Eficienta Programelor de Kinetoterapie la Pacientii

Eficiența programelor de kinetoterapie la pacienții

cu artroplastie totala de șold

PLANUL LUCRARII

Capitolul 1-Introducere

Imporțanta temei……………………………………………………………………………….

Capitolul 2-Fundamentarea teoretico-științifica a temei

2.1. Elemente de anatomie ale șoldului……………………………………………………

2.2. Coxartroza………………………………………………………………………………………

2.3. Artroplastia totala de șold…………………………………………………………………

2.4. Evaluarea si recuperarea pacientului cu proteză de șold………………………..

Capitolul 3-Organizarea și desfasurarea cercetarii

3.1. Metode de cercetare utilizate……………………………………………………………

3.2. Locul, subiectii și etapele cercetarii……………………………………………………..

3.3. Desfasurarea cercetarii………………………………………………………………………

Capitolul 4-Rezultatele obținute si interpretarea lor

Capitolul 5-Concluzii

Cap. 1-Introducere

Importanța temei

Cap.2-Fundamentarea teoretico-știintifica a temei

2.1. Elemente de anatomie ale șoldului

Articulatia proximala a membrului inferior este articulatia coxofemurală, o articulatie sinoviala, sferoidală,cu trei axe de miscare, care leaga femurul de bazin. Are un rol important in locomoție și statica. Forța musculaturii soldului este foarte mare pentru a indeplini functia de stabilizare in faza de propulsie și oscilatie in faza de pendulare.

Scheletul

În alcătuirea articulațiiei coxofemurale participa doua structuri osoase: osul coxal si osul femural.

Osul coxal este un os plan și voluminos, are formă de patrulater neregulat, care poate fi comparat cu o elice. Inițial este format din trei piese: ilion situat in partea superioara , pubisul situat in partea inferioară și anterioară și ischionul situat in partea inferioară si posterioară, care se sudează definitiv intre ele la varsta pubertații. Liniile de sudura ale celor trei piese se intalnesc la nivelul acetabulului sub forma literei „Y”, astel ca partea superioară a acetabulului va corespunde ilionului cea inferioară ischionului iar cea anterioară pubisului.

In ansamblu osul coxal prezinta doua fețe: internă și externă, patru margini: superioară, anterioară, inferioară și posterioară și patru unghiuri.

Fața externă sau laterală prezinta in centru o cavitate numita acetabul sau cavitatea cotiloida. Sub acetabul se găsește o un orificiu de forma aproximativ triunghiulara numit gaura opturată.

Acetabulul(cavitatea cotiloidă) este o cavitate de tip emisferică profunda care este determinată de o margine ascuțită si proeminentă care se numește sprânceana cotiloidă sau limbuacetabular care este intrerupta de trei incizuri formate de sudura celor trei piese initiale ale coxalului. Acetabulul este o suprafata articulară care servește la articulația cu femurul.

Gaura opturată se găsește dedesuptul acetabulului in partea inferioară a osului coxal și este acoperita de membrana obturatoare. Pe marginea superioara se prezintă șanțul obturator, mărginit medial si inferior de creasta obturatoare.

Suprafața guteală se află deasupra acetabulului și este strabatuta de trei linii: anterioară, posterioară și inferioară.

Fața interna sau medială a osului coxal prezinta o proeminentă liniară, linia arcuată orientată oblic, de sus in jos și dinapoi inainte.

Deasupra linei arcuate se găsește fosa iliacă care servește inserțiilor musculare. Iar dedesuptul liniei arcuate se gaseste tuberculuzitatea iliacă, o suprafata rugoasa pe care se inseră ligamentele sacroiliace, fațeta articulară, aflata posterior de fosa iliaca care se articuleaza cu osul sacru și suprafata de insertie a obturatorului intern, in dreptul acetabulului de pe fata externa.

Marginea anterioara coboară de la spina iliacă antero-superioară la spina iliacă antero-inferioară, intre ele se afla o scobitură prin care trece nervul cutanat femural lateral. Mai jos de spina iliacă antero-superioară se gaseste o alta scobitură pe unde aluneca muschiul ilioposas. Urmeaza o proeminenta a eminenței ilio-pubiene, o suprafață pectineală care e mărginit anterior de creasta obturatoare și posterior de creasta pectineală la varful careia se gaseste tuberculul pubian marginit medial de creasta pubelui

Marginea posterioară a osului coxale formata din ischion si ilion și prezinta de sus in jos: spina iliacă postero-superioară, spina iliacă postero-inferioară, separate intre ele de o scobitură. Urmeaza incizura ischiatică, sub ea se gasese spina ischiatică urmată de mica scobitură ischiatică și se tremina cu o proeminență voluminoasă numita tuberculozitatea ischiatică.

