Notiuni de Anatomie Si Fiziologie a Sistemului Nervos

CUPRINS

ABREVIERI

CAP.I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI

NERVOS

A. ȚESUTUL NERVOS

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos somatic

Sistemul nervos vegetativ

CAP.II. PREZENTAREA CONVULSIILOR ȘI A EPILEPSIEI

CONVULSIILE

Definiție

Clasificarea etiologică a convulsiilor

Anatomia patologică

Simptome

Cauze

Examene clinice și paraclinice

Diagnostic diferențial

Tratament

EPILEPSIA

Definiție și generalități

Clasificarea epilepsiilor

Simptome

Cauze

Examene clinice și paraclinice

Diagnostic diferențial

Tratament

CAP.III. NOȚIUNI DE NURSING

Definiția nursing-ului

Funcțiile asistentei medicale

Calitățile asistentei medicale

Cadrul conceptual al îngrijirilor

Procesul nursing

Nevoile fundamentale ale individului după Virginia Henderson

CAP.IV. PLANURI DE ÎNGRIJIRE A PACIENȚILOR CU CONVULSII ȘI

EPILEPSIE

Cazul I. Interviu

Plan de îngrijire

Foaie de temperatură

Epicriza

Cazul II. Interviu

Plan de îngrijire

Foaie de temperatură

Epicriza

Cazul III. Interviu

Plan de îngrijire

Foaie de temperatură

Epicriza

BIBLIOGRAFIA

ABREVIERI

ADHD = Attențion Deficit Hyperactivity Disorder ( Deficit de Atenție/ Tulburare Hiperkinetică)

EEG = Electroencefalograma

CT = Computer tomograf

RMN = Rezonanță magnetică nucleară

AMP = Antecedente medicale personale

AHC = Antecedente heredocolaterale

T = Temperatura

R = Respirația

P = Puls

TA = Tensiunea arterială

F.V. = Funcții vitale

F.O. = Fișa de observație

fl. = fiolă

cp. = capsulă

i.m. = intra muscular

i.v. = intra venos

mg = miligrame

mg/dl = miligram pe decilitru

ml = mililitri

mmHg = milimetri coloană de mercur

3x/zi = de 3 ori pe zi

K = Potasiu

Na = Sodiu

Cl = Clor

TGP (ALT) = Transaminaza glutamicopiruvică (alaniaminotransferază)

TGO (AST) = Transaminaza glutamicooxal- acetică (aspartaminotransferază)

VSH = Viteza de sedimentare a hematiilor

CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

A SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din țesut nervos ce recepționează, transmite și integrează informațiile primite din mediul intern sau extern și permit elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit.

A. ȚESUTUL NERVOS este alcătuit din:

neuroni celule diferențiate specific, care generează și conduc, impulsurile nervoase

celulele gliale care formează un țesut de suport sau interstițial al sistemului nervos.

Neuronul este unitatea morfofuncțională a sistemului nervos, este o celulă de formă stelată, piramidală, rotundă, ovală având una, două sau mai multe prelungiri: neuroni unipolari, pseudounipolari, bipolari și multipolari.

Neuronul

Neuronul este alcătuit din:

Corpul celular formează substanța cenușie din nevrax și ganglionii somatici și vegetativi extranevraxiali.

Prelungirile neuronale sunt dentritele și axonul. Dentritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate, conținând neurofibrile și corpi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centriped (aferent). Axonul este o prelungire unică, lungă (atinge chiar 1 m), alcătuit din axoplasmă în care se găsesc neurofibrile, mitocondrii și lizozomi și este delimitat de o membrană, axolema, continuaria neurilemei. Axonul se ramifică în porțiunea terminală, ultimile ramificații fiind butonate (butoni terminali).

Celulele gliale sunt în număr de peste 10 ori mai mare decât cel al neuronilor, se găsesc printre neuroni. Forma și dimensiunile celulelor gliale sunt diferite, iar prelungirile lor sunt în număr variabil.

Se atribuie numeroase roluri țesutului glial, printre care:

rolul de susținere,

rolul de a fagocita resturile neuronilor distruși și produși de dezintegrare,

rolul de sinteză a mielinei

rolul de apărare a centrilor nervoși

rolul în troficitate făcând legătura între neuroni și vasele capilare.

Celulele gliale

Neuroni și celule gliale

PROPRIETĂȚILE FUNDAMENTALE ALE NEURONILOR

Excitabilitatea reprezintă proprietatea specifică unor celule vii (celule nervoase, celule glandulare, celule musculare) de a răspunde prin manifestări specifice la acțiunea unor stimuli (fizici, chimici, electrici, etc.) este maximă la nivelul țesutului nervos.

Conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsurilor nervoase prin axoni până la terminațiile acestora, unde le sunt transmise, fie unui alt neuron, printr-o sinapsă interneuronală, fie unui organ efector, producând un răspuns caracteristic (contracție musculară, secreție glandulară).

B. SISTEMUL NERVOS este alcătuit din:

Sistem nervos al vieții de relație sau somatic, ce stabilește legătura între organism și mediul extern.

Sistemul nervos al vieții vegetative ce coordonează activitatea organelor interne în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic și cu sistemul endocrin.

Sistemul nervos al vieții de relații sau somatic (SNS) este format din:

Sistem nervos central ( SNC) sau axul cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de encefal și măduva spinării.

Sistemul nervos periferic (SNP) ce cuprinde ganglionii nervoși, nervii spinali, nervii cranieni.

Sistemul nervos vegetativ (SNV) este format din:

Sistem nervos central cu centrii nervoși vegetativi situați în axul cerebrospinal.

Sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoși vegetativi și fibrele nervoase vegetative preganglionare și postganglionare care intră în componența nervilor spinali și cranieni.

SISTEMUL NERVOS SOMATIC

Sistemul nervos central (SNC):

Encefalul este împărțit în trei zone:

Creierul mare

Trunchiul cerebral

Cerebelul

Creierul mare este impărțit în 2 lobi frontali, 2 lobi parietali, 2 lobi temporali și 2 lobi occipitali:

Lobul frontal – este sediul neuronului motor central, deci sediul mișcărilor voluntare; leziunile lobului frontal se însoțesc de tulburări motorii (paralizii), tulburări în exprimarea verbală și scrisă (afazie motorie, tulburări de comportament). Funcția vorbiri este localizată în partea stânga pentru toți dreptacii și pentru majoritatea stângacilor.

Lobul parietal – este sediul cortical al analizatorului sensibilității generale.

Lobul temporal – cuprinde sediul cortical al analizatorului auditiv.

Lobul occipital – este sediul capătului cortical al analizatorului vizual (leziunea sa produce halucinații vizuale).

Creierul mare

Măduva spinării este partea sistemului nervos central, adăpostit în canalul vertebral (rahidian). Măduva spinării conține, structural o materie cenușie în formă de H (corpuri celulare nervoase, înconjurate de materie albă, care este împărțită în trei perechi de coarne potrivit localizării lor: anterioare, laterale și posterioare). Coarnele anterioare ale substanței cenușii sunt motorii, cele posterioare senzitive iar cele laterale au funcții vegetative.

Substanța albă este formată din:

Căi motorii descendente și căi senzitive ascendente.

Sistemul nervos central este acoperit de membrane cu rol trofic și de protecție, numite meninge (spinale, la nivelul măduvei spinării și cerebrale, la nivelul encefalului).

Cele trei foițe meningiene sunt formate din:

Dura mater – o membrană fibroasă în contact cu osul (spațiul subdural- intre dura mater și arahnoidă)

Arahnoida – căptușește fața internă a durei mater (spațiul subarahnoidian)

Pia mater – care acoperă țesutul nervos.

Spațiul subarahnoidian cuprins între arahnoidă și pia mater conține lichidul cefalorahidian (LCR).

Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic conține prelungirile neuronilor, care constituie nervii pe traiectul cărora se pot găsi și ganglioni. Prelungirile neuronilor sunt: axonul (prin care influxul nervos pleacă de la celulă) și dendritele ( prin care influxul nervos vine la celulă). Corpii neuronali formează substanța cenușie a sistemului nervos, iar prelungirile acestora substanța albă.

Nervii periferici sunt fascicule de nervi individuali care sunt, fie motori sau micști. Din nervii periferici fac parte nervii cranieini în număr de 12 perechi și nervii rahidieni.

Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi cu excepția nervilor olfalctivi (I) și optici (II) care aparți trunchiului cerebral.

Nervii cranieni sunt: motorii, senzitivi, micști.

Nervii olfactivi – senzitivi – conduc impulsurile declanșate de miros la școarța cerebrală.

Nervii optici conduc impulsurile declanșate de stimulii luminoși la scoarța cerebrală.

