Etapele Clinice In Vederea Realizarii Unei Proteze Partiale Fixe Metalo Ceramice

Medicina

Etapele Clinice In Vederea Realizarii Unei Proteze Partiale Fixe Metalo Ceramice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Etapele clinice în vederea realizării unei proteze parțiale fixe metalo-ceramice

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Partea generală

I.1 Indicațiile protezelor parțiale fixe metalo-ceramice

I.2 Examinarea pacientului și stabilirea planului de tratament

I.3 Prepararea bontului pentru proteza parțială fixă metalo-ceramică

3.1 Șlefuirea marginii incizale

3.2 Șlefuirea feței ocluzale

3.3 Șlefuirea feței vestibulare

3.4 Șlefuirea fețelor proximale

3.5 Șlefuirea feței orale

3.6 Finisarea

I.4 Amprenta în stomatologie

4.1 Generalități

4.2 Clasificarea materialelor de amprentă

4.3 Metode de mixare

4.4 Tehnica de amprentare

4.5 Controlul fluidelor bucale și pregătirea șanțului gingival în vederea amprentării

I.5 Restaurarea provizorie în protezarea fixă

I.6 Cimentarea

6.1 Material utilizate pentru cimentarea de durată

6.2 Fazele cimentării

Capitolul II. Partea Specială.

II.1 Caz Nr. 1

II.2 Caz Nr. 2

II.3 Caz Nr. 3

Concluzii.

Bibliografie

Introducere

Scopul realizării protezelor parțiale fixe se întinde de la restaurarea unui singur dinte până la restaurări complexe, care includ ambele arcade, cu implicații asupra stării de sănătate a întregului organism.

Continua evoluție a materialelor utilizate în restaurările dentare, a extins gama indicațiilor de la restaurările destinate refacerii funcției masticatorii la remodelări complete ale arcadelor dentare determinate de considerente estetice.

Realizarea protezelor dentare este o activitate complexă, care implică o strânsă colaborare între medicul dentist și tehnicianul dentar. Numărul și complexitatea fazelor, precum și faptul că fiecare lucrare protetică este unică și adaptată unui singur individ, face ca cea mai mică eroare apărută în decursul unei faze să fie perpetuată și accentuată pe parcursul realizării fazelor ulterioare. Din această cauză este necesară o atenție și concentrare permanentă, astfel încât piesa protetică finală să corespundă atât din punct de vedere al pacientului, cât și din punct de vedere al medicului. Spun asta deoarece așteptările medicului și ale pacientului pot fi de multe ori diferite. Pacientul este în general interesat de aspectul estetic și refacerea funcției masticatorii, în timp ce medicul trebuie să fie preocupat și de factorii "nevăzuți" care asigură fiabilitatea protezei parțiale fixe în timp (inchiderea marginală, respectarea principiilor mecanice și biologice).

I. Partea generală

I.1 Indicațiile protezelor parțiale fixe metalo-ceramice

Indicații în scop de refacere morfofuncțională și profilactică:

Dinți cu distrucții coronare întinse sau cu obturații multiple, pentru consolidarea mecanică a acestora

Pierderi de substanță dentară dură ce nu mai pot fi reconstituite prin obturații

Prevenirea proceselor de uzură dentară datorită fricțiunii exercitate de elementele de menținere, sprijin și stabilitate ale protezelor mobilizabile

Abrazii patologice

Refacerea zonei de sprijin

Indicații protetice:

Elemente de agregare în protezarea fixă

Elemente de ancorare în protezarea mobilizabilă

În scop de imobilizare, ca elemente ale șinelor de contenție

Contraindicații:

La pacienții cu vârste sub 20 de ani datorită volumului mare al camerei pulpare

Dinți cu mobilitate dentară avansată

Dinți cu tratamente endodontice incorecte

Dinți a caror înclinație depășește 30°

Dinții cu rezorbții alveolare care ating treimea apicală

Dinții izolati, fară antagoniști

Dinții foarte scurți, care după preparare nu mai prezintă suficientă retenție

Avantaje:

Coloristică variată si stabilă în timp

Carioprofilactice, dacă sunt bine glazurate

Retentivitate bună

Îmbină rezistența scheletului metalic cu estetica componentei nemetalice

Dezavantaje:

Sacrificiu mare de țesut dentar dur

Pot periclita pulpa

I.2 Examinarea pacientului și stabilirea planului de tratament

În vederea realizării unei terapii de restaurare protetică fixă, pe prim plan se situează elaborarea unui diagnostic cât mai exact, care vizează atât statusul țesuturilor dento—parodontale, cât și toate formațiunile conexe ale aparatului dento-maxilar.42

Pe baza informaților culese în cadrul etapelor de diagnostic, este posibilă ulterior elaborarea unui plan de tratament în conformitate cu statusul clinic și doleanțele pacientului.

Pentru obținerea unui succes în terapia cu restaurări protetice fixe (domeniu încărcat cu o tehnicitate și precizie deosebite), trebuie acordată o atenție deosebită fiecărei etape clinico-tehnice, începând cu anamneza și stabilirea diagnosticului.

Etapele parcurse în vederea elaborării unui diagnostic cât mai precis:

1. Date anamnestice

Este foarte importantă realizarea unei anamneze exacte înainte de începerea propriu-zisă a tratamentului.

Există o serie de afecțiuni generale în care terapia protetică fixă se contraindică:

psihozele acute, maladii cardio-vasculare (infarct miocardic recent, bradicardie sau tahicardii severe, fibrilație atrială, angină pectorală gravă cu crize anginoase frecvente și greu controlabile etc), afecțiuni infecto-contagioase curente, bolnavii cu astm bronșic care nu au asupra lor o medicamentație beta stimulantă (gen aerosoli de tipul Berotec sau Asmoprent), bolnavii cu neoplazii în perioada terapiei de iradiere sau în cursul administrării citostaticelor.

2. Examinarea exobucală și a articulației temporo-mandibulare

Examenul exobucal va interesa, în general, extremitatea cefalică și în special fața și figura.Examinarea va începe m normă frontală (în care se va urmări cu precădere simetria etajelor) și, ulterior, m normă laterală, când vom remarca profilul (convex, plan sau concav).

Ne interesează culoarea tegumentelor, ca și eventualele deformații sau traiecte dureroase, evidențiabile prin palpare

Examenul ATM trebuie corelat obligatoriu cu o serie de date culese la examenul endobucal: uzura coronară, gradul de supraacoperire frontală, breșe edentate, contacte premature și interferențe. Un examen radiologic poate completa investigația clinică a ATM.

3. Evaluarea ocluzo-articulară și a mușchilor mobilizatori ai mandibulei

Vom verifica prezența sau absența contactelor simultane pe ambele părți ale arcadelor. Existența și amplitudinea ghidajelor este de asemenea importantă.

Examenul ocluziei urmărește atât aspectul morfologic, cât și pe cel funcțional. Examenul funcțional este un timp esențial în analiza funcției ocluzale, permițând determinarea contactelor premature și a interferențelor ocluzale.Trebuiesc examinate cu grijă fațetele de uzură, deoarece pe de o parte, ele dau indicații privind bruxismul, iar pe de altă parte, acompaniază prezența contactelor premature și interferențele.

Mușchilor mobilizatori ai mandibulei li se va evalua structura, consistența și volumul, precum și puterea și ritmul de contracție. Palparea acestora permite evaluarea hipertrofiilor musculare, a spasticității, tonicitâții, sensibilității și a spasmelor musculare. Trebuie palpate m mod egal inserțiile mușchilor mobilizatori ai mandibulei și determinate punctele dureroase (dacă e cazul).

4. Examinarea endobucală

Examenul endobucal începe cu observarea mucoaselor bucale (aspect normal sau nu, culoare, iritate, fisurate, umede, uscate etc.) și continuă cu bolta palatină, vălul palatin, planșeul bucal și limba (aspect, mărime, tonicitate, inserție). Urmează examenul arcadelor dentare, al restaurărilor protetice existente și statusul parodontal.

Se verifică existența atașamentului gingival de la nivelul tuturor dinților, în special la nivelul celor ce urmează să fie restaurați cu ajutorul coroanelor.

Prezența sau absența inflamației trebuie notată împreună cu aspectul și culoarea gingiei. Existența pungilor parodontale trebuie consemnate ăn fișă, iar localizarea și adâncimea trebuie înregistrate.

Prezența și amploarea mobilității dentare trebuie de asemenea înregistrate, acordând o atenție specială contactelor ocluzale premature și interferențelor prezente pe dinții mobili.

5. Examinarea modelelor

Examenul modelelor este o etapă obligatorie în majoritatea terapiilor de restaurare protetică fixă. Orice practician, chiar și cel cu o experiență îndelungată, observă mult mai multe detalii atunci când examinează în liniște modelele, fără să fie presat de timp ca și în decursul examenului endobucal. Multe elemente ale viitorului plan de tratament se desprind încă din cursul examenului de model. Modelele de studiu se pot confecționa nu doar la prezentarea pacientului, ci și pentru a evidenția diferite rezultate ale etapelor din cursul evoluției tratamentului.

Pentru ca rezultatele examenului modelelor de studiu să fie optime, acestea vor fi montate în simulatoare parțial programabile

În general, pe un model de studiu se analizează atât forma arcadelor dentare, cât și dinții restanți (număr, poziție, fațete de uzură, migrări, raporturi de angrenare etc.). Tot pe modele, vom analiza topografic breșele edentate (formă, grad de atrofie, profil pe secțiune, înălțime, lățime, versanți etc)

6. Examenul radiologic

Investigarea radiologică este indispensabilă în cursul realizării unei reconstituiri protetice fixe. Ea se execută de obicei înainte de începerea tratamentului, dar adeseori se poate practica și în cursul desfășurării acestuia.

Practicianul poate solicita atât radiografii endoorale, cât și extraorale de tipul ortopantomografîei (OPT). Investigarea radiologică a pacientului ce urmează a fi protezat diferă în funcție de prezența sau absența breșelor edentate. în general se urmăresc particularitățile de structură a oaselor maxilare, aspectul trabeculizării în zona breșelor edentate,implantarea stâlpilor, direcția rădăcinilor, prezența unor resturi radiculare, dinți incluși și chiste reziduale în țesutul osos corespunzător breșelor edentate

Pe ortopantomogramă se vor urmări atent particularitățile ambelor arcade, de la o ATM la alta, prezența dinților supranumerari, a dinților incluși, topografia proceselor carioase, prezența unor chiste, rapoartele apexurilor cu formațiunile cavitare sau nervoase etc.

