Nevralgia Cervico Brahiala. Obiective Si Recuperare Bft

Cuprins:

Introducere

Capitolul I: Nevralgia cervico – brahială

I.1.: Generalități. Definiție

I.2.: Etiopatogenie

I.3.: Simptomatologie

I.4.: Diagnostic diferențial

I.5.: Examen medical

I.6.: Criterii de susținere a diagnosticului

I.7.: Evoluție și prognostic

I.8.: Tratament

Capitolul II:Terapie fizică și de recuperare

II.1: Obiectivele recuperării

II.2.: Hidrokinetoterapia

II.3.: Termoterapia

II.4.: Electroterapia analgetică

II.5.: Ultrasonoterapia

II.6.: Terapia cu magneți. Magnetoterapia

II.7.: Masajul therapeutic

II.8.: Kinetoterapia

Concluzii

Bibliografie

Introducere:

Lucrarea de față se numește ,,Nevralgia cervico brahială. Obiective și recuperare BFT”.

Recuperarea funcțională este complexă desfășurându-se în diverse locuri cum ar fi: ambulatoriu de specialitate, sanatorii balneare, spitale de recuperare precum și alte centre de specialitate. Cel mai accesibil fiind ambulatoriu de specialitate.

În ambulatoriul de specialitate se pot aplica tratamente pentru o gamă de suferințe, pe un număr de pacienți, fiecare pacient primind o procedură de electroterapie, gimnastică medicală. Procedurile folosite în recuperarea funcțională sunt: masoterapia, electroterapia, hidrotermoterapia și kinetoterapia

Am ales această temă ca o necesitate a cunoașterii cât mai exacte a acestei boli precum și datorită stagiilor efectuate în clinici de specialitate unde am constatat efectele favorabile ale procedurilor de balneofizioterapie.

Prin realizarea acestei lucrări am dorit să evaluez beneficiile terapeutice ale electroterapiei și kinetoterapie asupra durerilor cervico – brahiale.

Această lucrare am structurat-o în două capitole astfel:

Capitolul I: Nevralgia cervico – brahială care cuprinde noțiuni generale despre anatomia coloanei vertebrale, etiopatogenie, simptomatologie, diagnostic diferențial, examen medical, criterii de susținere a diagnosticului, evoluție, prognostic și tratament

Capitolul II: Terapie fizică și de recuperare descrie metodele utilizate în recuperea pacienților cu nevralgie cervico-brahială. Acestea sunt: hidrokinetoterapie, termoterapie, electroterapia analgetică, ultrasonoterapia, terapia cu magneți (magnetoterapia), masajul terapeutic și kinetoterapia

În final am prezentat concluziile despre această afecțiune și programul de recuperare.

Capitolul I

Nevralgia cervico brahială

I.1 Genaralități. Definiție

Nevralgia cervico brahială este o durere radiculară la nivelul membrelor superioare, determinată adesea de artroza cervicală și mai rar de alte suferințe ale coloanei cervicale sau ale teritoriilor limitrofe.

Este o afecțiune întâlnită frecvent, care se manifestă prin dureri la nivelul bazei gâtului și iradiază pe unul din membrele superioare, fiind determinată de inflamarea, compresarea sau iritarea unui grup de nervi din zona gâtului (plexul brahial).

Plexul brahial care inervează membrele superioare este format din ultimele patru rădăcini cervicale; pe traiectul pe care acestea părăsesc canalul rahidian, una sau mai multe rădăcini pot fi iritate ca urmare a excrescențelor osoase la nivelul coloanei cervicale: discartroza C5- C6 sau C6 -C7 și osteofitoza.

Cele trei trunchiuri primare ale plexului branhial sunt:

C5-C6 – trunchi primar superior;

C7 – trunchi primar mijlociu;

C8-T1 – trunchi primar inferior.

Fig.1. Coloana cervicală

Cele trei trunchiuri primare se divid în câte două ramuri anterioare și posterioare.

Din unirea acestor ramuri vor lua naștere următoarele trunchiuri secundare:

Antero-extern din ramurile anterioare ale trunchiului primar superior și mijlociu;

Antero-intern din ramurile anterioare ale trunchiului primar inferior;

Posterior – din unirea celor trei ramuri posterioare ale trunchiurilor primare.

Tot în această regiune trunchiurile secundare ale plexului vor da naștere nervilor care inervează membrul superior:

Trunchiul secundar antero-extern: nervul musculocutanat și nervul median (rădăcina externă);

Trunchiul secundar antero-intern: nervul median (rădăcina internă), nervul ulnar, nervul brahial cutanat intern;

Trunchiul secundar posterior: nervul circumflex și nervul radial.

În regiunea supraclaviculară iau naștere ramurile colaterale ale plexului care inervează tegumentele și mușchii regiunii scapulare.

Ca urmare a iritației mecanice, rădăcinile se congestionează și edemațiază: atât iritația directă cât și inflamația supraadaugată ce pot determina dureri și parestezii în interiorul inervat de rădăcinile afectate.

Deseori nevralgia cervico – brahială este confundată cu un atac de cord atunci când este localizată în brațul stâng.

Această afecțiune cel mai des apare la persoanele care duc o viață sedentară, care șofează sau care desfășoară o activitate de birou. Mai apare și după exerciții fizice intense, după repaus îndelungat sau ridicarea de obiecte grele în mod necorespunzător.

Fig.2. Plexul brahial

A. Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt legate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul, toracele și bazinul, de asemenea tot pe ea se inseră membrele superioare și inferioare.

Segment complex de o mare importanță funcțională, coloana vertebrală este alcătuită din 33 segmente osoase, 344 suprafete articulare, 24 de discuri intervertebrale și 365 ligamente cu 730 puncte de insertie. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 inserții musculare.

În medie lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat și 63 cm la femeie, reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului unde măsoară 11 cm. De aici merge descrescând atât în jos cît și în sus.

Diametrul sagital maxim este la nivelul vertebrelor lombare, unde atinge 7 cm, apoi descrește atât în sus cât și în jos.

Curburi

Coloana vertebrală nu este rectilinie. Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital și în plan frontal.

Curburile in plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte când se numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi când se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:

curbura cervicală cu convexitate înainte;

curbura toracală cu convexitate înapoi;

curbura lombară cu convexitate înainte;

curbura sacro- coccigiană cu convexitate înapoi.

În timpul vieții intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce separă cifoza cervico-toracală de cea sacro-coccigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5; este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani și se datorează ortostatismului și locomoției.

După cum se observă curburile sagitale sunt dobândite în timpul vieții postnatale.

Curburile în plan frontal sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital.

În mod obișnuit întâlnim:

curbura cervicală cu convexitatea la stânga;

curbura toracală cu convexitatea la dreapta;

curbura lombară cu convexitatea la stânga.

Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci curburile sunt îndreptate în sens invers.

Protecția măduvei – în canalul vertebral se găsește măduva spinării învelită în meninge. Este evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de către puternicele corpuri vertebrale, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse. În unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau ( și ) meningele.

Rolul static.

În ortostatism coloana vertebrală reprezintă un ax solid care susține capul, trunchiul și membrele superioare, ea transmite apoi greutatea la pelvis și la membrele inferioare. Marea dezvoltare a vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susțină.

Fig.3. Coloana vertebrală

Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat mărirea rezistenței.

Rolul biomecanic

Coloana vertebrală este antrenată în mișcări numeroase și ample; grație acestora corpul are o mare mobilitate.

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de piese osoase, suprapuse, numite vertebre.

Vertebrele au o parte anterioară denumită corp și o parte posterioară, denumită arc.

Aceste două părti închid între ele canalul vertebral.

Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt care prezintă două fețe (superioară și inferioară) și o circumferință. Cele două fețe ale corpului vertebral sunt alcătuite dintr-o lamă de țesut osos fibros, numită placă terminală.

Arcul vertebral are o formă neregulară. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt, câte două apofize articulare ( în total patru apofize articulare dispuse vertical ). Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale: porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal, dintr-un număr fix de vertebre:

regiunea cervicală – 7 vertebre;

regiunea dorsală – 12 vertebre;

regiunea lombară – 5 vertebre;

regiunea sacrococcigiană – 9 – 10 vertebre.

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, au corpul ușor lățit transversal, apofizele lor spinoase dispuse orizontal, iar apofizele transverse atrofiate.Văzut din profil, corpul vertebrelor lombare este mai înalt la partea lui anterioară decât la cea posterioară.

Cunningham a stabilit un indice lombar dupa formula:

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare deosebite în: articulațiile corpilor vertebrali, articulațiile apofizelor articulare, articulațiile lamelor vertebrale, articulațiile apofizelor spinoase și ale apofizelor transverse.

Articulațiile corpilor vertebrali sunt amfiartroze perfecte.

a. Suprafețele articulare sunt date de fețele superioare și inferioare, ușor concave, ale corpilor vertebrali.

b. Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase dispuse între corpurile a două vertebre. Fiecare disc este constituit dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros și una centrală – nucleul pulpos.

Inelul fibros periferic este alcătuit din lame de fibre conjunctive care se încrucișează în toate sensurile. Aceste fibre se inseră profound pe zona compactă osoasă, continuându-se cu fibrele colagene ale osului.

Figura 4. Inel fibros periferic

Nucleul pulpos central este alcătuit dintr-o masă cu aspect gelatinos, ca o lentilă turtită, formată dintr-un țesut fibros foarte lax, infiltrat de lichid (80%), din câteva celule cartilaginoase și resturi de coardă dorsală. Cu vârsta, resturile din această coardă dorsală devin din ce in ce mai rare, cedând locul substanței fundamentale și ajungând să dispară complet de obicei către vârsta de 55 ani.

Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apa și își poate diminua fluiditatea în raport direct cu presiunea care se exercită asupra lui. Când gelul pierde apa se dezvoltă în interiorul lui o forță de imbibiție care crește proporțional cu cantitatea de apă pierdută, până când cele două forțe ( presiunea execitată și forța de imbibiție ) se echilibrează.

