Eficienta Recuperarii la Pacientele cu Poliartrita Reumatoida

Medicina

Eficienta Recuperarii la Pacientele cu Poliartrita Reumatoida

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Eficiența recuperării la pacientele cu poliartrită reumatoidă

Cuprins

Partea generală

Introducere

Capitolul 1-Poliartrită reumatoidă

Istoric

Generalități

Tabloul clinic

Diagnosticul bolii

Evoluție și complicații

Capitolul 2- Noțiuni anatomice și fiziologice

Oasele mâinii

Mușchii mâinii

Articulațiile mâinii

Biomecanica mâinii

Biomecanica gâtului mâinii

Biomecanica degetelor II-V

Biomecanica policelui

Tipuri de prehensiune ale mâinii

Capitolul 3- Recuperarea mâinii reumatoide

Hidroterapia

Termoterapia

Electroterapia

Masoterapia

Kinetoterapia

Terapia ocupațională

Partea speciala

Introducere

Material și metode

Rezultate. Discuții

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Poliartrita reumatoidă este o afecțiune reumatică, inflamatorie, putând avea diverse manifestări sistemice și extraarticulare, cu debut frecvent între 20 și 30 de ani.

Este o afecțiune cu un grad mare de dizabilitate, capacitatea funcțională fiind cel mai mult afectată la femeile între 45 și 50 de ani.

Pe lânga tratamentul medicamentos, fiziokinetoterapia are un rol esențial în ameliorarea durerilor, reducerea inflamației, refacerea forței musculare și a amplitudinii de mișcare, menținerea funcționalității depinzând de aplicarea unui tratament eficient.

De aceea, în această cercetare ne-am propus urmărirea beneficiilor programului de recuperare la nivelul mâinii reumatoide.

PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1. Poliartrită reumatoidă

Istoricul bolii

Reumatism provine de la cuvântul grecesc “rheuma” care semnifică ”a curge”. În teza lui Landre-Beauvais din 1800 despre ”guta astenică primitivă” se vorbește pentru prima data despre poliartrită reumatoidă. Afecțiunea a fost semnalată și de Sydenham în 1683 câns a observant evoluția și deformările digitale. Din secolul al XIX-lea se folosea termenul de ”poliartrită cronică evolutivă”, iar mai târziu Garrod recomandă numele actual. [1, 2]

Predominația afecțiunii este între 0,3% și 2%, incidența acesteia variind între 0,9 și 5 %. Această afecțiune are o frecvență mai mare la femei decât în rândul bărbaților. [3]

Generalități

Este o afecțiune sistemică autoimună. Se caracterizează prin inflamație, ce alterează cartilajul și capsula, tendoanele, ligamentele, epifiza. Apar deformații și dureri, edemul regiunii afectate. În fazele mai evoluate apar redorile articulare, iar dacă este tratată necorespunzător sunt afectate și organele interne. [ 2 ]

3. Tabloul clinic

Majoritatea pacienților afectați au vârsta cuprinsă între 20 și 60 de ani. Începutul este progresiv, stare alterată, cu astenie, iritabilitate, insomnie, acrocianoză, sindromul Raynaud ce durează săptămâni sau luni și pot întârzia determinarea diagnosticului. [ 3, 4 ]

Articulațiile mici ale mâinii, articulația radiocarpiană, genunchii și piciorul sunt afectate cel mai des, însă poliartrita reumatoidă poate apărea la oricare dintre articulațiile diartrodiale. Se știe că sinoviala este foarte importantă în această afecțiune, face ca articulația cu solicitare mecanică mare să fie cea mai afectată. Distrugerea cartilajului, a osului, inflamarea capsulei, presiunile mecanice duc la deformări ale articulațiilor.[ 3 ]

În poliartrită reumatoidă apare “mâna în spate de cămilă” caracterizat prin inflamarea metacarpofalangienelor II și III și atrofia musculaturii interosoase.

Alte deformații precum mână “în gât de lebădă“ afectează mai mult indexul și mediusul și se caracterizează prin extensia articulațiilor interfalangiene distale și proximale. Deformarea “în butonieră“ scade capacitatea bolnavului de a realiza prehensiunea digito-palmară. [ 5, 6]

Fig 1 [7]

Pot apărea manifestări extraarticulare precum noduli reumatoizi la aproximativ 20-30 % dintre bolnavi. Aceștia se găsesc frecvent pe cot, occiput, sacru.

Pot apărea manifestări precum boli pleurale, cardiovasculare, neurologice, oculare. [ 1, 3, 8]

Diagnosticul bolii

Pentru a se stabili diagnosticul de poliartrită reumatoidă este necesară prezența a cel puțin 4 dintre criteriile următoare:

Redoare de cel puțin o oră dimineața, prezentă timp de 6 săptămâni.

