Observatii Privind Principalele Boli Infectioase Intr O Unitate de Crestere a Suinelor

Medicina

Observatii Privind Principalele Boli Infectioase Intr O Unitate de Crestere a Suinelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Observații privind principalele boli infecțioase într-o unitate de creștere a suinelor

CUPRINS

PARTEA I. CONSIDERAȚII GENERALE

CAP. 1 EXAMINAREA COMPORTAMENTULUI SUIN, SEMIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV ȘI RESPIRATOR, AL ACESTUIA

1.1 Tipuri comportamentale ale suinelor

1.2 Semiologia aparatului digestiv al suinelor

1.3 Semiologia aparatului respirator la suine

CAP. 2 PRINCIPALELE AFECȚIUNI DIGESTIVE ȘI RESPIRATORII, ÎNTÂLNITE ÎNTR-O UNITATE DE CREȘTERE A SUINELOR

2.1 Afecțiuni digestive

2.2 Afecțiuni respiratorii

2.3 Măsuri profilactice și de combatere

Partea II CERCETĂRI PROPRII

CAP.3 . SCOPUL LUCRĂRII

CAP.4 MATERIALE ȘI METODE

4.1. Locul de practică

4.2. Aspecte tehnologice generale privind creșterea suinelor în ferma Premium Porc SRL

4.3. Materialul biologic utilizat

4.4. Metode de examinare clinică

CAP.5. REZULTATE ȘI DISCUȚII

5.1. Aspecte clinice și epidemiologice la purceii cu vârsta 0-28 zile

5.2. Aspecte clinice și epidemiologice la purceii cu vârsta 28-60 de zile

5.3. Aspecte clinice și epidemiologice la purceii cu vârsta 60-90 de zile

CAP.6. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În condițiile creșterii intensive a porcului, prin concentrarea efectivelor, nu este suprinzătoare apariția diverselor boli, dintre care o pondere importantă o reprezintă gastroenteritele. Factorul morbid poate disemina în efectivul de animale un procent de mortalitate ridicat, scăderea producției de carne și implicit ineficiență economică.

PARTEA I. CONSIDERAȚII GENERALE

CAP. 1 EXAMINAREA COMPORTAMENTULUI SUIN, SEMIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV ȘI RESPIRATOR, AL ACESTUIA

În creșterea suinelor, examinarea comportamentală a acestora are o mare importanță, întrucât în unitățile cu efective mari condiționează indicatorii de producție, implicit pe cei economici.

Comportamentul este o manifestare specifică fiecărui animal, ca răspuns laanumite evenimente ce au loc în organism sau în imediata lui apropiere. Elementele care trebuie luate în considerare, cu implicații asupra comportamentului sunt: aglomerările mari de animale, intensitatea mare a zgomotelor, spații foarte reduse ce limitează mișcarea, microclimatul dirijat, tratamente periodice, contactul relativ redus între om și animal, etc.

Creșterea în sistem gospodăresc elimină o parte din aceste neajunsuri, deoarece omul deține foarte multe informații asupra comportamentului fiecărui animal, având posibilitatea satisfacerii lor.Variabilitatea indivizilor asigură condiții pentru o selecție a suinelor și în funcție de comportament ( S. Traian, B. Păsărin, 2004).

Întrucât suinele sunt animale monogastrice, semiologia aparatului digestiv necesită o atenție mărită. Nutrețurile alterate, mucegăite, împreună cu spațiile de cazare insalubre, pot duce la apariția afecțiunilor gastrice și avorturilor.Pe lângă calitatea nutrețurilor și forma de prezentare are un rol important, deoarece o finețe mai mare a măcinișului determină o creștere a ulcerelor gastrice și în același timp o cantitate mai mare de praf în adăpost, fapt ce contribuie la apariția afecțiunilor respiratorii.

Prezența în hrană a micotoxinelor influențează în mod direct sănătatea suinelor, întrucât scad imunitatea și provoacă tumori la ficat.

În cazul purceilor înțărcați, alimentația necorespunzătoare asociată cu umiditate ridicată și lipsa ventilației, provoacă diareea nutrițională, produsă de E. coli( după I. M. Pop, P. Halga, T. Avarvarei, 2006).

1.1 Tipuri comportamentale ale suinelor

Tipurile de comportament sunt în număr de 10, acestea fiind: alimentar, de eliminare, sexual, maternal, de solicitare, agonistic, de imitare, de integrare, de investigare și comportamentul anormal.

Comportamentul alimentar se manifestă prin caracteristicile legate de prehensiunea hranei și de adăpare, iar în cadrul lor de durata și preferința consumării nutrețurilor. Având un puternic simț olfactiv, suinelor vor consuma mai întâi nutrețurile dulci.

Fiind animale lacome, acestea se vor îngrămădi într-o parte a jgheabului chiar dacă este suficient loc de furajare, despărțirea pe zone a acestuia fiind necesară.

Suinele au nevoie de aproximativ 20 de minute pentru a-și consuma tainul, timp în care are loc și o omogenizare a nutrețului. În mod normal, dupa terminarea hranei, aceștia vor consuma și apa.

Cu prilejul consumului de hrană și apă se va stabili și ierarhia de grup, având la bază interrelația dominanță-subordonare.

Prin întocmirea rețetelor dezechilibrate și administrarea acestora la ore diferite, poate fi afectat comportamentul alimentar, fapt ce determină apariția agresivității. Aceasta se manifestă prin caudofagie și mușcături puternice asupra întregului corp.

Comportamentul de eliminare este legat de manifestările specifice ale defecării și micțiunii.

Atunci când suinele beneficiază de tehnologii adecvate de întreținere și primesc o atenție minimă din partea personalului, acestea pot fi considerate cele mai curate mamifere.

Pentru defecare și urinare, suinele vor căuta întotdeauna un loc mai retras, mai întunecos și mai umed față de restul boxei.

Dacă spațiul de odihnă va fi în permanență uscat și personalul va dirija animalele în zona grătarelor, boxa se va păstra curată. Se recomandă ca suzeta de adăpare să se amplaseze deasupra gratarelor, iar hrănitorul în zona uscată. Obișnuirea animalelor cu zonele de defecare se va face cât mai devreme, pentru a deprinde un reflex condiționat.

Comportamentul sexual se manifestă o dată cu apariția căldurilor.O dată cu apariția

căldurilor, femelele prezintă un comportament caracteristic, manifestându-se prin agitație, salivație, grohăit, edemațierea vulvei, etc. La vederea masculului, acestea prezintă reflexul de imobilitate. La rasele perfecționate, aceste manifestări sunt mai slab evidențiate.

Introducerea unui vier în boxa femelelor nu conduce la apariția conflictelor, însă dacă se introduce o femelă într-o boxă cu mai mulți vieri, pot apărea conflicte între masculi datorită interesului față de femelă. Vierușii folosiți prea devreme la montă, se vor epuiza mai repede și vor avea material seminal de calitate slabă, iar scrofițele fecundate devreme vor rămâne nedezvoltate.

Comportamentul maternal se manifestă prin atenția scroafelor cu purceii. Acestea vor

avea un temperament vioi și vor proteja purceii în cazul unor pericole sau condiții nefavorabile de mediu. Acestea sunt atente cu purceii, făcându-și loc cu grijă înainte de a se așeza.Numărul zilnic de supturi este de aproximatic 30 ori în prima saptămână apoi se reduce la 15 în a cincea săptămână. Durata totală a suptului este de aproximativ 30-40 secunde, fiind anticipate de un masaj activ al purceilor asupra mameloanelor.Guițatul purceilor face scroafa atentă, iar în caz de pericol se va interpune între purcei și dușman. Guițatul insistent al purceilor va face ca scroafa să se așeze în decubit lateral în vederea alăptării.

Temperamentele limfatic și dezechilibrat al scroafelor vor determina striviri de purcei chiar consumarea acestora. O mamă bună va slăbi cel mai mult în perioada de alăptare mobilizându-și rezervele corporale.

Comportamentul de solicitare se bazează pe emiterea de semnale sonore din partea

purceilor în caz de ajutor. Acest comportament se întâlnește cu precădere la purcei, atunci când sunt îndepărtați de la mamelon. În apropierea orelor de supt sau furajare, purceii vor emite semnale specifice. Orice separare de grup a unui individ sau mai mulți, în primele săptămâni de viață vor determina intensificarea semnalelor sonore.

Comportamentul agonistic se manifestă prin acțiunile de atac și fugă. Conflictele apar de

obicei în timpul hrănirii, mai mulți indivizi dorind același front de furajare. Lotizările pe categorii de vârstă, greutate corporală, sex și tip comportamental, pot elimina majoritatea conflictelor sau le pot reduce. Conflictele au rolul de a stabili ierarhia de grup, ceea ce constituie un element pozitiv, întrucât nu se mai reiau luptele. Prin încetarea luptelor nu se mai consumă energie în plus, fapt ce duce la creșterea în greutate.

Agresivitatea se poate reduce prin lotizări corecte, prin asigurarea suficientă a fronturilor de furajare și prin asigurarea condițiilor optime de viață.

Tipul agonistic nu urmărește consolidarea acțiunilor de grup, dar în caz de pericol, grupul se mobilizeaza mai eficient prin activitatea celui din vârful ierarhiei.

Comportamentul de imitare poate fi considerat și folositor dar și dăunător. Stimularea

reciprocă se bazează pe simțul văzului și al auzului.Chiar daca nutrețul nu este de cea mai bună calitate, consumul lui de către o parte dintre indivizi, poate stimula și pe alți indivizi.

Defecarea și micțiunea în zona grătarelor pot fi preluate de majoritatea indivizilor.

