Diagnosticul Si Tratamentul In Deplasarea Cheagului la Vacile Pentru Lapte

Medicina

Diagnosticul Si Tratamentul In Deplasarea Cheagului la Vacile Pentru Lapte

Byadmin ianuarie 1, 2024

Diagnosticul și tratamentul ȋn deplasarea cheagului la vacile pentru lapte

CUPRINS

Partea I – Studiu bibliografic

Capitolul 1. PARTICULARITĂȚI MORFOFUNCȚIONALE ALE APARATULUI DIGESTIV LA VACĂ

1.1 Date anatomice privind prestomacele

1.2 Anatomia cheagului

1.3 Digestia ȋn compartimentele pregastrice

1.4 Fiziologia foiosului

1.5 Fiziologia cheagului

Capitolul 2. TOPOGRAFIA ORGANELOR ABDOMINALE LA VACĂ

2.1 Proiecția organelor abdominale pe partea dreaptă

2.2 Proiecția organelor abdominale pe partea stângă

Capitolul 3. DEPLASAREA CHEAGULUI

3.1 Deplasarea cheagului spre stânga (dilatatio abomasi sinistra)

3.1.1 Etiopatogenie

3.1.2 Tablou clinic

3.1.3 Modificări morfopatologice

3.1.4 Prognostic

3.1.6 Tratament

3.2 Deplasarea cheagului pe dreapta (dilatatio abomasi dextra)

3.2.1 Etiopatogeneză

3.2.2 Tabloul clinic

3.2.3 Modificări morfopatologice

3.2.4 Diagnostic

3.2.5 Prognostic

3.2.6 Tratament

3.3 Profilaxia

Capitolul 4. DESCRIEREA CADRULUI NATURAL ȊN CARE S-AU DESFĂȘURAT STUDIILE

Partea a II-a Cercetări proprii

Capitolul 5. OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚII DE EXPERIMENTARE, MATERIALE ȘI METODE

5.1 Obiectivele studiului

5.2 Condițiile de experimentare

5.3 Materiale și metode

Capitolul 6. REZULTATE ȘI DISCUȚII

6.1 Observații privind deplasarea cheagului și ponderea ei ȋn morbiditatea generală

6.2 Aspecte anatomo-clinice și terapeutice ale deplasării cheagului la vacile de lapte

6.3 Interpretarea rezultatelor

Capitolul 7. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Anexa 1 Rația unei vaci cu producție mică de lapte

Anexa 2 Rația unei vaci cu producție medie de lapte

Anexa 3 Rația vacilor cu producție mare de lapte

Bibliografie

LISTA FIGURILOR

Figura 1.2 Mucoasa rețelei 12

Figura 1.1 Papile de la suprafața mucoasei ruminale 12

Figura 1.3 Mucoasa foiosului 13

Figura 1.3.1 Compartimentele gastrice la rumegătoare 14

Figura 2.1.1 Topografia normală a cheagului pe patea dreaptă 19

Figura 3.1.1A) Topografia normală a viscerelor din partea stângă a abdomenului, la vacă. 21

B) Deplasarea spre stânga a cheagului. . 21

Figura 4.1 Localizarea fermei de vaci de lapte Ripiceni 30

Figura 5.2.1 Adăpost din ferma de vaci de lapte Ripiceni 32

Figura 5.2.2 Efectivul de vaci de lapte 33

Figura 5.2.3 Aleea de mișcare a vacilor 34

Figura 5.2.4 Adăpătoare 34

Figura 5.2.6 Distribuirea automată a furajelor 35

Figura 5.2.5 Tractorul și ȋncărcarea cu furaj a bucătăriei furajere din siloz 35

Figura 5.2.7 Boxa de tineret taurin ȋntreținut pe așternut de paie 36

Figura 5.2.8 Boxe individuale pentru viței 0-2 luni 36

Figura 5.2.9 Sala de muls și tancul de depozitare al laptelui 37

Figura 5.3.1 Stetoscop 38

Figura 5.3.2 Termometru de tip Hartmann 38

Figura 5.3.3 Soluții pentru pregătirea câmpului operator 39

Figura 5.3.4 Instrumentarul folosit ȋn intervenția chirurgicală 39

Figura 5.3.5 Dispozitivul de citire al trakkerelor de la gâtul vacilor 40

Figura 5.3.6 Opțiunile programului de management BouMatic 40

Figura 6.1.1 Incidența morbidității generale ȋntre anii 2013-2014 41

Figura 6.1.2 Numărul cazurilor afecțiunilor digestive ȋn anii 2013-2014 42

Figura 6.1.4 Evoluția curbei lactației după sistemul de management BouMatic 45

Figura 6.1.5 Examenul transrectal 45

Figura 6.1.6 Percuția ascultatorie 46

Figura 6.1.7 Pregătirea câmpului operator 46

Figura 6.1.8 Anestezia animalului pentru efectuarea operației 47

Figura 6.1.9 Incizia pielii și a musculaturii. Explorarea cavității abdominale 47

Figura 6.1.11 Ȋncheierea intervenției chirurgicale 48

Figura 6.1.10 Repoziționarea cheagului și fixarea lui la peretele abdominal 48

Figura 6.1.12 Scăderea producției de lapte ȋn prima săptămâna de lactație 49

Figura 6.1.13 Plăgile operatorii de cezariană și de deplasare a cheagului 49

Figura 6.1.14 Curba lactației după sistemul BouMatic 50

Figura 6.1.15 Anorexie, abatere, deshidratare 50

Figura 6.1.16 Ascultația zgomotului de ,,ping“ 51

Figura 6.1.17 Administrarea medicației postoperatorii 52

Figura 6.1.18 Cicatricea intervenției anterioare de deplasare a cheagului 52

Figura 6.1.19 Soluțiile folosite ȋn tratamentul perfuzabil 53

Figura 6.1.20 Administrarea perfuzabilă ȋn vena mamară 53

Figura 6.1.21 Preferința pentru fibroase, examenul transrectal 54

Figura 6.1.22 Timpii operatori ai intervenției chirurgicale 54

Figura 6.1.23 Administrarea postoperatorie de Menbutil și Catosal 55

Lista tabelelor

Tabelul 5.1.1 Numărul animalelor din ferma Ripiceni pe categorii de vârstă 32

Tabelul 6.1.1 Incidența morbidității generale ȋn ferma Ripiceni, ȋn perioada 2013-2014 40

Tabelul 6.1.2 Ponderea deplasării cheagului ȋn totalul afecțiunilor digestive 41

Tabelul 6.1.3 Numărul cazurilor tratate medicamentos și chirurgical 42

PARTEA I- STUDIU BIBLIOGRAFIC

INTRODUCERE

Creșterea vacilor de lapte este o parte foarte importantă a producției agricole. Oamenii cresc și exploatează vaci de lapte aproape ȋn fiecare țară din ȋntreaga lume, iar ȋn aceste ferme muncesc aprope 1 miliard de oameni. Producția de lapte este ȋntr-o continuă creștere fiind o parte esențială a sistemului de alimentație global, și joacă un rol cheie ȋn sustenabilitatea zonelor rurale.

De la ȋnceputul anilor 60, deplasările chegului apar deosebit de des mai ales la vacile cu productivitate mare, dar și la animalele izolate cu productivitate medie. Pâna ȋn ziua de azi, ȋn ciuda eforturilor specialiștilor, ele reprezintă unele dintre cele mai ȋntâlnite și mai problematice boli de fermă care de multe ori sunt tratate fără succes.

La baza acestor afecțiuni se află următorul fenomen: cheagul (stomacul glandular) fie pornește din poziția sa normală din sfertul din dreapta jos al cavității abdominale și se ȋnghesuie ȋntre rețea și rumen, ȋn partea stângă a cavității abdominal (deplasarea cheagului spre stânga), fie rămâne ȋn poziție normală ȋn dreapta, dar se balonează și se ȋnvârte ȋn jurul propriului axe (deplasarea cheagului spre dreapta).

Ȋn această lucrare am prezentat importanța diagnosticării la timp și tratării deplasării cheagului. Această boală apare și ȋn fermele din țara noastră, cu o frecvență din ce ȋn ce mai mare, datorită extinderii sistemului de exploatare intensivă a vacilor pentru lapte. Principalul factor cauzator este atonia cheagului acompaniată de dilatația și acumularea gazelor. Factorii care contribuie la atonia organului și ȋn cele din urmă duc la deplasare, includ stresul de parturiție, toxiemia cauzată de tulburări precum metrite, mastite și tulburări metabolice mai ales febra laptelui și cetoza.

Capitolul 1. PARTICULARITĂȚI MORFOFUNCȚIONALE ALE APARATULUI DIGESTIV LA VACĂ

1.1 Date anatomice privind prestomacele

Aparatul digestiv este format dintr-un complex de organe care realizează prehensiunea alimentelor, respectiv preluarea acestora din mediul exterior. Digestia este un proces complex ce constă ȋn prelucrarea mecanică, fizică și enzimatică a substanțelor brute până la scindarea lor în produși simpli, cu molecule mici. Acestea vor fi absorbite în mediul intern al organismului, iar resturile alimentare vor fi eliminate prin defecație (Paștea E. și col., 1985).

Organele digestive sunt dispuse sub forma unui tub continu, lung, flexuos, de calibru diferit, care începe de la orificiul bucal și se termină prin orificiul anal. Tubul digestiv este format din: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestinul subțire și intestinul gros. (Paștea E., Coțofan V. și col., 1998).

Stomacul rumegătoarelor este compus policompartimentat, fiind alcătuit din rumen (Rumen), rețea (Reticulum), foios (Omasum) și cheag (Abomasum). Rumenul, rețeaua și foiosul alcătuiesc prestomacul sau proventriculul (Proventriculus). Cheagul reprezintă stomacul propriu-zis (Postolache A., 2004).

Prestomacele sunt structurate după același model: mucoasă, submucoasă, musculoasă și seroasă. Deosebirea ȋntre cele trei compartimente constă ȋn aspectele diferite morfologic ale mucoasei și musculoasei (Cotea C., 2012).

Stomacul pluricavitar este format din patru compartinemte rumen, rețea, foios, cheag. Primele trei compartimente se numesc prestomacuri, iar al patrulea, cheagul, este stomacul adevărat.

Rumenul este cel mai voluminous (250-300l). Este divizat printr-o adâncitură longitudinală ȋntr-un sac dorsal (stâng) mai volumios și un sac ventral (drept) mai mic.

Esofagul se deschide ȋn sacul dorsal al rumenului și se continuă, sub forma unui tub semiȋnchis până la intrarea ȋn foios, acest tub este jgheabul esofagian.

Mucoasa ruminală prezintă numeroase papile care sunt lungi și aspre în sacul ruminal dorsal, puternic cheratinizate, datorită contactului permanent cu digesta bogată în celuloză și papile scurte, puțin cheratinizate în sacul ventral, specializate în absorbția apei, acizilor grași volatili (AGV), amoniacului și electroliților (Sărăndan H., 2008).

