Ingrijirea Pacientului cu Tbc Pulmonar
Îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară
CUPRINS
MOTTO
ARGUMENT………………………………………………………………………………………………………………………4
ISTORIC…………………………………………………………………………………………………………………………….6
CAPITOLUL I: DATE GENERALE DESPRE BOALĂ……………………………………………………….8
Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie aparatului respirator…………………………….8
Tuberculoza pulmonară……………………………………………………………………………………………….10
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE…………………………………………………………………………17
2.1. Internarea pacientului în spital…………………………………………………………………………………….17
2.2. Asigurarea condițiilor de mediu pentru pacient……………………………………………………………18
2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați………………………………………………………18
2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative…………………………………………………………………32
2.5. Alimentația bolnavului…………………………………………………………………………………………………33
2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului…………………………………………..34
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice………………………………………………………………..34
2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune……………………………….35
2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii…………………………………………………….38
2.10. Educația pentru sănătate……………………………………………………………………………………………41
2.11. Externarea pacientului……………………………………………………………………………………………….41
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE………………………………………………………………………..42
CAPITOLUL IV. CONCLUZII…………………………………………………………………………………………58
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………….60
ANEXE……………………………………………………………………………………………………………………………..61
Motto:
“Pentru a păstra sănătatea este o datorie morală și religioasă, sănătatea este baza tuturor virtuților sociale și ele nu mai pot fi utile atunci când nu suntem bine”.
Samuel Johnson
Argument
Tema licenței mele se numește Îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară.
Am ales această temă deoarece am vrut în primul rând să îmi însușesc mai multe cunoștințe despre această boală și modul de tratare a tuberculozei, având în vedere eforturile ce se fac și la nivel mondial pentru micșorarea numărului de cazuri.
Mai mult decât atât, specialiștii cred că o treime din populația lumii este infectată cu Mycobacterium tuberculosis și o nouă persoană se infectează în fiecare secundă.
Tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de bacilul Koch, afectând organismul în întregime, interesând cu precădere plămânul și având de obicei o evoluție cronică pe parcursul căreia se deosebesc două etape: tuberculoză primară (care cuprinde șancrul de inoculare și leziunile legate de el) și tuberculoză secundară (sau de organ).
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un pacient cu tuberculoză pulmonară.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu tuberculoză pulmonară și de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: febră, disconfort, transpirații nocturne, scădere ponderală și scăderea apetitului, dispnee.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe profesionale:
1. Analizează semnele și simptomele specifice tuberculozei pulmonare
2. Identifică problemele de dependență și stabilește diagnosticul de
îngrijire la un bolnav cu tuberculoză pulmonară
3. Elaborează planul de îngrijire
4. Pregătește pacientul pentru tehnici și investigații
5. Asigură echipamentele și materialele necesare
6. Pregătește materialele și medicamentația în vederea administrării medicamentelor
7. Aplică intervențiile proprii și delegate
8. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate
9. Implementează programe de educație pentru sănătate
10. Evaluează rezultatele acțiunilor de educație pentru sănătate
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu tuberculoză pulmonară s-a finalizat prin analiza unor cazuri cu tuberculoză pulmonară – cazuri pe care s-au elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.
În final au fost elaborat planuri de îngrijire la pacienții cu tuberculoză pulmonară respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.
Istoric
Tuberculoza a apărut la oameni încă din antichitate. Cea mai veche dovadă a bolii o constituie bacteria „Mycobacterium tuberculosis” descoperită în fosilele unui bizon care a trăit în urmă cu aproape 17.000 ani.
Bacilul care provoacă tuberculoza, „Mycobacterium tuberculosis”, a fost descoperit la 24 martie 1882 de Robert Koch. Pentru descoperirea sa, Koch a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1905. Koch nu credea că există vreo legătură între tuberculoza la bovine (vite) și tuberculoza la oameni. Din acest motiv, destul de târziu s-a putut stabili că laptele infectat reprezintă o sursă de infecție. În 1890, Koch a susținut că un anumit extras de glicerină din bacilul tuberculozei constituie „leacul” împotriva tuberculozei. A numit acest extras „tuberculină”. Deși „tuberculina” s-a dovedit ineficientă, aceasta a fost adaptată ca test de screening pentru identificarea prezenței bolii în faza presimptomatică.
Albert Calmette și Camille Guérin au înregistrat primul succes în imunizarea împotriva tuberculozei în anul 1906. Aceștia au folosit o tulpină atenuată a bacilului tuberculozei bovine pentru a crea un vaccin pe care l-au numit vaccinul BCG (bacilul lui Calmette și Guérin). Vaccinul BCG a fost folosit pentru prima dată la oameni în anul 1921 în Franța. Pe de altă parte, vaccinul BCG a fost utilizat pe scară largă doar în SUA, Marea Britanie și Germania de-abia după cel de-al doilea război mondial.
În 1946, dezvoltarea antibioticului numit streptomicină a transformat în realitate tratarea eficientă și vindecarea bolnavilor de TBC. Înainte de introducerea acestui medicament, singurul tratament (cu excepția sanatoriilor) consta în intervenția chirurgicală.
Prin intervenția chirurgicală se reduce numărul total al bacteriilor și se crește eficiența tratamentului sistemic cu antibiotice. Deși specialiștii au sperat să elimine complet tuberculoza, apariția tulpinilor rezistente la medicamente, în jurul anului 1980, a făcut mai puțin probabilă eradicarea tuberculozei. Reapariția ulterioară a bolii a determinat OMS să declare tuberculoza o urgență mondială în anul 1993.
În 2006 parteneriatul pentru oprirea tuberculozei a întocmit Planul global de stopare a tuberculozei, al cărui obiectiv principal este să salveze 14 milioane de vieți până în 2015
În 2007, s-au estimat 13,7 milioane de cazuri cronice active la nivel mondial.
În 2010, s-au dezvoltat aproximativ 8,8 milioane de cazuri noi și s-au înregistrat 1,5 milioane de decese asociate tuberculozei, majoritatea în țările în curs de dezvoltare.
Eforturile de prevenire și control al tuberculozei se bazează pe vaccinarea nou-născuților, detectarea, precum și tratamentul adecvat al cazurilor active. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atins un anumit grad de reușită datorită unui regim de tratament îmbunătățit, observându-se o ușoară scădere a numărului de cazuri.
Tuberculoza reprezintă a doua cauză a mortalității, ca urmare a unei boli infecțioase, principala cauză fiind HIV/SIDA.
Dezvoltarea sau găsirea unui vaccin eficient s-a dovedit dificilă. Costul este ridicat iar diagnosticarea bolii necesită timp, tratamentul durează mai multe luni. Un număr din ce în ce mai mare de persoane infectate cu HIV contractează tuberculoza.
Capitolul I. Date generale despre TBC-ul pulmonar
I.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului
respirator
I.1.1. Anatomia și fiziologia aparatului respirator
Noțiuni de anatomie
Componentele morfologice ale aparatului respirator sunt reprezentate de căile aeriene (superioare și inferioare) și de parenchimul pulmonar format din acinii pulmonari. Căile respiratorii asigură transportul gazelor și îmbunatățirea calității aerului inspirat, iar la nivelul acinilor pulmonari are loc schimbul de gaze.
Căile respiratorii superioare cuprind segmentul nazal, segmentul cavității orale și faringele până la orificiul glotic, iar căile respiratorii inferioare sunt reprezentate de: laringe, trahee, bronhii și ramificațiile lor.
Acinul pulmonar reprezintă unitatea morfo-funcțională a plămânului care, din punct de vedere anatomic, este regiunea deservită de o singură bronhiolă terminală, din care derivă 2-3 generații de bronhiole respiratorii. Bronhiola terminală, împreună cu bronhiolele respiratorii și ramificațiile lor – ductele alveolare, sacii alveolari și alveolele pulmonare – formează acinii pulmonari.
Totalitatea acinilor pulmonari alcătuiesc parenchimul pulmonar, la nivelul căruia au loc
schimburile de gaze.
Căile nazale reprezintă poartă de intrare a aerului, au formă aproximativ piramidala, cu bază mare în jos, iar cele două cavități sunt despărțite de o porțiune membranoasă, numită sept. Cavitățile suntcaptusite cu o mucoasă ce secretă mucus, cu rolul de a reține impuritățile. Mucoasă nazală are la bazaun țesut de natură conjunctivă, foarte puternic vascularizat, asigurând încălzirea aerului pe cavitățile nazale. Pereții proeminenți ai cailor nazale se numesc cornete nazale, iar spațiile se numesc meaturi.
În partea posterioară, cavitățile nazale comunică cu faringele prin orificiul naso-faringean sau coane. Aceste orificii pot fi închise prin ridicarea valului palatin – închidere ce are loc în timpul deglutiției.
Faringele este un segment sub formă de pâlnie, cu orificiul mic în partea inferioară și comunică cu laringele și esofagul. Are în componența să musculatură striata, având rol de a separă cele două căi:calea digestivă și cea respiratorie.
Laringele este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul în plămâni și în fonație.
Traheea este segmentul aparatului respirator, care continuă laringele, fiind așezată înaintea esofagului.
Bronhii principale: bifurcarea traheei da naștere celor două bronhii principale: dreaptă și stânga. Fiecarebronhie principală pătrunde în plămânul respectiv prin hilul pulmonar. Bronhiile principale fac parte din pedicul fac parte din pediculul pulmonar.
Plămânii reprezintă organele în care se realizează schimbul de gaze, oxigen și dioxid de carbon. Sunt în număr de doi, drept și stâng, fiind așezați în cavitatea toracică de o parte și de altă a mediastinului. Plămânii sunt alcătuiți dintr-un sistem de canale rezultat din ramificareabronhiei principale – arbore bronșic și un sistem de saci, în care se termină arborele bronșic – lobuli pulmonari. Lobulul pulmonar reprezintă unitatea morfologică și funcțională a plămânului, la nivelul căruia se face schimbul de gaze.
Plămânii sunt înveliți de o foiță seroasă numită pleură. Ea are rolul de a ușura miscarile plămânilor prin alunecare. Fiecare plămân este învelit de o pleură. Pleură, la rândul ei, este formată din două foițe, una în continuarea celeilalte: pleură viscerală care acoperă plămânul și pleură parietală care acoperă pereții cavității toracice. Între cele două pleure, există o cavitate închisă – cavitatea pleurală.
Noțiuni de fiziologie
Respirația reprezintă un proces vital în care au loc aportul de oxigen la țesuturi și eliminarea dioxidului de carbon ca rezultat al metabolismului, fiind una dintre funcțiile vegetative și de nutriție.
Respirația cuprinde următoarele etape:
Etapă pulmonară când aerul pătrunde prin căile respiratorii în alveolele pulmonare;
Etapă sanguină reprezentată de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare și sângele din capilarele sanguine;
Etapă circulatorie când are loc transportul de oxigen la țesuturi și dioxid de carbon la alveole;
Etapă tisulară când se face schimbul de gaz la nivelul țesuturilor se primește oxigen și se eliberează dioxidul de carbon în sistemul venos.
Procesul de respirație este continuu. Oprirea lui duce în scurt timp la moarteacelulelor, deoarece organismul nu dispune de rezerve de oxigen, iar acumularea de dioxid de carbon este toxică pentru celule.
Ventilația pulmonară: Aerul atmosferic este introdus în plămâni prin procesul de ventilație pulmonară, prin care se menține constantă compoziția aerului alveolar.
Mecanismul respirației
Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiuniiritmice a două procese: inspirația și expirația.
1. Inspirația reprezintă un proces activ, realizat prin efort muscular, când aerul pătrunde în plamani încărcat cu oxigen. Principalii mușchi inspiratori sunt: mușchii intercostali; mușchii supracostali; diafragma. Prin acțiunea acestor mușchi, cușca toracică își mărește volumul. Prin mărirea volumului pulmonar, presiunea aerului scade în plămâni, față de cea atmosferică. În timpul inspirului forțat intervin și mușchii inspiratori accesori (sternocleidomastoidian, pectoralulmare, dințatul mare și trapezul).
2. Expirația reprezintă un proces pasiv, prin care se elimină aerul din plămâni, încărcat cu dioxid de carbon. În timpul expirației, cutia toracică revine pasiv la dimensiunile avute anterior.
Capitolul I.2. Tuberculoza pulmonară
a. Definiție
Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numită și bacilul Koch.
Forma cea mai frecvență de tuberculoză atacă plămânii(tuberculoză pulmonară), unde bacteriile distrug țesuturile și creează cavități.
În tuberculoza extrepulmonară, bacteriile atacă alte regiuni ale corpului – oase, rinichii, ganglionii limfatici, meningele și sistemul nervos central.
I.1.Din punct de vedere epidemiologic, TBC este o afecțiune infecto-contagioasă, endemică, transmisibilă, cu disjuncție între infecție și boală; fiind cauzată de bacterii aparținând complexului Mycobacterium tuberculosis. Disjuncția între infecție și boală constă în faptul că boala poate apare la distanță de câțiva ani de infecție. Infecția și îmbolnăvirea în TBC nu sunt super pozabile. Îmbolnăvirea presupune infecție dar infecția nu este urmată întotdeauna de îmbolnăvire. Sursele detransmitere a bacililor tuberculoși sunt doar bolnavii.
I.2.Din punct de vedere clinico-evolutiv, este o boală cronică; evoluând în pusee acut-evolutive, separate de perioade de remisiune; afectează de obicei plămânii, dar <1/3 din cazuri pot avea alte localizări. Dacă este tratată adecvat, TBC cauzată de tulpini chimio-sensibile este curabilă în majoritatea cazurilor. Dacă nu este tratată, boala poate fi fatală la >1/2 din cazuri în decurs deaproximativ 5 ani de zile.
I.3.Din punct de vedere imunologic, TBC este o afecțiune care apare frecvent pe teren imuno-deprimat. Imunitatea în tuberculoză este mediată celular, este relativă (un episod de îmbolnăvire nu îl exclude peurmătorul), de suprainfecție (persistă cât timp există în organism bacili vii), locală (organ, țesut, zonă)și nu sistemică.
I.4.Din punct de vedere anatomopatologic, TBC este o boală granulomatoasă care se caracterizează prin polimorfism lezional (leziuni infiltrative, nodulare, de cazeificare coexistente în același timp, exemplifică leziuni în diferite stadii evolutive ale bolii). Polimorfismul lezional este explicat prin existența unor lungi perioade evolutive active și de de latență care generează apariția mai multor tipuri anatomo – radiologice de leziuni.
I.5.Din punct de vedere bacteriologic, TBC este cauzată de bacterii cu parazitism intracelular, cu o structură celulară specială, care le permite să fie protejate de acțiunea radicalilor toxici și a enzimelor electrolitice produse de macrofag. Această structură este responsabilă pentru permeabilitatea foarte scăzută a peretelui celular și pentru ineficienta acțiune bactericidă a majorității antibioticelor asupra acestui microorganism. De aceea, TBC se poate vindeca sub tratament corect administrat dar, spre deosebire de alte boli, în tuberculoză, vindecarea lezională nu presupune și sterilizare lezională (se produce excepțional de rar).
