Ingrijirea Pacientului cu Cancer de Prostata

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU

CANCER DE PROSTATĂ

CUPRINS

Cap 1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Definiție

Clasificare

Etiologie și epidemiologie

Cap 2 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

2.1 Noțiuni de anatomie

2.2 Noțiuni de fiziologie

Cap 3NOȚIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATOLOGI

3.1 Noțiuni de anatomopatologie

3.2 Noțiuni de fiziopatologie

Cap 4 SIMPTOMATOLOGIE

Cap 5 INVESTIGAȚII

Cap 6 EVOLUȚIA ȘI PROGNOSTICUL FRACTURII DE ȘOLD

6.1 Evoluție

6.2 Prognostic

Cap 7 TRATAMENT ȘI COMPLICAȚII

7.1 Tratament

7.2 Complicații

Cap 8 PREZENTAREA CAZURILOR

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

MOTO

'Teama de boala și de moarte, promovarea stări de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor sunt  dintotdeauna   în atenția oamenilor. În acest contest profesia de asistență medicală -sub diferitele ei denumiri , născută dintr-o inițiativă particulară de inspirație caritabilă, -s-a dezvoltat prin ea însăși.''

INTRODUCERE

Partea personală ce reprezintă peste jumătate din volumul lucrări , debutează cu prezentarea obiectivului principal , reprezentat de de elaborarea și implementarea unui plan de îngrijire a pacientului cu cancer de prostată. Planul de asistență medicală cuprinde identificarea și evaloarea problemelor pacientului, urmate de prezentarea amănunțită a îngrijirilor pre- și postoperatorii și a evaluări rezultatelor așteptate .

Luând în considerare cele menționate consider că proiectul delimitează précis rolul important al îngrijirilor pacentului

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Definiție

Prostata este o glandă din sistemul reproducător masculin care produce majoritatea lichidului din care este alcătuită sperma. Glanda, de mărimea unei nuci, este localizată sub vezica urinară a bărbatului și înconjoară partea superioară a uretrei, tubul prin care circulă urină de la vezica. Funcționarea prostatei este reglată de testosteron, un hormon sexual masculin produs de testicule.

Cancerul de prostată este o importantă problemă de sănătate în majoritatea țărilor civilizate. Deși boala este rară la bărbații sub 50 de ani, experții considera că majoritatea vârstnicilor au cel puțin „urme” de cancer prostatic. Din motive neînțelese, bărbații afro-americani au un risc mai mare de a dezvolta această boală și au cea mai mare rata de deces cauzată de acest cancer.

În alte părți ale lumii – Asia, Africa și America Latină – cancerul de prostată este rar. Celulele care formează tumora nu se dezvolta și multiplica normal, și cresc necontrolat extinzându-se și la alte țesuturi. Cancerul prostatic este, de obicei, o tumora cu creștere lentă, deseori nedeterminand simptome până la stadii avansate. Majoritatea bărbaților cu cancer de prostată mor din alte cauze – mulți dintre ei nestiiind că au această afecțiune. 

Dar odată ce cancerul începe să crească mai repede sau să se extindă la alte țesuturi, poate deveni periculos. Acest tip de cancer prostatic agresiv poate apare la orice vârstă. Deși boala are tendința de a progresa încet, în general este mortală dacă tumora crește dincolo de glandă. Cancerul de prostată în stadiu precoce (limitat doar la prostată) poate fi vindecat. Din fericire, majoritatea cazurilor pot și sunt depistate în acest stadiu. 

Cancerul care se extinde dincolo de țesutul prostatic (la oase, plămâni sau nodulii limfatici) nu poate fi vindecat, dar deseori poate fi ținut sub control pentru mulți ani. Datorită tratamentelor disponibile, majoritatea bărbaților al căror cancer s-a extins dincolo de prostată au o expectanță de viață de cinci ani sau mai mult.

Fig. Nr. 1. – Îngrijirea pacientului

Clasificare

Fig. 2 Stagii de evoluție

Factori de risc

Mecanismul specific care duce la apariția cancerului de prostată este încă necunoscut dar au fost identificați unii factori de risc. Incidența crește odată cu vârsta. Cancerul de prostată apare rar sub vârsta de 40 de ani și este cu precădere o boală a bărbatului după 65 de ani.

Fig. 3 Aparat genital masculin

Este frecvent în America de Nord afectând și în Nord-Estul Europei și este rar în America de Sud, Orientul apropiat și Africa.

În America, bărbații negrii suferă de cancer de prostată cu 37% mai frecvent decât albii, având cea mai crescută incidentă din lume. Un număr tot mai mare de dovezi, vin în sprijinul legăturii dintre cancerul de prostată și dieta bogată în grăsimi animale. Un studiu demonstrează că celulele neoplazice din cancerul de prostată uman, inoculate la șoareci, se dezvoltă de două ori mai lent la cei a căror dietă conține 21%.

Se consideră că tot diferențele dintre regimurile alimentare explică și incidența de 120 de ori mai mare în SUA decât în China, unde alimentele grase nu fac parte dintre obiceiurile alimentare.

Unele alimente par a avea efect protector. Un studiu efectuat timp de 9 ani publicat în 1995 sugerează că produsele din roșii protejează împotriva cancerului de prostată probabil pentru că roșiile sunt bogate într-o substanță numită lycopene. Lycopene este un antioxidant, un agent chimic care inhibă procesele celulare de oxidare. Oxidarea celulară excesivă poate fi periculoasă pentru sănătate, pentru că se produc molecule numite radicali liberi.

De asemenea, rezultatele preliminare ale unui studiu efectuat în Finlanda arată că pe termen lung, doze moderate de vitamina E ca antioxidant dovedit pot împiedica creșterea tumorilor prostatice.

Factorii habituali, cum ar fi expunerea profesională la cadmiu, au fost de asemenea asociați cu risc crescut de cancer de prostată. Antecedentele familiale joacă de asemenea un important rol. Bărbații al căror tată sau frate au cancer de prostată sunt mai predispuși să facă boala.

Cercetătorii au început să identifice markerii genetici pentru cancerul de prostată. Spre exemplu, Hereditary Prostate Cancer 1 (HPC 1), o genă detectată în 1996 pare a predispune semnificativ bărbații la cancer de prostată atunci când suferă mutații.

Etiologie și epidemiologie

Etiologie

Etiologia cancerului de prostată a rămas încă neelucidată însă exista dovezi de necontestat în ceea ce privește rolul factorului genetic și al celui de mediu în apariția și evoluția bolii. Sunt

incriminați factori genetici, hormonali, alimentari, respectiv comportamentali.

Epidemiologie

În urma studiilor epidemiologice s-au sugerat următorii posibili factori cauzali în cancerul de prostată,următoarele:  

Predispoziția genetică -cancerele de prostată sunt mai frecvente la bărbații  care au în ascendenta ereditară cazuri similare .Există și diferențe rasiale .Negrii au o incidență de cancer prostatic cu 50% mai mare decât albi

Influente hormonale   -influenta hormonilor androgenii asupra cancerului de prostat este sugerata   de câteva observații         

Cancerul de prostată nu apare niciodată la  eunuci

Castrarea produce o regresie dramatică a masei tumorale prostatice 

Cancerul de prostată  crește rapid sub influienta androgenilor .În 1941 ,Huggins a demonstrat experimental ca testosteronul stimulează dezvoltarea cancerului iar castrația sau estrogenii o inhiba .

Dietă și factori de mediu

Importanta dietei și factorilor de mediu este sugerată de incidenta diferită a cancerului de prostată la grupuri rasiale similare care locuiesc în arii geografice diferite.                                

CAPITOLUL 2

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE

CANCERULUI DE PROSTATĂ

2.1. Noțiuni de anatomie

Aparatul genital masculin e reprezentat de:testicul,cordonul spermatic,penis,vezicule seminale și prostata .

Fig. 4 Aparatul genital masculin

TESTICULUL  este o formațiune pereche exocrină,(producător de spermatozoizi)și în acelas timp o glandă enocrina,(secretă testeron) .Este situat în mod normal în bursa scrotala,de care este atașat prin ligamentulscrotal și are forma unui ovoid turtit .

 CORDONUL SPERMATIC  cuprinde conducte excreatoare ale spermatozoizilor și lichidului spermatic . Ele se împart în :intră testiculare (tubi drepți și rețeaua testiculară)extratesticulare (canalele eferente,canalul epididimar,canalul deferent și canalul ejaculator) .

PENISUL    este organul genital extern cu dubla funcție :genitala și urinară .El este constituit din doi corpi cavernoși și corpul spongios, care înconjura complet uretra.

VEZCULA SEMINALA    este un organ pereche situat lateral de ampula canalui deferent .Are forma ovoidala și secretă un lichid care participa la formarea lichidului spermatic.

PROSTATA este un organ glandular și fibromuscular . Are forma unei 'trefle ''cu baza superior și vârful inferior ,are lungimea de 3-4 cm ,lățimea 4-4,4 cm ,grosimea 2,6 cm și o greutate de aproximativ 20 grame .Prostata prezintă o tunică fibromusculara periferica ,cu septuri trimise interior,ce o separa în lobuli .

Fig. 5 Prostata

 Lobulii se grupează într-un număr variabil și prin hiperplazie pot forma :-lobul anterior ,situant înaintea uretrei,dezvoltat foarte rar în hipertofiliie adenomatoase , conține puține elemente glandulare

Lobul median,se dezvolta în partea superioară ,sprea colul vezical, ceea ce determina o întindere mai mare de țesut  glandular și acționează  ca o veritabilă clapeta la nivelu acestuia

Lobul posterior, situat în spatele lobului median :formează tot peretele posterior care se palpează la tușeul rectal

Doi lobi lateral, ce grupund glandele periuretrale și formează o mare cantitae de țesut  în hiperplaziile de prostată care vor determina compresiunea uretrei prin apariția :hiperplaziei benigne va produce o condesare periferica'capsula chirurgicala'ce reprezintă un veritabil plan de clivaj ininterventiile operatorii pentru adenomul de prostată .   

Raporturi anatomice :

Prostata este înconjurată de fascia endopelvine care ,prin condesare formează capsula prostatică.Anterior se remarca ligamentele puboprostatice iar posterior ,fascia recto-vezicala Denonviliers reprezentată de două foite :una anterioară,care tapetează intim prostată și veziculele seminale  și una posterioara,rezultată din condesarae fasciei pelvine care o separa de rect .

Între cele două foite avem apatiul retroprostatic Proust ,unde se pătrunde în prostactetomia  radicală . Vasele sangvine ,linfaticele și nervii trec în grosimea tesutilui gonjuctiv al fasciei pelvine ,între capsulă prostatei și mușchii ridicători anali .

Raporturi extrinseci  ale prostatei

Baza prostatei ,vine în raport cu :  vezica urinară,veziculele seminale ,ampulele canalelor deferente  și canalele ejaculatoare .            

 Vârful prostatei ,vine în raport cu : diafragma  urogenitala ,mușchiul ridicător anal și  uretra membră

Fata anterioară ,prezintă raporturi cu simfiza pubiană ,separat prin  spațiul retropubian Retzius și în care se afla plexul venos Santorini.     

Fata posterioara ,prezintă șanțul median care separa  cei doi lobi ,și vine în raport cu rectul pe care este separat  prin fascia lui Denonvilliers .

Fetele infero-laterale ,vin în raport cu mușchii ridicători anali ,condensarea  de fibre conjuctive elastice ,vase și nervicu direcție longitudinală  numită aponevroza sacro-rectro-genito-pubiana (Ombredanne ).    

   Prostata este străbătută de uretra prostatică având pe peretele posterior vero-montanum  și deschiderea canalelor ejacularoare .                       

Vascularizația

Artera prostatică principala provine din artera vezicală inferioară ,ram din artera iliacă internă.Acesta pătrunde lateral ,la nivelul bazei prostatei și prezintă un ram ascendent care merge spre colul vezical și porțiunea periuretrala ,un ram descendent capsular ce se distribuie la periferia glandei . Arterele prostatice accesorii sunt ,mai mici ,ramuri adiționale din artera hemoroidală mijlocie și artera rușinoasă internă ,distribuindu-se porțiuni inferioare a glandei .  

Venele  formează un plex anterior și lateral ce comunica anterior cu plexul Santorini ,cu vena dorsală  a penisului și plexul rușinos .

În cancerul de prostată se stabilesc  comunicări cu vena hemoroidală  și reprezintă  calea unor  metastaze  în ficat iar comunicarae cu venele  paravertrebrale (plex Baston )explică frecvental și porțiunea periuretrala ,un ram descendent capsular ce se distribuie la periferia glandei . Arterele prostatice accesorii sunt ,mai mici ,ramuri adiționale din artera hemoroidală mijlocie și artera rușinoasă internă ,distribuindu-se porțiuni inferioare a glandei .  

Venele  formează un plex anterior și lateral ce comunica anterior cu plexul Santorini ,cu vena dorsală  a penisului și plexul rușinos .

În cancerul de prostată se stabilesc  comunicări cu vena hemoroidală  și reprezintă  calea unor  metastaze  în ficat iar comunicarae cu venele  paravertrebrale (plex Baston )explică frecventa   metastazelor  osoase sacrate și vertebrale  în aceeași afecțiune  a prostatei .

 Linfaticele  porovin de la nivelul fiecărei unități acenoase și drenează  într-un plex periprostatic .Limfaticele din porțiunea posterioară și laterală drenează ganglionii iliaci externi,iliaci interni,obturatori ,presacrati precum și cei de la bifurcația  arterei iliace comune .De la aceste grupe ganglionare drenajul limfatic  se face spre ganglionii lomboartici . Inervația  este dată de fibre  secretorii și motorii ce provin din plexul hipogastric și fibre somatice din S1 -S3 ale plexului sacrat.   

Etiopatogenia cancerului de prostată    

Cancerul de prostată  este cel mai frecvent cancer al bărbatului ,depășind incidenta neoplasmelor pulmonare ,colonice și rectale .Există un număr apreciabil de neoplasme fără expresie clinică :acești pacienți vor deceda cu  cancer de prostată ,dar nu din cauza cancerului de prostată. Cancerul de prostată este o boală a vârstnicului ,incidenta fiind foarte scăzută la bărbatul sub 50 ani .Descoperirea precoce a cancerului de prostată implica un rol important din partea medicului de familie care își poate aduce contribuția prin examinarea periodică a pacintilor peste 50 ani .Acestea cuprind:

Examenul digital rectal sistematic                                                                               

Determinarea periodică a  PSA                                                                           

 Exista o paletă largă de opțiuni terapeutice pornind de la simpla supraveghere până la ablația chirurgicală  radicală a prostatei .

Opțiunile terapeutice  depind de vârstă și condiția fizică a pacientului,de stadiul și gradul cancerului  și de conditile existente în societatea în care trăiește bolnavului,

2.2. Noțiuni de fiziopatologie

Deși inițial a fost considerată o glandă cu secreție exclusiv externă, în ultimii ani au fost descoperiți compuși de secreție internă prostatica. Secreția externă reprezintă 20-25% din lichidul seminal sper-matic, iar cea internă cuprinde mai mulți compuși printre care amintim: antigenul specific prostatic (PSA), de natura glicoproteica, gamma-seminopro-teina, antigenul specific membranar prostatic, fosfa-taze acids, prostaglandine, enzime proteolitice, fi-brinolizine, electroliți, acid citric, fructoza.Deși patologia prostatică este dominată de adenomul prostatic și cancerul prostatic, glanda mai dezvoltă o serie de afecțiuni, nu tocmai rare, cum ar fi litiaza prostatica, prostatitele acute, prostatitele cronice și tuberculoza prostatica. Diagnosticul neoplasmului prostatic nu se poate pune fără o probă histologica, iar markerii au loare orientați diagnostica și predicti postt&iapeutic.