Pe filme mici endoorale ne interesează dispoziția spațiului periodontal, lărgirea căruia trebuie corelată cu eventualele contacte premature, interferențe și/sau prezența traumelor ocluzale

Pe lângă cele menționate mai sus o importanță majoră, pentru diagnostic si ulterior pentru elaborarea planului de tratament, o are întinderea, topografia și frecvența breșelor. În raport cu numărul dinților absenți breșele pot fi mai reduse sau mai întinse.

În funcție de localizarea, mărimea și numărul breșelor edentate pot fi perturbate în proporție variabilă: masticația, fizionomia și fonația.

Clasificarea topografiei breșelor, după Kennedy (Fig. I.1):

Clasa I. cuprinde arcadele edentate termino-terminal, deci breșele edentate sunt mărginite, bilateral, doar mezial de dinți;

Clasa II. cuprinde arcadele cu edentație terminală unilaterală , deci edentația este limitată doar mezial de dinți, dar pe o singură hemiarcadă;

Clasa III: cuprinde arcadele cu edentații laterale intercalate uni- sau bilateral, limitate atât mezial, cât și distal de dinți

Clasa IV cuprinde arcadele cu edentație în zona frontalâ, mărginite doar distal de dinți.

Datorită multiplelor situații clinice cu mai multe breșe edentate decât cele cuprinse în clasificarea inițială, Kennedy și-a completat propria claslficare, adâugându-i niște subclase determinate de numărul breșelor secundare pe care le-a denumit modificări, clasa de bază fiind determinată de edentația situată cel mai distal.

Fig. I.1. Clasificarea după Kennedy

În funcție de situația clinică obținută în urma examinarii pacientului, vârsta, cerințele si statusul financiar al acestuia vom opta pentru un anumit gen de restaurare protetică.

I.3 Prepararea bontului pentru proteza parțială fixă metalo-ceramică

Ordinea de preparare a fețelor diferă de la un autor la altul, majoriterminală unilaterală , deci edentația este limitată doar mezial de dinți, dar pe o singură hemiarcadă;

Clasa III: cuprinde arcadele cu edentații laterale intercalate uni- sau bilateral, limitate atât mezial, cât și distal de dinți

Clasa IV cuprinde arcadele cu edentație în zona frontalâ, mărginite doar distal de dinți.

Datorită multiplelor situații clinice cu mai multe breșe edentate decât cele cuprinse în clasificarea inițială, Kennedy și-a completat propria claslficare, adâugându-i niște subclase determinate de numărul breșelor secundare pe care le-a denumit modificări, clasa de bază fiind determinată de edentația situată cel mai distal.

Fig. I.1. Clasificarea după Kennedy

În funcție de situația clinică obținută în urma examinarii pacientului, vârsta, cerințele si statusul financiar al acestuia vom opta pentru un anumit gen de restaurare protetică.

I.3 Prepararea bontului pentru proteza parțială fixă metalo-ceramică

Ordinea de preparare a fețelor diferă de la un autor la altul, majoritatea începând cu marginea incizală, iar altii cu fețele proximale sau chiar cu fața vestibulară. Desigur că întotdeauna ultima fază este verificarea si finisarea pragului și a bontului in general.

Ordinea de preparare propusă de Shillingburg:

Șanțuri de orientare pe fața vestibulară, marginea incizală si fața orală

Reducerea incizală

Prepararea jumătății incizale a feței vestibulare

Prepararea jumătății gingivale a feței vestibulare și realizarea pragului cervical vestibular

Prepararea zonelor vestibulare a fețelor proximale, pâna la 1 mm oral față de punctele de contact

Prepararea feței orale, a pragului oral și a jumătății orale a fețelor proximale

Verificarea și finisarea pragului

Această ordine e acceptată de Rosenstiel. Borel si multi alții, eventual cu mici modificări.

I.3.1 Marginea incizală:

Se realizează 2-3 șanțuri de ghidare după care se reduce aproximativ 2-3 mm pentru a realiza o margine incizală translucidă (Fig. I.2)

Fig. I.2. Realizarea sanțurilor de ghidaj

I.3.2 Fața ocluzală:

Se creează șanțurile de ghidare, reducânduse 1,5-2 mm.

Se îndepărtează insulele de smalț rămase între șanțurile de ghidaj, respectând morfologia feței ocluzale (Fig. I.3).

Fig. I.3. Reducerea suprafeței ocluzale

I.3.3 Fața vestibulară:

Se creează șanțurile de ghidare a profunzimii cu ajutorul unor freze cilindrice sau cilindro-conice, în funcție de pragul dorit.

Dacă fața vestibulară se va prepara insuficient:

va fi vizibil, inestetic stratul opac

se supraconturează coroana

În cazul preparării unei fețe vestibulare plate, se poate periclita vitalitatea pulpară.

În final, fața vestibulară va avea o ușoară convexitate gingivo-incizală si una mezio-distală.

I.3.4 Fețele proximale:

Se reduc 1 mm spre colet, iar incizal, atât cât e necesar pentru ca fețele proximale preparate să fie convergente 2°-6° spre incizal/ocluzal. O atenție deosebită trebuie acordată formării pragului la acest nivel, astfel încât să nu fie plasat prea mult înspre gingival, deoarece poate duce la o posibilă afectare pulpară (Fig. I.4).

Fig. I.4. Reducerea suprafeței proximale

I.3.5 Fața orală

Se realizează un șanț de ghidaj si se reduce 1,5 mm respectând morfologia feței orale (Fig. I.5).

Fig. I.5. Reducerea suprafeței orale

I.3.6 Finisarea

Finisarea se realizează la nivelul tuturor suprafețelor, un accent deosebit fiind pus pe finisarea limitei cervical a preparației.

Prepararea dinților în zona coletală este manopera cea mai delicată din cadrul preparării bontului dentar. Prepararea la acest nivel prezintă două aspecte importante:

plasarea preparației:

subgingival 0,5 mm

juxtagingival

supragingival

tipul preparației:

fară prag – tangențial

cu prag

Șlefuirea fără prag are avantajul că este simplă, nepretențioasă și se obține o adaptare transversal bună la colet. Dezavantajul major al acestui tip de preparație este traumatizarea parodonțiului marginal și adaptare axială imprecisă.

Prepararea coletală cu prag are avantajul unei adaptări corecte atât axial cât și transversal a coroanei, realizarea unui sprijin atât pe prag cât și ocluzal și obținerea unei rezistențe mai bune a protezei parțiale fixe prin pereți laterali mai groși (Fig. I.6).

Fig. I.6. Prepararea coletală cu prag

Dezavantajul acestui tip de preparație îl reprezintă dificultatea realizării și amprentării acestuia.

Există mai multe tipuri de praguri, dintre care cele mai raspândite sunt:

pragul orizontal – în unghi drept, shoulder

pragul rotunjit

pragul excavat – chanfrein, chamfer

pragurile duble, bizotate – drept (shoulder bevel) și rotunjit

În cazul preparației pentru coroana metalo-ceramică, se indică realizarea unui prag excavat (chamfer) în cazul in care acesta este metalic, și a unuia drept în cazul în care coroana va avea margini ceramice. În cazul pragului drept există riscul de a rămâne zone de smalț nesusținute la periferia acestuia. Acestea vor fi îndepărtate cu ajutorul unei lame de bisturiu. De asemenea, necesită sacrificarea unei mai mari cantități de țesut dentar. Dar oferă avantajul posibilității depunerii unui strat mai gros de ceramică la nivel cervical, ceea ce permite obținerea unui mai bun efect estetic. Esențial în acest caz este realizarea unui unghi intern rotunjit, care să permită o fidelă amprentare și turnare a modelului.

Realizarea pragului se face cu freze diamantate cu vârful activ și cu fețele laterale inactive, astfel încât să se poată realiza finisarea acestuia fără modificarea fețelor axiale. Pe cât posibil se indică păstrarea supragingivală sau juxtagingivală a pragului, acesta favorizând amprentarea și adaptarea piesei protetice, precum și igienizarea restaurării după fixarea acesteia in cavitatea orala. Dacă este necesară obținerea unui efect estetic deosebit acesta se plasează subgingival, la o profunzime de 0,5 m 1 mm, în funcție de biotipul gingival al pacientului.

Finisarea restului suprafețelor se face cu freze diamantate cu granulație mică, astfel încât să se elimine toate denivelările existente la nivelul acestora. De asemenea se rotunjesc toate marginile și unghiurile, deoarece acestea sunt puncte în care se concentrează stresul, cu efecte distructive asupra restaurării metalo-ceramice.

I.4 Amprenta în stomatologie

4.1 Generalități

Amprenta, în stomatologie, reprezintă imaginea negativă, fidelă a câmpului protetic, fiind utilizată pentru confecționarea în laboratorul de tehnică dentară a unui model.

Condiții esențiale pe care trebuie să le îndeplinească o amprentă:

obiectul de amprentă trebuie să aibă o consistența cât mai fermă

obiectul de amprentă nu trebuie să își modifice forma în cursul amprentării

materialul de amprentă trebuie să fie în stare plastică în timpul operațiunii, să își modifice forma sub acțiunea obiectului de amprentat și să nu mai revină la forma inițială după îndepărtarea de pe acesta

materialul de amprentă trebuie să păstreze forma înregistrată

Obiective

În protetica fixă unul din obiectivele amprentării îl reprezintă confecționarea unui model, care să permită o analiză de finețe în afara cavității orale, obiectiv imposibil de realizat uneori prin inspecția directă a câmpului protetic. Un alt obiectiv îl constituie transferul datelor din cavitatea bucală în laboratorul de tehnică dentară, necesar confecționării modelului de lucru. Astfel, tehnicianului dentar i se va aduce în laborator “câmpul protetic” pe care se va confecționa restaurarea protetica.

În multe cazuri, diagnosticul și planul de tratament protetic se pun pe baza unui model de studiu realizat cu ajutorul unei amprente preliminare.

