Ingrijirea Pacientului cu Gonartroza

CUPRINS

MOTIVAȚIE ………………………………………………………………………………………….5

CAPITOLUL I. Anatomia si fiziologia sistemului osteoarticular……………………6

Anatomia genunchiului……………………………………………………………….6

Fiziologia genunchiului…………………………………………………………….11

CAPITOLUL II. Gonartroza …………………………………………………………………..13

1.Definiție …………………………………………………………………………………….13

2.Etiopatogenie ……………………………………………………………………………..13

3.Tablou clinic………………………………………………………………………………15

4. Diagnostic ………………………………………………………………………………..19

Tratament…………………………………………………………………………………..20

CAPITOLUL III …………………………………………………………………………………….24

1.Rolul asistentului medical…………………………………………………………….24

2. Nevoile fundamentale după Virginia Henderson ……………………………28

CAPITOLUL IV. Plan de îngrijiri …………………………………………………………….29

CAZ CLINIC I ……………………………………………………………………………..29

CAZ CLINIC II……………………………………………………………………………..44

CAZ CLINIC III……………………………………………………………………………58

ANEXA ……………………………………………………………………………………………….72

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………..75

Motto:

,,Sa le dati oamenilor orice , daca nu le dati sanatate, nu ve-ti fi facut nimic pentru fericirea lor”

Platon

,,Acolo unde este dragoste de om acolo se practica adevarata medicina”

Hipocrate

MOTIVAȚIE

Asistenta medicală este conștiința celui lipsit de conștiință, dragostea de viață pentru cel care a încercat să se sinucidă, ochii pentru cel care a orbit de curând, cunoștințele și înțelegerea pentru tânăra mama, mâna pentru cel cu mâna amputată de curând și vocea pentru cel slab de a putea vorbi.

Sănătatea este un drept fundamental pentru ființa umană. Poate fi definit ca un triplu echilibru, reprezentat de un triunghi echilateral în care fiecare latură reprezintă o dimensiune.

În activitatea practică pe care am desfășurat-o pe durata celor 3 ani am întâlnit multe cazuri de gonartroză.

Gonartroza se întâlnește la orice vârstă, la tineri și adulți, însă sunt rare și legate de cauze accidentale. La vârstnici sunt accidente obișnuite, cu prognostic foarte grav, cu mare invaliditate. Organismul vârstnicului întrunește numeroase condiții care pot duce la osteoporoză și fractură.

CAPITOLUL I – ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSTEOARTICULAR

Anatomia genunchiului

Reprezentând cea mai mare articulație a corpului, genunchiul are o structură complicată, ca urmare a unei fiziologii complexe, ale cărei mecanisme fine nu sunt cunoscute încă în totalitate. Așezat la mijlocul levierului membrului inferior, el controlează distanța corpului față de sol. Din punct de vedere mecanic, genunchiul trebuie să facă față la două imperative contradictorii:

mare stabilitate în extensie, poziție în care genunchiul lucrează predominant prin compresie, sub acțiunea greutății corpului;

mare mobilitate, care, de la un anumit grad de flexie, să asigure cursa și orientarea necesară piciorului pentru a se adapta la neregularitățile terenului.

Dezvoltarea genunchiului

Apărut dintr-un conglomerat de celule mezenchimatoase – interzona – așezat între machetele cartilaginoase ale femurului și tibiei, genunchiul se va dezvolta sub acțiunea forțelor mecanice, inițial prin apariția unei cavități, apoi prin modelarea suprafețelor articulare ca urmare a mișcării. Nivelul de inserție a mușchilor peri articulari are un rol important în această modelare a suprafețelor articulare .

Tibia are în plan sagital trei tipuri de unghiulari :

retrotorsiunea T adică proiectarea posterioară a extremității sale superioare

retroversiunea V, care înclină suprafața superioară a platoului tibial cu 5-6° față de orizontală;

retroflexiunea F, prin care se realizează încovoierea posterioară a diafizei, determinată de forța gastrocnemienilor.

În plan sagital, această retroflexie reprezintă o coloană mobilă la ambele extremități, curbura cuprinzând întreaga lungime a diafizei. în cursul flexiei, curburile cu concavitatea posterioară ale femurului și tibiei realizează un spațiu disponibil pentru voluminoasa masă musculară.

Vezi fig.1 anexa

Din punct de vedere anatomo-funcțional, genunchiului i se pot distinge patru tipuri de structuri: portante, de fixare, de alunecare, care participă la mișcările active ale genunchiului.

Structurile portante

Acest tip de structuri este reprezentat de extremitățile osoase ale femurului, tibiei și rotulei. Extremitatea inferioară a femurului prezintă o trohlee ce se desparte în doi condili divergenți, care se sprijină pe două platouri tibiale. Anterior, trohleii îi corespunde suprafața articulară posterioară a rotulei.

Condilul femural medial este mai divergent, mai lung -măsoară 10 mm, deci cu 2 mm mai mult decât cel lateral și coboară mai jos 2-7 mm decât cel lateral, astfel încât femurul, așezat cu cei doi condili pe un plan orizontal, va lua o direcție oblică în sus și în afară. Din profil, forma condili-lor realizează o volută – raza de curbură crescând dinapoi-înainte de la 17 la 38 mm, pentru cel medial, și de la 12 la 60 mm, pentru cel lateral. În totalitate fiecare condil este alcătuit din două spirale – anterioară și posterioară – alipite, care au centrii de curbură dispuși după alte două spirale. Spiralele anterioare corespund trohleii și fac parte din articulația femuro-patelară.

Structura extremităților osoase marchează, prin sistemul lor trabecular, traiectoria tensiunilor principale -denumite în mod eronat linii de forță la care sunt supuse. Epifiza femurală distală are două sisteme trabeculare: unul pleacă de la corticala medială și se pierde, în parte, în condilul omonim -sistem supus tensiunilor de compresiune și, în parte, în condilul contra lateral -pe traiectoria tensiunilor de tracțiune, al doilea pornește de la corticala laterală și realizează o dispoziție simetrică.

Un sistem de travee orizontale unește cei doi condili. Structura epifizei tibiale superioare este asemănătoare, prezentând tot două sisteme trabeculare care pleacă de la corticala laterală și medială și se termină la platoul omo- și contra lateral. Travee orizontale unesc cele două cavități glenoide.

Suprafețele articulare sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin de 2,5-3 mm pe femur, de 3-4 mm pe rotulă, care atinge 6-7 mm în centrul glenelor tibiale. Fibrele colagene ale cartilajului sunt și ele dispuse pe traiectoriile tensiunilor principale. Pentru rotulă fibrele sunt orientate de sus în jos; pe trohlee ele urmează direcția acesteia și se depărtează spre exterior pe condilii femurali. În cartilajul platourilor tibiale, fibrele superficiale sunt dispuse radiar, plecând din regiunea spinelor.

Sub zona superficială, mănunchiurile de fibre colagene își pierd orientarea tangențială, fibrele devin progresiv separate de spații mai largi, mănunchiul de fibre dispare pentru a fi înlocuit cu fibre individuale, mai groase.

Vezi anexa fig 2

Suprafața articulară totală a genunchiului este considerată ca fiind în medie de 30 cm2.

Structurile de fixare au rolul de a menține în contact extremitățile osoase, permițând mișcările fără pierderea raporturilor reciproce dintre suprafețele articulare. Ele sunt reprezentate de o capsulă foarte rezistentă, putând suporta tracțiuni de peste 300 kg, care, alături de ligamente, asigură stabilitatea genunchiului. Când genunchiul este în extensie completă, capsula se află sub tensiune; când începe flexia, ea se întinde în partea anterioară, dar se relaxează posterior, realizând și o stabilizare a mișcărilor de rotație a gambei.

Capsula este prevăzută cu ligamente de întărire. Ligamentul anterior al genunchiului este format de tendonul rotulian, care aderă lateral de capsulă, întărită la acest nivel de fascia genunchiului, expansiunile cvadricepsului și aripioarelor rotuliene.

Ligamentul posterior – ligamentul Winslow – este constituit din două părți laterale – calotele condiliene -, care aderă posterior și lateral de capsulă, și o parte mediană, formată din numeroase fibre, fie proprii – ligamentul popliteu arcuat -, fie provenite din tendonul recurent al semi membranosului – ligamentul popliteu oblic. Acest ligament posterior reprezintă punctul de rezistență al extensiei .