Nervii oculomotori pun în acțiune, prin ramura somatică, o parte din mușchii globilor oculari (dreptul superior, dreptul inferior, dreptul intern, oblicul inferior) și ridică pleoapa superioară. Prin ramura vegetativă inervează mușchii circulari ai irisului și mușchii circulari ai corpului ciliar.

Nervii trohleari sunt nervii motori ai mușchiului oblic superior.

Nervii trigemeni nervi micști sunt formați din trei ramuri: oftalmică, maxilară și mandibulară. Primele două sunt senzitive, iar cea de-a treia este mixtă.

Nervii abducens sunt nervii motori ai mușchiului drept extern al globului ocular.

Nervii faciali, nervi micști, asigură sensibilitatea gustativă, inervația musculaturii mimicii, secreția glandelor salivare sublinguale și submaxilare și secreția glandelor lacrimale.

Nervii vestibulo-cohleari, nervi senzitivi, sunt formați din două componente: cohleară (acustică) conduce impulsuri pentru auz de la urechea internă și vestibulară, care conduce tot de la urechea internă, impulsuri în legătură cu echilibru.

Nervii glosofaringieni, nervi micști, asigură sensibilitatea gustativă, inervația mușchilor faringelui, laringelui și secreția glandelor parotide.

Nervii vagi, sunt nervi micști formați din fibre senzitiveși motorii; ei controlează activitatea mușchilor faringelui, laringelui și a majorității organelor interne (inimă, plămâni, organele abdominale).

Nervii accesori, nervi motori, inervează mușchii sternocleidomastoidieni și trapezi.

Nervii hipogloși, sunt nervi motori și inervează musculatura limbii.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Sistemul nervos vegetativ își poate coordona activitatea și independența de voință, de aceea este numit și sistem nervos autonom. Activitatea sa este reglată de segmentele superioare ale SNC și în mod special de scoarța cerebrală.

Sistemul vegetativ sau autonom coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii, presiunea sanguină, distribuția sângelui, frecvența mișcărilor respiratorii, secreția etc. – prin reglarea funcțiilor cardiovasculare, respiratorii și endocrine.

Sistemul nervos vegetativ este împărțit în:

Sistem nervos parasimpatic ale cărui activități se echilibrează astfel încât să coordoneze activitatea tuturor viscerelor. Este responsabil și de punerea în stare de odihnă a organismului. El acționează prin intermediul unui neurotransmițător, acetilcolina.

Sistemul nervos simpatic sau ortosimpatic pune organismul în stare de alertă și îl pregătește pentru activitate. El acționează prin intermediul a două neurotransmițători, adrenalina și noradrenalina.

Simpaticul și parasimpaticul exercită asupra fiecărui organ acțiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă. Prin aceste acțiuni antagoniste, se favorizează menținerea homeostaziei.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA CONVULSIILOR ȘI A EPILEPSIEI

CONVULSIILE

DEFINIȚIE

Convulsiile sunt o succesiune de contracții musculare involuntare, bruște, tonice, clonice sau tonico-clonice, parțiale sau generalizate, însoțite sau nu de pierderea conștiinței. Ele reprezintă simptomul cardinal al unuicerebrală.

Sistemul vegetativ sau autonom coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii, presiunea sanguină, distribuția sângelui, frecvența mișcărilor respiratorii, secreția etc. – prin reglarea funcțiilor cardiovasculare, respiratorii și endocrine.

Sistemul nervos vegetativ este împărțit în:

Sistem nervos parasimpatic ale cărui activități se echilibrează astfel încât să coordoneze activitatea tuturor viscerelor. Este responsabil și de punerea în stare de odihnă a organismului. El acționează prin intermediul unui neurotransmițător, acetilcolina.

Sistemul nervos simpatic sau ortosimpatic pune organismul în stare de alertă și îl pregătește pentru activitate. El acționează prin intermediul a două neurotransmițători, adrenalina și noradrenalina.

Simpaticul și parasimpaticul exercită asupra fiecărui organ acțiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă. Prin aceste acțiuni antagoniste, se favorizează menținerea homeostaziei.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA CONVULSIILOR ȘI A EPILEPSIEI

CONVULSIILE

DEFINIȚIE

Convulsiile sunt o succesiune de contracții musculare involuntare, bruște, tonice, clonice sau tonico-clonice, parțiale sau generalizate, însoțite sau nu de pierderea conștiinței. Ele reprezintă simptomul cardinal al unui proces patologic de bază și nu trebuie considerate o boală.

CLASIFICAREA ETIOLOGICĂ A CONVULSIILOR

Convulsiile neepileptice (sau acute) sunt un mod de reacție al unui creier normal la diferite noxe intempestive exo- sau endogene. Acestea dispar după înlăturarea factorilor cauzali. Acestea pot fi:

Convulsii febrile – care apar în cursul unei afecțiuni febrile.

Convulsii metabolice – hipocalcemice, hipoglicemice, hiponatremice, hipomagneziemice, hipernatremice, hiperamoniemia, alcalotice, deficiență de piridoxină, etc.

Convulsii de cauze infecțioase cerebrale – meningite, encefalite, tromboflebite de sinus cavernos, abcese cerebrale, malaria

Convulsii din cauza altor boli organice cerebrale post traumatice – hemoragii intracraniene, hemoragii subdurale, tumori.

Convulsii din intoxicații acute – medicamentoase, tetanos, salmonella, shigella.

Convulsiile epileptice (sau recurente) au la bază o reactivitate cerebrală patologică, determinată de leziuni cerebrale epileptogene și au caracter recurent.

Epilepsia idiopatică (primară) – ereditară, dobândită.

Epilepsia organică – post-traumatică, post-hemoragică, post-anoxică, post-infecțioasă, intoxicații, degenerativă, congenitală, parazitoze cerebrale, sechele post-hipoglicemice.

Epilepsia senzorială – după citit, lumină, stimuli luminoși, muzică, sunetul, stimuli tactili, epilepsia autoindusă senzorial.

ANATOMIA PATOGENICĂ

Mecanismele de producere sunt încă incomplet elucidate, se folosesc mai multe ipoteze: perturbarea transmiterii impulsului nervos ( modificări la nivelul mediatorilor), alterarea transportului ionic transmembranar (pompa Na / K), perturbarea metabolismului microelementelor, etc.

Convulsiile tonico-clonice de tip “grand-mal”, sunt cele mai frecvente la copil. Acestea prezintă 3 faze :

Faza tonică : se instalează brusc cu pierderea conștiinței, înainte sau concomitent cu apariția contracturii clonice : faciesul devine palid, ochii plafonați, copilul devine rigid, în hiperextensie, cu maxilarele încleștate. Toracele este imobilizat, apar apneea și cianoza. Durează secunde până la zeci de secunde.

Faza clonică: constă în apariția secuselor mioclonice, separate de intervale de relaxare musculare. Respirația este sacadată, neregulată și zgomotoasă, copilul are “spume la gură” uneori cu aspect sanguinolent. Se asociază tulburări vegetative (tulburări de ritm cardiac și respirator, modificări tensionale), emisie involuntară de urină sau materii fecale. Această fază poate dura minute, dar există cazuri în care se întinde pe mai multe ore.

Faza de rezoluție (postcritică) poate fi absentă la vârste mici. Copilul intră în comă profundă, respirația se regularizează, faciesul se normalizează. Această fază poate dura câteva ore, iar la trezire copilul poate prezenta automatisme masticatorii, poate avea cefalee sau poate fi obnubilat.

Caracteristic pentru acest tip de convulsii este amnezia completă a crizei. Crizele prelungite pot fi urmate de tulburări neurologice tranzitorii: hipertensiunea LCR, edem papilar, pareze post critice, semnul Babinski, stări febrile. Prodromul și aura sunt rare la copil. Existe forme pure tonice sau forme pure clonice. Până la 3 ani apar frecvent crize de hemicorp, uneori recurente, putând realiza o stare de rău convulsiv unilateral, sau o alternanță de la un hemicorp la celălalt.

SIMPTOME

În funcție de zona afectată, există o varietate de simptome specifice convulsiilor.

Simptomele convulsiilor brusc instalate, care au o durată de la doar câteva secunde până la un minute, pot include:

Pierderi ale conștiinței: pacientul nu își amintește nimic din perioada în care s-au manifestat convulsiile;

Emoții puternice: teamă inexplicabilă, panică sau bucurie;

Modificări la nivelul percepției vizuale: halucinații;

Pierderea controlului muscular manifestată brusc;

Spasme musculare, tremurături;

Tensiune musculară și rigidizarea mușchilor;

Gust amar sau metalic.

Simptomele se pot manifesta timp de 15 minute; rareori depășindu-se această durată. Tremurăturile și agitația întregului organism ar trebui să dureze maxim 5 minute.

