Organele Genitale Masculine

CAPITOLUL I

DATE GENERALE DESPRE BOALA

Organele genitale sunt reprezentate de – testicule, conducte seminale, penis si scrot.

Testiculele- au rol de producere a hormonilor sexuali masculini.

Spermatozoizii din lichidul seminal sunt transportati in conductele seminale, si au diferite denumiri precum :

* tubi seminiferi drepti;

* retea testiculara;

* ducte eferente;

* duct epididimar;

* duct deferent;

* duct ejaculator;

Ductul ejaculator, se deschide pe coliculul seminal din uretra prostatica, si astfel uretra masculina devine un conduct comun pentru eliminarea urinei si a spermei.

Testiculele sunt sustinute intr-un sac median, format din tunici concentrice, numit scort, iar uretra strabate organul copulator masculin, penisul.

Organelor genitale le sunt anexate o serie de glande (seminale), iar ele prin produsul lor, imbogatesc lichidul seminal .

Aceste glande sunt:

* vezicule seminale;

* prostata;

* glandele bulbouretrale.

In concluzie, organele genitale masculine sunt urmatoarele:

* testiculele;

* epididimurile;

* ductele deferente;

* ductele ejaculatoare;

* uretra;

* penisul;

* veziculele seminale;

* prostata;

* glandele bulbouretrale.

Dintre toate organele , doar penisul si scrotul sunt organe genitale externe, iar restul sunt organe genitale interne.

1.1.2 Prostata

Prostata este o glanda situata in spatiul pelvisubperitoneal, dedesubtul vezicii urinare, dezvoltata in jurul portiunii initiale a uretrei.

Denumirea acestei glande vine de la grecescul “prostates” care inseamna “a sta inainte”.

In cazul in care organele pelviene se abordeaza anatomic sau chirurgical- pe cale perineala, primul organ care “sta inaintea celorlalte” este intr-adevcar prostata.

Culoarea prostatei este cenusie-rosiatica. Consistenta ei este elastica, iar forma ei se poate percepe foarte usor prin tactul rectal. In starea ei normala este neteda, iar in anumite imprejurari patologice poate prezenta portiuni mai dure si neregularitati.

Dimensiuni. Prostata este mai putin dezvoltata la nastere. Creste enorm la pubertate iar la adulti continua sa creasca. La batrani prostata se poate atrofia, dar de cele mai multe ori se hipertrofiaza si astfel se comprima si uretra. Ca si dimensiuni, ea masoara 3 cm in sens vertical, 4 cm in sens transversal si 2,5 cm in sens sagital. Iar ca si greutate, la adult, cantareste cam 20-25 g.

Conformatie exterioara. La nou nascut are forma sferica pe cand la adult pare a fi de multe ori ca o castana usor turtita pe partea antero-posterioara.

Prostatei i se descriu:

* fata anterioara;

* fata posterioara;

* doua fete inferolaterale;

* baza proiectata in sus;

* un varf care priveste in jos;

* o proeminenta transversala, care o imparte in doua zone.

Forma clinica pe care medicul o gaseste prin tactul rectal, este aceea a unui as de pica ale carui extremitati superioare, si anume coarnele, se continua cu veziculele seminale, iar varful cu uretra. Exista un sant median, situat pe fata posterioara, care marcheaza limita dintre cei doi lobi laterali ai prostatei.

Prostata este situata sub vezica urinara, in spatele simfizei pubiene, inaintea ampulei rectale, deasupra diafragmei urogenitale si a muschilor ridicatori anali. Asadar, acesti muschi separa pelvisul de perineu, si rezulta ca prostata se gaseste profund in pelvis, in spatiul pelvisubperitoneal.

Axul prostatei este oblic, orientat de sus in jos si dinapoi inainte, formand cu verticala un unghi de 20®-25®. Prostata este limitata de sase pereti:

* peretele anterior- format din oasele pelviene;

* peretele posterior- format din septul rectore si coprostatic Denovilliers;

* doi pereti laterali- constituiti din muschii ridicatori anali, tapetati de fascia pelviana parietala;

* peretele inferior- constituit din diafragma urogenitala;

* peretele superior- format din ligamentele puboprostatice si fundul vezicii urinare.

Loja comunica in sus si inainte prin fisurile dintre ligamentele puboprostatice, cu spatiul prevezical, iar in sus si inapoi cu spatiul retrovezical.