I.6.Din punct de vedere socio-economic, tuberculoza este o boală a sărăciei.
b. Etiologie
Micobacteriile sunt bacili mici, aerobi, imobilisi nesporulati. Mycobacterium tuberculosis (MTB) sau bacilul Koch (bk) constituie agentul etiologic al tuberculozei la om.
Complexul Mycobacterium tuberculosis cuprinde Mycobacterium tuberculosissi alte specii strâns înrudite bacteriologic: M. bovis, M. Africanum și M. microți.
M. tuberculosis, M. Bovissi, M. africanum determină o boală clinic similară, dar au importantă epidemiologică inegală. Raritatea M. bovis (prin controlul TB bovinelor și pasteurizarea laptelui) și a M. africanum (restrâns la arealul Africii Centrale și Occidentale) contrastează cu răspândirea mondială a M. tuberculosis.
Peretele celular micobacterian este gros și bogat în lipide și, că urmare, relativ impermeabil pentru moleculele polare (coloranți hidrosolubili, acizi, alcooli). Drept consecință micobacteriile sunt rezistente la colorarea obișnuită (colorarea cu fuxină poate fi realizată prin încălzire) și la decolorarea cu acid-alcool (sunt bacili acid-alcoolo-rezistenți = BAAR).
Aceste două proprietăți stau la bază metodelor decolorare specifică prin care sunt puse în evidență micobacteriile în microscopie (vezi examenul bacteriologic). M. tuberculosis (că și majoritatea micobacteriilor) crește lent, având un timp de generație în jur de 24 ore; astfel sunt necesare minim 3 săptămâni pentru apariția coloniilor vizibile pe mediile solide de cultură cum este mediul Lowenstein-Jensen.
M. tuberculosis este un germen obligatoriu aerob, țesuturile bogate în oxigen fiind cele mai susceptibile de a fi invadate. Este un parazit intracelular facultativ, virulența lui fiind în mare măsură legată de capacitatea de a supraviețui și de a se multiplică în mediul intracelular al fagocitelo rmononucleare. Bacilii sunt rapid distruși în mediul ambiant de radiațiile ultraviolete.
A. SURSE DE INFECȚIE. Spre deosebire de alte micobacterii care sunt ubicuitare în natură, bk nu se multiplică în afara organismelor, iar infecțiile naturale la animale sunt foarte rare. Astfel bk este extrem de adaptat la organismul uman și, drept consecință, rezervorul de germeni este aproape exclusiv uman (persone infectate sau bolnavi), iar transmiterea infecției este practic exclusiv interumană, pe cale aeriană.
Sursa de infecție o reprezintă bolnavul cu TB pulmonară . Gradul de contagiozitate al unei surse de infecție este dependent de densitatea MTB în spută și de frecvența tusei. TBP cavitară este prototipul de sursă înalt contagioasă datorită densității enorme de MTB din spută (106-109/ml de spută) și tusei în general frecvente. Examenul microscopic al sputei este pozitiv în cazul unei densități a MTB în spută de minim 5000-10000/ml; astfel microscopia sputei separă cazurile pozitive (M+), considerate contagioase, de celenegative (M-) considerate puțin sau deloc contagioase.
B. TRANSMITEREA INFECȚIEI. Transmiterea este realizată prin intermediul nucleilor de picătură mică, ce au un diametru cuprinsintre 1-5 mm, ideal pentru a rămâne suspendate în aer timp îndelungat (ore) și, odată inhalate, pentru aajunge și a se depune în alveole. Generarea acestor particule de către surse (bolnavii cu TBP) cuprinde două etape: aerosolizarea secrețiilor respiratorii contaminate ale sursei prin manevre expiratorii forțate (tușe, stranut și chiar vorbire), urmată rapid de deshidratare cu reducerea dimensiunilor particulelor rezultate.
Ventilația reduce numărul de particule infectante iar expunerea la radiații ultraviolete (luminas oarelui) distruge MTB. Asocierea acestor metode reduce considerabil riscul de transmitere a tuberculozei. Inhalarea particulelor infectante de către o gazdă susceptibila este urmată de depunerea acestora în alveole și fagocitarea MTB de către macrofagele alveolare.
Supraviețuirea și multiplicarea intracelulară a MTB constituie prima etapă al infecției tuberculoase. Riscul unei persoane sănătoase de a se infectă cu MTB depinde în primul rând de numarul și gradul de contagiozitate al surselor cu care vine în contact și de durată și proximitatea contactului cu acestea.
La nivelul unei populații riscul mediu de infecție este dependent în special de densitatea surselorde infecție (în special TBP/M+) și de condițiile de conviețuire (de exemplu supra aglomerare), și în mai mică măsură de virulența tulpinilor de MTB și de rezistența indivizilor la infecție. Transmiterea nosocomială a tuberculozei (inclusiv a TB polichimiorezistente = MDR-TB, multidrug résistance tuberculosis) a fost descrisă în spitale și azile, atât la personal cât și la pacienți, constituind o problemă epidemiologică și medico-legală.
c. Patogenie
Boala se produce prin pătrunderea bacilului în organism și acțiunea lui în condiții favorizante, importante de reținut pentru profilaxia bolii. Cauzele favorizante sunt numeroase însă vârstă joacă un rol important observându-se că boală se instalează cu mare frecvență la tineri și copii.
Un alt factor este cel al terenului neuroendocrin, la care se adaugă condiții de viață și de muncă neigienice (locuința, alimentație, stres), boli cornice (DZ, hepatită cronică, ciroză hepatica). Mecanismul de producer al bolii în prezența factorilor etiopatogenici a fost interpretat în mod diferit delă teoria tristadială a lui Ranke care descria infecția primară (alveolită, limfangită) urmată de diseminarea secundară cu localizări variate (bronho-pleuro-pulmonare, peritoneale, meningeale etc) și stadiul TBC-ului terțiar cu localizare pulmonară până s-a ajuns la concluzia că infecția nu trebuie obligatoriu să treacaprin cele trei stadii.
Ajuns în organism, bk determină infecția tuberculoasă (alveolită, limfangită, adenopatii și modificări biologice). Infecția primară care poate evolua asimptomatic sau dimpotrivă, găsind condiții favorizante, microbul se multiplică, devine agresiv și dă naștere bolii manifestate clinic. De la nivelul leziunii primare microbul se poate răspândi în organism pe cale sanguină, limfatică sau bronșică, determinand forme clinice pulmonare variate sau la nivelul altor organe.
4. Diagnostic clinic
– tuse;
– expectorații de culoare neobișnuită sau sanguinolentă;
– febră ușoară;
– inapetență și scădere în greutate;
– transpirații nocturne;
– dureri în piept la respirație sau în timpul tusei;
– dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulații.
Peste 50% din persoanele afectate nu prezintă nici un simptom o lungă perioadă de timp. Tusea este cel mai frecvent simptom al tuberculozei. Dar, întrucât debutul bolii este insidios, persoana infectată poate pune tusea pe seama fumatului sau a unui episod recent de gripă. Tusea poate produce o cantitate mică de spută verde sau galbenă dimineață. În cele din urmă, spută poate prezența striații sanguinolente, dar cantitățile mari de sânge sunt rare. Transpirațiile nocturne abundente constituie un alt semn al TBC, dar la fel că și tusea, nu este specific tuberculozei.
5. Diagnostic paraclinic
Radiografie toracică – element central în diagnosticul tusei persistente. Nu permite stabilirea diagnosticului pozitiv.
Imagine cavitară:
-pereți relative subțiri, fără nivel lichidian;
-localizare caracteristică apical, dorsal, apical LS, apical LI adesea însoțită de leziuni mai tinere.
6. Diagnostic diferențial
Diagnostic diferențial tuse persistentă:
Tuse peste 3 săptămâni:
Rx normală – astm bronșic, BRGE;
– bronhoree purulentă – bronșectazii;
– dispnee progrsiva, sindrom obstructiv – bronșită cronică / BPOC;
– istoric fumat, Rx – / + bronhoscopie sugestivă – neoplasm bronhopulmonar;
– expunere profesională imagine Rx – pneumoconioza.
7. Evoluție. Prognostic
Tuberculoza este întâlnită în România (fiind aproximativ 30 000 bolnavi în toată țara) mai frecvent decât în alte țări ale Uniunii Europene, se estimează că apar în medie 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, față de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori.
8. Tratament
a. Igineo-dietetic
Bolnavul tuberculos este un focar de răspândire a infecției la cei din jur. Prima masură este izolarea la domiciliu sau în secții specilizate. La domiciliu, bolnavul trebuie plasat în cameră separată, cu vase, tacâmuri, lenjerie separată, luându-se măsuri de educare și suprveghere privind cura de repaus, igiena încăperii, alimentația, expectorația și dezinfecția produselor patologice.
În spital, îngrijirea vizează cura de repaus și condițiile de igienă, alimentația va fi substanțial bogată în proteine animale (carne, lapte, brânză, ouă) și vegetale,cu aport de vitamine și minerale. Trebuie să se urmărească evoluția febrei, sputei și măsurile de prevenire a infecției prin spută.
Pentru diagnostic sunt necesare o serie de examinări paraclinice: examenul sputei; examen bacteriologic pe lamă, cultură, antibiogramă), examenul sucului gastric dacă bolnavul înghite spută sau spălătura bronșică. Se practică examenul radiologic (radiografie, tomografie).VSH-ul este de regulă crescut, permite urmărirea evoluției alături de examinarea clinică și radiologică. De asemenea se practică numărătoarea hematiilor, hematocrit și formulă leucocitară.
b. Medical
Tratamentul medicamentos antituberculos se face cu o gamă largă de medicamente. Le menționăm pe cele clasice: streptomicină, izoniazida, etambutol. În aplicarea tratamentului vom urmări reacțiile bolnavului mai ales pentru streptomicină, care poate duce la lezarea nervului auditiv.
Tratamentul simptomatic va combate tusea seacă prin administrarea de preparate de codeine sau siropuri expectorante.
Tratamentul tonifiant se realizează prin administrarea de vitamine, Fe, Ca.
Tratamentul hemoptiziei: urgență pulmonară, necesită următoarele măsuri: repaus fizic, psihic, vocal, în poziție semișezând, aplicare de pungi cu gheață pe torace.
Tratament medicamentos: calciu și vitamină C iv, adrenostazin.
Tratamentul pneumotoracelui spontan cu supapă se aplică imediat combătându-se durerea, dispneea; se administrează morfină sau mialgin, oxigenoterapie prin sondă nazală; dacă starea bolnavului o cere se practică intervenție chirurgicală.
c. Chirurgical
Tratamentul chirurgical al Tbc-ului este rar, însă acesta poate fi folosit pentru tratarea unor complicații la nivelul plămânilor sau altor părți ale organismului.
Tratamentul chirurgical este indicat pentru oprirea hemoragiilor pulmonare și la înlăturare colecțiilor de puroi care nu s-au resorbit în urma tratamentului cu antibiotice.
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE
Supravegherea pacientului din momentul internării până la externare și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune
II.1. Internarea pacientului în spital
Internarea bolnavului reprezintă primul contact al sau cu spitalul, concomitent întrerupându-se și legăturile permanente cu muncă, familia, prietenii. Atitudinea corespunzătoare a personalului medical influențează tonusul optimist al bolnavului, ajutându-l să depășească cu bine problemele legate de spitalizarea de durată și motivându-l să-și efectueze tratamentul complet.
Internarea bolnavului se va face pe bază buletinului de identitate, biletului de trimitere și a dovezii de asigurat CAS (adeverință de salariat, cupon de pensie etc.), respectând regulamentul privind circuitele funcționale ale spitalului.
Bolnavul internat este îndrumat la serviciul de primire care este alcătuit din mai multe încăperi: sală de așteptare, cabinet de consultații. În acest cabinet va fi trecut în registrul de internări, aici se completează prima parte a fișei de observație cu datele de identitate și adresă exactă. Bolnavul este pregătit pentru examenul medical, fiind ajutat să se dezbrace. Asistentă se va comportă cu multă atenție și delicatețe, pentru a-l convinge că va fi bine îngrijit. Cu datele culese de la bolnav sau/și aparținători, în urmă consultației, medicul va completa o parte a fișei de observație.
Obiectele de îmbrăcăminte și alte eventuale bunuri care se află asupra bolnavului vor fi inventariate de asistentă, înregistrate, dacă este necesar vor fi dezinfectate și deparazitate, apoi învelite într-o manta de protecție și depozitate la magazia spitalului, pe bază unui proces verbal competat în două exemplare.
Bolnavul este însoțit în cameră de îmbăiere, unde, la nevoie, se va face și deparazitarea. El este ajutat în cazul în care starea lui necesită, să-și efectueze baia generală sau duș, fiind servit cu: săpun, prosoape, perie de dinți și forfecuță pentru unghii. În cameră de îmbrăcare i se dau haine curate: pijama, papuci, ciorapi, halat apoi este condus pe secție, la salonul stabilit de medic.
Asistentă de salon prezintă bolnavul celorlalți pacienți și îl ajută să-și aranjeze lucrurile în noptieră, informându-l asupra regulamentului de ordine interioară. Se vor măsură tensiunea arterială, pulsul, respirația și temperatură, se vor notă în foaia de observație și vom instrui bolnavul referitor la ce are de făcut în vederea recoltării analizelor de laborator.
II.2. Asigurarea condițiilor de mediu pentru pacient
Saloanele bolnavilor pulmonari trebuie să fie orientate cu ferestrele spre nord pentru a beneficia de o luminozitate intensă și permanență, fără acțiunea directă a razelor solare. Este bine dacă în față saloanelor există terase mari, unde bolnavii, în cursul zilei, pot fi duși afară, pentru aeroterapie. Saloanele trebuie să fie încălzite moderat, eventual cu 1-2 grade mai puțin decât temperatură optimă a saloanelor și să aibă o ventilație bună.
II.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați
Pregătirea patului și accesoriilor lui
Pentru pregătirea patului avem nevoie de următoarele materiale necesare:
-cearșaf simplu
-cearșaf plic
-două fețe de pernă
-două perne
-una-două pături
Se îndepărtează noptiera de lângă pat. Se așează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se așează în ordinea întrebuințării: lenjerie curată, pernele și pătură. Cearșaful se așează la mijlocul saltelei, se desface și se întinde o parte a cearșafului spre capătul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearșaful adânc sub saltea.
Persoană așezată cu față spre capătul patului, cu mână de lângă pat prinde partea laterală a cearșafului la o distanță egală de la colț cu lungimea părții atârnate și o ridică în sus pe lângă șălea. Se lasă în jos partea de cearșaf ridicată și se introduce sub saltea partea de cearșaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei, celelalte trei colțuri se fac după aceeași procedură. Se introduce sub saltea toată partea laterală a cearșafului începând de la colțurile saltelei, se întinde bine să nu prezinte cute.
Dacă este nevoie se așează mușamaua și aleza. Pe urmă se așează cel de-al doilea cearșaf peste care se întinde pătura, marginea cearsafului dinspre cap se desface peste pătură pentru că pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientului. Se va face o cută atât din cearșaf cât și din pătură, se așează mână stânga sub cearșaf, ridicând cearșaful și pătură peste mână opusă, formând o cută. Se așează pernele introduse în fețele de pernă curate.