Musculatura rumenului este formată din fibre musculare netede circulare, dispuse la interior, și longitudinal la exterior. Rumenul este acoperit la exterior de seroasă, parte a serioase peritoneale (Stăncioiu N., 2003).

Rumenul îndeplinește rol de rezervor de hrană, digestor și preparator al digestiei, de separator al particulelor după greutatea lor specifică și de inițiator al reflexelor de eructație și rumegare (Sărăndan H., 2008).

Rețeaua este cel mai mic prestomac, de formă sferică, prelungește sacul dorsal al rumenului, cu care comunică printr-un orificiu, iar prin altul cu foiosul. Mucoasa rețelei prezintă cute lamelare, care se ȋntretaie, formând compartimente poliedrice asemănătoare unui fagure, nu prezintă glande. Musculoasa este structurată la fel ca și a rumenului (Stăncioiu N., 2003).

Figura 1.2 Mucoasa rețelei (arbl.cvmbs.colostate.edu)

Foiosul are formă elipsoidală, prezintă un orificiu de comunicare cu rețeaua și altul cu cheagul. Mucoasa lui este groasă și prezintă cute ȋnalte dispuse paralel, cu aspect de lame sau foi de carte, nu prezintă glande (Stăncioiu N., 2003).

Figura 1.3 Mucoasa foiosului (arbl.cvmbs.colostate.edu)

Anatomia cheagului

Cheagul (abomasum) reprezintă stomacul propriu-zis, are formă de pară, care comunică la partea lărgită cu foiosul, iar la cea ȋngustă cu duodenul. La animalul adult cheagul se topografiază caudo-ventral față de foios, proiectându-se pe fața medială a hipocondrului drept, ȋntre coastele VII- XI (Postolache A., 2004).

Cheagul este așezat sub foios, cu care vine ȋn raport prin mica curbură. Cu marea curbură se sprijină pe planșeul cavității abdominal, iar peretele lateral ia contact cu fața internă a hipocondrului drept. Cheagul prezintă două curburi: mica curbură, de pe care se detașează ligamentul hepatogastric sau micul epiploon și o curbură ventrală sau marea curbură pe care se inseră marele epiploon. Baza (sau capul) organului este așezată sub foios și vine ȋn raport cu rețeaua iar vârful este orientat dorso-caudal și se continuă cu duodenul la nivelul pilorului. Ȋnaintea pilorului organul prezintă o ușoară dilatare. Cheagul comunică cu foiosul prin orificiul omaso-abomasic (ostium omasoabomasicum) situat la baza sa, iar cu intestinul prin orificiul piloric (ostium pyloricum) (Postolache A., 2004).

Rolul cheagului este de digestor, prin degradarea proteinei alimentare și simbionte sub acțiunea pepsinei, la pH sub 5; activitatea enzimatică a pepsinei se continuă în duodenul proximal, având în vedere deschiderea la distanță (40 cm la oaie; 70 cm la vacă) a canalului coledoc, față de pilor (Sărăndan H., 2008).

Mucoasa cheagului prezintă trei zone corespunzătoare tipurilor de glande. Zona glandelor cardice este redusă, de culoare galben-cenușie, formând un inel în jurul orificiului omaso-abomasic. Zona glandelor gastrice propriu-zise are culoare roșiatică și se întinde în fundul și în corpul cheagului. Aici mucoasa formează pliuri, spirale permanente, cu traseu oblic dinspre șanțul omasic spre marea curbură. Zona glandelor pilorice, de culoare gălbuie, ocupă restul cheagului și prezintă pliuri joase, dispuse longitudingul este așezat sub foios, cu care vine ȋn raport prin mica curbură. Cu marea curbură se sprijină pe planșeul cavității abdominal, iar peretele lateral ia contact cu fața internă a hipocondrului drept. Cheagul prezintă două curburi: mica curbură, de pe care se detașează ligamentul hepatogastric sau micul epiploon și o curbură ventrală sau marea curbură pe care se inseră marele epiploon. Baza (sau capul) organului este așezată sub foios și vine ȋn raport cu rețeaua iar vârful este orientat dorso-caudal și se continuă cu duodenul la nivelul pilorului. Ȋnaintea pilorului organul prezintă o ușoară dilatare. Cheagul comunică cu foiosul prin orificiul omaso-abomasic (ostium omasoabomasicum) situat la baza sa, iar cu intestinul prin orificiul piloric (ostium pyloricum) (Postolache A., 2004).

Rolul cheagului este de digestor, prin degradarea proteinei alimentare și simbionte sub acțiunea pepsinei, la pH sub 5; activitatea enzimatică a pepsinei se continuă în duodenul proximal, având în vedere deschiderea la distanță (40 cm la oaie; 70 cm la vacă) a canalului coledoc, față de pilor (Sărăndan H., 2008).

Mucoasa cheagului prezintă trei zone corespunzătoare tipurilor de glande. Zona glandelor cardice este redusă, de culoare galben-cenușie, formând un inel în jurul orificiului omaso-abomasic. Zona glandelor gastrice propriu-zise are culoare roșiatică și se întinde în fundul și în corpul cheagului. Aici mucoasa formează pliuri, spirale permanente, cu traseu oblic dinspre șanțul omasic spre marea curbură. Zona glandelor pilorice, de culoare gălbuie, ocupă restul cheagului și prezintă pliuri joase, dispuse longitudinal (Coțofan V. și colab., 2007).

Ca și în stomacul monocavitar, musculoasa, este dispusă pe trei straturi incomplete și slab individualizate: longitudinal, circular și oblic. Dispoziția straturilor musculare, aparent complicată, reflectă fidel dezvoltarea ontogenetică a stomacului multicameral (Coțofan V. și colab., 2007).

Seroasa (tunica serosă) acoperă ca foiță viscerală toate compartimentele gastrice, cu excepția curburii dorsale a rumenului care, în cea mai mare parte, vine în contact cu plafonul cavității abdominale prin țesut conjunctiv. Legătura dintre seroasa stomacului și seroasa parietală sau a altor organe se realizează prin ligamentul parieto-ruminal (s. mezoul ruminal), ligamentul hepato- gastric și marele epiploon (Coțofan V. și colab., 2007).

Digestia ȋn compartimentele pregastrice

Erbivorele consuma ȋn general furaje grosiere, voluminoase, sărace ȋn substanțe nutritive, a căror conținut celular este protejat de pereți celulari ce rezistă acțiunii sucurilor digestive. La toate erbivorele tubul digestiv prezintă un comparitiment voluminos destinat depozitării furajelor, unde acestea, ȋntru-un timp mai ȋndelungat, vor suferii transformări sub acțiunea microorganismelor simbionte. Capacitatea totală gastrică la rumegătoarele mari oscilează ȋntre 95- 235 l, din care 80% revine rumenului, 5% rețelei și câte 7-8% foiosului și cheagului (Cotruț M.,1973).

Figura 1.3.1 Compartimentele gastrice la rumegătoare (www.mekarn.org)

Ȋn prestomace furajele sunt supuse unei prelucrării mecanice și fizice (amestecare, triturare, macerare), precum și unor transformări chimice, prin enzimele eliberate din ȋnsăși furajele consumate, respectiv prin acțiunea florei și faunei simbionte. Ȋn rumen și rețea se găsește ȋn permanență o mare cantitate de lichid, ce provine mai ales din apa și saliva deglutită. Nivelul acestui ,,lac rumino-reticular” este situat puțin deasupra cardiei (Cotruț M., 1992).

Fenomenele motorii ale compartimentelor pregastrice sunt caracteristice pentru fiecare compartiment și se desfășoară ȋntr-o anumită ordine, formând cicluri de contracție.

Mișcările rumenului și rețelei sunt de două tipuri:

1) Contracții de tip A sau cicluri reticulo-rumenale: ciclul ȋncepe cu contracția puternică, ȋn doi timpi a rețelei ȋn urma căreia conținutul rețelei este proiectat ȋn sacul dorsal ruminal. Contracția a doua a rețelei coincide cu relaxarea musculaturii orificiului reticulo-omasal și ȋn felul acesta o parte a conținutului rețelei pătrunde ȋn foios. Frecvența contracțiilor rețelei este mai mare ȋn timpul consumului hranei (la interval de 34-45 secunde), comparativ cu perioadele de repaus digestiv (la intervale de 70 secunde). Contracția bifazică a rețelei poate fi urmată de 1-2 contracții ruminale mai slabe ,,contracții ruminale secundare“.

2) Contracțiile ruminale de tip B, neasociate cu contracțiile rețelei, sunt realizate de sacul dorsal, ȋnsoțite sau nu de contracțiile sacului ventral.

Fenomenele motorii rumino – reticulare au rolul de a amesteca și a macera nutrețurile și au direcție cranio-caudală. Contracțiile ruminale de tip B au rol ȋn realizare eructației (Mărgărint I. și colab., 2002).

Eructația este reflexul motor de eliminare a gazelor acumulate ȋn rumen, care la o anumită presiune determină deschiderea cardiei și eliminarea acestora pe cale esofagiană (1-3 eructații/minut).

Foiosul se contracta ȋn două etape, ȋn prima etapă conținutul provenit din rețea se răspândește printre lamelele sale, iar ȋn faza a doua printr-o contracție puternică și de durată a corpului sau, partea lichidă și furajele fin triturate sunt transportate ȋn stomacul glandular. Părțile grosiere reținute ȋntre lame sunt trimise ȋn rețea pentru o mai bună prelucrare. Din rețea ȋn foios ȋn decurs de 24 de ore trece o cantitate de aproximativ 115 l material lichid. La nivelul foiosului, prin activitatea motorie, se produce fărimițarea furajelor și absorbția parțială a apei. Zgomotul produs de contracția foiosului este zgomot de crepitație (Pavel G. 2001).

Reglarea motilității prestomacurilor este reflexă, declanșată prin excitarea mecanoreceptorilor de distensie din pereții rețelei și rumenului. Sunt reflexe vago-vagale (Mărgărint I. și col., 2002).

Rumegarea este un act fiziologic complex prin care o parte din conținutul rumenului și rețeeli este readusă ȋn cavitatea bucală pentru a fi mai bine prelucrată. Ea necesită un anumit grad de plenitudine a compartimentelor și o cantitate mare de apă, factori care opresc rumegarea dacă nu sunt realizați, actul rumegării se desfășoară ȋn 4 faze: rejecția, remasticația, reȋnsalivația și redeglutiția. (Pavel G., 2001).

Rejecția este reȋntoarcerea unei părți a conținutului din rumen-retea (bol mericic) ȋn cavitatea bucală. Ajuns ȋn cavitatea bucală bolul mericic este presat, partea lichidă este redeglutită și ȋncepe remasticarea minuțioasă a părții solide. Numărul remasticărilor pe bol mericic este apreciabil: 35-50 la bovine. Reȋnsalivația este asigurată de secreția seroasă a glandelor parotide. Redeglutiția bolului mericic se face cu mai multe mișcări de deglutiție, după care bolul revine ȋn rumen, iar datorită greutății specific mai mari de cât a nutrețurilor grosiere, bolul redeglutit părăsește regiunea cardiei și pătrunde ȋn rețea.

