Hormonii Tiroidieni Si Patologia Succesiva

LUCRARE DE DIPLOMĂ

HORMONII TIROIDIENI SI PATOLOGIA SUCCESIVA

„HIPO” SI „HIPER” SECRETIEI HORMONALE

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I GLANDA TIROIDA

I.1 PREZENTARE GENERALA;

I.2 FUNCTIILE GLANDEI TIROIDE:

– HORMONII TIROIDIENI;

– BIOSITEZA HORMONILOR TIROIDIENI;

– TRANSPORTUL PLASMATIC AL HORMONILOR TIROIDIENI;

– METABOLIZAREA HORMONILOR TIROIDIENI;

I.3. REGLAREA SECRETIEI ENDOCRINE A TIROIDEI;

I.4.TESTAREA HORMONILOR TIROIDIEI

Capitolul II DISFUNCTII SECRETORII ALE GLANDEI TIROIDE

II.1 HIPOTIROIDISMUL

II.1.1 HIPOTIROIDISMUL IN FAZA COPILARIEI

II.1.2 HIPOTIROIDISMUL IN FAZA MATURITATII

II.1.3 TRATAMENTUL HIPOTIROIDISMULUI

II.1.4 OPTIUNI DE MEDICAMENTE

II.1.5 PROFILAXIE

II.1.6 MEDICATIE

II.2 HIPERTIROIDISMUL

Capitolul III STUDIU DE CAZ – DISFUNCTII TIROIDIENE HIPOTIROIDISMUL

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Glanda tiroida face parte din glandele endocrine sau glandele cu secretie interna . Aceste glande secreta substante numite hormoni care sunt eliminati direct in sange. Prin intermediul sangelui , hormonii ajung la organe tinta determinand reactii ale acestora.

Activitatea glandelor endocrine poate fi comparată cu cea a aparatului administrativ dintr-un oraș, deoarece hormonii își pun amprenta asupra tuturor organelor. Numiți mesagerii chimici ai organismului, hormonii circulă în corp prin intermediul vaselor de sânge, iar rolul lor este multiplu.

Astfel, prin activitatea lor, hormonii reglează metabolismul, ajută la dezvoltarea oaselor, prevenind apariția osteoporozei, scad nivelul colesterolului, ținând, astfel, bolile de inimă la distanță și stimulează dezvoltarea mușchilor. În plus, stările emoționale sunt influențate tot de activitatea hormonală. Prin urmare, orice dezechilibru hormonal este însoțit fie de o afecțiu

Prin studiile medicale din ultimii ani si prin prelucrarea statistica a datelor obtinute s-a evidentiat faptul ca un numar din ce in ce mai mare de oameni sufera dereglari ale secretiei glandei tiroide traduse prin simptome variabile in functie de natura disfunctiei.

De asemenea in multe zone ale tarii noastre, printre care se numara si zona Munteniei se inregistreaza un scor mare al afectiunilor tiroidiene, datorate , in mare parte carentelor de iod din panza freatica. Avand in vedere ca iodul sta la baza sintezei hormonilor tiroidieni, lipsa acestuia sau deficienta lui determina efecte destul de grave asupra starii de sanatate a indivizilor.

Prin studii stiintifice s-a evidentiat faptul ca afectiunile glandei tiroide sunt mai frecvente la persoanele de sex feminin manifestandu-se printr-o paleta larga de simptome care vizeaza echilibrul hidro-electrolitic , metabolismul bazal si energetic, functionarea sistemului nervos, procesele de crestere etc. Stresul își pune amprenta și asupra activității tiroidei, însă diferențiat, arată rezultatele unui studiu recent realizat de oamenii de știință britanici de la Colegiul Londonez „King". De exemplu, în cazul persoanelor care suferă de hipotiroidism, stresul duce la apariția depresiei și anxietății. În schimb, asupra hipertiroidismului stresul are efecte pozitive. Sub influența stresului, excesul de hormoni tiroidieni stimulează arderile, ceea ce conferă un plus de energie organismului, dar numai pe o perioadă scurtă.

CAPITOLUL I – TIROIDA SI HORMONII TIROIDIENI

I.1. GLANDA TIROIDĂ (Glandula thyroidea)

Așezare. Glanda tiroidă este așezată în loja tiroidiană, în partea antero-laterală a gâtului, pe fața anterioară a părții superioare a traheii, pe laturile acesteia și ale laringelui .

Configurația externă. Este formată din doi lobi – drept și stâng – și din istm. Lobii sunt așezați de o parte și de alta a traheii și ajung până în mijlocul părților laterale ale cartilajului tiroid. Ei au forma unor piramide triunghiulare, cu o înălțime de 4-8 cm.

Istmul este așezat transversal, la nivelul inelelor 2-4 ale traheei și unește cei doi lobi. Uneori, tiroida prezintă la unii indivizi, o porțiune de formă piramidală care pornește de pe partea superioară a istmului, ridicându-se vertical înaintea laringelui și purtând denumirea de lob pyramidal.

Datorită așezării lobilor și istmului, tiroida are aspectul literei ”H”. Ea are o culoare roz-cenușiu. Mărimea glandei tiroide variază foarte mult cu sexul, vârsta, momentul fiziologic, trecutul pathologic și zona geografică. În general, la adult, ea are o greutate de 30-40g; la femeie este puțin mai mare decât la bărbat.

Mijloace de fixare. Tiroida este fixate în loja tiroidei, alcătuită din fascia cervicală mijlocie, printr-o capsulă fibroasă peritiroidiană și prin ligamentele tiroidiene (unul mijlociu și două laterale).

Structura glandei tiroide. Tiroida este formată dintr-un înveliș propriu, capsula fibroasă și din parenchin glandular.

Din capsula fibroasă pleacă septuri care impart parenchimul în lobuli, dând astfel glandei o structură lobulară.

Fiecare lobul este format din foliculi glandulari, care sunt căptușiți cu un epiteliu unistratificat secretar. Foliculul reprezintă unitatea funcțională și structural microscopică a tiroidei.

Foliculii sunt formațiuni cavitare, în interiorul cărora se găsește o substanță vâscoasă, semilichidă, de culoare gălbuie, cu un aspect sticlos omogen, numită substanță coloidă sau coloidul tiroidei.

Coloidul tiroidei conține mai multe proteine, în care se găsesc compuși iodate, produși de celulele epiteliului folicular. Principalul constituent al coloidului tiroidian este tiroglobulina, care prin hidroliză sau proteoliză se transformă în aminoacizi iodate, cum sunt tiroxina, triiodotironina etc., pe care îi trece în sânge.

Vascularizație. În țesutul conjunctiv dintre foliculi pătrund vasele sanguine, vasele limfatice și nervii.

Tiroida are o irigație foarte bogată, fiind organul cel mai abundant vascularizat din organism. Debitul sanguine circulator este de 360-600 ml/100 g organ/min.

Arterele sunt reprezentate prin arterele tiroidiene inferioare, mijlocii și superioare; ele formează o rețea perifoliculară, care vascularizează foliculii. Circulația arterial este foarte intense. Ea are o valoare de 100-150 ml/min, ceea ce ne arată că este mai mare decât a rinichiului.

Venele formează, la periferia glandei un plex, numit plexul tiroidian. Din acesta iau naștere venele tiroidiene superioare, mijlocii și inferioare, care se varsă fie direct în vena jugulară internă, fie indirect, prin trunchiul venos tirolinguo-facial, în aceeași venă jugulară.

Rețelei arteriale și venoase îi corespunde o rețea limfatică foarte dezvoltată. Ea are numeroși ganglioni limfatici intra și peritiroidieni.

Inervație. Glanda tiroidă este inervată de fibre nervoase simpatico, provenite din simpaticul cervical (ganglioni cervicali superiori și inferiori), și de fibre parasimpatice ale vagului, prin nervii laringieni superior și inferior.

I.2. FUNCȚIILE GLANDEI TIROIDE

HORMONII TIROIDIENI

Parenchimul tiroidian este alcătuit din lobuli, fiecare lobul conține 15 – 50 foliculi.