Introducerea în boxă a unui individ care știe să folosească sistemul de adăpare tip suzetă contribuie la învățarea ușoară a celorlalte animale.Ca manifestare nedorită este sesizată caudofagia, ce se poate extinde în toată boxa. Pe lângă faptul că animalele rămân fără coadă, acestea percep gustul sângelui și pot duce la răniri grave ale indivizilor.

Comportamentul de integrare se manifestă de obicei la scroafele în ultima parte a

gestației și la animalele bolnave. Atât în cazul scroafelor cât și a animalelor bolnave, acestea vor căuta medii mai bune de viață, locuri mai liniștite pentru evitarea suferințelor. Scroafele vor căuta locurile liniștite în vederea desfășurării actului de parturiție, iar cele bolnave pentru evitarea stresului și a dușmanilor.

Comportamentul de investigație apare în urma hrănirii cu diferite nutrețuri. Suinele vor

căuta componentele plăcute ”răscolind” tot nutrețul. Animalele se orientează cu ajutorul mirosului, auzului și văzului. Râmatul este o manifestare specifică, fiind utilizat cu foarte mare intensitate.

Comportamentul anormal apare în urma alterării stimulilor normali, manifestându-se prin

masturbație, ”homosexualitate”. Acest comportament apare în urma întreținerii în grup a masculilor sau a dirijarea greșită în vederea recoltării materialului seminal.

Toate tipurile de comportament, mai puțin cel agonistic, adună animalele în grup, fapt ce conduce la consolidarea vieții de turmă(S. Traian, B. Păsărin, 2004).

1.2 Semiologia aparatului digestiv al suinelor

Solicitările mediului extern sau intern, pot perturba buna funcționare a organismului animal. O dată apărute, organismul reacționează, apoi încearcă să reziste și să se adapteze.

Prin examenul fizic al aparatului digestiv se apreciază starea fiziologică a căilor digestive, a compartimentului gastric și intestine, cât și a glandelor anexe.

Examinarea aparatului digestiv se poate face prin inspecție, palpație, percuție și mai rar prin sondaj gastric și examen radiologic.

Animalele sănătoase prezintă un comportament normal în timpul hrănirii, recunosc personalul și comenzile acestora.

Schimbarea mediului, înțărcarea, schimbarea bruscă a furajului cât și în cazul unor afecțiuni, pot determina scăderea temporară a apetitului. De asemenea, apariția unor persoane străine, cât și a zgomotelor prea puternice pot duce la comportamente deplasate.

Examinarea abdomenului prin inspecție se face din lateral, din față și din spate. Se apreciază forma, simetria, deformările locale și mișcările. În cazul supraîncărcărilor cu nutrețuri, volumul stomacului este mărit asimetric, iar în cazul ascitelor apare dilatația bilaterală a toracelui.Deformările locale mai pot fi date și de acumulările de gaze, hernii, edeme, abcese, etc.

Prin inspecție se remarcă zgomotele digestive exagerate, prezente în indigestii sau diferite procese fermentative( V. Vulpe, 2012).

Palpația se execută pe animalul contenționat, prima dată superficial pentru a se obișnui animalul, apoi profund. Prin palpație se apreciază temperatura, mișcările și sensibilitatea dureroasă. În cazul afecțiunilor gastrice acute, animalul refuză palpația prezentând contractura abdomenului.

La palpația prin lovire a abdomenului, în cazului acumulărilor de lichidrmina scăderea temporară a apetitului. De asemenea, apariția unor persoane străine, cât și a zgomotelor prea puternice pot duce la comportamente deplasate.

Examinarea abdomenului prin inspecție se face din lateral, din față și din spate. Se apreciază forma, simetria, deformările locale și mișcările. În cazul supraîncărcărilor cu nutrețuri, volumul stomacului este mărit asimetric, iar în cazul ascitelor apare dilatația bilaterală a toracelui.Deformările locale mai pot fi date și de acumulările de gaze, hernii, edeme, abcese, etc.

Prin inspecție se remarcă zgomotele digestive exagerate, prezente în indigestii sau diferite procese fermentative( V. Vulpe, 2012).

Palpația se execută pe animalul contenționat, prima dată superficial pentru a se obișnui animalul, apoi profund. Prin palpație se apreciază temperatura, mișcările și sensibilitatea dureroasă. În cazul afecțiunilor gastrice acute, animalul refuză palpația prezentând contractura abdomenului.

La palpația prin lovire a abdomenului, în cazului acumulărilor de lichid, apare ”senzația de val”, iar în cazul gestației sau a tumorilor de mare volum apare senzația de ”bloc de ghiață”.

Percuția ne oferă sunete clare atunci când abdomenul este sănătos, sunete mate atunci când abdomenul este supraîncărcat cu nutreț.

Examenul intestinelor urmărește forma și volumul abdomenului, caracterul defecării și aspectul fecalelor.

Examinarea ficatului la suine este dificilă datorită stratului de grăsime, fiind posibilă doar la animalele tinere sau la cele slabe. În cazul cirozei hepatice, animalul prezintă o sensibilitate dureroasă la palpare.

Examinarea pancreasului este greoaie, datorită poziției acestuia. Pancreatitele acute se manifestă prin vomizări, diaree și colică. Insuficența pancreatică se caracterizează prin tulburări gastrice sub forma alternanței constipație – diaree.

1.3 Semiologia aparatului respirator la suine

Examinarea aparatului respirator se face prin examen funcțional și prin examen fizic.

Prin examinarea funcțională se apreciază tusea, jetajul, zgomotele respiratorii, aerul expirat, etc.

Tusea apare în urma iritării mucoasei din zona tusigenă( faringe, laringe, trahee, bronhii) și poate fi rară în bolile cronice sau frecventă în inflamațiile laringiene sau bronșice. În funcție de natura procesului inflamator, tusea poate fi uscată sau umedă atunci când se găsesc secreții pe căile aerofore.

Jetajul apare sub formă de secreție, preponderent în perioadele călduroase, sau în urma unui efort prelungit. Acesta poate apărea brusc în cazul rinoragiei sau edemului pulmonar și progresiv, în cazul inflamației căilor respiratorii anterioare. Jetajul poate fi abundent sau redus de natură seroasă, muco-purulentă, hemoragică sau alimentară.

Zgomotele respiratorii apar atunci când pe zona faringiană se întâlnesc secreții fluide sau când lumenul unui segment respirator se îngustează. Prin iritarea mucoasei de către particule fine de praf sau nutreț, apare o expirație forțată și zgomotoasă, denumită strănut.

În cazul aerului expirat se analizează intensitatea, mirosul și temperatura acestuia. În cazul în care mirosul provenit din aerul expirat este respingător, acesta poate proveni din procese supurative sau în caz de parodontită. Temperatura aerului expirat este ridicată atunci când animalul se află în stări febrile, și coborâtă în hipotermie sau stări toxice grave.

Prin examinarea fizică se analizeează zona nasului, sinusurilor, laringelui, traheei, precum și zona toracelui.

Inspecția nasului constă în examinarea formei, volumului, simetriei, integrității, umidității, orificiilor nazale, etc.

Fiziologic, nasul trebuie sa fie umed iar în stări febrile acesta apare uscat, mat sau rugos, cu exfolieri. Mărirea nasului în volum se datorează edemului inflamator, rahitismului, rinitei, pastereulozei. Mărirea nasului cât și tumefacțiile acestuia conduc la reducerea orificiilor nazale. Umiditatea în exces a nasului apare doar în diferite procese inflamatorii.

Animalele cu sinuzită frontală se manifestă prin înclinarea îndelungată a capului. În colecții purulente, prin percuție, se obține un sunet mat, iar prin aplecarea capului apar brusc sub formă de jetaj.

Prin inspecția laringelui se urmărește ușurința cu care animalul respiră. În cazul de laringită, apare temperatura locală și sensibilitatea dureroasă, iar prin percuție apare un sunet submat.

Prin examinarea traheei se urmărește integritatea acesteia. În stare normală, prin percuție, se obține un sunet atimpanic, pe când în stare patologică se obține un sunet submat. Se apreciază suflul traheal fiind mai slab ca tonalitate față de suflul laringian.

Zona toracelui se examinează prin palpație de tip monomanual. În stare patologică, animalul prezintă temperatură locală, sensibilitate dureroasă, deformări puțin vizibile și freamăt.

Modificările de volum apar în cazul emfizemului pulmonar, în cazul indigestiilor stomacale sau în hipetrofia ficatului.

CAP. 2 PRINCIPALELE AFECȚIUNI DIGESTIVE ȘI RESPIRATORII, ÎNTÂLNITE ÎNTR-O UNITATE DE CREȘTERE A SUINELOR

Unele boli infecțioase se transmit în condiții particulare, iar altele se transmit foarte ușor denumite boli infecto-contagioase sau doar boli contagioase. Bolile contagioase se pot transmite foarte ușor, încât, într-un timp relativ scurt, poate cuprinde un număr însemnat de animale.

O importanță în cunoașterea bolilor infecțioase este foarte benefică, deoarece pierderile economice prin morbiditate, mortalitate, sacrificări de necesitate, sechele și scăderea productivității sunt foarte mari.

În ultimile decenii, evoluția bolilor infecțioase a fost influențată de mai mulți factori:

Condiții socio-economice noi, extinderea raselor perfecționate precoce și foarte productive, creșterea în sistem intensiv-industrial;

Apariția unor mutante microbiene cu proprietăți patogene noi, poluare microbiologică, apariția rezistenței la substanțele antiinfecțioase;

Intensificarea traficului internațional de animale sau produse de orgine animală, de multe ori insuficient controlate.

În producerea procesului infectuos, participă 3 factori: agentul infecțios, organismul

gazdă și mediul ambiant, între acești factori existând relații interne ce leagă gazda de agentul patogen și relații externe care prin diferite mecanisme, potențează activitatea agentului infecțios sau scad rezistența gazdei. Agentul infecțios poate fi reprezentat de microorganisme patogene, condiționat patogene sau saprofite.