Ligamentul colateral tibial prezintă un fascicul superficial format din fibre longitudinale directe -clasicul ligament lateral și un strat profund, constituit dintr-o porțiune anterioară pre- și sub ligamentară -care include ligamentul femuro-menis-cal și pe cel menisco-tibial și o porțiune posterioară, care este o îngroșare a capsulei, cu fibre oblice ce se pierd în calota condiliană internă.

Ligamentul colateral fibular, orientat în jos și înapoi între condilul femural și capul peroneului, este reprezentat de un cordon lung de 5-6 cm și gros de 4-5 mm. în afara acestui fascicul principal, care este subțire, lung și ușor răsucit, există un al doilea fascicul, denumit ligamentul colateral fibular scurt, care se îndreaptă de la capul peroneului spre calota externă, alcătuind un arc pe sub care trece tendonul popliteului.

Ligamentele încrucișate, situate în partea centrală a articulației, sunt două structuri robuste, complexe, constituite din fibre răsucite în axul lor pornește oblic în sus și în afară, de la suprafața tibială prespinală, pentru a se insera pe o suprafață verticală de pe fața internă a condilului lateral.

Vezi anexa fig 3

Din punct de vedere histologic, ligamentele sunt formate dintr-un țesut conjunctiv bogat în fibre colagene, orientate fiziologic și conținând fibrocite. Acest țesut conjunctiv este puțin elastic, slab vascularizat, dar bogat inervat. în 1956, Skoglund a demonstrat prezența în ligamente a corpusculilor Euffini, Pacini si Golgi.

Structurile de alunecare înlesnesc mișcarea extremităților osoase care sunt în contact reciproc, făcând mai alunecoase suprafețele și acționând ca amortizor al mișcărilor efectuate sub încărcare. Ele sânt reprezentate de meniscuri și, într-o măsură mai mică, de masa grăsoasă Hoffa, de bursele seroase extra articulare și de membrana sinovială care acționează și indirect, prin producerea lubrifiantului – lichidul sinovial.

Vezi anexa fig 4

Meniscurile au forma unor semiluni, ale căror extremități, corn anterior și posterior, sunt inserate pe platourile tibiale în regiunea spinelor și a suprafețelor pre – și retro spinale. Meniscul lateral în formă de ,,O” este mai gros și mai larg decât cel medial, în formă de ,,0”. Meniscurile prezintă o serie de conexiuni cu elementele vecine, importante din punct de vedere funcțional:

cu fața internă a capsulei, de care aderă;

cu platoul tibial, prin inserțiile sale;

coarnele anterioare ale celor două meniscuri sunt reunite de ligamentul transvers anterior sau ligamentul jugal; inconstant, există și un ligament transvers posterior între cele două coarne posterioare;

aripioarele menisco-rotuliene Pauzat leagă marginea laterală a fiecărui menise de marginea corespunzătoare a rotulei;

ligamentele femuro-meniscal și menisco-tibial din stratul profund al ligamentului colateral intern fixează meniscul intern la extremitățile osoase;

mușchiul popliteu trimite, de la nivelul porțiunii sale tendinoase, o expansiune fibroasă la marginea posterioară a meniscului extern ;

semi membranosul trimite, de asemenea, o expansiune fibroasă la marginea posterioară a meniscului intern;

fibre din ligamentul încrucișat postero-intern se inserează pe cornul posterior al meniscului extern, formând un ligament femuro-meniscal

Din punct de vedere histologic, meniscurile sunt alcătuite din fibro-cartilaj.

Pe o secțiune verticală se evidențiază o zonă bazală de inserție capsulară – singura vascularizată la adulți – și o zonă internă, intra articulară, a vasculară, reprezentând triunghiul de sprijin.

Zona bazală de inserție capsulară are o structură fibro vasculară. Fibrele sunt dispuse în fascicule groase circulare.

Sinoviala genunchiului – parte integrantă din manșonul capsular – este cea mai întinsă și cea mai complexă din toate sinovialele articulare. Ea înlesnește alunecarea atât direct, cât și indirect, prin secreția lichidului sinovial.

Sinoviala este alcătuită dintr-un țesut conjunctivo-vascular, care este acoperit spre cavitatea articulară de un strat celular – cu aspect uneori continuu, alteori întrerupt – caracterizat prin prezența a două tipuri de celule; cele mai multe dintre acestea sunt de tip A și au caracteristicile unor macrofage, iar cele de tip B par a fi secretoare de hialuronat.

Corpul adipos Hoffa este un element pasiv care umple spațiul dintre tibie și ligamentul rotulian, favorizând alunecarea mai ușoară a acestuia și împiedicând contactul direct cu scheletul.

Structurile care participă la mișcările active ale genunchiului, organele lui de mișcare, sunt mușchii și tendoanele.

Aceste structuri pot fi grupate astfel:

Flexori – Principali – bicepsul

– semimembranosul

– semitendinosul

Accesori : – gemenii

– popliteul

– plantarul subțire

– croitorul

– dreptul intern activ pe genunchiul aflat în ușoară flexie.

Extensori – Principali – cvadriceps

Accesori – tensorul fasciei lata ,când genunchiul are deja un grad de extensie

Rotatori externi – bicepsul

– tensorul fasciei lata, când genunchiul este extins

– cvadricepsul, prin vastul lateral

Rotatori interni – semi membranosul

– popliteul

– mușchii „labei de gâscă”

FIZIOLOGIA GENUNCHIULUI

Complexul anatomic al genunchiului realizează o pârghie de gradul III, cu forța între punctul de sprijin și cel de rezistență. Alcătuirea sa îi conferă o singură direcție de mișcare, și anume în plan sagital, în sensul flexie-extensie. Secundar, există și o a doua direcție, care permite rotație axială limitată.

Mișcarea de flexie-extensie se face, teoretic, în jurul unui ax transversal orizontal, care trece prin cele două tuberozități condiliene ale femurului și care, din cauza valgus-ului fiziologic, formează un unghi de 81° cu axul diafizei femurale și de 93° cu cel al diafizei tibiale.

Vezi anexa fig 5

La mișcările de flexie-extensie se asociază o rotație automată. Începutul flexiei este însoțit de o relaxare a ligamentului colateral lateral și de o relaxare parțială a ligamentului încrucișat antero-extern.

Condilul lateral rulează spre înapoi pe platoul tibial, pe o distanță de 1 cm în cursul primelor 15° de flexie.

Condilul medial, reținut de ligamentul colateral medial nerelaxat, are o rulare limitată la câțiva milimetri. Aceasta face ca în primele 20° de flexie să apară o mișcare de rotație internă a tibiei sub femur. De la flexie spre extensie – până la 160° – condilii alunecă pe platoul tibial; de la acest punct începe rularea.

Dispoziția anatomică a ligamentelor face ca axul mișcării de rotație să treacă prin glena tibială medială, în vecinătatea spinei tibiale.

În cursul mișcării de rotație, platoul tibial lateral descrie sub femur un arc de circumferință, în timp ce platoul medial se rotează pe loc, datorită micii libertăți pe care i-o lasă ligamentul colateral-medial; ligamentul încrucișat postero-intern, cel mai întins, este cel mai apropiat de axul de rotație.

Rotația automată se datorează:

lungimii mai mari a condilului femural medial;

concavității glenei tibiale mediale față de convexitatea glenei laterale,

orientării ligamentelor colaterale, oblicitatea celui lateral permițând o mai mare mobilitate condilului femural lateral;

tensiunii ligamentului încrucișat antero-extern la sfârșitul extensiei.

Articulația femuro-patelară

Rotula este atașată de tibie prin puternicul ligament rotulian și alunecă pe suprafața trohleii femurale.

Pornită din poziția de hiperextensie, de deasupra suprafeței articulare -unde o duce contracția cvadricepsului, ea intră în contact cu femurul în treimea ei inferioară la începutul flexiei, prin treimea medie între 30 și 60° și pe fațeta articulară superioară de la 60°.

Verticală în extensie și paralelă cu femurul, rotula devine orizontală cu fața articulară privind în sus în flexie maximă și se aplică sub condilii femurali. Această translație circumferențiară se face în jurul axului de flexie a articulației genunchiului.

În jurul rotulei, capsula articulară formează trei funduri de sac – unul sub cvadricipital și două latero rotuliene , care se modifică în cursul flexiei.

Mișcările de rotație ale tibiei antrenează și deplasarea rotulei.

Rotația internă, prin deplasarea condililor, antrenează rotula în afară.