Marginea superioară mai este numita și creasta iliaca are sorma unui „S” culcat,se intinde intre spina iliacă antero-posterioară și spina iliacă postero-superioară si apartine in intregime osului iliac. Este cea mai groasă dintre cele patru margini ale osului coxal. Creasta iliaca este lucul de inserție a multor muschi.

Marginea inferioara se întinde de la tuberculozitatea ischiatică pâna la unghiul pubisului. Este formata din ramura descendentă a pubisului si din ramura ascendentă a ischionului. Ea prezinta o suprafata rugoasă numită fata simfizară pentru articulatia cu celalalt os coxal.

Cele patru unghiuri ale osului coxal sunt:

Unghiul antero-superior- reprezentat de spina iliacă antero-posterioară

Unghiul postero-superior- reprezentat de spina iliacă postero-superioara

Unghiul antero-inferior- reprexentat de unghiul pubisului

Unghiul postero-inferior- format de tuberculozitatea ischiatica

Femurul este un un os lung, pereche si nesimetric, care prezinta două epifizei: proximala(superioară) si distală(inferioară) și corpul(diafiza). Femurul este cel mai lung os din corpul omenes si el formeaza singur scheletul coapsei.

Epifiza proximală sau superioară este formată din capul colul si două tibeculozități: marele trohanter si micul trohanter.

Capul articular este rotunjit și reprezinta două treimi dintr-o sferă. Este orientat în sus, înainte și înăuntru. În centrul lui se gaseste foseta ligamentului rotund unde se inseră ligamentul capului femural pentru a uni capul femural cu fosa acetabulară.

Colul femural uneste capul articular de cele doua tubrculozități. Datorită faptului că axul lung al colului este inclinat fata de axul lung al diafizei formează un unghi de 125-130° numit unghi de inclinatie. Axul colului femural formeaza si cu axul transversal al extremității inferioare un alt unghi de aproximativ 12° numit unghi de declinație.

Trohanterul mare este o proeminenta de formă patrulateră,care continuă în sus corpul femurului. Pe fața interna se găseste fosa trohanterică care este lucul de inserție al muschiului obtulator extern. Marele trohanter este locul de inserție a mai multor muschi.

Trohanterul mic este lucalizat in partea postero-inferioara a colului femural si este locul de insertie al muschiului iliopsoas.

Cele doua tuberculozități sunt unite posterior de creasta intertrohanteriana si anterior de linia intertrohanteriana.

Corpul femurului(diafiza) are o formă prismatic triunghiular si prezintă o usoară curbură cu concavitatea posterior. Este îndreptat oblic de sus în jos și din afara înauntru. Axul lung al corpului femural se numeste ax anatonic și formeaza cu axul biomecanic care porneste din centrul capului femural si se intalneste cu axul anatomic in centrul epifizei distale un unghi de aproximativ 6-9°, cu deschiderea în sus.

Datorita formei sale corpul femurului prezinta trei fețe: anterioară, laterală și medială si trei margini: medială, laterală și posterioară.

Pe fata laterala își are inserția muschiul vast intermediar care acopera fața anterioara care este netedă la fel ca fata medială care nu are nici o caracteristică specifică.

Marginea posterioara este foarte bine definită și proeminentă, are o suprafață rugoasă și mai este denumita si linia aspra. Prezintă o buză laterală și una medială pe care își au inserția mai mulți muschi. Marginile medială și distală sunt mai putin pronunțate.

Epifiza distală sau inferioară este formata din doi condili–lateral și medial. Anterior cele două proeminențe articulare converg către o suprafață articulară numită fața paletară iar posterior sunt separați de fosa intercondiliană.

Ficare condil prezintă trei fețe:

Fața articulară– continua spre posterior fata patelară

Fața intercondiliară– unde își are inserția ligamentul incrucișsat al genunchiului

Fața cutanată– unde se gaseste un epicondil unde își are insertia colateral al genunchiului. Epicondili sunt in număr de doi: medial si lateral.

Articulația

Articulația coxofemurala este de tip sferoidală, cu trei axe de miscare și trei grade de libertate, având un rol foarte important in statică si locomoție.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de capul femural care prezinta foseta capului femural și cavitatea cotiloida ca coxalului(acetabulul) cu suprafața articulară semilunară și fosa patrulatera a acetabulului. Atât capul femural cât și acetabulul sunt acoperite de un strat de cartilaj hilian.

