Particularitati Fiziologice ale Glandei Tiroide

Organismul uman este un sistem ce pare a avea o inteligență proprie, un sistem auto-organizat 1.Deși glanda tiroidă este mică și are o structură relativ simplă, funcția sa are un rol major în ceea ce privește buna funcționare a metabolismului și a întregului organism uman 2.

1.1 Structura anatomică a glandei tiroide

Glanda tiroidă este un organ nepereche, alcătuit din doi lobi uniți printr-un istm și situați în regiunile laterale ale traheei și laringelui.Cu o greutate de aproximativ 18-20 de grame la adult, este considerată cea mai mare glandă a sistemului endocrin.Este invelită într-o capsulă fibroasă, de consistența dură, ce ii conferă protecție față de țesuturile ce o inconjoară.Inervația glandei tiroide se datorează unor ramuri ale nervilor laringieni superior și inferior, dar și ganglionilor simpatici cervicali.Vascularizația puternică este dată atât de arterele tiroidiene superioară și inferioară, cât și de cele trei ramuri venoase: superioară, mijlocie și inferioară.Vena superioară și cea mijlocie se deschid in venele jugulare, iar cea inferioară are deschidere in trunchiul brahiocefalic stâng.

1.2 Principalii hormoni ai glandei tiroide

Hormonii secretați de glanda tiroidă sunt tiroxina – T4, triiodotironina – T3, și calcitonina, hormoni necesari pentru funcția metabolică 2.Secreția hormonilor T3 si T4 este reglată de hormonul stimulant al tiroidei, tirotropina, denumit TSH care este la rândul lui secretat de glanda hipofiză.Nivelul de secreție al T3 și T4 este controlat prin mecanismul de feedback negativ astfel: daca secreția hormonilor T3 și T4 este în creștere, producția de TSH scade, rezultând și scăderea producției de T3 și T4.Dar dacă secreția acestor hormoni se reduce, secreția hormonului TSH va crește, ceea ce va duce și la creșterea secreției de T3 și T4

Calcitonina este un alt hormon vital, produs de celulele C ale glandei tiroide, ce are rolul de a echilibra concentrația calciului atât în organism cât și în circulația sângelui 2.Spre deosebire de PTH, hormonul paratiroidian, calcitonina reduce nivelul de concentrație al calciului din sânge, atunci când acesta crește peste valoarea sa normală.

1.3 Influența consumului de iod asupra glandei tiroide

Pentru a-și îndeplini funcțiile, glanda tiroidă necesită o cantitate de aproximativ 150 micrograme de iod pe zi, obținută cu ajutorul alimentației 3.Lipsa iodului ar afecta producția hormonilor T3 și T4, și implicit modul de funcționare al glandei.

Conform unor studii efectuate de cercetătorii Institutului Linus Pauling, publicate în OSU în aprilie 2003 și revizuite în martie 2010, deficiența de iod este considerată ca fiind cea mai comună cauză de afecțiuni craniene.Aceste afecțiuni includ retardul mental, hipotiroidismul si gușa 4.W.H.O. a efectuat un alt studiu prin care s-a măsurat concentrația iodului din urină, rezultând mai puțin de 100 micrograme per litru de urină.Astfel, s-a raportat că peste 30% din populația mondială suferă de deficit de iod, la fel și 31.5% dintre copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani 4,5.

Pe de altă parte, excesul de iod poate inhiba producția hormonilor tiroidieni.Dacă hormonii nu sunt eliberați în organism, nici efectele acestora nu vor fi vizibile.Unii medici folosesc acest mecanism pentru a ține sub control producția excesiva a hormonilor tiroidieni de către glanda tiroidă.Totuși, această metodă terapeutică nu este folosită în mod uzual în zilele noastre, întrucât este destul de dificilă 3.Excesul de iod este cel mai adesea asociat cu nivelul hormonului TSH din sânge, hipertiroidismul și gușa caracteristică bolii Basedow-Graves 5.Un studiu epidemiologic publicat în Oxford Journals, British Medical Bulletin, realizat de către D.E. (Department of Endocrinology) și publicat de Mark P.J. Vanderpump in 3 iunie 2011, susține că incidența hipertiroidismului la femei și bărbați este comparabilă astfel: 0,4 la 1000 de femei și 0,1 la 1000 de bărbați.Cât despre boala Basedow-Graves, același studiu susține că cea mai mare incidență are loc la vârste cuprinse între 20 și 49 de ani 6.

