Importanta Metodelor de Examinare Radiologica In Medicina Dentara Pediatrica

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………….4

Partea generala

Capitolul 1. Principiul de formare al imaginii radiologie……………………………6

1.1 Fascicolul de radiații…………………………………………………………………………7

1.2 Modul de formare a radiațiilor Röntgen………………………………………………7

Capitolul 2. Examenul radiologic cu film intraoral………………………………….10

2.1 Radiografia cu film retroalveolar………………………………………………………10

2.1.1 Avantajele radiografiei retroalveolare…………………………………………….10

2.1.2 Dezavantajele radiografiei retroalveolare………………………………………..11

2.2 Radiografia în incidența Clark………………………………………………………….11

2.3 Radiografia cu film ocluzal………………………………………………………………12

2.4 Radiografia cu film mușcat………………………………………………………………13

Capitolul 3. Examenul cu film extraoral…………………………………………………14

3.1 Ortopantomografia………………………………………………………………………….14

3.2 Teleradiografia……………………………………………………………………………….16

3.2.1 Teleradiografia de profil……………………………………………………………….17

3.2.1.1 Metoda de realizare a teleradiografiei de profil……………………………..17

3.2.1.2 Poziționarea pacientului pentru realizarea teleradiografiei……………..19

3.2.1.3 Repere antropometrice utilizate în interpretarea teleradiografiei de profil…………………………………………………………………………………………………..21

3.2.1.4 Repere situate median………………………………………………………………..22

3.2.1.5 Repere situate paramedian………………………………………………………….23

3.2.1.6 Metode de analiză a teleradiografiei de profil……………………………….24

3.2.2 Teleradiografia din norma frontală………………………………………………..30

3.3 Cone – Beam Computer Tomografia ( CBCT )…………………………………..31

Partea speciala

Capitolul 4. Contribuții personale………………………………………………………….33

4.1 Obiective……………………………………………………………………………………….33

4.2 Material și metodă………………………………………………………………………….33

4.3 Rezultate și discuții…………………………………………………………………………34

4.4 Concluzii……………………………………………………………………………………….37

Capitolul 5. Prezentări de caz………………………………………………………38

Concluzii finale………………………………………………………………………….87

Bibliografie……………………………………………………………………………….89

Introducere

Un plan de tratament corect în medicina dentară pediatrică nu poate fi realizat fără un diagnostic corect si complet în prealabil. În pedodonție, ca și în celelalte ramuri ale medicinei, examenul radiologic este considerat complementar, însa este foarte important pentru precizia diagnosticului. Elaborarea diagnosticului se realizează prin comasarea examenului clinic, etapă decisivă în investigarea pacientului, rezultatelor și evoluției tratamentului, cu examenele complementare.

În ceea ce privește atitudinea față de pacientul copil, toți copiii sunt diferiți, deci este de așteptat ca și comportamentul lor sa fie diferit față de medic. Comportamentul copiilor este un mecanism de învățare si dezvoltare. Tipurile de comportament care reprezintă „norma” pentru o anumită grupă de vârstă oferă condiții (1) favorabile de a clasifica nivelul așteptat de cooperare. Vor fi, de asemenea, multe variații individuale. Radiologia medicală cuprinde urmatoarele specialități: Radiodiagnostic, Radioterapia, Medicina nucleară.

Radiodiagnostic – utilizează radiațiile Rontgen în scop diagnostic, cuprinzând mijloace și metode de diagnostic utilizate în aproape toate domeniile medicale, printre care se numară și radiologia stomatologică.

Cadrul acestei discipline de radiodiagnostic s-a mărit deosebit de mult in ultima vreme, prin metode noi obținându-se imagini prelucrate matematic cuprinse sub denumirea de “ Imagistică medicală “(2) : tomografia computerizată, ecografia, rezonanța magnetică nucleară, metode utilizate și în diagnosticul stomatologic.

Partea generală.

Ortodonția este o ramură a stomatologiei care studiază creșterea și dezvoltarea aparatului dento-maxilar, precum și abaterile de la normal care pot apărea, cunoscute sub numele generic de anomalii dento-maxilare.

Anomaliile dento-maxilare:

se manifestă clinic sub o mare varietate de aspecte;

au cauze și mecanisme etiopatogenetice multiple;

necesită o terapie cauzală și simptomatică specifică;

Denumirea de ortodonție provine din limba greacă și reprezintă o artă a îndreptării dinților malpoziționați.

Cunoștințele de ortodonție sunt necesare tuturor medicilor stomatologi, fiecare având obligația:

să aprecieze o dezvoltare normală sau o abatere;

să cunoască factorii care le determină;

să cunoască posibilitațile de influențare;

să aplice mijloace profilactice și măsuri interceptive;

să orienteze în timp util spre specialist pentru a stopa evoluția nefavorabilă și a preveni complicațiile cazurilor dificile(7).

Capitolul 1. Principiul general de formare al imaginii radiologice

Scopul tehnicii radiologice este obținerea transpunerii pe filmul radiologic sau pe monitorul computerului a aspectului și conformației anatomice ale țesuturilor normale sau afectate de procesele patologice.

În principiul general care ghidează constituirea radiografiei sunt descrise identitatea și natura radiațiilor pe care le folosim pentru extragerea din profunzime a aspectului tisular.

Trei elemente fundamentale sunt indispensabile pentru obținerea unei imagini radiologice:

radiații penetrante ionizante (radiații Röntgen grupate in fascicule);

componentele anatomice ale regiunii de radiografiat;

senzorul (filmul sau sensor principal).

Principiul general este următorul: înspre regiunea pe care intenționăm să o radiografiem direcționăm un fascicul de radiații penetrante – ionizante (radiații Röntgen)

Fasciculul de radiații, prin capacitatea sa energetică de a pătrunde în profunzime, traversează structurile regiunii și ajunge la sensor, acesta din urmă este traversat de fluxul de radiații, dar radiațiile ionizează neuniform suprafața senzorului care concomintent primește și reține informațiile culese de fasciculul din drumul său intratisular (3). La origine fasciculul este omogen, uniform energetic și puternic, dar pe parcurs, în unele zone este oprit, frânat, slăbit (energetic) de către structurile traversate; neomogenitatea fasciculului, determinată de diversitatea structurală a regiunii străbătute, constituie sursa de informare a senzorului.

1.1 Fascicolul de radiații

Fascicolul de radiații este un mănunchi de radiații Röntgen care se formează în tubul emițător de radiații – tubul radiogen – aflat în cupola protectoare a aparatului . Termenul “protector“ definește o situație specifică radiologiei: pereții incintelor protectoare ale tuburilor radiogene ale aparatelor radiologice sunt alcătuiți din plumb, care opresc total dispersarea necontrolată a radiațiilor. Radiațiile grupate în fascicolul omogen părăsesc cupola printr-un orificiu perfect calibrat și amplasat, caracteristicile orificiului fiind riguros subordonate destinației aparatului.

Fascicolul de radiații se constituie ca entitate imediat după ieșirea sa prin orificiul cupolei. La aparatul Röntgen dentar (4) , fascicolul este condus spre regiunea de radiografiat de către tubul central, cu scopul evitării dispersiei laterale divergente conice a radiațiilor.

1.2 Modul de formare a radiațiilor Röntgen

Radiațiile Röntgen se formează în tuburi de sticlă cu pereți groși în interiorul cărora s-a creat un vid avansat. Tuburile conțin un catod reprezentat de un filament care, la incandescență, emite electroni și un anod reprezentat de către o placuță tungsten. Tuburile astfel alcătuite poartă numele de tuburi Röntgen dentare; sunt adăpostite, izolate și protejate printr-o cupolă cu pereți de plumb, iar la ortopantomograf într-o incidență etanș asemănătoare.

Filamentul ( catodul) adus la incadescență prin alimentarea de către o sursă de 12 V emite electroni care au tendința să migreze în toate direcțiile în sens centrifug față de originea lor ; dacă însă anodul este cuplat la polul pozitiv al unei surse de curent, electronii se vor dirija în flux continuu spre anod. Cu cât diferența de potențial electric dintre anod și catod este mai mare, cu atât viteza de deplasare a electronilor înspre plăcuța anodică este mai mare, iar impactul electron – anod este mai puternic.

Diferențele de potențial utilizate la tuburile radiogene ale aparatelor radiologice utilizate în stomatologie sunt de 60.000 – 80.000 . La o diferență de potențial de aseamenea valori ridicate se semnalează o viteză remarcabilă a electronilor pe sensul catod-anod. Viteza mare a electronilor generează o amplitudine neobișnuită a coliziunii dintre electronii în mișcare și anodul staționar. Impactul brutal al electronilor de origine catodică cu componentele anatomice ale tungstenului anodic creează mutații energetice în conformația orbitală și nucleară a tungstenului placuței anodice.

Fiecare mutație energetică rezultată din ciocnirea electronilor de origine catodică cu electronii orbitali ai tungstenului anodic sau cu particulele nucleului atomului de tungsten se va solda cu eliberarea explozivă de energie sub forma unei cuante de energie: acesta este fotonul Röntggenian, adică substratul energetic al radiației Röntgen. Putem defini radiația Röntgen ca fotoni de înaltă energie grupați într-un fascicul neîntrerupt, fotoni care se deplasează în cadrul unei lungimi de undă cu frecvența ridicată și care se nasc în tuburi special alcătuite ca rezultat al diferenței substanțiale între filamentul incandescent și anod. Lumina are ca substrat energetic tot fotonul, dar un foton redus încarcat energetic, nepenetrant, neionizant și cu o componentă (6) ondulatorie caracterizată printr-o mare lungime de undă și o frecvență redusă. Aceastea vor arăta diferența dintre fotonul luminos și fotonul Röntgen.

În medicina dentară pediatrică examenul radiologic ne oferă o paletă largă de investigații:

Examenul cu film intraoral:

Radiografia cu film retroalveolar;

Radiografia Bite-Wing;

Radiografia cu film mușcat.

Examnul cu film extraoral:

Ortopantomografia;

Teleradiografia;

Teleradiografia de profil.

