Insuficientele Hipofizare Selective

CUPRINS

LISTA CU ABREVIERI ȘI SIMBOLURI

MULȚUMIRI

Mulțumesc celor care mi-au fost alături în cursul redactării prezentei lucrări de licență: coordonatorului științific, colegilor, prietenilor și familiei.

INTRODUCEREA

Diagnosticul și tratamentul insuficienței hipofizare

Partea 1. Partea generala

Capitolul I. Date importante. Anatomia, vascularizația și inervația hipofizei

Date importante

Conform datelor arhivate de Prof. Dr. Eusebie Zbranca și Prof. Dr. Corina Găleșanu am extras câteva referințe cronologice:

1906- N. Paulescu-hipofizectomie transtemporală la câine (“Metoda Paulescu”- aplicată în chirurgia umană de H. Cushing);

1909- Aschner-hipofizectomia la animalul în creștere determină nanism;

1914-Simmonds-“casexia hipofizară”;

1928-Striker și Gruete-prolactina;

1930-Gr.T.Popa și Una Fielding descriu sistemul port hipotalamo-hipofizar;

1939-Sheehan-insuficiența hipofizară post-partum.[1]

Hipofiza a fost identificată de peste două milenii, însă importanța și rolul ei au fost aprobate în a doua jumătate a sec.al XIX-lea. În 1886, Pierre Marie a fost cel care a oferit ptențialitatea studierii clinice a hipofizei, înclinându-și interesul asupra funcției hipofizei. Von Soemmering în 1798, pentru prima dată în istoria endocrinologiei a întrebuințat termenul de”hipofiză”, însemnătatea provenind din grecescul “hypo”=sub și ”physis”=creștere.[2,3,4]

1.2.Anatomia hipofizei

1.2.1 Situație

Hipofiza este o glandă endocraniană situată la baza creierului, median, înapoia chiasmei optice intr-o cavitate a osului sfenoid denumită”șaua turceasca”, fiind suspendată inferior de hipotalamus printr-o tijă hipofizară.[1;5]

1.2.2 Dimensiune. Greutate. Formă

Este o glandă cu dimensiuni reduse(10/12/6mm), greutatea mică(0,5-0,8g), are formă asemănătoare unui bob de fasole.[6]

1.2.3 Diviziune

Diviziunea glandei hipofize este constituită din doi lobi importanți: lobul anterior sau adenohipofiza reprezintă 75% din masa glandei, având origine ectodermică, și lobul posterior sau neurohipofiza cu origine embriolologică nervoasă(diencefalică). Între cei doi lobi importanți mai există o zonă mică, o simplă lamă epitelială care alcătuiește lobul intermediar, fiind nedezvoltat la om. [1;5]

1.3 Vascularizația și inervația hipofizei

Conform informațiilor publicate sub redacția lui E. Zbranca …..

Vascularizația hipofizei este asigurată de artera hipofiză superioară și cea inferioară. Arterele hipofizare se adună în venule la nivelul eminenței mediane și la nivelul tijei pituitare, iar neurohormonii hipotalamici ajung prin sistemul port hipofizar, constituie o rețea de capilare în hipofiza anterioară, de unde drenează apoi în sinusul cavernos și jugulare. Sistemul port a fost descris pentru prima dată in 1930 de Gr. T.Popa și U. Fielding. Hipofiza, fiind țesutul cel mai bine vascularizat 10,8ml/g/min.

Inervația. Lobul anterior hipofizar, ca și majoritatea celorlaltor glande endocrine, nu are inervație simpatică și parasimpatică care să controleze secreția. Lobul posterior fiind conectat cu hipotalamsul prin tractul supraopticoohipofizar care eliberează în circulație vasopresină și oxitocină.[1;7]

Definitia insuficienței hipofizare

Insuficința hipofizară reprezintă deficitul parțial sau total a unui sau a mai mulți hormoni adenohipofizari(corticotrofina, tireostimulina, somathormonul, gonadotrofinele și prolactina)de cauză primară sau secundară.