Intre peretii lojei si glanda se delimiteaza spatiul periprostatic. Desi pare ingust, acest spatiu este destul de larg in fata glandei si este plin cu tesut conjuctiv lax, dependent de tesutul pelvisului peritoneal. In vecinatatea prostatei, testutul conjunctiv se condenseaza in lame dispuse concentric si in jurul ei se formeaza capsula periprostatica care se ingroasa mai mult pe partile laterale si fuzioneaza cu lamele sacrorectogenitopubiene.

In tesut conjunctiv periprostatic se gasesc numeroase vase sanguine- mai ales vene. Pe partile laterale, aceste vene sunt bogat anastomozate si se impletesc intim cu lamele fasciei prostatice. Din cauza abundentei acestor vene, enudarea glandei din capsula periprostatica este extrem de hemoragica.

Fascia prostatei sau capsula periprostatica, nu trebuie confundata cu capsula proprie a glandei, care face parte din stoma conjunctivo-musculara. In spatiul periprostatic se pot dezvolta abcesele periprostatice.

Structura prostatei. Reamintim ca prostata este invelita la exterior de sfincterul uretrei, iar in interiorul ei uretra este inconjurata de sfincterul vezicii. In afara sfincterului extern se gaseste fascia prostatei, provenita din fascia pelviana viscerala. Toate aceste formatiuni nu fac parte din prostata.

Structura prostatei este predominant glandulara. Glandele prostatice formeaza parenchimul si sunt dispuse in mai multe grupe, separate in lobi. Pe langa glande, mai gasim o stoma musculo-conjunctivo-elastica, in care predomina fibrele musculare netede, particularitate care constituie o caracteristica a organului.

Prostata este o glanda de depozit, iar musculatura ei abundenta indeplineste rolul biologic de a evacua extrem de rapid secretia in timpul ejacularii.

Fiziologia prostatei. Glandele prostatice produc un lichid laptos, fluid si tulbure care constituie cea mai mare parte a spermei si au un miros specific ejaculatului. Reactia slab alcalina a secretiei prostatice, favorizeaza motilitatea spermatozoizilor care este bogata in fosfataza acida, acid citric si zinc. Enzimele au un rol foarte important pentru fluidificarea ejaculatului si prin aceasta permit spermatozoizilor sa-si desfasoare motilitatea.

Lichidul prostatic este depozitat in glandele proriu-zise, mai ales in segmentul lor alveolar, si de aici este expulzat in timpul ejacularii printr-o contractie puternica a substantei musculare, careia i se atribuie si actiunea muschilor perineali.

Prostata ar avea rol genital, de aceea extirparea ei (cel putin la animale), le reduce capacitatea reproducatoare.

Prostata este o glanda care este dependenta de hormoni si este puternic influentata de hormonii sexuali. Odata cu diminuarea secretiei de testosteron se instaleaza cresterea nivelului de estrogeni, care va produce ulterior “hipertrofia de prostata” care intereseaza in special glandele periuretrale si lobul mijlociu. In schimb insa, o crestere a concentratiei de testosteron produce cancerul de prostata.

1.2 Prezentarea teoretica a bolii

1.2.1 Definitie

Adenomul de prostata, cunoscut si sub numele de adenom periuretral sau hipertrofic de prostata, este definit clasic ca o tumora benigna, dezvoltata din glandele periuretrale situale submucos, supramontanal, prespermatic si intrasfincterian (inauntrul sfincterului neted).

S-a observat ca dupa enuclearea adenomului pe cale transvezicala, prostata proriu-zisa persista, impreuna cu canalele ejaculatorii.

Studii recente arata ca i se pot recunoaste si doua portiuni si anume cea craniala si cea caudala.

* Prostata craniala raspunde prin hipertrofie la stimuli estrogeni si de aici se va dezvolta adenomul de prostata.

* Prostata caudala este sub dependenta hormonala andragenica, se atrofiaza sub estrogenoterapie si se dezvolta cancerul de prostata.

In portiunea craniala predomina elementele fibromusculare, iar in cea caudala cele epiteliale.

1.2.2 Etiologie

Nu se cunoaste in mod sigur cauza hipertrofiei craniale a prostatei insa pot fi invocati mai multi factori:

* congestia venoasa pelvina;

* ateroscleroza;

* inflamatiile cronice ale prostatei;

* excesele sau abundenta sexuala.

Afectarea arterelor prostatei caudale are ca urmare atrofia acesteia, in schimb daca prostata craniala va fi bine vascularizata, ea se va dezvolta mai amplu, ducand la hipertrofie.

Ipoteza care coreleaza aparitia adenomului de perturbarile hormonale legate de varsta este una dintre cele mai corecte variante deoarece se stie ca evolutia, dezvoltarea si secretia prostatei, ca si a veziculelor seminale, sunt sub dependenta hormonala hipofizo-testiculara. Hipofiza (sub dependenta neuro-hipotalamica) secreta gonadotrofinele A si B.