CAUZE

Criza convulsivă poate fi cauzată de o acțiune temporară a pacientului: supra doza de droguri, oprirea bruscă a administrării unor medicamente, febră ridicată, nivel anormal de sodiu sau de glucoză în sânge. Dacă crizele nu se repetă și problema principală de sănătate este tratată este exclus diagnosticul de epilepsie.

Cauzele care declanșează convulsiile mai pot fi declanșate de : disfuncții cerebrale, ca de exemplu: accident vascular cerebral, traumatismul cranian. Acestea determină o hiperactivitate la nivelul creierului, iar excesul de neurotransmițători induce la tulburări ale funcțiilor cerebrale.

Totodată, există riscul ca emoții puternice să conducă la declanșarea convulsiilor. Repetarea acestora poate conduce la stabilirea diagnosticului de epilepsie. Convulsiile idiopatice sunt convulsii cronice care apar fără a exista o cauză identificabilă (de etiologie necunoscută), de obicei, acestea se manifestă la persoanele cu vârstă cuprinsă între 5 și 20 de ani, dar pot apărea la orice vârstă. Persoană în cauză poate avea un istoric familial care să includă epilepsia sau alte tipuri de convulsii.

Cauzele frecvente ale convulsiilor:

Tumori (mai ales tumori cerebrale) sau leziuni structurale ale creierului (hemoragia de la nivelul creierului);

Terumatisme craniene, accident vascular sau accident ischemic tranzitor;

Renunțarea la consumul de alcool după o perioadă îndelungată de alcoolism.

Boli care duc la deteriorarea inevitabilă a funcției creierului;

Demență, boala Alzheimer;

Disfuncții cerebrale congenitale;

Leziuni la nivelul creierului care pot să apară în timpul muncii sau momentul nașterii;

Nivelul scăzut de zahăr sau sodiu din sânge;

Boli de rinichi sau hepatice;

Consumul de cocaină, amfetamină sau alte droguri reactive;

Încetarea bruscă a tratamentului cu barbiturice sau benzodiazepine,

Infecții (abccese cerebrale, meningite, encefalite, neurosifilis, SIDA);

Fenilcetonuria – poate cauza convulsii la sugar.

EXAMENE CLINICE ȘI PARACLINICE

Medicul specialist va cere o serie de informații referitoare la simptomele din timpul crizelor convulsive.

Durata crizei convulsive;

Părțile corpului afectat;

Tipurile de mișcări și alte simptome din timpul crizei;

Cauze posibile;

Modul în care persoana s-a comportat după criză;

Examene paraclinice:

Măsurarea TA;

Puncția lombară și examenul LCR – obligatoriu la primul episod convulsiv cu febră la toți copii sub 2 ani. Se cercetează aspectul macroscopic, tensiunea, citologia, albuminele, clorurile, glucoza, determinări bacteriologice și virusologice;

Examenul FO – evidențiază hemoragii retiniene (în hematomul subdural), corioretina (în leus, toxoplasmoza), tuberculi coroidieni (în leus), retinita pigmentară, etc.

Radiografia craniană: în fracturi ale calotei, semne de HTIC (dehiscența suturilor la copilul mic, impresiunii digitale la copilul mare).

O serie de alte explorări imagistice: encefalografia gazoasă, cisternografia, arteriografia cerebrală, etc. au indicații limitate și sunt greu accesibile.

EEG trebuie efectuată post critic, la 8 – 10 zile;

Tomografia computerizată este importantă pentru identificarea tumorilor, malformațiilor cerebrale, edemului cerebral și a hemoragiilor intracraniene;

Screening-ul biologic este important pentru precizarea diagnosticului: calcemia, fosfatemia, fosfatazele alcaline, magnezemia, glicemia, ionograma, echilibrul acido-bazic, bilirubinemia, ureea sanguină, etc.

Dacă există suspeciunea unei septicemii se recomandă hemocultura, iar infecțiile congenitale pot fi explorate prin testele serologice (sindromul TORCH).

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Similar cu crizele convulsive sunt: sincopa, narcolepsia, lipotimia, simptomele accidentului vascular cerebral, crizele de furie sau atacurile de panică, migrenele, tulburările de somn dar și alte manifestări care cauzează pierdere cunoștinței.

Sincopa: pierderea bruscă și de scurtă durată a conștiinței însoțită sau nu de manifestări convulsive, cauzată de anoxia cerebrală acută, generalizată și neasociată unor suferințe organice. EEG între crize este normală.

Spasmul hohotului de plâns: apare la copilul între 6 și 18 luni, cu constituție nevropată, favorizat de anxietate exagerată a aparținătorilor. Factorul declanșator este de obicei emoțional (uneori apare și după un acces de râs), un stimul dureros sau o cădere. Hohotele de plâns sau de râs se produc sacadat, în secvențe tot mai rapide, antrenând în final apneea. Copilul este cianotic, midriatic, cu capul în hiperextensie, în contractură generalizată.accesul durează de obicei 1 – 2 minute și este urmat de o inspirație zgomotoasă, urmată de reluarea ritmului respirator normal, cu recăpătarea rapidă a conștiinței și dispariția contracturii. Crizele sunt benigne și au un progres favorabil.

Lipotimia:este o pierdere de scurtă durată a conștiinței, cauzată de o prăbușire a tonusului vascular (intoxicații, infecții, hipoglicemie). Durata este scurtă și este rareori însoțită de manifestări convulsive.

Narcolepsia: este o cădere episodică și subtilă în starea de somn, care poate fi confundată cu starea de post-criză convulsivă. Nu apar modificări electroencefalografice, iar copilul poate fi ușor trezit din somn.

Accesele de vertij apar în prima copilărie cel mai frecvent: copilul se oprește din joc și acuză amețeli, se clatină sau cade, uneori însoțit de vărsături. EEG are aspect normal.

Spasmul mutans sau rotator apare la sugarul mai mare de 4 luni și constă în mișcări de lateralitate sau de flexie/extensie ale capului, mișcări regulate cu frecvență scăzută.

Alte entități cu care se face diagnosticul diferențial al convulsiilor sunt: automatismele ( somnambulismul, pavorul nocturn, automatismele verbale sau masticatorii), crizele epileptice abdominale, cefaleea.

TRATAMENT

După consult, medicul va stabili tratamentul care în general se adresează febrei și eventual afecțiunii care a declanșat convulsiile.

Profilactic, în perioadele febrile, timp de câteva zile, se administrează un tratament cu Diazepam oral 0,5 – mg /kgc/zi, în 3 – 4 prize zilnice. Se mai poate administra intrarectal supozitoare Desidin., doza zilnică corespunzătoare greutății copilului.

EPILEPSIA

DEFINIȚIE ȘI GENARALITĂȚI

Crizele epileptice sunt modalități de reacție ale creierului ce pot apărea în anumite condiții la orice om. Sunt manifestări clinice paroxistice cu un mare polimorfism, datorită posibilei afectări a oricărei funcții a sistemului nervos. Aproximativ 1% din populația generală are risc crescut de apariție a acestor crize, sub acțiunea unor factori genetici sau/și a unor leziuni cerebrale.

Epilepsia este considerată a fi un simptom complex cauzat de o mare varietate de procese patologice de la nivelul creierului. Epilepsia este un diagnostic ce se referă la peste 40 de sindroame care constau în modificări biochimice, anatomice și fiziologice ce provoacă crize recurente.

Crizele epileptice, clinic sunt manifeste ce se produc datorită unor descărcări excesive, paroxistice, hipersincrone la nivelul unui grup de neuroni cerebrali. Descărcările excesive neuronale pot avea corespondent clinic, electric (detectat cu ajutorul electroencefalogrameni EEG), atât clinic cât și electric.

Atacurile critice pot fi localiazte și pot rămâne localizate în focar, sau se pot propaga la alte arii ale creierului. Când dimensiunea ariei de descărcare este suficient de mare apar crizele clinice, asfel ele pot rămâne numai electrice. Localizarea cerebrală a focarului va marca aspectul clinic al crizei. Criza va conține manifestări ale funcției zonei cerebrale unde se găsește focarul epileptic. Astfel, aspectul clinic al crizelor poate fi de tip motor, senzitiv, senzorial, vegetativ sau psihic, acompaniate sau nu de modificări ale conștiinței.

Raportul ILAE (Internațional League Agains Epilepsy) din 2001, propune o nouă terminologie și o nouă clasificare în domeniul epilepsiilor.

Criza epileptică: este un eveniment ictal considerat a fi expresia unui mecanism fiziopatologic și a unui substrat anatomic unic. Aceasta este o entitate diagnostică cu implicații etiologice, terapeutice și prognostice.

Sindromul epileptic: este un complex de semne și simptome care definesc o condiție epileptică unică. Acesta trebuie să implice mai mult decât numai tipul de criză.

