Medicamente cu Actiune Hepatoprotectoare

Cuprins:

INTRODUCERE…………………………………………………………………..……pag. 4

CAP. I. Anatomia și fiziologia ficatului…………………….…………….…..….……pag. 5

I.1. Generalități privind aparatul digestiv……..…………………….……..…….pag. 5

I.2. Anatomia ficatului………………………………..……………….……..…..pag. 5

I.2.1. Structura ficatului…………………………….….…………….………..….pag. 6

I.3. Funcțiile ficatului…………………………………..…………….……………pag. 7

CAP. II. Afecțiuni ale ficatului……………………………………………..…………..pag. 9

II. 1. Icterul…………………………………………………………….………….pag. 9

II. 2. Hepatita……………………………………………………………….……pag. 10

II. 2. 1. Hepatita virală acută ……………………………………………………pag. 10

II. 2. 2. Hepatita cronică…………………………………………………………pag. 11

II. 3. Cirozele hepatice…………………………………………………………..pag. 12

II. 4. Cancerul hepatic……………………………………………………………pag. 13

II. 4. 1. Cancerul hepatic primitiv……………………………………………….pag. 13

II. 4. 2. Cancerul hepatic secundar………………………………………………pag. 13

II. 5. Hepatotoxicitatea produsă de medicamente…………………………….…pag. 14

CAP. III. Medicamente cu acțiune hepatoprotectoare…………………..…………….pag. 15

III. 1. Medicamente coleretice………………………….………………………..pag. 15

III. 1. 1. Coleretice de origine animală………………….……………………….pag. 16

III. 1. 2. Coleretice de sinteză…………………………….………………………pag. 17

III. 1. 3. Coleretice de origine vegetală…………………………………………pag. 18

III. 2. Medicamente colecistokinetice……………………………………………pag. 20

III. 3. Hepatoprotectoare…………………………………………………….……pag. 21

III. 3. 1. Efectele hepatoprotectoarelor…………………………………….…….pag. 21

III. 3. 2. Farmacoterapia hepatoprotectoarelor…………………………….…….pag. 21

III. 3. 3. Farmatoxicologia hepatoprotectoarelor………………………….……..pag. 22

III. 3. 4. Epidemiologia și precauțiile utilizării hepatoprotectoarelor…….…… .pag. 22

III. 3. 5. Posologia hepatoprotectoarelor…………………………………………pag. 23

III. 3. 6. Plante medicinale hepatoprotectoare……………………………………pag. 28

III. 3. 7. Alte plante fitoterapice cu acțiune asupra aparatului hapato-biliar….…pag. 30

CONCLUZII…………………………………………………………………………….pag. 33

BIBLIOGRAFIE………………………….………………………..…………………..pag. 34

Fără îndoială ficatul, este cea mai voluminoasă glandă a organismului, este un adevărat „laborator”, interceptând tot sângele ce provine din pancreas și spilnă. Din punct de vedere fiziologic, el deține un loc central și de primă importanță în menținerea vieții. Prin secreția biliară el participă la digestie, iar prin celelalte funcții, la metabolismul glucidic, protidic și al lipidelor. De aceea, este extrem de important să ne însușim un stil de viață sănătos, să ne protejăm ficatul prin metodele hepatoprotectoare puse la dispoziție de farmacii.

În farmacii există numeroase medicamente hepatoprotectoare care ajută la reducerea efectelor nocive ale afecțiunilor hepatice.

Este important de menționat faptul că aceste medicamente se bazează pe utilizarea plantelor medicinale cu proprietăți hepatotrope, a căror putere vindecătoare regenerează, reglează și consolidează funcțiile hepatice. Pe lângă hepatoprotectoare naturale, există și hepatoprotectoare ce conțin aminoacizi (arginină), fosfolipide esențiale sau vitamine din grupul B, cu aceleași efecte curative și preventive.

Statisticile ne demonstrează că hepatita este una dintre cele mai frecvente afețiuni ale ficatului – este printre cele mai răspândite boli pe plan mondial. În ceea ce privește hepatita virală, aceasta implică minim șase tipuri de virusuri, virusul A (HVA), virusul B (HVB), virusul C (HVC), virusul D (HVD), virusul E (HVE) și virusul G (HVG). Noi dovezi știinfice sugerează existența și a altor virusuri hepatice, încă neidentificate. Cele mai cunoscute tipuri de hepatită virală sunt hepatitele A, B și C. Atât hepatita B cât și hepatita C pot cauza leziuni serioase și permanente la nivelul ficatului și în multe cazuri, poate duce chiar la moarte.  

Am ales ca dezbatere această temă, fiind influențată de stilul de viață nesănătos la care trebuie să facem față în secolul în care trăim, denumit și secolul vitezei. Sănătatea este pionul principal de care trebuie să ne îngrijim, iar ficatul, cât și alte organe ale corpului nostru, prezintă interes, cu atât mai mult cu cat stilul de viață și-a pus amprenta și în modul în care ne hrănim. Întreaga alimentație bazată pe „mese rapide”, formată din grăsimi, semipreparate sau fast-food-uri, dar și poluarea mediului în care trăim, ne încarcă organismul cu toxine, determinându-ne la un moment dat să apelam din ce în ce mai des la medicamente a căror utilizare abuzivă se restrânge asupra ficatului nostru. În ziua de astăzi, afecțiunile hepato- biliare au devenit comune. 

Încă din Antichitate, grecii și romanii au acordat o mare atenție acestui organ, a cărui protecție au conștintizat-o, ce-i drept, într-o formă incipientă, dar extrem de importantă pentru ceea ce noi numim astăzi hepatoprotecție. Ei sunt cei care au atribuit plantelor o mare valoare, sesizând importanța terapeutică a acestora. De exemplu, anghinarea apare în scrierile lui Dioscoride, medic, farmacolog și botanist grec, care a trăit în Roma în timpul împăratului Nero. Și în medicina populară românească, infuzia de anghinare s-a folosit din timpuri vechi, în principal pentru menținerea bunei funcționări a ficatului, așadar preventiv.

„Fabrică de sinteză” a substanțelor esențiale ce asigură funcționalitatea organismului uman, ficatul este „responsabil” de sănătatea noastră generală. Formează bila, produce enzime, sintetizează colesterolul, factorii de coagulare și substanțele cu rol în imunitate.

Înțelegem prin hepatoprotectoare, forme farmaceutice cu rol de protejare a ficatului, care stimulează producerea de celule hepatice sănătoase, care vindecă leziunile și reglează metabolismul ficatului.

În acest context, cunoașterea afecțiunilor hepato-biliare și a medicației corespunzatoare contribuie la identificarea și tratarea timpurie și eficientă a acestor afecțiuni, controlând astfel boala și stopând evoluția nefavorabilă a acesteia.

CAPITOLUL I

Anatomia și fiziologia ficatului

I. 1. Generalități privind aparatul digestiv

În aparatul digestiv se găsesc toate organele ce au funcție importantă de digestie și de abosrbție a alimentelor. Acesta este aclătuit din tubul digestiv și glandele sale anexe.

Glandele anexe sunt glandele salivare, ficatul și pancreasul.

I. 2. Anatomia ficatului

Ficatul este cel mai voluminos organ din corpul uman. Este un organ glandular ce prezintă multiple funcții importante. În cadrul economiei generale a organismului, ficatul este un organ metabolic extrem de important, deoarece el intervine în metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor și lipidelor, detoxifică organismul,1transformând unele substanțe toxice în compuși nenocivi pe care îi elimină.

Așa cum am spus și mai sus, ficatul este un organ important, vital, distrugerea sau extirparea lui totală poate determina moartea.

Ficatul este un organ foarte bine vascularizat, înzestrat cu proprietăți și funcțiuni proprii. Are forma unui semivoid și este așezat transversal în abdomen. Ca greutate, în medie cântărește între 1200 – 1500 g, este cu 500 – 700 g, uneori cu 900 g, mai greu din cauza sângelui pe care îl conține. Dimensiunile medii ale ficatului sunt următoarele: 28 cm în sensul transversal (lungimea), 8 cm în sens vertical la nivelul lobului drept (grosimea) si 18 cm în sens antero-posterior (lărgimea), însă volumul ficatului variază foarte mult în funcție de vârsta, sex, cantitatea de sânge conținut, perioadele digestiei, stările patologice.

În mod general, ficatul are o culoare roșu-cărămiziu. Intensitatea culorii variază în funcție de cantitatea de sânge pe care o conține, un ficat plin cu o cantitate mare de sânge, are o culoare închisă.

Ca și consistență, ficatul este dur, friabil, puțin elastic, ca urmare se rupe și se zdrobeste ușor. Este foarte plastic, ceea ce îi permite să se muleze pe organele învecinate.

Ficatul se poate localiza în cavitatea  abdominală, în partea dreaptă superioară, sub diafragm, iar lobul său stâng se întinde până la epigastru, iar locul ocupat de ficat se numește loja hepatică.

În alcătuirea sa, ficatul are doi lobi inegali, cel drept fiind mai mare decâ cel stâng.

Ficatul prezintă două fețe: una superioară (diafragmatica) și una inferioară (viscerală).

