Elemente Anatomice Implicate In Procesul Nasterii

2.1. BAZINUL (PELVISUL)

Pelvisul osos sau bazinul este format din:

1. Cele două oase coxale;

2. Sacrul;

3. Coccigele.

1. Coxalul este format din trei piese osoase distincte (ilion, ischion, pubis) care se sudează definitiv între 12-16 ani la băieți. El prezintă:

• două fețe: – laterală;

– medială;

• patru margini:

– anterioară;

– posterioară;

– superioară;

– inferioară.

• patru unghiuri.

2. Sacrul este situat în continuarea coloanei lombare; formează – prin orientarea sa oblică de sus în jos și dinainte înapoi – cu ultima vertebră lombară un unghi de o mare importanță obstetricală numit promontoriu.

I se descriu:

– o față anterioară (pelviană);

– o față posterioară;

– două fețe laterale – care prin intermediul fețelor auriculare se articulează cu oasele coxale;

– o bază;

– un vârf prin intermediul căruia se articulează cu coccigele.

3. Coccigele – este format din unirea celor cinci sau patru vertebre coccigiene atrofiate.

În privința conformației generale, bazinul are forma unui trunchi de con cu baza mare în sus și baza mică în jos. Pelvisul osos prezintă:

Fig. 2.1. Strâmtoarea superioară a pelvisului

(sursa: Netter, F. – Atlas de anatomie, 2005)

2.2. PERINEUL

Perineul este o formațiune musculo-aponevrotică romboidală, delimitată topografic și superficial de patru puncte (repere osoase) după cum urmează: un punct dorsal, reprezentat de vârful coccisului, un punct ventral reprezentat de simfiza pubiană și două puncte laterale reprezentate de tuberozitațile ischiatice. Dacă unim tuberozitățile ischiatice între ele printr-o linie transversal, subdividem acest romb în două triunghiuri perineale: un triunghi posterior numit regiune anală și un triunghi anterior numit regiune urogenitală.

Perineul este străbătut de uretră, vagin și rect. În profunzime, sub pătura cutanată se întind mușchii perineului, dipuși în două planuri:

• unul mai superficial – prezent numai în regiunea urogenitală numit

diafragma sau trigonul urogenital;

• altul mai profund, care închide cu adevărat caudal pelvisul numit

diafragma pelviană.

Diafragma urogenitală – este alcătuită din următorii mușchi profunzi:

• mușchiul transvers al perineului – easte cel mai profund al trigonului urogenital. mușchiul sfincter al uretrei membranoase.

Mușchii superficiali ai diafragmei urogenitale sunt reprezentați de:

• mușchiul bulbo-spongios;

• mușchiul ischio-cavernos;

• mușchiul transvers superficial al perineului;

• mușchiul sfincter al vaginului.

Diafragma pelviană – este formată din mușchiul ridicător anal și mușchiul coccigian. Mușchiul ridicător anal produce constricția capătului inferior al rectului, deci și al orificiului anal și al vaginului întărind perineul (nucleul lui central tendinos) formând o diafragmă, care spijină organele pelviene și se opune presării lor în jos când presiunea intraabdominală crește.

În timpul nașterii – se pot produce rupturi ale mușchilor care alcătuiesc podișul pelvian. Dacă centrul tendinos al perineului (rezultat din intricarea fasciilor și fibrelor musculare și tendinoase ale majorității mușchilor perineului) se rupe, contracția fibrelor anterioare ale mușchiului ridicător anal crește această ruptură și, ca urmare se poate produce un prolaps grav uterin. In cazuri mai grave se poate produce chiar prolaps al ovarelor, vezicii urinare și rectului.

2.3. MUSCULATURA ABDOMINALĂ

1. Mușchiul marele drept al abdomenului – reprezintă o „fâșie” longitudinală întinsă de la pube la partea anteroinferioară a toracelui; este situat imediat lateral de linia mediană.

Cei doi drepți abdominali sunt separați unul de celălalt printr-un rafeu tendinos numit linia albă ( punct de minimă rezistență al peretelui abdominal).

2. Mușchiul oblic extern – este cel mai superficial și cel mai întins dintre mușchii laterali ai abdomenului.

3. Mușchiul oblic intern – este situat sub precedentul și are o direcție a fibrelor invers față de acesta.

4. Mușchiul transvers al abdomenului – este cel mai profund mușchi al peretelui abdominal și se compune dintr-o porțiune musculară mijlocie și două aponevroze de inserție (posterioară și anterioră).

5. Mușchiul diafragm – este un mușchi turtit în formă de cupolă, a cărei covexitate privește în sus; este practic dispus ca un sept transversal între cavitatea toracică și cea abdominală pe care le separă. Permite însă comunicarea între aceste cavități prin intermediul unor orificii diafragmatice.

2.4. ORGANELE GENITALE INTERNE FEMININE

Organele genitale interne feminine sunt constituite din căile genitale și ovare. Căile genitale sunt reprezentate de: trompele uterine, uter și vagin.

Ovarele sunt cele două glande sexuale care produc celulele sexuale feminine – ovulele. Acestea sunt conduse în trompele (tubele) uterine, unde se produce fecundația. Tubele uterine sunt două conducte prin care ovulul este condus în uter, organul principal al gestației. În uter se dezvoltă ovulul fecundat până devine făt. După uter urmează vaginul, organul prin care fătul este expulzat.

1. Ovarele

Ovarele sunt glandele genitale feminine; ele determină caracterele sexuale primare. Ovarul este așezat în pelvis, alipit la peretele lateral al excavației, sub bifurcația arterei iliace comune, în fosa ovariană. În urma nașterilor repetate, ovarul se deplasează în jos și înapoi spre partea posterioară a pelvisului.

