Notiuni de Anatomie a Ficatului

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI DE ANATOMIE A FICATULUI

1.1. GENERALITATI

Ficatul reprezintă cel mai mare organ al abdomenului, este asimetric, situat în cavitatea abdominală, în cea mai mare parte în regiunea hipocondrică dreaptă, dar și în regiunea epigastrică și regiunea hipocondrului stâng. Culoarea este roșie-brună. Are aspect lucios, este foarte neted. Fiind lipsit de peritoneu, versantul posterior al feței diafragmatice prezintă aspect rugos.

Greutatea ficatului la adultul sănătos este în medie între 1500 și 1700 g, și reprezintă circa 1/40 din totalul greutății corporale.

Forma organului este neregulată. La adultul sănătos prezintă urmatoarele dimensiuni: lungime – 28 cm în sens transversal, lărgime – 18 cm în sens antero-posterior și grosime – 8 cm în sens vertical, la nivelul lobului drept. Volumul variază în funcție de sex, de vârstă, de cantitatea de sânge conținut, de stările patologice, de perioadele digestiei.

Consistența ficatului este mai mare decat restul organelor glandulare. Acesta este dur, iar percuția lui dă matitate. Este puțin elastic și friabil, acesta fiind un motiv pentru care se poate rupe și zdrobi ușor. Se intalnesc frecvent în practica medicală rupturi ale organului de origine traumatică. Plasticitatea ficatului este destul de mare, lucru ce îi permite să se muleze după organele din jurul său.

Ficatul prezintă multiple mijloace de fixare, și anume :

Presa abdominală

Vena cavă inferioară

Venele hepatice

Ligamentul coronar

Ligamentul falciform

Ligamentele triunghiulare

Omentul mic

Deși prezintă aceste mijloace de fixare , viscerul nu este imobil, el mișcându-se în timpul respirației – urcă in expirație și coboară în inspirație.

I se descriu ficatului 2 fețe: una diafragmatică (superioară) și alta viscerală (inferioară).

Fața diafragmatică este numită de mulți autori față superioară deoarece aceasta privește în sus și înainte. Este împărțită în 2 lobi „anatomici” inegali, de către ligamentul falciform: lobul stâng având dimensiuni mai reduse, iar cel drept fiind mai voluminos. Această față vine in contact cu diafragmul, iar prin intermediul lui vine în contact cu inima, pericardul, pleura și plămânii.

Fig. 1.1. Fața diafragmatică a ficatului

( Sursa:

Fața viscerală este plană, și privește înapoi, în jos și la stânga, aflându-se în raport cu stomacul, rinichii, glanda suprarenală dreaptă, colonul și duodenul.

Este strabătută de 3 șanturi, dispuse in forma literei „H”, și anume :

Fata inferioara (viscerala) este parcursa de 3 santuri:

-santul transvers reprezinta hilul ficatului, locul de intrare si iesire al elementelor pedicului hepatic (intra artera hepatica, nervii hepatici, vena porta, ies caile biliare si limfaticele);

-santul longitudinal drept prezinta: in segmentul anterior – fosa cistica, in care se regaseste vezicula biliara, iar in segmentul posterior – vena cava inferioara.

-santul longitudinal stang contine, in segmental anterior, ligamentul rotund, provenit prin obliterarea venei ombilicale, iar in segmentul posterior cordonul fibros Arantius (care la fat face legatura intre vena ombilicala si vena cava inferioara);

Cele 3 santuri impart fata viscerala in 4 lobi:

-lobul stang prezinta impresiunea gastrica ;

-lobul drept vine in raport cu o serie de organe: unghiul drept al colonului,

flexura superioara a duodenului, glanda suprarenala dreapta si rinichiul drept;

-lobul patrat prezinta impresiunea gastrica;

-lobul caudat prezinta procesul papilar si procesul caudat.

șanțul longitudinal al ficatului este șanțul canalului venos și al venei ombilicale.

Poziția șanțului longitudinal corespunde aproximativ liniei de inserție hepatică a ligamentului suspensor. Împreună cu acestea contribuie la delimitarea celor doi lobi hepatici, lobul stâng și lobul drept.