Pe fața diafragmatică se observă lobul drept și lobul stâng, ce sunt delimitați de ligamentul falciform. Diafragmatica are două margini: una mai groasă , cea posterioară și alta mai ascuțită, cea anterioară.

Fața viscerală vine în legătură cu stomacul, colonel, duodenul, mezocolonul transvers, glanda suprarenală dreaptă și rinichiul drept.

Aici, pe fața inferioară se gasesc trei șanțuri, în forma literei „H”:

șanțul sagital sau antero-posterior drept;

șanțul sagital sau antero-posterior stâng;

șanțul transversal.

Aceste trei șanțuri delimitează patru lobi: drept, stâng, caudat și al lui Spiegel.

I. 2. 1. Structura ficatului

Ficatul, la exterior, este învelit de peritoneul visceral și continuă cu peritoneul parietal. Sub tunica seroasă sau peritoneul visceral se află o membrană, numită capsula Glisson și apoi parenchimul hepatic, acesta fiind împărțit în lobuli.

Lobul hepatic este unitatea anatomică și funcțională a ficatului. El are forma unei piramide așezate cu baza spre suprafața ficatului și varful spre interior. În alcătuirea lui se disting: capilare sangvine, celule hepatice, canalicule biliare și nervi.

Prin apropierea acestora, se formează spațiile portbiliare (Kiernan).

Celule hepatice sau hepatocitele sunt așezate în cordoane Remark, iar între ele și peretele capilarelor se află spațiul de trecere, denumit Disse. Între cordoane se formează, prin simpla lor alăturare, spații înguste numite canalicule biliare, care au pereți proprii.

Spre periferia lobului, canaliculele biliare își formează un perete propriu numit colangiola. Colangiolele sunt lobulii învecinați ce se unesc și formează la nivelul spațiilor Kiernan canalele biliare perilobulare. Aceste canale se unesc între ele și formează două canale hepatice-drept și stâng – corespunzătoare celor doi lobi ai ficatului, care, părăsind ficatul, la nivelul hilului se unesc și formează canalul hepatic comun.

Canaliculele biliare și canalele biliare perilobulare alcătuiesc căile biliare intrahepatice, iar canalul hepatic comun și canalul caledoc formează căile biliare extrahepatice.

Acinul hepatic reprezintă subunitatea morfo-funcțională a lobului hepatic și este constituit din totalitatea celulelor irigate de același vas.

Ficatul este vascularizat de arteră hepatică și vena portă. Prin venele suprahepatice, sângele pleacă de la ficat și este vărsat în vena cavă inferioară. Limfaticele ficatului sunt superficiale și profunde.

Plexul hepatic, locul de unde provin nervii ficatului, este alcătuit din fibre simpatice si parasimpatice.

I. 3. Funcțiile ficatului

Sunt importate și variate: 

Elimină pe cale biliară pigmenții biliari , colesterol, unele metale grele și fosfatază alcalină.

Intervine în metabolismul proteinelor, glucidelor, lipidelor, vitaminelor și substanțelor minerale.

Are rol în termoreglare, sângele din venele hepatice având temperatura cea mai ridicată în organism.

Are funție antitoxică, captează particulele străine în intestin în circulația prin celulele Kupffer, în hepatocite se produce conjugarea, oxidarea și reducerea unor substanțe cu efect nociv:

Formarea ureei din amoniac (funcție ureoproteică).

Reducerea, conjugarea și inactivarea unor hormoni.

Ia parte la digestia intestinală;

Depozitează în el o parte din substanțele care depășesc nevoile imediate ale organismului;

Degradează și sintetizează diferite substanțe;

Ia parte la menținerea compoziției plasmei;

Menține echilibrul glucidic;

Transformă grăsimile în forme care se oxidează mai ușor;

Sintetizează fermenții necesari proprii sau ale altor organe;

Reglează metabolismul apei și controlează debitul sangvin;

Oprește pătrunderea toxinelor în organism;

Are rol în formarea globulelor roșii;

Secretă și excretă bila;

Supraviețuirea fără ficat este de câteva ore; în caz de insuficiență hepatică gravă, singurul tratament posibil este transplantul.

Acționează ca agent bacteriostatic, inhibând creșterea unor germeni patogeni.

CAPITOLUL II

Afecțiunile ficatului

După cum bine știm, întreg organismul este un tot unitar și trebuie să avem grijă de buna funcționare a fiecărei componente. Ficatul este cea mai mare glandă anexă a tubului digestiv cu rol foarte important în digestia alimentelor, în formarea de proteine și alte elemente, în detoxifierea organismului și transportul substanțelor absorbite din tractul gastrointestinal. O patologie a acestuia poate avea un spectru larg de manifastări clinice, de la forma asimptomatice până la stări de insuficiență hepatică fuminantă, când pacientul ajunge în regim de urgență la spital.

II.1. Icterul

Icterul reprezintă colorarea în galben a țesuturilor, a mucoaselor, a sclerei. El este de două feluri: icterul-simptom și icterul-afecțiune.

Icterul este determinat de creșterea cantității de bilirubină în sânge și poate apărea în trei împrejurari majore, care duc la trei variante de icter: icterul mechanic, icterul hemolitic, și icterul hepatocellular.

Tratamentul icterelor va fi în funcție de cauzele și mecanismele boli:

pentru icterul hemolitic se recomandă splenec-tomia;

pentru icterul hepatic se recomandă tratament medical;

pentru icterul mecanic se recurge la intervenția chirurgicală.

La copii nou-născuți este obișnuit să apară colorația galbenă a pielii și ochilor datorită icterului neonatal. Acesta este un fenomen frecvent și apare la peste 60% din nou-născuți.

Pe langă tratamentul recomandat, pentru ictere se va prescrie și un regim alimentar adecvat, iar când se consider indicat se vor face și tubaje duodenale terapeutice.909

II. 2. Hepatita

Una dintre cele mai comune boli ale ficatului este hepatita, repezentată printr-o inflamație a ficatului. Boala poate fi cauzată de expunerea prelungită la diferite medicamente sau droguri, de boli autoimune sau infecții virale. Dar, de cele mai multe ori, hepatitele sunt cauzate de viruși.

Hepatita poate fi acută sau cronică.

II. 2 .1. Hepatita virală acută

Hepatita virală acută reprezintă o boală inflamatorie difuză a ficatului, infecțioasă, transmisibilă, ce apare sub formă de epidemii sau chiar pandemii și este produsă de virusuri hepatotrope specifice, care pătrund în organism pe cale digestivă sau parenterală, provocând îmbolnăvirea generală a organismului, în special a ficatului. Evoluează într-un timp relativ scurt, aproximativ 3 luni, iar cauzele sunt numeroase, cele mai frecvente fiind virale.

Se cunosc cel putin cinci viruși care produc hepatita (A, B, C, D, E, G) și există multe tipuri de hepatită virală, cel mai des întâlnite fiind hepatita A, hepatita B și hepatită C.

Hepatita virală acută dezvoltă de obicei în trei faze: una preicterica, una icterică și alta de rezoluție.

Faza preicterică poate dura 3 – 4 zile, dar sunt cazuri când poate ajunge până la 2 săptămâni. Semnele care apar sunt cele de stare subfebrilă, cefalee, astenie, insomnie, tulburări dispeptice. Uneori, boala se oprește în acest stadiu, fără apariția icterului.

Faza icterului este caracterizată de atenuarea sau dispariția simptomelor din faza preicterică și apariția icterului. Revine apetitul, dispare starea subfebrilă, urina devine hipercromă, scaunele ușor decolorate.

În medie, icterul persistă aproape patru săptămâni, dar în unele forme ușoare poate dura câteva zile.

Faza de rezoluție este caracterizează prin dispariția icterului, a asteniei și a îmbunătățirii stării genrale.

Hepatita anicterică (fără icter): absența icterului face ca acesta să fie mai greu de recunoscut, însă existența unor tulburări digestive, stare de oboseală, somnolență. Analizele de laborator au o importanță majoră,în acest caz, de cele mai multe ori, fiind singurele care ajută la depistarea bolii.

Hepatita A a fost multă vreme recunoscută ca o boală distinctă, deși virusul propriu-zis a fost izolat abia în 1973. Este activată de virusul hepatic A (HVA) un corpuscul extrem de mic (27-35 mm). Virusul este transmis prin fecale în mâncare, în apă, diferite crustacee și de acolo la alți oameni. În mod excepțional, se poate găsi și în sângele perosoanei bolnave.

O notă distinctivă a hepatitei virale A o reprezintă încărcătura modestă a formelor cu manifestare clinică tipică evidentă, în comparație cu numărul mare al infecțiilor asimptomatice cu virus hepatic A, sau al celor cu simptome foarte sărace și atipice.

Hepatita A, epidemică sau „boala mâinilor murdare”, poate produce simptome infecțioase gerenale, digestive, hepatice, însoțite sau nu de icter. Virusul A se află în organism în perioadă acută a bolii, se elimină prin materii fecale în ultima parte a incubației, în perioada preicterica. Vaccinarea, dar și o bună igienă practicată reprezintă măsuri eficiente de prevenire a hepatitei de tip A.

