Dezvoltarea Calitatilor Motrice

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I – MOTIVAREA ALEGERII TEMEI, SCOPUL SI IPOTEZA LUCRĂRII

Motivarea alegerii temei

Scopul cercetării

Obiectivele cercetării

Ipoteza lucrării

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

2.1. Handbalul în programa scolară de educație fizică în clasele de gimnaziu

2.2. Aspecte privind dezvoltarea îndemânării la vârsta de 10-11 ani

2.3. Dezvoltarea copiilor de 10 – 11 ani; particularități de creștere și dezvoltare

2.4. Evaluarea la disciplina educație fizică și sport pentru învățământul gimnazial

capitolul iii – Metodele de cercetare, subiecții, organizarea și desfășurarea CERCETĂRII

3.1. Metode statistico-matematice

3.2. Organizarea cercetării

3.3. Stabilirea testelor aplicate în cercetarea experimental

3.4. Subiecții cercetării

3.5. Etapizarea cercetării și locul de desfășurare a experimentului

3.6. Mijloacele utilizate în experiment

CAPITOLUL IV – INTERPRETAREA DATELOR REZULTATE DIN CERCETARE

4.1. Analiza și interpretarea indicilor dezvoltării fizice

Rezultatele capacității motrice

4.3. Rezultatele pregătirii tehnice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I – MOTIVAREA ALEGERII TEMEI, SCOPUL SI IPOTEZA LUCRĂRII

Îndemanare este definită ca o aptitudine individuală, subiectul, adică sportivul (individul) învață rapid o nouă mișcare fiind sinonimă cu priceperea motrică elementară, în prima fază a învățării. (Roman C. 2013)

Îndemânarea este solicitată atăt în învățarea și perfecționarea acțiunilor motrice cât și în aplicarea acestora în condiții neobișnuite – schimbarea calității terenului, instalațiilor și inventarului sportiv, a condițiilor de climă și iluminat, a factorilor meteorologici, a adversarilor ( Gheorghe M., Alexandru M. 1977).

Motivarea alegerii temei

Tema de cercetare se referă la dezvoltarea calităților motrice (îndemânare) la clasele gimnaziale folosind mijloace specifie handbalului cu elevii din ciclul gimnazial.

Am ales această temă deoarece am practicat handbalul de la vârsta de 10 ani, am jucat la echipa reprezentativă scolară din Gurbediu, mai târziu am jucat în echipa de handbal a liceului „Nicolae Jiga” din Tinca, și datorită interesului meu pentru această disciplină. Fiind îndrăgit de elevii ciclului gimnazial, am considerat că utilizarea în lecția de educație fizică a mijloacelor sale specifice va duce la dezvoltarea îndemânării sub o formă plăcută, dinamică și activă, mărind atractivitatea și eficiența lecției.

Un alt motiv pentru alegerea temei este condiționat și de tradiția scolii unde am efectuat experimentul didactic doarece jocul sportiv utilizat în cadrul lecțiilor de educație fizică este jocul de handbal.

În sport aproape nu există disciplină în care îndemânarea să nu-și spună cuvântul, jocul de handbal este un sport care solicită îndemânare, coordonare, echilibru si precizie.

Scopul lucrării

Analiza literaturii de specialitate menționează că dezvoltarea calităților motrice influențează în mare măsură și în special consolidarea deprinderilor motrice, de asemenea este influențată în mod pozitiv capacitatea de efort a organismului iar la începutul ciclului gimnazial vârsta biologică a copiilor este propice pentru dezvoltarea îndemânării.

Tocmai acest lucru este scopul principal a cercetării noastre, care constă în încercarea noastră de a studia dezvoltarea îndemânării elevilor din ciclul gimnazial, lucru ce contribuie ulterior la creșterea nivelului de pregatire fizică și obținerea de rezultate superioare pentru elevi aflați în clasele de gimnaziu. De asemenea am încercat să scoatem în evidență și efectele negative generate de o insuficientă dezvoltare a îndemânării asupra îndeplinirii obiectivelor educației fizice la clasele de gimnaziu.

Obiectivele cercetării

Aprecierea nivelului pregătirii fizice și tehnice a elevilor din clasele gimnaziale;

Verificarea eficienței folosirii mijloacelor din handbal pentru dezvoltarea îndemânării la elevii din clasa a V-a.

Ipoteza lucrării

Am presupus că prin folosirea mijloacelor specifice handbalului se va dezvolta îndemânarea generală și specifică; ceea ce va duce la optimizarea procesului instructiv educativ de predare a educație fizice la clasele de gimnaziu.

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

2.1. Handbalul în programa scolară de educație fizică

Actuala programă scolară e strucurată pe un profil de formare european cu mai multe domenii de competență cheie.

Disciplina educație fizică are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor, finalitate prevazută în Legea Învățământului. În spiritul aspectelor mai sus menționate și pentru a asigura un proces didactic modern, bazat pe o ofertă educațională optimă, cât și pe instruirea diferențiată a elevilor, pe baza unor trasee particulare de învățare, individuale sau de grup, este necesar, conform realității practice să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea – consolidarea în practicarea unor discipline și probe sportive.

La categoria jocuri sportive pentru primul an de predare, handbalul ocupă locul al treilea și este specificat pentru formarea unor competențe cum ar fi :

– Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice;

– Înțelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

– Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

– Realizarea de acțiuni motrice simple;

– Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit;

– Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare;

– Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activității din lecție;

– Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice.

Ca și conținut în anul I de instruire este vorba de :

– Pasa cu o mana de la umăr, de pe loc și din deplasare;

– Prinderea cu doua mâini de pe loc și din deplasare;

– Driblingul simplu;

– Aruncarea la poartă de pe loc;

– Aruncarea la poartă din deplasare;

– Aruncarea la poartă din alergare;

– Poziția fundamentală;

– Procedee tehnice specifice portarului;

– Repunerea mingii în joc de către portar;

– Depășirea;

– Replierea;

– Marcajul adeversarului aflat în posesia mingii și demarcajul;

– Intercepția;

– Sistemul de atac în semicerc;

– Așezarea în apărare în sistemul 6:0;

– Variante de joc cu temă;

– Cunoștințe teoretice privind regulile de joc: pași, fault, dublu dribling;

Pentru anul al II lea de instruire există urmatorul conținut:

– pasa cu o mana de la umăr, de pe loc și din deplasare pe direcții diferite;

– driblingul multiplu;

– aruncarea la poartă de la 7 m;

– aruncarea la poartă cu pași încrucișați;

– aruncarea la poartă din alergare;

– aruncarea la poartă din saritură;

– deplasări specifice în poziția fundamentală în atac și în apărare;

– blocarea mingilor aruncate spre poartă;

– marcajul adversarului cu și fară minge și demarcajul;

– pătrunderea;

– depășirea;

– repunerea mingii în joc de către portar;

– intercepția;

– procedee tehnice specifice portarului;

– sistemul de atac cu un pivot;

– contraatacul direct;

– contraatacul cu intermediar;

– acțiuni tactice în sistemul de apărare 6:0;

– variante de joc cu temă;

– cunoștințe teoretice privind regulile de joc; apărarea în semicerc, călcarea semicercului în atac, picior;

– informații sportive;

Conținutul anului al III lea de instruire:

– acțiuni tehnico – tactice specifice sistemului de atac cunoscut;

– acțiuni tehnico- tactice specifice sistemului de apărare cunoscut;

– variante de joc cu temă , de joc cu efectiv redus, pe teren redus;

– integrarea acțiunilor tehnico –tactice în jocul bilateral, în condiții regulamentare;

– cunoștințe teoretice despre arbitraj, organizare și conducere a jocului de handball;

– informații sportive.

În vederea valorificării competențelor cheie se recomandă ca strategiile didactice utilizate să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; pe coerența și abordări inter și trans-disciplinare.

Actuala programă scolară valorifică exemple din programele anterioare oferind cadrelor didactice un spirjin concret în elaborarea strategiilor de predare, care să permită trecerea reală de la conținut la experiențe de învățare.

Pentru formularea competențelor specifice se recomandă utilizarea urmatoarelor activitați

de învățare :

– Explicarea semnelor obiective care indică alterarea stării de sănătate;

– Prezentarea măsurilor de igienă individuală care trebuie respectate înainte, pe parcursul și după desfășurarea lecției;

– Exersarea mijloacelor pentru formarea și menținerea atitudinii corporale corecte;

– Exersarea unor programe individuale de dezvoltare fizică sau după caz, de corectare a unor deficiențe fizice;

– Exersarea conținuturilor cu expunerea organismului la influențele factorilor naturali de călire;

– Prezentarea avantajelor privind respectarea unui regim igienic de activitate zilnică;

– Determinarea principalilor parametri morfologici și funcționali personali;

– Compararea principalilor parametri morfologici si funcționali personali cu valorile medii specifice vârstei și sexului;

– Desfășurarea întrecerilor și jocurilor;

– Acordarea reciprocă de asistență și ajutor în execuții;

– Exersarea individuală sau în relație cu unul sau mai mulți parteneri;

– Conducerea de către elevi ale anumitor secvențe de activitate;

– Exersarea trecerilor dintr-o echipă în alta;

– Exersarea mecanismului de bază al fiecărei deprinderi motrice;

– Exersarea structurilor motrice proprii disciplinei și jocului;

– Desfășurarea întrecerilor în spiritul fair-playului și al respectului față de parteneri și adversar;

– Realizarea de acțiuni motrice cu eforturi uniforme și cu intensități variabile, intercalate cu pauze ;

– Practicarea globală a disciplinelor sportive cu adaptarea distanțelor, efectivelor și duratei de desfășurare;

– Exersarea în cadrul echipei sau grupului portrivit sarcinilor și regulilor stabilite;

– Exersarea în regim de autoorganizare și autoconducere.

Pentru desfășurarea în condiții optime a activităților sportive se impune respectarea

următoarelor cerințe:

Prezentarea adeverinței medicale de elevi pentru a demonstra că sunt apți pentru a participa la orele de educație fizică;

Prezentarea de către profesor a locurilor de desfășurare a activităților în înterior și în aer liber, a cerințelor privind echipamentul;

prezentarea de către profesor a conținuturilor care vor fi abordate, a cerințelor și criteriilor de evaluare și a repartizării acestor conținuturi pe semestre;

Evaluarea nivelului de pregătire a elevilor;

Eliminarea din relația profesor – elev a oricărei forme de agresare verbală sau fizică.

Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale cu cele alternative și va pune accent pe corelarea rezultatelor cu competențele specifice. Rezultatele învățării vor fi valorificate prin raportarea la progresul scolar al fiecărui elev. Se vor utiliza metode variate de comunicare a rezultatelor școlare și vor fi recunoscute, la nivelul evaluării, experiențele de învățare și competențele dobândite în contexte non formale sau informale.

2.2. Aspecte privind dezvoltarea îndemânării la vârsta de 10-11 ani

Forța este capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge rezistența prin mișcare pe baza contracției musculare. Este una din calitățile motrice mai solicitate în activitatea fizică.

Forța și îndemânarea stau la baza celor mai simple deprinderi și importanța lor crește în raport cu scopul urmărit în procesul de formare a deprinderilor motrice sau de perfecționare a acestor deprinderi. Fiecare ramură din sport are deprinderi specifice.

Calitatea îndemânarii sporește relativ repede ca și calitatea forței, dar lipsa de preocupare pentru menținerea ei duce la scăderea parametrilor obținuți în procesul de pregătire. Dezvoltarea îndemânarii începe la vâsrsta de 10 ani dacă se manifestă o grijă deosebită pentru gradarea exercițiilor.

Pentru elevii din clasele mici se mai pot folosi exerciții de cațărare și tracțiune, prin care se învinge greutatea propriului corp, treptat introducându-se lucrul cu mingea și cu coechipierii sau alți parteneri.

Dozarea exercițiilor pentru dezvoltarea îndemânării se face nu numai în funcție de vârsta, ci și de gradul de pregătire a elevilor. Înaintea începerii exercițiilor se va asigura o bună prelucrare analitică a articulațiilor și a principalelor grupe musculare ce vor fi angrenate în execuție.

Una din cele mai grele probleme în fiziologia omului este coordonarea mișcărilor și armonizarea precisă a tuturor mușchilor. Îndemânarea poate fi capacitatea de a alege și executa anumite mișcări, de a acționa corect și rapid adaptat la situație, mai ales când apar acțiuni neașteptate.

Îndemânarea mai poate fi o calitate umană care ne permite să coordonăm mișcări complicate, o însușire de deprinderi și perfecționarea lor, ca și folosirea lor în funcție de variate situații.

La copii mai ales, îndemânarea este o calitate a inteligenței motrice cu sursă genetică, dar ea poate fi dezvoltată într-un proces de antrenament. O bază fiziologică a îndemânării este activitatea nervoasă superioară, organele de simț, contracțiile musculare coordonate.

Din acest punct de vedere exista trei etape în care se formează îndemânarea :

Etapa iradiației proceselor nervoase;

Etapa concentrării;

Etapa stabilizării unui stereotip dinamic.

Prima etapa înseamnă o precizie în spațiu, în coordonarea mișcărilor. Nu este importantă viteza de execuție, ci corectitudinea, perfecționarea senzațiilor musculare, legatura dintre senzațiile vizuale și musculare.

În a doua etapă vor fi însușite mișacrile în timp util, cât mai repede. În acest fel spațiul și timpul se pot percepe fără efort, iar gradul de dezvoltare crește.

În a treia etapă executarea mișcărilor se face precis și corect, rapid sau în condiții neobișnuite, de varietate.

Gradul de îndemânare la care pot ajunge sportivii depinde de mai multe lucruri:

Activitatea nervoasă superioară;

Vârsta la care inițiază specialitatea sportivă;

Experiența motrică multilaterală;

Măiestria sportivă;

Viața sportivă.

Îndemânarea depinde de mai mulți factori:

– gândirea, adică sistemul nervos central care determină suplețea mișcării, rapiditatea. Forța și viteza nu pot învinge singure pe un teren de sport fără gândire sau fără personalitatea individului. Dacă ar fi așa, performanțele s-ar reduce la jumatate. Gimnastica, tenisul, scrima, handbalul se bazează pe atenție și pe concentrare.

– coordonarea, este și ea o caracteristică a sistemului nervos, a simțului muscular și depinde de gradul de dezvoltare al individului. Coordonarea stă la baza îndemânării, iar sportivii cu cea mai bună coordonare generalizată sunt handbaliștii și baschetbaliștii.

– echilibrul sau automatismul tonic cu care corpul nostru se menține, este o componentă a sistemului nervos inferior, fără participarea conștiinței. Simțul echilibrului se câștigă prin simetria sistemelor nervoase, adică sportivii sunt obligați să lucreze și cu stanga și cu dreapta.

– suplețea, care dă posibilitatea mișcării cu amplitudine și depinde de articulații, și de tonusul muscular. Aceasta se menține destul de greu și se pierde usor la o vârstă înaintată.

Sistemul nervos central permite scoarței cerebrale să integreze activitatea motrică prin intermediul vazului, auzului, echilibrului. Astfel este percepută poziția corpului, sunt incadrate mișcările în timp și spațiu, se definește gradul de încordare musculara și sincronizarea acestora. Activitatea cerebrală este independentă de situațiile create, ca de exemplu denivelări ale terenului de joc, pozițiile și direcția mingii , acțiuni ale partenerilor sau ale adversarilor. Înformațiile care se transmit centrilor nervoși sunt complexe , iar scoarța cerebrală intervine de câte ori este nevoie să corecteze execuția sau să reinterpreteze.

Organele de simț au finețea si acuitatea lor. Ritmul contracților musculare este un alt element important care vine în completarea rolului organelor de simț.

Jocul de handbal este o îmbinare armonioasă între mișcari naturale, alergări, sărituri, deprinderi motrice simple și specifice și este accesibil. Acest joc se poate desfășura pe fondul unor solicitări intense și dacă este practicat cum trebuie, adică în mod științific, contribuie la întărirea sănătății, la o dezvoltare fizică armonioasă, la dezvoltarea calitaților fizice și psihice. Pot fi corectate deficeințe de postură și contribuie la dezvoltarea calităților morale și de voință.

Dezvoltarea motricității este în concordanță cu factorii interni și externi. Factorii interni se leagă de ereditate, iar cei externi se referă la condițiile de viată, educație, mediu, solicitările organismului. Trăsăturile ereditare sunt uneori greu de modificat, dar pot răspunde la acțiunea factorilor de mediu.

Efortul fizic în handbal este de intensitate variabilă, cu multe vârfuri maxime care se desfasoară în alergare, de multe ori în mare viteză, fapt care îi dă un caracter dinamic. Jucătorii se deplasează în teren și se subordonează circulației mingii. Acest efort intens pe care practicarea jocului îl cere se poate face numai cu o pregătire fizică generală specializată care se face cu atenție si migală.

Este nevoie și de refacere rapidă a potențialului de efort, a sistemului nervos și sistemului muscular. Așa apare necesitatea reglării funcțiilor vegetative cardinale: circulație, respirație, termoreglare, care conferă acestui joc caracterul de efort tip cardio respirator.

Participarea sistematica a copiilor la un proces de instruire în handbal aduce o însemnată contribuție la rezolvarea sarcinilor prioritare ale mișcării de educație fizică și sport în țara noastră.

Pentru a fi practicat ca sport de masă, tehnica este simplă și ușor de învățat. Mai poate fi practicat în scop recreeativ sau ca mijloc de educație fizică în școli. Mișcările sunt simple și naturale, cu excepția unor mișcări specifice, fentele, schimbările de direcție, mișcările de apărare. Acestea au o mare influență asupra motricității și contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă.

Handbalul se practica sub forma integrală, prin jocul la doua porți. Se mai pot face structuri de exerciții care se însușesc și se aplică în joc pentru o mai mare eficiență a acțiunilor de atac și apărare.

Handbalul este preferat față de alte jocuri de catre copii, pentru ca e un joc complex și complet, care angrenează musculatura și activează marile funcțiuni ale organismului și influențează favorabil ameliorarea calitativă a acestora .

Se mai poate spune ca e un fel de atletism cu mingea, deoarece jucatorii trebuie să alerge, să sară, să arunce, iar regulile sunt simple și usor de reținut. Poate fi practicat și de copii și de tineri și de adulți de ambele sexe.

Selecția definitivă a celor ce se dedică unor sporturi de viteză sau care implică viteză în mai multe forme de manifestare se va face în ciclul gimnazial. Rezistența generală este condiționată la vârsta de 10 -11 ani de stadiul de dezvoltare a aparatului cardio vascular și se apreciază bilogic prin consumul maxim de oxigen pe minut, ca în graficul de mai jos.

Detenta este o calitate combinată de forță și viteză caracteristică jocului de handbal și reprezintă expresia puterii musculare maxime de dezvoltare.

Mobilitatea articulară se leagă de sistemul osteo –articular, de musculatură și ligamente. Aceasta e capacitatea de execuție a unor mișcări de mare amplitudine. Se poate prelucra prin diverse exerciții și se obține randament maxim la copii.

Jocul luat în discuție din punctul de vedere al îndemânării are mai multe caracteristici principale :

Rapiditate;

Ofensivitate;

Agresivitate;

Dinamism.

Acestea se manifestă atât în atac cât și în apărare la un nivel înalt de tehnicitate pe baza unui raționament tactic ce conferă unor acțiuni de joc colective și îndividuale o sansă reală de reușită.

Un model de joc cuprinde două faze de atac și două faze de apărare. Predarea jocului în școală se face prin practicarea jocului bilateral, prin exersarea fazelor de atac si apărare, iar obiectivele urmarite sunt eșalonate prin etape de vârstă și reprezintă cateva caracteristici prioritare:

Viteza pentru vârste între 10 –17 ani;

Forța pentru vârste între 11-17 ani;

Rezistența generală pentru vârste între 10 -14 ani;

Îndemânarea pentru vârste între 11-16 ani.

În cadrul orelor de educație fizică nu se poate face o specializare pe posturi și fiecare copil trebuie să fie capabil să joace pe orice post cu excepția portarului.