Boala epileptică: este o condiție patologică cu etiologie unică, specifică, bine definită. De aceea epilepsia mioclonică progresivă este un sindrom, dar Unverricht-Lundgborg este o boală.

Encefalopatia epileptică: este condiția în care anomaliile epileptice sunt gândite a contribui la tulburările progresive ale funcțiilor cerebrale.

Sindromul epileptic benign: este un sindrom epileptic caracterizat prin crize care sunt ușor de tratat sau nu necesită tratament și care se remit fără sechele.

Sindrom epileptic reflex: este un sindrom în care toate crizele sunt precipitate de stimuli senzoriali.

CLASIFICAREA EPILEPSIILOR

Clasificarea internațională a crizelor epileptice după ILAE 1981:

CRIZE PARȚIALE SIMPLE (evoluează cu păstrarea conștiinței)

Cu simptome motorii

Focale motorii fără progresie

Focale motorii cu progresie (Jacksoniene)

Versive

Posturale

Fanatorii (vocalizări sau încetarea vorbirii).

Cu simptome somato-senzoriale sau senzoriale speciale (halucinații simple)

Somato-senzoriale

Vizuale

Auditive

Olfactive

Gustative

Vertiginoase.

Cu simptome sau semne autonome

Senzații epigastrice, paloare, transpirații, roșeață, piloerecție și dilatare pupilară.

Cu simptome psihice (cu tulburăei ale funcțiilor cerebrale înalte). Aceste simptome apar rar fără modificarea conștiinței și apar de obicei ca și crize parțiale complexe).

Disfazii

Dismnezii

Cognitive (ex. Stări de visare și distonsionarea sensului temporal)

Afective (frică, furie, etc.)

Iluzii (macroscopia)

Halucinații structurate (ex. Muzicale, scenice).

CRIZE PARȚIALE COMPLEXE (evoluează în general cu modificarea conștiinței; pot uneori începe cu simptomatologie similară crizelor parțiale simple).

Crize parțiale simple urmate de modificarea conștienței

Crize parțiale simple motorii sau psihice urmate de pierderea conștienței,

Automatisme.

Cu pierderea conștienței de la debut

Numai cu pierdere conștienței

Automatisme.

CRIZE PARȚIALE CE EVOLUEAZĂ CU CRIZE SECUNDAR GENERALIZATE (crizele generalizate se pot manifesta prin crize tonico-clonice, clonice sau tonice).

Crize parțiale simple ce evoluează cu crize generalizate,

Crize parțiale complexe cu evoluție spre crize generalizate;

Crize parțiale simple cu evoluție spre crize parțiale complexe, evoluție spre crize generalizate.

CRIZE GENERALIZATE (neconvulsivante și convulsivante).

Crize generalizate neconvulsivante

Crize mioclonice

Crize clonice

Crize tonice

Crize tonico-clonice

Crize atone

CRIZE NECLASIFICABILE

În acest grup sunt introduse acele crize în care nu se poate preciza natura lor generalizată sau focală.

Clasificarea crizelor epileptice se face în funcție de aspectul clinic și EEG.

SIMPTOME

Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. Există mai multe tipuri de convulsii, iar simptomele fiecărui tip în parte se manifestă diferit la diferite persoane.

Convulsiile pot dura de la câteva secunde până la câteva minute. Conștiința poate fi pierdută sau menținută în timpul convulsiilor, depinzând de tipul de epilepsie. Unii bolnavi își amintesc ce s-a întâmplat în timpul convulsiilor, în timp ce alții nici nu realizează că au făcut convulsii.

Convulsiile în timpul cărora bolnavul cade sau mușchii devin rigizi sau își pierde controlul sunt ușor de recunoscut. Dar multe convulsii nu implică aceste reacții, și pot fi foarte greu de recunoscut. Unele convulsii se manifestă printr-o privire fixă și pierdută timp de câteva secunde. Altele constau în câteva spasme musculare, sau în căderea capului din poziția normală sau percepția unor mirosuri (de obicei neplăcute) și a unor imagini pe care doar bolnavul le vede.

Convulsiile epileptice survin, adesea, fără o avertizare în prealabil, cu toate că unii bolnavi menționează o „aură” înainte de începerea convulsiilor. Convulsiile încetează atunci când activitatea electrică anormală se încheie și activitatea cerebrală revine la normal.

Deși neobișnuit, epilepsia afectează inițial o anumită arie a creierului poate să se extindă și într-o altă arie cerebrală.unele tipuri de epilepsie ale copilului dispar odată ce acesta ajunge la vârsta adolescenței. Alte tipuri persista toată viața.

CAUZE

În ordinea frecvenței, principalele cauze sunt:

Traumatismul craniocerebral, când epilepsia poate apărea imediat (prin edem cerebral precoce) după un interval de câteva ore (hematomul sau edemul cerebral), sau tardiv, după luni sau ani.

Neoformațiile intracraniene, în care crizele sunt la început limitate și se însoțesc de semne de hipertensiune intracraniană.

Tulburările vasculare cerebrale (encefalopatie hipertensivă, hemoragie meningiană, tromboflebite cerebrale, embolii) etc.

Epilepsia esențială, în care nu se găsește nici o etiologie sau leziune care să justifice boala. În acest caz crizele sunt generalizate și apar încă din copilărie.

Boala Alzheimer.

Intoxicații voluntare sau involuntare cu plumb, cu alte toxice sau fum.

Probleme de dezvoltare a creierului înainte de naștere.

Alte cauze mai rare sunt (traumatisme obstreticale, intoxicații cu alcool, oxid de carbon, tulburări metabolice (uremie, hipoglicemie), procese infecțioase cerebrale (encefalite, etc.).

EXAMENE CLINICE ȘI PARACLINICE

Examenul fizic general

Examenul obiectiv are în vedere descoperirea acelor simptome fizice care pot să susțină relația cu suferința sistemului nervos. Pot fi simptome fizice care să sugereze o suferință acută traumatică, infecțioasă, metabolică, simptome relaționate cu o anomalie congenitală, sau simptome ce sugerează un tablou de tip sechelar (urmare a unei suferințe cerebrale acute în antecedente), precum și simptomele somatice ce însoțesc unele boli degenerative.

Examenul neurologic se va efectua obligatoriu și va căuta simptomele de suferință a sistemului nervos cu caracter acut sau cronic, simptome ce pot fi progresive sau stabilizate, cu caracter de sechelaritate. Este vorba în principal de tulburări de dimensiune și de postură, tulburări trofice la diferite segmente ale corpului, la un hemicorp sau la tot corpul, tulburări de tonus, tulburări ale nervilor cranieni.

Evaluarea psihologică a copilului cu crize epileptice este indispensabilă pentru stabilirea corectă a diagnosticului. Se evaluează funcțiile cognitive, precum și starea afectiv-emoțională și comportamentală a copilului.

Investigații paraclinice în epilepsie

Investigații biochimice

Investigațiile biochimice care vizează glicemia, electroliții, în special calcemia, acizii organici în cazurile bolilor metabolice, prolactina care crește în cazul crizelor epileptice în câteva minute și rămâne crescută pentru 60 minute sau mai mult.

Electroencefalograma EEG

EEG ajută la stabilirea diagnosticului de tip de criză epileptică, la încadrarea într-un anume sindrom epileptic, la alegerea medicației specifice, la controlul eficienței terapeutice în anumite cazuri. Este deosebit de utilă în stabilirea timpului necesar de continuare a terapiei, respectiv de întrerupere a terapiei. De asemenea va ajuta la înțelegerea fondului pe care evoluează crizele epileptice.

Pacient în timpul unui examen EEG

EEG la un pacient cu epilepsie

EEG în timpul unei crize parțiale și generalizate

Explorări morfologice

Investigațiile morfologice trebuie să fie de primă intenție în anumite forme electro-clinice de epilepsie.

CT și RMN sunt două tehnici imagistice folosite de rutină în diagnosticul și asistența copilului cu epilepsie.

CT la un pacient cu epilepsie

RMN comparativ: creier normal și epileptic

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Diagnosticul diferențial va exclude fenomenele paroxistice neepileptice: crizele anoxice, tulburările motorii și senzoriale neepileptice, tulburările de somn și crizele psihogene.

Sincopa neurocardiogenă sau vasovagală care apare datorită insuficienței circulației cerebrale prin mecanism reflex vascular periferic. Cauzele declanșatoare (emoții, durere minoră, frică, ortostatism prelungit, atmosferă închisă, etc.) sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului. Sincopa apare întotdeauna ziua, aproape constant în ortostatism fiind precedată de senzații sugestive ca: slăbiciune, greață, jenă epigastrică, vedere încețoșată. Dacă hipoxia se prelungește poate să urmeze un adevărat atac epileptic (sincopa convulsivă). Revenirea este în general rapidă cu lipsa fenomenelor post critice. EEG este normală.