Virusul hepatitei B a fost identificat în 1965 și are în prezent o evoluție endemică.

Acest tip de hepatită poate determină o gamă largă de manifestări ale infecției, începând cu infecția inaparentă, continuând cu hepatită acută și ajungând la infecția persistentă din hepatita cronică sau ciroza hepatică.

Perioada de incubație variază între 45 și 180 de zile și se caracterizează prin infecțiozitatea sângelui, prezența virusului putând fi depistată în circulația sangvină începând cu ziua 6 – 10 de la momentul infectării.

Modul de transmitere este prin sânge, de la mama la copil în uter, prin sex, prin intrumente medicale infestate. Netratată poate evolua spre hepatită cronică și cancer hepatic.

Hepatita virală C este produsă de virusul hepatic C (VHC) și este o boală tăcută, ascunsă, ale cărei simptome nu se manifestă ani întregi. Reprezintă o infecție virală care se transmite prin sânge infectat. Netratată, hepatita C conduce la viroză și cancer de ficat. Tratamentul hepatitei C a înregistrat progrese majore în ultimii ani.

Hepatita toxică și cea medicamentoasă pot fi provocate de curele cu antibiotice, antituberculoase, paracetamol sau hormoni.

Hepatita alcoolică se aseamănă cu hepatita toxică acută. Ea poate necesita transferul bolnavului la reanimare atunci când există semne asociate de insuficiență hepatică.

Hepatitele acute bacteriene sau parazitare apar ca urmare a unor afecțiuni cum este tuberculoza. Aceasta se vindecă rapid în mod obișnuit, după prescrierea antibioticului potrivit.

II. 2. 2. Hepatita cronică

Hepatita cronică este denuimtă de perioada de evoluție, perioadă care depășește în general perioada de șase luni. Peste 50% din cazuri succed din hepatită virală, hepatita cronică, evidențiindu-se, în general, după cel puțin șase luni de la începutul acesteia.

Cauzele sunt aceleași cu ale hepatitelor acute, iar simptomele acestora se regăsesc și la hepatita cronică.

Tratamentul vizează mai ales simptomele și reechilibrarea nutrițională. Gravitatea hepatitelor cronice este legată de posibilitatea apariției cu timpul a unei insuficiențe hepatice ireversibile. Această evoluție este cauzată de constituirea unei ciroze. Cirozele pot să evolueze spre hepatocarcinom (cancer al ficatului).

Hepatita cronică persistentă stabilizată sau prelungită apare după o criză icterică aparent benignă. Jumătate din bolnavi prezintă stare generală bună; pot apărea stări de oboseală intensă și prelungită, lipsa poftei de mâncare, da și dureri în hipocondrul drept. Ficatul este adesea mărit și sensibil. Hepatita cronică agresivă – activă, evolutivă urmează după o hepatită virală acută, dar terenul joacă un rol foarte important. Uneori, evoluția este fără simptome timp îndelungat. De obicei, bolnavii prezintă stări de oboseală fizică, intense și prelungită, lipsa poftei de mâncare, da și scaune neregulate. Durerile în hipocondrul drept nu sunt constante, deși în cazul unor bolnavi pot fi destul de puternice.

II. 3. Cirozele hepatice

Ciroza hepatică reprezintă stadiul final de evoluției al tuturor hepatitelor cronice. Se caracterizează printr-un proces de fibroză hepatică extinsă care delimitează nodulii de regenerare. Astfel funcțiile ficatului vor fi perturbate și vor apărea semnele și simptomele caracteristice cirozei hepatice.

În ultima perioadă numărul cazurilor de ciroză este în creștere. Vârsta predominantă a celor afectați este între 45 și 60 de ani, dar primele semne apar în general între 40 și 50 de ani. Există o pondere mai mare la sexul masculin.

Cauzele infecțioase reprezintă un loc important în cauzele cirozelor în România, multe dintre ele fiind cauzate de virusuri hepatice. Restul cazuri provin din viruși nehepatici.

Cirozele nutriționale iau naștere din cauza lipsei de proteine și vitamin sau din cauza factorilor lipotropic. Alcoolul este principală cauză toxică care provoacă ciroze. Mai sunt încriminate destul de rar toxicele industriale și, în ultimul timp, medicamentele cu agresivitate hepatică. Alteori, cirozele sunt provocate de înmagazinarea în ficat a unor substanțe.

Depozitarea fierului în ficat și în alte organe provoacă hemocromatoză, iar depozitarea cuprului esteresponsabila de apariția degenerescenței hepatolenticulare.

Abuzul de alcool și hepatita virală tip B sunt principalele cauze ale cirozei hepatice. În unele țări cum ar fi Franța, predomină etiologia alcoolică, iar în țara noastră predomină etiologia virotică. Din punct de vedere etiopatogenic, se pot deosebi șase tipuri de ciroză hepatică:

– ciroză alcoolică;

– ciroză post-necrotică;

– ciroză biliară;

– ciroză din hemocromatoză;

– cirozele cardiacă, carențială;

– ciroza splenogenă.

II. 4. Cancerul hepatic

Cancerul hepatic sau cancerul de ficat se formează pe celulele ficatului, frecvența sa fiind în creștere, reprezentând în acest moment a treia cauză de mortalitate în lume.

II. 4. 1. Cancerul hepatic primitiv

Numărul bolnavilor de cancer hepatic este din ce în ce mai mare în ultimii ani. Principalii factori de risc fiind: vârsta – apare cel mai des la personae de 45 – 55 de ani, sexul – este mai des întâlnit la bărbați, consumul cronic de alcool, tutunul, drogurile, contraceptivele orale, obezitatea, etc.

Etiologia este necunoscută, ca și a cancerului în general.

Anatomie patologică: macroscopic, cancerul hepatic poate îmbraca trei forme:

Cancerul masiv, cu ficat mărit, rotunjit și dur. Poate îmbolnăvi ficatul în totalitate sau doar lobul drept. Se întâlnește rar.

Cancerul nodular, unde ficatul prezintă nodozități de marimi diferite, cu depresiuni centrale.

Adenocancerul cu ciroza, în care odată cu cancerul apare și o ciroză, sau în cazul bolnavului de ciroză apare și cancerul. În acest caz, ficatul are noduli adenomatoți albi-gălbui pe un fond cirotic; este foarte dur, lemnos.

II. 4. 2. Cancerul hepatic secundar

Este mult mai întâlnit decât cancerul primitiv și este determinat de prezența în ficat a unor metastaze prevenite de la diferite neoplasme. De obicei în ficat apare un focar patologic nou de la cancerele situate în stomac, vezicula biliară, pancreas, intestin, urmând apoi apariția și la sâni, rinichi, prostată, uter și ovare.

II. 5. Hepatotoxicitatea produsă de medicamente

În ultimul timp, s-a constatat o creștere mare a numarului de medicamnete cu acțiune toxică asupra ficatului, care poate duce la îmbolnăvirea ficatului sub formă cronică sau acută.

Leziunile hepatice produse de pastile reprezintă 5% din toate bolile hepatobiliare. În jur de 10% dintre cazurile de hepatită de origine medicamnetoasă.

Ficatul prin funcția sa antitoxică, este implicat în anihilarea acțiunii unor substanțe nocive organismului, acestea fiind întâi prelucrate de ficat și apoi eliminate pe cale biliară sau renală. Atunci când această prelucrare eșuează din cauza unor deficite enzimatice, celula hepatică începe să fie atacată de produșii toxici rezultați. Rareori, leziunile celulare hepatice sunt cauzate de acțiunea proprie a medicamentului, ci atunci când capacitatea ficatului de a-l metaboliza este depășită. Riscul devine mai mare atunci când diverse medicamnte sunt asociate în cadrul aceluiași tratament.

Medicamentele care pot provoca leziuni hepatice sunt de două feluri:

cele care au hepatotoxicitate intrisecă sau previzibilă: se definesc prin acțiunea toxică constantă și dependentă de doză,

cele cu hepatotoxicitate imunoalergică sau imprevizibilă: leziunile hepatice apar la o proporție mică de bolnavi și nu sunt dependente de doza administrată. Hepatotoxicitatea poate apărea în primle e4-6 săptămâni de tratament. Copiii sunt foarte rar afectați.

Printre manifestările alergice se numără febra, erupțiile cutanate, pruritul și creștrea anormală a anumitor anticorpi. Reacțiile imunoalergice nu apar decât la un număr mic de bolnavi expuși la medicament și este posibil ca apariția leziunilor hepatice să fie dependentă de o sensibilitate anormală a gazdei.

Îndepărtarea medicamentului în cauză duce la ameliorarea și vindecarea bolnavului. În cazuri foarte rare, boala se poate ameliora, deși medicamnetul nu mai este administrat.

CAPITOLUL III

Medicamente cu acțiune hapatoprotectoare

Ficatul este organul care procesează toate substanțele care pătrund în organismul uman. Factorii nocivi precum alcoolul, tutunul, odihna insuficientă, alimentele grase, medicamentele sau stresul își pun în timp amprenta asupra acestui organ.