Pentru instruirea unor echipe reprezentative școlare se face o altfel de pregătire diferită de pregătirea grupurilor de copii din cluburile sportive. La un cerc sportiv pot participă toți copiii , indiferent de tipul somatic, de nivelul dezvoltării motricității, de volumul priceperii și deprinderilor însușite.

Un model de joc recomandat este acela pentru un esalon de copii începători la vârsta de 10 -11 ani .

Învățarea, perfecționarea și consolidarea în joc se realizează prin instruire și specializare pe posturi :

Portar;

Extremă stangă;

Extremă dreaptă;

Pivot;

Inter;

Centru.

Se va face o instruire analitică atunci când cea globală nu va reuși să rezolve însușirea unor anumite exerciții tehnico – tactice. O bună pregatire psihologică a jucatorilor se va baza pe un bagaj însemnat de cunoștințe și pricepere și se va urmari dezvoltarea vitezei actului decizional, a posibilității de a găsi soluția adecvată schemei tactice proprii, în situația creată de adversar.

2.3. Dezvoltarea copiilor de 10 – 11 ani; particularități de creștere și dezvoltare

Trecerea la învățământul gimnazial înseamnă pentru copii o noua treaptă, superioară, în care li se solicită eforturi de adaptare la un nou sistem. Această perioadă care corespunde ciclului gimnazial este perioada pubertății, care se caracterizează prin transformări morfo – funcționale, motrice și psihice.

Între 10 și 14 ani copiii traversează o etapă importantă în care copilăria se încheie și au loc tot felul de transformări care duc la maturizare.

În această etapă se disting trei stadii:

Stadiul ante pubertate, între 10-12 ani;

Stadiul de pubertate prorpiu zisă, între 13-14 ani;

Stadiul post pubertate, între 14-16 ani.

Există și situații particulare când pubertatea începe mai devreme, cazurile de pubertate precoce, sau când poate să apară mai tarziu și să se desfășoare mai lent, așa numita pubertate tardivă, întalnită de obicei la baieți în numeroase situații.

Această perioadă este una dintre cele mai dificile din viață și trebuie sa fim foare atenți pentru a doza corect eforturile și a menține un echilibru somato -vegetativ și psihic. În această perioadă se poate constata o accelerare a creșterii în înălțime la un nivel superior celorlalte vârste. La baieți, creșterea excesivă se face la nivelul membrelor inferioare fată de cele superioare. Odată cu creșterea segmentelor se lungesc mușchii, dar sunt insuficient dezvoltați.

La fete, datorită instalării mai rapide a pubertății, se pot atinge valori somatice cu indici net superiori baieților. Aparatul cardiovascular și aparatul respirator au în această perioadă o capacitate redusă de rezistență și adaptare la eforturi mari. Dacă există un travaliu mare apar efecte secundare neplacute, cum ar fi amețeala, dureri de cap, oboseala exagerată, tulburări ale ritmului cardiac.

Din punct de vedere psihic, activitatea nervoasă superioară se dezvoltă rapid, se ating niveluri superioare ale proceselor gândirii, ale analizei, sintezei și abstractizării, devine posibilă rezolvarea unor situații problematice.

Schimbările de conduită și de comportament devin evidente, sunt caracterizate de echilibru, dar apar și stări conflictuale cu cei din jur, de aceeași vârstă. La vârsta de 10 -11 ani copiii sunt inclinați să se autoaprecieze, să se supraaprecieze, fac tot posibilul să pară mult mai în vârstă decât sunt, mai puternici, mai dezvoltați.

Memoria atinge deasemenea un nivel superior de procesare și stocare de informații, memoria logică fiind pe primul plan. Se dezvoltă gandirea logică, sistematică, limbajul și vocabularul se îmbogățesc, exprimarea este mai nuanțată și mai precisă.

În imagine sunt descrise modificările pubertății și legăturile cu glanda pitulară și hipotalamus.

Tabel nr. 1 Creșterea și dezvoltarea normală a copiilor 3-18 în SUA, 2010

Pentru stabilirea unor referințe ale unui copil sanatos, cu șanse de performanță sportivă trebuie să se țină seamă de greutatea ideală, adică să se estimeze numărul recomandat de kilograme în dependență de sex, vârstă și înălțime.

La vârsta pubertății se dezvoltă intens și calități morale cum ar fi voința, curajul, hotărârea, sentimentul de prietenie și solidaritate, raspunderea față de colectiv. Din punct de vedere motric, începand cu 11 ani se înregistrează progresele cele mai mari. Este foarte indicat să se lucreze pentru menținerea deprinderilor și calităților motrice. Se impun măsuri metodice atente privind dezvoltarea rezistenței și forței.

În literatura de specialitate se subliniază disponibilitatea deosebită pentru dezvoltarea vitezei în formele sale simple până la 15 ani, iar mai tarziu pentru dezvoltarea celorlalte calități motrice care intră în formele combinate ale vitezei. Pentru perioada pubertații cercetătorii au fost de acord cu denumirea de perioadă a îndemânării. Această denumire se datorează și perfecționării aparatului locomotor, dar și perfecționării proceselor nervoase.

La vârsta de 11 ani îndemânarea se poate apropia de îndemânarea adultului, cu menținerea unei stangăcii imprimată de dezvoltarea neproporționată a unor segmente ale corpului și cu o rezistență mai redusă.

Referitor la forță se constată capacitatea de forța în regim de viteză ( detentă) și capacitatea de efort static moderat. Se recomandă exerciții de forță de intensitate medie datorita faptului că dezvoltarea și consolidarea aparatului locomotor nu este încheiată.

În ce privește motricitatea, nu sunt deosebiri esențiale între baieți și fete, sunt diferite particularități ce trebuie luate în considerare pentru a se trata diferențiat. Particularitățile se referă la un anume grad de maturitate a mișcărilor, la economicitate, la cursivitate, expresivitate și timp .

Copilul nu trebuie să fie considerat un adult în miniatură și fiecare etapă de creștere și dezvoltare tebuie cunoscută și tratată ca atare. Creșterea reprezintă expresia fenomenelor cantitative legate de marirea dimensiunilor corporale, iar dezvoltarea este o expresie a proceselor calitative care marchează atingerea unui nivel superior de funcționalitate.

Nevoia de mișcare este pentru copii o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric și se manifestă prin dorința acestora de a se juca , alerga, sări, arunca, rostogoli, etc.

Antrenamentul sportiv se alege în funcție de vârsta biologică, care se va stabili independent de vârsta cronologică. Tesutul muscular este fragil și sensibil, iar riscurile sunt mari în cazul unui antrenament antifiziologic care poate avea drept consecință leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos si ligamentar.

În acest sens antrenamentul de forță pentru copii și juniori presupune :

Asigurarea unui timp suficient de refacere;

Evitarea alternării bruște a încărcăturii;

Evitarea exercițiilor cu haltere pe deasupra capului, mai ales în timpul puseului de creștere la pubertate , având în vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei , deoarece greutatea proprie este suficientă ca încărcătură;

Evitarea lucrului static de durată, care poate afecta circulația venoasă și procesele de oxigenare.

Oasele sunt elastice datorită consoliării sistemelor funcționale lamelare, ceea ce determină tendința spre deformare a acestora la solicitări de tracțiune, răsucire și presiune.

Dezvoltarea toracelui este devansata de cea a membrelor. Mușchii respiratori, insuficient dezvoltați , nu pot asigura marimea corespunzătoare a volumul toracelui la efort, amplitudinea mișcărilor respiratorii fiind din această cauză relativ mică. În timpul efortului fizic, posibilitățile de mărire a volumului cutiei toracice într-o respirație amplă sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acești copii își accelerează frecvența respiratorie, în anumite limite.

Asigurarea echilibrului corpului în timpul mișcărilor întâmpină dificultăți din cauza analizatorului kinestezic, insuficient dezvoltat, dar și ca urmare a faptului că centrul de greutate este mai ridicat fată de sol.

Eforturile antrenorului trebuie să fie indreptate în direcția însușirii corecte a mișcărilor, a eliminării legănării sau a altor elemente de prisos în mers și alergare, cu accent pe formarea unei ținute corecte și însușirea unui ritm corespunzator al mișcărilor.

Alergarea folosește, după cum vedem în figura de mai sus, mușchii coapselor, mușchii membrelor inferioare, mușchii de la gambe, șolduri și fese, dar și mușchii din partea superioară a corpului ( mușchii spatelui și abdominali).

Alergarea de rezistență folosește mai puțin mușchii părții superioare a corpului. În alergare se folosesc brațele și umerii pentru menținerea echilibrului.

Alergatul consumă calorii, dar lucrează și anumiți mușchi . Fiind un exercițiu repetitiv duce la creșterea rezistenței musculare, nu la dezvoltarea forței musculare, pentru care trebuie făcute alte tipuri de exerciții, precum genoflexiuni, flotări, abdomene, sau se pot folosi aparate.

O atenție specială trebuie acordată dezvoltării mușchilor extensori ai spatelui și gâtului, precum și a altor grupe musculare extensoare, în vederea asigurării unui echilibru funcțional între marile grupe musculare antagoniste.

Revizuirea concepțiilor vechi prin care se spunea că folosirea exercițiilor de forță este absolut contraindicată la elevii de vârsta pubertară, invocând argumente de ordin morfologic și fruncțional, este absolut necesară.

Sunt totuși contraindicate eforturile maximale de forță și marile încordări neuromusculare, fără antrenamente specializate, deoarece prezintă pericolul suprasolicitării aparatului musculoligamentar. În schimb, exercițiile de forță bine dozate, în condițiile măririi treptate a volumului și intensității, conform principiului fiziologic de creștere gradată a efortului nu sunt contraindicate.

Sistemul nervos se dezvoltă rapid și se încheie procesul de maturizare a ariei corticale a analizatorului motor. Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, ca de altfel și procesul inhibiției interne. Pe această bază, viteza de realizare a diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate se sting mai lent. Funcția celui de-al doilea sistem de semnalizare domina în raport cu cea a primului sistem.

Trebuie știut că la pubertate mai persistă înca insuficiența proceselor de inhibiție condiționată, în schimb, predomina procesele de excitație. Din aceasta cauza mișcările copiilor sunt de precizie scăzută, cu caracter brusc.

