Inima Si Pericardul

CAPITOLUL 3

Anatomie și Embriologie

INIMA ȘI PERICARDUL

ORGANOGENEZA

Dezvoltarea cordului, organul central al aparatului cardiovascular, începe încă la embrionul de 1,5 mm, la sfârșitul săptămânii a III-a. Circulația sângelui la embrionul uman apare în stadiul de 7 somite, respectiv în săptămâna a IV-a de viață intrauterină.

De timpuriu, la nivelul extremității cefalice, anterior de placa neurală și lama procordală (viitoarea membrană bucofaringiană), în regiunea numită arie cardiogenă, se diferențiază din mezenchim primele celule angioformatoare. Acestea vor forma un plex vascular endotelial în strânsă relație cu splanchnopleura, din care iau naștere două tuburi endoteliale, unul stâng și altul drept.

Datorită flexiunii laterolaterale a discului embrionar, cele două tuburi se apropie median tot mai mult și, treptat, fuzionează unul cu altul în direcție cranio-caudală. Se formează astfel tubul cardiac primitiv unic, stratul său endotelial devenind endocardul cordului definitiv (fig. 4.1.)

Concomitent, se formează cavitatea pericardică. Tubul cardiac este suspendat de pericard prin mezocardul dorsal. Formarea și accentuarea flexiunii cranio-caudale a corpului embrionar determină bascularea cu 1800 în jurul unui ax transversal a primordiului pericardului și cordului.

Ca urmare, acestea se vor situa anterior de intestinul anterior și

superior de sacul vitelin și septul transvers unde formeazăumflătura

cardiacă (proeminența cordis).

Secțiune transversă prin embrion, în diverse etape de dezvoltare, arătând

formarea unui unic tub cardiac din cele două primordii

Odată cu aceste procese, celulele mezenchimale din

splanchnopleură se dispun ca o manta în jurul tubului endocardic. Din ele

se vor diferenția celulele musculare alemiocar dului și celulelemezoteliale

ale epicardului. Timpuriu, mezocardul dorsal dispare, iar tubul cardiac

rămâne legat de pericard doar la extremități, în rest fiind liber în cavitatea pericardică. Tubul cardiac are un capătarterial, cefalic și altulven os, caudal. Între extremități se diferențiază dilatațiile, separate la exterior de șanțuri. Dilatația dinspre capătul arterial poartă numele de bulbul primitiv

al cordului (bulbus cordis primitivus), după care urmează ventriculul

primitiv (ventriculus primitivus) și atriul primitiv (atrium primitivus) în

care se deschide sinusul venos (sinus venosus) care are două coarne (cornua sinus), unul stâng și altul drept. Comunicarea dintre atriul primitiv și și ventricul se numește canal atrioventricular (canalis atrioventricularis). De menționat că inițial atriul primitiv și coarnele sinusului venos sunt extrapericardice, ele fiind ulterior încorporate în cavitatea pericardică.

Bulbul cordului se continuă cranial cu sacul aortic sau cuaortele

ventrale din care pleacă succesiv arcurile arteriale aortice sau arterele

branchiale, care după ce străbat antero-posterior arcurile branchiale se

deschid în aortele dorsale. La extremitatea opusă în fiecare corn al

sinusului venos, se deschid câte o venă vitelină, vena ombilicală și vena

cardinală comună (ductul lui Cubier) formată prin fuziunea venei

precardinale cu vena postcardinală de aceeași parte.

În etapa care urmează, cordul primordial (cor primordiale) nu se dezvoltă uniform, ci bulbul cordului și ventriculul prezintă un ritm mai rapid de creștere în lungime față de celelalte cavități ale sale. Ca urmare, el nu mai rămâne rectiliniu, ci se curbează, mai întâi luând forma literei „U” cu concavitatea anterior și la dreapta, iar apoi forma literei „S” cordul sigmoid (cor sigmoideum) cu atriul situat posterior de ventricul.