Nucleul pulpos are o mare forță de imbibiție.

În regiunea dorsală și lombară nucleul pulpos este așezat la unirea treimii mijlocii cu treimea posterioară, iar în regiunea cervicală ceva mai înainte, chiar la unirea treimii anterioare cu treimea medie.

Dacă se consideră însă aparatul vertebral în totalitate, nucleul pulpos apare situat la jumătatea distanței între fața anterioară a rahisului și planul interliniilor articulare ale micilor articulații posterioare, ceea ce permite o mișcare perfectă de basculă. Situația lui nu este însă fixă fiindcă el se mobilizează în cursul mișcărilor. Deplasările nucleului pulpos sunt posibile deoarece el este deformabil, elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul său în apă. Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui ( hernia de disc ).

Limitele superioare ale discurilor sunt alcătuite din lamele cartilaginoase care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

contribuie prin rezistența lor la menținerea curburilor coloanei;

favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;

transmit greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;

amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în cursul mișcărilor sau eforturilor.

Aparatul ligamentar este alcătuit din două ligamente – ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior – care alcătuiesc două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

B. Noțiuni de biomecanică a coloanei vertebrale

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale.

Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale precum și la nivelul articulațiilor. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor și articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.

Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezenței nucleului pulpos, care trebuie să aibă o consistență, o formă și o așezare normală. Mișcările vertebrale se execută pe nucleul pulpos ca pe o axă. Acest nucleu este o adevărată bilă mecanică. Se înțelege ca pe o astfel de bilă toate mișcările sunt posibile, dar totuși acestea vor fi limitate ori călăuzite de diferitele poziții ale apofizelor articulare.

Nucleul pulpos prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente, are proprietatea de a fi elastic. Datorită acestei proprietăți sunt posibile mișcările coloanei și sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale șocurilor suferite de rahis. Într-o atitudine de flexie forțată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale prin partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a discului la jumătatea lui anterioară și prin impingerea ușoară a nucleului pulpos posterior. În extensie lucrurile se petrec invers. Mișcările sunt posibile deci prin rolul integral pe care-l joacă discul intervertebral, care formează un organ unitar.

Coloana vertebrală prezintă mișcări complexe rezultate din micromișcările cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale:

Flexia – extensia;

înclinarea laterală;

rotația;

și ca o rezultantă a acestora – circumducția.

Amplitudinile medii normale, pe segmente și în totalitate, sunt redate de următorul tabel reprodus dupa M.I.Ivantki:

I.2. Etiopatogenie

Nevralgia cervico-brahială poate fi determinată de mai mulți factori.

Din punct de vedere etiologic există două tipuri:

nevralgia cervico-brahială comună reprezentată de artroza cervicală propriu zisă (mai ales la femei în jurul vârstei de 50 de ani) sau hernie de disc (mai frecvent la bărbații tineri) în urma unui traumatism cervical direct sau indirect;

nevralgia cervico-brahială simptomatică, care poate fi de cauză rahidiană sau intrarahidiană.

Cauzele rahidiene sunt reprezente de:

leziuni tumorale ale rahisului ( metastaze osoase, hemopatii maligne, tumori osoase primitive) care pot fi la nivelul vertebrelor sau se pot dezvolta în canalul rahidian exprimându-se clinic la început prin radiculalgie și mai târziu printr-un sindrom de compresie medulară;

traumatisme cervicale: prin producerea unei hernii de disc, unor fracturi ale apofizelor articulare, unor luxații unilaterale;

spondilite cu germeni banali;

hernia de disc cervicală.

Cauzele intrarahidiene sunt reprezentate de:

tumori meningoradiculare ( neurinoame, meningeoame, epidurite metastazice), meningoradiculite;

procese inflamatorii meningeale cronice ( arahnoidita, meningita cervicală);

epidurite acute și cronice;

Alte cauze:

zona zoster care include în tabloul clinic nevralgii intense rebele la tratament și care persistă timp îndelungat după dispariția erupției;

scleroza post radioterapie;

calus vicios post fractură de claviculă.

Anatomia patologică

În etiologia iritației radiculare cele mai frecvente cauze sunt cervicartroza și hernia de disc.

Hernia de disc cervicală apare destul de rar și are drept cauze favorizante mobilitatea mare a segmentului, importanța curburii fiziologice, forțele de tracțiune și presiunea ce se exercită la acest nivel.

De asemenea apariția herniei mai este favorizată de o serie de factori cum ar fi:

degenerarea precoce a discului;

asocierea anomaliilor congenitale.

În determinarea herniei de disc un loc important îl ocupă traumatismul cranio-vertebral, direct sau indirect și efortul.

Hernia de disc cervicală este localizată mai frecvent postero-lateral în vecinătatea orificiului intervertebral.

I.3. Simptomatologie

Principalul simptom ce domină tabloul clinic al nevralgiei cervico brahiale este reprezentat de durere.

Aceasta este reprezentată prin debut brutal, dimineața la sculare sau se instalează progresiv. Apare în partea de sus a brațului, poate fi constantă și foarte intensă putând iradia de multe ori în zonele învecinate.

Durerea poate fi repetitivă, însoțită uneori de amețeli, de o cervicalgie de intensitate crescută și acompaniată de o iradiere brahială din ce în ce mai crescută. Poate fi agravată de tuse, de decubit, schimbarea poziției cu exacerbare nocturnă. Ea pot fi însoțită frecvent de parestezii (amorțeli).

Poate respecta un teritoriu monoradicular astfel:

în radiculopatia C5, durerea iradiază în umăr și pe fața externă a brațului până la cot;

în radiculopatia C6, apare pe fața posterioară a brațului, antebrațului, fața dorsală a pumnului, index și medius;

în afectarea C7, durerea este localizată pe fața antero-internă a brațului, pumnului și în degetele 4 și 5

Pot apărea și iradieri toracice superioare, posterioare precum și occipital.

Alte simptome apărute pot fi:

dificultate în ridicarea sau întinderea brațului;

rigiditatea brațului, contracturi musculare ale centurii scapulohumerale, afectarea mișcărilor de finețe, crampe musculare.

Tulburări de ordin vegetativ apar în membrul superior (paloare, hipersudorație) ca și la nivelul extremității cefalice.

I.4. Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferiențial trebuie să aibă în vedere alte sindroame algice cu topografie asemănătoare:

Periartrita scapulohumerală: durerile sunt declanșate de mobilizarea umărului (nu ale coloanei cervicale), iar dacă durerea din periartrita scapulohumerală are o iradiere pseudoarticulară, diferențierea este dificilă. În periartrita scapulohumerală nu există parestezii sau semne obiective neurologice, iar examenul radiologic poate evidenția umbre calcare periarticulare;

Epicondilita: din cauza durerii localizate la nivelul porțiunii externe a antebrațului, în vecinătatea cotului. Afectarea nervului cubital la cot poate stimula o nevralgie C8 dar este însoțită de un deficit al flexorului și abductor al policelui;

Siringomielita este o afecțiune rară cu dureri în membrele superioare dar este însoțită de pierderea sensibilității termice;

Nevralgia amiotrofică (sindromul Parsonage-Turner) reprezintă o nevrită a plexului brahial cu un determinism posibil imunoalergic și este exprimată clinic printr-un sindrom dureros cu debut acut și care este localizat la nivelul umărului, iradiind la braț și în mod excepțional dincolo de cot. Sindromului dureros i se asociază instalarea unui deficit motor proximal care interesează teritoriul trunchiului primar superior al plexului brahial (C5-C6-deltoid, biceps) și ramurile sale colaterale (supraspinos precum și subspinos, mare dințat). Foarte repede, cel mult 3-10 zile se poate instala amiotrofia teritoriului atins, reflexele osteo-tendinoase bicipital și uneori tricipital pot fi abolite. Starea generală este bună, iar febra este absentă. Examenul electric confirmă natura neurogenă, pluriradiculară predominant pe C5. Are o evoluție favorabilă, cu regresiune în 6-12 săptămâni, însă recuperarea motorie poate ajunge până la un an dar rămân posibile recidivele.

Nevralgia nervului suprascapular și a nervului mare dințat este reprezentată de dureri scapulare urmate de o paralizie a abducției (nervul suprascapular) și a ridicării anterioare a brațului cu decolarea omoplatului (nervul mare dințat). Această nevralgie este cauzată de o compresiune a nervului suprascapular în incizura coracoidiană sau a nervului mare dințat în traiectul sau în scalenul mijlociu sau pe coasta a doua, compresia fiind determinată de o greutate purtată pe umăr, o bursită suprascapulară sau o contuzie a umărului.

Sindromul coastei cervicale, sindromul defileului scalenic, sindromul costo-clavicular, sindromul de hiperabducție este determinat de apariția durerilor și paresteziilor care apar la nivelul membrului superior și iradiază de la nivelul cefei. Durerile și paresteziile sunt favorizate de ridicarea sau abducția brațului și sunt asociate cu diminuarea forței dar și semne de atingere neurovasculară: crampe, hiperestezie la frig, paloarea tegumentelor, modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, iar uneori fenomene de asfixie locală cu ulcere trofice, fenomene Raynaud.

Sindrom algodistrofic al membrului superior (sindrom umăr-mână) poate apare în anumite condiții patologice: compresiuni medulare cervicale, compresiuni radiculare, afecțiuni ale plexului brahial, artroza cervicală întinsă, etc. Clinic se manifestă prin dureri în umăr și iradiază în centura scapulară și braț, dar în special în mână și degete având un caracter pulsatil. De multe ori sunt asociate tulburări vegetative cu edemul mâinii, cu cianoza tegumentelor care pot fi reci sau calde, cu tuburări trofice ale fanerelor.