În farmacii există însă numeroase medicamente, hepatoprotectoare care ajută la reducerea efectelor nocive ale factorilor poluanți.

Medicația cuprinde :

Coleretice ;

Colecistokinetice ( colagoge) ;

Hepatoprotectoare.

Acțiunea coleretică și cea colagogă pot fi exercitate concomitent în cazul unor medicamente.

III. 1. Medicamente coleretice

Colereticele sunt substanțe care stimulează secreția hepatică de bilă . În funcție de efectul pe care îl au, se disting două categorii :

colereticele propriu-zise sau adevărate, care determină secreția bilei de concentrație normală sau aproape anormală ;

hidrocolereticele care produc un volum mare de bilă apoasă cu o concentrație mai redusă în constituenți biliari. Aceste medicamente dezvoltă o forță osmotică ce antrenează apa în canalicule .

Colereticele sunt indicate în afecțiuni hepatice  sau afecțiuni ale căilor biliare, în tratamentul tulburărilor dispeptice (amețeli, grețuri, intoleranțe alimentare, eczeme, urticarie), în obezitate, constipație prin hipocolie, hipercolesterolemie, migrene de origine digestivă .

Colereticele sunt contraindicate în hepatite acute și cronice evolutive, icter prin obstrucție, ciroze decompensate, litiază biliară, colecistite acute și apendicite.

Medicamentele coleretice sunt :

produse de origine animală;

produse vegetale;

produse organice de sinteză.

III. 1. 1. Coleretice de origine animală

Colereticele de origine animală sunt medicamente ce au rolul de a mări cantitatea de bilă produsă de ficat, prin acțiunea lor asupra celulei hepatice. După ce au fost conjugați cu taurină ori glicină, acizii biliari primari, acidul colic și acidul chenodeoxocolic, sunt secretați în bilă. Acizii rezultați, adică cei conjugați sau secundari, precum acidul dezoxicilic și acidul litocolic, intră în circulația enterohepatică după ce sunt reasorbiți la nivelul ilenoului terminal. În tratamente se utilizează acizii biliari neconjugați ca atare și săruri biliare sub formă de bilă de bovină uscată sau extracte de bilă de bou. Se mai utilizează, de asemenea și produse de semisinteză.

Acidul ursodeoxicholicum, micșorează raportul colesterol/săruri biliare și ajută la dizolvarea calculilor colesterolici.

De asemenea, acidul ursodeoxicholicum determină reducerea sau dispariția calculilor colesterolici în 50 – 80 % din cazuri. Efecte sunt mai slabe la obezi. Șansele de recidivare sunt de până la 25 % într-un an.

Reacțiile adverse pot  provoca stări de greață, de vomă, diaree, prurit, dar și necroză hepatică.

Acidul ursodeoxicholicum nu este indicat în timpul sarcinii, în cazul calculilor radiopaci, hepatitelor acute și cronice, ulcerului gastroduodenal evolutiv și a colonului iritabil.

Se administrează oral, 8 – 12 mg per kg pe zi, o singură dată seara ori în 2-3 doze timp de 3 până la 24 de luni.

Acidul dehidrocolic, Fiobilin, acid 3.7, 12 este un produs necristalin, usor, alb sau alb-gălbui, inodor, cu gust amar, foarte puțin solubil în apă, mai solubil în etanol și cloroform, solubil în acid acetic glacial și în soluții de hidroxizi și carbonați alcalini.

Materia primă – acidul colic – este cel mai însemnat acid cu structură sretoidă prezent în bila mamiferelor, unde se găsește alături de acizii desoxicolic și litocolic, combinat ca amidă cu glicină (acid glicocolic) și taurină (acid taurocolic).

Acțiunea acidului dehidrocolic este de a stimula secreșia biliară în ficat, favorizează evacuarea bilei în duoden, are proprietăți purgative  și diuretice.

Este recomandat în colecistită și angiocolită cronică, hepatită epidemică în perioada de covalescență, constipație cronică și migrenă de origine digestivă. Modul de administrare este oral, 25- 50 mg după fiecare masă, pentru 15 zile. Nu este recomandat copiilor sub 7 ani.

Un produs farmaceutic industrial care conține ca substanță active acidul dehidrocolic este Fiobilinul de 250 mg/comprimat. El stimulează secreția biliară a ficatului, facilitează absorbția intestinală a lipidelor și a vitaminelor liposolubile. Este recomandat în colecistita cronică, angiacolită, constipație cronică (hepatogena), migrene și alergii de origine hepatică, hepatită epidemică. Nu se recomandă în afecțiuni hepato-biliare acute, în insuficiență hepatică gravă, în cazuri de ciroză avansată, în icter mecanic, în boală ulceroasă, esofagita de reflux, diaree, alergie specifică. Administrarea lui se face oral, 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, dupa mese, pe o perioadă de 15 zile. Nu se administrează copiilor sub 7 ani, iar în cazul celor trecuți de vârsta de 7 ani, se administrează cu prudență, 1-2 comprimate pe zi. 

Produse farmaceutice :

COLEBIL – produs Biofarm sub formă de drajeuri ce au în componență bilă de bovină pulbere 100 mg, salicilat de sodiu 90 mg, metanamină 50 mg, ulei de mentă 5 mg. Stimulează secreția biliară a ficatului, are efect laxative și este slab antiseptic.

Este recomandat în cazul tulburărilor dispeptice, precum balonări, eructații, greață, constipație. Nu este indicat în obstrucție biliară, boală ulceroasă, esofagită de reflux, insuficiență hepatică sau în cazul unei alergii la componentele medicamentului. Se administrează oral, timp de 2-3 săptămâni, 1-3 drajeuri pe zi.

OX BILL – Produs Europharm care are în componența sa extract purificat de bilă bovină 100 mg, Menthae folium pulv. 50 mg , extract de ginger 25 mg.

Ca și Fiobilinul, Ox Billul stimulează secreția biliară a ficatului, are acțiune colecistochinetică și mărește activitatea lipazei. 

Este recomandat în tulburarea stări de digestie, în diaree de fermentație intestinală, în cazul stărilor de greață și vărsături.

III. 1. 2. Coleretice de sinteză

În cazul colereticelor de sinteză, nu s-a dovedit eficiența terapeutică.

 CARBICHOL se găsește sub formă de capsule gelatinoase de 100 mg fenilpropanol. Propil benzenul este substanța activă.

Este un preparat uleios, insolubil în apă, solubil în alcool, eter, benzen toluen și în uleiuri.

Stimulează puternic secreția biliară a ficatului, mărește concentrația în bilirubină, săruri biliare și cholesterol.

Este recomandat în atonie veziculară, diskinezie biliară, colecistită cronică, etc.

Se administrează în timpul meselor, între 1-3 capsule pe zi. Nu este recomandat copiilor sub 7 ani.

III. 1. 3. Coleretice vegetale

Se cunoaște un număr mare de produse farmaceutice care conțin substanțe active obținute din plante, cu acțiune complexă. Printre ele se numără și:

Anghinarea (Cynara scolymus) – face parte din familia Compositae. Este o plantă medicinală erbacee, ce înflorește din luna mai până în luna septembrie, cu frunze mari și spinoase (lungi, pot ajunge până la 120 cm), cu flori roșii-violacee. Este cultivată la margini de pădure, dealuri mici, în zonele unde temperatura pe timpul iernii nu scade sub -10ºC. În componența sa se găsesc polifenoli, cinarină, flavonozide, oxidaze, insulină, zaharuri, săruri de potasiu și magneziu.

Se recoltează toată planta, însă cele mai folosite sunt frunzele de anghinare, din care se obține extractul de anghinare.

Preparatele din anginare au efect diuretic, tonic, colagog, antitoxic hepatic, hipolipemiant, ajută la excreția colesterolului prin bilă, stimulează secreția biliară a ficatului, scad nivelul de colesterol din sange și mărește pofta de mancare.

Extractul de anghinare este destinat uzului intern, stimulând regenerarea celulelor hepatice, ajutând la neutralizarea și eliminarea substanțelor toxice de către ficat și având un efect asemănător cu cel al silimarinei.

Infuziile din frunze de anghinare reduc stările de greață, balonarea și ameliorează durerile din criza hepatica.

Fitoterapeutic este recomandată în insuficiențe hepatice, hepatită cronică, ciroză. Tratamentul cu extracte de anghinare nu reprzintă un risc, deoarece dozele terapeutice sunt sub nivelul dozelor toxice. Se recomandă ca tratamentul să se facă treptat. Se începe cu doze mici, ca mai apoi dozele să se mărească treptat. Cura va dura între 20 și 30 de zile, urmată de o pauză de o lună, după care se poate relua.

Produse farmaceutice: 

ANGHIROL – sunt comprimate cu extract din Frunze de anghinare, destinate uzului intern.

Este recomandat în cazul tulburărilor dispeptice cu insuficiență secretorie biliară și în cazul stimulării secreției și evacuării bilei la persoanele cu risc de calculoză.