Din cauză că pacientul își petrece majoritatea timpului de boală și de convalescență în pat,
acesta trebuie să aibă anumite calități.
Calitățile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lățime 80-90 cm, înălțimea de la dușumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziție șezând, sprijinindu-și picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigațiile și tratamentul cât mai comod; ușor de manipulat și curățat; confecționat din tuburi ușoare din metal (vopsite în alb); așezat pe rotițe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotițe.
Calitățile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecționată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi:
– simplu, cu somieră dintr-o singură bucată
-simplu cu rezemător mobil
-cu somieră mobilă
-ortopedic-cadranul somierei confecționat din mai multe bucăți
-universal
-universal pentru tratament ortopedic cu somieră mobilă
-pentru secțiile de traumatologie
-diferite tipuri pt. terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă
-închis cu plasă
-pentru. sugari și copii-cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive de siguranță
Accesoriile patului: salteaua va fi confecționată din burete, material plastic, care se curață și se dezinfectează mai ușor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lățime, 75 cm lungime. Pătura confecționată din lână moale, trebuie să se poată spăla ușor. Lenjeria este bine să aibă cât mai puține cusături.
Schimbarea lenjeriei de pat
Materialele necesare: cearșaf simplu, cearșaf plic, două fețe de pernă, una-două pături, două perne.
Efectuarea: se îndepărtează noptiera de lângă pat, se așează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se așează, în ordinea întrebuințării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. Cearșaful se așează la mijlocul saltelei, se desface și se întinde o parte a cearșafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearșaful adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colțul: persoana așezată cu fața spre capătul patului: cu mâna de lângă pat prinde partea laterală a cearșafului la o distanță egală de la colț, cu lungimea părții atârnate și o ridică în sus pe lânga saltea; partea de cearșaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea; se lasa în jos partea de cearșaf ridicată ; se introduce sub saltea partea de cearșaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei; celelalte trei colțuri se fac după aceeași procedură. Se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearșafului începând de la colțurile saltelei; se întinde bine cearșaful să nu prezinte cute. Dacă este nevoie se așează mușamaua (transversal, la mijlocul patului) și se acoperă cu aleza.
Apoi se așează cel de-al doilea cearșaf peste care se întinde pătura; marginea cearșafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientei, se va face o cută atât din cearșaf, cât și din patură, astfel: se așează palma mâinii dinspre picioare pe patură, iar cealaltă mână se introduce sub cearșaf, ridicând cearșaful și pătura peste palma opusă, formând astfel o cută; se introduce apoi sub capătul de la picoare al saltelei, atât cearșaful cât și pătura, apoi se așează colțurile folosind procedura descrisa mai sus. Dacă se folosește plicul în loc de cearșaf, atunci pătura se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se așează pernele introduse în fețele de pernă curate.
Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat
În secțiile unde pacientele sunt în imposibilitatea de a se ridica din pat, în primele zile postoperatorii, asistenta este nevoită de cele mai multe ori să schimbe lenjeria de pat, cu bolnavul în pat. În acest scop asistenta urmărește ca bolnavul să prezinte o stare de bine, confort fizic și psihic, și o stare de igienă permanentă. Aceasta este o ocazie ca asistenta să comunice cu bolnavul pentru a-i da acestuia posibilitatea să-și exprime sentimentele, să-și ușureze starea sufletească, să câștige încrederea acesteia. Este de asemenea o posibilitate de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru a preveni complicațiile, de a-i asigura condiții corespunzătoare de igienă, de relaxare, de odihnă.
Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este nevoie, de mai multe ori pe zi, dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa dimineața, înainte de curățenie, după măsurarea temperaturii, luarea tensiunii, măsurarea pulsului și toaleta bolnavului.
Bolnavii din cauza stării generale impuse de boală, nu au puterea necesară de a sta în poziție șezândă, de aceea tehnica de schimbare a patului cu pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit lateral; schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului.
Materiale necesare: aceleași ca și pentru pregătirea patului fără pacient. În plus: paravan, sac de rufe, eventual lenjerie curată de corp și material necesar pentru a spăla pacientul, dacă s-a murdărit.
Lenjeria de pat se așează pe un scaun în ordinea priorității, împăturită în felul următor: pătura și cearșaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică; aleza se rulează împreună cu mușamaua în lungime; cearșaful se rulează în lungime.
Se evită curenții de aer, se asigură intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete, se asigură măsurile privind asepsia.
Se anunță bolnavul asupra procedeului, se liniștește și se asigură că manopera va fi făcută cu blândețe, că nu va fi mișcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri, solicitându-i-se cooperarea.
Efectuarea: se face de către două asistente așezate de o parte și de cealaltă a patului. Bolnavul rămâne acoperit până la schimbarea cearșafului de sub pătură. Marginile cearșafului murdar se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică ușor, iar mâna stângă o introduce sub umerii acestuia, sprijinindu-i capul sub antebraț. Apoi cu mâna dreaptă (retrasă de sub axilă) trage ușor perna spre marginea patului, bolnavul fiind deplasat ușor în aceeași direcție. Se așează apoi în dreptul genunchilor bolnavului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puțin, iar cu mâna dreaptă îi flecteaza ușor gambele pe coapse. Din această poziție, se întoarce bolnavul în decubit lateral drept , sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a genunchilor. Bolnavul se menține acoperit.
Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la spatele bolnavului; sulul de lenjerie murdară se află în acel moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearșaful curat, mușamaua și aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine cearșaful curat pe jumătatea liberă a patului și se așează o pernă îmbrăcată în față de pernă curată , apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blândețe, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și sub genunchi.
Pentru a aduce bolnavul în decubit lateral stâng , asistenta din partea stângă procedează la fel ca și în cazul întoarcerii în decubit lateral drept: prinde bolnavul de axila stângă, o ridică ușor, introduce mâna dreaptă sub umerii ei, îi sprijină capul pe antebraț și după aceeași procedură, întoarce pacientul în decubit lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie. Asistenta rulează mai departe din partea dreaptă, lenjeria murdară o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe murdare; apoi derulează lenjeria curată și o întinde bine, iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente. Se efectuează colțurile după tehnica cunoscută. Pătura de deasupra bolnavului se împătură în trei și se așează pe un scaun; bolnavul rămâne acoperit cu cearșaful folosit până atunci. Peste acesta , asistenta așează cearșaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică, astfel că una din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului. Colțurile de sus ale cearșafului curat se țin fie cu mâna, fie de către bolnav, fie de către o altă persoană.
Cele două asistente care sunt de o parte și de alta a patului, prind cu o mână colțurile inferioare ale cearșafului murdar și printr-o mișcare în direcția picioarelor bolnavului, îndepărtează cearșaful murdar și acoperă în același timp bolnavul cu cearșaful curat. Se așează pătura peste cearșaf răsfrângând marginea dinspre cap pe pătură. Se continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu cearșaful deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.
Pacientul poate fi așezat în poziție șezând- schimbarea lenjeriei se face în lățimea patului
Se efectuează de către două asistente: una sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, așează și derulează cearșaful curat pregătit în prealabil.
După efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este așezat cât mai confortabil.
Uneori aleza trebuie schimbată de mai multe ori pe zi fără să fie nevoie de schimbarea cearșafului.
În afară de procedura descrisă mai sus, se mai pot folosi alte două metode pentru schimbarea alezei.
2 asistente:
se așează de o parte și de alta a patului, în dreptul bazinului pacientului;
așează pacientul în poziție șezând;
asistenta își apleacă coloana, fără gârbovire, lărgesc baza de susținere prin depărtarea picioarelor, își flectează ușor genunchii;
asistenta din dreapta își fixează umărul dr. sub axila dreaptă a pacientului;
asistenta din stânga își fixează umărul stâng sub axila stângă a pacientului astfel încât brațele pacientului să se odihnească pe spatele asistentei;
asistentele își introduc cât mai mult antebrațele de la membrul superior care are umărul fixat sub axilă sub coapsa pacientului;
mâna liberă a asistentelor se sprijină pe suprafața patului mai sus de pacient pentru a asigura un punct de sprijin în plus în momentul ridicării;
la comanda uneia din as. se începe ridicarea pacientului, ridicând treptat coloana vertebrală și transferând greutatea pe piciorul aflat în partea cefalică a patului;
în momentul așezării pacientului, asistenta își flectează din nou genunchii, astfel coloana vertebrală coboară și așează pacientul confortabil.
Metodă de ridicare când pacientul nu poate să coopereze:
asistentele așezate de o parte și de alta a patului, se apleacă spre pacient menținând coloana dreaptă, își lărgesc baza de susținere prin depărtarea picioarelor;
Brațele din partea cefalică a patului se așează în jurul spatelui pacientului, cât mai aproape de linia bazinului;
Brațele dinspre picioare se introduc sub șezutul pacientului, mâinile asistentelor se unesc;
Pacientul este rugat să-și încrucișeze brațele pe piept;
La comanda unei din asistente se efectuează ridicarea pacientului, ridicând treptat coloana vertebrală și transferând greutatea spre piciorul situat spre partea cefalică.
Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului
Igiena corporală începe de la internare, când bolnavul este îmbăiat și, la nevoie, deparazitat.
Toaletă generală trebuie efectuată atât de frecvent încât să asigure bolnavului o înfățișare curată sau să prevină orice mirosuri neplăcute și orice formă de iritație a pielii. Datoria asistentei medicale este de a păstra pacientul într-o stare de curățenie, indiferent de vârstă să, de poziție, stare fizică sau afectivă.
Toaletă bolnavului constituie una din condițiile indispensabile ale procesului de vindecare.
Prin toaletă se îndepărtează de pe suprafața pielii stratul cornos, descuamat și impregnat cu secrețiile glandelor sebacee și sudoripare, amestecate cu alte substanțe străine care aderă la piele.
Îndepărtatrea acestora deschid orificiile de excreție ale glandelor pielii și înviorează circulația sângelui. Toaletă îl liniștește pe bolnav și îi crează o stare de confort. Majoritatea bolnavilor sunt obișnuiți cu toaleta completă de acasă dar există și bolnavi, mai puțini, cărora asistenta trebuie să le dezvolte deprinderile unei toalete complete. În vederea acestui lucru, asistenta educa bolnavul și-i pune la dispoziție:
– săpun neutru
– trei prosoape curate
– săpunieră
– perie de unghii
– forfecuță de unghii
– periuța de dinți
– pastă de dinți
– pahar cu soluție antiseptică pentru gargară
– spirt mentolat
– lenjerie de corp curată
Baia este curățată și dezinfectată în prealabil, înainte de fiecare utilizare.
Asistenta pregătește materialul necesar pentru efectuarea toaletei corporale, a părului, a cavității bucale și tăierea unghiilor.
Pregătește apa, a cărei temperatură trebuie să fie de 37° măsurată cu termometrul de baie, dând drumul mai întâi la apa rece și apoi celei calde pentru evitarea aburului și condensului. Bolnavul face singur baie și la nevoie asistenta îl va ajuta. Se va avea grijă ca baia să se efectueze efectuarea corect prin îndepărtarea tuturor reziduurilor de pe piele.
Se spăla mai întâi fața, trunchiul, membele și regiunea perianală. Se vor utiliza trei prosoape pentru uscare prin tamponare. Dinții se spăla bine și unghiile se taie. Se va atrage atenția bolnavului să nu manevreze robinetele și să nu se închidă în baie. Asistenta va fi atentă la orice zgomot neobișnuit și va intra în baie acordându-i primul ajutor (pot surveni lipotimie și colaps). Este bine ca după terminarea băii, bolnavul să efectueze un duș la o temperatură mai scăzută decât cea a apei din vană. Bolnavul este îmbrăcat cu lenjerie curată și condus în patul sau care a fost schimbat. Bolnavul se învelește bine și se încălzește.
Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului imobilizat
Spălarea întregului corp prin introducerea bolnavului în cada de baie, are același scop ca și toaletă parțială și anume de a îndepărta de pe suprafața pielii, stratul cornos, descuamat și impregnat cu secrețiile glandelor sebacee și sudoripare cu microbi și alte substanțe străine care aderă la piele (murdărie).
Materiale necesare: cameră de baie și cadă bine curățate, spălate și dezinfectate; paravan; grătar lângă cadă; termometru de baie; prosop sau cearșaf de baie; săpun neutru; încă 2 prosoape, 2 mănuși de baie, lenjerie de corp curată, căsca pentru protejarea părului la femei, halat de baie și papuci, instrumente pentru îngrijirea unghiilor, materiale pentru igiena bucală, alcool mentolat sau camforat, pudrieră cu pudră de talc, sac pentru lenjerie murdară, soluții dezinfectante pentru cadă și robinete (cloramină 1% sau clorura de var 1%) și un scaun.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. pregătirea materialelor necesare pentru efectuarea îmbăierii, parcurse în ordinea utilizării lor.
2. pregătirea psihică și fizică a bolnavului: cu jumătate de oră înainte, se anunță bolnavul și i se explică necesitatea; se oferă bolnavului urinarul; după micțiune (urinare) se îndepărtează urinarul spălare pe mâini cu apă și săpun.
3. pregătirea camerei de baie: se închid ferestrele și ușa, se verifică temperatura din camera de baie (21-22°C), se dă drumul la apa rece și apoi la apa caldă pentru a preveni formarea aburilor, se verifică temperatură apei, în ordinea întrebuințării se aranjează lenjeria de corp curată și încălzită pe un calorifer.
4. efectuarea îmbăierii: se îmbracă bolnavul cu halatul și papucii; se transportă în camera de baie; se dezbracă cu blândețe; dacă bolnavul are proteză dentară, aceasta se scoate și se pune într-un pahar; se protejează părul cu cască de protecție; în funcție de starea generală, se introduce bolnavul în cadă, pentru această fiind nevoie de 2 asistente care se ajută între ele; se menține cearșaful pe tot timpul băii, pe fundul căzii, pentru că la nevoie, bolnavul să poată fi scos imediat cu ajutorul lui; se susține bolnavul să intre în cadă, supraveghindu-i-se reacția; se îmbracă o mănușă de baie; dacă bolnavul poate și dorește, i se permite să se spele singur dar sub supraveghere; se săpunește suprafața corpului, în aceeași ordine ca și la toaleta parțială la pat; se îndepărtează săpunul de pe tegumente, se schimbă mănușa și se efectuează toaleta organelor genitale;
Se stropește suprafața corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută decât cea din cadă
(pentru că prin efectul ei mecanic, tonifică țesuturile, activează circulația și respirația); susținându-l de sub axile, bolnavul este ridicat din cadă și înfășurat într-un cearșaf uscat și încălzit; se așează bolnavul pe canapeaua din cameră de baie sau pe o targă acoperită cu un cearșaf curat; se șterge bolnavul și se fricționează cu alcool; regiunea plicelor, se pudrează cu talc; se îmbrăca bolnavul cu lenjeria de corp curată și încălzită; se efectuează toaleta unghiilor; se îmbracă bolnavul cu halatul, i se pun papucii și se transportă în salon unde este așezat comod în patul său, care în prealabil a fost schimbat și se învelește bine bolnavul; dacă bolnavul prezintă frisoane, se încălzește cu termofoare și se hidratează cu lichide calde.