Spasmul hohotului de plâns. Formele cianotice sunt constant provocate de frică, durere, frustrare. Copilul începe să plângă în hohote ceea ce antrenează inspirații superficiale cu fixarea toracelui în apnee, apariția cianozei, urmată de pierderea conștienței și uneori hipertonie cu opistotonus și chiar mișcări clonice. EEG este normală.

Crizele psihogene frecvente în adolescență dar pot apărea și la vârsta de 4 – 6 ani, fiind cauzate de anxietate acută. Diagnosticul este ușor de stabilit, diferențiindu-se de crizele adevărate prin multe aspecte: debutează cu senzație de amețeală, căderea este lentă, reflexele sunt prezente, pleoapele se opun la încercarea de a le deschide, durata este mai mare, iar după criză acuză diverse senzații subiective. Nu se produc niciodată în somn și rar în perioadele când pacientul este singur. EEG este normal.

Sindromul de hemiplegie alterată a sugarului caracterizată prin crize tonice și alterarea mișcărilor oculare care pot simula crizele epileptice urmate de atacuri de hemiplegie ce interesează alternativ cele două jumătăți ale corpului. Înregistrările EEG din cursul crizelor au demonstrat absența oricărei activități paroxistice ceea ce permite diagnosticul diferențial.

Migrena, în special cea complicată, este caracterizată prin simptome paroxistice de disfuncție a SNC ca. Parestezii, scotoame, vertij, pierderea conștienței de scurtă durată (migrena bizară). Traseul EEG neepileptic pledează pentru migrenă.

Manifestările paroxistice neepileptice de somn sunt numeroase și frecvent tranzitorii.

TRATAMENT

Tratamentul epilepsiilor este complex și constă în:

Terapia antiepileptică este simptomatică, scopul fiind obținerea unui control cât mai bun posibil al crizelor. Tratamentul trebuie aplicat cât mai precoce, deoarece repetarea crizelor contribuie la consolidarea mecanismelor patogenice ce intervin în declanșarea lor. Evaluarea rezultatelor se va baza în primul rând pe criteriul clinic și ulterior pe cel EEG.

Tratament medicamentos. Există un număr însemnat de medicamente antiepileptice între care unele sunt de ordinul I adică administrate singure ca monomedicație și pot controla crizele, iar altele sunt de ordinul II ce nu vor reuși să controleze crizele decât în asociere cu un alt medicament antiepileptic.

Tratamentul medicamentos se realizezază astfel:

Tratament general al convulsiilor are ca obiectiv principal oprirea manifestărilor acute. Copilul va fi așezat pe un pat capitonat, cu capul decliv (pentru scurgerea secrețiilor) cu o batistă sau o spatulă între maxilare (pentru a evita mușcarea limbii). Medicamentul de elecție pentru oprirea convulsiilor este Diazepamul administrat i.v. lent în doza de 0,2 – 0,3 mg/kg corp, putându-se repeta de 2 – 3 ori, dacă nu apar manifestări cardiorespiratorii. O cale de administrare alternativă este 0,5 mg/kg corp intrarectal, fără clisma prealabilă.

Lipsa de răspuns la Diazepam impune recoltarea în regim de urgență a glicemiei, calcemiei, natremiei, magneziemiei și pH-ului.

Apoi se poate administra Calciu gluconic 10% 1 – 2 ml/kg corp, i.v. lent, urmat eventual de Sulfat de magneziu 20%, 2 – 4 ml/kg corp, i.v. și apoi de Glucoză 10 – 33% 1 – 2 ml/kg corp, i.v. în eventualitatea unei hipoglicemii. Persistența convulsiilor duce la administrarea de Vitamina B6, 1 fiolă i.v. și ultima instanță de Paraldehida 4% intrarectal 2 – 4 ml/kg corp.

Tratamentul stării de rău convulsiv necesită monitorizarea și susținerea funcțiilor vitale, obținerea unei căi de abord venos, combaterea hipoxiei (oxigenoterapia), combaterea acidozei (bicarbonat, oxigen), antipiretice, chiar împachetări hipotermizante, tratamentul hipertensiunii intracraniene (manitol, furosemid), corectarea eventualelor tulburări metabolice.

Diazepamul este și aici medicamentul de primă intenție, dar se mai pot folosi. Fenitoinul 10 -12 mg/kg corp / doza i.v., Fenobarbitalul 5 -7 mg/kg corp , Paraldehida 4% , Xilina 5 – 10 mg/kg corp/oră i.v. (sub monitorizare EKG). În secțiile specializate se poate încerca anestezia generală și curarizarea.

Tratamentul postcriză se face de regulă cu Fenobarbital 3 – 5 mg/kg corp/zi în două prize zilnice, ultima administrată cu o oră înainte de culcare. Tratamentul are rol de prevenire a reapariției crizelor și durează de obicei 3 – 4 ani, perioadă în care copilul va fi dispenzarizat. Scăderea dozelor se va face gradat în ultimele 2 – 3 luni până la oprirea completă a medicației.

Asistență psihosocială

Problemele psihologice majore sunt reprezentate de abilitățile cognitive scăzute și tulburările comportamentale, uneori grave la unii copii epileptici. Prezența acestora impune încadrarea bolnavului într-un program educațional special multidisciplinar, de lungă durată, adaptat permanent nevoilor copilului.

Tratament chirurgical se adresează pacienților cu epilepsie rezistentă la tratament și în special celor cu epilepsie parțială. Intervențiile sunt practicate în centre specializate după un studiu preoperator îndelungat în care bolnavul este evaluat clinic, EEG, neuroimagistic. Există multiple tehnici chirurgicale ce vor fi selectate după criterii clinice și paraclinice.

CAPITOLUL III

NOȚIUNI DE NURSING

DEFINIȚIA NURSING-ULUI

Nursingul a primit foarte multe definiții, dar cele mai importante sunt definiția dată de O.M.S, definiția dată de Virginia Henderson și definiția C.I.N.

Definiția prezentată de O.M.S. stabilește nursingul ca fiind o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătății cuprinzând:

promovarea sănătății,

prevenirea bolii,

îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mintal, psihic, handicapați) de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezările comunitare și în toate formele de asistență socială.

Cea mai acceptată definiție este a Virginiei Henderson care definește nursingul astfel:

„Să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle cale spre sănătate sau recuperare, să ajuți individul, fie bolnav sau sănătos, să-și folosească fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoașterea, necesare pentru a o face, și să acționeze în așa fel încât acesta să-și poarte de grijă cât mai curând posibil.”.

FUNCȚIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcțiile asistentei medicale se pot clasifica în funcții generale și funcții specifice.

Funcțiile generale ale asistentei medicale sunt de natură: independentă, dependentă și interdependentă.

Funcțiile de natură independentă:

Asistenta asistă pacientul din proprie inițiativă, temporar sau definitiv în:

Îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții; ajutorul asistentei este în funcție de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau sociale;

Stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținătorii (apropiații);

Le transmite informații, învățăminte, ascultă pacientul și îl susține;

Este alături de indivizi și colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viață și sănătate.

Funcții de natură dependentă

La indicația medicului aplică metodele de observație, de tratament sau de readaptare, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament și le transmite medicului.

Funcțiile de natură interdependentă

Asistenta colaborează cu alți profesioniști din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ, religios și participă la activități interdisciplinare ce au scopul de a îmbunătăți starea de sănătate a pacientului.

Exemplu:

Acțiuni de depista a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social;

Acțiuni de educație pentru sănătate, de sensibilizare asupra responsabilității și asupra drepturilor pe care le are populația în materie de sănătate;

Acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale;

Acțiuni privind organizarea și gestionarea centrelor sau unităților de îngrijire.

Funcțiile specifice ale asistentei medicale sunt următoarele: profesională, educativă, economică și de cercetare.

Funcția profesională cuprinde atât funcția tehnică, preventivă, de umanizare a tehnicii, de psiholog, cât și funcțiile din codul asistentei medicale (promovarea și menținerea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea în situația îmbolnăvirii și recuperarea).

Această funcție solicită asistentei: să acorde direct îngrijirea, să educe pacienții, să participe plenar la activitatea echipei de asistență sanitară, să dezvolte practica nursingului pe baza gândirii critice și a cercetării.

Funcția educativă presupune, alături de calități psihologice și aptitudini pedagogice și arta de a ști să comunici și de a fi convingător. Rolul educativ reiese și din relațiile pacient – asistent și din relațiile de muncă cu personalul din subordine, practicanți, studenți.

Funcția economică constă în gestionarea serviciilor, organizarea timpului, precizarea priorităților de aprovizionare. Funcția economică se realizează prin corelare cu comportamentul etic.