CAPITOLUL 3

NOȚIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATOLOGIE ALE

CANCERULUI DE PROSTATĂ

3.1 Noțiuni de anatomopatologie

Anatomie patologică

Cancerul prostatic se poate extinde din aproape în aproape, pe cale limfatică și pe cale

hematogena. De cele mai multe ori, extensia locală precede cu destul de mult timp pe cea la

distanța. Local, cancerul prostatic tinde să invadeze capsula prostatică, baza vezicii și veziculele seminale pe când extensia spre rect sau uretra este mai tardiva.

Sistemul de grading acceptat pentru carcinoamele prostatice este cel al lui Gleason și

VACURG (Veterans Administration Cooperative Urology Research Group). Are o reproductibilitate de 80-90%, este ușor de aplicat și necesită un timp redus de evaluare.

Patternul predominant de creștere, denumit „primar” este gradat de la 1 la 5 (grad Gleason simplu variază de la 1 la 5); dacă există un al doilea pattern de creștere, denumit „secundar”, se gradează în mod similar. Dacă tumora prezintă același pattern, acesta este multiplicat cu 2 pentru a obține scorul histologic Gleason (variază de la 2 la 10).

1. Aspecte imuno-histochimice în carcinomul prostatic

Markerii imunohistochimici utilizați cu precădere pentru evidențierea epiteliului prostatic

sunt fosfataza acidă prostatica (PAP) și antigenul specific prostatic (PSA), ultimul având o

specificitate superioară primului, în special dacă se folosesc anticorpi monoclonali.

Este de notat faptul că specificitatea acestor anticorpi nu este una absolută, PSA putând fi

decelat în tumori ale glandelor salivare, unele carcinoame mamare în timp de PAP poate fi prezent în insulele pancreatice, granulocite, carcinoide rectale, carcinoame renale etc.

2. Examenul histopatologic

Materialul tisular obținut prin puncția biopsie prostatică (PBP) trebuie secționat seriat și

examinat la cel puțin 3 niveluri per fragment, secțiuni adiționale efectuându-se atunci când sunt identificate aspecte atipice dar nu diagnostice. În 4-6% din cazuri se identifica focare de glande mici atipice suspecte pentru malignitate, dar fără a putea fi etichetate cu certitudine într-o categorie benignă sau mligna. Se recomanda în asemenea situații formularea diagnosticului de „glande atipice suspecte pentru malignitate” sau „proliferare de acini mici atipici” (atypical small acinar proliferation -ASAP) urmate de repetarea PBP.

3.Factori de prognostic în carcinomul prostatic

Mortalitatea prin carcinom prostatic este de două ori mai ridicată la rasă neagră decât la cea

albă, aspect datorat în special stadiului avansat al bolii în momentul diagnosticului. Pacienții

diagnosticați prin TUR-P par să prezinte o rata mai înaltă de diseminare tumorală decât cei

diagnosticați prin PBP.

3.2. Noțiuni de fiziopatologie

Fiziopatologie

Deși inițial a fost considerată o glandă cu secreție exclusiv externă, în ultimii ani au fost descoperiți compuși de secreție internă prostatica. Secreția externă reprezintă 20-25% din lichidul seminal sper-matic, iar cea internă cuprinde mai mulți compuși printre care amintim: antigenul specific prostatic (PSA), de natura glicoproteica, gamma-seminopro-teina, antigenul specific membranar prostatic, fosfa-taze acids, prostaglandine, enzime proteolitice, fi-brinolizine, electroliți, acid citric, fructoza.Deși patologia prostatică este dominată de adenomul prostatic și cancerul prostatic, glanda mai dezvoltă o serie de afecțiuni, nu tocmai rare, cum ar fi litiaza prostatica, prostatitele acute, prostatitele cronice și tuberculoza prostatica. Diagnosticul neoplasmului prostatic nu se poate pune fără o probă histologica, iar markerii au loare orientați diagnostica și predicti postt&iapeutic.

Fig. 6 Cancer de prostată

CAPITOLUL 4

SIMPTOMATOLOGIE

Cancerul de prostată în faza precoce de obicei nu provoacă simptome. Uneori, cu toate acestea, cancerul de prostată are simptome similare cu cele ale altor boli, cum ar fi hiperplazia benignă de prostată. Aceste simptome includ: urinare frecventă, nicturie (urinare frecventă în timpul noapții), cu începerea dificilă a urinării și menținerea unui flux continuu de urină, hematurie (sânge în urină), și disurie (urinare dureroasă).

Simptomele cancerului de prostată avansat sunt:

durere puternică și senzație de amorțeala la nivelul pelvisului;

durere în regiunea lombară și toracală;

pierderea în greutate și a poftei de mâncare;

oboseală continuă și aparent, fără motiv;

greață și vărsături.

Cancerul de prostată este asociat cu disfuncții urinare deoarece prostata înconjoară uretra prostatică. Prin urmare, modificările în interiorul glandei afectează în mod direct funcția urinară.

Deoarece ductul deferent transportă lichidul seminal în uretră și secrețiile glandei prostice de asemenea fiind incluse în conținutul lichidului seminal, cancerul de prostată poate provoca, de asemenea, probleme la nivelul funcției și performanței sexuale, cum ar fi dificultate în erecție sau ejaculare dureroasă.

Cancerul de prostată avansat de se poate răspândi la alte părți ale corpului, cauzând simptome suplimentare. Cel mai frecvent simptom este durerea lanivelul osoaselor, de multe ori la vertebre (oasele coloanei vertebrale), pelvis, sau coaste Metastaza cancerului la alte oase, cum ar fi femurul apare de obicei la partea proximală a osului. Metastaza cancerului de prostată la coloana vertebrală poate comprima măduva spinării, cauzând slăbiciunea picioarelor și incontinență urinară și fecală.

DIAGNOSTIC

Două teste inițiale sunt frecvent folosite pentru diagnosticarea cancerului de prostată în absența simptomelor. Unul dintre ele este tușeul rectal, în care medicul palpează prostata prin rect pentru a afla dacă este îndurata sau prezintă denivelări cunoscute sub numele de noduli. Celalat test este un test de sânge folosit pentru a detecta o substanță secretată de prostată numită antigen specific prostatei (PSA). Când sunt folosite împreună, aceste teste pot detecta anomalii care pot sugera prezența unui cancer de prostată. 

Nici unul dintre aceste teste inițiale pentru cancerul de prostată nu este perfect. Mulți bărbați cu o creștere ușoară a PSA nu au cancer de prostată, iar pacienți cu cancer de prostată pot avea PSA în limite normale. De asemeni, tușeul rectal nu detectează toate cancerele de prostată. 

Diagnosticul poate fi confirmat doar prin examinarea microscopică a celulelor prostatei. Pentru acest lucru se realizează o biopsie la cabinetul de urologie. Un fragment mic de țesut este recoltat de la nivelul prostatei și examinat la microscop. Medicul va discuta despre istoricul medical cu pacientul. Medicul poate întreba despre un istoric de afecțiuni genitale sau urinare în familie și despre eventualele modificări pe care pacientul le-a observat la mictionare.

CAPITOLUL 5

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

Principalele instrumente clinice diagnostice în cancerul de prostată sunt reprezentate de:

– tușeul rectal

– nivelul seric al antigenului specific prostatic (PSA)

– ecografia transrectala (transrectal ultrasonography-TRUS

Diagnosticul pozitiv de certitudine nu poate fi pus însă decât în prezența rezultatului obținut

la examenul histopatologic efectuat prin examinarea piesei de rezecție endoscopică, puncție biopsie prostatică (PBP) sau citologie aspirativa.

Tușeul rectal.

Tușeul rectal, mijloc de investigație inofensiv, trebuie să fie o obligație pentru orice

consultație a unui pacient de sex masculin de peste 50 de ani. Este o metodă de screening care, cel puțin din punct de vedere economic, nu poate fi comparată cu testarea PSA sau cu efectuarea unei ecografii prostatice transrectale.

Cancerul de prostată se localizează în mod obișnuit în zona periferică, fiind accesibil

examenului clinic. Tușeul rectal detectează clinic aproximativ 50% din tumorile prostatice cu volum mai mare de 0,2 ml. Pe de altă parte, Brawer și colab. au arătat că doar 39% din puncțiile biopsie prostatică efectuate pe baza informațiilor furnizate de tușeul rectal au avut rezultate histologic pozitive.

Fig. 7 Tușeu rectal

În timpul tușeului rectal, de cele mai multe ori bărbații resimt un disconfort emoțional, mai degrabă decât unul fizic. Totuși, uneori, manevra poate fi dureroasă, dacă aveți hemoroizi sau fisuri anale sau dacă prostata este umflată sau iritată. 

Medicul trebuie să apese ferm pe prostată pentru a depista eventualele probleme. Această presiune îl poate face pe pacient să simtă nevoia de a urină. În cazuri rare, pacientul se poate simți amețit și chiar poate să leșine. Această senzație de leșin se numește sincopă vasovagală și este cauzată de teamă sau de durerea resimțită în timpul tușeului rectal. 

O sângerare minoră se poate produce după examinare, în special în cazul în care pacientul prezintă hemoroizi sau fisuri anale.

Rezultate

Tușeu rectal normal: prostată cu dimensiuni și consistență normală, fără formațiuni anormale în structura acesteia.

Anormală: prostată cu dimensiuni crescute care poate semnifica hipertrofie benignă de prostată, sau inflamație a prostatei (prostatită acută sau cronică), formațiuni dure în structura prostatei, care pot semnifica cancer de prostată.

Ecografia transrectala – TRUS

Ecografia transrectala (TRUS) are două roluri esențiale în diagnosticul cancerului de prostată:

1. Identificarea imagistică a leziunilor suspecte

2. Îmbunătățirea acurateții PBP.

Fig. 8 Ecografia transrectala

Puncția biopsie prostatică (PBP)

Fig. 9 Puncție biopsie prostatică

Deși cancerul de prostată este suspicionat prin tușeul rectal, PSA și ecografia transrectala

(TRUS), diagnosticul de certitudine este furnizat de examenul anatomo-patologic, acesta fiind obligatoriu în vederea obiectivării bolii înaintea începerii tratamentului.

Se utilizează puncția citologică aspirativa cu ac fin, puncția biopsie prostatică sau

examinarea piesei de rezecție endoscopică a prostatei (TUR-P).

Protocolul clasic descris de Hodge puncționează prostată în apex, median și la bază pe linia mediosagitala intre limita laterală și linia mediană a prostatei (sextant biopsy).

Metodele noi utilizează șase biopsii orientate lateral în zona periferică prostatica, cu

îmbunătățirea ratei de obținere a diagnosticului pozitiv. Modelul cel mai folosit astăzi pentru precizarea numărului maxim de puncții, pe baza vârstei pacientului și a volumului prostatic, la pacienți cu valori ale PSA intre 2-10 ng/ml este nomograma Viena (NV). Astfel, folosirea NV ar trebui să aibă ca rezultat rate mai mari de detectare a cancerului prostatic, în special la pacienții mai tineri și cu prostate mai mari, și în același timp, evitarea detectării unor cancere nesemnificative clinic, în special la pacienții vârstnici. În cazul în care primul set de biopsii este negativ, la pacienții cu indicație persistenta sau depistare histopatologică PIN, se utilizează rebiopsie după protocol standard sau număr crescut de puncții biopsie prostatice (10-12).

Nomograma Viena (NV)

Antigenul specific prostatic (PSA)

Raportat pentru prima oară în 1979 de către Wang, antigenul specific prostatic (PSA) a

revoluționat diagnosticul cancerului de prostată. PSA este o glicoprotein-serin-proteaza produsă exclusiv de către celulele epiteliale prostatice ce se elimină în sânge și spermă. Markerul are o specificitate de organ, nefiind însă cancer specific, putând avea deci nivele ridicate și hipertrofia benigna de prostată (PBH), prostatite sau în alte condiții benigne (după instrumentări uretrale, tușeu rectal etc). Nivelul PSA depinde de volumul tumorii prostatice (Stamey 1987) dar este influențat și de alți factori.

Clasic, valorile PSA sunt:

– 0-4 ng/ml – normale

– 4-10 ng/ml – zona „gri” , suspiciune de cancer prostatic (valoare predictivă 25-35%)

– >10 ng/ml – valori patologice, cancer prostatic probabil (valoare predictivă 50-80%)

Următorii indici PSA seric sunt introduși pentru îmbunătățirea specificității PSA în

diagnosticul precoce și monitorizarea terapeutică: densitatea PSA, indicele de velocitate al PSA, nivelele de referință ale PSA ajustate cu vârsta, forme moleculare ale PSA.

CAPITOLUL 6

EVOLUȚIA ȘI PROGNOSTICUL

CANCERULUI DE PROSTATĂ

6.1. Evoluție

În ciuda frecventei cu care este diagnosticat, cancerul de prostată este prezent la bărbații

vârstnici mult mai frecvent decât în proporția în care este identificat clinic, frecventa ce crește odată cu vârsta.

Istoria naturală a cancerului trebuie să țină seama însă de istoria naturală a gazdei bolii.

Acest fapt a făcut să fie luată în considerară varianta watchful waiting în managementul acestei boli.

Astfel, descoperirea incidentală a bolii în timpul intervențiilor chirurgicale pentru adenomul de prostată (TURP sau adenomectomie transvezicala) nu impune obligatoriu instituirea tratamentului activ pentru cancer.

Pentru urmărirea progresiei bolii, factorul cel mai la îndemâna s-a dovedit a fi PSA-ul.

Totuși, din cauza componentei adenomatoase, variabilitatea PSA seric nu permite o măsurare a activității cancerului la pacienții aflați în watchful waiting. PSA rămâne cu toate acestea un

important mod de supraveghere acelor tratați radical (radioterapie sau prostatectomie radicală).

Supravegherea activa trebuie să fie diferențiata de expectativă vigilența, care timp de decenii a descris o politică de observare cu utilizarea de tratament paleativ pentru progresia simtomatica. În timp ce expectativa vigilenta implica doar observare și tratamente paleative pentru cazurile care dezvoltă simtome de boala progresivă, supravegherea activa presupune o monitorizare atentă cu intenție de tratament curativ precoce la cei cu semne de progresie biochimică sau histologica.

Diagnosticul și stadializarea corectă a cancerului de prostată sunt aspecte esențiale în

selectarea corectă a arsenalului terapeutic funcție de extensia bolii, respectiv în vederea precizării cât mai exacte a prognosticului și evoluției.

Documentarea clinică a cancerului de prostată include inițial triada tușeu rectal (TR),

măsurarea PSA și ecografie prostatică transrectala (TRUS).

Clasificarea TNM a tumorilor prostatice

Se recomanda folosirea sistemului de stadializare TNM – AJCC/UICC 2002 (vezi tabelul 1).