Venele și sistemul limfatic sunt bine reprezentate, iar arterele au un diametru mai mic decât la adulți. Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioadei 90 -100 de pulsații pe minut, ajungând spre vârsta de 13- 14 ani la 80-88 pulsații pe minut.

Funcția respiratorie se ameliorează net, astfel crescând amplitudinea mișcărilor respiratorii de la 230 ml volum curent la 11 ani, până la 350 ml la 15 ani. Frecvența respiratorie scade de la 22 la 18 respirații pe minut în medie, crește capacitatea vitală, iar respirația tisulară se amplifică, deși nu sunt atinse limitele maxime ale capacității aerobe de efort .

Creșterile în greutate medii anuale sunt de până la 9-10 kg sau chiar mai mult, iar creșterea de înalțime pana la 15-20 de cm.

Copiii manifestă la vârsta de 10 – 11 ani o mare îndrazneală, acceptă conștient riscuri și pot realiza acumulări tehnice deosebit de împortante, care vor influența favorabil evoluția sa sportivă, iar ceea ce se omite acum sau se învață greșit ( deprinderi, gesturi tehnice), va fi foarte greu sa se corecteze mai tarziu.

Dacă nu se cunosc particularitățile morfofunctionale și pishice ale fiecarui copil se pot face doua mari greșeli: suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate și excesul de prudență care duce la un nivel inferior de pregătire față de posibilitatile copilului.

Pentru a fi siguri ca un copil se încadrează corect în etapa de dezvoltare fizică și emoțională trebuie sa avem în vedere cateva trasături de comportament :

Este apogeul probelemelor de corectitudine, dar sunt și rezolvări pentru ele;

Le plac cluburile, activitățile sportive;

Umorul se dezvoltă, dar în cele mai multe cazuri nu este gustat de adulți;

Se poate discuta despre ceea ce au reținut sau și-au însușit dintr-o lecție;

Sunt direcți, la obiect, își expun nemulțumirile sau neînțelegerile;

În general nu sunt dificili, sau dacă sunt pot face concesii, pot deveni mai toleranți;

Sunt mai puțin anxioși, exigenți și solicitanți decât la vârste mai mici de 10 ani;

Sunt mai vorbăreți și povestesc despre ce le-a placut din lecție sau nu le-a placut;

Minimalizează sau sfidează autoritatea adulților, dar se simt bine în compania colegilor sau a persoanelor cunoscute;

Se dezvoltă și se maturizează sentimentul de bine și rău, benefic la rezolvarea probelemelor sociale;

Fug uneori de responabilități, fapt ce poate duce la critici sau rezultate proaste;

Pot argumenta foarte corect și în termeni specifici de ce preferă sau le plac anumite sporturi si de ce refuză sau nu practică altele.

Dezvoltarea întelectuală a copilului de 10 -11 ani poate fi testată prin urmatorul comportament :

Expresivi, vorbareți, le place să explice;

Cooperanți, competitivi, iscoditori;

Manifestă interes pentru clasificare și organizare;

Au abilitatea de a se concentra pe perioade lungi;

Gasesc soluții bune, sau chiar optime la probleme;

Le place sa duca la bun sfârșit sarcinile, doresc să încerce totul;

Simțul etic este mai strict decât la alte vârste;

Sunt preocupați de corectitudine;

Memoreaza usor dar nu generalizează sau corelează faptele;

Nu își planifică singuri activitățile, dar pot respecta un program;

Înțeleg mai bine punctul de vedere și perspectiva altora;

Sunt interesați să învețe din experiențe concrete sau lucruri specifice.

În general, prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape de stadii, fiecare etapa reprezentând o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată, cu un specific calitativ propriu.

Trecerea de la o etapa la alta implică atât acumulari cantitative, cât și salturi calitative. Dezvoltarea personalității se manifestă prin incorporarea și constituirea de noi conduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerințele mediului natural și socio cultural.

Dezvoltarea permite și facilitează constituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai subtile. Datorită acestor relații se elaborează și se construiesc diferitele subsisteme ale psihicului infantil în evoluția sa spre starea de adult.

Dezvoltarea are caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări și reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul acțiunii contradicțiilor ce se constituie mereu între capacitățile pe care le are, la un moment dat, copilul și cerințele din ce în ce mai complexe cu care este confruntat în devenirea sa.

Copilul acționează pentru satisfacerea trebuințelor și năzuințelor sale și astfel posibilitățile de care dispunea anterior, sporesc. Pe această cale, contradicțiile dintre trebuințe și posibilități se lichidează, oferind loc altora care, la randul lor, asteaptă o noua rezolvare.

Conduita esentială a rezolvării șirului de ascendent de contradicții este activitatea, efortul depus de individ în mod sistematic și mereau adecvat etapei dezvoltării sale. Formarea personalității copilului în ontogeneza este, deci, un proces complex, construit ierarhic pe niveluri, cu diferențe sensibile de la o componentă la alta, dominate însă, de o relativa armonie, proprie fiecarui nivel.

2.4. Evaluarea la disciplina educație fizică și sport pentru învățământul gimnazial

Sistemul de evaluare de disciplina educație fizică și sport aflat în vigoare, impune revizuiri în concordanță cu noile reglementări privind:

Obiectivele cadru, competențele generale, obiectivele de referință și competențele specifice prevăzute în programele revizuite sau nou elaborate, aprobate de M.E.C.I. ;

Prevederile planurilor de învățământ revizuite și aprobate de M.E.C.I. ;

Evaluarea elevilor din ciclurile gimnazial pe baza unor standarde naționale de evaluare a comptențelor;

Integrarea mediilor anuale obținute de elevii din ciclul gimanzial în media generală de absolvire, care constituie unul din criteriile de admitere în ciclurile superioare de școlarizare.

În același timp, experiența acumulată în aplicarea în ultimii cinci ani a ”Sistemului Național Școlar de Evaluare” la disciplina Educație fizică și sport impune unele reconsiderări care pot permite;

O creștere a relevanței probelor;

O mai adecvată selectare a capacităților și competențelor evaluate în concordanță cu obiectivele cadru/competențele generale prevăzute de noile programe;

O adaptare mai profundă a conținutului probelor și a criteriilor de apreciere la particularitățile de vârstă și de sex ale elevilor și la finalitățile ciclurilor curriculare în care sunt încadrați (de achiziții fundamentale, de dezvoltare, de observare și orientare, de orientare și prespecializare și de specializare);

O mai bună adecvare la diversifitatea condițiilor în care se desfășoară procesul de învățământ la acestă disciplină școlară;

Creșterea funcționalității fiecărui ciclu de învățământ și a corelației dintre acestea;

Rezolvarea situațiilor individuale speciale în care se pot afla elevii, generate de particularitățile morfologice și funcționale atipice, restricționați pentru anumite categorii de efort, purtători ai unor deficiențe fizice, aflați în faze postoperatorii sau port traumatice sau carea au fost angrenați în alte activități motivate regulamentar care au generat absențe pe perioade relativ îndelungate.

Raportând actualul ”Sistem Național Școlar de Evaluare” la evoluția sistemului românesc de învățământ preuniversitar, deși am făcut parte din grupul de elaborare a acestuia, considerăm că:

Prevederea cerințelor numai pentru acordarea notei 5 la învățământul gimnazial și lăsarea la latitudinea profesorului stabilirea criteriilor pentru acordarea notelor 6-10, nu mai poate fi menținută în condițiile în care pentru aceste cicluri de învățământ se vor elabora standarde naționale de evaluare unitară pentru disciplinile de învățământ;

Prevederea unor probe de evaluare a structuri motrice identice, de la clasa I până la clasa a XII-a, de exemplu, alergarea de viteză, alergarea de rezistență, săritura în lungime de pe loc etc. a condus, pe de o parte, la restrângerea conținuturilor tematice abordate în intruire, iar, pe de altă parte, la resimțirea de către elevi a unei continuități monotone, dminuare a atitudinii și intereselui față de această disciplină;

Unele probe cum sunt: tracțiuni din atârnat, trei sărituri în lungime de pe loc succesive, aruncarea mingii din culcat facial, execuția de elemente acrobatice izolate, execuția izolată a procedeelor tehnice din jocurile sportive, ridicarea trunchiului din culcat dorsal, cu îngreuiere, s-au dovedit ineficiente fie datorită dificultăților exagerate (tracțiuni), fie a lipsei lor de dificultate pentru obținerea notei minimale, permițând un volum mare de execuții, consumând inutil timpul din lecție (de exemplu, ridicări ale trunchiului din culcat dorsal) sau prin procedura greoaie și imprecisă de realizare (ridicarea genunchilor la piept, cu îngreuiere, din atârnat la scara fixă);

Centrarea sitemului de evaluare, începând cu învățământul gimnazial, doar pe evaluarea nivelului de dezvoltare a calităților motrice și de pregătire pe linia probelor/ramurilor de sport, cu pondere crescută a calităților motrice, este în neconcordanță cu categoriile de conținuturile prevăzute în programe și mai ales cu obiectivele cadru și de referință/competențele generale și specifice, stabilite de acestea;

Neconcordanța dintre conținuturile care fac obiectul actual al evaluării externe (proba de educație fizică de la examul de bacalaureat) și conținuturile care fac obiectul evaluării interne, cum este situația gimansticii acrobatice prevăzute la bacalaureat și necuprinsă în sistemul de evaluare la clasele a X-a – a XII-a;

Nu au fost prevăzute soluții de evaluare pentru elevii aflați în diferite situații speciale de indisponibilitate fizică temporară.

Față de aceste elemente considerăm oportună introducerea unui nou sistem de evaluare, diferențiat pe ciclurile curriculare, concordant cu obiectivele de referință și competențele specifice prevăzute în programele școlare pentru fiecare clasă, dupa cum urmează:

Tabel nr. 2 Competențele și instrumentele de evaluare la clasele de gimnaziu (clasa a V-VI-a)

Capitolul III – Metodele de cercetare, subiecții, organizarea și desfășurarea CERCETĂRII

În cercetare au fost folosite mai multe metode, care au constituit căile de rezolvare a obiectivelor propuse. Aceste metode au fost următoarele:

analiza datelor literaturii de specialitate referitoare la selecția în jocurile sportive dar și la selecția și orientarea în handbal;

observația pedagogică;

experimentul pedagogic;

metodele testării indicilor dezvoltării somatice, pregătirii fizice, tehnice;

metode statistico-matematice de prelucrare și interpretare a datelor.