Inflamarea a cel putin 3 articulații

Inflamația carpului, metacarpofalangienelor sau a interfalangienelor proximale timp de minim 6 săptămâni.

Inflamare simetrică a articulațiilor

Modificări tipice, cu eroziune și decalcifiere

Apariția nodulilor reumatoizi

Apariția de factor reumatoid printr-o tehnică ce da rezultate fals-pozitive la 5% din populație. [ 10 ]

Clasificarea după starea anatomo-clinică radiologică:

Stadiul 1 ( precoce) se caracterizează prin absența modificărilor radiologice ( excepție face osteoporoza în bandă).

Stadiul 2 (moderat) se caracterizează prin lipsa deformațiilor articulare, însă cu limitarea mișcărilor , atrofia musculaturii interosoase, modificări radiologice.

Stadiul 3 (sever) se caracterizează prin distrugerea osului și a cartilajului, deformări articulare cu subluxații ( deviere cubitală, hiperextensie), însă fără redori articulare.

Stadiul 4 (final) se caracterizează prin tot ce s-a zis la stadiul 3 + fibroze și redori articulare. [9]

Există 4 stadii ale poliartritei reumatoide:

Stadiul I: se pot efectua toate activitățile zilnice fără probleme.

Stadiul II: apariția durerilor și scăderea mobilității articulare.

Stadiul III: autoîngrijirea este posibilă, însă celelalte activități nu se mai pot realiza.

Stadiul IV: pacientul este imobilizat,imposibilitatea de autoîngrijire. [ 10 ]

Evaluarea gradului de activitate al afecțiunii:

Tabel 1[ 3 ]

Evoluție și complicații

Această afecțiune se poate stopa în orice fază cu ajutorul tratamentului sau spontan, putând evolua spre cașexie sau exitus.

Complicațiile ce pot apărea în poliartrită reumatoidă sunt articulare, juxtaarticulare ( rupturi de ligamente și de tendoane), subcutanate ( noduli, ulcere cutanate), musculare( amiotrofii, impotență funcțională), neurologice ( sindromul de tunel carpian), cardiovasculare (pericardită, valvulopatie, artrita vaselor, sindrom Raynaud), respiratorii (pleurezii, bronșită, bronșiectazii), hematologice (anemii, trombocitoze). [ 3, 2, 11 ]

Capitolul 2. Noțiuni anatomice și fiziologice

Oasele mâinii

Scheletul mâinii este alcătuit din 27 de oase: carpiene, metacarpiene și falange. Sunt 8 oase carpiene aranjate pe 2 rânduri: primul format din scafoid, semilunar, piramidal, pisiform, iar cel de-al doilea format din trapez, trapezoid, capitat și osul cu cârlig. Oasele metacarpiene sunt alcătuite din 5 oase.

Fiecare deget are câte o denumire ordonate radio-ulnar: police, index, medius, inelar, mic. Fiecare dintre ele sunt alcătuite din falange fiind în număr de 14. Policele are 2 falange, iar celelalte câte 3. [12, 13]

Fig 2 [ 12 ]

Mușchii mâinii

Pe partea dorsală a mâinii se găsesc tendoanele mușchilor antebrațului, iar pe partea palmară a mâinii sunt mușchii.

În total sunt 19 mușchi ordonați în 3 părți:

regiune radială ( eminența tenară)

regiunea hipotenară( eminența hipotenară)

regiunea mijlocie. [ 12, 14]

Musculatura regiunii radiale:

Mușchiul abductor scurt al policelui are originea pe scafoid și pe retinaculul flexorilor, iar inserția terminală pe falanga proximală a policelui și pe sesamoid. Acesta realizează abducția policelui.

Mușchiul flexor scurt al policelui pornește de pe trapez și capitat. Acțiunea acestui mușchi este de a flecta falanga proximală a policelui și realizează opozabilitatea acestuia.

Adductorul are 2 origini: prima pe regiunea distală a carpienelor, iar ce-a de-a doua pe cel de-al treilea metacarpian. Acționează ca adductor al policelui, flexor al falangei proximale.

Musculatura eminenței hipotenare:

Mușchiul palmar scurt are origine pe aponevroza palmară, partea ulnară. Acesta este un mușchi ce încrețește pielea.

Mușchiul flexor scurt al degetului mic are origine proximal pe osul cu cârlig, iar distal pe falanga I a inelarului. Acționează ca flexorul primei falange a metacarpului.

Abductorul degetului mic porneste de pe pisiform, iar distal se inseră pe falanga proximală a degetului mic. Acest mușchi acționează ca abductor al degetului mic.