Capitolul 2. Principalele afecțiuni ale glandei tiroide

2.1 Hipertiroidismul și boala Basedow – Graves

Când are loc excesul secreției de hormoni tiroidieni de către glanda tiroidă, apare hipertiroidismul.Hipertiroidismul poate fi asimptomatic, dar atunci când nu este, are tendința de a grăbi procesele metabolice ale organismului.Astfel, unele dintre semnele și simptomele acestei afecțiuni sunt: starea de anxietate, tremor al membrelor superioare, iritabilitate, aritmii, transpirație excesivă, piele uscată, dificultatea de a dormi, iar la femei apar dereglări ale ciclului menstrual și chiar lipsa acestuia 9.De asemenea, poate apărea pierderea in greutate, în ciuda unui apetit sănătos, deși 10% dintre cei afectați de hipertiroidism au tendința de îngrășare 6.

Cauzele hipertiroidismului pot fi nodulii tiroidieni, inflamațtii ale tiroidei, dar cea mai comună cauză este boala Basedow – Graves 7.Are o etiologie de 50% – 70% la nivel mondial și variază în funcție de consumul de iod și de zona geografică 7.

Boala Basedow – Graves este o afecțiune autoimună cu transmitere ereditară, simptomele sale fiind adesea asociate cu cele ale hipertiroidismului: iritabilitate, insomnie,fatigabilitate, mărirea glandei tiroide și implicit gușă.O caracteristică tipică acestei afecțiuni este si exoftalmia sau protuberanța globilor oculari.În hipertiroidism, aceasta poartă denumirea de „oftalmopatia lui Graves” .

Această boală afectează 2% din populația feminină, și este întalnită de 8 ori mai des la femei decât la bărbați 8.Fiind o boală autoimună, apariția sa este cauzată de imunoglobulinele ce stimulează glanda tiroidă, numite TSI.Imunoglobulinele TSI mimează TSH-ul, activând secreția de de T3 și T4, iar concentrația actuala de TSH scade 10.Rezultatul va fi o concentrație excesivă de T3 si T4, mecanismul de feedback negativ nemaiputând funcționa normal 10.

Tratamentele de elecție atât pentru hipertiroidism cât și pentru boala Basedow – Graves sunt medicamentele antitiroidiene, iodul radioactiv și chiar intervenția chirurgicală la pacienții tineri, atunci când medicația antitiroidiana este ineficientă.Netratate, aceste afecțiuni pot duce la complicații grave precum osteoporoza, criza tireotoxică numită și „ furtuna tiroidiana “ manifestată prin agravarea simptomelor, și exoftalmia malignă, care la rândul ei se poate complica prin paralizii oculomotorii sau chiar pierderea vederii.

2.2 Hipotiroidismul

Hipotiroidismul se caracterizează prin producția insuficientă de hormoni tiroidieni de către glanda tiroidă.Când este cauzat chiar de disfuncția glandei tiroide, este vorba de hipotiroidism primar.Hipotiroidismul primar este cea mai întâlnită forma de hipotiroidism.Dacă nivelul de TSH este crescut, iar cel de T4 este scăzut, vorbim despre hipotiroidismul central 11.Când nivelul de TSH este crescut, dar cel de T4 este normal, este vorba despre hipotiroidismul subclinic.Hipotiroidismul subclinic este cea mai ușoară forma de hipotiroidism.

Hipotiroidismul este mai des întâlnit la la sexul feminin, având o incidență mai mare la femeile de vârsta a doua.Aproximativ 5% dintre femei pot fi afectate de tiroidită postpartum, caracterizată printr-o scurtă perioadă de hipertiroidism 12.Apoi, vor fi afectate de o perioadă de hipotiroidism, iar 20% – 40% dintre aceste femei vor rămâne afectate de hipotiroidism pentru tot restul vieții 12.

Conform unor cercetări efectuate de Mark P.J. Vanderpump, prevalența hipotiroidismului în comunitățile afectate de deficitul de iod este între 1% și 2%.Același autor susține că hipotiroidismul este mai des întâlnit la femeile în vârstă și de 10 ori mai des la femei decât la bărbați 13.Prevalența femeilor diagnosticate și tratate ulterior este de 19 per 1000, atunci când au fost incluse și cazurile posibile dar nedovedite, pe când la bărbați prevalența a fost de sub 1 caz per 1000 13.