I.5. Examen medical

Examenul medical se recomandă încă de la apariția primelor semne de durere. În primul rând se analizează capacitatea de a ridica mâna, apoi se observă slăbiciunea, rigiditatea sau pierderea senzitivității în braț și în același timp legătura cu rădăcinile nervilor. Examenul fizic are în vedere deopotrivă atât segmental vertebral cât și cel brahial. Pentru examinarea rahisului în static și în dinamică, bolnavul este așezat în poziție șezândă sau de decubit. Aceasta relevă tulburări de atitudine de tipul redresării sau inversării curburii fiziologice. De asemenea palparea spinoaselor și a masivelor articulare interapofizare este dureroasă. Mai poate fi prezent și ,,semnul soneriei anterioare” care poate reproduce sau exacerba durerea radiculară.

Mai poate avea loc o intensificare a durerii la presiunea pe vertex, în timp ce tracțiunea prudentă a extremității cefalice poate influența favorabil suferința bolnavului.

Mișcările rahisului sunt limitate iar simptomatologia poate fi accentuată de testările în hiperflexie și lateroflexie opuse brahialgiei.

În nevralgia cervico brahială, manevrele de elongație pentru rădăcinile C5 – C8 sunt pozitive și sunt reprezentate de:

Manevra Lasegue a membrului superior – abducția maximă a brațului cu antebrațul în extensie;

Manevra Lasegue a gâtului – înclinarea și rotirea capului spre partea sănătoasă.

În sindromul C5 umărul și fața externă a brațului până la cot sunt afectate de tulburările de sensibilitate. Tulburările motorii pot fi exprimate la nivelul deltoidului, asupra spinosului, micului rotund, se deteriorează abducția și rotația externă a brațului.

În sindromul C6 apar hipoesteziile pe fața externă a umărului, brațului și antebrațului până la police. Scăderea forței musculare interesează bicepsul, lungul supinător și musculatura eminenței tenare. Sunt afectate flexia cotului și pronosupinația și pot fi abolite sau diminuate reflexul bicipital și stiloradial.

În sindromul C7 apar tulburări de sensibilitate pe teritoriul reprezentat de fața posterioară a umărului, brațului, antebrațului, fața dorsală a pumnului, index și medius. Tricepsul brahial, extensorii mâinii și degetelor sunt afectați de tulburări motorii. De asemenea poate fi afectată extensia cotului, pumnului și degetelor, iar la nivelul tendonului tricepsului apar posibile tulburări de reflexe.

În sindromul C8 apare hipoestezia pe fața internă a antebrațului, pumnului, mâinii și degetelor 4 si 5. La nivelul musculaturii intrinseci a mâinii și pe eminența hipotenară apar eventuale tulburări de motricitate, iar reflexul cubitopronator poate fi modificat.
Ținând seama de frecvența relativ mare cu care sindroamele de compresiune radiculară pot fi însoțite de compresiune medulară, este bine ca în cadrul examenului fizic al bolnavului să se urmărească și semnele medulare; sindrom piramidal reflex însoțit de tulburări ale sensibilității profunde; mult mai rar ne putem găsi în fața unei parapareze spastice.
Având în vedere compresiunea arterei vertebrale de către leziunile degenerative ale coloanei cervicale, examenul obiectiv nu trebuie să scape din vedere depistarea – eventuală – a semnelor funcționale de insuficiență vertebro – bazilară, căutând să precizeze influența declanșatoare a mișcărilor gâtului.

I.6. Criterii de susținere a diagnosticului

Criterii clinice:

Forma cea mai frecventă este nervralgia cervico brahială comună care este favorizată de:

Terenul (în special sexul feminin și menopauza);

Unilateralitatea unei atingeri monoradiculare cu debut insidios;

Prezența semnelor rahidiene cu limitarea dureroasă a mișcărilor rahisului;

Sunt absente semnele neurologice obiective;

Existența unei artroze cervicale.

Suspiciunile de nevralgie cervicobrahială simptomatică apar în cazurile în care:

În general sunt prezente atingeri pluriradiculare;

Durerile rebele se agravează progresiv;

Sunt asociate tulburări motorii (cu pareze, amiotrofii și abolire de ROT) și tulburări obiective de sensibilitate majore la membrul superior;

Se evidențiază o parapareză spastică prin asocierea unei atingeri medulare;

Prezența unui sindrom Claude Bernard Horner;

Alterarea stării generale.

Criterii radiologice:

Principala explorare care poate da informații asupra modificărilor uncodiscale de la nivelul găurilor de conjugare este examenul radiologic. Sunt importante în stabilirea diagnosticului, pensarea spațiului discal cu osteocondensarea platourilor, osteofitoza peridiscală hipertrofia și încurbarea apofizelor în formă de cârlig ce sunt situate pe latura medială și în unghiul inferior al carpului, precum și reducerea găurilor de conjugare.

Elasticitatea discală, jocul articulațiilor discovertebrale și interapofizare, cu marcarea zonelor de redoare pot fi apreciate cu ajutorul studiului radiocinetic al coloanei cervicale.

Tomografiile de profil pot evidenția o alunecare a suprafețelor articulare (ca urmare a pensării discului), ceea ce determină o deformare a găurii de conjugare, contribuind la agravarea efectelor osteofitozei asupra rădăcinilor. Trebuie subliniat faptul că deseori există o bună concordanță între clinică și examenul radiografic; alteori această concordanță lipsește. Astfel, poate exista un decalaj între nivelul clinic al radiculalgiei și sediul leziunilor osteofitice: o radiculalgie C7 sau C8 poate fi consecința unei discopatii C5 – C6 (semnalăm faptul că modificările radiologice de mai sus pot fi evidențiate și la subiecți asimptomatici).

Mielografia, tomodensitometria și examenul RMN pot oferi date suplimentare despre etiologia și importanța leziunilor rahidiene și radiculomedulare.

Nivelul și gradul suferinței neurologice determinate de explorarea periferică a sistemului neuromuscular contribuie mai bine la definirea atitudinii terapeutice.

Criterii de laborator:

În mod obișnuit se cercetează: VSH, glicemia, formula sanguină. Parametrii biologici nu sunt modificați dacă etiologia este mecanică sau artrozică. Nivelul și gradul suferinței neurologice determinate de explorarea periferică a sistemului neuromuscular, contribuie mai bine la definirea atitudinii terapeutice.

I.7. Evoluție și prognostic

Nevralgia cervico brahială în forma comună are o evoluție favorabilă care durează timp de 3-6 săptămâni.

Nevralgia cervico brahială în formă simptomatică are o evoluție diferită, în funcție de etiologie. Astfel au prognostic negativ nevralgiile cervico – brahiale secundare tumorilor (la orice nivel ar fi acestea), procesele inflamatorii meningeale, după formarea unui calus vicios.

Recuperarea devine mai dificilă la persoanele în vârstă, la cei care suferă de boli cronice severe (cardiace, respiratorii) sau cu afecțiuni neurologice.

Există de asemenea riscul ca bolnavul să rămână cu diverse parestezii ale membrului superior (amorțeli, furnicături, hipoestezie) din cauză că recuperarea nu se face integral.

I.8. Tratament

Nevralgia cervico-brahială netrată poate dura luni sau chiar ani de zile, de aceea tratamentul trebuie început cât mai repede.

Tipul tratamentului diferă în funcție de cauza afecțiunii din acest motiv fiind necesară determinarea exactă a acesteia.

Tratament profilactic- Are în vedere prevenirea cauzelor locale și generale care pot determina suferința trunchiurilor nervoase.

Local – se previne atitudinea vicioasă și traumatismele regiunii.

Cauzele generale se referă la tratarea corectă a bolilor metabolice, a bolilor infecțioase dar și supravegherea atentă și corectă a tratamentelor cu potențial toxic asupra fibrei nervoase.

Tratamentul igieno-dietetic – constă într-o alimentație rațională și evitarea abuzului de alcool sau alte substanțe toxice și poate cuprinde:

corecția stării psihice a pacientului are o importanță deosebită, ca în cazul oricărei alte afecțiuni. Bolnavul trebuie convins să participe la programul de recuperare care ajută mult în recâștigarea capacității funcționale a mâinii pentru ca afecțiunea să nu-l facă să se simtă inferior față de cei din jur. Are obligația să respecte atât programul de recuperare cât și indicațiile medicului pentru a se reface într-un interval cât mai scurt de timp;

repaus total al membrului superior afectat – este necesar datorită durerilor declanșate de cele mai mici mișcări sau presiuni. Trebuie să se țină cont și de combaterea edemului prin poziționare antideclivă a antebrațului și mâinii care alături de masaj și celelalte metode luptă împotriva instalării edemului la nivelul acestor segmente.

Tratamentul este adaptat diferitelor faze ale bolii și poate fi de două tipuri:

conservator;

chirurgical.

Obiectivele tratamentului conservator sunt următoarele:

ameliorarea durerii, a iritației radiculare și a contracturii ;

corectarea tulburărilor de statică cervicală;

tonifierea musculaturii vertebrale posterioare; 

coordonarea mobilității coloanei cervicale cu a membrului superior și integrarea segmentului în ansamblul general al rahisului .

Tratamentul se realizează cu ajutorul mijloacelor ortopedice, medicamentoase și fiziokinetice.

Tratamentul ortopedic – are la bază o serie de măsuri ce urmăresc punerea în repaus a segmentului cervical afectat, în perioadele hiperalgice dar și pe timpul deplasării când se folosesc colierele. Repausul are loc pe pat semidur, cu pernă mică, membrul superior fiind așezat în abducție cu un suport sub umăr. Dacă bolnavul se află în poziție șezândă este recomandată folosirea de cotiere, tetiere și păstrarea posturii de "dublă bărbie ". Trebuie respectată postura corectă a coloanei vertebrale și menținerea curburii fiziologice. Se pot efectua tracțiuni cervicale în delordoză pentru reducerea iritației radiculare fiind preferate tehnicile manuale în alternanță cu manevrele de masaj și mobilizare.

Tratament medicamentos – antialgice și antiinflamatoare.

Tratamentul medicamentos este necesar în perioadele algice și constă în administrarea de:

Antiinflamatorii nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac, indometacin etc.) și steroidiene;

Antialgice;

Decontracturante (mydocalm);

Sedative.