Tumora reziduală identificată pe piesele de rezecție la pacienții care au urmat tratament neoadjuvant

preoperator va fi codificată utilizând prefixul „y” pentru a indica statusul postterapeutic al tumorii (ex. ypT2). Tumora restanta după o terapie cu intenție curativă este inclusă în clasificarea R (tabelul 2) iar cea cu recurente locale va fi desemnata conform categoriilor TNM utilizând prefixul „r”. (ex. rpT2)

Clasificarea clinică (cTNM) este distinctă de cea patologică (pTNM), bazată pe examenul

micro și macroscopic al tumorii (pT), limfoganglionilor loco-regionali (pN) respectiv al leziunilor la distanță (pM).

Tabel 1

6.2. Prognostic

1. Scorul Gleason este un indicator prognostic important. Pacienții cu scor Gleason > 7 ( tumori slab diferențiate) au un prognostic grav cu risc crescut de metastaze ganglionare și metastaze la distanță.

2. Invazia veziculelor seminale se asociază cu prognostic prost.

3. Valoarea preterapeutica a PSA constituie un factor prognostic. Rata recidivelor după tratamentul chirurgical a crescut constant cu creșterea valorilor preterapeutice ale PSA.

4. Pentru pacienții cu metastaza factorii prognostici favorabili sunt:

– status de performanță bun;

– nivelul testosteronului seric > 8,6 ηmol/l

– ≤2 metastaze osoase pe scintigrafia osoasă

Supraviețuirea la 10 ani fără semne de progresie la nivelul PSA ( < 0,2 ng/ml ), după prostatectomie radicală a fost de :

71-90% pentru std. T1 și T2;

58-82% pentru std. T3a;

21-43% pentru std. T3b;

0% pentru N1.

Supraviețuirea la 10 ani a pacienților cu boala localizată tratați prin prostatectomie radicală a fost de 92-97%, iar la 15 ani de 86-94%.

Supraviețuirea medie a pacienților tratați prin radioterapie a fost pentru T1 similară cu a persoanelor fără boală, pentru T2 de 12-14 ani, pentru T3 de 7ani.

60-80% din pacienții cu boala metastatică (N1-2, M1) răspund la terapie hormonală, pentru o durată de 20-24 de luni. Odată apărută starea refractara hormonala, supraviețuirea medie este de 6-9 luni.

CAPITOLUL 7

TRATAMENT ȘI COMPLICAȚII

7.1 TRATAMENT

Tratamentul cancerului de prostată localizat

Cancerul de prostată localizat prezintă leziuni neoplazice dezvoltate în glanda :

Fără depășirea capsulei

Fără adenopatie regională tumoprala(No)

Fără metastaze la distanță (Mo)         

Tratamentul de elecție :

Chirurgical -prostatectomia radicală

Radioterapia      

Fig. 10 Chirurgia endoscopică

Prostatectomia radicală  consta în extirparea prostatei  și a veziculelor seminale,prin abord  retropubian sau perineal urmată de anastomoza  vezicii urinarei la uretra membranoasă.Este recomandat pentru pacienții cu speranța de viață mai mare de 10 ani .       

Prin abord retropubian se asigura  accesul la ganglionii  pelvinii iar limfadenectomia și examenul histologoic vor decide dacă prostatectomia va fi continuată (No)sau (N+).

Abordul perneal nu permite controlul  ganglionilor ,dar este mai puțin hemoragic și asigură condii mai bune  de anastomoza vezico-uretrala ,fiind recomandata  pentru obezi și pentru cei cu probabilitatea redusă de adenopatie neoplazică .    

Complicații intraoperatorii:hemoragii(cel mai frecvent ),leziuni ale nervilor obturatori,ureterelor și rectului.

 Complicații postoperatorii imediate :tromboze  venoase profunde ,embolie pulmonară ,limfocel pelvin simptomatic și infecție urinară

Complicații postoperatorii tardive :incontinenta urinară (prin lezarea sfintecterului striat ),impotenta sexuală (frecvent la vârstnici )50% din cazuri.

Disfuncția erectilă poate fi evitată prin utilizarae unor tehnici de prezervare a nervilor cavernoși ,fără a încălca principiile oncologice de tratament.    

Radioterapia  reprezintă alternativa  la tratamentul chirurgical pentru pacienții cu speranța de viață  mai mică  de 10 ani , care  accepta  complicațiile  posibile  ale tratamentului   și au  contraindicații pentru tratamentul chirurgical .

Există două posibilități de iradire :radioterapia  externă  și interstițială .

Complicații ale aradioterapiei : rectita hemoragică (rect inflamat ) , stenoza rectului ,vezica radicală (polakiurie )și impotență

Determinarea periodică a PSA este un test  important  de evaluare a răspunsului  la radioterapie .Creșterea PSA este un semn foarte evident de persistenta sau recurenta a bolii.

Expectativa și supravegherea (PSA ,EDR) este indicată pentru pacienții asimptomatici ,cu tumori bine sau moderat diferențiale ,cu o speranță de viață mai mică de 10 ani,pentru cancerele T1 precum și pentru  pacienții care nu  accepta  complicațiile  prostatectomiei  și radioterapiei .

Pentru cancerele T1b-T2b exista  și alte  opțiuni  terapeutice  care asigura  un control local mai bun, fără beneficii  sigure  în ceea ce  privește  supra viețuirea  de durată :

Tratamentul hormonal pentru  pacienții simptomatici nepotriviți pentru tratamentul chirurgical

Tratamentul combinat :tratamentul hormonal neoadjuvant asociat  cu prostatectomia radicală sau cu radioterapia .O variantă este reprezentată  de tratamentul hormonal (3 ani) +radioterapie ,mai bună decât radioterapia singură ,pentru pacienții cu cancer prostatic slab diferențiat .

Tratamentul pentru cancerul de prostată în faza avansată este reprezentat de radioterapie

După prostatectomie se înregistrează o incidență mai mare a diseminărilor sistemice  și este recomandat și tratament hormonal sau combInația

Radioterapie + orhiectomie

Orhiectomi + prostatectomie totală cu limfadenectomie pelvina                                                          

Pentru pacienții cu retenție de urină este necesară rezecția endoscopică asociată,de deblocare

Crioterapia

Fig. 11 Crioterapia

Crioterapia este o metodă modernă și presupune distrugerea țesutului prostatic prin "înghețarea" acestuia cu Argon, printr-o modalitate care amintește de brahiterapie (ace speciale plasate transperineal, control ecografic). Deși crioterapia este indicată în majoritatea cazurilor după eșecul radioterapiei, exista date care susțin utilizarea metodei ca terapie unică în cancerul de prostată localizat.

Cancerul de prostată are de obicei o evoluție lentă, asfel încât mulți pacienți nu vor avea simptome sau complicații legate de aceasta afecțiune pe durata vieții. Pacienții în vârstă (peste 75 de ani), cu speranța de viață limitată (sub 10 ani), și cei cu tumori mici și grad tumoral scăzut pot fi supravegheați cu atenție, din punct de vedere al evoluției, fără tratament.

Pe parcursul supravegherii, intervenția terapeutică va fi declanșată la cazurile la care se remarca progresia tumorală. În cazurile în care boala a depășit capsula prostatică sau organele vecine, fără diseminare la ganglionii limfatici sau la nivelul unor organe aflate la distanță (stadiul local avansat), tratamentul asociază radioterapie externă și/sau hormonoterapie, ce va fi descrisă ulterior.

Tratamentul pacienților cu cancer de prostată în faza diseminată (N+M+)

Tratamentul standard al cancerului de prostată este hormonal 

Adenocarcinomul prostatic cuprinde celule hormono-sensibile și hormono-rezistente hormonosensibile au un spectru suficient de larg ,asigurând astfel răspunsul inițial favorabil la privirea andogenica.     

Androgenii au două surse:                  

-testicule 95%

-suprarenele 5%          

Activ la nivelul prostatei este dihidrotestosteronul (DHT),rezultat din conversia testosteronului.DHT stimulează proliferarea  celulelor prostatice ,inclusiv a celor neoplazice .

În cazul unui tratament continuu poate avea loc dezvoltarea unei forme de rezistență și speranța de viață a pacienților este mult mai redusă .

 O altă alternativă a tratamentului hormonal este prevăzută de :

1. Orhidectomia,suprima sursă majoră de testosteron .Intervenția chirurgicală se realizează  sub rahianestezie .(efecte secundare :traumă psihică și valurile de căldură)

2. Analogii LHRH similari , stimulează secreția hipovizara de LH și FSH . După creșterea testosteronuluim seric de origine testiculară (3-4 săptămâni)      ,se realizează scăderea acestuia la valori similare castrării chirurgicale .(efecte secundare:grețuri,ginecomastie dureroasă și diminuarea a libidoului ).LHRH-se administrează  subcutanat la nivelul peretelui abdominal anterior la un interval de  28 zile  sau 3 luni .

3. Antiandrogenii,inhiba sinteza androgenilor săi implica acțiunea  acestora  la nivelul  prostatei .

Ketoconazol-inhiba sinteza androgenilor în testicul și suprarenala (recomandat pacienților cu dureri osoase)                Flutamide – crește și calitatea vieții datorită unei toleranțe mai bune .Se administrează 250mg de 3 ori pe zi în monoterapie.

4. Estrogeni,folosiți sub formă de dietilsilbestrol(DES),doza =3mg /zi

Efecte secundare ale DES :edeme periferice,accidente tromboembolice și ginecomastie  dureroasă .

5.Blocarea androgenicamaxima,combina un antiandrogen cu un analog LHRH sau cu orhidectomia .

6.Chimioterapia citotoxică -este rareori utilizată,având eficacitate redusă .În cazul pacienților cu retenție urinara,va fi necesară rezecția endoscopică de deblocare pentru a evita  sonda  uretrala a 'demeure  și infecția urinara asociată.Rezecția endoscopică se combina cu orhidectomia asociată de obicei cu un antiandrogen (Flucinom) .

Este foarte utilă monitorizarea acestor pacienți la 3-6 luni:PSA,EDR,evaluarea simptomelor și a răspunsului la tratament precum și alegerea unei forme de tratament paleativ în situațiile  de progresie a bolii .Pacienții cu metastaze  hormonorezistente vor fi tratați simptomatic cu antialgice chiar majore (fortral ,mialgin,morfină).    

Scopul tratamentului de îngrijire a pacienților cu cancer de prostată :

Îmbunătățirea sau prelungirea calității

Asigurarea indepedentei maxim posibilă a pacientului

Înlăturarea durerii

Sprijinul în situațiile fără soluție

Radioterapia pentru tratarea cancerului de prostată

Acest tratament implică utilizarea radiațiilor pentru a distruge celulele canceroase. Radioterapia este o opțiune pentru vindecarea cancerului localizat și a cancerului de prostată avansat la nivel local. Noile descoperiri în radioterapie (IMRT ȘI VMAT) fac ca această metodă de tratament să devină o alternativă serioasă în  fața efectuării unei intervenții chirurgicale. Actualmente, nu mai este obligatoriu ca pacienții bolnavi de cancer de prostată să treacă printr-o intervenție chirurgicală pentru a se vindeca. În Europa de Vest și Statele Unite ale Americii se utilizează exclusiv radioterapia.

De asemenea, radioterapia poate fi utilizată în stadiile foarte avansate pentru a încetini evoluția cancerului de prostată metastatic și pentru a ameliora simptomele.

Cu cea mai actuală tehnologie IMRT-VMAT, acum există posibilitatea de a proteja organele de risc care sunt în apropierea tumorii pentru a nu fi afectate de tratamentul în sine.

Radioterapia este în mod normal administrată în ambulatoriu, la un spital din apropiere. Aceasta este administrată în ședințe scurte 5 zile pe săptămână, de la patru la opt săptămâni.

Radioterapia poate fi utilizată:

Ca tratament inițial pentru cancerul care este încă limitat în glanda prostatei. Ratele de succes ale tratamentului pentru bărbații cu acest tip de cancer sunt aproximativ aceleași ca și cele pentru bărbații care optează pentru prostatectomia radicală.

Înainte de operație pentru a micșora dimensiunile tumorii ceea ce va facilita munca medicului chirurg

După operație, în cazul în care cancerul nu a fost complet îndepărtat sau a reapărut.

Dacă boala este foarte avansată, pentru a reduce dimensiunea tumorii și pentru a oferi alinare durerilor prezente și posibilelor simptome ulterioare.

Există efecte secundare pe termen scurt și lung asociate cu radioterapia.

Efectele secundare pe termen scurt ale radioterapiei pot include:

Disconfort în jurul rectului și al anusului;

Diaree;

Pierderea părului pubian;

Oboseală;

Cistită.

Posibilele efecte secundare pe termen lung pot include:

Incapacitatea de a obține o erecție – acest lucru afectează aproximativ o treime dintre bărbați.

Incontinență urinară – acest lucru afectează aproximativ 1 sau 2 din 10 bărbați.

Tratamentul loco-regional: Chirurgia

• Prostatectomia pe cale retropelvină, asociată cu limfadenectomia pelvină, este preferată de

mulți chirurgi.

• Abordul suprapelvin constă din limfadenectomie de stadializare și prostato-veziculectomie.

• Disecția ganglionilor pelvini nu este necesară la pacienții cu tumori T1c ale căror nivele de

PSA sunt < 10 ng/ml, cu un scor Gleason < 7.

• Formula de apreciere a riscului de pozitivitate a ganglionilor pelvini este :

Deși utilizată larg în tratamentul CP localizate, prostatectomia radicală rămâne controversată în ceea ce privește beneficiul de supraviețuire. Se înregistrează reduceri cu 26% ale mortalității generale, cu 44% ale mortalității specifice prin CP, cu 40% ale riscului de boală metastatică și cu 67% ale riscului de progresie locală la pacientul cu prostatectomie radicală comparativ cu monitorizarea activă (watchful waiting), dar acest beneficiu a fost observat numai la pacienții cu vârste < 65 ani.

Complicațiile chirurgiei includ: mortalitate perioperatorie (2%), impotență (35-60%), stricturi uretrale, incontinență urinară (> 30%) și pentru materii fecale (10-20%) .

Tratamentul loco-regional: Radioterapia

• Radioterapia (RT) externă este utilizată pentru tratamentul formelor localizate de CP (T1, T2 și chiar T3).

• Pacienții cu tumori pT3 sau cu margini chirurgicale pozitive trebuie să primească RT adjuvantă. RTE determină rezultate comparabile cu prostatectomia radicală în termenii supraviețuirii la 5-10 ani. Controlul local al tumorii este obținut în 80-90% din cazuri. Recidivele survin local în 10% din cazuri, la distanță în 50-65% din cazuri și ambele în 25-30% din cazuri. Se utilizează o tehnică de iradiere pe 4 câmpuri care protejează structurile normale. RTE curentă standard utilizează doze totale (DT) de 70 Gy în 7-8 săptămâni.

• RT externă conformațională creează o prezentare tridimensională a structurilor țintă ce permite o structurare țintită a unui volum destinat unor doze de iradiere crescute față de RT clasică (DT ≤ 80 Gy) . Rezultatele preliminarii ale utilizării RT conformaționale indică o reducere a morbidității acute și precoce.