Schimbările de poziție ale cavităților cordului se continuă și în dezvoltarea ulterioară, până când se ajunge la forma sa definitivă. Concomitent, cordul și pericardul coboară în regiunea cervicală spre torace – „descensus cordis” – și tot acum are loc procesul de septare a cavităților primitive ale cordului.

Septarea cordului

Separarea sângelui venos de cel arterial la nivelul cordului, s-a realizat treptat în filogeneză. Lapești, inima rămâne ca un tub mic cu părți mai dilatate dispuse succesiv. Laa mfibieni, atriul primitiv se septează în două cavități. Un atriu primește sângele circulației sistemice și altul sângele oxigenat din plămâni. Ventriculul, camera de expulzie a cordului, rămâne unic. Ca urmare, septarea la aceste vertebrate este incompletă, sângele fiind amestecat. Lareptile, separarea se extinde și la ventriculi. Dar, cu excepția crocodililor, la care septul intraventricular este aproape complet, la celelalte reptile sângele se amestecă în mare parte. La vertebratele cu sânge cald,

păsări, mamifere, la care metabolismul mai intens cere un sistem circulator

mai eficient, separarea între inima venoasă și cea arterială după naștere este

completă.

Septarea atriului primitiv și soarta sinusului venos

La nivelul canalului atrioventricular, care are poziție transversală, apar prin proliferarea celulelor endocardice două proeminențe – pernuțe endocardice – una ventrală și alta dorsală, denumite în Nomenclatura Embriologică Internațională – tuber endocardiale atrioventriculare. Prin fuziunea lor ia naștere septul intermediar (septum intermedium), care împarte canalul atrioventricular într-un ostiu atrioventricular drept și altulstâng.

Concomitent cu acest proces, pe tavanul atriului primitiv se dezvoltă septul prim (septum primum) care crește descendent spre a fuziona cu septul intermediar. Dar, precedând această fuziune, între

marginea septului prim și septul intermediar se delimitează un orificiu

numit foramen primum.

Înainte ca foramen primum să dispară prin obliterare, în partea centrală a septului prim, prin proces de resorbție, se formează un alt orificiu numit foramen secundum. Prin acest orificiu atriul drept este în comunicare cu atriul strâng. Tot acum, de pe tavanul atriului drept se dezvoltă septul secund (septum secundum) care crește descendent și tinde să oblitereze foramen secundum. Septul secund nu ajunge însă să fuzioneze cu septul intermediar. Marginea sa liberă delimitează cu marginea liberă a părții inferioare a septului prin orificiul de comunicare dintre atrii, numit formen ovale. Marginea liberă a părții inferioare a septului prim îndeplinește rol de valvă la nivelul de foramen ovale. El împiedică trecerea sângelui din atriul stâng în cel drept, permițând doar trecerea în sens invers. În acest fel, o parte a sângelui din atriul drept trece în atriul stâng și mai departe în circulația generală (sistemică), ocolind astfel circulația mică sau pulmonară, căci după cum se știe până la naștere plămânul fetal nu îndeplinește funcții de hematoză.

După naștere, în mod normal, foramen ovale se închide și întreg sângele venos din atriul drept trece în ventriculul drept și de aici la plămân pentru hematoză. Închiderea se realizează prin fuziunea septului prim cu cel secund. Datorită creșterii presiunii în atriul stâng, septul prim este împins către cel secund, realizând astfel fuziunea și separarea completă a celor două atrii. Marginea septului secund devine limbul fosei ovale (limbus fossae ovalis).