În funcție de etiologie și simptomatologie, această patologie poate afecta în mod direct hipofiza(leziune primară)sau secundar prin lipsa de stimulare a hipofizei de catre hipotalamus(insuficiența hipotalamo-hipofizară).[1;8]

Capitolul II. Insuficiența hipofizara de cauză hipotalamica

2.1.Diabetul insipid

2.1.1 Definiție

Diabetul insipid este o afecțiune caracterizată printr-un sindrom poliuro-polidipsic(imposibilitatea rinichilor de a concentra urina) prin lipsa de răspuns a rinichilor la ADH. Datorită scăderii ADH-ului apare poliuria(excreția unui volum mare de urina, >3l/24h cu densitate scăzută) insoțită de polidipsie(senzație de sete intensă) .[1,6, 9]

2.1.2 Clasificare

Conform datelor publicate atât în”Cursul de endocrinologie clinică”al UMF”Victor Babeș”Timișoara cât și în”Ghidul de diagnostic și tratament în bolile endocrine’’sub redacția lui E. Zbranca clasificarea diabetului insipid este urmatoarea:

Diabet insipid central/neurogen(deficit de ADH)

Diabet insipid nefrogen(rezistență la ADH).

a)Diabetul insipid central este datorat atât unor leziuni hipotalamice, unor leziuni ale tijei hipofizare producând diabet insipid permanent, cat și unor leziuni care induc diabet insipid tranzitoriu, localizate sub eminența mediană.

Printre cele mai cunoscute cauze ale diabetului insipid neurogen se afla: boli autoimune sau boli vasculare, infecții, traumatisme rezultate din intervenții chirurgicale sau al unui accident; tumori primitive(craniofaringiom) sau secundare(metastaze cu punct de plecare la sân, plămân). Există și cazuri rare când componenta genetică este implicată prin defecte genetice în sinteza vasopresinei fiind trasaturi autozomal dominante, autozomal recesive sau x-linkate mostenite. [6, 10]

b)Diabetul insipid nefrogen se caracterizează prin nivelul ADH-lui circulant normal, iar răspunsul renal este scăzut. Există mai multe cauze care determină apariția acestuia, printre acestea se află: afecțiuni renale cronice localizate la nivelul zonei medulare și a tubilor contorți(rinichi polichistic, PNC, IRC), tulburarile electrolitice(nivelul crescut de Ca din organism, deficitul cronic de K); unele medicamente: Litiu, Colchicina, etc; diabet insipid nefrogen congenital(rar, deficit de răspuns la ADH) și diabet insipid nefrogen ereditar datorită excesului unei mutații a genei recesive x-linkate. [6]

2.1.3 Manifestări clinice

În funcție de tipul de diabet insipid, debutul simptomelor este atât brusc cât și progresiv. Debutul treptat se instalează în diabetul insipid cu rezistență la ADH, iar atunci când simptomele apar brusc este vorba despre diabetul insipid cu deficit de ADH. Este prezent la orice vârstă indiferent de sex.

Caracteristica diabetului insipid este sindromul poliuro-polidipsic.

Poliuria:

diureza,frecvent nocturnă;

volumul de urină excesiv/24h- D.I minor =4-5l

– D.I mediu=6-10l

– D.I major >10l;

urina incoloră.

Polidipsia:

moderată, iar absența ingestiei de lichide determină fatigabilitate, neliniște;

cantitatea de lichide ingerate este egală cu diureza, lichidele reci sunt preferate.

Tabloul clinic al sindromului poliuro-polidipsic este bine tolerat, fară semne de deshidratare sau scădere ponderală, însă poliuria prelungită poate determina hidronefroză bilaterală.[1;6]

2.1.4 Determinări biologice si paraclinice

Scopul investigațiilor este să confirme boala, să o clasifice și să stablilească etiologia.

2.1.4.1 Dozare Ca și K; determinarea directă a ADH-ul în condiții bazale dupa identificarea poliuriei

2.1.4.2 Răspuns tisular și metabolic al scăderii ADH-ului:

-osmolaritate urinară< 200mOsm/kgH2O

-densitate urinară< 1005

-clearance-ul apei libere- pozitiv

-osmolaritatea plasmatică crescută sau normală

2.1.4.3 Reactivitatea periferică,injectarea ADH- ului:

-crește densitatea urinară

-scade clearance-ul apei libere

-crește osmolaritatea urinară.