Opozantul degetului mic pornește de pe osul cu cârlig până pe al V-lea metacarpian. Acest mușchi ajută la opoziție.

Mușchii lombricali flectează falanga proximală și acționează ca extensori ai ale ultimelor 2 falange ale degetelor II-V.

Mușchii interosoși realizează flexia primei falange și ajută adducția și abducția degetelor II și V. [ 12, 14 ]

Fig 3 [ 12 ]

Articulațiile mâinii

Segmentele osoase se articulează între ele printr-un număr de 30 de articulații. Articulațiile mâinii sunt următoarele:

Articulația radio-carpiană este o diartroză condiliană. Aceasta este formată dintr-o suprafață articulară ovalară constituită din fața inferioară a epifizei distale a radiusului și fața articulară carpiană și dintr-o proeminență alcătuită din scafoid, semilunar și piramidal. Mijloacele de unire sunt ligamentele colaterale.

Articulațiile intercarpiene. Cu excepția primului metacarpian care este independent, celelalte metacarpiene sunt unite între ele proximal prin articulații plane, iar distal printr-un ligament. Mijloacele de unire sunt: 3 ligamente dorsale, 3 ligamente palmare și 3 ligamente interosoase.

Articulația mediocarpiană unește rândul proximal, cu excepția pisiformului, cu rândul distal al carpului. Are o cavitate articulară mică, cu prelungiri între oasele participante la formarea articulației. Oasele sunt legate între ele prin ligamente intercarpiene interosoase și osul pisiform de osul cu cârlig printr-un ligament special. Capsula articulației mediocarpiene este întărită și de ligamente intercariepene palmare și dorsale.

Articulațiile carpometacariene cuprind articulația carpometacariană a policelui și articulațiile carpometacariene ale celorlalte degete. Prima este o articulație sinovială, selară și cuprinde suprafețele articulare ale trapezului și primul metacarpian. Capsula articulară laxă reprezintă mijlocul de unire. Articulațiile carpometacaripiene ale celorlalte degete sunt sinoviale, plane. Metacarpianul II se articulează cu trapezul, trapezoidul și osul capitat, metacarianul III se articulează cu osul capitat, metacarianul IV cu osul capitat și osul cu cârlig, iar metacarpianul V cu osul cu cârlig. Mijloacele de unire sunt capsula articulară, ligamentul interosos, ligamentele carpometacarpiene palmare și cele dorsale.

Articulațiile metacarpofalangiene sunt articulații sinoviale, elipsoidale. Suprafețele articulare sunt reprezentate de capetele metacarpienelor și de cavitățile bazei falangelor. Mijloacele de unire sunt capsula articulară, ligamentele palmare, ligamentele colaterale, acestea fiind două pentru fiecare articulție și ligamentul metacarpian transvers profund.

Articulațiile interfalangiene sunt sinoviale, în balama. Degetele mâinii prezintă fiecare câte o articulație proximală și una distală. mijloacele de unire sunt capsula articulară, ligamentul palmar și două ligamente colaterale. [12, 14, 15, 16]

Biomecanica mâinii

4.1. Biomecanica gâtului mâinii

Pumnul este alcătuit din 8 oase scurte, de formă cuboidă.Oasele carpiene sunt articulate între ele printr-o serie de artrodii. Întregul masiv se articulează proximal cu segmentul antebrahial cu articulația carpiană si distal cu metacarpienele prin articulațile carpo-metacarpiene.

Gâtul mâinii permite efectuarea unor mișcări de flexie-extensie, abducție-adducție si circumducție. Mișcările se realizează simultan printr-o deplasare “ in etaj” a segmentelor regiunii, astfel al doilea rând carpian se deplasează pe primul, iar acesta se deplasează pe antebraț.

Din punct de vedere al goniometriei, amplitudinile medii normale sunt:

Tabel 2 [19]

Flexia si extensia se desfășoară in plan sagital, în jurul axului transversal. Pentru flexia palmară maximă este necesară înclinarea cubitală a mâinii, iar pentru extensie este necesară înclinarea radială cu degetele flectate.

Mușchii ce realizează mișcarea de flexie sunt: marele si micul palmar, cubitalul anterixtensie, abducție-adducție si circumducție. Mișcările se realizează simultan printr-o deplasare “ in etaj” a segmentelor regiunii, astfel al doilea rând carpian se deplasează pe primul, iar acesta se deplasează pe antebraț.

Din punct de vedere al goniometriei, amplitudinile medii normale sunt:

Tabel 2 [19]

Flexia si extensia se desfășoară in plan sagital, în jurul axului transversal. Pentru flexia palmară maximă este necesară înclinarea cubitală a mâinii, iar pentru extensie este necesară înclinarea radială cu degetele flectate.