Procesul complex prin care microorganismele se manifestă are la bază 2 categorii de factori:

Factori constituționali care la rândul lor cuprind factori determinanți de specie și factori individuali;

Factori dobândiți denumiți și factori specifici, pe care individul îi capătă în timpul vieții.

Factorii de mediu extern intervin asupra viabilității, conservării și propagării agenților infecțioși, influențând favorabil sau nu, rezistența antiinfecțioasă.

2.1 Afecțiuni digestive

Enterita cu enterovirus, este o boală cu sensibilitate crescută la tineretul suin în vârstă de

4-5 săptămâni. Transmiterea virusului se face prin materiile fecale, prin fetușii mumifiați sau prin actul montei, vierii putând fi purtători ai acestui virus. Evoluția virusului este beningnă, dar poate fi și malignă atunci când apare agalaxia în cazul scroafelor sau când se complică cu Escherichia coli.

Purceii prezintă vomă, diaree, deshidratare și slăbirea progresivă a acestora. Scroafele prezintă apetit scăzut, diaree și stare de apatie.

Pesta porcină clasică sau ciuma porcilor este o boală foarte contagioasă evoluând de

obicei epizootic, rapid, la distanțe foarte mari și sub formă gravă. Transmiterea virusului se face prin alimente contaminate și apă, prin porcii bolnavi și cei aparent sănătoși purtători de virus, prin vaccinări în serie. Un pericol foarte mare în transmiterea virusului îl constituie porcii aparent sănătoși, întrucât aceștia nu beneficiază de măsuri restrictive, fiind considerați nepericuloși. Eliminarea virusului se poate face și după vindecarea acestora timp de 20-30 de zile ajungându-se până la 95 de zile în cazul pestei cronice.

Formele evolutive ale pestei porcine sunt: supraacută, acută, subacută, și cronică.

În cazul formei supraacute, aceasta se întâlnește mai rar, manifestându-se prin hipertermie, anorexie, epistaxis și somnolență. În cazul tineretului porcin, aceștia se manifestă prin țipete, convulsii, agitație crescută, moartea survenind în 1-2 zile.

Forma acută se întâlnește cel mai des manifestându-se prin puls accelerat, apetit capricios și apatie. Mobilitatea acestora este greoaie, deplasându-se cu greu spre jgheabul de furajare, coada desfredelită și urechile atârnânde. Vierii prezintă edem al furoului deoarece urinarea se produce în interiorul acestuia, datorită paraliziei penisului. După primele zile de boală, apare diareea galben-verzuie, urât mirositoare, uneori alternând cu constipație și vomizări de culoare galbenă, cu multă bilă.

Forma subacută apare îndeosebi la porcii adulți, către sfârșitul epizootiei cu o evoluție de 10-30 zile. Apare ca o alternanță între diaree și constipație, diareea fiind la început alimentară, apoi apoasă, mucoasă, uneori hemoragică.

Forma cronică apare la animalele incomplet imunizate sau spre sfârșitul epizootiei, manifestându-se prin apetit capricios, pică, sete pronunțată și diaree urmată de constipație. Evoluția formei cronice este de 2-3 luni, cu 50% cazuri de mortalitate, chiar mai mult.

Diareea neonatală a purceilor determină mortalitate crescută în rândul purceilor de 1-4

săptămâni. Sursa de infecție o constituie scroafele purtătoare și eliminatoare de materii fecale. Purceii bolnavi prezintă materii fecale de culoare galben-albicioasă, consistență păstoasă și sunt eliminate continuu. Pe lângă diaree, purceii prezintă vomismente și deshidratare. Procentul de mortalitate poate fi influențat de intervențiile secundare bacteriene( Escherichia coli).

Gastroenterita transmisibilă a porcului sau boala lui Doyle-Hutchings, este o boală foarte

contagioasă, manifestându-se prin diaree profuză, vomismente, deshidratare și mortalitate ridicată. Contaminarea se face prin consumul hranei și a apei infectate, putându-se face și pe cale respiratorie, prin aerosolii infectați. Porcii bolnavi elimină virusul prin toate secrețiile și excrețiile timp de aproximativ 14 zile, ajungându-se până la 104 zile. Îmbolnăvirile au un caracter exploziv, cu un procent de mortalitate de 100% în cazul purceilor de până la 14 zile și scăzută în cazul adulților. În stadiile avansate ale bolii, cu puțin înainte de moarte, purceii prezintă fecale apoase eliminate fără efort, păr zbârlit și tulburări nervoase manifestate prin rigiditate musculară și pareze.

Gastroenterita se transmite foarte ușor, motiv pentru care mai este denumită și „boala vizitatorilor”.

Dizenteria spirochetică suină, cunoscută sub numele de gastroenterită hemoragică

necrotică, diareea neagră sau dizenteria hemoragică, este o boală infecțioasă ce afectează suinele, manifestată prin diaree muco-hemoragică și inflamația hemoragico-necrotică a intestinului gros.

Boala afectează toate categoriile de suine, însă receptivitatea cea mai mare o au purceii cu vârsta de 10-16 săptămâni și greutatea de 50-60 kg. Sursa de infecție o constituie animalul bolnav, care elimina spirochetele prin materiile fecale. Un vector principal în transmiterea acestei boli îl constituie șoarecele, care o dată contaminat, va elimina spirochete pe toata durata vieții, contaminând întreg efectivul. Infecția poate apărea în cadrul fermei și prin autovehicule sau utilaje agricole, furaje și apa, sau alte obiecte contaminate.

Dizenteria spirochetică poate evolua supraacut, acut, subacut, cronic și inaparent.

Forma supraacută apare la purceii sugari asociată și cu alte enteropatii infecțioase. Boala apare brusc și se manifestă prin eliminarea de fecale fluide de culoare roșie. Purceii se deshidratează rapid, refuză suptul, adoptă decubitul lateral și au părul zburlit. Asociată cu alte boli, moartea survine în 2-3 zile.

Forma acută se întâlnește la tineretul în vârstă de 10-12 săptămâni și se manifestă prin diaree mucohemoragică, cu eliminare de coaguli sangvini. Porcul bolnav este agitat, prezentând o sensibilitate exagerată a abdomenului. Deși au sete exagerată, se deshidratează rapid, rămân mult timp în decubit, iar moartea poate apărea în aproximativ 50% din cazuri.

Forma subacută se manifestă la categoriile de peste 40 kg prezentând diaree mucilaginoasă, uneori cu strii de sânge, culoarea fiind roșie spre brun. În cazul în care nu apare o vindecare spontană, survine moartea.

Forma cronică apare la porcii grași și se manifestă printr-o diaree pasageră, iar dezvoltarea corporală este lentă, neuniformă.

Forma inaparentă se întâlnește la adulți și la reproducători neexprimând simptome de boală, fiind sursele cele mai importante de contaminare cu spirochete.

Enterita proliferativă suină este întâlnită în primele săptămâni la purceii de după

înțărcare. Apariția acestei boli se datorează factorilor de stres( transportul animalelor, lotizare, schimbarea regimului alimentar, variații de temperatură). Cazurile frecvente de slăbire corporală din cauza anorexiei și diareelor, sunt însoțite de inflamații și necroza mucoasei intestinale. În cazul de adenomatoză complicată, apar perforări la nivelul peretelui ileal hipetrofiat, determinând apariția peritonitei cu sfârșit mortal. Animalele cu semne clinice de enterită proliferativă necomplicată se pot vindeca în aproximativ 6 săptămâni.

Salmoneloza suină, boală infecțioasă contagioasă, se manifestă prin febră și tulburări

digestive. Boala apare în mod natural mai ales la purceii de 2-4 luni și foarte rar după vârsta de 6 luni. Sursa de contaminare o reprezintă purtătorii de salmonele și fecalele. O sursă de infecție poate fi și scroafele purtătoare, care transmit infecția și purceilor în perioada alăptării. Prin lotizări, boala se răspândește prin contactul purceilor bolnavi cu cei sănătoși. Boala poate apărea spontan sau poate fi favorizată de adăposturile reci, umede, suprapopulare, carențe alimentare, înțărcare bruscă, transporturi obositoare.

O dată contaminați, purceii manifestă febră, apetit redus, vomitări, diaree, apare cianoza pielii la urechi, rât, abdomen, scrotum, ongloane cât și tulburări respiratorii de genul tusei, respirației accelerate. Animalul slăbește, extremitățile urechilor pot cădea datorită necrozei, moartea apărând după 10 zile de boală în peste 30% din cazuri.

2.2 Afecțiuni respiratorii

Coronaviroza respiratorie porcină este o boală infecțioasă de natură virotică, caracterizată

prin febră și tulburări respiratorii cu leziuni de bronhopneumonie. Virusul afectează purceii înțărcați în vârstă de 5-10 săptămâni, dar poate fi întâlnit la toate categoriile de vârstă.

Virusul este eliminat prin secrețiile căilor respiratorii de către animalele bolnave și de cele trecute prin boală, contaminarea realizându-se direct, pe cale respiratorie.

După apariția virusului, animalele manifestă hipertermie, abatere, tuse, cu fenomene respiratorii slab exprimate.

Sindromul respirator și encefalic cunoscut sub numele de sindromul porcului răgușit sau

sindromului porcului lătrător se caracterizează prin tulburări respiratorii și nervoase.

Purceii sugari manifestă o respirație bucală, slăbirea picioarelor cu tremurături musculare și ticuri nervoase. Suinele cu vârsta cuprinsă între 6 săptămâni și 6 luni prezintă febră, respirație chinuitoare și tuse seacă neproductivă.