Rezultatele bune în forme medii dau inflamatoriile nesteroidiene, iar în formele hiperalgice sunt indicați corticoizii per oral (40-50 mg/zi) timp de 8-10 zile cu reducerea rapidă a dozei sau în infiltrații para vertebrale unde se prefer produșii cu acțiune lentă. Dacă se prezintă un deficit neurologic este utilă medicația neurotropă care ușurează transmisia sinaptică.

Tratament chirurgical – se folosește în formele rebele și prelungite care nu cedează la un tratament corect aplicat timp de 3 luni de zile, ca și în formele cu fenomene neurologice de compresiune radiculară și/sau medulară. El constă în extirparea unei protruzii osteofitice sau o artrodeză cu indicație excepțională în forme grave, prelungite, rezistente la tratament medical.

În formele simptomatice se tratează afecțiunea cauzală:

Extirparea unui neurinom;

Extirparea unei hernii discale;

Extirparea unei coaste cervicale;

Radioterapia unei metastaze;

Antibioterapie și imobilizarea într-o spondilodiscită

Acupunctură

Are în vedere tulburările funcționale:

Contracturile musculare;

Dureri;

Tulburări neurologice.

Acupunctura se practică cu ace sterile, de unică folosință atât în zona locală cât și la distanță (se folosesc aproximativ 10 ace). Rezultate semnificative apar după 10-12 ședințe de acupunctură.

Capitolul II

Terapie fizică și de recuperare

II. 1. Obiectivele recuperării

În stadiul acut:

Combaterea durerii;

reducerea sarcinii statico-dinamice asupra discului afectat, reducându-se edemul rădăcinii și favorizează atât ralaxarea ligamentară precum și scăderea iritației radiculare;

Relaxarea musculaturii cervicale contractate;

relaxarea sistemului nervos vegetativ;

relaxare general.

În stadiul subacut :

combaterea durerii ;

reducerea sarcinii statico-dinamice asupra discului afectat, reducându-se edemul rădăcinii și favorizează atât ralaxarea ligamentară precum și scăderea iritației radiculare 

relaxarea musculaturii cervicale contractate;

ameliorarea mobilității trunchiului superior și recuperarea deficitelor motorii radiculare ;

recuperarea nervului ;

educație comportamentală profilactică; 

reechilibrarea neuro-vegetativă ;

reintegrare socio-profesională.

În stadiul cronic:

combaterea durerii;

reducerea sarcinii statico-dinamice asupra discului afectat, reducându-se edemul rădăcinii și favorizează atât ralaxarea ligamentară precum și scăderea iritației radiculare; 

relaxarea musculaturii cervicale;

ameliorarea mobilității trunchiului superior;

tonifierea musculaturii cervicale ;

recuperarea deficitelor motorii radiculare ;

educație comportamentală profilactică;

reechilibrare neuro-vegetativă și psihică;

reintegrare socio-profesională. 

II.2. Hidrokinetoterapia

Hidrokinetoterapia sau gimnastica acvatică este practicată din cele mai vechi timpuri. Hipocrate prescria îmbăierea și consumul de ape minerale pentru efectele terapeutice demonstrate.

Hidrokinetoterapia presupune practicarea exercițiilor fizice în apă, fiind o metodă terapeutică ce folosește apa simplă, apa termală, sulfuroasă, sărată sau apa de mare. De asemenea, gimnastica acvatică este o modalitate de ardere a unui număr mare de calorii și de menținere într-o formă fizică de invidiat.

Hidrokinetoterapia se poate aplica în două moduri:

baia parțială, în care imersia se referă doar la o parte a corpului. Ȋn nevralgia cervicobrahială se introduce segmental membrului superior afectat;

baia generală, ce presupune imersia întregului corp. 

Gimnastica acvatică parțială relaxează musculatura

În nevralgia cervico brahială hidrokinetoterapia parțială este utilizată pentru creșterea mobilității articulare, deoarece permite efectuarea diferitelor tipuri de mișcări în apa caldă. Aceasta relaxează musculatura, ajută la recuperarea funcțională și diminuează durerile. Se poate practica în bazine individuale, ceea ce permite o imersie parțială, în scopul recuperării membrului superior. În acest mod în nevralgia cervicobrahială se pot efectua băi calde sau alternante (băi reci, la 18° C, urmate de imersia în apa caldă, la peste 38° C, ceea ce permite și creșterea vasomotricității).

Hidrokinetoterapia generală ajută la creșterea rezistenței musculare

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale, colective sau piscine. Orice mișcare va fi executată de jos în sus, cu mai multă ușurință, forța musculară necesară fiind foarte slabă. La mișcările de sus în jos sau laterale apare rezistența opusă de apă față de mișcarea efectuată, fiind astfel îngreunată. În consecință, determină creșterea forței și a rezistenței musculare. Apa din bazinele de recuperare trebuie menținută la o valoare de 35-36° C, temperatură la care se produc efectele antialgice (calmante), scăderea tonusului muscular general și vasodilatația periferică, cu scăderea tensiunii. arteriale. În nevralgia cervicobrahială durata unei ședințe de hidrokinetoterapie variază de la 10-15 minute la o oră. Frecvența ședințelor este de 2-3 săptămâni, efectuate timp de câteva luni succesiv. De asemenea, în piscinele mari se mai poate face kinetoprofilaxie sau înot terapeutic.

Indicațiile hidrokinetoterapiei sunt diverse:

Bolile neurologice centrale și periferice, urmate de paralizii sau pareze;

Bolile reumatismale degenerative (artroze) sau inflamatorii cronice, în afara puseului algic, urmate de scăderea gradului de mobilitate articulară;

Sechelele posttraumatice urmate de scăderea forței musculare și a mobilității articulare, precum și a coordonării mișcărilor;

Suferințele discale, discovertebrale, precum discopatia vertebrală cervicală, dorsală sau lombară, în afara indicației chirurgicale;

Afecțiunile cardio-respiratorii, în vederea reantrenării fizice la efort (postinfarct miocardic, astm bronsic), cele circulatorii periferice, inclusiv insuficiența circulatorie veno-limfatică de la nivelul membrelor inferioare;

Sarcina și recuperarea după naștere;

Tulburările de ortostatism la copii și adolescenți, precum scoliozele și cifozele.

Contraindicațiile celor cu afecțiuni cardiace sau leziuni ale pielii

Contraindicațiile hidrokinetoterapiei sunt de două feluri:

absolute reprezentate de:

leziunile tegumentare;

stările febrile;

afecțiunile acute sau intercurente care ar putea duce la decompensare cardio-respiratorie.

relative sunt cele aflate în legătură cu:

vârsta avansată;

hipotensiunea arterială accentuată;

anumite afecțiuni cardiovasculare cu potențial de decompensare.

II.3. Termoterapia

Termoterapia este o metodă de tratament nespecific ce utilizează ca agent terapeutic factorul termic vehiculat de diverși vectori ca: apa, lumina, aerul, parafina, nămolul, nisipul. Prin această metodologie se poate crește temperatura țesuturilor pe care se aplică superficial (0,5 cm) sau profund (3,5 cm).

În nevralgia cervico brahială efectele fiziologice ale termoterapiei sunt :

Efecte circulatorii Creșterea temperaturii produce vasodilatația capilară, asigurând o mai bună circulație a sângelui în regiunea cervicobrahială, activând metabolismul local și grăbind procesul de vindecare.

Efect de creștere a elasticității La o temperatură între 40 si 450C, extensibilitatea colagenului din tendoane, ligamente, capsule articulare sau cicatrici crește, permițând exercițiile de întindere necesare reducerii anumitor retracții. În același timp, redoarea articulară este diminuată datorită scăderii vâscozității lichidului sinovial.

Efect decontracturant. Contracturile musculare sunt combătute, prin ameliorarea funcționării receptorilor din mușchii responsabili cu reglarea tonusului muscular.

Efect antialgic. Durerea este diminuată datorită reducerii contracturilor, datorită ameliorării circulației sanguine, dar și prin acțiunea directă asupra mecanismelor de control ale durerii. Datorită acestor efecte, căldura este folosită foarte eficient în afecțiunile cronice.

Contraindicațiile utilizării căldurii:

inflamații acute;

tulburări circulatorii și limfatice (accentuează edemul);

insuficiență cardio-respiratorie, hipertensiune arterială;

tulburări de sensibilitate (risc de arsură);

afecțiuni dermatologice;

afecțiuni canceroase.

II.4. Electroterapia analgetică 

Electroterapia de tip analgetic are drept scop controlul și ameliorarea durerii. În patologia generală, durerea este un simptom ce orientează atât diagnosticul cât și atitudinea pacientului față de boală. Durerea are un caracter subiectiv fiind expresia unei senzații reale resimțite de pacienți incluzând și o puternică componentă emoțională.

Efectul analgezic este susținut și de efectele trofice ale fluxului de current, miorelaxarea îndepărtând hipertonia musculară.

Durerea este de regulă definită ca o senzație neplăcută.

De obicei se face distincția între durerea acută și cea cronică. Durerea acută este de scurtă durată ( maxim câteva zile sau săptămâni ). Apare datorită deteriorării mecanice a țesutului sau datorită unei afecțiuni, imediat după aplicarea stimulului dureros și scade după încetarea acțiunii acestuia; intensitatea durerii depinde de intensitatea stimulării.

Pe de altă parte durerea cronică este de lungă durată (mai mult de 3 luni ) sau este recurentă iar intensitatea sa nu depinde de intensitatea stimulării.

În nevralgia cervico brahială electroterapia este folosită în mod frecvent.

Pentru ca fizioterapia sa aiba un real beneficiu trebuie respectate următoarele principii:

Nu se va suprima funcția de semnalizare și protejare a durerii ( în special în cazul durerii acute). Se va lua în considerare prima dată informația care a fost semnalizată de către durere, se va determina diagnosticul corespunzător și abia apoi se va interveni împotriva durerii. Durerea modificată de fizioterapie sau analgezice își poate pierde specificitatea într- o asemenea măsură încât ulterior să nu mai poată fi descrisă.

