Ingrijirea Si Conducerea Arboretelor de Lunca
TEZĂ DE MASTER
Cercetări privind îngrijirea și conducere a arboretelor de luncă din Rezervația „Pădurea Domnească”
CUPRINS
Întroducere
I. Tehnica lucrărilor de îngrilire și conducere a pădurilor
1.1. Sistemul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor. Clasificarea lucrărilor de îngrijire
1.2. Particularitățile planificării și organizării aplicării lucrărilor de îngrijire și conducere
II. ALICAREA LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI CONDUCERE ÎN ARBORETELE DE LUNCĂ DIN REZERVAȚIA „PĂDUREA DOMNEASCĂ”
2.1. Condițiile cadrului natural
2.2. Localizarea studiului, obiectul cercetărilor și metoda de cercetare
2.3 Caracteristicile și rezultatele studiului întreprins
CONCLUZII
BLIOGRAFIE
Întroducere
Fondul forestier al Republicii Moldova cuprinde pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură forestieră, producție, ori administrație silvică, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice. Fondul forestier se întinde pe 394,4 mii ha, din care păduri 325,4 mii ha sau 9,6% din teritoriul țării.[15]
Gruparea teritorială a pădurilor este foarte variată: centrul cu o pondere de 13,5%, nordul – 7,2%, iar sudul – 6,7%.
Cvercineele reprezintă speciile majoritare din fondul forestier, deținînd 46%, urmate de salcîm cu 31,8%, care a fost introdus în ultimii 40-50 ani. În unele situații a fost introdus în stațiuni proprii cvercinelor, fapt ce va impune măsuri de revenire la compoziții corespunzătoare tipurilor fundamentale de pădure.
Volumul total ar arborilor pe picior din fondul forestier se ridică la circa 35140 mii m3. volumul mediu la hectar pentru toate pădurile este în jur de 119m3/ha.
Structura și mărimea fondului forestier pe clase de vîrstă este dezechilibrată, predominînd pădurile tinere, cu vîrste pînă la 60 ani. Clasa medie de producție fiind de 2,3, iar consistența medie 0,7.
Stațiunea este unitatea fizico-geografică, un areal practic omogen cu caractere de ordin fizico-geografic, prin care se deosebește și de delimitează de alte areale înconjurătoare (ecotop+geotop).
În ecosistemele naturale divers modificate de om cunoașterea îndeaproape a factorilor climatici și edafici ai stațiunii, a interrelațiilor lor cu comunitatea de plante, a factorilor de mediu, în scopul asigurării permanente a condițiilor optime de captare și înmagazinare a energiei și substanțelor mediului de către plante.[11]
Consecința vitală a specificului ecologic al stațiunii se manifestă prin capacitatea ei de a întreține o anumită vegetație și prin nivelul productivității asigurat acestei vegetații. Cu alte cuvinte specificul ecologic asigură stațiunii un anumite specific de aptitudine pentru un anumit tip de vegetație și un anumit potențial stațional productiv, care se manifestă prin productivitatea comunității vegetale.
Specificul ecologic, aptitudinea fitocenotică și potențialul productiv sînt caractere fundamentale ale stațiunii. Aceste caractere trebuie să fie exprimate concis în însăți denumirea stațiunii respective.[46]
Gospodăria normală a fondului forestier impune, ca pe o sarcină, ca pe o sarcină permanentă de o importanță majoră, lărgirea și adîncirea cunoștințelor privitoare la totalitatea proceselor legate de existența și dezvoltarea pădurii.
Spre deosebire de dezvoltarea pădurii virgine care se ralizează numai sub influența factorilor naturali, cea a pădurii cultivate este puternic influențată de intervenția consecutivă a omului în viața arboretelor. Nevoia d a interveni în viața intimă a pădurii, pentru a o dirija într-o anumită direcție cerută de interesele social-economice a fost resimțită de om numai atunci, cînd producția arboretelor ușor accesibile a devenit insuficientă pentru satisfacere nevoilor lui, fapt care a determinat apariția relativ tîrzie a metodelor de îngrijire.[20]
Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor întrunesc totalitarea operațiunilor prin care se intervine direct asupra arboretelor, de la întemeiere și pînă la declanșarea tăierilor de regenerare prin cultivarea unor arborete caracterizate printr-o eficacitate polifuncțională sporită.
Tehnica aplicării lucrărilor de îngrijire trebuie adoptată la particularitățile ecologice ale arboretelor în care se aplică.
La executarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor trebuie sa se aibă în vedere că acesta se execută într-un organism viu, care reacționează la fiecare intervenția în funcție de particularitățile eriditare ale fiecărui exemplar component. Fără cunoașterea profundă a acestui organism, nu se pot executa lucrări de conducere, care să aibă efecte optime asupra productivității fitocenozelor conduse.
Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor constituit pe drept o problemă centrală a silviculturii, prin rezolvarea căreia se soluționează și multe alte probleme, în special, menținerea și chiar creșterea productivității stațiuni și al însușirilor ereditare ale speciilor componente, precum și favorizarea regenerării naturale a pădurii.
Speciile de bază în regiunea cercetată de noi sînt cvercineele, iar condițiile staționale în majoritatea cazurilor le sînt favorabile. Avînd cicluri mari de producție și aplicînd o cultură de îngrijire corespunzătoare, aceste specii pot produce o cantitatea de masă lemnoasă considerabilă de o valoare excepțională, luînd în considerație cerințele mari de masă lemnoasă pe piața interna și mondială și în special, lemn gros de stejar și gorun.[9]
Certificatele actuale scot în evidență micșorarea treptată a ponderii acestor specii în compoziția arboretelor, ceea ce contribuie la micșorarea valorii și calității acestor arborete. Acest fapt se datorează, între altele și ne efectuării la timp și la modul corespunzător a lucrărilor de îngrijire și conducere. În arboretele în care ponderea cvercineelor este foarte mică prin lucrări de îngrijire se mai poate ameliora calitativ structura arboretului, dar sînt necesare lucrări costisitoare de substituire și refacere, dacă lucrările de îngrijire nu mai pot corecta și optimiza structura compozițională.
Metodele de îngrijire trebuie sa se refere la păduri reale, iar indicațiile prea generale și fregvent schematice nu sînt suficiente pentru nevoile practice. Dickson subliniază că la executarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor trebuie sa se țină seama de starea actuală a arboretelor și nu de „principii academice” în materie de operațiuni culturale, iar metodele de îngrijire să fie cît mai flexibile, să se poată adapta diferitelor condiții de arborete, oferind practicianului un cîmp larg de activitate creatoare și de eficiență ecologică, tehnică și economică.[29]
I. Tehnica lucrărilor de îngrilire și conducere a pădurilor
1.1. Sistemul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor. Clasificarea lucrărilor de îngrijire
lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor constituie un sistem unitar și consecvent de lucrări ce se aplică unui arboret din momentul întemeierii sale și pînă la exploatare și regenerare. Scopul acestor lucrări este îngrijirea arboretelor și dirijarea dezvoltării acestora în vederea realizării unei structuri, care va îndeplini, în cele mai bune condiții, țelul de gospodărire fixat.
În dependență de aspectele pe care caută să le rezolve fiecare intervenție, aspecte ridicate și impuse de însăși caracteristicile bioecologice și structurale ale arboretelor, sunt diferențiate mai multe tipuri de lucrări de îngrijire și conducere și care pot avea caracter sistematic și special.
Degajări. pentru salvarea stejarului de origine generativă în parchetul exploatat sînt necesare degajări de intensitate mare. astfel, stejarul, în cazul unor degajări slabe, este copleșit total de către lăstării de stejar și speciile însoțitoare repede crescătoare.
În etapa tinereții speciile de cvercinee sînt caracterizate printr-o creștere lenta avînd la baza motive fiziologice (dezvoltarea sistemului radicelar, etc.).[21]
Tabelul 1.5
Clasificarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor
de aceea, este necesară degajarea repetată și permanență a exemplarelor de aceste specii contra speciilor și exemplarelor repede crescătoare în tinerețe și care au o valoare silviculturală și economică inferioară. Așa specii precum carpenul, teiul, jugastrul ș.a. trebuie ținute în frîu pentru a nu permite ca acestea să constituie plafonul sau etajul superior și să copleșească exemplarele speciilor de bază.
Degajarea tineretului de stejar, care va constitui valoarea și calitatea viitorului arboret, nu însemnă o extirpare în masă a speciilor de amestec. O degajare poate contribui la sporirea valorii arboretului numai în cazul cînd contribuie la formarea de arborete amestecate, dacă aceasta o permit condițiile staționale. De aceea, tăierea exemplarelor copleșitoare, care fac parte din speciile de amestec, trebuie făcută nu de la nivelul solului, dar de la o înălțime de cel puțin de 40-50 cm sub nivelul exemplarelor de protejat pentru ca acestea după degajare sa rămîne libere cu o jumătate din înălțime.[12]
Receparea repetată a speciilor însoțitoare poate genera degradarea și trecerea lor în formă arbustivă. De aceea nu este indicată receparea acelorași exemplare mai mult de 3 ori.
La prima intervenție cu degajări, care se execută la vîrsta de 2-4 ani, este extras amestecul dorit de specii copleșitoare, în special exemplarele provenite din lăstari, care tind să copleșească tineretul valoros de stejar sau gorun. Speciile fructifere (cireșul, mărul pădureț, cornul și alunul, etc.) sînt lăsate în număr nelimitat, cu condiția că aceste specii să nu geneze dezvoltarea exemplarelor speciilor principale.
Degajările permit micșorarea consistenței arboretului tînăr pe seama extragerii speciilor însoțitoare datorită umplerii rapide a consistenței prin regenerarea vegetativă, dacă sînt puține exemplare de stejar de origine generativă și alte specii principale și care trebui protejate activ. Trebuie de menționat că; refacerea bruscă a consistenței arboretului de cvercinee poate provoca perturbări considerabile în dezvoltarea arboretului. Astfel este cunoscut faptul că stejarul în tinerețe datorită consistenței reduse poate dezvolta mai multe tulpini. În afară de aceasta, mugurele terminal, în cazul unor arborete dense care au fost rărite puternic, suferă de înghețuri, arșiță, vătămări de zăpadă și fregvent se usucă, ceea ce efectuează serios calitatea tulpinii.[4]
Concomitent, întreruperea stării de masiv poate genera afectări grave ale calității arboretului, poate provoca și înrăutățirea condițiilor de sol. Speciile secundare, datorită recepării, lăstăresc încă mai intens fiind capabile să ajungă din urmă tineretul speciilor valoroase, slăbit de punerea bruscă și puternică în lumină, copleșindu-l. În plus, datorită densității mari a lăstarilor, se înrăutățesc condițiile staționale prin micșorarea rezervelor de substanțe minerale și apă din sol, ceea ce se răstrînge negativ asupra vitalității exemplarelor speciilor principale. De aceea, prin degajări este necesar ca consistența arboretului să nu fie redusă sub 0,8 la nici o intervenție.
Degajarea pe toată suprafață se execută în cazul existenței a cel puțin 2000 exemplare de puieți de stejar la hectar, în stațiuni cu soluri reavăne și umede și 4000 exemplare la hectar, în stațiuni cu soluri uscate, cu condiția răspîndirii uniforme a puieților pe suprafață și a aprovizionării suficiente cu forță de muncă.
Periodicitatea degajărilor este de 1-3 ani. În afară de extragerea speciilor copleșitoare, se purcede și la rărirea grupelor dense de frasin, cireș, tei. exemplarele bine conformate de ac este specii provenite din sămînță, dacă sînt lăsate în arboret, pot ameliora substanțial producție cantitativă și valorică a arboretului.
În finalul acestor lucrări trebuie să se obțină o reducere puternică a înălțimii speciilor însoțitoare, oferind exemplarelor de stejar suficientă lumină și radiație solară directă.
În cazul unor arborete regenerate generativ foarte bine poate fi practicată îngrijirea parțială a arboretului în coridoare de 4-5 m lățime, îngrijidu-se numai jumătate din suprafața arboretului.[36]
Pentru culturile parțiale create pe parchete care s-au regenerat cu specii însoțitoare este indicată metoda de îngrijire în coridoare de 2-3 m, cu o distanță dintre coridoare de 4-5 m. Atunci cînd speciile însoțitoare aflate în culisele dintre coridoare încep să umbrească rîndurile de stejar, se purcede la rărirea culiselor pe sama exemplarelor care au depășit stejarul în creștere.
În arboretele pure de cvercinee, lucrările de îngrijire și conducere încep atunci cînd s-a manifestat evident diferențierea arborilor și se constată o interpătrundere considerabilă a coroanelor reglîndu-se raporturile dintre exemplarele din sămînța și lăstări. În procesul lucrărilor de îngrijire este necesară urmărirea realizării unei răspîndirii cît mai uniforme a arboreilor pe suprafață.
Dacă sub arboretul pur de cvercinee apare semințiș de specii însoțitoare (arțar, tei, carpen, frasin) este necesar ca prin lucrările de îngrijire să-i fie create condiții favorabile de creștere pentru ca în viitor să se ajungă la constituirea unui arboret amestecat și bietajat.
În cadrul degajării, lucrările de selecție au un caracter negativ extragîndu-se speciile și exemplarele copleșitoare. Însă, în masa tineretului de stejar este necesară o selecție atentă a exemplarilor aparținînd unor ecotipuri valoroase. Astfel, este necesară protejarea și promovarea exemplarelor, care aparțin ecotipurilor tardiflora și puberula, urmărindu-se o proporționare judicioasă a amestecului de ecotipuri.[16]
curățiri. Curățirile (lămuririle) reprezintă intervenții aplicate în pădurea cultivată în fazele de nuieliș și prăjiniș, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie și conformare. Curățirile în arboretele de cvercine a o importanță de asemeni foarte deosebită. Sînt extrași arbori răniți, bolnavi, proveniți din lăstari, precum și arbori defectuoși apartinînd speciilor principale și eventualii preexistenți încă ne extrași. În tipurile de pădure la amestecuri sau în arborete pure de cvercee de productivitate superioară și mijlocie, primele curățiri poartă și unele caractere ale degajărilor. Ace asta se datorează faptului că aici condițiile staționale sînt prielnice pentru mai multe specii unele din ele avînd o valoare mai mică (frasinul, teiul, carpenul, etc.) și o rapiditate de creștere însă mai mare, sînt capabile să geneze și chiar să copleșească cvercineele, de aceea degajarea ultimilor apar ca de primă urgență, fiind necesară ca și la lucrările de degajare o proporționare a amestecului.[29]
Este practica o selecție negativă, trebuie urmărită cu perseverență extragerea elementelor rău conformate, înfurcite, cu trunchiul sinuos, coroană lăbărțată și în formă de mătură, etc.
O deosebită atenție este acordată ecotipurilor de stejar tardiv și puberule. Sînt protejate amestecurile de cireș, păr și măr pădureț, sorb, paltin, ulm etc.în proporții rezonabile.
În arboretele conduse în trecut în regimul crîngului se purcede la rărirea în continuare a numărului de lăstari pe o cioată, protejîndu-se putințele exemplarelor de origine generativă și lăstari din cioate mai tinere.
Intensitatea curățirilor este foarte mult dependență de prezența unor subetaje inferioare. În cazul cînd aceste subetaje lipsesc, nu pot fi adoptate intervenții active în arboret, deoarece pot fi provocate goluri importante, unde se poate înțeleni solul.
Formarea unei coroane bine dezvoltate este oportună anume în fazele de nuieliș – prăjiniș, deoarece cvercineele, în special stejarul pentru a prezenta creșteri susținute pînă la vîrste înaintate, au nevoie de o coroană bine dezvoltată, ori formarea de asemenea coroane este o facultate pe care stejarii ți-o păstrează cel mult pînă la sfârșitul fazei de păriș. Arborii, care nu prezintă o asemenea coroană la faza respectivă, se usucă chiar la prima intervenție. Curățirile forte ar permite formarea unor coroane viguroase însă ar provoca neregularități și variații importante în lățimea inelului anual, ceea ce ar deprecia calitatea lemnului destinat pentru furnire. În plus, o curățirea forte, atunci cînd nu există etaje inferioare, contribuie la micșorarea creșterilor în înălțime și a ritmului de producere a elagajului natural. De aceea, pentru cvercinee sînt indicate curățiri de intensitate cel mult moderată, arboretele menținîndu-se la o consistența cît mai înaltă (cel puțin 0,8) pentru a permite posibilitatea formării de tulpini drepte, bine elagate.
Curățirile încep de obicei între 8 și 13 ani, limita inferioară aparținînd arboretelor amestecare de productivitate superioară, iar limita superioară – celor pure de productivitatea inferioară. Lucrările de curățiri se finalizează cu crearea de arborete cu o structură în care devine aplicabilă răritura selectivă.[8]
Periodicitatea variază în limite foarte mari, fiind de obicei între 2-5 ani. În arboretele de șleau și luncă, primele curățiri pot fi efectuate anual, iar în stejărete și gorunete de productivitate inferioară, periodicitatea curățirilor poate fi 5 ani. Acest parametru mai depinde și de intensitatea intervenției ca și de caracterul intervențiilor anterioare. Cu cît intensitatea este mai mare, cu atît periodicitatea se mărește.
Rărituri. Răriturile sînt lucrări executate repetat în fazele de păriș, codrișor și codru mijlociu și care se preocupă cu îngrijirea individuală a arborilor, în scopul de a contribui cît mai activ la ridicarea valorii productive și protectoare a pădurii cultivate.
În pădurile de cvercinee, răriturile se aplică de la 15-20 ani în cazul arboretelor de șleau și cvercinelor pure de productivitate superioară și de la 25-30 ani în stejărete și gorunete pure de productivitate inferioară. Sînt sistate de obicei cu 10-20 ani înaintea tăierii de regenerare, iar în cazul unor arborete de productivitate superioară. Menite să producă lemn prețios pentru furnire tehnice și estetice, aceste lucrări pot fi executate excepțional pînă la 100 ani. Se practică o selecție pozitivă, individuală.
Pentru arboretele de șleau, stejărete și gorunere de productivitate superioară-mijlocie, cele mai indicate sînt răriturile selective, deoarece ele permit selecționarea celor mai bune exemplare și îngrijirea fiecărui arbore ales ca fiind de viitor, pentru a-i crea condiții favorabile de creștere și a obține la vârsta exploatabilității lemn gros de cea mai bună calitate. Pentru arboretele de productivitate inferioară este indicată răritura de sus, fără alegerea și însemnarea arborilor de viitor, lucrările de selecție ne fiind neglijate complet. În arboretele îngrijire corespunzător și sistematic, cu vîrsta, răriturile capătă un caracter mai pronunțat de jos.