Capitolul 2. Examenul cu film intraoral

2.1 Radiografia cu film retroalveolar

Radiografia dentară în incidență endobucală retroalveolară, izometrică și ortoradială este considerată și astăzi ca fiind eficientă să ofere datele cele mai numeroase și complexe despre dinți și structurile învecinate. Corectitudinea proiecției geometrice a lungimii rădăcinilor, a raporturilor dinților între ei și față de celelalte elemente (5) anatomice face ca acest tip de radiografie să fie în prezent cea mai răspândită metodă de diagnostic.

În momentul de față există două tehnici de radiografie periapicală: cu film intraoral sau radiografia digitală. Ultima amintită permite obținerea pe loc a rezultatelor și o scădere semnificativă a timpului de expunere la radiații.

De asemenea, două tehnici pot fi utilizate pentru a obține o calitate mai bună a imaginii: tehnica bisectoarei sau tehnica plaurilor paralele. Această ultimă metodă este cea care permite o mai bună evitare a fenomenelor de distorsiune.

Ca posibilitati de utilizare, radiografia retroalveolară, este indicată în:

Diagnosticul leziunilor odontale si parodontale;

Depistarea anomaliilor de număr, volum, poziție;

Controlul tratamentelor endodontice.

2.1.1 Avantajele radiografiei retroalveolare:

redarea cu exactitate a extinderii proceselor carioase;

evidențierea structurilor dento-parodontale;

aprecierea lungimii rădăcinii;

aprecierea gradului de formare sau rizaliză a rădăcinii;

redarea exactă a relației dinților temporari cu mugurii dinților permanenți;

permite identificarea proceselor periapicale sau interradiculare;

aprecierea raportului rădăcinilor între ele, precum și cu structurile învecinate;

prezintă avantajul de a fi refăcută pe loc în cazul în care rezultatul este nesatisfacător;

singura imagine care reproduce în totalitate atât coroana dentară, cât și: creasta alveolară, parodonțiul marginal si apical, precum și septul interdentar.

2.1.2 Dezavantajele radiografiei retroalveolare

Dezavantajele tehnicii constau în faptul că aceste radiografii redau cu exactitate doar situația unui dinte sau grup de dinți, pentru o arcadă întreagă fiind necesare mai multe filme și iradierea în tehnica clasică era destul de importantă. Odată cu apariția tehnicilor digitale nu se mai pune problema iradierii în așa fel (12).

2.2 Radiografie în incidența Clark

Acest tip de radiografie permite localizarea spațială a două structuri ce se suprapun pe o radiografie normală retroalveolară. Prin efectuarea celei de-a doua radiografii în incidența excentrică, medicul ortodont va reusi să diferențieze momentele neclare ale radiografiei, precum și să concretizeze amplasarea spațială a unui dinte inclus, spre exemplu.

Incidența Clark permite stabilirea pozitiei, vestibulare sau orale, a dinților incluși ( figura 1 ).

Deplasarea orizontală: Ambele filme sunt realizate în același loc, însă unul cu incidența ortoradială, iar celălalt cu incidența distoexcentrică. Dacă poziția dintelui inclus se deplasează în aceeași direcție cu deplasarea fascicolului de radiație, localizarea spațială a dintelui va fi orală, iar dacă direcția celor doua diferă, localizarea va fi vestibulară.

Figura 1

Deplasarea verticală: Același raționament, ca și în cazul deplasării orizontale, poate fi aplicat și de această dată, doar că unghiul conului va fi schimbat în direcție verticală.

2.3 Radiografia cu film ocluzal

– cuprinde întreaga arcadă, fie cea superioară, fie cea inferioară;

– se evidențiază localizarea și dezvoltarea dinților, dinții care încă nu au erupt, fracturi de maxilar, chisturi, abcese și obiecte străine ( figura 2).

Figura 2

2.4 Radiografia cu film mușcat

Filmul prezintă o aripioară mediană care se interpune între suprafețele ocluzale ale molarilor și premolarilor, oferind imaginea coronară a dinților laterali superiori și inferiori.( figura 3)

Ca si indicații ale acestei tehnici amintim: analiza structurilor coronare precum și diagnosticul precoce al cariilor proximale nedecelabile clinic. Principalul dezavantaj al tehnicii îl reprezintă cuprinderea limitată pe film a rădăcinilor (7).

Figura 3

Capitolul 3. Examenul cu film extraoral

3.1 Ortopantomografia

Ortopantomografia reprezintă evaluarea globală, unitară, comparativă stânga-dreapta a structurilor dento-maxilare. Ca și etiologie a cuvântului amintim:

– Orto: rază centrală perpendiculară pe film

– Pan: tehnica panoramica

– Tomo: secțiune ( limba greacă ).

Pe radiografia panoramică distingem 50 de repere anatomice astfel reprezentate, în figura de mai jos :

Figura 4 : Imagine preluată de pe site-ul: www.scribd.com

Ortopantomografia este un examen complementar extrem de important în punerea unui diagnostic ortodontic și nu numai. De cele mai multe ori este indispensabil, uneori chiar suficient, și astfel ne oferă informații despre:

Arcadele dentare în poziția de repaus

Prezența unuia sau mai multor dinți supranumerari

Ageneziile dentare

Gradul de erupție dentară

Vârsta dentară

Gradul de rizaliză a dinților temporari

Sinusurile maxilare

Paralelismul rădăcinilor

Articulația temporo-mandibulară

Patologiile dentare si periapicale

și deseori ne ajută la prevenirea unor dizarmonii dento-maxilare.

Dezavantajele radiografiei panoramice se constituie în neajunsurile pe care le are în ceea ce privește fiabilitatea si acuratețea, precum și localizarea și forma imaginii create. Așadar imaginea rezultată poate fi distorsionată vertical sau orizontal. Acest defect este văzut adesea când se realizează evaluarea angulației mezio-distale sau a alinierii rădăcinilor. Zona cea mai pasibilă pentru apariția acestor erori de tehnică este cea cuprinsă între incisivul central și primul premolar de pe ambele arcade.

Unele măsuri trebuie adoptate astfel încât să se obțină minimizarea posibilelor distorsiuni și suprapuneri în imaginea radiologică. Una dintre aceste măsuri este poziția pacientului în momentul realizării radiografiei, întrucât simpla deplasare sau rotație a pacientului poate crea distorsiuni pe imaginea radiologică. Astfel, poziția pacientului trebuie respectată în toate cele trei plauri spațiale: antero-posterior, orizontal și sagital.

Radiografia panoramică sau ortopantomografia este indicată mai ales la pacientii cu vârsta cuprinsă între 10 si 20 de ani, întrucât este intervalul de vârstă în care anomaliile dento-maxilare apar și se dezvoltă fără ca, de multe ori, pacientul tânăr sau părinții acestuia să sesizeze acest lucru. Așadar, ortopantomografia va fi cea mai utilă metodă de depistare precoce a acestor patologii.

3.2 Teleradiografia

Această metodă radiologică de examinare a fost realizată de Carrea în anul 1992, aprofundată de Brodie și Broadbent și a permis studiul dezvoltării extremităților cranio-faciale prin calcularea unor unghiuri sau a unor dimensiuni liniare pe hârtie specială de calcul, pe care se conturează conturul cranio-facial și se însemnează anumite puncte și planuri de referință.

În ziua de astăzi teleradiografia reprezintă metoda obiectivă obligatorie în analiza anumitor forme de anomalii dento-maxilare, pentru că furnizează pe o singură imagine radiografică date importante asupra structurilor cranio-faciale, bazelor maxilare și dinților, în vederea stabilirii unui diagnostic și a unui plan de tratament adecvat cazului clinic.

O examinare cefalometrică nu înseamnă doar compararea valorilor măsurate ale parametrilor studiați cu valori normale (8), ci și a cunoașterii următoarelor aspecte:

– tehnica de executare a teleradiografiei de profil, factorii care influențează calitatea imaginii, respectiv poziționarea pacientului;

– limitele analizei cefalometrice;

– poziționarea exactă a punctelor cefalometrice;

– metode de analiză a teleradiografiei de profil [5].

Indicațiile teleradiografiei:

– aprecierea bazelor maxilare;

– aprecierea structurilor cranio-faciale;

și poate fi realizată în trei incidențe:

De profil: permite analiza structurilor osoase și a părților moi în sens sagital și vertical. ( Fig. 5 si Fig. 6 )

Din față: oferă informații asupra dezvoltării structurilor în sens vertical și transversal

Axială: relevant pentru dezvoltarea ramurilor orizontale și a masivului facial.

3.2.1 Teleradiografia de profil

Teleradiografia de profil reproduce o imagine de ansamblu a oaselor viscero – și parțial a neurocraniului, ajutând la punerea diagnosticului în ortodonție și chirurgia maxilo-facială ortognată , precum și în alte domenii medicale, ca spre exemplu – pentru imaginea radiologică a șeii turcești utilizată în (9) endocrinologie. Imaginea evidențiază și evoluția osificării vertebrelor cervicale, ce permite medicului specialist stabilirea evoluției  pre și post pubertare a pacientului.

3.2.1.1 Metoda de realizare a teleradiografiei de profil:

La efectuarea măsurătorilor unghiulare sau dimensionale ale anumitor segmente cefalice, putem vorbi de roentgencefalometrie. Astfel, distanța dintre tubul roentgen și planul medio-sagital al capului trebuie să fie de 3-5 m, iar distanța între subiect și filmul radiografic să fie de 14 mm.

Figura 5: Teleradiografie de profil in intercuspidare maxima

Creșterea distanței subiect – sursă de emisie a radiațiilor scade foarte puternic supradimensionarea structurilor laterale.

La o distanță de aproximativ 3 m, valorile dimensionale sunt mai mari cu 0,5mm față de valoarea reală pe craniu. Orientarea și fixarea capului în vederea efectuării unei teleradiografii se face cu ajutorul unuicefalostat de tip Korkhaus prevăzut cu două tije, ce pătrund cu olivele lor în conductele auriculare și o tijă mediană care se fixează la nivelul lui Sellion.