• Brahiterapia interstițială cu palladium (103Pa) sau iod radioactiv (125I) este utilizată la pacienții cu tumori T1-2, PSA < 10 ng/ml, scor Gleason < 6, ca:

boost după RTE, prin metodele de afterloading (implante de iridium pe cale perineală);

terapie unică, doză crescută locală via implante de 125I sau 103Pa în prostata lăsată pe loc.

• Radioterapia cu scop paliativ (simptomatic), DT 20-30 Gy, în special pe segmentele osoase cu metastaze dureroase, fracturi patologice sau semne de compresiune. Supraviețuirea la 10 ani după radioterapia cu intenție curativă în CP este în funcție de stadiul bolii: T1 – 79%, T2 – 66%, T3 – 55% și T4 – 22% [8].

Complicațiile radioterapiei pot fi:

• acute (în cursul tratamentului): cistite, proctite, enterite și astenie.

• pe termen lung: impotență, incontinență (3%), motilitate intestinală crescută (10%) și stricturi uretrale (RT trebuie amânată 4 săptămâni după rezecția transuretrală a prostate TUR-P).

Tratamentul sistemic: Hormonoterapia

Deoarece CP este o tumoră dependentă de androgeni chiar și în stadiile inițiale, hormonoterapia precoce reprezintă tratamentul de elecție în toate stadiile de boală. Inițial, hormonoterapia (HT) a fost medicația stadiilor avansate de CP, când pacientul dezvoltă metastaze detectabile clinic sau radiografic. Actual, datele disponibile sugerează că hormonoterapia administrată imediat la pacientul presimptomatic ameliorează calitatea vieții și prelungește supraviețurea. Hormonoterapia imediată la pacienții cu CP metastatic ameliorează supraviețuirea cu 3-4 luni, dar cu prețul unei toxicități secundare mai pronunțate.

A fost identificat un beneficiu de supraviețuire de 3-4 luni și la pacienții cu CP non-metastatic (7% în metanalize) atunci când hormonoterapia a fost administrată precoce, vs. tratamentul tardiv.

Privarea de androgeni

► Orhiectomia bilaterală

• Castrarea chirurgicală reprezintă „standardul de aur” pentru reducerea nivelului de

testosteron circulant.

► Analogii de hormoni gonadotropinici hipofizari (analogii LH-RH)

• Leuprolid acetat (Lucrin® 7,5 mg S.C. lunar), goserelin acetat (Zoladex® 3.6 mg S.C.

lunar) sau triptorelin (Diphereline® 3.75 mg lunar I.M.) reglează eliberarea hormonului

luteinizant (LH) și determină castrarea chimică.

• Acești agenți menajează pacientul de traumatismul psihic al castrării chirurgicale, dar

reprezintă o medicație cu un preț de cost crescut, cu administrare permanentă [2].

► Blocarea receptorului de testosteron

Antiandrogenii (steroidieni/ nesteroidieni) blochează intrarea dihidrotestosteronului (DHT),

metabolit al testosteronului, în nucleul celular prostatic.

• Antiandrogenii steroidieni, dintre care mai cunoscuți sunt megestrol acetat (Megace®),

ciproteron acetat (Androcur®) și bicalutamid (Casodex®), au acțiune predominant

antiandrogenică și variabil progestinică și glucocorticoidă. Mai frecvent utilizat, Androcur®

4-6 capsule de câte 50 mg/zi a determinat în studii comparative o acțiune terapeutică

echivalentă cu orhiectomia și estrogenii .

• Antiandrogenii nesteroidieni cuprind antiandrogenii „puri” (fără acțiune gonadică, ce

acționează mai mult periferic decât testicular și suprarenal), cum ar fi flutamid și nilutamid.

Flutamid® (250 mg x 3/zi) prezintă o eficacitate identică cu dietilstilbestrol (DES) –

răspuns terapeutic 80%, cu avantajul unei toxicități mai reduse (conservarea libidoului).

EVALUAREA RĂSPUNSULUI LA TRATAMENT

Este adesea dificilă în CP, deoarece numeroși pacienți nu prezintă leziuni măsurabile.

• Valorile PSA și PAP sunt adesea crescute putând fi urmărite ca marker de răspuns.

• Scintigrafia osoasă este dificil de interpretat, deoarece zonele hiperfixatoare pot reflecta fie

prezența bolii, fie reacția osului ca răspuns la progresia tumorii.

Criterii de răspuns în CP (National Prostatic Cancer Project și EORTC)

Răspuns complet (RC)

– NCPC: Dispariția completă a tuturor leziunilor, absența noilor leziuni

Antigen specific prostatic (PSA) și fosfataza acidă prostatică (PAP) cu valori

normale

Recalcificarea leziunilor osteolitice

Normalizarea funcției hepatice și dispariția hepatomegaliei dacă aceasta a fost

prezentă

Greutate corporală stabilă, absența simptomelor

Status de performanță normal

– EORTC: Nu specifică

Răspuns parțial (RP)

– NCPC (una dintre următoarele condiții):

Recalcifierea a ≥ 1 leziuni osteolitice

Reducerea cu > 50% a regiunii patologice la scintigrafia osoasă

Diminuarea cu 50% a cel puțin unei leziuni măsurabile

Diminuarea cu > 50% a hepatomegaliei

Absența noilor leziuni

Normalizarea PSA și PAP

Greutatea corporală și statusul de performanță stabile

– EORTC (absența progresiei și una din următoarele condiții):

Scintigrafie osoasă normală și recalcificarea leziunilor osteolitice

Diminuarea cu 50% a tumorii primitive

Normalizarea PAP și PSA dacă acestea erau inițial crescute

Boală stabilă (BS)

– NCPC (toate condițiile următoare):

Nici o leziune nouă sau creșterea < 25% a leziunilor existente

Diminuarea valorilor PAP

Absența creșterii leziunilor osoase

Hepatomegalia (dacă este prezentă) nu înregistrează o creștere > 30%

Status de performanță și greutate corporală fără variații

– EORTC: Nu specifică

Boală progresivă (BP)

– NCPC (una dintre următoarele condiții):

Scădere ponderală sau a statusului de performanță cu > 10%

Apariția de noi leziuni

Creșterea cu > 25% a leziunilor prezente

Apariția anemiei și a ureterohidronefrozei (obstrucție urinară), dacă nu erau

prezente

– EORTC (una dintre următoarele condiții):

Apariția de noi leziuni osoase sau viscerale

Creșterea cu > 25% a leziunilor existente

Creșterea cu > 50% a tumorii primare

STRATEGIE TERAPEUTICĂ

Strategia abordării terapeutice a CP prezintă în continuare multe aspecte controversate.

Concepția europeană este reflectată de recomandările de terapie ale European Society of

Medical Oncology (ESMO) și ghidul European Association of Urology (EAU) [7,16].

CP localizat (T1-4, No, Mo)

Nu există un consens general asupra terapiei optime în CP localizat. Dacă stadializarea este

corectă, supraviețuirea la 10 ani va fi de 90-94%, cu toate mijloacele de tratament.

• Decizia de tratament trebuie bazată pe stadiul clinic și clasificarea histo-patologică, precum

și pe vârsta pacienților, condiția fizică generală și comorbiditățile existente.

• În CP localizat, cu risc scăzut, tehnicile chirurgicale și radioterapice diferite determină

rezultate asemănătoare dar efectele toxice sunt diferite.

Tratamentul tumorilor T1a

• Urmărirea fără tratament (supraveghere „armată”, watchful waiting) este tratamentul

standard la pacienți cu:

− tumori bine/moderat diferențiate

− simptome minime/absente

− speranță de viață < 10 ani

La pacienții cu speranță de viață > 10 ani se recomandă restadializarea prin echografie

transrectală și biopsie (grad de recomandare B).

• Prostatectomia radicală (± limfadenectomie pelvină) este opțională la pacienți tineri, cu

speranță de viață lungă, în special cu tumori G3 (grad de recomandare B).

• Radioterapia este opțională la pacienții tineri, mai ales în tumorile slab diferențiate.

În rezecția transuretrală a prostatei (TUR-P) se înregistrează o incidență mai crescută a

complicațiilor, mai ales pentru RT interstițială (brahiterapie) (grad de recomandare B).

Tratamentul tumorilor T1b-T2b

• Watchful waiting se poate recomanda la pacienții:

− asimptomatici sau cu simptome minime

− cu tumori bine diferențiate (G1)

− cu speranță de viață < 10 ani

− care nu acceptă complicațiile unui tratament mai agresiv (grad de recomandare B)

• Prostatectomia radicală (± limfadenectomie pelvină) este tratamentul standard la pacienții

tineri cu speranță de viață > 10 ani, care acceptă complicațiile tratamentului (grad de

recomandare A). Determină reducerea mortalității specifice față de watchful waiting (4.6%

vs. 8.9%), dar nici o diferență în supraviețuirea generală.

• Radioterapia (RT) se recomandă la pacienții:

− cu o speranță de viață < 10 ani, care acceptă complicațiile tratamentului

− cu tumori slab diferențiate (se recomandă tratament multimodal)

− cu complicații la chirurgie

− cu stare generală deteriorată (grad de recomandare B)

• Hormonoterapia (HT) se poate administra la pacienți simptomatici, care necesită paliație și

care nu pot suporta tratamentul curativ (grad de recomandare C)

Androgenii determină rezultate mai puțin bune decât watchful waiting și nu sunt recomandați

(grad de recomandare A).

• Tratamentul combinat poate consta din:

− terapie neoadjuvantă + prostatectomie radicală: nu determină un beneficiu cert (grad

de recomandare A).

− terapie neoadjuvantă + radioterapie: control local mai bun (grad de recomandare B)

− HT (2-3 ani) + RT: superioară radioterapiei singure pentru tumorile slab diferențiate

(grad de recomandare A).

Tratamentul tumorilor T3-T4

• Urmărirea fără tratament este considerată adecvată la pacienții:

− asimptomatici

− cu tumori bine și moderat diferențiate

− cu speranța de viață < 10 ani (grad de recomandare C)

• Prostatectomia radicală este opțională la pacienți selectați, cu T3a și speranță de viață > 10

ani (grad de recomadare C).

• Radioterapia, în doze totale > 66-70 Gy (1.8-2.0 Gy/fracție, 6-7 săptămâni), pare să

determine beneficii la pacienții cu T3 și speranță de viață > 10 ani.

• Se recomandă asocierea concomitentă a hormonoterapiei (grad de recomandare A).

Supresia andogenică practicată înaintea, în timpul, sau după radioterapia externă (RTE)

reduce progresia tumorală, ameliorează controlul local și supraviețuirea generală în CP de risc crescut sau local avansat (T2-T4). Nu sunt disponibile suficiente date pentru a face o

recomandare bazată pe evidențe, dar în studiile clinice durata hormonoterapiei este de la 3 luni la 4 ani.

Ginecomastia dureroasă poate fi tratată prin RTE mamară (DT 8-15 Gy în 1-3 fracții)

administrată în 1-2 săptămâni înaintea inițieriiterapiei androgenice.

• Hormonoterapia determină rezultate mai bune decât urmărirea fără tratament la pacienții

simptomatici, cu status funcțional depreciat, cu tumori extensive și nivele crescute ale PSA

(< 25 ng/ml) (grad de recomandare A).

• Tratamentul combinat poate consta din:

− radioterapie+ HT: rezultate mai bune decât RT singură (grad de recomandare A).

− tratament neoadjuvant + prostatectomie radicală: nu a indus un avantaj demonstrat

(grad de recomandare B).

CP cu ganglioni pozitivi (N+, Mo)

• Watchful waiting este o opțiune posibilă la pacientul asimptomatic, mobilizabil, dar poate

avea un efect negativ asupra supraviețuirii (grad de recomandare C)

• Hormonoterapia reprezintă standardul terapeutic (grad de recomandare A)

• Prostatectomia radicală nu este o opțiune standard (grad de recomandare C)

• Radioterapia nu este o opțiune standard (grad de recomandare C)

• Tratamentul combinat – nu există o opțiune standard (grad de recomandare B)

CP metastatic (M1)

• Watchful waiting nu este o opțiune standard; poate determina reducerea supraviețuirii sau

complicații mai numeroase față de HT imediată (grad de recomandare B)

• Hormonoterapia este terapia standard; nu se va temporiza la pacientul simptomatic (grad de

recomandare A).

Linia I de tratament hormonal este reprezentată de privarea androgenică, prin castrare

chirurgicală (orhiectomie) sau medicală (analogi de LH-RH). Castrarea medicală trebuie

asociată cu administrarea unui antiandrogen (blocajul androgenic total, BAT) timp de 4

săptămâni. Nu există argumente că prelungirea BAT peste acest interval ar determina un

beneficiu suplimentar.

În linia II de tratament hormonal există mai multe opțiuni, printre care antiandrogenii

(ciproteron acetat, flutamid, bicalutamid, nilutamid), corticosteroizii și progestinele.

Tratamentul bolii hormonorezistente se va face cu corticosteroizi, chimioterapie, radioterapie

externă, radioizotopi, antiinflamatorii, opioide și bisfosfonați.

• Chimioterapia (docetaxel, mitoxantron, estramustină) asociată cu prednison poate palia

durerea, dar prezintă un efect modest asupra supraviețuirii [13].

• Tratamentul antalgic (medicație antiinflamatorie, opioide) este extrem de important.

Paliația durerii osoase se poate efectua cu radioterapie externă sau radioizotopi.

• Prostatectomia radicală nu se recomandă (grad de recomandare C)

• Radioterapia nu se recomandă (grad de recomandare C)

• Tratamentul combinat – nu există opțiuni standard (grad de recomandare C).

CP recidivat după terapiile cu intenție curativă

Se vor întreprinde investigații pentru evaluarea probabilității recidivei locale singure și/sau a

metastazelor la distanță.

Factori sugestivi pentru posibilitatea existenței unei recidive la distanță sunt:

• tumorile slab diferențiate

• creșterea precoce sau rapidă a valorilor PSA

Tratamentul poate fi ghidat în funcție de sediul recidivei, starea generală a pacientului și

preferințele personale. Studiile imagistice prezintă o valoare limitată, numai la pacienții cu

valori ale PSA crescute precoce [14].

Recidiva locală după prostatectomia radicală

„Pacienții sunt candidați pentru radioterapia „de salvare”. RT poate fi administrată

până la doze totale de cel puțin 64 Gy, preferabil înainte ca valorile PSA să crească

peste 1.5 ng/ml. La ceilalți pacienți cea mai bună ofertă o reprezintă monitorizarea

activă (watchful waiting) cu introducerea terapiei hormonale (grad de recomandare B).

Recidiva locală după radioterapie

La pacienți selectați poate fi propusă prostatectomia radicală (sau alte eforturi

curative), cu condiția asumării de către aceștia a riscului foarte crescut de complicații.

La ceilalți pacienți, cel mai bun tratament este monitorizarea activă (watchful waiting)

cu hormonoterapia administrată ulterior (grad de recomandare C).

Recidiva la distanță ± recidivă locală

Sunt disponibile unele date care susțin că administrarea precoce a hormonoterapiei

oferă un beneficiu în termenii amânării progresiei, în comparație cu hormonoterapia

tardivă; rezultatele sunt însă contradictorii.

Terapiile locale nu sunt recomandate, cu excepția existenței unor rațiuni paliative

(grad de recomandare B).

Hormonoterapia de linia a doua

Se recomandă sistarea terapiei odată ce creșterea valorilor PSA este documentată

(grad de recomandare B).