Frecarea, neglijabilă pentru mișcarea de rulare, este prezentă odată cu apariția mișcării de alunecare. Spre deosebire de un lagăr mecanic, care se rotează continuu și cu viteze mari, articulația genunchiului – ca de altfel toate articulațiile umane – oscilează lent, viteza scăzând până la 0 atunci când se schimbă sensul mișcării.

Lubrifiantul – lichidul sinovial – este în cantitate de 1-2 ml pe întreaga suprafață a articulației genunchiului. Constituit dintr-un dializat de plasmă sanguină, el este în mod normal clar, galben-pal și vâscos. Se deosebește de plasmă prin marea sa vâscozitate, prin numărul mic de celule, printr-o concentrație mai redusă și o distribuție electroforetică deosebită a proteinelor sale.Vâscozitatea sa mare se datorează prezenței acidului hialuronic

Conformația anatomică complexă a genunchiului concură nu numai la realizarea unei ample mobilități, ci dă și posibilitatea obținerii unei importante stabilități articulare. Din acest punct de vedere se poate considera că genunchiul este alcătuit dintr-un pivot central – ligamentele încrucișate – și din formațiuni capsulo-ligamentare.

Ligamentele colaterale controlează stabilitatea în varum-valgum, iar capsula și ligamentele în totalitate, pe cea rotativă. Stabilitatea pasivă a genunchiului, în toate direcțiile, este asigurată de mai multe formațiuni capsulo-ligamentare – element preferențial pus imediat în tensiune – și de altele de ajutor și întărire, care intră în acțiune când elementul preferențial este insuficient .

Rolul de stabilizator al ligamentelor încrucișate este legat de variațiile lor de direcție și tensiune.

În hiper extensie, ambele ligamente încrucișate sunt în tensiune, cel anterior sprijinindu-se în scobitura inter condiliană.

În cursul flexiei, ligamentul încrucișat anterior tinde să devină orizontal, atingând această direcție la 90°, iar cel postefo-intern se verticalizează.

Fiecare ligament – element de stabilitate pasivă – este întărit de un grup muscular – element de stabilitate activă. Ligamentul colateral peronier face parte, împreună cu tendonul popliteului, tractul ilio-tibial și tendonul bicepsului, din aparatul stabilizator lateral.

Dispoziția anatomică – direcția tendonului cvadricipital și rotulian – creează o solicitare a rotulei în translație externă, la care genunchiul se opune prin patru obstacole:

proeminența versantului lateral al trohleii;

rezistența aripioarei rotuliene mediale;

componenta forței care plachează rotula pe femur;

contracția vastului medial.

CAPITOLUL II

GONARTROZA

Definiție

Gonartroza se defineste prin prezenta reumatismului cronic degenerativ la nivelul articulatiei genunchiului .

Se cunoaste ca aceasta afectiune gonartroza are o frecventa maxima si se intalneste la populatia varstnica. Gonartroza se contituie in timp indelungat ca o consecinta a uzarii cartilajelor care isi pierd elasticitatea si rezistenta la socurile mecanice in timpul mersului

Etiopatogenie

Gonartroza constituie una din cele mai frecvente forme de artroza in special la sexul feminin , din punct de vedere etiologc gonartroza poate fi primara sau secundara iar dupa comportamentul afectat poate fi femuro-patelara, femuri-tibiala sau interesand ambele compartimente .

Gonartroza primara – cel mai frecvent gonartroza afecteaza ambele articulatii , adica cei doi genunchi , fiind asociata frecvent cu alte localizari primare . Are drept mecanism patologic deperditia proteoglicanilor , fie prin exces de degradare fie prin deficit de sinteza .

Factori incriminanti in etiopatogenia gonartrozei primare :

hipotiroidismul

hipo-hipofizarismul

menopauza

obezitatea

tulburari circulatorii

Gonartroza secundara – in cele mai putine cazuri in care afectiunea este unilaterala este clar caracterul secundar , pe leziuni articulare preexistente – de natura traumatica , infectoasa , reumatica si se datoreaza cresterii presiunii pe unitatea de suprafata

Cauze intra-articulare :

traumatisme ce determina neregularitati in articulatie

microtraumatisme

suferintele meniscale

meniscectomiile totale

menisectomiile partiale

leziuni ligamentare

condromalacia

condrodistrofia

maladia Konig

Cauzele intra articulare creează, prin condiții mecanice defectuoase, un surmenaj funcțional ce depășește capacitatea de rezistență a cartilajului. Ele pot fi determinate de mai mulți factori.

Traumatismul, prin cascada de reacții locale și la distanță pe care o antrenează, poate fi o cauză generatoare de artroză, cu atât mai mult, cu cât este repetat sau însoțit de leziuni majore ale elementelor constitutive ale articulației. Un simplu traumatism va fi urmat de 3 feluri de:

Reacții posttraumatice:

circulatorii

biologice

reflexe la distanță

Leziunea meniscală creează un dezechilibru articular complex, cu blocajul extensiei și limitarea rotației externe a tibiei – această leziune determină, apariția unei eroziuni pe marginea externă a condilului intern și a unei ulcerații pe fața internă a rotulei .

Instabilitatea genunchiului prin leziuni ligamentare determină apariția gonartrozei prin tulburarea jocului articular normal. Datorită stimulilor articulari anormali, apare o stare reactivă a genunchiului, exprimată prin hidartroză și durere.

Osteocondroza disecantă – maladia Konig – , mai ales forma ajunsă în stadiul de corp liber intraartieular, poate provoca apariția unei gonartroze.

Gonartroza apare precoce în condrodistrofiile genotipe – maladia Morquio, displazia spondilo-epifizară tardivă, displazia poliepi-fizară etc. – , în care se asociază: tulburări de dezvoltare epifizară cu neregularități ale suprafețelor articulare, deviații axiale ale membrelor și, poate, și o slabă rezistență mecanică a cartilajului .

Cauzele extra-articulare. Una dintre cele mai frecvente cauze extra-articulare care pot realiza creșterea presiunii unitare pe cartilajul articular este devierea în plan frontal a axului mecanic al membrului inferior. Deformarea genunchiului în varum sau valgum realizează o încărcare asimetrică, cu creșterea efortului unitar de presiune pe partea concavă.

Tablou clinic

Debutul clinic al gonartrozei este de obicei insidios, manifestat prin dureri ce se accentuează progresiv, ajungând în decurs de ani să devină permanente sau invalidante. Doar în 4 % din cazuri debutul este brutal, printr-o hidartroză sau un blocaj.

Evoluția ulterioară a acestor gonartroze cu debut atipic nu se deosebește de progresiunea obișnuită a bolii.

Cauzele care duc la dezvoltarea bolii sunt variate de la anumite boli inflamatorii pana la varsta pacientului.

Simptomatologia clinică este dominată de prezența durerii, pe care bolnavii o localizează în regiunea internă a genunchiului, în spațiul popliteu sau sub rotulian; ea poate iradia la coapsă sau la gambă.

Are toate caracteristicile durerii de tip mecanic: apare la sprijinul uniped, la urcatul și, mai ales, la coborâtul scărilor. Durerile survin și la primii pași ce urmează unei perioade de imobilizare, pentru a dispărea odată cu „încălzirea” articulației și a reapărea dacă efortul se prelungește.

După ani de zile de evoluție, durerile apar la eforturi din ce în ce mai mici și limitează perimetrul de mers al bolnavului, în cazul existenței deviațiilor axiale, durerile survin inițial în partea concavității – dureri de compresiune -, apoi și în convexitate, datorită tracțiunilor pe elementele capsulo-ligamentare.

Durerea este calmată de repaus și cedează imediat ce membrul nu mai este încărcat. Durerile nocturne sunt rare, de scurtă durată, fiind legate de schimbări ale poziției.

Evoluția gonartrozei este însoțită, permanent, pe plan clinic de persistența și agravarea durerii. Ea este cu atât mai intensă, cu cât modificările artrozice sunt mai importante. Mecanismul producerii durerii în artroză în general, ca și în gonartroză, este și astăzi mult discutat.

Inervația genunchiului este asigurată prin 3 surse principale:

– nervul crural

– nervul obturator

– nervul sciatic

Capsula este foarte bogat inervată. Ramurile provenite din sciaticul popliteu intern și obturator formează plexul popliteu Eiidinger.