Analiza datelor literaturii de specialitate

Pentru a putea face o analiză de ansamblu asupra îndemânării am selecționat lucrările care tratează acest subiect, materializate în numeroase titluri, din autori români și străini, toate constituind bibliografia selectivă a lucrării. Documentarea a cuprins atât lucrări de specialitate – handbal, cât și din alte domenii – teoria și metodica jocurilor sportive, fiziologie, lărgindu-se în acest fel suportul științific al lucrării.

Autorii care tratează acest subiect în lucrările lor nu menționează practic, care sunt modurile de rezolvare, pentru a îmbunătăți procesul de predare a lecțiilor de educație fizică cu ajutorul handalului, pentru ca acesta să fie mai eficient în comparație cu metodele clasice de predare.

Am observat că nu există în totalitate o concordanță între teorie, și activitatea practică concretă de predare și eșalonarea a mijloacelor. Cunoștințele noi le-am asociat cu alte categorii de informații, provenite din abordarea concretă din procesul didactic de predare și evaluare.

3.1. Metode statistico-matematice

Metoda statistică, foarte frecvent folosită în cercetarea științifică, reprezintă acel domeniu al matematicii aplicate, fundamentată pe teoria probabilității și pe legea numerelor mari, care permite studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă (A.Dragnea, 1984).

Indicatorii statistico-matematici pe care i-am utilizat în analiza datelor obținute prin măsurare au fost:

– media aritmetică, care reprezintă indicatorul cel mai utilizat în toate calculele referitoare la dispersie, semnificație și corelație, după formula ;

– abaterea standard (S)sau abaterea tip, indicator al dispersiei folosit cel mai mult în cercetarea științifică, are întotdeauna înainte semnul și se calculează după formula:

;

cu cât dispersia este mai redusă, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă;

– coeficientul de variabilitate (CV) se exprimă în procente, oferă măsura gradului de omogenitate a unui eșantion și face posibilă compararea grupelor măsurate cu unități de măsură diferite. Valorile sale se exprimă în procente.

Cv = ;

Valorile coeficientului de variabilitate cuprinse între:

0-10% indică omogenitate mare a colectivului cercetat;

10-20% arată o colectivitate mai puțin omogenă;

peste 20% indică lipsa de omogenitate a colectivității.

3.2. Organizarea cercetării

Scopul concret al cercetării îl constituie realizarea unei acțiuni de identificare a nivelului de dezvoltare a îndemânării la elevii de 10-11 ani din mediul rural. Menționez că am participat împreună cu cadrele didactice ale Liceulul Teoretic Nicolae Jiga din Tinca la procesul de predare și evaluare în calitate de ajutor, dar și la interpretarea datelor statistice.

3.3. Stabilirea testelor aplicate în cercetarea experimentală

Măsurarea în condiții standard, a eșantionului stabilit de noi, toate cele 2 clase ale nivelului claselor a V-a, cu ajutorul unor baterii de teste, a avut ca scop constatarea și apoi evidențierea evoluției parametrilor antropometrici, motrici, esențiali la fetele de 10-11 ani, sub raport practic. În plan antropometric s-au măsurat talia, greutatea și deschiderea palmei.

Dezvoltarea somatică

Talia – înălțimea în stând. Talia constituie principalul indicator al creșterii somatice și așa cum este cunoscut, acest indice este condiționat genetic. Înălțimea a fost măsurată cu taliometrul în poziția stând (fără încălțăminte) cu călcâiele, fesele și omoplații atingând tija taliometrului.

Greutatea. Spre deosebire de talie, acest indice este controlabil și poate fi influențat într-o proporție considerabilă de către o serie de factori exogeni. Printre acești factori se evidențiază alimentația rațională, regimul de viață, la care se adaugă și factori educativi.

Pregătirea fizică

În plan motric, pentru fiecare competență evaluată au fost folosite următoarele probe:

– alergare de viteză pe distanța de 30m cu start din picioare; alergarea se execută cu start din picioare, în linie dreaptă pe teren plat; se trasează dinainte liniile de plecare și de sosire; cronometrul se pornește la mișcarea piciorului din spate; se acordă două încercări cu o pauză de minim 1o minute între încercări, și se înregistrează cea mai bună valoare; rezultatele se înregistrează în secunde și zecimi de secundă.

Forță membre inferioare: săritură în lungime de pe loc; se măsoară de la vârfuri (poziția de plecare), la călcâie (poziția de aterizare ); pentru elan se permite una sau mai multe balansuri din brațe; se acordă două încercări și se înregistrează cea mai bună; rezultatul se înregistrează în centimetri .

– aruncarea mingii de oină de pe loc la distanță; pe un spațiu trasat, elevii vor efectua două aruncări fiecare, fiind notată cea mai bună; în timpul execuției piciorul din față (cel opus brațului de aruncare) rămâne fix pe sol; aruncarea se efectuează pe deasupra umărului (tip azvârlire), aruncarea se măsoară în metri.

Am pornit de la ipoteza că măsurătorile de talie și investigarea aptitudinilor motrice esențiale, viteza-detenta în membrele inferioare și superioare (prin probele alergare- săritură-aruncare) sunt puternic semnificative, suficiente și expeditive, permițând găsirea unor fete cu aptitudini pentru handbal. Față de sistemele foarte elaborate probele expeditive permit investigarea unei arii mai largi și a unui număr mai mare de copii.

Pregătirea tehnică

Probele pentru testarea nivelului tehnicii handbalului au fost: pasarea mingii de handbal 30”, aruncarea la poartă din săritură (tehnica de execuție), aruncarea mingii de handbal la țintă verticală.

Pasarea mingii de handbal în doi 30” , elevii sunt față în față și execută pase prin azvârlire în viteză, timp de 30” interval de timp în care se numără execuțiile corecte tehnic.

Aruncarea la poartă din săritură, fiecare elev demonstrează tehnic aruncarea din săriturăde la 9m, cu pasă primită de la un distribuitor. Se notează execuția tehnică a procedeului se valizează cea mai bună execuție din două încercări.

Aruncarea mingii de handbal la țintă verticală de la 6 m. Se trasează un dreptunghi lat de 30 cm și înalt de 2m pe mijlocul porții de handbal. Se aruncă de pe loc de la distanța de 6 m un număr de 5 încercări. Elevul trebuie să lovească ținta verticală de minim 3 ori din 5 încercări. Proba se execută o singură dată.

3.4. Subiecții cercetării

Pentru verificare ipotezelor de lucru formulate, la cercetările organizate au participat un număr total de 16 eleve, de la o singură unitate școlară Liceul Teoretic Nicolae Jiga Tinca,.

Au fost aleasă această școală deoarece profesorii de educație fizică și sport au dorit ca și sportul feminin să reprezinte gimnaziul în competițiile sportive astfel că au reânviat tradiția școlii.

Tabel nr. 3 Subiecții cercetării

3.5. Etapizarea cercetării și locul de desfășurare

Cercetarea noastră urmărește creșterea eficienței lecției de educație fizică prin folosirea mijloacelor specifice handbalului în scopul perfecționării pregătirii tehnice și dezvoltarea îndemânării la elevii din ciclul gimnazial și a fost structurată în mai multe etape.

În prima etapă, în luna septembrie 2015 s-a stabilit strategia de formare a grupelor care a cuprins alegerea școlii, alegerea probelor, contactarea conducerii școlii respective pentru lecțiile de educație fizică incluse în experiment.

În etapa a doua, prima săptămână a anului școlar 2014/2015 a fost efectuată au fost efectuate testarea inițială la ambele grupe de elevi. În continuare a fost organizat experimentul didactic care a impus introducerea mijloace specifice tehnicii jocului de handbal, dar și mijloacele care au influență în pregătirea fizică a elevilor.

În etapa a treia, a avut loc testarea finală a întreg eșantionului de elevi în luna mai 2015, după care a urmat prelucrarea statistico – matematică a datelor rezultate din experiment.

Locul desfășurării experimentului este Liceul Teoretic Nicolae Jiga Tinca, care are clase de gimanziu iar cadrele didactice de la această școală doresc menținerea tradiției jocului de handbal, formarea în viitor a unei echipe reprezentative care să participe în competițiile rezervate sportului școlar la nivel de gimnaziu.

3.6. Mijloacele utilizate în experiment

Mers :

1. Mers obișnuit cu pasul întins și cu mișcarea energică a brațelor pe lângă corp;

2. Mers cu pasul întins cu ridicare pa vârful piciorului de sprijin la ficare pas;

3. Mers pe vârfuri;

4. Mers pe câlcâie;

5. Mers cu alternarea lungimii pașilor;

6. Mers cu fandări înainte, cu aplecarea trunchiului pe piciorul fandat;

7. Mers cu ridicarea accentuată a genunchilor la piept;

8. Mers cu pendularea gambelor înapoi.

Exerciții de alergare :

1. Alergare înainte; alergare cu spatele;

2. Alergare cu pași mici; cu pași mari;

3. Alergare cu joc de glezne;

4. Alergare cu genunchii sus;

5. Alergare cu pendularea gambelor înapoi;

6. Alergare cu balansarea picioarelor înainte;

7. Alergare cu balansarea picioarelor lateral;

8. Alergare cu schimbare simplă de direcție;

9. Alergare cu schimbare dublă de direcție.

Exerciții speciale de alergare :

1. Alergare cu sărituri în înălțime cu bătaie pe unul sau ambele picioare și cu ducerea brațelor sus imitând prinderea mingilor înalte;

2. Același exercițiu, cu ridicarea unui singur braț pregătiror pentru aruncare sau pentru stoparea unei mingi înalte;

3. Alergări cu întoarceri 180º și 360º urmate de scurte accelerări;

4. Alergare cu schimbare de direcție printre jucători ;

Alergare cu aplecare și ghemiurea rapidă a corpului urmată de o scurtă alergare accelerată;

Alergare cu săritură și lovirea călcâielor în aer;

Alergare, iar la semnal jucătorul execută oprire și asezare pe sol în diferite poziții (șezând, culcat facial-dorsal) la semnal se continuă alergarea;

Alergare urmată de o rulare sau rostogolire înainte;

Doi jucători aleargă față în față din direcții opuse și se depășesc evitând ciocnirea prin schimbare de direcție apoi continuă alergarea.