Cum acetabulul nu poate sa cuprindă singur capul femural este ajutat de un fibrocartilaj inelar dispus la periferia acestuia numit labru sau cadrul acetabular care are rolul de adancire a acetabulului. Astfel acetabulul împreuna cu labru cuprinde două treimi din capul femural iar datorită faptului că diametrul acestuia este mai mic decât al bezei acetabului are si rolul de a menține capul femural in cavitatea cotiloidă. La trecerea peste incizua acetabulului labrul formează ligamentul transvers al acetabulului.

Pe langă labru ca și mijloace de unire a celor doua suprafețe articulare mai este și o capsula întărită de ligamente, unul aflat în interiorul articulației– ligamentul capului femural(ligamentul rotund), mcuschii periarticulari si presiunea atmosferică.

Capsula articulară are forma unui trunchi de con care se insera cu baza mare pe osul coxal iar baza mai ingustă se prinde pe femur. Capsula este formată din două tipuri de fibre: fibre superficiale, longitudinale și fibre profunde, circulare. Fibrele se grupeaza si formează ligamentele articulare care au un rol foarte important in intărirea capsulei pentru a asigura solidaritatea articulară in statică și locomomotia de toate tipurile: mers, alergat sau saritui.

Fibrele longitudinale formează trei ligamente articulare:

Ligamentul iliofemural care este localizat pe fața anterioară a articulatiei,are forma unui evantai vârful acestuia insertându-se sub spina iliaca antero-inferiară iar baza pe linia intertrohanteriala anterioară. El prezintă doua fascicule: iliopretrohanterian și iliopretrohanitian. Ligamentul iliofemural limitează miscarea de extensie, rotație externa și adducție. Este cel mai puternic ligament al articulației coxofemurale suprtând greutati de 350-500 kg.

Ligamentul pubofemural care este situat tot pe fața anterioară a articulatiei coxofenurale. Inserția lui se face medial pe eminenta iliopubiană, creasta pectineală și ramura superioară a pubisului iar anterior pe trohanterul mic. Impreună cu cele două facilule ale ligamentului iliofenural formeaza un „N” și limitează abducția și rotatia externă.

Ligamentul ischiofemural se localizează pe fața postero-inferioara a articulatiei . El se inseră pe ramura superioară a ischionului și merge in sus și in afară prin doua fascicule unul spre trohanterul mare– fasciculul ischiosupracervical iar celalalt spre zona orbiculară–fasciculul ischiozonular. Ligamentul ischiofemural limitează adductia și rotația externă.

Fibrele circulare formează zona orbiculară. Este formată din doua feluri de fibre unele cu origine osoasa care pleacă de sub spina iliacă antero-inferioară care înconjoară colul femural și unele proprii care formeaza un inele paralele cu spranceana acetabulului. Zona orbiculară are rol de sustinere al colului femural, iar impreună cu ligamentele iliofemural, pubofemural și ischiofenural contribuie la mentinerea capului femural in cavitatea cotiloidă.

Ligamentul caplului femural(ligamentul rotund) este intraarticular și de formă triunghiulara. Baza își are insertia pe ligamentul transvers al acetabulului și pe partea anterioară și posterioară a sprancenei osoase acetabulare, iar varful este fixat pe partea antero-posterioară a fosetei capului femural.

Stratul sinovial imbracă fața profundă a capsulei articulare. Sinoviala se reflectă la insertiile coxale si femurale ale capsulei si inconjoară saprafețele articulare. La nivelul unde se reflectă ea formează niște plice și formează un fund de sal sub ligamentul ischiofemural.

Mușchii

Mușchi ce vin in raport cu articulația coxofemurală și intervin in mobiizarea acesteia se împart in mai multe grupe: mușchi ai coapsei, mușchi ai bazinuli și mușchi lomboiliaci.

Dintre mușchii lomboiliaci singurul mușchi care intervine direct asupra șoldului este mușchiu iliopsoas. Acesta este format din doua portiuni: mușchiul psoas mare și mușchiul iliac dar este considerat a fi un singur mușchi datorită acțiunii comune asupra bazinului și a terminațiilor apropiate ale acestora. Mușchiul psoas mare se inseră pe fața laterală a ultimei vertebre toracale și a primelor patru vertebre lombare, formează un corp comun cu mușchiul iliac care își are insertia pe fosa iliacă pe care o căptușeste si se inseră pe trohanterul mic printr-un tendon comun.