La vîrsta de 30-40 ani sînt selectați circa 200-300 arbori la hectar, pentru ca la exploatabilitatea să rămînă 80-100 arbori valoroși la hectar.[41]
Arborii de viitor sînt aleși din biogrupe după așa criterii ca sănătate, vitalitatea, calitatea trunchiului, configurația coroanei, elagajul natural, etc. axul tulpinii acestor arbori trebuie să fie prelungit cît mai mult în coroană și să nu prezinte înfurcire iar tulpină să fie cît mai cilindrică, fără defecte, fără lugeri lacomi. Ramurile trebuie să fie subțiri și așezate cîăt mai aproape de orizontală. Arborele de viitor trebuie să prezinte creșterii intense. În șleaurile și stejăretele de luncă, proprietate se acordă arborilor aparținînd ecotipului de stejar tardiv, iar în șleaurile și stejăretelor de cîmpie ecotipului puberula.[13]
În cazul cînd arboretul a fost sistematic parcurs cu lucrări de îngrijire aplicate corespunzător, extragerile prin rărituri se efectuează majoritar pe seama arborilor dăunători, ponderea arborilor defectuoși și rău conformați fiind mică. Exemplarele defectuoase, cu coroane labărțate, care jenează arborii valoroși din jur, sînt extrași treptat.
Prin rărituri în toate tipurile de păduri de cvercinee trebuie sa se contribuie la formarea de arborete amestecate, bietajate. În ceea ce privește intensitatea răriturilor, aceasta trebuie să fie adaptată particularităților ecologice ale speciilor de îngrijit și însușirilor pe care trebuie să le îndeplinească lemnul produs de acestea. În arboretele de cvercine de productivitate superioară, dacă arboretul este rărit mai puternic și arborii de viitor beneficiază de mai mult spațiu de dezvoltare, se realizează inele anuale late, ceea ce efectuează calitatea lemnului.
Prin rărituri, indicele de consistență nu trebuie să scadă sub 0,75, în cazul cînd există un subarboret și un subetaj bine dezvoltat, răriturile avînd o intensitate moderată sau chiar forte. În cazul cînd arboretul este lipsit de subetaj și subarboret, intensitatea răriturilor poate fi cel mult moderată, pentru a nu se reduce consistența plafonului superior sub limita critică de 0,7, deoarece apare pericolul înierbării și înțelenirii solului., ceea ce poate provoca apariția lugerilor lacomi și declanșarea fenomenelor anormale de uscare în masă.[6]
Periodicitatea răriturilor depinde de productivitatea arboretului, de compoziția, vîrstă și de intensitatea ultimii intervenții. Astfel, pentru arboretele de șleau aflate în faza de păriș, primele rărituri au o periodicitate de 4-5 ani. Pentru stejărete și gorunete de productivitate superioară, periodicitatea primelor rărituri este de 5-6 ani, iar pentru cele de productivitate inferioară este de 7-8 ani. În fazele de codrișor și codru, periodicitatea se mărește progresiv cu vârsta și cu scăderea bonității staționale, fiind în jur de 8-12 ani. Adoptarea unor periodicități mai mari nu este indicată, deoarece în acest răstimp va fi nevoie de aplicarea unor lucrări de igienă.
Prin majorarea intensității intervențiilor poate fi mărită periodicitatea lor, ceea ce contribuie la sporirea rentabilității răriturilor. Însă, aici nu trebuie de exagerat, deoarece reducerea densității etajului superior cu peste 30 % din densitatea naturală se răsfrînge negativ asupra productivității arboretului. [20]
Lucrări speciale de îngrijire. Din categoria lucrărilor speciale de îngrijire fac parte: tăierile de igienă, elagajul artificial, emondajul, îngrijirea marginii de masiv, deschiderea căilor de acces și îngrijirea subarboretului.
Tăierile mde igienă sînt menite să asigure menținerea unei stări fitosanitare satisfăcătoare, prin extragerea arborilor infectați, uscați, defoliați, căzuți, rupți, puternic atacați de insecte, precum și a arborilor – cursă și de control folosiți la protecția pădurilor.
Elagajul artificial se aplică numai în pădurile de productivitate superioară și mijlocie aflate în fază de nuieliș-păriș. În cazul cînd elagajul natural decurge anevoios, dat faptul că aceste arborete sînt capabile să producă lemn de cea mai înaltă calitate, lucrările de elagaj artificial devin ca necesare fiind în stare să contribuie la evitarea deprecierii masei lemnoase produse de acest arborete. Sînt elagaji numai arborii selectați aparținînd speciilor de valoare.
La stejari se practică elagajul în verde, înlăturîndu-se ramurile de pe tulpină pînă la 8 m. nu este indicată tăierea ramurilor groase de peste 3-4 cm, deoarece pot rămîne de elagaj, care trebuie să contribuie la elagarea unei porțiuni de 1/3 din diametrul de la exploatabilitate. În cazul cînd arboretul a fost menținut în permanență la un indice de consistență ridicat, extragerile efectuîndu-se cu prudență, lucrările de elagaj artificial la stejar devin inutile.
Emondajul constă în ruperea de pe tulpină a mugurilor și lugerilor lacomi, pentru evitarea deprecierii masei lemnoase. Tehnica de executare este asemănătoare cu cea a elagajului artificial. De menționat că, în arboretele care au un subetaj și un subarboret bine dezvoltat, aceste lucrări practic nu sînt necesare.
De menționat că, dacă nu apar fenomene perturbante, care să provoace uscări în masă, sarcinile ameliorării, stării fitosanitare sînt rezolvate prin lucrări de îngrijire cu caracter sistematic. Aplicarea acestor lucrări este absolut necesară atunci cînd apar focare de infecții și dăunători. Arboretele de cvercinee, în care se manifestă fenomenul anormal de uscare în masă, trebuie parcurse sistematic cu lucrări de igienă. Se extras numai arborii care s-au uscat, iar cei în curs de uscare sînt păstrați pentru a se evita formarea unor goluri în arboret dacă se încadrează în gradul 2-3. Dacă totuși, golurile s-au format, devine necesară reîmpădurirea acestora.[21]
Îngrijirea marginii de masiv în arboretele de cvercinee se execută cu scopul de a crea o litieră mai eficientă contra factorilor dăunători. Cvercineele, de obicei sînt foarte rar afectate de doborîturile de vînt. Liziera este mai importantă în scopul stopării pășunatului și diminuării pagubelor produse de acest fenomen ca și în scopul atenuării impactului antropogen.
Se purcede la o rărire de timpuriu a unei benzi de 25-50 m din marginea arboretului, pentru favorizarea instalării unui arboret foarte bogat și greu penetrabil. Prioritate se acordă arborilor și arbuștilor decorativi, fructiferi și cu ghimpi, dacă instalarea acestor specii pe cale naturală întîrzie, este indicată introducerea lor pe cale artificială.
Deschiderea căilor de acces este util de a fi efectuată în scopul realizării unei accesibilități interne superioare, ceea ce permite executarea lucrărilor de îngrijire și conducerea arboretelor la un nivel calitativ superior. În arboretele de cvercinee, cu ocazia primelor curățiri, este realizată și o rețea de poteci și culoare de acces.
La stabilirea lățimii căilor de colectare este necesar să se țină seama, printre altele, de metoda de exploatare și de lățimea coroanelor arborilor extrași.[2]
Deasemenea, trebuie avut în vedere, că numai drumurile principale și secundare de acces, a căror lățime nu depășește 3-4 m, sînt capabile să se reînchidă destul de eficienți la nivelul coroanelor, încît să nu fie pusă problema unor efecte auxologice și ecologice nefavorabile.
Tehnica lucrărilor de îngrijire și conducere în pădurile de cvercinee. genul Quercus este un gen foarte bogat în specii (peste 200). Marea majoritatea a acestora sunt specii arborescente. Numărul stejarilor europei și indigeni este redus în comparație cu numărul stejarilor din alte zone geografice. La noi cresc spontan numai nouă specii, care ocupă 48 % din suprafață. În culturi forestiere și ornamental au mai fost introduse încă peste 20 de specii exotice. [39]
Speciile genului Quercus, care în condițiile țării noastre se întîlnesc în mod spontan, sunt: (Stănescu V. 1979):
Quercus petraea (Mattuschka) Liebl. (Q.Sesili flora falisb) – gorun de deal;
Q.Palycarpa Schur, gorunul transilvanean;
Q. Dalechampii Ten (Q.Auerawierzb), gorunul auriu sau dalmațian;
Q Robur L. (Q.Pedunculata Ehrb.) stejar, tufan sau stejar pedunculat;
Q.Pedunculiflora C.Koch, stejar brumăriu;
Q.Frainetto Ten (Q.Conferta Kit) gîrniță;
Q.Virgiliana Ten. – Stejarul pufos;
Q.Pubescens Wild (Q.Lankginasa Thuill), st.pufos;
Q.Ceris L.- cerul
Cvercineele se deosebesc esențial de alte specii, în ceea ce privește tehnica lucrărilor de îngrijire de aplicat. Datorită temperamentului lor de lumină ele nu sunt capabile să protejate eficient solul. Din această cauză, sub arborete pure, constituite din cvercinee, în special la vîrste înaintate, solul se înțelenește puternic, este tasat și pierde calitățile structurale favorabile speciilor lemnoase. Aceasta se întîmplă datorită existenței unui plafon inferior întrerupt, constituit din exemplare firave cu coroane sărace, reduse, cu frunziș rar, care se usucă la scurt timp după ce a nimerit în acest plafon. O deschidere imprudentă a plafonului superior în scopul degajării unui exemplar de valoare poate avea aceleași urmări.[42]
Deoarece plafonul inferior al arboretelor pure de cvercinee nu îndeplinește suficient funcția de protecție a solului, pentru a se interveni și a modela mai hotărît structura viitorului arboret, apare ca necesară crearea unor subetaje din specii de umbră. Subetajele astfel create permit adoptarea unor intensități mai mari de intervenții fără ca aceasta să se răsfrîngă negativ asupra însușirilor solului. Atunci însă, cînd arboretul ajunge la vîrsta exploatabilității, prezența acestor subetaje este dăunătoare, fiind în stare să provoace compromiterea regenerării naturale a cvercineelor. De aceea, înlăturarea elementelor dăunătoare este necesară de executat în primă urgență pentru a crea condiții favorabile de instalare și dezvoltare a semințișurilor valoroase.[16]
În cazul unor arborete amestecate de cvercinee cu specii de umbră ca fagul, teiul, carpenul etc, rolul de protecție a solului și a tulpinilor arborilor de cvercinee este îndeplinit de subetajul din aceste specii. s-a ajuns la concluzia, că aceste amestecuri sunt categoric superioare arboretelor pur de cvercinee, atît după biomasa realizată la vîrsta exploatabilității, cît și după producția valorică, dat sunt mai pretențioase în conducere. Gorunul sau stejarul pot forma biocenoze stabile numai în condiții de biocenoze amestecate. În această privință, goruneto-șleauri și stejereto-șleaurile pot servi drept exemple de ecosisteme forestiere de o mare stabilitate și productivitate biologică. [15]
În arboretele de șleau cele mai fregvente sunt amestecurile dintre stejar sau gorun cu tei. Aceste două specii au rapiditate de creștere în înălțime diferită, în tinerețe.
Iar teiul are un ritm de creștere mai rapid, ca apoi să fie întrecut de gorun sau stejar. Arboretele amestecate de cvercinee și tei produc cu 20 % mai mult decît arboretele pure de cvercinee [24]. Rolul speciilor de umbră, dezvoltate în subetaj, nu este numai a cela de a favoriza elagajul natural și protecția trunchiurilor de gorun (stejar), ori de a împiedica formarea ramurilor lacome, dar mai important ecologic, de a diversifica structura biocenozei, de a mări stabilitatea ei ecologică și de a garanta creșteri susținute pînă la vîrste înaintate, cînd se formează lemnului de valoare specială destinat pentru furnire.
În regiunea de deal sunt fregvente amestecurile de gorun și fag unde mai poate apărea epizodic teiul, jugastru, carpenul etc.Conducerea aceasta amestecuri cere o mare atenție și ridică probleme dificile datorită proceselor succesionale, care se manifestă frecvent aici. Gorunul, fiind mai gingaș, în special în tinerețe, poate fi susținut ușor de către fag, car este mai robust și are o valoare economică și silviculturală mai mică decît gorunul.
Cerul, gîrnița, stejarul pufos și stejarul brumăriu formează arborete pure și amestecate, atît în zona forestieră de cîmpie și de deal, cît și în silvostepă. Aceste arborete se caracterizează prin numărul mic de specii car întră în compoziția lor. Acest număr scade progresiv începînd de la zona deluroasă către silvostepă, astfel că aici mai rămîn în amestec numai specii de stejar, păr, arțar, uneori ulm, iar ca arbuști, lemn cîinesc, păducel, pațachină, porumbar și măceș. Ca urmare, în aceste păduri, subetajul și subarboretul, de obicei lipsesc sau sunt slab reprezentate, ceea ce limitează intensitatea intervențiilor.[19]
În cerete – gîrnițele, specia care trebuie favorizată, fiind mai importantă din punct de vedere economic este gîrnița, fiind frecvent substituită de cer, care este mai termofil și are cea mai mare rapiditate de creștere dintre speciile de cvercinee, dar produce lemn de calitate inferioară. În amestecurile de stejari pufos și brumăriu, prioritate i se acordă celui brumăriu, care are productivitate mai mare și produce lemn de calitate bună.
Particularitățile ecologice ale pădurilor de cvercinee necesită adoptarea unui sistem de lucrări de îngrijire și conducere adecvate mult deosebite de cele din pădurile de molid și fag. Una din condițiile esențiale pentru producerea lemnului prețios, apt pentru furnire, este menținerea lățimii inelului anual între 2-3 (1) mm. Pentru această este necesară formarea unui subetaj și a unui subarboret pentru protecția solului și a trunchiurilor, menținerea arboretului la o consistență relativ ridicată din motive ecologice, evitarea punerii în lumină brusc a arborilor rămași.
Mai mult decît în altă formație, în gorunete și stejarete, lucrările de îngrijire și conducere au menirea de a crea, menține și ameliora drenaj biologic necesar stabilității biocenozei. Indicele de densitate calculat în raport cu densitatea naturală nu trebuie să scadă sub 0,8-0,85. după mitscherlich [15] la gorun și stejar, maximul creșterii curente se realizează în arborete dese cu o suprafață de bază mare.
Alți autori ca Bauer [36] arată că, în cadrul unor limite raționale, intervențiile puternice nu regenerează o scădere a producției de masă lemnoasă. El scoate în evidență efectele favorabile ale răriturilor timpurii și puternice, aratînd că, în acest caz, la vîrsta exploatabilității, care se va realiza mai devreme, se vor obține cantități sporite de sortimente valorose de dimensiuni mai mari.
Într-adevăr, răritura modernă poate să asigure o producție mai mare în volum, însă producția valorică maximă se realizează prin intermediul răriturilor de intensitate mare.
Răriturile puternice în tinerețe, pînă la 20-30 ani sunt acceptate de majoritatea cercetărilor, ca fiind utile, datorită influenței pozitive asupra formării unor coroane viguroase, bine proporționate și este favorabil influențată de instalarea și dezvoltarea speciilor din subetaj și subarboret.
Se pot aștepta rezultate bune numai în cazul cînd răritura contribuie la formarea de arborete amestecate. De regulă, răritura de sus moderată cu caracter selectiv, contribuie substanțial la majorarea producției valorice. În toate arboretele de cvercinee lucrările de îngrijire și conducere sunt programate și executate cu scopul de a contribui la păstrarea și formarea de arborete bietajate, cu un subetaj din specii de umbră amelioratoare (fag, tei, carpen, jugastru etc.) și subarboret bogat.
Intervențiile de intensitate forte pot ameliora substanțial calitatea arboretului prin extragerea exemplarelor defectuoase, rău, conformate, cu coroane lăbărțate. După cum arată Chraust [20] sporirea proporției arborilor bine conformați nu se poate realiza prin rărituri slabe de jos, ci numai prin rărituri de sus destul de active. De asemenea, el insistă asupra necesității luminării de sus a exemplarelor de cvercinee în treimea lor superioară încă din tinerețe și menținerea protecției laterale a tulpinilor. Cercetările întreprinse în România [11] scot în evidența faptul că după efectuarea lucrărilor de îngrijire, scade proporția arborilor cu defecte mari, în favoarea celor lipsiți de defecte, sau a celor cu defecte mici. Se constată, de asemenea, că ameliorarea este mai activă în plafonul superior decît în restul arboretului.
Nivelul productiv al arboretelor de cvercinee este foarte des afectat și de compoziția inoficiență a arboretelor în care datorită fenomenelor de succesiune apar frecvent situații, cînd unele specii de amestec (carpenul, teiul, jugastru) au o pondere mult prea mare. prin participarea lor sporită în compoziția arboretului ele afectează nu numai producția valorică la exploatabilitate, dar și stabilitatea biologică a acestor ecosisteme și funcțiile de protecție atribuite. Un fenomen foarte des întîlnit în pădurile noastre și care afectate puternic gospodărirea pădurilor de cvercinee, este fenomenul de cărpinizare. Lucrările de îngrijire și conducere în arboretele cărpinizare sau în curs de cărpinizare au drept scop ameliorarea compoziției acestor arborete în sensul sporirii proporției de cvercinee, precum și a calității arboretelor, prin sporirea proporției de exemplare bine conformate. În cercetările efectuate de Ch.Ciumac rezultă că după o singură intervenție cu tăieri în 68 % din cazuri proporția cvercineelor crește, în 12% din cazuri ea rămîne neschimbată, iar în 20 % din cazuri înregistrează o mică scădere. La următoarele intervenții cu tăieri se constată o ameliorare a compoziției și în unele situații în care la intervenția anterioară lucru nu s-a putut realiza. Este menționat și faptul că, cu cît arboretele sunt mai tinere și numărul de arbori valoroși este mai mare, cu atît este mai mare șansa de ameliorare a calității arboretului cărpinizat sau în curs de cărpinizare aplicînd lucrările de îngrijire și conducere.
Un alt fenomen nefavorabil, care afectează puternic calitatea arboretelor de cvercinee este legat de apariția pe tulpina arborilor a așa numiților lujeri lacomi. Problema lujerilor lacomi și deci a producerii lemnului de calitate în stejarete este condiționată, printre altele, de modul în care se acționează prin lucrări de îngrijire, în special prin rărituri. Există însă și ipoteze, care tratează această problemă fiind de ordin genetic, și unde observațiile confirmă această ipoteză [42].