Foliculul tiroidian reprezintă unitatea morfofuncțională a țesutului tiroidian, el fiind o veziculă cu diametrul variabil (50 – 150μ) căptușită cu celule epiteliale – TIRIOCITE – așezate într-un singur strat.

Se delimitează astfel un lumen umplut cu COLOID ce conține o glicoproteină specifică –

 TIREOGLOBULINA.

Fiziologia tiroidei are la baza ciclul iodului, care include ca etape principale următoarele:

Biosinteza hormonală intratiroidiană.

Transportul plasmatic al hormonilor tiroidieni.

Metabolizarea tisulară a hormonilor tiroidieni.

BIOSINTEZA HORMONILOR TIROIDIENI

– este strâns legată de biosinteza tireoglobulinei, ambele procese având loc la nivelul tireocitului; coloidul intrafolicular este de fapt un rezervor hormonal.

Iodul provenind din alimentație, este captat de tiroidă printr-un mecanism de transport activ, străbătând membrana bazală a tireocitelor sub formă de iodură.

Tiroida care funcționează ca o adevarată pompă de iod, se află oarecum în competiție cu rinichii, amplasarea excreției renale fiind invers proporțională cu nivelul funcțional tiroidian.

În condiții normale 1/3 din iodul circulant este captat de tiroidă, celelalte 2/3 fiind epurate la nivelul renal.

Înainte de a fi încorporate în tireoglobulină, iodurile sunt oxidate în prezența peroxidazelor și citocromoxidazei. Iodul oxidat fiind legat în poziție 3, apoi în pozitia 5 a unei molecule de tirozină, iau naștere cei doi precursori hormonali, mono și diiodtirozina.

Printr-un proces de cuplare a iodotirozinelor, iau naștere hormonii tiroidieni:

TIROXINA = T4

TRIIODOTIRONINA = T3

În tiroidă, valorile T4 sunt de ≈ 10 ori mai mari decât T3, în jurul a 200 μg/g țesut.

Hormonii stocați în coloidul folicular sunt eliberați în circulație sub acțiunea unor proteaze stimulate de TSH (hormon adenohipofizar secretat de lobul anterior al hipofizei cu rol stimulator în secreția altor hormoni).

Deși T4 este din punct de vedere cantitativ produsul principal al secreției tiroidei, concentrația sa plasmatică depăsind de 70 ori pe cea a T3, aproximativ 40% din T4 se transformă în T3 la nivelul țesuturilor.

În fapt, doar 20% din T3 este de origine tiroidiană directă, restul provenind din transformarea tisulară a T4.

TRANSPORTUL PLASMATIC AL HORMONILOR TIROIDIENI

– se face prin legarea lor de:

globuline (TBG = Thyroxin Binding Globulines)

prealbuline (TBPA = Thyroxin Binding Prealbumines)

albumine

T4 – are o afinitate mai mare de legare a TBG, care reprezintă vectorul principal; are o capacitate maximă față de TBPA.

T3 – are afinitate mult redusă față de TBG în comparație cu T3 și practic nulă față de TBPA.   

Aceasta face ca o parte proporțional mai mare de T3 să circule sub formă liberă (0,03% T4 față de 0,3% T3). Ori tocmai hormonul liber este cel activ. El este cel care intervine în homeostazia tiroidiană prin acțiunea de feed – back negativ pe care o exercită la nivel hipofizar și probabil și hipotalamic. Hormonul liber este singura formă utilizabilă la nivel tisular.        

În condiții normale, există un echilibru între hormonii liberi și cei legați, complexele proteină – hormon fiind disociabile.

Concentrația hormonilor liberi plasmatici evoluează invers proporțional cu numărul locurilor de legare disponibile ale vectorului proteic din plasmă și direct proporțional cu concentrația totală a hormonilor circulanți.

Ajunși la nivel celular, hormonii tiroidieni se fixează pe receptorii nucleari specifici, exercitându-și acțiunile cunoscute.

În general, acestea sunt: metabolice (calorigene) și morfogenetice.

METABOLIZAREA HORMONILOR TIROIDIENI

– are loc prin procese biochimice multiple:

 dezaminare

 deiodare

 decarboxilare

 glicurono

 sulfoconjugare

Un rol important în metabolismul intermediar al hormonilor tiroidieni revine ficatului.

Dacă deiodarea are loc în toate țesuturile, glicurono și sulfoconjugarea are loc numai la nivelul ficatului. Compușii astfel conjugați (inactivați) sunt excretați prin bilă în intestine. De aici ei sunt reabsorbiți în circulație, stabilindu-se astfel un circuit entero – hepato – tiroidian.

Controlul funcției tiroidiene este exercitat în principal de hormonal tireotrop hipofizar (TSH) care, pe lângă faptul că stimulează transportul activ al iodurilor prin membrane tireocitului, activează toate procesele biochimice legate de biosinteza și eliberarea hormonilor tiroidieni.

Creșterea concentrației plasmatice a hormonilor tiroidieni scade automat biosinteza și secreția TSH-ului, T3 inhibând mai puternic secreția de TSH decât de T4. Pe de altă parte scăderea concentranției hormonilor tiroidieni circulanți este urmată de o hipersecreție a TSH-ului.

O serie de factori de mediu, cum ar fi: frigul, căldura, alimentația, diverse stress-uri, diverși hormoni sau medicamente pot modifica tonusul funcțional al întregului sistem, în sens pozitiv (exemplu: frigul) sauaici ei sunt reabsorbiți în circulație, stabilindu-se astfel un circuit entero – hepato – tiroidian.

Controlul funcției tiroidiene este exercitat în principal de hormonal tireotrop hipofizar (TSH) care, pe lângă faptul că stimulează transportul activ al iodurilor prin membrane tireocitului, activează toate procesele biochimice legate de biosinteza și eliberarea hormonilor tiroidieni.

Creșterea concentrației plasmatice a hormonilor tiroidieni scade automat biosinteza și secreția TSH-ului, T3 inhibând mai puternic secreția de TSH decât de T4. Pe de altă parte scăderea concentranției hormonilor tiroidieni circulanți este urmată de o hipersecreție a TSH-ului.

O serie de factori de mediu, cum ar fi: frigul, căldura, alimentația, diverse stress-uri, diverși hormoni sau medicamente pot modifica tonusul funcțional al întregului sistem, în sens pozitiv (exemplu: frigul) sau negativ (exemplu: căldura) acționând la diverse nivele:

hipotalamic (modificarea biosintezei și eliberării de TSH);

tiroidian (modificarea biosintezei și eliberării de T3; T4);

modificarea reactivității tiroidei la TSH;

plasmatic (modificarea legării "hormonilor tiroidieni");

tisular (modificarea metabolizării tisulare a T3 și T4).

Tiroxina este principalul hormon tiroidian din sânge și influențează:

creșterea organismului, prin procese de morfogeneză și organogeneză, asigurând anabolismul protidic;

metabolismul Mg, K, Na și al apei;

schimburile respiratorii;

activitatea sistemului nervos, mărind sau scăzând tonusul functional al centrilor corticali și subcorticală;

menține echilibrul normal al arderilor din organism;

intervine în metabolismul glucidic (glicogenoliză);

Hormonii tiroidieni sunt și termoreglatori, adaptează organismul la temperatura mediului înconjurător.

De asemenea, au acțiune direct asupra miocardului și asupra aparatului respirator, influențează hematopoieza, făcând să crească sau să scadă eritrocitele și leucocitele.

Tiroida exercită și o acțiune complex asupra celorlalte glande endocrine. Ea influențează funcțiile ovarului, testiculului, suprarenalelor, hipofizei, paratiroidelor, etc. Acțiunea aceasta a tiroidei este influențată de secrețiile celorlalte glande endocrine, stabilindu-se astfel o interrelație tireoendocrină.

Pentru ca să dirijeze funcționarea normal a organismului, tiroida trebuie să producă cantități normale de hormone. Dacă însă funcționează defectuos și produce cantități mai mari sau mai mici de hormoni, organismul trece în stări anormale de funcționare.

Când tiroida produce o cantitate mai mica de hormone decât este necesar (hiposecreție), se produce hipotiroidism; când ea produce o cantitate de hormoni mai mare decât normal (hipersecreție), se produce starea cunoscută sub numele de hipertiroidism.