Acțiunea acestui mușchi este de a face flexia coapsei pe bazin și o usoară rotație in afara a coapsei.

Inervatia acestui mușchi se face prin primirea mai multor ramuri din plexul lombar și a câtorva ramuri din nervul femural.

Mușchii bazinului:

Mușchiul gluterul mare(marele fesier)

Origine: creasta iliacă; fața postero-inferioară a sacrului si coccisului; ligamentul sacrotuberal.

Insertie: tractul iliotibial; tuberozitatea gluterală; fascia lată.

Inervație: nerv fesier inferior(micul sciatic L5, S1, S2)

Acțiune: extensia, rotația externa, abducția si adducția coapsei.

Mușchiul gluterul mijlociu(fesierul mijlociu)

Origine: fosa iliacă exterma; creasta iliacă esterna

Inserție: trohanterul mare(fața externă)

Inervatie: nerv fesier superior(L4, L5)

Acțiune: abducția si rotația internă a coapsei.

Mușchiul gluterul mic(fesierul mic)

Origine: fosa iliaca externă

Inserție: trohanterul mare(fața anterioară)

Inervație: nerv fesier superior(L4, L5, S1)

Acțiunea: abducția si rotația interă a coapsei.

Mușchiul piriform(piramidalul)

Origine: fața interioară a sacrului

Inserție: trohanterul mare

Inervatie: ramuri din plexul sacrat

Acțiune: abducție și rotație interna a coapsei.

Mușchiul obturator intern

Origine: membrana obturatoare( fața medială)

Insertie: trohanterul mare

Inervație: nerv obturator intern(plex sacrat)

Acțiune: rotație internă a coapsei

Mușchiul obturator extern

Origine: membrana obturatoare(fața laterală)

Inserție: fosa intertrohanteriană

Inervație: nerv obturator

Acțiune: rotația externa a coapsei.

Mușchiul gemen superior și gemen inferior

Origine: spina ischiatică– tuberculozitatea ischiatică

Inserție: tendonul obturator intern

Inervație: ramuri din plexul sacrat

Acțiune: rotația externă a coapsei.

Mușchiul pătrat femural(pătratul lombelor)

Origine: tuberculozitatea ischiatică

Inserția: creasta intertrohanteriană

Inervația: ramuri din plexul sacrat

Acțiune: rotația externă a coapsei.

Mușchii coapsei:

Mușchiul croitor

Origine:spina iliacă antero-superioară

Inserție: fața mediala a tibiei(sub condilul medial)

Inervație: nerv femural(L1,L2,L3)

Acțiune: flexia și rotația externă a coapsei, usoară flexie și rotație internă a gambei

Mușchiul cvadriceps

Origine: are patru capete de origine– mușchiul drept femural are originea pe spina iliacă antero-superioară(tendon direct) si deasupra și inapoia sprancenei acetabulare(tendon reflectat); iar mușchii vast lateral, inretmediar si medial își au originea pe fetele diafizei femurale până în dreptul liniei aspre

Inserția: tuberculozitatea tibială anterioară

Inervația: nervu femural(L2, L3, L4)

Acțiune: flexia coapsei pe bazin, abducția coapsei, extensia coapsei pe bambă.

Mușchii adductori ai coapsei

Origine: pubis

Inserție: femur(linia aspră)

Inervație: nerv obturator(L2, L3, L4)

Acțiune: adducția și rotația externă coapsei, flexia 0-40°(lung și mare)

Mușchiul gracilis

Origine: pubis

Inserție: fața internă a tiniei

Inervație: nerv obturator(L3, L4)

Acțiune: adducția si flexia(pana la 40°) a coapsei, rotația internș a gambei.

Mușchiul pectineu

Origine: creasta pectineală

Inserție: linia pectineală a femurului

Inervație: nerv femural, nerv obtulator

Acțiune: flexia, adducția și rotația externă a coapsei.

Mușchiul semimembranos

Origine: tuberculozitatea ischiadică

Inserția: condilul medial al tibiei

Inervația: nerv sciatic

Acțiunea: extensia coapsei, flexia și rotatia internă a gambei.

Mușchiul semitendinos

Origine: tuberculozitatea ischiadică

Inserția: fața internă a tibiei

Inervație: nerv sciatic

Acțiune: extensia și adducția coapsei și flexia și rotația internă a gambei

Mușchiul biceps femural

Origine: ischion(porțiunea lungă) linia aspră(porțiunea scurta)

Inserție: capul fibulei, condilul lateral al tibiei

Inervație: nerv sciatic(L5, S1-S3), nerv fibular comun

Acțiune: extensia coapsei pe pelvis și flexia gambei.