5. reorganizarea locului de muncă: lenjeria murdară se introduce în sacul special ; se dă drumul la apa din cadă, se spăla bine cadă cu detergenți, se clătește și se umple cu o soluție dezinfectantă (clorura de var 1% sau cloramină 1%) care se menține timp de 3 ore; se spală apoi cada și robinetele, cu apa curată; se curață riguros și se spăla instrumentele folosite (pieptene, foarfece, pilă); se întroduc în soluții dezinfectante până la sterilizare; se aerisește camerăa de baie.
OBSERVAȚII :
– dacă în timpul băii starea bolnavului se alterează, se dă drumul de urgență la apa din cadă, se susține capul bolnavului apoi se acoperă și i se acordă primul ajutor.
– toaletă generală se efectuează cel puțin o dată pe săptămână, dimineața sau seara. Nu se va efectua înainte de masă ci la două ore după servirea mesei;
– convalescenților după boli infecțioase, după baia de curățenie, li se efectuează o baie antiseptică;
– bolnavii adinamici sunt așezați în decubit dorsal sau în poziție șezândă, fiind spălați cu dușul mobil;
– bolnavul trebuie mișcat cu blândețe pentru a nu îi produce alte modificări în starea sa;
– în timpul îmbăierii, se va vorbi mereu cu bolnavul și se va supraveghea starea generală.
Efectuarea toaletei pe regiuni
Materiale necesare: 2 scaune, un paravan cu două stative și 2 cearșafuri pentru a-l executa; material imprealabil pentru a proteja patul; aleză; o tavă medicală pentru așezarea materialelor necesare: lighean, cană cu apă caldă, cană cu apă rece, 2 bazinete, tăviță renală, un cearșaf, o pereche de mănuși din cauciuc, 3 mănuși de baie confecționate din material de prosop de culori diferite (pentru față-trup, membre, organe genitale), 3 prosoape de culori diferite, săpun neutru, alcool mentolat, o pudrieră cu pudră de talc, lenjerie de pat curată, lenjerie de corp curată, o căldare pentru apa murdară, sac pentru lenjeria murdară, termometru de baie, ustensile pentru îngrijirea unghiilor, material pentru igiena bucală, 1 pahar cu soluție antiseptică pentru gargară, 1 pahar cu apă pentru eventualele proteze dentare.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. pregătirea materialelor necesare: se aleg și se pregătesc materialele necesare;
2. pregătirea psihică a bolnavului: se anunță bolnavul și i se explică simplitatea tehnicii pentru a nu îi creă stări emotive;
3. pregătirea condițiilor de mediu: se închid ferestrele; se verifică temperatură din salon care trebuie să fie în jur de 20° C; se verifică să nu fie curenți de aer reci; se interzice ca în timpul efectuării toaletei, să se deschidă ușa; se încălzește lenjeria curată; se pregătește o buiotă cu apă caldă (termofor); se îndepărtează noptieră de pat; se așează 2 scaune lângă patul bolnavului; se montează paravanul în jurul patului;
4. efectuarea toaletei feței: se îndepărtează una din perne, susținând capul bolnavului; cealaltă pernă se așează cu o mușama, pentru a o proteja de umezeală iar peste mușama se așează o aleză; se așează capul bolnavului pe această pernă; pătura se pliază sub formă de armonică și se așează pe un scaun; se dezbrcă bolnavul și se acoperă cu cearșaful de pătură; spălare pe mâini cu apa caldă și săpun; se umple ligheanul cu apă caldă (37°); se controlează temperatură apei cu ajutorul termometrului de baie; se așează în jurul gâtului bolnavului, un prosop; se îmbracă prima mănușă de baie și se umezește; se spală ochii, de la comisură externă spre cea internă; se clătește mănușa cu apă curată, cu care se șterg ochii la fel, după care se șterg cu un prosop curat; se spală fruntea de la mijloc spre tâmple; se spală regiunea peri-orală și peri-nazală prin mișcări circulare; se șterge imediat prin tamponare; numai la cererea bolnavului, la spălarea feței, se poate întrebuința săpun;
5. efectuarea toaletei urechilor: se săpunește o ureche, insistând în șanțurile pavilionului și în regiunea retro-auriculară, cu aceeași mănușă; se clătește și se șterge cu prosop; se întoarce ușor capul bolnavului și se procedează la fel cu cealaltă ureche. La cererea bolnavului se întroduc în urechi, dopuri de vată;
6. efectuarea toaletei gâtului: se descoperă gâtul bolnavului și se spală cu apă și săpun; se clătește bine și se șterge imediat, pentru ca bolnavul să nu fie predispus la răceală; se acoperă gâtul bolnavului cu cearșaful; se aruncă apa din lighean.
7. efectuarea toaletei membrelor superioare: se umple ligheanul cu apa caldă (37° ) apoi se verifică temperatura apei din lighean; se descoperă unul din membrele superioare sub care se așează mușamaua și aleza; se săpunește circular, începând de la umăr către capătul distal, insistând în axilă; se limpezește și se șterge imediat cu un prosop curat; brațul spălat se acoperă; se taie unghiile cu grijă, nu prea adânc și se pilesc eventualele asperități; se întoarce bolnavul în decubit lateral de partea corespunzătoare brațului drept și se procedează la fel cu celălalt braț; dacă bolnavul nu se poate întoarce, se trece pe partea opusă și se face spălarea membrului după aceeași tehnică.
8. efectuarea toaletei toracelui: se descoperă partea interioară a toracelui; se săpunește, la femei insistând la pliurile sub-mamare; se limpezește bine și se șterge prin tamponare;
9. efectuarea toaletei spatelui: se întoarce bolnavul și se susține în decubit lateral; se așează sub bolnav o mușama acoperită de aleză; se săpunesc spatele și regiunea lombo-sacrală; se limpezesc bine și se șterg prin tamponare; se pudrează cu pudra de talc; se îndepărtează mușamaua împreună cu aleza, se readuce bolnavul în decubit dorsal; se acoperă toracele bolnavului;
10. efectuarea toaletei abdomenului: se așează mușamaua împreună cu aleza, sub abdomenul bolnavului; se săpunește abdomenul cu ajutorul unui tampon de vată, montat pe port-tampon și înmuiat în benzină medicală; se insistă în regiunea ombilicala, îndepărtând murdăria; se spăla apoi ombilicul cu apă și săpun, se limpezește și se șterge imediat; se unge regiunea ombilicală, cu vaselină; se scoate mănușa folosită și se așează într-o tăviță renală; se fricționează brațele și toracele cu alcool; se pudrează cu talc, gâtul, toracele, abdomenul și mai ales brațele și axilele; se îmbracă bolnavul cu cămașa de noapte sau pijamaua; se aruncă apa folosită în găleata;
11. efectuarea toaletei membrelor inferioare: se umple ligheanul cu apă caldă (37° ); se îmbracă o altă mănușa de baie; se mută mușamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor bolnavului; se săpunesc coapsele , insistând în regiunea inghinală, se limpezesc și se șterg imediat;
se flecteaza (îndoaie) gambele bolnavului pe coapse; se mută mușamaua și aleza mai jos și se așează ligheanul pe mușama; se introduce piciorul în lighean, se săpunește gamba, insistând în regiunea poplitee (în spatele genunchiului) și în spațiile interdigitale; se limpezește și se șterge imediat cu un prosop curat; la fel se procedează și cu celălalt picior; se fricționează membrele inferioare cu alcool și se pudrează plicele cu talc; se taie unghiile, nu prea scurt pentru a nu produce leziuni și se pilesc.
12. efectuarea toaletei organelor genitale: se prezintă bolnavului bazinetul pentru a urina apoi se îndepărtează bazinetul; se izolează salteaua cu o mușama acoperită cu o aleză; se așează bolnavul în poziție ginecologică; se așează sub regiunea sacrală a bolnavului, bazinetul curat; se îmbracă o mănușă de cauciuc, peste această mănușă se îmbrăca o altă mănușă de baie; se efectuează spălarea dinspre partea anterioară spre anus, cu săpun neutru care nu irită pielea și mucoasele; se limpezește cu ajutorul unui jet de apa curată turnat dintr-o cană, după ce a fost verificată temperatura apei din cană, turnând câteva picături pe fața internă a antebrațului; se îndepărtează cu atenție resturile de săpun, care, dacă rămân, pot produce prurit (mâncărime) sau inflamație; se scoate bazinetul de sub bolnav; organele genitale și regiunea din jur, se șterg cu un prosop curat; cu foarte mare grijă se șterg și plicele; se pudrează cu pudra de tâlc pentru a preveni unele inflamații.
13. efectuarea toaletei părului: se ridică ușor capul bolnavului, se îndepărtează perna, se susține capul bolnavului și se îndoaie salteaua sub restul saltelei; se așează o mușama deasupra saltelei îndoite; pe mușama se așează ligheanul cu apa caldă (37°); se protejează salteaua cu o aleză; peste aleză se așează o mușama rulată de ambele lațuri, astfel încât să formeze un jgheab; se așează capul bolnavului în ușoară hiper-extensie atârnând ușor deasupra ligheanului; se protejează ceafa bolnavului cu un prosop; sub ceafă bolnavului se așează un capăt mai îngust al mușamalei rulate iar celălalt capăt se introduce în ligheanul așezat pe somieră sau într-o căldare așezată lângă pat; se controlează temperatură apei, se umezește părul și se șamponează; se fricționează părul cu ambele mâini și se masează ușor pielea capului pentru activarea circulației sanguine; se clateste bine părul;
manevră se repetă de 2-3 ori; după o clătire abundență, se acoperă părul cu un prosop încălzit; se îndepărtează mușamaua inroducand-o în lighean; se usucă părul cu feonul; se piaptănă părul în șuvițe începând cu vârfurile și dacă este cazul, se împletește; se spăla obiectele de pieptănat și se întroduc în soluție dezinfectantă; spălare pe mâini cu apa caldă și săpun;
14. efectuarea toaletei cavității bucale:
(a) la bolnavii conștienți: în funcție de starea bolnavului, acesta este adus în poziție semișezandă sau în decubit lateral; se pune pastă de dinți pe periuța, se protejează lenjeria de corp a bolnavului, cu un prosop; se servesc bolnavului paharul cu apă și periuța cu pastă de dinți; bolnavul își va spăla dinții cu mișcări verticale, energice, își va clăti gură cu apă, aruncând apa în tăviță renală; i se servește al-2-lea pahar cu apă pentru gargară; în condițiile poziției de decubit lateral, clătirea gurii bolnavului se face cu o cană prevăzută cu cioc sau cu ajutorul unui tub de cauciuc;
(b) la bolnavii inconștienți sau comatoși: bolnavul este în decubit dorsal; i se întoarce capul lateral, sub bărbie i se așează un prosop iar pe această o tăviță renală; se amplasează deschizătorul de gură printre arcadele dentare; se înmoaie un tampon în glicerină boraxată; cu acest tampon se șterg limbă, boltă palatină și suprafața internă și externă a arcadelor dentare, cu mișcări din înăuntru în afară; pentru dantură se folosește un tampon separat; cu degetul mic înfășurat într-o bucată de tifon și înmuiat în glicerină boraxată sau zeamă de lămâie, se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în faringe (după aplicarea deschizătorului de gură); buzele uscate și crăpate se ung cu glicerină boraxată; la bolnavii inconștienți, toaleta cavității bucale se efectuează cu mână protejată cu mănușa de cauciuc;
15. reorganizarea locului de muncă: lenjeria de pat, murdară, se strânge prin mișcări line și se depune în sacul special; spălare pe mâini cu apa și săpun; se efectuează schimbarea patului cu lenjerie curată; se îndepărtează paravanul și lenjeria murdară din salon; se spală ustensilele folosite și se întroduc în soluție dezinfectantă până la sterilizare.
Observarea poziției pacientului
Poziția preferată a bolnavilor în pat este în decubit dorsal, cu o pernă subțire sub cap. Poziția semișezândă nu are efect favorabil în vindecarea tuberculozei pulmonare, dar este abordată în caz de hemoptizii sau insuficiență respiratorie. Dacă bolnavul are caverne deschise, mai ales în lobii superiori, poziția Trendelenburg favorizează închiderea și cicatrizarea acestora. Acest lucru nu trebuie forțat, iar dacă starea bolnavului este bună, alegerea poziției trebuie lăsată la discreția sa. Durată zilnică a repausului la pat va fi hotărâtă de medic de la caz la caz, obligatoriu fiind un repaus de minim două ore după administrarea tratamentului tuberculostatic.
Schimbarea poziției și imobilizarea pacientului
Pot fi: active (le execută pacientul singur) și pasive (pacientul necesită ajutor).
Principii de respectat: sunt necesare 1-2 asistente; asistenta trebuie să adopte o poziție potrivită pentru a putea ridica pacientul ușor și cu un efort fizic mai mic; prinderea pacientului se face precis și sigur, cu toată mâna, așezând palma pe suprafața corpului pacientului, astfel încât suprafața de contact să fie cât mai mare; așezarea asistentei cât mai aproape de patul pacientului cu picioarele depărtate pentru a avea o bază de susținere cât mai mare genunchii flectați, coloana vertebrală ușor aplecată.
Cele mai frecvente mișcări pasive prin care se schimbă poziția bolnavului în pat
sunt:
1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și înapoi.
2. aducerea bolnavului în poziție șezândă la marginea patului
3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
1. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și înapoi
Asistenta se așează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul: îndoaie brațul bolnavului din partea opusă peste celălalt; se așează cu fața în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul patului așezat mai înaintea celuilalt; își flectează ușor genunchii, se apleacă și prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar cu cealaltă mână prinde șoldul bolnavului; asistenta trece greutatea corpului ei dinspre membrul inferior plasat mai în față înspre membrul aflat mai în spate și întoarce bolnavul spre ea; în timpul acestei mișcări asistenta își flectează bine genunchii.
Readucerea în decubit dorsal se face de către 2 asistente: ambele paciente se așează de aceeași parte a patului în spatele pacientului; asistenta așezată la capul pacientului prinde pacientul sub axilă, cea mai apropiată de suprafața patului și-i sprijină capul pe antebraț; cealaltă asistentă introduce o mână sub bazinul pacientului; cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul.
2. Aducerea bolnavului în poziție șezândă la marginea patului
Există 3 metode:
a. Asistenta se așează la marginea patului cu fața spre pacient; plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt; brațul dinspre pat al asistentei rămâne liber până în momentul ridicării pacientului; celălalt braț, asitenta îl trece peste umărul pacientului și plasează mâna (palma) între omoplații acestuia pentru a ridica pacientul; își basculează greutatea corpului dinspre piciorul aflat în față spre piciorul plasat mai în spate, flectând genunchii în același timp; cu brațul liber își fixează ca punct de sprijin marginea patului. Astfel centrul de greutate al asistentei contrabalansează greutatea pacientului.
b. Asistenta se așează la marginea patului cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară a pacientului, iar cu cealaltă mână îl îmbrățișează din spate, sprijinindu-i capul pe antebraț; pacientul dacă starea îi permite se poate sprijini de brațul asistentei sau de gâtul acesteia, îmbrățișând-o.
c. Pacientul în stare gravă se va imobiliza de 2 asistente astfel: asistentele se așează de o parte și de alta a patului; ele încrucișează antebrațele în regiunea dorsală a pacientului, așezând palmele pe omoplații pacientului; cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziție șezând, cu o singură mișcare.