Funcția de cercetare impune dezvoltarea unor calități specifice, dar pe fondul unei pregătiri profesionale și morale superioare. Asistenta colaborează cu personalul din alte compartimente (administrativ, economic), cu alți profesioniști (educatori, psihologi, logopezi, profesori), fapt care-i permite să desfășoare și activități de cercetare.

CALITĂȚILE ASISTENTEI MEDICALE

Calitățile asistentei medicale se împart în 3 categorii.

Calități morale

Calități fizice

Calități de buntehnician

Calitățile morale cuprind:

Stăpânirea de sine, răbdarea datorită cărora asistenta poate să depășească momentele critice create de starea psihică și fizică a bolnavului.

Optimism

Seninătate

Punctualitate în toate sarcinile de serviciu.

Devotament față de bolnav

Păstrarea secretului profesional

Calități fizice

Asistenta trebuie să aibă forța fizică pentru a face față unor acțiuni ca:

Transportul, mobilizarea bolnavului

Rezistența fizică necesară activității în ture și pentru timpul îndelungat petrecut de asistentă în picioare pe parcursul orelor de muncă.

Mișcări sigure și coordonate.

Calități de bun tehnician

Se referă la cunoșterea funcționalității aparaturii medicale, se ce se utilizează în investigații, tratamente, săli de sterilizare, având în vedere tehnicile moderne care pătrund și în domeniul medical.

CADRUL CONCEPTUAL AL ÎNGRIJIRILOR

Conceptul despre om :

Omul este o ființă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale și culturale, o ființă în continuă schimbare și în interacțiune cu mediul înconjurător, o ființă responsabilă, liberă și capabilă de a se adapta.

În concepția Virginiei Henderson: ”individul este o entitate bio-psiho-socială formând un TOT indivizibil. El are necesități fundamentale cu manifestări specifice pe care și le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea necesităților sale”

Concepția despre sănătate:

O.M.S. definește sănătatea ca fiind: „O stare de bine fizic, mental și social, ce nu constă numai în absența bolii sau a infirmității”.

După Virginia Henderson: „Sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural și spiritual, stare de autonomie și independență, fără să fi egală cu absența bolii sau a infirmității, este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de a rămâne în echilibru cu mediul extern și intern”.

Concepția despre boală

Boala reprezintă ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferință fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau definitivă. Boala este un eveniment care poate duce până la respingerea socială a omului de anturajul său.

PROCESUL NURSING

Procesul nursing este un proces organizat și planificat, o metodă rațională de planificare și promovare a intervențiilor individualizate în scopul obținerii unei mai bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate.

Procesul nursing este un document scris ce constituie un mijloc de comunicare a informațiilor pentru toate persoanele implicate în îngrijirea pacientului, o documentație referitoare la intervențiile planificate pentru pacient.

Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire ușurează identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural și spiritual și găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. De asemenea, permite stabilirea intervențiilor capabile să reducă influența acestor surse de dificultate, în scopul de a ajuta persoana să-și recapete, pe cât posibil, autonomia.

Procesul de îngrijire cuprinde 5 etape:

Culegerea datelor (interviul),

Analiza și interpretarea datelor (probleme, diagnostic de îngrijire),

Planificarea îngrijirilor (obiective),

Realizarea intervențiilor (aplicarea lor),

Evaluarea.

Componentele diagnosticului de nursing vizează identificarea:

Problemei de dependență (notată cu „P”);

Cauzei ce a determinat problema de dependență (etiologia sau sursa de dificultate, notată cu „E”);

Semnelor și simptomelor (manifestările de dependență, notată cu „S”)

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE INDIVIDULUI DUPĂ VIRGINIA HENDERSON

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu componentele lor bio-psiho-sociale, culturale și spirituale ale individului. Țelul profesiei de asistentă medicală este de a urmări, îndruma și ajuta individul în atingerea sau păstrarea independenței în satisfacerea nevoilor fundamentale. Pentru a ajuta individul, asistenta medicală trebuie să știe că o nevoie fundamentală este necesitate vitală fizică și mentală.

Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.

Circulația este funcția prin care se realizează mișcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanțelor nutritive și a oxigenului la țesuturi, dar și transportul produșilor de carbon de la țesuturi la organele excretoare.

Nevoia de a bea și a mânca

Oricărui organism îi este necesar să ingereze și să absoarbă alimente de bună calitate și cantitate suficientă, pentru a-și asigura dezvoltarea, întreținerea țesuturilor și pentru a-și menține energia indispensabilă unei bune funcționări.

Nevoia de a elimina

Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism.

Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură

A se mișca și a avea o bună postură sunt o necesitate a ființei vii de a fi în mișcare, de a-și mobiliza toate părțile corpului prin mișcări coordonate, de a păstra diferitele părți ale corpului într-o poziție care să permită eficacitatea funcțiilor organismului.

Nevoia de a dormi și a se odihni

Este o necesitate a fiecărei ființe umane de a dormi și a se odihni în bune condiții, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obțină randamentul maxim.

Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Este o necesitate proprie individului de a purta îmbrăcăminte adecvată după circumstanțe, temperatura zilei, activitate, pentru a-ți proteja corpul de rigorile climei (frig, căldură, umiditate), permițându-i o libertate a mișcărilor.

Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

Menținerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-și menține starea de bine. Temperatura constituie echilibrul dintre termogeneză și termoliză.

Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

A fi curat, îngrijit și a-ți proteja tegumentele și mucoasele sunt o necesitate pentru a-ți menține o ținută decentă și pielea sănătoasă, așa încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile.

Nevoia de a evita pericolele

Nevoia de a evita pericolele este necesitatea ființei umane de a fi protejată contra tuturor agresiunilor interne sau externe, pentru menținerea integrității sale fizice și psihice.

Nevoia de a comunica

Nevoia de a comunica este o necesitate a ființei umane de a schimba informații cu semenii săi. Ea pune în mișcare un proces dinamic, verbal și nonverbal, permițând persoanelor să-și facă accesibile una alteia opiniile, experiențele și informațiile.

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia

A acționa conform propriilor convingeri/credințe și valori este o necesitate a ființei umane de a face/exprima gesturi, acte, conform formației sale, de bine și de rău, de dreptate, de urmare a unei ideologii.

Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activități care-i permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalți. Acțiunile pe care le înfăptuiește îi permit să-ți dezvolte simțul creator și să-și folosească potențialul la maxim.

Nevoia de a se recrea

Recrearea este o necesitate a ființei umane de a se destinde, de a se distra, recurgând, pentru aceasta, la activități agreabile, în scopul obținerii unei relaxări fizice și psihice.

Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

A învăța este acea necesitate a ființei umane de a acumula cunoștințe, atitudini și deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul menținerii sau redobândirii sănătății.

CAPITOLUL IV

PLANURILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENȚILOR

CU CONVULSII ȘI EPILEPSIE

CAZUL NR. I

INTERVIU

Pacientul S.R. în vârstă de 13 ani se internează pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău în data de 13.01.2014, cu diagnosticul de : 1. Epilepsie criptogenă / crize parțiale complexe și crize tonice generalizate. 2. A.D.H.D. – formă mixtă accentuată.

Informații generale :

Nume și prenume S.R.

Vârsta 13 ani

Profesie elev

Localitatea de domiciliu Onești, Bacău

Diagnostic de internare 1. Epilepsie criptogenă / crize parțiale complexe și crize tonice generalizate. 2. A.D.H.D. – formă mixtă accentuată. 3. Faringoamigdalită acută.

Diagnostic secundar Obezitate, Hipotiroidie subclinică

Obișnuințe de viață:

Dietă: regim alimentar – da

Alergii necunoscute: nu este alergic

Probleme de sănătate:

Antecedente medicale personale

În 2009 se intervine chirurgical pentru Hernie inghinală dreaptă congenitală încarcerată cu marele epiplon.

Antecedente heredocolaterale

Mama – ulcer gastroduodenal, hipertensivă

Tata – litiază renală

Motivele internării:

Vărsături alimentare repetate

Extremități reci

Febră moderată

Somnolență

Jenă la deglutiție.

Cefalee

Fatigabilitate

Istoricul stării actuale:

Pacientul în vârstă de 13 ani, provenit din sarcină cu iminență de avort, născut la termen, pe cale naturală, diagnosticat cu ADHD, se internează pentru crize cu următorul aspect: pierderea stării de conștiență, în stare de veghe, afebril, cu durata de aproximativ 10 minute, hipertonie generalizată, devierea globilor oculari în sus, somnolență postcritic, extremități reci, cefalee. Se menționează că a prezentat clonii palpebrale, cu frecvență zilnică mai multe pe zi.