Alergarea accelerată

Alergare accelerată în linie dreaptă;

Alergare accelerată în linie dreaptă urmată de o alergare din inerție “relaxată”;

3. Alergare cu accelerare pe distantă de 10-15m;

4. Alergare cu accelerare urmată de micșorarea ritmului de alergare;

5. Alergare accelerată pe diagonala terenului.

Săriturile :

1. Sărituri ca mingea pe loc, din deplasare;

2. Sărituri pe un picior, pe loc; din deplasare;

3. Sărituri cu apropierea și depărtarea picioarelor de pe loc; din deplasare;

4. Din ghemuit executarea unor sărituri înalte;

5. Sărituri cu apucarea genunchilor cu brațele; sau cu depărtarea picioarelor în lateral sau în față.

Pasarea mingii :

Imitarea pasării mingii;

Aruncarea mingii în aer, reprinderea ei;

Împingerea mingii în sol, reprinderea ei;

Aruncarea mingii în perete, reprinderea mingii;

Pase în doi de pe loc;

Pase cu două mâini (jucătorii se găsesc față în față) prin împingere ; lansare ; azvârlire ; rostogolirea mingii pe sol) ;

Deplasare cu pas adăugat, pasarea mingii –cu o mână sau cu două mâini; prin împingere; lansare, azvârlire, pase speciale;

Pase în doi din alergare;

Pase în trei (triunghi) de pe loc;

Pase în pătrat de pe loc;

Pase ,,în pătrat”, fără schimb de locuri; cu schimb de locuri; cu o minge sau cu două mingi.

Driblingul :

Simularea împingerii mingii în sol;

De pe loc, împingerea repetată a mingii în sol;

Dribling simplu pe loc;

Dribling simplu din mers la 2-3 pași;

Dribling simplu din alergare;

Suveică simplă cu bătaia mingii în pământ după prindere și apoi pasarea mingii la jucătorului din față;

Dribling multiplu pe loc;

Dribling multiplu pe loc, cu împingerea mingii la diferite înălțimi;

Trei până la cinci jucători se deplasează liber pe o suprafață limitată de teren și își pasează mingea între ei. După fiecare prindere, jucătorul este obligat să execute un dribling și să paseze apoi mingea altui jucător, folosind pentru aceasta pasa din alergare sau din săritură;

Aruncarea la poartă din alergare sau din săritură, precedată de un dribling simplu;

Fentă de pasare urmată de o depășire, utilizând un dribling simplu;

Dribling multiplu din mers;

Dribling multiplu din alergare ușoară;

Așezat cu picioarele întinse, dribling multiplu în fața corpului; lateral;

Deplasarea liberă în teren, folosind driblingul multiplu;

Dribling multiplu printre jaloane; apărători semiactivi;

Dribling multiplu printre jaloane cu obligativitatea conducerii mingii și cu brațul neândemânatic;

Ștafetă: jucătoriii sunt împărțiți în mai multe grupe și asezați pe 4 coloane. La semnal jucătorul pornește în dribling până la linia de margine, se întoarce și execută dribling înapoi și oferă mingea la următorul din grupa sa;

Ștafetă: același exercițiu ca și precedentul dar la pornire se execută dribling cu mâna dreaptă iar la întoarcere se execută dribling cu mâna stângă;

Cursa pe numere, joc de mișcare;

Suveică simplă pe lățimea terenului cu dribling;

Dribling din alergare: la semnal se schimbă direcția de alergare, întoarcere 180º și 360º;

Alergare în dribling pe contraatac terminată cu aruncare.

Aruncarea la poartă de pe loc :

1. Pase de pe loc la perete;

2. Pase în doi de pe loc ;

3. Aruncări la poartă de pe loc ;

4. Aruncări la poartă de pe loc în colțurile porții ;

5. Aruncări de pe loc în colțul indicat de profesor ;

6. Aruncări sub formă de concurs ;

7. Aruncări de la 7m și de la 9m ;

8. Aruncări de la 7m și de la 9m cu portar ;

9. Aruncări de la 7m și de la 9m cu portar sub formă de concurs.

Aruncarea la poartă din alergare:

1. Simularea aruncării de pe loc ; din mers ; din alergare ușoară;

2. Jucătorii își pasează mingea din alergare de pe piciorul drept, deplasându-se în suveică, fără să modifice ritmul alergării;

3. Pasarea mingii din alergare în diferite direcții și cu viteză de deplasare variată;

4. Sportivii sunt plasați câte 5-6 în formație de cerc. Jucătorul cu mingea pornește de pe loc spre centrul cercului, face un dribling și apoi aruncă din alergare unui coechipier din fața sa, care, la rândul său, face același lucru.

5. Jucătorii pornesc cu mingea în dribling de la centrul terenului spre poarta în care este plasat un portar. La distanța potrivită față de poartă, execută aruncarea din alergare de pe piciorul drept.

6. Jucătorii execută pase în doi din alergare, pornind de la propriul semicerc. Jucătorul care primește pasa în apropierea semicercului advers trebuie să arunce la poartă din alergare, fără să mai facă un dribling în prealabil.

7. Contraatac cu un vârf ; finalizarea se face din alergare;

8. Contraatac 2 contra 1, finalizarea la poartă se face din alergare.

Aruncarea la poartă din săritură :

1. Sărituri ca mingea cu bătaie pe ambele picioare;

2. Sărituri ca mingea cu depărtarea și apropierea picioarelor;

3. Din poziția ghemuit, sărituri explozive bruște, cu întinderea corpului în extensie și cădere în ghemuit;

4. Sărituri ușoare ca mingea, urmate de o săritură puternică cu depărtarea și apropierea picioarelor în aer, cu încrucișarea picioarelor, cu ducerea unui picior în față și a celuilalt în spate, cu ridicarea simultană a picioarelor cu genunchii îndoiți la piept, cu ridicarea picioarelor întinse în față (depărtate, apoi apropiate) și atingerea vârfurile picioarelor cu palmele.

5. Sărituri succesive pe un picior cu ridicarea celuilalt îndoit la piept, apoi întins în față până la orizontală;

6. Sărituri pe un picior cu pendularea celuilalt înainte, înapoi și lateral;

7. Sărituri ușoare ca mingea, urmate de o săritură înaltă cu ducerea brațelor întinse sus și a picioarelor înapoi, într-o extensie accentuată;

8. Din poziția ghemuit, sărituri ca mingea cu întinderea succesivă a unui picior în față;

9. Sărituri succesive pe același picior și de pe un picior pe altul;

10. Sărituri cu coarda;

11. Sărituri în înălțime de pe loc cu aterizare pe un obstacol înalt de 50-80cm (lada de gimnastică);

12. Sărituri cu elan pe lada de gimnastică în ghemuit, apoi îndreptare și sărituri în adâncime.

Aruncarea la poartă din săritură se învață destul de ușor dacă se folosesc exerciții pregătitoare și o progresie metodică în învățarea propriu-zisă.

Exerciții :

1. Imitarea aruncării din săritură din mers ; alergare ușoară;

2. Aruncări din săritură precedate de bătaie pe banca de gimnastică;

3. Pase în doi din săritură;

4. Pase în doi din săritură din alergare;

5. Aruncare din săritură cu pasă primită de la un distribuitor așezat pe partea brațului de aruncare;

6. Aruncări din săritură precedate de dribling;

7. Pase din alergare urmate de aruncare din săritură;

9. Aruncare din săritură peste un adversar pasiv; semiactiv; activ;

11. Aruncare din săritură în jocuri bilaterale; marcarea unui gol din săritură se notează cu două puncte.

CAPITOLUL IV – INTERPRETAREA DATELOR REZULTATE DIN CERCETARE

4.1. Analiza și interpretarea indicilor dezvoltării fizice

Dezvoltarea fizică se definește ca fiind rezultatul, precum și acțiunea îndreptată spre influențarea creșterii corecte și armonioase a organismului uman. Organismul uman crește până la o anumită vârstă, dar această dezvoltare poate fi influențată prin procesul de practicare a sportului.

Talia. Se pleacă de la 156,4 cm și 151,4 cm ajungându-se în final la 160,9 cm la grupa experiment și 156,2 cm la grupa martor. Grupa experiment în final are o medie mai mare decât grupa martor cu 4,7 cm. Creșterea este de 4,5 cm la grupa experiment și 4,8 la grupa martor, diferența fiind de 0,3 cm între cele două grupe.

Greutatea. Astfel după prelucrarea datelor statistice am obținut o medie artimetică în valoare de 51,3 gk în testarea inițială la grupa experiment și 42,3 kg la grupa martor. La finalul experimentului am obținut următoarele medii statisice: 56,7 kg la grupa experiment și 46,6 kg la grupa martor. Creșterea a fost de 5,4 kg pentru grupa experiment și 4,3 kg la grupa martor, se observă creșterea mai mare la grupa eperimentală față de grupa martor.

Deschiderea palmei. Are un rol important în manevrarea mingii de handbal, respectiv pentru procedeele tehnice ce necesită ținerea mingii prin apucare. În cazul testării inițiale grupa experiment prezintă o medie de 16,3 cm iar grupa martor are o medie de 16,5 cm. La testarea finală avem un rezultat de 16,9 cm la grupa experimentală și 16,6 cm la grupa martor.

Tabel nr. 6 Rezultatele testelor somatice

Dacă comparăm valorile statistice obținute cu baremele FRH pentru fetele de 11 ani observăm că lotul de copii inclus în experiment are valori indentice modelului cazul taliei, cu 4 kg mai mult cazul anvergurii greutății, iar la deschderea palmei prezintă valori apropiate modelului somatic la FRH.