3. Ridicarea pacientului pe pernă
Se execută de către 2 persoane așezate de o parte și de alta a patului, cu fața ușor întoarsă spre capul patului: își lărgesc baza de susținere prin depărtarea picioarelor și plasarea acestora unul în fața celuilalt (cel dinspre extremitatea distală a patului fiind plasat mai în spate); îndoiesc brațele pacientului peste abdomen; introduc mâna dinspre capul patului sub omoplații pacientului cu palma în sus, cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului, unde mâinile celor două persoane se unesc; își flectează genunchii la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind metoda membrelor inferioare prin trecerea greutății de pe un picior pe altul pentru a ușura efortul de ridicare.
Readucerea pacientului pe pernă se poate face și de către o singură persoană dacă pacientul poate să se ajute flectându-și genunchii și împingând cu picioarele sprijinite pe suprafața patului.
Important pentru.ușurarea mișcării pacientului este importantă balansarea corpului asistentei de pe un picior spre celălalt în direcția mobilizării pacientului (transferând greutatea prin împingere); explicăm întotdeauna pacientului clar ce se face cu el și ce colaborare așteptăm de la el; urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne că se află în poziție confortabilă.
Captarea eliminărilor
Captarea sputei. Deoarece majoritatea bolnavilor de tuberculoză pulmonară expectorează, ei vor fi deserviți cu scuipători speciale cu capac, ce conțin soluție dezinfectantă. Se va urmări cantitatea, culoarea, consistență, eventual mirosul sputei (în suprainfecțiile pulmonare), toate aceste caracteristici furnizându-ne date despre stadiul procesului de vindecare sau eventualele complicații survenite în acest proces.
II.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative
Urmărirea funcțiilor vitale ale organismului este obligatorie în cursul oricăror boli, modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a bolnavului, precum și evoluția și gravitatea bolii de care suferă.
Asistentă medicală are obligația să măsoare zilnic și să noteze în foaia de temperatură funcțiile vitale ale organismului (temperatură, puls, tensiunea arterială, respirație) și funcțiile vegetative.
Temperatura: măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului. Acesta este gradat în scară Celsius, cu scară redusă de la 34,5 la 42 grade. Termometrele în uz sunt ținute în soluție de cloramină 2%, care trebuie schimbată la 12 ore, în borcane, pe fundul cărora se pune vată. Măsurarea temperaturii se face în cavități închise: rect, vagin sau în cavități semiînchise: axilă, plica inghinală și cavitatea bucală. Se va nota în foaia de temperatură cu pix albastru. La bolnavii cu tuberculoză pulmonară, curba febrilă este importantă în aprecierea evoluției spre vindecare a leziunilor.
Pulsul: cu ocazia sistolei ventriculare sângele este împins din cavitățile ventriculare ale inimii în arterele mari. Această masă de sânge întâlnește în sistemul arterial o altă masă de sânge de care se lovește sub influența contracțiilor puternice ale mușchiului cardiac. Este perceput prin comprimarea arterelor pe o suprafața dură, osoasă.
Se măsoară pulsațiile pe un minut, apăsând cu indexul, mediul și inelarul o arteră superficială (radială, carotidă, temporală, humerală, pedioasă) pe un plan osos. Înainte de măsurarea pulsului, bolnavul va fi în repaus psihic și fizic de cel puțin 10 minute. La adulți frecvența normală a pulsului este de 60-80 bătăi/minut, ea putând să crească (tahicardie) sau să scadă (bradicardie). Pulsul se notează cu pix roșu în foaia de temperatură.
Respirația: urmărirea respirației se face prin simpla observare a mișcărilor cutiei toracice, fără că bolnavul să fie înștiințat, deoarece respirația este un act reflex și conștient care poate fi supus voinței, și astfel putându-se modifică ritmul. Frecvența respirației în mod normal merge paralel cu frecvența pulsului, raportul fiind de 1/4. La adulți avem 16 respirații/minut la bărbați și de 18/minut la femei. O frecvență mai mare se numește tahipnee, iar una mai mică – bradipnee.
La bolnavii cu tuberculoză apare frecvent dispneea, aflat în corelație cu gradul de afectare al aparatului respirator cu Mycobacterium tuberculosis sau cu existența unor afecțiuni pulmonare secundare. Respirația se notează în foaia de temperatură cu pix albastru.
Tensiunea arterială: reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali. Ea este determinată de forța de contracție a inimii, de rezistența întâmpinată de sânge (elasticitatea și calibrul vaselor) și de vâscozitatea sângelui.
Măsurarea tensiunii arteriale se va face cu aparate speciale, numite tensiometre. Se aplică manșeta tensiometrului pe brațul sprijinit și în extensie, tensiometrul fiind așezat astfel încât bolnavul să nu aibă vizibilitate asupra cadranului. Cu mâna stângă se fixează pe artera humerală stetoscopul, sub marginea inferioară a manșetei. Se întroduc olivele în urechi, cu mâna dreaptă se pompează aer în manșetă până la dispariția zgomotelor pulsatile. Privind manometrul se decomprimă cu ajutorul ventilului până se aude primul zgomot – tensiunea maximă (sistolică). Se continuă decomprimarea până la dispariția ultimei unde pulsatile – tensiunea minimă (diastolică). Se îndepărtează manșeta.
Notarea tensiunii arteriale se va face cu cifre sau grafic. Valorile normale pentru un adult sunt: tensiunea maximă 110-140 mmHg și tensiunea minimă 75-90 mmHg. La bolavii cu tuberculoză pulmonară nu apăr modificări ale TA decât în cazul coexistenței unor afecțiuni cardiace sau a apariției unor complicații.
Diureza are scopul de a elimină din organism subsțanele inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, acumulate în sânge, devin toxice pentru organism. Eliminarea acestor substanțe se face în soluie apoas și împreună cu ele părăsesc organismul și sărurile minerale precum și o serie de alte substanțe de catabolism, de care organismul nu mai are nevoie.
Cantitatea la adulți este de 200-1400ml/h până la 1800 ml/h. Diureza se notează în foaia de temperatură.
Scaunul reprezintă resturile alimentare eliminate de organism prin actul de defecație.
La adulți 1 scaun /zi sau 1 scaun/2 zile. Cantitatea zilnică 150-200g, se notează în foaia de temperatură.
II.5. Alimentația bolnavului
Pentru om alimentația constituie substratul vieții fiind realizată prin aportul permanent de substanțe nutritive. Deoarece prin alimentație se menține energia organismului, îngrijirea bolnavilor are în vedre atât stabilirea unui regim alimentar corespunzător bolii cât și administrarea lui.
Alimentația bolnavilor cu tuberculoză trebuie să fie adaptată perioadei de evoluție a bolii. În perioadele febrile, dietă bolnavului trebuie să fie alcătuită din alimente lichide și păstoase, bogate în vitamină C. Mai târziu, va primi o dietă mixtă, hipercalorică, dar alcătuită din alimente ușor digerabile. Trebuie asigurat și aportul cantitativ de lichide, luând în considerare și pierderile prin expectorație, dacă această este abundentă. Supravegherea are o importantă deosebită la bolnavii vârstnici care se deshidratează foarte repede. Asistentă medicală se va îngriji de tranzitul intestinal regulat al bolnavului.
II.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului
Tratamentul de bază în afecțiunile tuberculoase este medicația cu tuberculostatice. Acestea se vor administră strict supravegheat, asistenta urmărind cu atenție bolnavul pe parcursul ingerării tabletelor și capsulelor, deoarece există posibilitatea ca acesta, inconștient de gravitatea bolii și de importantă medicamentelor în tratarea ei, având în vedere și numărul relativ mare de tablete ce alcătuiesc priza zilnică (10-15), să încerce să le înghită doar parțial sau chiar deloc.
Asistenta se va abține de la administrarea oricărui medicament în afară celor indicate de către medic. Administrarea se va face respectând doză, calea și ritmul de administrare. Asistenta trebuie să cunoască efectele secundare ale tuberculostaticelor iar în cazul în care apar, să anunțe imediat medicul.
II. 7. Recoltarea produselor biologice și patologice
Examinările de laborator efectuate produselor biologice și patologice completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în morfologia, fiziologia și biochimia organismului. Aceste elemente confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea sau semnalează apariția unor complicații.
Utilitatea și obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul de recoltare a produselor care se analizează și modul cum se efectuează examenul de laborator.
Recoltarea sângelui. Asistenta medicală recoltează sânge pentru determinarea VSH-ului, a hemoleucogramei, examene biochimice. Recoltarea se va face de regulă dimineața, pe nemâncate, prin puncție venoasă din venele plicii cotului. Sângele se recoltează cu materiale sterile, curate și uscate. Recipientele în care se recoltează vor fi etichetate corect: nume, prenume, salon, secție, analiza cerută și vor fi trimise la laborator.
Recoltarea sputei. Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. Scopul este explorator – pentru examinări macroscopice, citologice, bacteriologice, parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului.
Pregătirea materialelor necesare: materiale sterile: cutie Petrii, pahar conic; scuipătoare specială (sterilizata fără substanță dezinfectantă); materiale nesterile: pahar cu apă; șervețele sau batiste de unică întrebuințare.
Pregătirea pacientului: se anunța și i se explică necesitatea efectuării examinării; se instruiește să nu înghită spută, să nu o împrăștie; se instruiește să expectoreze numai în vasul dat și să nu introducă în vas salivă.
Execuție:
– i se oferă paharul cu apă să-și clătească gură;
– i se oferă vasul de colectare în funcție de examenul cerut;
– se solicita pacientului să expectoreze după un efort de tuse;
– se colectează spută matinală sau adunată din 24 h.
Recoltarea sputei se mai poate face prin: frotiu faringian și laringian; spălătură gastrică; spălătură bronșică.
Pregătirea produselor pentru laborator: recipientele se acoperă, se etichetează și se trimit la laborator.
Recoltarea urinei. Se face la orice bolnav pentru sumarul de urină în recipiente curate și uscate din emisie spontană sau prin sondaj vezical. Examenul de urină da indicații asupra stării funcționale a rinichilor și permite să se aprecieze existența unor tulburări în restul organismului, constituind o probă importantă a oricărui examen medical. Pentru examenul chimic se recoltează urina de dimineață, care este foarte concentrată, în recipient de sticlă foarte curată.
II.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune
Intradermoreacția la tuberculină: Se face cu PPD (Purified Protein Derivative) 2 unități.
Administrarea intradermică a 2 unități PPD cu citirea la 72 ore (când se înregistrează intensitatea maximă a răspunsului specific) este metoda cea mai fidelă de punere în evidență a hipersensibilității întârziate (de tip tuberculinic), indusă de o infecție naturală sau de vaccinarea BCG (acolo unde este practicată).
Intradermoreacția se face pe față anterioară a antebrațului stâng, în 1/3 mijlocie; la 72 ore se măsoară diametrul transversal al zonei edematiate și îndurate, la locul injectării.
Sub 5 mm = reacție negativă
6-9 mm = reacție dubioasă
Peste 10 mm = reacție pozitivă
Pe lângă diametrul indurației se recomandă să se facă și o evaluare calitativă a acesteia ( 4 tipuri PALMER; tipurile I și II care includ indurațiile puternice, dure la palpare, ca și reacțiile flictenulare sunt considerate foarte sugestive pentru o infecție virulentă.
Injecțiile intradermice cu tuberculină se fac cu seringi de 0,5 – 1 ml, lungi și subțiri (seringă de tuberculină). Acele trebuie să fie cât mai fine, cu vârful tăiat scurt. Locul de elecție este în treimea medie anterointerna a antebrațului.
După degresare și dezinfectarea suprafeței alese se întinde și se imobilizează pielea cu policele și indexul sau degetul mediu al mâinii stângi, iar cu mână dreaptă, ținând seringă între policele și degetul mijlociu, se introduce vârful acului în grosimea pielii ușor oblic pe suprafață, cu tăietura îndreptată în sus, până când orificiul acului dispare complet. În acest moment, încetăm împingerea acului înainte și prin rearanjarea degetelor și apăsarea pistonului înfiltrăm lichidul din seringă (0,1 ml) în grosimea dermului. În locul unde se acumulează lichidul, se formează imediat o ridicătură palidă, având aspectul coji de portocală.
După terminarea injecției se retrage acul și se tamponează locul injecției.
Toracocenteza. Se face în scop explorator sau terapeutic, în cazul apariției unei colecții lichidiene intrapleurale, prin afectarea tuberculoasă a pleurei.
Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare: ace de oțel, nichelate, cu un diametru de 1 mm și lungi de 10 cm (cel puțin 2); o seringă 10-20 ml; alcool, tinctura de iod, vată, tampoane pe porttampon, tifon steril și emplastru pentru pansarea locului puncționat; 2-3 eprubete sterile, etichetate și închise cu dop de vată sau cauciuc pentru recoltarea probelor de laborator din lichidul evacuat; lampă cu spirt; seringă de 1-2 ml, cu ace subcutanate, pentru anestezie locală; soluție de novocaină 1% , 1-2 fiole; un prosop steril; o tăviță renală.
Dacă puncția se execută în pat, se va pregati o mușama și o traversă de pânză pentru a apăra patul, precum și un scăunel pentru a-l așeza sub picioarele bolnavului.
Dacă puncția exploratoare va fi urmată de evacuarea colecțiilor pleurale, atunci se vor pregăti alături de cele de mai sus, aparatele de aspirat Dieulafoy sau Potain sau utilajul necesar pentru sifonaj sau toracocenteză cu supapă; recipiente pentru lichidul evacuat; un cilindru gradat, cu o capacitate de 500-1000 ml, pentru măsurarea cantității de lichid extras prin puncție; substanțe analeptice și tonicardiace în injecții, pentru eventuale accidente.
Pregătirea bolnavului și stabilirea locului puncției:
Puncția se execută în cameră de tratamente sau , la nevoie, în salon.
Pregătirea puncției și asistarea medicului în timpul intervenției sunt efectuate de două asistente: una care sprijină și observă bolnavul în timpul puncției și a două care servește medicul cu instrumente și-l ajută la mânuirea aparatelor de evacuare a cavității pleurale.
Bolnavul este așezat în poziție șezândă la marginea patului, cu mâna de partea care urmează a fi puncționată, peste cap, până la urechea de partea opusă, pentru a îndepărta coastele cât mai mult una de altă.
Locul puncției se va alege după situația și cantitatea lichidului pleural, de către medic, și va fi degresat, la nevoie rss, spălat cu alcool și dezinfectată cu tinctura de iod de către asistentă.
Rolul asistentei în cursul puncției propriu-zise: Introducerea acului în cavitatea pleurala este sarcina medicului. Asistenta are rolul de a liniști și încuraja bolnavul, de a-l poziționa, de a-i supraveghea starea generală, de a înmâna medicului instrumentele necesare, de a prelua lichidul extras, și, la încheierea puncției, de a badijona locul cu iod și a aplica un pansament steril lipit cu plasture. După puncție, bolnavul va fi repus în patul lui cu foarte mare atenție, fără mișcări bruște și va fi supravegheat.
