Managementul Nou Nascutului cu Sindrom Icteric
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………
Capitolul I. Nou – născutul ………………………………………………………
I.1. Clasificarea nou – născutului ……………………………………..
I.2. Starile caracteristice nou – născutului ……………………………
Capitolul II. Metabolismul bilirubinei …………………………………………
Capitolul III. Icterul……………………………………………………………
III.1. Icterul Fiziologic ………………………………………………
III.2. Icterul Patologic ………………………………………………
III.2.1. Icterul prin inhibitori din laptele de mama ………………….
III.2.2. Hiperbilirubinemii neconjugate ………………………………
III.2.3. Hiperbilirubinemii conjugate ………………………………….
III.2.4. Erori de metabolism …………………………………………..
Capitolul IV. Plan de îngrijire …………………………………………………
IV.1 Cazul Nr 1……………………………………………………..
IV .2 Cazul Nr 2…………………………………………………….
IV.3 Cazul Nr 3…………………………………………………….
IV.4 Tehnici aplicate………………………………………………………………..
Capitolul V. Dispensarizarea Nou – Nascutului cu hiperbilirubinemie neonatala……………..
Capitolul VI. Concluzii……………………………………………………………………..
Bibliografie…………………………………………………………………………………
Nou-Născutul
Perioada neonatală este etapa din viața omului cuprinsă între naștere și vârsta de 28 de zile. Această etapă se caracterizează prin încetarea unor activități fiziologice din perioada fetală, intrarea în funcție a unor aparate și sisteme și prezența unor “ crize fiziologice “ specifice nou-născutului.
Perioada neonatală precoce este conturată de primele 7 zile de viață, care se individualizează printr-o morbiditate și o mortalitate crescută. Acestei perioade i se acorda o importanță pediatrică cu totul particulară.
Trecerea nou-născutului din mediul matern intrauterin lichidian, cald și steril, în mediul înconjurător mai puțin confortabil, determină modificări funcționale ale aparatelor și sistemelor, cu atât mai critice cu cât nașterea are loc înainte de termen.
Nou-născutul la termen dupa vârsta de gestatie se încadrează între 38 – 42 săptamâni sau 260 – 293 zile de sarcină.
Stabilirea vârstei de gestație
Evaluarea nou-născutului în primele ore de viață are următoarele obiective:
Descoperirea unor malformații congenitale care necesită tratament de urgență
Prezența unor modificări patologice care ar putea influența evoluția neonatală sau ulterioară a copilului
Aprecierea vârstei de gestație și încadrarea nou-născutului în nou-născut la termen, prematur sau dismatur.
Evaluarea vârstei de gestație se face dupa:
Criterii obstetricale:
Data ultimei menstruații
Măsurarea înălțimii fundului uterin
Primele mișcări fetale
Ultrasonografie
Criterii neonatale:
Criterii morfologice ( fizice )
Criterii neurologice
Curbe de creștere intrauterină ( greutatea, lungimea si perimetrul cranian ) .
I.1. Clasificarea nou-născutului
După vârsta de gestație
Nou-născut prematur – sub 37 săptămâni încheiate ( 259 zile )
Nou-născut la termen – între 38 și 41 săptămâni ( 260 – 294 zile )
Nou-născut postmatur – peste 42 săptămâni ( 295 zile ) sau mai mult
După greutatea la naștere
Nou-născut macrosom – greutatea peste 4000 g
Nou-născut cu greutate normală la naștere ( NBW – normal birth weight ) – 2500 – 3999g
Nou-născut cu greutate mica la naștere ( LBW – low birth weight ) – sub 2500 g
Nou-născut cu greutate foarte mică la naștere ( VLBW – very low birth weight ) – sub 1500 g
Nou-născut cu greutate extrem de mică la naștere ( ELBW – extremely low birth weight ) – sub 1000 g .
În funcție de raportarea greutații nou-născutului la talie utilizând indicele ponderal, nou-născutul se încadrează în:
Nou-născut mic pentru vârsta gestațională – SGA ( small for gestational age )
Nou-născut adecvat pentru vârsta gestațională –AGA ( appropriate for gestational age )
Nou-născut mare pentru vârsta gestațională – LGA ( large for gestational age ) .
IP = Greutatea ( g ) / Talia ( cm3 ) x10
După curbele de creștere intrauterine și percentile, nou-născuții se clasifică în :
Nou-născut AGA – greutatea la naștere între percentilele 10 -90
Nou-născut LGA – greutatea la naștere peste două deviații standard față de medie sau peste percentila 90
Nou-născut SGA – greutatea la naștere sub două deviații standard față de media vârstei gestaționale sau sub percentila 10.
Curbele de creștere intrauterine se referă la curbele de creștere a lungimii, perimetrului cranian și a greutații. Acestea trebuie raportate la valorile standard obținute pe grupele de copii sănătoși, cu vârsta de gestație cunoscuta și condiții socio-economice și geografice similare. Pe aceste curbe percentilul 50 reprezintă media greutații. Este mare pentru vârsta gestațională copilul cu greutatea la naștere mai mare cu doua deviații standard decat media aritmetică a greutații și mic pentru vârsta gestațională copilul mai mic cu două deviații standard decât media aritmetică a greutații.
Relația indice ponderal – percentile
Raportul greutate / lungime între percentile 10 și 90 pentru vârsta gestațională indica o simetrie în creștere, fară sa țină seama de prezența sau absența retardarii creșterii. Un nou-născut SGA simetric va avea un indice ponderal normal iar, indicele ponderal al nou-născutului SGA asimetric va fi scazut. Raportul greutate / lungime sub 10 percentile arată o creștere în greutate cu mult sub creșterea liniară, la orice vârsta gestatională. Raportul se folosește pentru a încadra nou-născutul SGA ca simetric sau asimetric. Clasificarea nou-născuților și încadrarea într-o grupă este foarte utilă deoarece o serie de nou-născuți prezintă risc crescut pentru morbiditate si mortalitate neonatală și trebuie identificați cât mai precoce pentru a elimina aceste riscuri.
I.2. STĂRI CARACTERISTICE NOU-NĂSCUTULUI
De la primul contact al nou-născutului cu noile condiții de mediu acesta este supus unei serii de modificari adaptive din partea tuturor sistemelor și organelor. La aceste modificări se adauga o serie de incidente “ fiziologice “ , caracteristice perioadei de nou- născut:
Scăderea fiziologică în greutate
Icterul neonatal
Criza genitală
Descuamația fiziologică
Mumificarea și detașarea bontului ombilical
Sindromul de adaptare dificilă
Eritemul alergic
Febra tranzitorie
Diareea tranzitorie
Scăderea fiziologică în greutate
În primele 3 – 4 zile de viața, în cursul adaptării la noile condiții de mediu, nou-născutul pierde pănă la 5 – 10 % din greutatea de la naștere datorată :
Aportului hidric și alimentar redus
Pierderilor prin eliminările de meconiu si urină
Pierderilor prin respirație și perspirație insensibila
Creșterea termolizei
Scădearea fiziologică în greutate atinge maximum în a 5 – 7 – a zi. Revenirea la greutatea inițiala se face în ziua a 8 – 10 –a. Pierderea este de aproximativ 150 -300 g, de aceea câstigul ponderal din prima luna de viața este de 500g. Scăderea în greutate este proporțională cu greutatea la naștere: cei cu greutate mai mare scad mai mult. Primul născut scade mai mult decât urmatorii, baieții scad mai mult decât fetele iar secreția lactată se instalează mai târziu la primipare.
Diureza nou-născutului crește de la 20 ml/kg/zi în primele 12 – 24 ore, la 75 ml/kg/zi în a 3-a zi.
Perspirația pulmonară si prin piele a nou-născutului contribuie la scăderea în greutate. La temperatura de 32, 50 C si umiditate de 50 % pierderile prin perspirație pulmonară pot să ajungă până la 50 % din totalul pierderilor insensibile din prima zi. În timpul țipătului pierderile sunt de aproximativ trei ori mai mari decât în timpul somnului.
Pentru o limitare a pierderilor sunt necesare: ligaturarea tardivă a cordonului ombilical, combaterea hipotermiei și alimentația la sân din primele ore de viața.
O scădere în greutate mai mare de 10 % sau nerecuperarea greutații de la naștere în primele 10 zile impun măsuri speciale de îngrijire și de urmărire a stării de sănaătate a nou-născutului.
Icterul neonatal
Este prezent la 30 – 80 % dintre nou-născuții la termen, din a doua zi de viața și se manifestă prin colorația galben portocaliu a tegumentelor și mucoaselor. Are un maximum de intensitate în a 3-a zi și se remite complet dupa o săptămâna.
Icterul apare prin creșterea bilirubinei indirecte ( libere ), ca urmare a metabolizării ei defectuoase prin:
Hemoliză accentuată
Captarea deficitară a bilirubinei la nivel hepatic
Conjugarea și excreția deficitară a bilirubinei prin deficit de glicuronil-transferază
Circuit enterohepatic accentuat prin colonizarea redusa a intestinului cu bacterii saprofite.
Clinic nou-născutul nu prezintă hepatosplenomegalie, scaunele si urina sunt normal colorate. Ei pot fi somnolenți, cu hipotonie musculară moderată, care poate perturba actul suptului.
Evoluează în trei faze:
Eritrodermie preicterică
Icterică, din ziua a 3-a, a 4-a; la început culoarea este galbenă deschis, apoi portocalie, apoi măslinie și se manifestă la nivelul feței, mucoasei conjunctivale și bucale, apoi generalizat
Perioada de declin icterul cat si fenomenele care îl însoțesc dispar in 2-3 săptămâni
Icterul neonatal este agravat de:
Hipoxie și acidoza prin anionii organici care deprimă glicuronilconjugarea
Hipoglicemie
Consumul de medicamente al mamei: ocitocina, hormonii sexuali, analgezice, unele antibiotice ( gentamicina, oxacilina )
Mixedemul prin hormonii tiroidieni T3 si T4 care sunt reductori ai glicuroniltransferazei
În a 3-a zi bilirubinemia atinge nivelul maxim de 12 mg%. Determinarea se face din sângele venos, deoarece prin transparența pielii, sub influența luminii, rezultatele obținute din sângele capilar sunt eronate.
În mod normal icterul fiziologic nu necesită tratament. În cazul în care icterul este intens sau nu dispare după o săptămână, se impune profilaxia icterului nuclear prin: fototerapie, tratament cu fenobarbital, cu rol de inductor hepatic enzimatic, albumina umană în perfuzie iar în cazuri excepționale exsanguinotransfuzie.
În cordonul ombilical bilirubina indirectă este de 1-3 mg% iar rata zilnică de creștere a bilirubinei este sub 5 mg%.
În ziua a 2-a icterul devine vizibil, iar bilirubina indirectă atinge valoarea maximă de 5-7 mg% în zilele 3-4. Spre sfârșitul primei săptămâni bilirubinemia indirectă scade la 2 mg% și atinge 1 mg % în zilele 10-14; 6-7 % dintre nou- născuți au valori mai mari de 12 mg % iar 3 % au valori mai mari de 15 mg %.
Factori de risc pentru valori mari ale bilirubinemiei indirecte:
Diabetul zaharat matern
Policitemia
Sexul masculin
Rasele orientale
Unele medicamente
Echimozele
Cefalhematomul
Alimentația naturală
Scăderi mari în greutate
Frați cu icter neonatal prelungit sau intens.
Este considerat patologic:
Icterul din prima zi de viața
Rata zilnica de creștere a bilirubinei indirecte mai mare de 5 mg %
Bilirubinemia mai mare de 12 mg %
Persistența dupa 7-10 zile a icterului la nou-născuții la termen și peste 21 de zile la prematuri
O valoare bilirubinemiei directe mai mare de 1-2 mg%. În mod normal bilirubina directă este aproximativ 15-20% din valoarea bilirubinei indirecte.
Criza genitală
Este prezentă la ambele sexe din a 3-6 –azi de viața și durează 10-14 zile.
Apariția ei este determinată de trecerea hormonilor materni ( foliculina, prolactina, gonadotrofinele coriale ) în circulatia nou-născutului determinând o reacție din partea gonadelor.
Clinic:
Tumefierea glandelor mamare la ambele sexe, ajungând uneori la marimea unei nuci.La presiunea glandei se elimina un lichid albicios, asemănător colostrului
La fete apare edemațierea și congestia vulvei și a mucoasei vaginale, care se descuamează.Uneori poate apărea o sângerare sero-sanguinolentă asemanatoare menstruației.
La băieți edemațierea penisului, scrotului și a regiunii pubiene.Uneori se observă hidrocel sau congestia prostatei
Milium facial ( dilatații chistice cu depunere de sebum secretat de glandele sebacee ).
Pe parcursul crizei genitale sunt obligatorii măsurile de igienă a organelor genitale și educația sanitară a mamei.Este interzisă stoarcerea sânilor, existând riscul suprainfectării și apariția mastitei stafilococice a nou-născutului.