Materiale și instrumente necesare:

compas pentru alegerea portamprentei, în cazul portamprentelor standard

portamprente, standard sau individuale

material de amprentă

Condiții impuse materialelor de amprentă

Condiții esențiale:

plasticitatea

fideliatea

elasticitatea și rezistenta mecanică

stabilitatea dimensional

timpul de întărire

compatibilitatea cu materialele de confecționare a modelelor

Condiții secundare:

miros și gust placut

absența unor componenși iritanți sau toxici

să nu elibereze gaze în timpul amprentării sau confecționării modelului

durată cât mai lungă de depozitare

posibilitatea de utilizare fără a necesita o aparatură aferentă complicată

îndepărtarea fără dificultăți de pe câmpul protetic

preț de cost scăzut

posibilitatea de dezinfectare după dezinserare, fără influențarea negativă a proprietăților

Niciun material de amprentă nu îndeplinește toate condițiile unui produs ideal. Medicul stomatolog trebuie să aleagă matrialul adecvat, în funcție de situația clinică și de tehnica de lucru utilizată.

4.2 Clasificarea materialelor de amprentă:

rigide și semirigide ireversibile:

gips

rășini acrilice

pasta ZOE

rigide reversibile:

material termoplastice

gutaperca

ceruri

material bucoplastice

elastic reversibile:

hidrocoloizii agar-agar

elastice ireversibile:

hidrocoloizii ireversibili – alginate

elastomeric de sinteză – polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretandimetacrilați

Materiale rigide și semirigide ireversibile

Gipsul

Deși prezintă numeroase avantaje, cum ar fi, fidelitate mare, absența componentelor iritante și toxice, priză rapidă și un preț de cost redus, ca material de amprentă a pierdut mult teren în favorea altor matriale de amprentă, fiind utilizat foarte rar în cabinetele stomatologice.

Rășinile acrilice

Rășinile acrilice autopolimerizabile sunt folosite mai rar ca material de amprentă, datorită efectului iritativ asupra țesuturilor moi și pulpei dentare, a prețului de cost relative ridicat și a tehnicii de lucru mai anevoioase.

În prezent, indicațiile acestui material se limitează la realizarea machetei reconstituirilor corono-radiculare prin metoda indirect

Pastele zinc-oxid-eugenol

Acest material se prezintă în general, sub forma a două paste, una albă care include ZnO, și alta colorată, care conține în special eugenol.

Datorită fluidității, stabilității dimensionale și fidelității lor, acestea se folosesc frecvent la amprentarea câmpului protetic edentat total.

Material rigide reversibile

Aceste material devine plastic sub influența căldurii umede sau uscate.

În funcție de temperature de plastifiere, materialele rigide reversibile se impart în:

Termoplastice, se plastifiază între 50-70° C

Bucoplastice, se plastifiază între 30-40° C

Materialele termoplastice

Acestea se mai numesc și compounduri Stent’s. Ele se plastifică la temperaturi de 50-70° C, după care se solidifică din nou la temperatura cavității bucale.

Materiale bucoplastice

Materialele bucoplastice sunt caracterizate prin faptul că ramân în stare plastică la temperatura cavității orale, adică, 36,5-37° C. Amprenta devine rigidă după îndepărtarea ei din cavitatea bucală. Ca și avantaj menționăm posibilitatea acestora de a putea fi corectate și optimizate prin adaugări de material, fară să apară separări între straturi.

Ceara

Ceara de amprentă se prezintă sub forma unor batoane sau conuri care se ramolesc prin diverse metode, cum ar fi:

în baie de apă

la flacără

în cuptoare termostat

Ceara ca matertial de amprentă se folosește de obicei ca material unic, la amprentarea canalelor radiculare, a cavităților pentru incrustații și ca material complementar de amprentare a anumitor zone, în terapia edentației totale sau partiale.

Materiale elastice reversibile

Acestea sunt reprezentate de hidrocoloizii reversibili care sunt primele materiale elastice reversibile apărute. Substanța principală este un gel pe bază de agar-agar, care devine plastic sub influența caldurii (Fig. I.7).

Denumirea de hidrocoloid se datorează faptului ca aceste materiale formează cu apa, în etapa finală de întărire, soluții coloidale sub formă de gel. Termenul de reversibil desemnează posibilitatea ca odata aduși în stare de gel, pot fi readuși în stare de sol (fluidă).

Sunt materiale excelente de amprentă prin precizie și finețe. În prezent sunt utilizate in cabinetele stomatologice, cu mare succes, în protezarea fixă.

Pentru utilizare lor clinică, hidrocoloizii se prezintă ambalați în tuburi sau seringi din plastic sau metal, ulterior fiind introduși succesiv în trei băi termostate (Fig. I.8).

Fig. I.7. Hidrocoloizi reversibili (Kit)

Fig. I.8. Baie termostată

În prima baie se produce lichefierea gelului la 100° C timp de 10-15 minute. După lichefiere ambalajul este tranferat în baia de depozitare, la o temperatură de 60-66° C, unde hidrocoloidul rămâne fluid pe tot parcursul zilei. În momentul în care se dorește realizarea unei amprente, hidrocoloidul e aplicat intr-o portamprentă specială, prevăzută cu sistem de răcire, ansamblul fiind imersat în cea de-a treia baie la o temperatură de 43-46° C timp de două minute pentru a putea fi suportată de mucoasa bucală.

După ce se inseră și poziționează portamprenta în cavitatea orala se pornește sistemul de răcire, apa având o temperatură de 13° C, pentru a realiza gelificarea solului (5 minute). Dupa acestea, se dezinseră portamprenta cu o mișcare viguroasă.

Indicații:

preparații cavitare pure (inlay/onlay)

preparații coronare, indiferent de configurația zonei cervicale, dar mai ales la cele cu prag

preparații corono-radiculare

preparații coronare multiple pentru proteze partial fixe totale sau speciale

câmpuri protetice parțial edentate

pentru realizarea modelelor duplicat

Fidelitatea acestor materiale este mai mare decât a alginatelor dar inferioară elastomerilor de sinteză.

Contraindicații:

când nu se poate dilata suficient șanțul gingival

preparații cervicale tangențiale

Materiale elastice ireversibile

Hidrocoloizii ireversibili

Alginatele sunt hidrocoloizi ireversibili utilizați frecvent pentru amprentele preliminare în edentația parțială și totală. Se prezintă sub formă de pulbere, care se amestecă cu apă rezultând un sol care se aplica în portamprentă si apoi prin intermediul acesteia pe câmpul protetic (Fig. I.9).

În funcție de timpul de gelificare, se disting doua tipuri:

tipul I – cu priză rapidă

tipul II – cu priză normal

Fig. I.9. Alginat, Zhermack

Ca și tehnică de lucru, alginatul se amestecă într-un bol de cauciuc cu ajutorul unei spatule din metal sau plastic. Se va respecta dozarea pulberii și a apei, conform indicațiilor producătorului.

De exemplu pentru alginatele tip II se vor utilize aproximativ 15g de pulbere în 50 cm³ în apă la temperatura de 21-23° C.

Se aplică în portamprentele perforate, și se introduc în cavitatea bucala, menținându-se 2-3 minute de la debutul gelificării.

Îndepărtarea se face prin întreruperea închiderii marginale cu ajutorul degetelor îndepărtând buza și obrajii.

Elastomerii de sinteză

Aceștia sunt material polimerice, compuse inițial din două paste, o bază și un catalizator. Prin amestecul celor două paste se inițiază o reacție de polimerizare.

Există în present patru clase de elastomeric de sinteză:

Polisulfuri

Siliconi de condensare

Siliconi de adiție

Polieteri

Din punct de vedere al consistenței, polisulfurile există în trei consistențe, respective vâscozitate redusă (Light bodied), medie (Regular) și mare (Tray, Heavy bodied). Siliconii de adiție si cei de condensare au țncă doiă consistențe, una mai mare, chitoasă (Putty) și una mai redusă (Ultra light bodied). Polieterii sunt comercializați în trei consistențe: joasă, medie și înaltă.

Elastomeri polisulfurici

Aceștia au fost primii elastomeri de sinteză, se mai numesc tiocoli și fac parte din categoria cauciucurilor sintetice. Se prezintă în două tuburi, bază și activator. Sunt materiale hidrofobe, insolubili în apă și în solvenți clasici. Având culori diferite, cele două paste se amestecă cu spatula pe hârtie cerată, până la omogenizarea culorii. Timpul total de preparare trebuie să fie în jur de 45-60 de secunde. Timpul de lucru reprezintă intervalul cuprins între debutul omogenizării și începutul reacției de vulcanizare. Acest timp este de circa 7 minute dar nu mai putin de 3 minute.

Polisulfurile prezintă avantajul turnării mai multor modele de lucru. Datorită fidelității, elasticității și fluidității din starea plastică, precum și a contracției minime volumetrice după priză, aceste materiale nu au, practic, contraindicații în ceea ce privește câmpul protetic amprentat.

Siliconi cu reacție de condensare

Aceste materiale de amprentă se prezintă sub formă de bază și catalizator (Fig.I.13). Au o stabilitate dimensională redusă, necesitând turnarea modelului în prima oră. Contracția este mai mare comparativ cu polisulfurile și polieterii.

Fig. I.13. Silicon cu reacție de condensare

Siliconi cu reacție de adiție

Aceste materiale mai sunt denumite și polivinilsiloxani/vinilpolixiloxani.

Și acest material este livrat în două component, bază și activator (Fig. I.14) .

În timpul preparării este contraindicată folosirea mănușilor din latex, deoarece unele componente ale acestora pot inhiba reacția de întărire. Se recomandă totuși utilizarea mănușilor de vinil.

În timpul reacției de polimerizare se poate elibera hidrogen. De aceea unele produse conțin paladiu, oxid de crom sau o aldehidă. În caz contrar trebuie să se aștepte un interval minim de o oră, pentru a preveni formarea de bule la interfața model/amprentă. La acest tip de material, se preferă amprentarea prin tehnica dublului amestec. Astfel se evită compresiunea materialului fluid de către materialul chitos, obținând o fidelitate crescută și eliminarea incluziunilor de aer sau a minusurilor de material datorate urmelor de salivă.

Siliconii cu reacție de adiție prezintă o stabilitate dimensională mai bună de aici rezultănd că modificările dimensionale sunt cele mai reduse dintre toate materialele elastice de amprentă.