Rumegarea este actul fiziologic premergător digestiei propriu-zise care se realizează de către microorganismele simbionte, și de bacteriile unicelulare care descompun celuloza. Rumegarea se face ȋn perioade care durează ȋntre câteva minute și o oră sau chiar mai mult. Ȋncepe de la 30 minute până la o oră de la ȋncetarea furajării și respectă un ritm circadian, 2/3 din timpul de rumegare realizându-se noaptea, ȋn perioada odihnei (Maciuc V., 2006).

Transformările chimice detaliate ȋn special ȋn rumen și rețea, sunt produse de microflora și microfauna simbiontă precum și de enzimele eliberate din celulele vegetale. Sub acțiunea acestor factori este prelucrată 70-80% din substanța uscată digestibilă a furajelor (Pavel G., 2001).

Valoarea pH-ului ruminal este cuprinsă ȋntre 5,8 -7 și depinde de cantitatea de acizi grași volatile (AGV) formați ȋn timpul fermentației ruminale, cât și de capacitatea de tamponare a salivei (care este alcalină) ( Mărgărint I. și col., 2002).

Microorganismele care se dezvoltă ȋn prestomace vor fi digerate și utilizate ulterior ȋn stomacul glandular și intestinul subțire (viața lor este limitată, ele ȋnnoindu-se la fiecare 1-2 zile) (Cotruț M., 1973).

Fiziologia foiosului

Conținutul reticulo-ruminal sosit ȋn omasum este presat ȋn spațiile interlaminale, iar excesul de lichid este trecut ȋn cheag ȋmpreună cu particule fine de nutrețuri. Ȋn foios conținutul de AGV scade la jumătate comparativ cu rumenul. Se reduc de asemenea bicarbonații de sodium, potasiul, dar ȋn schimb crește cantitatea de clor, realizându-se un schimb cu AGV-ul.

Principala funcție a omasumului este tranzitul conținutului reticulo-ruminal spre cheag și ȋn al doilea rând are un rol ȋn absorbție (Mărgărint I. și colab., 2002).

Omasumul separă compartimentele cu rol fiziologic diferit: rumen-rețea, ȋn care au loc procese fermentative și abomasumul sau stomacul glandular proptiu-zis (Mărgărint I. și colab., 2002).

Fiziologia cheagului

Sucul gastric propriu-zis (abomasal) este secretat continuu, fiind stimulat de fluxul permanent al conținutului din prestomacuri spre cheag și ȋn special de conținutul de AGV. Valoarea acidității conținutului abomasal nu suferă variații mari (pH-ul fiind ȋn jur de 3), favorizând proteinoliza. Timpul de stagnare a chimului ȋn cheag este scurt. Trecerea ȋn duoden este rapidă și se realizează prin mișcări tonice, pilorul fiind ȋn permaneță deschis. Posibilitatea regurgitării conținutului duodenal ȋn abomasum prelungește timpul de proteinoliză. Microbionții din prestomacuri, bacterile și protozoarele, ajung vii ȋn abomasum unde sunt distruși și supuși proteinolizei. Ȋn reglarea secreției abomasumului, ȋn special secreția de pepsină, un rol important ȋl are excitarea vagală și acetilcolina. Gastrina este eliberată prin stimulări mecanice, de distensie sau chiar locale, favorizând o secreție apoasă și acidă, fără eliberare de pepsină. Factorii chimici care stimulează secreția sunt AGV și proteinele microbionților (Mărgărint I. și colab., 2002).

Capitolul 2. TOPOGRAFIA ORGANELOR ABDOMINALE LA VACĂ

2.1 Proiecția organelor abdominale pe partea dreaptă

Pe partea dreaptă se proiectează: ficatul cu vezica biliară, foiosul, cheagul, duodenul, cecumul, colonul ascendent, jejunul, și rinichiul drept (Postolache A., 2004).

Ficatul este mult deplasat ȋn partea dreaptă a abdomenului, datorită dezvoltării rumenului ȋn partea stângă. Are axul mare aproape vertical și se proiectează ȋntre diafaragm și o linie care coboară de la nivelul extremității proximale a coastei a XIII-a spre coasta a VII-a ȋntretăind mijlocul coastei a X-a (Postolache A., 2004).

Rinichiul drept este situat ȋn regiunea sublombară ȋn spatele ficatului (Postolache A., 2004).

Foiosul (omasum) este situat ȋnapoia ficatului ȋn partea dreaptă a rețelei și a extremității craniale a sacului ruminal ventral. Se sprijină parțial pe cheag și se proiectează ȋntre coasta aVI –a și a IX-a, sub linia de mijloc (Postolache A., 2004).

Cheagul (abomasum) este situat ventral de foios, aria sa de proiecție depășind ușor jumătatea cranială a arcului costal drept. Fundul cheagului, plasat caudal și ușor ventral de rețea, se proiectează ȋn partea ventrală a spațiilor intercostale VII- VIII și porțiunea adiacentă a arcului costal dorsocaudal de procesul xifoid al sternului. Corpul organului se proiectează deasupra și dedesubtul arcului costal , continuându-se prin porțiunea pilorică sub treimea ventrală a celei de-a XI-a coastă sau a celui de-al XI- lea spațiu intercostal (Constantin N. și col., 2009).

Duodenul urcă ȋnapoia ficatului de la nivelul cheagului spre lobul caudat al ficatului, situat la extremitatea proximală a penultimei coaste (Postolache A., 2004).

Jejunul are raporturi indirecte cu peretele abdominal drept, fiind separat de acesta prin marele epiploon, se proiectează ȋn toată panta flancului drept (Postolache A., 2004).

Cecumul este separat de peretele abdominal drept prin marele epiploon. Este proiectat printr-o bandă de 6-8 cm lățime, ușor curbă, cu convexitatea ventrală, ce pleacă de la extremitatea distală a ultimei coaste spre intrarea ȋn bazin intersectând, aproximativ la jumătate, regiunea flancului drept (Constantin N. și col., 2009).

Colonul ascendent ocupă golul și panta flancului drept ȋntre acestea și peretele abdominal interpunându-se, de asemenea, marele epiploon (Constantin N. și col., 2009).

Figura 2.1.1 Topografia normală a cheagului pe patea dreaptă (Blowey R., 1999)

2.2 Proiecția organelor abdominale pe partea stângă

Pe partea stângă se proiectează: rumenul, rețeaua, și splina.

Rumenul ocupă tot peretele stâng, cu excepția treimii ventrale a spațiilor VI și VII intercostale. Sacul ruminal dorsal ocupă tot flancul stâng, ȋn timp ce sacul ruminal ventral se proiectează pe toată fața ventrală a abdomenului. Fundul de sac caudal dorsal al rumenului se plasează ȋnintea aperturii pelvine, unde prezintă raporturi cu grupele caudale de anse jejunale cu vârful cecumului și la female cu uterul. Fundul de sac ventral este situat ȋn regiunea hipogastrică, ventro-cranial de osul pubis (Constantin N. și col., 2009).

Rețeaua se proiectează ȋn extremitatea cranială a sacului ruminal ventral, sub linia de mijloc a cavității, ȋntre coastele VI-VIII și apendicele xifoid. Explorarea clinică se execută ȋn unghiul format de arcul hipocondral stâng și linia albă (Postolache A., 2004).

Splina se proiectează semiologic pe ultimul spațiu intercostal stâng, ȋn treimea superioară a hipocondrului. Proiecția anatomică are ȋn vedere orientarea oblică dorso- ventral, organul ajungând cu polul inferior ȋn vecinătatea rețelei (Vulpe V., 2003).

Capitolul 3. DEPLASAREA CHEAGULUI

Conexiunile lejere ale cheagului ȋn cavitatea abdominală prin intermediul marelui și micului epiplon, ȋi permit o oarecare mobilitate ȋn raport cu alte viscera digestive. Această particularitate anatomică reprezintă, din păcate, un factor de risc major ȋn deplasarea organului din poziția lui normal (Falcă C., Solcan Gh., 2011).

Factorii importanți care contribuie la apariția deplasării includ hipomotilitatea cheagului asociată cu hipocalcemia și boli concomitente asociate cu endotoxiemia și scăderea umplerii ruminale, modificările topografice postpartum ale organelor abdominale și predispoziția genetică, ȋn special la vacile cu constituție masivă. Predispoziția genetică se corelează cu producția de lapte, indicând faptul că practicile curente de selecție pentru producția de lapte cresc incidența deplasării cheagului. Hipomotilitate este asociată, de asemenea, cu ingestia de diete bogate ȋn concentrate și sărace ȋn furaje grosiere, diete care diminuează motilitatea cheagului printr-un mecanism necunoscut ce poate implica hiperinsulinemia sau concentrația crescută de AGV (Kahn C. M., 2014).

Deplasarea cheagului numită mai precis dilatarea, dislocația, și deplasarea cheagului este o gastropatie topografică a vacilor pentru lapte, dar apare și la junici și tauri. Este caracterizată prin:

deplasarea cheagului spre stânga pe sub rumen ajungând ȋntre acesta și peretele abdominal stâng ȋn 80 % din cazuri;

deplasarea cheagului spre dreapta ȋntre ficat și peretele abdominal drept (sub flancul drept);

deplasarea cheagului spre ficat (ȋntre ficat și diafragm).

Este o boală de civilizație pentru că s-a descris la vacile cu producții mari de lapte hrănite cu rații bogate ȋn concentrate. Este mai frecventă la rasa Holstein americană, dar nu există o predispoziție de rasă (Boghian V. și Solcan Gh., 2012).

Deplasarea cheagului se manifestă insidios, prin disorexie, apetit selectiv sau intermitent, pică și perturbarea rumegării, uneori colici, gamete, hipogalaxie, tendința la constipație cu cantități reduse de fecale păstoase. Rumenul marchează tendințe la parezie, apare cetonemie secundară tradusă prin mirosul de acetonă al aerului expirat și reacții pozitive pentru prezența corpilor cetonici ȋn lapte și urină (Mihai D., 1994).

Boala se instalează și după perioade de anorexie de origine diversă, precum și după reticuloperitonită, mai ales dacă s-a intervenit chirurgical. Drept complicații, la vacile cu deplasarea cheagului se ȋnregistreză și alte boli, mai frecvent metrite, cetoză sau ulcer al cheagului (Bârza H.,1981).

3.1 Deplasarea cheagului spre stânga (dilatatio abomasi sinistra)

Dilatarea, respectiv deplasarea cheagului pe stânga se caracterizează prin schimbarea topografiei acestui organ care se interpune gradat între rumen și peretele toracoabdominal, uneori ajungând până în flanc. Frecvența deplasării cheagului spre stânga în comparație cu dreapta este mai mare, raportul ajungând până la 4:1 (Constantin N. și col., 2009).