Ovarul are formă ovoidă și prezintă:

două fețe – laterală și medială;

doi poli – superior și inferior;

două margini – posterioară și anterioară.

Fața laterală a ovarului privește spre peretele pelvisului și vine în raport cu mănunchiul vasculo-nervos obturator.

Inflamațiile ovarului, comprimă nervul obturator și pacienta acuză dureri pe fața medială a gambei.

Fața medială sau fata tubară e acoperită de tuba uterină. Această față mai vine în raport cu anse intestinale, apoi cu colonul sigmoidian în stânga și cu cecul și apendicele în dreapta – de aici posibilitatea coexistenței unei apendicite cu o anexită. Polul superior vine în raport cu ligamentul tubo – ovarian, cu franjul sau fimbria ovariană.

Polul inferior este legat de uter prin ligamentul uteroovarian sau ligamentul propriu al ovarului.

Marginea posterioară sau liberă vine în raport cu ansele intestinale. Marginea anterioară a ovarului, este legată prin mezoovar de foița posterioară a ligamentului larg.

Ovarul este alcătuit din foliculi ovarieni în diferite faze ale evoluției. Foliculii ovarieni conțin celule foliculare care secretă un hormon numit foliculină și celula de reproducere feminină numită ovul. Dezvoltarea și maturarea foliculilor ovarieni cuprinde o serie de transformări succesive pe care le suferă ovulele (celulele sexuale) și celulele foliculare, pînă la eliberarea unui ovul matur din folicul matur, prin fenomenul numit ovulație. După ovulație, evoluția folicului ovarian este încheiată, în cavitatea foliculară se va organiza o nouă structură numită corpul galben. Dacă ovulul a fost fecundat, se formează corpul galben de sarcină, care se dezvoltă pînă în luna a 3-a după care involuează, funcțiile lui fiind preluate de placentă. Dacă ovulul nu a fost fecundat, se formează corpul galben periodic cu o evoluție de 10-12 zile după care se fibrozează formînd corpul albicans.

Atât folicul ovarian, cât și corpul galben au o importantă funcție endocrină. În timp ce foliculul ovarian are dublă funcție: producerea ovulelor și a hormonului sexual feminin – foliculina, corpul galben are numai funcție endocrină: el produce progesteronul.

Dezvoltarea și maturarea foliculelor ovariene și apoi constituirea în locul lor a corpilor galbeni, sunt procese ritmice, periodice care în mod normal se desfășoară la un nivel de 28 zile și constituie în totalitatea lor ciclul ovarian.

2. Trompele uterine

Tubele (trompele uterine) sunt două conducte musculo-membranoase care se întind de la coarnele uterine pînă la ovare. Acestea au rol important în captarea ovulului și apoi în vehicularea acestuia. În treimea lor laterala se produce fecundația. Ele oferă apoi condiții favorabile pentru efectuarea primelor diviziuni ale oului și pentru migrarea acestuia spre cavitatea uterină implantării.

Trompa uterină are o lungime de 10-12 cm, ea prezintă 4 segmente:

infundibulul;

porțiunea ampulară;

istmul;

porțiunea uterină.

Infundibulul trompei sau pavilionul sau extremitatea laterală este segmentul incipient al ei. Are forma unei pâlnii cu baza evazată, formată din 10-15 franjuri, între care se află unul mai lung numit fimbria ovariană care ajunge până la polul superior al ovarului de care aderă. Porțiunea ampulară a trompei uterine este segmentul cel mai lung și reprezintă aproape 2/3 din lungimea ei, este mai largă spre infundibul și se îngustează progresiv, pe măsură ce se apropie de istm. Istmul este o porțiune mai îngustă a trompei de consistență fermă, el pătrunde în cornul uterului. Porțiunea uterină sau interstițială străbate peretele uterului și se deschide în cavitatea uterină prin ostiul uterin.

Orificiile tubare sunt în număr de două: ostiul abdominal care se găsește în centrul infundibulului și se deschide în cavitatea peritoneală și ostiul uterin prin care trompa uterină comunică cu cavitatea uterină.

3. Uterul

Este un organ cavitar, nepereche și median, de forma unei pere cu extremitatea mai mare superioră și cu cea mai mică inferioară. Extremitatea superioră din care pleacă trompele uterine – este mai lată și se numește fundul uterului, extremitatea inferioară este mai strâmtă și se numește colul uterin. între aceste două extremități se găsește corpul uterin.

Pe colul uterin se insera segmentul următor al aparatului genital al femeii – vaginul.

Dimensiunile uterului sunt mai mari la multipare decât la nulipare (femei care nu au născut). În mod normal, axele longitudinale ale corpului și colului formează un unghi – numit unghi de flexie, deschis spre simfiza pubiană, având valori situate între 140-170°, uterul fiind astfel în anteflexie. Axele longitudinale ale colului uterin și vaginului formează un unghi deschis tot anterior, numit unghi de versiune, cu o valoare de 90-100°, uterul fiind astfel și în anteversie. În mod normal uterul trebuie să fie mobil și în poziție de anteflexie – anteversie. Devierile de la această poziție, mai ales dacă sunt fixate, provoacă de obicei tulburări.

4.Vaginul

Este un canal cilindric musculo-membranos, extensibil și elastic cu rol de copulare – depunerea spermatozoizilor în apropierea colului uterin – și de trecere a fătului și anexelor sale în timpul nașterii. Vaginul are o lungime de 8-9 cm, este turtit antero-posterior, astfel încât i se pot descrie:

un perete anterior – în raport cu vezica urinară și uretra;

un perete posterior – în raport cu rectul și cu excavația recto-uterină lui Douglas;

extremitate superioară – prin care se inseră de colul uterin.