Fig. I.14. Silicon cu reacție de adiție

Polieteri

Ultimii aparuți din seria elastomerilor de sinteză sunt polieterii. Se prezintă în sistem bicomponent, pastă/pastă, sunt hidrofili și tixotropi.

Proprietățile mecanice sunt mai bune comparatativ cu ale polisulfurilor, modificările dimensionale sunt mai reduse decât la siliconii de condensare, dar rigiditatea este mai mare.

Reacția de întărire este ușor exotermă, temperatura crește cu aproximativ 4° C. Activatorul trebuie omogenizat foarte bine deoarece poate da iritații la nivelul mucoaselor și tegumentelor.

Amestecarea celor două componente se poate realiza prin amestecare manuală, injectare (în cazul produselor fluide), sau prin automalaxare. Necesită portamprente prevăzute cu stopuri distanțatoare pe fața mucozală.

4.3 Metode de mixare

Deoarece elastomerii de sinteză se prezintă în system bicomponent, este necesară amestecarea lor pentru inițierea reacției de priză. Amestecarea lor poate fi făcută în trei moduri: manual, automixare statică și automixare dinamică.

Mixarea manual se realizează pe suporturi special, prevăzută cu gradații care să dirijeze cantitatea de bază si de catalizator extrudate din tuburi, conform indicațiilor producătorului. După ce cantitățile indicate au fost depuse pe placa de mixare, acestea sunt omogenizate cu ajutorul unei spatula, pe parcursul unei perioade de timp indicate de producător, care în general este de 45 de secunde. Când catalizatorul este sub forma unui lichid, acesta este depus sub forma unor picături alături de bază. În cazul elastomerilor chitoși, mixarea se face prin amestecarea cu mâna, între degete, până la omogenizarea amestecului. Pentru ușurarea evaluării omogenității amestecului, cele două paste au culori diferite, astfel că amestecul este considerat omogen când observăm existența unei singure culori.

Automixarea statică se realizează cu ajutorul unui dispozitiv asemănător unui pistol (Fig. I.10). Materialul de amprentă este livrat în cartușe cu două compartimente, intr-unul este baza iar în altul catalizatorul. Presiunea se realizează cu ajutorul unui piston care propulsează simultan baza și catalizatorul din cele două tuburi. Mixarea se realizează în vârfuri prevăzute cu o spirală internă, care realizează combinarea celor două componente. În acest mod se evită erorile determinate de un dozaj necorespunzător sau de o tehnică necorespunzătoare de amestecare.

Fig. I.10. Dispenser pentru materialul de amprentă

Vârfurile de automixare pot fi prevăzute cu vârfuri intraorale, care permit plasarea materialului de amprentă direct la nivelul preparației (Fig. I.11). De asemenea, acesta poate fi extrudat într-o portamprentă.

Fig. I.11 Varfuri de automixare

Automixarea dinamică are același principiu ca și automixarea static, însă în acest caz pistoanele care propulsează baza și catalizatorul sunt propulsate cu ajutorul unui motor electric (Fig. I.12). De asemenea si spirala din interiorul vârfului de automixare se rotește, crescând astfel omogenitatea amestecului. Deoarece propulsia este realizată cu ajutorul unui motor electric, este posibilă și mixarea elastomerilor cu consistență crescută (chitoși).

Fig. I.12. Aparat automixare

4.4 Tehnica de amprentare

Există multiple tehnici de amprentare, medicul stomatolog alegând tehnica în funcție de cazul clinic, experiența personală sau tipul de lucrare ce urmează a fi realizat.

În funție de întinderea amprentei, aceasta poate fi segmentară, când se amprentează doar o portiune a arcadei dentare, sau globală, când se amprentează toată arcada (Fig. I.15 , I.16).

Fig. I.15 Amprentă segmentară Fig. I.16 Amprentă globală

În funcție de timpii de lucru, amprenta poate fi intr-unul sau în trei timpi. Amprenta într-un timp este o amprentă cu gura închisă, în acelaș timp înregistrându-se bontul de lucru, dinții vecini și antagoniștii precum și relațiile ocluzale. Este utilizată cu precădere în amprentarea segmentară în vederea realizării restaurărilor unidentare. Dezavantajul major este dat de dificulatea înregistrării corecte a relațiilor ocluzale, deoarece materialul de amprentă este present doar pe o hemiarcada, ceea ce determină deplasarea condilului cotralateral în cavitatea glenoidă și realizarea de către pacient a unei ocluzii parafuncționale. De asemenea, acest tip de amprentare nu permite montarea modelelor în articulator, ceea ce înseamnă că pantele de ghidaj și cuspizii nu pot fi modelați astfel încât să permit refacerea corectă a ghidajului anterior și lateral, cu riscul apariției unor interferențe în cursul mișcărilor funcționale și a unor contacte premature.

Aceste probleme pot fi corectate de către medic în timpul probelor sau după fixarea lucrării protetice, însă acestea se fac cu compromiterea formei elementelor anatomice ale lucrării protetice, ceea ce va influența atât estetica cât și funcționalitatea acesteia.

Amprenta în trei timpi este o amprentă cu gura deschisă. În primul timp se amprentează arcada de lucru, în al doilea arcada antagonist iar în cel de-al treilea se înregistrează ocluzia. Este cel mai correct mod de amprentare.

În funcție de numărul materialelor utilizate, amprentele pot fi cu un singur material sau cu două material.

Amprenta cu un singur material se mai numește și monofază, și este indicată în special pentru amprentele realizate cu siliconi de adiție sau cu polieteri. Aceasta se bazează pe proprietățile tixotropice ale acestor material. Astfel, în momentul în care sunt forțate să treacă printr-un orificiu îngust, cum estevârful unei seringi sau a unui applicator, acestea își reduc vâscozitatea.

Amprenta cu două materiale este de două tipuri, în funcție de modul de aplicare a materialelor pe câmpul protetic.

Amprenta de corectare sau de spălare utilizează un material cu două consistențe diferite. În prima fază se amprentează câmpul protetic cu materialul chitos. După priză acesta este îndepărtat din cavitatea bucală, si se realizează la nivelul său șanțuri pentru evacuarea mai ușoară a materialului cu vâscozitate mai redusă care va fi aplicat ulterior. Tot pentru a crea spatiu pentru cel de-al doilea material se poate aplica o folie separatoare pe suprafața materialului chitos.

În al doilea timp, în portamprentă este introdus siliconul fluid. Simultan acesta este aplicat la nivelul preparației cu ajutorul unei seringi sau cu un pistol care realizează automixarea static. După prize siliconului, portamprenta este îndepărtată din cavitatea orală.

Avantajul acestei metode este reducerea efectelor contracției de polimerizare prin aplicarea siliconului fluid într-un strat foarte subțire, iar siliconul chitos a suferit déjà această contracție. Prin utilizarea siliconului chitos se reduce cantitatea de fluid utilizata și astfel prețul de cost este mai scăzut.

Amprenta simultană utilizează cele două material, chitos și fluid simultan. Siliconul chitos este introdus în portamprentă, iar cel fluid este aplicat pe câmpul protetic, într-un mod similar cu cel al amprentei de corectare. Portamprenta încărcată cu siliconul chitos este inserată pe câmpul protetic imediat după aplicarea siliconului fluid. Astfel, siliconul chitos forțează patrunderea siliconului fluid în toate detaliile preparației. Însă în acest mod există riscul creșterii deformației permanente, iar prin comprimarea și îndepărtarea siliconului fluid de pe câmpul protetic există riscul ca amprenta să fie realizată în multe zone cu siliconul chitos, care nu are o fidelitate foarte bună la reproducerea detaliilor. De asemenea contracția de priză este accentuată prin existența unei cantități mari de silicon nepolimerizat.

Avantajele acestui tip de amprentă sunt rapiditatea și buna adeziune chimică dintre cele două vâscozitați ale materialului de amprentă.

4.5 Controlul fluidelor bucale și pregătirea șanțului gingival în vederea amprentării

Scurtă introducere

În protezarea fixă, controlul fluidelor bucale și pregătirea șanțului gingival, ca procedee de preamprentare, sunt de neînlocuit.

O izolare insuficientă, ca și reproducerea incorectă a zonei terminale a bontului, pot compromite reușita unei proteze parțiale fixe, cu urmări consecutive nefaste atât pentru pacient cât și pentru medic.

Controlul fluidelor se realizează cel mai eficient cu ajutorul digii. În cadrul tratamentelor protetice utilizarea digii are însă indicații limitate. Se indică izolarea cu digă, nu atât în timpul preparării pentru un inlay/onlay, ci mai ales în cursul fixării. În timpul amprentării cu elastomeric este necesar să se izoleze diga cu vaselină, deoarece materialul de digă inhibă polimerizarea polivinil siloxanul. Evident clemele nu pot fi folosite.

Există situații când nu se poate folosi diga. O izolare parțială, suficientă pentru anumite manopere se obțin cu ajutorul rulourilor de vată și a compreselor. În acelaș scop se pot folosi și niște triunghiuri absorbante (wafers), care pe lângă faptul cș îndepărtează buzele și obrajii au și rolul de a obstrua orificiul glandei parotide, reducând secreția salivară. Mai frecvent și mai ușor de utilizat este aspiratorul de salivă.

Pregătirea șanțului gingival în vederea amprentării

Relația dintre proteza fixă și țesuturile înconjurătoare dure și moi trebuie considerată un factor crucial al succesului clinic pe termen lung. Marea majoritate a eșecurilor se datorează unei adaptări marginale deficitare. Adesea cauza principală a unei adaptări marginale deficitare este reprezentată de reproducerea incompletă în amprentă a detaliilor marginale.

O proteză fixă necesită o amprentă precisă, care să înregistreze cu acuratețe zona terminală a dintelui preparat.

Materialele elastice se introduc în cavitatea bucalî în stare semifluidă. Ele fiind puțin compresibile nu reușesc să îndepărteze gingia liberă și papila interdentară. Însăși elasticitatea țesuturilor moi contribuie la transformarea șanțului gingival într-un spațiu virtual. Dacă totuși masa de amprentare reușește să pătrundă puțim în sulcus, marginile vor fi subțiri, friabile, cu tendință la deformare.