Mușchii ce realizează mișcarea de flexie sunt: marele si micul palmar, cubitalul anterior, flexorul superficial comun al degetelor, flexorul comun profund al degetelor.

Extensia se realizează cu ajutorul mușchilor primul si al doilea radial extern, cubitalul posterior, extensorul comun al degetelor, mușchiul extensor propriu al degetului mic. Ligamentele palmare si dorsale si tendoanele mușchilor flexori și extensori ai degetelor limitează aceste mișcări.

Abducția și adducția se execută în plan frontal, în jurul axului antero-posterior.

Mișcările de înclinare radială si cubitală se produc în jurul axului antero-posterior care trece prin centrul osului mare. Mușchii ce realizează înclinarea cubitală sunt cubitalul posterior și cel anterior. Înclinarea radială este posibilă datorită mușchilor marele palmar, primul și al doilea radial extern, lungul abductor al policelui, lungul extensor al policelui și scurtul extensor al policelui. Cele două mișcări sunt limitate de ligamentele laterale externe si interne.

Circumducția se realizează prin trecerea succesivă a mișcărilor de flexie, abducție, extensie, adducție sau invers. Această mișcare nu reprezintă un cerc perfect, deoarece amplitudinea mișcărilor de flexie si extensie este mai mare decât cea a înclinărilor laterale. Mușchii implicați în efectuarea mișcării de circumducție sunt flexorii, extensorii și înclinatorii radiali si cubitali.

4.2. Biomecanica degetelor II-V

Ultimele 4 degete prezintă mișcări de flexie, extensie, lateralitate, circumducție. La efectuarea acestor mișcări contribuie articulațiile metacarpofalangiene. Amplitudinile normale ale acestor mișcări sunt:

Tabel 3 [19]

Flexia și extensia se relizează in jurul axului transversal ce trece prin condilii fiecărui metacarpian în plan sagital.

Înclinarea laterală se face in plan frontal, în jurul unui ax ce trece prin centrulcondililor metacarpianelor.

Mișcarea de circumducție se realizează prin trecerea degetelor prin cele patru poziții: flexie, extensie, înclinare cubitală, înclinare radială sau invers.

4.3. Biomecanica policelui

Policele dispune de mișcări mai ample și mai variate decât celelalte. “Coloana policelui”, care reprezintă întreaga rază externă a mâinii,contribuie la realizarea mișcărilor. Aceasta cuprinde: falangele policelui, primul metacarpian, trapezul si scafoidul.

Articulația interfalangiană a policelui, articulația matacarpopoliciană, articulația trapezometacarpiană, articulația scafotrapeziană și radioscafoidiană sunt articulațiile implicate în realizarea mișcărilor polocelui.

Flexia se face prin înclinarea policelui spre fața palmară a mâinii, iar extensia prin înclinarea policelui spre fața dorsală a mâinii. Amplitudinea este de 35°-40° la nivelul articulației gtrapezometacarpiene.

Mușchiul scurtul abductor al policelui, mușchiul scurtul flexor al policelui, flexorul lung al policelui și opozantul policelui sunt mușchii motori ai flexiei. Mușchii care participă la efectuarea extensiei sunt lungul și scurtul extensor al policelui.

Fig 4 [15]

Abducția si adducția se efectuează prin îndepărtarea si apropierea primului metacarpian de cel de-al doilea. Miscările se efectuează in jurul axului antero-posterior, amplitudinea de mișcarea este de 35°-40°.

Abductorul lung al policelui efectuează abducția, iar adductorul policelui realizează adducția.

Fig 5 [15]

Circumducția se realizează prin însumarea mișcărilor de flexie, extensie, abducție și adducție.

Opoziția se realizează prin îndepărtarea si apropierea policelui de restul degetelor. Mișcarea aceasta reprezintă o pensă.

Muschii responsabili de această mișcare sunt: lungul abductor, scurtul extensor al policelui.

Fig 6 [15]

Tipuri de prehensiune ale mâinii

În funcție de segmentele care participă la prehensiune și după forța lor se disting: pensa bidigitală (police + un opozant), pensa tridigitală (police + două opozante), pensa polidigitală ( police+ toate celelalte opozante), pensa interdigitală ( între cele două degete), pensa police-digito-palmară (între police, palmă si degete), priza digito-palmară (între degete si palmă) [17, 18]

Tipuri de prehensiune:

prehensiune terminală, de precizie, fină. Exemplu: prinderea unui ac.

Fig 7 [19]

prehensiunea subterminală reprezintă opoziția dintre fața palmară a policelui și indexului și fața externă a mediusului. Exemplu: apucarea unui pix.