Descuamația fiziologică
Începe înca din viața intrauterină și este prezentă în primele 2-3 săptămâni de viață.
La nivelul toracelui și al abdomenului are loc o exfoliere fină, furfuracee, mai rar lamelară. Uneori de la naștere se pot observa la nivelul pielii, microvezicule cu lichid clar cremos, steril, confundate deseori cu leziunile piodermice.
Descuamația fiziologică este mai frecventă la prematur și dismatur. Nu necesită tratament special, decat măsuri de igienă locală.
Involuția cordonului ombilical
Cordonul ombilical constituie elemental de legatură dintre mamă și făt. Secționarea lui după naștere se face în momentul încetării pulsațiilor acestuia. Este format dintr-o venă si două artere ombilicale, înconjurate de gelatina lui Wharton.
După secționare, arterele ombilicle se retractă, vena rămânând în continuare permeabilă. În prima fază are loc mumificarea bontului ombilical ( partea din cordon ramas dupa secționare ). La nivelul liniei amnio-cutanate are loc o infiltratie leucocitară și aparitia șanțului de eliminare. Arterele ombilicale se detașează la 3- 6 zile de viață.
Epitelizarea plăgii ombilicale se face de la periferie spre centru, printr-un process de cicatrizare cu durată de 3 săptămâni.
Odata cu retrcția vaselor ombilicale fibrozate se produce înfundarea cicatricii ombilicale.
Zona ombilicală poate fi punctul de plecare al unor infecții grave.
Uneori pot să apară și alte fenomene considerate parafizologice:
Sindromul de adaptare dificilă
Eritemul alergic al nou-născutului
Febra tranzitorie
Diareea de tranzitie.
Sindromul de adaptare dificilă
Acest sindrom se observa la un număr mare de nou-născuți și se caracterizează prin:
Reflex slab de supt
Scăderi mari în greutate
Mișcări lente
Icter intens și prelungit, dar cu valori paraclinice normale.
Acesta se găsește mai frecvent la nou-născuții subponderali ( 2500 – 3000 g ). Semnele dispar în 1- 2 săptămâni. Explicația apariției acestui sindrom ar fi imaturitatea sistemului nervos. Diagnosticul diferențial se face cu hemoragiile meningo-cerebrale sau cu infecțiile nou-născutului.
Eritemul alergic al nou-născutului
Apare în primele 2-3 zile de viața și constă într-o erupție de tip polimorfo-urticarian, scarlatiniform, rubeoliform sau macula-papulos, mai frecvent localizat pe torace, fese, extremitați. Erupția respecta palmele și plantele.
Apare la 50% dintre nou-născuți, persistă 2- 3 zile și uneori evoluează în pusee. Uneori poate fi însoțit de edeme palpebrale, rinoree, vezicule, hiperozinofilie sanguină sau adenosplenomegalie.
Cauza acestui edem o constituie sensibilitatea fătului la alergenii plancetari iar tratamentul constă în igiena locală.
Febra tranzitorie
Febra tranzitorie de sete sau de deshidratare se întalnește mai rar la nou-născut. În ziua a 3- 4-a de la naștere apar croșete febrile ( 38 -400 C ), cu durată de 24-48 de ore. Apare mai frecvent la nou-născutul cu scădere fiziologică în greutate mai mare de 8-10 %. Principalele cauze ale apariției febrei de sete sunt deshidratare si rezorbția intestinală.
Clinic nou-născutul prezintă: agitație sau somnolență, sete, buzele si limba uscate, apetit variabil. Când deshidratarea este semnificativă apar:
Ochi adancitâți in orbite
Oligurie
Respirație cu miros de acetone
Facies suferind
Pliu cutanat leneș
Semnele dispar dupa reechilibrarea hidroelectrolitică orală sau parenterală. Febra tranzitorie se poate preveni prin alimentație “ la cerere “, hidratare suplimentară ( în cazul unor temperaturii ridicate ).
Diareea de tranziție
Apare în primele 2-3 zile de la naștere, în perioada de înlocuire a meconiului, cu scaune muco-grunjoase, cu miros fad, în număr de 5-6 /zi. Scaunele pot fi verzui sau decolorate și se normalizeazș la 4 -5 zile de la naștere, spontan fară tratament. În perioada apariție scaunelor de tranziție se continua alimentația la sân.
METABOLISMUL BILIRUBINEI
II .1. Formarea bilirubinei și proprietățile ei.
Bilirubina în cea mai mare parte deriva din hemoglobin. După pierderea globinei, hemul sau protoporfirina ferică ramasă se degradează în biliverdină ( pigment albastru – verzui ). CO și Fe în urma ruperii inelului de porfină la poziția alfa în cadrul unui proces oxidativ catalizat de hemoxigenază ( enzima microsomală ). CO se leagă de Hb eritrocitelor circulante și poate fi măsurat în sânge sub formă de carboxihemoglobină. Carboxihemoglobina se disociază în plămâni, iar CO exhalat se poate măsura. Fe este recuperat. Există vreo 15 izomeri ai protoporfirinei. În Hb este prezentă protoporfina IX. Biliverdina este redusă la bilirubina sub acțiunea biliverdin reductazei, enzima NADPH- dependentă. Ruperea inelului la poziția alfa, beta, gamma sau delta, face ca produsul să se numeasca bilirubina IX- alfa, IX-beta, IX-gamma, IX-delta.
În plasmă există o varietate de forme de bilirubina cu stabilitate diferită și proprietăți biologice caracteristice.
Rolul fiziologic
Bilirubina indirectă este cunoscut faptul că are efecte neurotoxice. În ciuda acestui potențial toxic, bilirubina poate avea și un rol fiziologic pozitiv. Bilirubina chiar în concentrații fiziologice, s-a dovedit că protejează acidul linoleic de oxidarea indusă în vitro cu radicali peroxizi. Se presupune că bilirubina ar proteja fătul de stresul oxidativ în momentul când trece de la mediul intrauterin hipoxic la cel atmosferic fiperoxic, mai ales când sistemul enzimatic antioxidant este deprimat și rezervele de vitamina E scazute. Rata mai mică de creștere zilnică a bilirubinei la pacienții cu asfixie, insuficiența circulatorie sau septicemie cu producție crescută de radicali liberi față de lotul martor, ar putea fi o dovadă a consumului crescut de bilirubina ca antioxidant.
Fig 1. Structura bilirubinei și a bilirubinei conjugate
Metabolismul bilirubinei la făt
În lichidul amiotic bilirubina apare după săptămâna a 12 –a de gestație și dispare la 36 – 37 săptămâni. Bilirubina din lichidul amiotic crește în izoimunizarea Rh. Bilirubina și acizii biliari cresc în lichidul amiotic în obstrucția intestinală subvateriană. Bilirubina ajunge în lichidul amniotic prin secrețiile traheobronșice, gastrointestinale superioare, difuzia din cordonul ombilical și tegumente și din circulația maternă. Producția de bilirubină la făt nu a fost stabilită.
În perioda precoce a gestației bilirubina se leaga de alfa-fetoproteina deoarece albuminemia este scăzută. Captarea hepatică și conjugarea bilirubinei la făt este scăzută. Uridin difosfoglucuronil transferaza la 17 – 30 săptămâni de gestație este 0, 1 % din valorile adultului, la 7 zile postnatal 1 % , iar la 6 -14 săptămâni atinge valorile adultului. În bila fătului apar pigmenții numai după 14 săptămâni de gestație. La 15 săptămâni singurul pigment este bilirubina IX –beta și predomină până la 20 săptămâni, la 17 săptămâni apar urme de bilirubina IX- alfa neconjugată, la 20 – 30 săptămâni apare bilirubina IX-alfa monoglucuronidul. Bilirubinemia la făt este neconjugată și se excretă prin placentă în circulația maternă. De menționat este faptul că bilirubina conjugată nu trece bariera placentară.
Bilirubinemia medie la mamă este de 0,5 0,016 mg/dl. Bilirubina indirectă maternă ocazionată de anemia hemolitică sau suferința hepatică s-a dovedit a trece bariera placentară la făt. Unii autori au sugerat că transferul bilirubinei indirecte de la mama cu anemie sickle-cell la făt este relativ scăzut. Nu sunt date cu privire la afectarea neurologică a produsului de concepție ca urmare a transferului bilirubinei indirecte de la mamă la făt.
Metabolismul bilirubinei la nou-născut.
Aproximativ 75 % din bilirubina zilnică rezultă din distrugerea eritrocitelor senescente în SRE unde Hb este catabolizată în bilirubină. 1 g de Hb la formarea a 35 mg bilirubină. 25 % din bilirubina zilnică provine din distrugerea unor precursori imaturi ai eritrocitelor în măduvă sau după eliberarea lor în circulație, hemoproteine nehemoglobinice și hemul liber.
Din SRE bilirubina ajunge în plasmă unde se fixează pe albumina, apoi ajunge în hepatocit prin traversarea membranei hepatocitare fără albumină, iar în hepatocit este legată în parte de ligandină și posibil de alte proteine din citosol. Bilirubina ajunsă în hepatocit refluează înapoi în plasmă în proportie de 40 %, deci fluxul este bidirecțional, iar rolul ligandinei pare a fi reducerea refluxului de bilirubină.Sinteza de ligadină crește după administrare de fenobarbital.
Fig 2. Metabolismul bilirubinei
În ficat bilirubina neconjugată insolubilă în apă este conjugată cu un glucid, acidul glucuronic sub acțiunea uridin difosfoglucuronisil transferazei localizată în special în reticulul endoplasmatic. Această enzimă catalizează în procesul de glucuronidare transferul unei grupări glucuronisil și face parte dintr-o familie de izoenzime ce metabolizează compuși endogeni și diverse substanțe chimice în țesuturi. Esterificarea bilirubinei indirect cu acidul glucuronic sub acțiunea acestei enzime duce la formarea monoglucuronidului și diglucuronidului hidrosolubile care se excretă în bila și se filtrează în rinichi. În mod normal bilirubina totală la gravidă și la fătul la termen este sub 2 mg/dl. În mod normal atât la prematur cît și la nou – născutul la termen bilirubina monoconjugată apare în 1 – 2 zile după naștere urmată de bilirubina diconjugată care constituie în ziua a 3 – a post natal 21 % din totalul esterilor. Fracțiunea conjugată este de 2- 5 % din bilirubinemia totală în perioada neonatală, cu excepția colestazei când crește progresiv.
La nou-născut se produce o hidroliză a bilirubinei conjugate și bilirubina neconjugată rezultată este reabsorbită în circulația enterohepatică. La nou – născut circulația enterohepatică este mai accentuată ca la adult. De reținut este și faptul că în cazurile de hiperbilirubinemie neconjugată o parte însemnată din bilirubina difuzează din plasmă prin peretele intestinal în lumenul intestinal.
II.2 Mecanisme de producere a icterului neonatal
Mecanismele pricipale care stau la baza icterului neonatal sunt:
Supraîncărcarea celulei hepatice cu bilirubină
Clearance-ul scăzut al bilirubinei din plasmă
Supraîncărcarea celulei hepatice cu bilirubină constă din supraproducția de bilirubină și accentuarea circulației enterohepatice a bilirubinei. Nou-născutul la termen și cel cu greutate mică la naștere produce 8,5 mg/kg/zi. La baza acestei producții crescute stau masa eritrocitară circulantă crescută, durata mică de viață a eritrocitelor ( sub 90 de zile ) și producția crescută de bilirubină din degradarea hemului neeritropoetic ( mioglobina, catalaza, triptofanpirolaza, citocromi ).
Clearance-ul scăzut al bilirubinei din plasmă constă în deficitul de captare, conjugare și excreție hepatică a bilirubinei. La nivelul hepatocitului captarea bilirubinei poate fi modificată în funcție de circulația hepatică, care suferă modificări odată cu trecerea de la circulația fetală la circulația de tip adult. Ficatul înainte de naștere primește sânge bogat oxigenat din vena ombilicală, după naștere primește sânge sărac oxigenat din vena portă. Ductul venos poate rămâne permeabil după naștere în special la prematuri și în prezența anaxiei și membranelor hialine.
II.3 Factori de risc ai icterului neonatal
Apariția și evoluția icterului neonatal este influențat de mulți factori:
Rasa: hiperbilirubinemie idiopatică se poate observa la nou-născuții greci, americanii băștinași și la cei din Asia Orientală
Mediul înconjurător : altitudinea de 3 100 m deasupra mării crește incidența hiperbilirubinemiei la nou-născuți de 2 ori fața de altitudinea de 1 600 m
Factorul genetic: incidență crescută la nou-născuții a căror frați au avut hiperbilirubinemie
Factorul matern și droguri administrate mamei:
Hipertensiunea și vîrsta înaintată a gravidei
Deficitul de Zn
Diabetul matern
Bolile sarcinii
Oxitocina
Prostaglandinele
Contraceptivele
Felul nașterii
Factori legați de produsul de concepție:
Prematuritatea
Sexul masculin
Clamparea tardivă a cordonului ombilical
Deprivarea calorică
Hipoglicemia
Scăderea accentuată în greutate
Pasajul întârziat al meconiului
Alimentația la sân
Nivelul seric scăzut al Zn și Mg
Tipul de dietă
Administrarea clorahidrantului
Etc.