Aplicarea fizioterapiei în scop analgezic determină reducerea considerabilă a cantității de substanțe analgezice administrate. Acest lucru este foarte important datorită posibilității de obținere a efectului analgezic relativ țintit al fizioterapiei ( în contrast cu acțiunea difuză a medicamentelor ) și datorită posibilelor interacțiuni nedorite dintre fizioterapie și medicamente.

Când se alege tipul de fizioterapie se vor lua în considerare efectele probabile.

Pentru afecțiunile cronice sau recurente când se pot aplica diferite tipuri de curenți se va examina în prealabil sistemul locomotor pentru că destul de des sursa acestor afecțiuni se află la distanță de locul de proiectare a durerii. 

Fiziologia analgeziei prin electroterapie

Pentru a explica modul de acțiune al curenților excitatori și efectul lor analgetic s-a pornit de la studierea amănunțită a:

fenomenului dureros;

a componentelor subiective și obiective;

a reacțiilor somatice și vegetative reflexe, ca fenomene normale de apărare;

a căilor de transmisie și integrare;

a zonelor de percepție.

Receptorii pentru durere sunt ramificații ale dendritelor neuronilor senzitivi, care iau parte la alcătuirea unui nerv cutanat. Fibrele nervilor cutanați au prag de excitabilitate diferit, fiind astfel capabile să conducă impulsuri generate în circumstanțe deosebite.

Unele ipoteze emise, au căutat să explice analgezia electrică pe căi reflexe și anume:

acțiunea hiperemizantă a curenților excitatori de joasă frecvență cu producere de substanțe vasoactive – mediatori ca acetilcolină, histamină, etc., mecanism de acțiune asemănător celui produs de masaj;

prin intermediul arcurilor reflexe scurte de la nivelul aceluiași segment medular;

prin intermediul centrilor vegetativi supramedulari din hipotalamus și scoarța cerebrală.

Metode analgetice din domeniul frecvențelor joase

Curenții diadinamici (CDD)

În nevralgia cervico brahială efectele analgezice, hiperemiante – biotrofice, dinamogene ale curenților diadinamici sunt datorate nivelului intensității, formei curentului diadinamic utilizat și modalității de aplicare a electrozilor.

Astfel:

Curentul fix monofazat (MF) are efect excitator, crescând tonusul musculurii cervico brahiale, cât și efect de tonicizare al pereților vasculari, ca urmare a acțiunii sale vasoconstrictoare. Din punct de vedere subiectiv, produce senzația de vibrații, acționând ca un masaj tisular electric profund. Pe această cale se evidențiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe;

Curentul difazat fix (DF) are efectul analgezic maxim prin ridicarea pragului sensibilității la durere și îmbunătățește circulația arterială prin inhibarea simpaticului. Este indicată ca formă de introducere pentru aplicațiile în scop analgezic.

perioada scurtă (PS) are efect excitator și tonicizant, acționând ca un masaj intens de profunzime. Prin componența sa vasoconstrictoare are efect resorbitiv, fiind util în hematoamele posttraumatice, în edemele cu tulburări trofice din stazele circulatorii periferice. După câteva minute aplicația produce și analgezie secundară.

perioada lungă ( PL ) prezintă un efect analgezic și miorelaxant puternic. Mai prezintă, de asemenea, efect decongestiv, fiind de preferat în stările dureroase accentuate și persistente.

ritm sincopat (RS) are cel mai pronunțat caracter excitomotor, realizând electrogimnastica musculară, fiind indicat în atoniile muscular.

Modalitățile de aplicare a curenților diadinamici în nevralgia cervico brahială depind de scopurile terapeutice urmărite.

Pe punctele dureroase circumscrise se utilizează electrozi mici, de dimensiuni egale, polul negativ aplicându-se direct pe locul dureros iar cel pozitiv la distanță.

Acestea pot fi:

Transversal ( de o parte si de a regiunii dureroase ) și se utilizează la nivelul articulațiilor mari și pe masele musculare ale membrelor sau trunchiului;

Longitudinal. Electrozii sunt aplicați de – a lungul plexului cervico brahial ( electrodul pozitiv, mai mare, se așează proximal, iar cel mic și negativ se așează distal, pe zona afectată );

Paravertebrale. Electrozii se amplasează pe regiunile rădăcinilor nervoase ( transversal și paralel cu coloana cervical, și catodul pe locul dureros);

Aplicații mioenergetice. Aceste aplicații urmăresc tonicizarea unor mușchi normoinervați. Ca atare catodul se așează pe locul de emergență al nervilor motori iar anodul pe punctele motorii ale mușchilor interesați.

Tehnica de aplicare se supune următoarelor reguli:

scopul urmărit este cel care condiționează dimensiunile electrozilor, amplasarea și polaritatea acestora;

inversarea polarității electrozilor rămași pe locul inițial de amplasare, se face în scop excitator, dinamogen;

intensitatea curentului se reglează printr- o creștere progresivă la valoarea dorită, corespunzătoare efectului urmărit ( excitomotor sau analgezic );

se va avea în vedere apariția fenomenului de acomodare;

durata ședinței este de până la 10 minute în scop analgezic, ajungând la 20-30 minute pentru aplicațiile în scop hiperemiant, vasculotrop;

ritmul ședințelor poate fi zilnic 10 ședințe pe cură.

Indicațiile CDD:

afecțiunile aparatului locomotor;

status posttraumatic (cu excepția fracturilor, rupturilor ligamentare sau meniscale), contuzii, entorse, luxații recente, întinderi musculare, redori articulare;

boala reumatismală cronică degenerativă sau inflamatoare: artroze reactivate, artroze, mialgii;

reumatism articular al țesuturilor moi periarticulare: epicondilite, PSH, tendinite;

afecțiuni neurologice: nevralgie cervico-brahială, lombosciatică, DVL faza II,

  algoneurodistrofie;

tulburări circulatorii periferice: Malaysia Raynaud, acrocianoză, boala varicoasă,status postarsuri sau postdegerături, arteriopatie periferică obliterantă;

aplicații segmententare pe zone neuroreflexe în vederea modulării funcționale a stomacului, colonului, colecistului, căilor respiratorii în astmul bronșic, migrene 

B. Tens

Stimulii electrici utilizați în perimetrul acestui gen de fizioterapie, se apropie mult, prin forma lor, de stimulii biologici naturali elaborați de celula nervoasă.

Această tehnică terapeutică, s-a dovedit a fi un instrument eficient în nevralgia cervico brahială atât în reducerea sau suprimarea unor dureri, cât și în unele dureri articulare, craniene, postoperatorii.

Electroanalgezia cu TENS reprezintă o tehnică de electrostimulare periferică. Trunchiurile nervoase sunt stimulate cu electrozi așezați la nivelul traseelor nervilor. Senzația de furnicătură plăcută dată de stimulii electrici scade senzația dureroasă și crește pragul durerii.

TENS (stimularea nervoasă electrică transcutanată) este metoda netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute și cronice, de diferite cauze, utilizând curenți de joasă frecvență cu impulsuri dreptunghiulare, furnizați prin intermediul unor electrozi aplicați la nivelul tegumentului pacienților.

Indicații

Reumatismul cronic degenerativ cu diverse localizări și stadii evolutive;

Stările dureroase posttraumatice;

Durerile din afecțiunile neurologice periferice;

Nevralgiile postherpetice;

Durerile fantomă după amputația membrelor;

Durerile postanestezie;

Sindroamele dureroase acute și cronice postoperatorii;

Cicatrici;

Sindromul algic care însoțește anuriile;

Sindromul algic din carcinoame.

C. Curentul Trabert

  Este un curent de joasă frecvență, apropiat ca efect de curenții diadinamici. Acest curent de ultrastimulare – cu impulsuri de frecvență 140 Hz – are un efect analgezic pronunțat și hiperemiant (crește circulația locală sanguină). Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu creștere treptată a intensității.

Atât curentul diadinamic, cât și curentul Trabert determină în nevralgia cervico brahială o puternică senzație, cu aspect vibrator. Efectele care determină scăderea intensității durerii se explică tocmai prin aceasta senzație.

 Indicații:

Radiculopatii – hernii de disc lombare, cervicale;

Artroze;

Mialgii;

Periartrita;

Spondilita;

Stări posttraumatice (contuzii, entorse, luxații, întinderi ligamentare).

Metode analgetice din domeniul curenților de frecvență medie

Curenții interferențiali

  Fizioterapia prin curenți interferențiali creează excitații electrice localizate în interiorul unei regiuni din corp, prin interferența (amestecul) care rezultă din încrucișarea a doi curenți sinusoidali de medie frecvență (3,6 și 10,0 kHz).

Principalele efecte fiziologice ale curenților interferențiali în nevralgia cervico brahială sunt:

Efect excitomotor pe musculatura striată;

Efect decontracturant;

Efect vasculotrofic, hiperemiant și resorbitiv;

Efect analgetic;

Efect excitomotor pe musculatura netedă

Curenții interferențiali sunt des aplicați în tratamentul de fizioterapie al nevralgiei cervico brahiale, deoarece este o procedură foarte plăcută, care poate fi suportată chiar și de acei pacienți cu dureri foarte intense.

Electrozii in număr de 4, se aplică împrejurul zonei dureroase, niciodată fix pe zona dureroasă. O alternativă de a aplica acești curenți interferențiali (și alți curenți), este aplicarea cu vacuum. Se aplică niște electrozi tip ventuză, conectați la un aparat care realizează “sucții”(ca și cum cineva ar trage ușor de niște ventuze aplicate pe spate). Ca și procedură de fizioterapie, pe lângă efectul curenților interferențiali, această formă de aplicare are avantajul unui masaj intens făcut pe musculatura dureroasă.