Pentru reproducerea fidelă a zonei terminale a bontului, se impune pregătirea prealabilă a șanțului gingival, urmărind obiective precise:

Îndepărtarea temporară a țesuturilor gingivale de pe suprafețele dentare pentru a evidenția zona cervicală ți o parte din suprafața subiacentă; se asigură astfel acces în plan vertical pentru elastomerul fluid.

Crearea unui spațiu în plan orizontal care să asigure grosime suficientă marginilor amprentei, evitându-se astfel distorsionările, condiție prealabilă a acurateței; distanțarea gingiei trebuie menținută pe toată durata întăririi amprentei.

Spațiul creat pentru materialul de amprentă trebuie să fie uscat, fară salivă, secreții sulculare sau hemoragie și trebuie să se mențimă uscat în perioada polimerizării intrabucale, pentru a nu imfluența negativ calitățile mecanice ale elastomerului.

Materialele de amprentă sunt hidrofobe, deci în vederea înregistrării cu acuratețe a detaliilor este nevoie să se îndepărteze toate urmele de sânge, secreții salivare și gingivale.

Condiția prealabilă a lărgirii temporare a șanțului gingival este integritatea parodonțiului marginal. Dacă s-a produs traumatizarea lui, în timpul preparării bontului, se va temporiza amprentarea până în momentul când parodonțiul marginal este complet vindecat.

Lărgirea temporară a spațiului gingival este indispensabilă deoarece limita cervicală a preparațiilor este situată la nivelul crestei gingivale sau în șanțul gingivo-dentar.

Există la ora actuală o multitudine de metode pentru lărgirea temporară a șanțului gingival: mecanice, mecano-chimice, electrochirurgicale, chiuretajul gingival rotativ (gingirotajul).

Lezarea gingiei poate apare chiar și în condițiile în care zona terminală se prepară cu multă precauție. Dacă nu se tratează aceste țesuturi inflamate înainte de amprentare, zona terminală nu va fi reprodusă cu acuratețe.

Dacă gingia este sănătoasă înainte de a se începe tratamentul, după lărgirea temporară a șanțului gingival ea se va regenera, permițând adaptarea corectă a restaurării la nivelul zonei terminale.

Odată cu introducerea materialelor de amprentă elastice, s-a trecut la utilizarea altor mijloace pentru lărgirea temporară a șanșului gingival, cele mai uzuale fiind șnururile de bumbac. Prin inserarea unui șnur neimpregnat în șanțul gingival și lăsarea lui timp suficient de lung se poate obține o lărgire temporară prin simpla acțiune mecanică. După scoaterea șnurului din șanț, se va putea introduce materialul de amprentă, înregistrându-se cu fidelitate zona terminală a preparației.

De multe ori utilizarea acestor șnururi sau fibre de bumbac neimpregnate este însă ineficientă, neputând realiza controlul hemoragiei sulculare.

Probabilitatea înregistrării cât mai fidele a zonei terminale scade cu cât numărul dinților stâlpi crește.

Prin combinarea acțiunii chimice cu presiunea mecanică, se realizează concomitent atât lărgirea șanțului gingival cât și controlul fluidelor sulculare.

Un material pentru lărgirea șanțului gingival trebuie să îndeplinească cel puțin trei condiții:

– eficiența în obținerea deplasării gingivale și a hemostazei;

– absența unei afectări ireversibile a țesuturilor gingivale;

– absența unor efecte sistemice nedorite .

Pentru a putea selecta cele mai adecvate șnururi s-au folosit șase criterii de evaluare a performanțelor clinice ale acestora :

1. cât de ușor se inseră șnurul în șanțul gingival;

2. dacă șnurul se desface în timpul plasării;

3. cât de rapid se produce hemostaza;

4. cât de mult se lărgește șanțul gingival;

5. dacâ a apârut sângerarea dupâ scoaterea șnurului;

6. dacă șanțul gingival râmâne uscat dupâ îndepărtarea șnurului.

Substanțe astringente utilizate pentru retracția gingivală

Agenții caustici, așa cum sunt acidul sulfuric, acidul tricloracetic, negatolul (acid metacrezol sulfonic și formaldehidă) și clorura de zinc, utilizați m trecut pentru retracția gingivală au fost abandonați datorită efectelor nedorite.

De-a lungul mai multor ani, epinefrina racemică 8% a fost considerată cel mai popular agent chimic pentru retracție gingivală.

Epinefrina produce hemostază și determină vasoconstricție locală și în felul acesta determină retracție gingivală tranzitorie. Există diverse controverse cu privire la utilizarea epinefrinei, la ora actuală scăzând semnificativ utilizarea sa. Folosirea epinefrinei duce la creșterea presiunii sanguine și a ritmul cardiac. Firele impregnate cu epinefrină produc modificări fiziologice minime la nivelul șanțurilor gingivale intacte. Creșterea ritmului cardiac și a presiunii sanguine sunt mai dramatice dacă șnurul este aplicat la nivelul unor țesuturi dilacerate, sau când se aplică direct bulete de vată impregnate cu epinefrină. Pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, hipertensiune, diabet, hipertiroidism sau o sensibilitate cunoscută la epinefrină, se va utiliza un șnur impregnat cu alți agenți astringenți. Nu se va utiliza epinefrina nici la pacienții care folosesc compuși de Rauwolfia, β-blocanți, monoamin oxidaze sau medicamente ce potențează efectul epinefrinei. Chiar și pacienții care nu prezintă contraindicațiile mai sus menționate pot dezvolta așa-numitul sindrom la epinefrină (tahicardie, tahipnee, creșterea presiunii sanguine, anxietate, depresie postoperativă).

Actualmente, cele mai uzuale substanțe utilizate pentru retracția gingivală sunt:

• clorura de aluminiu;

• sulfatul dublu de potasiu și aiumimu-alaunuî (termenul este utilizat impropriu pentru sulfatul de aluminiu);

• sulfatul de aluminiu;

• sulfatul feric.

Aceste soluții astringente sunt livrate fie în flacoane, fie sub formă de fire sau inele de bumbac preimpregnate.

Există o mare varietate de fire de bumbac, răsucite, împletite, având grosimi diferite. Șnururile neimpregnate se vor insera în șanțul gingival după umectarea în soluțiile astringente.

Numeroase studii au investigat eficiența deplasării tisulare, hemostaza și iritația tisulară produse de diferite substanțe astringente utilizate pentru retracția gingivală. Marea majoritate a substanțelor medicamentoase crează o suficientă deplasare a țesuturilor gingivale, astfel încât să poată fi expuse marginile preparației în vederea amprentării.

Tehnica de inserare a șnurului impregnat în șanțul gingival

Timpii operatori sunt următorii:

1. anestezia locală este necesară doar în anumite situații;

2. izolarea câmpului protetic;

3. se secționează o lungime suficientă de șnur pentru a putea încercui dintele;

4. se îmbibă șnurul în soluție astringentă;

5. se aplică șnurul de-alungul dintelui și se împinge ușor la nivelul șanțului cu un instmment adecvat.

Pentru a putea începe operațiunea de lărgire temporară a șanțului gingival în vederea amprentării avem nevoie de un câmp operator uscat. Se va utiliza un aspirator de salivă, iar cadranul în care urmează să se aplice șnurul se va izola cu rulouri de vată.

I.5. Restaurarea provizorie în protezarea fixă

În seria etapelor de tratament premergătoare rezultatului final, un pas înainte în derularea tratamentului îl reprezintă restaurarea provizorie.

După realizarea preparației și până la finalizarea lucrării protetice, dinții pacientului vor fi acoperiți de lucrarea provizorie.

Rolul provizoriilor este:

Menținerea vieții sociale a pacientului

Protecția structurilor dentare

Protecția și conturarea parodontală înainte de amprentare

Deprinderea tehnicilor de menținere a igienei la nivelul restaurărilor

Acces continuu la structurile dentare pe parcursul tratamentelor preprotetice

Prin verificarea grosimii acesteia se decide corectitudinea șlefuirii

Altfel spus, restaurarea provizorie trebuie să indeplinească tot ceea ce cerem restaurării definitive, cu excepția calității materialului de execuție.

În literature de specialitate sunt descrise următoarele tehnici de realizare a lucrărilor provizorii:

Tehnica directă

Tehnica indirectă

Tehnica indirectă modificată (Fradeani)

Tehnica CAD/CAM

Caracteristici ale restaurarilor provizorii:

Realizare facilă

Posibilitatea de realizare coloristică variată

Preț scăzut

Rezistență la rupere în momentul detașării de pe dinți

Estetică acceptabilă

Rezistență la uzură pe perioadă medie

Rezistență la masticație

Adaptare marginală bună

Să nu fie iritantă pentru parodonțiu

Să permită igiena corectă a pacientului

I.6 Cimentarea

Cimenturile dentare au drept obiectiv principal realizarea unei legături cât mai etanșe între suprafața preparației și restaurare, cu scopul de a favoriza în primul rând menținerea vitalității pulpare și profilaxia parodontală, și abia în al doilea rând, de a asigura retenția protezei.

6.1 Material utilizate pentru cimentarea de durată

Materialele de cimentare trebuie sa corespundă scopului urmărit, să fie lipsit de toxicitate pentru pulpă, anticariogen și insolubil în orice situație.

Cimenturi fosfat de zinc (FOZ)

Sunt material folosite pe scară largă în stomatologie. Grosimea peliculei de ciment dintr dinte și restaurare este de 25 mm, ceea ce permite o adaptare corectă a oricărui tip de lucrare. Timpul de manipulare este de 3-6 minute la o temperatură de 21° C, iar timpul de întărire, în cavitatea bucală, este de 5-9 minute. Timpul de lucru se poate prelungi prin răcirea plăcuței de stică.

Efectele sale nocive asupra pulpei dentare din punct de vedere clinic sunt acceptate aâta timp cât sunt luate toate măsurile de precauție, iar preparația nu este foarte aproape de camera pulpară.

Cimenturi policarboxilat de zinc (pcz) 122 mat. dent

Acestea au fost concepute cu scopul de a elimina toxicitatea pulpară a unor cimenturi cu pH scăzut ( de exemplu, FOZ). Cimenturile PCZ sunt primele materiale care aderă chimic la smalț și dentină.

Timpul de lucru, la temperatura camerei, este mai scurt față de cimenturile FOZ și anume 2,5-3,5 minute. Timpul de priză este de 6-8 minute.