Scroafele și vierii manifestă febră, salivație filantă sau spumoasă, scurgeri nazale de natură mucopurulentă, sanguinolentă sau seroasă.

Răspândirea virusului se face prin salivă, urină, secreții faringiene și bronhice, cât și prin materialul seminal. Pătrunderea în organism a virusului, se face pe cale bucală și transcutanat prin acțiuni sanitar-veterinare.

Gripa suină este o boală foarte contagioasă, afectând suinele de toate vârstele

caracterizată prin febră, abatere, tuse, dispnee, sfârșind în cele mai multe cazuri prin vindecare. În cursul epidemiei, suinele manifestă stagnare sau regres în sporul de greutate, fapt ce duce lapierderi economice și nu din cauza mortalității ci a costului tratamentului.

În cazul porcilor bolnavi, virusul este prezent în pulmoni și în secrețiile căilor respiratorii, contaminarea făcându-se direct pe cale aerogenă.

Boala apare în timpul primăverii și iernii, datorită umezilii și a temperaturilor scăzute asociate cu alimentația carențată sau schimbarea bruscă a condițiilor de întreținere. Apariția gripei se face sub 2 forme: benignă și malignă.

Forma benignă se manifestă prin febră, inapetență, jetaj seros și dispnee cu o durată a bolii de 7-10 zile. De obicei boala se termină prin vindecare.

Forma malignă debutează prin febră, abatere și anorexie. Animalele manifestă mobilitate slăbită sau prezintă capul aplecat. La nivelul nasului apare o secreșie seromucoasă, abundentă, de multe ori spumoasă. Datorită tumefierii mucoasei nazale, animalele respiră greu, strănută și prezintă epistaxis. Porcii bolnavi slăbesc rapid și mor epuizați după 1-2 săptămâni sau se pot vindeca încet, rămânând subdezvoltați și cu tulburări respiratorii. Scroafele gestante pot produce avort în masă, sau fătări de purcei neviabili.

Boala lui Aujeszky este o viroză caracterizată prin stare septicemică și fenomene

nervoase grave la tineret, iar la adulți apar tulburările respiratorii și genitale. Virusul se transmite prin scurgeri nazale și urină, fecalele nefiind virulente. Acesta se regăsește sub formă latentă, dar în cazul unor excitații diverse, virusul se reactivează. Animalele trecute prin boală pot elimina virusul mai multe săptămâni, chiar luni.

Un vector important în transmiterea bolii, îl constituie șobolanul, care o dată contaminat transmite la rândul lui virusul tot prin urină. Contaminarea animalelor sănătoase se poate face prin contact direct cu animalele bolnave( montă), prin inhalarea prafului virulent din adăposturi sau prin consumul de lapte virulent în cazul purceilor sugari. În cazul infecției intrauterine, fetușii mor.

De obicei boala evoluează enzootic, cu caracter exploziv, dar după un timp aceasta se temperează. După categoria de suine, boala se manifestă astfel:

Purceii în vârstă de până la 2 săptămâni prezintă tremurături, spumozități bucale, decubit

lateral, învârtiri în manej, vomitări, nu sug și mor în maximum 24 de ore.

Purceii de peste 2 săptămâni manifestă inapetență, febră, dromomanie, mers încontinuu

lovindu-se de obstacole, pupile dilatate, prezentând sensibilitate nervoasă la zgomote sau atingere. Durata bolii este de 1-2 zile, chiar mai mult, terminându-se cu moarte.

Tineretul cu vârsta cuprinsă între 2-4 luni manifestă aceleași simptome cu cele ale

purceilor în vârstă de 2 săptămâni, însă de intensități mai reduse.

Grăsunii debutează cu febră, inapetență, tuse, jetaj, vomitări, diaree sau constipație.

Uneori pot apărea nesiguranță în mers sau alte manifestări nervoase mai grave.

Porcii adulți manifestă apetit scăzut, vomismente, diaree, strănut, respirație de tip

abdominal cu adoptarea poziției ”câinelui șezând”. Vindecarea se poate face după 3-7 zile.

Scroafele gestante adeseori avortează, fată prematur sau dau naștere de purcei vii bolnavi.

În cazul gestației duse la bun sfârșit, scroafele manifestă agalaxie, purceii murind din lipsa laptelui. Izolat, singura manifestare a scroafelor gestante este avortul, fără alt semn de boală.

Pneumonia enzootică suină, denumită și penumonie micoplasmică, este întâlnită

frecventă la tineretul suin având o evoluție lentă cu semne de pneumonie cronică sau acută și întârzieri în dezvoltarea corporală.

Sursa de infecție o constituie animalul trecut prin boală, germenii regăsindu-se în pulmon și în cantitate mai mică în secrețiile aparatului respirator.

Suinele trecute prin boală, păstrează germenii în organism până la 6 săptămâni, eliminându-i în exterior prin tuse, strănut sau grohăit. Contaminarea se face în mod direct prin coabitarea porcilor bolnavi sau aparent sănătoși, cu porcii sănătoși tineri. Infecția poate fi favorizată de factorii zooigienici și de sezon, apărând mai des în lunile reci și umede. Morbiditatea poate ajunge până la 100%, iar mortalitatea până la 50%.

Sub formă acută, boala se manifestă prin febră, apetit capricios, lipsă de mișcare și tuse. Procesul infecțios se oprește în cazul în care nu apar producții secundare, iar purceii își revin după 3-4 săptămâni.

Sub formă cronică semnele clinice sunt de intensitate redusă, tusea și dispneea, apărând în timpul deplasării sau a schimbărilor bruște de temperatură sau umiditate. Purceii cu formă cronică rămân subdezvoltați, cu sechele pulmonare de întinderi diferite.

Pleuropneumonia contagioasă suină se caracterizează prin febră, tulburări respiratorii cu

leziuni de pneumonie hemoragico-necrotică și pleurită exsudativ-fibroasă. Receptivitatea bolii o au toate categoriile de suine, însă în mod special o au cei cu vârsta de 3-5 luni. Sursa principală de infecție este animalul bolnav, care elimină cantități mari de germeni prin mucusul expectorat. Suinele trecute prin boală rămân purtătoare, germenii rămânând în amigdale și leziunile necrotice din pulmon.

Transmiterea bolii se face pe cale aerogenă prin intermediul aerosolilor, dar se poate transmite și prin alte surse de genul personal, obiecte, etc.

În cazul formei supraacute, animalele prezintă febră, cianoza urechilor, epistaxis și pot mori după 12 ore.

Forma acută se manifestă prin tulburări generale intense, abatere profundă, anorexie și decubit. Tulburările respirtorii sunt însoțite de tuse dureroasă, jetaj spumos și respirție de tip bucal. Prin insuficiența respiratorie, apar frecvent cianoza urechilor și a râtului. Evoluți poate fi favorabilă sau se poate termina prin moartea animalului.

În cazul formei cronice animalul manifestă tuse uscată, anemie și întârziere în dezvoltarea corporală.

2.3 Măsuri profilactice și de combatere

Apărarea sănătății animalelor prezintă 2 aspecte foarte importante:

Aspectul economic, prin care se urmărește eficiența economică în creșterea și exploatarea animalelor

Aspectul de sănătate, publică prin care se încearcă prevenirea transmiterii zoonozelor la om și asigurarea de alimente salubre, necontaminate și cu o reală valoare nutritivă.

Aceste obiective se pot realiza doar prin împiedicarea apariției de boli infecțioase, epizootice, limitarea extinderii și prin reducerea incidenței lor până la eradicare.

Măsurile antiepizotice se aplică diferențiat, în funcție de etiologie , de mecanismul de formare și dezvoltare a epizotiei sau de sistemul de creștere și exploatare. În cadrul unor acțiuni conjugate, ele cuprind întreg lanț epizootic, obiectivul principal fiind veriga slabă. La baza acestor măsuri stau acțiunile de împiedicare a lanțului epizootice sau întreruperea lui, realizându-se practic printr-un sistem de măsuri complexe de profilaxie și combatere.

Pentru prevenirea bolilor, se apelează la profilaxie, cuprinzând măsuri specifice sau nespecifice. Cele nespecifice se adresează tuturor factorilor infecțioși ce participă la formarea proceselor epizootice. Împotriva îmbolnăvirilor epizootice, se recurge la supravegherea sanitară veterinară în mod permanent a animalelor, la supravegherea comerțului cu animale, controlul sanitar-veterinar al produselor de origine animală, carantina animalelor și a nutrețurilor, depozitarea gunoiului și a reziduurilor zootehnice, executarea deratizării, dezinsecției și dezinfecției, respectarea parametrilor de microclimat, controlul sănătății reproducătorilor, organizarea montelor, etc. Pentru imunitate mărită, se pot administra substanțe antigenice capabile să stimuleze funcțiile de apărare naturală.

Profilaxia specifică este o modalitate practică de protejare a animalelor față de bolie infecțioase prin imunizarea acestora. Profilaxia specifică se realizează prin:

Imunizarea animalelor prin vaccinări;

Prin imunitate pasivă;

Prin profilaxie medicamentoasă.

Vaccinurile reprezintă cele mai valoroase mijloace imunoprofilactice constituite din suspensii de microorganisme, din suspensii microbiene, sau vaccinuri preparate prin inginerie genetică. Aplicate asupra animalelor, vaccinurile oferă o imunitate solidă și de lungă durată, asemănătoare animalelor trecute prin boală.

Dupa modul de preparare, vaccinurile pot fi: vaccinuri constituite din germeni vii și virulenți, vaccinuri cu germeni atenuați, vaccinuri cu microorganisme inactive și vaccinuri din toxine detoxifiate. Vaccinurile reprezintă cea mai bună metodă profilactică, iar raportul avantaj/cost este net superior oricărei alte metode.