În finalul acestor considerente cuprinse la analiza dezvoltării fizice putem face unele constatări generale și anume:

Între două sau mai multe date antropometrice simple se pot stabili diferite relații numerice cunoscute și sub denumirea de indici somatici sau morfologici. Ritmul inegal al creșterii globale a corpului și a diferitelor sale segmente determină variații ale indicelului de proporționalitate. În modelul elaborat de FRH penru fele de 11 ani cu formula: (Talia-100)/ Greutatea; trebuie să avem un raport de 1,06-1,07 pentru această grupă de vârstă.

Acest joc al proporțiilor este deosebit de împortant pentru a fi cunoscut de către antrenorii de handbal în vederea alegerii mijloacelor și a dozării eficiente a efortului fizic precum și pentru timpul de acordare a pauzelor.

Din analiza testărilor reise destul de clar că practicarea handbalului influențează în mod pozitiv procesul de creștere și dezvoltare armonioasă, asigurând indici somatici superiori.

Cu tot ritmul neuniform al dezvoltării corpului la grupa de fete, în această perioadă se înregistrează un ritm continuu ascendent, dar comparativ cu exigențele modelului FRH datele obținute se încadrează în valorile de Bine impuse.

Rezultatele capacității motrice

Are definiții diferite și denumiri diferite. I se mai spune capacitate fizică sau capacitate psiho-motrică. Este definită ca ansamblul posibilităților naturale și dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură și dozare. Este influențată de procesele psihice, procesele biochimice și de indicii morfofuncționali (deci este condiționată de aceștia).

Săritura în lungime de pe loc. Este proba care evaluează dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare. Testarea inițială a grupei experiment a avut ca rezultat obținerea mediei de 129,6 cm iar la grupa martor avem o medie de 134,9 cm. Se observă un rezultat inițial foarte apropiat între cele două grupe. La testarea finală grupa martor a obținut o medie de 139,1 cm, iar grupa experiment o medie de 145 cm. Progresul realizat ca urmare a activității organizate de practicare a handbalului este de 4,2 cm la grupa martor și de 15,4 cm la grupa experiment. Diferența dintre cele două grupe este de 11,2 cm în favoarea grupei experiment.

Alergare de viteză 30 m. la această probă care vizează viteza de deplasare, am înregistrat următoarele rezultate: 5”27 la grupa experiment în cadrul testării inițiale și 5”22 la grupa martor în cadrul aceleași testări. Mediile la ambele grupe sunt foarte apropiate. La testarea finală calculele statistice au scos în evidență un rezultat de 5”03 la grupa experiment și 5”12 la grupa martor. Observăm superioritatea grupei experiment față de grupa martor la testarea finală. Creșterea a fost de 0”24 la grupa experiment și de 0”10 la grupa martor. În procente creșterea a fost de 1,98% la grupa martor și de 4,59% la grupa experiment. În procente avantajul grupei experiment față de grupa martor din punct de vedere al progresului este de 2,61%.

Aruncarea mingii de oină de pe loc. Este proba prin care se măsoară nivelul de dezvoltare a detentei (forță+viteză) în membrele superioare. În cadrul testării inițiale mediile statistice sunt de 16,38 m la grupa experiment și de 16,13 m la grupa martor. La final media aritmetică a grupei experiment este de 21,5 m, iar media aritmetică a grupei martor este de 20,75. rezultatele atât inițiale cât și finale sunt foarte apropiate între cele două grupe. Progresul realizat este de 5,12 m la grupa experiment și de 4,62 m la grupa martor. În procente creșterea este de 31.74% la grupa experiment și de 28.51% la grupa martor.

Comparativ cu modelul FRH la acest nivel de vârstă pentru fete, observăm că la proba de săritură în lungime de pe loc media obținută se încadrează în baremele de suficient ale FRH dar mai avem 33 cm până la atingerea baremului maximal la această probă (178 cm).

La alergarea de viteză deasemenea grupa experiment a obținut calificativul de Bine, dar și în acest caz rezultatele grupei se încadrează sub modelul maximal la acest nivel (5”0), 11 ani. La cea de a treia probă, aruncarea mingii de handbal rezultatele grupei sunt de Bine în conformitate cu exigentele modelului motricității pentru fete la 11 ani, dar menționăm că avem un număr de 2 fete care au atins modelul maxim al FRH pentru proba de aruncare a mingii.

Tabel nr.7 Rezultatele testelor motrice

În urma acestor constatări se desprind următoarele concluzii:

Urmărind tabelele și graficele, remarcăm că la testarea finală rezultatele sunt superioare față de testarea inițială;

Cele mai bune rezultate sau înregistrat la alergarea de viteză și aruncarea mingii de handbal, iar cele mai slabe la săritura în lungime de pe loc datorită insuficientei dezvoltări a musculaturii membrelor inferioare (acestea nu au forța necesară impulsiei);

Cele mai substanțiale creșteri s-au înregistrat la aruncarea mingii de handbal pentru că s-a lucrat pentru explozia lanțurilor musculare extensoare ale membrelor inferioare, ale trunchiului și membrelor superioare;

Se constată și aici superioritatea rezultatelor grupei experiment față de grupa martor ca urmare a exersării cu un număr suficient de mijloace care vizează atât pregătirea fiezică cât și pregătirea tehnică a fetelor;

Rezultatele pregătirii tehnice

Nivelul de însușire a pregătirii tehnice a fost evaluat cu ajutorul a patru probe de control. Aceste probe au fost următoarele: dribling 30 m în linie dreaptă, dribling 30 m printre jaloane, pase în doi, aruncare la țintă verticală.

Dribling 30 m în linie dreaptă. Această probă vizează viteza de deplasare a jucătorului cu mingea dar și coordonarea motrică în timpul alergării de viteză. În cazul grupei experiment media aritmetică este de 6”3 secunde, iar la grupa martor media aritmetică este 6”9 secunde. Diferența dintre cele două medii aritmetice este de 0”6 secunde în favoarea grupei experiment. În procente rezultatul grupei experiment este mai bun decât media grupei martor cu 10%.

Rezultatele grupei experiment se încadrează între 5”4 și 7”0, astfel între rezultatul cel mai bun și rezultatul cel mai slab avem o diferență de 1”6. la grupa experiment în intervalul 5”4 – 5”7 avem un număr de doi subiecți, iar în intervalul 5”8 – 6”0 avem un număr de șase subiecți. Omogenitatea grupei experiment la această probă este bună din punct de vedere statistic. Modelul FRH pentru această probă este 6”5 iar un număr de 2 fete din cadrul grupei experiment au îndeplinit baremul prevăzut pentru nivelul lor de vârstă și pregătire.

Tabel nr. 8 Rezultatele testelor tehnice

Dribling 30m printre jaloane. Proba constă în parcurgerea distanței de 30 m în dribling în alergare de viteză cu ocolirea a 5 jaloane situate la distanța de 3 m fiecare. Jucătorul are voie la două încercări luându-se în considerare cel mai bun rezultat. Media aritmetică a grupei experiment este de 9”6 iar media grupei martor este de 9”9. Observăm o diferență de 0”3 în favoarea grupei experiment, iar procentual este de 3.42%.

Rezultatele grupei experiment se încadrează între valoarea maximă de 8”1 și 11”3, amplitudinea grupei fiind de 2”2. Cel mai bun rezultat a fost obținut de către doi subiecți care au reușit să străbată cei 30m în 8”1 secunde. În intervalul 8”2 – 8”9 avem un număr de șase subiecți. Un număr de 2 subiecți au reușit să îndeplinească baremul FRH pentru această probă.

Pase în doi, este cea de a treia probă care a testat pregătirea tehnică a fetelor incluse în experiment. Această probă presupune efectuarea a unui număr cât mai mare de pase într-o unitate de timp (30”). Distanța este de 3 m între cei doi jucători. În intervalul de timp stabilit jucătoarele trebuie să efectueze un număr cât mai mare de pase. Media aritmetică la grupa experiment este de 16,6 pase iar la grupa martor media este de 14,8 pase. Se observă valoarea mai mare la grupa experiment comparativ cu grupa martor.

Individual componenele grupei experiment au înregistrat rezultate cuprinse între 14 pase valoarea minimă și 22 de pase, valoarea maximă a grupei. Rezultate care sunt superioare modelului precizat de către FRH au fost obținute de către 4 jucătoare.

Aruncarea la țintă verticală. Este proba prin care este verificat nivelul de dezvoltare al îndemânării. Jucătoarea trebuie să execute o aruncare prin azvârlire, cu minge de handbal, la o țintă verticală cu lățimea de 0,5 m, la distanța de 6m. Se înregistrează numărul de aruncări reușite. Media aritmetică la grupa experiment este de 4,1 aruncări reușite, iar la grupa martor avem o medie finală de 3,2 aruncări reușite. Se observă rezultatul mai bun al fetelor grupei experiment comparativ cu grupa martor.

Componentele grupei experiment au înregistrat rezultate cuprinse între 3 aruncări reușite și 5 aruncări reușite. Remarcăm că un total de 4 subiecți au reușit să lovească ținta din toate cele 5 aruncări.

Dacă comparăm rezultatele obținute la probele pentru pregătirea tehnică cu exigențele modelului impus de FRH observăm că la proba de dribling 30 m în linie dreaptă media grupei experiment este superioară baremului cu 0”2. În cazul grupei martor aceasta prezintă o medie inferioară modelului cu 0”4.

Proba de dribling 30 m printre jaloane prezintă rezultate finale care sunt inferioare cu modelul: 0”1 în cazul grupei experiment și inferioare modelului (9”5) în cazul grupei martor cu 0”44.

Proba de aruncare a mingii la țintă verticală prezintă următoarele medii statistice: 4,1 aruncări reușite la grupa experiment și 3,2 aruncări reușite la grupa martor. Modelul FRH impune lovirea țintei verticale de minim 3 ori din 5 aruncări. Ambele grupe au obținut rezultate prin care realizează performanța impusă la acestă probă de FRH.