Pacientul prezintă un intelect limitat, memoria este de scurtă durată, limbajul este bine dezvoltat. Prezină deficit de atenție, uneori este cooperant alteori manifestă conduite opoziționiste, se plictisește repede și acuză fatigabilitate.

În urmă cu două zile pacientul a prezentat febră, stări de greață, dificultăți la înghițire, vărsături alimentare și stări de somnolență. În urma acestor simptome apelează la serviciu de urgență, este diagnosticat cu faringoamigdalită acută.

Examenul clinic, somatic – în limite normale.

Examenul neurologic – în limite normale.

Examenul psihologic – QI – 90. Dezvoltare cognitivă în limitele normalității. Deficit de atenție; dificultăți de concentrare până la finalizarea sarcinii, distractibilitate. Hiperkinetic. Crize de afect și mânie.

Examen endocrinologic – Î = 138, G = 43 Kg, clinic normal.

Examen EEG – traseu de fond ritm α lent și PO stg, în procent moderat, vârfuri, unde 0 esențială la HV – în deriv post stg., shorp – wores grupaj cu iradiere CP stg. SRT- negativ.

Investigații paraclinice:

Biochimice

Hematologice

REZULTATELE ANALIZELOR DE LABORATOR

Biochimie

Amilaza (sânge) – 52 U/I

Calciu seric total – 9.8 mg/dl

Creatinina serică – 0.98 mg/dl

Glicemie – 82 mg/dl

Sideremia – 77.5 µg/dl

TGO – 32 U/I

TGP – 25 U/I

Ureea serică – 36 mg/dl

Hematologice

Leucocite = 7.2 µL

Hematii = 4.39 g/dl

Hemoglobina = 8.92 g/dl

Hematocritul =41,1 %

Trombocite = 329.0 /µl

Eritrocite = 5.67 /µl

VSH = 10 .00 mm/h

Pe perioada spitalizării se monitorizează semnele și simptomele bolii de bază (epilepsie criptogenă) și se respectă tratamentul indicat de medicul specialist.

Schema de tratament

Depakine 500 mg, ½ cp+0+1 cp/zi,

Tanakan 40 mg, 1 cp/zi, dim.,

Neuromultivit, 1cp/zi,

Diazepam 10 mg, 1 cp/zi.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Pacientul rămâne spitalizat sub supraveghere medicală și continuă tratamentul cu antibiotice.

Este externat în data de 18.01.2014.

EPICRIZA

Pacientul S.R. în vârstă de 13 ani se internează pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău în data de 13.01.2014, cu diagnosticul de :

1. Epilepsie criptogenă / crize parțiale complexe și crize tonice generalizate.

2. A.D.H.D. – formă mixtă accentuată.

3.Faringoamigdalită acută.

Se internează cu următoarele simptome :

Vărsături alimentare repetate

Extremități reci

Febră moderată

Somnolență

Jenă la deglutiție.

Cefalee

Fatigabilitate

Pe perioada spitalizării s-a efectuat tratament cu:

Paracetamol 1 tb/3x/zi, pe cale orală,

Eritromicină 40 mg/kgc/zi, i.m.,

Faringosept 1tb/3x/zi, cale orală.

Depakine 500 mg, ½ cp+0+1 cp/zi,

Tanakan 40 mg, 1 cp/zi, dim.,

Neuromultivit, 1cp/zi,

Diazepam 10 mg, 1 cp/zi.

Pacientul nu a prezentat nici o criză de epilepsie pe perioada spitalizării.

Se externează în data de 19.01.2014 cu o evoluție favorabilă.

RECOMANDĂRI

Continuarea tratamentului cu: Depakine 500 mg, ½ cp+0+1 cp/zi, Tanakan 40 mg, 1 cp/zi, dim., Neuromultivit, 1cp/zi, Diazepam 10 mg, 1 cp/zi.

Regim alimentar sărac în glucide și grăsimi animale, alimente tip fast food.

Control în clinică de specialitate peste o lună sau la nevoie.

Se recomandă măsuri educaționale adecvate și psihoterapie specifică.

CAZUL NR. II

INTERVIU

Pacienta S.D. în vârstă de 6 ani se internează pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean Bacău cu diagnosticul de : 1. Convulsii focală stângă, 2. Faringoamigdalită acută, 3. Disfagie, 4. Anemie ușoară.

Informații generale :

Nume și prenume S.D.

Vârsta 6 ani

Profesie preșcolară – grupa pregătitoare

Localitatea de domiciliu Dărmănești, Bacău

Diagnostic de internare Convulsie focală stângă

Diagnostic secundar Faringoamigdalita acută

Disfagie

Anemie ușoară

Obișnuințe de viață:

Dietă: regim alimentar – nu

Alergii necunoscute: nu este alergică

Probleme de sănătate:

Antecedente medicale personale

La 4 luni a prezentat convulsii la febră.

Antecedente heredocolaterale

Unchi și mătușă cu convulsii.

Motivele internării:

Pierderea cunoștinței,

Plafonarea privirii în sus,

Febră,

Cefalee,

Greață,

Amețeală,

Paloare,

Cianoza buzelor,

Devierea gurii spre stânga,

Hipertonie musculară cu durata de 1 minut,

Post criză – palidă și nu vorbește mai mult timp.

Istoricul stării actuale:

Pacienta S.D. se internează pentru evaluare clinico-paraclinice a unei manifestări critice în veghe, cu pierderea cunoștinței, plafonarea privirii în sus, greață, febră, cefalee, amețeală, paloare, cianoza buzelor, devierea gurii spre stânga, hipertonie musculară cu durată de 1 min. După criză pacienta este palidă și nu vorbește mai mult timp. În urmă cu o zi pacienta a prezentat febră, cefalee, greață, paloare după care a prezentat convulsii cu pierderea conștiinței, plafonarea privirii în sus, cianoza buzelor, devierea buzelor spre stânga, hipertonie musculară cu durată de 1 minut.

Pacienta a mai avut convulsii la febră la vârsta de 4 luni. Aceste simptome i-a speriat pe părinți și a apelat la serviciu de urgență a Spitaului Județean Bacău.

Examenul clinic de specialitate:

Tegumente și mucoase – palide, uscate, fierbinți.

Greutate: 18 kg

Înălțime: 68 cm

Țesut celular subcutanat – normal reprezentat,

Sistem ganglionar și limfatic – normal

Sistem osteo-articular – aparent integru

Sistem muscular – normoton, normotrof, normokinetic.

Aparatul respirator – torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, mișcări ventilatorii fiziologice.

Aparat cardiovascular – Puls 98 bătăi/min, TA = 100/60 mm/Hg

Aparat digestiv – abdomen suplu, mobil cu mișcările respiratorii, depresibil, nedureros, spontan la palpare.

Aparatul uro-genital – loje renale normale

Sistemul nervos, endocrin și organele de simț – cefalee, amețeli, tulburări de sensibilitate, orientare tempo-spațială, fără semne de iritație meningeană.

Tranzit intestinal – fiziologic

Stare de nutriție – alterată.

Examen CT – fără leziuni focaliazte vizibile spontan în etajele infra- și supraritorial. Fără deplasarea structurilor liniei mediane. Sistem ventricular simetric de dimensiuni normale. Fără leziuni de os la nivelul cutiei craniene.

Investigații paraclinice:

Biochimice

Hematologice

REZULTATELE ANALIZELOR DE LABORATOR

Biochimie

Amilaza (sânge) – 51 U/I

Calciu seric total – 8.91 mg/dl

Creatinina serică – 0.62 mg/dl

Glicemie – 81 mg/dl

Sideremia – 77.2 µg/dl

TGO – 26 U/I

TGP – 28 U/I

Ureea serică – 34 mg/dl

Examen urină – normal

Hematologice

Leucocite = 6.860 U/L

Trombocite = 245 000 µl

Hemoglobina = 11 g/dl

Hematocritul =41,1 %

Eritrocite = 5.67 /µl

Neutrofile = 4.25 µL

Limfocite = 2.34 µL

Monocite = 0.67 µL

Eozinofile = 0. 08 µL

Bazofile = 0.06 µL

VSH = 13 .00 mm/h

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Pacienta rămâne internată în spital sub supraveghere medicală și sub tratament medicamentos.

Se externează în data de 28.01.2014.

EPICRIZA

Pacienta S.D. în vârstă de 6 ani se internează în data de 20.01.2014 pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean Bacău cu diagnosticul de : 1. Convulsii focală stângă, 2. Faringoamigdalită acută, 3. Disfagie, 4. Anemie ușoară.

Pacienta se internează pentru evaluare clinico-paraclinică a unei manifestări: critice în veghe, cu pierderea conștienței, plafonarea privirii în sus, cu greață, cefalee, amețeală, paloare, febră, cianoza buzelor, devierea gurii spre stânga, hipertonie musculară timp de 1 minut, postcriză pacienta este palidă și nu vorbește mai mult timp.