ICTERUL
III .1. Icterul fiziologic
Apare în ziua a – 2 – 3 – a de viață și atinge intensitatea maximă în ziua a 5 – a la nou-născutul matur iar la prematur în ziua a 6 – a. Retrocedează în săptămâna a 2-a la nou – născutul la termen și la prematur în săptămâna a 3- 4 –a.
Icterul fiziologic are o incidență de 50 – 80 % la nou – născutul la termen și 90 % la prematur. Bilirubinemia normală la nou – născutul la termen este de 13 mg/dl.
Hemoglobina normală la nou-născut este de 19 g% și hematocritul de 50-55%. La nou-născutul prematur dura medie de viață a hematiilor este de 70 de zile iar la nou-născutul la termen între 70 -90 de zile.
Mecanismele producerii icterului fiziologic sunt:
Masa eritrocitară crescută
Durata de viață a eritrocitelor scăzută
Circulația enterohepatică crescută
Activitatea uridin difosfoglucozodehidrogenazei crescută
Excreția diminuată a bilirubinei
Relația între bilirubinemie și icterul tegumentar se vede mai bine prin comprimarea pielii cu degetul fără de care este voalat de eitemul fiziologic. Întâi se vede la față și apoi pe trunchi și extremități.
Fig 3. Sursa: www.copilul.ro
Zonele de extindere după Kramer sunt:
Zona 1 ( față și gât ) – 4,3 – 7,9 mg/dl
Zona 2 ( plus trunchi până la ombilic și membrele superioare până la încheietura mâinilor ) – 5,4 – 12,2 mg /dl
Zona 3 ( plus zona ombilic – genunchi ) -8,1 – 16,5 mg/dl
Zona 4 ( plus zona genunchi-gleznă – 11,1 – 18,3 mg /dl
Zona 5 ( plus plante și palme ) 15 mg/dl
Fig 6. Algoritm de diagnostic etiologic al icterelor neonatale
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
III.2 Icterul patologic
III.2.1. Icterul prin inhibitori din laptele de mamă
Icterul nou- născutului alimentat natural
Alimentația tardivă ar putea fi cauza, deci se vor încuraja creșterea numărului de mese, până la 9 mese pe zi, evitânduse aportul crescut de apă sau glucoză. Acești nou – născuți au scaune puține în primele zile, creșterea bilirubinei ar fi consecința reabsorbției din intestin prin circulația enterohepatică.
Tipul acesta de icter se poate evita prin alimentație precoce și mese frecvente. Alimentația precoce și frecventă poate depăși acest aspect în creșterea evacuării și reducerea timpului de tranzit intestinal.
Creșterea bilirubinei este legat de conjugarea și absorbția acesteia. Producția de bilirubină sau catabolizarea hemului, studiate prin producția de monoxid de carbon ( CO ) nu evidențiază diferențe înre alimentația la sân și cea artificială.
Icterul din primele zile de viață la nou-născutul alimentat la sân s-ar explica cel mai bine prin aport caloric insuficient și mese rare!
Icterul prelungit al nou-născutului sănătos alimentat natural
Acesta apare la nou-născuții sănătoși și reprezintă o prelungire a hiperbilirubinemiei fiziologice din primele 5- 6 zile de viață pe o durată de câteva săptămânii. Este mult mai frecvent respectiv afectează 10-30% dintre nou-nascuții alimentați la sân și se poate extinde până laîn a 2-a – a-6-a săptămână de viață, chiar până la 3 luni.
Nou-născuții care nu fac icter prelungit fie nu răspund la ,, factorul” neidentificat din laptele de mamă, fie acest factor lipsește din laptele acestor mame. O altă posibilitate ar fi că nou-născuții alimentați la sân sunt capabili să metabolizeze și să excrete excesul de bilirubină rezultată prin reabsorbție în circulația enterohepatică, dar aceste teorii sunt ipotetice deoarece nu s-a indentificat nici un factor specific în laptele de mamă.
De peste 30 de ani multe investigații au încercat să explice icterul celor alimentați la sân cât și celor alimentați cu lapte de mamă, dar nu s-a identificat o cauză univocă.
Dacă epidemiologia este bine înțeleasă este posibil ca interpretarea sa ca boală să dispară.
III.2.2 Hiperbilirubinemii neconjugate
Câns excesul producției de bilirubină indirectăsaturează mecanismele imature de preluare la nivelul hepatocitului și de conjugare, sau când cele 2 mecanisme sunt defecte sau insuficiente, nivelul seric al bilirubinei ndirecte poate crește până la pragul neurotoxic.
Hiperbilirubinemia indirectă este frecventă, multifactorială și asociată cu o mare varietate de factori fiyiologici și patologici.
Tabel 1. Cauzele hiperbilirubinemiei indirecte la nou-născut
Sursa: Antonia Popescu:Neonatologie-Noțiuni Fundamentale
Ictere prin exces de bilirubină indirectă ( hemolitice )
Izoimunizarea Rh
Incidența bolii, raportată la numărul de femei cu sarcină heterospecifică ( mamă Rh-negativși făt Rh-pozitiv ) este de 5% , proportiția cuplurilor Rh-incompatibile ( femeie Rh-negativă ) este de 13 %. Această boală hemolitică apare în cadrul unei sarcini heterospecifice, în care mama Rh-negativă produce anticorpi împotriva propriului făt Rh-pozitiv. Stimularea antigenică este produsă de hematiile fetale, acestea ajung în circulația maternă prin intermediul placentei. Sistemul Rh este format din 3 perechi de factori notați de Fischer și Race cu: Cc, Dd, Ee.Sistemul cuprinde 8 varietăți care rezultă din combinația celor 6 factoti luați câte trei, de unde rezultă grupări a câte 4 constelații. Pentru boala hemolitică a nou-născutului au importanțădoar anticorpii din clasa IgG, deoarece sunt singurii care trec bariera placentară iar în circulația fetală aceștia pot atinge nivelul de la mamă numai la 35 de săptămâni de gestație.
Factori limitanți sau agravanți ai bolii
Incidența izoimunizării crește de la 5% la 17% sau mai mult atunci când sângele fătului este AB0 compatibil cu al mamei
Puterea antigenică a factorului D este mică. Riscul acestei bolii crește de la a doua și a treia sarcină incompatibilă.
Riscul izoimunizării poate fi influențat de constelația antigenică a sistemului Rh.
După unii autori, gravida Rh-negativă care provine de la o mamă Rh-pozitivă, are capacitatea imunogenă anti-D mai slabă
O variantă foarte rară este atunci când la fătul Rh-negativ poate apărea sensibilizarea față de hematiile Rh-pozitive ale mamei, boala hemolitcă poate să apară la prima sarcină.
Diagnostic prenatal
Obiective: – dovedirea incompatibilității Rh a părinților ( genitorilor )
-dovedirea conflictului imunologic ( izoimunizării materne )
-evaluarea gradului sau gravității afectării fetale
Diagnostic postnatal
Manifestările postnatale ale izoimunizării Rh sunt extrem de variabile, de la forma cea mai ușoară, la forme exclusiv anemice, până la icterul sever.
Icterul grav neonatl cu debut precoce este forma clinică cea mai de temut. Alte semne clinice ale icterului grav sunt: -paloarea tegumentelor și mucoaselor
-hepato-spenomegalia
-edeme localizate la membrele inferioare sau mai extinse
-uneori insuficiență cardio-respiratorie și erupție purpurică
Anasarca feto-placentară
Este manifestarea cea mai gravă și este frcvent generatoare de moartea fetală. Cel mai frecvent copilul se naște înainte de termen, rareori la termen și de obicei, este vorba de un făt mort. Când copilul se naște viu trăiește doar câteva ore și prezintă: – edeme generalizate, mai accentuate la nivelul craniului în regiunea occipitală; – facie cu aspect de ,, lună plină” ; – gât scurt cu aspect de ,, gât de taur “ ; -tegumente infiltrate cu o colorație palidă, ciroasă, uneori icterică și cianotică ; – anexe fetale modificate: placentă edemațiată friabilă, cu greutate uneori mai mare de 1000 g ; cordonul ombilical infiltrate și/ sau impregnate cu pigment.
Tabloul hematologic al sângelui prelevat din cordonul ombilical prezintă următoarele modificări: – anemie grava cu un număr de hematii= 1 -3 milioane/mm3, hemoglobina= 3 – 7 g%
-eritroblastoză, valori= 60.000 – 200.000/mm3 cu predominența eritroblaștilor bazofili;
-leucocitoză, valori ale leucocitelor =100.000 – 400.000/mm3 sau mai mari;
-frecvent trombocitopenie cu valori ale trombocitelor sub 100.000/ mm3 sau chiar sub 50.000/ mm3.
În absența incompatibilității Rh și a izoimunizării, anasarca feto-placentară poate apărea în afecțiunile: infecții congenitale ( toxoplasmoză, citomegalie, hepatită neonatală), sindroame anemice, cardiopatii congenitale grave, boli renale grave, diabet zaharat matern insulino-dependent neechilibrat terapeutic.
Anemia gravă a nou-născutului
Forma pur anemică a izoimunizării Rh este mai rară și se manifestă de obicei după primele 24 de ore de viață cu instalarea unei anemii severe. Tabloul clinico-biologic:
Paloare marcată a tegumentelor și mucoaselor
Absența sau discreția icterului
Număr de hematii scăzut ( ≤ 1,5 milioane/mm3 )
Hemoglobina scăzută
Eritroblastoză netă, dar moderată (20/100 de elemente albe)
Reticulocitoză (aproximativ 30 % )
Număr normal de trombocite
Icterul nuclear ( encefalopatia hiperbilirubinemică )
Reprezintă o complicație frecventă a hiperbilirubinemiilor indirecte de cauză hemolitică. Se raportează la aproximativ 1/3 din nou-născuții cu icter hemolitic și bilirubinemie ≤ 20 mg% , la 4-16% din prematurii decedați care au prezentat în perioada neonatală precoce o hiperbilirubinemie indirectă la pragul de risc sau sub acest prag.
În afara prematurității, factorii care cresc riscul de icter nuclear sunt:
Asfixia ( hipoxia ) acută intrapartum
Hemoliza acută postnatală ( intensitatea și durata acesteia )
Acidoza mixtă sau metabolică
Apneea obstructivă, în special crizele de apnee cu cianoză ale preamaturului
Hipotermia, în ambient neadecvat, sub zona de confort termic
Hipoglicemia
Infecțiile neonatale
Medicamentele :benzoat de sodiu, dizepam, oxacilină, gentamicină, hidrocortizon, sulfamide
Există 3 faze evolutive ale bolii:
La debut nou-născutul prezintă: hipotonie, hiporeactivitate, letargie, dificultăți de supt , în formele grave poate suverni decesul neonatal.
Apare: hipertonie musculară, facultativ febră și țipăt ascuțit, febra poate fi consecința afectării diencefalului
După prima săptămână hipertonia cedează și este înlocuită de hipotonie
Cele mai importante sechele ale icterului nuclear sunt:
Dischinezia extrapiramidală ( atetoză, dizartrie, grimase, tulburări de deglutiție )
Hipoacuzie
Anomalii de coordonare a mișcărilor globilor oculari
Hipoplazia smalțului dentar
Tratamentul izoimunizării Rh și complicațiilor sale
Tratamentul prenatal – transfuzia intrauterină de sânge: administrarea a 50-80 ml de sânge de grup 0 ( I ), Rh- negativ în cavitatea peritoneală a fătului, sub ghidaj ecografic. Se poate repeta la nevoie după 2 săptămâni
Tratamentul postnatal.Obiectivele tratamentului :corectarea anemiei, tratamentul hiperbilirubinemiei și tratamentul și corecția factorilor agravanți ai icterului și /sau anemiei, atunci când aceștia sunt prezenți. În formele de anemie simplă administrarea de sânge izogrup este suficient pentru corectarea preanemiei. În formele de hiperbilirubinemie cu debut precoce metoda terapeutică este exsanguinotransfuzia sau după caz terapia adjuvantă ( fototerapia, inducția enzimatică a glucuronoconjugării cu fenobarbital, administrarea de albumină, corectarea anemiei prin administrare de sânge )
Exsanguinotransfuzia ( EST )
În boala hemolitică neonatală prin izoimunizare Rh, EST are două scopuri principale:
Etiologic: pentru reducerea nivelului anticorpilor circulanți responsabili de hemoliză și înlocuirea parțială a populației eritrocitare sensibile.