Poziția capului în cefalostat trebuie să asigure verticalitatea planului medio -sagital și orizontalitatea planuluiFrankfurt (paralel cu podeaua).
Radiografia se realizează în ocluzie centrică, punând subiectul să închidă cavitatea orală și să efectueze mișcarea de deglutiție. Steiner face două teleradiografii de profil, una în inocluzie de repaus ( figura 6 ) și alta în intercuspidare maximă ( fgura 5 ), pentru a analiza ocluzia terminală.

Figura 6: Teleradiografia de profil in inocluzie de repaus

Teleradiografia de profil trebuie sa indeplinească niste condiții stricte:

– Deformările sa fie absente;

– Imaginea sa fie clară;

– Stabilirea condițiilor pentru reproducerea de clisee comparabile.

3.2.1.2 Poziționarea pacientului pentru realizarea teleradiografiei

Se selectează, de la nivelul aparatului, programul din panoul de comandă și se deplasează pârghia pentru a selecta colimatorul cefalometric în capul tubului.

Se ajustează înălțimea aparatului în funcție de pacient.

Se plasează pacientul sub cefalostat în picioare sau șezînd. 

Se ajustează cefalostatul la înalțimea corespunzătoare și se introduc tijele pentru ureche in meaturile auditive externe

Se inclină suportul pentru nas în jos și se fixează la nazion.

Se verifică capul pacientului să fie înclinat corect.

Se ajustează suportul pentru nas orizontal sau vertical cu ajutorul mâinii. Mărimea imaginii este de 8%-14% . Suportul pentru nas are o scală de marcaje de 1mm grosime.  Această scală se va vedea pe film . 

Se alege mărimea dorită deplasând suportul pentru casetă .

 Se citeste valoarea corectă pentru filtrarea țesututrilor moi pe scală sub cefalostat .

Se fixeaza aceeași valoare și la colimator pentru a mări filtrarea , se fixeazăpârghia la aceeași valoare.

Se vor selecta factorii tehniciși se va realiza expunerea.

Calitatea imaginii obținute este foarte importantă și se poate aprecia prin câteva caracteristici, cum ar fi:

– mărirea și deformarea;

– contrastul;

– netitatea și estomparea.

Divergența razelor emise de sursa de radiații atrage după sine diferite grade de mărire ale structurilor orale și cranio-faciale pe filmul radiologic în funcție de mărimea distanței dintre planul antero-posterior al pacientului la sursa de radiații și la caseta filmului.

Poziția pacientului la 1,52 m de sursa de radiații și 15 cm de caseta filmului asigură o mărire minimă a imaginii. Cu toate că sunt respectate distanțele necesare, structurile craniului aflate la distanță mai mare de film vor fi mărite. Astfel, în cazul în care conul de radiații este emis dinspre partea dreaptă a pacientului, structurile hemifeței drepte, aflate mai la distanță de caseta filmului, vor fi mărite.

Contrastul reprezinta corelația dintre albul și negrul unei imagini, reieșind din această diferență de luminozitate existența între imaginile examinate și structura lor. Contrastul este mai evident la imaginea realizată cu utilizarea foliei întăritoare. El are ca scop evidențierea detaliilor cu structura cât mai fină ale imaginilor examinate.

Netitatea sau finețea imaginii radiografice se referă la reprezentarea diferită a liniilor care definesc limitele de separare a detaliilor evidențiate pe radiografie.

Calitatea imaginii este influențată de :

– poziționarea corectă a pacientului;

– miliamperajul și tensiunea anodică;

– timpul de expunere;

– combinația film-folie întăritoare folosită în caseta filmului(8).

3.2.1.3 Repere antropometrice utilizare în interpretarea teleradiografiei:

Practicienii de specialitate au început să utilizeze, prima dată, cefalometria in ortodonție, prin stabilirea punctelor antropometrice la un individ lipsit de orice anomalie, de la nivelul maxilarelor și a craniului, din normă frontală și din profil. Astfel, interpretarea teleradiografiei se face comparativ între punctele antropomentrice normale si cele ale pacientului, permițând astfel să se ajungă la un diagnostic.

Interpretarea teleradiografiei necesită o decalare, aplicarea pe film a unei hârtii de calcul, pe care se vor nota cu ajutorul unui creion contururile osoase, dentare, ale părților moi, însemnându-se puncte de reper.

Se trasează, astfel, pe hârtia de calcul aplicată pe film:

Conturul bazei craniului și șaua turcească;

Osul propriu al nasului și partea anterioară a osului frontal;

Marginea superioară și inferioară a orbitei;

Conductul auditiv extern;

Fanta pterigo-maxilară;

Secțiunea mediană a maxilarului;

Marginea posterioară a ramurii ascendente mandibulare;

Unghiul goniac;

Marginea inferioară a corpului mandibular;

Conturul de ansamblu al simfizei mentoniere;

Partea inferioară a piramidei occipitale;

Conturul primilor molari permanenți superiori și inferiori;

Conturul incisivilor centrali superiori și inferiori(7).

Aceste valori de referință sunt reprezentate de puncte, planuri și unghiuri, care vor fi evidențiate după cum urmează:

3.2.1.4 Repere situate median:

NASION (N): nivelul suturii naso-frontale

SPINA NASALIS ANTERIOR (ANS; SNA): punctul cel mai anterior al acesteia.

ICIZALE SUPERIOR( I) : punctul cel mai anterior de pe marginea incizală a incisivului central superior.

INCIZALE INFERIOR( I ) : punctul cel mai anterior de pe marginea incizală a incisivului central inferior.

PROSTHION (Pr): punctul cel mai proeminent de pe arcada alveolara superioara

PUNCTUL A: punctul subspinale a lui Downs, punctul cel mai decliv de la nivelul concavitatii anterioare a maxilarului.

INFRADENTALE (Id): punctul cel mai proeminent anterior al arcadei alveolare inferioare

POGONION (Pg): punctul cel mai proeminent al mentonului

PUNCTUL B: punctul submental al lui Downs, punctul cel mai decliv al concavitatii anterioare a simfizei mentoniere.

Gnation ( Gn ): punctul cel mai inferior pe marginea bazilară mandibulară;

3.2.1.5 Repere situate paramedian:

SELLAE (S): centrul șeii turcești.

SELLAE INFERIOR ( Si ): punctul cel mai inferior pe conturul șeii turcești.

SELLAE POSTERIOR ( Sp ): punctul cel mai posterior pe conturul șeii turcești.

PORION (Por): punctul situat antero-superior pe conductul auditiv extern.

PTERIGOIDIAN ( Ptm ): punctul superior și posterior al fosei pterigo-maxilare.

ARTICULARE ( Ar ): punctul situat la intersecția conturului extern al bazei (14) craniului, partea inferioară a piramidei occipitale cu marginea posterioară a condilului mandibular.

GONION (Go): punctul situat la nivelul unghiului mandibular.

ORBITALE (O): punctul cel mai decliv de pe marginea inferioara a orbitei.

SPINA NASALIS POSTERIOR (SpNP): punctul situat la limita dintre palatul dur si palatul moale.

Când va avea loc unirea acestor puncte vor rezulta planuri de referință în analiza cefalometrică, planuri care sunt enumerate după cum urmează:

Planul bazal cranian ( S – N )

Planul Frankfurt ( Po – Or )

Planul bispinal sau maxilar ( SpNA – SpNP )

Planul bazal mandibular ( Gn – Go )

Planul de ocluzie, reper posterior reprezentat de vârful cuspidului mezial al molarului prim permanent și reperul anterior reprezentat de intersecția liniilor care reprezintă distanța verticală și sagitală dintre incisivii centrali superiori și inferiori.

Axa Y, linia lui Brodie ( S – Gn), exprima direcția de creștere a mandibulei (14).

3.2.1.6 Metode de analiză a teleradiografiei de profil

Metoda de analiză a lui Tweed

Analiza lui Tweed a fost închipuită si reprodusă de autor pornind de la o concepție fizionomică proprie, conform căreia profilul armonios este plat. Această măsuratoare a fost preconizată în 1946 când analiza cefalometrică nu era atat de elaborată. Acesta pornește de la premiza că în această construcție geometrică, ideală este realizarea unui profil rectiliniu.

Poziția corectă a incisivului inferior este folosită ca punct de referință în repoziționarea arcadei ghid, cu consecințe asupra maxilarului superior.

La fundamentul metodei stă realizarea unui triunghi „triunghiul lui Tweed” alcătuit din urmatoarele elemente:

Planul lui Frankfurt cuprins între Porion si Suborbitale ;

Planul mandibular

Axul incisivilor inferiori, care trece prin marginea incizală și prin vârful rădăcinii acestora, care se continuă în sus și în jos până la intersecția cu planul Frankfurt, respectiv planul bazal mandibular.

Triunghiul lui Tweet cuprinde urmatoarele unghiuri:

Unghiul IMPA ( Incisiv Mandibular Plane Angle)

Format prin intersectarea planului mandibular cu axa incisivului inferior, cu ajutorul lui se apreciază situarea părții anterioare a arcadei mandibulare în raport cu baza osoasă. Valori normale 88° +/- 3°.

Unghiul FMA (Frankfurt – Mandibular Plane Angle)

Se formează prin intersecția planului de la Frankfurt cu planul bazal mandibular și permite aprecierea tipologiei faciale în sens vertical.

Valori normale = 25° +/- 3° = tip facial normodivergent

Sub 22° = tip facial hipodivergent

Peste 28° = tip facial hiperdivergent

Unghiul FMIA (Frankfurt – Mandibular – Incisior Angle)

Unghiul se formează prin intersecția planului Frankfurt mandibular cu axul lung al incisivului central inferior. Permite aprecierea poziției incisivului inferior în schema facială. Valori normale 67° +/- 3°.

Unghiul SNA

Format prin intersectarea în punctul nazion a planului bazal cranian (S-N) cu linia NA (linia ce unește punctul N și punctul A). Permite aprecierea poziției antero-posterioare a maxilarului față de baza craniului. Valoarea normală este de 82° +/- 2°. Variațiile arată gradul de pro sau retrognație maxilară.