2.1.4.4 Teste dinamice

Conform informațiilor publicate sub redacția lui E.Zbranca, au fost efectuate urmatoarele teste dinamice:

a.Testul restricției hidrice: dimineața pacientul urinează, se cântărește, după care se interzice orice aport hidric. Se urmărește volumul, osmolaritatea și densitatea urinară la fiecare oră. Testul se oprește când pacientul a pierdut 5% din greutatea inițială sau când apar primele semne de deshidratare. În deficitul de ADH urinele rămân diluate, densitatea și osmolaritatea rămân scăzute. În potomanie testul duce la normalizarea volumului, osmolarității și densității urinare.

b.Testul la ADH: Se administrează un preparat hormonal antidiuretic (Adiuretin, Minirin, Diapid etc) intranazal. Se urmărește diureza; în formele de insuficiență centrală de ADH urinele se normalizează; în DI nefrogen volumul urinar este crescut, densitatea rămâne sub 1005. Acest test permite diagnosticul diferențial între DI neurogen și DI nefrogen.

c.Testul la nicotină: Fiziologic nicotina stimulează nucleul supraoptic și eliberează ADH-ul. Testul permite diagnosticul diferențial dintre DI neurogen total sau parțial și o potomanie.

d.Testul la diuretice (hidroclorotiazidă): se folosește pentru diagnosticul DI nefrogen. Paradoxal hidroclorotiazida – un diuretic – administrat 3 zile consecutiv la un pacient cu DI nefrogen reduce diureza. Se apreciază că hidroclorotiazida modifică fluxul renal și implicit diureza. Se folosește în terapia DI nefrogen.

2.1.4.5 Consult oftalmologic: câmp vizual, fund de ochi;

2.1.4.6 Teste imagistice: CT, RMN, radiografie de șa turcă.[1;4]

2.1.5 Diagnostic diferențial

2.1.5.1 Potomania

ingestia excesivă de apă se instaleză treptat fără a avea o cauză organică, ea se numește polidipsie psihogenă;

pentru confirmare se efectuează testul restricției hidrice și testul la nicotină, ambele teste fiind pozitive;

sindromul poliuro – polidipsic nu este constant/24h.

2.1.5.2 Cazuri complicate

diabet insipid indus;

diabetul insipid nefrogen(lipsa răspunsului tubular renal );

diabet insipid întreținut;

tulburari ale centrului setei.[1;6]

2.1.6 Tratamentul

2.1.6.1 Cauzal

Va fi tratată cauza afecțiunii de baza, fie la momentul stabilirii diagnosticului, fie atunci când este posibil.

2.1.6.2 Hormonoterapia de substituție

În D.I central (neurogen) se administrează Vasopresină 1 – 2µg/24h atât subcutanat, cât și intranazal prin instilații si spray- uri și tablete (per os). Efectul advers sever poate fi hiponatremia de diluție.

În D.I nefrogen iatrogen (în urma administrării unor medicamente) primul pas este de a opri terapia pentru a ajuta rinichiul să- își reia funcția normală.

Tratamentul utilizat este:

antiinflamatorii nonsteroide: Ibuprofen 200mg/24h

diuretice tiazidice 500- 100mg/24h (utilizate în special în diabetul insipid nefrogen)

reducerea aportului de sare determină scăderea filtrării glomerulare și capacitatea de diluție a nefronului distal.[1;11;12]

2.1.7 Complicații

Atunci când individul, din dorința de a-și controla setea nu consumă suficiente lichide, poate ajunge la deshidratare și dezechilibru electrolitic. Complicațiile depind și de afecțiunile asociate, dacă sunt tratate corespunzător, diabetul insipid nu induce probleme severe, nici nu are potențial spre deces.[12]

Capitolul III. Insuficiența hipofizară a copilului

2.2 Nanismul hipofizar

2.2.1 Definiție

Nanismul hipofizar sau deficitul staturo-ponderal este o afecțiune datorată insuficienței secreției de hormon somatotrop apărută în perioada copilăriei.[6]

2.2.2 Prevalență. Frecvență

Prevalență: nanismul hipofizar este rar.

Frecvență: această afecțiune apare mai des la băieți decât la fete.[1]

2.2.3 Etiopatogenie

Etiopatogenia nanismului hipofizar este:

ereditară- defect somatotrop: intervin anomalii genetice asupra efectorilor somatotropi ai creșterii [GH-Rx și IGF-1] de tipul autozomal recesiv/x linkat/dominant;

congenitală: -disgenezie hipofizară

-nanismul Laron(deficit al receptorilorGH).

c) dobândită: -tumoră hipofizară:craniofaringiom

-traumatisme

-infecții

-leziuni infiltrative.

d) idiopatică: hipofizar/hiopotalamic.[1;13]