Comprimatele se administrează înainte de masă, de trei ori pe zi, câte 2-3. În cazul copiilor de 7-10 ani, se recomandă administrarea unui comprimat de trei ori pe zi, iar copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani li se administrează 1-2 compeimate de trei ori pe zi.

Tratamentul poate dura până la 20 de zile, iar dacă este necesar se poate repata dupâ o lună. Reacțiile adverse care pot apărea sunt sterile de greață, amețeală și căldură.

Produse farmaceutice cu conținut de anghinare:

Hepatobil V , tablete (Plantavorel) ;

Hepavit , capsule ( Laboraboarele Medica ) ;

Hepaxirem , comprimate (Laboratoarele Remedia) ;

Anginare, comprimate (Laboratoarele Medica);

Farcovit B 12 , capsule gelatinoase (Pharco) ;

Tinctură de anghinare (Plant Extrakt),

Hofimel miere hepato-protectoare (Hofigal).

Boldo este un arbust din Chile, face parte din familia Monimiaceae și poate ajunge la o înălțime de până la 5 m. Este verde tot timpul anului, frunzele sale având un miros puternic de camfor, în momentul în care sunt strivite. Florile copacului cresc în buchețele, în vârful crengilor și au o culoare galben-pal.

Extactul fluid de boldo conține uleiuri volatile, cineol și camfor, flavonide, antioxidanți și boldină. Acesta face parte din compoziția Boldocolinului, preparat sub formă de soluție pentru uz intern, dar și în componența unor ceaiuri hepatice.

Produse farmaceutice:

ROWACHOL – capsule și picaturi orale soluție; au în compoziția lor un amestec de mentol, mentonă si B-pinen, brneol, camfen și cineol în ulei de masline. Este indicat ca adjuvant în tratarea microlitiazelor biliare, colecistitelor și inflamații ale căilor biliare, diskinezii biliare, sindromul postcolecistectomie. Doza recomandată adulților este de o capsulă de 3 ori pe zi sau 3-5 picături de 3-5 ori pe zi. În cazul copiilor, se administrează o capsulă 1-2 pe zi.

Reacțiile adverse sunt minore si rare, pot apărea alergii întârziate.

BILICHOL (Pharco) – capsule cu aceași compoziție ca și medicamentul precedent.

Farebil (Fares) – soluție uz intern.

Alte plante medicinale cu acțiune coleretică; pe lângă colereticele de natură vegetală deja enumerate mai există o serie de plante medicinale utilizate cu succes în practica terapeutică:

păpădia ( Taraxacum officinale) ,

rostopasca  (Chelidonium majus) ,

cimbrul ( Thymus vulgaris și Satureja hortensis) ,

sunătoarea (Hypericum perforatum) ,

sulfina (Melilotus officinalis) ,

coada-șoricelului ( Achiileea millefolium) ,

cicoarea (Cichorium intybus) ,

ghintura ( Gențiana species) ,

menta ( Mentha piperita) ,

măcesul (Rosa canina) ,

gălbenelele (Calendula Afficinalis).

III. 2. Medicamente colecistokinetice

Colecistikineticele, denumite și colagoge, stimulează vezica biliară, care se elimină prin cistic și coledoc, în intestin. Sunt folosite în cazul colecistitelor cronice, litiază biliară; nefiind recomandate în colici biliare și infecții acute ale căilor biliare, gastroenterite acute.

În rimul rând colecistokinetice se găsesc și în unele produse alimenare, precum gălbenușul de ou, smântana, uleiul de floarea soarelui, uleiul de măsline și grăsimile vegetale. Cu cât sunt mai puțin rafinate, grăsimile, sunt mai active și mai bogate în în acid oleic. Administrarea lor se face dimineața, înainte de masă, câte 1 -2 linguri. Sulfatul de magneziu se administrează oral sau prin tubaj duodenal. Are acțiune de relaxare a sfincterului Oddi, astfel favorizând scurgerea bilei în duoden. În asociere cu peptona intră în componența preparatului Peptocolin granule.

III. 3. Hepatoprotectoare

Hepatoprotectoarele sunt forme farmaceutice cu rol de protejare a ficatului, de asemenea stimulează producerea de celule hepatice sănătoase, vindecă leziunile și reglează metabolismul ficatului.

Cele mai eficente hepatoprotectoare sunt cele pe bază de armurariu și aminoacizi, precum arginina. Aceste suplimente au un efect antioxidant, protejează ficatul de substanțele toxice și stimulează procesul de neutralizare a toxinelor.

III. 3. 1. Efectele hepatoprotectoarelor

Hepatoprotectoarele au multiple efecte asupra ficatului. Unul dintre ele este cel de membranostabilizatore.

O altă acțiune este cea detoxicantă, benefică ficatului, prin urmare benefică întregului organism. Această acțiune este datorată prevenirii cumulării în hepatocite de metaboliți toxici, dinamizării sistemelor enzimatice din ficat, a proceselor metabolice, dar și datorită accelerării proceselor de conjugare a metaboliților, inclusiv a doctoriilor.

Un alt efect este cel lipotrop, ce se datorează micșorării pătrunderii lipidelor în hepatocite și membranele lor, contribuției de fosfolipide și acizi grași nesaturați, grăbirii sintezei lipoproteinelor plasmatice, asimilației grăsimelor și micșorării nivelului colesterolului și trigliceridelor.

Hepatoprotectoarele au acțiune metabolică care se datorează creșterii digestiei și asimilării proteinelor, glucidelor, lipidelor, intensificării activității enzimatice.

Efect antiinflamator, datorat stabilizării mebranei hepatocitelor.

Acțiune coleretică și hipoamoniantă, datorate inducției enzimelor hepatice cu diminuarea hiperbilirubinemiei, stimulării proceselor metabolic, fixării amoniacului în sînge și intestine.

III. 3. 2. Farmacoterapia hepatoprotectoarelor

În steatoza hepatică fie ea de origine alimentară, alcoolică, toxică, endocrinopatică etc. se recomandă medicamente hepatoprotectoare precum: *Hepaliv, *Sirepar, *Catergen, *Silibinină, *Silibor, *Esențiale, *Lipostabil, *Fosfolip, *Liv-52, *acidul lipoic, *lipamida, *colina, *metionina, *inozitol, *acidulfolic.

Pentru bolile toxice ale ficatului, chiar și în cazul celor produse de alcool și medicamente este recomandată administrarea de hepatoprotectoare precum: *Esențiale, *Lipostabil, *Fosfolip, *Liv-52, *Hepaliv, *Silibinină, *Silibor, *Hepabene, *Trofopar, *tiazolidină,* acid *lipoic, *lipamida, *colină, *metionină, *ademetionină.

În afecțiunile hepatice, precum hepatitele cornice și în diferite maladii precum diabet ul zaharat, ulcerul gastric și duodenal recomandate sunt hepatoprotectoate precum: *Esențiale, *Hepaliv, *Fosfolip, *Liv-52, *Silibinină, *Silibor, *Trofopar, *acidul lipoic, *lipamidă, *metionină, *Lipostabil, *inositol, *ademetionină.

Pentru hepatitele cronice de diferită geneză, mai puțin cele virale *Silibinina, *Siliborul, *Trofopar, *ademetionină, *Esențiale, *Lipostabil, *Fosfolip, *Liv-52, *Hepaliv, *acidul lipoic, *lipamida, *metionina și *inositol sunt medicamentele recomandate.

Hepatocolangitele hepatice cu sindrom de colestază și dischineziile căilor biliare se tratează cu *Hepabene, *Silibinină, *Liv-52, *Zixorină, *ademetionină, *Hepaliv, *acid lipoic, *lipamidă, *acidul orotic.

În cazul comelor și stărilor precomatoase hepatice cu insuficiență hepatică se recomandă *Hepasteril A și B, *Esențiale, *Eosfolip, *arginine și * ornicetil.

Hepatoprotectoarele au o indicație discutabilă, ba chiar de evitat în cazul hepatitelor acute de regulă, cel mai frecvent de origine virală și cirozelor hepatice.

III. 3. 3. Farmatoxicologia hepatoprotectoarelor

În general, hepatoprotectoarele se tolerează între ele, iar cazurile în care declanșează reacții adverse sunt puține.

Reacțiile alergice precum erupțiile cutanate și prurit pot aparea la *Hepasteril A și B, *Hepabene, *Liv-52, *Hepaliv, *tiazolidonă, *ademetionină, *metionină, *Sirapar, *acidul lipoic, *lipamidă.

Sratea de slăbiciune sau sindrom astenic poate fi o reacție adversă la *Hepabene. Tot la Hepabene pot apărea și eliminarea urinei în cantități mai mari.

*Catergenul poate provoca stări de anemie hemolitică și stază biliară.

Administrarea îndelungată de *Zixorină, poate provoca disconfort în epigastriu, pirozitate, iar îndeosebi la bătrâni, poate provoca oteoporoză. Tot disconfort în epigatriu și pirozitate pot provoca și *ademetionina, *acidul lipoic, *lipamida și *sireparul.

*Tiazolidina, *Esențiale, *Fosfolip, *acidul lipoic și *lipamida pot provoca dereglări dispeptice, precum stări de greață și hipersalivație.