Eficiența vaccinurilor poate fi influențată de 3 factori și anume: valoarea imunogenetică a vaccinului, răspunsul imunologic al organismului, capacitatea imunogenetică a efectivelor.

Imunoprofilaxia pasivă se poate obține cu ajutorul serurilor imune, serurilor de convalescenți, imunoglobuline serice și colostrul matern.

Profilaxia medicamentoasă poate fi folosită doar ca metodă ajutătoare, alături de celelalte metode antiepizootice. Singure, adesea sunt ineficace, de multe ori dăunătoare, manifestarea lor făcându-se pe o perioadă scurtă de timp.

Combaterea urmărește neutralizarea sau distrugerea surselor de îmbolnăvire și întreruperea căilor de transmitere a diferiților agenți patogeni. În cazul aparițiilor de boli, se aplică tratamente iar după caz izolarea animalelor bolnave, carantina, constituirea zonei epizootice, iar în cele mai grave cazuri se aplică sacrificarea animalelor bolnave.

Prin tratament se încearcă recuperarea animalelor bolnave și evitarea răspândirii focarului de infecție. Tratamentul se aplică diferențiat în funcție de natura bolii, particularitățile cazului și a focarului.

Prin izolarea animalelor bolnave sau cele suspicioase, se încearcă limitarea infecției, dacă aceasta este prezentă.

Carantina interzice accesul altor animale în zonă, accesul personalului, a utilajelor agricole, nutrețurilor, etc. făcându-se pe un anumit sector al fermei sau pe întreaga fermă.

Constituirea zonei epizootice are un rol important în apărarea efectivelor de animale sănătoase.

Sacrificarea animalelor bolnave se face atunci când nu sunt șanse de însănătoșire, iar pericolul contaminării este mare.

PARTEA A II-A, CONTRIBUȚII PROPRII

CAP.3 SCOPUL LUCRĂRII

Starea de sănătate a animalelor de fermă este un factor important de caracterizare a bunăstării acestora, si presupune existenta unui confort biologic minimal, fără de care nu este posibilă exprimarea integrală a vitalității și atingerea performanțelor permise de potențialul genetic al raselor și hibrizilor de animale. Aceasta înseamnă asigurarea spațiului vital indispensabil, supravegherea zilnică a tuturor animalelor, monitorizarea computerizată a factorilor de microclimat, a ventilației, consumului de furaj și de apă și aplicarea programelor de profilaxie a bolilor. (Hăbeanu M, 2013)

Programul de furajare sau manipulare a animalelor, rasa și vârsta animalului, precum și condițiile de adăpostire și echipamentele pot deveni factori de risc pentru scăderea statusului imunitar și apariția unor afecțiuni care influențează în mod categoric atât producția cât și calitatea cărnii.

Scopul lucrării a constat în evaluarea stării de sănătate a suinelor crescute în sistem intensiv, după un management de performanță daneză.

CAP. 4 MATERIALE ȘI METODE

4.1. Locul de practică

Pentru elaborarea proiectului de diplomă, s-a efectuat practica de specialitate la ferma PREMIUM PORC S.R.L.

Ferma este amplasată în comuna Golești, județul Vrancea, la 5 km sud de orașul Focșani și la 175 de km nord de București (fig.1 , fig.2 ).

Societatea a fost înființată în anul 2006, care funcționează pe structura unui management integrat al creșterii porcinelor, parcurgând toate etapele de la cultivarea terenurilor proprii cu producerea furajelor, până la creșterea și reproducția porcinelor (fig.3).

Sectorul de creștere a porcinelor a trecut și trece printr-o perioadă de criză determinată de scăderea efectivelor în perioada 2005-2012, mai ales a celor din sistemul industrial de creștere. Importul de carne de porc în România demonstrează că acest sector are o piață de desfacere asigurată și trebuie sprijinit în continuare. Producția totală de carne de porc în viu a urmat tot un trend descendent în perioada 2005-2011 (-9,5%).

Prin urmare, utilitatea publică a realizării acestei investiții consta în primul rând în introducerea în sectorul zootehnic din țara noastră a unor hibrizi suini performanți dar și un impact social favorabil prin crearea de noi locuri de muncă.

Complexul zootehnic pentru suine deținut de Premium Porc SRL dispune de 17 hale, grupate pe 4 sectoare, cu o capacitate totală de 40.000 locuri (scroafe pentru reproducție, tineret de înțărcat, vieri și porci pentru îngrășat). Sunt produse în aproximativ 45.000 mc de dejecții utilizate ca fertilizator organic pe suprafața de teren de care dispune ferma. Combinatul ocupă o suprafața totală de 11.2126 mp, din care 83.910 mp ferma și 28.216 mp lagunele pentru colectare-stocare temporară a dejecțiilor.(fig.4). Ferma este amplasata la 2,5 km în afara localității Golești.

Ferma prezintă următoarele verigi tehnologice: montă-gestație, maternitate, creșă și îngrășătorie (fig.5, fig.6, fig.7).

Ferma a fost amenajată pe structurile unor constucții existente, efectuându-se modificări constructive, lucrări de amenajări interioare și exterioare și în final dotarea cu toate utilitățile necesare unei bune funcținări în condițiile prevăzute de lege privind creșterea suinelor precum și condițiile de protecție sanitar-veterinară.

Dotarea fermelor din grup s-a produs etapizat. Astfel, intr-o prima etapa, in perioada 2006-2007, din fonduri proprii, a fost renovata si modernizata ferma Premium Porc, proiect vizand si dotarea cu sisteme computerizate de ultima generatie pentru ventilatie si controlul microclimatului, echipamente de furajare, adapare, electrice etc. noi, performante. In etapa a doua, desfasurata in intervalul 2008-2011, s-au derulat doua proiecte finantate prin Programul National de Dezvoltare Rurala.

În interiorul fermei există și spații administrative, clădiri pentru depozitare, laguna de colectare ape uzate, stație de epurare, garaj, etc. Grupul nu dispune de abator propriu si nu exista planuri de viitor in aceasta directie. Se intentioneaza initierea unor cooperari in vederea vanzarii de porc-carcasa

Firma prin profilul său economic, desfășoară activități de reproducere și creștere a tineretului suin în sistem intensiv.

. 3.3.2. Aspecte tehnologice generale privind creșterea suinelor în ferma Premium Porc SRL

Productia in cadrul fermelor din grupul Premium Porc are la bază management competent și vasta experiență în creșterea porcului. Factorii care contribuie la obținerea de carcase omogene, cu conținut scăzut de grăsime, cu indici foarte buni de clasificare sunt: genetica performantă (Danbred), controlul strict al calității, crearea unui mediu fără stress pentru animale și preocuparea pentru bunăstarea lor.

Fluxul tehnologic în complexele de tip intensiv-industrial se desfășoară în cele 4 sectoare componente: montă-gestație, maternitate, creșă și îngrășătorie. Porcul de carne trece succesiv, pe măsura înaintării în vârstă și greutate, prin toate cele 4 sectoare, de unde este livrat spre beneficiar ( abatoare).

Scroafele de reproducție sunt cazate în condiții foarte bune de igienă, în sectorul montă-gestație, de unde, sunt mutate în maternitate, cu 2 zile înainte de fătare și unde rămân pe toată perioada lactației.

După înțărcarea purceilor, scroafele de reproducție sunt mutate înapoi în sectorul montă-gestație, unde reintră în circuitul reproductiv. Vierii de reproducție sunt întreținuți doar în sectorul montă-gestație, ei fiind mutați în sectorul îngrășare după ce au fost reformați.

Tehnologia de exploatare în sectorul montă – gestație

Prima verigă a fluxului tehnologic din ferma de creștere a suinelor este sectorul montă -gestație (fig.8).

In acest sector, efectivul matcă (scroafele de reproducție și vierii) se cazează și se exploatează; se depistează scroafele în călduri, se efectuează montele, se formează grupele de scroafe gestante. Femelele sunt întreținute și hrănite pe parcurusul gestației, până la mutarea lor în maternitate, acest lucru realizându-se obligatoriu cu 2 zile înainte de fătare. Tot în acest sector se cresc, de la o anumită vârstă, scrofițele și vierușii de reproducție, care vor înlocui animalele de reproducție reformate din efectivul matcă.

Tehnologia de exploatare în sectorul maternitate

Sectorul maternitate constituie o verigă importantă a fluxului tehnologic, cu scopul de a producere purcei care vor fi valorificați fie pentru vânzare ca tineret înțărcat fie pentru creștere și îngrășare în vederea vânzării ca porci de carne.

În acest sector sunt cazate două categorii de animale ( scroafe și purceii sugari). Datorită cerințelor diferite privind condițiile de microclimat și de hrănire, dotarea fluxului tehnologic este mai complexă și mai costisitoare. In maternitate, scroafa de reproducție trece prin stări fiziologice foarte diferite într-un timp relativ scurt, ceea ce reclamă o atenție deosebită în asigurarea unui microclimat corespunzător. De asemenea, purceii sugari necesită în zona lor de odihnă, condiții speciale de temperatură și umiditate, deoarece în primele zile de viață einu au capacitatea de a-și regla temperatura corporală.

Consecințele unui microclimatul deficitar duce la scăderea imunității, la apariția unor tulburări respiratorii, favorizează grefarea unor virusuri cu tropism respirator ceea ce poate duce la moartea purceiilor. Din punct de vedere tehnologic, aceste aspecte sunt extrem de importante întrucât duce la scăderea calității și producției de lapte și implicit la scăderea greutății puilor.

Intreținerea scroafelor în lactație și a purceilor sugari se face în boxe de fătare, în care sunt cazați câte o scroafă și purceii fătați. Boxa de fătare este spațiul unde sunt întreținuți și se exploatează scroafa cu purceii, până la înțărcare. Mărimea compartimentului de maternitate condiționând întregul flux tehnologic din unitate. Atunci când se stabilește numărul de locuri de fătare din maternitate se are în vedere: capacitatea de producție a unității, numărul de scroafe matcă necesar pentru realizarea producției propuse și numărul de eventuale eșecuri stabilite pe scroafă și pe an.