Gonadotrofina A- hormon foliculo-stimulant, are sub dependenta tubii seminiferi (celulele Sertoli) si determina hipertrofia prostatei craniale.

Gonadotrofina B- controleaza dezvoltarea si activitatea celulelor Leydig (stimuleaza secretia androgenica).

1.2.3 Patogenie

Date fiind conexiunile stranse intre prostata craniala si uretra supramontanala, aceasta va fi cel mai mult influentata de dezvoltarea adenomului, fiind alungita de la 2-3 cm la mai mult de 5 cm. Devierile laterale sunt legate de volumul inegal al lobilor adenomului; iar inchiderea unghiului dintre uretra anterioara si posterioara sunt legate de cresterea in inaltime a adenomului. De aici, recomandarea de a utiliza pentru cateterizarea uretrei, sonde cudate ( Thiemann sau Mercier, Couvelaire).

Colul vezical nu este mai circular, ci ia aspectul unei fante anteroposterioare, cu o comisura anterioara ogivala.

Pe buza posterioara se poate observa implantat lobul median, separat prin mici incizuri de lobii laterali, si care poate constitui un mic opercul care sa obstrueze orificiul colului. In alte cazuri una sau ambele parti laterale ale colului pot sa bombeze mai mult sau mai putin in vezica.

In functie de dezvoltarea adenomului, trigonul poate fi normal sau mai reliefat in vezica, modificand astfel raportul dintre col, bara interuretrala si orificiile uretrale.

Vezica sufera si ea modificari- mucoasa vezicala poate sa-si pastreze aspectul normal sau sa devina congestiva, atunci cand adenomul are ca si complicatii cistita sau litiaza.

Musculatura , in fata obstacolului realizat de adenom, se va hipertrofia progresiv. Hipertrofiei ii urmeaza alungirea si treptat se ajunge la descompensarea fibrelor musculare. In distensiile cronice, ale vezicii urinare cu decompensare, peretele vezical este atrofic, cu fibre alungite, ineficiente.

Hiperpresiunea vezicala in contextul distensiei, poate duce la fortarea orificiilor determinand reflexul vezico-uretral.

CAPITOLUL II

INVESTIGATII SI TRATAMENT

2.1 Diagnostic clinic

Clinic, adenomul de prostata evolueaza in 3 faze:

a). faza de prostatism- se caracterizeaza prin manifestari premonitorii. Suferinta clinica este legata de evolutia unui adenom ce apare in principiu jurul varstei de 60 de ani, inainte de aceasta, cunoscandu-se totusi si cazuri operate in jurul varstei de 40 de ani. Debutul afectiunii este marcat de polakiuria nocturna, in a doua jumatate a noptii, disuria si diminuarea fortei jetului urinar.

b). faza de retentie cronica, incompleta, fara distensie, sau sediul II- se caracterizeaza prin aparitia reziduului vezical care nu va depasi capacitatea normala a vezicii urinare. Pe langa manifestarile din prima faza, apare polakiuria diurna, iar ureea sanguina va incepe sa creasca ajungand la 1g/1 000. Apare si afectarea functiei renale din momentul aparitiei stazei urinare, deci si a reziduului vezical. Pe langa aceste manifestarile urinare se pot observa: inapetenta, anemie, cefalee, ameteli, acuze legate de gradul de insuficienta renala. Cantitatea de urina restanta dupa mictiune poate fi evaluata prin sondaj vezical sau poate fi pusa in evidenta prin cistografie urografica postmictionala.

c). faza de retentie incompleta sau distensie- reziduul vezical depaseste 300ml, putand ajunge capacitatea anatomica maxima a rezervorului. Pe langa manifestarile urinare, apar si cele de ordin general.

Manifestari urinare- polakiuria si disuria se accentueaza atat ziua cat si nopatea. Bolnavul poate deveni un fals incontinent datorita cresterii reziduului vezical. Falsa incontinenta este datorata mictiunii prin prea plin. Aceasta este mai intai nocturna, apoi diurna. Nu apare la toti bolnavii din acest stadiu.

La examenul regiunii hipogastrice se palpeaza globul vezical. Urina, daca nu este infectata, are aspect palid, datorita pierderii puterii de concentrare a rinichiului. Aceasta este explicatia si a unui grad mai mult sau mai putin accentuat de poliurie.

Manifestari de ordin general- sunt legate de gradul de insuficienta renala. Se pot observa paloare, sete, uneori edeme ale membrelor inferioare. Nu rareori se observa apatie, somnolenta sau inapetenta, greata, limba uscata.