Pregătirea și asistarea examenului bronhoscopic
Prin bronhoscopie înțelegem explorarea arborelui traheobronșic sub vizibilitate directă, cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop.
Asistenta va anunța bolnavul cu cel puțin o zi înaintea examinării, explicându-i necesitatea efectuării acesteia și liniștindu-l. Examinarea se face dimineață pe nemâncate. La indicația medicului, se va administra bolnavului un anestezic de bază la timpul fixat. În vederea anesteziei, bolnavul va fi așezat pe un scaun, se vor îndepărta protezele dentare mobile, i se va da o tăviță renală în mână. Urmărind instalarea anestezicului de către medic în căile respiratorii, va aduce bolnavul în pozițiile cerute pentru împrăștierea anestezicului pe o suprafața cât mai mare a traheei și a bronhiilor principale (înclinări la dreaptă și la stânga, înainte, înapoi etc.).
Bronhoscopia necesită două asistente, dintre care una asigură poziția bolnavului și ține sub supraveghere starea sa generală, iar cealaltă servește medicul cu instrumentele și materialele necesare.
În ziua bronhoscopiei bolnavul rămâne la pat. Timp de 4 ore, până la reapariția sensibilității complete a mucoaselor anesteziate, el se va abține de la orice alimentație.
II.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii
Tratamentul TBC-ului este rareori chirurgical. Însă acesta poate fi folosit pentru tratarea unor complicații la nivelul plămânilor sau altor părți ale organismului.
Tratamentul chirurgical este indicat:
– în oprirea hemoragiilor pulmonare care nu pot fi oprite prin nici o altă metodă;
– la înlăturarea "buzunarelor" (colecțiilor) de puroi care nu s-au resorbit în urmă tratamentului cu antibiotice. Tratamentul chirurgical pentru tuberculoză extrapulmonară. Chirurgia poate fi folosită adesea pentru a extirpa sau a repara organele afectate de tuberculoză extrapulmonară sau pentru a preveni complicațiile cum ar fi:
– infecția cu tuberculoză a creierului. Medicul poate plasă chirurgical un dren (tub) care drenează excesul de lichid al creierului pentru a preveni o creștere a presiunii care poate afecta creierul.
– infecția cu tuberculoză a inimii (pericardită tuberculoasă). Chirurgul ar putea îndepărta parțial sacul care învelește inima.
– infecția cu tuberculoză a rinichilor (TBC renal). Chirurgul ar putea fi nevoit să extirpe rinichiul infectat sau să repare rinichiul sau alte părți ale sistemului urinar.
– infecția încheieturilor. Ar putea fi necesară cura chirurgicală a zonelor afectate a coloanei vertebrale sau a încheieturilor (chirurgie ortopedică).
1. Pregătirea fizică și psihică a pacientului
2. Pregătire generală: A. Bilanț clinic
B. Bilanț paraclinic
3.Pregătirea pentru operație (sau îngrijiri preoperatorii)
Scop
Pregătirea pacientului înaintea intervenției chirurgicale este un element major de prevenire a infecțiilor postoperatorii. De ea depinde reușita operației și evoluția postoperatorie;
Neutralizarea surselor de suprainfecție care au originea: la nivelul pielii (incizie): la distanță (naso-faringian și vezică urinară);
Reducerea posibilităților de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice;
Depistarea și semnalarea unor leziuni cutanate, infecții ORL sau urinare recente ori vindecate paraziți externi, posibilități de alergie;
Pregătirea fizică și psihică a pacientului
Pacienților ajunși la secția de chirurgie trebuie să li se asigure confort fizic și psihic.
Pacienții internați sunt agitați, speriați, inhibați de teama intervenției chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligația ca prin atitudinea și comportamentul ei să înlăture starea de anxietate în care se găsește pacientul înainte de operație: să –l ajute să-și exprime gândurile, grijile, teama; să îi insufle încredere în echipa operatorie; să îi explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului și în sala de operație, în preanestezie, cum va fi așezat la masa de operație, când va părăsi patul, când va primi vizite; să –l asigure că va fi însoțit și ajutat .
Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranță și promptitudine la solicitările tuturor pacienților, încât aceștia să capete încredere.
Pregătirea generală a pacientului
Bilanțul clinic: Asistenta medicală, printr-o observație clinică justă și susținută asupra pacientului, are obligația: să observe și să consemneze aspectul general al pacientului, înălțimea și greutatea sa (obezitatea și cașexia), vârsta aparentă și reală, aspectul pielii (ne ajută să cunoaștem starea de hidratare sau deshidratare a organismului), ținuta, faciesul, mersul, starea psihică; să urmărească, atent și sistematic, necesitățile pacientului și manifestările de dependență generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile pentru o îngrijire pertinentă și de calitate; să ia cunoștință de situația globală în care se află pacientul și, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluția lui și utile pentru explorarea preoperatorie; să culeagă date din diverse surse: foaia de observație, foaia de temperatură, familia pacientului, ceilalți membri ai echipei de îngrijire, însă principala sursă rămâne pacientul. Culegerea datelor să se facă cu mare atenție și minuțiozitate, pentru a nu scăpa problemele importante și pentru a se face o evaluare corectă a lor.
B. Bilanțul paraclinic: – completează examenul clinic; permite o apreciere exactă a stării viitorului operat; rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul și corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice și patologice sau au pregătit bolnavul pentru investigație.
Pregătirea preoperatorie sau îngrijirile preoperatorii:
În ziua precedentă : repaus; regimul alimentar să fie ușor digerabil și cu consum de lichide pentru menținerea tensiunii arteriale, dezintoxicarea și mărirea diurezei, diminuarea setei și acidozei postoperatorii.
Alte pregătiri pentru intervenție: antibioterapice când se anticipează apariția unei infecții postoperatorii; spălătura gastrică în intervenții laborioase pe stomac.
În seara zilei precendente: pregătirea pielii: se face baia generală, la duș (după clisma evacuatoare): spălatul părului, toaleta buco-dentară, toaleta nasului ; se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile(scurte, fără lac de unhii), picioarele, spațiile interdigitale. Cu un aparat de ras propriu se rade părul cât mai larg în funcție de zonă, cât mai aproape de momentul intervenției pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul escoriațiilor cutanate și se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă, aplicând apoi pansament antiseptic uscat. (în unele cazuri se pot folosi creme depilatoare).
Pregătirea tubului digestiv: clismă evacuatoare (cu excepția intervențiilor pe colon), nu se dau purgative- se face duș după clismă; alimentație lejeră: supă de legume, băuturi dulci sau alcaline.
În ziua intervenției bolnavul nu mai bea, se face eventual o clismă cu 4 ore înaintea intervenției, se îndepărtează bijuteriile, se îndepărtează proteza dentară care se păstrează în cana cu apă, se rebadijonează cu un antiseptic colorat regiunea rasă. Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată; se pregătesc documentele: foaia de observație, analize, radiografii, care vor însoți pacientul.
Transportul bolnavului în sala de operație: se face numai însoțit de asistenta medicală, care are obligația să predea pacientul asistentei de anestezie împreună cu toată documentația și alte observații survenite ulterior și foarte importante pentru intervenția chirurgicală. Transportul se face cu un brancard, pat rulant, cărucior în funcție de boală și bolnav. Bolnavul trebuie așezat confortabil și acoperit .
În sala de preanestezie: se verifică regiunea rasă și se notează eventualele escoriații (eczeme, intertrigo etc.); se verifică starea de curățenie: regiunea inghinală, ombilicul, axilele, spațiile interdigitale, unghiile; se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară; se pregătesc zonele pentru perfuzie prin badijonarea cu antiseptice colorate; instalarea sondei urinare " a Demeure" (sau după caz, se golește vezica urinară) de către asistenta de sală, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul cu echipament steril, câmp steril în zona genito – urinară.
În sala de operație se execută ultima parte a pregătirii pacientului: se instalează și se fixează pacientul pe masa de operație, monitorizarea funcțiilor vitale, obținerea unui abord venos (branulă, cateter) în funcție de intervenție și de pacient, pregătirea câmpului operator, badijonarea cu alcool și curățirea pielii de antisepticul anterior; badijonarea cu tinctură de iod (sau alt antiseptic colorat) se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie și se termină cu zonele septice.
– ajută la instalarea câmpului steril textil (acesta este rolul medicului, dar poate fi și rol delegat pentru asistenta medicală).
Supravegherea postoperatorie a bolnavului începe din momentul terminării intervenției chirurgicale, înainte ca pacientul să fie transportat în salon; din acest moment devine obiectulunei atenții constante până la părăsirea spitalului. În general, bolnavul este adus în salon însoțit de medicul anestezist și de asistenta de anestezie, care va urmări respirația și modul în care este transportat și așezat în pat; transportul se face cu patul rulant sau cu căruciorul. Bolnavul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenți de aer sau schimbări de temperatură.
Asistenta medicală care îl însoțește se va asigura că bolnavul stă comod, este în siguranță și că tubulatura prezentă (dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată. Poziția pe cărucior este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-și înghiți eventualele vomismente. În timpul transportului asistenta medicală va urmări: aspectul feței (cianoza), respirația, pulsul, perfuzia.
Instalarea bolnavului se face într-o cameră cu mobilier redus și ușor lavabil, care va fi curată, bine aerisită, liniștită, în semiobscuritate , cu temperatura de 18-20°C (căldura excesivă deshidratează și favorizează hipotermia), prevăzută cu instalații do oxigen montate în perete, cu prize în stare de funcționare și cu aparatură pentru aspirație.
II.10. Educația pentru sănătate
Educația pentru sănătate își aduce un aport important în profilaxie. Populația trebuie conștientizată asupra acceptării controlului preventiv. Trebuie pornit de la elemente clasice de igienă personală și colectivă, folosirea batistelor, utilizarea scuipătorii și a obiectelor de toaletă individuală.
Unul din obiectivele profilaxiei este preocuparea în ceea ce privește întărirea rezistenței organismului prin cultură fizică, sport și îmbunătățirea cotinuă a condițiilor de viață și mediu. Populația trebuie să cunoască sursa și căile de transmitere ale bolii precum și metodele de profilaxie.
II.11. Externarea pacientului
Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul primar și șeful de secție. Asistenta adună toată documenția de la bolnav pe care o pune la dispoziția medicului de salon. Asistenta fixează cu bolnavul oră plecării pentru a-i putea asigura alimentația până în ultimul moment. Verifică mai departe recuperarea hainelor de la magazia spitalului a bolnavului pe bază procesului verbal întocmit la internare. Asistenta aporofundează cu bolnavul indicațiile primite de la medic, care sunt cuprinse în biletul de ieșire, insistând pe necesitatea efectuării în continuare a tratamentului antituberculos complet prin cabinetul medical teritorial.
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE
PREZENTAREA CAZURILOR CLINICE
Cazul clinic 1
CULEGEREA DATELOR
Prezentarea de caz clinic A.A. cu diagnosticul Tbc pulmonar secundar fibro-cazeos policavitar LSD și nodular infiltrativ LSS cu diseminări.
Motivele internării: tuse cu expectorație muco-purulentă, febră, scădere accentuată în greutate, inapetență, astenie.
Profilul pacientului: Pacientul în vârstă de 39 de ani, șomer, cu tabagism cronic s-a prezentat la secția Tbc acuzând simptomele de mai sus. Locuiește împreună cu soția și cei trei copii într-un apartament cu 2 camere; nu a lucrat in mediu cu noxe respiratorii.
Percepția stării de sănătate: Neglijent.
Antecedente medicale:
Antecedente personale: hepatittă B (1998).
Antecedente heredo-colaterale: neagă Tbc în familie.
Istoricul bolii: Boala debutează în urmă cu câteva luni prin transpirații nocturne, febră, tuse, scădere marcată în greutate. Bolnavul fiind un tușitor cronic, afirmă că nu a dat importanță simptomatologiei, a urmat doar un tratament naturist ( cu ceaiuri). Ulterior, datorita accentuării simptomatologiei mai sus menționate, se prezintă la medicul de familie, acesta îl indruma către Ambulatorul TBC pentru un examen de specialitate, în urma căruia se decide internarea în serviciul nostru pentru investigatii suplimentare și tratament de specialitate.
Diagnostic:
Internare: Tbc pulmonar secundar fibro-cazeos policavitar LSD și nodular infiltrativ LSS cu diseminări.
Externare: Ameliorat, a părăsit secția spitalului.
Protocol medical: Pacientul a fost internat la Secția de Pneumologie pentru consult de specialitate. Internarea s-a făcut pe baza investigațiilor clinice și paraclinice, continuând cu tratament de specialitate pe termen lung; este luat în evidență.
Investigații clinice și paraclinice:
Examen clinic general:
Tegumente și mucoase: palide, transpirate;
Țesut celular subcutanat: mult diminuat;
Sistem ganglionar limfatic: ganglioni periferici patologici nu se palpează;
Aparat respirator: Torace astenic; freamăt pectoral diminuat ambele baze; sonoritate pulmonară – submatitate 1/3 inferior drept; murmur vezicular – abolirea murmurului vezicular 1/3 inferior drept;
Aparat cardio-vascular: frecvența cardiacă 76/min; TA = 130/90 mmHg; șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară; aria matității cardiace în limite normale; zgomote cardiace ritmice, de intensitate normală;
Aparat digestiv: 45 kg – 1,64; faringe normal; abdomen suplu, depresibil, nedureros la palpare; tranzit intestinal prezent; ficat, splina – nepalpabile;
Aparat uro-genital: loje renale libere, rinichi nepalpabili, semn Giordano – negativ bilateral; micțiuni fiziologice;
Sistem nervos, endocrin, organe de simț: hipoacuzie bilaterală.
BK omog=BAAR(+); Glicemia=125mg/dl; Hematocrit=37,5% ;TGO=19U/I; TGP=20U/I; Leucograma=7000/mm³;VSH= 19mm/h; Creatinină=0,8mg; Colesterol=260mg/dl; HDL=32 mg/dl; LDL=168 mg/dl; TRIGLICERIDE=120 mg %; Acid uric=4,5ml/dl; Sumar de urină – normal
Radiografie pulmonară.
Tratament: Izoniazida (HIN) 2tb, Rimfapicina (RMP) 3cp, Pirazinamida (PZM) 3tb, Etambutol (EMB) 3tb, zilnic Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.
APRECIEREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR, ANALIZA
Apreciere nursing: Pacientul este în stare alterată datorită bolii și necesită îngrijiri specifice bolii sale.
Nevoile afectate ale pacientului: a respira, a elimina, a bea și mânca, a-și menține temperatura corpului în limite normale, a evita pericolele, a dormi și a se odihni.
PLANIFICAREA
Obiective: Pacientul să respire corect, să elimine, hidratarea organismului și regim hipercaloric; scăderea febrei; educarea pacientului cu privire la boală; asigurarea unui somn odihnitor.