Sugarii, copiii și adolescenții pot fi de asemenea afectați de hipotiroidism.La sugari, netratarea hipotiroidismului va afecta dezvoltarea normală a creierului și implicit capacitatea intelectuală a acestuia în procesul de creștere.În cazuri grave, poate cauza retard mental și cretinism.La copii si adolescenți, hipotiroidismul întârzie dezvoltarea fizica și pubertatea.

Simptomele hipotiroidismului apar foarte lent sau chiar deloc și sunt adesea confundate cu schimbări fiziologice ce se datorează procesului de îmbătrânire, motiv pentru care trec neobservate.Printre acestea se numără: fatigabilitate, intoleranța la frig, extremități reci, piele uscată, dispnee, constipație, afectarea memoriei și a capacității de concentrare, căderea părului și afectarea auzului 14.Un semn caracteristic al hipotiroidismului este relaxarea întârziată a reflexului ahilian, asociat cu deficitul sever de hormoni 11.

Tratamentul hipotiroidismului se face prin administrarea unor hormoni de sinteză precum levotiroxina ( Euthyrox, L-Thyroxin ).Doza este ajustată în funcție de vârstă, simptome și de nivelul TSH-ului din sânge.Absorbția levotiroxinei poate fi totuși afectată de diete bogate în fibre și suplimente alimentare precum cele de calciu și fier.

2.3 Tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto sau tiroidita cronică limfocitară este o boală autoimună prin care sistemul imunitar al organismului, și în special limfocitele T, atacă glanda tiroidă.Astfel, are loc inflamația acesteia și incapacitatea de a produce suficienți hormoni 15.Apare mai frecvent la femei, în special la femeile cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.

Tiroidita Hashimoto este principala cauză de hipotiroidism, dar motivele declanșării acestei afecțiuni sunt relativ necunoscute.Pe lângă transmiterea ereditara, cercetatorii NEMDIS au descoperit că și consumul excesiv de iod poate inhiba producția hormonilor tiroidieni, dar numai în anumite cazuri.Chimicale precum pesticidele, unele medicamente și chiar unele infecții virale se presupune că ar avea de asemenea un rol în declanșarea acestei boli 15.Riscul apariției acestei boli este mai mare la persoanele care au in antecedentele heredocolaterale alte boli precum: vitiligo, artrită reumatoidă, boala Basedow – Graves, diaet de tip 1 insulino-dependent, anemie pernicioasă 16.

Asemeni hipotiroidismului, tiroidita Hashimoto se manifestă subtil și se observă doar atunci când boala se agravează.Semnele și simptomele sunt similare cu cele ale hipotiroidismului: fatigabilitate, ușoară creștere în greutate, piele uscată, dereglarea ciclului menstrual, intoleranță la frig, depresie, crampe musculare, scăderea capacității de concetrare.

Tratamentul tiroiditei Hashimoto nu este necesar tuturor persoanelor suferinde de această boală 15.Dar dacă glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni, medicația de elecție este levotiroxina, medicament ce va trebui administrat în permanență.Netratată, tiroidita Hashimoto poate declanșa alte boli autoimune precum cele enumerate mai sus, și chiar limfomul tiroidian, un tip de cancer specific glandei tiroide 17.

Capitolul 3. Infertilitatea

3.1 Infertilitatea feminină

Infertilitatea este incapacitatea de a concepe un copil sau o sarcină, după un an de contacte sexuale neprotejate, în condițiile în care cuplul în cauză este la vârsta reproducerii și nu se cunosc cauze de infertilitate.Conform W.H.O. , se consideră infertilitate incapabilitatea unei femei de a rămâne însărcinată, de a păstra o sarcină sau de a duce o sarcină la bun sfârșit dând naștere unui făt viu.Infertilitatea poate fi primară sau secundară.Infertilitatea primară este inabilitatea de a rămâne însărcinată sau de a păstra o sarcină, atunci cand nu au mai avut loc alte nașteri.Dacă în antecedente a avut o sarcină anterioară sau nașterea unui făt viu, atunci este vorba despre infertilitate secundară 18 .