Simptomatic : reducerea concentrației de bilirubină neconjugată și prevenirea icterului nuclear; reconstituirea masei globulare și corectarea hipovolemiei.
EST se practică imediat sau rapid după naștere dacă:
Nou-născutul prezintă la naștere paloare și/sau icter accentuat, edeme, hepatosplenomegalie, stare generală alterată
Starea clinică este bună dar prezintă: testul Coombs direct pozitiv, hemoglobina <11 g % la nou-născutul la termen; <14 g% la prematur sau când bilirubina din cordonul ombilical este 4 mg %
Prezintă bilirubinemia 18- 20 mg % la nou-născutul la termen, 15 -18 mg % la prematurul de gradul I și II, 12 –15 mg% la prematurul de gradul III și 10 -12 mg % la prematurul de gradul IV.
Tabel 2. Indicațiile exsanguinotransfuziei
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Fototerapia
Se bazează pe procesul de de fotooxidare a blirubinei și transformarea sa în produși de degradre hidrosolubili și netoxici sub influența emisiunilor luminoase ( lumină albastră, lumină albă artificială, lumină naturală ). Cea mai eficientă transformare a bilirubinei se realizează cu lumina albastră. Transformarea se realizează prin trei tipuri de reacții chimice: foto- oxidarea, izomerizarea configurațională și izomerizarea structurală .Indicațiile de punere la fototerapie a nou-născutului trebuie să țină cont de :concentrația de bilirubină, vârsta cronologică, vârsta gestațională și greutatea la naștere, alături de status-ul imediat sau precoce al nou-născutului ( normal sau patologic ).
Tabel 3. Indicațiile fototerapiei în fucție de concentrația plasmatică de bilirubină
( în µmol/l și mg/l ) și vârsta cronologică ( ore-zile ), după Cockington R.A.
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Startul fototerapiei a fost stabilit în urma evaluării clinice și paraclinice a nou-născutului. Inițial se uzează pe evaluarea clinică, zone Kramer, în icterele hemolitice cu debut în primele 24 h de viață, după evaluarea clinică s-a evaluat și ritmul BST în dinamică. La nou-născuții LBW și la cei cu echimoze severe sau boală hemolitică s utilizează fototerapie continuă cu 2 lămpi până la remiterea icterului și ăn paralel a bilirubinemiei la nivelul la care dorim.
În hiperbilirubinemiile patologice nehemolitice , utilizăm fototerapia discontinuă, ceea ce impune fototerapie de maximum 16 ore pe zi cu reprize de 3-4 ore de fototerapie.
Fototerapia intensivă poate scădea nivelul bilirubinemiei serice cu 1-2 mg la fiecare 4-6 ore. La nou-născutul la termen fără boala hemolitică fototerapia este oprită atunci când bilirubina este mai mică de 13 mg / dl. Nu se recomandă întreruperea alimentației naturale în timpul fototerapiei decât în situații în care BST 25 mg / dl.
Mecanism de acțiune
Fototerapia determină fotodegradarea bilirubinei din tegumentul nou- născutului, fiind o formă de terapie fizică utilizată frecvent eficientă și la nivele mici de bilirubină serică. Aceasta degradează bilirubina din piele la o profunzime de 2 mm. Lumina produce asupra bilirubinei trei tipuri de reacții :
Fotooxidarea
Izomerizare configurațională
Izomerizare structurală
Ultimul izomer structural lumirubina este cea mai importantă formă de eliminare a bilirubinei din organism, fiind o substanță hidrosolubilă.
Eficiența fototerapiei depinde de următoarele:
Lungimea de undă și intensitatea sursei de lumină
Durata terapiei
Suprafața corporală expusă
Distanța corporală față de sursa de luminoasă
Tipul de fototerapie
Există mai multe tipuri de fototerapii:
Fototerapia convențională- furnizează lumină cuprinsă între 425-475 nm corespunzând vârfului de absorbție a bilirubinei.
Fototerapia intensivă utilizează o creștere a iradierii de la 26 – 40 µW/cm2/nm comparativ cu iradiere de 7 – 16 µW/cm2/nm a fototerapiei convenționale.
Tipuri de lumină folosită în centrele de terapie intensivă neonatală
Tuburi fluorescente speciale albastre asigură mai multă iradiere în spectrul albastru decât alte tuburi comerciale
Lămpi halogene au avantajul că sunt mai compacte decât lămpile fluorescente, dar aria suprafeței acoperite este mai mică decât la lumina fluorescentă.
Sistemele de fibre optice
Diode emițătoare de lumină este o metodă de a asigura lumină cu intensitate înaltă. Distanța standard liberă optimă variabilă de fototerapie este de 35 – 40 de cm până la 45 – 50 cm.
Cea mai eficientă fototerapie la nou-născuții la termen sau aproape de termen este cea prin folosirea tuburilor fluorescente albastre.
Nivelul bilirubinei la care este necesară inițierea tratamentului încă este controversat în literatură, defapt încă și mecanismul de acțiune al fototerapiei este incomplet înțeles.
Efectele adverse și complicații ale fototerapiei
Diareea, poate fi consecința unei mari concentrații de bilirubină și a sărurilor biliare în lumenul intestinal
Eritem până la arsuri atunci când lumina este prea aproiată de tegumentele nou – născutului
Deshidratare
Bronzarea tegumentelor este dată de retenția lumirubinei ce nu poate fi excretată prin bilă
Retinită la marii prematuri
Lumina albastră poate determina modificăriale celulelor incluzând modificări ADN
Contraindicații
Icter cu bilirubină conjugată
Porfiria congenitală
Nuse recoltează sânge sub fototerapie
Revenirea nivelului de bilirubină
În absența boli hemolitice la nou-născutul la termen sănătos încetarea fototerapiei determină o revenire ușor în nivelul bilirubinei serice. În prezența bolii hemolitice sau la nou – născuții bolnavi cu o greutate foarte mică la naștere, reapariția hiperbilirubinemiei nu depinde doar de eficiența fototerapiei ci și de severitatea producției de bilirubină.
Tabel 4. Tratamentul hiperbilirubinemiei nou-născutului
în funcție de vârstă ( ore ), greutatea la naștere ( g ) și concentrația
plasmatică a bilirubinei ( în µmol/ l și mg/ l )
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Fig 7. Indicațiile fototerapiei și EST la prematuri în funcție de vârsta gestațională ( V.G ) si valoarea bilirubinemiei totale ( BT ) în primele 24 – 72 ore de viață
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Incompatibilitatea în sistemul AB0
Incompatibilitatea feto-maternă în sistemul AB0 este mult frecventă în comparație cu incompatibilitatea Rh dar formele clinice grave sunt mult mai rare. Boala apare când grupul sanguin al mamei este 0 ( I ), anticorpii produși la mamele cu grup sangvin A sau B fiind mai ales de tip IgM, care nu traversează placenta. Icterul prin incompatibilitatea de grup AB0 debutează în primele 24 de ore până la 72 ore după naștere, mai tardiv decât icterul prin incompatibilitatea Rh. Tratamentul constă în fototerapie + inducție enzimatică cu fenobarbital. Este în general curativ atunci ând bilirubinemia are valorile:
≥ 130 mg/ l ( 222 µmol/ l ) la < 48 ore de viață
≥160 mg/ l ( 273 µmol/ l ) la 48 ore de viață
Durata tratamentului depinde de evoluția icterului, rareori depășește 4 – 5 zile și poate fi oprit atunci când valoarea bilirubinei este:
≤ 150 mg/ l ( 256 µmol/ l ) la nou – născutul la termen
≤ 100 mg/ l ( 171 µmol/ l ) la nou – născutul prematur
După încetarea tratamentului se recomandă un tratament biologic pentru depistarea unui eventual rebond, în următoarele 24 – 48 de ore. Alegerea sângelui pentru transfuzie sau EST la nou – născut se face be baza criteriilor din următorul tabel :
Tabel 5. Criterii de compatibilitate AB0 între
sângele nou – născutului, mamei și donatorului
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Tabel 6. Aspecte diferențiale clinice, paraclinice și terapeutice în boala hemolitică
neonatală prin incompatibilitate Rh și AB0
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Incompatibilitatea din grupele sanguine minore
Boala hemolitică secundară incompatibilității din grupele sanguine minore este rară ( 0, 08 % ). Frecvente sunt izoimunizările față de antigenele E, c și Kell. Anticorpii anti-Kell pot cauza poat cauza forme grave de boală hemolitică, inclusiv anasarcă. Se recomandă determinarea anticorpilor cel puțin odată înaintea săptpmânii a 34-a de gestație.
Tulburări de conjugare sau de excreție a bilirubinei ( icter nehemolitic )
Hipotiroidismul
Frecvența hipotiroidismului congenital este de 1 caz la 2 850 de nașteri, aproximativ 10 % din nou – născuțiincu hipotiroidism pot prezenta un icter prelungit, ca o primă manifestare clinică a insuficienței tiroidiene. La un procent dintre cazurile cu hipotiroidism, hiperbilirubinemia a retrocedat după instituirea tratamentului hormonal, la alte cazuri icterul a persistat.
Erorile înnăscute în metabolismul bilirubinei
Sindromul Crigler – Najjar tip I
Se caracterizează prin icter sclero-tegumentar, fiin prezent la mai mulți descendenți. Părinții sunt purtători sănătoși ai genei recesive, modul de transmitere a bolii ete autosomal recisiv, cu o evoluție frecventă spre deces. În lipsa tratamentului boala se complică precoce cu icter nuclear.
Icterul Crigler – Najjar tip II ( Boala Arias )
Este mai frecventă decât cea de tipul I și mai greu de diagnosticat în prima săptămână de viață. Riscul pentru icter nuclear fiind mai mic. Boala răspunde favorabil la tratamentul de inducție enzimatică cu fenobarbital și alți inductori enzimatici. Boala este genetică.
Boala Gilbert
Purtătorii acestei boli pot prezenta încă dn perioada neonatală hiperbilirubinemie severă, diagnosticul conturându-se însă în adolescență. Frecvența bolii fiind de 2 – 6 %. Caracteristici: icter nehemolitic ereditar recurent, funcție hepatică normală. Nu necesită tratament, inducția enzimatică cu fenobrbital ca trataent nespecific dar poate fi utilă.
Tabel 7. Hiperbilirubinemia neconjugată nehemolitică congenitală
Sursa: Antonia Popescu: Neonatologie-Noțiuni Fundamentale
III.2.3 Hiperbilirubinemii conjugte
Icterul obstructiv prin atrezie biliară
Se produce prin lipsa totală a căilor biliare cât și a celor extrahepatice. S-au luat în considerare mecanisme patogeneticemultiple:
-suferința ficatlui fetal sub acțiunea unor toxice de proveniență maternă
-obstrucția unui duct biliar la nivelul papilei Vater
-infecția postnatală ascendentă din lumenul intestinal spre sistemul căilor biliare.
Încă din timpul vieți intrauterine apar procese inflamatorii la nivelul unor căi hepatobiliare, ce se extind tot mai mult la nivelul hepaocitelor și ductelor biliare. Diagnosticul atreziei de căi biliare necesită o serie de investigații. Pe baza acestora, imbolnavirile se clasifică:
Atrezie biliară intrahepatică completă
-canale biliare intrahepatice normale
-număr scăzut de canale biliare intrahepatice
2. Atrezie biliară extrahepatică completa:
-căile biliare extrahepatice sunt normale
-hipoplazie de căi biliare extrahepatice
-atrezia biliară extrahepatică completă
3. Hipoplazia căilor biliare extrahepatice:
-cu număr normal de canalicule biliare intrahepatice
-cu număr scăzut de ducte biliare intrahepatice.
Arezia biliară extrahepatică
În primele 2-3 luni de viață, majoritatea pacienților prezintă un număr variabil de canale biliare intrahepatice de drenare a bilei. În prima lună, ficatul va sugera o hepatită neonatală și aceși pacienți vor avea stază biliară. Această atrezie a ăilor biliare se datorează acțiunii unor factori nocivi care influențează dezvoltarea ductelor biliare în cursul sarcinii. Sunt incriminate infecțiile cum ar fi: rubeola congenitală, infecția cu virus citomegalic, reovirusul 3, factori imunologici și refluxul pancreatic. Clinic : stare generală bună și icter care se accentuează progresiv între vârsta de 3-6 săptămâni. Uneori icterul poate avea o evoluție flucuentă cu perioade de agravare și ameliorare a intensității. Simptom clinic important ese scaunele decolorate, acolurice. În primele luni de viață copilul nu se comportă ca un bolnav. La nou-născutul cu icter persistent și suspiciune de obstrucție biliară se va face efortul de a se preciza cauza până la vârsta de 6-8 săptămâni. Se va efectua:
-ecografia
-scinigrafia cu Tc99m
-sondaj duodena și analiza penru conținutul în acizi biliari
-biopsia hepatică
-laparoscopia, biopsia hepatică și colangiografia.