Cercetările întreprinse în România în acest domeniu, confirmă faptul că apariția lujerilor lacomi este strîns legată de aplicarea unor rărituri forte, iar răriturile aplicate în mod corespunzător sunt în stare să contribuie la evitarea intensificării acestui fenomen [12]. Se mai precizează că arborii dominanți și predominanți prezintă mai puține ramuri lacome față de celelalte clase de arbori, iar cei care a devenit dominați după răritură dezvoltă ramuri lacome mult mai frecvent decît arborii care erau dominanți și pînă la tăiere.
Deci, prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere, lujerii lacomi nu pot fi eliminați în întregime, dat fiind faptul că arborii care au avut lujeri lacomi îi vor avea și în continuare într-o cantitate și mai mare, față de cei care nu i-au avut. Din acest punct de vedere sunt mai indicate răriturile moderate, fiind cea mai efectivă măsură de profilaxie împotriva degradării calității masei lemnoase de către lujerii lacomi.
În ceea ce privește tipurile de răritură utilizabile în cazul arboretelor de cvercinee majoritatea autorilor se pronunță pentru aplicarea unor rărituri selective combinate, prin care să se urmărească favorizarea arborilor valoroși din plafonul superior și asigurarea protecției lor laterale de către elementele ajutoare din plafonul mijlociu și inferior [9].
Luînd în considerație faptul că există multe arborete neparcurse sistematic cu lucrări de îngrijire, unde proporția preexistențelor și a exemplarelor de specii copleșitoare este mare și care se ridică mult deasupra cvercineelor, extragerile trebuiesc efectuate majoritar pe contul plafonului superior, iar în celelalte plafoane se intervine după necesitate [40]. Prin intervenții active de sus se obține o degajarea favorabilă a coroanelor arborilor de valoare care le permite formarea unor coroane eficiente și bine proporționate.
Uneori, în cazul unor arborete, unde există mulți arbori uscați, deperisanți, lucrarea capătă un caracter combinat, însă ponderea mai mare o au extragerile de jos. La fel este și în cazul unor arborete pure, lipsite de subarboret sau în cazul unor arborete preexploatabile, parcurse sistematic cu lucrări de îngrijire și conducere [22].
Aplicarea rărituri selective la arboretele de cvercinee întîmpină frecvent dificultăți [20]. Pe lîngă costurile de producție mai ridicate în comparație cu celelalte metode, posibilitatea menținerii arborilor presupuși ca mai valoroși pînă la vîrsta exploatabilității, apare ca dificilă mai ales dacă se ține seama de prejudiciile ce se aduc prin lucrările de exploatare, de fenomenul uscării intense a stejarilor și de alte numeroase accidente ce pot surveni în perioada îndelungată cît vor mai fi menținuți acești arbori.
În legătură cu reglarea densității prin rărituri și exprimarea intensității extragerilor în cadrul lucrărilor de îngrijire, sunt utilizați diverși indici cum ar fi procentul arborilor extrași în raport cu numărul lor inițial, procentul de volum extras sau de suprafață de bază extrasă. Intensitatea de rărire însă poate fi exprimată mai bine prin starea arboretului după răritură (numărul de arbori rămași suprafața de bază sau volum lor). Pentru determinarea intensității tăierilor uneori este utilizat „Factorul de spațiere” al arborilor, stabilit în raport cu înălțimea dominantă a arboretului (după Hart-Becking), modelele matematice speciale care urmăresc echilibrarea dintre acumularea și recoltarea de biomasă lemnoasă pe specii în raport cu caracteristicile arboretelor și ale stațiunii (Wenk, Zimmerman) sau „suprafața de bază optimă” (după Assman). În raport cu suprafața de bază optimă Assman (citat de Giurgiu) indică pentru pădurile din Europa Centrală valoarea critică a indicelui de densitate, pentru gorun ce fiind 0,75.
Periodicitatea exprimată în ani variază în raport cu vîrsta, compoziția, productivitatea, intensitatea ultimei intervenții etc. există și încercări de determinare a periodicității în funcție de înălțimea standard. Astfel, următoarea intervenție este efectuată atunci, cînd arboretul realizează o anumită creștere în înălțime.
În ceia ce privește clasificarea arborilor pentru lucrările de îngrijire și conducere, concepțiile au evaluat cu timpul, începînd cu clasificarea simplă, care reflectînd numai poziția cenotică a arborelui în arboret (clasificarea Gota etc) și terminînd cu clasificările după valoarea funcțională a arborilor în arboret, ultimele de o complexitate mai mare, care pe lîngă poziția cenotică a arborelui mai reflectă și alte caracteristici ca: mărimea și calitatea coroanei, calitatea trunchiului, vitalitatea și valoarea funcțională a arborelui (clasificarea IUFRO etc).
Pentru arboretele de cvercinee, majoritatea autorilor (Ciumac, Petrescu; Constantinescu) recomandă o clasificare a arborilor în arboret după valoarea lor funcțională, economică și silviculturală, toți arborii se împart în trei clase. Arbori de promovat, arbori de menținut și arbori de extras.[44]
Arborii de promovat (de viitor) sunt cele mai bune exemplare, care în condițiile concrete ale arboretului corespund în cea mai mare măsură țelului de gospodărire și deci urmează să fie menținute și îngrijite în mod deosebit pînă la vîrste înaintate, iar cei mai mulți pînă la vîrsta exploatabilității. Luînd în considerație faptul că fregvent, în arboretele de cvercinee proporția arborilor bine și foarte bine conformați este mică, de aceea uneori, este necesar a ase lăsa de arbori „de promovat” și exemplare cu o conformație mai slabă. Ca urmare în această clasă se diferențiază două grupe: arbori de promovat de calitate bună și arbori de promovat de calitate medie.
Arbori de menținut sunt cei care rămîn pe picior și după răritură, pe lîngă exemplarele de promovat. Dintre ei însă, nu toți sunt ajutători, deoarece mulți arbori încă nu au poziție bine definită, ei nefiind în raporturi direct competitive cu arborii de viitor sau ajutători. De aceea, în cadrul acestei clase se diferențiază două grupe de arbori: arbori ajutători și arbori nedefiniți.[47]
Arbori ajutători sunt aceia care favorizează dezvoltarea arborilor de viitor, asigură protecția lor laterală, acoperă și ameliorează solul. Drept elemente ajutătoare pot fi alese exemplare dintre speciile de amestec (carpen, tei, fag, jugastru), iar în cazul unor arborete pure elemente de cvercinee din plafonul inferior. Este de dorit ca, conformația arborilor ajutători să fie cît mai bună, în care scop sunt binevenite lucrările de selecție în rîndul acestor elemente.
Arborii nedefiniți sau indiferenți sunt ceia care sunt lăsați în arboret pe lîngă cei de viitor și cei ajutători, urmînd ca soarta să fie hotărîtă la următoarea intervenție. Datorită neefectuării la timp și în mod sistematic a lucrărilor de îngrijire și conducere, sunt fregvente situațiile, cînd devine dificil de a aprecia valoarea unor exemplare aparte, situate în grupe de arbori, unde din punct de vedere calitativ arborii sunt egali. De aceia, sunt lăsați mai mulți arbori, ca mai pe urmă, cînd se va accentua mai bine diferențierea să fie luată o hotărîre. La fel în arborete monoetajate, pentru a nu se deschide brusc masivul, unii arbori, care nu jenează încă activ arborii de viitor sunt lăsați. În arboretele parcurse sistematic cu lucrări de îngrijire și conducere, scade simțitor proporția arborilor nedefiniți.
Arborii de extras sunt cei care trebuiesc extrași din arboret în prima urgență. În raport cu cauza care determină extragerea lor pot fi clasificați ca dăunători, defectuoși și uscați.
Arborii dăunători sunt ceia care împiedică buna dezvoltare a exemplarelor de promovat. Ei pot jena arborii de promovat fie prin acțiune mecanică (bicinirea coroanelor, frecarea și rărirea tulpinii, aplicarea peste arborii vecini), fie prin umbrirea și copleșirea lor.[26]
Cel mai frecvent, drept exemplare dăunătoare pot fi următoarele categorii de arbori:
– exemplarele predominante, lăbărțate, fregvent preexistente, cu conformare defectuoasă, care dăunează arborilor de viitor, fie masei de arbori ajutători;
– exemplare bicinitoare în situația cînd în arborete nu sau efectuat anterior rărituri și datorită densității mari multe exemplare subțiri se apleacă peste vecini;
– exemplare crescute în grupe prea dese, care ajung să se jeneze reciproc atît la nivelul coroanelor cît și în sol;
– grupe de mai mulți lăstari la o cioată, care se jenează reciproc iar cei de la margine se curbează și se apleacă în exterior, devenind dăunători pentru arborii din jur;
arborii defectuoși sunt ceia care se extrag datorită viciilor pe care le au. Cele mai fregvente defecte sunt cele ale tulpinii. Astfel există arbori cu tulpini sinuoase, strîmbe, aplecate, curbate, înfurcite, răsucite, acoperite cu crăci groase etc.
deasemenea, aici întră și arborii răniți, bolnavi și cei cu coroane defectuoase.
Arborii deperisanți sunt cei care au o vitalitate evident redusă și care nu mai pot rezista pînă la intervenția următoare. Pot fi recunoscuți după aspectul coroanei (mică, tubulară) și al frunzișului (rar, frunze subțiri de culoare deschisă).[26]
Arborii uscați sunt cei care nu mai poartă nici o frunză verde în coroană.
La clasificarea arborilor se va ține seama și de starea lor de sănătate sau gradul de defoliere, care se stabilesc prin observații, conform unei scheme, adoptate în lucrările de analiză a stării fitosanitare a pădurii. S-au luat în considerare astfel 5 clase de arbori după gradul de defoliere, care se stabilesc prin observații, conform unei scheme adoptate în lucrările de analiza a stării fitosanitare a pădurii. Aceste 5 clase de arbori după gradul de defoliere sunt următoarele:
Gradul 0:0 – 10 % grad de defoliere – arborii sănătoși fără urme de defoliere evidente;
Gradul 1:11 – 25 % grad de defoliere și cu simptome incipiente de îmbolnăvire;
Gradul 2:26 – 60 % grad de defoliere – arborii bolnavi;
Gradul 3:61 – 99 % grad de defoliere – arborii grav bolnavi sau în curs de uscare;
Gradul 4 – 100 % grad de defoliere – arborii uscați (morți).
Potrivit acestei clasificări, la cvercinee vor fi aleși ca arbori de viitor numai cei din clasa 0 și cel mult 1, în timp ce arborii încadrați în gradele 3-4 de defoliere vor fi pe cît posibil extrași din arboret.
Luînd în considerare mențiunile făcute anterior pentru arboretele de cvercinee, sunt indicate următoarele lucrări de îngrijire și conducere.
Degajările în arboretele de cvercinee încep devreme, odată cu realizarea parțială sau integrală a stării de masiv de către arboret. În cazul șleaurilor de luncă, unde se instalează semințișul de plopi într-o cantitate mare, aceste lucrări pot începe chiar și înaintea realizării stării de masiv pe toată suprafața, deoarece există pericolul copleșirii tineretului de stejari mai încet crescători de către exemplarele de plopi repede crescătoare.[21]
În etapa tinereții speciile de cvercinee, după cum s-a menționat mai sus, sunt caracterizate printr-o creștere relativ lentă. De aceea, este necesară degajarea exemplarelor de aceste specii contra speciilor repede crescătoare în tinerețe și care au o valoare economică minoră. Așa specii precum carpenul, teiul jugastrul, plopul, salcia și chiar fagul, trebuie ținute în frîu pentru a nu permite ca exemplarele acestor specii să constituie plafonul sau etajul superior și să umbrească exemplarele speciilor de bază. Drept specii de bază pot fi considerate nu numai exemplarele de stejari, dar și exemplarele bine conformate din alte specii ca frasinul, cireșul, exemplarele de tei provenite din sămînță.
Degajarea tineretului de stejar, care va constitui viitorul arboret nu înseamnă o extirpare în masă a speciilor de amestec. O degajare poate contribui la sporirea valorii arboretului numai în cazul cînd contribuie la formarea de arborete amestecate, dacă aceasta o permit condițiile staționale. De aceia, tăierea exemplarelor copleșitoare, care fac parte din speciile de amestec, trebuie făcută nu de la nivelul solului, dar de la o înălțime de cel puțin 40-50 cm sub nivelul exemplarelor, de protejat pentru a contribui la formarea subetajului. De la nivelul solului sunt tăiate numai exemplarele de salcie căprească și de plopi, în cazul cînd ele devin dăunătoare, iar golurile create prin extragerea lor sunt neconsiderabile, arboretul fiind în stare să complecteze repede consistența.
Trebuie menționat că reducerea bruscă a consistenței arboretului de cvercinee poate provoca perturbări considerabile în dezvoltarea arboretului.[15]
Astfel, este cunoscut faptul că stejarul în tinerețe, datorită consistenței reduse poate dezvolta mai multe tulpini. În afară de aceasta, mugurile terminal, în cazul unor arborete dense care au fost rărite puternic, suferă de înghețuri, arșiță, vătămați de zăpadă și fregvent se usucă, ceea ce afectează serios calitatea tulpinii.
Exemplarele bine conformate de frasin, cireș, și tei din sămînță, dacă sunt lăsate în arboret, pot ameliora substanțial producția cantitativă și valorică a arboretului. Amestecurilor intime dintre aceste specii și speciile de cvercinee sunt contraindicate deoarece există diferența de temperament. De aceea, este mai indicat, că aceste specii să fie lăsate în grupe mici. Restul exemplarelor din aceste specii, care fiind să copleșească tineretul de stejar, trebuie menținute în subetaj prin intermediul degajărilor.
Pentru sporirea producției totale a arboretului și obținerea de sortimente valoroase în timp scurt indicată menținerea exemplarelor bine conformate de plop tremurător cu condiția ca distanța dintre aceste exemplare să fie mai mare de 10-15 cm.
Pentru sporirea valorii arboretului sunt selectate și promovate exemplarele bine conformate de cireș, măr și păr pădureț, paltin etc. în cazul arboretelor de cvercinee de proveniență mixtă sau unde există exemplare din lăstari, exemplarele din sămînță sunt protejate contra lăstarilor care sunt mai repede crescători și mai puțin valoroși. În cazul arboretelor de origine vegetativă se purcede la rărirea progresivă a lăstarilor de pe cioată, puținele exemplare din sămînță fiind protejate în mod deosebit.
Datorită nivelului de gospodărire scăzut apar situații, cînd în epoca degajărilor există încă arbori preexistenți. Înlăturarea lor apare ca măsură de primă urgență, datorită faptului că aceste exemplare prin dezvoltarea lor excesivă dăunează tineretului valoros.[22]
În cazul stejaretelor de la limita inferioară a zonei forestiere sau de la limita superioară a silvostepei, unde apare cerul, gîrnița, stejarul pufos și stejarul brumăriu, prioritate se acordă stejarului pedunculat și celui brumăriu avînd o valoare mai mare decît celelalte specii de cvercinee.
În cadrul degajărilor, lucrările de selecție au un caracter negativ exragîndu-se tot se este necorespunzător ca specie și conformare. Însă, în masa tineretului de stejar este necesară o selecție atentă a exemplarelor aparținînd unor ecotipuri valoroase. Astfel, este necesară protejarea și promovarea exemplarelor, care aparțin ecotipurilor tardiflora și puberula, urmărindu-se o proporționare judicioasă a amestecului de ecotipuri.[5]
În ceea ce privește intensitatea degajărilor, nu sunt indicate intervenții puternice și respectiv reduceri mari de densitate, datorită faptului că acestea pot spori vulnerabilitatea arboretului. Pe lîngă aceasta, intervențiile puternice pot să stopeze procesul de îndreptare a tulpinilor și să îndepărteze începerea elagajului natural, cea ce se răsfrînge negativ asupra calității arboretului.
Periodicitatea degajărilor variază între 1-3 ani. În șleauri, în special în cele de luncă, uneori sunt necesare chiar două intervenții pe an. Cu cît condițiile staționale se înrăutățesc, ceea ce permite instalarea a mai puținilor specii de amestec, cu atît periodicitatea intervențiilor sporește. Astfel în timpuri extreme periodicitatea degajărilor poate depăși 3 ani, devenind necesară numai extragerea exemplarelor de origine vegetativă. Ca regulă generală, în oricare din arboretele parcurse și în fiecare arboret considerat separat, la executarea degajărilor se va urmări, pe teren, să nu fie slăbită integritatea structurală a arboretului în nici un punct, deci să nu fie redusă consistența acestuia sub 0,8 la nici o intervenție.[2]
Curățirile, în arboretele de cvercinee au o importanță deosebită deoarece au drept scop curățirea arboretului de exemplarele necorespunzătoare. Sunt extrași arborii răniți bolnavi, proveniți din lăstari precum și arborii defectuoși aparținînd speciilor principale și eventualii preexistenți încă neextrași. În tipurile de pădure de amestecuri sau în arboretele pure de cvercinele de productivitate superioară și mijlocie, primele curățiri poartă și unele caractere ale degajărilor. Aceasta se datorează faptului că aici condițiile staționale sunt prielnice pentru mai multe specii, unele din ele avînd o valoare mai mică (frasinul, teiul, carpenul, plopul etc) și o rapiditate de creștere încă mare sunt capabile să jeneze și chiar să copleșească cvercinee, de aceea degajarea ultimelor apare ca de prima urgență fiind necesară ca și la lucrările de degajare o proporționare a amestecului.[5]
Este practicată o selecție negativă atît în rîndul elementelor de viitor, cît și în rîndul celor ajutătoare. Trebuie urmărită cu perseverență extragerea elementelor rău conformate, înfurcite, cu trunchiul sinuos, coroană lăbărțată și în formă de mătură etc. de asemenea sunt eliminate ecotipuri, predispuse să formeze mai mulți muguri terminali, tulpini sinuoase, ramuri groase, coroane lăbărțate.
Cu ocazia curățirii sînt extrase și rezervele de plop tremurător, lemnul căruia la această vîrstă prezintă deja utilizări largi industriale, iar menținerea acestor rezerve în arboret în continuare ar putea provoca daune tineretului valoros. De asemenea, dacă se manifestă tendințe de defoliere intensă, se va urmări și extragerea arborilor din clasele 3-4 de defoliere, avînd însă grijă să nu se întrerupă starea de masiv.