ASRM (American Society for Reproductive Medicine) susține că vârsta, fumatul, bolile cu transmitere sexuală și dezechilibrul greutății corporale pot afecta fertilitatea 18 . Persoanele obeze sau cu kilograme în exces au parte de un nivel mult mai crescut al estrogenului, cauzat de celulele adipoase.Astfel, organismul reacționează ca și când este folosit un medicament contraceptiv, limitând posibilitățile unei sarcini.Pe de altă parte, persoanele cu deficit de greutate sau lipsa țesutului adipos poate inhiba producția de estrogen și apare dereglarea ciclului menstrual 18.

Infertilitatea nu are simptome, fiind caracterizată doar prin dificultatea de a concepe o sarcină, sau inabilitatea de a o menține.Cauze însă, pot fi nenumărate.Cauzele hormonale includ: afecțiuni ale glandei tiroide, ale glandei hipofize, sindromul de ovar polichistic.Simptomele ce pot sugera o dereglare hormonală sunt scăderea sau creșterea în greutate inexplicabilă, fatigabilitate, acnee, căderea părului sau păr excesiv, chisturi ovariene.

O alta cauză este dată de inflamația sau infecția trompelor uterine, ce poate împiedica ovulul să ajungă în uter.Afecțiunile trompelor uterine constituie 30% dintre cauzele infertilității.Unele medicamente antidepresive, digitalice, antihipertensive sau steroizii pot afecta de asemenea fertilitatea.Chiar și unele medicamente antiacide afectează capacitatea de a concepe sau de a păstra o sarcină.

Pentru a preveni aceste posibile cauze de infertilitate, se recomandă renunțarea la obiceiuri nesănătoase precum fumatul, consumul excesiv de alcool sau cofeină.De asemenea, se recomandă păstrarea unui echilibru al greutații corporale, fără exerciții fizice în exces.

Tratarea infertilității depinde de la un caz la altul.Unele cazuri se pot trata cu forme injectabile de hormoni ce stimulează ovulația, sau medicamente precum Clomifen citrat.În alte cazuri se apelează la înseminarea intrauterină, ce constă intr-o procedură prin care sperma este introdusă direct în uter folosind un cateter special sau o seringă.O metodă mai sofisticată și mai costisitoare este fertilizarea in vitro (IVF).Procedura constă într-o intervenție chirurgicală prin care se vor colecta ovulele produse, și care mai apoi vor fi combinate cu sperma intr-un laborator specializat.Embrionii rezultați vor fi apoi introduși în cavitatea uterină, iar rezultatul poate fi chiar o sarcină gemelară sau triplă, deși acest lucru este întâmplator.

3.2 Infertilitatea masculină

Infertilitatea masculină afectează aproximativ 7% din populația masculină și poate avea multiple cauze.Cele mai frecvente sunt însă: infecțiile, obstrucția ductelor ejaculatorii, calitatea scăzută a spermei, varicocelul, impotența și obiceiurile nesănătoase precum fumatul și consumul excesiv de alcool sau droguri.

Infecțiile bacteriene și virale pot afecta în mod negativ spermatogeneza sau sănătatea spermatozoizilor, pe când bolile cu transmitere sexuală pot provoca obstrucția canalelor ejaculatorii și cicatrizarea țesutului în lipsa tratamentului 19.

Calitatea scăzută a spermei este cea mai des întâlnită cauză a infertilității și include volumul, motilitatea și numărul total al spermatozoizilor.Aceste deficiențe poartă denumirile de: oligospermie (număr scăzut al spermatozoizilor), aspermie (lipsa completă a spermei), hipospermie (lichid seminal redus), azoospermie (absența spermatozoizilor din lichidul seminal), astenozoospermie (motilitate scăzută a spermatozoizilor) 20.

Unele medicamente precum cele antifungice, antihipertensive, eritromicina,gentamicina sau cimetidina pot avea de asemenea un efect negativ asupra fertilității masculine 19.Tratamentul variază în funcție de factorul cauzator al infertilității, dar și de gravitatea afecțiunii.Unele cazuri necesită intervenții chirurgicale, pe când altele se pot trata doar prin medicație, deși utilizarea de Clomifen citrat la bărbați este discutabilă.Tratamentul de elecție ar fi un amestec de vitamina E sau medicație antioxidantă și terapie cu hormoni.Acest tratament îmbunătățește motilitatea spermatozoizilor și crește producția acestora 20.