I.3. REGLAREA SECREȚIEI ENDOCRINE A TIROIDEI

Reglarea secreției endocrine a tiroidei este realizată pe cale neurohormonală și pe cale nervoasă. Și într-un caz și într-altul un rol deosebit îl au centrii hipotalamici, direct și indirect, și centrii pontini și bulbari, cu participarea scoarței cerebrale. Centrii hipotalamici stimulează secreția și excreția de hormone tireotrop a hipofizei, care determină o hipertrofie a foliculilor tiroidieni și ca rezultat, sinteza hormonului tireoglobulina și în final a tiroxinei, care trece în sânge.

Sinteza hormonilor tiroidieni este influențată de: temperatura mediului înconjurător (frig, căldură), calitatea și cantitatea alimentației.

Sistemul reglator neuro-hipofizo-tiroidian mai este influențat și de cantitatea de iod hormonal existent în sânge și țesuturi.

Axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian

Tripla retroacțiune

I.4. TESTAREA HORMONILOR TIROIDIENI

Testarea hormonilor tiroidieni implică realizarea unor teste de sange prin intermediul cărora se evaluează cât de bine funcționează glanda tiroidă. Glanda tiroidă are formă de fluture și este situată în dreptul cartilajului tiroid, în partea de jos a laringelui. Tiroida procesează iodul din componența produselor alimentare pe care îl transformă în cei doi hormoni tiroidieni: tiroxina (T4) și triiodotironina (T3). Hormonii tiroidieni sunt stocați de glanda tiroidș și sunt eliberați de aceasta atunci când este necesar.

Hormonii tiroidieni sunt indispensabili pentru dezvoltarea normală a creierului mai ales în primii trei ani de viață. Un copil poate manifesta dizabilități intelectuale dacă glanda sa tiroidă nu produce suficienți hormoni (hipotiroidism congenital). Copiii mai mari, au nevoie de hormonii tiroidieni pentru o creștere și dezvoltare normală, iar pentru adulți aceștia sunt importanți pentru reglementarea modului în care organismul își folosește energia (metabolism). În majoritatea statelor lumii, nou-născuții sunt testați la scurt timp de la naștere pentru depistarea hipotiroidismului congenital.

Investigații

Analizele de sânge pentru testarea hormonilor tiroidieni includ:

– tiroxina totală – T4 – Majoritatea tiroxinei din sânge este atașată la o proteină denumită globulina de legare (transport) a tiroxinei. Mai puțin de 1% din T4 nu este atașată. Un test de sânge al tiroxinei totale, măsoară atât tiroxina legată cât și tiroxina liberă de proteinele din sange. Tiroxina liberă influențează funcția țesuturilor organismului, spre deosebire de tiroxina atașată care nu are această proprietate.

– tiroxina liberă – (FTI sau FT4) – Tiroxina liberă (T4) poate fi măsurată direct (FT4) sau calculată ca indice liber de tiroxina (FTI). FTI exprimă cât de mult T4 liber este prezent, comparativ cu T4 legat. FTI mai poate furniza informații privind existența cantităților anormale de T4 în sânge, ca urmare a unor valori anormale de globulină de legare a tiroxinei.

– triiodotironina (T3) – Cea mai mare cantitate de triiodotironină (T3) din sânge este atașată la globulina de legare a tiroxinei. Mai puțin de 1% din T3 este neatașată. Un test de sânge al T3 măsoară atât triiodotironina (T3) liberă cât și cea atașată. T3 are o influență majoră asupra modului în care ogranismul uman folosește energia decât T4, chiar dacă acesta se află în cantități mai mici decăt T4.

Necesitatea investigarii glandei tiroide

Testarea hormonilor tiroidieni este utila pentru:

– depistarea cauzei valorilor anormale a hormonului de stimulare tiroidiană (TSH) din sânge;

– verificarea acțiunii tratamentului pentru reglarea funcției glandei tiroidiene. Valorile tiroxinei totale (T4), tiroxinei libere (FT4) și indicelui tiroxinei libere (FTI) sunt utilizate deseori pentru a se constata eficiența tratamentului pentru hipertiroidism.

– investigarea nou-născuților pentru a se afla dacă funcția glandei tiroide este normală. O afecțiune numita hipotiroidism congenital poate afecta creșterea și dezvoltarea normala și poate determină probleme severe, cum ar fi dizabilități intelectuale, în cazul în care nu este tratată imediat dupa naștere.

Pregatirea pentru investigatie

Multe substanțe medicamentoase pot modifica rezultatele acestui test. Pacientul trebuie să îi expună medicului întreaga listă de medicamente cu sau fără prescripție medicală pe care le utilizează. Dacă o persoană folosește medicamente pentru tiroidă trebuie să îi spună specialistului când anume a luat ultima doză. Doctorul ar putea să recomande oprirea temporară a tratamentului medicamentos înainte de testarea tiroidiană.

Care este procedura

Analiza de sânge – un cadru medical specializat, va recolta o probă de sânge astfel:
– va strânge o bandă elastică în jurul părții de sus a brațului pentru a opri fluxul de sânge. Acest lucru va face ca venele de sub banda elastică să se măreasca, iar acul va putea fi introdus mai ușor în venă.

– va curăța locul puncției cu alcool

– va introduce acul în venă – uneori pot fi necesare mai multe înțepături

– va atașa o eprubetă la celălalt capăt al acului, pentru a o umple cu sânge

– va îndepărta banda elastică de la nivelul brațului când este colectat suficient sânge
– va aplica un tampon, tifon sau vată peste locul puncției în timp ce acul este eliminat
– va apăsa pe locul înțepăturii și apoi va pune un bandaj mic, local.

Colectarea sângelui din calcâi – La nou-născuți mostra de sânge va fi obținută de la calcâi: acestă parte a corpului este înțepată cu un ac și vor fi colectate câteva picături de sânge.

Ce se poate simți în timpul procedurilor

Analiza de sânge – proba de sânge este prelevată dintr-o venă a brațului. O bandă elastică va fi strânsă în jurul brațului. Strânsoarea poate fi incomodă. Când se va introduce acul, pacientul poate să nu simtă nici un fel de durere sau poate simți o înțepătură ușoară.

Colectarea sângelui din calcâi – durerea va fi scurtă la introducerea acului prin piele. Copilul va simți un disconfort când acul va străpunge pielea.

Riscuri

Analiza de sânge – există șanse foarte mici să intervină vreo problemă atunci cand se recoltează proba de sânge dintr-o venă:

– după colectare poate să apară o mică vânătaie la locul înțepăturii. Se pot reduce șansele apariției vânătăii prin aplicarea unei presiuni locale câteva minute după colectare.

– în cazuri rare vena se poate inflama dupa prelevarea sângelui. Această problemă se numeste flebită. O compresă caldă poate fi folosită de mai multe ori pe zi pentru remedierea problemei.

– sângerarea continuă ar putea fi o problemă pentru persoanele cu tulburări de coagulare. Aspirina, warfarina și alte medicamente care subțiaza sângele pot crește acest risc. Cei care au probleme de colagulare, utilizează medicamente anticoagulante ar trebui să înștiințeze medicul înainte de recoltare, despre acest lucru.

Colectarea sângelui din calcâi – sunt șanse foarte mici să apară vreo problemă atunci când se colectează sânge din calcâi. La locul înțepăturii poate să apară o mică vânătaie.

Rezultate

Testarea hormonilor tiroidieni presupune realizarea unor analize de sânge prin intermediul cărora se va evalua cât de bine funcționează glanda tiroidă. Valorile normale – pot varia de la un laborator la altul. Rezultatele sunt, de obicei, disponibile în cateva zile. Se vor măsura valorile T4 liber (FT4), dar se poate măsura și tiroxina totală (T4) și nivelul de asimilare al T3 (T3U). Rezultatele obținute la testele hormonilor tiroidieni vor fi comparate cu rezultatele hormonului de stimulare tiroidiană.