O deosebită atenție este acordată promovării, ecotipurilor de stejar tardiv și puberula. Sunt protejate amestecurile de cireș, păr și măr pădureț, paltin creț, ulm etc.
În arborele conduse în trecut în regimul crîngului se purcede la rărirea în continuare a numărului de lăstari pe o cioată protejîndu-se puținele exemplare de origine generativă și lăstari din cioate mai tinere.
Intensitatea curățirilor este foarte mult dependentă de prezenta unor subetaje inferioare. În cazul cînd există un subarboret și un subetaj bine dezvoltat, în arboret se poate interveni mai activ, modelîndu-se activ structura.[39]
Formarea unei coroane bine dezvoltate este oportună anume în fazele de nuieliș–prăjiniș, deoarece cvercineele, în special stejarul, pentru a prezenta creșteri susținute pînă la vîrste înaintate, au nevoie de o coroană bine dezvoltată ori formarea de asemenea coroane este o facultate pe care stejarii și – o păstrează cel mult pînă în fază de pariș. Arborii, car nu prezintă o asemenea coroană pînă în faza respectivă se usucă chiar la prima intervenție. Curățirile foarte ar permite formarea unor coroane viguroase, însă ar provoca neregularități și importante variații în lățimea inelului anual, ceea ce ar deprecia calitatea lemnului destinat pentru furnire, în plus, o curățire forte, atunci cînd nu există subetaje inferioare, contribuie la micșorarea creșterilor în înălțimea și stoparea ritmului de producere a elagajului natural. De aceea, pentru cvercinee sunt indicate curățiri de intensitate moderat–slabă, arboretele menținînduse într-o consistență plină (0,9) pentru a permite posibilitatea formării de tulpini drepte, bine elagate [20].
Curățirile încep obișnuit între 13 și 23 ani, limita inferioară aparținînd arboretelor amestecate de productivitate superioară, iar limita superioară celor pure, de productivitatea inferioară. Lucrările de curățiri se finalizează cu crearea de arborete cu o structură în care devine aplicabilă răritura de tipul celor de sus.
Periodicitatea variază în limite foarte mari fiind de obicei între 3-5 ani. În arbortele de șleau, de luncă, primele curățiri pot fi efectuate anual, iar în stejărete și gorunete de productivitatea inferioară periodicitatea intervențiilor depășește perioada de 5 ani. Acest parametru mai depinde și de intensitatea intervenției efectuate și a intervențiilor anterioare. Cu cît intensitatea este mai mare cu atît periodicitatea se mărește.
Răriturile sunt lucrări de îngrijire care se aplică în pădurile de cvercinee de la 20-25 ani în cazul arboretelor de șleau și cvercetelor pure de productivitatea superioară și de la 25-30 ani în stejărete și gorunete pure de productivitatea inferioară. Sunt sistate obișnuit la 70-80 ani, iar în cazul unor arborete de productivitate superioară, menite să producă lemn prețios pentru furnire tehnice și estetice aceste lucrări pot fi executate excepțional pînă la 120 ani. Se practică, spre deosebire de tipurile de lucrări anterioare, o selecție pozitivă.
Pentru arboretele de șleau, stejarete și gorunete de productivitate superioară mijlocie, după cum s-a mai menționat anterior, cele mai indicate sunt răriturile selective, deoarece ele permit selecționarea celor mai bune exemplare și îngrijirea fiecărui arbore ales ca fiind de viitor, pentru a-i crea condiții favorabile de creștere și a obține la vîrsta exploatabilității lemn gros de cea mai bună calitate.[24]
Această răritură nu este indicat a fi utilizată în cazul arboretelor de productivitate inferioară, deoarece pe lîngă productivitatea inferioară, aici sunt și mai fregvent întîlniți arbori defectuoși care contribuie la diminuarea cantității de lemn de lucru la exploatabilitate, lucrarea fiind ineficientă din punct de vedere economic. De aceea, pentru aceste arborete, este mai indicată răritura de sus, fără alegerea și însemnarea arborilor de viitor, lucrările de selecție nefiind neglijate complet.
În arboretele parcurse sistematic cu lucrări de îngrijire și conducere aplicate în mod corespunzător, alegerea arborilor de viitor se realizează după efectuarea primei rărituri. În caz contrar, sunt necesare mai multe intervenții de rărituri consecutive, pentru a crea în arboret o structură corespunzătoare aplicării răriturii selective. La vîrsta de 30.40 ani sunt selectați circa 200-300 arbori/ha, pentru ca la exploatabilitate să rămînă 80-100 arbori/ha.
Arborii de viitor sunt aleși după așa criterii ca: vitalitatea, calitatea trunchiului, configurația coroanei etc. axul tulpinii trebuie să fie prelungit cît mai mult în coroană și să nu prezinte înfurcire, iar tulpina să fie cît mai cilindrică, fără defecte, fără lujeri lacomi. Arboretele de viitor trebuie să prezinte creșteri intense. Se preferă formele cu înmugure tardivă. Astfel în șleaurile și stejaretele de luncă, prioritatea se acordă arborilor aparținînd ecotipului de stejar tardiv, iar în șleaurile și stejaretele de cîmpie ecotipului puberula.[20]
Arborii de valoare trebuie aleși nu numai dintre exemplarele de stejar și gorun, ci din toate speciile destinate să producă lemn de lucru, luînd în considerație compoziția specifică respectivului tip de pădure. Drept arbori de viitor pot fi selecționați după caz, exemplarele de frasin, paltin, cireș, tei, însă între acestea, totuși prioritatea li se acordă cverceneelor, deoarece ele produc lemn cu întrebuințări mai numeroase, care este cerut în cantități mai mari.
După însemnarea arborelui de viitor se delimitează o biogrupă, în care exemplarul de valoare constituie nucleul, asupra căruia se răsfrînge îngrijirea, iar restul arborilor sunt clasificați după valoarea lor funcțională față de nucleul biogrupei. Arborii cu coroană prea mică sau afectată de defoliere și fără posibilități de redresare, de obicei prea lungi și subțiri, cu fusul acoperit de ramuri lacome, care nu contribuie la acoperirea solului sunt extrași treptat prin rărituri, indiferent de clasa pozițională din care fac parte, dar fără a forma goluri în arboret. Exemplarele defectuoase, cu coroane lăbărțate, care jenează arborii valoroși din jur, sunt și ei extrași treptat, iar pentru a nu dezgoli brusc suprafața se recurge la extragerea unei părți la următoarea intervenție extrăgîndu-se restul arboretului nedorit.
În cazul cînd arboretul a fost sistematic parcurs cu lucrări de îngrijire aplicate corespunzător, extragerile prin rărituri se efectuează majoritar pe contul arborilor dăunătorilor, ponderea arborilor defectuoși și rău conformați fiind mică. Astfel, conform unor cercetări în arborete de cvercinee de 26-80 ani extragerile s-au efectuat pe seama arborilor dăunători: 56% și cei uscați 8% [13]. Existența unui procent mare de arbori defectuoși și rău conformați mărturisește faptul că pînă la epoca răriturilor nu au fost soluționate complet obiectivele curățirilor.
Prin rărituri, în toate tipurile de păduri de cvercinee trebuie să se contribuie la formarea de arborete amestecate. În arboretele pure, în toate situațiile sunt protejate speciile de amestec valoroase sub raport economic și silvicultural (cireș, paltin, frasin, tei) fără ca acestea să stînjenească creșterea și dezvoltarea exemplarelor de elită ale speciei de bază. Deseori, frasinul în amestec intim exercită o presiune ecologică negativă asupra stejarului, de aceea, este mai indicat ca această specie să fie menționată în grupe și pîlcuri.
În ceea ce privește intensitatea răriturilor, aceasta trebuie să fie adoptată particularităților ecologice ale speciilor de îngrijit și însușirilor pe care trebuie să le îndeplinească lemnul produs de aceste în arboretele de cvercinee de productivitate superioară, dacă arboretul este rărit mai puternic și arborii de viitor beneficiază de mai mult spațiu de dezvoltare, se realizează inele anuale late, ceea ce afectează calitatea lemnului. În afară de aceasta, datorită spațiului mare de dezvoltare se produc crăci groase, care în continuare uscîndu-se produc așa numitele „noduri negri”, care depreciază puternic calitatea lemnului de stejar.
Totodată, pentru ca exemplarele de stejar să-și mențină o stare de vegetație activă ele au nevoie de spațiu de dezvoltare suficient în comparație cu alte specii însoțitoare, prin rărituri, indicele de consistență nu trebuie să scadă sub 0,75 în cazul cînd există un subarboret și un subetaj bine dezvoltat, răriturile avînd intensitate moderată sau chiar forte. În cazul cînd arboretul este lipsit de subetaje și subarboret, intensitatea răriturilor poate fi cel mult modernă, pentru a nu se reduce consistența plafonului superior sub limita critică de 0,7, deoarece apare pericolul înierbării și înțelenirii solului, ceea ce poate provoca apariția abundentă a lujerilor lacomi și declanșarea fenomenelor anormale de uscare în masă.[14]
Prioritatea răriturilor depinde foarte mult de productivitatea arboretului, de compoziție, vîrstă și de intensitatea ultimei intervenții. Astfel, pentru arboretele de șleau aflate în faza de păriș primele rărituri au o periodicitatea de 4-5 ani. Pentru stejarete și gorunete de productivitatea superioară, periodicitatea primelor rărituri este de 5-6 ani, iar pentru cele de productivitatea inferioară este de 7-8 ani. În fazele de codrișor și codru, periodicitatea se mărește progresiv cu vîrsta și cu scăderea bonității staționale, fiind în jur de 8-12 (13) ani. Adoptarea unor periodicități mai mari nu este indicată, deoarece în acest răstimp va fi nevoie de aplicarea unor lucrări de igienă.
Prin majorarea intensității intervențiilor poate fi mărită periodicitatea lor, ceea ce contribuie la sporirea rentabilității răriturilor. Însă, aici nu trebuie exagerat, deoarece reducerea densității etajului superior cu peste 50 % din densitatea naturală se răsfrînge negativ asupra productivității arboretului.
Elagajul artificial se aplică numai în pădurile de cvercinee de periodicitatea superioară și mijlocie. În cazul cînd elagajul natural de curge anevoios, dat fiind faptul că aceste arborete sunt capabile să producă lemn de cea mau înaltă calitate. Lucrările de elabaj apar ca necesare fiind în stare să contribuie la evitarea deprecierii masei lemnoase produse de aceste arborete. Sunt elagați numai arborii selectați aparținînd speciilor de cvercinee. Arborii din alte specii nu sunt elagați chiar dacă sunt aleși după valoare, deoarece elagajul natural la speciile însoțitoare a cvercineelor decurge normal.
La stejari se practică clasarea în verde, înlăturîndu-se ramurile de pe tulpină pînă la înălțimea de 8 m. nu este indicată tăierea unor ramuri mai mari de 3-4 cm, deoarece pot rămîne noduri groase, care depreciază calitatea lemnului produs. Sunt aplicate de obicei 2-3 intervenții de elagaj, care trebuie să contribuie la elagarea unei porțiuni de tulpină de 8 m, pînă la realizarea de către arbore a unui diametru de 1/3 din diametrul de la exploatabilitate. În cazul cînd arboretul a fost menționat în permanență la un indice de consistență ridicată, extragerile efectuîndu-se cu prudență, lucrările de elagaj artificial la stejar devin inutile.[31]
Elagarea arborilor se face primăvara (martie, aprilie) și nici într-un caz vara.
Emontajul constă în ruperea de pe tulpină a mugurilor și lujerilor lacomi, pentru evitarea deprecierii masei lemnoase. Tehnica de executare este asemănătoare cu cea a elagajului. De menționat că, în arboretele care un subetaj și un subarboret bine dezvoltat, aceste lucrări practic nu sunt necesare.
Tăierile de igienă sunt menite să asigure menținerea unei stări fitosanitare satisfăcătoare, prin extragerea arborilor infectai, uscați defoliați, căzuși, rupți, puternic atacați de insecte, precum și arborilor – cursă și de control folosiți la protecția pădurilor. De menționat că, dacă nu apar fenomene perturbante, care să provoace uscări în masă sarcinile tăierilor de igienă sunt rezolvate prin lucrări de îngrijire cu caracter sistematic aplicarea acestor lucrări este absolut necesară atunci cînd apar focare de infecții și dăunători.[7]
Arborete de cvercinee, în care se manifestă fenomenul anormal de uscare în masă, trebuie parcurse sistematic cu tăieri de igienă. Se extrag numai arborii care s-au uscat, iar cei în cură de uscare mai sunt păstrați pentru evitarea formării unor goluri în arboret, dacă se încadrează în gradul 2-3. dacă, totuși, golurile s-au format devine necesară reînpădurirea acestora, pentru a se evita degradarea condițiilor staționale.
Îngrijirea marginii de masiv în arboretele de cvercinee se execută cu scopul de-a crea o lizieră eficientă contra factorilor dăunători.
Cvercineele de obicei, sunt foarte rar afectate de doborîturi de vînt. Liziera este mai importantă în scopul stopării pășunatului și diminuării pagubelor produse de acest fenomen.
Se purcede la o rărire de timpuriu a unei benzi de 25-30 m din marginea arboretului, pentru favorizarea instalării unui subarboret foarte bogat și greu penetrabil. Prioritate se acordă arbuștilor decorativi și fructiferi. Dacă instalarea acestor specii pe cale naturală întîrzie, este indicată chiar introducerea lor pe cale artificială.[19]
Deschiderea căilor de acces este util a fi efectuată în scopul realizării unei accesibilității interne superioare, ceea se permite executarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor la un nivel calitativ superior. În arboretele de cvercinee, cu ocazia primelor curățiri, este realizată și o rețea de poteci sau culuare de acces. În raport cu vîrsta și stadiul de dezvoltare a arboretului, distanțele normale dintre căile de acces la nivelul actualelor tehnologii sunt de:
– 25-50 m în arborete tinere, aflate în epoca curățirilor avînd o densitate de 250-125 m/ha;
– 50….100 m în arborete mijlocii și mai mari avînd o densitatea de 100-170 m/ha.
În cazul în care arboretul a fost deschis din tinerețe, dublarea distanței dintre linii, la vîrste mai înaintate, se realizează prin reamenejarea numai a liniilor ce corespund noilor cerințe.
La stabilirea lățimii căilor de colectare este necesar să se țină seama, de metoda de exploatare și de lățimea coroanei arborilor extrași. Trebuie însă avut în vedere, că numai drumurile secundare și principale de acces, a cărora lățime nu depășește 3-4 m, sunt capabile să se reînchidă destul de repede la nivelul coroanelor, încît să nu fie pusă problema unor efecte auxologice și ecologice nefavorabile.[30]
1.2. Particularitățile planificării și organizării aplicării lucrărilor de îngrijire și conducere
Întreprinderile silvice își volumul anual de tăieri de îngrijire în baza materialelor amenajamentului silvic în special al planului decenal, ținînd cont de modificările ulterioare în starea arboretelor.
Baza planificării o constituie proiectul planului anual, de tăieri de îngrijire prezentat de ocoalele silvice, pentru aprobare după ce este întors la ocoalele silvice pentru executare. Drept indice principal al planificării se ia suprafața, indicîndu-se totodată volumul aproximativ al masei lemnoase care se va recolta, inclusiv a celei realizabile. În proiectul de plan se prezintă de asemenea și caracteristicile arboretelor în car se preconizează tăierile de îngrijire (compoziția, consistența, volumul, etc.).
În pădurile neamenajate sau în care au survenit schimbări mari față de prevederile amenajamentului, planificarea trebuie să fie făcută de la început. Principal se urmărește ca operațiunile culturale să fie repartizate cît mai uniform pentru fiecare an, în acest fel, volumul lucrărilor fiind puțin diferit de la un an la altul, se vor putea folosi muncitori permanenți specializați în operațiuni culturale, de asemenea, în fiecare an se vor obține sub formă de produse secundare cantități aproximativ egale de material lemnos.[21]
După ce s-au stabilit suprafețele ce trebuie parcurse cu fiecare operațiune culturală, urmează a se face planificarea lor în timp, ținîndu-se seama de o anumită ordine de urgență în executarea lor. Se poate prezenta spre exemplu cazul a două suprafețe care urmează să fie parcurse cu degajări, pe una din ele însă specia principală, fiind mai amenințată de copleșire, degajarea trebuie executată neîntîrziat, iar pe cealaltă, unde pericolul de copleșire este mai mic degajarea se poate amîna cu un an.
Urgența de intervenție cu operațiuni culturale se stabilește în bază mai multor considerente, fie biologice, fie tehnico-economice.
Principal, operațiunile culturale, ca măsură de îngrijire a arboretelor, se execută în toate pădurile, indiferent dacă prin valorificarea materialului lemnos se recuperează sau nu cheltuieli făcute la executarea lor, dacă totuși, în anumite condiții, din motive de ordin economic, se pune problema limitării acestor lucrări, este bine ca în primul rînd să fie planificate degajările și curățirile, în arboretele amestecate, provenite din lăstari, pentru a nu permite copleșirea exemplarelor provenite din sămînță, asigurîndu-se astfel supraviețuirea speciilor de valoare.
În prima urgență trebuie planificate arboretele prețioase, precum și acele care exercită un rol de protecție deosebit.
Celelalte condiții rămînînd neschimbate, se va da prioritate arboretelor cu consistența plină, amestecate, unde speciile principale sînt mai amenințate sau unde trebuie reglate raporturile dintre ele.
Intervenția trebuie să fie mai urgentă în arboretele din clasele de producție mai înaltă, deoarece aici creșterile sănt mai active, diferențierea arborilor mai rapidă și concurența mai puternică.[36]
De asemenea se va interveni mai întîi în arboretele cu consistență mai înaltă.
În cadrul aceleiași operațiuni culturale, în tinerețe, se va interveni în primul rînd în arboretele de vîrste mai mici, aici speciile sau exemplarele valoroase sînt mai amenajate de copleșire și eliminare de cît în arboretele de vârste mari unde lucrarea mai poate fi amânată pentru cîțiva ani.
Arboretele slabe, atacate, cu mulți arbori uscați sau deperisați, trebuie parcurse în primul rînd, atît pentru îmbunătățirea stării sanitare a pădurii, cît și pentru valorificarea acestui material înainte de a se deprecia complet.[28]
Celelalte condiții fiind similare, se va interveni în primul rînd în arborete mai apropiate de centre locuite sau de căile de transport, unde lucrările se pot organiza mai bine și cu mai puține cheltuieli, iar valorificarea materialului lemnos este mult ușurată.