Din analiza rezultatelor la probele tehnice putem desprinde câteva concluzii parțiale cu strictă referire la măiestria tehnică a grupului de jucătoare incluse în experiment:

În această etapă trebuie să avem în vedere că multe greșeli în executarea procedeelor tehnice apar datorită calităților motrice insuficient dezvoltate, mai ales a forței dar și îndemânării. Greșelile cele mai frecvente apar la pasarea sau aruncarea mingii.

La toate probele se observă superioritatea grupei experiment față de grupa martor datorită metodicii speciale concepute de noi pentru această etapă;

Rezultatele individuale ale componentelor grupei experiment sunt apropiate modelului FRH pentru acestă etapă de vârstă.

CONCLUZII

1. În urma studierii literaturii de specialitate și sintetizării concepțiilor care se referă la predarea educației fizice la ciclul gimnazial cu ajutorul mijloacelor din handbal s-a constatat că, în prezent nu există suficient material informațional privind procesul de pregătire a elevilor de 10-11 ani, majoritatea autorilor axându-se pe pregătirea de ansamblu, fără a ține cont de particularitățile individuale ale copiilor din această etapă de vârstă.

2. S-a constatat că, la ora actuală, nu există o viziune unitară legată de învățarea tehnicii și implicit dezvoltarea îndemânării copiilor prin jocul de hanbdal la nivelul de 10-11 ani (fete). Se impune o reconsiderare generală față de abordarea acestei componente ale lecției de educație fizică prin handbal, despre care majoritatea specialiștilor recunosc că are o importanță deosebită în dezvoltarea motricității elevilor.

3. Din analiza testărilor la indicatorii somatici reiese destul de clar că folosirea handbalului influențează în mod pozitiv procesul de creștere și dezvoltare armonioasă, asigurând indici somatici superiori. Chiar dacă ritmul dezvoltării corpului la grupa de fete este neuniform, în această perioadă se înregistrează un ritm continuu ascendent, iar comparativ cu exigențele modelului FRH datele obținute, se încadrează în valorile de Bine.

4. Cele mai bune rezultate la probele motrice sau înregistrat la alergarea de viteză (5”4 la al. vit. 30m) și aruncarea mingii de oină (29 m), iar cele mai slabe la săritura în lungime de pe loc datorită insuficientei dezvoltări a musculaturii membrelor inferioare (acestea nu au forța necesară impulsiei). Au fost obținute creșteri substanțiale la aruncarea mingii de oină, pentru că s-a lucrat pentru explozia lanțurilor musculare extensoare ale membrelor inferioare, ale trunchiului și membrelor superioare. Constatăm în cazul probelor motrice superioritatea rezultatelor grupei experiment față de grupa martor, ca urmare a exersării cu un număr suficient de mijloace care vizează atât pregătirea fizică cât și pregătirea tehnică a fetelor.

5. Dacă comparăm rezultatele obținute la probele pentru pregătirea tehnică deci cele care sunt specifice handbaului pentru evaluarea îndemânării cu exigențele modelului impus de FRH observăm că la proba de dribling 30 m în linie dreaptă media grupei experiment este superioară baremului cu 0”2. Proba de dribling 30 m printre jaloane prezintă rezultate finale care sunt apropiate cu modelul: 9”5 în cazul grupei experiment. Media statistică a grupei experiment la proba de pasare a mingii, este mai mare decât baremul FRH la acestă probă .

Proba de aruncare a mingii la țintă verticală prezintă următoarele medii statistice: 4,1 aruncări reuțite la grupa experiment și 3,2 aruncări reușite la grupa martor. Modelul FRH impune lovirea țintei verticale de minim 3 ori din 5 aruncări. Ambele grupe au obținut rezultate prin care realizează performanța impusă la acestă probă de FRH.

6. Analiza comparativă a rezultatelor finale obținute de cele două grupe, la probele motrice și tehnice, a scos în evidență faptul că la 7 din 10 indicatori testați, grupa experimentală a înregistrat creșteri mai mari față de grupa martor, cele mai mari înregistrându-se la probele tehnice. Astfel mijloacele aplicate au contribuit nu numai la îmbunătățirea pregătirii tehnice spre care fuseseră direcționate, dar au avut un transfer pozitiv și în cadrul pregătirii fizice adică dezvoltarea îndemânării fetelor din grupa experimentală.

7. Marea varietate a sistemelor de acționare, a structurilor și complexelor de exerciții au contribuit la acumularea unui bogat bagaj de deprinderi motrice de bază și aplicativ utilitare, la întărirea sănătății, formarea echilibrului psihologic al jucătoarelor, dar în mode deosebit la îmbunătățirea calităților motrice de bază deci dezvoltarea îndemânării. Restructurarea conținutului mijloacelor este punctul de plecare în modernizarea predării educației fizice la clasele de gimnaziu. În acest sens rezultatele cercetării noastre confirmă utilitatea unor sisme de acționare stabile pe întinderea mai multor ani, permanent perfectibile, deschise îmbunătățirilor.

8. Viteza de formare a unui procedeu tehnic depinde considerabil de experiența motrică anterioară a elevilor. Cu cât această experiență este mai vastă, cu atât sunt mai multe premise pentru însușirea cu succes a noii acțiuni pe baza transferului priceprilor și deprinderilor însușite anterior. De aici desprindem rolul deosebit de important al mijloacelor folosite, care au lărgit fondul de procedee tehnice simple și complexe.

BIBLIOGRAFIE

1. Biro F., Roman C., Dragoș P. – Handbal –inițiere, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2002.

2. Dragnea, A. – Măsurare și evaluare în educație fizică și sport, Editura Sport-Turism, București, 1984.

3. Dragnea, A. – Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996

4. Ghermănescu, I. K. – Handbal, Editura Sport-Turism, București, 1978.

5. Ghermănescu, I.K., Gogâlțan, V., Jianu, E., Negulescu, I. – Teoria și metodica handbalului, Editura Sport- Turism, 1983.

6. Gogâltan, V. – Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Editura Stadion, București, 1974.

7. Ionescu A., Mazilu V.,– Creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, Editura CNEFS, București, 1968.

8. Kolumban, Ș., Cacuci, G. – Handbal, Institutul Pedagogic Oradea, Oradea, 1976.

9. Marczinka, Z. – Kezilabdazas, egy atfogo tanulmany a jatekrol, Budapest Trio Budapest Kiado, 1994.

10. Nicu, A. și colab. – Potențialul biomotric al populației școlare din România clasele V-XII, C.C.S.D.T. – CNEFS, București, 1970, 1982, 1994.

11. Biro F. – Îndrumar pentru orientare și selecție în handbal, Editura Universității din Oradea,Oradea, 2003.

12. Roman, C. – Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă (note de curs), Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008.

13. Roman, C. – Aptitudini motrice, Editura Universitații din Oradea, Oradea 2013.

14. Roman C., – Handbal, dezvoltarea aptirudinilor motrice, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009.

15. Sotiriu, R. – Handbal, de la inițiere -la performanță, București, 2000.

16. Sotiriu, R., Sotiriu, D. – Handbal, Teoria și metodica jocului, Universitatea Ecologică, București, 1996.

17. Trofin, E., Grigorovici, S. – Handbalul la copiii și juniori, Editura C.N.E.F.S., 1967.

18. Vick, W., Busch, H., Fisher, G., Kock, R. – Pregătirea de handbal în sală, C.C.P.S., București, 1995.

19. Zamfir, G., Florean, M., Tonița, T. – Handbal, inițiere-consolidare, Editura Casa Cărții de Știință, 2000.

20. Zamfir, G., Florean, M., Tonița, T. –Handbal, Teorie și Metodică, Cluj-Napoca, 2001.

21. Programa scolară de educație fizică – Ministerul Educație și Cercetării – București 2009

22. Biro F. – Tehnica și tactica de bază a jocului de handbal, Editura Universității din Oradea,Oradea, 2003.

23. Mitra, G., Mogoș, A. – Dezvoltarea îndemânării în jocul de handbal, Lucrare de atestat -Editura Banatul Timisoara 2011

24. Cercel P. – Calitațile motrice în handbal, Editura Sport Turism – București 1975

25. Calculatorul de greutate corporală la copii și adolesșcenți / sursa Campania „ Sunt responsabil” – co –fondator Dorin Sarbu

26. Dragnea A. – Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Editura Sport – Turism – București 1984

27. Camelia Daniela Plastoi – Creșterea și devoltarea fizică, Analele Universității Târgu Jiu -2009

28. Camelia Daniela Plastoi – Creșterea și dezvoltarea fizică, Analele Universității Constantin Brâncuși Târgu Jiu – 2009

29. Birch, A. – Psihologia dezvoltării, Editura tehnica București 2000

30. Verza, E. – Psihologia varstelor, Editura Hyperion București 1993

31. Biro F., Roman C. – Handbal –inițiere, ediția a 2-a; Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010.

32. Bota, I. – Handbal-Modele de joc și pregătire, Editura Sport-Turism, București, 1984.

33. Bota, M., Bota, I. – Handbal, Editura Sport-Turism, București, 1987.

34. Colibaba-Evuleț, D., Bota, I. – Jocuri sportive, Teorie și Metodică, Editura Aldin, 1998.

35. Csudor, G. – Handbal, Instruirea echipelor școlare, Editura Sport-Turism, București, 1986.

Veb site-uri vizitate:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pubertate

ANEXE

Anexa nr.1. Evoluția grupei experimentale, măsurători antropometrice

Anexa nr.2. Evoluția grupei martor, măsurători antropometrice

Anexa nr.3 Evoluția grupei experimental, proba: saritura in lungime de pe loc

Anexa nr.4 Evoluția grupei martor, proba: saritura in lungime de pe loc

Anexa nr.5 Evoluția grupei experimentala, proba: viteza 30 m cu start din picioare

Anexa nr.6 Evoluția grupei martor, proba: viteza 30 m cu start din picioare

Anexa nr.7 Evoluția grupei experimentala, proba: aruncarea mingii de oina de pe loc

Anexa nr. 8 Evolutia grupei martor proba: aruncare mingii de oina de pe loc

Anexa nr 9 Evoluția grupei experimental, deschiderea palmei

Anexa nr.10 Grupa martor, deschiderea palmei

Anexa nr. 11 Rezultatele grupei experiment la probele tehnice

Anexa nr. 12 Rezultatele grupei martor la probele tehnice