Fluxul tehnologic de întreținere a scroafelor în lactație și a purceilor sugari prezintă 2 sisteme:

sistemul de întreținere în boxele de fătare, a scroafelor și a purceilor sugari până la înțărcare, urmând ca după aceasta, scroafele să fie mutate înapoi în sectorul montă-gestație, iar purceii în compartimentele pentru tineret înțărcat din sectorul creșă;

sistemul de întreținere în boxe de fătare-creștere, a scroafelor și a purceilor sugari pe perioada lactației și apoi continuarea întreținerii purceilor în boxă până la vârsta de 105 zile, în cazul porcilor destinați îngrășării. După înțărcare, scroafele sunt mutate în boxele de așteptare din sectorul montă-gestație (fig.9.)

Boxele de fătare din maternitate au suferit multiple modificări de-a lungul timpului, pentru creșterea gradului de confort atât pentru purcei cât și pentru scroafă. Dintre acestea, cele mai folosite sunt: boxa de fătare de tip danez (cu bec infraroșu ), (fig.10) și boxa de fătare cu pardoseală din grătar total și încălzire electrică în zona de odihnă a purceilor.

Boxa de fătare de tip danez au o suprafață mare și sunt împărțite în 4 zone distincte: două zone laterale de odihnă și furajare pentru purcei, o zonă centrală pentru scroafa despărțită de zonele pentru purcei prin bare de țeava zincată și o zonă de furajare,amplasată la spatele scroafei.

La acest tip de boxă există dezavantajul că furajarea și adăparea se poate face doar manual, scroafa fiind scoasă pentru furajare și plimbare de 3-4 ori pe zi, ceea ce a dus la reducerea productivității muncii. Un alt dezavantaj constă în evacuarea manuală a dejecțiilor. Ulterior, boxele de fătare s-au perfecționat, zona de furajare, a dispărut, amplasându-se hrănitorul și adăpătoarea la capul scroafei, ,furajarea și adăparea făcându-se automat ( fig. 9.9 ). Adăpătoarea pentru purcei a fost amplasată la partea anterioară a uneia dintre zonele de odihnă. Becurile infraroșii au puteri de 150 — 175 W și asigură încălzirea în zona de odihnă a purceilor, reglarea temperaturii realizându-se prin înălțimea la care este amplasat becul. După fiecare săptămână de viață a purceilor, becul se ridică cu câte 5 cm.

Scroafele se introduc în maternitate cu 2 – 3 zile – maximum 7 zile înainte de fătare. Întotdeauna, după populare, scroafelor li se face toaleta trenului posterior și a ugerului.

De la fătare și până la înțărcare, spațiul de cazare pentru purcei este reprezentat de cele două zone laterale ale boxei de fătare. Aceste zone, prin îmbunătățirile aduse de-a lungul timpului ( pat cald, furajare și de adăpare ) oferă condiții de cazare pentru 11- 12 purcei, până la vârsta de 6 – 7 săptămâni.

După încheierea fătării, se curăță cu atenție locul unde s-a desfășurat fătarea, ugerul scroafei se dezinfectează cu o soluție de 1 %o permanganat de potasiu, se storc primele picături de colostru din sfârcuri și purceii sunt dați la supt avându-se grijă ca toți purceii să sugă colostrul. Dacă lotul de purcei nu este omogen din punct de vedere al greutății, purceii mai mici sunt așezați să sugă la sfârcurile pectorale, timp de câteva zile la rând, până se formează reflexul condițional. După perioada colostrală, purceii supranumerari precum și cei orfani sau cei ai scroafelor cu agalaxie, se repartizează la scroafe doici. Pe parcursul primelor 24 de ore de la fătare se urmărește dacă s-a declanșat secreția laptelui, scroafele cu agalaxie fiind scoase din compartiment, iar purceii lor redistribuiți celorlalte scroafe. Apoi se face tăierea colților cu un clește special ( pentru prevenirea rănirii ugerului scroafei), se face codotomia (între vertebra a 2-a și a 3-a) la toți purceii din fermele de producție. în fermele de selecție nu se face codotomia. Se înregistrează apoi toți purceii născuți vii și se injectează preparate vitaminizante și pe bază de fier, pentru prevenirea apariției carențelor vitaminice și a anemiei feriprive.

Boxele de fătare sunt curățate zilnic. În cazul apariției diareei la purcei, podeaua boxei, jgheaburile și adăpătorile se curăță mecanic și se dezinfectează manual.

Ințărcarea purceilor constă în transferul purcelului de la o alimentație bazată pe lapte la o hrănire cu furaje concentrate. Boxele purceilor înțărcați sunt spațioase și igienizate permanent (fig.11,fig.12, fig.13).

Alimentația scroafelor în lactație trebuie să ajute la revenirea stării fiziologice iniațiale a aparatului genital după gestație, să stimuleze și să favorizeze producerea unei cantități mai mare de lapte și să mențină în același timp, o stare de întreținere bună, astfel încât, după înțărcare, scroafa să poată reintra în procesul de producție. Nivelul de hrănire al scroafelor în lactație diferă în funcție de vârstă, de numărul de purcei alăptați și de dezvoltarea corporală.

Asigurarea apei la adăpătorile pentru purcei se face începând cu ziua a 6-a – a 7-a. Apa trebuie să fie potabilă, să îndeplinească condițiile de igienă, să fie curată, incoloră, inodoră, să nu conțină cantități mari de săruri minerale și nici substanțe toxice. Apa se administrează la temperatura camerei, mai ales în primele zile, temperatura putând să scadă apoi la 14 – 16 °C. Lipsa apei de băut determină purceii să consume urina din boxă, ceea ce duce la apariția tulburări gastro-intestinale neonatale.

Pentru reducerea pe cât posibil, a efectelor acestor stresuri trebuie respectate unele reguli de înțărcare: purceii trebuiesc obișnuiți cu furajul concentrat, astfel încât acesta să fie independent de scroafă înainte de înțărcare, dozarea alimentației la scroafe în vederea reducerii secreției lactate și restricționarea la apă în ziua înțărcării.

Ințărcarea precoce se face la vârsta de 1 – 3 săptămâni. În funcție de vârsta de înțărcare se stabilește furajul utilizat în continuare în hrana purceilor. Înțărcarea la o săptămână impune folosirea de nutrețuri care să substituie integral substanțele nutritive din lapte.

Nutreț combinat folosit este de tip „Prestarter", format din furaje cu valoare biologică ridicată, cu digestibilitate mare și un conținut de 24 – 26 % proteină brută. Începând cu a 3 -a săptămână, se administrează pentru început nutreț Starter în paralel cu Prestarter, apoi rămâne doar nutrețul combinat „Starter", care are 20 – 22 % proteină brută.

Ințărcarea foarte precoce se face imediat după perioada colostrală și la 7 zile maxim, de la fătare.

Ințărcarea constituie o fază critică în viața purcelului, care poate determina scăderea sporului mediu zilnic, stagnări în creștere sau chiar scăderea în greutate și sensibilitate mărită la boli, în special la cele gastrointestinale. Pe lângă stresul de înțărcare, datorat eliminării laptelui matern și despărțirii de scroafă, apare și stresul de mutare, datorat schimbării adăpostului și boxei, stresul de înfrățire datorat formării unor noi loturi de purcei după sex, mărime, starea de întreținere, etc.

4.3. Materialul biologic examinat

Materialul biologic aparține liniei genetice promovate de firma daneză DanBred cu randament maxim în carcasă.

Landrace Danez (LL) este una din rasele feminine din cadrul programelor de încrucișare, care se folosește la reproducerea scrofițelor LY/YL. Femelele din rasa Landras sunt excepțional de fertile și cu caracteristici extraordinare de reproducție și randament la sacrificare. Scroafele din această rasa deseori se folosesc pentru reproducerea scrofițelor YL, fiind considerate cei mai buni hibrizi pentru producerea cărnii de calitate superioare. Landras danez este rasa puternică recunoscută prin capacitatea de a făta mulți purcei vii.

Yorkshire Danez (YY) la fel ca și la Landrace, oferă în mod special, femelele reproductive. Este considerată una din rasele cu cea mai mare posibilitate reproductiva. De asemenea, se caracterizează printr-o pondere ridicată de carne fără grăsime, de calitate superioară, productivitate zilnică ridicată și randament eficient.. Femelele rasei Yorkshire au deci calități deosebite: productivitate ridicată, rezistență la boli și instinct matern puternic. Danemarca este unica țară din lume unde există programul numit “LG5” – porci vii după 5 zile. Astfel, după cîțiva ani o scroafă LY/YL va putea produce câte 40 de porci pe an.

Duroc Danez (DD) provine din SUA și Canada. La început s-a folosit doar masculul în programele de încrucișare reproductivă. După ce a fost importat, Duroc-ul danez a fost îmbunătățit foarte mult, mai ales în ce privește procentului de carne fără grăsimi. La momentul actual, DanBred deține cea mai mare populație de Duroc pur din Europa. Duroc-ul Danez se prezintă perfect ca soi reproductiv în combinația cu scroafele LY. Duroc-ul Danez produce cel mai repede porcii de sacrificiu cu randament excepțional și procent mare de carne fără grăsime. Prioritatea suplimentară a Duroc-ului Danez este că oferă o carne cu calitați gustative foarte bune.

4.4. Metode de examinare clinică

Abordarea animalelor

Abordarea suinelor constă în apropierea de animal în vederea examinării clinice și/sau aplicării unor tratamente. De obicei, abordarea se face pe partea stângă, cu scopul de a atenționa și obișnui animalul cu prezența sau apropierea examinatorului.