Figura 3.1.1A) Topografia normală a viscerelor din partea stângă a abdomenului, la vacă.

B) Deplasarea spre stânga a cheagului. (Kahn C. M., 2014).

3.1.1 Etiopatogenie

Deși a fost studiată de mulți autori, totuși, prezintă încă multe aspecte neelucidate. Pentru acest considerent, se apreciază ca un sindrom complex cu etiologie plurifactorială (Constable P., 2006).

Cauza deplasării spre stânga a cheagului la bovine este multifactorială, dar este legată de hrănirea vacilor ȋnainte și după fătare. Perioada de risc major este cu 2 săptămâni ȋninte de fătare până la 2-4 săptămâni după fătare. Este o tulburare de transfer asociată cu producția mare de lapte și hrănirea cu nutrețuri concentrate (Radostis O.M. et al., 2007).

O altă explicație constă în faptul că uterul gestant, prin volumul mare pe care îl ocupă ȋn partea dreaptă a cavității abdominale, împinge rumenul în sus, deplasând cheagul, care nu întotdeauna revine sau chiar are tendința de a se deplasa pe stânga (Constantin N. și col., 2009).

Toți autorii sunt de acord că hipotonia, dar mai ales atonia cheagului este o consecință a acumulării crescânde de gaze prin porțiunea fundică ce determină dilatația, respectiv deplasarea graduală caudo-dorsală între rumen și peretele toracoabdominal stâng (Constantin N. și col., 2009).

Ȋn cheag se produc în mod fiziologic gaze, dar ele trec prin ostiumul foiosului în rumen. De cele mai multe ori, sunt eructate cu gazele ruminale. Când însă prin trecerea digestiei în cheag se produc gaze la un ritm de 300-500 ml/l de conținut, se ajunge la o dilatație acută, se poate că atonia cheagului este determinată de trei factori: furajarea (deficiențe metabolice), starea de stres și unele boli generale (Anderson E., Baxter M., 2004).

Teoria nutrițională (Fincher, 1955) incriminează rațiile mari de concentrate, silozul de porumb în raport cu grosierele ce se dau în mică cantitate. Acest sistem de furajare determină creșterea acizilor grași volatili și aminoacizilor din sânge. Cantitatea mare de acizi grași volatili din sânge este posibil să influențeze negativ motricitatea cheagului, respectiv hipotonia acestuia. Scăderea pH-ului cheagului inhibă motilitatea acestuia ca și administrarea de histamină (Constantin N. și col., 2009).

O serie de factori stresanți cum ar fi transportul necorespunzător pe distanțe lungi cu terenuri denivelate, cu manevrări brutale ale autovehiculelor, ȋmbarcări defectuase, supraaglomerarea, nerespectarea timpului de odihnă, pot fi cauze ale deplasării cheagului (Boghian V. și Solcan Gh., 2012).

3.1.2 Tablou clinic

Boala debutează prin indigestie cu evoluția subacută sau cronică. Apetitul este capricios prima și a doua săptămână. Anorexia și adinamia se constată după două săptămâni. Animalele sunt apatice, cu horipilație, flancul stâng rareori ușor bombat. Uneori animalele sunt constipate, fecalele fiind sub formă de disc și coafate, alteori prezintă diaree cu aspect de terci, neagră și fetidă. Ȋn câteva cazuri constipația alternează cu diareea (Anderson E., Baxter M., 2004).

Producția de lapte, la toate vacile cu deplasarea cheagului, scade simțitor.

La percuție, asculatația simultană a ultimelor spații intercostale sau chiar în flanc se pot auzi zgomote caracteristice metalice, cu răsunet argintiu, de „stil-band“ sau „ping-pong“ uneori frecvente, alteori mai rare la interval de 5-10 minute. Aceste zgomote se pot accelera prin palpația profundă a flancului (Anderson E., Baxter M., 2004).

Deplasarea cheagului determină scăderea ȋn greutate a animalului, dacă cliniceanul nu este experiemntat poate să confunde afecțiunea cu alte patologii care duc la perderi ȋn greutate: laminita, pielonefrita cronică, actinobaciloza, afecțiunile hepatice (Pasquini C., Pasquini S., 2005).

Evoluția bolii nu depășește 2-3 săptămâni. Animalul slăbește progresiv, fapt ce determină valorificarea de necesitate. Ȋn caz de ușoară torsiune, moartea animalului este rezultatul autointoxicației (Anderson E., Baxter M., 2004).

3.1.3 Modificări morfopatologice

Se decelează greu din cauza manoperelor din timpul sacrificării la abator, care pot schimba topografia normală a cheagului. Meteorizația, conținutul cheagului, congestia mucoasei, cât și a intestinului pot da indicații asupra bolii (Constantin N. și col., 2009).

3.1.4 Prognostic

Prognosticul este favorabil ȋn primele zile, ulterior devine rezervat.

3.1.5 Diagnostic

Are ȋn vedere datele anchetei nutriționale, tulburările digestive care apar ȋn legătura cu actul fătării, examenul fizic al cavității abdominale, ȋn special percuția ascultatorie (obținerea zgomotului de ,,ping“ care nu este patognomonic) și examenul de laborator pentru diagnosticul complicațiilor asociate cu deplasarea cheagului: cetoza (cetonemie, cetonurie, corpi cetionici ȋn lapte și mirosul de acetonă al aerului expirat), alcaloza metabolică, hipoglicemie, hipocalcemie, hipopotasemie, hipocloremie (Boghian V. și Solcan Gh., 2012).

Pentru precizarea diagnosticului se face puncția transabdominală a zonei ȋn care presupunem ca este dislocat cheagul, caz ȋn care lichidul de puncție va avea un caracter acid. Ca metoda de precizare a diagnosticului se poate utilize și laparoscopia sau laparatomia. (Boghian V. și Solcan Gh., 2012).

3.1.6 Tratament

Managementul eficient al unei vaci cu deplasare presupune luarea unor serii de decizii, prima fiind dacă vom trata vaca. Această decizie trebuie să se bazeze pe costul tratamentului, anticiparea pierderilor economice, și prognosticul pentru reȋntoarcerea ȋn producție (Faubini S., 2004).

Ȋn stadiile incipiente rostogolirea vacii (se culcă la pământ, pe stânga, și se rostogolește pe spate către dreapta) poate fi suficientă pentru un tratament de scurtă, uneori chiar de lungă durată (Hofmann W., 2009). Apoi se administrează intraperitoneal substanțe coagulante (coagulanți proteici) pentru a fixa cheagul printr-o reacție fibroasă (peritonită adezivă).

Tehnica urmărește atât readucerea în poziție normală a abomasului deplasat, dilatat și hipoton, cât și prevenirea recidivelor prin omento- sau abomasopexie. Accesul către stomacul deplasat spre stânga se poate face prin laparatomie în flancul stâng sau în flancul drept (Stancu D., 1988).

Tratamentul chirurgical: operația prin laparatomie în flancul stâng.

Pregătirea locală constă în toaleta chirurgicală, prin tundere și radere, a fosei paralombare stângi și a unei fâșii în zona ventrală a peretelui abdominal, lată de 20 cm, de la apendicele xifoidian până la ombilic.

Laparatomia se face la fel ca în operația de rumenotomie, apoi se explorează atent cavitatea abdominală. De multe ori, abomasul destins de gaze apare în zona plăgii operatorii. Cheagul are o culoare roz sau roșie, deosebindu-se de rumen, care are o culoare gri gălbuie. Se exteriorizează o porțiune din cheag în plaga operatorie și se efectuează o sutură în pungă de tutun, seromusculoasă, cu catgut, în jurul locului de puncționare, ale cărei capete se lasă libere, urmată de puncția lui cu un ac gros de seringă, la care este adaptat un tub de cauciuc, pentru evacuarea la exterior a conținutului gazos. Când rumenul este supraîncărcat, se recomandă rumenotomia pentru golirea lui parțială de conținut alimentar. După evacuarea gazelor și extragerea acului se strâng bine și se înnoadă capetele firului de catgut, acoperindu-se apoi soluția de continuitate punctiformă printr-o sutură de înfundare (Stancu D., 1988).

Urmează efectuarea omentopexiei, pentru prevenirea recidivei. În acest scop, abomasul, împreună cu epiploonul din zona marii curburi, este adus în plaga operatorie sau dacă este posibil chiar în afara ei. Pe faldurile epiploonului, în apropierea marii curburi, se practică o sutură în fir continuu cu material neresorbabil, lungă de 8-10 cm, care interesează grosimea epiploonului, dar nu și peretele cheagului. Sutura începe cu un nod, al cărui capăt, lung de aproximativ 1 m, este lăsat ca fir tractor și prins înafară cu o pensă hemostatică. Urmează sutura epiploonului pe o distanță de 8-10 cm, după care se înnoadă, iar celălalt capăt, tot atât de lung, este prins înafara rănii operatorii cu o altă pensă hemostatică. Urmează repunerea cheagului în poziția lui normală. În acest scop, operatorul introduce mâna dreaptă în cavitatea abdominală, între peretele lateral stâng al abdomenului și rumen, executând ușoare mișcări de rotație și împingere a cheagului. Prin acestea, organul deplasat în stânga este împins în direcție cranio-ventrală și alunecă încet între rețea, vestibul și fundul de sac ventral al rumenului, peste linia mediană, în partea dreaptă a abdomenului.

În momentul când cheagul și-a reluat poziția sa normală, de cele mai multe ori se percep borborigme, deoarece lichidele oprite până acum de îndoirea pilorului se pot evacua în duoden. Atunci când prin aceste manopere nu se reușește repoziționarea cheagului, se recurge la tracționarea rumenului cu un clește special către plaga operatorie, ușurându-se astfel împingerea spre poziția sa normală. Pentru fixarea lui în poziție anatomică, la capetele firelor lungi de 1 m se atașează câte un ac (5-6 cm) ușor curbat la vârf și pentru a nu produce leziuni în timpul trecerii acestora prin cavitatea abdominală, pe vârful acelor se fixează câte un dop de cauciuc steril. Operatorul ia acul, cu capătul firului cranial în palma dreaptă, caută planșeul și linia mediană a cavității abdominale, în timp ce ajutorul său apasă peretele ventral în sus, exact la un lat de palmă înapoia apendicelui xifoid. Se scoate dopul de cauciuc și în acest loc, operatorul străpunge dinăuntru spre înafară peritoneul, linia albă și pielea pe linia mediană, apoi celălalt fir este introdus în cavitatea abdominală, perforând în același mod peretele ventral, la circa 10 cm înapoia perforării firului cranial pe linia mediană. În prealabil, această regiune se infiltrează cu procaină 4%, pentru a evita reacția de durere. Sutura în U ce ia naștere după înnodarea firelor peste piele fixează marele epiploon de peretele ventral abdominal și asigură o aderență fermă a abomasului. Prin explorarea cavității abdominale se verifică dacă sutura este suficient de strânsă sau dacă sub aceasta nu au pătruns anse intestinale (Constantin N. și col., 2009).