Capitolul 4. Corelația dintre patologia tiroidiană

și infertilitate

4.1 Infertilitatea și hipotiroidismul

Funcționarea optimă a glandei tiroide este necesară pentru fertilitate, sarcină și pentru menținerea unei sarcini încă din primele zile ale concepției.Este recomandată evaluarea glandei tiroide în cazurile în care vorbim despre un istoric familial de boli tiroidiene, ciclu menstrual neregulat, două sau mai multe avorturi spontane sau unde nu a avut loc o concepție după un an de raporturi sexuale intenționate fără utilizarea metodelor contraceptive.La femeile aflate la vârstă reproductivă, hipotiroidismul este adesea asociat cu infertilitatea, având o prevalență de 2% – 4% 21.

Hipotiroidismul afectează fertilitatea prin cicluri menstruale anovulatorii, dereglări ale fazei luteale, hiperprolactinemie și dereglarea hormonilor sexuali.Cea mai comună formă de hipotiroidism este hipotiroidismul subclinic, ce poate cauza în mod direct anovulația sau creșterea prolactinemiei (PRL).Hiperprolactinemia este cauzată de creșterea producției de hormon eliberator de tirotropină (TRH) și producția scăzută de T4 21.

Din februarie 2007 până în martie 2010 s-a efectuat un studiu asupra unui lot de 394 de femei la Infertility Clinic of Gynecology and Obstretics Department, North India.Dintre aceste femei, 76 (19.29%) au prezentat nivel crescut de TSH, 54 (13.7%) au prezentat hiperprolactinemie, iar 18 (4.57%) prezentat atât nivel crescut de TSH cât și de PRL.Măsurând nivelul de TSH, 94 de femei infertile au fost împărțite în două categorii: cele cu hipotiroidism clinic și cele cu hipotiroidism subclinic.Astfel, 59 (62.7%) dintre acestea aveau hipotiroidism subclinic, iar celelalte 35 (37.3%) hipotiroidism clinic 21.Dintre cele 94 de femei infertile diagnosticate cu hipotiroidism, 72 (76.6%) au reușit să conceapă după tratamentul pentru hipotiroidism.Tratamentul de elecție este terapia cu tiroxină, având efect reglator asupra ciclului menstrual și asupra nivelului de prolactină, crescând astfel rata fertilității.

La bărbați, hipotiroidismul este asociat cu scăderea libidoului și disfuncții erectile.Unele studii susțin chiar că hipotiroidismul ar avea un efect negativ in ceea ce privește

spermatogeneza precum și densitatea lichidului seminal și motilitatea spermatozoizilor.

În tuburile seminifere ale testiculelor se află celulele Leidig și celulele Sertoli.S-a demonstrat că nivelul scăzut de T3, hiperprolactinemia și nivelul crescut de TSH ar putea afecta aceste celule, steroidogeneza și implicit fertilitatea masculină 22.

4.2 Asocierea dintre boala autoimună de tiroidă

și infertilitate

Prevalența bolii autoimune de tiroidă (BAI) este de 5 – 10 ori mai întâlnită la femei decât la bărbați.Este cea mai comună boală autoimună și afectează 2 – 5% dintre femeile de vârstă reproductivă.Este și principala cauză de disfuncție tiroidiană, deși BAI poate fi prezentă și în lipsa unei dereglări hormonale.

Numeroase studii au investigat prevalența BAI la femeile infertile.Unele studii au identificat o legătură strânsă între BAI, endometrioză și insuficiența ovariană primară.Un risc semnificativ crescut de BAI a fost observat la femeile afectate de endometrioză.Abalovich et al. a raportat o prevalență de endometrioză de 25% la femeile cu boală autoimună de tiroidă 23 . Endometrioza este frecvent asociată cu o varietate de schimbări imunologice precum prezența autoanticorpilor la antigenul endometrial.

O altă asociere dintre boala autoimună tiroidiană și infertilitate a fost observată la femeile cu patologii ovariene cauzatoare de infertilitate.Această asociere a fost demonstrată într-un studiu de către Jansen et al., asupra femeilor afectate de sindrom de ovar polichistic (POS) dintre care 27% aveau boală autoimună tiroidiană 24.Abalovich et al. a descoperit că asocierea dintre BAI și POS ar putea avea o etiologie autoimună 23.