2.2 Diagnostic paraclinic

Diagnosticul se bazeaza pe :

* Manifetari clinice- identificate la consultul urologic

-senzatia de greutate perineala sau rectala dupa pozitia sezanda prelungita;

-dureri sacrate sau sacroiliace, dureri la nivelul glandului;

-scurgeri uretrale dupa defecatie;

-hemospermii;

-hematurii, mai ales cu caracter initial;

-polakiuie in a doua jumatate a noptii, care evolueaza in crize;

-incontinenta de urina;

-manifestari de insuficienta renala cronica;

-retentie acuta de urina;

* Tuseul rectal- intotdeauna bimanual, arata:

-formatiune tumorala, bine delimitata, fara sant median, de consistenta elastica, cu suprafata neteda, nedureroasa, ce predomina pe peretele anterior al rectului;

-peretele rectal nu adera la formatiune;

-lobii pot avea dezvoltare inegala;

-exista situatii cand la tactul rectal nu se percepe adenomul, cu toate ca suferinta clinica este caracteristica si apare la “varsta adenomului”.

* Explorari paraclinice:

Examene din sange recomandate in adenomul de prostata:

– PSA = un examen specific care consta in determinarea antigenului specific prostatei si ale carui valori cresc in adenomul de prostata si in cancerul de prostata.

– PAP = un examen care consta in determinarea fosfatozei acida specifica prostatei.

Odata precizat diagnosticul de adenom de prostata, se impun unele explorari in vederea evaluarii rasunetului obstacolului subvezical asupra aparatului urinar si a precizarii existentei unei complicatii.

– Urografia standard- fara compresiune, cistografia, cistouretrografia mictionala, vor permite aprecierea modificarilor uretro-pielo-renale legate de existenta adenomului.

– Controlul radiologic al reziduului, scintigrafic sau prin ecografie, este deosebit de util, dar nu se pot face afirmatii asupra importantei acestuia. Imaginile cu peretele vezical subtire, semnifica o vezica in retentie cu distensie cronica.

– Uretrocistografia retrograda, este justificata in contextul unor disurii la care examenul clinic si urografic nu au dus la identificarea unor cauze obiective.

– Uretrografia de profil- arata alungirea uretrei supramontanale, inchiderea unghiului anterior si deformarea ei in “lama de sabie”

– Uretroscopia- arata din nou alungirea uretrei posterioare

– Cistoscopia- are indicatii restranse: hematurie de origine si etiologie incerta, piurie inexplicabila, simptomatologie de adenom fara ca examenul local sa explice suferinta clinica. Se pot evidentia: prezenta de calculi, tumori vezicale, leziuni ce pot scapa la examenul radiologic.

2.3 Diagnostic diferential

Simptomatologia adenomului de prostata este asemanatoare cu cea intalnita in alte afectiuni cu ar fi: cancerul de prostata, scleroza colului vezical, vezica neurogena, stricturi uretrale, prostatite acute sau cronice.

Spre deosebire de cancerul de prostata, in adenom valorile PSA sunt in general de 10 ori mai scazute, consistenta elastica (la EDR= examen digital rectal sau tuseu rectal digital). Punctia biopsiei si examenul histopatologic nu rezolva intotdeauna dilema, deoarece cancerul poate coexista cu adenomul.

Diagnosticul acestor boli se pune prin uretroscopie si uretrocistografie retrograda.

2.4 Evolutie. Prognostic

Evolutia unui adenom poate fi agravata de numeroase complicatii: retentia acuta de urina, hematuria, infectia, diverticuloza vezicala, insuficienta renala, degenerarea maligna.

Retentia de urina

Poate aparea in orice faza de evolutie a adenomului. Este considerata uneori un incident, insa poate avea urmari serioase ca eclatarea vezicala si uremia acuta. Poate sa apara si brusc prin accentuarea disuriei. Excesele alimentare, a baturilor alcoolice, umezeala sunt si ei factori ce pot produce retentia acuta de urina.

Bolnavul devine agitat, acuza dureri hipogastrice, tenesme vezicale si rectale. Senzatia de mictiune imperioasa accentueaza si mai mult starea de neliniste a bolnavului, deoarece uneori se pot elimina cateva picaturi de urina, insa vezica ramane plina.

Retentiile cronice incomplete sunt considerate modalitati si faze evolutive ale adenomului.

Hematuria

In general, in adenomul de prostata sangerarile nu sunt prea des intalnite, ceea ce impune prudenta in interpretarea originii acestora. Hematuria de origine prostatica este de obicei initiala, indolora, redusa cantitativ, dar poate fi si abundenta, cu caracter total.