Indicații

stări postraumatice (algoneurodistrofie, entorse, luxații, contuzii, hematoame);

afecțiuni reumatismale (artrite, periartrite, artroze );

discopatii, mialgii, neuromialgii, scolioze,cifoze;

nevralgii și nevrite, diferite sechele paretice ale membrelor;

tulburări de circulație periferică, edeme vasculogene;

anexite, metroanexite, parametrite, dismenoree;

dischinezia biliară, hepatita cronică persistentă, pancreatite cronice, gastrite, boala ulceroasă, distonii funcționale intestinale

Contraindicațiile electroterapiei

Electroterapia nu poate fi aplicată fără a ține seama de situațiile obiective care interzic acest tip de electroterapie.Aceste situații pot fi:

TBC activ, boli neoplazice, boli infecto-contagioase;

Aplicarea în zona cordului sau a ochilor;

Implanturi cohleare, implanturi metalice, pace-maker cardiac;

Afecțiuni cutanate ce împiedică aplicarea electrozilor;

Menstruație, sarcină;

Sindroame psiho-patologice si psiho-organice

II. 5. Ultrasonoterapia

Ultrasonoterapia reprezintă aplicarea terapeutică a câmpului electric de înaltă frecvență asupra organismului uman iar modul de acțiune este dependent de proprietățile fizice ale acestuia. Terapia cu ultrasunete se bazează pe utilizarea aparatelor de fizioterapie. Ultrasunetele pot fi folosite în câmp continuu, producându-se așa numitul efect de micromasaj endotisular (în profunzimea țesuturilor pe care se aplică terapia) sau prin utilizarea ultrasunetului cu impulsuri.

Principalele efecte fiziologice ale ultrasonoterapiei în nevralgia cervico brahială sunt:

Analgezic;

Miorelaxant;

Hiperemiant sau vasculotrofic.

Efectelor fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociază cele derivate, precum cele fibrolitice și cele antiinflamatorii. Terapia cu înaltă frecvență, precum ultrasunetele, prezintă domenii de acțiune diferite, printre care: ultrasonoterapia, meloterapia, aerosoloterapia, precum și ecografia și utilizarea ultrasunetelor în medicina dentară.

De aceasta terapie beneficiază:

artrozele cu diferite localizări (spondiloza, gonartroza, coxartroza etc).

suferințele țesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epicondilite, sindromul algoneurodistrofic etc);

afecțiunile de natură ortopedico-traumatică (scurtarea perioadei de vindecare posttraumatism, accelerarea calusării fracturilor, contuzii, entorse, luxații, hematoame);

sindromul de deposturare însoțit de durere, precum posturi algice vicioase, scolioze, cifoze sau deformări ale piciorului;

afecțiunile dermatologice: cicatrici cheloide, plăgi atone, ulcere trofice ale membrelor;

afecțiunile neurologice: nevralgii și nevrite, inclusiv după post herpes zoster;

afecțiunile ginecologice.

Contraindicațiile generale ale ultrasonoterapiei sunt reprezentate de următoarele:

afecțiunile tegumentare de natură infecțioasă, inflamatorie sau tulburări de sensibilitate cutanată;

tulburările de coagulabilitate sanguină, fragilitatea capilară;

starea generală alterată;

tumorile în toate stadiile evolutive, pre și postoperator;

tuberculoza activă, în orice stadiu și orice localizare;

stările febrile acute, indiferent de cauză;

insuficiența cardio – circulatorie, boală cardiacă ischemică, tulburările de ritm cardiac;

afecțiunile venoase periferice;

ateroscleroza cu calcificarea progresivă a pereților arteriali. Alături de contraindicațiile absolute ale ultrasonoterapiei se înscriu și cele speciale, precum:

aplicația la nivelul capului sau deasupra nivelului vertebrei C3;

la nivelul măduvei spinării, ficatului, splinei, uterului gravid, la nivelul glandelor sexuale, plămâni, cord, marile vase.

Nu se fac aplicații cu ultrasunete la nivelul zonelor de creștere osoasă la copii și adolescenți.

II. 6. Terapia cu magneti – Magnetoterapia

Efectul terapeutic al magnetoterapiei în nevralgia cervico brahială

Efectul terapeutic al magneților este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cu circa 5000 de ani în urma în China se cunoștea caracteristica magnetului de a indica nordul – chinezii fiind cei care au inventat busola. Tot în China antică s-au constatat efectele benefice ale magneților asupra diverselor afecțiuni. Aproape fără contraindicații și cu efecte vizibile în câteva ore de la aplicare pe corp, magnetul a reprezentat în trecut un remediu foarte apreciat, mai ales în Orient.

Acțiunea magneților

În urma studiilor s-a constat că efectul acțiunii magneților este vizibil după circa 2 ore de la aplicarea în zona cu probleme. De asemenea este important și faptul că, în urma unei aplicări și utilizări corecte, folosirea magneților nu are contraindicații. Câmpul magnetic generat de magneți are un efect de stimulare asupra celulelor, schimbul de oxigen și absorbția elementelor nutritive din alimente și lichide fiind mult mărite. De asemenea s-a constatat o eliminare mai bună și mai completă a toxinelor din corp, în momentul utilizării magneților. Magneții se aplică pe corp, pe zonele cu probleme sau dureri. Ei acționează în profunzime, ameliorând, restabilind sau optimizând funcționarea organelor și țesuturilor. Fără a avea un efect vizibil (câmpul magnetic fiind invizibil), se constată o atenuare sau dispariție a durerilor.

Principalele afecțiuni în care se întrebuințează cu success magneții sunt:

dureri de cap, migrene;

dureri ale articulațiilor;

dureri menstruale;

accidente sportive, fracturi;

insomnia;

probleme cu circulația sângelui;

probleme cu digestia/lipsa poftei de mâncare;

stres, oboseală, surmenaj, solicitări psihice și fizice

Tipuri de magneți

Terapia tradițională cu magneți, magnetoterapia, se bazează pe utilizarea magneților permanenți, care nu necesită curent electric pentru a produce câmpul magnetic. Deși tehnologia a avansat și acești magneți se produc astăzi în cele mai diverse forme și puteri, ideea de bază a rămas nu se folosește curentul electric pentru generarea câmpului magnetic.
Următoarele categorii de persoane nu ar trebui să folosească deloc, sau doar parțial, magneții:

femeile însărcinate;

persoanele cu operații la inimă (peacemaker);

persoanele care folosesc proteze auditive;

persoanele care în urma unor operații folosesc proteze metalice.

II.7. Masajul Terapeutic

Beneficiile masajului terapeutic:

reduce deșeurile produse, cum ar fi acidul lactic și acidul carbonic care se acumulează în mușchi după activitate și cauzează crampe, disconfort, și iritabilitate;

îmbunătățește sistemul imunitar și ajută la recuperarea leziunilor țesuturilor moi prin creșterea circulației sângelui în zonele vătămate;

îmbunătățeste tonusul muscular și ajută la prevenirea sau întârzierea atrofiei musculare care rezultă din inactivitate forțată. Masajul terapeutic este deosebit de eficient în afecțiuni cum ar fi: nevralgie cervico-brahială spondiloza cervicală, spondiloza lombară , sciatica, lumbago, scolioza, lordoza, artroze, nevralgie intercostală, paralizii și pareze ale nervilor periferici, reumatism, etc. Masajul este o procedură manuală aplicată pe tegument și formațiunile subtegumentare în scop terapeutic.

Masajul are o acțiune locală și una generală: a) are o acțiune antialgica (de calmare a durerilor cutanate, articulare sau musculare, de tip inflamator, traumatice sau iritativ locale). De asemenea, are o acțiune hiperemiantă locală, acțiune de stimulare circulatorie, cu bune efecte de nutriție a țesuturilor. Se ameliorează, astfel, atât circulația limfatică, cât și cea sanguină. Masajul are și o acțiune depurativă locală (efect mecanic). b) masajul crește metabolismul bazal, stimulează funcția respiratorie și circulatorie și are o acțiune de sedare, favorizează somnul, combate oboseala și induce o stare de bine general, printr-un mecanism reflex și circulator.

Se recomandă în : edeme, cicatrici, fibroze, dureri musculare și contracturi, hipertonie musculară, atrofie musculară, dureri tendinoase și tendoperiostale. În reumatologie: nevralgii cervico-brahiale cervicartroza, cervicalgii posturale, dorsalgii cronice sau acute, lombalgii discovertebrogene, deformări/ anomalii structurale, lombosciatalgii, artroze cu diverse localizări. În traumatologie-ortopedie: entorse benigne, tendinite, tenosinovite, tendinoze prin tehnici particulare de masaj.

 Efectele fiziologice ale masajului în nevralgia cervico brahială

Terapia prin masaj acționează benefic asupra corpului în întregime. Masajul îmbunătățește circulația sângelui și limfei. Pentru ca întregul corp să fie sănătos, toate celulele sale trebuie să fie sănătoase. Celulele individuale ale corpului depind de o alimentare din abundență cu sânge și cu limfă, deoarece aceste fluide aduc nutrienți și oxigen și îndepărtează deșeurile și toxinele. Astfel, este ușor de înțeles importanța bunei circulații pentru sănătate și efectul benefic al masajului pentru întreg corpul. De asemenea, s-a constatat că masajul:

determină modificări în structura sângelui, îmbogățindu-l cu oxigen cu 10-15 la sută mai mult.

poate ajuta detensionarea mușchilor contractați și îi poate stimula pe cei slăbiți, flasci. Acest echilibru muscular poate ajuta postura și promova eficiența în mișcări. Masajul nu mărește în mod direct forța musculară, însă poate grăbi recuperarea după oboseala ce survine în urma exercițiilor. În acest fel, este posibil să se realizeze mai multe exerciții și antrenament, ceea ce în timp fortifică mușchii și îmbunătățește condiția fizică. De asemenea, masajul întinde ușor mușchii și țesuturile, susținând menținerea elasticitații lor.

mărește secrețiile și excrețiile corpului. S-a demonstrat că masajul mărește producerea sucurilor gastrice, salivei și urinei. De asemenea, are loc o excreție mărită de nitrogen, fosfor anorganic și clorura de sodiu (sare), ceea ce mărește rata metabolică (utilizarea materialului absorbit de către celulele corpului).

echilibrează sistemul nervos calmându-l sau stimulându-l, în funcție de ce efect are nevoie individul în acel moment.