Unghiul SNB

Format de planul bazal cranian (S- N) și linia NB (linia care unește punctul N cu punctul B). Permite aprecierea poziției sagitale a mandibulei față de bază craniului. Valoarea normală este de 80° +/- 2°. Variațiile indică gradul de pro sau retrognatie mandibulară.

Unghiul ANB

Se formează prin intersecția liniilor NA și NB. Permite aprecierea relației sagitale dintre mandibulă și maxilar în raport cu baza craniului. Valoarea normală este de 2°.

Unghiul Z

Este unghiul profilului cutanat, format prin intersectarea planului Frankfurt cu tangenta la mentonul (14) cutanat și la partea cea mai anterioară a buzei celei mai proeminente. Valoarea normală este de 78°.

Unghiul IF

Axa incisivului superior la planul Frankfurt.Valoarea normală 107° +/- 2°. Variațiile indică gradul de pro sau retrodentie superioară.

Unghiul Pr – F

Este ungiul format de intersecția liniei ce unește punctele A și Pr cu planul Frankfurt. Valoarea normală este 110° +/- 5°. Variațiile arată gradul de pro sau retroalveolie superioară.

Unghiul id. B – M

Format de linia ce unește punctele B și id cu planul bazal mandibular. Valoarea normală este de 80° +/- 5°. Variațiile indică gradul de pro sau retroalveolie inferioară.

Unghiul IM

Axa incisivului inferior la planul mandibular.Valoarea normală 90°. Variațiile indică gradul de pro sau retrodentie inferioară.

Unghiul Ii

Unghiul interincisiv format de axele incisivilor centrali superiori și inferiori, valoare normală 135° +/- 5°.

Analize lineare

Upper lip (UP) – grosimea buzei superioare

Se măsoară distanța dintre punctul cel mai anterior al curburii vestibulare a incisivului superior și punctul cel mai proeminent al buzei superioare.

Ao – Bo

Valoarea în mm a distanței care separă proiecțiile perpendicular ale punctelor A și B pe planul ocluzal. Reprezintă relația antero-posterioară a celor două maxilare între ele. Dacă linia Ao este situată anterior față de linia Bo, valoarea va purta semnul plus, în caz contrar semnul minus.

Total chin (TC) – grosimea părților moi la nivelul bărbiei.

Se apreciază prin valoarea segmentului de dreapta perpendicular pe linia NB, trecând prin pogonionul osos. Se măsoară de la nivelul liniei NB la intersectarea cu mentonul cutanat.

HFP – înălțimea facială posterioară

Valoarea în mm a segmentului de dreaptă tangent la marginea posterioară a ramurii ascendente a mandibulei, unind punctul articular cu planul mandibular. Valoarea sa medie este de 45 mm.

HFA – înălțimea facială anterioară

Valoarea în mm a segmentului de dreaptă trasat prin punctul Gn perpendicular pe planul bispinal. Valoarea medie este de 65 mm.

Indicele postero – anterior. Este reprezentat de raportul dintre HFP și HFA. Valoarea normală este de 0,69 (14).

Metoda de analiză dupa Steiner

Steiner descrie fața pacienților după relația maxilarului cu mandibula, folosind punctul “B” pentru constatarea poziției mentonului și clasifică anomaliile scheletului osos în funcție (10) de valoarea unghiului ANB ,care este folosit ca diferență dintre unghiurile “SNA” și “SNB”. (fig. 7)

Ocluzia scheletală Clasa 1 corespunde unui unghi ANB de +2° – valoare medie (norma fiind de la 0° – +4°)

Ocluzia scheletală Clasa 2 – atunci când unghiul ANB are o valoare de peste +4,5°

Ocluzia scheletală Clasa 3 – unghiul SNB este mai mare decât unghiul SNA, rezultând un unghi ANBcu valori negative ( sub 0°).

Fig 7: Valoarea angulară ANB ca unghi de diferență între SNA si SNB

Metoda de analiza dupa Ricketts

Analiza teleradiografiei după metoda lui Ricketts are avantajul prezentării deformațiilor scheletului dento-facial, în mod sintetic, care se raportează la două planuri de referință, ceea ce reprezintă o fiabilitate mărită a metodei.

Acesta analizează adâncimea fetei, pe care o raportează la unghiul format de N-Pg cu HF , desemnatunghiul facial. Valoarea normală este de 86°. Variațiile reprezintă retrognație inferioară, respectiv prognație inferioară.

Valoarea înălțimii anterioare a feței este raportată la axul facial, care este format de axa Y și axa N-Ba. Valoarea normală este de aproximativ 90°. Pentru valori mai mici de 90° se utilizează termenul de tip dolicofacial, respectiv rotație posterioară mandibulară. Pentru valori mai mari de 90° este interpretat ca tipul brahifacial, cu rotație anterioară mandibulară.

Valoarea înălțimii posterioare a feței este analizată prin unghiul N-Pg-M, a cărui valoare normală este de 68°. Modificările de dimensiune ale acesteia indică tipul de dezvoltare a părții posterioare a feței. Pentru o valoare mai mică a unghiului se consideră o insuficiență de dezvoltare posterioară a feței, iar pentru o valoare mai mare, o supradezvoltare posterioară. Convexitatea facială în sens antero-posterior și relația sagitală intermaxilară sunt analizate raportând poziția punctului A la planul N-Pg; valoarea normală a distanței este de 4,1 mm. Pentru valori mai mici sau negative, se apreciază un profil concav, iar termenul de profil convex este dat de valori mai mari decât normalul. În momentul încare valorile sunt apropiate, profilul va fi considerat rectiliniu. Pe parcursul creșterii faciale, valoarea convexității scade în special datorită creșterii mandibulare, ajungând la valoarea normală în jurul vârstei de 15 ani.

Pentru a constata poziția incisivilor inferiori este necesară măsurarea distanței de la I la planul A-Pg, valoarea normală fiind 1 mm +/- 2 mm. Scăderea distanței este prezentă într-o față convexă, pe când creșterea ei apare într-o față concavă. Înclinarea incisivilor inferiori este măsurată prin unghiul pe care aceștia îl realizeaza cu dreapta A-Pg, a cărei valoare normală ar trebui să fie aproximativ 20-25°.

Analiza poziției incisivului superior se face în mod similar, măsurând distanță de la I la planul A-Pg. În mod normal valoarea acestei distanțe este de la -2 mm la +8 mm. Pentru valori mai mici decât cea medie, este prezentă o retruzie superioară, respectiv pentru valori mai mari, o protruzie superioară.

Raportul angular interincisiv este evaluat cu ajutorul unghiului interincisiv dat de axele incisivilor centrali superiori și inferiori, cu o valoare normală de 130°. Pentru valori mai mici se apreciază o protruzie bimaxilară, iar pentru valori mai mari, o retruzie bimaxilară.

În raport cu linia estetica Ricketts, buza superioară este în mod normal, la 1 mm față de aceasta, iar buza inferioară la o distanță de 3 mm (10).

3.2.2 Teleradiografia din normă frontală

Teleradiografia din normă frontală ne oferă informații despre diagnostic din plan lateral și transversal.

Fig 8: Teleradiografie din norma frontala

Furnizează informații despre:

configurația anatomică a foselor nazale, deviația de sept, cu deficiențe respiratorii de cauză obstructivă a căilor aeriene superioare

evoluția și direcția dinților incluși

deviații ale liniei mediane dentare, osoase – sediul și cauza patogenă

anomalii dentare și dento-alveolare transversale

evaluarea disimetriei transversale, cu referire în special la hipodezvoltarea maxilară și relativă simetrie bilaterală de creștere

modalități de expansiune în direcție transversală

evaluarea excesului sau reducerilor structurale verticale

evaluarea spațială a mandibulei și simetria rapoartelor articulare

observații funcționale și de postură în raport cu axul median cranian și axul tractului cervical

prezența unei patologii endocraniene, faciale, gnatologice (11).

3.3 Cone-Beam Computer Tomografia ( CBCT )

CBCT sau computer tomograful cu fascicol conic este una dintre cele mai noi tehnologii care generează informații vizuale în 3D despre zonele scanate.

Aplicarea acestei noi tehnologii și în industria dentară a determinat un pas foarte mare în capacitățile de diagnosticare și de efectuare a planului de tratament față de imagistica până acum utilizată, cea bidimensională.

Indicații ale CBCT-ului:

Când se dorește aflarea cu exactitate a localizării dintelui la nivelul maxilarului precum și relația acestuia cu structurile adiacente

Când se dorește determinarea prezenței anomaliilor osoase de la nivelul maxilarelor

Când se dorește simularea, evaluarea și orientarea rezultatelor în chirurgia ortognatică

Când se are în vedere determinarea diagnosticului și realizarea planului de tratament în ortodonție

Când se dorește evidențierea patologiilor existente la nivelul ATM

Când se dorește a se determina vârsta dentară și vârsta scheletică

Evaluarea preoperatorie când se dorește aplicarea de implant dentar.

În momentul în care se ia decizia utilizarii CBCT pe un pacient, se va ține cont de acuratețea de diagnostic a CBCT-ului, de prevalența bolilor, precum și de rata lor de progresie, în comparație cu tehnicile " mai putin invazive".

Partea specială

Capitolul 4. Contribuții personale

Examenul radiologic este un examen complementar indispensabil în stabilirea unui diagnostic ortodontic. Fiecare tehnică de radiografiere oferă informații importante, dar selectarea tipului de radiografie nu trebuie să reprezinte un act de rutină, ci rezultatul unei analize complexe care include vârsta pacientului, timpul de expunere și gradul de iradiere etc.

4.1 Obiective:

Identificarea tipurilor de radiografie care se indică frecvent în medicina dentară pediatrică.

4.2 Material si metoda:

A fost efectuat un studiu retrospectiv, pe baza documentației ortodontice complete, pentru un grup de 50 de pacienți care s-au prezentat la Departamentul de Ortodoție al Facultății de Medicină Dentară, din cadrul UMF „Iuliu Hațeganu”, Cluj-Napoca. Criteriile selectate au fost:

vârsta și genul pacienților;

tipul de radiografie recomandat;

diagnosticul ortodontic.