În cavitatea abdominală se fac aspersiuni cu ulei de vaselină steril și antibiotice, după care rana operatorie din flanc se închide prin același procedeu ca după rumenotomie. Tratamentul postoperator are în vedere o semidietă timp de 6-7 zile, combaterea șocului prin rehidratare, reclorurarea organismului și protecția aparatului cardiovascular. Stimularea motricității abomasului și a compartimentelor digestive se va face prin administrarea de parasimpaticomimetice. Firele de sutură se ridică după 2 săptămâni (Constantin N. și col., 2009).

3.2 Deplasarea cheagului pe dreapta (dilatatio abomasi dextra)

Prin dilatarea, respectiv deplasarea cheagului pe dreapta, abomasul își schimbă poziția față de topografia normală. Ȋn deplasarea pe stânga, pasajul chimului este prezent, chiar dacă ritmul de scurgere va fi mai redus din cauza hipotonie. Dislocarea pe dreapta este de obicei însoțită de torsiune spre stânga sau dreapta, cu întreruperea aproape totală a tranzitului alimentar spre duoden. Ȋn deplasarea spre dreapta mai ales când este asociată cu torsiune (180°- 360°), în cheag pe lângă gaze se acumulează o cantitate apreciabilă de lichid (30-60 1) (Constantin N. și col., 2009).

3.2.1 Etiopatogeneză

Dilatația, deplasarea cheagului spre dreapta, recunoaște o etiologie plurifactorială similară cu cea din dislocația pe stânga. Conținutul cheagului fiind alcătuit din triturat fin alimentar, lichide, gaze și eventual geosediment, acestea în raport de greutatea lor sunt așezate după anumite reguli și în echilibru conform legilor fizicii. Dacă acest echilibru sub acțiunea unor factori mecanici este perturbat se poate ajunge la torsiunea cheagului. Hoflund consideră torsiunea cheagului ca o tulburare funcțională, cauzată de lezionarea nervului vag. Patogenic, dilatația, deplasarea cheagului cu torsiune se prezintă în parte ca un ileus mecanic, în care pasajul chimului alimentar din cheag este oprit subit și în parte cu un ileus paralitic în care capacitatea de contracție a cheagului scade treptat până la paralizia completă (Constantin N. și col., 2009).

Dilatația cheagului, în mod cert, apare primar, iar torsiunea ca efect secundar și nu invers.

Rumenul împâstat, sau, dilatat are tendința de a împinge cheagul spre dreapta fapt ușurat de epipioonul scurt ce leagă cheagul de foios și ficat.

Ȋn dilatare, deplasare cronică a cheagului, spre dreapta cu torsiune, deshidratarea animalului, este accentuată, iar alcaloza se datorează probabil sechestrării lichidelor din cheag, dar mai sigur hipodoremiei și valorii mărite a bicarbonaților (mai gravă în prima zi postoperatorie) (Constantin N. și col., 2009).

3.2.2 Tabloul clinic

Paleta simptomatică în dilatație, deplasarea cheagului spre dreapta este mai evidentă și mai rapidă, mai ales dacă este însoțită de torsiune. De obicei, simptomele apar după 4 zile de la ȋnceputul dilatației, debutând cu apetit capricios și scăderea producției de lapte. Ȋn forma acută, starea generală este bună, însă în forma cronică animalele slăbesc și sunt pronunțat deshidratate. Flancul drept este timpanizat, luând aspectul unei cupole cu sunet clar conturat ȋn partea proximală a ultimelor coaste. Zgomotele de glu-glu se aud distinct, mai ales când animalul se scoală sau ȋn mers. Ȋn stațiune, aceste zgomote se pot percepe la percuție dar trădează o ușoară reacție dureroasă. Prin lovituri scurte aplicate ventral de proeminența abdominală sau spre partea toracică a cavității abdominale, prin apăsarea cu pumnul a părții anterioare cât și posterioare a flancului, zgomotele se accentuează (Constantin N. și col., 2009).

La percuție aria ficatului este micșorată iar posterior se constată un sunet timpanic. La ascultație doar la ȋnceputul bolii se percep zgomotele ȋnalt argintii tipice de stil-band, ȋnsă trebuie să ne gândim și la o dilatație cu torsiunea cecumului (Constantin N. și col., 2009).

Ȋn cazul dilatării extreme a cheagului la explorația transrectala acesta se palpează ca un balon mare și elastic situat ȋn partea dreaptă a cavității pelvine. Ȋn cazul unei dilatații medii cheagul poate fi atins doar cu varful degetelor. Alteori cheagul se mulează pe peretele abdominal, ȋncât pe lângă vezica urinară nu putem pătrunde ȋn partea dreaptă a cavității abdominale. Ȋn deplasarea pe dreapta rareori se poate palpa cheagul ȋn cavitatea pelvină. Contracțiile ruminale sunt diminuate la ȋnceput, apoi dispar, iar ȋn urma atoniei se remarcă un timpanism moderat. Când s-a instalat torsiunea evoluția bolii este rapidă, animalul slăbește, gemetele sunt frecvente și puternice. Producția de lapte scade brusc și adesea se apropopie de 0 de la un muls la altul. Fecalele sunt apoase, fetide și mai ȋnchise la culoare, iar pierderea ȋn greutate este evident (Constantin N. și col., 2009).

Pe fondul unui fascies suferind cu ochii ȋnfundați ȋn orbită, apar colici (shimbarea frecventă a poziției picioarelor, se scoală și se culcă frecvent, ȋși lovește abdomenul).

Pulsul este accelerat (120-160/minut), cordul pocnitor, iar mucoasele trădează simptomele incipiente ale intoxicației. Flancul drept se balonează puternic, la palpația profunda cu pumnul se percep zgomote de glu-glu și submatitatea hepatică se reduce semnificativ (Adameșteanu I., 1971).

Animalele bolnave mor ȋn 11-2 zile ȋn urma intoxicației. Ruptura cheagului accelerează exitusul animalului.

Modificări morfopatologice

Modificările morfopatologice se pot distinge numai dacă necropsia se face pe un loc plan și cu multă atenție. Impresionează dimensiunile mari ale cheagului dilatat de lichid, infiltrația hemoragică și edemul marelui epiploon (Constantin N. și col., 2009).

Ȋn urma stazei vasculare cheagul are un aspect roșcat, prin torsiunea ȋn partea fundică sau pilorică. Ca o consecință a torsiunii, atât foiosul, cât și rețeaua sunt trase spre linia mediană a cavității abdominal (Constantin N. și col., 2009).

La deschiderea cheagului, pereții acestuia pot fi ȋngroșați, infiltrați, cu leziuni hemoragipare, ulcerate ȋn partea fundică sau pilorică, abomasita catarală acută sau hiperplastică cronică sau infarcte. Mirosul conținutului cheagului poate fi ȋnțepător, fetid, putrid sau de corpi cetonici (Constantin N. și col., 2009).

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor clinice, puncției și laparatomiei. Uneori, diagnosticul pozitiv de deplasare a cheagului spre dreapta este asociat cu dilatarea cecumului și a colonului flotant. Diagnosticul diferențial se face față de dilatația și torsiunea cecumului, reticuloperitonita traumatică, acetonemia, catarul abomasointestinal, atonia rumenului, peritonita difuză exsudativă cu acumulări de gaze ȋn cavitatea abdominală, ileusul spasmodic. Cele mai mari greutăți prezintă diagnosticul diferențial față de atonia rumenului cu acumulări de lichide ȋn cantitate mare ȋmpingând fundul sacului dorsal, caudal și spre dreapta (Constantin N. și col., 2009).

În deplasarea cheagului spre dreapta se produce balonarea cavității abdominale pe partea dreaptă, unde se obține un sunet timpanic la percuție. La explorația transrectală se percepe cheagul voluminos, ca un balon elastic, situat spre dreapta, în partea anterioară, pe planșeul cavității abdominale. În acest caz trebuie diferențiat de invaginația ceco-colică (formațiunea globuloasă și elastică ce se percepe în partea superioară la intrarea in cavitatea pelvină, imediat ce introducem mâna). Dacă deplasarea cheagului se complică cu torsiunea acestuia apar fecale negricioase, cu mult mucus (Solcan Gh. și col., 2005).

Prognostic

Prognosticul pentru fiecare animal în parte are o deosebită valoare practică. Ȋn dilatația acută fără torsiune, prognosticul este favorabil (Turner S., Mcilwraith W., 1988).

Tratament

Tratamentul conservativ vizează contenția animalului în decubit dorsal și balansarea spre dreapta și spre stânga, concomitent executând și masajul abdomenului pentru golirea cheagului. Acest tratament a dat bune satisfacții. Este completat cu o terapie de stimulare a ~ motilității cheagului, prestomacelor și intestinelor (Turner S., Mcilwraith W., 1988).

Tehnică operatorie. Se face laparatomia în flancul drept, printr-o incizie verticală, lungă de 15-20 cm și paralelă cu ultima coastă, cu atenție să nu se lezioneze abomasul, care apare dilatat enorm și poate fi torsionat în stânga sau în dreapta cu 180-360°. Evacuarea gazelor și a lichidelor se realizează prin aceeași puncție cu un ac gros, atașat la un tub de cauciuc lung, scos înafară. Aceeași sutură în pungă de tutun, făcută în jurul acului, va acoperi rana punctiformă după terminarea evacuării gazelor și a lichidelor, peste care se va suprapune sutura de înfundare. Golirea abomasului se face prin sifonaj sau cu ajutorul aparatului de aspirat lichide. Se acordă o deosebită atenție izolării rănii operatorii din flanc, pentru a evita scurgerea conținutului abomasului în cavitatea abdominală. Dacă tubul se obstruează, se fac masaje și presiuni asupra abomasului. Dacă abomasul este torsionat, se detorsionează și se repune în poziția lui normală, în cavitatea abdominală, după care operația se termină prin sutura etajată a peretelui abdominal. Îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise în operația în deplasarea abomasului la stânga (Stancu D., 1988).

Profilaxia

Sfaturile privind prevenirea sunt dificile deoarece etiologia este necunoscută. Mai mult cele mai multe cazuri apar sporadic și este rar ca fermele să aibă mai mult de unul sau două cazuri ȋntr-un sezon. Dacă incidența este mai mare ȋntr-o fermă, supravegherea regimului alimentar este utilă. Vacile aflate ȋn repaus mamar ar trebui hrănite cu o dietă bazată pe fibroase și foarte puține concentrate. Dieta lor ar trebui ȋntotdeauna să conțină mai puțin de 30% concentrate. Schimbarea dietei după fătare trebuie făcută treptat. Ȋn mod ideal, 2 kg de concentrate zilnic în ultimele două săptămâni ȋnainte de fătare, va ajuta microflora ruminală să se adapteze la aportul crescut de concentrate care apare în lactație devreme. Măsurile luate ȋn prevenirea deplasării sunt mult asemănătoare cu abordarea și prevenirea acetonemiei (Andrews A. H., 2004).