Testarea hormonilor tiroidieni

CAPITOLUL II – DISFUNCTII SECRETORII ALE TIROIDEI

II.1. Hipotiroidismul

Hipotiroidismul poate să apară când glanda nu se dezvoltă sau are o dezvoltare slabă. Se mai pot prezenta cazuri în care glanda tiroidă se dezvoltă foarte mult, mai mult decât normal, dar în același timp țesutul glandular degenerează. În sfârșit, hipotiroidismul poate să fie provocat prin extirparea totală sau partial a glandei.

În toate aceste cazuri, cantitatea de hormone din organism este mica sau lipsește. Din această cauză, în organism apar stări patologice foarte grave, cum sunt: scăderea metabolismului bazal, scăderea temperaturii corpului, tulburări trofice cutanate (căderea părului, unghiilor), oprirea dezvoltării intelectului, a glandelor sexuale, anemie, etc. Aceste stări se manifestă deosebit în faza copilăriei și în aceea a maturității.

II.1.1. Hipotiroidismul în faza copilăriei. Când apare la copil, acesta rămâne mic, prezentând întârzieri în creșterea oaselor și a dinților, precum și o incomplete dezvoltare a glandelor genital. Se menționează deficient mintale, începând de la debilitate mintală ușoară până la cretinism. Individul are o înălțime mult mai mică decât talia normală, de 130-140 cm, stare care a fost numită nanism sau piticism tiroidian. Ea este însoțită însă și de alte manifestări caracteristice.

Sub pielea bolnavului se adună un lichid mucos în cantitate mare, ceea ce dă o aparență de îngrășare; această stare a fost numită mixedem (gr. myxa = mucus, oedema = umflătură). Ea este tot atât de caracteristică pentru hipotiroidism ca și nanismul. Se observă, de asemenea, o scădere marcată a metabolismului și o schimbare a desfășurării lui, favorizându-se depunerea de grăsimi în anumite organe. De asemenea, organismul bolnavului nu este capabil să reacționeze normal față de temperature mediului înconjurător, având senzația de frig permanent, și prezintă anemie, căderea părului, etc.

O manifestare caracteristică a hipotiroidismului este starea de funcționare necorespunzătoare a sistemului nervos și, mai ales a scoarței cerebrale. În cazuri grave se observă o totală lipsă a inteligenței, cu manifestarea unei absolute indiferențe față de tot ceea ce se petrece în jur. Această stare este numită cretinism sau idioție. Este cea mai gravă manifestare a hipotiroidismului, pentru că îl face pe individ incapabil de a îndeplini vreo activitate.

Sindromul se mai caracterizează prin expresia caracteristică a feței, gura deschisă și limba atârnând de pe care se scurge saliva, pielea uscată, lipsa de dezvoltare și funcționare a organelor genitale.

În cazul în care hipotiroidismul survine prin creșterea, dar în același timp degenerarea parenchimului tiroidian se întâlnește un alt aspect al hipotiroidismului care este gușa. În acest caz glanda tiroidă se mărește foarte mult, putând să ajungă la 2-3 kg greutate, dar, în același timp, foliculuii glandulari suferă o degenerare, pierzând proprietatea de a mai produce hormoni. În majoritatea cazurilor de cretinism, gușa este prezentă.

O formă de gușa simplă sau distrofia endemică – Milcu se datorează lipsei iodului din apă și alimente. Ea se caracterizează numai prin creșterea în volum a tiroidei.

Aceasta poate fi prevenită prin adăugirea de iod în sarea folosită în alimentație.

II.1.2.Hipotiroidismul în faza maturității. Dacă hipotiroidismul se manifestă la adult, adică după terminarea creșterii, apar toate aspectele lui (mixedem, cretinism), dar nu mai influențează dimensiunile corpului; nu se manifestă nanismul, cretinul putând să aibă dimensiunile normale.

Semnele caracteristice care apar sunt:

scăderea metabolismului bazal până la -30 sau -35%;

metabolismul protidic este îndeosebi tulburat, ceea ce duce la încetinirea circulației, răcirea extremităților, hipotensiune arterială, constipație, etc.;

afectarea sistemului nervos;

oprirea completă a reproducerii.

La formele ușoare, simptomele apar sub formă de apatie, somnolență, ochi stinși, lipsă de imaginative, insensibilitate etc.

Hipotiroidismul provoacă, deci stări foarte grave pentru organism. Acestea pot fi prevenite prin tratament, dacă funcționarea anormală a tiroidei este sesizată la timp.

II.1.3.Tratamentul hipotiroidismului

Generalități

Hipotiroidismul poate fi tratat foarte ușor, folosind medicamentele de substituție cu hormoni tiroidieni. Cel mai eficient și stabil hormon de substituție tiroidian este sintetic. După începerea tratamentului, se revine regulat la control pentru monitorizarea dozelor de medicament. În majoritatea cazurilor, simptomele hipotiroidismului se ameliorează în prima săptămână după inițierea tratamentului. Toate simptomele, de obicei, dispar în câteva luni. Sugarii și copiii cu hipotiroidism trebuie tratați. Persoanele în vârstă sau oamenii care au probleme de sănătate răspund mai greu la tratament.

Dacă hipotiroidismul este dat de tiroidita Hashimoto sau apare post-radioterapie sau dupa tiroidectomie, cel mai probabil că persoana respectivă va necesita substituție hormonală tot restul vieții. Ocazional, funcția tiroidiană se reface dacă etiologia este tiroidita Hashimoto. Dacă boala s-a declanșat după o boală gravă, funcția tiroidiană se reface în cele mai multe cazuri după ce persoana se recuperează. Unele medicamente pot determina hipotiroidism. Funcția tiroidiană va reveni la normal când se oprește administrarea medicamentelor.

Daca forma de hipotiroidism este ușoară, pacientul poate să nu necesite tratament, dar trebuie supravegheat pentru semnele de agravare a hipotiroidismului. Cercetările recente nu aduc dovezi clare pentru un tratament de susținere; în acest caz mulți medici nu sunt de acord cu tratamentul pentru hipotiroidismul ușor. Când se ia decizia pentru tratarea hipotiroidismului ușor, sunt puse în balanță beneficiile (îmbunătățirea simptomelor și scăderea nivelului de colesterol) cu costurile tratamentului, monitorizării și cu posibilele riscuri. Dozele de tratament trebuie monitorizate cu grijă la persoanele cu boli cardiace, deoarece la doze crescute de tratament poate crește riscul pentru angină (dureri toracice) și bătăi cardiace neregulate (fibrilatia atriala).

Tratament inițial

Medicul va trata hipotiroidismul cu medicamente de substituție, ca Levotiroxina. Tratamentul trebuie administrat conform recomandărilor medicului. Se recomandă controlul dupa 6 sau 8 săptămani, pentru a se asigura că doza de medicament este corespunzatoare.

Dacă doza este prea mică, pacientul poate prezenta simptome de hipotiroidism, ca de exemplu constipația, senzația de frig sau apatia și creșterea în greutate. Dozele crescute pot determina nervozitate, tulburări de somn și tremor. Dacă pacientul asociază patologie cardiacă, dozele crescute pot induce bătăi neregulate ale inimii sau angina. Persoanele cu probleme cardiace încep adesea cu doze scăzute, care sunt crescute gradat. Dacă în momentul diagnosticării, individul prezintă hipotiroidism sever, necesită tratament corespunzător de urgență. Hipotiroidismul sever netratat poate duce la coma mixedematoasă, o situație gravă, rară, amenințătoare de viață.

Tratamentul pentru coma mixedematoasă implică internarea într-o unitate de terapie intensivă. Se administrează hormoni tiroidieni intravenos (iv). Daca persoana prezintă dificultăți la respirație se poate utiliza un aparat de ventilație asistată. De asemenea, va fi monitorizat pentru afectarea cardiacă, pentru prevenirea unui infarct miocardic și va fi tratat dacă este nevoie. Tratamentul în timpul sarcinii este deosebit de important deoarece hipotiroidismul poate afecta fătul în dezvoltare.