Datele obținute au fost sistematizate în tabele, prelucrate statistic, iar rezultatele au fost prezentate sub formă de grafice.

4.3 Rezultate și discuții:

Repartiția în funcție de sex: în lotul studiat au fost prezenți copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani, dintre care 30 de sex masculin și 25 de sex feminin ( figura nr. 1 ).

Figura nr. 1 – procentajul de fete și băieți implicați în studiu

Repartiția în funcție de vârstă – în grupul studiat au fost 18 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani, 21 de pacienți cu vârsta între 10 și 12 ani și 11 pacienți cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani ( figura nr. 2 ).

Figura nr. 2 – procentajul pacienților în funcție de vârstă

Pentru acești pacienți, tehnicile radiologice care au fost utilizate în cadrul examinării radiologice au fost ortopantomografia, teleradiografia de profil, radiografia retroalveolară și radiografia ocluzală ( figura nr. 3).

Figura nr. 3 – tehnici radiologice utilizate

Ortopantomografia este tehnica radiologică cea mai des practicată. Aceasta a fost utilizată pentru 47 dintre subiecții studiați (94 %), iar pentru 46 % a fost suficient ca OPT sa fie unicul examen radiologic. Această radiografie este bogată în informații cu privire la integritatea maxilarelor și a structurilor învecinate și, în plus, are un preț acceptabil. Ortopantomografia este o radiografie necesară, dar uneori insuficientă atunci când vine vorba de defecte dento-maxilare.

Teleradiografia de profil a fost utilizată pentru 25 dintre subiecții studiați (50 %). Aceasta tehnică permite studierea raportului între cele două maxilare, cât și a raportului lor cu alte repere din craniu, ceea ce este imposibil de studiat cu o simplă ortopantomografie.

Radiografia retroalveolară și radiografia ocluzală au fost utilizate pentru 7 (14%), respectiv 3 (6%) dintre subiecți. Acest lucru poate fi explicat prin informațiile limitate furnizate de aceste tehnici de diagnostic ortodontic. Dar, uneori, acestea sunt necesare pentru un plus de precizie.

Un studiu referitor la frecvența de utilizare a cefalometriei tridimensionale a fost realizată de M. Graber, Vig K. Si Vanarsdall R. în 2005, în Statele Unite ale Americii, publicat în a patra ediție a " Tehnici si principii curente ale ortodonției ". Acest studiu a arătat că examenul CT (Computer tomograf) este unul dintre cele mai utilizate examene de analiză în SUA. Acesta a fost folosit pentru 5,5 milioane de pacienți în 1983, iar numărul a crescut la 20 de milioane în 1995. CT reprezintă 2% din totalul examinărilor radiologice în 1991 și 10% până la 15% în 2001. [ M. Graber T., L. Vanarsadall R., W.L. Vig K. (2005), Tehnici si principii curente ale ortodontiei, A patra editie, p. 75-79 ]. În studiul nostru, cefalometria tridimensională nu a fost utilizată pentru nici unul din cazurile studiate.

4.4 Concluzii:

În urma analizei realizate, privind intervalul de vârstă în care copiii s-au prezentat în clinica de specialitate cu diferite anomalii, sesizate de părinți, au rezultat urmatoarele: 18 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani, 21 dintre pacienți cu vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani, 11 pacienți cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani.

În ceea ce privește repartiția pacienților în funcție de sex, s-a observat că nu există o concordanță între sexul pacientului și metoda radiologică utilizată.

S-a constatat că metoda radiologică cea mai utilizată este ortopantomografia, oferind mai multe detalii decât toate celelalte examinări radiologice. Cea mai frecventă perioadă de depistare a anomaliilor dentare de către pacienți sau de către parintii acestora, precum și de luare a deciziei de prezentare la un specialist este în jurul vârstei de 12 ani, mai exact, spre sfârșitul perioadei de erupție a dinților permanenți. Această radiografie este bogată în informații cu privire la integritatea maxilarelor și a structurilor învecinate și, în plus, are un preț acceptabil.

Ortopantomografia este o radiografie necesară, dar uneori insuficientă atunci când vine vorba de defecte dento-maxilare.

Pentru a ilustra importanța examinărilor radiologice în medicina dentară pediatrică se vor prezenta trei cazuri considerate ilustrative.

Capitolul 5. Prezentări de caz

Cazul 1

Pacient: T.A.

Fig 1: Aspectul pacientului la momentul prezentării

-sex: M

– vârsta: 14 ani

Condiții socio-economice: nivel ridicat

Motivele prezentării: – Tulburări fizionomice;

– Leziuni carioase în diferite stadii de evoluție sesizate de către părinți;

– Proeminența buzei superioare față de planul labial.

Istoricul afecțiunii: Afecțiunea a debutat odată cu erupția completă a incisivilor superiori, moment în care pacientul a început sa interpună obiecte (pix, creion ) între arcadele dentare, mai ales în regiunea frontală.

A.H.C: – Generale: nu se cunosc boli genetice sau ereditare în familie

– Stomatologice: nu se cunosc antecedente semnificative

A.P.F: – naștere la termen, eutocică

– stomatologice: nesemnificative

A.P.P. – a prezentat bolile infecto-contagioase ale copilăriei

– nu a necesitat un program de dispensarizare stomatologică

Examen general: – dezvoltare normosomă

– dezvoltarea psihica: relatii normale

– pacientul este cooperant

Examen exobucal:

I. Inspecție:

a. Norma frontală:

Fig 2: Aspectul pacientului din normă frontală

Forma feței: ovală

Simetria: pastrată

Șanțurile faciale: concordante cu vârsta

Proporționalitatea etajelor feței: pastrată

Tegumente fine, integre, de culoare și aspect normal

b. Normă laterală:

Fig 3: Aspectul pacientului din normă laterală

Profil: drept

Raportul buzelor: în treaptă pozitivă

II. Palpare:

contururi osoase integre, nedureroase

puncte de emergență trigeminale, puncte sinusale, puncte mentoniere nedureroase

ATM : excursia condililor simetrică, de amplitudine normală, fără crepitații, cracmente, salturi articulare, dureri

sistemul ganglionar nepalpabilși nedureros

Examenul endobucal:

Amplitudinea deschiderii gurii: normală – 5cm

Igiena nesatisfăcatoare

Mucoasa labială, jugală, vestibulară, a palatului de aspect și colorație normală

Frenul labial superior , frenul lingual și bridele de aspect și inserție normală

Papila canalului Stenon, orificiile canalului Warthon de aspect și colorație normală

Saliva este cantitativ și calitativ normală

Limba de volum normal, mucoasa limbii de aspect și colorație normală, poziție joasă pe planșeu

La palparea bimanuală a planșeului și limbii nu se percep formațiuni patologice.

Dentația – permanentă

Abrazia dentară – concordantă cu vârsta

Apelul dinților

Examen monomaxilar:

Maxilar superior:

Fig 4: Aspectul arcadei superioare înaintea tratamentului

a) odontal

– 1.1 – leziune carioasă superficială pe fața palatinală

– 1.4 – leziune carioasă superficială pe fața ocluzală

– 1.6, 1.7 – pigmentații exogene

– 2.4 – leziune carioasă profundă localizată ocluzo-distal

– 2.6, 2.7 – pigmentații exogene

b) modificări unidentare

– 1.1 rotație disto-mezială

c) modificări de grup

Frontal: Sagital: Protruzie

Transversal: Spațiere

Vertical: Infrapoziție

Lateral: Sagital: hemiarcadele sunt simetrice

Transversal: normal

Vertical: plan de ocluzie denivelat

– forma arcadei superioare este de U

Maxilar inferior

Fig 5: Aspectul arcadei inferioare înaintea tratamentului

a) odontal

3.7, 4.7 – pigmentații exogene pe suprafața ocluzalăși leziuni carioase superficiale pe suprafața vestibulară

b) modificări de pozitie unidentare

3.7, 4.7 – mezio-versiune

c) modificări de grup

1. Grup frontal: Sagital – protruzie

Transversal – spațiere

Vertical – suprapoziție

2. Grup lateral: Sagital – Hemiarcade simetrice

Transversal – Normal

Vertical – Plan de ocluzie denivelat datorită edentațiilor

– forma arcadei dentare inferioare este de hiperbolă

Examenul static al ocluziei

Incisivi:

Sagital: treaptă sagitală 3-7 mm

Transversal: linia interincisivă deviată spre stânga cu 2 mm

Vertical: acoperire de 1/3

Canini dreapta:

Sagital: distalizare de 1/2 cuspid

Transversal: treaptăde 2 mm

Vertical: Acoperire de 1/3

Canini stânga:

Sagital: distalizare de 1/2 cuspid

Transversal: circumscriere

Vertical: Acoperire 1/3

Molar dreapta:

Sagital: distalizare de 1 cuspid

Transversal: tendință de angrenaj invers

Vertical: contacte dento-dentare absente

Molar stânga:

Sagital: distalizare de 1 cuspid

Transversal: circumscriere

Vertical: contacte dento-dentare absente

Examenul dinamic al ocluziei

– Spațiul de inocluzie fiziologică – 3 mm

– Mandibula nu prezintă deviere la inchidere

– Ghidajul anterior -propulsia amplă condusa de incisivii maxilari

– Nu prezintă interferențe active sau pasive

– Mișcarea de lateralitate: – este susținută de canini, premolari 1 si 2 superiori și inferiori, finalul miscarii fiind poziția vârf cuspid canin inferior pe varf cuspid canin superior, atât în partea dreaptă cat și cea stângă.