Fig 8 [19]

prehensiunea subtermino-laterală . Exemplu: apucarea unui ban.

Fig 9 [19]

prehensiunea latero-laterală dintre index si medius. Exemplu: tinerea unei țigări.

Fig 10 [19]

Prehensiunea digito-palmară derivă din celelalte prehensiuni. Exemplu: apucarea volanului sau a unui baston.

Fig 11 [19]

– Prehensiunea poli-digito-palmară realizată de fața palmară a policelui, a celorlalte falange și a palmei.

Fig 12 [19]

Capitolul 3: Tratamentul in recuperarea

mâinii reumatoide

Principiile și obiectivele tratamentului

Tratamentul BFT se poate aplica în toate stadiile poliartritei reumatoide. Obiectivele sunt: ameliorarea durerii, reducerea inflamației, scăderea procesului inflamator, îmbunătățirea circulației periferice.

Metodele de atingere a obiectivelor sunt diferite si pot fi aplicate în spitale sau policlinici.

Examinarea pacientului cuprinde: evaluarea mobilității articulare, a forței musculare, a funcției mâinii, a activităților profesionale, a ADL-urilor.

Mijloacele terapeutice în această afecțiune sunt: kinetoterapia, termoterapia, electroterapia, masajul si terapia ocupațională. [20, 21, 22, 23, 6]

1. Hidroterapia

Baia caldă simplă se face în cadă, la o temperatură de 36°-37°. Durata procedurii este de 15 minute, 30 de minute sau 60 de minute. Acțiunea acestui tratament este sedativă sau antispastică.

Baia kinetică reprezintă o baie caldă în care pacientul face mișcări ale articulațiilor. Această procedură se aplică într-o cadă mai mare cu apă la 36°-38°. Sau putem folosi o cadă mai mică pentru segmente mai mici. După câteva minute în care pacientul este lăsat în cadă, terapeutul execută mobilizări pasive, iar apoi aceleași mișcări realizate activ de pacient. Exercițiile în apă nu sunt dureroase pentru că apa caldă încălzește musculatura.

Băile cu sare sunt parțiale sau generale. În cazul recuperării mâinii avem baia partială în care se folosesc 1- de sare și câțiva litri de apă. Acest procedeu are acțiune antiinflamatoare, resorbtivă. [22, 24, 14]

2. Termoterapia

Aplicațiile de căldură ameliorează sau reduc durerea și reduc contracturile musculare.

Împachetările cu nămol se aplică într-un strat de la temperatura de 38°-40° determinând creșterea amplitudinii articulare și scăderea intensității durerilor. Efectele acestui tratament sunt chimice și termice.

Împachetările cu parafină constau în aplicarea pe o anumită parte a corpului de parafină topită. Aceasta se topește la temperatura de 65°-70° și se aplică la 50°-55°. După aplicare corpul este acoperit cu un cearșaf pentru a se păstra căldura. Durata tratamentului este de 20-60 de minute, iar efectul acestuia este hiperemiant.

Compresele reci au efect de vasoconstricție, antiinflamator. Compresa trebuie înmuiată in apă rece și apoi stoarsă bine și se aplică pe regiunea afectată. Pentru a menține aceeași temperatură, compresa se va schimba la 5 minute. Durata aplicării se încadrează între 20 și 60 de minute.

Compresele calde se înmoaie în apă având temperatura între 38°-48°. Pentru a fi menținută temperatura, compresa se acoperă cu o pătură. Durata procedurii este între 20 și 90 de minute. Efectele sunt hiperemiante, antispastice, analgezice. [22, 14]

3. Electroterapia

Undele scurte se realizează prin producerea căldurii în interiorul țesuturilor. Intensitatea variază de la doza 1 până la doza 4 pentru o senzație de căldură mai puternică. Se utilizează doze mici dacă procesul inflamator este puternic. Durata acestei proceduri este între 15 și 20 de minute.

Ultrasunetul se poate realiza în fiecare zi sau la două zile. Durata procedurii este de până la 10 minute. [25, 26, 5, 22, 8]

Curenții diadinamici sunt de mai multe feluri: difazat, monofazat, perioadă lungă, perioadă scurtă. În cazul poliartritei reumatoide se utilizează curentul difazat și perioadă lungă, efectul dorit fiind cel analgezic.

4. Masoterapia

În poliartrită reumatoidă, masajul se indică mai mult în faza de remisie. Alături de kinetoterapie are un rol foarte important în păstrarea mobilității.

Efectele masajului sunt generale si locale: acțiune calmantă asupra articulare sau musculare, ameliorarea circulației locale, stimularea aparatului circulator, îmbunătățirea somnului.