Din conflictul dintre cavitățile osoase îngustate prin remaniere, situate în zona de hiperpresiune, și calibrul mărit al vaselor cu stază, apare suferința filetelor nervoase perivasculare și, de aici, durerea. Existența stazei venoase este evidentă în gonartroze, așa cum o demonstrează și flebografiile intra osoase practicate și în unele din cazurile noastre.

Caracterul clinic al durerii ar pleda, de asemenea, pentru cauza vasculară. Durerile, percepute la începutul mișcării și dispariția lor ulterioară, s-ar explica tocmai prin faptul că activitatea musculară este capabilă să atenueze sau să facă să dispară staza din sistemul venos intra osos, strâns legat din punct de vedere funcțional cu cel muscular.

Este foarte probabil că inițial durerea este de origine vasculară, prin stază venoasă. Pe măsură ce leziunile anatomopatologice se agravează și se extind, la durerea vasculară, devenită mai importantă, se adaugă durerea produsă de profundele modificări sinoviale și capsulo-ligamentare.

Alături de durere, bolnavul acuză- senzație de instabilitate, de nesiguranță când se sprijină pe membrul cu genunchiul afectat.

Această senzație este dată de lipsa bruscă și neașteptată a controlului muscular al stabilității genunchiului, ceea ce antrenează un dezechilibru inopinat, de cele mai multe ori imediat corijat, uneori urmat însă de cădere, instabilitatea se datorește unei inhibiții reflexe provocate fie de o durere accentuată – cauzată de inter poziția sinovială sau cartilaginoasă sau de distensia unui ligament, prin exagerarea unei mobilități laterale anormale , fie de frecarea, accentuată dintre două suprafețe articulare cu cartilaj denudat, ceea ce determină un frenaj brusc al mișcării.

Pe măsura evoluției clinice, bolnavul remarcă tumefierea permanentă a genunchiului, deviația lui mai frecvent în varus sau accentuarea dezaxării preexistente -una din două gonartroze avansate se însoțește de o deviere axială. Mișcările articulare produc cracmente, percepute și de bolnav.

Progresiv, pe măsura degradării și accentuării incongruenței articulare, bolnavul sesizează că mișcările se limitează, în special în ceea ce privește extensia, instalându-se un genii flexum, mai mult sau mai puțin accentuat. Alteori, evoluția se face spre accentuarea mișcărilor de lateralitate și instalarea unei instabilități grave articulare, determinată de lașitatea ligamentară.

Examenul clinic arată, în perioada de stare, una dintre articulații sau amândouă mărite de volum, în gonartroză primitivă. Această tumefacție se poate datora:

– hipertrofiei țesutului adipos peri articular

– îngroșării țesuturilor capsulo-sinoviale;

– hipertrofiei epifizelor.

Ea devine mai evidentă prin hipotrofia, musculaturii coapsei. Alteori, în cazul episoadelor acute ce survin pe fondul cronic al evoluției gonartrozei, tumefacția poate fi dată de existența unei hidartroze.

Examenul clinic va căuta sediul durerii provocate. Durerea este cel mai frecvent localizată în concavitatea unei deviații axiale și poate fi provocată prin mobilizarea genunchiului, mai ales dacă, concomitent, se accentuează deformarea.

Examenul pacientului în decubit și în ortostatism va consemna:

existența, frecventă de altfel, a unei deviații axiale, sensul și importanța ei.

La o gonartroza avansată este dificil de precizat dacă deviația a preexistat și a provocat artroza sau dacă este secundară evoluției ei.

Măsurarea deviației axiale va fi cercetată și radiologie.

Examenul clinic nu va neglija genunchiul contra lateral, șoldurile, piciorul, coloana vertebrală, – elemente care ne vor da indicații asupra originii primitive sau secundare a gonartrozei.

Se va preciza, de asemenea, starea circulației periferice, în special a celei de întoarcere.

Mersul, la început doar dureros, după o distanță mai mare devine din ce în ce mai limitat din cauza durerilor și se însoțește de șchiopătare.

Durerile la mers în articulația genunchiului antrenează, ea reacție de apărare, o limitare a sprijinului, atât ca intensitate, cât și ca timp. Pasul va fi scurt ca amplitudine și ca durată.

Dacă durerea este mai accentuată, bolnavul va contracta cvadricepsul, imobilizând genunchiul pentru a suprima mișcările care provoacă durere, și se va înclina lateral, pentru a transla extern axa centrului de greutate, în timpul sprijinului pe piciorul bolnav. Mersul este foarte dureros și dificil, restrângând mult posibilitățile de deplasare ale bolnavului, mai ales în gonartrozele avansate cu laxitate importantă.

Examenul paraclinic

Examenele de laborator sunt de obicei normale:

V.S.H. este normală sau discret și nespecific ridicată

hemograma, normală; toate testele ce pun în evidență un proces inflamator, negative.

uneori se poate găsi o colesterolemie și uricemie ridicate.

când există o hidartroză, lichidul recoltat prin puncție este galben – palid, vâscos

pH-ul lichidului sinovial în hidartrozele artrozice este de asemenea normal

Examenul radiografie are o importanță deosebită:

Radiografiile standard ale genunchiului – de față și profil – de preferință executate pe filme lungi și centrate pe genunchi, arată gradul modificărilor artrozice,

Radiografiile axiale ale rotulei permit un studiu mai amănunțit al sectorului femuro-patelar, evidențiind eventualele lui anomalii-displazii rotuliene, luxații și subluxații recidivante și stabilind importanța modificărilor artrozice

Radiografiile în poziții forțate de valgum sau varum dau indicații asupra tipului de laxitate laterală asociată – distensia ligamentului omolateral sau a celui contra lateral.

Artrografia este de o utilitate mai restrânsă în diagnosticul gonartrozei.

Artrografia se face respectând toate condițiile de asepsie ale unei intervenții intra articulare și după ce 8-a testat sensibilitatea la iod a pacientului. Sub anestezie locală se puncționează articulația genunchiului pe cale laterală.

În artrografia cu dublu contrast, aerul și substanța radioopacă se răspândesc la suprafața cartilajului articular, a meniscurilor și a întregii articulații, desenând contururile acestora.

Flebografia intra osoasă reprezintă ultima investigație radiografică posibilă. Ea nu aduce un plus de elemente în sprijinul diagnosticului de gonartroză, ci doar vizualizează un aspect al tulburărilor fiziopatologice existente – staza venoasă.

Flebografia genunchiului normal vizualizează puține vene și acestea sunt în general subțiri. După 2-3 minute de la sfârșitul injecției nu mai există substanță radioopacă în spongioasa tibiei și nici în venele satelite. în gonartroză se constată, o mărire a calibrului și a sinuozităților venelor loco-regionale profunde și superficiale și a ramurilor lor anastomotice. În plus, există un reflux important al substanței de contrast în sinusurile venoase intra-medulare din treimea superioară și medie a tibiei și o persistență prelungită a ei

Artroscopia.

Scintigrafia pune în evidență o fixare mai accentuată a substanței radioactive la nivelul leziunilor artrozice, comparativ cu partea sănătoasă, datorită hiperemiei caracteristice.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv al gonartrozei este relativ ușor de făcut. El se bazează pe elementele clinice, radiografice și de laborator expuse anterior. Diagnosticul de prezență a artrozei trebuie însă completat cu diagnosticul etiologic.

Diagnosticul diferențial va deosebi gonartroză de celelalte afecțiuni ale genunchiului: traumatice, infecțioase, algodistrofice etc. care determină dureri la nivelul genunchiului.

Durerile proiectate la nivelul genunchiului din cadrul gonalgiei, al gonartrozei, al nevralgiei crurale sunt excluse pe baza aspectului clinic și radiografie normal al genunchiului și a existenței, la alt nivel, a simptomatologiei specifice acestor afecțiuni.

Afecțiunile traumatice – entorse, rupturi ligamentare sau meniscale – vor fi eliminate prin: apariția lor brutală după un traumatism patent la persoane tinere, prin manifestările lor caracteristice, ca hemo-hidartroză, semne meniscale sau ligamentare, cît și prin negativitatea examenului radiografie.