Daca mama dezvoltă hipotiroidism în timpul sarcinii, se recomandă tratament imediat. Dacă mama avea hipotiroidism înainte de sarcină, se recomanda monitorizarea nivelurilor de hormoni tiroidieni, pentru a stabili dacă doza de tratament tiroidian este corectă. În timpul sarcinii poate fi nevoie de o creștere a dozei de medicament cu 25 până la 50%.

De asemenea, poate fi nevoie de tratament dacă dezvoltă hipotiroidism după sarcină (hipotiroidism postpartum).

În cazul în care femeia rămâne însărcinată din nou, va fi retestată pentru hipotiroidism. În unele cazuri, hipotiroidismul dispare fără nici o intervenție, dar în alte cazuri este permanent și necesită tratament pe termen lung.

Tratament de intreținere

Tratamentul pentru hipotiroidism se face, de obicei, pentru tot restul vieții. Se recomandă administrarea acestuia urmând indicațiile medicului. Pentru unele persoane, hipotiroidismul este o boală progresivă și necesită creșterea dozelor, pe măsură ce funcția tiroidiană scade. Majoritatea oamenilor tratați cu hormoni tiroidieni, dezvoltă simptome dacă opresc tratamentul. În aceste condiții, tratamentul trebuie reluat.

Daca hipotiroidismul este declanșat de o boală severă sau o infecție, funcția tiroidiană va reveni la normal după recuperare. Pentru a determina dacă funcția tiroidiană a revenit la normal, tratamentul trebuie oprit pentru o perioadă scurtă. La majoritatea oamenilor, urmează o perioadă scurtă de hipotiroidism după ce se întrerupe tratamentul. Adesea, există o întârziere între semnalele corpului care anunță tiroida să funcționeze din nou. Dacă tiroida este capabilă să producă suficienți hormoni de una singură, tratamentul nu mai este necesar, dar dacă nivelul hormonal ramâne scăzut, tratamentul trebuie reluat. În timpul terapiei se recomandă un control o dată la 6 sau 12 luni. La controalele de rutină se fac analize care includ TSH, pentru a se asigura că pacientul are un nivel hormonal normal.

Tratament în cazul agravării bolii

Simptomele determinate de hipotiroidism, ca apatia, constipația, confuzia sau senzația de frig, persistă în unele cazuri. Această situație este posibilă când pacientul nu primește destul hormon tiroidian sau dacă medicamentul nu este absorbit din tractul gastro-intestinal. O boală intestinală sau un tratament mai special, poate bloca hormonul toroidian. Medicul poate mări doza de hormon în cazul în care pacientul face tratament cu Carbonat de calciu, Colestiramina, Sucralfat, Hidroxid de aluminiu, Sulfat de fier sau Estrogeni. Se recomandă administrarea calciului cu patru ore înainte sau după administrarea hormonului tiroidian.

Dacă doza de hormon tiroidian este prea mare, pot apărea complicații, ca bătăi cardiace neregulate și în timp, osteoporoza. Dacă o persoană prezintă patologie cardiacă, un tratament cu doze mari poate provoca dureri cardiace și aritmia. Medicul va monitoriza funcția tiroidiană folosind testul de stimulare a hormonilor tiroidieni (TSH). Dacă este necesar, medicul va scădea doza de hormoni.

Tratament ambulatoriu

Pacienții cu hipotiroidism trebuie să facă controale regulate o dată la 6 sau 12 luni, pentru a monitoriza starea și pentru ajustarea tratamentului, dacă este nevoie. Este foarte importantă administrarea corectă a tratamentului de substituție. Se recomandă consultul medicului în cazul în care pacientul nu înțelege motivele pentru care tratamentul trebuie administrat în mod regulat sau dacă crede că are efecte secundare. Sunt necesare controalele regulate și testele aferente, pentru a determina dacă pacientul primește dozele corecte de hormon tiroidian.

Copiii cu hipotiroidism au nevoie de monitorizări regulate, deoarece cantitatea de hormoni necesară se modifică odată cu schimbările din timpul creșterii. Hipotiroidismul netratat la nou-născuți și la copiii mici, poate avea consecințe grave. Părintele trebuie să învețe copilul despre hipotiroidism, importanța unui tratament corect administrat și a controalelor regulate, cât mai repede, pe măsură ce consideră că a devenit responsabil pentru sănătatea proprie (de obicei în jurul vârstei de 9-10 ani).

Tratament la domiciliu

Medicamentele cu hormoni tiroidieni sunt singurele care pot trata eficient hipotiroidismul. Au următoarele efecte în majoritatea cazurilor:

ameliorează sau anulează simptomele hipotiroidismului: simptomele, de obicei, se ameliorează în prima săptămână după începerea terapiei; toate simptomele dispar în câteva luni

pot reduce riscul dezvoltării unei boli de artere coronare prin scăderea nivelurilor de colesterol și trigliceride

pot reduce riscurile unei creșteri încetinite, retardului psihic și a problemelor de comportament la sugari și copii.

Tratamentul hormonal tiroidian nu produce efecte adverse dacă este administrat în mod corect.

II.1.4. Optiuni de medicamente

Medicamentele cu hormoni tiroidieni, ca Levotoxina sodică (T4, Euthyrox), Liotironina sodică (T3, Tiroton) sau Liotrix (T3 si T4) sunt folosite în tratamentul hipotiroidismului. 
Hormonii tiroidieni se administrează oral în afara unor exceptii, ca de exemplu coma mixedematoasă. Această condiție necesită tratament iv (intravenos). Dozele variază cu vârsta și severitatea bolii.

Farmacodinamica
Persoanele cu hipotiroidism au o tiroidă hipofuncțională sau care nu produce hormon tiroidian. Tratamentul cu hormoni tiroidieni înlocuiește hormonii deficienți.

Recomandările tratamentului de substituție

Când testele sanguine indică diagnosticul de hipotiroidism se începe tratamentul cu hormoni tiroidieni. 
Aceste tratamente cu hormoni tiroidieni pot fi prescrise în următoarele cazuri:

– pentru hipotiroidismul subclinic, când pacientul este găsit pozitiv pentru anticorpii antitiroidieni

– pentru o tiroidă mărită de volum (gușă tiroidiană).

Eficiența 

Persoanele cu hipotiroidism care au tratament cu hormoni tiroidieni observă de obicei:

creșterea energiei

scîderea treptată în greutate (la persoanele cu hipotiroidism sever în momentul diagnosticării)

îmbunătățirea stării generale și a funcției psihice (gândirea, memoria)

îmbunătățirea funcției cardiace și îmbunătățirea funcției tractului digestiv

reducerea în volum a unei tiroide mărite (gușa)

îmbunătățirea creșterii, a performanțelor școlare și a comportamentului la copii; copiii a căror creștere a fost întârziată din cauza hipotiroidismului recuperează dupa ce încep să primească doze adecvate de hormon tiroidian

niveluri scăzute de colesterol și trigliceride.

În majoritatea cazurilor, tratamentul cu hormoni tiroidieni are efect rapid și corectează simptomele. Coma mixedematoasă poate raspunde foarte bine la tratamentul hormonal pe secția de terapie intensivă. Un rezultat bun depinde de precocitatea începerii tratamentului.

Efecte adverse

În general, persoanele nu prezintă efecte adverse, dacă primesc dozele corecte de hormon tiroidian. 
Efectele secundare unei cantități prea mari de hormon tiroidian sunt:

palpitații

agitație 

insomnie (tulburări de somn) 

frisoane (tremuraturi)

flatulența (gaze intestinale)

scădere în greutate

disconfortul la temperaturi crescute 

demineralizarea osoasă (osteoporoza) dacă doza este prea mare pentru o perioadă mai lungă. 
Efectele adverse trebuie raportate imediat medicului curant. 

Dacă persoana are boli arteriale coronariene și urmeaza tratament cu doze mari de hormoni, simptomele, ca durerea toracică sau aritmia, se pot agrava. De asemenea, poate crește riscul pentru infarct miocardic.

De reținut!