Capitolul 4. DESCRIEREA CADRULUI NATURAL ȊN CARE S-AU DESFĂȘURAT STUDIILE

Studiile s-au desfășurat la ferma de vaci de lapte ,,Chilia“ din localitatea Ripiceni, județul Botoșani. Ferma se localizează la aproximativ 51 km de Botoșani. Ferma a fost populată din 2010 cu juninci din rasa Hollstein importate din Germania.

Ferma dispune de 300 ha de teren arabil de pe care se obțin furajele necesare hrănirii corespunzătoarea a animalelor.

Ferma Ripiceni are un efectiv de 471 bovine, dintre care 250 vaci lapte cu o producție medie de 28 litri /cap/zi, 78 juninci, și 143 tinert bovin de diferite vârste.

Unitatea are ca obiectiv principal creșterea producției de lapte și creșterea calității acestuia astfel ȋncât laptele să aibă o cantitate de substanță uscată cât mai ridicată, respectiv ȋntre 12,5 și 13%, o cantitate cât mai mare de substanțe proteice, peste 3% și un conținut mai mare de grăsimi, peste 3,7% cât este media.

PARTEA A II-A

Cercetări proprii

Capitolul 5. OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚII DE EXPERIMENTARE, MATERIALE ȘI METODE

5.1 Obiectivele studiului

Studiul a avut ca obiective:

Observații asupra frecvenței simptomatologiei, prevenției și tratamentul deplasării cheagului la vacile de lapte;

Punerea ȋn evidență a factorilor care predispun la deplasarea cheagului;

Stabilirea frecvenței afecțiunilor digestive la vacile luate ȋn studiu;

Incidența deplasării cheagului ȋn raport cu alte afecțiuni digestive;

Observații privind influența deplasării cheagului asupra producției de lapte la vacile din unitatea vizată;

Urmărirea metodelor de prevenire a afecțiunii studiate;

Observații asupra metodelor de tratament medicamentos și chirurgical.

5.2 Condițiile de experimentare

Studiul a fost efectuat ȋn intervalul calendaristic ianuarie 2013- decembrie 2014 ȋn ferma Chilia din localitatea Ripiceni. Ferma a fost ȋnființată ȋn anul 2008 fiind populată 2 ani mai târziu, odată cu finalizarea construcțiilor.

Ȋn această unitate, ȋncă de la ȋnceput, s-a pus accent pe calitatea genetică a bovinelor urmărindu-se continuu ameliorarea acestora. Efectivul matcă a fost adus din Germania fiind atent selecționat din părinți cu producții superioare.

Figura 5.2.2 Efectivul de vaci de lapte

Ȋn prezent ȋn fermă sunt 250 de vaci lactante, 78 de juninci, 24 capete tineret ȋntre 14-15 luni, 143 capete tineret bovin sub 14 luni.

Tabelul 5.1.1

Numărul animalelor din ferma Ripiceni pe categorii de vârstă

Ferma cuprinde două adăposturi pentru vaci, clădirea administrativă, sala de muls, sala tancului de răcire și anexele (depozitul de furaje, magazie pentru utilajele agricole).

Ȋn adăpostul 1 (adăpostul vacilor de lapte) sunt cazate ȋn boxe comune următoarele grupe tehnologice: vaci cu producții mari, medii și mici, cele la ȋnțărcat, și cu afecțiuni. Pentru vacile de lapte cu ȋntreținere liberă, există mai multe categorii de alei: alei de mișcare, alei de alimentare, alei de furajare, precum și combinații ale acestora. Lărgimea aleilor de mișcare asigură o bună deplasare a vacilor ȋn adăpost.

Figura 5.2.3 Aleea de mișcare a vacilor

Pardoseala utilizată este din beton, iar evacuarea gunoiului se face cu pluguri racloare acționate oleodinamic. Pardoseala aleilor de mișcare asigură o aderență cât mai bună pentru evitarea alunecării și căderii vacilor, ceea oferă vacilor accesul ușor la frontul de furajare, adăpători și cușete, și ușurează depistarea vacilor ȋn călduri.

Adăparea vacilor este asigurată de adapatori din inox având lungimea de 2 m cu nivel constant de tip DRINK CLEAN care asigură o adăpare bună cu apă curată. Pentru adăparea vacilor de lapte este necesar un minim de 5 cm de front de adăpare pentru fiecare animal. Adăpătorile sunt amplasate ȋn așa fel ȋncât nivelul apei să se situeze la o ȋnălțime de 65 cm de la pardoseală.

Furajul este distribuit la iesle cu tractorul dotat cu bucătăria furajeră.

Figura 5.2.6 Distribuirea automată a furajelor

Furajul unic este compus din: siloz de lucernă, siloz de porumb, fân de lucernă, paie, porumb boabe, șrot floarea soarelui, premixuri vitamino-minerale, concentrate Evialis, ulei de palmier. Cantitățile sunt adaptate ȋn funcție de producția de lapte.

Adăpostul 2 cuprinde boxele pentru tineret și maternitatea. Tineretul este cazat ȋn boxe colective pe așternut permanent de paie ȋn funcție de vârstă.

Figura 5.2.7 Boxa de tineret taurin ȋntreținut pe așternut de paie

Ferma Ripiceni dispune de boxe individuale pentru viței de 0-2 luni. Boxele sunt situate ȋn exteriorul adăpostului 2 lângă maternitate.

Vițeii sunt hrăniți cu colostru ȋn primele ore. Ȋn următoarele săptămâni primesc lapte integral, trecându-se ușor spre hrănirea cu lapte praf. Ȋn tot acest timp vițeii au la dispoziție fân și granule pentru a se obișnui cu furajul.

Sistemul de ȋntreținere ȋn fermă:

– pentru vacile de lapte este stabulație liberă, locul de odihnă fiind ȋn boxe individuale, pe saltele de cauciuc cu izolație termică (spumă poliuretanică);

– pentru tineret este stabulație liberă, pe categorii de vârstă ȋn boxe colective, pe pat permanent de paie;

– pentru vaci ȋn repaus mamar și la fătare este stabulație liberă ȋn boxe colective pe pat permanent de paie;

Sala de muls este de tipul Parallel Xpressway Xtreme, de la firma americană Bou-matic.

Sala de muls are doua linii de muls paralele cu 12 vaci la muls pe sector. Sala e racordată la apă curentă rece și caldă. Pardoseala este din beton rolat, iar pereți și canalul mulgatorilor sunt placați cu gresie.

Figura 5.2.9 Sala de muls și tancul de depozitare al laptelui

Laptele este colectat din sala de muls, făra să ia contact cu aerul, ȋn tancul de răcire cu o capacitate de 10.000 litri. Vacile sunt mulse de două ori pe zi dimineața și seara la interval de 12 ore. Datele privind produția de lapte, dar și alte informații, sunt centralizate prin sistemul ProVantage Dairy Management System.

Ferma Ripiceni dispune de o dotare tehnică corespunzătoare, animale de mare valoare zootehnică și beneficiază de personal bine instruit, care este interesat de bunăstarea animalelor.

5.3 Materiale și metode

Studiul s-a desfășurat pe durata de doi ani, pe un număr de 250 de vaci de lapte, exploatate exclusiv pentru obținerea unor producții mari de lapte de calitate superioară, ȋntr-un climat corespunzător și ȋn sistem de furajare cu furaj unic.

Un rol important ȋn depistarea animalelor bolnave a avut și anamneza, deoarece prin ea sunt identificate modificările comportamentale sau simptomele care reprezintă indicii de boală. Examenul clinic s-a realizat prin inspecție, ascultație, palpație, și ancheta nutrițională. Pentru ascultație s-a folosit stetoscopul, și ascultația directă prin câmp de ascultație.

Figura 5.3.1 Stetoscop

O altă metodă utilizată a fost termometrierea, deoarece temperatura corporală oferă date despre starea generală a animalului.

Figura 5.3.2 Termometru de tip Hartmann

Inspecția se bazează pe organele de simț ale examinatorului, și depinde de experiența acestuia. Cu ajutorul palpației se pot urmări temperatura, forma, volumul, consistența.

Un rol important ȋn boala studiată ȋl are ancheta nutrițională, prin compoziția rației, igiena nutrițională, schimbare bruscă a furajării și alte dezechilibre.

Metodele de examinare clinică au fost asociate cu unele metode speciale, după caz, explorația transrectală.

Instrumentarul medical folosit ȋn tratamentul chirurgical al deplasării cheagului:

seringi și ace de unică folosință;

instrumentar pentru incizie: bisturiu cu lamă de unică folosință, foarfecă chirurgicală dreaptă cu vârf bont;

instrumentar pentru hemostază: pense hemostatice;

instrumentar pentru sutură: port ac de tip Mathieu, ace de sutură atraumatice și traumatice, ață;

instrumente pentru fixarea și protecția țesuturilor: agrafe de câmp Backhaus.

Figura 5.3.3 Soluții pentru pregătirea câmpului operator

Figura 5.3.4 Instrumentarul folosit ȋn intervenția chirurgicală

Monitorizarea fermei Ripiceni se face cu ajutorul unui sistem de management ProVantage Dairy Management System. Cu ajutorul lui sunt ȋnregistrate date privind mișcarea animalelor, producțiile acestora, indicii de reproducție, cât și informații orientative asupra altor afecțiuni.

Vacile au la gât trakkere care sunt citite la intrarea ȋn sala de muls printr-un Portal SmartID, iar informațiile sunt transmise către un calculator central de unde sunt interpretate de medicul veterinar din fermă.

Acest sistem ajută personalul veterinar ȋn planificarea acțiunilor sanitar veterinare, oferă o imagine de ansamblu asupra stării fiziologice a animalelor, calculează producția medie zilnică, și alți parametri importanți.

Capitolul 6. REZULTATE ȘI DISCUȚII

6.1 Observații privind deplasarea cheagului și ponderea ei ȋn morbiditatea generală

Ȋn perioada luată ȋn studiu ȋn ferma Chilia au fost ȋnregistrate datele epidemiologice privind incidența deplasării cheagului și ponderea ei ȋn morbiditatea generală.

Tabelul 6.1.1

Incidența morbidității generale ȋn ferma Ripiceni, ȋn perioada 2013-2014

Figura 6.1.1 Incidența morbidității generale ȋntre anii 2013-2014

Ȋn morbiditatea generală deplasarea cheagului are o pondere de 5,1% ȋn anul 2013, iar ȋn anul 2014 se ȋnregistrează o creștere până la 10,2%. Ȋn literatura de specialitate este considerat optim pentru această afecțiune un procent mai mic de 3%. Această diferență se datorează furajării, autorii evidențiind implicarea rației ȋn declanșarea afecțiunii.