Ruptura meniseului degenerat

Meniscoza

Algodistrofia reflexă post traumatică

Osteonecroza aseptică spontană

Artritele cronice

Artritele infecțioase

Artritele bacilare

Poliartrita reumatoidă

Spondilita anchilopoietică

Osteocondromatoga,

Guta

Condromalacia rotulei,

Artropatia tabetică

Artropatia Hemofilică,

Evoluția gonartrozei este ondulantă în perioada inițială, cu remisiuni și exacerbări date de fenomenele inflamatorii acute supraadăugate, cauzate de oboseală sau de traumatism. Lent, dar progresiv, evoluția se face spre degradarea tot mai pronunțată a articulației, ceea ce determină până la urmă accentuarea și permanentizarea durerilor, instalarea redorii, a laxității articulare și a dezaxărilor, care duc la infirmitate.

Reluând pe plan clinic ceea ce s-a arătat din punct de vedere fizio-patologic despre evoluția gonartrozei, putem distinge și schematiza trei stadii :

Stadiul I -este acela al gonartrozei localizate într-un singur compartiment articular.

Stadiul al II-lea – acela al artrozei generalizate la întreaga articulație.

Stadiul al III-lea, al gonartrozei complicate, invalidante. Durerile survin la cea mai mică mișcare, limitând considerabil posibilitățile funcționale ale bolnavului.

Prognostic

Prognosticul gonartrozei este în general mai bun decât cel al gonartrozei. Deși afecțiunea are o evoluție progresivă, ea nu ajunge decât rareori la formele grave, infirmizante și dureroase ale gonartrozei. Studiile comparative efectuate asupra bolnavilor eu artroze ale genunchiului au arătat că există o serie de factori, în prezența cărora evoluția este mai gravă, prognosticul mai sever. Astfel, gonartrozele cu deviații axiale au un prognostic mai întunecat decât cele fără dezaxări. Dintre deviațiile în plan frontal, genu varum este mai grav; gonartroza evoluează mai sever și mai rapid decât în cazurile cu genu valgum, care este mai bine tolerat. Laxitatea este și ea un element esențial al prognosticului; gonartrozele cu o laxitate marcată au o evoluție mai invalidantă, iar ameliorarea terapeutică este mai puțin evidentă.

Posibilitățile terapeutice actuale, mai ales cele chirurgicale, pot opri evoluția unei gonartroze, mai ales în cazul celor secundare unor vicii arhitecturale ale genunchiului. Acest efect este cu atât mai pregnant, cu cât momentul intervenției terapeutice este plasat într-un stadiu mai precoce al evoluției artrozei.

Tratament

Alegerea tratamentului trebuie sa fie o decizie inteleapta luata de catre medic si asistent .

Scopul tratamentului este in primul rand acela de a reduce sau a elimina durerea cu cresterea mobilitatii genunchiului . Imbunatatirea calitatii vietii pacientului este un obiectiv fundamental in tratamentu artrozei genunchiului .

In stadii incipiente gonartroza este tratata prin metode nechirugicale .Acestea pot fi impartite :

schimbare stilului de viata

exercitii fizice

dispozitive ajutatoare la mers

medicamente

Tratamentul încearcă să cuprindă toate aceste aspecte și își propune două scopuri:

să reducă durerea și jena funcțională, caracteristice gonartrozei manifeste, printr-un tratament simptomatic;

să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice, care constituie cauza apariției gonartrozei, printr-un tratament etiopatogenic.

Tratamentului medicamentos. Activitatea antalgică, anti inflamatorie sau decontracturantă a anumitor preparate medicamentoase justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic al gonartrozei.

1. Antalgice și antiinflamatoriile:

Salicilații în special Aspirina :

injectarea subcutanată de prostaglandine nu provoacă durere ; Aspirina nu este capabilă să calmeze durerile de origine cutanată, acestea nefiind provocate de prostaglandine ;

durerile provocate de traumatisme, ischemie, inflamație, în a căror producere rolul prostaglandinelor este demonstrat, pot fi calmate de Aspirină;

Derivații pirazolonici

Administrată pe cale digestivă, amidopirina se absoarbe rapid și complet în tractul digestiv, concentrația maximă plasmatică fiind atinsă în 2 ore.

Produșii antiinflamatori de sinteză.

Tratamentul de atac se face în general cu doze de 400 – 600, maximum 800 mg, timp de 2-3 zile, și se continuă apoi cu doze de întreținere de 200-400 mg zilnic.

Utilizarea, Fenilbutazonei asociate cu Piramidon nu sporește eficacitatea terapeutică, crescând în schimb riscul complicațiilor. S-au realizat preparate care au o mai bună toleranță gastrică, ca Tomanolul, Percluzonul sau prin asocierea cu antacide. Tratamentul cu Fenilbutazona, ca și utilizarea celorlalte antiinflamatorii, sunt indicate mai ales în puseuri hidartrozice ce survin frecvent în cadrul gonartrozei sau pentru combaterea, perioadelor foarte dureroase.

– Indometacinul

Tratamentul începe cu 75 mg/zi , după mese, crescând treptat până la 150 mg, dacă este nevoie. Tratamentul se continuă apoi cu doza minimă activă. Indicațiile sale, ca și ale Fenilbutazonei, sunt fazele dureroase ale evoluției gonartrozei sau hidartrozele.

– Fenamații sunt derivați ai acidului antranilic

Binecunoscuta acțiune anti inflamatoare a glucocorticoizilor supra-renalieni se datorește:

scăderii permeabilității capilare, împiedicând apariția fenomenelor congestive;

inhibiției diapedezei leueocitare ;

inhibiției fenomenelor de difuziune, prin neutralizarea acțiunii hialuronidazei, fibrinolizinei, heparinei, care sunt crescute în inflamații;

inhibiției proliferării fibroblaștilor și a fibrozării colagenului.

O cură scurtă, de maximum 15 zile, cu doze medii – 20 mg Prednison/zi – poate fi excepțional utilizată și este de obicei eficace.

Injectarea intra articulară a produsului cortizonic trebuie făcută cu toate măsuri le riguroase de asepsie. Ea poate fi realizată pe trei căi:

– infiltrația pe cale superioară, latero-rotuliană externă sau internă, se face introducând acul la un lat de deget deasupra unghiului supero-extern sau supero-intern al rotulei, și Îndreptat spre linia mediană

– pe cale laterală, interfemuro-rotuliană, infiltrația se execută cu genunchiul în extensie completă, pentru a relaxa cvadricepsul și a evita placarea rotulei pe condilii femurali. Acul pătrunde sub rotulă străbătând tegumentele la un lat de deget sub marginea superioară a rotulei, de-a lungul marginii ei mediale sau laterale

– pe cale anterioară, infiltrația intra articulară se face cu genunchiul în flexie de 45° introducând acul perpendicular pe planul cutanat, într-un punct situat la 1 cm înăuntrul și sub vârful rotulei și pătrunzând până în scobitura inter condiliană.

Se utilizează doze de 1-2 ml. Numărul injecțiilor intra articulare se va stabili în funcție de efectul obținut. Rareori o singură injecție este suficientă pentru a face să dispară un puseu inflamator acut, efectul ei persistând mai mult de o săptămână. De obicei, 3-5 injecții, la interval de 1-3 săptămâni, sunt suficiente. Tratamentul va fi întrerupt dacă primele două injecții intra articulare nu au avut nici un efect. Cele mai bune rezultate se obțin în gonartrozele ce se însoțesc de o componentă inflamatoare.

Decontracturantele cele mai utilizate sunt cele care realizează inhibarea contracturii musculare reflexe dureroase, prin blocarea sinapselor inter-neuronale.

Tratamentul etiologic este mai sărac atât în preparate, cât și, mai ales, în rezultate – Extractele tisulare

– Tratamentul hormonal

– extractele de cartilaj si de maduva osoasa

– mucopolezaridele sulfurate

Tratamentul de recuperare și cel ortopedic luptă împotriva a două elemente ce survin frecvent în evoluția gonartrozei și care constituie factorii agravanți ai ei: diminuarea mobilității și retracția genunchilor În flexie.

– împotriva diminuării mobilității articulare se vor face mișcări de flexie-extensie ale genunchiului, din poziția de decubit. Mișcările executate lent și cu amplitudine maximă, sub formă de pedalaj în gol, vor fi efectuate cel puțin de două ori pe zi, dimineața și seara.

Poziția, menținută o jumătate de oră, se va repeta de câteva ori pe zi.