Administrarea de *Sirepar poate avea ca reacție adverse hiperemia feții, dar și bufeuri de căldură.

În cazul *metioninei poate apărea micșorarea anormală a leucocitelor din sânge.

III. 3. 4. Epidemiologia hepatoprotectoarelor

Maladii hepatice virale – Sirepar, Hepabene, metionină;

Maladii ale căilor biliare – Hepabene;

Sarcină –Ademetionina (primele 6 luni), Tiazolidina, Hepabene;

Lactatie – Hepabene, Tiazolidina;

Copiilor pana la 15 ani – Tiazolidina, Ademetonina (doar dupa indicatii stricte);

Acidoza hipercloremica – Arginina HIPERCLOREMICĂ – ARGININĂ

Insuficienta renala acuta si cronica – Hepasteril.

Precauții

Excluderea alcoolului – Pentru majoritatea hepatoprotectoarelor ( desi nu sunt la toate aceste restrictii, insa eficacitatea va fi cu mult mai redusa).

Suspendarea treptată a preparatului – Catergen

Reducerea efectului altor preparate utilizate concomitent – Zixorină

Utilizarea înainte de somn – Ademetionină

Controlul creatininei și ureei în sânge – Ademetionină

Maladii acute ale stomacului și intestinului – liv-52, hepaliv

Controlul caliului în ser – Hepasteril A, asparcam, panangin.

III. 3. 5. Posologia hepatoprotectoarelor

Silibinina

în cazuri grave se administrează – 140 mg de 3 ori pe zi;

în cazuri ușoare se administrează – 70-140 mg de 2-3 ori pe zi;

dozele de întreținere – 35-70 mg de 2-4 ori pe zi timp de câteva luni.

Copiilor li se adminitrează câte o lingiră soluție buvabilă de 3 ori pe zi, în cazuri grave și ½ lingiră de 2-3 ori pe zi în cazurile ușoare.

Comprimatele, drajeele și capsulele se administrează cu o cantitate mică de apă.

Silibor – câte 40-120 mg de 3-4 ori pe zi;

Hepabene – o capsulă de 3 ori pe zi, la necisitate 2 capsule de 3 ori pe zi și una înainte de somn;

Catergen – doza administrate este proporțională gravității maladiei și variază de la 2 la 8 capsule pe zi (500 mg);

Zixorina – câte o capsulă la 10 kg corp odată în săptămână; în icterile parenchimatoase moderate – o capsulă la 10 kg corp zilnic;

Trofopar – 2 ml la adulți, înainte de masă zilnic. Conținutul flaconului se dizolvă în 4 ml apă purificată, restul se păstrează în frigider timp de 24 ore. Durata administrării depinde de evoluția maladiei, între 10 și 30 zile;

În cazul copiilor dozele sunt de 1 ml, pentru copii de până la un an, pentru copii cu vârste între 4 și 10 ani se administrează 1,5 ml și 2 ml în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani;

Ademeteonina în tratamentul intensiv se administrază înainte de masă între 5 ml și 10 ml în primele 2-3 săptămîni, iar în terapia de întreținere se administrează 2-4 comprimate pe zi între mese făra fi pisate;

În cazul tiazolidinei se adminstrează câte 2 comprimate a 0,1 de 2-3 ori pe zi înainte de mesă timp de 4-8 săptămâni, iar în terapia de întreținere câte 1 comprimat înainte de micul dejun și prânz.;

Adminstrarea de Esențiale se recomandă concomitent cu soluții și capsule, ca după ameliorare să se treacă la capsule. Se pot administra 10-20 ml pe zi. Capsulele cu esențiale forte se administrează câte 2 de 2-3 ori pe zi în timpul mesei cu cantități mici de apă. Cura se efectuează minim 3 luni, iar la necesitatea se repetă sau se prelungește;

Fosfolipul se administrează câte 1-2 capsule de 3 ori pe zi în timpul mesei;

Liv-52 – În cazul adulților se administrează câte 2-3 comprimate de 3-4 ori pe zi sau 1-2 lingurițe de soluție buvabilă de 3 ori pe zi sau 7,5 ml sirop de 2 ori pe zi;

Copiilor li se administrează 1-2 comprimate 3-4 ori pe zi sau 10-20 picături de 3 ori pe zi sau 2,5 ml sirop de 2 ori pe zi;

Hepaliv – La adulți se administrează câte 2-3 comprimate 3-4 ori pe zi, iar la copii 1-2 comprimate de 3-4 ori pe zi;

Hepasterilul A și B – Câte 500 ml cu viteză de 40 picături pe minut cu repetarea la 12 ore, la necesitate;

Sireparul – La adulțise adiminstrează 2-3 ml zilnic, iar la copii cu vârste între 1 și 14 ani – 1-3 ml, timp de 2-6 săptămâni. E necesar să se înceapă cu doze mici (0,5 ml);

Acidul lipoic, Lipamida – La adulțise administrează intern câte 25 mg de 2-4 ori pe zi, la copii până la 7 ani câte 12 mg, iar în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani – 12-25 mg. Se poate administra câte 2 ml soluție 0,5% odată pe zi. Lipamida în aceleași doze se suportă mai bine, fiind lipsita de mirosul și gustul neplăcut;

Colina – se administrează câte 1 g de 2-6 ori pe zi;

Meteonina – se administrează câte 1-4 g pe zi fracționat;

Orotatul de potasiu – se administrează câte 0,25-0,5 de 2-3 ori pe zi cu o oră înainte sau 4 ore după masă timp de 20-40 zile;

Arginină – se administrează câte 10-20 ml pe kiligram/, odată la 24 ore;

Ornicetil – se administrează între 2 și 6 g sau în 1-2 prize. La necessitate, în cazul perfuziei se administrează între 25 și 50 g în 500-1500 ml ser fiziologic cu viteză 40 picături pe minut;

Acidul aspartic – Panangina – se administrează câte 2 drajee de 3 ori pe zi sau 5-10 ml în 50-100 ml 5% glucoză lent sau perfuzie i/v. În scop profilactic se administrează câte 1 drajee de 3 ori pe zi.

Majoritatea acestor preparate conțin vitamine B, acizi aminați, baze azotate și acizi nucleici. În funcție de mecanismul de acțiune se disting patru grupe:

– Lipotrope sau antisteatozice – previn degenerescența grasă a ficatului, (Rovitrat, fiole);

– Stimulatoare ale funcției hepatice (Colisam Tonozit, Metaspar, Arginină etc ) ;

– Trofice ale hepatocitului, cu efecte stimulatoare asupra sintezei acizilor de nucleu (Lactinium, Purinor, Rocmafine-desodee, Tropofar, etc );

– Substanțe care scad permeabilitatea membranelor și cresc rezistența celulei hepatice față de factorii nocivi (Essențiale forte N, Farcovit B12 etc.).

Cel mai însemnat grup de hepatoprotectoare îl constituie lipotropele, care, prin favorizarea transportului și metabolizării grăsimilor, împiedică degenerescența grasă a ficatului și previn disfuncțiile acestui organ.

Colina

Este un factor vitaminic din complexul B al cărui rol în organism a fost mult studiat, intră în componența lecitinelor, intervine în sinteza fosfolipidelor și împiedică acumularea grăsimilor în ficat, prin reacții de transmetilare participă la biosinteza metioninei și a creatininei. Este unul dintre cele mai importante medicamente lipotrope, administrarea sa fiind indicată în hepatite acute și cronice, stări precirotice, perturbări în metabolismul grăsimilor.

De asemenea, colina participa la sinteza acetilcolinei și a fost menționată printre substanțele parasimpatomimetice.

Produse farmaceutice care conțin colină:

– Colisan, soluție pentru uz intern ;

– Mecopar Forte, comprimate filmate ( Sicomed ) ;

– Metaspar Forte, comprimate filmate ( Zentiva ) ;

– Hepaton, Hepaton Plus, compr. Film. ( Europharm ) ;

– Lipovitan, drajeuri ( Leciva ) ;

– Hepadiet, tablete ( Esi ) ;

– Liver Aid, tablete (CaliVita).

Metionina

Este un aminoacid esențial, ce are în componența sa și sulf. Este produs oficinal în F.R.X (Methioninum).

Este o pulbere cristalină albă sau lamele albe, stralucitoate, cu miros slab caracteristic și gust dulceag, solubilă în apă, greu solubilă în etanol, insolubilă în cloroform și eter. Se dizolvă în acizi diluați și solușii de hidroxizi alcalini.

Este un factor lipotrop și antitoxic, având și acțiune nefiroprotectoare și antianemică. Este indicată în degenerescența grasă a ficatului, hepatite cronice, ciroză, arteroscleroză cu hipercolesterolemie, anemii de origine diversă, stări de denutriție, întârzieri de creștere etc. Modul de administrare este oral, se recomandă între 3 și 6 g pe zi, pe termen lung.

Preparate farmaceutice care conțin metionină:

Mecopar, capsule 

Mecopar Forte, comprimate (Sicomed si Zentina) ;

Lipovitan, drajeuri ( Leciva) ;

Hepadiet, tablete ( Esi) ;

Esențial Liv 100, capsule gelatinoase (Parapharm) ;

Liver Aid , tablete (CaliVita).