Hormonii tiroidieni au eficiență maximă atunci când sunt administrați după recomandările medicului. Se recomandă vizite regulate la medic pentru a fi sigur ca tratamentul este administrat corect. Medicul ar putea ajusta doza la un moment dat. Majoritatea persoanelor revin la cabinetul medical dupa 6 sau 8 săptămâni de la începerea terapiei pentru analize sanguine și măsurarea nivelului hormonal. Dupa ce nivelurile hormonale revin la normal, se verifică funcția tiroidei încă o dată la 6 luni și apoi o dată pe an.

Administrarea în același timp a suplimentelor cu calciu, poate reduce cantitatea de hormoni tiroidieni pe care o absoarbe corpul. Suplimentele cu calciu se iau cel puțin cu patru ore înainte sau după administrarea hormonilor tiroidieni.

În cazul femeilor ce iau anticonceptionale sau alți hormoni, se recomandă adaptarea dozelor de hormoni tiroidieni dupa recomandările medicului. Este posibil să fie nevoie de doze mai mari de hormoni tiroidieni dacă se asociază cu administrarea altor hormoni.

Unele medicamente pot afecta eficiența tratamentul tiroidian. Persoanele care iau tratament cu următoarele medicamente, trebuie să supravegheze strict prin intermediul medicului, dacă primesc dozele corecte de hormon tiroidian: 

Colestiramina, Sulfatul feros, Sucralfatul și unele antiacide ce conțin Hidroxid de aluminiu, interferează cu absorbția Levotiroxinei

medicamentele anticonvulsivante și un antibiotic antituberculos (rifampicina) pot accelera timpul de înjumătățire al levotiroxinei, fiind necesara creșterea dozei de hormon.

Persoanele care au asociate alte boli pe lângă hipotiroidism, în mod special boli coronare, pot dezvolta efecte secundare dacă încep tratamentul cu doze crescute de hormon tiroidian. În aceste cazuri, trebuie să se înceapă tratamentul cu doze mici, care vor fi crescute ulterior. Dacă un sugar prezintă retard mental din cauza hipotiroidismului, tratamentul cu hormoni tiroidieni va controla simptomele de hipotiroidism, dar nu va ajuta la recuperarea retardului psihic.O doză prea mare de hormon tiroidian poate accentua demineralizarea (osteoporoza).

Tratament chirurgical

Nu există tratament chirurgical pentru hipotiroidism.

Alte tratamente

Nu există în acest moment alte metode de tratament al hipotiroidismului.

II.1.5.Profilaxie

Multe dintre cazurile de hipotiroidism sunt determinate de tiroidita Hashimoto, care nu poate fi prevenită.

Deși hipotiroidismul nu poate fi prevenit, se pot monitoriza semnele bolii pentru un tratament corespunzător. Persoanele care au risc crescut pentru dezvoltarea bolii dar nu prezintă simptome, pot fi testate pentru a descoperi daca au hipotiroidism usor (subclinic).

Diferite echipe de medici au recomandări diferite de screening: 

unele asociații recomandă ca toți adultii sa fie testați odată ce au împlinit vârsta de 35 de ani și o dată la fiecare 5 ani; vârstnicii, în special femeile, peste 60 de ani, cei cu antecedente familiale de hipotiroidism și cei cu boala Addison, artrita reumatoida, anemia pernicioasă și diabet zaharat tip I ar trebui, de asemenea, să fie testați

alte asociații nu fac nici o recomandare pentru sau împotriva screeningului persoanelor care nu prezintă simptome de hipotiroidism; părerea acestora este că nu exista destule dovezi care să susțină screeningul

alt grup de specialiști, din specialități medicale diferite, face recomandări împotriva screening-ului extins; totuși, se susține faptul că dacă o persoană are riscuri mari pentru a face hipotiroidism, va dori să-și faca un test screening.

II.1.6. MEDICATIE – EUTHYROX® 50 (Comprimate a 50 μg)

Compoziție

Un comprimat conține levotiroxină sodică 50 μg și excipienți: lactoză monohidrat, amidon de porumb, gelatină, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: Hormoni tiroidieni

Indicații terapeutice

– Tratamentul gușii benigne eutiroidiene, în special la adulți, atunci când terapia cu iod nu este indicată;

– Prevenirea reapariției gușii după operațiile de mixedem (profilaxia gușii recidivante) în condițiile unei funcții tiroidiene normale, în funcție de statusul hormonal postoperator;

– Tratamentul de substituție cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie;

– În tumorile (maligne) tiroidiene, pentru supresia proliferării neoplazice;

– Adjuvant în tratamentul tireostatic al hipertiroidiei.

Contraindicații

Când nu aveți voie să utilizați Euthyrox 50?

Euthyrox 50 nu trebuie administrat în caz de hipersensibilitate la levotiroxina sodică sau la oricare dintre componenții produsului.

În cazul unei hiperfuncții tiroidiene de orice cauză. Excepție: ca terapie de asociere cu antitiroidiene de sinteză în tratamentul hipertiroidiei, după obținerea stării de eutiroidie. Nu este indicată această asociere în timpul sarcinii.

În caz de insuficiență corticosuprarenală netratată și insuficiență hipofizară netratată. Tratamentul cu Euthyrox nu trebuie inițiat în infarct acut de miocard, miocardită acută sau

pancardită acută (inflamarea straturilor peretelui cardiac).

Datorită conținutului în lactoză, bolnavii cu afecțiuni ereditare rare cum sunt intoleranță la galactoză, deficitul de lactază Lapp sau malabsorbția glucoză – galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Precauții

Ce măsuri de precauție trebuie luate?

Înainte de inițierea tratamentului cu hormoni tiroidieni, este necesară excluderea următoarelor boli: cardiopatia ischemică (deficit funcțional al vaselor sanguine ale inimii),

angina pectorală, ateroscleroza, hipertensiunea arterială, insuficiența hipofizară și

corticosuprarenaliană, adenoamele autonome tiroidiene.

În cazul unei hipotiroidii provocate de o îmbolnăvire a hipofizei (hipotiroidie secundară), este necesară identificarea cauzei acesteia înainte de inițierea tratamentului cu hormoni tiroidieni și, în cazul prezenței simultane a unei eventuale insuficiențe corticosuprarenaliene compensate, este necesară inițierea tratamentului corespunzător.

Dacă se suspectează leziuni tiroidiene autonome, este necesară efectuarea unui test TRH (hormon eliberator tiroidian) sau a unei scintigrafii de supresie (explorare radiologică).

La pacientele cu hipotiroidie aflate în postmenopauză, care prezintă un risc crescut de osteoporoză (reducerea masei osoase), este necesar un control strict al funcției tiroidiene, pentru a se evita creșterea concentrațiilor sanguine de Euthyrox.

Levotiroxina nu trebuie administrată în statusurile hipertiroidiene, cu excepția cazurilor în care este folosită ca adjuvant în tratamentul tireostatic al unei hipertiroidii.

În cazul schimbării preparatului în timpul tratamentului cu Euthyrox, este necesară supravegherea parametrilor de laborator și a răspunsului la tratament, în vederea ajustării la nevoie a dozelor.

Interacțiuni

Ce alte medicamente influențează efectul Euthyrox 50?

Colestiramina și colestipolul (utilizate pentru reducerea grăsimilor din sânge) inhibă absorbția levotiroxinei în organism. De aceea, Euthyrox 50 trebuie administrat după 4-5 ore de la administrarea colestiraminei sau a colestipolului.

Date din literatura de specialitate arată că preparatele pe bază de aluminiu (antiacide, sucralfat), fier și carbonat de calciu pot diminua efectul Euthyrox 50. De aceea, Euthyrox 50 trebuie administrat cu cel puțin 2 ore înainte de administrarea acestor medicamente.

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la accentuarea efectului Euthyrox: salicilați (analgezice și antitermice), dicumarol (inhibitor al coagulării sângelui), clofibrat (utilizat pentru reducerea grăsimilor din sânge), fenitoină (anticonvulsivant).

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la diminuarea efectului Euthyrox: propiltiouracil (utilizat în bolile tiroidiene), glucocorticoizi (hormoni corticosuprarenalieni), blocante β-adrenergice (utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale), amiodaronă (reglator al ritmului cardiac).