Ea provine din rupturile de vasculare ale mucoasei care acopera adenomul, sau poate sa apara dupa un cateterism evacuator.

Hematuria cu caracter total trebuie considerata ca o complicatie si necesita explorari cat mai complete (cistoscopie,urografie etc.) pentru a se preciza originea si natura ei. Prin abundenta sau retentie acuta cu cheaguri, hematuria poate sa impuna adenomectomia de urgenta.

Infectia

Se poate grefa in orice segmental aparatului urogenital.

Infectia adenomului – adenomita – Poate lua aspectul unei infectii acute sau cronice si este un accident grav .In cazul evolutiei acute, apar febra, frisoane, leucocitoza, bolnavul acuza dureri si senzatie de greutate perineala cu iradiere spre gland, disuria se accentueaza ducand rapid la retentie de urina.

Un proces acut, insuficient tratat sau cu o evolutie rapida de la inceput duce la cronicizare. Adenomul devine dur si scleros, facand dificila deosebirea dintre adenom si cancerul de prostata. In formele acute se impune antibioterapia masiva si eventual cistotomia, urmand ca adenomectomia sa se faca in al doilea timp.

Diverticulii vezicali

Sunt produsi de hernierea mucoasei vezicale in cursul distensiei cronic si sunt fie unici, fie multipli, insa de volum variat. Sediul lor se afla mai frecvent in jurul orificiilor uretrale, pe fetele laterale si mult mai rar in partea superioara a vezicii. Mictiunea in doi timpi este manifestarea caracteristica, dar este dificil de pus in evidenta la acesti bolnavi.

Diagnosticul de certitudine il pun cistoscopia si mai ales cistografia retrograda din fata si profil. Tratamentul depinde de dimensiunea lor; pentru diverticulii mici, adenomectomia este suficienta; diverticulii mijlocii si mari putandu-se opera in aceeasi sedinta cu adenomul.

Insuficienta renala

Este cea mai grava dintre complicatii. Este fie consecinta distensiei cronice a aparatului urinar superior, prin retentie cronica de urina, fie a compresiunii lente a ureterului terminal datorita evolutiei adenomului. Infectia supraadaugata, agravand leziunile parenchimatoase, duce la insuficienta renala ireversibila. Importanta acestei insuficiente renale poate contraindica adenomectomia.

Degenerarea maligna

In conditiile actuale se considera ca adenomul de prostata nu degenereaza si ca acesta este mai degraba invadat secundar de catre cancerul dezvoltat initial in prostata caudala. Nodulii duri, perceputi pe suprafata adenomului trebuie priviti cu multa circumspectie. Dozajul fosfatazelor acide, anomalii urografice si mai ales examenele histologice vor preciza natura lor. Prezenta acestor noduli constituie o indicatie majora a adenomectomiei.

2.5 Tratament

a). Tratament igieno-dietetic consta in evitarea pozitiei sezanda prelungita, a frigului, a umezelii; a alimentatiei picante, a bauturilor alcoolice si carbogazoase. De asemenea, este recomandat pastrarea igienei intime stricte pentru prevenirea infectiilor urinare.

b). Tratamentul medicamentos

* Inhibatori sintetici – Proscar – mecanismul de actiune consta in blocarea conversiei testosteronului in didrotestosteron. Efectele adverse sunt rare, constand in probleme de ejaculare sau impotenta.

* Permixon- are acceasi actiune ca si Proscar, efectul sau fiind mai slab datorita concentratiei de extracte de plante din care este obtinut.

* Terazosin- face parte din categoria de blocanti ai receptorilor adrenergici si actioneaza prin scaderea tonusului musculaturii netede a sfincterului uretral. Este util in cazurile cu disurie marcanta.

Tratamentele medicale nu fac decat sa amelioreze usor anumite tulburari functionale, in contextul unor puseuri congestive pelviene care exacerbeaza polakiuria si disuria fara sa influenteze evolutia adenomului.

c). Tratamentul chirurgical

Cele mai bune rezultate se obțin la pacienți rezistenți, cu urina clara si uretra permeabila. Indicațiile operatorii sunt de cele mai multe ori puse in contextul unor complicatii si aceste sunt:

* indicații de necesitate;

* indicații de protejare a aparatului urinar superior;

* indicații relative.

indicațiile de necesitate :

*retențiile acute de urina se pot repeta frecvent;

*retențiile cronice pot fi complete;

*hematuriile antrenează retenția de urina;

*apare adenomita;

*reziduul vezical poate fi infectat (indiferent de volum);

*adenomul cu noduli duri ridica suspiciuni privind degenerarea maligna.

indicațiile de protejare a aparatului urinar superior :

*distensia cronica a vezicii urinare;

*vezica „forțata” cu celule multiple sau diverticuli vezicali asociați unei disurii marcate;

*litiaza vezicala asociata;

*dilatații ale aparatului urinar superior verificate urografic.

indicații relative :

*importanta tulburărilor funcționale sau exacerbarea acestora la abaterea de la regimul recomandat;

*persistenta suferinței clinice cu tot tratamentul medical respectat de către pacient;

*dorința bolnavului.