2.2.4 Manifestări clinice

Caracteristicile semnificative ale acestei afecțiuni sunt reprezentate de:

deficit statural mai mare de 3 deviații standard față de înălțimea medie pentru vârsa cronologică, cu viteză de creștere mai mică decât normalul (1- 3cm/an) iar defictul este mai vizibil după vârsta de 3 ani: adulții de sex masculin au o statură sub 130cm și de sex feminin sub 120cm.

vârsta taliei< vârsta cronologică

la nastere nou- născuții prezintă greutate și talie normală

nanismul armonic este caracteristica cea mai importantă, proporția segmentară fiind păstrată

raportul dintre dezvoltarea psiho- intelectuală si vârstă este normal, insă comportamentul rămâne pueril

faciesul este mic, ovoid cu dezvoltare inegală a etajelor, bărbia retrogradă, în ansamblu având aspect ”de păpusă” asemănător unui individ normal, dar în miniatură, cu tegumente uscate și efelide ” în fluture” , vocea infantilă

tegumente fine, subțiri, cu desen vascular prezent în special pe torace; aspect uscat ”bătut de vânt”

extremitați mici, miniaturizare progresivă; existând o fină disproporție între extremități (cap, membre superioare și inferioare) și restul scheletului- acromicrie

viscerele sunt dezvoltate proporționat cu talia individului, însă sunt mai mici în comparație cu normalul

organele genitale hipoplazice, dezvoltând infantilism sexual cu apariția caracterelor sexuale secundare mult mai târziu decat normal.[1;14, 15]

2.2.5 Diagnostic pozitiv

Diagnosticul pozitiv este stabilit pe baza datelor clinice precizate mai sus și lipsa de răspuns la testele biochimice (testele de stimulare GH, rezultând deficitul de GHși/sau IGF).[17]

2.2.6 Determinări biologice și paraclinice

2.2.6.1 Determinări hormonale: -GH bazal scăzut (<10mU/ml) -0- 20mU/ml= normal

-0- 10mU/ml= nanism

– IGF-1scăzut (<0,5u/ml)

-TSH săzut (48%) ; ACTH scăzut (47%) ; FSH,LHscăzuți (52%)

2.2.6.2 Investigații radiologice

Radiologic, vârsta osoasă determinată prin Rx oaselor carpiene este mai mică decât vârsta cronologică, fiind dată de evidențierea nucleilor de osificare care inseamnă apariția și definitivarea osteogenezei.

2.2.6.3 Teste de stimulare cu agenți farmacologici

a) testul la insulină :0,05- 0,10U/kgc i.v

-dozarea GH bazal atât înainte cât și dupa administrarea insulinei; GH< 10mU/ml= nanism

-glicemia scade cu 30% față de nivelul inițial

b) testul GH-RH și testul la TRH permit aprecierea rezervei hipofizare de GH.

c) testul la somn- trebuie monitorizat pacientul

d) testul la glicină, arginină: 0,25g/Kgc i.v; GH=15= normal

e) testul de efort: bicicleta ergometrică, se testează până la epuizarea copilului, prezentând hipersudorație. [1;6]

2.2.7 Diagnostic diferențial

2.2.8 Evoluție. Prognostic

Evoluția este lentă, progresivă iar deficitul se accentuează odată cu trecerea timpului. Perioada optimă de începere a tratamentului este foarte importantă deoarece răspunsul la terapie este direct proporțional cu vârsta la care s-a început aceasta. Integrarea psihosocială este mai dificilă datorită hipostaturii, iar infantilismul sexual evoluează tot mai rapid.

Prognosticul este dat în funcție de etiologie.[1]

2.2.9 Tratamentul

Până în 1986 singurul tratament utilizat era somatotrop uman administrat s.c/ i.m seara, însa, datorită faptului că unii indivizi au dezvoltat o boală neurologică degenerativă, acest tratament a fost interzis.

În prezent tratamentul utilizat este:

-IGF-i(în nanismul Laron)produs prin AND recombinant

-GH sintetic/semisintetic obținut prin tehnologie AND recombinat: doza este de 0,07-0,1UI/kgc/24h, s.c;i.m: Omnitrop, Narditropin, Natropin.

Rezultatul tratamentului peste vârsta de 14 ani este puțin probabil.[1;6]

Capitolul III. Insuficiența hipofizară a adultului

Generalități

Simmonds a descris în 1914 o stare cașectică progresivă, foarte frecventă la femeie, datorită unei insuficiențe hipofizare globale a lobului anterior al hipofizei, instalată după o hemoragie mare produsă în timpul nașterii, ducând în timp la necroza hipofizei.