4.3 Boala autoimună tiroidiană și avorturile

O disfuncție minoră a glandei tiroide poate fi un factor de risc pentru avort spontan.Asocierea dintre boala autoimună tiroidiană și avortul spontan nu implică o relație de cauzalitate, așadar alți factori ar putea fi responsabili pentru apariția avorturilor spontane.O ipoteză susține că avorturile spontane ar avea o legătură cu un dezechilibru imunitar generalizat, întrucât femeile ce au suferit multiple avorturi au prezentat un număr crescut de limfocite B CD 5, CD 20 +, spre deosebire de femeile ce au suferit un singur avort sau deloc 25.O altă ipoteză ar susține că boala autoimună de tiroidă este asociată cu un nivel scăzut de hormoni tiroidieni pe perioada gestației, în ciuda unui aparent eutiroidism biologic 25.Un alt factor ar putea fi legat de vârsta maternală.Boala autoimună tiroidiană apare la femeile aflate la o vârsta mai înaintată, fiind considerată un factor de risc independent pentru avort spontan.

Numeroase studii au asociat boala autoimună tiroidiană cu avorturile spontane sau recurente, dar mecanismul implicat este încă neclar.Stagnaro – Green et al. a făcut un studiu asupra unui lot de 552 de femei aflate în primul trimestru de sarcină pentru autoanticorpi tiroidieni, descoperind o rată dublă a avorturilor spontane la femeile cu anticorpi pozitivi, comparativ cu cele cu anticorpi negativi 26.

Le Jeune et al. a evaluat 363 de femei aflate în primul trimestru de sarcină, dintre care 21 au suferit avort spontan.În această cohortă, 22% cu anticorpi tiroidieni pozitivi au avortat, comparativ cu cele 5% cu anticorpi negativi 26.Avorturile asociate cu boala autoimună tiroidiană au loc în primul trimestru al sarcinii.Prezența autoanticorpilor tiroidieni înaintea concepției constituie o creștere semnificativă a riscului de avort.Așadar, o mare parte din studiile publicate indică o asociere dintre boala autoimună de tiroidă și avorturi.

4.4 Mecanismul fiziopatologic al avorturilor

asociate cu boala autoimună tiroidiană

Mecanismul exact al asocierii dintre boala tiroidiană autoimună și avorturi este în mare parte necunoscut.O teorie susține că prezența autoanticorpilor tiroidieni reflectă o activitate generalizată a sistemului imunitar, cu precădere o reacție exagerată a sistemului imunitar împotriva unității feto – placentare 26.Unele cercetări au demonstat că în prezența anticorpilor antifosfolipidici, avorturile apar la 22 de saptamani de gestație.La femeile cu autoanticorpi tiroidieni pozitivi, avorturile au loc în primul trimestru de sarcină, când fătul depinde în mod critic de hormonii tiroidieni maternali.Alte cercetări susțin că prezența autoanticorpilor tiroidieni ar putea constitui un factor de infertilitate și poate amâna concepția. 26.Femeile cu autoanticorpi tiroidieni și de asemenea însărcinate au un risc mult mai crescut de avort și datorită vârstei înaintate.Studiul lui Poppe et al. a demonstrat că vârsta este un factor de risc independent al avorturilor.

Prezența autoanticorpilor la femeile cu o funcționalitate echilibrată a glandei tiroide, ar putea fi asociată cu o subtilă deficiență a concentrației de hormoni tiroidieni sau cu o capacitate scăzută a glandei tiroide de a se adapta la necesarul organismului pe timpul sarcinii.

4.5 Efectele administrării de tiroxină la sarcinile cu risc

cauzat de patologia tiroidiană

Autoimunitatea joacă un rol major în fertilizarea, implantarea ovulului și developarea placentei.Intervențiile terapeutice ce au ca rol ajustarea și modularea sistemului imunitar la femeile cu autoanticorpi constă în administrarea intravenoasă de imunoglobuline 26.Acest tratament a crescut procentajul femeilor ce au reușit să ducă sarcinile la bun sfârșit.Amestecul dintre heparină, aspirină și imunoglobuline a avut rezultate mai eficiente decât administrarea doar de heparina și aspirină.