După 4-6 săptămâni după întreruperea hormonoterapiei cu flutamid sau bicalutamid

efectele clinice vor deveni aparente (grad de recomandare B).

Nu există recomandări clare pentru manipularea hormonală de linia a doua deoarece

datele studiilor clinice randomizate sunt limitate (grad de recomandare C).

La pacienții în eșec după hormonoterapie, asocierea anti-androgenilor, sistarea unui

anti-androgen, utilizarea inhibitorilor de aromatază, a hormonilor steroidieni sau

estrogeni determină răspunsuri ale valorilor PSA în 10-15% din cazuri. Eventual, se

va continua tratamentul cu un agonist de LH-RH pentru a controla subpopulația

celulară hormonosensibilă.

Formele hormonorezistente

La pacienții care nu prezintă decât valori crescute ale PSA, trebuie documentate două

creșteri consecutive peste nivelul prealabil pentru a se putea recomanda inițierea

chimioterapiei (CHT) (grad de recomandare B).

Pentru a asigura interpretarea corectă a eficacității terapiei, valorile preterapeutice ale

PSA trebuie să fie > 5 ng/ml (grad de recomandare B).

Fiecare pacient trebuie să fie informat asupra potențialelor beneficii, dar și asupra

efectelor secundare ale chimioterapiei (grad de recomandare C).

Monoterapia cu docetaxel 75 mg/m2 I.V. la fiecare 3 săptămâni a demonstrat un

beneficiu semnificativ de supraviețuire (grad de recomandare A).

La pacienții cu metastaze osoase simptomatice, chimioterapia cu docetaxel sau

mitoxantron asociată cu administrarea de prednison sau hidrocortizon sunt opțiuni

terapeutice viabile (grad de recomandare A).

Bisfosfonații vor fi recomandați pacienților cu metastaze scheletice (în special, acidul

zolendronic – cel mai studiat – scade rata complicațiilor osoase comparativ cu

placebo) (grad de recomandare A).

Nu există date care să susțină utilizarea bisfosfonaților în scop preventiv.

Tratamentul paliativ cu radionuclizi/ RT externă și utilizarea analgezicelor vor fi

luate în considerare cât mai precoce în tratamentul metastazelor osoase dureroase

(grad de recomandare B)” [5,16].

Boala localizată (T1-2 No Mo/x)

Nu există un consens general asupra celui mai bun tratament.

„Pacienții trebuie informați despre beneficiile și efectele secundare adverse

potențiale.

Pentru pacienții cu risc scăzut (T1-2a, scor Gleason < 6, PSA < 10 mg/l), opțiunile

terapeutice includ: prostatectomia radicală, radioterapia (RT) externă, brahiterapia cu

implante permanente și supravegherea activă cu intervenție selectivă amânată.

Într-un singur studiu randomizat, prostatectomia radicală ameliorează

supraviețuirea la 10 ani (73% vs. 68%) în comparație cu expectativa supravegheată

(watchful waiting) crescând în schimb rata disfuncțiilor erectile cu 35% (80% vs. 45%)

și incontinența urinară cu 28% (49% vs. 21%), dar aceste rezultate nu pot fi

generalizate la toate cancerele depistate prin screening.

La pacienții low-risk, supravegherea activă cu intervenție selectivă amânată obține o

supraviețuire specifică de boală de 99% la 8 ani.

Radioterapia externă conformațională trebuie administrată în doză totală de

minimum 70 Gy în fracții de 2.0 Gy sau echivalent (II,B).

În serii non-randomizate, brahiterapia cu implante permanente determină rezultate

pe termen lung similare cu prostatectomia radicală, cu morbiditate urinară și

disfuncții erectile mai reduse.

După prostatectomia radicală trebuie monitorizate valorile PSA, iar în caz de

recidivă se recurge la radioterapia de salvare pe patul prostatic.

Radioterapia adjuvantă imediat după prostatectomia radicală nu a demonstrat

ameliorarea supraviețuirii sau amânarea apariției metastazelor.

Boala local avansată (T3-4 No/x Mo/x)

Hormonoterapia (HT) pe termen lung (supresie androgenică sau monoterapie cu

bicalutamid) reprezintă tratamentul standard. Durata optimă a HT nu este

cunoscută.

Pacienții care primesc RT externă trebuie să primească supresie androgenică cu

agoniști de LH-RH îninte, în timpul și după RT (I,A).

Pacienții care urmează monoterapie cu bicalutamid pe termen lung trebuie să

primească RT mamară (1 x 8-10 Gy) pentru a preveni ginecomastia (I,A).

Boala metastatică și/sau refractară

Supresia androgenică (orhiectomia bilaterală sau agoniștii de LH-RH) reprezintă

tratamentul de primă linie.

Terapia anti-androgenică de durată scurtă trebuie utilizată pentru a preveni

fenomenul flare la debutul terapiei cu agoniști de LH-RH.

Pacienții cu boală refractară după castrare trebuie să continue supresia androgenică

și să primească HT de linia II (antiandrogeni, corticosteroizi), și apoi de linia III

(estrogeni).

Chimioterapia cu docetaxel în administrare la 3 săptămâni va fi luată în considerare

în boala refractară după castrare (II,A).

Pacienții cu metastaze osoase durereoase după castrare vor fi tratați cu RT paliativă

(1 x 8 Gy sau 10 x 3 Gy au eficiență egală în paliația durerii) sau radioizotopi (89Sr)

(II,A).

Terapia cu bisfosfonați I.V. (ex. pamidronat) se va utiliza la pacienții cu durere

osoasă rezistentă la radioterapia paliativă și analgezicele convenționale (II,A)” [21].

Recomandări practice de tratament pentru pacienții care se prezintă cu boală avansată:

• Este necesară castrarea chirurgicală sau chimică (analogi LHRH, numai în cazurile de refuz

motivat al orhiectomiei); aceste manevre nu au demonstrat un rol evident în creșterea

supraviețuirii, dar ameliorarea calității vieții este certă.

• Este în general acceptat că HT trebuie inițiată precoce. Deși această atitudine nu a

demonstrat avantaje clare, este motivată de prelungirea supraviețuirii sau prevenirea

consecințelor bolii avansate în situația dovezii clare a progresiei bolii [5,17].

• La pacienții cu boală metastatică osoasă minimă (definită uzual ca < 5 leziuni) și simptome

clinice minore se poate discuta BATprin asocierea la orhiectomie de flutamid (750 mg/zi),

bicalutamid (50 mg/zi), sau nilutamid (150 mg/zi). Numai în anumite situații se poate

recomanda goserelin (3.6 mg S.C. x 1/lună) sau triptorelin (3.75 mg I.M. x 1/ lună) asociat

cu flutamid sau bicalutamid în dozele menționate.

• Pacienții cu boală metastatică osoasă extinsă (> 5 sedii lezionale) sau cu alte localizări

metastatice parenchimatoase trebuie tratați prin orhiectomie singură [18].

• Dacă orhiectomia a fost deja efectuată, se instituie tratamentul cu un antiandrogen

(flutamid, ciproteron, bicalutamid sau ketoconazol 1200 mg/zi), preferabil la interval de 1

lună de la efectuarea orhiectomiei. Monoterapia cu bicalutamid ar determina în aceste

situații o conservare pe termen mai lung a calității vieții, funcțiilor sociale, emoționale și a

vitalității pacienților cu CP în stadii avansate.

Tratamentul urgențelor medicale în CP

• Cel mai important simptom, care trebuie urgent tratat în CP, rămâne durerea.

Tratamentul antalgic se va institui urmând recomandările OMS, asociind medicația

antiinflamatorie cu cea adjuvantă și ulterior cu opioizi.

• Datorită predilecției de metastazare vertebrale, pot fi frecvent prezente fenomene de

prăbușire de corpi vertebrali și compresiune medulară.

Pacienții cu compresiune medulară se prezintă cu simptome minime (dureri minime sau

durere de tip sciatic). Parestezii și perturbări ale senzoriului pot apare frecvent, dar sunt

obișnuit discrete. Pierderea controlului sfincterelor anal și urinar, ca și a funcției motorii, sunt

semne tardive. Compresiunea spinală trebuie să fie documentată imagistic (examen IRM, CT,

mielografie).

Tratamentul cu corticoizi (dexametazonă 4-6 mg x 3-4/zi) trebuie instituit rapid, pentru

prevenirea paraliziei, și poate fi sistat dacă nu se confirmă compresiunea medulară. Se va

iniția de urgență RT (DT 30Gy/10 fracții) (vezi capitolul „Urgențe oncologice”) [18].

URMĂRIRE

După prostatectomia radicală curativă, valorile serice ale PSA scad sub nivelul

detectabil în decurs de 2 luni de la intervenție. După radioterapia externă curativă,

valorile PSA pot atinge 1 µg/l în interval de 16 luni (II,B).

Prima vizită de control a pacientului după tratamentul radical se recomandă a se

efectua la trei luni; ulterior se recomandă vizite anuale.

Pe lângă evaluarea valorilor PSA, se va practica examinarea digitală rectală a

prostatei și evaluarea oricărui simptom (în special cele în relație cu tratamentul).

Nu se pot face recomandări cu privire la momentul inițierii celei de-a doua linii de

tratament la pacienții asimptomatici cu recidiva valorilor PSA.

7.2. Complicații

Există filete nervoase delicate, ușor de lezat care trec prin/sau pe lângă prostata. Chiar și cel mai experimentat și atent chirurg poate să nu fie capabil să evite complicațiile. Una dintre posibilele complicații este disfuncția erectilă. Unii chirurgi folosesc o tehnică de salvare a nervilor. 
Chiar și cu aceasta nu exista nici o garanție că nu va apare disfuncția erectilă. Această tehnică de salvare a nervilor nu este o opțiune pentru pacienții a căror tumora se găsește aproape de acești nervi. De asemeni poate să nu fie o opțiune pentru pacienții cu tumori mari. 

Disfuncția erectilă datorată chirurgiei prostatei are tendința de a se ameliora în timp. Aproape jumătate dintre pacienții ai căror nervi au rămas intacți în urma operației au avut o recuperare completă a funcției erectile după un an. Trei sferturi dintre pacienți recuperează funcția erectilă după doi ani. Studiile au arătat că medicamente precum Viagra, Cialis, Levitra pot ajuta bărbații cu disfuncții erectile după o intervenție de salvare a nervilor. Dar aceste medicamente sunt semnificativ mai puțin eficiente la pacienții care au suferit leziuni ale nervilor penieni. 

Alte complicații frecvente ale prostatectomiei radicale includ incontinenta urinara – scurgerea involuntară de urină din vezica – și incontinenta fecală – scurgerea involuntară de materii fecale din rect. Aceste complicații se pot ameliora în timp. Pot chiar să dispară. 

Doar unii dintre pacienți continua să aibă probleme pe termen nedefinit. Aproximativ 25% dintre pacienții au incontinenta urinara după intervenția chirurgicală și folosesc tampoane absorbante sau lenjerie absorbantă de unică folosință până la șase luni după operație. Dar la doi ani după operație, mai puțin de 10% au încă nevoie de aceste tampoane absorbante. În cazurile severe, unii pacienți au nevoie de intervenție chirurgicală pentru a sprijini mușchii sfincterieni care controlează eliberarea urinei.

CAPITOLUL 8

PREZENTAREA CAZURILOR

CAZ NR. 1

A.Nume și prenume: I. C.

Sex: Masculin

Vârsta: 22.02.1948

Naționalitate : Romană

Adresă: Făurei. Brăila

Data internării: 04.03.2014

B.Identificare socială: Asigurat CNAS

Religie: Ortodoxă

Situație administrativă: Pensionar

D.Descrierea pacientului:

Diagnostic la internare: Retenție acută completă de urină

Diagnostic la 72 h: Retenție acută completă de urină

Diagnosticul la externare : Retenție acută completă de urină.Infecție urinara joasă. Stenoza aortică valculara operată. Angina pectorală la efort. Insuficientă cardiacă cl. II. NYHA. Diabet zaharat de tip 2.

Motivele internării : Retenție acută completă de urină

APP: Stenoza aortică valvulara operată, insuficienta cardiacă clasa III NYHA, extrasistole, neoplasmprostatic operat.

Condiții de viață și mediu: Locuința salubră.

Comportamente : Fost fumător cronic 40 ani, 20 țigarete pe zi

Preferințe alimentare: Mâncăruri grase

Activități preferate : Pescuit, grădinărit

Istoricul bolii : Pacient în evidență clinicii din 1988 cu neoplasm prostatic pentru că s-a practicat electrorezectia trans uretralade deblocare și orhiectomie bilaterală, declara prezența unui episod de hematurie macroscopică în urmă cu 3 luni însoțit de dezvoltarea și accentuarea simptomatologiei urinare joase, mixte. Este investigat în ambulatoriu clinicii prin examen cistoscopic care a evidențiat prezența unor formațiuni tumorale în trigon și în jurul colului vezical ( posibilă invaziei prostatica). În urmă cu 24 de ore pacientul prezintă retenție acută completă de urină, motiv pentru care se însera sonda uretrala a ` demeure. Se internează pentru conduita diagnostica și terapeutică.

Medicație administrată înaintea internării:

Tratament

Examenclinic general

Stare generală: Relativ bună

Stare de nutriție : Bună

Stare de conștientă: Păstrată

Tegumente și mucoase: Normal colorate

Țesut conjunctiv-adipos: Bine reprezentat

Sistem ganglionar: Nepalpabil

Sistem muscular: Normoton, normotrof

Sistem osteo-articular: Aparent integru

Aparat respirator: Normal clinic

Aparat cardiovascular: Șoc apexian în spațiul V intercostal pe linia medio-claviculara,

zgomote cardiace ritmice, artere periferice pulsatile

Aparat digestiv:

Abdomen mărit de volum pe seama țesutului adipos, nedureros, dehiscenta de drepți abdominali la palparea superficială și profundă; tranzit intestinal prezent.

Aparat uro-genital:

Rinichi drept/ stâng nepalpabili.

Loje renale nedureroase.

Retenție completă de urină, sonda urinara a `demeure, debit urinar 600ml/zi, absenta dobândită a testiculelor.

Examen digital rectal:

Sfincter anal normoton, ampula rectală goală;

Prostata – formațiune tumorală pelviana care invadează peretele vezical posterior, relativ mobila pe planurile vecine.

Consistenta fermă, neregulată, nedureroasă.

Sistemul nervos, endocrine, organe de simț – orientat temporo-spatial.

Examene de specialitate:

Radiografie toracică 04.03.2014

Examen medicină internă ( cord, pulmon )

TA = 160/90mm

Insuficienta cardiac clasa a ÎI a NYHA

Diabet zaharat tip 2 insulino necesitant

Cistoscopie 16.03.2014

Formațiune tumorală infiltrativala nivelul tigonului și de jur imprejurului colului vezical

Ecografie reno-vezicala prostatica 04.05.2014

Rinichi drept/ rinichi stâng – fără distensie pielocaliceala

Vezica urinară – formațiune situate pe peretele posterior

Examene paraclinice

Sumar urina : Sediment urinar, hematii, rare leucocite, rare epitelii plate, rata flora microbiană; pH = 5.

Culegerea datelor

Date obiective:

Nume și prenume: I. C.