Afecțiunile obstetricale sunt prezente ȋntr-un procent de 24% respectiv 11,5%. Dintre acestea ȋn unitate au fost ȋntâlnite: endometrite, chiști ovarieni, fătări distocice, retenții ale anexelor fetale.

Conform literaturii de specialitate (< 3% mamite/lună), ponderea mamitelor ȋn morbiditatea generală este una optimă, aceasta putându-se datora măsurilor de prevenție și igiena strictă a mulsului din fermă.

Tabelul 6.1.2

Ponderea deplasării cheagului ȋn totalul afecțiunilor digestive ȋn perioada 2013-2014

Figura 6.1.2 Numărul cazurilor afecțiunilor digestive ȋn anii 2013-2014

Tabelul 6.1.3

Numărul cazurilor tratate medicamentos și chirurgical

Ȋn ferma Chilia după diagnosticarea afecțiunii s-au ȋncercat diferite tratamente conservative prin masaje glisante și rostogolirea animalului, dieta absolută, plimbare, dar acestea nu au condus la remedierea bolii. Ȋn majoritatea cazurilor, se recurge la intevenția chirurgicală.

6.2 Aspecte anatomo-clinice și terapeutice ale deplasării cheagului la vacile de lapte

Deplasarea cheagului spre stânga are o evoluție prelungită, chiar cronică, prezentând manifestările unei indigestii simple: scăderea producției de lapte, apatie, lipsa poftei de mâncare, scăderea cantității de fecale.

Deplasarea către dreapta are din contră un caracter mai acut. Pe lânga simptomele prezentate de la deplasare spre stânga mai apar și pulsul și frecvența cardiacă mai ridicate, ocazional simptome colice, constipație, iar mai târziu decubitul prelungit și moartea.

Ambele forme apar frecvent după fătare, rareori mai târziu sau imediat ȋnainte de fătare. Excesul de concentrate ȋn timpul perioadei antepartum crește riscul deplasării cheagului, care s-ar putea produce din cauza reducerii fibroaselor din rație și stresului parturiției. Scăderea canității de lapte pe o perioadă ȋnsemnată de timp, ȋmpreună cu costurile tratamentului medicamentos și eventual al intervenției chirurgicale, produc pierderi economice ȋnsemnate pentru fermier.

Ȋn fermă se face furajare diferențiată pe categorii de producție: rații producție mică, medie, mare, ȋnțărcate, ȋninte de fătare. Rația vacilor cu producție mică (17 l lapte) nu conține concentrate și are o cantitate mai mare de paie. Vacile cu producție mare (38-40l lapte) au ȋn rație concentrate Evialis Azolis secure, Enerlis trial și cantitate dublă de porum boabe. Rația vacilor ȋnțărcate este alcătuită din fân și paie, iar ȋnainte de fătare li se oferă un furaj care le pregătește pentru lactație (Anexele 1, 2, 3). Concentratele Evialis Enerlis sunt produse ce asigură o furajare completă pornind de la o rație de bază echilibrată pentru o anumită producție. Au rol esnțial ȋn metabolismul proteic al vacilor de lapte.

Figura 6.1.3 Tipuri de furaje ȋn ferma Ripiceni

A Furajul vacilor cu producție ȋnaltă de lapte;

B Furajul vacilor cu producție medie de lapte;

C Furajul vacilor cu producție mică de lapte;

D Furajul vacilor ȋnțătcate.

Dintre cazurile studiate ȋn perioada 2013-2014 am extras câteva cazuri din foile de observație efectuate ȋn decursul practicii, concludente pentru tema luată ȋn studiu.

Extras din foaia de observație numărul 1

Vacă din rasa Holstein, de culoare alb cu negru, cu vârsta de 4 ani.

După două săptămâni de la fătare producția de lapte a scăzut drastic ajungând la valori de sub 10 litri, acest lucru determinându-i pe mulgători să atenționeze medicul veterinar. De asemenea vaca prezenta apetit selectiv, apatie.

Medicul veterinar a studiat curba lactație cu ajutorul sistemului de management observând scăderea drastică a laptelui.

Figura 6.1.4 Evoluția curbei lactației după sistemul de management BouMatic

După studierea acestei curbe a laptelui medicul veterinar a efectuat un examen clinic al animalului. La examenul transrectal s-a constatat fecale coafate cu mucus ce sugerează coprostaza.

Figura 6.1.6 Percuția ascultatorie

La percuția ascultatorie a părții proximale a ultimei coaste pe partea stângă s-a auzit clar zgomotul de ,,ping“, orientând medicul veterinar către diagnosticul de deplasarea cheagului spre stânga.

Având ȋn vedere starea animalului medicul veterinar a luat hotărârea de a recurge la intervenția chirurgicală.

Timpii operatori ai remedierii au fost următorii:

1 Pregătirea câmplui operator: prin raderea părului, spălarea cu apă și săpun, și aseptizarea cu betadină.

2 Liniștea operatorie se asigură prin injectarea intravenoasă a 2ml Xilazină 2% și infiltrații perifocale cu Procaină 2%.

Figura 6.1.8 Anestezia animalului pentru efectuarea operației

3 Laparatomia flancului drept, și gastrocenteza ȋn interiorul cavității abdominale ȋn vederea eliminării gazelor acumulate ȋn cheag, pentru a ușura repunerea ȋn poziție anatomică.

4 Repunerea ȋn poziție anatomică a cheagului și fixarea epiplonului la peretele abdominal (omasopexie).

Ȋn cavitatea abdominală se introduc pentru prevenirea complicațiilor 40 ml Penstrep.

5 Ȋnchiderea plăgii operatorii prin suturarea musculaturii cu catgut ȋn fir continuu și a pielii cu mătase ȋn surjet ȋntretăiat. Plaga operatorie este aseptizată prin administrarea locală de Terramycin spray.

Figura 6.1.11 Ȋncheierea intervenției chirurgicale

După intervenția chirurgicală vaca a fost mutată ȋn boxa animalelor bolnave, a fost atent monitorizată, iar ca tratament postoperator: antibioterapie – PenStrep (penicilină și streptomicină). S-a observat revenirea apetitului după operație, iar ȋn următoarele zile producția de lapte a revenit la normal.

Extras din foaia de observație numărul 2

Vacă din rasa Holstein, negru cu alb, ȋn vârstă de 3,5 ani.

A fătat ȋn urmă cu o săptămână, prin cezariană. După fătare producția de lapte era scăzută, vaca era apatică, apetitul scăzut. După examenul clinic, constând din ascultație, percuție, termometriere și examen transrectal, parturienta a fost diagnosticată cu deplasare cheagului pe partea dreaptă. Conform literaturii de specialitate stresul de fătare poate constitui un factor declanșator al deplasării cheagului.

Figura 6.1.12 Scăderea producției de lapte ȋn prima săptămâna de lactație

Producția de lapte a scăzut brusc până la 4,6 l lapte ȋn ziua a 8-a, după intervenția chirurgicală cantitate de lapte a ȋnceput să crească treptat atingând o medie de 25,4 litri/zi.

Figura 6.1.13 Plăgile operatorii de cezariană și de deplasare a cheagului

Timpii operatori s-au desfășurat ca ȋn cazul foii de observație numărul 1.

După intervenția chirurgicală terapia postoperatorie a inclus administrarea de:

– Propilengliocol 200 ml per os 3 zile;

– Rumdigestin Herba (pelin alb, rostopască, ienupăr, oligeană, sovârv, fenicol, volbură, propilenglicol, glicerină) 100 ml per os de două ori pe zi;

– antibioterapie – Penstrep (peniclină și streptomicină) 25 ml intramuscular 5 zile;

– tonic general – Catosal (butafosfan și vitamina B12) 20ml intravenos.

Extras din foaia de observație numărul 3

Vacă din rasa Holstein, culoare negru cu alb, ȋn vârsta de 2,4 ani. Vaca a fătat ȋn urmă cu o lună, și s-a constatat scăderea producției de lapte.

Figura 6.1.14 Curba lactației după sistemul BouMatic

Vaca avea un apetit capricios preferând fânul. A fost mutat ȋn boxa animalelor bolnave, prezenta adinamie, a slăbit progresiv, diareea alternând cu constipația.

Figura 6.1.15 Anorexie, abatere, deshidratare

Coroborând semnele clinice cu faza de lactație și zgomotul de ,,ping“ de la ascultația aparatului digestive, vaca a fost diagnosticată cu deplasarea cheagului pe partea dreaptă.

Vaca a fost tratată conservativ prin masaje glisante și rostogolire. După câteva zile de la tratament, observând că starea animalului s-a ȋnrăutățit, s-a decis abatorizarea.

Extras din foaia de observație numărul 4

Vaca din rasa Holstein, culoare alb cu negru, ȋn vârsta de 5,3 ani. După fătare a fost mutată ȋn grupul de vaci ȋnalt productive cu 38,3 litri lapte/zi. După 3 săptămâni la muls s-a observat o scădere drastică a laptelui de până la 10 litri. Coroborând ancheta nutrițională cu examenul clinic i s-a pus diagnosticul de deplasarea cheagului pe partea dreapta.

Figura 6.1.16 Ascultația zgomotului de ,,ping“

Fiind o vacă ȋnalt productivă, de o valoare genetică bună, s-a hotărât că tratamentul chirurgical este cel mai indicat. Tehnica operatorie a constat ȋn laparatomie ȋn flancul drept, puncția cheagului și eliminarea gazelor ȋn interiorul cavității abdominale, repunerea cheagului ȋn poziția anatomică și menținerea acestuia prin fixarea epiplonului la peretele abdominal. Ȋnchiderea plăgii abdominale prin sutura trietajată: peritoneul ȋn fir continuu cu catgut, musculatura ȋn surjet cu catgut, pielea cu mătase ȋn surjet ȋntretăiat. Firele se ȋndepărtează după 14 zile postoperator.

S-au acordat următoarele ȋngrijiri postoperatorii: furajarea atentă, de bună calitate, și supravegherea animalului. Ȋn vederea unei recuperări rapide i s-au administrat Propilenglicol per os 200 ml 4 zile, digestive (Rumdigestiv Herba), tonic general (Catosal), și antibioterapie.

Figura 6.1.17 Administrarea medicației postoperatorii

Extras din foaia de observație numărul 5

Vaca din rasa Holstein, alb cu negru, ȋn vârsta de 6 ani. A fost operată de deplasarea cheagului pe partea dreaptă ȋn urmă cu 1,5 ani. A fătat recent, după care starea generală s-a ȋnrăutățit: prezenta tendințe la coprostază, slăbire, producția de lapte s-a diminuat brusc. Medicul veterinar din ferma, ȋn urma consultării, a pus diagnosticul de recidivă a deplasării cheagului.

Figura 6.1.18 Cicatricea intervenției anterioare de deplasare a cheagului

După intervenția chirurgicală s-a observat desprinderea epiplonului din plaga operatorie precedentă, acest lucru făcând posibilă recidivarea bolii.