Prognosticul ese foare grav pentru cei care nu pot beneficia de tratament chirurgical sau transplant hepatic, ele sfârșind prin deces.
Tratamentul chirurgical care se practică cu succes este:
-Porto-enterostomia Kasai, dar eficiența sa pe termen lung este controsersată
– Trasplanul hepatic
Atrezia completă a ductelor biliare intrahepatice
Aceasta se caracterizeză prin lipsa ductelor biliare intrahepatice la examenul histologic. Boala este foarte rară și poate prezenta o formă extremă de paucitate a ductelor biliare interlobulare. Ductele biliare lipsesc dar capilarele biliare sun prezente în fiecare lobul. Fibroza este minimă și ciroza se dezvoltă lent și ese mai evidentă în atrezia extrahepatică. Are o evoluție lent progresivă, hepatomegalia se produce mai len în atrezia intrahepatică, nu ese foarte fermă iar nodulii sunt mai mari. Starea de nutriție se menține bună pe termen lung. Sindromul Alagille cu colestază hepatică înainea vârstei de 3 luni necesită tranplant hepatic înaintea vârstei de 1 an sau decedează. Prognosticul depinde de transplantul hepatic în acet caz.
Tabel 8. Boli ale nou – născutului care asociază hiperbilirubinemie directă
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
Erori de metabolism
Sindromul Dubin – Johnson
Este descris pentru prima oară în 1954 și se caracterizează prin deficit de secreție canaliculară a bilirubinei conjugate.Va avea loc o depozitae a acesteia la nivelul ficatului și refluarea ei în circulație. Secreția sărurilor biliare este normală și pacientul nu va prezenta prurit. Caracteristica de laborator constă în excreția urinară a izomerului de tip I al coproporfinei. Nivelul total al bilirubinei este de 1,5 – 6 mg/ dl.
Sindromul Rotor
Este mult mai rar decât Sindromul Dubin – Johnson, este o boală ereditară cu transmitere autosomal recisivă. Se caracterizează prin hiperbilirubinemie moderată. La biopsia hepatică lipsește pigmentul brun.
Hemocromatoza neonatală
Boală hepatică ce se asociază cu depozite extrahepatice de fier interesând splina, măduva osoasă și ganglionii limfatici. Suferința hepatică este evidentă din primele ore sau zile după naștere. Pacientul prezintă hipoglicemie, hipoalbuminemie, diateză hemoragică și hiperbilrubinemie din primele zile de viață. Diagnosticul se bazează pe biopsia hepatică, examenul de rezonanță magnetică și nivelele crescute ale fierului în sânge. Tratamentul constă în transplant hepatic.
Tabel 9. Factorii care impun evaluarea nou – născutului cu icter
Sursa: Dr Constantin Ilie: Neonatologie, Editura Balcanic 2002
4.1. PLAN DE INGRIJIRE
4.1.1. CAZUL NR. 1
Management general
Diagnostic la 72 de ore
Nou nascut la termen SGA
Boala hemolitică prin incompatibilitate Rh
Intervenția asistentei medicale
Evaluare de etapă
Nou născut la termen, VG 38 săptămâni, în vârstă de 7 zile
Stare generală satisfăcătoare
Stabilit hemodinamic și respirator
Prezintă tegumente icterice cu tentă verzuie
Se asigură :
Confort termic în icubator cu pereții dublii, cu servocontrol al temperaturii și umidității
Tratament medicamentos
Toaleta tegumentară
Intervenții autonome și delegate
Administrarea medicației conform F. O
Recoltarea de probe biologice
Asigurarea alimentației corespunzătoare în funcție de necesitatea N.N
Se va verifica temperatura laptelui și ale lichidelor care urmează să i le administrăm prin gavaj care se face în stricte metode de asepsie
Monitorizarea FR, AV, temperatura, diureza, T.A
Observarea tegumentelor
Baie generală și schimbarea lenjeriei de două ori pe zi sau de câte ori este necesar.
Asigurarea condțiilor stricte de asepsie, pentru evitarea infecțiilor
Orice modificare apărută se raportează medicului
Se notează în F.O
Asigură dezinfecția salonului și a obiectelor din salon
Educația mamei privind acordarea îngrijirilor la domiciliu
Întocmirea documentației pentru externare
Management nutrițional
Obiective:
Asigurarea unei balanțe energetice pozitive
Păstrarea unei curbe ponderale optime
Asigurarea unei dezvoltări optime, atât staturo-ponderală cât și neurologică
Grafic nr 2. Cazul nr 1. Evoluția curbei ponderale
Management bioclinic
4.1.2. Cazul nr. 2
Management general
Management nutritional
Management bioclinic
4.2. TEHNICI APLICATE
4.2.1. Recoltarea sângelui venos la nou -născut
ETAPE
Pregătirea materialelor necesare
Pregătirea nou -născutului pentru recoltare
Alegerea locului pentru puncție
Staza
Dezinfectarea locului puncției
Realizarea puncției venoase și distribuirea sângelui
Eliminarea materialului utilizat pentru puncție
Monitorizarea și asigurarea confortului nou- născutului
Identificarea probelor de sânge
Înregistrarea procedurii
INDICAȚII
recoltare de sânge în siguranță pentru examene de laborator
introducerea medicamentelor în circulația venoasă
PREGĂTIREA MATERIALELOR NECESARE
Echipamentul de protecție personală
Precauțiile universale ce trebuie urmate în cazul manipulării sângelui și a lichidelor biologice sunt fondate pe principiul conform căruia tot sângele și toate lichidele biologice sunt posibil infectate.
Precauțiile universale constau, concret, în spălarea mâinilor, manipularea cu grija a obiectelor tăioase sau înțepătoare și aruncarea acestora imediat după utilizare în recipiente special concepute pentru acest scop și în utilizarea echipamentului de protecție personală. Pentru protecția personală este necesară utilizarea măștilor, halatului, a mănușilor chirurgicale.
Spălrea și dezinfecția igienică a mâinilor, precum și purtarea mănușilor sterile sunt obligatorii în timpul efectuării puncției la nou – născut.
Materiale pentru dezinfecție locală și pentru hemostază
Materiale pentru dezinfecție
Paduri alcoolozate
Tinctura de iod (recoltarea sângelui pentru examenele bacteriologice necesită dezinfecția suplimentară )
Materiale pentru hemostază
Pentru evidențierea mai accentuată a venelor care pot fi puncționate se întrerupe circulația în venele antebrațului. Ca urmare se acumuleaza mai mult sânge în vene, venele se umflă și devin mai evidente.
Întreruperea circulației în vene se realizează prin legarea brațului, deasupra zonei de puncție, cu ajutorul unui garou. Acesta poate fi strâns prin formarea unui nod sau prin fixare cu o pensă hemostatică
La nou- născut, garoul se folosește rar. Compresiunea se face cu mâna stangă sau de către un ajutor. Așa este evitată o comprimare prea puternică. care poate colaba atât de tare vasul, încat nu se mai scurge deloc sânge.
Materiale pentru puncționarea propriu-zisă
Acul simplu, fără seringă
Un ac de seringă este un tub metalic foarte subțire care are un vârf secționat oblic (bizou) și o bază care se adaptează la seringă (ambou).
Ace de tip intravenos: Sunt ace mai groase. Permit trecerea mai rapidă a sângelui prin ac. Dacă acul este prea subțire fluxul de sânge prin lumenul acului este subțire și încet, iar dacă presiunea din vene nu este mai mare există posibilitatea ca sângele să coaguleze pe ac. Acul se înfunda astfel ănainte de terminarea prelevaării și este necesară altă puncție venoasă și alt ac. Acele sunt de unică folosintă.
Cateter periferic (branule)
Sistemul venoject (vacutainer) – se folosește rar la nou – născut
Sistemul Venoject este format din: a) acul de puncție; b) holderul; c) tuburile vidate
Alegerea materialelor
Pentru puncție se aleg recipientele corespunzătoare analizelor pentru care se recoltează sângele.
Tuburile vacuumate sunt special pregătite pentru recoltare și alegerea lor se face respectând codul culorilor.
Dacă recoltarea se face în recipiente pregătite în laborator, se aleg anticoagulanții corespunzători analizelor pentru care se recoltează sângele.
Recoltarea sângelui pentru hemocultură se face în recipiente special pregătite în acest scop și necesită precauții speciale pentru menținerea condițiilor de sterilitate a materialelor utilizate la recoltare.
Pregătirea materialelor pentru puncție
se pun la îndemână materialele necesare
se pun anticoagulanții în recipiente (daca este cazul)
se pun recipientele în ordinea recoltării
Ordinea prelevării în tuburi
flacoane pentru hemocultură
tuburi fără aditivi
tuburi pentru studiul coagulării
alte tuburi cu aditivi
PREGATIREA NOU -NĂSCUTULUI PENTRU RECOLTARE
Identificarea nou- născutului prin confruntarea datelor de pe bentiță cu datele din FO
În general, nou – născuții trebuie ținuți cel putin de încă o persoană
Când se folosesc venele scalpului, se evită zonele din afara inserției părului
În caz de extremități reci se pot aplica câmpuri încălzite și se asteaptă până când vasele se dilată.
Unii copii în stare gravă pot necesita sedare sau medicație antialgică înaintea procedurii.
In cazul în care nou- născutul necesită oxigenoterapie și/sau termoterapie, nu se scoate din incubator și nu se oprește administrarea oxigenului.
În timpul efectuării puncției, nou – născutul este monitorizat în permanență.
Se recoltează cât mai puțin sânge cu putință, mai ales la prematuri ți sugari.
Înainte de recoltare se poate suna laboratorul pentru a afla de cât sânge este nevoie pentru determinări.
Dacă este necesară o cantitate mai mare, se împarte recoltarea pe mai multe zile.
ALEGEREA LOCULUI PENTRU PUNCȚIE
Zone indicate pentru puncționarea venelor la nou – născut:
Mâna
Venele arcului dorsal
Vena cefalică în fosa radială
Fosa cubitală
Venele cefalică și bazilică
Piciorul
Arcul dorsal
Vena safenă, glezna
Membrul inferior
Vena safenă, genunchi
Scalpul
Vena temporală superficială
Auriculara posterioară
Vena supratrohleară
Criterii de alegere a venei:
vena cu traiect drept
vena care se umple și se golește
vena care este ușor de înțepat
este de preferat să se încerce, pe cât posibil să se evite venele care sunt utilizate pentru inserția percutană a cateterelor venoase centrale.
Situații speciale
Nu se va recolta niciodata de pe brațul sau piciorul care au fost folosite deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
De asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edemațiate, sunturi arterio-venoase, zone cu hematoame sau răni vasculare
Vena normala este usor de palpat. Ea este compacta, supla si elastica, ceea ce o deosebeste de muschi si de tendoane.
Arterele, ca și venele sunt palpabile, dar sunt și pulsatile (puls arterial)
Daca venele nu sunt vizibile și/sau palpabile, este recomandabil pentru a le dilata:
să se mențină brațul înclinat în jos
să se maseze brațul dinspre pumn către pliul cotului
să se tapoteze diferitele locuri pentru puncție cu două degete
să se încălzească brațul, cu ajutorul unui tampon îmbibat cu apă caldă.
Un examen și o palpare atentă permit localizarea venelor mai profunde, fapt ce poate fi o alternativă. Riscul perforării unei artere este mare. Dacă o venă nu este suplă și/sau elestică și/sau prezintă un aspect anormal, este recomandată găsirea unui alt loc pentru puncție.
Locul efectuarii puncției se alege în urmatoarea ordine:
Pliul cotului
vena mediană
vena bazilică
vena cefalică
Antebrațul
vena cefalică
Dosul palmei
arcada dorsală a palmei
Venele epicraniene
STAZA
Rolul stazei / garoului este acela de a facilita “găsirea” venelor.
În timpul recoltării este recomandat a-l slăbi.
Se efectuează staza la aproximativ 3 -5 cm deasupra locului ales pentru puncționare
Nu se întrerupe circulația arterială a brațului ci numai returul venos
Pulsul trebuie să rămână perceptibil
Situații speciale
Dacă între extremitatea brațului și garou apare cianoză, se slăbește garoul.
O stază venoasă prea lungă (peste 3 minute) antrenează modificari ale parametrilor biologici de aceea este recomandat ca înaintea recoltării:
să se identifice locul recoltării
să se slăbeasca garoul timp de 2-3 minute
să se repună garoul
DEZINFECTAREA LOCULUI PUNCȚIEI
Odată ales locul puncției, se dezinfectează cu grija, dinspre interior spre exterior
Nu se palpează niciodata locul după dezinfectare
Pentru examenele bacteriologice condițiile de sterilitate trebuie să fie mai exigente. De aceea se dezinfectează suplimentar cu alcool iodat, și nu se vorbeste deasupra locului puncției în momentul realizării ei.