Eșecurile folosirii acestui tip de ciment sunt legate de reducerea raportului dintre praf și lichid pentru a prelungi timpul de lucru, de unde va rezulta calități mecanice proaste și solubilitate crescută.

După priză, deformarea plastică este mai mare decât cea a cimenturilor FOZ, de aceea nu sunt indicate în zonele de solicitare masticatorie și nici pentru cimentarea lucrărilor protetice de amplitudine mare.

Cimenturi ionomer de sticlă (CIS)

Sunt primele cimenturi polivalente, pentru restaurarea leziunilor coronare, obturații de bază și fixare.

CIS destinate fixării, așa zisele chituri adezive se întăresc mai rapid. După finalizarea reacției de priză acesta acesta conține apă, o parte legată de poliamestec și o parte nelegată. Astfel dacă cimentul este expus la aer după priza finală se poate deshidrata.

CIS aderă la smalț, dentină, metal acoperit cu un strat de oxizi, dar nu aderă la ceramica dentară și metale nobile.

Sunt folosite pe scară largă datorită multiplelor sale avantaje, cum ar fi: adeziune crescută la preparație și coroană, rată scăzută de carie secundară și toleranță pulpară bună.

Cimenturi ionomer modificate cu rășini

Au fost introduse în 1990 în încercarea de a combina unele proprietăți ale cimenturilor ionomer de sticlă cu rezistență crescută și solubilitate scăzută a rășinilor. Sunt la ora actuală unele din cele mai folosite în practică.

Cimenturi oxid de zinc – eugenol

Cimentul ZOE armat are o biocompatibilitate foarte bună și oferă o sigilare excelentă. Proprietățile sale fizice sunt însă inferioare celorlalte cimenturi, de aceea folosirea lor este limitată.

Rezistența lor este adecvată pentru cimentarea unor coroane singulare, când forma de retenție este bună.

Dezavantajele acestui material sunt legate de descompunerea hidroelectrolitică în mediul bucal, reacție inflamatorie în țesuturile moi, potențial alergen și proprietăți mecanice minime la consistența de cimentare.

Cimenturi rășini adezive

Cimenturile rășini adezive sunt de obicei autopolimerizabile, dar pot fi și autofotopolimerizabile.

Acestea asigură o lipire a restaurării la preparație prin mecanism dublu: micromecanic și chimic.

Sunt mai puțin biocompatibile decât cimenturile ionomer de sticlă în special în cazul în care acestea nu sunt pe deplin polimerizate.

6.2 Fazele cimentării

Înainte de cimentarea de durată trebuie executate următoarele manopere:

– îndepărtarea completă a cimentului provizoriu de pe suprafețele dentare, de pe restaurare și din șanțul gingival (dacă este cazul);

– testarea vitalității dinților stâlpi;

– verificarea protezei fixe pe modelul de lucru, corectarea marginilor și completarea lustruirii întregii piese protetice (dacă este cazul).

Pregătirea piesei protetice:

Pregătirea piesei protetice se face înaintea pregătirii câmpului protetic. În mod uzual, resturile de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăță suprafața restaurării implicată în fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool și/sau neofalină, după care se usucă cu spray-ul de aer.

Pregătirea câmpului operator

Izolarea câmpului operator de salivă și secrețiile din șanțul gingival trebuie facută cu cea mai mare grijă, deoarece orice urmă de umiditate afectează calitățile cimentului și longevitatea agregării. Se folosesc mijloacele obișnuite: rulouri de vată, aspiratorul de salivă de la unitul dentar.

Anestezia se indică doar dacă bonturile au o sensibilitate crescută. Secrețiile din șanțul gingival pot fi stopate cu ajutorul unui fir de bumbac, care se va îndepărta înainte inserării lucrării protetice.

Prepararea cimentului

Acesta se prepară în funcție de recomandările producătorului. Înainte de a se încărca pisa protetică cu materialul de cimentare, se verifică consistența acestuia.

Cimentul se aplică într-un strat subțire, în interiorul coroanelor, care să căptușească doar pereții.

Inserarea protezei fixe pe bont

Proteza se aplică pe bont în axul de inserție și se aplicăpresiuni inițial dozate, apoi ferme, până la adaptarea completă pe bont. Se controlează raporturile cu antagoniștii. Prize trebuie să se facă sub presiune.

Controlul final

După priza cimentului se îndepărtează cu grijă excesul, în special din șanțul gingival și din ambrazurile cervicale. Îndepărtarea excesului depinde de proprietățile cimentului utilizat. Dacă cimentul utilizat nu aderă chimic de suprafața protezei sau a dinților, excesul se îndepârteazâ relativ ușor.

În cazul cimenturilor PCZ și CIS se recomandă ca în prealabil să se vaselineze suprafețele cu care intră în contact cimentul în exces. Pentru cimenturile rășini adezive se recomandâ îndepărtarea excesului când priza cimentului este incompletă. în cazul protezelor parțiale fixe această manevră trebuie să intereseze și suprafețele intermediarilor, cu precădere zonele care vin în raport cu crestele edentate. Orice rest de ciment va reprezenta o viitoare spină iritativă pentru parodonțiul marginal și/sau mucoasa care acoperă crestele edentate.

Priza finală a cimenturilor cu atingerea valorilor maxime ale rezistenței se realizează în aproximativ 24 h, de aceea se recomandă aplicarea unui strat de varnish sau bonding, la marginea restaurării, imediat dupâ îndepărtarea excesului.

O ultimă verificare a cimentării protezei fixe, precum și eventualele retușuri ocluzale, se pot face și a doua zi după fixare.

II.Partea specială

II.1 Caz Nr. 1

Pacienta U.S, în vârstă de 25 de ani s-a prezentat la clinica facultății pentru refacerea morfofuncțională a arcadelor dentare și pentru refacerea funcției estetice la nivelul maxilarului superior. (Fig. II.1)

Fig. II.1. Aspectul inițial

Diagnostic odontal: multiple obturații din material composite, având carii secundare marginale, numeroase procese carioase

Diagnostic parodontal: depozite de tartru, gingivită cronică.

Diagnostic protetic: edentație cls a III-a Kennedy

Planul de tratament alcătuit cuprinde tratamente odontale, parodontale și protetice.

S-a început cu asanarea cavității orale, respective realizarea unui detartraj cu ultrasunete urmat de un periaj profesional și aeropolizare.

Varianta de tratament protetic aleasă, în urma consultării cu pacienta, a fost realizarea a două proteze parțiale fixe metalo-ceramice având ca dinți stâlpi 1.7, 1.5 și 1.3 în cadranul I și 2.7, 2.3 în cadranul II.

Tratamentul protetic s-a realizat în două etape. Inițial s-a realizat un tratament preprotetic urmat de tratamentul protetic propriu-zis.

Tratamentul preprotetic a constat în realizarea tratamentului endodontic la nivelul dintelui 2.3. Motivația acestui tratament este dată de existența unui proces carios, voluminos la nivelul caninului și care nerezolvat ar putea periclita restaurărilor.

Tratamentul protetic propriu-zis începe prin realizarea șamțurilor de ghidaj pe suprafețele dentare.

S-a început prin șlefuirea dinților din zona frontală (Fig. II.2) și s-a continuat cu cei din zona laterală (Fig. II.3).

Șlefuirea marginii incizale/ocuzală

S-a început prin realizarea șanțurilor de ghidaj, cu ajutorul unei freze diamantate cilindrico-conice, la o adâncime de aproximativ 2 mm. ulterior se îndepărtează țesutul dentar restant respectând conturul natural al dintelui.

Șlefuirea suprafeței vestibulare

După realizarea șanțurilor de ghidaj, pentru o mai bună estetică, îndepărtare țesutului dentar restant se face în 2 planuri. Unul coletal, paralel cu axul dintelui iar cel de-al doilea respectând conturul natural al dintelui. Șlefuirea s-a realizat cu freze cilindrice noi, cu vârf rotunjit, cu diametrul de 1,6 mm (inel verde). Șlefuirea s-a efectuat sub jet de apă continuu.

Șlefuirea suprafețelor proximale

Șlefuirea s-a făcut cu o freză diamantată, efilată, plasată la 1-1,5 mm față de suprafața proximală a dintelui adiacent. Șlefuirea reducțională se face până la nivelul vârfului papilei interdentare.

Șlefuirea suprafețelor palatinale

După ce s-au realizat șanțurile de ghidaj și pe această față, s-a îndepărtat țesutul dentar rămas.

Definitivarea pragului gingival

Am realizat un prag excavat cu ajutorul unei freze diamantate cu vârf rotunjit și l-am plasat la o adâncime de aproximativ 1 mm subgingival.

Rotunjirea muchiilor

Rotunjirea muchiilor am realizat-o cu ajutorul unei freze cilindrice, cu vârf rotunjit, diamantată și cu diametrul de 1,6 dar de granulație mai mică (inel roșu).

Fig. II.2. Zona frontală Fig. II.3. Zona laterală

Înainte de a trece la amprentare s-au introdus fire de retracție gingivală impregnate (SureCord # 1).

Pentru amprentarea arcadei în lucru am folosit un silicon de adiție ( Virtual Putty Fast + Light Body Fast, Ivoclar Vivadent), încărcâd materialul într-o port amprentă individual (Fig. II.4).

Fig. II.4. Amprenta arcadei în lucru

Ulterior am amprentat arcada arcada antagonistă și am înregistrat relațiile ocuzale cu un silicon cu reacție de condensare ( Speedex, Coltene), (Fig. II.5).

Fig. II.5. Arcada antagonistă și relațiile intermaxilare

Amprentele au fost spălate, dezinfectate, uscate și trimise la laboratorul de tehnică dentară unde s-au turnat modelele și s-a realizat scheletul metalic.

Pacientei i s-au realizat coroane provizorii , aceste fiind adaptate atât ocluzal cât și coletal (Fig. II.6).

Fig. II.6. Coroane provizorii

S-au executat pe rând, proba scheletului metalic și cea de dentină urmând ca lucrarea să fie retrimisă în laborator pentru glazurare.

Piesele protetice finite au fost verificate pe câmpul protetic, în sens axial și ocluzal iar apoi s-a trecut la cimentarea lor definitivă cu un ciment ionomer de sticlă. Aspectul final fiind următorul: (Fig. II.7, II.8, II.9).