Vaquer et al a initiat primul studiu în anul 2000 prin care s-a aplicat terapia de înlocuire a hormonilor tiroidieni 26.Studiul s-a făcut asupra femeilor ce au suferit două sau mai multe avorturi în primul trimestru de sarcină, având autoanticorpi tiroidieni pozitivi.Unsprezece femei au fost tratate cu imunoglobuline intravenoase, iar 16 au fost tratate prin terapia de substituție a hormonilor tiroidieni.Studiul a concluzionat că suplimentul de hormoni tiroidieni este mai eficient decât adminstrarea intravenoasă de imunoglobuline, în ceea ce privește prevenția avorturilor recurente.De asemenea, 81.2% dintre femeile tratate cu suplimentul tiroidian au avut o rată crescută de succes al sarcinilor duse la bun sfârșit, pe când doar 54.5% dintre femeile tratate cu imunoglobuline au prezentat același rezultat 26.

Administrarea de tiroxină pare a fi eficientă în reducerea numărului de avorturi dacă este administrată la începutul gestației, deoarece avorturile cauzate de boala tiroidiană autoimună se întâmplă în primul trimestru de sarcină 27.

Alte substanțe precum seleniul sunt esențiale hormonogenezei tiroidiene și ar putea avea un rol în împiedicarea apariției avorturilor repetate 28.S-a raportat că administrarea de seleniu pe timpul sarcinii scade concentrația autoanticorpilor tiroidieni 28.În ultimii 15 ani, s-a stabilit o corelație clară între autoanticorpii tiroidieni și pierderea de sarcină.Studii recente au demonstrat că terapia cu tiroxină la femeile cu autoanticorpi tiroidieni scade semnificativ riscul de avort al sarcinii.

4.6 Fertilizarea în vitro (IVF) și influența

tratamentului cu levotiroxină

Fertilizarea în vitro (FIV) este o tehnică ce presupune monitorizarea și stimularea procesului ovulator al unei femei, urmată de îndepărtarea ovulului din ovar și fertilizarea acestuia cu ajutorul spermei într-un mediu fluid.Zigotul rezultat va fi implantat în uterul femeii cu intenția conceperii unei sarcini.Această metodă de reproducere umană asistată este utilizată ca tratament al infertilității, dar în urma costurilor ridicate, fertilizarea în vitro este abordată doar după ce alte tratamente mai puțin costisitoare au eșuat.

În ceea ce privește patologia tiroidiană, Busnelli A et al. a coordonat un trei studii prin care s-a examinat efectul tratamentului cu levotiroxină (L-T4) al hipotiroidismului asupra rezultatelor fertilizării în vitro.

Din 2009 până în 2011, s-a efectuat un studiu asupra unui lot de 137 de cazuri a unor femei tratate cu L-T4 pentru hipotiroidism, ce au apelat la tehnica fertilizării în vitro cu injectare intracitoplasmatică a spermatozoizilor 29.Dintre cele 137 de femei tratate cu L-T4, 51% au fost diagnosticate cu hipotiroidism clinic manifest, iar 49% cu hipotiroidism subclinic.În același studiu au fost incluse 274 de femei cu eutiroidism, fără antecedente heredocolaterale de tratamente cu L-T4, care au apelat la fertilizare în vitro 29.Din acest studiu au fost excluse femeile cu vârsta de peste 40 de ani sau care au apelat la IVF în trecut.

Dintre cele 137 de cazuri tratate pentru hipotiroidism, 58% au prezentat anticorpi antitiroidieni pozitivi.În acest lot s-a înregistrat o rată crescută de anulări a procedurilor de IVF, datorită rezultatelor slabe.Sarcinile au survenit în 36% dintre cazurile tratate cu L-T4, dintre care 16% au suferit un avort spontan.Spre finalul studiului, 30% dintre cele 137 de cazuri au dus sarcinile la bun sfârșit.La femeile cu eutiroidism incluse în studiu, sarcinile au survenit la 34% dintre cazuri, dintre care 22% au sfarșit prin avort spontan.Doar 27% dintre cazurile cu eutiroidism au dus sarcinile la bun sfârșit 29.

În concluzie, Busnelli et al. a susținut că deși femeile tratate pentru hipotiroidism au avut șanse mai slabe ca procesul IVF să continue în prezența rezultatelor slabe, datorită unei rate mai scăzute a transferului embrionar, numărul sarcinilor rezultate din IVF-ICSI nu a prezentat o mare diferență comparativ cu sarcinile rezultate în cazurile de eutiroidism.