Tratamentul chirurgical

Artroscopia – curatarea artroscopica a articulatiei

Osteotomiile – indreptarea genunchiului

Pregătirea preoperatorie a bolnavului durează 1-2 ore sau mai mult, în funcție de complexitatea cazului condițiile tehnice la blocul operator, și altele. Decizia în favoarea intervenției trebuie luată de comun acord între pacient și medic după un consult și lin bilanț scrupulos. Decizia trebuie luată după eliminarea sau corectarea tuturor afecțiunilor în special de ordin infecțios general. Bolnavul poate fi operat la un interval de 1-3 zile de la internare. După operație bolnavul va rămâne 24-28 ore în reanimare.

După momentul aplicării acțiunii terapeutice și al obiectivului urmărit, intervențiile chirurgicale practicate în gonartrza constau în:

Artrodeza – intervenție chirurgicală constând în blocarea definitivă a unei articulații cu scopul de a o face nedureroasă și stabilă. Dezavantajul major a unei artroze este limitarea mobilității membrului său, a regiunii de corp în cauză. Se practică atunci când este imposibil să realizezi o artroplastie sau în caz de eșecuri repetate ale acesteia.

Poate fi practicată de asemenea pe o articulație foarte deteriorată sau pentru care pierderea de mobilitate este puțin deranjantă, sau când protezele disponibile nu sunt suficiente de fiabile.

Mai amintim:

-operații:-antalgice cum ar fi:- simpactectomia lombară;

– capsulosindesmotomia medulară a genunchiului;

– biologice;

– intra articulare;

– emondajul articular;

– patelectomia;

– pateloplastia;

– chirurgia preventivă a artrozei femuro-patelare;

– artrodeza;

– artroplastia genunchiului: – protezele cu alunecare;

– proteza totală cu balama;

– proteza „Guepar”;

CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GONARTROZA

ROL PROPRIU

Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de spitalizare

Pacienții sunt internați în saloane de 4-6 paturi. Saloanele au faianță pe jumătate din perete, gresie pe jos care trebuie spălată și dezinfectată de câte ori este necesar; paturile sunt rulante și prevăzute cu dispozitive de ridicare și coborâre; stative pentru perfuzii.

Rolul asistentei medicale în examinarea clinică.

Prima sarcină a oricărei îngrijiri este cunoașterea pacientului – în funcție de gradul urgenței; boala de care suferă, faza în care se găsește această boală, modul cum pacientul suportă suferința lui ca și problemele lui psihosociale, familiale sau profesionale, care eventual îl frământă și sub tensiunea lor însăși și spitalizarea constituie pentru el o suferință majoră.

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea cu medicul la examinarea clinică a pacientului.

Rolurile asistentei medicale în pregătirea și asistarea examinării clinice a pacientului sunt:

pregătirea fizică și psihică a pacientului: dacă pacientul cunoaște esența și importanța examinărilor, prin încrederea care i-a fost insuflată, va suporta mult mai ușor suferințele cauzate de diverse explorări.

adunarea, verificarea și pregătirea instrumentarului necesar examinărilor clinice: instrumentele vor fi în perfectă stare de funcțiune, sterile sau dezinfectate, în funcție de necesități.

dezbrăcarea și îmbrăcarea pacientului: trebuie făcută cu mult tact și finețe, pentru a nu provoca dureri și mișcări inutile.

așezarea în pat a pacientului după examinare.

Examinarea clinică începe cu anamneză, timp în care pacientul va sta cât mai comod. Se completează cu măsurarea funcțiilor vitale: tensiune arterială, puls, temperatură, respirația.

Supravegherea pacientului

în îngrijirea bolnavului asistenta medicală este obligată să-1 supravegheze pentru a culege toate datele privind starea generală și evoluția bolii acestuia comunicând medicului tot ce a observat în cursul zilei sau nopții. Asistenta medicală va sta cât mai mult la patul bolnavului și va urmări comportamentul bolnavului (faciesul, starea psihică, reactivitatea generală, somnul); funcțiile bolnavului, vitale și vegetative ale organismului sau apariția unor manifestări patologice.

Datele culese de la asistenta medicală din supravegherea bolnavului vor fi notate grafic în foaia de observație.Observarea faciesului, a stării psihice, a somnului, a reactivității generale este importantă pentru stabilirea diagnosticului și aprecierea evoluției bolii.în supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale organismului vom urmări: temperatura, puls, respirație, tensiunea arterială, diureza.

Rolul asistentei medicale în alimentația pacientului

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii pacientului este alimentația.Asigurarea aportului caloric necesar pentru susținerea forțelor bolnavului, stabilirea regimului adecvat pentru asigurarea condițiilor de vindecare și administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui pacient spitalizat sau tratat la domiciliu. Alimentația pacientului urmărește:

să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului cele necesare creșterii (în cazul copiilor) cât și cele necesare acoperirii piederilor prin cheltuieli exagerate.

să asigure aportul de vitamine și săruri minerale necesare desfășurării normale a metabolismului, creșterii, și celorlalte funcții ale organismului.

să favorizeze condiții prielnice procesului de vindecare, asigurarea unui aport de substanțe necesar organismului bolnav. Alimentația rațională este un factor terapeutic important. Ea poate influiența tabloul clinic al majorității bolilor, caracterul procesului patologic și ritmul evoluției acestuia.

să prevină o evoluție nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente, să împiedice transformarea bolilor acute în cronice, precum și apariția recidivelor.

să consolideze rezultatele terapeutice obținute prin alte metode de tratament.

Tinând cont de cele de mai sus, regimul dietetic al pacienților trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât necesitățile cantitative cât și pe cele calitative ale organismului.

pacienții internați în spitale primesc de multe ori un regim dietetic, acesta reprezentând unul din factorii cei mai importanți ai tratamentului. Din acest motiv, asistenta trebuie să cunoască bazele alimentației dietetice și să se orienteze pentru variantele regimului igieno-dietetic, iar la externare se va insista asupra odihnei, evitării consumului de alcool.

Rolul asistentei medicale în educația sanitară a pacienților cu gonartroză

Asistenta medicală îi va explica pacientului cum se evită eforturile, lucrul obligatoriu în gonartroză. Gimnastica abuzivă și forțarea mersului nu ajută, ci sporește uzura. De aceea asistenta medicală va realiza împreună cu pacientul un program de gimnastică.

Îi va explica bolnavului că gimnastica pentru aparatul locomotor dezvoltă mișcările articulațiilor contractate sau anchilozante, atenuează durerile spontane sau provocate de mișcare, își recapătă starea de excitabilitate normală, precum și elasticitatea pierdută.

Asistenta va avea grijă ca pacientul să execute mișcări și amplitudine mică în jurul axelor fiziologice ale articulațiilor. Mișcările trebuiesc respectate în cursul zilei și asociate cu termoterapie, masaj. Masajul trebuie executat în camere potrivit încălzite pentru bolnavii dezbrăcați, luminoase și bine încălzite. Asistenta medicală trebuie să-și pregătească și ea mâinile pentru masaj. Pentru a preveni microtraumatismele pielii bolnavului, masajul se va executa numai cu mâini curate, nebătătorite, fără inele și cu unghiile tăiate.

Mâinile vor fi pudrate cu pulbere de talc care va ajuta alunecarea. Dacă în timpul masajului este necesar să se acționeze cu o forță mai puternică asupra musculaturii se va utiliza o substanță lubrifiantă ca lanolina, vaselina. După terminarea masajului substanțele vor fi îndepărtate cu apă și săpun.

O modalitate mai bună a articulației șoldului poate fi obișnuită prin mișcări ușoare fără încărcare cu greutatea corpului și în cazurile în care se pretează se recomandă mersul pe bicicletă.

Mersul pe bicicletă are un dublu rol pozitiv și anume: activează mișcările articulare și crește forța mușchilor care sunt în general slăbiți prin inactivitate.

In educația sanitară foarte importante sunt și următoarele etape:

alimentația echilibrată deoarece unii factori nutriționali au efect asupra cartilajului;

evitarea sedentarismului, inactivitatea ducând la scăderea forței musculare;

evitarea efortului fizic excesiv care duce la apariția tendințelor, a durerilor musculare;

evitarea frigului;

respectarea unor reguli înaintea efortului fizic

poziționare corectă în timpul unor activități;

evitarea mersului prelungit pe teren accindentat;

evitarea ortostatismului prelungit;

purtarea de încălțăminte adecvată și comodă;

evitarea traumatismelor.

ROL DELEGAT

Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică

Participarea asistentei medicale la examenul radiologie.