APLICAREA PROCESULUI
Intervenții: Măsurarea funcțiilor vitale; administrarea tratamentului prescris de medic; supravegherea pacientului; perfuzia; puncția venoasă pentru recoltarea de produse biologice și patologice; reechilibrare hidroelectrolitică; educația pacientului cu privire la boala sa; întocmirea regimului hipercaloric.
Evaluare: Starea pacientului se îmbunătățise considerabil, pacientul nu a urmat tratamentul până la final, fugind din secție.
Nevoi independente ale pacientului: a comunica, a se mișca și a avea o bună postură, a se îmbrăca și dezbrăca, a se recrea, a învăța, a-si practica religia, a se realiza.
PLAN DE ÎNGRIJIRE pentru pacientul A. A. cu Tbc pulmonar secundar fibro-cazeos policavitar LSD și nodular infiltrativ LSS cu diseminări în perioada
28.02.2014-22.03.2014
Administrarea tratamentului:
28.02.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; Izoniazida (HIN) 100mg 1+1tb; PZM (Pirazinamida) 500mg 1+1tb.
1.03.2014: Brofimen tb(1-1-1); RMP 150mg 1+1cp; EMB 400mg 1+1tb;
2.03. 2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 2cp; PZM 2tb; EMB 2tb;
3.03.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; HIN 100mg 2tb; RMP 150mg 3cp; PZM 500mg 3tb; EMB 400mg 3tb;
4.03.2014-22. 03.2014: Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 3cp; PZM 3tb; EMB 3tb;
23.03.2014: pacient fugit din secție.
Cazul clinic 2
CULEGEREA DATELOR
Prezentarea de caz clinic P.I. cu diagnosticul TBC pulmonar secundar ulcero-cazeos poliulcerat extins bilateral.
Motivele internării: tuse cu expectorație muco-purulentă, dispnee de efort, scădere accentuată în greutate, inapetență, dureri toracice.
Profilul pacientului: Pacientul în vârstă de 29 de ani, intelectual, s-a prezentat la secția Tbc acuzând simptomele de mai sus. Locuiește împreună cu soția și cei doi copii într-un apartament cu 3 camere; nu a lucrat in mediu cu noxe respiratorii.
Percepția stării de sănătate: Neglijent, 20 țigări pe zi.
Antecedente medicale:
Antecedente personale: neagă boli cronice sau infecto-contagioase.
Antecedente heredo-colaterale: soția sa este în evidență activă cu Tbc pulmonar din 2013.
Istoricul bolii: Boala debutează insidios, cu trei saptamani înainte. Bolnavul slăbește în greutate și forță fizică, prezintă tuse, dureri toracice, dispnee la efort. Bolnavul se prezintă la medicul de familie și urmează tratament timp de o săptămână, dar nu poate preciza cu ce. Deoarece simptomatologia bolii nu se ameliorează, bolnavul se prezintă la urgențe, pentru un consult de specialitate, în urma căruia este trimis în serviciul nostru pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Diagnostic:
Internare: TBC pulmonar secundar ulcero-cazeos poliulcerat extins bilateral.
Externare: Spre vindecare.
Protocol medical: Pacientul a fost internat la Secția de Pneumologie pentru consult de specialitate. Internarea s-a făcut pe baza investigațiilor clinice și paraclinice, continuând cu tratament de specialitate pe termen lung; este luat în evidență.
Investigații clinice și paraclinice:
Examen clinic general:
Tegumente și mucoase: curate, palide;
Țesut celular subcutanat: foarte slab reprezentat;
Sistem ganglionar limfatic: ganglioni periferici patologici nu se palpează;
Sistem muscular: normoton, normokinetic;
Sistem osteo-articular: integru, mobil;
Aparat respirator: Torace astenic; freamăt pectoral accentuat bilateral; hipersonoritate pulmonară; murmur vezicular, raluri subcrepitante bilateral.
Aparat cardio-vascular: frecvența cardiacă 72/min; TA = 110/70 mmHg; șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară; aria matității cardiace în limite normale; zgomote cardiace ritmice. Pulsuri periferice – pedioase pulsatile;
Aparat digestiv: faringe normal; abdomen suplu, depresibil, sensibil la palpare în epigastru și hipocondru drept; tranzit intestinal încetinit; ficat la 2 cm sub rebordul costal; splina nepalpabilă.
Aparat uro-genital: loje renale libere, rinichi nepalpabili, semn Giordano – negativ bilateral; mictiuni fiziologice.
Sistem nervos, endocrin, organe de simt: relații normale.
BK omog=BAAR(+); Glicemia=115mg/dl; Hematocrit=37,5% ;TGO=19U/I; TGP=20U/I; Leucograma=7000/mm³;VSH= 19mm/h; Creatinină=0,8mg; Colesterol=260mg/dl; HDL=31 mg/dl; LDL=164 mg/dl; TRIGLICERIDE=118 mg %; Acid uric=4,3ml/dl; Sumar de urină – normal
Radiografie pulmonară.
Tratament: Izoniazida (HIN) 2tb, Rimfapicina (RMP) 3cp, Pirazinamida (PZM) 3tb, Etambutol (EMB) 3tb, zilnic Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.
APRECIEREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR, ANALIZA
Apreciere nursing: Pacientul este în stare alterată datorită bolii și necesită îngrijiri specifice bolii sale.
Nevoile afectate ale pacientului: a respira, a elimina, a bea și mânca, a dormi și a se odihni.
PLANIFICAREA
Obiective: Pacientul să respire corect, să elimine, hidratarea organismului și regim hipercaloric; educarea pacientului cu privire la boală; asigurarea unui somn odihnitor.
APLICAREA PROCESULUI
Intervenții: Măsurarea funcțiilor vitale; administrarea tratamentului prescris de medic; supravegherea pacientului; perfuzia; puncția venoasă pentru recoltarea de produse biologice și patologice; reechilibrare hidroelectrolitică; educația pacientului cu privire la boala sa; întocmirea regimului hipercaloric.
Evaluare: Starea pacientului s-a îmbunătățise considerabil, pacientul urmând tratamentul și renunțând la tutun.
Nevoi independente ale pacientului: a comunica, a-și menține temperatura corpului în limite normale; a se mișca și a avea o bună postură, a se îmbrăca și dezbrăca, a se recrea, a învăța, a-si practica religia, a se realiza.
PLAN DE ÎNGRIJIRE pentru pacientul P.I. cu Tbc pulmonar secundar ulcero-cazeos poliulcerat extins bilateral în perioada
16.02.2014-19.04.2014
Administrarea tratamentului:
16.02.2014-20.02.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; Izoniazida (HIN) 100mg 1+1tb; PZM (Pirazinamida) 500mg 1+1tb.
21.02.2014: Brofimen tb(1-1-1); RMP 150mg 1+1cp; EMB 400mg 1+1tb;
22.02. 2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 2cp; PZM 2tb; EMB 2tb;
23.02.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; HIN 100mg 2tb; RMP 150mg 3cp; PZM 500mg 3tb; EMB 400mg 3tb;
24.02.2014-18. 04.2014: Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 3cp; PZM 3tb; EMB 3tb;
19.04.2014: Externat și supravegheat, control periodic, continuarea tratamentului la domiciliu.
Cazul clinic 3
CULEGEREA DATELOR
Prezentarea de caz clinic M. A. cu diagnosticul TBC pulmonar secundar ulcero-cazeos LSD Și fibro-cazeos policavitar plămân stâng BK(+).
Motivele internării: tuse cu expectorație muco-purulentă, febră, scădere accentuată în greutate, inapetență, astenie.
Profilul pacientului: Pacientul în vârstă de 22 de ani, cu 10 clase, fumător, s-a prezentat la secția Tbc acuzând simptomele de mai sus. Locuiește împreună cu mama sa și cei trei frați într-un apartament cu 2 camere; nu a lucrat in mediu cu noxe respiratorii.
Percepția stării de sănătate: Neglijent.
Antecedente medicale:
Antecedente personale: neagă boli cronice.
Antecedente heredo-colaterale: bunicul – fost bolnav Tbc.
Istoricul bolii: Debut insidios, din luna ianuarie a anului 2013, cu slăbire în greutate, junghi toracic, oboseală, febră, bolnavul este diagnosticat de catre medicul de familie cu o pneumonie și tratat 5 zile cu Ampicilină cps. Se trimite la internare în serviciul nostru pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Diagnostic:
Internare: TBC pulmonar secundar ulcero-cazeos LSD Și fibro-cazeos policavitar plămân stâng BK(+).
Externare: Spre vindecare.
Protocol medical: Pacientul a fost internat la Secția de Pneumologie pentru consult de specialitate. Internarea s-a făcut pe baza investigațiilor clinice și paraclinice, continuând cu tratament de specialitate pe termen lung; este luat în evidență.
Investigații clinice și paraclinice:
Examen clinic general:
Stare generală: bună
Tegumente și mucoase: curate, mai palide;
Țesut celular subcutanat: foarte slab reprezentat;
Sistem ganglionar limfatic: ganglioni periferici patologici nu se palpează;
Sistem muscular: normoton, normokinetic;
Sistem osteo-articular: mobil, integru;
Aparat respirator: Torace astenic; freamăt pectoral accentuat în stânga, hipersonoritate pulmonară, murmur vezicular-raluri subcrepitante hemitorace stâng.
Aparat cardio-vascular: frecventa cardiaca 92/min; TA = 110/70 mmHg; șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, pe linia medio-claviculară; aria matității cardiace în limite normale; zgomote cardiace ritmice, de intensitate normală. Pulsuri periferice – pedioase pulsatile.
Aparat digestiv: farige congestiv; abdomen suplu, depresibil, nedureros la palpare; tranzit intestinal încetinit; ficat, splina – nepalpabile.
Aparat uro-genital: loje renale libere, rinichi nepalpabili, semn Giordano – negativ bilateral; micțiuni fiziologice.
Sistem nervos, endocrin, organe de simț: relații normale.
BK omog=BAAR(+); Glicemia=125mg/dl; Hematocrit=35,5% ;TGO=19U/I; TGP=20U/I; Leucograma=7000/mm³;VSH= 18mm/h; Creatinină=0,7mg; Colesterol=260mg/dl; HDL=32 mg/dl; LDL=168 mg/dl; TRIGLICERIDE=119 mg %; Acid uric=4,3ml/dl; Sumar de urină – normal
Radiografie pulmonară.
Tratament: Izoniazida (HIN) 2tb, Rimfapicina (RMP) 3cp, Pirazinamida (PZM) 3tb, Etambutol (EMB) 3tb, zilnic Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.
APRECIEREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR, ANALIZA
Apreciere nursing: Pacientul este în stare alterată datorită bolii și necesită îngrijiri specifice bolii sale.
Nevoile afectate ale pacientului: a respira, a elimina, a bea și mânca, a-și menține temperatura corpului în limite normale, a evita pericolele, a dormi și a se odihni.
PLANIFICAREA
Obiective: Pacientul să respire corect, să elimine, hidratarea organismului și regim hipercaloric; scăderea febrei; educarea pacientului cu privire la boală; asigurarea unui somn odihnitor.
APLICAREA PROCESULUI
Intervenții: Măsurarea funcțiilor vitale; administrarea tratamentului prescris de medic; supravegherea pacientului; perfuzia; puncția venoasă pentru recoltarea de produse biologice și patologice; reechilibrare hidroelectrolitică; educația pacientului cu privire la boala sa; întocmirea regimului hipercaloric.
Evaluare: Starea pacientului s-a îmbunătățit considerabil, pacientul urmează tratamentul la domiciliu.
Nevoi independente ale pacientului: a comunica, a se mișca și a avea o bună postură, a se îmbrăca și dezbrăca, a se recrea, a învăța, a-si practica religia, a se realiza.
PLAN DE ÎNGRIJIRE pentru pacientul M. A. cu diagnosticul TBC pulmonar secundar ulcero-cazeos LSD Și fibro-cazeos policavitar plămân stâng BK(+) în perioada 10.02.2014-23.04.2014
Administrarea tratamentului:
10.02.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; Izoniazida (HIN) 100mg 1+1tb; PZM (Pirazinamida) 500mg 1+1tb.
11.02.2014: Brofimen tb(1-1-1); Piafen 3tb, Metoclopramid 3tb, RMP 150mg 1+1cp; EMB 400mg 1+1tb;
12.02. 2014: Brofimen tb (1-1-1); Piafen 3tb, Metoclopramid 3tb, Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 2cp; PZM 2tb; EMB 2tb;
13.02.2014: Brofimen tb (1-1-1); Vit B6 1tb dim.; HIN 100mg 2tb; RMP 150mg 3cp; PZM 500mg 3tb; EMB 400mg 3tb;
14.02.2014-22. 04.2014: Brofimen tb (1-1-1); Ulcoran 2×1 tb; Miofilin 3×1 tb; Vit B6 1tb dim.; HIN 2tb; RMP 3cp; PZM 3tb; EMB 3tb;
23.04.2014: pacient externat din lipsă de locuri, tratament la domiciliu.
CAPITOLUL IV. CONCLUZII
Cei trei pacienți din cazurile prezentate au avut simptomele specifice Tbc-ului pulmonar și anume: o tuse care durează mai mult de 3 săptămâni, pierderea de greutate, oboseală, febră, transpirații nocturne, durere toracică, dispnee, pierderea apetitului, tuse cu expectorație sanghinolentă.
În toate cele trei cazuri cunoștințele despre boală sunt insuficiente și nici nu sunt dornici să învețe despre Tbc, tratarea lui și mai ales menținerea unei igiene riguroase deoarece există pericolul ca și ceilalți membri ai familie să contracteze boala.
Tuberculoza este o boală vindecabilă dacă tratamentul este corect efectuat (toate medicamentele prescrise, pe toată durata recomandată). După încheierea tratamentului se vor efectua controale periodice până la 2 ani. Bolnavii trebuie să știe: că tratamentul trebuie luat sub directă observație (personalul medical administrează medicamentele pacientului și apoi se asigură – îl privește – că acesta le înghite pe toate);tratamentul se efectuează la început în spital și apoi sub supravegherea medicului de familie. 2 sau 3 luni medicamentele se iau zilnic, iar apoi de 3 ori pe săptămână (luni, miercuri, vineri); durata tratamentului este de minimum 6 sau 8 luni;
Educația sanitară a bolnavului de tuberculoză și a contacților săi este una din principalele atribuțiile ce revin cadrelor medicale implicate în prevenirea și combaterea tuberculozei. Prin ea se asigură un transfer de informații esențiale care îi ajută pe aceștia să înțeleagă și să se conformeze indicațiilor medicale.
Primele informații sunt date atunci când se stabilește diagnosticul de tuberculoză. Ulterior, acestea trebuie reamintite periodic: o dată pe săptămână în timpul fazei intensive a tratamentului și o dată pe lună în cursul fazei de continuare. Ele se referă la boală, depistarea ei, tratamentul bolnavului și măsurile de prevenire pentru cei din jur.
Orice tratament antituberculos instituit impune deschiderea unei fișe de tratament chiar la debutul acesteia, de către unitatea care a Început tratamentul. Fișa de tratament este singurul document valid al unui caz de tuberculoză. Ea conține sintetic toate informațiile esențiale despre pacient i despre episodul de imbolnavire respectiv. De aceea ea trebuie să constituie un instrument de lucru permanent pentru personalul medical care îngrijește bolnavul și să însoțească pacientul în toate unitățile în care acesta își efectuează tratamentul.