Indicațiile operatorii vor impune un bilanț general al stării de sănătate a bolnavului cu accentul pe aparatul cardiovascular, respirator, ficat, sistem nervos.

Intervenția chirurgicala in doi timpi, cu toate ca nu mai are frecventa de altădată, poate fi păstrata cu indicații restrânse cum ar fi vârsta înaintata, marii infectați sau la cei cu distensie urinara.

Cistotomiei definitive i se prefera astăzi sondele autostatice de tip Foley ce trebuie bine intretinute si schimbate periodic.

Adenomectomia, intervenție benigna s-a impus ca singura soluție terapeutica eficace.

2.6 Complicatiile postoperatorii ale adenomectomiei

In conditiile actuale se noteaza o mortalitate postoperatorie cuprinsa intre 2 si 5 % si peste 90% vindecari, ceea ce reprezinta o buna rezolvare daca avem in vedere ca majoritatea bolnavilor sunt operati in jurul varstei de 70 de ani.

In stadiul actual,ca si complicatii par sa fie tulburarile cardiace, cerebrale si insuficientele respiratorii, pe care bolnavii le prezinta deseori in diferite grade inainte de operatie.

Complicatiile postoperatorii imediate nu sunt prea frecvente, insa pot aparea atunci cand adenomectomia nu se face cu indicatii judicioase, cand nu se asigura o buna hemostaza si un drenaj corect al vezicii :

• Hemoragia – complica rar evolutia imediata deoarece hemostaza se facut sub control vizual, iar pierderile de sange sunt bine corectate. Chiar si hemoragiile secundare au devenit extrem de rare, hemoragii ce erau produse de escare sau ligaturi, prin liza cheagurilor in contextul unor infectii dificile

• Accidentele embolice – precedate deseori de stari de anxietate, mici crosete febrile, meteorism abdominal, disconfort digestiv, ce apar la cateva zile de la operatie, ridica problema tratamentului preventiv cu anticoagulante, datorita riscului tromboembolic pe care il prezinta acesti bolnavi;

• Infectiile grave – pot complica evolutia postoperatorie, cu toata gama de antibiotice existente. Hemostaza, drenajul bun al urinilor, asepsia riguroasa si terapia cu antibiotice aplicata sub control bacteriologic si al antibiogramei sunt precautii ce pot preveni aceste infectii;

• Tulburarile cerebrale – prin accidente vasculare sunt posibile la varstnicii care prezinta preoperator si alterari ale aparatului cardiovascular;

• Insuficientele respiratorii – sunt greu de stapanit in urmarile imediate, cu atat mai mult cu cat s-a intervenit la bolnavi cu alterari respiratorii preexistente;

• Insuficienta renala acuta – dupa adenomectomie a devenit foarte rara, cand in timpul operatiei orificiile uretrale au fost bine supravegheate si pierderile sanguine sunt bine compensate;

• Urmarile imediate si tardive – la suprimarea sondei se constata uneori o scurta perioada de disurie, polakiurie, mictiuni uneori imperioase si un grad redus de incontinenta.

Instilatiile vezicale, 2-3 sedinte de dilatatii uretrale si tratamentul infectiei, readuc progresiv mictiunea normala, astfel ca la 2-3 luni dupa operatie un procent mare de pacienti isi recapata mictiunea bine controlata, urinile devin sterile si vezica se evacueaza complet.

CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI IN PREGATIREA PREOPERATORIE SI INGRIJIRILE POSTOPERATORII

3.1. Pregatirea preoperatorie generala

Examenul clinic general

Asistenta medicala trebuie:

sa observe la pacient: aspectul pielii, faciesul, tinuta, mersul, aspectul tegumentelor si mucoaselor;

sa noteze datele privind starea generala a pacientului in foaia de observatie;

va masura si va nota functiile vitale ale pacientului (repiratie, puls, tensiune, temperatura);

Bilantul paraclinic

Asistenta medicala :

recolteaza produse biologice pentru examene de laborator necesare inaintea interventiei chirurgicale;

recolteaza sange pentru grup sanguin, Rh, HLG, glicemie, uree, Ts,Tc;

insoteste bolnavul la radiologie pentru MRF si la explorari functionale pentru EKG

Pregatirea psihica a bolnavului

Asistenta medicala :

are obligatia sa inlature starea de anxietate a pacientului;

are obligatia sa-l ajute pe bolnav sa-si exprime gandurile, teama de interventie, aceasta insuflandu-i pacientului incredere in echipa operatorie;

va informa pacientul cu date asupra interventiei.