Suprafețele de parcurs cu operațiuni culturale în fiecare an. Este bine să fie cît mai grupate, pentru a se ușura organizarea acestor lucrări (transportarea muncitorilor, depozitarea materialului lemnos, controlul, etc).
În funcșie de origine și mod de regenerare se acordă prioritate arboretelor naturale din sămînță, rezultate din regenerări mau de se și apoi celor artificiale. În I urgență se planificare arboretele cu proveniență mixtă, alcătuite din exemplare cu ritmuri de creștere diferite.
Luîndu-se în considerație structura pe verticală, se urmărește să se planifice în prima urgență arboretele, bietajate sau pluriene.
Ținând seama de aceste principii precum și de suprafețele fixate a se parcurge în fiecare an, se poate face planificarea operațiunilor culturale pentru o perioadă mai lungă (un deceniu), arătîndu-se pentru fiecare an unde anume se va interveni c fiecare tip de operațiune.
Suprafețele planificate a fi parcurse cu operațiuni culturale trebuie delimitate pe teren de fiecare data. Aceste suprafețe este bine să corespundă cu parcele întregi, avînd limite naturale iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci se fac delimitări, deschizîndu-se vize. Lățimea vizelor trebuie să fie de 1,0-1,5 m, fiind clare și întreținute repetat.
Liniile astfel deschise servesc pentru separarea suprafețelor planificate.
Suprafața parchetelor la toate tipurile de tăieri trebui să fie egală cu suprafața inventariată pe parcursul unei zile de o echipă compusă din 4 persoane și nu mai mare de 5,0 ha degajări, curățiri; 4,0 ha la rărituri și 10 ha la tăierile de igienă.[27]
Dacă limitele sectoarelor destinate tăierilor de îngrijire nu sînt clare sau nu corespund cartografic amenajamentului sau cînd este cuprinsă cu lucrări de îngrijire numai o parte din subparcelă, delimitarea sectoarelor se efectuează prin intermediul ridicării în plan cu ajutorul busolei, cînd limitele sînt clare și toată subparcela se înscrie într-un singur pătrat, ridicarea în plan nu se efectuează. În a cest caz suprafața sectoarelor se determină conform materialului amenajamentului silvic. La colțurile parchetelor se amplasează bornele de hotar, pe care se scrie cu vopsea adresa și principalele caracteristici ale parchetului. La intervențiile repetate pot fi folosiți stîlpii amplasați anterior cu introducerea schimbărilor corespunzătoare în inscripțiile acestora.
În cazul îngrijirii arboretelor tinere, cînd diametrul mediu la înălțimea pieptului (1,3 m) la arborii de extras este mai mic de 8 cm, inventarierea nu se efectuează. În acest caz în porțiunile mai reprezintative din arboret se instalează una sau mai multe suprafețe de probă demonstrative de formă geometrică regulată, materializate la colțuri cu stîlpi.
Fiecare din aceste suprafețe de probă se împarte în cîte două părți egale, dintre care una rămîne ca suprafață martir, unde nu se execută operațiuni culturale, ci se extrag numai arborii complet uscați, iar pe cealaltă se extrag arborii demonstrativi pentru restul arboretului. A ceste suprafețe servesc atît pentru controlul administrativ ce se face pe teren de către organele superioare cît și pentru urmărirea efectivului diferitelor metode de operațiuni culturale în diferite tipuri de pădure.[6]
Suprafața totală a probelor nu trebuie să fie mai mică de 5 % din suprafața sectorului în arborete cu suprafața pînă la 3 ha și 4 % pentru arboretele cu suprafața 3-5 ha, ar nu mai puțin de 0,1 ha.
După stabilirea celor mai potrivite metode pentru executarea operațiunilor culturale și după delimitarea suprafețelor, se trece la alegerea și însemnarea arborilor de extras, această lucrare diferă de la o operațiune la alta.
La degajări și curățiri nu se face însemnarea arborilor de extras. Sub îndrumarea inginerului, vor fi executate efectiv cîteva lucrări de degajare sau curățire (după caz) primind explicațiile necesare, după aceea sînt formate echipe de muncitori, conduse de maiștri instruiți, care la rîndul lor vor da muncitorilor explicații necesare și vor supraveghea lucrările.
La rărituri arborii „de extras” vor fi marcați numai cu o singură marcă „pentru selectare”, la așa o înălțime, încît marca după tăiere să rămîne pe cioată. Vopseaua folosită trebuie să fie calitativă și persistența la acțiunea apei și luminii.[33]
Odată cu marcarea arborilor „de extras” se va aplica și indicele clasei de calitate pe arbori, aceștea fiind:
– arbori de clasa I – arbori, c căror tulpină aptă din punct de vedere calitativ pentru prelucrare industrială, construcții sau alte utilizări (lemn de lucru), prezintă o lungime de cel puțin 6,5 m măsurată de la picior. La arbori a căror înălțime nu depășește 20 m, porțiunea lemnului de lucru poate să nu constituie 6,5 m în schimb trebuie să nu fie mai mică de 1/3 din lungimea fusului.
– arbori de clasa II – lemn de lucru de la 2 m pînă la 6,5 m;
– arbori de clasa III – lemn de foc.
Însemnarea arborilor în funcție de caracteristicile menționate mai sus, se face printr-o teșitură ușoară pe suprafață trunchiului cu ajutorul toporului sau cuțâtoaei.
În funcție de caracteristicile calitative, arborii se însemnă în felul următor:
Clasa I – printr-o linie (I)
Clasa II –două linii (II)
Clasa II – trei linii (III)
După marcare se trece la inventarierea arborilor „de extras”. Se măsoară diametrele arborilor la înălțimea pieptului (1,3) și cîte 2-3 înălțimi din cel mai reprezintative categorii de diametre pentru stabilirea categoriei de înălțime, după care se întocmește „actul de punere în valoare” a masei lemnoase.[15]
Măsurarea diametrului „d.1.3.” la arborii ne doborâți și a oricărui diametru de-a lungul fusului arborelui doborît se face cu ajutorul clupei forestiere. Aceasta se compune dintr-o riglă gradată direct în categorii de diametre din 2 în 2 cm sau din 4 în 4 cm și două brațe paralele între ele și perpendiculare pe riglă, unu fix, iar celălalt culisant. Utilizarea clupei forestiere se face cu anumite precauții și anume:
asigurarea că brațele clupei să fie în același plan și perpendiculare pe riglă;
poziționarea instrumentului într-un plan perpendicular pe axa arborelui;
verificarea cu regularitatea a paralelismului brațelor;
evitarea exercitării unei presiuni prea mare pe brațe;
împingerea clupei pe arbore pînă la contactul riglei cu trunchiul, astfel ca în momentul măsurării să existe trei puncte de contact între instrument și arbore;
preferarea clupei metalice ușoare uneia din lemn datorită posibilității de gradare cu diviziuni precise și vizibile, a stabilității în raport cu condițiile climatice și a ușurinței de întrebuințare.[32]
După grosimea arborelui măsurarea înălțimii sau stimarea ei prezintă o mare importanță în vederea determinării volumului sau a diverșilor parametri de formă.
Măsurarea înălțimii arborilor doborîți sau a părților de arbori, se realizează cu ajutorul ruletei (de 20-25 m).
Măsurarea înălțimii arborilor în picioare poate fi făcută în mod direct, prin folosirea unei prăjini telescopice, pe cale indirectă, această determinare poate fi făcută cu anumite instrumente denumite hipsometre ale căror principiu de funcționare este geometrice sau trigonometric.
În fiecare an se face punerea în valoare a materialelor lemnoase ca produse principale, secundare și accidentale ale pădurii cu această ocazie se întocmește „act depunere în valoare” prin care se stabilesc: locul exploatării, parcela sau subparcela care constituie parchetul, volumul lemnos pe specii cu sortimentele care se vor realiza prin exploatarea și valoarea lemnului pe picior.
Pe baza sarcinilor de plan și în conformitate cu prevederile amenajamentelor ocoalele întocmesc anual borderouri pentru produsele principale, secundare și accidentale.[41]
În borderoul se înscriu toate parchetele exploatate în acest an. Borderoul indică: locul tăierii și masa lemnoasă care urmează să fie pusă în valoare.
Evaluarea materialului lemnos se face pe toată suprafață. Pentru determinarea suprafeței parchetului se face ridicarea lui în plan. Această schiță se anexează la actul de punere în valoare.[31]
Estimarea cantitativă a masei lemnoase ce se pune în valoare se face prin suprafețe de probă (arborete regulate) și inventarierea fir cu for a arborilor de exploata.
Stimarea calitativă a masei lemnoase se face prin arbori de probă sau prin aplicarea tabelelor de sortări.
Arborii doborâți pot fi cubați în formă de buștean după o oarecare prelucrare. Lemnul rotund se cubează mai des după două formule: acea a secțiunii la mijloc și aceea a celor două secțiuni de la capete (gn + gn/2*h).
Cubarea arboretului în picioare se execută folosind diametrul apoi înălțimea măsurată indiirect și niște tabele speciale.[42]
II. ALICAREA LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ȘI CONDUCERE ÎN ARBORETELE DE LUNCĂ DIN REZERVAȚIA „PĂDUREA DOMNEASCĂ”
Condițiile cadrului natural.
Din punct de vedere orografic rezervația este situată în lunca inundabilă a Prutului, între râul Prut și șoseaua Costești-Călinești-Ungheni. Se întinde de la nord-vest spre sud-est pe o lungime de circa 35 km, în teritoriul primăriilor: satului Avrameni din raionul Râșcani, satului Cobani, comunei Balatina (satul Tomeștii Vechi), comunei Cuhnești (satele Clococeni, Cot, Serghieni și Bisericani), comunei Viișoara (satul Moara Domnească) din raionul Glodeni și în teritoriul primăriilor: comunei Chetriș, satului Călinești, Hâncești și comunei Pruteni (satul Drujneni) din raionul Fălești.
Sediul R.N. „Pădurea Domnească” Î.S. se găsește în orașul Glodeni (adresa 4901 MD or. Glodeni, strada Academicianul Saharov, 4, telefon/fax (249) 249-98, situat la distanța de 180 km de orașul Chișinău și respectiv 20 km și 30 km de sediile de sectoare silvice Balatina și Călinești.
Rezervația are următoarele vecinătăți și limite:
– la Nord se învecinează cu Î.S. Glodeni (O.S. Râșcani) limita fiind hotarul primăriei Cobani;
– la Est se învecinează cu Î.S. Glodeni (O.S. Glodeni și O.S. Călinești), limita fiind liziera fondului forestier al rezervației;
– la Sud și la Vest cu România, limita fiind râul Prut.
Climatologice. Sectorul de climă continental moderată, subținutul climatic al climei de dealuri și lunci. După raionarea geobotanică a Republicii Moldova (Gh. Postolache), Rezervația Științifică “Pădurea Domnească” aparține Districtului silvostepei din stânga Prutului: raional-silvostepei din stânga Prutului cu vegetație de luncă inundabilă. Condițiile climatice în cadrul rezervație sunt specifice având în vederea pozitivă ci geografică, relieful, covorul vegeta, prezența starițelor etc.
În condițiile rezervației se poate delimita prezența unui etaj climatic, cel al luncii Prutului. Între etajele climatice și cele de vegetație există o strânsă interdependență , vegetația dezvoltându-se și localizându-se în raport cu condițiile oferite separându-se aproape tranșant un etaj cu vegetație
specific forestieră și un altul caracteristic luncilor râurilor mari.
Regimul termic al zonei se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 8,6oC și precipitații medii anuale de circa 460 mm. Pe fonul climatului zonal sub influența reliefului se diferențiază topoclimate. Din datele multianuale rezultă că temperatura medie a lunii cele mai reci, ianuarie este -4,7°C, iar a celei mai calde iulie +20,7°C. Temperaturile pozitive se mențin în teritoriu timp de 9 luni, durata medie a perioadei cu temperatura diurnă pozitivă fiind 260-270 zile, iar a perioadei reci temperatura sub 0cC de 90-100 zile. Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în luna iulie 38°C, iar minimă absolută, luna ianuarie -34°C, cu variații mari în teritoriu.
Precipitațiile atmosferice sunt determinate de activitatea ciclonică. Din suma anuală a precipitațiilor circa 329mm cad în perioada caldă a anului și diferența în perioada rece. Maximul de precipitații se înregistrează în luna iunie 64 mm, iar minimul în luna ianuarie 23 mm. Iarna și toamna precipitațiile au durată mare și intensitate mică, vara și primăvara invers, durată scurtă și intensitate mare. Distribuția umidității în sol este neuniformă în raport cu relieful. Umiditatea relativă a aerului, medie, este 74%, cea mai ridicată în luna decembrie 89%, iar cea mai scăzută în mai 62%. Durata medie a perioadei de vegetație este de circa 165-175 zile. Primul strat de zăpadă apare de obicei la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Numărul mediu de zile cu strat de zăpadă este de 75-80. Solul, de regulă, în timpul iernii nu rămâne permanent înghețat, înghețul lui se produce până la adâncimea medie de până la 44cm, cel mai puțin la 20 cm și cel mai mult în iernile reci 70 cm. Solurile nisipoase și nisipo-lutoase, cât și cele mai puțin umezite se dezgheață mai repede decât cele lutoase și argiloase, care sunt mai umede.
În teritoriu predomină vânturile din direcția nordică și nord-vestică, în perioada caldă a anului și sud, sud-estică în perioada rece. Viteza medie a vântului este în general scăzută, însă uneori sunt posibile furtuni de scurtă durată, care vatămă coroanele arborilor și chiar arborii.
În general, condițiile climatice se caracterizează ca fiind nestabile, cu mari devieri ale valorilor lunare, sezoniere și anuale ale temperaturilor, precipitațiilor și ale altor fenomene. Iernile blânde, scurte cu puțină zăpadă, uneori devin geloase, cu nămeți și vijelii. Perioadele calde deseori sunt secetoase, temperatura aerului ajunge până la 40°C, iar umiditatea aerului scade până la 20-30%. Vânturile uscate intensifică arșița și seceta. Perioadele secetoase se succed cu ploi abundente, deseori cu caracter torențial, uneori însoțite cu grindină.
În ansamblu, condițiile climatice sunt favorabile dezvoltării șleaurilor de luncă, zăvoaielor de plop și salcie, a amestecurilor acestora.
Geologie și geomorfologie. Din punct de vedere geologic pădurile RN „Pădurea Domnească” să încadrează în Câmpia Prutului de Mijloc partea de nord, ca unitate cu fragment neogen-sarmațian și parțial cuaternar, unde relieful se prezintă ca un ansamblu de dealuri ondulate ale căror culmi coboară în pante ușoare spre sud și sud-vest după cursurile de apă care le fragmentează. Din structura geologică a rezervației și teritoriilor învecinate fac parte depozitele subetajului volânian al etajului sarmațian regional. Aceste depozite alcătuiesc partea de jos a versanților cursului inferior al râului Camenca. Unele dezgoliri ale acestor roci se întâlnesc la nord-est de satul Balatino. Depozitele volâniene se prezintă prin calcare argiloase, marne, argile carbonatice, grosimea cărora oscilează între 20 și 50 cm.
Rocile subetajului basarabean ce extind pe tot teritoriul luat în studiu. Ele sunt reprezentate de regulă prin argile și straturi de nisip. Argilele sunt de culoare sur-deschisă, sur-verzie, carbonate, cu straturi de marnă, calcaroase cu intercalații de tuf vulcanic deseori cu rămășițe de plante carbonificate, solzi de pești, scoici și moluște. Mai sus urmează argile carbonatice aleuritice, subțiri stratificate cu câteva sfaturi fine de tuf vulcanic. Mai sus, în secțiune ele se înlocuiesc treptat cu argile sur-cenușii, sur-albăstrii, aleuritice și aleurit argiloase. Grosimea depozitelor basarabene în Lunca Prutului atinge 50m, iar pe podul cumpenei de apă între localitățile Balatino și Cobani – peste 100 m.
Formațiunile cuaternale sunt prezentate în mare măsură prin aluviunile teraselor I-X ale Prutului (caracteristica acestora poate fi urmărită în edițiile anuale a Analelor Naturii.) Structura lor este obișnuită pentru terasele fluviatile de la nisipuri grosiere cu prundiș, în partea inferioară a secțiunii, până la aleurite și argile – în partea superioară.
Secțiunea aluvială este bine prezentată lângă satul Chetriș. Formațiunile aluviale sunt acoperite de roci subaerale, prezentate prin luturi gălbui, macro poroase și goluri fosile. O mare parte a suprafeței interfluviilor e alcătuită din roci eluviale: luturi și luturi nisipoase.
În partea de est a teritoriului (Butești, Cobani) printre depozitele deschise se întâlnesc și unele ieșiri la zi a rocilor de vârstă mai veche. Ele se prezintă prin roci calcaroase și alcătuiesc corpurile separate a recifelor.
Substratul geologic pe care s-au format solurile, are o importanță deosebită pentru studiul condițiilor staționale.
Solurile. Tipuri de stațiune. Se deosebesc în primul rând prin vârsta lor tânără, condiționată de procesele contemporane de aluviune. A doua particularitate depinde de regimul hidric a luncii, de influența inundațiilor și apelor freatice.
Abundența de umezeală contribuie la dezvoltarea plantelor hidrofile, la acumularea în sol a unei mase considerabile de substanță organică care în condițiile periodic anaerobe, se conservă în stare semidescompusă. În același timp continuă depunerea și acumularea în depresiuni a materialului aluvial contemporan. Astfel, se formează soluri aluviale stratificate, humuficate neogen, parțial gleizate, turbificate și carbonatate.
Învelișul de sol în Rezervația „Pădurea Domnească” este destul de complicat. În linii generale sub pădurile de stejar (locurile mai înalte) se întâlnesc solurile aluviale molice, deseori slab levigate, adică spălate de carbonați până la adâncimea de 50-80 cm, a căror structura are trăsături comune cu cernoziomul. Sunt soluri gleizate sau freatic umede, uneori slab moderat pseudogleizate, luto-nisipoase până la luto-argiloase, cu grosime utilă și volum edafic mare. Pe măsura reducerii umidității și deci a apei în sol, plopul se retrage cedând locul stejarului și a speciilor de amestec: frasin, jugastru, ulm.