Investigarea bolnavilor prin examenul radiologie al sistemului osteo-articular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită. Dacă va fi nevoie, pansamentele vor fi ridicate de pe porțiunile examinate, iar unguentele sau alte forme medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin substanțele radioopace pe care eventual le conține ele pot produce opacitate de imagine.

Pentru executare, bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul radiolog va stabili poziția adecvată bolnavului pentru examinare, iar asistenta medicală va trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea și menținerea acestei poziții.Dacă mișcările îi provoacă dureri, atunci înainte de examinare, bolnavul va primi un medicament analgezic.

Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor

Asistenta medicală va administra medicația bolnavului sub îndrumarea medicului respectând anumite reguli.

♦ Nu va înlocui niciodată medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect asemănător;

♦ Va verifica eticheta medicamentului înainte de administrare ca acesta să nu fie alterat, degradat, să nu aibă culoarea schimbată;

Respectarea căii de administrare este foarte important și obligatorie, deoarece nerespectarea poate duce la accidente grave; a orarului de administrare și a ritmului prescris de medic deoarece unele substanțe se descomă un sau se elimină din organe dintr-un anumit timp. Orarul de administrare a medicamentelor este și în funcție de alimentația bolnavului. Asistenta medicală va respecta doza prescrisă, somnul fiziologic al bolnavului. Va evita incompatibilitatea dintre medicamente.

Dacă intervin greșeli în administrarea medicamentelor va anunța imediat medicul. Va avea grijă să administreze imediat medicamentele deschise deoarece se alterează repede și va preveni infecțiile intra spitalicești prin respectarea măsurilor de asepsie și igienă pentru fiecare cale de administrare.

Modelul conceptual al nevoilor fundamentale după Virginia Henderson

Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice și aspirații denumite generic nevoi fundamentale.

Acestea sunt:

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație;

Nevoia de a bea și a mânca;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură;

Nevoia de a dormi și a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca;

Nevoia de a –și menține temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-și proteja tegumentele și mucoasele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia;

Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării;

Nevoia de a se recreea;

Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

CAPITOLUL IV

Cazul I

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI: Ursoiu Vasile

DIAGNOSTIC: Gonartroză primitivă stângă

CULEGEREA DATELOR

Metode de culegere a datelor: interviu, observația;

Surse de informare:

directe: pacientul

indirecte: soția

Date privind identitatea pacientului:

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: Ursoiu Vasile

Sexul: M

Vârsta: 61

Starea civilă: căsătorit

Religia: ortodox

Naționalitatea: roman

Ocupația: pensionar

Date variabile:

Domiciliul: Bacau

Surse de susținere: pacientul este căsătorit și are un copil

Gusturi personale: –

Obiceiuri: Fumeaza si bea cafea

Mod de petrecere a timpului liber: petrece timpul liber cu familia

Mediul ambiental:

factori de risc: –

securitatea fizică: –

Date privind starea de sănătate anterioară:

Date antropometrice:

Greutatea: 98 kg

Înălțimea: 1,81 cm

Grupul sanguin: A

Rh-ul:

Limite senzoriale:

Alergii: nu cunoaște

Proteze: nu prezintă

Acuitate vizuală și auditivă: normale

Somn: perturbat, întrerupt

Mobilitate: redusă

Alimentația: normal, diversificată

Eliminările: normale

Profilul psiho-social și cultural:

Limbă vorbită: romana

Capacități cognitive: –

Stare de conștiență: pacientul este conștient și are orientare bună

Grad de autonomie: –

Capacitatea de comunicare: este comunicativ

Acceptarea/neacceptarea rolului:

Starea psihică: ușor stresat, anxietate moderată

Probleme generate de raportul cu familia și anturajul

Antecedente heredocolaterale (familiale):

Boli cronice: nu cunoaște

Afecțiuni mentale ale membrilor familiei: nu cunoaște

Antecedente personale:

Fiziologice:

vaccinările: vaccinare împotriva pojarului, rubeolei, oreonului și hepatitei

Patologice:

boli ale copilăriei: rubeola

boli anterioare: apendicita acută

traumatisme/accidente: –

spitalizări: 1999 spitalizare pentru apendicectomie

intervenții chirurgicale: apendicectomie

utilizarea tratamentelor empirice: –

Informații legate de boala actuală:

Motivul internării:

semne și simptome: durere si rigiditate a genunchiului

Parametrii vitali:

Temperatura: 37°C

T.A.: 130/85 mm/Hg

Puls: 90 pulsații/minut

Respirația: fiziologică

Diureza: prezenta normal

Istoricul afecțiunii actuale:

Pacientul acuza dureri la genunchiului de aproximativ 6-7 luni. Dimineața prezintă rigiditate crescută, dar și în timpul zilei când stă in parc pe banca câteva ore în poziție șezândă .

Diagnosticul medical la internare:

Gonartroză primitivă stângă

Data internării:

19.01.2015

Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: prezenta

faciesul: –

tegumentele și mucoasele: normale, colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal

fanere: –

sistem ganglionar: ganglioni superficiali, nepalpabili

sistem muscular: mușchii paravertebrali contractați

sistem osteo-articular: dureri la mobilizare

aparat respirator: toracele normal, fără raluri

aparat cardiovascular: TA 130/85mmHg, AV 90 regulat zgomote cardiace fără raluri cardiocervicale

aparat digestiv: ficat, splina în limite normale, tranzit prezent

aparat urinar: micțiuni prezente

aparat genital: –

sistem nervos, endocrin, organe de simț

Evaluare finală

Pacientul Ursoiu Vasilv în vârstă de 61 de ani, cu domiciliul în Bacău, s-a prezentat la spitalul Județean de Urgență din Bacău, unde în urma anamnezei și a examenelor clinice s-a decis internarea sa în secția Reumatologie, cu diagnosticul clinic de gonartroză primitivă stângă, prezentând următoarele manifestări de dependență:

– Durere la nivelul genunchiului ;

– Mers deficitar;

– Anxietate;

– Stare generală deficitară.

După investigațiile efectuate i s-a administrat tratament medicamentos constând în:

– Antialgice

– Antiinflamatoare: Midocalm Algocalmin

– Unguiente: Diclofenac

Starea pacientului s-a îmbunătățit, durerile sau mai diminuat în urma administrări medicației, în urma intervenției pacientul are un somn odihnitor.

Cazul II

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI: Barsan Viorel

DIAGNOSTIC: GONARTROZA SECUNDARĂ DREAPTĂ

CULEGEREA DATELOR

Metode de culegere a datelor: interviu, observația;

Surse de informare:

directe: pacientul

indirecte: soția

Date privind identitatea pacientului:

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: Barsan Viorel

Sexul: M

Vârsta: 52

Starea civilă: căsătorit

Religia: ortodox

Naționalitatea: roman

Ocupația: Salariat

Date variabile:

Domiciliul: urban

Condiții de viață și de muncă: normale

Surse de susținere: pacientul este căsătorit și are un copil

Gusturi personale: –

Obiceiuri: –

Mod de petrecere a timpului liber: petrece timpul liber cu familia

Mediul ambiental:

factori de risc: –

securitatea fizică: –

Date privind starea de sănătate anterioară:

Date antropometrice:

Greutatea: 81 kg

Înălțimea: 1,72 cm

Grupul sanguin: AB

Rh-ul:

Limite senzoriale:

Alergii: nu cunoaște

Proteze: nu prezintă

Acuitate vizuală și auditivă: normale

Somn: perturbat, interrupt

Mobilitate: redusă

Alimentația: normal, diversificată

Eliminările: normale

Profilul psiho-social și cultural:

Limbă vorbită: romana

Capacități cognitive: –

Stare de conștiență: pacientul este conștient și are orientare bună

Grad de autonomie: –

Capacitatea de comunicare: este comunicativ

Acceptarea/neacceptarea rolului:

Starea psihică: ușor stresat, auxietate moderată

Probleme generate de raportul cu familia și anturajul

Antecedente heredocolaterale (familiale):

Boli cronice: nu cunoaște

Afecțiuni mentale ale membrilor familiei: nu cunoaște

Antecedente personale:

Fiziologice:

vaccinările: vaccinare împotriva pojarului, rubeolei, oreonului și hepatitei

Patologice:

boli ale copilăriei: rubeola, pojar, oreon,

boli anterioare: –

traumatisme/accidente: –

spitalizări:-

intervenții chirurgicale: –

utilizarea tratamentelor empirice: –

Informații legate de boala actuală:

Motivul internării:

semne și simptome: durere în zona genunchiului drept, rigiditate, stare generală alterata

Parametrii vitali:

Temperatura: 37°C

T.A.: 130/85 mm/Hg

Puls: 90 pulsații/minut

Respirația: fiziologică

Diureza: prezenta normal

Istoricul afecțiunii actuale:

Pacientul acuza dureri la nivelul zonei genunchiului drept de aproximativ 2-3 luni. Dimineața prezintă rigiditate crescută, dar și pe timpul zilei din cauza ortostatismului prelungit .