3.2. Pregatirea preoperatorie locala

in ziua dinaintea interventiei:

se face pregatirea campului operator;

bolnavul va face baie sau dus;

asistenta medicala va rade pilozitatile din regiunea inghinala, apoi badijoneaza regiunea cu alcool iodat.

in ziua interventiei

asistenta va insoti bolnavul in sala de operatie;

va monitoriza functiilevitale, se obtine abord venos si se pregateste campul operator;

se badijoneaza tegumentele cu tinctura de iod si se pune camp steril textil.

3.3. Ingrijiri postoperatorii

Transportul pacientului operat

Se face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbarile de temperatura.

In timpul transportului asistenta se va asigura ca pacientul sta co-mod, in siguranta, avand grija sa observe aspectul fetei, respiratiei si pul-sul; mare atentie va acorda perfuziilor, tuburilor de dren, sondei vezicale

Instalarea pacientului

Se va face intr-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei intre 18-22 gradeC.

Bolnavul va fi asezat in pat in decubit dorsal, fara perna daca este operat cu rahianestezie, cu capul flectat spre dreapta, cu tavita renala alaturi.

Asistenta medicala va informa pacientul sa nu miste capul pana a doua zi. In caz de nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeina, vitamine din complexul B (B6, B12).

Asistenta medicala va masura tensiunea arteriala, respiratia, pulsul la un interval de 15 minute in primele 3 ore, apoi din ora in ora, ulterior de 2 ori pe zi.

Daca bolnavul prezinta frison, se acopera pacientul cu o patura, i se administreaza

Supravegherea pansamentului

Asistenta supravegheaza pansamentul si plaga operatorie, daca pansamentul este imbibat cu sange se anunta medicul. Mobilizarea bolnavului se face cat mai precoce, gradat, chiar din prima zi dupa interventie.

Reluarea alimentatiei

Se face cat mai curand posibil. In prima zi operatul trebuie sa bea numai lichide naindulcite in cantitati mari.

In urmatoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, piureuri.

In a 4-a zi de la operatie, daca bolnavul a avut scaun si daca nu varsa, alimentatia va fi normala. Are voie sa manance iaurt, branza de vaci, carne fiarta sau fripta.

Reluarea tranzitului intestinal

Se face in mod normal la 48-72 de ore de la operatie.daca tranzitul nu se reia, se va administra amestec litic ( Plegomazin – 1 fiola + Propanolol – 1 fiola + ser fiziologic).

Supravegherea plagii operatorii

Supravegherea evolutiei plagii operatorii se va face zilnic.

Daca plaga operatorie este supla, nedureroasa, iar pansamentul este curat, atunci pansamentul va fi schimbat la 2 zile.

Reechilibrarea hidroelectrolitica

Consta in restabilirea sau mentinerea volumului si compozitiei normale a lichidelor organismului atunci cand aparatul este insuficient.

Pentru a preveni riscul infectiei se vor administra antibiotice profilactic.

Se vor respecta cu strictete regulile de asepsie si antisepsie.

CAPITOLUL IV

4.1 PREZENTAREA CAZULUI DE BOALA

4.2. PLAN DE INGRIJIRE

4.3. SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

4.4. ALIMENTATIA BOLNAVULUI

4.5. EXAMENUL DE LABORATOR

4.6. INVESTIGATII PARACLINICE

4.7. TRATAMENT MEDICAMENTOS

CAPITOLUL V

CONCLUZII

5.1 Evaluare finala

Pentru intocmirea acestei lucrari am luat in studiu teoretic cazul unui pacient cu diagnosticul de adenom de prostata. Studiul a fost facut pe un pacient in varsta de 64 de ani, iar problemele intalnite au fost:

Perturbarea actului mictional

Perturbarea somnului

Risc de infectii

Discomfort

Deficit de cunostinte

Nevoile primordiale afectate sunt :

Nevoia de a elimina

Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

Nevoia de a dormi si a se odihni

Nevoia de a invata cum sa isi pastreze sanatatea

In cadrul desfasurarii procesului de nursing, obiectivele principale pe care mi le-am propus sa le rezolv sunt: somn odihnitor, sa prezinte o eliminare adecvata, sa fie educat sa respecte tratamentul recomandat, sa nu prezinte infectii urinare, sa prezinte o stare de bine psihic.