Acetilmetionina

Reprezintă o substanță cristalină, fără culoare, cu principia mai active decât metionona, soluțiile sale fiind mai stabile. Se folosește în cazul comelor hepatice și diabetice, cirozelor hepatice, hepatite epidemice, intoxicații cu substanțe hepatotoxice. Se administrează oral înainte de masă.

Produse farmaceutice: Lipovitan – drajeuri.

Mezoinozitol 

Este un produs ce se poate găsi în vegetale, dar și în organismul animalelor sau al omului. Este un compus alb, microcristalin, inodor, cu gust dulce, este solubil în apă, ușor solubil în alcool și insolubil în eter, acetone și cloroform. Pentru obținere, se extrage din apele reziduale de la fabricarea amidonului.

Are acțiune hipocolesterolemiantă, adică participă la metabolismul glucidelor și al colesterolului., are de asemenea un rol important în hrînirea memvranelor celulare.

Este un stimulent ai nutriției și al troficității musculare. Deseori se compară cu vitaminele și de cele mai multe ori se crede că face parte din vitaminele B.

Este indicat în afectiuni cardio-vasculare, precum ateroscleroza, afecțiuni dermato-venerice, afecțiuni digestive, cum ar fi constipația, ciroza hepatica, steatoza hepatica, în afecțiunile diabetic și metabolice.

Modul de administrare este oral, recomandat fiind 1-2 g pe zi, în 2-3 doze. În cazul copiilor dozele sunt înjumătățite, 0.25-0.50 g pe zi.

Produsele farmaceutice care conțin inozitol:

Lipovitan, drajeuri ( Leciva ) ;

Hepadiet, tablete ( Esi ) ;

Farcovit B12, capsule Pharco ;

Acidul orotic -acid uracil

Este menționat printre medicamente, antigutoase, deoarece în ultimul timp a fost demonstrat importantul său efect de reducere a uricemiei, acidul orotic are și acțiune hepatoprotectoare, lipotropă sicoleretică, de lungă durată.

Modul de administrare este oral, se recomandă între 0,25g și 0,50 g pe zi.

Produse farmaceutice care conțin acid arotic:

Farcovit B12, capsule (Pharco);

Hepabionta, drajeuri (Merck);

Lactinium, drajeuri.

Arginina sau acid a-amino-S-guanidinovalerianic

Este un aminoacid cu rol important în organism, ce se obține prin hidroliza proteinelor.

Este puțin solubilă în apă, insolubilă în eter. Clorhidratul este foarte solubil în apă. Sintetic se poate obține prin tratarea ornilinei cu cianamidă în soluție alcoolică, în prezența hidroxidului de bariu.

Arginina se descompune în ornitină și uree atunci când este supusă la hidroliză bazică.

Ornitina în ficat fixează amoniacul (provenit din desaminarea și transdesaminarea aminoacizilor, proteinelor din alimentație, toxic pentru organism) și scade concentrația acestuia în sange. Este o substanță amoniofixatoare.

Se utilizează în hepatită cronică, ictere severe virotice, comă posthemoragică și în stările de denutriție ale insuficienței hepatice cronice, în asociere cu sorbitolul, care are rol de vehicul și de substrat energetic. Se administrează în perfuzie venoasă soluție care conține 5% ciorhidrat de arginină și 10% sorbitol, 0.5 -1 litru pe zi.

Natural, arginina se poate găsi în semințele de floarea-soarelui, susan, pâine cu tărâțe,făină de ovăz, orez brun, nuci, floricele de porumb, deserturile de gelatin și ciocolată.

În cazul unor boli severe ale ficatului, cum ar fi ciroza, tratamentul cu arginină poate avea un efect bun asupra cursului afecțiunii, ba chiar poate duce la îmbunătățirea stării pacientului.

Produse farmaceutice:

Arginina – Sorbitol , flacoane cu soluție perfuzabilă de 250 și 500 ml (Sicomed);

Sargenor –  comprimate masticabile de 1 g, soluție buvabilă de 200 mg/ml, fiole de 4 ml și comprimate efervescente de 1 g (Viatris Pharma);

Arginine Plus – pilule (CaliVita);

Liver Aid – pilule (CaliVita);

Acidul aspartic

Acidul aspartic este un aminoacid dicarboxilic, greu solubil în apă, insolubil în alcool, solubil în acizi diluați și în soluții alcaline. Sarea de sodiu este foarte solubilă în apă. Sintetic, modul de obținere este prin adiția amoniacului la acidul fumaric.

Are o funcție importantă în organism, în reacțiile de transaminare și transdezaminare, participând în procese enzimatice. Stimulează proteinogeneză, protejează echipamentul enzimatic și are un important efect amoniofixator.

Este indicat în toate formele de hepatită, hiperamoniemia din coma hepatică și ca hepatopotector pentru bolnavii cu neoplasme tratate chimioterapic.

Adminstrarea se face intravenos, pefuzabuil sau cu injecții lente intravenoase.

Produse farmaceutice: 

Aspatofort – soluție perfuzabilă sau injectabilă, fiole a 10 ml (Terapia). 

III. 3. 6. Plante medicinale hepatoprotectoare

Fitoterapia are o contribuție importantă în tratamentul afecțiunilor ficatului.

Sylibum Marianum, Fam.Compositae, se evidențiază datorită efectului său hepatoprotector, fiind cel mai puternic.

Compușii aceștia protejează ficatul într-o masură deosebit de mare și sprijină funcția detoxifiantă a acestuia.

Silimarina, acționează ca antioxidant, astfel previnind vătămarea ficatului. Cercetătorii confirmă că, sub efectul administrării flavonoidului obținut din Ciulinul Mariei silimarină – funcțiile ficatului se ameliorează. Acest lucru este benefic în mai multe afecțiuni ale ficatului, printre care ciroză, hepatită cronică, degenerescență grasă a ficatului (steatoză hepatica) – dar și în colangiolite (inflamații ale canalelor biliare interlobulare). La bolnavii de ciroză, silimarina îmbunătățește și funcțioanarea sistemului imunitar. Poate cel mai important efect al său constă în prelungirea duratei de viață a persoanelor cu afecțiuni grave.

Produse farmaceutice care conțin silimarină:

Silimarină, comprimate ( Ozone );

Hepafoprotect, comprimate ( Biofarm );

Plavobil, comprimate ( Plantavorel );

Denoxinal , tablete (Walmark);

Hepaxirem, tablete ( Laboratoarele Remedia);

Lagosa, drajeuri (Woreag Pharma);

Legalon , drajeuri (Madaus);

Silimarin 1000 mg, gelule (Nature,s Bounty) ;

Silymain Instant , pulbere efervescentă (Sedico Impex);

Silybum, capsule (Rotta Natura);

Armurariu, capsule (Laboratoarele Medica);

Armuhep, capsule (Hofigal);

Silivit F, capsule (Vitacare);

Sanohepatic, capsule (Zdrovit);

Hepatofalk, capsule (Dr.Falk Pharma );

Hepato Drainol, soluție orală și soluție injectabilă  (Lab. Boiron);

Ceai (de armurariu, hepatic, hepato-biliar etc.)

Tinctură (Tinctură de armurariu, Tinctură pentru ficat);

Rostopasca, negelărița, iarba de negi, reprezintă un adevărat “pansament” pentru toate bolile de ficat. Fam. Papaveraceae are multe principii active: alcaloizi, fenoli, poli fenoli, flavonoizi, sparteină, vitamina C, rezine, uleiuri volatile, săruri minerale.

Are o mare importanță în bolile hepatice; și-a dovedit eficiența în tratarea HVA, HVB, dar și a cirozei hepatice. Totodată, funcționează ca tonic și este un medicament care combate virușii, de aceea poate ajuta la ameliorarea sau chiar vindecarea hepatitelor.

Este indicată și în afecțiunile biliare, precum diskinezii sau inflamații ale vezicii biliare.

Betacarotenul este un bun antioxidant prezent în cantitate mare în toate organele plantei. Studiile experimentale au aratat că acest principiu activ are efect hepatoprotector.

Acidul ascorbic sau vitamina C se găsește în concentrație maximă în frunze, în perioada înfloririi.

Tot efecte antioxidante au și flavonoizii. Dacă se dorește un rezultat maxim al curei cu rostopască, în timpul administrarii sale trebuie să se evite consumul alimentelor greu digerabile și solicitante pentru ficat, precum carnea de porc, grăsimi, prăjeli, margarina, alimente conservate, să se evite tutunul și alcoolul.

Produse farmaceutice care conțin rostopască:

Hepatobil V , tablete (Plantavorel);

Piavobil , comprimate (Plantavorel);

Hepatofalk, capsule (Dr. Falk Pharma);

Iastamix, granule pentru soluție orală (Antibiotice Iași);

Hepato Drainol, soluție orală și soluție injectabilă (Lab. Boiron);

Tincturi (Tincturi de rostopască, Tinctură pentru ficat);

Ceaiuri (Ceai de rostopască, Ceai Hepatocoi, Ceai Hepati).