șanțul venei cave și al veziculei biliare este situat la 6-7cm spre dreapta față de șanțul anterior, fiind mai puțin adânc decât șanțul venei ombilicale și al canalului venos. Este situat în plină masă a lobului drept.

Structura ficatului :

Ficatul, la exterior, este acoperit de peritoneul visceral, care se răsfrânge pe diafragmă și formează ligamentul falciform de pe fața inferioară se răsfrânge pe stomac și formează micul epiplon.

Peritoneul de pe fața superioară și inferioară a ficatului se răsfrânge pe peretele posterior al cavității abdominale și formează ligamentul coronar. La cele 2 extremități cele 2 foițe ale ligamentului coronar se unesc și formează ligamentele triunghiulare stâng și drept care ajung la diafragm.

Sub peritoneul visceral se află capsula fibroasă Glisson. De pe fața profundă a acesteia pleacă septuri conjunctivo-vasculare ce delimitează lobulii hepatici ce se prezintă ca niște granulații de mărimea unei boabe de mei în formă de piramidă cu 5-6 laturi. La întâlnirea a 3 lobuli există spațiul portal ce conține o arteră perilobulară, o venă perilobulară, un canalicul biliar perilobular și vase limfatice toate învelite într-o stromă conjunctivă dependentă de capsula fibroasă a ficatului. Lobulul hepatic este format din hepatocite, din capilare sinusoide, din vena centrolobulară. Hepatocitele sunt dispuse sub forma unor plăci cu spații între ele, au formă poliedrică și își varsă secreția fie în canaliculele biliare , fie în sinusoide.

Canaliculele biliare intralobulare nu au pereți proprii, aceștia fiind reprezentați de celule hepatice.

Vena perilobulară de la nivelul spațiul portal pătrunde în lobul hepatic și formează sinusoidul hepatic. Înainte de a forma sinusoidul, ramura perilobulară a venei porte prezintă un sfincter muscular numit sfincter de intrare. Înainte de a se deschide în vena centrolobulară, sinusoidul este prevăzut cu un sfincter de ieșire.

Rolul sfincterelor este de a realiza un sistem de reglare a fluxului sanguin la nivelul ficatului, de a egaliza presiunea sângelui. Venele centrolobulare devin vene sublobulare, se unesc și formează venele hepatice, tributare venei cave inferioare și părăsesc ficatul la nivelul marginii posterioare.

Vascularizația ficatului: este nutritivă și funcțională.

Vascularizația nutritiva este asigurată de artera hepatică care duce la ficat sânge încărcat cu oxigen și care urcă în pediculul hepatic și la nivelul hilului se divide într-o ramură dreaptă și una stângă.

Ramura dreaptă se bifurca în 2 ramuri segmentare:

– pentru segmentul anterior al lobului drept, o ramură;

– pentru segmentul posterior al lobului drept, cealaltă ramură;

Ramura stângă se bifurca și ea în 2 ramuri segmentare:

– o ramură pentru segmentul medial al lobului stâng;

– a doua ramură pentru segmentul lateral al lobului stâng;

Vascularizația funcțională este asigurată de vena portă care începe prin capilare la nivelul tubului digestiv și se sfârșește prin capilare la nivelul ficatului. Vena portă aduce la ficat sânge încărcat cu substanțe rezultate în urma absorbției intestinale, ea urcă în pediculul hepatic și se împarte într-o ramură stângă și una dreaptă.

Ramura dreaptă are 2 ramuri segmentare: una pentru segmentul anterior și alta pentru cel posterior. Ramura stângă prezintă 2 ramuri segmentare, una pentru segmentul medial și pentru segmentul lateral al lobului stâng.

Sângele venos al ficatului este adunat de 2-3 vene hepatice care ajung în vena cavă inferioară.

Limfaticele ficatului ajung în ganglionii din hilul ficatului apoi în ganglionii celiaci.

Inervatia ficatului este asigurata de nervii vagi si plexul celiac. Este de natura simpatica si parasimpatica. Ramurile destinate ficatului fomeaza plexul hepatic care este dispus în doua planuri: anterior (cuprinde fibre din ambii ganglioni celiaci si fibre din nervul vag drept) si plexul hepatic posterior (primeste fibre din ganglionul celiac drept si vagul stâng).