AHC – unchi și mătușă cu convulsii.

AMP – la 4 luni – convulsii la febră

Ex. neurologic normal

CT cerebral – normal

Pe perioada spitalizării a primit PEV – Manitol, Dexametazona, Ampicilină, Fenobarbital scăzut treptat, Faringosept. S-a adăugat Depakine crescut la 300 mg/zi.

Analizele paraclinice au indicat Hb la limita inferioară.

Fără crize în timpul spitalizării.

Se externează în data de 28.01.2014 în condiții bune.

RECOMANDĂRI:

Să evite consumul de coca-cola, cacao, ciocolată,

Expunerea la soare,

Urcatul la înălțime,

Baia fără supraveghere,

Continuarea tratamentului cu Depakine 300 mg/zi,

Revenirea la control peste o lună sau ori de câte ori este nevoie.

CAZUL NR. III

INTERVIU

Pacientul M.D. în vârstă de 12 ani se internează în data de 27.01.2014 pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean Bacău cu diagnosticul de : 1.Epilepsie simptomatică focală stângă, 2. Convulsii epileptice cu crize parțiale .

Informații generale :

Nume și prenume M.D.

Vârsta 12 ani

Profesie elev

Localitatea de domiciliu Comănești,

Diagnostic de internare Epilepsie simptomatică focală stângă

Diagnostic secundar Convulsii epileptice cu crize parțiale.

Obișnuințe de viață:

Dietă: regim alimentar – nu

Alergii necunoscute: nu este alergic

Probleme de sănătate:

Antecedente medicale personale

La vârsta de 2 ani, la 2 săptămâni după căderea într-un beci, AVC ischemic și prima criză de epilepsie.

Antecedente heredocolaterale

Mama – litiază renală

Tata – nu se cunoște cu vreo afecțiune

Motivele internării:

Febră

Convulsii tonico-clonice generalizate,

Amețeli

Cefalee

Paloare

Fatigabilitate.

Istoricul stării actuale:

Pacientul M.D. în tratament cu Depakine 800 mg, 20 mg/ kgc/zi și Trileptal 600 mg / 15 mg/ kgc/zi se internează pentru evaluare clinico-paraclinice de specialitate. Din istorie reținem că primele crize au apărut la vârsta de 2 ani, la 2 săptămâni după căderea într-un beci, a făcut crize numai în somn cu devierea ochilor spre stânga, încleștarea gurii, cianoza buzelor, clonii la membru superior și inferior stâng cu o durată maximă de 30 de minute. I s-a efectuat CT cerebral la vârsta de 6 ani unde a prezentat: atrofie corticală, arie hipodensă și o arie hipodensă sechelară. Pacientul nu a prezentat crize de 4 ani.

În cursul dimineții de 27.01.2014 pacientul s-a trezit acuzând febră, amețeli și cefalee. După jumătate de oră pacientul a făcut convulsii tonico-clonice generalizate. S-a apelat la serviciu de urgență pentru examene de specialitate și tratament.

Examenul clinic de specialitate:

Tegumente și mucoase – palide, fierbinți,

Greutate: 32 kg

Înălțime: 135 cm

Țesut celular subcutanat – normal reprezentat

Sistem ganglionar și limfatic – superficial, palpabil

Sistem osteo-articular – aparent integru

Sistem muscular – normoton, normotrof, normokinetic.

Aparatul respirator – torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, mișcări ventilatorii fiziologice.

Aparat cardiovascular – Puls 78 bătăi/min, TA = 100/60 mm/Hg,

Aparat digestiv – abdomen suplu, dureros la palpare, mobil cu mișcările respiratorii, crampe abdominale, greață și vărsături.

Aparatul uro-genital – loje renale nedureroase

Sistemul nervos, endocrin și organele de simț – ușoară agitație, cefalee, tulburări de sensibilitate, orientare tempo-spațială, fără semne de iritație meningeană.

Tranzit intestinal – fiziologic

Stare de nutriție – inapetență

Alte examene

CT = AVC ischemic vechi

EEG = fără descărcări paroxistice

Investigații paraclinice:

Biochimice

Hematologice

REZULTATELE ANALIZELOR DE LABORATOR

Biochimie

Amilaza (sânge) – 79 U/I

Calciu seric total – 9.44 mg/dl

Creatinina serică – 0.65 mg/dl

Glicemie – 83 mg/dl

Sideremia – 77.6 µg/dl

TGO – 25 U/I

TGP – 29 U/I

Ureea serică – 23 mg/dl

Mg = 2,19 mg/dl

K = 5,11 mmol/l

Na = 144,8 mmol/l

Cl = 103 mmol/l

Examen urină – normal

Hematologice

Leucocite = 6.210 U/L

Trombocite = 230 000 µl

Hemoglobina = 13,6 g/dl

Hematocritul =43,2 %

Eritrocite = 5.67 /µl

Neutrofile = 4.25 µL

Limfocite = 2.34 µL

Monocite = 0.53 µL

Eozinofile = 0. 06 µL

Bazofile = 0.3 µL

VSH = 14 .00 mm/h

Valorile funcțiilor vitale obținute

T = 38,6° C

P = 78 p/min

TA = 100/60 mm/Hg

R = 17 r/min

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Pacientul rămâne spitalizat sub supraveghere medicală de specialitate și urmează tratametul epileptic.

Este externat în data de 5.02.2014 în condiții bune.

EPICRIZA

Pacientul M.D. în vârstă de 12 ani se internează în data de 27.01.2014 pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean Bacău cu diagnosticul de : 1.Epilepsie simptomatică focală stângă, 2. Gastroenterită acută .

Pacientul este în tratament cu Depakine 800 mg/ zi, 20 mg/kgc/zi și Trileptal 600 mg, 15 mg/kgc/zi se internează pentru evaluare clinico-paraclinică de specialitate. Din istoric reținem prima criză de epilepsie a fost la vârsta de 2 ani, la 2 săptămâni după căderea într-un beci.

CT – cerebral efectuat la 6 ani prezintă atrofie corticală, arie hipodensă și o arie hipodensă sechelară.

Pe perioada spitalizării s-a efectuat:

CT – cerebral efectuat pe timpul spitalizării prezintă – AVC ischemic vechi.

EEG – fără descărcări paroxistice.

Pe perioda spitalizării pacientul nu a prezentat crize.

Se externează în data de 5 .02.2014 cu evoluție favorabilă cu următoarele recomandări :

RECOMANDĂRI:

Continuarea tratamentului cu:

Depakine 300 mg , 1 tb +0 + ½ tb

Trileptal 600 mg ½ tb + 0 + ½ tb , va crește Trileptalul cu ½ tb + 1tb la 7 zile, apoi se va scădea treptat.

Liv 52 mg, 1tb/zi

Evitarea expunerii la soare,

Să evite consumul de coca-cola, cacao, ciocolată,

Baie fără supraveghere,

Control periodic la o lună . Se va evalua CT cerebral.

BIBLIOGRAFIA

Ileana Benga – Epilepsia și crizele neepileptice, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca, 2003

Valeriu Popescu – Convulsiile și epilepsia la copil, Editura Medicală, București, 1990

Gheorghe Mogoș, Alexandru Ianculescu – Compendiu de anatomie și fiziologie, Editura Științifică, București,1969

Cezar Niculescu, Bogdan Voiculescu – Anatomia și fiziologia omului – Compendiu, Editura Corin, București, 2007.

Lucreția Titirică – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viața Medicală Românească,

București, 2008.

Lucreția Titirică – Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008

Lucreția Titirică – Breviar – Explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008

Corneliu Borundel – Medicina internă pentru cadrele medii, Editura București, 2009

Carol Mozes – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, București, 1999

Trevor Westos – Atlas de anatomie, Editura Vox, București, 1997

BIBLIOGRAFIA

Ileana Benga – Epilepsia și crizele neepileptice, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca, 2003

Valeriu Popescu – Convulsiile și epilepsia la copil, Editura Medicală, București, 1990

Gheorghe Mogoș, Alexandru Ianculescu – Compendiu de anatomie și fiziologie, Editura Științifică, București,1969

Cezar Niculescu, Bogdan Voiculescu – Anatomia și fiziologia omului – Compendiu, Editura Corin, București, 2007.

Lucreția Titirică – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viața Medicală Românească,

București, 2008.

Lucreția Titirică – Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008

Lucreția Titirică – Breviar – Explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008

Corneliu Borundel – Medicina internă pentru cadrele medii, Editura București, 2009

Carol Mozes – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, București, 1999

Trevor Westos – Atlas de anatomie, Editura Vox, București, 1997