In timpul spitalizarii pacientului i-au fost efectuate urmatoarele analize de laborator : Vsh, Hb,Ts,Tc, si examene clinice precum tuseul rectal,urografia si ecografia.

Pacientul a beneficiat de tratament cu Prostamax, Prostamol uno,Diazepam si Tadenan.

In vederea atingerii tuturor obiectivelor, interventiile autonome si delegate ale nursei au avut ca scop urmarirea si notarea functiilor vitale, educatia sanitara a pacientului si asigurarea alimentatiei si igienei corespunzatoare.

In urma ingrijirilor acordate, s-a constatat ca starea lor la externare s-a ameliorat, pacientul prezentand mictiuni fiziologice in numar de 4-5 in 24 h, fara efort si cu jet urinar puternic.

Planul de injrijire este parte integranta din planul terapeutic stabilit de medic si este adaptat modului conceptual al Virginiei Henderson care presupune ca in exercitarea profesiei de asistent medical sa se creeze o ambianta, unde valorile, obiceiurile, religia si credinta individului trebuie respectate.

Acest lucru presupune o colaborare permanenta cu bolnavul si o cunoastere amanuntita a nevoilor si necesitatilor acestuia.

5.2. Concluzii generale

Adenomul de prostata este o tumora benigna ce afecteaza barbatii peste 40 de ani. Adenomul de prostata afecteaza atat viata privata si familiala, cat si viata sociala. Simptomele sunt neplacute, cresc discomfortul, afecteaza imaginea de sine a barbatului,deci si felul in care acesta relationeaza cu partenera de viata, familia si prietenii. Imaginati-va ca un barbat cu HBP nu se simte in largul lui, are probleme urinare, sexuale (motiv pentru care ii scade stima de sine), poate ajunge dependent de prezenta in apropiere a unei toalete, de obicei nu cauta ajutor specializat, iar acest fapt il face sa isi piarda calitatea vietii si a relatiei de cuplu.

Putem spune asadar ca HBP este mai degraba o suferinta a cuplului, initierea tratamentului devenind o necessitate pentru ambii parteneri. Medicul urolog este singurul in masura sa recomande terapia optima deoarece acesta opereaza cu anumite scoruri care stabilesc exact stadiul bolii, starea generala de sanatate a bolnavului si cea mai buna modalitate de tratament.

BIBLIOGRAFIE

1. Balta, Georgeta, Metaxatos A., Kyovski A. ”Tehnici de ingrijire generala a bolnavilor’’ Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1983

2. Balta, Georgeta, Antoaneta Metaxatos, Aglaia Kyovoski. 'Tehnici de Ingrijire speciale a

bolnavilor' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1983

3. Daschievici, Silvian, Mihailescu, Mihai- “Manual pentru cadre medii si scoli sanitare postliceale”, Editura Medicala 2009.

4. Florin Chiru, Sorin Simion, Crin Marcean, Elena Iancu. „Urgentele Medicale, Manual de sinteza pentru asistenti medicali” – Volumul I. Editura R.C.R. Print, Bucuresti 2003.

5. Florin Chiru, Sorin Simion, Crin Marcean, Elena Iancu. „Urgentele Medicale, Manual de sinteza pentru asistenti medicali” – Volumul II. Editura R.C.R. Print, Bucuresti 2003.

6. Grigoriu, M. Vasile, “Chirurgie Si Specialitati Înrudite”, editura Didactica Si Pedagogica, Bucuresti, 1993

7. Mozes, Carol ,,Tehnica ingrijirii bolnavului’’ Editura Viata Medicala Romaneasca, 2007

8. Titirca, Lucretia „Urgente medico chirurgicale’’ Editura medicala, Bucuresti, 1993

9. Titirca, Lucretia ,,Ghid de nursing’’ Editura Viata Medicala Romaneasca, 2006

10. Titirca, Lucretia „Breviar de explorari functionale si ingrijiri speciale acordate bolnavului”,

Editura Viata Medicala Romaneasca. Bucuresti. Editia 1994.

11. Titirca, Lucretia ,,Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali” 2005, Editura Viata Medicala Romaneasca

12. Titirca, Lucretia „Îngrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali”, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 2006

13. Titirca, Lucretia. Urgente medico-chirurgicale pentru cadre medii. Editura Viata medica romaneasca. Bucuresti. Editia 2004. ,,

14. Paul Ong, Bernie Garett, Debby Allen “Ghidul clinic al asistentului medical”. EdituraFarma Media 2010.