Sub pădurile, cu participarea plopului, care sunt situate pe niveluri ceva mai joase, sunt răspândite solurile aluviale tipice, carbonatice, uneori stratificate, dar relativ bine drenate, gleizate și semigleice, divers humifere. Substraturi aluviale foarte variate, luto-nisipoase până la luto-argiloase, rar și sunt inundabile, freatic umede cu apă freatică la adâncimi variate (vara nu mai mici de 1,2 m).
În apropiere cursului de apă a râului Prut în lunca inundabilă, în albiile părăsite (starițe) cresc păduri de salcie. Aici sau format soluri aluviale gleizate, stratificate, care se află sub influența apelor freatice, nivelul lor fiind condiționat de Prut. Sunt soluri aluviale fine (nisipoase, nisipomâloase, nisipo-lutiase până la luto-prăfoase, gleizate, semigleice și amfisemigleice, anual relativ și prelungit inundabile. Acestea au un exces prelungit de apă și deficit de aer în perioadele de inundație, cât și un timp oarecare după acestea.
Solurile aluviale au următoarea succesiune de orizonturi pe profiluri: Ao-C. Orizontul Ao este de regulă gros (40-50 cm) cu stratificații puțin evidente de culoare brună-cenușie, cu texturi și compoziții diverse, cu structură glomerular –grăunțoasă, bine aprovizionată cu apă. Sunt soluri fertile, care pot menține arborete de ploi, salcie, amestecuri ale acestora, stejărete și șleauri de luncă.
Solurile aluviale vergine, ne prelucrate în genere au un potențial înalt de productivitate. În stratul superficial conțin de la 5 până la 11% humus. Humusul, sau mai bine zis substanța organică, din straturile superficiale a solurilor, sub arborete este în majoritate „crudă” și în cazul defrișării vegetației spontane, foarte repede se supuse mineralizării. Solurile studiate sunt bine saturate cu baze. În componența cationilor schimbabili predomină calciu. Solurile aluviale, ca regulă, sunt carbonate, deoarece materialul parental aluvial conține carbonați, care în decursul pedogenezei nu au putut fi spălați. Numai în condițiile pădurilor cu predominarea stejarului solurile au devenit puțin levigate.
Conținutul de carbonați este relativ mic (3-5%) și doar la adâncimea de peste 1 m depășește 10%. Reacția solurilor este aproape neutră, spre adâncime – slab alcalină. Sărurile solubile, ca regulă lipsesc sau au fost spălate din solurile ocupate cu vegetația forestieră. Analiza chimică indică o cantitate foarte redusă de săruri solubile (mai puțin de 0,1%) cu excepția stratului superficial unde ajunge la 0,12-0,13% (probabil pe contul extrasului organic solubil).[36]
În legătură cu construcția barajului Costești-Stânca și schimbarea cursului r. Camenca regimurile hidrice în primul rând, precum și alte condiții specifice luncilor, s-au modificat. Astfel, sa produs o drenare sau desecare a luncii. Acest eveniment are o consecință a oarecare xerofizare și modificare a regimului de luncă spre cel de stepă, în deosebi pe terenurile mai îndepărtate albia râului (terenurile mai ridicate). Din vegetația lemnoasă, cea mai influențată de aceste modificări, în primul rând au fost sălcișurile, apoi plopișurile.
Complexul geologic al teritoriului puțin variat a determinat evoluția unei game restrânse de soluri (tabelul 2.1.).
Tabelul 2.1.
Tipul de stațiune forestieră reprezintă un tip de condiții staționale care poate fi definit ca o grupare a porțiunilor de teren având același efect asupra creșterii pădurii, adică un complex de factori naturali (climatici, edafo-hidrologici) care acționează asupra vegetației.
Din prezentarea anterioară reiese că în regiunea în care se întind pădurile rezervației, condițiile geomorfologice, climatice, pedologice, altitudinea, temperatura, insolația, precipitațiile, umiditatea, troficitatea, profunzimea și volumul fiziologic util variază, astfel că se diferențiază mai multe tipuri de stațiuni forestiere în cadrul etajului fitoclimatic: silvostepă, luncă înaltă.
Etajul de silvostepă de luncă se întinde în teritoriu la altitudini cuprinse între 50 și 85 m. Substratul litologic este format din materiale de origine sedimentară transportate din amonte pe care s-au format solurile aluviale, unele în evoluție spre soluri zonale. Climatul se suprapune pe etajul climatic de luncă cu temperaturi mai scăzute și precipitații mai multe față de cele anuale medii caracteristice climatului de dealuri. Solurile preponderente sunt solurile aluviale dispuse în straturi succesive în ordine de la bază: argiloase, nisipoase și lutoase.
Cunoscându-se factorii staționali, cu importanța fiecăruia de la caz la caz, s-au identificat următoarele tipuri de stațiune:
– 9612. – silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, șleao-plopiș, aluvial moderat humifer, temporar slab umezit freatic, rar și scurt inundabil pe soluri aluviale +/- gleizate, bonitate mijlocie (Bm) pe o suprafață de 1047,9 ha (20%);
– 9613. – silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, aluvial profund freatic, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 1106,7 ha (21%);
– 9614. – silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, aluvial intens humifer, freatic umed, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară (Bs) – în suprafață de 83,3 ha (1%);
– 9623. – silvostepă, luncă de zăvoi de salcie, aluvial amfisemigleic, anual prelungit inundabil, pe soluri aluviale fine, gleice sau amfigleice, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 406,5 ha (8%);
– 9624. – silvostepă, luncă de zăvoi de zăvoi de salcie, aluvial gleizat, anual relative prelungit inundabil, pe soluri aluviale fine, gleice, sau amfigleice, Bs – în suprafață de 22,0 ha;
– 9641. – silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil, pe soluri aluviale, cernoziomuri freatice umede, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 2644,8 ha (49%);
– 9642. – silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil sau foarte rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, cernoziomuri freatic umede, Bs – în suprafață de 34,4 ha (1%).
Din cele prezentate mai sus se constată că majoritatea stațiunilor sunt de bonitate mijlocie – 97% și doar 3% sunt de bonitate superioară.
Cea mai mare întindere (49%) din suprafața rezervației o dețin șleaurile de luncă (tipul 9641 și 9642). Sunt stațiuni de bonitate mijlocie (spre superioară). Ocupă în deosebi locurile cele mai ridicate (altitudinea 53-60 m), foarte rar inundate, dar sunt influențate de apele subterane care pătrund în masivele forestiere prin gârle. Sunt stațiunile stejarului în amestec cu frasin, ulm, jugastru, izolat carpen, paltin, cireș.
Stejarul este prezent și în șleao-plopișurile de luncă (tipul de stațiune 9612), care dețin 20% din suprafața totală a pădurilor și terenurilor de împădurit. Sunt stațiuni apte pentru amestecurile de stejar și plop alb și, speciile de amestec cum ar fi frasinul, jugastrul, părul, ulmul, etc.
Stațiunile de tipul 9613, 9614 și 9624 dețin 22% și sunt stațiuni de bonitate mijlocie și superioară ocupând locurile puțin mai ridicate decât sălcetele, sub formă de tranziție de la sălcete la șleaurile de luncă. Sunt apte pentru zăvoaiele de plop având în amestec plop negru, salcie, jugastru, ulm, păr, ș.a.
În apropierea cursului de apă a râului Prut, pe malurile joase, coborâte, cât și în albiile gârlelor și prutețelor (starițe) apar stațiunile de tipul 9623, stațiuni pentru creșterea zăvoaielor de salcie. Stațiunea este de bonitate mijlocie și deține 8% din suprafață.
condiții de vegetație. Tipuri de pădure. Condițiile geologice specifice, condițiile de climă și de relief au avut ca urmare formarea unei flore bogate, variate și mixte în ceea ce privește compoziția ei. Pe teritoriul republicii trec hotarele a trei regiuni botanico-geografice: Europeană a pădurilor de esență foioasă; Mediteraniană de pădure și Euroasiatică de stepă. Aproape alături se pot întâlni reprezentanți ai lumii vegetale, foarte îndepărtați în ceea ce privește originea și răspândirea lor.
În procesul activității umane lumea vegetală de pe teritoriul Republicii Moldova a avut de suferit schimbări esențiale. O cale eficace a protecției ecosistemelor naturale concomitente cu educația ecologică a populației este organizarea rezervației naturale. Astfel, în 1993 a fost instituită Rezervația Naturală de Stat „Pădurea Domnească" pe teritoriul ocoalelor silvice Balatina și Călinești, unde s-au păstrat cele mai naturale zăvoaie din lunca râului Prut.[29]
Pe teritoriul rezervației au fost determinate 575 specii de plante ce aparțin la 297 de genuri și 76 familii din grupele Pteridophyta și Magnoliophyta. În rezultatul cercetărilor în teren s-a stability că cele mai numeroase familii în specii de plante vasculare sunt Asteraceele, Poaceele, Lamiaceele și Fabaceele care cuprin circa 38% din flora rezervației.
Vegetația rezervației s-a format sub influența regimului apelor râului Prut, cât și a sistemului de gârle (starițe) prin care pătrundeau apele râului Prut și ale râulețului Camenca. Regimul hidrologic, relieful și solurile au condiționat apariția mai multor tipuri de stațiune și pădure.
Pe locurile unde apele subterane sunt la suprafață, cu soluri aluviale tinere, nisipoase se întâlnesc răchitișuri, localizate mai ales pe malurile râului Prut, și sunt formate din sălcii arbustive (Salix triandra, S. cinereea, S. vininalis) cu exemplare intime de cătină roșie (Tamarix ramosissima), hamei (Humulus lupulus), cânepă (Canabis). În stratul ierbos mai des predomină trestia de câmp, murul, cinci degete, iarba câmpului.
Sălcetele sunt răspândite în depresiuni mai des în apropierea albiei râului Prut; cresc pe soluri aluviale cu puțin humus, mai des nisipoase. Nivelul apelor freatice este de 0,5-l,5 m. Arboretele sunt formate din salcie albă (Salix alba) cu un amestec neînsemnat de Salix fragilis,
Populus alba, nigra, Ulmus laevis. În etajul al II-lea solitar cresc Morus alba, Acer negundo și altele. Subarboretul este format din Swida sanguinea, Saustralis, Lugustrum vulgare, hamei. În învelișul ierbos au fost înregistrate multe plante ruderale (Urtica dioica, Cirsium arvens, Arctium lappa) și mezofite caracteristice pentru locurile umede – Lysimachia vulgaris, Glecoma hederacea, Aegopodium podagraria. Starea actuală a arboretelor de salcie este dezastruoasă. După construcția barajului Costești-Stânca (1978) ca rezultat, are loc destabilizarea ecosistemelor de salcie. Pe suprafețe mari se usucă salcia. În multe locuri salcia este substituită de arțarul american.
Plopișurile. Comunitățile de plop s-au format pe locuri puțin mai ridicate decât sălcișurile și reprezintă o formă de tranziție de la sălcete la stejărete de luncă. Spre deosebire de sălcișuri, plopișurile au o compoziție și structură mai stabilă și mai bine aranjată. Aici apar multe specii de plante caracteristice pădurilor zonale. Cele mai multe arboreturi sunt de plop alb (Populus alba). Sunt puține arboreturi de plop negru (Populus nigra) și multe suprafețe de plopi euroamericani plantați. Consistența arboretelor de plop alb este 0,75 Înălțimea arborilor – 24-26 m. Se întâlnesc exemplare solitare de salcie (Salix alba), velniș (Ulmus laevis), jugastru (Acer campestre), păr (Pyrus pyraster). În stratul arbuștilor predomină socul (Sambucus nigra), alunul (Corylus avellana), sângerul (Swida sanguinea). Se mai întâlnesc păducelul (Crataegus monogyna), salba moale (Euonymus europaea), crușinul (Frangula alnus), dârmozul (Viburnum lantana). Stratul ierburilor este bine dezvoltat. Gradul de acoperire a ierburilor este de 80-90%. Plantele ierboase aparțin la două sinuzii. Primăvara, până la apariția frunzelor pe copaci, apar efemeroizii: Scilla bifolia, Corydalis solida, Anemonoides ranunculoides ș.a. În perioada estivală mai abundente sunt piciorul caprei (Aegopodium podagraria) gălbenelele (Galeobdolon luteum). Grupări mai mari formează rărunchioara (Glechoma hederacea), jaleșul de pădure (Stachys sylvatica), popivnicul (Asarum europaeum). În multe locuri predomină speciile ruderale urzica (Urtica dioica) și turița (Galium apparine).
Stejăretele cresc pe cele mai ridicate locuri din luncă, la altitudinea de 53-60 m. Acestea erau foarte rar inundate, dar nu fără influența apelor subterane care penetrau în masivele forestiere prin gârle. Solurile sunt aluviale tipice. În arboretele naturale fundamentale (șleauri) este dominant stejarul (Quercus robur). În rezervație sunt suprafețe de stejari seculari cu vârsta de 150-200 ani, care au înălțimea până la 28m și diametrul tulpinilor de 2 m. La primul etaj sunt exemplare solitare de frasin (Fraxinus excelsior), tei pufos (Tilia cordata), plop alb (Populus alba), salcie albă (Salix alba), ulm (Ulmus laevis). La etajul doi predomină La etajul doi predomină jugastrul (Acer campestre). Sunt exemplare solitare de carpen (Carpinus betulus), paltin de câmp (Acer platanoides), păr (Pyrus pyraster) ș a. După construcția barajului Costești – Stânca, în multe locuri s-a uscat stejarul și au apărut arborete derivate unde domină jugastrul. Stratul arbuștilor este bine dezvoltat. În multe locuri alunul (Corylus avellana), socul (Sambucus nigra), sângerul (Swida sanguinea) formează desișuri. Se mai întâlnesc păducelul (Crataegus monogyna), dârmozul (Vibumum lantana), lemnul câinesc (Euonymus europaea). Învelișul ierbos este bine dezvoltat.
Primăvara, până la apariția frunzelor pe copaci, înfloresc efemeroizii: viorelele (Scilla bifolia), brebeneii (Corydalis solida, C. cava), floarea vântului (Anemonoides ranunculoides), găinușa (Isopyrum thalictroides), grâușorul (Ficaria verna). Puțin mai târziu înfloresc colțișorul (Dentaria bulbifera, D. glandulosa), laleaua pestriță (Fritillaria melagroides), rodul pământului (Arum orientale). În perioada vernală gradul de acoperire a ierburilor este de 100%. Cu apariția frunzelor pe copaci, gradul de acoperire a ierburilor scade până la 20-30%. În perioada estivală mai abundant sunt: Aegopodium podagraria, Rubus caesius, Stellaria holostea, Anthriscus sylvestris. În pădurile de stejar din rezervație au mai fost evidențiate următoarele specii de plante vasculare: Polygonatum latifolium, P. multiflorum, Asarum europaeum, Pulmonaria officinalis, Dactylis glomerata, Geum urbanum, Melica uniflora, M. transilvanica, Chelidonium majus, Viola reichenbachiana, Ranunculas auricomus, Hypericum hirsutum, Glechoma hederacea, Campanula persicifolia, Lysimachia nummularia, Brachypodium sylvaticum, Convallaria majalis, Mercurialis perennis, Stacys sylvatica.
Sunt suprafețe unde crește abundent urzica (Urtica dioica) și turița (Galium apparine). În stejărișuri au fost evidențiate populații remarcabile de lalea pestriță (Fritillaria melagreoides), precum și câteva specii de plante rare: dalac (Paris quadrifolia), vioreaua nopții (Platanthera bifolia), feriga bărbătească (Dryopteris filix-mas), umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius), verigar (Ramnus tinctoria), colțișor (Dentaria glandulosa).
Pătura erbacee se schimbă în dependență de specificul asociațiilor, însă cele mai răspândite plante sunt: piciorul caprei, urzica, racoțelul, murul și altele. O grupă mică de plante formează lianele: iedera, vița de vie de pădure, hameiul.
După longevitate plantele ierboase sunt anuale, bienale și perene (cu rizomi, bulbi, cu tufa deasă sau rară). Se întâlnesc și mulți efemeroizi, ca: Scilla bifolia, Corydalis solida, Isopirum thalictroides și altele.
Majoritatea plantelor au frunzele caduce și numai unele sunt sempervirescente, ca: Asarium europaeum, Galeobdolen luteum, Glechoma hederacea, Euphorbia amygdaloides.
După modul de nutriție majoritatea plantelor alcătuiesc autotrofele. Unele se află în simbioză conjunctivă (lichenii), altele în simbioză disjunctivă – conviețuire a plantelor superioare cu ciupercile și bacteriile (micoriză și bacterioză).
După numărul de indivizi multe specii se află pe cale de dispariție; sunt plante rare care cresc pe suprafețe restrînse sau cu areal în continuă descreștere. Devin rare din cauza vârstei (relicte), cresc la periferia ariei de răspândire, unde brusc se schimbă condițiile de viață și sunt lichidate fitocenozele prin recoltare. E de remarcat prezența în flora rezervației a unui număr de circa 231 specii de plante rare dintre care:
• 12 specii de plante incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
• 19 specii de plante cu diferit grad de periclitare. [45]
2.2 Localizarea studiului, obiectul cercetărilor și metoda de cercetare
În procesul cercetărilor întreprinse am efectuat un studiu bibliografic privind stadiul cunoștințelor actuale în domeniul îngrijirii și conducerii a arboretelor pure și amestecate de cvercinee, a fost efectuată o analiză profundă a prevederilor amenajamentului silvic a prevederilor amenajistice a planurilor de cultură elaborate. Deasemenea au fost selectate arborete reprezentative necesitînd de a fi parcurse cu lucrări de îngrijire și conducere, pentru a evidenția efectele pe care la an acestea asupra funcționalității și stabilității pădurilor.
Suprafețele de probă au fost amplasate de formă geometrică regulată pentru a determina caracteristicile biometrice ale arboretelor, cît și pentru a exemplifica modalitatea aplicării acestor lucrări silvotehnice deosebit de importante.
Obiectul prezentelor cercetări l-a constituit arboretele pure și amestecate de cvercinee tinere și de vîrstă mijlocie cu consistență plină și aproape plină în care este posibilă și necesară aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere.
Obiectivele urmărite, reieșind din importanța ecologică și social economică a pădurilor sunt multiple, iar dintre principalele putem evidența:
ameliorarea calității genetice a populației cît și a lemnului produs;
conservarea biodiversității specifice a pădurilor din fondul forestier cuprins în studiu;
crearea de arborete amestecate bietajate de o eficiență ecologică și economică sporită;
dirijarea eficientă a creșterii și dezvoltării pădurii și valorificarea rațională a materialului lemnos recoltat.