Sheehan a descris în 1938 un sindrom al insuficienței hipofizare datorită necrozei instalate la nivelul lobului anterior hipofizar, produsă după o naștere patologică, dar care nu duce în mod obligatoriu la cașexie.

Sindromul Simmonds este descris ca un stadiu cașectic în faza tardivă și severă a Sdr. Sheehan.[1,7,14]

3.1 Sindromul Sheehan

3.1.1 Definiție

Sdr. Sheehan este o insuficiență hipofizară prezentă la femeile adulte, fiind încadrată ca o formă fără pierdere ponderală.[1]

3.1.2 Etiologie

Necroza ischemică a lobului anterior hipofizar apare după o naștere dificilă, fiind provocată de un colaps vascular survenit în urma unei hemoragii intense.[6]

3.1.3 Simptomatologie

Cele mai importante semne care alcătuiesc tabloul clinic al acestei afecțiuni sunt: lipsa instalării secreției lactate (primul semn), iar cel de-al doilea semn care atrage atenția este amenoreea.

Boala evolueaza lent, progresiv, cu fatigabilitate, apatie, modificarea caracterului, indiferență față de amenoree; apar fenomene de desexualizare datorită deficitului de gonadotropi hipofizari și a carenței de hormoni sexuali, manifestate prin: atrofia tractului genital, indiferență sexuală și frigiditate, lipsa pilozitătii la nivel axilar și pubian, glanda mamară diminuează în volum, cu areole depigmentate.

Îndreptarea atenției către o suferință hipofizară este sugerată și de alte modificări trofice: tegumentele sunt reci, palid colorate, aspre, uneori infiltrate, apare cianoza extremităților, subțierea marginii externe a sprâncenelor.

Datorită tabloului clinic foarte variat la aceasta afecțiune,sunt îmtâlnite aspecte predominante insuficienței glandelor periferice:funcția tiroidiană prăbușită, cu modificări trofice ale tegumentelor de tip mixedematos, dar cu valorile lipidice și ale colesterolului în limite normale sau ușor scăzute ne orientează spre un aspect specific tiroidian; hipotensiunea, astenia, paloarea (deficit de ACTH și MSH) sunt o parte din semnele clinice asemănătoare insuficienței corticosuprarenale cornice.[6,16, 18]

3.1.4 Evoluție

Evoluția este îndelungată, doar o parte din paciente trec la forma majoră de cașexie hipofizară.[6;]

3. 2 Sindromul Simmonds

3.2.1 Definție

Reprezintă o fază tardivă a insuficienței anterohipofizare, o formă cașectică datorită scăderii în greutate.[6]

3.2.2 Etiologie

Etiologia este aceeași ca și cea din Sdr. Sheehan, însă există o deosebire care departajază aceste două sindroame: gradul și extinderealeziunilor; necroza pură hipofizară este caracteristică Sdr. Sheehan, iar în boala Simmonds apar leziuni extinse la nivelul hipotalamusului pe lângă necroza hipofizară.[6]

3.2.3 Simptomatologie

Debutul este asemănător cu cel din Sdr. Sheehan, însă ca simptome specifice și precare apar: pierderea ponderală rapidă și marcată până la anorexie totală (1-5kg/lună).

În perioada cașectică, în faza terminală a bolii apare senilitatea precoce, aspectul scheletic cu fața ridată, tegumentele și fanerele devin friabile, uscate, palide, iar dinții cad datorită atrofiei maxilarului.

Caracterele sexuale secundare sunt deficitare, la femei se atrofiază sânii și se depigmentează areola mamară, scăderea până la dispariția pilozității pubo-axilare, iar la bărbați se menține scăderea pilozității pubo- axilare, în plus, specifică este glabritatea pilozității faciale, pectorale. Tulburările gonadale și ale dinamicii sexuale sunt constante, se instalează rapid: amenoreea, dispariția apetitului sexual și frigiditate.