Fig. II.7. Aspect final cadranul I Fig. II.8. Aspect final cadranul II

Fig. II.9 Aspect final

II.2 Caz Nr. 2

Pacienta B.C în vârstă de 33 de ani s-a prezentat la cabinetul stomatologic pentru refacerea morfofuncțională a arcadelor dentare și pentru refacerea funcției estetice în zona frontală maxilară (Fig. II.10).

Diagnostic odontal: multiple obturații din materiale compozite și amalgam de argint având carii secundare marginale, numeroase procese carioase.

Diagnostic parodontal: gingivita cronica

Diagnostic protetic: edentație cls. a III-a Kennedy.

Planul de tratament alcătuit cuprinde tratamente odontale, parodontale și protetice. S-a început cu asanarea cavitații orale, respectiv realizarea unui detartraj cu ultrasunete urmat de un periaj profesional. În a doua etapă s-a trecut la tratarea cavităților carioase, care au fost obturate cu rășini compozite pentru a obține un efect estetic optim. Varianta de tratament protetic aleasă, în urma consultărilor cu pacienta, a fost de 4 proteze unidentare pe dinții stâlpi 1.2, 1.1, 2.1, 2.2.

Tratamentul protetic a fost realizat în două faze. S-a realizat un tratarnent preprotetic urmat de tratamentul protetic propriu-zis.

Fig. II.10. Aspect inițial

Tratamente preprotetice: La nivelul dinților frontali, unde vor fi realizate protezele unidentare, se realizează tratamente endodontice și reconstituiri cu pivoți din fibră de sticlă și rășini compozite. Motivația acestor tratamente este dată de existența unor obturații voluminoase, care asociate îndepărtării masive de substanță dentară necesară pentru realizarea protezelor unidentare prezintă un risc pentru longevitatea restaurărilor.

Tratamentul protetic propriu-zis începe prin realizarea unei cheii din silicon cu ajutorul căreia se va urmării corectitudinea reducerii suprafețelor dentare. Prepararea bontului se face într-o anumita succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare :

Șlefuirea marginii incizale

Șlefuirea suprafeței vestibulare

Șlefuirea suprafețelor proximale

Șlefuirea suprafeței palatinale

Definitivarea pragului gingival

Rotunjirea muchiilor

Șlefuirea marginii incizale

S-a început prin realizarea unor șanțuri de orientare cu o profunzime de 2 mm cu ajutorul frezelor diamantate cilindrice (Jota, Elveția).Urmărind profunzimea șanțurilor se indepărtează țesutul dentar restant intr-un plan paralel cu conturul natural al dintelui natural.

Șlefuirea suprafeței vestibulare

Șlefuirea s-a realizat cu ajutorul unor șanțuri de ghidaj in doua planuri, având limita cervicala situată la nivelul coletului, unde se va forma un prag excavat. Pentru șlefuire s-au utilizat freze de turbina diamantate noi, cilindrice cu vârf rotunjit, cu diametrul de 1,6 mm (Jota, Elveția). Șlefuirea s-a realizat sub jet de apa.

După realizarea șanțurilor de ghidaj s-au indepărtat insulele de țesut dentar restante, astfel încât să obținem o suprafață identică cu cea a dintelui natural, însă la o scară redusă.

Șlefuirea suprafețelor proximale

Șlefuirea fețelor proximale am realizat-o respectând principiile biomecanice de asigurare a retențlei prin convergența lor de aproximativ 6°.

Șlefuirea suprafeței palatinale

Fața pa1atinală a fost preparată din nou cu realizarea unor șanțuri de ghidaj, iar apoi îndepărtarea țesutului dentar rămas între acestea.

Definitivarea pragului gingival

După finalizarea preparării fețelor dintelui stâlp, am trecut la finisarea pragului. Utilizând o freza cilindrică cu vârf rotunjit, am realizat un prag excavat, pe care 1-am plasat la o adâncime de 1 mm subgingival.

Rotunjirea muchiilor

Am finisat preparația cu ajutorul unor freze diamantate cu granulație mică (inel roșu), astfel încât să eliminăm toate șanțurile de pe suprafața dintelui și să rotunjim toate unghiurile. În faza următoare am trecut la amprentarea arcadei de lucru arcadei antagoniste și a relațiilor de ocluzie.

Pentru amprenta arcadei de lucru am folosit un silicon cu reacție de adiție iar pentru arcada inferioară și a relațiilor de ocluzie un silicon cu reacție de condensare.

Fazele amprentării

Tehnica folosită a fost cea a amprentei de corectare (spălare), în trei timpi. Am început prin verificarea portamprentei pe câmpul protetic apoi am trecut la inserarea firelor de retracție gingivală, impregnate, în șanțurile gingivale ale preparației (Ultrapak # 1 impregnate cu Racestyptyne).

A urmat apoi prepararea materialului chitos, încărcarea portamprentei cu materialul preparat iar apoi aplicarea ei pe câmpul protetic.

După priza materialului s-a dezinserat amprenta de pe câmpul protetic iar cu ajutorul unui bisturiu s-au îndepărtat din masa siliconului chitos regiunile retentive, s-au răscroit zonele interdentare ale marginilor gingivale și s-au creat șanțuri de evacuare pentru materialul fluid.

S-a trecut apoi la îndepărtarea firelor de retracție și aplicarea materialului fluid cu ajutorul unui pistol atât pe preparații cât și pe suprafața amprentei din material chitos. S-a aplicat apoi portamprenta cu ambele materiale pe arcadă. .

După priza materialului s-a dezinserat amprenta și s-a verificat corectitudinea ei.

Amprenta a fost spălată și dezinfectată și împreună cu amprenta arcadei antagoniste a ocluziei au fost trimise la laboratorul de tehnică dentară în vederea executării scheletului metalic și a placajului ceramic.

La laborator, pentru a obține rezultate estetice optime, și pentru realizarea unui profil corect de emergență, care să respecte marginea gingivală și papila interdentară, s-au realizat modele cu bonturi mobilizabile și mască gingivală (Fig. II.11, Fig. II.12).

Fig. II.11. Mască gingivală Fig. II.12. Bonturile mobilizabile

După realizarea protezelor unidentare în laborator acestea au fost verificate pe câmpul protetic în sens axial și ocluzal iar apoi s-a trecut la cimentarea lor de durată (Fig. II.13, Fig. II.14).

Fig. II.13. Aspect final

Fig. II.14. Aspect final

II.3 Caz Nr. 3

Pacienta B.F în vârstă de 27 de ani s-a prezentat la cabinetul stomatologic pentru refacerea estetică și morfofuncțională a arcadei dentare maxilară (Fig. II.15).

Fig. II.15 Aspect inițial

Diagnostic odontal: multiple obturații din materiale compozite având carii marginale și multiple procese carioase.

Diagnostic parodontal: gingivită cronică și retracții gingivale.

Diagnostic protetic: edentație cls a III a, subclasa 1 Kennedy protezată necorespunzător din punct de vedere estetic.

Planul de tratament alcătuit cuprinde tratamente odontale, parodontale și protetice. S-a început cu asanarea cavitatii orale, respectiv realizarea unui detartraj cu ultrasunete urmat de un periaj profesional. Varianta de tratament protetic aleasă, în urma consultărilor cu pacienta, a fost realizarea de patru proteze unidentare integral ceramice la nivelul dinților stâlpi 1.1, 1.2, 2.1, 2.2 și realizarea a doua proteze parțiale fixe metalo-ceramice având ca dinți stâlpi 1.7, 1.5 și 1.3 în cadranul I și 2.7, 2.5 și 2.4 in cadranul II.

Tratamentul protetic a fost realizat în doua faze. Inițial s-a realizat un tratament preprotetic urmat de tratamentul protetic propriu-zis.

Tratamente preprotetice: La nivelul dinților frontali, unde vor fi realizate protezele unidentare, se realizează tratamente endodontice și reconstituiri cu pivoți din fibră de sticlă și rășini compozite. Motivația acestor tratamente este dată de existența unor obturații voluminoase, care asociate îndepărtării masive de substanță dentară necesară pentru realizarea protezelor unidentare prezintă un risc pentru longevitatea restaurărilor.

Tratamentul protetic propriu-zis începe prin realizarea unei cheii din silicon cu ajutorul căreia se va urmării corectitudinea reducerii suprafețelor dentare.

Prepararea bonturilor la nivelul dinților se face într-o anumită succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare :

șlefuire marginii incizale/ocuzale

șlefuirea suprafeței vestibulare

șlefuirea suprafețelor proximale

șlefuirea suprafeței palatinale

definitivarea pragului gingival

Șlefuirea marginii incizale

S-a început prin realizarea unor șanțuri de orientare cu o profunzime de 2 mm cu ajutorul frezelor diamantate cilindro conice.

Urmărind profunzimea șanțurilor se îndepărtează țesutul dentar restant intr-un plan paralel cu conturul natural al dintelui natural.

Șlefuirea suprafeței vestibulare

Șlefuirea s-a realizat cu ajutorul unor șanțuri de ghidaj în două planuri, având limita cervicala situată la nivelul coletului, unde se va forma un prag excavat.

Pentru șlefuire s-au utilizat freze de turbina diamantate noi, cilindrice cu vârf rotunjit, cu diametrul de 1,6 mm. Șlefuirea s-a realizat sub jet de apă. După realizarea șanțurilor de ghidaj am realizat eliminarea insulelor de țesut dentar, astfel încât să obținem o suprafața identică cu cea a dintelui natural, însă la o scara redusă.

Șlefuirea suprafețelor proximale

Șlefuirea fețelor proximale am realizat-o respectând principiile biomecanice de asigurare a retenției prin convergenta lor de aproximativ 6°.

Șlefuirea suprafeței palatinale

Fața palatinală a fost preparată din nou cu realizarea unor șanțuri de ghidaj, iar apoi indepărtarea țesutului dentar rămas între acestea.

Definitivarea pragului gingival

După finalizarea preparării fețelor dintelui stâlp, am trecut la finisarea pragului. Utilizând o freza cilindrică cu vârf rotunjit, am realizat un prag excavat, pe care l-am plasat la o adâncime de 1 mm subgingival.

Rotunjirea muchiilor

Am finisat preparația cu ajutorul unor freze diamantate cu granulație mică (inel roșu), astfel încât să eliminam toate șanțurile de pe suprafața dintelui și să rotunjim toate unghiurile.