Examenul grupelor musculare

– Orbicularii – fanta labială închisă în repaus

-ușoară hipertonie a buzei superioare pentru menținerea închisă a fantei labiale

– Limba – volum normal

– Obrajii – tonicitate normală, lipsiți de parafuncții

– Mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei – normotoni

– Mușchii propulsori și retropropulsori- normotoni

Examenul funcțiilor

– Fizionomia afectată în surâs și vorbire

– Mimica activă

– Respirația nazală

– Deglutiția tip adult

– Masticația bilaterală

Examene complementare

a) Examen radiologic – Avem la dispoziție un OPT pe care se pot observa:

Fig 6 : OPT realizat înaintea tratamentului

– Se confirmă datele clinice referitoare la obturații și afecțiuni odontale.

– Sunt prezenți toți mugurii molarilor de minte.

Teleradiografia de profil

Fig 7: Teleradiografie realizată înaintea tratamentului

În urma interpretării teleradiografiei după metoda de analiză a lui Tweed au rezultat următoarele:

– Unghiul FMA < 22 – tip facial hipodivergent

– Unghiul FMIA > 70 – incisivul inferior în usoară retruzie

– Unghiul SNA < 80 – prognație maxilară

– Unghiul SNB < 76 – retrognație mandibulară

Iar în urma analizei dupa Sassonni a rezultat că:

– pacientul prezintă un profil retroarhial

– clasa a III-a scheletală

– clasa a III-a alveolară – 2mm

Studiu de model

La efectuarea măsurătorilor au fost obținute următoarele valori:

Indexul Pont :

SI = 32 mm – normodonție

IP = -7mm

IM = -4mm

Ip = -1 mm

Perimetria:

Perimetrul superior = corectat deficit de 5 mm

Perimetrul inferior = exces de 5 mm

Simetroscopia:

Frontal: – sageata sagitală = – 4 mm

– transversal – linia interincisivă deviată spre stânga cu 2 mm

Lateral: – sagital – distalizarea mandibulei

– transversal – normal

Examenul fotostatic

– normă frontală : – simetria comisurilor plapebrale, labiale, ale punctelor alare,auriculare față de linia mediană a feței;

– punctul gnation se găsește pe linia mediană, mentonul nedeviat;

Fig 8:Analiza fotostatică: din normă frontală si din normă laterală, înainte de începerea tratamentului

– etajul mijlociu micșorat;

– stomionul în poziție normală;

– profil convex

Diagnostic

Pedodontic : – leziuni carioase multiple în diferite stadii de evoluție

Parodontal: – placă și tartru prezente la nivelul dinților: 1.6, 1.7, 2.6, 2.7, 4.7

Ortodontic:

Morfologic:

– DDM maxilar cu înghesuire formă gravă

– DDM mandibular cu spațiere, formă medie, datorită extracțiilor premature

– Clasa II/1 Angle

– Ocluzie adâncă în acoperiș

– Tip facial hipodivergent, Clasa a IIIa scheletală, Clasa a IIIa alveolară 2 mm.

Funcțional: afectarea fizionomiei datorită protruziei incisivilor superiori și afectarea masticației datorită extracțiilor molarilor primi inferiori

Etiologic: prezența mugurilor molarilor de minte într-o poziție de erupție mezializată, în contact cu treimea superioară a rădăcinii molarilor secunzi

Diferențial: maxilar îngust cu protruzie

Prognostic

Prognosticul este unul favorabil din punct de vedere al cooperării pacientului, dar nefavorabil avand în vedere prezența claselor a IIIa scheletală si alveolară, precum si a tipului facial hipodivergent, dar este dependent si de etiologia anomaliei precum si de varsta pacientului.

Tratament

Obiective terapeutice

Pedodontice:- igienizare și instructaj de periaj

– tratamentul leziunilor carioase prezente

Ortodonice:

Creearea de spațiu pentru alinierea dinților și reducerea decalajului sagital

Alinierea dinților din arcada inferioarăși închiderea spațiilor postextracționale: 3.6 si 4.6

Contenția și echilibrarea finală

Mijloace terapeutice

Extracția în scop ortodontic a dinților 1.5 si 2.4, cel din urma compromis odontal și preferat față de 2.5

Informarea asupra complicațiilor determinate de tratamentul ortodontic asupra dinților frontali maxilari traumatizati.

Aparat ortodontic fix.

Fig 10: Aspectul arcadei superioare înaintea tratamentului ortodontic

Fig 9: Aspectul arcadei dentare superioare în faza actuală a tratamentului ortodontic

Fig 11: Aspectul arcadei dentare inferioare înaintea tratamentului ortodontic

Fig 12: Aspectul arcadei inferioare în faza actuală a tratamentului ortodontic

Fig 13: Aspectul ocluziei înainte de tratamentul ortodontic

Fig 14: Aspectul ocluziei în faza actuală de tratament ortodontic

Fig 15: Aspectul radiologic înainte de tratamentul ortodontic

Fig 16: Aspectul radiologic în faza actuală a tratamentului ortodontic

CAZUL 2

1 .Pacient : -C.S.

-sex : M

-vârsta :11 ani

2. Condiții socio-economice : nivel mediu Fig 1: Aspectul clinic al pacientului C.S. la momentul prezentării

3. Motivele prezentării:- tulburări fizionomice

în vorbire și surâs observate

de părinți și pacient după erupția

caninilor superiori

4. Istoricul afecțiunii: anomalia este evidentă odată cu erupția incisivilor superiori,dar este observată de pacient și de părinți dupa eruptia caninilor superiori

5. A.H.C : – generale : nu există boli genetice sau cronice în familie 

– stomatologice : – fără importanță 

6. A.P.F. : – naștere la termen , eutocică

– alimentație naturală timp de 6 luni

7. A.P.P. : – bolile infecto – contagioase ale copilăriei 

– nu a urmat un program de dispensarizare stomatologică 

8. Examenul general : – tip de dezvoltare normosom

– dezvoltarea psihică : relații normale

– pacientul e cooperant

9. Examenul exobucal :

Inspecție

a.normă frontală

– forma feței : ovală

simetria : păstrată

șanțurile faciale : accentuarea santului mentonier

fanta labială : închisă în repaos

etajul inferior este egal cu cel mijlociu Fig 2: Norma frontală

tegumente fine, integre, de culoare și aspect normal

poziția stomionului joasa

b.normă laterală :

– profil concav prin procheilie inferioară

– raportul buzelor : în treaptă pozitiva

Fig 3: Normă laterala

Palpare

contururi osoase integre, nedureroase

puncte de emergență trigeminale, puncte sinusale, puncte mentoniere nedureroase

ATM : excursia condililor simetrică, de amplitudine normală, fără crepitații, cracmente, salturi articulare, dureri

sistemul ganglionar nepalpabil

10. Examenul endobucal

– deschiderea gurii de amplitudine normală (4cm)

– igiena nesatisfăcătoare

-tartru supragingival la nivelul lui 2.6

– gingia fixa la nivelul lui 2.3 este inflamata,de coloratie rosu aprins

– mucoasa labială, jugală, vestibulară, a palatului de aspect și colorație normală

– frenul labial superior , frenul lingual și bridele de aspect și inserție normală

– papila canalului Stenon, orificiile canalului Warthon de aspect și colorație normală

– saliva este cantitativ și calitativ normală

– limba de volum normal, mucoasa limbii de aspect și colorație normală, poziție

joasă pe planșeu, la palparea bimanuală a planșeului și limbii nu se percep

formațiuni patologice

– bolta palatină de adâncime medie

– dentația – permanentă

– dentiția – precoce

– abrazia- conform vârstei dentare

Apelul dinților :

Examen monomaxilar

– Maxilar superior 

Fig 4: Aspectul arcadei superioare înainte de tratament

a) odontal :

– 1.6,2.6 obturație ocluzala cu ciment glassionomer, corespunzătoare din punct de vedere al materialului ,al inchiderii marginale si al finisarii; din punct de vedere al refacerii reliefului ocluzal: corespunzatoare la 1.6 si necorespunzatoare la 2.6

-1.1 fractura unghiului mezial (1/1 mm )-clasa I Ellis

-1.1,2.1 eroziunea smaltului in zona marginii incizale

-2.3 carie simpla medie vestibulara

b) modificări de poziție unidentare :

– 1.1, 2.1 rotatie meziovestibulara 30 grade

– 1.2, 2.2 palatogresiune

– 1.3 ectopie,infra-vestibulo-gresiune, spațiu micșorat 4,5mm

– 2.3 ectopie,infra-vestibulo-mezio-gresiune, spațiu micșorat 6,5 mm

c) modificări de grup :

1. frontal : – sagital – retruzie

– transversal – falsa spatiere=înghesuire

– vertical -normal

2. lateral : – sagital-mezializare hemiarcada dreaptă 2 mm

– transversal – normal

– vertical –norma

– forma arcadei superioare este de elipsa

-Maxilar inferior :

Fig 5: Aspectul arcadei inferioare inainte de tratament

a) odontal :

– 3.6 carie simpla profunda acută

b) modificări de poziție unidentare:

-3.4 ,3.5 ,3.6 ,4.4 ,4.5 ,4.6 ,4.7 linguoversiune

c) modificări de grup:

1. frontal : – sagital – retruzie

– transversal – spatiere

– vertical – suprapoziție

2. lateral : – sagital – normal

– transversal – normal

– vertical – denivelarea planului de ocluzie prin accentuarea curbei Spee

– forma arcadei inferioare – hiperbola

Examenul static al ocluziei

Fig 6: Aspectul ocluziei înaintea tratamentului: dreapta, frontal, stânga

– Incisivi : – sagital –ocluzie inversa frontala , treaptă sagitală negativa variabilă de 0,5-1 mm la nivelul lui 1.1-2.2, si 2 mm la 1.2

– transversal – linia interincisivă inferioară deviată spre dreapta 1 mm

– vertical – acoperire inversă 1/3

– Canin dreapta: – sagital – mezializare1/2 cuspid

– transversal – circumscriere cu treaptă transversală de 3 mm

– vertical – inocluzie verticală

– Canin stânga : – sagital – mezializare1/2 cuspid

– transversal – circumscriere ,treapta transversala 4 mm

– vertical – inocluzie verticala

– Molar dreapta : – sagital mezializare1/2 cuspid

– transversal –circumscriere

– vertical – cuspid cuspid

– Molar stânga : – sagital – fals neutral

– transversal – circumscriere

– vertical – cuspid fosa

Examenul dinamic al ocluziei

– spațiu de inocluzie fiziologică 4 mm

– mandibula nu deviază în închidere

– ghidajul anterior -propulsia amplă, nesusținută (eventual interferențe active), retropusia posibila/nu pana la cap la cap/circumscriere