Diagnosticul medical la internare:

Gonartroza secundară dreaptă

Data internării:

09.02.2015

Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: prezenta

faciesul: –

tegumentele și mucoasele: normale, colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal

fanere: –

sistem ganglionar: ganglioni superficiali, nepalpabili

sistem muscular: mușchii paravertebrali contractați

sistem osteo-articular: dureri la mobilizare

aparat respirator: toracele normal, fără raluri

aparat cardiovascular: TA 130/85mmHg, AV 90 regulat zgomote cardiace fără raluri cardiocervicale

aparat digestiv: ficat, splina în limite normale, tranzit present

aparat urinar: micțiuni prezente

aparat genital: –

sistem nervos, endocrin, organe de simț

Evaluare finală

Pacientul Barsan Viorel în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul în Strugari, s-a prezentat la spitalul Județean de Urgență din Bacău, unde în urma anamnezei și a examenelor clinice s-a decis internarea sa în secția Reumatologie, cu diagnosticul clinic de Gonartroza secundară dreaptă, prezentând următoarele manifestări de dependență:

– Durerela nivelul genunchiului drept;

– Mers deficitar;

– Anxietate;

– Stare generală deficitară.

După investigațiile efectuate i s-a administrat tratament medicamentos constând în:

– Antialgice

– Antiinflamatoare: Midocalm Algocalmin

– Unguiente: Diclofenac

Starea pacientului s-a îmbunătățit, durerile sau mai diminuat în urma administrări medicației, în urma intervenției pacientul are un somn odihnitor.

Cazul III

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI: Rontu Gheorghe

DIAGNOSTIC: GONARTROZA PRIMITIVĂ DREAPTĂ

CULEGEREA DATELOR

Metode de culegere a datelor: interviu, observația;

Surse de informare:

directe: pacientul

indirecte: soția

Date privind identitatea pacientului:

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: Rontu Gheorghe

Sexul: M

Vârsta: 45

Starea civilă: căsătorit

Religia: ortodox

Naționalitatea: roman

Ocupația: Mecanic

Date variabile:

Domiciliul: urban

Condiții de viață și de muncă: normale

Surse de susținere: pacientul este căsătorit și are doi copii

Gusturi personale: –

Obiceiuri: –

Mod de petrecere a timpului liber: petrece timpul liber cu familia

Mediul ambiental:

factori de risc: – ridicare de greutatii

securitatea fizică: – scazuta

Date privind starea de sănătate anterioară:

Date antropometrice:

Greutatea: 95 kg

Înălțimea: 1,80 cm

Grupul sanguin: B

Rh-ul:

Limite senzoriale:

Alergii: nu cunoaște

Proteze: nu prezintă

Acuitate vizuală și auditivă: normale

Somn: perturbat

Mobilitate: redusă

Alimentația: normal, diversificată

Eliminările: normale

Profilul psiho-social și cultural:

Limbă vorbită: romana

Capacități cognitive: –

Stare de conștiență: pacientul este conștient și are orientare bună

Grad de autonomie: –

Capacitatea de comunicare: este comunicativ

Acceptarea/neacceptarea rolului:

Starea psihică: ușor stresat, auxietate moderată

Probleme generate de raportul cu familia și anturajul

Antecedente heredocolaterale (familiale):

Boli cronice: nu cunoaște

Afecțiuni mentale ale membrilor familiei: nu cunoaște

Antecedente personale:

Fiziologice:

vaccinările: vaccinare împotriva pojarului, rubeolei, oreonului și hepatitei

Patologice:

boli ale copilăriei: rubeola, rujeola, oreon

boli anterioare: apendicita acută,

traumatisme/accidente: – fractura de antebrat

spitalizări: spitalizare pentru apendicectomie

intervenții chirurgicale: apendicectomie

utilizarea tratamentelor empirice: –

Informații legate de boala actuală:

Motivul internării:

semne și simptome: durere în zona genunchiului drept, rigiditate, stare generală alterata

Parametrii vitali:

Temperatura: 37°C

T.A.: 130/85 mm/Hg

Puls: 90 pulsații/minut

Respirația: fiziologică

Diureza: prezenta normal

Istoricul afecțiunii actuale:

Pacientul acuza dureri la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă rigiditate crescută, dar și în timpul zilei când este prezent la munca.

Diagnosticul medical la internare:

Gonartroza primitivă dreaptă

Data internării:

04.05.2015

Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: prezenta

faciesul: –

tegumentele și mucoasele: normale, colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal

fanere: –

sistem ganglionar: ganglioni superficiali, nepalpabili

sistem muscular: –

sistem osteo-articular: dureri la mobilizare

aparat respirator: toracele normal, fără raluri

aparat cardiovascular: TA 130/85mmHg, AV 90 regulat zgomote cardiace fără raluri cardiocervicale

aparat digestiv: ficat, splina în limite normale, tranzit present

aparat urinar: micțiuni prezente

aparat genital: –

Evaluare finală

Pacientul Rontu Gheorghe în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în Saacut, s-a prezentat la spitalul Județean de Urgență din Bacău, unde în urma anamnezei și a examenelor clinice s-a decis internarea sa în secția Reumatologie, cu diagnosticul clinic de Gonartroza primitivă dreaptă, prezentând următoarele manifestări de dependență:

– Durere la genunchiul drept;

– Mers deficitar;

– Anxietate;

– Stare generală deficitară.

După investigațiile efectuate i s-a administrat tratament medicamentos constând în:

– Antialgice

– Antiinflamatoare: Midocalm Algocalmin

– Unguiente: Diclofenac

Starea pacientului s-a îmbunătățit, durerile sau mai diminuat în urma administrări medicației, în urma intervenției pacientul are un somn odihnitor.

ANEXA

Fig.1

Fig.3

– ligamentele încrucișate ale genunchiului – fiecare din cele două ligamente încrucișate se

întretaie în spațiu și cu ligamentul colateral omolog.

Fig.4 Meniscurile

Fig.5 Complexul anatomic al genunchiului realizează o pârghie de gradul III.

BIBLIOGRAFIE

1.BOLI REUMATISMALE : Gheorghe Dimitriu –Editura Sport turism- 1982

2.COMPENDIU DE REUMATOLOGIE – -Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu – Editura Tehnică – 1999

3.FIZIO-KINETPTERAPIA ȘI RECUPERAREA MEDICALĂ ÎN AFECȚIUNILE APARATULUI LOCOMOTOR – Ieroslav Kiss

4. KINETOLOGIE, PROFILACTICA, TERAPEUTICA ȘI DE RECUPERARE. Dr. Tudor Sbenghe.

CONCLUZIE

Gonartroza este una dintre afecțiunile specifice vârstei a treia, importantă prin consecințele ei atât imediate cât și pe termen lung.

Ea apare mai frecvent la femei decât la bărbați, fiind în relație directă cu osteoporoza, care fragilizează oasele, predispunându-le la fracturi.

Cauza cea mai frecventă a gonartrozei este deteriorarea calității osului în cadrul procesului normal de îmbătrânire. Pentru a împiedica acest lucru, se recomandă în primul rând, un mod de viață activ,cu practicarea a minim 30 minute de mișcare ușoară zilnic, o alimentație bogată în proteine, lactate, fructe și legume, evitarea consumului excesiv de alcool și tutun.

De asemenea, orice adult peste 40 de ani trebuie să fie conștient ca orice fractură poate fi un semn de avertizare pentru osteoporoză. Așadar, el trebuie să își facă testele necesare pentru a vedea dacă suferă de această afecțiune și de a urma un tratament corect.

Evoluția și prognosticul depind de afecțiunile anterioare ale pacientului și abia apoi de tipul fracturii, cu sau fără deplasare. Fracturile fără deplasare au o evoluție mai bună, deși nu sunt întotdeauna scutite de complicații tardive; fracturile cu deplasare nu se vor consolida niciodată fără tratament, și chiar după un tratament bine efectuat pot evolua către o complicație.