Semnele funcționale sunt variate, de la astenie somato- psihică progresivă până la adinamie, somnolență; tulburările cardiovasculare au drept rezultat pulsul bradicardic, hipotensiune arterială; sensibilitatea excesivă la frig careia îi corespunde o hipotermie variabilă. [6, 15, 16]

3.2.4 Evoluția

Evoluția cașexiei hipofizare este progresivă, datorită unei infecții intercurente decesul poate surveni în decurs de 5- 6ani. [6]

3. 3.Determinările biologice și paraclinice celor două forme clinice

Examenele de laborator sunt specifice atât Sdr. Sheehan cât și Sdr. Simmonds, însă ele trădează o insuficiență pluriglandulară secundară insuficienței hipofizare.

Explorari hormonale

Apar si tulburări metabolice nespecifice: ionograma sanguina evidențiază Na scăzut, K crescut și Fe scăzut cu anemie hipocromă, hipolipemie, hipocolesterolemie și hipoglicemie.

Explorari imagistice:

-radiografie de șa turcică sau profil craniu, RMN hipotalamo-hipofizar: la examenul radiologic se evidențiază șa turcă de aspect normal, iar atunci când apare mărită de volum este datorită unei formațiuni tumorale.

-campimetria vizuală și examenul fundului de ochi[6,….]

3.4 Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv este stabilit pe baza semnelor clinice în urma efectuării unei anamneze precise și precoce, și este confirmat prin explorările de laborator și constatările specifice imagistice.[6, 19]

3.5 Diagnosticul diferențial

3.5.1 Cașexiile organice: afecțiuni gastro- intestinale: stenoza pilorică, sindromul de malabsorbție, etc, în care fenomenul de desexualizare nu este prezent.

3.5.2 Anorexia mentală: afecțiune psihiatrică frecventă între vârstele de 15- 25 ani, valorile hormonale sunt normale, nu este întâlnită epilarea axilo- pubiană și nici fenomenul de desexualizare.

3.5.3 Mixedemul (insuficiența primară a tiroidei), la stimularea cu TSH funcția tiroidiană nu se ameliorează, dar TSH- ul plasmatic este crescut și apare un răspuns hipofizar exagerat la TRH.

3.5.4 Boala Addison (insuficiența corticosuprarenală periferică), la stimulatrea cu ACTH răspunsul este negativ, iar cortizolul plasmatic este scăzut; tegumentele și mucoasele apar hiperpigmentate. [6;16]

3.6 Patogenia sindromului Sheehan și Simmonds

Necroza hipofizară postpartum îndeplinește câteva condiții patogenice principale:

în perioada de sarcină hipofiza este hipertrofiată, iar postpartum are loc involuția fiziologică

debitul circulator hipofizar este redus datorită colapsului vascular produs prin hemoragie masivă, acest fapt precipită involuția hipofizei și chiar necrozarea sa.

Necroza pură hipofizară este specifică Sdr. Sheehan, care se însoțește de insuficiență pluriglandulară, iar în Sdr. Simmonds apar leziuni extinse hipotalamice pe lângă necroza hipofizei anterioare, evoluția fiind mai rapidă și mai severă.[6]

3.7 Tratamentul

3.7.1Tratamentul profilactic

monitorizarea sarcinilor distocice și înștiințarea gravidei în timp util pentru posibila naștere intr- un serviciu specializat

pentru oprirea hemoragiei și profilaxia infecțiilor postpartum, precum și pentru corectarea șocului hipovolemic trebuie intervenit rapid.[6]

3.7.2 Tratamentul patogenic

Este un tratament subiectiv plurihormonal, urmărind cele trei funcții glandulare afectate:

insuficiența corticosuprarenală trebuie corectată prima, ea find cea mai primejdioasă; se administrează doze cu 25- 40mg Hidrocortizon/zi sau 1-3 tablete Prednison a 5mg/zi; atunci când apar boli intercurente sau în condiții de suprasolicitare fizică, dozele se vor crește de 3-8 ori. Pentru a preveni atrofia corticosuprarenalei și a corecta sindromul anemic se administrează 50UI/zi ACTH obișnuit sau în special cel retad 10zile/lună. În administrarea subiectivă, doza cea mai mare se dă dimineața și a doua la prânz deoarece trebuie luat în considerare ritmul nictemeral.

insuficiența tiroidiană este substituită prin administrarea de hormoni tiroidieni, L-tiroxină 50-150µg/zi, dimineața cu 30min înaintea mesei.

insuficiența gonadică se corectează cu hormoni sexuali: Etenilestradiol (estrogeni sintetici) sau Testosterone, administrare continuă 2-3tb/zi.