Biomecanica

Articulatia coxofemurara fiind o enartroză are trei grede de libertate deci permite efectuarea mișcărilor de flexie-extensie, adducție-abducție, rotatie internă-externă și circumducție. Datorită lungimii și înclinarii colului femural pe diafiză mișcarile de flexie, extensie, adducție si abducție sunt insoțite si de o usoară mișcare de rotatie internă sau externă.

Flexia si extrensia sunt realizate în plan sagital în jurul unui ax transversal care trece prin varful trohanterului mare și foseta ligamentului rotund. Flexia împreună cu o usoară rotație interna poate ajunge la 90° cu gamba in extensie, iar cand se flectează genunchiul poate ajunge la 120°. Extensia se asocieaza cu o usoară rotație externă si nu depaseste 30°.

Miscarile de abducție și adducție se realizează in plan frontal in jurul unui ax sagital care trece prin centru capului fenural. Amplitudinea miscărilor de adbucție și adducție sunt limitate de tensionarea ligamentară.

Rotația laterală și medială se face in ax vertical. Rotația laterala poate ajunge la 15° iar rotația laterala poate ajunge pană la 35°.

Mișcarea de circumducție este realizată prin combinatrea și însumatrea tuturor mișcărilor.

2.2. Coxartroza

Coxartroza se definește ca fiind o afecțiiune cronica și degenerativă a articulatiei coxo-femurare. Avînd o perioadă de evolutie lentă dar progresivă aceasta duce în final la anchiloza șoldului.

Ca și cauze de apariție a coxaetroxei întalnim două forme de coxartroze: primitive și secundare.

Coxartroza primitivă numita și senilă se datorează inbatrânirii articulatiei dar la care se pot asocia si factori ca obezitatea sau statul in pozitie ortostatică prelungită. Coxartroza primitivă se dezvoltă in absenta unui factor etiologic cunoscut.

Coxartroza secundară are la bază un alt factor local de mai multe forme: formă traumatică(ex:traumatisme cu fractura de col femural), formă malformativă(ex:luxații sau subluxații congenitale), formă postinflamatoare (ex. coxite – coxalgie) sau fomă postnecrotică.

Coxartroza este o afecțiune cu un debut înșelător, fară manifestări vizibile. Primul simptom care apare și forțează bolnavul sa meargă la medic este durerea, care in primă faza apare ca o scădere a forței musculate insoțită de oboseală devenind pe parcurs mult mai intensă.

În cele mai multe cazuri durerea in coxartroză se resimte in regiunea inghinală, cu iradiere pe fața anterioară a coapsei către genunchi. Durerea se mai poate resimți intens pe fața externă a regiuni trhanterie, cu iradiere pe fața externă a coapsei sau in regiunea fesieră cu iradiere pe fața posterioară a coapsei(poate fi confundată cu o sciatică). În 10% din cazuri durerea se poate resimții la genunchi.

Durerea nu are un debut brutal si nici pusee evolutiv,ci se simte ca o durete de tip mecanic. Apare in poziția de ortostatism prelungit, la mers, la ridicarea de pe scaun sau la coborârea și urcarea treptelor și este agravată de oboseala. Având un caracter evolutiv durerea va apărea in timp dupa o distanță de mers din ce in ce mai mică și crește progresiv ipotența funcțională. Ea este calmată de repaus in poziția decubit.

Impotența funcționala are intensitate variabilă, pentru inceput bolnavul va simti o ușoară oboseală musculară care îi oferă un ușor disconfort la alergare sau la coborârea treptelor iar după eloluția bolii bolnavul nu va mai putea să execute flexia și rotația necesară pentru sprijinulu piciorului pe coapsa opusă pentru a putea incalța pantoful(semnul pantofului– Duverney este pozitiv), iar din decubit dorsal cu bazinul fixat, cu coapsa in abducție, genunchiul flectat și călcâiul sprijinit pe genunchiul opus, se măsoară distanța dintre genunchi si planul mesei, unde normal este sub 20cm iar in coxartroza peste 20-30 cm.

Examinarea bolnavului trebuie efectuată in ortostatism in decubit si in mers. În ortostatism se poate observa, la formele de coxartroza avansată, pozitii vicioase cum ar fi: din față se observa o rotație externă a membrului, și un flexum vicios insoțit uneori de o adducție vizibila din profil. Aceste atitudini vicioase se maschează câteodata de basculări compensatoare ale bazinului și ale coloanei vertebrale. Pozitia de ortostatism monopodală este geru de mentinut din cauza durerii și mai puțin a instabilitații.