La suine, abordarea se face dinapoia animalului, evitându-se astfel, eventualele agresiuni cu membrele posterioarei, urmând ca examinatorul să prindă animalul de pielea din regiunea cefei.

Contenționarea animalelor pentru examinarea clinica

Contenția s-a făcut cu scopul de a imobiliza animalul, în vederea examinării. Animalului i-au fost limitate reacțiile de apărare însă fără să se anuleze reflexele.

Contenționarea s-a făcut atât manual cât și cu instrumentar. Limitarea mobilității s-a realizat prin constrângerea între congeneri, împingându-l cu trenul posterior în unghiul format din doi pereți.

Metodele de examinare

Metodele de examinare sunt mijloacele cu ajutorul cărora s-a stabilit starea generală a animalului și a diferitelor funcții. Din punct de vedere semiologic, metodele de examinare pot fi: metode generale și metode speciale.

Metodele generale: constau în inspecția, palpația, percuția, ascultația și termometria animalului;

Metodele speciale: constau în investigațiile paraclinice de laborator și nu sunt întotdeauna obligatorii. Ele pot fi la rândul lor: fizice, chimice și biologice.

Pentru evaluările clinică generală s-au folosit funii, ciocanul de percuție, spatule, plăcuțe plesimetrice, stetoscoape, termometre, etc.

Un aspect important în depistarea unor patologii este examinarea comportamentului suinelor legat de prehensiune, adăpare, defecare și urinare, cunoscut fiind faptul că suportă o infuență directă în funcție de starea de sănătate a acestora.

Tehnologia de creștere a suinelor are în vedere tentația lacomă de a consuma cât mai multă hrană. Datorită comportamentului de imitare, bazat pe simțul văzului și auzului, animalele se stimulează reciproc. Ca urmare a acestui fapt, există o activitate intensă de hrănire a indivizilor, este stimulat consumul de furaj, indiferet de calitatea acestuia dar apar și dezavantaje legate de faptul că indivizii se concentrează intens la la aceeași porțiune de jgheab, indiferent de frontul de furajare.

O furajare intensă stimulează și consumul de apă.

Greșelile tehnologice, legate de structura rației de hrană, nerespectarea timpului de administrare a acesteia, etc., poate duce la apariția agresivității în colectivitate, și chiar devieri de comportament (caudofagia) care poate fi preluat prin imitare și de ceilalți indivizi din aceeași boxă. Din acest motiv se ia o măsură cu caracter paleativ de amputare a cozii, imediat după fătare în unitățile de producție. Pe același fond, în boxe, suinele se organizează ierarhic existând riscul hrănirii preferențiale a dominantelor și restricționearea celorlalte, ceea ce influențează, în mod evident, sporul mediu zilnic.

Defecarea și urinarea se face în în spațiile izolate ale aceleași boxe. Se impune prin managementul firmei să se respecte condițiile de igienă din fiecare spațiu populat, cu respectarea condițiilor de microclimat.

4.5. Planul structural de examinare a suinelor

Având în vedere capacitatea fermei de creștere a suinelor în concordanță cu mișcările efectivului de porcine pe categorii de vârstă și greutate, situația stocurilor de animale variază de la o zi la alta.

Din acest motiv au fost luate în studiu un număr de 300 de suine cu vârsta cuprinsă între 1-90 de zile în perioada iunie-august 2014.

Pentru evaluarea corectă a studiului, cei 300 de porci s-au împărțit pe categorii de vârstă: 1-28 zile, 28-60 zile, 60-90 de zile (fig.14)

Fig. 14 Schema experimentală

Această structură (purcei sugari, tineret creștere, tineret porci pentru îngrășare) asigură ritmicitatea și continuitatea procesului de producție în scopul îndeplinirii planului de afaceri. Prin specificul tehnologiei de alimentație, furajele folosite sunt nutrețuri combinate cu specific structural pentru fiecare categorie de vârstă, greutate și stare fiziologică.

S-au urmărit afecțiuni patologice dominante cu localizare la nivelul aparatului respirator și aparatului digestiv.

CAP.5. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Studiul a fost efectuat în strânsă colaborare cu angajații din sectoarele de creștere, astfel încât să fie îndeplinite corect toate procedurile de evaluare.

Cei 300 de purcei încadrați pe categorii de vârstă 1-28 zile, 28-60 zile, 60-90 zile, au fost evaluați clinic, iar entitățile patologice au fost încadrate în două categorii: afecțiuni digestive și afecțiuni respiratorii (tabelul 1).

Tabelul 1

Frecvența afecțiunilor patologice la suinele cu vârstă cuprinsă între 1-90 de zile

În cele trei categorii de vârstă au fost incluși purceii din aceleași boxe care beneficiază de același rețete de furajare, aceeași apă potabilă, aceeași medicație profilactică, același microclimat și aceleași condiții de zooigienă.

Entitățile patologice digestive care pot fi prezente la categoriile de purcei alese pentru studiu, sunt: diareea neonatală (până în 8 zile), diareea înăinte de înțărcare; diareea purceilor înțărcați, gastroenterita hemoragică sau enterotoxiemia colibacilară ( purceii sugari și cei înțărcați), boala edemelor (purcei înțărcați de 2 săptămâni), dizenteria spirochetică a porcului (purcei înțărcați de 6-12 săptămâni), enterita cu Campylobacter coli (purcei de 3-21 zile), complexul adenomatozelor intestinale (purcei înțărcați, grăsuni și adulți), infecția cu rotavirus (afectează toate vârstele, dar în special purceii până în 14 zile) (fig.15).

Tulburările digestive sunt de regulă consecința unui dezechilibru între capacitatea proteolitică a tubului digestiv și aportul alimentar de proteine excesiv.

5.1. Rezultatele stării de sănătate la purceii cu vârsta 0-28 zile

Supravegherea și examinarea clinică s-a făcut în primă fază de la fătare până la înțărcare (28 zile).

Rezultatele evaluării sunt redate în fig.16.

Fig. 16 Frecvența afecțiunilor digestive si respiratorii la purcei, categoria de vârstă 1-28 zile

În cadrul studiului nostru, din cei 100 de purceii examinați la vârsta de 0-28 zile, 24% au manifestat afecțiunile digestive, evoluând cu o mortalitate de 3%.

Apariția acestor simptome cu o frecvență atât de ridicată este consecința diferențelor stressante dintre viețuirea intrauterină a fătului și mediul ambiant, în care pot exista factori de agresivitate, atât în ce privește microclimatul cât ți acțiunea germenilor cu potențial patogen.

Boala s-a manifestat cu diaree severă cu fecale gri albicioase sau brune, deshidratare, acidoză metabolică și uneori cu moartea unor dintre purcei (fig.17)

Fig.17 Diaree cu fecale albicioase la purceii sugari

Una din cauzele primordiale care a dus la apariția entităților patologice digestive constă în deficitul imun datorat scroafelor mame care nu au beneficiat de un titru corespunzător de anticorpi specifici, astfel încât aceștia să asigure protecție purceilor sugari, după fătare.

De asemenea, apariția sindromului diareic la purceii cu vârsta cuprinsă între 1-28 de zile poate fi și o consecință a unui consum ridicat de lapte ca urmare a unei alimentații abundente a scroafei în ultimile și primele zile după fătare și care favorizează producția de lapte.

În această perioadă, dezvoltarea purceilor se bazează exclusiv pe laptele matern, iar calitatea acestuia influențează starea de sănătate a acestora. Purceii au o digestie specifică, puterea de digerare crescând continuu în perioada 3-7 săptămâni, ca o consecință a formării depline a sistemului enzimatic digestiv. Alimentația purceilor sugari trebuie să urmărească fidel evoluția sistemului enzimatic, fiind cunoscut faptul că pepsina este insuficient secretată și chiar este inactivată în lipsa acidului clorhidric, fapt care duce la expunerea purceilor sugari față de sindromul diareic acut.

Sindromul diareic la purceii sugari și purceii înțărcați, constituie o provocare pentru fermieri, datorită pierderilor economice considerabile. Este consecința interacțiunii dintre agenții patogeni cu tropism digestiv, starea de imunitate labilă specifică pentru această categorie de vârstă dar și factorii favorizanți rezultați dintr-o cutumă de ordin tehnologic.

Variațiile agenților patogeni izolați de la purceii încadrați în aceste categorii de vârstă are drept consecință posibilitatea redusă de a institui măsuri preventive. Literatura de specialitate menționează următorii agenți patogeni care debutează cu manifestări clinice digestive: coronavirusurile (incluzând virusul TGE și virusul diareei epidemice porcine), rotavirusurile, E. coli enterotoxigen (ETEC), Clostridium perfringens și coccidiile (incluzând Isospora suis și Cryptosporidium spp.) (Moga Mânzat, 2001).

Germenii anaerobi, comensali ai mucoasei intestinale, pot în anumite condiții, să depășească mecanismele de apărare la nivelul intestinului purceiilor sugari, concomitent cu eventuale deficiențe ale secreției colostrale sau cu incapacitatea absorbției la timp și în cantitatea necesară a unui colostru bogat în anticorpi, pot duce la declașarea sindromului diareic la purceii nou născuți.

Deși oxidul de zinc are un rol important în enteritele purceilor, totuși nu se administrează oxid de zinc în maternitate pentru ca apare diaree după înțărcare.

Din cei 100 de purcei investigați, cu vârsta de 1-28 zile, 20% au manifestat pe parcursul acestei perioade, unele afecțiunile respiratorii cu localizare la nivelul căilor superioare sau inferioare (pulmon, bronhii, alveole, etc).