TA = 160/90mm

Date subiective:

Analiza datelor

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostate mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostate mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Scop :

Prevenirea infecțiilor urinare

Obiective :

Diureza adecvată evidențiata prin micțiuni normale zilnic

Absenta tenesmelor urinare zilnic

Absenta semnelor și simptomelor de infecție urinară

Intervenții nursing

Observ pentru tenesme frecvență, nicturie, micțiuni cu mai puțin de 100 ml de urină, absenta jetului urinar, pierdere accidentală de urină și ezitare în a începe micțiunea care sunt simptome de retentive urinară;

Observ distensia vezicii urinare, urina reziduală care pot indica retenții de urină;

Observ pentru polachiurie, tenesme, disurie, urina tulbure și urât mirositoare care pot indica ITU datorită stazei urinii;

Recoltez sumar de urină și urocultura;

Pregătesc pacientul pentru cistoscopie care releva anormalitățile vezicii urinare, mărimea și poziția prostate

Pregătesc pacientul pentru urografie care arata funcția renală, structura și funcția ureterelor și a VU

Recoltez HL, uree SD, creatinina, electroliți, care pot releva compromiterea funcției renale sau hematuria

Administrez tratamentul prescris: antibiotice

Restricționez lichidele ingerate la ora la care se culca pentru a preveni nicturia și posibilă supradistensie a vezicii urinare , tenesme sau retenții urinare

Recomand o ingestie de lichide de 2500ml/zi în cantități mici pentru a dilua urina și a preveni infecția

Pregătesc materiale pentru sondaj vezical dacă este indicat

Asigur intimitatea pacientului pentru toaletă, pentru a preveni jena și posibilă incontinenta

Educ pacientul să anunțe orice simptome și probleme cu micțiunea

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Scop:

Asigurarea confortului fizic pe perioada spitalizării

Obiective

Calmarea durerilor zilnic.

Intervenții nursing

Apreciez durerea ascuțită, tenesme, distensia VU, scurgerea urinii pe lângă cateter care Pot indica spasme ale VU și retenție urinara cauzând durere;

Inspectez sonda urinara care se poate bloca cu cheaguri de sânge;

Irig sonda urinara cu ser fiziologic;

Administrez antispastice, analgezicele prescrise;

Asigur sonda vezicala cu romplast pentru a asigura cateterul;

Evit strangularea, întoarcerea sau tragerea sondei urinare pentru a nu cauza dureri;

Educ pacientul să anunțe dacă durerea persista.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală.

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Scop

Asigurarea confortului psihic pe perioada spitalizării și după externare

Consilierea pacientului după externare în legătură cu disfuncția sexuală sau erectile

Obiective

Scăderea anxietății zilnic;

Educarea pacientului în legătură cu modificări posibile a capacității sexuale și măsuri pentru a corecta disfuncția.

Intervenții nursing

Apreciez sentimentele de teamă, de capacitatea sexuală, posibilă modificare a rolului și relațiilor cu partenera;

Apreciez impotenta actuală, disfuncția erectilă, scăderea libidoului;

Apreciez nivelul de anxietate cu privire la funcția sexuală în caz de prostatectomie totală;

Încurajez pacientul să își exprime sentimentele în legătură cu cu situația actuală, dovedind înțelegere și nejudecandu-I;

Asigur intimitatea în timpul îngrijirilor și procedurilor pentru a preveni jena;

Include partenera când educ și instruiesc pacientul și îi încurajez să comunice;

Educ pacientul și partenera în legătură cu tehnica și efectul asupra funcției sexuale;

Educ în legătură cu pozițiile permise în timpul actelor sexuale după o perioadă de 6-8 săptămâni post-operator;

Informez că în timpul orgasmului poate apărea ejacularea retrograda cu sperma ejaculate în vezica urinară, ceea ce face ca urina să fie tulbure după actul sexual, dar aceasta este o situație temporară apărută ca rezultat a traumatismului sfincterului intern;

Sfătuiesc să apeleze la consiliere sexuală în caz de disfuncție.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Scop

Prevenirea complicațiilor după scoaterea sondei urinare

Obiective

Îmbunătățirea imaginii de sine post-operator

Intervenții nursing

Observ pentru retenție incontinenta, frecvența;

Apreciez sentimentele despre efectul intervenției chirurgicale asupra micțiunilor, potențial de incontinenta permanentă;

Asigur o ingestie de lichide de minim 2000ml / zi;

Creez oportunități pacientului de a-și exprima sentimentele despre schimabrea stilului de viață;

Educ pacientul în legătură cu exerciții perineala 10-20 la fiecare două ore pentru a întări tonusul sfincterului și a îmbunătăți controlul;

Învăț pacientul să își îmbunătățească controlul micțiunii, cum să înceapă șiș a oprească micțiunea;

Să folosească tampoane pentru a preveni jena incontinentei urinare;

Informez pacientul ca incontinenta este temporară care deobicei se rezolvă în câteva săptămâni, iar în caz de prostatectomie radical controlul nu mai poate fi recăpătat niciodată;

Educ pacientul să anunțe pierderi de urină, distensie, lipsa controlului scaunului care pot indica retenție urinara sau complicații.

CAZ NR. 2

A.Nume și prenume: Râpă Victor

Sex: Masculin

Vârsta: 67 ani

Naționalitate: Romana

Adresă: Oprisenesti, Brăila

Data internării: 3.03.2014

B.Identificare socială: Pensionar

Religie: Ortodox

C.Situație administrativă: Pensionar

D.Descrierea pacientului: 173cm, 70kg

Diagnosticla internare: Retenție de urină

Diagnostic la 72 h: Retenție de urină

Diagnosticul la externare : Cancer de prostată

Motivele internării : Retenție de urină

AHC : Fără importanță

APP: Fără importanță

Condiții de viață și mediu: Fost lucrător la CAP

Comportamente : Se ocupa de creșterea animalelor. Fumător a 10 țigarete pe zi.

Preferințe alimentare: Carnea

Activități preferate : Joacă cu nepoții

Istoricul bolii : Bolnac cu C.I.C.D. în antecedente pentru care face tratament cu Nitropector, Dipiridamol, Propanolol. Se internează pentru retenție completă de urină ce a debutat în urmă cu o zi, disurie și nicturie.

Examenclinic general

Stare generală: Bună

Stare de nutriție : Apetit păstrat, mănâncă singur, dentiție păstrată, masticație bună.
Stare de conștientă: Este conștient, orientat temporo-spatial, atent, are o memorie bună.

Tegumente și mucoase: Normale

Țesut conjunctiv-adipos: Normal reprezentat

Sistem muscular: Normoton, normokinetic

Aparat respirator: Murmur vezical normal. R=18/min

Aparat cardiovascular:

Zgomote cardiace aritmice.

Șoc apexian în spațiul V intercostal stâng.

TA 175/90 mm , AV 90 = b/m.

Aparat digestiv:

Abdomen suplu, nedureros la palpare.

Ficat și splina în limite normale.

Tranzit intestinal normal = 1 scaun pe zi.

Aparat uro-genital: Loje renale suple, retenție completă de urină.

T.R. : Cancer de prostată

Rx cord-pulmon :

Cord cu configurație aortică.

Pleuro-pulmon normal.

EKG: Fibrilație atrială cu ritm mediu, bloc ramura dreaptă, multiple extrasistole ventriculare.

Urografie: Prostata mărita de volum, vezica urinară cu pereți îngroșați.

EXAMENE PARACLINICE

Tratament

Culegerea datelor

Date obiective:

Nume și prenume: Râpă Victor

TA 175/90mmHg, AV 90 b/min

Date subiective:

Analiza datelor

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostate mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostatei mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Scop :

Prevenirea infecțiilor urinare

Obiective :

Diureza adecvată evidențiata prin micțiuni normale zilnic

Absenta tenesmelor urinare zilnic

Absenta semnelor și simptomelor de infecție urinară

Intervenții nursing

Observ pentru tenesme frecvență, nicturie, micțiuni cu mai puțin de 100 ml de urină, absenta jetului urinar, pierdere accidentală de urină și ezitare în a începe micțiunea care sunt simptome de retentive urinară;

Observ distensia vezicii urinare, urina reziduală care pot indica retenții de urină;

Observ pentru polachiurie, tenesme, disurie, urina tulbure și urât mirositoare care pot indica ITU datorită stazei urinii;

Recoltez sumar de urină și urocultura;

Pregătesc pacientul pentru cistoscopie care releva anormalitățile vezicii urinare, mărimea și poziția prostate

Pregătesc pacientul pentru urografie care arata funcția renală, structura și funcția ureterelor și a VU

Recoltez HL, uree SD, creatinina, electroliți, care pot releva compromiterea funcției renale sau hematuria

Administrez tratamentul prescris: antibiotice

Restricționez lichidele ingerate la ora la care se culca pentru a preveni nicturia și posibilă supradistensie a vezicii urinare , tenesme sau retenții urinare

Recomand o ingestie de lichide de 2500ml/zi în cantități mici pentru a dilua urina și a preveni infecția

Pregătesc materiale pentru sondaj vezical dacă este indicat

Asigur intimitatea pacientului pentru toaletă, pentru a preveni jena și posibilă incontinenta

Educ pacientul să anunțe orice simptome și probleme cu micțiunea

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Scop:

Asigurarea confortului fizic pe perioada spitalizării

Obiective

Calmarea durerilor zilnic.

Intervenții nursing

Apreciez durerea ascuțită, tenesme, distensia VU, scurgerea urinii pe lângă cateter care pot indica spasme ale VU și retenție urinara cauzând durere;

Inspectez sonda urinara care se poate bloca cu cheaguri de sânge;

Irig sonda urinara cu ser fiziologic;

Administrez antispastice, analgezicele prescrise;

Asigur sonda vezicala cu romplast pentru a asigura cateterul;

Evit strangularea, întoarcerea sau tragerea sondei urinare pentru a nu cauza dureri;

Educ pacientul să anunțe dacă durerea persista.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală.

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Scop

Asigurarea confortului psihic pe perioada spitalizării și după externare

Consilierea pacientului după externare în legătură cu disfuncția sexuală sau erectile

Obiective

Scăderea anxietății zilnic;

Educarea pacientului în legătură cu modificări posibile a capacității sexuale și măsuri pentru a corecta disfuncția.

Intervenții nursing

Apreciez sentimentele de teamă, de capacitatea sexuală, posibilă modificare a rolului și relațiilor cu partenera;

Apreciez impotenta actuală, disfuncția erectilă, scăderea libidoului;

Apreciez nivelul de anxietate cu privire la funcția sexuală în caz de prostatectomie totală;

Încurajez pacientul să își exprime sentimentele în legătură cu cu situația actuală, dovedind înțelegere și nejudecandu-I;

Asigur intimitatea în timpul îngrijirilor și procedurilor pentru a preveni jena;

Include partenera când educ și instruiesc pacientul și îi încurajez să comunice;

Educ pacientul și partenera în legătură cu tehnica și efectul asupra funcției sexuale;

Educ în legătură cu pozițiile permise în timpul actelor sexuale după o perioadă de 6-8 săptămâni post-operator;

Informez că în timpul orgasmului poate apărea ejacularea retrograda cu sperma ejaculate în vezica urinară, ceea ce face ca urina să fie tulbure după actul sexual, dar aceasta este o situație temporară apărută ca rezultat a traumatismului sfincterului intern;

Sfătuiesc să apeleze la consiliere sexuală în caz de disfuncție.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Scop

Prevenirea complicațiilor după scoaterea sondei urinare

Obiective

Îmbunătățirea imaginii de sine post-operator

Intervenții nursing

Observ pentru retenție incontinenta, frecvența;

Apreciez sentimentele despre efectul intervenției chirurgicale asupra micțiunilor, potențial de incontinenta permanentă;

Asigur o ingestie de lichide de minim 2000ml / zi;

Creez oportunități pacientului de a-și exprima sentimentele despre schimabrea stilului de viață;

Educ pacientul în legătură cu exerciții perineala 10-20 la fiecare două ore pentru a întări tonusul sfincterului și a îmbunătăți controlul;

Învăț pacientul să își îmbunătățească controlul micțiunii, cum să înceapă șiș a oprească micțiunea;

Să folosească tampoane pentru a preveni jena incontinentei urinare;

Informez pacientul ca incontinenta este temporară care deobicei se rezolvă în câteva săptămâni, iar în caz de prostatectomie radical controlul nu mai poate fi recăpătat niciodată;

Educ pacientul să anunțe pierderi de urină, distensie, lipsa controlului scaunului care pot indica retenție urinara sau complicații.

CAZ NR. 3

A.Nume și prenume: Anghel Ion

Sex: Masculin

Vârsta: 66 ani

Naționalitate : Romană

Adresă: Str. Grivitei nr. 44 Brăila

Data internării: 14.04.2014

B.Identificare socială: Pensionar

Religie: Ortodoxă

C.Situație administrativă: Pensionar

D.Descrierea pacientului: 166cm, 65km

Diagnosticla internare: Cancer de prostată

Diagnostic la 72 h: Cancer de prostată

Diagnosticul la externare : Cancer de prostată

Motivele internării : Retenție de urină

AHC : Fără importanță

APP: Fără importanță

Condiții de viață și mediu:

Comportamente : Fumător a 10 țigarete pe zi

Preferințe alimentare: Nu are preferințe

Activități preferate : Privitul la televizor, șah

Istoricul bolii : Bolnav cu probleme cardiace în antecedente ( C.I.C.D. ) pentru care face tratament cu : Aspacardin, Nitropector, Dipiridamol. Se internează pentru retenție completă de urină apărută în urmă cu o zi.

Examenclinic general

Stare generală: Bună

Stare de nutriție : Apetit păstrat, mănâncă singur, nu are preferințe alimentare, dentiție

păstrată, masticație bună.

Stare de conștientă: Păstrată

Tegumente și mucoase: Normal colorate

Țesut conjunctiv-adipos: Normal reprezentat

Sistem muscular: Normoton,normokinetic

Aparat respirator: Clinic normal

Aparat cardiovascular:

Zgomote cardiace aritmice.

Șoc apexian în spațiul V intercostal stâng.

TA 170/90 mm , AV = 86 b/m.

Aparat digestiv:

Abdomen suplu, dureros la palpare, intestinul nemodificat.

Ficat la 4 cm sub rebordul costal.

Splina nepalpabila.

Aparat uro-genital:

Loje renale suplu.

Rinichi nepalpabili.

T.R. : Prostata mărita de volum, de consistenta fermă elastică.

Rx cord-pulmon : Cord cu diametrul transversal mărit, transparenta pulmonară crescută.

EKG: Fibrilație atrială cu ritm mediu, bloc ramura dreaptă, multiple extrasistole ventriculare.

Urografie: Prostata mărita de volum, vezica urinară cu pereți îngroșați.

Ecografie:

Rinichi de dimensiuni normale, ecostructura omogena.

Vezica urinară – conținut transonic, prezintă în porțiunea decliva câteva formațiuni hipereogene grupate în con de umbra posterior;

Prostata 60/48 mm neomogena cu mici calificări.

EXAMENE PARACLINICE

Tratament

Culegerea datelor

Date obiective:

Nume și prenume: Anghel Ion

170/90 TA mmHg, AV 86b/min

Retenție de urină

Cancer de prostată

Glob vezical.