Din pozitia decubit se apreciază bilanțul articular. Evaluarea trebuie făcută pe un plan dur și dupa o tehnică riguroasă. După corectatea basculării bazinului și imobilizarea acestuia se compară fiecare mișcare cu cea dde partea opusă. În coxartroza sunt cunoscute limitările mișcarilor pasive, penrtu inceput fiind limitate miscările de flexie-adducție, rotația interna și extensia iar odadă cu evolutia bolii toate mișcarile să fie limitate.

Pentru examinarea bolnavului in mers se va verifica starea musculaturii situate in jurul articulatiei deoarece hipotonia și atrofia grupelor musculare fesiere și cvadricipitale apar relativ precoce. In faza acută a bolii se produce o eschivă a pasului pe partea cu coxartroza, o șchiopătare și „mers salutând” (la fiecare pas trunchiul se inclină anterior). Acești factori determină bolnavul ca pe distanțe de mers mai mai sa folosească un baston de sprijin.

Coxartroza reprezintă peste 90% din artropatiile coxo-femurale, are un caracter invalidant și domină patologia șoldului.

2.3. Artroplastia totală de șold

Definiție și scurt istoric

Artroplastia prin endoprotezare poate fi definită ca o intervenție chirurgicală care necesită sacrificiu osos cu înlocuire protetică a componentelor articulare. Este o operație prin care se vizează restabilirea mobilității articulare și a funcționalității normale a muschiilor, ligamentelor și a structurilor periarticulare care țin de mișcarea articulatiei.

Prin urmare, implantul protetic se poate defini astfel:

„un dispozitiv permanent ce va fi utilizat în tehnica chirurgicală de implantare având drept scop eliminarea durerii si îmbunătațirea funcționalității in articulația soldului, prin restabilirea geometriei și calității de susținere a interfeței articulare.” [Black J.: Biomaterials Overview in The Sdult Hip(Callaghan J. J., Rosenberg G.A., Rubash E.H.)–Ed. Lippicott-Raven, New York, S.U.A., vol 1, 1998,87-96]

Artroplastia ia naștere pe la mijlocul secolului XIX-lea când chirurgi inceracu doar prin simpla rezecție sa rezolve anchiloza soldului. A urmat mai tîrziu o perioadă a artroplastiei interpozițională în care intre suprafețele articulației rezecate se introduceau diferite materiale(țesuturi proprii recoltade din zone adiacente cum ar fi capsula articulara, muschii, grasime) care aveau ca scop prevenirea refacerii anchilozei fibroase sau osoase.

Următoarea etapă a artroplastiei o reprezinta introducerea de materiale de interpunere cum ar fi sticla, bachelita sau celuloidul. In anul 1940 Smith-Peterson a introdus artroplastia interpozițională de modelare cu vitalium.

După acest moment chirutgii și cercetătorii au descoperit, dezvoltat si introdus in practică endoprotezele care inlocuiau una dintre suprafețele articulare. Astfel endoprotezele metalice au devenit cea mai bună alegere in chirurgia de reconstrucție articulară artroplastică.

Clasificarea și descrierea endoprotezelor de șold

Odată cu treceerea timpului s-a căutat să se ajungă la un ideal in marerie de endoproteze care sa substituie total articulatia normală afectată. Pana in prezent insă nu s-a realizat acest lucru dar cercetarile în domediu au adus la apariția succesivă a mai multor modele astfel incîât in momentul de fata exista modele cae se diferențiază prin diverse materiale de fabricație suprafața acestora dar care seamană cu cele de bază.

Principalele criterii de clasificare ale endoprotezelor sunt:

Partea articulară protezată

Modul de fixare osoasă

După primul criteriu de clasificare intalnim două mari categorii de endoproteze: totale și parțiale.

Endoprotezele parțiale(encelo-cefalice) sunt protezele in care se inlocuiește doar capul și colul femural, cavitatra cotiloidă fiind pastrată. La randul lor protezele simple sunt de doua feluri:

Proteza monopolară(simpla)- costituite doar din colul si capul femural având în plus o coadă pentru inserția si fizarea in canalul femural. Sunt indicate vârsticilor cu feacturi de col femural cu dimensiunile corespunzătoare cotilului.

Proteza bipolară(intermediară)-