Tehnicile principale de masaj sunt: netezirea, fricțiunile, frământatul, tapotamentul, vibrațiile, iar tehnicile secundare sunt geluirea, rulat, cernut, pensări, ciupituri, scuturări, tracțiuni. [27, 28, 29, 24, 8]

5. Kinetoterapia

În cadrul kinetoterapiei, se vor face posturări în poziții funcționale, exerciții izometrice și mobilizări pasive sau activo-pasive, dacă durerea articulară va face posibil acest lucru, mobilizări active și gimnastică respiratorie.

Posturările cu ajutorul ortezelor în pozițiile funcționale exclud traumatismele din activitățile cotidiene, ajută la refacerea aliniamentului articular.

Se vor evita pozițiile de extensie pentru interfalangiene și de flexie pentru metacarpofalangiene, deoarece ajută la deformarea în gât de lebădă.

Menținerea amplitudinii articulare pentru care se realizează mobilizări pasive, pasivo-active și active. Se mobilizează articulația radio-carpiană în mișcări de abducție și adducție, flexie și extensie. Aceste exerciții se fac cu degetele flectate, dar și cu ele extinse. Abducția și adducția se fac cu palma pe masă.

Pentru menținerea forței musculare se execută exerciții izometrice. Se va acorda atenție ameliorării și menținerii mușchilor extensori. [28]

6. Terapia ocupațională

Se mai numește și ergoterapie în cadrul căreia se realizează diferite ocupații pentru a dezvolta și a reface capacitățile necesare activităților zilnice și pentru a diminua deficiențele fizice.

Obiectivele ergoterapiei sunt: păstrarea aceleași profesii pentru a avea independent materială, reluarea activităților recreative și a activităților zilnice.

Activitățile indicate pacienților cu poliartrită reumatoidă sunt: cusut, brodat, artizanatul, împletitul, cartonajul. Un alt obiectiv important este reînceperea lucrului. [30, 31, 22, 10]

Partea specială

1.Introducere

Poliartrita reumatoidă este o afecțiune reumatică inflamatoare cea mai întâlnită în rândul populației având o prevalență de 200 000 de pacienți în țara noastră.

Această afecțiune lezează țesutul conjunctiv, fiind o boală autoimună ce se caracterizează printr-o sinovită a articulațiilor. Evoluează spre distrugerea articulară treptată și o deformație a articulațiilor.

Durerile frecvente, deformările, deviațiile, în stadiile avansate invaliditatea, redorile, agravarea situației în care se află pacientul în cazul tratării necorespunzătoare, m-au determinat să aleg această afecțiune pentru realizarea lucrării.

De aceea, în această cercetare ne-am propus urmărirea beneficiilor programului de recuperare la nivelul mâinii reumatoide.

Obiectivele studiului sunt:

– evaluarea eficienței unui program de recuperare asupra durerii si asupra funcționalității mâinii la pacientele cu PR.

Cercetarea verifică următoarele ipoteze:

-importanța momentului de începere a tratamentului asupra rezultatelor terapeutice.

-eficiența unui program de recuperare, incluzând tehnici de kinetoterapie și fizioterapie, în combaterea durerii, redorilor si a deformărilor articulare, precum și în prezervarea funcționalității.

– eficiența tehnicilor de recuperarea asupra stopării progresiei bolii.

– importanța informării și educării pacientelor în scopul ameliorării rezultatelor terapeutice.

2. Material și metode

Studiul meu este prospectiv, intervențional, efectuat pe un lot de 15 persoane care s-au prezentat pentru un consult de specialitate la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, în perioada noiembrie 2013- iunie 2014 și care au fost diagnosticate cu poliartrită reumatoidă.

În cadrul cercetării au fost incluși pacienții de sex feminin, pacienții aparținând oricărei grupe de vârstă și indiferent de mediul de proveniență, prezentând modificări la nivelul mâinii. Pacienții incluși în lot au urmat tratament de recuperare, constând în 10 ședințe zilnice: hidroterapie, kinetoterapie, electroterapie, masoterapie, terapie ocupațională, adaptate în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Din cercetare au fost excluși pacienții de sex masculin, neluând în calcul afectarea altor articulații decât cea a mâinii și nici afectările extraarticulare exceptând nodulii reumatoizi.

Astfel în cercetare au fost incluși 15 pacienți de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani.

