burnout. Anxiety, Stress, & Coping, 21, 37-53.

Stoyanov Drozdstoj S, Cloninge C. Robert. Relation of people-centered public health and person-centered healthcare management: a case study to reduce burn-out. Int J Pers Cent Med. 2012; 2(1): 90–95

Tobias Esch, George B. Stefano, Gregory L. Fricchione, Herbert Benson. Stress in cardiovascular diseases. Med Sci Monit, 2002; 8(5): RA93-101.

Zohreh Khayyam-Nekouei, Hamidtaher Neshatdoost, Alireza Yousefy, Masoumeh Sadeghi, and Gholamreza Manshaee. Psychological factors and coronary heart disease. ARYA Atheroscler. 2013 Jan; 9(1): 102–111.PMCID: PMC3653260.

Гаpанян Hаталья Гeopгиeвна. Пepфeкциoнизм и вpаждeбнocть как личнocтныe фактopы дeпpeccивныx и тpeвoжныx pаccтpoйcтв.19.00.04– Meдицинcкая пcиxoлoгия. Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни дoктopа пcиxoлoгичecкиx наyк Mocква – 2010. 42p.

Гpачeва И.И.. Aдаптация мeтoдики «Mнoгoмepная шкала пepфeкциoнизма» П. Xьюитта и Г. Флeтта. Пcиxoлoгичecкий жypнал, No.006 Vol.27, 2006, c. 73-81.