Neexecutarea la timp a lucrărilor de îngrijire care a condus în multe cazuri la apariția unor structuri de parte de a fi numite optime, structură de eficiență economice și ecologice foarte modeste sau insuficiente.
Direcțiile principale în care trebuie să acționăm lucrările de îngrijire la care ne-am referit mai sus și care trebuiesc următore în procesul gospodăririi pădurilor fondului forestier cuprins în studiu constituie:
menținerea integrității structurale a pădurilor pure și amestecate neadmiterea degradării consistenței ca un garant de bază în realizarea de către păduri a multiplelor funcții atribuite.
promovarea arboretelor amestecate bietajate capabile de-o rezistență mai sporită în condițiile aridizății caracteristice cadrului natural.
pădurile fondului forestier cuprins în studiu au fost afectate de-a lungul timpului de-un impact antropogen de-o intensitate majoră aceasta fiind posibil de observat analizînd starea actuală a pădurilor unde se observă:
Pășunatul intens, aplicarea tăierilor rase cu regenerare naturală, efectuarea altor măsuri nechibzuite – au condus la artificial – aspect al acestor păduri. Culturile silvice au o stare degradată, cositul – duce la modificarea compoziției a păturii erbacee în urmă căruia se observa înțelenirea solului, degradarea rădăcinilor arborilor și o creștere redusă însuși a arborilor.
Activitățile antropogene de fapt sau încununat cu reducere, în ansamblu a stabilit ecosistemul a pădurilor. Diminuarea potențialului bioregenerativ natural, înrăutățirea stării generale, starea fitosanitară, de vegetație necesitînd la starea puțin favorabilă a pădurilor ocolului silvic totuși se remarcă prin intervențiile omului, disperarea omului a fost minimă.
Limitele fondului forestier păstrînd în marea majoritate în limitele istorice, deasemenea trebuie de menționat că multe arborete posedă o densitate și o desime numerică apreciabilă permitînd aplicarea cu succes a lucrărilor de îngrijire capabile să accentueze și să amplifice funcționalitatea generală a pădurilor respective în sensul că un Fond Forestier constituit din arborete calitative, bine structurale, rațional amestecate se caracterizează printr-o eficiență ecologică și economică mai înaltă.
Arboretele afectate de factori destabilizatori și limitativi. Procesul de producție al arboretelor din pădurile ocolului silvic este tulburat adesea de acțiunea unor factori, care pot vătăma o parte din arborii componenți. Se pot aminti astfel influentele combinate ale factorilor climatici, care pot avea efecte limitative asupra vegetației forestiere: căldura, precipitațiile atmosferice, vîntul, gheața, chiciura, sau ale factorilor staționali (roca și solul), apoi influența factorului antropic – omul, prin intervenția sa, greșită uneori în gospodăria pădurilor. Acești factori, precum și efectele lor s-au semnalat cu prilejul descrierii parcelare, stabilindu-se totodată și măsurile ce pot fi luate în vederea prevenirii lor.
Astfel, temperaturile ridicate asociate cu deficitul de precipitații din această perioadă, au accentuat fenomenul de uscare a stejarului, gorunului și mai ale sa salcîmului și frasinului.
Arbori uscați s-au semnalat izolat în majoritatea arboretelor.
Pentru menținerea stării fitosanitare normale în arboretele de cvercinee, pe perioada expirată în mediu anul au fost parcurse cu lucrări de igienizare peste 130 ha, fiind extras un volum de 18,2 m3/ha.
Însă în pădurile fondului forestier cuprins în studiu cele mai afectate de uscare sunt salcîmetele în jur ale 25-40 de ani și frăsinetele cu vîrste între 40-60 ni, arborete instalate pe văi și versanți umbriți.
Cu prilejul descrierii parcelare s-a semnat prezente uscări pe 176,4 ha, însemnînd 3% din suprafața ocupată cu păduri.
Astfel:
– uscare, slabă – cînd proporția medie a arborilor uscați este de 10-20% din numărul total al arborilor din arboret, a fost semnalată pe 114,7 ha;
– uscare mijlocie – cînd proporția arborilor iscați ajunge la 40%, semnalata pe 58,7 ha;
– uscare puternică – cînd proporția arborilor uscați depășește 40% semnalată pe 3,0 ha;
O cauză a uscării sălcîmetelor, frasinetelor și altor arborete ar fi schimbarea condițiilor de mediu în ultimele decenii în urma aridizării climei și intensificării procesului de deșertificare.
Cu toate că în anii 1998-2003 au fost depistate focare mari de dăunători, combaterea lor chimică cu un efect de peste 80% nu a permis dezvoltarea lor mai departe și limitarea acestui factor destabilizator la minimum.
Procesele de alunecări s-a semnalat pe o suprafață neînsemnată, ca efect limitativ asupra vegetației nu prezintă pericol.
Efecte ale vîntului și zăpezii nu se observată (se observă într-o mărime foarte minimă). Datorită provenienței din lăstari a cvercineelor, majoritatea arboretelor prezintă tulpini nesatisfăcătoare datorită regenerării lor repetate pe cioate îmbătrînite. Cum tulpinile nesatisfăcătoare sunt răspîndite pe mai puțin de 10% din suprafețele arboretelelor, nu apar consemnate ca atare suprafețe în cauză în evidența arboretelor de factori destabilizatori din tabelul redat mai sus.
Tulpinile bolnave nu pot fi numite un factor, destabilizator, de fiind consecință de fapt a modului de gospodărire în crîng arboretelor, care în condițiile unui deficit de apă în sol, unei secete prelungite, contribuie la apariția uscării premature a arboretelor, ducînd la extracții repetate de masa lemnoasă (se extrag în mediu cîte 18,3 m.c. pe an de pe hectar în urma tăierilor de igienă), și deci la degradarea treptată a arboretelor, micsorînd capacitatea lor de producție și protecție. [22]
2.3 Caracteristicile și rezultatele studiului întreprins
În conformitate cu metoda stabilită, pentru aprecierea posibilității de ameliorare a structurii cantitative și calitative a arboretelor prin intermediul lucrărilor de îngrijire și conducere, au fost instalate suprafețe de probă (două).
Suprafețe de probă au fost instalate în două arborete. Astfel au fost selectate pentru experimentare arborete cu o productivitatea superioară din UA 36F; M. arboretul 36F are o vîrstă de 30 ani provenit din plantații, pe cînd 36M – vîrsta 75 ani, provenit din lăstari, în ambele arborete este necesar de aplicat rărituri.
Materialele primare de inventariere și punere în valoare se anexează. Caracteristicile biometrice ale arboretelor pînă și după răritură, precum și datele la arboretul secundar în diferite arborete le prezentăm în tabelele 3.1.
Caracteristica suprafeței de probă nr. 1
Parcela 36 subparcela F
Suprafața subparcelei 3,6 ha
Suprafața de probă 0,25 ha
Sol aluvial
Înclinația 40
Altitudinea 86 M
Litieră întreruptă subțire
Tip floră: asarum-stellaria
Subarboret carp
Tipul de pădure: stejăreto-șleau de luncă de productivitate superioară
Tipul de stațiune: deluros de cvercinee cu stejăreto-șleari. Pe platouri și versanți umbriți, slab moderat înclinați cu solri aluviale (ps, Pm).
Compoziția 8ST2PA
Vîrsta arboretului 30 ani (din descrierea parcelară).
Artificial de productivitate mijlocie, echien.
În această suprafață de probă au fost preconizați extragerii 236 arbori la ha ori 17% raport cu desimea cu un volum de 28 m3/ha, iar intensitatea răriturii fiind de 15% în raport cu densitatea. Deci, sub aspectul intensității, rărituri dată poate fi clasificată drept moderat-puternică, din volumul extras, cea mai mare parte îi revine stejarului, 24 m3/ja ori 86% din extragerile totale intensitatea pe aceasta fiind de 13%.
Referitor la paltin s-au extras 4 m3/ha sau 14% din extragerile totale, intensitatea pe aceasta fiind de 4%.
Urmărindu-se ameliorarea arboretului, procentul lemnului de lucru la stejar sa majorat de la 19% la 23% în urma extragerii din plafonul superior. La paltin deoarece încă nu prezintă lemn de lucru intervențiile poarta un caracter selectiv de înlăturarea a exemplarelor rău conformate, depersate, atacate etc.în final procentul lemnului de lucru pe arboret a crescut cu 3% de la 16% la 19%. Ameliorarea la etapa actuală se poate socoti ca satisfăcătoare, se poate afirma că la intervențiile următoare sporirea indicelui dat va fi mai considerabil.
În concluzie, putem spune ca în această suprafață, prin această intervenție s-a urmărit reducerea desimii și a consistenței arboretului, pe baza exemplarelor rău conformate, vătămate și a celor cu coroane lăbărțate care împiedică dezvoltarea arborilor bine conformați dar cu o dezvoltarea mai modestă, de exemplu cele de stejar.
Tabelul 2.1.
Caracteristicile biometrice ale arboretului din u.a. 36F, în baza suprafeței de probă nr. 1 (date la ha)
Tabelul 2.2.
Caracteristica parametrilor răriturilor arboretul din u.a. 36F, în baza suprafeței de probă nr. 1 (date la ha)
Tabelul 2.3.
Modificarea caracteristicilor biometrice ale arboretului din n u.a. 36F,
după răritură în baza suprafeței de probă nr. 1
Caracteristica suprafeței de probă nr. 2
Parcela 36 subparcela M
Suprafața subparcelei 31,7 ha
Suprafața de probă 0,25 ha
Sol aluvial
Versant mijlociu ondulat
Expoziția N
Înclinația 70
Altitudinea 85 M
Litieră întreruptă subțire
Tip floră: asarum-stellaria
Subarboret corn, păd, soc
Tipul de pădure: stejăreto-șleau de luncă de productivitate superioară
Tipul de stațiune: deluros de cvercinee cu stejăreto-șleari. Pe platouri și versanți umbriți, slab moderat înclinați cu solri aluviale (ps, Pm).
Compoziția 6ST1FR1TE2UL
Vîrsta arboretului 75 ani (din descrierea parcelară).
Natural fundamental echien.
În această suprafață de probă au fost preconizați extragerii 104 arbori la ha ori 19% după desimea, cu un volum de 44 m3/ha, iar intensitatea răriturii fiind de 20%. După densitate, răritura putând fi clasificată drept forte, la vârsta respectivă răritura forte este cea mai indicată, efectuarea acesteia fiind influență și de consistență (1,0).
Din volumul extras cea mai mare parte îi revine stejarului cu 24 m3/ha sau 55% din extragerile totale, intensitatea pe această specie fiind de 9%. Ulmul și frasinul s-a preconizat pentru extrageri un volum de 8 m3/ha ori 18% din extragerile totale pentru fiecare specie, iar intensitatea pe aceste specii este 5% pentru fiecare specia, masa lemnoasă de tei preconizată extragerilor constituie un volum de 4 m3/ha sau 5%, intensitatea pe această specie fiind de 1%.
Prin aceste intervenții au fost extrase practic toate exemplare dăunătoare de frasin, tei, ulm și chiar stejar (exemplare din lăstari cu coroane asimetrice, excesiv de dezvoltate).
S-au înregistrat și ameliorări considerabile ale calității arboretului. Astfel, procentul lemnului de lucru după efectuarea răriturii a sporit la stejar cu 4%, la tei cu 2%, la frasin cu 8%, ulmul neprezentînd lemn de lucru. În total pe arboret procentul lemnului de lucru s-a majorat cu 4%.
Răriturile executate au un caracter combinat, dar cu unele aspecte de bază a rărituri de jos, deoarece răritura forte nu permite o intervenție radicală în etajul superior în scopul dirijării eficiente a raporturilor existente.[20]
Tabelul 2.4.
Caracteristicile biometrice ale arboretului din u.a. 36M, în baza suprafeței de probă nr. 2 (date la ha)
Tabelul 2.5.
Caracteristica parametrilor răriturilor arboretul din u.a. 36M, în baza suprafeței de probă nr. 2 (date la ha)
Tabelul 2.6.
Modificarea caracteristicilor biometrice ale arboretului din n u.a. 36M,
după răritură în baza suprafeței de probă nr. 2
Aspecte ecologice ale lucrărilor proiectate. Prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii se intervine activ în viață arborilor individuali, a arboretului în ansamblu, cît și a pădurii ca ecosistem. Reducerea gradată a numărului de exemplare arborescente, realizată prin aceste lucrări, determină o serie de schimbări în desfășurarea proceselor fiziologice la arborii rămași, precum și modificarea caracteristicilor structurale și funcționale ale arboretului. Acesta face să se poată diferenția două grupe mari de efecte (influențe) ale operațiunilor culturale: de natură bioecologică și economică.
În primul caz, extragerea arborilor prin lucrările menționate determină lucrări directe și imediate ale factorilor climatici, edafici și m biotice, cum sînt:
creștere intensității luminii ca și a temperaturii aerului, în paralel cu mărimea intensității intervențiilor silvotehnice;
creșterea intensității precipitațiilor care ajung la sol, datorită reducerii intercepției coronamentului;
modificarea regimului factorilor edafici, respectiv creșterea rezervei (stocului) hidrice din sol, a temperaturii și regimului de aerisire a acestuia, afectul principal constînd în accelerarea descompunerii litierii (humificării), ca și a principalelor procese biohimice și microbiologice;
creșterea unor condiții favorabile de dezvoltare pentru celelalte etaje de vegetație (subarboret, pătură erbacee), cu influiențe și asupra diverselor componente ale pădurii (consumatori primari, secundari și terțiari, saprofage, descompunători).
Deși lumina ajunge în cantități nelimitate de asupra coronamentului pădurii fiind reflectată și reținută în cea mai mare parte de suprafața sa superioară, regimul de lumină din interior ajunge să fie deficitar și limitativ. Este important de precizat că, dacă asupra celorlalți factori ecologici (umiditate, hrană azotică și minerală.
Ca rezultat al influențelor exercitate de pădure asupra umidității, ea ajunge să joace un rol inegalabil în protecția apelor prin regularizarea debitelor cursurilor de apă, ameliorarea cantității apelor potabile, reducerea proceselor de torențialitate etc.
Avînd în vedere importanța deosebită a pădurii asupra regimului apelor, se impune ca în viitor să se acorde o mai mare atenție gospodăririi multifuncționale a acestora, astfel încît, concomitent cu sporirea producției de biomasă, să se asigure menținerea și intensificarea rolului lor hidrologic. Și în această privință, măsurile culturale cu caracter prevenit oferă cea mai mare siguranță.
În desfășurarea proceselor biologice care întrețin existența arborilor și a pădurii, aerul joacă un rol important atît în atmosferă, cît și în solul pădurii. Din punct de vedere ecologic interesează atît rolul jucat în compoziția și umiditatea aerului în viața pădurii, cît și circulația aerului (vîntul), ca și influența pădurii asupra compoziției și mișcării aerului.
Ca urmare, atmosfera pădurii este mai bine oxigenată, mai săracă în microorganisme vătămătoare, în substanțe toxice și alte impurități. În același timp pădurea exercită efecte favorabile și asupra aerului atmosferic din apropiere, pe distanțe uneori apreciabile. Decurge de aici că pădurea exercită o influență determinată în producția de oxigen și chiar ozon, în consumul de CO2, în purificarea aerului, deci în ameliorarea climei din interiorul său și din zonele periferice, devenind un factor antipoluant de prim ordin, dacă însă și pădurea este rațional protejată și gospodărită. Rolul protecție trebuie exploatat și în combaterea zgomotelor.
Pădurea exercită o influență favorabilă și asupra solului. Acțiunea favorabilă a pădurii se manifestă pe mai multe că:
prin descompunerea permanentă a materiei organice moarte, animale și vegetale, car acționează ca un factor pedogenetic hotărîtor, alături de climatul intern și periferic, ca și de materialul mineral parental;
prin aducerea la suprafață a unor noi cantități de substanțe minerale absorbite de rădăcinile plantelor din adîncime și antrenare în micul circuit biologic;
prin conservarea solului și împiedicarea eroziunii de suprafață, a alunecărilor a producerii proceselor torențiale;
prin modelarea regimului climatic intern, aerian și edafic etc.
de remarcat însă că, uneori, solurile forestiere se pot degrada prin înierbare și înțelenire, prin tasare sau spălare de ape, prin acidificare sau înmlăștinire dacă, pădurea este defectuos gospodărită. Pentru prevenirea acestor situații, este necesară păstrarea integralității fondului forestier, ameliorarea lui structurală și funcțională și gospodărirea sa cît mai rațională.
Omul a elaborat, perfecționat și diversificat continuu mijloacele tehnice de intervenție în întemeierea și îngrijirea pădurii, precum și în punerea rațională în valoare a surselor sale de biomasă vegetală și animală. În felul acesta, omul a intervenit tot mai mult în desfășurarea programelor proprii pădurii, condiționîndu-i întinderea și dirijind regenerarea, creșterea și dezvoltarea, selecția și eliminarea împădure, protecția pădurii sau, mai în general, în amenajarea, gospodărirea și valorificarea produselor și serviciilor pădurii.
Eficiența ecologică și economică a operațiunilor culturale este însă condiționată de aplicarea lor corectă și diferențiată, luînd în considerare faptul că succesul de ansamblu implică în mod necesar o organizare și execuție optimă în toate fazele de aplicare a acestora. În acest context, este obligatoriu de avut în vedere și realitatea că: aplicarea defectuoasă, la întîmplare a operațiunilor culturale și afară adaptarea tehnologiei de lucru la starea și funcțiile pădurii, poate conduce la vătămări grave ale arborilor de valoare sau ale solului, avînd urmrări păgubitoare asupra arboretelor parcurse cu lucrări într-un grad mai mare decît dacă acestea n-ar fi parcurse cu lucrări.
Aspect economice. În afară de beneficiile ecologice, lucrările de îngrijire și conducere prezintă și o importanță economică deosebită. Această importanță este determinată de valoarea arboretului principal, ajuns la vîrsta exploatabilității. Este știut faptul că arboretele neparcuse cu lucrări prezintă o valoare economică inferioară comparativ cu arboretele în care tăierile de îngrijire au fost aplicate corespunzător, și care prezintă o proporție mai mare de specii valoroase un procent mai mare de lemn de lucru de dimensiuni mai mari. Toate acestea definesc rentabilitatea de perspectivă a lucrărilor de îngrijire și conducere.