Odată cu schimbarea poziției atriului primitiv, se schimbă și poziția

sinusului venos al inimii. De asemenea, cornul drept al sinusului venos

crește mai rapid decât cel stâng. Aceste din urmă, prin obliterarea părții terminale a venei viteline stângi și a venei ombilicale stângi, primește o cantitate mai mică de sânge. În final, cornul stâng al sinusului venos devine

sinus coronar, cea mai mare venă a inimii, care colectează sângele venos

din pereții cordului. Treptat, sinusul venos și cornul său drept care crește rapid vor fi încorporate în atriul drept. Ostiul sinoatrial, inițial în poziție transversală, devine vertical. El are formă ovală și este mărginit de o

valvulă venoasă dreaptăși alta stângă. Prin fuziunea extremităților

craniale ale acestor valvule venoase, se formează septum spurium. După

încorporarea sinusului venos în atriul drept, septum spurium devine

creastă terminală (crista terminalis) a atriului drept, marcând în interior

limita dintre partea sinusală și atriul drept propriu-zis, căreia la suprafață îi

corespunde șanțul terminal(sulcus terminalis). Totodată, valvula stângă a

ostiului sinoatrial involuează și dispare, iar valvula dreaptă va da naștere

valvulei venei cave inferioare( Eustachio) și valvulei sinusului coronar al

inimii(Thebesius).

În atriul stâng se deschide vena pulmonară care are patru afluenți venoși mari. În cursul dezvoltării, vena pulmonară va fi încorporată în peretele atriului stâng, iar cei patru afluenți ai săi ajung să se deschidă în atriu, formând cele două vene pulmonare drepte șidouă vene pulmonare

stângi (fig. 4.2.).Stadiul final de dezvoltare al venelor mari

Partea peretelui atriului stâng dintre vărsarea venelor pulmonare stângi și drepte provine din peretele venei pulmonare și nu din cel al atriului primitiv. Totodată, la nivelul atriului drept și stâng se dezvoltă câte un diverticul care devine auricul drept și auricul stâng (urechiușe).

Septarea ventriculului primitiv și soarta bulbului cordului

Septarea ventriculului primitiv se realizează prin formareaseptului

interventricular (septum interventriculare). Aceasta apare în săptămâna a

IV-a pe planșeul ventriculului primitiv. El crește ascendent către pernițele sau tuberculii endocardici care prin fuziune au format septul intermediar. Ventriculul în acest stadiu nu este septat complet. Între marginea semiinelară liberă a septului muscular și pernițele endocardice, se delimitează orificiul interventricular (foramen interventriculare).

Secțiune frontală prin inima embrionului de 30 de zile, cu foramenul
interventricular primar, și comunicarea atriului stâng cu ventriculul
stâng primitiv

Acest orificiu se va închide odată cu formarea părții membranoase

(pars membranacea) a septului interventricular care rezultă din fuziunea

septului spiral bulbar cu septul intermediar.

Odată cu septarea ventriculilor din partea proximală abulbulu i

cordului, care se septează prin apariția septului spiral aorticopulmonar, se

formează și se încorporează în ventriculul drept definitiv conul arterial

(conus arteriosus) sau infundibulum. În partea stângă din el ia naștere

vestibului aortic.

Partea distală a bulbului cordului poartă numele de trunchi arterial (truncus arteriosus) care, prin formarea septului spiral aorticopulmonar va da naștere părții proximale a aortei și trunchiului pulmonar (truncus pulmonaris).

După individualizarea ostiilor atrioventriculare, prin formarea

septului intermediar, din mezenchim se diferențiază valveletricuspidă și

mitrală sau dicuspidă, legate prin cordaje tendinoase de mușchii papilari la

nivelul ostiilor arteriale prin septarea trunchiului arterial de către septul aorticopulmonar, se formează valvulele semilunare pulmonare, una anterioară și două posterioare și valvulele semilunare aortice, două anterioare și una posterioară.

Țesutul nodal al inimii, format din nodul sinoatrial, nodul

atrioventricular, fascicululsau trunchiul atrioventricular – cucrusdexter și

crussinister, precum și rețeaua Purkinje, se dezvoltă prin diferențierea

locală a celulelor mușchiului cardiac. El este așezat sub andocard și începe

să bată ritmic din săptămâna a IV-a.