S-a trecut apoi la șlefuirea dinților din zona laterala (Fig. II.16)

Fig. II.16. Aspectul final al bonturilor

Șlefuirea suprafetei ocluzale :

Șlefuirea se începe cu realizarea șanțurilor de orientare de adâncime 2 mm cu ajutorul unui instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit. in continuare se efectuează îndepărtarea prismelor de smalț restante dintre șanțuri.

Reducerea se face după planuri bine definite care să reproducă morfologia ocluzală generală a suprafeței ocluzale.

Șlefuirea suprafetei vestibulare:

Șlefuirea se realizează cu ajutorul șanțurilor de orientare dispuse în doua planuri având adâncime de 1.2 in jumătatea gingivală și 1.5 in jumătatea ocluzală. Se îndepărtează apoi prismele de smalț restante. Zona gingivală se reduce până la distanța de 1 mm de creasta gingivală și se conformează pragul gingival care se prelungește în jumătatea vestibulară a feței proximale.

Șlefuirea fetelor proximale:

Șlefuirea se realizează prin plasarea instrumentului diamantat la 1-1,5 mm de suprafața proximală a dintelui adiancent prin mișcări vestibulo-orale fără a realiza o convergență exagerată a suprafeței preparate.

Fazele amprentării

Amprenta arcadei în lucru s-a luat cu un polieter (Impregum DuoSoft, 3M ESPE), iar arcada antagonist și relațiile de ocluzie cu un silicon cu reacție de condensare (Optosil, Heraues-Kulzer).

Amprenta arcadei în lucru este luată prin tehnica amprentei într-un singur timp. Cu ajutorul unui pistol se aplică polieterul la nivelul dinților preparați, îar în acelaș timp polieterul este aplicat în portamprentă cu ajutorul unui aparat de mixare dinamică (Pentamix, 3M ESPE), care se aplică la nivelul aradei în lucru. Se ateaptă prize materialului după care se dezinseră de pe câmpul protetic și se verifică corectitudinea ei (Fig. II.16).

Fig. II.16. Amprenta arcadei în lucru

S-a trecut apoi la amprentarea arcadei antagoniste și înregistrarea ocluziei, după care amprentele spălate, dezinfectate și uscate se trimit în laboratorul de tehnică dentară, în vederea realizării scheletului metalic și a capelor ceramice.

După verificarea scheletului metalic și a capelor ceramic, acestea au fost retrimise în laborator în vederea realizării placajului ceramic (Fig. II.17, Fig. II.18).

Fig. II.17 Pisele protetice din cadranu I Fig. II.18. Piesele protetice din cadranul II

Lucrările finite au fost verificate pe câmpul protetic în sens axial și ocluzal iar apoi s-a trecut la cimentarea lor definitivă, aspectul final fiind următorul (Fig. II.19).

Fig. II.19. Aspect final

Concluzii

Lucrarile protetice metalo-ceramice se indică în toate situațiile în care se pot realiza proteze partiale fixe deoarece:

Au o estetică satisfacatoare

Au o rezistență mecanică mare

Au o bună biocompatibilitate față de țesuturile cavității orale

Acestea prezintă unele particularități clinice, legate în special de cantitatea mare țesut dentar ce trebuie îndepărtată pentru a obține rezistența mecanică și efectul estetic dorit.

Astfel, este necesară realizarea unui prag cervical, pentru a putea integra lucrarea protetică în conturul natural al dintelui, astfel încât să se obțina o bună închidere marginală și să nu inducă leziuni la nivelul parodonțiului marginal.

Preparațiile cu prag necesită tehnici de preparare și amprentare deosebite, fiind necesară utilizarea firelor de retracție, precum și a unor materiale de amprentă cu o buna fidelitate și stabilitate dimensională în timp.

Așadar, în condițiile respectării indicațiilor lucrărilor protetice metalo-ceramice, precum și tehnicilor de realizare, se pot obține lucrări protetice foarte bine integrate din punct de vedere estetic, morfologic și functional.

Bibliografie

Bahrim D, Forna F, Andronache M, Antohi M, Gheban E – Perspectivele tehnicilor de amprentare in exigenta tratamentului edentatiei partiale intinse, Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică, Iași, 5-9 noiembrie 2003, vol.7, nr. 4.

Bratu D, Nussbaum R. – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Timișoara, Signata, p. 42-50, p.425-427, p.767-786, p.989-1000.

Burlui V – Protetica dentară – Curs-1989, Iași

Burlui Vasile, Forna Norina, Iefteni Gabriela-Clinica și terapia edentației parțiale intercalate reduse, Ed. Appolonia, Iași, 2001, pag 39-117

Blanchard J.P., Lauverjat Y. – Limites prothetiques et environnement gingival, Les Cahiers de Prothese, 1996,94, p.45-50.

Bratu Dorin, Leretter Marius, Romînu Mihai, Meda Negruțiu, Mihai Fabricky – Coroana mixtă, Editura Signata Timișoara, 1998, p.31-32; 36-45

Brackett S.E. – Fundamentals of Fixed Prosthodontics third edltlon, Quintessence Publishing Co. Inc, 1997,139,p.225-231

Broker C.. Kaldahl W. — Current theories ofcrown contour, margin placement and pontic design. J. Prosthet.Dent, 1981,45, p.268-275.

Christensen G.J. – Compomers vs. resm-reinforced glass ionomers. J Am Dent Assoc, 199-. 128. p.4-79-480

De Rouffignac M, De Cooman J. – Morphologie des limites cervicales en prothese conjointe. Actualites Odonto-Stomat, 1986, 156, p. 657-679

Vimberam – Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, Ed. Medicala, 2003 saa EL Timisoara. 2001p.6-7-1-68 7. 863-872, 982-999.

Cseraimer F.M. – b)Oth preparations for surveyed crowns. Gen. Dent., 1 at'iof:-. 544_

Goldstein R.E. – Atlas der Modernen Zahnprothetik Asthetik m der Zahnheilkunde. Medica Verlag, Stuttgart, 1981.

Gross M.D. – Occlusion in restorative dentistry. Churchill Livingstone, Edimburg, 1982.

Kamada K. Yoshida K., Atsuta M. – Effect of ceramic surface treatments on the bond offour resin lnting agents to a ceramic material, J Prosthet Dent, 1998, 79, p.508-513.

Kishimoto M., Shilingburg H.T., Duncanson M.G. – Influence of preparation featnres on retention and resistance. L MOD onlays J.Prosthet Dent., 1983,49, p.35-38.

Kishimoto M., Shilingburg H.T., Duncanson M.G. – Influence of preparation featnres on retention and resistance. II. Three-qwarter crowns. J.Prosthet.Dent., 1983, 49, p. 188-194

Lăzărescu F. – Incursiune în estetica dentară. București, 2013 p.99-100

Launois C. — Le joint ceramique-dent en prothese ceramo-metallique. Etnde comparative de trois procedes d'elaboration. Cah.Prothese, 1989, 66, p.19-35.

Marshak B, Assif D, Pilo R. – A controlled putty-wash impression technique. J Prosthet Dent 1990, p.635-636

McAdam D.B. – Preparation of a 135-degree shoulderfor a ceramometal margin. J.Prosthet Dent. 1985, 54, p.473-475.

McLean J.W. – Dentinal bonding agents versus glass-ionomer cements, Quintessence Int, 1996,

McLean J.W.,Wilson A.D. — Buttjoint vs bevelled gold margins in metal ceramics crowns. J. Biomed. MatenalsRes., 1980, 4, p.239-241.

Mendoza D., Eakle W.S., Kahl E.A., Ho R. – Root reinforcement with a resin-bonded preformed post Prosthet Dent, 1997, 78, p.10-14.

Norina Forna, C.D. Baat, Lascu L., Păuna M., Protetică dentară, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2011, p.319-343.

Nussbaum R. și colab. Afecțiunile coronare ale dinților și tratamentul protetic. Microproteze. Lito IMT.1986, pag.60-153

Nyman S., Lindhe J., Lundgren D. – The role of occlusion for the stabilitty of fixed bridges with reduced periodontal tissue support, J Clin Periodontol, 1975, 2, p.53-66 26.

Popa S. – Protetică dentară, Editura Medicală 2001. p.170-210 27.

Prelipceanu F., Doroga 0. – Protetică dentară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985, p.81-125 28.

Prince J., Donovan T. – The esthetic metalceramic margin: A comparison of techniqnes. J. Prosthet. Dent, 1983,50,p.185-187.

Romînu Mihai, Bratu D. – Materiale dentare. Noțiuni teoretice și aplicații clinice, Timișoara, Brumar, 2003, p 343-374, p. 121-122.

Rosenstiel F. S., Land F. M., Fujimoto J — Contemporary fixed prosthodontics, 2nd edition. St.Louis, Baltimore, Boston, Chicago, London, Philadelphia, Sydney, Toronto, 1995

Sarfati E., Harter J.C., Radiguet J – Evolution des conceptions des reconstitutions des dents depulpees. Le tenon radiculaire: de son existance a sa disparition. Cah. Proth., 1995. 90, p.71 -78,

Shillingburg H. T., Hobo S., Whitsett L.D., Jacobi R., Brackett S.E. – Fundamentals of Fixed Prosthodontics third edition, Quintessence Publishing Co, Inc, Chicago, Berlin, LA-yodon. Tokyo. Sao Paolo, Moscow, Prague.

Simon J.J. – Les limites cervicales et les formes de contour en fonction de la technologie e des materiaux utilises, Revue D'Odonto-Stomatologie, 1989, 18, p.397-405

Strating H., Pameijer C.H.,Gildenhuys R.R. – Evaluation ofthe marginal integrity of ceramo-metalic restorations. Part. 1 J. Prosthet Dent., 1981, 46, p.59-62.

Tijan A.H., Grant B.E., Dunn J.R. – Microleakage of composite resin cores treated various dentin bonding systems. J ProsthetDent, 1991,66, p.24-29

Tijan A.H.L., Sarkissian R.,Miller G.D. – Effect of multiple axial grooves on the marginal adaptation of full cast gold crowns. J. Prosthet. Dent.,1981,46,p.399

Wu M.K., Pehlivan Y., Konțakiotis E.G., Wesselink P.R. – Microleakage along apical root fillings and cemented posts. J Prosth Dent, 1998, 79, p.264-269.