Afecțiunile respiratorii au drept cauză agenții infecțioși cu tropism pentru aparatul respirator și sun favorizate de particulele inspirate sau gazele iritante pentru mucoasa respiratorie. Gradul de afectare a animalelor, depinde de natura și concentrația agenților patogeni și mecanismele de acțiune ale acestora și de sensibilitatea tisulară.

5.2. Rezultatele stării de sănătate la purceii cu vârsta 28-60 de zile

Din analiza datelor prezentate în fig.18 reiese că, din cei 100 de purcei cu vârsta cuprinsă între 28-60 de zile, 18% au prezentat aspecte clinice respiratorii, (18%), procentul fiind redus nesemnificativ față de categoria de vârstă anterioară (24%).

Cauzele sunt în principal datorate sistemului imunitar deficitar ca urmare a stresului de înțărcare și insuficienta protecție conferită de colostrul matern, a cărui conținut în anticorpi este deficitar cantitativ sau calitativ, sau absorbit incomplet la nivelul intestinului. În general, simptomele s-au manifestat la câteva zile după înțărcare dar gravitatea simptomatologiei s-a manifestat după 2-3 săptămâni.

De menționat faptul că, la această vârstă, mecanismele enzimatice cu acțiune la nivelul tubului digestiv, nu sunt suficient de maturizate pentru a determina o digestie eficientă a tuturor substanțelor nutritive din furajele administrate.

Adaptarea la un consum corespunzător în momentul înțărcării și calitatea furajelor sunt responsabile de buna funcționare a tubului digestiv. În lipsa acestui echipament enzimatic suficient de maturizat, furajele pot trece nescindate în intestin producând înmulțirea florei glicolitice. Astfel, sunt apar cantități mari de acid lactic și acetic cu efect toxic asupra mucoasei intestinale. Forța osmotică a glucidelor antrenează o cantitate mare de apă, ducând la apariția diareei. Din acest motiv, se recomandă atenție sporită la echilibrarea rației administrate precum și la perioada de administrare a acestui furaj, după înțărcare.

Fig.18 Frecvența afecțiunilor digestive si respiratorii la purcei, categoria de vârstă 28-60 zile

Animalele au manifestat diaree apoasă, de culoare galbenă sau albicioasă, spumoase și urât mirositoare (fig.19). Evoluția simptomelor a dus la apariția hemoragiei intestinale, fiind observate striuri de sânge în fecalele de pe pardoseală. Prin apariția diareei profuze, animalele s-au deshidratat ușor, fiind observate schimbări la nivelul structurii pielii iar respirația a devenit dispneică (fig.20)

Starea generală se deteriorase foarte mult chiar sub tratament adecvat (antibiotice și rehidratare). Cu toate acestea, mortalitatea a fost de 1%, ceea ce a produs îngrijorare, întrucât purceii erau în grafic cu greutatea corporală și sporul zilnic foarte bun.

Fig. 19 Aspectul materiilor fecale: apoase, de culoare galbenă și spumoase

Fig.20 Aspecte clinice ale manifestărilor digestive, la purceii cu vârsta de 28-60 zile

Afecțiunile respiratorii s-au manifestat cu o frecvență mult diminuată, de la 20% (la vârstă 0-28%) la 9%, iar evoluțiile acestor afecțiuni nu au degenerat spre pneumonii datorită unui tratament institutit corect și țintit. Desigur, microclimatul adecvat și condițiile de igienă foarte bune au permis o astfel de evoluție.

5.5. Rezultatele stării de sănătate la purceii cu vârsta 60 -90 de zile

Trecerea la o categorie de vârstă superioară a dus la o scădere a acestor afecțiuni în raport cu grupele de vârstă anterioare (fig.21).

Fig. 21 Frecvența afecțiunilor digestive si respiratorii la purcei, categoria de vârstă 60-90 zile

Se constată o diminuare a afecțiunilor digestive de la 18% (la vârsta de 28-60 zile) la 10%, manifestate sporadic dar uneori cu agresivitate, fiind administrat un tratament simptomatic cu antidiareice.

Din cei 100 de purcei cu vârsta cuprinsă între 60 și 90 de zile, 7% au manifestat sporadic afecțiuni respiratorii, manifestate prin jetaj, tuse, dispnee (fig.22).

În cadrul grupului de studiu și la această categorie de vârstă nu s-au înregistrat mortalități.

Scăderea frecvenței afecțiunilor digestive și respiratorii precum și lipsa mortalității la această categorie de vârstă se datorează imunității dobândite prin creșterea vârstei.

Pentru diminuarea frecvenței acestor afecțiuni, în boxele de cazare, indiferent de categoria de vârstă, pentru îndeplinirea sporului mediu zilnic și respectiv a greutății planificate, trebuie eliminate riscurile bolilor infecțioase și parazitare care pot influența negativ acești parametri. De aceea, în cadrul fermei, atunci când se intră în contact cu alte animale diagnosticate sau suspecte de boli se utilizează echipamente corespunzătoare de protecție (mănuși, cizme, halate, etc). Personalul trebuie să izoleaze animalele bolnave de restul efectivului și se aplică cu atenție dezinfectanți activi pentru agenții patogeni diagnosticați sau suspicionați.

CONCLUZII

În creșterea intensivă a porcului se întâlnesc o serie de stări morbide, dintre acestea preponderența cea mai ridicată având-o enteropatiile și afecțiunile respiratorii.

Din cei 100 de purceii examinați la vârsta de 0-28 zile, 24% au manifestat afecțiuni digestive, evoluând cu o mortalitate de 3% și 20% au prezentat afecțiuni respiratorii și o mortalitate de 1%.

Din cei 100 de purcei cu vârsta de 28-60 zile, 18% au fost predispuși la afecțiuni digestive, evoluând cu o mortalitate de 1%, iar 9% au manifestat afecțiuni respiratorii dar fără mortalități.

Din cei 100 de purcei cu vârsta de 60-90 zile, 10% au fost predispuși la afecțiuni digestive și 7% au manifestat afecțiuni respiratorii, fără a fi înregistrate mortalități.

Pevenirea afecțiunilor digestive și respiratorii se poate realiza prin controlul titrului de anticorpilor naturali și specifici existenți în laptele colostral, în urma vaccinării femelelor în ultima perioadă de gestație.

Alimentația echilibrată, factorii de microclimat corespunzători normelor, condițiile foarte bune de zooigienă, constituie factorii primordiali în evitarea pierderilor economice prin prevenirea enteropatiilor și altor afecțiuni la purcei, indiferent de vârstă, demonstrate fiind prin managementul danez de creștere intensivă a suinelor.

Purceii crescuți în sistem intensiv prezintă o sensibilitate ridicată față de acțiunea germenilor patogeni, datorat în principal, tehnologiei de creștere și dezechilibrului de alimentație.

BIBLIOGRAFIE

Adămișteanu I. Nicolau A., Bârză H, 1971 – Semiologie Medicală Veterinară, Ed. Didactică și Pedagocică, București

Chelaru A., Pavel G. – Fiziologie –modele de simulare, Ed. Tehnopress, Iași, 2005.

Coman Ioan, Alexandru Grecianu, Neculai Dulceanu, 1982 – Profilaxia nespecifică în bolile infecțioase și parazitare ale animalelor de fermă, Ed. Ceres, București

Ghergariu S., 1995 – Bazele patologiei medicale a animalelor,. Ed. ALL, București

Ghergariu S., 1995 – Patologia nutrițională și metabolică a animalelor. Ed. Medical Veterinară, București,

Hăbeanu M. , Surdu I., Lefter N., 2013 – Studiu privind standardele, directivele și cerințele minime obligatorii de promovare a bunăstării și de valorificare a potențialului bioproductiv al suinelor în sistemul intensiv de creștere, Analele IBNA vol. 29, 2013, pg.5

Mantea S., 2003 – Manualul crescătorului de porci. Ed. MAST, București

Moga Mânzat, R., 2001. Boli produse de E. coli, în Boli infecțioase ale animalelor – Bacterioze, sub red. MOGA MÂNZAT, R.,. Ed. Brumar, Timișoara (pag 1-25) 82

Pavel G. – Curs de Fiziologie: Comunicare, integrare si control in Fiziologie, Ed.Tehnopress, Iasi, 2003.

Pasarin B., Stan T., 2007 – Creșterea suinelor, Editura” Ion Ionescu de la Brad”, Iasi

Perianu T., Ștefan N., Carp- Cărare M., Velescu Elena, Alexandru N., Țuc I. C.(2003) – Boli infecțioase ale animalelor . Bacterioze, Volumul I, Editura Venus, Iași;

Perianu T., Ștefan N., Carp- Cărare M., Velescu Elena, Alexandru N., Spătaru T., Tănase Irina- Oana (2005) – Boli infecțioase ale animalelor . Viroze, Volumul II, Editura Universitas XXI, Iași;

Sara A.,2007 – Alimentația rațională a animalelor de fermă, Ed.Risoprint, Cluj Napoca

Sherwood L. , H. Klandorf, P.H. Yancey – Animal Physiology (from genes to organisms), Brooks/Cole – Inc. Thomson Learning, USA, 2005.

Stan T și Păsărin B., 2001 – Creșterea suinelor, Ed. Vasiliana ’98 Iași

Velescu E., 2001 – Patologia bolilor infecțioase la animale, Ed. terra Nostra, Iași

Vulpe V., 2001 – Ghid practic de semiologie veterinară, Ed. Terra Nova, Iași

Vulpe V., 2001 – Semiologie medicală veterinară, vol, I și II, Editura PIM Iași.

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor cu modificările și completările ulterioare;

– Ordinul ANSVSA nr. 180/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul sacrificării uciderii;

– Ordinul ANSVSA nr.75/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor de fermă;

– Ordinul ANSVSA nr.202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește standarde minime pentru protecția porcinelor