REALIZAREA PUNCȚIEI VENOASE ȘI DISTRIBUIREA SÂNGELUI
Puncționarea venei cu sistemul ac-seringă
Prinderea seringii
se monteaza în condiții de sterilitate, seringa și acul la seringă
se verifică acul dacă are varful bine ascuțit
se verifică acul dacă are lumenul neobturat prin plimbarea pistonului în corpul seringii
în momentul puncției, pistonul trebuie să fie împins de tot la vârful seringii
se prinde seringa între degetul mare și degetele mediu, inelar și mic ale mâinii drepte. Degetul arătator se pune pe ambou, fixând mai bine acul la seringă.
Fixarea venei
în condițiile în care brațul nou – născutului este menținut în extensie, înclinat în jos, se întinde pielea din zona puncției, fără a atinge locul ales pentru punctionare, pentru a facilita penetrarea acului și a imobiliza vena.
Poziția corpului seringii față de brațul pacientului trebuie să formeze un unghi de 150.
Pătrunderea în venă
se introduce acul în venă, penetrând mai întâi pielea, apoi peretele venei.
la patrunderea în venă, peretele opune o rezistență perceptibilă.
dacă acul a pătruns în venă, ( în cazul acelor cu ambou de plastic, semitransparent ), sângele trece din venă, prin ac și se vede la nivelul amboului.
Probleme de recoltare cauzate de poziționarea incorectă a acului în venă
introducerea corecta a acului în vena => sângele curge liber prin ac
vârful acului pe peretele superior => sângele nu curge prin ac
vârful acului pe peretele inferior => sângele nu curge prin ac
acul introdus prea adânc => acul perforează vena iar sângele nu curge
acul introdus parțial în venă => se formeaza hematom – sângele poate curge prin ac în cantitate mica
vena colabata => sângele nu curge prin ac
unele analize (exemplu: vsh-ul ) necesită recoltare fără stază, deci se va desface garoul înainte de aspirarea sângelui în seringă
Aspirarea sângelui
se introduce sub seringă mâna cealaltă, cu degetul arătător pe ambou, celelalte degete susținând corpul seringii
atenție! nu se va mișca acul, pentru a nu părăsi lumenul venei.
cu mâna dreaptă ( degetul mare și cel mediu ) se prinde capătul pistonului și, sprijinind arătătorul pe corpul seringii, se trage de piston în afară. astfel se aspiră sânge în seringă.
seringile sunt greu de mânuit sau determină prin absorbție colabarea pereților venoși. Se lasă acul în venă și prin el sângele se scurge liber ( exceptie: puncția jugularei externe ).
Scoaterea acului din venă
după ce s-a aspirat sânge atât cât este necesar pentru analize se fixează din nou mâna dreapta pe seringă, susținând cu indexul amboul acului adaptat la seringă.
se desface garoul
tamponul îmbibat cu alcool se fixează pe locul puncției
se trage acul din venă adaptat la seringă
se aplică un pansament compresiv la locul puncției
Puncția venelor pielii capului la nou – născuți
copilul stă pe spate
capul va fi imobilizat de către ajutor
se localizează cu atenție locul de puncție
în cazul nesiguranței privind proporțiile vaselor, întai se deosebesc venele de artere ( Pulsații? Se acumulează sânge prin compresiune? )
copiilor care au părul lung și închis la culoare li se udă părul și se piaptănă într-o direcție.
locul puncției se șterge cu un tampon cu dezinfectant
pielea se comprimă cu mâna stângă opus direcției de înțepare și se efectuează puncția.
se recoltează sânge
apoi acul se scoate și locul puncției este imediat comprimat cu un tampon
Repartizarea sângelui în recipiente
Transferați sângele din seringă în eprubetele vidate prin înțeparea dopului
Trecerea sângelui în eprubeă nu se face prin injectare sub presiune, ci se așteaptă ca acesta să fie aspirat de către diferența de presiune conferită de vidul din tub, până la semnul indicat pe eprubetă
Nu se transferă în tuburi sânge coagulat sau cheaguri de sânge
Puncționarea venei cu sistemul venoject (vacutainer)
Montarea acului și prinderea holderului
se desprinde carcasa din plastic a acului
se verifică acul dacă are vârful bine ascuțit
se montează în condiții de sterilitate acul la holder
se ține ansamblul format din holder și tub între degetul gros și index
acul de puncție trebuie să fie cu bizoul în sus.
Fixarea venei
în condițiile în care brațul nou -născutului este menținut în extensie, înclinat în jos, se întinde pielea din zona puncției, fără a atinge locul ales pentru puncționare, pentru a facilita penetrarea acului și a imobiliza vena.
poziția acului față de brațul pacientului trebuie sa formeze un unghi de 150.
Situații speciale
un suport potrivit sub cotul pacientului facilitează imobilizarea și extensia brațului
flexarea cotului face venele mai puțin vizibile
penetrarea acului mai mult de 1cm sub piele crește riscul perforării venei dintr-o în cealaltă și în consecință, riscul producerii unui hematom
pentru a stabiliza o venă care “șerpuiește”, se trage pielea dintr-o parte și din cealaltă a venei fie formând în jurul brațului pacientului un inel cu degetul gros și cel aratator, fie întinzând pielea în direcția palmei
dacă nou – născutul prezintă vene fine, fragile și care se mișcă nu ezitați să schimbați diametrul acului
Pătrunderea în venă
se introduce acul în vena, penetrând mai întai pielea, apoi peretele venei.
la patrunderea în venâ, peretele opune o rezistență perceptibilă.
se introduce sub seringă mâna cealalta, cu degetul arătător pe ambou, celelalte degete susținând holderul
atenție! nu se va mișca acul, pentru a nu părăsi lumenul venei.
Introducerea tubului vidat
se prinde tubul vidat cu degetul gros și inelarul de la mâna liberă
se introduce tubul vidat în holder până ating vârful posterior al acului
se plasează indexul și degetul mediu pe aripioarele holderului
se împinge tubul în holder ca pentru o injecție cu o seringă
Situații speciale
După două încercări ratate se va cere ajutorul colegilor
Dacă sângele nu se scurge în tub, este recoandat să se procedeze în felul următor:
Vă asigurați că tubul este corect împins în holder
dacă acul nu perforase dopul tubului vidat, după împingerea tubului sângele curge. se continuă recoltarea
daca sângele nu curge, se trece la etapa urmatoare
Impingeți acul cu atentie
sângele curge; acul nu intrase suficient în venă
sângele nu curge; se trece la etapa urmatoare
Răsuciți acul cu 180 de grade
sângele curge; peretele intern al venei adera la orificiul acului. se continuă recoltarea
sângele nu curge; se trece la etapa următoare
Retrageți acul, dar fără a-l scoate din venă
sângele curge; acul traversase vena
sângele nu curge; se trece la etapa următoare
Scoateți tubul pentru a lăsa vena să revină la forma inițială, apoi reintroduceți tubul
sângele curge; vena era colabată
sângele nu curge; se trece la etapa următoare
Scoateți tubul, scoateți acul și căutați alt loc pentru puncție
vena este în întregime colabată sau acul este lângă venă
în timpul introducerii tubului în holder presiunea de împingere se va exercita asupra celor doua degete ce susțin aripioarele holderului și nu asupra vârfului acului aflat în venă
se slăbește garoul pentru ca sângele să pătrundă în primul tub
în tot acest timp sistemul ac-holder rămâne nemișcat fiind susținut de mâna aflată sub holder
Schimbarea tubului vidat
când tubul este plin se slăbește presiunea exercitată de degetul gros
se menține holderul imobil
se ține tubul vidat în mâna și sprijinind degetul gros pe holder se trage tubul plin din holder
în timpul extragerii tubului din holder forța de tracțiune se va exercita cu degetul gros sprijinit asupra holderului și nu asupra vârfului acului aflat în venă
se introduce un nou tub vidat într-un mod asemănător introducerii primului tub
se oogenizează cu grijă conținutul tubului cu anticoagulant prin câteva răsturnari lente
Ordinea prelevării în tuburi
flacoane pentru hemocultura
tuburi fară aditivi
tuburi pentru studiul coagulării
alte tuburi cu aditivi
Complicații
hematom;
perforarea venei
paloare, lipotimie;
spasm venos;
infecții;
flebită;
gangrenă urmată de necroză.
ELIMINAREA MATERIALULUI UTILIZAT PENTRU PUNCȚIE
Acele folosite se aruncă în recipientul de colectare a reziduurilor tăietoare / înțeătoare
Seringile, tampoanele de vată, mănușile, precum și orice materiale care au venit în contact cu sângele pacientului se arunca în recipientele de colectare a reziduurilor infecțioase.
Holderul de la sistemul venoject, se poate refolosi, fiind un simplu suport.
MONITORIZAREA ȘI ASIGURAREA CONFORTULUI NOU – NĂSCUTULUI
Aplicați o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
Asigurați confortul termic al nou- născutului
Așezați nou- născutul în poziție comodă
Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
IDENTIFICAREA PROBELOR DE SÂNGE
Efectuați cererea pentru analiza la laborator, prin sistemul informatic
Etichetați eprubetele sau vacuteinerele pentru laborator, mentionând numele și prenumele nou- născutului și numarul setului de analize furnizat de sistemul informatic la efectuarea cererii către laborator
Transportați imediat produsul la laborator în condiții de siguranță
Medicul curant
Indică efectuarea puncției venoase și tipul analizelor de laborator, consemnand în foaia de observație.
Asistenta Medicală
Efectuează puncția venoasă și distribuie sângele în recipiente conform indicației medicale
Efectuează cererea pentru analize la laborator prin sistemul informatic
Înregistreaza procedura în sistemul informatic:
S03701 Prelevarea de sânge în scop diagnostic la nou -născuți
Decontează materialele folosite pentru recoltarea sângelui venos.
4.2.2. Vaccinarea împotriva hepatitei B
Vaccinul previne infecția persistentă cu virus hepatitic B, apariția cirozei hepatice și a cancerului hepatic. Vaccinarea începută în țara noastră în octombrie 1995 a dus la dispariția hepatitei B la copilul 0-4 ani în 2005.
Vaccinul antihepatita virala B (VHB) este dezvoltat pe baza Ag HBs purificat produs prin inginerie genetică ; acesta nu poate determina boala deoarece nu conține ADN viral cu potential infectios.
Aspect
lactescent (trebuie agitat înainte de administrare)
se păstrează la +2°C – +8°C, nu se congelează
Prezentare
seringa preumplută, sterilă, de unică folosință, care conține o doză pediatrică de 10 g în 0.5 ml suspensie, pentru administrarea la nou- născuți.
Flacon multidoza
Indicații:
toți nou-născuții în prima zi de viață.
Recomandări
Nou -născuții din mame cu Ag HBs pozitiv
Administrarea de imunoglobulina specifica anti B, înainte de vaccinare.
Alăptarea la copiii proveniți din mamele Ag HBs pozitive este permisa după ce nou – născutul a fost vaccinat antihepatită B și a primit și imunoglobulina specifică anti VHB la naștere.
Pregătirea pentru vaccinare
informarea mamei/aparținătorului legal despre procedura de vaccinare și obținerea acordului scris.
pregătirea vaccinului prin scoaterea acestuia din frigider înainte cu o jumatate de oră.
Identificarea pacientului
Pregătirea materialelor: comprese, paduri alcoolizate, seringa preumplută cu vaccin.
spălarea mâinilor cu apă și săpun urmată de dezinfecție cu un agent antiseptic.
Mod de administrare:
vaccinul împotriva hepatitei B se administrează în regiunea antero-laterală a coapsei, în treimea medie.
se vor pune mănușile
se va curăța locul injectării cu alcool, ștergându-se dinspre centrul locului spre exterior printr-o mișcare spirală, pentru a evita contaminarea zonei curate
se va prinde pielea zonei respective și se va ține între police și index, pentru a imobiliza locul și a crea o masă musculara în vederea injectării
se va introduce acul rapid
se va trage pistonul seringii și se va aspira pentru a vedea dacă acul nu a penetrat vreun vas de sânge. Dacă nu apare sânge, se va injecta vaccinul încet pentru ca mușchiul să se adapteze la volumul introdus.
se va scoate acul și se va masa ușor zona pentru a stimula circulația, și a crește absorbția
se îndepărtează padul cu alcool și se inspectează locul puncționării, pentru a observa eventualele sângerări sau reacții locale
se va asigura comfortul nou -născutului.
Medical curant înregistrează procedura în foaia de observație și în Carnetul de vaccinări al nou născutului, notând data vaccinării, seria vaccinului, lotul, data expirării, semnează și parafeează.
Asistenta medicaă înregistreaza procedura în sistemul informatic precum și în Registrul Electronic Național de Vaccinîri.