Fiecare cură de tratament va avea o singură fișă de tratament corespunzătoare iar daca se reia tratamentu pentru eșec, abandon sau caz cronic se va începe o nouă fișă. Pentru tratamentele care sunt continuate peste 12 luni se va completa o nouă fișă pe care se va înscrie însa în partea din dreapta mențiunea "continuare".
Dupa încheierea tratamentului fișa se va păstra în plicul pacientului de la Cabinetul Anti-Tuberculos teritorial în care acesta a fost înregistrat și declarat.
Pentru că sursa de infecție o constituie oamenii bolnavi și animalele bolnave de tuberculoză, un prim și important mijloc de prevenție este tratamentul bolnavilor, pentru a face să scadă astfel posibilitatea contractării bolii de către persoanele sănătoase de la purtătorii de bacili.
Alte măsuri de prevenire sunt:- vaccinarea BCG (vaccin antituberculos), la nou-născuți fară testare la tuberculină și la copii în clasa a VIII-a și la 18 ani, după testare la tuberculină; chimioprofilaxie; crearea condițiilor optimale de trai; promovarea unei alimentații echilibrate; evitarea suprasolicitării fizice și psihice; evitarea fumatului și a consumului exagerat de alcool; evitarea stresului.
BIBLIOGRAFIE
Bocîrnea C., Boli infecțioase și epidemiologie, Editura Info-Team, București, 1999.
Bojor Ovidiu, Afecțiunile aparatului respirator, Editura Fiat Lux, București, 2004.
Borundel Corneliu, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura Medicală, București, 2000.
Chiru Florian, Chiru Gabriela, Moraru Letiția, Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos, Editura Cison, București, 2001.
Kristel K. H., Îngrijirea bolanvului, Editura ALL, București, 1995.
Mozes Carol, Tehnica îngrijirii bolnavului, Ediția a 7 a, Editura Medicală, București, 2003.
Pașcanu Olivian Viorel, Bolile aparatului respirator și tratamentul naturist,
Editura Antet, București, 2012.
Titircă Lucreția, Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenți medicali – pentru colegiile și scolile postliceale sanitare, Ediția a 9-a, Editura Viața Medicală Românescă, București, 2008.
Titircă Lucreția, Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, vol. I, Editura Viața Medicală Românească, București, 2010.
Vasile Mihaela, Moldoveanu Monica, Semiologie medicală pentru asistenți medicali, Editura ALL, București, 2012.
Voiculescu M., Boli infecțioase, vol. II, Editura Medicală, București, 1989.
ANEXE
Puncția venoasă
1. Definiție: Prin puncție venoasă se înțelege pătrunderea cu un ac sau o canulă în interiorul unei vene realizându-se o cale de acces la o venă.
Scop: terapeutic de administrare de medicamente IV sau perfuzie IV; recoltare de probe de sânge pentru analize de laborator; de sângerare – extragerea unei cantități de sânge la cei cu HTA și cu risc de AVC.
Locul: venele cele mai obișnuite folosite pentru recoltare sunt: venele de la plica cotului unde vena mediană bazilică se anastomozează cu vena mediană cefalică și formează M-ul venos; venele de pe suprafața dorsală a mâinii la vârstnici (sunt vizibile); venele antebrațului; la copii se folosesc venele epicraniene sau ale scalpului la nou-născuți și sugari; vena jugulară la copii mici.
2. Materiale și instrumente necesare :
Instrumentele de recoltat, de exemplu: seringă Monovette cu ac incorporat funcționând cu piston;
– vacumtainere de aspirație sau cu vid, holder pentru recoltare;
– ace de puncție venoasă;
– seringă și ac, eprubete;
– dezinfectante pentru tegumente, alcool medicinal 70°, soluție Betadină, alcoolul iodat nu se folosește la recoltat de obicei poate reacționa, tampoane de vată, comprese sterile de tifon;
– garou, tăviță renală, câmp protector;
– mănuși de unică folosință;
– pernă suport de sprijin, la nevoie;
– plasture pentru evitarea sângerării ulterioare și a suprainfectării.
3. Respectarea normelor de protecția muncii: Asistentul medical va respecta tehnica și va purta mănuși de unică folosință, va utiliza seringă și ac de unică folosință.
4. Pregătirea psihică a bolnavului: se informează pacientul despre necesitatea puncției și se ia consimțământul;
5. Pregătirea fizică a bolnavului: se explică pacientului cu o seară înainte în caz de recoltare să nu mănânce cel puțin 12 ore pentru a nu influența rezultatele;
– se așează pacientul în decubit dorsal cu brațul în extensie și supinație (pentru cei adinamici sau emotivi);
– se aplică un suport sub cot și un câmp protector;
– poziția șezând cu brațul sprijinit pe un spătar este cea mai folosită;
– se vor examina ambele brațe ale bolnavului pentru identificarea venelor și se vor evita locurile cu leziune, cicatrici, hematoame, arsuri.
6. Execuție:
• se spală, se dezinfectează mâinile și se îmbracă mănușile;
• se verifică identitatea pacientului și a integrității instrumentelor;
• se alege vena prin palparea cu indexul;
• se aplică garoul 5-8 cm deasupra locului de puncție;
• se dezinfectează tegumentul;
• se fixează tegumentul (venei) prin tracțiunea fermă cu policele și indexul mâinii stângi mai jos de locul puncției cu 2-3cm;
• se puncționează vena prin pătrunderea cu acul ci bizoul în sus la început oblic sub un unghi de 15-30° prin piele, apoi se schimbă direcția în axul longitudinal al venei;
• se verifică poziția acului prin apirarea de sânge, confirmă pătrunderea în venă;
• se recoltează pe rând cu vacuetele analizele recomandat;
• dacă se folosește eprubeta, ea se va umple automat până la nivelul la care este marcată;
• dacă se folosește seringa, se va evita aspirarea bruscă și rapidă,
deoarece se va colaba vena.
• holderul trebuie menținut într-o poziție sigură pentru a evita ieșirea
lui din venă;
• se va îndepărta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat, pentru a preveni staza și hemoconcentrația sângelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate și se va evita să se țină garoul mai mult de 3 minute;
• se schimbă cu atenție eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate accidental acul din venă sau a se perfora vena;
• după umplere, fiecare eprubetă se va agita cu blândețe pentru
amestecarea aditivilor cu sângele.
• se desface garoul, după ce s-au efectuat toate recoltările indicate aproximativ un minut de la aplicare;
• se etichetează și se trimit probele la laborator.
7. Incidente și accidente:
• perforarea venei;
• se reverifică locul puncției pentru a se vedea daca s-a produs
hematom. În cazul in care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se aplică comprese calde.
• dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se va presa ferm locul puncției cel puțin 5 minute pentru prevenirea formării hematomului și se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator.
• se va evita puncția venoasă din picior deoarece poate crește riscul apariției tromboflebitei.
8. Îngrijire după tehnică, notare, interpretare:
• se extragere acul sub un tampon de vată și se roagă bolnavul să comprime locul 2-3 minute fără a flecta brațul, când se oprește sângerarea se poate aplica un plasture pe locul puncției;
• se recomandă o compresie mai îndelungată, în cazul unei afecțiuni sau tratament cu scăderea coagulării.
9. Reorganizarea locului: Se vor arunca acele, seringele, mănușile, tamponul de vată în containerele speciale colectoare separat; se curăță tăvița renală și se pregătesc materialele pentru următoarea puncție.
10. Observații: Puncționarea venei se face în condiții de asepsie perfectă. Se vor examina ambele brațe ale bolnavului pentru identificarea venelor și se vor evita locurile cu leziune, cicatrici, hematoame, arsuri.
Perfuzia
Definiție, Scop, Locul
Perfuzia reprezintă administrarea pe cale intravenoasă de soluții electrolitice, medicamente, sânge și derivați de sânge prin intermediul unui aparat de perfuzie adaptat la un flacon sau punga cu soluție perfuzabilă.
Materiale și instrumente necesare
Soluții dezinfectante pentrun tegument, alcool medicinal, alcool iodat, betadină;
Tampoane de vată, comprese sterile, manuși sterile, garou, mușama, aleză, leucoplast, fașă de tifon, plasturi;
Trusă de perfuzie;
Infuzomat
Injectomat pentru perfuzie cu presiune pozitivă
Soluții de perfuzat ambalate steril în pungi sau flacoane PVC, încălzite la temperature corpului;
Medicamente suplimentare;
Stativul de perfuzi;
Pensa hemostatică;
seringa cu ser fiziologic steril;
Set de catetere venoase sau branule sterile;
Dispozitive de poziționare a brațului: jgheab sau perne;
Tăviță renală;
Mănuși sterile.
Accesorii ale aparatelor de perfuzie:
-canulă, fluturas, ace de diferite dimensiuni;
-sistem de reglare a dozelor: clemă sau prestub;
-piese intermediare: cateter cu mai multe căi;
-robinete și sisteme de injectare suplimentară.
Respectarea normelor de protecție a muncii
Asigurarea igienei personale și aplicarea normelor de profilaxie.
Îmbrăcarea echipamentului de protecție.
Respectarea circuitelor funcționale și a normelor de protecție a muncii.
Pregătirea psihică a bolnavului
Se informeazam pacientul asupra utilității, se ia consimțământul și se explică pacientei administrarea medicamentului, se ia consimțământul.
Pregătirea fizică a bolnavului
Se roagă pacientul să nu mănânce, să nu fumeze;
Se cântărește pacientul;
Se măsoară funcțiile vitale: TA, P, T, R, Diureză;
Pregătirea locului pentru dezinfecție sau raderea pilozităților dacă este cazul;
Se sfătuiește pacientul să își evacueze vezica urinară, eventual scaunul;
Se alege vena.
Execuție
Pregătirea flaconului și montarea perfuzorului:
Se încălzește flaconul sau pungă cu Soluția de perfuzat la temperature corpului;
Se pregătesc medicamentele recomandate de medic (fiole), se aspiră în seringă sterile, se dezinfectează dopul flaconului și se injectează pe rând medicamentele indicate;
Se omogenizează prin mișcări de răsturnare a flaconului;
Se desface perfuzorul din amabalaj, se îndepărtează teacă protectoare de la trocar, se dezinfectează dopul și se introduce trocarul prin dop în flacon cu o singură mișcare;
Se dau bulele de aer afară prin mișcări de balansare pân ace jetul curge continuu;
Se închide prestubul sau se pensează cu o pensa hemostatica manșonul de cauciuc și se suspendă în stativ;
Pentru a se evită desterilizarea se poate reaplica teacă de protecție la ambou dacă durează mai mult prinderea venei.
Tehnica montarii perfuziei:
Se spală mâinile, se îmbracă mănușile;
Se aplică garoul și se evidențiază vena;
Se dezinfectează pielea cu alcool medicinal;
Se fixează tegumentul cu indexul și policele mâinii stângi;
Se puncționează vena cu o branula sau cu acul, cu bizoul în sus;
Se conectează amboul perfuzorului la ac sau branula din vena, se desface garoul, se reglează numarul de picături;
Se fixează acul sau cateterul cu plasture special (Vencafix) sau benzi de leucoplast pentru a preveni deplasarea sau o eventuală contaminare;
Se pansează steril locul unde s-a fixat canula sau branula pentru protecție și siguranță dupa terminarea perfuziei.
Supravegherea perfuziei și stării pacientului:
Se verifică locul puncției și regiunea înconjurătoare pentru a descoperi la timp o eventuală perfuzare paravenoasă;
Se urmărește starea pacientului: P, TA, culoarea faciesului;
Se urmărește viteza de perfuzare indicate de medic, nu se lasă la preferința pacientului modificarea ritmului de administrare; unii pacienți pot modifica ritmul pentru a se termina mai repede perfuzia fără să știe asistenta;
In cazul folosirii unei branule trebuie supravegheată regiunea pentru a nu apărea o tromboză sau flebită după terminarea perfuziei;
Semnele de flebită sunt: durere, tumefiere, eritem sau roșeată; se vor aplica comprese cu apă rece, unguente antiinflamatoare și anticoagulante (Hepatrombin);
Durata unei perfuzii nu trebuie să depășească 2 zile în vederea inflamației locale.
Terminarea perfuziei
Inainte de a se termina tot lichidul din flacon se închide clema pentru a se preveni intrarea aerului;
Se desfac benzile de leucoplast; se extrage acul sub un tampon de vata îmbibat in alcool; se comprimă câteva minute locul apoi se pansează steril sau se poate aplica un plasture.
Incidente și accidente
Perfuzare paravenoasa prin puncționare greșită; puncționarea unei artere se evită prin puncționarea venelor laterale și nu central de la plica cotului;
Embolie gazoasă prin golirea flaconului și nesupraveghere;
Embolie de cateter sau branulă; se evită prin verificarea înainte a cateterelor (să nu aibă defecte de fabricație);
Contaminarea microbiană prin nerespectarea regulilor de asepsie;
Perfuzare cu ritm rapid provoacă încărcarea volemică excesivă, iar la cei cu insuficiență cardiacă EPA;
Septicemie de cateter; se previne prin inspectarea zilnica a pansamentului și locului injectării și dacă sunt semne de inflamație se recomandă scoaterea cateterului, examen bacteriologic din restul de soluție perfuzată, hemocultură și tratament adecvat.
Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
Supravegherea bolnavului
Reorganizarea locului
Se așează în ordine materialele folosite.
Se indepărtează materialele folosite la container.
Observații
Se raportează medicului eventualele modificări patologice, care apar pe parcurs cu privire la starea sănătății pacientului.
Bacilul Koch
Radiografie pulmonară (pacientul A.A.)
Radiografie pulmonară (pacientul P.I)
Radiografie pulmonară (pacientului M.A)
BIBLIOGRAFIE
Bocîrnea C., Boli infecțioase și epidemiologie, Editura Info-Team, București, 1999.
Bojor Ovidiu, Afecțiunile aparatului respirator, Editura Fiat Lux, București, 2004.
Borundel Corneliu, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura Medicală, București, 2000.
Chiru Florian, Chiru Gabriela, Moraru Letiția, Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos, Editura Cison, București, 2001.
Kristel K. H., Îngrijirea bolanvului, Editura ALL, București, 1995.
Mozes Carol, Tehnica îngrijirii bolnavului, Ediția a 7 a, Editura Medicală, București, 2003.
Pașcanu Olivian Viorel, Bolile aparatului respirator și tratamentul naturist,
Editura Antet, București, 2012.
Titircă Lucreția, Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenți medicali – pentru colegiile și scolile postliceale sanitare, Ediția a 9-a, Editura Viața Medicală Românescă, București, 2008.
Titircă Lucreția, Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, vol. I, Editura Viața Medicală Românească, București, 2010.
Vasile Mihaela, Moldoveanu Monica, Semiologie medicală pentru asistenți medicali, Editura ALL, București, 2012.
Voiculescu M., Boli infecțioase, vol. II, Editura Medicală, București, 1989.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ingrijirea Pacientului cu Tbc Pulmonar (ID: 157092)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.