Din cauza conținutului său foarte ridicat de iod, amiodarona (reglator al ritmului cardiac) poate provoca atât o hiperfuncție, cât și o hipofuncție tiroidiană. Este necesară prudență în special în gușa nodulară, care poate prezenta arii autonome posibil necontrolate.

Sertralina (antidepresiv) și clorochina/proguanilul (antimalarice) reduc eficacitatea levotiroxinei și provoacă o creștere a nivelurilor TSH (hormon stimulator tiroidian).

Barbituricele (somnifere) și alte substanțe cu efect inductor enzimatic hepatic pot accentua metabolizarea hepatică a levotiroxinei, ducând astfel la diminuarea efectului acesteia.

Cum influențează Euthyrox 50 acțiunea altor medicamente?

Levotiroxina poate accentua acțiunea anumitor substanțe anticoagulante (derivații cumarinici) și inhiba acțiunea insulinei și a antidiabeticelor orale. În cazul unui tratament concomitent cu astfel de substanțe și levotiroxină, medicul dumneavoastră va trebui să controleze, în special la debutul tratamentului, valorile parametrilor coagulării și ale glicemiei și să ajusteze, dacă este cazul, doza medicamentelor anticoagulante sau a insulinei și antidiabeticelor orale.

Vă rugăm rețineți că aceste precizări pot fi valabile și în cazul în care administrarea acestor medicamente a încetat de scurt timp.

Atenționări speciale

În prezența cardiopatiei ischemice (deficit funcțional al vaselor sanguine ale inimii), a insuficienței cardiace sau a tulburărilor de ritm cardiac de tip rapid, este obligatorie prevenirea oricărei hiperfuncții tiroidiene (fie și ușoară) determinate de levotiroxină.

Ce trebuie luat în considerare la copii și la persoanele în vârstă?

Euthyrox 50 trebuie dozat cu precauție la persoanele în vârstă. Trebuie aleasă o doză

inițială mică și apoi crescută la intervale mai mari, sub controlul repetat al hormonilor tiroidieni.

Ce trebuie să luați în considerare în timpul sarcinii și alăptării?

În timpul sarcinii și alăptării este importantă administrarea cu consecvență a hormonilor tiroidieni. În timpul gravidității nu este, însă, indicată asocierea hormonilor tiroidieni cu antitiroidiene de sinteză în tratamentul hipertiroidiei deoarece, asocierea de levotiroxină poate face necesară creșterea dozei de antiroidiene de sinteză. Față de levotiroxină, antitiroidienele de sinteză traversează bariera feto-placentară și pot provoca la făt o hipofuncție tiroidiană.

Ce măsuri speciale de precauție trebuie respectate în ceea ce privește capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje?

Euthyrox 50 nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze și mod de administrare

Indicațiile de mai jos se limitează la cazurile în care medicul dumneavoastră nu v-a prescris în alt mod Euthyrox 50. Vă rugăm să respectați instrucțiunile de administrare, deoarece în caz contrar Euthyrox 50 nu poate acționa corect.

Euthyrox 50 conține 50 μg levotiroxină sodică. Pentru individualizarea tratamentului,

există la dispoziție comprimate cu un conținut gradat, de 25 μg, 50 μg, 100 μg, 150 μg și 200 μg levotiroxină sodică, astfel încât administrarea unui singur comprimat pe zi să fie, în general, suficientă.

Cât de des și în ce cantitate trebuie să utilizați Euthyrox 50?

Doza zilnică individuală trebuie stabilită prin explorări clinice și de laborator. La pacienții vârstnici, la cei cu cardiopatie ischemică, precum și la cei cu hipotiroidie severă sau de lungă

durată, este necesară prudență la inițierea tratamentului cu hormoni tiroidieni. Se va începe cu o doză inițială mică (de exemplu, 12,5 μg levotiroxină sodică pe zi), care va fi apoi crescută lent și la intervale lungi de timp (de exemplu, în doze de câte 12,5 μg levotiroxină sodică la fiecare 14 zile), în condițiile verificării frecvente a concentrației hormonilor tiroidieni.

Experiența a demonstrat că dozele scăzute sunt suficiente la pacienții cu greutate corporală

mică sau la cei cu gușă difuză mare.

Dacă medicul nu prescrie altfel, în general, sunt valabile următoarele reguli de stabilire a dozelor:

La inițierea tratamentului se poate recomanda, în funcție de situație, o formă de administrare cu un conținut mai mic de substanță activă.

Cum și când trebuie să utilizați Euthyrox 50?

Doza zilnică totală se administrează dimineața, pe stomacul gol, cu cel puțin ½ oră înainte de micul dejun; comprimatele se înghit întregi, cu suficient lichid (de exemplu, jumătate de pahar cu apă).

La sugari, doza zilnică totală va fi administrată cu cel puțin ½ oră înainte de prima masă a zilei. Comprimatele vor fi zdrobite în puțină apă, suspensia fină rezultată (care trebuie preparată pe loc pentru fiecare administrare) fiind amestecată apoi cu ceva mai mult lichid.

Cât timp trebuie să utilizați Euthyrox 50?

Durata administrării: de obicei, toată viața în hipotiroidie, după intervențiile chirurgicale de extirpare a unei tumori maligne tiroidiene și pentru prevenirea reapariției gușii după operațiile de mixedem (profilaxia gușii recidivante) în condițiile unei funcții tiroidiene normale.

Durata tratamentului adjuvant în hipertiroidii este condiționată de durata administrării tratamentului tireostatic.

În gușa benignă eutiroidiană, este necesar un tratament cu durata între 6 luni și 2 ani. Pentru evitarea reapariției gușii, se recomandă o profilaxie cu iod în doze mici (100-200 μg pe zi) după reducerea volumului gușii.

Durata tratamentului va fi stabilită de către medic.

Reacții adverse

Ce reacții adverse pot să apară în timpul tratamentului cu Euthyrox 50?

În condițiile administrării conform recomandărilor, nu sunt de așteptat reacții adverse în

timpul tratamentului cu Euthyrox 50.

În situații individuale, dacă doza nu este tolerată sau în caz de supradozaj, în special dacă doza este crescută rapid la începutul tratamentului, pot să apară semnele tipice ale unei hiperfuncții tiroidiene, de exemplu creșterea frecvenței cardiace, palpitații, tulburări de ritm cardiac, dureri retrosternale de tip anginos, dureri de cap, slăbiciune și crampe musculare, intoleranță la căldură, febră, vărsături, tulburări menstruale, tremurături, neliniște, insomnie, transpirații abundente, pierdere în greutate, diaree.

Vă rugăm informați medicul dumneavoastră sau farmacistul în cazul apariției oricărei reacții adverse chiar și dintre cele care nu sunt prezentate în acest prospect.

Ce măsuri pot fi luate pentru combaterea reacțiilor adverse?

După prezentarea la medic, doza zilnică poate fi redusă sau administrarea comprimatelor poate fi întreruptă pentru câteva zile. Imediat după remiterea reacțiilor adverse, tratamentul poate fi reluat sub supravegherea atentă a dozelor.

Supradozaj

Ce este de făcut în cazul în care ați utilizat Euthyrox 50 în cantități prea mari

(supradozaj intenționat sau involuntar)?

În caz de supradozaj, pot să apară semnele și simptomele tipice ale unei hiperfuncții tiroidiene: palpitații, anxietate, agitație și mișcări involuntare (hiperkinezie).

În cazul apariției acestor simptome, vă rugăm să vă adresați imediat medicului dumneavoastră.

Cum trebuie să procedați în cazul în care ați utilizat o cantitate prea mică sau ați omis o doză de Euthyrox 50?

Dacă ați utilizat prea puține comprimate la o administrare, sau dacă ați omis o doză, nu utilizați doza omisă la următoarea administrare, ci respectați ritmul prestabilit. În nici un caz tratamentul stabilit de medic nu poate fi modificat sau întrerupt fără avizul acestuia.

Cum trebuie să procedați în cazul unei întreruperi temporare sau renunțării premature la tratament?

Succesul tratamentului impune administrarea regulată a Euthyrox 50 în dozele prescrise. Întreruperea sau renunțarea prematură la tratament pot avea ca rezultat reapariția simptomelor de boală, în funcție de particularitățile fiecărei afecțiuni preexistente.