Date subiective:

Durere abdominală la palpare datorită globului vezical

Anxietate

Neliniște

Analiza datelor

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostate mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Dx 1 : Retenție urinara datorită blocajului cauzat de presiunea prostate mărite asupra uretrei.

Dx 2 : Tenesme urinare datorită supradistensiei vezicii urinare cauzată de scăderea capacității vezicii pe măsură ce prostate se mărește

Dx 3 : Risc mare de infecție datorită stazei urinii în vezica urinară cauzată de retentive sau incapacitatea de a goli complet vezica.

Scop :

Prevenirea infecțiilor urinare

Obiective :

Diureza adecvată evidențiata prin micțiuni normale zilnic

Absenta tenesmelor urinare zilnic

Absenta semnelor și simptomelor de infecție urinară

Intervenții nursing

Observ pentru tenesme frecvență, nicturie, micțiuni cu mai puțin de 100 ml de urină, absenta jetului urinar, pierdere accidentală de urină și ezitare în a începe micțiunea care sunt simptome de retentive urinară;

Observ distensia vezicii urinare, urina reziduală care pot indica retenții de urină;

Observ pentru polachiurie, tenesme, disurie, urina tulbure și urât mirositoare care pot indica ITU datorită stazei urinii;

Recoltez sumar de urină și urocultura;

Pregătesc pacientul pentru cistoscopie care releva anormalitățile vezicii urinare, mărimea și poziția prostate

Pregătesc pacientul pentru urografie care arata funcția renală, structura și funcția ureterelor și a VU

Recoltez HL, uree SD, creatinina, electroliți, care pot releva compromiterea funcției renale sau hematuria

Administrez tratamentul prescris: antibiotice

Restricționez lichidele ingerate la ora la care se culca pentru a preveni nicturia și posibilă supradistensie a vezicii urinare , tenesme sau retenții urinare

Recomand o ingestie de lichide de 2500ml/zi în cantități mici pentru a dilua urina și a preveni infecția

Pregătesc materiale pentru sondaj vezical dacă este indicat

Asigur intimitatea pacientului pentru toaletă, pentru a preveni jena și posibilă incontinenta

Educ pacientul să anunțe orice simptome și probleme cu micțiunea

Dx 4 : Durere datorită afecțiunii și spasmelor VU manifestată prin disurie.

Scop:

Asigurarea confortului fizic pe perioada spitalizării

Obiective

Calmarea durerilor zilnic.

Intervenții nursing

Apreciez durerea ascuțită, tenesme, distensia VU, scurgerea urinii pe lângă cateter care pot indica spasme ale VU și retenție urinara cauzând durere;

Inspectez sonda urinara care se poate bloca cu cheaguri de sânge;

Irig sonda urinara cu ser fiziologic;

Administrez antispastice, analgezicele prescrise;

Asigur sonda vezicala cu romplast pentru a asigura cateterul;

Evit strangularea, întoarcerea sau tragerea sondei urinare pentru a nu cauza dureri;

Educ pacientul să anunțe dacă durerea persista.

Dx 5: Anxietate datorită amenințării stării de sănătate și a rolului cauzate de disfuncția sexuală.

Dx 6 :Disfuncție sexuală datorită alterării funcției corpului manifestată prin impotență, disfuncție erectilă, libidou scăzut.

Scop

Asigurarea confortului psihic pe perioada spitalizării și după externare

Consilierea pacientului după externare în legătură cu disfuncția sexuală sau erectile

Obiective

Scăderea anxietății zilnic;

Educarea pacientului în legătură cu modificări posibile a capacității sexuale și măsuri pentru a corecta disfuncția.

Intervenții nursing

Apreciez sentimentele de teamă, de capacitatea sexuală, posibilă modificare a rolului și relațiilor cu partenera;

Apreciez impotenta actuală, disfuncția erectilă, scăderea libidoului;

Apreciez nivelul de anxietate cu privire la funcția sexuală în caz de prostatectomie totală;

Încurajez pacientul să își exprime sentimentele în legătură cu cu situația actuală, dovedind înțelegere și nejudecandu-I;

Asigur intimitatea în timpul îngrijirilor și procedurilor pentru a preveni jena;

Include partenera când educ și instruiesc pacientul și îi încurajez să comunice;

Educ pacientul și partenera în legătură cu tehnica și efectul asupra funcției sexuale;

Educ în legătură cu pozițiile permise în timpul actelor sexuale după o perioadă de 6-8 săptămâni post-operator;

Informez că în timpul orgasmului poate apărea ejacularea retrograda cu sperma ejaculate în vezica urinară, ceea ce face ca urina să fie tulbure după actul sexual, dar aceasta este o situație temporară apărută ca rezultat a traumatismului sfincterului intern;

Sfătuiesc să apeleze la consiliere sexuală în caz de disfuncție.

Dx 7: Afectarea imaginii de sine datorită incontinentei cornice.

Dx 8: Risc de alterare a eliminării urinare datorită traumatismului mechanic al intervenției chirurgicale, îndepărtării sondei urinare cauzând incontinenta.

Scop

Prevenirea complicațiilor după scoaterea sondei urinare

Obiective

Îmbunătățirea imaginii de sine post-operator

Intervenții nursing

Observ pentru retenție incontinenta, frecvența;

Apreciez sentimentele despre efectul intervenției chirurgicale asupra micțiunilor, potențial de incontinenta permanentă;

Asigur o ingestie de lichide de minim 2000ml / zi;

Creez oportunități pacientului de a-și exprima sentimentele despre schimabrea stilului de viață;

Educ pacientul în legătură cu exerciții perineala 10-20 la fiecare două ore pentru a întări tonusul sfincterului și a îmbunătăți controlul;

Învăț pacientul să își îmbunătățească controlul micțiunii, cum să înceapă șiș a oprească micțiunea;

Să folosească tampoane pentru a preveni jena incontinentei urinare;

Informez pacientul ca incontinenta este temporară care deobicei se rezolvă în câteva săptămâni, iar în caz de prostatectomie radical controlul nu mai poate fi recăpătat niciodată;

Educ pacientul să anunțe pierderi de urină, distensie, lipsa controlului scaunului care pot indica retenție urinara sau complicații.

ANEXE

Anexa nr. 1- MĂSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII

Temperatura corporală este producrea de căldură de către organism, ce rezultă din activitățile vitale (de ex: respirație, activitate cardiacă, circulație) și din efortul muscular pentru menținerea unei stări de bine.

Scop: Evaluarea funcțiilor de termoreglare și termogeneză.

Materiale necesare: termometru, pix cu pastă albastră, F.T., casoletă cu tampon de vată și comprese sterile, recipient cu soluție dezinfectantă, tavă medicală, alcool medicinal, ceas.

Pregătirea pacientului:

Se anunță pacientul că i se măsoară temperatura și i se explică modul de măsurare. Pacientul să se afle în repaus fizic și psihic 5 -10 minute.

Tehnica:

Se controlează integritatea termometrului maximal. Se scutură prinzând termometru aproape de rezervor între palmă, arătător și mediu, energic, de sus în jos. Se clătește cu substanță dezifectantă în care a stat, apoi se șterge cu comprese. Se usucă axila pacientului. Se ridică brațul pacientului aflat în D.D., se așează rezervorul termometrului în axilă, se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace. Se menține bolnavul în această poziție timp de 10 minute. Se scoate termometrul și se citește ridicându-l la nivelul ochilor. Se spală și se introduce în soluția dezinfectantă. Notarea se face grafic reprezentată printr-un punct pe verticală, corespunzătoare datei și timpului zilei socotind pentru fiecare linie orizontală a foii; 2 – diviziuni de grad, se unește valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obținerea curbei termice. Notarea cifrată se face în carnetul propriu.

Observații:

Se mai poate măsura în cavități închise sau semi închise pentru a obține temperatura cea mai aproape de cea centală: oral, rectal, vaginal.

Anexa nr. 2 – MĂSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI

Pulsul arterial este senzația de șoc percepută la palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un plan rezistent.

Scop:Obținerea de informații privind starea anatomo funcțională a inimii și vaselor.

Materiale necesare: ceas cu secundar și cronometru, pix cu pastă roșie și F.T.

Pregătirea pacientului:

Se anunță pacientul că i se va măsura pulsul și i se explică modul de măsurare. Bolnavul semenține în stare de repaus fizic și psihic 5-10 min cu brațul sprijinit pentru relaxarea mușchilor antebrațului.

Tehnica:

Asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun, apoi reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului în continuarea policelui. Fixează degetele pe traiectul arterei și cu ajutorul policelului se îmbrățișează antebrațul la acest nivel. Se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor (index, mediu, inelar) de la mâna dreaptă și se percep undele pulsului. Se măsoară mișcările ritmice urmărind secundarul ceasului timp de un minut. Notarea cifrată se face în carnetul propriu.

Notarea grafică în foaia de temperatură:

Pentru fiecare linie subțire orizontală a F.T. se socotesc 4 pulsații;

Pe ordonată se notează frecvența, iar pe abcisă timpul când s-a măsurat.

Se notează un punct roșu la intersecția frecvenței și a timplui;

Se unesc punctele notate cu o linie roșie pentru a obține curba pulsului.

Interpretarea frecvenței pulsului:

Frecvența pulsului variază fiziologic după vârstă, emoții, efort fizic, etc.

Observații:

Măsurați pulsul numai după ce pacientul a stat în repaus fizic și psihic.

Măsurați pulsul pe durata unui minut întreg (pentru a obține valori exacte).

Frecvența pulsului crește parale cu temperatura (la un grad crește cu 8 – 10 pulsații/min.).

Anexa nr. 3 – MĂSURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali.

Scopul: Evaluarea și descoperirea modificărilor anatomice și funcționale ale cordului și vaselor sanguine.

Materiale necesare: Tensiometru cu Hg. (Riva-Rocii, stetoscop biauricular, pix cu pastă albastră, foaie de temperatură, tampon de vată cu alcool.

Pregătirea pacientului:

Pregătim pacientul fizic și psihic, exprimăm măsurile necesare pentru o măsurare corectă (15 min. repaus pentru o măsurare coretă înainte de măsurare și se măsoară la cel puțin 3 ore după servirea mesei).

Tehnica:

Asistenta se spală pe mâini.

Pacientul trebuie să fie în repaus cel puțin 5 minute, trebuie să nu fumeze și să nu fi băut cafea de cel puțin 30 minute.

Pacientul se așează în șezut sau D.D.

Se îndepărtează hainele de pe brațul respectiv cu grijă deosebită să nu strângă;

Se așează brațul sprijinit la nivelul inimii și în extensie, lăsând plica cotului liberă (2 cm de la cot la manșetă, aplicăându-se manșeta complet desumflată).

Cu mâna stângă se palpează artera brahială în șanțul brahial și se plasează setoscopul deasupra acestiua, fără să-lpresăm și fără să-l introducem sub manșetă.

Cu mâna dtreaptă se umflă manșeta rapid până la dispariția zgomotelor pulsațiilor la valorile de 250 mmHg și apoi se desumflă lent.

Se reține sistolica (primul zgmot arterial) și diastolică (ultimul zgomot arerial).

Se îndepărtează manșeta de la brațul pacientului.

Notarea cifrată: În carnetul propriu se notează valoarea T.A. măsurate, numele și prenumele pacientului, salonul și dată.

Notarea grafică:

Se notează grafic în F.T. cu culoare albastră hașurat.

Se socotește pentru fiecare linie orizontală a F.T. o unitate coloană Hg.

Deasupra liniei groase se notează T.A. maximă, iar T.A. minimă dedesupt.

Interpretarea rezultatelor:

Valori normale și patologice ale T.A. se interpretează în funcție de vârstă.

Observații:

Umflarea prea strâns a manșetei întrerupe circulația.

Pentru măsurarea T.A. la același pacient folosim întotdeauna același aparat.

Nu discutăm rezultaul obținul cu pacientul.

Aparatele vor fi verificate anual de specialiști.

Anexa nr. 4 – INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ

Injecția intramusculară se face în scop terapeutic pentru introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase.

Locul puncției:

mușchii voluminoși lipsiți de trunchiuri de vase și nervi;

regiunea supero-externă a fesei;

fața externă a coapsei în treimea mijlocie;

fața externă a mușcgiului deltoid.

Soluții administrative:

Se administrează soluții izotone, soluții uleioase, soluții coloidale (soluții apoase + uleioase). Reabsorția începe imediat după administrare și se termină în 3-5 minute, mai lent însă pentru soluțiile uleioase.

Materiale necesare:

Seringi și ace sterile cu diametru de 7/10, 8/10, 9/10 și lungimea de 40-70 mm, alcool cu tampon, tăviță renală.

Pregătirea pacientului:

Se informează pacientul în legătură cu intervenția ce are să i se execute. Se recomandă ca pacientul să relaxeze musculatura, să se așeze cât mai comod în decubit ventral, iar dacă nu-i permite starea i se poate face în decubit lateral sau în ostostatism la bolnavii dispeptici. Se dezbracă regiunea fesieră și se împarte în cadranul spero – extern fesier rezultat din întretăierea unei linii orizontale care trece prin marginea superioară a marelui tronhanter până spre șanțul interfesier cu o altă linie verticală perpenticular pe mijlocul celei orizontale.

Tehnica:

Asistenta se spală pe mâini și va dezinfecta locul unde va puncționa.

Se întinde pielea cu ajutorul mâinii stângi și se înțeapă perpendicular pielea, cu rapiditate și siguranță, cu acul adaptat la seringă.

Se verifică poziția acului, se injectează prin aspirare și apoi, după injectare, se retrage brusc acul cu seringă, se dezinfectează locul și se masează ușor, după care se așează pacientul în poziție comodă și i se recomandă să stea pe pat 5-10 minute după injecție.

Accidente și incidente:

durere vie, prin atingerea nervului sciatic;

paralizia, prin lezarea nervului sciatic;

hematom, prin lezarea unui vas;

ruperea acului;

supurație aseptică;

embolie, prin injectarea accidentală într-un vas de sânge.

Intervenții:

Dacă apare hematom sau echimoză se aplică pungă de gheață.

Dacă se atinge un nerv sau un vas se retrage acul și se injectează în altă parte.

Ruperea acelor se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi în masă musculară.

Retragerea acului se face manual sau chirurgical. Injecția se poate face și cu acul detașat de seringă, dar în condiții de perfectă asepsie.

Dacă avem substanță colorată, poziția acului se poate vedea prin detașarea seringii de la ac după introducerea în masă musculară.

Infiltrația dureroasă a mușchilor se previne prin alterarea locurilor de elecție.

Anexa nr. 5 – RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENUL HEMATOLOGIC

(VSH, HEMATOCRIT)

Recoltarea se face prin puncție venoasă, de preferat din plică cotului, dimineața pe nemâncate, cu seringa sterilă, uscată, curată, pentru că apoi produce hemoliza globulelor roșii. Cu 24 de ore înainte se anunță pacientul să nu mănânce și să păstreze repaos fizic.

Tehnica de execuție:

spălarea pe mâini cu apă și săpun;

asistenta îmbracă mănuși de cauciuc sterile;

se aspiră în seringă de 0,4 citrat de sodiu 3,08%;

se așează seringa pe compresa sterilă de pe tava sterilă;

se leagă garoul;

se dezinfecteză locul de puncționare;

după puncționarea venei se aspiră sângele cu seringă, 1,6 ml sânge pentru a avea un volum de 2ml;

se retrage acul și se aplică tampon steril cu alcool;

se scurge amestecul de sânge – citrat în eprubetă și se agită ușor;

se așează eprubetă în stativ și se trimite la laborator.

