Factorii de Patogenitate Ai Fungilor

Patogeneza reprezintă capacitatea microorganismelor de a infecta gazda și de produce boala rezultată din interacțiunea patogenului cu gazda prin intermediul exprimării unor anumiți factori ai ambelor părți ( gazdă-fung ). Patogenitatea unui fung depinde de capacitatea sa de adaptare la țesut și mediu și de a rezista activității litice de apărare a gazdei. Câțiva determinanți, inclusiv genele sau produși ai genelor precum moleculele enzimatice cunoscute ca factori de virulență, sunt implicați în aceasta relație, producând infecții superficiale sau invazive atât la om, cât și la animale. Virulența se referă în mod specific la o proprietate a patogenului și în conformitate cu definițiile moderne, virulența este capacitatea unui agent patogen de a se înmulți și dăuna gazdei sale(Casadevall 2007). Un fung, ca să producă boala, trebuie sa invadeze activ țesuturile. Bolile cauzate de fungi fără invadarea țesuturilor vii sunt alergiile determinate de mucegai și dermatofițiile cutanate, în care fungii invadează și deteriorează numai celulele epidermice neviabile. Mai mult, micozele letale implică diseminarea fungică în țesuturile profunde și invazia în tot corpul. Mulți fungi patogeni sunt dimorfici (capabile de tranziții reversibile între drojdii și formele de hifale ), iar tranziția morfogenetica dintre aceste forme

este adesea stimulată de creșterea în gazdă și corelată cu invazia acesteia. ()

Determinanții patogenezei se numesc factori de virulență. Patogenii au adesea o serie de factori și mecanisme de virulență . Acești factori determină dacă organismul ( gazdă ) trăiește sau moare în timpul interacțiunilor gazdă – microb. Factorii pot fi inductibili sau constitutivi, pot fi produsul direct al elementelor genetice (proteinele ​​) sau rezultatul căilor biosintetice complexe cum ar fi polizaharidele sau mediatorii lipidici. Factorul de virulență poate fi evaluat prin compararea răspunsului biologic cu si fără factor. O dovadă mai convingătoare convingătoare pentru ca un factor să fie considerat un factor determinant de virulență este pierderea simultană a factorului și a virulenței, și recâștigarea de virulență când factorul este restabilit. Factori de virulență trebuie să ajute agentul patogen să crească la temperaturi ridicate, pentru a facilita aderenta, penetrarea și diseminarea, sau pentru a asista la rezistența împotriva imunității înnăscute, de exemplu, fagocitoza și complementul, evitarea imunitații adaptive , sau factori de nutritie si metabolism , factorii necrotici sau variația morfologică . Capacitatea unui fung să crească la 37 ° C și pH-ul fiziologic este un factor de virulență pentru ciuperci care invadează țesutul profund și tranziția într-o formă parazitară este esențială pentru patogenitatea unui fung dimorfic. Depunere alveolară este un factor de virulența pentru ciupercile care produc infecții prin inhalarea de spori din aer ( Tomee și Kauffman 2000). Diverși factori de virulență sunt necesari, în general, pentru toți patogenii precum capacitatea de recunoaștere și de adeziune la țesuturile gazdei, de a răspunde rapid la schimbările din mediul extern și de a secreta hidrolaze ; toate acestea sunt considerate importante în virulență . Dar natura complexă a interacțiunii gazdă –fung a avut ca rezultat necesitatea absolută a unor factori pentru virulența fungică . Unele proprietăți sunt frecvent asociate toate patogeniile fungice și altele s-au dovedit a fi importante pentru agenți patogeni specifici. Întrucât patogeneza este un fenomen complex, posesia unui singur factor de virulența nu este suficientă pentru o ciuperca pentru a deveni patogenă ; mai degrabă, o combinație complexă de proprietăți este de obicei este necesară. Mai multe tipuri de procese sunt considerate a fi implicate în virulență într- o gamă largă de agenti patogeni fungici . Factori de virulență asociați cu anumiți fungi binecunoscuți au fost descriși în literatura de specialitate (tabelul 2.1)

Rolul factorilor de virulență ai fungilor cu potențial patogen Tabel 2.1

(Adaptat după Khan si col, 2010)

(Adaptat după Khan si col, 2010)

2.2 Factorii de virulență implicați în patogenitatea Candidei albicans

2.2.1 [NUME_REDACTAT] celulelor candidozice la țesuturile gazdă este un fenomen complex polifactorial, utilizând mai multe tipuri de adezine exprimate pe suprafața celulor modificate morfogentic. Dar caracteristica principală celulelor candidozice este formarea de biofilme în țesuturile gazdă, rezultate prin aderență îmbunătățită . Ramage și colab . ( 2006) au raportat că, în ultimele decenii , infecțiile cu Candida sunt asociate cu capacitatea de formare a biofilmelor. Adezinele bine – cunoscute sunt secvențele aglutin-like( ALS ), care fac parte dintr-un grup de șapte proteine ​​glicozilate. Als1p, Als3p și Als5p ( Ala1p ), de pe suprafața celulară a hifelor aderă la celulele epiteliale bucale umane și la fibronectină, colagen, laminina și celule endoteliale. Als6p și Als9p se leagă de colagen si de laminină. Als4p se leagă la celulele endoteliale și Als5p, în plus este necesară și în agregarea celulară. Rolul Als7p este neclar . O altă adezină Hwp1 (hyphal wall protein – proteină a peretelui hifal ), codifică o manoproteină de ​​suprafață exterioară a peretelui hifal ; secvențele terminale -amino ale acestei adezine sunt recunoscute ca substratul transglutaminazei la mamifere ( TGase ) și formează legături covalente cu celulele epiteliale bucale . Studiile efectuate cu hwp1 de C. albicans au arătat aderențe reduse și mortalitate la murine ( Chaffin și colab 1998; . Staab et al., 1999 ) . O proteină – integrină ca ( Int1p ), care este un receptor de membrană plasmatică și antigenică funcțional similar complementului uman 3 și 4 , a fost izolat de la C. albicans, având capitatea de a se lega cu liganzii matricei extracelulare cum ar fi fibronectina, laminina și colagenii I și IV, inducând modificări morfologice a răspunsului la semnalele extraceluare( Claderone și Fonzi 2001; . Ruiz – Herrera et al 2006 ).

2.2.2 Morfogeneza