II.2.Hipertiroidismul

Se caracterizează prin producerea unei cantități prea mari de hormone tiroidieni. Manifestarea hipertiroidismului este cunoscută sub numele de boala Basedov – Graves, care poate să apară, atât în timpul copilăriei, cât și la adulți (. În această boală se constată o mărire anormală a glandei care poate fi difuză sau nodulară, cu păstrarea însă a capacității celulelor glandulare de a produce hormoni. Glanda mărindu-se, formează așa-numita gușă exoftalmică sau hipertiroidia exoftalmică. Gușa exoftalmică este însă deosebită de gușa care apare în stare de hipotiroidism, pentru că în acest caz tiroida funcționează, producând o cantitate de hormone mai mare decât este necesar. Are, în general, o dezvoltare moderată, bilaterală, cu o ușoară accentuare pe lobul drept.

De o importanță deosebită este starea în care ajunge sistemul nervos. Activitatea nervoasă superioară este intens modificată. Astfel, procesele de excitație sunt exagerate, constatându-se hipersensibilitate, irascibilitate, scăderea inhibiției active, o permanent stare de agitație și de neliniște, treceri bruște de la o stare sufletească la alta, cu o emotivitate exagerată. De asemenea, somnul este agitat, cu coșmare, iar uneori insomnia. Alături de aceste tulburări ale sistemului nervos, apar și tulburări ale tonusului și forței musculare. Tulburările de tonus se manifestă printr-o rigiditate a musculaturii mimicii și a globilor ocular. Foarte frecvente sunt tremurăturile extremităților sau ale întregului corp.

Sunt tulburate, de asemenea, funcțiile vegetative, manifestându-se în activitatea aparatelor cardiovascular, gastrointestinal, respirator și renal prin acțiunea nervului vag. Ca o consecință a acțiunii asupra inimii, apar tahicardia, pulsul atingând frecvența de 100-140 de bătăi/min; activitatea inimii este deci exagerată.

Pancreasul este suprasolicitat, având ca rezultat o insuficiență enzimatică, cu tulburări gastrice și hiperglicemice.

Se constată o poliurie, deci crește diureza. Pielea prezintă tulburări vasomotorii, trofice și secretorii.

Acestea se manifestă prin: valuri de căldură, transpirații generalizate, prurit (mâncărime), vitiligo (depigmentare), căderea părului, ducând la apariția încărunțirii timpurii, unghii subțiri care se rup ușor, etc.

Se tulbură metabolismului calciului, fosforului și al protidelor. Din această cauză ia naștere o osteoporoză (rărirea osului) accentuate, provocând deformări și fracture frecvente.

Și în metabolismul lipidelor au loc tulburări grave care duc la pierderi în greutate între 15 și 20 de kilograme.

La basedowieni, metabolismul bazal este crescut, fiind cuprins între +30 și +100%, în funcție de gravitatea stării. În boala Basedow sunt caracteristice și tulburările ocular, prin producerea unei exoftalmii (bulbucarea ochilor).

Aceasta este de obicei bilaterală, mai rar unilaterală. Este mai frecventă la femei, dar mai gravă la barbati. Ea este însoțită de edemul (umflarea) pleoapelor superioare.

Glandele lacrimare produc o hipersecreție care dă o strălucire caracteristică ochilor.

În afară de hipertiroidia exoftalmică, descrisă ca boală Basedow, se cunoaște și un hipertiroidism ușor, care se caracterizează printr-o slabă manifestare a simptomelor hipertiroidismului.

Din statisticcile făcute s-a constatat că hipertiroidismul este mai frecvent la femei și mai rar la barbate, stabilindu-se un raport de 5/1. Femeile pot să facă hipertiroidism la pubertate și menopauză, după sarcină sau în timpul alăptării.

EXOFTALMIE

GUSA SI EXOFTALMIE

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ – DISFUNCTII TIROIDIENE

Studiul a fost realizat pe un voluntar, sex feminin, varsta 55 de ani. Prin intervievarea pacientei aceasta acuza anumite simptome asociate cu simptome pre menstruale. Aceste simptome constau in: stare psihica oscilanta cu dese crize de nervozitate, modificari ale apetitului si greutatii corporale, dezvoltarea exagerata a glandei cu vizualizare directa in partea anterioara a gatului, senzatie de sufocare , nesiguranta in gesturi.

In vederea diagnosticarii s-au realizat ecografii la nivelul glandei tiroide precum si analize biochimice pentru stabilirea nivelului de hormoni: TSH prdus de adenohipofiza si cei 2 hormoni tiroidieni: tiroxina si triiodotironina.

Rezultate obtinute:

in urma ecografiei s-au identificat noduli tiroidieni;

au fost obtinute valori modificate ata la TSh cat si FT4;

s-a pus diagnosticul de hipotiroidism;

s-a luat decizia de interventie chirurgicala pentru extirparea totala a glandei tiroidei;

pacienta urmeaza tratament cu Eutyrox.

dupa interventia chirurgicala, pe langa stressul postoperator au aparut si alte reactii de adaptare a organismului la situatia noua;

pacienta ai resimte inca unele simptome si declara ca oboseste foarte repede, are stari frecvente de nervozitate si transpira intens.

Din ecografie se observa o marire a glandei tiroide prin formarea unor noduli initiali care ulterior s-au contopit intr-o formatiune macronodulara, vaacularizata. Desi glanda este hipertofiata pe lobul drept, analizele biochimice arata ca nivelul hormonilor tiroidieni este scazut, corelat cu nivelul TSH. La o ecografie ulterioara s-a evidentiat aparitia de noduli si in celalt lob al tiroide , cu tendinta de contopire astfel incat s-a luat decizia extirparii totale ale glandei tiroide.

Imediat dupa extuirpare s-a identificat prin analize hormonale o scadere accentuata a hormonilor tiroidieni corelat cu cresterea secretiei de TSH, insa dupa cateva saptamani de tratament , nivelul hormonal a fost stabilizat.

CONCLUZII

Patologia tiroidiană este dominată de existența unuia sau mai multor noduli. Frecvența nodulilor tiroidieni este mare și depinde de modul de examinare. La examenul clinic simplu sunt descoperiți la 5-20% din subiecții examinați; examinarea echografică, în funcție de rezoluția aparatului, decelează noduli tiroidieni la 16-67% din subiecți.

Descoperirea clinică a unui nodul evocă totdeauna posibilitatea unei tumori maligne, întrucât în 95% din cazuri cancerul tiroidian se prezintă sub această formă. Evidențiază unor factori predispozanți pentru cancer tiroidian: antecedentele de gușă în familie sugerează benignitate ; vârsta pacientului este importantă. Majoritatea nodulilor benigni apar între 30 – 50 de ani. Un nodul apărut la copii și adolescenți, ca și la persoane de peste 60 de ani este mai probabil malign; sexul pacientului: nodulii benigni sunt mai frecvenți la sexul feminin, de aceea un nodul apărut la bărbat trebuie considerat suspect; evidențierea anamnestică a unei iradieri cervicale în copilărie este un factor de risc.

Boala nodulară tiroidiană reprezintă o problemă de interes major în practica medicală,

atât datorită frecvenței mari a nodulilor tiroidieni cât și riscului ca o parte din ei să fie

maligni. Incidența bolii nodulare tiroidiene este estimată statistic în literatura de

specialitate la 5-20% din populație .

Incidența nodulilor tiroidieni este mai mare la sexul feminin față de cel

masculin(raport femei/bărbați=8/1). Incidența crescută a nodulilor tiroidieni la femei

poate fi rezultatul faptului că terenul estrogenic este factor favorizant al procesului de

nodularizare.

BIBLIOGRAFIE:

C.V. VOICULESCU: „ ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI „ – EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA , 1971;

www.univ-ovidius.ro;

www.sfatulmedicului.ro

www.wikipedia.com

BIBLIOGRAFIE:

C.V. VOICULESCU: „ ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI „ – EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA , 1971;

www.univ-ovidius.ro;

www.sfatulmedicului.ro

www.wikipedia.com