Reacții secundare:
durere ușoară,
eritem,
indurație locală,
rar, fenomene generale (febră, coriză, cefalee, astenie, mialgii, stare de rău general).
4.2.3. Vaccinarea împotriva tubrculozei
În 1908 Calmette și Guérin au preparat vaccinul antituberculos sub formă de suspensie. Din 1966 se utilizează forma liofilizată a vaccinului aisgurând o mai bună eficiență a imunizărilor și posibilitatea administrării intradermice..
Prezentare
Fiole/flacoane de 20/10 doze, cu pulbere albă ce nu aderă de pereții fiolei/flaconului, de culoare inchisa.
În trusa de vaccin se găsesc 20/10 fiole/flacoane de diluant (mediul Sauton), limpede, incolor.
Vaccinul se păstrează la întuneric, la +4°C, iar perioada valabilității este menționată pe fiolă.
Indicații:
toți nou-născuții cu greutate la naștere ≥ 2500g, cu vârsta peste 48 ore.
Pregătirea pentru vaccinare
informarea mamei/apartinatorului legal despre procedura de vaccinare și obținerea acordului scris.
pregătirea vaccinului:
Fiola /flaconul de vaccin se deschide cu atenție pentru evitarea împrăștierii conținutului la pătrunderea bruscă a aerului în fiolă. Fiola se învelește strâns pe o foiță de material plastic, aflată în ambalaj, după care se taie.
După deschidere, cu ajutorul unei seringi de 5 ml, cu ac lung se aspiră 2/1 ml din soluția de diluant și se introduce în fiola de vaccin.
Pentru omogenizare se aspiră și se respinge de câteva ori cu seringa (barbotare). Se obține o suspensie omogenă, limpede, ușor opalescentă ce trebuie administrată în maxim o oră de la reconstituire.
Identificarea pacientului
Pregatirea materialelor: comprese, paduri alcoolizate, seringă 1 ml gradată, ace intradermice
spălarea mâinilor cu apă și săpun urmată de dezinfecție cu un agent antiseptic.
Se îndepărtează lenjeria de la nivelul bratului stâng al nou- născutului
Se aspiră vaccinul preparat în serigă și se atașează acul
se pun mănușile
Mod de administrare:
se curăță locul ales cu un pad alcoolizat și se verifică să nu aibă, leziuni, edeme, echimoze
se lasă să se usuce alcoolul pe piele înainte de injectare
se apucă brațul nou nascutului cu o mână și se întinde pielea de pe el
cu cealaltă mână, se ia seringa cu acul atașat și se indreaptă sub un unghi de 10-15 grade față de braț
se introduce acul imediat sub piele și se injectează lent
se administrează 0,1 ml suspensie, lent intradermic, pe fața dorso-laterală a brațului stâng, în treimea medie, formând o papulă de 6-8 mm, cu aspect de coajă de portocală.
după injectare se va retrage acul sub același unghi sub care a fost introdus. Nu se masează locul injectării deoarece poate irita țesuturile și poate compromite vaccinarea
materialele utilizate se aruncă în recipientele colectoare specifice
se va asigura comfortul nou- născutului.
Evoluția reacției vaccinale
După inoculare la locul administrării apare o papulă cu diametrul de 6-7 mm (la nou nascuti) și de 7-8 mm (la copiii mari) care dispare după 30 de minute.
După 1-2 zile la locul injectării apare un eritem roz violaceu cu diametrul de 3-8 mm.
După 1-3 săptămâni apare un nodul, care se poate ulcera și acoperi cu o crustă cenușie, care după eliminare lasă o cicatrice de 5-6 mm, ușor denivelată, la început violacee, iar apoi albă sidefie.
După 1-3 luni poate să apară o moderată adenopatie axilară care nu necesită măsuri terapeutice.
Prezența după 2-3 luni (respectiv 4-6 luni în cazul ulcerației) a unei cicatrici de 3 mm sau mai mare înseamnă o reușită a vaccinări. Dacă diametrul cicatricii este mai mic de 3 mm înseamnă nereușita vaccinării.
Medical currant înregistrează procedura în foaia de observație și în Carnetul de vaccinări al nou născutului, notând data vaccinării, seria vaccinului, lotul, data expirării, semneză și parafează.
Asistenta medicala înregistreaza procedura în sistemul informatic precum și în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Contraindicații și precauții pentru vaccinare (pot fi temporare sau definitive)
situatiile care impun temporizarea vaccinarii sunt: starea febrilă, leziunile tegumentare eruptive, imunodeficiențele congenitale sau dobândite (limfoame, leucemii, alte boli maligne), tratamentele imunosupresoare, infecția HIV simptomatică.
contraidicațiile absolute sunt legate de reacția pozitivă la tuberculină și antecedentele bacilare confirmate
Reacții adverse posibile
frecvența reacțiilor adverse este de luat în considerare atunci când se evaluează risc-beneficiul vaccinării
reacțiile adverse sunt rare (cu o variabilitate a raportărilor în lume de 0,1-19%), marea lor majoritate fiind autolimitative. Dintre acestea se pot enumera: abcese la locul injectării și limfadenite.
complicațiile importante post vaccinale sunt extrem de rare, dar pot fi severe la copiii imuno – compromisi. Infecția diseminată, datorită vaccinarii BCG a fost raportata cu o rată de pană la un caz la un milion de vaccinati exclusiv în contextul unei imunități sever compromise
s-au incriminat ca factori ai aparitie reacțiilor secundare post vaccinale:doza injectată, tulpina utilizată, vârsta subiecțiilor și tehnica administrării.
4.2.4. Sreening neonatal pentru fenilcetonurie si hipotiroidism
Se recoltează câte doua picături de sânge integral la fiecare nou- născut (1 picătură pentru PKU si 1 picătură pentru HTC), de la toți nou-născuții din maternitate.
La nou-nîscuții normoponderali și hrăniți cu lapte: a 3-5 –a zi de viață ( în ziua externării din maternitate sau în ziua premergătoare externarii ). Dacă se externează a 2-a zi de la naștere, se recoltează în aceasta zi.
La prematuri, subponderali, sau nou-născuți hrăniți inițial cu soluții glucozate și electrolitice, fără proteine (aminoacizi), se recoltează a 3-5 –a zi de la introducerea alimentației lactate.
Informarea mamei/aparținătorului legal despre activitatea de screening și despre utilitatea pentru copil și familie.
Se va obține consimțământul informat de la mama sub semnătura acesteia în Foaia de Observatie a nou- născutului.
Familiei i se va spune că va fi contactată doar în cazul unei valori crescute.
Pregătirea materialelor:
Hartie de filtru specială trimisă maternității de laboratorul de screening neonatal din Cluj Napoca, tăiată în bandelete dreptunghiulare.
Bandeletele sunt numerotate de asistenta șefă a secției Neonatologie, câte doua bandelete cu aceleași numere, după care sunt distribuite pe secție.
Ace sau lansete sterile, de unică folosință.
Paduri alcoolizate
Comprese sterile uscate
Mănuși sterile
Identificarea și pregătirea nou -născutului
Vizualizarea datelor de pe brățara de identificare
Identificarea zonei de siguranță pentru locul de puncționare
Încălzirea locului de puncție dacă este nevoie (extremitati reci)
Recoltarea probelor
Suprafața de pe care se recoltează se curăță cu alcool, urmând să se facă recoltarea abia după ce suprafața s-a uscat. Inteparea nu trebuie sa fie mai adâncă de 2,0 mm, deoarece se poate produce lezarea osului.
Aistenta medicală se spală pe mâini și îmbracă mănușile sterile.
Se prinde călcâiul nou- născutului cu fermitate pentru a preveni mișcarea bruscă de retragere în momentul înțepăturii.
Se face o singura înțepătură fermă, adâncă de cel mult 2 mm
Prima picătura se șterge blând cu un tampon steril, uscat.
Hartia de filtru specială se pune în contact cu picatura mare de sânge
Hartia de filtru se atinge usor de o singura picatura mare de sânge care trabuie să imbibe uniform hârtia de filtru, în toată grosimea ei și pe toată suprafața delimitată de cercul exterior fără însă a atinge piciorul. Pentru a se realiza acest lucru , este preferabil ca picatura de sânge sa fie depusă pe ”spatele„ bandeletei si să urmarească colorarea în roșu a suprafeței cercului tipărit pe „față”.
Se va avea grijă ca sângele să imbibe hartia față/verso,umplând întreg cercul.
Pentru a mari fluxul de sânge, se poate presa blând, intermitent zona ce cuprinde locul de puncționare.
Pe fiecare bandeletă se înregistrează atâția copii câte cercuri există.
Nu se lasa locuri goale (cercuri goale) pe bandeleta
Trebuie evitată stoarcerea suprafeței înțepate pentru a evita hemoliza sau amestecarea cu alte fluide din țesuturi.
Curgerea sângelui poate fi accentuată prin poziționarea declivă a locului puncționat
Nu se pun staraturi succesive de picaturi de sânge pentru că există posibilitatea formării crustelor pe hârtia de filtru.
Se recoltează 2 picaturi de sânge de la același copil, pe 2 bandelete: cate 1 picatură pe fiecare bandeleta, in locuri simetrice si marcate cu acelasi numar de identificare.
Exemplu:
Identificarea probelor
După recoltare, asistenta medicală care a efectuat testarea, înregistrează în foaia de observație procedura și notează numarul de identificare de pe bandeleta, precum și data recoltării.
Se va menționa în biletul de externare data recoltării probei.
Procedura este înregistrată și în sistemul informatic cu codul:
S03701 Prelevarea de sânge în scop diagnostic la nou- născuți
La rubrica observații, se introduce numărul de identificare de pe bandeletă
Uscarea picaturilor de sânge de pe bandeletă se face la temperatura camerei, nu la o sursă de căldură și nu în lumina directă ( resou, calorifer, bec electric, cuptor, soare fierbinte) și în poziție orizontală. Timp de uscare minim 3 secunde.