Tratamentul chirurgical s-a efectuat după tehnica abordată ȋn ferma Ripiceni ȋn mod constant. După operație starea generală s-a ȋmbunătățit, lactația a revenit la valorile normale. Ȋngrijirile postoperatorii au constat ȋn administrarea de Calciveyxol perfuzabil 500 ml, Duphalyte 500 ml/zi, Glucoză 5% 500 ml/zi trei zile la rând, completat de antibioterapie.

Extras din foaia de observație numărul 6

Vaca din rasa Holstein, culoare negru cu alb, cu vârsta de 3 ani. După fătare a prezentat scăderea producției de lapte. Anamneza, istoricul bolilor fermei, și examenul clinic au condus către diagnosticul de deplasarea cheagului spre dreapta.

Animalul evită concentratele și preferă furajele fibroase.

Figura 6.1.21 Preferința pentru fibroase, examenul transrectal

Examenul clinic a fost completat de examenul transrectal pentru a face diferențierea de tulburările topografice ale cecumului.

Vaca prezenta facies trist cu ochii ȋnfundați ȋn orbită, ȋși schimba frecvent poziția picioarelor, se culca și se ridica frecvent, pulsul era 120 bătăi/min iar flancul drept era balonat puternic. Datorită semnelor clinice alarmante, vaca a fost supusă imediat intervenției chirurgicale de remediere.

Figura 6.1.22 Timpii operatori ai intervenției chirurgicale

După operație s-a instituit tratamentul medicamentos postoperator care a constat din:

pentru susținerea marilor funcții tratament perfuzabil cu Calciveyxol, Duphalyte, Glucoza 5%;

tonic general Catosal 20 ml iv;

antiinflamator Colvasone 25 ml iv;

administratea de Menbutil (stimulator hepatodigestiv) 20 ml iv;

antibioterapie 5 zile cu Penstrep;

administrare de substanțe amare cu rol ruminator (rumdigestin herba) pentru reluarea activității motrice digestive;

administrarea de fân de buna calitate și reobișnuirea treptată cu rația pentru producția ȋnaltă de lapte.

Animalul s-a recuperat complet.

Figura 6.1.23 Administrarea postoperatorie de Menbutil și Catosal

6.3 Interpretarea rezultatelor

Discutând cazurile studiate anterior se poate afirma că animalele trebuie observate ȋndeaproape, examinate atent la cea mai mică modificare, pentru că de la o simplă modoficare a curbei lactației, coroborata cu fătarea recentă, putem suspiciona deplasarea cheagului, care netratată la timp poate produce pierderi ȋnsemnate și chiar moartea animalului.

Manifestările clinice ale deplasării cheagului se diagnostică ușor prezentând semne caracteristice și modificări generale specifice.

Diagnosticarea corectă a animalului și alegerea tratamentului corect duc la rezultate favorabile.

Intervenția chirurgicală rapidă ȋn cazul manifestărilor clinice de boală a făcut ca pierderile productive să fie mici, și recuperarea animalelor rapidă.

Din experiența medicului veterinar din fermă, tratamentul medicamentos și conservativ dă rezultate doar pe termen scurt, recidiva apărând aproape ȋn toate cazurile. De aceea ȋn ferma Ripiceni când este diagnosticată deplasarea cheagului se recurge la intervenția chirurgicală. Aceasta este justificată atât din punct de vedere vital, pentru animal, cât și economice pentru fermier.

Capitolul 7. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Ferma Ripiceni deține dotări și are un efectiv de vaci de lapte valoroase genetic și personal calificat.

2. Ponderea deplasării cheagului ȋn morbiditatea generală, ȋn anii luați ȋn studiu este de 7,5%.

3. Cele mai multe deplasări au fost pe partea dreaptă.

4. Fătarea constituie un factor important ȋn declanșarea bolii.

5. Vacile cu producții ridicate de lapte sunt mai frecvent afectate, acest lucru se poate datora suplimentului de concentrate din rație asociat cu scăderea cantității de fibroase.

6. Tratamentul medicamentos și conservativ nu au avut rezultate de durată, deseori aparând recidive.

7. O formă acută de evoluție a bolii a dus la sacrificarea de necesitate a animalului.

8. Toate animalele supuse intervenției chirurgicale au fost ținute sub tratament postoperator timp de 4-5 zile. Reluarea activității motrice digestive s-a produs cu ajutorul administrării substanțelor amare (rumdigestin herba).

9. Susținere anaimalului cu vitamine (Calciveixol), soluții de aminoacizi și electroliți (Duphalyte) au fost necesare și au ajutat la recuperare.

10. Folosirea antibioterapiei postoperator previne apariția unor complicații (peritonita).

11. Se impune supravegherea plăgii operatorii pentru a nu se infecta.

12. Tratamentul dietetic a constat ȋn suplimentarea furajului de tip unic cu fân de bună calitate.

13. După intervenția chirurgicală s-a constatat ȋmbunătățirea imediată a stării generale a animalului și revenirea la normal a producțiilor de lapte.

14. Intervențiile chirurgicale, din punct de vedere economic, nu constituie o problemă pentru fermieri, fiind accesibile. Tratamentele medicamentoase sunt mai costisitoare și nu garantează vindecarea.

15. Uneori după intervenția chirurgicală apare recidiva datorită desprinderii epiplonului de la peretele abdominal.

16. Sistemul de management ProVantage Dairy Management System este de un real ajutor pentru diagnosticarea acestei afecțiuni ȋn ferma Ripiceni, prin prisma monitorizării producțiilor zilnice de lapte.

17. Ca măsuri de profilaxie se evită situațiile stresante pentru animale, supravegherea parturițiilor, lotizările ȋn funcție de producțiile de lapte.

18. Deplasarea cheagului constituie o problemă de actualitate, deoarece ȋn prezent se doresc producții mari de lapte. Pentru obținerea acestor performanțe, rațiile sunt modificate crescându-se cantitățile de concentrate ȋn defavoarea fibroaselor.

Anexa 1 Rația unei vaci cu producție mică de lapte

Anexa 2 Rația unei vaci cu producție medie de lapte

Anexa 3 Rația vacilor cu producție mare de lapte

Bibliografie

Adameșteanu I. Poll E., Sasu V., 1971. Patologia și clinica medical veterinară. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Aida Ferat Postolache, 2004. Anatomie veterinară splanchnologie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Anderson E., Baxter M., Ivany M., Nykamp S., 2004. Farm Animal Surgery. Editura Elsevier (USA), Missouri.

Andrews A. H., 2004. Bovine Medicine Diseases and Husbandry of Cattle Second edition. Editura Blackwell Science Ltd, UK.

Bârza H., 1981. Patologie și clinică medicală veterinară. Editura Poligrafică, Timișoara.

Blowey Roger, 1999. A Veterinary Book for Dairy Farmers, 3rd Edition. Editura Old Pond Publishing.

Boghian Vasile, Solcan Gheorghe, 2012. Patologie și clinică medicală – Bolile aparatului digestiv și peritoneului. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Constable P.D. 2006. Abomasal disordes. In: The Merck Veterinary Manual, 9th Ed.

Constantin Nicolae, Burtan I., Belu C., Bolte S., Cornilă N., Dascălu R., Predoi G., Sabău M., Șereș M., Sala A., Schuszler L., Miclăuș I., Mateș N., Ionașcu I., Igna C, 2009. Tratat de medicină veterinară Vol V. Editura Tehnică, București.

Cotea V. Corneliu, 2012. Histologie specială. Editura Tehnopress, Iași.

Coțofan V., Palicică R., Hrițcu V., Ganță C., Enciu V., 2007. Anatomia Animalelor Domestice, vol I, III, II. Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

Cotruț M., 1973. Fiziologia animalelor domestice. Editura Didactică și pedagocică, București.

Cotruț M., 1992. Fiziologia animalelor domestice – curs. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Falcă C., Solcan Gh., Vulpe V., Mircean M., Moț T., Brăslașu C. M., Giurgiu G., Vlăgioiu C., Pop C., Papuc Ionel, 2011. Medicina internă a animalelor, Vol I. Editura Eurostampa, Timișoara.

Faubini Susan L., Ducharme Norman G., 2004. Farm Animal Surgery. Editura Saunders.

Kahn Cynthia M., Scott Line, Susan E. Aiello, 2014. Manualul Merck de Medicină Veterinară, ediția a 10-a. Editura Medicală Callisto, București.

Maciuc Vasile, 2006. Managementul creșterii bovinelor. Editura Alfa, Iași.

Mărgărint Iolanda Mărgărint și colab., 2002, Fiziologia animalelor. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Mihai Dumitru, 1994. Patologie și clinică medicală veterinară, Vol 1. Editura Ceres, București.

Pasquini Chris, Pasquini Susan, 2005. Guide to Bovine Clinics. Editura SUDZ Publishing, St. George University.

Paștea E., Coțofan V., Chițescu Șt., Miclea M., Cornilă N., Nicolescu V., Radu C., Popovici I., Palicica R., 1985. Anatomia Comparată a Animalelor Domestice, vol I. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Paștea E., Coțofan V., Chițescu Șt., Miclea M., Cornilă N., Nicolescu V., Radu C., Popovici I., Palicica R., 1985. Anatomia Comparată a Animalelor Domestice, vol II. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Paștea E., Coțofan V., Chițescu Șt., Miclea M., Cornilă N., Nicolescu V., Radu C., Popovici I., Palicica R., 1998. Anatomia Comparată și Topografică a Animalelor Domestice. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Pavel Geta, Ana Chelaru, 2001. Fiziologie animală. Editura Venus, Iași.

Radostits Otto M., Clive C. Gay, Peter D Constable., 2007. Veterinary Medicine: A textbook of the diseases of cattle, horses, sheep, pigs and goats, 10th Ed. Editura Saunders Elsevier.

Sărăndan Horia, 2008. Fiziologia Animalelor-particularități ale stomacului la rumegătoare- curs. Timișoara.

Solcan Gheorghe, Vasile Boghian, Frédéric Rollin, 2005. Patologie și Clinică Medicală Veterinară. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Stăncioiu Nicolae, 2003. Fiziologia animalelor. Editura Coral sanivet, București.

Stancu Dumitru, 1988. Ghid de Chirurgie ȋn fermele de animale. Editura Ceres, București.

Turner A.S., Mcilwraith C.W., 1988, Techniques in Large Animal Surgery, 2nd ed. Editura Lea and Febiger Philadelphia, USA.

Vulpe Vasile, 2003. Semiologie medicală veterinară, Vol II semiologie specială. Editura Pim, Iași.

Winfried Hofmann, 2009. Bolile vacilor. Editura M.A.S.T., București.

www.mekarn.org [accesat la 20.03.2015]

www.arbl.cvmbs.colostate.edu [accesat la 20.03.2015]

http://distanța.ro/ [accesat la 3.04.2015]