 îmbunătățește starea pielii. Masajul acționează în mod direct asupra funcției glandelor sebacee (uleioase) și glandelor sudoripare, care mențin pielea lubrefiată, curată și răcoroasă. O piele dură, lipsită de elasticitate, poate deveni moale și suplă.

influențează organele interne. Prin stimularea directă sau indirectă a nervilor ce alimentează organele interne, vasele de sânge ale acestor organe se dilată și permit o alimentare mărită cu sânge.

Tehnica masajului

Tehnici de bază ale masajului

Efleurajul sau netezirea:

Efleurajul este un termen mai pretențios, provenit din limba franceză, însemnând "alunecare". În franceză, "effleurer" înseamnă "a atinge foarte ușor", "a mângâia". În ciuda denumirii pe care o poartă, efleurajul nu presupune neapărat atingeri ușoare, asemenea unor mângâieri. Această tehnică constă în alunecarea ușoară a degetelor pe piele, fără a se încerca masarea mușchiului de dedesubt. Presiunea aplicată trebuie să fie uniformă. Efleurajul este cea mai utilizată tehnică de masaj, fiecare sesiune începând și încheindu-se cu aceasta. Tehnica poate fi efectuată pe orice porțiune a corpului.

Are proprietatea de a activa circulația periferică și venoasă și reduce contracturile și durerile.

2 Frământatul:

După cum sugerează și numele său, această tehnică presupune o mișcare similară celei folosite la frământarea aluatului. Mâinile se vor sincroniza sau vor alterna într-o succesiune rapidă. Terapeutul va apuca cât mai multă musculatură, strângând apoi țesutul cu o presiune moderată. După eliberare, ciclul se va încheia cu aplicarea presiunii.

Are acțiune excitantă asupra mușchilor.

Fricțiunea:

Masajul cu fricțiuni presupune mișcări profunde, circulare, longitudinale sau transversale, efectuate cu ajutorul degetelor mari, cu vârfurile degetelor, articulațiile acestora, cu palmele sau coatele. Scopul acestei tehnici este penetrarea pielii și masarea mușchilor de dedesubt. Fricțiunea implică manipularea țesuturilor între palmă sau degetele tehnicianului de masaj si o suprafață dură cum ar fi oasele pacientului. Acestea sunt cele mai profunde mișcări, ele vizând straturile cele mai adânci ale țesutului. Presiunea și amplitudinea manevrelor de fricțiune vor fi reduse la începutul sesiunii crescând în intensitate și viteză pe parcursul ședinței de masaj. Favorizează procesul de vindecare și de resorbție a produselor patologice din țesuturi.

Tapotamentul:

Se numește „tapotament” sau „percuție” orice atingere care „lovește” pielea. De obicei este vorba de o mișcare rapidă Există câteva reguli pe care trebuie să le urmezi atunci când efectuezi tapotamentul:

Nu încorda mâinile în timpul mișcărilor;

Evită zona rinichilor;

Tehnica trebuie efectuată timp de 40 de secunde sau chiar mai mult pentru a fi eficientă.

Mărirea vitezei în mod exagerat te va face sa te oprești înainte de scurgerea celor 40 de secunde.

Această tehnică se aplică în general după prima jumătate a ședintei de masaj. Nu se efectuează asupra rinichilor, a capului, coloanei vertebrale și a oaselor în general. Se poate totuși efectua în zona gâtului și a capului, dar foarte ușor.

Are rol calmant si este indicat in nevralgiile cronice

Vibrațiile:

Tehnica vibrațiilor constă într-o mișcare de agitare, aceasta fiind una dintre cele mai relaxante mișcări.

Cele mai bune locuri pentru efectuarea acestei tehnici sunt partea inferioară a spatelui și a gâtului. Dintre toate mișcările specifice masajului, vibrația este cel mai greu de învățat.
Se așează doar vârfurile degetelor pe suprafața care trebuie masată și se blochează articulațiile, începând cu cele ale degetelor și până la cele ale umerilor.Mișcarea se realizează la nivelul întregului braț, iar o vibrație efectuată corect va face brațul să se miște cu totul, ca și când ar tremura.Se aplică o presiune fermă asupra zonei masate și se direcționează vibrația în jos, concentrând-o în vârfurile degetelor. Ca o alternativă, până la deprinderea acestei tehnici se poate efectua și o vibrație superficială cu mâna. Sunt calmante, scad sensibilitatea nervilor și relaxează mușchii în cazul contracturilor.

Tehnici auxiliare de masaj

1 Cernutul:

Se execută cu ambele mâini, aplicate de o parte și de alta a segmentului pe care îl masăm. Cu degetele flexate se prinde de jos în sus masa cărnoasă de pe braț sau antebraț, de pe coapsă sau gambă și se mișcă în sens lateral si de jos în sus, prin ridicări și presiuni alternative asemănătoare cernutului cu o sită. Mișcarea se execută în ritm viu și insistent, deplasând mâinile din aproape în aproape, în sus și în jos de-a lungul segmentului pe care îl masăm. Bine executat, cernutul exercită acțiuni relaxatoare, asupra maselor de mușchi, mărește suplețea țesuturilor și activează funcțiunile locale circulatorii și trofice. Pentru ca manevra să reușească bine, se recomandă celui masat să-și micșoreze pe cât posibil încordarea musculară și nervoasă. Relaxează mușchii, mărește suplețea țesuturilor și activează funcțiile circulatorii și trofice.

Rulatul:

Rularea pielii constă în apucarea pielii și rularea metodică a acesteia între degete. Tehnica poate fi folosită ca o metodă de evaluare, pentru a evalua tonusul pielii și al țesutului conectiv, dar și pentru a determina restricțiile acestuia din urmă. Relaxează mușchii, mărește suplețea țesuturilor și activează funcțiile circulatorii și trofice, spre deosebire de cernut, rulatul acționează asupra țesuturilor moi din preajma zonei masate.

Scuturatul :

Constă din mișcări oscilatorii mai ample, executate ritmic, cu segmentele de membre, cu membrele în întregime sau cu corpul întreg. Tehnica acestor manevre variază desigur în raport cu regiunea asupra căreia se aplică. Are rol de relaxare.

Tensiuni si tracțiuni:

Sunt procedee de masaj care acționează îndeosebi asupra articulațiilor și a țesuturilor periarticulare. Ele fac parte dintre cele mai vechi procedee tehnice și se execută de obicei la sfârșitul masajului segmentar sau articular. Pentru a executa o tracțiune, se apucă deasupra și sub articulație și se trage de segmentul terminal în sensul axei lungi a membrului masat. Apucarea se face cu o mână sau cu ambele mâini, dupa ce s-a precizat poziția cea mai favorabilă pentru tracțiune. Prin acțiunea de tracțiune urmărim să realizăm o întindere și o alungire, în limitele fiziologice, a elementelor articulare și periarticulare, precum și o degajare de sub presiune a elementelor intraarticulare. Manevrele se efectuează după un masaj bun al articulației vizate, care favorizează mobilitatea articulară și relaxarea mușchilor periarticulari. Se fac simple tracțiuni, combinate cu ușoare scuturări ale segmentului mobilizat, după care se face o cercetare metodică a mobilității articulare. Se urmărește prevenirea și combaterea redorilor, a îngroșărilor patologice în țesuturile periarticulare, a modificărilor artrozice și a altor procese articulare, degenerative sau proliferative. Îmbunătățește circulația locală, crește suplețea structurilor articulare și periarticulare, optimizează funcțiile la nivelul articulațiilor

Pensările și ridicările:

Pensările se aplică pe porțiunile cărnoase ale membrelor.Tehnica de execuție: se execută energic prinzând și ridicând între degete o cută de țesut subcutanat sau chiar mușchi, se strânge ușor și se ridică atât cât permite elasticitatea acestor țesuturi, apoi se eliberează brusc.Efectul este excitant. Ridicările sunt o manevră energică ce se execută mai ales pe regiunea spatelui.Tehnica de execuție: se prinde cu putere o cută de piele, țesut subcutanat și mușchi, între police și restul degetelor și se trage în sus ca și cum am vrea să o desprindem de pe planul profund sau osos. Masarea se repetă în sens ascendent sau descendent.Efectul este excitant.

Presiunile:

Presiunile se execută pe porțiuni mai reduse sau mai întinse ale corpului, întărind acțiunea netezirilor, fricțiunilor și frământatului. Ele sunt recomandate persoanelor sănătoase, robuste, și mai puțin bătrânilor, copiilor și femeilor. Tehnica de execuție a presiunilor diferă după particularitațile anatomo-fiziologice ale regiunilor pe care se aplică. Ele se aplică cu pulpa degetului, axial, cu palmele sau cu pumnul, în timpul sau la sfârșitul ședinței de masaj. Pentru îmbunătățirea circulației limfatice se pot executa presiuni pe vasele limfatice ale membrelor și trunchiului, de la regiunile proximale spre cele distale și invers.

II.8. Kinetoterapia

Este o disciplină care folosește mișcarea în scop terapeutic ( cultura fizică medicală sau gimnastica medicală ). Se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într- un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiune pe care o prezintă.

Kinetoterapia face parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care-i asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate.

Cultura fizică medical are un rol curativ, preventiv, corectiv.

Rolul curativ: reeducare, readaptare, recuperare a capacității funcționale – parțială sau totală a organismului lezat.

Rolul preventiv constă în: prevenirea deficiențelor fizice, stimularea funcției musculare, dezvoltarea unei statici normale și eliminarea viciilor de statică și postură, reconfortare psihică.

Rolul corectiv se referă la combaterea unor deficiențe fizice înnăscute sau dobândite. 

Exercițiile de gimnastică în nevralgia cervico brahială constau în poziții și mișcări. Pozițiile corpului se mențin dintr-o activitate musculară statică, iar mișcarea se obține prin lucru muscular dinamic

Cu alte cuvinte, activitatea statică este aceea pe care se bazează funcția de sprijin și activitatea dinamică echivalează cu funcția de mișcare – de ambele funcții răspunzând cu predilecție aparatul locomotor.