Anexa nr. 6 – RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE

Se efectuează prin injecția venoasă, dimineața, bolnavul fiind " jeun".

Se recoltează 2-5 ml de sânge, fără substanță anticoagulantă, pentru determinarea ureei, acidului uric, creatininei, bilirubinei, colesterolului, lipidelor, testelor de disproteinemie (10 cm), fosfotazei, transaminazei, amilazei, pentru electroforeză, fosfor, calciu, sideremie, rezervă alcalină, ionogramă (Na+, K+, C1+).

Se recoltează 3 ml de sânge cu 4 mg florură de sodium (2 mlg/lmg sânge pentru determinarea glicemiei sau fibrinogenului).

Anexa nr. 7 – RECOLTAREA URINEI

Scop:

– Explorator:informează asupra stării funcționale a rinichilor, cât și a întregului organism.

Materiale necesare:

urinar sau ploscă;

mușama, aleza;

materiale pentru toaleta organelor genitale externe;

eprubete sterile sau alte recipient în funcție de examenul cerut;
lampă de spirt și chibrituri.

Pregătirea pacientului:

a. Pregătirea psihică a pacientului:

se anunță și se instruiește privind folosirea bazinetului;

să știe să utilizeze numai recipientul gol și curat;

să urineze fără defecație;

să verse imediat urina în vasul colector;

să nu urineze în timpul toaletei.

b. Pregătirea fizică a pacientului:

se protejează patul cu mușama și aleza;

se așează plosca sub pacient;

se face toaleta organelor genitale externe;

se îndepărtează bazinetul și se înlocuiește cu altul curat.

Tehnica de execuție:

Recoltarea urinei pentru examen sumar:

din urina obținută se trimite un eșantion de 100-150 ml.

Recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micțiunii:

urocultură stabilește prezența bacteriilor în urină;

se recoltează urină de dimineață (concentrație mare de germeni), în absența unui
tratament cu perfuzii (efect de diluție);

prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau în basinet,

apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o

eprubetă sterilă;

se flambează gura eprubetei înainte și după recoltare;

se astupă repede cu dopul;

se transportă la laborator sau se însămânțează direct pe mediul de cultură și se

introduce la termostat.

Anexa nr. 8 – EFECTUAREA PUNCȚIEI VENOASE

Definiție:

Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă cu ajutorul unui ac de puncție. Puncția venoasă: se efectuează prin înțeparea unei vene cu ajutorul unui ac atașat la seringă.

Scop:

a. Explorator:

recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice și bacteriologice.

b. Terapeutic:

administrarea unor medicamente sub forma injecției și perfuziei intravenoase;

recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;

executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;

sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.

c. Locul puncției:

venele de la plică cotului (bazilică și cefalică), unde se formează un „M” venos
prin anastomozarea lor;

venele antebrațului;

venele de pe fața dorsală a mâinii;

venele subclaviculare;

venele femurale;

venele maleolare interne;

venele jugulare și epicraniene (mai ales la sugar și copilul mic).

d.Materiale necesare:

tavă medicală acoperită cu un calup steril;

seringi de 2 cm;

ace de puncție venoasă;

alcool;

tampoane de vată

garou de cauciuc.

romplast;

mușama;

pernă tare elastică pentru articulația cotului;

e.Tehnici de executare:

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:

se aleg materialele necesare și se așează pe o tavă;

se transportă tava în apropierea bolnavului

Pregătirea fizică și psihică a bolnavului:

se anunță bolnavul și se explică necesitatetea tehnicii;

se așează bolnavul în poziție șezând pe scaun, cu membrul superior sprijinit în

abducție, extensie și supinație;

se dezbracă brațul ales, astfel ca hainele să nu împiedice circulația de resuscitare;

se așează sub brațul bolnavului perna elastică și mușamaua necesară menținerii

brațului în poziția dorită.

Stabilirea locului puncției:

se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a brațului;

cu indexul mâinii stângi se palpează locul puncției;

se dezinfectează locul puncției cu un tampon cu alcool sau cu tinctură de iod;

se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână cu el închis;

având seringa în mâna dreaptă între police și celelalte degete, cu indexul se fixează amboul acului atașat;

cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție, iar cu policele se fixează

vena la 4-5 cm sub locul puncției și se exercită o compresiune și o tracțiune în jos a țesuturilor vecine;

se introduce acul în mijlocul venei, în direcția axului longitudinal al venei;

se împinge acul de-a lungul venei, la o adâncime de 1-1,5 cm;

cu mâna stângă se trage ușor pistonul aspirând (sângele trebuie să ajungă în seringă);

se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge necesară (dacă scopul puncției este pentru recoltare);

se desface nodul garoului și bolnavul desface pumnul;

se aplică un tampon de vată peste locul unde se află acul și se extrage acul de sub tampon cu o mișcare rapidă;

se dezinfectează locul puncției cu alcool sau cu tinctură de iod;

se scoate acul de la seringă și sângele recoltat se scurge în recipientul pregătit;

spălarea pe mâini cu apă curentă și săpun.

Îngrijirea bolnavului după tehnică:

se efectuează toaleta regiunii;

se îndepărtează perna elastică și mușamaua;

se așează bolnavul într-o poziție comodă;

se învelește bolnavul și se supraveghează;

Reorganizarea locului de muncă:

se adună instrumentele utilizate;

acul și seringa se spală imediat la robinet cu apă rece;

se dezinfectează instrumentele utilizate și se pregătesc pentru sterilizare.

Pregătirea sângelui recoltat pentru laborator:

se amestecă sângele cu substanța anticoagulantă, în funcție de felul analizei;

se etichetează flaconul cu datele personale ale bolnavului: dată, salonul și analiza cerută;

se completează buletinele de analiză și se duc probele la laborator.

Anexa nr. 9 – TEHNICA EFECTUĂRII PERFUZIEI

Definiție:

Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenoasă), picătură cu picătură, a unei soluții medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică și volemică a organismului.

Scopul perfuziei:

hidratarea și mineralizarea organismului;

administrarea medicamentelor cu efect prelungit;

scop depurativ prin diminuarea și favorizarea excreției din organism a produselor toxice;

alimentarea parenterală.

După viteza de scurgere deosebim:

Hidratare prin perfuzie rapidă;

Hidratare prin perfuzie lentă continuă, prin administrarea lichidelor picătură cu picătură.

Hidratare prin perfuzie rapidă:

Prin această metodă se introduce deodată o cantitate mare de lichid de 500-1000 ml în sistemul venos, în jet continuu fără întrerupere. Se folosesc în caz de urgență, pentru înlocuirea volumului circulant și ridicarea tensiunii arteriale. Debitul nu trebuie să depășească 20-50 ml/minut, o cantitate de 100 ml se administrează în 2-4 minute.

Hidratarea organismului prin perfuzie lentă și continuă:

Administrarea lichidelor pe această cale se prelungește pe o perioadă mai lungă de timp, realizând o scurgere lentă și uniformă.

Materiale necesare:

trusă de perfuzare sterilă;

soluții hidratante în sticle cu dop de cauciuc și armură metalică, sau în pungi originale de plastic, încălzite la temperatura corpului;

garou; tăviță renală; stativ pentru fixarea flacoanelor;

1-2 seringi sterile de 2-10 ml, cu ace pentru injectarea intravenoasă și intramusculară;- mușama, aleza; casoletă cu comprese sterile;

soluții dezinfectante: alcool, tinctură de iod; romplast, vată.

Pregătirea bolnavului:

Se face cu atenție, având în vedere durată acestei tehnici, care cere cooperare din partea bolnavului privind:

menținerea poziției în pat și imzarea membrului respectiv;

menținerea poziției în pat și imobilizarea membrului respectiv;

bolnavul se așează în decubit dorsal, cu antebrațul în extensie și promoție;

sub brațul ales se așează mușamaua, aleza și se învelește bolnavul.

Efectuarea perfuziei:

spălarea pe mâini cu apă și săpun;

se scoate celofanul steril de pe flacon;

se desprinde parafina de pe suprafața dopului și se dezinfectează cu alcool;

se desface aparatul de perfuzat și se include lumenul perfuzorului cu o pensă hemostatică, plasată pe masonul cu legătura dintre tub și ac, dinspre acul care intră în vena bolnavului;

se îndepărtează teaca protectoare de pe trocarul tubului de aer, și se pătrunde cu el în

flacon, prin dopul de cauciuc, fără să se atingă trocarul, și se fixează cu o bandă leucoplast, având grijă că tubul de aer să depășească în înălțime nivelul lichidului din flacon;

se deschide pensa hemostatică, lăsând să pătrundă lichidul în dispozitivul de perfuzie.

până când tubul se încarcă cu lichid, eliminând complet bulele de aer;

se închide pensa hemostatică, și se fixează flaconul pe stativ, având grijă ca amboul
perfuzorului să nu atingă nimic pentru a nu se desteriliza;

se aplică garoul la nivelul brațului bolnavului, se dezinfectează plică cotului cu alcool;

se badijonează cu iod sau alcool iodat;

se cere bolnavului să închidă pumnul și se puncționează vena aleasă, cu ajutorul unei seringi, cu care se verifică poziția acului în vena de aspirație;

se îndepărtează garoul și se adaptează amboul perfuzorului la acul din venă bolnavului;

se reglează viteza de scurgerea lichdului, în general 60 de picături/minut, cu ajutorul prestubului;

când se constată că perfuzia lichidului în venă se scurge fără obstacol, acul și tubul vor

fi fixate în poziție corectă pe pielea bolnavului, cu benzi de leucoplast, pentru a preveni deplasarea canulei în venă;

se supraveghează permanent starea generală și funcțională a aparatului;

se pregătește cel de-al 2-lea flacon încălzit la temperatura corpului;

se racordează aparatul de perfuzie la flacon, înainte ca primul să se gplească perfect,

închizând prestubul pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzie;

se deschide imediat prestubului pentru a putea permite pătrunderea lichidului în organism: operația de schimbare trebuie să se desfășoare cât mai repede, pentru că sângele refulat de ac să nu coaguleze și se reglează din nou viteza de scurgere;

înainte de golire se închide iar prestubului;

se acoperă vena puncțională cu un tampon de vată îmbibat în alcool și printr-o mișcare

bruscă în direcția axului vasului se extrage acul;

compresiunea asupra venei se menține 3-5 min, cu brațul la poziția verticală eventual,

pentru scăderea presiunii din vas. Această compresiune este exercitată de asistent sau

de bolnav cu cealaltă mână.

Anexa nr. 10 – MONTAREA SONDEI URINARE

Scopul sondajului vezical poate fii explorator sau terapeutic, pentru depistarea unor modificări patologice ale urinei, uretrei sau vezicii urinare, respectiv pentru evacuarea conținutului vezical când aceasta nu se poate face spontan, sau pentruexecutarea unor procedee terapeutice prin sondă.

Materialele necesare sunt:

sondă vezicală lungă de aproximativ 15 cm,

ser fiziologic,

materiale pentru toaleta organelor genitale,

tăviță renală, bazinet,

paravan,

recipient pentru colectare,

ulei de parafină,

oxicianură de mercur 1/5000.

Se izolează patul cu paravan și se pune mușama și aleză.

Se așază pacientul în decubit dorsal cu genunchii ridicați și coapsele îndepărtate(poziție ginecologică) dacă este femeie, iar dacă este bărbat, se așază în decubit dorsal cu pcioarele întinse și ușor depărtate.Se acoperă pacientul lăsând liberă doar zona genitală. Se așază bazinetul și se efectuează igiena regiunii genitale externe, apoi se înlocuiește bazinetul cu tăvița renală. Asistenta medicală îmbracă mânușile chirurgicale, dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic și oxicianură de mercur, lubrefiază sondă cu ului de parafină steril și se introduce în meatul urinar. La femeie, paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fii coborâtă printr-o mișcare în formă de arc pentru a-i ușura trecerea în vezică. La bărbat, se introduce vârful sondei în meat și se împinge ușor în timp ce cu mâna stângă se întinde penisul cât mai bine, pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei uretrale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezică. Se montează recipientul pentru colectarea urinei, la sondă, în orificiul drept iar pe orificiul alăturat acestuia se introduce ser fiziologic, care umple dilatația sondei de la capătul din interiorul vezicii și împiedică ieșirea sondei. Înaite de scoaterea sondei urinare va fii extras mai întâi serul cu o seringă..

BIBLIOGRAFIE

Carol Mozes Cartea asistentului medical Tehnica îngrijirii bolnavului. Ediția VII-A, Editura Medicală București, 2007

Cursurile de nursing anul II, Capitolul: tehnici de nursing, Instructor: Constantinescu Adalgiza

http://romaniancancerleague.org/romana/?page_id=67

http://www.romedic.ro/tratament-naturist/articol/14566

http://www.sanatateabarbatului.ro/boli-ale-prostatei/tuseul-rectal-cum-se-face-si-ce-rol-are

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Oncologie/oncologie%20medicala-%20tematica%20curs%20rezidenti/60.%20C.%20prostatei.pdf

http://www.ziaruldeiasi.ro/ghidul-pt-sanatate/cancerul-de-prostata-cea-mai-frecventa-afectiune-maligna-a-barbatului~ni4ub4

Interiorul Corpului Uman

L. Titircă, Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008.

Mărieș Jaffe, RN, MS Nursing Diagnosis and Interventions, editura APPLETON and LANGE, TEXAX

Sinescu I; Gluck G – Tratat de urologie – ediția I-a vol. IV Ed.Medicală

Sinescu I; Gluck G; Harza M – Urologie oncologică – vol. I – Editura universitară „Carol Davila” – București 2006; 303-331

Sinescu, I., Urologie Clinică, Editura Medicală Amaltea, 1998

www.corpul-uman.com

BIBLIOGRAFIE

Carol Mozes Cartea asistentului medical Tehnica îngrijirii bolnavului. Ediția VII-A, Editura Medicală București, 2007

Cursurile de nursing anul II, Capitolul: tehnici de nursing, Instructor: Constantinescu Adalgiza

http://romaniancancerleague.org/romana/?page_id=67

http://www.romedic.ro/tratament-naturist/articol/14566

http://www.sanatateabarbatului.ro/boli-ale-prostatei/tuseul-rectal-cum-se-face-si-ce-rol-are

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Oncologie/oncologie%20medicala-%20tematica%20curs%20rezidenti/60.%20C.%20prostatei.pdf

http://www.ziaruldeiasi.ro/ghidul-pt-sanatate/cancerul-de-prostata-cea-mai-frecventa-afectiune-maligna-a-barbatului~ni4ub4

Interiorul Corpului Uman

L. Titircă, Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 2008.

Mărieș Jaffe, RN, MS Nursing Diagnosis and Interventions, editura APPLETON and LANGE, TEXAX

Sinescu I; Gluck G – Tratat de urologie – ediția I-a vol. IV Ed.Medicală

Sinescu I; Gluck G; Harza M – Urologie oncologică – vol. I – Editura universitară „Carol Davila” – București 2006; 303-331

Sinescu, I., Urologie Clinică, Editura Medicală Amaltea, 1998

www.corpul-uman.com