Tratamentul de substituție hormonală trebuie urmat toata viața, iar administrarea contraceptivelor estroprogestative s-a dovedit a fi benefică, instinctul sexual este menținut și previn atrofia tractului genital.[6, 20]

3.7.3 Tratamentul igieno-dietetic

Este indicat regimul bogat caloric, cu conținut mare în viatamine, proteine și glucide.Cașexia hipofizară în stadiu avansat poate beneficia de suportul terapiei- intensive, având rezultate bune datorită corectării atât a dezechilibrelor: glucidic, proteic cât și efectuarea transfuziei sanguine.

Infecțiile, eforturile fizice și expunerea la frig trebuie obligatoriu evitate. [6;20]

Capitolul IV Insuficiențele hipofizare selective

Deficitul hormonului somatotrop(STH)

Deficiența selectivă de STH la adult, nu are esxpresie semiologică somatică. Atunci când apar asocieri cu deficitul tireotrop și/sau corticotrop, sunt observate manifestări semiologice, semnificând hipoanabolismul proteic și lipidic.Pentru diagnostic se efectuează testul de toleranță i.v la insulină ITT.[16,21]

Deficitul hormonului tireotrop(TSH)

Deficitul selectiv de TSH determină la adult”insuficiența tiroidiană centrală”, secundară,caracterizată prin:absența edemelor pretibiale, fenomenele obișnuite ale insuficienței tiroidiene și absența gușii. Investigațiile pentru obiectivarea deficitului sunt TSH scăzut sau normal și T3, T4 scăzuți.[16,21]

Deficitul hormonului adrenocorticotrop(ACTH)

Semnele caracteristice deficienței cortizolice sunt determinate de deficitul selectiv de ACTH: vărsături, astenie, semne ale deficitului de hormoni sexoizi corticosuprarenali, hipotensiune ,hipoglicemie, semne ale deficitului de sexualizare(dispariția pilozității axilo-pubiene) și semen ale hipoanabolismului proteic. Investigațiile pentru obiectivarea deficitului sunt ACTH scăzut, testul de ACTH pozitiv, ITT cu dozare de cortizol negativ.[16,21]

4.4 Deficitul de hormone melanotrop(MSH)

Decolorarea tegumentelor, mucoaselor, a liniei albe, a areolelor și mameloanelor(la care participă și absența estrogenilor), a organelor genital externe și depigmentarea în general a tuturor elementelor pigmentate sunt determinate de deficitul de MSH. Pigmentarea tegumentelor nu apare indifferent de expunerea la soare.[16]

Deficitul hormonilor gonadotropi(FSH și LH)

Deficitul de FSH și LH, la adult suspendă total sau partial funcția gonadelor, rezultatul fiind:la bărbat- tulburări de spermatogeneză; la femeie- dereglări de ciclu menstrual, în timp amenoree și sterilitate, iar la ambele sexe involuția atât a caracterelor sexuale secundare, cât și a organelor genital externe, dar și tulburări ale dinamicii sexuale.[16]

PARTEA II. Partea specială

CAPITOLUL V. Scopul lucrării

CAPITOLUL VI. Material și metodă

CAPITOLUL VII. Rezultate și discuții

PARTEA III. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Endocrinlogie, Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine-prof.dr. Eusebie Zbranca, Editura Polirom 2008

Endocrinologie … de la A la Z : dicționar enciclopedic / coord. prof. dr. Constantin Dumitrache . – Editura : Național , 2008 București

http://www.sre.ro/main/despre_noi_istoric

Harrison

Papilian

Curs de endocrinology clinica, prof.dr Ioana Zosin, Editura 2013

Harrrison endocrinology, J. Larry. Jameson, Editura ALL, 2014

http://www.endocrinologie-cluj.ro/ro/afectiuni-endocrine/hipotalamus/insuficienta-hipofizara/

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16444918

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22433947

http://www.umfiasi.ro

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0001415

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0064652/#S10

Endocrinologie clinică, Daniel Grigorie, Editura Universitară „Carol Davila” , 2008 București

Endocrinologie clinica. C Dumitrache, Editura Național, 2012

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0064650/

http://www.romedic.ro/sindromul-sheehan-insuficienta-hipofizara

http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs12020-014-0359-y

https://ro.scribd.com/doc/133872268/Curs-II-Endocrinologie-1

21-http://ro.scribd.com/doc/214112079/3-Insuficienta-Hipofizara-a-Adultului-2008