Din acest punct de vedere și din aceste motive, există exerciții fizice statice si dinamice.

Exerciții fizice statice – asigură imobilitatea și mențin poziția corpului, în același timp constituind o condiție indispensabilă pentru realizarea efortului dinamic.

Pozițiile statice ale corpului sunt:

Ortostatism (poziția în picioare);

Șezând;

Culcat.

Efortul muscular static cunoaște trei forme:

De menținere ( față de gravitație);

De consolidare (de stabilitate);

De fixare ( de echilibru).

În concluzie, efortul static este cel care asigură menținerea, consolidarea și fixarea unei poziții fără să determine deplasarea în spațiu a organismului.

El este realizat prin contracțiile musculare numite ,,izometrice” care au următorul rol:

Măresc volumul mușchilor;

Cresc forța musculară.

Un singur dezavantaj au totuși aceste contracții statice sau izometrice: sunt monotone, plictisitoare, din care cauză produc destul de repede oboseala nervoasă.
O mișcare cu brațele obosește mai puțin decât nemișcarea lor și fixarea într-o anumită poziție rigidă. Nutriția mușchilor în activitatea dinamică se face mult mai bine, datorită unei circulații sanguine activate și deci aportul de oxigen crescut. În contracția statică produsele reziduale se elimină mai greu (acid lactic ) și determină oboseala musculară. De aceea se recomandă ca aceste contracții izometrice să fie de scurtă durată, repetate des și compensate prin pauze relaxante .

Exerciții fizice dinamice – se înțelege prin exercițiu dinamic realizarea unei mișcări. Se produce în acest fel o deplasare în spațiu, prin participarea simultană a grupurilor musculare agoniste și antagoniste, unele având o acțiune de " cedare " iar alta de " învingere ".
Aceste mișcări dinamice pot fi:

active – mișcări ce se fac cu cheltuială de energie proprie;

pasive – prin contribuție exterioară, fără participare proprie.

La rândul lor, mișcările active pot fi:

Libere – mișcări executate numai contra gravitației;

Active – ajutate sau asistate (deci și cu o contribuție din afară, motiv pentru care aceste mișcări se numesc active-pasive);

Active cu rezistență, în care mișcarea trebuie să învingă in plus, pe lângă gravitație și o rezistență impusă

Legate, adică la diferite aparate (scări, bârne, paliere etc)

O etapă importantă a tratamentului constă în reeducarea mobilității coloanei cervicale. Aceasta începe imediat după ameliorarea fenomenelor acute cu mișcări pasive în alternanță cu tracțiuni și tehnici de masaj. Se continuă apoi cu efectuarea mobilizărilor active care au ca suport mecanismele de coordonare vestibulară și oculokinetică care iși au sediul la nivelul segmentului cervical.

În continuarea programului se efectuează exercițiile care se axează pe unitatea funcțională a segmentului cervical cu celelalte segmente rahidiene și cu membrul superior:

tonifierea musculaturii paravertebrale și a umărului, reeducarea proprioceptivă contribuie la refacerea stabilității rahisului;

bolnavul trebuie să efectueze programele reeducaționale și gimnastica medicală și la domiciliu, pentru a dezvolta suplețea coloanei cervicale, tonifierea musculară și adaptarea unui comportament adecvat față de solicitările din mediu.

Tehnici de kinetoterapie- au în vedere următoarele obiective specifice:

conștientizarea posturii coloanei cervicale;

controlul mișcărilor;

controlul efortului și readaptarea la efort;

controlul pozițiilor corpului în timpul mișcărilor și în repaus.

Kinetoterapia individuală:

se fac exerciții de dezvoltare a percepției pentru conștientizarea poziției corecte a coloanei cervicale;

se aplică tehnica dublei percepții din poziție culcat, așezat și din ortostatism;

exerciții de menținere a chingii musculare activate în condiții de mobilizare a bolnavului în spațiu (acest program se va continua și la sala de CFM);

controlul mișcărilor prin educarea bolnavului de a efectua mobilizări ale coloanei cervicale controlându-se în permanentă viteză și amplitudinea mișcărilor;

controlul efortului: se instruiește bolnavul în privința exploatării raționale a coloanei în timpul unor solicitări cervicale statice sau dinamice;

controlul poziției: învățarea evitării menținerii prelungite a pozițiilor cervicale fixe sau a pozițiilor extreme ce vor fi înlocuite cu poziții de facilitare a efortului cervical.

Kinetoterapia colectivă

Atât la sala CFM cât și la bazin se continuă kinetoterapia specific care pune accentual pe:

tehnici de mobilizare controlată;

tehnici de stabilizare cervicală;

tehnici de antrenare la efort;

exerciții de control cervical static și dinamic

Bolnavii care prezinta o patologie specifică stadiului subcronic, stabilizată, beneficiază de tratament de recuperare in stațiunile cu profil de reumatologie.

Concluzii:

1. Nevralgia cervico-brahială este un sindrom cervical al membrului superior, apărută ca urmare a iritării sau compresiunii elementelor radiculare C5, C6, C7, C8, care se manifestă prin dureri la nivelul bazei gâtului și iradiază pe unul din membrele superioare.

2. Nevralgia cervico-brahială este de două tipuri: comună – reprezentată de artroza cervicală propriu-zisă sau hernia de disc și nevralgia cervicală simptomatică de cauză rahidiană sau intrarahidiană.

3. Nevralgia cervico-brahială de cauză degenerativă apare mai frecvent în jurul vârstei de 50 de ani, sexul feminin fiind cel mai afectat, iar hernia de disc apare mai frecvent la bărbații tineri.

4. Artroza cervicală poate apare de sine stătătoare sau în contextul unei artroze generalizate.

5. Simptomul dominant este durerea care poate avea debut brutal sau se poate instala progresiv. Apare în partea de sus a brațului, poate fi constantă și foarte intensă putând iradia de multe ori în zonele învecinate.

6. Patologia cronică degenerativă, a coloanei vertebrale cervicale poate fi tratată cu succes, durerea putând fi ameliorată considerabil în lipsa medicației antialgice.

7. Recuperarea în nevralgia cervicobrahială devine mai dificilă la persoanele în vârstă, la cei care suferă de boli cornice severe sau la cei cu afecțiuni neurologice.

8. Tratamentul este profilactic ( local și general) și curativ (igieno-dietetic, medicamentos și ortopedic-chirurgical).

9. Obiectivele tratamentului au în vedere ameliorarea durerii, a iritației radiculare și a contracturii; corectarea tulburărilor de statică cervical; tonifierea musculaturii, coordonarea mobilității coloanei cervical cu a membrului superior.

10. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene și steroidiene, antialgice, decontracturante și sedative.

11. Efectele fiziologice ale termoterapiei în nevralgia cerviccobrahială sunt: circulatorii, de creștere a elasticității, decontracturant și antialgic.

12. Electroterapia are efect analgesic, hiperemiant și dinamogen susținut de efectele trofice ale fluxului de current.

13. Masajul are o acțiune antialgică, hiperemiantă locală, de stimulare circulatorie, depurativă locală (efect mecanic), crește metabolismul bazal, stimulează funcția respiratorie și circulatorie și are o acțiune de sedare.

14. Kinetoterapia are rol: curativ (reeducare, readaptare, recuperarea capacității funcționale), preventiv și corectiv.

15. Programul de recuperare se face ținând seama de testele funcționale. Acest program pune în evidență o ameliorare a stării clinice și o creștere a stării funcționale urmărite pe obiectivele prestabilite.

16. Se remarcă eficiența programelor balneofiziokinetice: băi termale, exerciții kinetice în apă, curenți și kinetoterapia în ansamblul ei.

17. Aplicația terapeutică judicious recomandată și corect efectuată este o opțiune terapeutică valoroasă pentru pacienții care prezintă contraindicații la terapia medicamentoasă.

18. Gimnastica medicală poate face minuni în ceea ce privește simptomele dureroase iradiate și durerile intense ale coloanei cervicale.

19. Tratamentul kinetoterapeutic elimină riscul agravării afecțiunii, și, implicit riscul unui tratament chirurgical.

20. Antrenarea bolnavului în programul complex recuperator îi va permite acestuia creșterea calității vieții, adaptarea rapidă, fără riscuri la condițiile de viață și muncă, obținerea de performanțe profesionale, o bună echilibrare psihică.

21. Condiția esențială pentru succesul terapiei este câștigarea colaborării și participării conștiente maxime a bolnavului, pentru ca programul kinetic însușit și igiena articulară trebuiesc aplicate în continuare.

22. Tratamentul recuperator are mai multe șanse de reușită dacă există o bună colaborare între echipa de recuperare și pacient.

Bibliografie:

1. Bratu, Ionel A., Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice, Editura Sport-Turism, 1977.

2.Ciurea A.V., Chiriți GH., Onose G.,  Recuperare, medicină fizică și Balneoclimatologie la adulți și vârstnici – Geriatrie întrebări și răspunsuri, Editura Medicală Românească, 2008.

3.Dumitru, Dumitru, Ghid de reeducare funcțională, Editura Sport-Turism, București, 1981.

4.Jankelevitch,Vladimir, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, 2008.

5. Kiss J., Fiziokinetoterapie și recuperare medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, 2004.

6. Niculescu, Th.,Cezar.,Voiculescu Bogdan, Niță Cristian, Cârmaciu Radu, Sălăvăstru Carmen, Anatomia și fiziologia omului compendiu, Editura Corint București, 2001.

7. Onose Gelu, Recuperare, medicină fizică și balneoclimatologie, vol. I, Editura Medicală, 2009.

8.Papilian Victor, Anatomia omului, vol I. ediția a IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974

9. Sidenco Elena Luminița, Bilanțul muscular și articular, Editura A.P.P. București, 2000

10. Sbenghe Tudor, Kinetologie Profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.

11. Ulmeanu Dan, Bordei Petru, Artrologie, Editura University Press, 2001