În afară de aceasta, prin tăierile de îngrijire sînt valorificate cantități suplimentare de lemn, care de altfel s-ar pierde în procesul eliminării naturale. Materialul lemnos recoltat în procesul tăierilor de îngrijire poartă denumire de produse secundare. Aceste produse definesc rentabilitatea imediată a lucrărilor de îngrijire.
Este știut faptul că cheltuielile legate de efectuarea tăierilor de îngrijire în aboretele tinere, a degajărilor și curățirilor sînt foarte mari, iar costul produselor lemnoase recoltate nu acoperă cheltuielile respective. Necătînd la rentabilitatea imediată nu prea mare a acestor tăieri, care deseori este chiar negativă, aceste lucrări avînd o importanță decisivă pentru rentabilitatea economică de perspectivă, despre care s-a menționat mai sus.
Alta este situația în cazul răriturilor și mai ales în cazul răriturilor în arborete de vîrstă mijlocie și mai mare, unde se recoltează un procent destul de mare de lemn de lucru de dimensiuni mari și mijlocii, aceste lucrări avînd o rentabilitate deosebit de înaltă.
În concluzie, se poate spune că aplicarea lucrărilor de îngrijire este avantajoasă atît din punct de vedere ecologic, cît și economic, deoarece sînt valorificate cantități suplimentare de lemn, obținîndu-se concomitent și niște arborete exploatabile de o valoare economică superioară. [40]
Protecția muncii la lucrările de exploatare forestieră.
Înainte de a se începe doborîrea arborilor, este necesar să se controleze porțiunea de pădure care se va tăia, pentru a se înlătura arborii uscați și putrezi, care în timpul tăierii ar putea cădea pe neașteptate și produce accidente, de asemenea, trebuie să se îndepărteze arborii căzuți pentru a elibera locul de muncă, astfel că în caz de pericol, muncitorul să se poată retrage în orice direcția. Nerespectarea acestei reguli duce la accidente.
Drumurile și protecție, care trec prin parchetul în exploatare, trebuie să fie închise cu șanțuri sau crăci pentru a împiedica intrarea persoanelor străine în zona periculoasă. La locurile periculoase trebuie să se afișeze placate cu fișe prevenitoare la cel puțin 60 m de la linia parchetului în lucru. La tăierea arborilor se folosește toporul, fie în același timp jagărul, toporul și penele. La începerea tăierii în primul rînd se face pregătirea locului de muncă, care este obligatorie pentru fiecare muncitor în parte. Iarna se va înlătura sau se va bătători zăpada de la baza arborelui și se vor forma potecile necesare retragerii muncitorilor în momentul căderii arborilor.
La baza trunchiului, la înălțimea ¼ sau 1/3 din grosimea arborelui spre partea în care arborele va cădea tapa, pînă la ½ din diametru la foioase și 1/3 la rășinoase.
Cîteva clipe înainte de momentul cînd arborele începe să se încline trebuie să se dea semnale convenționale pentru a preveni pe muncitorii din vecinătate, iar cu care au executat tăierea să se de plaseze în direcția opusă căderii arborelui lateral sub un unghi de 450, la o distanță de cel puțin 4 m pentru a nu fi loviți de arborele în cădere sau de bucăți de lemn, crengi, etc.
Pentru că solul este de obicei umed, iar tăietorii deseori lucrează în genunchi trebuie să poate genunchiere speciale, din piele căptușită cu pâslă.
Cînd se curată crăcile sau se cojesc arborii muncitorii nu trebuie să stea cu picioarele pe trunchiuri și sînt siliți sa-și încordeze atenția și mușchi pentru a-și păstra echilibrul, ceea ce îl stabilește și provoacă accidente. Crăcile se curată începînd de la bază spre vârf. Muncitorul trebuie să stea în partea opusă părții arborelui de pe care se curată crăcile.
Tăierea crăcilor trebuie să ie făcută astfel încît unghiul format de direcția crăcii și direcția loviturii să nu fie mai mare de 900.
Aplicarea de lovituri în direcții contrare direcției de creștere a crăcilor, provoacă accidente și nu trebuie îngăduită.
Înainte de a trece la doborîrea arborilor se va observa dacă arborele nu este înclinat în vre-o parte, apoi se alege direcția de cădere. [43]
C o n c l u z i i:
1. Condițiile cadrului natural favorizează existența unor arborete de productivitate cel puțin mijlocie, capabile să exercite importante funcții eco-protective și socio-economice.
2. Răriturile prezintă cele mai largi posibilități de modelare a structurii arboretelor și a ecosistemelor în ansamblu, însă importanța celorlalte tipuri de lucrări nu poate fi neglijată (degajări, curățiri).
3. Răriturile în șleauri își ating scopurile numai atunci cînd contribuie la formarea unor arborete amestecate, diversificate, bietajate în care sînt prezente în proporții optime și celelalte etaje de vegetație specifice acestor păduri.
4. Din considerente bioproductive, este indicat ca arbortele din cuprinsul rezervației să fie menținute la consistențe înalte (0,8-0,9), deoarece reducerea consistenței se reflectă negativ asupra productivității.
5. Prin lucrările de regenerare de împădurire, de îngrijire și conducere în pădurile rezervației unde sînt premise aceste lucrări, trebuie să se urmărească crearea de arborete amestecate, în care cvercinee să ocupe 30-60% din compoziție, aceasta fiind una optimă.
6. Proporția speciilor valoroase în compoziția stejăreto șleaurilor este indicată să se mențină la cel puțin 30% însă nu mai mult de 70%.
7. Arboretele de salcîm, deși asigură productivitate înaltă trebuie să ocupe locuri strict definite, de dorit în afara masivelor mari cu păduri fundamentale.
8. La regenerare, îngrijire și conducere pădurilor respective, dat fiind condițiile staționale deosebit de favorabile, este necesar să se urmărească în permanență și continuu favorizarea speciilor fundamentale de bază (ST, PL), dată fiind concurența interspecifică aprigă de aici.
Lucrările de îngrijire și conducere sînt benefice pentru pădurile de cvercinee numai în cazul cînd prin intermediul acestora se obțin arborete amestecate, diversificate și bietajate, chiar și în tipuri de pădure relativ pure.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova: adoptată la 29 iulie 1994 cu modificări. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view &view=doc&lang=1&id=311496
Codul Funciar al Republicii Moldova Nr. 828 din 25.12.1991. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 107 din 04.09.2001. http://lex.justice.md/index.php?action =view&view=doc&lang=1&id=31332
Codul silvic al Republicii Moldova Nr. 887 din 21.06.1996, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 4-5 din 16.01.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311740
Legea Republicii Moldova Nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător. Publicat în Monitorul Parlamentului Nr. 10 din 01.10.1993. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311604
Legea Republicii Moldova Nr. 439-XII din 27.04.1995 privind regnul animal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 62-63 din 09.11.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=31166
Legea Republicii Moldova Nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor natural protejate de stat. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 66-6 din 16.07.1998. http://lex.justice.md/Index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311614
Legea Republicii Moldova Nr. 1041 din 15.06.2000 privind ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 141din 09.11.2000.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312730
Legea Republicii Moldova Nr. 239 din 08.11.2007 privind regnul vegetal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 40-41 din 26.02.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang =1&id=327015
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 350 din 12.06.2001 pentru aprobarea strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.mdindex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=30 8876
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protective și a altor plantații silvice. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.md/index.php?action= view&view=doc&lang=1&id=308876
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 1008 din 30.10.1997 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 082 din 11.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297074
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 740 din 17.06.2003 pentru aprobarea actelor normative vizînd gestionarea gospodăriei silvice. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 126-131 din 27.06.2003. http://lex.justice.md/index.php? action=view&view=doc&lang=1&id=295243
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 27 din 19.01.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului forestier. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 19-21 din 30.01.2004.http://lex.justice. md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=300650
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 187 din 20.02.2008 pentru aprobarea Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică și/sau de recreere. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 42-44 din 29.02.2008.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=327068
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu reducere și cu strigare. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 4144 din 24.02.2009 .http://lex.justice.md/index.php?action
=view&view=doc&lang=1&id=330824
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 150 din 02.03.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției “Moldsilva”, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acesteia. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 33 din 05.03.2010 .http://lex.justice.md/index.php
?action=view&view=doc&lang=1&id=333903
Ordinul Agenției “Moldsilva” Nr. 104-p din 19.05.2009 cu privire la crearea Comisiei de licitație și aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere.
Ordinul Agenției “Moldsilva” Nr. 72-p din 28.04.2010 despre aprobarea normelor tehnice provizorii privind reglementarea modului și condițiile de folosire a pădurilor în scopuri de recreere.
Monografii, articole de specialitate
Capcelea A., Dreptul ecologic. Chișinău: Știința, 2000. 270 p.
Cotorobai M., Zamfir P., Ursu V. Dreptul funciar. Chișinău: Cartier, 2003. 248 p.
Cotta V., Bodea M., Micu I., Vînatul și vînătoarea în România. București: Ceres, 2001. 782 p.
Florescu I., Silvicultura. București: Editura didactică și pedagogică, 1981. 293 p.
Galupa D., Talmaci I., Șpitoc L., Studiu pentru Republica Moldova „Asigurarea durabilității pădurilor și mijloacelor de trai prin perfecționarea guvernării și controlului asupra tăierilor ilicite”. Chișinău: Centrul editorial al UASM, 2005. 116 p.
Galupa D., Talmaci I., Șpitoc L., Sectorul forestier din Republica Moldova – probleme, realizări, perspective. Chișinău: Centrul editorial al UASM, 2006. 27 p.
Milescu I., Simionescu A., Roșianu G, ș.a. Cartea pădurarului. București: Grup Mușatinii, 2003. 625 p.
Palancean A, Comanici I, Dendrologie. Chișinău: Tipografia Centrală, 2009. 517 p.
Al patrulea raport național cu privire la diversitatea biologică. Chișinău: Bons Offices, 2010. 70 p.
Amenajamentul ocolului silvic Durlești Întrepriderea pentru silvicultură Chișinău. Chișinău: Icas, 1999. 191 p.
International Conference of Young Researchers. Chișinău: Nova-Prim, 2011. 128p.
Materialele simpozionului internațional „Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier – noi obiective și priorități. Chișinău: Print-Caro, 2011. 212 p.
Mediul ambiant, Revistă științifică și de informare nr. 5. Chișinău: Ministerul Mediului, 2011. 48 p.
Normativ pentru amenajarea cinegetică a terenurilor de vînătoare din fondul forestier al Republicii Moldova. Chișinău: Icas, 2004. 33 p.
Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova. Chișinău: Agenția „Moldsilva”, 2011. 47 p.
Starea mediului în Republica Moldova în 2007-2010. Chișinău: Nova Imprim, 2011. 192 p.
Studiul analitic privind consumul de masă lemnoasă în Republica Moldova. Chișinău: Agenția „Moldsilva”, 2011. 48 p.
Vînătorul și pescarul. Revistă lunară de informare nr. 4. Chișinău: SVP, 2012. 24 p.
Бoбpoв P., Bce o нациoнальныx паpкаx. Mocква: 1987. 222 c.
Бoльшакoв H. Peкpeациoннoe лecoпoльзoваниe. Cыктывкаp: Tипoгpафия Кoми, 2006. 310 c.
Гeнcиpyк C., Hижник M., Boзняк P., Peкpeациoннoe иcпoльзoваниe лecoв. Киeв: Уpoжай, 1987. 284 c.
Oнyфpиeнкo H., Mиpoник И., Aникeeв T., Bpeмeнныe peкoмeндации пo pациoнальнoмy вeдeнию xoзяйcтва и пoвышeнию ycтoйчивocти peкpeациoнныx лecoв в Moлдавcкoй CCP. Бeндepы: 1986. 24 c.
Site-uri web
http://www.ecosystema.ru/07referats/lesn_eco.htm
http://eco-ecologie.wikispaces.com/Ecosistemul+de+padure
http://moldsilva.gov.md/md/comunicate/2528/1/2797/
http://moldsilva.gov.md/md/fond/
http://moldsilva.gov.md/file/Proiecte/Norma-recreare%2027.04.2010.pdf
http://www.rosilva.ro/subcategorie.php?id=15&cat=6
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=GEO0501&ti=Fondul+funciar%2C+la+1+ianuarie%2C+2001-2011&path=../Database/RO/01%20GEO/GEO05/&lang=1
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova: adoptată la 29 iulie 1994 cu modificări. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view &view=doc&lang=1&id=311496
Codul Funciar al Republicii Moldova Nr. 828 din 25.12.1991. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 107 din 04.09.2001. http://lex.justice.md/index.php?action =view&view=doc&lang=1&id=31332
Codul silvic al Republicii Moldova Nr. 887 din 21.06.1996, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 4-5 din 16.01.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311740
Legea Republicii Moldova Nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător. Publicat în Monitorul Parlamentului Nr. 10 din 01.10.1993. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311604
Legea Republicii Moldova Nr. 439-XII din 27.04.1995 privind regnul animal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 62-63 din 09.11.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=31166
Legea Republicii Moldova Nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor natural protejate de stat. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 66-6 din 16.07.1998. http://lex.justice.md/Index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311614
Legea Republicii Moldova Nr. 1041 din 15.06.2000 privind ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 141din 09.11.2000.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312730
Legea Republicii Moldova Nr. 239 din 08.11.2007 privind regnul vegetal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 40-41 din 26.02.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang =1&id=327015
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 350 din 12.06.2001 pentru aprobarea strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.mdindex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=30 8876
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protective și a altor plantații silvice. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.md/index.php?action= view&view=doc&lang=1&id=308876
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 1008 din 30.10.1997 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 082 din 11.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297074
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 740 din 17.06.2003 pentru aprobarea actelor normative vizînd gestionarea gospodăriei silvice. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 126-131 din 27.06.2003. http://lex.justice.md/index.php? action=view&view=doc&lang=1&id=295243
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 27 din 19.01.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului forestier. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 19-21 din 30.01.2004.http://lex.justice. md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=300650
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 187 din 20.02.2008 pentru aprobarea Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică și/sau de recreere. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 42-44 din 29.02.2008.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=327068
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu reducere și cu strigare. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 4144 din 24.02.2009 .http://lex.justice.md/index.php?action
=view&view=doc&lang=1&id=330824
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 150 din 02.03.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției “Moldsilva”, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acesteia. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 33 din 05.03.2010 .http://lex.justice.md/index.php
?action=view&view=doc&lang=1&id=333903
Ordinul Agenției “Moldsilva” Nr. 104-p din 19.05.2009 cu privire la crearea Comisiei de licitație și aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere.
Ordinul Agenției “Moldsilva” Nr. 72-p din 28.04.2010 despre aprobarea normelor tehnice provizorii privind reglementarea modului și condițiile de folosire a pădurilor în scopuri de recreere.
Monografii, articole de specialitate
Capcelea A., Dreptul ecologic. Chișinău: Știința, 2000. 270 p.
Cotorobai M., Zamfir P., Ursu V. Dreptul funciar. Chișinău: Cartier, 2003. 248 p.
Cotta V., Bodea M., Micu I., Vînatul și vînătoarea în România. București: Ceres, 2001. 782 p.
Florescu I., Silvicultura. București: Editura didactică și pedagogică, 1981. 293 p.
Galupa D., Talmaci I., Șpitoc L., Studiu pentru Republica Moldova „Asigurarea durabilității pădurilor și mijloacelor de trai prin perfecționarea guvernării și controlului asupra tăierilor ilicite”. Chișinău: Centrul editorial al UASM, 2005. 116 p.
Galupa D., Talmaci I., Șpitoc L., Sectorul forestier din Republica Moldova – probleme, realizări, perspective. Chișinău: Centrul editorial al UASM, 2006. 27 p.
Milescu I., Simionescu A., Roșianu G, ș.a. Cartea pădurarului. București: Grup Mușatinii, 2003. 625 p.
Palancean A, Comanici I, Dendrologie. Chișinău: Tipografia Centrală, 2009. 517 p.
Al patrulea raport național cu privire la diversitatea biologică. Chișinău: Bons Offices, 2010. 70 p.
Amenajamentul ocolului silvic Durlești Întrepriderea pentru silvicultură Chișinău. Chișinău: Icas, 1999. 191 p.
International Conference of Young Researchers. Chișinău: Nova-Prim, 2011. 128p.
Materialele simpozionului internațional „Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier – noi obiective și priorități. Chișinău: Print-Caro, 2011. 212 p.
Mediul ambiant, Revistă științifică și de informare nr. 5. Chișinău: Ministerul Mediului, 2011. 48 p.
Normativ pentru amenajarea cinegetică a terenurilor de vînătoare din fondul forestier al Republicii Moldova. Chișinău: Icas, 2004. 33 p.
Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova. Chișinău: Agenția „Moldsilva”, 2011. 47 p.
Starea mediului în Republica Moldova în 2007-2010. Chișinău: Nova Imprim, 2011. 192 p.
Studiul analitic privind consumul de masă lemnoasă în Republica Moldova. Chișinău: Agenția „Moldsilva”, 2011. 48 p.
Vînătorul și pescarul. Revistă lunară de informare nr. 4. Chișinău: SVP, 2012. 24 p.
Бoбpoв P., Bce o нациoнальныx паpкаx. Mocква: 1987. 222 c.
Бoльшакoв H. Peкpeациoннoe лecoпoльзoваниe. Cыктывкаp: Tипoгpафия Кoми, 2006. 310 c.
Гeнcиpyк C., Hижник M., Boзняк P., Peкpeациoннoe иcпoльзoваниe лecoв. Киeв: Уpoжай, 1987. 284 c.
Oнyфpиeнкo H., Mиpoник И., Aникeeв T., Bpeмeнныe peкoмeндации пo pациoнальнoмy вeдeнию xoзяйcтва и пoвышeнию ycтoйчивocти peкpeациoнныx лecoв в Moлдавcкoй CCP. Бeндepы: 1986. 24 c.
Site-uri web
http://www.ecosystema.ru/07referats/lesn_eco.htm
http://eco-ecologie.wikispaces.com/Ecosistemul+de+padure
http://moldsilva.gov.md/md/comunicate/2528/1/2797/
http://moldsilva.gov.md/md/fond/
http://moldsilva.gov.md/file/Proiecte/Norma-recreare%2027.04.2010.pdf
http://www.rosilva.ro/subcategorie.php?id=15&cat=6
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=GEO0501&ti=Fondul+funciar%2C+la+1+ianuarie%2C+2001-2011&path=../Database/RO/01%20GEO/GEO05/&lang=1
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ingrijirea Si Conducerea Arboretelor de Lunca (ID: 157109)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.