Evaluarea pacientelor s-a făcut prin:

la includerea în studiu colectarea din foile de observație a datelor demografice (nume, vârstă, mediu de proveniență, ocupație, nivel de studii), precum și tipul de tratament pe care îl urmează, antecedentele heredo-colaterale, antecedentele personale patologice, manifestările extraarticulare- nodulii reumatoizi.

la începutul și la sfârșitul tratamentului (prima și ultima zi de tratament) evaluare clinică prin scala analog vizuală (SAV) pentru durere și prin scorurile funcționale pentru mână Cochin și Dreiser

Rezultate. Discuții

Analiza pacienților din punct de vedere al datelor demografice

3.1. Distribuția pe grupe de vârstă

Tabel 1

Fig 1

În urma reprezentărilor, se observă că poliartrita reumatoidă a fost mai frecvent întâlnită la femeile cu vârsta cuprinsă între 46-50 de ani, vârstă la care tabloul clinic este mai bogat, de unde și adresabilitatea mai mare.

Cu noile terapii, în special cea biologică, o parte din cazurile de poliartrită reumatoidă diagnosticate în fază foarte timpurie pot fi stopate sau chiar vindecate cu un tratament adecvat.

3.2. Repartiția în funcție de tipul de activitate fizică:

Tabel 1

Fig 2

În urma reprezentărilor, se observă că 60 % dintre pacienți au un consum mic de energie.

3.3 Repartiția pacienților în funcție de vârsta de debut a bolii:

Tabel 3

Fig 3

În aceste reprezentații, se observă că majoritatea pacienților au o vârstă de debut a afecțiunii timpurie, între 25 și 30 de ani.

Din restul pacientelor, vârsta de debut este de până la 40 de ani.

Există și forme care debutează la 60-70 de ani, însă în aceste cazuri este vorba de cele mai multe ori de forme secundare, paraneoplazice.

3.4. Repartiția în funcție de bolile asociate:

Table 4

Fig 4

În reprezentațiile de mai sus, cel mai frecvent se întâlnește hipertensiunea arterială, urmată îndeaproape de obezitate.

Acestea sunt cele mai întâlnite boli în populația generală.

3.5. Repartiția în funcție de deformările articulare

Tabel 5

Fig 5

În urma cercetării, cei mai mulți pacienți, în proporție de 46,66%, au dezvoltat deviație cubitală.

3.6. Repartiția în funcție de mediul de proveniență

Tabel 6

Fig 6

În urma cercetării, 10 pacienți provin din mediul rural, iar 5 pacienți din mediul urban.

Pacienții din mediul urban, probabil ajung mai devreme la consult reumatologic, boala putând fi astfel stopată sau chiar vindecată.

3.7. Distribuția în funcție de clasificarea stadială

Tabel 7

Fig 7

În urma reprezentațiilor, aproximativ 46,66% dintre pacienți sunt în stadiul III. La aceștia, boala a progresat mai rapid. Ei au ajuns în stadii avansate deoarece tratamentul nu a fost agresiv și eficient de la început.

Rolul programelor de recuperare este esențial în stadiile I și II, pentru a preveni avansarea bolii către stadiile III și IV.

3.8. Distribuția în funcție de manifestările extraarticulare

Tabel 8

Fig 8

O treime dintre pacientele din acest studiu au dezvoltat noduli reumatoizi ceea ce înseamnă că prezintă o formă agresivă de boală.

Odată cu controlul medicamentos al evoluției bolii, se obține și dispariția nodulilor reumatoizi.

Corelație între mediul de proveniență și bolile asociate

Tabel 9

În tabelul de mai sus, bolile asociate sunt mai frecvente în mediul urban, deoarece acești pacienți se prezintă mai des la consultații medicale, bolile asociate fiind astfel mai frecvent diagnosticate.

Corelație între mediul de proveniență

și manifestările extraarticulare

Tabel 10

În tabelul de mai sus, manifestările extraarticulare sunt mai frecvente în mediul rural, deoarece afecțiunea este mai frecvent neglijată și pacientii se prezintă la consultații într-o fază mai avansată.

Analiza pacienților din punct de vedere al rezultatelor recuperării

SAV durere

Tabel 11[32]

Fig 9

În urma reprezentării, se observă că scorul final este mai scăzut ceea ce corespunde unei dureri mai puțin intense.

Testul Cochin

Tabel 12 [32]

Fig 10

Ameliorarea funcționalității reflectată prin testul Cochin

În urma testului, datorită faptului că scorul a scăzut s-a îmbunătățit și funcționalitatea

Testul Dreiser

Tabel 13 [32]

Fig 11

Ameliorarea funcționalității reflectată prin testul Dreiser

În urma testelor realizate la începutul și la sfârșitul tratamentului, se observă că rezultatul final este scăzut fapt ce duce la ameliorarea funcționalității.