– lateralitatea – dreapta sustinuta de 1.4,1.5,1.6 – interferențe active

– stânga sustinuta de 2.4 – interferența activa

– dezocluzie în restul arcadei

Examenul grupelor musculare

– Orbicularii – fanta labială închisă în repaus

– stomionul în poziție joasa

-usoara hipertonie a buzei superioare pentru mentinerea inchisa a fantei labiale

– Limba – volum normal

– poziție joasă pe planșeu

– Obrajii – tonicitate normală, fără parafuncții

– Mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei – normotoni

– Mușchii propulsori și retropropulsori- normotoni

Examenul funcțiilor

– Fizionomia afectată în surâs și vorbire

– Mimica activă

– Fonația fără modificări

– Respirația nazală

– Deglutiția tip adult

– Masticația bilaterală ,se evita zona posterioara dreapta datorita leziunii carioase profunde pe 4.6. Incizia afectata datorita ocluziei inverse frontale

– Funcția de autoîntreținere afectată datorită ectopiilor si sensibilitatii determinate de procesele carioase

11. Examene complementare

a. Examen radiologic – avem la dispoziție OPT pe care se poate observa :

Fig. 7 OPT realizat înaintea tratamentului

– Confirmă datele clinice referitoare la obturații și afecțiuni odontale

– 1.3 ,2.3 ,3.3 ,3.4 ,3.5 ,4.3 ,4.5 ,4.7 apex deschis

– Rădăcina caninilor maxilari orientată vertical

– Sunt prezenți mugurii molarilor de minte

Teleradiografia de profil

Fig.8 Teleradiografia realizată înaintea tratamentului

Go-Gn= 58mm

S- N= 61 mm

Analiza Sassouni

– profil retroarhial

– clasa III scheletică 6mm

– clasa III alveolară 13 mm

– openbite 9 mm

b. Studiul de model

La efectuarea măsurătorilor au fost obținute următoarele valori :

Indexul Pont – valori relative datorită mezializarii grupului lateral superior

SI = 32 mm – normodonție

IP = – 5 mm , IM = -4 mm –îngustare mică

ip = -3mm, im = – 2mm

Perimetria

Perimetrul superior- corectat deficit de 6 mm

Perimetrul inferior – exces de 4 mm

Simetroscopia

Frontal : – sagital – săgeata sagitală =  -6 valoare relativă

– transversal  – linia interincisivă nedeviată

Lateral : – sagital – mezializarea hemiarcadei drepte 2 mm – transversal – normal

c. Examenul fotostatic

Fig. 9 Analiza fotostatică: din normă laterală, din normă frontală și tangenta gurii, înainte de începerea tratamentului

– normă frontală : – simetria comisurilor plapebrale, labiale, ale punctelor alare, auriculare față de linia mediană a feței

– punctul gnation se găsește pe linia mediană, mentonul nedeviat

– etajul inferior este egal cu etajul mijlociu

– stomionul în poziție înaltă

– profil convex prin procheilie inferioară

12. Diagnostic

Pedodontic: carii superficiale și profunde, multiple, parțial și corect tratate

Parodontal: gingivită nespecifică (etiologie placă muco-bacteriană) ,tartru la nivelul lui 2.6

Ortodontic:

– morfologic : progenie falsă (retrognatie maxilara) DDM maxilar cu înghesuire secundar, ectopie 13,23, tip facial hiperdivergent, Clasa III scheletică 6 mm, Clasa III alveolară 13 mm, openbite scheletic 9 mm

– funcțional : afectarea fizionomiei, masticației și autoîntreținerii

– etiologic : distrucția precoce a incisivilor superiori temporari ,interval mare între erupția incisivilor centrali inferiori și a incisivilor centrali superiori, modificări de ax dentar ale IC superior

– diferențial : – cu prognatismul mandibular funcțional (test de retropulsie a mandibulei pozitiv, închiderea gurii se face în 2 timpi)

– cu prognatismul mandibular anatomic(progenia adevarată): SNB marit,SNA normal, cl.aIII-a Angle, etaj inferior mărit

13. Prognostic nefavorabil prin prezența unei clasei III scheletice si alveolare, openbite-ului scheletic,tipului facial hiperdiverget și igienei nesatisfăcătoare și favorabil datorita gradului de acoperire inversa si a unui pacient cooperant.

14. Tratament

Obiective terapeutice

– pedodontice – igienizare și instructaj de periaj

– tratamentul leziunilor carioase prezente

– ortodontice – stimularea dezvoltarii maxilarului și inhibarea dezvoltării mandibulei – realizarea saltului articular

– crearea de spațiu și alinierea dinților

– realizarea de rapoarte de ocluzie funcționale și stabile

– contenție și echilibrare finală

Mijloace terapeutice

Pentru prima etapă de tratament s-a urmărit echilibrarea dezvoltării maxilarelor prin utilizarea unui aparat biomecanic mobilizabil, alegere susținută și de igiena oro dentară deficitară a pacientului: placuță palatinală ancorată cu crosete Stahl , cu porțiune acrilicăîn contact intim cu incisivii superiori, arc vestibular la distanță de grupul frontal, învelit în acrilat, șurub transversal cu acțiune sagitală, gutiere laterale.

Dupa stabilirea unor relații psalidodonte, finalizarea erupției molarilor de 12 și reevaluarea cazului, spațiul necesar alinierii caninilor superiori și realizării unor rapoarte interarcadice corecte se va obține prin extracții, iar deplasările dentare se vor realiza cu un aparat fix poliagregat.

Fig. 10 Aspectul comparativ al arcadei superioare la începutul tratamentului și în faza actuală

Fig. 11 Aspectul comparativ al arcadei inferioare la începutul tratamentului și în faza actuală

Fig. 12 Aspectul comparativ al ocluziei la începutul tratamentului și în faza actuală: dreapta, față, stânga

Cazul 3

1. Pacient: – R.N.

– sex: F

– varsta: 12 ani

Fig 1: Aspectul pacientei la momentul prezentării

2. Conditii socio-economice: nivel mediu

3. Motivele prezentării: – tulburări fizionomice, jenă la masticație

4. Istoricul bolii: – afecțiunea a debutat odată cu erupția caninilor superori și cu extracția molarilor inferiori de pe hemiarcada stângă.

5. A.H.C: Generale:- nu se cunosc boli genetice sau ereditare în familie

Stomatologice: – fară importantă majoră

6. A.P.F: – naștere la termen;

– alimentație naturală timp de 5 luni;

7. A.P.P: – bolile infecto-contagioase ale copilariei; – afecțiuni laringeale;

– nu a urmat un program de dispensarizare stomatologică;

8. Examenul general : – tip de dezvoltare: normosom

– dezvoltarea psihică : relații normale

– pacientul e cooperant

9. Examenul exobucal:

I. Inspecție:

a. Normă frontală:

Fig 2:Aspectul pacientei din normă frontală

Sanțurile faciale: accentuarea sanțului labio – mentonier

Proporționalitatea etajelor feței: păstrată

Tegumente fine, integre, de culoare și aspect normal

b. Normă laterală:

Profil: drept

Raportul buzelor: în treaptă pozitivă

Fig 3: Aspectul pacientei din normă laterală

II. Palpare:

contururi osoase integre, nedureroase

puncte de emergență trigeminale, puncte sinusale, puncte mentoniere nedureroase

ATM : excursia condililor simetrică, de amplitudine normală, fără crepitații, cracmente, salturi articulare, dureri

sistemul ganglionar nepalpabilși nedureros

10. Examenul endobucal

deschiderea gurii de aplitudine normală – 5 cm

igiena nesatisfacătoare

placă prezentă la nivelul coletului dinților frontali

gingia fixă de la nivelul dinților 1.3 si 2.2 este inflamată de colorație roșu aprins

mucoasa labială, jugală, vestibulară, a palatului de aspect și colorație normală

frenul labial superior, frenul lingual și bridele de aspect și inserție normală

papila canalului Stenon, orificiile canalului Warthon de aspect și colorație normală

saliva este cantitativ și calitativ normală

limba de volum normal, mucoasa limbii de aspect și colorație normală, poziție joasă pe planșeu, la palparea bimanuală a planșeului și limbii nu se percep formațiuni patologice

bolta palatină de adâncime medie

dentația – permanentă

dentiția – precoce

abrazia- conform vârstei dentare

Apelul dintilor

Examenul monomaxilar

Maxilarul superior:

Fig 4: Aspetul arcadei superioare înaintea tratamentului

a) odontal:

1.2 -> carie superficială pe fața palatinală

1.5 -> carie profundă cu distrucție coronară

1.4 -> obturație ocluzală

1.6 -> obturație ocluzală

1.3 -> în erupție

b) modificări de poziție unidentare

1.4 -> rotație distalo-vestibulara

2.3 -> rotație mezio-vestibulară

2.4, 2.5 -> obturație mezială

2.6 -> obturație ocluzo-mezială

c) modificări de grup

Frontal: – Sagital: retruzie

– Transversal: înghesuire

– Vertical: normal

Lateral: – Sagital: fețele distale ale ultimilor molari sunt în același plan

– Transversal: îngustare

– Vertical: denivelarea planului de ocluzie

– forma arcadei superioare este de elipsă

Maxilarul inferior:

Fig 5: Aspectul arcadei inferioare înaintea tratamentului

a) odontal:

3.6, 3.7, 4.6 -> extrași

4.7 -> obturație ocluzală

b) modificări de poziție unidentare

3.5 -> rotație disto-vestibulară

4.4 -> rotație mezialo-vestibulară

4.5 -> rotație disto-vestibulară

4.7 -> mezio-versiune

c) modifiări de grup:

Frontal: – Sagital: normal

– Transversal: usoară spațiere

– Vertical: normal

Lateral: – Sagital: normal – lipsă reper

– Transversal: îngustare

– Vertical: denivelarea planului de ocluzie

-forma arcadei inferioare este de elipsă

Examenul static al ocluziei

Fig 6: Aspectul ocluziei înaintea tratamentului: dreaptă, frontal, stângă

Incisivi: – Sagital: circumscriere

– Transversal: linia interincisivă deviată spre stânga 3mm

– Vertical: acoperire 1/3

Canin dreapta: – Sagital: cuspidul caninului superior se află între cuspidul caninului inferior și cuspidul vestibular al premolarului unu inferior

– Transversal: nu există contact între caninul superior și caninul inferior ( caninul superior este în erupție )

– Vertical: inocluzie – caninul superior nu acoperă caninul inferior

Canin stânga: – Sagital: distalizare de 1 cuspid

– Transversal: treaptă transversală 1 mm

– Vertical: inocluzie – caninul superior nu acoperă caninul inferior

Molar dreapta: Nu se pot aprecia relațiile de ocluzie statică din cauza reperului lipsă ( primul molar inferior de pe hemiarcada dreaptă)

Molar stânga: Nu se pot aprecia relațiile de ocluzie statică din cauza reperului lipsa ( primul molar inferior de pe hemiarcada stânga )

Examenul dinamic al ocluziei

Spațiul de inocluzie fiziologică – 3 mm

Mandibula nu prezintă deviere la inchidere

Ghidajul anterior este susținut de cele două perechi de incisivi centrali

Miscarea de lateralitate: – pe partea dreaptă este susținută de 1.4 si 15

pe partea stângă este susținută de 2.3, 2.4, 2.5

Dezocluzie în restul arcadei

Examenul grupelor musculare

– Orbicularii – fanta labială închisă în repaus

– stomionul în poziție joasă

– ușoară hipertonie a buzei superioare pentru menținerea închisă a fantei labiale

– Limba – volum normal

– Obrajii – tonicitate normală, lipsit de parafuncții

– Mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei – normotoni

– Mușchii propulsori și retropropulsori- normotoni

Examenul funcțiilor

– Fizionomia afectată în surâs și vorbire

– Mimica activă

– Respirația nazală

– Deglutiția tip adult

– Masticația bilaterală

Examene complementare

1. Examen radiologic – avem la dispoziție OPT pe care se pot observa:

Fig 7: OPT realizat înaintea tratamentului

– confirmă datele referitoare la obturații și afecțiuni odontale

– prezența mugurilor molarilor de minte

Teleradiografia de profil

Fig 8:Teleradiografie realizată înaintea tratamentului

În urma interpretării teleradiografiei și a obținerii informațiilor necesare am constatat urmatoarele:

Unghiul FMA este crescut-33 față de limitele normale 22-28, ceea ce ne arată ca pacientul prezintă un profil hiperdivergent

Unghiul SNB este scăzut-73 față de limitele normale 78-82, ceea ce ne indică o retrognație mandibulară.

Unghiul ANB este crescut-6 față de limitele normale 0-2, ceea ce ne indică o clasa a IIa scheletală.

Unghiul IF este scăzut-100 față de limitele normale 105 -109, ceea ce ne indică o retrodonție superioară.

În urma analizei dupa Steiner a rezultat că pacienta prezintă o ocluzie scheletală de clasa a IIa.

Pacienta prezintă și o clasă a IIa alveolară.

Studiu de model

La efectuarea masuratorilor au fost obținute următoarele valori:

Indexul Pont:

-SI = 35 mm – limita maxima a normodontiei

– IP = -1,5 mm

– IM = -2.5

Perimetria:

– Perimetrul superior = -9,5 mm

– Perimetrul inferior = exces de 6 mm

Simetroscopia:

– Frontal – sagital: Săgeata sagitală = -6,25 valoare relativă

– transversal: linia interincisivă deviată spre stânga cu 3mm

– Lateral: – sagital: – normal

– transversal: – normal

Examenul fotostatic

– normă frontală : – simetria comisurilor plapebrale, labiale, ale punctelor alare, auriculare față de linia mediană a feței

– punctul gnation se găsește pe linia mediană, mentonul nedeviat

– etajul inferior este egal cu etajul mijlociu

– profil drept

Diagnostic

Pedodontic: – leziuni odontale multiple în stadii evolutive diferite, tratate și netratate.

Parodontal: – tartru și placă la nivelul dinților frontali ( 1.1, 2.1, 2.2, 4.1, 4.2)

Ortodontic:

Morfologic: – DDM maxilar cu înghesuire, secundar modificărilor de ax dentar;

– Clasa II/2 Angle;

– Profil hiperdivergent, clasa scheletală II, clasa alveolară II;

Funcțional: – afectarea funcțiilor fizionomică, masticatorie și de autoîntreținere

Etiologic: – edentații de etiologie carioasă

– modificări de ax ale dinților laterali

Prognostic: – este favorabil având în vedere cooperarea pacientei, dar nefavorabil pentru că avem prezentă o clasa a IIa scheletalăși alveolară, un tip de profil hiperdivergentși o igienă nesatisfăcătoare.

Tratament:

Obiective terapeutice:

– pedodontice: – igienizare și instructaj de periaj

– tratamentul leziunilor carioase existente

– ortodontice: – creearea de spațiu

– alinierea dinților

– nivelarea planului de ocluzie

– realizarea de rapoarte de ocluzie funcționale și stabile

– contenție și echilibrare finală

Mijloace terapeutice:

Extracția dinților 1.5 și 2.5 în scopul creeării de spațiu

Aparat ortodontic fix bimaxilar (pacienta refuza tratamentul la arcada inferioara

Contenția

Fig 9: Aspectul comparativ al arcadei superioare înainte și după tratamentul ortodontic

Fig 10: Aspectul comparativ al arcadei inferioare înainte si după tratamentul ortodontic

Fig 11: Aspectul comparativ al ocluziei înainte și după tratamentul ortodontic

CONCLUZII FINALE

Metodele de examinare radiologică trebuie recomandate și utilizate în medicina dentară pediatrică în funcție de vârsta și dezvoltarea somatică a pacientului.

OPT este radiografia cea mai frecvent recomandată în medicina dentară pediatrică.

Teleradiografia de profil oferă date diagnostice suplimentare asupra dezvoltării scheletice a pacientului.

Cea mai frecventă perioadă de depistare a anomaliilor dentare de către pacienți sau de către parintii acestora, precum și de luare a deciziei de prezentare la un specialist este în jurul vârstei de 12 ani, mai exact, spre sfârșitul perioadei de erupție a dinților permanenți.

În ceea ce privește repartiția pacienților în funcție de sex, s-a observat că nu există o concordanță între sexul pacientului și metoda radiologică utilizată.

S-a constatat că metoda radiologică cea mai utilizată este ortopantomografia, oferind mai multe detalii decât oricare dintre toate celelalte examinări radiologice. Această radiografie este bogată în informații cu privire la integritatea maxilarelor și a structurilor învecinate și, în plus, are un preț acceptabil.

Ortopantomografia este o radiografie necesară, dar uneori insuficientă atunci când vine vorba de defecte dento-maxilare.

În pedodonție, ca și în celelalte ramuri ale medicinei, examenul radiologic este considerat complementar, însă este foarte important pentru precizia diagnosticului.

Atitudinea față de pacientul copil presupune o continuă adaptare a medicului la comportamentul acestuia, știut fiind faptul că toți copiii sunt unici și reacționează diferit.

În ultimul timp, aria disciplinei de radiodiagnostic s-a extins considerabil, prin apariția și utilizarea de noi metode, extrem de eficiente și în diagnosticul stomatologic.

Bibliografie

1. N. Schapira, Noțiuni practice de stomatologie infantilă, Editura Medicala București, 1973

2. Florea, F., Covalcic, I., M., , “ Radiologie Stomatologica – Noțiuni de fizică și tehnică radiologică ”, Ed. Medicala Universitara “ Iuliu Hațieganu “, Cluj Napoca, 1999 .

3. Sward, L., Hellstrom, M., Jacobbson, B., Petterson, L. (1990). Radiologic abnormalities of the lumbar spine in athletes. Acta radiologica 31, 127-132.

4. Jonson, R., Hansson, T., Grandhed, H.(1987). The loads of the during extreme weight lifting. Spine 12, 146-149.

5. Fildan F., Hedeșiu M., Radiologie stomatologică. Notiuni de fizică si tehnică radiologică, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațeganu” Cj-Napoca, 2002, pag. 141-145

6. Mihaița, I., Opriș, L. (2000) IRM vertebro-medular, pg 46-49, pg 62-65, Editura Medicală, Bucuresti.

7. Țărmure, V., Șerbănescu, A., „Elemente de diagnostic si tratament in ortodonție”, Editura Charmides, 2010

8. Drașovean, A., Rolul teleradiografiei de profil in diagnosticul anomaliilor dento-maxilare, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hateganu” Cluj Napoca, 2012

9. Universitatea de stat, Nicolae Testemițanu, (2015), Curs Radiologie – Teleradiografia, accesat Iunie 2015 la adresa:

[https://scribd.com/doc/114664097/Teleradiografia]

10. Login S. Radiologie Stomatologică, vol. I, Editura Didactică si Pedagogică, R.A., Bucuresti, 1997.

11. Medicina dentara, Curs de ortodontie, anul V, " Examenul radiologic in ortodontie" accesat 1 iulie 2015 la adresa:

[https://scribd.com/doc/203662097/MD-VCurs6-Examenul-Radiologic-in-Ortodontie ]

12. Mesaros, M., Muntean, A., " Medicina dentara pediatrica ", Editura Medicala Universitara " Iuliu Hatieganu " Cluj Napoca, 2012

13. Pană, I., Vlădăreanu, M., Roventa, N., Mihăiță, I., (1997 ), Radiologie, Editura Medicală, București.

14. Țărmure, V., Șerbănescu, A., (2010) " Teleradiografia " în Elemente de diagnostic si tratament in ortodonție, Editura Charmides, pg 61-65.