Alte plante medicinale care conțin principii active hepatoprotectoare:

sunătoarea ( Hypericum perforatum);

cicoarea ( Chicorium intybus);

păpădia (Teraxacum offcinale);

cătina ( Hippophae rhamnoides);

dracila ( Berberis vulgaris);

sulfina ( Melilotus officinalis) etc.

Se utilizează sub formă de tincturi, ceaiuri, comprimate, capsule, singure sau asociate între ele.

III. 3. 7. Alte produse fitoterapice cu acțiune asupra aparatului hepato-biliar

     Vorihep, comprimate (Plantavorel) – conține extract din Epilobii species. Este un produs natural obțținut din extract vegetal standardizat, cu conținut ridicat de flavone, polifenoli și aminoacizi.

Produsul acționează la nivelul tubului digestiv, în special în segmentul hepato-biliar, cu acțiune hepatoprotectoare, coleretic- colagogă, antiinflamatoare la nivelul căilor biliare.

Administrarea sa este indicată în hepatita cronică, diskinezie biliară cronică nelitiazică, sindrom dispeptic datorat disfuncției veziculei biliare și este contraindicate în cazul litiazei biliare.

Modul de administrare este intern, recomandându-se 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

     Hepatobil V, tablete (Plantovorel) – conține pulberi vegetale din: iarbă de sunătoare, frunze de anghinare,conuri de hamei, iarbă de rostopască și radacină de valeriană. Este un produs natural cu proprietăți de stimulare a secreției biliare a ficatului, favorizează evacuarea bilei în duoden.

Este indicat ca adjuvant în diskinezia biliară hipotonă, în colecistita nelitiazică cronică, colita spastică și hepatita cronică.

Se adminstrează oral și se recomandă 1-2 tablete de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei, timp de 5 până la 10 zile.

     Liv 52, tablete (Himalaya) este un hepatoprotector natural care conține 19 plante cunoscute din medicina tradițională indiană. Acestea au acțiuni multiple, cum ar fi efectul de tonic general, laxativ blând, hepatoprotector, diuretic, coleretic, colecistokinetic, de stimulare a apetitului, carminativ, antiemetic, antiedematos și hipolipemiant.

Se recomandă în prevenirea afecțiunilor hepatice și ca adjuvant în tratamentul hepatitelor acute și cronice, diskineziilor biliare, tulburărilor cauzate de consumul cronic de alcool, cirozelor, abuzul de medicamente, dar și intoxicațiile cu metale grele. Nu s-au raportat containdicații.

Modul de administrare este intern, se recomandă 1 până la 3 tablete de 3 ori pe zi.

O compoziție asemănătoare are produsul Hepaid, capsule (SunMedic).

     Instamix, granule (Antibiotice Iasi), conține extract vegetal din: frunze de anghinare, , păpădie, rostopască și iarbă de sunătoare.

Instamix influențează favorabil funcția antitoxică a ficatului, stimulează mobilizarea colesterolului din depozite și antiinflamator la nivelul căilor biliare.

Preparatul se folosește sub formă de soluție care se obține dizolvând granule în apă (100 ml). Pentru adulți doza este de o linguriță de 3 ori pe zi în prima săptămână, de 2 lingurițe de 3 ori pe zi în a doua săptămână și de 3 lingurițe de 3 ori pe zi în a treia săptămână. Se face pauză o lună, după care tratamentul se poate relua. În cazul copiilor de peste 10 ani folosește jumatate din doza adulților.

Ceai Hepatic, (Fares) conține:

-frunze de boldo ( Boldo folium ),

-rostopască (Chelidonii herba),

-fructe de armurariu (Cardui mariae fructus),

-mentă (Menthae herba) ,

-sunătoare (Hyperiei herba),

-cicoare (Cichorium radix),

-flori de gălbenele(Calendulae flos), sulfină(Meliloti herba).

Are acțiune coleretic-colagogă, hepatoprotectoare, depurativă, stimulentă hepatic, antiinflamatoare și dezinfectantă a căilor biliare. Se pregătește o infuzie și se beau 2-3 căni de ceai, din care prima pe stomacul gol.

    Ceai Hepatocol  Fares conține :

-sunătoare,

-flori de gălbenele ,

-frunze de păpădie,

-coada șoricelului ,

-scoarță de crușin,

-mentă,

-flori de mușețel,

-frunze de anghinare,

-rostopască.

Este recomandat în diskinezie biliară, colecistite, hepatite, în intoxicații hepatice datorate indigestiei de substanțe chimice hepatotoxice, excese alimentare. Se face un decoct dintr-o linguriță amestec cu o cană cu apă și se beau 2-3 căni de ceai pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. 

Ceai Hepatic (Plafar) conține :

-coajă de crușin.

-coada șoricelului,

-mentă,

-turița mare,

-rostopască,

-volbură,

-păpădie,

-sunătoare,

-măceșe,

-mătase de porumb.

Se folosește ca adjuvant în diskinezii biliare, colecistite, angiocolite, 2-3 căni de ceai pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.

CONCLUZII

Funcționalitatea organismului uman presupune starea de bine a fiecărui organ. Astfel, ficatul este nucleul metabolismului, „fabrică de sinteză„ , „filtru de purificare a organismului„. Stilul de viață determină sănătatea sau starea de maladie a ficatului. În cazul ultimei variante sare în ajutor tratamentul hepatoprotector, necesar în tratarea afecțiunilor hepatice, dar și extrahepatice, precum și pentru prevenție.

Realitatea zilelor noastre, inclusiv statisticile, arată că tot mai multe persoane se confruntă cu hepatite virale și necesită un tratament îndelungat, adesea dificil și refractar, și un mod de viață restrictiv, cu repercursiuni directe asupra capacității de muncă a oamenilor și a stării de sănătate a societății în general.

Deosebit de important pentru prevenirea apariției acestor stări este un regim igieno-dietetic adecvat și include:

    respectarea orarului de masă, cu mese în cantități rezonabile;

    mestecarea corespunzatoare a alimentelor;

    cât mai puține grăsimi și prăjeli, carne grasă, mezeluri, brânzeturi fermentate, ouă, cacao, ciocolată, alcool, sosuri picante, maioneze, frișcă, nuci;

    se va consuma suficient de multă apă.

Concluzia la care am ajuns în urma abordării temei privind hepatoprotectoarele, este că acestea din urmă refac și însănătoșesc celulele hepatice și le protejează împotriva factorilor nocivi.

Este adevărat că hepatoprotectoarele nu pot opri evoluția bolilor hepatice, dar o pot încetini, administrarea lor dovedindu-se benefică în afecțiuni precum: ciroze hepatice și biliare, afecțiuni toxice ale ficatului produse de alcool sau medicamente și în insuficiența hepatică. Se pot administra și fără prescripție medicală și pot fi recomandate persoanelor predispuse la afecțiuni hepatice. Multe dintre ele nu prezintă efecte adverse , contraindicații sau interacțiuni. Una din plantele minune cu acțiuni benefice, dovedite și de studiile realizate de-a lungul anilor este armurariul, prin componenta principală, silimarina. Fiind un hepatoprotector natural este și printre preferații pacineților, gasindu-se în farmacii sub diferite forme farmaceutice.

Hepatoprotectoarele sunt suplimente pe bază de plante medicinale, conțin o serie de substanțe benefice, de aceea ele pot fi administrate și persoanelor care suferă de hepatită sau alte afecțiuni hepatice, celor care lucrează în mediu toxic și femeilor care iau anticoncepționale. Aceste suplimente conțin aminoacizi care stimulează funcțiile hepatice.

Ficatul este unul dintre cele mai mari și mai importante organe din corp, având peste 500 de funcții vitale. Este totodată un organ care se reface foarte ușor. El poate rămâne funcțional chiar dacă 80-90% din celulele sale sunt afectate.

BIBLIOGRAFIE

1. Victor Papiliah – Anatomia omului, ediția a VIII-a, Editura B1C ALL, București;

2. Corneliu Borundel (sub redacția) – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, București, 1996;

3. Valentin Stroescu – Farmacologie, Ed. A IX-a Editura ALL, București, 2007;

4. Dumitru Dobrescu – Farmacoterapie practică, vol I și II, Editura Medicală, București, 1989;

5. Ileana-Cornelia Chirita, Vasile Missir și colaboratorii – Chimie farmaceutică, vol. II,  Ediția

Tehnoplast Company, București,2008;

6. Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor – Plante medicinale, Editura Medicinală, București, 1969;

7. Corneliu Constantinescu – Plante medicinale în apărarea sănătății, Ediția a IV-a , Editura RECOOP, București,1976;

8. Honorius Popescu – Resurse medicinale în flora României, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984;

9. Popovici, C. Moruzi, I. Toma – Atlas botanic, Editura Didactica și Pedagogica, București;

10. Farmacopeea Română, Ediția a-X-a, Editura Medicală, Bucutești, 1993;

11. MedEx – medicamente explicative, Ediția a-III-a, Editura a-III-a, Editura Medie Art, 2008;

12. Memomed, Ediția a-18-a, Editura Minesan, București, 2012