4.Concluzii

În urma cercetării din cadrul Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca, efectuată pe un număr de 15 pacienți, a rezultat că:

Au predominat pacientele din mediul rural.

Au predominat femeile cu vârsta cuprinsă între 46 și 50 de ani.

Cele mai frecvente boli asociate au fost hipertensiunea arterială și obezitatea.

Cea mai frecventă deformare articulară a fost deviația cubitală.

Cele mai multe paciente din cadrul studiului au fost în stadiul al III-lea al afecțiunii.

Majoritatea pacientelor au avut debutul bolii înainte de 30 de ani.

La toate pacientele debutul bolii a fost înainte de 40 de ani.

În urma tratamentelor, s-a ameliorat durerea și funcționalitatea.

Fizioterapia și kinetoterapia sunt importante pentru pacienții cu poliartrită reumatoidă reducând inflamația și redorile articulare.

Bibliografie

Dr. Popescu E.D., dr. Ionescu R. „Compendiu de reumatologie”. Bucuresti: Editura Tehnica, 1995; p. 7-10, 15-20;

Popescu D. E., Ionescu R. „Compendiu de Reumatologie”. București: Editura Tehnica, 2002, p. 35-41, 46-50;

Ciobanu V., Boloșiu H.D. „Poliartrita reumatoidă”. București: Editura Academiei Republicii Sociale, 1983, p. 5-35;

. Boloșiu H.D., Duțu Al. „Reumatologie clinică”. Editura Dacia, 1976;

Bonifacio A.L. „El libro de la arthritis reumatoide”. Madrid: Editura Diaz de Santos, 2003, p.139-141, 182-184;

http://books.google.ro/books?id=WcmWFbQCVLAC&pg=PA139&hl=ro&source=gbs_toc_r&cad=4#v=onepage&q&f=false

http://www.bendo.ro/poliartrita-reumatoida-cauze-simptome-complicatii/

M. Mihailov, M.Cevei – Recuperarea funcțională în boli reumatologice, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2006

http://www.revistacolombianadereumatologia.org/Portals/0/Descargas/9frehabilitaci%C3%B3n%20de%20mano%20y%20pie%2010-2.pdf

http://sibdi.ucr.ac.cr/CIMED/cimed4.pdf

Papilian V. „Anatomia omului”. București: Editura BIC ALL, 2003, p. 65-67, 117-123, 219-223 ;

Baciu C. C. „Aparatul locomotor”. București: Editura Medicală, p. 234- 255;

http://ro.scribd.com/doc/52842161/carte-kineto

http://www.esanatos.com/anatomie/membrul-superior/Articulatiile-mainii52427.php

. http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-kineto/suportcurs/anatomie/carte_anatomie_LP.pdf

Dr. Sidenco E. L. „Evaluarea articulară și musculară a membrului superior”. București: Editura Fundației România de mâine, 2003, p. 128-183;

Dr. Moraru G., Lector Univ. Pâncotan V. „Recuperarea kinetică în reumatologie”. Oradea: Editura Imprimeriei de Vest, 1999, p. 6-24, 30-57;

Stroescu I. „Recuperarea funcțională în practica reumatologică”. București: Editura medical, 1979, p. 122-128, 135-138;

. Petit Diaz J., Camp R. „ rehabilitation de las artritis reumatoide”. Editura Masson, 2002, p. 155-163;

Crețu A., Boboc F. „Kinetoterapia în afecțiunile reumatice”.București: Editura Bren, 2003;

Dr. Stroescu, Negoescu M., Stoicescu M., Drafta G., „Recuperarea funcțională în practica reumatologică”. Editura Medicală București, 1979, p. 87-89, 74-86;

Rădulescu A. „Electroterapie". Editura Medicala, 1993, p.160-170, 243-256;

Gersh M. R. „Electrotherapy in rehabilitation”. Editura Davis, 1992, p. 88-95;

Dr. Cioroiu S. G. „Noțiuni elementare de kinetologie și masaj”. Brașov: Editura Universității Transilvania, 2003, p. 114-126, 144-146;

Zamora E., Crăciun D.D. „Masaj medical”. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2007, p.72-76;

Downing G. „El libro del masaje”. Editura Pomaire, S.A., 1973, p.71-75;

D. POPA. "Terapia Ocupationala Pt. Aparatul Locomotor". Editura Univ. Oradea, 2000, 167-177;

Jimenez A. C. „Rehabilitation de las manos con artritis y artrosis en terapia ocupacional”. Editura Elsevier Espana, 2002, p.10-15, 40-45;

E. Maheu, R. D. Altman, D. A. Bloch, M. Doherty, M. Hochberg, A. Mannoni et al. OsteoArthritis and Cartilage. Elsevier Ltd. 2006