4.2.5. Plasarea unui cateter venos periferic la nou – născut
8.1. Indicații
Administrarea intravenoasă a medicamentelor, fluidelor și alimentației parenterale
Recoltarea de sânge venos
8.2. Materiale necesare
Materiale sterile:
comprese impregnate cu alcool iodat 1%, soluție de betadină sau alcool 70%
cateter venos periferic de 21-24 G
piesa conectoare
seringă cu ser fiziologic
Materiale nesterile:
scutece de pânză pentru imobilizare
transiluminator (opțional)
bandă adezivă
8.3. Precauții
se evită zonele adiacente infecțiilor sau leziunilor tegumentare
se evită vasele din zona articulațiilor deoarece imobilizarea este mai dificilă
se urmărește diferențierea corectă a arterelor de vene: se palpează pulsul arterial și se observă efectul ocluziei vasului:
vasele membrelor – arterele colabează, venele devin turgescente
vasele scalpului – arterele se umplu dinspre inferior spre superior, venele se umplu dinspre partea superioară
se observă culoarea sângelui obținut: sângele arterial este roșu aprins, cel venos roșu închis
se urmărește dacă apare albirea pielii adiacente vasului în timpul injectării soluțiilor (dacă este arteră are loc un spasm arterial)
când se folosesc venele scalpului, se evită zonele din afara inserției părului
se urmăresc semnele de flebită sau infiltrație:
se inspectează zona o dată pe oră
se oprește perfuzia imediat la orice semn de inflamație locală sau disfuncție a cateterului
cateterele lungi de plastic nu sunt recomandate la nou-născuți deoarece rigiditatea lor relativă crește riscul lezării endoteliului vascular și de tromboză venoasă
se fixează leucoplastul la locul abordului venos astfel încât să permită inspecția adecvată a zonei sau se aplică o banda adezivă transparentă pe locul pătrunderii cateterului în tegument
la nou-născuți se ia în considerare folosirea unor bandaje protectoare pentru a preveni leziunile tegumentare la scoaterea leucoplastului
se vor limita încercările de cateterizare la serii de 2 sau 3/medic sau asistentă
unii copii în stare gravă pot necesita sedare sau medicație antialgică înaintea procedurii
8.4. Tehnica
pregătirea:
se spală mâinile conform protocolului de spălare a mâinilor
se folosesc obligatoriu mănuși sterile, halatul steril este opțional
se asigură confortul termic al nou-născutului înainte și în timpul procedurii
nu se efectuează procedura în perioada postprandială datorită riscului de aspirație; se amână procedura sau se aspiră conținutul gastric
dacă este nevoie se poate vizualiza vasul prin transiluminare
se selectează vasul de cateterizat, ordinea preferinței fiind următoarea:
fața dorsală a mâinii – venele arcuate dorsale
antebraț – venele mediană antebrahială sau cefalică accesorie
la nivelul scalpului – venele supratrohleare, temporale superficiale sau auriculare posterioare
picior – venele arcuate dorsale
fosa antecubitală – vena bazilică sau cefalică
gleznă – vena safenă mare, vena safenă mică
se selectează porțiunea dreaptă a venei sau confluența a 2 vene
se dezinfectează locul de puncție cu soluție antiseptică, se lasă să se usuce minim 30 de secunde
excesul de soluția iodată trebuie îndepărtat de pe tegument cu apă distilată deoarece poate produce arsuri iar la prematuri, prin absorbție poate determina hipotiroidism
se ține cateterul între degetul mare și index; în cazul fluturașului acesta se prinde
se fixează vena cu indexul mâinii libere și se întinde pielea supraiacentă; această manevră poate fi folosită pentru a produce distensia vaselor scalpului
se ține acul paralel cu vasul, în direcția fluxului sanguin
se introduce acul prin piele, câțiva milimetri distal de punctul de intrare în vas
se introduce încet acul în vas până când apare sânge pe ac sau pe canulă după îndepărtarea stiletului; când se folosește un vas foarte mic sau copilul are circulație periferică proastă sângele poate să nu apară imediat pe ac; se așteaptă sau, dacă sunt dubii, se injectează puțin ser fiziologic
se scoate stiletul; acul nu se mai avansează deoarece poate perfora vasul
se avansează canula cât mai departe; injectarea unei cantități mici de ser fiziologic înaintea avansării canulei poate favoriza canularea
se atașează seringa și se testează permeabilitatea prin injectarea unei cantități mici de ser fiziologic, apoi se detașează seringa
se atașează conectorul în T și se infuzează încet cantități mici de ser pentru a confirma poziția intravasculară
se fixează branula/fluturașul cu bandă adezivă/leucoplast
se atașează tubulatura de perfuzie (umplută în prealabil cu soluția de perfuzat) și se fixează la piele
dacă este necesară atela, se așează extremitatea într-o poziție anatomică înainte de fixare
8.5. Complicații
hematomul – cea mai frecventă complicație
venospasmul – apare rar
flebita – cea mai obișnuită complicație semnificativă, se poate asocia cu risc crescut de infecție a cateterului
soluțiile heparinizate (0,5 U/ml) cresc durata de folosire a cateterelor și scad rata complicațiilor de tipul flebitei și eritemului
când liniile venoase periferice sunt folosite pentru alimentație parenterală infuzia concomitentă a soluției lipidice cu soluția de alimentație parenterală prelungește durata de folosire a venei
infiltrarea țesutului subcutanat cu soluția de perfuzat; monitorizarea atentă și evitarea soluțiilor hiperosmolare scad incidența acestei complicații
infecția – risc crescut de infecție au cateterele care sunt menținute peste 72 de ore și manipulate frecvent
embolizarea unui tromb odată cu injectarea forțată
injectarea accidentală în arteră cu producerea de spasm arterial și posibil necroză tisulară
embolie gazoasă
ischemie/gangrenă a extremităților
4.2.6. Monitorizarea temperaturii la nou nascut
Diagnosticul diferențial dintre hipertermie și febra septică la nou-născut
Indicații de utilizare a termometrelor la nou-născut
Modul de utilizare al termometrului de sticlă cu mercur
termometrul cu mercur se scutură de câteva ori (deasupra patului sau a unei suprafețe moi, ca în caz de – lovire să nu se spargă) până când coloana de mercur coboară sub 35°C
se unge capătul termometrului cu puțină cremă (de preferat o cremă solubilă în apă)
se lasă nou-născutul culcat pe spate și se îndepărtează scutecul
se țin cu o mână picioarele ridicate și ușor se introduce termometrul în rect la cca. 3 cm la nou-născutul la termen și cca. 2 cm la prematur
se ține termometrul cu mercur în poziție timp de 3-5 minute apoi se scoate și se citesc indicațiile
se curață și se dezinfectează termometrul foarte bine după fiecare folosire (apă și săpun, alcool) sau se folosesc huse protectoare de unică folosință care se aruncă după fiecare utilizare
nu se folosește la nou-născutul cu enterocolită ulceronecrotică.
Dezavantajele utilizării termometrului cu mercur la nou-născut
pericol de perforație a rectului și colonului, întrucât colonul nou-născutului își schimbă unghiul de la anterior spre posterior la o distanță de 3 cm; de aceea, introducerea termometrului peste 3 cm are riscul de a determina perforarea acestuia; perforația rectului reprezintă o afecțiune cu o mortalitate ridicată
riscul spargerii termometrului
stimularea defecației prezintă risc suplimentar de pierderi de lichide și calorii
termometrul rectal nu este unul igienic, având risc crescut de transmitere a unor infecții digestive
procedura este neconfortabilă
procedura poate determina la nou-născut un răspuns vagal de stimulare, având ca rezultat aritmii sau bradicardie
Modul de utilizare al termometrului electronic la nou-născut
pentru a funcționa termometrul electronic necesită baterii
se apasă butonul “ON” și se așteaptă 1-2 secunde
se unge capătul termometrului cu puțină cremă (de preferat o cremă solubilă în apă)
se așează nou-născutul culcat pe spate și se îndepartează scutecul
se țin cu o mână picioarele ridicate și ușor se introduce termometrul în rect la cca. 3 cm la nou-născutul la termen și cca. 2 cm la prematur
se menține termometrul electronic intrarectal cca. 45 secunde, până la perceperea semnalului sonor, apoi se scoate și se citesc indicațiile
se curață termometrul foarte bine după fiecare folosire (alcool)
nu se folosește la nou-născutul cu enterocolită ulceronecrotică
sunt de preferat termometrele individuale sau măcar folosirea unor huse protectoare de unică folosință
Monitorizarea axilară a temperaturii nou-născutului cu ajutorul termometrului cu mercur sau electronic
se pornește termometrul digital sau cel cu mercur; înainte de folosire termometrul cu mercur se scutură bine, până când coloana de mercur coboară sub 35°C
se plasează termometrul în scobitura de sub braț ( între braț și torace ) și se ține brațul nou-născutului ferm, în jos, peste piept
termometrul cu mercur se menține în poziție timp de 4-5 minute, iar cel digital până în momentul în care se aud semnalul sonor ("beep"); unii recomandă ca în cazul folosirii termometrului digital să fie ignorate "beep"-urile și să se mențină termometrul în aceeași poziție 2-4 minute pentru măsurarea cât mai exactă a temperaturii
la valoarea măsurată axilar se adună 1°C pentru ca temperatura să poată fi comparată cu cea măsurată rectal
Monitorizarea cutanată abdominală a temperaturii la nou-născut
4.2.7. Alimentatia prin gavaj la nou nascut
Gavajul discontinuu
Materiale necesare:
– sondă gastrică de 4 Fr (GN < 1000 grame) sau 6 Fr (GN > 1000 grame)
– seringi sterile 5, 10, 20 ml
– mănuși sterile
– leucoplast hipoalergenic
– recipient/biberon cu lapte de mamă etichetat sau preparat de lapte pentru prematuri
– stetoscop
Tehnica:
– nou-născutul este poziționat pe dreapta, ridicat la un unghi de 45 de grade sau pe burtă și în poziție ridicată
– se spală mâinile
– se pregătește un câmp steril
– se deschide ambalajul sondei și seringii pe câmpul steril
– se deschide recipientul/biberonul
– se deschide incubatorul
– se spală mâinile, se pun manusile sterile
– se introduce blând sonda prin narină sau gură în stomac pe distanța nas – pavilionul urechii – apendice xifoid
– se adaptează seringa la sondă și se aspiră blând pentru a verifica dacă sonda are capătul în stomac sau se introduce aer în stomac și se ascultă cu stetoscopul zgomotele abdominale
– se fixează sonda cu ajutorul leucoplastului, fie la comisura bucală, fie la nivelul nasului
– se scoate pistonul de la seringă, se umple seringa cu cantitatea de lapte pentru gavaj
– laptele se lasă să curgă singur în stomac, lent, fără a împinge cu pistonul, gravitațional
– gavajul durează aproximativ 20 de minute, cât durează un supt
– după terminarea gavajului, se scoate seringa, se închide sonda
– seringa se schimbă la fiecare masă iar sonda gastrică se schimbă la 24 de ore
– se vor nota observații în foaia de alimentație a nou-născutului (cantitatea și tipul reziduului, cantitatea administrată, tipul de lapte administrat, evenimente observate în timul gavajului)
– în timpul gavajului se va observa starea copilului, aspectul tegumentelor, frecvența respiratorie, frecvența cardiacă, regurgitații, vărsături, crize de apnee
Gavajul continuu
Materiale necesare:
– pompa de alimentație (de infuzie, injectomat)
– sonda gastrică 4, 6 Fr
– leucoplast hipoalergenic
– seringi de 20, 50 ml, prelungitor adaptat la seringă, mănuși sterile
Tehnica :
– se spală mâinile, se pun mănușile sterile
– se plasează sonda oro- sau nazogastrică (vezi alimentația discontinuă)
– se fixează sonda cu leucoplastul hipoalergenic
– se preferă fixarea la nivelul buzei pentru a evita escoriațiile nazale în cazul în care sonda s-ar fixa pe nas
– se atașează seringa la pompa de alimentație,
– se stabilește cantitatea de lapte pe oră și se pune pompa în funcțiune
– se notează în foaia de observație ora și volumul în mililitri pe oră
– sonda nazogastrică se schimbă zilnic și, dacă se va plasa nazal, într-o zi se va plasa în narina dreaptă și într-o zi în narina stângă pentru a evita leziunile nazale
• Dacă volumul de lapte este sub 200 ml, se vor utiliza 4 seringi, una la 5 ore, dacă depășește 200 ml/zi de lapte se vor utiliza 6 seringi, una la 3 ore și jumătate. În ambele cazuri se va face o pauză de o oră/zi pentru a efectua unele îngrijiri medicale și pentru a pune stomacul în repaus.
• O altă modalitate este metoda bolusului lent, continuu 2 ore cu o oră pauză, sau o oră cu două ore pauză, în funcție de toleranța gastrică a nou-născutului
Lungimea estimativă a sondei orogastrice în cazul nou-născuților cu greutate sub 1500 grame
Avantajele și dezavantajele alimentației prin gavaj
8.5.Complicațiile alientației prin gavaj
8.6.Monitorizarea alimentației enterale
V. DISPENSARIZAREA NOU – NĂSCUTULUI
CU HIPERBILIRUBINEMIE NEONATALĂ
Argumente pentru monitorizarea hiperbilirubinemiei neonatale
Icterul:unul din cele mai comune semne observate în perioada neonatală
50 – 60 % dintre nou – născuți devin icterici în prima săptămână de viață
Pentru mulți nou – născuți icterul poate fi privit ca o manifestare a adaptării la viața extrauterină
Icterul poate fi un semn al patologiei neonatale implicând evaluarea și terapia adecvată
Formele particulare de prezentare a icterului sunt semne patologice ale hiperbilrubinemiilor neonatale
Important este să se aprecieze corect care dintre semne sunt atribuite icterului și când ele pot pot fi semnele altei patologii neonatale.
Motivația dispensarizării nou – născutului cu icter la externare este determinată de scurtarea duratei de spitalizare a nou – născutului.
Organizarea dispensarizării nou – născutului cu hiperbilirubinemie presupune:
Dotarea maternităților cu echipamente pentru determinarea BST și BTC
Informarea întregului personl medical în legătură cu importanța hiperbilirubinemiei neonatale
Ierarhizarea compentențelor cu privire la reinternarea nou – născutului cu icter
Promovarea fototerapiei la domiciliu ce furnizează lumină albastră
Criterii pentru externarea precoce din maternitate
Nou – născut AGA pentru greutatea la naștere
Peste 38 de săptămâni de vârstă de gestație
Apgar mai mare de 7 la 1 si la 5 minute
Situație socială stabilă
Perioada de tranziție normală
Scaun normal
Urinari normale
Alimentație bună de la sân-sticlă
Examen clinic normal
Se externează cu plan de dispensarizare spre medicul de familie
Semne alarmante pentru părinți pentru solicitareaasistenței medicale de către părinți după externare
Intensificare icterului
Temperatură peste 38 ° C
Alimentație dificilă
Vărsături
Sindrom de deshidratare
Ertem fesier
Miros fetid al bontului ombilical
Supurația bontului ombilical
Parametri de urmărit la domiciliu
în primele 2 – 3 zile se face o dispensarizare precoce cu examinarea asistentelor sau consult la domiciliu
se anunță dacă alimentația este deficitară în primele 4 zile de viață
icter
febră
probleme legate de ombilic
Dispensarizarea în timp
Locul și timpul acestor evaluări va fi determinat de perioada internării, prezența sau absența factorilor de risc pentru hiperbilirubinemie severă și riscul apariției altor probleme.
Parametrii urmăriții:
greutate
% PSG ( procentul de scădere în greutate )
Scaunul
Prezența sau absența icterului
Aport adecvat alimentar
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Nou Nascutului cu Sindrom Icteric (ID: 157249)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
